Examen La Log Jur.[Conspecte.md] (1)

7/21/2019 Examen La Log Jur.[Conspecte.md] (1)

http://slidepdf.com/reader/full/examen-la-log-jurconspectemd-1 1/35

1.definitia si problematica logicii juridiceLogica juridică este o ştiinţă de graniţă, în care interacţionează logica şi dreptul. Din cele mai vechi timpuri

au existat tangenţe între logică şi drept, în primul rând în ceea ce priveşte metodele de obţinere ale

adevărului. xistă mai multe de!iniţii ale logicii juridice, de exemplu" Logica juridică este #o disciplină de

graniţă, al cărei obiect este stabilirea şi ordonarea condiţiilor raţionamentului juridic corect, perfecţionarea sistemului juridic din comunitate, precum şi tipurile şi regulile prin care se distinge adevărul

de fals în activitatea de elaborare şi aplicare a dreptului şi, în general, în orice situaţie în care se urmăreşte

convingerea despre lucrul drept $. Logica juridică , cuprinde definiţii legale, metodele de formare şi

clasificare a conceptelor juridice, sistematizarea normelor juridice, soluţionarea conflictelor de norme,

regulile raţionamentului juridic, a celui judiciar, de cunoaştere a dreptului, interpretarea normelor juridice,

metodele de verificare a faptelor în procesul judiciar, probaţiunea juridică etc.$. Logica juridică serveşte şi

în calitate de o metodă de cercetare în domeniul dreptului, utilizându%se pentru veri!icarea raţionamentului

juridic corect şi în calitate de instrument în analiza logică a raţionamentelor şi structurilor normative din

s!era dreptului.

&precierea corectă a !aptelor şi acţiunilor juridice, luarea unor decizii corecte, presupune respectarea

anumitor cerinţe logice. &ceste cerinţe, particularităţile aplicării acestora în activitatea juridică categoriile

logice de bază, constituie obiectul studiului în logica juridică. 'e pune un accent sporit pe noţiunile juridice,

pe operaţiile cu acestea. De asemenea, se studiază condiţiile adevărului judecăţilor juridice, metodele

inductive de stabilire a legăturilor cauzale, analogia şi construcţia versiunilor juridice, a argumentării în

speţele juridice.

Logica juridică studiază principiile !undamentale ale logice( relaţiile dintre logica juridică şi

limbajul juridic( noţiunea ca !ormă logică, tipurile de noţiuni, particularităţile noţiunii juridice, relaţiile

dintre noţiuni, principalele operaţii cu noţiunile, judecata ca !ormă de gândire, tipurile de judecăţi, relaţiile

logice dintre judecăţi, modalităţile judecăţilor( întrebările şi răspunsurile, raţionamentele deductive,

inductive şi după analogie( !undamentele logice ale teoriei argumentării( ipoteza şi versiunea juridică.



2.Adevărul şi corectitudinea gândirii.

'copul !inal al cunoaşterii este adevărul. )uvântul #adevăr$ provine din limba greacă şi

însemna la origini, stare de neascundere. &devărul se re!eră la conţinutul gândurilor, iar corectitudinea * la

!orma acestora. Logica examinează cum anume trebuie să aibă gândirea, ce reguli trebuie să !ie respectate

pentru ca să !ie realizat adevărul &devărul nu este un obiect, un !enomen, el nu este nici o proprietate aobiectelor sau !enomenelor, ci este o proprietate a gândurilor noastre despre caracteristicile obiectelor, despre

relaţiile obiectelor cu alte obiecte . &ristotel a elaborat o concepţie complexă a adevărului, a!irmând că a

enunţa că ceea ce este nu este, sau că ceea ce nu este, este, constituie o judecată !alsă, dimpotrivă, o enunţare

adevărată este aceea prin care spui că este ceea ce este şi că nu este ceea ce nu este.

&ceastă viziune asupra adevărului se numeşte teorie a adevărului-corespondenţă. +n enunţ este

considerat adevărat dacă şi numai dacă ceea ce este gândit în el, corespunde realităţii. altă teorie a

adevărului este teoria coerenţei. -n cadrul acesteia se a!irmă că o judecată este adevărată în cazul când eaeste în concordanţă cu toate celelalte judecăţi acceptate anterior ca !iind adevărate. -ncă o teorie a

adevărului este teoria pragmatistă.'e consideră în cadrul acestei teorii că principala !uncţie a gândirii este

de a !orma idei, care să aibă valoare pragmatică. &dică o judecată este adevărată doar dacă este utilă pentru

activitatea practică.

Adevărul relativ re!lectă cu aproximaţie caracteristicile obiectului, iar adevărul absolut re!lectă

starea obiectului într%un mod deplin Adevărul absolut este adevărul obiectiv în !orma sa deplină şi

desăvârşită, a!irmarea unei corespondenţe absolute între un enunţ speci!ic şi stările pe pare le re!lectă.

aloarea de adevăr exprimă gradul de certitudine a corespondenţei dintre judecăţi /propoziţiei logice0 şi

starea de !apt a lucrurilor re!lectată în judecată.

1i în ştiinţa dreptului, ca şi în alte domenii ale cunoaşterii, stabilirea adevărului este unul dintre

scopurile principale. xistă, însă, anumite particularităţi ale adevărului în s!era dreptului. Dreptul !oloseşte

norme, care conţin permisiuni, interdicţii, obligaţii.2ormele, însă, nu pot !i apreciate ca !iind adevărate sau

!alse. Dar raţionamentele juridice trebuie să aibă în calitate de premise judecăţi adevărate -n s!era dreptului

adevărurile se exprimă în legi.

Corectitudinea gândirii este o caracteristică a gândirii, care înseamnă capacitatea acesteia de a reda în

structura gândirii construcţia obiectivă a existenţei materiale, a corespunderii relaţiilor reale dintre obiecte şi

!enomene .3ândirea corectă are următoarele trăsături" este determinată/este calitatea gândirii corecte de a

reda în structura gândirii trăsăturile reale şi relaţiile obiectelor şi !enomenelor0, este necontradictorie/este

calitatea gândirii corecte de a evita în structura gândului a contradicţiilor care nu sunt în realitatea re!lectată0,

posedă consecutivitatea /este o calitate a gândirii corecte de a reda prin structura gândirii acele legături şi

relaţii structurale, care sunt caracteristice realităţii însăşi0şi are calitatea de a !i argumentativă/a se

mani!estă în stabilirea adevărului sau !alsităţii gândurilor în baza altor gânduri, adevărul cărora este stabilit

mai înainte0.



3. principiu logic,caracteristica generala

4entru a !i corectă, gândirea trebuie să se supună anumitor principii logice, acestea !iind nişte legi

generale ale gândirii. 4rincipiile logice sunt nişte legături necesare şi esenţiale dintre gânduri în procesul

de raţionare. 3ândirea juridică, de asemenea, se supune principiilor logice. &ctivitatea legislativă, cea de

interpretare a legilor, de aplicare a normelor juridice este guvernată de principiile logice. Legile gândirii se împart în legi dialectice şi legi logico%!ormale.

4rincipiile logice au un caracter universal, stau la baza !uncţionării gândirii în general, în ele se re!lectă

cele mai generale şi pro!unde calităţi, relaţii şi legături ale lumii obiective, care este percepută de gândirea

noastră.

4rincipiile dialectice sunt predestinate pentru a re!lecta în gândire stările intermediare( re!lectarea

schimbărilor obiectelor în timp( re!lectarea obiectului în relaţiile lui cu alte obiecte. 4rincipiile gândirii se

împart în" principii ale logicii !ormale şi principii ale logicii dialectice. 4rincipiile logicii !ormale au uncaracter universal, adică ele sunt !undamentale pentru !uncţionarea gândirii, în general. le au un caracter

obiectiv, în ele se re!lectă cele mai generale şi pro!unde calităţi, legături şi relaţii ale lumii obiective.

4rincipiile logicii !ormale sunt următoarele" principiul identităţii, principiul noncontradicţiei, principiul

terţului exclus, principiul raţiunii su!iciente. 5espectarea principiilor logicii !ormale constituie o condiţie

necesară a cunoaşterii esenţei realităţii. aplicarea primelor trei principii * principiului identităţii,

principiului noncontradicţiei, principiului terţului exclus * este posibilă doar dacă entităţile la care se

aplică sunt considerate în acelaşi timp şi sub acelaşi aspect

6. . Principiul identităţii.

Fiecare gând în procesul raţionării trebuie să fie identică cu sine. +nul şi acelaşi gând nu poate să !ie el

însuşi şi altul.

7undamentul ontologic al principiului identităţii îl reprezintă una dintre calităţile esenţiale ale realităţii *

determinismul calitativ al obiectelor şi !enomenelor realităţii re!lectate în gândire. &ceste obiecte şi

!enomene sunt identice cu ele însele /în acelaşi timp şi sub acelaşi raport0. 7ormularea ontologică a

principiului identităţii este" #orice lucru8!enomen este identic cu sine în acelaşi timp şi sub acelaşi raport$.

rice gând trebuie să !ie identic cu el însuşi. 'chema principiului identităţii este" & 9 &, unde & este orice

gând. 'e va citi" & este identic cu &. &cest principiu precizează că & este el însuşi şi nu poate !i nimic în

a!ară de &.7ormularea semantică a principiului dat este" orice judecată este identică cu sine, orice noţiune

este identică cu sine. 4rincipiul identităţii este universal. Din conţinutul acestuia reiese că !iecare noţiune,

judecată ş. a. trebuie să !ie utilizate în unul şi acelaşi sens pe care să%l păstreze pe parcursul întregului

proces de gândire /discuţie, argumentare, etc De asemenea, este important ca pe parcursul procesului de

gândire judecăţile să îşi păstreze valoarea de adevăr.

4rincipiul identităţii înaintează gândirii şi următoarele cerinţe" nu trebuie să !ie identi!icate gânduri di!erite(

nu trebuie ca gândurile di!erite să !ie privite ca identice.



-n cazul încălcării principiului identităţii apar di!erite erori logice. +na dintre greşeli este amfibolia *

utilizarea unui şi acelaşi cuvânt omonim în acelaşi timp şi sub acelaşi aspect, pe parcursul aceluiaşi proces

de gândire în sensuri di!erite.

-n activitatea legislativă este important să se !ixeze în legi sensul noţiunilor principale utilizate, şi să se

!olosească în lege doar cu unul şi acelaşi sens. :ar dacă se !oloseşte termenul cu alt sens, acest lucru să !iestipulat.

5. Principiul noncontradicţiei.

4rincipiul noncontradicţiei exprimă aşa o caracteristică a gândirii corecte ca,

noncontradicţia sa.

7undamentul ontologic al principiului noncontradicţiei este următorul" obiectele din

realitate nu pot să existe şi să nu existe în acelaşi timp şi sub acelaşi aspect. 2u pot să posede şi să nu

posede o caracteristică în acelaşi timp şi sub acelaşi aspect. 2u pot să se a!le în relaţii şi să nu se a!le înrelaţii cu alte obiecte în acelaşi timp şi sub acelaşi aspect.

Deci, !ormularea ontologică a principiului noncontradicţiei este" în acelaşi timp şi sub acelaşi raport este

imposibil ca un lucru să aibă şi să nu aibă o proprietate, să !ie şi să nu !ie, să aibă anumite relaţii şi să nu le

aibă$.

&st!el, două judecăţi incompatibile despre unul şi acelaşi obiect pot !i concomitent

adevărate dacă obiectul este examinat în aspecte di!erite sau momente de timp di!erit. Dar ele nu pot !i

concomitent adevărate dacă sunt examinate în acelaşi timp şi în acelaşi aspect.

4rincipiul noncontradicţiei ar putea !i !ormulat în !elul următor" două judecăţi

contradictorii sau contrare despre unul şi acelaşi obiect, care este luat în acelaşi timp şi acelaşi aspect, nu

pot fi concomitent adevărate. na dintre ele este cu necesitate falsă. 'chematic, vor reda principiul dat în

!elul următor" ; /& < ;&0. 'e va citi" nu este adevărat că a şi non a.

4rincipiul noncontradicţiei este aplicabil judecăţilor incompatibile * celor contrare şi celor

contradictorii. l indică că două judecăţi incompatibile nu pot !i concomitent adevărate. +na dintre ele este

cu necesitate !alsă.

4rincipiul noncontradicţiei se regăseşte în demonstraţie" !undamentele demonstraţiei nu trebuie să se

contrazică. -n domeniul dreptului principiul noncontradicţiei se aplică la alcătuirea sistemelor de drept, în

structura actelor juridice, la raţionamentele care se !ormulează de părţi .

5espectarea principiului noncontradicţiei este necesară şi în cazul înaintării ipotezelor,

versiunilor juridice. =rebuie ca aceste versiuni să nu contrazică !aptele, în baza căror ele sunt înaintate, dar

şi !aptele să nu se contrazică unele pe altele. Decizia !inală a judecăţii trebuie să se bazeze pe !apte veridice,

care nu se contrazic unele pe altele.-n ceea ce priveşte procesul legislativ, articolele din legi nu trebuie să se

contrazică, căci unul şi acelaşi comportament nu pateu să !ie în acelaşi timp şi sub acelaşi raport şi permis,

şi interzis.



>. Principiul terţului eclus.

7undamentul ontologic al acestui principiu este determinarea calitativă a obiectelor şi

!enomenelor lumii înconjurătoare. 1i deci, un anumit obiect sau există, sau nu există, sau are relaţii cu alte

obiecte, sau nu are.

7ormulare ontologică a principiului terţului exclus este" în acelaşi timp şi sub acelaşi raport un lucru are o proprietate, sau nu o are, are o relaţie sau nu, există sau nu există, a treia posibilitate este exclusă.

4rincipiul terţului exclus ar putea să !ie !ormulat ast!el" două judecăţi contradictorii

despre unul şi acelaşi obiect nu pot fi concomitent false. na dintre ele este cu necesitate

adevărată .4rincipiul terţului exclus acţionează doar în cazul judecăţilor contradictorii. 'chema acestuia

este" & v ;&. 'e citeşte" a sau non a 84rin acest principiu se stipulează că există doar două valori logice de

adevăr în cadrul logicii !ormale" adevărat şi fals.

4rincipiul terţului exclus nu poate să arate care anume dintre judecăţi este adevărată.,doar arată direcţia în stabilirea adevărului" sunt posibile doar două soluţionări ale acestei probleme, şi doar

una dintre ele este cu necesitate adevărată. ?udecăţile & şi non & nu pot !i respinse în acelaşi timp, deoarece

una dintre ele este cu necesitate adevărată, deoarece o situaţie sau are loc, sau nu are. 'pre deosebire de

principiul noncontradicţiei care susţine că o judecată şi negaţia sa nu sunt adevărate în acelaşi timp şi sub

acelaşi raport, principiul terţului exclus susţine că două judecăţi contradictorii nu pot !i în acelaşi timp şi

sub acelaşi raport !alse, una dintre ele este cu necesitate adevărată. &cest lucru se utilizează în cadrul

procedeului de demonstraţie . -n procesele de judecată se întâlnesc permanent alternative, dintre car

trebuie să se accepte ca !iind adevărată doar una. ?udecata trebuie să stabilească dacă bănuitul este vinovat

sau nu este vinovat.

!. Principiul raţiunii suficiente.

-naintând un gând, şi pretinzând că el este adevărat, trebuie să !undamentăm adevărul său. Dacă

primele trei principii ale gândirii au !ost !ormulate de către &ristotel, atunci acest principiu a !ost !ormulat

de către Leibniz. )u re!erire la gândire se poate da următoarea !ormulare" nici o judecată nu poate să !ie

recunoscută drept adevărată !ără o raţiune su!icientă. 'u!iciente sunt acele !undamente !aptice şi teoretice,

din care judecata dată reiese cu necesitate.4rincipiul raţiunii su!iciente respinge dogmatismul, deoarece nu

ne permite să acceptăm în mod necondiţionat a unor judecăţi care para a !i adevăruri evidente, !ără a le

!undamenta,respinge şi scepticismul, prin care se neagă posibilitatea de a obţine adevăruri întemeiate.

7undamentul logic este legat cu cel obiectiv, dar se deosebeşte de el. -n calitate de

!undament obiectiv serveşte cauza, iar rezultatul acţiunii ei este consecinţa. :ar drept !undament logic poate

să servească indicarea atât a cauzei, cât şi a consecinţei.

)erinţa principală pe care o înaintează principiul raţiunii su!iciente este următoarea"

orice gând se recunoaşte drept adevărat, dacă el are o raţiune su!icientă. Dacă există un oarecare !, există şi

!undament pentru acesta * p.



Dacă din adevărul judecăţii p decurge adevărul judecăţii !, atunci p va !i raţiune pentru !, iar ! * consecinţa

acestui !undament. Legătura dintre !undament şi consecinţă poate să !ie exprimată cu ajutorul implicaţiei

p"!, unde p este !undament, iar ! * consecinţă.

&xiomele nu trebuie să !ie !undamentate, pentru că ele sunt con!irmate de practica

umanităţii. Deci, o raţiune su!icientă pentru un oarecare gând poate să servească un alt gând, deja controlatşi recunoscut drept adevărat şi din care decurge adevărul primului gând. 4rincipiul raţiunii su!iciente are

implicaţii importante în domeniul dreptului. l îşi găseşte aplicaţia mai ales în aşa activităţi juridice cum

sunt !ormularea hotărârilor judecătoreşti, elaborarea de noi legi. 1i în activitatea legislativă, o lege nouă,

enunţurile acesteia trebuie să !ie argumentate.=rebuie să ne bazăm pe !apte, pe judecăţi, adevărul cărora

este deja recunoscut. -n practica juridică orice decizie a judecăţii trebuie să !ie argumentat. +na dintre

greşelile posibile în cazul nerespectării principiului raţiunii su!iciente se numeşte" #după aceea înseamnă in

cauza aceea$.@. #imbajul ca sistem de simboluri şi semne. $ipuri de limbaj.

Limbajul este predestinat să servească drept mijloc pentru obţinerea şi !ixarea cunoştinţelor, păstrarea şi

transmiterea acestora. Limbajul se utilizează nu doar în procesul de exprimare al gândurilor, dar şi în

procesul de !ormare al lor -n cadrul logicii s%a constituit un limbaj care portă denumirea de limbaj

!ormalizat. -n acest limbaj cuvintele limbajului obişnuit sunt înlocuite prin anumite litere şi simboluri,

acesta !iind un limbaj simbolic. -n domeniul dreptului gândurile se exprimă prin limbajul juridic.

Limbajul este un sistem de semne şi simboluri care are !uncţia de a !ixa, păstra şi transmite in!ormaţia în

procesul de cunoaştere a realităţii şi a comunicării dintre oameni. Limbajele se clasi!ică după mai multe

criterii. xistă limbaje vorbite şi scrise, ne!ormalizate şi !ormalizate, alcătuite din cuvinte şi ideogra!ice.

+na dintre cele mai importante clasi!icări a limbajelor este cea realizată în !uncţie de originea acestora,

con!orm căreia limbajele se împart în limbaje naturale, limbaje arti!iciale şi limbaje semi%

arti!iciale. Limbajele naturale este un sistem de semne care s%a constituit pe parcursul dezvoltării umanităţii

pentru a îndeplini !uncţia de comunicare şi cunoaştere. Limbajele artificiale sunt limbajele care se creează

de către oameni, în baza limbajelor naturale, în mod conştient, pentru anumite scopuri Drept exemplu de

limbaje arti!iciale pot servi limbajele de programare, limbajele logicii şi matematicii, limbajele de semnalare

.Limbajele ştiinţelor exacte şi socio%umane se pot considera limbaje semi-artificiale, deoarece ele includ şi

terminologie din limbajul natural, dar şi terminologie şi simbolică specială şi anumite reguli de !uncţionare

prestabilite. Din perspectiva logicii limbajul juridic se poate di!erenţia în !elul următor"

%limbajul teoretic, care este limbajul teoriilor juridice, a legilor juridice(

%limbajul empiric, adică limbajul interepretării normelor de drept(

limbajul obiectual sau limbajului juridic este sistemul de semne şi simboluri ale limbajului natural care

reprezintă obiectele reale pe care le cercetează juristul în procesul activităţii juridice(



A. #imbajul juridic şi limbajul judiciar.

Limbajul juridic este un limbaj semi%arti!icial, pentru că deşi acest limbaj atinge !orma superioară de

#juridizare$ în activitatea legislativă, chiar şi în acest caz în el se păstrează elemente ale limbajului natural.

Dar printre termenii juridici se pot întâlni termeni exprimaţi prin îmbinări de cuvinte care nu sunt obişnuite

pentru limbajul natural, literar.Limbajul juridic îndeplineşte anumite !uncţii"

a. funcţia de fixare a cunoştinţelor juridice. le sunt exprimate în propoziţii, care nu sunt posibile în a!ara

operaţiei de nominalizare juridică realizată cu ajutorul limbajului. b. funcţia constitutivă. Limbajul juridic

este mediul în care se !ormează cunoaşterea juridică şi conştiinţa juridică. c. funcţia comunicativă.

Limbajul juridic este instrumentul de transmitere a cunoştinţelor juridice. d. funcţia argumentativă.

Limbajul juridic serveşte la întemeierea aserţiunilor şi cunoştinţelor juridice, în general.

+na dintre !ormele limbajului juridic este limbajul normativ, care trebuie să !ie simplu şi precis pentru canorma juridică să%şi transmită corect mesajul.

altă !ormă de limbaj juridic este limbajul judiciar . #Limbajul judiciar este acea !ormă a limbajului juridic

care se întrebuinţează în activitatea judiciară, atât în cauzele penale, cât şi în cauzele civile, de către organul

de cercetare penală, judecător sau avocat$.

Limbajul juridic /normativ, judiciar sau doctrinar0 ca limbaj de specialitate, trebuie să !ie interpretat , adică

e"plicat, ste vorba de interpretarea gramaticală, lingvistică a discursului juridic. -n literatură se

menţionează, de obicei un ansamblu de reguli de interpretare a limbajului juridic normativ, !ormulat în

doctrina străină"

B0 interpretare ad literam, care presupune adoptarea sensului #natural$, primar al termenilor !olosiţi(

C0 interpretarea etimologică, care înseamnă preluarea sensului originar al

0 o interpretare oficială *&cest tip de interpretare este !olosit de legiuitor nu numai în situaţiile când

doreşte să precizeze înţelesul juridic al unui termen din limba naţională, dar şi atunci când ar dori să impună

un termen cu totul nou, inexistent în lexic

60 :nterpretarea ab ratione legis * este tipul de interpretare care presupune pătrunderea de către interpret a

spiritului

E0 o interpretare conte"tuală * în care termenii !olosiţi de legiuitor trebuie preluaţi în sensul impus de speţa

dedusă judecăţii, chiar dacă în acest !el s%ar opera o abatere de la sensul lor #natural$.

-n limbajul juridic se !olosesc reguli, maxime, adagii /argumente0 care sunt !ormulate în limba latină.

#a"imele (sau regulile) juridice sunt defniţii scurte ce prezintă principii care se aplică

di!eritelor tipuri de cazuri. Adagiile (aorisme sau argumente) sunt propoziţii, ormule generale

care direcţie atunci când legea este obscur ă sau insu!icientă &cestea sunt însă întrebuinţate şi acum,

propoziţia păstrându%şi !orma exactă, sensul originar când sunt enunţate în limba latină.



1%&oţiune de logică erotetică. &atura şi structura 'ntrebării.

)ompartimentul logicii care se ocupă de studierea întrebărilor se numeşte logică erotetică. 2oţiunea

erotetică provine de la cuvântul erotema, care înseamnă întrebare. Logica erotetică este un compartiment al

logicii care studiază calităţile logico%semantice ale propoziţiilor interogative, studiază natura, !uncţiile,

structura întrebării şi condiţiile întrebărilor corecte. Întrebarea este o !ormă a gândirii logice, orientată spre obţinerea răspunsului sub !ormă de o

judecată sau de mai multe judecăţi. a constituie un gând exprimat printr%o propoziţie interogativă, care este

orientat către precizarea sau completarea cunoştinţelor.

-ntrebările îndeplinesc anumite !uncţii"

B. Funcţia cognitivă constă în aceea că întrebarea este un mijloc de căutare a in!ormaţiei, ea legând

cunoscutul cu necunoscutul .

C. Funcţia comunicativă %întrebarea este un mijloc de transmitere a in!ormaţiei, de comunicarein!ormativă. -ntrebarea mai îndeplineşte şi alte !uncţii printre care" de control, de sistematizare, critică,

psihologică.

7iecare întrebare este alcătuită din două elemente"

B. artea descri!tivă. ste premisa întrebării, partea în care se conţin anumite cunoştinţe despre

obiectul, despre care se caută in!ormaţie suplimentară. C. "ecunoscuta sau incertitudinea #ntrebării .

5eprezintă ceea ce nu se cunoaşte despre obiect * cantitate, calitate, loc, circumstanţe, etc.

(. $ipuri de 'ntrebări.

xistă di!erite tipuri de întrebări, care se deosebesc în !uncţie de anumite caracteristici.

:. După !uncţia predominantă * cognitivă sau a in!ormativă * întrebările se divizează în"

B. Întrebări de cercetare, orientate spre obţinerea in!ormaţiei noi. C. Întrebări de informare. 'copul

acestor întrebări este de a obţine şi transmite in!ormaţia care este deja cunoscută de către cineva

::. -n !uncţie de aria de căutare a răspunsului se disting următoarele tipuri de întrebări"

B. Întrebări categoriale. 'unt întrebările în care )uvântul interogativ arată orientarea

cercetării, categoria de !enomene, în cadrul cărora trebuie de căutat întrebarea

C. $ntrebări !ro!o$iţionale. -n aceste întrebări partea principală a întrebării, presupoziţia, rămâne

neschimbată. :ar partea interogativă se înlocuieşte prin con!irmarea sau in!irmarea părţii descriptive.

:::. -n !uncţie de !aptul dacă sunt sau nu date în prealabil variante de răspuns, întrebările pot !i"

B. Înc%ise. -ntrebările închise dau posibilitatea de a da un număr limitat de răspunsuri

C. &esc%ise. -ntrebările deschise dau posibilitatea de a da o multitudine de răspunsuri

. 'emi-#nc%ise, care se numesc şi semidesc%ise. -n aceste întrebări se regăsesc variante de răspuns,

dar şi posibilitatea de a adăuga o variantă proprie de răspuns.



:. -n !uncţie de componenţa, structura întrebării se vor distinge"

B. Întrebări sim!le. &ceste întrebări nu includ în structura lor în calitate de părţi componente şi alte

întrebări

C. Întrebările com!use includ în calitate de părţi componente alte întrebări, unite prin legături

logice.. -n !uncţie de extinderea obiectului cercetării"

B. Întrebări universale. 'e !ormulează !aţă de obiectul interesului întrebării în totalitate. C.

Întrebări !articulare. le se re!eră la o latură aparte a obiectului studiat, la calităţile sale, la relaţiile dintre

aceste laturi

:. -n !uncţie de adevărul părţii descriptive a întrebării, acestea pot !i divizate în"

B. Întrebări cu !remise adevărate sunt acele întrebări, premisa cărora o constituie cunoştinţe

adevărate.C. Întrebările cu !remise false sunt întrebările care au !undamentul, partea descriptivă !alsă.

::. -n dependenţă de corectitudine se disting"

B. Întrebări corecte. -ntrebarea corectă are o premisă adevărată şi necontradictorie. le nu sunt

sugestive, retorice, etc

C. Întrebări incorecte. &ceste întrebări pot să aibă premise !alse sau contradictorii. le, de

asemenea, pot !i multiple, sugestive, imprecise, etc

11. )ondiţiile 'ntrebării corecte. *rori erotetice.

-ntrebarea corectă trebuie în primul rând să aibă presupoziţie adevărată. De asemenea, ca să !ie

corecte, întrebările trebuie să !ie precise, să nu conţină termeni polisemici, să nu !ie sugestive, să nu !ie

retorice, să nu !ie multiple.=ermenii din întrebare trebuie să !ie univoci, adică întrebarea trebuie să satis!acă

condiţiile preciziei şi univocităţii. Dacă termenii întrebării nu sunt univoci, întrebarea este ambiguă.,

im!recisă.Dacă întrebarea conduce persoana8persoanele întrebate spre un răspuns dorit, atunci întrebarea

este sugestivă. -ntrebările care, de !apt, reprezintă nişte a!irmaţii sunt întrebări retorice. &ceste întrebări îşi

au rolul lor. 'e enunţă pentru a da o dispoziţie, pentru a convinge pe cineva, !iind utilizate mai ales în cadrul

argumentării. Dacă într%o întrebare într%o singură !ormulare sunt puse două sau mai multe întrebări cerându%

se un singur răspuns, dacă întrebarea are o presupoziţie pe care cel care răspunde ar dori să o nege dar nu

poate să o !acă răspunzând #da$ sau #nu$, întrebare se numeşte multi!lă.



12. &oţiune de răspuns.

(ăs!unsul este o judecată nouă, care precizează sau completează în corespundere cu întrebarea cunoştinţele

precedente. )ăutarea întrebării presupune apelarea la o anumită s!eră a cunoştinţelor empirice sau teoretice,

care se numeşte sfera de căutare a răspunsului. 5ăspunsurile primite pot servi drept !undament pentru

punerea de noi întrebări, dezvoltarea cunoaşterii, obţinerea de noi in!ormaţii. 5ăspunsul este o judecată nouăcare precizează sau completează cunoştinţele existente în corespundere cu întrebările puse.

:. -n !uncţie de re!lectarea realităţii există următoarele tipuri de răspunsuri"

B. (ăs!unsuri adevărate care re!lectă realitatea aşa cum este ea.

C. (ăs!unsuri false ce de!ormează realitatea, re!lectă /intenţionat sau neintenţionat0 eronat starea lucrurilor

din realitate.

::. -n !uncţie de s!era de căutare a răspunsului"

B. (ăs!unsul direct este acel răspuns pentru găsirea căruia nu este nevoie de in!ormaţie adăugătoare.C. (ăs!unsul indirect este acel răspuns care este obţinut dintr%un domeniu mai larg decât domeniul căutării

răspunsului.

:::. -n !uncţie de !orma gramaticală"

B. (ăs!unsuri scurte sunt răspunsurile #da$ şi #nu$.

C. (ăs!unsurile desfăşurate sunt acele răspunsuri în care se repetă toate elementele întrebării.

:. -n !uncţie de volumul de in!ormaţie care se conţine în răspuns"

B. (ăs!unsuri com!lete conţin in!ormaţii ce se re!eră la toate elementele întrebării.

C. (ăs!unsurile incom!lete nu o!eră in!ormaţie pentru toate componentele întrebării.

. -n !uncţie de corespunderea cu caracteristica întrebării"

B. (ăs!unsuri exacte, determinate. Dacă toate noţiunile sunt precise, sau dacă este înţeles sensul utilizat,

atunci răspunsurile sunt exacte.

C. (ăs!unsuri inexacte, nedeterminate. -n răspunsurile inexacte se utilizează noţiuni imprecise.

xistă răspunsuri corective. &cestea sunt răspunsurile în care se neagă sau se respinge presupoziţia

întrebării. De exemplu, la întrebarea #De câte ori ai !ost la FucureştiG$, un răspuns corectiv ar !i" # &u am

fost nici odată la 'ucureşti$.

)alitatea răspunsului depinde de calitatea întrebării. pentru a obţine un răspuns exact, clar, determinat,

trebuie să !ie pusă o întrebare clară, exactă şi determinată.



1(.*senţa noţiunii.

"oţiunea este una dintre principalele !orme de gândire, în care se re!lectă obiectele cu caracteristicile lor

principale. -n noţiuni se re!lectă semnele esenţiale ale obiectelor. 'emnele constituie ceea prin ce obiectele se

aseamănă şi prin ce se deosebesc unele de altele. 'emne esenţiale sunt semnele indispensabile obiectului, !ără

de care obiectul nu este el însuşi, ci este cu totul altceva. biectele au mai multe caracteristici. 1i doar acelecare aparţin obiectului cu necesitate, care exprimă natura internă a acestuia, se numesc caracteristici esenţiale.

:ar acel caracteristici, care pot să aparţină şi să nu aparţină acestora, se numesc neesenţiale

2oţiunile îndeplinesc mai multe funcţii, dintre care cele mai importante sunt"

funcţia cognitivă ( noţiunea este un rezultat al procesului de cunoaştere, dar, de asemenea, ea serveşte drept

mijloc de cunoaştere

funcţia comunicativă * în noţiuni se !ixează cunoştinţele obţinute despre obiecte şi cu ajutorul noţiunilor

oamenii transmit aceste cunoştinţe altor oameni şi altor generaţii. 2oţiunea este cea mai simplă !ormă de gândire, totuşi, ea are două elemente structurale" conţinutul şi sfera,

două aspecte * unul cantitativ şi altul calitativ.

Conţinutul noţiunii , care se mai numeşte compre%ensiune sau intensiune, este ansamblul de caracteristici

esenţiale ale obiectelor, gândite în noţiunea dată. -n sistemul de semne ale noţiunii, există semne generale şi

semne speci!ice. )ele generale sunt proprii genului din care !ace parte obiectul, iar cele speci!ice sunt proprii

doar speciei date de obiecte. )onţinutul reprezintă in!ormaţia principală despre obiecte

'fera noţiunii, care se mai numeşte e "tensiune, este reprezentată de mulţimea de obiecte, pe care le re!lectă

noţiunea, obiectele, care se gândesc într%o noţiune.. 2oţiunea poate să re!lecte un singur obiect, mai multe

obiecte, dar şi obiecte care nu există în lumea reală. Deci, s!era unei noţiuni poate !i alcătuită dintr%un singur

element, din mai multe sau să !ie vidă

3ra!ic, s!era noţiunii se desemnează printr%un cerc, iar conţinutul acesteia se desemnează printr%o literă în

interiorul acestui cerc.7iecare dintre obiectele care !ace parte din s!eră se numeşte element al s!erei. biectele

din s!era unei noţiuni se numesc clasă de obiecte. Luate aparte, !iecare dintre aceste obiecte constituie un

element al clasei.

)onţinutul şi s!era noţiunii se a!lă într%o interconexiune organică. -ntre ele există o relaţie, numită relaţie de

variaţie inversă) cu cât este mai mare conţinutul, cu atât este mai mică s!era şi invers. Deci, noţiunea cu s!eră

mai largă este mai săracă în conţinut .



15. $ipurile de noţiuni.

2oţiunile re!lectă obiecte !oarte di!erite. )orespunzător, există mai multe tipuri de noţiuni. le se clasi!ică în

!uncţie de conţinut şi de s!eră.

După sferă se disting următoarele tipuri de noţiuni"

:. -n !uncţie de numărul de obiecte re!lectate de către noţiune se disting"B. "oţiuni singulare. &cestea sunt noţiunile care re!lectă un singur obiect C. "oţiunile generale re!lectă două

sau mai multe obiecte. 2oţiunile generale pot !i registrabile şi neregistrabile. "oţiuni registrabile sunt acele

noţiuni, pentru care mulţimea de elemente gândite în ea poate !i stabilită, numărată, înregistrată. "oţiuni

neregistrabile sunt noţiunile care au o s!eră nelimitată. . Categoriile sunt noţiunile de maximă generalitate

(sumum genus). Aceste noţiuni nu au un gen superior.

::. -n !uncţie de !aptul dacă noţiunile re!lectă obiecte care există în realitate, sau care nu există, noţiunile se

divid în" "oţiuni vide ce re!lectă mulţimi de obiecte, care nu conţin nici un element. le se re!eră la obiecte cenu există în lumea înconjurătoare, cum ar !i" #centaur$, #triunghi rotund$. 2oţiunile vide pot !i factual vide

re!lectă obiecte care nu există, dar care pot să existe în general. 'i logic vide re!lectă obiecte ce nu pot să

existe nicăieri şi nici odată, deoarece în conţinutul lor se conţin caracteristici contradictorii" pătrat rotund .

C. "oţiunile nevide re!lectă mulţimi de obiecte care conţin unul sau mai multe elemente, adică re!lectă

obiecte, care au o existenţă reală.

:::. -n !uncţie de precizia stabilirii s!erei, noţiunile se divid în"

"oţiuni !recise. &ceste noţiuni au un conţinut exact şi o s!eră bine stabilită. "oţiuni im!recise) sunt acele

noţiuni care nu au un conţinut şi o s!eră stabilite cu exactitate

:. După !aptul dacă mulţimea de obiecte re!lectate în noţiune se consideră sau nu a !i o totalitate, noţiunile se

împart în"B. "oţiuni colective care se re!eră la mulţimi de obiecte privite ca totalitate. Hulţimile date au

trăsături di!erite !aţă de !iecare element în parte. C. "oţiuni divi$ive sau distributive sunt cele care se re!eră la

acele clase de obiecte, pentru care ceea ce este valabil pentru toate elementele mulţimii, este valabil şi pentru

!iecare element în parte.

După conţinut se pot deosebi următoarele tipuri de noţiuni"

:. -n !uncţie de !aptul dacă re!lectă obiecte sau însuşirile acestora, noţiunile se divid în"

B. "oţiuni concrete, care re!lectă obiecte, existenţa căror este relativ de sine stătătoare. C. "oţiuni abstracte

sunt cele care re!lectă caracteristici ale obiectelor şi relaţiile dintre ele, care nu există independent de obiecte.

::. -n !uncţie de !aptul dacă obiectele re!lectate de noţiune au sau nu existenţă independentă, noţiunile se divid

în" B. "oţiuni absolute sunt acele noţiuni care re!lectă obiecte, ce există aparte şi pot !i gândite în a!ara

relaţiilor lor cu alte obiecte C. "oţiuni relative sunt noţiunile ale căror note caracterizează obiectul doar în

relaţie cu alte obiecte. :::. -n !uncţie de !aptul dacă indică prezenţa unor caracteristici la obiecte

sau lipsa acestora, noţiunile se divid în" B. "oţiuni !o$itive sunt noţiunile conţinutul cărora este alcătuit din

caracteristicile ce sunt proprii obiectului re!lectatC. "oţiuni negative ce re!lectă lipsa la obiect a unor semne.



1+. aporturile dintre noţiuni.

"oţiunile com!arabile sunt acele noţiuni care au în conţinutul lor caracteristici esenţiale comune, care le dă

posibilitate să !ie con!runtate. "oţiunile incom!arabile nu re!lectă caracteristici comune.

-ntre noţiunile comparabile sunt posibile două tipuri de relaţii" compatibilitate şi incompatibilitate. "oţiunilecom!atibile sunt noţiunile care au elemente comune de s!eră. "oţiunile incom!atibile nu au elemente comune

în s!era lor.

&oţiunile compatibile se pot a!la în următoarele relaţii"

B. *dentitate. -n relaţie de identitate se a!lă noţiunile care re!lectă unul şi acelaşi obiect, sau unele şi aceleaşi

obiecte. '!erele noţiunilor care se a!lă în relaţie de identitate coincid, dar conţinutul este di!erit, deoarece

re!lectă trăsături di!erite ale obiectelor. 'chematic, relaţia dintre două noţiuni identice A şi ' se reprezintă în

!elul următor"

C. *ntersecţie sau încrucişare. -ntr%o ast!el de relaţie se a!lă noţiunile, s!erele cărora coincid parţial. '!era unei

noţiuni se include parţial în s!era celeilalte şi invers. Două noţiuni * A şi ' * se a!lă în relaţie de intersecţie

dacă unii A sunt ' şi unii A nu sunt '. 'chematic, relaţia dintre două noţiuni A şi ', ce se a!lă în relaţie de

intersecţie se va reprezenta ast!el"

. 'ubordonare. Două noţiuni se a!lă în relaţie de subordonare în cazul în care s!era uneia dintre ele se

include complet în s!era alteia, dar nu o epuizează complet. 2oţiunea cu o s!eră mai mare se numeşte

subordonatoare, iar noţiunea cu s!eră mai mică * subordonată. Dacă noţiunile ce se a!lă în relaţie de

subordonare sunt noţiuni generale, atunci noţiunea subordonatoare se numeşte gen

, iar cea subordonată * specie.



-ntre noţiunile incompatibile se stabilesc următoarele relaţii" B. Coordonare. -n relaţie de coordonare se a!lă

noţiunile care sunt specii ale unuia şi aceluiaşi gen. '!erele unor ast!el de noţiuni se includ în s!era uneia şi

aceleiaşi noţiuni subordonatoare, excluzându%se reciproc.

C. Contrarietate. -n relaţie de contrarietate se a!lă noţiunile%specii ale unuia şi aceluiaşi gen care re!lectă

obiecte, caracteristicile cărora sunt contrare, opuse. +na dintre aceste noţiuni conţine anumite caracteristici iar

alta aceste caracteristici le neagă, înlocuindu%le prin caracteristici opuse. -mpreună, s!erele acestor noţiuni

constituie doar o parte din noţiunea gen. 'erele noţiunilor contrare se exclud reciproc, dar nu epuizează s!era

noţiunii subordonatoare.

. Contradicţie. -n această relaţie se a!lă două noţiuni%specii ale unui şi aceluiaşi gen, s!erele cărora se exclud

reciproc şi epuizează s!era noţiunii%gen. +na dintre noţiuni indică careva caracteristici, iar alta *lipsa acestora.

& doua exclude caracteristicile re!lectate de către prima !ără ca să le înlocuiască cu alte caracteristici)ercul în

acest caz se împarte în două părţi egale, una repezentând noţiunea A şi alta * non A. -ntre ele nu există o a treia

noţiune.

1!.-peraţii cu noţiunile.

+enerali$area este trecerea de la o noţiune cu o anumită s!eră la o noţiune cu s!eră mai largă. a reprezintă

trecerea de la o noţiune la genul său.. 3eneralizare nu poate !i in!inită. Limita acesteia o constituie noţiunile

generale şi categoriile, noţiunile care au un grad maxim de generalitate. peraţia inversă de trecere de la o

noţiune cu o s!eră mai largă la una cu o s!eră mai îngustă este s!ecificarea noţiunii. peraţia de generalizare

are loc prin înlăturarea unor caracteristici:ar în cazul speci!icării, invers, se va adăuga o caracteristică. 1i dacă

limita generalizării o constituie noţiunile generale sau categoriile, atunci limita speci!icării o constituienoţiunile individuale.

&ltă operaţie cu noţiunea este comparaţia. 4rin comparaţie se con!runtă mintal obiectele re!lectate de către

noţiuni pentru a vedea prin ce acestea se aseamănă şi prin ce se deosebesc.

,nali$a este descompunerea mintală a obiectului în părţile sale componente.

'inte$a este unirea mintală a acestor părţi componente.



1. /efiniţia

&efiniţia este operaţia logică, care dezvăluie conţinutul unei noţiuni, sau stabileşte semni!icaţia unui termen.

& de!ini o noţiune înseamnă a arăta ce înseamnă aceasta, a descoperi semnele, care se includ în conţinutul său,

a preciza conţinutul acesteia. & de!ini înseamnă a dezvălui esenţa obiectului de!init. 4rin de!iniţii se exprimă

rezultatul cunoaşterii obiectelor. De!iniţiile se pot schimba sub in!luenţa apro!undării cunoştinţelor despreobiecte, ceea ce duce la schimbarea reprezentărilor noastre despre esenţa obiectelor, iar aceasta, la rândul său,

la schimbarea de!iniţiilor. -n cadrul ştiinţelor exacte, de!iniţiile se alcătuiesc mai uşor şi nu generează discuţii

îndelungate, dacă obiectul de!init este bine

Din structura de!iniţiei !ac parte următoarele elemente"

B. definitul /definiendum, dfd 0 * este noţiunea care se de!ineşte(

C. definitorul /definiens, dfn0 * este ceea ce se spune despre obiectul de!init, este ansamblul semnele generale

şi esenţiale care constituie conţinutul noţiunii de!inite, este noţiunea prin care se de!ineşte(. relaţia de definire este relaţia de echivalenţă dintre de!init şi de!initor

)onstrucţia de!iniţiei se supune unor anumite reguli. *egulile definiţiei sunt condiţii necesare pentru

corectitudinea logică a operaţiei de de!inire. 5espectarea lor asigură corectitudinea de!iniţiei şi permite

evitarea greşelilor. &ceste reguli sunt următoarele"

B. (egula identităţii . '!era de!initului trebuie să coincidă cu s!era de!initorului, adică de!initul şi de!initorul

trebuie să re!lecte aceleaşi obiecte. -n cazul nerespectării regulii identităţii între de!init şi de!initor există o

relaţie de subordonare şi nu una de identitate. 2erespectarea regulii identităţii poate cauza următoarele greşeli"

+efiniţie prea largă. 3reşeala se produce în cazul când s!era de!initorului este mai largă decât s!era

de!initului. +efiniţie prea îngustă este de!iniţia în care s!era de!initului este mai largă decât s!era

de!initorului.

C. (egula evitării cercului . De!iniţia nu trebuie să !ie circulară. +efinitorul nu trebuie să conţină definitul sub

nici o formă. &dică termenul care se întâlneşte în partea de!inită să nu se întâlnească în partea de!initoare

+efinitorul nu trebuie să utilizeze definitul pentru propria sa definire. -n cazul nerespectării regulii se obţine

greşeala numită cerc vicios.

. (egula formei afirmative. De!iniţia trebuie să !ie logic a!irmativă, ea trebuie să arate ce este obiectul şi nu

ce nu este el. De!iniţia poate conţine unele caracteristici negative, dar pentru a !i corectă, nu poate să se

limiteze doar la acestea.

6. (egula clarităţii şi univocităţii . De!iniţia trebuie să !ie clară şi precisă. -n de!iniţie nu trebuie să se conţină

noţiuni imprecise, noţiuni vide. De!initorul nu trebuie să conţină termeni necunoscuţi -n de!iniţie trebuie să !ie

evitaţi termenii !iguraţi, meta!orele, !igurile de stil, comparaţiile.



10. )lasificarea şi diviiunea.

4entru sistematizarea obiectelor şi !enomenelor se utilizează operaţiile de clasi!icare şi diviziune.

Clasificarea este operaţia logică prin care termenii mai puţini generali sunt grupaţi, în baza anumitor

caracteristici în s!era unor termeni mai generali.

'tructura clasificării. )lasi!icarea conţine trei elemente principale"elementele clasi!icării, adică termenii care !ormează obiectul clasificării(

clasele, adică termenii mai generali obţinuţi în rezultatul clasi!icării(

criteriul clasificării * semnele utilizate pentru gruparea elementelor în clase

i!urile de clasificare.

:. -n !uncţie de numărul de clase obţinute în rezultatul clasi!icării se deosebesc clasi!icări dihotomice şi

clasi!icări politomice.

B. Clasificări di%otomice sunt clasi!icările în cadrul cărora mulţimea de obiecte este repartizată în două clase.Clasificări !olitomice sunt clasi!icările în urma cărora se obţin mai mult de două clase.

::. -n !uncţie de natura criteriului utilizat, se disting clasi!icări naturale şi arti!iciale.

Clasificări naturale sunt clasi!icările în care clasele sunt arătate aşa cum sunt ele în realitate Clasificări

artificiale sunt clasi!icările care au drept criteriu pentru clasi!icare semne neesenţiale.

:::. După natura claselor obţinute se va deosebi între clasi!icarea teoretică şi cea empirică.

Clasificarea teoretică presupunere obţinerea nu doar claselor existente, reale, ci şi a unor clase posibile

Clasificarea em!irică presupune obţinerea doar unor clase reale.

(egulile clasificării .

B. (egula com!letitudinii clasificării. )lasi!icarea trebuie să !ie completă. &dică !iecare dintre elementele ce

!ormează obiectul clasi!icării trebuie să !ie introdus într%o clasă, !ără a !i omis vre%o unul. C. (egula

excluderii claselor . )lasele obţinute nu trebuie să se intersecteze. rice element trebuie să !ie introdus doar

într%o singură clasă, nu în două sau mai multe concomitent.. (egula criteriului . 4e aceeaşi treaptă a

clasi!icării, criteriul trebuie să !ie unic şi bine determinat. &ceastă regulă impune cerinţa de a nu schimba acel

semnul sau ansamblu de semne după care am început să e!ectuăm clasi!icarea. 6. Clasificarea trebuie să fie

!ro!orţională. &dică suma claselor obţinute trebuie să !ie egală cu universul de clasi!icare. E. ,semănările

dintre obiectele aflate #n aceeaşi clasă trebuie să fie mai im!ortante decât deosebirile dintre ele .

&ivi$iunea. Diviziunea mai este numită şi clasificare analitică. &ivi$iunea este operaţia logică prin care

pornind de la o noţiune generală, dezvăluim mai întâi speciile ei, apoi subspeciile acestora, până ajungem la

obiectele individuale care aparţin clasei reprezentate de termenul iniţial. Diviziunea este operaţia logică prin

care se descompune genul în speciile sale. Diviziunea dezvăluie s!era noţiunii. -n structura diviziunii se

disting următoarele elemente" obiectul diviziunii * o noţiune generală luată ca gen şi împărţită în specii,

subspecii criteriul diviziunii * o caracteristică în baza căreia se grupează speciile şi subspeciile( membrii

/elementele0 diviziunii. 5egulile diviziunii coincid în mare măsură cu regulile clasi!icării.



2%.olul diviiunii şi clasificării 'n operele de calificare juridică.

-n s!era dreptului diviziunea şi clasi!icarea se utilizează în operele de cali!icare juridică.

)unoaşterea esenţei şi a regulilor diviziunii ajută să se repartizeze corect obiectele în grupuri, să se cerceteze

şi ast!el să se cunoască mai bine proprietăţile întregii clase.

4entru jurişti cunoaşterea tipurilor şi regulilor diviziunii are o mare importanţă. Diviziunea se aplică în cadrulanchetării, în clasi!icarea versiunilor juridice şi alte acţiuni de anchetă.



CB. $ema 5. 3/*)A$A.

1. )aracteristica generală a judecăţii.

udecata este !orma de gândire prin intermediul căreia se dezvăluie prezenţa sau absenţa unor

caracteristici la obiecte şi prezenţa sau absenţa relaţiilor dintre obiecte. 4utem să deosebim judecata de alte

!orme logice prin !aptul că în ea se a!irmă sau se neagă ceva despre ceva. Forma lingvistică a judecăţii

este propoziţia gramaticală. ?udecăţile nu pot să apară şi să existe în a!ara propoziţiilor

7undamentul ontologic al judecăţii îl constituie legăturile şi relaţiile dintre obiecte. 5olul judecăţii în procesul cunoaşterii este incontestabil. 'ub !ormă de judecăţi se identi!ică problemele în procesul

cunoaşterii, sub !ormă de judecăţi se înaintează ipotezele şi se !ormulează adevărurile ştiinţi!ice. -n s!era

dreptului sub !ormă de judecăţi apar actele normative, articolele din legi

4ropoziţiile interogative nu reprezintă judecăţi, ele nu sunt nici a!irmaţii, nici negaţii şi nu pot !i apreciate

ca adevărate sau !alse. Doar întrebările retorice reprezintă judecăţi, pentru că într%adevăr ele reprezintă

nişte a!irmaţii. ?udecata are o anumită structură. a constă din două componente principale" subiectul şi

predicatul logic,. lemente ale judecăţii sunt, de asemenea, copula8legătura logică şi cuantorii.

'ubiectul judecăţii reprezintă noţiunea care re!lectă obiectul, despre care se a!irmă, sau se neagă ceva, acel

obiect, căruia i se atribuie8sau nu o anumită însuşire. 'ubiectul se desemnează prin litera

redicatul judecăţii constituie ceea, ce anume se a!irmă, sau se neagă despre obiectul exprimat de către

subiect 'ubiectul şi predicatul se numesc termeni ai judecăţii. &ceştia se exprimă prin noţiuni.

Legătura dintre subiectul logic şi predicatul logic, care re!lectă relaţia obiectivă dintre obiectele gândite, se

dezvăluie prin legătura logică, care se numeşte şi copulă. )opula exprimă relaţia dintre subiect şi predicat

Din structura propoziţiilor categorice !ac parte şi operatori logici numiţi cuantori sau cuantificatori.

&ceştia se re!eră doar la subiect şi caracterizează judecata din perspectiva cantităţii, indică !aptul dacă

a!irmaţia8negaţia din judecată se re!eră la toate elementele s!erei noţiunii exprimate de către subiect, sau la

o parte a acesteia. &ceşti cuantori sunt"

a. cuantorul universal , care se exprimă în limbă prin cuvintele #toţi$, #toate$, # fiecare$, #orice$,

#oricine$, #oricare$, #nici un$, #nici o$. &cest cuantor arată !aptul, că relaţia dintre subiectul logic şi

predicatul logic are loc pentru !iecare element din s!era subiectului.

b. cuantorul existenţial , care se exprimă în limbă prin cuvintele #unii$, #unele$, #o parte$, #e"istă$,

#minoritatea$, #majoritatea$. )uantorul dat arată că relaţia dintre subiect şi predicat are loc doar pentru

unele elemente din s!era subiectului.



c. cuantorul individual se redă printr%un pronume demonstrativ * #acest$, #acel$ sau printr%un nume

propriu şi arată că un singur element din s!era subiectului /s!eră cu mai multe elemente sau cu unul

singur0, se a!lă în relaţie cu predicatul judecăţii.

22. $ipurile de judecăţi simple.

)ele mai elementare judecăţi sunt cele simple aceste judecăţi nu includ în sine alte judecăţi. le constituie

re!lectarea unei singure legături dintre obiecte

?udecăţile simple se împart în diverse tipuri în !uncţie de caracteristicile logice" caracterul legăturii logice

/calitatea şi cantitatea0 subiectului şi predicatului, relaţia dintre subiect şi predicat.

-n !uncţie de relaţia dintre subiect şi predicat se evidenţiază următoarele judecăţi"

a. judecăţi atributive, acestea sunt judecăţile ce re!lectă legătura dintre obiect şi caracteristica sa, această

legătură a!irmându%se sau se negându%se. 'chema logică a judecăţii atributive este" ( , se citeşte" ' este4.

b. judecăţi de relaţie, în care se gândeşte !aptul că între două sau mai multe obiecte există 8 sau nu există o

anumită relaţiec.

c. judecăţi existenţiale, care re!lectă însuşi !aptul existenţei 8 inexistenţei obiectului gândirii. 4redicatul

acestei judecăţi este noţiunea despre existenţa sau inexistenţa obiectului.

24. )lasificarea judecăţilor categorice.

7iecare judecată categorică are o latură, o caracteristică calitativă şi una cantitativă. alitatea unei judecăţi

categorice indică natura legăturii dintre subiect şi predicat, !aptul dacă această legătură se a!irmă sau se

neagă. -n !uncţie de calitate, există judecăţi a!irmative şi judecăţi negative. -n judecăţile afirmative se

dezvăluie prezenţa unei legături dintre subiect şi predicat,în judecăţile negative se dezvăluie , lipsa

anumitor legături dintre subiect şi predicat. & doua caracteristică a judecăţii, cantitatea acesteia, indică

dacă în judecată se gândeşte despre toate obiectele unei clase, despre o parte dintre ele sau despre un

singur obiect. -n !uncţie de cantitate, se evidenţiază judecăţi universale, particulare şi singulare.

udecată universală este judecata în care se a!irmă sau se neagă ceva despre toate obiectele unei clase.

udecată !articulară este judecata în care se a!irmă sau se neagă ceva despre o parte a obiectelor unei

clase. ?udecata particulară include în structura sa cuantorul existenţial udecată singulară este judecata în

care se a!irmă sau se neagă ceva despre un singur obiect.

xistă patru !orme posibile ale judecăţilor categorice. le se obţin în rezultatul clasificării unificate a

judecăţilor atributive după cantitate şi calitate" judecăţi universal%a!irmative, universal%negative,

particular%a!irmative şi particular%negative. &ceste patru tipuri de judecăţi au !ost desemnate de către

logicienii medievali prin literele A, / , 0 şi 1 *



udecăţile universal-afirmative / A0 sunt judecăţile universale după cantitate şi a!irmative după calitate. -n

ele se a!irmă că toate elementele clasei exprimate de către subiectul logic posedă caracteristica desemnată

de către predicatul logic 'chema acestor judecăţi este #2oţi sunt

udecăţile !articular-afirmative / 0 0 sunt judecăţile particulare după cantitate şi a!irmative după calitate.

-n aceste judecăţi se a!irmă că doar o parte din elementele clasei despre care se gândeşte, posedăcaracteristica exprimată de către predicatul logic. 'chema acestor judecăţi este #nii sunt $.

udecăţile universal-negative / / 0 sunt judecăţile universale după cantitate şi a!irmative după calitate. -n

aceste judecăţi se exprimă că orice membru al !iecărei clase este exclus din alta. 'chema acestor judecăţi

este" # &ici un nu este $.

udecăţile !articular-negative /10 sunt judecăţi particulare după cantitate şi negative după calitate. -n

aceste judecăţi se exprimă !aptul, că unele obiecte ale unei anumite clase nu posedă o anumită

caracteristică ceea ce înseamnă că există cel puţin un obiect, care este membru al clasei re!lectate de cătresubiectul logic, dar nu este membru al clasei re!lectate de către predicatul logic. 'chema acestor judecăţi

este #nii nu sunt $.

2(. aporturile dintre judecăţile categorice după adevăr.

-n !uncţie de conţinut judecăţile pot !i comparabile şi incomparabile. udecăţile incom!arabile au subiecte

logice şi predicate logice di!erite, sau şi subiectul logic şi predicatul logic, ambele, di!erite udecăţile

com!arabile au acelaşi subiect logic şi acelaşi predicat logic, dar di!eră din punct de vedere al cantităţii şi

calităţii

4entru a urmări relaţiile dintre judecăţile care au subiecte şi predicate similare, se !oloseşte în mod

tradiţional diagrama numită #pătratul logic$, alcătuită de Foethius /!iloso! şi învăţat roman din sec %:0.

?udecăţile di!erite atât după cantitate şi după calitate, cele care sunt situate pe diagonală în această

diagramă / A şi 1 pe de o parte şi / şi 0 pe de alta0, sunt contradictorii. -n aceste perechi de judecăţi

contradictorii una dintre ele este adevărată, iar alta * !alsă.



?udecăţile universale A şi / , care în diagramă sunt situate la colţurile de sus ale pătratului sunt contrare.

&ceste două judecăţi nu pot !i concomitent adevărate, dar pot !i concomitent !alse. Deci, dacă una dintre

judecăţile contrare este adevărată, cealaltă este !alsă, iar dacă una este !alsă, cealaltă este nedeterminată,

poate !i sau adevărată sau !alsă, în !uncţie de conţinutul concret al acestor judecăţi.

?udecăţile particulare 0 şi 1 se a!lă în relaţie de subcontrarietate. &ceste judecăţi pot !i concomitentadevărate, dar nu pot !i concomitent !alse.

-ntre perechile de judecăţi A cu 0 şi / cu 1 există relaţie de subordonare, care se mai numeşte şi de

ordonare, judecăţile A şi / !iind subordonatoare pentru, respectiv, 0 şi 1. Dacă judecata subordonatoare

/ A sau / 0 este adevărată, atunci judecata subordonată / 0 sau 10 este şi ea adevărată. Dar dacă este

adevărată judecata subordonată / 0 sau 10, atunci judecata subordonatoare / A sau / 0 poate !i sau adevărată,

sau !alsă în !uncţie de conţinutul său concret Dacă judecata subordonată / 0 sau 10 este !alsă, atunci cea

subordonatoare / A sau / 0 este şi ea !alsă, dar nu şi invers. Dacă este !alsă judecata subordonatoare, atuncicea subordonată poate să !ie sau adevărată, sau !alsă în !uncţie de conţinutul său concret

5. udecăţile compuse şi tipurile lor.

udecăţile com!use sunt alcătuite din judecăţi simple şi conectori logici. 'e cunosc următoarele tipuri de

judecăţi compuse" conjunctive, disjunctive, implicative, echivalente şi negative.

udecăţi conjunctive sunt judecăţile alcătuite din două sau mai multe judecăţi simple unite între ele prin

conectorul conjuncţiei. # şi3, #dar3, #iar3, #de asemenea3, #dar3, #cu toate acestea3, #în acelaşi timp

simboluri pentru conectorul conjuncţiei sunt" #<3, #I$. ?udecata conjunctivă poate !i exprimată prin una

din următoarele trei structuri" 4.un subiect şi două predicate. C. două subiecte şi un predicat. . două

subiecte şi două predicate. ?udecata conjunctivă este adevărată doar în cazul când toate judecăţile simple

din care ea este alcătuită sunt adevărate.

udecăţile disjunctive sunt judecăţile alcătuite din câteva judecăţi simple unite între ele prin conectorul

disjuncţiei. Dacă posibilităţile gândite nu se exclud reciproc, atunci implicaţia este una nee"clusivă, iar

dacă se exclud reciproc, atunci implicaţia este e"clusivă. )onectorul disjuncţiei neexclusive, sau simple,

se exprimă în limbajul natural prin cuvintele # sau$, #ori$. 'imbolul acestui conector este #. ?udecata

disjunctivă simplă, neexclusivă este adevărată doar în cazul când cel puţin una dintre membrii săi, una

dintre judecăţile simple din care este alcătuită ea, este adevărată.



5udecăţile disjunctive stricte presupun existenţa unor alternative. )onectorul disjuncţiei exclusive # sau

numai6 sau numai$. 'imbolul acestui conector este #J$. ?udecata disjunctivă strictă, exclusivă este

adevărată în cazul când doar o singură propoziţie simplă, din cele din care este ea alcătuită, este adevărată.

?udecăţile disjunctive mai pot !i complete/sunt acele judecăţi în care sunt enumerate !ie toate speciile unui

gen, !ie toate caracteristicile unui obiect0 sau incomplete/judecăţile în care se enumără doar o parte dinspeciile unui gen 0

udecăţile im!licative sau condiţionale. . -n judecăţile condiţionale există un antecedent şi un consecvent.

&ntecedentul este o condiţie şi reprezintă acea parte a judecăţii implicative care se a!lă între cuvintele

#dacă$ şi #atunci$, :ar partea judecăţii condiţionale, care se a!lă după cuvântul #atunci$, se numeşte

consecvent. -n limbaj conectorul implicaţiei se exprimă prin cuvintele #dacă6atunci$. 'imbol al acestui

conector este ?udecata implicativă, condiţională este adevărată în toate cazurile, în a!ară de acela când

antecedentul este adevărat, iar consecventul * !als. udecăţile ec%ivalente sunt judecăţile compuse alcătuite din două judecăţi simple care exprimă nişte stări

de !apt care se condiţionează reciproc. 'peci!ic pentru aceste judecăţi este !aptul că adevărul primei

judecăţi este privit ca o condiţie necesară şi su!icientă pentru adevărul celei de a doua ?udecăţile

echivalente sunt adevărate în cazul când ambele judecăţi, care le alcătuiesc sunt concomitent adevărate,

sau concomitent !alse.

udecăţile negative sunt alcătuite din judecăţi simple şi operatorul negaţiei, care se exprimă în limbaj prin

cuvintele #nu este adevărat că$. 'imboluri pentru acest conector sunt #;$, #K$. ?udecăţile negative sunt

adevărate atunci când judecăţile care se conţin în ea, sunt !alse.

2+. udecăţile modale.

udecata modală este judecata alcătuită dintr%o judecată categorică şi o noţiune modală dintr%o judecată

categorică şi caracteristica ei modală. 2oţiunile modale sunt noţiunile, ce permit caracterizarea

propoziţiei sau a unei situaţii din mai multe puncte de vedere. 2oţiuni modale sunt, de exemplu"

#trebuie$, #este interzis$, #bine$ şi altele. xistă un compartiment aparte al logicii, logica modală, în care

se studiază caracteristicile obiective şi subiective ale enunţurilor, care re!lectă gradul de veridicitate a

cunoştinţelor

xistă mai multe tipuri de noţiuni modale şi, respectiv, mai multe tipuri de judecăţi modale, mai multe

tipuri de modalităţi. /odalitatea logică se alcătuieşte cu ajutorul la aşa noţiuni modale cum ar !i" #logic

necesar $, #logic posibil $, #logic incidental $, #logic imposibil /odalitatea ontologică , fizică se alcătuieşte

cu ajutorul noţiunilor # fizic necesar $, # fizic posibil $, # fizic incidental $, # fizic imposibil /odalitatea

gnoseologică , epistemică, teoretico-cognitivă caracterizează gradul de veridicitate al cunoştinţelor,

stabileşte posibilitatea cunoaşterii. 'e !ormează cu ajutorul noţiunilor modale #demonstrabil$, #este

demonstrat$, #este nedemonstrabil$, #este combatibil$, #convingător$, #este nerezolvabil$.



/odalitatea deontică , normativă, /denumirea provine din greacă * deon, deontos * obligatoriu, datorie0

este modalitatea care se re!eră reglementarea comportamentului uman. xistă trei tipuri de modalităţi

normative" obligative, interdictive şi permisive. )ea obligativă arată cum trebuie să se procedeze, se

!ormează cu ajutorul noţiunilor" #este obligat $, #trebuie$ Hodalitatea interdictivă arată cum nu trebuie

să se procedeze şi includ noţiuni ca" #nu este permis$, #este interzis$. #nu poate$, #nu este în drept Hodalitatea permisivă reprezintă prescripţii care permit să se !acă ceva. 2oţiuni modale" #are dreptul $,

# poate să aibă$, # poate să utilizeze$, # se permite$, #este în drept $ /odalitatea axiologică,

caracterizează aspectul valoric al judecăţii 4rin modalitatea axiologică se realizează evaluările şi se

exprimă pre!erinţele. 'e utilizează noţiunile modale" #bine$, #rău$, #indiferent din perspectivă

a"iologică$, #la fel $, #mai bine$, #mai rău /odalitate de tim! , temporală, este modalitatea prin care se

caracterizează !actorul de timp care este prezent în enunţ. 2oţiuni modale" #întotdeauna$, #uneori$, #nici

odată$, #înainte$, #în acelaşi timp$, #mai devreme$, #mai

!. pecificul judecăţii juridice.

2. &oţiune de raţionament.

(aţionamentul este o operaţie logică, în rezultatul căreia din una sau mai multe judecăţi, pe care le

numim premise, derivă o judecată nouă, care se numeşte concluzie. senţa logică a raţionamentului constă

în mişcarea gândirii de la analiza cunoştinţelor deja existente la sinteza cunoştinţelor noi. 4entru ca

concluzia obţinută să !ie o judecată adevărată, trebuie ca premisele raţionamentului să !ie judecăţi adevărate,

De asemenea, trebuie ca raţionamentul să !ie corect, adică să !ie alcătuit con!orm regulilor impuse, în

!uncţie de tipul acestuia

xistă mai multe tipuri de raţionamente. După orientarea conchiderii, !undamentarea logică a concluziei"

deductive, inductive şi prin analogie. După numărul de premise" imediate şi mediate. După calitatea

conchiderii" certe şi probabile.

(aţionamentele deductive sunt acele raţionamente în care concluzia decurge cu necesitate logică din

premise, adică dacă acceptăm anumite premise, atunci concluzia în mod obligatoriu decurge din ele.

Deducţia se supune unei condiţii logice" dacă premisele sunt adevărate, atunci este adevărată şi concluzia.



)oncluziile obţinute printr%un raţionament deductiv sunt adevărate şi nu necesită veri!icare adăugătoare.

7undamentul logic al adevărul concluziei unui raţionament deductiv îl constituie adevărul premiselor,

stabilirea între ele a unor relaţii de gen şi de specie.

'pre deosebire de raţionamentele deductive, în care între premise şi concluzie există o relaţie de

urmare logică, raţionamentele inductive constituie aşa legături între premise şi concluzie, în care premiseledoar con!irmă concluzia. 4remisele doar susţin concluzia, dar nu asigură adevărul ei şi în concluzia

in!erenţei inductive se conţine o in!ormaţie, care nu exista în premise. -n raţionamentele inductive concluzia

nu decurge cu necesitate logică din premise. în cazul raţionamentelor inductive se realizează sprijinirea prin

premise a concluziei !ără ca să o implice cu necesitate. :n raţionamentele inductive între premise şi concluzii

au loc aşa legături după !ormă, care asigură obţinerea mai cu seamă a concluziilor verosimile atunci când

premisele sunt adevărate. 4rin raţionamente deductive un gând se deduce din altele. 4rin cele inductive se

induce la un gând%concluzie. :ar în raţionamentele prin analogie gândul se transpune de la un obiect la altul.20. aţionamente deductive imediate.

(aţionamentele deductive imediate sunt acele raţionamente, în care dintr%o singură judecată categorică este

derivată o concluzie. &ceasta se realizează prin anumite trans!ormări logice. 5aţionamentele deductive

imediate sunt raţionamentele în care se porneşte de la o singură premisă. 'e deosebesc următoarele tipuri de

raţionamente deductive imediate" conversiunea, obversiunea, conversiunea obvertită, contrapoziţia,

inversunea, in!erenţe bazate pe pătratul logic. Conversiunea este raţionamentul deductiv imediat prin care

dintr%o oarecare judecată categorică se deduce o altă judecată categorică prin inversarea termenilor. 4rima

judecată se numeşte convertendă, iar judecata nou obţinută * conversă. 'chema conversiunii este

următoarea" ( 7 ( . 2u toate tipurile de judecăţi categorice pot !i convertite valid. 'e disting

conversiuna simplă, care se realizează !ără schimbarea cantităţii şi conversiunea prin accident , care se

realizează cu schimbarea cantităţii. 0bversiunea este raţionamentul deductiv imediat care se

!undamentează pe introducerea, deplasarea sau eliminarea negaţiei. -n acest raţionament se schimbă calitatea

copulei şi a predicatului logic. Dintr%o premisă, o judecată care se numeşte obvertendă, se deduce o

concluzie, care se numeşte obversă. ?udecata obţinută are aceeaşi cantitate ca şi premisa, dar o calitate opusă.

De asemenea, subiectul este acelaşi, dar predicatul este contradictoriu predicatului din premisă. 'chema

obversiunii este ( 7 ; 8 ( ; 9

4%. ilogismul categoric. pecificul silogismului juridic.

'ilogismele sunt cele mai simple raţionamente cu judecăţi categorice. !ormă răspândită de

raţionament deductiv este silogismul categoric simplu. 'ilogismul categoric sim!lu este silogismul în care

concluzia se obţine din două premise, ambele !iind judecăţi categorice.

-n general, silogismul categoric simplu are trei termeni. Legătura dintre două premise este asigurată

de un termen comun, care se numeşte termen mediu / #9. =ermenul mediu se întâlneşte în premise dar nu se

întâlneşte în concluzie. 4e lângă termenul mediu, mai există termenul minor , noţiunea care devine subiectul



concluziei / 0 şi termenul major , noţiunea care devine predicatul concluziei / 0. =ermenul mediu mijloceşte

legătura dintre termenul minor şi termenul major. =ermenul minor şi cel major se numesc termeni e"tremi.

4remisa în care se găseşte termenul minor se numeşte premisă minoră. :ar premisa în care se găseşte

termenul major se numeşte premisă majoră. :ar justeţea concluziei în silogismul simplu categoric se bazează

pe a"ioma silogismului" tot ceea ce se a!irmă sau se neagă despre toate elementele unei clase, se a!irmă sause neagă despre !iecare element al acestei clase, sau despre orice parte a elementelor acestei clase.

4rin silogismele juridice se trece de la normele juridice generale la norme individuale, iar #persoana care

emite silogismul juridic e!ectuează constatări despre noi raporturi juridice, adică despre drepturi şi obligaţii

născute ca urmare a actului sau !aptului juridic săvârşit. De multe ori silogismul juridic este un silogism care

are în calitate de premise o judecată ipotetică, implicativă şi una categorică. De multe ori concluzia unui

raţionament juridic apare ca o decizie juridică. &ceastă decizie este #edi!icată pe argumente, prin care nu se

urmăresc concluzii sub !ormă de ci de adevăr juridic într%un caz particular.egulile generale ale silogismului simplu categoric

egulile termenilor

B. 'ilogismul simplu categoric conţine doar trei termeni

C. =ermenul mediu trebuie să !ie distribuit în cel puţin una dintre premise.

. ermenul care nu este distribuit #n !remisă) nu !oate fi distribuit nici #n conclu$ie .

egulile premiselor

B. &in două !remise una trebuie să fie cu necesitate afirmativă.

C. &in două !remise una trebuie să fie cu necesitate universală.

. &acă una dintre !remise este negativă) atunci conclu$ia este şi ea negativă.

6. &acă una dintre !remise este !articulară) atunci conclu$ia este şi ea !articulară.

41.. 6orme compuse şi forme prescurtate ale silogismului.

olisilogismul este un silogism cu mai mult de trei judecăţi, un lanţ de două sau mai multe silogisme

categorice simple, în care concluzia !iecărui silogism /a!ară de ultimul0 este !olosită ca premisă în cel

următor. olisilogismul !rogresiv este polisilogismul în care concluzia prosilogismului devine premisămajoră în episilogism. olisilogismul regresiv este polisilogismul în care concluzia prosilogismului devine

premisă minoră în episilogism

. 'oritul este un polisilogism în care concluziile intermediare nu se enunţă, ci se subînţeleg. 'au, alt!el spus,

în sorit, începând cu al doilea silogism simplu, se omite o premisă. . 'oritul în care este omisă premisa

minoră, începând cu !iecare al doilea silogism simplu se numeşte aristotelic.&cel sorit în care este omisă

premisa majoră a !iecărui silogism simplu, începând cu al doilea, se numeşte goclenian.

1!ic%erema este un silogism complex, alcătuit din mai multe entimeme.

1ntimema este !orma prescurtată a silogismului categoric simplu, e !orma din care este omisă una dintre

judecăţi. De multe ori se omit premisele care constituie adevăruri bine cunoscute de către toţi.ntimemele se



!olosesc deoarece premisa subînţelesă conţine o teză cunoscută care nu are necesitatea de a !i exprimată oral

sau în scris sau pentru că în contextul tezelor exprimate ale raţionamentului, concluzia se subînţelege uşor.

'e deosebesc trei tipuri de entimeme"

silogismul în care lipseşte premisa majoră.

silogismul în care lipseşte premisa minoră.silogismul în care lipseşte concluzia

42. aţionamente cu propoiţii compuse.

'ilogismele pe care le%am studiat mai sus au în calitate de premise judecăţi categorice simple. le se

numesc silogisme pur categorice. Dar silogismele pot să aibă în calitate de premise şi judecăţi compuse.

&st!el, ca cele pur categorice se adaugă cele pur ipotetice, pur disjunctive şi mi"te.

'ilogismele !ur i!otetice sunt silogismele alcătuite din judecăţi categorice. l are două !orme"

de tranzitivitate,de contrapoziţie.

'ilogismele i!otetico-categorice sunt silogismele în care una dintre premise este o judecată ipotetică, iar

cealaltă * o judecată categorică. &cest tip de silogism are două moduri valide, în care concluzia decurge cu

necesitate din premise.

'ilogisme !ur disjunctive sunt silogismele alcătuite din judecăţi disjunctive

'ilogisme disjunctiv-categorice sunt silogismele alcătuite atât din judecăţi disjunctive, cât şi categorice.

'ilogisme cu !remise i!otetice şi disjunctive sunt silogismele în care una dintre

premise este implicativă, iar cealaltă * categorică. &ceste silogisme se mai numesc şi lematice sau lemă, ceea

ce înseamnă alegere. Dacă premisa disjunctivă conţine doar doi termeni, ea se numeşte dilemă. Dacă această

premisă conţine trei termeni, se numeşte trilemă. :ar dacă conţine mai mulţi termeni decât trei atunci ea se

numeşte !olilemă.

44. aţionamente inductive.

-n raţionamentele inductive legătura dintre premise şi concluzie nu se bazează pe legea logică, ci pe

baze !actuale sau psihologice, care nu au caracter !ormal. -n dependenţă de tipul de mijloace metodologice

aplicate în raţionamentele inductive, se raţionamente inductive se împart în" inducţie populară /neştiinţi!ică0

şi inducţie ştiinţi!ică



-n ast!el de raţionamente concluzia nu urmează logic din premise şi poate să conţină o in!ormaţie, care

lipseşte în premise. De aceea adevărul premiselor nu asigură cu necesitate adevărul concluziei. :nducţia ne dă

doar concluzii probabile, adevărul cărora trebuie să !ie veri!icat pe parcurs.

2ici un termen nu poate !i distribuit în concluzia unei in!erenţe dacă nu e distribuit şi în premise.

7nducţia incompletă este acel tip de raţionament prin care se examinează doar o parte din obiecteleclasei cercetate. 1i dacă în cazul cercetării acestor obiecte se realizează că toate au o anumită proprietate,

atunci această proprietate se extinde asupra întregii clase şi se a!irmă că toate elementele acestei clase posedă

această proprietate.

7nducţia populară. ste inducţia prin enumerare simplă. 'e mai numeşte inducţie prin enumerare

simplă în lipsa cazurilor contradictorii. 'e examinează mai multe din elementele unei mulţimi. 1i dacă în

toate cazurile cercetate se observă prezenţa unei proprietăţi, !ără ca să existe excepţii, atunci se !ace

concluzia că toate elementele mulţimii date posedă această proprietate. )hiar dacă pentru moment nu existăexcepţii, este posibil ca acestea să apară mai târziu.

7nducţia ştiinţifică. )u ajutorul acestui tip de inducţie nu se cercetează pur şi simplu cazuri aparte, ci

se cercetează natura !enomenului studiat. 5espectiv, gradul de verosimilitate al !enomenului studiat creşte

simţitor. 'e deosebesc două tipuri de inducţie ştiinţi!ică" inducţia prin selecţie, adică inducţia în cadrul căreia

se selectează în mod special obiecte care vor !i cercetate.

Dacă pentru inducţia populară este important să !ie studiate cât mai multe cazuri, apoi pentru inducţia

ştiinţi!ică acest lucru nu este la !el de important. Descoperirea legilor în ştiinţele precise, dar şi în ştiinţele

sociale au !ost realizate prin inducţie incompletă.

6. aţionamente prin analogie. Analogia juridică.

&nalogia nu aduce concluzii adevărate, ci doar probabile. &nalogia se bazează pe ideea că aceeaşi

cauză trebuie să producă aceleaşi e!ecte. 5aţionamentul prin analogie este întotdeauna anticipat de operaţia de

comparaţie a două obiecte, care permite să se găsească ceea prin ce ele se aseamănă şi prin ce se deosebesc. 'e

deosebesc două tipuri de analogie * analogia obiectelor şi analogia relaţiilor. ,nalogia obiectelor este analogia

în care obiect al asemănării servesc două obiecte, iar trăsătura trans!erabilă o constituie calităţile acestor

obiecte. ,nalogia relaţiilor este raţionamentul prin analogie în care obiect al asemănării sunt relaţiile între două

perechi de obiecte, iar caracteristică trans!erabilă * calităţile acestor relaţii.

-n cazul alcătuirii raţionamentelor după analogie ar trebui să se ţină cont de următoarele momente"

obiectele comparate trebuie să !ie legate între ele nu !ormal ci într%adevăr, esenţial. )u cât sunt mai esenţiale

trăsăturile comparate, cu atât concluziile sunt mai precise şi mai verosimile. =răsături comparate ar trebui să

!ie cât mai multe.

-n drept, #analogia are o dublă !uncţie" B0 de constatare a inexistenţei unei reglementări juridice directe a

cazului supus reglementării şi C0 de umplere a lacunei$)hiar daca analogia nu este unicul mijloc de umplere



a lacunelor în drept :. Dobrinescu menţionează în legătură cu aplicarea analogiei în domeniul

dreptului două argumente" a fortiori rationae şi a majori ad minus. 4rimul argument, a fortiori rationae este

utilizat mai ales #pentru a permite aplicare unei norme de drept la un caz neprevăzut de ea, dar care poate !i

cuprins în altă normă cu un conţinut apropiat. 'e operează, în acest mod, o extindere de tratament juridic

între două situaţii care nu sunt echivalente juridic, dar care, prin interpretare, devin asimilabile$. Dobr, p.BMMN -n cel de al doilea caz, cazul a majori ad minus, care se mai numeşte #cine poate mai mult, poate şi mai

puţin$, #problemele de interpretare vizează capacitatea termenilor utilizaţi de a răspunde la determinări de

genul" #este " mai mult decât :, sau este egal, sau mai puţin decât :G$$. Dobr, p. BMMN

E.2oţiune de argumentare.

Argumentarea este o formă a gândirii care constă 'n fundamentarea afirmaţiei despre adevărul sau

falsul unei afirmaţii sau teorii. Argumentarea este un 8proces de justificare logică a unei propoiţii9. -n

procesul argumentării se realizează cerinţa unui dintre cele mai importante principii ale gândirii corecte *

principiul raţiunii su!iciente.2u orice a!irmaţie adevărată poate !i demonstrată. 2u pot !i demonstrate unele

enunţuri din ştiinţele sociale. 2u pot !i demonstrate enunţurile care ţin de gusturile oamenilor.

&rgumentarea este alcătuită din mai multe elemente"

B. e$a de argumentat este enunţul al cărui adevăr sau !alsitate se !undamentează.

C. ,rgumentele sau fundamentele argumentării sunt a!irmaţiile cu ajutorul cărora se întemeiază teza se

numesc.

xistă mai multe tipuri de argumente"

a. 4rincipii generale" principii !iloso!ice( principii ale ştiinţelor( reguli morale( norme de drept(

b. nunţuri care sunt acceptate prin adevărul lor evident" axiome ale teoriilor ştiinţi!ice( cunoştinţe despre

psihologia umană, !ixate în proverbe, zicale( prezumţia nevinovăţiei în domeniul dreptului(

c. enunţuri despre !apte" date statistice, date ale observaţiei şi experimentelor( în drept mărturii, procese

verbale ale examinării locului crimei, etc.

. rocesul de argumentare este al treilea element al argumentării.

4+.tipuri de argumentare

Demonstraţia este un caz particular al argumentării. ste un tip demonstrativ de argumentare, în care teza se

!undamentează prin argumente, adevărul cărora este stabilit, iar !orma de demonstrare este una

demonstrativă /realizată prin raţionamente deductive, inductive complete sau prin analogie strictă0.

De asemenea, există şi argumentare nedemonstrativă. &cestea sunt de trei tipuri"



B. &rgumentarea în care adevărul a cel puţin unuia dintre argumente nu este stabilit cu exactitate, acesta !iind

o judecată adevărul căreia este doar verosimil. :ar !orma argumentării este demonstrativă. vident, teze va vi

doar probabilă din cauza probabilităţii adevărului argumentelor.

C. &rgumentarea în care argumentele sunt judecăţi !adevărate, dar !orma argumentării este nedemonstrativă

/se produce cu ajutorul raţionamentelor inductive incomplete sau prin analogie simplă0. 1i în acest caz tezaeste un enunţ adevărul căruia este doar probabil.

. &rgumentarea în care nu toate argumentele sunt judecăţi adevărul cărora este !undamentat şi !orma

argumentării este nedemonstrativă. =eza, de asemenea va constitui un enunţ al cărui adevăr este doar

probabil.

4!. /emonstraţia şi combaterea.

Demonstraţia este tipul de argumentare în care drept argumente servesc propoziţii,

adevărul cărora este stabilit. ste important nu doar de a demonstra o teză adevărată, ci şi de a

combate una !alsă. Dacă a !ost combătut procesul de demonstraţie prin care e demonstrată teza,

nu înseamnă că teza este !alsă. 4osibil doar nu am reuşit să demonstrăm bine teza.

4. 6ormele demonstraţiei şi ale combaterii.

'e disting două tipuri principale de demonstraţie" demonstraţia directă şi demonstraţia

indirectă.

&emonstraţia directă este demonstraţia în care teza se conchide nemijlocit din argumente.

&devărul tezei se !undamentează nemijlocit prin argumente.

-n cazul când nu se pot găsi argumentele necesare, se utilizează demonstraţia indirectă

care este demonstraţia prin care adevărul unei propoziţii este stabilit prin respingerea propoziţiei

opuse. xistă două tipuri de demonstraţie indirectă" demonstraţie apagogică şi demonstraţie

e"clusivă.

&emonstraţia a!agogică) !rin reducere la absurd constă în stabilirea valabilităţii

concluziei admiţând contradictoria şi arătând că concluzia ce urmează este imposibilă. 'e a!irmă

că este adevărată antiteza. 1i dacă concluziile care decurg din această admitere combat nişte teze

dinainte stabilite, antiteza se consideră !alsă iar teza * adevărată.

&emonstraţia exclusivă sau demonstraţia prin omiterea alternativelor constă în !aptul că

pentru a arăta adevărul unui enunţ, noi !olosim în calitate de argument o propoziţie disjunctivă, o

enumerare de alternative.



)ombaterea poate să !ie realizată prin trei moduri" critica tezei, critica argumentelor,

critica procesului de demonstraţie.

Combaterea te$ei ,. ombaterea directă a tezei se elaborează prin intermediul

consecinţelor logic care decurg din teză. 'e admite că teza este adevărată. 'e deduc consecinţele

care urmează din teză. 'e stabileşte !aptul dacă ele sunt nişte enunţuri adevărate, con!runtându%secu !aptele. Dacă consecinţele sunt !alse, atunci şi teza este considerată !alsă. ombaterea

indirectă a tezei se realizează în baza demonstraţiei adevărului antitezei. Dacă antiteza se va

dovedi a !i adevărată, atunci teza se va considera !alsă.

Combaterea argumentelor se va realiza prin stabilirea !alsităţii acestora

Combaterea !rocesului de demonstraţie se realizează prin a arăta că nu există o legătură

logică între teza de demonstrat şi argumente.

40. egulile demonstraţiei şi combaterii.

(eguli referitoare la te$ă:

B. e$a trebuie să fie formulată clar şi !recis. &dică teze trebuie să evite cuvinte cu dublu

sens şi să nu !ie indeterminată după sensul său. =eza trebuie să !ie !ormulată clar şi exact. -n judecata care

este exprimată prin teză trebuie să !ie bine evidenţiat subiectul şi predicatul. trebuie de clari!icat

caracteristicile modale ale judecăţii. Dacă judecata care exprimă teza este o judecată simplă, atunci trebuie

să se evidenţieze !oarte clar subiectul şi predicatul. :ar în judecata compusă trebuie să se evidenţieze !oarte

clar elementele sale şi caracterul legăturii logice.

2u trebuie să înainteze teze care ţin de gusturile individuale ale oamenilor

2.e$a trebuie să rămână aceeaşi !e tot !arcursul demonstraţiei sau combaterii . a nu poate !i substituită

cu altă teză şi nici nu putem să schimbăm unele părţi ale tezei. &ceastă regulă este dictată de cerinţa

principală a principiului identităţii de a păstra neschimbate gândurile, conţinutul acestora pe tot parcursul

unui proces de gândire.

,!elul la !ersoană. ste greşeala comisă în cazul când în loc de teză se aduc argumente, care sunt

legate de in!luenţa emoţională asupra persoanelor

(eguli referitoare la argumente

4.,rgumentele trebuie să fie adevărate. La nerespectarea acestei reguli sunt posibile două greşeli"

eroarea fundamentală, care are loc în cazul când teza se !undamentează prin argumente !alse. & doua

greşeală este anticipare tezei, care constă în aceea că în calitate de argumente se aduc argumente

necontrolate, care au nevoie ele însele de !undamentare.

2.,rgumentele nu trebuie să se combată reci!roc.



3.&emonstraţia adevărului argumentelor trebuie să !oată fi reali$ată inde!endent de te$ă.

5.&in argumente trebuie să reiasă te$a.

(%. *rori 'n procesul argumentării.

etitio !rinci!ii . ste un raţionament în care în una dintre premise ceea ce de !apt trebuie de

demonstrat în concluzie. &st!el, concluzia este e!ectuată, !ără procesul de argumentare.

+n caz particular al acestei erori îl constituie eroarea circulus in probando 8circulus in demonstrando9

. -n acest caz propoziţiile sunt demonstrate unele prin altele în mod reciproc. 4remisele presupun indirect

concluzia. &dică, avem un cerc vicios. ost %oc, ergo propter %oc 8după aceasta, deci din cauza aceasta9 -n

acest caz se consideră, că dacă un !enomen a avut loc după altul, atunci el a avut loc din cauza primului.

0postazierea-n cazul acestei erori se consideră a !i real un obiect care are doar o existenţă conceptuală sau

imaginară

xistă o serie de erori în argumentare, care ţin de substituirea tezei"

,rgumentul autorităţii 8 argumentum ab auctoritate9. -n cazul acestei erori, pentru a justi!ica o idee se

invocă o instanţă investită cu autoritate, prestigiu.

,rgumantum ad verecundiam (argumentul prin apelul la modestie.'e consideră că nu putem

contrazice o autoritate dintr%un domeniu sau o idee acceptată timp îndelungat deoarece trebuie să fm

modeşti în raport cu ea. ,rgumentul urii 8 argumentum ab invidia9.'e încearcă provocarea urii !aţă de

persoana, care înaintează o anumită părere, sau !aţă de această părere.

,rgumentum a contrario. ste un mod de argumentare prin analogie, în cadrul căruia se realizează un

trans!er de la contrariu la contrariu ,rgument !rivitor la !ersoană 8 argumentum ad %ominem9. 'e pot !ace

re!eriri la trăsăturile negative ale unei persoane, în loc de a combate prin metode raţionale teza pe care

această persoană o înaintează. *nsulta. ste utilizată, încălcându%se normele morale pentru a dezorienta

oponentul. ,rgument asu!ra ignoranţei 8argumentum ad ignorantiam9. 'e bazează pe ignoranţa



interlocutorului. ,rgument ce face a!el la res!ect 8argument relativ la modestie, argumentum ad

verecundiam9. 'e argumentează o teză doar în baza !aptului că ea este susţinută de o persoană ce are

respectul celor din jur.

,rgumentul bâtei) argumentul ad baculum 8argumentum baculinum ; argumentum ad baculum9. 'e

utilizează !orţa în locul argumentelor ,rgument !rin tăcere 8argument prelevat din trecerea sub tăcere,argumentum e" silentio9. 'e !undamentează pe tăcerea adversarului, care nu neagă a!irmaţia.

,rgument relativ la milă 8argumentum ad misericordiam9. 'e !ace apel la sentimentele de milă în !avoarea

unei persoane. ,rgumentum ad vanitatem (argumentul prin atarea vanităţii). e !ncearcă de a

obţine acordul unei persoane" a interlocutorului, a judecătorului, etc. prin a%l !lata ,rgument relativ la

!o!or 8argumentum ad populum9. 4entru argumentarea tezei se !ace apel la sentimentele, pasiunile, sau

prejudecăţile unui popor. &ialela * cerc vicios în demonstraţie sau în explicaţie. 1c%ivocaţia * decurge din

caracterul echivoc al expresiilor. 1roarea divi$iunii " decurge din a!irmaţia că #ceea ce este adevărat despreîntreg este adevărat şi despre părţile acestuia$. 1roarea com!o$iţiei #)e este adevărat pentru părţi, este

adevărat şi pentru întreg.$ -nsă aceasta poate să !ie adevărat doar pentru părţi luate separat.

(1. pecificul argumentării juridice.

-n s!era dreptului este important ca concluziile să !ie bine argumentate. De obicei, argumentarea

juridică se construieşte pe un !undament deductiv strict, cu ajutorul raţionamentelor deductive standard.

'peci!icul argumentării juridice se condiţionează de speci!icul judecăţilor !olosite.

-n argumentarea juridică avem întotdeauna cel puţin două părţi care se con!runtă, cea care a!irmă şi

cea care neagă.

4entru a căuta argumente în cadrul argumentării juridice trebuie să se respecte mai multe reguli,

printre acestea" în cazul culegerii argumentelor trebuie să se !olosească doar acele modalităţi care sunt

prevăzute de lege( trebuie să existe obiectivitate în căutarea de argumente( trebuie să se caute toate

argumentele posibile( trebuie să se realizeze la timp, rapid acţiunile de culegere a argumentelor( de obţinut

garanţii ale veridicităţii in!ormaţiei.

&rgumentarea juridică are, printre altele, sarcina de a uni!ica !aptele cu normele juridice.

(2. &oţiune de ipoteă.

:poteza este o !ormă metodologică de cunoaştere ştiinţi!ică şi de interacţiune intelectuală

socioculturală, care este o presupunere parţial !undamentată relativ la explicarea sau soluţionarea unei

probleme. :poteza este o presupunere probabilistică despre cauzele unor !enomene, care o!eră anumite

explicaţii, care nu sunt posibile !ără această ipoteză. :poteza o!eră posibilitatea nu doar de a explica !aptele

prezente, ci şi de a găsi !apte noi, la care nimeni nu a atras atenţie.

4entru a deveni ipoteză, presupunerea trebuie să satis!acă următoarele cerinţe"



%să nu !ie logic contradictorie,

%să !ie în principiu, veri!icabilă. 'e disting două tipuri de veri!icabilitate" practică şi principială

%presupunerea nu trebuie să contrazică !apte dinainte stabilite pentru explicare cărora ea este predestinată.

%presupunerea trebuie să explice un cerc cât mai mare de !enomene.

rice ipoteză are un !undament şi un rezultat !inal * presupunerea.Pentru a deveni cunoaştere

veridică, ipoteza trebuie să fie controlată în plan ştiinţific şi în plan practic .:poteza îşi întrerupe existenţa în

două cazuri" când ea primeşte con!irmare şi se trans!ormă în cunoştinţe veridice şi devine parte a unei teorii

şi în ale doilea caz, atunci când ipoteza este respinsă şi devine cunoştinţe !alsă.

:poteza reprezintă un sistem de noţiuni, judecăţi şi raţionamente. 'pre deosebire de !iecare !ormă de

gândire abstractă ea are un caracter complex, sintetic. judecată aparte, noţiune sau raţionament nu

constituie încă o ipoteză, ci doar o parte a ei.

-n structura logică a ipotezelor se evidenţiază următoarele elemente"

% fundamentul ipotezei * ansamblul de !apte sau a!irmaţii !undamentate pe care de bazează

presupunerea( % forma ipotezei * ansamblul de raţionamente, care duce de la !undamentul ipotezei la

presupunerea principală( % presupunerea,* concluziile din !aptele şi a!irmaţiile, care exprimă conţinutul

ipotezei.

:potezele se deosebesc după conţinut şi !uncţiile îndeplinite. -n !uncţie de complexitatea obiectul

cercetat ipotezele se împart în universale şi particulare.

*!ote$ele universale sunt acele ipoteze care explică cauzele unui !enomen sau grup de !enomene

*!ote$ele !articulare sunt acele ipoteze care explică o latură aparte a unui !enomen sau eveniment,

sunt presupuneri !undamentate despre apariţia şi despre caracteristicile unor !apte şi !enomene.

-n !uncţie de gradul de verosimilitate ipotezele se clasi!ică în ipoteze ştiinţi!ice şi ipoteze de lucru. *!ote$a

ştiinţifică este ipoteza care explică legităţile dezvoltării !enomenelor naturii, societăţii şi gândirii. *!ote$a

de lucru este o presupunere care se înaintează la primele etape ale cercetării şi care este o admitere

convenţională ce permite să se grupeze rezultatele observaţiilor şi să li se de explicaţii pentru început

-n !uncţie de conţinut se deosebesc ipoteze descriptive şi explicative. *!ote$a descri!tivă este o

presupunere despre existenţa unui sau altui !enomen sau legături. *!ote$a ex!licativă este o presupunere

despre legăturile cauzale în obiectul studiat.

6.Principalele etape ale devoltării ipoteei sunt" înaintarea ipotezei( dezvoltarea ipotezei(

veri!icarea ipotezei.



4entru a înainta o ipoteză, trebuie să existe un anumit ansamblu de !apte, care se re!eră la !enomenul

observat, -n baza !aptelor colectate se înaintează presupunerea despre aceea ce reprezintă !enomenul

cercetat, -naintarea presupunerii constituie conţinutul principal al ipotezei.

4resupunerea constituie un răspuns la întrebarea privind esenţa, cauza, legăturile !enomenului

cercetat. -n presupunere se conţin acele cunoştinţe, care sunt obţinute în rezultatul generalizării !aptelor. aconstituie nucleul ipotezei, în jurul căruia se învârte întreaga activitate practică şi cognitivă..

Dezvoltarea ipotezei este legată de conchiderea din aceasta a concluziilor logice. )onsiderând presupunerea

înaintată adevărată, din ea în mod deductiv se scot mai multe concluzii, care trebuie să existe dacă există

cauza presupusă. )oncluziile logice obţinute din ipoteză nu trebuie să !ie identi!icate cu consecinţele *

verigi ale lanţului cauzal, care întotdeauna urmează cronologic după cauza care le%a produs.

4rin consecinţă logică se înţeleg gândurile nu doar despre circumstanţele cauzate de !enomenul studiat, ci şi

despre circumstanţele care le preced în timp, despre cele care le însoţesc şi cele care urmează şi deasemenea, despre circumstanţele, care este cauzată de alte cauze, dar ce se a!lă cu !enomenul cercetat într%o

anumită legătură. )ontrolul ipotezei se realizează, de obicei, prin practică. )on!irmarea8combaterea

nemijlocită a ipotezei se produce prin con!irmarea sau in!irmarea concluziilor logice din !apte noi

descoperite.

((. ;ersiunea juridică.

6ersiunea este ipoteza în cercetarea judecătorească. Dar acest termen se !oloseşte şi în alte domenii

ale cunoaşterii. -n s!era dreptului versiunea este una dintre ipotezele care explică apariţia sau calităţile unor

circumstanţe sau a acţiunilor în întregime. 4e parcursul investigaţiei juridice se înaintează mai multe

versiuni. )a şi orice ipoteză şi versiunile sunt generale şi particulare.

'tructura logică a versiunii este aceeaşi ca şi structura logică a ipotezei. Dar, în acelaşi timp,

versiunea are unele caracteristici speci!ice * obiectul ipotezei ştiinţi!ice îl reprezintă legităţile dezvoltării

naturii şi societăţii. :potezele se creează pentru a explica evenimente şi !enomene importante, se

!undamentează pe observaţii de durată. :ar obiectul versiunilor îl constituie !apte şi !enomene aparte, uneori

nesemni!icative. La construirea versiunilor nu se pune ca scop de a se descoperi legităţi, prin ea se

urmăreşte de a explica !apte şi evenimente aparte. De asemenea, versiunea se !undamentează pe o s!eră de

observaţii mai îngustă. :potezele ştiinţi!ice pot să existe şi să se veri!ice o perioadă îndelungată de timp,

chiar zeci de ani. ersiunile, însă, se înaintează şi se controlează într%un timp mult mai scurt. :poteze

ştiinţi!ice care explică un careva !enomen, se pot înainta câteva sau doar una. :ar versiuni în cadrul anchetei

nu poate să existe. 4entru !iecare caz, pentru !iecare circumstanţă trebuie să !ie înaintate câteva versiuni. 2u

e voie să se înainteze doar una, dar mai ales să se cerceteze doar una, !ie chiar şi cea mai verosimilă.

ersiunea în domeniul cercetării juridice se deosebeşte de ipoteza ştiinţi!ică şi prin aceea că în înaintarea şi

demonstraţia versiunii trebuie de condus nu doar de principiile logice, ci şi de legile juridice. 7aptele, în



baza cărora se demonstrează adevărul uneia sau !alsitatea celorlalte versiuni, trebuie să !ie dezvăluite, culese

şi !ixate cu respectarea legilor juridice.

&colo unde se caută noi idei şi !apte, legături şi dependenţe cauzale, acolo există ipoteza. :poteza realizează

o legătură între cunoştinţele existente şi noi adevăruri. -n acelaşi timp, ipoteza este o legătură între cunoştinţele

deja obţinute şi adevăruri noi şi, în acelaşi timp, mijloc de cunoaştere care reglementează trecerea logică de lacunoaşterea incompletă la o cunoaştere mai completă.

Date post:	05-Mar-2016
Category:	Documents
Upload:	damian-manoilov
View:	222 times
Download:	0 times

Examen La Log Jur.[Conspecte.md] (1)

Documents