1

DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

CUPRINS

Unitatea de învăţare I - Consideraţii introductive Secţiunea I – Elementul de extraneitate în raportul juridic de Drept internaţional privat

Unitatea de învăţare II – Domeniul Dreptului internaţional privat Secţiunea I - Conflictul de legi

§1. Noţiunea şi caracteristicile conflictului de legi

Secţiunea a II-a – Norma conflictuală

§1 Comparaţie între normele conflictuale şi cele materiale

§2. Izvoarele şi structura normei conflictuale

§3. Punctele de legatură

§4. Clasificarea punctelor de legătură

§5. Normele de aplicare imediată

§6. Comparaţie între normele conflictuale şi normele de aplicare imediată

§7. Aplicarea legii străine

§8. Principalele feluri de conflicte care pot să apară în legătură cu raportul juridic de Dreptul

internaţional privat

Unitatea de învăţare III – Calificarea şi conflictul de calificări Secţiunea I- Noţiune

Secţiunea a II-a – Importanţa soluţionării conflictului de calificări

§1. Legea după care se face calificarea

§2. Organele comunitare

Secţiunea a III-a – Conflictul în spaţiu al normelor conflictuale şi retrimiterea

§1. Categorii de conflicte în spaţiu

§2. Retrimiterea

§3. Reciprocitatea

§3. Invocarea legii străine în faţa autorităţilor forului

§4. Cazurile de înlăturare de la aplicare a legii străine

§5. Comparaţie între ordinea publică de drept intern şi ordinea publică de Drept internaţional

privat

§6. Sferele noţiunii de ordine publică de Drept internaţional privat

Unitatea de învăţare IV – Frauda la lege în Dreptul internaţional privat Secţiunea I – Modalităţi de fraudare a legii în Dreptul internaţional privat

Secţiunea a II-a – Condiţiile fraudei la lege

Secţiunea a III-a – Sancţiunea fraudei la lege

Secţiunea a IV-a – Domeniile în care poate apare frauda la lege

§1. Comparaţie între frauda la lege în Dreptul internaţional privat şi frauda la lege în dreptul

intern

§2. Comparaţie între frauda la lege şi ordinea publică de Dreptul internaţional privat

§3. Comparaţie între frauda la lege în Dreptul internaţional privat şi simulaţie

2

Unitatea de învăţare V- Conflictul de legi în timp şi spatiu sau respectarea drepturilor

câştigate în străinătate Secţiunea I- Noţiune

Secţiunea a II-a – Comparaţie cu conflictul de legi în spaţiu

Secţiunea a III-a – Formele conflictului de legi în timp şi spaţiu

Secţiunea a IV-a – Condiţiile recunoaşterii în România a unui drept dobândit în străinătate

Secţiunea a V-a – Conflictul mobil de legi

§1. Principalele prevederi ale dreptului român privind soluţionarea conflictului mobil de legi

INTRODUCERE

Dreptul internaţional privat (DIP) constituie o disciplină de sinteză, având ca obiect

de studiu raportul de drept privat cu element de extraneitate.

Prezenţa elementului de extraneitate într-un raport juridic determină ca, în legătură cu acesta,

să ia naştere un conflict de legi (posibilitatea ca raportului juridic să i se aplice două sau mai

multe sisteme de drept aparţinând unor state diferite). Finalitatea dreptului internaţional privat

este aceea de a soluţiona conflictul de legi, iar instrumentul utilizat în acest scop este norma

conflictuală. În consecinţă, conţinutul dreptului internaţional privat este alcătuit –

preponderent – din norme conflictuale, menite să stabilească sistemul de drept aplicabil unui

raport juridic cu element de extraneitate (lex causae), dar şi din norme materiale ce

reglementează pe fond, în unele cazuri, asemenea raporturi juridice (norme de aplicaţie

imediată).

Obiectivele cursului

Cursul îşi propune să prezinte studenţilor o serie de aspecte teoretice şi practice privind

raporturile juridice de drept privat cu element de extraneitate. De asemenea sunt abordate o

serie de aspecte legate de particularităţile ale instituţiilor specifice ale Dreptului international

privat prin prisma speţelor practice. Parcurgând această disciplină studenţii îşi vor putea însuşi

cunoştinţe cu privire la legea care guvernează un raport juridic precum şi instanţa care este

competentă să tranşeze un litigiu în care există un element de extraneitate.

Competenţe conferite

După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competențe generale și

specifice:

1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice

disciplinei)

identificarea de termeni, relaţii, procese, perceperea unor relaţii şi conexiuni

în cadrul Dreptului international privat;

utilizarea corectă a termenilor de specialitate din raporturilor juridice cu

element de extraneitate;

definirea / nominalizarea de concepte ce apar în raporturilor conflictuale de

Drept internaţional privat;

capacitatea de soluţionare a speţelor

3

2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese,

precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)

generalizarea, particularizarea, institutiilor de Drept internaţional privat;

realizarea de conexiuni între elementele dreptului intern şi dreptul altor state;

stabilirea instanţelor competente în judecarea litigiilor;

3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice

specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare)

relaţionări între elementele ce caracterizează dreptul Dreptul international

privat;

descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar in legătura cu

elementul de extraneitate

capacitatea de a transpune în practică cunoştiinţele dobândite în cadrul

cursului;

abilităţi de cercetare, creativitate în domeniul jurisprundeţei specifice

Dreptului internaţional privat;

capacitatea de a concepe spete care cuprind elemente de extraneitate;

capacitatea de a soluţiona litigii apărute în activităţile desfăşurate.

4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul

ştiinţific / cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice /

promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi creativă

a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea instituţională şi în

promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane /

instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare profesională )

implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina Drept internaţional

privat

acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc.

conform legislaţiei în vigoare;

capacitatea de a identifica şi soluţiona un raport juridic de Drept internaţional

privat

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de

material publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz,

aplicaţii, necesare întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul

convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode

interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea

practică a noţiunilor predate. Activităţi tutoriale se pot desfăşura după următorul plan tematic,

conform programului fiecărei grupe.

Structura cursului

Cursul este compus din 5 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1. Consideraţii introductive (2 ore)

Unitatea de învăţare 2. Domeniul Dreptului internaţional privat (4 ore)

4

Unitatea de învăţare 3. Calificarea şi conflictul de calificări (6 ore)

Unitatea de învăţare 4. Frauda la lege în Dreptul internaţional privat (6 ore)

Unitatea de învăţare 5. Conflictul de legi în timp şi spaţiu sau respectarea

drepturilor câştigate în străinătate (6 ore)

Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea

vor avea următoarele subiecte:

1. Elementul de extraneitate (2 ore)

2. Conflictul de legi (3 ore)

3. Ordinea publică în Dreptul internaţional privat (2 ore)

Bibliografie obligatorie:

Ion. P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de drept international privat, Editura

Universul Juridic, Bucuresti, 2008.

I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de

procedură civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011

Metoda de evaluare:

Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de grile și subiecte în extenso,

ţinându-se cont de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale

studentului.

5

Modulul 1 : Noţiuni introductive privind Dreptul internaţional privat

Unitatea de învăţare I - Consideraţii introductive

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de element de extraneitate

2. Elementul de extraneitate în cadrul unui raport juridic

Termeni cheie:

Element de extraneitate, raport juridic, subiecte, obiect, continut,

Întrebări de autoverificare:

1. Ce este elementul de extraneitate?

2. Cum se manifestă elementul de extraneitate într-un raport juridic ?

3. Exemplificaţi un raport juridic în care se găşeşte un element de extraneitate

Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 2008.

I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură

civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.

D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,

Bucureşti, 2011.

N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,

Bucureşti, 2009.

C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,

2012.

6

Unitatea de învăţare II – Domeniul Dreptului internaţional privat

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de conflict de legi

2. Importanţa şi rolul normelor conflictuale

3. Noţiunea şi importanţa punctelor de legătură

4. Categorii de conflicte ce pot să apară în cadrul unui raport juridic de Drept internaţional

privat

Termeni cheie:

Conflict de legi, normă conflictuală, puncte de legătură, lex patriae, lex societatis, lex rei

sitae, locus regit actum, norme de aplicare imediată, lex causae, conflict de jurisdicţii,

conflict de calificări, conflict mobil, conflict în timp şi spaţiu

Întrebări de autoverificare:

1. Comparaţie între normele conflictuale şi cele materiale.

2. Ce sunt normele de aplicare imediată ?

3. Comparaţie între normele conflictuale şi normele de aplicare imediată.

Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 2008.

I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură

civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.

D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,

Bucureşti, 2011.

N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,

Bucureşti, 2009.

C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,

2012.

7

Modulul 2: Probleme generale ale Dreptului internaţional privat

Unitatea de învăţare III – Calificarea si conflictul de calificari

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de calificare si conflict de calificari

2. Importanţa soluţionării conflictului de calificări

3. Înţelegerea noţiunii de conflict în spaţiu al normelor conflictuale

4. Problema retrimiterii în dreptul român

5. Modalitatea de invocare a legii străine în faţa autorităţilor forului

6. Înţelegerea noţiunii de ordine publică de drept internaţional privat

7. Ce este frauda la lege în dreptu internaţional privat şi care sunt consecinţele acesteia.

Termeni cheie:

calificare, conflict de calificări, conflict în spaţiu, conflict de legi în timp şi spaţiu,

retrimitere, ordine publică, excepţia de ordine publică de drept internaţional privat, frauda la

lege, inopozabilitate, nulitate,

Întrebări de autoverificare:

1. Ce înţelegeţi prin calificare şi conflict de calificări?

2. Ce este “retrimiterea” şi care sunt condiţiile retrimiterii ?

3. Enumeraţi cazurile de înlăturare de la aplicare a legii străine.

4. Ce înţelegeţi prin excepţia de ordine publică de drept internaţional privat şi care sunt

caracteristicile acesteia?

5. Comparaţie între ordinea publică de drept intern şi ordinea publică de DIP.

Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 2008.

I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură

civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.

D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,

Bucureşti, 2011.

N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,

Bucureşti, 2009.

C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,

2012.

8

Modulul 3: Sancţionarea fraudei la lege în Dreptul internaţional privat şi conflictul de

legi

Unitatea de învăţare IV – Frauda la lege în Dreptul internaţional privat

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de fraudă a legii

2. Conştientizarea modalitaţilor de fraudare a legii

3. Înţelegerea condiţiilor în care există fraudă la lege

4. Înţelegerea modului de sancţionare a fraudei la lege

Termeni cheie:

Fraudă la lege, nulitate, inopozabilitate, sancţiune, drept intern, element de extraneitate, licit,

ilicit

Întrebări de autoverificare:

1. Ce înţelegeţi prin frauda la lege şi în ce modalităţi se poate realiza?

2. Care sunt condiţiile fraudei la lege ?

3. Ce sancţiuni intervin în cazul fraudei la lege?.

4. Comparaţie între frauda la lege în DIP şi frauda la lege în dreptul intern

5. Comparaţie între frauda la lege şi ordinea publică de DIP

6. Comparaţie între frauda la lege în DIP şi simulaţie

Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 2008.

I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură

civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.

D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,

Bucureşti, 2011.

N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,

Bucureşti, 2009.

C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,

2012.

9

Unitatea de învăţare V

Conflictul de legi în timp şi spaţiu sau respectarea drepturilor câştigate în străinătate

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de conflict de legi în timp, conflict de legi în spaţiu, conflict de legi în

timp şi spaţiu

2. Înţelegerea formelor conflictului de legi în timp şi spaţiu

3. Condiţiile recunoaşterii în România a unui drept dobândit în străinătate

4. Întelegerea noţiunii de conflict mobil de legi

Termeni cheie:

Conflict de legi în timp, conflict de legi în timp şi spaţiu, conflict mobil, asemănări, raport

juridic, procedură, drept material,

Întrebări de autoverificare:

1. Ce înţelegeţi prin conflictul de legi în timp, dar în spaţiu?

2. Comparaţi conflictul de legi în timp şi spaţiu cu conflictul de legi în spaţiu.

3. Care sunt formele conflictului de legi în timp şi spaţiu?

4. În ce condiţii poate fi recunoscut in România un drept dobândit în străinătate?

Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 2008.

I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură

civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.

D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,

Bucureşti, 2011.

N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,

Bucureşti, 2009.

C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,

2012.

10

Unitatea de învăţare I

Consideraţii introductive privind elementrul de extraneitate

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de element de extraneitate

2. Elementul de extraneitate în cadrul unui raport juridic

Termeni cheie:

Element de extraneitate, raport juridic, subiecte, obiect, continut,

Elementul de extraneitate – este specific DIP şi constituie

principalul factor de distingere a raportului juridic de DIP de

alte raporturi juridice. Elementul de extraneitate este un fapt juridic de ataşare care

priveşte elementele raportului juridic şi care are aptitudinea de

a genera conflictul de legi (conflictul pozitiv de legi) – atrăgând

incidenţa a două sau mai multe sisteme de drept – sau de a da

vocaţie de aplicare normelor materiale ori celor unificate, după

caz. Elementul de extraneitate poate să apară în legatură cu

structura raportului juridic.

Raportat la subiectele raportului juridic se disting

următoarele situaţii:

1) pentru persoana fiyică pot fi elemente de extraneitate:

- cetaţenia

- domiciliul

- în anumite situaţii religia

2) pentru persoane juridice pot fi elemente de extraneitate:

- sediul

- naţionalitatea

- fondul de comerţ

Raportat la obiectul raportului jurudic şi anume unul

mobil sau imobil, există element de extraneitate în condiţiile

în care acesta este situat în străinătate sau deşi este în ţară

cade sub incidenţa unei legi străine ( în cazul unei ambasade

sau consulat).

Referitor la conţinut acesta fiind format din drepturi şi

obligaţii ale părţilor este imaterial şi se materializează prin

elemente de fapt care atunci când se plasează în străinătate sau

sunt supuse legii străine, constituie element de exrtraneitate.

11

Aceste elemente de extraneitate pot fi:

1)la actele jurudice pot fi:

- elemente obiective precum locul încheierii constractului

sau executării sau al prestaţiei

caracteristice (locul înstrăinării bunului)

- un element subiectiv şi anume voinţa părţilor

de a plasa raportul juridic sub incidenţa unei

legi străine.

2)la faptele juridice pot fi :

- delictele

- locul săvârşirii delictului sau

al prejudiciului,

- evenimente naturale

- locul producerii evenimentului

Întrebări de autoverificare:

1. Ce este elementul de extraneitate?

2. Cum se manifestă elementul de extraneitate într-un raport juridic ?

3. Exemplificaţi un raport juridic în care se găşeşte un element de extraneitate

Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 2008.

I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură

civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.

D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,

Bucureşti, 2011.

N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,

Bucureşti, 2009.

C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,

2012.

12

Unitatea de învăţare II

Domeniul D.I.P.

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de conflict de legi

2. Importanţa şi rolul normelor conflictuale

3. Noţiunea şi importanţa punctelor de legătură

4. Categorii de conflicte ce pot să apară în cadrul unui raport juridic de Drept internaţional

privat

Termeni cheie:

Conflict de legi, normă conflictuală, puncte de legătură, lex patriae, lex societatis, lex rei

sitae, locus regit actum, norme de aplicare imediată, lex causae, conflict de jurisdicţii,

conflict de calificări, conflict mobil, conflict în timp şi spaţiu

Secţiunea I - Conflictul de legi

§1. Noţiunea şi caracteristicile conflictului de legi

Existenţa elementului de extraneitate într-un raport

juridic face ca în legătura cu acel raport juridic să se nască un

conflict de legi. Asfel, conflictul de legi apare în cazul în care

există un element de extraneitate şi constă în aceea că acel

raport juridic devine susceptibil de a i se aplica două sau mai

multe sisteme de drept aparţinând unor state diferite.

Din definiţie se desprind elementele/caracteristicile

esenţiale ale acestei institutii astfel:

1) izvorul conflictului de legi îl reprezintă elementul de

extraneitate, numai existenţa într-un raport juridic a unui

element de extraneitate face ca în raport cu acel element de

extraneitate să se nască un conflict de legi => un raport de

DIP;

2) conflictul de legi nu implică în niciun fel un conflict de

suveranităţi între statul român şi cel străin cu care elementul

de extraneitate are legătură. Aşadar judecătorul

român”ascultă” (este ţinut) doar de legea română iar conflictul

de legi este soluţionat de norma conflictuală care pentru acest

judecător este cea română sau cuprinsă într-o convenţie la care

România este parte;

3) raportul juridic care conţine un element de extraneitate

este susceptibil de a i se aplica două sau mai multe sisteme de

drept diferite şi anume cel român şi oricare dintre acelea la

care elementul de extraneitate trimite.

13

Raportul juridic este susceptibil de a fi supus la două

sau mau multe sisteme de drept diferite pentru ca prin

mecanismul normei conflictulale acestuia să i se aplice un

singur sistem de drept şi anume acela indicat în norma

conflictulă ca “lex causae”(sistem care poate fi cel al forului

român sau străin).

Secţiunea a II-a – Norma conflictuală

Normele conflictulale sunt acele norme specifice de

Drept internaţional privat care soluţionează conflicte de legi.

Norma conflictulă soluţionează conflictul de legi în

sensul că stabileşte care din sistemele de drept în prezenţă

trebuie să se aplice la raportul juridic respectiv.

§1 Comparaţie între normele conflictuale şi cele materiale

1) norma conflictulă nu cârmuieşte raportul juridc pe fondul

său ci numai arată sitemul de drept aplicabil=> norma

conflictulă e o normă de trimitere, de fixare

2) norma conflictuală are o aplicare prealabilă faţă de norma

materială şi influenţează norma materială aplicabilă

Aplicarea prealabilă a normei conflictuale se explică

prin succesiunea logică a etapelor de realizare a dreptului şi

anume mai întâi se determină baza normei conflictuale,

respectiv sistemul de drept aplicabil iar apoi, iar după ce s-a

stabilit inclusiv instanţa, se dermină norma materială care

soluţionează litigiul

3) norma conflictuală influenţează norma materială aplicabilă

pentru ca trimiterea de către o normă conflictuală la un anumit

sistem de drept duce pe fond la aplicarea normelor materiale

ale acelui sistem de drept

(exemplu: dacă litigiul privind starea civila şi capacitatea unei

persoane fizice cetăţean român cu domiciliul in Franţa este

judecat în România, se aplica norma conflictuală care are ca

punct de legătură cetăţenia “lex patriae”, care trimite la legea

materială română, dacă însă acelaşi litigiu se judecă în Anglia,

unde norma conflictuală în această materie are ca punct de

legatură domiciliul persoanei “lex domicili” se va aplica

dreptul francez)

§2. Izvoarele şi structura normei conflictuale

Izvoarele normei conflictuale- principalele reglementări

sunt: Codul Civil, Legea nr. 105/1992 şi prevederile din

conventiile la care România este parte.

14

Structura normei conflictuale. Elementele normei

conflictuale sunt:

- conţinutul normei (ipoteza normei conflictuale), adică

acea categorie de raporturi juridice (materia) la care respectiva

normă se aplică

- legătura normei = dispoziţia normei conflictuale adică

acea parte a materiei care indică sistemul de drept aplicabil

pentru conţinutul normei

Legătura normei conflictuale se materializează prin

punctul de legătură care constituie criteriul concret prin care

se stabileşte legătura dintre raportul juridic şi un alt sistem de

drept care constituie legea aplicabila “lex causae”

§3. Punctele de legatura

1)Cetăţenia - este punct de legatură pentru următoarele

categorii de raporturi juridice:

- starea civilă

- capacitatea şi relaţiile de familie ale persoanei fizice

- moştenirea mobiliară în cazul universalităţilor de bunuri

mobile

- jurisdicţia competentă

Sistemul de drept la care acest punct de legatură face

trimitere se numeşte “lex patriae”.

2)Domiciliul sau reşedinţa – este punct de legătură pentru

următoarele raporturi juridice

- starea civilă

- capacitatea şi relaţiile de familie ale persoanei fizice

- condţiile de fondale actelor juridice

- jurisdicţia competentă

3)Sediul social este punct de legătură pentru:

- statutul organic al persoanei juridice

- condiţiile de fond ale actului juridic în cazul localizării

obiective, atunci când debitorul prestaţiei caracteristice este o

persoană

- contractul de intermediere

- contractul de muncă

- jurisdicţia competentă

Sistemul de drept la care acest pct de legatura face

trimitere se numeste “lex societatis” iar primele 3 puncte “lex

personalis”.

4)Fondul de comerţ – constituie punct de legătură pt:

- condiţiile de fond ale actului juridic în cazul localizării

obiective, atunci când debitorul prestaţiei caracteristice este

un comerciant precum şi în cazul vânzării

- jurisdicţia competentă

15

5) Locul situării bunului - este punct de legatura pentru:

- regimul juridic al bunurilor imobile şi mobile privite “ut

singuli,,

- moştenirile imobiliare

- jurisdicţia competentă

Sistemul de drept la care acest punct de legătură face

trimitere se numeşte “lex rei sitae”

6)Pavilionul navei/aeronavei

- constituie punct de legatură pentru mijloacele de transport

7)Voinţa părţilor este punct de legătură pentru:

- condiţiile de fond ale actelor juridice precum şi a unor

contracte speciale

Sistemul de drept la care acest punct de legătură face

trimitere se numeşte ”lex voluntatis”

8)Locul încheierii contractului este punct de legătură pentru:

- condiţiile de fond ale contractului

- jurisdicţia competentă

Sistemul de drept la care acest punct face trimitere se

numeşte ”lex loci contractus”

Este punct de legatura pentru modul de executare a

contractului

Sistemul de drept la care acest punct de legatura face

trimitere se numeste “lex loci executionis”

Punctele 7, 8, 9 poarta denumirea de “lex actus”

10)Locul întocmirii actului

Este punct de legătură pentru condiţiile de formă ale

actului juridic.

Sistemul de drept la care acest punct face trimitere se

numeşte “locus regit actum”

11)Autoritatea care examinează validitatea actului juridic

Este punct de legătură pentru condiţiile de formă ale

actelor juridice.

12)Locul unde are loc faptul juridic ilicit

Este punct de legătură pentru regimul juridic al

delictului.

Sistemul de drept la care acest punct de legătură face

trimitere se numeste “lex loci delicti commisi”

13)Locul producerii prejudiciului

Este punct de legătură în cazul în care prejudiciul se

produce în alt stat decât în cel al săvârşirii delictului.

16

14)Instanţa sesizată

Este punct de legătură pentru aspectele de procedură

propriu-zise, ex: administrarea probelor.

Sistemul de drept la care acest punct de legătura face

trimitere se numeşte “lex fori”

§4. Clasificarea punctelor de legătur

1) După natura lor, punct de legătură se clasifică în două

categorii:

a) puncte de legătură fixe - sunt acelea ce nu pot fi deplasate

de sub incidenţa unui sistem de drept sub incidenţa altui

sistem de drept (1.locul situării bunului imobil, 2.locul

săvârşirii delictului, 3.locul producerii prejudiciului)

b) puncte de legătură mobile - toate celelalte puncte de

legătură care pot fi deplasate dintr-un sistem de drept în altul

Această clasificare este importantă pentru două instituţii

jurudice care vizează DIP : frauda la lege şi conflictul mobil

de legi.

§5. Normele de aplicare imediată

Acestea privesc elemente de suveranitate

Definiţie: Normele de aplicare imediată sunt acele

norme materiale aparţinând sistemului de drept intern al

statului forului care datorită gradului de imperativitate se

aplică cu prioritate (imediat) unui raport juridic de DIP, atunci

când acel raport juridic are un anumit punct de legătură

concret cu ţara forului, excluzând în acest fel conflictul de legi

şi deci aplicarea în cauză a vreunei norme conflictuale.

Art. 19 alin 2 din Legea nr. 105/1992 prevede că un

cetăţean român aflat în străinătate poate încheia o căsătorie

valabilă numai în faţa autorităţilor de stat sau agentului

diplomatic ori funcţionarului consular.

Aceasta dispoziţie înlătură de la aplicare norma

conflictuală din art. 19 alin 1 care trimite pentru probleme de

formă ale căsătoriei la legea locului încheierii ei, astfel încât o

căsătorie religioasă încheiată în străinătate de un cetăţean

român nu va fi recunoscută ca valabilă în ţară.

Ex: art 110, regulile de securitate şi de comportament din

statul unde a avut loc un fapt (illicit) trebuie respectate în toate

cazurile. Aşadar aceste reguli se aplică faţă de orice alte

dispoziţii din sistemul de drept care guvernează faptul illicit

conform normelor conflictuale din art. 107 şi 108.

§6. Comparaţie între normele conflictuale şi normele de

aplicare imediată

17

Asemănări:

1) ambele privesc raporturi juridice cu element de extraneitate

care au ca punct de legătură ţara forului.

2) ambele aparţin sistemului de drept intern al unui stat

Deosebire

Rezidă în aceea că în timp ce normele conflictuale sunt norme

de trimitere (care nu dau soluţia pe fond ci doar plasează

raportul de DIP în sfera unui sistem de drept), normele de

aplicare imediată sunt normele materiale care conţin ele însele

soluţia pe fond şi se aplică cu prioritate faţă de orice normă

conflictuală care ar fi incidentă în cauză, înlăturând astfel

posibilitatea aplicării în cauză a unui drept străin.

§7. Aplicarea legii străine

Legea străină nu se aplică niciodată în România prin

propria-i forţă ci numai pentru că o normă juridică română

trimite la ea – legea străină se aplică în temeiul, în limitele şi

sub condiţiile impuse de legea forului.

Legea străină este aplicabilă prin prisma judecătorului

român (orice persoană autorizată să soluţioneze un raport

juridic de DIP şi arbitrul) în două moduri:

1) ca “lex causae”

2) altfel decât “lex causae”

1)ca lex causae – o lege străină este aplicabilă ca “lex

causae” atunci când norma conflictuală română trimite la ea.

Aşadar legea străină este aplicabilă “lex causae” în temeiul

normei conflictuale a statului forului, care soluţionează

conflictul de legi, trimiţând prin punctul ei de legătură la un

sistem de drept. Ceea ce e specific în această situaţie este

faptul că legea străină este privită ca un întreg sistem de drept

străin la care norma conflictuală română trimite.

Ex: în sistemul de drept roman principalul izvor de drept este

legea scrisă, în sistemul common law izvorul e practica

judiciară iar în sistemul de drept musulman principalul izvor

de drept e coranul.

Nu se poate aplica o lege străină care este contrară ordinii

publice din România.

2)aplicarea legii străine altfel decât “lex causae”

a) situaţii în care pentru aplicarea legii române este impusa

condiţia reciprocităţii

b)efectele unei hotărâri judecătoreşti străine sunt recunoscute

în România numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii

ţinând de legea străină, anume:

- hotărârea străină este definitivă potrivit legii statului unde a

fost pronunţată

- instanţa străină care a pronunţat hotărârea a avut potrivit

legii sale competenţa să judece procesul

18

- pentru ca executarea hotărârii să poată fi încuviinţată în

România, se cere ca hotărârea străina să fie executorie potrivit

legii instanţei care a pronunţat-o

§8. Principalele feluri de conflicte care pot să apară în legătură

cu raportul juridic de DIP

DIP este in principiu un drept conflictual, în sensul că în

legătura cu raporturile juridice cu element de extraneitate pe

care le reglementează pot apare mai multe tipuri de conflicte:

1) Coflictul de jurisdicţii- obiectul acestui conflict de

jurisdicţii îl constituie răspunsul la problema: instanţa cărui

stat este competentă să soluţioneze litigiul? Aceasta e

intrebarea la care trebuie să răspunda instanţa de judecată

(arbitraj) în momentul în care e sesizată în soluţionarea unui

litigiu. Doar după soluţionarea acestei întrebări instanţa poate

trece mai departe la soluţionarea celorlalte probleme de drept

privat (fond).

2) Conflictul de legi aplicabil procedurii- aspectele în

legătură cu acest conflict, urmează a fi analizate prin normele

de procedură în litigiile privind raportul de DIP

3)conflictul de calificări

4)conflictul în spaţiu al normelor conflictuale

5)conflictul de legi materiale- în cazul în care norma

conflictuală (în principiu cea română) trimite la un sistem de

drept străin se pune problema aplicării legii străine. Sistemul

de drept străin competent să se aplice unui raport juridic de

DIP poate fi înlăturat în 2 cazuri:

- când încalcă ordinea publică de drept român

- când a devenit aplicabil prin fraudă la lege

6)conflictul de legi în timp şi spaţiu

7)conflictul in timp al normelor conflictuale

19

Întrebări de autoverificare:

1. Comparaţie între normele conflictuale şi cele materiale.

2. Ce sunt normele de aplicare imediată ?

3. Comparaţie între normele conflictuale şi normele de aplicare imediată.

Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 2008.

I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură

civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.

D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,

Bucureşti, 2011.

N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,

Bucureşti, 2009.

C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,

2012.

20

Unitatea de învăţare III

Calificarea şi conflictul de calificări

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de calificare si conflict de calificari

2. Importanţa soluţionării conflictului de calificări

3. Înţelegerea noţiunii de conflict în spaţiu al normelor conflictuale

4. Problema retrimiterii în dreptul român

5. Modalitatea de invocare a legii străine în faţa autorităţilor forului

6. Înţelegerea notiunii de ordine publică de drept internaţional privat

7. Ce este frauda la lege în dreptu internaţional privat şi care sunt consecinţele acesteia.

Termeni cheie:

calificare, conflict de calificări, conflict în spaţiu, conflict de legi în timp şi spaţiu,

retrimitere, ordine publică, excepţia de ordine publică de drept internaţional privat, frauda la

lege, inopozabilitate, nulitate,

Secţiunea I-a - .

Calificarea poate fi definită în două moduri: pornindu-

se de la norma conflictuală către situaţia de fapt (raport

juridic) sau invers (de la raportul juridic la situţia de fapt).

Astfel: - calificarea este operaţiunea logico-juridică de

determinare a sensului exact şi complet al noţiunilor juridice

care exprimă conţinutul şi legătura normei conflictuale, pentru

a vedea dacă un raport juridic se include sau nu în aceste

noţiuni,

- calificarea este interpretarea unui raport juridic

pentru a vedea în conţinutul şi legătura cărei norme

conflictuale intră.

Conflictul de calificări. Noţiunile juridice care

exprimă conţinutul şi punctele de legătură ale normei

conflictuale pot să nu aibă acelaşi înţeles în sistemul de drept

care sunt în prezenţă( în vigoare) cu privire la un raport

juridic.

Daca aceeaşi noţiune juridică are accepţiuni diferite în

sistemele de drept aplicabile unui raport juridic există un

conflict de calificări.

Conflictul de calificări este aşadar situaţia care apare

atunci când noţiunile din conţinutul si sau legătura unei norme

conflictuale au înţelesuri diferite, în sistemele de drept

susceptibile de a se aplica raportului juridic.

21

Secţiunea a II-a – Importanţa soluţionării conflictului de

calificări

Această importanţă este dată de efectul calificării care e

diferit în funcţie de elementul normei conflictuale.

1) atunci când obiectul calificării îl constituie conţinutul

normei conflictuale, modul de soluţionare al conflictului de

calificări determină însăşi norma conflictuală aplicabilă -

schimbă astfel sistemul de drept aplicabil şi deci soluţia în

speţă

2) când însă se califică legătura normei conflictuale, modul

de soluţionare al conflictului de calificări nu influenţează

asupra normei conflictuale dar determină sistemul de drept

aplicabil şi deci soluţia în speţă.

Concluzie: în ambele cazuri, de modul de soluţionare a

conflictului de calificări depinde în ultimă instanţă soluţia pe

fondul cauzei ceea ce scoate în evidenţă importanţa calificării

§1. Legea după care se face calificarea

(legea după care se soluţionează conflictul de calificări)

Sub acest aspect există mai multe excepţii:

1) Excepţiile de la calificarea după “lex fori” (instanţa

sesizată) – sunt excepţii de la calificarea după legea instanţei

sesizate (lex fori) acele situaţii în care calificarea se face după

alte legi sau criterii:

a)calificarea prin voinţa părţilor – este acea situaţie când

părţile au determinate ele însele înţelesul noţiunilor dintr-un

act juridic, calificarea acestor noţiuni se face după voinţa

părţilor în temeiul principiului autonomiei de voinţă .

b)calificarea legală – în unele cazuri, noţiunile utilizate de

normele jurudice, cuprinse într-o lege internă sau convenţie

internaţională sunt interpretate în chiar textul normativ

respectiv .

Dacă aceste norme sunt conflictuale sau materiale de DIP

calificarea legală interesează ramura de DIP, ex: art. 51 care

precizează că în înţelesul legii, platformele şi alte instalaţii de

exploatare a resurselor submarine situate pe platoul

continental al unui stat sunt considerate bunuri imobile şi ca

atare sunt supuse normei conflictuale “lex rei sitae”.

c)calificarea secundară – este cea care se face după ce a

operat calificarea principală în temeiul legii aplicabile

fondului cauzei.

Astfel calificarea secundară , spre deosebire de cea principală

nu influenţează legea aplicabilă dar afectează soluţia pe fond.

22

Calificarea secundară poate izvorâ din lege, ex :

- Calificarea imobilelor - natura mobiliară sau imobiliară cât

şi conţinutul drepturilor reale asupra bunurilor se determină

în conformitate cu legea locului unde se află sau sunt situate.

Aşadar prin derogare, calificarea imobilelor se face după ”lex

rei sitae”.

- Calificarea cetăţeniei – prevede că determinarea şi proba

cetăţeniei se face în conformitate cu legea statului a cărui

cetăţenie se invocă.

- Legea română stabilieşte şi dacă o anumită problemă este

de drept procedural sau drept material. Acest aspect consacră

tot o calificare secundară deoarece problema se pune în cazul

unui process civil, iar potrivit art. 159 alin. 1 “în procesele

privind raporturile de DIP instanţele române aplică legea

română dacă nu s-a dispus altfel în mod expres – calificarea se

face după legea română pentru că aceasta este “lex causae”.

- Calificarea instituţiilor juridice necunoscute dreptului

forului. Instituţiile juridice necunoscute de legea forului se

califică în principiu după sistemul de drept care le cunoaşte ,

ex: practica judecătorească cu privire la instituţiile “trust” şi

“agency” din dreptul anglo-saxon.

- Calificarea noţiunilor din norma conflictuală străină în caz

de retrimitere. În caz de retrimitere, atunci când norma

conflictuală trimite la un sistem de drept străin iar acesta prin

norma sa conflictuală retrimite la dreptul român, noţiunile

juridice din norma conflictuală străină (care retrimite) se

califică dupa sistemul de drept străin respectiv.

- Calificarea pe care o fac arbitrii în arbitrajul internaţional

“Ad-hoc”

Consecinţa firească a faptului că în arbitrajul

international “ad-hoc” nu există o lege a forului (lex fori) este

aceea că tribunalul arbitral nu este ţinut să efectueze

calificarea după sistemul de drept al ţării unde statuează.

În acest caz, in principiu, calificarea se va face după sistemul

de drept pe care arbitrii îl consideră cel mai potrivit în speţă.

Secţiunea a III-a – Conflictul în spaţiu al normelor conflictuale

şi retrimiterea

Conflictul în spaţiu apare în cazul în care normele

conflictuale din sistemul de drept în prezenţă au puncte de

legatură diferite.

Conflictul se numeşte ”în spaţiu” pentru că norma

conflictuală din sistemul de drept în prezenţă coexistă. Acest

conflict se deosebeşte de conflictul în timp al normei

conflictuale.

23

§1. Categorii de conflicte în spaţiu

Conflictul în spaţiu al normei conflictuale este de 2 feluri:

1) pozitv – atunci când fiecare normă conflictuală trimite

la propriul sistem de drept (ex: se pune problema stării civile a

unui cetăţean român cu domiciliul în Anglia, dacă problema

apare în faţa instanţei engleze, aceasta va aplica norma sa

conflictuală “lex domicili” care trimite la sistemul de drept

englez, dacă problema se pune în faţa instanţei române aceasta

potrivit normei conflictuale ”lex patriae” va aplica dreptul

român - conflictul pozitiv de normă conflictuală nu duce la

retrimitere

2) negativ – apare în situaţia în care niciuna din normele

conflictuale în prezenţa nu declară aplicabil propriul său

sistem de drept, ci fie trimite fiecare la sistemul de drept al

celuilalt stat, fie trimiterea se face la dreptul unui stat terţ.

Aceasta este prima condiţie a instituţiei retrimiterii.

§2. Retrimiterea

Această condiţie este necesară dar nu suficientă pentru a

exista retrimiterea, trebuie să existe o a doua condiţie care ţine

de sensul trimiterii. Asfel trimiterea de către norma

conflictuală a forului la un drept străin se poate face în două

sensuri:

a) numai la normele materiale ale sistemului de drept străin, în

acest caz se vor aplica aceste norme fără să existe retrimitere,

b) la întregul sistem de drept străin, deci inclusiv la normele

sale conflictuale – pentru a exista retrimitere trebuie

îndeplinite cumulativ două condiţii:

- să existe un conflict negativ între normele conflictuale din

sistemul de drept în prezenţă cu privire la un anumit raport

juridic;

- norma conflictuală a forului (a instanţei sesizate) să admită

retrimiterea adiă să trimită la întregul sistem de drept străin.

Aşadar, retrimiterea este situaţia juridică apărută în

cazul în care norma conflictuală a forului trimite la un sistem

de drept străin în întregul său (deci inclusiv normele sale

conflictuale), iar aceasta din urmă prin norma sa conflictuală

în materie nu primeşte trimiterea ci fie trimite înapoi la

dreptul statului forului fie trimite mai departe la dreptul unui

stat terţ.

Retrimiterea este o operaţiune logico-juridică ce are loc

exclusiv în raţiunea judecătorului (arbitrului) competent să

soluţioneze un raport cu element de extraneitate. Ea nu trebuie

confundată cu declinarea de competenţă şi nu implică nicio

deplasare materială a cauzei (a dosarului) de la instanţa

învestită cu soluţionarea ei.

24

Calificarea art 2558 cod civil – când determinarea legii

aplicabile depinde de calificarea ce urmează să fie dată unei

intituţii de drept sau unui raport juridic se ia în considerare

calificarea juridică stabilită de legea română.

În caz de retrimitere, calificarea se face după legea

străină care a retrimis la legea română.

Natura mobiliară sau imibiliară a bunurilor se determină

potrivit legii locului unde acestea se află sau după caz sunt

situate.

Dacă legea română nu cunoaşte o instituţie juridică străină sau

o cunoaşte după o altă denumire sau un alt conţinut se poate

lua în cosiderare calificarea juridică făcută în legea străină.

Cu toate acestea, când părţile au determinate ele însele

înţelesul noţiunilor dintr-un act juridic, calificarea se face

după voinţa părţilor.

Retrimiterea, conform art 2559: alin. 1 – legea străină cuprinde dispoziţiile de drept material,

inclusiv normele conflictuale cu excepţia unor dispoziţii

contrare.

alin. 2 – dacă legea străină retrimite la dreptul român sau la

dreptul altui stat se aplică legea română, dacă nu se prevede în

mod expres altfel.

alin. 3 – prin excepţia de la alin. 1, legea străină nu cuprinde şi

normele ei conflictuale în cazul în care părţile au ales legea

străină aplicabilă, în cazul legii străine aplicabilă formei

actelor juridice şi obligaţiilor extracontractuale precum şi în

alte cazuri speciale preavăzute în convenţiile internaţionale la

care România este parte, de dreptul U.E. sau de lege.

Sistemele plurilegislative - > Art. 2560 – dacă legea străină

aparţine unui stat în care coexistă unul sau mai multe sisteme

legislative, dreptul acelui stat determină dispoziţiile legale

aplicabile iar în lispsă se aplică sistemul legislativ din cadrul

acelui stat care prezintă cele mai strânse legături cu raportul

jurudic.

§3. Reciprocitatea

Aplicarea legii străine este independentă de condiţia

reciprocităţii.

Dispoziţiile speciale prin care se cere condiţia

reciprocităţii în anumite materii rămân aplicabile. Îndeplinirea

condiţiei reciprocităţii de fapt este prezumată până la dovada

contrară care se stabileşte de Ministerul Justiţiei prin

consultarea cu Ministerul Afacerilor Externe.

Reciprociatea poate fi prevăzută în legi speciale. Un

exemplu privind asociaţiile şi fundaţiile (art 76 din O.G

26/200) faptul că persoanele juridice fără scop patrimonial pot

fi recunoscute în România sub condiţiile reciprocităţii.

25

Reciprociatea poate fi în principiu de 3 feluri:

1) Legislativă – atunci când în ţara străină există norme

juridice care prevăd aceleaşi drepturi pentru entităţile juridice

române similare – în această situaţie izvorul reciprocităţii îl

constituie identitatea dispoziţiilor legale interne.

2) Diplomatică – atunci când reciprocitatea izvorăşte dintr-o

convenţie diplomatică la care statele respective sunt părţi.

3) De fapt – atunci când ea este aplicată în practica

autorităţilor competente din statul respectiv.

§3. Invocarea legii străine în faţa autorităţilor forului

Aplicarea dreptului străin într-un raport juridic cu

element de extraneitate poate fi invocat atât din oficiu de către

instanţa de judecată (arbitraj) cât şi de către partea interesată.

Art 2562 din N.C.Civ. alin. 1 – conţinutul legii străine se

stabileşte de către instanţa judecătorească prin atestări

obţinute de la organele statului care au edicatat-o, prin avizul

unui expert sau printr-un alt mod adecvat.

alin. 2 – partea care invocă legea străină poate fi

obligată să facă dovada conţinutului ei.

alin. 3 – în cazul în care apare starea de imposibilitate în

dovedirea legii străine într-un termen, rezonabil se aplică

legea română.

Art 2563 din N.C Civ – legea străină se interpretează, se

aplică, potrivit regulilor de interpretare şi aplicare existente în

sistemul de drept căruia îi aparţin.

Astfel, pe de o parte instanţa de judecată în temeiul

rolului activ poate invoca din oficiu şi pune în discuţia părţilor

aplicarea unei legi străine în cazul în care norma conflictuală

română trimite la ea.

Această posibilitate este aplicabilă atât instanţelor

judecătoreşti cât şi celor de arbitraj. Mai mult decât atât în

cazul în care norma conflictuală română este imperativă,

instanţa română este obligată să invoce dreptul străin atunci

când norma conflictuală trimite la el. Orice parte interesată

poate invoca în faţa instanţei un drept străin în temeiul

principiului disponibilităţii.

Sarcina probei legii străine se împarte între judecători (arbitru)

şi părţi art 2562 N.C Civ

§5. Cazurile de înlăturare de la aplicare a legii străine

Art 2564 N.C.Civ prevede următoarele cazuri:

a) dacă încalcă ordinea publică de D.I Privat

b) dacă a devenit competentă prin fraudă

26

c) alin 2 art 2564 N.C. Civ.”…în măsura în care ar conduce

la un rezultat incompatibil cu principiile fundamentale ale

dreptului român ori ale dreptului U.E şi cu drepturile

fundamentale ale omului”

Ordinea publică de D.I.P – este formată din ansamblul

normelor jurudice, a principiilor fundamentale de drept ale

statului român aplicabile raporturilor juridice cu element de

extraneitate.

Sub aspect procedural ordinea publică se materializează

prin excepţia de ordine publică de D.I. Privat. Această

excepţie este mijlocul procedural aplicabil de instanţa forului

pentru a înlătura efectele legii străine normal competente să se

aplice unui raport juridic de D.I.P, atunci când acestea

contravin principiilor fundamentale de drept ale statului

forului.

Trăsături definitorii ale excepţiei de ordine publică

a) conţinutul noţiunii de ordine publică de D.I Privat îl

constituie principiile fundamentale ale statului forului

aplicabile în raporturile juridice de D.I. Privat.

Acest conţinut este stabilit în două moduri:

- de regulă el se determină de intanţa de judecată – revine

instanţei de judecată obligaţia de a stabili când o normă din

sistemul de drept român consacră un principiu fundamental al

statului român, astfel încât încalcarea lui de către legea străină

competentă în speţă poate să justifice înlăturarea acestei legi

de la aplicare,

- în anumite cazuri însuşi legiuitorul român stabileşte

explicit prin norme juridice care sunt principiile a căror

încălcare duce la invocarea excepţiei de ordine publică de D.I

.Privat.

b) excepţia de ordine publică este o excepţie de fond şi poate

fi invocată din oficiu de către instanţa de judecată sau de către

orice parte interesată.

c) excepţia de ordine publică în cazul în care este admisă

împiedică producerea pe teritoriul ţării a efectelor unei legi

străine. Legea străină ca atare nu poate fi afectată de această

excepţie.

d) legea străină ale cărei efecte sunt împiedicate să se

producă pe teritoriul ţării ar fi fost normal competentă să se

aplice raportului juridic, deoarece norma conflictuală română

trimite la ea.

§4. Comparaţie între ordinea publică de drept intern şi ordinea

publică de DIP

27

Cele două instituţii se aseamănă prin faptul că

amândouă înlătură de la aplicare o lege, cu precizarea că

ordinea publică de drept intern cenzurează actele juridice ale

părţilor “legea” acestora.

Deosebirea între cele două:

- au funcţii diferite, asfel ordinea publică de drept intern

este dată de ansamblul normelor imperative ale sistemului de

drept respectiv, are ca scop împiedicarea producerii efectelor

actelor juridice care sunt contrare acestor norme – exprimă

limitele autonomiei de voinţă a părţilor în raporturile juridice

interne.

- ordinea publică de D.I.P are scopul de a împiedica

aplicarea pe teritoriul forului a efectelor unei legi străine, deşi

normal competent să se aplice raportului juridic, ea exprimă

limitele aplicării legii străine în ţara forului.

- au sfere de aplicare diferite, în sensul că ordinea publică

de drept intern este mai largă decât cea de D.I.P - nu tot ceea

ce este de ordine publică in dreptul intern este de ordine

publică şi în D.I.P

§6. Sferele noţiunii de ordine publică de DIP

Sfera noţiunii de ordine publică de D.I.P este diferită în

funcţie de cadrul conflictual în care se invocă.

Astfel ordinea publică poate fi invocată fie în cadrul

conflictului de legi (în spaţiu), fie al conflictului de legi în

timp şi spaţiu.

Conflictul de legi în spatiu – este cel care se crează în

momentul naşterii, modificării sau stingerii unui raport juridic,

atunci când cu privire la acesta sunt susuceptibile a fi aplicate

două sau mai multe sisteme de drept. Se numeşte în spaţiu

deoarece sistemele de drept în prezenţă aparţinând unor state

diferite coexistă în spaţiu şi oricare dintre ele sunt susceptibile

de a se aplica în acelaşi moment asupra raportului juridic

respectiv.

Conflictul în timp şi spaţiu- se crează în cazul în care se cer a

fi recunoscute într-un stat efectele unui raport juridic născut

anterior într-un alt stat.

Acest conflict este în spaţiu deoarece ca şi în cazul

precedent sistemele de drept coexistă în spaţiu.

Acest conflict este totodată în timp deoarece cele două

sisteme de drept nu îşi pun amprenta asupra raportului juridic

în acelaşi moment, ci raportul s-a născut, modificat, stins în

trecut sub incidenţa unui drept străin, iar ulterior efectele sale

se cer a fi recunoscute în statul forului.

28

Exemplu: o căsătorie între doi cetăţeni, român şi libian, care

mai este căsătorit în ţara sa, nu se poate încheia în România,

chiar dacă legea naţională a cetăţeanului străin permite

căsătoria poligamă –avem un conflict în spaţiu.

Dacă însă aceste persoane s-au căsătorit în Libia iar soţia

cetăţean român solicită ulterior să i se recunoască în România

efectele patrimoniale şi nepatrimoniale ale acestei căsătorii,

aceste efecte vor fi recunoscute.

În acest ultim caz avem un conflict de legi în timp şi

spaţiu, punându-se problema recunoaşterii drepturilor

dobândite în străinătate.

Art 2565 N.C.Civ alin 1 – în mod excepţional aplicarea legii

determinate potrivit prezentei cărţi poate fi înlăturată dacă

datorită circumstanţei cauzelor raportul juridic are o legatură

foarte îndepărtată cu această lege. În acest caz se aplică legea

cu care raportul juridic prezintă cea mai strânsă legătură.

Ordinea publică –ansamblul principiilor în ceea ce priveşte

suveranitatea unui stat.

Întrebări de autoverificare:

1. Ce înţelegeţi prin calificare şi conflict de calificări?

2. Ce este “retrimiterea” şi care sunt condiţiile retrimiterii ?

3. Enumeraţi cazurile de înlăturare de la aplicare a legii străine.

4. Ce înţelegeţi prin excepţia de ordine publică de drept internaţional privat şi care sunt

caracteristicile acesteia?

5. Comparaţie între ordinea publică de drept intern şi ordinea publică de DIP

29

Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 2008.

I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură

civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.

D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,

Bucureşti, 2011.

N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,

Bucureşti, 2009.

C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,

2012.

30

Unitatea de învăţare IV

Frauda la lege în DIP

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de fraudă a legii

2. Conştientizarea modalitaţilor de fraudare a legii

3. Înţelegerea condiţiilor în care există fraudă la lege

4. Înţelegerea modului de sancţionare a fraudei la lege

Termeni cheie:

Fraudă la lege, nulitate, inopozabilitate, sancţiune, drept intern, element de extraneitate, licit,

ilicit.

Sectiunea I- Noţiune

Există fraudă la lege in DIP atunci când părţile unui

raport juridic, folosind în scop fraudulos (ilicit) un mijloc de

D.I.P, au făcut aplicabil acelui raport juridic un alt sistem de

drept competent să se aplice.

Din definiţie rezultă: un acord de voinţă, un scop ilicit, un

rezultat ilicit.

Modalităţi de fraudare a legii în DIP

a) Într-un raport juridic de drept intern se introduce în mod

fraudulos un element de extraneitate care declanşează în mod

artificial un conflict de legi iar prin aplicarea normei

conflictuale competentă să se aplice se trimite la un alt sistem

de drept decat dreptul intern (care în mod firesc ar fi aplicabil

acelui raport juridic)

Exemplu: o societate comercială, în mod normal prin

elementele sale definitorii (naţionaliatea asociaţii, sediul etc)

părţile prevăd sediul în străinătate în scopul de a frauda legile

fiscale româneşti – sediul social - se creează artificial un

conflict de legi iar prin aplicarea normei conflictuale lex

societatis se face aplicabil acelei societăţi dreptul străin în

locul dreptului român.

Exemplul 2: un bun mobil de valoare (făcând parte din

patrimonial cultural naţional) care nu poate fi vândut in ţară îl

trecem în mod fraudulos frontiera şi este vândut într-un stat în

care comercializarea lui este posibilă – punctul de legătură

este locul situării bunului.

31

Într-un raport juridic care are deja un element de

extraneitate părţile schimbă în mod fraudulos punctul de

legătură, făcând aplicabil alt sistem de drept prin intermediul

normei conflictuale aplicabile pentru noul punct de legătură.

Secţiunea a II-a – Condiţiile fraudei la lege

1. Să existe un act de voinţă al părţilor în sensul deplasării

punctului de legătură privitor la un raport juridic – frauda

la lege implică activitatea volitivă, frauduloasă, a părţilor

de schimbare efectivă a punctului de legătură privind un

raport juridic; frauda la lege poate interveni numai în

raporturile juridice la care sunt aplicabile normele

conflictuale cu puncte de legătură mobile,

2. Părţile să folosească un mijloc de D.I.P care prin el însuşi

este licit,

Exemplu: o persoană fizică care îşi schimbă legal domiciliul

sau cetăţenia, o persoană juridică care îşi mută sediulş

3. Scopul urmărit de părţi să fie ilicit – intenţia frauduloasă a

părţilor. Frauda la lege este o încălcare indirectă a normei

conflictuale a forului şi deci a sistemului de drept normal

competent să se aplice în cauză, prin deturnarea acestei

norme de la scopul ei fires.

4. Rezultatul realizat de părţi să fie illicit – rezultatul realizat

de părţi prin schimbarea punctului de legătură trebuie să

fie mai favorabil acestora decât cel care s-ar fi obţinut

dacă s-ar fi aplicat sistemul de drept normal competent.

Aşadar avem patru condiţii cumulative, dacă una din condiţii

nu este îndeplinită, nu avem fraudă la lege.

Secţiunea a III-a – Sancţiunea fraudei la lege

Trebuei distins între două situaţii:

a) Situaţia în care este fraudat dreptul român în favoarea celui

străin,

b) Situaţia în care este fraudat dreptul străin normal competent

să se aplice conform normei conflictuale în favoarea statului

român (stat terţ)

Prima situaţie implică 2 efecte :

1. Un efect negativ – înlăturarea de la aplicare a legii

străine – inopozabilitatea actului în faţa autorităţii

române cu remarca că în cazul inopozabilităţii,

actul rămâne în continuare valabil in străinatate;

constatarea nulităţii actului respectiv, în acest caz

actul nu poate fi aplicat nici în străinătate

2. Un efect pozitiv – aplicarea legii române în golul

rămas prin înlăturarea legii străine.

32

Sectiunea a IV-a – Domeniile în care poate apare frauda la

lege

1) Starea civila, capacitatea şi relaţiile de familie ale

persoanei fizice

Speta Bertola : Doi soţi de cetăţenie italiană aveau domiciliul

in Bucureşti. Soţii introduc în faţa instanţei din Bucureşti o

acţiune de divorţ. Legea italiană nu permitea divorţul. Instanţa

a respins acţiunea. În acest caz au renunţat la cetăţenia

italiană, devenind apatrizi, situaţie în care cei doi soţi au

reintrodus cererea de divorţ, instanţa de judecată pronuntându-

se asupra divorţului.

Speţa Mihăilescu: Dna Mihăilescu, cetăţean român, având un

copil din afara căsătoriei a introdus o acţiune în stabilirea

paternităţii în faţa instanţei franceze. Acţiunea era posibilă

după legea franceză dar interzisă de legea română în acel

moment. Instanţa franceză a respins acţiunea pentru că copilul

figura ca cetăţean român. Dna Mihăilescu, în recurs, în faţa

instanţei franceze a reuşit să obţină cetăţenia franceză a

copilului înainte de pronunţare şi acţiunea a fost admisă.

2) Statutul organic ale persoanei juridice

Frauda constă de cele mai multe ori în mutarea sediului social

de pe teritoriul statului forului pe cel al unui stat considerat a

fi paradis fiscal, cu precizarea că persoana juridică respectivă

să funcţioneze pe teritoriul statului forului ca o persoana

juridică străină.

§1. Comparaţie între frauda la lege în DIP şi frauda la lege în

dreptul intern

Există fraudă la lege în dreptul intern atunci când

părţile unui raport juridic fără element de extraneitate aplică o

dispoziţie legală prin deturnarea ei de la scopul firesc pentru

care a fost edictată de legiuitor, eludând astfel prevederile

unei alte legi interne imperative.

Asemănări :

a) în ambele cazuri este vorba de un act de voinţă a părţilor

b) mijlocul este licit

c) scopul este illicit

Ambele sunt incalcălcări indirecte ale legii

Deosebiri

a) obiectul fraudei:

- în timp ce în dreptul intern se fraudează o lege

internă în favoarea unei alte legi interne, deci rămânem în

cadrul aceluiaşi sistem de drept. În DIP se fraudează norma

conflictuală a forului şi prin aceasta un sistem de drept în

favoarea altuia.

33

b) mecanismul fraudării.

- la frauda la lege în dreptul intern se schimbă conţinutul

faptic al raportului juridic care duce în mod fraudulos la

aplicarea unei legi, alta decât cea corect aplicabilă, iar în cazul

fraudei la lege în DIP se schimbă conţinutul faptic conflictual

ceea ce duce la fraudarea sistemului normal competent prin

modalităţile arătate.

§2. Comparaţie între frauda la lege şi ordinea publică de DIP

Asemănări – se aplică sistemul necompetent normal să se

aplice, astfel ambele constituie excepţii de la aplicarea legii

firesc aplicabile în raportul juridic respectiv.

Deosebiri :

1. Cauza neaplicării legii normal competentă – la ordinea

publică, cauza este de natură obiectivă şi anume legea

străină prin conţinutul său încalcă principiile

fundamentale de drept ale statului forului. La frauda la

lege cauza este de natură subiectivă şi anume legea

străină sau legea forului este înlăturată de la aplicare

prin activitatea frauduloasă.

2. Sancţiunea aplicabilă – la ordinea publică, sancţiunea

constă în înlăturarea efectelor legii străine şi aplicarea

în locul acesteia a legii forului; la frauda la lege,

sancţiunea rezidă în faptul că se înlătură legea română

sau străină pe care părţile au făcut-o aplicabilă prin

fraudă şi în locul ei se aplică legea competentă. Pe

planul actului juridic fraudulos sancţiunea constă în

inopozabilitatea actului în faţa autorităţii române sau

nulitatea actului.

3. Rolul instanţei de judecată – în cazul invocării excepţiei

de ordine publică de DIP, instanţa trebuie să cunoască

conţinutul legii străine normal competente să se aplice,

doar aşa poate să-şi dea seama dacă a încălcat sau nu

principiile fundamentale ale statului forului; în schimb

la fraudarea la lege nu este neapărat acest lucru pentru

că ceea ce se sancţionează este activitatea frauduloasă a

părţilor.

§3. Comparaţie între frauda la lege în DIP şi simulaţie

Asemănări :

1) ambele implică un acord de voinţă comun al părţilor

2) prin acest act de voinţă în ambele cazuri se creează sau se

modifică în mod artificial un conflict de legi

3) mijloacele folosite sunt prin ele însele licite

4) consecinţa faţă de terţi este în principiu aceeaşi şi anume

inopozabilitatea actului fraudulos respectiv a

contrainscrisului.

34

Deosebiri :

1) frauda la lege presupune existenţa unui singur act juridic

(cel fraudulos) în timp ce simulaţia implică prin definiţie două

acte juridice: actul secret dar real (contraînscrisul) şi actul

apartent (public) dar mincinos,

2) frauda la lege implică o operaţiune efectivă, materială, de

deplasare a punctului de legătură dintr-un sistem de drept în

altul, pe când la simulaţie operaţiunea este fictivă, adică este

exprimată prin actul aparent dar contrazisă prin contraînscris.

Exemplu: Dacă o societate comercială are principalele

elemente de fapt (naţionalitatea asociaţilor, organele de

conducere etc.) în România, îşi fixează în mod efectiv sediul

într-un alt stat, iar prin incidenţa legii “lex societatis” devine

aplicabil acelei societăţi dreptul străin deşi activitatea se

desfăşoară în România, avem fraudă la lege.

Exemplu 2: Dacă o societate declară prin statutul său că are

sediul in străinătate dar centrul principal de conducere şi de

gestiune a activităţii sale statutare este în România, înseamnă

că sediul său din străinătate este numai fictiv, sediul real fiind

în România. În acest caz situaţia juridică îmbracă forma

simulaţiei.

3) frauda la lege presupune existenta a unui scop illicit si a

unui rezultat illicit; la simulatie scopul poate fi licit

4) cele două instituţii juridice implică uneori consecinţe

diferite faţă de părţi

Astfel în caz de fraudă la lege dacă se pronunţă nulitatea

actului juridic fraudulos acesta nu produce efecte între părţi;

iar la simulaţie contraînscrisul este valabil între părţi şi faţă de

succesorii lor.

Întrebări de autoverificare:

1. Ce înţelegeţi prin frauda la lege şi în ce modalităţi se poate realiza?

2. Care sunt condiţiile fraudei la lege ?

3. Ce sancţiuni intervin în cazul fraudei la lege?.

4. Comparaţie între frauda la lege în DIP şi frauda la lege în dreptul intern

5. Comparaţie între frauda la lege şi ordinea publică de DIP

6. Comparaţie între frauda la lege în DIP şi simulaţie

35

Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 2008.

I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură

civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.

D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,

Bucureşti, 2011.

N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,

Bucureşti, 2009.

C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,

2012.

36

Unitatea de învăţare V

Conflictul de legi în timp şi spaţiu sau respectarea drepturilor

câştigate în străinătate

Obiective:

1. Înţelegerea noţiunii de conflict de legi în timp, conflict de legi în spaţiu, conflict de legi în

timp şi spaţiu

2. Înţelegerea formelor conflictului de legi în timp şi spaţiu

3. Condiţiile recunoaşterii în România a unui drept dobândit în străinătate

4. Întelegerea noţiunii de conflict mobil de legi

Termeni cheie:

Conflict de legi în timp, conflict de legi în timp şi spaţiu, conflict mobil, asemănări, raport

juridic, procedură, drept material,

Sectiunea I - Noţiune

Există conflict de legi în timp şi spaţiu atunci când efectele

unui raport juridic, născut, modificat sau stins, sub incidenţa

sistemului de drept al unui stat se cer a fi recunoscute într-un

alt stat.

Privitor la dreptul român, conflictul de legi în timp şi spaţiu

presupune problema respectării în România a drepturilor

dobândite (câştigate) într-o ţară străină.

În spaţiu – deoarece cele două sisteme de drept în prezenţă,

respectiv cel străin sub incidenţa căruia s-a născut dreptul şi

cel român, în cadrul căruia dreptul se cere a fi recunoscut

coexista din punct de vedere spaţial.

În timp – deoarece între momentul naşterii raportului juridic

(deci dreptului) sub incidenţa legii străine şi momentul când

efectele acestuia se cer a fi recunoscute în România, există un

interval de timp.

N.C.Civ. art 2567 – drepturile câştigate în ţara străină sunt

respectate în România cu excepţia cazului în care sunt

contrare ordinii publice de DIP.’

Sectiunea a II-a – Comparaţie cu conflictul de legi în

spaţiu

Conflictul de legi în spaţiu este cel care apare în momentul

naşterii, modificării sau stingerii unui raport juridic, atunci

când datorită elementului de extraneitate pe care respectivul

raport îl conţine, asupra lui sunt susceptibile de aplicare în

timp (acelaşi timp) două sau mai multe sisteme de drept

aparţinând unor state diferite.

37

Cele două instituţii se aseamănă prin faptul că amândouă

sunt ‘’în spaţiu’’ în sensul că cele două sisteme de drept în

prezenţă coexistă spaţial.

Cele două sisteme se deosebesc – pe când la conflictul de legi

în spaţiu cele două sisteme de drept sunt deopotrivă posibile

de aplicare, simultan, asupra raportului juridic, la conflictul de

legi în timp şi spaţiu, ele se aplica succesiv în sensul că

dreptul născut într-un stat este recunoscut în alt stat.

EX: un cetăţean român şi unul francez s-au căsătorit în Franţa

iar soţia revine în România şi solicită o pensie de întreţinere

de la soţ; ne aflăm în faţa unui conflict în timp şi spaţiu.

EX 2: dacă un cetăţean român şi unul francez se căsătoresc

în România şi se pune problema, ce lege se aplica casatoriei,

aceasta ţine de conflict de legi ţn spaţiu.

Secţiunea a III-a – Formele conflictului de legi în timp şi

spaţiu

Există două situaţii:

1) Raportul juridic – dreptul se naşte, modifică, stinge în

dreptul intern al unui stat străin şi apoi se invocă în România –

în acest caz la momentul naşterii lui în străinătate, dreptul nu

avea nicio legătură cu ţara forului (cu dreptul român).

Ex: doi cetăţeni străini se căsătoresc în Grecia iar apoi vin în

România şi cer sa li se recunoască efectele acestei căsătorii.

2) Raportul juridic – dreptul se naşte, modifică, stinge în

DIP (cadru internaţional) iar ulterior se invocă în România. În

acest caz, cu privire la respectivul raport juridic, există

succesiv un conflict de legi în spaţiu şi un conflict de legi în

timp şi spaţiu.Aceasta forma are două subforme :

a) în momentul naşterii sale raportul juridic de DIP nu avea

nicio legătură cu ţara forului (România). EX: un cetăţean grec

şi unul francez se căsătoresc în Grecia şi vin în România unde

solicită recunoaşterea efectelor acestei căsătorii.

b) chiar în momentul naşterii sale, raportul juridic respectiv

avea legătură cu ţara forului prin aceea că cel puţin unul din

elementele sale de extraneitate priveau dreptul român. EX: se

pronunţă o hotărâre de divorţ în străinătate între un cetăţean

străin şi un cetăţean român, iar ulterior se solicită

recunoaşterea efectelor senţintei de divorţ în România.

Secţiunea a IV-a – Condiţiile recunoaşterii în România a

unui drept dobândit în străinătate

Dreptul trebuie să fie corect născut, modificat sau stins

sub incidenţa legii străine care este aplicabilă.

1) Pe planul dreptului material, dreptul subiectiv născut în

străinătate va fi recunoscut în România dacă s-a născut valabil

după legea străină competentă să i se aplice conform normei

conflictuale a sistemului de drept strain.

38

Art 168 alin 2 din L.105/1992- ‘’recunoaşterea nu poate fi

refuzată pentru singurul motiv că instanţa care a pronunţat

hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea determinată de

DIP român.’’

2) Pe plan procedural o hotărâre va fi recunoscută în

România dacă este valabilă potrivit legii statului unde a fost

pronunţată.

Art 167 alin 1 lit a si b – ‘’hotărârea este definitivă potrivit

legii statului unde a fost pronunţată’’ şi ‘’instanţa care a

pronunţat-o a avut potrivit legii străine competenţa să judece

procesul’’

Art 174 lit a - ‘’ hotărârea este executorie potrivit legii

instanţei care a pronunţat-o’’.

Consecinţă a primei condiţii - implică două consecinţe

juridice care au caracter de reguli aplicabile efectelor unui

drept dobândit potrivit legii străine :

a) un drept valabil dobândit potrivit legii străine care este

aplicabilă produce în principiu toate efectele admise de legea

străină respectivă.

Ex: o căsătorie religioasa între doi cetăţeni străini valabil

încheiată într-o ţară în care acesteia i se recunosc efectele

juridice va produce în România toate efectele juridice pe care

legea straină i le recunoaşte.

b) un drept dobândit în străinătate nu produce în România

mai multe efecte decât în ţara străină în conformitate cu a

cărei lege a fost creat.

Consecinţa celei de-a doua condiţii – condiţia se aplică

indiferent de forma conflictului de legi în timp şi spaţiu, adica

atunci când el s-a născut în cadru internaţional cât şi când

dreptul s-a născut într-un drept intern al unui stat iar apoi este

invocat în România.

EX: o hotărâre judecătorească străină prin care se face o

discriminare între soţi pe criterii de rasă, naţionalitate, nu

poate fi recunoscută în România indiferent dacă priveşte sau

nu un cetăţean român.

Secţiunea a V-a – Conflictul mobil de legi

Există conflict mobil de legi atunci când un raport

juridic este supus succesiv la două sisteme de drept diferite ca

urmare a deplasării punctului de legătură al normei

conflictuale aplicabile.

EX: doi soţi cu cetăţenie franceză îşi schimbă cetăţenia

devenind cetăţeni români. Problema care se pune este, pentru

efectele căsătoriei se va aplica legea străină sau legea română?

39

Domeniile în care poate interveni conflictul mobil de legi :

- cetăţenia

- domiciliul

- sediul persoanei juridice

- locul situării bunului mobil

§1. Principalele prevederi ale dreptului român privind

soluţionarea conflictului mobil de legi

Soluţia conflictului mobil de legi diferă de la caz la caz,

norma conflictuală română putând face aplicabilă raportului

juridic fie legea anterioara fie legea nouă , putând fi indicat

astfel până când se intind efectele legii vechi şi de când încep

să se aplice cele noi.

N.C.Civ art. 2633 – moştenirea este supusă legii statului pe

teritoriul căruia defunctul a avut la data morţii reşedinţa

obişnuită

Art. 2634 – o persoană poate alege o lege aplicabilă

moştenirii în ansamblul ei, legea statului a cărui cetaţenie o

are (işi poate modifica cetăţenia)

Art. 2591 relaţiile de familie- convenţia de alegere a

legii aplicabile regimului matrimonial,

Art. 2605 legea aplicabilă filiaţiei copilului din afara

căsătoriei iar potrivit alin. 1 din acest articol – filiaţia copilului

din afara căsătoriei se stabileşte potrivit legii naţionale a

copilului de la data naşterii

Art. 2635 – întocmirea, modificarea sau revocarea

testamentului sunt considerate valabile dacă actul respectă

condiţiile de formă aplicabile, fie de la data când a fost

întocmit modificat sau revocat fie la data decesului

testatorului.

Art. 2575 – schimbarea legii naţionale a persoanei

nu aduce atingere majoratului dobândit potrivit legii aplicabile

la momentul dobândirii

Art. 2605 – filiaţia copilului din afara căsătoriei se

stabileşte potrivit legii naţionale a copilului de la data naşterii.

40

Întrebări de autoverificare:

1. Ce înţelegeţi prin conflictul de legi în timp, dar în spaţiu?

2. Comparaţi conflictul de legi în timp şi spaţiu cu conflictul de legi în spaţiu.

3. Care sunt formele conflictului de legi în timp şi spaţiu?

4. În ce condiţii poate fi recunoscut in România un drept dobândit în străinătate?

Bibliografie:

I. P. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 2008.

I. Macovei, Drept internaţional privat în reglementarea noului Cod civil şi de procedură

civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.

D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

B.M.C. Predescu, Drept internaţional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer,

Bucureşti, 2011.

N. Enache, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat – caiet de seminar, Ed. C.H. Beck,

Bucureşti, 2009.

C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,

2012.