CuprinsCapitolul I. Aspecte generale privind bunurile si drepturile reale................................................................1

1. Bunurile și drepturile reale..............................................................................................................1

2. Obligația propter rem și obligația scriptae in rem............................................................................1

3. Statutul real este supus legii situației bunurilor (Lex rei sitae sau lex situs)....................................2

Capitolul II. Determinarea legii aplicabile bunurilor....................................................................................2

Capitolul III. Lex rei sitae..............................................................................................................................3

1. Fundamentul regulii lex rei sitae......................................................................................................5

2. Domeniul de aplicare a lex rei sitae.................................................................................................5

Capitolul IV. –Bunuri exceptate de la aplicarea legii situației....................................................................10

1. Mijloacele de transport.................................................................................................................10

2. Bunurile aflate în curs de transport...............................................................................................12

3. Bunurile aparținând statului străin................................................................................................13

4. Drepturile de creanță....................................................................................................................13

5. Titlurile de valoare.........................................................................................................................14

6. Titlurile de credit...........................................................................................................................15

7. Drepturile asupra operelor de creație intelectuală........................................................................18

8. Garanțiile reale imobiliare.............................................................................................................19

Norme conflictuale cu privire la bunuri și drepturi reale

Capitolul I. Aspecte generale privind bunurile si drepturile reale

1. Bunurile și drepturile realeTermenul de „bun” este folosit în dublu sens. Sunt bunuri în sensul restrâns (stricto

sensu), lucrurile care pot fi obiecte de drepturi și obligații patrimoniale, precum și operele de

creație intelectuală și energia de orice fel, în măsura în care pot fi obiect de drepturi și obligații

patrimoniale. În sens larg (lato sensu), prin bunuri se înțeleg atât lucrurile, operele de creație

intelectuală și energia de orice fel, ca obiect ale drepturilor și obligațiilor patrimoniale, cât și

drepturile patrimoniale și acțiunile privitoare la bunurile în accepțiunea restrânsă.1

2. Obligația propter rem și obligația scriptae in remObligația reală de a face (propter rem) reprezintă o categorie intermediară între dreptul

real și dreptul de creanță. Obligația propter rem este un accesoriu al unui drept real și urmează

soarta acestuia. Orice titular al dreptului real asupra căruia este obligația propter rem va deveni

deodată cu dobândirea dreptului real, și debitor al obligației accesorii, adică al obligației propter

rem. Așadar această obligație urmează dreptul real al cărui accesoriu este în mâna oricăruia s-ar

transmite acest drept real, fără a fi nevoie de îndeplinirea vreunei formalități speciale. Obligația

propter rem nu corespunde unui drept real ,deoarece ea nu revine oricărei persoane, ci numai

titularului dreptului real privind bunul, oricare ar fi acest titular. Astfel, de exemplu, potrivit

legislației noastre, deținătorii de terenuri agricole, oricare ar fi temeiul ori titlul deținerii, au

obligația propter rem de a lua o serie de măsuri pentru conservarea calității solului, pentru

raționala folosire a acestuia, de a executa unele îmbunătățiri funciare și alte asemenea. Obligația

scriptae in rem este opozabilă terților, deoarece este strâns legată de posesia unui lucru

nemișcător, astfel încât creditorul nu poate obține satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul

actual al bunului va fi obligat să respecte acest drept. Astfel, de exemplu, este obligația ce revine

unui locator de a asigura locatarului folosința lucrului închiriat. Obligația scriptae in rem are deci

1 Augustin Fuerea, Drept internațional privat, Editura Universul Juridic, București, 2005, p. 154.

1

o opozabilitate mai largă decât au, de regulă, obligațiile. Legea stabilește condițiile în care

această obligație este opozabilă terților dobândirii ai bunului.2

3. Statutul real este supus legii situației bunurilor (Lex rei sitae sau lex situs)Raporturile juridice privind bunurile sunt supuse țării unde acestea se găsesc. Rezultă că

punctul de legătură pentru aceste raporturi juridice îl formează locul situării bunurilor. În

aplicarea reguluii lex rei sitae cunoscută cu unele nuanțe și atenuări în toate sistemele de drept,

trebuie să se țină seama de diferite forme sub care se pot prezenta bunurile. Astfel, din acest

punct de vedere, interesează dacă bunul este considerat ut singuli, adică individualizat sau se

prezintă sub formă de universalitate juridică ori universalitate de fapt (de exemplu patrimoniul

ori fondul de comerț al unei societăți comerciale), dacă bunul este corporal sau incorporal, acesta

din urmă având diferite regimuri juridice și, în sfârșit, trebuie să se țină seama de particularitățile

pe care le pot avea unele bunuri cum sunt navele și aeronavele aflate în tranzit și cele care aparțin

statului străin.3

Capitolul II. Determinarea legii aplicabile bunurilor

Stabilirea regimului juridic al bunurilor de către legea situației lor reprezintă o regulă

admisă în toate sistemele de drept. Dar sfera ei de aplicare și interpretările date fiind deosebite,

regula nu prezintă un caracter uniform.

În legislația noastră, conflictele de legi privind bunurile erau reglementate de o normă cu

caracter general. Astfel, art. 2 alin. (1) din Codul civil de la 1864 prevedea că numai imobilele

aflătoare în cuprinsul teritoriului României sunt supuse legilor române, chiar când ele se posedă

de străini. Deși tradițională, regula este unilaterală sau incompletă.

Dispozițiile alin. (1) al art. 2 se ocupau numai de situația în care bunurile imobile se aflau

pe teritoriul țării noastre, în posesia unui cetățean străin. Cealaltă împrejurare, în care bunurile

imobile s-ar fi găsit pe teritoriul unei alte țări, în posesia unui cetățean român, nu era menționată.

Cu toate aceastea, se considera că regula exprimă un principiu nescris, după care bunurile sunt

supuse legii locului unde sunt situate.

2 Ion Filipescu, Andrei Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Editura Universul Juridic, București, 2007, pp. 297-298.3 Ibidem, p. 298.

2

Tot prevederile alin. (1) al art. 2 se ocupau numai de bunurile imobile, fără a se referi și

la bunurile mobile. În mod constant, se admitea însă aplicarea legii situației și bunurilor mobile

corporale considerate în individualitatea lor.

Absența unei reglementări în materia bunurilor mobile se explica prin concepția existentă

în Evul Mediu. În dreptul feudal, bunurile mobile erau lipsite de importanță. De altfel, adagiul

res mobilis res vilis reflecta raportul dintre proprietatea funciară și proprietatea mobiliară.

Situația bunurilor era determinată de importanța lor socială și nu de valoarea pecuniară. Poziția

persoanei în societate, puterea politică, titlurile și onorurile erau dependente de proprietatea

funciară.

Bunurile mobile erau reglementate de legea domiciliului. Această regulă era formulată

prin adagiul mobilia sequntur personam. Bunurile mobile corporale ale unei persoane erau

considerate că se află întotdeauna la domiciliul proprietarului.

În prezent, regula lex rei sitae este prevăzută de dispozițiile Codului civil din 2009.

Potrivit art. 2613, posesia, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra bunurilor,

inclusiv cele de garanții reale, sunt cârmuite de legea locului unde aceastea sunt situate sau se

află, afară numai dacă prin dispoziții speciale se prevede altfel.

Reglementarea actuală se aplică atât bunurilor imobile, cât și bunurilor mobile. De altfel,

expresia locul unde se află este folosită pentru bunurile mobile, iar locul unde sunt situate pentru

bunurile imobile.4

Capitolul III. Lex rei sitae

Legea situației lucrului (lex rei sitae) exprimă un principiu de bază al conflictelor de legi

în domeniul bunurilor. Un lucru este supus legii pe teritoriul căruia se găsește. Prinicipiul se

aplică astăzi atât bunurilor imobile, cât și celor mobile.

În cursul secolului al XIX-lea, mai ales la începutul secolului al XX-lea, în baza unei

tradiții care-și avea originea în Evul Mediu (dar, într-o anumită măsură, și în condiții speciale)

lucrurile mobile erau supuse legii domiciliului proprietarului. În legea nr. 105/1992, art. 53 lit. c

se dispune că lucrul care se află asupra unui pasager și care fac parte din bunurile lor personale,

sunt supuse legii lui naționale. Iar această soluție nu este singulară.

4 Ioan Macovei, Drept internațional privat, editura C.H. Beck, București, 2011, pp. 169-170.

3

După art. 2, punctul 3 al reglementării maghiare de drept internațional privat din 1979,

obiectele de uz personal ale unui străin care călătorește prin Ungaria sau în Ungaria sunt supuse

legii lui personale.

Tratatele de asistență juridică și unele convenții consulare încheiate de România înainte

de 1989 fac aplicarea aceleași idei. Astfel, art. 41, punctul 2 din tratatul de asistență juridică cu

Cehoslovacia și art. 41, punctul 2 din tratatul de asistență cu Ungaria și articolele

corespunzătoare din celelalte tratate de asistență juridică prevăd același lucru: când un străin din

statul cu care am încheiat tratatul moare în țară la noi, iar el nu a avut nici domiciliul, nici

reședința în România, obiectele de uz personal pe care le-a avut cu el se pun la dispoziția

reprezentanței diplomatice sau consulare fără să se înceapă vreo procedură succesorală. Astfel de

texte conțin dispoziții de drept internațional privat material. Soluția se bazează pe ideea că

bunurile de mai mică importanță și mobile trebuie sau pot fi supuse legii personale. Ideea este

reținută ca soluție generală și de tratatul de asistență juridică cu Ungaria, unde se prevede că

succesiunea lucrurilor mobile este supusă legii țării a cărei cetățenie a avut-o defunctul. Art. 39

din același tratat, despre competența autorităților în cauzele de succesiune mobiliară și procedura

succesorală aprține autorităților țării a cărei cetățenie o avea defunctul, dar cu anumite condiții.5

Principiul după care mobilele sunt supuse legii personale a proprietarului, care lege poate

fi legea națională sau legea domiciliului, exprimă fără îndoială un dezinteres pentru ele din

partea statului pe teritoriul căruia se găseau și se explica pentru trecut prin lipsa de valoare

deosebită sau de prețuire pe plan social-politic în condițiile lumii feudale apuse. Pe atunci,

posesiunea pământului și a castelului feudal dădeau rangul și puterea politică în societate. Aurul,

argintul, banii, bijuteriile sau alte lucruri mobile de valoare erau din punct de vedere economic

prețioase, dar ele nu fixau locul posesorului ori proprietarului în ierarhia socială pe o treaptă

înaltă. Dimpotrivă, bancherii, cămătarii, negustorii nu erau bine văzuți. Lipsa de considerație

pentru bunurile mobile era exprimată prin adagii ca: „res mobilis, res vilis”; „mobilia ossibus

inhaerent”; „mobilia personam sequuntur”; „mobilium vilis possessio”.

Regula s-a modificat în cursul sec. al XIX-lea, din cauza importanței economice, sociale

și politice pe care au dobândit-o mobilele. Proprietarii bunurilor mobile, de valori mobiliare,

acțiuni, obligațiuni și hârtii de valoare, deținătorii de mari sume de bani aveau o pondere

indiscutabilă mai mare în politică și în viața socială.

5 Mihail Vasile Jakotă, Drept internațional privat II, Editura Chemarea, Iași, 1997, pp. 142-143.

4

1. Fundamentul regulii lex rei sitaeEste foarte greu de tratat fundamentul regulii lex rei sitae. Regula pe care o primim noi

azi are rădăcini adânci în trecutul îndepărtat, în prejudecăți, cât și realități sociale de

nezdruncinat.

În Evul Mediu timpuriu, privirile erau îndreptate spre pământ, spre castelul feudal, ținând

bineînțeles seama că aceeași evoluție în societate nu s-a produs pretutindeni în același timp. Într-

o lume împărțită în regiuni cutumiare diferite, feudalii țineau să supună moșia și castelul feudal

și tot ce ținea de proprietatea și veniturile pământului, regimului juridic stabilit de obiceiul

locului care era făcut să fie favorabil. Mai târziu, ideea de stat național a avut un rol deosebit în

definirea, menținerea regulii lex rei sitae.

Acum se pune accentul pe siguranța tranzacțiilor privind indistinct mobilele sau imobilele.

Pentru pământuri, situația este cu totul specială: pământul face parte din teritoriul național, nu

este vorba aici numai de circulația bunurilor. Pentru clădiri, se admite mai ușor că ele pot fi

achiziționate de străini, că pot intra în proprietatea străinilor; se poate conceda că ele ar aparține

și străinilor. Pentru anumite bunuri mobile, cum ar fi mărfurile în tranzit se admite că reprezintă

o legătură solidă, punctul sau țara de unde marfa a plecat. Se mai propune și legătura cu locul de

destinație. Pentru mobilele care s-au deplasat dintr-un loc în altul, se admite de asemenea legea

locului unde se găsesc în momentul în care intervine actul juridic care le are de obiect (pentru

lucrul care se deplasează dintr-un loc în altul, problemele sunt de altă natură, dar să observăm că

punctul de plecare pentru a da o soluție este locul unde se găsesc în momentul în care se încheie

un act juridic asupra lor).

În principiu, imobilele, chiar aparținând unui străin, sunt supuse legii statului unde sunt

situate; în ce privește imobilele, accentul se pune pe soluțiile care dau dobânditorului o mare sau

cea mai mare siguranță. În materie de mobile, privirile sunt îndreptate spre dobânditor, spre

circulația sigură a bunurilor, prosperitatea societății este legată de circulația sigură a bunurilor,

prosperitatea societății este legată de circulația sigură și rapidă a mărfurilor.6

2. Domeniul de aplicare a lex rei sitaePentru aplicarea legii situării bunurilor trebuie, în primul rând, să se observe, dacă bunul

este privit ut singuli sau este privit ca universitas juris (universalitate juridică) sau ca o

6 Ibidem, pp. 143-144.

5

universalitate de facto (ex: fondul de comerț), dacă bunul este corporal sau incorporal și în sfârșit

regimul particular al navelor și aeronavelor aflate în tranzit.7

Legea situației efective a bunului reglementează mai multe aspecte. Ele formează statutul

real, care constituie cuprinsul normei conflictuale lex rei sitae.

a) Bunurile asupra cărora se pot exercita drepturile reale și clasificarea lor

Natura mobiliară sau imobiliară bunurilor se determină potrivit legii locului unde se află

sau sunt situate. Prin derogare de la regula calificării după lex fori, art. 2558 alin.(3) din Codul

Civil prevede că aceste elemente sunt supuse legii situației locului.

Referitor la noțiunea de bunuri imobile, dispozițiile art. 2613 alin. (2) din Codul civil

cuprind și o calificare legală. În accepțiunea legii, platformele și alte instalații durabile de

exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental al unui stat sunt considerate ca

bunuri imobile.

b) Bunuri care se găsesc sau care nu se află în circuitul civil

După regimul circulației lor juridice, bunurile pot forma sau nu obiectul actelor juridice

civile. Bunurile care se găsesc în comerț circulă liber sau în anumite condiții. Dacă sunt scoase

din circuitul civil, bunurile sunt inalienabile.8

c) Drepturile reale care pot exista asupra bunurilor și calificarea lor

Legea situației reglementează, în principal, dreptul de proprietate și celelalte drepturi

reale asupra bunurilor, inclusiv dezmembrămintele dreptului de proprietate, care sunt drepturi

reale principale. Tot legea situației guvernează, în particular, și garanțiile reale, care constituie

drepturi reale accesorii.

d) Modurile și condițiile de constituire, transmitere și stingere a drepturilor reale

În legătură cu acest aspect se impune o diferențiere între modurile specifice (originare) de

dobândire sau transmitere a drepturilor reale și modurile nespecifice.9

Astfel, modurile specifice sau originare de dobândire, transmitere10 și de stingere11 a

drepturilor reale sunt supuse legii situării bunului. De asemenea, modurile nespecifice de

dobândire și transmitere12 a drepturilor reale sunt supuse tot legii situației bunului. De exemplu,

7 Ovidiu Ungureanu, Călina Jugastru, Adrian Circa, Manual de drept internațional privat, Editura Hamangiu, București, 2008, p.204.8 Nicoleta Diaconu, Drept internațional privat, Editura Lumina Lex, București, 2009, p.263.9 Dan Lupașcu, Drept internațional privat, Editura Universul Juridic, București, 2005, p. 175.10 Ocupațiunea, accesiunea, expropierea, uzucapiunea, înscrierea în cartea funciară.11 Prescripția extinctivă, expropierea, rechiziția, confiscarea.12 Exemple: contractul sau testamentul.

6

aspectele care aparțin statutului real privind condițiile de naștere a dreptului real, momentul

transmiterii proprietății, suportarea riscului lucrului.

În schimb, aspectele care nu sunt de natură reală nu guvernate de alte legi. Ele constituie

limitări aduse regulii lex rei sitae.

În privința bunurilor mobile corporale poate surveni un conflict mobil de legi prin

schimbarea punctului de legătură. Această situație se rezolvă în conformitate cu dispozițiile art.

2617 din Codul civil. Potrivit textului, constituirea, transmiterea sau stingerea dreptuilor reale

asupra unui bun care și-a schimbat așezarea sunt cârmuite de legea locului unde acesta se află în

momentul când s-a produs faptul juridic care a generat, modificat sau stins dreptul respectiv. În

funcție de locul situării bunului în momentul producerii faptului juridic se va aplica legea veche

sau legea nouă.

O altă situație privește tot bunurile mobile. Astfel, dobândirea unui drept real pe calea

uzucapiunii va fi supusă legii statului unde bunul se afla la începerea termenului de posesie,

stabilit în acest scop. Dacă bunul a fost adus într-un alt stat, unde se împlinește durata termenului

de uzucapiune, posesorul poate cere să se aplice legea acestui din urmă stat, în măsura în care

sunt reunite, cu începere de la data deplasării bunului, toate condițiile cerute de menționata lege

(art. 2616 din Codul civil). Întrucât uzucapiunea are efect retroactiv, aplicabilă este legea situării

bunului din momentul începerii curgerii termenului de prescripție achizitivă, adică legea

anterioară. Totuși, la cerera posesorului, se poate aplica, cu îndeplinirea condițiilor legale, și

legea nouă.

e) Formele de publicitate privind bunurile, în cazurile stabilite de lege

Regimul formelor de publicitate privind bunurile este prevăzut de art. 2626 din Codul

civil. De asemenea, art. 2621 lit. d) și art. 2630 conțin dispoziții referitoare la formele de

publicitate ale actelor privind drepturile reale și de garanție asupra navei și aeronavei și ale

ipotecii mobiliare.

Formele de publicitate pentru opozabiliattea dreptului real față de terți sunt supuse legii

aplicabile la momentul și locul unde se îndeplinesc. Deoarece măsurile de publicitate implică

intervenția unei autorități publice, legea aplicabilă va fi a țării în care se efectuează publicitatea.

Prin urmare, legea locului unde se îndeplinește forma de publicitate se identifică cu legea situării

bunului.

7

Formele de publicitate referitoare la un bun imobil sunt supuse legii statului unde

imobilul se găsește situat. Aceeași soluție este admisă și pentru formele de publicitate cu efect

constitutiv de drepturi reale imobiliare, chiar dacă temeiul juridic al nașterii, transmiterii,

restrângerii sau stingerii dreptului real ori garanției reale s-a constituit prin aplicarea altei legi.

f) Regimul juridic al posesiei și acțiunile posesorii

Constituind stăpânirea de fapt a unui lucru, posesia este supusă legii situației bunului (art.

2613, alin 1 din Codul civil). Legea statutului real se aplică și protejării posesiei prin acțiunile

posesorii.

g) Obligațiile propter rem

Obligațiile propter rem reprezintă un accesoriu al unui drept real. Întrucât urmează

regimul dreptului real, obligațiile propter rem vor fi supuse legii situației bunului.

Dimpotrivă, obligațiile scriptae in rem sunt legate de posesia unui bun imobil, fiind

opozabile terțelor persoane. Aspectele reale pe care le prezintă sunt supuse legii stiuației bunului,

iar celelalte aspecte vor fi cârmuite de legea actului juridic.13

h) Mijloacele de apărare a drepturilor reale, adică acțiunile reale

Dreptul de proprietate poate fi apărat prin mai multe mijloace. În cadrul lor, acțiunea în

revendicare reprezintă posibilitatea juridică prin care titularul își apără dreptul real asupra

bunului său și pretinde restituirea lui de la persoana care îl stăpânește în fapt.

Regimul juridic al acțiunii reale este diferențiat, după cum se revendică un bun mobil sau

imobil. În materia bunurilor mobile, posesorul de bună-credință beneficiază de o prezumție

absolută de proprietate, care nu poate fi înlăturată prin alte probe. Această regulă nu se aplică

însă când bunul a ieșit din patrimoniul proprietarului fără voia sa. Conform art. 2615 alin. (1) din

Codul civil, bunul furat sau exportat ilegal poate fi revendicat. La alegerea proprietarului

originar, acțiunea în revendicare va fi guvernată de legea statului pe teritoriul căruia se află

bunul, fie la momentul furtului sau exportului, fie la momentul revendicării.

Totuși, terțul de bună-credință poate să nu fie protejat prin dispozițiile legii statului pe

teritoriul căruia se află bunul la momentul furtului sau exportului ilegal.în acest caz, alin. (2) al

art. 2615 din Codul Civil prevede că terțul dobânditor poate invoca protecția conferită de

prevederile legii statului pe teritoriul căruia se află la momentul revendicării.

13 Dan Lupașcu, op.cit., p. 176.

8

Dacă bunurile furate sau exportate ilegal aparțin patrimoniului cultural național al unui

stat, revendicarea lor va fi supusă acelorași dispoziții.

i) Sarcinile fiscale asupra bunurilor

Taxele și impozitele sunt aspecte de drept public. În consecință, legea locului unde sunt

percepute va coincide cu legea locului situării bunului.14

j) Măsurile de urmărire și de executare silită asupra bunurilor

Aceste măsuri se realizează prin concursul organelor statului, care aplică propriile lor

legi. În mod corespunzător, măsurile de urmărire și de executare silită vor fi supuse legii locului

unde se realizează, adică legii locului situației bunului.15

k) Regimul ipotecii judiciare provizorii este supus doar legii locului situării

imobilului, aceeași lge fiind aplicabilă și în ce privește înscrierea definitivă a acestei ipoteci

Înscrierea ipotecii provizorii, înainte de pronunțarea falimentului în Eleveția, nu este

inopozabilă creditorilor falimentului, de vreme ce efectele hotărârii străine nu sunt incidente în

cauză.

Dna B. A obținut, printr-o ordonanță președințială a Tribunalului de Mare Instanță de la

Paris, autorizația de a înscrie o ipotecă provizorie asupra unui imbil situat în franța, aparținând

datornicei sale, societatea elvețiană A. Întrucât falimentul acestei societăți a fost declarat de

aceeași instanță, cererea dnei B a fost admisă.

Societatea A. contestă sentința dată pe 9 mai 1977 la Paris, întrucât instanța a aplicat

legea franceză, a locului situării imobilului, și a declarat, în conformitate cu această lege,

validitatea înscrierii definitivea ipotecii, deși legea elvețiană privitoare la creanță ar ignora

constituirea ipotecii în această ipoteză.

Curtea de Casație a stabilit că regimul ipotecii judiciare provizorii este supus numai legii

situării imobilului și că aceeași lege este aplicabilă și înscrierii definitive a acestei ipoteci.

Așadar, motivul recursului nu este fondat.

De asemenea, sentinței Curții de Apel i se reproșează că a declarat opozabilă creditorilor

falimentului înscrierea provizorie a ipotecii și, în consecință, a admis legalitatea înscrierii

definitive, decizie luată în virtutea legii franceze a locului situării imobilului, deși dreptul

elevețian nu ia în considerare o astfel de înscriere în perioada de declarare a falimentului. În plus,

se face afirmația că, declarând opozabilă creditorilor înscrierea provizorie efectuată cu mai puțin

14 Ion Filipescu, Andrei Filipescu, op.cit., p.305.15 Ioan Macovei, op.cit., pp. 171-174

9

de trei luni înainte de judecarea falimentului, Curtea de Apel a încălcat principiul general al

ordinii publice internaționale privitor la egalitatea între creditori.

Însă întrucât sentința atacată enunță în mod clar că societatea A. este de rea-credință

atunci când susține că înscrierea ipotecii provizorii nu ar fi opozabilă creditorilor falimentului și

din moment ce efectele hotărârii străine nu sunt incidente în cauză, nici acest motiv nu este

fondat.

Din aceste motive, Curtea de Casație a respins recursul. (Curtea de Casație, Secția I

civilă, 17 noiembrie 1999, în Revue Critique de Droit International Prive nr. 3/2000, p.435)16.

Capitolul IV. –Bunuri exceptate de la aplicarea legii situației

Datorită naturii specifice sau a poziției în care se află, unele bunuri nu sunt supuse legii

situației lor. Acele bunuri cărora li se va aplica o altă lege sunt: mijloacele de transport, bunurile

aflate în curs de transport, bunurile aparținând statului străin, drepturile de creanță, tilurile de

valoare, titlurile de credit, drepturile asupra creației intelectuale.

1. Mijloacele de transportConform dispozițiilor art. 2620 din Codul civil, regimul juridic al acestora depinde de

destinația mijlocului de transport.

Navelor și aeronavelor, conform art. 2620 alin.(1) lit. a, li se aplică legea pavilionului pe

care îl arborează lex pavilionis sau lex banderae. Întrucât exprimă naționalitatea mijlocului de

transport, legea pavilionului se plică ca lex patriae.Această lege poate fi cu ușurință cunoscută,

este stabilă, informează comod și sigur asupra condiției juridice a navelor și aeronavelor17.

Având în vedere că navele și aeronavele se pot deplasa dintr-un loc în altul, ca bunul

mobil, în mod obișnuit și foarte rapid, dacă li s-ar aplica legea situației, s-ar schimba regimul

juridic foarte des în raport cu țara în care se găsesc. Transmiterea unor asemenea bunuri de la un

proprietar la altul ar fi îngreunată, iar securitatea operațiilor juridice ar avea de suferit. Nu s-ar

putea împrumuta creându-se o ipotecă asupra lor, dacă ele ar fi cârmuite succesiv de legea în

care se găsesc, fără a se lua în considerare faptul că în marea liberă nu există o lege a situației.

16 Ioan Chelaru, Gheorghe Gheorghiu, Drept Internațional Privat, Editura C.H. Beck, București, 2009, p. 327.17 Mihail Jakotă, op. cit., p. 176

10

Numai supunând navele unei legi stabile și permanente se poate asigura certitudinea operațiilor

juridice asupra lor. La acestea trebuie adăugat că navele și aeronavele sunt bunuri care au o

deosebită importanță pentru economia națională și de aceea statului nu îi este indiferent de

regimul juridic al acestor bunuri. În general, sistemele de drept internațional privat admit că

navele și aeronavele sunt cârmuite de legea statului sub al cărui pavilion navighează sau de legea

statului unde sunt înmatriculate18.

Domeniul legii aplicabile mijloacelor de transport include mai multe acte și fapte

juridice. Conform art. 2621 din Codul civil, legea pavilionului navei sau statului de înmatriculare

a aeronavei cârmuiește îndeosebi următoarele:

a) Puterile, competențele și obligațiile comandantului navei sau aeronavei;

b) Contractul de angajare a personalului navigant, dacă părțile nu au ales o altă lege;

c) Răspunderea armatorului navei sau întreprinderii de transport aerian pentru

faptele și actele comandantului și echipajului;

d) Drepturile reale și de garanție asupra navei sau aeronavei, precum și formele de

publicitate, privitoare la actele prin care se constituie, se transmit și se sting asemenea drepturi.

Vehiculele feroviare și rutiere sunt guvernate de legea statului organic al întreprinderii

din patrimoniul căreia fac parte mijloacele de transport (art. 2620 alin. 1 lit.b). Conform

dispozițiilor art. 2580 corelat cu art. 2571 legea statutului organic este legea sediului social. De

altfel, legea sediului întreprinderii este legea locului de înmatriculare a vehiculului feroviar sau

rutier.

Legea aplicabilă mijloacelor de transport reglementează următoarele aspecte:

a) Constituirea, transmiterea și stingerea drepturilor reale asupra unui mijloc de

transport (art. 2620 alin. 1);

b) Regimul bunurilor aflate în mod durabil la bord, formându-i dotarea tehnică (art.

2620 alin. 2 lit. a);

c) Creanțele care au ca obiect cheltuielile pentru asistență tehnică, întreținerea,

repararea sau renovarea mijlocului de transport ( art. 2620 alin. 2 lit. b).

Faptele și actele juridice petrecute pe bordul aeronavelor civile înmatriculate în țara

noastră, precum și statutul juridic al încărcăturii aflate la bordul acestora, în timpul unui zbor

internațional, dincolo de granițele României, sunt reglementate de legislația română. Aceste

18 I. Filipescu A. Filipescu, op. cit., p. 308

11

dispoziții se aplică dacă prin convențiile internaționale la care România etse parte contractantă

nu s-a stabilit altfel19. Bunurile care se găsesc pe o navă sau aeronavă sunt cârmuite tot de legea

pavilionului. Soluția este admisă de Codul aerian în ceea ce privește încărcătura aflată la bordul

aeronavei în timpul unui zbor în afara granițelor.

Așadar legea pavilionului are o largă aplicare în domeniul navigației maritime și aeriene,

cu precizare că în aceeași materie ocupă un anumit rol și legea aleasă de părți precum și legea

forului.

2. Bunurile aflate în curs de transportRes in transitu sunt supuse, potrivit art. 2618 din Codul civil, legii statului unde au fost

expediate. Având în vedere că aceste bunuri trec prin mai multe țări până ajung la destinație,

acestea ar putea fi supuse consecutive unor legi diferite. Tot în perioada transportului, bunurile

por fi vândute, gajate, ipotecate ori pot forma obiectul altor acte juridice. Dacă marfa este

reprezentată printr-un titlu negociabil, debitorul poate fi schimbat prin simpla tradiție a

obiectului de transport. Evitarea complicațiilor și certitudinea operațiunilor juridice se asigură

printr-o lege unică, legea locului de expediție fiind cunoscută de la început și nu se schimbă în

timpul transportului.

Prin derogare de la regulă, legea locului de expediție a bunului nu se aplică anumitor

situații, prevăzute de art. 2618:

a) Părțile au ales, prin acordul lor, o altă lege, care devine astfel aplicabilă, în

temeiul autonomiei de voință;

b) Bunul este depozitat într-un antrepozit sau pus sub sechestru în temeiul unor

măsuri asiguratorii sau ca urmare a unei vânzări silite, în aceste cazuri fiind aplicabilă, pe

perioada depozitului sau sechestrului, legea locului unde a fost reașezat temporar;

c) Bunul face parte dintre cele personale ale unui pasager, fiind în acest caz supus

legii sale naționale, adică lex patriae sau lex domicilii.

Exportatorul își poate rezerva proprietatea asupra bunurilor vândute, în vederea

protejării drepturilor sale, până în momentul plății lor integrale. Rezerva proprietății reprezintă o

creditare în marfă, precum și o garanție a tranzacției. Deși operațiunea este guvernată de legea

statului exportator, părțile pot desemna o altă lege, în temeiul principiului autonomiei de voință.20

19 I. Macovei, op. cit., p 17520 Ibidem, p. 176

12

3. Bunurile aparținând statului străinÎn această situație se aplică principiul imunității statului, iar situația bunurilor e

cârmuită de legea acestui stat. Prin ”imunitatea statului și a bunurilor sale” se înțelege acel

principiu în virtutea căruia un stat, în ceea ce privește statutul său juridic și în ceea ce privește

bunurile sale, nu poate fi supus legii sau jurisdicției unui alt stat. Situația este valabilă și pentru

majoritatea organizațiilor internaționale. Bunurile aparținând unui stat străin nu pot fi supuse

unor măsuri de executare silită, nu pot fi rechiziționate sau sechestrate. Imunitatea de jurisdicție

poate fi înlăturată sau modificată prin reglementările speciale cuprinse în tratatele internaționale.

4. Drepturile de creanțăÎn dreptul internațional privat ca și în dreptul civil, drepturile și datoriile (obligații

stricto sensu) corespunzătoare pot fi privite din două puncte de vedere:

a) Ca efecte ale actului juridic sau ale delictului civil din care izvorăsc. În acest caz,

drepturile și datoriile corespunzătoare sunt reglementate, după caz, de legea contractului sau a

delictului civil;

b) Sub aspectul bunurilor incorporale, ca făcând parte din patrimoniul debitorului ca

datorie.

Drepturile de creanță se încadrează în categoria bunurilor mobile incorporale. În

principiu acestea sunt supuse legii care guvernează izvorul lor, cum ar fi legea contractului sau

legea delictului civil. Totuși, sub anumite aspecte, creanțele sunt situate de legea locului situării

lor. Exceptând titlurile de credit și drepturile asupra operelor de creație intelectuală se consideră

că bunul incorporal se localizează, din anumite puncte de vedere, la locul domiciliului

debitorului, care este un fapt bine cunoscut terților, este un element stabil și este locul executării

creanței. Dacă locul de executare al datoriei este diferit de domiciliul debitorului, creanța ar

putea fi localizată la locul convenit pentru executare. De aici putem concluziona că de la

principiul potrivit căruia creanțele și datoriile sunt supuse aceleiași legi care se aplică și izvorului

din care rezultă, de exemplu legii contractului ori legii delictului civil, există unele excepții în

care, sub anumite aspecte, creanțele sunt supuse legii locului situării lor.

Cesiunea de creanță ridică problema legii proprii aplicabile creanței cedate. În dreptul

internațional privat urmează a se distinge având în vedere următoarele aspecte:

a) Caracterul cesibil sau incesibil al creanței, se aplică legea care reglementează

izvorul din care a rezultat creanța;

13

b) Cesiunea de creanță, care este un contract, trebuie să îndeplinească toate condițiile

de validitate ale contractului, pentru acest contract se aplicându-se lex causae;

c) Raporturile dintre cesionar și debitorul cedat sunt supuse legii care reglementează

creanța de la nașterea sa, deoarece cesionarul dobândește o creanță supusă unei anumite legi care

arată drepturile pe care creanța le conferă și pe care le poate exercita cesionarul;

d) Raporturile dintre cesionari, ceea ce presupune cel puțin două cesiuni ale creanței,

ambele valabile, sunt supuse legii legii domiciliului debitorului cedat, deoarece cesiunea de

creanță.

5. Titlurile de valoareValorile mobiliare emiese de societățile comerciale sunt concretizate în titluri. Cele mai

importante valori mobiliare sunt acțiunile și obligațiunile. Ele certifică drepturi complexe, care

decurg din calitatea de component al unei colectivități. În materia valorilor mobiliare, dispozițiile

Codului civil se ocupă de următoarele aspecte: legea aplicabilă emisiunii valorilor mobiliare,

legea aplicabilă transmiterii valorilor mobiliare și legea aplicabilă titlului reprezentativ al mărfii.

Conform art. 2622 alin. 1 din Codul civil, emiterea de acțiuni sau obligațiuni, nominative

sau la purtător, este supusă legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente.

Legea aplicabilă emisiunii valorilor mobiliare cuprinde în domeniul său următoarele

aspecte: condiții de fond și de formă ale acțiunilor și obligațiunilor, condițiile de fond și efectele

contractului de subscriere, dintre societatea emitentă și dobânditorul titlului. Tot legea societății

emitente va determina drepturile acționarilor și deținătorilor de obligațiuni. Dar în anumite cazuri

emisiunea titlului are o natură specială, formalitățile de publicitate fiind, de exemplu, cârmuite de

legea locului publicității, care este locul emisiunii titlului.

Condițiile și efectele transmiterii valorilor mobiliare sunt supuse, în funcție de felul

titlului, unor legi diferite:

a) Legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente, cât privește titlul

nominativ;

b) Legii locului de plată a titlului de ordin;

c) Legii locului unde se află titlul la purtător în momentul transmiterii, în raporturile

dintre posesorii succesivi, precum și dintre aceștia și terțele persoane.

Dacă titlurile la purtător se transmit printr-un intermediar profesionist se va aplica legea

bursei sau legea instituției de credit intermediare. În domeniul legii aplicabile transmiterii

14

valorilor mobiliare se includ condițiile și efectele transmiterii, precum și restricțiile privind

respectiva transmitere.

Titlurile de valoare reprezentative încorporează un drept real asupra unei cantități de

mărfuri determinate aflate în depozit sau îmbarcată pe navă pentru a fi transportată. Titlurile

reprezentative, precum conosamentul, recipisa de depozit și warantul, se subrogă și circulă în

locul mărfurilor pe care le reprezintă. Conform art. 2623 în cazul titlurilor reprezentative ale

mărfurilor necesită anumite specificații: condițiile ca aceste documente să fie considerate titluri

reprezentative ale mărfii și drepturile reale cu privire la marfa pe care o specifică. Legea

menționată expres în cuprinsul unui titlu de valoare stabilește dacă acesta întrunește condițiile

sprea fi un titlu reprezentativ al mărfii pe care o specifică21. În lipsa unei asemenea precizări,

natura titlului se determină potrivit legii statului în care își are sediul întreprinderea emitentă.

Dacă titlul reprezintă marfa, legea care i se aplică, în calitatea sa de bun mobil. Cârmuiește

drepturile reale referitoare la marfa pe care o specifică.

În situația în care drepturile reale asupra mărfurilor constituite obiectul unui titlu

reprezentativ, ele sunt supuse legii aplicabile și titlului însuși, adică legii menționate expres în

titlu, lex voluntatis. Dacă nu există nicio specificare, urmează a fi aplicată legea sediului

întreprinderii emitente a titlului.

6. Titlurile de creditTitlurile de credit sau efectele de comerț cuprind o promisiune de operațiuni viitoare. Ele

dau dreptul titularului la o sumă determinată de bani sau la o anumită cantitate de bunuri

fungibile. Principalele titluri de credit sunt cambia, biletul la ordin și cecul. Conform dispozițiilor

Codului civil se desprinde principiul conform căruia obligația rezultată din titlul de credit este

supusă legii locului unde obligația s-a născut în mod valabil. Locul nașterii obligației este cel

unde fiecare subscriitor al titlului își pune semnătura pe înscris, lex loci actus.

Condițiile de valabilitate a titlurilor de credit:

- Condiții de fond

Persoana care potrivit legii sale naționale este lipsită de capacitatea de a se angaja prin

cambie, bilet la ordin sau cec, se obligă totuși valabil printr-un asemenea titlu, dacă semnătura a

fost dată într-un stat a cărui lege îl consideră capabil pe subscriitor. Deși persoana este incapabilă

după legea sa națională, subscriitorul se obligă valabil prin titlu conform legii locului unde a

21 I. Macovei, op. cit., pp.178-179

15

semnat documentul. Prin extinderea principiului pluralității legilor aplicabile obligațiilor născute

din titlu, această soluție reflectă caracterul de literalitate al titlului de credit22.

Celorlalte condiții de fond ale fiecărui angajament ce decurge din titlu li se vor aplica

legea locului unde se naște fiecare dintre ele.

- Condiții de formă

Conform art. 2648 alin. 1 Cod civil, cambiei, biletului la ordin sau cecului li se aplică

legea statului unde angajamentul a fost subscris, adică locus regit actum. Printr-o dispoziție

specială prevăzută de art. 2648 (1), condițiile de formă privind cecul sunt acceptate, ca soluție

alternativă, dacă corespund legii locului plății. Dacă angajamentul este nevalabil, potrivit legii

arătate, dar se conformează legii statului unde are loc subscrierea unui angajament ulterior,

neregularitatea de formă a primului angajament nu infirmă validitatea celui ulterior. Această

excepție rezultă din caracterul autonom al drepturilor și obligațiilor dobânditorilor în sensul în că

fiecare dobânditr succesiv al titlului este titularul unui drept originar, propriu, ci nu al unui drept

derivat, rezultat din cel al transmițătorului23.

A. Cambia și bietul al ordin.

Efectele obligațiilor acceptantului unei cambii și semnatarului unui bilet la ordin sunt

supuse legii locului unde aceste titluri sunt plătibile, lex loci solutionis. Sunt avute în vedere

următoarele aspecte: obligațiile trasului acceptant față de posesorul cambiei, obligațiile trasului

față de trăgător, obligațiile acceptantului prin intervenție, precum și obligațiile semnatarului

biletului la ordin. Conform art. 2651 (2) efectele pe care le produc semnăturile celorlalți obligați

prin cambie sau bilet la ordin sunt determinate de legea statului pe teritoriul căruia au fost date

semnăturile.

Dobândirea creanței. Legea locului unde titlul a fost instituit stabilește dacă posesorul

cambiei dobândește creanța care a dat loc emisiunii titlului. Posibilitatea posesorului cambiei de

a dobândi creanța care a dat loc emisiunii titlului se stabilește în conformitate cu legea locului de

constituire a titlului.

Acceptarea cambiei. Legea statului unde este plătibilă cambia stabilește dacă acceptarea

poate fi restrânsă la o parte din sumă, precum și dacă posesorul titlului este sau nu obligat să

primească o plată parțială. Așadar, plata cambiei și biletului la ordin sunt supuse legii locului

plății, lex loci solutionis.

22 Ibidem, p. 18023 Nicoleta Diaconu, op. cit., p. 270

16

Ordinul de plată emis de trăgător creează obligații cambiale față de tras numai în urma

acceptării titlului de credit. Cambia se acceptă pur și simplu, în condițiile indicate de emitent. Cu

caracter de excepție, se admite și acceptarea parțială, întrucât se asumă o obligație certă.

Acceptarea parțială este reglementată de legea statului în care se plătește cambia, semnatarii fiind

ținuți să răspundă în mod solidar, orice reducere a sumei de plată reprezentând un avantaj.

Pentru anumite aspecte se aplică totuși alte soluții conflictuale, precum condițiile și

modalității scadenței și condițiile referitoare la locul plății care sunt supuse legii locului emiterii

titlului.

Pierderea sau furtul titlului. Legea aplicabilă în această situație este legea statului unde

cambia sau biletul la ordin sunt plătibile. Posesorul poate cere amortizarea titlului, prin această

procedură anulându-se titlul original, iar debitorul este autorizat să efectueze o plată liberatorie.

B. Cecul

Premisele emiterii cecului. Persoanele asupra cărora poate fi tras un asemenea titlu sunt

determinate de legea statului unde cecul este plătibil, lex loci solutionis.

Locul de plată este indicat pe cec sau în lipsa unei mențiuni va fi luat în considerare locul

desemnat lângă numele trasului. Calitatea de tras nu poate reveni decât unei instituții de credit,

dar dacă locul emisiunii și al plății sunt în străinătate, cecul poate fi tras și asupra unnei alte

persoane.

În cazul în care, conform legii aplicabile, cecul este nul din cauză că a fost tras asupra

unei persoane neîndreptățite, obligațiile ce decurg din semnăturile puse pe titlu în alte state, ale

căror legi nu cuprind o asemenea restricție, sunt valabile. Obligațiile rezultate din titlu fiind

independente, nevalabilitatea cecului nu afectează celelelalte angajamente, care sunt valabile.

Efectele cecului. Legea statului pe al cărui teritoriu au fost subscrise obligațiile ce decurg

din cec determină efectele acestor obligații. Pentru efectele acestor obligații este aplicabilă lex

loci actum.

Plata cecului. Prin natura sa cecul este plătibil la vedere. Conform art. 2658, legea

statului unde cecul este plătibil determină îndeosebi următoarele:

- Dacă titlul trebuie tras la vedere sau dacă poate fi tras la un anumit termen de la veder,

precum și efectele postdatării;

- Termenul de prezentare;

17

- Dacă cecul poate fi acceptat, certificat, confirmat sau vizat și care sunt efectele produse la

aceste mențiuni;

- Dacă posesorul poate cere și dacă este obligat să primească o dată parțială;

- Dacă cecul poate fi barat sau poate să cuprindă clauza ”plătibil în cont” ori o expresie

echivalentă și care sunt efectele acestei barări, clauze sau expresii echivalente;

- Dacă posesorul are drepturi speciale supra provizionului și care este natura lor;

- Dacă trăgătorul poate să revoce cecul sau să facă opoziție la plata acestuia;

- Măsurile care pot fi luate în caz de pierdere sau de furt al cecului;

- Dacă un protest sau o constatare echivalentă este necesară pentru conservarea dreptului

de regres împotriva giranților, trăgătorului și celorlalți obligați.

7. Drepturile asupra operelor de creație intelectualăÎn această privință există reglementări internaționale care au realizat un drept uniform,

atât în ceea ce privește condiția juridică a străinului, cât și în ceea ce privește conflictele de legi în

acest domeniu (dreptul de proprietate literară și artistică, dreptul de proprietate industrială,

desenele, modelele și mărcile de fabrică, comerciale, de serviciu)24.

A. Dreptul de autor

Reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile referitoare la

realizarea și valorificarea operelor literare, artistice sau științifice. În ceea ce privește dreptul de

autor, elementul caracteristic este originalitatea operei. Art. 2624 distinge în ceea ce privește

legea aplicabilă între dreptul de autor asupra unei opere aduse la cunoștința publicului și operele

de creație nedivulgate.

Aducerea operei la cunoștința publicului constituie un atribut de ordin intelectual și

moral. Nașterea, onținutul și stingerea drepturilor de autor asupra unei opere de creație

intelectuală sunt supuse legii statului unde aceasta a fost pentru întâia oară adusă la cunoștința

publicului prin publicare, reprezentare, difuzare sau în alt mod. Singurul care poate decide

dezvăluirea creației sale este autorul, determinând limitele, modalitatea și momentul în care

opera va fi publicată.

Opera de creație intelectuală este protejată prin simpla ei realizare independent de

aducerea la cunoștința publicului. Operele de creație intelectuală nedivulgate sunt supuse legii

24 I. Filipescu, A. Filipescu, op. cit., p. 351

18

naționale a autorului, iar în cazul acestora se va aplica legea cetățeniei sau legea reședinței

obișnuite a autorului.

B. Dreptul de proprietate industrială

Dreptul de proprietate industrială reprezintă ansamblul normelor juridice care

reglementează raporturile cu privire la cu privire la creațiile intelectuale aplicabile în industrie și

la semnele distinctive ale acestei activități. Pentru a beneficia de protecție juridică, obiectul

dreptului de proprietate industrială trebuie înregistrat la autoritatea competentă prin constituirea

unui depozit național reglementar25.

Nașterea, conținutul și stingerea dreptului de proprietate industrială sunt supuse legii

statului unde s-a efectuat depozitul ori înregistrarea sau unde s-a depus cererea de de depozit sau

de înregistrare. Așadar se va aplica legea locului unde au fost îndeplinite condițiile de formă

necesare pentru depozitarea sau înregistrarea dreptului, locus regit actum.

8. Garanțiile reale imobiliareGaranțiile reale imobiliare sunt destinate să asigure îndeplinirea unei obligații civile sau

comerciale născute din orice contract încheiat între persoane fizice și juridice26.

Condițiile de validitate, publicitatea și efectele ipotecii sunt supuse, conform art 2627,

legii locului unde se află bunul la data încheierii contractului. Ipoteca subzistă cât timp există

obligația pe careo garantează, transferul bunului pe teritoriul unui alt stat neafectând legea

aplicabilă.

Ca o excepție de la regulă se va aplica legea locului unde se află debitorul, în cazul:

- Unui bun mobil corporal care, potrivit destinației sale, este utilizat în mai multe

state, dacă prin dispozițiile speciale nu se prevede altfel;

- Unui bun mobil necorporal, unui titlu de valoare negociabil care nu este în posesia

creditorului.

Mai mult este prevăzută și o excepție de la excepție, în situația acțiunilor, părților sociale

și obligațiunilor unde se aplică legea statului organic al emitentului. Dacă aceste titluri sunt

tranzacționate pe o piață organizată vor fi supuse legii statului în care funcționează piața

respectivă.

25 I. Macovei, op. cit., p. 18426 I. Chelaru, Gh. Gheorghiu, op. cit., p. 331

19

În ceea ce privește locul unde se află debitorul, la data încheierii contractului de ipotecă

imobiliară, debitorul se află în statul în care își are reședința obișnuită sau sediul real. În privința

resurselor naturale, legea aplicabilă de determină după criteriul locului unde se află exploatarea.

Prin natura lor, operațiunile asimilate de lege ipotecii imobiliare vor fi supuse acelorași

reglementări. Aceste operațiuni sunt: toate cesiunile de creanță, chiar dacă cesiunea are drept

scop garantarea îndeplinirii unei obligații, vânzările condiționate, precum și alte acte juridice

destinate să asigure îndeplinirea unei obligații cu un bun, toate formele de închiriere, inclusiv

orice leasing, pe un termen mai mare de 1 an, având ca obiect un bun definit în sensul acestei

legi, contractele de consignație care au ca obiect un bun definit în sensul acestei legi , dacă

valoarea bunului e mai mare de 1000 euro, warantele și recipisele de depozit.

Legea aplicabilă operațiunilor asimilate se determină după un criteriu obiectiv care se

referă la data încheierii operațiunii asimilate.

20