Curs Nr. 2 Etiologia BI

7/21/2019 Curs Nr. 2 Etiologia BI

http://slidepdf.com/reader/full/curs-nr-2-etiologia-bi 1/102

CURS INTRODUCTIV

BOLI INFECTIOASESL Dr CLAUDIA SIMONA CAMBREA



ETIOLOGIA BOLILOR

INFECŢIOASE



În natură există forme foarte variate de asociere întrespecii, care în general se grupează în două categorii:

Coabitarea pozitivă, reprezentată prin comensualism,mutualism (simbioza);

Coabitarea negativă, reprezentată prin parazitism şi

oportunism.



PARAZITISMUL Parazitismul se poate defini ca o relaţie intimă între două specii distincte; Parazitul, în mod normal mai mic şi mai puţin organizat şi de un sla nivel

morfologic,

Parazitul trăieşte temporar sau permanent în exteriorul !ectoparazit) sau interiorul

!endoparazit) altei specii !gazdă);

Parazitul depinde de gazdă metaolic şi produc"nd de o formă directă sauindirectă, o acţiune patogenă, provoc"nd stimularea mecanismelor imunitare deapărare.

#ste o proprietate iologică, la care participă toate fiinţele vii.

Pentru ca un parazit să se menţină viu, el treuie să posede o mare capacitate deadaptare la sc$imările mediului amiant.

%e&a lungul timpului, această caracteristică a creat o mare diversitate de fiinţe vii,

din care unele pot fi cauzatoare de oli infecţioase la om.



AGENŢII INFECŢIOŞI

Includ organismele din mediul înconjurător (virusuri,bacterii, fungi, paraziţi) capabile să pătrundă şi să semultiplice în organismul uman sau animal, provocândvariate reacţii patologice (inflamatorii, degenerative,

imunologice).

Pentru ca un microorganism să fie considerat patogen,este necesar să posede câteva din următoarelecaracteristici determinante: capacitatea de supravieţuire şi de penetrare a mucoaselor; capacitatea de multiplicare în interiorul fiinţelor vii; capacitatea de a inhiba sau evita mecanismele de apărareale gazdei;

să dăuneze gazdei.



'nele microorganisme se multiplică în afara celulelor fagocitare fiinddistruse prin ingerarea de către acestea. #le produc infecţii sau

îmolnăviri la om numai atunci c"nd posedă mecanisme pentru a evitafagocitoza !de exemplu prezenţa capsulei la pneumococ) sau c"ndfagocitoza este afectată sau ineficace.

→ (unt cunoscute ca patogeni extracelulari .

ltele, c$iar dacă au fost ingerate de celulele fagocitare, rezistămecanismelor de distrugere intracelulară, ma*oritatea fiind paraziţi aisistemului reticulo&endotelial,

→ denumiţi paraziţi intracelulari facultativi , !+coacteriumtuerculosis);

#xistă paraziţi care nu se pot multiplica dec"t în interiorul celulei,utiliz"nd în general aparatul metaolic al celulei gazdă pentru a&şiacoperi nevoile energetice şi nutritive.

→ (unt denumite paraziţi intracelulari obligatorii !c$lamidii, virusuri).



VIRUSURILE Reprezintă structuri biologice foarte mici (10-300 nm),ultrafiltrabile, vizibile numai cu microscopul electronic.

Nu au perete celular şi nici sistem enzimatic propriu,nefiind deci influenţate de antibioticele şichimioterapicele uzuale.

Posedă un singur tip de acid nucleic (ARN sau ADN),fiind incapabile de diviziune prin fisiune binara.

Acidul nucleic este purtătorul informaţiei genetice dereproducere şi totodată al capacităţii infectante şiantigenice realizabile numai după pătrunderea în celulagazdă, care-i furnizează mecanismul energetic şi de

biosinteză (parazit celular obligatoriu).



VIRUSURILE

Structura virusului cuprinde: unnucleu central de acid nucleic (nucleoidul); unînveliş proteic protectorcu subunităţi morfologice(capsomere) cu simetrie cubică, helicoidală sau complexa

ce alcătuiesccapsida, cu următoarele proprietăţi şifuncţii, ce determină specificitatea serologică; protejează acidul nucleic de degradarea enzimatică în mediilebiologice;

controlează specificitatea gazdei şi posedă capacitateantigenică;

creşte eficienţa infecţiei. o membrană externă lipoproteică ( envelope) lamulte dintre ele, ea fiind esenţială pentru adsorbţie şipenetrare în celula gazdă, conţinând de asemeneaantigene virale (hemaglutinina şi neuraminidaza).



VIRUSURILE

Replicarea virusului se petrece în cinci stadii succesive: ataşarea de celulă cu adsorbţia pe receptorii specifici; pătrunderea în celulă (insuficient lămurită), dar în carepinocitoza pare a avea un rol preponderent

decapsidarea, cu eliminarea învelişului şi eliberarea deacid nucleic; înmulţirea propriu-zisă, prin sinteza de noi proteine şiacid nucleic viral;

maturarea, cu apariţia de noi virioni în celulă, eliminarea

virionilor nou formaţi cu dezintegrarea şi moartea celuleigazdă sau numai alterarea acesteia.

Cultivarea virusurilor se face pe ouă embrionate şiculturi de ţesuturi.



Influenza virus



ROTAVIRUS



VIRUSUL EBOLA



CHLAMIDIILECunoscute şi sub vechea denumire de „virusuri mari”, suntparaziţi strict intracelulari, fapt ce le situează mai aproape devirusuri, fiind în acelaşi timp cocobacili gram negativi,caracteristică ce le apropie de bacterii.

Deosebirile esenţiale faţă de virusuri sunt: au ambii acizi nucleici (ARN, ADN); multiplicarea se face prin diviziune binară; au dimensiuni mari - 250-500 nm; posedă perete celular, ribozomi, echipament enzimatic propriu; sensibilitate la antibioticele uzuale cu spectru larg (tetracicline,

cloramfenicol, etc.); posedă antigene fixatoare de complement, specifice de grup; produc incluzii citoplasmatice caracteristice (patognomonice prinaspect);

sunt paraziţi „energetici”, fiind lipsite de mecanisme generatoare deenergie;

se cultivă în laborator numai pe culturi de ţesuturi.



CHLAMIDIILE

Cu importanţă patogenică sunt recunoscuteurmătoarele specii:

1)Chlamidia psittaci- răspândită în natură lapăsări în special şi la unele animale şi care

determină la om pneumonii (ornitoza, psitacoza);2) Chlamidia trachomatis - cu mai multeserotipuri ce determină trahomul, uretrita cuincluziuni, limfogranulomatoza benignă

(veneriană), pneumonia sugarilor, etc.;3)Chlamidia pneumoniae- a cărei implicare înpatologie a fost demonstrată de curând, fiind unadin cauzele cele mai frecvente de pneumonii şiinfecţii respiratorii nosocomiale.



An eye with trachoma

Chlamydial cervicitis

Mucopurulentcervicitis due tochlamydia showingectopy, edema, anddischarge

Chlamydia trachomatis



MICOPLASMELE

Au dimensiuni de aproximativ 150 nm, fiind organismeprocariote gram negative, acoperite de membrane dar fărăperete celular, lucru ce le deosebeşte de bacterii,conferindu-le în acelaşi timp rezistenţă faţă de antibioticele

care acţionează asupra peretelui (betalactamine).Sunt sensibile la tetracicline şi macrolide şi pot fi cultivatepe medii artificiale (agar îmbogăţit cu ser de animal şiextract de drojdie de bere), coloniile crescute avândaspectul de „ouă ochiuri”; se colorează cu Giemsa.

Au o mare răspândire în natură şi se deosebesc de virusuriprin aceea că pot duce o existenţă independentă de altecelule, iar de protoplaşti, sferoplaşti şi forme "L", prinaceea că sunt forme stabile celulare fără perete celular.



MICOPLASMELE

Se pot reproduce prin fisiune binară sau plecând de lao particulă sferică - corp elementar, de la care derivăunul sau mai multe filamente care se fragmenteazădând naştere unui lanţ de elemente cocoide, care prin

dezintegrare formează noi câmpuri elementare.

La om determină:prin Mycoplasma pneumoniae- pneumonia atipicăprimară,

prin Mycoplasma hominis (genitalium)- salpingite şiinfecţii postpartum,

Ureaplasma urealyticum- asociată infecţiilor genitale,urinare şi chiar posibil, litiazei renale.





RICKETSIILE

Sunt cocobacili pleomorfi (bacilari, sferoidali sau înformă de halteră), cu dimensiuni cuprinse între300-1000 nm şi structură apropiată de cea abacteriilor prin:prezenţa peretelui bacterian celular;posedă enzime proprii;posedă ribozomi;se multiplică prin diviziune binară;

sunt sensibile la antibioticele cu spectru larg.

Singura caracteristică ce le diferenţiază debacterii, este parazitismul intracelular obligatoriu.



RICKETSIILE

Ele fac parte din familia Rickettsiaceae, cu treigenuri:

1) Rickettsia – prowazekii- agentul etiologic altifosului exantematic şi Rickettsia-conorii, cedetermină febra butonoasă;2)Coxiella - burneti, agentul etiologic al febrei Q,având o rezistenţă prelungită în mediulextracelular datorită unor forme celulare mici (faza

sporogenică);3) Rochalimaea - quintana, singura cu creştereextracelulară, agentul etiologic al febrei „detranşee”, ce a cuprins întreaga Europă în timpul

Primului Război mondial.



Rickettsia rickettsii Rickettsia conorii

Vector - Dermacentorvariabilis

Febra patata aMuntilorStancosi

Febra butonoasa

Vector - Ripicephalussanguineus



Rickettsiaprowazekii

Vector: Pediculushumanus

Epidemictyphus

Coxiella burnettii

Q Fever: infectii pulmonare si ale ficatului,endocardita

inhalation of contaminatedbarnyard dust,

contact with infecteduterine fluids, abortedfetuses and placentas



BACTERIILE

Sunt organisme procariote unicelulare, care semultiplică prin diviziune binară, având dimensiunicuprinse între 1-12 microni, ceea ce permite să fieobservate cu microscopul obişnuit.

Structura lor cuprinde: peretele celular, eventual capsula; membrana citoplasmică şi regiunea periplasmică; citoplasma cu ribozomi; nucleotidele - regiunea nucleară;

mezozomi, incluzii, flageli sau pili, la unele dintre ele.Sunt sensibile la marea majoritate a antibioticelor şichimioterapicelor şi se cultivă cu uşurinţă pe mediiartificiale acelulare.

Au o rezistenţă variabilă în mediul exterior.



BACTERIILE

Clasificarea lor cea mai uzitată se face după formaşi afinitatea tinctorială în: coci grampozitivi(streptococ, stafilococ, pneumococ); coci gramnegativi(meningococ, gonococ);

bacili grampozitivi (difteric, cărbunos, tetanic,botulinic, ai gangrenei gazoase)

bacili gramnegativi(salmonele, shigele, hemofili,brucele, colibacili. pasteurele, proteus, klebsiele,piocianic, etc);

bacili acidoalcoolorezistenţi– micobacterii (Koch,Hansen, etc);

leptospire, spirochete şi treponeme (leptospiroză,febră recurentă, sifilisul);

vibrioni, ce determină în principal holera.



Gram positive cocci

They also can be classifiedby theirresponse to staining gram-positive (blue-violet), gram-negative (pink-red), acid-fast bacteria,



Stafilococi - coci gram pozitivi

Scalded skin

Impetigo Bronchopneumonia



E. Coli - gramnegativebacilli

l



Borreliaburgdorferi

Lyme disease-cutaneous



Leptospira



Treponema pallidum

Syphiliticchancre

Secondary stage rashon the palms of the

hands.



FUNGIISunt microorganisme pluricelulare eucariote, fiind identificatepână în prezent aproximativ 100. 000 de specii, din care 100sunt implicate în patologia umană.

Habitatul lor natural este apa, solul şi resturile organice.Sunt aerobe obligatorii sau facultative.

Majoritatea supravieţuiesc graţie secreţiilor de enzime caredegradează o varietate de substanţe organice.

Pot fi saprofite, patogene sau ambele.Membrana celulară conţine ergosterol care se uneşte cuantifungice (amfotericina B, nistatina, etc.).

Cei patogeni fac parte din grupul denumit „ fungi imperfecţi”,care produc numai spori asexuaţi. Patogenitatea lor estedatorată mai puţin unor substanţe toxice şi mai multmultiplicării lor locale (în diverse organe), prin caredeclanşează leziuni mecanice, necroze tisulare şi reacţii

inflamatorii locale.



FUNGIIPot fi: Endogeni - fungi comensali saprofiţi (Candida, Geotrichum sau Actinomyces, cu caractere foarte apropiate de bacterii) şi Exogeni - cuprinzând fungii din natură - sol, animale(Histoplasma, Nocardia, Cryptococcus neoformans, Coccidioides,

Actynomices israeli, etc.).

Bolile produse la om pot fi:micoze superficialesau cutanate (Microsporum, Epidermophyton,Tricophyton) apărute în ţesuturile bogate în keratină (unghii, păr,epiderm) şi

micoze profundesau sistemice ce implică şi o slabă dezvoltare aimunităţii organismului parazitat.

Pneumocistis carinii

Sl Th h d



Silver stain - The cup-shapedPneumocystis carinii organisms within asputum sample



PROTOZOARELE

Sunt organisme unicelulare cu o structuracelulară complexă. Din cele implicate în patologiaumană, cităm:rizopodele: Entamoeba histolytica;flagelatele: Leishmania, Trypanosoma, Trichomonasvaginalis, Giardia lamblia;

ciliate: Balantidium coli;sporozoare: Plasmodium (vivax, malariae, ovale,falciparum), Babessia, Isospora, Toxoplasma gondii,Cryptosporidium.

Toxoplasmagondii



Toxoplasma gondii



Plasmodium

falciparum

Plasmodium vivax

Plasmodiumovale

Plasmodiummalariae



Leishmaniasis



Giardiasis



METAZOARELESunt reprezentate în principal de viermi determinândboli parazitare extrem de răspândite în natură.

Unele evoluează ca o boală generală, febrilă de tip

infecţios sever, altele cu localizare intestinală(helmintiaze) sau cu diseminări organice (Cisticercoza- diseminare larvară de Tenia, hidatidoza,paragonimiaza).

Mai importante pentru patologia umană, sunt:Trichinella spiralis, Schistosoma, Ancylostomaduodenalis şi Necator americanus (agenţiiankilostomiazei), Paragonimus, Strongyloides.



Nematodes– Ascaris lumbricoides



Cestodes - Tenia solium



CESTODES - ECHINOCOCCUS GRANULOSUS



Trematodes -Schistosomiasis

S. mansoni egg S. hematobium egg S. japonicum egg cercaria

fibrosisaround egg in

liver

hydronephrosis from S.hematobium



PRIONII

Începând din anul 1980 a fost descrisă o nouă clasă deagenţi infecţioşi, denumiţi „ prioni”, alcătuiţi dinparticule proteice cu caracter infecţios.

Lipsiţi de acid nucleic;

Capabili de a se reproduce;

Produc boli umane cu evoluţie îndelungată (ani dezile), cu demenţă progresivă şi decese: boala Creutzfeld - Jacob, boala Kuru,

boala Alzheimer, etc.



VIROIZII

Au fost descrise de asemenea structuriledenumite „Viroizi”, constituiţi din acizi nucleicicu greutate moleculară mică.

Au dimensiuni foarte mici.

Nu sunt imunogeni, ceea ce face ca bolile pe carele determină să progreseze inexorabil.

Nuse cunosc deocamdată boli determinate deaceştia la om.



FLORA MICROBIANĂNORMALĂ A

ORGANISMULUI



Se află în relaţie de coabitare pozitivă cu acesta, cunoaştereaei fiind foarte importantă pentru a aprecia corect eventualaei implicare în diverse procese patologice ale organismului, în

condiţiile alterării echilibrului gazdă - parazit.

Mucoasa nazalăeste populată cu stafilococi albi şi aurii,streptococi, corinebacterii, pneumococi şi variabile bacteriigramnegative.

Cavitatea bucală şi faringeleau o floră bogată în variaţicoci grampozitivi şi negativi, aerobi şi anaerobi, fungi şiuneori micoplasme.

Vaginuleste populat de lactobacili (bacilul Döderlein), decoci şi clostridii.



Tubul digestiv are o floră variabilă în funcţie desegmentul anatomic şi de funcţionalitatea acestuia. Esofagulposedă o floră temporară alcătuită din germeniiînghiţiţi odată cu alimentele.

Stomacul în mod normal, nu conţine germeni datorită

acidităţii. În situaţiile patologice de scădere marcată aacidităţii, cu creşterea ph-ului, cum se întâmplă în neoplasme,apare o populare cu coci şi bacili grampozitivi.

Intestinul subţire, având un pH alcalin, este populat de cocişi bacili grampozitivi şi negativi.

Colonul suferă o colonizare diferenţiată în funcţie de vârstă;astfel, sugarul şi copilul mic având bacterii grampozitiveaerobe şi anaerobe în mediu cu pH acid (Lactobacillusbifidus), în timp ce la copilul mare şi adult predominăcoliformii, enterobacteriile, bacilul piocianic şi anaerobii (de1000 de ori mai numeroşi).



PATOGENIA BOLILOR

INFECŢIOASE



INFECTIAInfectia = pătrunderea unor microorganisme într-un organism gazdă(uman sau animal), urmată de multiplicarea lor în ţesuturile acestuia.

Infecţia este concepută ca o interacţiune între un microorganism -parazit şi organism - gazdă, sub influenţa factorilor de mediu în careare loc interacţiunea.

Prezenţa şi proliferarea unui germen pe mucoasă, fără o reacţieevidentă din partea organismului gazdă este denumităcolonizare(microflora uzuală a mucoaselor sau a tegumentului).

Când interacţiunea dintre parazit şi gazdă este urmată de leziunimanifeste şi de reacţii din partea gazdei aparestarea de boală(clinică sau subclinică).

Infecţia nu este urmată obligatoriu de starea de boală, rezultateleacesteia cuprinzând o întreagă gamă de manifestări în funcţie defactorii implicaţi: agentul patogen cu însuşirile lui agresive; organismul-gazdă cu posibilităţile lui de rezistenţă; mediul extern prin factori geografici, climatici, sociali, economici.



MECANISMELE DEPATOGENITATEMICROBIANĂ



PATOGENITATEAEste capacitatea de a iniţia boala, un microorganism fiind unadevărat patogen numai atunci când este capabil de a învingemecanismele de apărare ale gazdei sănătoase şi de a determinainfecţia în ţesuturile normale.

Patogenii adevăraţi sunt în mod obişnuit paraziţi, ce trăiesc prinintermediul gazdei, dar există şi o mare cantitate demicroorganisme care trăiesc în corpul uman ca flora habituală şicare nu produce boala.

Mecanismele de interferenţă bacteriană sunt probabil variate,elaborarea de substanţe bactericide similare bacteriocinelor saualterarea mediului ambiant (schimbarea pH-ului, sărăcirea însubstanţe nutritive) împiedicând creşterea patogenilor,demonstrându-se această capacitate la Staphylococcus epidermidis,Streptococcus viridans şi Bacteroides melaninogenicus.



VIRULENŢA

Deşi folosită de multe ori ca sinonim cupatogenitatea, are semnificaţii distincte;

Un termen cantitativ ce defineşte gradul în care un

patogen poate determina boala în relaţie directă cunumărul de microorganisme necesar pentru a cauzainfecţia sau frecvenţa infecţiei într-o populaţie dată.

Pentru a cuantifica virulenţa, termenii DLM (dozaletală minimă) şi DL50 (doza letală pentru 50%dintr-o populaţie) se folosesc pentru a descrie efectelemicroorganismelor asupra animalelor de experienţă.



TRANSMISIBILITATEA

Este o altă caracteristică a patogenilor adevăraţiconstând în capacitatea de a se multiplica suficient înorganismul gazdă pentru a se transmite la o nouăgazdă într-un număr suficient de crescut pentru a oinfecta potenţial.

Microorganismele patogene pot trece de la o gazdă laalta prin contact direct sau indirect, prin intermediulanimalelor, vectorilor, aerului, apei, alimentelor,

obiectelor.

Transmiterea poate fi atât orizontală, de la o gazdă laalta, cât şi verticală, cu trecerea microorganismului dela o generaţie la alta.



INFECTIVITATEAEste capacitatea unui microorganism de a iniţia infecţia,penetrând pielea, mucoasele sau barierele aparatului respirator,gastrointestinal sau genitourinar prin elaborarea de substanţecapabile de a dizolva mucusul, de a liza celulele epiteliale şi/sauprin distrugerea cementului intercelular.

Aceste microorganisme pot de asemenea interfera răspunsulimun al gazdei împiedicând în consecinţă moartea lordeterminată de fagocite, celulele T killer şi/sau imunoglobuline.

Nu toate microorganismele necesită a fi infective pentru a cauzaboala, multe toxine elaborate de ele fiind absorbite din plăgiletraumatice (tetanos) sau din tubul digestiv (holera, E. colienterotoxigen) după ingestie de alimente sau apă. În unele cazuri(difterie), pot interveni ambele mecanisme, infecţia şi intoxicaţia.



INVAZIVITATEA

bacteriilor este favorizată prin producerea de enzime extracelulare care rupbarierele tisulare (hemolizina, fibrinolizina, hialuronidaza, leucocidina, ADN-aza, coagulaza).

Un alt factor de virulenţă este reprezentat de capsula polizaharidică abacteriilor, speciile încapsulate de Streptococcus pneumoniae, Haemophilusinfluenzae, Neisseria meningitidis fiind cu mult mai virulente decât celenecapsulate.

Alte microorganisme au capacitatea de a supravieţui şi multiplica îninteriorul celulelor fagocitare, rezistând mecanismelor de moarteintracelulară (M. tuberculosis, N. gonorrhoeae, T. gondii, etc.), eledeterminând infecţii cronice persistente prin rezistenţa şi la alte mecanismede apărare şi la multe antimicrobiene; fagocitul infectat poate vehiculamicroorganismul în tot corpul.

Alte bacterii (S. pneumoniae, N. gonorrhoeae, etc.) pot produce enzimecunoscute ca proteaze Ig A care sunt specifice pentru Ig A secretorii umane,neutralizând activitatea protectoare a anticorpilor Ig A la suprafaţamucoaselor.

Bacteriile anaerobe şi aerobe facultative coexistă în plăgile infectate şi existăprobe că ele cauzează infecţia printr-o acţiune sinergică, sinergismul

microbian având o mare importanţă în formarea abceselor (B. fragilis).



ADERENŢA

În ultimii ani fenomenul de aderenţă a fost recunoscut ca un factorimportant în patogeneza multor boli produse de bacterii, constând înataşarea acestora la suprafeţele mucoaselor şi epiteliilor, precedândcolonizarea sau fiind faza de început a invaziei ţesuturilor.

Aderenţa este mediată de adezine, care sunt structuri filiformeproteice ce se proiectează de la suprafaţa bacteriilor pentru a se uni

cu receptorii celulelor epiteliale constituiţi de glicolipide sauglicoproteine.

Odată ataşate de mucoase şi epitelii, ele rezistă mecanismelor deepurare prin secreţii şi de golirea conţinutului organelor cavitare, lafel ca şi eforturilor mecanice reprezentate de contracţia vezicii şi auretrei, mişcările peristaltice, tusea şi acţiunea cililor aparatuluirespirator.

Aderenţa este în mod normal un proces selectiv, anumite bacteriiaderând de suprafeţele anumitor organe sau aparate (S. pyogenes lacalea respiratorie, E. coli la căile urinare, N. gonorrhoeae la căilegenitale, etc.).



TOXIGENITATEA

După ce bacteria s-a ataşat de celulele epiteliale ale gazdei,poate produce boala prin intermediul toxinelor sau directinvadând ţesuturile, invazia fiind favorizată de producereade enzime extracelulare care distrug ţesuturile.

Recent s-a demonstrat că unele bacterii pătrund în celuleleepiteliale printr-un proces de endocitoză dirijată de parazit.

Toxigenitatea este capacitatea germenilor de a produceîmbolnăvirea prin intermediul elaborării de toxine. Invaziaţesuturilor nu este o condiţie necesară pentru producereatoxinelor, unele microorganisme putând produce intoxicaţiifără a veni în contact cu organismul (C. botulinum).



TIPURI DE TOXINE

Toxinele produse de bacterii se pot împărţi îndouă categorii:

endotoxineconstituie parte integrantă a peretelui celular al germenilor

gramnegativi;se eliberează numai dacă se pierde integritatea pereteluicelular;

sunt macromolecule de lipopolizaharide, porţiunea lortoxică fiind lipidul "A";

sunt mai puţin toxice decât exotoxinele;sunt relativ termostabile;deşi stimulează producerea de anticorpi antitoxici, nuformează toxoizi utili pentru imunizare;

au o acţiune mai puţin specifică decât cea a exotoxinelor.



exotoxine sunt produse în principal de germeni grampozitivi şi ocazional de ceigramnegativi;

sunt excretate de bacterii intacte; sunt polipeptide;

sunt toxine foarte puternice (30g de toxină difterică putând omorî toţilocuitorii New Yorkului !!!); sunt termolabile (toxina botulinică se distruge prin coacere); sunt antigenice, stimulând producerea de anticorpi antitoxici pentrugazdă şi pot fi transformate în toxoizi utili în prepararea vaccinurilor;

au zone specifice de acţiune.

Dintre acestea cele mai importante sunt cele produse deCorynebacterium diphteriae, Clostridium – difficile,-botulinum, - tetani, enterotoxine (V. cholerae, E. coli;etc),Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus, etc.



MECANISMELE DE APĂRARE ALE GAZDEI



Apariţia sau nu a unei infecţii la contactul dintre

microorganismul patogen şi gazdă depinde de echilibruldintre factorii de virulenţă ai microorganismului şimecanismele de apărare ale gazdei.

Acestea, pot fi sistematizate în trei linii de apărare: prima linie - asigură rezistenţa la colonizare, fiind

alcătuită din: bariere mecanice (piele, mucoasă); flora microbiană; Ig A, pH, peristaltism.

a doua linie, alcătuită din: celulele fagocitice;

complement; lactoferină; lizozimul.

a treia linie, reprezentată de imunoglobuline şi imunitateacelulară.



PRIMA LINIE DE APĂRARE

Este constituită în principal de piele şi mucoase, carealcătuiesc o efectivă barieră împotriva microorganismelorinvazive, puţine dintre acestea putându-le penetra.

Marea majoritate a microorganismelor pot traversa

aceste bariere doar în condiţii favorizante reprezentatede existenţa unor soluţii de continuitate determinate deînţepături de artropode, traumatisme, plăgi chirurgicale,canule percutane, etc.

Pielea şi mucoasele posedă un mare număr de

mecanisme defensive generale cu caracteristici specificedeosebit de complexe în funcţie de regiuneaorganismului, tractul gastrointestinal, respirator şigenitourinar posedând mecanisme de apărare foartespecializate.



Creşterea microorganismelor pe suprafeţele tegumenteloreste inhibată de absenţa umidităţii, pH-ul acid şi desubstanţe inhibitorii ca acidul lactic produs de glandelesudoripare şi de acizii graşi liberi, ceruri şi alcooli, produşide glandele sebacee.

Activitatea metabolică a bacteriilor comensale reprezintăde asemenea un puternic mijloc de apărare, în special prinocuparea nişelor ecologice, evitându-se astfel ocupareaacestora de către microorganismele potenţial patogene.

Împreună, aceste mecanisme previn colonizarea acestorsuprafeţe prin bacterii din exterior realizându-se astfelrezistenţa la colonizare.



Majoritatea suprafeţelor mucoase sunt umectate de substanţecu acţiune antimicrobiană aşa cum sunt mucusul cervical,lichidul prostatic, lacrimile, etc., care sunt toxice pentru o serieîntreagă de microorganisme.

Mucoasa respiratorie este protejată printr-o peliculă de mucină

la care aderă bacteriile şi toate particulele cu dimensiuni maimari de 5 micrometri.Ulterior, datorită mişcărilor cililor celulelor epiteliale, mucinacu particulele aderente sunt împinse spre faringe cu viteza de1cm/min, fiind înghiţite şi digerate.

Fumatul, infecţiile (gripa, tusea convulsivă, etc.) utilizareaventilaţiei asistate, afectează aceste mecanisme, favorizândcolonizarea căilor respiratorii cu microorganisme potenţialpatogene, ce pot produce bronşite şi pneumonii.

Surfactantul existent în tractul respirator inferior are deasemenea proprietăţi antibacteriene.



Ph-ul acid al stomacului reprezintă de asemenea oexcelentă barieră antibacteriană, puţine bacteriirezistând acidităţii (helicobacter pylori ce pare a aveaun rol important în gastrita cronică).

Când pH-ul creşte, aşa cum se întâmplă la pacienţii

trataţi cu blocante H2, colonizarea sa este posibilădevenind un rezervor de bacterii potenţial patogene.

Mucoasa digestivă, ca şi cea respiratorie, este acoperităde un strat de mucină, care fie direct, fie prin

intermediul imunoglobulinei A, adună numeroasemicroorganisme, ce sunt desprinse mecanic prinintermediul peristaltismului intestinal.

pH-ul acid al urinii sau al mucoasei vaginale reprezintăprima linie de apărare a tractului urogenital.



Majoritatea mucoaselor secretă substanţe antimicrobiene de tipullizozimului şi lactoferinei (glicoproteină aflată în laptele matern,lacrimi, sudoare, salivă, secreţii bronşice, spermă, etc.), ceîmpiedică creşterea microorganismelor.

Ig A secretorie şi în mai mică măsură Ig M secretorie sunt

anticorpi capabili de a traversa celulele epiteliale ale tracturilorrespiratorii, intestinale şi urinar înalt, întâlnindu-se pe lângăaceasta şi în salivă şi laptele matern.

Ig A secretor este produsă de celulele plasmatice situate înţesuturile subepiteliale şi care provin din ţesuturile limfoidestimulate antigenic, situate în viscerele cavitare. Ea împiedică

aderenţa microorganismelor şi ulterior colonizarea mucoaselor,aglutinarea bacteriilor pentru împiedicarea multiplicării lor,neutralizează virusurile blocând aderenţa la receptorii celulari.

Surfactanţii sunt un complex de lipide, glicolipide şi lipoproteine,prezente în alveolele pulmonare, diminuând tensiunea

superficială, inhibând aderenţa şi contribuind la fagocitoză.



A DOUA LINIE DE APĂRAREconstă în principal în fagocitoză şi complement.Fagocitoza reprezintă mecanismul de apărare cel mai important împotriva acelor microorganisme invazive care aupenetrat bariera mecanică reprezentată de piele şi mucoase, desfăşurându-se prin intermediul celulelor fagocitare.

Există două tipuri diferite de celule implicate în procesul de fagocitoză: polimorfonuclearele (PMN) şimononuclearele (MN; monocite şi macrofage), derivate din acelaşi precursor din măduva osoasă.

După invazia ţesuturilor de către un microorganism, polimorfonuclearele părăsesc circulaţia migrând către focarulde infecţie printr-o mişcare direcţionată, denumită chimiotaxie. Aceasta este indusă de factorii chimiotaxici produşide germenii patogeni şi de gazdă, cei mai importanţi dintre ei fiind factorii complementului activat. Pentru cafagocitoza să devină efectivă, e necesară participarea opsoninelor, incluzând complementul si imunoglobulinele.

Procesul de fagocitoză are loc în două faze diferite: aderenţa şi ingestia.În faza de ingestie, celula fagocitică emite pseudopode care înconjoară particula de ingerat, mişcare produsă ca oconsecinţă a contracţiei filamentelor de actinomiozină din citoplasma celulară.

Când pseudopodele înconjoară complet particula, unindu-se, se formează o vacuolă fagocitică (fagosomul), în care seeliberează conţinutul lizozomilor, iniţiindu-se moartea şi digestia microorganismelor ingerate.

Lizozomii conţin substanţe microbicide ca: lizozimul, peroxidaza, lactoferina şi proteine cationice.Fagocitele mononucleare, mulţi ani recunoscute numai ca celule fagocitice, s-a dovedit a avea un rol complex şisofisticat ca celule imunologice.

Macrofagele pot produce interleukina-1, care este un pirogen endogen cu importantă activitate biologică ce

acţionează asupra centrului termoreglator hipotalamic producând febră, stimulează măduva osoasă pentrucreşterea hematopoiezei, activează fagocitele, stimulează limfocitele B pentru producerea de anticorpi, limfocitele Tpentru a produce interleukină-2 şi interferon gama, induce eliberarea de proteine de fază acută din ficat,stimulează producţia de hormoni (glucocorticoizi, insulină) şi activează alte macrofage.

Pe lângă interleukina-1, macrofagele stimulează producerea factorului de necroză tumorală (TNF), o proteină cuactivitate similară celei anterioare, care inhibă lipoproteinlipaza, enzimă responsabilă de hipertrigliceridemia şipierderea de ţesut gras în timpul infecţiei. Se pare că TNF este mediatorul cel mai important în şocul septic şi însindromul de insuficienţă respiratorie a adultului.



Sistemul complement este constituit dintr-o serie de proteinesintetizate în principal de celulele parenchimatoase hepatice, celuleleepiteliale ale intestinului şi în monocitele-macrofage, reprezentândaproximativ 10% din fracţiunea globulinelor serului. Principaleleacţiuni biologice ale complementului sunt:

activarea granulocitelor şi macrofagelor; opsonizarea particulelor străine organismului pentru facilitarea ingestiei de către

celulele fagocitice; citoliza directă a particulelor străine.

Factorii complementului se activează în lanţ (cascadă), urmând douăcăi diferite denumite: calea clasică şi calea alternă, ambele ducând la

activarea fracţiunii C3, care la rândul său induce formareacomplexului de atac al membranelor constituit din fragmenteleactivate C5-C9. Acest complex este responsabil de leziunile letaleproduse la suprafaţa particulelor străine, în principal a unor anumitebacterii (E. coli, H. influenzae şi Neisseria). În general toatebacteriile grampozitive sunt rezistente la acţiunea complexului.



A TREIA LINIE DE APĂRARE

Răspunsul imun umoral este un proces complex declanşat deprezenţa unor substanţe străine în organism, având ca rezultatsecreţia de anticorpi specifici dirijaţi contra lor.

Anticorpii sunt sintetizaţi de celulele din seria limfocitară B,care se întâlnesc în sângele periferic, ganglionii limfatici,

splină, măduva osoasă. Ei constituie componenta cea maiimportantă a fracţiunii gamaglobulinice din serul vertebratelor.Principalele activităţi biologice ale anticorpilor rezidă dinunirea specifică cu un determinant antigenic producând:

precipitarea de substanţe şi neutralizarea toxinelor;aglutinarea microorganismelor şi inhibarea aderenţei acestora la celulele

gazdei;opsonizarea particulelor străine pentru a uşura ingestia de către celulelefagocitare;

activarea complementului, inducând citoliza directă a particulelor străine.

În serurile umane distingem cinci clase de imunoglobuline: IgG, Ig M, Ig D, Ig A şi Ig E.



Alterarea primei linii de apărareare drept cauză lezareategumentelor şi mucoaselor prin traumatisme şi corpi străini(catetere, sonde vezicale, proteze valvulare). Există o boalăcongenitală rară, sindromul Kartagener, caracterizat prinschimbări ultrastructurale ale cililor aparatului respirator,

spermatozoizilor şi a altor celule, cu infecţii pulmonarerecurente, infertilitate, etc. Alterarea liniei a doua de apărarese materializează îndefecte congenitale ale sistemului complement urmate deinfecţii similare celor apărute la pacienţii cu

hipogamaglobulinemie, care include infecţii respiratorii,septicemii şi meningite. Deficienţele de C3 şi C5 potdetermina infecţii frecvente cu microorganisme încapsulate (S.pneumoniae, H. influenzae, N. meningitidis). Când există undeficit cantitativ (<500 granulocite/mm3) sau funcţional,apariţia infecţiilor bacteriene şi micotice este inevitabilă.



Alterarea liniei a treia de apărareconstă în alterarea primară aproducerii de anticorpi şi diminuarea imunităţii celulare, ceea ce faceca pacienţii să sufere de infecţii deseori fatale determinate de toatetipurile de microorganisme (bacterii, virusuri, fungi, protozoare).

Imunodeficienţa severă combinată se caracterizează prin limfopenie,scăderea marcată a limfocitelor T şi B, imunoglobuline serice scăzute,

absenţa răspunsului în anticorpi la imunizare şi absenţa dermoreacţieila diverse antigene. La fel se întâmplă şi în sindromul Nezelof.

La copiii cu sindrom Wiskott-Aldrich apare trombocitopenie şidermatită. În sindromul Di George, datorat hipoplaziei timusului şiglandelor paratiroide, are loc alterarea primară a limfocitelor T.

Hipogamaglobulinemia este forma de imunodeficienţă cea maifrecventă în a doua şi a treia decadă a vieţii.Sindromul de imunodeficienţă dobândită se datorează retrovirusurilorumane, ce infectează preferenţial limfocitele T umane (T4-helper),producând un defect în imunitatea mediată prin limfocitele T.



MANIFESTARI CLINICE ALE

BOLII INFECTIOASE



Infecţia nu este urmată obligatoriu de starea deboală;

Manifestarea sa într-o gamă variată de forme(clinice şi subclinice) fiind determinată de o serie defactori depinzând de:

agentul infecţios şi calităţile lui agresive;de posibilităţile de rezistenţă ale organismului;de factorii mediului extern (geografici, climatici, sociali,economici, etc.).

În funcţie de aceşti factori, vor rezulta manifestărivariate:boala infecţioasă cea mai gravă (mortală),formele cele mai uşoare (infecţia inaparentă).

MANIFESTĂRILESUBCLINICE



MANIFESTĂRILE SUBCLINICE(LATENTE)

Cuprind mai multe forme:

infecţia inaparentă;

infecţia latentă;

boala subclinică;

boala virală cu evoluţie lentă;

starea de purtător cronic de germeni.



Manifestările clinice, după amploarea procesuluiinfecţios, sunt:boala infecţioasă locală;boala infecţioasă regională;

boala infecţioasă generală (sistemică).

După aspectul evolutiv, bolile infecţioase pot fi: Acute;

Cronice (infecţii persistente).



INFECŢIA INAPARENTĂ

Este asimptomatică;

Este decelată numai prin mijloace de laborator,care pun în evidenţă agentul patogen şi

modificările imunologice (instalarea imunităţiispecifice) care nu existau înainte de infecţie;

Spre deosebire de infecţia latentă, infecţia

inaparentă are o evoluţie acută şi ciclică, urmatăde imunitate (în infecţia poliomielitică proporţiade forme inaparente faţă de cele clinice este de200:1).



BOALA SUBCLINICĂ

Nu are expresie clinică;

Se deosebeşte de infecţia inaparentă prin aceea căapar tulburări funcţionale şi leziuni organice.

Include şi posibilitatea apariţiei complicaţiilor şi acronicizării infecţiei (exemplu: formele subclinice şianicterice de hepatită acută virală, ciroze

posthepatitice, nefrite postinfecţioase, etc.).

Diagnosticul se stabileşte de asemenea prin testede laborator.



BOALA LATENTĂ

Este o infecţie asimptomatică în care agenţiipatogeni (virusuri, bacterii, protozoare), persistătimp îndelungat în stare vie în ţesuturileorganismului gazdă (ani de zile sau toată viaţa).

Poate deveni evidentă clinic prin acţiunea unorfactori favorizanţi (infecţia herpetică latentădevine evidentă sub acţiunea unui stres, o iritaţie

mecanică, expunere la căldură sau ultraviolete).



Există mai multe forme: infecţia latentă fără multiplicare microbiană (tetanos - spori reactivaţi printraumatisme, intervenţii, chirurgicale);

infecţii latente prin incubaţie prelungită (paludism, amibiază); infecţii latente durabile, cu recidive ulterioare posibile (tuberculoză,bruceloză);

infecţii latente virale cu toleranţă imunologică (hepatita acută virală de tipB);

infecţii latente virale fără toleranţă imunologică, cu durată lungă (luni, anisau toată viaţa), cum ar fi herpesul recidivant, infecţiile cu virusulvaricelozosterian, etc. Unele infecţii latente virale pot produce transformăricelulare şi pot determina tumori (virusuri oncogene - herpes 1 şi 2,citomegalvirus, Epstein-Barr virus, virusul hepatitei B;

Boala virală cu evoluţie lentă se caracterizează prin afectarea lentă şiprogresivă a sistemului nervos central (boala Kuru, cu o incubaţie de2 ani, apărută la indigenii din Noua Guinee, care prezintămanifestări progresive de dezordine a funcţiei motorii, psihice şi apoidemenţă şi exitus; infecţia cu virus rujeolic şi probabil şi alte

virusuri).



Starea de purtător de germenise întâlneşte labolnavul, convalescentul de boală infecţioasă şi lapersoanele sănătoase, care adăpostesc germeni patogeni. există purtători temporari şi purtători cronici. purtătorii sănătoşi au cea mai mare importanţă

epidemiologică, fiind greu depistabili, infecţia rezumându-sela multiplicarea locală a germenilor.

denumirea cea mai potrivită ar fi depurtători „aparentsănătoşi” deoarece purtătorii de virus hepatitic B, laexamenul histopatologic prezintă diferite grade de modificări.

Infecţia locală = germenii rămân cantonaţi la poartade intrare (furuncul stafilococic, uretrită gonococică,pustulă malignă, etc.). poate evolua spre vindecare, cronicizare, propagare regionalăsau transformare într-o infecţie sistemică.



Infecţia de focareste o forma particulară a infecţieilocale, evoluând cronic cu manifestări locale minime sauabsente, dar cu manifestări evidente la distanţă -subfebrilitate cu evoluţie intermitentă, afectarea stăriigenerale, mialgii artralgii, purpură. sunt manifestări toxico-septice pe un teren sensibilizat lainfecţie, care nu cedează decât după suprimarea prin extirparechirurgicală sau prin sterilizarea infecţiei de focar (otită,mastoidită, sinuzită, amigdalită, colecistită, prostatită, etc.).

pot fi sursa unor septicemii.

Infecţia regională cuprinde un teritoriu mai întins,aferent porţii de intrare a agentului infecţios, prinafectarea vaselor limfatice şi a ganglionilor limfaticiregionali (infecţia tuberculoasă, pesta bubonică,limfogranulomatoza inghinală benignă).



Boala infecţioasă generală (sistemică),în care germenii patogenidiseminează pe cale circulatorie în diferite ţesuturi şi organe situate ladistanţă de poarta de intrare sau de focarul infecţios primar. Se manifestă sub două forme: boala infecţioasă ciclică şi septicemia. Forma cea mai gravă a infecţiei generale bacteriene este şocul infecţios. Boala infecţioasă ciclică se caracterizează printr-o evoluţie regulată (clinică,

imunologică, şi anatomopatologică), cuprinzând mai multe etape care sesucced într-un timp limitat, de regulă constant (perioada de incubaţie,debutul, perioada de stare, perioada de descreştere şi apoi de convalescenţă, cuinstalarea unei stări de imunitate specifică), aşa cum se întâmplă în rujeolă,virozele eruptive, febra tifoidă, tifosul exantematic, etc.

Septicemia are o evoluţie clinică neregulată, imprevizibilă şi de obicei foartegravă. Procesele imunitare deţin un rol minim sau sunt absente cu totul.

Infecţia cronică reprezintă o modalitate evolutivă a bolilorinfecţioase, în care agentul patogen persistă şi acţionează vremeîndelungată în ţesuturile organismului gazdă (dizenteria, bruceloza,nefrita, metrita, hepatita virală cronică). O formă particulară este evoluţia cronică ondulantă cu multiplerecrudescenţe.



PERIOADELE BOLIIINFECŢIOASE



INCUBAŢIA

Reprezintă timpul care se scurge din momentulinfectant până la apariţia primelor simptome şisemne ale bolii.

În bolile ciclice aceasta este aproximativ constantă,nedepinzând de doza de germeni.

În sepsis doza de germeni este invers proporţională

cu perioada de incubaţie.



Bolile infecţioase pot fi grupate în următoarelecategorii:

a)incubaţie scurtă(1-7 zile);

b)incubaţie medie(8-21 zile);

c) incubaţie lungă sau foarte lungă(săptămâni, luni);



BOLI CU INCUBAŢIE SCURTĂ

adenoviroze,antrax,difteria,dizenteria bacteriană,erizipel, gripa,gangrena gazoasă,guturai,holeră,meningita meningococică,pesta,scarlatina,toxiinfecţii alimentare



BOLI CU INCUBAŢIE MEDIE

bruceloza,febra Q,febra recurentă,febra tifoidă,febra butonoasă,

hepatita acută virală A,leptospiroza,malaria,ornitoza,oreionul,

poliomielita,rubeola,tetanosul,tusea convulsivă, Varicela / herpes zoster,tifos exantematic.



BOLI CU INCUBAŢIE LUNGA

amibiaza,hepatita virală B,leishmanioza,lepra,rabia,toxoplasmoza,HIV - SIDA



Perioadele succesive ale bolii infecţioase ciclice

sunt: invazia, cu debutul bolii brusc, gradat saulent;

perioada de stare cu manifestările

esenţiale ale bolii (simptome, sindroame,etc.); perioada de declin; perioada de convalescenţă.

Terminarea bolii infecţioase se poate face prin:vindecare (completă, incompletă),cronicizare,deces - exitus lethalis.



PERIOADA DE CONVALESCENŢĂ

Este foarte importantă pentru bolnav;

Necesită o îngrijire atentă pentru:prevenirea revenirii bolii (recădere, reşută),predispoziţia la complicaţii,trecerea în starea de cronicizare a bolii.

Supravegherea atentă a acestei perioade asigură

recuperarea şi readaptarea bolnavului.



DIAGNOSTICUL BOLILORINFECŢIOASE



Diagnosticul bolilor infecţioase rezultă dincoroborarea:

datelor anamnestice (inclusiv anamneza

epidemiologică),

examenului clinic complet

datelor de laborator, necesare stabilirii etiologieiinfecţioase.



DIAGNOSTICUL EPIDEMIOLOGIC

Constă în completarea anamnezei clinice cu o anamnezăepidemiologică menită a preciza existenţa principalelor verigi aleprocesului epidemiologic (izvorul epidemogen, căile de transmitereşi starea de receptivitate a bolnavului precum şi factoriiepidemiologici secundari), specifică pentru boala suspectată.

Astfel pentru depistarea sursei posibile de infecţie este importantde a se lămuri dacă: în familie, colectivitate, la locul de muncă au existat îmbolnăviri şi de care?; a vizitat (sau a fost vizitat) de persoane bolnave?; a făcut deplasări în alte localităţi (sau ţări), şi care era starea epidemică în acearegiune?;

în locuinţă să existe animale domestice (sau peridomestice), în cazul

suspicionării unei zoonoze?; prin profesiunea sa a venit în contact cu surse de infecţie umane sau animale,sau produse contaminate?

Este vorba despre personalul medico-sanitar din laboratoare şispitale, cel din colectivităţile de copii, din sectorul zootehnic, etc.



Pentru depistarea căilor posibile de transmitere (digestive,cutanate) ne interesează următoarele aspecte:

dacă a consumat alimente sau a băut apa din aceeaşi surse cu alte persoaneşi dacă acestea au prezentat semne clinice similare;

dacă a venit în contact cu vreun bolnav cu leziuni cutanate sau mucoase(piodermite, boli veneriene), sau dacă a manipulat obiecte, veselă, rufărie,

cărţi de la bolnavi sau produse de la animale bolnave (carne, lână, piei, etc.); dacă a făcut tratamente parenterale sau transfuzii de sânge, tratamentestomatologice în ultimele 6 luni;

dacă a fost înţepat de artropode hematofage (păduchi, ţânţari, căpuşe) saudacă locuieşte în regiuni în care acestea există.

Un capitol important al anamnezei epidemiologice este

evaluarea stării de receptivitate (imunitate) a bolnavului, în carescop ne interesează: ce boli infecţioase a mai avut şi la ce vârstă?; dacă a făcut vaccinările obligatorii (şi cele facultative), când a fost ultimulrapel?;

dacă a făcut chimioprofilaxie sau antibioticoprofilaxie antiinfecţioasă (când şiîn ce scop) ?



DIAGNOSTICUL CLINIC

Are la bază anamneza şi examenul clinic amănunţit, menite adescoperi sindroamele frecvent întâlnite în bolile infecţioaseşi care izolat sau combinate, conduc firul diagnosticului cătreun grup de boli (meningite), sau către o boală bineindividualizată (rujeolă, oreion, erizipel).

Aceste sindroame sunt:sindromul febril;sindromul eruptiv;sindromul anginos;sindromul respirator;sindromul gastroenteritic, enterocolitic;

sindromul icteric;sindromul meningean şi encefalitic;sindroame grave „ameninţătoare de viaţă”: şocul infecţios (septic sautoxico-septic, endotoxinic, hemoragic), sindromul de deshidratare acută,insuficienţele acute de organ (renală, respiratorie, cardiacă, hepatică),comă cerebrală, complicaţii chirurgicale severe (peritonita tifică,hemoragiile digestive), etc.



DIAGNOSTICUL DE LABORATOR

Are o importanţă deosebită în bolile infecţioase.Sunt boli în care primordial este diagnosticul clinic(rujeola, varicela, erizipelul, etc.), dar mareamajoritate necesită investigaţii de laborator pentru

confirmarea suspiciunii.Strategia diagnosticului de laborator este următoarea:

a) evidenţierea agentului patogen sau aantigenelor specifice din produsele patologice alebolnavului prin:

frotiuri directe, colorate cu albastru de metilen, Gram, Ziehl-Nielsen, sau coloraţii speciale;

culturi pe medii artificiale (uzuale, speciale), pe linii celulare(culturi de ţesuturi) pentru virusuri şi inoculări la animale delaborator.



Produsele patologice cercetate sunt:sângele: frotiu şi picătură groasă (malarie şi alte infecţii), hemoculturi,arterioculturi, meduloculturi;

secreţiile cutaneo-mucoase: plăgi, abcese, vezicule, pustule, exsudat nazo-faringian, otic, puroi, secreţii vaginale/uretrale, etc.

lichide extrase din cavităţi seroase: LCR, lichid pleural, pericardic,peritoneal, sinovial, etc.;

excrete diverse: spută, lichid de vărsătură, bilă, urină, materii fecale, etc.

În unele situaţii (infecţiile virale), decelarea antigenuluispecific are aceeaşi valoare cu evidenţierea agentului patogen,ea realizându-se prin următoarele metode:

imunofluorescenţa directă, cu seruri specifice;

hemaglutinarea directă;imunodifuzia;precipitarea prin difuziune în gel de agar;ELISA;contraimunelectroforeza (CIE);testul radioimun (RIA);



Folosirea anticorpilor monoclonali a dus la creşterea specificităţii şisensibilităţii acestor metode.

tehnici de biologie moleculară (sondele genetice, reacţia în lanţ a polimerazei,reamplificarea ADN);

cromatografia: detectarea de componente şi metaboliţi.

b) evidenţierea modificărilor în starea de imunitate a

organismului prin:1)reacţii serologice ce pun în evidenţă anticorpii ce apar în urmainfecţiei (aglutinine, antitoxine, anticorpi neutralizanţi, fixatori decomplement, etc.);

reacţii de aglutinare: reacţia Widal (febra tifoidă), Wright (bruceloză), Weil-Felix(tifos exantematic), etc.;

reacţii de fixare a complementului: leptospiroze, boli virale; reacţii de hemaglutinare şi hemaglutinoinhibare: reacţia Hirst în gripă;

testul de neutralizare.Toate reacţiile serologice se efectuează pe seruri pereche, recoltate laînceputul bolii şi în convalescenţă, interpretarea lor făcându-se îndinamică, creşterea de cel puţin 2-4 ori a titrurilor de anticorpi, având

semnificaţii diagnostice.



2)intradermoreacţiile de imunitate testează anticorpii umoralişi pun în evidenţă receptivitatea sau rezistenţa organismului lainfecţii în funcţie de prezenţa sau absenţa anticorpilor specifici;exemplu: reacţiile Dick (pentru scarlatină), Shick (pentru difterie);

3)decelarea claselor de imunoglobuline: Ig. M semnificând oinfecţie acută, iar Ig. G infecţie anterioară, încheiată, determinareaacestora putându-se face prin ELISA, imunofluorescenţă, RFC;4)anticorpii monoclonali pot fi folosiţi în acelaşi scop; în metodeleimunologice citate (CIE, ELISA, RIA, etc.), se folosesc în modobişnuit seruri policlonale obţinute pe animale imunizate, ce conţinanticorpi faţă de diverşi determinanţi antigenici, existând variaţii

şi reacţii încrucişate; folosirea anticorpilor monoclonali a rezolvatproblema sensibilităţii şi specificităţii acestor metode. Anticorpiimonoclonali se obţin plecând de la o unică clonă de celule limfoide,care posedă un mare grad de omogenitate moleculară şi cu ospecificitate foarte limitată la un singur epitop antigenic, care aindus producerea sa.



5)reacţii ce pun în evidenţă sensibilizarea organismului faţăde agenţii infecţioşi - constituite din intradermoreacţiile desensibilizare, ce testează imunitatea celulară (IDR alergice). Ele pun în evidenţă reactivitatea schimbată a organismului de tipimediat sau întârziat şi exprimă trecerea printr-o infecţie, deci este testde infecţie şi nu de boală.

Virajul de la negativ la pozitiv arată că infecţia (boala) a fost recentă. Exemple: IDR la tularină (tularemie), brucelină (bruceloză), trichinelină(trichineloză), tuberculină (TBC), toxoplasmină (toxoplasmoză), Cassoni(hidatidoză), candidină (infecţii fungice).

c)citodiagnosticul constă în punerea în evidenţă a unor aspecte

celulare caracteristice folosind materiale celulare de la bolnav,recoltate din leziuni tegumentare sau amprente de pe mucoase. testul Tzanck executat în varicelă şi herpes, evidenţiază în conţinutulelementelor eruptive, colorate Giemsa, aspecte caracteristice;

rinocitodiagnosticul în care amprenta nazală diferenţiază gripa deguturai;



d)diagnosticul histologic este de mare importanţă înstabilirea diagnosticului prin puncţia-biopsie a diferitelororgane (ficat, rinichi, plămâni, ganglioni limfatici, mucoasădigestivă şi respiratorie, supuse examenelor microscopice, demicroscopie electronică şi tehnicilor histochimice

e)teste de orientare nespecifică: hemoleucograma, VSH,

teste de disproteinemie, teste enzimatice, proteina C reactivă.f)examinări paraclinice, fără de care este imposibilăconfirmarea diagnosticului:

examenul radiologic; EKG;

EEG; scintigrafie; rectosigmoidoscopie; examenul fundului de ochi; ultrasonografie(ecografie);

Date post:	12-Apr-2018
Category:	Documents
Upload:	cristiana-libu
View:	233 times
Download:	1 times

Curs Nr. 2 Etiologia BI

Documents