Capitolul 1 COORDONATE GENERALE ALE TURISMULUI A. Obiective urmărite însuşirea unor definiţii, concepte, terminologii privind turismul ca fenomen economico-social; cunoaşterea principalelor forme ale activităţii turistice; aprecieri asupra evoluţiei turismului internaţional, prin prisma unor indicatori specifici; cunoaşterea factorilor care influenţează evoluţia turismului. B. Rezumatul capitolului Turismul este considerat azi, prin conţinutul şi rolul său, un domeniu distinct de activitate, o componentă de primă importanţă a vieţii economice şi sociale. Turismul, fiind receptiv la prefacerile civilizaţiei contemporane, evoluează sub impactul acestora, dinamica sa integrându-se procesului general de dezvoltare. Mijlocul secolului XX consacră turismul ca disciplină de studiu, conceptele specifice acestuia preocupând nu doar oamenii de ştiinţă ci şi instituţii de talie internaţională, cum este Organizaţia Mondială a Turismului (OMT). Fenomen economico-social extrem de complex, ce implică multe variabile, turismul ni se relevă sub o multitudine de forme. Delimitarea clară a conţinutului fiecărei forme de turism prezintă importanţă pentru identificarea, pe de o parte, a comportamentului vizitatorului în materie de consum şi cheltuieli şi, pe de altă parte, a responsabilităţilor şi obligaţiilor organizatorilor de vacanţe (touroperatori şi agenţii de voiaj) şi/sau prestatorilor de servicii (societăţi de transport, hoteluri, restaurante etc.). Astfel, criteriile după care se pot delimita diferite forme de turism sunt: sensul fluxului turistic, reşedinţa, motivele călătoriei, gradul de mobilitate al turistului, modul de angajare a prestaţiei turistice, vârsta turiştilor, etc. Înregistrând o creştere constantă în ultimele decenii (cu excepţia anului 2009 - an de criză economico-financiară), evoluţia turismului internaţional poate fi apreciată cu ajutorul a doi indicatori: sosirile/plecările de turişti şi încasările/cheltuielile din turismul internaţional. Previziunile OMT pentru orizontul 2020 sunt optimiste: 1,6 miliarde sosirile internaţionale de turişti faţă de 940 milioane în 2010. Turismul evoluează sub incidenţa a numeroşi factori diferiţi ca natură şi rol, cu acţiune globală sau particulară, cu influenţă favorizantă sau restrictivă, cu durată permanentă, ciclică sau conjuncturală. Principalele categorii de factori care influenţează evoluţia turismului sunt: factorii economici (veniturile, preţurile – tarifele, nivelul taxelor – impozitelor etc.), factorii tehnologici, factorii sociali (timpul liber, moda în turism), factorii demografici (numărul şi structura populaţiei, gradul de urbanizare), factorii naturali şi cultural-istorici, factori psihologici, educativi şi de civilizaţie, factorii organizatori şi politici, etc.
Transcript
Capitolul 1 COORDONATE GENERALE ALE TURISMULUI
A. Obiective urmărite
însuşirea unor definiţii, concepte, terminologii privind turismul ca fenomen economico-social; cunoaşterea principalelor forme ale activităţii turistice; aprecieri asupra evoluţiei turismului internaţional, prin prisma unor indicatori specifici; cunoaşterea factorilor care influenţează evoluţia turismului.
B. Rezumatul capitolului
Turismul este considerat azi, prin conţinutul şi rolul său, un domeniu distinct de activitate, o
componentă de primă importanţă a vieţii economice şi sociale. Turismul, fiind receptiv la prefacerile
civilizaţiei contemporane, evoluează sub impactul acestora, dinamica sa integrându-se procesului general
de dezvoltare. Mijlocul secolului XX consacră turismul ca disciplină de studiu, conceptele specifice
acestuia preocupând nu doar oamenii de ştiinţă ci şi instituţii de talie internaţională, cum este Organizaţia
Mondială a Turismului (OMT).
Fenomen economico-social extrem de complex, ce implică multe variabile, turismul ni se relevă sub o
multitudine de forme. Delimitarea clară a conţinutului fiecărei forme de turism prezintă importanţă pentru
identificarea, pe de o parte, a comportamentului vizitatorului în materie de consum şi cheltuieli şi, pe de altă
parte, a responsabilităţilor şi obligaţiilor organizatorilor de vacanţe (touroperatori şi agenţii de voiaj) şi/sau
prestatorilor de servicii (societăţi de transport, hoteluri, restaurante etc.). Astfel, criteriile după care se pot
delimita diferite forme de turism sunt: sensul fluxului turistic, reşedinţa, motivele călătoriei, gradul de
mobilitate al turistului, modul de angajare a prestaţiei turistice, vârsta turiştilor, etc.
Înregistrând o creştere constantă în ultimele decenii (cu excepţia anului 2009 - an de criză
economico-financiară), evoluţia turismului internaţional poate fi apreciată cu ajutorul a doi indicatori:
sosirile/plecările de turişti şi încasările/cheltuielile din turismul internaţional. Previziunile OMT pentru
orizontul 2020 sunt optimiste: 1,6 miliarde sosirile internaţionale de turişti faţă de 940 milioane în 2010.
Turismul evoluează sub incidenţa a numeroşi factori diferiţi ca natură şi rol, cu acţiune globală sau
particulară, cu influenţă favorizantă sau restrictivă, cu durată permanentă, ciclică sau conjuncturală.
Principalele categorii de factori care influenţează evoluţia turismului sunt: factorii economici (veniturile,
moda în turism), factorii demografici (numărul şi structura populaţiei, gradul de urbanizare), factorii
naturali şi cultural-istorici, factori psihologici, educativi şi de civilizaţie, factorii organizatori şi politici, etc.
C. Conţinut Motto: Lumea este o carte, iar cei care nu călătoresc citesc doar o
pagină...
(Sf. Augustin Hippo
- filosof şi teolog – 354-430 d.H.)
1.1. Aspecte conceptuale ale turismului
Mulţi specialişti consideră turismul un fenomen specific epocii contemporane, dar primele încercări de
definire şi caracterizare a acestuia datează din secolul al XIX-lea. Chiar dacă sensul termenului pare uşor
de înţeles, sarcina de a defini fenomenul în sine s-a dovedit a fi una dificilă.
Etimologic, cuvântul „turism” provine din termenul englez „tour” (călătorie), sau „to tour”, „to make
a tour” (a călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor 1700, pentru a desemna acţiunea
de voiaj în Europa – în general şi în Franţa – în special. Ne referim aici la călătoria de studii („The Tour”)
dar şi de descoperiri noi, de perfecţionare a educaţiei, pe care o efectuau tinerii aristocraţi englezi în Europa,
aceasta consacrându-i ulterior ca „gentlemani”.
La rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez „tour“ (călătorie, plimbare, mişcare),
fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement. Termenul francez are
rădăcini şi mai adânci, el derivă din cuvântul grec „tournos“ şi, respectiv, din cel latin „turnus“ şi înseamnă
tot călătorie în circuit.
Din termenul „turism“ a derivat şi cel de „turist“, adică persoana care efectuează călătoria pentru
plăcerea proprie. La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a ajuns la o anumită uniformizare a terminologiei
privind turismul, astfel că, puteau fi regăsite, în multe limbi, cuvinte precum turism şi turist.
„Meritul” societăţii noastre contemporane este acela de a aduce turismul, altădată rezervat unor elite,
la îndemâna tuturor şi de a face din acesta un produs oferit „consumului de masă”1 .
Pornind de la premisa că turismul reflectă în principal călătoriile oamenilor în afara reşedinţei
obişnuite, definirea conţinutului acestuia aduce în discuţie aspecte precum: scopul călătoriei, distanţa şi
durata deplasării şi caracteristicile subiectului călătoriei (turistului). Majoritatea percep turismul ca o formă
de activitate specifică petrecerii timpului liber (avem conceptul de leisure în engleză)2.
Cel care a elaborat o definiţie a turismului – acceptată ulterior de un număr mare de teoreticieni, a fost
profesorul elveţian dr. W. Hunziker, acesta apreciind că: „Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene
care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi
deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare” (1940)3.
Alţi specialişti de talie mondială care şi-au adus contribuţia la clarificarea conceptului de turism sunt
K. Krapf, J. Krippendorf, R. Baretje, F.W. Ogilvie, A.J. Norval, ş.a.
Dictionnaire Touristique International (1969) conţine şi el o formulare interesantă cu privire la turism:
„Turismul reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea şi desfăşurarea unor
călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizaţii, societăţi sau
agenţii specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum şi industria care concură la
satisfacerea nevoilor turiştilor” şi tot în Dicţionarul turistic internaţional (1980) se precizează că „turismul
se distinge de călătorie prin aceea că implică pentru persoana în cauză, pe de o parte, alegerea deliberată
a ţintei, pe de alta, preocuparea exclusivă pentru satisfacerea plăcerii sale”.
Dacă judecăm turismul ca un sistem ce cuprinde regiunile generatoare de turişti (unde piaţa turistică
este dezvoltată), regiunile considerate destinaţii turistice (locurile şi zonele vizitate de turişti) şi zonele de
tranzit (unde anumite mijloace de transport sunt folosite pentru deplasarea turiştilor de la regiunile
generatoare la destinaţiile turistice şi înapoi), a devenit o practică comună printre specialişti să includă
1 Joël Raboteur, Introduction à l’économie du tourisme, L’Harmattan, Paris, 2000, p. 8 2 Halloway, J. Ch., Humphreys, C., Davidson, R., The Business of Tourism, eighth edition, Prentice Hall, Harlow, 2009, p. 6 3 Vezi W. Hunziker, Individual und Sozial Turisme in Westereuropäische Raun, Berne, 1940
destinaţiile turistice la industria turistică, iar celelalte două, la industria călătoriilor (travel industry)4.
Sintetizând, prin turism putem înţelege5:
- în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber călătorind în altă
localitate sau ţară, pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele
generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau tratament;
- în al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor şi serviciilor solicitate de
turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ şi în condiţiile protecţiei şi conservării resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în general.
Faptul că turismul evoluează rapid, îşi lărgeşte continuu sfera de activitate va imprima definiţiilor un caracter oarecum limitat, astfel că noţiunea de turism va trebui permanent actualizată, adaptată
schimbărilor, confruntată şi corelată cu activitatea practică, cu toate sectoarele economice cu care interacţionează6.
OMT (Organizaţia Mondială a Turismului) recomandă următoarele: „Turismul se referă la activităţile desfăşurate de persoane, pe durata călătoriilor şi sejururilor, în locuri situate în afara reşedinţei obişnuite,
pentru o perioadă consecutivă ce nu depăşeşte un an (12 luni), cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive. 7”
Din perspectiva acestei definiţii şi a normelor elaborate recent de Organizaţia Mondială a Turismului este considerat turist „orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara reşedinţei obişnuite pentru o
perioadă mai mică de 12 luni şi ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat”8.
Astfel, sunt consideraţi turişti persoanele care: 1. efectuează o călătorie de agrement (vacanţă, concediu); 2. se deplasează în staţiunile balneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbunătăţirii stării de
sănătate; 3. se deplasează în alte localităţi în scopul de a participa sau de a asista la competiţii sportive; 4. călătoresc în scopuri profesionale, adică participă la conferinţe internaţionale, reuniuni ştiinţifice
sau misiuni religioase etc.; 5. se deplasează în scopuri culturale. J. Halloway apreciază că turist este orice persoană care se angrenează în turism9. Care este însă diferenţa între turişti şi excursionişti? Turiştii sunt vizitatori temporari ce stau cel puţin 24 de ore în ţara vizitată având ca motive cele
enumerate mai sus, iar excursioniştii sunt vizitatori temporari ce călătoresc pentru propria plăcere şi stau mai puţin de 24 de ore în ţara vizitată.
Mai multe detalii asupra acestor concepte le regăsim în subcapitolul următor.
1.2. Forme ale activităţii turistice
În cadrul activităţilor turistice se pot identifica următoarele forme (vezi figura 1)10:
turismul intern (domestic tourism) – rezidenţii unei ţări care călătoresc în propria ţară;
turismul internaţional receptor (inbound/international-receptor tourism) – vizitarea unei ţări date de către non-rezidenţi;
turismul internaţional emitent (outbound/outgoing tourism) – rezidenţii unei ţări date care vizitează alte ţări.
4 J. Ch. Halloway, C. Humphreys, R. Davidson, The Business of Tourism, eighth edition, Prentice Hall, Harlow, 2009, p. 10 5 Puiu Nistoreanu, Economia turismului, teorie şi practică, Biblioteca digitală ASE, p. 3
(http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap1), accesat septembrie 2012 6 Rodica Minciu, Economia turismului, Ediţia a III-a, Editura Uranus, Bucureşti, 2005, p. 14 7 A se vedea OMT, Recommandations sur les statistiques du tourisme, Nations Unies, New York, 1993, p. 3-5 8 Ibidem, p. 7 9 J. Ch. Halloway, Taylor, N., The Business of Tourism, seventh edition, Prentice Hall, Harlow, 2006, p. 4 10 Rodica Minciu, Economia turismului, Ediţia a III-a, Editura Uranus, Bucureşti, 2005, p. 18
Figura 1.1.
Formele turismului
Aceste trei forme de bază se pot combina, rezultând alte trei forme derivate de turism:
turism interior – incluzând turismul intern şi turismul receptor;
turism naţional – incluzând turismul intern şi turismul emiţător;
turism internaţional – incluzând turismul receptor (incoming) şi turismul emiţător (outgoing). Legat de turismul internaţional vom mai aduce câteva clarificări11. Orice persoană aflată într-o călătorie între două sau mai multe ţări reprezintă un călător internaţional.
Dacă respectiva călătorie prezintă interes pentru turism, atunci ne referim la „vizitator”, care reprezintă conceptul de bază în ansamblul statisticilor turismului. Conform definiţiei oficiale a O.M.T., nu toţi călătorii sunt vizitatori. Astfel, în cadrul statisticilor, termenul de „vizitator internaţional” desemnează „orice persoană care vizitează o ţară, alta decât cea în care aceasta îşi are reşedinţa sa obişnuită, pentru o perioadă care să nu depăşească 12 luni şi al cărei motiv principal al vizitei este altul decât cel de a exercita o activitate remunerată în ţara vizitată”.
Cele două criterii avute în vedere pentru a face distincţia dintre vizitatori şi ceilalţi călători
internaţionali sunt12: reşedinţa şi motivaţia călătoriei.
- Criteriul reşedinţei (al rezidenţei) se referă la toate persoanele care nu îşi au locul lor de reşedinţă în
ţara vizitată, inclusiv cetăţenii unei ţări care locuiesc în mod permanent (îşi au domiciliul permanent) în
străinătate. Astfel, un cetăţean al unei ţări A, având reşedinţa în ţara B şi care vizitează ţara C, cheltuie banii
pe care i-a câştigat în ţara B şi este influenţat, în decizia de alegere a destinaţiei turistice, de eforturile de
promovare turistică a ţării C, vizând ţara B. Astfel, este normal ca acest turist să fie înregistrat, în statisticile
oficiale, după ţara sa de reşedinţă şi nu după naţionalitatea sa, în scopul de a putea cunoaşte cât mai precis
diferitele pieţe turistice şi transferurile de valută efectuate.
- Criteriul motivaţiei călătoriei stabileşte o distincţie clară între vizitatori şi persoanele care se
deplasează într-o ţară pentru a munci acolo şi pentru a fi retribuit pentru munca sa.
La aceste două criterii ar mai trebui adăugat şi un al treilea, respectiv ca perioada de şedere în ţara
vizitată, să nu depăşească 12 luni consecutive, depăşirea acestei perioade transformându-l pe vizitator (din
punct de vedere statistic) în rezident al acelei ţări.
Legat de durata voiajului, se sugerează posibilitatea înregistrării şi evidenţierii călătoriilor pe diverse
lungimi de intervale, în funcţie de necesităţile analizei. Corespunzător acestei fragmentări a duratei
călătoriei, unii autori propun şi noţiunea de vacanţier – pentru cei care realizează o călătorie de cel puţin 4
11 Ion-Dănuţ Jugănaru, Economia turismului, note de curs, Universitatea ”Ovidius” Constanţa, Facultatea de Ştiinţe Economice,
2009, p.6-7 12 Vellas, François, Economie et Politique du Tourisme International, 2e édition, Economica, Paris, 2007, p. 8-9
Turism intern Turism
emiţător
Turism receptor T
uri
sm
in
teri
or
Tu
rism
inte
rnaţio
na
l
Turism naţional
zile. Se face, în acest fel, o demarcaţie între turismul de week-end (1-3 zile) şi turismul de vacanţă.
Aşadar, vizitatorul internaţional reprezintă orice persoană care călătoreşte într-o altă ţară decât cea în
care îşi are reşedinţa, pentru mai puţin de 12 luni şi al cărui principal scop al călătoriei este diferit de
exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat. Turiştii internaţionali constituie una dintre cele două categorii de vizitatori internaţionali, alături de
excursionişti. Atunci când durata deplasării atinge sau depăşeşte 24 de ore, respectiv când vizitatorii petrec o noapte în ţara vizitată, aceştia sunt consideraţi a fi „turişti”, în timp ce aceia a căror deplasare durează mai puţin de 24 ore, deci fără a comporta o înnoptare, sunt consideraţi a fi „vizitatori de o zi” sau „excursionişti”.
Există o categorie de călători care nu trebuie incluşi în categoria de vizitatori internaţionali13 : a) Persoanele care intră sau ies dintr-o ţară ca imigranţi, inclusiv persoane care îi însoţesc sau li se
alătură; b) Persoanele cunoscute sub denumirea de „lucrători la graniţă”, care locuiesc în apropierea graniţei şi
lucrează în ţara învecinată; c) Diplomaţii, personalul consular şi membrii forţelor armate care călătoresc, din ţara lor de origine,
către ţara în care au fost repartizaţi, inclusiv personalul casnic care li se alătură sau îi însoţesc; d) Persoanele care călătoresc ca refugiaţi sau nomazi; e) Persoanele aflate în tranzit, care nu intră, formal, într-o ţară, prin controlul paşaportului, precum
pasagerii aflaţi în tranzit aerian, care rămân, pentru o scurtă perioadă, într-o anumită zonă a terminalului sau pasagerii transferaţi direct între aeroporturi sau terminale, ori pasagerii unei nave cărora nu li permite să debarce.
Turiştii internaţionali pot fi definiţi astfel: vizitatori temporari, care se află, pentru cel puţin 24 de ore, dar pentru mai puţin de 12 luni, în ţara vizitată şi pentru care motivele principale ale călătorie pot fi grupate în:
- loisir (petrecerea timpului liber), vacanţă, sănătate, religie, sport; - afaceri, familie, deplasări profesionale. Din această definiţie se poate remarca faptul că, termenul de turist nu se aplică doar „vacanţierilor”,
adică persoanelor plecate în vacanţă, incluzând, de exemplu, şi persoanele aflate în călătorii de afaceri. Vizitatorul de o zi sau excursionistul este acel vizitator (internaţional, în acest caz) care nu petrece
nicio noapte într-o unitate de cazare, colectivă sau individuală, în locul, respectiv ţara vizitată. În turismul internaţional, importanţa economică a excursioniştilor poate să fie foarte mare, îndeosebi
pentru micile ţări insulare, care primesc pasagerii navelor de croazieră. Atât timp cât respectivii vizitatori înnoptează la bordul navei, aceştia sunt înregistraţi, în principiu, în localitatea unde acostează navele, la rubrica „vizitatori de o zi” şi nu la „turişti”.
Pentru o destinaţie turistică (localitate, staţiune, ţară), mai importanţi decât vizitatorii de o zi sau excursioniştii sunt turiştii, care „consumă” mai multe servicii turistice, inclusiv cele de cazare, pentru cel puţin o noapte.
Activitatea turistică, datorită complexităţii şi multiplelor abordări pe care le suportă, se mai poate clasifica şi în funcţie de următoarele criterii:
a) după motivele călătoriei:
loisir, recreere şi vacanţă (odihnă);
vizite la rude şi prieteni;
afaceri şi motive profesionale;
tratament medical;
religie/pelerinaje;
alte motive.
Se recomandă utilizarea pentru turismul intern şi pentru cel internaţional a clasificării propuse în 1979
de ONU (vezi figura 1.2.).
Figura 1.2.
13 Ion-Dănuţ Jugănaru, Economia turismului, note de curs, Universitatea ”Ovidius” Constanţa, Facultatea de Ştiinţe Economice,
2009, p. 7
Clasificarea internaţională a călătorilor (după O.M.T.)
b) după gradul de mobilitate al turistului distingem:
turismul de sejur:
o lung/rezidenţial;
o mediu;
o scurt.
turismul itinerant (de circulaţie);
turismul de tranzit.
c) în funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii:
turismul particular;
turismul social;
turismul de masă.
d) după modul de angajare al prestaţiilor turistice distingem:
turismul organizat;
turismul neorganizat;
turismul mixt.
e) după vârsta participanţilor:
turismul pentru preşcolari;
turismul pentru elevi;
turismul pentru tineret (18-31 ani);
turismul pentru adulţi (31-60 ani);
turismul pentru vârsta a III-a.
1.3. Evoluţia turismului internaţional şi tendinţele actuale
Evoluţia turismului se caracterizează, la nivel mondial, printr-o tendinţă de creştere datorită influenţei
Încasările din turismul internaţional pe subregiuni
Modificările procentuale (%)
în preţuri constante de la un an la altul
Miliarde dolari
Ponderea
(%)
08/07 09/08 10/09 2009 2010
Mondial 1.7 -5.8 4.7 851 919 100
Europa -0.9 -6.7 -0.4 410.9 406.2 44.2
Europa de Nord -2.5 -4.0 -1.3 58.6 59.2 6.4
Europa de Vest -2.2 -7.1 1.5 143.8 142.0 15.5
Europa Centrală şi de Est 4.3 -8.0 -2.8 47.4 47.7 5.2
Europa de Sud şi Mediter. -0.6 -6.9 -1.1 161.3 157.4 17.1
Asia şi Pacific 4.6 -0.7 12.8 203.1 248.7 27.1
Asia de Nord-Est 8.2 1.9 15.9 101.2 122.4 13.3
Asia de Sud-Est -0.8 -7.4 14.4 53.5 68.0 7.4
Oceania 3.2 5.3 -0.6 33.5 39.4 4.3
Asia de Sud 7.7 -4.9 16.5 14.9 18.9 2.1
America 4.9 -9.9 5.0 166.2 182.2 19.8
America de Nord 6.9 -12.4 6.2 119.2 131.2 14.3
Caraibe -3.2 -5.3 2.1 22.6 23.6 2.6
America Centrală 0.3 -3.4 4.1 6.1 6.8 0.7
America de Sud 3.1 -0.3 1.2 18.3 20.6 2.2
Africa -2.5 -4.1 4.0 28.8 31.6 3.4
Africa de Nord -3.9 -4.7 3.6 9.9 10.0 1.1
Africa Subsahariana -1.8 -3.8 4.2 18.9 21.6 2.4
Orientul Mijlociu 5.5 0.8 14.4 42.0 50.3 5.5
Sursa: World Tourism Organization
OMT consideră că în anul 2020 numărul de sosiri din turismul internaţional va ajunge la 1,6 mld. Din
acest număr, 1,2 mld vor reprezenta călătoriile în ţările învecinate (regionale) şi 0.4 mld vor fi călătorii pe
distanţe lungi (inter-regionale) – vezi figura 1.4.
Figura 1.4.
Previziunea numărului de turişti pe zone de destinaţie
Sursa: World Tourism Organization
Asia de Est şi Pacific, Asia de Sud, Orientul Mijlociu şi Africa vor creşte cu peste 5% pe an, comparativ
cu media mondială de 4.1%. Mai multe regiuni vor creşte mai lent decât media mondială. Europa îşi va
menţine cea mai mare pondere din totalul sosirilor, deşi în timp aceasta a scăzut de la 60% în 1995 la 46%
în 2020.
Totalul sosirilor de turişti pe regiuni arată că, în 2020, primele trei regiuni receptoare vor fi: Europa
(717 milioane turişti), Asia de Est (397 milioane) şi America (282 milioane), urmate de Africa, Orientul
Mijlociu şi Asia de Sud.
Călătoriile pe distanţe lungi vor avea o tendinţă de creştere mai accentuată (5.4%/an) decât călătoriile
pe distanţe scurte (3.8%/an). Astfel, de la o pondere de 82% a călătoriilor pe distanţe scurte în anul 1995,
se va ajunge în 2020 ca acestea să deţină aproape 76% din piaţa turismului internaţional.
În privinţa încasărilor din turismul internaţional se apreciază atingerea sumei de 2000 mld USD în anul
2020. Astfel se apreciază ca se vor cheltui ~ 5 mld USD în fiecare zi în întreaga lume.
Referitor la piaţa europeană din care face parte şi România, WTO identifică următoarele tendinţe
macroeconomice care se vor manifesta în viitorul apropiat:
1. Se previzionează ca sosirile internaţionale de turişti să atingă 1,56 miliarde în 2020 cu o creştere
medie anuală de 4,1%. Se estimează că vor creşte călătoriile pe distanţe lungi (de la 18% la 24% în 2020)
în detrimentul călătoriilor inter-regionale.
2. Până în 2020 Europa Centrală şi de Est va atrage mai mulţi turişti decât ţările din Europa de Vest.
3. Sosirile internaţionale de turişti în Europa vor ajunge la 717 milioane în 2020, cu o creştere anuală
de 3%, sub media mondială de 4,1% fapt care va diminua cota de piaţă a Europei.
4. Franţa va rămâne cea mai importantă ţară receptoare de turişti din Europa (până în 2020 se va
ajunge la aproape 106 milioane de turişti internaţionali).
5. Cele 10 ţări balcanice vor ajunge să primească în 2020 până la 79 milioane turişti, 92% dintre ei
fiind atraşi de Grecia, Bulgaria, România şi Croaţia. Acest lucru se datorează unei creşteri anuale de 4,6%
în perioada 1995-2020.
6. Până în 2020, 346 milioane de turişti vor vizita zona Mediteranei (reprezentând 22% din totalul
mondial al sosirilor).
Alte tendinţe care se vor manifesta în perioada următoare ar putea fi:
creşterea rapidă a numărului de „low cost airlines” va avea ca efect creşterea călătoriilor
intraregionale;
consolidarea tour-operatorilor europeni va continua prin „înghiţirea” operatorilor de dimensiuni
medii lăsând marii operatori şi micii operatori specializaţi să deservească piaţa;
tendinţa de creştere, în societăţile vestice, a numărului persoanelor în vârstă, a ratei divorţurilor, a
familiilor monoparentale şi a căsătoriilor la vârste mai înaintate şi a respectului faţă de natură;
creşterea în importanţă a culturii. cultura reprezintă o componentă a călătoriei la peste 60% dintre
turiştii europeni.
Pe lângă aceste previziuni de natură pur economică sunt necesare şi anumite previziuni de natură
social-psihologică pentru a putea înţelege nevoile/dorinţele noilor turişti şi a veni în întâmpinarea lor cu
produse şi servicii care să satisfacă întocmai aşteptările acestora.
OMT identifică tendinţele care se vor manifesta, în acest sens, pe piaţa europeană15:
turismul este promovat de către guverne mai mult pentru profiturile economice obţinute decât
pentru beneficiile sociale şi îmbunătăţirea calităţii vieţii;
creşterea concurenţei între destinaţiile de vacanţă şi alte forme de petrecere a timpului liber;
creşterea importanţei internetului ca mijloc de promovare şi vânzare;
parcurile de distracţii tematice vor deveni din ce în ce mai populare prin oferirea unei game largi
de atracţii şi facilităţi într-o zonă relativ compactă;
introducerea monedei unice euro are ca principal rezultat creşterea numărului de călătorii
intraregionale.
1.4. Factori de influenţă ai fenomenului turistic
Industria turistică este acea parte a economiei, alcătuită dintr-o sumă de activităţi sau mai multe ramuri
a căror funcţie comună este satisfacerea nevoilor turiştilor. În Dictionary of Travel, Tourism and Hospitality
avem următoarea definiţie a industriei turistice: ”termen ce descrie firmele şi locaţiile care oferă atracţii,
facilităţi şi servicii pentru turişti. Activităţile economice sunt grupate în industrii în funcţie de produsele
lor. (...) acea parte a economiei care are ca funcţie de bază îndeplinirea nevoilor turiştilor16”.
15 Puiu Nistoreanu, Economia turismului, teorie şi practică, Biblioteca digitală ASE,
(http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap1), p. 11-12 16 Medlik, S., Dictionary of Travel, Tourism and Hospitality, third edition, Oxford:Butterworth-Heinemann, 2003, p. 166
Din industria turistică fac parte sectoarele17:
- cazare şi alimentaţie (în conformitate cu structurile consacrate, grupa “Hoteluri şi restaurante”):
hoteluri, moteluri, case de oaspeţi, ferme, vase de croazieră, vile, castele, camping-uri, proprietăţi
time-share, reşedinţe secundare, restaurante (clasice, cu specific, fastfood), baruri, cafenele;
- transport: sectorul comercial reprezentat de linii aeriene, curse navale, căi ferate, autocare, firme de
închiriat automobile, operatori de taximetrie şi sectorul noncomercial constituit din automobile proprietate
personală, aeronave proprii, iahturi;
- organizatorii de călătorii: agenţii de voiaj şi touroperatori;
- atracţii-agrement: elemente naturale (forme de relief, grădini, parcuri, lacuri etc.) şi
construite - catedrale, castele, monumente, muzee, galerii de artă, teatre, parcuri de distracţie, facilităţi
sportive, cazinouri precum şi festivaluri şi evenimente cultural artistice;
- organizatorii/administratorii destinaţiilor: oficii de turism naţionale, regionale, locale.
Turismul evoluează sub influenţa unui număr mare de factori18 , ce acţionează în mod global sau parţial,
asupra unei forme sau componente a activităţii turistice. Factorii respectivi participă în diferite proporţii la
determinarea fenomenului turistic, în funcţie de conţinutul lor specific, de momentul şi locul impactului.
Pe de altă parte, intercondiţionalităţile acestor factori, simultaneitatea acţiunii lor potenţează efectul final,
făcând, astfel, dificilă descifrarea aportului fiecăruia dintre ei.
Ca factorii reprezentativi, cu influenţă decisivă asupra dezvoltării turismului, trebuie menţionaţi:
veniturile populaţiei, preţurile şi tarifele, oferta turistică, progresul tehnic, creşterea demografică şi timpul
liber. Factorii psiho-sociologici cu cea mai mare influenţă asupra turismului sunt: moda, tradiţiile, dorinţa
de cunoaştere, instruire.
Pentru a putea fi cuantificate influenţele acestor factori, este necesară structurarea lor în categorii
relativ omogene. Există numeroase modalităţi de clasificare a determinanţilor turismului, precum şi de
evaluarea a mărimii şi sensului acţiunii acestora. Le vom prezenta pe cele mai importante.
După durata acţiunii lor în timp:
Factori cu acţiune permanentă sau de durată: creşterea dimensiunilor timpului liber,
modificarea veniturilor, micşorarea demografică;
Factori sezonieri cu acţiune ciclică: succesiunea anotimpurilor, activitatea în agricultură;
Factori endogeni se referă la modificările din conţinutul activităţii turistice: lansarea de noi produse, diversificarea gamei serviciilor oferite, nivelul tarifelor şi facilităţilor de preţ, pregătirea personalului şi dotarea cu forţă de muncă. În raport cu orientarea influenţei lor asupra celor două laturi corelative ale pieţei:
Factori ai cererii turistice: venituri, urbanizare, timp liber;
Factori ai ofertei: diversitatea şi calitatea serviciilor, costul prestaţiilor, condiţiile naturale, baza materială;
Factori ai confruntării cerere-ofertă: distribuţia agenţiilor de voiaj, calitatea infrastructurii, circulaţia monetară, sistemul legislativ.
Există şi alte modalităţi şi criterii de clasificare a factorilor de influenţă ai turismului, ce pot fi utilizate în funcţie de scopurile analizelor. Este important să fie înţeles faptul că aceşti factori acţionează simultan, cu
17 Daniela Turcu, Janeta Weisz, Economia Turismului, Editura Eurostampa, Timişoara, 2008, p. 7 18 Rodica Minciu, Economia Turismului, ediţia a III-a, revizuită şi adăugită, Ed. Uranus, Bucureşti, 2005, p.39-49
intensităţi diferite, în anumite perioade de timp, fiind foarte dificilă separarea şi cuantificarea exactă a influenţei fiecăruia.
În continuare sunt prezentaţi câţiva dintre cei mai importanţi factori determinanţi ai turismului19: a. Veniturile populaţiei Majoritatea specialiştilor din domeniu apreciază experienţa veniturilor ca fiind principala condiţie
pentru manifestarea cererii turistice. Acest indicator exprimă, în mod sintetic, nivelul de dezvoltare economică şi socială al unei ţări sau
regiuni, sau indirect, posibilităţile populaţiei respective pentru practicarea formelor de turism, suportul material al dezvoltării turismului. De regulă, nivelul de dezvoltare economică-financiară se măsoară prin nivelul produsului naţional brut (PIB) pe locuitor.
Veniturile populaţiei au ca destinaţie, în primul rând, satisfacerea unor nevoi vitale ale oamenilor, reprezentând aşa-numitul “consum obligatoriu”, ce are dimensiuni relativ constante, deoarece este determinat de caracterul cvasilimitat al nevoilor fiziologice ale indivizilor. In al doilea rând, disponibilităţile băneşti ale populaţiei sunt cheltuite pentru satisfacerea unor cerinţe legate de satisfacerea unui anumit grad de confort şi abia în ultimă instanţă, restul disponibilităţilor băneşti se alocă pentru obţinerea unor bunuri şi servicii legate de petrecerea timpului liber. Odată cu creşterea globală a veniturilor sale, partea destinată acoperirii nevoilor fundamentale ale fiecărui individ scade relativ, devenind, astfel, mai mari, disponibilităţile băneşti pentru aşa-numitele “consumuri libere”.
Staticianul german Ernst Engel a demonstrat cu rigoare ştiinţifică existenţa unor legităţi în repartizarea
veniturilor pe diferite categorii de necesităţi, precum şi în modificarea structurii acestor nevoi în funcţie de
variaţia veniturilor. Conform acestora, cheltuielile pentru turism se află în corelaţie directă cu evoluţia
veniturilor, iar variaţia lor este, de regulă, mai amplă. Cu alte cuvinte, o creştere a veniturilor băneşti, într-o
anumită proporţie, ar conduce la o sporire, într-o proporţie mai mare sau cel puţin egală, a cheltuielilor
pentru turism.
Influenţa veniturilor asupra turismului este atât cantitativă, întrucât conduce la modificarea numărului
de turişti şi de zile-turist, dar şi calitativă, determinând alegerea unor destinaţii mai îndepărtate, a unor
structuri de primire turistică de categorii superioare, opţiunea pentru anumite tipuri de mijloace de transport,
etc.
Măsurarea influenţei veniturilor asupra cererii sau consumului turistic se poate realiza utilizând
coeficientul de elasticitate ( Ev) , potrivit relaţiei:
Ev = V
V:
C
C (1.1)
unde:
C = cererea sau consumul turistic;
V = veniturile;
∆ = variaţia
Prin valorile luate (situate, de regulă, între + 1,2 şi + 1,4), coeficientul de elasticitate indică o legătură
directă şi puternică între modificarea veniturilor populaţiei şi cea a cererii/ consumului turistic.
b. Preţurile şi tarifele
Acestea reprezintă un alt important factor determinant al evoluţiei turismului. Datorită complexităţii
activităţii turistice, influenţa preţurilor şi tarifelor se desfăşoară pe mai multe planuri. Acţiunea acestora pot
viza ansamblul produsului turistic sau numai una (ori mai multe) dintre componentele sale : transport,
cazare, alimentaţie, agrement. Preţurile şi tarifele se stabilesc în raport cu destinaţia turistică, respectiv cu zona, cu perioada de pe
parcursul anului (în funcţie de sezon), cu categoria de confort a structurilor de primire turistică sau a mijloacelor de transport utilizate, etc.
19 Ion-Dănuţ Jugănaru, Economia turismului, note de curs, Universitatea Ovidius Constanţa, Facultatea de Ştiinţe Economice, 2009,
p.9-12
În general, preţurile şi tarifele mai ridicate limitează accesul la serviciile turistice, conducând la scăderea numărului de turişti şi de zile-turist, la reducerea duratei medii a sejurului şi a gamei de servicii turistice achiziţionate de turişti. Pe de altă parte, preţurile şi tarifele mai reduse stimulează, în general, cererea pentru anumite categorii de turişti.
În practică, relaţia dintre preţuri/tarife şi dezvoltarea turismului este mult mai complexă, existând şi situaţii de reacţii adverse, cum ar fi situaţia în care, tarife scăzute ori reducerea drastică a acestora să genereze neîncrederea turiştilor în calitatea serviciilor, ceea ce conduce la refuzul acestora de a cumpăra asemenea produse sau servicii.
Comensurarea influenţei preţurilor şi tarifelor asupra turismului se realizează utilizând coeficientul de elasticitate Ep, potrivit relaţiei:
Ep = P
P
C
C : (1.2)
unde: P = preţul; C = cererea; ∆ = variaţia
Coeficientul de elasticitate ia, de regulă, valori negative, ca expresie a reacţiei contrare a celor două fenomene, şi mai mici decât -1. Explicaţia acestei sensibilităţi mai reduse a turismului faţă de preţuri constă în faptul că variaţiile de preţ sunt mai puţin spectaculoase, acestea afectează mai uniform categoriile de consumatori, clientela este mai fidelă faţă de anumite destinaţii turistice, se manifestă o anumită rigiditate a obiceiurilor de consum ş.a.
Reacţia consumatorului de produse şi servicii turistice poate fi influenţată, însă şi de modificări ale preţurilor sau tarifelor produse pe alte pieţe decât cea turistică (autovehicule, carburanţi, echipamente, etc.)
c. Oferta turistică reprezintă un factor cu influenţă directă asupra consumului turistic. Aceasta cuprinde
resursele turistice naturale şi antropice, echipamentele, forţa de muncă şi produsele turistice, componente ce exercită o mare forţă de atracţie asupra fluxurilor turistice.
Existenţa acestor resurse turistice este esenţială pentru dezvoltarea turistică a unei localităţi sau a unei zone. Sunt, însă, numeroase situaţii în care, resurse mai modeste, având valoare turistică mai redusă, au devenit mai atractive pentru turişti, prin calitatea superioară a prestaţiilor, prin dotări şi amenajări corespunzătoare, care să favorizeze practicarea unor forme de turism mai puţin dependente de cadrul natural (turismul de afaceri, de cumpărături, de recreare, etc.).
d. Progresul tehnic influenţează gradul de mobilitate a populaţiei, favorizând deplasarea în scop
turistic, dar acţionează şi asupra altor fenomene, precum: urbanizarea, industrializarea, calitatea mediului înconjurător, acestea acţionând, la rândul lor, asupra dezvoltării turismului.
Deosebit de importantă este influenţa dezvoltării transporturilor asupra turismului. Orice manifestare vizând perfecţionarea căilor şi mijloacelor de transport, precum şi a gradului de dotare cu automobile, determină variaţii ale mişcării turistice.
De asemenea, progresul tehnic acţionează şi asupra dotării cu echipamente şi utilaje mai performante
a structurilor de primire turistică având funcţii de cazare, alimentaţie publică, agrement sau tratament,
precum şi asupra activităţii agenţilor de turism (prin utilizarea sistemelor de rezervare computerizată, a
comunicării prin internet, etc.)
e. Procesul de urbanizare determină o serie de mutaţii în structura nevoilor populaţiei, influenţând direct
şi evoluţia turismului. Dincolo de avantajele urbanizării asupra dezvoltării economice şi creşterii calităţii
vieţii, aceasta provoacă şi o serie de efecte negative, precum poluarea mediului şi creşterea solicitării nervoase
a locuitorilor, în special în marile oraşe. Apare, astfel, nevoia de „evadare” din aceste aglomeraţii urbane, spre
zone nepoluate, linişte, pentru odihnă, recreare, distracţie, îndeosebi la sfârşit de săptămână, dar şi în
perioadele de vacanţe sau concedii.
f. Evoluţia demografică, respectiv dinamica populaţiei şi unităţile ce intervin în structura acestora, pe
vârste, profesii, medii, etc., influenţează în mod direct dezvoltarea turismului.
Astfel, prin creşterea numărului de locuitori, se creează premisele sporirii numărului de turişti
potenţiali. In privinţa structurii pe vârste a populaţiei, trebuie subliniată participarea în proporţii diferite, a
grupelor de vârstă, la mişcarea turistică. Fenomenul îmbătrânirii populaţiei, creşterea duratei medii a vieţii,
a condus la sporirea numărului persoanelor de „vârsta a treia”, adică a acelor persoane cu cele mai mari
disponibilităţi de timp liber. Dacă aceştia dispun şi de venituri importante, aşa cum se întâmplă în ţările
occidentale, unde pensiile medii ating valori ridicate, acest segment de populaţie devine o clientela ideală
pentru activităţile turistice.
Şi distribuţia populaţiei pe categorii socio-profesionale prezintă importanţă deosebită pentru
determinarea fenomenului turistic. Studiile au demonstrat că segmentele de populaţie cu nivel superior de
pregătire, precum şi întreprinzătorii (patronii) manifestă mai multă înclinaţie către consumul turistic, atât
datorită unei percepţii deosebite asupra semnificaţiei călătoriilor, dar şi pentru că dispun de mijloace băneşti
necesare. La cealaltă extremă se poziţionează lucrătorii agricoli şi locuitorii din mediul rural, atât, datorită
structurii anului de producţie agricolă, cât şi ca urmare a gradului mai scăzut de pregătire şi a unei alte
ierarhizări a nevoilor din partea acestora.
g. Un factor determinant al evoluţiei turismului de importanţă deosebită este timpul liber. Evoluţiile
acestuia condiţionează manifestarea cererii pentru consumul produselor turistice.
De-a lungul timpului, în ultimele decenii, datorită progreselor înregistrate în activitatea economică, a
avut loc şi o continuă diminuare a duratei zilei şi a săptămânii de lucru, precum şi creşterea duratei
concediului de odihnă plătit, care, în majoritatea ţărilor lumii (cu unele excepţii, în special Japonia şi SUA)
este de cca 30 zile/an.
Turismul, ca modalitate plăcută de petrecere (ocupare) a timpului liber, se poate practica în special la
sfârşit de săptămână şi în perioadele de concedii sau vacanţe.
h. Acţiunile guvernamentale şi facilităţile acordate de organizatorii de turism pot îmbrăca următoarele
forme:
- legislaţia în domeniul turismului (care poate îngrădi sau stimula călătoriile);
- acordurile internaţionale;
- alinierea la sistemele consacrate de clasificare a hotelurilor;
- formalităţile la frontieră;
- sistemul de acordare a vizelor;
- organizarea agenţiilor de voiaj.
Toţi aceşti factori se intercondiţionează între ei, pot într-o anumită perioadă de timp, să aibă un impact
mai mare sau mai mic asupra industriei turistice. Potenţarea efectului unui anumit factor este funcţie de o
multitudine de alţi factori interni sau externi, direcţi sau indirecţi, astfel că o analiză temeinică a lor trebuie
să aibă în vedere aceste corelaţii dintre ei. Pentru obţinerea de rezultate optime, operatorii din turism trebuie
să ţină cont atât de mediul intern, cât şi de cel extern în care activează, şi, evident, de necesităţile, dorinţele,
gusturile şi preferinţele potenţialilor turişti.
Mai subliniem şi faptul că turismul, ca industrie, este extrem de sensibil la fluctuaţiile economiei
mondiale20. Instabilitatea politică sau terorismul constituie frâne puternice pentru dezvoltarea turismului în
ţările respective, sau în regiunea respectivă.
20 Sheela, A, M. (2007), Economics of Hotel Management, New Age International, p.28
D. Întrebări de verificare a cunoştinţelor, teste grilă, comentarii
6. Precizaţi care este tipologia voiajelor utilizând următoarele criterii: originea turiştilor, modalitatea de
comercializare a vacanţelor, gradul de mobilitate a turistului, frecvenţa de manifestare a cererii, tipul
mijlocului de transport, motivaţia călătoriei, caracteristicile socio-economice ale cererii.
***
1. Definiţia turismului ca fiind ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare aparţine lui:
a. O. Snack; b. W. Hunziker; c. K. Krapf;
d. P. Kotler. 2. Factorii ce influenţează dezvoltarea turismului în funcţie de direcţia de acţiune sunt clasificaţi în:
a. exogeni şi endogeni; b. primari şi secundari; c. economici şi tehnici; d. sociali şi demografici.
3. Noţiunea de excursionist este definită ca: a. cel care petrece cel puţin o noapte în locul vizitat; b. turist; c. vizitator de o zi; d. toate cele de mai sus.
4. În funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii, turismul se poate clasifica în: a. turism particular, social şi de masă; b. turism organizat, neorganizat şi mixt; c. turism de sejur, itinerant şi de tranzit; d. turism lung, mediu şi scurt.
5. După gradul de mobilitate al turistului distingem: a. turism particular, social şi de masă; b. turism organizat, neorganizat şi mixt; c. turism de sejur, itinerant şi de tranzit; d. turism lung, mediu şi scurt.
6. Creşterea dimensiunilor timpului liber şi modificare veniturilor populaţie constituie factori de influenţă ai turismului ce intră la următoarea categorie:
a. factori sezonieri cu acţiune ciclică; b. factori cu acţiune permanentă şi de durată; c. factori conjuncturali; d. factori ciclici.
7. Turismul receptor (inbound tourism) cuprinde: a. non-rezidenţii care călătoresc în ţara dată; b. rezidenţii unei ţări date care călătoresc doar în interiorul acesteia; c. rezidenţii unei ţări date care călătoresc în alte ţări;
d. nici o variantă nu e corectă. 8. Turismul emitent (outbond tourism) cuprinde:
a. rezidenţii unei ţări date care călătoresc doar în interiorul acesteia; b. rezidenţii unei ţări date care călătoresc în alte ţări; c. non-rezidenţii care călătoresc în ţara dată; d. nici una din cele de mai sus.
9. Turismul intern este sinonim cu: a. turismul receptor; b. turismul naţional; c. domestic tourism; d. inbound tourism.
10. Turismul naţional include: a. turismul intern şi turismul emiţător; b. turismul intern şi turismul receptor;
c. turismul emiţător şi turismul receptor;
d. turismul internaţional receptor.
11. Evoluţia turismului internaţional se poate aprecia prin acţiunea următorilor indicatori:
a. sosirile/plecările de turişti;
b. încasările/cheltuielile din turismul internaţional;
c. doar sosirile/plecările de turişti;
d. doar încasările/cheltuielile din turismul internaţional.
12. OMT consideră că în anul 2020 numărul de sosiri din turismul internaţional va ajunge la:
a. 1,6 mld.;
b. 1,5 mld.;
c. 1,3 mld;
d. 2 mld.
13. Totalul sosirilor de turişti pe regiuni arată că, în 2020, primele trei regiuni receptoare vor fi:
a. Europa, Asia de Est şi America;
b. Europa, Africa şi America;
c. Europa, Orientul Mijlociu şi America;
d. Europa, Asia de Sud şi America.
14. Influenţa veniturilor asupra turismului:
a. este atât cantitativă, cât şi calitativă;
b. este cantitativă;
c. se poate realiza utilizând coeficientul de elasticitate;
d. este calitativă.
15. Preţurile şi tarifele pot influenţa:
a. ansamblul produsului turistic;
b. nu pot influenţa componentele produsului turistic;
c. una sau mai multe din componentele produsului turistic;
d. nici un răspuns nu e corect.
Comentaţi următorul text:
„Orice încercare de a defini turismul şi a-i descrie pe deplin scopul trebuie să ia în
considerare diferitele grupuri care sunt implicate în, şi sunt afectate de această
industrie. Perspectivele lor sunt esenţiale pentru fundamentarea unei definiţii
comprehensive a turismului. Pot fi identificate patru perspective asupra turismului:
1. Turistul. Turistul caută experienţe şi satisfacţii fizice şi psihice variate. Natura
acestora vor determina în mod hotărâtor destinaţiile alese şi activităţile care îi fac
plăcere.
2. Furnizorii de bunuri şi servicii pentru turism. Oamenii de afaceri văd turismul ca
o oportunitate de a face profit prin oferirea de bunuri şi servicii cerute pe piaţa
turistică.
3. Guvernul ţării gazdă. Politicienii văd turismul ca pe un factor al bunăstării în
economia pe care o guvernează. Perspectiva lor este legată de veniturile pe care
cetăţenii le pot obţine din această afacere. Ei iau în considerare şi veniturile din
schimburile valutare ale turismului internaţional ca şi taxele colectate de la turiştii
care cheltuiesc bani în ţara gazdă, direct sau indirect. Guvernul poate juca un rol
activ în politica turistică, dezvoltare, promovare şi implementare.
4. Comunitatea gazdă. Comunitatea locală vede turismul, de obicei, ca un factor
cultural şi generator de locuri de muncă. Important pentru acest grup este, spre
exemplu, efectul interacţiunii dintre numărul mare de vizitatori şi rezidenţi. Acest
efect poate fi benefic, negativ sau ambele.
Ca urmare, turismul poate fi definit ca ansamblul proceselor, activităţilor şi
rezultatelor ce provin din relaţiile şi interacţiunile dintre turişti, ofertanţii de
produse turistice, guvernele ţărilor gazdă, comunităţile locale şi mediile
înconjurătoare, care sunt implicate în atragerea şi găzduirea turiştilor.”
(Charles R. Goeldner, J. R. Brent Ritchie (2006), Tourism: principles, practices,
philosophies, tenth Edition, John Wiley & Sons, Hoboken, New Jersey, p.5)
E. Rebus21
1.
1.
2. 3.
2.
3.
4.
5.
4.
5.
Orizontal
1. Organizaţia Mondială a Turismului – abreviere.
2. Formă de turism ce cuprinde non-rezidenţii care călătoresc în ţara dată.
3. Formă de turism ce cuprinde rezidenţii unei ţări care călătoresc în propria ţară.
4. Vizitator de o zi.
5. World Travel and Tourism Council – abreviere.
Vertical
1. Ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp
cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare.
2. Formă de turism ce cuprinde rezidenţii unei ţări date care călătoresc în alte ţări.
3. Orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara reşedinţei obişnuite pentru o perioadă mai mică de 12 luni
şi ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat.
4. Persoană stabilită temporar în alt loc decât ţara al cărei cetăţean este.
5. Formă de turism ce include turismul intern şi cel emiţător
21 Imaginea din fundalul rebusului a fost descărcată de pe http://office.microsoft.com/en-us/images/similar.aspx#ai:MC900413614|
