CAP. XVII PERSONALITĂŢI IGRIŞENE După cum arătam în „Studiul” de la Cap. VI, pe parcursul secolului XX, 144 de igrişeni au făcut studii superioare în diverse specializări. Era de neconceput ca între atâţia igrişeni care s-au dedicat acestor studii, să nu apară şi unele vârfuri, adică oameni de excepţie. Voi căuta să prezint în acest capitol pe cei mai renumiţi dintre igrişenii cu care ne mândrim. ACAD. PROF. DR. IOAN I. MUNTEANU

S-a născut în 23 iunie 1938, în Igriş, jud. Timiş, din părinţi ţărani, Ioan şi Veturia.Urmează cursurile şcolii primare din Igriş, între anii 1945-1951, iar gimnaziul şi studiile liceale în Timişoara, la Liceul nr.5, fost Liceul „Vincenţiu Babeş”. Pe parcursul întregii perioade de şcolarizare a obţinut premiul întâi. Urmează apoi cursurile Facultăţii de Medicină Generală din Timişoara, pe care le absolveşte în anul 1961, cu media 10 (zece). Se căsătoreşte în anul 1971 cu ing. Gheorghina Deheleanu absolventă a Facultăţii de Construcţii din Timişoara şi au două fete. Pe Ioana-Artemis-Gabriela, absolventă a Universităţii din Heidelberg, având profesia de medic psihiatru şi pe Laura-Veturia-Cătălina, absolventă a Uni-

versităţii din Heidelberg, având profesia de medic ginecolog. Activitate didactică şi profesională : 1958-1960 – extern prin concurs 1960-1961 – intern prin concurs 1961-1963 – secundar în specialitatea obstetrică/ginecologie; ca intern şi secundar şi-a desfăşurat activitatea în clinicile de chirurgie pediatrică, pediatrie, cbstetrică/ginecologie, chirurgie generală, urologie, interne şi boli infecţioase 1963-1967 – preparator universitar 1967-1980 – asistent universitar la disciplina Obstetrică/Ginecologie 1966 – medic specialist obstetrică/ginecologie 1972–OBŢINEREA TITLULUI DE DOCTOR ÎN MEDICINĂ CU TEZA: „UTERUL CICA- TRICEAL DUPĂ CEZARIANĂ; CERCETĂRI CLINICE, RADIOLOGICE ŞI EX- PERIMENTALE” 1973 – medic primar obstetrică/ginecologie 1973 – curs de perfecţionare la Clinica Giuleşti (Bucureşti, Prof. Dr. P. Sârbu) în probleme de sterilitate, infertilitate. 1976 – perfecţionare la Institutul Oncologic (Cluj-Napoca, Prof. Dr. I. Chiricuţă) 1978 – perfecţionare la Center for Microsurgery Academic Hospital St. Rafael (Prof. Dr. J. Brosens), Leuven, Belgia. 1980-1990 – şef lucrări 1980-1987 – şeful Clinicii I de Obstetrică/Ginecologie din 1987 – şeful Clinicii Universitare de Obstetrică/Ginecologie „Bega” din 1990 – Profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie, Timişoara 20 decembrie 2004 ACADEMIA ROMÂNĂ, ÎN ŞEDINŢĂ FESTIVĂ ÎL PRIMEŞTE CA MEMBRU PE PROF. DR. IOAN MUNTEANU. Activitate ştiinţifică : A publicat 17 cărţi de specialitate, din care amintim:

- „Tratat de patologie chirurgicală”, vol. VII, Editura Medicală, Bucureşti, 1983, 854 pag. ; - „UTERUL CICATRICEAL DUPĂ CEZARIANĂ” distinsă în 1987 cu PREMIUL

ACADEMIEI ROMÂNE „GHEORGHE MARINESCU”, Editura FACLA, Timişoara, 1985, 195 pag.;

- „Perinatal Perspectives – Caring for Heigh Risk Fetus and Mother”, 1990, Editura Albert Szent Gyorgyi, Szeged, Ungaria, 573 pag. ;

- „Elemente de planificare familială”, Editura Mirton Timişoara, 1992, 94 pagini - „MATERNAL-FETAL RISK IN GESTOSIS, PREECLAMPSIA AND PREGNANCY INDUCED HYPER-

TENSION”, I. MUNTEANU, E.T. RIPPMANN, N. HRUBARU, CIC EDIZIONI INTERNAZIONALI, ROMA, 1996, 531 pag.

- „Increasingly Safe and Successful Pregnancies. Focus EPH Gestois, International Congress Series 1107, Excerpta Medica, Elsevier 1996, Amsterdam, Lausanne, New York, Oxford, Shannon, Tokyo, 415 pag.; - „Honorary Membres of the Romanian Society of Obstetrics and Gynecology”, Editura Dinamis

Print Timişoara, 1996, 54 pag.; - „Gerontologie” vol.I şi II, Editura Dinamis Print Timişoara, 1996, 738 pag.; - „Recent Advances on the Pathophysiology of Pregnancy”, Hakone, Japonia, 1997, 408

pag. ; - „Medicul salvării”, ediţia II-a, Editura Mirton, Timişoara, 1997, 555 pag.

Funcţii şi titluri deţinute în conducerea unor societăţi naţionale şi internaţionale - 1973-1980 Secretar al USSM Timiş, secţia Obstetrică/Ginecologie - 1980-1990 Vicepreşedinte al USSM Timiş - 1989-1993 Vicepreşedinte a Societăţii de Obstetrică/Ginecologie din România - din 1992 Preşedinte al Asociaţiei Ştiinţifice „Timişoara Medicală-Societatea de

Ginecologie - 1993 PREŞEDINTE AL CELUI DE AL XI-LEA CONGRES NAŢIONAL DE

OBSTETRICĂ/GINECOLO-GIE CU PARTICIPARE INTERNAŢIONALĂ, TIMIŞOARA, ROMÂNIA - din 1993 PREŞEDINTE AL SOCIETĂŢII DE OBSTETRICĂ/GINECOLOGIE DIN ROMÂNIA - din 1995 MEMBRU TITULAR AL ACADEMIEI DE STIINŢE MEDICALE DIN ROMÂNIA - 1995-1996 PREŞEDINTE AL SOCIETĂŢII INTERNAŢIONALE PENTRU STUDIUL FIZIOPATOLO-

GIEI SARCINII, O.G. GESTOIS, BASEL, ELVEŢIA - 1996 PREŞEDINTE AL CONGRESULUI INTERNAŢIONAL AL SOCIETĂŢII PENTRU STUDIUL

FIZIOPATOLOGIEI SARCINII, O.G. GESTOIS, TIMIŞOARA, ROMÂNIA - 1996 Nominalizare în „Who´s Who”, Actualitatea Medicală, an III, nr.14 (70), 5 apr. - din 1997 Preşed. şi Membru fondator al Soc. Române de Reproducere Umană Asistată - din 1997 PREŞEDINTE AL COLEGIULUI MEDICILOR ŞI FARMACIŞTILOR DIN ROMÂNIA,

DEPARTAMENTUL OBSTETRICĂ/GINECOLOGIE - NOMINALIZARE ÎN „WHO´S WHO OF THE WORLD” 1997, 1998, 1999 – S.U.A. - Nominalizat în International Biographical Association, Cambridge, Anglia, 1999 –

Diploma şi Medalia „Om de Ştiinţă al secolului XX” Membru al următoarelor societăţi internaţionale : - 1985 Membru al Societăţii Internaţionale de Studiu a Hipertensiunii în Sarcină, Dallas,

SUA - 1988 Membru al Uniunii Medicale Balcanice, Atena, Grecia - 1990 Membru al Societăţii Europene de Endoscopie Gin ecologică - 1994 MEMBRU DE ONOARE AL SOCIETĂŢII MAGHIARE DE OBSTETRICĂ/GINECOLOGIE

- 1995-1996 PREŞEDINTE AL INTERNATIONAL SOCIETY FOR THE STUDY OF PATHO-PHYSIOLOGY OF PREGNANCY, BASEL, ELVEŢIA

- 1996 MEMBRU IN CONSULTING COMMITTEE, INTERNATIONAL SOCIETY FOT THE STUDY OF PATHOPHYSIOLOGY OF PREGNANCY, BASEL, ELVEŢIA

- 1996 MEMBRU AL ACADEMIEI DE ŞTIINŢE DIN NEW YORK, S.U.A. - 1996 MEMBRU IN EUROPEAN SOCIETY OF HUMAN REPRODUCTION AND EMBRYOLOGY

(ESHRE), BELGIA - 1997 Membru in World Society of Labor and Delivery, Israel Membru al următoarelor asociaţii profesionale internaţionale : - Membru şi reprezentant al României în Federaţia Internaţională de Obstetrică/Ginecologie

(FIGO) - şi International Association of Supporters of FIGO (SOFIGO) - Reprezentant al României la Union Profesionelle Internationale de Ginecologues et

Obstetriciens (UPIGO), Parlamentul Europei, Strassbourg, 1992 - Reprezentant în anul 1992 din partea României în Union Europeene des Medicins Specialists

(UEMS) - Reprezentant din partea României în European Board of Gynaecology and Obstetrics (EBGO) - Reprezentant al României în Extended European Board of Gynaecology and Obstetrics

(EEBGO) şi în European Asociation of Obstetrics and Gynaecology (EAGO) - Nominalizat ca membru în „Expert Advisory on Maternal & Perinatal Health & Obstetrics,

Federa-ţia Internaţională de Obstetrică/Ginecologie (FIGO) PREMIERE NATIONALE : - - 1992 Primele intervenţii chirurgicale laparoscopice în ginecologie, în colaborare cu Clinica de Ginecologie din Heidelberg, Germania; - 1992 Primele operaţii plastice mamare cu proteză, în colaborare cu Clinica de Ginecologie din Heidelberg, Germania; - 1993 Prima histerectomie totală pe cale laparoscopică, în colaborare cu Clinica din Kiel, Germania - 1995 REALIZAREA FERTILIZĂRII IN VITRO ŞI A EMBRIOTRANSFERULUI UMAN ÎN ROMÂNIA. ÎNFIINŢAREA ŞI ORGANIZAREA PRIMULUI CENTRU DE LAPAROSCOPIE; CHIRURGIE LAPAROSCOPICĂ ŞI FERTILIZARE IN VITRO DIN ROMÂNIA; - 1996, februarie 6 NAŞTEREA PRIMULUI COPIL CONCEPUT IN VITRO ÎN ROMÂNIA. - 1996, martie 29 Realizarea primului embriotransfer la mama purtătoare - 1996, mai 22-25 ORGANIZAREA PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ROMÂNIA A UNUI CONGRES INTERNAŢIONAL MEDICAL : AL XXVIII-LEA CONGRES INTERNAŢIONAL AL SOCIETĂŢII PENTRU STUDIUL FIZIOPATOLOGIEI SARCINII, O.G. GESTOSIS; - 1997 Realizarea primelor sarcini multiple (gemelare şi triple) prin fertilizare în vitro, în România. - 1998 Naşterea primului copul prin fertilizare in vitro şi embriotransfer la mama purtătoare. - 1998 Naşterea primilor tripleţi obţinuţi prin fertilizare in vitro şi embriotransfer. - 1998 Naştera primului copil obţinut din „mama surogat”

În afară de activităţile prezentate mai sus, domnul Acad. Prof. Dr. Ioan Munteanu a mai desfăşurat şi numeroase alte activităţi cum ar fi: participări la congrese şi conferinţe naţionale (28), participări la congrese internaţionale (26), participări la Work shop-uri internaţionale (26 întâlniri de lucru), toate acestea până la 14 februarie 2000, dată la care am studiat C.V.-ul domniei sale, iar numeroase participări au avut loc desigur şi după data amintită.

PROF. DR. IOAN P. MUNTEANU

S-a născut în 31 octombrie 1938, în Igriş, jud. Timiş, din părinţi ţărani, Partenie şi Ana, cărora le datorează totul, ca om, convingeri şi comportare morală, ca urcuş pe cărarea vieţii. Între anii 1946-1952 urmează cursurile Şcolii generale din Igriş, unde a beneficiat de instruirea oferită de dascăli devotaţi, dăruiţi educării elevilor şi insuflării dragostei de carte pentru formarea unor oameni de calitate. Între anii 1953-1956 urmează cursurile Liceului „Constantin Diaconovici Loga” pe care le absolveşte în anul 1956. Între anii 1959-1964 este student la Facultatea de Istorie-Filozofie, la Universitatea „Babeş –Bolyai din Cluj. Dă examenul de licenţă în anul 1964, cu lucrarea de licenţă intitulată „Contribuţia ţărănimii la războiul de independeţă 1877 – 1878”. Perioada anilor scurşi de la absolvirea Şcolii generale până la admiterea în facultate a fost marcată, pe nedrept, de consecinţele măsurilor opresive ale regimului comunist. Cunoaşte umilinţa de a nu fi primit la liceu şi apoi în facultate, pe motive care nu ţinea seama de

strădania şi pregătirea sa. Îşi demonstrează însă capacitatea intelectuală printr-o pregătire de excepţie în anii de studenţie la facultatea din Cluj. În urma rezultatelor profesionale deosebite, obţinute ca student, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului a decis, prin Ordinul nr. 211/1964, repartizarea sa direct în învăţământul universitar, ca asistent la Facultatea de Istorie–Geografie de la Universitatea din Timişoara. Timp de 44 ani (1964-2008) serveşte cu abnegaţie învăţământul universitar timişorean. În anul 1966 se căsătoreşte cu asistenta univ. Rodica Maria Bârlea, care parcurge toate gradele didactice, devenind profesoară univ. dr. în Geografie, Şefa catedtrei de Geografie; membră în Senatul Universităţii. Este distinsă cu Diploma de Excelenţă a Consiliului Municipal Timişoara, în anul 2002. A avut contribuţii ştiinţifice remarcabile în domeniul Geografiei. Se stinge din viaţă la 27 septembrie 2002. Au doi copii: Valentin Partenie Munteanu (n. 1967), absolvent al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii – Politehnica Timişoara şi Facultatea de Ştiinţe Economice – Timişoara. În prezent este conferenţiar dr. în economie la Facultatea de Ştiinţe Economice şi prodecan al acestei facultăţi. Cosmin Marius Munteanu (n. 1974), absolvent al Facultăţii de Fizică Timişoara, lucrează în sectorul privat. Activitatea profesională 1964 – 1970 asistent la Universitatea din Timişoara 1970 – 1983 lector „ „ 1983 – 1990 lector la Universitatea Politehnică Timişoara 1990 – 1995 conferenţiar la Universitatea de Vest Timişoara 1995 – 2008 profesor la „ „ „ 1997 – 2006 Director de studii la masterat 2002 – 2008 Conducător de doctorat. În prezent îndrumă pregătirea în doctorat la 16 profesori. Toate posturile didactice au fost ocupate prin concurs. Activitatea didactică principală este orientată spre studierea şi predarea Istoriei Moderne a României şi Istoria Civilizaţiei Româneşti. A desfăşurat o activitate didactică complexă, modernă, în care componentele de instruire şi educaţie s-au completat armonios, dovadă aprecierile studenţilor. Este suficient să precizăm că a îndrumat, în cursul anilor, peste 150 lucrări de licenţă, cu o tematică axată pe problematica dezvoltată la cursurile predate.

Activitatea ştiinţifică În 27 iunie 1976 a susţinut teza de doctorat cu tema „Problema agrară din sud-vestul României în anii crizei economice”, la Universitatea din Cluj şi obţine titlul ştiinţific de doctor în istorie, confirmat de Comisia Superioară de Diplome la 29 aprilie 1977, cu Diploma seria A nr. C-326. În noiembrie 1985 a fost distins cu Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române, pentru un volum de documente privind Istoria Banatului. A publicat: - 3 cursuri universitare ( două individual, una în colaborare) - 18 cărţi şi monografii, din care amintim: Timiş, Monografie, Editura Marineasa, Timişoara, 1988 Mişcarea naţională din Banat, 1881-1918, Editura Antib, Timişoara, 1994. Timişoara. Ghid istoric, Editura Helicon, Timişoara 1994. Sever Bocu (1874-1951), Editura Mirton, Timişoara, 1999. Timişoara, Monografie, Editura Mirton, Timişoara, 2002. Universitatea de Vest din Timişoara, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2004. Banatul istoric 1867-1918, vol.1 Aşezări, Populaţie. Editura Excelsior Art, Timişoara, 2006. Banatul istoric 1867-1918, vol.2 Ocupaţii, Economia. Editura Excelsior Art,Timişoara, 2007 Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist. (colectiv), Buc. 2007 - Peste 120 Studii în reviste şi volume de specialitate din România şi străinătate - Peste 130 Comunicări ştiinţifice în sesiuni din ţară şi srăinătate - Peste 60 articole în reviste de cultură - Aproximativ 150 articole în ziare locale şi centrale

Alte activităţi

- Aproximativ 200 – 250 emisiuni la radio pe teme de istorie şi cultură - Emisiuni TVR, pe teme de istorie, la posturile locale şi la TVR1 Bucureşti - Consultant ştiinţific la „Memorialul Durerii”, episoade din vestul României - Membru al Institutului de Istorie a Revoluţiei Române, Bucureşti - Membru în aproximativ 40 de Comisii pentru susţinerea tezelor de doctorat la Universitatea

„Babeş- Bolyai” Cluj-Napoca - Lecţii de sinteză la cursurile de perfecţionare a cadrelor didactice - Coordonator ştiinţific la lucrări didactice pentru obţinerea gradului didactic I - Preşedinte de comisii la examenele de grad didactic II; la titularizări pe post a inspectorilor

şcolari judeţeni (la Arad şi Timişoara) - Preşedinte în comisii de concurs pentru titularizarea cadrelor didactice

Recunoaşterea activităţii - Recenzii asupra calităţii cărţilor publicate, făcute de specialişti - Distins cu Diploma de Onoare a Consiliului municipiului Timişoara, în 1992 - Distins cu „Diploma de Excelenţă” a Consiliului municipiului Timişoara, în 2002 - Distins cu Premiul „Pro Cultura” al Consiliului Judeţean Timiş, în 2007 - Menţiuni despre activitate în „Who's Who în România, în 2002 - Menţiuni despre activitate în”The Cambridge Blue Book”, 2005/2006 - Propus (selecţionat) pentru acordarea Medaliei „The World Medal of Freedom” din partea

„American Biographical Institute” 2007. Distincţiile menţionează „pentru activitatea desfăşurată”.

PROF. UNIV. DR. IOAN MICŞA (1936 – 1999)

S-a născut în 6 septembrie 1936, în Igriş, jud. Timiş, din părinţi ţărani, Ioan şi Ana. A urmat cursurile Şcolii primare din Igriş, între anii 1943-1950. Între anii 1950-1954 a urmat cursurile Şcolii Medie Tehnică de Energie Electrică din Timişoara. Între1954-1959 urmează cursurile Facultăţii de Mecanică în cadrul Institutului Politehnic Timişoara, iar între 1959-1960 a urmat cursurile Institutului de Fizică Atomică din Bucureşti. În anul 1960 este încadrat ca asistent la Facultatea de Mecanică, catedra Tehnologia Construcţiilor de Maşini. În anul 1961 se căsătoreşte cu consăteana sa Antiţa Ţerigariu, farmacistă. Au doi copii, pe Dan Ioan, născut la 01.01.1967, care absolveşte Facultatea de Mecanică, secţia T.C.M. şi lucrează în prezent în S.U.A, la firma Varimetrix din Melbourne-Florida şi pe Horia Vasile, născut în 01.07.1971, care absolveşte Facultatea de Mecanică, secţia T.C.M. şi lucrează ca informatician la firma familiei.

Activitatea profesională 01.09.1959 asistent suplinitor la Facultatea de Mecanică, catedra Tehnologia Construcţiilor de Maşini 01.09.1962 asistent la la Facultatea de Mecanică, catedra Tehnologia Construcţiilor de Maşini 01.01.1967 asistent şi delegaţie pentru şef de lucrări 15.03.1969 şef de lucrări 07.01.1975 conferenţiar dr. 15.01 1977 conferenţiar dr. şi prodecan la Facultatea de Mecanică, catedra T.C.M. 01.01.1990 profesor universitar dr. (post ocupat prin concurs) Activitatea ştiinţifică şi didactică În 12 mai 1973 susţine teza de doctorat cu tema: „Contribuţii la încărcarea prin sudare a sculelor aşchi-etoare” şi primeşte titlul de doctor la 10.11.1974 cu Diploma seria B nr. 312. În cadrul facultăţii desfăşoară şi o amplă activitate didactică şi ştiinţifică recunoscută prin acordarea următoarelor titluri: 21.10.1966 Certificat de inovator nr. 156 04.02.1969 Certificat de inventator nr. 47636 25.11.1972 Certificat de inventator nr. 56251 20.05.1982 primeşte titlul de „Conferenţiar evidenţiat” Este apreciat şi distins cu premii şi medalii. În cadrul muncii didactice editează cursuri şi îndrumătoare de laborator. În perioada 1978 – 1982, când a ocupat şi funcţia de prodecan al facultăţii de Mecanică, a supraveghiat construcţia aripii noi a clădirii facultăţii de Mecanică. În anul 1982 primeşte din partea Academiei române, premiul „Traian Vuia”. A încetat din viaţă la 01.04.1999.

CONF. UNIV. DR. IOAN FIZITEA

S-a născut în 26 noiembrie 1939 în localitatea Igriş, fiind fiul lui Ioan şi Silvia, tatăl fiind preot greco – catolic. A urmat cursurile Şcolii primare din Igriş, până în clasa VI-a, iar clasa VII-a o face la Liceul de băieţi nr.2 din Timişoara, fostul Liceu „Vincenţiu Babeş”. Clasele liceale le face în continuare la Liceul de băieţi nr. 2 pe care îl absolveşte în anul 1956. Între anii 1956 – 1959 lucrează ca profesor su-plinitor la Saravale. Între anii 1959 – 1962 urmează cursurile Institutului Pedagogic de trei ani la Facultatea de Fizică, Chimie, Biologie. În perioada 1962 – 1966 a urmat cursuri-le Facultăţii de Biologie din Univ. Bucureşti, la fără frecven-ţă. În perioada 1962 – 1964 lucrează ca profesor la Şcoala medie din Sânnicolau Mare. La 15 septembrie 1964 se mută la Şcoala medie din Periam. În perioada 1987 – 2002 a ocupat şi funcţia de director a Liceului din Periam. În anul 1985 se înscrie la doctorat la Univ. „Babeş- Bolyai” din Cluj-Napoca şi îşi dă examenul de doctorat având teza: „Vegetaţia din perimetrul comunei Periam – Satu Mare – Secusigiu – Şeitin şi Sânpetreu Mare; Dinamica şi produc-

tivitatea fitocenozelor cu privire specială asupra agrocenozelor”. Obţine Diploma de doctor în Biologie seria A/nr.455, eliberată la 15.10.1986 cu nr.105. În anul 1992 ocupă prin concurs postul de lector la Universitatea de Vest din Timişoara, Faculta-tea de Biologie, predând cursul de „Ecologie generală, Fitocenologie, Vegetaţia României şi Bio-geografie. La 01.10.2002 se transferă de la Liceul din Periam, la Universitatea de Vest, la Facultateade Biologie, Geografie, În anul 2004 primeşte titltul de conferenţiar şi îşi încheie activi-tatea în anul 2006. Cât a lucrat în învăţământul liceal obţine toate gradele didactice, definitiv în 1964, gr.II în 1970 şi gr.I în 1975. Are editate următoarele cursuri de specialitate, sub egida Universităţii de Vest şi tipărite la Editura „Mirton” din Timişoara: - Ecologie Generală vol.I, pentru catedra de Biologie, în anul 2001. - Ecologie Generală vol.II, pentru catedra de Biologie, în anul 2002. - Fitosociologie şi Vegetaţia României, pentru catedra de Biologie, în anul 2002. - Ecologie generală şi ocrotirea naturii, pentru catedra de Biologie, în anul 2003. - Strategiile protecţiei biosferei, pentru catedra de Biologie, în anul 2003. - Flora din interfluviul Mureş – Aranca , anul 2004.

A publicat peste 40 de comunicări de specialitate în următoarele publicaţii: - Analele Universităţii de Vest - Anals of west University of Timişoara - Revista „Natura” - La Simpozionul „Zilele academice ale Timişoarei” - În publicaţia „Cercetări de Biologie în partea de vest a României. - În publicaţia „Lucrări ştiinţifice în agricultură „ la Univ. de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului. - În publicaţia „Contribuţii botanice editată de Univ.”Babeş – Bolyai” din Cluj-Napoca. În semn de preţuire pentru activitatea depusă la Liceul din Periam a primit Diploma de „Cetăţean de onoare” al acestei comune. Cu ocazia aniversării a 60 ani de la înfiinţarea Universităţii de Vest, a primit „Diploma de senior” al acestei univesităţi.

LECTOR UNIV. DR. PARTENIE MURARIU (1929 – 1994)

S-a născut în 30 noiembrie 1929, în Igriş, jud. Timiş, din părinţi ţărani, Dionisie şi Eliţa.Urmează cursurile Şcolii primare din Igriş, iar în perioada 1943-1950 urmează cursurile Şcolii Pedagogice din Timişoara. Între anii 1950-1954 urmează cursurile Facultăţii de Filologie, secţia română, din Cluj. Între anii 1954-1955 este profesor de limba română la Şcoala elementară din Agrişul Mare, jud. Arad. În anul 1954 s-a căsătorit cu consăteana sa Maria Galu, învăţătoare, iar apoi profesoară. Între anii 1955-1957 este profesor şi director la Şcoala medie din Ineu, jud. Arad, iar între anii 1957-1960 este inspector metodist la Secţia de învăţământ din Ineu. De la Ineu vine prin concurs la Facultatea de Filologie din Timişoara, ocupând postul de asistent între anii 1960-1962. Din anul 1962 şi până în anul 1990, când se pensionează, ocupă postul de lector universitar în cadrul Facultăţii de Filologie din Universitatea Timişoara. Îşi dă doctoratul cu lucrarea

intitulată „Radu Popescu cronicar şi scriitor”, conducătorul lucrării fiind prof. univ. dr. Alexandru Piru, obţinând diploma nr. 3041 din 26 iulie 1982. A încetat din viaţă la 23.10.1994 Activitatea didactică universitară A predat cursul de „Istoria literaturii române vechi şi premoderne” întreaga perioadă cât a funcţionat în universitate şi a condus seminariile la această disciplină. A condus activitatea pedagogică a studenţilor şi practica în şcoli şi a predat lecţii de metodică la cursurile de perfecţionare a cadrelor didactice. Cursul predat în facultate s-a remarcat prin claritate şi expunere sistematică. Activitatea ştiinţifică A publicat cursul universitar „Istoria literaturii române vechi” în anul 1975 (171 pag.) A publicat peste 20 studii şi articole, recenzii şi cronici şi peste 15 comunicări la „sesiuni ştiinţifice şi articole în presă. Studii publicate Realismul operei lui Ioan Popovici – Bănăţeanul, în „Scrisul bănăţean”. - Poezia lui Ioan Popovici – Bănăţeanul. - Preocupările folclorice ale lui Ioan Popovici – Bănăţeanul. În „Analele Universităţii Timişoara”. - Antim Ivireanul. În revista „Orizont” - Conceptul de literatură veche. În revista „Orizont” - Premise cultural – literare ale Marii Uniri. În revista „Orizont”

ŞEF DE LUCRĂRI ING. ANA NEGRU (n. GAŞPAR)

S-a născut în 17.12.1933, în Igriş, jud. Timiş, din părinţi ţă-rani, Chiril şi Elena. Prima clasă primară o urmează în Igriş, iar clasele II–IV la Şcoala primară nr. 3F din Timişoara, tătal angajându-se la C.F.R., în Timişoara. Gimnaziul unic şi liceul le urmează la Liceul nr. 3 (Carmen Sylva), pe care îl absolveşte în anul 1952, cu rezultate foarte bune. Între anii 1952-1957 urmează cursurile Facultăţii de Construcţii, secţia Construcţii Civile şi Industriale, din Institutul Politehnic din Timişoara, pe care le încheie cu rezultate foarte bune, ceea ce i-a înlesnit angajarea în toamna anului 1957, ca preparator la Catedra de Beton Armat, apoi preparator principal, şef laborator şi asistent, până în anul 1961, când trece la Catedra de Construcţii Metalice, la disciplina Statica Construcţiilor, mai târziu

Statica, Stabilitatea şi Dinamica Construcţiilor. În august 1959 se căsătoreşte cu ing. Viorel Negru, asistent în cadrul Facultăţii de Electrotehnică, care trece apoi prin toate gradele didactice ajungând profesor dr. ing., iar ca pensionar prof. consultant la catedra de Energetică a Universităţii Politehnice din Timişoara. Au două fiice, Corina născută în 1963, absolventă a Facultăţii de Energetică şi Anca, născută în 1967, absolventă a Facultăţii de Calculatoare. Prima fiică este stabilită în Suedia, iar a doua în Australia. Activitatea didactică universitară Ca preparator şi asistent a condus seminarii. Din anul 1971, când devine şef de lucrări, predă cursuri la Secţia subingineri Îmbunătăţiri funciare, apoi la Secţia Construcţii Civile şi Industriale, ingineri zi şi se-ral, până la pensionare în anul 1993. Pentru activitatea cu studenţii a elaborat numeroase lucrări didactice, culegeri de probleme de statică, stabilitatea şi dinamica construcţiilor, pentru inginerii de la zi şi seral, atât proprii cât şi în colaborare cu colegii, apreciate de colegi şi studenţi. Model pentru predarea cursurilor i-au fost profesorii din timpul studenţiei, acad prof. dr. Ioan Silaş, Acad. prof. dr. Dan Mateescu, prof dr. Avram Constantin. Activitatea ştiinţifică În cadrul Catedrelor de Beton Armat şi Construcţii metalice a participat la la activitatea de cercetare experimentală şi teoretică, întocmirea de proiecte pentru diferite obiective ca: blocuri de locuinţe, coşuri de fum, cadre etajate, Centrala termică Praga Sud, calculul spaţial al stâlpilor de susţinere L.E.A.( cu calculatorul), stâlpi pentru iluminare nocturnă a stadioanelor, etc. Publicate în Buletinul Stiinţific al I.P.T. şi în reviste de specialitate. În anul 1972 se înscrie la doctorat, având ca şi conducător pe Acad. prof. emerit, dr. Dan Mateescu (Catedra Construcţii metalice), promovează toate examenele, dar apoi din motive familiare obiective, nu mai finalizează doctoratul prin teza de susţinere.

ŞEF DE LUCRĂRI ING. ELENA KELLER (n. GAŞPAR)

S-a născut în 19.08.1936, în Igriş, jud. Timiş, din părinţi ţărani, Chiril şi Elena. Primii ani ai copilăriei îi petrece la Igriş, dar primele patru clase primare şi gimnaziale le face în Timişoara, iar apoi urmează Liceul de fete Carmen Sylva pe care îl absolveşte în anul 1953.Urmează apoi cursurile Facultăţii de Construcţii, pe care le absolveşte în anul 1958, obţinând diploma de inginer în specialitatea Construcţii Civile şi Industriale. După susţinerea examenului de stat a fost repartizată la Combinatul Siderurgic Hunedoara, unde a activat ca diriginte de şantier până în februaruie 1959. În cursul anului 1959 se căsătoreşte cu Gottfried Keller, de profesie inginer constructor şi au o fiică Christine Thelma, care este tot inginer constructor şi care lucrează la o firmă austriacă. În perioada februarie 1960 – ianuarie 1965, doamna Elena Keller a fost angajată în cadrul Uzinei Textile Timişoara, unde a activat în sectorul de investiţii

şi în conducerea lucrărilor de construcţii în regie proprie ale uzinei. În februarie 1965 se angajează, prin concurs, la Institutul Politehnic „Traian Vuia”, Facultatea de Construcţii din Timişoara, în funcţia de preparator, iar din toamna anului 1966, în funcţia de asistent la disciplina „Geotehnică şi Fundaţii”. Activitatea didactică universitară Ca asistent la disciplina „Geotehnică şi Fundaţii” a condus orele de laborator la patru grupe de anul III şi orele de proiect la trei grupe de anul IV. Începând cu anul şcolar 1979/1980, ocupă prin concurs postul de şef de lucrări la disciplina „Reprezentări geometrice şi desen”. În cadrul acestei discipline a predat cursuri la anul I, la secţiile de Construcţii Civile şi Industriale şi la Construcţii Hidrotehnice, curs de zi şi la secţia Construcţii Civile şi Industriale subingineri curs seral, dovedind competenţă şi seriozitate.În cadrul catedrei de Geotehnică şi Fundaţii, a elaborat studii geotehnice şi proiecte pentru T.C.M. Timişoara, I.P.J. Reşiţa, T.C. Ind. Timişoara, T.C.I.F. şi alte unităţi, însumând peste 40 studii geo şi proiecte. A participat la elaborarea proiectelor de execuţie pentru sediul catedrei, facultatea nouă, atelierul şcoală şi studiul geo pentru Facultăţile de Electrotehnică şi Mecanică (noi). În toţi anii cât a activat în îvăţământul universitar a avut calificativul „foarte bine”. Activitatea ştiinţifică În activitatea ştiinţifică a avut contracte în responsabilitate cât şi colaborări la alte contracte. A avut în responsabilitate contracte de cercetare, sau asistenţă tehnică cu I.C.H. Bucureşti, I.P.J. Craiova, I.P.J.Reşiţa, T.A.G.C.M. Timişoara şi T.C.I.F. Timişoara. A colaborat la elaborarea unor materiale didactice ca: Curs pentru disciplina „Reprezentări geometrice”, cinci ediţii ale îndrumătorului de laborator pentru disciplina „Geotehnică şi fundaţii”. Este coautoare la elaborarea a 12 lucrări ştiinţifice pe plan local sau în ţară, sau publicate în diferite reviste de specialitate. Surorile Ana şi Elena Gaşpar sunt primele femei, din Igriş, care au obţinut titlul de inginer, în decada a VI-a a sec. XX.

DR. ILIE JEBELEANU (1912 - 1985)

S-a născut în 30.03.1912, în Igriş, jud. Timiş, din părinţii Dionisie şi Eufemia, ţărani mijlocaşi. Urmează cursurile primare la Şcoala primară din Igriş, iar pe cele liceale, la Liceul „Moisă Nicoară” din Arad. După absolvirea liceului dă admitere la Institutul de Medicină din Bucureşti, Facultatea de Medicină Generală, pe care îl absolveşte în anul 1935. După absolvire este repartizat în localitatea Grojdibodu, jud. Dolj, de unde se mută apoi la Secusigiu, iar în anul 1946 se mută la Igriş. În anul 1944 se căsătoreşte cu Viorica Pintea şi au trei băieţi: pe Leon, Dan şi Viorel. Atât Leon cât şi Dan urmează cursurile şcolii primare din Igriş, dar le încheie la Sânnicolau Mare, unde fac apoi şi cursurile liceale. Fratele cel mic, Viorel, decedează la frageda vârstă de 11 ani. Leon urmează cursurile Facultăţii de Stomatologie din Timişoara, pe care o absolveşte în anul 1968, iar Dan pe cele ale Facultţii de Mecanică, pe care le absolveşte în 1969.

Ambii sunt căsătoriţi şi au câte doi copii fiecare. La venirea dr. Ilie Jebeleanu în Igriş, nu erau nici un fel de dotări medicale. Ajutat de săteni reuşeşte să convingă atât autorităţile locale, cât şi pe cele superioare, despre necesitatea construirii unui dispensar medical, comuna neavând un asemenea edificiu, sediul acestuia fiind în spaţii improprii, închiriate de la localnici. Noul dispensar se construieşte pe strada principală şi se dă în folosinţă în anul 1959. Dr. Ilie Jebeleanu nu a mai apucat să lucreze în noul local, deoarece în anul 1958 este promovat ca director la Spitalul din Sânnicolau Mare. În perioada cât a lucrat ca medic generalist în Igriş, a dat dovadă de multă dragoste faţă de sătenii săi şi n-a precupeţit nici un efort pentru alinarea suferinţelor bolnavilor. Pe lângă medicina generală făcea cu pricepere şi curaj microchirurgie şi stomatologie, bolnavii fiind mulţumiţi că pentru asemenea afecţiuni nu mai erau obligaţi să meargă la oraş. Ajuns apoi medic primar internist, a dat dovadă de o aleasă pregătire profesională, bun diagnostician, dar mai ales apropiat de cei suferinzi în activitatea pretenţioasă de tratare a bolnavilor. Pe lângă medicamente şi regimul corespunzător, prescris, a folosit - cu o artă aparte - cunoaşterea individualităţii bolnavului în faţa suferinţei, încurajarea, inspirându-i încrederea atât de necesară în învingerea bolii. Sătenii săi iubiţi, cunoscându-i sufletul său cald şi apropiat faţă de cel suferind, au apelat la dânsul cu încredere şi după ce a ajuns director la spital, cât şi mai târziu când a activat ca director al Policlinicii din Sânnicolau Mare. Fiind bine cunoscut şi în comunele învecinate, încă de pe vremea când activa în Igriş, mulţi bolnavi din aceste localităţi au apelat la dânsul şi au fost la fel de bine trataţi ca şi sătenii săi. După o rodnică activitate, se pensionează în anul 1972 şi locuieşte o perioadă de trei ani în casa pe care a cumpărat-o în Sânnicolau Mare. Se mută apoi în casa părintească din Igriş, pentru a se bucura în linişte de pensia binemeritată. Era deseori vizitat de săteni care îi cereau sfaturi sau îndrumări şi nu a fost nimeni dezamăgit de sfatul primit. Se stinge din viaţă la 10 octombrie 1985, fiind plâns de către dragii săi consăteni pe care i-a iubit din inimă şi i-a slujit cu devotament. Este înmormântat în cimitirul ortodox din Igriş, alături de soţia sa iubită Viorica.

EC. TERENŢIU JIVA (1909 – 1997)

S-a născut în 25 iulie 1909, în Igriş, din părinţii Maxa şi Ersilia, tata fiind meşter făurar, iar mama croitoreasă. Urmează cursurile primare la Şcoala primară din Igriş, pe cele gimnaziale la Sânnicolau Mare, iar cursurile liceale, la Liceul comercial din Timişoara. După absolvirea liceului dă admite-re la Academia Comercială din Bucureşti, pe care le absol-veşte în anul 1932, fiind primul igrişan care şi-a făcut studiile superioare în Bucureşti. Primul loc de muncă a fost cel de in-spector financiar în Sibiu. Se căsătoreşte cu Ileana Nica, în 22 august 1936, la Timişoara. În 3 octombrie 1938 s-a născut fiica lor Corina, care a făcut studiile superioare la Universita-tea Bucureşti, la Facultatea de Filologie, secţia germanistică. După absolvire a lucrat în cadrul Oficiului de Stat pentru Turnee Artistice (O.S.T.A.) şi respectiv, în cadru Agenţiei Române de Impresariat Artistic, (A.R.I.A.) din Bucureşti, pe

relaţia cu ţările germanice. A publicat traduceri din limba germană, dintre care amintim: B. Brecht, „Scrieri despre teatru”; Wilhelm Furtwängler, „Pagni de jurnal” şi Georg Bitting, „Surorile”. A publicat cartea „Condamnat la succes, Herbert von Karajan”, în anul 1999, la editura Albatros. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este căsătorită cu dirijorul Horia Andreescu. Terenţiu Jiva ocupă în anul 1939 postul de Şef al Administraţiei Finaciare în judeţele Timiş- Torontal şi Severin, fiind primul igrişan care ocupă o asemenea funcţie în Amnistraţia de stat. Ca ocupant al acestei funcţii s-a purtat corect cu toţi plătitorii de impozite. În urma schimbărilor politice care au avut loc, în anul 1947 a fost „comprimat” ( înlăturat) din funcţie, deoarece a făcut parte din vechea administraţie a statului, dar având anterior un comportament corect, a fost apărat de foştii plătitori de impozite, între care şi de câţiva evrei ilegalişti. A activat apoi ca profesor de economie la Liceul comercial, iar în perioada 1950 – 1952 a ocupat funcţia de Şef contabil la Oficiul Regional de Aprovizionare şi Desfacere al Regiunii Banat. Între anii 1963 – 1965 ocupă funcţia de contabil la Intreprinderea de distribuţie a energiei electrice din Sibiu. Se pensionează în anul 1971, iar în anul 1974 se mută în Bucureşti. Ca pensionar se angajează profesor la Liceul de industrie uşoară din Bucureşti, în parelel profesând şi funcţia de expert contabil autorizat. Terenţiu Jiva a fost un mare iubitor al sportului. A făcut sport din plăcere, dar nu sport de per-formanţă. A fost în anii liceului şi ai satudenţiei component al echipei de fotbal a Igrişului, alături de bunii săi prieteni Partenie Murar şi Ilie Jebeleanu. A jucat şi tenis de câmp şi a participat şi la curse de automobilism. A condus încă din anii studenţiei, automobilul cumpărat de tatăl său, Maxa. Se stinge din viaţă la 14.12.1997, în Bucureşti, şi este înmormântat în cimitirul Bellu (evanghelic). L-am cunoscut personal, era un om distins, avea o fire blândă şi era un mare iubitor al Banatului şi al satului său natal, Igriş. Prin natura serviciului meu, mă aflam cam cinci luni pe an, din noiembrie până în aprilie, în Bucureşti. Îl vizitam cât de des puteam, dar când se întâmpla să nu pot trece pe la dânsul, îmi telefona la hotel, iar primul lucru despre care mă întreba era: „Ce noutăţi mai ai de pe la Igriş”? Soţia dânsului, doamna Ileana Jiva (născută Nica), a fost învăţătoarea mamei mele, la şcoala din Igriş.

JURIST IOAN IONESCU

S-a născut în 11.01.1942, în Igriş, judeţul Timiş, din părinţi ţărani, Arcadie şi Maria. A urmat cursurile şcolii primare din Igriş între anii 1949 – 1956, apoi Liceul „Moise Nicoară” din Arad, între anii 1956 – 1960. Apoi urmează cursurile Facultăţii de drept a Univesităţii Babeş-Bolyai din Cluj, pe care le încheie în anul 1964 ca şef de promoţie. La repartiţie optează pentru un post de consilier juridic în Bucureşti. Se căsătoreşte în anul 1966 cu Veturia Constantinescu, asistentă radiolog şi au o fiică, Simona-Adela, născută în 16.10.1967, care a devenit medic stomatolog; este căsătorită şi trăieşte în Elveţia.

Activitatea profesională 1964 – 1970 consilier juridic 1970 – 1985 judecător la Judecătoria sectorului 5, vicepreşedinte la Judecătoria sectorulu 4 Bucureşti, judecător la Tribunalul Municipiului Bucureşti 1985 – 1992 judecător la Tribunalul Suprem, apoi la Curtea Supremă de Justiţie 1992 – 2004 procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, director al Direcţiei judiciare din acest Parchet, prim adjunct al Procurorului general şi adjunct al Procurorului general. Din 2004 până în prezent: judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală. Ca magistrat judecător a participat la 1950 şedinţe de judecată în care a pronunţat 19200 hotărâri judecătoreşti. Activitatea publicistică - Legislaţia muncii de la A la Z. Drepturi şi obligaţii. Coautor, Editura Revista Economică, 1981. - Probleme locative şi de administrare a imobilelor. Coautor, Editura Revista Economică, 1982. - Articole în Revista Română de Drept.

Activitate în Consiliul Superior al Magistraturii şi în Uniunea Juriştilor din România - 1998 – iunie 2003 membru în Consiliul Superior al Magistraturii - din 1998 membru în Comitetul Executiv al Uniunii Juriştilor din România Distincţii pentru activitatea în profesie - Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de comandor, conferit de Preşedintele României la

1 decembrie 2000. - Diploma „Meritul Judiciar” clasa I-a acordată de Preşedintele României, la 28 iunie 2002. - Diploma de excelenţă pentru deontologie, acordată de Uniunea Juriştilor din România, la

20decembrie 2002. - Cuprins în Ediţia princeps 2002 a Enciclopediei Who´s who în România, în care sunt prezentate

4140 scurte biografii ale liderilor români din toate domeniile de activitate.

Prof. PARTENIE MURARIU (1909 – 1950)

Preot ANDREI JEBELEANU (1907 – 1944)

S-a născut în 26.09.1907, în Igriş, judeţul Timiş, din părinţii Pavel şi Maria, ţărani mijlocaşi. Urmează cursurile şcolii primare din Igriş, şi Liceul „Moisă Nicoară” din Arad. Se înscrie la Facultatea de Teologie din Arad, ale cărei cursuri le termină cu brio în anul 1930. În toamna anului 1930 se înscrie şi la Facultatea de Drept din Bucureşti, la cursuri fără frecvenţă, dar pe acestea nu le mai încheie. Se căsătoreşte cu Felicia Jiva şi este hirotonit preot, fiind repartizat în comuna Beregsăul Mare, după care se apropie de localitatea natală, venind preot în comuna Periam. În anul 1944, în perioada când se dădeau lupte între trupele ruseşti şi germane, în localitatea Periam, părintele Andrei Jebelean s-a refugiat cu familia, la Igriş. În una din zile merge la Periam, să vadă care este situaţia în gospodărie. Este luat de o grupă de militari germani şi fără nici un fel de judecată este împuşcat într-un

lan de porumb situat între Periam şi Pesac. Este găsit de către Constantin (Gincu) Merce, din Igriş, datorită câinelui său credincios, care a mers în urma căruţei cu care fusese transportat şi l-a vegheat până a fost găsit. A fost împuşcat chiar în ziua când împlinea 37 ani, la 26.09.1944. În perioada studenţiei, Andrei Jebeleanu a întocmit prima schiţă de monografie a Igrişului, care a fost publicată în „Almanahul Banatului”. Datele din monografia sa au stat la baza capitolului II al acestei monografii. Preotul Andrei Jebeleanu este înmormântat în cimitirul ortodox din Igriş. Tenorul Ioan Tripşa (1913 – 1995)

S-a născut în 26.02.1913, în Igriş, din părinţii Ioan şi Axenia, ţărani mijlocaşi. Urmează cursurile şcolii primare din Igriş şi liceale la Timişoa-ra. A iubit muzica de când era copil, încât la vârsta de 14 ani era membru atât în cor cât şi în fanfara înfiinţată de Nistor Miclea în anul 1925. Având o frumoasă voce de tenor, este remarcat de prof. Sava Golumba, care venea deseori în Igriş, şi este angajat în Corul Municipal şi în Corul „Lyra” din Timişoara, iar apoi în Corul operei din Timişoara. Fiind apre-ciat ca solist vocal, între anii 1942 – 1945 studiază canto la Conservatorul din Cluj, după care revine la opera din Timişoara, fiind angajat ca solist. În cariera sa a interpretat 14 roluri în opere şi operete, în 380 de spectacole. Autorul acestei monografii îşi aminteşte cu plăcere de spectacolul cu opereta „Voievodul ţiganilor”, compusă de J. Strauss (fiul)

pe libretul lui Ignatz Schnitzer, din toamna anului 1955, în care Ioan Tripşa juca rolul lui Zsupan .

S-a născut în 22.05.1909, în Igriş, judeţul Timiş, din părinţii Dimitrie şi Irina, ţărani înstăriţi. Urmează cursurile şcolii primare din Igriş, iar pe cele liceale la Liceul „Moisă Nicoară” din Arad. Se înscrie la Facultatea de chimie a Universităţii din Cluj, pe care o ab-solveşte în anul 1932. Se angajează ca profesor la Liceul comercial din Lipova, apoi la Liceul comercial din Arad, iar după anul 1940 şi până în anul 1950, este angajat al Liceului comercial din Timişoara. A fost apreciat atât de către foştii săi elevi, dintre care şi doi igrişeni, Axente Cionca şi Mircea Jiva, cât şi de către colegii săi profesori. A păstrat legăturile de prietenie cu colegii săi de generaţie din Igriş şi îşi rezerva o bună parte din concedii la Igriş. Din păcate o boală de inimă, îi curmă firul vieţii, la numai 41 ani, în 27.01.1950. Este înmormântat în cimitirul din Igriş, şi regretat de toţi cei care l-au cunoscut şi iubit.

Prof. IOAN JEBELEAN (1943 – 2005)

S-a născut la 2 aprilie 1943, în Igriş, judeţul Timiş, din părinţi ţărani, Arcadie şi Vioara. Urmează cursurile şcolii elementare din Igriş între anii 1949 – 1956, iar apoi continuă studiile la Şcoala Medie Mixtă din Sânnicolau Mare, în perioada 1956 – 1960. Urmează cursurile Facultăţii de Matematică-Mecanică, secţia Matematică-Fizică a Universităţii din Timişoara, între anii 1960 – 1965. S-a căsătorit cu Ileana Papeş, profesoară de matematică la Şcoala cu clasele I-VIII, nr. 2 din Sânnicolau Mare. Au doi copii, Călin Viorel născut la 09.09.1978, asistent, doctorand la catedra de Inteligenţă Artificială şi la catedra de Structuri de Date şi Algoritmi a Facultăţii de Automatizări şi Calculatoare a Universităţii Politehnice din Timişoara, şi Dana Marciana născută în 18.02.1980, profesoară de informatică-matematică la Liceul Teoretic din Sânnicolau Mare. Activitatea profesională

1965 – 1978 profesor de matematică la Şcoala Generală din Igriş, iar între anii 1966 – 1978, director al Şcolii Generale din Igriş. 1978 – 1980 profesor de matematică la Şcoala Generală din Saravale, judeţul Timiş. 1980 – 1990 profesor de matematică la Liceul Industrial Sânnicolau Mare, post ocupat prin concurs, obţinând cea mai mare medie pe zonă, 9,54. 1990 – 2005 profesor de matematică la Liceul Teoretic din Sânnicolau Mare, iar în perioada 1982 – 2005 este şi director al acestui liceu. Gradul definitiv îl obţine în anul 1969, gradul II în 1974, iar gradul I în 1978. Din anul 1982 a fost profesor titular pe o catedră de matematică. A fost deasemeni responsabil ai Cercului Pedagogic al profesorilor de matematică, din zona Sânnicolau Mare; metodist al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş la specialitatea matematică; membru în Consiliul Consultativ ai Inspectoratului Judeţean Timiş; membru în Consiliul Consultativ al profesorilor de matematică din judeţul Timiş. Profesorul Ioan Jebelean s-a stins din viaţă în 19 martie 2005, umplând de tristeţe inimile tuturor celor ce l-au cunoscut. În anul 2005 Liceul Teoretic din Sânnicolau Mare a împlinit 50 ani de la înfiinţare. Pentru această aniversare prof. Ioan Jebelean a întocmit o monografie a acestui liceu, deosebit de documentată, dar nu a mai apucat să se bucure de această aniversare. Monografia a fost terminată de fiica sa , profesoara de informatică-matematică Dana Marciana Jebelean, ajutată de câţiva din foştii colegi ai tatălui său. Redau mai jos câteva gânduri, pline de nostalgie, scrise de profesorul Ioan Jebelean pe ultima pagină a acestei monografii: „Lumina pe care o vezi în ochii elevului atunci când îl apreciezi corect, satisfacţia pe care o simţi când reuşeşti să vezi această lumină, convingerea că şcoala trebuie să fie o oază de linişte aparentă, o scenă unde este necesar să se degaje mereu energii pozitive, au fost factorii care m-au călăuzit în cei 39 de ani de activitate ca profesor de matematică şi 32 de ani ca director, din care 10 ani la o şcoală dintr-un sat uitat de lume, satul meu natal, Igriş, scăldat de apele Mureşului, şi 22 de ani la Liceul Teoretic Sânnicolau Mare.” În semn de omagiu, pentru activitatea desfăşurată ca profesor de matematică şi ca director al Liceului Teoretic, acest liceu îi poartă numele.

ING. DIMITRIE GALU (1923 – 2007)

S-a născut la 16 septembrie 1923, în Igriş, jud. Timiş-Torontal, din părinţi ţărani, Eftimie şi Ana. Tatăl său a fost dirijor de cor şi fanfară între anii 1925 – 1983. Urmează cursurile şcolii primare din Igriş, iar apoi se înscrie la Liceul Piariştilor din Timişoara. În toamna anului 1943 dă admitere la Institutul Politehnic din Timişoara, la Facultatea de Construcţii, ale cărei cursuri le termină cu brio, în anul 1948. Imediat după absolvirea facultăţii se angajează ca inginer proiectant la Combinatul metalurgic Reşiţa. În anul 1955 se transferă la U.C.M.M.A Bocşa, tot ca inginer proiectant, fiind avansat apoi ca şef de secţie. În anul 1955 ce căsătoreşte cu Ruja Vida. În anul 1957 se naşte fiul lor Florin-Tiberiu, iar în anul 1966 fiica Gabriela-Lavinia.

Atât fiul cât şi fiica urmează cursurile elementare şi liceale în Bocşa, iar fiica urmează şi cursurile Facultăţii de Mecanică din Universitatea Politehnică Timişoara, devenind ingineră. În anul 1968 ing. Dimitrie Galu este numit Director tehnic al Uzinelor Mecanice Bocşa, iar între anii 1971 – 1982 ocupă funcţia de Director General al acestora. Între anii 1982 – 1984 ocupă funcţia de Şef serviciu Plan şi Preţuri, iar în cursul anului 1984 se pensionează. Pe parcursul activităţii sale în acestă uzină, a contribuit la realizarea unor importante lucrări de construcţii metalice cum ar fi: - Tablierele metalice pentru podul rutier peste Dunăre, de la Giurgeni – Vadul Oii - Macarale portuare de mare capacitate - Stâlpi de susţinere pentru teleferice şi telescaune (Vatra Dornei şi altele) - A proiectat şi construit în cadrul uzinelor din Bocşa primul pod plutitor metalic, pentru Igriş. - A mijlocit turnarea clopotului mare (fisurat) de la Biserica ortodoxă din Igriş

Pentru prodigioasa şi importanta activitate pe care a desfăşurat-o în cadrul Uzinelor Mecanice Bocşa a fost decorat de trei ori cu „Ordinul muncii”astfel:

- în anul 1966 cu Ordinul muncii clasa III-a - în anul 1972 cu Ordinul muncii clasa I-a - În anul 1974 cu Ordinul muncii clasa II-a

Se stinge din viaţă la 1 iulie 2007, fiind regretat de către mulţi dintre colaboratorii săi, precum şi de către sătenii săi dragi, pe care nu i-a uitat atunci când a ajuns într-un asemenea post, ci le-a venit în ajutor.

ING. SIMION CIONCA

S-a născut la 21 mai 1927, în Igriş, jud. Timiş-Torontal, din părinţi ţărani, Ştefan şi Vioara. În sat familia purta porecla „a lui Dolea”. Familia având doar un hectar de teren arabil, tatăl a încercat mai multe activităţi pentru a scăpa de sărăcie, dar nu a reuşit( a avut pe rând: râşniţă-moară, tăbăcărie, transport auto, batoză pentru treierat). Din nefericire, mama decedează în anul 1931, tata în anul 1933, bunicul în anul 1935, iar bunica vitregă, în anul 1936. A început şcoala primară în anul 1934, în Igriş şi a continuat până în anul 1938, primăvara, când a fost dus la Azilul de copii din Timişoara, iar după numai 4 zile a fost repartizat, împreună cu fratele său, pentru înfiere, la două familii din comuna Răchita din judeţul Severin (azi Timiş). Clasele V – VII le-a urmat în com. Răchita. Primii ani ai copilăriei au fost cei mai fericiţi, căci i-a petrecut alături de părinţi. Din păcate

această perioadă a fost foarte scurtă, după care urmează o perioadă extrem de grea. Rămaşi orfani de ambii părinţi şi la un scurt interval de timp şi fără bunici, urmează cea mai grea perioadă din viaţa lor. Bunicul fusese paznic şi îngrijitor al cimitirului din sat. Cât bunicul a fost în viaţă a

obţinut unele produse din grădina proprie, cât şi din plata ce i se cuvenea pentru munca prestată în cimitir. După decesul bunicilor, Simion avea doar 9 ani, iar fratele său Tia, doar 7 ani. Pentru a-şi asigura cele necesare traiului, mergeau pe la cimitir şi primeau „ca pomană” unele alimente şi prăjituri de casă, care le ajungeau de mâncare până vinerea. În această perioadă au mai fost ajutaţi de mătuşa lor Iţa, sora tatălui (Floare Balint, mama lui Petru Balint, zis „Şănchitu”). Deoarece această situaţie nu mai putea să continuie, vărul lor Petru Balint, care era angajat ca plăieş în cadrul primăriei, a stat de vorbă cu primarul Mihai Drilea şi cu preotul Virgil Negru, a cărui fiică, Otilia Negru, era angajată la Azilul de copii din Timişoara, astfel că au făcut demersurile necesare pentru primirea celor doi fraţi la acest azil. Plecarea la Azilul de copii din Timişoara s-a făcut în primăvara anului 1938. La scurt timp au fost făcute şi actele de înfiere la două familii din comuna Răchita, judeţul Severin (azi judeţul Timiş), unde au căutat să se integreze în activitatea familiilor care i-au înfiat. Dorinţa lor cea mai mare a fost cea de a putea continua şcoala primară. Beneficiind de înţelegerea părinţilor adoptivi şi a învăţătorilor de la şcoala din comună, au făcut o înţelegere cu băiatul unei a treia familii din vecini şi au păzit vitele celor trei familii, cu rândul, astfel ca să poată merge 4 zile pe săptămână şi la şcoală, reuşind să termine cele 7 clase primare. A început apoi tratativele cu părinţii adoptivi, care nu erau de acord cu plecarea sa la liceu, ci doreau să rămână în sat, oferindu-i pământ şi alte ajutoare pentru înjghebarea unei gospodării. A renunţat la această ofertă şi a apelat din nou la ajutorul Otiliei Negru, înscriindu-se la Liceul Industrial Timişoara, fiind primit la Orfelinatul comunal „Regina Maria”. În perioada cât a locuit la orfelinat a frecventat împreună cu alţi colegi amatori de muzică, destul de des, Opera din Timişoara, unii dintre colegii de liceu dându-i porecla „STRAUSS”. Termină liceul în anul 1950. În perioada anilor de liceu a făcut practică la Depoul de tramvaie şi a îndrăgit meseria de electrician. Astfel se înscrie la Facultatea de Electrotehnică a Insitutului Politehnic Timişoara. După absolvirea cu brio a anului I i se propune să meargă la studii în U.R.S.S. şi acceptă, urmând între anii 1950 – 1954 cursurile Facultăţii de Termoenergetică în cadrul Institutului Energetic din oraşul Ivanovo. În anul 1954 obţine diploma de inginer în specialitatea AUTOMATIZĂRI. Revine în ţară şi se angajează la Centrala Electro-Termică Comăneşti, ocupând între anii 1954 – 1959 următoarele funcţii: tehnician pregătirea lucrului, şef laborator, inginer şef sector mixt energetic (C.E.T. şi reţele electrice). La Comăneşti, pe baza cunoştinţelor acumulate în facultate, a pasiunii şi a experienţei dobândită în timpul practicii din perioada liceului, a elaborat şi introdus în producţie o inovaţie : „Reglajul automat al procesului de ardere la cazanele din C.E.T. Comăneşti”. În cadrul colaborării cu C.E.T. Borzeşti a realizat şi pus la dispoziţie un „Aparat de sudat ţevi din material plastic pentru instalaţia de tratare chimică a apei” la C.E.T. Borzeşti La Comăneşti s-a căsătorit cu Cornelia Maiorovici. Au o fiică, Mihaela, care a absolvit Facultatea de Biologie şi este căsătorită. În perioada 1959 – 1963 a fost transferat în Bucureşt şi a ocupat diferite funcţii în Ministerul Industriei Grele, Ministerul Minelor Petrolului şi Geologiei şi ca inginer principal în Ministerul Energiei Electrice. În perioada 1963 – 1968 a lucrat în cadrul C.A.E.R, la Moscova, în calitate de expert şi consilier la Sectorul energetic. În perioada 1968 – 1989 a lucrat în Ministerul Energiei Electrice ca şef de serviciu şi inginer principal. În luna iulie 1989 a fost pensionat. Autorul acestei monografii l-a cunoscut pe domnul ing. Simion Cionca, la scurt timp după venirea domniei sale în Bucureşti, pe atunci eu fiind student la Institutul Politehnic din Bucureşti. Încă de atunci mi-a lăsat o impresie deosebită, iar prin anul 1985 ne-am întâlnit din nou, eu invitând pe igrişenii rezidenţi în Bucureşti, la frumoasele întâlniri ale bănăţenilor, organizate la Muzeul satului, la care domnul ing. S. Cionca era de fiecare dată prezent. Aşa am reuşit să-l cunosc şi mai bine şi să îmi întăresc convingerea că este un OM cu calităţi deosebite. Ştiind că a avut o viaţă zbuciumată, am insistat să-mi trimită acest C.V., deoarece consider că mulţi din tinerii de azi, care au avut o copilărie asemănătoare cu a domniei sale, pot învăţa că prin seriozitate, voinţă şi dragoste de învăţătură, pot să reuşească în viaţă.

ING. PETRU MUNTEAN

S-a născut la 25 august 1935, în Igriş, judeţul Timiş Torontal, din părinţi ţărani Petru Minda şi Axenia Munteanu. Primele patru clase primare la face la şcoala din Igriş, iar studiile liceale le face la Liceul „ Constantin Diaconovici Loga” din Timişoara. Se înscrie apoi la Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic din Timişoara pe care o absolveşte în anul 1959. Işi alege ca loc de muncă Intreprinderea de Electricitate Banat, Secţia mixtă Arad. În cadrul acestei unităţi ocupă următoarele funcţii: - 1958 – 1960 maestru linii - 1961 – 1962 inginer şef la lucrări de construcţii şi montaj - 1962 – 1965 inginer şef adjunct la Secţia reţele - 1965 – 1991 Şef exploatare adjunct şi ing. Şef exploatare la F.R.E. Arad. - 1991–1997 Director tehnic F.R.E. Arad Filiala Reţele electrice

S-a căsătorit în 20.07.1963 cu Craşovean Maria. Au un băiat, Sorin, născut 08.08.1964. După 38 ani lucraţi în aceeaşi unitate, se pensionează la 01.09.1997, la limită de vârstă. La 16.11.1997 se an-gajează la S.C. INSTAL GRUP S.R.L., iar de la data de 01.07.2003 este acţionar la S.C. PRECON ELECTRIC S.R.L. ARAD, unde este director şi în prezent (iulie 2009). ING. MIHAI UTFINEANŢU

S-a născut la 1 aprilie 1929, în Igriş jud. Timiş-Torontal, din părinţi ţărani, Constantin (Gina) şi Ana. Primii ani ai copilăriei îi petrece în Igriş. Apoi mama se căsătoreşte cu Ioan Damian din Cenad, iar fiul Mihai îşi urmează mama. Şcoala primară o face în Cenad, după care, în toamna anului 1943 se înscrie la Şcoala profesională comercială din Timişoara, cu durata de 3 ani, fiind angajat la un comerciant particular până în anul 1946, iar apoi, lucrează în comerţul de stat până în anul 1951. Fiind un mare iubitor de carte, fiind angajat, urmează cursurile fără frecvenţă la Liceul comercial din Timişoara pe care le absolveşte în doi ani, iar între anii 1948 – 1950 urmează şi cursurile serale ale Liceului teoretic C.D.Loga pe care le absolveşte tot în doi ani. În toamna anului 1951 dă admitere la Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Industrie Uşoară şi este admis. Anul întâi îl termină în Bucureşti, iar restul anilor îi urmează la Iaşi, facultatea fiind mutată acolo. Ia cu brio examenul de stat, în anul 1956, şi se

întoarce la Timişoara unde se angajează ca inginer stagiar la Intreprinderea textilă „Bumbacul”, şi rămâne aici şi după stagiu, până în anul 1959. Se căsătoreşte în anul 1959 cu Ştefania Hamat şi au împreună doi copii. Mihai se naşte în anul 1960 şi a urmat Facultatea de Medicină Generală la Universitatea de Medicină din Timişoara şi trăieşte în Germania, la München, unde are cabinet în specialitatea Urologie. În anul 1962 s-a născut fiica Simona care a absolvit Facultatea de Chimie Industrială din Timişoara, fiind ing.dr. în chimie. Ambii copii sunt căsătoriţi. Se angajează apoi la Fabrica „13 Decembrie” din Timişoara (Fabrica de panglici), ca şef serviciu plan şi producţie. În perioada 1965 – 1968 , Fabrica de panglici intră în componenţa Combinatului textil Industria Lânii, iar ing. Mihai Utfineanţu ocupă postul de şef serviciu învăţământ, iar între anii 1968 – 1970 trece ca şef serviciu plan, producţie şi export în cadrul Fabricii de pălării Timişoara. De aici revine la

Fabrica de panglici în anul 1970, ocupând funcţia de Director comercial până în anul 1990 , când se pensionează. Urmează un curs post universitar de 6 luni pentru comerţ exterior, la Academia de Studii Eco-nomice din Bucureşti şi un curs de Management şi Marketing la Fundaţia Europeană J.C. Drăgan din Lugoj, în anul 1981. Domnul inginer Mihai Utfineanţu este un mare iubitor al Igrişului şi al sătenilor săi şi a dovedit acestea prin ajutorul care l-a dat unor fii de igrişeni. Cu toate greutăţile pe care le-a întâmpinat, a dovedit că prin muncă cinstită, prin dragoste de învăţătură şi printr-un comportament exemplar poţi reuşi în viaţă. FILIP MATEI (1853-1940) Despre faptul că pictorul şi auritorul de biserici Filip Matei a fost originar din Igriş, am aflat din materialul întocmit de părintele Eftimie Şoşdean şi trimis la Arhiepiscopia Timişoara, înainte de anul 1978, în care se menţiona că: „Biserica ortodoxă română a fost pictată, în anul 1904 de către pictorul Filip Matei din Bocşa, originar din Igriş”. Pornind de la această informaţie am reuşit să aflu şi multe alte date despre viaţa şi activitatea lui Filip Matei într-un material rămas în manuscris de la renumitul dr.avocat Aurel Cosma, care a fost apoi dactilografiat de către nepotul său dr. Aurel Cosma jr., ambele materiale aflându-se în arhiva Mitropoliei Banatului. Voi reda în continuare date despre viaţa şi activitatea pictorului Filip Matei aşa cum au fost redactate de către dr. avocat Aurel Cosma: Printre renumitele ateliere de pictură religioasă din Banat a fost şi cel a lui Filip Matei, mai întâi la Oraviţa, apoi la Bocşa, care a desfăşurat o vastă şi prolifică activitate, o perioadă de mai bine de şase decenii, lăsând în urma lui nu numai opere şi lucrări de iconografie bisericească, dar pregătind în atelierul său şi câteva generaţii de zugravi şi pictori vestiţi. Numele lui Filip Matei este pomenit în numeroase monografii de biserici pe tot cuprinsul Banatului, de la Mureş până la Dunăre, păstrându-se până astăzi, în zeci de sate, mai ales în partea de sud a provinciei, nenumărate iconostase şi fresce, precum şi scene biblice sau evanghelice, realizate de acest meşter atât de apreciat şi de reputat nu numai pentru arta sa de o valoare tradiţională, dar şi pentru activitatea ce a desfăşurat-o, într-un spirit naţional – cultural şi social – progresist , pe parcursul vieţii sale de lungă durată, în viaţa publică a poporului român, fiind un aprig şi intransigent militant pentru drepturile celor năpăstuiţi. Filip Matei era un fiu din popor, din pătura de jos a ţărănimii sărace, care s-a zbătut cu trudnică răbdare şi încredere în izbânda eforturilor sale, reuşind să-şi facă singur un drum în viaţă. A purtat în suflet văpaia aspiraţiunilor de veacuri ale strămoşilor săi, care l-au fortificat în toate acţiunile sale şi i-au dinamizat puterile de creaţie. Avea o fire optimistă şi veselă, fiind întotdeauna alături de popor. Ca om era stimat şi iubit de toţi. Generos şi drept, bun şi corect în comportare, dar neînduplecat şi biciuitor faţă de cei necinstiţi şi mincinoşi. S-a dovedit a fi un animator al maselor populare în sens uman şi cultural. Casa şi atelierul lui erau locuri de întâlnire şi de concentrare a strădaniilor colective de manifestare românească. Filip Matei s-a născut la 5/17 martie 1853 în satul Igriş din părinţi Isaia şi Eva Matei şi a fost botezat după trei zile, la 8/20 martie. Când copilul avea 13 ani, din cauza secetei şi a fometei, fiind o recoltă foarte slabă, părinţii lui, cu întreaga familie au fost nevoiţi să-şi găsească rosturi în altă parte şi astfel s-au mutat în satul Murava (astăzi Şemlacu Mare), aproape de Gătaia şi au lucrat la străini. Aici copilul Filip întră la şcoală, având ca învăţător pe Gheorghe Popovici. După trecerea perioadei de foamete, familia lui Filip Matei s-a întors la Igriş. Aici, tatăl copilului îşi pierde vederea, iar Filip a fost dat ca ucenic la un cojocar. Meseria aceasta nu i-a plăcut, astfel că se hotărăşte să fugă de la patron şi pleacă în lume, fără să spună nimănui nimic. Porneşte pe jos spre Becicherecul Mic, iar de aici îşi continuă drumul a doua zi până la mănăstirea Sângeorge, aproape de Gătaia, iar a treia zi ajunge la Murava (Şemlacu Mare), unde l-a căutat pe fostul său învăţător Gheorghe Popovici. A fost bine primit şi a sosit la momentul potrivit, întrucât pictorul Mihai Popovici de la Oraviţa căuta un ucenic.

Învăţătorul l-a trimis pe fostul său elev la atelierul de pictură al rudei sale, căci se convinsese de aptitudinile şi de vocaţia lui Filip Matei pentru desen şi zugrăveală. Aici se va iniţia Filip Matei în pictura bisericească. Mihai Popovici a învăţat pictura de la tatăl său adoptiv Dimitrie Popovici, unul dintre cei mai talentaţi elevi ai pictorului Dimitrie Turcu. Mihai Popovici a început să picteze singur fără ajutorul meşterului său, dar în cadrul atelierului acestuia. Astfel a zugrăvit bisericile din Iablaniţa, în anul 1856 şi Greoni în 1870, iar la pictarea bisericii din Bozovici, în 1858, l-a asistat şi ajutat pe Dimitrie Turcu. În atelierul lui Mihai Popovici a lucrat şi Nicolae Popescu, pictorul cu studii academice de mai târziu, care de aici a plecat în anul 1860 la Budapesta, la Viena şi apoi la Roma, iar după 1870, când s-a întors acasă la Zorlenţul Mare, cu studii academice şi cu reputaţie de mare maestru, a mai lucrat în atelierul lui Mihai Popovici. Aici l-a cunoscut pe Filip Matei, cu 18 ani mai tânăr decât el, şi s-a împrietenit cu el, ajutându-l să-şi completeze învăţătura artei şi să-şi perfecţioneze tehnica picturii. Mai târziu, în anul 1877, Filip Matei l-a ajutat pe Nicolae Popescu la pictarea bisericii din Pesac. Icoanele le făcuse anterior la Roma şi le-a adus cu el în 1877 la Pesac, când le-a montat pe iconostas, iar Filip Matei i-a executat lucrările secundare. În anul 1873 moare pictorul Mihai Popovici din Oraviţa, iar Filip Matei rămâne în atelierul acestuia şi în casa bătrânei sale mame adoptive Semenica Popovici. Filip Matei a continuat toate lucrările neterminate ale lui Mihai Popovici şi primeşte ca moştenire atelierul de pictură al acestuia. Aşa a ajuns Filip Matei să lucreze independent ca patron în Oraviţa. A ţinut mereu legătura cu pictorul Nicolae Popescu atât în anii cât acesta a mai stat în Banat, cât şi după aceea, când marele maestru s-a stabilit la Roma, unde s-a căsătorit cu Paulina Farnese, înainte de a veni acasă în 1870. După ce a terminat lucrarea ce i-o încredinţase Nicolae Popescu, la pictarea bisericii din Pesac, Filip Matei s-a căsătorit în 1877 cu Emilia Diaconovici, cu care a trăit timp de 50 de ani, până la decesul acesteia. Nu au avut copii. Emilia era descendentă din familia pictorului Gheorghe Diaconovici Loga. Ea a avut o casă în Bocşa Română, unde Filip Matei şi-a aşezat atelierul de pictură după ce a lichidat atelierul din Oraviţa. În atelierul lui Filip Matei de la Bocşa s-a iniţiat în pictură Ioan Zaicu, care a lucrat aici mai bine de 10 ani, până la plecarea la academia de arte frumoase de la Viena. In perioada aceasta Filip Matei şi-a construit o nouă casă în Bocşa, azi proprietatea văduvei Maria Mircea, situată pe strada Tudor Vladimirescu nr.82, concepută de el în formă de vilă, cu spaţii mari şi cu atelier de pictură. Aici s-a transformat atelierul său într-o adevărată şcoală de pictură religioasă, cu ucenici, calfe şi lucrători, având multe comenzi de pretutindeni şi fiind cunoscut în toată regiunea, mai ales că era o figură activă şi în viaţa publică a Bocşei. Casa lui Filip Matei a devenit un centru de cultură şi de acţiune românească. La iniţiativa lui s-a înfiinţat la Vasiova societatea de lectură şi despărţământul „Astrei”; poporul alegându-l pe el ca preşedinte la ambele instituţii. În vastele încăperi ale vilei sale au ţinut repetiţii mermbri corului „Doina” din Vasiova, dirijat de cărturarul ţăran Aureliu Novac. Tot aici se pregăteau amatorii de teatru românesc pentru reprezentaţii. Bocşa era fieful electoral al lui Coriolan Brediceanu. Această circumscripţie a reprezentat-o el ca deputat în parlamentul maghiar, de la Budapesta. Centrul său de acţiune era casa lui Filip Matei, cu care se împrietenise, existând o vădită potrivire de caracter între ei. Amândoi erau foarte legaţi de popor şi se bucurau de o largă popularitate. Şi Filip Matei, ca şi Coriolan Brediceanu, avea darul de a întreţine o atmosferă de veselie în jurul său. A fost un om de glume şi de umor, în gen popular, care plăcea tuturor. Purta cu sătenii conversaţii într-un spirit satiric şi critic la adresa celor hrăpăreţi, egoişti şi vanitoşi, la adresa celor care huzureau în dauna mulţimii nevoiaşe. Această fire i-a adus prietenia lui Coriolan Brediceanu, tribunul popular din Lugoj. La adunarea naţională pentru Unire, la 1 Decembrie 1918, Filip Matei a fost la Alba Iulia în fruntea unei delegaţii de ţărani din zona Bocşei, iar pe Gheorghe Roşcoban l-au ales ca deputat cu drept de vot pentru circumscripţia Bocşei. Filip Matei a fost un însufleţit luptător pentru Unire şi pentru drepturile poporului român. Acţionase înainte de primul război mondial în Partidul Naţional Român, alături de dr. Valeriu Branişte, de Coriolan Brediceanu, de protopopul-scriitor Mihai Gaşpar şi de ceilalţi fruntaşi ai vieţii publice. La alegerile de deputaţi din anul 1906 pentru parlamentul din Budapesta, Filip Matei a avut curajul să arboreze steagul tricolor pe casa sa, unde era centrul de acţiune electorală al lui Coriolan Brediceanu.

In atelierul lui Filip Matei au mai lucrat, după însemnările meşterului, următorii: Gheorghe Marişescu, Ştefan Lazăr, Iosif Liuba, Nicolae Popovici, Mihai Spineanu, Wenczel Hammer şi nepotul său Iosif Matei. În sculptura bisericească, la ornamentele şi cadrele în lemn de la iconostase şi la strane sau scaune, Filip Matei a apelat la sculptorii Aurel Cotârlă de la Oraviţa şi la Petru Oancea din Vasiova, cunoscut sub numele de „ Tata Oancea”, ca scriitor. Opera de pictură bisericească a lui Filip Matei a fost extrem de prolifică şi bogată în creaţii de tablouri religioase, de iconostase, de icoane în ulei executate pe pânză şi cusute pe prapuri, de icoane pictate pe lemn şi chiar pe sticlă, după obiceiul practicat pe atunci şi de alte forme cerute de popor. Printre bisericile pictate de Filip Matei se pot aminti : biserica din Racoviţa zidită în 1862 şi pictată în 1870, biserica din Banloc în 1877, biserica ortodoxă din Ramna zidită în 1770 şi pictată în 1879, tot în Ramna a pictat şi biserica greco-catolică, biserica din Mercina în 1882, biserica din Giurgiova tot în 1882, biserica din Ciclova Montană în 1892 ajutat de Ioan Zaicu, această biserică fiind pictată în 1845 de Dimitrie Turcu şi restaurată tot de acesta în 1866. Se mai ştie că Filip Matei a pictat şi bisericile din : Iam în 1898, Cadăr în 1905, Vărădia în 1906, Voiteg în 1910. La Vărădia a restaurat în 1906 pictura veche a bisericii zidită în 1754, iar la Voiteg a pictat în 1910 biserica zidită în 1907, pe timpul preotului Ştefan Ţieranu, sculptura în lemn fiind făcută de Pliniu Oancea. Filip Matei a mai pictat bisericile din : Maidan în 1911, Giulvăz în 1912, Ghilad în 1913, Forotic în 1917, Gherteniş în 1917, Răcăşdia în 1927, Dubova în 1928, Şemlacu Mare în 1936 şi multe alte biserici, care sunt notate în hârtiile rămase de la Filip Matei, ca de exemplu pictarea bisericilor din : Vasiova (zidită în 1775), Percosova şi Petrila (amândouă zidite în 1910), Alibunar (bisericile ortodoxe română şi sârbă), Gătaia (zidită în 1797), Mramorac (zidită în 1902), Agadici (zidită în 1772), Marghita Mare (zidită în 1899), Ocna de Fier (reconstruită în 1888), precum şi bisericile pictate în comunele sau satele : Birda, Biniş, Cenad, Ciortea, Chizdia (azi Coşari), Coşteiul Mare, Igriş, Iaz, Jebel, Panciova, Saravale, Rusca Veche, Toracul Mic, Toracul Mare, (azi ambele unificate în Banatul jugoslav sub denumirea de Begheiţi), Uzdin, Zorlenţu Mare, Ciacova şi Ferendia. În Ezeriş biserica fusese pictată în anul 1802 de Teodor Ghirdanici din Lugoj, apoi repictată ulterior de Filip Matei. Se mai poate aminti că biserica din Comloşu Mare, pictată în 1818 de Arsenie Teodorovici, a fost pictată din nou în 1891 de Filip Matei cu ajutorul lui Ioan Zaicu, iar în anul 1925 a fost renovată pictura de Gheorghe Baba din Lugoj, tatăl marelui artist Corneliu Baba. Desigur că mai sunt şi alte biserici pictate de Filip Matei, necunoscute şi nedescoperite până acum. O minuţioasă cercetare istorică ne-ar putea amplifica larga activitate a pictorului de la Bocşa. În legătură cu datele sale biografice putem aminti că după moartea soţiei sale Emilia Matei, născută Diaconovici, pictorul în vârstă de 73 de ani, s-a recăsătorit în 1926, cu Cristina Mitter, fiica fostului învăţător Avram Mitter din Ocna de Fier, cu care atrăit 14 ani, până la moartea sa. Filip Matei a lucrat până în ultima clipă a vieţii sale, deşi avea vârsta de 87 ani. A mai citit ziare-le şi în ziua decesului. A decedat în ziua de 3 februarie 1940. Soţia sa Cristina Matei a decedat în a-nul 1950. Datele biografice ale lui Filip Matei le-a întocmit în anul 1959, învăţătorul pensionar Dimitrie Zgriban, o rudă a Cristinei Matei, pentru muzeul local. Tot el s-a îngrijit şi de înmormântarea lui Filip Matei şi a soţiei sale Cristina. Notă: În grupajul foto de la Cap.X Biserica, sunt şi trei fotografii despre pictorul Filip Matei. IOAN G. GAŞPAR (1896 – 1965) Autorul acestei monografii a aflat pentru prima dată despre Ioan G. Gaşpar în anul 1965, când, stând de vorbă cu bunicul său dinspre mamă, Eftimie Brindescu, dânsul i-a spus că a auzit la radio „Vocea Americii”, că a decedat tipograful-ziarist Ioan G. Gaşpar, care a tipărit la Detroit ziarul „Solia”. Bunicul meu a fost coleg de clasă, la şcoala primară, cu Ioan G. Gaşpar. În iarna anului 2001, când am început să sistematizez datele despre igrişenii care au făcut studii superioare, mi-am amintit şi despre Ioan G. Gaşpar. M-am adresat unui alt igrişan, care a trăit şi la Detroit şi a făcut

studii superioare la Universitatea Columbia din New York, Terence Stokes (românul Terenţiu Stoicănescu) şi l-am întrebat dacă l-a cunoscut pe I. G. Gaşpar şi mi-a răspuns că l-a cunoscut la scurt timp după ce a sosit în S.U.A., dar sunt mulţi ani de atunci şi nu poate să-mi dea amănunte despre viaţa lui. În schimb mi-a recomandat să iau legătura cu Episcopia Ortodoxă Română din Grass Lake, statul Michigan, de unde aş putea primi relaţii despre I. G. Gaşpar. La întrebarea mea: dacă I. G. Gaşpar a mai făcut studii în S.U.A, domnul Terenţiu Stoicănescu mi-a răspuns: dragul meu, Ioan G. Gaşpar nu avea nevoie de studii deoarece era un autodidact care a citit foarte mult, după care a adăugat că: îl consideră pe Ioan G. Gaşpar „cel mai deştept român din America”. În urma acestei convorbiri m-am decis să-l trec pe I. G. Gaşpar în rândul igrişenilor cu studii superioare, ca ziarist. La scurt timp după aceasta, vărul meu ing. Doru Miu a luat legătura prin Internet, cu Episcopia Ortodoxă Română din Grass Lake, de unde am primit prin poştă un bogat material în limba română despre viaţa şi activitatea acestui igrişan remarcabil. Materialul a fost întocmit de Episcopul Valerian D. Trifa în anul 1961, când ziarul „SOLIA” a sărbătorit 25 ani de la înfiinţare, din care 18 ani sub conducerea lui Ioan G. Gaşpar. În continuare voi reda date despre viaţa şi activitatea lui Ioan G. Gaşpar şi a ziarului „SOLIA”.

IOAN G. GAŞPAR (1896-1965) Coperta materialului primit din S.U.A Tipograful SOLIEI: IOAN G. GAŞPAR Portretul unui culegător de literă românească pe pământul Americii Tipărirea unei gazete româneşti în America este indisolubil legată de existenţa unei tipografii cu „caractere româneşti” şi a unui tipograf care să înţeleagă româneşte. Este drept că tipografiile mari sunt în stare să culeagă orice text, în orice limbă, dacă clientul poate plăti. Gazetele românilor din America, incluzând SOLIA, nu au fost niciodată bogate şi deci soarta lor a fost legată aproape întotdeauna de o tipografie şi un tipograf român cu mai puţine pretenţii financiare. Răsfoind paginile SOLIEI aflăm că din cei 25 de ani de existenţă a gazetei, 18 ani literele ei au fost puse una lângă alta de către un singur om: dl. Ioan G. Gaşpar. Cine este dl. Gaşpar? Tipograful SOLIEI, dl. Ioan Gaşpar, s-a născut acum 64 ani, la 11 aprilie 1896, în comuna Igriş, judeţul Torontal. Părinţii săi au fost Gavril şi Ana Gaşpar. În comuna natală şi-a terminat şcoala primară, trecând apoi la aşa numita „şcoală civilă” din Sânnicolau Mare. De acolo la gimnaziul de la Brad, unde au studiat mulţi intelectuali români din Ardeal. Rămas orfan de tată a trebuit să-şi găsească de lucru şi a intrat în serviciul administraţiei gazetei „Românul” din Arad, gazetă înfiinţată de Partidul Naţional Român din Transilvania de sub conducerea de atunci a lui Vasile Goldiş şi dr. Ioan Suciu. Lucrul său la gazetă nu a fost nici de redactor, nici de tipograf, ci s-a mărginit la adrese şi alte lucruri mărunte administrative. Mirosul de cerneală de tipar, zumzetul maşinilor din tipografie, mistica cuvântului

tipărit şi duhul naţionalist care domina activitatea gazetei „Românul”, s-au întipărit însă adânc în mintea tânărului Ioan G. Gaşpar. A fost primul său contact cu tipografia, şi destinul a făcut ca apoi să-şi petreacă toată viaţa mutând plumbul din formele linotypurilor în spalte şi pagini de gazetă. Lucrul la „Românul” nu a durat prea mult şi tânărul I.G. Gaşpar a fost angajat curier la biroul luptătorului pentru drepturile românilor din Ardeal, dr. Ioan Suciu. De acolo Ioan Gaşpar a pornit cu convingerea nestrămutată că stăpânirea ungurească încearcă să sugrume neamul românesc Atitudinea sa antimaghiară nu l-a părăsit toată viaţa. Şi astăzi, dacă vrei să-l iriţi pe tipograful „SOLIEI” este destul să zici ceva bine de unguri. Dacă citeşte ceva în revistele americane, ofensiv la adresa poporului român, dl. Gaşpar tipăreşte imediat o scrisoare de protest. Orice colaborare ori simpatie cu ungurii, te scoate de pe lista prietenilor d-lui Gaşpar. Nici pe generalul Pomuţ, care a fost de origine român şi unul din primii români ce au călcat pe pământul Americii şi a ajuns la faimă, dl. Gaşpar nu-l iartă pentru că a fost ofiţer în armata austro-ungară şi ajuns în America a fost de partea ungurilor şi nu a slujit românismului. Ajuns în ţara promisiunilor. De la Arad tânărul Gaşpar a ajuns prin anul 1912 în slujba dr. avocat Ioan Damian din Sânnicolau Mare. De aici emigraseră mulţi români bănăţeni în America şi se întorceau acasă povestind despre ţara posibilităţilor şi promisiunilor. Ceea ce a auzit acolo i-a zgândărit imaginaţia în aşa măsură că, în anul 1913, face ce face şi ajunge în America, la Cincinnati, Ohio. Acolo îl atrage mirosul de cerneală tipografică. Prin Alexandru Landescu, care scotea gazeta românească intitulată „Renaşterea Română”, noul venit, dl. Gaşpar este angajat la tipografia unde se tipărea acea gazetă. Acolo a stat trei ani şi a învăţat să culeagă la linotype şi să pagineze. De aici soarta sa a fost decisă: se va dedica artei tipografice. În anul 1916 trece la tipografia „Românul” din Cleveland, unde se tipărea gazeta cu acelaşi nume, organul oficial al „Ligii Societăţilor Româneşti din America” şi unde era un meşter tipograf român: Ioan Vlaicu. La „Românul” nu rămâne dl. Gaşpar decât un an şi se mută la Detroit, cu gândul să-şi înfiripeze tipografia sa. Se asociază cu Părintele Cornel Foltuţiu şi întemeiază o tipografie aşezată pe Rivard şi unde se tipăreşte pentru prima dată în America, o Evanghelie românească. Tipografia nu a fost însă un succes şi I.Gaşpar merge pentru un an la Chicago şi lucrează la tipografia „Chicago Tribune”, în calitate de corector. După scurt timp este chemat să lucreze la tipografia „America” din Cleveland, dar nu după mult timp, prin anul 1923 îl găsim la Detroit unde împreună cu Nicole Dragoş, înfiinţează gazeta „Tribuna”, pe care o scot zilnic timp de trei luni, apoi săptămânal pentru ceva vreme. Este interesant să notăm că în acea gazetă părintele Moisă Balea a avut asigurată o pagină a Bisericii Ortodoxe. La sfârşitul anului 1923, tipografia „Românul” din Cleveland se mută la Youngstown şi face apel la Ioan G. Gaşpar să preia conducerea tehnică a acesteia, ceea ce dânsul acceptă. Trei ani a lucrat acolo, dar până la urmă iar a trebuit să-şi caute de lucru la tipografii americane, între care, timp de doi ani la „New York Times” ca linotypist. În anul 1928, tipografiile „Românul” şi „America” din Cleveland se combină împreună şi se crează Institutul tipografic al Uniunii şi Ligii, care dăinuieşte până astăzi. Timp de trei ani, până în 1931, dl. Gaşpar lucrează la această tipografie. Ioan G. Gaşpar se căsătoreşte în anul 1930 cu Maria Hulea. Au împreună o fată, Florence, care s-a căsătorit cu dl. Traian Lascu. Întâlnirea cu „SOLIA”. În anul 1936 Episcopia Ortodoxă Română era în căutarea unei căi de expresie publicistică. Mulţi erau de părere să se cumpere o tipografie, mai ales că era una de vânzare în Detroit. S-a făcut deci apel la dl. Gaşpar să facă parte dintr-o comisie de studiu şi să accepte ca în cazul cumpărării unei tipografii să devină şeful ei tehnic. Tratativele cu tipografia „Viaţa Nouă” din Detroit nu au dus însă la rezultate şi astfel, când s-a decis să se scoată gazeta „SOLIA”, cumpăna a înclinat către Youngstown şi primul număr al ei a apărut la „Youngstown Printing Co.”, cules şi paginat de dl. Ioan G. Gaşpar. De acum înainte, cu puţine excepţii, istoria vieţii d-lui Gaşpar, ca tipograf, merge paralel cu a SOLIEI şi viceversa. În 1936, după 6 luni de apariţie a SOLIEI gazeta se mută la Detroit, pentru ca în mai puţin de 2 ani să nu mai poată apare. Vede din nou lumina tiparului la Youngstown, unde o culege, o administrează şi adeseori o şi redactează tipograful Gaşpar. În anul 1941, dl. Gaşpar se mută la Detroit şi SOLIA îl urmează. Timp de un an, după peregrinări pe la o tipografie sau alta, dl. Gaşpar pune temelie tipografiei sale proprii şi scoate SOLIA până în anul 1950, când gazeta se mută pentru 4 ani la Cleveland, dar în

anul 1954, SOLIA revine la Detroit şi iarăşi se întâlneşte cu tipograful ei de la început, dl. Ioan G. Gaşpar. Una peste alta, timp de 18 ani SOLIA a trecut prin mâinile d-lui Ioan G. Gaşpar. Umblând cu alfabetul în spinare. Dl. Gaşpar amintea uneori despre o parodie umoristică a unui poet român, pe marginea „Infernului” lui Dante, poet care scria că umblând Dante prin iad a întâlnit „.....un tipograf, care umbla cu alfabetul în spinare.....”. Poate că în adâncul inimii sale, dl Gaşpar, fără intenţie de umorism ori ironie, a văzut în ideea poetului soarta unui tipograf român pe pământul Americii. Poate că alfabetul nu l-a purtat în spinare, dar de câte ori a trebuit să umble încoace şi încolo, să schimbe tipografii, să înceapă şi să înceteze, şi iarăşi să o ia de la capăt, cum dovedeşte istoria vieţii tipografului SOLIEI. Da, este adevărat că unii români din America au făcut carieră în arta grafică în lumea americană. Toţi au plătit însă preţul divorţării de viaţa comunităţilor româneşti. I.G.Gaşpar nu a putut face lucrul acesta. A încercat şi a găsit de lucru la unele din cele mai faimoase institute tipografice gazetăreşti din America, dar litera românească îl chema înapoi, aşa cum recheamă adeseori izlazul din Carpaţi pe păcurarul cu turma lui de oi. Rezultatul? Dl. Gaşpar are astăzi exact acelaşi capital cu care a început: mâinile a căror degete se rostogolesc cu precizie peste nenumăratele şi încurcatele litere de la linotype, dar noi avem totuşi prilejul să ne simţim onoraţi cu portretul unui tipograf român în numărul aniversar al „SOLIEI”. Dacă poate, şi cât poate un om să contribuie la menţinerea vieţii româneşti în America, nu este uşor de socotit, dar de un lucru suntem siguri: că de nu existau pe pământul american tipografi români „cu alfabetul în spinare”, ca dl. Gaşpar, nici atât nu am fi păstrat cât mai avem astăzi. Iar în ce priveşte „SOLIA” datorăm tipografului nostru mai mult decât recunoştinţă, pentru culesul literelor şi aşezatul paginilor şi marea grijă pe care a avut-o pentru ca gazeta să apară. Au fost vremuri când el trebuia să facă totul, de la redactare până la ducerea sacilor la poştă, căci nu avea nici un angajat pentru partea administrativă. Iar când redactorii voluntari nu trimiteau materialul din vreme, dl. Gaşpar avea cărţile lui de istorie, poveştile româneşti, glumele şi umpluturile cu care umplea paginile ca să nu apară albe. Cu toate acestea, numele său sau fotografia nu au apărut în gazetă niciodată. I-am cerut deci să facă acum o excepţie să apară şi chipul celui ce a făcut atâtea eforturi şi să scriem sub el, „Prinos de recunoştinţă pentru omul care a văzut în „SOLIA” nu numai o afacere comercială ci şi efortul de a menţine pe pământul Americii slova românească”.

Foto nr. 1 Acad. prof. dr. Ioan I. Munteanu, alături de M.S. Regele Mihai, Principesa Margareta, Prinţul Duda, Preşedintele Academiei Române Ionel Haiduc, Acad. prof. dr. Dan Berindei şi Acad. prof. dr. Ioan Păun Otiman, cu ocazia acordării M. S. Regelui Mihai a titlu- lui de membru de onoare al Academiei Române, la data de 9 aprilie 2008.

Foto nr. 2 Diploma de onoare cu medalia jubiliară de aur acordate cu ocazia celei de a 65-a aniversări a Universităţii de Vest din Timişoara, domnului Prof. univ. dr. Ioan Munteanu, la data de 21 mai 2009.

Foto nr. 3 Prima pagină a ziarului românesc SOLIA din 23 mai 1965, tipărit la Detroit, la scurt timp după trecerea la cele veşnice a lui Ioan G. Gaşpar.

Foto nr. 4 Prima pagină şi conducerea ziarului SOLIA, din mai/iunie 2007, tipărit la Jackson. În anul 2010 ziarul SOLIA are acelaşi format.