MINISTERUL EDUCAIEI, CERCETRII,

TINERETULUI SI SPORTULUI

Scoala Postliceala Sanitara Fundeni

PARTICULARITATI DE INGRIJIRE A PACINETULUI CU ULCER

GASTRO-DUODENAL

COORDONATOR:

PROF. TRUCA GEORGETA

ABSOLVENT:

DINU ROXANA

2012

2

3

CUPRINS

Motto .....4

Motivaie ...........5

Introducere....6

Scurt istoric.......... 8

Capitolul I Anatomia i fiziologia aparatului digestiv......... 9

1.1 Aparatul digestiv.. .........10

1.2 Stomacul si duodenul. ....14

1.3 Fiziologia aparatului digestiv..............................................................................31

Capitolul II Ulcerul gastro-duodenal...........48

2.1.Etiologie.49

2.2.Anatomie patologica.57

2.3. Evolutie..58

2.4 Complicatiile ulcerului gastro-duodenal...60

2.5. Incidenta si prevalenta ulcerului gastro-duodenal..65

2.6 Clasificarea anatomo-topografica descriptiva...65

2.7.Simptomatologie...67

2.8Diagnosticul in ulcerulgastric si duodenal...71

2.9. Examene complementare clinice si de laborator.72

2.10. Tratamentul ulcerului gastro-duodenal..79

2.11 Regimul de viata si de munca al bolnavului cu ulcer gastro-duodenal....88

Capitolul III. Rolul asistentei medicale n ngrijirea pacientului cu ulcer 92

3.1 Rolul asistentei medicale n profilaxia bolii...94

3.2 Rolul asistentei medicale n asigurarea condiiilor de mediu... .96

3.3 Rolul asistentei medicale n supravegherea pacientului .....100

3.3.1 Supravegherea durerii abdominale .100

3.3.2 Supravegherea pulsului ...103

3.3.3 Supravegherea tensiunii .105

3.3.4 Supravegherea temperaturii ...107

3.3.5 Supravegherea respiraiei ................108

3.4 Rolul asistentei medicale n stabilirea diagnosticului medical....109

3.4.1 Anamneza ...........109

4

3.4.2 Examenul obiectiv ........113

3.4.3. Examenul clinic.113

3.4.4 Examenul paraclinic ........116

3.4.5 Examenul funcional .................122

3.4.5 Examenul coprologic ............124

3.5 Rolul asistentei medicale n aplicarea tratamentului ................125

3.5.1 Tratamentul igieno dietetic ............125

3.5.2 Tratamentul medicamentos ..........127

Capitolul IV. Studiu de caz ......129

Caz 1........................................................................................................................130

Caz 2........................................................................................................................146

Caz 3........................................................................................................................168

Concluzie .......182

Bibliografie........184

Motto:

Cu ct avem mai puin,cu att dm mai mult.

Pare absurd, dar aceastaeste logica dragostei.

Maica Tereza de Calcutta

5

MOTIVATIA LUCRARII

Ulcerul gastroduodenal este o boala destul de frecventa, survenind la un procent de pana la

15% din populatie.

Astazi ulcerul gastric si duodenal in anumite cazuri ridica probleme majore pentru unii

bolnavi cu aceasta afectiune mai ales in cazul complicatiilor care apar uneori.

Doua din cele mai frecvente cauze de ulcer peptic sunt infectia cu bacteria numita

Helicobacter pylori (Bacterie Gram-negativ cu habitat n stomacul uman H. pylori a fost denumit

pn n 1989 Campylobacter pylori, fiind inclus actual n superfamilia VI de germeni Gram-

negativi) si abuzul de antiinflamatoare nestroidiene (AINS), cum ar fi Aspirina.

Desi majoritatea oamenilor sunt infectati cu H. pylori, doar cativa vor face boala ulceroasa

peptica. Unii factori de risc la o persoana cu H. pylori dau o susceptibilitate crescuta pentru

dezvoltarea ulcerului.

Adultii infectati cu H. pylori au un risc de 2-3 ori mai mare pentru aparitia unui ulcer

gastric/duodenal n urmtoarele dou decade ale vietii comparativ cu persoanele neinfectate.

Frecventa bolii este foarte mare fiind afectati atat barbatii cat si femeile, iar varsta la care

poate apare ulcerul este, in general, intre 30 si 50 ani. Important este faptul ca extinderea bolii este

din ce in ce mai mare spre cei doi poli ai vietii, constantandu-se o frecventa crescuta si la

adolescenti.

Iata de ce boala ulceroasa capata un aspect important si totodata foarte interesant de studiat.

6

INTRODUCERE

Se estimeaza ca aproximativ 10% din adultii din Europa si USA sufera de ulcer gastro-

duodenal in decursul vietii. Pe de alta parte 10-19% din populatia cu simptomatologie clinica la

examenul endoscopic s-a dovedit a avea ulcer.

Ulcerul gastric si duodenal sunt afectiuni cu o prevalenta de 8-10% in Romania ce apar la

varste tinere si cu un istoric caracterizat prin numeroase recidive care acopera decenii din viata

pacientului. Prin aceasta particularitate evolutiva ca si prin inalta sa morbiditate consecintele

economice si sociale sunt extrem de mari.

In ultimii douazeci de ani s-au facut progrese deosebite in fiziopatologia, etiopatogenia si terapia

ulcerului.

Raportul ulcer gastric-ulcer duodenal este aproximatic la 1:4-6:8, in functie de tarile in care

s-au facut studiile. Boala ulceroasa este mai putin frecventa in tariile vestice (dupa introducerea

antiacidelor in tratamentul bolii incidenta acesteia a scazut si mai mult, nu insa si complicatiile ei).

Poate fi spus ca incidenta bolii ulceroase este mai mica in tariile avansate economic (datorita unui

nivel de trai crescut, a modului corespunzator de alimentatie si a posibilitatiilor de terapie anti

ulceroase).

7

Medicatia antisecretorie a dus la cresterea ratei de vindecare, dar nu a influentat rata de

recidive si posibilitatea aparitei complicatiilor severe.

Dupa date certe privid implicarea bacteriei Helicobacter Pylori in geneza gastritei, a ulcerului gastric

si duodenal, terapia antiinfectioasa a devenit o necesitate argumentata de catre date epidemiologice

clinice, fiziopatologice. De fapt, infectia cu Helicobacter Pylori dateaza inainte de 1914 sugerand o

posibila legatura intre infectia cu spirochete si boala ulceroasa, timp de mai multe decade, fiind

acceptat postulatul ca aciditatea gastrica reprezinta cheia formarii ulcerului.

Aceasta idee a fost mentionata in dictonul "Daca nu este acid, nu este ulcer" si a ramas

neschimbata pana in 1982, cand Warren si Marshall au emis un postulat in care un microorganism

din stomac reprezinta factorul cauzal al gastritei si al ulcerului gastric sau duodenal. Studiile lui

Warren si Marshall au stimulat interesul cercetatorilor, in prezent fiind admis faptui ca infectia cu

Helicobacter Pylori duce la dezvoltarea gastritei si a bolii ulceroase.

Noutatea semnificativa nu consta in prezenta bacteriei pe mucoasa stomacului, constatare

veche si banala, ci in demonstrarea unei implicari in geneza bolilor gastro-duodenale. Corelatia

stabilita de Warren si Marshall in 1983 a declansat o avalansa nemai intalnita de investigatii clinice

si experimentale care au furnizat informatii tot mai convingatoare, pe masura ce tehnicile de

identificare au devenit mai exacte.

8

SCURT ISTORIC

Pe primul loc in ce priveste patologia tubului digestiv s-a situat patologia gastrica, mult mai

tarziu descoperindu-se si patologia duodenala. Leziunile evidente au fost depistate prima data la

autopsie.

Anul 1746 marchiaza primul cancer al duodenului descoperit de Georginius Hamberger.

Zece ani mai tarziu, Morgagni depisteaza la autopsie un chist duodenal.

In 1740 Chomel face autopsia tubului digerstiv unde descopera o nisa gastrica. Cunostintele

de semiologie si observatii clinice erau din ce in ce mai bogate. Astfel, un veacul al XIX-lea s-a

ajuns la primele tenatative de terapie chirurgicala.

Ulcerul gastric este prima oara operat in anul 1891 de catre Schnitzler.

Lucrarile Broussais din a doua jumatate a secolului XIX-lea au descris clinic duodenita,

afectiune care a fost multa vreme considerata ca responsabila de icter si de o serie de tulburari

hepatice si biliare.

Descoperirea epocala a lui Roentgen a marcat un pas valoros si pentru studiul pe viu al

anatomiei si dinamicii tubului digestiv.

Utilizarea substantelor de contrast in explorarea radiologica a tubului digestiv, aplicata mai intai de

Reder si Forster in 1865 1906 au fost practicate in scurta vreme si la noi in tara.

Inca din 1907 C. Gerota, lucrand la Spitalul Coltea a utilizat explorarea radiologica a tubului

digestiv folsind sulfat de bariu.

Iata cativa ilustrii reprezentanti care au scris despre ulcerul gastric si duodenal: Turnescu,

Juvara, Vereanu, Moldovan, Popovici.

Ei si-au adus aportul la cunoasterea anatomiei, patologiei clinice si explorarii gastrice si

duodenale precum si la conturarea tecnicilor chirurgicale potrivite fiecarui caz in parte.

9

10

1.1 APARATUL DIGESTIV

Este alctuit din organe la nivelul crora se realizeaz digestia alimentelor i absorbia lor. n

acelai timp, la nivelul ultimului segment al tubului digestiv rectul se realizeaz eliminarea

resturilor neabsorbabile, prin actul defecaiei.

Tubul digestiv se deschide la exterior prin dou

orificii. ntre acestea se disting mai multe segmente

ncepnd de la orificiul bucal, astfel:

cavitatea bucal;

faringe;

esofag;

stomac;

intestin subire;

intestin gros;

anus.

Fiecare din segmentele enumerate prezint n

alctuirea lor, caractere speciale.

Cu toate acestea, pe toat lungimea tubului

digestiv, pereii au o structur asemntoare.

CAVITATEA BUCAL

Este primul segment al tubului digestiv i

comunic cu exteriorul, prin orificiul bucal, iar n

interior, cu faringele. Cavitatea bucal este

desprit de arcadele alveolo-gingivo-dentare, n dou pri: vestibulul i cavitatea bucal propriu-

zis.

Vestibulul bucal este situat n afara arcadelor dentare, fiind cuprins ntre dini, gingii, buze i

obraji.

n cavitatea bucal propriu-zis, se afl cele dou arcade dentare (superioar i inferioar),

limba i glandele salivare (parotide, submaxilare, sublinguale).

Funciile pe care le ndeplinete cavitatea bucal sunt:

11

masticaia pentru formarea bolului alimentar nceputul digestiei, sub aciunea

ptialinei salivare;

de fonaie;

receptoare;

de aprare;

fizionomic.

FARINGELE

Este al doilea segment al tubului digestiv i se afl

exact n spatele cavitii bucale i nazale i deasupra

orificiului superior al laringelui i al esofagului.

Aparine att aparatului digestiv ct i aparatului

respirator.

Cavitatea faringelui este divizat n trei etaje:

nazofaringele;

bucofaringele;

laringofaringele.

Aceasta ndeplinete funcia de conducere a bolului alimentar ctre esofag i funcia de aprare

mpotriva infeciilor, care pot ptrunde pe cale digestiv sau respiratorie.

ESOFAGUL

Este un organ musculo membranos, tubular, care face legtura ntre faringe i stomac. Prin el

trece bolul alimentar.

Prin reflexul de deglutiie, bolul alimentar trece din faringe n esofag, prin coordonare nervoas.

Musculatura formeaz undele, numite contracii, care mping bolul spre cardia.

STOMACUL

Este poriunea cea mai dilatat a tubului digestiv, situat n etajul supramezocolic al cavitii

abdominale, ntre splin i ficat. Se ntinde de la orificiul cardia, pn la orificiul piloric.

12

Din punct de vedere fiziologic, stomacul primete alimentele ingerate i, datorit funciei sale

motorii, le amestec cu sucul gastric i apoi le evacueaz n duoden.

INTESTINUL SUBIRE

Este poriunea din tubul digestiv

cuprins ntre stomac i intestinul gros, fiind

segmentul cel mai lung al tubului

digestiv, msurnd ntre: 4-6 metri. ncepe

de la orificiul piloric al stomacului, pn la

valvula ileocecal (locul n care

comunic cu intestinul gros). Acesta

prezint trei poriuni:

duoden;

jejun;

ileon.

Duodenul reprezint poriunea iniial a intestinului subire. El are form de potcoav, cu o

lungime de 25-30 cm i este segmentul fix al intestinului subire, neputnd s-i schimbe poziia,

fiind fixat pe peretele posterior al abdomenului.

Jejuno-ileonul formeaz mpreun intestinul mezenterial, care se ntinde de la unghiul duodeno-

jejunal, pn la valvula ileo-cecal. Mezenterul este formaiunea peritoneal, care leag jejunul i

ileonul de peretele abdominal posterior, care constituie organul de susinere, de nutriie i de

mobilitate.

INTESTINUL GROS

Este ultimul segment al tubului

digestiv i se ntinde de la valvula ileo- cecal

pn la orificiul anal, avnd o lungime medie

de 1,50 metri.

El cuprinde trei poriuni:

cecul;

colonul;

rectul.

13

Cecul reprezint poriunea iniial a intestinului gros i este situat sub unghiul ileo-cecal.

Extremitatea lui superioar se continu cu colonul ascendent, iar cea inferioar se ngusteaz n

form de fund de sac i se continu cu apendicele vermior.

Colonul cuprinde un segment ascendent, unul transvers, colonul descendent i cel sigmoid.

Colonul ascendent se ntinde de la fosa iliac dreapt, pn la flexura colic dreapt;

Colonul transvers se ntinde de la flexura colic dreapt pn la flexura colic stng,

unde se continu cu colonul descendent;

Colonul descendent se ntinde de la flexura colic stng, pn la nivelul crestei

iliace;

Colonul sigmoid este un segment mobil care se insereaz pe peretele posterior al

abdomenului.

Rectul este poriunea terminal a intestinului gros i a tubului digestiv. El ncepe dup

terminarea colonului sigmoid i se ntinde pn la anus i este adaptat funciei de evacuare

(defecaie). Este lung de 16-18 cm i prezint dou poriuni: una superioar pelvian, numit rect

ampular i una inferioar, care strbate perineul, numit canal anal.

14

1.2. STOMACUL SI DUODENUL

Anatomia

Este un organ cavitar, muscular, care face legtura ntre esofag i intestin. Este aezat n stnga

coloanei vertebrale i se proiecteaz n hipocondrul stng i epigastru.

Capacitatea lui este de 1300-1500 ml i o lungime de aproximativ 25 cm. Stomacul are forma

unui J, cu poriunea vertical mai lung i cu una orizontal mai scurt.

15

Configuraia stomacului - extern

Este format din:

faa anterioar;

faa posterioar;

marginea dreapt ( mica curbur);

marginea stng (marea curbur);

orificiul superior (cardia);

orificiul inferior (pilor).

Stomacul cuprinde dou pri: poriunea vertical format din fundul stomacului (formix),

corpul stomacului, regiunea cardiei i poriunea orizontal format din: antrul piloric i canalul

piloric.

Poziia stomacului este asigurat de ctre ligamente, care l fixeaz de organele vecine.

Tipuri de stomac

n funcie de tonicitatea musculaturii stomacul are urmtoarele tipuri morfofuncionale:

A. stomacul hiperton - deosebirea dintre cele dou poriuni, nu mai este evident;

B. stomacul ortoton n form de J, cu aspect de corn de bou;

C. stomac hipoton cele dou curburi se apropie, iar partea orizontal tinde spre

verticalizare;

D. stomac aton este complet relaxat.

Configuraia stomacului - intern

Suprafaa intern a stomacului, prezint numeroase pliuri ale mucoasei, dintre care unul

urmeaz axul mare al organului, de-a lungul curburii, iar altele mici, sunt verticale, transversale sau

oblice, neregulate.

16

Tunica mucoas a stomacului

n regiunea cardia sunt glande tubuloase foarte ramificate, cu celule secretoare de

mucus;

n regiunea corpului sunt glande alctuite din trei tipuri de celule:

A. celule accesorii secret substane mucoide;

B. celule delomorfe produc acidul clorhidric;

C. celule adelomorfe conin pepsinogen.

n regiunea piloric sunt glande tubulare, ramificate i secret substane mucoide

celule adeloforme conin pepsinogen.

Raporturile stomacului

Sunt diferite n funcie de configuraia extern a stomacului: fee (anterioar i posterioar),

curburi, pilor, cardia.

Faa anterioar are raporturi cu peretele toracic i peretele abdominal.

Stomacul are raporturi cu peretele toracic stng, ntre coastele 5-9, prin intermediul diafragmei

i al regiunii pleuro-pulmonare stngi inferioare. Zona de proiecie a stomacului pe peretele stng,

poart numele de spaiu semilunar Traube, cuprins ntre matitatea ficatului la dreapta, a splinei n

stnga, a inimii superior, iar inferior, al arcului costal. Este o zon timpanic de percuie.

17

Cu peretele anterior, stomacul, vine n contact direct pe o zon mic, numit triunghiul Lobbe.

Faa posterioar, prin intermediul unui diverticul al cavitii peritoneale, numit bursa

omental, vine n raport cu rinichiul stng, suprarenala stng, corpul i coada pancreasului, splina i

artera splenic, iar n partea inferioar este n raport cu mezocolonul transvers, cu unghiul duodeno-

jejunal i cu ansele intestinului subire.

Curbura mic este legat de ficat printr-o formaiune peritoneal numit ligamnetul gastro-

hepatic.

Curbura mare este n raport cu colonul transvers, de care este legat printr-o alt formaiune

peritoneal, numit ligamentul gastro-colic; n partea superioar este n raport cu splina de care este

legat prin ligamentul gastro-splenic.

Fundul stomacului (formixul) este n raport cu cupola diafragmatic i prin intermediul acesteia

cu pleura, plmnul stng i cu inima.

Structura peretilor stomacului si configuratia lor interna

Peretii stomacului sunt alcatuiti din patru staturi sau tunici : tunica mucoasa, tunica

submucoasa, tunica musculara si tunica seroasa.

Tunica mucoasa, sau mucoasa stomacului inveleste suprafata interna a acestui organ. Ea are

o culoare roz cand stomacul este plin si alba mata cand acesta este gol.

La examenul cu ochiul liber se observa marele relief al stomacului, alcatuit din numeroase

cute orientate dinspre cardia spre pilor.

Cutele care brazdeaza mucoasa gastrica

se anastomozeaza intre ele sub forma unei

retele. La nivelul micii curburi, cutele lipsesc,

aceasta zona purtand numele de soseaua

gastrica. Marele relief al stomacului este

rezultanta contractiei musculare a

mucoasei, tunicii musculare la care ia parte

tesutul conjuctiv din structura

submucoasei.

La examenul cu lupa se observa micul

relief al stomacului constituit dintr-un

important numar de santuri circulare,

superficiale, care impart suprafata

18

mucoasei intr-o multime de ridicaturi mamelare cu aspect de campuri poliedrice, numite areole

gastrice.

Sectiune prin membrane mucoasa a stomacului uman langa cardia

c. Glandele cardiale. d. Canalele lor. cr. Glanda somilara cu cele intestinale, mm. Membrana

mucoasa. m. Mucoasa musculara. m. Tesut muscular

Epiteliul mucoasei gastrice este de tip cilindric unistratificat. El se intinde de la cardia, unde

in mod brusc inlocuieste epiteliul stratificat pavimentos al esofagului si pana la pilor unde este

inlocuit de epiteliu intestinal.

Din loc in loc, epiteliul se infunda in corion, formand criptele gastrice. Celulele epiteliale

imbatranite si descuamate sunt inlocuite de celulele situate in fundul cripetelor (celulele accesorii).

Corionul este format dintr-o retea de fibre colagene si precolagene cu multe elemente

elastice si celulare (fibroblaste, celule reticulate, leucocite, plasmocite).

Elementelor fibrilare si celulare li se mai adauga vase sanguine si limfatice, precum si nervi.

Aparatul glandular este alcatuit din trei tipuri de glande: cardiale, fundice si pilorice.

Glandele cardiale, putin numeroase si rudimentare se afla in vecinatatea cardiei. Ele sunt de

tip tubular, ramificat cu secretie seroasa.

Glandele fundice numite si glande principale se gasesc in regiunea fundului si corpului

stomacului. Sunt glande tubulare simple sau ramificate care strabat corionul, ajungand pana la

19

musculara mucoasei si se deschid in grup de cate trei patru in fundul unei cripte gastrice. Fiecare

glanda prezinta trei portiuni:

- un gat situat la deschiderea in cripta;

- un corp;

- o portiune terminala.

Peretele glandei este separat de tesutul conjunctiv al corionului printr-o membrana bazala.

El este alcatuit din patru tipuri de celule si anume: principale, parietale, auxiliare si

cromoargentofine.

Celulele principale sunt asezate pe manbrana bazala, delimitand lumenul glandei.

Rolul lor este acela de a sintetiza si secreta pepsinogenul, profermentul din care ia nastere

pepsina.

Celulele parietale sau adelomorfe sunt raspindite din loc in loc, printre celulele principale.

Rolul acestor celule este de a elabora si secreta acidul clorhidric.

Celulele auxiliare sau accesorii sunt situate la nivelul gatului glandei.

Ele secreta mucus si enzime cu actiune asupra dipeptidelor.

Celulele cromoargentofine se gasesc mai ales la nivelul portiunii terminale a glandelor

principale.

Acestea sunt celule de origine simpatica migrate din crestele ganglionare. Rolul lor nu este

inca stabilit.

Glande pilorice se alfa in regiunea antrala si pilorica, mai ales pe mica curbura. Ele sunt de

tip tubuloacinos, cu peretii alcatuiti din celule ce secreta un mucus deosebit din punct de vedere

chimic de mucusul secretat de celelalte celule epiteliale gastrice.

20

Tunica mucoasa este separata de tunica submucoasa prin musculara mucoasei.

Fibrele musculare longitudinale si circulare ale stomacului, (Spalteholz.)

Aceasta este constituita din fibre musculare netede, asezate pe doua straturi: unul intern

circular si altul extern longitudinal.

Cand musculara mucoasei se contracta, mucoasa se ingroasa si suprafata se cuteaza

micsorandu-se.

Tunica submucoasa este constituita din tesut conjctiv lax, in care se gasesc vase sanguine si

limfatice, precum si plexuri nervoase vegetative.

Tunica musculara este formata din fibre musculare netede, dispuse in trei straturi:

- extern;

21

- mijlociu;

- intern.

Fibrele musculare oblice ale stomacului, (Spalteholz.)

Stratul extern este constituit din fibre asezate longitudinal, in cotinuarea stratului,

longitudinal, al esofagului. El se prelungeste cu stratul extern longitudinal al duodenului. Acest strat

este bine dezvoltat in regiune piloroca unde fibrele lui contribuie la formarea sfincterului piloric.

Stratul mijlociu alcatuit din fibre dispuse circular, incercuiesc corpul stomacului si se

ingroasa la nivelul pilorului unde formeaza sfincterul piloric.

Stratul intern este format din fibre musculare, dispuse oblic. Acest strat este prezent numai in

portiune verticala a stomacului.

Tunica seroasa formata dintr-un tesut conjunctiv lax, acoperit de mezoteriu peritoneal, se

intrerupe la nivelul curburilor, unde se continua cu cel al epiploomurilor, in tunica seroasa se alfa

vasele si nervii care deservesc stomacul.

Fiziologia

22

Stomacul joac un rol nsemnat n digestie. El constituie rezervorul n care alimentele sunt

nclzite, frmntate, omogenizate i supuse digestiei clorhidro-peptice. Alimentele pregtite

mecanic i chimic prin digestia gastric sunt treptat evacuate n duoden i jejun, pentru a fi supuse

unei digestii complete.

Stomacul are funcie:

motorie;

secretorie.

Funcia motorie este asigurat de musculatura neted din pereii stomacului i const n

depozitarea temporal a alimentelor ingerate, amestecul lor cu sucul gastric pna ce formeaz chimul

i evacuarea acestuia lent i fracionat n duoden.

Aceste activiti sunt controlate de mecanisme neuroumorale intrinseci i extrinseci, declanate

i influenate permanent de volumul i compoziia alimentelor ingerate. Stomacul gol este lipsit de

contracii.

Prelungirea perioadei dintre ingestile alimentare este urmat de apariia unor cicluri de contracii

care coincid cu senzaia de foame.

Umplerea stomacului cu alimente are consecine diferite.

n partea proximal, ajungerea bolulilor alimentare este urmat de relaxarea adaptativ a

musculaturii. n partea distal ncepe o imens activitate peristaltic.

Undele de contracie sunt din ce n ce mai frecvente i mai puternice, ncepnd de la mijlocul

stomacului i progresnd spre pilor, realiznd

amestecul alimentelor cu sucul gastric.

Cnd undele devin suficient de puternice ca s

deschid pilorul, ele mping n duoden i mici

poriuni din chimul gastric, urmnd imediat

renchiderea pilorului.

Activitatea peristaltic a stomacului este

stimulat de parasimpatic i inhibat de simpatic,

de asemenea, intervin i mecanisme umorale

(enterogastronul secretat n intestin).

Funcia secretorie const n secreia glandelor mucoasei gastrice i a celulelor secretorii

izolate, produsul de secreie al glandelor gastrice fiind sucul gastric.

Sucul gastric este un lichid incolor, uor opalescent, n cantitate de 1-1,5 litri n 24 h

(variaz n funcie de alimentaie), cu urmtoarea compoziie: 99% ap, 1% reziduu

23

uscat format din: 0,6 substane organice (acid clorhidric, sruri de Na, K, Ca, Mg) i 0,4

substane organice (mucin, enzime).

Acidul clorhidric (HCl). exercit numeroase aciuni:

intervine n procesele chimice ale digestiei, avnd rolul fiziologic de a activa enzimele proteolitice din sucul gastric, favoriznd prin combinarea

cu proteinele alimentare aciunea enzimelor asupra rezultatelor uor

atacabile;

activeaz pepsinogenul n pepsin;

are rol antiseptic;

controleaz hematopoieza;

stimuleaz evacuarea gastric;

mpiedic dezvoltarea germenilor introdui n stomac, odat cu alimentele ingerate (aciunea antiseptic).

Concentraia de HCl este n funcie de concentraia electroliilor din snge, de starea de

hidratare, de irigaia sanguin a stomacului, de concentraia de ap resorbit de stomac, de tipul de

golire a stomacului i de fazele de secreie.

Principalele procese chimice gastrice, se desfoar sub aciunea urmtoarelor enzime:

Pepsina principala enzim a sucului gastric, este secretat n form inactiv

pepsinogen i este activat n stomac de ctre HCl;

Labfermentul prezent n sucul gastric al sugarului, cu rol n coagularea laptelui,

prin transformarea cazeinogenului solubil, n paracazein, care n prezena Ca, se

transform n paracazein de calciu;

Gelatinaza lichefiaz gelatina;

Lipaza gastric important mai ales la sugari, scindeaz hidrolitic grsimile

emulsionate (lapte, fric).

Factorul intrinsec Castle Castle a stabilit c sucul gastric normal, conine o enzim

factorul intrinsec, care asociat cu factorul extrinsec, favorizeaz formarea principului

antipernicios, care asigur eritropoieza normal; lipsa factorului intrinsec este cauza

anemiei megaloblastice Biermer;

Mucusul gastric are rol fiziologic de protecie a mucoasei, mpotriva factorilor

mecanici, termici, chimici, mpotriva autodigestiei acestuia datorit aciunii HCl i

enzimelor proteolitice, fiind un gel lubrifiant constituit din mucin, ap, electrolii i

24

celule descuamate. Rezultatul digestiei gastrice este formarea unui produs semilichid,

acid, numit chimul gastric.

Reglarea secreiei gastrice se realizeaz prin mecanisme nervoase i umorale. Este condiionat

de cantitatea i calitatea alimentelor ingerate.

I. P. Pavlov a intreprins studiul amnunit al secreiei gastrice i a elucidat, prin metoda fistulelor

digestive, problema ritmului i mecanismului de secreie a sucului gastric.

n secreia gastric se disting trei faze:

Faza cefalic;

Faza gastric;

Faza intestinal.

Faza cefalic este cea mai important i cea mai bogat n secreie acid i pepsin. Este pus n

aciune prin intermediul vagului i poate fi suprimat prin vagotomie complet.

Aceast faz ncepe nainte ca alimentele s ajung n stomac, intervenind n secreia gastric

att mecanisme reflex - condiionate, vederea i mirosul alimentelor, ct i reflex necondiionat,

exercitarea receptorilor cavitii bucale.

Secreia vagal este inhibat de atropin; hiperglicemia mrete secreia gastric, prin stimularea

centrilor vagali.

Aceast faz a fost considerat n trecut, ca faz psihic a secreiei gastrice. Ea are faz scurt de

laten, 5-6 minute, este mai intens la 15-30 minute de la ingerarea mncrii i dureaz 30-40

minute.

Faza gastric ncepe odat cu ptrunderea alimentelor n stomac. Dureaz n medie 3-4 ore i

este independent de controlul vagului.

Contactul alimentelor cu mucoasa gastric, favorizeaz eliberarea unui hormon, care se absoarbe

n snge i declaneaz secreia clorhidro-peptic, hormon numit gastrin, care stimuleaz

activitatea secretoare. Se presupune c gastrina nu ar aciona direct asupra glandelor fundice, ci

numai prin intermediul histaminei.

Aceast faz se realizeaz prin:

Mecanism nervos declanat prin digestia gastric de ctre alimente;

Mecanism normal prin eliberarea hormonului gastrin.

Dintre substanele care stimuleaz faza gastric se nscriu: peptona, supa concentrat de carne

sau pete, soluiile slabe de alcool i ntr-o msur mic, legumele.

Faza intestinal ncepe odat cu ptrunderea chimului acid n duoden i are la baz

mecanisme reflexe i umorale. Contactul mucoasei duodenului cu anumii constitueni (proteici) ai

25

chimului, declaneaz secreia de gastrin din mucoasa duodenal, stimulnd n continuare secreia

gastric.

n aceste condiii intervine i un

mecanism reflex, distensia

mecanic a duodenului, avnd efect

gastro-secretor.

Cercetrile lui Pavlov au

demonstrat c diferite alimente (carne,

lapte, pine), determin curbe diferite

de secreie gastric. Aceste curbe

variaz n funcie de compoziia chimic

a alimentelor, asigurnd cea mai potrivit secreie gastric.

Alte cercetri au artat c grsimea, care exercit o inhibiie asupra dinamicii gastrice, are o

aciune inhibitoare i asupra secreiei gastrice prin eliberarea unui hormon inhibitor numit

enterogastron. Acest hormon se formeaz att la nivelul duodenului ct i la nivelul intestinului

subire. Se pare c factorii stimulatori ai secreiei gastrice dispar din circulaie dup mese.

Vascularizaia stomacului se produce prin ramura anterioar a arterei aorte abdominale din care pleac: artera gastric stng, artera splenic, artera hepatic comun, ale cror ramuri unite

ntre ele formeaz arcadele arteriale pe mica curbur.

Venele iau natere din capilarele reelei arteriale i strbat n sens invers arterelor peretelui

stomacului, formnd dou plexuri venoase, care vor urma acelai traseu cu arterele i duc sngele n

vena port.

Limfaticile conduc limfa n ganglionii regionali i apoi n canalul toracic.

Arterele care hranesc peretii stomacului iau nastere din cele doua arcade de-a lungul marii si

micii curburi, de unde se distribuie pe fata anterioara si posterioara a stomacului.

Arcada de pe mica curbura este formata prin anastomoza dintre artera gastrica stanga (ramura

din artera celiaca) si artera gastrica dreapta (ramuri din artera hepatica).

Artera de pe marea curbura este formata prin anastomoza dintre artera gastroepiploica stanga

(ramura arterei splenice) si artera gastroepiploica dreapta (ramura arterei gastroduodenale).

Fundul (fornixul) este vascularizat de arterele gastrice scurte (ramuri ale arterei splenice).

Dupa ce patrund in tunica seroasa si musculara, arterele formeaza la nivelul submucoasei un

plex din care pleaca numeroase ramuri. Dintre acestea unele se capilarizeaza la nivelul muscularei

mucoasei, altele strabat aceasta foita si formeaza o retea de capilare dedesubtul si in jurul glandelor.

26

a) Curbura mediana diafragmatica.

b) Suprafata posterioara a stomacului

c) Marea curbura a stomacului.

d) Mica curbura a stomacului.

e) Fundul stomacului

f) Cardia.

g) Pilorul

h) Duodenul.

i) Pancreasul.

k) Capul pancreasului.

l) Coada pancreasului.

m) Splina.

n) Lobul stang hepatic.

o) Lobul patrat hepatic.

p) Lobul drept hepatic.

q) Vezica biliara.

r) Canalul coledoc.

s) Vena porta.

27

1. aorta descendenta (abdominala).

2. artera frenica inferioara.

3. artera celiaca.

4. artera gastrica stanga.

5. artera splenica.

6. artera hepatica.

7. artera coronara dreapta.

8. artera gastroduodenala.

9. artera gastroepiploica dreapta.

10. artera pancreaticoduodenala.

11. artere gastrice mici.

12. artera gastroepiploic stanga.

13. artera cistica.

14. artera mesenterica supoerioara.

Venele i-au nastere din capilarelele retelei arteriale prezentate mai sus.

Ele strabat in sens invers peretele stomacului, formand un prim plex venos intre fundul

glandular si musculatura mucoasei si un al doilea plex in submucoasa.

De aici ele urmeaza traiectul arterelor, ducand sangele direct sau indirect in vena porta.

Limfaticele se formeaza in portinea superioara a mucoasei, dand nastere unui prin plex

subglandular.

Dupa ce strabat musculatura mucoasei, vasele limfatice formeaza la nivelul submucoasei un

al doilea plex, apoi la nivelul tunicii musculare un al treilea plex. De aici limfa este condusa, prin

vasele limfatice mai mari, la ganglionii limfatici regionali si, mai departe, in canalul toracic.

Inervaia stomacului este asigurat de plexul gastric format din fibre simpatice i

parasimpatice. Inervaia provine din plexul celiac. Fibrele nervoase formeaz n peretele stomacului

plexul mezenteric i plexul submucos

Nervii stomacului provin din sistemul nervos vegetativ parasimpatic (nervul vag) si simpatic

(plexul celiac). Nervii vagi (drept si stang) coboara de-a lungul esofagului si se unesc la nivelul micii

curburi, de un trimit ramuri pe ambele fete ale stomacului. Din plexul celiac pornesc ramuri care se

indreapta spre stomac si la nivelul regiunii pilorice se unesc cu ramurile nervului vag.

Fibrele nervoase simpatice si parasimpatice formeaza in peretii stomacului doua plexuri: unul

in tunica submucoasa, numit plexul submucos (Meissner) si altul in tunica musculara, numit plexul

mienteric (Auerbach).

28

Plexurile sunt formate din fibre nervoase si din celule nervoase.

Din aceste plexuri pornesc fibre nervoase care se distribuie la fibre musculare, la epitelilul mucoasei

gastrice, precum si la glande.

Intestinul subtire

Intestinul subtire este cel mai lung segment al tubului digestiv, masurand peste 4 metri.

El se intinde de la pilor pana la valvula ileocecala (locul in care comunica cu intestinul gros).

Intestinul subtire are trei portiuni:

- duodenul;

- jejunul si

- ileonul

Duodenul si pancreasul

Duodenul reprezinta portiunea initiala a intestinului subtire si se intinde de la sfincterul

piloric pana la unghiul pe care acesta il face cu jejonul, numit unghi duodenojejunal.

El are o lungime de circa 30 cm. Cea mai mare parte a acestui segment al intestinului subtire

este situata inapoia peritoneului parietal, unde ocupa o regiune profunda si unde este fixat pe peretele

posterior al abdomenului, la nivelul vertebrelor 11-12. Mijloacele de fixare ale duodenului sunt:

- continuitatea cu stomacul si jejonul;

- ligamentele peritoneale;

29

- pediculi vasculari.

Portiunile si raporturile duodenului.

Duodenul are forma unei potcoave in scobitura careia sa gaseste capul pancreasului. El

cuprinde 4 mari portiuni: bulbul duodenal, portiunea descendenta, portiunea orizontala si portiunea

ascendenta.

Bulbul duodenal este prima portiune a duodenului si se intinde de la pilor pana la

colul vezicii biliare unde formeaza flexura duodenala superioara. El reprezinta

portiunea mobila a duodenului si este acoperit in intregime de peritoneu. Bulbul

duodenal este legat de ficat, cu care vine in raport prin ligamentul duodenohepatic.

Portiunea descendenta reprezinta cel de-al doilea segment al duodenului. Ea se

intinde de la flexura duodenala superioara pana la flexura duodenala inferioara (limita

inferioara a capului pancreasului) si are o directie verticala, coborand pe partea

dreapta a vertebrelor lombare L1 L2. portiunea descendenta reprezinta cel de-al

doilea segment al duodenului.

Portiunea descendenta vine in raport cu fata inferioara a ficatului si cu vezica biliara, situate

anterior, cu rinichiul drept, bazinetul drept, vena cava inferioara situate posterior.

Concavitatea duodenului inconjoara capul pancreasului cu care vine in raport. Portiunea

descendenta este intretaiata de radacina mezocolonului transvers.

Portiunea orizontala reprezinta cel de-al treilea segment al duoadenului.

Ea se intinde de la flexura duodenala inferioara pana la punctul in care duodenul intalneste

vasele mezenterice superioare. Are un traiect orizontal, de la dreapta la stanga, trecand prin spatele

vaselor mezenterice superioare si prin fata coloanei vertebrale si a vaselor mari (aorta si vena cava

inferioara).

Portiunea ascendenta este cel de-al patrulea segment al duodenului; continua

portiunea orizontala pana la felxura duodejejunala. Anterior ea vine in raport cu

ansele jejunale. Se gaseste in firida colica stanga.

Tunica mucoasa sau mucoasa duodenului tapeteaza suprafata interna a acestui organ.

La examinarea cu ochiul liber se observa ca mucoasa duodenala care reprezinta niste cuta

transversale, denumite plici circulari sau valvule transversale conivente.

Trebuie sa retinem ca aceste plici lipsesc la nivelul mucoasei bulbului duodenal. Pe portiunea

descendenta se afla 2 ridicaturi mamelonare, numite papile si anume: papila duodenala mare si

papila diodenale mica.

30

Papila duodenala mare (canucula mare) are in interiorul ei un mic diverticul, numit ampula

lui Varter, prin care canalul Wirsung se varsa in canalul coledon. La punctul de varsare a acestor

canale se afle sfincterullui Oddi, alcatuit din muschi netezi.

Papila duodenala mica (canucula mica) se gaseste cu 2 cm mai sus de papila duodenala mare,

in ea se deschide canalul pancreatic secundar al lui Santorini. La examenul cu lupa se observa niste

proeminente semanatoare unor lamele anastomozate. Acestea sunt vilozitatile intestinale.

Mucoasa duodenala are, in linii generale, aceleasi caractere stucturale ca si mucoasa

intestinala, fiind formata dintr-un epitelui si un corion.

Glandele duodenului sunt de 2 tipuri:

- Lieberkuhn prezente in tot intestinul subtire;

- Brummer existente numai in duoden.

Acestea din urma sunt glande mucoase, tubuloacinoase, al caror canal

Excretor sinuos se deschide la baza vilozitatilor, fie intr-o glanda tubulara Lieberkuhn.

Ele se afla tot in corionul tunicii mucoase, cat si in tunica submucoasa.

Partea secretoasa este alcatuita din celule poliedrice asezate pe o menbrana bazala (celule de

tip mucos). Printre celule de tip mucos se gasesc si celulele de tip seros (Poneth). Canalul excretor

este captusit de acelasi tip de celule care se gasesc in portiunea excretoare, la care se adauga celule

caliciforme.

Tunicile submucoasa si musculara sunt, din punct de vedere al structurii, asemanatoare cu

tunicile corespunzatoare ale jejunului si ileonului.

Tunica seroasa inconjoara in intregime numai bulbul duodenal, in rest aceasta tunica, formata

din peritoneul parietal, se gaseste numai pe suprafata anterioara a duodenului.

Vascularizatia si inervatia duodenului

Arterele care iriga duodenul sunt ramuri din artera pancreaticoduodenala superioara (ramura

din artera gastroduodenala) si din artera mezenterica superioara).

Venele dreneaza sangele catre vena porta, iar limfaticele duc limfa catre ganglionii regionali

si mai departe spre canalul toracic.

Nervii provin din sistemul nervos vegetativ simpatic si parasimpatic care formeaza plexurile

submucoase (Meissner), situat la nivelul tunicii submucoase si mienteric (Auerbach), la nivelul

tunicii musculare.

31

1.3 FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

Aparatul digestiv are ca functie principala digestia si absortia substantelor alimentare, deci

joaca un rol esential in nutritia organismului.

Prin digestie intelegem totalitatea transformarilor fizice si chimice pe care le sufera

alimentele in diferitele segmente ale tubului digestiv.

Ca urmare a acestor transformari, moleculele complexe, insolubile ale diferitelor substante

nutritive din alimente (glucide, lipide, proteine) sunt descompuse in molecule simple, solubile, care

pot trece din tubul digestiv (mediul extern) in sange sau limfa (mediul intern). In procesul de digestie

intervin enzimele secretate de glandele din mucoasa tubului digestiv si de glandele anexe ale

acestuia.

Digestia se produce numai in acele segmente ale tubului digestiv in care se secreta enzime

specifice si anume in cavitatea bucala (digestia bucala), in stomac (digestia gastrica) si in intestinul

subtire (digestia intestinala).

Alaturi de aparatul respirator si circulator, aparatul digestiv asigura organismlui materialul

necesar functionarii vitale, acopera pierderile energetice, inlocuieste materialul uzat si procura

elementele necesare dezvoltarii organismului.

Alimentele

Alimentele sunt substante complexe pe care omul le introduce in tubul digestiv, le digera, le

absoarbe si le foloseste pentru procurarea de energie, biosinteza componetelor celulare, cataliza

biologica si intretinerea altor functii. Alimentele contin asa numitele principii alimentare prezentate

de glucide, lipide, proteine, saruri minerale si vitamine.

In afara acestor substante folositoare organismului, alimentele mai contin si alti compusi pe

care organismul nu-i digera si nu-i absoarbe.

Glucidele constituie sursa principala de energie pentru organismul uman, acoperind

50-60% din valoarea energetica a ratiei alimentare.

In afara rolului lor de furnizor de energie, glucidele din alimente mai au si un rol plastic, ele

fiind folosite la sinteza unor compusi ce intra in alcatuirea materii vii. Majoritatea glucidelor

alimentare provin din regnul vegetal. Dintre monozaharide, cele mai importante sunt pentozele si

hexozele. Primele nu prezinta o valoare energica prea mare, dar joaca un rol plastic sau structural

important, deoarece o parte dintre ele participa la biosinteza acizilor nucleici.

Hexozele si anume glucoza, fructoza, galactoza si monoza se gasesc in cantitati mai mari in

alimente.

32

Principala hexoza este glucoza care se gaseste atat libera, cat si sub forma de dizaharide si

polizaharide. Glucoza libera este prezenta in catitati mai mari in fructe, ca de exemplu struguri.

Fructoza sau levuloza se gaseste in stare libera in unele fructe si in catitati mari in miere

(80%).

Galactoza se intalneste numai sub forma combinata cu glucoza, alcatuind impreuna lactoza.

Dintre dizaharidele care au valoare nutritiva pentru om mentionam: zaharoza, lactoza si

maltoza.

Zaharoza este cel mai raspandit dizaharid din natura. Prin hidroliza enzimatica sub actiunea

zaharozei ea se descompune intr-o molecula de glucoza si una de fructoza.

Lactoza este zaharul din lapte, singurul dizaharid de origine animala.

Prin hidroliza enzimatica, ea se descompune sub actiunea lactozei din tubul digestiv intr-o

molecula de glucoza si una de galactoza.

Maltoza, un dizaharid predominant in deosebi in bere se descompune sub actiunea matozei in 2

molecule de glucoza.

Dintre polizaharide mai importante pentru nutritia omului sunt amidonul si glicogenul.

Amidonul este un polimer al glucozei de origine vegetala. El se afla depozitat sub forma de

granule in seminte si radacinile unor plante. Prin fierbere, coacere si digestie, amidonul se desface in

compusi intermediari cu molecule mai mici, numiti dextrine.

Sub actiunea amilazei din saliva si sucul pancreatic, amidonul este descompus in aceste

dextrine si chiar in maltoza.

Glicogenul este tot un polimer al glucozei dar de origine animala. El reprezinta forma sub

care glucoza se gaseste depozitata in organismul animal.

Glicogenul este solubil in apa si se descompune pe cale enzimatica in maltoza si apoi in

glucoza.

Lipidele reprezinta ca si glucidele o sursa principala de energie.

Ele acopera 20-30% din valoarea energetica a ratiei alimentare.

Lipidele constituie prin excelenta unui aliment de rezerva, ele putand fi depozitate in catitati

mari in tesutul adipos.

De asemenea, lipidele din alimente sunt folosite de organism pentru formarea diferitelor

structuri celulare. Cea mai mare cantitate de lipide din alimente se gaseste sub forma de lipide

simple sau trigliceriale (grasimi neutre). Dintre lipidele complexe, fosfolipidele si colesterolul,

lipsesc din alimentele de origine vegetala. In grasimile provenite din regnul animal predomina acizii

33

oleic si palmitic, in timp ce acizii linoleic si linolenic constituie componentii principali ai uleiului

vegetal.

Aproximativ doua treimi din lipidele alimentare se prezinta sub forma de lipide propriu-zise

(uleiul vegetal comestibil, untul, untura) si numai o treime se gasesc in amestec cu celelalte principii

alimentare.

Proteinele sunt substante prin excelenta cu rol plastic in organism.

Cresterea si dezvolatarea celulelor, a tesuturilor sunt in totdeauna conditionate de prezenta

proteinelor, ele fiind principalele componente structurale si functionale ale materii vii. Proteinele au

un rol energetic, dar contibutia lor la acoperirea cheltuielilor de energie este mult mai mica decat cea

a glucidelor si lipidelor.

Dupa cum se stie, proteinele sunt substante complexe alcatuite din unitati structurale numite

aminoacizi.

Reamintim ca aminoacizii sunt legati intre ei prin legaturi peptidice

(-CO-NH-) care i-au nastere prin unirea gruparii carboxilice a unui aminoacid cu gruparea aminica a

altui aminoacid si eliminarea unei molecule de apa. Pe de lata parte, hidroliza enzimatica a

proteinelor care are loc in tubul digestiv, i-au nastere produse intermediare numite proteoze, peptoni

si peptide.

Cand descompunerea este completa, aminoacizii sunt eliberati si absorbiti ca atare.

Plantele pot sintetiza toti aminoacizii necesari provenid de la compusii chimici organici.

Organismul omului si al animalelor nu are aceasta capacitate de aceea pntru a obtine toti cei

20 de aminoacizi necesari sintezei proteinelor proprii, el trebuie sa consume alimente de origine

vagetala care contin proteine, cu toti aminoacizii. Aminoacizii pe care organismul omului nu-i poate

sintetiza se numesc aminoacizi esentiali (vezi metabolismul proteinelor).

Proteina are o valoare bilogica cu atat mai mare cu cat contine mai multi aminoacizi esentiali.

Cand proteina nu inglobeaza toti aminoacizii esentiali, valoare nutritiva este scazuta.

Proteinele de origine animala au o valoare biologica superioara proteinelor de orgine

vegatala.

Cantitatea minima de proteine necesare organismului pentru acoperirea perderilor in 24 h

este de circa 15-20 gr de proteine pentru un organism de 70 kg.

Sursa principala de proteine o constituie carnea, pestele, ouale, branza, laptele si unele

legume uscate (fasolea, mazarea).

Sarurile minerale si vitaminele sunt, de asemenea, principii nutritive care se gasesc

in alimente.

34

Sa vedem acum care este compozitia catorva alimente mai importante.

Painea alimentul de baza al unei parti din populatia globului, contine toate substantele

plestice si energetice.

Painea integrala poate sa intretina viata si activitatea unui om daca este asociata cu unele

grasimi si vitamine (A,D,C,B).

Orezul contine, ca si painea, toate principiile alimentare, cu mentiunea ca orezul decoticat

este lipsit de vitamine din grupa B.

Pastele faineoase (macaroanele, taitei, fideaua) au o valoare nutritiva mai mare decat painea,

deoarece la prepararea lor se adauga oua, care sporesc cantitatea de proteine, lipide, saruri minerale

si vitamine.

Cartofii contin o mare cantitate de amidon si comparativ cu painea, multe vitamine si saruri

minerale.

Carnea si derivatele din carne au toate principiile alimentare.

Ele sunt indispensabile alimentatiei atat pentru acoperirea minimului de proteine, cat si pentru

continutul lor bogat in vitamine si saruri minerale.

Ca si carnea, laptele si derivatele din lapte contin toate categoriile de substante nutritive:

glucide, lipide, proteine, saruri minerale, vitamine. Asa se explica de ce noul-nascut se poate hrani

exclusiv cu lapte de la mama.

Un alt aliment complet este oul.

Legumele verzi sunt bogate in saruri si vitamine hidrosolubile, in componenta lor intra,

cantitati mici de glucide si multa celuloza. Asa cum vom vedea celuloza nu este atacata de enzimele

existente in tubul digestiv, ci se elimina o data cu materiile fecale.

Fructele si legumele au o valoare calorica scazuta, dar sunt totusi, bogate in saruri minerale si

vitamine, precum si in hexoze si dizaharide.

Digestia gastrica

Transfromarile mecanice si chimice pe care le sufera alimentele in interiorul stomacului

poarta numele de digestie gastrica.

Aceasta este rezultanta a 2 functii principale ale stomacului: secretorie si motorie.

Functia secretorie a stomacului

Functia secretorie a stomacului consta in elaborarea sucului gastric de catre glandele

mucoasei gastrice.

35

Aceasta este un lichid incolor usor opalescent si cu o greutate specifica de 1,006-1,009.

Cantitatea de suc gastric secretat de stomac variaza in functie de alimentatie, fiind in medie de 1-1,5

1/24 ore.

a) Componentele sucului gastric si rolul lor in digestie

Sucul gastric este alcatuit din apa (99%) si dintr-o foarte mica proportie, 1% de subsatnte

solide, organice si anorganice.

Substantele anorganice sunt reprezentate de acidul clorhidric si de diferitele saruri de sodiu,

potasiu, calciu si magneziu. Dintre acestea, indeosebi clorura de sodiu, clorura de potasiu si fosfatii

de calciu si magneziu.

o Acidul clorhidric, substanta anorganica principala si caracteristica asucului gastric, intervine in procesele chimice ale digestie. El se afla atat sub forme libera cat si sub

forma legata. Acidul clorhidric liber determina PH-ul sucului gastric, care este

cuprins intre 1,5 si 2,5.

Locul de formare si modul in care ia nastere acidul clorhidric nu sunt inca precizate. Exista

unele dovezi care arata ca acidul clorhidric este secretat de glandele regiunii fundice si anume de

celulele marginale sau parietale ale acestor glande.

Rolul fiziologic al acidului clorhidric consta in aceea ca activeaza enzimele proteolitice din

sucul gastric.

El se combina cu proteinele alimentare si formeaza combinatii usor atacabile de catre anzime.

Acidul clorhidric contibuie, de asemenea, la solubizarea nucleoproteinelor si a colagenului, la

precipitarea cazeinogenului din lapte si la evacuarea continutului gastric. In sfarsit, prezenta acidului

clorhidric in stomac impiedica multiplicarea microorganismelor ajunse aici odata cu alimentele, deci

acest acid are un rol antiseptic.

Substantele organice sunt reprezentate prin mucina si prin enzime.

o Mucina este formata din glicoproteine. Ea are rolul de a proteja mucoasa gastrica impotriva actiunii acidului clorhidric, a enzimelor

proteolotice si a iritatiilor mecanice produse de alimente.

Mucina este secretata de celulele epiteliale de la suprafata mucoasei.

Mucusul gastric este un gel cu structura complexa contituit din mucina, apa, electroliti si

celule descuamate, el se gaseste pe suprafata mucoasei gastrice sub forma unui strat subtire.

Rolul fiziologic al acestui mucus este de a apara mucoasa gastrica impotriva agentilor

mecanici, termici si chimici. De asemenea, mucusul gastric protejeaza mucoasa gastrica impiedicand

autodigestia acesteia sub actiunea combinata a enzimelor proteolitice si a HCl.

36

o Enzimele sunt reprezentate prin pepsina, labfermentul si lipaza gastrica.Pepsina este o enzima secretata de catre celulele principale ale glandelor regiunii fundice, sub

forma de pepsinogen (enzima inactiva), care este transformat in pepsina sub influenta HCl din sucul

gastric.

In aceasta consta actiunea activatoare a HCl.

Pepsina este o enzima proteolitica care hidrolizeaza proteinele alimentare. Ea actioneaza in

mod optim in limitele Ph-ului acid, realizat de HCl. Pepsina produce degradarea partiala atat a

proteinelor de origine animala, cat si acelora de origine vegetala.

Fragmentele care se desprind din macromolecula proteica sunt de marimi diferite, purtand

denumirea de albumoze primare, albumoze secundare si peptoni (polipeptide).

Pepsina nu ataca anumite proteine, cum sunt, de exemplu, mucina si keratina, iar

nucleotproteinele sunt putin atacate de aceasta enzima.

Pepsina mai produce si coagularea laptelui.

Labfermentul, chimozima sau renita gastrica, este o enzima prezenta in sucul gastric al

sugarului. Ca si pepsina, el este secretat de celulele principale ale glandelor gastrice sub forma de

proferment si activat de HCl. La adulti, labfermentul lipseste din sucul gastric. Rolul fiziologic

alacestei enzime este important la sugari, pentru ca precipita cozeinogenul solubil din lapte, pe care

i-l transforma in cofeina si paracofeinat de calciu.

Separarea laptelui care ramane in stomac si alt lichid evacuat rapid in intestin, permite

stomacului sugarului sa primeasca o cantitate considerabila de lapte in raport cu volumul sau.

Lipaza gastrica este o enzima care actioneaza aupra lichidelor alimentare. Ea are o

importanta mare la sugar si redusa la adult. Lipoza gastrica scindeaza hidrolitic grasimile fin

emulsionate, care se gasesc in lapte.

b) Reglarea secretiei gastrice

Secretia sucului gastric este declansata si reglata prin 2 mecanisme principale:

- un mecanism reflex, prin care se realizeaza reglarea reflexa,

- un mecanism umoral, prin care se realizeaza reglarea umorala a secretiei gastrice;

Reglarea reflexa consta in participarea diferitilor centri nervosi in mecanismul de

secretie al sucului gastric. Arcul reflex al reflexului gastrosecretor este foarte

complex.

Receptorii se gasesc in diferitele segmente ale aparatului digestiv (stomac, gura, etc).

Caile aferente sunt numeroase, dupa sediul receptorilor. Centrii nervosi ai arcului reflex sunt,

de asemenea compleci si multiplii, fiind situate in diferitele etaje ale sistemului nervos central, dar

37

cu o predominanta in substanta reticulata din bulb. Caile aferente sunt reprezentate de sistemul

nervos vegetativ si in deosebi de parasimpatic (nervul vag).

Reglarea umorala consta in participarea la mecanismul de secretie a sucului gastric a

hormonului numit gastrina. Acesta ia nastere in mucoasa stomacului si in regiunea

pilorica dupa 20-40 minute de la ingestia alimentelor (de la contactul cu alimentele),

trece apoi in sange si, ajungand la glandele gastrice, le stimuleaza secretia.

Procesul gastrosecretor se desfasoara in 3 faze: cefalica, gastrica si intestinala.

Faza cefalica se realizeaza exclusiv printr-un mecanism reflex si anume prin reflexe

neconditionate si conditionate. Contactul alimentelor cu mucoasa bucala este urmat

de o abundenta secretie de suc gastric bogat in HCl si in pepsina.

Alimentele excita mugurii gustativi din mucoasa bucala. Influxul nervos care ia nastere este

condus pe caile aferente la un centru gastrosecretor, situat in bulb, iar de aici la nucleul dorsal al

vagului, de unde pe calea nervului vag este transmis la glandele stomacului care secreta sucul

gastric. Sectionarea nervului face ca declansarea reflexa a secretiei gastrice sa nu mai aib loc.

Centrul gastrosecretor din substanta reticulata din bulb se afla sub influenta centrilor

vegetativi din hipotalamus.

Reflexul gastrosecretor se poate obtine si prin simpla vedere a alimentelor, prin mirosul sau

zgomotul caracteristic, care provoaca secretia gastrica fara ca alimentele sa ia contact cu receptorii

cavitatii bucale. In acest caz, secretia gastrica este declansata printr-un reflex conditionat, deoarece

ea se produce inainte ca alimentele sa fi ajuns in cavitatea bucala.

Prin excitarea receptarilor din organele de simt, de catre aspectul si mirosul alimentelor, se

declanseaza un relex conditionat urmat de raspuns gastrosecretor. Faza cefalica a secretiei gastrice a

fost demonstrata de I. P. Pavlov prin metoda pranzului fictiv.

Un caine purtator de fistula esofagiana si de fistula gastrica secreta ori de cate ori primeste

alimente care nu vin in contact cu mucoasa gastrica ele iesind in afara prin deschiderea esofagului.

Faza cefalica are o durata relativ scurta, nedepasind mai mult de 30 minute.

Din cantitatea totala de suc gastric care insoteste ingerarea hranei, aproximativ 25-30% se

elibereaza in faza cefalica. Aceasta faza are o importanta deosebita, deoarece pe de o parte grabeste

procesul de digestie, iar pe de alta initieaza mecanismele fazelor urmatoare ale secretiei gastrice.

Faza gastrica a secretiei gastrice are la baza mecanisme duble nervoase si umorale.

Primele sunt mai putin importante. In aceasta faza, secretia apare ca rezultat al

prezentei alimentelor in stomac.

38

Mecanismul nervos este declansat de distensia stomacului pe care o produc alimentele.

Mecanismul principal al fazei gastrice este numoral.

Contactul alimentelor cu mucoasa gastrica din regiunea antrala stimuleaza aparitia

hormonului numit gastrina, care este transportat de sange la nivelul celulelor gastrosecretorii pe care

le activeaza.

Gastrina este un polipetid in structura caruia intra 17 aminoacizi.

Mecanismul umoral actioneaza cateva ore, atata timp cat hrana ramane in stomac, fiind astfel

responsabil de secretia unei importante cantitati de suc gastric. Cand PH-ul acestui suc ajunge in

jurul cifrei 2, secretia de gastrina este oprita printr-un mecanism de retractie negativa.

Faza intestinala a secretiei gastrice se realizeaza tot prin ambele mecanisme, reflexe

si umorale, dar cu predominenanta evidenta a celor din urma.

In acesta faza, secretia gastrica este declansata de prezenta chimului gastric in duoden.

In cursul fazei intestinale se produce numai aproximativ 5% din totalul secretiei gastrice.

Prezenta chimului in duoden nu mai provoaca stimularea secretiei gastrice, ci inhibitia ei.

Astfel, in cursul fazei intestinale, lipidele inhiba secretia si motricitatea gastrica atunci cand

vin in contact cu mucoasa duodenala.

Inhibitia secretiei gastrice se realizeaza printr-un hormon denumit entreogastron, care ia

nastere in celulele mucoasei duodenale ca urmare a contactului lor cu chimul gastric. El ajunge pe

cale circulatorie la nivelul glandelor gastrice si inhiba atat secretia de pepsina, cat si de HCl.

Privita in ansamblu, secretia gastrica este declansata printr-un mecanism exclusiv nervos

(reflexe neconditionate si conditionate) in faza cefalica si continuata printr-un mecanism predominat

umoaral in fazele gastrica si intestinala.

Secretia gastrica este conditionata astfel, atat cantitativ, cat si calitativ de natura si cantitatea

alimentelor ingerate. S-a constat ca anumite alimente, ca de exemplu, carnea, pestele, painea alba,

etc. produc cea mai mare cantitate se suc gastric.

Functia motorie a stomacului

In aceasta notiune sunt incluse toate miscarile imprimate peretilor stomacului de catre

contractia musculaturii acestora.

Ele sunt de 2 feluri: peristatice si tonice.

Miscarile peristatice au un caracter ondulatoriu (unde de contractie si de relaxare),

ele pornesc de la cardia si se propaga pana la pilor, unde se strang sau se continua

pana la rect si constau din inele succesive de contractii si de relaxari ale musculaturii

circulare ale peretilor.

39

Undele peristatice se succed la interval de 15-20 secunde.

Miscarile tonice sunt realizate de contractia intregii musculaturi a stomacului.

Ele sunt miscari de adaptare a capacitatii stomacului la continutul sau, asigurand contactul

intim al mucoasei gastrice cu alimentele.

Pe masura ce alimentele se acumuleaza in stomac, contractia musculaturii peretilor

stomacului scade ca intensitate, permitand inmagazinarea unei cantitati importante de alimente si

invers, pe masura ce alimentele parasesc stomacul, tonusul muscular creste, permitand contactul cu

alimentele.

Contractiile tonice apar de-a lungul peretelui gastric incepand din apropierea cardiei si pana

la nivelul pilorului.

Ele sunt de mai mica intensitate decat cele peristatice.

Rezultatul miscarilor stomacului este prezentata pe de o parte, de amestecare a alimentelor cu

sucul gastric, iar pe de lata parte, de evacuarea gastrica.

Golirea sau evacuarea gastrica este rezultanta unor procese motorii care intereseaza atat

stomacul cat si duodenul.

In acest proces, un rol deosebit il are sfincterul piloric care se inchide si se deschide in mod

ritmic. Functia motorie a stomacului se afla sub controlul nerviilor simpatici si parasimpatici (nervul

vag), precum si sub controlul umoral.

Nervul vag stimuleaza miscarile peristaltice, iar simpaticul le inhiba. Se considera ca in

diencefal ar exista un centru nervos care ar controla motilitatea gastrica.

Transformarile substantelor alimentare in stomac

Ajunse in stomac, alimentele se aseaza dupa deglutitie, in staturi concentrice, in ordinea

sosirii dinspre curbura mare spre cardia, amestecandu-se initial numai in parte cu sucul gastric.

Prin miscarile peristaltice si tonice ale stomacului, alimentele sunt mai bine amestecate si

imbibate cu suc gastric si transformate din punct de vedere fizic, intr-o masa eterogena, care poarta

numele de chim gastric. Paralel cu modificarile fizice, alimentele incep sa fie transformate si din

punct de vedere chimic prin actiunea enzimelor asupra principiilor alimentare.

In chimul gastric se gasesc proteine, lipide si glucide in cantitati diferite in raport cu

compozitia alimentelor ingerate.

Proteinele sunt supuse actiunii pepsinei si transformate in polipeptide, cumoscute sub

demunirea de albumoze si peptone. Spre deosebire de proteinele din care i-au nastere, albumozele si

peptonele sunt solubile.

40

Inainte de a intra sub actiunea hidrolitica a pepsinei, proteinele din lapte sunt coagulate prin

interventia labfermentului (la sugar).

Lipidele nu sufera transformari chimice, importante la nivelul stomacului, deoarece lipaza

gastrica nu poate actiona asupra lor la Ph-ul acid existent in sucul gastric.

Numai la sugari, unde Ph-ul sucului gastric este mai putin acid lipaza gastrica poate actiona

asupra grasimilor din lapte care sunt fin emulsionate.

Glucidele raman de asemenea netransformate din punct de vedere chimic, deoarece in sucul

gastric nu exista enzime specifice. In stomac mai continua sa actioneze ,asupra amidonului (pentru o

perioada scurta de timp) aminaza salivara, ajunsa aici odata cu bolul alimentar.

Asadar, numai proteinele sufera transformari chimice importante in interiorul stomacului,

celelalte principii alimentare (glucidele si lipidele) ramanand din acest punct de vedere, practic

netransformate.

Desavarsirea digestiei proteinelor, glucidelor si lipidelor se face in intestinul subtire.

Digestia intestinala

Totalitatea transformarilor fizice si chimice pe care le sufera alimentele in interiorul

intestinului subtire poarta numele de digestie intestinala.

La acest proces complex participa trei organe importante si anume: pancreasul, ficatul si

intestinul subtire. Pancreasul ia parte prin secretia de suc pancreatic, ficatul prin secretia de bila, iar

intestinul subtire prin secretia sucului intestinal si prin miscarile intestinului.

Asadar, digestia intestinala este o rezultanta a actiunii combinata a sucului pancreatic, bilei,

sucului intestinal si a miscarilor intestinului.

Digestia intestinala continua digestia bucala si digestia gastrica, iar rezultatul final al acesteia

consta in descompunerea proteinelor, lipidelor si glucidelor pana la elementele lor structurale care

pot fi absorbite in sange: aminoacizi, acizi grasi, glicerol si monozaharide.

Sucul pancreatic

Sucul pancreatic, produs de secretie al pancreasului exocrin este secretat de glandele

pancreatice, colectat de canalul Wirsung si varsat in intestinul subtire la nivelul duodenului impreuna

cu bila prin ampula lui Vater.

El este un lichid limpede cu un Ph in jur de 8. Cantitatea de suc pancreatic varsata in duoden

in 24 h este de 1500 2000 ml.

Sucul pancreatic are ca principale componente: apa, substante minerale si enzima pancreatice

(proteolitice: tripsina si chimotripsina), amilolitice (amilaza) si lipolitice (lipaza).

41

Bila

Bila, produs de secretie exocrina a ficatului, este secretata in mod continuu de celulele

hepatice; aceasta poarta numele de bila hepatica.

In perioadele interdigestive, bila hepatica este transportata prin canalul hepatic si cistic in

vezicula biliara, unde se acumuleaza si se concentreaza de aproximativ 10 ori, aceasta se numeste

bila veziculara. Bila este un lichid a carei culoare variaza in raport cu provenienta ei.

Cea care se scurge din vezicula biliara fiind mai concentrata este de culoare bruna inchisa,

iar cea care se scurge din canalul coledoc si din canalele hepatice este de culoare galben-aurie.

Bila hepatica are o reactie alcalina (PH=7,5-8), iar bila veziculara, una usor acida (PH=6-7).

In 24 h, ficatul secreta 600-800 ml de bila.

Bila este compusa din 97% apa si 3% substante organice si anorganice.

Sucul intestinal

Sucul intestinal produs de secretie a glandelor Lieberkuhn din mucoasa intestinala este un

lichid albicios, uneori vascos, cu un Ph cuprins intre 7 si 8. Cantitatea de suc intestinal secretata in

24h variaza intre 1000 si 3000 ml.

Componentele sucului intestinal si rolul lor in digestie.

Sucul intestinal este alcatuit din apa, saruri minerale si substante organice.

Sarurile minerale sunt reprezentate de saruri de Na, K, Ca si Mg dintre care cele mai

importante sunt: clorura si bicarbonatul de sodiu, care-i dau Ph-ul alcalin.

Substantele organice au ca reprezentanti mucusul intestinal si diferite enzime: peptidaze,

dizaharide si lipaze.

In peretele intestinal se gasesc si enzime care actioneaza asupra acizilor nucleici si anume

nucleoza, nucleotidaza, nucleozidaza.

Reglarea secretiei intestinale este dubla: nervoasa si umorala. Reglarea nervoasa se

realizeaza prin intermediul reflexelor la care participa inervatia vegetativa intrinseca si extrinseca a

intestinului subtire.

Excitatia mecanica a mucoasei intestinale de catre alimente, si indeosebi de celuloza, care

este nedigerabila, declaseaza un reflex secretor, local, al carui arc se inchide in plexurile nervoase,

intrinseci din peretele intestinal. Cantitatea si calitatea secretiei intestinale sunt imfluentate de

sistemul nervos, extrinsec, simpatic si parasimpatic care aduc influxul nervos din diferiti centri

vegetativi ai sistemului nervos central.

Reglarea umorala se realizeaza prin intermediul unei substante care ia nastere in mucoasa

intestinala, numita enterocrinina. Aceasta substanta nu a fost inca izolata si purificata.

42

Miscarile intestinale si rolul lor in digestie

Prin miscarile intestinului se asigura contactul cat mai intim al alimentelor cu sucurile

digestive din intestin si deci marirea suprafetei de atac al alimentelor de catre enzime. De asemanea

miscarile intestinului asigura inaintarea masei alimentare de-a lungul tractului digestiv. Aceste

miscari complexe sunt de 3 feluri: peristaltice, segmentare si pendulare.

Miscarile peristaltice au un caracter asemenator celor esofagiene si gastrice. Ele

constau dintr-o unda de contractie precedata de una de relaxare, ce se propaga din

aproape in aproape de-a lungul intestinului, totdeauna in acelasi sens (de-a lungul

duodenului, jejonului si ileonului).

Miscarile peristaltice au ca rezultat inaintarea alimentelor. Excitatiile puternice ale peretelui

intestinal, pot produce unde antiperistaltice care se propaga in directia inversa.

Miscarile segmentare constau in aparitia din loc in loc a unor inele de contractie care

impart un segment intestinal mai mare in segmente intestinale mai mici. Dupa un

interval de timp relativ scurt, apar alte inele de contractie localizate exact in mijlocul

primelor segmente, in timp ce acestea se relaxeaza.

Succesiunea grupelor de contractii se produce la om cu o frecventa de 8/min., avand un

caracter ritmic. Aceste contractii nu progreseaza de-a lungul intestinului si nu deplaseaza continutul

intestinal. Miscarile segmentare intervin in digestie prin amestecarea alimentelor cu sucurile

digestive din intestin.

Miscarile pendulare sunt reprezentate la om de contractii ritmice ale unor anse

intestinale, care se lungesc si se scurteaza. Ele ajuta la deplasarea continutului

intestinal pe distante mari si contribuie la amestecarea alimentelor cu sucurile

digestive din intestin.

Excintantii naturali care declanseaza miscarile intestinului subtire sunt reprezentati de

alimentele care actioneaza mecanic, chimic sau combinat, asupra mucoasei intestinale. Reglarea

miscarilor intestinului subtire este dubla, nervoasa si umorala.

O importanta deosebita o au plexurile Meissner si Auerbach care se alfa sub dependenta

centrilor nervosi din maduva spinarii si encefal.

Nervul vag (parasimpatic) aduce impulsuri care maresc intensitatea miscarilor intestinului,

iar nervul splahnic (simpatic) reduce intensitatea miscarilor acestuia.

In reglarea miscarilor intestinului subtire intervin si reflexele conditionate. Asa se explica de

ce miscarile peristaltice apar in mod obisnuit imediat dupa ingestia de alimente. Se presupune ca in

reglarea activitatii motorii, a intestinului subtire intervine si un mecanism umoral, care se bazeaza pe

43

eliberarea unei substante numite serotonina. Aceasta este secretata de celule cromofine ale mucoasei

intestinale sub actiunea excinatilor naturali care maresc presiunea intraintestinala. Serotonina

actioneaza asupra pragului de excitatie, a receptorilor mucoasei, pe care i-l scade marind astfel

intensitatea activitatii motorii a intestinului.

Reglarea nervoasa si umorala a miscarilor intestinului subtire are ca rezultat final evacuarea

continutului acestuia in cec. Timpul necesar chimului gastric pentru a strabate intregul intestin

subtire este de 4 5 h.

Valvula ileocecala se deschide in mod ritmic in momentul cand unda peristaltica care

strabate intestinul subtire a ajuns la nivelul acesteia. Cu fiecare unda peristaltica trec din intestinul

subtire in cec aproximativ 2 ml de continut intestinal lichid amestecat cu gaze.

Acest lichid contine foarte putine substante nutritive, majoritatea acestora fiind absorbite in

timpul celor 4 5 h cat strabat intestinul subtire.

Absorbtia intestinala

Absorbtia intestinala este un proces complex care consta in trecerea substantelor alimentare

din tubul digestiv in mediul intern al organismului.

Cavitatea bucala, stomacul, colonul si rectul sunt segmente ale tubului digestiv in care

procesul de absorbtie este slab reprezentat. La nivelul stomacului se absorb intr-o anumita masura

apa, clorurile, alcoolul, bioxidul de carbon si unele medicamente; iar la nivelul colonului si in special

al cec-ului are loc tot rezorbtia de apa si de substante minerale.

Organul cel mai important si mai adaptat pentru functia de absorbtie este intestinul subtire.

La nivelul acestuia se absorb toate substantele alimentare necesare organismului.

Mecanismul absorbtie intestinale

Unitatea structurala functionala a absorbtiei este vilozitatea intestinala, iar in cadrul acesteia

un element de mare importanta i-l constituie celula absorbanta si membrana bazala a epiteliului.

Celula absorbanta este prevazuta cu microvili (microvilozitati) si caniculi ce patrund in celule. In

aceasta zona au loc o serie ce procese chimice care intervin in mod activ in transferul substantelor

alimentare din lumenul intestinal in celula absorbanta.

Transportul substantelor alimentare din lumenul intestinal in sange si limfa presupune

traversarea de catre aceste substante a epiteliului care inveleste substanta vilozitatilor intestinale si a

membranei bazale pe care acesta este aplicat.

44

.

Vilozitati intestinale cu vase sanguine si limfatice (Cadiat.)

Vilozitatile intestinale intervin in absorbtie, pe de o parte prin proprietatile structural-

fundamentale speciale ale celulelor absorbante, iar pe de alta parte prin cresterea considerabila a

suprafetei de absorbtie si prin contractiile pe care le reprezinta.

Contractiile vilozitatilor produc evacuarea sangelui si a limfei din vasele sanguine si

limfatice care intra in structura lor deplasand astfel substantele absorbite prin trunchiurile limfatice si

prin patul vascular.

Aceste contractii sunt declansate de exercitarea mucoasei intestinale prin proprietatile

mecanice si chimice ale chimului alimentar. Excitatia mecanica era un rol deosebit. S-a demonstrat

ca vilozitatea intestinala se contracta chiar la atingerea cu un fir de par.

Excitatia chimica ar provoca aparitia in mucoasa intestinala a unei substante, numita

vilichinina, care ar fi un hormon specific, capabil sa declanseze contractia vilozitatilor intestinale.

Transportul substantelor alimentare din lumenul intestinal in mediul intern se produce prin 2

mecanisme, unul pasiv si altul activ.

Transportul pasiv consta in trecerea substantelor prin peretele intestinal conform legilor

fiZice ale difuziei si osmoxei. Substantele alimentare trec din lumenul intestinal, unde concentratia

45

lor este mai mare, in vasele sanguine si limfatice din vilozitatea intestinala, unde ele au o

concentratie mai mica.

Aceste transport nu presupune interventia unor reactii chimice speciale consumatoare de

energie.

Transportul activ consta in trecerea substantelor alimentare din lumenul intestinal, unde

concentratia lor este mai mica, in vasele vilozitatilor intestinale, unde concentratia lor este mai mare.

Acest transport se realizeaza prin interventia unor reactii chimice specifice ce au loc in

celulele absorbante, reactii care se produc cu consum de energie si care au ca rezultat trecerea

substantelor din lumenul intestinal in corpul celulelor absorbante, apoi mai departe, in vasele

sanguine si limfatice.

Reactiile chimice care stau la baza transportului activ sunt putin cunoscute.

Absorbtia proteinelor

Absorbtia proteinelor se face sub forma de aminoacizi, fiecare aminoacid fiind absorbit

printr-un mecanism activ specific in functie de structura chimica si de proprietatile lui

strereochimice.

Aminoacizii, dupa ce au traversat aceste celule, trec in vasele sanguine, ale vilozitatii

intestinale si apoi in torentul circulator.

Absorbtia intestinala a aminoacizilor este rapida, maximum de concentratie in sange

observandu-se la 30 min dupa ingestia proteinelor.

La nou nascut proteinele se absorb si sub forma de petide cu lanturi scurte (de alfatripeptide)

dar in cantitati foarte mici. Se considera ca globulinele anticorpii din colostru (lapte de mama) sunt

absorbite ca atare prin mecanismul pinocitozei. Absorbtia acestor proteine (imunoglobuline)

determina transmiterea de la mama la nou nascut a rezistentei fata de infestii.

Absortia lipidelor

Grasimile neutre sunt substante sub forma de acizi grasi, glicerol, mono si digliceride. Inainte

de a fi absorbiti, acesti acizi se unesc cu sarurile biliare, formand niste compusi complesi coleinici

solubili. Odata ajunsi in interiorul celulei absorbante acesti compusi coleinici se desfac, iar acizii

grasi eliberati se reunesc cu glicerolul si cu alte substante, luand astfel nastere grasimile specifice

organismului nostru.

Acizii grasi cu lanturi scurte care reprezinta 10 20 % din totalitatea grasimilor absorbite,

trec direct in sange din vena porta, datorita hidrosolubilitatii lor.

Glicerolul, care, spre deosebire de acizii grasi este hidrosolubil, se absoarbe ca atare. In

acelasi mod sunt absorbite monogliceridele si digliceridele, dupa ce au fost emulsionate in picaturi

foarte fine de catre sarurile biliare. Se admite ca o foarte mica parte din grasimile neutre

46

(trigliceride) se absorb ca atare prin mecanismul pinocitozei dupa ce, in prealabil, au fost

emulsionate in particule foarte fine.

Grasimile neutre trec, intr-o proportie de 60% din celula absorbanta in vasele limfatice ale

vilozitatii intestinale, ajungand in cele din urma in sange. Restul de 40 % se absorb direct in sange.

Vasele chilifere centrale sunt comprimate ritmic datorita contractiei vilozitatilor intestinale,

limfa, care contine grasimile absorbite fiind pompata catre trunchiurile colectoare limfatice.

Atat trigliceridele absorbite ca atare cat si cele sintetizate in celulele absorbante din glicerol

si acizi grasi sunt transportate de plasma si de limfa sub forma unor mici picaturi, numite

chilomicroni, in alcatuirea carora intra trigliceridele, colesterolul si fosfolipide, plus o cantitate mica

de proteine care le fac hidrofile si le asigura un anumit grad de stabilitate.

Chilomicronii trec mai intai in vasul chilifer central al vilozitatilor care ii varsa odata cu

limfa, in sangele venos. Aproximativ 80 90 % din totalitatea grasimilor absorbite din intestin sunt

transportate in sange sub forma de chilomicromi.

Fiind hidrosolubile, fosfolipidele se absorb usor, trecand in sangele venei porte. Colesterolul

este mai intai emulsionat, apoi solubilizat sub actiunea sarurilor biliare.

O parte se esterifica in acizi grasi sub actiunea unei enzime secretate de pancreas

(colesterolesteroza).

Absorbtia glucidelor

Glucidele sunt absorbite sub forma de monozaharide: hexoze (glucoza, fructoza, monoza si

galactoza) si pentoze (xiloza si riboza).

Monozaharidele se absorb atat pasiv, prin difuziune, ca de pilda pentozele, cat si activ, ca de

pilda hexozele.

Mecanismul intim al absorbtiei active nu este complet elucidat. Dupa teoria clasica a

fosforilarii, hexozele ar fi intai cuplate cu acidul fosforic cu care formeaza compusii fosforilati si

apoi absorbite. Dupa alte teorii hexozele ar fi cuplate cu natriul sau cu o substanta transportoare de

natura necunoscuta.

Absorbtia glucidelor este influentata de hormoni (corticosuprarenali, tiroidieni, hipofizari).

Monozaharidele absorbite trec direct in sange.

Absorbtia apei, a electrolitilor si a vitaminelor la nivelul intestinului subtire.

Apa este absorbita printr-un proces pasiv dupa legile difuziei si ale osmozei.

Ionii de Na+ sunt absorbiti in cantitate mare de catre mucoasa intestinului subtire impreuna

cu ioni de Cl. Ionii de Ca++ sunt absorbiti activ, in special, in duoden si jojen. In mecanismul de

absorbtie al Ca++ intervin vitamina D si hormonul paratiroidian.

47

Din cantitatea totala de calciu ingerat numai o parte este absorbita, in raport cu nevoile

organismului.

Absorbtia fierului se face sub forma de ioni ferosi (Fe++) printr-un mecanism activ, in care

rolul principal il joaca o substanta proteica prezenta in celule mucoasei duodenale si a jejonului,

numita apoferitina. Fierul se uneste cu apoferitina dand feritina, forma de depozit, sub care acest

element se afla in mucoasa duodenala. In raport cu concentratia fierului, plasma sanguina, feritina

din mucoasa duodenala elibereaza fierul care se uneste cu o proteina din sange, numita transferina

sau siderofilina. Sub aceasta forma el este transporta in organele de depozit, reprezentate in special

de splina si ficat. Dupa cum se vede, nu toata cantitatea de fier ingerata este absorbita ci numai 36%

cantitate necesara pentru acoperirea pierderilor fiziologice. Se presupune ca ionii H+, K+, Mg++,

PO4H-, HCO3- se absorb prin mucoasa intestinului subtire tot printr-un mecanism activ.

Vitaminele hidrosolubile sunt absorbite foarte rapid prin mucoasa intestinala. Dintre acestea,

absorbtia vitaminei B12 impune prezenta unei mucoproteine secretate de mucoasa gastrica si

duodenala, numita factorul intrinsec (Castle). Vitaminele liposolubile sunt absorbite prin interventia

grasimilor si a sarurilor biliare.

48

DATE DIN LITERATURA DE SPECIALITATE

49

2.1. ETIOLOGIE

Studiile au evidentiat faptul ca cele mai frecvente cauze ce duc la aparitia ulcerului gastro-

duodenal sunt:

a) Cauze genetice

Existenta unuia sau mai multor factori genetici implicati in aparitia ulcerului duodenal a fost

de foarte mult timp banuita. Diverse studii au dezvaluit o parte din componenta genetica a

etiopatogeniei ulcerului duodenal. Agregarea familiala a cauzelor de ulcer duodenal a fost

evidentiata de mult timp, insa interpreatarea cauzalitatii este dificila deoarece se regasesc doua

posibilitati de explicare a fenomenului si anume: pe de o parte ereditatea comuna poate justifica

aparitia cauzelor de ulcer cu frecventa crescuta in anumite familii; pe de alta parte, ipoteza contrara

afirma existenta unor obiceiuri alimentare si/sau boli infectioase comune, familiale. Studii relative

recente au realizat totusi, certificarea interventiei factorului ereditar in etiopatogenia ulcerului

duodenal. Aceste studii au urmarit, comparativ, aparitia ulcerului la gemeni mono- si dizigoti iar, pe

de alta parte au cautat si stabilit legatura dintre expresia antigenica a unor celule si frecventa de

aparitie a ulcerului duodenal (antigenul de grup sanguine ABO). Se admite, in principiu ca, daca

boala ulcero