+ All Categories
Home > Documents > 76153997-Drept-Roman-1

76153997-Drept-Roman-1

Date post: 07-Dec-2014
Category:
Upload: streche-andrei-daniel
View: 26 times
Download: 4 times
Share this document with a friend
20
1 Teste grilă drept roman 1. Romanii sunt consideraţi un popor de: a) filosofi; b) jurişti; c) filosofi şi jurişti; 2. Care din definiţiile de mai jos îi este atribuită lui Justinian: a) jurisprudenţa este cunoaşterea lucrurilor divine şi umane, ştiinţa a ceea ce este drept şi nedrept; b) principiile dreptului sunt acestea: a trăi în mod onorabil, a nu vătăma pe altul, a da fiecăruia ce este al său; c) dreptul este arta binelui şi a echităţii. 3. Una din definiţiile de mai jos îi este atribuită lui Ulpian: a) jurisprudenţa este cunoaşterea lucrurilor divine şi umane, ştiinţa a ceea ce este drept şi nedrept; b) principiile dreptului sunt acestea: a trăi în mod onorabil, a nu vătăma pe altul, a da fiecăruia ce este al său; c) dreptul este arta binelui şi a echităţii. 4. Care din definiţiile de mai jos îi este atribuită lui Celsus: a) jurisprudenţa este cunoaşterea lucrurilor divine şi umane, ştiinţa a ceea ce este drept şi nedrept; b) principiile dreptului sunt acestea: a trăi în mod onorabil, a nu vătăma pe altul, a da fiecăruia ce este al său; c) dreptul este arta binelui şi a echităţii. 5. Prima şcoală de drept roman s-a fondat la: a) Bologna; b) Ravenna; c) Pavia. 6. În sec.XI în oraşul Bologna s-a format: a) şcoala istorică a dreptului roman; b) şcoala postglosatorilor; c) şcoala glosatorilor. 7. Cel mai valoros reprezentant al şcolii istorice a dreptului roman a fost: a) profesorul Accursius; b) profesorul Jacques Cujas; c) profesorul Savigny.
Transcript
Page 1: 76153997-Drept-Roman-1

1

Teste grilă drept roman

1. Romanii sunt consideraţi un popor de:

a) filosofi;

b) jurişti;

c) filosofi şi jurişti;

2. Care din definiţiile de mai jos îi este atribuită lui Justinian:

a) jurisprudenţa este cunoaşterea lucrurilor divine şi umane, ştiinţa a ceea ce este drept şi

nedrept;

b) principiile dreptului sunt acestea: a trăi în mod onorabil, a nu vătăma pe altul, a da

fiecăruia ce este al său;

c) dreptul este arta binelui şi a echităţii.

3. Una din definiţiile de mai jos îi este atribuită lui Ulpian:

a) jurisprudenţa este cunoaşterea lucrurilor divine şi umane, ştiinţa a ceea ce este drept şi

nedrept;

b) principiile dreptului sunt acestea: a trăi în mod onorabil, a nu vătăma pe altul, a da

fiecăruia ce este al său;

c) dreptul este arta binelui şi a echităţii.

4. Care din definiţiile de mai jos îi este atribuită lui Celsus:

a) jurisprudenţa este cunoaşterea lucrurilor divine şi umane, ştiinţa a ceea ce este drept şi

nedrept;

b) principiile dreptului sunt acestea: a trăi în mod onorabil, a nu vătăma pe altul, a da

fiecăruia ce este al său;

c) dreptul este arta binelui şi a echităţii.

5. Prima şcoală de drept roman s-a fondat la:

a) Bologna;

b) Ravenna;

c) Pavia.

6. În sec.XI în oraşul Bologna s-a format:

a) şcoala istorică a dreptului roman;

b) şcoala postglosatorilor;

c) şcoala glosatorilor.

7. Cel mai valoros reprezentant al şcolii istorice a dreptului roman a fost:

a) profesorul Accursius;

b) profesorul Jacques Cujas;

c) profesorul Savigny.

Page 2: 76153997-Drept-Roman-1

2

8. Este considerat cel mai mare romanist al tuturor timpurilor:

a) profesorul Bartolus;

b) profesorul Andre Alciat;

c) profesorul Theodor Mommsen.

9. Criteriul pe baza căruia putem distinge între dreptul public şi privat ne este înfăţişat de

către:

a) jurisconsultul Ulpian;

b) jurisconsultul Celsus;

c) jurisconsultul Paul.

10. Dreptul privat roman spre deosebire de toate celelalte sisteme de drept ale antichităţii:

a) a rămas un simplu document arheologic;

b) prezintă numai o valoare culturală sau de cunoaştere;

c) a trăit o viaţă proprie, în sensul că a supravieţuit societăţii care l-a creat.

11. Dreptul civil cuprinde:

a) totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile dintre cetăţenii romani;

b) totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile dintre cetăţeni şi peregrini;

c) normele juridice care se aplică nu numai tuturor fiinţelor umane, ci şi tuturor

vieţuitoarelor.

12. În epoca lui Justinian dreptul ginţilor a devenit:

a) un drept natural;

b) un drept general;

c) un drept internaţional privat.

13. La jumătatea secolului VI î.Hr., regele Servius Iulius a iniţiat două reforme care priveau:

a) o reformă socială şi o reformă administrativă;

b) o reformă socială şi o reformă a regimului politic;

c) o reformă economică şi o reformă administrativă.

14. Adunarea poporului care a luat naştere în epoca regalităţii se cheamă:

a) comitia curiata;

b) concilium plebis;

c) comitia centuriata.

15. Comitia tributa este :

a) o adunare a plebeilor ce adoptă hotărâri denumite plebiscite;

b) o adunare la lucrările căreia participau toţi cetăţenii romani;

c) o adunare care exercita atribuţiuni de ordin religios şi în domeniul privat.

16. Magistraţii care exercitau cele mai importante atribuţiuni de ordin judiciar erau:

Page 3: 76153997-Drept-Roman-1

3

a) pretorii;

b) questorii;

c) edilii curuli.

17. Termenul Augustus avea următoarea semnificaţie:

a) primul dintre egali;

b) comandant al legiunilor romane;

c) sfânt sau demn de a fi venerat.

18. Restitutio in integrum reprezenta:

a) exercitarea controlului asupra legalităţii actelor cu caracter individual, inclusiv asupra

actelor administrative;

b) un procedeu administrativ prin care pretorul desfiinţa actul juridic păgubitor pentru

reclamant;

c) o jurisdicţie exercitată de către consuli, care puteau judeca orice procese şi puteau

pronunţa orice pedepse.

19. Colonii siliţi proveneau din rândul:

a) sclavilor;

b) prizonierilor de război;

c) celor legaţi de pământ, vânduţi odată cu moşia de care erau legaţi.

20. Imperiul roman de răsărit s-a bizantinizat în anul:

a) 395;

b) 476;

c) 565.

21. Izvoarele dreptului în sensul formal desemnează:

a) totalitatea formelor necesare pentru exprimarea normelor juridice;

b) totalitatea condiţiilor materiale de existenţă, care determină o anumită reglementare

juridică;

c) sursele de cunoaştere a fizionomiei instituţiilor juridice în cadrul diferitelor sisteme de

drept.

22. Izvoarele dreptului în sens material desemnează:

a) totalitatea formelor necesare pentru exprimarea normelor juridice;

b) totalitatea condiţiilor materiale de existenţă, care determină o anumită reglementare

juridică;

c) sursele de cunoaştere a fizionomiei instituţiilor juridice în cadrul diferitelor sisteme de

drept.

23. Izvoarele specifice epocii clasice sunt:

a) obiceiul şi legea;

b) senatusconsultele şi constituţiunile imperiale;

c) constituţiunile imperiale şi obiceiul.

Page 4: 76153997-Drept-Roman-1

4

24. Obiceiurile nejuridice:

a) erau întemeiate pe vechi tradiţii şi exprimau interesele tuturor membrilor societăţii;

b) erau obligatorii prin sancţionarea lor de către stat;

c) erau ţinute în secret de către pontifi.

25. În epoca postclasică importanţa obiceiului creşte:

a) datorită decăderii producţiei şi reînvierii unor practici ale economiei naturale;

b) datorită faptului că obiceiurile popoarelor din provincie nu veneau în contradicţie cu

principiile şi legile romane;

c) datorită confuziei între normele de drept şi cele religioase.

26. Legea celor XII Table a fost adoptată în anul:

a) 461 î.Hr.

b) 451 î. Hr.

c) 441 î. Hr.

27. Dacă cetăţenii erau de acord cu proiectul de lege răspundeau prin:

a) antiquo;

b) iubet;

c) uti ragas.

28. În vederea ratificării legii trebuie să se pronunţe în acest sens:

a) adunarea poporului;

b) magistratul;

c) senatul.

29. Textul unei legi era cuprins în:

a) praescriptio;

b) rogatio;

c) sanctio.

30. În cazul în care încălcarea dispoziţiilor din rogatio are drept sancţiune plata unei amenzi

legea este:

a) perfectă;

b) mai puţin perfectă;

c) imperfectă.

31. Legea celor XII Table:

a) corespunde întrutotul condiţiilor materiale de existenţă ale societăţii romane din secolul al

V-lea î. Hr.;

b) cuprinde dispoziţii împrumutate de la greci;

c) prezintă foarte multe elemente comune cu dreptul grec.

32. Legea celor XII Table:

Page 5: 76153997-Drept-Roman-1

5

a) a fost abrogată în vremea împăratului Augustus Octavianus;

b) a fost abrogată în vremea împăratului Constantin;

c) nu a fost abrogată niciodată.

33. Edictele valabile pe durata întregului an se numeau:

a) edicta perpetua;

b) edicta repentina;

c) album.

34. Edictul pretorului a fost sistematizat în timpul împăratului:

a) Traian;

b) Hadrian;

c) Marc Aureliu.

35. A afirmat că: ”dreptul pretorian este vocea vie a dreptului civil”:

a) Ulpian;

b) Marcianus;

c) Paulus.

36. Jurisprudenţa sacrală devine laică în anul:

a) 321 î.Hr.

b) 311 î Hr.

c) 301 î.Hr.

37. Agere ca activitate ce o desfăşura jurisconsultul se referă la:

a) îndrumările date judecătorilor cu privire la felul în care trebuie condus un proces;

b) consultaţiile juridice date cetăţenilor în cele mai variate domenii;

c) explicaţiile date cetăţenilor în legătură cu forma actelor juridice.

38. Cavere ca activitate ce o desfăşura jurisconsultul se referă la:

a) îndrumările date judecătorilor cu privire la felul în care trebuie condus un proces;

b) consultaţiile juridice date cetăţenilor în cele mai variate domenii;

c) explicaţiile date cetăţenilor în legătură cu forma actelor juridice.

39. A creat în spiritul echităţii acţiunea de dol:

a) Quintus Mucius Scaevola;

b) Aquilius Gallus;

c) Servius Sulpicius Rufus.

40. Şcoala sabiniană a fost fondată de către:

a) Caius Ateius Capito;

b) Marcus Antistius Labeo;

c) Massurius Sabinus.

Page 6: 76153997-Drept-Roman-1

6

41. Şcoala proculiană a fost fondată de către:

a) Marcus Antistius Labeo;

b) Proculus;

c) Caius Cassius Longinus.

42. A fost considerat de contemporani drept cel mai mare jurisconcult:

a) Gaius;

b) Ulpius Domitius;

c) Aemilius Papinianus.

43. Sunt lucrări cu caracter enciclopedic care cuprind dreptul civil şi dreptul pretorian:

a) Institutiones;

b) Sententiae;

c) Digesta.

44. Reprezintă scrieri cu caracter cazuistic care prezintă speţe imaginare, create în scopul de

a valorifica subtilitatea gândirii juridice:

a) comentariile ad edictum;

b) colecţiile de questiones;

c) Sententiae.

45. Răspunderile date de către jurisconsulţi investiţi cu ius publice respondendi au devenit

izvoare de drept în sens formal în timpul împăratului:

a) Octavianus Augustus;

b) Hadrian;

c) Marc Aurelius.

46. Prin legea citaţiilor din anul 426 a împăratului Valentinian al III-lea a fost confirmată

autoritatea lucrărilor a:

a) cinci jurisconsulţi;

b) şase jurisconsulţi;

c) şapte jurisconsulţi.

47. Hotărârile Senatului au devenit izvoare de drept în sens formal în vremea împăratului:

a) Traian;

b) Hadrian;

c) Marcus Aurelius.

48. Erau instrucţiuni date de împărat înalţilor funcţionari de stat atât în domeniul

administrativ cât şi în cel penal:

a) edicta;

b) decreta;

c) mandata.

49. Reprezentau hotărâri judecătoreşti date de către împărat:

Page 7: 76153997-Drept-Roman-1

7

a) decreta;

b) edicta;

c) rescripta.

50. Prima încercare de sistematizare a dreptului roman a fost făcută prin:

a) Codul Theodosian;

b) Codul Gregorian;

c) Codul Hermogenian.

51. Reprezintă o culegere oficială de constituţiuni imperiale:

a) Codul Hermogenian;

b) Codul Theodosian;

c) Codul Gregorian.

52. Codul lai Justinian a fost redactat de o comisie formată din 10 membrii care l-a avut în

frunte pe:

a) Teofil;

b) Doroteu;

c) Tribonian.

53. Fragmentele extrase din lucrările jurisconsulţilor au fost sistematizate în:

a) 30 de cărţi;

b) 40 de cărţi;

c) 50 de cărţi.

54. Reprezintă o lucrare care se adresează studenţilor:

a) Institutiones;

b) Codex;

c) Digestele.

55. Glosele reprezintă:

a) modificări pe care juriştii le-au făcut cu bună ştiinţă;

b) texte devenite anacronice şi adaptate la noua situaţie;

c) alteraţiuni de text făcute din eroare, cu ocazia copierii manuscriselor clasice.

56. Pedepseşte cu o pedeapsă publică fapta creditorului care prin violenţă ia un bun din

patrimoniul debitorului său:

a) Costituţia lui Valentinian al II-lea;

b) Lex Iulia de vi publica et privata;

c) Drecretum Marci.

57. Prin Decretum Marci:

Page 8: 76153997-Drept-Roman-1

8

a) se pedepseşte cu o pedeapsă publică fapta creditorului care, prin violenţă ia un bun din

patrimoniul debitorului;

b) se pedepseşte cu pierderea creanţei creditorul care, chiar fără folosirea violenţei, ia un bun

de la debitorul său;

c) se pedepseşte cu piederea dreptului de proprietate proprietarul care intră în stăpânirea

lucrului său prin mijloace violente.

58. Caracterul formalist al legislaţiunilor este dat de faptul că:

a) părţile erau obligate să se prezinte în faţa magistratului şi să pronunţe anumiţi termeni;

b) legisacţiunile erau prevăzute în legi şi erau redactate după termenii legilor;

c) atât părţile cât şi magistratul pronunţau formule şi termeni care trebuiau respectaţi cu cea

mai mare stricteţe.

59. Era o convenţie prin care părţile stabileau data la care urmau să se prezinte în faţa

magistratului:

a) Vadimonium eztrajudiciar;

b) Condictio;

c) In ius vocatio.

60. Era dreptul magistratului de a supraveghea îndeplinirea formelor proprii legislaţiunilor

prin care părţile urmau să-şi valorifice pretenţiile:

a) imperium;

b) stipulationes praetoriae;

c) iurisdictio.

61. Pronunţarea cuvântului dico avea următoarea semnificaţie:

a) magistrul numea pe judecătorul ales de către părţi;

b) magistratul atribuia obiectul litigios, cu titlu provizoriu, uneia din părţi;

c) magistratul ratifica declaraţia unei părţi, recunoscând dreptul acesteia.

62. Când magistratul ratifica declaraţia unei părţi, recunoscând dreptul acesteia, pronunţa:

a) do;

b) dico;

c) addico.

63. În procedura legisacţiunilor, litis contestatio avea următoarea semnificaţie:

a) părţile puteau recurge la serviciile unui avocat;

b) judecătorul pronunţa o sentinţă de condamnare sau de absolvire;

c) luarea de martori.

64. Reprezintă o legisactiune de judecată:

a) manus iniectio;

b) pignoris capio;

c) condictio.

65. Pignoris capio semnifica:

Page 9: 76153997-Drept-Roman-1

9

a) cererea de judecător sau arbitru;

b) luarea de gaj;

c) acţiunea legii prin care se judecau procesele cu privire la proprietate şi la creanţe.

66. Reprezintă o parte principală a formulei:

a) adiudicatio;

b) prescripţiunile;

c) excepţiunile.

67. Reprezintă o parte accesorie a formulei:

a) demonstratio;

b) prescripţiunile;

c) condemnatio.

68. Demonstatio a formulei cuprindea:

a) afirmarea pretenţiilor reclamantului;

b) cauza judiciară a pretenţiilor reclamantului;

c) mijloacele de apărare prin care pârâtul nu nega în mod direct pretenţiile reclamantului.

69. Litis contestatio în procedura formulară consta în:

a) jurămâtul pe care reclamantul îl făcea în faţa magistratului;

b) eliberarea de către pretor a unei acţiuni civile, când exista o acţiune corespunzătoare;

c) remiterea unei copii de pe formulă sau din dictarea ei de către reclamant pârâtului.

70. Dreptul nou creat în virtutea efectului creator a lui litis contestatio era întotdeauna:

a) un drept real;

b) un drept de creanţă;

c) un drept nepatrimonial.

71. În cazul în care una dintre părţi murea după litis contestatio:

a) trebuia operată o modificare a formulei;

b) moştenitorii se puteau prezenta în faţa judecătorului şi continua procesul;

c) procesul se oprea nemaiputând continua cu moştenitorii.

72. Cel mai vechi reprezentant în justiţie a fost:

a) cognitor;

b) procurator;

c) postulare pro alio.

73. Venditio bonorum însemna:

a) vânzarea cu amănuntul a bunurilor debitorului;

b) vânzarea în bloc a bunurilor debitorului;

c) redeschiderea procesului între aceleaşi părţi cu privire la acelaşi obiect.

74. În procedura extraordinară judecătorul era:

a) o persoană particulară;

Page 10: 76153997-Drept-Roman-1

10

b) ales din rândul proprietarilor cu cele mai întinse domenii;

c) un funcţionar public.

75. În procedura extraordinară recunoaşterea drepturilor şi executarea sentinţei se realizau

prin:

a) participarea nemijlocită şi exclusivă a organelor de stat;

b) citarea făcută de către reclamant pe baza autorizaţiei magistratului;

c) prezenţa obligatorie a pârâtului.

76. Se bucurau de o personalitate completă numai cei care întruneau următoarele elemente:

a) status libertatis şi status civitatis;

b) status libertatis şi status familiae;

c) status libertatis, status civitatis şi status familiae.

77. Aveau caput (personalitate sau capacitate):

a) fiul de familie;

b) şefii de familie;

c) sclavii.

78. Potrivit unui text din Paul s-a statuat un principiu potrivit căruia personalitatea începe :

a) la naşterea persoanei;

b) din momentul concepţiei;

c) din momentul dobândirii capacităţii de fapt.

79. Străinii care veneau la Roma pentru a nu cădea în sclavie trebuiau :

a) să se pună sub protecţia unui cetăţean roman;

b) să se căsătorească cu un cetăţean roman;

c) să se angajeze la un cetăţean roman.

80. Cetăţenii care sufereau anumite pedepse puteau fi vânduti ca sclavi:

a) numai în cetatea Romei;

b) peste hotare;

c) numai statului roman.

81. Sclavii:

a) puteau întemeia o familie potrivit dreptului roman;

b) aveau dreptul să se plângă în justiţie dacă era lovit sau suferea o vătămare corporală din

partea unui terţ;

c) trăiau în simple uniuni de fapt fără consecinţe juridice (contubernium).

82. Ius honorum însemna:

a) dreptul de a alege;

b) dreptul de a încheia acte juridice;

c) dreptul de a candida la o magistratură.

Page 11: 76153997-Drept-Roman-1

11

83. Dreptul de a încheia acte juridice potrivit dreptului civil roman era:

a) ius commercii;

b) ius connubii;

c) ius suffragii.

84. Modul originar de dobândire a cetăţeniei era:

a) prin beneficiul legii;

b) naşterea;

c) prin naturalizare.

85. A acordat cetăţenia aproape tuturor locuitorilor liberi ai imperiului:

a) lex Iulia;

b) lex Plautia Papiria;

c) Edictul împăratului Caracalla.

86. Latinii veteres se bucurau de următoarele drepturi:

a) ius commercii;

b) ius commercii şi ius suffragii;

c) ius commercii, ius connubii şi ius suffragii.

87. Proveneau din rândul sclavilor dezrobiţi fără respectarea formelor solemne:

a) latinii coloniari;

b) latinii iuniani;

c) latinii fictivi.

88. Dediticii erau:

a) acei peregrini care puteau uza de dreptul cetăţii în care locuiau;

b) o categorie inferioară de peregreni;

c) oameni liberi cu o condiţie juridică specială.

89. Bona desemna:

a) dreptul patronului de a dispune de bunurile dezrobitului;

b) respectul pe care dezrobitul îl datora stăpânului său;

c) serviciile datorate de către dezrobit patronului său.

90. Serviciile datorate de către dezrobit patronului său erau desemnate prin cuvântul:

a) Bona;

b) Obsequim;

c) Operae.

91. Addicti erau:

a) fiii de familie vânduţi de către părinţii lor în scopul realizării unui câştig;

b) debitorii insolvabili atribuiţi creditorilor lor;

c) oamenii liberi care se angajau ca gladiatori.

Page 12: 76153997-Drept-Roman-1

12

92. Erau oameni liberi care se angajau ca sclavi:

a) persoanele in mancipio;

b) addicti;

c) auctorati.

93. Prin lex a maioribus constituto a fost introdus:

a) colonatul servaj;

b) colonatul voluntar;

c) colonatul silit.

94. Puterea asupra descendenţilor era desemnată prin:

a) dominium;

b) patria potestas;

c) dominica potestas.

95. Mancipium semnifica:

a) puterea bărbatului asupra soţiei;

b) puterea cumpărătorului asupra fiului vândut de către tatăl său;

c) puterea asupra sclavilor.

96. Nu erau sub puterea lui pater familias:

a) copiii;

b) nepoţii din fii;

c) nepoţii din fiice.

97. Putem afirma că:

a) toţi agnaţii sunt cognaţi;

b) toţi cognaţii sunt agnaţi;

c) toţi cognaţii sunt rude de sânge.

98. Fiul de familie devenea persoană sui iuris:

a) la moartea tatălui său;

b) la împlinirea vârstei de 25 de ani;

c) la moartea lui pater familias.

99. Reprezenta o formă de căsătorie rezervată numai patricienilor:

a) confarreatio;

b) usus;

c) coemptio.

100. Vârsta necesară pentru căsătorie a fost fixată la:

a) 12 ani pentru fete şi 16 ani pentru băieţi;

b) 12 ani pentru fete şi 14 ani pentru băieţi;

c) 14 ani pentru fete şi 14 ani pentru băieţi.

Page 13: 76153997-Drept-Roman-1

13

101. Adrogaţiunea consta în:

a) trecerea unui fiu de familie de sub puterea lui pater familias sub puterea altui pater

familias;

b) actul prin care o persoană sui iuris trece sub puterea altei persoane sui iuris;

c) un procedeu de creare a puterii părinteşti pe cale artificială.

102. Emanciparea se folosea în vederea încheierii de acte juridice în nume propriu faţă de:

a) fiica de familie;

b) femeia sui iuris;

c) fiul de familie.

103. Reprezentau asociaţiile de oameni săraci:

a) societates publicanorum;

b) collegia fabrorum;

c) collegia tenuiorum.

104. Impuberul care nu se afla sub puterea părintească era pus sub tutelă:

a) până la împlinirea vârstei de 7 ani;

b) până la împlinirea vârstei de 14 ani;

c) până la împlinirea vârstei de 18 ani;

105. Curatela:

a) asigură protecţia incapabililor de fapt;

b) îi protejează pe cei loviţi de incapacităţi fireşti;

c) asigură protecţia incapabililor de drept.

106. În epoca lui Justinian patrimoniul era desemnat prin cuvântul:

a) substantia;

b) familia;

c) patrimonium.

107. Făceau parte din categoria res mancipii:

a) banii;

b) drepturile de creanţă;

c) pământul Romei.

108. Productele:

a) sunt create de un alt lucru, în mod periodic, fără a-i consuma substanţa;

b) sunt lucruri cărora le liseşte caracterul periodicităţii;

c) sunt lucruri care pot fi înlocuite unele cu altele.

109. Putem afirma că:

a) toţi posesorii sunt în acelaşi timp şi proprietari;

b) toţi proprietarii sunt în acelaşi timp şi posesori;

c) toţi proprietarii nu sunt în acelaşi timp şi posesori

Page 14: 76153997-Drept-Roman-1

14

110. Sarcina probei revine:

a) reclamantului;

b) pârâtului;

c) persoanei martoră în proces.

111. Este un interdict recuperandae possessionis causa”:

a) utrubi;

b) uti possidentis;

c) unde vi.

112. Este un interdict retinendae possessionis causa:

a) unde vi;

b) interdictul de claudestina possessione;

c) uti possidentis.

113. Animus al detentiunii are următoarea semnificaţie:

a) intenţia de a păstra lucrul pentru altul;

b) intenţia de a păstra lucrul pentru sine;

c) efectuarea tuturor actelor materiale prin care se realizează stăpânirea asupra unui lucru.

114. Drept subiectiv de proprietate reprezintă:

a) acea posibilitate de a stăpâni un lucru prin putere proprie şi în interes propriu;

b) totalitatea normelor juridice care reglementează modul de repartiţie a mijloacelor de

producţie, precum şi a produselor;

c) acea posibilitate de a stăpâni un lucru prin puterea altuia şi în numele altuia.

115. Vorbeşte despre împărţirea teritoriului Romei de către Romulus între triburi:

a) Titus Livius;

b) Varro;

c) Dionis din Halicarnas.

116. Prin reforma sa, Romulus a atribuit fiecărui cetăţean:

a) două iugăre de pământ;

b) trei iugăre de pământ;

c) patru iugăre de pământ.

117. Proprietatea quiritară este considerată o instituţia accesibilă:

a) cetăţenilor şi peregrinilor;

b) numai peregrinilor;

c) numai cetăţenilor.

118. Caracterul absolut al proprietăţii quiritare are următoarea semnificaţie:

a) proprietatea quiritară aparţinea numai cetăţenilor;

b) proprietatea quiritară nu cunoştea nicio îngrădire;

c) proprietatea quiritară nu se pierdea prin trecerea timpului şi nici nu putea fi revocată.

Page 15: 76153997-Drept-Roman-1

15

119. Faptul că proprietatea quiritară nu se pierdea prin trecerea timpului şi nici nu putea fi

revocată, denotă caracterul:

a) exclusiv;

b) absolut;

c) perpetuu.

120. Iniţial, cetăţenii, foloseau tradiţiunea numai în scopul transmiterii:

a) lucrurilor mancipii;

b) lucrurilor nec mancipii;

c) atât lucrurilor mancipii cât şi celor nec mancipii.

121. Proprietatea pretoriană s-a aplicat la origine, în cazul:

a) transmiterii proprietăţii asupra unui res mancipi prin tradiţiune;

b) transmiterii proprietăţii asupra unui res nec mancipi prin tradiţiune;

c) transmiterii proprietăţii asupra unui res nec mancipi prin mancipaţiune.

122. Prin reforma pretorului privind dobândirea lucrurilor res mancipi prin tradiţiune, lucrul

se consideră a fi:

a) în patrimoniul dobânditorului;

b) în patrimoniul transmiţătorului;

c) în patrimoniul ambilor.

123. Acţiunea publiciană acordată de pretor lui accipiens în scopul redobândirii posesiunii

putea fi intentată:

a) numai împotriva lui tradens;

b) numai împotriva terţilor;

c) atât împotriva lui tradens, cât şi împotriva terţilor.

124. Proprietatea provincială constă în:

a) stăpânirea locuitorilor din provincii asupra solului;

b) stăpânirea locuitorilor din provincii asupra sclavilor;

c) stăpânirea locuitorilor din provincii asupra bunurilor mobile.

125. Proprietatea peregrină a dispărut:

a) prin constituţia lui Hadrian;

b) prin constituţia lui Marc Aureliu;

c) prin edictul lui Caracalla.

126. Gaius, prin lucrarea sa, Institutule, ne arată că proprietatea poate fi dobândită:

a) potrivit dreptului natural (iure naturali);

b) potrivit dreptului civil (iure civili);

c) potrivit dreptului natural sau potrivit dreptului civil.

127. Proprietatea putea fi dobândită potrivit dreptului natural prin:

Page 16: 76153997-Drept-Roman-1

16

a) mancipaţiune;

b) ocupaţiune;

c) uzucapiune.

128. Proprietatea putea fi dobândită potrivit dreptului civil prin:

a) tradiţiune;

b) in iure cessio;

c) accesiune.

129. Res derelictae erau:

a) lucrurile fără stăpân;

b) lucrurile duşmanilor;

c) lucrurile părăsite.

130. În cazul mancipaţiunii era necesară prezenţa a:

a) 5 martori;

b) 7 martori;

c) 10 martori.

131. La început mancipaţiunea a fost utilizată în scopul transmiterii proprietăţii asupra:

a) bunurilor mobile;

b) bunurilor imobile;

c) bunurilor incorporale.

132. Mancipaţiunea fiduciară a funcţionat:

a) când plata preţului (cântărirea metalului) constituia o condiţie de formă a actului;

b) înainte de apariţia monedei în sens modern;

c) după apariţia monedei în sens modern.

133. Termenul în vederea dobândirii lucrurilor mobile prin uzucapiune este:

a) un an;

b) doi ani;

c) trei ani.

134. Traditio simbolica se aplică în cazul:

a) transmiterii unui teren;

b) transmiterii unei case;

c) când chiriaşul se transformă în posesor şi proprietar.

135. Potrivit soluţiei date de împăratul Justinian, devenea proprietarul lucrului nou creat:

a) proprietarul materiei dacă lucrul nou creat putea fi adus la starea iniţială;

b) proprietarul materiei dacă lucrul nou creat nu putea fi adus la starea iniţială;

c) specificatorului materiei dacă lucrul nou creat putea fi adus la starea iniţială.

136. Alluvio reprezenta:

a) insula care apărea în mijlocul râului;

Page 17: 76153997-Drept-Roman-1

17

b) unirea unui lucru imobil cu un lucru mobil;

c) depunerile care se formau pe malul unui râu.

137. Dacă o persoana ridica pe terenul său o clădire folosind materialul altei persoane,

proprietatea asupra clădirii revenea:

a) proprietarului materialului de construcţie;

b) proprietarului terenului;

c) constructorului.

138. În cazul intentării acţiunii în revendicare, proprietarul trebuia să:

a) să fie proprietar quiritar;

b) să fie posesor;

c) să fie proprietar pretorian.

139. În cazul obligării de către judecător de a satisface pretenţiile reclamantului, pârâtul

prefera:

a) să plătească o sumă de bani, stabilită chiar de reclamant;

b) să satisfacă pretenţiile reclamantului şi să restituie lucrul;

c) să refuze exercitarea oricărei obligaţii;

140. În vederea intentării acţiunii publiciene erau necesare:

a) toate condiţiile uzucapiunii;

b) toate condiţiile uzucapiunii, cu excepţia termenului;

c) toate condiţiile uzucapiunii, cu excepţia justei cauze.

141. Pretorul a acordat proprietarului pretorian:

a) iusti domini;

b) exceptio iusti domini;

c) replicatio rei vindicatae et traditae.

142. Dacă imobilul dominant este o clădire servitutea se numea:

a) urbană;

b) rustică;

c) personală.

143. Via însemna:

a) dreptul de a trece prin fondul aservit călare sau pe jos;

b) dreptul de a trece cu carul prin terenul altuia;

c) dreptul de a mâna turmele prin terenul altuia.

144. Este o servitute personală:

a) ius pascendi;

b) habitatio;

c) servitus oneris ferendi.

145. Se poate afirma:

Page 18: 76153997-Drept-Roman-1

18

a) se poate aservi propriul lucru;

b) servitutea poate fi transmisă unor terţi;

c) toate servituţile sunt drepturi reale.

146. Emfiteoza are următoarele caracteristici:

a) este un drept inalienabil

b) este un drept transmisibil urmaşilor;

c) nu este un drept viager.

147. Suma de bani pe care o plătea anual titularul dreptului de superficie se numea:

a) solarium;

b) canon;

c) vectigal.

148. Face parte din categoria sui heredes:

a) soţia căsătorită fără manus;

b) fiul emancipat;

c) adrogatul.

149. Fraţii, verii, precum şi nepoţii din frate sau de văr vin la moştenire în calitate de:

a) gentiles;

b) sui heredes;

c) adgnatus proximus.

150. Fac parte din categoria moştenitorilor pretorieni:

a) adgnatus proximus;

b) bonorum possessio unde liberi;

c) gentiles.

151. Soţul şi soţia căsătoriţi fără manus fac parte din categoria:

a) banorum possessio unde legitimi;

b) banorum possessio unde cognati;

c) banorum possessio unde vir et uxor.

152. S-a acordat un drept la succesiune mamei faţă de copiii rezultaţi din căsătoria fără

manus prin:

a) senatusconsultul Tertulian;

b) senatusconsultul Orfitian;

c) constituţia împăratului Justinian.

153. Potrivit reformei lui Justinian, intră în categoria a treia a moştenitorilor:

a) descendenţii;

b) fraţii şi surorile consangvini sau uterini;

c) ascendenţii, fraţii şi surorile bune şi copiii lor.

154. Testamentul calatis comitiis era accesibil:

Page 19: 76153997-Drept-Roman-1

19

a) numai patricienilor;

b) numai plebeilor;

c) atât patricienilor, cât şi plebeilor.

155. Soldaţii aveau acces numai la testamentul:

a) calatis comitiis;

b) in proncintu;

c) per aes et libram.

156. Nu impunea vreo condiţie de formă:

a) testamentul nuncupativ;

b) testamentul militar;

c) testamentul pretorian.

157. Nu-şi pot face testament:

a) sclavii publici;

b) fiul de familie care avea un peculium castrense;

c) impuberii.

158. Se face prin instituirea de către testator a unui moştenitor, pentru descendentul său lipsit

de minte:

a) substituirea vulgară;

b) substituirea pupilară;

c) substituirea quasi-pupilară.

159. Rudele civile din a doua sau a treia categorie de agnati făceau parte din categoria:

a) heredes extranei;

b) heredes sui et necesarii;

c) heredes necesarii.

160. Reprezintă o declaraţie de acceptare expresă, dar nesolemnă:

a) cretio;

b) pro herede gestio;

c) nuda voluntas.

161. Nu puteau primi nimic prin moştenire:

a) cei fără copii, dar căsătoriţi;

b) celibatarii;

c) sclavii.

162. Petiţia de hereditate are un caracter:

a) temporar;

b) universal;

c) poartă asupra unui lucru determinat.

Page 20: 76153997-Drept-Roman-1

20

163. Prin această formă de legat, testatorul transmite direct legatarului proprietatea asupra

unui bun determinat:

a) legatul per vindicationem;

b) legatul per damnationem;

c) legatul per praeceptionem.

164. A dispus că legatarul nu poate primi mai mult decât heredele:

a) Legea Furia testamentaria;

b) Legea Voconia;

c) Legea Falcidia.

165. Fideicomisul a fost sancţionat juridiceşte în epoca:

a) împăratului Augustus;

b) împăratului Hadrian;

c) împăratului Marc Aureliu.


Recommended