Post on 16-Jan-2020
transcript
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative
Şcoala Doctorală Științe ale Comunicării
TEZĂ DE DOCTORAT
Noua generație de europeni
Cum percep elevii de liceu Uniunea Europeană?
- rezumat -
Coordonator științific:
Prof. univ. dr. Paul Dobrescu
Doctorand:
Oana Ludmila Popescu
București
2016
1
Referendumul istoric în urma căruia Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană a
readus în prim-plan rolul cetățenilor ca factori determinanți ai proiectului european
reamintindu-le multora dintre ei că viitorul și continuitatea Uniunii Europene nu depind doar
de deciziile oficialilor de la Bruxelles și Strasbourg. Votul în favoarea proiectului european
oferit de tinerii britanici este încurajator și sporește totodată interesul manifestat atât în mediul
politic, cât și în sfera academică față de modul în care tinerii din diverse zone ale Europei
percep Uniunea Europeană.
Diverse voci din literatura de specialitate (Flanagan, 2009; Franklin, 2004) susțin că
tânăra generație îndeplinește funcția de catalizator al schimbării deoarece tinerii „ar putea fi
deschiși la idei și stiluri noi care vor fi mai târziu acceptate pe scară largă” (Datler et al., 2005,
p. 3). În contextul în care, la nivel European, „publicul nu (mai) este doar un spectator pasiv,
ci își integrează evaluările în procesul politic” (Rauh, 2016, p. 1) – viitorul Uniunii Europene
fiind astăzi decis în urma referendumurilor – interesul din ce în ce mai pronunțat față de
atitudinea tinerilor cu privire la sporirea convergenței politice și a cooperării europene este,
așadar, justificat. Teoreticienii notează dorința oficialilor europeni de a avea acces la
informații actualizate pentru a lua decizii în cunoștință de cauză, decizii „care vizează noile
contexte și provocări cu care se confruntă democrația și cetățenia la nivel local, național și
european” (Kerr et al., 2010, p. 19), provocări care, așa cum a indicat cel mai răsunător
referendum din istoria proiectului european în urma căruia Marea Britanie va părăsi Uniunea
Europeană, nu mai pot fi ignorate.
Reputatul profesor Alistair Ross (2015) susție că din ce în ce mai mulți tineri din
diverse zone ale Uniunii Europene resimt, în paralel cu identitatea națională, cel puțin o
identitate europeană parțială iar măsura în care conștientizează existența acestei identități
europene variază în funcție de naționalitate, sex, clasă socială și vârstă. Rezultatele
referendumului desfășurat în Marea Britanie confirmă această tendință având în vedere că
majoritatea tinerilor au votat împotriva Brexit-ului. Mai mult decât atât, profesorul constată
tendința tinerilor de a se construi pe sine în antiteză cu părinții lor iar o parte importantă a
procesului de diferențiere pare să se refere la un alt mod „de a fi european”, ceea ce
accentuează necesitatea de a afla cum se raportează tânăra generație la UE în comparație cu
populația adultă. Diferența dintre generații este ilustrată exemplar în cazul referendumului din
Marea Britanie. De data aceasta, tânăra generație s-a poziționat în opoziție față de generațiile
mai în vârstă votând pentru rămânerea Marii Britanii în UE. De câtă susținere se bucură însă
UE în rândul tinerilor într-o țară precum România, în care majoritatea populației adulte
1
manifestă în continuare atitudini pro-europene? Cum se manifestă în acest caz diferența dintre
generații semnalată de Ross (2015)?
Majoritatea studiilor privind afirmarea identității europene în rândul tinerilor se
concentrează asupra studenților care au acumulat experiență transfrontalieră prin intermediul
programelor de mobilitate (Fligstein, 2008; Favell, 2009, Sigalas, 2010; Van Mol, 2013 ), cel
mai răspândit program de acest gen din spațiul european fiind Erasmus. Studenții care fac
parte din „generația Erasmus” rămân în centrul atenției și pe plan național, cercetările
referitoare la raportul dintre identitatea națională și identitatea europeană în cazul tinerilor și
la circumstanțele care favorizează accentuarea unei anumite laturi a identității bazându-se tot
pe analizarea experiențelor și percepțiilor acestui segment al populației (Brașoveanu, 2010;
Udrea & Corbu, 2011; Udrea, 2012; Manea, 2013). Cu toate acestea, anumiți teoreticieni
consideră că studenții care aleg să studieze în străinătate sunt deja pro-europeni (Wilson,
2011; Van Mol, 2013) sau au experiențe anterioare în străinătate (Carlson, 2013) ceea ce
sugerează că atitudinea tinerilor față de spațiul european începe să se cristalizeze mai
devreme. Această ipoteză este susținută și de teoreticienii care susțin că studierea modului în
care adolescenții se raportează la UE este justificată prin prisma faptului că procesele de
socializare de bază, desfășurate în mediul familial sau școlar, au dus deja la formarea
identităților sociale (Quintelier et al., 2014).
Teza de doctorat „Noua generație de europeni. Cum percep elevii de liceu Uniunea
Europeană?” se concentrează pe un alt segmentul de vârstă, protagoniștii cercetării fiind elevii
din clasele a XI-a și a XII-a din liceele bucureștene. Adolescenții cu vârste cuprinse între 17 și
18 ani reprezintă un segment al populației care este de regulă integrat într-un grup mai amplu
– 15-24 de ani în cazul Euobarometrelor – sau ignorat având în vedere că, așa cum am arătat
mai sus, majoritatea studiilor se concentrează pe atitudinea studenților față de UE. Prin
urmare, teza de doctorat și-a propus să prezinte modul în care Uniunea Europeană este
percepută de tinerii care au dobândit recent drept de vot sau îl vor dobândi într-un viitor
apropiat și nu au beneficiat încă de stagii de studii în strainătate.
Așadar, utilizând o metodă de cercetare cantitativă – ancheta sociologică pe bază de
chestionar – principalul obiectiv al lucrării a vizat identificarea modului în care elevii din
clasele a XI-a și a XII-a percep Uniunea Europeană. Am urmărit, în special, încrederea pe
care aceștia o au în proiectul european, conștientizarea influenței exercitate de UE,
atașamentul față de Uniunea Europeană, dezvoltarea unei identități europene și asumarea
statutului de cetățean al Uniunii Europene, evaluarea apartenenței la UE prin prisma
1
avantajelor și dezavantajelor resimțite pe plan personal, asocierea Uniunii Europene cu
anumite valori și, nu în ultimul rând, imaginea generală pe care tinerii o au despre UE. Pentru
a putea identifica posibile relaționări și condiționări au fost evidențiate raporturile și
corelațiile dintre aceste date care compun perspectiva tinerilor. De asemenea, datele au fost
încadrate în context național și european pentru a putea identifica și prezenta tendința noii
generații de europeni din România în paralel cu tendințele înregistrate în cazul populației
adulte.
Al doilea obiectiv a vizat prezentarea anumitor factori care pot influența modul în care
elevii români privesc Uniunea Europeană. Acești factori se referă la frecvența implicării în
discuții cu prietenii, familia, colegii despre chestiuni legate de Uniunea Europeană, sursele de
informare folosite în general și pentru a obține informații despre UE, încrederea tinerilor în
principalele surse de informare din România, autoevaluarea cunoștințelor despre UE,
expunerea în mediul școlar la informații despre UE, contactul cu spațiul european, intenția de
a participa la alegerile europene și implicarea în activități politice și sociale la nivel local și
național. Au fost evidențiate corelațiile dintre acești factori precum și raportul dintre aceștia și
anumite percepții ale tinerilor.
Al treilea obiectiv a vizat identificarea și compararea factorilor care exercită o
influență semnificativă asupra imaginii pe care tinerii o au despre UE, încrederii în proiectul
european, atașamentului față de UE, identificării ca european în general și ca cetățean al
Uniunii Europene. Pentru atingerea acestui obiectiv a fost folosită regresia liniară iar cele
cinci variabilele enumerate mai sus vor fi incluse în analiză ca variabile dependente.
Primul capitol teoretic al lucrării prezintă aspecte ale apartenenței la construcția
europeană în accepțiunea tinerilor europeni accentuând posibilitatea existenței identităților
multiple și pornind de la premisa că identitatea este o construcție socială supusă influenței
factorilor contextuali și interacțiunilor sociale. Identitatea europeană este prezentată ca o
identitate secundară care nu anulează sau diminuează identitatea națională, ci se manifestată
în anumite circumstanțe, fiind resimțită, de regulă, de cei care beneficiază, într-o măsură mai
mică sau mai mare, de avantajele apartenenței la UE. Susținând această idee, teoreticienii
consideră că elitele și tinerii care beneficiază de experiențe transfrontaliere sunt cei care
conștientizează de regulă statutul de cetățean european (Fligstein, 2009; Favell, 2009), aceștia
fiind, în general, „câștigătorii proceselor de integrare globală și regională” (Kuhn, 2016, p.
267). Acest capitol cuprinde și descrierea diverselor tipuri de identitate europeană, de la cea
culturală, care se referă la continentul european ca întreg, până la cea instrumentală, bazată pe
1
analiza pragmatică a costurilor și beneficiilor apartenenței la UE. Având în vedere că mediul
școlar influențează formarea identităților sociale ale tinerilor, atât prin accesul la informații,
cât și prin faptul că reprezintă unul dintre principalele medii de socializare ale acestora, este
prezentat și rolul educației în stimularea conștiinței europene, pornindu-se de la premisa că
expunerea tinerilor în mediul școlar la informații despre Uniunea Europeană și contactul
acestora cu Europa prin intermediul călătoriilor, atât în scopuri educaționale, cât și turistice, le
permit să transforme un concept abstract – Europa – într-o realitate concretă care dobândește
anumite semnificații în funcție de experiențele individuale ale fiecăruia și de cunoștințele
acumulate.
Accentuând importanța educației în formarea noii generații de europeni, următorul
capitol a vizat educația civică și cetățenească în context european. În contextul globalizării,
educația civică și cetățenească suferă transformări semnificative, accentul deplasându-se de la
noțiunea tradițională de cetățenie, bazată pe statul-națiune, la „concepte supra-naționale de
cetățenie (globală)” (Schulz et al., 2016, p. 4) iar teoreticienii remarcă necesitate unei educații
europene, care presupune educarea pentru cetățenie activă în context european (Ross, 2008).
În acest capitol au fost prezentate efectele educației civice și cetățenești asupra
comportamentului tinerilor, precum și încadrarea educației civice și cetățenești în sistemul
educațional din România. Numeroase studii semnalează efectele pozitive ale participării
active în mediul școlar și ale unui climat școlar deschis asupra capacității democratice a
tinerilor stimulând atât acumularea de cunoștințe, cât mai ales eficacitatea politică și intența
de vot a tinerilor (Campbell, 2008; Pasek et al., 2008; Gainous & Martens, 2012). În sistemul
educațional din România, educația civică și cetățenească – inclusă în aria curriculară „Om și
societate” – s-a studiat până în prezent ca materie obligatorie din trunchiul comun timp de
patru ani, fiindu-i alocată o oră pe săptămână. În ciclul primar, la clasele a III-a și a IV-a,
materia în cauză a fost predată sub denumirea de „Educație civică” iar în ciclul gimnazial, la
clasele a VII-a și a VIII-a, titulatura s-a schimbat, fiind preferată denumirea „Cultură civică”
(Ministerul educației naționale, 2009; 2014).
Al treilea capitol aduce în discuție sursele de informare ale tinerilor europeni pornind
de la observația teoreticienilor că identitatea și comportamentul tinerilor nu sunt influențate în
mod semnificativ doar de mediul școlar și familial, ci și de consumul de media. Cum
cetățenilor, în general și tinerilor, în special, le lipsește experiența directă în ceea ce privește
chestiunile europene iar în mediul școlar și familial discuțiile pe această temă reprezintă o
excepție, orgnizațiilor media naționale le revine sarcina de a accentua prezența Uniunii
1
Europene în viața cetățenilor și de a spori vizibilitatea subiectelor europene (Maier & Risse,
2003), devenind astfel principalul mijloc de comunicare dintre Uniunea Europeană și cetățenii
săi. În acest capitol a fost prezentat modul în care media, atât cele tradiționale, cât și cele
digitale, influențează participarea politică în rândul tinerilor și a fost evidențiat procesul de
îndepărtare a tinerei generații de media tradiționale și reorientarea acesteia spre mediul online.
După trecerea în revistă a avantajelor și dezavantajelor noilor media, a fost ilustrat rolul
deținut de media ca liant de comunicare între UE și cetățenii săi.
Având în vedere că rolul cetățenilor în susținerea proiectului european își dobândește
treptat ponderea cuvenită, aparenta lipsă de implicare a tinerei generații în viața politică și
socială stârnește interes în sfera academică și îngrijorare pe scena politică. Îngrijorarea este
determinată de observația teoreticienior potrivit căreia identificarea europeană este mai
puternică în rândul tinerilor activi din punct de vedere social şi politic la nivel local și
naţional. Capitolul patru – „Tânăra generație și participarea politică” – pune sub semnul
întrebării criza participării tinerilor la viața democratică și prezintă atât atitudinea acestora
față de formele de participare electorală, cât și noile forme de participare agreate de tânăra
generație. Este susținută teoria potrivit căreia tinerii nu sunt apatici în cea ce privește politica,
dar că spectrul activităților politice și sociale s-a diversificat iar tânăra generație este atrasă de
noi forme de participare.
Ultimul capitol prezintă succint domeniile de acțiune și inițiativele propuse în cadrul
Strategiei UE pentru tineret 2010-2018. Deoarece „recesiunile economice, cum este cea care a
început în 2008, tind să aibă un impact negativ semnificativ asupra tinerilor, iar efectele riscă
să se manifeste pe termen lung” (Rezoluția Consiliului, 2009/C 311/01, p. 1), promovarea
cetățeniei active, a incluziunii sociale și a solidarității în rândul tuturor tinerilor reprezintă
unul dintre cele două obiective generale ale cooperării europene în domeniul tineretului
enunțate în cadrul Strategei UE pentru Tineret. Celălalt obiectiv major vizează crearea unui
număr mai mare de oportunități egale pentru toți tinerii în educație și pe piața forței de muncă.
În partea a doua a tezei de doctorat sunt prezentate rezultatele cercetării desfășurate –
prin intermediul anchetei sociologice pe bază de chestionar – în rândul elevilor din clasele a
XI-a și a XII-a din șase licee din București pentru a identifica modul în care adolescenții
percep Uniunea Europeană și factorii care influențează această percepție. Cele șase licee se
află în zone diferite ale Bucureștiului și ocupă poziții diverse în topul liceelor din București
prezentat pe site-ul admitereliceu.ro, de la poziția a 3-a (Colegiul Național „Mihai Viteazul”),
până la poziția 31 (Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu”). Topul este realizat în funcție de
1
media de admitere (40%), media de la examenul de BAC (30%), promovabilitatea la BAC
(20%) si media rezultatelor obtinute la olimpiade (10%). Cele șase licee sunt: Colegiul
Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Cantemir Vodă”, Liceul Teoretic „Jean
Monnet”, Colegiul Național „Elena Cuza”, Colegiul Național „Matei Basarab”, Liceul
Teoretic „Tudor Vladimirescu”. Liceele se află în cartiere diferite.
În fiecare liceu, chestionarul a fost aplicat în șase clase: trei clase a XI-a și trei clase a
XII-a, primele trei clase, de la fiecare nivel, care aveau ora de dirigenție prevăzută în orar din
momentul prezentării chestionarelor directorului liceului. Chestionarele au fost, așadar,
aplicate în timpul orelor de curs – la ora de dirigenție – ceea ce a asigurat o rată de răspuns
ridicată, 94,6%, calculată pornind de la premisa că în fiecare clasă se găsesc 30 de elevi. În
total, chestionarul a fost aplicat în 36 de clase, 13 clase a XI-a și 13 clase a XII-a, și fost
completat de 1022 de elevi, ceea ce a asigurat o marjă de eroare de +/- 3%. Respondenții au
avut vârste cuprinse între 16 și 19 ani împliniți, marea majoritate (87,5%) încadrându-se în
grupa 17-18 ani. Durata de completare a chestionarelor, aplicate în perioada 24 noiembrie – 5
decembrie, 2014, a fost de 15 minute.
Rezultatele referendumului desfășurat în Marea Britanie – în care majoritatea tinerilor
au votat împotriva Brexit-ului – confirmă tendința semnalată în literatura de specialitate
privind susținerea de care se bucură UE în rândul tinerilor. De data aceasta, tânăra generație
și-a manifestat modul diferit „de a fi european” despre care vorbea profesorul Alistair Ross
(2015) votând, spre deosebire de generațiile mai în vârstă, pentru rămânerea Marii Britanii în
UE. Rezultatele cercetării de față indică însă că în România – o țară euroentuziastă potrivit
statisticilor europene – susținerea proiectului european este asigurată de populația adultă,
tânăra generație dezvoltând o atitudine mai rezervată față de Uniunea Europeană.
Datele indică faptul că evaluarea apartenenței la UE din perspectivă utilitaristă
constituie principalul factor care influențează modul de raportare al tinerilor la UE. Totuși,
majoritatea respondenților au considerat că apartenența la Uniunea Europeană le-a adus
avantaje și dezavantaje în egală măsură, situându-se astfel într-o poziție de neutralitate și
evitând asumarea unei atitudini pro- sau anti-europene. Numărul elevilor care nu dețin
suficiente informații despre efectele apartenenței Râmâniei la UE pentru a le evalua – fie
pozitiv, fie negativ – este însă destul de mare. Ca și în cazul celorlalte întrebări, numărul mare
de răspunsuri „nu știu” poate sugera fie o lipsă de interes, fie o lipsa de informații cu privire la
proiectul european și la efectele acestuia. Atât lipsa de interes, cât și lipsa de informații –
1
fenomene corelate de altfel – în rândul elevilor din clasele a XI-a și a XII-a indică însă
anumite deficiențe ale sistemului de învățământ și ale sistemului media românesc.
Atitudinea ponderată semnalată în cazul evaluării apartenenței la UE în termeni de
costuri și beneficii este dublată de un spirit critic accentuat având în vedere că încrederea în
UE, atașamentul față de această structură precum și asumarea statutului de cetățean al UE sunt
mult mai reduse în rândul tinerilor decât în rândul populației adulte din România. Mai mult
decât atât, valorile înregistrate în cazul elevilor din clasele a XI-a și a XII-a se apropie mai
mult de media europeană decât de media națională sugerând o diferență clară între
euroentuziasmul populației adulte și atitudinea rezervată a noii generații de europeni din
România.
Această atitudine poate fi o consecință a crizei economice și în special a modului în
care aceasta a afectat piața muncii determinând o rată ridicată a șomajului în rândul tinerilor
în numeroase țări europene. Aflându-se în momentul în care trebuie să decidă spre ce facultate
se vor îndrepta, elevii din clasele a XI-a și a XII-a trebuie să își evalueze șansele de a găsi un
loc de muncă – fie în România, fie în străinătate – după absolvirea unei anumite facultăți sau
unei anumite specializări. Astfel, acești tineri sunt acum nevoiți să anticipeze și să compare
dificultățile cu care se vor confrunta pe piața muncii în funcție de cariera pe care o vor alege.
Contextul socio-economic actual îi poate pune pe mulți în fața unor alegeri dificile: să se
orienteze spre o meserie care le poate aduce stabilitate financiară sau spre una care le poate
aduce împlinire personală dar și riscul de a deveni reprezentanți ai „generației bumerang”? În
literatura de specialitate, „generația bumerang” este o etichetă atribuită acelor tineri care nu
reușesc să se întrețină singuri pe termen lung și sunt nevoiți să se întoarcă, pentru anumite
perioade de timp, în casa părinților (Cruz & Poultney, 2009). De asemenea, literatura de
specialitate a consemnat faptul că, din cauza contextului actual, traseul spre independența
economică este adesea fragmentat iar tinerii ajung mai târziu decât părinții lor la atingerea
unor praguri care marchează dobândirea statutului de adult cum ar fi: finalizarea studiilor,
găsirea unui loc de muncă stabil, cumpărarea unei locuințe și întemeierea unei familii
(Westlund & Bjur; 2014). Așadar, cercetări suplimentare pot determina dacă atitudinea
ponderată a tinerilor față de Uniunea Europeană este influențată de incertitudinile acestora cu
privire la viitor și de dificultatea de a prevedea cum va evolua piața muncii.
De asemenea, modul în care tinerii percep Uniunea Europeană poate fi influențat și de
faptul că aceștia constituie prima generație de români care pot considera apartenența la UE un
dat, privind-o cu detașare deoarece în 2007 erau prea mici pentru a împărtăși entuziasmul
1
specific perioadelor de pre- și postaderare. Prin urmare, spre deosebire de populația adultă
care a experimentat atât perioada anterioară aderării la UE, cât și perioada comunismului,
tinerii de 17 și 18 ani de astăzi nu au un termen de comparație concret. Astfel, ei pot compara
condițiile actuale din România cu cele din statele dezvoltate din vestul Europei, ceea ce poate
determina sentimente de frustrare și nemulțumire cu privire la activitatea Uniunii Europene.
Mai mult decât atât, ei pot asocia anumite avantaje de care se bucură în prezent – cum ar fi
libera circulație – cu beneficiile lumii modere și nu neapărat cu apartenența la Uniunea
Europeană. Din nou, cercetări suplimentare pot stabili în ce măsură atitudinea rezervată a
tinerilor față de UE este determinată de aceste aspecte.
Pornind de la teoriile potrivit cărora identitatea se conturează în funcție de apartenența
la sau excluderea din anumite grupuri (Bruter, 2005; Fligstein, 2009), imaginea pe care
ceilalți europeni o au despre România poate, de asemenea, influența modul în care tinerii
români percep Uniunea Europeană. Având în vedere că perspectiva celorlalți – resimțită
adesea ca discriminatorie – este frecvent exprimată în contextul discuțiilor privind intrarea în
spațiul Schengen și migrația intra-europeană, tinerii pot dezvolta un complex de inferioritate
față de ceilalți cetățeni europeni. Astfel se pot accentua diferențele dintre noi (elevii români)
și ei (adevărații europeni din statele mai dezvoltate) iar identitatea europeană poate fi văzută
ca un ideal spre care tinerii români pot doar să aspire (Ross, 2015). Analiza datelor pare să
susțină această ipoteză având în vedere că rezervele manifestate de tineri în ceea ce privește
asumarea statutului de european al UE nu sunt înlăturare prin simpla intensificare a
contactului cu alte țări și culturi europene. Din contră, accentuarea acestui contact poate
uneori evidenția diferențele – economice, sociale sau culturale – dintre România și țările
dezvoltate din vestul Europei care îi împiedică pe mulți tineri să se simtă cetățeni ai Uniunii
Europene.
Cercetarea sugerează că modul în care noua generație de europeni din România
percepe această structură politică supranațională este influențat de un cumul de factori,
asemenea unui mozaic format dintr-o mulțime de piese mici. Astfel sunt confirmate teoriile
potrivit cărora comportamentul și atitudinile tinerilor nu sunt influențate numai de mediul
școlar, ci și de consumul de media, de cercul de prieteni și de mediul familial. Mai mult decât
atât, anumiți factori influențează în proporții diferite anumite atitudini. Prin urmare, evaluarea
Uniunii Europene din perspectivă utilitaristă are o influență mai scăzută asupra dezvoltării
sentimentelor de atașament față de UE decât asupra imaginii pe care tinerii o au despre UE
sau asupra încrederii în această structură. În plus, analiza datelor sugerează că încrederea
1
tinerilor români în UE este determinată de un ansamblu complex de factori având în vedere
că, atât atașamentul față de UE, cât și evaluarea pozitivă în termeni de costuri și beneficii a
apartenenței la UE sunt corelate pozitiv cu nivelul de încredere în proiectul european. Totuși,
legătura dintre atașament și încredere, două atribute care se încadrează în sfera emoțională,
este puțin mai puternică decât cea dintre evaluarea pragmatică, din perspectivă utilitaristă, a
apartenenței la UE și încrederea în mecanismul european. Acest fapt confirmă teoriile potrivit
cărora implicațiile sociale – care dau naștere la relații de prietenie și atașamente – au o
relevanță mai mare decât cele economice în procesul de stimulare a anumitor aspecte ale
identității europene.
Așadar, rezultatele indică faptul că anumite atitudini și comportamente ale tinerilor
sunt influențate destul de puternic de factori care depășesc sfera avantajelor materiale.
Contactul cu Europa materializat prin experiențe personale (călătorii, interacțiuni cu oameni
de naționalități diferite, citirea unor materiale în limbi străine) are consecințe pozitive asupra
încrederii pe care tinerii o au în UE și stimulează dezvoltarea sentimentelor de atașament. Prin
urmare, este reconfirmată importanța mobilității, cunoașterii limbilor străine și socializării cu
oameni din alte țări pentru dezvoltarea anumitor aspecte ale identității europene (Kuhn, 2015).
Implicarea în discuții pe teme europene cu părinții, prietenii sau colegii nu contribuie în mod
semnificativ la consolidarea încrederii în UE, însă influențează în mod pozitiv imaginea pe
care tinerii o au despre proiectul european. Analiza datelor sugerează că imaginea pozitivă
despre UE constituie un prim pas spre consolidarea identității europene, această imagine
construindu-se mai ușor decât încrederea în UE și fiind mai ușor de asimilat decât statutul de
cetățean al UE. Rezultatele indică, de asemenea, că în vreme ce imaginea despre Uniunea
Europeană se poate construi pe baza relatărilor din media sau a experiențelor împărtășite de
rude, prieteni sau colegi, pentru dezvoltarea încrederii în UE și atașamentului față de acest
proiect, tinerii au nevoie de acumularea unor experiențe personale și de contactul nemijlocit
cu alte culturi din spațiul european. Datele confirmă, așadar, convingerea lui Jacques Delors,
fost președinte al Comisiei Europene, că „oamenii nu se îndrăgostesc de o piață” (Castano
2004, p. 41).
De asemenea, modul în care elevii de liceu chestionați se raportează la localitate, la
regiune, la România și la UE reflectă tendințele înregistrate la nivel național și european, deși
valorile diferă substanțial, sugerând reducerea atașamentului tinerilor față de unitățile geo-
politice în general. Această tendință poate fi determinată de gradul crescut de mobilitate al
tinerilor care, fiind dispuși să se mute oriunde îi poartă interesul, nu se mai atașează de un
1
anumit spațiu geografic. Astfel, analizele indică faptul că identitatea europeană semnalată în
rândul tinerilor români nu cuprinde și o dimensiune emoțională. Mai mult decât atât, corelația
dintre atașamentul față de România și atașamentul față de UE se dovedește destul de slabă
infirmând teoriile potrivit cărora, în general, cetățenii statelor membre care se simt atașați față
de națiune, dezvoltă sentimente de atașament și față de UE. În plus, analiza datele atestă că
dezvoltarea sentimentelor de atașament în rândul celor care tind să aibă încredere în UE
constituie o tendință reală, însă nu o regulă.
O altă analiză indică o corelație pozitivă între încrederea în UE și dorința ca aceasta să
joace un rol mai important în viitor, însă corelația este una destul de slabă ceea ce sugerează
din nou atitudinea ponderată a tinerilor și îndreptarea către Uniunea Europeană din lipsa unei
opțiuni mai atractive. Mai mult decât atât, perspectiva pragmatică a tinerei generații asupra
proiectului european, o perspectivă din care componenta emoțională lipsește, este confirmată
și de numărul mare de elevi care susțin că le-ar fi indiferent dacă UE ar dispărea.
Cercetarea indică faptul că, deși majoritatea elevilor se identifică – într-o măsură mai
mare decât populația adultă – atât ca români, cât și ca europeni, acest tip de identificare poate
simboliza deschiderea spre vestul continentului și distanțarea de trecutul comunist dominat de
influența rusească. Mai mult decât atât, datele sugerează că identificarea ca european în
general se poate referi la continentul Europa ca întreg și la apartenența la civilizația europeană
în ansamblu indicând, așadar, o identitate culturală independentă de structura politică
reprezentată de UE. Valoarea destul de redusă a corelației stabilite între tendința de
identificare ca european și cea de asumare a statutului de cetățean al UE confirmă această
ipoteză. În plus, nivelul de încredere în UE – care este, în general, destul de scazut – este
puțin mai ridicat în rândul tinerilor care se simt cetățeni ai UE decât în rândul celor care se
simt europeni în general. Faptul că rezultatele înregistrate în rândul elevilor români
chestionați se apropie foarte mult de cele înregistrate la nivel european în cazul categoriei
socio-profesionale a managerilor confirmă teoria lui Fligstein (2009) privind probabilitatea ca
tinerii și elitele – care beneficiază de avantajele mobilității, vorbesc limbi străine și
interacționează cu oameni din alte țări – să se identifice ca europeni cu mai multă ușurință
decât restul populației.
În ceea ce privește imaginea în general pozitivă pe care elevii români o au despre UE,
rezultatele arată că acesta este determinată în mare parte de conștientizarea avantajelor
apartenenței la UE. Așa cum era de așteptat, tinerii asociază Uniunea Europeană în primul
rând cu libertatea de a călători, a studia și a munci în altă țară. Luând în calcul entuziasmul
1
specific vârstei și, în special, perspectiva valorificării într-un viitor apropiat a libertății de
mișcare, imaginea pozitivă de care se bucură mecanismul european este în oarecare măsură
explicabilă.
Întrebați în ce măsură sunt interesați de informațiile legate de Uniunea Europeană,
majoritatea elevilor chestionați și-au declarat, din nou, neutralitatea afirmând că obținerea
informațiilor despre UE nu îi preocupă nici în mică, nici în mare măsură. Așadar, rezultatele
confirmă literatura de specialitate care susține că temele europene nu reușesc, în general, să
strârnească interesul tinerilor. Cauzele lipsei de interes pot fi însă multiple. Una dintre cauze o
poate constitui modul în care subiectele europene sunt tratate în media tradiționale. Acestea
sunt prezentate fie în termeni specializați sau abstracți care, plasând Uniunea Europeană într-o
sferă inaccesibilă, elitistă, mențin distanța dintre aceasta și cetățenii obișnuiți, fie în mod
superficial, neacordând temelor europene importanța cuvenită. O altă tendință, semnalată în
literatura de specialitate, care poate susține lipsa de interes față de subiectele europene o
constituie prezentarea acestora din perspectivă națională – abordare care poate duce la
pierderea dimensiunii europene a subiectului și la perceperea lui ca problemă de ordin intern.
Mai mult decât atât, în ceea ce privește transmiterea informațiilor despre UE în sfera digitală,
incapacitatea adaptării mesajului, atât în ceea ce privește forma, cât și conținutul, la
caracteristicile noilor canale de comunicare și imposibilitatea distanțării de stilul clasic,
propagandistic, de comunicare unidirecțională îi poate îndepărta pe tineri de temele europene
nereușind să le capteze atenția și să le stârnească interesul.
În ceea ce îi privește pe elevi, lipsa de interes privind informațiile despre Uniunea
Europeană nu este însă cauzată numai de stilul de abordare a acestor subiecte în media
tradiționale și digitale. Astfel, după cum semnalează teoreticienii, dezbaterea subiectelor
europene în mediul familial și școlar determină în mare măsură atitudinea și interesul tinerilor
față de Uniunea Europeană. Prin urmare, lipsa abordării acestor subiecte în discuțiile cu
părinții și prietenii sau cu colegii și profesorii are consecințe atât asupra măsurii în care tinerii
sunt interesați de ce se întâmplă în Uniunea Europeană, cât și asupra formării deprinderii de a
se informa în această privință.
Având în vedere importanța evaluării în termeni pozitivi a apartenenței la UE pentru
modul în care tinerii percep Uniunea Europeană, devine esențială comunicarea avantajelor
apartenenței la UE. Deși datele arată că implicarea în discuții pe teme europene influențează
modul de raportare al tinerilor la UE și interesul manifestat față de această structură, după
cum am menționat în paragraful anterior, UE nu constituie un subiect popular de discuții nici
1
în mediul familial, nici în mediul școlar. Acest fapt accentuează rolul deținut de media ca
principal mijloc de comunicare între UE și cetățenii săi. Așa cum era de așteptat, internetul și
rețelele de socializare se bucură de o popularitate incontestabilă în rândul elevilor români.
Totuși, deși atât teoreticienii, cât și oficialii europeni recomandă abordarea tinerilor prin
intermediul canalelor pe care aceștia le folosesc cel mai des, datele par să indice faptul că
Uniunea Europeană nu a reușit să dezvolte o strategie eficientă de conectare cu tânara
generație prin intermediul noilor media. Astfel, marea majoritate a respondenților au
recunoscut că ei nu postează și nu distribuie informații despre Uniunea Europeană pe rețelele
de socializare și nici prietenii lor nu fac acest lucru.
În ceea ce privește sursele de informare tradiționale, rezultatele arată că buletinele de
știri difuzate la televizor sunt urmărite în continuare de un număr destul de mare de tineri,
confirmând teoriile potrivit cărora aceștia nu sunt apatici, ci doresc să fie la curent cu ce se
întâmplă în țară și în lume (Cammaerts et al., 2016). Cu toate acestea, impactul destul de
redus al consumului de media asupra modului în care tinerii percep Uniunea Europeană
sugerează redarea insuficientă a subiectelor europene în media tradiționale și digitale din
România sau tratarea acestora dintr-o perspectivă strict naținală care duce la estomparea sau
chiar la pierderea dimensiunii europene a subiectelor.
În plus, efectele consumului de știri variază în funcție de canalul folosit. Astfel, dacă
vizionarea buletinelor de știri la televizor influențează în mod pozitiv – deși într-o măsură
destul de redusă – modul de raportare la UE, în mediul online, care permite efectuarea
propriilor selecții, tinerii par să se orienteze spre informații care fie nu le influențează
perspectiva asupra Uniunii Europene, fie o influențează în mod negativ. Totuși, conform
analizei datelor, elevii apreciază că autonomia oferită de mediul digital în ceea ce privește
alegerea surselor de informare și selectarea subiectelor este bine valorificată și conduce la
îmbogățirea cunoștințelor despre UE. Se impune din nou desfășurarea unor cercetări
suplimentare care să indice cât de dezvoltate sunt competențele media ale tinerilor din
România și cât de vulnerabili sunt aceștia în fața manipulării din mediul online. Majoritatea
tinerilor și-au însușit deja competențele digitale, aceștia învățând de la o vârstă fragedă să
lucreze pe calculator și să navigheze pe internet, însă competențele media implică și evaluarea
critică a diverselor surse de informare, aprecierea calității informațiilor primite și
conștientizarea riscurilor implicate de accesarea mediului online (Lunt & Livingstone, 2012).
Dezvoltarea spiritului critic în rândul tinerilor din România constituie unul dintre
principalele obiective ale educației civice și cetățenești. Deși, la nivel național, încrederea
1
românilor în sursele de informare depășește în general media europeană, faptul că elevii
chestionați au manifestat o atitudine destul de rezervată față de mesajele transmise în media
pare să indice că acest obiectiv a fost atins. Tendința elevilor de a pune sub semnul întrebării
veridicitate mesajelor transmise în media se resfrânge însă și asupra modului în care este
percepută Uniunea Europeană deoarece încrederea în principalele surse de informare este
corelată pozitiv cu modul în care tinerii se raportează la UE.
În plus, datele artă că implicarea în forme nonelectrorale de participare la nivel local și
național contribuie la accentuarea spiritului critic al tinerei generații. Astfel, participarea la
demonstrații sau dezbateri, exprimarea opiniei despre probleme publice pe internet sau pe
rețelele de socializare sau semnarea petițiilor determină reducerea sentimentului tinerilor că
sunt cetățeni ai Uniunii Europene. Cercetări suplimentare pot stabili ce aspecte care îi
împiedică pe tineri să se simtă cetățeni ai UE sunt evidențate prin implicarea în acest tip de
activități.
Deși, cu excepția asumării statutului de cetățean al UE, analizele sugerează că
implicarea în forme alternative de participare nu influențează percepția tinerei generații asupra
Uniunii Europene – contrazicând astfel literatura de specialitate – disponibilitatea elevilor de
a se angaja în forme tradiționale, electorale de participare are consecințe pozitive asupra
imaginii de care se bucură Uniunea Europeană. Așadar, perceperea votului ca formă esențială
a participării democratice și intenția valorificării acestui drept constituțional pare să determine
dezvoltarea unor atitudini civice al căror efect se răsfrânge și asupra modului în care este
percepută Uniunea Europeană. În ceea ce privește alegerile europene însă, numărul celor care
afirmă că ar vota cu siguranță este considerabil mai scăzut dovedind că tinerii sunt mai
interesați de ce se întâmplă pe scena politică națională și acordă mai puțină importanță
alegerilor europene.
Spiritul critic al tinerei generații nu se manifestă însă numai cu privire la sursele de
informare și la Uniunea Europeană. Atitudinea critică a elevilor față de sistemul școlar din
România este ilustrată prin faptul că activitățile desfășurate în mediul școlar și menite să îi
familiarizeze pe adolescenți cu valorile și modul de funcționare al Uniunii Europene nu sunt
percepute de aceștia ca fiind suficient de relevante pentru a le influența în mod semnificativ
percepția despre UE. Mai mult decât atât, analiza datelor atestă faptul că activitățile europene
desfășurate în mediul școlar – cursuri, seminarii de informare sau diverse proiecte și programe
europene – nu au un impact semnificativ asupra percepției pe care tinerii o au despre UE.
Așadar, aceste activități sunt fie insuficiente, fie ineficiente sau, în cel mai rău caz,
1
insuficiente și ineficiente în a-i ajuta pe tineri să înțeleagă atât mecanismul de funcționare, cât
și principiile și valorile Uniunii Europene. În concluzie, rezultatele ridică semne de întrebare
cu privire la modul în care sistemul educațional din România contribuie la consolidarea
identității europene a tinerilor și la pregătirea acestora pentru a se implica activ în societate,
atât la nivel național, cât și la nivel european. Datele sunt cu atât mai îngrijorătoare dacă luăm
în calcul faptul că studiul s-a desfășurat exclusiv în mediul urban iar probabilitatea
desfășurării de proiecte și programe europene crește exponențial având în vedere resursele de
care se bucură aceste unități școlare situate în capitala țării comparativ cu cele din mediul
rural. În plus, analiza datelor atestă că dezbaterea ocazională a temelor europene în mediul
școlar, în afara activităților europene menționate mai sus, nu este suficientă pentru trezirea și
menținerea interesului elevilor față de UE. Astfel, rezultatele cercetării ridică semne de
întrebare și cu privire la succesul abordării integrate care presupune colaborarea tuturor
profesorilor pentru atingerea obiectivelor educației civice și cetățenești semnalate la nivel
european. Aceste obiective se referă la dobândirea cunoștințelor și dezvoltarea capacității de
înțelegere, a gândirii critice și a raționamentelor independente prin intermediul cărora tinerii
se pot implica activ în viața publică la nivel local, național, european și global (Georgi, 2008).
O primă măsură pentru remedierea acestor probleme ar putea presupune introducerea
cursurilor obligatorii despre UE, eventual în ciclul gimnazial, și sporirea numărului de
proiecte și programe europene – cu un grad ridicat de interactivitate și aplicabilitate – în ciclul
liceal. Coordonarea dintre orele de predare în stil clasic și activitățile interactive ar permite
elevilor să valorifice în contexte cât mai diverse informațiile dobândite și valorile însușite în
cadrul orelor de curs. Influența bagajului de cunoștințe asupra comportamentului tinerilor este
ilustrată prin faptul că media cunoștințelor despre UE este mai mare în cazul elevilor care tind
să creadă că vor vota în cadrul alegerilor europene, sau sunt convinși de acest lucru, decât în
cazul celor care susțin că probabil sau sigur vor absenta. Analiza datelor indică însă că
percepția tinerilor asupra propriului nivel de cunoștine despre UE joacă un rol mai important
în determinarea comportamentului acestora decât nivelul propriu-zis de cunoștințe. Acest fapt
confirmă relevanța nivelului de eficacitate politică resimțit de tineri și stimulat prin
participarea activă în mediul școlar (Gainous & Martens, 2012). Conceptul de eficacitate
politică se referă la încrederea tinerilor în propria abilitate de a face față provocărilor
implicate de participarea activă în societate. Astfel, elevii care intenționează să își exprime
opțiunile în cadrul alegerilor europarlamentare au o părerea semnificativ mai bună despre
propriul nivel de cunoștințe despre UE decât cei care afirmă că probabil sau sigur nu vor vota.
1
O a doua măsură se referă la necesitatea ca profesorii care predau cursurile de
informare despre UE, precum și cei care coordonează programele și proiectele europene, să
aibă acces la cursuri de perfecționare corespunzătoare și materiale didactice moderne. Astfel,
cursurile obligatorii din ciclul gimnazial menționate în paragraful anterior pot fi predate de
profesorii de educație civică însă după urmarea unor cursuri de perfecționare. De asemenea, în
mediul liceal, coordonarea programelor și proiectelor europene poate fi realizată în continuare
de diverși profesori în funcție de specificul activităților (isorie, geografie, limbi străine,
informatică), dacă profesorii au participat în prealabil la cursuri de informare despre UE. În
ceea ce privește materialele didactice disponibile, acestea trebuie să permită aplicarea unor
tehnici de învățare activă cum ar fi jocul de roluri (pot fi simulate ședințe ale Parlamentului
European sau întruniri ale miniștrilor din diverse țări membre UE), studiile de caz sau
proiectele de cercetare în echipă. Predarea cursurilor despre UE în clase multimedia dotate cu
proiector și calculatoare conectate la internet ar permite vizionarea de filme și documentare
sau proiecția materialelor video pe o anumită temă realizate chiar de elevi (eventual în ciclul
liceal). În plus, noile tehnologii pot permite interacționarea în timp real cu elevi din alte țări
(conferințe pe skype). Intensificarea colaborării unităților școlare din România cu unități
școlare din alte țări membre UE poate duce, de asemenea, la sporirea mobilității educaționale
prin implicarea elevilor și profesorilor în activități bazate pe schimburi de experiență.
Intensificarea expunerii tinerilor la informații despre UE în mediul școlar poate avea
însă efecte neașteptate asupra modului în care tinerii percep Uniunea Europeană având în
vedere că elevii care se consideră mai bine informați cu privire la UE tind să aibă o imagine
mai proastă despre proiectul european decât cei care apreciază că nu știu prea multe lucruri
despre funcționarea mecanismului european. Riscul ca noua generație de europeni din
România să fie mai rezervată față de Uniunea Europeană decât generația actuală se menține
însă și în condițiile actuale. Rezultatele cercetării sugerează că modul în care tinerii percep
Uniunea Europeană depinde în mare măsură de analiza pragmatică a costurilor și beneficiilor
apartenenței la UE iar majoritatea elevilor asociază proiectul european cu libertatea de a
studia, de a munci și de a locui în altă țară. În condițiile în care tinerii au mai puțină încredere
în UE, sunt mai puțin atașați de acest proiect și au mai multe ezitări în ceea ce privește
asumarea statutului de cetățean al UE, cum vor percepe aceștia Uniunea Europeană în câțiva
ani când entuziasmul specific vârstei și perspectiva valorificării avantajelor apartenenței la UE
într-un viitor apropiat se vor diminua?
1
Bibliografie:
1. Agirdag, O., Huyst, P. & Van Houtte, M. (2011). Determinants of the Formation of a
European Identity among Children: Individual- and School-Level Influences, JCMS:
Journal of Common Market Studies, Vol. 50 (2), p. 198-213.
2. Anderson, B. (1983). Imagined Communities: Reflections on the Origin and Spread of
Nationalism. London: Verso.
3. Arnett, J. (2004). Emerging Adulthood: The Winding Road from Late Teens through
the Twenties. Oxford: Oxford University Press.
4. Arts, W. & Halman, L. (2006). Identity: The case of the European Union. Journal of
Civil Society, 2 (3), p. 179-198.
5. Bakker, T.P. & de Vreese, C.H. (2011). Good news for the future? Young people,
internet use, and political participation. Communication Research 38(4), p. 451–470.
6. Banaji, S. & Buckingham, D. (2013). The Civic Web: Young People, the Internet and
Civic Participation. Cambridge, MA: MIT Press.
7. Barnett, S. (2008). On the road to self-destruction. British Journalism Review, 19 (2),
p. 5-13.
8. Barrett, M., Wilson, H. & Lyons, E. (2003). The Development of National In-Group
Bias: English Children’s Attributions of Characteristics to English, American and
German People. British Journal of Developmental Psychology, 21 (2), p. 193–220.
9. Bayat, A. (2013). Life as Politics: How Ordinary People Change the Middle East.
Stanford, CA: Stanford University Press.
10. Baycroft, T. (2004). European Identity. In G. Taylor and S. Spencer (eds.). Social
identities: Multidisciplinary approaches. New-York: Routledge, p. 145-161.
11. Beetham, D. (1994). Defining and Measuring Democracy, London: Sage/ECPR.
12. Beetham, D. and Lord, C. (2001). Legitimising the EU: is there a Post-parliamentary
basis for its Legitimation? Journal of Common Market Studies, 39(3), p. 443-462.
13. Beetham, D., Bracking, S., Kearton, I. & Weir, S. (2002). International IDEA
Handbook on Democracy Assessment. The Hague: Kluwer Law International.
14. Bekhuis, H., Meuleman, R. & Lubbers, M. (2013). Globalization and support for
national cultural protectionism from a cross-national perspective. European
Sociological Review, 29, p. 1040–1052.
15. Bennett, L. (2007). Civic Learning in Changing Democracies: Challenges for
Citizenship and Civic Education. În P. Dahlgren (ed.), Young Citizens and New
Media: Learning and Democratic Engagement. New York: Routledge, p. 59–77.
1
16. Berger, P. & Luckman T. (1966). The social construction of reality. London: Penguin.
17. Bischoff, K. (2016). The civic effects of schools: Theory and empirics, Theory and
Research in Education, Vol. 14(1), p. 91–106.
18. Blekesaune, A., Elvestad, E. & Aalberg, T. (2012). Tuning out the World of News and
Current Affairs—An Empirical Study of Europe’s Disconnected Citizens. European
Sociological Review, 28 (1), p. 110-26.
19. Boulianne, S. (2009). Does internet use affect engagement? A meta-analysis of
research. Political Communication 26(2), p. 193–211.
20. Brandenburg, H. (2006). Pathologies of the Virtual Public Sphere, În S. Oates, D.
Owen și R. Gibson (eds): The Internet and Politics: Citizens, Voters and Activists, p.
207–22. London: Routledge.
21. Brașoveanu, A. (2010). ERASMUS – European Educational Mobility Program and
Cross-Cultural Shared Experience and Identity. Studia Universitatis Babeș-Bolyai,
Studia Europaea, LV(4), p. 85-104.
22. Brubaker, R., Cooper, F. (2000). Beyond ‘Identity. Theory and Society, 29 (1), p. 1-47.
23. Bruter, M. (2005). Citizens of Europe? The Emergence of a Mass European Identity.
Palgrave: Macmillan.
24. Bruter, M. (2008). Legitimacy, Euroscepticism & Identity in the European Union –
Problems of Measurement, Modelling & Paradoxical Patterns of Influence, Journal of
Contemporary European Research, Vol. 4, No. 4, p. 273-285.
25. Bruter, M. & Harrison, S. (2014). Memory, Emotion, and Ergonomics: The Electoral
Psychology of Voters in Perspective. Lucrare prezentată la LSE for the ECREP
Workshop Series, London, March 2014.
26. Brüggemann, M. & Königslöw, K. (2009). `Let’s Talk about Europe’: Why
Europeanization Shows a Different Face in Different Newspapers. European Journal
of Communication. 24(1), p. 27–48.
27. Byram, M. & Dervin, F. (2008) (Eds.). Students, Staff and Academic Mobility in
Higher Education. Cambridge: Cambridge Schoolars Publishing.
28. Cammaerts, B., Bruter, M., Banaji, S., Harrison, S. & Anstead, N. (2016). Youth
Participation in Democratic Life. Stories of Hope and Disillusion, UK: Palgrave
Macmillan.
29. Campbell, D. (2006). Why We Vote: How Schools and Communities Shape our Civic
Life, Princeton: Princeton University Press.
30. Campbell, D. (2007). Sticking Together Classroom Diversity and Civic Education.
American Politics Research, Vol. 35, Number 1, p. 57-78
1
31. Campbell, D. E. (2008). Voice in the Classroom: How an Open Classroom Climate
Fosters Political Engagement Among Adolescents, Political Behavior, Vol. 30 (4), p.
437–54.
32. Carlson, S. (2013). Becoming a mobile student: a processual perspective on German
degree student mobility. Population, Space and Place, 19, p. 168–180.
33. Carpenter, S. (2010). A study of content diversity in online citizen journalism and
online newspaper articles. New Media & Society 12(7), p.1064–1084.
34. Castano, E. (2004). European identity: a social-psychological perspective, în R.
Herrmann, T. Risse și M. Brewer (eds), Transnational identities. Becoming European
in the EU. Lanham: Rowman & Littlefield Publishers.
35. Checkel, J. T. & Katzenstein, P. J. (2009). European Identity. Cambridge: Cambridge
University Press.
36. Comunicare a Comisiei, COM 2009 (200) final. O strategie a UE pentru tineret –
investiție și mobilizare, O metodă deschisă de coordonare reînnoită pentru abordarea
provocărilor și oportunităților tineretului, Bruxelles: Comisia Comunităților Europene
37. Consiliul Uniunii Europene (2009). Rezoluția Consiliului (2009/C 311/01) privind un
cadru reînnoit pentru cooperarea europeană în domeniul tineretului (2010-2018),
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
38. Consiliul Uniunii Europene (2012/C 326/01): Versiune consolidată a Tratatului
privind Uniunea Europeană și a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Jurnalul oficial al Uniunii Europene, C 326, anul 55.
39. Corbu, N., Ștefăniță, O., Oprea, D., & Udrea, G. (2015). The European Union – From
Agenda Setting and Media Frames to Citizens’ Conversations. Revista română de
comunicare și relații publice, vol. 17, nr. 1 (34), p. 41-57.
40. Copsey, N. (2015): Rethinking the European Union. London: Palgrave Macmillan.
41. Copsey, N. (2015): Rethinking the European Union. London: Palgrave Macmillan.
42. Cruz, J. & Poultney, J. (2009). Europe 2014: Young voices in Europe – whose
generation are we? Disponibil la: http://www.euractiv.com/section/social-europe-
jobs/opinion/europe-2014-young-voices-in-europe-whose-generation-are-we/
43. Cynthia Carter (2013). Children and the news: rethinking citizenship in the twenty-
first century. În Dafna Lemish (ed.). The Routledge International Handbook of
Children, Adolescents and Media, Oxon and New York: Routledge, p. 255-263.
44. Dahl, R. (1971). Polyarchy: Participation and Opposition. New Haven CT: Yale
University Press.
45. Dahlgren, P. (2013). The Political Web: Media, Participation and Alternative
Democracy, Palgrave Macmillan: Basingstoke, 2013.
1
46. Dalton, R.J. (2008). Citizenship Norms and the Expansion of Political Participation.
Political Studies, vol 56, p. 76-98.
47. Dalton, R. J. (2009). The Good Citizen: How a Younger Generation is Reshaping
American Politics. Washington, DC: CQ Press. Revised edition.
48. Dalton, R. J. (2013). Citizen Politics: Public Opinion and Political Parties in
Advanced Industrial Democracies (6th edition). Washington, DC: CQ Press.
49. Datler G., Wallace C. & Spannring R. (2005). What leads young people to identify
with Europe? An exploration of ‘exposure’ to Europe and resources for identification
among young Europeans. Reihe Soziologie, 69.
50. Davis, A. (2010). New media and fat democracy: the paradox of online participation.
New Media & Society, 12(5), p. 745-761.
51. Davies, R. (1999). The Web of Politics: The internet’s impact on the American
political system. New York: Oxford University Press.
52. Davies, C., Coleman, J. & Livingstone, S. (eds) (2014). Digital Technologies in the
Lives of Young People. London: Routledge.
53. Delhey, J., Deutschmann, E. & Cirlanaru, K. (2015). Between ‘class project’ and
individualization: the stratification of Europeans’ transnational activities. International
Sociology, 30, p. 269–293.
54. Delli Carpini, M.X. (2004): Mediating democratic engagement: The impact of
communications on citizens’ involvement in political life. În: Kaid, L.L. (ed.)
Handbook of Political Communication Research. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum, p.
395–434.
55. Denters, B., Gabriel, O. & Torcal, M. (2007). Norms of Good Citizenship. În J. van
Deth, Ramón Montero J. & Westholm, A. (eds), Citizenship and Involvement in
Europe. London: Roudletge, p. 88-108.
56. Du Bois-Reymond, M., (1998). European Identity in the Young and Dutch Students’
Images of Germany and the Germans, Journal of Comparative Education, vol. 34, nr.
1, p. 27-40.
57. Du Bois-Reymond, M. (2002). Lernfeld Europa. Chancen für Schülern und Lehrer im
21. Jahrhundert. În U. Bracht & D. Keiner (Eds.), Jahrbuch für Pädagogik 2001.
Munich, Germany: Waxmann.
58. Education, Audiovisual and Culture Executive Agency, (2012). Citizenship Education
in Europe, EACEA P9 Eurydice and Policy Support.
59. Education, Audiovisual and Culture Executive Agency (EACEA) (2013). Political
participation and EU Citizenship: Perceptions and Behaviours of Young People.
European Commission.
1
60. Engel, L. C. & Ortloff, D. H. (2009). From the local to the supranational: curriculum
reform and the production of the ideal citizen in two federal systems, Germany and
Spain. Journal of Curriculum Studies, Vol. 41(2), p. 179–198.
61. European Commission (2001). Communication from the Commission, COM(2001)
428 final. European governance - A white paper. 2001/C 287/01. Disponibil la:
http://eur-
lex.europa.eu/legalcontent/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:52001DC0428&qid=1433313
042154&from=EN
62. European Commission (2005). Action Plan to Improve Communicating Europe by the
Commission, SEC (2005) 985, 20 July 2005. Disponibil la:
http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/2/2005/EN/2-2005-985-EN-F-0.Pdf
63. European Commission (2006). White Paper on a European Communication Policy,
COM (2006) 35 final, Bruxelles, 1 February 2006. Disponibil la:
http://europa.eu/documents/comm/white_papers/pdf/com2006_35_en.pdf
64. European Union (2012). EU Youth Report 2012. Luxembourg. Publications Office of
the European Union.
65. European Union (2016). EU Youth Report 2015. Luxembourg. Publications Office of
the European Union.
66. Eurydice/EACEA and Eurostat, 2012. Key Data on Education in Europe 2012.
Brussels: Eurydice.
67. EU Youth Report (2012). Luxembourg. Publications Office of the European Union.
68. Eveland, W.P. (2005). Information processing strategies in mass communication
research. În: Dunwoody S., Becker L.B., McLeod D.M. & Kosicki, G.M. (eds). The
Evolution of Key Mass Communication Concepts. Cresskill, NJ: Hampton Press, p.
217–250.
69. Favel, A. (2009). Immigration, Migration, and Free Movement in the Making of
Europe. In J. Checkel and P. Katzenstein (eds.), European identity. Cambridge:
Cambridge University Press, p. 167-189. 13.
70. Ferencová, M. (2006). Reframing Identities: Some Theoretical Remarks on ‘European
Identity’ Building. International Issues & Slovak Foreign Policy Affairs. 1, p. 4-17.
71. Fesnic, F. (2015). Can Civic Education Make a Difference for Democracy? Hungary
and Poland Compared. Political Studies, disponibil la
https://www.researchgate.net/publication/280874719
72. Fico F, Lacy S, Wildman S.S., Baldwin, T., Bergan, D. & Zube, P. (2013). Citizen
journalism sites as information substitutes and complements for United States
newspaper coverage of local governments. Digital Journalism, 1(1), p.152–168.
73. Finkel, S. E. (2003). Can Democracy Be Taught?, Journal of Democracy, Vol. 14 (4),
p. 137-51.
1
74. Flanagan, C. (2009). Young People’s Civic Engagement and Political Development. În
A. Furlong (ed.), Handbook of Youth and Young Adulthood. Abingdon: Routledge,
p. 293–300.
75. Flanagan, C. A. & Stout, M. (2010). Developmental Patterns of Social Trust Between
Early and Late Adolescence: Age and School Climate Effects, Journal of Research on
Adolescence, Vol. 20 (3), p. 748–73.
76. Fligstein, N. (2009). Who are the Europeans and how does this matter for politics? In
J. Checkel and P. Katzenstein (eds.), European Identity, p. 132-166, Cambridge
University Press.
77. Franklin, M. (2004). Voter Turnout and the Dynamics of Electoral Competition since
1945. Cambridge: Cambridge University Press.
78. Flash Eurobarometer of the European Parliament (EP EB395) (2014). European Youth
in 2014. European Parliament, disponibil la
http://www.europarl.europa.eu/pdf/eurobarometre/2014/youth/eb_395_synthesis_yout
h_en.pdf
79. Fligstein, N. (2008). Euroclash. The EU, European Identity, and the Future of Europe.
Oxford: Oxford University Press.
80. Fligstein, N. (2009). Who are the Europeans and how does this matter for politics? In
J. Checkel and P. Katzenstein (eds.), European Identity, p. 132-166, Cambridge
University Press.
81. Franklin, M. (2004). Voter Turnout and the Dynamics of Electoral Competition since
1945. Cambridge: Cambridge University Press.
82. Frieden, J. (2016). How did the EU become so unpopuar? Debating Europe,
13.04.2016. Disponibil la http://www.debatingeurope.eu/2016/04/13/how-has-eu-
become-so-unpopular/#.V1bV8I9OI2z
83. Furlong, A. & Cartmel, G. (2011). Social Change and Political Engagement Among
Young People Generation and the 2009/2010 British Election Survey. Parliamentary
Affairs, 65, p.13-28.
84. Gabel, M. J. (1998). Interests and Integration: Market Liberalization, Public Opinion,
and European Union. Michigan: University of Michigan Press.
85. Gainous, J. & Martens, A.M., (2012). The Effectiveness of Civic Education: Are
“Good” Teachers Actually Good for “All” Students?. American Politics Research,
Vol. 40(2), p. 232–266.
86. Gaiser, W., De Rijke, J. & Spannring, N. (2010). Youth and Political Participation.
Empirical Results for Germany within a European Context. Young, (18) 1, p. 427-450.
87. Geissel, B. (2008): Reflections and findings on the critical citizen: Civic education –
What for? European Journal of Political Research, 47 (1), p. 34–63.
1
88. Gerhards, J. & Hans, S. (2013). Transnational human capital, education, and social
inequality. Analyses of international student exchange. Zeitschrift für Soziologie, 42,
p. 99–117.
89. Gibson, R., Lusoli , W., & Ward, S. (2005). Online participation in the UK: Testing a
“contextualized” model of Internet effects. Policy Studies Association, 7(4), p. 561-
583.
90. Giddens, A. (1991). Modernity and Self Identity: Self and Society in the Late Modern
Age. Cambridge: Polity.
91. Georgi, V.B (2008). Citizens in the Making: Youth and Citizenship Education in
Europe, Journal Compilation, Society for Research in Child Development, Vol. 2, no.
2, p. 107-113.
92. Gould, J. (Ed.). (2011). Guardian of democracy: The civic mission of schools.
Washington, DC, USA: National Conference on Citizenship. Disponibil la:
http://www.ncoc.net/guardianofdemocracy.
93. Guest, R. (2016). Generation Uphill. The Economist, 23-29 ian, 2016. Disponibil la:
http://www.economist.com/news/special-report/21688591-millennials-are-brainiest-
best-educated-generation-ever-yet-their-elders-often
94. Guibernau, M. (2011). Prospects for a European Identity. International Journal of
Politics, Culture and Society 24, p. 31-43.
95. Habermas, J. (2012). The Crisis of the European Union. A Response. Malden: Polity
Press.
96. Hadler, M., Tsutsui, K. & Chin, L. G. (2012): Conflicting and Reinforcing Identities in
Expanding Europe: Individual- and Country-Level Factors Shaping National and
European Identities, 1995–2003. Sociological Forum, Vol. 27, No. 2.
97. Hakhverdian, A., Van Elsas, E., Van der Brug, W. & Kuhn, T. (2013). Euroscepticism
and Education: A Longitudinal Study of Twelve EU Member States, 1973–2010,
European Union Politics, 14, p. 522–541.
98. Hall, S. (1996). The Question of Cultural Identity. În Stuart H., Held, D., Hubert, D.,
Thompson K. (eds.) Modernity: An Introduction to Modern Societies, Cambridge:
Blackwell.
99. Hart, D., Donnelly, T., Youniss, J., & Atkins, R. (2007). High school community
service as a predictor of adult voting and volunteering. American Education Research
Journal, Vol. 44(1), p. 197–219.
100. Held, D. (2006). Democracy, the Nation-State and the Global System. In Models of
Democracy. Third Edition. Cambridge: Polity Press.
101. Hepp, A. (2013). The communicative figurations of mediatized worlds: Mediatization
research in times of the ‘mediation of everything’. European Journal of
Communication, 28 (6), p. 615–629.
1
102. Harris, A., Wyn, J. & Younes, S. (2010). Beyond apathetic or activist youth. Young,
18(1), p. 9-32.
103. Hermes, J. (2006). Citizenship in the Age of the Internet. European Journal of
Communication, Vol 21(3), p. 295–309.
104. Hjarvard, S. (2008). The mediatization of religion: A theory of the media as agents of
religious change. În Northern lights 2008. Yearbook of film & media studies, vol. 6
(1), p. 9–26.
105. Hoikkala, T. (2009). The diversity of youth citizenships in the European Union.
Young, 17(1), p. 5-24.
106. Holt, K., Shehata, A., Strömbäck, J. & Ljungberg, E. (2013). Age and the effects of
news media attention and social media use on political interest and participation: Do
social media function as leveller?. European Journal of Communication, 28(1), p. 19–
34.
107. Hooghe M. & Wilkenfeld, B. (2008). The stability of political attitudes and behaviors
across adolescence and early adulthood: A comparison of survey data on adolescents
and young adults in eight countries, Journal of Youth and Adolescence, Vol 37 (2), p.
155-67.
108. Hoskins, B., Germen Janmaat, J & Villalba, E. (2012). Learning citizenship through
social participation outside and inside school: an international, multilevel study of
young people’s learning of citizenship. British Educational Research Journal, Vol. 38,
No. 3, p. 419–446.
109. Hutter, S. & Grande, E., (2014): Politicizing Europe in the national electoral arena: A
comparative analysis of five West European countries, 1970–2010. Journal of
Common Market Studies, 52(5); p. 1003-1018.
110. Huyst, P. (2008). “We have made Europe, now we have to make Europeans“:
Researching European Identity among Flemish Youths, Journal of Contemporary
European Research, Vol. 4, No. 4, p. 286-302
111. Huyst, P. (2009): The Europeans of tomorrow: researching European identity among
young Europeans, Centre for EU Studies, Ghent University, disponibil la
http://aei.pitt.edu/33069/ .
112. Igarashi, H. & Saito, H. (2014). Cosmopolitanism as cultural capital: exploring the
intersection of globalization, education and stratification. Cultural Sociology, 8, p.
222–239.
113. Inglehart, R. (1970): Cognitive mobilization and European identity. Comparative
Politics 3(1), p. 45–70.
114. Inglehart, R. & Welzel, C, (2005). Modernization, Cultural Change and Democracy:
The Human Development Sequence, Cambridge: Cambridge University Press.
1
115. Jackson, A. & Davis, G. (2000). Turning points 2000: Educating adolescents in the
21st century. A report of the Carnegie Corporation of New York. New York: Teachers
College Press.
116. Jackson, N. (2003). Vote Winner or a Nuisance: Email and British MPs Relationships
with their Constituents, Lucrare prezentată la Political Studies Association, Leicester,
17 April.
117. Jamieson, L., et al (2005). Orientations of Young Men and Women to Citizenship and
European Identity. Website of the University of Edinburg, Sociology Department,
disponibil la http://www.sociology.ed.ac.uk/youth/.
118. Jenkins, R.(2000/1996). Identitatea Socială (Social Identity). trad. Alex Butucelea.
Bucharest: Univers.
119. Kamphausen, G. (2006). European Integration and European Identity: Towards a
Politics of Difference?. International Issues & Slovak Foreign Policy Affairs. 1, p. 24-
31.
120. Katz, E. & Scannell, p. (Eds.) (2009). The End of Television?: Its Impact on the World
(So Far), The Annals of the American Academy of Political and Social Science, Vol.
625, SAGE Publications.
121. Karantzeni, D. & Gouscos, D. G (2013). eParticipation in the EU: Re-focusing on
social media and young citizens for reinforcing European identity, Transforming
Government: People, Process and Policy, Vol. 7 Iss: 4, p.477 – 500
122. Keating, A., & Janmaat, J. G. (2015). Education through citizenship at school: Do
school activities have a lasting impact on youth political engagement? Parliamentary
Affairs, gsv017.Disponibil la
http://pa.oxfordjournals.org/content/early/2015/05/24/pa.gsv017.full
123. Kerr, D., Sturman, L., Schulz, W. & Burge, B. (2010). ICCS 2009 European Report,
Civic knowledge, attitudes, and engagement among lower secondary students in 24
European countries. International Association for the Evaluation of Educational
Achievement (IEA), Netherlands.
124. Kerr, D., Sturman, L. & Friedman, T. (2011). Priorities for Civic and Citizenship
Education in Europe. Lucrare prezentată la Annual Meetings of the American
Educational Research Association (AERA) in New Orleans, 8-12 April 2011.
Disponibilă la http://research.acer.edu.au/civics/15
125. Kimberlee, R. (2002). Why Don’t British Young People Vote at General Elections?,
Journal of Youth Studies 5(1), p. 85–98.
126. King, J. (2006). Democracy in the information age. Australian Journal of Public
Administration, 26 (2), p. 16-32.
127. Kleinsteuber, H. J. (2001). Habermas and the Public Sphere: from a German to a
European Perspective. The Public, Vol. 8, p. 95-108.
1
128. Koopmans, R. & Erbe, J. (2003): Towards a european public sphere? Vertical and
horizontal dimensions of europeanised political communication.
Veröffentlichungsreihe der Arbeitsgruppe Politische Öffentlichkeit und Mobilisierung
des Wissenschaftszentrums Berlin für Sozialforschung, No. SP IV 2003-403.
129. Koopmans, R. (2007). Who Inhabits the European Public Sphere? Winners and
Losers, Supporters and Opponents in Europeanized Political Debates, European
Journal of Political Research, 46, p. 183-210.
130. Kuhn, T. (2015): Experiencing European Integration: Transnational Lives and
European
131. Kuhn, T. (2016): The Social Stratification of European Schoolchildren’s Transnational
Experiences: A Cross-Country Analysis of the International Civics and Citizenship
Study. European Sociological Review, Vol. 32, No. 2, p. 266–279.
132. Kuhn, T., van Elsas, E., Hakhverdian, A. & van der Brug, W. (2016): An ever wider
gap in an ever closer union: Rising inequalities and euroscepticism in 12 West
European democracies, 1975–2009. Socio-Economic Review, Vol. 14, No. 1, 27–45
133. Kunelius, R. & Sparks, C. (2001). Problems with a European Public Sphere. The
Public, Vol. 8, p. 5-20. Identity, Oxford, UK: Oxford University Press.
134. Lauristin, M. (2007). The European Public Sphere and the Social Imaginary of the
‘New Europe’. European Journal of Communication. 22(4), p. 397–412.
135. Lievrouw, L. & Livingstone, S. (2009). Introduction. În L. Lievrouw & S. Livingstone
(Eds.), New Media. Sage Benchmarks in Communication (xxi-xl). London: Sage. p. 1-
18.
136. Livingstone, S. (2007). The Challenge of Engaging Youth Online. Contrasting
Producers’ and Teenagers’ Interpretations of Websites, European Journal of
Communication, vol. 22(2), p. 165-184.
137. Livingstone, S. (2009). On the Mediation of Everything: ICA Presidential Address
2008. Journal of Communication, 59 (1), p. 1–18.
138. Livingstone, S. (2013). Children’s internet culture: power, change and vulnerability in
twenty-first century childhood. În Dafna Lemish (ed.). The Routledge International
Handbook of Children, Adolescents and Media, Oxon and New York: Routledge, p.
111-120.
139. Livingstone, S. & Bober, M. (2005). UK Children Go Online: final report of key
project findings. London: LSE Research Online. Disponibil la
http://eprints.lse.ac.uk/399/
140. Livingstone, S., Haddon, L., Görzig, A. and Olafsson, K. (2011). Risk and Safety on
the Internet: The perspective of European children. Full Findings. LSE. London: EU
Kids Online.
141. Lundby, K. (2009). Introduction: ‘Mediatization’ as a key. În: Knut Lundby (ed.)
Mediatization: Concept, Changes, Consequences. New York: Peter Lang, p. 1–18.
1
142. Lunt, P. & Livingstone, S. (2012). Media Regulation: Governance and the interests of
citizens and consumers. London: Sage.
143. Lupia, A. & Philpot, T.S. (2005). Views from inside the net: How websites affect
young adults’ political interest. Journal of Politics 67(4), p. 1122–1142.
144. Maier, M. & Risse, T. (2003). Europeanization, Collective Identities and Public
Discourses. Disponibil la
http://cordis.europa.eu/documents/documentlibrary/82608121EN6.pdf
145. Manea, M. (Ed.) (2013). SMART Diaspora, Liga Studentiilor Romani din Strainatate,
Bucuresti (SMART Diaspora, The League of Romanian Students Abroad, Bucharest).
146. Mannheim, K. (1952). The problem of generations. În Mannheim, K. Essays on the
Sociology of Knowledge, London: Routledge & Kegan Paul.
147. Mau, S. & Verwiebe, R. (2010). European Societies: Mapping Structure and Change.
Bristol: Policy Press.
148. McCombs, M. (2005). Research review. A Look at Agenda-setting: past, present and
future. Journalism Studies, 6 (4), p. 543 – 557.
149. McCombs, M., Llamas, J.P., Lopez-Escobar, E. & Rey, F. (1997). Candidate images
in Spanish elections: Second-level Agenda-setting Effects. Journalism and Mass
Communication Quarterly, 74 (4), p. 703-717.
150. Meyer, J.-H. (2010). The European Public Sphere. Media and Transnational
Communication in European integration 1969-1991, Stuttgart: Franz SteinerVerlag.
151. Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (2009). Programe școlare. Cultură civică.
Clasele a VII-a – a VIII-a. Anexa nr.3 la ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi
inovării nr. 5097/09.09.2009. Disponibil la
http://programe.ise.ro/Portals/1/Curriculum/progr_gim/OS/Cultura%20civica_clasele
%20a%20VII-a%20-%20a%20VIII-a.pdf
152. Ministerul Educației Naționale (2014). Programa școlară pentru disciplina „Educație
civică”, clasele a III-a – a IV-a. Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educației naționale
nr. 5003 / 02.12.2014. Disponibil la
http://www.edu.ro/index.php?module=uploads&func=download&fileId=20307
153. Ministerul Educației și Cercetării, Consiliul Național pentru Curriculum, (2006).
Programă școlară pentru disciplina opțională „Educație Europeană”. Disponibil la
http://www.edu.ro/index.php/articles/6699
154. Ministerul Educației și Cercetării și Cercetării Științifice (2016). Planul-cadru pentru
gimnaziu. Disponibil la http://www.edu.ro/index.php/pressrel/24187
155. Mitchell, K. (2012). Student mobility and European Identity: Erasmus Study as a civic
experience? Journal of Contemporary European Research. 8 (4), p. 490-518.
1
156. Montgomery, K., Gottlieb-Robles, B. & Larson, G.O. (2004): Youth as E-Citizens:
Engaging the Digital Generation. Washington, DC: Center for Social Media, School
of Communication, American University; Disponibil la:
http://civicyouth.org/PopUps/YouthasECitizens.pdf
157. Mummendey, A. & Waldzus, S. (2004). Inclusion in a super-ordinate category, in-
group prototypicality, and attitudes towards out-groups. Journal of Experimental
Social Psychology, 40, p. 466–477.
158. Nie, N. H, Hillygus D. S, & Erbring L. (2002). Internet use, interpersonal relations,
and sociability. In B. Wellman and C. Haythorn-thwaite (Eds.), The Internet in
everyday life, p. 215-243. Malden, MA: Blackwell.
159. Norris, P. (2001). Digital Divide: Civic engagement, information poverty, and the
internet worldwide. Cambridge: Cambridge University Press.
160. Norris, P. (2002). Democratic Phoenix: Reinventing Political Activism. New York:
Cambridge University Press.
161. Norris, P. (2004). Young People & Political Activism: From the Politics of Loyalties
to the Politics of Choice?. Lucrare prezentată la conferința Civic engagement in the
21st Century: Toward a Scholarly and Practical Agenda, University of Southern
California, Oct 1-2, 2004.
162. O’Toole, T. (2004). Explaining Young People’s Non-participation: Towards a Fuller
Understanding of the Political. Lucrare prezentată la European Consortium for
Political Research Joint Sessions of Workshops, Universitatea din Uppsala.
163. Osler, A. & Starkey, H. (2003): Learning for Cosmopolitan Citizenship: theoretical
debates and young people’s experiences. Educational Review, Vol. 55, No. 3.
164. Pagden, A.(ed.) (2002). The Idea of Europe: From Antiquity to the European Union.
Cambridge: Cambridge University Press.
165. Pancer, S. M. (2015). The psychology of citizenship and civic engagement. New York,
NY, USA: Oxford University Press.
166. Palfrey, J. & Gasser, U. (2008). Born Digital: Understanding the First Generation of
Digital Natives. New York: Basic Books.
167. Papes, A. & Stoycheva, K. (2013). Media and Young Citizens’ Engagement in the
EU – Final Report. European Association for Viewers Interests (EAVI). Brussels.
168. Papaioannou, T. (2013). Media and civic engagement: the role of Web 2.0
technologies in fostering youth participation. În Dafna Lemish (ed.). The Routledge
International Handbook of Children, Adolescents and Media, Oxon and New York:
Routledge, p. 351-359.
169. Pasek, J., Feldman, L., Romer, D., & Jamieson, K. H. (2008). Schools as incubators of
democratic participation: Building long-term political efficacy with civic education.
Applied Developmental Science, Vol. 12(1), p. 26-37.
1
170. Pattie, C., Seyd, P. & Whiteley, P. (2004). Citizenship in Britain: Values,
Participation and Democracy. Cambridge: Cambridge University Press.
171. Păunescu, M. & Precupețu, M. (2007). Erasmus Students’ Mobility. Insights from
Bulgarian, Polish and Romanian experiences. București: Ericom.
172. Philippou, S., Keating, A. & Ortloff, D. (2009). Conclusion: Citizenship education
curricula: comparing the multiple meanings of supra-national citizenship in Europe
and beyond, Journal of Curriculum Studies, Vol. 41, no. 2, p. 291-299.
173. Polyakova, A., & Fligstein, N. (2013). Is European Integration Causing Europe to
Become More Nationalist? : Evidence from the Recent Financial Crisis. Lucrare
prezentată la întâlnireile anuale ale American Sociological Association, New York
City, August 9-12, 2013.
174. Putnam, R. D. (1993). Making democracy work. Princeton, NJ: Princeton University
Press.
175. Putnam, R. D. (2001). Bowling alone: The collapse and revival of American
community. New York: Simon and Schuster.
176. Polyakova, A., & Fligstein, N. (2013). Is European Integration Causing Europe to
Become More Nationalist? : Evidence from the Recent Financial Crisis. Lucrare
prezentată la întâlnireile anuale ale American Sociological Association, New York
City, August 9-12, 2013.
177. Quintelier, E. & Vissers, S., (2008). The Effects of Internet Use on Political
Participation. An Analysis of Survey Results for 16-Year-Olds in Belgium. Social
Science Computer Review. 26 (4), p. 411–427.
178. Quintelier, E., Verhaegen, S. & Hooghe, M. (2014). The intergenerational
transmission of European identity: the role of gender and discussion within families.
JCMS: Journal of Common Market Studies, 52, p. 1103–1119.
179. Radaelli, C. M. (2004). Europeanisation: Solution or problem?, European Integration
Online Papers (EIoP). 8(16). Disponibil la http://www.eiop.or.at/eiop/pdf/2004-
016.pdf.
180. Rauh, C. (2016): A Responsive Technocracy? EU politicisation and the consumer
policies of the European Commission, ECPR Press, United Kingdom.
181. Recchi, E. (2014): Pathways to European identity formation: a tale of two models.
Innovation: The European Journal of Social Science Research, Vol. 27, No. 2.
182. Rezoluția Consiliului (2009/C 311/01) privind un cadru reînnoit pentru cooperarea
europeană în domeniul tineretului (2010-2018), Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
183. Rezoluția Consiliului (2015). Rezoluția Consiliului și a reprezentanților guvernelor
statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului, privind un plan de lucru al Uniunii
Europene pentru tineret pentru perioada 2016-2018, (2015/C 417/01).
1
184. Rezoluţia Parlamentului European (2015). Rezoluţia Parlamentului European din 25
noiembrie 2015 referitoare la prevenirea radicalizării și recrutării de cetățeni europeni
de către organizații teroriste (2015/2063(INI)).
185. Rico, G. & Jennings, M.K. (2012). The Intergenerational Transmission of Contending
Place Identities. Political Psychology, Vol. 33, No. 5, p. 723–42.
186. Risse, T. (2002). How Do We Know a European Public Sphere When We See One?
Theoretical Clarifications and Empirical Indicators. The IDNET Workshop
“Europeanization and the Public Sphere”, European University Institute, Florence,
February 20-21.
187. Risse, T. (2004). European Institutions and Identity Change: What Have We Learned?,
In R. Herrmann, T. Risse and M. Brewer (eds), Transnational identities. Becoming
European in the EU. Lanham: Rowman & Littlefield Publishers.
188. Risse, T. 2010: A Community of Europeans? Transnational Identities and Public
Spheres, Ithaca, New York: Cornwell University Press, 287 p.
189. Ross, A. (1999). What Concepts of Identities Lie Behind “European Citizenship”?
Why are Those in European Higher Education Institutions Concerned with Children’s
Changing Ideas of Citizenship?. In Ross, A. (ed.) Young Citizens in Europe. London:
Cice.
190. Ross, A. (2008). A European education – citizenship, identities and young people.
Trentham Books Limites: USA.
191. Ross, A. (2015). Understanding the Constructions of Identities by Young New
Europeans: Kaleidoscopic Selves, Londra și New York: Routledge.
192. Ruiz Jimenez, A.M., Gorniak, J.J., Kosic, A., Kiss, P., & Kandulla, M. (2004).
European and National Identities in EU’s Old and New Member States: Ethnic, Civic,
Instrumental and Symbolic Components. European Integration online Papers (EIoP).
8 (11).
193. Scheerens, J. (Ed.) (2009). Informal learning of active citizenship at school. An
international comparative study in seven European countries. Dordrecht, The
Netherlands: Springer-Verlag.
194. Scheufele, D.A. & Nisbet, M.C. (2002). Being a citizen online. The Harvard
International Journal of Press/Politics 7(3), p. 55–75.
195. Schifirneț, C., Boțan, M., Cârlan, A., Corbu, N., Frunzaru, V., Stavre, I., Suciu, A.
(2011). Europenizarea societății românești și mass-media. Comunicare.ro
196. Schlesinger, P. (2007). A Cosmopolitan Temptation. European Journal of
Communication, 22 (4), p. 413–426.
197. Schlesinger, P. & Foret, F. (2007). Political Roof and Sacred Canopy? Religion and
the EU Constitution. In J. K. Fossum, P. K. Schlesinger & O. Geir (eds.), ARENA
Report No 2, p. 113-139.
1
198. Schuck, A. R. T., & de Vreese, C. H. (2006). Between risk and opportunity: News
framing and its effects on public support for EU enlargement. European Journal of
Communication, 21(1), p. 5-32.
199. Schulz, W., Ainley, J., Fraillon, J. (2013). Student participation at school and future
civic engagement: Results from ICCS 2009, Lucrare prezentată la IEA Research
Conference, Singapore. Disponibilă la https://iccs.acer.edu.au/files/IRCpaper-Civic-
Participation-At-School(31May13).pdf
200. Schulz, W., Ainley, J., Fraillon, J., Losito B. & Agrusti, G. (2016). IEA International
Civic and Citizenship Education Study 2016 Assessment Framework, Amsterdam:
International Association for the Evaluation of Educational Achievement (IEA)
201. Shin, C. I. & Jackson, R. L. (2003). A Review of Identity Research in Communication
Theory. Reconceptualizing Cultural Identity. In Starosta, W. J. And Chen G.-M.
(eds.). Ferment in the Intercultural Field. Axiology/Value/Praxis. International and
Intercultural Communication Annual. XXVI. Thousand Oaks: Sage, p. 211-242.
202. Shore, C. (1993). Inventing the ‘People’s Europe’: Critical Approaches to European
Community ‘Cultural Policy’. Man. New Series. 28 (4), p. 779-800.
203. Shore, C. (2000). Building Europe: The Cultural Politics of European Integration,
London: Routledge.
204. Sigalas, E. (2010). The Role of Personal Benefits in Public Support for the EU:
Learning from the Erasmus Students. West European Politics, 33(6), p. 1341-1361.
205. Silverstone, R. (2005). The sociology of mediation and communication. În C. J.
Calhoun, C. Rojek, & B. S. Turner (Eds.): The SAGE handbook of sociology, p. 188–
207. London: Sage.
206. Simeunovic, N (2009). The Role of Media in European Identity Formation:
Understanding the Complexity of Today’s European Media Landscape. CEU Political
Science Journal, 4 (4), p. 501-519.
207. Slavtcheva-Petkova, V. & Mihelj, S. (2012): Europe – a default or a dream? European
identity formation among Bulgarian and English children. Ethnicities, 13(5), p. 565–
583.
208. Sloam, J. (2012). Youth, Citizenship and Politics. Parliamentary Affairs, 65:1 (special
issue), p. 4–12.
209. Sloam, J. (2013). 'Voice and Equality': Young People's Politics in the European Union.
West European Politics, 36(4), p. 836-858.
210. Smith, A. D. (1992). National Identity and the Idea of European Unity. International
Affairs (Royal Institute of International Affairs 1944-). 68 (1), p. 55-76.
211. Smith, A. D. (1993). A Europe of Nations. Or the Nation of Europe?. Journal of Peace
Research. 30 (2), p. 129-135.
1
212. Spannring, R., Ogris, G. & Gaiser, W. (2008). Youth and Political Participation in
Europe. Results of the Comparative Study of EUYOUPART, Opladen: Barbara
Budrich.
213. Speer, M. (2015). Get them Traveling! The European, 24.06.2015. Disponibil la
http://www.theeuropean-magazine.com/martin-speer--5/10308-how-traveling-fosters-
european-integration
214. Standard Eurobarometer 82 (2014). Public Opinion in the European Union. European
Commission. Disponibil la:
http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/PublicOpinion/index.cfm/Survey/getSurveyDe
tail/instruments/STANDARD/surveyKy/2041
215. Standard Eurobarometer 83 (2015). European Citizenship. European Commission.
Disponibil la http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/eb/eb83/eb83_en.htm.
216. Standard Eurobarometer 84 (2015). Public Opinion in the European Union. European
Commission. Disponibil la:
http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/PublicOpinion/index.cfm/Survey/getSurveyDe
tail/instruments/STANDARD/surveyKy/2098
217. Strategia Națională în domeniul politicii de tineret 2015-2020. Disponibilă la:
http://mts.ro/wp-content/uploads/2015/01/Strategia-tineret-2015-2020.pdf
218. Tkatch, D. (2014). Overqualified and Underpaid. The European, 19.03.2014.
Disponibil la http://www.theeuropean-magazine.com/daniel-tkatch--4/8242-youth-
unemployment-and-europes-brain-drain
219. Tajfel, H. (1981) Human Groups and Social Categories: Studies in Social Psychology
Cambridge: Cambridge University Press.
220. Tholl, M. (2014). Home is where the hardship is. The European. Disponibil la:
http://www.theeuropean-magazine.com/max-tholl--2/8433-europes-lost-generation
221. Tobin, K. (2010). Civic education in emerging democracies: Lessons from post-
Communist Poland and Romania, Journal of Research in International Education ,
Vol. 9(3), p. 273–288.
222. Torney-Purta, J. (2004). Adolescents’ Political Socialization in Changing Contexts:
An International Study in the Spirit of Nevitt Sanford, Political Psychology, Vol 25
(3), p. 465–78.
223. Torney-Purta, J. & Wilkenfeld, B.S. (2009). Paths to 21st Century Competencies
Through Civic Education Classrooms: An Analysis of Survey Results from Ninth-
Graders. (A Technical Assistance Bulletin). Chicago, IL: American Bar Association
Division for Public Education.
224. Trandafoiu, R. (2006). The Whole Greater than the Sum of Its Parts: An Investigation
into the Existence of European Identity, Its Unity and Its Divisions. Westminster
Papers in Communication and Culture. 3 (3), p. 91-108.
1
225. Trenz, HJ. (2005). Review Essay: The European Public Sphere: Contradictory
Findings in a Diverse Research Field. European Political Science, 00, 1-14.
226. Trenz, HJ. (2008). In Search of a European Public Sphere. Between Normative
Overstretch and Empirical Disenchantment. RECON Online Working Paper No. 07,
p. 1-16.
227. Tsafos, N. (2006). Growing up a European?, Sais Review, XXVI (2), p.181.
228. Turner, J., Hogg, M., Oakes, P., Reicher, S., & Wetherell, M. (1987). Rediscovering
the social group: A self-categorization theory. Oxford, UK: Blackwell.
229. Udrea, G. (2011). European Identity and Otherness. Theoretical Perspectives. In I.
Horga and A. Popoviciu (coord.), European Union between the constraint of the
borders and global competition. Oradea: Editura Universităţii din Oradea, p. 117-130.
230. Udrea, G. (2012). European Identity and Erasmus mobility: Insights from Romanian
Students’ Experiences. Romanian Journal of Communication and Public Relations.
14(5), p. 21-32.
231. Udrea, G. & Corbu, N. (2010). “The Building of a European Identity and its
Challenges”. Romanian Journal of Communication and Public Relations, 12(3), p. 63-
83.
232. Udrea, G., & Corbu, N. (2011). Cultural Adaptive Patterns in European Contexts. In
A. Lesenciuc (Ed.). Redefining Community in Intercultural Context (p. 157-162).
Brașov: Henri Coandã Air Force Academy Publishing House.
233. Udrea, G,. Udrea, M. & Țugmeanu, A. E. (2013). National and European Identity: An
empirical research on how Romanian students experience identities during their long-
term studies abroad. Romanian Journal of Communication and Public Relations, Vol.
15, 1 (28), p. 17-35.
234. United Nations (2015). Transforming our world: the 2030 Agenda for Sustainable
Development. Resolution adopted by the General Assembly on 25 September 2015.
Disponibil la https://sustainabledevelopment.un.org/post2015/transformingourworld
235. Upson, R. (2006). Connecting with Citizens – Does the EU have the will to Tackle its
Information Deficit?. European Citizen Action Service, Brussels, p. 4-5.
236. Van de Steeg, M. (2004). Does a Public Sphere Exist in the European Union? An
Analysis of the Content of the Debate on the Haider-Case. EUI Working Paper SPS,
No. 5, p. 1-21
237. Van Deth, J.W. (2000). Interesting but irrelevant: Social capital and the saliency of
politics in Western Europe. European Journal of Political Research 37(2), p. 115–
147.
238. Van Mol, C. (2011). The Influence of European Student Mobility on European
Identity and Subsequent Migration Behavoiur. In F. Dervin (Ed.), Analysing the
Consequences of Acdemic Mobility and Migration. Cambridge: Cambridge Scholars
Publishing. p. 29-50.
1
239. Van Mol, C. (2013). Intra-European Student Mobility and European Identity: A
Successful Marriage?. Population, Space and Place, Vol 19, p. 209–222.
240. Varsori, A. & Petricioli, M. (2004). Europe, Its Borders and the Others. In Frank, R.
(ed.). Les identités européenes au XX siècle: diversités, convergences et solidarités.
Paris: Publications de la Sorbonne, p. 81-99.
241. Verba, S., Schlozman, K. & Brady, H. (1995). Voice and Equality: Civic Voluntarism
in American Politics, Cambridge, MA: Harvard University Press.
242. Verhaegen, S., Hooghe, M. & Quintelier, E. (2014). European Identity and Support for
European Integration: A Matter of Perceived Economic Benefits? Kyklos, Vol. 67,
No. 2, p. 295–314.
243. Vīķe‐Freiberga, V., Däubler‐Gmelin, H., Hammersley, B., Pessoa Maduro, L.M.
(2013). A free and pluralistic media to sustain European democracy. The Report of
the High Level Group on Media Freedom and Pluralism, p. 1-51. Disponibil la
http://ec.europa.eu/information_society/media_taskforce/doc/pluralism/hlg/hlg_final_
report.pdf
244. Vromen, A. (2008). Building virtual spaces: Young people, participation and the
Internet, Australian Journal of Political Science 43(1), 79-97.
245. Walker, N., 2001. The White Paper in Constitutional Context. In: C. Joerges, Y. Meny
and J.H.H.Weiler, eds. Symposium: Mountain or Molehill? A Critical Appraisal of the
Commission White Paper on Governance, Jean Monnet Working Paper No.6/01
Disponibil la: http://centers.law.nyu.edu/jeanmonnet/archive/papers/01/011001.html
246. Warwick, C., Rimmer, J., Blandford, A., Gow, J., Buchanan, G. (2009). Cognitive
economy and satisficing in information seeking: A longitudinal study of undergraduate
information behavior. Journal of the American Society for Information Science and
Technology, 60 (12), 2402–2415.
247. Watson, J. (2003). Media Communication: An Introduction to Theory and Process.
New York: Palgrave Macmillan.
248. Westlund, O. & Bjur, J. (2014). Media Life of the Young. Young 22(1), p. 21-41.
249. Wilson, I. (2011). What Should We Expect of ‘Erasmus Generations’?. Journal of
Common Market Studies, 49(5), p. 1113-1140.
250. Wintle, M. J. (2011). Ideals, Identity and War: the Idea of Europe, 1939–70. In M.
Wintle & M. Spiering (ed.). European Identity and the Second World War. Palgrave:
MacMillan, p. 1-18.
251. Yamamoto, M., Kushin, M. J. & Dalisay, F. (2014). Social media and mobiles as
political mobilization forces for young adults: Examining the moderating role of
online political expression in political participation. new media & society 2015, Vol.
17(6), p. 880–898.
1
* http://www.economist.com/news/leaders/21688856-worlds-young-are-oppressed-
minority-unleash-them-young-gifted-and-held-back
* http://www.debatingeurope.eu/2016/04/13/how-has-eu-become-so-
unpopular/#.V1bV8I9OI2z
* https://storify.com/europarl_en/radicalisationconference
* http://www.debatingeuropolitics/#.VVe.eu/2015/05/12/social-media-pxh9_ntmkr
* http://www.euractiv.ro/extern/jean-claude-juncker-avem-prea-multi-europeni-part-
time-4321
* http://www.theeuropean-magazine.com/martin-speer--5/10308-how-traveling-
fosters-european-integration
* http://www.theeuropean-magazine.com/daniel-tkatch--4/8242-youth-
unemployment-and-europes-brain-drain
* http://www.theguardian.com/commentisfree/2016/may/18/eu-lithuania-british-
society-values
* http://alistairross.eu/my-2000-2013-project-constructing-identities-in-the-new-
europe.html