Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

Şcoala Doctorală Științe ale Comunicării

TEZĂ DE DOCTORAT

Noua generație de europeni

Cum percep elevii de liceu Uniunea Europeană?

- rezumat -

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. Paul Dobrescu

Doctorand:

Oana Ludmila Popescu

București

2016

1

Referendumul istoric în urma căruia Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană a

readus în prim-plan rolul cetățenilor ca factori determinanți ai proiectului european

reamintindu-le multora dintre ei că viitorul și continuitatea Uniunii Europene nu depind doar

de deciziile oficialilor de la Bruxelles și Strasbourg. Votul în favoarea proiectului european

oferit de tinerii britanici este încurajator și sporește totodată interesul manifestat atât în mediul

politic, cât și în sfera academică față de modul în care tinerii din diverse zone ale Europei

percep Uniunea Europeană.

Diverse voci din literatura de specialitate (Flanagan, 2009; Franklin, 2004) susțin că

tânăra generație îndeplinește funcția de catalizator al schimbării deoarece tinerii „ar putea fi

deschiși la idei și stiluri noi care vor fi mai târziu acceptate pe scară largă” (Datler et al., 2005,

p. 3). În contextul în care, la nivel European, „publicul nu (mai) este doar un spectator pasiv,

ci își integrează evaluările în procesul politic” (Rauh, 2016, p. 1) – viitorul Uniunii Europene

fiind astăzi decis în urma referendumurilor – interesul din ce în ce mai pronunțat față de

atitudinea tinerilor cu privire la sporirea convergenței politice și a cooperării europene este,

așadar, justificat. Teoreticienii notează dorința oficialilor europeni de a avea acces la

informații actualizate pentru a lua decizii în cunoștință de cauză, decizii „care vizează noile

contexte și provocări cu care se confruntă democrația și cetățenia la nivel local, național și

european” (Kerr et al., 2010, p. 19), provocări care, așa cum a indicat cel mai răsunător

referendum din istoria proiectului european în urma căruia Marea Britanie va părăsi Uniunea

Europeană, nu mai pot fi ignorate.

Reputatul profesor Alistair Ross (2015) susție că din ce în ce mai mulți tineri din

diverse zone ale Uniunii Europene resimt, în paralel cu identitatea națională, cel puțin o

identitate europeană parțială iar măsura în care conștientizează existența acestei identități

europene variază în funcție de naționalitate, sex, clasă socială și vârstă. Rezultatele

referendumului desfășurat în Marea Britanie confirmă această tendință având în vedere că

majoritatea tinerilor au votat împotriva Brexit-ului. Mai mult decât atât, profesorul constată

tendința tinerilor de a se construi pe sine în antiteză cu părinții lor iar o parte importantă a

procesului de diferențiere pare să se refere la un alt mod „de a fi european”, ceea ce

accentuează necesitatea de a afla cum se raportează tânăra generație la UE în comparație cu

populația adultă. Diferența dintre generații este ilustrată exemplar în cazul referendumului din

Marea Britanie. De data aceasta, tânăra generație s-a poziționat în opoziție față de generațiile

mai în vârstă votând pentru rămânerea Marii Britanii în UE. De câtă susținere se bucură însă

UE în rândul tinerilor într-o țară precum România, în care majoritatea populației adulte

1

manifestă în continuare atitudini pro-europene? Cum se manifestă în acest caz diferența dintre

generații semnalată de Ross (2015)?

Majoritatea studiilor privind afirmarea identității europene în rândul tinerilor se

concentrează asupra studenților care au acumulat experiență transfrontalieră prin intermediul

programelor de mobilitate (Fligstein, 2008; Favell, 2009, Sigalas, 2010; Van Mol, 2013 ), cel

mai răspândit program de acest gen din spațiul european fiind Erasmus. Studenții care fac

parte din „generația Erasmus” rămân în centrul atenției și pe plan național, cercetările

referitoare la raportul dintre identitatea națională și identitatea europeană în cazul tinerilor și

la circumstanțele care favorizează accentuarea unei anumite laturi a identității bazându-se tot

pe analizarea experiențelor și percepțiilor acestui segment al populației (Brașoveanu, 2010;

Udrea & Corbu, 2011; Udrea, 2012; Manea, 2013). Cu toate acestea, anumiți teoreticieni

consideră că studenții care aleg să studieze în străinătate sunt deja pro-europeni (Wilson,

2011; Van Mol, 2013) sau au experiențe anterioare în străinătate (Carlson, 2013) ceea ce

sugerează că atitudinea tinerilor față de spațiul european începe să se cristalizeze mai

devreme. Această ipoteză este susținută și de teoreticienii care susțin că studierea modului în

care adolescenții se raportează la UE este justificată prin prisma faptului că procesele de

socializare de bază, desfășurate în mediul familial sau școlar, au dus deja la formarea

identităților sociale (Quintelier et al., 2014).

Teza de doctorat „Noua generație de europeni. Cum percep elevii de liceu Uniunea

Europeană?” se concentrează pe un alt segmentul de vârstă, protagoniștii cercetării fiind elevii

din clasele a XI-a și a XII-a din liceele bucureștene. Adolescenții cu vârste cuprinse între 17 și

18 ani reprezintă un segment al populației care este de regulă integrat într-un grup mai amplu

– 15-24 de ani în cazul Euobarometrelor – sau ignorat având în vedere că, așa cum am arătat

mai sus, majoritatea studiilor se concentrează pe atitudinea studenților față de UE. Prin

urmare, teza de doctorat și-a propus să prezinte modul în care Uniunea Europeană este

percepută de tinerii care au dobândit recent drept de vot sau îl vor dobândi într-un viitor

apropiat și nu au beneficiat încă de stagii de studii în strainătate.

Așadar, utilizând o metodă de cercetare cantitativă – ancheta sociologică pe bază de

chestionar – principalul obiectiv al lucrării a vizat identificarea modului în care elevii din

clasele a XI-a și a XII-a percep Uniunea Europeană. Am urmărit, în special, încrederea pe

care aceștia o au în proiectul european, conștientizarea influenței exercitate de UE,

atașamentul față de Uniunea Europeană, dezvoltarea unei identități europene și asumarea

statutului de cetățean al Uniunii Europene, evaluarea apartenenței la UE prin prisma

1

avantajelor și dezavantajelor resimțite pe plan personal, asocierea Uniunii Europene cu

anumite valori și, nu în ultimul rând, imaginea generală pe care tinerii o au despre UE. Pentru

a putea identifica posibile relaționări și condiționări au fost evidențiate raporturile și

corelațiile dintre aceste date care compun perspectiva tinerilor. De asemenea, datele au fost

încadrate în context național și european pentru a putea identifica și prezenta tendința noii

generații de europeni din România în paralel cu tendințele înregistrate în cazul populației

adulte.

Al doilea obiectiv a vizat prezentarea anumitor factori care pot influența modul în care

elevii români privesc Uniunea Europeană. Acești factori se referă la frecvența implicării în

discuții cu prietenii, familia, colegii despre chestiuni legate de Uniunea Europeană, sursele de

informare folosite în general și pentru a obține informații despre UE, încrederea tinerilor în

principalele surse de informare din România, autoevaluarea cunoștințelor despre UE,

expunerea în mediul școlar la informații despre UE, contactul cu spațiul european, intenția de

a participa la alegerile europene și implicarea în activități politice și sociale la nivel local și

național. Au fost evidențiate corelațiile dintre acești factori precum și raportul dintre aceștia și

anumite percepții ale tinerilor.

Al treilea obiectiv a vizat identificarea și compararea factorilor care exercită o

influență semnificativă asupra imaginii pe care tinerii o au despre UE, încrederii în proiectul

european, atașamentului față de UE, identificării ca european în general și ca cetățean al

Uniunii Europene. Pentru atingerea acestui obiectiv a fost folosită regresia liniară iar cele

cinci variabilele enumerate mai sus vor fi incluse în analiză ca variabile dependente.

Primul capitol teoretic al lucrării prezintă aspecte ale apartenenței la construcția

europeană în accepțiunea tinerilor europeni accentuând posibilitatea existenței identităților

multiple și pornind de la premisa că identitatea este o construcție socială supusă influenței

factorilor contextuali și interacțiunilor sociale. Identitatea europeană este prezentată ca o

identitate secundară care nu anulează sau diminuează identitatea națională, ci se manifestată

în anumite circumstanțe, fiind resimțită, de regulă, de cei care beneficiază, într-o măsură mai

mică sau mai mare, de avantajele apartenenței la UE. Susținând această idee, teoreticienii

consideră că elitele și tinerii care beneficiază de experiențe transfrontaliere sunt cei care

conștientizează de regulă statutul de cetățean european (Fligstein, 2009; Favell, 2009), aceștia

fiind, în general, „câștigătorii proceselor de integrare globală și regională” (Kuhn, 2016, p.

267). Acest capitol cuprinde și descrierea diverselor tipuri de identitate europeană, de la cea

culturală, care se referă la continentul european ca întreg, până la cea instrumentală, bazată pe

1

analiza pragmatică a costurilor și beneficiilor apartenenței la UE. Având în vedere că mediul

școlar influențează formarea identităților sociale ale tinerilor, atât prin accesul la informații,

cât și prin faptul că reprezintă unul dintre principalele medii de socializare ale acestora, este

prezentat și rolul educației în stimularea conștiinței europene, pornindu-se de la premisa că

expunerea tinerilor în mediul școlar la informații despre Uniunea Europeană și contactul

acestora cu Europa prin intermediul călătoriilor, atât în scopuri educaționale, cât și turistice, le

permit să transforme un concept abstract – Europa – într-o realitate concretă care dobândește

anumite semnificații în funcție de experiențele individuale ale fiecăruia și de cunoștințele

acumulate.

Accentuând importanța educației în formarea noii generații de europeni, următorul

capitol a vizat educația civică și cetățenească în context european. În contextul globalizării,

educația civică și cetățenească suferă transformări semnificative, accentul deplasându-se de la

noțiunea tradițională de cetățenie, bazată pe statul-națiune, la „concepte supra-naționale de

cetățenie (globală)” (Schulz et al., 2016, p. 4) iar teoreticienii remarcă necesitate unei educații

europene, care presupune educarea pentru cetățenie activă în context european (Ross, 2008).

În acest capitol au fost prezentate efectele educației civice și cetățenești asupra

comportamentului tinerilor, precum și încadrarea educației civice și cetățenești în sistemul

educațional din România. Numeroase studii semnalează efectele pozitive ale participării

active în mediul școlar și ale unui climat școlar deschis asupra capacității democratice a

tinerilor stimulând atât acumularea de cunoștințe, cât mai ales eficacitatea politică și intența

de vot a tinerilor (Campbell, 2008; Pasek et al., 2008; Gainous & Martens, 2012). În sistemul

educațional din România, educația civică și cetățenească – inclusă în aria curriculară „Om și

societate” – s-a studiat până în prezent ca materie obligatorie din trunchiul comun timp de

patru ani, fiindu-i alocată o oră pe săptămână. În ciclul primar, la clasele a III-a și a IV-a,

materia în cauză a fost predată sub denumirea de „Educație civică” iar în ciclul gimnazial, la

clasele a VII-a și a VIII-a, titulatura s-a schimbat, fiind preferată denumirea „Cultură civică”

(Ministerul educației naționale, 2009; 2014).

Al treilea capitol aduce în discuție sursele de informare ale tinerilor europeni pornind

de la observația teoreticienilor că identitatea și comportamentul tinerilor nu sunt influențate în

mod semnificativ doar de mediul școlar și familial, ci și de consumul de media. Cum

cetățenilor, în general și tinerilor, în special, le lipsește experiența directă în ceea ce privește

chestiunile europene iar în mediul școlar și familial discuțiile pe această temă reprezintă o

excepție, orgnizațiilor media naționale le revine sarcina de a accentua prezența Uniunii

1

Europene în viața cetățenilor și de a spori vizibilitatea subiectelor europene (Maier & Risse,

2003), devenind astfel principalul mijloc de comunicare dintre Uniunea Europeană și cetățenii

săi. În acest capitol a fost prezentat modul în care media, atât cele tradiționale, cât și cele

digitale, influențează participarea politică în rândul tinerilor și a fost evidențiat procesul de

îndepărtare a tinerei generații de media tradiționale și reorientarea acesteia spre mediul online.

După trecerea în revistă a avantajelor și dezavantajelor noilor media, a fost ilustrat rolul

deținut de media ca liant de comunicare între UE și cetățenii săi.

Având în vedere că rolul cetățenilor în susținerea proiectului european își dobândește

treptat ponderea cuvenită, aparenta lipsă de implicare a tinerei generații în viața politică și

socială stârnește interes în sfera academică și îngrijorare pe scena politică. Îngrijorarea este

determinată de observația teoreticienior potrivit căreia identificarea europeană este mai

puternică în rândul tinerilor activi din punct de vedere social şi politic la nivel local și

naţional. Capitolul patru – „Tânăra generație și participarea politică” – pune sub semnul

întrebării criza participării tinerilor la viața democratică și prezintă atât atitudinea acestora

față de formele de participare electorală, cât și noile forme de participare agreate de tânăra

generație. Este susținută teoria potrivit căreia tinerii nu sunt apatici în cea ce privește politica,

dar că spectrul activităților politice și sociale s-a diversificat iar tânăra generație este atrasă de

noi forme de participare.

Ultimul capitol prezintă succint domeniile de acțiune și inițiativele propuse în cadrul

Strategiei UE pentru tineret 2010-2018. Deoarece „recesiunile economice, cum este cea care a

început în 2008, tind să aibă un impact negativ semnificativ asupra tinerilor, iar efectele riscă

să se manifeste pe termen lung” (Rezoluția Consiliului, 2009/C 311/01, p. 1), promovarea

cetățeniei active, a incluziunii sociale și a solidarității în rândul tuturor tinerilor reprezintă

unul dintre cele două obiective generale ale cooperării europene în domeniul tineretului

enunțate în cadrul Strategei UE pentru Tineret. Celălalt obiectiv major vizează crearea unui

număr mai mare de oportunități egale pentru toți tinerii în educație și pe piața forței de muncă.

În partea a doua a tezei de doctorat sunt prezentate rezultatele cercetării desfășurate –

prin intermediul anchetei sociologice pe bază de chestionar – în rândul elevilor din clasele a

XI-a și a XII-a din șase licee din București pentru a identifica modul în care adolescenții

percep Uniunea Europeană și factorii care influențează această percepție. Cele șase licee se

află în zone diferite ale Bucureștiului și ocupă poziții diverse în topul liceelor din București

prezentat pe site-ul admitereliceu.ro, de la poziția a 3-a (Colegiul Național „Mihai Viteazul”),

până la poziția 31 (Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu”). Topul este realizat în funcție de

1

media de admitere (40%), media de la examenul de BAC (30%), promovabilitatea la BAC

(20%) si media rezultatelor obtinute la olimpiade (10%). Cele șase licee sunt: Colegiul

Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Cantemir Vodă”, Liceul Teoretic „Jean

Monnet”, Colegiul Național „Elena Cuza”, Colegiul Național „Matei Basarab”, Liceul

Teoretic „Tudor Vladimirescu”. Liceele se află în cartiere diferite.

În fiecare liceu, chestionarul a fost aplicat în șase clase: trei clase a XI-a și trei clase a

XII-a, primele trei clase, de la fiecare nivel, care aveau ora de dirigenție prevăzută în orar din

momentul prezentării chestionarelor directorului liceului. Chestionarele au fost, așadar,

aplicate în timpul orelor de curs – la ora de dirigenție – ceea ce a asigurat o rată de răspuns

ridicată, 94,6%, calculată pornind de la premisa că în fiecare clasă se găsesc 30 de elevi. În

total, chestionarul a fost aplicat în 36 de clase, 13 clase a XI-a și 13 clase a XII-a, și fost

completat de 1022 de elevi, ceea ce a asigurat o marjă de eroare de +/- 3%. Respondenții au

avut vârste cuprinse între 16 și 19 ani împliniți, marea majoritate (87,5%) încadrându-se în

grupa 17-18 ani. Durata de completare a chestionarelor, aplicate în perioada 24 noiembrie – 5

decembrie, 2014, a fost de 15 minute.

Rezultatele referendumului desfășurat în Marea Britanie – în care majoritatea tinerilor

au votat împotriva Brexit-ului – confirmă tendința semnalată în literatura de specialitate

privind susținerea de care se bucură UE în rândul tinerilor. De data aceasta, tânăra generație

și-a manifestat modul diferit „de a fi european” despre care vorbea profesorul Alistair Ross

(2015) votând, spre deosebire de generațiile mai în vârstă, pentru rămânerea Marii Britanii în

UE. Rezultatele cercetării de față indică însă că în România – o țară euroentuziastă potrivit

statisticilor europene – susținerea proiectului european este asigurată de populația adultă,

tânăra generație dezvoltând o atitudine mai rezervată față de Uniunea Europeană.

Datele indică faptul că evaluarea apartenenței la UE din perspectivă utilitaristă

constituie principalul factor care influențează modul de raportare al tinerilor la UE. Totuși,

majoritatea respondenților au considerat că apartenența la Uniunea Europeană le-a adus

avantaje și dezavantaje în egală măsură, situându-se astfel într-o poziție de neutralitate și

evitând asumarea unei atitudini pro- sau anti-europene. Numărul elevilor care nu dețin

suficiente informații despre efectele apartenenței Râmâniei la UE pentru a le evalua – fie

pozitiv, fie negativ – este însă destul de mare. Ca și în cazul celorlalte întrebări, numărul mare

de răspunsuri „nu știu” poate sugera fie o lipsă de interes, fie o lipsa de informații cu privire la

proiectul european și la efectele acestuia. Atât lipsa de interes, cât și lipsa de informații –

1

fenomene corelate de altfel – în rândul elevilor din clasele a XI-a și a XII-a indică însă

anumite deficiențe ale sistemului de învățământ și ale sistemului media românesc.

Atitudinea ponderată semnalată în cazul evaluării apartenenței la UE în termeni de

costuri și beneficii este dublată de un spirit critic accentuat având în vedere că încrederea în

UE, atașamentul față de această structură precum și asumarea statutului de cetățean al UE sunt

mult mai reduse în rândul tinerilor decât în rândul populației adulte din România. Mai mult

decât atât, valorile înregistrate în cazul elevilor din clasele a XI-a și a XII-a se apropie mai

mult de media europeană decât de media națională sugerând o diferență clară între

euroentuziasmul populației adulte și atitudinea rezervată a noii generații de europeni din

România.

Această atitudine poate fi o consecință a crizei economice și în special a modului în

care aceasta a afectat piața muncii determinând o rată ridicată a șomajului în rândul tinerilor

în numeroase țări europene. Aflându-se în momentul în care trebuie să decidă spre ce facultate

se vor îndrepta, elevii din clasele a XI-a și a XII-a trebuie să își evalueze șansele de a găsi un

loc de muncă – fie în România, fie în străinătate – după absolvirea unei anumite facultăți sau

unei anumite specializări. Astfel, acești tineri sunt acum nevoiți să anticipeze și să compare

dificultățile cu care se vor confrunta pe piața muncii în funcție de cariera pe care o vor alege.

Contextul socio-economic actual îi poate pune pe mulți în fața unor alegeri dificile: să se

orienteze spre o meserie care le poate aduce stabilitate financiară sau spre una care le poate

aduce împlinire personală dar și riscul de a deveni reprezentanți ai „generației bumerang”? În

literatura de specialitate, „generația bumerang” este o etichetă atribuită acelor tineri care nu

reușesc să se întrețină singuri pe termen lung și sunt nevoiți să se întoarcă, pentru anumite

perioade de timp, în casa părinților (Cruz & Poultney, 2009). De asemenea, literatura de

specialitate a consemnat faptul că, din cauza contextului actual, traseul spre independența

economică este adesea fragmentat iar tinerii ajung mai târziu decât părinții lor la atingerea

unor praguri care marchează dobândirea statutului de adult cum ar fi: finalizarea studiilor,

găsirea unui loc de muncă stabil, cumpărarea unei locuințe și întemeierea unei familii

(Westlund & Bjur; 2014). Așadar, cercetări suplimentare pot determina dacă atitudinea

ponderată a tinerilor față de Uniunea Europeană este influențată de incertitudinile acestora cu

privire la viitor și de dificultatea de a prevedea cum va evolua piața muncii.

De asemenea, modul în care tinerii percep Uniunea Europeană poate fi influențat și de

faptul că aceștia constituie prima generație de români care pot considera apartenența la UE un

dat, privind-o cu detașare deoarece în 2007 erau prea mici pentru a împărtăși entuziasmul

1

specific perioadelor de pre- și postaderare. Prin urmare, spre deosebire de populația adultă

care a experimentat atât perioada anterioară aderării la UE, cât și perioada comunismului,

tinerii de 17 și 18 ani de astăzi nu au un termen de comparație concret. Astfel, ei pot compara

condițiile actuale din România cu cele din statele dezvoltate din vestul Europei, ceea ce poate

determina sentimente de frustrare și nemulțumire cu privire la activitatea Uniunii Europene.

Mai mult decât atât, ei pot asocia anumite avantaje de care se bucură în prezent – cum ar fi

libera circulație – cu beneficiile lumii modere și nu neapărat cu apartenența la Uniunea

Europeană. Din nou, cercetări suplimentare pot stabili în ce măsură atitudinea rezervată a

tinerilor față de UE este determinată de aceste aspecte.

Pornind de la teoriile potrivit cărora identitatea se conturează în funcție de apartenența

la sau excluderea din anumite grupuri (Bruter, 2005; Fligstein, 2009), imaginea pe care

ceilalți europeni o au despre România poate, de asemenea, influența modul în care tinerii

români percep Uniunea Europeană. Având în vedere că perspectiva celorlalți – resimțită

adesea ca discriminatorie – este frecvent exprimată în contextul discuțiilor privind intrarea în

spațiul Schengen și migrația intra-europeană, tinerii pot dezvolta un complex de inferioritate

față de ceilalți cetățeni europeni. Astfel se pot accentua diferențele dintre noi (elevii români)

și ei (adevărații europeni din statele mai dezvoltate) iar identitatea europeană poate fi văzută

ca un ideal spre care tinerii români pot doar să aspire (Ross, 2015). Analiza datelor pare să

susțină această ipoteză având în vedere că rezervele manifestate de tineri în ceea ce privește

asumarea statutului de european al UE nu sunt înlăturare prin simpla intensificare a

contactului cu alte țări și culturi europene. Din contră, accentuarea acestui contact poate

uneori evidenția diferențele – economice, sociale sau culturale – dintre România și țările

dezvoltate din vestul Europei care îi împiedică pe mulți tineri să se simtă cetățeni ai Uniunii

Europene.

Cercetarea sugerează că modul în care noua generație de europeni din România

percepe această structură politică supranațională este influențat de un cumul de factori,

asemenea unui mozaic format dintr-o mulțime de piese mici. Astfel sunt confirmate teoriile

potrivit cărora comportamentul și atitudinile tinerilor nu sunt influențate numai de mediul

școlar, ci și de consumul de media, de cercul de prieteni și de mediul familial. Mai mult decât

atât, anumiți factori influențează în proporții diferite anumite atitudini. Prin urmare, evaluarea

Uniunii Europene din perspectivă utilitaristă are o influență mai scăzută asupra dezvoltării

sentimentelor de atașament față de UE decât asupra imaginii pe care tinerii o au despre UE

sau asupra încrederii în această structură. În plus, analiza datelor sugerează că încrederea

1

tinerilor români în UE este determinată de un ansamblu complex de factori având în vedere

că, atât atașamentul față de UE, cât și evaluarea pozitivă în termeni de costuri și beneficii a

apartenenței la UE sunt corelate pozitiv cu nivelul de încredere în proiectul european. Totuși,

legătura dintre atașament și încredere, două atribute care se încadrează în sfera emoțională,

este puțin mai puternică decât cea dintre evaluarea pragmatică, din perspectivă utilitaristă, a

apartenenței la UE și încrederea în mecanismul european. Acest fapt confirmă teoriile potrivit

cărora implicațiile sociale – care dau naștere la relații de prietenie și atașamente – au o

relevanță mai mare decât cele economice în procesul de stimulare a anumitor aspecte ale

identității europene.

Așadar, rezultatele indică faptul că anumite atitudini și comportamente ale tinerilor

sunt influențate destul de puternic de factori care depășesc sfera avantajelor materiale.

Contactul cu Europa materializat prin experiențe personale (călătorii, interacțiuni cu oameni

de naționalități diferite, citirea unor materiale în limbi străine) are consecințe pozitive asupra

încrederii pe care tinerii o au în UE și stimulează dezvoltarea sentimentelor de atașament. Prin

urmare, este reconfirmată importanța mobilității, cunoașterii limbilor străine și socializării cu

oameni din alte țări pentru dezvoltarea anumitor aspecte ale identității europene (Kuhn, 2015).

Implicarea în discuții pe teme europene cu părinții, prietenii sau colegii nu contribuie în mod

semnificativ la consolidarea încrederii în UE, însă influențează în mod pozitiv imaginea pe

care tinerii o au despre proiectul european. Analiza datelor sugerează că imaginea pozitivă

despre UE constituie un prim pas spre consolidarea identității europene, această imagine

construindu-se mai ușor decât încrederea în UE și fiind mai ușor de asimilat decât statutul de

cetățean al UE. Rezultatele indică, de asemenea, că în vreme ce imaginea despre Uniunea

Europeană se poate construi pe baza relatărilor din media sau a experiențelor împărtășite de

rude, prieteni sau colegi, pentru dezvoltarea încrederii în UE și atașamentului față de acest

proiect, tinerii au nevoie de acumularea unor experiențe personale și de contactul nemijlocit

cu alte culturi din spațiul european. Datele confirmă, așadar, convingerea lui Jacques Delors,

fost președinte al Comisiei Europene, că „oamenii nu se îndrăgostesc de o piață” (Castano

2004, p. 41).

De asemenea, modul în care elevii de liceu chestionați se raportează la localitate, la

regiune, la România și la UE reflectă tendințele înregistrate la nivel național și european, deși

valorile diferă substanțial, sugerând reducerea atașamentului tinerilor față de unitățile geo-

politice în general. Această tendință poate fi determinată de gradul crescut de mobilitate al

tinerilor care, fiind dispuși să se mute oriunde îi poartă interesul, nu se mai atașează de un

1

anumit spațiu geografic. Astfel, analizele indică faptul că identitatea europeană semnalată în

rândul tinerilor români nu cuprinde și o dimensiune emoțională. Mai mult decât atât, corelația

dintre atașamentul față de România și atașamentul față de UE se dovedește destul de slabă

infirmând teoriile potrivit cărora, în general, cetățenii statelor membre care se simt atașați față

de națiune, dezvoltă sentimente de atașament și față de UE. În plus, analiza datele atestă că

dezvoltarea sentimentelor de atașament în rândul celor care tind să aibă încredere în UE

constituie o tendință reală, însă nu o regulă.

O altă analiză indică o corelație pozitivă între încrederea în UE și dorința ca aceasta să

joace un rol mai important în viitor, însă corelația este una destul de slabă ceea ce sugerează

din nou atitudinea ponderată a tinerilor și îndreptarea către Uniunea Europeană din lipsa unei

opțiuni mai atractive. Mai mult decât atât, perspectiva pragmatică a tinerei generații asupra

proiectului european, o perspectivă din care componenta emoțională lipsește, este confirmată

și de numărul mare de elevi care susțin că le-ar fi indiferent dacă UE ar dispărea.

Cercetarea indică faptul că, deși majoritatea elevilor se identifică – într-o măsură mai

mare decât populația adultă – atât ca români, cât și ca europeni, acest tip de identificare poate

simboliza deschiderea spre vestul continentului și distanțarea de trecutul comunist dominat de

influența rusească. Mai mult decât atât, datele sugerează că identificarea ca european în

general se poate referi la continentul Europa ca întreg și la apartenența la civilizația europeană

în ansamblu indicând, așadar, o identitate culturală independentă de structura politică

reprezentată de UE. Valoarea destul de redusă a corelației stabilite între tendința de

identificare ca european și cea de asumare a statutului de cetățean al UE confirmă această

ipoteză. În plus, nivelul de încredere în UE – care este, în general, destul de scazut – este

puțin mai ridicat în rândul tinerilor care se simt cetățeni ai UE decât în rândul celor care se

simt europeni în general. Faptul că rezultatele înregistrate în rândul elevilor români

chestionați se apropie foarte mult de cele înregistrate la nivel european în cazul categoriei

socio-profesionale a managerilor confirmă teoria lui Fligstein (2009) privind probabilitatea ca

tinerii și elitele – care beneficiază de avantajele mobilității, vorbesc limbi străine și

interacționează cu oameni din alte țări – să se identifice ca europeni cu mai multă ușurință

decât restul populației.

În ceea ce privește imaginea în general pozitivă pe care elevii români o au despre UE,

rezultatele arată că acesta este determinată în mare parte de conștientizarea avantajelor

apartenenței la UE. Așa cum era de așteptat, tinerii asociază Uniunea Europeană în primul

rând cu libertatea de a călători, a studia și a munci în altă țară. Luând în calcul entuziasmul

1

specific vârstei și, în special, perspectiva valorificării într-un viitor apropiat a libertății de

mișcare, imaginea pozitivă de care se bucură mecanismul european este în oarecare măsură

explicabilă.

Întrebați în ce măsură sunt interesați de informațiile legate de Uniunea Europeană,

majoritatea elevilor chestionați și-au declarat, din nou, neutralitatea afirmând că obținerea

informațiilor despre UE nu îi preocupă nici în mică, nici în mare măsură. Așadar, rezultatele

confirmă literatura de specialitate care susține că temele europene nu reușesc, în general, să

strârnească interesul tinerilor. Cauzele lipsei de interes pot fi însă multiple. Una dintre cauze o

poate constitui modul în care subiectele europene sunt tratate în media tradiționale. Acestea

sunt prezentate fie în termeni specializați sau abstracți care, plasând Uniunea Europeană într-o

sferă inaccesibilă, elitistă, mențin distanța dintre aceasta și cetățenii obișnuiți, fie în mod

superficial, neacordând temelor europene importanța cuvenită. O altă tendință, semnalată în

literatura de specialitate, care poate susține lipsa de interes față de subiectele europene o

constituie prezentarea acestora din perspectivă națională – abordare care poate duce la

pierderea dimensiunii europene a subiectului și la perceperea lui ca problemă de ordin intern.

Mai mult decât atât, în ceea ce privește transmiterea informațiilor despre UE în sfera digitală,

incapacitatea adaptării mesajului, atât în ceea ce privește forma, cât și conținutul, la

caracteristicile noilor canale de comunicare și imposibilitatea distanțării de stilul clasic,

propagandistic, de comunicare unidirecțională îi poate îndepărta pe tineri de temele europene

nereușind să le capteze atenția și să le stârnească interesul.

În ceea ce îi privește pe elevi, lipsa de interes privind informațiile despre Uniunea

Europeană nu este însă cauzată numai de stilul de abordare a acestor subiecte în media

tradiționale și digitale. Astfel, după cum semnalează teoreticienii, dezbaterea subiectelor

europene în mediul familial și școlar determină în mare măsură atitudinea și interesul tinerilor

față de Uniunea Europeană. Prin urmare, lipsa abordării acestor subiecte în discuțiile cu

părinții și prietenii sau cu colegii și profesorii are consecințe atât asupra măsurii în care tinerii

sunt interesați de ce se întâmplă în Uniunea Europeană, cât și asupra formării deprinderii de a

se informa în această privință.

Având în vedere importanța evaluării în termeni pozitivi a apartenenței la UE pentru

modul în care tinerii percep Uniunea Europeană, devine esențială comunicarea avantajelor

apartenenței la UE. Deși datele arată că implicarea în discuții pe teme europene influențează

modul de raportare al tinerilor la UE și interesul manifestat față de această structură, după

cum am menționat în paragraful anterior, UE nu constituie un subiect popular de discuții nici

1

în mediul familial, nici în mediul școlar. Acest fapt accentuează rolul deținut de media ca

principal mijloc de comunicare între UE și cetățenii săi. Așa cum era de așteptat, internetul și

rețelele de socializare se bucură de o popularitate incontestabilă în rândul elevilor români.

Totuși, deși atât teoreticienii, cât și oficialii europeni recomandă abordarea tinerilor prin

intermediul canalelor pe care aceștia le folosesc cel mai des, datele par să indice faptul că

Uniunea Europeană nu a reușit să dezvolte o strategie eficientă de conectare cu tânara

generație prin intermediul noilor media. Astfel, marea majoritate a respondenților au

recunoscut că ei nu postează și nu distribuie informații despre Uniunea Europeană pe rețelele

de socializare și nici prietenii lor nu fac acest lucru.

În ceea ce privește sursele de informare tradiționale, rezultatele arată că buletinele de

știri difuzate la televizor sunt urmărite în continuare de un număr destul de mare de tineri,

confirmând teoriile potrivit cărora aceștia nu sunt apatici, ci doresc să fie la curent cu ce se

întâmplă în țară și în lume (Cammaerts et al., 2016). Cu toate acestea, impactul destul de

redus al consumului de media asupra modului în care tinerii percep Uniunea Europeană

sugerează redarea insuficientă a subiectelor europene în media tradiționale și digitale din

România sau tratarea acestora dintr-o perspectivă strict naținală care duce la estomparea sau

chiar la pierderea dimensiunii europene a subiectelor.

În plus, efectele consumului de știri variază în funcție de canalul folosit. Astfel, dacă

vizionarea buletinelor de știri la televizor influențează în mod pozitiv – deși într-o măsură

destul de redusă – modul de raportare la UE, în mediul online, care permite efectuarea

propriilor selecții, tinerii par să se orienteze spre informații care fie nu le influențează

perspectiva asupra Uniunii Europene, fie o influențează în mod negativ. Totuși, conform

analizei datelor, elevii apreciază că autonomia oferită de mediul digital în ceea ce privește

alegerea surselor de informare și selectarea subiectelor este bine valorificată și conduce la

îmbogățirea cunoștințelor despre UE. Se impune din nou desfășurarea unor cercetări

suplimentare care să indice cât de dezvoltate sunt competențele media ale tinerilor din

România și cât de vulnerabili sunt aceștia în fața manipulării din mediul online. Majoritatea

tinerilor și-au însușit deja competențele digitale, aceștia învățând de la o vârstă fragedă să

lucreze pe calculator și să navigheze pe internet, însă competențele media implică și evaluarea

critică a diverselor surse de informare, aprecierea calității informațiilor primite și

conștientizarea riscurilor implicate de accesarea mediului online (Lunt & Livingstone, 2012).

Dezvoltarea spiritului critic în rândul tinerilor din România constituie unul dintre

principalele obiective ale educației civice și cetățenești. Deși, la nivel național, încrederea

1

românilor în sursele de informare depășește în general media europeană, faptul că elevii

chestionați au manifestat o atitudine destul de rezervată față de mesajele transmise în media

pare să indice că acest obiectiv a fost atins. Tendința elevilor de a pune sub semnul întrebării

veridicitate mesajelor transmise în media se resfrânge însă și asupra modului în care este

percepută Uniunea Europeană deoarece încrederea în principalele surse de informare este

corelată pozitiv cu modul în care tinerii se raportează la UE.

În plus, datele artă că implicarea în forme nonelectrorale de participare la nivel local și

național contribuie la accentuarea spiritului critic al tinerei generații. Astfel, participarea la

demonstrații sau dezbateri, exprimarea opiniei despre probleme publice pe internet sau pe

rețelele de socializare sau semnarea petițiilor determină reducerea sentimentului tinerilor că

sunt cetățeni ai Uniunii Europene. Cercetări suplimentare pot stabili ce aspecte care îi

împiedică pe tineri să se simtă cetățeni ai UE sunt evidențate prin implicarea în acest tip de

activități.

Deși, cu excepția asumării statutului de cetățean al UE, analizele sugerează că

implicarea în forme alternative de participare nu influențează percepția tinerei generații asupra

Uniunii Europene – contrazicând astfel literatura de specialitate – disponibilitatea elevilor de

a se angaja în forme tradiționale, electorale de participare are consecințe pozitive asupra

imaginii de care se bucură Uniunea Europeană. Așadar, perceperea votului ca formă esențială

a participării democratice și intenția valorificării acestui drept constituțional pare să determine

dezvoltarea unor atitudini civice al căror efect se răsfrânge și asupra modului în care este

percepută Uniunea Europeană. În ceea ce privește alegerile europene însă, numărul celor care

afirmă că ar vota cu siguranță este considerabil mai scăzut dovedind că tinerii sunt mai

interesați de ce se întâmplă pe scena politică națională și acordă mai puțină importanță

alegerilor europene.

Spiritul critic al tinerei generații nu se manifestă însă numai cu privire la sursele de

informare și la Uniunea Europeană. Atitudinea critică a elevilor față de sistemul școlar din

România este ilustrată prin faptul că activitățile desfășurate în mediul școlar și menite să îi

familiarizeze pe adolescenți cu valorile și modul de funcționare al Uniunii Europene nu sunt

percepute de aceștia ca fiind suficient de relevante pentru a le influența în mod semnificativ

percepția despre UE. Mai mult decât atât, analiza datelor atestă faptul că activitățile europene

desfășurate în mediul școlar – cursuri, seminarii de informare sau diverse proiecte și programe

europene – nu au un impact semnificativ asupra percepției pe care tinerii o au despre UE.

Așadar, aceste activități sunt fie insuficiente, fie ineficiente sau, în cel mai rău caz,

1

insuficiente și ineficiente în a-i ajuta pe tineri să înțeleagă atât mecanismul de funcționare, cât

și principiile și valorile Uniunii Europene. În concluzie, rezultatele ridică semne de întrebare

cu privire la modul în care sistemul educațional din România contribuie la consolidarea

identității europene a tinerilor și la pregătirea acestora pentru a se implica activ în societate,

atât la nivel național, cât și la nivel european. Datele sunt cu atât mai îngrijorătoare dacă luăm

în calcul faptul că studiul s-a desfășurat exclusiv în mediul urban iar probabilitatea

desfășurării de proiecte și programe europene crește exponențial având în vedere resursele de

care se bucură aceste unități școlare situate în capitala țării comparativ cu cele din mediul

rural. În plus, analiza datelor atestă că dezbaterea ocazională a temelor europene în mediul

școlar, în afara activităților europene menționate mai sus, nu este suficientă pentru trezirea și

menținerea interesului elevilor față de UE. Astfel, rezultatele cercetării ridică semne de

întrebare și cu privire la succesul abordării integrate care presupune colaborarea tuturor

profesorilor pentru atingerea obiectivelor educației civice și cetățenești semnalate la nivel

european. Aceste obiective se referă la dobândirea cunoștințelor și dezvoltarea capacității de

înțelegere, a gândirii critice și a raționamentelor independente prin intermediul cărora tinerii

se pot implica activ în viața publică la nivel local, național, european și global (Georgi, 2008).

O primă măsură pentru remedierea acestor probleme ar putea presupune introducerea

cursurilor obligatorii despre UE, eventual în ciclul gimnazial, și sporirea numărului de

proiecte și programe europene – cu un grad ridicat de interactivitate și aplicabilitate – în ciclul

liceal. Coordonarea dintre orele de predare în stil clasic și activitățile interactive ar permite

elevilor să valorifice în contexte cât mai diverse informațiile dobândite și valorile însușite în

cadrul orelor de curs. Influența bagajului de cunoștințe asupra comportamentului tinerilor este

ilustrată prin faptul că media cunoștințelor despre UE este mai mare în cazul elevilor care tind

să creadă că vor vota în cadrul alegerilor europene, sau sunt convinși de acest lucru, decât în

cazul celor care susțin că probabil sau sigur vor absenta. Analiza datelor indică însă că

percepția tinerilor asupra propriului nivel de cunoștine despre UE joacă un rol mai important

în determinarea comportamentului acestora decât nivelul propriu-zis de cunoștințe. Acest fapt

confirmă relevanța nivelului de eficacitate politică resimțit de tineri și stimulat prin

participarea activă în mediul școlar (Gainous & Martens, 2012). Conceptul de eficacitate

politică se referă la încrederea tinerilor în propria abilitate de a face față provocărilor

implicate de participarea activă în societate. Astfel, elevii care intenționează să își exprime

opțiunile în cadrul alegerilor europarlamentare au o părerea semnificativ mai bună despre

propriul nivel de cunoștințe despre UE decât cei care afirmă că probabil sau sigur nu vor vota.

1

O a doua măsură se referă la necesitatea ca profesorii care predau cursurile de

informare despre UE, precum și cei care coordonează programele și proiectele europene, să

aibă acces la cursuri de perfecționare corespunzătoare și materiale didactice moderne. Astfel,

cursurile obligatorii din ciclul gimnazial menționate în paragraful anterior pot fi predate de

profesorii de educație civică însă după urmarea unor cursuri de perfecționare. De asemenea, în

mediul liceal, coordonarea programelor și proiectelor europene poate fi realizată în continuare

de diverși profesori în funcție de specificul activităților (isorie, geografie, limbi străine,

informatică), dacă profesorii au participat în prealabil la cursuri de informare despre UE. În

ceea ce privește materialele didactice disponibile, acestea trebuie să permită aplicarea unor

tehnici de învățare activă cum ar fi jocul de roluri (pot fi simulate ședințe ale Parlamentului

European sau întruniri ale miniștrilor din diverse țări membre UE), studiile de caz sau

proiectele de cercetare în echipă. Predarea cursurilor despre UE în clase multimedia dotate cu

proiector și calculatoare conectate la internet ar permite vizionarea de filme și documentare

sau proiecția materialelor video pe o anumită temă realizate chiar de elevi (eventual în ciclul

liceal). În plus, noile tehnologii pot permite interacționarea în timp real cu elevi din alte țări

(conferințe pe skype). Intensificarea colaborării unităților școlare din România cu unități

școlare din alte țări membre UE poate duce, de asemenea, la sporirea mobilității educaționale

prin implicarea elevilor și profesorilor în activități bazate pe schimburi de experiență.

Intensificarea expunerii tinerilor la informații despre UE în mediul școlar poate avea

însă efecte neașteptate asupra modului în care tinerii percep Uniunea Europeană având în

vedere că elevii care se consideră mai bine informați cu privire la UE tind să aibă o imagine

mai proastă despre proiectul european decât cei care apreciază că nu știu prea multe lucruri

despre funcționarea mecanismului european. Riscul ca noua generație de europeni din

România să fie mai rezervată față de Uniunea Europeană decât generația actuală se menține

însă și în condițiile actuale. Rezultatele cercetării sugerează că modul în care tinerii percep

Uniunea Europeană depinde în mare măsură de analiza pragmatică a costurilor și beneficiilor

apartenenței la UE iar majoritatea elevilor asociază proiectul european cu libertatea de a

studia, de a munci și de a locui în altă țară. În condițiile în care tinerii au mai puțină încredere

în UE, sunt mai puțin atașați de acest proiect și au mai multe ezitări în ceea ce privește

asumarea statutului de cetățean al UE, cum vor percepe aceștia Uniunea Europeană în câțiva

ani când entuziasmul specific vârstei și perspectiva valorificării avantajelor apartenenței la UE

într-un viitor apropiat se vor diminua?

1

Bibliografie:

1. Agirdag, O., Huyst, P. & Van Houtte, M. (2011). Determinants of the Formation of a

European Identity among Children: Individual- and School-Level Influences, JCMS:

Journal of Common Market Studies, Vol. 50 (2), p. 198-213.

2. Anderson, B. (1983). Imagined Communities: Reflections on the Origin and Spread of

Nationalism. London: Verso.

3. Arnett, J. (2004). Emerging Adulthood: The Winding Road from Late Teens through

the Twenties. Oxford: Oxford University Press.

4. Arts, W. & Halman, L. (2006). Identity: The case of the European Union. Journal of

Civil Society, 2 (3), p. 179-198.

5. Bakker, T.P. & de Vreese, C.H. (2011). Good news for the future? Young people,

internet use, and political participation. Communication Research 38(4), p. 451–470.

6. Banaji, S. & Buckingham, D. (2013). The Civic Web: Young People, the Internet and

Civic Participation. Cambridge, MA: MIT Press.

7. Barnett, S. (2008). On the road to self-destruction. British Journalism Review, 19 (2),

p. 5-13.

8. Barrett, M., Wilson, H. & Lyons, E. (2003). The Development of National In-Group

Bias: English Children’s Attributions of Characteristics to English, American and

German People. British Journal of Developmental Psychology, 21 (2), p. 193–220.

9. Bayat, A. (2013). Life as Politics: How Ordinary People Change the Middle East.

Stanford, CA: Stanford University Press.

10. Baycroft, T. (2004). European Identity. In G. Taylor and S. Spencer (eds.). Social

identities: Multidisciplinary approaches. New-York: Routledge, p. 145-161.

11. Beetham, D. (1994). Defining and Measuring Democracy, London: Sage/ECPR.

12. Beetham, D. and Lord, C. (2001). Legitimising the EU: is there a Post-parliamentary

basis for its Legitimation? Journal of Common Market Studies, 39(3), p. 443-462.

13. Beetham, D., Bracking, S., Kearton, I. & Weir, S. (2002). International IDEA

Handbook on Democracy Assessment. The Hague: Kluwer Law International.

14. Bekhuis, H., Meuleman, R. & Lubbers, M. (2013). Globalization and support for

national cultural protectionism from a cross-national perspective. European

Sociological Review, 29, p. 1040–1052.

15. Bennett, L. (2007). Civic Learning in Changing Democracies: Challenges for

Citizenship and Civic Education. În P. Dahlgren (ed.), Young Citizens and New

Media: Learning and Democratic Engagement. New York: Routledge, p. 59–77.

1

16. Berger, P. & Luckman T. (1966). The social construction of reality. London: Penguin.

17. Bischoff, K. (2016). The civic effects of schools: Theory and empirics, Theory and

Research in Education, Vol. 14(1), p. 91–106.

18. Blekesaune, A., Elvestad, E. & Aalberg, T. (2012). Tuning out the World of News and

Current Affairs—An Empirical Study of Europe’s Disconnected Citizens. European

Sociological Review, 28 (1), p. 110-26.

19. Boulianne, S. (2009). Does internet use affect engagement? A meta-analysis of

research. Political Communication 26(2), p. 193–211.

20. Brandenburg, H. (2006). Pathologies of the Virtual Public Sphere, În S. Oates, D.

Owen și R. Gibson (eds): The Internet and Politics: Citizens, Voters and Activists, p.

207–22. London: Routledge.

21. Brașoveanu, A. (2010). ERASMUS – European Educational Mobility Program and

Cross-Cultural Shared Experience and Identity. Studia Universitatis Babeș-Bolyai,

Studia Europaea, LV(4), p. 85-104.

22. Brubaker, R., Cooper, F. (2000). Beyond ‘Identity. Theory and Society, 29 (1), p. 1-47.

23. Bruter, M. (2005). Citizens of Europe? The Emergence of a Mass European Identity.

Palgrave: Macmillan.

24. Bruter, M. (2008). Legitimacy, Euroscepticism & Identity in the European Union –

Problems of Measurement, Modelling & Paradoxical Patterns of Influence, Journal of

Contemporary European Research, Vol. 4, No. 4, p. 273-285.

25. Bruter, M. & Harrison, S. (2014). Memory, Emotion, and Ergonomics: The Electoral

Psychology of Voters in Perspective. Lucrare prezentată la LSE for the ECREP

Workshop Series, London, March 2014.

26. Brüggemann, M. & Königslöw, K. (2009). `Let’s Talk about Europe’: Why

Europeanization Shows a Different Face in Different Newspapers. European Journal

of Communication. 24(1), p. 27–48.

27. Byram, M. & Dervin, F. (2008) (Eds.). Students, Staff and Academic Mobility in

Higher Education. Cambridge: Cambridge Schoolars Publishing.

28. Cammaerts, B., Bruter, M., Banaji, S., Harrison, S. & Anstead, N. (2016). Youth

Participation in Democratic Life. Stories of Hope and Disillusion, UK: Palgrave

Macmillan.

29. Campbell, D. (2006). Why We Vote: How Schools and Communities Shape our Civic

Life, Princeton: Princeton University Press.

30. Campbell, D. (2007). Sticking Together Classroom Diversity and Civic Education.

American Politics Research, Vol. 35, Number 1, p. 57-78

1

31. Campbell, D. E. (2008). Voice in the Classroom: How an Open Classroom Climate

Fosters Political Engagement Among Adolescents, Political Behavior, Vol. 30 (4), p.

437–54.

32. Carlson, S. (2013). Becoming a mobile student: a processual perspective on German

degree student mobility. Population, Space and Place, 19, p. 168–180.

33. Carpenter, S. (2010). A study of content diversity in online citizen journalism and

online newspaper articles. New Media & Society 12(7), p.1064–1084.

34. Castano, E. (2004). European identity: a social-psychological perspective, în R.

Herrmann, T. Risse și M. Brewer (eds), Transnational identities. Becoming European

in the EU. Lanham: Rowman & Littlefield Publishers.

35. Checkel, J. T. & Katzenstein, P. J. (2009). European Identity. Cambridge: Cambridge

University Press.

36. Comunicare a Comisiei, COM 2009 (200) final. O strategie a UE pentru tineret –

investiție și mobilizare, O metodă deschisă de coordonare reînnoită pentru abordarea

provocărilor și oportunităților tineretului, Bruxelles: Comisia Comunităților Europene

37. Consiliul Uniunii Europene (2009). Rezoluția Consiliului (2009/C 311/01) privind un

cadru reînnoit pentru cooperarea europeană în domeniul tineretului (2010-2018),

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

38. Consiliul Uniunii Europene (2012/C 326/01): Versiune consolidată a Tratatului

privind Uniunea Europeană și a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

Jurnalul oficial al Uniunii Europene, C 326, anul 55.

39. Corbu, N., Ștefăniță, O., Oprea, D., & Udrea, G. (2015). The European Union – From

Agenda Setting and Media Frames to Citizens’ Conversations. Revista română de

comunicare și relații publice, vol. 17, nr. 1 (34), p. 41-57.

40. Copsey, N. (2015): Rethinking the European Union. London: Palgrave Macmillan.

41. Copsey, N. (2015): Rethinking the European Union. London: Palgrave Macmillan.

42. Cruz, J. & Poultney, J. (2009). Europe 2014: Young voices in Europe – whose

generation are we? Disponibil la: http://www.euractiv.com/section/social-europe-

jobs/opinion/europe-2014-young-voices-in-europe-whose-generation-are-we/

43. Cynthia Carter (2013). Children and the news: rethinking citizenship in the twenty-

first century. În Dafna Lemish (ed.). The Routledge International Handbook of

Children, Adolescents and Media, Oxon and New York: Routledge, p. 255-263.

44. Dahl, R. (1971). Polyarchy: Participation and Opposition. New Haven CT: Yale

University Press.

45. Dahlgren, P. (2013). The Political Web: Media, Participation and Alternative

Democracy, Palgrave Macmillan: Basingstoke, 2013.

1

46. Dalton, R.J. (2008). Citizenship Norms and the Expansion of Political Participation.

Political Studies, vol 56, p. 76-98.

47. Dalton, R. J. (2009). The Good Citizen: How a Younger Generation is Reshaping

American Politics. Washington, DC: CQ Press. Revised edition.

48. Dalton, R. J. (2013). Citizen Politics: Public Opinion and Political Parties in

Advanced Industrial Democracies (6th edition). Washington, DC: CQ Press.

49. Datler G., Wallace C. & Spannring R. (2005). What leads young people to identify

with Europe? An exploration of ‘exposure’ to Europe and resources for identification

among young Europeans. Reihe Soziologie, 69.

50. Davis, A. (2010). New media and fat democracy: the paradox of online participation.

New Media & Society, 12(5), p. 745-761.

51. Davies, R. (1999). The Web of Politics: The internet’s impact on the American

political system. New York: Oxford University Press.

52. Davies, C., Coleman, J. & Livingstone, S. (eds) (2014). Digital Technologies in the

Lives of Young People. London: Routledge.

53. Delhey, J., Deutschmann, E. & Cirlanaru, K. (2015). Between ‘class project’ and

individualization: the stratification of Europeans’ transnational activities. International

Sociology, 30, p. 269–293.

54. Delli Carpini, M.X. (2004): Mediating democratic engagement: The impact of

communications on citizens’ involvement in political life. În: Kaid, L.L. (ed.)

Handbook of Political Communication Research. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum, p.

395–434.

55. Denters, B., Gabriel, O. & Torcal, M. (2007). Norms of Good Citizenship. În J. van

Deth, Ramón Montero J. & Westholm, A. (eds), Citizenship and Involvement in

Europe. London: Roudletge, p. 88-108.

56. Du Bois-Reymond, M., (1998). European Identity in the Young and Dutch Students’

Images of Germany and the Germans, Journal of Comparative Education, vol. 34, nr.

1, p. 27-40.

57. Du Bois-Reymond, M. (2002). Lernfeld Europa. Chancen für Schülern und Lehrer im

21. Jahrhundert. În U. Bracht & D. Keiner (Eds.), Jahrbuch für Pädagogik 2001.

Munich, Germany: Waxmann.

58. Education, Audiovisual and Culture Executive Agency, (2012). Citizenship Education

in Europe, EACEA P9 Eurydice and Policy Support.

59. Education, Audiovisual and Culture Executive Agency (EACEA) (2013). Political

participation and EU Citizenship: Perceptions and Behaviours of Young People.

European Commission.

1

60. Engel, L. C. & Ortloff, D. H. (2009). From the local to the supranational: curriculum

reform and the production of the ideal citizen in two federal systems, Germany and

Spain. Journal of Curriculum Studies, Vol. 41(2), p. 179–198.

61. European Commission (2001). Communication from the Commission, COM(2001)

428 final. European governance - A white paper. 2001/C 287/01. Disponibil la:

http://eur-

lex.europa.eu/legalcontent/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:52001DC0428&qid=1433313

042154&from=EN

62. European Commission (2005). Action Plan to Improve Communicating Europe by the

Commission, SEC (2005) 985, 20 July 2005. Disponibil la:

http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/2/2005/EN/2-2005-985-EN-F-0.Pdf

63. European Commission (2006). White Paper on a European Communication Policy,

COM (2006) 35 final, Bruxelles, 1 February 2006. Disponibil la:

http://europa.eu/documents/comm/white_papers/pdf/com2006_35_en.pdf

64. European Union (2012). EU Youth Report 2012. Luxembourg. Publications Office of

the European Union.

65. European Union (2016). EU Youth Report 2015. Luxembourg. Publications Office of

the European Union.

66. Eurydice/EACEA and Eurostat, 2012. Key Data on Education in Europe 2012.

Brussels: Eurydice.

67. EU Youth Report (2012). Luxembourg. Publications Office of the European Union.

68. Eveland, W.P. (2005). Information processing strategies in mass communication

research. În: Dunwoody S., Becker L.B., McLeod D.M. & Kosicki, G.M. (eds). The

Evolution of Key Mass Communication Concepts. Cresskill, NJ: Hampton Press, p.

217–250.

69. Favel, A. (2009). Immigration, Migration, and Free Movement in the Making of

Europe. In J. Checkel and P. Katzenstein (eds.), European identity. Cambridge:

Cambridge University Press, p. 167-189. 13.

70. Ferencová, M. (2006). Reframing Identities: Some Theoretical Remarks on ‘European

Identity’ Building. International Issues & Slovak Foreign Policy Affairs. 1, p. 4-17.

71. Fesnic, F. (2015). Can Civic Education Make a Difference for Democracy? Hungary

and Poland Compared. Political Studies, disponibil la

https://www.researchgate.net/publication/280874719

72. Fico F, Lacy S, Wildman S.S., Baldwin, T., Bergan, D. & Zube, P. (2013). Citizen

journalism sites as information substitutes and complements for United States

newspaper coverage of local governments. Digital Journalism, 1(1), p.152–168.

73. Finkel, S. E. (2003). Can Democracy Be Taught?, Journal of Democracy, Vol. 14 (4),

p. 137-51.

1

74. Flanagan, C. (2009). Young People’s Civic Engagement and Political Development. În

A. Furlong (ed.), Handbook of Youth and Young Adulthood. Abingdon: Routledge,

p. 293–300.

75. Flanagan, C. A. & Stout, M. (2010). Developmental Patterns of Social Trust Between

Early and Late Adolescence: Age and School Climate Effects, Journal of Research on

Adolescence, Vol. 20 (3), p. 748–73.

76. Fligstein, N. (2009). Who are the Europeans and how does this matter for politics? In

J. Checkel and P. Katzenstein (eds.), European Identity, p. 132-166, Cambridge

University Press.

77. Franklin, M. (2004). Voter Turnout and the Dynamics of Electoral Competition since

1945. Cambridge: Cambridge University Press.

78. Flash Eurobarometer of the European Parliament (EP EB395) (2014). European Youth

in 2014. European Parliament, disponibil la

http://www.europarl.europa.eu/pdf/eurobarometre/2014/youth/eb_395_synthesis_yout

h_en.pdf

79. Fligstein, N. (2008). Euroclash. The EU, European Identity, and the Future of Europe.

Oxford: Oxford University Press.

80. Fligstein, N. (2009). Who are the Europeans and how does this matter for politics? In

J. Checkel and P. Katzenstein (eds.), European Identity, p. 132-166, Cambridge

University Press.

81. Franklin, M. (2004). Voter Turnout and the Dynamics of Electoral Competition since

1945. Cambridge: Cambridge University Press.

82. Frieden, J. (2016). How did the EU become so unpopuar? Debating Europe,

13.04.2016. Disponibil la http://www.debatingeurope.eu/2016/04/13/how-has-eu-

become-so-unpopular/#.V1bV8I9OI2z

83. Furlong, A. & Cartmel, G. (2011). Social Change and Political Engagement Among

Young People Generation and the 2009/2010 British Election Survey. Parliamentary

Affairs, 65, p.13-28.

84. Gabel, M. J. (1998). Interests and Integration: Market Liberalization, Public Opinion,

and European Union. Michigan: University of Michigan Press.

85. Gainous, J. & Martens, A.M., (2012). The Effectiveness of Civic Education: Are

“Good” Teachers Actually Good for “All” Students?. American Politics Research,

Vol. 40(2), p. 232–266.

86. Gaiser, W., De Rijke, J. & Spannring, N. (2010). Youth and Political Participation.

Empirical Results for Germany within a European Context. Young, (18) 1, p. 427-450.

87. Geissel, B. (2008): Reflections and findings on the critical citizen: Civic education –

What for? European Journal of Political Research, 47 (1), p. 34–63.

1

88. Gerhards, J. & Hans, S. (2013). Transnational human capital, education, and social

inequality. Analyses of international student exchange. Zeitschrift für Soziologie, 42,

p. 99–117.

89. Gibson, R., Lusoli , W., & Ward, S. (2005). Online participation in the UK: Testing a

“contextualized” model of Internet effects. Policy Studies Association, 7(4), p. 561-

583.

90. Giddens, A. (1991). Modernity and Self Identity: Self and Society in the Late Modern

Age. Cambridge: Polity.

91. Georgi, V.B (2008). Citizens in the Making: Youth and Citizenship Education in

Europe, Journal Compilation, Society for Research in Child Development, Vol. 2, no.

2, p. 107-113.

92. Gould, J. (Ed.). (2011). Guardian of democracy: The civic mission of schools.

Washington, DC, USA: National Conference on Citizenship. Disponibil la:

http://www.ncoc.net/guardianofdemocracy.

93. Guest, R. (2016). Generation Uphill. The Economist, 23-29 ian, 2016. Disponibil la:

http://www.economist.com/news/special-report/21688591-millennials-are-brainiest-

best-educated-generation-ever-yet-their-elders-often

94. Guibernau, M. (2011). Prospects for a European Identity. International Journal of

Politics, Culture and Society 24, p. 31-43.

95. Habermas, J. (2012). The Crisis of the European Union. A Response. Malden: Polity

Press.

96. Hadler, M., Tsutsui, K. & Chin, L. G. (2012): Conflicting and Reinforcing Identities in

Expanding Europe: Individual- and Country-Level Factors Shaping National and

European Identities, 1995–2003. Sociological Forum, Vol. 27, No. 2.

97. Hakhverdian, A., Van Elsas, E., Van der Brug, W. & Kuhn, T. (2013). Euroscepticism

and Education: A Longitudinal Study of Twelve EU Member States, 1973–2010,

European Union Politics, 14, p. 522–541.

98. Hall, S. (1996). The Question of Cultural Identity. În Stuart H., Held, D., Hubert, D.,

Thompson K. (eds.) Modernity: An Introduction to Modern Societies, Cambridge:

Blackwell.

99. Hart, D., Donnelly, T., Youniss, J., & Atkins, R. (2007). High school community

service as a predictor of adult voting and volunteering. American Education Research

Journal, Vol. 44(1), p. 197–219.

100. Held, D. (2006). Democracy, the Nation-State and the Global System. In Models of

Democracy. Third Edition. Cambridge: Polity Press.

101. Hepp, A. (2013). The communicative figurations of mediatized worlds: Mediatization

research in times of the ‘mediation of everything’. European Journal of

Communication, 28 (6), p. 615–629.

1

102. Harris, A., Wyn, J. & Younes, S. (2010). Beyond apathetic or activist youth. Young,

18(1), p. 9-32.

103. Hermes, J. (2006). Citizenship in the Age of the Internet. European Journal of

Communication, Vol 21(3), p. 295–309.

104. Hjarvard, S. (2008). The mediatization of religion: A theory of the media as agents of

religious change. În Northern lights 2008. Yearbook of film & media studies, vol. 6

(1), p. 9–26.

105. Hoikkala, T. (2009). The diversity of youth citizenships in the European Union.

Young, 17(1), p. 5-24.

106. Holt, K., Shehata, A., Strömbäck, J. & Ljungberg, E. (2013). Age and the effects of

news media attention and social media use on political interest and participation: Do

social media function as leveller?. European Journal of Communication, 28(1), p. 19–

34.

107. Hooghe M. & Wilkenfeld, B. (2008). The stability of political attitudes and behaviors

across adolescence and early adulthood: A comparison of survey data on adolescents

and young adults in eight countries, Journal of Youth and Adolescence, Vol 37 (2), p.

155-67.

108. Hoskins, B., Germen Janmaat, J & Villalba, E. (2012). Learning citizenship through

social participation outside and inside school: an international, multilevel study of

young people’s learning of citizenship. British Educational Research Journal, Vol. 38,

No. 3, p. 419–446.

109. Hutter, S. & Grande, E., (2014): Politicizing Europe in the national electoral arena: A

comparative analysis of five West European countries, 1970–2010. Journal of

Common Market Studies, 52(5); p. 1003-1018.

110. Huyst, P. (2008). “We have made Europe, now we have to make Europeans“:

Researching European Identity among Flemish Youths, Journal of Contemporary

European Research, Vol. 4, No. 4, p. 286-302

111. Huyst, P. (2009): The Europeans of tomorrow: researching European identity among

young Europeans, Centre for EU Studies, Ghent University, disponibil la

http://aei.pitt.edu/33069/ .

112. Igarashi, H. & Saito, H. (2014). Cosmopolitanism as cultural capital: exploring the

intersection of globalization, education and stratification. Cultural Sociology, 8, p.

222–239.

113. Inglehart, R. (1970): Cognitive mobilization and European identity. Comparative

Politics 3(1), p. 45–70.

114. Inglehart, R. & Welzel, C, (2005). Modernization, Cultural Change and Democracy:

The Human Development Sequence, Cambridge: Cambridge University Press.

1

115. Jackson, A. & Davis, G. (2000). Turning points 2000: Educating adolescents in the

21st century. A report of the Carnegie Corporation of New York. New York: Teachers

College Press.

116. Jackson, N. (2003). Vote Winner or a Nuisance: Email and British MPs Relationships

with their Constituents, Lucrare prezentată la Political Studies Association, Leicester,

17 April.

117. Jamieson, L., et al (2005). Orientations of Young Men and Women to Citizenship and

European Identity. Website of the University of Edinburg, Sociology Department,

disponibil la http://www.sociology.ed.ac.uk/youth/.

118. Jenkins, R.(2000/1996). Identitatea Socială (Social Identity). trad. Alex Butucelea.

Bucharest: Univers.

119. Kamphausen, G. (2006). European Integration and European Identity: Towards a

Politics of Difference?. International Issues & Slovak Foreign Policy Affairs. 1, p. 24-

31.

120. Katz, E. & Scannell, p. (Eds.) (2009). The End of Television?: Its Impact on the World

(So Far), The Annals of the American Academy of Political and Social Science, Vol.

625, SAGE Publications.

121. Karantzeni, D. & Gouscos, D. G (2013). eParticipation in the EU: Re-focusing on

social media and young citizens for reinforcing European identity, Transforming

Government: People, Process and Policy, Vol. 7 Iss: 4, p.477 – 500

122. Keating, A., & Janmaat, J. G. (2015). Education through citizenship at school: Do

school activities have a lasting impact on youth political engagement? Parliamentary

Affairs, gsv017.Disponibil la

http://pa.oxfordjournals.org/content/early/2015/05/24/pa.gsv017.full

123. Kerr, D., Sturman, L., Schulz, W. & Burge, B. (2010). ICCS 2009 European Report,

Civic knowledge, attitudes, and engagement among lower secondary students in 24

European countries. International Association for the Evaluation of Educational

Achievement (IEA), Netherlands.

124. Kerr, D., Sturman, L. & Friedman, T. (2011). Priorities for Civic and Citizenship

Education in Europe. Lucrare prezentată la Annual Meetings of the American

Educational Research Association (AERA) in New Orleans, 8-12 April 2011.

Disponibilă la http://research.acer.edu.au/civics/15

125. Kimberlee, R. (2002). Why Don’t British Young People Vote at General Elections?,

Journal of Youth Studies 5(1), p. 85–98.

126. King, J. (2006). Democracy in the information age. Australian Journal of Public

Administration, 26 (2), p. 16-32.

127. Kleinsteuber, H. J. (2001). Habermas and the Public Sphere: from a German to a

European Perspective. The Public, Vol. 8, p. 95-108.

1

128. Koopmans, R. & Erbe, J. (2003): Towards a european public sphere? Vertical and

horizontal dimensions of europeanised political communication.

Veröffentlichungsreihe der Arbeitsgruppe Politische Öffentlichkeit und Mobilisierung

des Wissenschaftszentrums Berlin für Sozialforschung, No. SP IV 2003-403.

129. Koopmans, R. (2007). Who Inhabits the European Public Sphere? Winners and

Losers, Supporters and Opponents in Europeanized Political Debates, European

Journal of Political Research, 46, p. 183-210.

130. Kuhn, T. (2015): Experiencing European Integration: Transnational Lives and

European

131. Kuhn, T. (2016): The Social Stratification of European Schoolchildren’s Transnational

Experiences: A Cross-Country Analysis of the International Civics and Citizenship

Study. European Sociological Review, Vol. 32, No. 2, p. 266–279.

132. Kuhn, T., van Elsas, E., Hakhverdian, A. & van der Brug, W. (2016): An ever wider

gap in an ever closer union: Rising inequalities and euroscepticism in 12 West

European democracies, 1975–2009. Socio-Economic Review, Vol. 14, No. 1, 27–45

133. Kunelius, R. & Sparks, C. (2001). Problems with a European Public Sphere. The

Public, Vol. 8, p. 5-20. Identity, Oxford, UK: Oxford University Press.

134. Lauristin, M. (2007). The European Public Sphere and the Social Imaginary of the

‘New Europe’. European Journal of Communication. 22(4), p. 397–412.

135. Lievrouw, L. & Livingstone, S. (2009). Introduction. În L. Lievrouw & S. Livingstone

(Eds.), New Media. Sage Benchmarks in Communication (xxi-xl). London: Sage. p. 1-

18.

136. Livingstone, S. (2007). The Challenge of Engaging Youth Online. Contrasting

Producers’ and Teenagers’ Interpretations of Websites, European Journal of

Communication, vol. 22(2), p. 165-184.

137. Livingstone, S. (2009). On the Mediation of Everything: ICA Presidential Address

2008. Journal of Communication, 59 (1), p. 1–18.

138. Livingstone, S. (2013). Children’s internet culture: power, change and vulnerability in

twenty-first century childhood. În Dafna Lemish (ed.). The Routledge International

Handbook of Children, Adolescents and Media, Oxon and New York: Routledge, p.

111-120.

139. Livingstone, S. & Bober, M. (2005). UK Children Go Online: final report of key

project findings. London: LSE Research Online. Disponibil la

http://eprints.lse.ac.uk/399/

140. Livingstone, S., Haddon, L., Görzig, A. and Olafsson, K. (2011). Risk and Safety on

the Internet: The perspective of European children. Full Findings. LSE. London: EU

Kids Online.

141. Lundby, K. (2009). Introduction: ‘Mediatization’ as a key. În: Knut Lundby (ed.)

Mediatization: Concept, Changes, Consequences. New York: Peter Lang, p. 1–18.

1

142. Lunt, P. & Livingstone, S. (2012). Media Regulation: Governance and the interests of

citizens and consumers. London: Sage.

143. Lupia, A. & Philpot, T.S. (2005). Views from inside the net: How websites affect

young adults’ political interest. Journal of Politics 67(4), p. 1122–1142.

144. Maier, M. & Risse, T. (2003). Europeanization, Collective Identities and Public

Discourses. Disponibil la

http://cordis.europa.eu/documents/documentlibrary/82608121EN6.pdf

145. Manea, M. (Ed.) (2013). SMART Diaspora, Liga Studentiilor Romani din Strainatate,

Bucuresti (SMART Diaspora, The League of Romanian Students Abroad, Bucharest).

146. Mannheim, K. (1952). The problem of generations. În Mannheim, K. Essays on the

Sociology of Knowledge, London: Routledge & Kegan Paul.

147. Mau, S. & Verwiebe, R. (2010). European Societies: Mapping Structure and Change.

Bristol: Policy Press.

148. McCombs, M. (2005). Research review. A Look at Agenda-setting: past, present and

future. Journalism Studies, 6 (4), p. 543 – 557.

149. McCombs, M., Llamas, J.P., Lopez-Escobar, E. & Rey, F. (1997). Candidate images

in Spanish elections: Second-level Agenda-setting Effects. Journalism and Mass

Communication Quarterly, 74 (4), p. 703-717.

150. Meyer, J.-H. (2010). The European Public Sphere. Media and Transnational

Communication in European integration 1969-1991, Stuttgart: Franz SteinerVerlag.

151. Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (2009). Programe școlare. Cultură civică.

Clasele a VII-a – a VIII-a. Anexa nr.3 la ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi

inovării nr. 5097/09.09.2009. Disponibil la

http://programe.ise.ro/Portals/1/Curriculum/progr_gim/OS/Cultura%20civica_clasele

%20a%20VII-a%20-%20a%20VIII-a.pdf

152. Ministerul Educației Naționale (2014). Programa școlară pentru disciplina „Educație

civică”, clasele a III-a – a IV-a. Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educației naționale

nr. 5003 / 02.12.2014. Disponibil la

http://www.edu.ro/index.php?module=uploads&func=download&fileId=20307

153. Ministerul Educației și Cercetării, Consiliul Național pentru Curriculum, (2006).

Programă școlară pentru disciplina opțională „Educație Europeană”. Disponibil la

http://www.edu.ro/index.php/articles/6699

154. Ministerul Educației și Cercetării și Cercetării Științifice (2016). Planul-cadru pentru

gimnaziu. Disponibil la http://www.edu.ro/index.php/pressrel/24187

155. Mitchell, K. (2012). Student mobility and European Identity: Erasmus Study as a civic

experience? Journal of Contemporary European Research. 8 (4), p. 490-518.

1

156. Montgomery, K., Gottlieb-Robles, B. & Larson, G.O. (2004): Youth as E-Citizens:

Engaging the Digital Generation. Washington, DC: Center for Social Media, School

of Communication, American University; Disponibil la:

http://civicyouth.org/PopUps/YouthasECitizens.pdf

157. Mummendey, A. & Waldzus, S. (2004). Inclusion in a super-ordinate category, in-

group prototypicality, and attitudes towards out-groups. Journal of Experimental

Social Psychology, 40, p. 466–477.

158. Nie, N. H, Hillygus D. S, & Erbring L. (2002). Internet use, interpersonal relations,

and sociability. In B. Wellman and C. Haythorn-thwaite (Eds.), The Internet in

everyday life, p. 215-243. Malden, MA: Blackwell.

159. Norris, P. (2001). Digital Divide: Civic engagement, information poverty, and the

internet worldwide. Cambridge: Cambridge University Press.

160. Norris, P. (2002). Democratic Phoenix: Reinventing Political Activism. New York:

Cambridge University Press.

161. Norris, P. (2004). Young People & Political Activism: From the Politics of Loyalties

to the Politics of Choice?. Lucrare prezentată la conferința Civic engagement in the

21st Century: Toward a Scholarly and Practical Agenda, University of Southern

California, Oct 1-2, 2004.

162. O’Toole, T. (2004). Explaining Young People’s Non-participation: Towards a Fuller

Understanding of the Political. Lucrare prezentată la European Consortium for

Political Research Joint Sessions of Workshops, Universitatea din Uppsala.

163. Osler, A. & Starkey, H. (2003): Learning for Cosmopolitan Citizenship: theoretical

debates and young people’s experiences. Educational Review, Vol. 55, No. 3.

164. Pagden, A.(ed.) (2002). The Idea of Europe: From Antiquity to the European Union.

Cambridge: Cambridge University Press.

165. Pancer, S. M. (2015). The psychology of citizenship and civic engagement. New York,

NY, USA: Oxford University Press.

166. Palfrey, J. & Gasser, U. (2008). Born Digital: Understanding the First Generation of

Digital Natives. New York: Basic Books.

167. Papes, A. & Stoycheva, K. (2013). Media and Young Citizens’ Engagement in the

EU – Final Report. European Association for Viewers Interests (EAVI). Brussels.

168. Papaioannou, T. (2013). Media and civic engagement: the role of Web 2.0

technologies in fostering youth participation. În Dafna Lemish (ed.). The Routledge

International Handbook of Children, Adolescents and Media, Oxon and New York:

Routledge, p. 351-359.

169. Pasek, J., Feldman, L., Romer, D., & Jamieson, K. H. (2008). Schools as incubators of

democratic participation: Building long-term political efficacy with civic education.

Applied Developmental Science, Vol. 12(1), p. 26-37.

1

170. Pattie, C., Seyd, P. & Whiteley, P. (2004). Citizenship in Britain: Values,

Participation and Democracy. Cambridge: Cambridge University Press.

171. Păunescu, M. & Precupețu, M. (2007). Erasmus Students’ Mobility. Insights from

Bulgarian, Polish and Romanian experiences. București: Ericom.

172. Philippou, S., Keating, A. & Ortloff, D. (2009). Conclusion: Citizenship education

curricula: comparing the multiple meanings of supra-national citizenship in Europe

and beyond, Journal of Curriculum Studies, Vol. 41, no. 2, p. 291-299.

173. Polyakova, A., & Fligstein, N. (2013). Is European Integration Causing Europe to

Become More Nationalist? : Evidence from the Recent Financial Crisis. Lucrare

prezentată la întâlnireile anuale ale American Sociological Association, New York

City, August 9-12, 2013.

174. Putnam, R. D. (1993). Making democracy work. Princeton, NJ: Princeton University

Press.

175. Putnam, R. D. (2001). Bowling alone: The collapse and revival of American

community. New York: Simon and Schuster.

176. Polyakova, A., & Fligstein, N. (2013). Is European Integration Causing Europe to

Become More Nationalist? : Evidence from the Recent Financial Crisis. Lucrare

prezentată la întâlnireile anuale ale American Sociological Association, New York

City, August 9-12, 2013.

177. Quintelier, E. & Vissers, S., (2008). The Effects of Internet Use on Political

Participation. An Analysis of Survey Results for 16-Year-Olds in Belgium. Social

Science Computer Review. 26 (4), p. 411–427.

178. Quintelier, E., Verhaegen, S. & Hooghe, M. (2014). The intergenerational

transmission of European identity: the role of gender and discussion within families.

JCMS: Journal of Common Market Studies, 52, p. 1103–1119.

179. Radaelli, C. M. (2004). Europeanisation: Solution or problem?, European Integration

Online Papers (EIoP). 8(16). Disponibil la http://www.eiop.or.at/eiop/pdf/2004-

016.pdf.

180. Rauh, C. (2016): A Responsive Technocracy? EU politicisation and the consumer

policies of the European Commission, ECPR Press, United Kingdom.

181. Recchi, E. (2014): Pathways to European identity formation: a tale of two models.

Innovation: The European Journal of Social Science Research, Vol. 27, No. 2.

182. Rezoluția Consiliului (2009/C 311/01) privind un cadru reînnoit pentru cooperarea

europeană în domeniul tineretului (2010-2018), Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

183. Rezoluția Consiliului (2015). Rezoluția Consiliului și a reprezentanților guvernelor

statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului, privind un plan de lucru al Uniunii

Europene pentru tineret pentru perioada 2016-2018, (2015/C 417/01).

1

184. Rezoluţia Parlamentului European (2015). Rezoluţia Parlamentului European din 25

noiembrie 2015 referitoare la prevenirea radicalizării și recrutării de cetățeni europeni

de către organizații teroriste (2015/2063(INI)).

185. Rico, G. & Jennings, M.K. (2012). The Intergenerational Transmission of Contending

Place Identities. Political Psychology, Vol. 33, No. 5, p. 723–42.

186. Risse, T. (2002). How Do We Know a European Public Sphere When We See One?

Theoretical Clarifications and Empirical Indicators. The IDNET Workshop

“Europeanization and the Public Sphere”, European University Institute, Florence,

February 20-21.

187. Risse, T. (2004). European Institutions and Identity Change: What Have We Learned?,

In R. Herrmann, T. Risse and M. Brewer (eds), Transnational identities. Becoming

European in the EU. Lanham: Rowman & Littlefield Publishers.

188. Risse, T. 2010: A Community of Europeans? Transnational Identities and Public

Spheres, Ithaca, New York: Cornwell University Press, 287 p.

189. Ross, A. (1999). What Concepts of Identities Lie Behind “European Citizenship”?

Why are Those in European Higher Education Institutions Concerned with Children’s

Changing Ideas of Citizenship?. In Ross, A. (ed.) Young Citizens in Europe. London:

Cice.

190. Ross, A. (2008). A European education – citizenship, identities and young people.

Trentham Books Limites: USA.

191. Ross, A. (2015). Understanding the Constructions of Identities by Young New

Europeans: Kaleidoscopic Selves, Londra și New York: Routledge.

192. Ruiz Jimenez, A.M., Gorniak, J.J., Kosic, A., Kiss, P., & Kandulla, M. (2004).

European and National Identities in EU’s Old and New Member States: Ethnic, Civic,

Instrumental and Symbolic Components. European Integration online Papers (EIoP).

8 (11).

193. Scheerens, J. (Ed.) (2009). Informal learning of active citizenship at school. An

international comparative study in seven European countries. Dordrecht, The

Netherlands: Springer-Verlag.

194. Scheufele, D.A. & Nisbet, M.C. (2002). Being a citizen online. The Harvard

International Journal of Press/Politics 7(3), p. 55–75.

195. Schifirneț, C., Boțan, M., Cârlan, A., Corbu, N., Frunzaru, V., Stavre, I., Suciu, A.

(2011). Europenizarea societății românești și mass-media. Comunicare.ro

196. Schlesinger, P. (2007). A Cosmopolitan Temptation. European Journal of

Communication, 22 (4), p. 413–426.

197. Schlesinger, P. & Foret, F. (2007). Political Roof and Sacred Canopy? Religion and

the EU Constitution. In J. K. Fossum, P. K. Schlesinger & O. Geir (eds.), ARENA

Report No 2, p. 113-139.

1

198. Schuck, A. R. T., & de Vreese, C. H. (2006). Between risk and opportunity: News

framing and its effects on public support for EU enlargement. European Journal of

Communication, 21(1), p. 5-32.

199. Schulz, W., Ainley, J., Fraillon, J. (2013). Student participation at school and future

civic engagement: Results from ICCS 2009, Lucrare prezentată la IEA Research

Conference, Singapore. Disponibilă la https://iccs.acer.edu.au/files/IRCpaper-Civic-

Participation-At-School(31May13).pdf

200. Schulz, W., Ainley, J., Fraillon, J., Losito B. & Agrusti, G. (2016). IEA International

Civic and Citizenship Education Study 2016 Assessment Framework, Amsterdam:

International Association for the Evaluation of Educational Achievement (IEA)

201. Shin, C. I. & Jackson, R. L. (2003). A Review of Identity Research in Communication

Theory. Reconceptualizing Cultural Identity. In Starosta, W. J. And Chen G.-M.

(eds.). Ferment in the Intercultural Field. Axiology/Value/Praxis. International and

Intercultural Communication Annual. XXVI. Thousand Oaks: Sage, p. 211-242.

202. Shore, C. (1993). Inventing the ‘People’s Europe’: Critical Approaches to European

Community ‘Cultural Policy’. Man. New Series. 28 (4), p. 779-800.

203. Shore, C. (2000). Building Europe: The Cultural Politics of European Integration,

London: Routledge.

204. Sigalas, E. (2010). The Role of Personal Benefits in Public Support for the EU:

Learning from the Erasmus Students. West European Politics, 33(6), p. 1341-1361.

205. Silverstone, R. (2005). The sociology of mediation and communication. În C. J.

Calhoun, C. Rojek, & B. S. Turner (Eds.): The SAGE handbook of sociology, p. 188–

207. London: Sage.

206. Simeunovic, N (2009). The Role of Media in European Identity Formation:

Understanding the Complexity of Today’s European Media Landscape. CEU Political

Science Journal, 4 (4), p. 501-519.

207. Slavtcheva-Petkova, V. & Mihelj, S. (2012): Europe – a default or a dream? European

identity formation among Bulgarian and English children. Ethnicities, 13(5), p. 565–

583.

208. Sloam, J. (2012). Youth, Citizenship and Politics. Parliamentary Affairs, 65:1 (special

issue), p. 4–12.

209. Sloam, J. (2013). 'Voice and Equality': Young People's Politics in the European Union.

West European Politics, 36(4), p. 836-858.

210. Smith, A. D. (1992). National Identity and the Idea of European Unity. International

Affairs (Royal Institute of International Affairs 1944-). 68 (1), p. 55-76.

211. Smith, A. D. (1993). A Europe of Nations. Or the Nation of Europe?. Journal of Peace

Research. 30 (2), p. 129-135.

1

212. Spannring, R., Ogris, G. & Gaiser, W. (2008). Youth and Political Participation in

Europe. Results of the Comparative Study of EUYOUPART, Opladen: Barbara

Budrich.

213. Speer, M. (2015). Get them Traveling! The European, 24.06.2015. Disponibil la

http://www.theeuropean-magazine.com/martin-speer--5/10308-how-traveling-fosters-

european-integration

214. Standard Eurobarometer 82 (2014). Public Opinion in the European Union. European

Commission. Disponibil la:

http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/PublicOpinion/index.cfm/Survey/getSurveyDe

tail/instruments/STANDARD/surveyKy/2041

215. Standard Eurobarometer 83 (2015). European Citizenship. European Commission.

Disponibil la http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/eb/eb83/eb83_en.htm.

216. Standard Eurobarometer 84 (2015). Public Opinion in the European Union. European

Commission. Disponibil la:

http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/PublicOpinion/index.cfm/Survey/getSurveyDe

tail/instruments/STANDARD/surveyKy/2098

217. Strategia Națională în domeniul politicii de tineret 2015-2020. Disponibilă la:

http://mts.ro/wp-content/uploads/2015/01/Strategia-tineret-2015-2020.pdf

218. Tkatch, D. (2014). Overqualified and Underpaid. The European, 19.03.2014.

Disponibil la http://www.theeuropean-magazine.com/daniel-tkatch--4/8242-youth-

unemployment-and-europes-brain-drain

219. Tajfel, H. (1981) Human Groups and Social Categories: Studies in Social Psychology

Cambridge: Cambridge University Press.

220. Tholl, M. (2014). Home is where the hardship is. The European. Disponibil la:

http://www.theeuropean-magazine.com/max-tholl--2/8433-europes-lost-generation

221. Tobin, K. (2010). Civic education in emerging democracies: Lessons from post-

Communist Poland and Romania, Journal of Research in International Education ,

Vol. 9(3), p. 273–288.

222. Torney-Purta, J. (2004). Adolescents’ Political Socialization in Changing Contexts:

An International Study in the Spirit of Nevitt Sanford, Political Psychology, Vol 25

(3), p. 465–78.

223. Torney-Purta, J. & Wilkenfeld, B.S. (2009). Paths to 21st Century Competencies

Through Civic Education Classrooms: An Analysis of Survey Results from Ninth-

Graders. (A Technical Assistance Bulletin). Chicago, IL: American Bar Association

Division for Public Education.

224. Trandafoiu, R. (2006). The Whole Greater than the Sum of Its Parts: An Investigation

into the Existence of European Identity, Its Unity and Its Divisions. Westminster

Papers in Communication and Culture. 3 (3), p. 91-108.

1

225. Trenz, HJ. (2005). Review Essay: The European Public Sphere: Contradictory

Findings in a Diverse Research Field. European Political Science, 00, 1-14.

226. Trenz, HJ. (2008). In Search of a European Public Sphere. Between Normative

Overstretch and Empirical Disenchantment. RECON Online Working Paper No. 07,

p. 1-16.

227. Tsafos, N. (2006). Growing up a European?, Sais Review, XXVI (2), p.181.

228. Turner, J., Hogg, M., Oakes, P., Reicher, S., & Wetherell, M. (1987). Rediscovering

the social group: A self-categorization theory. Oxford, UK: Blackwell.

229. Udrea, G. (2011). European Identity and Otherness. Theoretical Perspectives. In I.

Horga and A. Popoviciu (coord.), European Union between the constraint of the

borders and global competition. Oradea: Editura Universităţii din Oradea, p. 117-130.

230. Udrea, G. (2012). European Identity and Erasmus mobility: Insights from Romanian

Students’ Experiences. Romanian Journal of Communication and Public Relations.

14(5), p. 21-32.

231. Udrea, G. & Corbu, N. (2010). “The Building of a European Identity and its

Challenges”. Romanian Journal of Communication and Public Relations, 12(3), p. 63-

83.

232. Udrea, G., & Corbu, N. (2011). Cultural Adaptive Patterns in European Contexts. In

A. Lesenciuc (Ed.). Redefining Community in Intercultural Context (p. 157-162).

Brașov: Henri Coandã Air Force Academy Publishing House.

233. Udrea, G,. Udrea, M. & Țugmeanu, A. E. (2013). National and European Identity: An

empirical research on how Romanian students experience identities during their long-

term studies abroad. Romanian Journal of Communication and Public Relations, Vol.

15, 1 (28), p. 17-35.

234. United Nations (2015). Transforming our world: the 2030 Agenda for Sustainable

Development. Resolution adopted by the General Assembly on 25 September 2015.

Disponibil la https://sustainabledevelopment.un.org/post2015/transformingourworld

235. Upson, R. (2006). Connecting with Citizens – Does the EU have the will to Tackle its

Information Deficit?. European Citizen Action Service, Brussels, p. 4-5.

236. Van de Steeg, M. (2004). Does a Public Sphere Exist in the European Union? An

Analysis of the Content of the Debate on the Haider-Case. EUI Working Paper SPS,

No. 5, p. 1-21

237. Van Deth, J.W. (2000). Interesting but irrelevant: Social capital and the saliency of

politics in Western Europe. European Journal of Political Research 37(2), p. 115–

147.

238. Van Mol, C. (2011). The Influence of European Student Mobility on European

Identity and Subsequent Migration Behavoiur. In F. Dervin (Ed.), Analysing the

Consequences of Acdemic Mobility and Migration. Cambridge: Cambridge Scholars

Publishing. p. 29-50.

1

239. Van Mol, C. (2013). Intra-European Student Mobility and European Identity: A

Successful Marriage?. Population, Space and Place, Vol 19, p. 209–222.

240. Varsori, A. & Petricioli, M. (2004). Europe, Its Borders and the Others. In Frank, R.

(ed.). Les identités européenes au XX siècle: diversités, convergences et solidarités.

Paris: Publications de la Sorbonne, p. 81-99.

241. Verba, S., Schlozman, K. & Brady, H. (1995). Voice and Equality: Civic Voluntarism

in American Politics, Cambridge, MA: Harvard University Press.

242. Verhaegen, S., Hooghe, M. & Quintelier, E. (2014). European Identity and Support for

European Integration: A Matter of Perceived Economic Benefits? Kyklos, Vol. 67,

No. 2, p. 295–314.

243. Vīķe‐Freiberga, V., Däubler‐Gmelin, H., Hammersley, B., Pessoa Maduro, L.M.

(2013). A free and pluralistic media to sustain European democracy. The Report of

the High Level Group on Media Freedom and Pluralism, p. 1-51. Disponibil la

http://ec.europa.eu/information_society/media_taskforce/doc/pluralism/hlg/hlg_final_

report.pdf

244. Vromen, A. (2008). Building virtual spaces: Young people, participation and the

Internet, Australian Journal of Political Science 43(1), 79-97.

245. Walker, N., 2001. The White Paper in Constitutional Context. In: C. Joerges, Y. Meny

and J.H.H.Weiler, eds. Symposium: Mountain or Molehill? A Critical Appraisal of the

Commission White Paper on Governance, Jean Monnet Working Paper No.6/01

Disponibil la: http://centers.law.nyu.edu/jeanmonnet/archive/papers/01/011001.html

246. Warwick, C., Rimmer, J., Blandford, A., Gow, J., Buchanan, G. (2009). Cognitive

economy and satisficing in information seeking: A longitudinal study of undergraduate

information behavior. Journal of the American Society for Information Science and

Technology, 60 (12), 2402–2415.

247. Watson, J. (2003). Media Communication: An Introduction to Theory and Process.

New York: Palgrave Macmillan.

248. Westlund, O. & Bjur, J. (2014). Media Life of the Young. Young 22(1), p. 21-41.

249. Wilson, I. (2011). What Should We Expect of ‘Erasmus Generations’?. Journal of

Common Market Studies, 49(5), p. 1113-1140.

250. Wintle, M. J. (2011). Ideals, Identity and War: the Idea of Europe, 1939–70. In M.

Wintle & M. Spiering (ed.). European Identity and the Second World War. Palgrave:

MacMillan, p. 1-18.

251. Yamamoto, M., Kushin, M. J. & Dalisay, F. (2014). Social media and mobiles as

political mobilization forces for young adults: Examining the moderating role of

online political expression in political participation. new media & society 2015, Vol.

17(6), p. 880–898.

1

* http://www.economist.com/news/leaders/21688856-worlds-young-are-oppressed-

minority-unleash-them-young-gifted-and-held-back

* http://www.debatingeurope.eu/2016/04/13/how-has-eu-become-so-

unpopular/#.V1bV8I9OI2z

* https://storify.com/europarl_en/radicalisationconference

* http://www.debatingeuropolitics/#.VVe.eu/2015/05/12/social-media-pxh9_ntmkr

* http://www.euractiv.ro/extern/jean-claude-juncker-avem-prea-multi-europeni-part-

time-4321

* http://www.theeuropean-magazine.com/martin-speer--5/10308-how-traveling-

fosters-european-integration

* http://www.theeuropean-magazine.com/daniel-tkatch--4/8242-youth-

unemployment-and-europes-brain-drain

* http://www.theguardian.com/commentisfree/2016/may/18/eu-lithuania-british-

society-values

* http://alistairross.eu/my-2000-2013-project-constructing-identities-in-the-new-

europe.html