Roxana Drăgan

CUPRINS

INTRODUCERE

PARTEA GENERALĂ

CAPITOLUL I. VITAMINE

1.1. Aspecte generale. Clasificare.

1.2. Rolul vitaminelor în organism

1.3. Surse de vitamine

CAPITOLUL II. VITAMINE LIPOSOLUBILE

2.1. Generalităţi

2.2. Carotenoizi

2.3. Vitamina A. Caracteristici generale

2.3.1. Structura chimică

2.3.2. Proprietăţi fizico-chimice

2.3.3. Sinteza vitaminei A

2.3.4. Metode de identificare şi dozare

2.3.5. Metabolism

2.3.6. Farmacologie

2.3.7. Rolul vitaminei A în organism

CAPITOLUL III. PREPARATE ŞI PRODUSE FARMACEUTICE CARE CONŢIN

VITAMINA A

PARTEA EXPERIMENTALĂ

CAPITOLUL III. ANALIZA VITAMINEI A PRIN METODA

SPECTROFOTOMETRICĂ, IR ŞI DE CULOARE

3.1. Obiective

3.2. Materiale şi metode de lucru

3.2.1. Materiale folosite

3.2.3. Identificarea vitaminei A

3.2.4. Dozarea vitaminei A

3.3. Rezultate şi discuţii

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

1

Roxana Drăgan

PARTEA GENERALĂ

CAPITOLUL I. VITAMINE

1.1. Aspecte generale, clasificare

Vitaminele sunt substanțe organice, cu masă moleculară relativ mică, cu structuri

chimice foarte variate care sunt absolut necesare pentru organismele heterotrofe în calitate de

compuşi complementari ai proteinelor, lipidelor, glucidelor şi substanţelor minerale existente

în hrană. Majoritatea lor din surse exogene, esențiale în cantități mici pentru desfășurarea

normală a funcțiilor metabolice ale organismului, a echilibrului fiziologic. Sunt sintetizate de

organismele vegetale și numai în mică măsură în cele animale și de aceea trebuie furnizate

prin alimentație. Prin molecula lor nu eliberează energie și nici nu furnizează material plastic,

însă prezența lor este absolut necesară pentru desfășurarea proceselor metabolice generatoare

de energie cât și a celor morfogenetice, din aceste motive fiind considerate biostimulatori și

intrând în grupa substanțelor active alături de enzime și hormoni. Vitaminele funcționează ca

grupări prostetice pentru constituienții tisulari minori cantitativ sau ca și cofactori catalici în

reacțiile biologice.1

Denumirea de „vitamină” („amina vieții”) a fost introdusă în 1912 de către chimistul

polonez Cazimir Funck (1884-1967) care a denumit astfel o substanță cristalină izolată din

tărâțele de orez, cu proprietăți bazice pronunțate, care avea proprietatea de a vindeca

polinevrita porumbeilor hrăniți cu orez decorticat. Ulterior, Funk a izolat din tărâţele de orez o

substanţă ce conţine o grupă aminică ce a primit denumirea de vitamină (amina vieţii) şi cu

care a vindecat porumbeii bolnavi de polinevrită. Cercetările au lărgit apoi gama compuşilor

cu rol biologic neapărat necesari organismului; s-a constatat că nu toţi conţin funcţii aminice,

însă s-a adoptat pentru întreaga grupă de substanţe care îndeplinesc în organism un rol

biocatalitic denumirea de vitamine.2

Vitaminele sunt produşi ai metabolismului vegetal secundar, mai rar întâlniţi în

bacterii şi ciuperci, necesari organismului animal pentru ca funcţiile metabolice specifice să

poată fi realizate normal. Vitaminele sunt substanţe care fac parte din grupul catalizatorilor

biologici (în cantităţi extrem de mici intervin în reglarea şi stimularea proceselor metabolice

1 Jean D. Wilson, Deficitul și excesul de vitamine, în Principiile medicinei interne, vol. 1, 14 th Edition, Ediţiaa II-a în limba română, Editura Teora, Bucureşti, 2003, p. 523.

2 Savel Ifrim, Substanțe biologic-active, Editura Tehnică, București, 1997, p. 11-12.

2

Roxana Drăgan

normale). De aceea mai sunt cunoscute şi ca factori alimentari aditivi. Există vitamine cu

acelaşi nucleu de bază, dar distincte din punct de vedere chimic prin prezenţa unor funcţii

chimice diferite, care îndeplinesc aceleaşi funcţii biologice şi a căror carenţă determină

aceeaşi avitaminoză. Ele se numesc vitamere. De exemplu: vitaminele B6 sunt reprezentate de

piridoxal şi piridoxamină, vitaminele E de tocoferoli.

Vitaminele nu se sintetizează în organismul omului şi al animalelor sau sunt sintetizate

de ţesuturi şi microflora intestinală existentă în organism în cantităţi mici care nu sunt

suficiente pentru activitatea vitală normală. De aceea, pentru om sursa principală de vitamine

o constituie plantele unde ele sunt sintetizate, inclusiv unele bacterii și sunt introduse în

organismul uman prin alimentație, fie ca atare, fie sub formă de provitamine, care sunt forme

premergatoare vitaminelor, iar în organism se transforma în vitamine. În aceste surse, ele pot

exista ca atare, sub formă biologic activă, fie sub formă inactivă, de provitamine din care în

organism se formează vitaminele active.

1.2. Rolul vitaminelor în organism

Importanţa deosebită a vitaminelor pentru menţinerea sănătăţii organismului animal a

fost dovedită pentru prima dată de Eijkman (1890-1898) care a stabilit experimental că

prizonierii hrăniți cu orez decorticat se îmbolnăveau de „beri-beri” și păsările care consumau

aceeași hrană se îmbolnăveau de polinevrită se vindecă dacă li se adaugă în alimentaţie tărâţe

de orez. De aici s-a tras concluzia că substanţa biologic activă se găseşte în coaja boabelor de

orez.

Vitaminele sunt necesare pentru activitatea vitală normală nu numai a omului şi

animalelor, ci şi pentru plante şi microorganisme. Astfel, rădăcinile plantelor nu se pot

dezvolta normal fără unele vitamine. Pentru dezvoltare şi creştere normale, microorganismele

necesită prezenţa în mediul nutritiv a mai multor vitamine. Unele microorganisme sunt chiar

utilizate, în prezent, pentru identificarea şi determinarea cantitativă a vitaminelor.

Absenţa sau aportul insuficient de vitamine cu hrana determină profunde dereglări ale

metabolismului care se concretizează prin diverse stări patologice (boli prin carenţă),

denumite avitaminoze (în lipsa totală a vitaminelor) şi hipovitaminoze (în cazul unui aport

insuficient de vitamine). Pot exista concomitent insuficienţe în mai multe vitamine -

poliavitaminoze sau polihipovitaminoze. Sunt şi situaţii când, utilizându-se fără control

diverse preparate vitaminice, pot să apară modificări patologice care poartă denumirea de

3

Roxana Drăgan

hipervitaminoze. Există și vitamine distincte din punct de vedere chimic, care îndeplinesc

aceleași funcții și a căror carență determină aceeași avitaminoză, numite vitamere.3

Carenţele vitaminice pot avea cauze diverse:

Carenţe de aport - raţie alimentară insuficientă sau dezechilibru al raţiei alimentare

(alimentaţie monotonă, sandwichs, biscuiţi etc, caracterizată prin exces de glucide,

deficit de proteine, absenţa produselor proaspete deci a vitaminelor). Lipsa poftei de

mâncare şi privarea voluntară de mâncare sunt alte cauze care determină acest tip de

carenţă.

Carenţa de absorbţie. Absorbţia principiilor nutritive este determinată de integritatea

mucoaselor gastrice şi de o bună secreţie a sucurilor gastrice. Astfel de carenţe apar

după intervenţii chirurgicale în sfera digestivă, afecţiuni cronice, parazitoze intestinale.

Carenţa datorată creşterii necesităţilor în vitamine. Necesarul de vitamine variază cu

vârsta, activitatea fizică. Bolile infecţioase determină carenţe în vitaminele A şi C).

Sarcina şi alăptarea creşte de asemenea, necesarul de vitamine.

Carenţe iatrogene. Anumite medicamente pot determina carenţe vitaminice: laxativele

şi purgativele, antibioticele, antiimflamatoare, antituberculoase, antidiabetice,

anticonvulsivante, contraceptive orale (B6, B12, C).

Carenţe datorate alcoolismului cronic.

Există o strânsă legătură între vitamine şi enzime. Pătrunzând în organism cu hrana,

vitaminele iau parte activă la metabolismul substanţelor, deoarece majoritatea îndeplinesc un

rol coenzimatic în reacţiile enzimatice. Unindu-se cu proteine specifice, ele formează

enzimele. Îm felul acesta, bolile care apar prin insuficient alimentar în una sau alta din

vitamine sunt o consecinţă a faptului că în organism nu este destul de activă enzima

corespunzătoare care catalizează o anumită verigă a transformărilor biochimice ce alcătuiesc

metabolismul substanţelor. Tot aşa, frânarea creşterii ţesutului vegetal sau a

microorganismelor prin insuficienţa unei anumite vitamine, se explică prin slaba activitate a

enzimei în constituţie căreia intră această vitamină.

Vitaminele se deosebesc de hormoni care sunt biocatalizatori endogeni, prin faptul că

sunt secretați de glandele endocrine, dar între vitamine și hormoni există o identitate de

funcție și chiar de structură chimică. Între vitamine și enzime există o strânsă legatură,

deoarece aproape fiecare vitamină este o componentă structurală a unei anumite enzime sau

3 Elena Cristea-Popa, Tratat de biochmie medicală, Editura Medicală, București, 1991, p. 88.

4

Roxana Drăgan

grup de enzime. Există şi vitamine ce nu îndeplinesc funcţia de coenzime însă ele pot

influenţa anumite procese catalizate de enzime, acţionând ca efectori enzimatici.

Structura chimică a vitaminelor este extrem de eterogenă, fapt ce creează dificultăţi în

clasificarea lor pe baze ştiinţifice. Un criteriu clasificare a vitaminelor îl constituie

solubilitatea lor. După acest criteriu vitaminele se clasifică în două mari grupe:

vitamine liposolubile (solubile în lipide şi solvenţi organici) vitaminele A, D, E, K;

vitamine hidrosolubile (solubile în apă) vitaminele B1, B2, B6, B12, B15, acidul

pantotenic, biotina, nicotinamida, acidul lipoic, acidul folic, acidul para-aminobenzoic,

vitaminele P, vitamina C.

Vitaminele au primit denumiri după literele alfabetului latin (A, B, C etc.), care derivă

de la efectele fiziologice pe care le determină (antiscorbutică - vitamina C, antixeroftalmică -

vitamina A) sau de la efectele produse de carența lor, precum şi după structura chimică (acid

ascorbic - vitamina C, tocoferol - vitamina E). Datorită acestor criterii, aceeaşi vitamină are

mai multe denumiri, de exemplu: vitamina C - acid ascorbic, vitamina antiscorbutică.4

Denumirile după litere, structură chimică şi acţiune fiziologică a vitaminelor

hidrosolubile şi liposolubile sunt prezentate în tabelul următor.

Tabelul Denumirea, funcțiile și bolile carențiale ale vitaminelor5

Vitamina Solubilitate FuncțiiBoli și simptome

carențiale

A (retinol, β-caroten)(antixeroftalmică)

grăsimi

Pigmenți vizuali în retină;reglarea exprimării genelor;reglarea diferențierii celulare;antioxidant

Hemeralopie (cecitatenocturnă), xeroftalmie,keratinizarea pielii

D (D1-D4) (calciferol)(antirahitică)

grăsimiMenține homeostazia calciului;mărește absobția intestinală a Ca;mobilizează mineralele din oase

Rahitism

E (tocoferol, tocotrienoli)(antisterilității)

grăsimiAntioxidant, în special la nivelulmembranelor celulare

Rar, grave disfuncțiineurologice

K (naftoquinonă, filochinone, menachinone)(antihemoragică)

grăsimi

Coenzimă în formarea γ-carboxiglutamatului pentru enzimeleimplicate în coagularea sângelui și aformării matricei osoase

Boli hemoragice,coagulare deficitară asângelui

B1 (tiamină) apăCoenzimă pentru piruvat și α-cetoglutaratdehidrogenaze, pentru transcetolaze; rol în

Distrugeri ale țesutuluinervos periferial (boala

4 Ileana Fărcășanu, Maria Gruia, Biochimie medicală, Editura Universității București, București, 2005, p. 115.5 Ibidem, p. 115-116.

5

Roxana Drăgan

transferul influxului nervos

beri-beri), leziuni alesistemului nervos central(sindrom Wernicke-Korsakoff)

B2 (riboflavină) apăCoenzimă în reacții de oxidare și reducere;grupare prostetică pentru flavoproteine

Leziuni epidermice încolțul gurii, buze șilimbă, dermatităseboreică

B3 (niacină, acid nicotinic, nicotinamida)(vitamina PP - antipelagroasă)

apă Coenzimă în reacții de oxidare și reducerePelagra (dermatităfotosensibilă), psihozădepresivă

B5 (acid pantotenic)

apăFragment funcțional în Coenzima A șiproteina transportoare de grupări acil;sinteza și degradarea acizilor grași

B6 (piridoxină, piridoxal, piridoxamină)

apă

Coenzimă în reacțiile de transaminare șidecarboxilare a aminoacizilor, înfosforilarea glicogenului;rol în acțiunea hormonilor steroizi

Perturbări alemetabolismuluiaminoacizilor, convulsii

B7 (H, biotină) apăCoenzimă în reacțiile de carboxilare înglucogeneza și sinteza acizilor grași

Dereglări alemetabolismului lipidelorși carbohidraților,dermatită

B9 (acid folic) apăCoenzimă în reacțiile de transfer alegrupărilor cu un atom de carbon

Anemie megaloblastică

B12 (cobalamină, ciancobalamină)

apăCoenzimă în reacțiile de transfer alegrupărilor cu un atom de carbon și înmetabolismul acidului folic

Anemie pernicioasă

C (acid ascorbic)(antiscorbutică)

apă

Coenzimă în reacțiile de hidroxilare aprolinei și lizinei în procesul de sinteză acolagenului; antioxidant; potențeazăabsobția de fier

Scorbut

Pe lângă compuşii care intră în aceste două grupe principale de vitamine, mai există o

serie de substanţe cu acţiunea asemănătoare vitaminelor, numite pseudo-vitamine: colina, acid

lipoic, acid orotic, Vitamina B15 (acid pangamic), Mio-Inozita, acid para-aminobenzoic,

carnitina, vitamina U (S-metilmetionina, antiulceroasă), ubichinone, coenzima Q.

6

Roxana Drăgan

1.3. Surse de vitamine

Vitaminele provin esențial în organismul uman din alimentație, toate vitaminele fiind

furnizate de alimente. Unele vitamine pot fi furnizate de către microorganisme intestinale, dar

acestea nu pot furniza întregul necesar de vitamine ale organismului uman.

Sursele alimentare de vitamine

Vitaminele sunt larg răspândite mai ales în alimentele brute, neprocesate industrial.

Grupele alimentare conțin nutrienți neuniform distribuiți, de aceea este foarte importantă

cunoașterea surselor de vitamine naturale pentru alimentația omului.

Pâinea, cerealele, orezul și pastele conțin vitamine din complexul B, în special tiamină

și acidul nicotinic, precum și vitamina E. Făinurile cu grad mare de extracție, fortifiate la

nivel corespunzător, sunt surse mai bogate de vitamine B.

Laptele și produsele lactate conțin vitamina A și vitamine din complexul B, în special

riboflavina, iar în cazul fortifierii laptelui și a produselor lui, acesta conține vitamine

hidrosolubile și liposolubile în concentrație mai mare. Laptele degresat conține cantități mai

mici de vitamine, în special A și D. Dintre produsele lactate, untul are un conținut crescut de

vitamina A, conținutul în vitamina D fiind moderat sau scăzut, în funcție de anotimp.

Brânzeturile au de asemenea conținut ridicat de vitamina A, excepție făcând cele preparate din

lapte degresat.

Margarina și grăsimile alimentare preparate din uleiuri vegetale au conținut ridicat de

vitamine A și D, datorită îmbogățirii lor, în grăsimile de origine animală neexistând vitamine.

Ouăle prezintă un conținut ridicat de vitamine, în special cele din complexul B, în

special gălbenuşul, care are un conținut ridicat de vitamine hidrosolubile, în special cele din

complexul B, și liposolubile, A, D, E și K, iar riboflavina se găsește de asemenea și în albuș.

De remarcat că deși bogat în vitamine, oul nu conține vitamina C.

Carnea și peștele au un conținut ridicat de vitamine din complexul B, în special acid

nicotinic. Carnea de porc prezintă un conținut ridicat de tiamină, vitaminele liposolubile

găsindu-se în fracțiunea lipidică a cărnii. În organe, ficat, rinichi, inimă, se găsesc cantități

considerabile de riboflavină, tiamină, acid nicotinic, dar și o cantitate ridicată de vitamina A.

Speciile de pește gras sunt cunoscute a fi bogate în vitaminele A și D, precum și în vitaminele

complexului B. Vitamina C se găsește doar în ficatul de pește și în carnea de somon. De

asemenea, uleiurile de pește sunt bogate în vitaminele A și D. Este de remarcat prezența

vitaminei A în carnea de crab și a vitaminelor din grupul B în carnea crustaceelor în general.

7

Roxana Drăgan

Grupa legumelor și vegetalelor este considerată ca fiind principala sursă de vitamine.

Vegetalele cu frunze verzi, spanac, salată, varză, ceapă, au un conținut relativ crescut în

tiamină, dar și din restul vitaminelor din complexul B. Vitamina C este prezentă mai ales în

părțile externe ale plantei și frunze. Broccoli, conopida, varza, roșiile, ardeii, pătrunjelul

verde, spanacul, au un conținut crescut de vitamina C. Vegetalele verzi, precum spanacul,

broccoli, dovleacul, dar și vegetalele colorate, morcovul, sfecla roșie, ridichile, sunt bogate în

vitamina A. Legumele verzi conțin cantități variate de vitamina C. Roșiile și legumele cu

frunze verzi au un conținut important de beta-caroten, precursor al vitaminei A. Rădăcinoasele

conțin acid ascorbic, iar vegetalele cu păstăi sunt surse importante de vitamine din complexul

B, în special tiamină.

În fructe, vitaminele sunt bine reprezentate, în special cele hidrosolubile. Deși sunt

sărace în vitamine din complexul B, excepție făcând folații, conținuți în special în frunzele

verzi, citricele și fructele de pădure au un nivel crescut de vitamina C. Piersicile, caisele și

prunele au un conținut crescut de beta-caroten.

Vitamina A:

Cele mai bune surse de retinoli în alimentaţia omului sunt legumele cu frunze verzi

(salată, spanac, ceapă verde), morcovii, tomatele care furnizează provitaminele, precum şi

untul şi gălbenuşul de ou, care conţin vitamine active. Cantităţi foarte mari de retinoli se

găsesc în ficatul peştilor marini şi în grăsimea din acest ficat, dar este prezent și în carne,

lapte, brânză, smântână, viscere (ficat, rinichi).

Vitamina A poate fi preluată din produsele alimentare de origine vegetală, din fructe şi

legume, şi anume din fracţiunea de β-caroten, conţinută în canţităţi apreciabile de unele dintre

acestea. Data fiind această situaţie, carotenul (β-carotenul) conţinut de fructe şi legume este

considerat ca fiind, de fapt, pro-vitamina A. Ca o excepţie, mai conţin caroten şi unele

produse alimentare de origine animală, cum ar fi: galbenusul de ou, ficatul, laptele şi

produsele.lactate.etc.

Toate sursele naturale de vitamina A sunt derivate din provitamina A şi carotenoizi

care sunt şintetizate din plante şi microorganisme fotosintetice.

Vitaminele A (A1 şi A2) există în natură gata sintetizate în alimentele de origine

animală. În plante ele apar numai sub formă de provitamine (numite şi caroteni).

Provitaminele se absorb la nivelul intestinului şi scindate în parte în vitamina A sub influenţa

carotinazei. Carotenii nemodificaţi şi absorbiţi de mucoasa intestinală sunt vehiculaţi pe cale

8

Roxana Drăgan

limfatică spre ficat, unde se depozitează mai ales în celulele Kuppfer. La nivelul sistemului

reticulohistiocitar din ficat, rinichi, plămân, muşchi, şi sunt transformaţi în vitamina A.

Tabelul Surse alimentare de vitamina A6

Aliment de naturăanimală

ER/100 gAliment de

natură vegetalăER/100 g

Ulei de ficat de morun 2575 Pepene 3420

Unt 1000 Caise 2790

Ou 403 Piersici 880

Brânzeturi grase 345 Portocale 190

Lapte de mamă 100 Curmale uscate 60

Lapte de oaie 60 Păpădie 13650

Lapte de vacă 42 Morcovi 12000

Iaurt 44 Spanac 9420

Ficat de vacă 6060 Pătrunjel 8320

Rinichi de vacă 303 Sfeclă 6500

Ficat de oaie 15151 Sparanghel 5800

Rinichi de oaie 348 Dovleac 3400

Ficat de vițel 6818 Cartofi 20

Rinichi de vițel 21 Ardei gras, tomate 417

Sardele 215 Varză roșie 666

Crap 91 Germeni de cereale 650

ER=echivalent retinol=1µg

retinol=3,3 UI vitamina A=6 µg

β-caroten=10 UI β-caroten=12 µg

Vitamina D: Cu excepţia unturii de peşte, conţinutul vitaminelor D în produsele alimentare

este mic. Surse de calciferoli pentru om sunt ficatul de peşte şi animale, gălbenuşul de ou,

laptele şi untul. Bogate în ergosterol sunt drojdiile.

Vitamina E: Tocoferolii sunt substanţe de origine exclusiv vegetală, cele mai bune surse fiind

germenii cerealelor dar se mai găsesc şi în legumele cu frunze verzi şi în seminţe. Animalele

6 Vitaminele, în Știința și viața noastră - Revistă de Informare, nr. 1, 2011. (accesat 01.06.2013).http://www.revista-informare.ro/showart.php?id=226&rev=8

9

Roxana Drăgan

nu sintetizează vitamina E, ci o iau din vegetale prin alimentaţie. Se mai găsește în uleiuri

vegetale (din germeni de porumb, floarea soarelui, soia), pâine neagră, fasolea uscată, mazăre.

Vitamina K: Cele mai bune surse de vitamine K sunt produsele vegetale verzi. Deosebit de

bogate sunt spanacul, varza, dovleacul, iar dintre cele de origine animală, ficatul.

Acid folic: Vitamina B9 este larg răspândită în natură. Spre deosebire de microorganisme şi

plante, în organismul animalelor şi păsărilor acidul folic nu se sintetizează şi ca urmare acesta

trebuie să îl primească din hrană. Sursele principale de acid folic în alimentaţia omului sunt

legumele proaspete: salata, spanacul, varza, morcovii, tomatele, ceapa. Dintre produsele de

origine animală, cele mai bogate în acid folic sunt: ficatul, rinichii, brânza, gălbenuşul. O

cantitate apreciabilă de acid folic se găseşte în drojdii. Conținutul în acid folic al câtorva

alimente este: frunze verzi - 0,01-0,04 mg/100g, ficat - 0,05 mg/100 g, rinichi, muşchi -

0,0024 mg/100 g, ouă, iaurt, sparanghel - 0,11 mg/100 g.

Niacină: Acidul nicotinic şi amida să sunt larg răspândite în produsele vegetale şi mai ales

animale. Surse de vitamina PP pentru om sunt ficatul, rinichii, inima animalelor, carnea,

peştele, cerealele, leguminoasele. Cantităţi mari din această vitamină conţin tărâţele de grâu şi

drojdiile.

Tabelul Surse alimentare de niacină7

Alimentul mg%

drojdie de bere 10 - 48

orez până la 140

grâu până la 40

pește 2-10

carne 6-12

ficat de vită 17

fructe și legume 0,2-5

Acidul pantotenic: Acidul pantotenic este conţinut de toate animalele, plantele şi

microorganismele. Ţesuturile animale nu sunt capabile să sintetizeze acid pantotenic, dar

sintetizează din acesta, coenzima A. Surse de acid pantotenic pentru om sunt: ficatul, rinichii,

carnea, ouăle, icrele, varza roşie, cartofii, strugurii, drojdiile.

7 Ibidem.

10

Roxana Drăgan

Tabelul Surse alimentare de acid pantotenic8

Alimentul Vitamină B5

gălbenuş de ou 6 mg%

ficat şi alte organe 6-7 mg%

drojdia de bere 200 µg % g

lăptişor de matcă 130-500µg % g

tărâţe de grâu 24 µg % g

ovăz şi germeni de grâu 8,5-11 µg % g

laptele, legumele şi fructele 2-7 µg % g

Biotină: Vitamina B8 este larg distribuită în natură. Nu apare în stare liberă în alimente ci

legată de proteine. Foarte bogat în biotină este ficatul de porc şi de vită, rinichii, inima,

gălbenuşul. Dintre produsele de origine vegetală se disting leguminoasele, făina de grâu, soia,

varza roşie. Acestea reprezintă sursa principală de biotină, dar această vitamină este sintetizată

şi de microflora intestinală. Conținutul a câtorva alimente în biotină este: gălbenuşul de ou -

50µg%, germeni de cereale - 40µg% g, ficat de porc şi de bovine - 30-80 µg% g.

Tiamină: Vitamina B1 se găseşte în cantităţi mari în cereale, drojdia de bere, carne, ficat, ouă.

Flora intestinală este capabilă să sintetizeze tiamină şi, prin urmare, o parte din necesar este

acoperită şi pe această cale. Se mai găsește în fasole uscată, mazăre, pește, soia, produse

lactate, fructe (mai ales banane).

Tabelul Surse alimentare de tiamină9

Alimentul mg/Kg Alimentul mg/Kg

Rinichi proaspăt de porc 9,7 Salată 1,6

Rinichi fiert de porc 5,8 Spanac 1,25

Jambon fiert 4,0 Ridichi 1,1

Ficat de pui 8,5 Cartofi, varză 1,25

Carne fiartă de vită 1,1 Morcovi 1,1

Pește 0,7 Caise 3

Stridii 3 Banane 1,5

Gălbenuș de ou fiert 2,5 Prune 1,7

8 Ibidem.9 Ibidem.

11

Roxana Drăgan

Lapte de vacă 0,4 Tomate 1,2

Lapte de mamă 5 Nuci 4,7

Lapte de capră 5 Alune 5,6

Brânză 0,4 Germeni de grâu 10-33

Rață 2,4 Germeni de secară 13,5

Mazăre 1,75 Orez 18-24

Fasole uscată 2,2 Făină 4-5

Drojdie de bere 12-21

Vitamina B2: Riboflavina este larg răspândită în natură, intrând în compoziţia celulelor

vegetale şi animale. O serie de microorganisme şi plantele sunt capabile de a sintetiza

riboflavina, în timp ce, animalele nu au această capacitate şi ca urmare necesită aportul

riboflavinei prin hrană. Surse de vitamină B2 pentru om sunt laptele şi produsele lactate, oul,

ficatul, rinichii şi inima animalelor, drojdiile şi, într-o mai mică măsură, cerealele şi legumele.

De asemenea, riboflavina este sintetizată şi de microflora intestinală.

Tabelul Surse alimentare de riboflavină10

Alimentul mg/Kg Alimentul mg/Kg

Ficat 1,7-3,3 Caise, piersici, mere 0,06-0,08

Creier 0,1-0,5 Nuci 0,3-0,5

Albuș de ou 1,5 Pâine 0,1-0,18

Lapte 0,16-0,25 Spanac 0,2

Mușchi 0,1-0,4 Varză, cartofi 0,05

Pește 0,3-0,6 Tomate 0,04

Miere 0,1-0,15 Ardei gras 0,08

Pătrunjel 0,28 Ciuperci 0,4

Fasole albă 0,22 Mălai 0,17

Morcovi 0,02-0,03 Alune 0,55

Vitamina B12: Este sintetizată numai de microorganisme. Omul ia o parte din necesar de la

10 Ibidem.

12

Roxana Drăgan

microflora intestinală, însă şi unele alimente de origine animală (ficat, rinichi, brânză, peşte)

contribuie la acoperirea nevoilor organismului în această vitamină. Conținutul în vitamina B12

al unor alimente este: ficat, rinichi, carne de vită - 40-50µg%, lapte, brânză, ouă - 1-5µg%.

Vitamina B6: Este larg răspândită în natură. Este sintetizată de plante şi microorganisme,

printre care şi de microflora tractului intestinal. Totuşi, această sinteză este insuficientă pentru

asigurarea deplină a necesarului de vitamină al omului şi prin urmare, sursa de bază o

constituie alimentele. Cele mai bogate în vitamina B6 sunt drojdiile, ficatul, inima şi rinichii

animalelor, carnea, peştele, cerealele integrale, leguminoasele uscate, ardeiul verde.

13

Roxana Drăgan

Tabelul Surse alimentare de vitamină B611

Alimentul mg/100g Alimentul mg/100g

Carne de vită 0,50 Soia 0,64

Limbă de vită 0,70 Fasole 0,28

Carne de iepure 0,60 Cartofi 0,20

Carne de pui 0,50 Conopidă 0,20

Carne de porc 0,48 Spanac 0,20

Ficat de viţel 1,20 Mazăre 0,18

Pulpă de viţel 0,43 Morcovi 0,12

Ouă 0,12 Germeni de grâu 0,92

Lapte de vacă 0,05 Porumb 0,22

Lapte de mamă 0,02 Orez decorticat 0,15

Iaurt 0,05 Pâine 0,14

Brânză 0,1-0,25 Banane 0,42

Somon 0,98 Curmale 0,10

Macrou 0,70 Caise 0,07

Heringi 0,45 Struguri 0,10

Morun 0,20 Mere 0,03

Cacao 0,30 Pere, portocale 0,03

Nuci 1,0

Vitamina C: Acidul ascorbic are o largă răspândire în plantele verzi, în special legume şi

fructe. Surse foarte bune sunt coacăzele negre, fructele de măceş, citricele, varza, ardeiul

verde, căpșuni, roșii, broccoli, napi, ceapă verde, cartofi.

Vitamină F: o grupare de acizi grași mono și polinesaturați ce intră în componența uleiurilor

vegetale, acidul linoleic, acidul linolenic și acidul arahidonic, cunoscuți sub denumirea de

acizi esențiali. Surse alimentare de vitamina F sunt: ulei de floarea-soarelui, în special cel

presat la rece, de porumb, de măsline, de nuci, de soia; cereale, grâu și porumb (boabe

integrale); legume: castraveti, soia (boabe); fructe: alune, avocado, arahide, caise (sâmburi),

migdale, nuci, pepene galben (cantalup), semințe de pepene verde, unt de cacao, germeni de

porumb, dovleac, fructe de cătina albă.

11 Ibidem.

14

Roxana Drăgan

Tabelul Distribuția vitaminelor în grupele alimentare12

Grupaalimentară

Pâine, cereale,orez, paste

Legume şivegetale

FructeLapte şiderivate

OuăCarne,peşte

Vitaminele tiamină, riboflavină, folați

A (beta-caroten), folați

C (în principal), folați

Riboflavină, B12

B1, B2, B12, A, D

Niacină, B12

Vitamine obținute sintetic

Vitaminele sunt produse pe scară industrială prin sinteză chimică, fermentație sau

extracție din surse naturale. Deși există preocuparea că vitaminele produse prin sinteză

chimică sau fermentație pot fi diferite de vitaminele din fructe și legume, majoritatea

vitaminelor obținute industrial sunt identice din punct de vedere chimic cu substanțele

corespondente izolate din plante.

Vitaminele sintetice sunt produse în laboratoare prin metode chimice astfel încât să

imite vitaminele naturale, însă ele nu poseda cofactorii și transmițătorii asociați cu vitaminele

naturale. Conform unor studii, vitaminele izolate nu sunt recunoscute de organism sau

utilizate în același mod ca versiunea lor naturală. Vitaminele naturale sunt însoțite de alte

enzime, urme de vitamine și minerale care permit recunoașterea lor de către organism,

metabolizarea și utilizarea lor. Peste 95% din vitaminele comercializate în prezent sunt

sintetice. Versiunea sintetică a vitaminelor conține compuși chimici care nu au fost creați

pentru consumul uman și care nu apar în natură.

12 Societatea de Nutriție din România, Ghid pentru alimentația sănătoasă, Editura Performantica, Iași, 2006.

15

Roxana Drăgan

CAPITOLUL II.

VITAMINE LIPOSOLUBILE

2.1. Generalităţi

Grupa vitaminelor liposolubile cuprinde vitaminele caracterizate prin solubilitatea lor

în grăsimi şi solvenţi ai grăsimilor şi prin insolubilitatea lor în apă. Din această grupă fac

parte: vitaminele A, vitaminele D, vitaminele K şi vitaminele E.

Dintre toate organismele, numai animalele superioare par să aibă nevoie de aceste

vitamine din surse exogene. Ele nu par să fie componente ale coenzimelor, dar funcţionează

pe alte căi, de aceea sunt necesare aceste substanţe doar în cantităţi foarte mici.

2.2. Carotenoide

Carotenoidele sunt pigmenţi de natură terpenoidică, alcătuiţi din unităţi izoprenice, de

culoare galbenă, portocalie, roşie sau chiar violetă, care se găsesc în plante sub formă de

hidrocarburi nesaturate sau derivaţi oxigenaţi ai acestora şi constituie principala sursă vegetală

de vitamina A pentru regnul animal (sunt provitamine). Sunt biosintetizate numai de plante.

Animalele nu le pot sintetiza, dar îşi procură aceşti pigmenţi din hrană.

Universal răspândite, în regnul vegetal, cele peste 600 de carotenoide naturale

cunoscute până acum, se găsesc dizolvate în lipide sau sub formă cristalină, atât în plantele

inferioare (bacterii, alge, ciuperci), cât şi în cele superioare, distribuite în toate ţesuturile

verzi, însoţind permanent clorofila, dar şi în ţesuturi lipsite de clorofilă, exemple clasice fiind

rădăcina de morcov şi unele fructe (tomatele, citricele, măceşele, ardeiul etc).

Se acumulează în cloroplastele şi cromoplastele tuturor ţesuturilor fotosintetizante. În

mare parte se găsesc localizate în complecşii proteici ai fotosistemelor membranelor

protectoare. Sunt distribuite în majoritatea organelor plantelor, acumulându-se în flori

(Calendula officinalis L., Arnica montana L., Tagetes patula L., Verbascum sp.), frunze

(Urtica dioica L.), fructe (Capsicum annuum L, Solanum lycopersicum L., Hippophde

rhamnoides L., Rosa sp., Zea mays L.), rădăcini (Daucus carota L.). Dintre carotenoide (β-

carotenul, luteina, violaxantina sunt prezente aproape în toate speciile vegetale, în frunze.13

13 V. Istudor, Farmacognozie, fitochimie, fitoterapie, vol. II. Aetherolea, rezine, iridoine, principii amare,vitamine, Bucureşti, Editura Medicală, 2001.

16

Roxana Drăgan

Structura chimică

Carotenoidele sunt de obicei alcătuite din 40 atomi de carbon, dar se cunosc şi derivaţi

cu mai mulţi (45-50) sau mai puţini (20-30) atomi de carbon. Ele pot avea o structură lineară,

acicilică (licopina), ciclică (α- şi β-carotenul) sau mixtă (γ-carotina, rubixantina).

Licopen

Carotenoidele pot fi considerate chimic ca derivate de licopen - un polien C40H56

compusă din opt unităţi de isoprenoid (figura ).

Clasificare

Clasificarea se realizează în funcţie de mai multe criterii: structura chimică, numărul

atomilor de carbon, natura sistemului polienic astfel14:

1) După structura chimică (natura funcţiilor şi structura ciclurilor terminale), deosebim:

• hidrocarburi sau carotene (licopenul, α-, β-, γ-, δ-, ε-carotenul);

• derivaţi hidroxilaţi ai hidrocarburilor sau xantofile (fizoxantina, luteina, criptoxantina,

zeaxantina, rubixantina);

• oxizi (epoxizi) ai hidrocarburilor (violaxantenul, neoxantenul, criptoxanten-mono- sau

diepoxidul, α- şi β-caroten-monoepoxidul);

• esteri ai xantofilelor (fizaliena din Physalis alkekengi L, heleniena din Tagetes sp.);

• carotenoide carbonilate (rodoxantina, cantaxantina);

• hidroxicetone carotenoidice (capsantina, capsorubina din Capsici fructus, fucoxantina

din alge albastre şi brune);

• acizi carotenoidici (torularodina din Torula rubra, Rhodotorula sp., α- şi β-crocetina

din Stigmata Croci);

• carotenoide cu cicluri iononice (α- şi β-carotenul);

• carotenoide cu pentaciclu (capsantina, capsorubina din Capsici fructus);

• carotenoide cu cicluri benzenice;

• oxizi furanoidici (rubicromul din Tagetes patula L., T. grandiflora, T. nana;

citroxantina din Pericarpium Aurantii, Calendulae flores, Capsici fructus).

14 V. Tămaş, G. Neamţu. Pigmenţi carotenoidici şi metaboliţi. Bucureşti: Editura Ceres, 1986.

17

Roxana Drăgan

2) După numărul atomilor de carbon se cunosc:

• carotenoide (alcătuite din 40 atomi de C);

• homocarotenoide sau carotenoide superioare (cu 45-50 atomi de C);

• apocarotenoide sau carotenoide de degradare oxidativă, cu mai pufin de 40 atomi de

carbon, de obicei 20-27 atomi de C (α- şi β-crocetina, β-crocozida din Crocus sp.,

Gardenia grandiflora, retinenul din citrice (fructele speciilor din genul Citrus),

măceşe, spanac, iarbă (Lolium perenne L.) - cu câte 20 atomi de C, bixina din seminţe

de Bixa orellana, cu 24 atomi de C şi azafrina din Mycobacterium phlei, cu 27 atomi

de C);

• diapocarotenoide (cu 30 atomi C).

3) În funcţie de dispoziţia dublelor legături carotenoidele pot prezenta:

• sistem polienic normal;

• sistem polienic retro.

În carotenoide, sistemul polienic joacă un rol de cromofor (grupă care imprimă

culoarea) cu orientare planară, cu legăturile simple C-C de tip σ-cis sau σ-trans, pentru a

reduce la minim tensiunile conformaţionale.

Carotenoidele se denumesc prin sufixul „xantină" („santină") sau „ină" adăugat

numelui genului sau speciei din care au fost izolate prima dată (capsantina pentru

carotenoidele din Capsicum annum, citroxantina pentru cele din Citrus aurantium, rubixantina

pentru cele din Rosa rubiginosa, licopen sau licopină şi licoxantina pentru carotenoidele din

Solanum lycopersicum, violaxantina pentru carotenul din Viola tricolor), ori prin sufixe care

sugerează culoarea pigmentului (capsorubină, adică pigment roşu din Capsici fructus).

Carotenoidele mai pot fi denumite cu litere din alfabetul grec, în funcţie de structura terminală

a catenei polienice.

Carotenoizii şi vitamina A se încorporeaza în membranele celulare, datorită capacităţii

de a se dizolva in grăsimi, contribuind astfel la apărarea lor împotriva speciilor reactive de

oxigen şi la buna funcţionare şi stimulare a comunicaţiei dintre celule.

Carotenoizi cei mai des întâlniți sunt: β-caroten (morcov, piersici, caise, spanac,

pepene galben), α-caroteni (morcov, dovleac), criptoxantina (portocale, papaya, piersici),

18

Roxana Drăgan

licopeni (roșii, ardei iute, pepene roșu, grapefruit roz), luteina (spanac, ardei roșu, okra),

zeaxantina (porumb, broccoli, spanac, ardei roșu, mazăre, țelină).

Carotenoizii sunt substanţe insolubile în apă,dar solubile în solvenţi organici. Prezintă

aspecte de absorbţie specifice, care ajută la identificarea lor. În contact cu aerul de

autooxidează repede şi se degradează. Proprietăţile fizice ale carotenoidelor sunt dictate de

sistemul polienic conjugat şi de natura grupelor terminale.

Carotenoidele C40 conţin un sistem polienic cu cel puţin 8-9 legături conjugate, ceea

ce conferă culoare şi absorbţie specifică în UV-VIS. Dublele legături neconjugate influenţează

puţin asupra culorii şi absorbţiei în domeniile UV şi VIS. Toţi pigmenţii carotenoidici sunt

solubili în grăsimi. În solvenţi organici polari se dizolvă numai xantofilele.

Solubilitatea carotenoidelor condiţionează utilizarea lor drept coloranţi alimentari

liposolubili, dar dispersabili în medii apoase prin protejare cu emulgatori sau macromolecule.

Toate carotenoidele sunt substanţe solide, frumos cristalizate, cu punct de topire cuprins între

175oC şi 225oC. Multe dintre acestea se descompun în apropierea punctului de topire.

Descompunerea este accelerată de prezenţa oxigenului, acizilor şi bazelor.

Proprietăţi chimice

Carotenoidele dau reacţii de substituţie şi adiţie datorită prezenţei legăturilor duble.

Dau culoareaalbastră cu acidul sulfuric concentrat. Sunt cei mai puternici captatori biologici

pentru oxigenul singlet. Eficienţa cu care carotenoidele pot capta oxigenul singlet este legată

direct de structura lor chimică. Deoarece captarea oxigenului singlet este reglată direct de

lungimea lanţului polienic, licopenul pare să fie cel mai eficient carotenoid în captarea

acestuia.

Reacţia β-carotenului cu un radical lipidic determină formarea unui radical intermediar

al β-carotenului centrat pe carbon. Această structură intermediară poate acţiona ulterior în

două moduri:

poate acţiona ca prooxidant prin reacţia cu oxigenul molecular;

poate reacţiona cu un alt radical pentru a forma produşi stabili.

Din totalul carotenoizilor, morcovii conţin 70% β-caroten iar pepenii galbeni conţin

85% β-caroten. Tomatele conţin o cantitate mare de licopen, 85% din totalul carotenoizilor,iar

pepenii verzi 81%. De asemenea, toate verdeţurile şi legumele verzi sunt bogate în caroteni si

19

Roxana Drăgan

luteina. Foarte multa luteina se gaseşte în frunzele de varză, în spanac (10 mg%), ardei (7 mg

%) şi în frunzele de pătrunjel (până la 10 mg%).

Alfa-carotenul şi criptoxantina se găsesc în fructele de culoare orange sau galbenă, de

exemplu portocalele, mandarinele şi porumbul, care mai este bogat şi în zeaxantină. Fructele

de măceş sunt bogate în rubixantina (42%). Cu cât culoarea legumelor verzi este mai intensă

cu atât acestea conţin mai mulţi carotenoizi, iar intensitatea culorii fructelor şi legumelor este

de asemenea corelată direct cu proporţia de carotenoizi.

Limitele conţinuturilor se datorează diversităţii soiurilor, solului şi factorilor de climă.

Prin cercetări de ameliorare genetică s-a reuşit să se obţină soiuri de morcovi la care

conţinutul de carotenoizi să crească de la 8-14 mg% la 31-37 mg%. Plantele crescute în zone

cu climă mai caldă au un conţint mai mare de carotenoizii în comparaţie cu plantele crescute

pe un teren cu îngraşământ.

În tabelul următor este redat conţinulul în carotenoizi, exprimaţi în miligrame (mg) β-

caroten aflate în 100g material vegetal al unor verdeţuri, legume si fructe. Se mai observă

conţinulul foarte mare de carotenoizi în pătrunjel, urzică, spanac, salată, mărar, păstârnac,

lobodă, ardei graşi, sfeclă roşie, fasole verde, morcovi etc. În fructe precum caise, pepeni,

portocale, mandarine, coacăze negre există de asemenea un conținut mare de carotenoizi.

Cerealele au un conţinul scăzut de carotenoizi (1,3-1,5%), făcând excepţie porumbul

cu un conţinut între 3-9%. Seminţele plantelor leguminoase (mazăre, fasole verde, linte etc)

au un conţinut mai ridicat. Măcrișul, urzica, lucerna şi ştevia conţin aproximativ 10 mg %.15

Legume Limite mg/100g Media mg/100g Fructe mg/100g Limite mg/100g Mediamg/100g

Ţelina frunze 38-46 42 Măceşe - 9Pătrunjel

frunze15-29 22 Cătină - 5,5

Ardei grasroşu

13-28 20,5 Caise 3,10-4,2 3,6

Urzică - 20 Pepene verde - 3Cartofidulci

6-26 16 Pere - 0,15

Spanac 13-14 14 Mure - 1,5Morcovi 8-14 11 Afine - 1,5Salată 0,3-22 11 Nectarine - 1,2

Păstârnacfrunze

6-11 8,5 Mandarine - 1,2

Dovleac 8 Coacăze negre 0,7-0,8 0,75Fasole verde 4-11 7,5 Piersici 0,2-0,9 0,55

15 Safta Marius, Antioxidanţii naturali în alimentaţie şi medicină, Editura Sudura, Timişoara, 2002.

20

Roxana Drăgan

Tomate - 7 Banane - 0,15Lobodă 4-9 6,5 Căpşuni - 0,50

Porumb dulce 1-1,9 1,5 Prune 0,1-0,6 0,35Linte 4-7 5,5 Coacăze roşii 0,3-0,4 0,35

Frunze devarză

2-8 5 Portocale - 0,35

Păstârnac 4-5,5 4,8 Gutui 0,25-0,45 0,35Ardei gras

verde- 4,5 Cireşe 0,30-0,40 0,35

Fasole 0,2-5,3 3 Vişine 0,31-0,38 0,35Alge - 3 Mere 0,17-0,45 0,31Gulie 0-3,5 1,7 Grapefruit roşu - 0,30

Varză deBruxelles

0,4-1,8 1,1 Zmeură - 0,20

2.3. Vitamina A. Caracteristici generale

2.3.1. Structura chimică

Vitamina A este numele grupului de substanțe liposolubile care cuprinde retinoizi,

inclusiv retinol, retinal, acid retinoic și retinil esteri. Compuşii vitaminei A active sunt

reprezentate de retinoizi şi precursori ai acestora carotenoide (provitamina A caroteinoizi).

Retinolul derivă din provitamina A. Este stocată în ficat şi secretată în sânge atunci când este

nevoie.

În organismele animale, vitaminele A sunt eliberate din carotenii proveniţi din frunzele

plantelor verzi, din legume şi fructe.Principalii caroteni sunt notaţi cu α, β, şi γ, fiind în esenţă

produşi prin polimerizarea izoprenului la care cele două capete sunt închise sub forma unui

ciclu de iononă. Diferenţele dintre carotenii α, β şi γ constau în numărul dublelor legături din

cele două inele de tip iononic. Cel mai important este β-carotenul din care se obţine vitamina

A. Transformarea are loc la nivelul peretelui intesţinal sub acţiunea enzimei numită carotinază.

Procesul nu este o simplă hidroliză, ci este o oxidare cu obţinerea aldehidei numită retinen,

urmată de o reducere când se obține forma alcoolică numită retinol. Vitamina A2 diferă de

vitamina A1 prin aceea că are o dublă legătură în plus în ciclul iononic, în inelul p-iononic în

poziţiile 3,4.

Vitamina A (C20 - H3O - O) a fost izolată sub forma unui ulei gălbui, optic inactiv, foarte

autooxidabil, din porţiunea nesaponificabilă a uleiului gras din ficatul unui peşte care trăieşte în

Oceanul Atlantic nordic (Hippoglossus vulgaris). Obţinerea sa în formă cristalină, cu p.t. 63-

64°C, a fost reuşită mai târziu. Se caracterizează printr-o bandă de absorbţie în ultravioletul

apropiat, cu maximul la 320 micrometri şi prin coloraţia albastră intensă pe care o dă cu clorura

de antimoniu (maxim la 620 mm).

21

Roxana Drăgan

Structurile de retinoizi găsiți în produsele alimentare şi uleiuri de pește sunt prezentate

în figura următoare:

Fig. Structurile unor caroteinoizi

(a) trans-retinol (vitamina A1);

(b) trans-3-dehidroretinol (vitamina A2);

(c) 13-cis-retinol;

(d) 9-cis-retinol;

(e) 9,13-dicis-retinol.

Condiţia obligatorie ca un carotenoid să poată îndeplini rol de vitamină A este ca cel

puţin una din extremităţi să prezinte un nucleu β-ionic. La cealaltă extremitate se poate afla un

nucleu α-ionic, β-ionic sau pseudoionic.

α-ionona β- ionona

β-carotenul este cel mai important precursor al vitaminei A. El se găseşte în

cloroplaste împreună cu clorofila, fie sub forma unor complecşi proteici hidrosolubili, fie sub

formă de picături lipidice.

22

CH3CH

CH3

CH3CH C CH3

O

CH3CH

CH3

CH3

CH C CH3O

Roxana Drăgan

O cantitate apreciabilă de β-caroten se găseşte în morcovi unde reprezintă aproximativ

30% din totalul carotenoizilor, faţă de 1% pentru α-caroten şi respective 0,1% în cazul γ-

carotenului.

β-caroten

α-carotenul se deosebeşte de β-caroten prin faptul că la una din extremităţi prezintă un

ciclu α-iononic şi este compus optic active. Se găseşte în plante de regulă alături de β-caroten,

deşi în unele plante lipseşte (spanac, urzică, orez etc).

α-caroten

γ-carotenul însoţeşte, de asemenea, β-carotenul în plante unde es găseşte însă în

cantităţi mult mai mici.

γ-caroten

2.3.2. Proprietăţi fizico-chimice

Vitamina A este insolubilă în apă, solubilă în grăsimi şi solvenţi ai acestora. În lumina

ultravioletă prezintă fluorescenţă diferită pentru forma alcool şi forma eter. Acest fenomen a

servit pentru decelarea vitaminei în ţesuturi.

Reacţiile chimice care distrug dublele legături ale catenei laterale sunt: oxidare,

bromurare, hidrogenare (distrug şi activitatea biologică a vitaminelor). Este foarte senşibilă la

23

CH3

CH3 CH3

CH3

CH3 CH3

CH3 CH3

CH3CH3

CH3

CH3 CH3

CH3

CH3 CH3

CH3

CH3

CH3

CH3

CH3

CH3 CH3

CH3

CH3 CH3

CH3

CH3

CH3

CH3

Roxana Drăgan

acţiunea oxigenului. Oxigenul din aer o distruge la temperatura camerei (vitamina A din unt sau

din produsele uleioase). Acţivitatea vitaminei se măsoară în unităţi internaţionale: 1 unitate

internaţională = 0,0003 mg vitamina A pură 1 U.I. = 0,3 mg reţinol.

Retinolul şi acetat retinolul sunt pulberi galbene cristaline ; retinil palmitat este un ulei

galben pal, β-carotenul este o pudra rosu-brun violeta cristalină; β-apo-8, carotenaldehida este

o pudra violet cristalină ; β-apo-8,-caroteinoida acid etil ester este o pulbere cristalină.

Retinolul şi esterii săi sunt insolubili în apă, solubili în alcool; şi uşor solubili în eter

etilic, eter de petrol, cloroform, acetonă, şi grăsimi şi uleiuri. β-carotenul este insolubil în apă;

foarte rar solubil în alcool, grăsimi şi uleiuri, puţin solubil în eter şi acetonă; şi uşor solubil în

cloroform.

2.3.3. Sinteza vitaminei A

2.3.4. Metode de identificare şi dozare

2.3.5. Metabolism

2.3.6. Farmacologie

Farmacocinetică

Farmacodinamie

Farmacoterapie

Farmacotoxicologie

Farmacografie

2.3.7. Rolul vitaminei A în organism

24

Roxana Drăgan

CAPITOLUL III.

PREPARATE ŞI PRODUSE FARMACEUTICE

CARE CONŢIN VITAMINA A

25

Roxana Drăgan

PARTEA EXPERIMENTALĂ

CAPITOLUL IV.

ANALIZA VITAMINEI A PRIN METODA SPECTROFOTOMETRICĂ,

IR ŞI DE CULOARE

4.1. Obiective

4.2. Materiale şi metode de lucru

4.2.1. Materiale folosite

4.2.3. Identificarea vitaminei A

4.2.4. Dozarea vitaminei A

4.3. Rezultate şi discuţii

26

Roxana Drăgan

CONCLUZII

27

Roxana Drăgan

BIBLIOGRAFIE

1. *** Enciclopedia vitaminelor şi a substanţelor minerale, Rovimed Publishers,

Bucureşti, 2002.

2. Beral E., Zapan M., Chimie organică, Ed. a 5, revăzută şi completată, Editura Tehnică,

Bucureşti, 1973.

3. Cristea A. N., Farmacologie generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

2009.

4. Cristea-Popa E., Tratat de biochimie medicală, Editura Medicală, București, 1991.

5. Fărcășanu I. C., Gruia M. I., Biochimie medicală, Editura Universității București,

București, 2005.

6. Ifrim S., Substanțe biologic-active, Editura Tehnică, București, 1997.

7. Istudor V., Farmacognozie, fitochimie, fitoterapie, vol. II. Aetherolea, rezine, iridoine,

principii amare, vitamine, Bucureşti, Editura Medicală, 2001.

8. Iovu M., Chimie organică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999.

9. Neamţu G., Biochimie alimentară, Editura Ceres, București, 1997.

10. Wilson, Jean D. Principiile medicinei interne, vol. 1, 14 th Edition, Ediţia a II-a în

limba română, Editura Teora, Bucureşti, 2003.

28