Traducere: Comunitatea www.versuri-si-creatii.ro

Editare: Catalina Dziurcovschi

http://www.versuri-si-creatii.ro/

2

Întâi râvneşti plăceri

Întâi râvneşti plăceri,

Apoi trai lin; şi-apoi

Acele leacuri mici

Care răpun durerea;

Şi-apoi, să poţi dormi;

Ş-apoi (de va dori

Aşa Inchizitorul)

Să poţi muri cum vrei

3

Într-un ţinut pe care nu-l cunosc

Într-un ţinut pe care nu-l cunosc - se spune

Că Alpii veşnici depărtări cuprind -

Cu Fruntea, Ei salută înalt Azurul -

Cu Tălpile oraşul în ating -

La poale mii de Margarete

Sfielnice se leagănă în vînt -

Din ele - în zi de August - care Eşti

Eu însămi, care sunt?

4

Într-o inimă zdrobită

Într-o inimă zdrobită

Nimeni nu-i primit

Fără înaltul privilegiu

De a fi suferit.

5

Îngeri, dimineaţa în zori

Îngeri, dimineţa în zori

Poţi vedea prin Rouă - o mie

Cum - zîmbind - oftînd - se apleacă,

Mugurii ai lor să fie?

Îngeri vezi în plină amiază

Prin nisipul încins de soare,

Cum - zîmbind - oftînd - adună

Flori - şi pier cu ele zare.

6

Înainta călătoria noastră

Înainta călătoria noastră -

Paşii se apropiau fără să ştie

De ciudata Răscruce a Fiinţei -

Eternitate numită - Vecie

Tăcerea deveni deodată solemnă -

Pasul în neştire drumul îşi urma -

Oraşe îndărăt - şi până la Răscruce

Pădure de Morţi se-ntindea -

Nădejde de întoarcere nu mai aveam -

În urmă - zăvorât Drumul - greu -

Flutura înainte Albul Veciei

Şi-n fiecare Poartă sta Dumnezeu.

7

În voia valurilor! O corabie mică!

În voia valurilor! O corabie mică!

Şi noaptea coboară treptat!

Nu cârmuieşte nimeni corabia mică

Spre-oraşul cel mai apropiat?

Marinarii spun astfel – ieri s-a-ntâmplat –

Când amurgul tocmai pălea –

O corabie mică – scoasă din luptă –

În vârtej tot mai jos se-afunda.

Dar altminteri spun îngerii – ieri s-a-ntâmplat –

Şi-anume amurgul arzând

O corabie mică-n furtunile grele –

Catargu-şi-nălţă – cu vântul în vele –

Spre larguri ţâşni – exultând!

8

Vîntul îmi bătu sfios la geam

Asemeni Călătorului trudit

Vîntul îmi bătu sfios la geam -

Cu îndrăzneală l-am poftit

Ca un stăpîn ce mă aflam

Fără de paşi se strecură -

Să-i dau un Scaun - cui?

Era precum i-aş fi întins

Un pat - Văzduhului

Nici Trup n-avea Oaspele meu -

Iar Vorba-i - o năvală toată -

Ca mii de păsări Colibri

Zburînd dintr-un Tufiş deodată

O Mare-i era Chipul şi, trecînd

Îi picura din Degete o muzică divină

Precum e cea arareori cîntată

La Fereastra noastră - de Lumină

Atîta i-a fost vizita - apoi

Sfielnic a bătut din nou - să-l las -

Atît de tulburat s-a dus -

Iar eu mai singură am rămas.

9

Viaţa mi s-a-închis de două ori

Viaţa mi s-a-închis de două ori înainte de sfârşit;

Şi totuşi rămâne de văzut

Dacă Viaţa Veşnică îmi va dezvălui

Al treilea eveniment, nepetrecut,

Dar atât de mare, de deosebit faţă de celelate două,

Încât mi-e cu neputinţă să-l imaginez, să-l discern.

Despărţirea este tot ce ştim despre paradis

Şi tot ce ne trebuie pentru infern.

10

Trenul

Îmi place să-l văd mâncând pământul

Și dând peste cap văile,

Oprindu-se să se hrănească din tancuri

Și prodigios iar să pășească

În jurul unei grămezi de munți

Și trufaș să privească

La șandramalele de pe marginea drumurilor,

Apoi să-și roadă-n stâncă

Drum pe măsura lui și să se strecoare

Gemând tot timpul

În ritmuri șuierătoare și stridente,

Apoi singur gonindu-se de pe deal,

Să necheze ca Boanerges

Apoi, punctual ca o stea,

Să se oprească – docil și atotputernic –

La poarta propriului său grajd.

11

Sălbatice nopţi - Sălbatice nopţi!

Sălbatice nopţi - Sălbatice nopţi!

Cu tine de-aş fi

Sălbaticele Nopţi

Luxuria noastră ar fi!

Zadarnice - Vînturile -

Unei inimi în port ancorată

Nu-i pasă de Busolă -

Nu-i pasă de Hartă!

Vîslind în Eden -

Ah, Mare! - de-aş putea

La Noapte - să ancorez

În unda Ta.

12

Să-mi fie teamă! Dar de cine?

Să-mi fie teamă! Dar ce cine?

De Moarte? - cum, dar cine-i Ea?

A tatii slugă de acasă

La fel de mult m-ar tulbura.

De viaţă să mă tem? De Aceea

Care trăirile-mi îndeamnă?

De o Cerească hotărîre

N-ar fi ciudat să-mi fie teamă?

De Înviere atunci? - Se teme Răsăritul

Să se încreadă în Zori, vreodată?

Decît de teamă stăpînită,

Coroana fie-mi contestată.

13

Să priveşti Cerul de Vară

Să priveşti Cerul de Vară

Iată Poezia - oricît de ciudat ar părea

Ea nu se află-n Carte -

Se mîntuie-n Azur Poemele adevărate.

14

Speranţa e ceva cu pene

Speranţa e ceva cu pene

Care-îşi face cuib în inima-încercată

Şi care cântă-o melodie nerostind cuvinte,

Fără-a conteni vreodată.

Glasu-i e dulce-n vreme de furtună –

Şi cumplite-ar trebui să fie-acele uragane

În stare s-alunge micuţa pasăre,

Care alină atâtea fiinţe umane.

Am auzit-o-n cele mai înfrigurate locuri,

Pe cele mai învolburate mări –

Dar niciodată când m-am aflat la ananghie

Nu mi-a pretins nici mulţumiri, nici dări.

15

Soseşte noaptea primei zile

E ceva ciudat în lăuntrul

Acelei persoane care-am fost –

Şi în al Acesteia de-acuma – nu par a fi aceeaşi –

Ar putea fi nebunie – asta?

16

Sorb un rachiu nemaigustat

Sorb un rachiu nemaigustat

Din soiuri de mărgăritar;

Nici butiile de pe Rin

Nu dau aşa spirt rar.

Cu rouă mă destrăbălez,

Mă-mbăt cu aer pur

Şi zile lungi de vară pierd

Prin crăşme de azur.

Când şi bondarul cherchelit

E scos pe-al nalbei prag,

Când nici un flutur nu mai bea

Eu mai vârtos îi trag,

Până ce sfinţi şi heruvimi

La geamuri vin în goană

S-o vadă-n soare şovăind Pe mica beţivană.

17

Simţit-am moartea în creier

Simţit-am Moartea în Creier

Şi Bocitori în juru-mi, pretutindeni

Umblam, călcând-călcând, şi-atunci

Ţâşni simţirea peste Tot.

Şi când toţi s-au aşezat,

Ca toba ce bate-bate,

Slujba-ncepu, şi-am simţit

Că Mintea-mi amorţeşte.

Aud cum saltă Cutia

Şi-n suflet anume

Treci iarăşi cu Cisme de Plumb,

Spaţiul Începe să sune.

Tot Cerul e un Clopot,

Tot ce e viu, ascultă.

Iar eu şi Tăcerea sântem

O naufragiată Pereche.

Un Reazăm în Minte se rupe

Şi eu cad adânc, adânc

Lumi după Lumi treceam

Şi pătrunzând, am înţeles.

18

S-auzi un graur cântând

S-auzi un graur cântând

E sau ceva nespus de sfânt,

Sau – doar banal.

Şi nu-i de vină pasărea;

La fel ea cântă pentru ea

Sau pentru mulţi.

Urechea înveşmântă

Tot ceea ce ascultă

În sur sau alb.

De-i cântecul plin de mister

Sau fără de fior în el,

Decidem noi.

"Melodia e-n copac"-

Zicea un sceptic. Cum să fac?

"Ba nu! E-n noi!"

19

Răspunde-mi, Iulie

Răspunde-mi, Iulie –

Unde-i Albina –

Unde e Roşul –

Unde e Fânul –

Ah, zise Iulie –

Unde-i Sămânţa –

Unde-i Bobocul –

Unde e Maiul –

Răspunde-mi Tu – Mie –

Nu – zise maiul –

Arată-mi Zăpada –

Clopoţeii arată-mi –

Arată-mi Gaiţa!

O-ntoarse Gaiţa –

Unde-i Porumbul –

Unde, Aburu-n Câmpuri –

Unde e Spinul? –

Aici – spuse Anul –

20

Păianjenul ţine în Mîini nevăzute

Păianjentul ţine în Mîini nevăzute

Un Ghem de Argint - lucitor -

Dansează liniştit de Unul Singur

Grăuntele de Perlă desfăcîndu-şi uşor -

El zămisleşte din Nimic Nimic -

O Îndeletnicire ireală -

Ne înlocuieşte în jumătate de timp

Tapiseriile cu ale Sale -

O Oră să-şi întindă neasemuite

Continentele lui de Lumină -

Să atîrne apoi de Mătura Gospodinei

Uitîndu-şi miraculoasele Hotare,

21

Puţine are Iarba de făcut

Puţine are Iarba de făcut -

O Sferă Verde să-măplinească

În care Fluturii să-şi scoată

Şi Albinele să le hrănească -

Să învie Taine cîntătoare

Să cheme Adierile aproape

Să ţină Razele în poală

Să aplece urechea la toate -

Să înşire ca Perlele, Roua, în noapte

Să apară în zori strălucind

Alături de ea - o Ducesă

Să pară o femeie de rînd -

Atunci cînd moare - să treacă

În cereşti Miresme îmbătătoare -

În somn zac Mirodenii modeste

Ori Narduri pieritoare -

Să intre apoi, în Şuri Suverane -

Să viseze la Zile ce n-or mai veni,

Puţine are Iarba de făcut -

Un fir de Fîn - dacă aş fi!

22

Presimţirea – umbra aceea lungă pe

răstoacă

Presimţirea – Umbra-aceea lungă pe răstoacă

Rămasă-n urma Soarelui la toacă.

Aviz dat firului de iarba – să-i arate

Că ora Beznei nu-i departe.

23

Posibilul e Casa mea

Posibilul e Casa mea -

Decît Proza e mult mai frumoasă -

Ferestrele-i sînt numeroase

Şi uşi mai bune are această Casă -

De nepătruns ca nişte Cedri

Sînt Încăperile-i o mie -

Acoperişul Nesfîrşit

E Bolta Azurie -

Am Oaspeţii cei mai aleşi

Iar Slujba mi-e de vis -

Întind Căuşul Mîinii şi cuprind

Întrebul Paradis

24

Poeţii martiri

Poeţii martiri – n-au spus-o – şi totuşi

Şi-au schimbat Suferinţa-n Silabe –

Ca să dea – când numele lor amuţeşte –

Curaj şi Făpturilor slabe.

Martirii Pictori – nu au vorbit nicicând –

Testamentul e-n Opera lor – mai curând –

Când luciditatea mâinii e moartă –

Arta Păcii o caută – Unii – în Artă.

25

Picioare noi îmi bat grădina

Picioare noi îmi bat grădina,

Verdeaţa şi cărarea.

Un trubadur în vârf de ulm

Trădează-nsingurarea.

Alţi copilaşi se joacă-n iarbă,

Alţi morţi dorm în mormânt,

Şi primăvara vine iar

Şi fulgi cad iarăşi pe pământ.

26

Pentru frumos m-am stins

Pentru Frumos m-am stins, şi-abia

M-au dus la groapă, când,

Vecin, un mort pentru-adevăr

Mi-au pus lângă mormânt;

El mie, blând: „De ce-ai murit?"

„Pentru Frumos", i-am spus;

„Şi eu, la fel, pentru-Adevăr;

Fraţi suntem", mi-a răspuns.

Aşa, ca două rude, noi

La vorbă ne-am întins

Până ce muşchiul ne-a cuprins

Şi numele ne-a şters.

27

Pe cînd eu n-am să mai fiu

Cînd Prihorii s-or întoarce

Pe cînd eu n-am să mai fiu,

Firimituri dăi de pomană

Celui cu Piept Stacojiu.

Dacă n-am să-ţi mulţumesc,

Dormindu-mi somnul greu,

Cu buze de Granit

Să ştii că-ncerc mereu!

28

Pe Mine din Mine - să mă alung

Pe Mine din Mine - să mă alung -

Dacă aş şti -

Pentru Orice Inimă

Cetate de necucerit aş fi -

Cum pot cunoaşte pacea

Cînd sînt - de Mine asaltată -

Fără să-mi fie Conştiinţa

Cu totul subjugată?

Cînd Una Alteia ne sîntem Suverane

Cum să fac mai bine

Decît să Abdic

Eu - de la Mine?

29

O sepală, o petală şi un spin

Ca o părere, un freamăt de ramuri

Peste zorii de vară - blînd alizeu -

O sepală, o petală şi un spin -

Un licăr de Rouă - O Albină ori două

Şi floarea asta - sunt Eu!

30

O Oră e o Mare

Între mine şi alţii

O Oră e o Mare - socot -

Cu ei laolaltă o Oră e un Port

31

Nu-mi spune curcubeul

Nu-mi spune curcubeul:

Sfârşită-i Vijelia.

Mai mult convinge însă

Decât Filosofia.

Din For se-ntoarce Floare mea –

Îmi spune tot ce nici

Un Cato n-ar fi dovedit:

Sunt păsările-aici!

32

Nu ştim ce-nalţi suntem

Nu ştim ce-nalţi suntem, cât timp

Nu ni se cere-a fi,

Dar ştim că-n zbor plutit ajungem

Cu fruntea în tării-

Firesc ar fi şi Eroismul

Uşor să-l înţelegem-

De nu ne-am micşora chiar noi Temându-ne-a fi Regi.

33

Nimeni peste un veac

Nimeni peste un veac

N-are să ştie unde palpită

Agonia jucată în Locul acesta

Ca o Pace încremenită.

Glorioasele dolii s-au dus,

Străinii-n colind descifrară

Solitara Ortografie

A morţilor de Odinioară.

Vântu-n Poiene Văratice

Îmi mai aminteşte cum

Instinctul culese Cheia memoriei

Scăpată pe drum.

34

Nicicînd nu aud cuvîntul "evadare"

Fără zvîcnirea sîngelui în vine,

Nicicînd nu aud cuvîntul "evadare"

Şi fără să tresar pusă pe fugă,

Ca pasărea cu aripa-n aşteptare!

Nicicînd nu aud de temniţi grele

Cum că ocnaşii le zdrobesc,

Fără să zgîlţîi propriile-mi gratii

Şi iarăşi să mă prăbuşesc!

35

Nebune nopţi

Nebune nopţi!

De te-aş simţi,

Nebune nopţi

Somptuase-ar fi!

Zadarnic vânt

Inimii-n port,

Harta s-a dus,

Compasu-i mort.

În rai – vâslire,

Pe mări, pe val!

În noaptea asta

Fii-mi tu mal!

36

Natura – uneori usucă un lăstar

Natura – uneori usucă-un lăstar –

Alteori – scalpează un Arbor –

Norodul său Verde – atunci când moare –

El poate fi martor –

Despre alte-Anotimpuri – Foile Moarte

Vorbesc – fără zarvă orală –

Noi – fiinţe cu suflet – mai des răposăm

De-o moarte – nu la fel de vitală –

37

N-am avut vreme pentru Ură

N-am avut vreme pentru Ură -

Mormîntul

Piedică mi-ar fi -

Şi Viaţa

Este mult prea scurtă

Ura - s-o pot desăvîrşi

Nici de Iubire n-am avut -

Dar cît

Un Crez să ai e bine -

Socot

Că al Iubirii Chin

Destul de mare-i pentru Mine

38

Măsor cu Ochi pătrunzător

Măsor cu Ochi pătrunzător

Orice Durere-mi iese în cale -

Mă-ntreb de cîntăreşte cît a Mea

Ori mai uşoară pare.

Mă-ntreb de e răbdată mai de mult

Ori tocmai a început -

De Cînd o am pe a Mea - nu ştiu -

A-mbătrînit de mult

Mă-ntreb - Acei loviţi în viaţă

De-ar fi să îndure a doua oară

Şi de-ar putea alege - ar mai încerca -

Ori poate ar vrea să moară -

Pe Unii-i văd - cum suferă îndelung -

Şi-ntr-un tîrziu, un zîmbet au pe chip -

O imitaţie a Luminii

O pîlpîire de Opaiţ sleit -

Mă-ntreb - cînd Anii se adună

Milenii - peste Răni amare -

Mai pot avea cumva puterea

Să le aducă Alinare -

Ori ei străbat Veacuri de Nervi

Răscolind tainiţele firii -

Să dea peste Dureri mai mari -

Ce-ntrec Durerile Iubirii

Cei care Suferă - sînt mulţi -

Şi pricini sînt - o mie -

39

Moarte e una - şi o dată vine -

Şi ochii-i bate în cuie

Există Durerea din Dor - şi cea a Nepăsării -

Durerea ce se cheamă "Disperare"

Există Despărţirea de cei dragi -

Despărţirea de Locuri Natale

Eu nu-mi pot defini Durerea -

Dar mă ajută Darul

Sfredelitoarea Mîngîiere -

Să-mi pot răbda Calvarul

Să văd - ce fel de Cruci există -

Şi-n ce fel se pot duce -

Şi dacă seamănă - Vreuna -

Cu Propria mea Cruce.

40

Mă zăvorîseră în proză

Mă zăvorîseră în Proză -

Copil fiind mă încuiau mereu

Zicînd să stau acolo în Cămară -

Că fac prea multă zarvă-n jurul meu -

De-ar fi putut măcar să bănuiască -

Să-mi vadă mintea - visătoare

La fel de înţelept puteau să încuie

O Pasăre - pentru Trădare -

Asemeni unei Stele - Mintea mea

De vrea - alunecă uşor

Rîzînd - ea poate să păşească

Oricînd - dincolo de Zăvor

41

Moartea

Cum nu mă puteam opri să răsuflu,

Moartea, într-o noapte,

A oprit caleaşca şi mi-a cerut s-o-însoţesc

În Eternitate.

42

Mi-eşti drag atît de mult

Mi-eşti drag atît de mult

Că pot şi fără tine să trăiesc -

Ce Dragoste-i aceasta? Precum a lui Isus?

Să-mi dovedeşti

Că i-a iubit pe Oameni

Cum însămi te iubesc

43

Mi-e teamă de Cel ce vorbeşte puţin

Mi-e teamă de Cel ce vorbeşte puţin -

Mi-e teamă de Omul Tăcut -

Pe Vorbăreţ - pot chiar să-l întrec -

Mă întreţin oricînd c-un Limbut -

De cel ce dră*şte Vorba

Cînd Alţii - vorbe risipesc -

Mi-e teamă - şi-s prevăzătoare

Este un Om Ales

44

Mi-e frică. De cine mi-e frică?

Mi-e frică. De cine mi-e frică?

Nu de moarte - cine e ea?

Portăreasa din casa tatălui meu

Tot atât m-ar intimida!

De viaţă? Ciudat ar fi să mă tem

De un lucru ce mă cuprinde concret -

Dintr-o existenţă - ori două -

Ca dumnezeiescul decret.

De-nviere? Oare răsăritul se teme

De ziua ce mâine-o să vină

Cu fruntea ei pretenţioasă?

Coroana-mi mai iute-i de vină!

45

M-au cedat - nu mai sunt a lor

M-au cedat - nu mai sânt a lor.

Acest nume lăsat să-mi cadă uşor

pe frunte-n biserică - odată cu apa -

Eu n-am să-l mai port de acum;

Să mi-l lase cu vârsta mea fragedă printre

Păpuşi şi Mosoare, de azi înainte

Nimănuia n-am să-l mai spun.

Botezată, fără să ştiu măcar -

De-astădată, conştientă de har -

Mi l-am ales, podoabă supremă,

Prin el - Semiluna s-a Rotunjit -

Arcul Vieţii întreg e-mplinit

Cu o singură, mică Diademă.

E-al doilea meu Rang - eu încoronată

La primul - prea mic - ornam pieptul Tatei -

O pe jumătate inconştientă Regină;

Dar azi - în Picioare - c-un cuvânt Omenesc

Aş putea să-l refuz, aş putea să-l primesc

Şi-am ales - o Coroană.

46

Lăsatu-mi-ai tu, Doamne, două Moşteniri

Lăsatu-mi-ai - tu, Doamne, - două Moşteniri -

Iubirea e cea dintîi - dar - vai -

Mi-era de-ajuns, Tată Ceresc

Doar asta de-mi lăsai -

Lăsatu-mi-ai hotarele Durerii

Încăpătoare ca Mările line -

Între Nemurire şi Timpul Vremelnic

Între Conştiinţa ta - şi Mine

47

La tine râul mi-l trimit

* * *

La tine râul mi-l trimit:

Ai să-mi spui, mare, bun venit?

Aşteaptă râul să spui –da.

O, mare, nu te încrunta!

Eu am să-ţi aduc răcoare

Pe unde de izvoare.

Spune – da şi mă ia!

48

Inimă, noi o să-l uităm

Inimă, noi o să-l uităm,

Şi tu, şi eu, în noaptea ce-o să vină!

Tu trebuie să-i uiţi căldura,

Iar eu, că mi-a dăruit lumină.

Te rog, să-mi spui când o vei face –

Şi-n gândurile mele, -n mine s-o face lampa mică.

Grăbeşte-te! Până când te vei răci de tot

Eu mai pot să-mi amintesc de el, la o adică!

49

Inima râvneşte-întâi plăcerea

Inima râvneşte-întâi plăcerea –

Şi-apoi, viaţă scutită de griji şi de nevoi –

Şi-apoi, fel de fel de leacuri şi de creme moi

Care uşurează şi vindecă durerea.

Şi-apoi, somn liniştit şi dulce –

Şi-apoi, de va fi-ascultată ruga sa

De Cel care-o judecă de pe cruce,

Libertatea de-a muri cum vrea.

50

In ochii mei - atât de jos a căzut

În ochii mei - atât de jos a căzut,

Că-am auzit cum a dat de Pământ

Şi s-a spart în ţăndări de pietre

În fundul propriului Gând.

Soarta haină, o mustram mai puţin

Pe mine mă dojeneam mai tare,

Că-am ţinut pe poliţi de-Argint

Un Blid Poleit - Oarecare

51

Iată-mi scrisoarea către Lume

Iată-mi scrisoarea către Lume

Ea n-a ajuns să-mi scrie -

Sunt simple Veşti de la Natură

Spuse cu tandră Măreţie

Mesajul Ei îl trec în Mîini

Pe care nu le văd nicicînd -

Semeni ai mei - de dragul Ei

Judecaţi-mă blînd

52

Există oare "Dimineaţa" cu adevărat?

Există oare "Dimineaţa" cu adevărat?

Să fie un loc anume ce se cheamă "Zori"?

Şi aş putea să îl zăresc din munţi

Înaltă dac-aş fi asemeni lor?

Să aibă tălpi ca nuferii - se poate?

Ori Pene precum Pasărea or fi avînd?

Să fi apărut din ţări îndepărtate

De care n-am mai auzit nicicînd?

O, Înţelepţi, voi Învăţaţi, voi care

Şi lumea stăpîniţi, şi cer şi nori

Spuneţi-i bietei Călătoare

Unde-i ţinutul ce se cheamă "Zori"!

53

Exaltarea este drumul

Exaltarea este drumul

Sufletului ce ar pluti

Dincolo de Case, ţărmuri,

Spre afunde veşnicii -

Pot pricepe marinarii

Pe munteni cum îi atrag

Ameţirile divine

După întîia leghe în larg?

54

Eu nu pot trăi cu tine

Eu nu pot trăi cu tine -

Să trăiesc - aşa mi-ar fi drag -

Şi Viaţa-i în cealaltă parte -

Dincolo de Prag -

Groparul păstrează Cheia spre ea -

Ridicând într-o Palmă

Viaţa noastră - de Porţelan -

Întocmai ca pe o Cană -

Stăpâna o dispreţuieşte -

Demodată e - ori cu crăpături -

Vrea una din Sevres, mai nouă -

Cele vechi au fisuri -

N-aş putea cu tine să mor -

Căci unul din are a aştepta

Să-nchidă celuilalt Ochii -

Tu mie - nu ai putea -

Şi eu - aş putea să privesc

Cum te-a-nţepenit Gerul nopţii -

Fără-a cere - la Ger - Dreptul meu -

Acelaşi Privilegiu al Morţii?

Nici nu aş putea să-nviez - cu Tine-

Căci Tu - cu propria Faţă -

Ai face-o mai pală pe-a Mântuitorului -

Acea Nouă Graţie -

Arde - străină şi rece -

În ochiul meu bolnav de Dor -

55

Doar că Tu îmi erai - decât El -

Mai apropiat uneori -

Ar vrea să Ne judece - Cum?

Căci Tu - Ceru-l slujeai -

Sau credeai că o faci -

În timp ce eu nu puteam -

Pentru că tu-mi săturai privirea - şi Ochiul

Nu mai avea cum să vadă

Acea sordidă perfecţie

Paradisiacă -

Iar de te-ai pierde - m-aş pierde şi eu -

Chiar dacă mai tare - mai pur -

Numele meu ar suna

Lăudat de Azur -

De-ai fi tu izbăvit

Şi damnată-aş fi eu -

Unde nu te-aş afla -

Ar fi Iadul meu -

Să ne-ntâlnim despărţiţi ne e dat -

Tu - deoparte - Eu - de alta -

Între noi - o Uşă crăpată -

Ruga - şi Marea -

Şi-acea Hrană Albă -

Care e disperarea -

Prea puţin era să mor pentru tine,

Şi cei din urmă Greci o făceau.

Să trăieşti, Iubite, costă mai mult -

Eu şi asta ţi-o dau -

56

Să mori, e un fleac: ai fost şi te-ai dus,

Să trăieşti, presupune şi

Să mori repetat - şi fără măcar

Răgazul să-l ai de-a muri.

57

Eu nimeni nu sunt ! Tu cine eşti?

Eu Nimeni sunt! Tu cine eşti? Se ştie?

Ori poate Nimeni eşti asemeni Mie?

Suntem deci o pereche? Taci, nu spune!

Pe dată ar afla o întreagă lume -

Ce jalnic este - Cineva - să fii!

Ce public - ca un Brotac - în zarvă multă

Orăcăindu-şi numele - pe cînd

În admirare - o Mlaştină îl ascultă!

58

Eu neştiind când or să vină zorii

Eu, neştiind când or să vină zorii,

Deschid toate uşile, prevăzătoare!

Ei vor avea - ori pene, ca o pasăre, Ori valuri, ca un ţărm de mare...

59

Eu n-am văzut o landă

* * *

Eu n-am văzut o landă,

Nici marea şi-al ei mal;

Dar ştiu cum sunt ciulinii

Şi cum se naşte-un val.

Eu n-am vorbit cu Dumnezeu

Şi-n cer nu am intrat.

Dar ştiu unde-i e locul

De parc-ar fi-nsemnat.

60

Eu n-am pierdut decît de două ori

Eu n-am pierdut decît de două ori,

Şi ce-am pierdut e în pămînt.

De două ori eu am cerşit

La uşa Domnului preasfînt!

Îngerii - au descins de două ori

Şi m-au despăgubit -

Tîlhar! Bancher - Tată Ceresc!

Săracă încă o dată sunt!

61

Eu am murit pentru frumuseţe

Eu am murit pentru frumuseţe.

Dar abia am fost în lut aşezată,

Că un altul – mort pentru Adevăr – fu întins

Într-o groapă alăturată.

Încet m-a întrebat: “Pentru ce ai murit?”

“Pentru Frumuseţe”, I-am zis eu.

“Iar eu – pentru Adevăr. E tot una.

Suntem fraţi”, mi-a răspuns vecinul meu.

Şi-aşa, ca mirii care se-ntâlnesc noaptea,

Am vorbit de la o groapă la alta,

Până ce muşchiul ne-atinse buzele Şi-a năpădit numele noastre.

62

Era prea tîrziu pentru Om

Era prea tîrziu pentru Om

Dar prea devreme pentru Cel ce a Creat -

Creaţia - neputincioasă să ajute -

Doar Ruga de Partea Noastră s-a dat

Fermecător este Cerul

Cînd Pămîntul - îţi scapă mereu -

Şi cît de primitor este Chipul

Bătrînului nostru Vecin - Dumneze

63

E uşor să munceşti cînd sufletul se joacă

E uşor să munceşti cînd sufletul se joacă -

Dar atunci cînd sufletul doare -

E trudă cumplită să auzi cum şi-aruncă

Pe rînd jucăriile sale -

E simplu cînd durerea îvăluie Trupul -

Dar cînd de un Sfredel simţi nervii străpunşi -

Cumplită-i durerea - mai mare decît

Te-ai trezi cu Pantere în Mănuşi

64

După-o mare durere, urmează o senzaţie

solemnă

După-o mare durere, urmează o senzaţie solemnă.

Nervii - ceremonioşi ca nişte Morminte -

Inima ţeapănă-ntreabă: oare Ea îndurase atâta?

Şi Ieri - sau cu Veacuri în Urmă?

Picioarele se mişcă mecanic, în cerc,

Pe un drum de Lemn,

De Pământ, de Văzduh, de Ceva -

Crescut fără rost.

O mulţumire de Cvarţ, ca o piatră.

Aceasta e Ora de Plumb

Ce ţi-o aminteşti, de-ai scăpat cu viaţă,

Precum Degeraţii şi-amintesc de Ninsoare -

Întâi - Frig - apoi amorţeală - apoi Renunţare.

65

Doriţi Vară? Gustaţi-o pe a noastră

Doriţi Vară? Gustaţi-o pe a noastră.

Mirodenii? De aici cumpăraţi!

Suferiţi? De fierbinţeli avem boabe!

De oboseală! Permisii de puf să luaţi!

Ameţeli! Cîmpii de violete şi răul v-a lăsat!

Captiv! Graţieri de la flori, aduc eu!

Anemie! Carafe cu aer!

Chiar şi pentru Moarte, un leac minunat.

O care este leacul, domnul meu?

66

Din Cupe adîncite în Perlă

Din Cupe adîncite în Perlă

Beau o licoare destinată mie -

Nici Pivniţele de pe Rhin

N-au dat asemenea Tărie!

De Aer îmbătată sunt -

De Rouă umblu ameţită -

Prin hanurile de Azur

Mă clatin vara nesfîrşită -

Cînd beată-i izgonită Albina

De pe Corolele din lunci -

Cînt fluturii - se odihnesc o clipă -

Eu beau din plin atunci!

Pînă cînd Îngerii şi Sfinţii

Pe la ferestre dau tîrcoale

Să vadă cum - de-atîta băutură

Rezemată stau de Soare

67

Dimineaţa e pentru Rouă

Dimineaţa e pentru Rouă -

Grîul - pentru Amiezi fierbinţi -

Pentru flori - lumina seerii -

Iar Apusul - pentru Prinţi!

68

Deunăzi - îmi rătăcisem Lumea !

Deunăzi - îmi rătăcisem Lumea!

Oare-a găsit-o Cineva?

Şirag de Stele-i încunună

În licăr - mîndră fruntea sa.

Un bogătan - n-o bagă-n seamă -

Nu poate fi pe placul lui -

Dar pentru un Suflet de copil

Imperiu mai de seamă - nu-i!

69

De număr, socotesc întâi poeţii

De număr, socotesc întâi poeţii,

Pe urmă soarele şi vara,

Iar după vară, cerul -

Şi asta ar fi tot.

Însă de recapitulez,

Poeţii par să le cuprindă toate -

Pe ceilalţi spectacolul nu prea-i interesează.

Spun, deci, poeţii – şi `nţeleg tot ce e viaţă.

O vară ţine pentru ei întregul an,

Şi pot creia atâta soare cât ştie cerul să cuprindă,

Iar dacă cerul, în sfârşit,

Ar fi aşa frumos pe cât l-au prevestit poeţii,

Celor ce cred într`înşii

Le va fi `ndreptăţit si visul trecător,

Spre binecuvântarea lor.

70

De mi-a fost gazdă ori oaspete mi-a fost

De mi-a fost gazdă ori oaspete mi-a fost,

Nici pînă astăzi n-am aflat

Şi nu pot spune dacă el pe mine

Ori eu pe el l-am invitat.

A fost nemărginită întîlnirea noastră

Şi-atît de profundă, încît,

Părea legătura intimă

Dintre sămînţă şi fruct.

71

Călătoria noastră a avansat

* * *

Călătoria noastră a avansat;

Am ajuns trecând peste obstacolele toate

La răspântia din drumul Fiinţei,

Numită Eternitate.

72

Cîte Flori neştiute în Pădure rămîn

Cîte Flori neştiute în Pădure rămîn

Pierind pe Dealuri, prin Fîneţe

Fără Puterea de a-şi cunoaşte

Nebănuita Frumuseţe -

Şi cîte-şi risipesc în Vînt

Nepieritor şi tainic Nimbul sfînt -

Fără să ştie ce Fior

În Suflet strecura-ne-vor

73

Când piezişă cade raza

Când piezişă cade Raza

Iarna în Amurg

Apăsător ca gerul Imn

De Catedrală,

Urma divinei Dureri

Preface-n ascuns

Sensuri aflate

Adânc, nepătruns –

Nimeni n-o ştie

E pecetea Regească

A Disperării

Din Văzduh trimeasă.

Când vine, Totul ascultă,

Umbrele îşi pierd suflarea;

Când pleacă – pe-al Morţii chip

E Depărtarea

74

Cuvîntul e mort

Cuvîntul e mort

Îndată ce-i rostit

Se spune.

Eu cred că abia atunci

Începe viaţa lui

În lume.

75

Cunosc vieţi, de care m-aş lipsi

Cunosc vieţi, de care m-aş lipsi

Cu Bucurie -

Şi altele - în care absenţa unei clipe

E cît o veşnicie

Din ultimele - sînt puţine -

Una ori Două - poate -

Cele dintîi - în schimb

Nu pot fi numărate

76

Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul

Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul,

Moartea, într-o noapte,

A oprit caleaşca şi mi-a cerut s-o-însoţesc

În Eternitate.

Am călătorit la pas – nu se grăbea de loc,

Iar eu am renunţat, din empatie,

La munca mea şi la răgazul zilnic,

Spre-a fi-n acord cu-a ei curtoazie.

Am trecut de şcoală, unde, în aprigi,

Competiţii se-încordau copii;

Am trecut de lanurile-aurii,

Am trecut de-apusul soarelui.

Sau, mai degrabă, ea ne-a trecut pe noi;

Cu roua, am început să simt un fel de frig în oase,

Rochia mea era mult prea subţire,

Acoperământ, doar şalul de mătase.

Ne-am oprit lângă o casă care părea

Mai mult un fel de bordei ;

Acoperişul cu greu se distingea,

Iar cornişa, iarbă-amestecată-n vălătuci de hlei.

Şi, de-atunci, aceste secole – şi, totuşi, fiecare

Părând mai scurt decât ziua-aceea, lungă foarte,

Când am dedus că, de fapt, telegarii

Se îndreptau spre Eternitate.

77

Ce fericită-i Piatra mică

Ce fericită-i Piatra mică

Umblând pe Drumuri singurică,

Nu-i pasă nici de Cariere,

De ce se Cade şi se Cere.

Veşmântu-i - Univers fugar

De-un cafeniu elementar;

Ca soarele - ea nu depinde

De nimeni - singură se-aprinde

Şi Absolutul împlineşte Şi simplu - cum o fi - trăieşte.

78

Ca şi când Marea-ar trebui să se despartă

Ca şi când Marea-ar trebui să se despartă

Şi să se ivească-o altă Mare,

Iar din aceea – încă una – care

Ar face din toate trei doar o părere, -o fluturare –

O succesiune de mări –

De ţărm nevizitate –

Ele însele hotar de mări –

Eternitate – toate –

79

Ca o blândă pleoapă peste-un ochi obosit

Ca o blândă pleoapă peste-un ochi obosit

Se reazimă Seara de Zi

Până ce din toată Casa naturii

Doar Balconul se mai poate zări.

80

C-un brâu încinse viaţa mea

C-un brâu încinse viaţa mea.

Din copci sună a plâns.

Apoi măreţ el s-a-nturnat

Şi veacul meu l-a strâns,

Grav, ca un domn ce-ar fi primit

Hrisov de împărat.

De-atunci sunt nour printre nori,

Un lucru închinat.

Nu prea departe totuşi ca

Să vin să robotesc,

În jurul horei celorlalţi;

Ici-colo să zâmbesc,

Acelor vieţi ce-o clipă stau,

Şi-o văd pe-a mea, şi-o cheamă –

Chemări – ştii pentru cine-n veci,

N-aud, nici iau în seamă?

81

Bătuse vântul ca un om trudit

Bătuse vântul ca un om trudit

La geam; şi, ca o gazdă, eu

Să-i spun "Poftim - am îndrăznit -

Aici, în cuibul meu".

Acestui oaspăt ager

Un scaun să-i fi dat

Nu se putea, cum nici

Văzduhului un pat;

Nici trup n-avea, să-l ţii,

Iar vocea lui părea

Un roi de colibri

Pulsând deasupra ta.

Era ca un talaz;

Din degete, fugar,

Isca un cânt vibrând

Cum sună un cleştar.

A dat târcoale-n zbor,

Bătu în uşă iar,

Sfios - zorit acum -

Şi singură-am rămas

82

Biblia este un antic volum

Biblia este un antic Volum

Scris cu apusele vremi

La sugestia Sfintelor Umbre.

Subiectele ei - Bethleem -

Edenul - Vatra cea veche -

Satan - Comandantul căzutei Brigăzi -

Iuda - Tâlharul cel mare -

David - Trubadurul -

Păcatul - Prăpastie-aleasă -

De ea - ferească-se alţii,

Băieţii care "cred" sânt singuri

Şi cei care nu cred - "pierduţi".

Să fie cântată Povestea,

Ar veni Băieţii cu toţi -

Orfeu captiva cu Predica sa -

El nu condamna.

83

Așteptare

Elysium e tot atât de departe

Ca și odaia cea mai apropiată

Dacă în ea așteaptă un prieten

Fericirea sau osânda.

Ce putere stă la suflet

Că poate astfel îndura

Zgomotul unui pas ce vine,

O ușă ce se deschide!

84

Aur arzând în purpur scăldat

Aur arzând în purpur-scăldat

Înspre ceruri ca Leopardul sare

Apoi îşi pleacă Obrazul pătat

În poalele Zării bătrâne - şi moare.

Se pleacă până-n Sălaş de Castor

Prelinge-Acoperişuri

Şi-n roşu vopseşte Hambarul

Apoi cu Tichia-i salută Câmpia Şi Scamatorul Zilei dispare.

85

Apa se învaţă prin sete

Apa se învaţă prin sete.

Ţărmul - prin Mările în urmă lăsate.

Suferinţa - prin dureri încercate -

Pacea - prin bătălii şi dovezi -

Prin neîmplinire - Iubirea -

Păsările - prin albe Zăpezi

86

Am văzut o privire în agonie

Am văzut o privire în agonie

Cum s-a pornit prin odaie s-alunece

În căutarea unui lucru-se pare,

Apoi-a început să se-ntunece,

Apoi-s-a-nfăşurat ca-ntr-o ceaţă,

Apoi-s-a lăsat, pecetluită, să cadă:

Fără a dezvălui ce anume

Ar fi fost fericită să vadă

87

Am simţit o Înmormîntare în Creier

Am simţit o Înmormîntare în Creier,

Bocitoare se jeleau neîncetat

Umblînd - de colo colo - pînă cînd

Şi Judecata mi-au întunecat

Iar cînd s-au potolit cu toate,

O Slujbă ca o Tobă s-a pornit -

Bătînd într-una pînă ce

Şi Cugetul mi-a amorţit -

Am auzit apoi săltînd o Lacră

Pe suflet parcă-mi scîrţîiau anume

Cu-aceleaşi Încălţări de Plumb

Spaţiul întreg - a început să sune,

Şi parcă Cerul tot era un Clopot,

O singură Ureche, tot ce era Suflare

Eu şi Tăcerea, ciudată Pereche

Naufragiate aici, solitare

Am căzut apoi adînc, adînc -

O Scîndură s-a rupt în Mintea mea -

În cădere mă loveam de Lumi -

Epuizînd – Cunoaşterea

88

Am prădat Codrii

Am prădat Codrii –

Încrezătorii Codri,

Copacilor nebănuielnici

Eu Ace şi muşchi le-am răpit

Când cheful s-o fac mi-a venit.

Le-am cercetat podoabele stranii –

Le-am cules – şi le-am dus.

Oare Bradul solemn şi Stejarul

Ce-or să aibă de spus?

89

Am lăsat Lăuta!

Am lăsat Lăuta!

Ce-i pasă de Muzica mea!

De când unica ureche pe care voiam s-o vrăjesc –

Pasivă – ca Piatra – se lipseşte de Muzica mea –

Un suspin mi-ar prii mai *ând – ca şi-un Psalm!

De-ar vrea numai „Memnonul” din Deşert

Să mă-nveţe ce sunete

L-ar birui

Când se dăruie Soarelui –

Poate – aşa – le-aş trezi!

90

Am auzit un Bâz – când am murit

Am auzit un Bâz – când am murit;

Nemişcarea din jurul propriei mele forme

Era asemeni încremenirii din aer

În mijlocul trecerii a două vijelii enorme.

Ochii strânşi au devenit uscaţi

Şi-întregu-mi suflu s-a prăbuşit în sine,

Ca pentru un nou început – când Regele

Se va înfăţişa cu toată gloria, în fine.

Mi-am încordat voinţa pentru a salva

Acea partea din mine care ar fi putut fi

Transferată în altceva –

Şi-atunci a intervenit un zbor

Sub Albastru, nesigura Pendulare

Între lumina din mine şi prăpăd.

Şi atunci Fereastra s-a clătinat –

Şi-atunci n-am mai putut vedea să văd.

91

Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă

Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă,

Socoate cănile din zori - şi după

Să-mi spui cu Rouă câte-s pline,

Şi dimineaţa cît se-ntinde -

Cînd doarme ţesătoarea - cine

Mai ţese pînzele senine!

Şi scrie-mi cîte note ai simţit

În extazul Prihorului ameţit

În ramul plin de umire nouă -

Ţestoasa cîte plimbări a făcut -

Albina cîte potire a băut,

La marea Orgie cu rouă!

Bolta curucubeului de cine e dusă

Şi cine mînă zarea supusă

Cu nuiele subţiri de Azur?

Degetele cui sînt stalactite -

Salbele nopţii de cine-s socotite

De nu s-a pierdut vreuna-mprejur?

Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine

A zăvorît ferestrele atît de bine

Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg?

Cine-ntr-o zi de gală anume

Îmi va deschide dincolo de lume

Şi voi lăsa zorzoanele în prag?

92

Această Ţărână tăcută a fost Domni şi

Doamne

Această Ţărână tăcută a fost Domni şi Doamne

Şi Flăcăi şi Fete - şi Abilitate,

Şi Hohot de Râs şi Suspin,

Şi Rochii şi Bucle-ondulate.

Acest Loc fără Fapte - un Vesel Castel de Vară

Cu Albine şi Flori de Viaţă-

Există un Circuit Oriental, ce va fi

Îndreptat - ca şi cele de faţă.

Întâi râvneşti plăceriÎntr-un ţinut pe care nu-l cunoscÎntr-o inimă zdrobităÎngeri, dimineaţa în zoriÎnainta călătoria noastrăÎn voia valurilor! O corabie mică!Vîntul îmi bătu sfios la geamViaţa mi s-a-închis de două oriTrenulSălbatice nopţi - Sălbatice nopţi!Să-mi fie teamă! Dar de cine?Să priveşti Cerul de VarăSperanţa e ceva cu peneSoseşte noaptea primei zileSorb un rachiu nemaigustatSimţit-am moartea în creierS-auzi un graur cântândRăspunde-mi, IuliePăianjenul ţine în Mîini nevăzutePuţine are Iarba de făcutPresimţirea – umbra aceea lungă pe răstoacăPosibilul e Casa meaPoeţii martiriPicioare noi îmi bat grădinaPentru frumos m-am stinsPe cînd eu n-am să mai fiuPe Mine din Mine - să mă alungO sepală, o petală şi un spinO Oră e o MareNu-mi spune curcubeulNu ştim ce-nalţi suntemNimeni peste un veacNicicînd nu aud cuvîntul "evadare"Nebune nopţiNatura – uneori usucă un lăstarN-am avut vreme pentru UrăMăsor cu Ochi pătrunzătorMă zăvorîseră în prozăMoarteaMi-eşti drag atît de multMi-e teamă de Cel ce vorbeşte puţinMi-e frică. De cine mi-e frică?M-au cedat - nu mai sunt a lorLăsatu-mi-ai tu, Doamne, două MoşteniriLa tine râul mi-l trimitInimă, noi o să-l uitămInima râvneşte-întâi plăcereaIn ochii mei - atât de jos a căzutIată-mi scrisoarea către LumeExistă oare "Dimineaţa" cu adevărat?Exaltarea este drumulEu nu pot trăi cu tineEu nimeni nu sunt ! Tu cine eşti?Eu neştiind când or să vină zoriiEu n-am văzut o landăEu n-am pierdut decît de două oriEu am murit pentru frumuseţeEra prea tîrziu pentru OmE uşor să munceşti cînd sufletul se joacăDupă-o mare durere, urmează o senzaţie solemnăDoriţi Vară? Gustaţi-o pe a noastrăDin Cupe adîncite în PerlăDimineaţa e pentru RouăDeunăzi - îmi rătăcisem Lumea !De număr, socotesc întâi poeţiiDe mi-a fost gazdă ori oaspete mi-a fostCălătoria noastră a avansatCîte Flori neştiute în Pădure rămînCând piezişă cade razaCuvîntul e mortCunosc vieţi, de care m-aş lipsiCum nu mă puteam opri să-mi trag sufletulCe fericită-i Piatra micăCa şi când Marea-ar trebui să se despartăCa o blândă pleoapă peste-un ochi obositC-un brâu încinse viaţa meaBătuse vântul ca un om truditBiblia este un antic volumAșteptareAur arzând în purpur scăldatApa se învaţă prin seteAm văzut o privire în agonieAm simţit o Înmormîntare în CreierAm prădat CodriiAm lăsat Lăuta!Am auzit un Bâz – când am muritAdu-mi apusul de soare-ntr-o cupăAceastă Ţărână tăcută a fost Domni şi Doamne