zilele. De aceea, femeile nu lucrau nimic

în toate miercurile care se derulau de la

Stratul de Rusalii până la Duminica Mare.

Pentru a apăra gospodăria de invazia

acestor spirite, în sâmbăta Rusaliilor

oamenii obişnuiesc şi astăzi, în virtutea

tradiţiei, să arboreze la porţi, în foişoare,

pe ganguri sau la intrările în case, ramuri

verzi de tei, planta considerată a avea

proprietăţi apotropaice.

Moşii de vară, tinuţi în sâmbăta Rusaliilor,

sunt unul dintre cele mai importante

momente ale cultului morţilor. Înainte se

credea că sufletele morţilor, după ce au

parăsit mormintele în Joia Mare şi au

zburat slobode timp de 50 de zile, se

întorc în lumea subterană în sâmbăta

Rusaliilor. Pentru că aceasta reîntoarcere

să se desfăşoare fără incidente, oamenii

săvârşeau rituri de înduplecare şi de

îmbunare a sp i r i te lor morţ i lor :

împodobeau gospodăriile şi mormintele

cu ramuri de tei şi făceau pomeni

fastuoase, practici ce s-au păstrat până

astăzi în satele bucovinene.

De Rusalii se dau de pomană vase de lut

sau de porţelan, căni, strachini şi vase de

lemn (cofe, cofaiele), împodobite cu flori

şi umplute cu lapte, vin sau apă. În unele

sate bucovinene Moşii de vară încep încă

în dimineaţa sâmbetei de Rusalii, când

pomenile amintite mai sus se trimit pe la

casele vecinilor. Dar ritualul de pomenire

are loc mai ales în cimitire, unde

mormintele sunt curatate şi împodobite

din timp iar lumânările ard întreaga

perioadă în care se desfăşoară ceremo-

nialului de pomenire. Împăcarea sufle-

telor morţilor şi întoarcerea lor fără

Pogorârea Sfântului Duh - Rusaliile

Duminica Mare care încheie Ciclul

Pascal, cunoscută şi sub denumirea de

Pogo-rârea Sfântului Duh, se suprapune

peste sărbătoarea populară a Rusaliilor,

sincre-tismul lor ingreunând disocierea

obice-iurilor şi practicilor creştine de cele

precreştine.

În tradiţia populară, Rusaliile sunt nişte

fiinţe fantastice, malefice, asemănătoare

ielelor, care umblă prin văzduh începând

cu ziua de Strat de Rusalii (miercuri, a 25-

a zi după Paşti) şi provoacă mult rău

oamenilor: îi pocesc, îi schimonosesc şi îi

înnebunesc pe toţi cei care nu le respectă

Luna iunie conform tradiției populare

românești mai este denumită și “Cireșar”

sau “luna cireșelor”, deoarce acum se coc

aceste fructe .

Totodată denumirea lunii iunie, provine

de la zeița “Iuno”, protectoare a femeilor

căsătorite. Astfel, se spune că luna iunie

este favorabilă pentru nunți fiindcă, în

decursul acestei perioade, se vor lega

cele mai trainice căsnicii.

Vegetația și timpul calendaristic ajung la

maturitate în prima lună a verii, când ziua

este cea mai lungă de peste an. Totuși,

recoltele, oricât de promițătoare s-ar

arăta, nu pot fi sigure. În luna iunie, orice

furtună, vijelie sau ploaie torențială

poate distruge lanul de grâu și porumb,

livezile sau vița de vie.

În calendarul popular, luna iunie este una

dintre cele mai importante luni, având

multe sărbători și evenimente folclorice.

Dintre sărbătorile lunii iunie, amintim:

ŸSfântul Ioan cel Nou de la Suceava, pe

data de 2 iunie;

ŸPogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile- la

50 de zile de la Paste;

Ÿ·Sf. Treime - a doua zi de Rusalii

Ÿ·Sfântul Vartolomeu, pe data de 11 iunie;

ŸDacă tună și fulgeră mult în luna iunie,

atunci vara va fi noroasă;

Ÿ Dacă în luna iunie avem parte de ploi,

atunci la Crăciun vom avea parte de belșug;

Ÿ Dacă vântul de la miazănoapte va bate în

luna lui iunie, atunci grâul va avea roade

bogate;

Ÿ Dacă plouă în luna iunie, atunci nu vom

avea recolte prea bune la porumb, etc.

Câteva dintre superstitiile lunii iunie

Tradiţii şi superstiţii în luna cireșelor

Ÿ·Sfântul Onufrie, pe data de 12 iunie;

Ÿ·Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul,

Sânzienele sau Drăgaica, pe data de 24

iunie;

Ÿ·Sfinții Apostoli Petru și Pavel sau

Sânpetru de Vară, pe data de 29 iunie.

Luna iunie, de asemenea, este înconju-

rată de o serie de superstiții cu privire la

vreme și la productivitatea anului agricol.

Traditii,

incidente în morminte depinde de

bogăţia ofrandelor (pomenilor) şi de

respectarea ritualului. În aceste zile, la

porţile cimitirelor, se întind mese pline cu

colaci şi sticle de vin împodobite cu

verdeaţa şi flori şi au loc slujbe de

pomenire, oficiate de preotul satului,

după care acesta parcurge întregul cimitir

pentru a sfinţi fiecare mormânt. După

încheierea ceremonialului, sătenii îşi

dăruiesc unii altora ofrandele sfinţite de

către preot sau le împart săracilor.

Parte dintre ramurile de tei folosite la

Rusalii sunt păstrate peste vară pentru a

putea fi folosite în practicile de alungare a

furtunilor şi a grindinii. Altă dată, preotul

şi sătenii ieşeau în câmp, în ziua a doua de

Rusalii, pentru a sfinţi apa şi a stropi

câmpul, crezându-se că, astfel, nu va bate

grindina.

Duminica Mare a asimilat şi elemente

specifice renovării timpului. Acum se

deschidea sezonul culegerii plantelor de

leac ce se considerau a fi contaminate,

până la această dată, de către Rusalii.

şi Armenia. Din porunca fratelui

împăratului armean, Astiagis, sfântului i

s-a tăiat capul. Creştinii au luat trupul

sfântului şi l-au îngropat cu cinste într-un

sicriu de plumb. Pentru că la sfintele lui

moaşte se săvârşeau multe minuni,

păgânii au luat sicriul şi l-au aruncat în

mare, dar apa mării l-a purtat până în

Insula Lipara, unde Episcopul Agathon,

după o descoperire făcută în vis, a mers şi

l-a întâmpinat la marginea mării, apoi l-a

luat şi l-a înmormântat cu cinste în

biserică. După un timp, sfintele sale

moaşte au ajuns la Benevento, iar de

acolo, la Roma.

Ţăranii credeau că Sf. Vartolomeu bagă

bob spicului de grâu, îl împârguieşte şi îi

grăbeşte coacerea. Ca personificare a zilei

ce-i poartă numele, Vartolomeul Grâului

îi pedepsea pe cei care îi nesocoteau ziua:

bătea piatra, stârnea furtunile şi vijeliile.

Astfel, bunicii noştri nu munceau, iar prin

multe zone ale ţării nu se munceşte nici în

prezent. Ţăranii se fereau de tot ceea ce

putea ameninţa recolta. Femeile nu

torceau, ca să nu vină furtuna, iar bărbaţii

încetau orice activitate, ca nu cumva graul

să dea înapoi, să nu mai crească.

În această zi, ţăranii mergeau cu grâul la

biserică, pentru a fi binecuvântat. Din

acest grâu se facea pâinea, dar ei hrăneau

cu el şi animalele şi păsările, pentru a fi

ferite de boli. Cei mai săraci din sat

păstrau grâul pentru sărbători.

Mulţi cred şi acum ca pe bobul de grâu se

vede chipul lui Hristos. Pâinea era

considerată "faţa lui Hristos", iar cine o

calcă în picioare săvârşea un mare păcat.

Ţăranii mai ştiau un lucru: din grâu se face

pLiturghie.âinea, iar din pâine se preface

Trupul lui Hristos în Liturghie.

Sărbătoarea cu dată fixă (12 iunie),

dedicată Sfântului Onufrei, marca în

Calendarul iulian perioadă solstiţiului de

vară, a împârguirii şi coacerii lanurilor de

grâu şi orz. Sărbătoarea, numită şi Ziua

Şoarecilor, era considerată nefastă pentru

rozătoare, mai ales în anii ploioşi, şi se

consideră ultimul termen calendaristic

12 iunie – Sf. Onufrei

când se mai putea semăna porumbul,

cartofii şi legumele.

Sărbătoarea cu dată fixă (14 iunie)

dedicată în Calendarul ortodox Sfântului

Proroc Elisei, care indică, pe stil vechi,

solstiţiul de vară, este numită în

Calendarul popular Elisei sau Eliseiul

grâului. Ca divinitate populară, aceasta

bagă bob spicului de grâu, îl împârguieşte

şi îi grăbeşte coacerea. Cei care îi

nesocotesc ziua sunt însă pedepsiţi cu

furtuni şi grindină (Oltenia, Muntenia).

14 iunie – Sf. Elisei

24 iunie – Naşterea Sf. Ioan Botezătorul

- Drăgaica

Sânzienele sunt sărbătorite pe 24 iunie,

ziua în care se face pomenirea naşterii

Sfântului Ioan Botezătorul. În calendarul

popular, ziua de 24 iunie este cunoscută şi

sub denumirea de "Cap de vară”, pentru

că acum soarele ajunge la apogeu.

Potrivit tradiţiei, Sânzienele plutesc în

aer sau umblă pe pământ în noaptea de

23 spre 24 iunie, cântă şi dansează,

împart rod holdelor, umplu de fecun-

11 iunie – Sf. Vartolomeu – Sărbătoarea

Grâului

În calendarul popular, Sărbătoarea

Grâului este prezentă în ziua de prăznuire

a Sfântului Vartolomeu, în data de 11

iunie.

Sfântul Vartolomeu a fost unul dintre cei

doisprezece ucenici ai lui Hristos. El a

vestit Evanghelia în Arabia, Persia, India

Traditii,

ca leac pentru sănătate şi dragoste.

Numele de Sânziene desemnează pe de o

parte zânele bune, dar şi florile galbene ce

înfloresc în preajma zilei de 24 iunie.

Sânzienele ca zâne, pot fi aducătoare de

rele dacă oamenii lucrează în ziua de 24

iunie. Dacă nu sunt cinstite, stârnesc vijelii şi

lasă câmpul fără rod şi florile fără leac.

Florile de culoare galbenă - sânzienele, erau

considerate a fi plante de leac. În vechime,

ele erau vândute cu uşurinţa pe 24 iunie. Cei

care vindeau flori strigau în aceasta zi: "Ia

sânzienele, sunt bune de leac, aduc noroc!“

sau "Apără de toate relele, de toate bolile!“.

Sânziana, planta erbacee din familia

Rubiaceae, are două denumiri zonale:

sânziana (Oltenia, Banat, Transilvania,

Bucovina, Maramureş, nordul Moldovei) şi

drăgaica (Dobrogea, Moldova de sud şi

centrala, Muntenia).

ditate femeile căsătorite, înmulţesc

animalele şi păsările, umplu de leac şi miros

florile, tămaăduiesc bolnavii şi apără

semănăturile de grindină.

In ajunul Sanzienelor, pe 23 iunie, fetele

culegeau de pe câmp flori de sânziene şi

împleteau cununi pe care le aruncau peste

case. Dacă acestea se agăţau de horn, era

semn că se apropie cununia. Cei în vârstă

aruncau coroniţe peste casă, pentru a afla

când vor muri. Se credea ca atunci când

coroniţa va cădea de pe acoperiş, moartea

este aproape.

Tot în noaptea de Sânziene, fetele îşi

puneau sub pernă flori de sânziene pentru

a-şi visa ursitul. În unele zone ale ţării, fetele

agăţau coroniţele în diferite locuri şi dacă a

doua zi le găseau pline de rouă, era semn că

se vor mărita în vara care urma să înceapă.

Există şi obiceiul ca florile împletite în

cununi să fie duse în ocolul vitelor, unde, cu

ochii închişi, să fie date spre mâncare

vitelor. Se credea că după cum va arăta vita

venită să mănânce cununa, aşa va fi şi

viitorul soţ!

În noaptea de Sânziene, flăcăii aprindeau

focuri, învârteau făclii şi strigau: "Du-te

soare, vino lună,/ Sânzienele îmbună, Să le

crească floarea-floare,/ galbenă, miro-

sitoare, Fetele să o adune, să le aşeze în

cunune, Să le prindă-n pălărie,/ struţuri

pentru cununie, Boabele să le răstească,/

până-n toamnă să nuntească“!.

Gospodarii puneau în seara din ajunul

sărbătorii naşterii Sfântului Ioan Bote-

zătorul, flori de Sânziene la colţul casei

dinspre răsărit. Dacă în următoarea zi

găseau în coroniţe par de la animale, era

semn că vor avea parte de un an sănătos şi

roditor pentru animale.

Bătrânele satului adunau în zorii zilei de 24

iunie, din locuri necălcate, roua Sânzienelor.

La întoarcerea spre casă, dacă nu vorbeau şi

nu întâlneau pe nimeni, puteau oferi roua

pământean, fie ca divinitate celestă. În vremurile imemoriale, când oamenii erau foarte credincioşi, Sânpetru de Vară umbla pe Pământ, singur sau însoţit de Dumneze. Adesea, Dumnezeu îl consulta la luarea unor decizii. În poveştirile şi snoavele populare Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie ţărăneşti; se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi încredinţeaza porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin periculoasă etc. La marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Boboteaza, Măcinici, Sângiorz, Sânziene) Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut "sfânt" al Calendarului popular. Împortanţa sărbătorii este subliniată de postul care o precede, Postul lui Sânpetru, care, spre deosebire de Postul Paştelui, Postul Crăciunului şi Postul Sântămăriei, are număr variabil de zile. Local, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: apariţia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele.

29 iunie - Sf. Petru În ceea ce priveşte Sânpetru, nu transformarea celor doi sfinţi creştini (Pavel şi Petru) într-unul păgân este esenţială, ci atribuţiile primite de acesta In Calendarul popular, întrucât marchează miezul verii agrare şi perioada secerisului. Sânpetrul de Vara, a preluatdata (29 iunie) şi numele Sfântului Apostol Petru din Calendarul creştin. În Panteonul românesc Sânpetru de Vară este despărţit de fratele său, Sânpetru de Iarnă, patron al lupilor, de aproximativ o jumătate de an. În tradiţia populară Sânpetru apare fie ca personaj

Superstitii si traditii românesti de Sf. Petru

ŸSf. Petru este mai mare peste lupi. Pe 29

iunie iunie se ţine "sărbătoarea lupilor" , un

obicei prin care se previne ca lupii să dea iama

în vite. Potrivit unor zone folclorice , Sânpetru

de vară este separat de o jumătate de an de

fratele său , Sânpetru de iarnă , acesta din

urmă fiind de fapt patronul lupilor.

ŸPentru a nu li se înmulţi petele de pe faţă şi a

nu fi socotiţi astfel jidovi, oamenii pistruiaţi se

spală cu apă pe faţă la miezul nopţii, atunci

când cântă cocoşii.

ŸNu se bat merele ca nu cumva Dumnezeu să

dea peste ogoare cu piatra la fel de mare ca şi

aceste fructe.

ŸEste păcat să mănânci mere înainte de ziua

Sf. Petru.

ŸPe 29 iunie se ţin "Moşii de Sf. Petru", ocazie

cu care se dau de pomană merinde , fructe

(zarzăre, mere) şi , în unele regiuni, chiar şi

îmbrăcăminte.

Traditii,