64
TERAPIA TULBURĂRILOR DE LIMBAJ Terapia logopedică este o activitate complexă, desfăşurată pe multe planuri, individual sau pe grupe, în funcţie de etiologia tulburării, gravitate, vârstă.Terapia logopedică se stabileşte în urma unei examinări complexe, pe baza căreia se stabileşte diagnosticul logopedic. Munca logopedică trebuie să se bazeze pe plasticitatea şi pe caracterul compensa tor al activ ităţi i corticale care asigur ă echilibrul dintre organi sm şi mediul înconjurător, adaptarea la acesta. Cercetările moderne au scos în evidenţă faptul că întreg organismul uman prezintă în rezerva sa numeroase mi jl oace de lupt ă împotriva di feritelor tulbur ă ri. Restabilirea funcţ iilor tulburate însă nu se realizează spontan, automat, ci se dobândeşte treptat, pa bază de exerciţiu susţinut, prin măsuri de reeducare. În privinţa copiilor lo go pa ţ i cu defici te or ga nice ş i senzoriale , comp ensa ţ i a pr iv e şte ş i restructur ări de dinamică cortical ă , precum şi restructurarea raporturilor complexe dintre activitatea senzorială şi motorie. Readaptarea e condiţionată nu numai de însuşirile biologice înnăscute, ci şi de influenţ ele factorilor externi, de educaţ ie, raporturi sociale. Un rol hotărâtor revine motivaţiei. În corectarea tulburărilor de vorbire trebuie să se ţină seama nu numai de factorii anatomici, ci şi de activitatea nervoasă superioară, psihicul şi mediul social. De aceea metodele trebuie să fie complexe, să se respecte o anumită succesiune, s ă se in te rvină ş i medicamentos acolo unde este ca zul, fizioterapie şi psihoterapie. Dacă tulburarea este uşoară, e necesară folosirea metodelor specifice de formar e a de pr inderilor corecte de vo rbire. Dacă tul burarea este mai complexă, se va acţiona asupra întregului organism, metodele vor fi mai complexe, se va lucra individual şi pe o durată mai lungă. Unele necesită în timp şi un tratament medicamentos pentru eliminarea sau slăbirea factorilor etiologici. Medicamentele nu contribuie la corectarea propriu-zis ă a tulbur ărilor de vorbir e, ci la restabilirea sau amelior area echilibrului organic şi funcţional lezat, la creşterea pragului de rezistenţă organică şi psihică în faţa diferi ţilor factori. Rolul principal în corectarea tulburărilor de vorbire revine logopediei, medicaţia fiind un factor adjuvant. Terap ia logopedică este un proces complex , uneori de lungă durată, care se desfăşoară pe etape, reuşita fiecărei etape contribuind la succesul celorlalte. În pri vinţa met odelor de corecta re, litera tur a de spe cialitate şi pra ctica dovedeşte că nu se pot aplica metode general valabile în toate tulburările şi cazurile. Terap ia logope dică este strict individualizat ă. ( Vrăşma ş Ecater ina, Stănică Cornelia, 1997) Metoda da bază este imitaţia, dar cu toate că la baza ei stă reflexul imitaţiei, care este cel mai si mplu mecanism fiziol og ic, ea nu este suficient de eficientă în toate cazurile, deoarece implică o atenţie suficientă, interes, cola bor are, înţ ele ger ea scop ului activi tăţ ii ori o mare par te dintre cop iii logopaţi au o atenţie foarte labilă, cu o putere de concentrare minimă, sunt 1
