Tema:1 Caracteristica generală și definiția dreptului. În societatea omenească acțiunile omului sunt determinate de trebuințele sale. Aceste acțiuni, individuale sau și comune ale unor indivizi din societate, trebuie însă limitate pentru că, în mod inerent, interesele personale ale unuia vin deseori în conflict cu cele ale altuia, ceea ce ar putea dăuna însăși existenței societății. Diversitatea și complexitatea relațiilor sociale fac necesară organizarea și reglementarea raporturilor dintre oameni sau grupuri de oameni, pentru a face posibilă conviețuirea în cadrul societății. Dreptul unui om poate fi îngrădit și prin abuz, exercitat de o altă persoană sau grupă de persoane.Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate.Din punctul de vedere al științei Dreptului, prin această noțiune se înțelege atât dreptul pozitiv (ca parte a dreptului obiectiv), cât și dreptul subiectiv. Prin drept se înțelege și știința - obiect de învățămînt superior - care studiază aceste reguli sub toate aspectele. Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, în scopul reglementării relațiilor sociale conform voinței de stat, a căror respectare obligatorie este garantată de forța coercitivă a statului. Dreptul ca sistem al normelor crează raporturi sau relații juridice. Dreptul ca expresie a vointei de stat, reprezintă un obiectiv important al multor curente juridice și este privit ca un fenomen volițional sau nevolițional și îl situează în sfera normativului și/sau al ralațiilor sociale. Dreptul se prezintă ca o unitate între conținut și formă.- Conținutul condiționează formele de exprimare denumite:-izvoare ale dreptului sau izvoare formale ale dreptului.

Formele de exprimare ale dreptului sunt acte normative și în primul rînd legile, obiceiul juridic, precedentul juridic, contractul normativ.Dreptul cuprinde elemente de natură ideologică relațională și instituțională. Cuvîntul drept este folosit în mai multe accepțiuni. În limbaj filozofic dreptul este conceput în sens de justiție, echitate. În acest sens, prin drept înțelegem îndatorirea de a da sau a recunoaște fiecăruia ceea ce îi aparține sau i se cuvine. În sens juridic, termenul este utilizat în două accepțiuni:" Drept obiectiv și " Drept subiectiv,,Dreptul obiectiv reprezintă totalitatea normelor de conduită impuse indivizilor și colectivităților în cadrul vieții sociale, la nevoie prin forța de constrîngere a statului.Dreptul subiectiv, este dirijarea subiecților raportului juridic concret, adică ceea ce pot ei să pretinda de la ceilalți subiecți de drept în cadrul unui raport juridic.Dreptul obiectiv, este deci menit să reglementeze viața indivizilor grupați în societate și poate fi privit sub dublu aspect:1. Ansamblu de izvoare de drept - acte normative, obiceiuri- care reprezintă aspectul static al dreptului;2. Formele prin care se realizeaza dreptul și autoritățile statale competente să utilizeze aceste forme reprezintînd aspectul dinamic al dreptului.Pentru a denumi totalitatea normelor juridice care sunt în vigoare la un moment dat într-un stat se utilizează expresia de drept pozitiv.Etimologic, cuvîntul derivă din latinescul /directus/ - drept, direct, linie dreaptă. Substantivul latin care corespunde cuvîntului DREPT este IUS - drept, dreptate, lege. Același cuvînt în limba franceza este /droit/, italiana /diritto/, spaniolă /dereco/, germana /recht/, engleza /right/.

1

1.1.Istoricul apariției drepului. Ca instituție ce derivă de la societate și își găsește suportul în relațiile reciproce dintre oameni, dreptul este indisolubil legat de evoluția generală a societații.Romanii credeau în veșnicia dreptului, susținînd cî acolo unde este societate este și drept: UBI SOCIETAS, IBI IUS, și reciproc.Hugo Grotius, reprezentant al școlii dreptului natural de la începutul secolului al XVII-lea, considera dreptul natural ca totalitatea principiilor pe care rațiunea le dictează pentru satisfacerea înclinării naturale a omului pentru viața socială. În concepția lui există cîteva percepte fundamentale care jalonează comportamentul indivizilor în societate:" Respectarea a tot ce este al altuia (ALIENDI ABSTINENTIA)," RESPECTAREA ANGAJAMENTELOR LUATE (PROMISORUM IMPLENDORUM OBLIGATIO)," Repararea pagubelor pricinuite altuia (DAMNI CULPA DATIO, REPARATIO)Acestea reprezintă bazele dreptului natural ca drept etern, imuabil.Școala franceză a dreptului natural a influentat covîrșitor Codul civil francez de la 1804. Există un drept universal, izvor al tuturor legilor pozitive: el nu este decît rațiunea naturală, întrucît aceasta guvernează toți oamenii".Regulile sociale sunt indispensabile oricarei forme de organizare socială, ele fiind determinate de evoluția socială și alcătuiesc un prim deziderat al oricarei ordini.Hobbles considera că norma socială devine normă de drept din momentul în care neglijarea sau încalcarea ei este urmată de o amenințare a aplicărei forței de constrîngere, exercitată de un individ sau un grup de privilegiați ai societății.Normele societății primitive se bazau pe obiceiuri și tradiție, fiind nemijlocit integrate în viața grupului social, împrumutînd uneori

forme mistice. Odată cu stratificarea socială, a aparut cerința ca interesele generale ale societății să fie ocrotite și în același timp să fie ocrotite și interesele claselor favorizate. Se crează astfel premisa apariției izvorului dreptului scris. Printre primele legi scrise amintim: " CODUL LUI HAMMURABI, edictat cu 2000 ani înaintea lui I.H, care afirma că legile trebuie să aducă binele poporului și să-l oprească pe cel tare de a-l vătăma pe cel slab;" LEGILE LUI MANU - cuprind 5370 versuri, fiind edictate de brahmani în India. Prin acesta se considera că legile conțin pedepse, iar pedeapsa este instrumentul cel mai important de îndeplinire a misiunii regelui, care este dreptatea." În Europa, primele legiuiri consemnate documentar sunt:- legiuirile lui Licurg - sec.X- IX î IH;- legile lui Dracon si Solon (Atena) - sec.VI-V î IH;- legea celor XII Table - la romani - sec.V î IH.Dreptul - (partea instituțională) se constituie ca un sistem de reglementare și de instituții care alcătuiesc cadrul substanțial de referință. Dreptul ca fenomen normativ dă expresie cerințelor structurilor sociale de mai bună organizare a raporturilor umane în vederea obținerii acelui echilibru social indispensabil pentru asigurarea climatului, în care liberul arbitru și violența sunt raportate la un anumit standard oficial de comportament.1.2.Importanța socială și juridică a dreptului. Elementele de influențare a dreptului se numesc factori de configurare a dreptului. Acești factori sunt grupați în trei categorii:A. Cadrul natural este factorul de configurare a dreptului, care are drept componente mediul geografic, factorii biologici, fiziologici și demografici.B. Cadrul social și politic influențează dreptul constituind un factor de configurare cu acțiune specifică. Evoluția istorică a fenomenului

2

juridic pune în lumina caracterul corelant al acțiunii componentelor acestui factor: economicul, politicul, socialul și ideologicul.Factorul economic își impune autoritatea și asupra celorlalte componente ale sistemului social. O notabilp inflență o exercită grupurile de presiune care direct, afirmă ca nu doresc puterea. C. Factorul uman reprezintă zona centrală de interes pentru orice legiuitor. Normele juridice reprezintă un important factor de socializare, care modelează comportamentul uman. Dincolo de instinctul social al omului, comportarea sa în societate este determinată de funcționarea cadrelor normative, care prefigurează conduita tipică ce corespunde interesului general. Dimensiunea umană a dreptului privește drepturile fundamentale ale omului, garantează egalitatea deplină a tuturor oamenilor și posibilitatea de manifestare nestingherită în temeiul libertății și demnității.Factorii de configurare a dreptului exercită o influență prin conexiunea lor asupra dreptului, fară însă ca unuia dintre aceștia sa i se atribuie un rol primordial. În societatea actuală omul intră inevitabil într-o mulțime de relații sociale cu semenii săi. Relațiile sociale sunt legăturile dintre oameni, între aceștia și autorități, stat, existente în viața socială, economică, politică. Normele sociale sunt create de oameni şi stabilesc conduit umană în cele mai diverse domenii ale vieţii sociale. Existenţa dreptului este necesară, nici o societate neputîndu-se lipsi de ele, o societate anomică, adică fără drept viața, fiind de neinchipuit. Orice relație socială se desfășoară după anumite reguli, principii care vizează anumite scopuri, respectiv satisfacerea unor necesități. Necesitatea ordinii în societate a fost impusă de dorința oamenilor pentru a asigura funcționarea instituțiilor și organizațiilor. Societatea umană are o multitudine de norme și valori sociale, care sunt profund diversificate de varietatea relațiilor dintre oameni și de modul în care este exprimată voința din aceste norme, voința ce urmează sa fie îndeplinită.

Concluzionăm că dreptul este acela, care prin normele sale asigură o limitare reciprocă a voinţelor libere ale oamenilor. Pe de altă parte, tot dreptul este acela care face corectari necesare, care aplică sanţiune atunci cînd individul a ales o conduită contrară normei sociale.Tema:2 Caracteristica generală și definiția normei juridice. Norma juridică este un element constitutiv al dreptului. Ea este o regulă de conduită instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei respectare este asigurată, la nevoie, prin forţa coercitivă (forța de constrîngere) a statului. Scopul normei juridice este acela de a asigura convieţuirea socială în direcţia promovării şi consolidării relaţiilor sociale potrivit idealurilor şi valorilor ce guvernează societatea respectivă. Prin intermediul normelor juridice se reglementează în forme specifice dreptului relaţiile interumane. Norma juridică este elementul constitutiv sau "celula de bază" a dreptului. Prin natura sa, norma juridică are următoarea structură sau următoarele trăsături:• Un caracter general deci se adresează unui grup mare de subiecți (toți cetățenii au dreptul…). Norma juridică devine un criteriu unic de îndrumare şi apreciere a conduitei oamenilor, un veritabil etalon sau standard în funcţie de care o anumită conduită este definită ca fiind licită sau ilicită. Exemplu: Articolul 15 din Constituția RM Universalitatea / Cetățenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.Articolul 32 din Constituția RM Libertatea opiniei și a exprimării / (1) Oricarui cetățean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum și libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil.Observați sunt folosiți termini: Cetatenii Republicii Moldova și Oricărui cetățean ce ne face să înțelegem că acestă normă este una generală și nu are un adesat concret.

3

Datorită caracterului său general, norma juridică se aplică la un număr nelimitat de cazuri. Conduita prescrisă de norma juridică trebuie urmată şi respectată ori de cîte ori sunt prezente condiţiile şi împrejurările pe care le are în vedere, iar dacă asemenea condiţii nu apar, ea nu se aplică.• Norma juridică este impersonală, ceea ce înseamnă că ea nu se adresează unor persoane anume, ci îi vizează pe toţi oamenii sau o categorie de persoane, cum ar fi de exemplele de mai sus.Există norme juridice care se adresează unor categorii de cetăţeni în funcţie de statutul lor civil. De pildă Codul familiei, Codul muncii sau normele care reglementează situaţia tinerilor.Un caracter general şi impersonal îl au de exemplu normele juridice care reglementează activitatea şi structura organelor statului şi prevăd anumite competenţe pentru preşedintele ţării, pentru parlament şi guvern sau primărie. •Normele juridice sunt obligatorii. Normele juridice nu sunt simple doleanţe sau indicaţii, ci reprezintă o poruncă, un ordin, o dispoziţie obligatorie. Ele sunt un comandament impus de puterea publică, a cărui putere devine obligatorie. Ele asigură trecerea de la indicativ la imperativ, adică de la ceea ce este, la ceea ce trebuie să fie.Exeplu: LEGEA Nr. 139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, art. 11. Stabilește / Drepturile patrimoniale exclusive ale autorul sau alt titular al dreptului de autor ,,Autorul are dreptul exclusiv să efectueze, să permită sau să interzică valorificarea operei, inclusiv prin: a) reproducerea operei și b) distribuirea originalului sau a exemplarelor operei; Articolul 107 din CODUL Muncii al Republicii Moldova / Pauza de masă şi repausul zilnic ,, (1) În cadrul programului zilnic de muncă, salariatului trebuie să i se acorde o pauză de masă de cel puţin 30 de minute,,

Fără caracterul general obligatoriu, norma juridică şi-ar pierde chiar sensul existenţei sale ca normă socială distinctă, în varietatea şi multitudinea normelor sociale.2.1.Elementele de structură a normei juridice. Norma juridică are o structură logico-juridică în component a trei elemente. Aceste elemente sunt: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea.Orice normă juridică prescrie în mod necesar o conduită, deci trebuie să arate în acelaşi timp împrejurarea (ipoteza) în care se aplică acea conduită precum şi consecinţele nerespectării acestei conduite (sancţiunea). Deci ipoteza răspune la intrebările cine ?, cui, și în ce condiții, dispoziția- prescrie comportamentul subiecților, răspunde la întrebarea ,, ce trebuie să facă și cum să procedeze subiectul,, iar sancțiunea indică care vor fi consecințele negative în caz de nerespectare a prevederilor normei. Un exemplu elocvent ar fi: ,, Toți cetățenii RM, pînă la data de 31 martie sunt obligați să depună declarația de venit, în caz contrar vor fi sancționați,, Dacă încercați să găsiți ipoteza dispoziția și sanțiunea în exemplul de mai sus nu e complicat: ,,Toți cetățenii RM, pînă la data de 31 martie,, este ipoteza, ,,sunt obligați să depună declarația de venit,, dispoziția și ,, în caz contrar vor fi sancționați,,- desigur sancținea care de regulă e sub forma unei amenzi.Prin urmare: ipoteza stabileşte condiţiile, împrejurările sau faptele în prezenţa cărora se cere o anumită conduită, precum şi categoria subiecţilor la care se referă prevederile dispoziţiei. Dispoziţia este acel element al normei juridice care prevede conduita ce trebuie urmată în prezenţa ipotezei date, mai precis care sunt drepturile şi obligaţiile corespunzătoare ale subiectelor vizate de norma juridică respectivă. Sancţiunea indică urmările nerespectării dispoziţiei normei juridice. Sancţiunea este adusă la îndeplinire, la nevoie, cu ajutorul puterii de stat. Sancţiunile sunt: penale, administrative, disciplinare şi civile.

4

2.2. Clasificarea normelor juridice și importanța socială și juridică a normelor juridice. Clasificarea normelor juridice se face după anumite criterii:1. Un prim criteriu este obiectul reglementării juridice.În baza acestui criteriu, distingem norme juridice:- de drept civil;- de drept penal;- de drept administrativ;- de drept constitutional;- de drept comercial, bancar, fiscal, ecologice etc.2. Un al doilea criteriu este cel al forței juridice a actului normativ în care este cuprinsă norma juridică: Deci avem norme cuprinse în:- legi-actul normativ elaborat de parlament, care are forță juridică supremă;- decrete ale președintelui;- hotărîri de guvern sau ordonanțe;- decizii elaborate de organele administrației locale (raion, oraș, municipiu, comună).3. Dupa sfera aplicării lor, normele juridice se clasifică în:- a) - norme generale; ( au sfera cea mai largă de aplicabilitate); - b) - norme speciale;( din domeniul civil penal sau bancar);- c) - norme de excepție (normele de excepție completează normele generale sau speciale). Importanța normelor din punct de vedere social permite membrilor societății de a interacționa în scopul realizării drepturilor sale, sau în scopul apărării drepturilor pretinse. Oferă posibilitate de ași direcționa comportamentul așa încît să poată convețiu împreună. Implică o anumită ordine și regulă în relațiile dintre oameni, ordine prescrisă de normele juridice.

Din punct de vedere juridic, fiecae subiect capătă un anumit statut în societate (cetățean, străin sau apatrid), drepturile cărora strict sunt determinate de normele juridice.Fiecare subiect poate pretinde de la celălalt un comportament aprobat prin lege sau decret. Fiece persoană își poate apăra drepturile încălcate prin intermediul instanței de judecată. Profesorul Nicolaie Popa, defineşte norma juridică drept regulă generală şi obligatorie de conduită, al cărei scop este de a asigura ordinea socială, regulă ce poate fi adusă la indeplinire pe cale statală, în caz de nevoie – prin constrîngere.Evidențiem încă odată cît de important este caracterul obligatoriu al normei pentru transpunerea dispozițiilor sale în viață. Acolo unde nu există frică de pedeapsă atrăgea atenția Sofocle, acolo nu se vor respecta legile. În societatea actuală omul intră inevitabil într-o mulțime de relații sociale cu semenii săi. Relațiile sociale sunt legăturile dintre oameni, între aceștia și autorități, stat, existente în viața socială, economică, politică. Normele sociale sunt create de oameni şi stabilesc conduita umană în cele mai diverse domenii ale vieţii sociale. Existenţa normelor sociale este necesară, nici o societate neputîndu-se lipsi de ele, o societate anomică, adică fără norme de comportare, fiind de neinchipuit. Orice relație socială se desfășoară după anumite reguli, principii care vizează anumite scopuri, respectiv satisfacerea unor necesități. Necesitatea ordinii în societate a fost impusă de dorința oamenilor pentru a asigura funcționarea instituțiilor și organizațiilor. Societatea umană are o multitudine de norme și valori sociale, care sunt profund diversificate de varietatea relațiilor dintre oameni și de modul în care este exprimată voința din aceste norme, voința ce urmează sa fie îndeplinită.

Tema: 3 Caracteristica generală și definiția raportul juridic.

5

Normele juridice despre care am vorbit în cursurile anterioare se realizează în viaţă prin raporturi juridice. Premisele fundamentale ale apariţiei raportului juridic sunt: existenţa normei juridice, subiectele de drept şi faptele juridice. Orice raport juridic înseamnă în acelaşi timp o conexiune între planul general şi impersonal al normei juridice şi planul concret al realităţii în care părţile sunt determinate şi au anumite drepturi şi obligaţii bine individualizate. Trăsăturile definitorii ale raportului juridic sunt următoarele: (1) Raportul juridic este un raport social, stabilindu-se de fiecare dată între oameni. Omul nu poate trăi decît în relaţie cu alţi oameni. Aceste relaţii sunt foarte diverse: de la simplu contact la relaţii, care au la bază trăsături sau interese comune, nevoi de schimb şi mai departe la cele menite să asigure conservarea şi dezvoltarea sa ca fiinţă umană. Relaţiile se pot stabili între persoane individuale sau între subiecţi colectivi. Din punct de vedere al obiectului putem distinge relaţii sociale, care vizează valori economice sau extraeconomice; după plasarea în spaţiu avem relaţii sociale interne, private sau publice (în cadrul unui stat) şi relaţii internaţionale înglobînd relaţii private sau publice, care depăşesc frontierele unui stat. Aceste relaţii multiple care constituie realitatea socială sunt reglementate de reguli morale, de reguli de convieţuire socială, dar şi de reguli de drept ce cuprind norme de constrîngere. (2)Raportul juridic este un raport de voinţă. Caracterul voliţional al raportului juridic este dat de faptul că aici intervine atît voinţa statală exprimată în normele juridice, cît şi voinţa subiecţilor participanţi la raportul juridic. (3) Raportul juridic generează anumite consecințe pentru subiecții care interacționează, (semneză un contract sau devin posesori a anumitor bunuri). (4)Raportul juridic are un caracter normativ deci felul cum este încheaiat un raport juridic și se derulează este descris de normele juridice.

DEFINIȚIE Putem conchide că raportul juridic este un raport social, concret istoric, voliţional, reglementat de norma juridică, în cadrul căreia participanţii se manifestă ca titulari de drepturi şi obligaţii prin exercitarea cărora se realizează finalitatea normei juridice.Raportul juridic are trei elemente de structură: subiectul, obictul și conținutul. • Subiectul raportului juridic Numai oamenii pot fi subiecte ale raportului juridic fie ca persoane fizice (deci individual), fie ca subiecte colective de drept. Persoana fizică trebuie să aibă capacitate juridică. Aceasta desemnează aptitudinea generală şi abstractă a persoanei de a avea drepturi şi obligaţii în cadrul raportului juridic. Capacitatea juridică e reglementată de normele juridice. Putem deci distinge o capacitate juridică civilă, penală, administrativă etc. Capacitatea juridică este de două tipuri: capacitatea juridică de folosinţă şi capacitatea juridică de exerciţiu. Capacitatea de folosinţă se defineşte drept capacitate de folosinţă de a avea drepturi şi obligaţii, acestea începînd de la naşterea persoanei şi încetînd o dată cu moartea acesteia. Drepturile copilului sunt recunoscute din momentul concepţiei sale, însă numai dacă se naşte viu. Capacitatea de exerciţiu este capacitatea persoanei de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţiile, săvîrşind personal acte juridice. Capacitatea deplină de exerciţiu începe de la data cînd persoana devine majoră deci a împlinit 18 ani. Prin urmare, capacitatea juridică deplină de exerciţiu implică încheierea unor acte juridice în nume propriu. Astfel, un minor poate fi proprietar al unui bun, dar nu îl poate înstrăina prin acte proprii. Subiecte colective de drept sunt diversele organizaţii: societăţi comerciale, ministere, parlament, dar şi statul. În dreptul civil,

6

subiectul colectiv este definit sub forma persoanei juridice (S.R.L. S.A. sau Societate Comercială.• Conținutul raportului juridic Conţinutul raportului juridic este format din drepturile şi obligaţiile subiecţilor între care se desfăşoară o relaţie socială. Drepturile şi obligaţiile sunt prevăzute de norma juridică. O distincţie trebuie făcută între dreptul obiectiv ca ansamblu de norme şi dreptul subiectiv ca posibilitate. În cadrul raportului juridic dreptul subiectiv, apare ca o posibilitate conferită de normă juridică titularului dreptului, de a pretinde subiectului pasiv să facă sau să nu facă ceva, realizarea acestei posibilităţi fiind garantată de forţa de constrîngere statală la care poate recurge titularul dreptului, în caz de nevoie. Conţinutul raportului juridic este format din drepturile şi obligaţiile subiecţilor între care se desfăşoară o relaţie socială. Drepturile şi obligaţiile sunt prevăzute de norma juridică. Dreptul apare deci ca o posibilitate conferită de normă juridică titularului dreptului, de a pretinde subiectului pasiv să facă sau să nu facă ceva, realizarea acestei posibilităţi fiind garantată de forţa de constringere statală la care poate recurge titularul dreptului, în caz de nevoie.Drepturile subiective se clasifică în trei mari categorii: a) drepturi fundamentale (drept la viaţă, demnitate, libertate etc.), b) drepturi care decurg din inserţia individului în viaţa socială (dreptul la nume, la domiciliu etc.), c) drepturi care derivă din însăşi voinţa indivizilor (ex. dreptul de a încheia contracte).• După gradul de opozabilitate distingem: a) drepturi absolute (dreptul la viaţă), b) drepturi relative (dreptul cumpărătorului de a primi bunul este opozabil faţă de vânzător, căruia i-a achitat preţul bunului).• După conţinutul lor distingem: a) drepturi patrimoniale şi b) drepturi nepatrimoniale.

Obligaţia juridică poate fi definită ca îndatorire a subiectului pasiv al unui raport juridic, pretinsă de subiectul activ, de a da, de a face, sau de a nu face ceva, conduită care poate fi impusă, după caz, prin forţa coercitivă a statului.• Obiectul raportului juridic Conduita umană ce se realizează de către subiecţii raportului juridic ca urmare a exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor constituie obiectul raportului juridic. Prin încheierea raportului juridic părţile urmăresc anumite scopuri, acesta poate fi considerat și obiectul raportului juridic. Astfel cel ce are nevoie de un bun, (de exemplu un automobil) încheie un contract de vînzare cumpărare în vederea obţinerii lui, cel ce are nevoie de un garaj încheie un contract de arendă. Deci după cum vedem, fiecare urmăreşte un anumit scop, obiectul oricărui raport juridic este scopul materializat în lucrări sau acţiuni.Obiectul raportului juridic cuprinde: - lucruri; - conduita umană (acţiuni sau inacţiuni, servicii pentru care se încheie acest raport juridic).Faptele juridiceFaptele juridice sînt acele împrejurări de care norma juridică leagă naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice. Prin ele însele, împrejurările nu pot da naştere unor urmări juridice, numai în cazul în care subicții acționează sau nu acținează în conformitate cu normele juridice. De exemplu, logodna este un fapt fregvent în viaţa socială care însă nu dă naştere unor raporturi juridice de familie, pe cînd căsătoria are valoarea unui fapt juridic. Faptele juridice se clasifică după caracterul voinței în: evenimente şi acţiuni.a) evenimentele sunt acele împrejurări care se produc independent de voinţa omului, dînd naştere unor raporturi juridice modificindu-le. De exemplu naşterea, moartea sau calamitățile naturale.

7

b) Acţiunile sunt actele oamenilor săvîrşite în mod conştient care, în funcţie de raportul lor cu legile în vigoare sunt clasificate în: licite şi ilicite. Acţiunile licite sunt actele oamenilor săvîrşite cu respectarea şi conform cerinţelor normelor juridice. Acţiunile ilicite sunt actele juridice elaborate în scopul naşterii, modificării sau stingerii unui raport juridic.Tema: 4 Esența și importanța statului. Schimbările succesive în domeniul procurării celor necesare traiului, au dus la inlocuirea principalelor preocupări comune; vînatoarea, pescuitul, culesul, cu altele noi. Astfel omul primitiv face o cotitură de la economia pradalnică la economia productivă devenind producator. Schimbarile profunde în sfera producției umane, au dus succesiv la apariția inegalităților sociale și ulterior la apariția stataului. Cuvintul „stat” provine din latină „status”, semnificînd ideea de ceva stabil, permanent. În sensul său modern, noţiunea de stat se foloseşte mult mai tirziu începînd cu secolul al XVI-lea. Fiind o categorie socială extrem de complexă, noţiunea de stat se foloseşte în mai multe sensuri: În sensul larg al cuvîntului statul este organizatorul principal al unei colectivităţi umane, care stabileşte reguli generale şi obligatorii de conduită, garantează aplicarea sau executarea acestor reguli şi în caz de necesitate, rezolvă litigiile care apar în societate. În sensul restrictiv şi concret, statul este ansamblul autorităţilor publice, care asigură guvernarea. Conceptul statului este exprimat din perspective diferite, care întrunesc elementele caracteristice cele mai generale ale tuturor statelor indiferent de perioada existenţei lor. Unelele din aceste caracteristici sunt:a) statul este dimensiunea specifică şi esenţială a societăţii politice, societate care a rezultat din fixarea unui teritoriu determinat al unei colectivităţi umane intruchipînd, naţiunea, şi este guvernată de o putere instituţionalizată avînd capacitatea şi mijloacele de a exprima şi de a realiza voinţa unei părţi din colectivitate ca voinţă generală.

b) Statul este un sistem organizaţional, care realizează în mod suveran conducerea unei societăţi, a unui popor stabilit pe un anumit teritoriu.c) Statul este unitatea formată de un ansamblu de indivizi reuniţi printr-o legătură naţională, locuind pe un teritoriu determinat care, le este propriu lor şi dominat de un Guvern, adică de o putere investită cu dreptul de a formula ordine şi de a le face să fie executate. Analizand caracteristicile statului expuse mai sus constatăm că statul este caracterizat ca: o organizaţie politică a societăţii cu ajutorul căreia se realizează conducerea socială; o organizaţie care deţine monopolul creării şi aplicării dreptului; o organizaţie care exercită puterea pe un teritoriu determinat al unei comunităţi umane; o organizaţie politică a deţinătorilor puterii de stat care poate impune exercitarea voinţei generale, aplicand în caz de necesitate forţa de constrîngere a statului.Dicţionarele enciclopedice definesc statul ca o organizaţie politică avînd menirea să promoveze şi să apere interesele generale ale societăţii. Aşadar, statul este principala organizaţie politică a societăţii, constituită pe un teritoriu delimitat cu o populaţie proprie şi o putere instituţionalizată, avînd menirea să promoveze şi să garanteze interesele generale ale societăţii.4.1. Elementele de structură a statului. Elementele care conturează existența statului au fost: teritoriul, populaţia, forţa publică sau suveranitatea.Teritoriul este dimensiunea materială a statului care reprezintă un concept juridic şi politic. Acest rol al teritoriului reiese din funcţiile pe care le are: a) teritoriul este indiciul care permite situarea statului

8

în spaţiu, localizînd în aşa mod statul şi delimitandu-l de alte state, b) prin intermediul teritoriului statul stabileşte legăturile cu cei ce-l locuiesc, c) teritoriul determină limitele extinderii puterii publice şi continuă la structurarea autorităţilor publice.Teritoriul statului cuprinde solul, subsolul, coloana de aer, asupra cărora statul işi exercită puterea. Potrivit Constituţiei Republicii Moldova teritoriului statului îi sunt specifice următoarele caractere juridice: inalienabilitatea şi indivizibilitatea. Articolul 1 din Constituţia Republicii Moldova: ,,Statul Republica Moldova (1)

Republica Moldova este un stat suveran și independent, unitar și indivizibil,, Articolul 3 din Constituţia Republicii Moldova stabilește: ,,Teritoriul (1) Teritoriul Republicii Moldova este inalienabil,,. Populaţia constituie dimensiunea demografică, psihologică şi spirituală a statului. Cei ce locuiesc pe un teritoriu şi sint supuşi aceleiaşi puteri pot avea faţă de această putere ori calitatea de cetăţean, de membru al statului respectiv ori calitatea de străin (persoana avand altă cetăţenie decît cea a statului în care locuieşte), ori pe cea de apatrid. Dintre aceste trei categorii de persoane numai cetăţenii se bucură de deplinătatea drepturilor şi a obligaţiilor stabilite de stat. Forţa publică sau suveranitatea. Puterea este un fenomen legat de autoritate care se caracterizează prin posibilitatea de a coordona activitatea oamenilor conform unei voinţe supreme, de a comanda, de a da ordine şi necesitatea de a se supune acestei comenzi. Puterea se infăţişează în mai multe forme şi anume ea poate fi politică, statală, familială, puterea unui grup social, puterea unor partide, etc. Puterea statală însă este cea mai autoritară şi se caracterizează prin următoarele trăsături:a) puterea este un atribut al statului, care se echivalează cu forţa, această forţă materializandu-se prin diverse instituţii politico – juridice (autorităţi publice, armată, poliţie);

Suveranitatea poate fi înțeleasă ca dreptul statului de aşi elabora orientările fundamentale ale dezvoltării sale economice și sociale, stabilind raporturi cu alte state, potrivit voinţei şi intereselor naţionale fără amestec extern. EXEMPLU: Articolul 2 din Constituţia Republicii Moldova ,,Suveranitatea și puterea de stat (1) Suveranitatea națională aparține poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct și prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituție. (2) Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formațiune obștească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului,,. 4.2. Forma de stat Forma de stat reprezintă o categorie complexă ce determină modul de organizare, conţinutul puterii, structura internă şi externă a acestei puteri. Forma de stat se caracterizează prin 3 elemente componente: forma de guvernămînt, structura de stat, regimul politic.În continuare le vom caracteriza pe fiecare în parte, astfel Forma de Guvernămînt caracterizează modalitatea de formare şi organizare a organelor statului. Din punct de vedere al formei de guvernămînt statele se impart in monarhii şi republici.Monarhia se caracterizează prin aceea că şeful statului este monarhul (de la grecescul monas ceea ce inseamnă că puterea aparţine unei singure persoane). Monarhul sau altfel denumit regele, ţarul, emirul, domnitorul, de regulă deţine puterea pe viaţă şi o transmite ereditar. Monarhia la rîndul ei cunoaşte mai multe forme şi anume monarhia constituţională, în care monarhul are atribuţii restranse, rolul Parlamentului fiind foarte important, ca în Marea Britanie. Republica este o formă de guvernămînt în care puterea supremă aparţine unui organ ales pe un termen limitat. Republica poate fi:

9

Republică Parlamentară în care lipseşte şeful statului, fie că acesta este ales de parlament avînd o poziţie legală mai inferioară (Italia, Austria, Germania). Republica Prezidenţială constă în alegerea şefului statului de către cetăţeni (Rusia SUA, Franța), şefului statului îi revine un rol sporit avînd atribuţii majore în exercitarea puterii.4.3. Importanța socială și juridică a statului.Scopul statului este să apere interesul general al tuturor cetăţenilor şi al fiecărui om în parte. Există părtașii teorii prin care scopul statului este constituit pentru a disciplina activitatea în societate. O altă teorie rezervă omului o activitate liberă de orice dominaţie din partea statului. Statul are ca scop ocrotirea dreptului şi garantarea libertăţii. Heghel menţiona: „Dacă cetăţenilor nu le merge bine, dacă scopul lor subiectiv nu este satisfăcut, atunci statul stă pe picioare slabe”.Rezultă deci că rolul statului constă în apărarea orînduirii de stat. EXEMPLU: potrivit Constituţiei Republicii Moldova, statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi familiei lui, (art. 47, alin. 1.). Însă potrivit art. 47 alin 2, cetăţenii au dreptul din partea statului la asigurare în caz de şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă. Statul își realizează scopurile sale prin funcțiile pe care le are interne şi externe. Analizînd obiectivele sale majore, concluzionăm că statul are îndatorirea să asigure ordinea şi stabilitatea în societatea dată şi să contribuie activ prin mijloacele sale disponibile proprii, la progresul economic, ethnic, cultural și social. Deobicei caracterizăm activitatea statului prin funcţiile pe care acesta le indeplineşte. Funcţiile statului sînt direcţiile fundamentale de activitate a statului. Evidențiem următoarele funcţii ale statului: Funcţiile interne: 1) funcţia legislativă – prin care statul prin autoritățile sale adoptă legislația necesara societății;

2) executivă – care presupune realizarea activităţii de organizare a executării legilor şi a altor decizii adoptate;3) judecătorească - prin care statul supraveghează aplicarea corectă a legilor şi sancţionează încălcarea acestora prin sancțiunile pe care le aplică. 5.1. Noțiuni principale în dreptul de autor. autor – este considerată persoana fizică prin a cărei activitate creatoare a fost creată opera; comunicare publică – transmitere prin eter, inclusiv prin satelit (teleradiodifuziune), prin cablu sau prin alte mijloace a imaginilor şi/sau a sunetelor operelor ori a obiectelor drepturilor conexe, astfel încît imaginile sau sunetele să poată fi percepute de persoane care nu fac parte din cercul obişnuit al unei familii şi al cunoscuţilor apropiaţi. demonstrare publică – expunere a originalului sau a copiei unei opere, directă sau indirectă, prin intermediul mijloacelor de proiecţie a imaginii unei opere, prin slide-uri ori prin alte mijloace, pe ecran ori în alt mod similar (cu excepţia comunicării prin eter sau prin cablu), în care opera, copia sau imaginea ei este expusă într-un loc public ori în orice alt loc din care poate fi percepută de persoane care nu fac parte din cercul obişnuit al familiei sau al cunoscuţilor apropiaţi. distribuire – punere în circulaţie, prin vînzare sau prin orice alt mod de transmitere în proprietate, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului ori a copiilor unei opere sau a unor obiecte ale drepturilor conexe, precum şi oferirea publică a acestora; emisiune a unei organizaţii de difuziune prin eter sau prin cablu – emisiune creată nemijlocit de către organizaţia de difuziune prin eter sau prin cablu ori, la comandă şi din mijloacele financiare ale acesteia, de către o altă organizaţie; expresie folclorică – creaţie constînd din elemente caracteristice patrimoniului cultural tradiţional, manifestate şi perpetuate de către

10

comunitate sau de către indivizi, reflectînd moştenirea artistică tradiţională a comunităţii; fonogramă – imprimare exclusiv sonoră a oricărei interpretări, opere sau expresii folclorice, a sunetelor ori reprezentărilor lor, cu excepţia imprimărilor sonore incluse în opera audiovizuală; imprimare (înregistrare) – fixarea, prin orice mijloace şi în orice mod, a sunetelor şi/sau a imaginilor ori a reprezentărilor acestora pe orice suport material, inclusiv electronic, care permite perceperea, reproducerea sau comunicarea lor; interpret – actor, cîntăreţ, muzician, dansator, dirijor sau oricare altă persoană care prezintă, recită, cîntă, joacă, dansează sau interpretează în orice alt mod o operă, expresii folclorice sau spectacole de orice fel, inclusiv de varietăţi, folclorice, de circ, de păpuşi ori de marionete; interpretare publică – prezentarea operelor, interpretărilor sau a fonogramelor prin reprezentare scenică, recitare, cîntec sau printr-o altă modalitate, atît pe viu, cît şi prin intermediul diferitelor dispozitive, mijloace sau procedee (cu excepţia comunicării publice), în locuri accesibile publicului ori în orice alte locuri în care operele, interpretările sau fonogramele pot fi percepute de persoane care nu fac parte din cercul obişnuit al familiei sau al cunoscuţilor apropiaţi; împrumut – punere la dispoziţie a publicaţiilor în orice format spre utilizare, prin intermediul unor instituţii accesibile publicului, pentru o perioadă limitată de timp şi fără obţinerea unui avantaj economic sau comercial, direct sau indirect; închiriere – punere la dispoziţie spre utilizare, pentru o perioadă limitată de timp şi pentru obţinerea unui avantaj economic sau comercial, direct sau indirect, a unei opere sau a unui obiect de drept conex; măsuri tehnologice de protecţie – utilizare a oricărui echipament tehnic sau a unor componente ale acestuia, care, prin fireasca sa funcţionare, are destinaţia să controleze accesul la opere sau la

obiecte de drepturi conexe, împiedicînd ori limitînd acţiunile care nu sînt autorizate de titularii drepturilor protejate de prezenta lege. operă – rezultat al creaţiei intelectuale originale în domeniul literaturii, artei şi ştiinţei, indiferent de mijloacele de creare, de modul concret şi de forma de exprimare, de valoarea şi importanţa acesteia; operă audiovizuală – operă care constă dintr-o succesiune de imagini coerente fixate, însoţite sau nu de sunete, producînd impresia mişcării, destinată perceperii vizuale şi auditive (în cazul în care imaginile sînt însoţite de sunet) prin intermediul unui anumit dispozitiv; operă colectivă – operă creată de mai multe persoane fizice – contribuţia cărora formează un tot indivizibil, încît identificarea contribuţiei fiecăruia este imposibilă – din iniţiativa şi sub conducerea unei persoane fizice sau juridice, care urmează să publice opera sub numele său; producător de fonograme – persoană fizică sau juridică din a cărei iniţiativă şi pe a cărei responsabilitate, inclusiv financiară, se efectuează prima imprimare a sunetelor interpretării, a altor sunete ori a reprezentărilor de sunete; producător de opere audiovizuale – persoană fizică sau juridică din a cărei iniţiativă şi pe a cărei responsabilitate, inclusiv financiară, este creată opera audiovizuală; producător de videograme – persoană fizică sau juridică din a cărei iniţiativă şi pe a cărei responsabilitate, inclusiv financiară, este imprimată videograma; program pentru calculator – ansamblu de instrucţiuni, comenzi şi/sau de coduri exprimate în orice formă sau mod, destinate funcţionării calculatorului pentru a atinge un anumit scop sau rezultat. Programul de calculator poate fi exprimat în orice limbaj, fie în codul-sursă, fie în codul-obiect;

11

publicare – oferirea de exemplare ale unei opere, ale unei interpretări, ale unei fonograme, videograme sau emisiuni publicului, cu consimţămîntul autorului ori al altui titular al dreptului de autor sau al drepturilor conexe, într-un număr suficient pentru a satisface necesităţile rezonabile ale publicului; punere la dispoziţie în regim interactiv – a pune la dispoziţie o operă sau un obiect al drepturilor conexe prin intermediul mijloacelor cu sau fără fir, inclusiv prin internet ori prin alte reţele de calculatoare, astfel încît oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la acestea din orice loc şi în orice moment ales în mod individual de ei; reproducere – realizarea unuia ori a mai multor exemplare ale unei opere sau ale unui obiect al drepturilor conexe, fie directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloc sau sub orice formă, inclusiv în scopul de imprimare audio ori video şi/sau al stocării unei opere ori a unui obiect al drepturilor conexe pe suporturi materiale sau electronice; valorificare – orice acţiune ce ţine de utilizarea sub orice formă şi în orice mod a obiectelor dreptului de autor, ale drepturilor conexe sau ale altor drepturi protejate de prezenta lege; videogramă – prima imprimare a unor imagini, însoţite sau nu de sunete, indiferent de faptul dacă reprezintă sau nu o operă audiovizuală. Conform articolului 5 a Legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe Nr. 139  din  02.07.2010 beneficiază de protecţie toate operele exprimate într-o anumită formă obiectivă din domeniul literar, artistic şi ştiinţific, indiferent de faptul dacă acestea au fost sau nu aduse la cunoştinţa publicului. Domeniul de acţiune a legii se extinde asupra :a. Operelor , indiferent de locul primii lor publicaţii , titularii dreptului de autor al căror sunt persoane fizice sau juridice din Republica Moldova

b. Operele publicate pentru prima dată în Republica Moldova indiferent de cetăţenia titularului dreptului de autor c. Altor opere în corespundere cu tratatele internaţionale , la care Republica Moldova este parte. Principiile de bază ale dreptului de autor sunt: libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice prezumţia de autor, care înseamnă că autorul se foloseşte în exclusivitate de dreptul de autor al creaţiei sale, acest drept decurge din însuşi faptul creării lui Un alt principiu este îmbinarea intereselor personale ale autorului cu interesele societăţii, cea ce-ar însemna ca de exemplu folosirea operei autorului de către alte persoane plătindu-se o remuneraţie sau chiar fără aceasta , dacă folosirea se efectuează în interesul societăţii de către biblioteci , instituţii asemenea lor Alte principii ar fi aşa ca, oferirea autorilor largi drepturi patrimoniale şi nepatrimoniale , remunerarea muncii de creaţie intelectuală în conformitate cu volumul şi calitatea muncii, procedeul juridic de apărare a dreptului de autor , şi altele Ca instituţie a dreptului civil , dreptul de autor reprezintă în sine ansamblul normelor de drept , care reglementează relaţiile personale nepatrimoniale şi cele patrimoniale , legate de crearea şi folosirea operelor ştiinţifice , literare şi de artă.5.2.Condițiile de protecție a dreptului de autor. Autorul beneficiază de protecţia dreptului de autor asupra operei sale prin însuşi faptul de creare a ei. Pentru apariţia şi exercitarea dreptului de autor nu este necesară înregistrarea operei, nici alt act de notificare sau alte formalităţi. Reieșind din prevederile legale, beneficiază de protecţie toate operele exprimate într-o anumită formă obiectivă din domeniul literar, artistic şi ştiinţific, indiferent de faptul dacă acestea au fost sau nu aduse la cunoştinţa publicului. Dreptul de autor se constituie din drepturi patrimoniale şi drepturi morale (personale nepatrimoniale). Dreptul de autor nu depinde de dreptul de proprietate asupra obiectului material în care şi-a găsit expresie opera respectivă.

12

Procurarea unui asemenea obiect nu conferă proprietarului acestuia nici unul din drepturile acordate autorului de prezenta lege. Protecţia dreptului de autor se extinde asupra formei de exprimare, dar nu se extinde asupra ideilor, teoriilor, descoperirilor ştiinţifice şi nici asupra invenţiilor.

Tema:6 Acţiunea dreptului de autor. Dreptul de autor se extinde asupra: a) operelor, indiferent de locul primei lor publicări, al căror titular al dreptului de autor este o persoană fizică sau juridică din Republica Moldova; b) operelor publicate pentru prima dată în Republica Moldova, indiferent de domiciliul sau de sediul titularului dreptului de autor; Opera se consideră publicată pentru prima dată în Republica Moldova dacă a fost publicată în Republica Moldova în decurs de 30 de zile de la data primei sale publicări peste hotare. Este cazul să enumerăm operele protejate de dreptul de autor: Operele literare, artistice şi ştiinţifice exprimate în următoarele forme: a) scrisă (manuscris, text dactilografiat, partitură etc.); b) orală (interpretare publică etc.); c) imprimare audio sau video (mecanică, magnetică, digitală, optică etc.); d) de imagine (desen, schiţă, pictură, plan, fotocadru etc.); e) tridimensională (sculptură, model, machetă, construcţie etc.).6.1. Opere protejate de dreptul de autor.Reieșind din clasificarea de mai sus vom enumera obiecte ale dreptului de autor sînt: a) operele literare (povestiri, eseuri, romane, poezii etc.);

b) programele pentru calculator care se protejează ca şi operele literare; c) operele ştiinţifice; d) operele dramatice şi dramatico-muzicale, scenariile şi proiectele de scenarii, libretele, sinopsisul filmului; e) operele muzicale cu sau fără text; f) operele coregrafice şi pantomimele; g) operele audiovizuale; h) operele de pictură, sculptură, grafică şi alte opere de artă plastică; i) operele de arhitectură, urbanistică şi de artă horticolă; j) operele de artă aplicată; k) operele fotografice şi operele obţinute printr-un procedeu analog fotografiei; l) hărţile, planşele, schiţele şi lucrările tridimensionale din domeniul geografiei, topografiei, arhitecturii şi din alte domenii ale ştiinţei; m) bazele de date; n) alte opere. Fără a prejudicia drepturile autorului operei originale, de asemenea, se protejează prin dreptul de autor operele: a) traducerile, adaptările, adnotările, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale operelor literare, artistice sau ştiinţifice, cu condiţia că constituie rezultate ale creaţiei intelectuale; b) culegerile de opere literare, artistice ori ştiinţifice (enciclopediile şi antologiile, compilaţiile altor materiale sau date, indiferent dacă sînt ori nu protejate, inclusiv bazele de date), cu condiţia că, din considerentul de selectare şi sistematizare a conţinutului lor, constituie rezultate ale creaţiei intelectuale.

13

Este de reținut faptul, că prin dreptul de autor, de asemenea, se protejează ca atare şi o parte componentă ori un alt element al operei (inclusiv titlul sau personajele operei) care reprezintă în sine o creaţie intelectuală.Operele, precum şi părţile componente sau alte elemente ale operelor beneficiază de protecţie dacă sînt originale în sensul că reprezintă prin sine înseşi creaţii intelectuale de autor. Nu se aplică alte criterii, cum ar fi caracteristicile de ordin cantitativ, calitativ sau estetic, pentru a determina dacă aceste opere sînt pasibile de protecţie.6.2. Creaţii şi alte obiecte neprotejate prin dreptul de autor. Protecţia dreptului de autor, conform prezentei legi, nu se extinde asupra: a) documentelor oficiale de caracter normativ, administrativ sau politic (legi, hotărîri judecătoreşti etc.), precum şi asupra traducerilor oficiale ale acestora; b) simbolurilor de stat şi a semnelor oficiale ale statului (drapele, steme, decoraţii, semne băneşti etc.); c) expresiilor folclorice; d) noutăţilor zilei şi a diverselor fapte ce reprezintă o simplă informaţie. 6.3. Subiectul dreptului de autor, prezumţia paternităţii şi simbolul protecţiei dreptului de autor. Se consideră a fi autor, în absenţa unei probe contrare, persoana fizică sub al cărei nume pentru prima dată este publicată opera. Cînd opera a fost publicată anonim sau sub un pseudonim care nu permite identificarea autorului, editura, al cărei nume este indicat pe operă, se consideră, în absenţa unei probe contrare, reprezentant al autorului, avînd în această calitate dreptul să protejeze şi să exercite drepturile autorului. Persoana fizică sau juridică al cărei nume ori denumire apare pe o operă audiovizuală, videogramă sau fonogramă se consideră, pînă la

proba contrară, producător al operei audiovizuale, videogramei sau al fonogramei respective. Pentru a informa publicul despre drepturile sale, titularul dreptului de autor va folosi simbolul protecţiei dreptului de autor, care se va aplica pe fiecare exemplar al operei şi constă din trei elemente: a) litera latină „C” inclusă în cerc; b) numele sau denumirea titularului dreptului exclusiv de autor; c) anul primei publicări a operei. Este important de reținut faptul că: Folosirea simbolului protecţiei dreptului de autor nu constituie o condiţie pentru a acorda operei protecţia prevăzută de prezenta lege.Titularul ( autorul) dreptului exclusiv de autor asupra unei opere publicate sau nepublicate poate să o înregistreze în registrele oficiale de stat în decursul termenului de protecţie a dreptului de autor. Persoanei a cărei operă a fost înregistrată i se eliberează un certificat de modelul stabilit. Acest certificat nu poate servi drept prezumţie a paternităţii. În caz de litigiu, instanţa de judecată poate recunoaşte sau anula înregistrarea în caz că se dovedește contrariul. Înregistrarea de stat a operelor protejate de dreptul de autor şi de drepturile conexe se efectuează de AGEPI în conformitate cu regulamentul aprobat de către Guvern.Tema:7 Drepturile morale ale autorului.Autorul unei opere beneficiază de următoarele drepturi morale: a) dreptul la paternitate – dreptul de a fi recunoscut în calitate de autor al operei sale şi dreptul de a pretinde o atare recunoaştere, inclusiv prin indicarea numelui său pe toate exemplarele operei publicate sau prin referirea la numele său, după cum se obişnuieşte, în cazul oricărei valorificări a operei, cu excepţia cazurilor cînd acest lucru este imposibil şi cînd lipsa obligaţiei de a indica numele

14

b) dreptul la nume – dreptul autorului de a decide cum va figura numele său la valorificarea operei (numele adevărat, pseudonimul sau anonim); c) dreptul la respectarea integrităţii operei – dreptul la protecţia operei sale contra oricărei denaturări, schimonosiri sau a oricărei alte atingeri aduse operei, care prejudiciază onoarea sau reputaţia autorului; d) dreptul la divulgarea operei – dreptul de a decide dacă opera va fi adusă la cunoştinţa publică, în ce mod şi cînd; e) dreptul la retractarea operei – dreptul autorului de a retracta opera sa din circuitul comercial, despăgubind pe titularul dreptului de valorificare, dacă acesta este prejudiciat prin exercitarea retractării. Drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunţări sau cesiuni şi sînt imprescriptibile, chiar şi în cazul în care autorul cedează drepturile sale patrimoniale.7.1.Drepturile patrimoniale exclusive a autorului. Autorul sau alt titular al dreptului de autor are dreptul exclusiv să efectueze, să permită sau să interzică valorificarea operei, inclusiv prin: a) reproducerea operei; b) distribuirea originalului sau a exemplarelor operei; c) închirierea exemplarelor operei, cu excepţia operelor de arhitectură şi a operelor de artă aplicată; d) importul exemplarelor operei în vederea distribuirii, inclusiv al exemplarelor confecţionate cu consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor; e) demonstrarea publică a operei; f) interpretarea publică a operei; g) comunicarea publică a operei prin eter, inclusiv prin satelit (tele- radiodifuziune), sau prin cablu;

h) retransmiterea simultană şi fără modificări, prin eter sau prin cablu, a operei transmise prin eter sau prin cablu; i) punerea la dispoziţie în regim interactiv a operei; j) traducerea operei; k) transformarea, adaptarea, aranjamentul sau alte modificări ale operei Autorul sau alt titular al drepturilor patrimoniale exclusive de autor are dreptul la o remuneraţie echitabilă. Cuantumul şi modul de achitare a remuneraţiei de autor pentru fiecare caz şi mod de valorificare a operei se stabilesc în contractul de autor sau în contractele pe care organizaţiile de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale le-au încheiat cu utilizatorii. Dreptul de retransmisie prin cablu se exercită exclusiv prin intermediul unei organizaţii de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale. Suma remuneraţiei de autor pentru dreptul de retransmisie prin cablu se stabileşte luînd ca bază orice tip de plăţi pe care operatorii reţelei prin cablu le încasează de la membrii publicului pentru serviciile corespunzătoare.7.2.Dreptul la remuneraţie pentru împrumut. În cazul în care proprietarul dă cu împrumut originalul sau exemplarele unei opere, cu excepţia operelor de arhitectură şi a operelor de artă aplicată, nu este necesar consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor, însă autorul sau alt titular al dreptului de autor are dreptul la o remuneraţie echitabilă. Bibliotecile şi alte instituţii similare ce nu urmăresc obţinerea unui avantaj economic sau comercial, direct ori indirect, sînt scutite de obligaţia de a plăti remuneraţia prevăzută mai sus Dreptul de împrumut, se exercită numai prin intermediul unei organizaţii de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale împuternicite de către autor. Cuantumul remuneraţiei convenite nu poate fi mai mic decît tarifele minime aprobate de Guvern. Se stabilește prin lege de cuantumul

15

remuneraţiei pentru împrumut, care poate fi repartizată autorilor individuali şi altor titulari ai dreptului de autor.7.3.Copaternitatea în dreptul de autor. Dreptul de autor asupra unei opere create prin efortul comun a două sau a mai multor persoane aparţine coautorilor în comun, indiferent de faptul dacă această operă constituie un tot indivizibil sau este formată din părţi. Fiecare dintre coautori îşi menţine dreptul de autor asupra părţii create de el şi are dreptul să dispună de aceasta cum crede de cuviinţă, cu condiţia că această parte are caracter de sine stătător. Se consideră că o parte componentă a operei este de sine stătătoare în cazul în care ea poate fi valorificată ( separate) independent de alte părţi ale acestei opere. Dee regulă relaţiile dintre coautori se stabilesc, în baza unui contract. În lipsa unui asemenea contract, dreptul de autor asupra operei este exercitat în comun de toţi autorii, iar remuneraţia se împarte între ei proporţional contribuţiei fiecăruia, dacă aceasta poate fi determinată. În cazul în care contribuţia fiecăruia dintre coautori nu poate fi determinată, remuneraţia se împarte în cote egale. În cazul în care opera nu poate fi divizată în părţi de sine stătătoare, coautorii pot exercita dreptul de autor numai de comun acord. 7.4.Dreptul de autor asupra operelor de serviciu. Drepturile morale asupra unei opere create ca urmare a îndeplinirii unei misiuni încredinţate de angajator sau ca urmare a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu (operă de serviciu) aparţin autorului acestei opere. Autorul operei menţionate mai sus nu are dreptul să interzică angajatorului său să o publice sau să o facă în alt mod accesibilă pentru public. În lipsa unor prevederi legale sau a unor clauze contractuale contrare, în măsura în care valorificarea operei este

condiţionată de misiunea încredinţată autorului de a crea această operă, dreptul patrimonial asupra operei de serviciu aparţine angajatorului. Cuantumul remuneraţiei de autor pentru fiecare mod de valorificare a operei de serviciu se stabileşte în contractul încheiat între autor şi angajator. La valorificarea operei de serviciu, numele autorului se indică în cazul cînd realmente acest lucru este posibil. Angajatorul, de asemenea, are dreptul să ceară indicarea numelui său la orice valorificare a operei de serviciu.7.5.Dreptul de autor asupra operelor audiovizuale. Autori (coautori) ai operei audiovizuale sînt: a) realizatorul principal (regizorul-scenograf); b) autorul scenariului (scenaristul); c) autorul dialogului; d) compozitorul – autorul oricărei opere muzicale (cu sau fără text) special creată pentru opera audiovizuală; e) operatorul; f) pictorul-scenograf; g) alţi posibili autori care au contribuit în mod creativ la realizarea operei audiovizuale. Autorul unei opere create anterior care a fost inclusă, după transformare sau nemodificată, într-o operă audiovizuală, de asemenea, este considerat coautor al acestei opere audiovizuale. În cazul în care contractul nu prevede altfel, încheierea contractului de autor pentru crearea operei audiovizuale atrage transmiterea, în schimbul unei remuneraţii echitabile, de către autorii operei către producătorul acesteia a următoarelor drepturi exclusive de valorificare a operei audiovizuale: de reproducere, distribuire, închiriere, demonstrare publică, interpretare publică, comunicare publică, retransmitere prin eter, de punere la dispoziţie în regim interactiv a operei, precum şi de subtitrare şi dublare a textului.

16

Producătorul operei audiovizuale are dreptul să-şi indice numele sau denumirea ori să ceară o atare indicare la orice valorificare a operei. Autorii operei audiovizuale nu se pot opune publicării operei audiovizuale, precum şi utilizării versiunii definitive a operei audiovizuale în întregime sau a unei părţi a ei. 7.6.Dreptul de autor asupra operelor fotografice. Transmiterea dreptului de proprietate asupra negativului sau asupra altei fixări similare a operei fotografice, în baza căreia pot fi confecţionate exemplare ale operei, are ca efect, dacă în contract nu este prevăzut altfel, transmiterea drepturilor patrimoniale asupra operei. În lipsa unor prevederi contractuale contrare, opera fotografică ce conţine imaginea persoanei la comanda căreia a fost executată fotografia poate fi publicată, reprodusă şi pusă la dispoziţia publicului în regim interactiv de către persoana din imagine. Crearea, reproducerea, modificarea şi distribuirea unei opere fotografice ce conţine un portret se permit doar cu consimţămîntul persoanei reprezentate sau al succesorilor acesteia. În lipsa unei clauze contractuale contrare, consimţămîntul persoanei reprezentate în opera fotografică nu este necesar: a) daca persoana reprezentată este model de profesie şi/sau a primit o remuneraţie pentru a poza; b) dacă persoana reprezentată este general cunoscută şi opera fotografică a fost executată cu prilejul activităţilor sale publice; c) dacă persoana reprezentată constituie numai un detaliu al unei opere fotografice ce prezintă un peisaj, un grup de persoane sau o manifestare publică. Tema:8 Termenele de protecţie a dreptului de autor. Drepturile patrimoniale exclusive şi dreptul la remuneraţie, se protejează pe tot timpul vieţii autorului şi timp de 70 de ani după deces, începînd cu 1 ianuarie al anului următor celui al decesului autorului, dacă prezentul articol nu prevede altfel. Drepturile

patrimoniale asupra operei audiovizuale se protejează timp de 70 de ani, începînd cu 1 ianuarie al anului următor celui al decesului ultimului dintre următorii coautori: a) realizatorul principal (regizorul-scenograf); b) autorul scenariului (scenaristul); c) autorul dialogului; d) compozitorul – autorul operei muzicale (cu sau fără text) special create pentru această operă audiovizuală. Drepturile patrimoniale asupra unei opere anonime sau apărute sub pseudonim, cu excepţia celei de artă aplicată, se protejează timp de 70 de ani, începînd cu 1 ianuarie al anului următor celui al publicării legale a operei Drepturile patrimoniale asupra operei create în copaternitate, cu excepţia operei de artă aplicată, se protejează pe parcursul întregii vieţi a fiecăruia dintre coautori şi timp de 70 de ani, începînd cu 1 ianuarie al anului următor celui al decesului ultimului coautor supravieţuitor. Dacă opera a fost publicată în volume, serii, ediţii sau episoade şi termenul de protecţie a dreptului de autor începe din momentul cînd opera a fost adusă legal la cunoştinţa publicului, termenul de protecţie va fi calculat pentru fiecare dintre aceste componente. Drepturile patrimoniale asupra operei de artă aplicată se protejează timp de 25 de ani de la data creării ei. La expirarea termenului de protecţie a drepturilor patrimoniale, opera intră în domeniul public. Operele intrate în domeniul public pot fi valorificate liber, cu condiţia de respectare a drepturilor morale ale autorilor şi ale altor titulari de drepturi, precum şi de achitare a remuneraţiei. Drepturile morale ale autorului sînt protejate pe un termen nelimitat. După decesul autorului, protecţia drepturilor sale morale este exercitată de către moştenitori şi de organizaţiile abilitate.

17

8.1.Reproducerea operelor în scopuri personale, copii private. Reproducerea unei opere publicate legal se permite fără consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor, dar cu plata unei remuneraţii compensatorii. Dreptul la remuneraţie compensatorie poate fi exercitat exclusiv prin intermediul unei organizaţii de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale. Remuneraţia compensatorie menţionată mai sus se achită de către persoanele fizice şi juridice care produc sau importă orice echipament (audio, videomagnetofoane, drivere pentru discuri etc.) şi suporturi materiale (suporturi pentru imprimarea sonoră şi/sau video, casete, discuri laser, compact-discuri etc.) care pot fi utilizate pentru efectuarea unor atare reproduceri.Pentru determinarea cuantumului remuneraţiei şi stabilirea altor clauze, precum şi pentru soluţionarea unor eventuale litigii între părţi, se cere ca părțile să respecte următoarele condiții: a) părţile care determină cuantumul remuneraţiei sînt organizaţia de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, pe de o parte, şi persoanele fizice şi juridice care sînt obligate să plătească remuneraţia compensatorie, pe de altă parte; b) cuantumul remuneraţiei convenite va constitui cel puţin 3% din suma încasată din vînzarea (revînzarea) echipamentului şi a suporturilor menționate mai sus.Tema:9 Transmiterea drepturilor patrimoniale prin contracte de autor. Autorii sau alţi titulari ai dreptului de autor pot transmite prin contract de cesiune, dacă prezenta lege nu prevede altfel, drepturile patrimoniale exclusive, precum şi dreptul la remuneraţie de autor. În urma unei asemenea cesiuni, titular de drepturi devine cesionarul. În cazul în care legislația nu prevede altfel, drepturile patrimoniale exclusive pot fi transmise, de asemenea, prin acordarea de licenţe exclusive sau neexclusive. Dacă în contractul de licenţă nu

se stipulează expres că licenţa este exclusivă, aceasta se consideră neexclusivă. Licenţa exclusivă prevede transmiterea dreptului de valorificare a operei în limitele stabilite de această licenţă numai licenţiatului. Licenţiatul, de asemenea, are dreptul, în limitele stabilite de licenţă, să permită sau să interzică valorificarea operei de către alte persoane. În cazul unei licenţe neexclusive, licenţiatul poate, în limitele stabilite de această licenţă, valorifica opera ca şi persoanele care au obţinut dreptul de valorificare a acesteia. Licenţiatul nu are dreptul să permită sau să interzică valorificarea operei de către alte persoane. 9.1.Condiţiile şi forma contractului de autor. Contractul de autor trebuie să fie încheiat în formă scrisă şi să prevadă modul de valorificare a operei (dreptul concret care se transmite prin acest contract), termenul de valabilitate, teritoriul de acţiune a dreptului, cuantumul remuneraţiei sau baza de calcul a acesteia pentru fiecare tip de valorificare a operei, condiţiile şi termenul de plată ale remuneraţiei, precum şi alte clauze pe care părţile le consideră esenţiale. Contractul de autor privind valorificarea operelor în ziare şi în alte publicaţii periodice poate fi încheiat şi în formă verbală. În cazul în care în contractul de autor lipseşte clauza privind teritoriul pe care se exercită dreptul, dreptul transmis prin acest contract se exercită numai în limitele teritoriului Republicii Moldova. În cazul în care în contractul de autor care prevede acordarea unei licenţe nu este indicat termenul său de valabilitate, contractul de autor se consideră încheiat pe un termen de 3 ani de la data încheierii, dacă se referă la valorificarea unei opere fără modificări, şi pe un termen de 5 ani, dacă se referă la valorificarea unei opere adaptate sau altfel modificate ori traduse. Clauzele contractului de autor care contravin prevederilor prezentei legi se consideră nule şi în locul acestora se aplică condiţiile prevăzute de prezenta lege.

18

Orice clauze ale contractului de autor care îl limitează pe autor de a crea în viitor opere pe o anumită temă sau într-un anumit domeniu se consideră nule. În contractul de autor, remuneraţia de autor se stabileşte în cote procentuale din venitul obţinut ca urmare a valorificării în modul corespunzător a operei sau sub forma unei taxe forfetare, sau în conformitate cu tarifele remuneraţiei aprobate de organizaţiile de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, sau în oricare alt mod. Guvernul aprobă tarifele minime ale remuneraţiei de autor în procente sau sub formă de taxe forfetare. Tema:10 Subiecţii drepturilor conexe, domeniul de acţiune a drepturilor conexe. Subiecţi ai drepturilor conexe sînt interpreţii, producătorii de fonograme, producătorii de videograme şi organizaţiile de difuziune prin eter sau prin cablu. Drepturile conexe se exercită fără a prejudicia dreptul de autor. Pentru apariţia şi exercitarea drepturilor conexe nu este necesară respectarea vreunei formalităţi. În absenţa unei probe contrare, persoana fizică sau juridică al cărei nume sau denumire apare în mod obişnuit pe o imprimare a interpretării, pe o fonogramă, videogramă sau pe o imprimare a unei emisiuni se consideră interpret, producător de fonogramă sau videogramă, respectiv, organizaţie de difuziune prin eter sau prin cablu. Pentru a informa publicul despre drepturile lor, interpreţii şi producătorii de fonograme sau videograme, organizaţiile de difuziune prin eter sau prin cablu pot indica, pe fiecare exemplar sau ambalaj al fonogramei, videogramei, emisiunii, simbolul protecţiei drepturilor conexe, care constă din trei elemente: a) litera latină “P” inclusă în cerc; b) numele sau denumirea titularului de drepturi conexe exclusive; c) anul primei publicări a interpretării, fonogramei, videogramei, emisiunii.

Drepturile interpretului se protejează în conformitate cu prezenta lege dacă: a) interpretul este cetăţean al Republicii Moldova; b) interpretarea a avut loc pe teritoriul Republicii Moldova; c) interpretarea a fost imprimată pe o fonogramă sau videogramă în conformitate cu prevederile alin. (5); d) interpretarea nu este imprimată pe o fonogramă sau videogramă, dar este inclusă într-o emisiune a organizaţiei de difuziune prin eter sau prin cablu. Drepturile producătorului de fonograme sau videograme se protejează în conformitate cu prezenta lege dacă: a) producătorul de fonogramă sau videogramă este cetăţean al Republicii Moldova sau persoană juridică cu sediul permanent în Republica Moldova; b) fonograma sau videograma a fost publicată pentru prima dată în Republica Moldova sau a fost publicată pe teritoriul ţării în decurs de 30 de zile de la data primei ei publicări în altă ţară. Drepturile organizaţiei de difuziune prin eter sau prin cablu se protejează în conformitate cu prevederile prezentei legi dacă organizaţia respectivă are sediul permanent în Republica Moldova şi difuzează programe de la un transmiţător amplasat pe teritoriul Republicii Moldova. Drepturile conexe ale interpreţilor, producătorilor de fonograme sau videograme şi ale organizaţiilor de difuziune prin eter sau prin cablu străine se protejează în conformitate cu prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. 10.1.Drepturile interpreţilor. Interpretul beneficiază de următoarele drepturi morale în privinţa interpretării sale: a) dreptul la paternitate – dreptul de a se considera interpret şi de a cere o atare recunoaştere, inclusiv prin comunicarea sau indicarea

19

numelui său la fiecare valorificare a interpretării sale, dacă prin prezenta lege nu sînt stabilite alte prevederi sau excepţii; b) dreptul la nume – dreptul interpretului de a decide cum va figura numele său la valorificarea interpretării (numele adevărat, pseudonimul sau anonim); c) dreptul la respectarea integrităţii interpretării – dreptul la protecţia interpretării sale contra oricărei denaturări, schimonosiri sau contra oricăror altor atingeri care pot prejudicia onoarea sau reputaţia interpretului. Interpretul are dreptul exclusiv să permită sau să interzică următoarele acţiuni: a) imprimarea interpretării sale încă neimprimate; b) reproducerea imprimării interpretării sale; c) distribuirea imprimării interpretării sale; d) închirierea imprimării interpretării sale; e) comunicarea publică prin eter sau prin cablu a interpretării sale, cu excepţia cazului cînd interpretarea este ea însăşi o interpretare televizată ori radiodifuzată sau este executată de pe o imprimare; f) punerea la dispoziţie în regim interactiv a interpretării sale imprimate. Încheierea contractului de creare a unei opere audiovizuale între interpret şi producătorul operei audiovizuale, dacă contractul nu prevede altfel, atrage transmiterea de către interpret a drepturilor sale. În cazul în care contractul nu prevede altfel, drepturile exclusive asupra interpretării create ca urmare a îndeplinirii misiunii încredinţate de angajator sau ca urmare a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu aparţin angajatorului. Drepturile exclusive ale interpretului pot fi transmise altor persoane prin contract de cesiune sau de licenţă.10.2. Drepturile producătorilor de fonograme.

Producătorul de fonograme are dreptul exclusiv să permită sau să interzică următoarele acţiuni în privinţa fonogramei sale: a) reproducerea fonogramei; b) distribuirea exemplarelor de fonogramă; c) închirierea exemplarelor de fonogramă; d) importul, în scop de distribuire, al exemplarelor de fonogramă, inclusiv al exemplarelor executate cu consimţămîntul producătorului de fonograme; e) punerea la dispoziţia publicului în regim interactiv a fonogramei; f) adaptarea sau orice altă transformare a fonogramei. Drepturile exclusive ale producătorului de fonograme pot fi transmise altor persoane prin contract de cesiune sau de licenţă, în condiţiile legale. 10.3. Drepturile producătorilor de videograme. Producătorul de videograme are dreptul exclusiv să permită sau să interzică următoarele acţiuni în privinţa videogramei sale: a) reproducerea videogramei; b) distribuirea originalului sau a exemplarelor de videogramă; c) închirierea exemplarelor de videogramă; d) importul, în scop de distribuire, al exemplarelor de fonogramă, inclusiv al exemplarelor executate cu consimţămîntul producătorului de fonograme; e) punerea la dispoziţia publicului în regim interactiv a videogramei. Drepturile exclusive ale producătorului de videograme prevăzute pot fi transmise altor persoane prin contract de cesiune sau licenţă, în condiţiile legale.

20