Subiecte pentru examen

Cursul Sociologia familiei şi comportamentul deviant Masterat, Consiliere familial

1. Abordarea sociologică a familiei: concepte şi caracteristicia) Definiţi conceptele de familie, sociologie a familiei şi nominalizaţi aspectele cheie ale acestora.Sociologia familiei este o ramură specializată a sociologiei care studiază familia ca o structură dinamică, definită în raporturile sale cu mediul social global.

Din punct de vedere etimologic, semnificaţiile conceptului de familie pun în evidenţă variabilitatea istorică a instituţiei pe care o desemnează. Termenul "familie" provine de la latinescul "famulus" (servitor), ceea ce, potrivit Dicţionarului etimologic al limbii latine, desemnează "ansamblul sclavilor şi al servitorilor ce trăiau sub acelaşi acoperiş", iar mai apoi casa în întregime: stăpânul - pe de o parte, soţia, copiii şi servitorii - pe de alta. Prin extensie de sens, familia a ajuns să cuprindă agnati (rudele pe linie paternă) şi cognati (rudele pe linie maternă) şi să devină sinonimă cu gens (comunitate formată din toate rudele de sânge) în limbajul curent, dar nu şi în cel juridic.

Familia reprezintă, în orice societate, o formă de comunitate umană alcătuită din cel puţin doi indivizi, uniţi prin căsătorie şi/sau descendenţă, legaţi între ei prin relaţii biologice, economice, moral-afective, spirituale şi juridice, care au anumite drepturi şi obligaţii reciproce, legiferate sau nu, şi care desfăşoară o serie de activităţi, îndeplineşte o serie de funcţii specifice atât în folosul său ca grup şi al membrilor acestuia, cât şi al societăţii.În consecință, familia se caracterizează prin:• este alcătuită din persoane unite prin căsătorie şi, în cele mai multe cazuri, prin legături paterne (uneori de adopţiune);• între membrii ei se stabilesc o diversitate de relaţii biologice, moral-afective, spirituale, juridice etc.;• presupune un sistem determinat de drepturi şi obligaţii, îndatoriri reciproce;• are anumite sarcini specifice şi îndeplineşte anumite funcţii specifice.

b) Comparaţi perspectiva sociologică şi perspectiva juridică de abordare a familiei

În încercările de a defini familia putem delimita două abordări: una sociologică şi alta juridică.

Din perspectivă sociologică, familia poate fi definită ca un grup social constituit pe baza relaţiilor de căsătorie, consanguinitate şi rudenie, membrii grupului împărtăşind sentimente, aspiraţii şi valori comune. Din această perspectivă, familia este un grup primar în care predomină relaţiile directe, informale, nemediate. Calitatea de grup primar nu semnifică absenţa normelor şi a reglementărilor. Dimpotrivă, familia este unul dintre grupurile primare cu cea mai mare responsabilitate normativă.

Din perspectivă juridică, familia este un grup de persoane între care s-au stabilit un set de drepturi şi obligaţii, reglementat prin legi şi alte acte normative. Aceste norme stabilesc modul de încheiere a căsătoriei, paternitatea, drepturile şi obligaţiile soţilor, relaţiile dintre părinţi şi copii, modul de transmitere a moştenirii etc.

Cele două perspective se suprapun parţial. În unele situaţii sensul sociologic al noţiunii de familie este mult mai larg decât sensul juridic. De exemplu, cuplurile consensuale, care au luat o mare extindere în societatea contemporană, sunt considerate de către sociologii familiei, întrucât ele îndeplinesc majoritatea funcţiilor unei familii. Din punct de vedere juridic, cuplul consensual nu este o familie, deoarece raporturile dintre parteneri nu sunt sancţionate prin căsătorie legală. În alte situaţii, sensul juridic poate fi mai larg decât sensul sociologic. De exemplu, un cuplu separat prin divorţ nu mai este o familie, întrucât nu mai îndeplineşte funcţiile definitorii esenţiale ale familiei. Totuşi, separarea celor doi parteneri în menaje diferite nu semnifică încetarea oricăror raporturi juridice între ei. În situaţia în care partenerii care divorţează au copii, între ei continuă să existe anumite raporturi juridice privind încredinţarea copiilor unuia dintre soţi, obligaţiile celuilalt soţ pentru sprijinul financiar al copiilor minori, dreptul la vizită etc. Cele două perspective de abordare a familiei se completează reciproc. În unele situaţii, perspectiva sociologică poate conduce la modificarea perspectivei juridice şi, implicit, la schimbarea reglementărilor legale privind familia.

Familia reprezintă un ansamblu de relaţii sociale reglementat prin norme juridice sau prin norme sociale difuze. Relaţiile din cadrul familiei pot fi reduse la câteva categorii principale:

• relaţii între soţi (parteneri) reglementate prin căsătorie sau prin consens;• relaţii între părinţi şi copii (între ascendenţi şi descendenţi);• relaţii înte descendenţi (între copiii aceluiaşi cuplu);• relaţii de rudenie între membrii cuplului familial şi alte persoane (părinţii din

familia de origine, socri, cumnaţi etc.).

c) Evaluaţi necesitatea studierii familiei ca instituţie socială pentru specialiştii în consiliere familialFamilia și rudenia sunt instituțiile fundamentale ale oricărei societăți . Ele sunt modul de constituire a strucuturii sociale, influențează modul de producție și de reproducție , ajută la asigurarea stabilității și ordini sociale, la creșterea și diminuarea performanețelor sociale , economice și cultural. Cu cît familiile sunt mai stabile și relațiile de rudenie mai strînse, cu atît ordinea social este mai consolidată și mai durabilă.

2. Abordarea sociologică a familiei: concepte şi caracteristici

a) Prezentaţi un scurt istoric a cercetărilor în domeniul familieiSociologia familiei a dobândit un statut distinct prin contribuţiile lui Auguste

Comte (în esenţa lor teoretic – speculative, fără nici o fundamentare pe analize empirice), Frederic Le Play (s-a sprijinit în principal pe anchete extensive şi pe monografii).

Emile Durkhaim prin cursul „Introducere în sociologia familiei” şi lucrarea „Familia conjugală” aduce contribuţii interesante mai ales în planul metodologiei. Pe această linie îl va avea drept continuator pe Claude Levi-Strauss. Pe de altă parte, prin analiza formelor arhaice de familie în care, din punctul său de vedere, şi-ar avea originea toate formele moderne, Durkhaim va influenţa indirect antropologia socială engleză şi sociologia americana (Radcliffe-Brown şi Talcot Parsons).

Sociologia americană interbelică a familiei a reprezentat o etapă distinctă. Aceasta s-a dezvoltat sub forma unor analize structural-funcţionaliste care consideră

familia un sistem de poziţii sociale şi de roluri legate prin procese funcţionale de celelalte instituţii sociale. Problematica se reduce la raporturile dintre organizarea familială şi schimbarea socială asimilată cu industrializarea şi urbanizarea. Cercetările nu depăşesc decât foarte puţin nivelul de comentare a datelor empirice şi le lipseşte dimensiunea istorică. Fac excepţie lucrările Şcolii de la Chicago, îndeosebi „Ţăranul polonez în Europa şi America” (W. Thomas şi Znaniecki) şi „Familia neagră” (Frazier). Acestea au o suprafaţă teoretică mai mare şi încorporează din plin dimensiunea istorică.

După al doilea război mondial, cercetarea sociologică privind familia din SUA îşi diversifică domeniile de analiză şi demersurile metodologice. Se conturează trei direcţii principale de studiu:

1. o orientare structurală interesată de raporturile dintre familie şi societate;2. orientarea comportamentală centrată pe interacţiunile din cadrul familie;3. orientare situaţională preocupată de acţiunile familie în situaţii date.

După 1960 dimensiunea istorică este tot mai frecvent integrată în analizele de sociologia familiei. Neil Smelser şi William Good îşi fundamentează analizele pe un bogat material istoric şi etnologic.

În altă ordine a ideilor, istoria sociologiei familiei evidenţiază o permanentă schimbare a temelor principale abordate şi a principalelor răspunsuri date cu privire la situaţia familiei.

La mijlocul sec. XIX este frecvent prezentă ideea crizei familiei. Temele critice principale vizează slăbirea autorităţii paterne, condiţia morală precară a familiei căreia i se propun remedii filantropice, moraliste sau ideologice. Tema crizei morale a familie este amplificată la începutul sec. XX.

În perioada interbelică, ca reacţie la concepţia lui Malthus, se amplifică discursurile pronataliste, modelul familiei numeroase mai ales în Europa. Această temă va reveni cu obstinaţie în America postbelică.

După al doilea război mondial se afirmă tot mai frecvent tema statului providenţial care ar trebui să preia tot mai mult din funcţiile tradiţionale ale familiei (educarea copiilor, îngrijirea bolnavilor, bătrânilor).

Aspiraţiile teoretice şi practic-aplicative tot mai înalte ale sociologiei familiei au pus în evidenţă limitele abordărilor riguros disciplinare, necesitatea permeabilizării graniţelor prin abordări inter-, multi- şi trans-disciplinare, adică de tip integrativ. Acesta este mesajul explicit înscris chiar în titlul unor lucrări cu caracter didactic de exemplu „Psihosociologia familiei” (Florin Druţă), „Sociopsihologia şi antropologia familiei” (Petru Iluţ). Dar cele mai multe lucrări elaborate în ultimii 20 de ani conţin implicit acest mesaj prin recursul la cunoştinţe generate de diferite discipline, de exemplu „Marrieges and famillies – making choices and facing change” (Marry Ann Lamanna, Agnes Riedmann).O contributie remarcabile a avut si sociologul roman , D. Gusti, fondator al Scolii sociologice romanesti si a metodei monografice.

b) Analizaţi tipurile de familie evidenţiate de Şcoala lui Frédéric Le Play.Le Play a delimitat patru tipuri familiale:1) Familia patriarhalaÎn cadrul acestui tip de familie, individul este anihilat si complet absorbit de comunitate. Societatile care deriva din acest tip ori si-l asociaza sunt conservatoare, stagnante si, considera elevii lui Le Play, înapoiate. Caracteristicile morfologice ale acestui tip sunt,

în principal, trei:- autoritatea patriarhului;- dependenta completa a copiilor de comunitatea familiei;- instructia este familiala si nu personala.Respectul este elementul strategic al ordinii în familia patriarhala. Durkheim considera ca prabusirea respectului traditional a mediat trecerea de la solidaritatea mecanica la cea organica. În alta ordine de idei, sporirea numarului de membri peste capacitatea de hrana a domeniului si disensiunile interioare generate de autoritatea slabita a patriarhului reprezinta principalele cauze ale disolutiei familiei patriarhale.2) Familia tulpinaReprezinta o reproducere, în cadre diminuate, a tipului patriarhal. Diferenta esentiala rezida însa în faptul ca acest sistem familial încurajeaza autonomia si dezvoltarea unor menaje noi, oferind – în acest scop – suportul material si social. Familia tulpina îngaduie, asadar, roirea familiilor tinere, pastrând o relativa interdependenta între ele, gratie provenientei din aceiasi matca familiala. Asa cum remarca R. Nisbet, acest tip „combina ceea ce este mai bun din sistemul patriarhal cu individualismul familiei instabile” (The Sociological Tradition, 1967).3) Familia particularistaÎn societatile în care predomina acest tip, individul „prevaleaza asupra comunitatii, viata privata asupra celei publice, profesiunile utile asupra celor liberale si administrative” (Demolins, apud. Badescu, 1992). Individul nu se bazeaza în actiunile lui pe familie, ci pe capacitatile si initiativa lui proprie. Familia particularista formeaza caractere independente la tineri, capabili de initiativa si putere organizatorica, pregatiti sa conduca afaceri si activitati comerciale în mod independent. Acest tip de familie, cel putin din punct de vedere istoric, sta la baza familiei instabile.4) Familia instabilaTrasaturile familiei instabile sunt cel mai bine sintetizate de R. Pinot. Acesta considera ca, spre deosebire de familia patriarhala, familia instabila îsi creste copiii fara a le comunica respectul autoritatii si al traditiilor si, în acelasi timp, nu-i pregateste pentru a fi originali, cum face tipul particularist de familie. „În familia instabila, calitatea subordonarii si cea a initiativei sunt deopotriva absente iar individul – care, în realitate, n-a primit nici o educatie sau instructie si care nu e capabil de nimic – devine prada statelor si guvernelor” (Pinot, apud. Sorokin, 1934).

c) Evaluaţi familiile din societatea sociologică contemporană prin prisma tipologiei Şcolii lui Fr. Le Play

Şcoala Le Play şi metoda monografică în cercetarea familieiÎn desfăşurarea cercetărilor de sociologie, mai ales în perioada marilor ambiţii pozitiviste ale acestei discipline, preocuparea principală a fost găsirea unei metode cât mai exacte de descriere a socialului. În acest curent s-a înscris şi şcoala Le Play, care a consacrat metoda monografică drept fundamentală în cunoaşterea societăţii. Pentru evaluarea funcţionalităţii ei, Le Play recomandă, ca instrument de investigaţie asociat metodei monografice, bugetul de familie, investit, astfel, cu puterea de analiză a întregii societăţi. Modurile de asociere umană sunt clasificate pe trei niveluri: comunităţi (societăţile tradiţionale), corporaţii (asociaţii cu rol moral sau social) şi asociaţii profesionale. În urma unei anchete asupra a 45 de familii europene, au fost constatate beneficiile, dar şi limitele monografiei familial realizată pe baza bugetului de familie.

Complementar acestui efort, Edmond Demolins a formulat teoria spaţiului fizic, în speţă a drumului ca factor cu influenţă deteminantă asupra apariţiei unui tip specific de familie şi, deci, de societate. Spaţiul, fie că este stepă, tundră, pădure, fiorduri sau câmpie, determină un anumit profil al ocupaţiilor specifice; aceste ocupaţii determină, la rândul lor, adoptarea unuia din cele patru tipuri familiale principale.

3. Abordarea sociologică a familiei: concepte şi caracteristici.

a) Relataţi criteriile de diferenţiere a familiei din punct de vedere structuralAnaliza sociologică distinge mai multe tipuri de familie, în funcţie de anumite

criterii:1. În funcţie de numărul de generaţii, există:• familia nucleară, restrânsă sau conjugală, alcătuită din soţ, soţie şi, dacă este

cazul, urmaşii lor. Familia nucleară completă presupune ocuparea celor trei poziţii-tip (tată, mamă, copil) şi, prin urmare, existenţa a cel puţin trei diade nucleare: soţ-soţie, tată-copil, mamă-copil (precum şi, eventual, un număr variabil de diade copil-copil). Familia nucleară incompletă implică ocuparea doar a uneia sau a două poziţii din cele trei posibile în familia nucleară;

• familia extinsă sau lărgită, formată din mai multe familii nucleare, aparţinând unor generaţii succesive. Sociologul american N.Smelser aprecia că familia extinsă reprezintă o anumită continuitate, înţelegându-se prin aceasta că în aceeaşi casă bătrânească trăiesc mai multe generaţii, continuându-se tradiţiile, preocupările şi obice-iurile familiei respective. În acest caz, indivizii pot să dispară, sunt trecători, dar familia ca grup se menţine peste generaţii. Putem delimita familia extinsă patriliniară, atunci când familiile sunt legate pe linie bărbătească, şi familia extinsă matriliniară, când legătura este stabilită pe linie feminină.

2. În funcţie de criteriul locuinţei, putem delimita:• familia de rezidenţă, care constă din toate persoanele ce locuiesc în aceeaşi

casă, deci au locuinţă comună şi desfăşoară unele activităţi comune. Sociologul american T.Burch apreciază că persoanele care trăiesc în aceeaşi locuinţă, indiferent dacă sunt sau nu rude, sunt considerate membri ai aceleiaşi unităţi familiale;

• familia de interacţiune, care reprezintă grupul de persoane între care există, în primul rând, relaţii de rudenie, dar şi relaţii de ajutor reciproc, de schimburi de produse, vizite reciproce etc. (este vorba, mai ales, de situaţia în care unul sau mai mulţi membri ai unei familii sunt plecaţi la muncă / studii sau au părăsit familia, deci nu împart aceeaşi locuinţă, dar păstrează puternice legături cu familia din care au plecat).

3. În dependenţă de poziţia unei persoane în cadrul familiei, putem distinge:• familia de origine (de orientare), prin care desemnăm familia în care te naşti

şi creşti şi care este formată din mamă, tată, fraţi, surori. Mai este denumită şi familie consanguină pentru a desemna faptul că între respectiva persoană şi ceilalţi membri ai familiei (părinţi, fraţi şi surori) sunt legături de sânge;

• familia proprie constituită prin căsătorie şi care include soţul, soţia şi copiii acestora. Se mai numeşte şi familie de procreare (avându-se în vedere funcţia demografică a acesteia) sau familie conjugală (sugerând că se originează în căsătoria partenerilor ajunşi la maturitate).

Este important a menţiona că majoritatea oamenilor aparţin atât unei familii de origine, cât şi unei proprii.

4. În funcţie de criteriul normalităţii, vom deosebi, ţinând cont deaspectele structural-funcţionale, juridice şi etice ale normalităţii:

• familii normale, alcătuite din soţ, soţie şi copii; îndeplinesc adecvat funcţiile familiei; sunt constituite prin căsătorie încheiată conform normelor juridice existente şi sunt întemeiate pe dragoste reciprocă, respect şi stimă. Cu referire la viaţa de familie, termenul normal, dincolo de încărcarea axiologică, sem-nifică ceea ce este permisibil social, ce se întâlneşte, de regulă, în cele mai multe familii. Altfel spus, după cum se exprimă H.H.Stahl, sensurile termenului de normal variază de la:

- accepţiunea curentă, după care frecvenţa unui fenomen determină normalitatea sa. Potrivit acestui sens, familia normală este compusă din soţ, soţie şi copii;

- sensul conferit de lege normalităţii. Din această perspectivă, normale sunt familiile întemeiate prin actul juridic al căsătoriei;

- sensul etic al normalităţii ia în considerare întemeierea familiei pe baza sentimentelor de dragoste, respect reciproc, stimă, cu precizarea că dimensiunea etică a familiei este dificil sau chiar imposibil de a o cuantifica;

• familii anormale, din care lipsesc copiii (familie incompletă) sau lipseşte unul din partenerii cuplului conjugal (familie mo-noparentală); nu-şi îndeplinesc corespunzător funcţiile care la revin; nu sunt constituite prin căsătorie; sunt constituite potrivit unor calcule şi interese materiale.

b) Analizaţi funcţiile familiei evidenţiind particularităţile acesteia în familia tradiţională şi cea modern

Cercetarea familiei traditionale moldovenesti a reliefat ca valoarea focala a stilului de viata o constituie autoritatea. In general, autoritatea implica raporturi de inegalitate. Din acest punct de vedere, in familia traditionala raporturile de inegalitate sunt foarte mari si unidirectionale, si aceasta datorita faptului ca femeia este supusa. Rolurile sunt distribuite in functie de ierarhie, conformism, putere. Acestea definesc un stil de viata a familiei ce consacra superioritatea parintilor asupra copiilor, varstnicilor asupra tinerilor, a barbatilor asupra femeilor, a fratilor mai mari asupra celor mai mici etc. Putina lume se intreaba: De ce trebuie sa fie asa?, pentru ca lumea considera normal ca asa trebuie sa fie. Autoritatea barbatului este rar pusa sub semnul intrebarii pentru ca asa se perpetueaza modelul, preluat prin imitatie, si orice atitudine de negare a acestuia duce la etichetare, marginalizare, stigmatizare.  Opus, dar nu totalmente, familiei traditionale este familia moderna

Modernitatea este diferita sau chiar opusa perceptiilor traditionale. Familia moderna se bazeaza pe individualism ca valoare (ceea ce explica cresterea spectaculoasa a numarului divorturilor si toleranta din ce in ce mai mare fata de acest fenomen social, femeia capata independenta economica, copiii au un mai mare control asupra propriului destin, obidienta si conformismul devin nefunctionale).

Functia economica Prin trecerea de la familia extinsa la cea nucleara sau la alte forme atipice ale ei, s-au reformulat componentele functiei economice. Aceasta are loc atat in ceea ce priveste producerea de bunuri, cat si in administrarea bugetului de venituri si cheltuieli. Si familia

nu mai este o unitate productiva autosuficienta, membrii ei fiind dependenti de venituri castigate in afara gospodariei. Apoi, s-a redimensionat si componenta privind pregatirea profesionala a descendentilor. Transmiterea ocupatiilor de la parinti la copii se intalneste din ce in ce mai rar. Aceasta se intampla datorita deplasarii locului de munca al individului din interiorul familiei in exterior, in intreprinderi si servicii sociale.     Nu in ultimul rand, latura financiara a cunoscut si ea importante modificari. Astfel, familia contemporana este caracterizata print-un buget dezechilibrat, datorat surselor sporadice de venit si/sau cheltuielilor exagerate intr-o anumita directie, de obicei, cheluieli pentru subzistenta.

Functia de socializare      Aceasta functie a fost afectata si ea de mutatiile lumii contemporane. Sistemul scolar creat a inlocuit, in mare masura, procesul instructiv-educativ al familiei. In acest caz, putem aminti faprul ca parintii nu mai pot asigura transmiterea de cunostinte copiilor lor. Ei nu le mai pot satisface nevoia de instuctie la standardul exigentelor actuale. Din motive financiare, in marea majoritate din familiile moldovenesti, lipseste computerul, atat de necesar in conditiile de astazi.    In alta ordine de idei, lucrand in afara familiei, de multe ori chiar plecati peste hotare, parintii sunt mai putin timp impreuna cu copiii. Iar copiii sunt dusi - de la cele mai fragide varste  in institutii specializate (crese, gradinite), sau sunt lasati in grija buneilor, rudelor sau vecinilor care de multe ori nu pot oferi conditii necesare dezvoltarii normale a copilului. Astfel, parintii nu numai ca nu dispun de timpul necesar realizarii unei socializari firesti dar, de multe ori, nici nu realizeaza necesitatea actiunilor educative.

Functia de solidaritate familiala              Diminuarea acestei functii se datoreaza, in special, mobilitatii sociale, mobilitate ce face ca locul de munca sa difere de cel rezidential. Aceasta nu face decat sa influenteze negativ solidaritatea familiala, care este macinata de separarea fizica si afectiva existenta intre membrii familiei.

Pe de alta parte, relatia conjugala datorita unui complex de factori ca emanciparea femeii, diviziunea moderna a rolurilor in cadrul familiei, satisfactia legata de viata sexuala, au inceput sa fie dominate de framantari si contradictii. Acelasi lucru se intampla si cu relatia parentala, din cauza adancirii diferentelor dintre modelele culturale apartinand diferitelor generatii.

Functia sexuala si reproductiva Ca si celelalte functii, functia sexuala a cunoscut importante schimbari. A inceput sa

se acorde o tot mai mare importanta performantelor sexuale. Niciodata nu s-a discutat ca acum despre "satisfactie sexuala", "apetit sexual" etc. Imortanta acordata acestor aspecte face ca indivizii sa adopte o serie de comportamente ce cad de multe ori, in cele doua extreme (dorinta de a poseda versus inhibitia sau teama de a nu fi destul de "bun/buna" in actul sexual). Aceste componente sunt, de regula, "vinovate" de satisfactia/insatisfactia indivizilor fata de relatia de cuplu, de insasi continuitatea si viabilitatea mariajului.

  De asemenea nu putem ignora faptul ca, intr-o perioada relativ scurta de timp, s-a trecut de la familia extinsa, din punct de vedere numeric, la cea restransa. Numarul de copii a scazut continuu, ajungandu-se la 1-2 copii in societatea contemporana. Plus la asta, se contureaza tot mai clar tendinta cuplurilor de a renunta la copii si de a trece la un alt mod de viata - "familia axata pe adulti".

c) Evaluaţi situaţia gospodăriilor casnice din Republica Moldova din perspectiva numărului de cupluri conjugale.

Din repartizarea gospodăriilor casnice pe tipuri, rezultă că în Republica Moldova predomină gospodăriile familiale, care la data recensămîntului constituiau 870 mii (77% din total), urmate de cele nefamiliale, în număr de 262 mii (23%). Printre gospodăriile familiale ponderea cea mai mare o deţinea gospodăriile alcătuite dintr-un cuplu conjugal cu şi fără copii (79%), urmate de gospodăriile alcătuite din două cupluri conjugale (4,8%), din trei şi mai multe cupluri conjugale (0,2%). Peste 16% (140,7 mii) din gospodăriile familiale erau familii incomplete (monoparentale), alcătuite din mamă sau tată cu copii, cu alte rude ori persoane neînrudite sau fără ele. Ponderea gospodăriilor alcătuite dintr-un cuplu conjugal cu sau fără copii din mediul rural depăşea cu 7,1 puncte procentuale ponderea acestui tip de gospodării din mediul urban, dar ponderea gospodăriilor monoparentale din mediul urban era cu 9,2 puncte procentuale mai majoră decît în mediul rural. Gospodăriile casnice nefamiliale, în marea lor majoritate (87,4%), erau alcătuite dintr-o singură persoană, sau din persoane neînrudite, care trăiau şi-şi făceau menajul în comun.Analiza cuplurilor conjugale după vîrsta soţilor arată că, la 1000 de cupluri, cel mai frecvent - la 738 de cupluri - soţul era mai în vîrstă decît soţia, la 154 cupluri soţia era mai în vîrstă, iar la 105 cupluri ambii soţi erau de aceeaşi vîrstă.

4. Transformările în institutul familiei

a) Descrieţi specificul abordării sociologice a familieiFamilia reprezintă, în orice societate, o formă de comunitate umană alcătuită din cel puţin doi indivizi, uniţi prin căsătorie şi/sau descendenţă, legaţi între ei prin relaţii biologice, economice, moral-afective, spirituale şi juridice, care au anumite drepturi şi obligaţii reciproce, legiferate sau nu, şi care desfăşoară o serie de activităţi, îndeplineşte o serie de funcţii specifice atât în folosul său ca grup şi al membrilor acestuia, cât şi al societăţii.În consecință, familia se caracterizează prin:• este alcătuită din persoane unite prin căsătorie şi, în cele mai multe cazuri, prin legături paterne (uneori de adopţiune);• între membrii ei se stabilesc o diversitate de relaţii biologice, moral-afective, spirituale, juridice etc.;• presupune un sistem determinat de drepturi şi obligaţii, îndatoriri reciproce;• are anumite sarcini specifice şi îndeplineşte anumite funcţii specifice.

În încercările de a defini familia putem delimita două abordări: una sociologică şi alta juridică.

Din perspectivă sociologică, familia poate fi definită ca un grup social constituit pe baza relaţiilor de căsătorie, consanguinitate şi rudenie, membrii grupului împărtăşind sentimente, aspiraţii şi valori comune. Din această perspectivă, familia este un grup primar în care predomină relaţiile directe, informale, nemediate. Calitatea de grup primar nu semnifică absenţa normelor şi a reglementărilor. Dimpotrivă, familia este unul dintre grupurile primare cu cea mai mare responsabilitate normativă.

Din perspectivă juridică, familia este un grup de persoane între care s-au stabilit un set de drepturi şi obligaţii, reglementat prin legi şi alte acte normative. Aceste norme

stabilesc modul de încheiere a căsătoriei, paternitatea, drepturile şi obligaţiile soţilor, relaţiile dintre părinţi şi copii, modul de transmitere a moştenirii etc.

Cele două perspective se suprapun parţial. În unele situaţii sensul sociologic al noţiunii de familie este mult mai larg decât sensul juridic. De exemplu, cuplurile consensuale, care au luat o mare extindere în societatea contemporană, sunt considerate de către sociologii familiei, întrucât ele îndeplinesc majoritatea funcţiilor unei familii. Din punct de vedere juridic, cuplul consensual nu este o familie, deoarece raporturile dintre parteneri nu sunt sancţionate prin căsătorie legală

5. Teoriile clasice ale devianţei sociale

a) Relataţi concepţia lui E.Durkheim cu privire la diferenţierea dintre normal şi pathologic

Emil Durkheim incearca sa dea raspunsul la aceasta intrebare.El constata permanenta crimei in toate activitatile umane considerand ca,crima este normala fiindca o societate in care ar lipsi este cu totul imposibila.Asadar acesta se opune tezelor criminologilor italieni.Ceea ce-l preocupa pe Durkheim este functia crimei el descoperind principiul acestei functii intr-un fenomen comun:definirea sociala a deviantei si reprimarea ei.

Durkheim incearca sa distinga normalul de patologic pentru a izola aceste fenomene intrucat cel de-al doilea fenomen constituie o deviere de la ordinea obisnuita a lucrurilor,iar simptomul aparitiei unei astfel de stari este anomia.Pentru el un fapt social normal se remarca prin generalitatea si constanta sa.Pentru acesta orice conduita normala devine anomica de indata ce se observa o crestere sau o diminuare anormala a incidentei sale medii.de aceea el considera ca crima poate prezenta forme anomice,de exemplu in vreme de razboi,de foamete sau asediu.Astfel normalul si patologicul sunt doua fete ale un complex functional care explica procesul schimbarii sociale.In final Durkheim afirma ca:”Nu poate exista o societate in care indivizii sa nu se abata mai mult sau mai putin de la tipul colectiv”.

b) Analizaţi teoria despre suicid propusă de E.Durkheim

Una dintre cele mai importante lucrari ale lui Durkheim este cea publicata in anul 1897-„Despre sinucidere”,lucrare in care acesta abordeaza in mod stiintific un fapt social contemporan si anume cresterea frecventei sinuciderilor la sfarsitul secolului al19-lea.In acest sens Durkheim defineste sinuciderea ca „orice caz de moarte rezultat direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ savarsit de victima insasisi despre care aceasta stie ce rezultat va produce”.In prima parte a lucrarii, autorul descrie factorii extra-sociali. In primul rand se discuta influenta pe care o pot avea cauzele extra-sociale (dispozitia organo-fizica si natura mediului fizic) asupra sinuciderilor. Exista mai multe conceptii, conform carora „sinuciderea constituie prin ea insasi o nebunie speciala” sau ca „sinuciderea ar fi un episod al uneia sau mai multor forme de nebunie, neintalnindu-se la subiectii cu spiritul sanatos”.

După părerea lui Durkeim influența de-a lungul anotimpurilor pare mai justificată („Omul părăsește de preferință viața când îi este foarte lesnicioasă”) S-a crezut pentru mult timp că toamna este anotimpul care favorizează sinuciderile, datorită faptului

că este un anotimp cu umiditate ridicată și ceață în care oamenilor le este greu să suplinească lipsa de căldură. Statisticile arată că din 1000 de sinucideri anual, între 590 și 600 se comit în anotimpurile calde, și doar 400 în restul anului. În proporție de 76%, anotimpurile se clasează în ordinea următoare: vară, primavară, toamnă și iarnă. Interesant este faptul că acest clasament se aplică pentru toate țările. Durkheim a mai constatat că atunci când zilele cresc repede, sinuciderile se înmulțesc (din ianuarie până în aprilie), când creșterea zilelor încetinește se reduc și sinuciderile (aprilie-iunie). Aceeași corespondență se regăsește și în perioada de descreștere. Chiar și în luni diferite când ziua are aproape aceeași durată există aproape același număr de sinucideri (iulie-mai, august-aprilie). Totodată în timpul unei zile, sinuciderile ating recordurile în două momente: dimineața și după-amiază, atunci când dinamica afacerilor este mai rapidă. Astfel, creșterea zilelor permite creșterea activităților sociale

Exista patru tipuri de sinucidere care reprezinta speciile cele mai importante (Jousset si Moreau de Tours): a) Sinuciderea maniaca - se datoreaza halucinatiilor sau conceptiilor delirante. Halucinatia apare brusc, si la fel si tentativa de sinucidere. b) Sinuciderea melancolica - este legata de o stare generala exagerata de depresie si tristete, care-l determina pe bolnav sa nu mai aprecieze relatiile sale cu oamenii si lucrurile din jur. c) Sinuciderea obsesiva - nu are un motiv real sau imaginar, ci este cauzata doar de ideea fixa de a muri. d) Sinuciderea impulsiva sau automata - este la fel de nemotivata ca si cea obsesiva, dar ea apare brusc, si bolnavul nu-i poate rezista.

c) Teoria despre anomie.Anomia este o stare sociala caracterizata prin "suspendarea temporara a functionalitatii vechilor reglementari", prin tendinte antinormative cel putin în prima ei faza, de negare a oricarui fel de normativitate întrucât este perceputa coercitiva în mod exclusiv.Revolutiile, rasturnând vechea ordine sociala, constituie situatii anomice tipice pentru ca provoaca dezorientare normativa, confuzie în sistemul reperelor care ar trebui sa orienteze conduitele. Analizând "marile tragedii" ale Revolutiei ruse, P. Sorokin 13

constata ca starile anomice generate de revolutii sunt urmate, cu necesitate, de tendinte de "pervertire a comportamntului uman", cu alte cuvinte, de tendinte deviante. Revolutiile, sustine sociologul american, antreneaza aparitia urmatoarelor comportamente individuale si sociale :

- disparitia vechilor obiceiuri si dezvoltarea altora noi într-o scurta perioada de timp, si nu în câteva decenii, asa cum s-ar fi întâmplat în conditii obisnuite ;

- adoptarea rapida a unor noi forme de gândire si conduita în domeniul religios, moral, estetic, politic, profesional etc.;

- "biologizarea individului, transformarea sa într-o fiinta primitiva care reactioneaza numai la stimuli neconditionati";

- "eliberarea" indivizilor de sub autoritatea normelor morale sau legale declarate a fi de natura prejudicianta pentru libertatea individului ;

- transformarea actelor de crima si tâlharie în actiuni motivate în numele "luptei pentru libertate, fraternitate si egalitate" ;

- amplificarea reactiilor verbale si scrise ale publicului (înmultirea mittingurilor, a discursurilor în public, a articolelor de presa, a pamfletelor etc.);

- înmultirea infractiunilor având ca obiect proprietatea ;

- cresterea numarului de divorturi, a delictelor sexuale si a altor tipuri de delicte ce afecteaza morala publica ;

6. Teoriile clasice ale devianţei sociale

a) Relataţi despre specificul teoriei etichetării în sociologia devianţeiTeoria etichetarii este un nou model explicativ al deviantei. Cum apare aceasta

teorie? Stanton Wheeler, profesor cercetator în sociologia deviantei (SUA), într-un interviu cu Mihail Cernea 20 sesiza ca în primele patru decenii ale secolului, interesul cercetatorilor deviantei era polarizat în jurul efortului de a raspunde la doua întrebari :1) cum putem explica variatiile (dupa aria geografica, zona oraselor, legislatia în vigoare, dupa diferitele categorii sociale etc.) în rata criminalitatii? 2) cum putem explica de ce tocmai un anumit individ ajunge la comportament delincvent sau la crima? Iata, deci, continua autorul mai sus mentionat, ca în aceasta perioada cercetatorii nu-si puneau întrebarea : de ce acest comportament este considerat deviant sau criminal. Dupa cel de al doilea razboi mondial, situatia se schimba fundamental : apar noi modele de teoretizare sociologica a deviantei, termenul de devianta este utilizat cu o frecventa crescânda, este elaborat conceputl de "labelling"(etichetare).

Tot acum Frank Tannenbaum si Edwin Lemert au subliniat importanta problemelor pe care le ridica denumirea unei conduite date drept delincventa, crima sau devianta. A proceda astfel, sustin cei doi autori, înseamna a eticheta sau stigmatiza respectiva persoana si a-i îngreuna revenirea la un mod de viata obisnuit. Una din cele mai clare abordari a acestei teorii a realizat-o Howard Becker, care, în lucrarea "The Outsiders", facea urmatoarea insertiune explicativa : "însasi grupurile sociale constituie devianta, aplicând aceste reguli la anumiti indivizi si etichetându-i drept marginali".

Rationamentul pe care el îl dezvolta în aceasta lucrare porneste de la întrebarea "ce anume face dintr-un act, un act criminal". Pe scurt, raspunsul ar fi urmatorul : nu ceva care este imanent actului însusi face dintr-un act un act criminal, ci etichetarea oficiala. Initial, el a ajuns la acest raspuns, constatând ca în legislatia americana, existau atât lucruri inofensive cât si lucruri periculoase care, dupa împrejurari, erau considerate uneori ca deviante, iar alterori ca acceptabile. La rândul sau, Stanton Wheeler constat ca majoritatea crimelor gulerelor albe (exemplu, propaganda înselatoare a unor produse, "violarea reglementarilor antitrust în lumea afacerilor) la început primesc sanctiuni

foarte blânde : i se solicita persoanei sa renunte la a le mai comite si abia în ultima instanta se acorda o modesta sanctiune penala (cel mult 1 an închisoare). La polul opus, furtul unor cauciucuri de automobil poate fi pedepsit cu pâna la 15 ani închisoare în unele state din SUA. Putem spune ca, în conformitate cu aceasta teorie, devianta nu are realitate în sine, ci numai prin procesul sau de definire, de "etichetare" a unor comportamente ca fiind deviante. Nici un comportament nu este în mod inerent sau în mod automat deviant. Diversele societati (si în cadrul acestora diversele grupuri) eticheteaza diferite actiuni ca deviante.

Cercetarile sociologice care au succedat aceasta teorie au scos în evidenta câteva dintre limitele ei. În 1980, Gove constata ca unii delincventi se angajeaza în infractiuni diverse, cu toate ca nu au fost prinsi niciodata si deci nu au fost expusi deviantei secundare, respectiv etichetarii si stigmatizarii. Pe de alta parte, pentru anumite categorii de oameni, faptul de a fi etichetati este mai degraba un stimulent pentru a-si schimba comportamentul decât pentru a persevera în comiterea de infractiuni. De asemenea, asa cum sesiza M. Cernea, în orice societate unii comit prejudicii corporale altora, se încalca dreptul la proprietate, nu se respecta contractele etc. Ori, abordarea acestor actiuni ca simple activitati de etichetare "ar fi o greseala si o trivializare".

7. Violenţa în familieSe numeşte "violenţa în familie" orice act vătămător, fizic sau emoţional care

are loc între membrii unei familii. Abuzul în interiorul unei familii poate lua multe forme: abuzul verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni şi familie, ameninţări şi atacuri care în unele cazuri pot duce la moartea unuia dintre parteneri.

Violenţa în familie este definită de majoritatea respondenţilor (63%) ca fiind un abuz fizic, psihologic, verbal, economic, spiritual sau sexual din partea unui membru al familiei asupra altui membru/membri al familiei, care aduce anumite daune. Alţi 27% participanţi percep violenţa în familie ca abuz fizic din partea bărbatului asupra femeii, ponderea cea mai mare fiind deţinută de persoanele cu vârsta de peste 45 ani. Fiecare a opta persoană cu vârsta de până la 18 ani percepe fenomenul de violenţă în familie cu abuz sexual din partea bărbatului asupra femeii.

Tipologia violenţei în familie

Violenţa fizică este cel mai bine cunoscută în rândul respondenţilor, fiind menţionată de 84% persoane. Puţin peste jumătate de respondenţi au menţionat că violenţa poate fi şi de ordin psihologic. Faptul că fenomenul dat poate fi clasificat în violenţă verbală şi sexuală a fost marcat de aproximativ 40% participanţi, şi doar 17% respondenţi au subliniat motivul economic care contribuie nemijlocit la apariţia violenţei în cadrul familiei.

Violenţa verbală şi sexuală este cunoscută mai bine de respondenţii ce locuiesc în mun. Chişinău şi Bălţi. Totodată, violenţa sexuală a fost marcată preponderent de tineri, contrariu, respondenţii cu vârsta de peste 25 ani cunosc violenţa economic

Cauzele violenţei în familie

Alcoolismul reprezintă cauza principală a violenţei în familie, fapt recunoscut de către 79% dintre participanţii la studiu. Pe al doilea loc se află sărăcia, cauză care a fost

enunţată de către 54% dintre persoanele intervievate. Poziţiile de frunte sunt încheiate de către nivelul scăzut de educaţie şi şomaj, cauze votate de către 48% şi 46% respectiv. Cote semnificativ mai mici au dobândit aşa categorii ca: preluarea modelului autoritar în familie (17%), emanciparea femeii (8%).

Sărăcia şi şomajul găseşte cota cea mai mare de respondenţi între populaţia din mun. Bălţi, pe când nivelul de educaţie, emanciparea femeii şi preluarea modelului autoritar a înregistrat cote mai mari în cadrul respondenţilor din capitală.

Respondenţii cu vârsta de peste 45 ani înregistrează cea mai mare pondere (62%) atunci când vorbim despre sărăcie ca fiind motiv al violenţei în familie, cota cea mai mică fiind înregistrată între adolescenţi (42%). Mai mulţi respondenţi cu vârsta de peste 25 ani consideră nivelul scăzut de educaţie şi şomajul drept fiind cauzele principale a violenţei în familii.

Impactul migraţiei asupra familiei

Instabilitatea economicã pe care a cunoscut-o Republica Moldova dupã obþinerea independenþei a determinat creºterea nivelului sãrãciei ºi ºomajului, iar aceste fenomene au influenþat extinderea procesului de migraþie la muncã peste hotare. Efectivul migranþilor moldoveni este estimat diferit, de la circa 200-350 mii de persoane conform statisticilor oficiale pânã la 500-600 mii de persoane, potrivit unor studii sociologice realizate de instituþiile internaþionale. Conform datelor Biroului Naþional de Statisticã, numãrul persoanelor plecate la muncã peste hotare, în anul 2010, a constituit 311,0 mii persoane, fiind în creºtere faþã de anul precedent cu 16,1mii persoane.

Pe de altă parte, consecinţele demografice şi sociale ale migraţiei forţei de muncă sunt îngrijorătoare: se reduce numărul populaţiei, se accentuează procesul de îmbătrânire, creşte instabilitatea familiilor care au membri plecaţi la muncă peste hotare. Nu în ultimul rând, migraţia influenţează dezvoltarea psiho-emoţională a copiilor care rămân fără îngrijire părintească, sănătatea, educaţia şi socializarea lor, precum şi starea psihologică a persoanelor vârstnice care rămân fără îngrijirea copiilor pe care i-au crescut.

Efectele pe termen lung nu sunt mai puţin semnificative, deoarece următoarele generaţii vor prelua comportamentul migraţional al părinţilor, întrucât percep şi interiorizează modelul familiei în care au crescut, inclusiv lipsa responsabilităţii psiho-emoţionale faţă de propriii copii.

NarcomaniaMotivele şi cauzele care duc la folosirea stupefiantelor sunt diverse.Identificarea lor constituie una dintre cele mai mari dificultăţi in lupta impotriva abuzului de droguri. Printre cauzele, care influenţează in mod direct abuzul de droguri, putem deosebi:a) cauze interne ale consumului de droguri:- curiozitatea, tentaţia, „fructul oprit”;- dorinţa de senzaţii puternice;- lipsa de maturitate / responsabilitate;- problemele personale, disperarea;

- singurătatea;- plictiseala etc.b) cauze externe ale consumului de droguri:- anturajul;- climatul familial defavorabil;- nivelul educaţional şi cultural redus;- lipsa informaţiei cu privire la droguri etc.Este important a menţiona şi principalele situaţii / imprejurări favorabilein care tinerii „incearcă” un drog sau devin consumatori dedroguri, printre care:- prietenia toxicomanilor;- distracţiile (petreceri, discoteci, baruri);- locurile ascunse / secrete.- 319 -Paralel cu aceste cauze ale consumului de droguri există şi un şirde factori inhibitori (atat interni, cat şi externi), care ii impiedică petineri să consume droguri şi care e necesar să fie identificaţi. Astfel,printre factorii inhibitori interni pot fi numiţi:- tăria de caracter, voinţa, maturitatea;- teama de dependenţă, de a nu se putea lăsa;- nu simt nevoia / nu sunt influenţabili;- conştientizează pericolul pe care il presupune consumul etc.Factorii inhibitori externi ai consumului de droguri includ:- gradul de cultură şi educaţie;- teama / respectul faţă de părinţi;- mediul in care trăiesc etc.

Tipuri de dependenta:Dependenţa fizică este rezultatul administrării indelungate a unui drog. Ea se manifestă evident in cazurile cand are loc reducerea marcată a dozelor, intreruperea completă a administrării sau amanarea acesteia peste limitele suportabile ale organismului, situaţiice generează o serie de tulburări fizice. Dependenţa care nu este dobandită in mod accidental pe parcursul vieţii individului se numeşte dependenţă naturală. Această dependenţă survine o dată cu naşterea individului, in cazul in care mama sa este toxicomană. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stabilit (la 1964) că există, din nefericire, atatea tipuri de dependenţă cate droguri sunt, acestea fiind: dependenţa de tip morfinic, dependenţa de tip cannabis, dependenţa de tip cocainic, dependenţa de tip amfetamnic, dependenţade tip solvent etc.

b)  Analizaţi dimensiunile sociale ale consumului de droguri3. Dimensiuni sociale ale consumului de droguriProgramul Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA estimează că un număr de peste 36 milioane de persoane suferă in prezent de HIV/SIDA. 89% din acestea trăiesc in Africa şi in ţările in curs de dezvoltare.Consumul ilicit de droguri, ca fenomen cu dimensiuni sociale, a apărut in anii ’50-’60, in cursul dramaticelor mutaţii culturale ale lumii contemporane. Se presupune că in mai puţin

de 10 ani drogurile vor lichida statutul social - prin marginalizare, desocializare, incapacitate de integrare in viaţa socială - al unui număr de tineri egali cu toţi ostaşii căzuţi pe front in primul război mondial. Nici o ţară nu a fost cruţată de problemele devastatoare cauzate de acest fenomen. Cu părere de rău, nici Republica Moldova nu a scăpat depraful nociv al disperării. Narcomania este răspandită pe intreg teritoriul ei. Principalele focare de răspandire sunt oraşele mari şi centrele raionale din nordul republicii. Astfel, in municipiul Chişinău sunt la evidenţă 1 380 de adolescenţi, in Bălţi – 1 620, in Tighina - 980, in Tiraspol – 1 005, in Edineţ - 996; 13% din numărul total sunt elevi ai şcolilor generale şi liceeni, 6% invaţă la colegii şi şcoli profesionale. In urma cercetarilor s-a constat ca: ● 16% dintre persoanele dependente de droguri in varstă de 18-21 ani au inceput să administreze droguri in 1996. In 1998 numărul lor a crescut pană la 31%;● 96% dintre persoanele de 18-21 ani, care se droghează, şi-au injectat mac, iar 100% dintre ei au administrat alcool;● 71% dintre adolescenţi preferă să-şi administreze intravenos macul (in cazul in care nu au la indemană drogul preferat), iar 20%dintre ei administrează haşiş;● 24% dintre adolescenţi işi injectează droguri de 11-20 de ori in decurs de o săptămană;● 43% dintre persoanele participante la sondaj cunosc in faţă 1-10 persoane pană la 20 de ani care işi injectează intravenos droguri;● 49% dintre adolescenţi işi administrează droguri doar pentrudistracţii;● 40% dintre adolescenţi işi administrează, de obicei, drogul impreună cu alţii;● 16% dintre adolescenţi au suferit candva de sifilis, iar 11% - degonoree;● 76% dintre tinerii de 18-21 ani au trecut testul HIV; 13% - aurefuzat să treacă acest test;● 42% dintre persoanele in varstă de 18-21 ani consideră că necesită tratament in privinţa dependenţei de droguri.

c) Propuneţi măsuri de prevenire a consumului de droguriActualmente, în majoritatea ţărilor dezvoltate există un sistem de măsuri legislative, sociale şi medicale care asigură reabilitarea narcomanilor şi care se includ într-o puternică campanie antidrog. În Republica Moldova acţiunile educative, de prevenire şi informare se realizează la un nivel suficient, pe când cele terapeutice, de dezintoxicare se desfăşoară cu dificultate, din lipsa resurselor financiare. În temeiul actelor legislative şi normative, în Republica Moldova funcţionează următoarea structură a serviciului narcologic:Unitatea structurală de bază a serviciului narcologic in sistemul de ocrotire a sănătăţii din Republica Moldova o constituie Dispensarul Republican de Narcologie, care reprezintă un centru metodicoorganizatoric şi consultativ al serviciului narcologic.

Menţionăm că spitalele de narcologie se ocupă doar cu dezintoxicarea fizică a narcomanilor. Este ştiut că in afara dependenţei fizice există şi o dependenţă psihică faţă de droguri, care este mult mai complicată. Din acest punct de vedere, constatăm că nu există unităţi specializate pentru scoaterea din dependenţa psihică: centre de zi, comunităţi

terapeutice etc. Dependenţa fizică tratată in spitalele de narcologie rămane a fi in ultimă instanţă neeficientă, intrucat programul de dezintoxicare nu este complet. Drept urmare, foştii narcomani redevin dependenţi de droguri. Inainte ca un fenomen grav să impună adoptarea unor măsuri specifice, se dovedeşte a fi necesară demararea unei politici care să urmărească evitarea unor astfel de riscuri şi care să facă din reţeaua instituţiilor de tratament şi reabilitare un loc unde toţi, tineri şi adulţi, să lucreze cu plăcere şi să se simtă in siguranţă. In acest context este importantă prezenţa a trei verigi complementare, şi anume: dezvoltarea aptitudinilor individuale; ajutorul şi alternativele oferite de prieteni;proiectul comunitar .