Sfântul Maxim Arzătorul de colibe

isihast şi văzător cu Duhul din Sfântul Munte

(cca 1280—1375)

În româneşte de

diac. Ioan I. Ică jr

D eisisSibiu2004

Colecţia Philosophia christiana

Seria Hagiographica

Lector şi coperta: Maria-Comelia Ică jr

Tehnoredactori şi corectori: Paul şi Violeta Morar

© Deisis

ISBN 973-9344-96-8

Argument

Deşi au avut şi au un rol hotărâtor în for­m area evlaviei ortodoxe, Vieţile Sfinţilor au avu t şi au parte încă de un destin ingrat în B iserica Ortodoxă. De cele m ai m ulte ori do­cum entele cele m ai vechi, cuprinzând m ărtu­riile de prim ă m ână ale m artorilor oculari, fie s-au pierdut, fie s-au tran sm is în prelu­crări sau rezum ate nu num ai târzii, dar şi arbitrare şi neinspirate, din care au fost cel m ai adeseori elim inate dezvoltările teologice şi detaliile istorice socotite neinteresante pen ­tru pietatea populară. Supuse unei astfel de rescrieri în cheie folclorică, docum entele h a­giografiei b izantine îşi p ierd nu num ai v a ­loarea de docum ent istoric, d ar şi aceea de m onum ente teologice esenţiale ale Bisericii. R estitu irea u n u i acces d ire ct la su rsele de prim ă m ână ale hagiografiei răsăritene în so­ţite de com entarii teologice com petente e o p ledoarie a cărei urgenţă teologică şi m isio-

5

nară nu poate fi îndeajuns subliniată. în acest sens se înscrie şi dem ersul volum ului de faţă care îşi propune să restituie un „dosar” cu ­p rin zân d traducerea integrală şi riguroasă a celor m ai vechi m ărturii care ne vorbesc de­spre una din cele mai fascinante figuri duhov­niceşti din sinaxarul ortodox, m arele ascet, nebun pentru H ristos, isihast şi văzătorul cu D uhul d in A thosul secolului X IV care a fost Cuviosul M axim Kavsokalivitul sau ,A rză to ­ru l de co lib e ” (cca 128 0 —1375). D esigu r, el nu este n ecu n o scu t n ici de c itito rii Vieţilor Sfinţilor din Rom ânia. O „viaţă” a Sfântului M axim a fost inclusă în volum ul pe ianuarie, ziua 13, al Vieţilor Sfinţilor de la prim a ed i­ţie integrală a acestui corpus la N eam ţ între anii 1812—1813 (cu purtarea de grijă a m itro­politu lu i M oldovei V eniam in Costachi), tre­când prin cele de la Bucureşti din 1835—1836 (cu purtarea de grijă a mitropolitului Grigorie D ascălul) şi din 1901—1911, şi până la ultim a ediţie de la H uşi din 1992—1996 (îngrijită de arhim andritul Ioanichie Bălan). N ucleul m is­tic al „Vieţii” Sfântului M axim Kavsokalivitul, a lcătu it din convorbirea sa duhovnicească cu S fâ n tu l G rigorie S in aitu l (+ 1346) p r iv i­toare la tainele rugăciunii isihaste, a circulat şi detaşat, fiind copiat intens de m onahi, o parafrază a acestuia în lim ba greacă populară fiind inclusă de Sfântul Nicodim Aghioritul ca

6

apendice al faim oasei sale Philokalia ton hie- ron neptikon (Veneţia, 1792, p. 1198—1201). „C onvorbirea” a circulat în m anuscris şi în m iscelaneele m onahale isihaste ale călugărilor rom âni (de exem plu, m s. rom . B A R nr. 1480 [1782], f. 52v—57; nr. 1621 [sf. sec. X VIII], f. 128—I3 ir; nr. 1990 [sf. sec. X VIII], f. 192— 198V; sau nr. 3790 [m ijlocul secolului X IX ], f. 12 îv —130), fiind inclusă şi în diversele tra­duceri rom âneşti ale Filocaliei, inclusiv în u l­tim a realizată de pr. prof. D um itru Stăniloae (voi. VIII, Bucureşti, 1979, p. 541-545). Deza­van ta ju l m ajor al acestor texte este acela de a avea la bază versiun ea prescurtată, adap ­tată şi parafrazată liber în n eogreacă a unei „vieţi” atribuite unui Teofan, prescurtare pu­blicată sub îngrijirea Sfântului Nicodim Aghi- oritu l într-o populară culegere hagiografică n eo g reacă , tip ărită la V e n eţia în 1803 sub titlu l Neon Eklogion (p. 3 4 5 —354). O rigina­lu l ei bizantin a fost publicat ştiinţific abia în 193b, în prestigioasa revistă Analecta Bollan- diana, de iezu itu l F. H alkin , p e b aza tran­scrierilor după m anuscrise athonite care i-au fo s t p u se la d isp o ziţie de sa v a n tu l m on ah a th o n it a ju n s u lte r io r e p isco p E v lo g h io s K urilas. Pe baza in vestigaţiilor acestuia din urm ă şi a cercetărilor proprii, F. H alkin a s ta b ilit că „d o saru l” h a g io g ra fic p riv ito r la S fân tu l M axim K avsokalivitu l este m ult m ai

7

am plu, in clu zân d patru piese. Pe prim ul loc se situează d ou ă „vieţi” propriu-zise scrise la sfârşitul secolului X IV de doi m artori oculari şi ucenici direcţi: Cuviosul N ifon A th onitu l (1315—1411) — prăznuit şi el ca sfânt, pe 14 iu­nie, şi care a avu t parte la rândul său de o „viaţă” scrisă de un ucenic necunoscut (edi­tată şi ea în p arafrază neogreacă în 1803, iar în textul bizantin original de aceiaşi Evloghi- os Kurilas şi F. H alkin în Analecta Bollan- diana în 1941) — şi egum enul T eofan de la Vatopedi, ajuns ulterior episcop al Perithori- onului în Tracia. A cestor două „vieţi” editate în 1936, care constituie principalele m ărturii istorice privitoare la Sfântul M axim K avso- kalivitul, li se adau gă alte două piese num ite şi ele „vieţi”, în realitate însă nişte panegirice sau predici despre Sfântul M axim Kavsokali- vitu l scrise în prim ele decenii ale secolului X V de ierom onahii athoniţi Ioanichie din Kochy- las şi M acarie M akris (acesta din urm ă im por­tan t teo log, p o le m ist şi h a g io g ra f b izan tin din prim a ju m ătate a secolului XV), p an egi­rice inedite, ca d e altfel şi „slu jb ele” Cu v io - şilor M axim şi N ifon păstrate în m anuscrise athonite.

„Dosarul” din volum ul de faţă restituie, aşa­dar, într-o traducere fidelă piesele editate de F. H alkin în 1936 şi 1941, alături de versi­unea rom ână a singurului studiu consacrat

8

până acum profilului duhovnicesc original al S fân tu lu i M axim K avsokaliv itu l sem n at de Preasfinţitul K allistos W are, episcop al D io- kleei şi profesor de spiritualitate răsăriteană la Oxford. Această rem arcabilă analiză p ubli­cată în 1988 subliniază cu perspicacitate nu doar îm pletirea unică în viaţa Sfântului M a­xim K avsokalivitul a trăsăturilor tipice v ie ­ţuirilor unui nebun pentru H ristos, isihast, vă ză to r cu D uh ul şi profet, ci şi a sp ecte le originale care dem arcă isihasm ul lu i M axim de cel „clasic” , al cărui apostol în B alcan i a fost Sfântul G rigorie Sinaitul, iar teoretician a fost Sfântul G rigorie Palam a. C aracterizat negativ de absenţa oricărei referiri la m etoda „psihofizică” şi de lipsa insistenţei pe golirea m inţii de orice fel de im agini şi pe n ecesita­tea unei rugăciuni riguros aniconice, iar p o ­zitiv de prezenţa la tot pasul a unei intense evlavii fa ţă de M aica D om n ului, is ih a sm u l „popular” al Sfântului M axim K avsokalivitu l apare astfel în acelaşi tim p ca unul icon olo- gic şi hristo-m ariologic, unind inseparabil în evlavie şi rugăciune figura D um nezeului-om Iisus şi cea a prim ului om integral în d u m n e­zeit, Preacurata Fecioara M aria N ăscătoare de D um nezeu şi „tron al T reim ii” .

diac. Ioan I. Ic ă jr

9

Viaţa şi conduita, asceza şi strălucitele lupte şi minuni

ale cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului părintelui nostru

Maxim care-şi ardea coliba din Sfântul Munte Athos

Facerea şi osteneala lui Teofan [mitropolitul] Perithorionului,

fost egumen al [mănăstirii] Vatopediului1

Prolog

1. O am eni care străbat cu ştiinţă uscatul şi m area — atât cei care, pe de o parte, m ăsoa­ră, pe cât p rim esc din experienţă cunoaştere ca să explice văile şi dealurile, m unţii şi câm ­piile, păm ântul locuit şi cel nelocuit, şi toate căile , p o ziţiile şi d iferen ţe le lor, cât şi cei care, pe de a ltă p arte, străb ătân d d iferite oceane, relatează exact despre strâm tori şi p o rtu ri, p ro m o n to rii şi ţărm u ri, şi iau cu­noştinţă de m işcările în cerc ale vânturilor 1

1 Traducere după textul editat din ms. 552 Pante- leimonos (secolul XVI), f. 145-166 de F. H a l k in , „Deux Vies de S. Maxime le Kausokalybe ermite au Mont Athos (XIVe s.) [BHG 1237]”, Analecta Bollandiana 54 (1936), p. 65-109.

11

— povestesc tuturor în scris sau în viu grai sp re fo lo su l celor ce a scu ltă şi sp re b u n a ad u cere-am in te a ce lu i ce îi în ştiin ţează . A celaşi lucru făcându -1 şi cel care înfăţişează v irtu tea b ărb atu lu i bun , m ai în tâ i săd eşte veselie în auzul credincioşilor, iar m ai apoi face să salte inim ile lor, cum zice Solom on: „Când este lăudat dreptul, se vor veseli p o ­poarele” [Pr 29, 2]. Dar, ca şi cei care stră­b at cu ştiinţă m area şi uscatul, şi cel ce cu ­noaşte cele ale dreptului ar socoti pe bun ă dreptate ca pe un lucru drept să îm pletească laudele dreptului, m ai ales cel care are de la Cuvântul cuvântul de a cuvânta şi trebuie să-i laude şi în scris pe asem enea drepţi. în toţi cei cuvântători însă cuvântul se face m ai în tâ i p ru n c în m in te şi în gâ n d ire ca u n u l interior, după care se şi revarsă uşor prin buze şi suflare, şi, ajungând apoi articulat şi rostit, devine* ca un b ărb at aşezat, una din părţile cuvântării, vorba u nui discurs. D acă m intea va pune în m işcare cuvântul num ai p otrivit ştiinţei învăţăturilor, atunci va fi ad ­m irată num ai de cei iscusiţi în ale cu vântu ­lui, d ar aşa nu va răsări peste toţi harul şi veselia duhului; dacă în să m intea va m işca cuvântul pornind de la duhul, atunci va fi adm irată nu num ai în auzul celor iscusiţi în cuvânt, ci şi de cei care nu ştiu cuvântul şi va curăţi şi veseli în har cu b ogăţie şi inim ile

12

tuturor. Eu în su m i în să ca un n eştiu to r şi neiniţiat şchiopătez în am bele privinţe. De aceea, văzând prostia m inţii m ele şi lipsa de fru m u seţe a cu vân tu lu i m eu — căci su n t străin, cum am inteam , de am ândouă: şi de învăţătură şi de har — nu vreau să cuvântez, m âna m i-e am orţită şi lim ba îm piedicată a grăi şi a scrie cele m ai presus de putere. D ar în drăzn ind în rugăciunea dreptului, îi vom îm pleti cuvinte după putinţa noastră şi-l vom încununa în laude pe cel pe care Sfânta T re­im e l-a în cu n u n at de sus cu lu m in ă sfân tă şi har pe care şi le-a agonisit printr-un dis­cernăm ânt, o străvedere şi o înainte-vedere negrăite.

Căci, ca un profet preaînalt, spunea m ai în ain te tu tu ro r to ate şi lim p ezea în d u h u l cele de departe ca pe unele foarte apropiate; căci un D uh Sfân t S-a sălăşluit peste el, cel drept, şi i-a curăţit puterea văzătoare a su ­fletului său, iar lum inarea harului Său s-a revărsat peste el cu bogăţie. De aceea, aşa cum spune Lum ina cea adevărată, H ristos, lum ina lui a fost pusă nu sub obroc, ci în sfeşnicul în alt al duhului şi a lum inat tuturor [cf. M t 5, 15; In 1, 9]. Şi dreptul acesta a fost m ereu o lum ină pentru noi în M untele num it cel Sfânt strălucindu-ne şi lum inându-ne, ve- selindu-ne şi conducându-ne sufletele, atunci când răsare, aşa cum soarele preastrălucitor

13

străluceşte peste cei ce dorm în m unte şi-i îm boldeşte să alerge spre înălţim i, cum sp u ­ne şi Solom on: „Lum ina este cu cei drepţi pururea” [P r 13, 9] şi: „întru lum ina Ta vom vedea lum ină” [Ps 3 5 ,10 ]. Căci nu printr-o lim bă sau persuasiune retorică, nu prin gân ­duri şi raţionam ente sofistice, nu prin p o ­veşti p itagoreice despre num ere şi ghicitori i-a atras pe toţi de departe să alerge cu m ultă osteneală la el să audă şi să spună ceva nou, ca odinioară pe A reopag [PA 17/21], ci cu purtări şi cuvinte sim ple şi necăutate, cu flori sfinte ale virtuţii cu care a fost îm podobit, pururea înflorite în duhul, şi cu roade extra­ordinare ale harism elor în contem plări sfin ­te care i s-au dăruit cu bogăţie şi pe care le-a dăruit la rândul lui tuturor cu bogăţie. De aceea toţi, fie noi cei care locuim în M unte, fie din răsărit şi apus, din litoralul E ladi şi in su le le C iclade şi ch iar de la b arb arii t r i­b a li2 [sârbi], alergau ostenindu-se spre drep­tul acesta m ereu m ulţim i nesfârşite, aşa cum face şi neam ul albinelor atunci când sim te în unele locuri dulceaţa m ierii: în m unţi şi peşteri şi în crăpăturile păm ântului. N oi însă va trebui să ne m ulţum im cu povestirea în parte a lucrurilor dreptului acestuia sau, m ai

2 Denumire arhaizantă folosită de1 autorii bizantini pentru populaţiile slave de pe teritoriul fostei Iugosla­vii, în speţă pentru sârbi.

14

bine zis, ale acestui cuvios părinte, câte ne va dărui şi ne va călăuzi prin rugăciunea lui m em oria noastră; căci nu vom putea cuprin­de şi spune toate bogăţiile lui dum nezeieşti, cum n ici stră lu cire a so arelu i n -ar p u tea-o cuprinde ori spune întreagă cineva, ci, aşa cum pe cât vede cineva lum ina, pe atât n u­m ai poate vorbi despre ea, tot aşa şi noi, pe cât am v ă zu t lu m in a d rep tu lu i acestu ia şi cuviosului părin telui nostru M axim , num ai pe atât vă vom povesti-o cu iubire de adevăr. N u m ă vo i avân ta spre tot, fiin dcă virtutea acestui b ărb at e un abis şi un ocean infinit cu neputinţă de epuizat.

Naştere şi copilărie

2. A cest cuvios părinte al nostru M axim răsărind m ai întâi ca un soare strălucitor din răsărit — căci de acolo s-a pornit, avându-şi patria după neam din m etropola Lam psacu- lu i — n-a avut părinţi nenobili, ci în sem naţi ş i b u n i p rin v irtu te şi evlavie; ace st lu cru este eviden t pen tru noi din vlăstaru l acesta pe care l-au odrăslit după vred n icia cred in ­ţei lor drepte şi a rugăciunii lor către D um ­n ezeu. C ăci, ca şi A n a în cazu l lu i Sam u el [i Rg 1, î —io ] , aşa şi m am a cuviosului zăb o ­vea îm p reun ă cu soţul ei în rugăciune cu la­crim i cerând de la D om nul să le dea un copil sau m ai degrabă o copilă, cum doreau ei; şi

15

cred că Cel care a pus în in im ile lo t această rugăciune şi dorinţă a celui care avea să fie foarte m are în virtuţi era haru l D uhului. Şi l-au iubit încă înainte de a se naşte. Iar după naştere a fost atât de drag p ărin ţilor lui, că adu cân du -1 l-au închinat lu i D um nezeu. Iar după Botez i-au dat cu dor să înveţe cele sfinte în că fiind el doar un copil. Şi de aici el care se num ea M anuel s-a arătat cu totul un nou Sam uel, în a in tân d în v â rstă şi în h ar [cf. Lc 2, 52]. Şi era fericit şi drag tuturor, p en tru că n-a um blat ca tâ n ă r în sfatu rile celor fără m inte [cf. Ps 1 ,1 ] , ci, ca unul care era desăvârşit la m inte, deşi era copil zăbo­vea în în văţăturile bătrânilor.

F iin d că era ap roap e de b ă rb a ţii cu vioşi care petreceau acolo în lupte isihaste şi, fi­ind călăuzit pururea de Duhul, vorbea cu ei şi le slujea cât tim p îi îngăduia ascultarea sa desăvârşită faţă de părinţii care-1 născuseră. A stfel era în acelaşi tim p ascultător de p ă­rinţii trupeşti şi stătea în b iserica Preacura­tei şi-i cânta m ereu cu glas dulce, cu dor şi cu dragoste dum nezeiască. L-a b iru it însă dorul de a ieşi din lum e şi a m erge spre isi­hie prin luarea hainei [m onahale]. De aceea s-a dezbrăcat de hainele lui şi s-a acoperit cu haine sărm ane şi înţepenit în frig tremura. De asem en ea în ascun s d ăruia ce lo r flăm ân zi pâini cu bogăţie, dar se ascundea de părinţi

16

şi de toţi ca un ieşit din m inţi .[exechos); iar virtutea acestui bărbat le-a răm as ascunsă. Iar părinţii lu i trupeşti s-au grăbit repede să-i pregătească căsătoria, cum e obiceiul să se facă aceasta în lum e, ca să-l p rin dă în laţ şi să-l lege în lu m e şi aşa să-l aibă pe cel dorit la îndem ână şi să-l vadă m ereu. D ar n-au reuşit să tran spun ă în faptă această intenţie, fiindcă de sus Pronia a abătut acest sfat.

Monah pe muntele Ganos

3. Şi pe când încă nu-i m ijeau tuleiele b ăr­bii, fiind în vârstă de şaptesprezece ani, aces­ta a făcut o fugă dum nezeiască şi străbătând d istan ţa de la L am p sac la m u n tele n um it G anos [în T racia], a îm b răcat acolo h ain a v ieţu irii s in g u ra tice [m on ah ale]; şi s-a pus sub un bătrân iscusit ca să înveţe în ascultare vieţuirea singuratică [m onahală]. D ar el era învăţat în cele ale virtuţii singuratice [m ona­hale] încă în ain te de aceasta. Şi arătându-se iscusit b ătrân ilor în postire, priveghere, ru ­găciune, cu lcare pe jos, răbdarea celor rele şi dispreţuirea tuturor celor departe şi a în ­suşi trupului său, era iubit de toţi, dar era luat în râs de bătrân ul său din pricin a rapi­dităţii şi ferm ităţii căii lui. Şi stând el puţin tim p acolo, cuviosul lui bătrân şi învăţător a plecat de pe p ăm ân t spre sălaşurile veşnice; şi de m âinile tânărului M axim a fost îngropat

17

........................................................... .......... ........ ...........................................• ........ ....... ............................... 1

sfântul M arcu, căci acesta era num ele aceluicuvios care strălucise ca o stea prealum inoasă în toată M acedonia.

Pe muntele Papikion

4. Şi după aceasta, plecând din Ganos, acest vestit M axim a străbătut M acedonia şi a cer­cetat m unţii din ţinuturile apropiate doar va da p este o com oară şi va ved ea u n b ătrân asem enea celui pe care -1 avuse. Şi D um n e­zeu i-a îm p lin it această d o rin ţă fiin d că se sârg u ia m ult. C ăci la m u n tele P apikions a găsit acolo bărbaţi sfinţi, egali m arilor P ă­rinţi A ntonie, Eftim ie, A rsen ie şi Pahom ie, fără case, fără să iasă, p etrecân d în m u n ţi înalţi, în peşteri liniştite şi în locuri necălcate, fără m ângâiere, neavând cu ei n im ic decât num ai zdrenţele pe care le aveau pe ei v ite­jii. Şi vorbind cu ei, îm bibându-se cu totu l ca un burete foarte curat în virtuţile acelora şi prim in d în sine în su şi în în tregim e ca o ceară în tipărirea virtuţii lor m ai p resu s de om ca un m ulaj, facându-se şi m ai m ult d is­preţu itor a toate, a p lecat din P apikion du- cându-se spre M arele O raş al lu i C on stantin [C on stan tin opol]. 3

3 Munte aflat mai sus de Mosynopolis la hotarul în­tre Tracia şi Macedonia, unde avea să petreacă un timp ca monah şi tânărul Grigorie Palama.

18

La Constantinopol, pelerin şi nebun pentru Hristos

Şi văzând frum useţile b isericilor şi închi- nându-se la lucrurile sfinte strânse în ele ca nişte com ori, a alergat la preasfânta Doam na noastră de D um nezeu N ăscătoarea Călăuzi­toarea [H odegetria] să vadă foarte m arile ei m inuni4; pe care văzându-le, s-a închinat lo­vit de m inunare. Şi concentrându-se în în ­tregim e în m intea sa a văzut-o de acolo pe Preacurata în ceruri ce fel de slavă are ea pe tron u l D u m n ezeirii şi m in tea b ătrân u lu i a confirm at-o pe A ceasta [Preacurata] în chip nerătăcit drept tron al Treim ii. Şi în zilele m inunii era văzu t petrecând noaptea în acel loc, uim it cu totul de m inunile N ăscătoarei de D um nezeu, desculţ, fără acoperiş, încins doar cu o haină de păr, şi aceasta foarte rup­tă. Din pricin a contem plării lu i extatice li se părea tuturor ca un ieşit din m inţi [exechos], el însuşi prefacându-se aşa şi p lăsm uind o vorbire de nebun, ca şi acel foarte m are A n ­drei cel nebun pen tru H ristos. De aceea toţi bănuiau că M axim este ca acela prefăcându-se nebun pen tru D om nul, iar printr-o m inune îl aveau şi vedeau m ai m ult decât un sm intit

4 în fiecare zi de marţi această faimoasă icoană a Maicii Domnului era scoasă solemn din biserică fiind adusă în mod miraculos înapoi.

19

şi un nebun [salon kai moroii]. Iar purtarea lui s-a făcut auzită cu m inunare şi celor care stăpâneau pe atunci.

5. Pe atunci îm părăţea m arele A ndronic [II] Paleologul [1282—1328] care [intrând în m onahism ] şi-a sch im bat m ai apoi num ele în A n to n ie , ia r p a tria rh ecu m en ic era cel întru, sfinţi m inunatul A tan asie [1289—1293; 1303—1311]. Deci, chem ân du -1 la palat, îm ­păratul a început să vorbească cu cuviosul în m ijlocul m ultora. Iar el, cum avea obiceiul, răspundea la cuvântul îm p ăratu lu i cu cuvin ­te din [Ioan] T eologul şi i-a u im it pe retori cum glăsuia pe de rost cele ale Teologului şi toată Scriptura. D ar fiin dcă nu studiase gra­m atica, cuviosul acesta apărea neştiutor în vorbe. De aceea, au zin d u -1 pe m arele lo gotet al can celariei5 com entând: „G lasul e glasul lui Iacob, dar m âinile su n t m âinile lu i E sau ” [Fc 27, 22], ducân du-se a plecat n um indu-i pe aceia „m in ţi d e şa rte ” şi „fără m in te ” şi m ai m ult n-a m ai d a t pe la palat.

D ar la sfântul patriarh m ergea m ereu ajun­gând un obişn uit al acestu ia şi se desfăta şi veselea de cuvin tele lu i p readu lci sp un ân d că el e un nou [Ioan] G ură de A ur. Şi p atri­arhul s-a luptat m ult să-l introducă în ch in o­

s Celebrul erudit şi demnitar bizantin, ctitor al bi­sericii Chora din Constantinopol, Teodor Metochites (t 1332).

20

viile pe care le ridicase şi le avea ca m ăn ăs­tiri în Constantinopol; dar cuviosul acesta nu s-a învoit, avându-şi nopţile sălaşul la porţile [bisericii] preacuratei D oam ne de D um ne­zeu N ăscătoare din Vlaherne, stând acolo ca un sărac fără casă, în foam e şi sete, în p rive­gh ere şi stare în p icioare şi ru găciu n e, în plâns şi curgere de m ulte lacrim i şi în suspine neîncetate în toate nopţile. Iar peste zi era socotit de cei nebuni nebun, prefăcându-se a fi aşa prin înţelepciunea D uhului, ca foarte reaua şi trufaşa dorinţă de a p lăcea oam eni­lor să nu-i scuture rodul.

La Athos, în Marea Lavră ca începător

6. Şi p lecând şi din Oraş [Constantinopol] a venit la Tesalonic ca să vad ă şi să se în ch i­ne m arelui m ucenic D im itrie izvorâtorul de m ir şi făcătorul de m inuni. Iar după ce şi-a îm plin it această dorinţă a in trat în fugă în Sfântul M unte. Şi după ce a alergat şi văzut cu dor toate sfintele şi dum nezeieştile m ă­năstiri şi s-a închinat şi s-a ru gat Iui D um ­nezeu în ele, a venit în Lavra sfântului A ta- n asie şi aco lo ru gân d u -se lu i D u m n ezeu a citit v iaţa şi luptele acestuia, ca şi pe cele ale sfân tu lu i şi fericitu lu i P etru A th o n itu l. Ş i lău d ân d şi ad m irân d is ih ia [to hesychiori] unuia şi com unitarism ul [to koinonikon] şi

21

sârguinţa în poruncile lui H ristos Dumnezeu nostru ale celuilalt, gândindu-se la amândoi, s-a lipit de acel lo c al Athosului luând asupra sa vieţile am ân durora şi începând să lucreze cu fapta cum au făcut aceia. Dar cum la cei sârguitori e ob iceiu l ca m ai întâi să întrebe şi aşa să în ceapă orice fel de cale, gânditorul la D um nezeu M axim i-a întrebat pe sfinţii p ărin ţi de atu n ci ce să facă m ai în tâi, ru- gându-i să-l călăuzească în cele ale ascultării şi să-i arate luptele fericitei ascultări. Iar ei i-au zis: „M ărgăritare strălucitoare sunt cei care au strălucit în m ijlocul nostru în această venerabilă Lavră. A ceastă cale începe-o şi tu m ai întâi, ca să p u i tem elie iar pe Piatra lui H ristos să pui m ai întâi dum nezeiasca sm e­renie; căci prin ascultare şi supunere se z i­deşte şi alcătuieşte sm erenia, şi aşa se ridică spre înălţim i virtutea la gânditorii la D um ­nezeu. începe, aşadar, şi tu calea m ai în tâi înăuntrul mănăstirii, ca fiind călăuzit de m ulţi să um bli uşor spre sm erenie, care este în ce­putul, rădăcina şi odihna tuturor virtuţilor, după care aleargă aşa şi spre cele ale p u sti­ului, caută şederi şi um blă spre isihie, cum vrei.”

Ascultările şi viaţa ascetică şi de rugăciune

7. A u zin d acestea şi cele asem ăn ăto are , acest cuvios părinte s-a adus pe sine în su şi

22

spre ascultare părintelui venerabilei Lavre şi s-a am estecat spre ascultarea lui H ristos cu toţi fraţii de acolo. M ai întâi a fost încercat, ca de obicei, în slujirile cele m ai de pe urm ă; după care a fost adus şi rânduit în corul b i­sericii să cânte în m elodiile sfinte şi cântări cuvântătoare pe Cuvântul enipostatic şi Fiul lu i D um nezeu îm preună cu Tatăl şi cu D u­hul, şi pe M aica lu i D um nezeu, preasfânta noastră Stăpână D oam nă. Şi fiin dcă s-a do­v e d it în vă ţa t şi n eob osit în ce le sfin te, de a ce ea i s-a p o ru n cit să fa că a tu n ci slu jb a cuvântătoare în biserica Lavrei. Şi aşa fiind, avea în gură stihul şi pe lim bă cântarea, iar m intea în treagă o avea în cele înalte, lovit de uim ire în nevăzutul şi nem uritorul D um ne­zeu. De aceea avea m ereu ochii în lacrim i ca unii deschişi uim iţi în m inunare. Şi în citirile sfinte era în treg în uim ire faţă de înţelesul Scripturii şi era lovit de u im ire faţă de iu bi­rea de oam eni a lu i H ristos care ne-a dăruit să în ţe leg em u n ele ca acestea în g u ră p rin du h u l. Iar in im a sa acest cu vios p ărin te o avea în treagă aprinsă de focul dum nezeiesc al u nui cărbune im aterial, ca odinioară p ro­fetu l [ is a fa 6, 6 —7], şi m ăru n ta ie le erau în flăcări de la dum nezeiescul har care era în el. De aceea şi rugăciunea o avea neîntreruptă m işcându-se şi spunându-se m ereu cu gura in im ii deodată cu m intea o rugăciune excep­

23

ţională: căci faptul de a o avea aşa în chip neîm piedicat în m ijlocul m ultora este un lu ­cru rar şi cu an evo ie de găsit. D ar în că de copil el avea parte de rugăciune cu bogăţie, aşa cum un altul o are în locuri pustii şi li­niştite. Fiindcă acolo unde vine D uhul Sfânt, cel lum inat de D uhul gândeşte şi spune lu ­cruri cum spune Fiul tunetului, Ioan teo lo­gul, ucenicul iubit de Hristos, p en tru că „n i­m en i nu p oate sp u n e că D om n este Iisu s d ecât în D uhul S fâ n t” [r Co 12, 3]. Ş i aşa fiin d cu viosu l, iarăşi p etrecea în su ferirea celor rele, ca m ai înainte la V lahern e, şi nu avea în interiorul Lavrei nici chilie, n ici ago­niselile m ateriale şi lucrurile de folos ale chi­liei, ci era în m ănăstire ca u n u l netrupesc. Cele pentru hrană le lua cu în frânare spre viaţă num ai de la trapeză. T oată sălăşluirea o avea pe scău n elele b ise ric ii în p rid vo r, luptân du-se m ereu în starea în p icioare de to ată n o ap tea şi în p rivegh ere, cu m îi era obiceiul.

Lauda Athosului

8 . D ar aşa cum pe M oise l-a ch em at Sina- iul, p e Ilie H orebul şi pe E lisei Carm elul, iar pe Ioan pustia, aşa şi pe cuviosul M axim l-a chem at A thosul, floarea m unţilor, ca drep­tul să în florească în el şi să aducă rodul copt

24

al D u h u lu i cu b o g ă ţie , u n u l tre ize c i, a ltu l şaizeci, iar altul o sută [M c 4, 40]. Fiindcă acest ales A th os e ca o v ie a D om nului Sa- vaot [Js 5, 7] închinată D om n ului şi M aicii lui Dum nezeu, preacuratei Stăpânei şi Doam ­nei noastre spre a fi locuinţă a celor ce vor să se m ântuiască şi să vorbească cu D um ne­zeu prin curăţie. Precum i s-a profeţit lim ­p ed e de către N ăscăto area de D um nezeu preasfântului Petru zis şi A th on itu l din pri­cina sălăşluirii şi ascezei m ai presus de om a acestuia în el, precum şi preasflnţitu lu i şi p ream arelu i în tre p ărin ţii asceţi p ărin tele nostru Atanasie [Athonitul] cel num it cu nu­m ele nem uririi căruia i s-a p rofeţit şi lui de către N ăscătoarea de D um nezeu că această vie îşi va întinde ram urile ei până la m are şi va înflori ca un crin [Ps 79, 12; Is 35, 1] şi va răsări ca un tran dafir şi va da rod copt şi cu spic bun Ziditorului a toate, lui H ristos Dum ­nezeul nostru. Şi cum ar putea spune cine­va, de aceea a zis David: „M untele în care a binevoit să locuiască D um nezeu în el, m unte gras, m unte închegat, m unte dum nezeiesc” [Ps 67, 17. 16]. Şi de aceea părin ţii noştri au num it Sfânt m ai presus de toţi m unţii m un­tele A thosului, pe care m işună turm ele m o­nahilor, ca o altă cetate a D um nezeului Atot- ţiitorul. Şi aşa cum carul lu i D um nezeu s-a în m u lţit de ze c i de m ii de o ri în m u n tele

25

Sin ai [Ps 67, 18] oarecân d , şi m ai ales aşa cum o ştirile d in ceru ri după ceată; cetele în gerilor şi ale puterilor dum nezeieşti fără de tru p stau în fa ţa lu i D um n ezeu şi-I s lu ­je sc p ururea în im ne neîncetate ca unui Cre­ator şi Ziditor a toate, tot aşa ai putea vedea şi S fân tu l M u n te cel din A th os: de ju r-îm - prejur poalele lu i m işună de cei ce se lin iş­tesc şi nevoiesc [practică isihia şi asceza] în Duhul; ca şi Ilie şi Ioan oarecând, toţi sunt luptători, toţi sun t văzători de D um nezeu şi p u rtăto ri de D um n ezeu, to ţi fac şed ere în picioare şi priveghere de toată noaptea, unii îm p reu n ă cu a lţii p rin p saltire şi citire în m od p ra ctic , a lţ ii de u n ii s in g u ri în ru g ă ­ciunea m inţii şi liniştirea inim ii, iar alţii ză­b ovesc în contem plările şi sălaşurile D u h u ­lu i, ş i d ev in a stfe l în D uh ul în a lţi cu m in ­tea şi d esco p eră tain e dum n ezeieşti, cum sp u n e [Scriptura]: „O priţi-vă [faceţi-vă ră­gaz] şi cunoaşteţi că Eu sunt D um nezeu” [Ps 4 5 ,11 ]. Iar alţii, supunându-se unor asem e­nea bătrâni sfinţi, sunt ca răniţi de dorul lui H ristos şi fac fără necaz poruncile Lui, fie­care după puterea lui, nedorind să vadă ni­m ic din frum useţile lum ii, ci sârguindu-se să a ib ă p a rte b u n ă şi să vad ă fru m u seţile raiului gândit cu m intea, cum spune un în ­ţelept: „P ustnicilor care sunt în afara lum ii deşarte, neodihnit le devine dorul cel dum ­

26

n ezeiesc”6. De aceea, fericiţii aceştia, adu­naţi din toată lum ea, locuiesc cu m ultă răb­dare acest loc aspru şi cu anevoie de um blat fiin d de ju r-îm p re ju ru l A th o su lu i ca pe o p a jişte p u ru rea în florită şi se v e se le sc cu Duhul. D ar nu num ai cele de ju r-îm p reju ru l acestui p reaîn alt Athos sunt îm podobite ast­fel cu lum in ători pururea strălucitori, dar cu harul lui H ristos şi ajutorul M aicii lui D um ­nezeu şi toate preastrălucitoarele şi sfintele m ă n ă stir i d in a ce st S fân t M u n te su n t îm ­p o d o b ite de m u lţim i n e s fâ rş ite de b ă rb a ţi s fin ţi ş i s fin ţiţi b o g a ţi în a s tfe l de v irtu ţi dum nezeieşti. Şi, cum spuneam , Sfântul M un­te era un alt cer păm ântesc cu cete şi m u l­ţim i de m onahi în locul cetelor cereşti lău­dând neîncetat după rânduiala celor ce cântă laude sus pe D om nul slavei şi pe preacurată M aica lu i D um nezeu. D ar ce p ăţesc? C ăci d oru l S fân tu lu i M axim m ă b iru ie ca să las a ce a stă re la ta re a m ă rg ă rita re lo r s tr ă lu c i­to are care lo cu ie sc în S fân tu l M u n te şi să încep din nou povestirea lu p telor sale du m ­nezeieşti m ai presus de om.

6 Antifonul 1 de la utrenia duminicii glasului 5, Octoih.

27

Urcă pe vârful Athosului unde i se arată Maica Domnului

9. A cest sfânt deci, ascultând de acei sfinţi părinţi, a fost îm piedicat de aceştia să ia ca­lea pustiei, dar se sârguia întărit de im bol­dul lu i Dum nezeu. De aceea N ăscătoarea de Dum nezeu cu Dom nul în braţe i s-a arătat în som n şi i-a zis: „Vino şi urmează-mi, preacre- dinciosule M axim e, în urcuşul acestui Athos ca să iei după dorinţa ta tăbliţele h arulu i!” Şi pătim ind a doua şi a treia oară acest lucru — m ai degrabă în vis, fiin dcă tot tim pul era fără som n — ce face? L ăsân d m area şi m i­nunata Lavră, a căutat m ai întâi cu alergări repezi urcuşul A thosului, unde i se făgădui- seră de către N ăscătoarea de D um nezeu tă­bliţele harului; şi era prim a dum inică de după înălţare, num ită D um inica Sfinţilor Părinţi [de la Sinodul I E cum enic]. Şi ajungând în vârf, închinându-se şi rugându-se lu i D um ­nezeu, a petrecut toată noaptea priveghind, cu îi era .o b ice iu l, îm p re u n ă cu câţiva m o ­nahi. D ar fiindcă în zori m onahii au plecat cu toţii şi n-a m ai răm as nici unul, el singur a stăruit acolo vrem e de trei nopţi pentru D um nezeu, nem âncat şi îm brăcat cu o sin ­gu ră haină, iar pe lim bă, în m inte şi în in i­m ă o avea neîncetat şi în duh pe M aica lui D um nezeu. Dar cine va putea povesti m aşi-

28

naţiunile de acolo ale vrăjm aşului? Căci aces­ta a făcut tun ete şi fulgere, a făcut să se cu­trem ure m arele m unte al A th osu lu i şi a fă ­cut să aibă loc în chip m incinos despicări de stânci şi de culm i. A cestea le făcea noaptea, iar ziua făcea să apară în chip de nălucă în ju ru l lui g lasuri sălbatice ale m ultor gloate în tum ult şi îi arăta pe m ulţi cu chip hidos urcând de ju r-îm p reju r vârfu l A thosului şi năpustindu-se spre sfântul cu praştii, pari şi lănci. Căci nu suportau blestem aţii să vadă sălăşluirea sfântului acolo; de aceea l-au ata­cat cu asem enea lupte, ca să-l dea jo s repede din vârf. A cestea sunt vicleniile cu care b les­tem aţii dem oni se ating de sfinţi. Dar sfân­tul, ca unul care avea înăuntru harul Sfântu­lui Duh, nu se gândea la aceste jocu ri care aveau loc în afară, ci prin rugăciune se alipea singur n eîn cetat de D um nezeu şi de M aica lu i D u m n ezeu , n aşa şi o cro tito area lui. Ş i în tr-ad evăr N ăscătoarea de D um nezeu i s-a arătat în vis sfântului ca o doam nă în con ju ­rată de m ulţi nobili tineri şi purtând iarăşi în m âini pe Fiul său şi Ziditorul a toată făp ­tura. Şi înţelegând din lum ina dum nezeiască neascunsă şi neapusă care era în N ăscătoa­rea de D um nezeu şi strălucea de jur-îm p re- ju r m argin ile acelea că nu era o înşelăciune, ci o realitate, a cântat m ai întâi cu veselie şi cu nespusă bucu rie N ăscătoarei de D um ne­

29

zeu „B ucu ră-te, cea p lin ă de har, D om nul este cu tin e” [Lc 1, 28] şi „Cuvine-se cu ad e­vărat”; apoi căzând la păm ânt s-a închinat D om nului şi totodată M aicii lu i Dum nezeu, a prim it binecuvântarea de la Dom nul şi a au zit de la S tăpân a D oam nă acest cuvânt: „Prim eşte harul îm potriva dem onilor, cin ­stite luptătorule, şi locuieşte la poalele vâr­fului Athosului. Fiindcă acesta este sfatul voii F iului m eu, ca, aşa cum spuneam , să alergi spre înălţim ea virtuţii pustiei şi să te faci călăuză şi învăţător în pustie tuturor, călău­zind pe Israelul cel nou spre poruncile cu­cernice şi dum nezeieşti ale Fiului M eu ca să-i m ântuieşti cum au m ântuit odinioară pe Is­raelul cel vechi şi fugar M oise şi Ilie.” Şi în acea clipă i s-a dat spre hrană şi reîn chega­rea firii o pâine cerească. Şi în dată ce a lu at pâinea şi s-a pus pe drum , o lum ină dum ne­ze ia scă l-a în cercu it de sus şi s-a făcu t un im n îngeresc; şi aşa N ăscătoarea de D um ne­zeu a p ierit din ochii sfântului plecând spre cele cereşti, puterile netrupeşti însoţind cu im n u l lo r acel u rcu ş m in u n at al S tăp ân ei D oam n e. Şi sfân tu l sp u n ea că după acest urcuş slăvit şi strălucit pe vârfu l A thosului a fost atun ci o strălucire şi o bun ă-m ireasm ă atât de m are, în cât sfântul a răm as uim it de aceasta şi voia m ai degrabă să locuiască în acesta d ecât să cob oare şi să fie lip sit de

30

acea bună-m ireasm ă şi strălucire. D e aceea, p etrecân d trei zile în acel lo c de b u n ă -m i­reasm ă, a cob orât d u p ă p oru n ca S tăp ân ei noastre de D um nezeu N ăscătoarea până la b iserica ei n um ită P an agh ia. Şi p etrecâ n d acolo câteva zile, iarăşi s-a suit în vârful Atho- sului şi a sărutat locul acela în care N ăscă­toarea a stat cu slavă. Şi a căutat cu lacrim i să vadă iarăşi ceea ce i se arătase, dar nu a dobândit; fiindcă peste sim ţurile sfântului au căzut num ai o lum ină şi o bun ă-m ireasm ă d u m n ezeiască de n esătu ra t um plându-1 de veselie şi de un har de nespus. Şi urcând şi a doua şi a treia oară de la Panaghia pe v â rf şi hărăzindu-i-se acest lucru, după aceasta a co­b orât şi venind la K arm ilion7 şi găsin d acolo un m onah bătrân i-a spus ceea ce i se arătase.

îşi arde colibele şi rătăceşte din loc în loc

io. D ar au zin d acestea b ă trâ n u lu i i s-a părut că ceea ce i se arătase era o în şelăciu - ne/rătăcire [plane], drept pen tru care a lip it de el n um ele în şe lă c iu n ii num indu-1 în şc lat/rătăcit [planemenos] pe lum in ătorul el, neînţelegătorul. P lecând de la acesta au lip it de el acest cuvânt şi alţii şi-l alungau ca să nu se ap rop ie de cin eva, scu tu rân d u -se şi

7 Colină situată la extremitatea peninsulei Athosu- lui deasupra capului Sfântul Gheorghe.

31

scârbindu-se de el ca de un înşelat. E>ar acest lum inător neînşelat, îm brăţişând cu bucurie şi fap tu l de a fi n um it în şe la t/rătăcit m ai degrabă decât sfânt, se veselea şi se bucura încă şi m ai m ult pentru aceasta. Şi când vor­bea cu cineva se prefăcea aşa m ereu ca un înşelat şi un nebun, ca să facă să piară din el trufaşa dorinţă de a plăcea oam enilor şi pă­rerea de sine şi să sădească în locul ei sm eri­ta cugetare care păzeşte harul D uhului. Din această pricină nici nu locuia în tr-u n singur loc al Athosului, cum fac cei m ai m ulţi locu­ind în chilii de isihaşti, ci se m uta din loc în loc ca un înşelat/rătăcit; şi cum -îşi încropea nişte chilii, îndată le şi ardea în foc, un lucru străin pentru m onahi şi încă m ai străin pen­tru oam eni. Fericitul n-a agonisit vreodată două chilii, nici sapă, nici desagă, nici scăunel, nici m asă, nici urcior, nici faină, n ici ulei, nici v in sau altceva din m ateriile necesare, ori pâine, ci fiind în locuri im ateriale ca unul im aterial, avea num ai în chip prefăcut o chi­lie m ică, cât cuprindea doar trupul său m ic şi care ducea m ulte lupte, dar şi pe aceasta făcând-o din fân, o ardea în foc repede. De aceea, deşi era neînşelat/nerătăcit i se spu­nea „înşelatul/rătăcitu l” şi o dată cu aceasta i se spunea în p lus „arzătorul de co lib e” de către cei care gândeau cele păm ânteşti şi ca­re nu vedeau harul dum nezeiesc strălucitor

32

al D uhului din el, care -1 acoperea ca un cort ceresc şi dum nezeiesc, nici nădejdea şi rugă­ciunea neîncetată care-1 răcoreau pururea.

Viaţa lui ascetică şi contemplativă

11 . D ar cine va povesti în trecerile sau, m ai b in e zis, lu p te le d u m n ezeieşti ale acestu i sfânt bărbat pe care le-a dus cu bărbăţie în foam e, sete şi goliciune, în în gh eţuri şi arşi­ţe, iarna şi vara, sub cerul liber, îm brăcat cu o singură haină şi desculţ? N evizitat de n i­m eni pentru cele de trebuinţă, afară num ai dacă el însuşi nu trecea uneori pe la cineva, şi atunci făcea o m ângâiere trupului cu p âi­ne, vin şi sare, şi n im ic m ai m ult. A cesta era cel de care a spus Hristos: „Priviţi la păsările cerului că nu seam ănă nici nu seceră nici nu adună în ham bare, şi Tatăl vostru le h răn eş­te” [Mt 6, 26]. Căci acest sfânt locuia pustiu l acesta ca o p asăre cerească sau, m ai b in e zis, ca un înger. M ai m ult, îşi ardea chiar şi chiliile lui. A cesta este cel de care zicea Pa- vel: „U m bla în piei de oaie, în p iei de capre, lip sit, n ecăjit, m altratat, lo vit, ocărit; el de care lum ea nu era vred n ică” [Evr 11, 37]. Cu adevărat acesta şi-a răstign it trupul îm p reu ­nă cu patim ile şi cu poftele [Ga 5, 24], a luat pe um erii săi crucea, cum se cădea, şi fără zăbavă a u rm at lui H ristos [cf. M t 16, 24] cu

33

credinţă. C ine nu se va m in un a de această9 ^

conduită cerească a lui? Cine nu va fi lovit de uim ire auzind luptele lui dum nezeieşti m ai presus de fire şi de om , m area lui răbdare, p ostirea peste m ăsu ră, setea, p rivegh erea, rugăciunea şi lacrim a, starea în picioare şi p ocăin ţa, lo v irea cap ului de so lu l p ietro s, liniştea, b lândeţea şi sm erenia acelui har dum nezeiesc lum inos şi neînşelat de care se desfăta pururea? Şi d in contem plare în con ­tem plare ajungea în fiecare zi înalt cu duhul, suferea o răpire a m inţii spre străfundurile ei şi se învrednicea de taine dum nezeieşti ca oarecând Pavel [Tebanul] şi Antonie [cel M a­re], m arii lum inători ai lum ii şi locuitori ai pustiei, sau m ai bine ca Petru A thonitu l şi prea m arele Atanasie, care au răsărit ca nişte sori pururea lum inători ai Sfântului M unte şi ai întregului A pus; tot aşa şi acesta, u r­când în scurt tim p la înălţim ile acelora prin virtute, adică prin făptuire şi contem plare, a răsărit în m ijlocul nostru în pustie şi a lu m i­nat strălucitor făptura, iar pe noi toţi ne-a călăuzit sufleteşte ca un soare preastrălucitor.

Legături cu alţi asceţi athoniţi

12. A cest sfânt a ajuns însă obişnuitul unor m ari bătrâni care-şi aveau locuinţa în p ră­păstii, m ă refer la G herontie de la V u levte-

34

ria 8, la C orn eliu din p ărţile ch ilie i S fân tul M am as9, la A uxentie şi Isaia, şi la sfântul şi m inunatul M acarie de pe insula Sfântul Hris- tofor10 11, dar şi la preaînvăţatul G rigorie din Strava Lan kada11 care a fost hrănit de înger cu pâine cerească, la cel ce şedea în m ănăs­tirea lui D orotei12 şi în Levka13 14, precum şi la sfinţii bătrân i care erau şi se nevoiau în isi­h ie în lo cu l n u m it M elan a 1 la acela de la Sfântul M am as şi la G herontie, la Teodul, la Iacob cel supranum it M arulis, la un alt Iacob din T rap ezu n t, la acel sfân t C lem en t şi la Galaction, isihaştii, la M arcu acela cel Sim ­plu şi m in un at şi la alţi m ulţi bătrâni, ale căror num e nu pot fi date aici din pricina lungim ii cuvântului, şi pentru că num ele tu ­turor acestora au fost scrise în ceruri [cf. Lc io , 20], de aceea nu e necesar pentru noi să le scriem aici. Toţi aceştia avân du -1 în m i­n u n are pe S fân tu l M axim cu m îşi n im icea ch iliile p rin foc, iar el p etrecea m ereu fără

8 M ăn ăstire ath o n ită azi dispărută; se afla pe latura de vest, la p oalele schitu lu i S fân ta A n a.

9 Chilie azi dispărută, situată în îm preju rim ile K av- sokalyviei.

10 D in faţa K avsokalyviei actuale.11 S em n atar al faim osu lu i „Tom os aghioritic” pro-

p alam it (1340) (P G 15 0 ,1 2 3 6 ).12 M ăn ăstire ath o n ită azi dispărută.13 Loc de lâ n gă M a rea Lavră.14 Punctul extrem al peninsulei athonite.

35

casă şi fără nici o purtare de grijă, dar şi în-r ţelegând din convorbirea eu el şi harul du m ­nezeiesc care locuia în el, nu-1 m ai num eau „înşelat/rătăcit” , ci cinstitul M axim A rzător de colibe şi lum inător prealum inos.

Grigorie Sinaitul la Athos

13. Venind însă de la Ierusalim şi acel foar­te is ih ast dom n G rig o rie S in aitu l [+ 1346], care a ajuns m ai apoi şi făcător de m inuni şi sfânt în părţile M acedoniei şi acolo a lu m i­nat pe m ulţi prin cuvinte şi fapte spre lin iş­tire [isihie] şi vieţuire singuratică, şezând el în părţile A th osu lu i acesta a ajuns drag şi îndrăgit de toţi părinţii şi fraţii care locuiau în întreg m untele, dar în că şi m ai m ult de bătrânii isihaşti. F iindcă acesta era un m i­nunat învăţător în isihia şi rugăciunea cu m intea în inim ă şi înţelegea foarte lim pede m işcările duhurilor, lucru cu anevoie de aflat şi rar chiar între cei bătrâni. De aceea, aler­gând la el, isihaştii învăţau cele ale rugăciunii, ta in ele cele n eîn şe la te/n eră tă c ite ale h a ru ­lui, şi care su n t se m n ele în şe lării/rătăcirii. Şi-i puteai vedea pe toţi curgând spre el ca acei cinci m ii de b ărb aţi spre Iisus odinioară din pricina m inunii hrănirii [M c 6, 44]. Dar aşa cum şi pe A cela atun ci îl urm au num ai ucenicii, tot aşa şi pe vestitu l G rigorie îl u r­

i

36

m au călcându-i pe urm e câţiva aleşi şi ei s-au arătat lum inători prealum inaţi.

întâlnirea dintre Grigorie şi Maxim.

14. F iind aceştia astfel şi vorbin d cu G ri­gorie dascălu l lor, care era lu m in a lum in ăto­rilor, s-a făcut cuvânt şi despre acest cuvios şi de D um nezeu purtătorul părintele nostru A rzătoru l de colibe şi ei i-au spus şi explicat toată con duita sa dum nezeiască m ai presus de om, nebun ia lui prefăcută şi rătăcirea/în- şelăciunea lui nerătăcită-neînşelată. Şi auzind de la to ţi acestea, m arele G rigorie Sinaitul îl avea în m inunare pe cuviosul şi dorea să-l vadă şi să vorbească des cu el ca şi cu un m are locu itor al pustiei şi al acestui m unte şi lum in ător suprastrălucitor. De aceea, tri­m iţând pe unii din ucenicii lu i îm preună cu M arcu cel Sim plu 1 pom enit m ai sus, a zis: „Sm ulge-te spre noi, preacinstite părinte şi frate M axim e, ca să vedem iubirea şi sfin ţe­nia ta şi să slăvim pe D um nezeu Cel în tru cele în alte!” Şi încercând tim p de două zile să-i dea de urm ă în desişuri, nu l-au găsit, fiindcă îş i arsese coliba şi petrecea astfel în desişuri, în peşteri şi râpe. D ar fiin d tim p de *

*5 P robabil acelaşi cu „M arcu al S in aitu lu i”, sem n a­tar şi el al „Tom osu lu i agh io ritic” din 1340 (P G 150, 1236).

37

iarnă, osteniţi m ult de frig, întorcându-se s-au refugiat la chilia Sfântul M am as ca să-şi tra­gă sufletele. Şi încă fiind ei acolo, dă pe acolo şi M axim căutatul, arătându-li-se ca un m ăr­găritar el m inunatul, fie că l-au adus acolo punându -1 în m işcare Pronia şi rugăciunea bătrânului [Grigorie], fie văzând el m ai d i­nainte aceasta a ven it la ei, nu pot spune. Pot spune doar că li s-a adresat tuturor pe num e şi le-a spus dinainte sfatul bătrânului [Grigorie]; căci bătrânul [Grigorie] voia să plece din M unte spre extrem ităţile M acedo­niei, la P aroria16. De aceea l-a luat în râs pe zisul M arcu spunându-i: „Să nu îndrăzneşti să-l urm ezi pe bătrânul [Grigorie] care se duce la P aroria!” A cestea le-a zis du m neze­iescul M axim , iar fraţii i-au spus şi au în şti­inţat cuvântul bătrânului [Grigorie]. Iar el n-a stat pe gânduri, ci s-a aşternut pe drum îndată îm preun ă cu ei şi cânta în şoaptă sti­hul: „Ridicat-am ochii m ei la m unţi, de unde va veni ajutorul m eu de la D om nul Cel ce a făcut cerul şi păm ântul” [Ps 120, 1—2]. Şi m ai cân ta în şo ap tă m u rm u rân d şi a lte lu cru ri nearticulate astfel că tovarăşii de drum n-au p u tu t în ţeleg e cân tarea lui. Şi a ju n g ân d la

16 S ih ă strie s itu a tă „lân g ă g ra n iţă ” ( p a r a h oria) între T racia b iza n tin ă şi B ulgaria, între A d rian o p o l şi Y am bol.

38

chilia bătrânului, M axim le-a zis: „Bătrânul [Qrigorie] se odihneşte acum fiind foarte obo­sit de rugăciune; răm âneţi puţin în linişte. M ă voi odihni şi eu puţin până ce voi vedea pe bătrân ul.” Şi spun ân d aceasta, ei au stat în lin işte în ch ilie , iar el a in tra t iarăşi în desiş şi se lupta în rugăciuni cu lacrim i şi cânta: „Paşii m ei îndreptează-i după cuvân­tul tău şi să nu m ă stăpânească toată fărăde­legea. Izbăveşte-m ă de clevetirea oam enilor” [Ps 118, 133—134] şi celelalte. Şi îm plin ind sfântul cu lacrim i cântarea aceasta, l-a che­m at dum nezeiescul G rigorie Sinaitul şi în ­dată a venit la porunca lui şi s-au îm brăţişat cu sărutare dum nezeiască. Şi scoţându-i afară pe toţi, G rigo rie l-a ţin u t n um ai pe acest purtător de D um nezeu M axim , vrând să în ­ţeleagă lim pede şi în m od exact de la el în ­suşi cele p rivitoare la el.

Convorbire duhovnicească despre isihasm şi tainele lui

15. Şi în trebat fiin d de el [M axim ] i-a spus fără prefăcătorie aşa: „Iartă-mă, părinte, sunt un în şelat/rătăcit [peplanemenos eimi].” Şi bătrânul i-a zis: „Lasă acum . Spune pentru D um nezeu virtutea ta, ca să ne lum inezi, ca să ne zid im unii pe alţii sp re virtute prin h a­rul lui H ristos. C ăci nu suntem ca unii care vor să-l prindă în cursă prin cuvânt pe aproa-

39

pele [cf. Mt 2 2 ,15 ], ci îl iubim pe aproapele ca pe noi înşine [Mt 22, 39]. V orbeşte pen­tru D om nul.” A tunci sfântul i-a spus toate cele din tin ereţe: ze lu l d u m n ezeiesc, fuga, ascultarea, nebunia şi sm inteala prefăcută, luptele, gropile, vederea aceea înfricoşată a N ăscătoarei de D um nezeu, lu m in a care l-a încercuit şi-l încercuieşte, ispitirile dem oni­lor şi cursele lor. Şi întrerupându-1, bătrânul i-a z is1?: „Spune-m i, rogu-te, ţii rugăciunea m inţii, preacinstite?” Şi zâm bind, acela a zis: „Având-o din tinereţe, nu vo i ascunde m i­nunea. Eu, cinstite părinte, avân d credinţă şi iu bire m u ltă în p reacu rata D oam n ă de D um nezeu N ăscătoarea, am cerut cu lacrim i să prim esc de la ea harul rugăciunii. Şi fiind în tr-o zi, cum aveam obiceiul, în b iserica Pa- naghiei, am im plorat-o iarăşi cu lacrim i pen­tru aceasta pe N ăscătoarea de D um nezeu. Şi sărutând cu dor preacurata ei icoană, îndată s-a făcut în pieptul şi inim a m ea o căldură m ultă, dar care nu ardea, ci răcorea şi în ­d u lcea şi m i-a făcu t m u ltă străp u n g ere [a * §

i

v în c e p â n d din a ce st p u n c t şi p â n ă la în ce p u tu l§ 16, discuţia între M axim K avsokalivitu l şi Grigorie Sinaitul, care constituire nucleul m istic al întregii „Vieţi”, a fo s t in s e r a tă în tr -o p a r a fr a z ă g r e a c ă d e N ico.dim A gh io ritu l ca ap en d ice al faim oasei Filocalii, Veneţia, 178 2, p. 1198 —1201 (trad. rom . pr. prof. D. Stăniloae, F R V III, 1979, P- 5 4 1 -5 4 5 )-

40

inim ii]. Şi de atunci, părinte, in im a m ea a în cep u t să sp u n ă în ău n tru ru găciu n ea, iar raţiunea are îm preună cu m intea âducerea- am inte de Iisus şi de N ăscătoarea de D um ­nezeu a m ea, şi nu m -a m ai părăsit nicicând. Iartă-m ă!”

Iar Sinaitul a zis: „Şi când se zice rugăciu­nea, sfinte, ţi s-a făcut o schim bare sau o ieşire din sine sau vreo altă floare a rugăciu ­nii şi un rod al duhului?” Şi sfântul a zis: „D e aceea, p ărin te, am a lergat în p u stie şi am d o rit m ereu isih ia, p en tru ca să am cu bogăţie rodul rugăciunii, care este o dragos­te dum nezeiască [eros theios] şi o răpire â m inţii la D om nul [harpage noos pros Kyri- ori\.” „Şi ai acestea, rogu -te?”, a zis G rigorie. Iar el zâm bind puţin a zis: „Dă-m i să m ănânc şi n u-m i m ai iscodi în şelarea/rătăcirea.” Şi G rigorie a zis: „D e-aş fi înşelat/rătăcit şi eu ca tine, sfinte! D ar te rog, spune-m i: în răpi­rea m inţii de atunci ce vede atunci m intea cu ochii m in ţii? Şi oare m ai poate m intea înălţa atun ci îm preun ă cu inim a rugăciun ea?”

Şi sfântul a zis: „Nicidecum , părinte. Când vine D uhul Sfânt în om ul rugăciunii, atunci rugăciun ea se opreşte fiindcă m intea e în- g h iţită /a b so rb ită de ven irea /p rezen ţa D u­hu lu i S fân t şi nu-şi m ai poate desfăşura p u ­terile ei, ci se supune întru totul oriunde ar voi să o ia D uhul: fie într-un văzduh im ate-

41

ria l al lu m in ii d u m n ezeieşti, fie spre altă vedere plină de uim ire chiar aşa neclară, fie spre o convorbire dum nezeiască care o co­vârşeşte. Şi aşa cum vrea El, aşa dăruie M ân­gâietorul robilor Săi m ângâierea după vred ­nicie. Şi-m i aduc am inte, părinte sfinte, cum acele vederi ale p rofeţilor şi m ai cu seam ă ale apostolilor la venirea harului lum inos al D uhului au fost socotite de ceilalţi înşelare şi b eţie [.FA 2, 13] şi d rep t n im ic, d eşi ei spun eau acestea: «Am văzut pe D om nul pe un tron înalt şi ridicat» [Js 6, 1], ca şi Pavel îm p reu n ă cu în tâ iu l m u cen ic Ş tefan care spun: «Am văzut pe Iisus şezân d pe tronul D u m n ezeirii în tru ce le în a lte d e-a d reap ta T atălui» [FA 7, 55—56]. Şi m ă m ir cum unii nu cred în cele văzute nici acum când harul D uhului a în florit în credincioşi, cum spune şi Ioil: «Voi vărsa din duhul M eu peste tot trupul» [Ioil 3 ,1 ] . Iar acum H ristos ne-a dat D uhul M ângâietor. Şi D uhul ia m intea nu ca să o în veţe iarăşi cele în ţelese de ea în chip obişnuit, cum sunt cele ce sunt, ci ca să o în veţe cele m ai presus de cele ce sun t şi m ai p re su s de lum e, cum su n t ce le ce su n t în ju ru l D um nezeirii şi F iinţarea, pe D um ne­zeu în su şi, pe Care och iul tru p esc nu L-a văzu t şi la care inim a care gân deşte la cele păm ân teşti nu s-a suit [cf. 1 Co 2, 9], P ri­m eşte-m i acest gând: aşa cum fără foc ceara

42

e num ai ceară, dar dacă in tră în legătură cu focu l s e to p eşte şi se d esco m p u n e şi arde îm preună cu focul şi nu se m ai poate ţine, ci se aprinde îm preună cu focul şi devine în întregim e lum ină, până ce nu m ai există prin natura ei şi devine în întregim e lum ină, chiar dacă e ceară, tot aşa şi puterea m inţii în ţe le­ge-o că este ca o ceară: până ce stă în natura ei înţelege num ai cele potrivite cu natura şi puterea ei, dar când se va apropia de ea fo ­cul D um nezeirii, D uhul Sfânt în su şi, atunci e topită de puterea D uhului, arde îm preună cu focul D um nezeirii şi se descom pune în înţelesurile ei, e în gh iţită de lum ina du m n e­zeiască şi devine în în tregim e lum ină d u m ­nezeiască su prastrălu citoare.”

Aici dum nezeiescul Grigorie a luat cuvântul şi a zis sfântului: „A rzătorul m eu de colibe, dar există şi altceva asem ănător cu aceasta şi care poartă num ele de în şelare/rătăcire.” Şi sfântul a spus: „D ar altele sunt sem nele înşelării/rătăcirii, şi altele cele ale harului şi adevărului Duhului. Cele ale înşelăciunii/ră- tăcirii sun t acestea: când se apropie duhul rău, tulbură m intea şi o face sălbatică, face m intea în vârtoşată şi sădeşte laşitate şi d is­perare şi întuneric în suflet, sălbăticeşte ochii, tulbură creierul, face să trem ure trupul, în ­chipuie în faţa ochilor o lum ină de foc, pe cea a în şe lă c iu n ii/ră tă c ir ii, nu u n a su p ra-

43

strălucitoare; face m intea să-şi iasă din sine şi dem onică, iar aceasta grăieşte prin lim bă cuvinte necuviincioase şi blasfem atoare, se m ânie şi e înfuriată de multe; nu este în ea sm erenie, nici rugăciune, nici lacrim ă ade­vărată, ci se laudă şi se slăveşte în realizările ei şi este în to td eau n a p ărtaşă fără frică la p a tim ile cele rele; iar până n-o face să-şi iasă din sine şi n-o predă pierzaniei nu se depărtează de la ea. De care înşelăciune/ră- tăcire, sfinte, să ne izbăvească D om nul de la ce l rău. Iar sem n ele harulu i su n t acestea: când se apropie D uhul Sfânt, adună m intea şi o face con cen trată, sm erită şi m od estă; sădeşte în suflet aducerea-am inte de m oar­te, de jud ecată şi de greşeli, dar şi de osânda focului; face inim a uşor sensibilă la străp u n ­gere, o face să je lească şi să plângă, iar ochii îi face blânzi şi curgători de lacrim i; când se apropie, îm blânzeşte şi m ângâie sufletul prin cinstitele Patim i ale lu i H ristos şi n esfârşita Lui iubire de oam eni; pune în m inte co n ­tem plări foarte în alte,, pe cele neînşelate/ne- rătăcite, făcând-o să vadă m ai întâi p u terea creatoare necuprinsă/neînţeleasă care a al­cătuit din nim ic universul, pe cea care ţine la un lo c şi p oartă grijă astfel de u n ive rs, apoi necuprinsul şi necircum scrisul D um ne- zeirii triipostatice, oceanul necuprins şi de neadulm ecat, Fiinţarea m ai presus de toate

44

cele ce sunt; şi aşa o lum inează cu lum inarea unei cunoaşteri dum nezeieşti, iar m intea fi­ind răpită în D uhul de acea lum ină dum ne­zeiască fără fu n d se lu m in ează în această lum ină dum nezeiască şi suprastrălucitoare; tot El face senină şi in im a şi dăruie celei ce i s-au hărăzit unele ca acestea în m inte, ra ţi­une şi duh, o voioşie şi veselie negrăită; şi fiind aşa înălţată m ereu cu duhul, ea are roa- da duhului, cum spune m arele Pavel: «Roada D uhului este bucuria, pacea, îndelungă-răb- darea, b u n ătatea , iu birea, co m p ătim irea şi sm erenia» [cf. Ga 5, 22].”

Renunţă la viaţa rătăcitoare şi se stabileşte într-un loc

16. A u zin d acestea, d ască lu l isih ie i şi al rugăciunii, dum nezeiescul G rigorie S inaitul a răm as uim it şi şi-a ieşit din sine cu totul la aceste vorbe ale sfântului. începând de atunci l-a num it şi „înger p ăm ân tesc” , nu om. De aceea, cel m ai m ult l-a rugat spunând: „în ce­tează de acum , rogu-te, să-ţi m ai arzi chilia, ci aşa cum spune în ţeleptul Isaac cel Sirian de neam , adună-te pe tine în su ţi în tr-un loc şi şezi în el ca să aduci rod m ai m ult18 şi să-i foloseşti pe m ulţi ca unul foarte iscusit. Căci

18 Cf. titlul Cuvântului 26; ed. Spetsieris, 1895, p. 109 CFR IX, 198 0 , p. 141).

45

iată b ătrân eţea a leargă şi săm ân ţa vrea să. se înm ulţească, iar m oartea vin e înainte de vrem e. De aceea prin aşezare îm părtăşeşte talantul şi săm ânţa dum nezeiască poporului lui D um nezeu în ain te să vin ă sfârşitul, ca să ai plată m ai m ultă în ceruri, preasfinte. Căci sfinţindu-i pe A postoli, D om nul nu i-a tr i­m is să petreacă m ereu în m unţi, ci m ai d e­grabă la oam eni, ca prin îm părtăşirea sfin ­ţeniei şi cei b lestem aţi să se facă sfinţi şi să se m ântuiască prin sfinţenie. De aceea le-a zis: «Lum ina voastră să lum ineze înaintea oam e­nilor», nu a stâncilor. Să lum ineze, aşadar, şi lum ina ta înaintea oam enilor, «ca să vadă faptele tale cele bun e şi să slăvească pe Tatăl nostru cel din ceruri» [Mt 5 ,1 6 ] , şi lasă de acum prefacerea că eşti nebun şi scrânteala [to morainein kai saliă\, fiindcă devine scan­dal p en tru cei ce nu cu n o sc cele ale tale. Prim eşte deci acest sfat şi ascultare dum ne­zeiască şi fă ce îţi p oru ncesc ca un prieten şi frate al tău, căci scris este: «Un frate ajutat de un frate e ca o cetate tare» \_Pr 18, 19].”

A flân d acestea şi ceilalţi foarte m ari b ă­trâni pe care i-am am intit m ai sus, lăudând cuvintele Sinaitului, l-au convins pe sfântul să se aşeze. Şi el a făcut aşa. Şi, iată, aproape de locul lui Isaia 1 ca la trei m ile, a făcut o 19

19 Situat ca la o oră distanţă spre sud de M area Lavră.

46

îm prejm uire lungă şi lată de patru coţi, nu din pietre în patru colţuri sau cărăm izi, p ie­tre sau scânduri, ci cum îi era obiceiul, lu ­ând lem ne şi puţină iarbă a hotărât să facă o chilie, în care şezând de acum în ain te şi ne- arzând-o, îşi petrecea în ea tot tim pu l vieţii lui, neagonisindu-şi ceva din cele de trebu­inţă, cum fac cei mulţi, ci îşi avea chilia goală tot tim pul de orice, până în tr-atât în cât nu a avu t vreodată un ac, nici sapă, nici două că­m ăşi, nici pâine, nici desagă, n ici ban, pă­zin d în această chilie iarăşi asceza lu i m ai presus de om ca unul fără trup. De aceea şi-a şi săpat un m orm ânt lângă ea şi în fiecare zi A rză to ru l de co lib e îl p roh od ea pe M axim , prinzându-1 zorii acolo şi spunea acolo cân­tă rile de ja le ale m orţilor: „C el care ca un D um nezeu ai îm podobit cerul cu stele”20.

Vedenia lui Marcu

17. Deci, potrivit prezicerii Sfântului M a­xim , acel d u m n ezeiesc G rigo rie S in aitu l a p le ca t la P aroria. Şi ieşin d şi m ai în a in te- zisul M arcu şi ajungând în Kom itissa21, M arcu a auzit glasul sfântului să se în toarcă înapoi. Şi în to rc â n d u -ş i o d ată cu g la su l p riv ire a

20 D in slu jb a înm orm ântării; lu m in ân d a sâm betei, Octoih.

21 M e to c al m ănăstirii H ilandari la intrarea în S fân ­tu l M u n te.

47

înapoi, a văzut lucruri străine şi uim itoare pe care m i le-a povestit. A văzut de jur-îm - p reju ru l m u n telu i ca un castru cu tu rn u ri staco jii rid icat în în alt, iar în lo cu l n um it M egali V ig la 22 p alate de au r p read esfătate p urtân d -o îm p ărăteasă pe N ăscătoarea de D um n ezeu îm p reu n ă cu p u teri n etru p eşti nesfârşite şi m ulţim ile m onahilor de ju r-îm - prejur cântând im ne şi închinându-se N ăs­cătoarei de D um nezeu. Şi văzând aceasta şi ad u cân d u -şi am in te de v e d e re a în a in te a Sfântului Maxim, punând metanie învăţătoru­lui său G rigorie Sinaitul s-a întors în Lavră şi a locuit acolo în isihie şi a ajuns bărbat de foarte m are discernăm ânt.

Grigorie Sinaitul la Paroria şi iradierea panortodoxă a acestui centru isihast

18. Iar dom nul G rigorie Sinaitul ajungând acolo la Paroria a răsărit ca un soare strălu­citor pentru cei aflaţi în în tun eric şi a îm ­p ărţit acolo tu tu ro r ce lo r flăm ân zi p âin ea m ântuitoare a vieţii. N u am cum să poves­tesc şi venerabilele isprăvi ale acelui bărbat care s-a făcut un izvor nesecat prin cuvânt, faptă şi com portare. Ştie acest lucru M arele

22 L a n ţu l de co lin e care m a rch e a ză h o ta ru l care d e sp a rte A th o su l lo c u it de m o n a h i de G re cia c o n ti­n e n ta lă .

48

O raş [C o n stan tin o p olu l] şi to ată T racia şi M acedonia, dar şi tot păm ântul locuit de bul­gari şi cele de dincolo de Istru [D unăre]23 şi Serbia. M ulţim i nesfârşite de aleşi alergau spre el, căutau să se sature din izvorul în vă­ţăturilor lu i pururea vii, şi se săturau. Şi aşa a făcut locuiţi m unţii m ai în ain te nelocuiţi şi Paroria, astfel că erau plini de turm ele m o­n ahilor pe care-i pecetluise cu m âinile sale. I-a făcut doritori de el prin m inunate scri­sori de în văţătu ră şi pe îm păraţii păm ântu­lui: pe A n d ron ic [III Paleologul, 1325—1341] şi [Ioan] A lexandru [al Bulgariei, 1331—1371], pe Ştefan [D uşan al Serbiei, 1321—1355] şi pe A lexan d ru [I al V alahiei, 1338 —1364]. De

23 A su p ra im p o rtan ţei excep ţion ale a acestui pasaj pentru istoria m o n ah ism u lu i şi B isericii rom âneşti a atras atenţia în tr-u n stu diu rem arcabil m itropolitul T it Sim edrea în 19 6 2 („Viaţa m înăstirească în Ţ ara R om â­nească înainte de 13 70 ”, Biserica Ortodoxă Română 80 [1962], nr. 7 —8, p. 6 7 3 —6 8 7, m ai ales, p. 6 7 8 -6 8 0 ) . B io grafu l S fâ n tu lu i M a x im K a vso k a liv itu l arată lim ­p ed e că p rin tre u cen icii S fân tu lu i G rigo rie S in aitu l (+ 1346) la Paroria se aflau şi rom âni şi că m arele isi- h a st a a v u t o co r e s p o n d e n ţă p ie r d u tă şi cu d o m n u l Ioan N icolae A lexan d ru . C eea ce arată lim p ed e exis­tenţa unei vieţi m onahale dezvoltate în Ţara Rom âneas­că în prim a ju m ă ta te a secolului X IV , cu m u lt înainte de în tem eierea V o d iţe i în 1370 de S fân tu l N ico d im cel Sfinţit, care a fost d oar organizatorul pe b aze ch in o vi- ale, nu în tem eietoru l, m on ah ism u lu i ro m ân esc (cf. şi pr. prof. D. Stăn ilo a e, „Introducerea” la scrierile Sfân­tului G rigorie S in aitu l, FR V II, 1977, p. 8 2 —83).

49

aceea, prin virtutea şi învăţătura cuviosului părinte G rigorie Sinaitul, haina m onahilor se înm ulţeşte în locurile şi oraşele acestora. Iar el a ridicat la Paroria şi m ănăstiri, şi ai p utea vedea ca un alt M unte Sfân t, v e se lie m ântuitoare b in e înrădăcinată [Ps 47, 2—3]. Şi prin viaţa acelui fericit învăţător păm ân ­tul locuit de bulgari s-a făcut o cetate a m o­nahilor. Iar după adorm irea şi după urcarea acelu ia la D um n ezeu, m u lţi.d in în v ă ţă ce ii aceluia au răsărit ca nişte stele strălucitoare şi au îm podobit m arginile lum ii. A ceste lu ­cruri ale acelui fericit G rigorie Sinaitul le-am m enţionat aici doar în parte din pricin a lu n ­gim ii cuvântului.

Minunile şi prorociile lui Maxim

îg. Dar să ven im iarăşi la isprăvile sfân tu ­lui [M axim ] câte le-a săvârşit acesta ca un u riaş [gigant] în S fân tu l M unte. Ş ezân d el în ch ilia sa, cu m sp u n eam , d e m o n ii ad u - nându-se făceau război în fiecare zi cu sfân ­tul şi se sârguiau să-l scoată pe sfân tul din lo cu l acela. Dar în zadar aruncau cu pietre în el blestem aţii, căci el le răspundea cu p ro ­iectilele rugăciunii m inţii şi ei se risipeau ca un fum. î l în vălu ia şi o putere dum nezeiască de nebiruit în chip de foc, cum a fost văzută de u n ii vred n ici, şi care-i ardea p e cei po­trivnici. Şi o lum ină tăm ăduitoare scânteia în

50

cuvintele lui şi num ai cu cuvântul el a tăm ă­duit m ulţi dem onizaţi, cum am cunoscut în chip foarte adevărat şi el îi slobozea în pace în locurile lor poruncindu-le să se abţină de la m ânie, desfrânare şi nedreptate, de la b e­ţie şi jurăm ân t strâm b, iar prin postire de la cărnuri, m ilostenie după putere şi curăţire să se facă vrednici în sărbătorile însem nate de sfintele preacurate şi dum nezeieştile Taine, ca să se facă sănătoşi pen tru totdeauna.

20. în tr-o zi l-a în dem nat prin cuvânt pe un oareciare m onah M ercurie şi el a vin decat în faţa cuviosului în num ele lu i Iisus H ristos pe un dem onizat.

întâlnind în drum pe un alt slujitor al unui bătrân care pătim ea cum plit fiind chinuit de un dem on, i-a poru ncit zicând: „Du-te, su- pune-te cu totul p ărin telui tău duhovnicesc şi posteşte de la brân ză, vin şi întinăciune şi fă-te săn ătos în n u m ele D o m n u lu i!”, cum s-a şi vin decat din ziua aceea.

Iarăşi, când au venit la el pentru folos nişte m onahi de la Lavra, a venit îm preună cu el şi un alt m irean. Şi cum l-a văzu t cuviosul, l-a alungat de departe spunând că e akindy- n i s t 2 şi necredincios, deşi nu fusese cunos­

24 A d e p t al lui G rig o rie A k in d y n o s ( 1 3 0 0 —13 4 8 ), ad ve rsar al S fâ n tu lu i G rig o rie P a la m a şi al te o lo g ie i energiilor necreate, co n d a m n a t de Sin oad ele con stan - tinopolitane din 1341 şi 1347.

51

cut ca atare de ceilalţi până în ceasul acela. Căci m ulte a spus acest sfânt îm potriva lui AJkindynos [fără prim ejdie] pe care îl num ea Kakokindynos [prim ejdie rea], dem onizat şi părtaş al oricărei erezii şi slujitor al lu i A n ti­hrist; de aceea pe unii ca aceia îi izgonea de departe şi-i anatem iza pe faţă.

Iarăşi, când veneau la el nişte m onahi, de cum i-a văzu t a strigat cu glas tare: „Alun- gaţi-1 în spate pe m esalian [bogom il] şi aşa veniţi la m in e!” Şi i-a spus num ele; pe care auzindu-1 cei care-1 în soţeau pe d ru m s-au ruşinat şi în fricoşat şi l-au alun gat din tovă­răşia lor pe necredincios.

Pe un alt m onah, care voia să m eargă cu o corabie tesaloniceană la Constantinopol pen­tru o nevoie oarecare, l-a luat în râs prezi- cându-i prim ejdia corăbiei. Iar după trei zile corabia a p ierit şi s-a scufundat în adânc cu toţi oam enii de la bord.

Iarăşi, venind o corabie dintr-o insulă în portul Lavrei, cei de pe corabie s-au dus la sfân tu l avân d cu ei şi pe cin eva care avea dem onul nesăturării — căci m ânca în fiecare zi hrana a cinci bărbaţi şi nu se sătura — şi plecându-1 la picioarele sfântului, l-au im plo­rat îm preun ă cu el să ia de la el vin decare. Ş i luând un pesm et l-a dat celui ce pătim ea spu- nându-i: „M ănâncă atât, satură-te în num ele D om nului nostru Iisus H ristos, şi ai p ace!”

52

Şi de atunci acesta s-a eliberat de demonul nesăturării şi n-a mâncat mai mult decât lăţimea unui pesmeţ. De aceea, lăsând toate, femeie şi copii, viaţă, corabie şi pe însoţito­rii de drum, s-a făcut monah foarte încercat, şezând aproape de sfântul, călăuzit de el spre Dumnezeu şi înaintând în har.

Venind la sfântul un monah cu numele Varlaam, supus unui bătrân, a fost luat în râs de el din pricina cerbiciei şi neascultării lui spunându-i: „Din pricina asta vei sfârşi sub o prăpastie”, lucru care s-a şi făcut. A prezis şi sfârşitul lui Atanasie Krokas spunându-i: „O să sfârşeşti de mâna ismaeliţilor [turci­lor].” Şi aşa s-a şi întâmplat.

21. Căci viteazul avea de la Duhul dumne­zeiesc harul bogat al vederii înainte, cum am spus mai sus, şi tâlcuia cele de departe ca aproape şi cele neclare şi viitoare le spunea dinainte şi le înştiinţa fiecăruia printr-o ghi­citoare preaînţeleaptă. De aceea a şi înştiin­ţat dinainte tuturor venirea la sfântul a îm­păraţilor spunând: „împăraţii romanilor vor veni la noi pentru o profeţie sau mai degra­bă pentru un folos sufletesc.” Iar după ce a trecut puţin timp, au venit la el împăraţii ro- meilor [Ioan VI] Cantacuzino [1341—1354] şi Ioan [V] Paleologul [1341—1391] care împă- răţeau atunci. Şi ca un profet le-a vestit cele viitoare care aveau să li se întâmple: dezbina­

53

rea, scandalurile, uciderile, războaiele civile, cursele, puterea, incursiunile şi m altratările păgânilor [turcilor m usulm ani], şi iarăşi re­chem area cred in cio şilo r şi vese lia v iito are care are să aibă loc la vrem ea rânduită prin sem ne, cum sp un e D om nul \Lc 21, 28]. Şi spunând acestea, s-a întors spre învăţătură spunându-le: „Chiar dacă sunteţi îm păraţi, trebuie să priviţi pururea spre îm p ărăţia cea cerească, să ţineţi legea Lui ca pe un sceptru ceresc şi să faceţi voi m ai întâi poruncile Lui şi să-L im itaţi după putinţă în toate, precum stă scris: « învăţaţi-vă toţi cei ce ju d ecaţi p ă­m ântul! Slujiţi D om nului cu frică şi vă b u ­curaţi de El cu cutrem ur! Luaţi învăţătură, ca nu cum va să Se m ânie D om nul şi să p ie­riţi din calea cea dreaptă, când se va aprinde d egrab ă m ân ia Lui!» [Ps 2, 10 —12], ca aşa să-i învăţaţi şi pe supuşii voştri credinţa, drep­tatea, adevărul, iubirea, pacea şi sfinţenia, dar şi să ţină frum useţea şi stăpânirea Biseri­cii soborniceşti şi să păstreze cinstea ei pentru H ristos potrivit celor orânduite şi datorate ei de la început. A veţi com pătim ire faţă de cei ce greşesc, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi [1 Tes 5, 14], m iluiţi-i pe săraci, cerce- taţi-i pe cei neputincioşi, iubiţi-i pe m onahi şi prim iţi-i ca pe nişte soldaţi şi prieteni ai îm p ăratu lu i a toate H ristos, şi satisfaceţi-le cererile spre trebuinţă. V edeţi să nu vă sp e­

54

riaţi [Mt 2 4 , 6] de lucrurile întristătoare care vin, ci răbdaţi ca să aveţi cununa îm p ărăţiei de la H ristos D um nezeul n ostru .” Şi trim i- ţând u-i în apoi lui Cantacuzino i-a spus aşa: „Vei fi egum en într-o m ăn ăstire”, iar Paleo- logu lui i-a zis: „Stăpâneşte, lipsitule de p u ­tere, şi nu te rătăci/înşela2 , căci stăpânirea ta va fi lungă şi fără tihnă, şi are m ultă fu r­tună în ea. B ucuraţi-vă şi duceţi-vă în pace!” Iar după o vrem e i-a trim is lui Cantacuzino la O raş [Constantinopol] un pesm et, o ceapă şi un usturoi, înştiinţându-1 dinainte sem n e­le vieţu irii m onahale; căci după puţin tim p, fiind tuns fără voie de Ioan [Paleologul], s-a făcut m onah [în decem brie 1354]. Şi atunci lu ân d şi m âncând p esm etul şi aducându-şi am in te de p rezicerea sfân tu lu i, l-a avut în m inunare; la fel şi m ajestatea sa im perială Ioan Paleologul [1341—1391].

22. Iar preasfinţitul patriarh Calist [1350— 1363], d u cân d u -se în Serb ia îm p reu n ă cu clerul lu i pentru unirea şi pacea Bisericii25 26, ven in d în M unte, a cerut să vadă pe sfântul acesta. Şi venind la chilia bătrânului cu cle­

25 A lu zie la convertirea lui Ioan V Paleologul la ca ­tolicism în cursul vizitei sale la R om a în 1369.

26 P en tru a reuni cu p atriarhia C on stan tin opolului m itro p o lia Serresului alip ită Bisericii Serbiei de ţarul Ştefan D u şan care o p roclam ase unilateral patriarhie au tocefală.

55

rul lui, bătrânul [M axim ] i-a ieşit în întâm ­pinare şi a fost binecuvântat de el. Şi după salutare şi sărutare a zis aşa: „A cest bătrân şi-a p ierdut bătrâneţea. Du-te, urgisitule, în ţara ta! Du-te, nefericitule, acasă!” Şi după ce l-a trim is în ap oi, a cântat: „F eric iţi cei fără p rih an ă în cale, care u m blă în legea D om nului” [Ps 118, 1]2? înştiinţându-le d i­nainte în groparea lui, cum s-a şi în tâm plat m ai apoi. Căci ven in d în Serbia, patriarhul îm preun ă cu clerul a m urit după puţin tim p îm preun ă cu. aceştia fiind prins în cursă cu otravă, cum au spus cei m ai m ulţi, şi a fost în gropat în b iserica din Serres. Şi aşa prezi­cerea sfântului cu privire la îm păraţi şi patri­arh s-a făcut vădită în cele din urm ă tuturor.

23. Iar M etodie, care era şi el b ărb at asce­tic, venind în tr-o zi să-l vadă pe cuviosul, a văzu t o lum ină dum nezeiască fu lgerân d de ju r-îm p reju r peste cuviosul; şi n-a în drăzn it să se apropie p ână când nu i-a p oru n cit cu­viosul să se apropie.

Şi venind la sfântul un alt m onah, pe num e A rsen ie, i s-a p ăru t că vede chilia lu i cu prin ­să de foc, dar fără să ardă. De asem enea şi flăcările din ju ru l ram urilor copacilor se ară­tau răcoritoare, lu cru foarte străin. 27

27 P salm rostit în cadrul slujbei ortodoxe de în m o r­m ântare.

56

Şi, iarăşi, acelaşi A rsenie, ven in d şi înşti- in ţâ n d u -i n ăvala ism a eliţilo r [tu rcilor], iar sfân tu l întinzându-şi m âinile spre cer, i s-a p ăru t că un foc ieşea din gura lui, se ridica, îl în cercu ia şi-l răcorea pe sfântul; lucru pe care văzându -1, A rsenie a ajuns să trem ure în fricoşat şi a vestit tuturor vedenia pe care a avu t-o prin m inune.

24. Se spun ea de către to ţi şi că p rim ea pâin e cerească, ceea ce e u n lu cru extraordi­nar. C ăci într-una din zile, pe tim p de iarnă, venind infirm ierul Lavrei, pe num e Grigorie, îm preun ă cu un alt frate să-l viziteze pe sfân­tul, n -a găsit în ju ru l chiliei lu i vreo covată d in pricin ă că acolo căzuse m ultă zăpadă, şi făcân d ei o tăietură nouă, au in trat la sfântul avân d cu ei o pâine uscată, v in şi alte lucruri de m ângâiere [trupească]. D ar când au v ă ­zu t în ch ilia sfân tu lu i o p âin e ca ld ă foarte cu rată care um plea chilia de o bună-m ireas- m ă n ouă şi m inunată, cercetând de ju r-îm - p re ju r dacă s-ar arăta vreun sem n de foc şi n egăsin d, s-au înfricoşat m im m ându-se de pâin ea cea cerească. Şi căzând la picioarele sfân tu lu i au cerut să prim ească o părticică d in pâine; şi el în durân du-se a rupt şi le-a d at ju m ă ta te din p âin e zicân d u -le : „L u aţi, m ân caţi. D ar nu sp u n eţi aceasta cu iva cât tim p locuiesc în acest tru p .” Le-a dat însă şi apă de b ău t foarte dulce, cum ne-au m ărtu­

57

risit m ai apoi după adorm irea sfântului ju - rându-se pe D um nezeu. D ar el prefăcea şi apa de m are în apă dulce şi bând el dădea şi altora, cum au dat m ărturie.

25. Iar egum enului mănăstirii înainte-m er- gătorului28, Micul Athos, a pregătit odată cele de . m ân care, ca m ergân d , să vo rb ească cu sfântul. Şi înainte de a veni la sfântul, a zis din chilia lui aşa: „Aşteaptă-m ă, A rzătorule de colibe, să m âncăm !” Iar când s-a apropiat de chilia sfântului, sfântul a strigat sfin ţitu ­lui: „Vai, părinte, te aştept!” Lucru pe care auzindu-1 s-a m inunat cum sfântului nu i-a răm as ascu n s a ce st lu cru d e la o d ista n ţă atât de m are şi deşi egum enul grăise încet.

26. Un alt m on ah din K aryes, ve n in d la sfân tu l, a ceru t să i se v in d ece m ân a care suferea rău de reum atism . Şi el i-a zis: „ în ­cetează gândul la O raş [Constantinopol], că nu te p oţi vin deca acolo; întoarce-te şi rab­dă, pentru că ţi s-a dat un ghim pe în trup potrivit Sfântului Pavel [2 Co 12, 7], ca să nu scapi de el şi să te m ântuieşti. A i şi arginţi pe care îm parte-i săracilor şi nu-i îngropa, ca să nu fi osândit la sfârşit!”

V en ind un m onah pe num e M arcu şi altul îm preun ă cu el la sfântul, i-a zis aceluia: „Ai

28 Sfântul egu m en D ion isie, în tem eietoru l în 1374 al m ănăstirii Sfântul Ioan B otezătorul cu n oscu tă sub nu m ele D ionisiu.

58

doisprezece hyperperi. D u-te şi dă-i săraci­lor!” Iar M arcu i-a zis: „Am doar treizeci de ducaţi.” Şi sfântul i-a spus: „M inţi, că ai şa i­zeci.” Şi am ân doi au m ărturisit cum sfântul ştiuse dinainte.

Un oarecare m onah Dam ian, venind de la sfântul, i-a zis: „A w a , avem în m ănăstire un m onah, p e cu tare, m ai b u n d ecât t in e .” Şi răspunzându-i i-a zis: ,A c e sta are şaizeci de hyperperi, şi după puţin tim p va m uri.” Lu­cru care s-a şi întâm plat; căci m urind el peste puţin tim p s-au găsit la el cei şaizeci de h y­perperi şi toţi s-au m inunat de aceasta.

Un alt m onah pe num e Cassian care stătea ca la două m ile distanţă de sfântul, făcând plăcintă a zis: „H ai, A rzătorule de colibe, să m âncăm !” Iar el venind în scu rt tim p a zis: „M i-ai gră it şi am ven it. P un e p lăcin ta să m âncăm . A i şi vin , adu-1 !” Şi ieşind afară i-a arătat vinul ascuns. Şi m irându-se m ult, Cas­sian a vestit tutu ror preştiinţa sfântului.

A ltă dată, pe vrem ea culesului viilor, fiind văzduhul curat şi soarele scânteind, s-au dus la sfântul doi m onahi. Şi după ce-a vorbit cu ei, luând un pesm et, le-a dat zicând: „M er­geţi repede în m ănăstirea lu i D orotei29, ca să nu v ă p rim e jd u iţi din p ricin a fu rtu n ii.” Şi m irându-se cum le-a spus că v a fi furtună,

29 M ăn ăstire ath o n ită azi dispărută.

59

deşi tim pul era foarte frum ps, ieşind ei îna­inte de a ajunge la m ănăstirea lui Dorotei ca la patru mile, s-a făcut o schim bare înfricoşă­toare cu vân t cum plit şi m ulţim e de fulgere şi tunete şi grindină năprasnică cu multă apă, în cât strugurii au pierit cu totul, căci viile n ecu lese le -a arătat ca fiin d culese şi le-a fă cu t să d isp ară cu totu l. V ăzân d acestea, m onahii au strigat: „D oam ne m iluieşte!”, şi au vestit cu m inunare celor din m ănăstirea lu i D orotei prezicerea sfântului.

A ltă dată aceşti m onahi vorbeau cu sfân­tul, ia el le-a zis: „Vin la m ine nişte încorno­raţi şi m ult se întristează.” Şi trecând un ceas, au ven it trei m ireni punând m etanie la p i­cioarele sfântulu i şi, îm brăţişându-i genun­chii, cu m are în tristare s-au plâns de ocara lor. Şi răcorin du-i puţin cu cuvintele sale, sfântul i-a slobozit în pace.

Iar a w a H ariton, făcând puţină m âncare şi venind la sfântul, după rugăciune au mâncat. Şi îi spune sfântul: „Adu şi strugurii”, fiind­că H ariton îi ascunsese. El însă i-a zis sfân­tu lu i: „N -am stru g u ri.” D ar sfân tu l a zis: „Aveţi şi aduceţi-i, că m ai v in şi m ulţi alţii şi vă veţi sătu ra.” A tu n ci aducându-şi am inte, H ariton a dat strugurii. Şi după puţin venind altul a adus un coş de struguri. Iar H ariton îm p reun ă cu ceilalţi văzân d îndoita lu i v e ­dere în ain te şi-au ieşit din sine de m irare.

60

A ltă dată venind la el m ulţi m onahi pentru folos şi m âncând, luând paharul a zis încet: „S u n t u n cro ito r din Prosforis30 şi ad u c o oală cu peşti, şi m -am m uiat până la m ijloc.” Şi d u p ă p u ţin tim p ven in d un m irean d in Prosforis cu o oală cu peşti, i-a pus m etanie spunându-i: „Sunt un croitor din Prosforis, şi m -am m uiat până la m ijloc căzân d din co­rabie în m are”, iar toţi cei ce s-au în tâm plat acolo s-au m irat m ult de preştiinţa sfântului.

Şi, iarăşi, ven in d într-o zi la sfân tul ecle­ziarhul Lavrei şi vorbind ei îm preun ă cu alţi m ulţi m onahi, a zis sfântul: „Şi K anakis u n ­de e? V rea să m ănânce p eşti?” Şi după puţin tim p ven in d K anakis, sfântul a zis: „Sunt un croitor din L up adi31 şi aduc p eşti/ ’ Şi iată că în două clipe a sosit un croitor aducând peşti fripţi şi punând m etanie la sfântul a zis: „Simt un croitor din Lupadi.” Şi văzân d aceasta cei ce s-au în tâm p lat acolo îm preun ă cu eclezi­arhul s-au m irat m ult cum l-a cunoscut de d ep arte p e K an ak is şi a sp u s d in ain te şi num ele croitoru lu i şi oraşul lui, Lupadi, şi peştii lui.

27. V e n in d , iarăşi, la sfân tu l un cărtu rar în văţat d in M a re le O raş [C o n stan tin o p o l],

30 L ocalitate situ a tă lân gă H ierissos în istm u l care d e sp a rte A th o s u l d e c o n tin e n t, şi care a p a rţin e a ca m etoc de m ăn ăstirea sârb ă H ilandari.

31 Localitate d in T racia.

61

acesta de cum l-a văzut a spus că gândurile lui sunt rele şi viclen e şi şi-a bătu t jo c de el şi l-a m ustrat zicând: „U nde ai cunoscut tu ostenelile sfinţilor şi luptele lo r câte sunt, şi iarăşi harul lui D um nezeu cel dat lor? Şi huleşti faţă de ei spunând: sfinţii s-au oste­nit puţin, dar cei care au scris vieţile lor au adăugat cele m ai m ulte din burtă. Şi soco­teşti că harul m inunilor e o m inciună. în ce ­tează o astfel de gândire, care e de la cel rău, ca să nu te ajungă furtuna m âniei lui D um ­nezeu. Căci sfinţii închinându-se cu totul ei înşişi lui D um nezeu, în toate cele gândite şi făcute de ei în viaţa lor s-au sârguit pentru D um nezeu şi pentru a bineplăcea lu i D um ­nezeu. Deci cine, spune-m i, poate aşterne în scris toată viaţa sfinţilor cum a fost a fiecă­ruia în chip d esfăşu rat? Ei sch iţează doar câteva sem ne puţine din cele nesfârşite spre m ărturie sfinţilor. A şijderea socoteşte că h a­rul e bogat întru sfinţi prin D uhul Sfânt; nu e cât vedem , ci bogat, neînţeles şi necuprins, în trecân d toată m intea şi gân direa oam eni­lor. De vrei să fii înţelept adevărat, scuipă jo s cuvintele nebune ale elin ilor [păgânilor] şi opreşte-te [fa-ţi răgaz], p otrivit lu i David, ca să cunoşti pe D um nezeu [cf. Ps 4 5 ,1 1 ] , ca prin cunoştinţă şi stăruinţă duhovnicească să te faci intim ul lui D um nezeu p otrivit do­rinţei şi putinţei tale. Şi atunci vei cunoaşte

62

harul Duhului şi m inunile dum nezeieşti neîn­ţelese ale lui D um nezeu. Şi te vei osândi pe tin e însuţi înţelegând cât în tun eric e în tine; căci fără scânteierile lum inii nu poate fi vădit întunericul. V ino, aşadar, în lum in a isih iei şi a rugăciunii, şi m ai întâi în tun ericu l tău va fu g i dep arte, ia r atu n ci ve i ve d e a h aru l şi puterea sfinţilor, şi vei dori să le dobândeşti şi tu .” A u zin d acestea, cărturarul a început să trem ure înfricoşat, pentru că făcuse ară­ta te ş i m u strase gân d u rile lu i ascu n se; şi m u lt folosindu-se şi-a în drep tat gân dul de h u lă , iar p rin în ţelep ciu n ea în ţe lep tu lu i şi fericitu lui său dascăl a în dreptat apoi şi pe alţi lipsiţi de m inte ca el.

28. N u voi ascunde însă nici eu ceea ce am v ă zu t la sfân tu l lu ân d d rep t m arto r pe D um nezeu. Căci făcându-m ă şi eu un o b iş­n uit al vorbirii cu el, venind în tr-o zi îm p re­ună cu un altul de la m ănăstirea V atopedi, nu l-am găsit pe sfântul în chilia lui. Şi ui- tându-m ă de jur-îm p reju ru l chiliei, nu l-am găsit, şi întristându-m ă cu duhul căutam să-l văd pe cel dorit. Şi m ergând puţin în urm ă m -am uitat spre calea care duce spre chilia dom n ului Isaia şi cu atenţie am reuşit să-l văd pe cel dorit. Şi iată l-am văzut la izvorul turm ei care făcea să curgă apă acolo, ca la d ou ă m ile distanţă de unde stăteam şi p ri­veam ; iar locul aflat la m ijloc era cu anevoie

63

de călcat şi stâncos, iar drum ul nu era drept,, ci cotit şi pieptiş. Şi, m artor m i-e D um ne­zeu, l-am văzu t pe sfântul luat pe sus, zbu­rând ca un v u ltu r în arip at p este p ăd u ri şi peste stâncile cele foarte m ari şi venind spre mine. Şi cum l-am văzut aşa, am în cepu t să trem ur cu totul şi m i-am ieşit din m ine de m inunare şi am strigat: „M are eşti, D oam ­ne.” Şi puţin m ai în urm ă, fiind eu strâns în m ine însum i de frică, sfântul a ven it la locul u n de stăteam cân tân d lu cru ri p e care nu le-am înţeles din pricina m inunii. Şi căzând la picioarele lui, sfântul m ă în treba înconti­nuu: „De cât tim p eşti în locul acesta?” După care luându-m ă de m ână m -a dus în chilie şi învăţându-m ă şi povăţuindu-m ă m ulte, m i-a zis: „Vezi să nu spui cuiva ce ai văzut până sunt în trup. Tu în să vei fi egum en şi m itro­polit al M orahrideis2 şi vei pătim i m ulte im i­tând pe H ristos Care a fost întins pe lem n, dar El îţi va fi ajutor în încercări şi cunună în slava Lui. Bucură-te când vei fi în în cer­cări, că ele vor deveni m ărturia luptei ta le .” L u cru ri care s-au şi săvârşit cum a p rezis sfântul. 3

3 2 Să fie acesta nu m ele localităţii în care şi-a fixat reşedinţa T eofan cân d a ajuns m itropolit al P eritho- rionului?

64

29- V enind iarăşi alţi m onahi de la m ănăs­tirea lu i A lip ie , sfân tu l le -a zis: „A stăzi în ceasul acesta toţi în m ănăstirea voastră cântă: «Fericiţi cei fără prihană [Ps 118]»; cântaţi şi vo i!” Şi stând îm preună cu ei am îm plin it cele trei stări ale psalm ului. Iar m onahii în ­sem nând ceasul şi întorcându-se în m ănăsti­rea lui Alipie33 au găsit că în acel ceas cân ta­seră la căpătâiul dom nului Iosif, cărturarul, m onah învăţat şi virtuos care adorm ise. Şi nu voi trece sub tăcere nici ceea ce am văzut.

V en ind un m onah pe num e Iacob, l-a ru ­gat pe sfântul să-i facă o scrisoare de cerere pentru răscum părarea din robie a propriului său frate. Iar el, p riv in d la acesta p u ţin cu băgare de seam ă, i-a spus cu asprim e: „Du-te, scoate cei şaizeci de hyperperi din zidul tu r­nului şi dă-i spre răscum părarea ta, şi nu fi laco m şi m in cin o s, ca să n u a ju n g i rob ia­răşi.” A u zin d aceasta, a m ărturisit şi a cerut iertare pen tru îndrăzneală.

A ven it iarăşi la sfântul un m irean plân­gân d şi i-a zis: „Ajută-m ă, sfin te al lu i D um ­nezeu, ca un p reot m -a afurisit şi a m urit şi nu ştiu ce să fac eu, ticălosul.” A u zin d aces­tea sfântul, m işcat de m ilă în ău n tru l său, i-a zis: „Du-te la sfântul m itropolit al Veriei, kyr 33

33 M ă n ăstire ath o n ită azi dispărută, situ ată m ai sus de C u tlu m u ş.

65

Dionisie34, care avea stăp ân ire peste acest, preot, să te ierte după lege.” Ceea ce s-a şi făcut şi el a prim it iertarea de la acela.

în ceasul acela era la sfântul şi un alt m o­nah căruia sfântul i-a zis: „Du-te şi tu la p ă­rintele Ioan ca să te ierte înainte de a m uri, fiin d că te are a fu risit de când i-a i d at cu ocară o palm ă.” Şi m irându-se m onahul cum i-a sp us ta in a lu i ascun să, s-a dus şi el la Veria, fiind bolnav, îm preună cu m ai înainte- zisul m irean şi a prim it iertarea. Şi venind la el un m irean tânăr, sfântul i-a zis: „Ioane, te ve i face m onah, preot şi egum en.” Ceea ce s-a şi întâm plat.

30. A rhiereu l Trainupolisuluiss, ven in d şi el la sfântul îm preună cu ucenicul său, a luat la m ijlocul drum ului m antia ucenicului iar ucenicul pe cea a arhiereului, vrând să-l pună la încercare pe sfântul. Şi ven in d m ai în tâi arh iereu l ca un u cen ic i-a spus sfân tu lu i: „Vine arhiereul la tine să te vadă şi să-ţi pună m etanie. Eu sunt ucenicul aceluia. B inecu- vân tează-m ă!” D ar sfântul m i-a zis: „Tu eşti arhiereul, tu să m ă binecuvântezi pe m in e!” Ş i arh iereu l i-a zis iarăşi: „Ţ i-am sp u s că 34 35

i

34 S em n atar al T o m o su lu i sinodu lu i p alam it d e la C on stan tin op ol din m a i—iulie 1351.

35 M etropola provin ciei R odopi din Tracia. A r h ie ­reul de care e vo rb a aici pare a fi G herm an, se m n a ta r al T o m o su lu i sinodal din 1351.

66

arhiereul stă afară; e cel îm brăcat în sem nele arhieriei. Şi dacă porunceşti vrea să intre.” A tu n ci sfântul i-a zis: „Tu eşti arhiereul, tu să m ă binecuvântezi pe m ine. Şi să nu-m i spui n im ic de vicleşugurile tale, căci eram acolo deasupra gropii când aţi făcut vicleşu­gu l.” Şi spunând el aceasta, arhiereul punând m e ta n ie l-a b in e cu v â n ta t şi îm b ră ţişa t p e sfântul şi-l avea în m are m inunare.

31. C u vio su l şi de D u m n ezeu p u rtăto ru l N ifon sp u n e a însă şi aceasta: că d easu p ra colibei lu i era o m ică peşteră, şi dum inica a intrat în peşteră şi a adorm it. Şi sculându-se a şezut şi a văzut o fem eie îm brăcată în faţa peşterii. Cunoscând deci născocirea atotrău- lui dem on, făcând de trei ori sem nul crucii, s-a făcut nevăzută. Şi după puţine zile a zis m arele [M axim ]: „U n m on ah , pe care nu l-am văzu t vreodată, a venit luni şi a şezut în faţa peşterii. Era uscat de m ultă asceză. Iar m arţi d im ineaţă a venit la m ine şi am vo r­bit. Şi neavând pâine să m âncăm am ândoi sau altceva de m âncare, a ieşit şi a şezut sus până jo i dim ineaţă. Şi iarăşi a venit şi am vorbit, şi iarăşi a urcat şi a şezut până sâm ­bătă dim ineaţă. A tunci am ieşit şi eu pentru o m ân gâiere trupească, şi de atunci nu l-am m ai văzu t.”

Petrecând deci paisprezece ani în m ai sus- zisa ch ilie ap roap e de P an agh ia, a ieşit de

67

acolo şi a ven it aproape, cât se auzeau orga­nele duhovniceşti [clopotele] ale sfintei La> vre, şi încropindu-şi o colibă m ică şedea în ea, în care a şi m urit.

M ai sunt şi m ulte altele, vederi înainte şi faceri de m inuni adevărate, spuse şi făcute de evlaviosul părinte, pe care le-am auzit şi eu şi precum m i-au arătat şi alţi părinţi: Gri- gorie de la Piatra lui Sim on izvorâtorul de m ir, M atei m onahul şi alt M atei ierom onah şi alţii. Dar cine va povesti harism ele vederii sale înainte care s-au înm ulţit ca nisipul mării în tot păm ântul de sub soare locuit de cre­dincioşi? Căci dacă am voi să le scriem pe toate, lucru cu neputinţă, ne va lip si tim pul pentru a le povesti. Ci luând drept m ărturie din pricina lungim ii cuvântului, am scris aici un singur pum n din noianul m inunilor ca să vedem noi credincioşii cum şi acum Se slă­veşte D um nezeu în cei care-L slăvesc pe El.

învăţăturile lui Maxim pentru mireni

32. De aceea să în sem năm în parte şi în ­văţătura lui cu care-i lum ina în D uhul învă- ţând u-i pe toţi şi aşa vom alerga spre în gro­parea lu i şi vom în cheia cu vântu l despre el. în cordaţi-vă deci m intea, auzul şi gândirea p en tru câte îi că lău zea acesta pe to ţi sp re lum inarea cerească şi-i urca spre cunoaşte­rea n erătăcită a D uh ului. C ăci îi în d em n a

68

zicând: „O rice om trebuie să păstreze chipul lu i D u m n ezeu din el [jFc l , 26] n eatin s de sm intelile celui ce se războieşte cu noi şi care sunt: trufia şi înălţarea, m ândria şi părerea de sine, rătăcirea şi viclenia, neom enia şi lip ­sa de Dum nezeu, destrăbălarea şi necucerni- cia, ura şi lipsa de team ă, m inciuna şi b la s­fem ia, şi legătura tuturor relelor, puterea cea potrivn ică care luând început de la căderea întâiului A dam încearcă să intre în firea noas­tră şi să o m ânjească, şi duce în fiecare zi răzb o i cu toţi ca să facă n efo lo sito r în to ţi ch ip u l lu i D um nezeu, lu cru l extraord in ar. D rept pen tru care venind H ristos şi replă- m ădin du -1 prin dum nezeiescul Botez a dat legea m ântuitoare de a ne abţine de la toate lucrurile rele ale diavolului şi a face lucrurile m ântuitoare pe care ni le-a poruncit: iubirea, credinţa şi dorul de Dum nezeu, sfinţirea tru ­pului, iubirea nefăţarnică faţă de aproapele, sm eren ia şi adevărul, pacea, în delungă-răb- d area şi b u n ătatea , com p ătim irea şi m ila, d ispreţuirea tuturor celor deşarte şi rele şi tă g ă d u irea p atim ilo r stricăto are de su flet, exerciţiul dreptăţii, frica de Dum nezeu şi răb­darea n ecazurilor care vin pen tru îm p ărăţia cerurilor. N oi toţi, aşadar, trebuie să ne adu­cem am in te pururea de făgăduinţele pe care le-am făcu t la sfântul Botez şi în Cine ne-am botezat şi credem , şi să trăim ca nişte fii ai

69

lui Dum nezeu urm ând atotţiitorului Hristos, scuipând pe cel rău şi peste toate faptele lui şi to ată p om pa lu i, ca ve n in d D om n u l să locuiască şi să um ble în noi şi îm preună cu chipul Lui să ne facă dum nezei prin p artici­pare. Priviţi spre îm p ărăţia cerurilor, priviţi la bunătăţile cele veşnice rezervate nouă în ceruri, sârguiţi-vă să luaţi îm p ărăţia ceru ri­lor ca toţi sfinţii, ca să vă veseliţi veşn ic îm ­preună cu ei. Ce folos veţi avea pen tru cele deşarte şi rele care pier în ain te de sfârşit şi vă fac să p ieriţi şi vă pedepsesc? Priviţi, oa­m eni, spre m orm intele oam enilor. în ţe leg eţi deşertăciunea lum ii, nestatornicia bogăţiei şi a slavei şi neputinţa de a le m oşteni. U nde e în m orm inte slava, nobleţea sau bogăţia? N u sunt decât oase goale şi acestea vărsate într-o ţărână urât m irositoare. A d u ceţi-vă am inte, rogu- vă, de pedepsele veşn ice în care v o r fi păcătoşii şi vor fi pedepsiţi fiecare du pă p ă ­catul lui, cum s-a scris m ai sus. A d u ceţi-vă am inte de Judecătorul Care v in e şi D u m n e­zeu l n ostru C are v a veni şă ju d e c e p e to ţi m uritorii, Care va da fiecăru ia d u p ă fap ta lui [Mt 16, 27]. Plângeţi şi je liţ i în a in te de p lângerea acelei osânde, vărsaţi lacrim i în a ­intea acelei vărsări de lacrim i n em ân gâiate. Sârguiţi-vă până ce aveţi vrem e ca nu cu m va sfârşitul să vă găsească în fărădelegi şi să m er­gem în gheena focului veşnic. G răbiţi-vă, p ă ­

70

cătoşii, să luaţi în pocăinţă iertare înaintea sfârşitu lui vostru, ca să dobândiţi m ila şi iu­birea de oam eni a lui Dum nezeu, cum vă do­resc, şi îm părăţia cerurilor. Am in. Fie aceasta prin soliile M aicii lu i D um n ezeu.”

învăţăturile lui Maxim pentru monahi şi isihaşti

33. A cestea le grăia, învăţându-i, m ireni­lor, iar m on ahilor le grăia luptele răbdării şi ascezei, ale ascultării şi isih iei şi harism ele cereşti spunând: „Sârguiţi-vă, alergaţi spre cele cereşti, so ldaţi ai lui H ristos. A runcaţi îm p otriva vrăjm aşu lui proiectilele credinţei, cu m l-a ţi şi b iru it, şi care sunt: p osturile , privegherile, rugăciunile, lacrim ile, pocăinţa şi sm erenia, m ărturisirea gândurilor, stăru­inţa în încercări, ascultarea, supunerea şi răb d area în to ate , ca o a ltă sare cerească. V eseliţi-vă voi, m onahilor, care faceţi asceza fecioriei, că plata voastră m ultă e în ceruri [Le 6, 23].” De aceea când vorbea cu m ona­hii se bucura veselin du-se şi sălta cu duhul. Iar isihaştilor le tâlcuia sem nele rugăciunii in im ii şi ale con tem plării m inţii şi-i lum ina zicând: „C ând în lin işte neagitată şi stare paşn ică m intea se sm ulge de lucruri şi de gânduri şi ajunge singură în aducerea-am inte de H ristos şi îm preun ă cu inim a liturghiseş- te n eco n ten it în ea ru găciu n ea, atun ci cu

71

sm eren ie treb u ie să ţin ă ca to iag ru g ă c iu ­nea, ca să nu fie furată de părere de sine. Iar când m intea are în m od statornic în inim ă rugăciunea îm preună cu aducerea-am inte de Iisus, m ai întâi se lum inează cu m intea şi se străpunge la inim ă, după care e scânteiată în duhul de lum ina im aterială dum nezeiască spre înţelesuri dum nezeieşti m ai presus de fire şi urcă spre contem plări m ai strălu ci­toare având pe H ristos atât în ăun tru în tro- nizat în inim ă, cât şi însem nat şi m odelat în afară prin sm erenie, iubire şi pacea u nită cu lacrim i. Iar dacă din pricina părerii de sine are repede rugăciunea, m ai întâi nenorocitul se întunecă la m inte, după care se în vârto ­şează la inim ă şi ajunge un duh în arip at de înşelăciune şi se m ânie, se înfurie şi e nebun după slavă cu un ochi încruntat şi fără la ­crim ă, are gânduri întunecate şi rele şi fapte nepotrivite.” Acestea învăţându-i striga isihaş- tilor: „Vedeţi, luaţi seam a la voi înşivă, ca nu cum va să aduceţi un lup în loc de oaie. Cui i se pare că stă să vad ă să nu cadă [r Co io , 12].”

Adoarme în Domnul şi e plâns de tot Sfântul Munte

34. Şi spunând acestea, venind într-una din zile la el un m onah N icodim , i-a zis: „Frate N icodim e, vo i m u ri în cu rân d .” Şi i-a făcu t arătată ziua adorm irii lui şi cei care se vor

72

întâm pla să fie la îngroparea lui şi le-a spus dinainte num ele lor. Şi aşa a adorm it sfântul M axim A rzătorul de colibe, în ziua a treispre­zecea a lu n ii ia n u a rie 36, avân d n ou ăzeci şi cinci de ani, şi a fost în grop at în m orm ântul pe care şi-l săpase în piatră lângă chilia lui, îngropându-1 num ai cei p e care-i spuse di­nainte sfântul. Căci n-a v ru t ca adorm irea lui să se facă eu surle şi trâm biţe şi m ulţim e de p op or, de aceea s-a fă cu t aşa după p o ­runca lui, dând drept lege celor ce au în gro­pat sfântul lui trup să nu se facă vreodată o m utare a lui în alt loc pen tru slavă, nici să se ia vreodată vreo părticică din sfântul său trup, ci să răm ână neatins în n eslavă în locul în care s-a nevoit ca isihast.

Iar când m utarea sfântului s-a făcut cunos­cută tuturor, M area Lavră a socotit aceasta ca o a doua răm ânere orfan ă după m utarea Sfântului A tan asie şi, aducân du-se în Lavră cu p lân s şi lacrim i m ulte, au îm plin it cântă­rile ad o rm irii lu i cu m u lte făclii şi tăm âie m ultă. V rân d să m ute însă sfântul său trup în m in u n ata L avră şi să-l în g ro a p e cu c in ­stea cuvenită sfinţilor, n-au în drăzn it să facă aceasta din pricina legii pe care o lăsase acesta ca sfântul său trup să răm ână nestrăm utat în

s6 A n u l nu se cu noaşte exact, d a r el se situează u n ­deva în in tervalul 1 3 6 5 —1375.

73

chilia lui, cum spusese sfântul. A şa cei din Lavră.

Iar toţi cei din afara ei, cei ce şedeau în A thos de jur-îm prejur, isihaşti şi asceţi, m o­nahi şi căsătoriţi, tineri şi bătrâni, m ai întâi au plâns şi ei m ult faptul că au răm as orfani, căci îl aveau în m ijlocul lor ca pe un părinte şi lum inător suprastrălucitor şi ca un în vă­ţător adevărat al isihiei şi al vieţuirii singu­ratice; după care au făcut şi fac în fiecare an cele de pom enire ale îngropării şi înm orm ân­tării lui, şi vin la m orm ântul lui plini de dorul pe care -1 aveau toţi faţă de sfântul M axim .

Iar venerabilele m ănăstiri imperiale de jur- îm prejurul Sfântului M unte, aflând de ador­m irea lui, nu pot povesti întristarea pe care au avut-o m onahii şi venerabilii bătrâni din ele care p lângeau şi ei cu lacrim i lipsa sfân ­tului şi ziceau: „Vai ce am păţit fiind păgu­biţi de vorbirea cu sfântul părinte, dascălul, lum inătorul, călăuza nerătăcită, înainte ştiu­torul şi înainte vorbitorul şi ajutătorul nostru al tuturor celor în necazuri? Cine altul ne va fi o călăuză b u n ă şi m ângâietoare ca acest sfânt?”

Slăvirea lui Maxim

Şi aceştia au săvârşit şi îm plinesc pururea p om en irea lu i, şi p o vestin d vestesc tu tu ror isprăvile şi harism ele dum nezeieşti ale sfân­

74

tului. Şi aşa îl slăvesc pe sfântul în Sfântul M unte şi-l lau dă ca sfânt.

Iar sus în ceruri Treim ea, Tată, Fiu şi Duh Sfân t, p rim in d p reacu ratu l şi s fin ţitu l său duh, l-a râ n d u it în co rtu rile s fin ţilo r şi l-a slăvit ca pe un foarte m are slujitor al D um - n ezeirii ei în T re i Sori u n a şi n eîm p ărţită . D in A ceştia Trei lum inează o lu m in ă cu n e­putinţă de îndurat, de îm părţit şi de grăit, în tru care sunt lum inate cetele tutu ror d u m ­n ezeieştilor puteri fără de trup şi toată adu ­narea sfinţilor. Căci trăind printr-o lu m in ă sfântă, precum spune [Scriptura]: „O lum ină e cu cei drepţi pururea” [Pr 13, 9], a ajuns de aici printr-o lum in ă sfântă la Lum ina n eîn ­serată a D um nezeirii şi stă înaintea lui H ris- tos, pe Care L-a dorit din tinereţe, ca am ba­sador pentru noi şi se veseleşte îm p reun ă cu sfintele şi dum nezeieştile puteri fără de trup.

De ce nu s-au făcut minuni la adormirea lui

Şi nu e nici o m irare dacă la adorm irea lui nu s-au făcut m inuni. Fiindcă sfântul a iubit toată viaţa lu i lipsa de slavă, sărăcia şi sim ­plitatea, de aceea a şi fost depus în chilia lu i în tr-u n loc lin iştit, iar nu în m area şi m in u ­nata Lavră. Căci dacă ar fi dorit ca şi după ad orm irea lu i să săvârşească m in un i la fel ca şi în tim pul vieţii lui, ar fi săvârşit cu b o ­

75

găţie, ca unul care are pururea har bogat. Dar, cum spune M ântuitorul: „N u vă b u cu ­raţi că vi se supun dem onii, ci bucuraţi-vă că num ele voastre sunt scrise în ceruri” [Lc io , 20]. Dar din pricina isihiei nici nu e n e­voie de m inuni în pustie, căci dacă s-ar face m inuni în M unte, atunci ar veni în el lum ea, şi isihia M untelui s-ar zădărnici şi în lo c de folos s-ar face vătăm are pentru isihaşti. Dar ca să nu scan d alizeze în aceasta p e cei m ai m ulţi, de aceea a încetat, cred, pe m om en t lucrarea m inunilor.

Alte două vindecări

35 . T o tu şi un m onah pe num e D ion isie K ontostefanos care suferea rău de m ulte zile de dureri de cap, venind la m orm ântul lui, s-a apropiat de m orm ântul sfântului cu cre­dinţă şi m ulţim e de lacrimi şi, adorm ind p u ­ţin, când s-a trezit s-a făcut sănătos şi a m ul­ţum it m ult sfântului; şi luând puţină ţărână din păm ântul din faţa m orm ântului sfân tu­lui, acesta s-a arătat ca un m ir m inunat um ­plând de bună-m ireasm ă nesăturată sim ţu ­rile ce lo r ce cu n osc ţărâna şi dau m ărtu rie de m inune.

Eu însum i, care sunt din sfânta m ănăstire Vatopedi, şi care l-am văzut pe sfânt zburând pe deasupra păm ântului, pentru că boleam

76

m ult şi m ă apropiam de m oarte dându-m i u ltim a su flare , l-am ch em at p e sfân t cu la ­crim i. Şi arătându-m i-se ca în vis, m -a re­stabilit şi am trăit, şi am m ulţum it astfel lu i D um nezeu şi sfântulu i şi am slăvit m inunea învierii.

Mireasma trupului său

Iar un alt ierom onah, pe num e Nifon, sfânt, is ih ast, îm p reu n ă cu un alt ascets?, au vru t să încerce m orm ântul sfântului, şi trecând cu zel dum nezeiesc peste regula sfântului, au venit cu îndrăzneală la m orm ântul sfântului; şi luând sape cu săpat au m ultă osteneală în p artea dreaptă a m orm ântului şi au luat o m ică părticică din trupul sfânt, iar din m or­m ân tul sfântulu i a ieşit o atât de m are bună- m ireasm ă încât n-au putut să-i suporte covâr­şirea olfactivă. Iar sfântul trup era ca şi cum izvora m ir. Şi, ştergând cu un burete părtici­ca pe care o luaseră, l-au în m uiat în apă şi şi-au stropit cu ea sim ţurile şi feţele cu cre­dinţă. D upă care au pus la lo c iarăşi p ărtici­ca în sfân tul trup, ca să fie intact, cum i-a în văţat sfântul. Şi luân d iarăşi ţărână au asi­gu rat m orm ântul ca m ai înainte, m ulţum ind şi slăvind pe D um nezeu Care-i slăveşte astfel pe sfin ţii Lui. Şi, veselindu-se m ult, veneau

37 N u m it G heraşim , d u p ă biograful N ifo n (§ 13).

77

în fiecare zi la m orm ântul sfântului şi se des-r fatau de bună-m ireasm ă. A sem enea şi toţi cei ce şedeau în apropiere.

De aceea şi noi, auzind m inunile şi viaţa cuviosului şi de Dum nezeu purtătorului nos­tru M axim A rzătorul de colibe, să le prim im cu credinţă şi să m ulţum im şi să slăvim pe D um nezeu Cel în Treim e Care-i slăveşte ast­fel pe sfin ţii Lui. C ăru ia I se cu vin e slavă, cinste şi închinăciune, Tatălui, Fiului şi D u­hului Sfânt acum şi pururea şi în vecii veci­lor. Am in.

78

Viaţa şi conduita cuviosului Părintelui nostru

Maxim Athonitul zis şi Arzătorul de colibe [Kavsokalivitul] scrisă de cuviosul părintele nostru Nifon ieromonahul1

1. P en tru că zice prorocul [David] de la D uhul Sfânt: „Să nu taci nici să nu Te îm ­blân zeşti, D um nezeul nostru [Ps 82, 2]”, Tu Cel în ch in at în Treim e Sfântă, Cel slăvit de h eru vim i ş i lău d at de serafim i, p en tru că în geru l i-a zis lu i Tobit: „S lăvit este a vesti lucrurile lu i D um nezeu” [Tob 12, 11], iar Da­vid p rorocul şi părintele lu i D um nezeu spune iarăşi: „N -am ascuns în inim a m ea adevărul Tău şi am spus m ântuirea Ta; n-am ascuns m ila T a şi adevărul Tău de adunare m ultă” [Ps 39, 11], de aceea nu este fru m os să pre­dăm tăcerii tainele atât de m ari şi de m inu­nate făcu te de aleşii lu i D um nezeu şi robii

1 T ra d u ce re d u p ă textu l din m s. L avra © 5 8 (sec. X V I—X V II), f. 32V— 6 6 v editat de F. H alk in , „Deux Vies de S. M a x im e le K au sokalybe erm ite au M o n t A th os (XTVe s.) [B H G 13 71]”, Analecta Bollandiana 54 (1936), p. 4 2 —65. A u to ru l acestei „vieţi” an o n im e ar putea fi Ierem ia ho P atetas, autorul slujbei C u vio su lu i N ifon în cadrul căreia serveşte ca sinaxar.

79

Lui, ci ele trebuie să ajungă spre folosul ce­lor care le ascultă ca să ofere m ântuire celor zeloşi să im ite vieţile sfinţilor.

D in tru în cep u t în acest S fân t M u n te al A thosului au fost lum inători ai lum in ători­lor, păstori ai păstorilor, călăuze nerătăcite ale celor rătăciţi şi stele lum inoase pentru cei ce vo r să se m ântuiască, precum am auzit şi am văzut din vieţile şi conduitele lor, şi din cele făcute şi îm plinite în vrem urile şi tim ­purile lor. Iar în vrem urile şi tim purile din urm ă în acest Sfânt M unte a strălucit prin izbânzile lu i ca un soare supralum inos cuvi­osul p ărin tele n ostru M axim A rză to ru l de colibe, care a fost, precum s-a zis m ai sus, lum inător al lum inătorilor, călăuză nerătă­cită a celor rătăciţi, stea p realu m in oasă şi m ângâiere a m onahilor A thosului şi a tutu ­ror celor ce veneau la el cu credinţă; pentru că a fost întărire şi călăuză spre folos nu n u­m ai m onahilor, dar şi îm păraţilor şi stăpâ- nitorilor, cum se grăbeşte să arate cuvântul nostru.

S-ar cuveni însă ca aceia care citesc şi scriu vieţile sfinţilor să fie şi ei îm podobiţi cu vir­tuţi şi izbânzi, ca astfel să fie îm podobite de v ir tu ţi şi cu v in te le lor. Eu în să, sm eritu l N ifon, fiind aprins de un zel dum nezeiesc, am întreprins a scrie cele ce sunt peste p u ­terea m ea; n-am scris şi n-am adus am in te

80

viaţa cuviosului părintelui nostru M axim doar pentru că am avut cunoştinţă de ea, ci fiind pus în m işcare, cum s-a spus, de u n dor d u m n ezeiesc şi scriin d câte am a u zit din sfânta lui gu ră şi de la sfinţii p ărin ţi evlavi- oşi şi lum inaţi. Fiindcă am auzit osânda ro s­tită de g lasu l d u m n ezeiesc îm p o triv a celu i care a ascu n s ta lan tu l [cf. M t 25, 2 5 —30]: „Tem e-te, suflete, şi nu ascunde cuvântul lui D um nezeu!”2. A cestea m -au stârnit şi pe m i­ne să scriu spre aducerea-am inte de du m n e­zeiescul părinte, pentru ca unul din iubitorii de D um nezeu, cineva priceput şi cu ştiinţă de carte, să fie că lău zit de D u m n ezeu să scrie viaţa şi cuvântul lui spre fo losul celor ce o vor citi; acesta se va desfăta aici de ru ­g ăciu n ile tu tu ro r şi de în d o ite cu n u n i, iar acolo îl va avea văzător şi tovarăş de vorbă pe însuşi cuviosul părinte.

2. A cesta era din cetatea Lam psac şi a fost iniţiat în că d in tinereţe de atotţiitorul D um ­nezeu în asceză şi neagoniseală. Când a în ­văţat Sfintele Scripturi, a fu git în p u stii şi în peşteri şi, pe cât încercau să-l convingă p ă­rinţii lu i să răm ână cu ei, pe atât fugea de ei. Iar când a înţeles ce e m ai bine, a îm b răcat haina m on ahală în ascultare de un părinte duhovnicesc. Şi petrecând acolo vrem e nu

2 D oxastikon din M arţea M are, Triod.

81

putinţă, au zin d de vestitu l M unte S fân t al Athosului, a vrut să vină să-l vadă. Şi pri­m ind îngăduinţă de la părintele său şi luând drept m erinde rugăciunile lor, a ieşit de acolo. Şi găsind tovărăşie de drum un m onah ate­nian, au a ju n s c ă lă u z in d u d D u m n ezeu la M unte. Fără să treacă m ult tim p, sfântul a intrat în venerabila [M are] Lavră şi, făcând acolo m etanie, cum era obiceiul celor ce vo­iau să rămână, a răm as puţină vrem e în dum ­nezeiasca Lavră unde bătea orele [horolog os]. După acestea s-a urcat la C onstantinopol să se închine sfintelor relicve ale Patim ii şi sfin­telor m oaşte de acolo. Şi iarăşi s-a în tors în Sfântul M unte şi petrecea în pustietăţile Atho­sului, fă ră aco p eriş şi fără casă, ca un alt O nufrie şi Petru A thonitul. U neori se apro­pia de cuvioşii părinţi care locuiau în acele pustietăţi şi se m ângâia cu p uţin ă hrană, dar în cea m ai m are parte petrecea în locuri pus­tii m ulţum indu-se spre m ângâiere cu ierburi, castane şi altele. Şi a răm as în această pustie­tate o p erioadă de zece ani.

Iar d u p ă aceasta a ven it în lo cu l Sfintei Lavre aproape de Panaghia, şi încropindu-şi o colibă m ică s-a aşezat acolo, ieşin d de aco­lo o zi pe săptăm ână pentru o m ică m ângâ­iere. Iar cân d ajungea cu n oscut de cineva, arzându-şi coliba se retrăgea în altă parte pen­tru a-şi p utea păstra netulburarea, liniştea şi

82

nefam iliaritatea. Şi pe cât fugea el de slavă şi ascundea de oam eni unde anum e locuieş­te, pe atât îl făcea arătat D um nezeu potrivit cuvântului Său: „N u se p oate ascunde ceta­tea” şi: „Nu se aprinde făclia [pentru a o pune sub obroc]” [Mt 5, 14—15]. Ş i cei care făceau cu n oştin ţă cu el adu ceau m are m u lţu m ire lui D um nezeu Care dă robilor Lui o atât de m are răbdare în vieţuiri aspre şi singurătăţi, Care le dă sim plitatea şi su portarea arşiţei liniştirii şi gerul pătim irii ce lor rele, fiindcă vedeau în viaţa cuviosului p ărin te o condu­ită im aterială în tr-un trup m aterial. Dar cei lipsiţi de m inte şi nepricepuţi care nu-1 cu­noşteau spuneau că e ieşit d in m in ţi şi rătă­cit şi-l ocărau în faţă. El însă, ca un ucenic şi im itator al lui H ristos, suporta toate cu vite­jie p en tru Cel care spune: „C in e va răbda până la sfârşit acela se va m ântui” [Mt 10, 22] şi: „Fericiţi veţi fi când vă v o r ocărî oam e­nii”, şi celelalte [Mt 5 ,1 1 —12].

3. Faim a lui răspân dindu -se pretutindeni şi num ele lu i fiind cântat de lim bile tuturor, graiul lui a ieşit nu num ai în m untele A tho- sului, ci în to t p ăm ân tu l, ca să vo rb im cu prorocul [David; Ps 18, 5]. A lergau deci la el cei ce locuiau în m ănăstiri, m ulţim e nenu­m ărată, şi cei ce locuiau în schituri. Iar după puţin tim p a în cepu t să curgă şi o m ulţim e de oam eni din lum e, îm păraţi şi stăpânitori

83

şi gloată m ultă din cetăţi şi se foloseau mult: fiecare se folosea după credinţa şi evlavia lui şi după scopu l pe c a re -1 avea. Iar p ărin tele era lum inat, căci atunci când vorbea în chip sim ţit, se auzea o altă voce venită din partea raţională [a sufletului său] şi cei care-1 as­cultau se veseleau m ult. Şi de la înţelepciu­nea şi harul de sus a prim it puterea de a ve­dea înainte nu num ai cele apropiate, dar şi cele îndepărtate. Şi câte le spunea oam enilor u nele se îm p lin eau în scu rt tim p, iar a ltele după o vrem e.

D easu p ra co lib ei lu i era o m ică peşteră, în tr-o dum inică a intrat în peşteră şi a aţi­pit. Şi sculându-se a şezut şi a văzu t înaintea peşterii o fem eie îm podobită; şi cunoscând că e născocirea atotvicleanului dem on, a făcut de trei ori sem nul de viaţă făcătoarei cruci şi s-a făcut nevăzută. Şi după ce au trecu t câ­teva zile, a zis m arele [părinte]: „A venit luni un m onah pe care nu l-am m âi văzut şi s-a aşezat în faţa peşterii; era u scat de m ulta lui în frân are. Iar m arţi în zo ri a v e n it la m ine şi am vo rb it, şi n eavân d p â in e să m âncăm am ândoi sau altceva de m âncare, a ieşit şi s-a aşezat m ai sus p ân ă jo i d im in eaţă, şi iarăşi a ven it şi am vorbit. Şi iarăşi s-a urcat a treia oară şi a şezu t p ân ă sâm b ătă d im i­neaţă. A tunci am ieşit şi eu pen tru o m ângâ­iere trupească şi nu l-am văzu t.” Petrecând

i

84

deci paisprezece ani în m ai sus-zisa peşteră aproape de Panaghia, a ieşit de acolo şi ve ­nind a locuit aproape de M area Lavră, în cât auzea şi organele ei duhovniceşti [clopotele ei]. Şi încropindu-şi iarăşi o colibă, în care s-a şi sfârşit, şed ea acolo. A cea colibă m i-a lăsat-o mie.

4 . Iar după ce au trecu t nu puţine zile, au vrut îm p ăraţii [Ioan VI; 1341—1354] Canta- cuzino şi Ioan [V; 1341—1391] Paleologul să vin ă îii v izită la sfântul. Şi înainte să se audă sau să se vorbească de venirea lor, a zis pă­rintele: ,A fla ţi, părinţilor, că îm p ăraţii Can- tacuzino şi Paleologul sosesc aici să ne v iz i­teze.” Şi cum â prezis, aşa s-a şi întâm plat: am ândoi îm păraţii au ven it în Sfânta Lavră şi s-au în ch in at. A p o i cu m u ltă evlavie şi sm erenie au ven it şi la cuviosul părinte, şi văzându-1 au căzut la p icioarele lui, cerând să audă un cuvânt de la el şi să fie învăţaţi cuvinte folositoare spre m ântuire. Şi deschi- zân d u -şi sfân ta gu ră le-a g ră it m u lte sp re m ân tu ire, pe care a scu ltâ n d u -le cu m u ltă ev lav ie s-au v e se lit de d u lceaţa care ieşea din gura lui, m ai ales când le-a spus acestea: „Se cade să vă abţineţi de la nedreptate şi lăcom ie, să iertaţi pe cei ce greşesc, să m ilu­iţi p e cei săraci şi să d aţi m o n ah ilo r cele spre îndestularea nevoii trupului, ca şi ei să se roage m ai fierbinte pentru n o i.” Şi spu-

85

nându-le m ulte altele, i-a trim is acasă. Iar ei m ulţum ind au plecat.

5. Dar, voi, ascultători iubitori de D um ne­zeu şi de auzire, ascultaţi şi m inunaţi-vă şi slăviţi pe D um nezeu C are-i slăveşte pe cei care-L slăvesc sin cer [cf. 1 Rg 2, 30], şi-i arată clarvăzători şi făcători de m inuni, după cum spune D avid prorocul şi tatăl lui D um ­nezeu: „Eu am zis: dum nezei sunteţi şi fii ai Celui Preaînalt” [Ps 81, 6].

S-au du s odată n işte m on ahi d in S fân ta Lavră la el să-i facă o m ângâiere, şi şezând ei p en tru p rân z, au ven it doi m iren i, unul din ei având dem on şi cerând cuviosului să-l vindece. Şi îndată s-a sculat şi a zis m on a­hului M ercurie care se întâm pla atunci să fie la m asa lui: „Binecuvântează-1, ca să se v in ­dece!” Şi M ercurie l-a binecuvântat, iar el i-a zis: „M ergi în pace! De fem eie să nu te atingi şi carne să nu m ănânci!” Şi din ceasul acela om ul s-a vindecat.

Un alt m onah m ai tânăr avea dem on şi a fost trim is la un bătrân să-l vindece. M er­gând spre el s-a întâlnit fără să vrea cu m a­rele [M axim ] şi, în trebat fiin d de el unde m erge iar acesta răspunzându-i că la b ătrâ­nul cutare, i-a zis cuviosul: „N u te du acolo şi nu voi să-l ispiteşti pe bătrânul, pen tru că şi locul e prăpăstios şi te poţi prim ejdui, ci în to arce-te la b ătrân u l tău, ai ascu lta re şi

86

sm erenie, şi nu m ânca b rân ză!” Şi făcându -1 să făgăd u iască aceasta l-a slo b o zit ş i a zis: „M ergi în p ace!” Şi din ceasul acela s-a v in ­decat.

U nii însă, m âncaţi de invidie îl defăim au pe sfântul, căci, aşa cum stă scris, virtutea l-a făcu t arătat d in to ate p ărţile ca o făclie p e purtătorul ei, deşi m are era de ju r-îm p reju - rul lu i în tun ericul invidiei.

6. A u ven it odată nişte m on ahi cu un m i­rean. Şi înainte să se apropie ei de cuviosul, încă pe când erau ei departe, a grăit bătrâ­nul m ireanului zicând: „Eşti akindynists. Stai departe, fiindcă nu suport apropierea ta şi duhoarea vorbirii cu tin e!” Şi iarăşi au venit alţi m onahi şi cunoseându-1 pe unul i-a grăit de dep arte: „E şti a k in d yn ist şi tu. S ta i d e­parte! N u te apropia a ici!” A şa-i cunoştea pe fiecare în parte ce era şi ce gândea.

Şi ce pot spune m ai m ult despre cuviosul? Căci îm i va lipsi tim pul să povestesc şi să le în făţişez pe toate una câte una. Dar, totuşi, ca un neînvăţat şi nepăsător şi sărac de v ir­tu ţi, nu vo i fî cu n ep ăsare în a sp un e şi a scrie câte ştiu din m ultele şi m arile izbânzi şi virtuţi ale cu viosu lu i părinte. 3

3 A d e p t al lui G rigorie A k in d yn o s (13 0 0 —1348 ), ad­versar al Sfântului Grigorie Palam a şi al teologiei ener­giilo r necreate, co n d am n at de S in oad ele con stan tin o- p olitan e din 1341 şi 1347.

87

7. A venit odată la el Calist, patriarhul e cu -. m enic al Constantinopolului [1350—1363], şi după convorbire şi prânz, când plecau, le-a în se m n a t p rin tr-u n cu vâ n t scu rt m oartea nedreaptă care-i aştepta la Serres, unde au m urit prin otravă.

8 . A ven it un m onah pe num ele lu i M eto- die să-l vadă pe bătrân şi l-a văzut înăuntrul colibei. Iar părintele i-a zis: „Vino aproape!” El însă nu s-a putut apropia din pricina stră­lucirii pe care a văzut-o. D ar după un scurt răstim p, schim bându-se lum ina aceluia, s-a ap ro p iat şi a v o rb it cu el p ân ă la vrem ea prânzului.

Şi, iarăşi, a venit altă dată la el un m onah pe num ele lu i A rsenie şi văzând că din el ie­şea ca flacăra u nui foc şi urca până în vârful colibei lui, în cât credea că a luat foc coliba, s-a m irat ieşindu-şi din sine de aceasta. Iar când focul s-a schim bat, l-a întrebat: „Ce este aceasta, p ă rin te ? ” Iar el răsp u n zân d a zis: „N u ştiu ce vorb eşti.”

A celaşi A rsenie a zis iarăşi: „Am auzit oda­tă de o spaim ă ieşită de la ism aeliţi [turci] şi ven in d i-am v e stit b ă trâ n u lu i şi i-am spus: «Fă rugăciun e pentru asta.» Iar el m i-a zis: «M ergi în pace.» Iar eu ca un viclean m -am arătat că m ă duc. Şi stând ascuns l-am văzut stând în p icioare şi întinzându-şi m ult tim p m âinile în înalt. Şi s-a făcut un n or în juru l

88

lui şi flacăra focului deasupra capului său s-a în ălţat până la ram urile copacilor, încât m i se părea că ram urile ard. Şi tem ându-m ă, am fugit în chilia m ea ieşind din m ine însum i şi m in u n ân d u -m ă. Iar d im in eaţa am ven it şi l-am întrebat: «Ce faci, părinte?» Iar el răs­punzând a zis. «Cum m i-ai zis, m ult m -am tem ut în noaptea aceasta din pricina ism ae- liţilo r.»”

9. E necesar să aduc şi să pun în m ijloc şi acest lu cru. Cu nu p u ţin i ani în u rm ă s-a au zit d esp re sfân tu l p ărin te că p rim eşte o pâine cerească; şi m ulţi n-au crezut aceasta. D ar G rigorie, infirm ierul Sfintei Lavre, a v e ­nit la el pe tim p de iarnă îm preună cu un a lt m onah. Prim indu-i, bătrânul le-a zis: „Eu am pâine caldă şi apă.” Şi le-a dat din ea şi au m âncat şi a zis: „Vă rog să nu spuneţi asta înainte de sfârşitul m eu.” Iar ei şi-au ieşit din ei înşişi şi s-au m inunat pen tru cele v ă ­zute.- Şi după adorm irea lui au urcat ei pe sfântul v â r f al A thosului să se în chin e M ân ­tuitorului H ristos şi vorbeau despre asta şi ziceau : „Pe zăp ad ă n -am g ă s it n ici covata altuia, nici foc în colibă, ci o pâine caldă fru ­m os m irositoare, pe care cuviosul ne-a dat-o zicând: «M âncaţi şi voi din ce este.» ”

A ajuns cunoscut m ultora şi faptul că p re ­făcea apa de m are în apă dulce şi bea apoi din ea.

89

io. Şi, iarăşi, în văţăto ru l slăv ite i m ăn ăs­tiri a în a in te-m erg ă to ru lu i, M icu l Athos^, luân d de m âncare, a zis întru sine: „Aşteap- tă-m ă, A rzătorule de colibe, să m ân căm !” Şi ven in d el, m arele [M axim ] a g ră it către el în ain te de a -1 vedea. „Vino, părinte. Te aş­tep t!”

A venit, iarăşi, un alt m onah din lavra Ka- ryesulu i4 5 pe care-1 durea m âna şi voia să se ducă în O raş [Constantinopol]. Şi în ain te să spun ă el gândul lu i şi durerea m âinii, cuvio­sul i-a zis: „Vrei să te duci în O raş. Bagă de seam ă să nu te duci, fiindcă nici m âna ta nu se va vindeca, nici altceva b u n nu te va în ­tâm pina. Căci ţi s-a dat un ghim pe în trup p o triv it A p o sto lu lu i [Pavel; 2 Co 12, 7], şi rabdă deci. A i şi patru hyperperi [m onede] de argint: dă-i săracilor şi câştigă prieten pe D om nul; o parte cheltuieşte-i pentru nevoia ta, iar cealaltă , cum s-a zis, dă-o săracilor, ca să-ţi fie bine.” Auzind acestea, acela s-a m i­nunat; şi în chin ân du-se a făgădu it sfântului că va face aşa Şi ducându-se acasă, a m ulţu­m it D om nului şi slujitorului Său M axim .

i

4 E vorba de Sfân tu l D ion isie (prăzn uit pe 5 iunie) care a în tem eiat în 1374 la picioarele M icu lu i A th o s m ănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, cunoscută azi mai m u lt su b nu m ele D ionisiu.

5 C entrul şi cap itala A thosu lu i.

90

Un altul, pe care nu l-a văzu t vreodată, a ven it din oraşu l Serres şi i-a zis: „T atăl tău are nevoie de îndreptare. F ă -1 degrabă să se în d rep te!”

O d ată cu v io su l s-a dus la u n m on ah cu num ele M arcu şi a găsit acolo un alt m onah. Şi văzân d u -1 de departe a grăit: „Ce face aici necredinciosul acesta?” fiindcă acesta era ere­tic m esalian [bogom il]. „Nu suport să-l văd.” Şi m arele [M axim ] s-a întors să fugă. Şi, vă­zând acestea, M arcu l-a izgonit pe necredin­cios, iar atunci părintele s-a în tors la M arcu.

A ltă dată, acelaşi M arcu şi un alt m onah s-au dus la el şi m onahul i-a zis: „Am trei­zeci de d u caţi” — „Da, ai treizeci şi încă alţi treizeci” . Iar M arcu a zis: „D ar eu nu am ni­m ic .” B ătrân u l a zis: „Spui: N u am . D ar ai douăzeci de hyperperi şi în scurtă vrem e se vor duce de la tin e.” Şi s-a în tâm plat aşa. Iar el a făcut pocăin ţă în m ănăstire şi i-a dat.

11. Şi iarăşi a trecu t bătrân ul pe la un m o­nah cu n u m ele D am ian şi i-a zis D am ian: „A vem în m ănăstire u n m onah, pe cutare, care te întrece în virtute.” Dar bătrânul a zis: „E om b u n , d ar are şa izeci de h y p e rp e ri.” D am ian n-a fost în să convins de asta. D upă puţine zile a adorm it m onahul acela, iar banii s-au găsit aşa cum spusese sfântul. Şi auzind D am ian aceasta, ven in d i-a p u s m etanie zi­

9 i

când: „Iartă-m ă, cinstite părinte, fiindcă aşa cum ai zis aşa s-au găsit arginţii fratelu i.”

A trecut un oarecare m onah Teodul pe la sfântul şi a ascuns afară vin ul pe care-1 pur­ta. Bătrânul i-a zis: „A du şi straiţa, dacă ai adu s-o , şi p â in e .” Iar el a zis: „N -am adus p âin e fiin d că e u sca tă .” Şi a zis p ărin tele: „De trei zile sunt aşa.” Şi ieşind a adus straiţa. Şi după puţin tim p au venit alţi câţiva adu­când m âncare şi băutură, şi m âncând ne-am veselit, încât prisosea din toate pe care le-am adus.

U n alt m onah cu num ele Calinic a pescuit n işte p eşti şi, p u n ân d u -i d eop arte pe cei m ici, a făcut o m âncare şi a ven it la cu vio­sul. Iar p ărin tele i-a zis: „Pe cei m ai m ari i-a i ascuns, iar p e cei m ai m ici i-a i a d u s.” Şi sculându-se acela, a pus m etanie zicând: „Iartă-m ă, părinte, că am făcut aşa.”

U n alt m onah cu n um ele C assian făcân d plăcin tă a zis: „Vino, A rzătorule de colibe, să m ănânci plăcintă”, iar lungim ea drum ului era de o m ilă şi ceva. Ş i după puţin tim p a venit acela zicând: „M i-ai spus şi am venit. A d u şi vin ul să b em .” Şi deoarece Cassian nu voia să arate vinul, i-a zis sfântul: „Zici: N u am. S co ală-te şi v in o du pă m in e !” Şi s-au dus în tr-u n lo c unde erau lem ne, şi i-a zis p ărin ­tele: „D eschide aici şi adu vinul, ca să bem şi nu sp u n e o m in ciu n ă, p en tru că to ţi care

92

iubesc m inciuna vo r pieri [Ps 5, 7].” V ăzând acestea, C assian s-a ru şin at ieşin d cu to tu l din sine şi p un ând m etanie a zis: „Iartă-m ă, sfinte, pe m ine m in cin osu l!”

12. U n m on ah cu n u m ele V arlaam , care um bla pentru o nevoie şi o ascultare dată de Io an ich ie de la ch ilia ce lu i D escu lţ6 a fost văzut de sfântul care i-a zis: „Să ştii, frate, că acolo unde vrei să te duci, o sa m ori într-o prăpastie.” Şi aşa s-a întâm plat.

Lui A tan asie K rokas i-a zis: „Părinte A ta- nasie, o să m ori om orât de ism aeliţi.” Şi aşa s-a întâm plat.

Un m onah cu n um ele N icodim a venit la el, iar el v ă z â n d u - 1 i-a zis: „N ico d im e, în scurt tim p voi ieşi din lum ea asta .” Şi a spus şi num ele p ărin ţilor ce v o r fi de faţă la în ­m orm ântarea lui.

13. Şi după ce s-au îm p lin it şapte ani şi cin ci lu n i de la a d o rm irea cu viosu lu i, doi m onahi, N ifon şi G herasim , s-au sfătuit să-i deschidă m orm ântul şi să se sfinţească de la sfintele lui m oaşte. M orm ântul pregătit d i­nainte de D um nezeu era pe o stâncă; acela l-a curăţit şi stătea gata; iar când a m urit l-au p u s acolo. V e n in d d eci z iş ii m on ah i în tr-o seară, au săpat şi n-au găsit n im ic din m oaş-

6 Chilie legată în 13 2 4 de m ăn ăstirea athonită C a- racalu.

93

tele lui, sim ţind num ai ieşind din ţărână ca o m ireasm ă de m ir frum os m irositor. Şi ve­nind dim ineaţă şi săpând m ai m ult au găsit c in stite le m oaşte şi s-au u m p lu t de bun ă- m ireasm ă ca de m ulte arom ate şi tăm âie. Şi luând o parte din sfintele sale m oaşte au fă­cut o „apom yrism a”? şi s-au sfinţit şi au băut din ea. După care au pus iarăşi părticica sfân­tului trup în locul de unde au luat-o şi asigu­rând m orm ântul au plecat.

D io n isie ce l su p ra n u m it K o n to stefan o s avea de m ulţi ani o durere de cap şi, deşi a cheltuit m ult cu m edicii, n-a reuşit nim ic. In cele din urm ă a venit şi la m orm ântul sfân­tului şi, căzând la păm ânt cu m ulte lacrim i şi suspine întristate, a zis: „Sfinte al lui Dum ­n ezeu, nu trece cu ved erea lacrim ile slu gii tale, nu lepăda rugăciunea nevrednicului tău rob.” Şi dorm ind puţin pe m orm ânt s-a făcut sănătos, astfel încât nu m ai avea dureri, nici nu m ai sim ţea că a avu t vreo d ată dureri. Ieşind deci de acolo, a p lecat m ulţum ind lui D um nezeu şi slujitorului Său.

14. A trecu t odată pe la m arele [M axim ] a w a D an iil de la sfân ta L avră şi l-a găsit afară din colibă. în d ată ce l-a văzut, sfântul i-a zis: „Cine eşti tu care vii şi n-ai ieşit dim i­neaţa, ci spre seară?” Era însă dim ineaţă şi 7

7 A se v e d e a m ai sus „V iaţa” scrisă de T eofan , § 35.

94

răsărea soarele. R ăspunzându-i, a w a D aniil a zis: „E dim ineaţă, părinte, şi a răsărit so a­rele!” Din aceasta au cunoscut p ărin ţii că el străbătea nopţile ca pe nişte zile, precum stă scris: „Lum ina este peste cei drepţi pururea [Pr 13, 9], căci sfinţii lum inaţi în tru T in e vo r străluci ca nişte lum inători [cf. Dn 12, 3 ].”

15. N e-a p o vestit N ifon ie ro m o n a h u l d in sfânta Lavră: „Eram canonarh în m ănăstirea lu i D orotei8 şi n işte m onahi s-au dus la cu ­viosul părinte. Era vrem ea culesului v iilo r şi foarte senin, şi soarele strălucea p utern ic şi lim pede. Şi luân d sfântul în m âinile lu i un pesm et l-a dat unuia din fraţii care se aflau acolo zicând: «Ia această bucată de pâine şi dă-o preotului m ănăstirii lu i D orotei în m âi­nile lui. Şi b ă g a ţi de seam ă să nu ie şiţi de acolo, ca să nu vă prim ejduiţi, căci are să fie o furtună foarte năprasnică.» Ieşind ei deci de acolo, de în d ată după ce a lu a t p re o tu l pesm etul în m âinile lui s-au făcu t fu lgere şi tunete, nori, întuneric şi grindină, încât fraţii s-au în fricoşat şi m inunat de p rofeţia sfân ­tului. Şi cum au văzu t acestea, au vestit p ă­rinţilor despre cuviosul zicând: «A cesta a zis şi s-au făcut, p recum v ed eţi.» Ş i auzind pă­rinţii şi-au ieşit din fire de uim ire. Iar furtu­na a distrus toate viile care se găseau acolo

8 M ăn ăstire ath o n ită azi dispărută.

95

şi care au răm as n ecu lese şi cu un glas au strigat toţi «Doam ne, m iluieşte!» Şi de furia furtunii aceleia au intrat toţi în biserică şi n e-am în cu iat, şi stân d aco lo d estu le zile, până a trecut m ânia lu i D um nezeu, am ieşit de acolo m ulţum ind lu i D um nezeu şi robu­lui S ău .”

A zis iarăşi acelaşi: „V enind eu într-o zi la cuviosul şi vorbind cu el, a zis să m âncăm . Şi m i-a zis: «Vin nişte încornoraţi. Şi când vor p leca ei, atunci vom m ân ca.» Şi n-a tre­cu t o clip ă şi au ven it tre i m iren i zicând: «Am fost înşelaţi de fem eile noastre, părin­te, pen tru că au um blat pe o cale rea. Şi ce vei ju d eca aşa vom face.» Şi sfântul m i-a zis: «Dă-le pâine şi vin dintr-un pahar.» Şi după ce au m ân cat, le-a spus cu vin te fo lositoare pentru suflet şi i-a slobozit în p ace.”

A c e la ş i a zis iarăşi: „F ăcân d eu de m ân ­care, m -am dus la a w a H ariton . Ş i m arele [M axim ] a zis: «A venit ceasul să m âncăm . V en iţi să şedem şi să ne veselim .» Şi după p rân z a zis: «A duceţi stru gu ri.» D ar a w a H ariton a zis: «N -avem .» Iar el i-a zis iarăşi: « A d u ceţi să m ân căm , p e n tru că v o r ven i altele şi altele.» Şi îndată a venit un m onah aducând un coş plin cu struguri. Şi văzând îndoita arătare a sfântului, H ariton şi-a ieşit din sine şi ridicându-se a pus m etan ie.”

96

A trecut în tr-o zi pe la cuviosul un oareca­re Teodul, m onah din V eria, şi a găsit un alt m onah din Lavra m âncând îm preun ă cu el. Luând părintele un pahar de vin în m âna lu i a zis: «Sunt un croitor din Prosforis^, am o oală cu p eşti şi su n t ud p ân ă la m ijlo c .» Şi abia ce a trecu t o clipă şi a ven it un m irean şi, fiind întrebat de el, a zis: «Sunt un croitor din Prosforis şi am o oală cu peşti şi, când am ie şit d in b arcă, m -am u d at ap roap e cu totul, dar cu bunăvoia lui D um nezeu m -am udat în să num ai până la m ijlo c .» V ăzân d u -1 şi auzindu-1 părinţii şi-au ieşit din sine u i­m iţi de rapid itatea clarviziunii; au în ceput să trem ure, ochii li s-au sch im bat şi aproape că şi-au ieşit din m inţi. Şi m ult tim p au zis în ei înşişi: «D oam ne m iluieşte!» slăvind pe D um nezeu şi pe slujitorul L u i.”

16. A w a Calinic a zis fratelu i său M eletie: „Fă, frate, de m âncare, ca să m ergem la A r­zătoru l de co lib e, p en tru că de m u lte zile n-are n im ic de m ân care.” Ş i era vrem ea cu­lesului viilor. Şi a zis iarăşi: „M ai întâi vom cu lege stru g u rii şi vom m ân ca, d u pă care ducându-ne la cuviosul vo m îm p lin i dorinţa lu i.” Şi m arele [M axim ], n efîin d u -i ascunsă 9

9 Localitate de lâ n gă H ierissos în istm u l care leagă peninsula A th o su lu i de continent. Prosforis depindea ca m etoc de m ăn ăstirea V atopedi.

97

aceasta, a venit şi i-a găsit culegând strugu­rii. Şi ei i-au dat să m ănânce. Iar el le-a zis: „Au zis părinţii să vină, dar au fost îm piedi­caţi de culesul v ie i.” Şi le-a vestit toate câte au grăit şi câte au spus între ei. Şi părintele ţinea un urcior ca să ia apă. Luându-1, M ele- tie s-a dus să aducă apă. Şi ducându-se se socotea în sine să scoată apă din izvorul de sus. Cunoscând gândurile lui, părintele i-a zis: „N u din cel de sus, ci um ple ulciorul din cel de jo s şi adu -1 în coace.” V ăzân d acestea pă­rinţii s-au m inunat că nim ic nu-i era ascuns, şi au slăvit pe D um nezeu Care face lucruri m ari şi atât de m inunate în robii Lui.

17. A ven it odată din insule o corabie în lim anul [portul] Lavrei. Iar în corabie era un om care avea dem onul nesăturării, şi chiar d acă m ân ca zi şi noapte, to t nu se sătura. Sculân du-se dim ineaţă, căpitanul a luat cu sine p e om şi pe alţii din corabie şi au ven it la m arele [M axim ]. Şi n ep u tân d om ul să um ble, pentru că nu i-au dat de m âncare ca să v in ă la sfântul postind, a răm as în drum o p rin d u -se . Şi văzân d u -i ven in d , p ărin tele le-a zis: „U nde-i celălalt?. D acă n u -1 aduceţi şi pe acela, nu vă voi prim i nici pe v o i.” Şi în torcân du-se în urm ă, l-au adus cu forţa. Şi făcând sfântul rugăciune, s-au aşezat la prânz. Şi lu ân d părintele pâine a dat celui ce avea dem on ul nesăturării şi i-a zis: „Atâta pâine

98

m ănâncă şi satură-te şi ai pace în D om nul.” Şi văzând om ul că s-a săturat din pâinea ace­ea p rin rugăciunile cuviosului, sculându-se a căzu t înaintea lui Cu lacrim i zicând: „N u voi m ai ieşi de aici, ci călăuzeşte-m ă, robule al lui Dumnezeu, cum să m ă m ântuiesc.” Deci p rim in du-1 p ărin tele l-a că lă u zit sp re v ia ţa singuratică. Iar tovarăşilor săi de drum le-a zis: „M ergeţi în pace. Şi să nu nedreptăţiţi cu n im ic pe fem eia lu i d in spre p artea lu i.” Şi făcând rugăciune i-a slob ozit cu pace.

18. Povestea egum enul slăvitei m ănăstiri a înainte-m ergătorului, M icul A thos: „A trecut pe la m ine un bătrân foarte ascetic: dorea să se închine pe sfântul v â rf al Adaosului şi să se bucure şi de sfântul. Iar eu îndurându-m ă m -am dus îm preună cu el. A ş fi vru t deci să iau şi pâine spre m ângâiere, d ar el nu m -a lăsat, ci am m ers fără n im ic de m âncare sau de băut. M ergând deci am ândoi, am ven it la P anaghia, la ju m ătatea m u n telu i Athosului. Bătrânul era foarte obosit de călătorie. Şi am găsit acolo pesm eţi şi apă. G ustând, bătrânul şi-a întrem at puterile. N oaptea ne-am culcat, şi dim ineaţa am vrut iarăşi să ia u pâini, dar b ătrân u l nu m -a lăsat. Şi am în cep u t să ur­căm cu m ultă osteneală. Iar b ătrân ulu i i s-a făcu t rău pe drum . Şi când am urcat iarăşi sp re sfântul v â rf şi ne-am în chin at, atât a leşin at în cât a căzut la păm ânt şi nu s-a m ai

9 9

putut scula, în cât îm i spuneam că a murit. Întristându-m ă iarăşi până la m oarte şi ne-, având ce să fac sau să acţionez, fiind într-o m are m âhn ire, am ieşit în afara drum ului şi văd deasupra cisternei patru m ere m ari, parfum ate şi frum oase la vedere. Şi văzând acestea, tem ându-m ă de înşelăciunea celui ce se războieşte cu noi, am făcut rugăciune şi sem nul crucii de trei ori şi am văzu t că m erele n-au pierit. Luându-le deci ca de la D um nezeu, am intrat în grădină la bătrânul şi l-am găsit în că respirând. Şi tă in d din m ere am dat b ătrân u lu i, şi m ân cân d şi-a recăpătat puterile. Şi iarăşi a m âncat şi s-a întărit şi sculându-se a şezut. Şi iarăşi a m ân­cat şi a stat pe picioarele lui şi a um blat. Şi um blând am ândoi, a zis bătrânul: «Arzăto- rule de colibe, pregăteşte-ne calm ari, pâine şi vin. Şi când vom veni, pune-ne m asă.» Şi D u m n ezeu a rân d u it aşa cererea ce lo r doi sfinţi. A u zin d acela în chip nevăzut şi cu m intea glasul bătrânului, a făcut o rugăciu­ne pentru acesta, cum ne-a spus m ai apoi el însuşi: «A ven it un m onah pe care n u -1 ştim aducând pâine, vin şi calm ari, o oală plină. » Eu am ven it cu bătrânul şi înainte să ne va­dă a zis: «Veniţi, părinţilor, că am pregătit pen tru voi m asă şi aştept să vă p rim esc.» Şi făcând rugăciune şi m etanie, ne-am bucurat de vederea bătrân ului şi de vorbirea cu el, şi

100

n e-am v e se lit cu tru p u l şi cu duhul. Şi şe- zând la prânz, a zis bătrânul: «M âncaţi, p ă­rinţi, pentru că m i-aţi dat poruncă! » Şi i-am v e stit cele în tâ m p la te pe drum , cum l-am făcu t şi cum d acă n -ar fi fo st m erele de la D u m n ezeu n u s-ar fi p u tu t scu la b ătrân u l. A u zin d acestea m arele [M axim ] a m u lţum it m ult lu i D um nezeu, iar noi văzând pregăti­rea prânzului, cum a rânduit Dum nezeu toate acestea d in p ric in a n ep u tin ţei n oastre, am slăvit m ult pe D um n ezeu.”

19. Ne-a povestit a w a Gherasim de la sfân­ta Lavră că ecleziarhul ei s-a dus la cuviosul p ărin tele n ostru îm p reu n ă cu alţi m on ah i. Şi pe când vorbeau îm preună cu el le-a zis: „Şi K anakis unde e?” Iar părin ţii au zis: „A spus că vine.” Şi părintele a zis: „Să m ănânce K anakis p eşti.” Şezân d noi la prânz, a spus ia ră şi ace la ş i cu vân t. Şi ia tă că a v e n it şi K anakis şi şezân d a m âncat. Şi după p u ţin tim p s-au auzit oam eni vorbind. Şi în ain te ca să-i yadă părintele a zis: „Sunt un croitor din Lupadi10 şi sar înainte şi înapoi,^ Şi iată veneau doi m ireni aducând peşti mulţi. Şi i-a întrebat, iar unul a zis: „Sunt un croitor din Lupadi, sau m ai b ine zis un croitor b u n .” Şi auzin d aceasta ecleziarhul şi m onahii care se în tâm plau să fie acolo, că a prezis şi ven i­

10 L ocalitate din T racia.

101

rea peştilor şi pe croitorul din Lupadi, şi-au ieşit din ei înşişi pentru cele spuse şi făcute de cu v io su l p ă rin te . Şi au s lă v it m u lt pe D um nezeu Singurul care face m inuni m ari [Ps 1 3 5 , 4 ].

20. A celaşi spunea că a trecut pe la cuvio­sul părinte un m onah şi i-a zis: „Iartă-m ă, că vreau să m ă duc în O raş [Constantino- p o l].” Şi i-a zis părintele: „D acă te duci, în- toarce-te iarăşi în scurtă vrem e. D u-te însă la îm păratul Cantacuzino şi dă-i acestea: un pesm et, usturoi şi ceapă.” Şi ducându-se m o­nahul la îm părat, acesta le-a p rim it cu m ultă evlavie ca din m âna lu i D um nezeu şi a slăvit m ult pe D um nezeu. A vrut deci să afle îm ­p reu n ă cu d o am n a lui ce an u m e în sem n a acest semn. El se referea la viaţa m onahală pe care aveau s-o îm brăţişeze atunci când cele făcute şi spuse de cuviosul s-au îm p lin it11.

21. Eu însă, sm eritul Nifon, de pom enirea Sfinţilor A postoli, într-o zi de vin eri, ceasul al patrulea din zi, când am pus în cepu t să scriu capitolul de m ai sus, cum s-a m irat îm ­păratul de cele trim ise de cuviosul, am pus deoparte hârtia ca să m ă odihn esc de nepu­tinţa m ea. Şi am adorm it puţin şi iată m i s-a arătat acel cuvios părinte lovindu-m ă cu m â­

11 D u p ă ab d icarea sa, în decem brie 13 54 îm păratul Ioan V I Cantacuzino a devenit m onahul Ioasaf (+ 1383).

102

na dreaptă în coastă şi zicând: „Scoală! Sus! Sus! D orm i cu to tu l?” D eci sculându-m ă eu nevrednicul, s-a bucurat duhul şi sufletul m eu de cuvântul lui, şi trupul m i s-a făcut săn ă­tos şi în zdrăvenit, în cât nu m ai sim ţeam că am avut cândva vreo neputinţă. Şi aşa deci, cu D um nezeu, p rin solia cuviosului părin te­lui nostru am sfârşit restul capitolului spre slava Tatălui şi a F iului şi a D uhului Sfânt.

22. Iarăşi, a ven it odată de la Constanti- nopol la sfân ta Lavră un secretar în văţat şi înţelegător. A vea în să în m intea lui această m are îndoială: că în tim pul în care au fost, sfinţii au făcut p uţin e lucruri, dar cei care le-au scris au făcut aceste adaosuri la vieţile şi m ărturiile lor. Sculându-se deci într-una din zile, a ven it la cu viosu l părintele nostru; şi văzându-1 i-a vestit câte gândea acela d e­spre scrierile p rivitoare la sfinţi. Şi auzind cele spuse de acela şi-a ieşit din sine m inu- nându-se şi u im in d u -se de cuvintele care ie ­şeau din gu ra lui, şi s-a veselit cu duhul de cuvintele lu i de D um nezeu insuflate. Şi când a ieşit iarăşi, i-a zis altele m ai m ari pe care acela nu le auzise nicicând. Şi el s-a întors în sfân ta L avră şi a v e s tit cele d esp re cu vios a w e i Ignatie isihastul, dând m ărturie că aces­ta e un în ger p ăm ân tesc şi om ceresc, slă­vind pe D um n ezeu şi lăudând pe cuviosul în cuvintele şi în văţătu rile lui m inunate.

103

23. Un m onah pe num e A rsen ie a vru t să se ducă în Oraş [Constantinopol], şi Ua zis lu i p ărin tele: „N u te du, p en tru că această corabie are să se p rim ejduiască.” Şi aşa s-a întâm plat: după tre i zile s-a au zit că nava care era din T esalonic s-a scufundat.

Un alt m on ah p e n um ele lu i Iaco b de la sfânta Lavră a venit cu fratele lui şi a spus fratele său cuviosului: „Eu, părinte, sun t un rob de război şi am venit să-m i scrii o hârtie ca să fiu ajutat [cu m ilostenii], ca să m ă răs- cum păr.” A u zind acestea, sfântul a tăcut p u ­ţin şi, răspunzând, a zis cu m ultă asprim e: „Tu ai şaizeci de hyperperi în turnu l din zid şi ai venit să-ţi dau înscris? D u-te şi răscum - pără-te cu banii tă i!” Şi ridicându-se cei doi au pus m etanie şi au ieşit. Şi m ergând ei pe drum, l-a în trebat Iacob pe fratele lu i dacă bătrânul a vorbit adevărat. Iar el a zis: „Da, a vorbit ad evă ra t.” Şi ei şi-au ieşit d in sin e pentru aceasta şi au dat slavă lui D um nezeu.

24. A ven it od ată la cu viosu l u n m on ah oarecare pe num e Io sif de la preastrălucita m ănăstire a lui A lipie12, şi vorbind ei îm p reu ­nă i-a zis părintele: „ în m ănăstirea lu i A lip ie în ceasul acesta se cân tă « F ericiţi cei fără prihană» [Ps 118].” Şi după ce s-a îm plin it

12 M ănăstire athonită aflată m ai sus de C u tlu m u ş, azi dispărută.

104

prim a stare a psalm ului a zis iarăşi: „în m ă­n ăstirea ta se cân tă p sa lm u l.” D eci Io s if a în sem nat ceasul. Şi în torcân du-se în m ănăs­tire a în trebat despre ceasul acela şi a aflat că în acel ceas m urise Io s if secretarul. Şi a v e stit p ă rin ţilo r cele care-i fu seseră sp use m ai d in ain te de m arele p ărin te. Şi au zin d părinţii că el vedea înainte n u num ai cele de aproape, dar şi cele de departe, au dat m are slavă lu i D um nezeu Care face lucruri m inu­nate celor ce se tem de El.

25. A ven it un m onah pe num e M atei din O raş [Constantinopol] şi ne-a zis: „Am venit odată la el cu nişte m ireni şi fără să ne cu­noască ne-a zis: «Aici sunt cetăţeni ai O ra­şului, credincioşii de la b iserica Sfântul R o­m an.» Şi a spus num ele lor. Şi iarăşi a zis: «Şi tu, dom nule M odin, de m ulte zile voiai să vii să m ă vezi şi, iată, s-a îm plin it dorinţa ta.» Şi M odin a zis: «Adevărat, părintele meu, ade­vărat ai grăit sfinţenia T a.» ”

A ven it odată la cuviosul un m irean şi vă- zâ n d u -1 acesta i-a zis:. „Io an e, ai să ajun gi preot şi egum en. Luptă-te în să să te faci şi călu găr.” Şi după ce a trecu t o vrem e, acela s-a făcu t m on ah şi venind în tr-u n a din m ă­năstirile Sfân tulu i M unte a ajun s şi preot şi egum en.

26. M ina, p reot şi egum en de la m ănăsti­rea lu i A lip ie zicea: „Eu şi ierom onahul Gri-

105

gorie, ucenicul celui întru sfinţi Grigorie Pala- m a [t 14 noiem brie 1359], ne-am dus odată la cu v io su l A r z ă to r d e co lib e . Şi am g ă sit acolo şi doi d em n itari m ireni. Şi m i-a zis cu­viosul: «Spune-ne din m inunile m itropolitu­lui T esalonicului.» Iar eu răspunzându-i că nu ştiu , m i-a zis iarăşi: «Spune! G răieşte!» Iar eu am răspuns: «N u ştiu.» D ar aveam în sân un tom scris despre m inunile m itropoli­tu lu i Tesalonicului. Ş i de-abia atunci i l-am arătat zicând: «Sunt scrise aici.» Şi iarăşi a zis cuviosul: «Acestea ţi-am spus să le gră- ieşti, şi tu m i-ai răspuns că nu le ştii.» Iar noi ca re n e-am în tâm p lat să fim acolo n e-am ieşit din noi înşine m in un ân du-ne de ved e­rea în ain te a sfântului şi am dat m are slavă lu i D um nezeu.”

.27. V en in d la cuviosul episcopul Trainu- p olisului13 îm preună cu ucenicul lu i au ajuns în tr-o groapă. Şi arhiereul avea o barbă m ică, d ar ucenicul lui una foarte bogată. Şi făcân d sfat, arhiereul s-a făcut ca ucenicul; pe acela l-a îm b răcat cu m an tia şi în sem nele ep isco­p ale , iar el şi-a pus m a n tia u cen icu lu i şi au v e n it la cuviosul. Iar cu vio su l, cu n o scân d p rin h ar cele făcute, a ieşit în în tâm pin area

*3 C ap itala provinciei R o d o p i d in Tracia. E p iscop u l de aici este Gherm an, care a se m n at T o m o su i p alam it d in 1351.

106

lui. Şi pun ân d m etan ie am ândoi, a zis a rh i­ere u l cu v io su lu i: „S tă p â n u l m eu a rh ie re u l Trainupolisu lu i a venit, şi dacă porunceşti, vrea să v in ă să te v a d ă .” Şi a zis cu viosu l: „Tu eşti arhiereul. B ineeuvântează-m ă!” Iar el a zis: „N u sunt eu, ci arhiereul stă în spate. D acă porunceşti, vrea să v in ă.” Şi iarăşi a zis cuviosul: „Tu eşti arhiereul. Binecuvântea- ză-m ă şi nu te m ai preface ca un hoţ. Fiindcă eram acolo deasupra gropii când v-aţi sfătuit şi v-aţi schim bat m antiile. B inecuvântează- m ă î” Şi v ă zâ n d şi au zin d arh iereu l acestea l-a b inecu vântat şi s-au îm brăţişat în D uhul Sfânt. Şi arhiereul şi ucenicul lu i s-au veselit de convorbirea cu cuviosul părintele şi s-au bucurat cu trupul şi cu duhul. Şi au slăvit p e D um nezeu lăudân d şi m irându-se de slu ji­torul Lui.

2.8. A u venit odată la cuviosul doi m onahi de la preastrălucita m ănăstire a V atopediu- lui. Iar el era afară din colibă. Şi a venit la colibă ca o pasăre pe deasupra ram urilor pă­durii. Şi văzân d aceasta şi-au ieşit din sine şi frică m are i-a cuprins şi trem urau de frică. Şi după un ceas s-au dus la cuviosul şi fă ­cân d m etan ie au şezu t lu ân d d e la el ru g ă­ciune. Şi i-a întrebat: „De unde su n teţi?” Iar ei au răspuns: „D e la Vatopedi. Şi am venit să fim binecu vântaţi şi să luăm rugăciune de la sfinţia ta. Şi m ulţum im lu i D um nezeu că

107

te-am v ă zu t.” Şi iarăşi i-a în trebat: „N -aţi văzut oare ceva?” Şi ei au zis: „N -am văzut.” A tunci au stat de vorbă cu cuviosul şi i-a în ­văţat cele privitoare la m ântuirea lor. Şi fă­când m etanie, i-a slobozit cu pace. Iar ei au povestit pe drum cele ce văzuseră cu ochii lor, m irându-se de fam iliaritatea pe care o avea sfântul cu Dum nezeu.

29. A zis şi iero m o n ah u l M acarie de la sfânta Lavră, poreclit Cham nos, că a cerut să se ducă la cuviosul pe tim p de iarnă. „Şi făcând eu de m âncare şi luând cu m ine încă un alt frate ne-am dus. Şi bătând noi în poar­tă, n-a răspuns. Căci de frig, luând o îm pleti­tură pe care o făcuse din trestii se acoperise şi dorm ea. Deci fiindcă vedeam că nu răs­punde, m i-a trecut prin m inte că de frig a în­gheţat şi a m urit. Şi am intrat şi l-am văzut pe cuviosul că doarm e acoperit cu o plapum ă cu aur, iar coliba strălucea, cum socoteam, din p ricin a p lăpu m ii. Ş i văzân d acestea m -am m irat, şi am ieşit şi am vestit fratelui care era cu mine. Şi acela apropiindu-se a văzut şi el aşa. Şi vorbeam am ândoi că i-au tri­m is-o poate unii din m arii dem nitari. Şi b ă­tând noi iarăşi, s-a sculat şi a grăit. Şi am intrat şi, punând m etanie, am şezut şi după ce am vorbit am prânzit. Iar după prânz l-am în treb at pe cu viosu l: «Cine ţi-a trim is, p ă ­rinte, o asem enea plapum ă?» Şi bătrânul a

108

răspuns: «Nu ştiu ce vorbeşti.» Ia r eu am zis: «Am văzut pe când dorm eai o p lapum ă de aur foarte strălucitoare care te acoperea în întregim e, iar de strălucirea ei strălucea toa­tă chilia ta.» Şi surâzând bătrân ul m i-a zis: «Cuprins de frig, m -am acoperit cu această îm pletitură de trestii pe care am strâns-o de zdrenţele m ele şi m ă încălzeam . Şi am ador­m it pentru că în noaptea asta n-am p utut dorm i de frig.» Şi luân d rugăciunea sfân tu ­lui, după ce am auzit acestea, am ieşit m i- rându-ne şi slăvin d pe D um nezeu Care face taine m inunate, cum îi acoperă şi p ăzeşte pe robii Lui de frig şi de to t răul.”

30. Un m onah pe num e D am ian, care se ocupa de vie, din lucrarea celui rău avea ne­încredere în sfântul, până în tr-atât în cât nu credea nici m ăcar că e creştin ortodox. V rând însă Cel ce vrea ca toţi oam enii să se m ân tu ­iască şi la recunoaşterea adevărului să vină [1 Tim 2, 4] ca şi acest frate să se în drepte şi să slăvească pe sfântul, ce face? Luând Da­m ian dum inica slujirea săptăm ânii după obi­cei, a ieşit din m ănăstire la voia pe care o lucra. Şi făcându-şi slujirea seara a adorm it. Şi sculându-se în zori să-şi facă canonul, l-a cuprins o foam e atât de m are în cât nu m ai putea face ceva, şi şezând s-a m irat ce este aceasta. A tu n ci aprinzând foc şi luând cepe, le-a tăiat şi le-a aruncat în oală cu u n tde­

109

lem n şi apă şi a pus-o pe foc; şi luând pâini­le pe care le avea le-a pus pe o tavă m are; şi punând deasupra m âncarea şi acoperind-o, a aşteptat să se lum ineze de ziuă. Silit însă de m area sa foam e, n-a m ai răbdat, ci a în ­ceput să m ănânce. Şi m âncând doar o bucă- tură, a înghiţit-o cu m ultă silă, în cât num ai ce a gu stat şi n -a m ai p utut. Şi şezân d se m ira în sine ce este aceasta. A tu n ci acope­rind tava a zis: „Azi voi săpa via, ca să nu m i se facă poftă de m âncare.” Iar când s-a lum i­nat de ziuă, a bătut cineva din afara chiliei şi i-a zis: „Vino înăuntru oricine ai fi.” Şi in ­trând acela, a văzut că era cuviosul şi i-a zis: „Mult te-ai grăbit, părinte.” Iar bătrânul a zis:, Adu-mi mâncarea, să m ănânc, că e a opta zi de când sunt nem âncat, pentru că nici unul n-a trecut pe la m ine să-m i aducă ceva.” Căci avea obiceiul să nu ţină niciodată în chilia lui ceva, nici pâine, nici altceva de m âncare, ci num ai puţină apă. Atunci, străpuns la in i­m ă şi punând m etanie, D am ian a zis cuvio­sului: ,A d evărat, părinte sfinte, D um nezeu a gătit prin tine.” Şi punând m asă şi m ânca­rea, şi pâinile şi vin ul şi orice altceva avea de m âncare în chilia lui şi şezând a m âncat cu cuviosul şi s-a veselit şi b ucu rat cu trupul şi cu sufletul. Şi după prânz, a pus iarăşi m eta­nie şi a m ărturisit cum l-a defăim at şi ocărât pe bătrânul. Şi luând de la el iertare, cuvio­

110

sul s-a dus la coliba lui. Şi de atunci a prim it în credinţarea credinţei în cuviosul şi a slăvit pe D um nezeu şi pe slujitorul Lui. A cest lu ­cru m i l-a p ovestit Dam ian în suşi în sfânta Lavră.

31. A u fost şi m ulte alte m inuni şi vederi înainte spuse şi făcute de cuviosul părintele nostru, pe care le-am auzit şi eu şi pe care m i le-au făcut arătate alţi părin ţi nem inci- noşi — G rigorie de la Stânca lu i S im on izvo- râtorul de m ir1 M atei m onahul şi alt M atei ierom onah şi alţii — pe care le-aş fi scris cu am ănuntul, dar din pricina sim p lităţii m ele, a sufletu lu i m eu sterp, a lipsei m inţii, a n e­putinţei m ele şi a lungim ii cuvântului, m -am oprit aici. A cest ucenic şi im itator al lu i Hris- tos a um blat, aşadar, pe o cale atât de strâm ­tă şi cu chinuri [Mt 7 ,14 ] ca să p ăzească n e­atins chipul [lui D um nezeu din el] şi aşa să ajungă şi la asem ănare[a cu El] \_Fc 1, 26]. Eu însă, preaticălosul, lucrătorul a toată fără­delegea, ce vo i face? Ce voi ajunge? C um vo i fugi de pedepse? Cum voi dobân di m ân tu i­rea? Cine va da capului m eu apă şi och ilor m ei izvor de lacrim i [7r 9 ,1 ] ca să je le s c şi să p lâng cum plitele fărădelegi şi căd eri ale fap ­telor m ele n esfârşite? Prin sfintele ru găciu n i * lll

*4 în tem eieto ru l în secolul X IV al m ă n ă stirii a th o - nite Sim on os Petras.

lll

ale acestui cuvios părinte fie ca D um nezeu să v ă dea m ân tu ire vou ă ce lo r ce ascu ltaţi această scriere sim plă, iar pe m ine păcătosul şi nevrednicul să m ă m iluiască şi m ântuias­că în îm părăţia Sa ca un Bun şi de oam eni iubitor.

112

Viaţa şi conduita cuviosului şi de Dumnezeu

purtătorului părintelui nostru Nifon care a fost ascet în Muntele Athos1

i. A c e s t cu vio s p ărin te al n ostru era din despotatul [Epirului] aflat între A h aia şi Ili- ric, din satul num it Luvoki1 2 care producea tot felul de roade; în el locuia un preot slu ji­tor al tain elor lui H ristos crescut în evlavie şi în treg al D uhului Sfânt; cât de vestit era în virtute avea să-l arate cel născut din el, dacă p o m u l se cu n o aşte d in rod u l lu i [Mt 12, 33]. N ăscut din acesta, cuviosul părintele nostru a fost în că de când i-au m ijit prim ele tuleie de p ăr în b arb ă foarte îndrăgostit de v irtu te . Pe cân d avea zece ani, u n ch iu l lu i d u p ă tată , care era ecleziarh al m ăn ăstirii atotfericitului Sfânt Nicolae de acolo, pe care

1 T rad u cere du pă textu l din m s. Lavra 0 5 8 (sec. X V I—X V II), f. 8 iv —103 ed itat de F. H a l k in , „La V ie de St. N ip h o n e rm ite au M o n t A th o s (X IV e s.) [B H G 13 71]”, A n aZ ecta Bollandiana 58 (1940 ), p. 12 —27.

2 în su du l A lb an iei actuale, pe coasta m ării.

113

o ridicase în locul num it M esopotam ons îm ­păratul [Constantin IX] M onom ahul [1042— 1054], l-a luat la el şi l-a învăţat m ai întâi cărţile sfinte, după care l-a tuns între m o­nahi. Şi pecetluindu -1 citeţ al sfântului A pos­tol, după puţin3 4 5, când a văzut că a crescut o dată cu vârsta şi în virtute, l-a făcut preot slu jitor al tainelor lui Hristos. Iar el, adău­gân d de la sine la agerim ea firii sârguinţa, s-a făcu t în puţini ani cunoscător al foarte m u ltor lucruri. D ar îl um plea un dor dum ­nezeiesc, şi m ica scânteie a isihiei aruncată în el a făcut loc un incendiu m are. Şi a dat a p ro a p e de acolo p este un b ătrân v e n it cu ani în urm ă de la M untele Sinai care şedea în tr-u n m unte num it G herom erions şi care era alip it doar de D um nezeu; de la care de- p rin zân d canoanele isihiei şi regulile exacte ale vieţu irii singuratice, nu se m ai putea stă­p ân i pe sine însuşi, îm bătându-se de p lăce­rea isihiei; căci pe lângă cele în care a p ro­gresat potrivit lui H ristos s-a distins încă mai extraordinar săvârşind prin harul lui Hristos

3 Im p o rtan tă m ăn ăstire la sud de D elvino, în sudul A lb a n ie i de azi.

4 C u alte cuvinte în ain te de vârsta canonică: 18 ani p en tru citeţ, 30 de ani pentru preot.

5 M ăn ăstire în tem eiată în 128 5 de Sfântul N il Eri- chiotis, lângă Philiate, în Epirul grec de azi, nu departe d e g ra n iţa cu A lbania.

114

şi acest lucru: căci stân d pe un p icior spun ea pe de rost toată Psaltirea.

2. A u zin d însă că A th osu l avea pe atunci m ulţi sfinţi străvezii şi im itatori ai lu i D um ­nezeu, lu ân d u -şi răm as-b u n de la p atrie , neam şi toate celelalte ale sale, a ajuns doar pe jo s la A thos. Şi observând unde anum e erau cei m ai m u lţi şi m ai b u n i sfin ţi, s-a lăsat călăuzit de D um nezeu. Şi ajungând în părţile Lavrei a găsit acolo unde pusese m ai înainte tem elia virtuţii Petru A th onitu l un m onah cu num ele Teognost, care era cu ade­vărat aşa [cunoscător de Dumnezeu] atât prin num e şi prin chip, cât şi prin urcuşurile spre D um nezeu, căruia i s-a predat pe sine în su şi şi i-a descoperit scopul său, spunându-i că venise de dragul isihiei, dar nu i-a spus dem ­nitatea preoţiei, nici m ulţim ea celor agonisite de el. Iar el l-a p rim it cu bun ăvoin ţă şi i-a dat ale sale şi a prim it ale lui. D upă trei ani însă i s-au făcut cunoscute bătrân ului cele ale m arelui [părinte], cum că ar fi preot, d ar şi că era îm podobit cu foarte m ulte haruri: şi atu n ci i-a ceru t m arelu i [părinte] să n u m ai trăiască îm preună cu el în ascultare, ci să şadă ca nişte fraţi trăgând îm preună ju ­gul de aur al virtuţii. Iar el i-a zis: „Cum ar putea cineva să vieţuiască de sine în isihie, fără ca m ai întâi să-şi pedepsească m ădu la­rele şi sim ţurile prin ascultare dus de m ână

115

spre isihie şi însingurare?” Dar cum n-a p u ­tut nicidecum să-l convingă pe Teognost, a plecat de acolo ducând cu siiie drept cel m ai mare câştig pe care l-a realizat acolo lacri­m a6 7. Şi ven in d la sch itu l [kathismo] celu i între sfinţi părintelui nostru Vasile cel Mare?, a petrecut acolo p aisp rezece ani gu stân d o dată pe săptăm ână pâine uscată.

3. în acea vrem e o cium ă a cercetat sfânta Lavră şi cu sabia ascuţită a m orţii [Ap 6, 8] i-a nim icit ap roap e pe toţi, astfel în câ t au pierit şi preoţii şi au răm as doar câţiva pu ­ţini. Trim iţând, aşadar, după el, întâi-stătă- torul de atunci al sfintei şi vestitei Lavre i-a cerut să vină în m ănăstire şi să fie în regis­trat între clericii slujitori în altar. Dar în tru ­cât el a pus înainte sim plitatea şi necultiva- rea lăudată, i s-a în credinţat o altă slujire: aceea de a vizita toate schiturile [kathisma- ta] din afară făcând rânduiala obişnuită şi săvârşind d u m n ezeiasca L itu rgh ie \rnysta- gogiart]; lucru pe care de-abia l-a prim it, şi aceasta pentru faptul .că datora întâi-stătă- torului m ăn ăstirii d ato rata ascu ltare. Şi a petrecut aşa slujind Liturghia şi făcând dia- conia aceasta tim p d e tre i ani. D up ă care,

6 Darul lacrim ilor.7 Sihăstrie care d om in ă coasta de su d -e st a p en in ­

sulei athonite, la câţiva kilom etri de K avsokalyvia.

116

căzând p este el iarăşi dorul în flăcărat al isi- hiei, îl tiraniza şi aprindea şi nu-1 lăsa pe sfân­tul să aibă linişte. De aceea, socotindu-le pe toate drept nim ic, a venit în V u levtiria8.

4. Şi aici a petrecut ani buni fără acoperiş şi h răn in d u -se d o ar cu p lan te, astfel în câ t m u lţi fiin d m işcaţi de in vid ie îl acu zau de înşelăciune/rătăcire [plane]. Şi ducându-se la în tâi-stătătorul Lavrei i-au cerut să-l scoale pe m arele [părinte] ca şi cum ar fi zăcu t în în tun ericul înşelăciunii/rătăcirii. Iar acesta, trim iţân d iarăşi după el, i-a zis: „De ce duci o viaţă fără trup şi fără sânge, din care răsare părerea de sine şi înşelăciunea, şi nu um bli pe calea n erătăcită de m ijloc, care e uşoară şi fără cădere? Căci în pustiuri părinţii se hră­n eau cu p la n te d in p ricin a lip sei p â in ilo r. D ar aici e şi pâine şi altele potrivite pentru hrană. T rebuie să te m ulţum eşti cu ele şi să a lu n gi a stfe l p ărerea de s in e .” Iar el, ară- tându-şi şi m ai m ult sm erenia, s-a lăsat con ­vin s şi a ascu ltat de sfaturile aceluia. Şi s-a dus la ven erata b iserică a, M ântuitorifiui' şi găsind aici surpată Sfânta M asă [a altarului], i-a cerut episcopului Ierissosului9 ca ven in d

8 M ăn ăstire ath o n ită azi dispărută.9 E piscopu l su b a cărui ju risdicţie d irectă s -a aflat

A th o su l între 13 6 8 —1392, şi care era însărcinat de P a­triarhia E cu m en ică cu hirotonirea preoţilor şi sfinţirea bisericilor d in S fân tu l M u nte.

117

el însuşi acolo să o reaşeze. D ar acesta i-a îngăduit să facă el aceasta şi i-a spus să se m u lţu m ească cu acesta în lo cu l lu i în su şi. Iar el a făcut aşa. Şi săvârşea acolo Sfânta Liturghie [mystagogiari]. Dar fiindcă acolo se aduna adeseori o m ulţim e de părinţi care doreau să petreacă sub m arele p ovăţuitor şi să fie puşi în rânduială şi m odelaţi de acela pe cărările virtuţii, a p lecat îndată de acolo şi s-a dus la M axim cel care-şi dădea foc la colibă; şi petrecân d acolo m ulţi ani, s-a legat de b ătrân u l cu le g ă tu rile iu b irii, aşa în câ t erau văzuţi ca având un suflet şi fiin d unul în altul. Şi aşa au tras am ândoi la ju g u l de au r al v irtu ţii, p ân ă cân d feric itu l M axim , ieşind din chilia lui, a dat-o bătrân ulu i iar lu i şi-a zidit alta.

5. Iar fericitul N ifon, părăsind şi el locul acela, a intrat cu socotinţa fericitului M axim într-o peşteră aflată drep t în faţa insulei cu n u m ele S fân tu lu i H ristofor. Şi d u p ă p u ţin tim p şi-a zid it în apropiere o altă chilie. Şi venind aici un oarecare M arcu din Iliria şi rugându-se m ult de acel sfânt suflet ca să fie în văţat de acela regulile isih iei şi ascultării, acesta l-a prim it şi i-a îngăduit să-şi gătească o chilie m ai largă zicând: „Fiindcă va ven i să petreacă îm preună cu noi şi fratele tău bun .” D ar acela, care era şi el din Iliria, locuia cu fem eie şi-şi creştea copiii. De aceea şi M arcu,

118

uim it de cuvântul bătrânului, a zis: „Cum , chiar fratele m eu Ioan? D ar el este sub fe­m eie şi se îngrijeşte de copii şi de treb uri.” Iar sfân tul — o, suflet căzut în adâncul sm e­reniei — a zis: „ A m grăit fără m inte aceasta. Zideşte-ţi chilia cum vrei.” Căci voia să-l zi­dească atunci când se va vedea deznodăm ân­tul p rezicerii sale. Şi p răzn uindu-se atunci [pe 5 iu lie] p razn icu l cu v io su lu i p ărin telu i nostru A tan asie A thonitu l în sfânta lu i La- vră, M arcu a fost trim is de bătrân din pricina unei nevoi în zisa m ănăstire. D ar i-a poruncit să se în to a rcă în ap oi luându-1 şi p e frate le lu i: „D a că - 1 vom ved ea pe e l” , a zis acesta. Iar el i-a d at acelaşi răsp u n s. D ucân d u -se însă în Lavră, îl vede în afara porţii pe fratele lui; şi lovit de uim ire la vederea lui neaştep­tată şi p en tru p rezicerea b ătrân u lu i, i s-a arun cat de gât şi l-a îm brăţişat pe fratele său şi nu ştia ce să m ai facă de bucurie, dar su fletu l îi era rănit fiindcă bolise de necre­d in ţă ş i se în d oise de p ro feţia b ătrân u lu i. L u ân d u -1 deci pe fratele lui s-a dus la b ătrâ­nul cerân du -i iertare pentru în doiala sa di­nainte. Iar după puţin tim p o paralizie i-a cuprins toate m ădularele, astfel că nu-şi m ai p utea m işca nici un m ădular, şi care arăta, cred, n ecredinţa dinainte. A ajun s deci vred­n ic de m ilă şi a cerut com pătim ire de la cu­vios, d ar a fost refuzat prin econom ie, ca să

119

înveţe că acestea sunt lucrurile neascultării şi ale n ecred in ţei. „A cestea, a zis cuviosul, sunt lucruri ale sfinţilor Doctori fără de ar­ginţi ai bolilor sufleteşti şi trupeşti; eu însă sun t un om păcătos pe care D um nezeu nu -1 ascu ltă.” Dar cân d l-a văzut şi pe fratele lui m âhn it şi încercând să-l înduplece pentru acela, luând untdelem n de la candelă şi un- gându-i cu el trupul, l-a restabilit sănătos de în dată zicând: „Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu m ai greşeşti, ca să nu-ţi fie m ai rău [/n 5 ,1 3 ] .”

6. D ar M arcu a fost rănit iarăşi de m uşcă­tura neascultării, a căzut iarăşi în adâncul relelor şi a făcut iarăşi experienţa acelui suflet vred n ic de com pătim ire; căci având o m are d o rin ţă să p rin d ă p eşti, l-a rugat m u lt pe bătrân ul să-i îngăduie să se ducă la m are şi să prindă peşti „pentru m ângâierea noastră”, cum zicea. Dar el n-a cedat zicând: „A i fost în văţat că trebuie să prinzi gânduri şi pe ele să le în fie re z i, ca să n u fi m ân cat de ele. Ţ in e-te d e p a rte de m are şi de peşti, ca să nu cazi în tr-o m are de re le .” E l în să, n elă- sân du -se întors nici de povaţa părintelui şi predân du -se în în tregim e voii proprii, a co­b orât la m are chipurile ca să-şi spele zd ren ­ţele. Şi îm potriva socotinţei prindea peşti cu cârlig şi m om eală; şi urm a să facă vân area unui peşte m ai m are, dacă nu l-ar fi salvat

120

luând-o în ain te rugăciunea bătrânului. Căci pornindu-se în fugă un câine de m are am e­n in ţa să -l m ăn ân ce p e M arcu, d acă acesta n-ar fi chem at rugăciunile bătrân ului şi n-ar fi fo st izbăvit de fiara sim ţită şi gândită cu m intea şi scos pe uscat. Şi trem urând s-a dus la bătrân aducându-i peştii pe care-i prinsese. Dar sfinţitu l luând-o înainte i-a zis: „N u fi n ecre d in cio s, n e a scu ltă to ru le M arcu , căci [diavolul] cel care s-a prefăcut odinioară în şarpe şi a su gerat protopărinţilor n easculta­rea [Fc 3 ,1 —5], acelaşi facându-se pentru tine astăzi un câine de m are a vrut să te arunce în ad ân cu l p ierza n ie i d in p ric in a n ea scu l­tării căre ia i te -a i su pu s m ai în a in te , dacă H ristos Care a ven it pen tru surparea lu i nu ţi-ar fi în tin s 6 m ână şi te-ar fi izbăvit din p rim ejd ie ch em ân d u -te cu co m p ătim ire la pocăinţă. D ar dintr-un vân at al neascultării nu vo i gusta vreod ată.” Şi atunci el a arun­cat departe peştii pe care i-a adus, iar pe sine în su şi s-a aruncat la p icioarele sfântu­lui, a cerut iertare şi a prim it-o de îndată. Şi în to t restul tim pului s-a păzit în ascultare. Iar după puţin tim p a plecat la D om nul, lu­ând acolo arvun a nădejdii. D ar l-a lăsat spre slujirea sfân tu lu i pe fratele său.

7. N um ele acestuia era Gavriil; tatăl aces­tuia lu ân d şi el haina m onahală a p rim it nu­mele Dositei. Pentru o nevoie presantă, acesta

121

a cerut de la bătrân să-i îngăduie lu i Gavriil să se ducă în m ănăstirea V atop ed i10. Iar el a încuviinţat cererea lui, dar l-a trim is insistând pe o zi anum e în care cu voia lu i să se în­toarcă înapoi. Venind ziua fixată şi ahem ene- zii [turcii] prădând părţile acelea, tatălui lui Gavriil i s-a părut că venind în apoi fiu l său a fost făcut rob, şi din pricina în tristării in su­portabile a căzut cu totul în tulburare. Dar acel m inunat şi com pătim itor suflet l-a în ­ştiin ţat: „N u p lân ge, b ă trâ n e , c ă c i fra te le nostru e liber, fiindcă a fost trim is de m in e.” Şi încă înainte ca soarele să părăsească pă­m ântul, fratele s-a întors neprim ejduit, fără să fi făcut experienţa acelui lu cru cum plit.

8 . Deci preafericitul M axim care-şi ardea colibele, de care s-a vorbit m ai sus, apropi- indu-se de sfârşitul vieţii, căci după şase luni avea să adoarm ă [în D om nul], acest dum ne­zeiesc bărbat [Nifon] s-a sculat şi a zis celor din ju ru l lui: „Să ne ducem la M axim şi să-l vedem , fiin d că nu-1 vo i m ai ve d e a a ici în viaţa de fa ţă .” D ucân du -se d eci ş i îm brăţi- şându-1, acela a zis: „Bueuraţi-vă! A cesta este ultim ul cuvânt, căci nu ne vom m ai ved ea în viaţa de faţă.” Şi s-a făcut după p reştiin ţa şi profeţia am ândurora.

10 V atopedi era la 30 de kilom etri d istan ţă spre nord de peştera lui N ifon .

122

9- T recân d d eci ani m ulţi, a ven it iarăşi o ciu m ă. Şi m ai su s-zisu l G avriil îm bolnă- vin du -se de boala care bântuia pe atunci, ta tă l său, văzân du -1 p e fiu l său pe m oarte, p lân gea şi se în du rera pe bun ă dreptate. Iar b ă trâ n u l lu â n d u - 1 lân gă el i-a zis: „Să nu je leşti aşa, frate, pen tru fratele, căci nu va m uri acum , fiin dcă m i-a slu jit după porunca lui Dum nezeu, dar eu voi m uri nu peste m ultă vrem e.” Şi în torcân du -se spre răsărit a m u r­m u rat o rugăciune lun gă pentru acela. Şi cel care zăcea s-a scu lat slăvind pe D um nezeu. Iar b ă trâ n u l în to rcâ n d u -se a zis ce lo r de acolo: „Cu D um nezeu, iată fratele s-a b ucu ­rat iarăşi de săn ătate , eu în să vo i m uri în postul care v in e .”

io. A vorbit deci aşa cu gândul la p ostul Sfinţilor A postoli. Iar ei gândindu-se la P ati­m a M ântuitorului care trecuse au zis: „Dar, părinte, p ostu l [m are] a trecu t!” El în să a zis: „O are nu m ai e alt p ost afară de acesta?” V e n in d d eci p o stu l S fin ţilo r A p o sto li, scu - lându-se, rugân du-se şi cum inecându-se cu înfricoşătoarele lu i H ristos Taine, le-a spus obişnuiţilor săi: „Iată, vrem ea despărţirii m ele s-a a p ro p ia t [.2 Tim 4, 6 ] .” D ar p e n tru că aceştia erau tu lbu raţi de acest cuvânt, a zis iarăşi: „Vrem ea noastră s-a îm plinit şi m ă duc la p readoritu l m eu Iisus. D ar voi nu trebuie să vă întristaţi, căci ne veţi avea rugându-ne

123

lui H ristos pentru voi, num ai să nu fiţi ne­păsători faţă d e veneratele Lui porunci.” Şi sculându-se dis-de-dim ineaţă, căci era doam­na zilelor [prim a dum inică din p o stu l Sfin­ţilor A p o sto li], le-a zis: „F aceţi b in e şi să- paţi-m i m orm ântul ca să m ă duc în păm ân­tul din care am fost luat [Fc 3, 19].” Făcând deci ei aşa p otrivit poruncii, se uitau ţintă la el să vadă ce le-ar m ai porunci. Iar el scu­lându-se şi înălţându-şi ochii şi m âinile spre cer, a întins rugăciunea ca niciodată. Şi în- torcându-se şi binecuvântându-i pe toţi, spu­nând: „Iertaţi-m ă pe m ine păcătosul” şi dând tuturor iertare, a luat form a chipului crucii şi şi-a dat d u h u l în m âin ile lu i D um nezeu [cf. Lc 23, 46], fu lgerând m ai presus decât soarele şi dân d tuturor sem nele exacte ale îndrăznelii [fam iliarităţii] sale faţă de Dum ­nezeu. A adorm it deci acest cuvios părinte al nostru în ziua a 14-a a lunii iunie11, şi a trăit de to ţi 96 de an i săvârşin d to a tă v ia ţa lui m inuni foarte m ulte şi nem aiauzite, dintre care voi adăuga pentru iubitorii de Hristos doar puţine din cele m ulte.

11. U n b ătrân , b ărb at d u h o vn icesc şi în întregim e al virtuţii, pe num e Teodul, a vrut 11

11 A anu lu i 1411, singurul în care prim a dum inică din postul Sfin ţilor A p o sto li cade pe 14 iunie. Prin ur­m are, cu viosu l N ifo n s-a născut în anul 13x5.

124

să urce pentru o nevoie la bătrânul, căci nu-1 m ai văzuse de destulă vrem e. Sculându-se deci s-a pus pe drum . Şi străbătân d un loc râpos şi cu anevoie de trecut, a alunecat, a căzut şi în cădere şi-a lovit aşa de rău p icio ­rul de o p iatră m are încât i se părea că tre­buia să-şi ia răm as-bun de la viaţă, fiindcă îi cu rgea atâ t de m u lt sân ge d in ran ă în câ t b ă trâ n u l a le ş in a t ş i nu m ai p u te a str ig a . V ăzân d u -se aru n cat în tr-u n atât de m are ad ân c de rele, d e-ab ia sco ţâ n d u n glas d in a d â n cu l in im ii a s tr ig a t: „D o a m n e, I isu se H ristoase, Fiul lui D um nezeu, dacă sfinţitu l N ifon e în în tregim e sfânt, cum este socotit de m ulţi, curgerea sângelui să m i se opreas­că, durerile să-m i înceteze şi să-m i recapăt sănătatea p rin rugăciunile aceluia, ca să nu ajung m âncare fiarelor în această m are pusti­etate de oam eni!” A zis aceasta şi îndată — o, m inunile Tale, H ristoase îm părate! — curge­rea sângelui s-a oprit, iar cel înainte rănit s-a scu lat în p icioare sănătos slăvin d pe D um ­n ezeu şi p rim in d certitu d in ea fa p tu lu i că bătrânul e cu adevărat sfânt. Şi ducându-se la el şi p rim in d binecuvântare de la el, s-a întors bucurându-se, m inunându-se şi slă­vin d pe D um nezeu.

12. U n fra te d in sfân ta şi d u m n ezeiasca Lavră a fost trim is la bătrânul de unul din tovarăşii lu i ca să-i aducă puţin untdelem n.

125

Iar calea fiind aspră şi pietroasă, lovindu-se de o piatră, fratele s-a răsturnat şi a căzut. Şi deşi toate cele pe care le ducea s-au spart, vasul cu untdelem n a fost păzit nevătăm at şi a fost adus de fratele la bătrânul. Iar el zâm ­bin d serios a zis: „Vezi cât de m ult a lu crat credinţa fratelui care ne-a trim is u n tdelem ­nul, în cât şi tu ai scăpat de prim ejdie şi u n t­delem nul a scăpat nevătăm at m ăcar că toate celelalte s-au stricat.” Ş i m inunându-se fra­tele de cum i-a spus bătrânul acestea în ain te de a-i fi vestit el cele întâm plate în prăpas­tie, s-a d u s m irân d u -se şi s lăv in d pe D u m ­nezeu.

13. Un m onah era bolnav de durere de cap şi fiind cercetat ani m ulţi de aceasta şi ch el­tuin d m u lt cu m edicii, fiindcă nu s-a b u cu ­rat de nici o m ângâiere, s-a dus cu credinţă la bătrânul, a căzut la p icioarele lu i şi a ce­rut cu lacrim i fierbinţi în săn ătoşirea zicând: „Căci se v a face uşor ceea ce ceri de la D um ­nezeu, p en tru Care locuieşti în pustie, prea- sfinte p ărin te”. Iar el i-a spus cu cu vin te de sm erenie: „Ce folos îţi va putea ti in acestea de la un om păcătos?” D ar cum b oln avu l a răm as în g e n u n ch e a t la p ic io are le lu i, fiin d m işcat sp re com pătim ire, sfântul a m u rm u ­rat peste capul care avea dureri o rugăciune. Şi în dată bolnavul s-a făcut săn ătos b in ecu ­vân tân d şi slăvind pe D um nezeu; şi aşa cum

126

ne-a încredinţat m ai apoi cu jurăm inte: „Când bătrân ul a citit rugăciunea, din cap a ieşit ca u n vu iet de vân t năprasnic.”

14. U n alt m onah care s-a închis în rându- ială de sine [idioritm ie] şi nu în chin a cele ale sale nici unuia din părinţii de acolo, p ri­m ea în ascuns un înger al întunericului în loc de unul al lum in ii [cf. 2 Co 11 ,14 ]. Şi fiin d în văţat de acela, cum nu se cădea, m ulte lu ­cruri foarte nelalocul lor, socotea că el în ­su şi este m ai presus de ceilalţi şi că are m ai m ulte harism e decât toţi; căci aşa erau învă­ţăturile unui asem enea „dascăl”. Trecând deci pe la sfântul şi în trebat fiind de acela din ce pricin ă a venit, a zis: „Am ven it să te văd ca pe un b ătrân iscusit.” Iar el i-a spus: „Cum , tu care eşti atât de m are, ai ven it la noi sm e­riţii, deşi eşti m ai presus de n oi?” „D ar este d aru l lu i D u m n ezeu , a zis el. D u m n ezeu e Cel ce m i-a dăruit această b in efacere.” Iar el i-a zis: „D arul lu i D um nezeu este faptul de a te sm eri, de a te socoti pe tine în suţi cel din u rm ă d in tre to ţi, de a te so co ti m ai de ios decât toţi, chiar dacă te-ai îm bogăţit cu cele m ai m ari harism e. Lucrurile tale în să ţin de în şelare/rătăcire [pZane], şi su n t ale sem ă­nătoru lu i ei, satan a.” Iar el, ca venindu-şi în sine, a zis: „D acă acestea sunt de la satana, părinte, roagă-te să se oprească în şelăciun ea şi să fiu izbăvit de asem enea în ch ip uiri.” Iar

127

el p riv in d spre cer a zis: „D oam ne, Iisu se H ristoase, Care ai căutat oaia cea rătăcită şi pierdută şi, aflând-o, ai num ărat-o îm preună cu celelalte nerătăcite [Lc 15, 4 —6] şi ai su r­pat lupul care căuta să o sfâşie [In 10, 12] şi n e-ai arătat n ouă căile m ân tu irii, în su ţi şi pe acesta care din gândirea lui m ai sim plă a fost atras spre înşelăciune prin m eşteşugirile înşelătorului, slobozeşte-1 de închipuirile ace­luia, ca să Te cunoască pe Tine singurul D um ­n ezeu ad evărat C are p en tru n oi ai răb d at cruce şi groapă, şi să slăvească N um ele Tău binecuvântat în veci. A m in .” A zis acestea şi în dată risipindu-se ca un nor de pe ochii lui, înşelatul a prim it o cunoaştere exactă în cât de m ulte rele căzu se n en o ro citu l şi, p e tre ­cân d restul vieţii în cum inţenie, s-a eliberat de închipuirile cele întunecoase.

15. U n frate care b ătea orele [horologos] fiin d izgonit din Sfânta Lavră în afara porţii din pricina unei greşeli s-a dus la cuviosul şi i-a vestit cele făcute cu el spunând: „Pentru că am fost prigonit în chip nedrept, nu m ai trebuie să m ă în torc acolo. Cer sfin ţiei tale să m ă prim ească şi, făcându-m i o chilie, voi şedea aproape de tine călăuzit de m âna ta .” Dar sfântul i-a zis: „Du-te în m ănăstire, pen­tru că nu vei putea răm âne aici fiin dcă vei fi neîncercat atât în viaţa de m ănăstire, cât şi în cea din pustie. Vreau să te întorci înapoi în

128

m ănăstire, căci de vei răbda cu sm erenie în venerata Lavră o să fi ecleziarh şi egu m en .” Şi zâm bind a zis: „Când vei fi egum en, adu-ţi am inte atunci de aceasta, ca să porunceşti fraţilor să ne slu jească.” Şi aşa cum a spus, acela a ajuns şi ecleziarh şi egum en.

16. Trei m onahi au ven it la sfântul pentru binecuvântare, iar unul era un tânăr im berb. Şi ajungând aproape de locul acela, l-au lă ­sat pe tânăr departe de chilie fiin du-le ru şi­ne de sfântul. V en in d însă cei d oi şi îm brăţi- şân du -1 pe sfântul după obicei, au şezut. Iar sfântul le-a zis: „De ce n-aţi lăsat pe cel tânăr să intre la m in e? C ăci, ch iar d acă e tân ăr, are să fie să laş al D u h u lu i S fâ n t.” Ş i s-au m irat de prezicerea sfân tu lu i şi ieşin d afară l-au chem at; şi fiin d bin ecu vân tat de sfân­tul, au şezut îm preună. Şi cei trei vorbind cu cuviosul şi fo losindu-se au p lecat slăvind pe D um nezeu şi pe slujitorul Său. Iar tânărul a ajuns m onah încercat potrivit prezicerii sfân­tului.

17. Un alt frate a ven it la cuviosul, căci era sărac, şi a adus icre gătite ca să prânzească îm preună cu cuviosul. Şi ruşin ân du -se fra­tele pentru icre, le-a lăsat afară d in chilie. Ş i fiin d b inecu vântat de m arele [părinte] a şe­zut. Şi vo rb in d cu el p ân ă a v e n it vrem ea prânzului, i-a zis cuviosul fratelui: „E vrem ea prânzului. N e-am hrănit sufleteşte, trebuie să

129

ne hrănim acum şi trupeşte. A du deci icrele pe care le-ai lăsat afară, să prân zim .” Prân­zin d d eci fra te le îm p reu n ă cu cu vio su l şi folosindu-se, a p lecat bucurându-se şi vesel slăvind pe Dum nezeu.

18. După ce despotul [Ioan] U glieşa a fost ucis de ism aeliţi [turci]12 13, aceştia plini de în ­drăzneală au adunat o m are flo tă de corăbii şi au ven it asupra Sfântului M unte şi a tutu­ror creştinilor îm preună cu arm ele sârbilor, ad u cân d şi m aşin i de ased iat zid u ri pentru caste le le în tărite ale S fân tu lu i M unte. D eci văzându-i cum veneau, toţi trem urau, cu atât m ai m ult cu cât m arele prim ikir^ nu îndrăz­nea să dea faţă cu ei. Şi neavând altceva ce face de frică, au căzut în im plorare la m ilos­tivul D um nezeu şi la preacurata Lui M aică, m ijlocitoarea, hrănitoarea şi ajutătoarea Sfân­tului M unte şi a tuturor creştinilor; şi n-au greşit. A trim is deci întâi-stătătorul de atunci al Sfintei Lavre la cuviosul [Nifon], vestindu-i vio len ţa şi starea de necesitate care au venit p e n eaştep tate, cerân d u -i stă ru ito r să facă

12 D espot sârb al M acedoniei care a pierit pe 26 sep­tem b rie 13 71 îm preu n ă cu fratele său V ukaşin, regele Serbiei, în înfrângerea d ezastru oasă pe care a sufe- ri.t-o de la turci în b ătălia de la C irm en pe râul M ăriţa, nu departe de A drianopol.

13 în a lt ran g m ilita r b iz a n tin . M a re le p rim ik ir de care e vorba aici este Ioan care îm preună cu fratele său A le x ie a în tem eiat m ănăstirea ath o n ită Pantocratoros.

130

rugăciune la dom nul „ca să fim izbăviţi din p rim ejd ia de fa ţă ”. Iar m arele [părinte] a răspuns: „D om nul ne va izbăvi d in m âna is- m a e liţilo r n evăzu ţi, iar cât p riv e şte p e cei văzuţi, nădăjduiesc în Dom nul şi D um nezeul m eu Iisus H ristos şi, prin soliile Preasfintei Lui M aici şi ale preacuviosului şi de D um ne­zeu p urtătorului părintelui n ostru A tan asie [A th on itu l] n im ic nu ne va vătăm a, ci m ai degrabă vo r fi în frânţi şi vor d ispărea.” Ceea ce s-a şi făcut. Pe neaşteptate au venit num ai­decât la Lavră trei m ari şi m inunate corăbii în arm ate a le v e n e ţie n ilo r şi, a flâ n d desp re invazia ism aeliţilor, s-au adunat cu prim iki- rul şi au făcut război şi i-au în frân t puternic potrivit prezicerii sfântului; şi luându-le toa­te corăbiile cu arm ele şi toate cele pe care le aveau i-a făcut să dispară cu totul. A u dăruit însă ven eratei L avre o corabie şi alte lucruri n ecesare d in vasele lor, m u lţum in d D om nu­lui n o stru Iisu s H risto s şi p re a cu ra te i Sale M aici de D um n ezeu N ăscătoarea şi cuviosu­lu i şi de D u m n ezeu p u rtăto ru lu i p ărin telu i n ostru A tan asie.

ig. M ai su s-zisu l D ositei, tatăl lu i Gavriil, a v e n it p e n tru o n evo ie la cu v io su l zicând: „Iartă-m ă, p ărin te, că -1 vo i trim ite pe G avriil în m ănăstirea iv iren ilor [Iviron].” R ăspun­zând însă m arele [părinte] a zis: „Cunoaşte că dacă se v a duce, va fi în p rim ejdie de la

131

ism aeliţi.” Dar Dositei a stăruit zicând: „N-ai teamă, părinte, că dacă ajunge în astă noapte până la m ănăstirea am alfitan ilor14 şi m âine se va duce spre cea a ivirenilor, nădăjduiesc că nu va întâlni nici un rău .” D ar sfântul i-a zis: „D acă fiul tău se va prim ejdui, eu sunt nevinovat, fă cum vrei.” A u zin d însă aceasta D ositei a tăcu t n em aisp u n ân d nim ic. Şi în aceeaşi seară venind cineva a vestit cuviosu­lui că a apărut o corabie şi a luat în robie trei oam eni dincoace de m ănăstirea amalfitanilor, p recu m îi spuse d in ain te m arele [părinte]: „A re să fie în prim ejdie d in coace de m ănăs­tirea am alfitanilor.”

20. V en in d un m on ah a v e stit sfân tu lu i: „Ism a e liţii au lu at în ro b ie p e d u h ovn icu l dom n ul Ioanichie îm preună cu alţi m onahi şi corabia, pe când se duceau ei de la Lavră la S kyro s1 . Şi acum adună b an i ca să-i răs­cum pere; am dat şi eu un ban de au r pentru e i.” Iar b ătrân u l a răspu n s: „D acă a i putea să dai săracilor ar fi m ai bine, fiin dcă şi du ­h ovn icu l şi cei îm preună cu el sunt bine şi n-au în tâm pin at nici un rău, ci m ai degrabă

14 R u in ele singurei m ănăstiri latin e care a existat pe M u n tele A th o s pân ă în secolul X III inclusiv.

*5 M e to c al M a rii L avre pe in su la cu a c e la ş i n u m e situ a tă la est de Evia. A ici va petrece o vrem e la sfârşi­tu l seco lu lu i X V III şi Sfântul N ico d im A g h io ritu l care va red a cta aici faim osul său M anual sfătuitor.

132

petrec în m are uşurare şi au m are m ângâiere astăzi. D e-am avea şi noi din această m ân ­gâiere.” D eci m onahul a însem nat ziua, iar cân d a v e n it d u h o vn icu l l-a în treb at şi i-a spus: „în ziua aceea am prins m ulţi peşti şi ne-am m ângâiat nu puţin m âncând şi bând spre slava lui Dumnezeu, precum spune A pos­tolul [cf. 1 Co io , 31].” A uzind acestea fratele şi m irâ n d u -se d e h arism a sfân tu lu i, a d at m are slavă lu i D um nezeu Care-i slăveşte pe cei câre-I slujesc Lui [2 Rg 2, 30], pentru că a ce ia ca re -I su n t ro b i cu a d e vă ra t văd cu a d e v ă ra t ce le de d ep arte ca u n ele ce su n t ap ro ap e, cu h a ru l şi iu b ire a de oam en i a D om nului şi D um nezeului şi M ântuitorului nostru Iisus H ristos, Căruia I se cuvine tă­rie, slavă şi în chin are îm preună cu Cel fără de în cep u t al Său Părinte şi cu preasfântul şi de viaţă făcătorul Său Duh, acum şi pururea şi în veci.

133

t Kallistos W a r e , episcopul D iokleei

Sfântul Maxim Kavsokalivitul şi isihasmul athonit din secolul XIV

„Fiecare piatră respiră aici rugăciune”, obiş­n u ia să sp u n ă p ă rin te le N ik o n d in K aru lia (18 75—1963) când um bla pe cărările abrupte şi stâncoase ale Athosului. D acă fiecare parte a A th osu lu i îşi are propriu l sim ţ distinct al prezenţei dum nezeieşti, există în să o regiune anum e în care d u hu l Sfântului M unte poate fi sim ţit cu o intensitate deosebită. E vorba de ţinutul care se întinde la răsărit de schi­tul Sfânta Ana, în ju ru l prom on toriului su ­dic al peninsulei până la M area Lavră. Este cea m ai să lb atică şi sp e cta cu lo a să zon ă a A thosului; un ţin ut alcătuit din prăpăstii şi râpe, cu falezele m untelui ridicându-se abrupt

* Traducere după: Kallistos W a r e , „St. M axim os o f K ap so k alyvia and F o u rte e n th -C e n tu ry A th o n ite H esy- ch asm ”, Kathegetria. Essays presented to Joan Hussey

f o r her 80** Birthday, Porphyrogenetus, 1988, p. 4 0 9 — 430 . C om un icare ţin u tă la S im p o zio n u l despre M u n ­tele A th o s, D u m b arto n O aks, 2 m ai 1987.

135

din m are spre piscul înalt de peste 2100 de metri. A ccesul aici e posibil doar cu barca sau pe poteci aspre, fiindcă drum urile care desfigurează în celelalte părţi peisajul atho- nit n-au pătruns până aici şi ne-ar plăcea să nădăjduim că nu vor ajunge aici niciodată, în această parte a Athosului nu există case cu viaţă de obşte, ci doar m ici sihăstrii, unele din ele grupate în adevărate sate m onahale cum e schitul Sfânta A n a sau Kerasia, altele ascunse şi izolate. Aceasta e inima vie a Atho­sului, sanctuarului său interior.

în această parte sălbatică a Athosului a trăit ca p u stn ic în seco lu l X IV Sfân tul M axim Kavsokalivitul. A ctualu l schit Kavsokalyvia, num it după el şi datând de la începutul se­colului X VIII, se afla aproape de ţărm ul m ă­rii, cam la ju m ătatea drum ului între schitul Sfânta A n a şi M area Lavră. Când a venit aici Sfântul M axim , locul trebuie să fi fost nelo­cuit şi practic inaccesibil, o grăm adă de tufi­şuri şi desişuri pe pantă stâncoasă. Sfântul M axim în trupează viaţa ascetică athonită în form a ei cea m ai radicală şi lipsită de com ­prom isuri. Din fragedă vârstă s-a sim ţit atras de chem area de a fi un nebun pentru Hristos (salos în greacă, iurodivi în slavă). N -avea n im ic al său afară de o haină zdrenţuroasă p e care o p u rta în loc să um ble gol, cum câţiva asceţi athoniţi continuă să facă până

136

în ziua de astăzi1. Cea m ai m are parte a v ie ­ţii n-a avu t un sălaş stabil, fie el cât de umil. Â trăit fie sub cerul liber, fie în tr-o peşteră, fie în tr-o colibă vrem elnică din crengi căreia îi dădea de obicei foc înainte de a se m uta a ltu n d eva — de unde supranum ele de Kav- sokalyviiis, „Arzătorul de colibe”. Deşi a prac­ticat această form ă extrem ă de golire de sine ascetică, a fost însă în contact nem ijlocit cu unul din isihaştii cei m ai de seam ă ai epocii sale, S fân tul G rigorie Sinaitul. în ciuda apa­rentei sale excentricităţi, Sfântul M axim Kav- sokalivitu l e un im portant m artor al felului în care erau înţelese în A thosul secolului X IV rugăciunea lăuntrică, în deosebi rugăciunea lui Iisus, şi vederea lum inii dum nezeieşti.

S fâ n tu l M axim K avso k aliv itu l răm ân e o figură n eglijată1 2. El însuşi n-a lăsat scrieri,

1 Pentru un exem plu con tem p oran d e p u stn ic ath o - nit gol, a se ved e a J. V a len tin , The M onks o fM o u n t Athos, L on d ra, 1960 , p. 37. în izvoarele vech i astfel de m o n a h i care u m b la u g o i p rin tre a n im a le tră in d cu iarbă şi cu alte plante se nu m esc boskoi, „ p ă sc ă to ri”; cf. G. W . F. L a m pe , A Patristic Greek Lexicon, O xford, 19 61, p. 3 0 1.

2 O n o tiţă scu rtă şi in c o m p le tă p o a te fi g ă sită în Threskeutike kai Ethike Enkyklopaideia V III, A ten a, 1966, col. 6 2 4 —625. E ste om is de D ictionnaire de Spi- ritualite şi nu e m en ţio n at în stu diul p ărin telu i Iren ee Hau sh err despre rugăciunea lui Iisus: N om s du Christ et voies d ’oraison (OCA 157), R om a, 1960 , nici în cel al părin telu i J. M e yen d or ff, Introduction ă l ’etude de

137

dar ni s-au transm is patru relatări ale vieţii sale în lim ba greacă, dintre care doar p rim e­le două, cele m ai vechi, au fost publicate^. Am bele au fost scrise la sfârşitul secolului X IV de m onahi care l-au cunoscut personal. Iero­m on ah u l N ifon , au toru l p rim ei b iografii, a trăit câţiva ani îm preună cu Sfântul M axim ; intim itatea relaţiei lo r e indicată de faptul că nu cu m ult înainte de sfârşitul vieţii sale pă­m ânteşti Sfântul M axim i-a predat lu i N ifon chilia în care trăise (cf. Nifon, Viaţa lui M a­xim 3 ; şi Viaţa lui Nifon 4). în m od evident * 3

i

Gregoire Palam as (P atristica S o b o m ien sia 3), Paris, 1959. în sem n ă ta tea lui e apreciată exact de „Un m oin e de l ’E glise d’O rient [Lev G illet]”, La priere de Jesus, ed. 3, C h evetogn e, 1959, p. 4 7 -4 9 .

3 E d itate de părintele F. Halkin d u p ă transcrierile făcute de episcopul E. K ourilas, „D eux vies de S. M a ­xim e le K au sokalybe erm ite au M o n t A th o s (X IV e s.)”, A n a lecta B ollandiana 5 4 (19 3 6 ), p. 3 8 —112: V ia ţa scrisă de N ifo n la p. 4 2 —65 [prese. N i], iar V ia ţa scrisă de T eofan la p. 6 5 —109 [prese. Te]. A lte două V ieţi, de fa p t e n co m ii reto rice, d e la în c e p u tu l se co lu lu i X V , scrise de Ioanichie K ochylas şi de. M acarie M akris, au răm as nepublicate. E. Ko u r ila s, Historia tou asketis- mou. A thonitai I, T esalon ic, 1929, p. 8 8 —132, oferă o relatare biografică pe baza acestor patru Vieţi; un scurt rezu m at la R. M . Daw k in s, The M onks o f Athos, Lon­dra, 1936, p. 13 1—135. E xistă şi o V iaţă anonim ă a iero­m o n ah u lu i N ifon, biografu l Sfântului M axim , editată to t de F. Ha lk in din transcrierile lui E. K ourilas, „La v ie d e S. N ip h o n e rm ite au M o n t A th o s ”, A n alecta Bollandiana 58 (1940), p. 5 —27; cf. Kourilas, op. cit. I, P- 1 3 3 -1 3 6 .

138

N ifon n-a prim it o înaltă cu ltură literară, iar lucrarea sa are un stil neşlefuit, plin de gre­şeli gram aticale, iar relatarea e confuză. în schim b este vie şi plină de detalii, dând ade­seori num ele persoanelor şi locurilor, iar în m ulte aspecte pare a avea o bază istorică so ­lidă. A utorul celei de-a doua „V ieţi”, Teofan, egu m en al m ăn ăstirii a th o n ite V ato p ed i şi u lterior m itropolit al Perithorionului în Tra- cia, are o educaţie m ai bună, scrie într-un stil m ai literar şi oferă o relatare m ai coerentă, chiar dacă şi el lasă un num ăr de goluri în ea. Este lim pede că a consultat „V iaţa” scrisă de N ifon pe care adeseori o urm ează îndeaproa­pe, deşi oferă şi m ulte in form aţii indepen­dente. în ciuda deficienţelor lor, aceste două b iografii oferă o „icoan ă” re la tiv am ănunţită a sfântului, arătând felul în care viaţa şi p er­sonalitatea sa au fost m em orate de prietenii săi în prim ii ani care au u rm at m orţii lui.

D atele vieţii S fântului M axim K avsokali- v itu l p ot fi fixate cu oarecare precizie. Deja m on ah de câţiva ani, el a v iz itat Consta nti- nopolul pe tim pul când era patriarh aici A ta- nasie I (12 8 9 -12 9 3 şi 1 3 0 3 - 1309) CTe 5), şi astfel data naşterii sale nu poate fi m ult m ai tâ rz ie d ecât 1 2 8 0 -12 8 5 . Era în v iaţă du pă 1360, fiindcă în 1362 sau 1363 a prim it v izi­ta p atriarhului C alist I (1350 —1363) în drum spre Serbia, unde avea să m oară curând după

139

aceasta (iVi 7; Te 22). Potrivit lui Teofan, Sfân­tul M axim avea 95 de ani când a m urit; tot el ne dă şi data m orţii — 13 ianuarie, care e şi data prăznuirii lui liturgice — , dar nu ne spu­ne anul (Te 34). Dacă vârsta la care a m urit e exactă, atunci Sfântul M axim K avsokalivitul a trăit între anii 1270/1280—1365/1375. Exem ­ple de lo n g evităţi m o n ah ale co n sid erab ile sunt bine atestate; a se vedea, de exem plu, cazu l S fin ţilo r E ftim ie (3 7 7 —4 73) ş i S a va (4 3 9 —532), am bii m o n ah i d in d eşertu l Iu ­deii. Eu însum i îm i am in tesc că în 1973 am în tâ ln it la A th o s un m o n ah grec, p ă rin te le Anania, care avea aproape 100 de ani şi era încă foarte viu; a m urit în 1977 în vârstă de 103 ani. N u este deci deloc im posibil ca Sfân­tul M axim Kavsokalivitul să fi atins într-ade- văr vârsta de 90 de ani.

Sfântul M axim s-a născut în Lam psakos, localitate de pe ţărm ul asiatic al H ellespon- tului (Ni 2; Te 2). N um ele care i-a fost dat la b o tez a fo st M an uel; u rm ân d p ra ctic ii c o ­m une, iniţiâla num elui i-a fost m enţinută la schim barea num elui— din M anuel în M axim — cu ocazia tunderii în m onahism . N u se ştiu m u lte d esp re s ta tu tu l so c ia l al p ă rin ţilo r; Teofan afirm ă doar că nu era de origine „n e­n o b ilă ” (Te 2). N u ex istă n ici o d o v ad ă că tânărul M anuel a p rim it vreo educaţie m ai în altă şi, pe cât se pare, n-a studiat în m od

140

satisfăcător nici m ăcar gram atica (Te 5). De tim pu riu, ni se spune, a arătat sem nele unei evlavii neobişnuite şi a avut o devoţiune sp e­cială faţă de M aica D om nului. A ceastă v en e­raţie faţă de N ăscătoarea de D um nezeu îm ­b ib a tă de un sp irit ca ld şi afectu os avea să ră m â n ă o trăsătu ră d istin ctivă de-a lu n gu l în tregii v ieţi a Sfântului M axim . Copil fiind, a arătat o vie com pasiune faţă de toţi cei în nevoi, distribuind în secret săracilor pâine şi d ân du -le hainele lui, răm ânând să trem ure d e frigu l iernii — o anticipare a vieţii sale ascetice viitoare. P otrivit lu i Teofan, cop ilă­ria sa a fost m arcată de o altă trăsătură care a v e a să -l caracterizeze ş i pe m ai d ep arte: salia, adică „scrânteala” sau „nebunia” p re­făcu tă (Te 2).

La şaptesprezece ani, când părinţii au în ­cepu t să-i caute o nevastă, M anuel a p lecat de acasă devenind m onah pe m untele G anos din T racia (Te 3). De la început a adoptat o v iaţă ascetică de austeritate severă postind, p r iv e g h in d , d o rm in d p e p ăm ân t, m a ltra - tându-şi atât de violent trupul încât părintele său duhovn icesc i-a recom andat o m ai m are m oderaţie (Te 4). A m ân d oi biografii fac re­ferire specială la acest părinte duhovnicesc care se num ea M arcu, şi insistă asupra „as­cultării” şi „supunerii” (hypotage) arătate de M axim unui gheron sau „bătrân” (Ni 2.; Te 3;

141

n um ai T eofan dă n um ele lui M arcu). Prin aceasta el exem p lifică o trăsătu ră cru cia lă de-a lungul întregii istorii a m onahism ului creştin răsăritean. Tradiţia trebuie primită de la altcineva; neofitul nu se poate iniţia singur, ci pe calea ascezei are nevoie de un călău zitor. „D acă vezi un m on ah tâ n ă r ur- cân d u -se sp re cer de capul lu i, trage-1 de picioare şi dă-1 jos, căci e spre folosul lu i”, spune Patericuh. M ai im portant p en tru în ­cepător decât m ănăstirea de care e legat e „bătrânul” care e povăţuitorul lu i direct. A s­cultarea nu e atât instituţională, cât p erso­nală; ea nu se ad resează în p rim u l rân d funcţiei egum enului conducător, n ici literei regulii m onahale, ci m ai degrabă Persoanei vii a lui H ristos şi persoanei vii a părintelui duhovnicesc care pentru în cepător e repre­zentantul lui H ristos. E cu neputinţă să în ţe­legem m onahism ul bizantin, fie el athonit sau de altundeva, fără a sesiza rolul gheron-uhii. U n exem p lu c la s ic în acest sen s e re la ţia în tre S fâ n tu l S im eon E vlavio su l şi S fâ n tu l Sim eon N oul Teolog (949—1022); acesta din urm ă avea să form uleze regula după care a trăit el în su şi ca tânăr m onah astfel: „Predă toate cu credinţă neştirbită hotărârii părin- 4

4 A p o p h teg m a ta Patrum , seria a n o n im ă 2 4 4 , ed. F. N a u , Revue d ’Orient chretien 14 (19 0 9 ), p. 364.

142

telu i duhovn icesc ca în m âna lu i D um nezeu. Să nu ceri şi să nu iei nici m ăcar un pahar cu apă, chiar de s-ar întâm pla să arzi, până ce nu te va îndem na, m işcat de la sine, părintele tău du h ovn icesc’’ . A ceasta pare să fi fost şi experienţa tân ărului M axim .

După m oartea părintelui său duhovnicesc, S fân tul M axim s-a m utat pe m untele Papi- kion, in co rect id e n tifica t u n eo ri cu R ila, în realitate situ at la gran iţa în tre Tracia şi M a­cedon ia (Te 4). A ic i a în tâln it m onahi care trăiau în afara incintei propriu-zise a m ănăs­tirii în aer liber sau în peşteri îndepărtate, îm brăcaţi în zdrenţe şi cu totu l lipsiţi de ori­ce p osesiuni (Te 4). A ceşti singuratici prefi­gu rau calea pe care avea să o urm eze M axim în suşi, în trucât cea m ai m are parte a vieţii sale m on ahale la A th os avea să o petreacă în afara zidurilor m ănăstirii, în „pustie” (ere- mos). M utarea de la Ganos la Papikion e pri- *

s 2 2 5 de capitole teologice şi practice I, 2 5 —26; ed. J. D arrouzes, S C 5 1, p. 4 6 - 4 7 ; cf. I, 5 5 - 5 9 , P- 5 5 [trad. rom . pr. prof. D. S tăn iloae, F R V , 1977, p. 24, 3 2 —33]. C f. B. K r iv o c h e in e , D a n s la lum iere du Christ. St. S ym eon le N o u v ea u Theologien (9 4 9 —10 22). Vie — Spiritualite — Doctrine, C h evetogn e, 1980, p. 13 —30, 9 4 —106; şi K. W a r e , „The Spiritu al F ath er in O rth o - d o x C h ristia n ity”, în: K. G. C u lligan (ed.)., Spiritual Direction: Contem porary Readings, Locust V alley NY,

19 8 3 , P- 2 0 -4 0 .

143

m a dintr-o serie de deplasări care au ja lon at parcursul m onahal al Sfântului Maxim. A ces­te peregrinări nu sunt deloc excepţionale în

. m onahism ul bizantin. Sfântul Grigorie Sinai- tul (cca 1255—1346), de exem plu, a călătorit m ult m ai m ult decât a făcut-o M axim : făcut rasofor în Cipru, G rigorie a fost tuns în m o­nahism pe Sinai, de unde s-a m utat la Ieru­salim , în Creta şi apoi la A thos, după care a plecat la Paroria pe graniţa bizantino-bul- gară, în to rcân d u -se în că o d ată p en tru un tim p la A th o s în a in te de a p etrece u ltim a perioadă a vieţii la Paroria. Stabilitatea m o­nahală e diferit înţeleasă în cele două em is- fere ale creştinătăţii. Pentru un m onah Occi­dental d in tradiţia benedictină ea înseam nă ca acesta să răm ână de la tundere şi până la m oarte într-o singură m ănăstire anum e, în tim p ce în m onahism ul ortodox accentul e pus în prim ul rând pe stabilitatea interioa­ră, pe fidelitatea continuă faţă de tradiţia ascetică şi îndeosebi pe şederea în linişte în chilie. A şa cum obişnuiau să spună părinţii deşertului din Egipt: „Du-te, şezi în chilia ta şi chilia te va în văţa to tu l”6. A m plasam entul

6 A pophtegvnata Patrum , a w a M o ise 6; P G 65, 2 8 4 C ; cf. K. W a r e , „Silence in Prayer: th e M ean in g o f H esych ia”, în: M . B. Pe n n in g to n (ed.), One Yet Two. M onastic Tradition E ast and W est (Cistercian S tu d - ies Series 29), K alam azoo, 1976 , p. 2 3 —26.

144

exterior al chiliei se poate schim ba, dar rea­litatea ei interioară răm âne aceeaşi.

De la m untele Papikion Sfântul M axim s-a dus în pelerinaj la Constantinopol (Te 4; N i 2; N ifon p lasează această călătorie m ai târziu, după ce M axim s-a stabilit deja la A thos, dar re la ta re a lu i T eo fan pare m ai sigu ră aici). Teofan m enţionează îndeosebi cum anum e a ven erat M axim icoana H odighitria a M aicii D om n ulu i prim ind în schim b arătarea N ăs­cătoarei de D um nezeu în slavă cerească (Te 4 —5). D evoţiunea fierbinte faţă de Fecioara M aria, care l-a m arcat încă din copilărie, va reapărea pe parcursul întregii sale vieţi; Teofan o n um eşte pe M aica D om nului chiar „naşa” (anadochos) lui M axim (Te 9; în schim b N i­fon nu o m enţionează nicăieri în „V iaţa” sa). U nul d in lu cru rile care l-a a tras pe M axim la A th os a fost tocm ai patron aju l special al Fecioarei de care se bucura Sfântul M unte (Te 8). P otrivit biografilor, în capitala im pe­riului M axim s-a întâlnit cu îm păratul A n - dron ic II (128 2—1328) şi cu patriarhul ecu­m en ic A tan asie (1289—1293; 130 3—1309), el în su şi ascet şi iubitor de m onahi, şi a fost cin stit de am ândoi ca un om sfânt. La curte l-a în tâ ln it şi pe Teodor M etochites, de care n-a fost im presionat. Când M etochites a fă­cut un com en tariu sarcastic asupra vorbirii negram aticale a lui Maxim, acesta din urmă i-a

145

replicat numindu-1 pe marele logotet „cap sec” şi a în cetat să m ai frecventeze palatul {Te 5).

Tot în Constantinopol, reluând o trăsătură de com portam ent din copilărie, M axim a în ­ceput să se poarte ca un salos adică „scrântit” sau „nebun” pentru Hristos. Teofan îl asea­m ănă explicit cu A ndrei Salos7 {Te 4; N ifon nu sp u n e n im ic d esp re aşa ceva), a cărui „V iaţă” M axim se poate să o fi citit. Ca şi în cazul Sfântului Andrei Salos (secolele IX —X), şi în cel al prototipului său m ai atestat isto­ric, Sfântul Sim eon din Em essa (secolul VI), „scrânteala” sau „nebunia” lu i M axim nu era reală, ci „prefăcută”, sim ulată {Te 4). M obilul ei era acela de a evita prim irea de onoruri ca un om sfânt. în acest fel el se conform ează de­scrierii date de Sfântul Isaac Şirul (secolul VI): „C a să nu fie slăviţi de oam eni pentru starea lo r v irtu o a să ascu n să în ei, a lţii se arătau ca ră n iţi de p ăcate, d eşi aveau în ei starea d u m n ezeiască şi erau n eclin tiţi în lin iştea

A se ved e a J. G r o sd id iee de M a t o n s , „Les them es d ’ed ification s dan s la V ie d ’A n d re S alos”, Travaux et m em oires 4 (1970 ), p. 2 7 7 —3 2 8 , şi K. W a r e , „The Fool in C h rist as P rophet and A p o stle ”, Sob om ost ECR 6/2 (19 8 4 ), p. 6 —28 . U n e o ri n e b u n ia se p o a te să fi fo st reală, nu doar m im ată, cum se poate ved ea din exem ­p le le c ita te de J. Sa w a r d , P erfect Fools. Folly fo r Christ’s Sake in Catholic and Orthodox Spirituality, O xford, 198 0 .

146

lo r ”8. M axim a adoptat, aşadar, sem nele ex­te rio a re tip ice ale saZos-ului tră in d în tr-o sărăcie radicală ca un vagabon d fără căm in, u m blân d desculţ, cu capul descoperit şi p u r­tâ n d o sin gu ră h ain ă to ată zd ren ţe (Te 4). C ân d patriarhul l-a in vitat să se stabilească într-una din m ănăstirile din Constantinopol, M axim a refuzat preferând să doarm ă în prid­vorul unei biserici anume: nu alta decât sanc­tu aru l Fecioarei M aria din V lahern e (Te 5). Spre deosebire în să de Sim eon din Em essa şi alţi saloi, M axim nu s-a com portat n icio­dată în tr-u n m od deliberat scandalos şi p ro ­vocator.

P ărăsind Constantinopolul, M axim a că­lătorit trecân d prin T esalon ic spre M untele A th o s (Te 6), care avea să fie lo cu l şed erii sa le p en tru to t restu l v ieţii. A m â n d o i b io ­grafii fac referire la condiţiile instabile în acea vrem e d in A th o s expus in cu rsiu n ilo r co n ­stante din partea turcilor sau „ism aeliţilor” cum sunt num iţi (Ni 8; Te 23). Pustnicii care locuiau în afara zidurilor m ăn ăstirilor erau deosebit de vulnerabili la aceste atacuri. In i­ţial Sfântul M axim s-a stabilit în M area La- vră unde a prim it ascultarea de horologos, adică de a bate din toacă sau clopot pentru a

8 Cuvântul 56; ed. I. Spetsieris, Ta eurethenta as- ketika, A te n a , 18 95, p. 2 2 4 [Fi? X , 198 1, p. 2 8 3 —284].

147

m arca trecerea orelor zilei şi ale nopţii (Ni 2; Te 7 e m ai p u ţin p recis spun ân d doar că a făcut cele m ai um ile ascultări). Cu siguranţă că M axim n-ar fi fost rânduit într-o astfel de ascultare care cerea punctualitate şi precizie dacă „nebunia” sa ar fi avut form ele excen­trice cu n oscu te în cazul a ltor saloi! A p oi, f iin d c ă a vea o v o c e b u n ă, a fo s t m u ta t şi rân d u it să cân te în cor (Te 7). O dată m ai m ult b iografii accentuează stricteţea ascul­tării (hypotoge, hypakoe) monahale, arătând că M axim obişnuia să m eargă să ceară sfatul fraţilor m ai bătrâni, deşi nu pare să fi avut în această etapă un părinte duhovnicesc afară de egum en (Te 6—7).

Cu toate că trăia într-o m ănăstire cu viaţă de obşte, M axim şi-a con tin u at m odu l de viaţă pe care -1 adoptase la Constantinopol. N -avea o chilie proprie şi era lipsit până şi de cele m ai sim ple lucruri pe care orice m o­n ah le avea p en tru u zu l person al. T ră ia în m ăn ăstire ca şi cum ar fi fost „fără tru p ” (asarkos), luând de la trapeză num ai m ini­m um ul de hrană necesar pentru a se m enţi­ne în viaţă. Cea m ai m are parte a nopţii pri­vegh ea furând scurte clipe de som n ghem uit pe un scăunel din pridvorul bisericii (Te 7). Ca şi m ai înainte, era privit de ceilalţi drept un salos (Te 14). E greu de spus cât era de răspândită practica „nebuniei” sau „scrânte-

148

Iii” sim ulate in A thosul secolului X IV , dar eu siguran ţă M axim n-a fost singurul exem plu. V iitoru l său tovarăş şi b iograf, ierom onahul N ifon, s-a purtat şi el ca nebun pentru H ris- to s în a in te de a -1 fi cu n o scu t p e M axim . Şi pen tru acesta m obilul era sm erenia, fiindcă în cerca astfel să evite să i se ceară să-şi exer­cite preoţia (Viaţa lui Nifon 3). Un alt atho- n it co n tem p o ran , S fâ n tu l S ava cel N ou, a a d o p ta t şi el n eb u n ia p refăcu tă , d ar el şi M axim n u p ar să se fi în tâ ln it vreod ată şi p robabil nu ştiau nim ic unul de altul. Sava a tră it în să ca „nebun ” pentru H ristos atunci cân d a fo st absent din Sfântul M unte, şi tră­săturile cele m ai izbitoare ale „scrântelii” sale — goliciunea, cu excepţia unei pânze, şi v o ­tul tăcerii totale — nu se regăsesc în viaţa lu i M a x im i

D u p ă un tim p n ed eterm in at p etrecu t în M area Lavră, M axim a p ărăsit m ăn ăstirea 9

9 Viaţa Sfântului S ava cel N o u scrisă de patriarhul F ilo te i K o k k in o s a fo st e d ita tă d e A . P a p a d o p o u lo s- Keram eus, Analekta Hierosolyrnitikes StachyologiasV, Skt. P eterbu rg, 18 98, p. 19 0 —3 59 . S ava a trăit la A th os în tre 13 0 1—130 8 în tr-u n schit ap roap e d e K aiyes, iar în tre 13 2 8 —13 4 2 în sau lângă V ato p ed i. Perioada lui de „n eb u n ie ” prefăcu tă a în cep u t n u m ai du pă ce a p ă­răsit în 13 0 8 A th osu l, iar când s-a întors aici 20 de ani m ai târziu a în cep u t să ab an d o n eze m anifestările m ai extrem e ale „nebuniei” lui. Filotei nu-i aplică niciodată term en u l salos, „scrântit”, ci vo rb eşte doar de moria, „n eb u n ie”.

149

pentru o viaţă de p ustn ic pe care a urm at-o apoi până la m oarte. A ceastă plecare în „pus­tie” (eremos) a fost im pulsionată de un vis în care M aica D om nului i-a spus să iasă din M area Lavră şi să urce pe vârful A thosului. A rătând o prudenţă pe care o găsim în m od regu lat în izvo arele b izan tin e , M axim n-a ascultat num aidecât acest îndem n; căci dacă visele m archează adeseori, ca în Biblie, punc­te de cotitură în vieţile sfinţilor, autorii as­cetici, cum su n t s fin ţii D iadoh al F oticeei (secolul V) şi Ioan Scărarul (secolul VII), in ­sistă asupra faptului că ele trebuie tratate cu rezervă10. N um ai după ce visul s-a rep etat şi M axim a început să se în trebe dacă nu cu m ­va era o v e d e n ie m e n ită să -l tre ze a scă , a p lecat spre piscul m untelui. A scensiunea pe vârfu l A thosului nu era un lucru excepţional p en tru m on ahi; a ici ex ista o b isericu ţă cu hram ul Schim barea la Faţă, şi cu acel prilej M axim a fost în soţit de alţi m onahi. în tim p ce aceştia au răm as pe v â r f doar puţin tim p, M axim a răm as aici sin gu r tim p de trei zile şi trei nopţi, în ciuda eforturilor hotărâte ale dem onilor de a-1 scoate afară de acolo prin fu rtu n i, fu lgere sau v ije lii greu de su p o rtat

10 D ia d o h , Cap. 3 8 ; ed. E. des Places, S C 5 bis, p. 107 \FR 1 , 1947, p. 3 4 9 -3 5 0 ]; Io a n SiNAiTUL, Scara 3; P G 88, 6 9 9 B —6 72 B [Fi? IX , 198 0 , p. 7 5 —77].

150

în tim pu l nopţii. A tu n ci M aica D om nului i s-a arătat din nou — şi acum era treaz — şi l-a h răn it cu pâine cerească povăţuindu-1 să se sta b ilea scă în să p e p an tele m u n toase de sub v â r f (Te 9; cf. N i 9).

D e acu m în a in te S fân tu l M axim a dus o existenţă nom adă, m işcându-se dintr-un lo c în altu l şi trăin d în tim pul iernilor aspre în con diţii de viaţă extrem e. M ajoritatea tim ­p u lu i el p are să se fi a flat pe p la to u l în a lt situ at la peste o m ie de m etri deasupra n ive­lu lu i m ării. Foarte probabil în cursul p ere­grin ărilor sale a stat ocazional şi aproape de am plasam entul actual, lângă mare, care poar­tă num ele K avsokalyvia, deşi b iografii din secolu l X IV n u -1 leagă de acest loc. Dar în „V iaţa” Sfântului A cachie (+ 1730) din seco­lul XVIII, întem eietorul actualului schit Kav­so k alyv ia , se sp u n e că S fân tu l M axim ar fi tră it aici, iar această tradiţie orală se poate să a ib ă fo a rte b in e o b a ză is to r ică r e a lă 11. M odelele Sfântului M axim în această p eri­oadă de „pu stn icie” extrem ă a vieţii sale au fost pustnicul egiptean O nufrie din secolul IV şi singuraticul Petru A thonitul din secolul IX, p rin cip alu l reprezen tan t al fazei prechinovi- ale din istoria m on ahism ului athonit (Ni 2;

11 Despre Sfântul Acachie, a se vedea Ko u r ila s, o p . c it. I, p. 66—82.

151

Te 6). îm brăcat ca întotdeauna într-o singu­ră haină şi desculţ, M axim trăia uneori sub ceru l liber, fără adăp ost sau acop eriş, hră-

. nindu-se cu plante, sem inţe şi nuci şi tre­când ocazional pe la alţi pustnici care-1 ali­m entau cu puţină hrană; chiar şi aşa, el nu m ânca decât pâine şi sare şi gusta puţin vin {Ni 2; Te 11; în chilia lui, când avea aşa ceva, ţin ea doar p uţin ă apă, n iciod ată p âin e sau altceva de m âncare, Ni 30). A lteori se stabi­lea în tr-o p eşteră sau îşi în cro p ea o colibă din frunze, crengi şi fân. în această perioadă a v ie ţii lu i a în cep u t să p ractice acel obicei care avea să reţină îndeosebi im aginaţia con­tem poranilor şi căruia i-a datorat şi supra­num ele: obiceiul de a-şi arde coliba şi de a se m uta altundeva de îndată ce locul în care să lăşlu ia d even ea cunoscut. Cea m ai m are p arte a tim p u lu i reu şea să răm ân ă ascuns. Zona peregrinărilor sale, care se întinde apro­xim ativ între M area Lavră şi K erasia, e acci­dentată, dens îm pădurită, plină de stânci şi văi abrupte şi de aceea, m ai ales în p artea ei m ai înaltă, ea a răm as până astăzi pustie şi lipsită de căi de acces. Chiar şi azi un pust­nic poate trăi ani de zile fără să fie observat sau să întâlnească pe cineva.

N u este lim pede dacă sau în ce m ăsură în această perioadă a vieţii sale Sfântul M axim lua parte la cultul public. N u avem despre el

152

povestiri care să ni-1 arate vizitând m ănăsti­rile pentru privegh erile de Paşti sau de cele­lalte praznice mari, cum făceau adeseori pust­nicii, nici n-avem vreu n indiciu unde anum e şi cât de des p rim ea S fân ta C um in ecătură. Dar, de regulă, „vieţile” pustnicilor nu spun n im ic în această p rivin ţă — astfel faim oasa Viaţă a Sfântului Antonie cel Mare (+ 356) scrisă de Sfântul A tan asie cel M are, nu face nici o referire la practica euharistică a m are­lu i A n to n ie — şi ar fi g re şit ca p lecân d de la această tăcere să ne grăbim să tragem o concluzie negativă. U nii singuratici păstrau Sfintele T aine în chiliile lor îm părtăşindu-se ei înşişi cu ele12; dar e în doieln ic ca această practică să fi con tin u at până la sfârşitul se­colului X IV şi, în orice caz, condiţiile prim i­tive în care trăia M axim ar fi făcut im posibilă o astfel de păstrare.

Sfântul M axim K avsokalivitul şi-a continu­ată această viaţă n om adă vrem e de zece ani {Ni 2), după care la sfatul Sfântului G rigorie Sinaitul a în cetat să-şi m ai ardă coliba ştabi- lindu-se într-un singur loc şi în aceeaşi chilie {Te 16). N e v o m în to a rce în d a tă la această în tâ ln ire , care a avu t lo c cel m ai p ro b ab il

12 Cf. V a sile cel M a r e , Epistola 93 (pentru E giptu l secolului IV); Viaţa Sfântului Luca din Steiris, P G 111, 4 5 6 —4 5 7 (pen tru G recia seco lu lu i X ).

153

înainte de 1325, an în care Sfântul G rigorie a părăsit A thosul pentru Paroriâ, deşi se p oa­te ca ea să fi avut loc şi între 1330—1340, când

. G rigorie s-a întors pentru un tim p pe S fân ­tul M unte. în locul unde s-a stabilit Sfântul M axim era o bisericuţă închinată M aicii D om ­nului ([Panaghia'); locul se afla la circa patru k ilo m etri d istan ţă de o „k ath ism a” (s ih ă s­trie) n u m ită după un oarecare „kyr Is a ia ” (fon Esaiou, ta kyr Esaiou) aflată la rândul ei ca la un ceas distanţă spre sud de Lavră (Ni 2; Te 16, 31)13- D easupra chiliei se afla o peşteră pe care M axim o folosea adeseori. Deşi fixat acu m într-un singur loc, el a con ­tinuat şi aici acelaşi ascetism sever: nu avea în ea nici un fel de lucruri sau unelte, n ici m ăcar p âin e şi n ici un fel de b a n i (Te 16).

*3 Halk in (p. 44 , n. 6) crede că „P an agh ia” aceasta e bisericu ţa situ ată ca la două ceasuri sub vârful A th o - sului, la circa 16 0 0 de m etri deasupra nivelului m ării, unde veg e taţia cedează locu l stâncii goale (loc m en ţi­onat de N i 18 şi Te 9), şi u n d e Sfântul M axim a răm as puţin tim p d u p ă arătarea M aicii D om nu lu i pe vârful A in o su lu i. E în d o ieln ic în să ca această „P an agh ia” să fie id en tică cu „P an agh ia” de lân gă „kath ism a” lui k yr Isaia, fiin d că su pravieţu irea pe tim p de iarnă la o ase­m enea în ălţim e în condiţiile în care trăia Sfântul M a ­xim ar fi fost im posibilă. Kourilas (op. cit. I, p. 6 6 —69, 10 7—xo8, 118 —119) în clin ă să identifice „P an agh ia” de lângă „k ath ism a” lui k yr Isaia cu situl Sch im barea la Faţă situ at deasu pra m ării ca la o oră şi ju m ă ta te de m ers la K avso k a lyvia actuală.

154

A ici Sfântul M axim avea să răm ână p aisp re­zece ani. T u lb u ra t în să de dem on i, e l şi-a p re d a t ch ilia to varăşu lu i său, iero m o n ah u l N ifon , m u tân d u -se m ai ap roap e de M area L avră, în tr-u n lo c de u n d e p u te a a u zi cu urechea clopotele m ănăstirii. A ici a şi m urit, fiin d în gropat la cererea sa în m orm ântul pe care şi-l pregătise lângă chilie (Ni 3; Te 31; cf. Viaţa lui Nifon 4).

C ontem poranii Sfântului M axim l-au v ă ­zu t îii diverse m oduri. Unii îl con siderau nu un „nebun pentru H ristos”, ci pur şi sim plu nebun. A lţii îl cinsteau pentru darul d iscer­năm ântului, al clarviziunii şi profeţiei (dia- krisis, diorasis, proorasis) (Te 1). T reptat a dobân dit faim a unui făcător de m in un i şi se spun ea că putea vindeca posedaţi şi scoate dem on i (Ni 5; Te 20). Biograful său T eofan pretinde că l-a văzut zburând prin aer (Te 28; N i 28 descrie acelaşi episod, d ar nu p retinde că a asistat personal la el). D eşi m ai p u ţin obişn uite în R ăsăritu l creştin decât în A p u s, cazuri de levitaţie p ot fi găsite, de exem plu, în vieţile Sfinţilor Luca din Steiris (secolul X), Sim eon Noul Teolog (+ 1022) sau Serafim din Sarov (1759—1833). Faim a sa i-a atras vizita­tori distinşi, nu num ai dintre m onahi. A m ân ­doi b iografii ne relatează v izita pe care i-au fă cu t-o S fâ n tu lu i M axim îm p ă ra ţii Io an V P aleologul (1341—1391) şi Ioan V I C antacu-

155

zino (1341—1354) cu ocazia unui pelerinaj la Athos, probabil în ju ru l anului 1350. M axim le-a spus să fie m ilostivi, să-i ajute pe săraci, prezicându-i lui Ioan Cantacuzino că va ajun­ge m onah şi trim iţându-i după plecarea lor la Constantinopol pâine uscată, ceapă şi us­turoi, hrana obişnuită a m onahului (Ni 4, 20; Te 21). A lt vizitator celebru a fost patriarhul ecum enic Calist I (1350—1363) care a trecut p rin A th o s în d ru m u l său sp re S e rb ia în 13 6 2 —1363. M axim i-a p re zis p a tr ia rh u lu i m oartea apropiată, în cepând să cânte slujba- înm orm ântării de în dată după plecarea ace­luia (Ni 7; Te 22).

Ce ne sp u n în să cei d oi b io g ra fi desp re sim patiile teologice ale Sfântului M axim Kav- sokalivitul? A m bele „vieţi” sun t scrise de pe o poziţie nu num ai isihastă, ci precis pala- m ită, M axim fiind în făţişat ca un ferm susţi­n ător a l S fân tu lu i G rig o rie P alam a (12 9 6 — 1351). A stfel el cere u nui m on ah ven it în v i­zită inform aţii despre m inunile arhiepisco­pului Tesalonicului care m urise recent (Ni 26). P otrivn icu l acestu ia , A k in d y n o s (+ 1348), e con d am n at de M axim ca „slu gă a lu i an ti­h rist”, iar u n u l d in ad e p ţii acestu ia , ven it să-l vadă, e respins în term eni drastici (Ni 6; Te 20). Respins de M axim e şi un alt m onah „m esalian”, probabil bogom il (Ni 10; Te 20). T eologii antipalam iţi din secolul X IV au în ­

156

cercat să identifice poziţia teologică palam i- tă cu „m esa lian ism u l” sau „b o g o m ilism u l” , d ar deşi nu era un om învăţat, Sfântul M a­xim K avsokalivitul se arată foarte conştient de diferenţa dintre aceste poziţii.

în câteva rân d u ri b io g ra fu l T e o fa n vo r­b eşte despre lum ina dum nezeiască pe care o în ţelege în sens palam it, deşi fără să o lege în m od specific de Schim barea la Faţă a lu i H ristos pe M untele Taborului şi fără să facă referire la distincţia între fiinţa şi energiile lu i D um n ezeu. A cest u ltim asp ect era în să un p un ct teologic subtil şi com plicat pe care n um ai puţini m onahi athoniţi îl vor fi p utut se siza lim p ed e, aşa că nu e n ici o su rp riză să-l găsim nem enţionat. în general însă prin­cipiile teologiei palam ite sunt presupuse. Când M axim a prim it arătarea M aicii D om nului pe vârfu l A thosului, aceasta i se arată într-o lu m in ă insuportabilă (Te 9) şi cu siguranţă T eofan are în vedere aici o lum ină supran a­tu ra lă necreată, nu una naturală, fizică. Un m onah l-a văzut apoi transfigurat într-un m od asem ăn ător pe Sfântul M axim însuşi căre i s-a arătat învălu it de fulgerarea unei lum ini divine, din pricina căreia nu s-a putut apro­pia de el (Te 23; Ni 8). „V ieţile” vorbesc în să m ai degrabă de „foc” decât de lum ină (Ni 8; Te 23, 19), dar ele doar înregistrează aceste arătări ale unui foc sau lum ini fără a oferi

157

vreo explicaţie, deşi Teofan descrie lum ina ca „im aterială” (aylon) şi „dum nezeiască” (the- iori) (Te 15, 33), ce‘ea ce pare a fi un ecou al term inologiei palam ite. în tâm p lări de acest fel, în care sfin ţii ap ar tran sfigu raţi de o lum ină supranaturală au o lungă istorie în R ăsăritul creştin. Câteva exem ple uim itoare ap ar în că din Patericul eg ip tean (sfârşitu l secolului XV — începutul secolului V): episoa­d ele relatate de b io g rafii S fân tu lu i M axim (Ni 8; Te 23) au paralele fidele în episoade sim ilare relatate în Pateric cu referire la a w ii A rsenie, Io s if din Panefo, Pam vo şi Sisoe14. Cazuri sim ilare ale unei astfel de transfigu­rări în lum ină a feţelor şi trupurilor sfinţilor sunt m enţionate şi în generaţia care a urm at Sfântului M axim 15, precum şi, m ai aproape

14 Apophtegm ata Patrum, A rsenie 2 7 (P G 65, 96C); Io sif din Panefo 7 (229C ); P am vo 1 şi 12 (386C; 372A ); Silvan 12 (412C ); Sisoe 14 şi 9 (396B ; 393C ). U n ecou al relatării despre a w a Sisoe care m oare cu faţa stră­lu cin d „ca soarele” este şi Viaţa lui N ifon 10, u n d e se spu n e că faţa acestu ia strălu cea „m ai m u lt decât so a­rele”. A ici p oate fi şi o rem in iscen ţă din Sfântul Io a n H risostom care insistă că, la S ch im barea la Faţă, faţa lu i H r is to s a s tr ă lu c it nil n u m a i „ca so a r e le ”, cu m sp u n e M t 17, 2, ci „m ai m u lt d e c â t so a r e le ” (P G 5 2 ,4 0 4 -4 0 5 ) .

Cazul S fin ţilor C a lis t ş i Ign atie X an th op o u lo i de­scris de S im e o n a l T e s a l o n ic u l u i, P G 15 5 , 5 4 4 C D , care trim ite la M t 1 7 , 1 —2; FA 6 , - 1 5 Iş 34, 2 9 —30.

158

de noi, cum e faim osul episod din viaţa Sfân­tu lu i Serafim din Sarov descris de ucenicul său M o to v ilo v 16 17. N ifon şi T e o fa n re la tează doar transfigurarea trupului Sfântului M axim ca pe un fa p t1?, fără a d iscu ta în să d esp re n atu ra lu m in ii. D ar to t ceea ce sp u n ei e coeren t cu interpretarea teo logică oferită de Sfântul G rigorie Palam a, pentru care această lu m in ă — fie reţinută în in terior p rin ru gă­ciune, fie m anifestată în exterior p rin trup — nu e altceva decât energia necreată a lui D um nezeu, slava dum nezeiască care a stră­lu cit din H ristos pe Tabor şi care va îm brăca tru p u rile s fin ţilo r în veacu l v iito r d u p ă în ­vierea fin a lă18. D ezvoltând această viziun e, S fân tul G rigorie Palam a a pretins în to td ea­una că nu avansează o opinie person ală p ro ­prie, ci prezin tă doar experienţa v ie a m on a­hilor isihaşti de pe M untele A th os. R elatări­le despre Sfântul M axim K avsokalivitu l dau su b stan ţă acestei pretenţii ilustrând fu n d a­lu l e x p erien ţe i d in care a crescu t teo lo g ia palam ită.

16 Cf. V. Lo ssky, The M ystical Theology o fth e E a st- ern Church, Londra, 19 5 7, P- 2 2 7 —23 0 .

17 Cf. K. W a r e , „The T ran sfigu ratio n o f th e B o d y ”, în: A. M . A llch in (ed.), Sacram ent a n d Im age: E s- says in the Christian Understanding o fM a n , Lon dra, 19 6 7 , p. 1 7 - 2 3 .

18 Cf. Tom ul aghioritic; P G 15 0 ,12 3 3 ; Triade I, 3, 43.

159

Ce anume însemna rugăciunea isihastă peii- tru Sfântul M axim K avsokalivitu l arată pe deplin lun ga convorbire în tre el şi Sfân tul Grigorie Sinaitul1 relatată de Teofan (13—16; om isă însă de N ifon). M ai m ult ca sigur, această relatare include pe lângă experien­ţele originale ale lui M axim însuşi şi inter­pretarea lui Teofan, fiindcă e puţin probabil ca Sfântul M axim Kavsokalivitul să se fi ex­prim at într-un m od atât de elaborat şi teh­nic. Nu e în să nici un m otiv ca M axim şi Grigorie să nu se fi întâlnit. Şi întrucât unele din afirm aţiile atribuite lui M axim sunt ex­trem de neobişnuite, cum vom vedea îndată, ele par să reflecte caracterul său viguros m ar­cat şi distinctiv m ai degrabă decât opiniile biografului său. în orice caz, fie ea istorică sau nu, această convorbire indică tipul de în ­văţătură m istică aflată în circulaţie la A thos la sfârşitul secolului XIV, la o generaţie după m oartea Sfântului Grigorie Palam a (+ 1359). Aflând de faim a lui M axim , şi dorind să-l 19

19 Scrierile isihaste ale lui Grigorie Sinaitul sunt p u ­blicate în Filocalie şi în PG 150, 1 2 4 0 -1 3 4 5 [i7/? V II, 1977, P- 9 0 —202], „Viaţa” sa scrisă de patriarhul Calist I al Constantinopolului a fost editată de N. Pomialovski, Zapiski istoriko-filologiceskago fakulteta Im perator- skago S. Peterburgskago Universiteta 35 (1894—1896). Cf. şi K. W a r e , „The J esu s P rayer in St. G re go ry o f Sinai”, Eastern Churches Review 4 (1972), p. 3 —22.

160

vadă, G rigo rie Sinaitul şi-a trim is ucenicii să-l caute. D ar M axim era în că în faza sa nom adă; tocm ai îşi arsese coliba şi nim eni nu ştia încotro plecase. Ucenicii l-au căutat zadarnic tim p de două zile suferind cum plit din pricina frigului iernii. în cele din urm ă M axim a ieşit el însuşi din ascunzătoarea lui şi s-a declarat de acord să se întâlnească cu G rigorie care a insistat ca acesta să-i vor­bească despre viaţa lui duhovnicească. Iniţial M axim a refuzat pretinzând că e un „înşelat” (peplauemenos eimi), nebunia prefăcută ser- vindu-i drept m ască în spatele căreia se as­cundea pen tru a fugi de laude. în cele din urm ă acceptă să dea un răspuns deplin şi în­cepe prin a-şi povesti experienţele din tine­reţe, „n e b u n ia p refăcu tă”, ved erea M aicii D om nului şi lum ina dum nezeiască care l-a învăluit atunci şi cu alte prilejuri. „Spune-mi, l-a în treb at G rigorie, ai rugăciun ea m inţii (jioera proseuche)?” „Da, a răspuns M axim zâm b in d , o am din tin ereţea m ea.” Şi ac­cen tu ân d în că o dată dragostea sa specială faţă de M aica Dom nului, a continuat descri- indu-şi o experienţă avută înainte de a se face pustnic. Rugându-se odată Fecioarei cu lacrim i pentru harul rugăciunii lăuntrice, a sărutat icoana ei şi dintr-o dată a sim ţit în piept (stethos) şi în inim ă (Jcardiă) o intensă căldură (therme) care însă nu-1 ardea, ci l-a

161

um plut de răcorirea, dulceaţa şi străpunge­rea inim ii (katanyxis). D in acel m om ent a, în ceput să spună rugăciunea lăuntrică, iar aducerea-am inte de Iisus şi de Theotokos nu i-a m ai părăsit raţiunea (logistikon) şi m in­tea (jious) (Te 15). A cest rem arcabil pasaj conţine câteva trăsături caracteristice Sfân­tului Maxim, îndeosebi dragostea sa pentru M aica Dom nului şi puternica notă afectivă care distinge personalitatea sa duhovniceas­că. Prin „rugăciune” şi „aducerea-am inte de Iisus” el are în m od evident în vedere rugă­ciunea lui Iisus, invocarea repetată a num e­lui lui Iisus, deşi nu ni se dă nici o indicaţie despre form a precisă a cuvintelor pe care le folosea. Ca pustnic, Sfântul M axim nu recita desigur cele şapte laude m onahale — condi­ţiile exterioare ale vieţii sale făceau în m od lim pede im posibil acest lucru — , ci le va fi în locuit cu rugăciunea lui Iisus. Spunând că „aducerea-am inte de Iisus” (mneme Iesou) devenise perm anentă în el, M axim se referă nu atât la o activitate continuă sau periodi­că, cât la o stare neîntreruptă oferită de har. Deşi nu vorbeşte aici de diferitele trepte ale rugăciunii, Sfântul M axim se referă în m od sem nificativ atât la m inte (nous), cât şi la ini­m ă (kardia). în altă parte însă (Te 9), Teofan se referă în m od explicit la clasificarea stan­dard: rugăciunea orală, cea m entală şi cea a

162

inim ii, dar se poate ca acest pasaj să reflecte interpretarea lui Teofan m ai degrabă decât spusele exacte ale lu i M axim . în orice caz, continuarea acestui pasaj sugerează lim pede că în rugăciunea sa M axim unea m intea şi inima, făcând ca un isihast autentic „rugăciu­nea m inţii în inim ă”, dar lim bajul lui Teofan nu e foarte lim pede. El accentuează însă că starea atinsă de M axim e „rară şi greu de găsit” (Te 7).

Continuând convorbirea cu G rigorie Sina- itul, M axim spune că drept urm are a experi­enţei sale în faţa icoanei M aicii Dom nului s-a sim ţit îm boldit să caute o linişte (hesy- chia) încă şi m ai m are, aşa că a părăsit mă­năstirea şi s-a retras în pustie (eremos). Prac­ticân d rugăciun ea lu i Iisu s el su ferea ade­seori stări de „extaz” (ekstasis) şi „răpire a m in ţii” (harpage noos). în tr-u n pasaj care am inteşte de Sfântul Isaac Şirul20, M axim — sau m ai probabil Teofan — afirm ă că în acest punct rugăciunea în sens strict încetează. A cum rugătorul nu m ai face eforturi proprii, ci e condus de Duhul Sfânt care „înghite” m in tea sa care acum e con du să de D uhul unde vrea El, fie spre o contem plare uim i­toare, fie „într-un văzduh im aterial plin de o

20 Cuvintele '3 2 -3 3 , ed. Spetsieris, p. 1 3 4 -1 3 6 [FR X, 1981, p. 17 2 —186].

163

lumină dumnezeiască curată (eis aer an aylon ameckanou theion p'hotos}”. Sufletul e aprins de focul Dumriezeirii, e înghiţit de lum ina dum nezeiască şi devine el însuşi în întregi­m e lum ină dum nezeiască suprastrălucitoare (Te 1 5 )-

în acest punct, Grigorie Sinaitul ţine să-l avertizeze pe M axim de riscurile „înşelăciu­nii” sau ale „rătăcirii” (plane]), dar acesta îi răspunde distingând cu grijă între sem nele autoam ăgirii şi cele ale harului (Te 15). în finalul convorbirii, Sinaitul îl sfătuieşte pe M axim să înceteze m utarea sa din loc în loc şi arderea colibelor lu i pentru a se putea con centra m ai uşor şi rodi du hovn iceşte21, dar să înceteze şi a m ai sim ula nebunia şi scrânteala (morainein kai saliari) pentru a n u -i scan d aliza p e cei care nu-1 cu n o sc (Te 16). Ca adeseori în izvoarele bizantine, vocaţia nebuniei prefăcute e aici privită cu rezervă, ba chiar cu dezaprobare. M axim se declară de acord să se stabilească în tr-un singur loc şi cu aceasta întâlnirea dintre cei doi faim oşi asceţi şi m istici isihaşti ai seco­lului X IV ia sfârşit.

Există mai m ulte puncte de interes deo­sebit în această convorbire. Pentru început

21 Grigorie citează aici titlul Cuvântului 26 al Sfân­tului Isaac Şirul; ed. Spetsieris, p. 109 [trad. rom. p. 141].

164

să observăm trei om isiuni. M ai întâi, nu se face nici o m enţiu ne cu p rivire la aşa-nu - m ita „m etodă fizică” folosită de isihaşti, la tehnicile de control respirator şi de explora­re interioară descrise de N ichifor din Singu­rătate, de (Pseudo-)Sim eon, de Grigorie Si- naitul, de Calist şi Ignatie X anthopouloi, şi apărate de Sfântul Grigorie Palam a în dis­puta sa cu Varlaam din Calabria22. Ceea ce confirm ă im presia dată şi de lectura lui Pa­lam a însuşi — care le considera bune pentru începători23 — că, deşi justificabile teologic, aceste tehnici nu sunt un elem ent central şi esenţial în isihasm. în al doilea rând, nu sunt m enţionate nicăieri „m ătăniile” (korriboschoi- nori) sau aţa cu n odu ri sau b oab e de rugă­ciune, larg folosită de m onahii ortodocşi as­tăzi. D upă câte cunosc, şi ce le la lte izvoare greceşti din secolul X IV tac cu privire la m ă­tănii şi ar fi interesant de stabilit din texte şi icoane când anum e şi-au făcut apariţia prim a dată. în al treilea rând, nu se spune nim ic explicit despre necesitatea ca în rugăciune

22 Cf. J. Meyendorff, Introduction, p. 7 0 —7 2 , 1 9 5 - 2 2 2 [cf. textele acestor „m etode” în FR V II, p. 11—32 (Nichifor); V III, p. 52 8 —54 0 (pseudo-Sim eon), p. 110— 116 (X anthopouloi)].

23 Triade I, 2, 7 [trad. rom . pr. prof. D. Stăniloae, Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palam a, Sibiu, 1 9 3 8 , p. V II].

mintea să depăşească raţiunea discursiva şi să se dezbrace de toate gândurile (logismoi), im aginile şi form ele — un aspect de m are importanţă pentru Grigorie Sinaitul2 . în con­trast cu aceasta, relatarea lui Teofan nu face nici o referire la acest tip de rugăciune „apo- fatică” sau noniconică. Poate că imaginea m o­dului de rugăciune al lui M axim — cu ochii desch işi în fa ţa u n ei icoan e, în tr-u n m od evident „afectuos” cu „dor” şi lacrim i — re­prezintă aici o abordare m ai populară decât cea expusă de Sinait. Câţi din m onahii atho- niţi m ai sim pli şi m ai puţin educaţi, ne în ­trebăm , ar fi fost în stare să se roage în m o­dul nondiscursiv şi aniconic recom andat de Grigorie?

în alte p riv in ţe , în văţătu ra a trib u ită lu i M axim se conform ează îndeaproape cu po­ziţia lu i G rigorie S in aitu l şi a lu i G rigorie Palama. Secţiunea despre sem nele rătăcirii şi ale harului, cu apelul la calm , pace şi se­ninătate e în perfect acord cu ceea ce spune Sinaitul* 25. în spatele lui Teofan şi Grigorie

24 p g 1 5 0 , 128 4A , 1333B [Fi? V II, p. 1 3 7 -1 3 8 ,1 8 9 , 196]. Grigorie citează Scara 28; PG 88, 1112 A [Fi? EX, p. 409], care la rândul ei adaptează o form ulă a a w e i Evagrie Ponticul: „R ugăciunea e dezbrăcarea de g ân ­duri” (Despre rugăciune 70; PG 7 9 ,1181C [Fi? I, p. 83]).

25 P G 150, 1 3 0 9 C -1 3 1 2 C ; 13 2 4 A C ; 1 3 4 4 D -1 3 4 5 A [Fi? V II, p. 16 4 -1 6 6 , 1 8 0 -1 8 1 , 19 4 -2 0 2 ].

166

Sinaitul se află o îndelungată tradiţie m er­gân d p ân ă la Viaţa Sfântului Antonie cel Mare din secolul IV26. Există însă aici o d i­ferenţă previzibilă: în tim p ce Grigorie in sis­tă pe necesitatea dezbrăcării m inţii de „gân­duri” şi pe evitarea oricărui fel de form e în vederea lum inii2?, M axim nu spune nim ic de­spre aceasta, ci rem arcă doar că atunci când lum ina vine de la duhurile rele este „fierbinte şi nu foarte lum inoasă”, în tim p ce lum ina dum nezeiască e „suprastrălucitoare” (hyper- lampron) (Te 15). Un alt p u n ct de acord între Teofan şi Grigorie Sinaitul e aluzia la sentim entul de căldură (therme) ivit în in i­m a lui M axim la rugăciunea lu i în faţa icoa­nei M aicii Dom nului. Pentru G rigorie acest sentim ent e un punct de cotitură hotărâtor în viaţa de rugăciune: „începutul adevărat al rugăciunii e sim ţirea unei călduri (therme) în in im ă ”28. în relatarea lu i T eofan răm âne neclar dacă sim ţirea căldurii e doar fizică sau are un caracter sp iritu al, n efizic. G rigorie Sinaitul distinge între o căldură naturală, de origine trupească, datorată unei „fierberi a

26 Viaţa Sfântului Atonie cel M are 3 5 —37; Omiliile macariene 7, 3; Evag r ie, Tratatul practic 80; Varsa- n u fie şi Io a n , Scrisori 21, 60, 415, 4 5 4 -4 5 5 .

2? PG 15 0 , 1312B ; 13 4 0 D ; 13 2 4 A (FR V II, p. 16 2, 196, 180].

28 PG 1 5 0 , 1324B [FR V II, p. 180].

167

sângelui”, şi adevărata căldură duhovniceas­că, rod al harului2 . Lim bajul m ai puţin pre­cis p us în gura lu i M axim lasă chestiunea deschisă. Când vorb eşte despre experienţe ale „extazului” şi „răpirii”, M axim foloseşte acelaşi lim baj care poate fi găsit şi la Grigo- rie3°. Când M axim spune că mintea e înghi­ţită de lum ina dum nezeiască şi devine ea în ­săşi lum ină, avem încă o dată paralele izbi­toare la Grigorie, care spune şi el că m intea ajunsă un duh cu Dum nezeu devine im ate­rială, lum inoasă şi ea însăşi lum ină29 * 31, un lim ­baj sim ilar fiind folosit şi de Sfântul Grigorie Palam a.

Dar dacă multe din cele spuse de M axim lui G rigorie au paralele în scrierile Sinaitului, există o trăsătură în convorbirea lor care nu poate fi găsită, după ştiinţa mea, în textele isihaste din secolul XIV. Devoţiunea lui M a­xim Kavsokalivitul faţă de M aica Dom nului nu e în sine deloc excepţională. Sfântul Si- m eon N oul Teolog, de exem plu, în relatarea prim ei sale vederi a lum inii dum nezeieşti o leagă foarte strâns de aceasta pe N ăscătoa­rea de Dum nezeu32. Sfântul Grigorie Palam a

29 PG 1 5 0 ,1 3 1 2 A [F R V II, p. 164].a® PG 1 5 0 ,128 1D IFR V II, p. 137].31 PG 1 5 0 ,1281A ; 12 4 5 D [I7!? V II, p. 136, 99].3 2 Cf. Cateheza 22, ed. B. Krivocheine, SC 104, p. 378,

376; şi M ulţum irea 2; S C 113, p. 350.

168

arată şi el o evlavie personală deosebită faţă de Fecioara M ariass. M ai puţin obişnuit şi fără paralele în epocă e felul în care M axim Kavsokalivitul vorbeşte de „aducerea-am in- te de Iisus şi de N ăscătoare de Dum nezeu a m ea” (ten mnemen tou Iesou kai tes Theo- tokou mou; Te 15). N u-m i am intesc nici un pasaj din scrierile Sfinţilor G rigorie Sinaitul, G rigorie Palama sau Calist şi Ignatie Xan- thopouloi în care rugăciunea lu i Iisus să fie legată în acest fel îm preună cu Maica Domnu­lui. E adevărat că începând din secolul XVII în colo pot fi găsite exem ple în care o invoca­re a M aicii D om nului e încorporată în însăşi form ula rugăciunii lui Iisus ca, de exemplu: „Doam ne, Iisuse H ristoase, Fiul lui Dum ne­zeu, pentru N ăscătoarea de Dum nezeu, mi- lu ieşte-m ă!”33 34. D ar n-am dat peste o astfel de form ulă în epoca bizantină. Dacă M axim Kavsokalivitul a folosit o form ulă de acest tip nu putem spune, întrucât Teofan nu indică nicăieri form a cuvintelor pe care le folosea acesta când p ra ctica „ad u cerea-am in te de Iisus”. Oricare ar fi sensul ei precis, expresia „aducerea-am inte de Iisus şi de Născătoarea de D um nezeu a m ea” e altfel necunoscută.

33 Cf. J. Meyendorff, op. cit. [supra n. 2], p. 317—318.34 Cf. K. Ware, „The Jesus Prayer and the M other o f

G o d ”, Eastern Churches Review 4 (1972), p. 149—150.

169

Sfântul Grigorie Palama distinge trei feluri , de creştini: cei care au experienţa personală directă a lui Dumnezeu; cei care nu se bucură ei înşişi de o astfel de experienţă, dar cred şi se încred în sfinţii care o au; şi cei care n-au experienţă personală proprie şi refuză să se încreadă şi să înveţe de la cei care o auss. Num ai cei care fac parte din al treilea grup sunt condam naţi de Palama, în tim p ce cei din grupul al doilea sunt lăudaţi pentru sm e­renia lor credincioasă. Membrii primului grup, sfinţii învăţaţi de Dumnezeu, cei care cunosc — nu de la m âna a doua, ci din propria lor experienţă — sunt însă pentru el adevăraţii şi autenticii teologi. Un astfel de teolog — nu în sensul academ ic, ci experim ental — e şi Sfântul M axim Kavsokalivitul. Când descrie autorităţile pe care se bazează învăţătura sa, Sfântul G rigorie Palam a vorbeşte m ai întâi de scriitori din generaţiile trecute, „bătrânii”, cum îi num eşte; după care m enţionează alţi părinţi d u h ovn iceşti activ i în zile le sale şi cunoscuţi personal de el, de la care a prim it

i

35 Triade I, 3 qu; 1 , 3 , 1 0 [trad. rom. pr. prof. D. St ă - niloae, Viaţa şi învăţătura Sfâ n tu lu i G rig orie P a la ­m a cu tre i tra ta te tra d u se, S ib iu , 19 3 8 , p. X I —X II, X X I—X X II]; II, 1, 28; III, 1, 32; cf. P. MlQUEL, „G re- goire Palam as docteur de l’experience”, Irenikon 3 7 (19 6 4 ), p. 2 2 7 - 2 3 7 ; A . M. Allchin, „T h e A p p e a l to Experieiice in the T riads o f St. G regory Palam as”, S tu ­dia Patristica 8 [TU , 93], 1966, p. 3 2 3 —328 .

170

învăţătură prin viu grai36. Tradiţia pentru el nu e a lcătu ită doar din relatări scrise d in trecut, ci e o m ărturie personală continuă. N u există nici o dovadă că Sfântul G rigorie Palam a l-a întâlnit vreodată pe Sfântul M a­xim Kavsokalivitul sau m ăcar că a ştiut de existenţa lui, dar dacă l-ar fi cunoscut l-ar fi putut include pe drept cuvânt printre autori­tăţile contem porane pe care le invocă. M ult m ai m ult decât un excentric sau extrem ist, M axim K avsokalivitu l e un m artor fidel al tradiţiei, al tradiţiei continue a unei teologii experienţiale v ii care constituie şi azi, la fel de m ult ca în secolul XIV, realitatea interi­oară a Sfântului M unte Athos.

36 Triade I, 2 , 1 2 [trad. rom . pr. prof. D. Stăniloae, Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palam a, 1938, p. X -X I ] .

171

Cuprins

A r g u m e n t (diac. IOANI. ICĂ jr ) .................... 5

Viaţa şi conduita, asceza şi strălucitele lupte şi minuni ale cuviosului şi de Dumnezeu pur­tătorului părintelui nostru Maxim care-şi ar­dea coliba din Sfântul Munte Athos. Facerea şi osteneala lui Teofan mitropolitul Peritho- rionului, fost egumen al mănăstirii Vatope- d iu lu i............................................................... 11

Viaţa şi conduita cuviosului Părintelui nostru M axim Athonitul zis şi Arzătorul de colibe scrisă de cuviosul părintele nostru Nifon iero­monahul ............. .............. .............. ............ 79

Viaţa şi conduita cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului părintelui nostru Nifon care a fost ascet în Muntele Athos . . . ................... 113

S fâ n tu l M a x im K a v s o k a liv itu l ş i is ih a sm u l a th o n it din se co lu l X I V (+ Kallistos W a r e , episcopul Diokleei) ........................................135

173