7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

1/42

Sfntul Siluan Athonitul

DUMNEZEU ESTE IUBIRE

02.13.08

Mistica vederii lui Dumnezeu

Posted inDiverse Scrieri,Arhim. Sofronie de la Essexat 4:12 pm by admin

MISTICA VEDERII LUI DUMNEZEU

Cuviosul Arhimandrit Sofronie

PREDOSLOVIE

Domnul ne-a poruncit sa nu facem naintea oamenilor nici milostenie, nici post, nici alte faptebune, socotind acest lucru drept o cautare fatarnica a slavei desarte. Tatal nostru cel din ceruri,

care este ntr-ascunssi vede ntr-ascuns (Mt. VI 1-18), nu binevoieste sa primeascaasemenea fapte. Dar nu numai porunca lui Dumnezeu ne cere sa ascundem vointa noastralauntrica de ochii straini, ci si instinctul duhovnicesc normal, ca un imperativ categoric neinterzice sa divulgam taina sufletului. Rugaciunea de pocainta n fata Celui Preanalt este loculcel mai intim al duhului nostru. De aici vine dorinta sa ne ascundem ca nimeni sa nu ne vada,nimeni sa nu ne auda, ca totul sa ramna ntre Dumnezeu si suflet Asa mi-am trait primii zece aniai pocaintei mele naintea lui Dumneze.

Pe deasupra, amara mea experienta mi-a aratat de mai multe ori ca este necesar sa ne ferim side referirile asupra noastra, caci altminteri devenim victima duhului slavei desarte sau amultumirii de sine. Din cauza acestor miscari ale duhului nostru avem de suferit parasirea luiDumnezeu.

Totusi, prin continutul lor esential, ele mi-au descoperit situatia tragica a milioanelor de oameni,risipiti pe toata fata pamntului. Nu este exclusa posibilitatea ca spovedania mea, mai bine zis -autobiografia mea duhovniceasca, sa le usureze macar unora din ei sa gaseasca o bine-placutahotarre n ncercarile ce pot veni asupra lor.

Cele ce s-au petrecut cu mine n-au fost urmarea initiativei mele, ci Dumnezeu, prin Providentasa, numai de El cunoscuta, a binevoit sa ma cerceteze si sa-mi ingaduie a ma atinge de VesniciaLui. Mna Lui cea Sfnta ma arunca fara crutare n bezne de nedescris. Acolo, uimit pna lagroaza, am devenit spectatorul unor realitati, care depaseau puterile mele rationale. Despreacestea ncerc sa vorbesc n paginile care urmeaza.

Experientele mele nu erau dintr-o data nsusite de ratiunea mea. Au trecut zeci de ani pna cndele au luat n mine forma unei cunostinte dogmatice. nainte de a fi cercetat de Dumnezeu, cndciteam Evanghelia sau epistolele Apostolilor, nu reuseam sa nteleg n chip real ce fel de realitateontologica se ascunde sub fiecare cuvnt al Sfintei Scripturi. nsasi viata mi-a aratat ca n afarade experienta vie cu Dumnezeu sau de ntlnirea cu stapniile si cu conducatorii lumiintunericului acestui veac, cu duhurile rautatii de sub cer (Ef. VI 12), o cunoastere pur intelectualanu ne conduce spre sensul nsusi al credintei noastre: adica la cunoasterea lui Dumnezeu - carea creat toate cele ce exista - la cunoasterea - ca intrare n nsusi actul Vesniciei Sale. Viatavesnica, aceasta este ca sa te cunoasca pe tine, singurul, adevaratul Dumnezeu, si pe IisusHristos, pe care L-ai trimis (Ioan XVII, 3)

http://siluan.trei.ro/http://siluan.trei.ro/?p=117http://siluan.trei.ro/?cat=1http://siluan.trei.ro/?cat=1http://siluan.trei.ro/?cat=1http://siluan.trei.ro/?cat=3http://siluan.trei.ro/?cat=3http://siluan.trei.ro/http://siluan.trei.ro/?p=117http://siluan.trei.ro/?cat=1http://siluan.trei.ro/?cat=3

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

2/42

n ceasurile cnd se atingea de mine Iubirea lui Dumnezeu, eu recunosteam ntr-nsa peDumnezeu: Dumnezeu este iubire si cel ce ramne n iubire ramne n Dumnezeu, si Dumnezeuramne n el (I Ioan IV, 16). Iar dupa cercetarea de Sus, citeam Evanghelia cu o ntelegerediferita de cea de pna acum: ncercam o bucurie profunda si o vie recunoastere, gasind aiciconfirmarea propriei experiente. Aceste minuante concidente ntre cele mai esentiale momentede cunoastere a lui Dumnezeu si datele revelatiei Noului Testament sunt nemasurat de scumpe

sufletului meu. Ele au fost un dar ceresc: nsusi Dumnezeu se ruga n mine. Dar toate acestealuau forma propriei stari.

Eu am fost botezat chiar din primele zile ale aparitiei mele n lume. Dupa rnduiala Bisericiinoastre, n timpul acestei Taine pe toate membrele trupului meu s-a pus Pecetea darului DuhuluiSfnt: Oare nu aceasta Pecete m-a salvat cnd rataceam pe cai straine? Nu a fost ea oarepricina multor minunate coincidente ale trairilor mele n duhul Revelatiei evanghelice?

ADUCEREA-AMINTE DE MOARTE

Dupa ce au trecut mai bine de cincizeci de ani [cartea e scrisa n 1984; nota Andrei], mi este cuneputinta sa restabilesc n memorie firul cronologic al ntmplarilor ce au marcat sufletul meu.Zborul duhului nostru n spatiul mintii nu-l poti cuprinde cu ntelegerea, cum a spus nsusi Domnul

n convorbirea cu Nicodim: Vntul sufla unde vrea si tu auzi vuietul lui, dar nu stii de unde vine,nici ncotro se duce: astfel este cu oricine care e nascut din Duhul (Ioan III, 8). n acest momentgndul meu se opreste la unele din acele situatii greu de suportat si disperate, dar care, n celedin urma, s-au dovedit a fi pentru mine o pretioasa cunoastere si un izvor de putere n nevointelemele. Cele ce mi s-au ntmplat s-au imprimat n viata mea ca o taietura n piatra si mi dauposibilitatea sa vorbesc despre ce-a facut cu mine dreapta lui Dumnezeu.

nca din tinerete gndul la vesnicie se alipise de sufletul meu. Pe de-o parte era un lucru firesc caurmare a rugaciunilor din copilarie adresate Dumnezeului celui viu catre care s-au dus bunicii sistramosii mei; pe de alta parte, copiii cu care atunci ma jucam, cu o naiva seriozitate, se opreaugnditor asupra acestei taine. Pe masura ce cresteam, ma ntorceam din ce n ce mai des lameditatiile asupra vesniciei: mai ales n convorbirile cu fratele meu mai mic Nicolae (1898-1979).El era mai ntelept dect mine si eu am nvatat multe de la el.

Eu stiam din rugaciunile mele de copil ca generatiile care ne-au precedat au plecat n nadejdealui Dumnezeu; dar n acele zile nu mai aveam credinta de copil. Oare sunt eu vesnic ca orice altom sau vom cobor toti n ntunericul nefiintei? Aceasta ntrebare tsnita dintr-o minte de copilcare alta data contempla linistita, devenise asemenea unei mase nca amorfe de metalincandescent. n adncul inimii si facea loc un simtamnt ciudat -zadarnicia tuturor agoniselilorpe pamnt. Era ceva cu totul nou n inima mea, care nu mai semana cu nimic altceva.

n cele din afara , eu totusi eram linistit; adesea chiar rdeam cu inima deschisa; traiam asa cumtraieste toata lumea. Si totusi, n tacere, ceva se mplinea n inima mea; mintea, abatndu-mi-sede la toate, si concentra ntreaga sa atentie catre nauntru. Peste necuprinsele ntinderi ale tariimele trecea un plug urias, care scotea radacinile trecutului. Toata lumea era n stare de alerta,peste tot mocnea o ncordare, care depasea puterile omenesti. Mai mult dect att: n toata

lumea se produceau evenimente care marcau nceputul unei ere noi n istoria omenirii, dar duhulmeu nu se oprea asupra lor. Multe se prabuseau n jurul meu, dar prabusirea mea launtrica eramult mai intensa, ca sa nu spun mai importanta pentru mine.

Cum astfel? n acele zile, eu nu eram capabil de o gndire logica. Gndurile se nasteau nauntru,din starea duhului meu: Daca eu mor n mod real, adica daca ma scufund n neant, atunci si toticeilalti oameni, semenii mei, dispar de asemenea fara urma. Asadar, toate sunt desertaciune;adevarata viata nu ne este data. Toate evenimentele mondiale nu sunt mai mult dect o bataiede joc sinistra asupra omului.

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

3/42

Asa concepeam atunci moartea. Duhul care ma stapnea ma despartea de pamnt si eramaruncat ntr-o zona obscura, unde timpul nu exista.

Vesnica uitare, ca o stingere a luminii constiintei mi dadea groaza. Aceasta stare ma zdrobea,

ma domina mpotriva vointei mele. Ceea ce se petrecea n jurul meu mi amintea n modobsedant de sfrsitul inevitabil al istoriei universale. Viziunea beznei devenea fara ncetareprezenta si numai din cnd n cnd mi dadea o oarecare odihna. Aducerea-aminte de moarteatinsese o asemenea intensitate, nct lume, toata lumea noastra mi aparea asemenea unuimiraj, gata oricnd sa dispara n vesnicele abisuri ale nefiintei.

Realitatea efectiva a unei alte rnduieli, nepamntesti, nentelese, ma domina, n pofidancercarilor mele de a ma sustrage ei. mi aduc aminte perfect: n viata de toate zilele eram ca toticeilalti oameni, dar erau momente cnd nu-mi mai simteam pamntul sub picioare. Cu ochii meivedeam ca de obicei, n timp ce n duh eram purtat deasupra prapastiei fara fund. La aceastaaparitie mai trziu s-a adaugat alta: n fata mea, n gndul meu, se ivise o bariera, pe care oresimteam ca pe un perete de plumb. Nici o raza de lumina spirituala, ca si peretele care nu eramaterial, nu patrundea n inima mea. Multa vreme m-am simtit zdrobit de aceasta opacitate care

se ridica n fata mea.

Independent de toate cele exterioare: razboaie, boli, precum si alte nenorociri, pentru mine era unchin de nesuportat sa recunosc ca sunt condamnat la moarte mai devreme sau mai trziu. Siiata, fara sa reflectez la ceva anume, dintr-o data mi-a intrat n inima acest gnd: daca omul esten stare sa sufere att de profund, nseamna ca el este maret prin natura sa. Faptul ca, odata cumoartea lui, moare toata lumea si chiar Dumnezeu, nu este posibil dect daca omul nsusi apare,ntr-un sens oarecare, ca centrul ntregului univers. Si n ochii lui Dumnezeu, desigur, el este maide pret dect toate celelalte lucruri create.

Domnul stie cta recunostinta am pentru ca nu m-a crutat si nu m-a lepadat, toate facnd, pnacnd m-a naltat sa vad mparatia, macar numai n parte (nceputul canonului Liturgic al Sf.Ioan Gura de Aur si I Cor XIII, 12). O, grozavii ale acestui timp binecuvntat! Nimeni nu este n

stare sa mearga de bunavoie n calea acestor ncercari.

mi vine n minte acum acel cosmonaut, care trimitea disperate apeluri catre pamnt din spatiu casa-l scape de moarte; radioul capta gemetele, dar nimeni n-a avut mijloacele necesare ca sa-ivina n ajutor. Ma gndesc daca, pna la un anumit punct, sa fac o paralela ntre ceea ce a traitbietul cosmonaut si ceea ce am ncercat eu n momentele prabusirii mele n bezna ntunericului.Cu toate acestea duhul meu se ndrepta nu spre pamnt, ci spre Acela, pe Care eu nca nu-lcunosteam, dar de a Carui Existenta nu aveam nici o ndoiala. Eu nu-l cunosteam, dar El era, nustiu cum, cu mine, avnd n stapnire toate mijloacele pentru mntuirea mea. Cel ce patrunde cuFiinta Lui toate, se ascundea de mine. Am vazut moartea nu dupa trup, nici n formele eipamntesti, ci n vesnicie.

Astfel, sub semnul unui minus se deschidea n mine Fiinta cea mai profunda. Lumea materiala

si pierdea consistenta, iar timpul - dimensiunea. Eu ma chinuiam, nentelegnd ce se ntmplacu mine

Nici odata nu voi putea ntrupa n cuvinte bogatia specifica acelor zile, cnd Domnul, fara sa ia nseama protestele mele, m-a luat n puternicele Sale mini si cu mnie m-a aruncat nnemarginirea lumii creata de El. Ce sa spun? ntr-un mod aspru, El mi-a deschis orizonturile uneialte Realitati. Peripetiile mele pline de suferinta au fost adevarate treceri prin vamile chinurilor.

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

4/42

Viziunea existentei tragice a omenirii nu stiu cum crestea mpreuna cu sufletul meu si aducereaaminte de moarte nu ma parasea oriunde m-as fi dus. Eram despicat n doua ntr-un chip straniu:duhul meu traia n acea tainica sfera pe care nu reusesc s-o exprim prin cuvinte, pe cta vremejudecata si starea mea sufleteasca parca traia potrivit cu obiceiurile lor de toate zilele, adicaasemenea tuturor celorlalti oameni.

Dispretuiam bogatia materiala si nu prea pretuiam pe cea intelectuala, caci nu-mi daduseraspuns la cele ce cautam. Daca mi s-ar fi oferit un secol de viata fericita, n-as fi primit aceastaoferta. Duhul meu avea nevoie de vesnicie, si vesnicia, cum am nteles mai trziu, statea n fatamea, renascndu-se n mod activ. Eram orb, fara ratiune. Ea, vesnicia, batea la usa sufletuluimeu, n care ma inchisesem fiindu-mi frica de mine nsumi, dar n-o stiam (Apoc. III, 18-20).

O! sufeream! dar nu gaseam nicaieri o iesire, afara de rugaciunea care se renascuse n mine,rugaciune catre Cel pe Care nca nu-L cunosteam, sau mai bine zis catre Cel pe care-L uitasem!O rugaciune nflacarata m-a cuprins n cele mai dinlauntru ale mele si n decurs de mai multi aninu m-a parasit nici aievea, nici un somn. Chinul meu a fost de lunga durata. Ajunsesem pna laepuizarea tuturor parerilor mele. Atunci, cu totul pe neasteptate,ceva ca un ac mi-a strabatut

grosimea peretelui de plumb, si prin canalul de subtirimea unui fir de par a patruns o raza deLumina.

La Parintii Bisericii am gasit nvatatura privitoare la aceasta forma a harului. Aducerea-aminte demoarte este o stare deosebita a duhului nostru, care nu seamana deloc cu toate cunostintele pecare ni le-am nsusit, n care descoperim ca ntr-o zi sau alta vom muri. Aceasta minunataaducere-aminte scoate duhul nostru din atractia celor pamntesti. Fiind o putere ce coboara desus, ea ne asaza mai presus de patimile pamntesti, ne elibereaza de sub stapnirea poftelor siatasamentelor vremelnice si, prin acestea, ne face n chip firesc sa traim o viata sfnta. Chiarntr-o forma negativa, ea ne strnge totusi la pieptul Celui Vesnic.

Aducerea-aminte de moarte ne da experienta nepatimirii, a victoriei asupra pasiunilor; nca nu pecea pozitiva care apare ca o deplina posedare a iubirii lui Dumnezeu. Ea nu are, totusi, uncaracter pur negativ adica ceva opus iubirii. Ea ntrerupe actiunea patimilor si prin aceasta, punenceputul unei schimbari fundamentale n toata activitatea vietii noastre, schimbnd si felul depercepere a tuturor lucrurilor. Faptul ca ea ne face sa traim moartea noastra ca pe un sfrsit alntregului univers, confirma Revelatia care ne spune ca omul este dupa chipul lui Dumnezeu si,ca atare, el este capabil sa-L primeasca n sine pe Dumnezeu si cosmosul creat. Acesta estenceputul concretizarii n noi a principiului personal. Aceasta experienta pregateste duhul nostruspre o mai reala primire a Revelatiei crestine si spre acea teologie la baza careia se aflaexperienta unei alte existente.

Cnd prin puterea aducerii-aminte de moarte, toata fiinta mea a fost mutata n planul vesniciei,atunci, n mod natural, a venit sfrsitul distractiei mele copilaresti, pasiunea mea pentru arta carema stapnea ca un rob. Strmta si plina de necazuri este calea credintei noastre: tot trupul vietiinoastre se acopere de rani la toate nivelurile; uneori durerea atinge asemenea intensitate nctmintea suferinda este redusa la tacere si intra ntr-o stare situata nafara vremii. Revenind dinaceasta contemplare existentiala, descoperim deja n strafundurile fiintei noastre gnduri gataalcatuite, nu de noi inventate; n acele gnduri se cuprind anticiparile revelatiilor ce vor urma sa

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

5/42

vina de la Dumnezeu. Acest dar al harului nu poate fi descris cu cuvintele noastre de toate zilele.Experienta ne dovedeste ca el nu se poate dobndi altfel dect printr-un ndelungat proces delepadare de sine totala. Atunci, peste toate asteptarile, vine Lumina Necreata, care vindeca toateranile.

n stralucirea acestei Lumini, calea ngusta pe care am strabatut-o ne apare asemenea

chenozei lui Hristos (Filip. 2.7), prin care si noua ni se daruieste nfierea fata de Dumnezeu-Tatal.n masura n care ni se descopera Fiinta Absoluta, noi simtim din ce n ce mai puternic nimicniciasi necuratia noastra. Aceasta viziune este groaznica

Domnul mi-a dat sa traiesc n valurile milostivirii Sale, dar eu nu pricepeam nimic; la El toate suntaltfel. Dar El nu m-a lasat n ntuneric pna la sfrsit: El m-a condus la picioarele Fericitului Siluansi am vazut atunci ca toata experienta mea premergatoare m-a pregatit sa nteleg nvatatura lui.

DESPRE FRICA DE DUMNEZEU

Exista multe trepte si forme ale ei, dar noi ne vom opri mai nti asupra uneia din ele, care nchip deosebit actioneaza pentru mntuirea noastra: groaza de a ne afla nevrednici deDumnezeu, care ni s-a descoperit n Lumina neapusa. Cei ce sunt nsemnati de aceast sfntafrica se elibereaza de orice alta teama pamnteasca. Parintii nostri, nenfricati slujitori ai Duhului,se ndepartau n pustietati si traiau cu fiarele salbatice, n conditii aspre, ntr-o saracie totala, carentrece nchipuirile oamenilor contemporani. Si asta, pentru a putea fi liberi sa plnga, constientifiind ct de departe sunt de Dumnezeul cel iubit. Nu este poate dat oricui a ntelege pentru cebarbatii duhovnicesti, care au dispretuit toate cele din lumea aceasta, plng tot att de mult, dacanu chiar mai mult dect mamele deasupra mormintelor fiilor lor att de scumpi inimilor lor. Acestisihastri plng cnd contempla n launtrul lor bezna ntunecoasa; cnd vad radacinile adnci alecunoasterii raului, pe care nu le pot smulge cu propria lor putere. Pentru cei ce nu cunoscaceasta stare a duhului, toate acestea vor ramne pentru totdeauna de nenteles. Taina aceastase ascunde din fata ochilor straini, nu pentru ca Dumnezeu cauta la fata omului, ci pentru caharul acesta se ncredinteaza numai acelora care ei nsisi se ncredinteaza lui Dumnezeu -

Hristos. Si acest har este, de asemenea, darul iubirii lui Dumnezeu, fara de care lacrimile nu vorcurge.

Darurile Duhului Sfnt sunt nepretuite. Orice dar adevarat nu este altceva dect o flacara deiubire. Dar pentru largirea inimii noastre pna la capacitatea de a cuprinde iubirea lui Hristos naparitiile ei luminoase, e necesar ca noi toti, fara exceptie, sa trecem prin multe ncercari. Ceicare traiesc ntr-o lenevire trupeasca se atrofiaza n cele duhovnicesti si traiesc nchisi n fataiubirii universale a lui Hristos. Asemenea oameni traiesc si mor fara ca duhul sa-i poata nalta laceruri. ntre darurile de Sus si nevointele ascetice exista o oarecare masura comuna: toti cei cemerg pe calea poruncilor lui Hristos, urmarindu-l ndeaproape, sunt renascuti, unii mai mult, altiimai putin

Prin mpreuna rastignire cu Dumnezeu-Cuvntul ntrupat coboara asupra credinciosului haruldivin, care l aseamana pe om cu Dumnezeu. Acest dar de asemenea include n sine teologiade viata purtatoare, printr-o reala petrecere n Lumina iubirii.

Darul pocaintei se da celor care primesc cu deplina credinta cuvntul lui Hristos care spune cadaca nu vom crede n El, n Dumnezeirea Lui si n absolutul adevar al tuturor celor ce ni s-auporuncit de catre El, atunci pacatul nu se va descoperi pentru noi n adncimea lui ontologica sivom muri n pacatele noastre (Ioan X VIII 21 si 24).

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

6/42

Notiunea de pacat se arata acolo unde raporturile dintre Dumnezeul Absolut si omul-creaturacapata caracter personal. Altminteri, ramne numai o reprezentare intelectuala despre o treaptasau alta de desavrsire a formei de existenta. Pacatul ntotdeauna este o crima mpotriva iubiriiTatalui ceresc. El apare ca o ndepartare a noastra de Dumnezeu si ca o nclinare a noastra sprepatimile noastre. Pocainta este legata ntotdeauna de o rezistenta a noastra fata de tenebrelepacatului. Nu numai n crestinism se duce o lupta cu patimile; si n umanism se observa

deasemenea preocuparea de a elimina unele vicii; dar, ntruct lipseste cunostinta privitoare laprofunzimea pacatului si, n masura n care orgoliul, aceasta radacina rea, ramne nebiruita,tensiunea tragismul istoriei nu nceteaza sa creasca.

Sfintii Parinti spun ca numai smerenia poate salva omul si ca mndria singura ajunge sa-l poataarunca n n ntunericul iadului. Iar biruinta asupra ntregului complex al patimilor nseamnaredobndirea unui mod de a fi asemenea lui Dumnezeu. Toate patimile sunt neaparat mbracatentr-o forma oarecare, vizuala sau gndita a imaginatiei. n rugaciunea fierbinte de pocainta,duhul crestinului se disociaza de reprezentarile lucrurilor vazute sau de conceptiile rationale.

n marea sa ntristare de a-L fi pierdut pe Dumnezeu, sufletul se dezbraca de imaginile materialesi gndite; atunci mintea - duhul se apropie de hotarul de unde poate aparea Lumina. Daraceasta granita poate ramnea netrecuta, daca mintea se va ntoarce asupra ei. Nu sunt excluse

cazurile cnd n timpul ntoarcerii mintii asupra ei, intelectul sa se vada asemenea luminii.Important este sa stim ca aceasta lumina este proprie mintii noastre, ntruct ea este creata dupachipul lui Dumnezeu, care ni s-a descoperit ca o Lumina n care nu se afla nici o ntunecime (IIoan I 5). Asa se savrseste trecerea spre o alta forma de gndire, spre un alt fel de ntelegere,superioara celei empirice din domeniul cunoasterii stiintifice.

n elanul pocaintei depasind tot ce este trecator, duhul nostru vede de undeva de sus relativitateasi cauzalitatea tuturor informatiilor noastre practice. Si iarasi, si iarasi: Dumnezeu este cuadevarat trait ori ca un foc curatitor ori ca o lumina stralucitoare.

nceputul ntelepciunii este frica de Dumnezeu (Ps. 110, 10). Aceasta frica coboara asupranoastra de Sus. Ea, este un simtamnt duhovnicesc, mai nti frica de Dumnezeu si apoi de noinsine. Noi traim n starea de frica n virtutea prezentei vii a unui Dumnezeu Viu, constienti fiind

de necuratia noastra. Aceasta frica ne asaza naintea fetei lui Dumnezeu, ca sa fim judecati deEl; noi nsa am cazut att de jos, nct durerea noastra pentru noi nsine devine o profundasuferinta, mult mai grea dect chinul de a ne vedea n spaima necunostintei, n paraliziainsensibilitatii, n robia patimilor. Aceasta frica este o trezire din somnul de veacuri al pacatului.Dar ea ne aduce lumina ntelepciunii: pe de o parte, devenim constienti de starea noastra depierzare, iar pe de alta parte, simtim sfintenia lui Dumnezeu. Uimitoare este natura acestei frici:fara actiunea ei curatitoare, desigur nu ni se va deschide calea spre o desavrsita iubire a luiDumnezeu. Frica aceasta este nu numai nceputul ntelepciunii, ci si al iubirii. Frica ne cutremura,facndu-ne sa ne vedem pe noi nsine asa cum suntem si ne leaga de Dumnezeu printr-o dorintairezistibila de a fi cu El. Frica nsoteste uimirea n fata lui Dumnezeu, care ni se descopera. A serecunoaste nevrednic naintea unui asemenea Dumnezeu, iata n ce consta spaima noastra.

Frica de a fi vesnic n acel ntuneric al iadului, a carui esenta o zarim datorita Luminii necreate,nca invizibila pentru noi, dar care ne da totusi putinta s-o vedem, ne provoaca o chinuitoaresete de a ne rupe din bratele asupritoare ale caderii noastre, de a intra n sfera Luminiinenserate, si de a merge spre Dumnezeul iubirii sfinte. Numai prin credinta n Dumnezeu-Hristosprimim criteriul autentic la realitatea lumilor create si necreate. Dar pentru aceasta este necesarsa construim toata fiinta noastra, si cea vremelnica si cea vesnica, pe neclintita piatra a poruncilorlui Hristos. Foarte multi merg la biserica ca sa se roage, dar nu sunt deloc multi care afla caleangusta care duce la biserica cea nefacuta de mna n ceruri (Mt. VII, 14).

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

7/42

La nceputul pocaintei noastre, parca nu vedem nimic, n afara de iadul nostru launtric, dar nmod ciudat, Lumina nevazuta nca de noi patrunde deja nauntru ca o simtire vie a prezentei luiDumnezeu. Daca noi ne vom tine, puternic, cu amndoua minile de marginea vesmntului luiIisus Hristos, atunci minunea cresterii noatre n Dumnezeu se va intensifica mereu si va ncepesa ni se descopere minunatul chip al lui Iisus si vom contempla n El Proiectul, dupa care noi,oamenii, am fost zamisliti nainte de facerea lumii. Pentru ca sa nu se mndreasca inima omului

din cauza bogatiei darului, i se da de catre Providenta sa mearga pe urcusul abrupt spre aceastacunostinta care oboseste si mintea si sufletul, si trupul. Din timp n timp, Dumnezeu si retragemna de la nevoitor si atunci duhul strain gaseste o ocazie sa clatine inima si gndul nostru. Deaceea nu ne simtim niciodata ntr-o siguranta desavrsita si chiar n timpul marilor revarsari demila din partea iubitului Dumnezeu nu ne naltam

DESPRE POCAINTA

Dumnezeu este Fiinta Absoluta, Principiul tuturor principiilor. El ni s-a revelat ca EU SUNT, ca -Ipostas, ca - Persoana. Acum noi l cunoastem prin Fiul, Cel de o fiinta cu Tatal, Care ni s-aaratat noua: Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul Unul-Nascut, care este n snulTatalui, acela a spus despre El (Ioan I, 18). Noi l cunoastem, de asemenea, si prin Duhul Sfnt:Dar Mngietorul, Duhul Sfnt, pe care-l va trimite Tatal ntru numele Meu, acela va va nvata pe

voi toate (Ioan XIV, 26). Si aceasta cunostinta vie ne-a eliberat de toate absurditatile zboruluiintelectual spre un Absolut Suprapersonal, spre Fiinta Pura, care transcende tot ce exista, spreNe-Fiinta. Cel ce este fara de nceput cu Tatal si cu Duhul -Logosul ntrupat - si-a nceputmisiunea cu o chemare catre cei cazuti: Pocaiti-va, caci s-a apropiat mparatia cerurilor (Mt. III,2). El ni L-a facut cunoscut si pe Tatal si pe Duhul Sfnt. Si la rndul lor, acestia doi marturisescdespre Dnsul. Iar el ne-a aratat si calea cea mai buna si cea mai sigura, care duce la Tatal.Ajuns la sfrsitul viietii mele as vrea sa cnt un imn vrednic de a preamari darul pocaintei Mavoi folosi pentru aceasta de cuvintele inspirate ale psalmistului din vechime:

Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, marete si minunate sunt lucrurile Tale! Tu esti Sfnt silocuiesti n Lumina neapropiata. n Tine au nadajduit parintii nostri si Tu i-ai eliberat. Catre Tineau strigat si Tu I-ai mntuit. Dar eu sunt un vierme si nu un om. De ocara n fata oamenlor sidispretuit de popor. Tu esti cel ce m-ai scos din snul maicii mele, Tu esti Dumnezeul meu. Nu

te departa de la mine si eu voi binevesti Numele tau fratilor mei: Cei ce va temeti de Domnul,laudati-l pe el! Ca n-a defaimat smereneia mea, nici n-a lepadat ruga mea. Eu L-am cautat si Elnu si-a ntors fata lui de la mine Si acum eu l voi lauda n adunare mare (Ps. XXI, 3-6, 11, 24,27-29; Tim.6, 16) Nu stiu fie trup ori n afara de trup (II Cor. XII, 2). Asa se ntmpla cu cel ce secaieste fierbinte. Inima nfrnta si smerita a omului este cuprinsa de o sete arzatoare deDumnezeu care mntuieste si-o atrage cu ntreaga lui fiinta. Si nici el nsusi nu stie cnd si cums-a ntmplat cu el schimbarea, dar uita lumea materiala si nsusi trupul sau. Cu toate acestearamne el nsusi, ca subiect, si aceasta, cu o forta si o luciditate mai mare ca niciodata n cursulvietii normale. si traieste viata ca un duh fara trup. n asemenea momente binecuvntate de Susi se da cunostinta despre o alta forma de existenta, de data aceasta supranaturala.

Se ntmpla uneori ca duhul meu sa se simta ntr-un spatiu infinit, care n chip ciudat e straveziucu toate ca nu se vede ca atare. Nu gasesc definitia acelei sfere nelimitate. Duhul meu era n

ntregime absorbit de rugaciune: n afara de Dumnezeu nu vedeam si nu stiam nimic.Eu am cunoscut aceasta iubire nca din copilarie: El mi-a dat s-o traiesc. Zdrobit din cauzanebuniei mele, mi petreceam ceasurile n rugaciune, care ma smulgea din toate cele create sprealta lume. Cnd ne dam seama cu adevarat de ntunericul nostru launtric si cnd ni se descoperafiinta infernala a pacatului, atunci noi devenim receptivi la actiunile harului: fie ca e o iluminare dinpartea Luminii necreate, ori alt gen de rapire, o cunoastere sau o revelatie.

n omul luat ca o persoana oarecare, nzestrat cu libertatea de a se autodefini, e posibil sa sevada un fel de divinitate, care n-ar avea nevoie, ca sa zicem asa, de a se referi la un alt

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

8/42

Dumnezeu. El poate sa recunoasca ca este nrudit, chiar de o fiinta cu Fiinta Primara; el poatesa se decida sa realizeze auto-ndumnezeirea; sa se ntoarca la existenta sa de la nceput

Pe cale filozofica, eu nu puteam cugeta Principiul Absolut ca pe o fiinta personala. Cauza tuturoracestora era, n parte, aflarea mea pe calea ratacirilor generale ale cercurilor n care activam:amestecul ntre conceptul de persoana cu cel de individ, n timp ce, n sens teologic, cele doua

concepte sunt diametral opuse. Din copilarie am fost nvatat sa ma rog Nemuritorului Tataceresc, catre care au plecat mosii si stramosii mei. Atunci, n credinta mea de copil (Mt. 18, 3; Lc.18, 17), Persoana si Vesnicia se uneau fara dificultate. Si astfel, personalismul crestin pe care l-au primit din copilarie a devenit la un moment dat problema existentiala: Oare, Fiinta, Absolutul,poate fi personal? Experienta mea rasariteana [vorbeste de o perioada n care a practicatmistica budista] era, mai degraba, sincera, dar ea mbraca o forma intelectuala, despartita deinima: asceza conducea la o abatere mintala de la tot ce este relativ. Treptat, ma ncredintam cama aflu pe o cale gresita; ca ma departez de adevarata si reala Fiinta si ca ma ndrept, dincontra, catre ne-fiinta. La orizontul duhului meu nca nu exista o cunoastere vrednica de crezare.

Aceasta perioada a fost extraordinar de ncordata pentru mine: starea mintii mele era asemeneaunei mici barci pe o mare nvolburata, ntr-o noapte ntunecoasa: cnd se nalta pe culmea unuival, cnd din nou un alt val o arunca n jos cu mnie. Dar Acela, pe care eu L-am lasat ca pe

ceva ce nu-mi este necesar, nu si-a ntors cu totul Fata de la mine si El nsusi cauta prilejul sa mise arate. Dintr-o data, El mi-a pus nainte textul Biblic al Revelatiei de pe muntele Sinai: Eu suntCel ce sunt (Ies. III, 14). Fiinta sunt Eu; Dumnezeu, Stapnul Absolut al tuturor lumilor stelare,este personal: Eu sunt.

Odata cu acest Nume s-au deschis n fata mea orizonturile cele mai ndepartate, care se pierd ninaccesibil. Acest Dumnezeu Personal a devenit pentru mine, nu n sensul unei gndiri abstracte,ci de o maniera existentiala, o evidenta care o traiam cu toata fiinta mea. Toata constructia vietiimele duhovnicesti se transfigurase: desi nu nca lamurit cu totul, totusi duhul meu stia ncotro sanazuiasca: Lumina stelei polare atinsese privirea mea, iar mintea mea se putea nalta pna la ea.Da, acest Dumnezeu este nspaimntator de ndepartat, dar poate fi accesibil cugetului nostru. Apretinde ca esti dumnezeu n afara de acest Unic Adevarat Dumnezeu este o nebunie, mai readect toate celelelte forme de nebunie. Si eu am izbucnit ntr-un plns disperat, amar, arzator,

dndu-mi seama de grozava mea cadere: Domnul mi-a dat o disperare harica. Si cnd malamentam cu un plns profund, nendraznind sa-mi nalt gndurile spre El, mi-a aparut n LuminaSa. Asa a marcat El nceputul unei vieti noi n mine, renascndu-ma din lacrimi de pocainta. Totce-a fost nainte atragator pentru mine n lumea aceasta, si-a pierdut farmecul, si nemaigndindu-ma la nimic altceva, m-am cufundat n rugaciune

Darul pocaintei este rapirea sufletului la Dumnezeu cnd este atras de aparitia Luminii. Lanceput, aceasta Lumina nu este nca vizibila, dar la caldura ei inima ncepe sa-si piardaduritatea. Sufletul este rupt n doua: pe de o parte, el este ncercat de groaza de a se vedea asacum este; pe de alta parte, el simte revarsarea unei puteri pna atunci necunoscute, provocatede vederea Dumnezeului Celui viu. ntr-un chip ciudat, n acest moment, prevaleaza disperareapentru sine nsusi, n asa masura nct, chiar cnd El era cu mine si n mine, nu puteam sa-micurm plnsul pentru pacatul meu, care pentru mine n esenta lui metafizica, depasea toate

greselile vizibile. Dorinta mea puternica de a rupe cu tot trecutul lua forma urii de sine: amnceput sa ma urasc pe mine nsumi, pentru viata mea de alta data. Partea pozitiva erandepartarea de patimile mele; ea aparea, n acelasi timp, ca un act de nradacinare a mea nDumnezeu care mi s-a descoperit.

Am fost cuprins de o oarecare spaima sfnta, recunoscnd ca eram un necredincios si apostat sica voi ramne pentru totdeauna nevrednic de un astfel de Dumnezeu. Nu fara durere mi-aducaminte acum de acea ngrozitoare si, totodata, minunata vreme. Ma rugam atunci ca un nebun,cu plnsete multe, zdrobindu-mi nsesi oasele mele. n timpul acestei rugaciuni am simtit nauntruun foc, care parea ca mi aprinde toate cele dinlauntru. Nu stiu cum de-am supravietuit. Niciodata

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

9/42

nu voi putea sa exprim n cuvinte focul si disperarea si, totodata, acea putere care ma retineape mine n rugaciunea nencetata ani de zile si ntr-o ncordare suprema. Pe moment, nuntelegeam nimic, dar acum nu gasesc cai potrivite ca sa-I arat lui Dumnezeu recunostinta meapentru Mna Lui cea tare de Sfnt Sculptor. mi era greu; ntr-adevar sufeream pe toateplanurile fiintei mele. Sunt n admiratie n fata Lui: El a re-format urtenia mea infernala naltceva, mai putin ndepartata de negraita Lui Lumina.

La nceputul acestei perioade nspaimntatoare, dar cu toate acestea binecuvntate,precumpanea n rugaciunea mea o durere fara de nadejde, care adesea era nsotita de senzatiaunui foc. Nu cunosteam natura acestui foc si nici nu cautam o explicatie, ntruct mintea mea eraatrasa spre El, spre Dumnezeul meu. Aceasta flacara de foc mistuia ceva n mine; arderea nu sepetrecea fara durere. Dupa trecerea mai multor ani, cnd ma aflam n Athos, si cnd duhul meupetrecea n pace, mi-aduceam aminte de cele traite mai devreme ca de o ntmplare care m-arenascut si mi-a asezat viata mea pe o noua orbita, n sfera altei existente

Vremea pocaintei disperate, descrisa de mine, sunt nclinat sa recunosc ca nu constituie poatenumai pentru mine un eveniment. Cum sa nu ma mir? n primul meu drum gresit, din existentamea vremelnica, eu ma departam undeva departe de viata obisnuita. Si iata ca acolo mna Luim-a ajuns. Acesta a fost momentul nasterii mele cea de-a doua. Eu am fost chemat din nefiinta

spre lumina vietii

Daca as ncerca sa analizez procesul launtric al ntoarcerii mele catre Dumnezeu dupa cadereamea, mi-ar veni n minte urmatoarea comparatie: Lumina lui Dumnezeu, Lumina Duhului Sfnt,pe care nca n-am zarit-O, ma lumineaza de undeva de departe, din spate, aratndu-mi acel locnematerial n care petrec; si numele acestui loc este iadul.

Eu nu vad Lumina ca atare, ea doar mi deschide ochii ca eu sa nteleg n ce ntuneric traiesc. Eunu as putea ntelege ntunericul, daca nu ar exista lumina opusa. Prin nevazuta prezenta aacestei Lumini eu reusesc putin cte putin sa contemplu ideea pe care o avea creatorul meunainte de ntemeierea lumii (Ioan XVII, 21). Cunostinta mea noua despre Dumnezeul cel viu,care de-abia acum ncepe, ma aduce sa vad n Hristos tocmai acel chip dupa care suntem ziditi(Fac. I, 26-27). Inima mea e lovita de tristete: Iata cum trebuie sa fie fiecare dintre noi, ca sa-si

traiasca unitatea, indestructibila n veci, cu Tatal tuturor celor ce exista. O, nenorocire! Eu ampierdut toate acestea. Mi-a fost data din copilarie ideea despre vesnicie; mi s-a dat de asemeneao oarecare experienta sau o apropiere de experienta Fiintei necreate. Iar acum, eu mor ntr-unntuneric fara sens, al ignorantei mele pe toate planurile.

Acest ntuneric statea n fata mea ca un perete de plumb, despartindu-ma de Dumnezeu cu oputere pe care eu nsumi n-o puteam birui. Sfntul Apostol Pavel a numit acest zid legeapacatului (Rom. VIII, 2). Dumnezeul nostru este Lumina si n el nu este nici un ntuneric (I Ioan I,5), pentru aceea el refuza sa se uneasca cu ntunericul nsotru. Noi trebuie sa ne curatim denecuratiile care ne stapnesc, altminteri nu vom intra n mparatia Adevarului si a Luminii (Apoc.XXI, 27).

Din momentul n care mi s-a dat harul pocaintei, mi-am dat seama ca ma aflu n iad. Orict de

dureros mi-era uneori acest drum, totusi alta cale nu era spre poarta Vesniciei divine pentru fiiicazuti ai lui Adam. Durerea mea este profunda cnd caut expresii ca s-o exprim. Am fost educatsa ocolesc n limbajul meu cuvintele bombastice, iar acum toate cuvintele, toate limbile mi pardecolorate, incapabile sa exprime recunostinta mea fata de Dumnezeu.

Eu l-am cunoscut pe Dumnezeul Cel viu din cea mai frageda copilarie. Erau cazuri, cnd laiesirea din biserica - ca sa spun mai precis, scos din biserica pe brate, - vedeam orasul, care nacea vreme era lumea ntreaga pentru mine, luminat cu doua feluri de lumina. Lumina soarelui numa mpiedica sa simt prezenta altei Lumini. Amintirea acestei Lumini se mpletea cu o bucurie

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

10/42

blnda, care atunci mi umplea sufletul. Din amintirea mea s-au pierdut aproape toate ntmplariledin acea perioada, dar aceasta Lumina n-am uitat-o.

Cnd am atins vrsta adolescentei m-am ndepartat de Dumnezeul meu. N-am savrsit crimepedespite de lege, dar prin mintea mea, treceau liber tot felul de monstri.

Dumnezeul nostru este de neajuns, nevazut, de neatins, de nepatruns sunt caile Lui nProvidenta Lui. n ce chip mna Lui gingasa, dar puternica, m-a prins cnd cu ncapatnareanebuniei mele tineresti nazuiam spre pustietatea nefiintei? Focul ceresc mi-a patruns nauntru siinima mea topita era jarul lui. Rugaciunea mea de pocainta o aduceam Sfntului Dumnezeu lipindfruntea de podele, de pamnt. O, cta rusine era pe capul meu n acei ani! Ma vedeam ca pe celmai ticalos criminal din cauza elanului meu orgolios der a-L depasi. Pacatul meu mpotriva iubiriiLui mi aparea n realitatea lui de cosmar ca o sinucidere si, pe deasupra, ca o departare vesnicade Creatorul meu. Atunci El, n nemasurata Lui iubire, voia sa-mi dea nemarginirea purtatoare delumina, dar eu bateam n poarta mortii. Pentru aceea, ma uram pe mine nsumi si timp de zeci deani am plns n amaraciunea si de rusinea mea.

Dar cnd mi s-a descoperit ca natura duhovniceasca a miscarii mele launtrice era de fapt orepetare a caderii lui Adam, atunci m-am ngrozit si de atunci rugaciunea mea se caracteriza

printr-o vrajmasie fata de mine nsumi. n aceasta rugaciune mintea mea nu era ndreptataasupra mea. Eu nu-mi analizam starile mele interioare, ci ma gaseam ntr-o mare cutremurare,socotindu-ma nevrednic de iertare. Parca stateam la nfricosata judecata la Tribunalul suprem:toata atentia mea mea se concentra asupra Judecatorului meu. Eu nu aveam cuvinte: ma rugamcu suspinurile inimii mele fara cuvinte. Nu-mi gaseam nici o ndreptatire. N-aveam nici o nadejde.Poate ca ar fi mai bine spus: ma rugam cu nadejdea care merge dincolo de orice disperare.Uneori, n acea rugaciune nu-mi mai simteam trupul. (mi dadeam seama de acest fenomennumai dupa ce reveneam din nou n starea unei sensibilitati normale). n acest timp duhul meuintra ntr-o oarecare sfera inteligibila, ale carei granite nu se pot atinge, poate tocmai pentru ca nusunt. n aceasta bezna spirituala, sufletul meu l cauta numai pe Dumnezeu. Eram singur: nu erauacolo nici obiecte, nici vreo oarecare fiinta personala. mi dadeam seama ca de va binevoi,Domnul ar putea veni fara greutate la mine, oriunde m-as gasi. Si El a binevoit.

n starea plnsului profund pentru pacatele noastre, ntr-un chip minunat, nlauntrul nostru seprimeste lucrarea lui Dumnezeu, care ca un Tata ne mbratiseaza strns n Iubirea Lui. AcestDuh subtire nu-L putem simti datorita propriilor eforturi. Cnd El pleaca de la noi, din nou neafundam n ntunericul mortiii; noi l cautam, dar El, care toate le umple, pare sa se fi retras ndepartari neajunse.

La nceputul pocaintei precumpaneste amaraciunea dar, ndata dupa aceasta, vedem ca n noipatrunde energia unei vieti noi, care produce n noi o minunata schimbare a mintii. nsasimiscarea de pocainta se nfatiseaza ca o descoperire a Dumnezeului iubirii. n fata duhului nostruse contureaza tot mai lamurit chipul preafrumos si de nedescris al Omului cel dinti zidit.Contemplnd aceasta frumusete, ncepem sa ne dam seama ce teribila desfigurare a suferit nnoi ideea primordiala a Creatorului. Lumina care de la Tatal percede ne da cunostinta slavei luiDumnezeu pe fata lui Iisus Hristos (II Cor. 4, 6) topul paginii

DESPRE CHENOZA SI DESPRE PARASIREA LUI DUMNEZEU

Spaima caderii din Dumnezeu, n care am crezut, este mare. Ajungem negresit sa ncercam ostrngere de inima n ceea ce ne priveste. Toate, cu care noi ne socoteam mbogatiti n trecut, learuncam si devenim astfel dezgoliti de toate legaturile noastre pamntesti si de cunostinte sichiar de vointa noastra. Astfel, devenim saraci, ne epuizam, facem experienta chenozei.Desigur, cea mai grea ncercare consista n faptul ca, n pofida nemasuratei noastre ncordari dea ramne credinciosi lui Dumnezeu, suferim perioade de parasire din partea lui Dumnezeu.

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

11/42

Saracia duhovniceasca, unindu-se cu parasirea lui Dumnezeu, ne afunda n deznadejde. Ni separe ca asupra noastra atrna un oarecare groaznic blestem. Noi putem suferi n toate planurilefiintei noastre: cu duhul, cu mintea, cu inima, cu trupul. Tocmai n asemenea momente n fataduhului nostru se nfatiseaza revelatia biblica privitoare la caderea omului n tragismul ei autenticsi atunci, credinta n Hristos, n iubirea lui Hristos ne sugereaza sa ne predam, pe ct se poate,unei depline pocainte. Cu ct mai profunda va fi pocainta noastra, cu att mai mult se va

descoperi n fata noastra si adncimea existentei noastre, care mai nainte era ascunsa de noinsine. Dndu-ne seama lamurit de deznadajduita noastra situatie, vom ncepe sa ne urm asacum suntem.

n felul acesta se savrseste curatirea noastra de acel blestem (Fac. III, 14-19) prin mostenire;pe o astfel de cale, trepta, patrunde n noi de data aceasta o noua energie necreata: noi nempartasim cu Fiinta Divina. Atunci apare Lumina lui Dumnezeu si ne cuprinde; Duhul Adevarului,care de la Tatal purcede si care n Fiul odihneste, coboara n inimile noastre ca Mngietor:Fericiti cei ce plng, ca aceia se vor mngia (Mt. V, 4). ntorcndu-ne n nimic, noi devenim unmaterial din care este propriu Dumnezeului nostru sa creeze. El si nimeni altul a descoperitpentru noi aceasta taina. Dndu-ne n sfintele Lui mini si resimtind n noi nsine procesul Luicreator, ntelegem cum mintea noastra nu poate cuprinde tot ce ni se trimite de sus: sunt lucruripe care ochiul nu le-a vazut, la inima noastra nu s-au suit (I Cor. II, 9)

Pentru a renaste n Dumnezeu, n frumusetea duhovniceasca cea dinti este necesar sa neconducem dupa nvatatura Evangheliei. Numai o credinta puternica ca Hristos este DumnezeuAtottiitorul ne va ajuta sa ne mentinem pe piatra neclintita a poruncilor Lui. n aceste conditiirasare o grea lupta cu toate cele ce am agonisit n caderea noastra. Credinta ca Hristos esteunicul adevarat Mntuitor al omului, nu ne va ngadui sa cadem de la El, cnd va venineprevazutul proces al purificarii noastre de bogatia pacatoasa.

Trecerea de la putreziciunea mostenita de la Adam catre Lumina nenserata a lui Hristos este uneveniment mult mai important dect toate celelalte fapte de pe pamnt. Semnul apropierii noastrede aceasta mare taina este aparitia sfintei uri de noi nsine (Lc. XIV, 26). Scris este: nimic necuratnu va intra n mparatia Mielului lui Dumnezeu (Apoc. XXI, 27). Sa ne ncercam cu toataseveritatea pe noi nsine si sa ne osndim fara mila la iad, ca pe niste nevrednici de Dumnezeu.

Numai asa vom birui indulgenta pentru neputintele noastre, de a ierta cu usurinta greselilenoastre, mai ales daca ele sunt savrsite numai cu gndul. Jocul este grandios, n miza mergetoata fiinta noastra:cstigul este nemurirea n Lumina fara de nceput. mparatia Cerurilor se iaprin staruinta si cei ce se silesc pun mna pe ea.

n limitele vietii noastre pe pamnt nu exista desavrsire absoluta si este primejdios pentru noi sane multumim cu cele dobndite pna acum. Cei ce nu cred n Dumnezeu nu cunosc ce esteparasirea lui Dumnezeu. Aceasta durere este traita numai de aceia care au cunoscut dejabunatatea lui Dumnezeu si nazuiesc cu toate puterile sa ramna n El si cu El. Cu ct omul agustat ntr-o mai mare masura din bucuria unirii cu Dumnezeu, cu att mai profund sufera cndse desparte de El. Ultima limita a acestei despartiri, cunoscuta de noi din evanghelie, a fostatinsa de nsusi Domnul: dupa rugaciunea cu sudori de snge din Ghetsimani, n care El S-a datcu totul Tatalui Sau, pe cruce, El a strigat cu glas tare Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu!

pentru ce m-ai parasit? si din nou a strigat si si-a dat duhul (Mt. XXVII, 46-50)..Nemultumirea acuta de sine, traita ca o scrba de sine nsusi, este primul semn al apropierii deiubirea lui Dumnezeu totala, ce ni s-a poruncit, adica nvingerea teribilului prag al urii de sine. nrugaciunea, nascuta din ura de sine, nlauntrul nostru se deschide o noua existenta, de dataaceasta supralumeasca si noi contemplam maretia lui Dumnezeu.

Fericitul Staret Siluan deosebea doua genuri de smerenie: ascetica si dumnezeiasca. Cu putinnainte de sfrsitul lui, la ntrebarea mea: Vreti sa muriti?, el mi-a raspuns: nca nu m-amsmerit. N-am nici o ndoiala ca el avea n vedere smerenia lui Hristos, cea dumnezeiasca, ce nu

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

12/42

se poate descrie si pe care el niciodata n-a putut-o uita. Aducndu-si aminte de toate acestea, elscria astfel: Fericit este cel care-si pastreaza curatia sufleteasca si trupeasca, caci Dumnezeu liubeste si i da harul Sfntului Duh. Si harul acesta ndeamna sufletul ca sa-l iubeasca peDumnezeu asa de mult, nct dulceata Duhului Sfnt l face sa nu se mai poata desparti deDumnezeu si sa nazuiasca cu o sete nepotolita spre El, caci iubirea lui Dumnezeu nu este sfrsit.Si totusi eu am cunoscut un om (acesta este el nsusi) pe care l-a cercetat Domnul cel Milostiv cu

harul Sau si daca l-ar fi ntrebat pe el Domnul: Vrei sa-ti dau mai mult har?, atunci sufletul,neputincios n trup, I-ar fi raspuns: Doamne, Tu vezi ca daca mi-ai da mai mult n-as suporta si asmuri (Siluan, p. 135-6).

DESPRE IUBIREA PNA LA URA DE SINE

De cte ori sufletul meu ca o mica fiinta fara ajutor nu atrna deasupra prapastiei, cuprins de omare spaima; nu era o spaima pamnteasca , caci nu nazuiam catre o infinita prelungire aacestei vieti. Groaza mea provenea din faptul ca, de ndata ce Dumnezeu a cobort pna lamine, am vazut cu ce rani eram plin. Mi-am dat seama ca sunt cu totul incapabil de mparatiaSfntului Dumnezeu. Nu sunt n stare sa descriu acea durere care ma afunda n ndelungatulplns profund. Desi fara minte, eu totusi stiam ca ma aflu n minile Creatorului, despre care estescris: Cumplit lucru este sa cazi n minile Dumnezeului celui viu (Evr. X, 31). Greutatea care

ma sfarma era aproape insuportabila si nu o data am ncercat sa ma smulg din sfintele Lui mini(Ioan X, 28), dar toate ncercarile mele s-au prabusit, deoarece nu aveam unde ma duce: nimicdin lumea aceasta nu ma atragea, nimic nu putea satisface duhul meu.

Cutremurul n fata pierii vesnice si plnsul de pocainta ma prefaceau ntr-un chip tainic nntregime m rugaciune. Duhul meu liber, nesilit de vointa, se nalta la o asemenea stare n carecontemplam realitati necunoscute mai nainte: nemarginita prapastie a iadului, dar si Cerul plin destralucirea Luminii necreate. Fie binecuvntat Numele Lui n vecii vecilor!

.Sa nu va asteptati de la mine sa descriu dupa regulile artei istoria sufletului meu din ndelungatiiani ai trecutului meu. Uneori, sufletul meu cobora n vaile cele mai de jos ale iadului, iar n altemomente l nalta Domnul pna la ceruri. Din timp n timp, sufletul statea pe acel nedefinit hotarde unde venea si Lumina Dumnezeirii si ntunericul cel mai dinafara, care aducea groaza n

suflet. O groaza care nu semana cu groaza din fata mortii fizice. O, nu, aceasta era ceva de altanatura. n fata duhului meu se deschidea vesnicia cea buna, care era nca departe de mine,precum si ntunericul atemporal, care si anunta prezenta launtrica. Eram ntr-o stare de explozie;neeliberat de tirania patimilor, sufeream si n setea mea dupa binele absolut nazuiam spreDumnezeu.

Rugaciunea plina de pocainta ma mistuia. O putere imponderabila, nevazuta ma transporta ntr-un spatiu spiritual. Acolo eram singur. Disparea pamntul, nu era nici soare, nici stele, nicioameni, nici o alta oarecare faptura. Nu-mi simteam nici trupul. Se ntmpla sa nu vad lumina caatare si, totusi, vederea mea patrundea n adncimi abisale. Sufletul cuprins de o dureroasadisperare l chema pe Dumnezeu. Da, eu sunt pacatos, dar mi-e sete de Dumnezeu, de sfntulDumnezeu. n amintirea mea nu erau acte concrete din trecutul meu, n afara de patrunzatoareaconstiinta a lepadarii mele de Dumnezeu, pe care l stiam din anii copilariei mele si din prima

tinerete

O asemenea rugaciune a pus stapnire pe mine cu o deosebita putere, cnd ma aflam deja npustie. Nu voi putea spune acum ct au durat rugaciunile mele n acea noapte sau n cealalta.Mi-aduc aminte ca, atunci cnd sufletul meu se ntorcea spre obisnuita simtire a lumii materiale,simtamntul duhovnicesc pe care l ncercam din rugaciune n acea stare fara sunete, mai presuschipuri ramnea cu mine, n mine. n acea nemarginire nu exista nici sus, nici jos, nici nainte, nicinapoi, nici la dreapta nici la stnga.

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

13/42

DESPRE LUMINA NECREATA

1. Calea spre vedere

Lumina mparatiei ceresti vazuta pe Tabor sau pe drumul Damascului ori n alte mprejurariatrage spre sine, dar se vede n chip neajuns, depasind la infinit vrednicia noastra, mai bine zis

nevrednicia noastra. Rugaciunea tsnita din aceasta sfnta durere lanseaza duhul omului n altalume; si aceasta lume pamnteasca este uitata; si nsusi trupul nu se mai simte. Parintii numeauaceasta stare iadul pocaintei, care ne aseamana cu Hristos, pogorndu-se n iadul Iubirii.Orict de greu ar fi acest chin adamic, orict de mare ar fi aceasta suferinta, lnga ea esteprezenta bucuria chemarii lui Dumnezeu si lumina unei vieti noi.

Mi-e mi-a fost dat sa traiesc cteva genuri de lumina si de lumini: lumina inspiratiei artistice,provocata de frumusetea lumii vazute; lumina contemplatiei filozofice, care trece n experientamistica; vom introduce aici si lumina cunoasterii stiintifice, care are ntotdeauna si inevitabil ovaloare relativa; am fost ispitit de aparitiile luminoase aduse de duhurile vrajmase. Dar, deja, nvrsta matura, cnd m-am ntors la Hristos, ca la un Dumnezeu desavrsit, mi-a stralucit Luminacea fara de nceput. Aceasta minunata Lumina, n masura n care dupa bunavointa de Sus mi-afost dat s-o cunosc, le-a ntunecat pe toate celelalte, ntocmai cum soarele ce rasare nu permite

sa se vada nici chiar stelele cele mai luminoase.

Faptul ntruparii lui Dumnezeu ocupa un loc central n istoria omenirii, de la crearea lumii. Acesteveniment a rasturnat toate ncercarile omenesti de a cunoaste nceputul Cel fara de nceput,prin eforturi venind de jos, chiar daca aceste eforturi par uneori geniale

Dar nici acum nu pot povesti acel profund proces care se petrece nlauntrul meu. Nu pot gasinumele acelei puteri, care n chip retinut, dar activ, mi vindeca mintea si inima. n locul cel maiintim al inimii se nalta ceva tainic, totusi ceva cunoscut din frageda mea copilarie. Crestereaaceasta era unica: cnd primea o forma lenta dintr-un proces anevoios, cnd izbucnea

Noi coborm, n actul osndirii de sine, n prapastii ntunecoase, pentru ca n momentul cnd,ntru Hristos si prin El, ni se deschide chipul cel mai nainte de veci al Omului n mintea creatoarea lui Dumnezeu, sa ncepem sa sesizam bezna ntunecarii noastre. Dupa cum fulgerul carescnteiaza n noapte face ntunericul mai nepatruns, tot astfel , ivindu-se noua luminaDumnezeirii, prin contrast, ne face sa vedem ntunericul din launtrul nostru, asemenea unei masedense de murdarie respingatoare. Aceasta vedere genereaza nlauntrul nostru o mare durere,care loveste fiinta noastra n toate planurile. Suferinta duhului nostru n acest timp trece pestelimitele temporale: ea depaseste oricare durere fizica. Ne afundam n ntregime n rurilelacrimilor. Fiind robi ai patimilor, noi ne vedem deodata rupti de la Dumnezeu, a carui sageata aiubirii ne-a ranit pe noi. Din adncuri strigam catre El (Ps. 129, 1).

Asa se zamisleste n noi pocainta. La nceput, ea este nsotita de o profunda tristete; apoi,schimbndu-se n intensitatea ncordarii si n formele sale, cainta ramne cu noi nedespartita.Pocainta pe pamnt nu are sfrsit,caci sfrsitul sau ar nsemna o deplina ndumnezeire a noastraprintr-o desavrsita asemanare cu Hristos cel naltat.

Elanul de pocainta, din timp n timp, devine atotmistuitor. n minte si n inima nu exista nimicdect constiinta plina de suferinta: Eu sunt prizonierul raului ntuneric. Si iata, ntr-un chipneprevazut, n temnita sufletului, patrunde Lumina Soarelui necreat, acea Lumina care umpletoate dimensiunile cosmice. Ea umple cu dragoste mintea si inima noastra. Noi o vedem sipetrecem n ea; totusi, nu suntem nca n stare sa credem n aceasta minune a BunatatiiParintelui nostru

2. Natura luminii

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

14/42

Aceasta Lumina care este inerenta Parintelui Luminilor (Iacob 1, 17), ne renaste si chiar necreeaza din nou pe noi; schimba radical directia atentiei noastre: mai nainte, ea era atrasa depamnt si de alte lucruri trecatoare, vremelnice. Sub actiunea harului, atentia se cuprindenlauntru si, de acolo, rasare n sfera duhovniceasca nevazuta si vesnica (II Cor. IV, 18). Ceeace mai nainte ne parea noua important si chiar fundamental devine nensemnat pentru duhulnostru; bogatia, puterea si slava pamnteasca si toate cele asemenea lor si pierd atractia. Chiar

stiinta, care nu ne da noua cunoasterea esentiala, adica cea despre Dumnezeu, tot astfel sispeculatiile filosofice lipsite de viata autentica, ramn niste valori trecatoare.

Cnd Lumina cea neatinsa dupa esenta si nenumita ne cuprinde din afara si patrunde nlauntrulsufletului nostru, atunci si noi devenim niste fiinte n afara de vreme. Lumina aceasta care este dela Dumnezeu este Lumina iubirii si a cunoasterii; dar un tip de lumina si cunoastere cu totuldeosebite. Amndoua se revarsa una ntr-alta si, n fond, sunt una n vesnicie. Iubirea atrage cuatta putere, nct pentru nimic n lume duhul nostru nu-si opreste luarea-aminte despre ceea cese petrece cu noi, desi el traieste n chiar aceasta petrecere. Nu exista miscare spre sine nsusia duhului. n avntul sau el este ncordat de a simti Ceea ce nu se poate simti, sa mbratiseze pecel nencaput, sa-l ajunga pe cel neajuns; sa fie numai n El si sa nu mai vada nimic altceva.

Domnul mi-a dat harul de a ntelege starea disperata a pacatoseniei mele; si chiar mai mult dect

att: sfnta ura fata de pacatul meu, adica fata de mine nsumi, care sunt una cu pacatul meu, acarui miasma este asemenea gazelor otravitoare. A te tamadui prin propriile sfortari este cuneputinta. Fiind cuprins de o totala disperare de starea n care esti, unica scapare care ramneeste de a te arunca n bratele lui Dumnezeu cu o nadejde fara de nadejde. Acest salt poate fidefinitiv, fara ntoarcere; mi-e frica sa ma ntorc; n-am nici putere sa ma mpotrivesc pacatului,sa-mi mentin nepatata viata cea noua

Aparitiile Luminii Necreate sunt mult mai rare dect cred unii. n elanul pocaintei, multi asceti s-aunvrednicit de acest dar, fara ca sa ndrazneasca sa se opreasca cu mintea supra lui ca sa-si deaseama cu adevarat: Cine este acesta? Ei se multumesc cu actiunea Luminii asupra sufletului siduhului lor: mpacarea cu Dumnezeu, mngierea nepretuita, simtirea vesniciei, nfrngereamortii.

3. Experiente traite

Acum vreau sa vorbesc despre ceea ce Domnul mi-a daruit, dupa ntoarcerea mea la el, la ovrsta matura, cnd cercetarile se legau cu o profunda rugaciune de pocainta. La nceputulacestei perioade, Lumina se arata mai repede dect focul care ma ardea si deasupra trupuluimeu si nlauntrul sufletului, ca ceva ce eu l primeam, n timpul acestei arderi, ca ceva strain luiDumnezeu. O, eu atunci nu stiam nimic si nu ntelegeam ce se petrece cu mine. Gndul meu nuse ducea la cercetarea naturii acestui Foc si acestei Lumini. Sufeream n pocainta mea cu toatafiinta mea, dar stiam ca am nviat cu duhul.

La nceputul anilor 30, cnd eram deja diacon, timp de doua saptamni bunavoirea luiDumnezeu a fost cu mine. Seara, cnd soarele era gata sa apuna si sa se ascunda dupa muntiiOlimpului, ma asezam ntr-un balcon n apropierea chiliei mele cu fata la luminatorul care

apunea. n acele zile am vazut lumina de seara a soarelui si totodata o alta Lumina care manconjura cu gingasie si care patrundea n inima mea linistita, ntr-un mod de nespus, dndu-misa ncerc compatimirea si iubirea de oameni, care se purtau cu mine aspru. Totodata, simteam sio oarecare compatimire nedureroasa pentru faptura n general. Dupa apusul soarelui intram ncamera mea, ca de obicei, pentru ca sa-mi fac pravila pregatitoare pentru Sfnta Liturghie de adoua zi si lumina nu ma parasea n tot timpul rugaciunii.

Mai nainte, lumina naturala mi se parea imateriala, dar mai trziu, dupa contemplarea LuminiiNecreate a lui Dumnezeu, lumina naturala a devenit pentru mine grosolana, unori agresiva. Ea

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

15/42

lumineaza natura pamnteasca, dar ea nu da prin ea nsasi duhului nostru patrunderea n tainaFiintei Divine. n mod contrar, Lumina divina aduce mai nti de toate o revelatie asupramparatiei tatalui Ceresc.

Dar cnd a aparut Lumina necreata, si ncredinta duhul meu ca sunt nafara mortii, atunci tot cemai nainte murea n mine s-a ridicat cu mine prin actiunea acestei Lumini. Si ntunericul mortii

care ma speria si apasatoarea scrba de mine nsumi pentru pacatul care era n mine, si pe carel simteam ca o rupere de Dumnezeul iubirii, si amara deznadejde si revolta contra existentei ngeneral, asa cum ea se reflecta mai nainte n constiinta mea, toate acestea erau renascute prinputerea pocaintei si transfigurate n mod radical, devenind o chenoza asemanatoare celei a luiHristos

DESPRE PRINCIPIUL PERSONAL N FIINTA DIVINA SI N FIINTA UMANA

Cnd omul ajunge la cea mai nalta tensiune a rugaciunii si Dumnezeu se roaga n el, el primesteo vedere a lui Dumnezeu dincolo de orice imagine. Atunci omul persoana se roaga cu adevaratfata catre fata cu Cel Vesnic. n aceasta ntlnire a omului cu Persoana lui Dumnezeu seactualizeaza n noi ceea ce, la nceput, nu era dect virtual: persoana. Stimulati de duhulrugaciunii pentru lumea ntreaga, de a participa la rugaciunea Domnului din Ghetsimani,noi

vedem dintr-o data mplinindu-se n noi minunea Dumnezeiasca: n interiorul nostru se ridicasoarele spiritual al carui nume este persoana. Este nceputul unei noi forme de viata a fiintei, dedata aceasta nemuritoare. Pe de alta parte, noi ntelegem nu superficial sau rational, ci dinstrafundul fiintei noastre, revelatia principiului ipostatic din Sfnta Treime. Taina cea mai sublimaa Fiintei fara nceput se descopera noua n lumina: Dumnezeul personal, Viu, Unul n TreiPersoane, Dumnezeul iubirii, singurul adevar.

Eu sunt Cel Ce Sunt. Acest Eu este Fiinta esentiala. Proorocii (Isaia si Ieremia) au exprimatfoarte frumos acest acest text: Sunt viu (49-18, Ieremia 22, 24 46, 18) si Apostolul Pavel arepetat aceleasi cuvinte (Rom. 14, 11). Totul este n acest Eu. Si noi avem o fagaduinta avesniciei personale: Eu traiesc si voi veti trai (ca persoane, Petru, Ioan, Andrei), a spus Domnul(Ioan 14, 19). Dupa iesirea din aceasta lume, duhul nostru personal se va pastra ca atare, si nuse va varsa n oceanul supra-personal al absolutului ca o picatura oarecare sau ca rasuflarea

noastra care se contopeste cu atmosfera si se topeste n ea.

Numai Persoana viaza n mod real. n afara acestui principiu de viata nimic nu poate exista: ntruEl era viata si viata era lumina oamenilor (Ioan I. 4): Continutul esential al acestei vieti esteiubirea: Dumnezeu este iubire (I Ioan 4.8). Numai prin ntlnirea n iubire a uneia sau mai multorpersoane se realizeaza fiinta ca persoana.

Datorita rugaciunilor parintelui meu duhovnicesc, ale Staretului Siluan, Hristos a descoperit si nmine, chiar daca numai n parte, misterul persoanei. Am cunoscut n decursul a nenumarati ani olunga perioada de rugaciune marcata de disperare. Dar Domnul nu m-a dispretuit si s-a aplecatcu milostivire pna la mine. Pentru nceput, cuvntul sau evanghelic a lucrat asupra mea. Acestcuvnt, care vine de la Tatal (Ioan 7, 16-17; XVIII 14; XVIII 17), si ntindea radacinile sale ninima mea, si sfarma mpietrirea ei. n dureri s-a nascut viata mea dupa Dumnezeu. n primele

momente eram singur, nca n afara Bisericii. Nu stiam atunci nimic, dar un foc nevazut ma ardea,si ntr-o mare mhnire, sufletul meu era ntins spre Cel ce ma putea salva. Undeva lumina olumina slaba a sperantei; ea a biruit frica mea si m-a angajat pe calea durerii

DESPRE RUGACIUNEA N CARE SE DESCOPERE DUMNEZEU-ADEVARUL

Oftnd duhul meu era atras de Adevarul Viu. Si suspinul meu nu s-a ascuns de la El (Ps. 7, 10).Din adncul prapastiei am chemat numele Lui si El a auzit plnsul meu (Plngerile III, 55-56).

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

16/42

Iubirea Lui s-a atins de inima mea. Mi-a stat nainte frumoasa lume de nedescris prin rugaciuneaplina de pocainta. Ea lua diferite forme. Uneori fiinta mea, adunndu-se nauntru, deveneancordata n centrul spatiului nemasurat de mic. n alte dati se petrecea parca invers: duhul meumeu se introducea n o oarecare sfera mintala, care nu cunostea limite, si plnsul meu depocainta n chip ciudat se contopea ntr-una cu contemplarea beznei. Se ntmpla de asemeneaca n rugaciune mbratisam, simteam, toata lumea. Domnul mi dadea momente de rugaciune

curata fata catre Fata si vesnicie linistita, dar patrundea cu stapnire n inima mea si comunicamintii mele fericirea de a fi topit n flacara iubirii, care purcedea din inima. Aceasta topire a ntregiifiinte: mintea, inima si trupul ntr-una mi dadea simtirea existentei integrale, att de deosebita deobisnuita dezbinare dintre duhul nostru, puterile sufletesti si trupesti. Acum eu marturisesc despreAdevarul pe care L-au cunoscut Parinti i si stramosii nostri. Marturisesc acum: Adevarul a binevoitsa-mi apara ca raspuns la ndelungatul si mistuitorul plns de pocainta. Eu am trait acest Adevar,ca pe ceva din veci autentic, si pe masura credintei mele vorbesc si scriu

CLATINARI N CAUTAREA CELUI NECLATINAT

Si aceasta rugaciune nebuna, care mi-a zguduit toata fiinta, mi-a atras compatimirea luiDumnezeu cel Preanalt si Lumina Lui a stralucit n ntunericul existentei mele. ntr-o profundatacere mi-a fost dat sa contemplu bunatatea Lui, ntelepciunea Lui, Sfintenia Lui. Prin iadul

deznadejdii mele a venit izbavirea cereasca. nlauntrul meu descopeream puteri noi, o altavedere, un alt auz. O frumusete de nedescris a devenit accesibila sufletului receptiv Totusi,aceasta n-a fost a mea. Clatinarile nca nu s-au terminat n existenta mea. Ma pravaleam dinseninatatea de deasupra lumii, ma ntorceam n saracia mea. Si totusi, am nteles ca Sfntamparatie a lui Hristos este o realitate vesnica. Aceatsa realitate trebuie dobndita ntr-ondelungata nevointa a rugaciunii. mparatia lui Dumnezeu se ia cu sila (Mt. XI, 12).

EXPUNERE SUMARA A DUHULUI NOSTRU

Chinul sufletului meu era nencetat - ziua si noaptea. Acest chin se revarsa n aceeasinencetat rugaciune chiar n somn sau cnd ma aflam printre oameni. Totusi n prezentamartorilor o putere oarecare ma oprea de la manifestari exterioare, dar de ndata ce marentorceam acasa, nainte de a izbuti sa-mi nchid usa camerei mele, plnsul punea stapnire pe

mine. n unele momente durerea sufletului meu pricinuita de despartirea mea de Dumnezeu maarunca pe podele si, n linistea noptii, ceasuri ntregi nu ncetam plngnd din cauzainexprimabilei si marii mele pierderi. ntreaga mea fiinta: mintea, inima si chiar trupul meu, - totulse unea n una, strns, solid, asemenea unui nod strns legat. Si cnd plnsul trecea un hotaroarecare, atunci pamntul, toata lumea vazuta, cadeau din constientul meu si ramneam eusingur n fata lui Dumnezeu. lumina insesizabila, care iesea din Cel fara de nceput, mi dadeaposibilitatea sa ma vad pe mine n aspectul meu exterior, nu n conditiile mele de toate zilele, darlucru ciudat, pe care eu nu-l pot descrie: eu stateam n fata Creatorului meu pna la capatdezgolit n nsasi natura mea, si nu era n mine nimic ascuns de la ochii Lui.

PermalinkComments

12.03.07

Resurse online - pr.Rafail Noica

Posted inResurse Onlineat 8:34 pm by admin

Printele Rafail Noica - traduceri, conferine, imagini, mrturii cu i despre printele RafailNoica

Photos of Fr Raphael Noica - fotografii cu printele Rafail Noica

http://siluan.trei.ro/?p=117http://siluan.trei.ro/?p=117http://siluan.trei.ro/?p=117#respondhttp://siluan.trei.ro/?p=116http://siluan.trei.ro/?cat=11http://siluan.trei.ro/?cat=11http://siluan.trei.ro/?cat=11http://www.nistea.com/rafail_noica.htmhttp://www.orthodoxphotos.com/Orthodox_Elders/Romanian/Fr._Rafail_Noica/index.shtmlhttp://siluan.trei.ro/?p=117http://siluan.trei.ro/?p=117#respondhttp://siluan.trei.ro/?p=116http://siluan.trei.ro/?cat=11http://www.nistea.com/rafail_noica.htmhttp://www.orthodoxphotos.com/Orthodox_Elders/Romanian/Fr._Rafail_Noica/index.shtml

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

17/42

PermalinkComments

Resurse online

Posted inResurse Onlineat 8:32 pm by admin

n romn:

Fotografii cu Sfntul Siluan Athonitul Despre temeiurile nevoinei ortodoxe - traducere de Ieromonah Rafail (Noica) Din nvturile Sfntului Siluan - traducere de Ieromonah Rafail (Noica) Din via i din Duh Rugciunea experiena vieii venice Cunoaterea lui Dumnezeu prin asemnarea cu Hristos n atot-omenirea Sa - traducere

de IeromonahRafail (Noica) Arhimandritul Sofronie

n englez:

http://sophrony.narod.ru/indexe.html http://sophrony.narod.ru/texts/necrolog1.htm http://sophrony.narod.ru/texts/chapt1.htm Saint Silouan the Athonite byArchimandrite Sophrony. Publisher: St. Vladimirs Seminary

Press. ISBN-10: 0881411957.

Siluan Athonitul (materiale n mai multe limbi) St Silouan the Athonite Amintiri despre Stareul Sofronie, de Dimitria Daviti. Interviu n lb. englez cu Mitropolitul Ierothei despre Stareul Sofronie, extras din revista

Divine Ascent.

PermalinkComments

05.10.07

CUVANT PENTRU MONAHISM

Posted inArhim. Sofronie de la Essex at 5:51 pm by admin

Parintele Sofronie Saharov - CUVANT PENTRU MONAHISM (Din: Nasterea intru Imparatia cea neclatita)

Exista diferite chipuri ale vietii calugaresti. Astfel, de pilda la Athos, in vremea noastra se pot aflasapte chipuri, incepand cu cel mai cautat indeobste si cel mai firesc chinovia, pana la cel maigreu sic el mai putin inteles viata pustniceasca in singuratate.

Acesta de pe urma, sau aceasta forma a nevointei, intotdeauna a provocat si mi-e teama ca nuva inceta sa provoace cea mai mare impotrivire. Esenta sa consta in faptul ca monahul,cautand putinta de a se ruga, dupa porunca Domnului, in taina, in camara incuiata (cf. Mat.6:6) astfel incat sufletul lui sa fie slobod de stapanirea orisicui asupra lui, spre a se concentramai adnc asupra omului launtric se indeparteaza de activitati exterioare. Acest momentde pe

http://siluan.trei.ro/?p=116http://siluan.trei.ro/?p=116http://siluan.trei.ro/?p=116#respondhttp://siluan.trei.ro/?p=115http://siluan.trei.ro/?cat=11http://siluan.trei.ro/?cat=11http://siluan.trei.ro/?cat=11http://www.orthodoxphotos.com/Holy_Fathers/St._Silouan_the_Athonite/index.shtmlhttp://www.orthodoxphotos.com/Holy_Fathers/St._Silouan_the_Athonite/index.shtmlhttp://www.nistea.com/duhovnici/rafail_noica/sofronie_temeiuri/cuprins.htmhttp://ro.orthodoxwiki.org/Rafail_(Noica)http://www.nistea.com/sofronie_sf_siluan.htmhttp://ro.orthodoxwiki.org/Rafail_(Noica)http://www.biserica-mihai-viteazul.ro/ro/index/viata.htmhttp://saraca.1plan.net/biblioteca/sofronie_rugaciunea.htmhttp://saraca.1plan.net/biblioteca/arhimandritul_sofronie-theologia.htmhttp://ro.orthodoxwiki.org/Rafail_(Noica)http://ro.orthodoxwiki.org/Rafail_(Noica)http://hystria.tripod.com/sofronie/sofronie1.htmlhttp://sophrony.narod.ru/indexe.htmlhttp://sophrony.narod.ru/indexe.htmlhttp://sophrony.narod.ru/texts/necrolog1.htmhttp://sophrony.narod.ru/texts/chapt1.htmhttp://ro.orthodoxwiki.org/Sofronie_(Saharov)http://ro.orthodoxwiki.org/Sofronie_(Saharov)http://silouan.narod.ru/indexe.htmlhttp://www.philthompson.net/pages/about/silouan/http://saraca.1plan.net/biblioteca/amintiri_despre_staretul_sofronie.htmhttp://www.divineascent.org/DA5/hierotheos5.htmhttp://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Ierothei_(Vlahos)_al_Nafpaktei&action=edithttp://siluan.trei.ro/?p=115http://siluan.trei.ro/?p=115http://siluan.trei.ro/?p=115#respondhttp://siluan.trei.ro/?p=98http://siluan.trei.ro/?cat=3http://siluan.trei.ro/?cat=3http://siluan.trei.ro/?p=116http://siluan.trei.ro/?p=116#respondhttp://siluan.trei.ro/?p=115http://siluan.trei.ro/?cat=11http://www.orthodoxphotos.com/Holy_Fathers/St._Silouan_the_Athonite/index.shtmlhttp://www.nistea.com/duhovnici/rafail_noica/sofronie_temeiuri/cuprins.htmhttp://ro.orthodoxwiki.org/Rafail_(Noica)http://www.nistea.com/sofronie_sf_siluan.htmhttp://ro.orthodoxwiki.org/Rafail_(Noica)http://www.biserica-mihai-viteazul.ro/ro/index/viata.htmhttp://saraca.1plan.net/biblioteca/sofronie_rugaciunea.htmhttp://saraca.1plan.net/biblioteca/arhimandritul_sofronie-theologia.htmhttp://ro.orthodoxwiki.org/Rafail_(Noica)http://hystria.tripod.com/sofronie/sofronie1.htmlhttp://sophrony.narod.ru/indexe.htmlhttp://sophrony.narod.ru/texts/necrolog1.htmhttp://sophrony.narod.ru/texts/chapt1.htmhttp://ro.orthodoxwiki.org/Sofronie_(Saharov)http://silouan.narod.ru/indexe.htmlhttp://www.philthompson.net/pages/about/silouan/http://saraca.1plan.net/biblioteca/amintiri_despre_staretul_sofronie.htmhttp://www.divineascent.org/DA5/hierotheos5.htmhttp://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Ierothei_(Vlahos)_al_Nafpaktei&action=edithttp://siluan.trei.ro/?p=115http://siluan.trei.ro/?p=115#respondhttp://siluan.trei.ro/?p=98http://siluan.trei.ro/?cat=3

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

18/42

urma indepartarea de activitati exterioare da multora pricina spre a invinui monahul deegoism duhovnicesc, inteles ca o cautare de a-si mantui sufletul sau. Unii, mai grosolan, ilinvinuiesc de trandavie; altii, impinsi de un simtamant launtric de invidie, sub influenta dracilor,fac tot ce pot ca sa-i impiedice rugaciunea, si multe altele asemenea acestora.

Nevoitorii acestui chip al monahismului, de-a lungul istoriei, intotdeauna au fost siliti sa fuga in

paduri, in pustii, in locuri neprielnice pentru viata oamenilor, in locuri dupa care nimenea de obiceinu tinde, in pustii ratacind si in munti si in pesteri si in crapaturile pamantului (Evr. 11:38). Pentrucel priveste din exterior, ei sunt un element fara de folos Bisericii. Aceasta forma a monahismuluis-a bucurat de acoperirea ierarhilor numai in cazurile cand insisi ierarhii constientizau ca mai alesdin randurile pustnicilor era cu putinta sa astepti o mai adanca cunoastere in domeniul duhului, cadin mijlocul lor si al sihastrilor purced oameni in stare a sluji lumea in sensul cel mai inalt alcuvantului. In tot restul cazurilor, Biserica, in activitatea ei istorica aproape intotdeauna inclinacatre acoperirea si apararea monahismului sub forma de viata de obste organizata si active.

Unul din cazurile cele mai cunoscute si mai pilduitoare in aceasta privinta a fost cearta intreCuviosul Iosif de Volokalamsk si Cuviosul Nil Sorski. Nu se poate tagadui o mare parte dedreptate istorica in aceasta pozitie a ierarhiei bisericesti. Se poate vedea aici si lucrarea pronieidumnezeiesti: incercarile carora sunt supusi acest gen de monahi constituie o conditie de

neaparata trebuinta pentru experienta lor launtrica, pentru cunoasterea cailor lui Hristos in lume.Insa in exterior aceasta se prezinta ca un anume tip de conflict intre monahismul pustnicesc silume si ierarhia bisericeasca. Acest gen de nevoitori sunt siliti de obicei sa se duca mai departede ochii lumii; ei se ascund in gauri de soareci, tac, se inclina inaintea fiecarui om pana lapamant, mor pentru lume, nu au alt mijloc de a se apara, pentru a-si pastra o oarecare libertate,de absoluta trebuinta pentru rugaciune. Veacurile ce au trecut, precum si experienta noastra de zicu zi, arata neschimbat ca orice om, oricat de nestiutor ar fi in cele duhovnicesti, se consideracompetent in a judeca si a osandi astfel de monahi.

Apostolul Pavel spune: Omul cel sufletesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu; canebunie sunt si nu le poate intelege, caci duhovniceste se judeca. Dara cel duhovnicesc judecatoate, ci el de nimenea se judeca (1 Cor. 2: 14-15). Insa in realitate, adica in planul vazut, istoric,se intampla contrariul: anume, cei neduhovnicesti, cu toata indrazneala judeca pe cei

duhovnicesti, atunci cand cei care, fie si in parte, s-au atins de facerea duhovniceasca nuindraznesc sa-si deschida gura inaintea celor neduhovnicesti. De ce asa? Pentru ca de fiecaredata cand se pronunta un cuvant despre autentica viata duhovniceasca, se starneste protest insufletele celor ce s-au indepartat de ea; iar prin aceasta se dezlantuie o ura de nestapanit care seexprima sub o forma sau alta de prigoana. Si pentru nevoitor singurele mijloace de a se apara deaceste prigoane sunt tacerea si ascunderea de ochiul lumii.

Stramtorandu-se pana la limita putintei, ascunzandu-se in crapaturi si in gauri, nearatandu-seochiului, traind in saracie si in tot felul de lipsuri, nevoitorul prin aceasta da loc miniei, isifaureste imprejur un oarecare vid, prin care loviturile nu il ating pe el, nevoitorul. Am putearecurge si la alta pilda. Nevoitorul, prin neagonisire si defaimarea slavei si puterii omenesti,devine subtire, ca foita de aur pe care iconografii o intrebuinteaza pentru aureole (trebuie 20000de astfel de foite pentru a ajunge la grosimea unei monede). In astfel de conditii nici un teasc,

oricat ar strivi el, nu il ajunge pe nevoitor. Pentru a se izbavi de prigoana, nevoitorul isi devineinsusi prigonitor, intr-o mai mare masura decat ar putea vrajmasii sa il prigoneasca. Si numaiatunci va afla odihna.

Celui ce se comporta astfel aproape ca nu i se poate face vreun rau. Dar abia pronunta un cuvantpe linia slujirii altora, si indata se pun in miscare stransorile. Telul prigoanei este surpareazidirii oamenilor, ascunsa insa sub chipul intentiilor contrare. Dat fiind acestea, totcuvantul spus de proroci, de Apostoli sau in general de slujitorii Cuvantului, oricat de bunsau de adevarat ar fi el, se rastalmaceste mai intai de toate impotriva lor si seintrebuinteaza ca pretext pentru a-i prigoni.

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

19/42

De aci legea duhovniceasca: ori sa te asemeni prorocilor si Apostolilor si, propovaduind, sa nute temi de ura, nici de prigoane, nici de insasi moartea; ori altminteri sa te indepartezi intrunelucrare, in netulburare in pustie, pentru a te ascunde de oameni (cf. Ioan 4:1;3). Nelucrareanevoitorului in cele din afara devine inevitabil cea mai puternica lucrare in planul nevazut.Rezultatele ei se vor spune in vremile care urmeaza. In viata monahului aceasta nelucrare estedictate de nazuinta de a nu trezi in sufletele oamenilor proteste dureroase, de a nu le pricinui rani

adanci; si asa, petrecand aproape exclusiv in rugaciune, totusi a sluji mantuirii lor fara sapricinuiasca vatamare nici lor, dar, in acelasi timp, nici luisi.

Aceasta tema este, incontestabil, una din cele mai adanci si mai greu de atins. Contemporanii,auzind din gura celor vii aceleasi cuvinte pe care le citesc in Sfanta Scriptura, nu ii rabda, iisocotesc nebuni si mandri, ii gonesc cu deplina constiinta a propriei lor dreptati, ba chiar sincergandesc ca aduc slujba lui Dumnezeu (Io. 16:2). Si daca nu am avea inaintea ochilor nostripilda prorocilor, Apostolilor si Sfintilor Parinti ai Bisericii, fara gres ne-am pierde si amdeznadajdui; pentru ca ceea ce intalnim este total opus a ceea ce dorim din tot sufletul. Noitanjim catre dragoste si intalnim ura. Noi tanjim catre unire, si drept raspuns primim respingere sisfasieri. Dara culmea celor pomenite sunt evenimentele din Vinerea Mare. Aceasta culmenimenea dintre oameni nu a atins si nu va atinge. Insasi Dragostea, Dumnezeu, s-a aratat inlume, pentru nemarginita Lui dragoste pentru ea, iar lumea L-a lepadat si L-a rastignit. In acea zi,cu adevarat stranie si infricosata, Hristos singur statea inaintea judecatii Stapanirii ImperiuluiRoman, cel mai drept in acea vreme; si in sfarsit, inaintea judecatii poporului simplu care seadunase in multimi in Ierusalim, de praznicul Pastilor. Si toti l-au osandit mortii. Iar mai presus simai mult decat toti, reprezentantul Bisericii Vechiului Legamant. Vrajmasia lor nu s-a potolit nicicu moartea. Si dupa moarte, cand stapanirea s-a linistit, cand poporul, in desertaciunea lui, dejauitase de El, slujitorii Bisericii nu incetau sa-l urmareasca.

Vorbesc despre cele de mai sus ca despre o lege duhovniceasca in virtutea careia, dupacuvantul Apostolului Pavel, toti care voiesc cu buna-cinstire a vietui intru Hristos Iisus prigoni-se-vor (2 Tim. 3:12). Si aceasta este de neocolit. Dar mai mult, in momentul de fata voiesc saevidentiez aceasta lege inca si pentru ca tot ce paseste pe aceasta cale duhovniceasca trebuiesa aiba in vedere nu numai aspectul ei negativ, adica prigoana, dar si cel pozitiv camanifestarea unei anumite dreptati a lui Dumnezeu, ca o pronie plina de purtarea de grija pentrurobii si slujitorii lui Dumnezeu, ca ceva de absoluta trebuinta pentru insisi cei prigoniti. SfantulIsaac Sirul spunea ca daca lui Pavel ii trebuia un imbolditor trupului (2 Cor.12:7), ca sa-l batapeste obraz, atuncea taca toata gura adica noua tuturor ne trebuiescacei imbolditori, aceleprigonoane, ca niste conditii pentru inaltarea catre cunoasterea lui Dumnezeu si a dragostei Lui;ca niste conditii neocolite noua, pentru a pastra harul primit de sus.Monahismul pustnicesc este cel mai putin pe intelesul lumii, ba chiar si al celor imbisericiti; invirtutea exclusivitatii sale, in conditiile istorice ale nivelului cunoasterilor duhovnicesti in lume, elnu poate fi nicicum organizat din afara. (!!! - nota mea, A.M.) Episcopul Ignatie Briancianinov, faraindoiala avand in vedere acest monahism, cu adevarat duhovnicesc, spune in scrierile lui canumai cei care privesc superficial pot gandi ca monahismul ar putea fi cumva inaltat din afara ince priveste nivelul sau duhovnicesc, printr-o interventie administrativa. Monahismul, spunea el,este darul Sfantului Duh. In alt loc, intr-una din scrierile lui, spune ca monahismul, ca cel maidesavarsit chip al vietuirii in Dumnezeu, este de neaparata trebuinta Bisericii, si ca fara o astfelde desavarsire in Biserica s-ar pierde nu numai mantuirea, ci insasi credinta.

Cuvantul despre monahism este deosebit de greu, mai cu seama cand despre el vorbeste unmonah. A spune ca monahismul este sarea lumii, indreptatirea a insesi existentei ei (fiindca maiales prin monahism se atinge telul pus inaintea omului indumnezeirea, se infaptuiestechemarea pusa in om de catre suflul dumnezeiesc), inseamna a starni un vifor de indignareimpotriva luisi. Cand intalnim aceasta constiinta la Apostolul Pavel, ea nu starneste nici unprotest. Dar cand un om viu vorbeste despre ea, el neaparat va fi scos afara. Astfel depilde ni s-au aratat in vietile sfintilor, precum Cuviosul Simeon Noul Teolog si Cuviosul Serafimdin Sarov. Cititi cu atentie viata celui din urma, si veti vedea cate prigoane a suferit din parteatuturor: chiar si de la episcopi, chiar si de la stareti, chiar si din partea fratilor manastirii. Desigur,

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

20/42

daca ani de zile s-a ascuns in padure, hranindu-se cu loboda, oare nu este limpede camanastirea nu-i dadea nici de mancare? Nu putea sa-si apere netulburarea, nu putea sa-si aperelibertatea decat pe calea indepartarii si a infranarii la culme. Ani de zile a tacut, a trait ca un iesitdin minti.Cu orisicine se intalnea, cadea cu fata la pamant si ramanea asa pana plecau oamenii,monahii, ca sa nu spuna nici un singur cuvant, pentru ca orice cuvant ar fi intetit vrajmasiaimpotriva lui. Ca un iesit din minti, ca unul ce nu ingreuia manastirea materialmente cu nimic, mai

era inca rabdat. Si asa au trecut zeci de ani pana sa iasa la slujirea oamenilor, dupa o vaditaporunca de sus; si nici dupa aceea nu a incetat sa apara indoielnic in ochii mai-marilor clerici. Niciprintre fratii manastirii nu se bucura de autoritate. Numai poporul l-a iubit si venea catre el. Dacane uitam cu luare-aminte la vietile sfintilor nevoitori, citindu-le cu dreapta intelegere, vomdescoperi aceasta lege duhovniceasca aproape in toate cazurile. Exceptiile au fost extreme derare. Si aceasta se intampla numai atunci cand inaltele stapaniri, bisericesti sau statale, ii aparausi ii acopereau asa cum se cuvineZicand ii acoperea asa cum se cuvine, vreau sa adaog ca printre credinciosi sau ierarhi adesease poate observa inclinarea de a veni in ajutor, dar aproape intotdeauna, la inclinarea de aajuta, ei pun celui ce primeste ajutorul conditii de un soi sau altul. Cu alte cuvinte, ei se vorimplica in viata lor intr-un fel sau altul; iar cand conditiile lor nu se implinesc, caci nu corespundcautarilor monahilor, atunci se retrage si ajutorul. Aceasta se poate observa din experientaintregii istorii a monahismului. Tocmai de acest fel de implicare cu prilejul ajutorului a condus lafaptul ca Sfantul Munte Athos s-a sustras de sub conducerea stapanirilor. Mai tarziu

independenta monahilor a fost intrucatva stavilita, dar totusi pana astazi manastirile de la SfantulMunte raman stavropighice. In aceste conditii, pana astazi manastirile se bucura de drepturifoarte ample de autogestiune. Si, in esenta, supravegherea sau stapanirea patriarhului deConstantinopol are caracterul de acoperire, si nu de implicare

PermalinkComments

05.08.07

Despre rugaciunea Mntuitorului din Ghetsimani

Posted inArhim. Sofronie de la Essex at 11:50 am by admin

Parintele Sofronie Saharov despre rugaciunea Mantuitorului din Ghetsimani din noaptea cea mai tragica din istorie:

Rugaciunea lui Hristos din Gradina Ghetsimani e cea mai nobila dintre toate rugaciunile printaria si puterea ei de a ispasi pentru pacatele lumii. Adusa Dumnezeului Vesnic, Care este Tatal,in duhul dragostei dumnezeiesti, ea continua sa straluceasca cu o lumina ce nu poate fi stinsa,atragand pe veci sufletele ce s-au asemanat cu Dumnezeu. Hristos a inclus intregul neamomenesc in aceasta rugaciune, de la Adam cel dintai pana la cel din urma om ce se va naste dinfemeie. Ne lipseste cunoasterea existentiala a unei atare iubiri si, astfel, sensul este permanentascuns pentru noi. Biruitoare in vesnicie, dragostea lui Hristos implica in planul pamantesc o

suferinta extrema. Nimeni nu a cunoscut vreodata o asemenea suferinta ca cea indurata deHristos. El S-a pogorat pana la iad, in cel mai chinuitor iad dintre toate, in iadul iubirii. Acesta e untaram al existentei ce poate fi sesizat numai prin dragoste duhovniceasca patrunderea noastrain aceasta taina atarna de masura iubirii ce ne-a fost dat sa o cunoastem de Sus. E vital sa fiexperiat, fie si numai o data, focul ceresc pe care Hristos l-a adus cu El; sa cunoastem cuintreaga noastra fiinta ce inseamna a fi, chiar si numai in mica masura, asemenea lui Hristos.

Si-n lupta [agonie] cu moartea fiind, cu mai mare staruinta Se ruga. Si sudoarea Lui s-a facut caniste picaturi de sange ce cadeau pe pamant (Luca 22, 44). Cei ce nu cunosc o astfel de iubire

http://siluan.trei.ro/?p=98http://siluan.trei.ro/?p=98http://siluan.trei.ro/?p=98#respondhttp://siluan.trei.ro/?p=97http://siluan.trei.ro/?cat=3http://siluan.trei.ro/?cat=3http://siluan.trei.ro/?p=98http://siluan.trei.ro/?p=98#respondhttp://siluan.trei.ro/?p=97http://siluan.trei.ro/?cat=3

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

21/42

si nu au dorinte de a o cunoaste, sa se abtina de la a formula opinii cu privire la Hristos. Nimenisa nu se avante in nebunia sa sa defaime aratarea intre noi a lui Hristos, Imparatul cel Nemuritor,ca nu cumva la sfarsit amarnica rusine sa-l sileasca sa strige muntilor si stancilor: Cadeti pestenoi si ascundeti-ne de fata Celui Ce sade pe tron si de mania Mielului (Apocalipsa 6, 16). Desiaccentul nu sta pe suferinta fizica a lui Hristos rastignit pe cruce, durerea trupeasca face caagonia din Ghetimani sa fie totala in orice privinta. Cunoastem din experienta ca sufletul poate fi

ranit mult mai infricosator decat trupul. Si daca asa se intampla cu sufletul in dimensiunea luipamanteasca, ce va fi atunci cu sufletul ca duh ce aspira spre vesnicie?

Pentru a cunoaste, chiar si numai prin oglinda, ca-n ghicitura (cf. I Corinteni 13, 12), felul in careS-a chinuit Hristos Insusi pentru a preface natura noastra fizica in rugaciune care sa reflecte fie simacar in chip palid rugaciunea Sa din Ghetimani in cea mai tragica noapte din istoria lumii,trebuie sa acceptam stramtorarea. Adversitatea deschide inima suferintei din intreaga lume. ()

Suferinta lui Hristos e cu neputinta de zugravit. In orice caz, nimeni nu o intelege. Asa cum copiiinu-si dau seama de sacrificiile pe care parintii si invatatorii lor le fac pentru a-i creste si a treceasupra lor experienta castigata cu greu de-a lungul unei vieti intregi, tot asa indeobste oamenii nuL-au inteles pe Hristos si chiar si cei ce au facut o exceptie de la aceasta regula L-au intelesnumai in parte. Astfel, Cuvantul lui Hristos care cheama la o schimbare radicala a intregii noastre

vieti, a venit ca o rana cruda. Cand Hristos a vazut chinul nostru a suferit mai mult decat oricaredintre noi. Si a purtat aceasta cruce in toti anii activitatii Sale in lume. Golgota a fost numai ultimulact, punctul culminant, care a unit totul: suferinta mentala a unei morti infame, rasul salbatic sirazbunator al celor pe care i-a ofensat, suferinta fizica a rastignirii, mahnirea Duhului Sau pentruca oamenii au dispretuit vestea iubirii Tatalui. A fost osandit din toate partile: de catre ImperiulRoman in zelul acestuia pentru legalitate si ordine; de Biserica Vechiului Testament intemeiata peLegea lui Moise, primita pe Muntele Sinai; de multimea care primise atat de mult bine din mainilesale. Ucenicii s-au risipit, Hristos a fost lasat singur, condamnat si pe cale de a pogori la cei cesedeau in intunericul iadului. ()

Atunci cand, dupa cum spuneam, i se da chiar si numai o umbra de asemanare cu rugaciuneadin Ghetimani, omul transcende marginile propriei sale individualitati si intra intr-o noua forma deexistenta, existenta personala intru asemanarea lui Hristos. Participand la suferintele iubirii Sale

dumnezeiesti, si noi putem experia in duhul ceva din moartea si puterea invierii Lui. Ca daca unacu El ne-am facut prin asemanarea mortii Lui (adica in adanca rugaciune pentru lume simistuitoare dorinta pentru mantuirea tuturor) atunci una vom fi si prin aceea a invierii Lui(Romani 6, 5). Cand ni s-a dat de Sus sa intram in aceasta noua sfera a existentei, ajungem lasfarsitul veacurilor (I Corinteni 10, 11) si trecem in lumina Vesniciei Divine.

Si orice om caruia Dumnezeu i-a acordat rarul si infricosatorul privilegiu de a cunoaste fie si intr-omasura cat de redusa agonia rugaciunii lui Hristos din gradina Ghetimani, va da incetul cu incetulsi chinuitor peste o constiinta convingatoare a invierii propriului sau suflet si peste o simtire abiruintei de netagaduit si definitive a lui Hristos. El va cunoaste ca Hristos, odata inviat din morti,nu mai moare; asupra-I moartea nu mai are stapanire (Romani 6, 9). Si inauntru, duhul sau ii vasopti: Domnul meu si Dumnezeul meu Prin harul iubirii Tale care covarseste toata mintea, amtrecut si eu, Hristoase, de la moarte la viata.

PermalinkComments

04.23.07

Ce vremuri traim ?

Posted inIerom. Rafail Noicaat 6:35 pm by admin

http://siluan.trei.ro/?p=97http://siluan.trei.ro/?p=97http://siluan.trei.ro/?p=97#respondhttp://siluan.trei.ro/?p=96http://siluan.trei.ro/?cat=6http://siluan.trei.ro/?cat=6http://siluan.trei.ro/?cat=6http://siluan.trei.ro/?p=97http://siluan.trei.ro/?p=97#respondhttp://siluan.trei.ro/?p=96http://siluan.trei.ro/?cat=6

7/28/2019 Sfntul Siluan Athonitul

22/42

Sa stiti ca vadit sunt ultimele vremi. Si Apostulul Ioan spunea acum 2000 de ani ca erau. Erau, insamanta, numai ca astazi, ceea ce era de necrezut candva cand se citea Apocalipsa si alteprorocii, este tehnologic realizabil. () Infricosatoare sunt, dar daca Dumnezeul nostru se ziceatotputernic, in zilele astea vom vedea ce inseamna atotputernic si cerem Tie, Doamne, sa nearati lucrul asta, daca noi vom traversa acele perioade. Sunt infricosatoare, dar nu vomdeznadajdui caci milostiv este Dumnezeu si mare este Dumnezeu. () Atacurile si navalele care

vin asupra omului sunt inca de acum deja de necomparat cu cele ce erau inainte. Spunea cinevaaseara, un Prea Sfintit parca, ca in viata noastra, in ultimii 30 de ani lumea a devenit denerecunoscut. Asa e si se schimba pe ceas ce trece!

O maica imbunatatita, Sebastiana, pe care Domnul a luat-o acum cativa ani, de prin regiuneaTimisoarei, de pe undeva () spunea unui parinte pe care il cunosc eu: Parinte, vremi ca astean-am apucat. Am cunoscut razboiul, am cunoscut foamete, am cunoscut prigoane, dar vremi caastea n-am mai vazut. Ieri zice - mi-au trebuit patru ceasuri ca sa citesc un acatist. Intelegetiputin de ce vi se duce mintea si nu ramane la rugaciune, in biserica sau in chilie? Da, suntempacatosi, dar sa stiti ca nu e numai pacatul nostru. Sunt si alte lucruri pe care nu le putem dovedi,dar va spun asta ca marturie a unora mai batrani si care au cunoscut alte lumi. Deja si eu ma vadca un martor al unei alte lu