Teoria structuralista si aplicatiile saleSemiotica este o formă a structuralismului, întrucât aceasta susține că nu putem cunoaște lumea în termenii săi proprii, ci doar prin structurile conceptuale și lingvistice ale poporului nostru. Ținta structuralismului este aceea de a descoperi cum dau oamenii sens lumii, nu de a descoperi ce este lumea, deci structuralismul neagă orice adevăr științific final sau absolut. („Omul de știință nu este persoana care dă raspunsurile potrivite, este cel care pune întrebările potrivite.” Levi-Strauss)
20
Semiotica este o formă a structuralismului, întrucât aceasta susține că nu putem cunoaște lumea în termenii săi proprii, ci doar prin structurile conceptuale și lingvistice ale poporului nostru. Ținta structuralismului este aceea de a descoperi cum dau oamenii sens lumii, nu de a descoperi ce este lumea, deci structuralismul neagă orice adevăr științific final sau absolut. („Omul de știință nu este persoana care dă raspunsurile potrivite, este cel care pune întrebările potrivite.” Levi-Strauss)
Transcript
Semiotica este o formă a structuralismului, întrucât aceasta susține că nu putem cunoaște lumea în termenii săi proprii, ci doar prin structurile conceptuale și lingvistice ale poporului nostru. Ținta structuralismului este aceea de a descoperi cum dau oamenii sens lumii, nu de a descoperi ce este lumea, deci structuralismul neagă orice adevăr științific final sau absolut. („Omul de știință nu este persoana care dă raspunsurile potrivite, este cel care pune întrebările potrivite.” Levi-Strauss)
Levi-Strauss face diferența clară între modul de gândire „științific” și cel „sălbatic”, însa nu pentru a dovedi că raționalismul știintific este mai bun, ci doar pentru a demonstra că cele două concepte sunt diferite. Gândirea „știintifică” are ca scop stabilirea de diferențe și împarte natura în domenii precise. La celălalt pol, gândirea „sălbatică” studiază natura ca pe un tot unitar, fără a o împărți în ramuri de analiză.
Levi-Strauss a extins teoria saussuriană conform căreia limbajul, ca sistem structuralist, acoperă toate procesele culturale: modă, grade de rudenie, mituri și legende etc. Toate culturile oferă un mod de înțelegere a lumii, deci întelesurile pe care le dau oamenii lumii sunt specifice culturii în care trăiesc, însa nu depind de aceasta, ci sunt universale.
Pentru Levi-Strauss, o opoziție binară este un sistem format din două categorii legate care, în forma sa cea mai pură, cuprinde universul.
- un obiect face parte fie dintr-o categorie A, fie dintr-o categorie opusă B;
-categoria A nu poate exista ca și categorie esențială, ci are sens doar în raport cu categoria B;
-categoria A are sens doar pentru că nu este categoria B;
-fără categoria B, nu ar putea exista nici limita categoriei A, deci nici categoria A;
Categorii ambivalente.
Își au natura în ambele categorii opuse binar, acestea sunt prea puternice conceptual, au prea multe semnificații și sunt desemnate ca fiind „sacre” sau „tabu”. Un exemplu relevant dat de Levi-Strauss se referă tot Geneza. Șarpele nu este nici animal al uscatului, nici pește din mare, însa are caracteristici din ambele categorii, de aceea are, în cultura creștină, o semnificație complexă și puternică. În acelasi fel se explică și de ce homosexualitatea este considerată „tabu”.
Repetiția structuralăLeach a găsit o paralelă între modul în care noi
concepem spațiul, relația cu oamenii și relația cu animalele. Spațiul este structurat în „casă”, „vecinătate” și „sălbaticie”. Paralel, animalele sunt organizate în „animale de casă”, „animale de fermă” și „animale sălbatice”. La fel, oamenii sunt împărțiți în „familie”, „vecini” și „străini”. Însa aceste categorii nu sunt perfecte. Astfel, unele animalele parazite, deși trăiesc în casă, nu intră în categoria „animale de casă”, dar sunt înzestrate cu semnificaății variate și considerate „tabu”. Șobolanii și gândacii stârnesc repulsie, animalele sălbatice folosite ca animale de companie stârnesc mila sau, uneori, frica.
Ritualuri de granițăAntropologii structuraliști evocă importanța granițelor
dintre categoriile de produs. Astfel, toate societățile au ritualuri sau o perioadă ambivalență de trecere de la o categorie la alta, pentru a ajuta indivizii să se adapteze schimbării. Luna de miere marchează trecerea de la celibat la casnicie, priveghiul marchează trecerea de la viață la moarte etc. Și în cazul televiziunii se poate vorbi de un ritual de graniță. Genericele anunță tipul de program care urmează: serial de comedie sau dramă, emisiune de știri, emisiune de divertisment etc., iar fără aceste generice, fluxul emisiunilor ar produce confuzie.
Natura și culturaIn concepția lui Levi-Strauss, natura reprezintă realitatea care
ne înconjoară, iar naturalul reprezintă semnificația pe care o cultură o da naturii, deci naturalul este un produs cultural, iar natura - o realitate pre-culturală.
In lucrarea sa „Crud și Gătit”, Levi-Strauss analizează semnificația hranei și a gătitului ca procese culturale. Momentele de importanță culturală sunt sarbatorite prin festinuri ceremoniale, iar procesele prin care natura crudă este transformată în natură gatită reprezintă unul din cele mai importante procese culturale. Acest proces începe inaintea oricarei transformări, pentru că fiecare cultură împarte natura în „comestibil” și „necomestibil”.
MitulDe la Freud, Levi-Strauss a preluat ideea
conform căreia analiza mitului reprezintă analiza visului individual. Persoana care visează întelege doar semnificația „superficială”, unoeri absurdă a visului. Intelesul real, profund al acestuia este disponibil doar analistului. În acelasi mod, cel care va cunoaște mitul, va cunoaște superficial adevăratul înțeles, în timp ce realitatea va fi accesibilă doar mitologului.
Structura culturii de masăÎn societățile industriale, mass media preiau funcția mitului
din societățile tribale, de unde rezultă că teoriile lui Levi-Strauss se aplică mass media contemporane.
Toate episoadele unui serial TV pot fi văzute ca diferite acte de vorbire ale structurii sale profunde (limba), așa cum fiecare gen TV poate fi văzut ca o realizare particulară a potențialului structurii sale de profunzime. Astfel, structura de profunzime a unui serial TV poate genera un număr infinit de episoade, toate westernurile ar reprezenta versiuni specifice ale aceluiași mit, deci aceeași structură de profunzime a unor concepte opuse binar poate genera un număr infinir de westernuri individuale, la fel cum structura de profunzime a primei pagini a unui tabloid poate genera un număr infinit de posibile titluri sau imagini, iar limba poate genera un număr infinit de discursuri.
Aplicația 1: Căutătorii
Căutătorii este un film western în al cărui prim cadru este prezentată o gospodărie izolată într-un peisaj sărăcăcios din Vestul Sălbatic, cu detalii ale vieții de zi cu zi. Apoi apare un personaj – unchiul Ethan, care fusese plecat mulți ani. După acesta, se arată Mark, care este întâmpinat de Ethan cu o privire dură și o remarcă rasistă despre înfățișarea <<de indian>> a acestuia. În această primă parte a filmului se instaurează structura de opoziții care se află la baza întregii narațiuni, dar și a genului. Restul poveșii înfățișează un atac indian asupra fermei, în care tânăra fiicp Lucy este răpită, căutarea și salvarea acesteia de către Ethan și Mark, care o redau familiei și unei căsătorii fericite. Cadrele inițiale pun accentul oe opoziții, cea mai profund structurată fiind cea dintre cultură și natură.
Cadre de interior / Cadre de exterior Gospodăria / Cadrul natural
Familia / Individul Femeile (și copiii) / Bărbații
O cultură care a îmbrățișat întru totul valorile de pe partea stângă a diagramei, negându-le total pe cele de pe partea dreaptă, ar putea părea sterilă și plictisitoare, fără motivație de dezvoltare, de unde apare necesitatea unui erou ambivalent, care să combine în el mai multe valori de pe ambele părți ale diagramei și care își ia puterea din ambele părți ale structurii.
Aplicația 2: structura mitică a săptămânalului Weekly New York NewsCoperta săptămânalului Weekly New York
Times este aparent o colecție de povestiri fără legătură între ele, însă, privite mai atent, acestea relevă o structură de profunzime care se află la baza tuturor. Cele două articole de fond permit sondarea structurii. Lacrimile de pe tabloul lui Elvis împărtășesc opoziția binară fundamentală VIAȚĂ/MOARTE, precum și altele mai puțin profunde – știință/religie, raționalitate/iraționalitate, obișnuit/miraculos, creștinism/păgânism, natural/supranatural.
Orice element își poate schimba locul într-un sistem în funcție de celelalte.
Imaginea lui Elvis plângând, articolele despre mediumul care a făcut râul să curgă invers și despre extratereștri (potențiali)din Antichitate împărtășesc aceeași structură normal vs. anormal, rațiune științifică vs. Inexplicabil. Articolele mai obișnuite (cel despre mama care și-a salvat nepoata – inversează normele sociale și cel despre fata care a înotat până a murit – depășește limita morții și pune în discuție valorile acceptate social) sunt legate tot de problema vieții și a morții și de problema normelor sociale dominante, fiecare din ele fiind privit ca fiind ambivalent.
Mit și valori socialeAnaliza copertei pubicației Weekly World News împinge
ideile lui Levi-Strauss pe un tărâm pe care el nu s-a aventurat, cel al diferențelor sociale și al celor de clasă. Acestea sunt concepte centrale în teoriile mitului la Barthes, deși aceste analize contrazic definiția lui centrală a mitului în societățile capitaliste, cum că aceste promovează și servește interesele clasei dominante.
În multe privințe, teoria lui Barthes despre mit este iametral opusă celei a lui Levi-Strauss. Pentru Levi-Strauss mitul este o narațiune recunoscută ca mit, chiar dacă înțelesurile sale nu sunt negociate conștient de către oamenii care îl folosesc; mitul funcționează deschis, cu înțelesuri ascunse. Pentru Barthes, mitul este un lanț de concepte asociate; oamenii pot conștienți de înțelesul său, dar nu și de caracterul mitologic, fiind o chestiune legată de clasa socială.
Ambele teorii prezintă mitul ca pe o formă a limbajului, o modalitate de a face înțelesurile să circule în societate.
Structuralismul ne învață să căutăm structura de profunzime ce stă la baza tuturor sistemelor culturale și de comunicare și ne ajută să înțelegem că acestea sunt analoage și nu deconectate unele de altele. Structuralismul plasează comunicarea în centrul oricărei societăți, deoarece limbajul, miturile, simbolurile sunt singurele elemente ce pot oferi o perspectivă unică asupra modului în care societatea se organizează pe sine și a modalităților în care membrii ei dau o semnificație existenței și experienței lor culturale.
