+ All Categories
Home > Documents > Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in Sfera Bancara

Date post: 03-Jul-2015
Category:
Upload: black-rider
View: 145 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
49
Indrumator, Realizat de: ... Dan Chirlesan ... ... Grupa: 2523 - IASI 2007 -
Transcript
Page 1: Privatizarea in Sfera Bancara

Indrumator, Realizat de: ...Dan Chirlesan ...

...Grupa: 2523

- IASI 2007 -

Page 2: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

Cuprins

Cap.1. Procesul de privatizare.........................................................................................3

1.1 Obiectivele privatizării si prezentarea cadrului general de privatizare........................3

1.2 Realizări ale procesului de privatizare..........................................................................3

1.3 Idei pentru restructurarea sistemului bancar.................................................................4

1.3.1 Privatizarea în domeniul bancar.....................................................................5

1.3.2 Cauze care au accelerat privatizarea bancara in România.............................7

1.3.3 Privatizarea băncilor – factor de susţinere a tranziţiei la economia

de piaţa....................................................................................................................8

Cap.2. Strategii de restructurare si privatizare bancara ...........................................10

2.1. Tehnici de restructurare ............................................................................................10

Cap.3. Privatizarea in sfera bancara in România

3.1 Privatizarea bancara in România...............................................................................13

3.2. Privatizarea BRD......................................................................................................14

3.2.1 BRD este o afacere profitabila....................................................................14

3.2.2 BRD - modernitate si siguranţă într-un nou centru de afaceri....................17

3.3. Privatizarea Banc Post..............................................................................................18

3.4. Privatizarea Băncii Agricole.....................................................................................21

3.5. Privatizarea BCR......................................................................................................25

Concluzii.........................................................................................................................28

Bibliografie.....................................................................................................................29

2

Page 3: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

Cap.l Procesul de privatizare

1.1 Obiectivele privatizării si scurtă prezentare a cadrului general de privatizare

Urmând strategia guvernamentală, Autoritatea pentru Privatizare are ca principale obiective1:► vânzarea către sectorul privat, prin metodele prevăzute de lege, a pachetelor de acţiuni deţinute de stat în societăţile comerciale;► administrarea, în calitate de acţionar semnificativ sau majoritar, după caz, a societăţilor comerciale aflate în portofoliu, la care statul deţine acţiuni;► controlul cu privire la modul în care sunt respectate clauzele din contractele de privatizare, precum si supravegherea societăţilor în cauză în ceea ce priveşte gradul de realizare a performanţelor economice si financiare asumate prin contractul de privatizare;► restructurarea societăţilor comerciale si acordarea asistenţei financiare necesare retehnologizării si modernizării acestora;► transferul, în condiţiile legii, către unele ministere si autorităţi publice locale a activităţii de administrare si vânzare a acţiunilor deţinute de Autoritatea pentru Privatizare în societăţile comerciale, în scopul accelerării procesului de privatizare şi întăririi controlului în perioada post-privatizare.

1.2.Realizări ale procesului de privatizare

Activitatea de privatizare a Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile Programului de guvernare în perioada 2001 - 2004 şi cu prevederile programelor şi angajamentelor asumate în relaţia cu organismele internaţionale - Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Uniunea Europeană şi NATO.

Astfel, obiectivele din Programul de guvernare pe perioada 2001 - 2004, în domeniul privatizării sunt:

Transparenţa şi corectitudinea procesului de privatizare; Aplicarea de programe complexe de privatizare, cu asistenţă financiară

internaţionala pentru societăţile mari, de importanţă deosebită pentru economia naţională;

Elaborarea de programe specifice de privatizare pentru societăţile comerciale situate în zone cu impact social major;

Elaborarea unor contracte de privatizare cu clauze care să asigure modernizarea, dezvoltarea şi eficientizarea activităţii societăţilor în urma privatizării;

Continuarea procesului de privatizare a sectorului bancar; Privatizarea în condiţii avantajoase a Băncii Agricole; Utilizarea unui complex de metode de privatizare, cu accent pe privatizarea prin

piaţa de capital; Majorări de capital în societăţile comerciale de importantă deosebită, urmând ca

ponderea sectorului de stat în aceste societăţi să se reducă substanţial în timp;

1 Sergiu Cone, „Privatizare in extremis”, Piaţa financiara nr.10/2000, pag.10

3

Page 4: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

Urgentarea privatizării societăţilor comerciale aflate în curs de lichidare în vederea reîntoarcerii acestora în circuitul economic.In vederea realizării acestor obiective, în 2001 - 2002, s-a reuşit vânzarea unui

capital social de 17 898,53 midiei, ceea ce a contribuit semnificativ la reducerea ponderii statului în economie.

Au fost trecute în proprietate privată numeroase societăţi comerciale mari şi foarte mari. cum sunt: SIDEX Galaţi, RAFO Oneşti., HIDROMECANICA Braşov, ROTEC Buzău, Şantierul Naval Constanta, Uzinele Sodice Govora, TEROM laşi, ROMVAG Caracal, PROMEX Brăila, ARIS Arad, COS Târgovişte, ALRO şi ALPROM Slatina, UZUC Ploieşti etc.

Prin intensificarea eforturilor pentru privatizarea societăţilor bancare şi de asigurare - reasigurare, au fost trecute în proprietate privată BANCA AGRICOLĂ şi ASTRA Bucureşti şi a fost vândut pachetul minoritar pe care statul îl mai deţinea la BANCPOST.

1.3.Idei pentru restructurarea sistemului bancarEste foarte importantă sublinierea faptului că actualul sistem bancar românesc

reprezintă „o creaţie şi un succes major al procesului de trecere la economia de piaţă ce a avut loc după 1989”2. Recunoaşterea acestei realităţi atrage după sine o abordare specifică, distinctă a acestui domeniu de activitate, cel puţin din următoarele puncte de vedere:- semnifică realizarea unui obiectiv care, prin structură şi finalităţi funcţionale, constituie o premisă fundamentală în edificarea unei economii de piaţă reale;- este rezultatul conjugat al societăţii româneşti, după 1989, ca parte a transpunerii in practică a unei strategii in a cărei finalitate se regăseşte acceptul întregului spectru politic naţional; - respectivul sistem acoperă întreaga arie naţională, constituind o pârghie şi poate cea mai coerentă modalitate de implementare şi realizare a unor mutaţii majore în celelalte domenii de activitate.

Procesul de privatizare, ca reper fundamental al tranziţiei la economia de piaţă, in mod obligatoriu va cuprinde şi sistemul bancar, cu precizarea că el va trebui să ţină seama, pe de o parte, de menţionările mai sus evidenţiate, iar pe de altă parte de necesitatea unei infuzii reale de capital in cadrul sistemului. Se pot adăuga considerente ce urmează a fi luate in calculul elaborării oricărei strategii naţionale de dezvoltare, cu influenţe directe asupra unor elemente definitorii ale interesului naţional.

Ca urmare, numărul investiţiilor bancare incluse în acest proces, ca şi proporţia de implicare a capitalului privat, indigen sau extern devin expresia unei voinţe cu o dublă motivare: economica şi politica.

Într-o prima etapă, privatizarea ar trebui să afecteze doar un număr restrâns de societăţi bancare ce au o reprezentativitate de nivel mediu in cadrul sistemului. Concluzionările şi experienţa câştigată din realizarea acestei prime etape, ar constitui o bază reală şi eficientă în extinderea procesului respectiv şi asupra altor instituţii bancare Abordarea, într-o primă etapă, globalistă, respectiv a tuturor componentelor sistemului în acest proces de privatizare, se consideră a nu corespunde imperativelor unei politici economice naţionale actuale.

2 Constantin Bencheci, „Tehnici de restructurare bancara”, Piaţa financiara nr.10/1997, pag.8;

4

Page 5: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

In continuare vor fi enumerate câteva aspecte care, după definirea opţională a abordării lor şi includerea în strategii coerente de dezvoltare, îşi pot aduce o influenţă marcantă asupra calităţii şi credibilităţii sistemului bancar românesc.

Creşterea rolului Asociaţiei Române a Băncilor în respectarea, prin consens, a deontologiei profesionale, a loialităţii concurenţiale, precum şi a unei acoperiri unitare a sistemului informatic bancar.

Identificarea acelor resurse care, prin preţurile reduse, permit dirijarea exclusivă a acestora prin finanţarea unor lini de creditare având ca destinaţie întreprinderile mici şi mijlocii, cu precădere din domenii creatoare de bunuri materiale şi prestări de servicii.

Conversia creanţelor unor societăţi comerciale faţă de instituţiile bancare în acţiuni are un caracter complex, ce nu poate fi expediat în câteva rânduri. Pentru a reliefa câteva aspecte ce susţin aprecierea de mai sus trebuie evidenţiate următoarele:- în cazul când respectiva conversie operează afectând societăţi a căror capital a devenit majoritar particular (prin procesul privatizării), iar băncile implicate sunt cele cu capital majoritar de stat, se poate genera contradicţia ca bunul public să fie cel care sprijină şi creează, prin consecinţele acţiunii sale, eficienţa privată a celor ce deţin controlul real al societăţilor respective;- respectivele conversii vizează, in cele mai multe cazuri, acele societăţi unde ponderea arieratelor grefează grav continuitatea activităţilor, situându-le în grupa celor cu pierderi, plasamentul bancar pierzându-şi astfel motivaţia eficienţei;- rezolvarea astfel obţinută este una de conjunctură şi nu de fond a problematicii vizate.

1.3.1. Privatizarea în domeniul bancarConform definiţiei date în DEX3, privatizarea reprezintă „procesul de trecere a

întreprinderilor şi instituţiilor din proprietatea statului în proprietate privată”.Etapele procesului de privatizare4:

evaluarea activelor şi pasivelor (stabilirea profilului de risc al băncii); stabilirea unui plan pentru managementul pasivelor (rambursarea surselor atrase

sau transferul pasivelor la o altă instituţie bancară); derularea uni program special de redresare financiară şi operaţională (stoparea

pierderilor, reducerea cheltuielilor operaţionale, conservarea şi întărirea valorii unor active necesare pentru viitorul băncii);

dezvoltarea unei strategii de colectare a principalului şi a dobânzii (incluzând vânzarea activelor puse in garanţie).

Obiectivele privatizării5:Obiectivele urmărite pot diferi de la o ţară la alta, de la etapă la etapă şi de la un

minister la altul. Sunt prezentate în continuare un sumar al principalelor obiective:1. îmbunătăţire eficienţei prin creşterea competiţiei şi extinderea

posibilităţilor firmelor să se împrumute de pe piaţa de capital.2. reducerea necesarului de împrumut pentru sectorul public;3. atenuarea problemelor de plata a sectorului public:

3 Dictionarul explicativ al limbii romane, Editura Economica, Bucuresti, 1992, pag.451;4 Nicolae Danila, „Management bancar-fundamente si orientări”, Ed. Economica, Bucureşti, 2000, pag.86;

5 Nicolae Danila, „Privatizarea băncilor”, Ed. Economica, Bucureşti, 2000, pag.211;

5

Page 6: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

4. diminuarea implicării guvernului în luarea deciziilor la nivelul întreprinderilor;

5. diversificarea structurii proprietăţii asupra activelor economice;6. încurajarea preluării acţiunilor de către salariaţi;7. redistribuirea venitului şi a bogăţiei.

Privatizarea băncilor comerciale cu capital de stat este considerată de specialişti ca fiind un element de bază al procesului de ansamblu al privatizării, element la rândul său considerat fundamental pentru restructurarea şi eficientizarea economiei româneşti. Dezvoltarea unei bănci conduce la dezvoltarea zonei economice în care activează, iar deprecierea altei bănci produce efecte negative profunde în mediul economic înconjurătorProcesul de privatizare a băncilor poate fi analizat atât din perspectivă sistemică, determinându-se eficienţa unui asemenea demers asupra economiei în general, cât şi din perspectiva băncii in sine, determinându-se impactul pe care privatizarea unei bănci de stat l-ar putea avea asupra evoluţiei ulterioare a acesteia.

Trebuie avut în vedere ca băncile reprezintă principalul sistem de finanţare a economiei, iar controlul efectiv asupra acestor finanţări nu poate fi efectuat decât tot prin bănci.

Din punctul de vedere strict al managementului bancar6, procesul de privatizare implică anumite aspecte legale, pe de o parte, de asigurarea condiţiilor impuse de reglementările juridice privind desfăşurarea procesului, iar pe de altă parte, de pregătire a procesului in sine, ceea ce presupune acţiuni de asanare, ce diferă in funcţie de situaţia economico-financiară a băncii supuse acţiunii de privatizare.

Cerinţe:1 Proceduri preg ătitoare :

- actualizarea capitalului social;- expertizarea financiar-contabilă şi întocmirea raportului de evaluare.

2. Procedee de privatizare;- majorarea capitalului social prin aport de capital privat în numerar;- vânzarea de acţiuni gestionate de Fondul Proprietăţii de Stat, contra numerar. pentru persoane fizice şi juridice cu capital privat.

Impactul privatizării băncilor de stat7:Asupra mediului economic:

- reducerea finanţării întreprinderilor de stat aflate deja în situaţie financiară precară;- blocarea proceselor de restructurare a intreprinderilor de stat;- probleme sociale de natura şomajului, amplificării sărăciei, deprecierii generale a nivelului economic (in unele zone).

Asupra b ăncii: - reevaluarea propriilor strategii după procesul de asanare şi restructurare;- deschiderea relaţiilor băncii pe piaţa internaţională in contextul apartenenţei la un grup financiar important (noul proprietar);- oportunităţi în modernizarea activităţii băncii după privatizare.

6 Nicolae Danila, „Management bancar-fundamente si orientări”, Ed. Economica, Bucureşti, 2000, pag.256;7 Nicolae Danila, „Privatizarea băncilor”, Ed. Economica, Bucureşti, 2000, pag.159;

6

Page 7: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

1.3.2. Cauze care au accelerat privatizarea bancară în RomâniaBăncile au înregistrat o evoluţie tipică în primii ani ai tranziţiei. Intre anii 1990-

1994 a existat in România un evident boom al consumului. O practică extrem de periculoasă pentru economie se manifesta în largul ei: pe fondul unei extraordinar de mari aşteptări din partea populaţiei, consumul a fost alimentat continuu. Aşa s-a ajuns la un disponibil pentru economie şi la un rulaj monetar, îndeosebi in sfera comerţului, fără precedent. Fluxurile monetare înspre bănci aveau să fie la un moment dat sufocante.

Din păcate administrarea acestei oportunităţi s-a făcut defectuos. Au lipsit experienţa şi rigoarea în lansarea unei politici de creditare sau de plasamente solide ale surselor. Totodată, în faţa unor profituri exorbitante, tentaţia unor capitalizări în bunuri imobiliare şi de lux a crescut exponenţial. La toate acestea s-a adăugat şi practica extrem de păgubitoare a statului, care era proprietarul acestor bănci, de a atrage prin mijloace specifice băncile prin susţinerea, cu orice preţ, din considerente politice, a unor programe de facilităţi pentru agricultură, energie electrică, petrol, gaze naturale sau chiar programe salariale. Când s-a constatat că fluxurile monetare au un singur sens major, acela dinspre bancă spre marii clienţi şi că creditele se returnează din ce în ce mai anevoios (1996-1997) a fost deja prea târziu.

Practic, privatizarea în domeniul bancar a demarat o dată cu apariţia Legii nr. 83/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale bancare cu capital majoritar de stat. Potrivit prevederilor acestei legi, privatizarea băncilor de stat urmează să se efectueze prin Hotărâre de Guvern. Hotărârea Guvernului va stabili modul în care se va efectua fiecare privatizare în parte. Potrivit legii, în fiecare caz se va forma o comisie de privatizare care va fi însărcinată cu supravegherea procedurilor de privatizare, conform Hotărârii de Guvern. Această privatizare se realizează prin folosirea unuia dintre următoarele procedee:- majorarea capitalului social prin aport de capital privat, în numerar, în baza unei oferte publice sau a unui plasament privat, efectuate potrivit prevederilor legale în vigoare;- vânzarea de acţiuni gestionate de Fondul Proprietăţii de Stat, numai contra numerar, cu plata integrală, către persoane fizice şi juridice române cu capital social majoritar privat, inclusiv către societatile de investiţii financiare rezultate din transformarea. Fondurilor Proprietăţii Private, precum şi către persoane fizice şi juridice străine cu capital majoritar privat;- combinarea procedeelor prevăzute la literele a) şi b) (excepţie de la prevederile alin.(1) referitoare la persoanele juridice străine o constituie instituţiile financiare internaţionale).

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 83/1997 au un vădit caracter tehnic Doua aspecte apar semnificative din punctul de vedere al relaţiei societăţii bancare cu clienţii săi (atât persoane fizice cât şi juridice). Astfel, procedura de privatizare prevede o expunere extrem de detaliată a tuturor „problemelor” băncii în cauză. Ele vor fi cunoscute atât de evaluator cât şi de potenţialii investitori. Dintre aceştia, unii vor achiziţiona acţiuni, alţii nu, însă cu toţii vor cunoaşte intimitaţile societăţii bancare în cauză.

1.3.3. Privatizarea băncilor - factor de susţinere a tranziţiei la economia de piaţă

7

Page 8: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

Viaţa economică a ţărilor aflate în tranziţie a demonstrat cu claritate, inclusiv în România, că una dintre cheile esenţiale ale trecerii de la economia centralizată la sistemul de piaţă o constituie un sistem bancar activ şi bine dezvoltat8.

Acest fapt poate fi susţinut de argumente cu caracter teoretic şi practic. Astfel pentru dezvoltarea economică este esenţiala mobilizarea resurselor din economie.

Mobilizarea resurselor se poate realiza fie prin sectorul bancar, fie prin piaţa de capital. Totuşi, în ciuda posibilităţilor şi valenţelor deosebite ale pieţei de capital, deocamdată rolul acestora este oarecum marginal în fostele ţări socialiste din Europa.

In România, sectorul bancar a fost şi reprezintă unul dintre sectoarele cele mai dinamice şi mai active din economie, înregistrând creşteri importante de la an la an, atât in ceea ce priveşte capitalul, numărul de angajaţi, investiţiile, cât şi nivelul de creditare a activităţii economice. Cu toate aceste realizări, au existat şi unele deficienţe concretizate în aspectele de slăbiciune ale managementului bancar, credite neperformante, pierderi importante sau chiar corupţie.

Sistemul bancar trebuie să reflecte fidel nivelul de dezvoltare şi descentralizare din economie, reprezentând nu numai un rezultat al procesului de reformă, restructurare şi privatizare, dar şi un factor foarte activ şi mobilizator al acestui proces.

Pentru o etapa a tranziţiei la economia de piaţă din România, caracterizată prin opţiunea politica a unei reforme accelerate perceputa uneori ca o terapie de şoc privatizarea băncilor cu capital de stat va reprezenta una dintre coordonate.

Procesul de privatizare a băncilor de stat are ca obiective principale:- creşterea calităţii şi nivelului serviciilor bancare cu efect de antrenare şi de dezvoltare în întreaga economie;- asigurarea unei concurenţe benefice pe piaţa financiar-bancară;- perfecţionarea şi creşterea eficienţei managementului în domeniul financiar-bancar.

Pentru a răspunde acestor obiective, restructurarea şi privatizarea din sectorul bancar trebuie efectuate cu hotărâre, dar şi cu o analiză atentă a premiselor, alternativelor şi a implicaţiilor pe termen lung, pentru identificarea şi implementarea obiectivelor cu adevărat prioritare atât pentru bănci, cât şi pentru economie. Temeiul acestui proces de reală complexitate îl reprezintă Legea privatizării societăţilor bancare adoptată de Parlament în luna aprilie 1997.

In ceea ce priveşte crearea de noi bănci private, aceasta este în principiu un fenomen salutar deoarece se presupune că va contribui la creşterea concurenţei şi implicit la îmbunătăţirea serviciilor din sectorul bancar. Totuşi, după cum s-a putut observa şi în ţara noastră, aceste bănci au trecut şi trec de multe ori prin situaţii dificile, fie datorita faptului că au fost înfiinţate pentru a uşura colectarea de fonduri necesare finanţării firmelor proprii, fie că dispun de capital propriu insuficient.

Credibilitatea sectorului bancar privat este în pericolul de a fi erodată. Pe de o parte, e necesar să se înceapă să se finalizeze procedurile de lichidare şi faliment, pe de altă parte există riscul ca populaţia, inclusiv potenţialii clienţi ai viitoarelor bănci privatizate să îşi piardă definitiv încrederea în sectorul privat bancar.

Unele concluzii se impun deja, pentru evitarea eventualelor impacte nefavorabile ale privatizării băncilor. Viitorii acţionari şi proprietari ai băncilor trebuie să prezinte

8 Nicolae Danila, „Privatizarea băncilor”, Ed. Economica, Bucureşti, 2000, pag.286;

8

Page 9: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

garanţiile materiale, tehnice şi morale pentru ca banca să câştige prestigiu şi o poziţie solidă pe piaţă. De asemenea, decizia de privatizare trebuie fundamentată pe baza unei analize riguroase a adevăratei influente a băncii în întreaga economie, prin portofoliul de

credite şi acţiuni. Multe aspecte ale managementului bancar pot fi perfecţionate prin transfer de know-how, chiar în absenţa privatizării.

Pentru creşterea eficienţei sistemului bancar din România privatizarea unor bănci poate reprezenta un instrument important. Totuşi, ar fi lipsit de realism sa credem că acest proces va reprezenta o soluţie rapidă şi lipsită de riscuri pentru toate societăţile bancare cu capital de stat.

Cap.2 Strategii de restructurare

9

Page 10: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

şi privatizare bancara

„Privatizarea reprezintă modalitatea cea mai rapidă de a induce modificări de comportament şi strategie, asigurând astfel băncilor independenţa faţă de Guvern şi sectorul public”9. Deoarece băncile de stat domină sectorul bancar din toate statele foste socialiste, privatizarea lor poate fi considerată o modalitate de instaurare a unei concurenţe efective, atât pe piaţa depozitelor bancare cât şi pe piaţa creditelor.

Privatizarea poate, de asemenea, să îmbunătăţească stimulentele manageriale, să sporească participarea străină, să grăbească procesul de calificare superioară a personalului bancar, să reducă implicarea guvernamentală directa şi să sporească posibilitatea instituirii unei supravegheri şi a unor reglementări eficiente şi cuprinzătoare.

Este însă absolut necesar ca băncile să fie pregătite pentru privatizare, ceea ce în foarte puţine cazuri a fost valabil. Valoarea lor potenţială pentru un investitor strategic rămâne redusă; este greu de imaginat că un asemenea investitor este dispus să plătească în mod nejustificat ineficiente şi lipsuri ale afacerilor în care este chemat sa investească.

Privatizarea este văzută ca un mijloc de eficientizare a activităţii şi eliminare a disfuncţionalităţilor ceea ce înseamnă că necesitatea ei nu s-ar manifesta dacă băncile de stat ar fi entităţi sănătoase şi profitabile. Ca urmare, se constată că tranzacţiile, implicând vânzări de bănci unor investitori strategici de marcă fie au eşuat, fie s-au perfectat la sume reduse (nu mai mult de 1.3 din fondurile proprii sau de 35-45 ori profitul net la unui an reprezentativ, ceea ce este puţin, în comparaţie cu sumele vehiculate în tranzacţii de acest tip în Europa Occidentală, respectiv până la 7-8 ori fondurile proprii şi de 14-16 profitul net din anul reprezentativ), fie au generat doar interesul unor investitori mai puţin prestigioşi care urmăreau intrarea pe piaţă din alte considerente.

Privatizarea se realizează cu atât mai greu cu cât piaţa internă este lipsită de capital autohton, ceea ce impune să se apeleze la capitalurile străine. O altă problemă a privatizării marilor bănci comerciale este faptul că. uneori, nici investitorii locali cu forţa financiara mare nu pot fi acceptaţi şi agreaţi de către organismele de supraveghere bancara, deoarece se poate bănui că aceştia urmăresc să facă investiţia doar pentru a beneficia de totalitatea resurselor atrase de bancă. în scopul de a acorda credite preferenţiale societăţilor nebancare pe care le deţin.

Aceste limite şi piedici întâlnite în prezent pot fi contracarate dacă băncile şi autorităţile naţionale ţin cont de o serie de condiţii pentru captarea interesului unor investitori serioşi, pentru desfăşurarea cu succes a procesului de privatizare.

Tehnici de restructurare10:Pe plan internaţional, există o mulţime de tehnici de restructurare bancară pe care

guvernele le pot aplica pentru a soluţiona situaţia unor bănci.1. O primă alternativă este închiderea băncilor respective în conformitate cu

legislaţia existentă privind lichidarea şi falimentul. Această opţiune are avantajul de a întări structura de stimulente în sistemul bancar, deoarece se vor transmite semnale pieţei că acţionarii trebuie să controleze mai bine activitatea managerilor băncilor, iar deponenţii trebuie să înveţe să facă diferenţa dintre o bancă bună şi una rea. In practică,

9 Iulia Ursut, „Strategii de privatizare fata de problema si atitudinea noilor proprietari asanării portofoliului de credite”, Piaţa financiara nr.1/1997; pag.15;10 Constantin Bencheci, „Tehnici de restructurare bancara”, Piaţa financiara nr.10/1997, pag.9;

10

Page 11: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

multe guverne evită să recurgă la lichidarea băncilor insolvabile, în special când cea mai mare parte a sistemului bancar se confruntă cu probleme sau atunci când instituţiile respective deţin o poziţie importantă pe piaţa bancară ( "too big to fail"). Această poziţie are în vedere natura specială a băncilor şi importanţa lor în economie pentru sistemul de plăti. închiderea unei bănci poate submina încrederea în ansamblul sistemului bancar şi să declanşeze o retragere masivă a depozitelor bancare. Pe această cale aptitudinea sistemului financiar de a mobiliza resurse şi de a le aloca către cele mai productive utilizări ar putea fi compromisă, ceea ce ar afecta negativ activitatea economică, astfel încât, în final, pierderile pentru întreaga societate ar fi mai mari de cât costurile transferurilor de resurse financiare necesare pentru restructurare.

2. Cel mai adesea se recurge la recapitalizare. Există două metode principale prin care guvernele recapitalizează băncile: majorarea directă a fondurilor proprii şi schimbul de obligaţiuni guvernamentale contra active neperformante.

In ceea ce priveşte majorarea fondurilor proprii ale băncilor, guvernele trebuie sa încerce mai întâi sa-i oblige pe acţionari să restituie capitalul băncii prin subscriere de acţiuni suplimentare. Daca aceştia nu vor sau nu pot să injecteze noi resurse financiare într-o banca pentru a acoperi pierderile şi a îndeplini prevederile reglementărilor de prudenţă bancară, guvernele vor trebui să încerce să convingă alte persoane care ar putea fi interesate in achiziţionarea instituţiei respective să injecteze fonduri noi şi să schimbe managementul. Dacă aceste încercări se vor dovedi infructuoase, autorităţile vor fi obligate să participe direct la reconstituire fondurilor băncilor prin cumpărarea de noi acţiuni sau prin acordarea de împrumuturi pe termen lung de tip subordonat (care sunt recunoscute pe piaţa internaţională drept element constitutiv al fondurilor proprii).

Schimbul de obligaţiuni guvernamentale contra active neperformante, deşi implică restructurarea părţii de activ a bilanţului unei societăţi bancare are drept efect final creşterea capitalizării şi reconstituirea profitabilităţii acesteia. Astfel vânzarea de către bancă a unor active neperformante şi obţinerea unor active de calitate superioară duce la micşorarea volumului activefor băncii şi implicit îmbunătăţirea ratei de adecvare a capitalului. Ca şi majorarea directă de către guvern a fondurilor proprii, schimbul (swap) de obligaţiuni guvernamentale contra active neperformante generează un risc moral reducând disciplina de piaţă în sistemul bancar prin crearea de aşteptări privind salvarea, şi pe viitor, de către stat a băncilor.

3. Se mai poate recurge de asemenea la crearea unei societăţi de gestionare a activelor. Activele neperformante care au fost obţinute in schimbul obligaţiunilor guvernamentale pot fi lăsate în administrarea băncii sau pot fi transferate la o societate de gestiune a activelor. Spre deosebire de o bancă comercială care se concentrează asupra sporirii volumului de activitate, societăţile de gestiune a activelor au în vedere obţinerea de garanţii suplimentare, controlul fluxurilor de trezorerie, controlul managementului debitorilor şi minimizarea pierderilor.

Principalele elemente care au împiedicat utilizarea acestei modalităţi pe scară largă au fost adâncimea mică a pieţelor şi insuficienta dotare cu personal experimentat în acest domeniu. Această metoda a fost utilizată de Slovenia (începând cu primele trei mart bănci, care au pornit de la o rată de adecvare a capitalului mai mică de 4%), Croaţia (în care băncile supuse restructurării în acest fel deţineau 25% din activele bancare totale). Republica Macedoniei (a cărei agenţie este abilitată să emită obligaţiuni pentru

11

Page 12: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

recapitalizarea băncilor cu probleme, odată ce s-au stabilit prescrierile necesare) şi Bulgaria (agenţia concentrându-se în această tară asupra consolidării sistemului bancar, înainte de a încerca privatizarea).

O variantă a acestei metode este înfiinţarea în cadrul băncilor a unor unităţi de abordare a creditelor neperformante, pentru recuperarea acestora. Aceste unităţi pot fi utile în restructurarea portofoliilor de credite, mai ales atunci când activitatea lor este însoţită de programe de privatizare a întreprinderilor cărora le-au fost acordate împrumuturile respective Totuşi problemele de portofoliu depăşesc de multe ori capacitatea unei bănci de a-şi restructura creditele.

Unităţile de recuperare a creditelor sunt subminate de cadrul legal şi instituţional slab în ceea ce priveşte recuperarea creditelor, de mecanismele de piaţă insuficient dezvoltate pentru rambursarea împrumuturilor garantate şi de presiunile interne aplicate băncilor in sensul reeşalonării plăţilor sau renunţări la rambursarea creditelor.

4. Conversia împrumuturilor in acţiuni ("Debt-equity swaps") este o altă modalitate de restructurare financiară a societăţilor bancare. Susţinătorii acestei tehnici pretind că prin utilizarea sa băncile îşi îmbunătăţesc solvabilitatea, deoarece schimbă un activ neperformant cu drepturi de proprietate şi astfel băncile pot participa in restructurarea debitorilor în calitatea lor de coproprietar îmbunătăţind astfel calitatea portofoliului de creanţe

Aceste argumente nu sunt întotdeauna valabile. După cum arată experienţa internaţională, bancherii nu sunt în mod necesar buni manageri ai activităţii firmelor industriale. In plus atunci când o bancă comercială are o participaţie la o societate debitoare, ea se va găsi sub presiunea de a spori volumul îndatorării acelui debitor.

Atunci când prăbuşirea unei bănci poate avea consecinţe grave asupra întregului sistem bancar, guvernul trebuie să intervină pentru a acorda asistenţă instituţiei respective. Această asistenţă trebuie acordată cu respectarea următoarelor principii; să fie legată de un program de restructurare, să urmărească minimizarea costurilor fiscale, să asigure distribuţia echitabilă a costurilor, să prevină repetarea situaţiei de insolvabilitate şi să asigure un cadru macroeconomic stabil.

Cap.3 Privatizarea in sfera bancara in România

12

Page 13: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

3.1 Privatizarea bancara in România

Privatizarea in domeniul bancar a început o data cu apariţia Legii nr. 83/1997 privind privatizarea societăţilor bancare cu capital majoritar de stat. Hotărârea Guvernului trebuia să precizeze modul în care se va efectua fiecare privatizare în parte. Potrivit legii, în fiecare caz se va forma o comisie de privatizare care va fi însărcinată cu supravegherea procedurilor de privatizare.

Pentru început decizia de privatizare a fost luată pentru trei societăţi cu capital majoritar de stat: Banca Română de Dezvoltare, Banc Post şi Banca Agricolă.

In cazul Băncii Agricole decizia de privatizare a fost prematură. Banca necesita un proces amplu de restructurare. înainte de a fi inclusă in procesul de privatizare.

Comisiile de privatizare au organizat un audit internaţional pentru băncile care urmau să fie privatizate şi au lansat o ofertă publică pentru licitaţie. Pentru a se evita orice incident s-a stabilit ca licitaţia să aibă loc în două etape; în prima etapă să fie stabiliţi mai mulţi câştigători, urmând ca în a doua etapă, dintre aceştia să fie aleşi câştigătorul final. După aceasta a urmat o procedura suplimentară prin care banca centrală a ţării de origine a societăţii financiar-bancare câştigătoare, în colaborare cu BNR vor cerceta ca provenienţa banilor să fie licită.

In ambele situaţii - BRD şi Banc Post11 - privatizarea a avut în vedere două etape: achiziţionarea unui pachet semnificativ din capitalul social al băncii şi un aport suplimentar de capital, proceduri care nu au fost îndeplinite până la sfârşitul anului 1998 aşa cum a fost prevăzut.

Potrivit legii privatizării nr. 58/1991, Fondurile Proprietăţii Private au primit o cotă de 30 % din capitalul social al băncilor de stat, egal împărţite la fiecare dintre bănci. Pentru acestea avea să fie stabilită procedura privatizării exclusiv contra numerar şi numai către investitori privaţi şi prin aport de capital privat.

11 Carolina Oancea Hedesiu, „Privatizarea Banc Post si BRD in linie dreapta”, Piaţa financiara nr.9/1998, pag 12;

13

Page 14: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

3.2 Privatizarea BRD

3.2.1 BRD este o afacere profitabilaPrin acordul stand-by pentru perioada 1994-1995, autorităţile române se angajau

faţă de Fondul Monetar Internaţional să privatizeze două societăţi bancare cu capital majoritar de stat în termen de un an. In ianuarie 1995, Guvernul a hotărât ca prima instituţie bancară ce va fi privatizata sa fie Banca Română pentru Dezvoltare12.

Termenul de privatizare recomandat de către FMI nu s-a respectat, astfel încât în 1997 banca tot nu era privatizată.

La sfârşitul anului 1997, BRD era a patra bancă din punct de vedere al activelor - 8.014.315 milioane lei (894 milioane USD) şi a treia după mărimea capitalului - 1.043.563 milioane lei (130 milioane USD). Din punct de vedere al reţelei teritoriale cu 55 de sucursale şi 109 agenţii banca se afla pe locul patru în ţară.

In opinia preşedintelui Comisiei de Privatizare a BRD, domnul Dan Nicolae Predoiu, au fost două probleme care trebuie rezolvate înainte de a demara procesul de privatizare, neputându-se vorbi de întârzierea acestuia. Exista deja un contract finanţat de PHARE pentru privatizarea BRD, acesta fiind elaborai conform vechiului proiect de lege al privatizării. Termenii de contrast nu erau conform cu noua lege a privatizării aşa că a trebuit să se aştepte expirarea acelui contract. In al doilea rând auditarea BRD se putea face doar după ce rezultatele financiare din anul anterior erau definitivate şi raportate, ca urmare, acestea au fost disponibile spre sfârşitul lunii aprilie - începutul lunii mai, 1999. De asemenea, considera că BRD avea cel mai ridicat rating bancar dintre băncile româneşti, similar cu cel al BCR şi deţinea circa 8% din piaţa serviciilor bancare.

Intr-o prima etapa a privatizării urma să aibă loc o vânzare prin negociere către un investitor strategic, ce presupunea o majorare de capital şi preluarea unei părţi din acţiunile statului gestionate de FPS. De asemenea o parte din acţiunile statului urmau să fie vândute salariaţilor şi pensionarilor băncii, iar dacă doresc, daca negociază un preţ corect BERD şi IFC (Corporaţia Financiară Internaţională) pot cumpăra din acţiunile statului la BRD gestionate de FPS.

In a doua etapă va avea loc oferta publică din acţiunile care au mai rămas după desfăşurarea primei etape şi are ca obiectiv transformarea băncii într-o societate deschisă, întărirea pieţei româneşti de capital şi accesibilitatea băncii pe piaţa de capital internaţional.

In legătură cu privatizarea, domnul Predoiu subliniază existenţa unui interes explicit şi semnificativ din partea unor bănci reputate pe plan internaţional: „BRD este o

12 Carolina Oancea Hedesiu, „Privatizarea BRD o afacere de succes”, Piaţa financiara nr.1/1999, pag.9;

14

Page 15: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

afacere foarte profitabilă. Pe lângă investitori am fost contactaţi de firme de intermediere renumite, care au menţionat in particular acest interes deosebit de mare”.

Preşedintele Comisiei de Privatizare a BRD a sesizat existenţa unui comentariu apărut in „Financial Times" privind privatizarea celor două bănci româneşti (BRD şi Banc Post) pe care l-a luat drept o încercare disperată de a diminua apetitul investitorilor serioşi pentru această ocazie şi, bineînţeles, de a genera o reducere a preţului tranzacţiei. Prin acel articol s-a încercat formarea unei imagini deformate în opinia publicului.

Nu se pune problema „curăţirii" portofoliului de credite al băncii pentru a obţine un preţ mai bun în urma privatizării din cauza politicii precedente de creditare a băncii. Aceasta explică ponderea redusă a creditelor neperformante în total, credite ale BRD faţă de alte bănci de stat sau privatizate Există în bancă o direcţie specializată care are ca obiectiv nimic altceva decât executarea datornicilor şi găsirea unor măsuri de reactivare a unor credite de recuperat.

S-a aprobat în Guvern, ca la privatizare, să se urmărească atragerea unui investitor strategic, care să preia până la 51% din pachetul de acţiuni al băncii şi pe de altă parte, să se solicite acestui investitor să participe la o majorare de capital într-o cotă ce urmează a se stabili de comun acord. Majorarea nu este o condiţie obligatorie.

Guvernul a aprobat ca, alături de acest investitor strategic, să participe la cumpărarea acţiunilor FPS cu câte 5% Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Corporaţia Financiară - sucursala pentru finanţarea proiectelor private a Băncii Mondiale.

Restul de circa 10% din acţiuni vor fi vândute asociaţiei salariaţilor, conducerii şi pensionarilor BRD.

Alţi investitori, alţi cetăţeni români, în afară de salariaţii băncii vor putea cumpăra acţiuni la BRD în cea de-a doua etapă a privatizării băncii şi anume în a doua jumătate a anului 1999, când vor fi scoase la vânzare acţiuni deţinute de Societatea de Investiţii Financiare. După compensarea dintre FPS şi SIF-uri, aceste acţiuni vor fi vândute prin ofertă publică, parte prin Bursa de Valori Bucureşti, parte prin piaţa internaţională de capital, cu ajutorul unor bănci de investiţii financiare.

Prima etapa, vânzarea pachetului de control în cazul băncii 51%, va fi încheiată în luna decembrie 1998, când se va semna contractul. Când se dă posibilitatea investitorului să cumpere pachetul de control, atunci se poate acorda acestuia o prima de control. De aceea, s-a apreciat că se poate pomi de la 600 milioane $. Suma exactă se va fixa în timpul negocierilor. „Important este faptul că, din semnalele băncii, există un interes real din partea unor giganţi bancari dintre care: Citibank, ABN Amro, Deutsche Bank, pentru a participa la privatizarea primei bănci româneşti scoase la vânzare.

Cei doi investitori angrenaţi în final în cursa pentru privatizarea BRD au fost Societe Generale şi Banque Naţionale de Paris.

In procesul de privatizare a băncilor româneşti, neînţelegerile dintre FPS şi SIF-uri, acţionari la aceste instituţii, au determinat întârzieri şi pierderi. Problema de bază în legătură cu privatizarea este generată de legislaţia în materie şi anume. Legea nr.83/1997 privind privatizarea societăţilor bancare. Art. 3 al acestei legi, prin ambiguitatea redactării, a determinat multiple neînţelegeri. Aşa cum este formulată această lege, ea reprezintă in fapt o naţionalizare făcută de către stat {compensarea cotelor deţinute iniţial de SIF-uri in aceste bănci cu acţiuni având un nivel similar de rentabilitate). Ca urmare, s-a semnat un protocol cu FPS pentru cele două bănci integrate în procesul de privatizare. BRD şi Banc Post. prin care SIF-urile cedau cotele valorice iniţial primite la valori

15

Page 16: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

nominale contra acţiuni la societăţile de asigurare ale statului ASIROM şi ASTRA. Această compensare nu s-a putut realiza într-o primă fază datorită faptului că ordonanţa ce urma să expliciteze Legea nr.83/1997 era ambiguă. Ulterior, textul a fost modificat, insă în direcţia creşterii gradului de incertitudine, făcând neoperabilă această ordonanţă. Se pare că acest inconvenient a fost înlăturat ulterior, în sensul că ordonanţa respectivă a fost modificata în Camera Deputaţilor, explicitată în mod corespunzător, şi aprobată in Senat.

Banca franceză Societe Generale a fost declarată câştigătoarea licitaţiei pentru vânzarea a 51% din acţiunile BRD13. Valoarea tranzacţiei pentru privatizarea BRD s-ar putea situa in jur de 238 milioane $, dacă se include şi majorarea de capital social. Valoarea totală a băncii este de 340,2 mihoane $. Restul de acţiuni urmează să fie vândute astfel: 5% din capitalul social majorat - către investitorii internaţionali International Finance Corporation (IFC) şi BERD, prin negociere directă, fără selecţie de oferte; 10% din capitalul social existent - catre salariaţi, prin vânzare, restul - către investitorii de portofoliu, persoane fizice şi juridice private, române şi străine, prin ofertă publică pe piaţa secundară BRD are un capital social de 401,6 miliarde lei.

Criteriul fundamental în alegerea investitorului strategic a fost ca banca cumpărătoare să recunoască şi să dezvolte multiple bogăţii, talente, linii de activitate ale băncii pe care o cumpără, să-i păstreze identitatea. Probabil că Societe Generale şi-a luat angajamentul să păstreze identitatea BRD-ului, caracterul ei românesc, autonomia funcţiilor ei de trezorerie, creditare, ieşire pe pieţele de capital.

Valoarea totală a tranzacţiei - a precizat Radu Sârbu, preşedinte FPS - însumează 200 milioane $ SUA. Din această sumă, 135 milioane $ vor fi plătite FPS, pentru 41% din capitalul actual al BRD. iar restul de 65 milioane $ va fi investit de Societe Generale, sub formă de subscriere a unui pachet de acţiuni noi, reprezentând o majorare a capitalului BRD cu 20%.

Următorul pas - cel decisiv - al procesului de privatizare a BRD va fi vânzarea către BERD a maximum 5% şi către angajaţii băncii a 10% din capitalul social majorat al BRD.

O noutate apărută în contract în ultima parte a negocierilor o constituie prevederea că operaţiunile existente ale sucursalei GSG14 din România să fie vândute BRD-ului, (deci cumpărate de BRD şi nu preluate), această chestiune urmând a fi rezolvată de SGF şi BRD conform practicilor internaţionale consacrate acestui gen de operaţiuni.

Modificările la Statutul Băncii au vizat:- structura capitalului social: GSG - 51 %

FPS - 14.86% Salariaţi şi angajaţi - 8,33% SIF Oltenia - 5.55% SIF Muntenia - 5,26% SIF Banat - Crişana - 5% SIF Transilvania - 5% SIF Moldova - 5%

13 Carmen Rudnitchi, „BRD intra in ultima etapa a privatizării”, Capitat nr.43, octombire 2000, pag.58;14 Ionela Nuta, „Privatizarea ultimilor 10% din BRD-SG”, Ziarul financiar 6 martie 2000,pag.10;

16

Page 17: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

- descentralizarea actului de decizie în ţinerea responsabilităţii astfel; Comitetul de Administraţie (11 membri); Comitetul de Direcţie (administraţie centrală şi a reţelei de sucursale,

responsabilităţii legate de resursele şi mijloacele Băncii); Comitetul de Audit (misiunea de a analiza pertinenţa metodelor contabile a

procedurilor interne de colectare a informaţiilor şi controlul de a evalua activitatea anului încheiat şi de a propune eventualele masuri corectoare);

Preşedintele (are misiunea generală de dezvoltare a Băncii, întreţine legătura cu autorităţile economice şi politice din România, se ocupă de aspectele de comunicare şi promovare a Băncii şi a imaginii sale)

3.2.2 BRD - modernitate si siguranţă într-un nou centru de afaceriPrivatizarea BRD a sporit atât capacitatea BRD - Groupe Societe Generale de a

veni în întâmpinarea solicitărilor clienţilor, cât şi încrederea acestora în produsele şi serviciile bancare tot mai moderne puse la dispoziţia lor de acest partener renumit prin seriozitate şi forţă de finanţare a proiectelor fezabile.

Respectul pentru client se accentuează la BRD ca un principiu fundamental al activităţii. Intre dovezile concrete ale acestuia se situează şi sediile noi sau modernizate, capabile să ofere o ambianţă propice afacerilor. Pe lângă facilităţile şi dotările noi asigurate se oferă pentru desfăşurarea unor servicii cu caracter „unicat": transportul pneumatic al documentelor pe orizontală şi verticală, recepţie gestionată de calculator (singura de acest gen din România, sistem intern propriu de radio-difuziune, sală de conferinţe, sistem de TV cu circuit închis, sistem electronic de control-acces prin cartele, condiţii asigurate pentru trezoreria de noapte, etc).

Banca de referinţa a societăţilor comerciale : BRD - Groupe Soctete Generale este banca de referinţa pentru întreprinderile

private din România, având peste 65% din plasamente in credite acordate sectorului privat;

Cu peste 11.000 facilităţi de credit acordate, BRD - Groupe Societe Generale este prezentă în toate ramurile economiei,

BRD - Groupe Societe Generale joacă un rol important faţă de companiile multinaţionale, franceze sau internaţionale, clienţi pe care grupul Societe Generale îi urmează peste tot în lume.

17

Page 18: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

3.3 Privatizarea Banc Post

SC. Banc Post a fost înfiinţată în anul 1991, prin hotărârea de Guvern, ca o societate comercială pa acţiuni, cu capital majoritar de stat, prin preluarea unei părţi din activele companiei publice ROMPOSTTELECOM şi a fost autorizată de Banca Naţională a Romanţei (BNR) să funcţioneze ca o bancă de tip universal. Activitatea băncii se axează pe acceptarea de depozite de la persoane fizice sau juridice române sau străine, acordarea de credite, operaţiuni de factoring, forfetare, emiterea şi gestiunea instrumentelor de plată şi credit, plăţi şi decontări, etc..

Privatizarea băncii s-a derulat prin aplicarea strategiei aprobată de către Guvern. în trei etape15. In primă fază, s-a vândut un pachet de 35% din capitalul social al băncii către General Electric Corporation din SUA şi un alt pachet de 10% către Banco Portugues de Investimento din Portugalia în cea de-a doua etapa, s-a vândut un pachet de 8% din capitalul social al băncii către membrii consiliului de administraţie , cadre de conducere, salariaţi şi pensionari în ultimă etapa. General Electric Capital Corporation a cesionat un pachet de 26,25% din capitalul social al băncii către: EFG Euroban Ergasias din Grecia (19,25%) şi Banco Portugues de Investimento (7%).

In conformitate cu Mandatul acordat Comisiei de privatizare şi APAPS, General Electric Capital Corporation avea un drept de prim refuz asupra tuturor acţiunilor nevândute. Acest drept a fost cesionat, odată cu pachetul de acţiuni de 19.25% către EFG Eurobank Ergasias. Opţiunea trebuia exercitată în conformitate cu prevederile contractuale, pană la data de 15 martie 2002. In data de 26 februarie 2002, EFG Eurobank Ergasias a transmis APAPS "Notificarea privind exercitarea Opţiunii şi Proiectul de Act Adiţional", îndeplinind, din punct de vedere procedural, prevederea contractuală.

Chiar dacă banca elenă şi-a manifestat oficial intenţia de a cumpăra pachetul de 17%. deţinut de stat la Banc Post încă din primele luni ale anului 2002, negocierile nu s-au încheiat peste noapte, ci au vizat eliminarea tuturor confuziilor ce s-ar fi putut naşte pe marginea acestei privatizări.

Un aspect important la masa negocierilor a gravitat în jurul preţului de vânzare a pachetului de acţiuni de 17%. Dacă iniţial Comisia de Privatizare estimase preţul pachetului de acţiuni de 15 milioane de dolari, ulterior firma de consultanţă KPMG a întocmit un raport de audit din care a reieşit că cele 17 procente din capitalul social al

15 Cristian Bichi, „Poate fi privatizarea societatea bancara Banc-Post SA”, Piaţa financiara nr.4/1997, pag.14;

18

Page 19: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

Banc Post valorează cu cinci milioane de dolari mai mult. Preţul a fost calculat ca raport între activul net al băncii şi numărul de acţiuni deţinute de APAPS la Banc Post la sfârşitul anului 2001, la care s-a adăugat un coeficient de încredere. Pentru mai multă siguranţă, KPMG a întocmit un raport suplimentar, fapt ce a condus la o întârziere a finalităţii procesului de privatizare din iunie. Aşa cum era şi firesc, această amânare a finalizării procesului de privatizare nu a fost privită cu ochi buni de conducerea băncii. De altfel, opiniile exprimate, în mod public, pe marginea procesului de privatizare au degenerat. până la urmă, într-un scandal de proporţii între reprezentanţii APAPS şi conducerea Banc Post.

"Raţiunile" ce ţineau de preţul acţiunilor, invocate de şeful APAPS, au fost interpretate într-o maniera cu totul diferită de către preşedintele Banc Post, Elena Petculescu. "Exista un mare semn de întrebare şi chiar o supărare. Pentru că nu s-a finalizat tranzacţia conform contractului, reprezentanţii băncii EFG Eurobank Ergasias, care deţin 19.25% din pachetul de acţiuni, au scris că sunt dispuşi să meargă la arbitrajul internaţional”, a declarat preşedintele Banc Post. Elena Petculescu16. "După declaraţiile ministrului privatizării Ovidiu Muşetescu, din 18 iunie, de la Atena, privatizarea urma să fie terminată in maximum două săptămâni de la acea dată". Preşedintele Banc Post a mai precizat că prin contractul încheiat cu partenerul grec, care şi-a exprimat intenţia de a cumpăra pachetul de 17% al APAPS. Incă de la finele lunii februarie 2002. s-a convenit că finalizarea tranzacţiei se poate face la oricare dată la care există aprobările legale. „Asta nu înseamnă, insă, că APAPS să se ducă la Guvern cu o notă abia pe 18 septembrie şi cu care a dezinformat Guvernul cu privire la preţ. Aceste aprobări se refereau de fapt la BNR şi la Consiliul Concurenţei"17, ambele instituţii dându-le şi OK-ul, a explicat la acea vreme Elena Petculescu. Declaraţiile acesteia au survenit la scurt timp după ce ministrul Ovidiu Muşetescu a afirmat că "privatizarea Banc Post este una peticită" şi că întârzierile sunt cauzate de unele nelămuriri cu privire la preţul la care urmează să fie vândute acţiunile. Firesc, preşedintele Banc Post a ripostat şi a infirmat declaraţiile ministrului, precizând că „privatizarea Banc Post nu este peticita, ci o privatizare căreia, în ultimele luni ale anului 2002, s-au încrâncenat prea mulţi oameni, să-i spună NU după ce s-a semnat un contract”. Elena Petculescu a mai adăugat că acest contract „despre care nu sunt in măsură să fac aprecieri dacă e bun, rău sau mediocru, a adus nişte investitori şi trebuie respectat". In plus, oficialul bancar a explicat că APAPS ar fi vrut să participe la majorarea capitalului social, dar nu prin aport cash, ci prin încorporarea rezervelor băncii obţinute din reevaluarea activelor, deja existente în activele bilanţiere ale băncii, în prezentul tranzacţiei. Cu alte cuvinte, potrivit spuselor preşedintelui Banc Post, APAPS ar fi urmărit ca, prin emiterea de noi acţiuni, să-şi "umfle" cota de participare şi prin această modalitate să urce preţul acţiunilor. Mai mult decât atât, preşedintele Banc Post a atras atenţia că tergiversarea privatizării a întors din drum două instituţii financiare importante, respectiv International Finance Corporation şi Banca Europeană pentru Dezvoltare, care intenţionau să participe la acţionariatul băncii. Acestea s-au arătat dispuse să convertească în acţiuni sumele pe care banca trebuia să le restituie în contul datoriei pe care o avea la cele două instituţii, respectiv câte zece milioane de dolari datorate fiecărei instituţii internaţionale în parte.

16 Oana Gaman, „Noi acţionari la Banc Post”, Piaţa financiara nr.10/2000, pag.14;17 Oana Gaman, „Noi acţionari la Banc Post”, Piaţa financiara nr.10/2000;pag.15;

19

Page 20: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

Războiul declaraţiilor publice a mers mai departe, până într-acolo încât, vădit enervat de comentariile oficialului bancar, ministrul Ovidiu Musetescu a afirmat că "ar putea solicita înlocuirea din funcţie a preşedintelui Elena Musetescu amintindu-i acesteia că ar putea să fie reţinută în aprecieri pe marginea privatizării Banc Post şi că nu are nici o atribuţie în această direcţie".

"Dacă este deranjată de modul în care Comisia de Privatizare a Banc Post se străduieşte să aducă mai mulţi bani bugetului de stat, probabil că în prima AGA ne vom strădui să-i retragem funcţia de preşedinte, ea fiind administrator din partea noastră", a declarat, recent, ministrul Musetescu într-o conferinţă de presă.

In replică, Elena Petculescu şi a justificat temerile prin grija pe care o poartă acţionarilor, clienţilor băncii şi prin faptul că investitorul ar urma să acţioneze în judecată statul român pentru tergiversarea privatizării , care ar fi trebuit să-i ia locul încă din luna iunie, odată cu finalizarea raportului de audit al KPMG şi pe baza aprobării obţinute de la BNR şi Consiliul Concurenţei.

O altă nelămurire a ministrului Musetescu în cazul Banc Post18 a fost legată de dorinţa exprimată de acţionarii semnificativi ai băncii în luna mai 2002 de a face o majorare de capital, intenţie care au făcut-o cunoscută şi BNR. Ministrului Musetescu i s-a părut bizară această cerere având în vedere că. în luna septembrie 2002, aceiaşi acţionari nu au mai votat majorarea de capital social şi chiar dacă ar fi votat majorarea, acest lucru nu ar fi fost posibil întrucât exista un capitol de restricţii inclus în contractul de privatizare care interzicea această operaţie.

Cert este ca parafarea contractului de privatizare a Banc Post pune capăt acestor dispute APAPS îndreptându-şi acum atenţia către BCR ultima bancă cu capital de stat din România, aflată în plin proces de privatizare, respective în faţa depunerii ofertelor.

Cât priveşte viitorul Banc Post, odată cu semnarea contractului de cumpărare a pachetului rezidual de 17%, reprezentaţi EFG Eurobank Ergasias au ţinut să afirme „Am cumpărat acest pachet suplimentar de 17%, din acţiunile Banc Post. De şapte ani suntem acţionari şi lucrăm cu Banc Post şi prin acest pachet de acţiuni vom fi capabili să mergem mai departe cu planul nostru de investiţii şi cu ceea ce noi considerăm a fi un plan de afaceri al unei bănci care este foarte bine poziţionată în România".

La rândul său, ministrul privatizării, Ovidiu Muşetescu a adăugat: "Marcăm finalizarea privatizării Banc Post. Consfinţim o mai mare putere şi claritate a acţionariatutui băncii care se va repercuta pozitiv asupra activităţii băncii. Acţionarul EFG Eurobank Ergasias este o bancă renumită în Grecia care şi-a dovedit abilitatea în modul în care a ştiut să conducă afacerile.

Procedura propriu-zisă a fost mai îndelungată decât am estimat iniţial. Cred că a avut efecte benefice, având în vedere că sa semnat un document care este satisfăcător şi acoperitor pentru ambele părţi.

18 Carmen Rudnitchi, „Banc Post a ajuns la mana statului”, Capital nr.30/2000, pag.19;

20

Page 21: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

3.4 Privatizarea Băncii Agricole

In perspectiva privatizării, Banca Agricolă se afla într-un amplu proces de restructurare, decis vara anului 1997. Restructurarea băncii, a avut la bază un plan strategic, elaborat de Comitetul de Coordonare a Restructurării (format din reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, ai Băncii Naţionale şi ai FPS) şi conducerea executivă a băncii, se desfăşoară sub asistenţa tehnică a firmei internaţionale KPMG şi sub îndrumarea permanentă din partea Băncii Mondiale. Planul strategic are ca principale coordonate restructurarea instituţională şi recuperarea creanţelor.

Restructurarea Instituţională19 presupune eficientizarea întregii activităţi a băncii de la nivel teritorial la nivel central; să ofere o gamă largă de produse şi servicii: credite de consum, operaţiuni de distribuire a valorilor mobiliare, de depozitare şi distribuire pentru fondurile de investiţii, operaţiuni de compensare, depozitare şi decontare pe pieţele de capital, trezorerie, leasing, carduri.

In ceea ce priveşte recuperarea creanţelor, au fost stabilite programe de recuperare pe cel puţin 2 ani; aplicarea măsurilor legale de recuperare a datoriilor prin acţiuni de executare silită a unor debitori; prin valorificarea producţiei şi a stocurilor de produse şi într-o măsură mai mică prin vânzare de active.

Obiectivul financiar principal îl constituie stabilizarea financiara şi creşterea capacităţii băncii de a genera venituri, concomitent cu reducerea costurilor în vederea creşterii profitabilităţii şi realizarea unei rate de adecvare a capitalului în conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate. In această privinţă, un obiectiv prioritar în perspectiva apropiata şi mai îndepărtată îl constituie realizarea unei creşteri continue a capitalului băncii. Orientarea băncii va fi spre întreprinderile mici şi mijlocii, care reprezintă cel mai semnificativ segment al societăţilor comerciale din economie în viitor. Banca va controla procedurile de creditare şi va reanaliza competenţele de aprobare ale comitetelor de creditare de la nivelul sucursalei şi al centralei.

Măsurile luate se înscriu în procesul menit să asigure trecerea la privatizarea băncii în anul următor.

Concomitent cu finalizarea în anul 1999 a procesului de restructurare a Băncii Agricole, proces derulat pe parcursul a 2 ani de zile din luna iunie a început şi procesul de privatizare a băncii.

Primele efecte ale acestor procese s-au concretizat în creşterea încrederii populaţiei în calitatea serviciilor şi soliditatea Băncii Agricole ca atare.

19 Teodor Ion, „Guvernul administrează o noua gura de oxigen Băncii Agricole”, Adevărul Economic nr.43/2000; pag.8;

21

Page 22: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

Pe parcursul ultimilor 2 ani au fost luate măsuri de reorganizare a reţelei teritoriale pe criterii de eficienţă şi performanţă. Această amplă şi de durată acţiune a fost determinată de reconsiderarea radicală a management-ului şi marketing-ului, ambele direcţionate spre satisfacerea cerinţelor şi exigenţelor clientelei. Banca a iniţiat de asemenea un program de informatizare a activităţii operaţionale.

In acelaşi timp, Banca Agricolă şi-a consolidat prezenta pe piaţa financiar bancara internaţională (derulând relaţii de corespondentă cu 285 de bănci străine şi fiind membră a Confederaţiei Internaţionale a Creditului Agricol).

Banca Agricolă gestionează linii de credite în valoare de 160 milioane $ acordate de către BIRD şi BERD pentru proiecte finanţate şi realizate în România. O dată cu implementarea noului sistem informatic, Banca Agricola este în măsură să păstreze servicii la scară internaţională în conformitate cu standardele recunoscute în materie.

A urmat o perioadă nefastă pentru Banca Agricolă determinată de liberalizarea graduală a preţului produselor agroalimentare iar astfel populaţia şi-a retras depozitele de la Banca Agricola. In acest timp Banca Agricolă a înregistrat pierderi de aproximativ 10 milioane $. Astfel se va apela la bugetul de stat in două etape: transferul de active neperformante la AVAB şi pentru procesul de privatizare. Pentru a se putea discuta despre privatizarea Băncii Agricole a fost necesara parcurgerea următorilor paşi: anularea dreptului băncii de a mai acorda credite până la clarificarea volumului mare al creditelor neperformante; reducerea drastică a costurilor de funcţionare a băncii; vânzarea a peste 80 de sedii ale băncii din localitatea unde nu se justifică menţinerea lor; reducerea aproape la jumătate a numărului de personal.

După lungi şi dificile dispute pe care acţionarii le-au avut între ei, privatizarea Băncii Agricole a intrat în linie dreaptă20. O intenţie clar exprimată în legătură cu privatizarea Băncii Agricole exista din partea consorţiului constituit special în acest scop, format din Banca Agricolă a Greciei, Fondul Româno-American de Investiţii şi o sucursală a Rabobank din Olanda

Negocierile pentru privatizarea Băncii Agricole au fost purtate de FPS care s-a arătat dispus să vândă întregul pachet de acţiuni pe care îl deţine (56,9%) din capitalul băncii. Este însă posibil ca privatizarea băncii să se facă şi în proporţie de 8%, dacă s-ar fi găsit soluţia pentru ca SIF-urile să fie compensate pentru acţiunile deţinute la Banca Agricolă.

In cadrul negocierilor de privatizare se pleacă de la premisa că statul va participa oricum la recapitalizarea băncii, cu o sumă necunoscută la acea dată.

Privatizarea Băncii Agricole s-a mai amânat o dată deoarece era necesar să se aprofundeze auditul financiar, legal desfăşurat de consorţiu şi să se clarifice unele probleme privind structura acţionariatului. La momentul respectiv banca era decapitalizata şi a acumulat o serie de datorii care trebuiau acoperite (din bugetul statului) pentru a putea fi cumpârata. Acest lucru a influenţat nivelul preţului de cumpărare a Băncii Agricole ţinând cont că acest consorţiu a fost singurul ofertant şi astfel ei sunt în situaţia de a dicta termenii contractului.

Conform înţelegerii cu FMI şi BNR, daca până la sfârşitul lunii septembrie nu se semnează contractul de privatizare, Banca Agricolă ar urma să intre în lichidare, lucru nedorit de statul român, ţinând cont că lichidarea este mai costisitoare decât privatizarea.

20 Teodor Ion, „Ultima şansa pentru privatizarea Băncii Agricole”, Adevărul economic nr.7/2001, pag.5;

22

Page 23: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

Consorţiul amintit - singurul interesat de Banca Agricola21 – nu era dispus să ofere mai mult de 30 milioane $ pentru pachetul de acţiuni (circa 90%). In timp ce autorităţile sperau că vor reuşi să obţină mai mult.

Schimbarea Guvernului (2000 - Adrian Năstase) nu părea să schimbe fundamental datele problemei, deşi costul salvării Băncii Agricole este de un miliard de dolari. Aceasta este suma netă trecută pe datoria publică pentru recapitalizarea şi salvarea băncii. Totuşi. în aceste circumstanţe .nici nu se punea problema lichidării, nu doar pentru că ar fi costat dublu, ci şi pentru că s-a luat în calcul factorul psihologic. După şirul de falimente bancare din anii precedenţi. încă un faliment, de data aceasta cel puţin de anvergura Bancorex-ului. ar fi zdruncinat serios şi pe termen lung încrederea românilor in băncile româneşti.

După atâţia ani singura ofertă de cumpărare este aceea a prestigioasei bănci austriece "Raiffeisen Bank"22, împreună cu Fondul de Investiţii Româno-American ( într-o cotă mică).

Inainte de finalizarea contractului de privatizare este nevoie de o recapitalizare. Inainte de mărirea de capital, statul deţine 62%, SIF-urile deţin 20% şi restul aparţine persoanelor fizice sau unor întreprinderi mai mici, care au participat prin anii 1994-1995, când banca a fost deschisă şi s-au făcut emisiuni de acţiuni.

Norocul pe care l-a avut Banca Agricolă a fost că ramura de investiţii a băncii Raiffeisen a fost între consultanţii băncii române pentru privatizare şi a cunoscut într-o manieră foarte profesională ce se întâmplă în bancă din interior, ce şanse de relansare are banca. In timp, discuţiile au evoluat de la preluarea a 5% din capital, la 10% până când, după analize foarte serioase făcute de specialiştii băncii austriece, s-a ajuns la concluzia că riscul este mai mic decât câştigul potenţial şi s-au decis să facă oferta.

Raiffeisen este recunoscută ca o bancă ce oferă siguranţă şi servicii de calitate. Este o instituţie privată, organizată legal ca şi cooperativă şi care funcţionează ca şi bănci generale de retail.

Banca Agricolă a fost privatizată. Aceasta a fost cea mai importantă decizie pe care Guvernul Năstase a luat-o, in procesul de reformă, de la instalarea sa. A fost semnat contractul de privatizare a Băncii Agricole. Semnătura pe contract a fost pusă de ministrul autorităţii pentru privatizare, iar apoi contractul a fost parafat la Palatul Victoria in prezenţa primului-ministru Adrian Nastase.

Cumpărătorii Băncii Agricole sunt "Fondul de Investiţii Româno-American" şi investitorul strategic ”Raiffeisen Zentralbank” din Austria - o autoritate concurenţiala incontestabilă in ţara de origine (24% din piaţa bancară austriacă), dar şi într-un şir de ţâri din Europa Centrală şi de Est.

Din suma totală, investiţia cumpărătorului - FRAI şi Raiffeisen - va însuma 37 milioane $, alte 11 milioane $ urmând să fie aduse de către investitor pentru recapitalizarea băncii.

Cumpărătorul şi-a asumat şi o pierdere de până la 20 milioane $, dat fiind faptul că Banca Agricolă continua să înregistreze pierderi şi în acele zile. In total este vorba de 52 milioane $ angajaţi de Raiffeisen Bank pentru cumpărarea acţiunilor şi pentru investiţii la Banca Agricolă.

21 Alina Iacob, „Privatizarea Băncii Agricole costa 3.944 miliarde lei”, Piaţa financiara nr.2/2001, pag.11;22 Eugen Andreescu, „Banca Agricola se logodeşte cu Raiffeisen Bank”, Adevărul Economic nr.11/2001, pag.6;

23

Page 24: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

Negocierile s-au derulat întotdeauna sub presiunea FMI. care a solicitat lichidarea băncii. în condiţiile în care aceasta a acumulat în permanentă pierderi.

Imediat după privatizare, noii stăpâni ai băncii romane au trecut serios la treabă. S-a clarificat aproape în totalitate situaţia patrimonială; trezoreria Băncii Agricole a fost organizată operativ după sistemul „Raiffeisen"; s-a desfăşurat un amplu proces de evaluare profesională a personalului.

Totuşi a existat o problemă. Fondurile de Investiţii au contestat majorarea capitalului social al Băncii Agricole înainte de privatizare, măsură prin care ponderea SIF-urilor în structura acţionariatului Băncii Agricole a scăzut considerabil, fiind la acea dată sub un procent. Pretenţiile SIF-unlor au ajuns pe rol în iunie 2001, deşi această problemă trebuia rezolvată de Autoritatea de privatizare înainte de semnarea contractului de privatizare cu Raiffeisen Bank. Important a fost că Guvernul a intervenit şi a oprit demersul juridic şi periculos al SIF-urilor.

Indiferenţa Guvernului putea compromite acţiunea de privatizare a Băncii Agricole care ar fi stârnit un ecou internaţional catastrofal, având în vedere că banca austriaca urmărea dezvoltarea unei afaceri serioase (avea o filială proprie în România activă de peste un an la acea dată ) şi in plus contractul fusese semnat şi banii alocaţi de către cumpărătorul austriac.

La sfârşitul lunii iulie 2001 s-au rezolvat detaliile patrimoniale, comerciale. financiare, juridice, astfel încât transferul efectiv de proprietate dinspre Banca Agricolă către „Raiffeisen Zentral-bank” s-a realizat cu succes. Emblema sub care va candida banca este 'Raiffeisen".

Astfel mediul bancar se îmbunătăţeşte, dar cea mai mare necunoscută, de rezolvarea căreia depindea inevitabil în viitor potenţialul sistemului bancar românesc, rămâne BCR, ultima mare bancă de stat din Europa Centrală şi de Est ce urma a fi privatizată.

24

Page 25: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

3.5 Privatizarea BCR

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 456 pentru aprobarea Planului de acţiune al Programului guvernului pe anul 2000 şi pe perioada 2001-2004, publicat în Monitorul Oficial din 23 iunie 2000, privatizarea BCR trebuia încheiată în anul respectiv. Practic, aşteptarea realizării întregului proces de absorbţie a Bancorex nu a făcut posibilă nici măcar aprobarea strategiei de privatizare.

Licitaţia pentru alegerea consilierului de privatizare BCR a fost câştigată de un consorţiu condus de Banca de Investiţii Merrill Lynchi, la care mai participă firma de audit Arthur Andersen, firma de avocaţi Nestor & Kingstone Petersen şi firma de relaţii publice Citigate Dewe Rogerson.

In continuare, consultantul de privatizare a realizat procesul de Due Diligence, Raportul de Evaluare şi Studiul de fezabilitate, din care au rezultat propunerile privind metodele de privatizare ale BCR. In baza propunerilor de privatizare va fi elaborată strategia de privatizare a băncii, care a fost adoptată de Guvern. După aprobarea strategiei, consultantul de privatizare va realiza împreună cu Comisia de privatizare toate activităţile necesare pregătirii şi efectuării tranzacţiilor in conformitate cu strategia aprobată.

BCR este liderul pieţei bancare româneşti, deţinând 1/3 din activele sistemului bancar. Banca finanţează 40% din economia romanească şi derulează 25% din afacerile comerciale ale României. Activele băncii erau de 38,465 miliarde lei, iar profitul net a fost de 370 miliarde lei si încă din 1995 nu mai apelează la împrumuturi de pe piaţa interbancara.

"Tranzacţionarea BCR, împreună cu vânzărea Băncii Agricole şi preluarea de către BCR a Bancorex va conduce la transferul a 48% din activele bancare în gestionare privată, dând astfel un nou impuls dezvoltării acestui sector"23, a declarat Fokion Fotiadis, reprezentantul U.E. La momentul respective BCR ocupa locul 9 in topul primelor 10 bănci central-europene şi avea cea mai ridicată cotă de piaţă din sistemul financiar-bancar românesc.

In plus. rezultatele financiare atestă că BCR a ieşit mai puternic din fuziunea cu Bancorex, fiind privită pentru prima dată ca un puternic grup bancar pe piaţa financiară internaţională.

BCR a continuat şi în anul 2001, sa-si consolideze poziţia pe piaţa bancară romanească, fapt confirmat atât de creşterea bilanţului şi a ponderii creditelor neguvernamentale în activul bilanţier, cât şi de rezultatele financiare. Profitul brut realizat demonstrează capacitatea managementului băncii de a gestiona corespunzător afacerile.

23 Ionel Cetateanul, „Mari provocări care au consolidat BCR”, Adevărul Economic nr.2/2001, pag.10;

25

Page 26: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

Se evidenţiază scăderea în continuare a volumului creditelor restante şi îndoielnice (8.3% din portofoliul de credite acordate clientelei). Resursele atrase de bancă de la clienţii persoane fizice şi juridice, în conturi de depozite şi disponibilităţi, au continuat sa creasca, fapt ce evidenţiază credibilitatea de care se bucură BCR. In rândul populaţiei şi agenţilor economici, BCR era principalul finanţator al economiei reale (sectorul privat are o pondere de peste 72.5% în totalul portofoliului). Parcursul foarte bun al BCR a fost confirmat de decizia revistei britanice "The Banker", aparţinând Grupului "Financial Times”, de a desemna BCR ca banca anilor 2000 şi 2001 în România.

Investitorii care vor fi selectaţi de Autoritatea pentru Privatizare in urma depunerii scrisorilor de intenţie privind achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni al BCR, vor trebui să depună ofertele finale până la sfârşitul lunii octombrie 2002.

Scrisorile vor trebui să conţină, printre altele, ultimul raport anual auditat, o scurtă prezentare a activităţii desfăşurate, precum şi o scurtă descriere a motivaţiei de a investi în BCR.

Autoritatea va permite investitorilor selectaţi sa efectueze un audit propriu asupra situaţiei BCR, urmând ca ofertele finale sa conţină şi dovada privind depunerea garanţiei de participare şi o scrisoare de bonitate financiară. De asemenea, ofertele finale trebuie să aibă în vedere şi îndeplinirea condiţiilor preliminare cu Consiliul Concurenţei în legătură cu eventuala concentrare economică rezultată în urma achiziţiei BCR, dar şi plata obligaţiilor fiscale către toţi creditorii bugetari, in cazul in care intre membrii unui consorţiu care intenţionează să preia BCR se află şi o societate românească. Potrivit anunţului., BCR deţinea la sfârşitul anului 2001, peste 33% din totalul activelor din sistemul bancar românesc şi o reţea naţională de 276 unităţi . Activele audiate se ridicau la 31 dec. 2001, la peste 118.000 miliarde lei.

Strategia de privatizare a BCR prevede vânzarea întregului pachet de acţiuni deţinut de stat din care cel puţin 51% câte un investitor strategic, cel mult 8% către salariaţii băncii şi cel mult 10% către Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare. Acţionarul principal al băncii era Autoritatea pentru Privatizare care deţinea 69,88% din acţiuni, urmat de SIF Oltenia cu 6.11% şi celelalte SIF-uri cu o participaţie de câte 6% din capitalul social.

Anul aniversar 2000 a fost plin de evenimente pentru BCR, parcă programate sa încerce banca, sa-i verifice capacitatea de a răspunde la provocări şi de a rămână în continuare puternică.

Trei dintre acestea merită a fi consemnate24: Încheierea procesului de fuziune a BCR cu Bancorex. experienţă unică prin

procedura legislativa utilizată şi. apoi, prin timpul record în care s-a realizat. Răspunsul la provocările din luna mai, ca urmare a unei diversiuni a unor autori

declaraţi necunoscuţi, în rândul masei de deponenţi, s-a produs o panica greu de anticipat.Marele merit al băncii a fost acela că pe fondul unei bune lichidităţi, şi-a construit

rapid scenarii minimale, medii şi maximale de acţiune.Atacul la adresa băncii a fost barat şi răul s-a transformat în bine. Managementul

şi personalul băncii au răspuns exemplar, au muncit mult, cu calm şi răbdare, au spulberat visul autorilor de diversiuni. Banca şi-a reluat cadenţa şi lucrurile au intrat in normal.24 Sergiu Cone, „Strategia de privatizare a BCR- mulţi cunosc, putini inteleg”, Piata financiara nr.9/2000, pag.15;

26

Page 27: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

Acelaşi an 2000 a pus, de asemenea, banca într-o situaţie inedită de funcţionare, în condiţiile în care era deja cuprinsă în plin proces de privatizare.

Deşi privatizarea a început în decembrie 1999, derularea efectivă a Modului I a avut a avut loc în anul 2000, prin instalarea în banca a Comisiei de privatizare şi a Consultantului acesteia, reprezentat de Consorţiul Merrill Lynch.

Pentru bancă, confruntarea cu consultantul, de altfel o confruntare profesională deosebita a fost relevată în două planuri:

în primul rând, in planul evaluării patrimoniului băncii. în cadrul căreia în trei runde, specialiştii Consultantului s-au aflat faţă în faţă cu cei ai băncii, fiecare intrecându-se în a-şi susţine metodele proprii de evaluare.

Echipa de evaluatori a BCR25 foarte bine pregătită profesional care a anticipat acţiunea de reevaluare declanşând-o cu mult timp înaintea Consultantului, a reuşit să sprijine procesul, astfel încât valorile determinate prin rapoartele finale să fie cât mai aproape de realitate.

în al doilea rând, elaborarea proiecţiilor financiare pentru următorii cinci ani, 2000-2004 s-a înscris ca o lucrare fundamentală, care redă capacitatea de profit a băncii şi este folosită ca piesă de bază pentru evaluarea acesteia.

Pentru acest interval de timp, 2000-2004 BCR şi-a elaborat şi aprobat strategia şi planul de afaceri, ultimul redând pe baza obiectivelor strategice, structura şi dinamica bilanţului până în 2004 şi, totodată, nivelul profitului pe care banca şi-a propus să-l realizeze.

După multe întâlniri şi confruntări între specialiştii băncii şi cei ai Consorţiului Merrill Lynch, Consultantul şi-a definitivat propria variantă, care a stat la baza Raportului de evaluare încheiat şi predat Comisiei de privatizare a BCR.

Putem trage după încheierea Modulului I al programului de privatizare urmatoarele concluzii:- prima concluzie pentru noi ar fi aceea că dezbaterile şi confruntările cu toate cele trei firme ale Consorţiului Merrill Lynch au permis specialiştilor BCR să-şi dovedească profesionalismul şi să prezinte banca aşa cum se cuvine.- analiza SWOT a fost un test important şi relevant. Punctele tari confirmate de Merrill Lynch au fost un prilej pentru managementul BCR de a constata că propriile evaluări au temeiuri şi realism.

Merrill Lynch consemnează pentru BCR:• Poziţia de lider pe piaţă:• Reţeaua dezvoltată pe unităţi;• Nivelul confortabil de capitalizare;• Baza extinsă de clienţi:• Marca bancară de înaltă calitate în România;• Relaţii de lungă durată cu companiile de primă mărime din România.

Realizările băncii în 2000, primul an din serialul de 5 ani proiectat şi de BCR şi de Merrill Lynch, depăşesc ambele previziuni. Temerile consultantului de a fi supraevaluat, capacitatea de profit a băncii au fost anulate de realizări.

25 Ionel Cetateanul, „Mari provocări care au consolidat BCR”, Adevărul Economic nr.2/2001; pag.11.

27

Page 28: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

Concluzii:

Evoluţia băncilor din România pe parcursul ultimilor ani permite formularea unei prognoze optimiste pentru perioada următoare, in care stabilizarea economiei naţionale are şanse sa fie insotita de o consolidare mai rapida a pieţei bancare, potrivit unui articol apărut in publicaţia „Die Bank”. In articolul menţionat se aminteşte ca eficienta si profitabilitatea băncilor romaneşti au avut mult de suferit in anii `90, dar ca ameliorarea survenita in conjunctura macroeconomica si procesul lent, dar constant, de restructurare si privatizare a sectorului bancar au condus la modificarea perspectivelor. Efectele secundarea ale tranziţiei către o economie de piaţa, precum standardele ineficiente de reglementare si supraveghere, normele contabile confuze, drepturile de proprietate delimitate inadecvat si personalul slab calificat, au avut ca rezultat in anii `90, o subcapitalizarea a băncilor, datorii nerecuperabile de proporţii si o lipsa a disciplinei de piaţa.

Esenţiale pentru revirimentul sectorului bancar au fost: închiderea Bancorex si ulterior, restructurarea reuşita a Băncii Agricole si privatizarea sa, se precizează in studiul menţionat. In urma masurilor de redresare proporţia creditelor neperformante din portofoliul total de credite s-a redus de la 35,4 % in 1999 la 1,1 % in momentul de fata.

Astfel, in ultimi ani, ponderea proprietatii de stat gestionata de Autoritatea pentru Privatizarea si Administrarea Participanţilor Statului a scăzut de la 15,43% la 8.47%.

28

Page 29: Privatizarea in Sfera Bancara

Privatizarea in sfera bancara

Bibliografie:

1. Alina Iacob, „Privatizarea Băncii Agricole costa 3.944 miliarde lei”, Piaţa financiara nr.2/2001;

2. Carmen Rudnitchi, „Banc Post a ajuns la mana statului”, Capital nr.30/2000;3. Carmen Rudnitchi, „BRD intra in ultima etapa a privatizării”, Capitat nr.43,

octombire 2000;4. Carolina Oancea Hedesiu, „Aproape de final”, Piaţa financiara nr.12/1998;5. Carolina Oancea Hedesiu, „Privatizarea Banc Post si BRD in linie dreapta”,

Piaţa financiara nr.9/1998;6. Carolina Oancea Hedesiu, „Privatizarea BRD o afacere de succes”, Piaţa

financiara nr.1/1999;7. Constantin Bencheci, „Tehnici de restructurare bancara”, Piaţa financiara

nr.10/1997;8. Cristian Bichi, „Poate fi privatizarea societatea bancara Banc-Post SA”, Piaţa

financiara nr.4/1997;9. Eugen Andreescu, „Banca Agricola se logodeşte cu Raiffeisen Bank”, Adevărul

Economic nr.11/2001;10. Ionel Cetateanul, „Mari provocări care au consolidat BCR”, Adevărul

Economic nr.2/2001;11. Ionela Nuta, „Privatizarea ultimilor 10% din BRD-SG”, Ziarul financiar 6

martie 2000;12. Iulia Ursut, „Strategii de privatizare fata de problema si atitudinea noilor

proprietari asanării portofoliului de credite”, Piaţa financiara nr.1/1997;13. Nicolae Danila, „Management bancar-fundamente si orientări”, Ed. Economica,

Bucureşti, 2000;14. Nicolae Danila, „Privatizarea băncilor”, Ed. Economica, Bucureşti, 2000;15. Oana Gaman, „Noi acţionari la Banc Post”, Piaţa financiara nr.10/2000;16. Sergiu Cone, „Amânarea recapitalizarii Băncii Agricole”, Piaţa financiara

nr.11/2000;17. Sergiu Cone, „De la `rating` la ratare”, Piaţa financiara nr.3/2000;18. Sergiu Cone, „Privatizare in extremis”, Piaţa financiara nr.10/2000;19. Sergiu Cone, „Strategia de privatizare a BCR- mulţi cunosc, putini inteleg”,

Piata financiara nr.9/2000;20. Teodor Ion, „Guvernul administrează o noua gura de oxigen Băncii Agricole”,

Adevărul Economic nr.43/2000;21. Teodor Ion, „Ultima şansa pentru privatizarea Băncii Agricole”, Adevărul

economic nr.7/2001;

29


Recommended