REZUMAT...teză doctorat 1 VERTICALA LOCUITĂ.LOCUIREA COLECTIVĂ MULTICELULARĂ. | arh. Alexandru...

teză doctorat VERTICALA LOCUITĂ. LOCUIREA COLECTIVĂ MULTICELULARĂ. 1 | arh. Alexandru Crişan REZUMAT

REZUMAT Teza de doctorat cu titlul: „Verticala locuită. Locuirea colectivă multicelulară.” Doctorand: arh. Alexandru Crișan Îndrumător științific: prof.dr.arh. Ștefan Scafa Udriște Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București, iunie 2012


REZUMAT „Verticala locuită. Locuirea colectivă multicelulară.”

În cadrul căutărilor generate de premisele dezvoltării intensive ale programului

locuirii colective aglomerate și al dezvoltării verticale, studiul doctoral și-a propus să

evidenţieze, în parametrii formulării problemelor legate de densitate și aglomerare,

câteva aspecte care se transpun dincolo de programul arhitectural. Având premisele

fundamentelor teoretice prezentate succint în cadrul capitolului 1, urmate de cele ale

evoluției dezvoltărilor ansamblurilor multicelulare prezentate în cadrul capitolelor 3 și

4, lucrarea şi-a fixat ca demers teoretic, în cadrul analizei dinamice a sistemelor

comparate, să pună în evidenţă aspectele distincte ale programului arhitectural și ale

reacțiilor pe care acesta le determină raportat la mediul extern. În cadrul analizei au

fost punctate aspecte legate de domenii conexe arhitecturii, dar care stabilesc relații de

inter-dependență cu acesta în cadrul organizărilor complexe.

Obiectul arhitectural analizat prin prisma organismului complex, în interiorul

căruia au loc procese multi-faţetate legate de compunerea și relaționarea elementelor

constitutive, apropie parametrii definitorii ai cercetării de ştiinţe conexe arhitecturii,

formulând noi variabile în interpretabilitatea mecanismelor de compunere și al relațiilor

care acestea le stabilesc cu mediul intern și extern. Reacțiile comportamentale ale

organismului arhitectural, în raport cu mediul înconjurător, transpun capacitatea

acestuia de a prelua și însuși elementele subscrise procesului şi derivate din analize

complementare. Tendința evidentă de suplinire a cadrului urban prin preluarea

elementelor și introducerea acestora în cadrul sistemului prelevează capacitatea de

adaptabilitate și maleabilitatea organismului complex determinat. Asemănător

organismelor lumii biologice, hibridul contemporan, reprezentant al formei de locuire

colective multicelulare realizat prin procedeul aglomerării celulare, transpune

caracteristicile proprii mediului pe care îl parazitează. Identificat de-a lungul evoluției

programului arhitectural în diverse forme de reprezentare, hybridul sau mixul

funcțional reprezintă elementul care imprimă noi variații interpretative la nivelul

construirii şi dezvoltării programatice.


Studiul și-a propus să sublinieze câteva dintre aspectele legate de fenomenul

locuirii verticale din punct de vedere al programului arhitectural, cât și din punct de

vedere al determinărilor pe care acesta le generează la nivelul cadrului urban și la nivel

individual. Habitatul contemporan, exhibând premisa accentuată a dezvoltării verticale,

reliefează în cadrul organizărilor complexe principiile de compunere și structurarea

elementelor constitutive după anumite reguli prestabilite, puse în valoare de

elementele specifice, identificate în urma procesului comparativ rezultat în baza

analizei dinamice. Reperele identificate (strada verticală, sistemul complex al

circulațiilor interioare, inter-relaționarea elementelor, structurarea verticală,

dispunerea și dimensiunile unităților destinate locuitului etc.) generează noi elemente

sau reconfigurează gradul de interpretabilitate al unor concepte existente în teoria de

arhitectură. Instrumentele complexe de operare și elementele specifice rezultate în

urma analizei dau dimensiunea unor noi forme cu determinări complexe în cadrul

procesului conceptual de proiectare integrată corelată inter-disciplinar. Elementele sau

sistemele arhitecturale circumscrise, specifice tipologic dezvoltărilor verticale

structurante, recompun complexitatea mecanismului de alcătuire specific acestora.

Instrument viabil în cadrul aplicat al proiectării sistemelor integrate, complexitatea

determinată de elementele sistemului și de inter-relaționarea acestora unui set

complex de factori corelați aparținând domeniilor conexe, transformă gândirea

arhitecturală tradițională și teoriile legate de fenomenul locuirii colective.

Consecință a premiselor teoretice conturate în capitolul introductiv și a

problemelor specifice urmărite în cadrul capitolului legat de fenomenologie și

teoretizarea programului, capitolele 2, 3 și 4 urmăresc prezentarea programului de-a

lungul istoriei în baza unor exemple considerate relevante pentru tipologia studiată.

Dacă primul capitol stabilea premisele, iar capitolul 2 descria fenomenul în care se

înscrie programul, capitolele 2,3 și 4 răspund primei întrebări poziționată la nivel

general legată de Cum construim? sau care este forma de manifestare directă a

programului studiat. Capitolul 5 formulează întrebări suplimentare, De ce construim

așa?, De ce gândim așa? preconizând direcțiile analizei în baza grilei de interpretare

generate de sociobiologie şi de psihologia evoluţionistă în căutarea răspunsurilor legate

de natura umană.


Capitolul 2 evidențiază aspecte relevante legate de raportarea unității

ansamblului celular și determinările pe care aceasta le stabilește la nivelul interacțiunii

între elemente similare. Regăsite de-a lungul unei perioade temporale extinse în

organizări similare, unitățile organismului celular constituie elementele determinante

în cadrul alcătuirilor multicelulare. Asemănătoare organizărilor biologice din punct de

vedere al conformării volumetrice și relațiilor stabilite la nivel funcțional în cadrul

ansamblului din care face parte, celula de locuit se distinge printr-o mecanică avansată

în cadrul funcției care o îndeplinește la nivelul organismului celular arhitectural.

Conformarea volumetrică exterioară raportată la celelalte unități și la ansamblul

general, pe de o parte, şi conformarea spațială interioară, pe de altă parte, sunt

elementele ale căror caracteristici fundamentează analiza sistemelor complexe de

organizare multicelulară. În cadrul capitolului 3 este urmărită evoluția unității celulare

în cadrul organizărilor tipologice referențiale. Termeni, precum container city, mix

formal, mix funcțional, mix vertical, strada verticală (strada pliată) etc., sau proceduri

precum hibridizare, tipologie cluster sau dispunere fractală etc., relaționați programului

sunt evidentiați în masura în care aceștia afectează diversele modalități de compunere

sistemică la nivelul programului dedicat. Sunt propuse două tipologii de organizare în

funcție de criteriile de dezvoltare celulară: organizarea supraterană și ce subterană.

Alături de acestea, termenii noi precum mix formal și mix funcțional sunt cei care

stabilesc criteriile de inter-relaționare la nivelul obiectului arhitectural. Arborele celular

sau organizarea arborescentă vizând criteriile preluate din organizările lumii biologice

constituie unul dintre elementele propuse la nivelul analizei programului locuirii

aglomerate multicelulare. Capitolul 4 preia noile elemente (termeni) propuse în cadrul

studiului, dezvoltând tipologii specifice de organizare ale acestora în cadrul programului

colectiv. Legat de dezvoltarea volumetrică și complexitatea alcătuirilor interioare cu

trimitere la inter-relaționarea funcțională sunt propuse în cadrul studiului cele trei

tipologii generale de dezvoltare ale programului și subdiviziunile acestora în funcție de

gradul de specificitate al elementelor fragmentare compoziționale. Prima tipologie,

vizând dezvoltarea piramidală, profilează aspecte complexe corelate celor 2 tipologii

interpretative formulate: raportarea la nivelul obiectului arhitectural și raportarea la

nivelul cadrului urban. Cele trei subtipologii, incluzând dezvoltarea piramidală,

piramidală elansată și piramidală multiplicată, evidențiază aspecte legate de morfologia


sistemului complex în cadrul alcătuirilor multicelulare. A doua tipologie propusă, dala

suspendată, conturează aspecte ale premizelor programului raportat viziunilor utopice

ale începutului de secol vizavi de ultimele direcții în domeniul teoriei de arhitectură și

de viziuni prelevate în cadrul concursurilor de arhitectură ale ultimei decade. Locuirea

suspendată, dincolo de aspectul imagisticii suprarealiste, transpune premisele

aplicabilităţii factorilor determinanți în cadrul procesului de compunere celulară

complexă raportată la scara urbană și la sistematizarea criteriilor specifice legate de

contextualizarea aspectelor sociale. Tipologie clasicizată, rezultantă a programului

dedicat spațiilor tip office ale începutului de secol, turnul evidențiază parametrii

subordonaţi pragmatismul programului dedicat locuirii colective. Tipologia este

analizată din prisma celor trei subtipologiii propuse, punctând câteva dintre exemplele

considerate relevante, dezvoltate în ultimul deceniu. Extrudarea volumetrică,

compunerea celulară și turnul metabolic constituie premizele care definitivează

clasificările propuse în cadrul studiului. Cele trei tipologii generale urmăresc cele trei

ipostaze distincte ale dezvoltării sistemului celular, de asemenea propuse în cadrul

lucrării prezentate: dezvoltarea programată, neprogramată și transformată.

Tehnica de investigaţie invocată în cadrul dezvoltării analizei prezentate,

radiografia, în parametrii comparativi ai organismelor complexe multicelulare, devine

unul dintre instrumentele care evidențiază aspecte complexe legate de evoluția

programului arhitectural pe scară temporală. Pornind de la premisele demonstrate,

enunțate în cadrul teoriilor comparative care urmăresc evoluția istorică, prin care sunt

identificate în baza sincronismului temporal răspunsuri analoage de-a lungul timpului

între organizări complexe aparținând programului analizat, au fost prezentate câteva

dintre reacțiile similare considerate semnificative pentru studiul în cauză. Analiza

dinamică comparativă a sistemelor catalogate tipologic a fost considerată instrument

de analiză complexă în detrimentul abordării istoriciste clasicizate a evoluției

programului arhitectural. Identificarea structurilor similare din punct de vedere al

organizărilor și determinărilor comportamentale de-a lungul perioadelor istorice

prevalează aspectul evolutiv la nivelul parametrilor construirii.

Analiza dinamică a sistemelor, coroborată cu factorii relevanți subliniați prin

analiza radiografică, a evidențiat elementele complexe ale mecanismelor în cadrul

procesului de compunere celulară. Metoda tomografică, care presupune recunoaşterea


elementelor specifice în baza analizei rezultatelor obținute prin suprapuneri succesive

ale secțiunilor orizontale și verticale în cadrul organismului complex, constituie

instrumentul de operare care traduce determinările la nivelul obiectului arhitectural.

Astfel, se pot identifica aspecte legate de raportul dintre scara obiectului multicelular și

scara umană relaționată scării unității celulare. Complexitatea circulațiilor interioare

determinate radiografic, asemănătoare sistemului limfatic anatomic, contextualizează

date legate de eficientizarea spațială la nivelul obiectului arhitectural și conexiunile

stabilite între elementele acestuia. Sistemul circulațiilor transpus la nivelul străzii

interioare evidențiază aspecte legate de conformarea verticală a obiectului arhitectural.

Strada verticală, unul dintre elementele fundamentale în economia studiului

transpus la nivel individual, are implicații profunde în sistemul valoric al organizărilor

neuronale individuale. Datele receptate la nivel fenotipic, redimensionate în cadrul

predefinit, permută schimbări semnificative în câmpul perceptibil. Schimbările

conceptuale la nivelul noțiunilor câmpului perceptor determină modificări

comportamentale, evidențiate la nivelul social. „Colectivizarea”, factor crucial al

dezvoltărilor realizate prin aglomerare celulară, este una dintre rezultantele

organizărilor multicelulare. Aglomerarea, transpusă, pe de altă parte, din planul

organismului celular la nivelul social, indică o nouă formă de organizare socială bazată

pe forme subtile de coerciţie. „Încarcerarea”, metaforă a locuirii în cadrul ansamblurilor

multicelulare, este asemănătoare integrării forţate în configuraţiile spaţiale specifice

închisorilor, model analizat în cadrul capitolului 2. Modelul transpus la scara obiectului

analizat, derivat conceptual, îl reprezintă Panoptikon-ul lui Bentham.

Viziunea utopică preconizată de organizarea panoptikon-ului devine previziune

a societății contemporane. Fetişizarea aglomerării celulare trădează elemente specifice

organizărilor biologice. Individualitatea se transformă în depersonalizare, iar sistemul

egalitarist al distribuirii colectiviste în cadrul spaţiului de locuire domină evoluţia

socială în sensul îngrădirii determinărilor voluntare autonome. Modalitatea de locuire

colectivă suferă transformări semnificative la o scară ce nu mai poate fi cuantificată și

subordonata necesităţilor primare, datorită aglomerărilor senzoriale şi imposibilităţii

de armonizare coerentă a preferinţelor indivizilor care convieţuiesc într-o mega-

structură postmodernă. Pierderea identității spațiului construit, dispariția spațialității

interioare, anularea scării umane sunt câteva dintre rezultantele subliniate în cadrul


capitolui 5. La nivel individual, aceste rezultante comportă efecte precum înstrăinarea

și alterarea identitară. Locuirea la nivelul etajului 169 în limitările spaţiale condiţionate

strict de parametrii celulei nr. 5232 determină modificări în structura fenotipică. Din

punct de vedere al reprezentărilor robotizate care prelevează aspecte legate de

unitatea computată la nivel mecanizat, premizele nu definesc aspecte pozitive legate

de relaționarea la nivel individual. Dincolo de progresul tehnologic, se regăsește

unitatea, locuința care se transformă cu o periodicitate nedefinită. Container al

colectivizării forțate, acesta se va coordona sistemului complex al permutărilor

continue în cadrul aceluiași ansamblu. Astfel corespondența unității o identificăm astăzi

în cadrul etajului 48, mâine în cadrul etajului 213, iar săptămâna următoare, poate

nicăieri. Unitatea poate deveni ulterior instrument al factorului financiar creditor.

Evoluția programului în ultima decadă nu face decât să transpună elemente la

un nivel incipient ce va favoriza dezvoltări ulterioare ale programului, care ajunge astfel

la o logică auto-reproductivă faţă de care arhitectura, ca domeniu ştiinţific clar

determinat, va trebui să se imunizeze treptat. Dacă secolul al XX-lea prefigura elemente

precum standardizarea, prefabricarea și industrializarea, perioada postmodernă

accentuează mecanizarea și robotizarea programului arhitectural. Construcțiile

metabolice moderne permută elementele sistemului, marcând supremația mașinii

computaționale. Mecanizarea socială este transpusă în robotizarea individuală. Noua

formă de organizare/distribuţie socială este determinată de constrângerile evidențiate

de organizarea structurilor arhitecturale. Habitatul vertical exhibă în forme coerente şi

complexe premisele „arhitecturii parametrizate” și ale reformulării principiilor, la scara

fenomenologică, a Turnului Babel. Din nefericire, aceste forme coerente şi complexe nu

răsplătesc rezultatele potenţialului creativ (tipic domeniului arhitectural), ci preferă să

se auto-reproducă la nivel de imitaţie şi repetiţie în virtutea unei eficientizări care

favorizează obţinerea rapidă de răspunsuri mai mult sau mai puţin provizorii la

provocările locuirii colective.

„Computația isterică” a secolului al XXI-lea nu se poate elibera de

„schizofrenia perioadei post-moderne” în căutarea rezolvărilor unor probleme ale căror

circumstanțe le-a determinat din varii motive. Urbanizarea excesivă, necontrolată și

nesistematizată, având ca efect densificarea și aglomerarea orașelor contemporane,

trădează, în esenţă, una dintre trăsăturile speciei umane. Problemele legate de


demografie, punctul nodal al motivațiilor pertinente ale începutului de secol,

determină reacții în modalitățile de organizare la nivelul orașelor. Urbanismul răspunde

problemei propunând începutului de secol dezvoltarea extensivă. Arhitectura perioadei

post-moderne, încercând să răspundă aceleiași probleme, amplificate de trecerea

timpului, dar nu numai de aceasta, propune dezvoltarea intensivă, verticală. Toate

aceste evenimente constituie trăsături simptomatice la nivelul evoluției gândirii în

domeniul arhitecturii, aşa cum au fost revelate de ultimele decade.

Mecanicizarea arhitecturii perioadei contemporane se transpune în tehnicile

complexe de computație în care arhitectul este observatorul analizelor permutate de

„inteligența artificială” în căutarea modelului optim de dezvoltare. Arhitectura devine

apanajul computației extreme în cadrul căutărilor parametrice și al definirii algoritmilor

în ecuațile tranzitate şi rezolvate aproape exclusiv în mediul digital. Arhitectura va

deveni rezultatul unui proces computațional sistematizat aplicat în cazul fiecărui

program distinct în baza unor parametrii sintetizați de operare. Mașina sistemică în

cadrul computării continue va analiza variabilele rezolvărilor distincte în domeniul

căutărilor modelului stabil de eficientizare, în baza solicitărilor unei societăți

consumeriste care încercă să forţeze arhitectura într-un cadru centralizat de analiză şi

decizie. Modelele propuse de Koolhaas la nivel teoretic devin instrumente de operare

în perioada post-modernă. Formele de reprezentare rezultate transcend limitele

perceptibile individuale, dar condiţionează arhitectura nu doar în direcţia soluţionărilor

unor nevoi sociale, ci şi a anticipării (uneori artificiale şi ineficiente) acestora, în baza

unei grile de sistematizare care ignoră de cele mai multe ori evoluţia preferinţelor

individuale. În acest sens, arhitectura se vede silită să formuleze aceste preferinţe, în

loc să le armonizeze şi să le transpună în proiecte, transformând orice inovaţie într-un

demers foarte costisitor şi, practic, prohibit. Proiectul arhitectural nu mai este chemat

ca, subsecvent satisfacerii coerente a unor cerinţe de locuire, să educe şi să rafineze, ci

este accesat ca un simplu ordonator de parametrii funcţionali predefiniţi, asupra cărora

inovaţiile acceptate sunt minore, conjuncturale sau accidentale. Astfel, se prefigurează

riscul ca demersul arhitectural să devină prizonier al repetiţiei şi imitaţiei, în lipsa unei

reacţii viguroase care să facă din inovaţia durabilă şi din dezvoltarea prin sedimentări

succesive şi adaptative priorităţi ale construirii structurilor multicelulare.


Trebuie subliniat că inovaţiile arhitecturale, dictate de considerente formaliste,

dar şi funcţionaliste generate subsecvent satisfacerii nevoilor primare, influenţează

comportamentul indivizilor la nivel de grup, dar nu reconfigurează indivizii respectivi la

nivel identitar fundamental. Dialogul social mediat astfel de arhitectură poate fi

fluidizat de aglomerarea urbană şi de concentrarea centrilor de resurse în cadrul

aceleiaşi clădiri / complex de clădiri. Facilitarea interacţiunii nu înseamnă însă în mod

obligatoriu și îmbunătăţirea calităţii cooperării, care constituie punctul critic în

alcătuirea oricărei comunităţi. În acelaşi sens, interacţiunea indivizilor, indiferent de

parametrii spaţiali care o mediază, nu atrage în mod obligatoriu după sine reformularea

identitară a acestora într-o direcţie programatică. În aceasta ecuaţie socială, complexul

arhitectural joacă, în mod ideal, rolul de catalizator: aşa cum, în chimie, vorbim despre

substanţe care activează sau modifică viteza unei reacţii chimice, fără ca ele însele să

participe la reacţia respectivă sau să sufere modificări în timpul desfăşurării acesteia,

tot aşa, clădirea nu ar trebui, în mod ideal, să fie alterată în timpul interacţiunii sociale.

Clădirea care suferă transformări în timpul interacţiunii sociale trădează inabilitatea

arhitectului de a anticipa complexitatea nevoilor utilizatorilor. Dimpotrivă,

interacţiunea socială determinată exclusiv de arhitectură şi dominată de parametrii

acesteia trădează inabilitatea utilizatorilor de a înţelege, implicit şi corect, funcţionalul

gândit de arhitect.

În acest punct al analizei (Cap.5.3., Gândirea complexă vs. gândirea

simplificată), s-a făcut apel la o nouă grilă de investigare, fundamentată pe principii

propuse de sociobiologie şi de psihologia evoluţionistă, tocmai pentru a stabili limitele

inerente oricărui „nou mod de viaţă” propus, indiferent de perioada istorică în care

acest construct conceptual a fost activat. Ceea ce ne-a interesat în mod expres a fost

obiectivismul generat de înţelegerea raţională, structurată ştiinţific, a conceptului de

natură umană şi, mai precis, de gradul său de maleabilitate, care pare a fi o constantă

ale cărei limite sunt testate în mod recurent, inclusiv de către arhitecţi. În acest punct, a

survenit o schimbare de paradigmă, care încearcă să cuantifice această maleabilitate şi

care, subsecvent, deschide calea unor posibile studii viitoare.

Fundamentele naturii umane sunt premisele de la care trebuie să pornească

orice demers ştiinţific, iar arhitectura este departe de a-şi fi spus ultimul cuvânt în ceea

ce priveşte direcţia de evoluţie a speciei umane, având în vedere că formularea unei


poziţii referitoare la cele două modele (referire la modelele MSSS-Modelul Standard al

Științelor Sociale și MCI-Modelul Cauzal Integrat, cap.5.3.2) de standardizare a

înţelegerii minţii umane este, practic, în fază incipientă. Competiţia intra-specie vs.

competiţia inter-specii, tipologia adaptativă fundamentată în Pleistocen şi inovaţia

arhitecturală raportată la competiţia socială sunt doar câteva dintre aspectele care

încheie analiza determinărilor complexe.

Arhitectura nu îşi pierde identitatea ştiinţifică în timp ce demersul teoretic

arhitectural înglobează noi determinări din domeniul ştiinţelor sociale, ştiinţelor

naturale şi ştiinţelor exacte pentru a-şi justifica caracterul programatic, aşa cum, la

nivel de conjectură, apare acesta dictat de interacţiunea socială şi de

condiţiile/transformările de mediu. Subsecvent, la nivelul demersului practic, al

construirii efective, arhitectura se dovedeşte la fel de permisivă, acceptând influenţe

dintre cele mai variate, dar fără a renunţa la o selectivitate coerentă, ameninţată,

uneori, doar de tendinţa experimentală care face parte din natura umană; astfel, se

apropriază cele mai noi tehnologii, se potenţează diferenţieri de tip orizontal la nivelul

materialelor utilizate, mergând, în virtutea repetiţiei, până la puncte în care forma este

cea care rezumă mesajul urban, dar fără a ceda teren, cu excepţia viziunilor pur

utopice, în faţa iraţionalului. Arhitectura nu vizează speculativul, dar nici nu exclude

imaginarul, pe care îl apropriază ca un mecanism de selecţie, în virtutea căruia, pe baza

mecanismului fundamental de învăţare, prin încercare şi eroare, să ofere cu succes

răspunsuri relevante la provocările generate de comportamentul uman, aşa cum se

defineşte acesta în sens strict evolutiv, nu relativist-cultural.

Capitolul final subliniază astfel aspecte distincte ale programului studiat prin

prisma interpretativă a domeniilor conexe arhitecturii. Având premisele clarificate

(referitoare la întrebarea enunțată legată de cum construim? sau care este

reprezentarea transpusă în planul mediat a cărei caracteristici determină o tipologie

specifică a programului locuirii colective), capitolul final evidențiază aspecte care

transcend aspectele reprezentărilor formale, raportând programul arhitectural omului,

ca beneficiar ultim al spațiului arhitectural. Dincolo de cele două modele de analiză

enunțate cu care studiul a operat în cadrul determinărilor conturate la nivel

comportamental legate de evoluția speciei umane corelata evoluției programului

arhitectural, în cadrul analizei au intervenit două instrumente esențiale corelate


analizei sistemice: fenotipul extins și conceptul de meme. Respingând atât

determinismul genetic, cât şi cel de sorginte culturală, capitolul accentuează

rezultantele procesului de repetiție și diferențiere la nivelul organismului multicelular.

Incursiunea fenotipică evidențiază aspecte conexe legate de comportamentul

determinat la nivelul interacțiunii cu obiectului arhitectural multicelular. Eusocialitatea

evidențiată în cadrul organizărilor complexe ale lumii biologice transpune probleme

legate de transferul materialului genetic la nivelul organizărilor celulare structurate

vertical în cazul speciei umane.

Răspunsurile pe care arhitectura le poate oferi cerinţelor sociale sunt

incomplete fără un demers evolutiv, dar pot fi extrem de convingătoare în momentul în

care depăşesc rigorile formalismului istoricist şi cultural. Mai mult, după cum rezolvarea

problemelor eficientizării, densificării sau a preferinţelor pentru o tipologie locativă nu

este posibilă în afara spaţiului de conceptualizare evolutiv, tot aşa, a considera, în

opoziţie cu logica evoluţionistă, că mintea umană este o tabula rasa, iar natura umană

este infinit maleabilă, într-o apreciere greşită a conceptului de adaptabilitate, va duce

la încercări repetate de construire de noi moduri de viaţă circumscrise unor lumi noi,

însă, probabil, acestea vor testa mai degrabă parametrii conceptului de distopie, în

defavoarea calităţilor idealiste circumscrise noţiunii de utopie.


CUPRINS

___________CUPRINS

CAP.i_____INTRODUCERE ÎN TEMATICA STUDIULUI DE DOCTORAT

i. ARGUMENT

i.1. OBIECTUL, OBIECTIVELE STUDIULUI ȘI FORMULAREA ÎNTREBĂRILOR. CRITERII DE DEFINIRE

i.2. STRUCTURA LUCRĂRII

i.3. METODOLOGIE. INTENȚII, DIRECȚII ȘI FINALITATE STUDIU

CAP.I_____FENOMENOLOGIE ȘI TEORETIZARE 1.1 CADRUL CONCEPTUAL DE REFERINȚĂ . ÎNTRE VIZIUNE ȘI TEORETIZARE.

1.2 STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRII. CADRU-DIRECȚII.[DEFINIREA CONCEPTELOR TEORETICE CU CARE OPEREAZĂ STUDIUL ȘI FACTORII DETERMINANȚI ÎN DEZVOLTAREA PROGRAMULUI LOCUIRII COLECTIVE ÎN PERIOADA POST-MODERNĂ]

1.2.1 DESPRE DENSITATE ȘI AGLOMERARE. PREMISE LA NIVELUL ORAȘULUI

1.2.2 SMALLNESS VS. BIGNESS. PARADIGMA LOCUIRII COLECTIVE. PREMISE TEORETICE LA NIVELUL PROGRAMULUI

1.3 CONCLUZII. DESPRE ADAPTABILITATEA (LA SCHIMBARE A) PERIOADEI POST MODERNE

CAP.II_____UNITATEA CELULARĂ. LOCUIREA CELULARĂ 2.1 DESPRE SISTEME. O INCURSIUNE ÎN TERMINOLOGIE

2.2 METABOLISMUL ÎN ARHITECTURĂ

2.3 SPAȚIUL AUTOPOIETIC DINCOLO DE MECANISM

2.4 UNITATEA CELULARĂ MINIMALĂ. ORGANIZAREA PLANIMETRICĂ ORIZONTALĂ

2.4.1 CELULA LOCUIRII TEMPORARE

2.4.2 CELULA ÎN CADRUL LOCUIRII PERMANENTE. CELULA DE DETENȚIE.

2.4.3 CELULA ÎN CADRUL LOCUIRII PERMANENTE. „CELULA MONAHALĂ”.

2.4.4 SCARA CELULEI DE LOCUIT ÎN ARHITECTURĂ? PREMISE

2.5. CONCLUZII-ORGANISME CELULARE

___[002]

___[006]

___[007]

___[012]

___[019]

___[024]

___[028]

___[028]

___[031]

___[036]

___[043]

___[045]

___[047]

___[048]

___[049]

___[050]

___[052]

___[057]

___[061]


CAP.III_____ORGANISMUL MULTICELULAR. DEZVOLTAREA PLANIMETRICĂ

3.1 UNITATEA MULTIPLICATĂ. MULTIPLICAREA CELULARĂ LINEARĂ. ORGANIZĂRI CELULARE. ORGANIZAREA PLANIMETRICĂ VS. ORGANIZAREA FUNCȚIONALĂ

3.1.1 MULTIPLICAREA LINEARĂ. DEZVOLTAREA CELULARĂ TIP LAMĂ.

3.1.2 DETERMINĂRI COMPLEXE ÎN CADRUL MULTIPLICĂRII LINEARE CEULARE TIP LAMĂ.

3.1.3 MULTIPLICAREA LINEARĂ. DEZVOLTAREA VERTICALĂ CELULARĂ TIP LAMĂ.

3.2 UNITATEA MULTIPLICATĂ. MULTIPLICAREA CELULARĂ ORGANICĂ. ASPECTE PARTICULARE

3.2.1 MULTIPLICAREA ORGANICĂ. DEZVOLTAREA CELULARĂ ARBORESCENTĂ A UNITĂȚII RECTANGULARE.

3.2.2 MULTIPLICAREA ORGANICĂ. DEZVOLTAREA CELULARĂ ARBORESCENTĂ SUPRATERANĂ ȘI SUBTERANĂ

3.2.3 MULTIPLICAREA CELULARĂ ORGANICĂ ÎN PERIOADA CONTEMPORANĂ

3.3. CONCLUZII

CAP.IV_____AGLOMERAREA CELULARĂ. DEZVOLTAREA VOLUMETRICĂ

4.1 TIPOLOGII ALE ORGANISMUL MULTICELULAR ȘI DEZVOLTAREA VERTICALĂ. PIRAMIDA.

4.1.1 PREMISE ALE AGLOMERĂRII CELULARE ÎN PERIOADA CONTEMPORANĂ. DEZVOLTAREA ARBORESCENTĂ.

4.1.2 AGLOMERAREA CELULARĂ. DEZVOLTAREA ARBORESCENTĂ PIRAMIDALĂ.

4.1.3 AGLOMERAREA CELULARĂ. DEZVOLTAREA ARBORESCENTĂ PIRAMIDALĂ ELANSATĂ.

4.1.4 AGLOMERAREA CELULARĂ. DEZVOLTAREA ARBORESCENTĂ PIRAMIDALĂ MULTIPLICATĂ.

4.2 TIPOLOGII ALE ORGANISMUL MULTICELULAR ȘI DEZVOLTAREA VERTICALĂ. DALA SUSPENDATĂ.

4.2.1 AGLOMERAREA CELULARĂ. DEZVOLTAREA TIP DALĂ. LOCUIREA SUSPENDATĂ.

4.2.2 LOCUIREA SUSPENDATĂ. DETERMINĂRI COMPLEXE LA NIVELUL REFORMULĂRII PRINCIPIILOR LOCUIRII COLECTIVE.[?]

4.3 TIPOLOGII ALE ORGANISMUL MULTICELULAR ȘI DEZVOLTAREA VERTICALĂ. TURNUL.

4.3.1 AGLOMERAREA CELULARĂ. DEZVOLTAREA ARBORESCENTĂ. TIPOLOGII COMPOZIȚIONALE.

4.3.2 AGLOMERAREA CELULARĂ. TURNUL EXTRUDAT.

___[067]

___[067]

___[074]

___[078]

___[085]

___[085]

___[087]

___[091]

___[095]

___[101]

___[101]

___[104]

___[109]

___[114]

___[116]

___[116]

___[120]

___[123]

___[123]

___[125]


4.3.3 AGLOMERAREA CELULARĂ. TURNUL CELULAR.

4.3.4 AGLOMERAREA CELULARĂ. TURNUL METABOLIC.

4.4 CONCLUZII

CAP.V_____DETERMINĂRI COMPLEXE 5.1 INSTRUMENTE MODERNE DE INVESTIGAȚIE ÎN COMPUNEREA CELULARĂ.

5.1.1 METODE COMPLEXE DE COMPUNERE: INSTRUMENTE MODERNE DE INVESTIGAȚIE ÎN COMPUNEREA CELULARĂ. MECANICA DE COMPUNERE. NOI DIRECȚII

5.2 ELEMENTE COMPLEXE DE ORGANIZARE.

5.2.1 RADIOGRAFIA STRUCTURILOR MULTICELULARE. METODA DE INVESTIGAȚIE.

5.2.2 PRINCIPII DE ORGANIZARE COMPLEXĂ ÎN AGLOMERAREA CELULARĂ VERTICALĂ. MECANISME DE COMPUNERE VERTICALĂ.

5.2.3 ELEMENTE PARTICULARE. DETERMINĂRI COMPLEXE: CELULE, CIRCULAȚII, STRADA VERTICALĂ.

5.2.4 O INCURSIUNE PRAGMATICĂ ÎN PROGRAMUL LOCUIRII COLECTIVE POST-MODERNE.

5.2.5 DESPRE MECANIZAREA ȘI ROBOTIZAREA SOCIETĂȚII POST-MODERNE. O INCURSIUNE ÎN LUMEA VIRTUALIZĂRILOR SOMATICE.

5.3 GÂNDIREA COMPLEXĂ VS. GÂNDIREA SIMPLIFICATĂ. PARADIGMA LOCUIRII COLECTIVE.

5.3.1 SOCIOBIOLOGIA ȘI PSIHOLOGIA EVOLUȚONISTĂ

5.3.2 MSSS VS.MCI. DETERMINĂRI CONCEPTUALE LA NIVEL FENOMENOLOGIC

5.3.3 SUPRAVIEȚUIREA GENEI ȘI DETERMINAREA COMPORTAMENTALĂ

5.3.4 MEME, ARHITECTURA COMBINATORICĂ

5.3.5 FENOTIPUL EXTINS. ARHITECTURA ÎNTRE MIMESIS BIOLOGIC ȘI ADAPTARE

5.4 CONCLUZII

CAP.c_____CONCLUZII

_____BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

_____REFERINȚE IMAGINI

___[128]

___[131]

___[132]

___[140]

___[140]

___[143]

___[143]

___[147]

___[149]

___[153]

___[156]

___[160]

___[160]

___[162]

___[167]

___[168]

___[173]

___[180]

___[187]

___[199]

___[217]

Date post:	13-Feb-2021
Category:	Documents
Upload:	others
View:	9 times
Download:	0 times

REZUMAT...teză doctorat 1 VERTICALA LOCUITĂ.LOCUIREA COLECTIVĂ MULTICELULARĂ. | arh. Alexandru...

Documents