RESUSCITAREA NEONATALĂO ŞANSĂ PENTRU VIAŢĂ

Fiziologie cardio-respiratorie perinatală Echipamentul adecvat unei resuscitări corecte

şi eficiente Reanimarea nou-născutului

RESUSCITAREA NEONATALĂ – O ŞANSĂ PENTRU VIAŢĂ

FIZIOLOGIE CARDIO-RESPIRATORIE PERINATALĂ (TRANZIŢIA ŞI ADAPTAREA CARDIO-RESPIRATORIE LA

VIAŢA EXTRAUTERINĂ)

Tranziţia este un proces fiziologic de modificare a statusului nou-născutului care trece de la suportul placentar la la o autonomie fiziologică completă, respectiv la ˝auto-întreţinerea”extrauterină, fiind astfel o schimbare de la dependenţă la independenţă.

CIRCULAŢIA FETALĂ

Circulaţia fetală este diferită de circulaţia adultă normală

Spre deosebire de adult, unde cei doi ventriculi acţionează în serie, astfel încât cele două circulaţii (sistemică şi pulmonară) sunt separate

la făt circulaţia sistemică este asigurată de către ambii ventriculi în paralel, prin şunturile fetale(ductul venos, foramen ovale, canalul arterial) care asigură amestecul sângelui

CIRCULAŢIA FETALĂ

Duct arterial

Circulaţia fetală Circulaţia postnatală

Rezistenţe vasculare sistemice (RVS) ↓ ↑

Rezistenţe vasculare pulmonare (RVP) ↑ ↓

Presiunea din artera pulmonară (AP) 70/45 mmHg 30/12 mmHg

Vena ombilicală (VO) permeabilă închisă

Ductul venos (DV) permeabil închis

Canalul arterial (CA) permeabil închis

Presiune atriul stâng (AS) ↓ ↑

Presiune atriul drept (AD) ↑ ↓

Ventriculi (VS, VD) Predominent VD Predominent VS

Sânge bine oxigenat VO, AD AS, VS, VP, AO

Sânge slab oxigenat VP, c irculaţie sistemică AD, VD, AP

Şunt dreapta - stânga eventual stânga- dreapta

Plămâni nefuncţionali funcţionali

pO2 arterial 25-30 mmHg 50-80 mmHg

STRUCTURI FETALE Saturaţia în O2 (SaO2) pO2 (mmHg)

Vena ombilicală 80% 32-35

Vena cavă inferioară

Sânge VO + ficat + regiunea inferioară a corpului 67% 25-28

Foramen ovale 67% 25-28

Ventriculul drept

sânge VCI + VCS +vene coronare 52% 19-22

Ventriculul stâng

sânge VCI + vene pulmonare 62% 25-28

Aorta descendentă 62% 25-28

Artere ombilicale 58% 15

FAZA IMEDIATĂ DE TRANZIŢIE

Prin clamparea/secţionarea cordonului ombilical şi înlăturarea placentei la naştere, are loc:

creşterea presiunii sistemice şi implicit creşterea presiunilor din VS şi AS.

Odată cu iniţierea respiraţiei şi asumarea schimburilor gazoase de către plămân, în timpul expansiunii pulmonare, arterele se îndreaptă şi rezistenţele vasculare pulmonare (RVP) scad cu 75% .

Aceasta determină creşterea dramatică a fluxul sanguin pulmonar cu 450%, şi astfel redirecţionarea sângelui spre plămân.

MECANISMELE VASODILATAŢIEI PULMONARE LA NAŞTERE

expansiunea mecanică a plămânilor

oxigenarea alveolară eliberarea de substanţe

vasodilatatoare: bradikinină, oxid nitric, prostaglandine.

Celule endoteliale

L-Arginine Acid Arahidonic

NOS NO

COX-1 PGI2

Guanilat ciclaza Adenilat ciclaza

GTP cGMP

GMP

PDE5

cAMP ATP

AMP

PDE3

VASODILATAŢIE

Celule musculare netede

FAZA IMEDIATĂ DE TRANZIŢIE

Odată cu creşterea fluxului arterial pulmonar şicreşterea presiunilor din ventricolul şi atriul stâng seproduce diminuarea şuntului dreapta-stânga princanalul arterial, şi creşterea întoarcerii venoase în atriulstâng. Când presiunea din atriul stâng depăşeştepresiunea din atriul drept, foramen ovale se închide.

Odată cu diminuarea şuntului prin canalul arterial, şi cucreşterea pO2 are loc un proces de constricţie aacestuia.

Oxigenul este cel mai important factor care controleazăconstricţia şi închiderea canalului arterial, mai alescând pO2 ajunge la aproximativ 50 mmHg, prininhibarea producţiei de prostaglandine E2.

FAZA IMEDIATĂ DE TRANZIŢIE

nou-născut la termen, sănătos-pentru câteva zile poate persista un mic flux de sânge prin canalul arterial de la Ao la AP, chiar la un nou-născut la termen, sănătos şunt stg.-dr.

La nou-născuţii prematuri şi la cei cu hipoxie/asfixie la naştere CA poate rămâne deschis pentru mai mult timp

. Canalul devine funcţional complet închis în 24-36 de ore după naştere la aproximativ 82% din nou-născuţi, dar rămâne anatomic permeabil pentru mai multe luni după naştere.

FAZA IMEDIATĂ DE TRANZIŢIE

arterele ombilicale, la naştere se contractă rapid, pentru a preveni pierderea de sânge.

după naştere, nou-născutul preia modelul normal al circulaţiei de tip adult.

în viaţa fetală VD a fost mai solicitat şi, prin urmare, are un perete gros. După ce VS preia majoritatea lucrului mecanic, acesta se hipertrofiază rapid.

Faza imediată de tranziţie este o perioadă extrem devulnerabilă, deoarece o serie de stimuli (asfixie, hipoxie, hipercarbie, acidoză, hipotermie, infecţie,hipovolemie) pot provoca inversarea şunturilor şi reîntoarcerea la modelul circulaţiei fetale, patologie cunoscută sub denumirea de hipertensiune pulmonară persistentă a nou-născutului (persistenţa circulaţiei fetale).

FAZA FINALĂ DE TRANZIŢIE

remodelarea vasculară Rezistenţele vasculare

pulmonare scad postnatalpână la valoarea adultului,care este atinsă între 1-3săptămâni de viaţă

anumite structuri care numai sunt necesare devininiţial închise funcţional,apoi închise anatomic prinproliferarea endoteliului şifibrozarea ţesuturilor,transformându-se în vestigiifetale care persistă şi laadult

Structuri fetale Vestigii fetale

Vena ombilicală Ligamentul teres hepatic

Ductus venos Arantius Ligamentul venos

Foramen ovale Fosa ovală

Canalul arterial Ligamentul arterial

Artere ombilicale Ligamente ombilicale mediane

TRANZIŢIA ŞI ADAPTAREA RESPIRATORIE

Iniţierea primei respiraţii postnatale se datorează unui complex de factori: compresia toracelui la trecerea prin canalul pelvigenital matern (exercită o

presiune de 60-90 cm H2O) determină eliminarea a 1/3 din volumul lichidului pulmonar. Odată cu naşterea, toracele este decomprimat, are loc mărirea volumului cutiei toracice şi datorită vidului pleural creat, se produce pătrunderea/aspirarea aerului în plămân, care excită terminaţiile nervoase ale nervului vag de la nivelul plămânilor.

întreruperea circulatiei feto-placentare determină oprirea aportul de O2(hipoxie) şi acumularea de CO2. Acestea determină stimularea chemoreceptorilor, respectiv a centrilor respiratori, cu declanşarea respiraţiei. Astfel hipoxia (↓pO2), hipercapnia (↑pCO2) şi acidoza moderată rezultată în urma contracţiilor uterine normale din timpul travaliului stimulează iniţierea respiraţiilor spontane (figura 20).

stimularea senzorială (aerul rece, curentii de aer, diferenţele presionale din mediul intra/extrauterin, lumina, zgomotele, manipulările) excită pe cale reflexă (prin terminaţiile nervoase din piele) centrul respirator.

ECHIPAMENTUL ADECVAT UNEI RESUSCITĂRI CORECTE ŞI EFICIENTE

Reanimarea nou-născutului este o intervenţie de mare urgenţă, deci trebuie instituită rapid

Condiţiile unei reanimări adecvate trebuie să asigure evitarea pierderilor de căldură, a traumatizării şi infectării nou-născutului -colţ de reanimare dotat cu:

echipament de asigurare a confortului termic: sursă de încălzire radiantă, lenjerie sterilă pentru ştergerea copilului de lichidul amniotic

aspirator de secreţii şi sonde sterile Nelaton (de unica folosinţă) nr 5, 6, 8,10 pentru aspirarea secreţiilor din gură şi nas.

laringoscop cu lamă 0 şi 1 şi sonde de intubaţie endotraheală de diferite mărimi

balon de reanimare tip ambu (pentru nou-născuţi), cu rezervor de oxigen şi măşti de diferite dimensiuni

medicamente: adrenalina 1/10000, bicarbonat de Na 4,2%, volum expanderi, ace, seringi, catetere , mănuşi, halate sterile

REANIMAREA NOU-NĂSCUTULUI

Criteriile de definire a asfixiei după Academia Americană de Pediatrie şi Colegiul American de Obstetrică şi Ginecologie (1996) sunt:

acidoză metabolică sau mixtă accentuată (pH<7,00 în sângele din cordonul ombilical) Deficit de baze 16 mmol/l

scor Apgar < 3 la peste 5 minute după naştere manifestări neurologice în perioada neonatală imediată

(convulsii, hipotonie, comă, encefalopatie hipoxic-ischemică) evidenţierea disfuncţiilor multiple de organe (cord, rinichi,

ficat, intestin) Astfel, trebuie să se facă distincţia între asfixie şi depresia la

naştere. Depresia la naştere este caracterizată prin scor Apgar

scăzut, dar fără modificări ale gazelor sanguine.

ETIOLOGIE, FACTORI DE RISC:

Perioada antenatală factori materni: hipertensiune arterială, toxemie gravidică, boli

cardiace şi pulmonare, anemie maternă, diabet zaharat preexistent sarcinii sau diabet gestaţional, infecţii, epilepsia, droguri administrate mamei (tranchilizante, barbiturice, droguri ilicite, rezerpină, etc)

factori utero-placentari: malformaţii uterine, placenta praevia, infarcte placentare, insuficienţă placentară, hipotensiune maternă.

factori fetali: anomalii congenitale, gemelaritate, întârziere în creşterea intrauterină, prematuritate, postmaturitate, anemie hemolitică prin izoimunizare, polididramnios, infecţii fetale.

b. Perioada intranatală: prezentaţie pelviană, prezentaţii anormale (transversă, facială, bregmatică), travaliu prelungit sau precipitat, manevre obstetricale, aplicare de forceps, dezlipire de placentă, prolabare de cordon, secţiune cezariană, lichid amniotic meconial.

c. Perioada postnatală: detresă respratorie gravă, crize repetate de apnee, boli cardiace congenitale grave, persistenţa de canal arterial, septicemie, şoc.

REANIMAREA NOU-NĂSCUTULUI

Aproximativ 10% din nou-născuţi necesită intervenţie pentru iniţierea primei respiraţii şi/sau susţinerea funcţiilor vitale. Un procent mic (0,2-0,5%) poate prezinta apnee, bradicardie, tegumente palide, hipotonie generalizată, iar sub 0,1 % din nou-născuţi nu prezintă activitate cardiacă la naştere, dar sunt resuscitabili dacă bătăile cardiace au fost decelabile cu 10 minute înaintea expulziei.

REANIMAREA NOU-NĂSCUTULUI

Hipoxia determină iniţial la făt sau nou-născut apariţia unor mişcări respiratorii rapide, tentative de respiraţii neregulate, urmate de apnee şi bradicardie în jur de 100 bătăi/minut, dar cu tensiunea arterială încă în limite normale. Aceste modificări definesc apneea primară, iar măsuri simple de stimulare tactilă sau introducerea sondei de aspiraţie în cavitatea bucală pot determina reluarea respiraţiei şi creşterea frecvenţei cardiace.

REANIMAREA NOU-NĂSCUTULUI

Dacă nu se intervine şi hipoxia continuă după apneea primară, respiraţiile devin din ce în ce mai superficiale, apar câteva gasp-uri şi nou-născutul intră într-o perioadă de apnee secundară. Aceasta este caracterizată prin bradicardie marcată sub 100 bătăi/minut scăderea tensiunii arteriale, hipotonie accentuată, lipsa reactivităţii la stimuli. Pentru îmbunătăţirea perfuziei tisulare şi iniţierea respiraţiei este necesară instituirea ventilaţiei cu mască şi balon

APNEE PRIMARĂ APNEE SECUNDARĂ

APNEE PRIMARĂ ? APNEE SECUNDARĂ ?

Ambele faze ale apneei se pot produce intrauterin clinic se manifestă identic (absenţa respiraţiilor spontane şi

bradicardie), orice apnee la naştere trebuie tratată ca apnee secundară,

motiv pentru care manevrele de reanimare se instituie în primul minut de viaţă, imediat după expulzie, deci înaintea evaluării scorului Apgar.

Întârzierea manevrelor de reanimare creşte semnificativ riscul leziunilor cerebrale, ireversibile.

Dacă nou-născutul nu începe să respire imediat după stimularea tactilă, probabil se află în apnee secundară şi continuarea stimulării tactile nu va avea efectul aşteptat.

SCORUL APGAR

Este o metodă obiectivă de cuantificare a stării nou-născutului la naştere şi a răspunsului la reanimare

Scorul se stabileşte la 1 şi 5 minute de viaţă, iar în caz de resuscitare până la 20-30 minute (din 5 in 5 minute).

Reanimarea începe imediat după naştere înainte de stabilirea scorului Apgar la 1 minut, altfel se pierde timp preţios în care asfixia poate agrava leziunile cerebrale

scorul Apgar la 1 minut nu defineşte nevoia de reanimare.

SCORUL APGARSEMNE CLINICE NOTA 2 NOTA 1 NOTA 0

Coloraţie piele roz acrocianoză palide/cianoză

Frecvenţa cord >100 bătăi/minut <100 bătăi/minut absente

Respiraţii eficiente gaspuri absente

Tonus/activitate bun mişcări slabe flasc

Reactivitate bună slabă, grimase absentă

REANIMAREA NEONATALĂ

Reanimarea neonatală presupune existenţa unui personal instruit, care să cunoască fiziologia tranziţiei la viaţa extrauterină, precum şi algoritmul de resuscitare

Manevrele de reanimare trebuie instituite imediat după stabilirea nevoii de resuscitare, ele trebuie să fie blânde, dar rapide

.În permanenţă se urmează ciclul: evaluare rapidă-decizie-acţiune

Evaluarea clinică rapidă se face pe tot parcursul reanimării în mod repetat la 30 sec.

EVALUAREA CLINICĂ RAPIDĂ

Frecvenţa cardiacă (FC) se determină - stetacustic, prin palparea pulsului la artera femurală sau prin numărarea pulsaţiilor cordonului ombilical pe o durata de 6 secunde şi se înmulţeşte rezultatul cu 10 (pentru a afla frecvenţa/minut).

Frecvenţa respiratorie (FR) se apreciază prin prezenţa/absenţa respiraţiilor şi numărarea lor, iar stetacustic prin prezenţa/absenţa murmurului vezicular

Culoarea tegumentelor se apreciază prin inspecţie: acrocianoză, cianoză, tegumente palide, albe.

DECIZIE ACŢIUNEA.B.C.-ul REANIMĂRII

A – airways – permeabilizarea căilor respiratorii

B – breath – asigurarea respiraţiei

C – circulation – asigurarea circulaţiei CALDURA-element esenţial în reanimarea

neonatală

EVALUARE DECIZIE ACŢIUNE

lichidul amniotic clar nou-născutul ţipă/respiră tonus muscular bun nou-născut rozat nou-născut la termen

Îngrijiri suportive

EVALUARE DECIZIE ACŢIUNE

Lichid meconialApnee,gasptonus muscular diminuatnou-născutul cianotic,palidnou-născut prematur

Iniţierea reanimării

LICHID AMNIOTIC MECONIAL

Lichidul amniotic meconial este semn de suferinţă fetală. Hipoxia intrauterină determină eliminarea meconiului în lichidul amniotic cu posibilitatea aspiraţiei lui în căile respiratorii, deci obstrucţie (mai ales la nou-născutul matur şi postmatur) şi instalarea unui sindrom caracteristic foarte grav.

Profilaxie: aspirarea lichidului amniotic meconial din gură şi nas în clipa expulziei capului la perineu înaintea naşterii umerilor.

După naştere se aspiră traheea sub vizualizare laringoscopică.

Nu se stimulează nou-născutul înainte de aspiraţie

ALGORITMUL REANIMĂRII

.PAS 1-Căldură-Eliberarea căilor respiratorii-Stimulare

PAS 2-Asigurarea respiraţiilor-Ventilaţia cu presiune pozitivăPAS 3-Asigurarea circulaţiei-masaj cardiac extern,medicaţie

CĂLDURA

. Copilul va fi plasat imediat sub incălzire radiantă, pe scutece calde, tegumentele vor fi şterse cu scutece sterile, cele ude fiind îndepărtate şi înlocuite cu altele uscate.

Esenţială în reanimarea neonatală Hipotermia poate întîrzia sau împiedica răspunsul la

reanimare Complicaţiile hipotermiei-acidoza

metabolică,persistenţa circulaţiei fetale,hipoglicemie

PERMEABILITATEA CĂILOR RESPIRATORII

aspirarea secreţiilor orofaringiene şi nazale (intâi gura, apoi nasul).

Se face cu o sonda sterilă, de unică folosinţă. Nou-născutul este în decubit dorsal sau lateral cu

capul în uşoară extensie („adulmecare”) pentru alinierea faringelui, laringelui şi traheei.

Presiunea de aspirare va fi de maxim 80-100 mmHg, evitându-se stimularea faringelui posterior (risc de răspuns vagal cu apnee şi bradicardie).

STIMULAREA

Se efectuează stimulări tactile uşoare la nivelul tălpilor, spatelui.. NU se va recurge la stropire cu apă, băi alternative cu apă caldă-rece, atârnare de picioare cu capul în jos, lovirea feselor. Aceste manevre uzitate cândva, sunt acum proscrise.

INIŢIEREA RESPIRAŢIEIVENTILAŢIA CU PRESIUNE POZITIVĂ CU BALONUL TIP AMBU-AUTOGONFLABIL

APNEE

GASP

FRECVENŢA CARDIACĂ SUB 100 bpm

INIŢIEREA RESPIRAŢIEIVENTILAŢIA CU PRESIUNE POZITIVĂ

BALONUL TIP AMBU-AUTOGONFLABIL

Balon folosit- tip ambu pentru nou-născut, prevăzut cu rezervor de O2, şi măşti de diferite dimensiuni în funcţie de greutatea copilului.

Aplicarea măştii trebuie să fie etanşă, să acopere gura şi nasul copilului în nici un caz ochii (pot fi lezati)

. Ventilaţia se realizează prin comprimarea balonului cu degetele.

Presiunea primei insuflări trebuie să fie de 30-40 cm H20, iar în continuare de 20 cm H20 pentru a evita barotrauma.

Ritmul ventilaţiei trebuie sa fie de 40 respiraţii/minut

INIŢIEREA RESPIRAŢIEIVENTILAŢIA CU PRESIUNE POZITIVĂ

Dacă ventilaţia cu balon depăşeşte 2 minute, trebuie să se insere o sondă nasogastrică pentru a evita distensia stomacului. (care poate împiedica distensia plămânului) şi riscul de aspiraţie (figura9).

INIŢIEREA RESPIRAŢIEIVENTILAŢIA CU PRESIUNE POZITIVĂ

Protocolul de reanimare prevede administrare de O2 100%. Studii clinice au demonstrat însă că nu există diferenţă în ceea ce priveşte mortalitatea neonatală şi riscul de apariţie a encefalopatiei hipoxic-ischemice în cazul utilizării aerului (O2 21%) sau a O2 100% în reanimarea neonatală. În unele centre, reanimarea se efectuează doar cu aer ambiental, sau cu O2 sub concentraţia de 100%, pornind de la premisa efectelor toxice ale acestuia (radicali liberi).

EVALUARE CLINICAIN CURSUL VENTILAŢIEI CU PRESIUNE POZITIVĂ Dacă ventilaţia este eficientă se vor observa: ridicarea şi

coborârea ritmică a toracelui, zgomote respiratorii audibile bilateral şi ameliorarea coloraţiei şi a frecvenţei cardiace

. Dacă se instalează respiraţiile spontane eficiente, FC este >100 bătăi/minut se întrerupe ventilaţia, se urmăreşte coloraţia tegumentelor şi eventual se administrează O2 în flux liber până la rozarea tegumentelor

Dacă FC rămîne sub 100 bpm sau nu respiră spontan se contiuă VPP cu reevaluare repetat la 30 sec.

.

CIRCULAŢIAMASAJUL CARDIAC EXTERN

Dacă FC este < 60 bătăi/minut după 30 secunde de VPP, se continuă ventilaţia şi se iniţiază masajul cardiac extern. De asemenea, poate intubaţia oro-traheală poate fi luată în considerare.

Masajul cardiac extern asigură circulaţia, respectiv comprimă cordul între stern şi coloana vertebrală şi împinge sângele spre circulaţia sistemică. Se poate executa în doua moduri: cu cele 2 police suprapuse (tehnica policelui) sau cu indexul si mediusul de la aceeaşi mână (tehnica celor 2 degete). Presiunea se aplică perpendicular pe 1/3 inferioară a sternului (sub linia intermamelonară) cu evitarea apendicelui xifoid, iar excursiile coastelor nu trebuie să depăşească 1-1,5 cm (1/3 din diametrul anterio-posterior al toracelui) pentru a preveni fracturile costale şi leziunile hepatice.

Se poate executa în doua moduri: cu cele 2 police suprapuse (tehnica policelui) sau cu indexul si mediusul de la aceeaşi mână (tehnica celor 2 degete).

Presiunea se aplică perpendicular pe 1/3 inferioară a sternului (sub linia intermamelonară) cu evitarea apendicelui xifoid

excursiile coastelor nu trebuie să depăşească 1-1,5 cm (1/3 din diametrul anterio-posterior al toracelui) pentru a preveni fracturile costale şi leziunile hepatice.

CIRCULAŢIAMASAJUL CARDIAC EXTERN

CIRCULAŢIAMASAJUL CARDIAC EXTERN

Întotdeauna masajul cardiac va fi insoţit de ventilaţie

se execută coordonat cu ventilaţia: 3 compresiuni toracice, 1 insuflare cu balonul. Astfel, într-un minut se vor efectua 30 de ventilaţii şi 90 de compresiuni toracice (dacă se execută simultan, ventilaţia este ineficientă).

EVALUARE CLINICĂ

După 30 sec.de MCE şi VPP Dacă FC este >60 bătăi/minut, se opreşte MCE

şi se continuă VPP până când FC va fi >100 bătăi/minut. Ulterior, dacă există respiraţii eficiente, se administrează îngrijiri de rutină, eventula O2 în flux liber.

Dacă FC este < 60 bătăi/minut, se continuă VPP şi MCE,se recurge la intubaţie endotrahealăşi se iniţiază medicaţia.

INTUBAŢIA ENDOTRAHEALĂ

Intubaţia endotraheală poate fi luată în considerare în oricare etapă a reanimării, aceasta depinzând de experienţa reanimatorului.

Indicaţiile sunt: Lichid amniotic meconial, nou-născutul nu e viguros Se anticipează o VPP prelungită VPP cu mască şi balon ineficientă Este necesar MCE şi administrarea de adrenalină Indicaţii speciale: prematuritate, hernie diafragmatică

INTUBAŢIA ENDOTRAHEALĂ

laringoscopul, preferabil cu lumină rece (fibră optică) şi cu lamă dreaptă nr. 0 pentru prematuri şi nr. 1 pentru nou-născutul la termen.

Sondele de intubaţie trebuie cu diametru uniform, să fie sterile, de unică folosinţă

Greutate (g) Vârstă gestaţie (săptămâni) Mărime sondă (diametru) mm

<1000 <28 2,5

1000-2000 28-34 3

2000-3000 34-38 3,5

>3000 >38 3,5-4

INTUBAŢIA ENDOTRAHEALĂ

. Intubaţia se va efectua în maxim 20 secunde.

Dacă nu se reuseşte în acest timp, între încercări copilul va fi ventilat cu balonul şi masca

Adâncimea introducerii sondei se calculează după formula: 6cm+Greutatea copilului în kg

INTUBAŢIA ENDOTRAHEALĂ

Controlul poziţiei sondei endotraheale se va facestetacustic, în 3 locuri: axile bilateral şi regiuneaepigastrică (murmurul vezicular trebuie să fie egal,simetric, bilateral şi pătrunderea aerului absentă înstomac, deci intubaţia nu s-a efectuat în esofag).Semnele poziţiei corecte a sondei sunt:Toracele se ridică la fiecare respiraţie Zgomote respiratorii se percep pe ambele câmpuri pulmonare, fără distensie gastrică odată cu ventilaţia Apare condens de vapori în interiorul sondei în expir

MEDICAŢIA

ADRENALINA VOLUM-EXPANDERI BICARBONAT DE SODIU NALOXON

ADRENALINA

Adrenalina este primul drog utilizat în reanimare Produce vasoconstricţie periferică, creşte contractilitatea

miocardică şi creşte frecvenţa cardiacă. Se găseşte în fiole de 1 ml cu concentraţia de 1/1000. Pentru

reanimarea neonatală se utilizează în diluţie 1/10000, (1 ml din diluţia 1/1000 se diluează cu 9 ml ser fiziologic).

Adrenalina nu este indicată înaintea stabilirii ventilaţiei. Doza: 0,1-0,3 ml/kg, rapid, din diluţia 1/10000 intraombilical

sau endotraheal, repetată la un interval de 3-5 minute. Se continuă VPP şi MCE după administrare

Dozele mari pot determina hipertensiune arterială postresuscitare şi hemoragie cerebrală.

Dacă FC rămâne <60 bătăi/minut dupăadministrarea de adrenalină se verifică eficacitatea VPP, a MCE intubaţiei Se ia în considerare existenţa hipovolemiei şi

acidozei metabolice severe

VOLUM-EXPANDERI

Indicaţii - semne de hipovolemie (tegumente palide sub ventilaţie, puls slab, timp de recolorare peste 3 secunde)

. Calea de administrare este prin vena ombilicală, ritmul fiind lent, în 5-10 minute.

Se utilizează: ser fizilogic: 10 ml/kg Ringer lactat: 10 ml/kg sânge 0I Rh negativ: 10 ml/kg

BICARBONATUL DE SODIU

Reanimarea prelungită are ca şi consecinţe apariţia acidozei lactice,scăderea contractilităţii cardiace şi a circulaţiei pulmonare.

Indicaţia administrării de bicarbonata este acidoza metabolică demonstrată prin proba ASTRUP

administrarea de rutină a bicarbonatului este controversată. Fără o ventilaţie şi oxigenare adecvată, administrarea de bicarbonat nu va

creşte pH-ul. Doza recomandată: 1-2 mEq/kg lent iv, cu un ritm de maxim 1

mEq/kg/minut. Bicarbonatul de sodiu se comercializează în soluţie cu concentraţie de 8,4% (soluţie molară: 1 ml=1 mEq). În reanimare se utilizează soluţia de 4,2% (semimolară:1 ml= 0,5 mEq) prin diluarea soluţiei molare

NALOXON

d. Naloxon se administrează la copiii cu depresie respiratorie care provin din mame care au primit narcotice cu 4 ore înainte de naştere.

NU-dacă mama este dependentă de narcotice sau urmează tratament cu metadonă-convulsii severe la nou născut

Doza: 0,1 mg/kg iv sau endotraheal soluţie 1mg/ml.

REANIMARE CÂT?

Reanimarea se face susţinut până la apariţia respiraţiei eficiente, a tegumentelor rozate şi a frecvenţei cardiace peste 100 bătăi/minut.

Dacă respiraţiile spontane nu se instalează în 30-40 minute de reanimare, resuscitarea se consideră eşuată

EŞECUL REANIMĂRII

prematuritate extremă, pneumotorax, pneumonie congenitală, hernie diafragmatică, hipoplazie pulmonară !!!hipotermie !!!hipovolemie !!!acidoza metabolică.

NU SE INIŢIAZĂ REANIMAREA

VG sub 24 săptămâni, greutate sub 400g

Anencefalie

Trisomie 13 sau 18 confirmate

MONITORIZAREA POSTREANIMARE

în compartimentul de terapie intensivă neonatală, pentru a sesiza şi corecta la timp diferitele aspecte patologice

-clinic-respiraţii,coloraţie,tonus,reactivitate-SaO2,TA,AV-ASTRUP-glicemie

. Problemele care se pot decela după reanimare sunt: hipertensiune pulmonară, aspiraţii, pneumonii, infecţii, convulsii, apnee, hipotensiune, hipoglicemie, etc,

MULŢUMESC