Resursele turistice si economice ale Deltei Dunarii

2

CAPITOLUL 1

RESURSELE TURISTICE ALE DELTEI DUNĂRII

1.1. Aspecte generale ale Deltei Dunării

Aşezarea geografică a Deltei Dunării

Prin Delta Dunării se înţelege teritoriul situat în partea de est a României, cuprins între

cele trei braţe principale de vărsare ale Dunării în Marea Neagră (Chilia, Sulina şi Sf. Gheorghe),

precum şi complexul lagunar Razim-Sinoie.

Suprafaţa totală a Deltei Dunării este de 4.152 km2

din care 3.446 km2

(82%) se găseşte pe

teritoriul României, socotită de la ceatalul Chiliei până la Marea Neagră, inclusiv zonele

inundabile şi ostroavele exterioare ale braţelor Chilia şi Sf. Gheorghe, precum şi complexul de

lacuri Razim-Sinoie. Din aceasta, delta propriu-zisă are 2.510 km2, zona Dranov 870 km

2,

complexul Razim-Sinoie 880 km2, iar braţele Dunării circa 85 km

2.1

Luând în calcul cele mai importante 5 de delte ale lumii (numai cele care depăşesc

suprafaţa de 500 km2), se constată că acestea însumează o suprafaţă de 1.159.441 km

2, iar Delta

Dunării este a treia în Europa după delta fluviului Volga şi cea a Kubanului, şi a douăzeci şi şasea

din lume. La suprafaţa de 5.600 km2, cu care Delta Dunării figurează în foarte multe statistici, s-

au luat în calcul şi complexul lagunar Razim-Sinoie, cât şi sectorul de luncă dintre Galaţi şi

Tulcea. Prin suprafaţa sa, ea nu reprezintă decât 0,48% din totalul mondial şi 2,65% din totalul

deltelor situate în zonele de calm de pe Terra.

Coordonatele geografice ale spaţiului deltaic sunt între 44047'25" (vârful grindului

Perişor) şi 45037'30" (malul lacului Sasic – Ucraina), latidudine nordică şi între 28

044'25"

(ceatalul Chiliei) şi 29046'00" (extremitatea estică a deltei secundare a braţului Chilia – Ucraina)

longitudine estică. Rezultă din coordonatele menţionate că prin Deltă trece paralela de 450,

1 Dinu M. , ―Geografia turismului‖, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006

3

această paralelă având semnificaţii climatice asociate cu un teritoriu de o mare diversitate

(predominant amfibiu) influenţat de Marea Neagră, a atras şi a hotărât traseele de păsări

migratoare, Delta Dunării fiind locul de clocire sau iernare a sute de speci.

Pe măsură ce se apropie de zona Deltei, Dunărea se divide în trei braţe. Braţul cel mai

nordic formează graniţa cu Ucraina, braţul mijlociu duce în febrilul port Sulina, iar braţul cel mai

sudic îşi croieşte drum lin către portul Sfântu Gheorghe. Nenumărate canale pornesc din aceste

braţe, ramificându-se în lacuri mărginite de pomi, insule de răchită, bazine acoperite cu nuferi de

apă. Totodată, aici se pot întâlni dune de nisip şi ochiuri de vegetaţie abundentă.

Configuraţia geografică păstrează caracteristicile deltelor, Delta Dunării fiind o regiune

plană (o câmpie aluvionară în formare) cu o înclinare mică de la est la vest (0,0006%). În raport

cu nivelul Mării Negre; din teritoriul deltei 20,5% se găseşte sub acest reper, iar 79,5% deasupra

acestuia. Cea mai mare extindere o au suprafeţele situate între 0 şi 1 m (54,5%), după care

urmează cele între 1 şi 2 m (18%). Cele mai mari înălţimi se găsesc pe grindurile marine (Letea

12,4 m, Caraorman 8 m), iar adâncimile mai mari se întâlnesc pe braţele Dunării (-39 m pe

Chilia, -34 m pe Tulcea, -26 m pe Sfântu Gheorghe, -18 m pe Sulina). În depresiunile lacustre

adâncimea nu depăşeşte 3 m, cu excepţia lacului de meandru Belciug care are 7 m adâncime.

Altitudinea medie a deltei este de +0,52 m.

Cel mai tânăr pământ al României, aşa cum este cunoscut din manualele de geografie,

Delta Dunării potrivit oamenilor de ştiinţă, s-a format într-un golf al Mării Negre începând din

Pleistocenul superior. În această etapă s-a schiţat un cordon litoral numit ―cordon iniţial‖, care s-a

apreciat că a început în partea centrală cu circa 11.000 ani î.e.n. Formarea acestui cordon iniţial,

ce corespunde axului central al aliniamentului de grinduri Jibrieni, Letea, Caraorman şi Crasnicol

a închis golful, transformându-l într-un liman. Delta Dunării a evoluat în strânsă legătură cu cele

trei braţe – Sfântu Gheorghe, Sulina, Chilia. Cele trei braţe au vârste diferite, cel mai vechi fiind

Sfântu Gheorghe (cel din sud), şi cel mai tânăr Chilia (cel din nord).2

2 Cândea M., Bran F., ―Spaţiul geografic românesc‖, Editura Economică, Bucureşti, 2001

4

Harta detaliată a Deltei Dunării

Delta are forma unui triunghi echilateral, ale cărui laturi au aproximativ 80 km. Vom

înţelege, dacă ţinem seama de vârful ―deltei‖ – triunghiul asemănător literei greceşti care i-a fost

naşă – acolo unde se produce prima bifurcaţie a braţelor, debitul mediu al fluviului este de circa

6.300 m3/s, ceea ce înseamnă că în 2 minute se scurge o cantitate de apă suficientă consumului

pentru o zi a unui oraş de peste 1.000.000 de locuitori, apă ce transportă în fiecare secundă

aproximativ 2 tone de aluviuni în suspensie.

5

În ceea ce priveşte stratificarea turistică a teritoriului Deltei Dunării, în urma anilor de

exploatare anteriori au fost delimitate 9 zone turistice. Am putea menţiona mai multe astfel de

zone, dar numai acestea sunt acceptate ca zone turistice de administraţia Rezervaţiei Biosferei

Deltei Dunării3:

1.zona turistică Letea-C.A. Rosetti, cu spaţii de cazare la Sulina şi localităţile rurale

existente;

2.zona turistică Chilia Veche-Pardina, cu cazare în cca 15 gospodării din localitatea Chilia

Veche;

3.zona turistică Mila 36-23 (pe braţul Sulina);

4.zona turistică Matiţa-Bogdaproste;

5.zona turistică Gorgova-Uzlina;

6.zona turistică Roşu-Puiu;

7.zona turistică Razim-Dranov, cu complexul turistic Murighiol, Hotel Jurilovca, camping

Portiţa;

8.zona turistică Grindul Lupilor-Chituc, cu cazarea turiştilor la particulari;

9.zona turistică a litoralului, cu plajele de la Sulina, Sfântu Gheorghe, canalul Sondei,

Chituc şi Portiţa.

Clima şi vegetaţia

Clima este temperat-continentală, influenţată în mod favorabil de vecinătatea mării şi de

abundenţa apelor din interior. Valorile principalilor parametri climatici sunt:

nebulozitatea cea mai redusă din ţară (sub 5 zecimi);

70 de zile de cer senin;

2.500 ore/an de strălucire a soarelui;

125-135 Kcal/cm2/an radiaţie solară (cea mai mare din ţară);

între 11 şi 11,40C temperatura medie anuală (-1 şi –1,5

0C în ianuarie, 21 şi 22

0C în

iulie);

precipitaţiile între 400-450 mm/an în partea vestică şi 300-350 mm/an în partea estică;

evaporaţia la suprafaţa apei este de 950-1.000 mm/an;

umezeala aerului vara (ora 14): cca 60% în interior şi 70% în zona litorală.

3 Minciu R., - ―Amenajarea turistică a teritoriului‖, Universitatea Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 2002

6

Delta Dunării se încadrează în regiunea cu climat temperat semiarid specific stepelor

pontice. Spaţiile acvatice plane şi foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetaţie, întrerupte

de insulele nisipoase ale câmpurile marine, alcătuiesc o suprafaţă activă specifică deltei şi

lagunelor adiacente, cu totul diferită de cea a stepelor pontice.

Durata de strălucire a soarelui este mare, media multianuală fiind de 2.250 ore, dar poate

ajunge la 2.600 ore în anii cu nebulozitate redusă. Temperatura se distribuie neuniform pe

suprafaţa deltei. Mediile multianuale indică creşterea temperaturii de la vest spre est. La nivelul

vârfului deltei (Tulcea), temperatura medie multianuală este de 10,940C, în delta fluvială

(Gorgova), de 10,960C, pe ţărmul mării (Sulina), de 11,05

0C, iar în largul Mării Negre (Platforma

Gloria), de 11,860C. Amplitudinile medii zilnice reflectă diferenţele mari datorate naturii

suprafeţei active: la Gorgova variază între un maxim de 90C (în iulie) şi un minim de 3,8

0C (în

decembrie), la Sulina între 2,80C (în iulie) şi 1,4

0C (în noiembrie), iar la staţia Gloria între 2,3

0C

(în iulie) şi 10C (în decembrie şi februarie). Sumele anuale ale temperaturilor medii zilnice

efective se apropie de 1.6000C.

Faţă de zonele de stepă vecine, temperatura maximă absolută în deltă este cu 2-50C mai

coborâtă. Astfel, valoarea maximă absolută înregistrată la Sulina s-a ridicat la 37,50C, la Babadag

la 37,60C, la Tulcea la 38,2

0C şi la Murfatlar la 42,2

0C. Media anuală a valorilor maxime este de

12,40C la Sulina, 12,4

0C la Tulcea şi 11,6

0C la Galaţi.

Numărul de zile de vară (înregistrând temperaturi peste 250C este la Sulina de 80, la

Tulcea de 100, iar în zonele de stepă înconjurătoare de 105. Zilele tropicale (temperatura peste

300C) ating în deltă cifra de 23, faţă de 40 de zile câte s-au înregistrat în regiunile de stepă

vecine4.

Umezeala aerului înregistrează cele mai mari valori de pe teritoriul României. Umezeala

relativă a aerului variază iarna între 88-84% la Gorgova şi 89 85% la Sulina şi Sfântu Gheorghe,

iar vara, între 69-71% la Gorgova şi 77-80%, la Sulina şi Sfântu Gheorghe. Precipitaţiile sunt

reduse cantitativ şi scad de la vest spre est datorită efectului suprafeţei active specifice deltei,

precum şi al Mării Negre. La intrarea în Delta Dunării (Tulcea) se înregistrează o cantitate medie

multianulă a precipitaţiilor de 450 mm, iar la Sulina, de 360 mm. În cea mai mare parte a deltei

cad între 350 şi 400 mm ploaie, iar pe litoralul deltaic şi cea mai mare parte a lagunelor, sub 350

mm.

4 Glăvan V., ―Turismul în România‖ , Editura Economică, Bucureşti, 2000

7

O altă caracteristică a precipitaţiilor din deltă o constituie gradul ridicat de torenţialitate,

precum şi lungimea şi frecvenţa perioadelor secetoase. În ceea ce priveşte gradul de torenţialitate,

este de remarcat faptul că la Sulina, Letea şi Sarichioi s-au înregistrat peste 200 mm precipitaţii

căzute într-o singură ploaie. De asemenea, în deltă s-au înregistrat şi perioade foarte lungi de

secetă (90 de zile la Sulina, 85 la Caraorman), în care nu a căzut nici un milimetru de ploaie.

Perioadele cele mai lungi sunt situate la sfârşitul verii şi începutul toamnei (iulie, august,

septembrie).

Precipitaţiile sub formă de zăpadă sunt mult mai reduse în Delta Dunării decât în restul

ţării. Cantitatea creşte de la ţărmul mării spre interiorul deltei. În medie, zăpada începe să cadă în

prima decadă a lunii decembrie şi dispare în prima decadă a lunii martie. Stratul de zăpadă este

subţire şi se menţine perioade scurte de timp, numai în iernile mai aspre.

Vânturile dominante bat din sectorul nordic alternativ cu sectorul sudic, cele mai intense

accelerări de vânt înregistrându-se iarna şi în sezoanele de tranziţie. Vânturile au o frecvenţă mai

mare decât în oricare altă regiune a ţării, ca urmare a schimbului de aer între mare şi uscat, dar şi

intensităţi mari, ca urmare a faptului că regiunea este complet lipsită de adăposturi naturale.

În Delta Dunării predomină vegetaţia de mlaştină stuficolă, care ocupă cca 78% din

suprafaţa totală. Cu un sol bogat în aluviuni şi udat din belşug de ape, Delta deţine 1.150 specii de

plante (de la păduri de stejari până la nuferi). Galerii întinse alcătuite din liane dau senzaţia unei

păduri tropicale. Principalele specii – stuful, papura, rogozul – în amestec cu salcia pitică şi

numeroase alte specii. Vegetaţia de sărături ocupă 6% din total, dezvoltându-se pe soluri

salinizate şi solonceacuri marine.

Zăvoaiele sunt păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, sunt

periodic inundate şi se dezvoltă pe 6% din totalul suprafeţei. Acestea sunt specifice deltei

fluviale, unde dau nota caracteristică peisajului.

Pădurile din câmpurile marine Letea şi Caraorman sunt şleauri de silvostepă, numite local

hasmace, cu stejar brumăriu, stejar pedunculat, frasin, plop tremurător, ulm şi cu plantele

agăţătoare Periploca graeca, Vitis silvestris, Hedra helix, reprezintă numai 0,8% din totalul

suprafeţei Deltei Dunării. Pe suprafaţa de uscat a Deltei se remarcă vegetaţia înaltă, majoritar

salcia, plopul (împădurit) şi specii rare în zonele declarate rezervaţii.

Pădurile declarate monumente ale naturii sunt5:

5 Andreescu F., ―Delta Dunării‖, Editura Ad Libris, Bucureşti, Bucureşti, 2002

8

- Letea, pădure-monument aflată la 7 km sud de comuna Periprava (braţul Chilia). S-a

dezvoltat pe grindul cu acelaşi nume, în fâşii; prezintă plante căţărătoare de origine

mediteraneană, sub forma lianelor, între arbori specifici – stejari brumării (seculari de peste 25 m

înălţime), gârniţă, ulm, arin, plop alb şi negru, salcie, frasin pufos (raritate botanică). Adăposteşte

vulturi codalbi, şerpi şi vipere;

- Caraorman, pădure-monument localizată în vestul grindului cu acelaşi nume dintre

braţele Sulina şi Sfântu Gheorghe, este o formaţie de arboret în pâlcuri. Flora şi fauna sunt

asemănătoare celor de mai sus;

- Erenciuc, pădure situată în extremitatea sudică a lacului omonim, este singura pădure

naturală de arini din Delta Dunării. Aici cuibăreşte vulturul codalb.

Flora este extrem de bogată, fiind desfăşurată pe trei niveluri:

- plante de uscat – salcia albă, plopul, arinul, frasinul, pădurile combinate de pe grinduri;

- plante cu frunze plutitoare – nufărul alb, nufărul galben, iarba broaştelor, ciulinii de apă,

limba apei, rizacul;

- plante riverane şi de plaur – stuf cca 80% şi papură 20%, feriga de apă, măcriş, ―nu mă

uita‖, izma broaştei, cucuta de apă.

Apele stătătoare din Delta Dunării adăpostesc o bogată floră acvatică şi palustră, formată

din plante submerse şi din plante cu frunze plutitoare. Primele constituie ―flora moale‖ sau

buruienile, cum le numesc pescarii. Acestei categorii îi aparţin plantele care cresc sub suprafaţa

apei, fiind fixate cu rădăcinile în nămolul bălţilor şi formând adevărate păduri subacvatice. Este

vorba de plantele numite paşă sau broscăriţă, moţ, mărar, ce se dezvoltă într-o încâlcitură deasă

cu brădişul, cosorul, sârmuliţa sau vijoaica, inariţa şi ciuma apei. Ultima este o plantă nu de mult

introdusă în apele Europei centrale din Canada, care a cucerit treptat toate apele Europei.

Printre plantele cu frunze plutitoare cu o mare răspândire în deltă se numără nufărul alb şi

galben, care îşi întind în grupuri strict separate frunzele mari şi verzi ca nişte platane pe oglinda

apei, din care se înalţă o floare albă sau galbenă. De câţiva ani, a apărut în Delta Dunării, la

ostrovul Maliuc, adus din apele Volgăi, lotusul, care s-a adaptat foarte bine apelor deltei noastre.

Spaţiul liber al apelor l-au cucerit unele plante care formează o categorie distinctă, cea a

plantelor plutitoare fără rădăcini. Dintre acestea pot fi menţionate patru specii de lintiţă, care cu

frunzele ei mărunte ca nişte bănuţi poate acoperi întinse suprafeţe de apă liniştită, peştişoara, o

altă specie de peştişoară, otrăţelul de baltă şi Aldrovanda, plantă carnivoră care îşi aşteaptă prada

9

pentru a o strânge în capcanele sale. În apele împotmolite intens, mai ales prin resturi de plante,

apare o interesantă plantă, de mare valoare furajeră, şi anume rizacul, care la început are rădăcini

şi creşte pe fundul bălţii, după aceea devine plutitoare, iar florile femele se scufundă după

fecundare pentru a da posibilitatea seminţelor să formeze noi plante pe fund.

1.2. Resursele naturale ale Deltei Dunării

1.2.1. Braţele Dunării şi lacurile

Mai mult de 80% din suprafaţa Deltei o reprezintă apa.

Dunărea îşi are izvoarele în Donaueschingen – Munţii Pădurea Neagră (Germania) şi

măsoară 2.860 km până la Marea Neagră (anticul Pontus Euxinus), în apropierea căreia se

ramifică în trei braţe. Acolo unde se produce prima bifurcaţie a braţelor, debitul mediu al

fluviului este de cca 6.300 de m3/s (în medie). Al treilea fluviu al Europei (după Volga şi Ural) şi

al douăzeci şi şaselea din lume, are peste 800.000 km2 dimensiunea bazinului populat de circa

80.000.000 de locuitori din opt ţări. Sosită la Pătlăgeanca, Dunărea se bifurcă în doua braţe,

Chilia la nord şi Tulcea la sud, braţ ce la ceatalul Ismail se despleteşte în Sulina şi Sfântu

Gheorghe.6

Braţul Tulcea se întinde între ceatalurile Chilia şi Sfântu Gheorghe, având pe malul drept,

oraşul Tulcea. Braţul are o lungime de 19 km, o lăţime maximă de 300 m, o adâncime maximă de

34 m şi coeficient de sinuozitate 1,40. Acesta transportă cca 40% din apele fluviului şi reprezintă

o cale principală de navigaţie.7

Braţul Chilia, cel mai septentrional, formează graniţa cu Ucraina, având un curs sinuos pe

o lungime de 104 km din cei 120 km ai săi. Braţul are o lăţime maximă de 1.000 m, o adâncime

maximă de 39 m şi coeficient de sinuozitate 1,56. Chilia, cu multe ramificaţii şi ostrove, este cel

mai tânăr, mai lung (120 km) şi mai viguros prin faptul că tranportă cea mai mare parte de apă şi

aluviuni (58%). Pe acest braţ se practică navigaţia fluvială, porturile mai importante fiind Ismail

şi Valcov (Ucraina). În evoluţia sa a format câteva ramificaţii (delte secundare) – prima în

depresiunea Pardina, a doua după localitatea Chilia Veche şi a treia, în desfăşurare, după

Periprava. Prima ramificaţie, în sens amonte-aval, de la ceatal spre vărsare, are loc în legătura cu

pătrunderea sa în depresiunea Pardina între localităţile Pardina şi Chilia Veche (km 76-km 45).

6 Dinu M. , ―Geografia turismului‖, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006 7 Turtureanu A.G., ―Economia turismului‖, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009

10

Ramificaţiile în acest sector sunt: braţul Câşliţa, care începe din apropierea satului Pardina, pe

stânga braţului principal, se reuneşte cu braţul Chilia, lângă oraşul Chilia Nouă (pe teritoriul

Ucrainei) şi are lăţimi de 150-400 m; braţul Tatanir, pe dreapta, care se ramifică din braţul Chilia

la km 68 şi se reuneşte cu acesta la km 65, prezentând lăţimi de 120-300 m; braţul Tătaru care se

ramifică din braţul Tatanir, pe dreapta acestuia, se reuneşte cu braţul Chilia lângă localitatea

Chilia Veche la km 45, atingând pe parcurs lăţimi de 100-200 m. În sectorul în care străbate

pintenul continental al Chiliei, braţul omonim se reuneşte într-o singură albie. După ce străbate

acest pinten, lăsând pe dreapta, în deltă, grindul Chiliei, între acesta şi satul Periprava are loc a

doua ramificaţie. Din această grupă de ramificaţii fac parte: braţul Solomonov pe stânga între km

32 şi 22, iar pe dreapta braţul Babica-Cernovca, între km 38-22; lăţimile acestora variază între 50-

300 m. A treia ramificaţie care formează de fapt delta secundară a Chiliei, are loc după ce străbate

în albie unitară grindul Jibrieni-Letea. De-a lungul braţului Chilia se înşiruie aşezările:

Ceatalchioi, Pătlăgeanca, Plaurul, Palazu, Pardina, Tatanir, Chilia Veche, Periprava.

Braţul Sulina, situat în mijlocul Deltei, are un curs rectiliniu, canalizat, permanent dragat

şi întreţinut pentru navigaţia vaselor maritime cu un pescaj minim 7 m. Braţul are o lăţime

maximă de 250 m, o adâncime maximă de 18 m şi coeficient de sinuozitate 1,03. Braţul a fost

preferat în urma studiilor Comisiei Europene a Dunării (1856) pentru navigaţia maritimă, fapt ce

a dus la corectarea unor meandre şi adâncirea albiei în intervalul 1862-1902. Ca urmare,

lungimea s-a redus de la 92 la 63,7 km, iar volumul de apă şi aluviuni scurs a crescut de la 7-8%

la 18,8% (în prezent) în defavoarea braţului Chilia care transporta înainte 70%. Oraşul Sulina ca

port de intrare a vaselor maritime a avut variaţii în dezvoltarea sa economică. Datorită aluviunilor

depuse la gura braţului, s-a realizat un canal care înaintează treptat în mare (în prezent are 10

km) pentru protejarea navigaţiei. Totuşi, braţul Sulina, la gura de vărsare a fost prelungit în mare

cu 7 km în mod artificial prin două diguri paralele (jetele), menite să menţină un curent de apă

(fluvial) care să împingă aluviunile cât mai în larg, încetinind în felul acesta formarea barei

submerse, care stânjeneşte navigaţia. De-a lungul său se înşiră localităţile: Ilganii de Sus, Maliuc,

Gorgova, Crişan, Vulturu, Părtişani, Sulina.

Braţul Sfântu Gheorghe, cel mai sudic şi mai vechi braţ cu o lungime de 108,2 km,

orientat spre sud-est, are un curs sinuos. Acesta are o lăţime maximă de 550 m, o adâncime

maximă de 26 m şi coeficient de sinuozitate 1,60. Braţul a suferit şi el în ultimii ani modificări

prin rectificarea meandrelor în număr de şase, scurtându-se la 69,7 km, micşorându-se cursul

11

navigabil. Volumul de apă şi aluviuni care se scurge pe acest braţ este 23,2%. Înainte de vărsare,

din braţul Sfântu Gheorghe se desprinde braţul Câinelui, pe partea dreaptă, care la rândul lui se

bifurcă în Gârla de Mijloc şi Gârla Turcească. Ambele debuşează într-un golf numit Meleaua

Sfântu Gheorghe rezultat din apariţia (1897) şi dezvoltarea insulelor Sacalin (care au în prezent

19 km lungime). Pe malul stâng al Gârlei Turcească a existat până în 1978, când a ars, construcţia

din lemn a Farului turcesc datând din 1862. De-a lungul său se înşiră aşezările: Nufăru, Ilganii de

Jos, Beştepe, Murighiol, Mahmudia, Uzlina, Ivancea, Sfântu Gheorghe.

Reţeaua hidrografică secundară a Deltei Dunării are, în linii mari, 4 componente: sahale

(foste braţe ale Dunării, în curs de colmatare), gârle (sahale de mici dimensiuni), canaluri (sahale

rectificate şi dragate), periboine (spărturi de litoral, guri pe unde se face schimb de ape). Se

alătură acestora formaţiunile de natură depresionar-lacustră simple: ghioluri (adâncime 0,50-3 m),

limanuri (la gura unor mici râuri), lagune (vechi golfuri marine), mlaştini (ape puţin adânci, care

pot seca), japse (ape de la viituri) şi complexe: lacuri depresionare (Padina, Sontea, Furtuna,

Dranov, Matiţa, Obretin etc.). Gârlele şi sahalele, fiind elementele hidrologice cele mai uşor

afectate de procesul de colmatare, au o viaţă scurtă. Acestea sunt uşor scoase din funcţiunea

naturală prin înfundarea cu praguri de aluviuni la capete, în special la capătul din amonte,

împiedicând nu numai circulaţia apelor şi peştilor, dar şi circulaţia cu bărcile. Pentru a le repune

în funcţiune, cele mai multe gârle au fost reamenajate parţial sau integral, fiind transformate în

canale. Din această cauză, aceeaşi arteră hidrografică apare pe hărţile mai vechi cu apelativul de

gârlă ori saha, iar pe cele mai noi cu cel de canal.8

Construirea canalelor a fost necesară datorită faptului că arterele naturale, navigabile,

vechile braţe şi gârlele, fiind supuse procesului de colmatare, au fost scoase din funcţiune.

Acţiunea de valorificare a bogăţiilor naturale ale Deltei Dunării impune o reţea densă de artere

navigabile, cu funcţiuni şi dimensiuni diferite, care să străbată delta în toate direcţiile, să lege

toate zonele cu braţele principale ale Dunării, să alimenteze lacurile interioare şi zonele stuficole

cu apă proaspătă de Dunăre. Problema principală pe care o ridică intrarea lor în funcţiune este

colmatarea. Pentru menţinerea în stare de funcţiune trebuie întreţinute prin dregaj în mod periodic

la intervale de cel mult 2-3 ani.

Lacurile din Delta Dunării sunt de dimensiuni mici şi au o viaţă scurtă, aproximabilă cu

cea a vieţii oamenilor. Acestea au în cea mai mare parte caracterul de mlaştini. În depresiunile


12

lacustre, adâncimea nu depăşeşte 3 m, cu excepţia lacului de meandru Belciug care are 7 m

adâncime. Iată, în cele ce urmează câteva denumiri de lacuri: Lacul Merhei, Lacul Gorgova,

Lacul Roşu, Lacul Lumina, Lacul Puiu, Lacul Roşuleţ, Lacul Fortuna, Lacul Bâclăneşti, Lacul

Nebunu, Lacul Meşter, Lacul Lung9.

Fondul piscicol

În cei peste 20-25 km2 de lacuri şi canale din Delta Dunării, trăiesc peste 110 specii de

peşti, 75 de specii de peşti de apă dulce, 36 fiind specifice deltei. 50% din producţia de peşte de

apă dulce a întregii ţări se obţine din Delta Dunării. Se cunosc cca 150 de specii din care peste 30

în Delta propriu-zisă. Peştii sunt prezenţi prin 65 specii, cei mai mulţi de apa dulce (60%), restul

migrând primăvara din Marea Neagră. Între aceştia din urmă, sturionii, chefalii şi scrumbiile au

rol important, atât ştiinţific, cât şi economic. Cel mai mare amestec al acestor specii are loc la

gurile Dunării.

Pe braţele de vărsare ale Dunării, prezenţe obişnuite sunt cega, obletul mare, morunul,

nisetrul, păstruga, scrumbia, crapul, somnul, şalăul, ştiuca, mreana, avatul. Preferă apele mai

calme caracuda, bibanul, plătica. Mediul salmastru este populat de la biban şi ştiucă la chefal şi

cambula în funcţie de salinitatea apelor, sectorul marin adăpostind majoritar acipenseridele

(morun, nisetru) şi clupeidele (scrumbiile de Dunăre). Faima Deltei o fac sturionii (morun,

nisetru, păstrugă, cegă), chefalii (în patru specii din genul Mugii) şi scrumbiile (Alosa pontica).

Denumirea dată pescăriilor de la gurile Dunării de ―marile noastre pescării‖ corespunde

într-adevăr realităţii. Aici se prinde 90% din cantitatea de sturioni, aici se prepară 90% din icrele

negre şi se pescuiesc 80% din scrumbiile de Dunăre, după cum şi în lacurile mari salmastre se

prinde 90% din cantitatea totală de chefali.

Pentru peştii de baltă, Delta Dunării nu oferă în unii ani condiţii bune de reproducere.

Atunci aceste specii, mai ales crapul, întreprind migraţii în amontele Dunării, reproducându-se în

lunca Dunării, iar puieţii vin apoi în deltă, unde cresc până la mărimile comercializabile. De

regulă, între braţele Dunării, care servesc în anii cu ape mici şi ca principal loc de hibernare a

peştilor, şi bălţile permanente ale Dunării există un veşnic schimb de peşti, care folosesc toate

gârlele şi canalele existente pentru a migra din fluviu în baltă sau viceversa.

Dar, peştii din Delta Dunării nu sunt recunoscuţi numai din punct de vedere faunistic, ci şi

din punct de vedere economic sau ca element de bază al lanţului trofic acvatic.

9 Turtureanu A.G., ―Economia turismului‖, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009

13

Pescuitul, ramura tradiţională a Deltei Dunării, îşi leagă în bună măsură succesul de

aptitudinile deosebite ale populaţiei slave pentru această ocupaţie. La aceasta s-au adăugat şi

curentul de opinie favorabil pescuitului în regim natural, promovat, la începutul acestui secol de o

mare parte a elitei ştiinţifice, reunită în jurul savantului Grigore Antipa. Sistemul de pescuit se

baza, la acea vreme, în totalitate, pe bazinele naturale, cu o răspândire uniformă în spaţiul deltaic.

Productivitatea şi producţia piscicolă sunt în Delta Dunării dependente de nivelul Dunării

şi de cantitatea de apă care se scurge în timpul anului prin deltă. Între productivitate şi producţia

piscicolă există o deosebire. Prima este cantitatea întreagă de peşte pe care o produce delta, iar a

doua este cantitatea care se poate pescui din ea fără a periclita stocul de reproducători şi de tineret

care în viitor va da producţia piscicolă. Deci, productivitatea este totdeauna mult mai mare decât

producţia piscicolă şi este compusă din trei grupuri distincte: stocul de reproducători, care trebuie

să asigure puietul anului viitor; stocul de tineret, care în anul viitor va da producţia de peşte;

stocul de peşte comercial care poate fi prins şi valorificat, care, de fapt, dă producţia piscicolă a

regiunii. Primele două grupuri nu se pescuiesc, ci se păstrează pentru viitor, deoarece atacarea

stocurilor de reproducători sau puiet poate avea grave consecinţe pentru producţia anilor viitori.

Greutatea primelor două grupuri nu se cunoaşte exact în bălţile naturale ale deltei, însă ea este de

regulă tot atât de mare ca cea pescuită10

Pescuitul este coordonat de mai multe unităţi piscicole, localizate în deltă sau la limita

dinspre platforma dobrogeană (Tulcea, Chilia Veche, Jurilovca, Mila 23, Murighiol, Sfântu

Gheorghe, Sulina), care dispun de zone naturale de pescuit care acoperă peste 130.000 ha. În

pofida progreselor realizate în dotare şi organizare, randamentul pescuitului este inferior celui de

la începutul secolului, când era de 5 t/an de pescar, pe când în anii cei mai buni s-au pescuit până

la 14.000 t peşte (o medie de 10.000 t pentru intervalul 1900-1905). În prezent, producţia de peşte

a deltei este de cca 8.000 t, din care 25% este produs în amenajările artificiale. O zonă importantă

de pescuit, zona costieră căpătase în anii ’80 un caracter industrial, prin folosirea navelor costiere

mari (până la 1.000 t capacitate), este momentan ieşită din circuit, din motive de ordin tehnic.

Stoparea pescuitului de amploare în mare a contribuit, pe scară industrială, la stoparea activităţii

pe ramura producerii de conserve de peşte (fabrica din Sulina a stat închisă multă vreme în anii

1991-1994).


14

Prin funcţionarea lor ca sisteme închise (bine delimitate de diguri, cu alimentări

controlate), amenajările piscicole introduc importante sincope în peisaj, dereglând regimul

hidrologic natural şi diminuând suprafaţa totală a bazinelor naturale de pescuit. De asemenea,

localităţile au pierdut din zona lor de susţinere un teritoriu foarte important pentru asigurarea

resurselor de bază (cel mai afectat a fost satul Sfiştofca, a cărui vatră de origine, de acum un

secol, era situată tocmai pe actualul teritoriu al amenajării Popina).

Răpitorul numărul unu, ştiuca, în ciuda ferocităţii pe care o cunoaşte marea majoritate a

oamenilor este totuşi un peşte foarte util, deoarece asigură selecţia vânând peştii bolnavi sau

răniţi, de unde şi faptul că i se mai spune şi sanitarul bălţilor. Ştiuca are o dezvoltare rapidă, larva

de ştiucă având o lungime de 5-6 mm şi atinge după numai trei săptămâni 15 mm, iar până la

sfârşitul lunii mai, când alţi peşti îşi depun icrele, puietul de ştiucă este destul de mare pentru a se

hrăni cu larvele acestora. Ştiuca atinge maturitatea sexuală la vârsta de 3 ani, când are

aproximativ 700-800 de grame, şi poate ajunge la exemplare de peste 20 de kg. Perioada de

reproducere începe după topirea gheţurilor, adică din februarie-martie şi ţine până în aprilie.

Locuri de pescuit în Delta Dunării, recunoscute:

- Canalul Crişan – peşte mic sau mare – obişnuit: plătică, biban, roşioară; dimineaţa trage

somnul (1 kg) şi ştiuca la râmă, coropişniţă sau broască respectiv peştişor sau linguriţă.

- Mila 23 – peşte mic; dimineaţa şi seara somotei la momelile de mai sus, stilul la plumb

uşor în sens de curgere;

- Fortuna I (Sontea) – locul cunoscut pentru roşioară (stânga) şi biban (dreapta), seara şi

dimineaţa – crap de 1-2 kg la bombă cu mamaligă, biban şi roşioară la locurile cunoscute,

ştiuculiţe de 0,5-1 kg pe margini, la săritură.

Fondul cinegetic

Fondul cinegetic al Deltei Dunării are importanţă turistică datorită sezonului de vânătoare

şi datorită cromaticii pe care o descriu grupurilor de animale (păsări sau mamifere), dintre care

unele sunt şi supuse regimului protecţiei juridice fiind considerate rarităţi.

Delta Dunării este un adevărat paradis faunistic. Aici vieţuieşte 98% din fauna acvatică

europeană, întreaga faună de odonate, de lepidoptere acvatice şi de moluşte gasteropode de

Europa. Delta Dunării adăposteşte peste 3.400 de specii de animale vertebrate şi nevertebrate, cu

numeroase unicate naţionale, europene şi mondiale.

15

Păsările sunt cele care au creat faima deltei, cunoscută, încă de la începutul secolului ca

un paradis avian. Renumele se datorează celor 327 specii care pot fi întâlnite în deltă şi care

reprezintă 81% din avifauna României. Dintre acestea cuibăresc 218 specii, restul de 109 specii

trecând prin deltă şi rămânând diferite perioade de timp toamna, iarna şi primăvara. Păsările

acvatice sunt cele mai numeroase: cuibărersc 81 specii şi trec prin deltă 60 specii, în total 141

specii, ceea ce reprezintă 82% din avifauna acvatică europeană. Avifauna acvatică din Delta

Dunării este alcătuită dintr-un nucleu de specii vechi, bine adaptate la mediul acvatic, la care se

adaugă, speciile accesorii şi speciile cosmopolite. Nucleul avifaunei este format din 75 specii a

căror viaţă este legată de prezenţa apei. Acestea se grupează în 5 tipuri ecologice principale:

specii strâns legate de apă, strict stenotope (cufundari, corcodei, furtunari, pelicani, cormorani,

unele anatide), specii de stufării (toate speciile de paseriforme acvatice), specii de ţărmuri (stârci,

lopătari, ţigănuşi, unele anatide), specii de pajişti hidrofile cu vegetaţie bogată continuate cu

stufării (ralide), specii de ţărmuri marine (unele laride).

Multe specii, mai ales dintre raţe, gâşte, pescăruşi, apar frecvent în diferiţi biotopi.

Speciile accesorii sunt cele care se integrează secundar în avifauna acvatică, devenind din ce în ce

mai numeroase pe măsura transformării ecosistemelor acvatice. Zăvoaiele sunt populate de silvii,

muscari, filomele, piţigoi, cinteze, la care se adaugă, în timpul cuibăritului, raţe, cormorani şi

stârci. În pădurile de pe câmpurile marine Letea şi Caraorman locuiesc 64 specii specifice

avifaunei pădurilor nemorale (silvii, mierle, ciocănitori, măcăleandru, piţigoi, graur, precum şi

codalbul, gaia brună, acvila pitică, vulturul pescar etc. Fazanul a fost introdus prin colonizare,

populaţia dezvoltându-se rapid. În pajiştile de stepă nisipoasă sunt specifice potârnichea,

prepeliţa, cicârliile, pasărea ogorului. În satele deltei, pe lângă gospodării, sunt frecvente

guguştiucul, vrabia de casă, rândunica, barza, lăstunul.

O serie de specii acvatice se asociază în timpul cuibăritului formând colonii care sunt

aglomerări de cuiburi pe spaţii, în general mici. Cauzele asocierii sunt legate de penuria

suprafeţelor de construcţie a cuiburilor, precum şi de avantajele oferite de prezenţa unui număr

mare de păsări în apărarea cuiburilor cu ouă sau pui. Coloniile de cuibărit au reprezentat

dintodeauna atracţia deltei. Miile de cuiburi construite pe crengile zăvoaielor de salcie sau în

stufării, zgomotul infernal, atmosfera specifică altor ere geologice, zborul săgetător al miilor de

păsări care îşi hrănesc puii, transformă coloniile de păsări într-un rai nu numai al ornitologilor,

dar şi al oricărui iubitor al naturii.

16

În Delta Dunării sunt mai multe tipuri de colonii: de stârci, lopătari, ţigănuşi şi cormorani,

de pelicani şi cormorani, de pescăruşi, de avoazete şi ciocăntori, de chirighiţe, de chire. Colonia

de pelicani din zona cu regim de protecţie integrală Roşca-Buhaiova este cea mai mare din

Europa şi este un exemplu de colonie mixtă. Aici se întâlnesc mai multe mii de perechi de pelican

comun, cu zeci, până la sute de perechi de pelican creţ şi cormoran mare, într-un peisaj care de

aminteşte de Jurassic Park11

. Accesul în apropierea coloniilor este permis numai specialiştilor,

care au autorizaţii speciale obţinute de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării din

Tulcea.

Delta Dunării, supanumită şi ―Paradisul Păsărilor‖ este vizitată de peste 300 de specii de

păsări, dintre care 70 sunt din afara Europei (China, India, Egipt etc.). 176 de specii sunt

clocitoare, 103 neclocitoare, dintre clocitoare 44 fiind sedentare şi 133 migratoare, iar dintre cele

neclocitoare fiind oaspeţi de iarnă şi de pasaj primăvara şi toamna. 10 specii sunt ocrotite de lege,

unele fiind cunoscute ca ―monumente ale naturii‖, deoarece sunt pe cale de dispariţie. Păsările

ocrotite se pot grupa în 2 clase după culoarea penajului:

albe: pelicanul comun şi creţ, lopătarul, egreta mare şi mică, lebăda mută şi cântătoare;

policrome: piciorongul, ciocintorea, călifarul alb, călifarul roşu, vulturul codalb.

Alte 3 specii sunt luate în atenţie pentru a fi protejate: cocorul, şoimul dunărean şi pasărea

ogorului.

Numărul şi varietatea mamiferelor sunt asigurate de zonele mai înalte ocolite în general de

ape. Aici pot fi înlâlnite vidra, nurca, bizamul (cu blănuri preţioase), iepurele, mistreţul, vulpea,

lupul, dihorul, pisica sălbatică. Nisipurile adăpostesc broaşte ţestoase, vipere, colonii de şerpi.

Totuşi, este puţin cunoscut faptul că în stufăriile întinse ale Deltei Dunării şi mai ales pe

suprafeţele imense de plaur plutitor, care ajung aproape la 30.000 ha în deltă, trăieşte o faună de

mamifere interesante şi în parte dispărută din Europa, care s-a adaptat cu timpul noilor condiţii de

viaţă pe care le-a întâlnit aici. Vânarea lor constituie pentru economia naţională o sursă bogată de

blănuri preţioase şi rare pentru export. Este vorba în primul rând de vidră şi nurcă, animale care s-

au adaptat cel mai repede condiţiilor de viaţă oferite de plaur şi stufării, unde îşi fac de obicei

cuiburile. În timp ce pe terenurile consistente vidra şi nurca îşi fac vizuini săpate în pământ, aici,

pe suprafaţa plaurului, ele îşi fac cuibul din stuf şi papură, de unde pornesc la pescuit în bălţile


17

învecinate. Ele se hrănesc de obicei cu peşti şi în special cu cei răpitori, dar vânează mai ales

şobolani de apă, şoareci, distrug broaşte şi alţi duşmani ai peştilor, atacând cuiburile păsărilor

ihtiofage, furându-le ouăle şi puii. Astfel, ele ajută la păstrarea echilibrului biologic al regiunii

respective şi, în cele din urmă, al deltei întregi. În afară de ele, s-au adaptat la viaţa de plaur şi

hermina sau nevăstuica comună mare şi hermina mică

Dintre animale, cele mai caracteristice regiunilor litorale sunt: vipera veninoasă, imigrată

din stepele din jur, răspândită până la pădurea Letea, şarpele de apă, care mai ales toamna se

găseşte în mii de exemplare pe dunele de nisip, unde se încălzeşte, şopârla de nisip şi spurcaciul,

care cloceşte rar pe grindurile întinse, însă este mai frecvent în timpul pasajului de toamnă. În

păduri cu subarboret des şi pământ umed poposesc toamna sitarii de pădure într-un număr

nemaiîntâlnit în vreo altă parte a Europei. Tot aici, în unii ani, se înmulţesc foarte mult iepurii şi

vulpile, până ce inundaţiile de lungă durată le distrug în bună parte.

1.2.2. Potenţialul litoralului

Litoralul Mării Negre corespunzător Deltei Dunării reprezintă sectorul nordic al acestuia,

care se întinde între gura de vărsare a braţului Chilia la nord şi capul Midia la sud cu o lungime

de 145 km. Acesta este caracterizat prin ţărmuri joase, cu plajă mai îngustă, neamenajată, cu

predominanţa resturilor cochilifere (cu excepţia plajei din dreptul grindului Sărăturile, foarte

extinsă, cu grad mare de stabilitate şi o granulaţie foarte fină a nisipului; sau a celei din zona

Petrişor-Portiţa), cu foarte rare aşezări omeneşti şi grad de utilizare nesemnificativ. Pe o porţiune

de cca 40 km, între gura Chiliei şi Sfântu Gheorghe, ţărmul este deltaic, reprezentat de limita

estică a Deltei Dunării.

În continuare spre sud, până la capul Midia, se desfăşoară o zonă de nisipuri joase, cu

numeroase cordoane litorale, chiar areale înmlăştinite, dominate de complexul Razim, format din

lacuri situate de-a lungul litoralului: Razim, Sinoie (cu două mici anexe reprezentate prin lacurile

Tuzla şi Carnasuf), Goloviţa, Zmeica. Legătura complexului lagunar cu marea se realizează prin

Gura Portiţa şi Gura Periboina. Zona este propice pentru pescuit sportiv şi agrement nautic.

Litoralul marin aferent deltei este format din nisipuri marine asemănătoare grindurilor

eoliene nisipoase. El este inundat în parte şi de apele de viitură. Alternanţa de ape dulci şi sărate

este cauza apariţiei şi dezvoltării unei flore eurihaline. Litoralul din dreptul complexului lagunar

18

Razim-Sinoie se deosebeşte de precedentul prin natura ţărmului, format mai mult din sărături, cu

o vegetaţie foarte săracă, halofilă.

Litoralul marin are multă semănare cu grindurile eoliene nisipoase, fiind format tot din

nisipuri marine, dar mai bine închegate. Deosebite aici ca plante sunt varza de mare, pătlagina de

nisip, perişorul de nisip, pirul, pelinul, ipcorige, Cakile maritima, lipitoarea, barba caprei. Dintre

animale se pot întâlni: pescarul argintiu – migrator din ţările mediteraneene, ostrigarul, flueierarul

cu picioare lungi şi culicul cu cioc întors. Primăvara şi toamna trec pe aici şi luptătorul, o serie de

specii de prundăraşi, precum şi unii pescăruşi, ca lupul de mare mijlociu şi lupul de mare parazit.

Zona mării, în care se simte influenţa apelor Dunării, este populată o bună perioadă de

timp a anului, cu puieţi şi adulţi de peşti din familia sturionilor (nisetru şi păstrugă), care vin aici

în timpul primăverii pentru reproducere. Când apa acestei zone rămâne liniştită şi fără sloiuri, ea

serveşte ca refugiu multor păsări din deltă, care rămân să ierneze aici, bineînţeles dacă iarna nu

este prea grea. În regiunile mai depărtate de litoral, având un permanent schimb de salinitate din

cauza curenţilor de apă, se produce o continuă ploaie de organisme moarte spre fondul platformei

continentale, unde s-au colonizat întinse bancuri de scoici din genurile Mytilus şi Modiola, care

servesc ca hrană preferată sturionilor, mai ales morunului (Huso huso) şi nisetrului (Acipenser

guldenstaedti), ai căror pui, după ce au ajuns la o anumită mărime, se retrag aici, rămânând până

la maturitate. În părţile cele mai depărtate ale platformei continentale influenţate de apele Dunării

trăieşte şi calcanul, care găseşte aici o hrană abundentă. Primăvara el se apropie de ţărm, unde

apele mării sunt mai îndulcite de Dunăre, pentru reproducere12

.

Apa mării, prin salinitatea relativ redusă, de 17-18 g/l, şi compoziţia ei chimică (clorurată,

sulfatată, sodică, magnezică) este favorabilă organismului din punct de vedere terapeutic. Prin

acţiunea valurilor şi prezenţa aerosolilor proveniţi din ―sfărâmarea‖ valurilor la ţărm constituie un

element de potenţial turistic natural deosebit, care generează o formă specială de cură –

thalasoterapia. Lipsa mareelor şi a valurilor mari permite folosirea optimă a plajelor, în timp ce

salinitatea mai redusă a apei la suprafaţă favorizează sporturile subacvatice şi pe cele nautice.

Bioclimatul marin este rezultatul interferenţei dintre climatul de stepă şi influenţa pontică,

caracterizat prin nuanţe uşor excesive, de suprasolicitare a organismului, cu temperaturi medii

anuale mult mai moderate faţă de regiunile înconjurătoare (în sezonul estival), oscilaţii diurne şi

anuale mai atenuate, ploi rare şi de scurtă durată. Temperaturile, în general moderate (11,20C –


19

temperatura medie anuală, 21,80C – temperatura medie a lunii iulie şi 0,2

0C – temperatura medie

a lunii ianuarie), primăverile mai timpurii şi toamnele mai calde şi prelungite definesc un climat

mai cald decât cel de pe litoralul Mării Baltice, Mării Nordului sau Mării Mânecii13

.

În consecinţă, sejurul pe litoralul deltaic şi lagunar are asupra organismului uman o dublă

acţiune (din punct de vedere bioclimatic): pe de o parte, excitantă, datorită radiaţiilor ultraviolete

puternice, conţinutul crescut în iod şi săruri, vânturilor frecvente etc., iar pe de altă parte,

calmantă, datorită umezelii şi presiunii atmosferice constante şi variaţiilor mici de temperatură.

1.3. Potenţialul antropic al Deltei Dunării

1.3.1. Portul şi obiceiurile localnicilor

Datorită poziţiei sale geografice, toată Dobrogea şi partea de nord, împreună cu Delta

Dunării, era un nod de intersecţie a drumurilor comerciale, unde se întâlneau cele mai diferite

seminţii. Unele grupuri etnice au fost înghiţite de războaiele frecvente, pierzându-se portul şi

limba, obiceiurile lor neînţelese de străini, altele s-au stabilit în alte ţări. Dar multe s-au

împământenit aici, s-au asimilat şi păstrează doar o vagă amintire a obiceiurilor şi restricţiilor

trecutului.

Este interesant de amintit că în judeţul Tulcea, în baza ultimului recensământ se pot încă

întâlni mai multe etnii, care au tradiţii, limbă, port şi obiceiuri destul de diferite, şi care dau o

imagine pestriţă acestui judeţ. Printre aceştia, în afară de români, despre care cu greu se mai poate

spune că sunt majoritari în zonă, se mai numără: lipoveni (ucraineni), turci, armeni, maghiari,

evrei, albanezi, germani, bulgari, tătari, polonezi şi găgăuzi. În afara oraşului Tulcea, Delta

Dunării se mai mândreşte şi cu o altă localitate urbană – Sulina. În acestea, în ciuda diversităţii

lor etnice, viaţa de zi cu zi de desfăşoară normal, comerţul este echilibrat, obiceiurile se păstrează

încă separat, dar se sărbătoresc împreună, iar locuitorii sunt mândri de existenţa în zonă a

consulatelor englez, suedez, norvegian şi olandez.14

Orice turist ştie despre Delta Dunării că aceasta este locuită de lipoveni. Desigur, situaţia

nu este nici pe departe atât de simplă. Este foarte adevărat că locuiesc şi lipoveni în deltă, dar nu

orice locuitor de origine slavă este lipovean (şi lipovenii get-beget erau împărţiţi în mai multe

fracţiuni). Lipovenii nu sunt locuitori neaoşi ai deltei, aceştia s-au strămutat din Rusia ţaristă în

mai multe valuri, refugiindu-se de prigoana religioasă pe teritorii care la vremea respectivă erau

13 Dinu M. , ―Geografia turismului‖, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006 14 Cândea M., Bran F., ―Spaţiul geografic românesc‖, Editura Economică, Bucureşti, 2001

20

sub stăpânirea otomană, unde nu conta cum îşi face crucea câinele de ghiaur (cu trei sau cu cinci

degete). 15

Printre obiceiurile zonei, un obicei foarte interesant şi cu o largă popularitate până în

zilele noastre, atât la români, cât şi la alte etnii este paştele morţilor (sau paştele blajinilor).

Această sărbătoare cade în prima zi de luni după lunea Paştelui. Membrii mai vârstnici ai familiei

merg în prealabil la cimitir, aranjează şi curăţă de frunze, buruieni mormântul rudelor, plantează

flori. Apoi, vine şi sărbătoarea de pomenire a morţilor, când familiile ies cu mic cu mare, de la

bunic la nepoţel, umplând cimitirele. Pe lângă majoritatea mormintelor, împrejmuite cu gărduleţe,

este pusă o măsuţă şi o băncuţă, unde se aşează cu toţii. Apar nelipsitele ouă roşii, cozonacii,

lumânările subţiri.

Respectul faţă de memoria strămoşilor este foarte dezvoltat în toată Dobrogea de Nord,

deci şi în localităţile din deltă. Pentru priveghiuri, pomenile de o săptămână, 40 de zile, şase luni,

un an şi altele, dezgroparea osemintelor după 7 ani şi reînhumarea lor, au ritualuri specifice.

Uneori este greu să desparţi reminiscenţele magice şi obiceiurile sectelor de ritualurile canonizate

ale bisericii ortodoxe.

Un obicei, de asemenea, pe cale de dispariţie din zona Deltei Dunării, este acela că

perechile mai vârstnice, cu ocazia cununiei ultimului lor copil, în prezenţa rudelor, sar peste

pălălaia unui foc, în semn că şi-au lăsat în urmă grijile (Murighiol). În alte localităţi, cu această

ocazie, părinţii miresei sunt aşezaţi pe o cotigă şi duşi până la Dunăre, fiind răsturnaţi în apă,

pentru a le spăla grijile desigur (Mahmudia).

Pentru a păstra o parte din porturile şi obiceiurile localnicilor, mai ales în ceea ce priveşte

dorinţa de a se mândri cu diversitatea tradiţiilor existente în Delta Dunării, a fost construit

Muzeul de Etnografie din Tulcea. Este evident că acesta nu reuşeşte să cuprindă toate porturile şi

obiceiurile localnicilor din etniile conlocuitoare, poate chiar nici nu cuprind elemente din toate

aceste etnii, dar măcar evidenţiază cele mai însemnate elemente ale acestora.

Muzeul de Etnografie, denumit în trecut şi Muzeul de Artă Populară al I.C.E.M. Tulcea

este organizat din anul 1989 şi a ajuns astăzi să deţină un număr de aproximativ 6.400 de piese

împărţite în colecţia de etnografie (instrumentar agricol şi pentru creşterea animalelor,

instrumentar pentru industria casnică textilă, instrumentar de pescuit, colecţie de piese de aramă

etc.) şi colecţia de artă populară (ţesături de uz casnic şi decorativ, piese de port şi podoabe etc.).


21

Expoziţia permanentă având ca tematică ornamentica tradiţională oferă publicului vizitator

posibilitatea cunoaşterii patrimoniului etnografic din nordul Dobrogei, într-o manieră de

prezentare cu totul deosebită. Ornamentica ţesăturilor decorative şi de port din nordul Dobrogei,

aparţinând atât populaţiei româneşti şi aromâneşti cât şi diferitelor grupuri etnice care s-au stabilit

aici în decursul timpului, încântă vizitatorul. În sălile Muzeului de Artă Populară sunt organizate

şi expoziţii temporare. În cadrul acestora sunt valorificate diferite aspecte de civilizaţie

tradiţională, cât şi aspecte ale creaţiei populare contemporane. Permanent, Muzeul de Artă

Populară oferă vizitatorului o expoziţie inedită prin noutatea tematicii şi prin originalitatea

expunerii patrimoniului etnografic.

Obiectivul muzeal “Gospodăria ţărănească” conservată în situl din satul Enisala

reprezintă sinteza arhitecturii tradiţionale din nordul Dobrogei la începutul sec. al XX-lea.

Ansamblul arhitectural cuprinde casa şi câteva din anexele tipice pentru o gospodărie din această

zonă: grajdul pentru animale, şopronul, bucătăria şi cuptorul de vară, porumbarul, fântâna.

Gospodăria este un punct de atracţie pentru turiştii care vizitează aceste locuri. Este amplasată în

centrul satului, pe partea dreaptă a şoselei ce leagă oraşul Babadag de localităţile din zona

Lacului Razim.

Casa Panaghia din Babadag, în vecinătatea imediată a Geamiei Ali-Gazi-Pasa, este

construită în stilul arhitectonic al Babadagului de altădată. Arta populară a turcilor şi tătarilor din

Dobrogea reflectă prin ţesături, broderii, piese de port, vase de aramă pentru uz sau pentru cult,

originile sale orientale. Anumite ţesături ale acestei arte relevă însă interferenţele cu arta

populaţiei autohtone din Peninsula Balcanică şi din Dobrogea.

În mijlocul localităţii Cerna, în vecinătatea bisericii satului, atrage atenţia o locuinţă de

meşteşugar de la începutul sec. al XX-lea, cu o parte laterală, intrare şi fântână la stradă. Aceasta

este Casa Memorială a poetului Panait Cerna. Poetul, cu pseudonimul literar luat de la numele

localităţii, a trăit între anii 1881-1913 şi a debutat în literatură în perioada posteminesciană şi

semănatoristă. El se impune ca un creator original în lirica noastră filisofică. În cadrul ―Casei

Memoriale Panait Cerna‖, alături de expoziţia memorială s-a organizat şi o expoziţie etnografică

reprezentând o sinteză a faptelor de viaţă tradiţională din această microzonă. Mobilierul ţărănesc

şi meşteşugăresc, ţesăturile decorative, instrumentarul de industrie casnică textilă crează un

ambient de un deosebit rafinament, amintind de coordonata esenţială a artei populare româneşti –

îmbinarea perfectă între util şi estetic.

22

1.3.2. Obiective istorice şi socio-culturale

Potenţialul turistic natural al Deltei Dunării este completat de interesante obiective istorice

şi social-culturale situate în apropiere. Se impun atenţiei urmele cetăţilor greceşti de la Histria

(sec. VII î.e.n.) şi Arganum (sec. VI-V î.e.n.), ale cetăţii dacice Aegyssus sau ale cetăţii bizantine

de la Enisala (sec. X-XI). Muzeul Deltei Dunării din Tulcea, la care se adaugă numeroase

elemente etnofolclorice şi aşezările omeneşti cu un specific deltaic aparte (cu case mici, acoperite

cu stuf şi împrejmuite de gard din stuf) atrag, de asemenea, fluxuri turistice importante16

.

Principala zonă turistică a municipiului Tulcea este cetatea Aegyssus. Cetatea este o

aşezare getică, cucerită de romani, care a fost menţionată de Ovidiu ca ―veche cetate‖, apărată de

ziduri puternice, situată pe malul Dunării, într-un loc înalt, la care cu greu se putea ajunge.

Numele Aegyssus este probabil de origine celtică. Identificarea cu oraşul Tulcea de astăzi, făcută

prima oară la sfârşitul sec. XVIII-începutul sec. XIX, a fost confirmată de descoperirea în 1949 a

unei inscripţii în limba latină, care menţionează o unitate militară (―vexillatio aegissensis‖), ce se

afla aici la începutul sec. IV e.n., ca detaşament al legiunii Iovia, cu sediul la Noviodunum. În

sec. IV-V, Aegyssus era sediul unui ―cuneus equitum armigerorum si al praefectus ripae legionis

primae Ioviae cohortis quintae pedaturae inferioris‖. În sec. VI a fost reconstruită de Iustinian.

Săpăturile arheologice începute în anul 1974 la marginea de est a oraşului Tulcea, pe ―Dealul

Monumentului‖, au dus la descoperirea unei aşezări, în care cele mai vechi urme (ceramică

autohtonă) aparţin sec. IV-III î.e.n. Aegyssus a luat o mare dezvoltare sub stăpânirea romană,

fiind puternic fortificată la sfârşitul sec. III-începutul sec. 4. Zidul de incintă, cu turnurile de

apărare, prezintă trei faze de construcţii. În interior s-au identificat resturi ale unui edificiu

thermal. Cetatea a dăinuit până în sec. VII (dovadă stă moneda Heraclius), fiind reluată în

stăpânire şi refăcută de bizantini sub Ioannes Tzimiskes (971).

Alte obiective culturale ale zonei dobrogene sunt cele patru muzee din oraşul Tulcea:

Muzeul Deltei Dunării, Muzeul de Artă, Muzeul de Etnografie, Muzeul de Istorie şi Arheologie.

Muzeul Deltei Dunării – monument de arhitectură, clădirea muzeului a aparţinut

armatorului grec Alexandru Avramide, care sosea în oraşul Tulcea pe la mijlocul sec. XIX animat

de o ambiţie şi o tenacitate ce aveau să facă din el unul din cei mai înstăriţi oameni din regiune. În

jurul anului 1890, Avramide aduce doi meşteri italieni şi le încredinţează construcţia unei case, pe


23

care şi-o dorea a fi un simbol al prosperităţii familiei sale. În scurt timp, casa amplasată în centrul

oraşului Tulcea va deveni pentru localnici cea mai frumoasă clădire din oraş. După anul 1944,

casa Avramide devine sediul Comitetului Democratic Grec. În data de 14 noiembrie 1949 se

semnează actul de naştere al Muzeului ―Delta Dunării‖, a cărui deschidere va avea loc la 1 mai

1950, şi va ocupa două camere din actuala clădire, având în patrimoniul său 872 obiecte şi

materiale complementare. Anul 1957 este anul primei reorganizări a muzeului, după care, în

1959, se dă în folosinţă demisolul, unde se deschide o secţie de arheologie şi una de etnografie

(ce vor funcţiona până în 1962). La începutul anului 1964 începe construcţia la demisol a

bazinelor pentru acvariu.

Cu o colecţie formată din 1500 de piese biologice şi un ierbar voluminos, din 1964 casa

funcţionează în totalitate ca muzeu de ştiinţe ale naturii. În prezent patrimoniul cultural al

muzeului cuprinde colecţii de botanică, entomologie, malacologie, preparate umede, ornitologie,

mamologie şi mineralogie, care însumează peste 65.000 de piese muzeale. Piesele prezentate în

actuala organizare expoziţională provin din colecţiile muzeului. În prezent, instituţia activează

pentru protejarea şi conservarea patrimoniului natural existent în Delta Dunării şi partea de nord a

Dobrogei.

Muzeul de Artă. Începutul constituirii colecţiilor de artă se suprapune cu întemeierea

Muzeului Tulcean în mai 1950, într-o expoziţie eterogenă, în actuala clădire a Muzeului de

Ştiinţe ale Naturii ―Delta Dunării‖. În 1964 se reduce dreptul Muzeului Tulcean numai la

activităţi privind domeniul ştiinţelor naturii şi unele concesii pentru etnografie, celelalte colecţii

urmând a se centraliza în muzee regionale (Constanţa). Efectul hotărârii luate s-a răsfrânt, în

primul rând, asupra colecţiilor de artă. Reorganizarea administrativă din 1968, a readus în

programul muzeului tulcean ideea tematică de început. Trebuie menţionată opera de mecenat a

pictorului tulcean Constantin Gavenea, al dr. Valeriu Botocan şi a lui Ion Gheorghe, care au dus

în 1972, la repartizarea Muzeului de Artă, într-o clădire de sine stătătoare, actuala clădire a

Muzeului de Etnografie şi Artă Populară. Muzeul de Artă s-a bucurat de donaţii din partea

Consiliului Culturii, prin bunăvoinţa Tamarei Dobrin şi a Teodorei Ucenic, iar prima alcătuire a

colecţiei, prin Alexandru Cebuc, Georgeta Peleanu, Viorica Dene şi Carmen Răchiteanu. Actalul

sediu se datorează lui Petre C. Ion, care a obţinut acest fost Palat al Poştelor, fostul sediu al

Prefecturii după 1878, care după amenajări de amploare, a devenit la 23 august 1982, lăcaşul

24

potrivit al unui Muzeu de Artă. Găzduit într-o frumoasă clădire, monument de patrimoniu

arhitectural construit în stil neoclasic pe malul fluviului Dunărea, Muzeul de Artă din Tulcea se

mândreşte de ocrotirea a 7 colecţii, şi anume o colecţie de pictură cu 927 de lucrări, o colecţie de

sculptură de 403 lucrări, o colecţie de icoane de 798 lucrări, o colecţie de grafică cu 3.453 de

lucrări, o colecţie de plăci de gravură cu 268 de piese, o colecţie de artă decorativă cu 120 de

piese şi nu în ultimul rând o colecţie de artă decorativă orientală cu 311 piese, totalizând 6.280 de

lucrări. Bijuteria de referinţă care situează Muzeul Tulcean de Artă printre cele mai prestigioase

muzee din ţară, rămâne colecţia sa de pictură care este alcătuită cu unele dintre cele mai valoroase

opere de artă românească. Structurată pe scheletul ―Dobrogea oglindită în Arta Plastică

Românească‖, muzeul prezintă pe simezele sale din expoziţia de bază, opere de mare valoare care

pot naşte invidia marilor muzee din ţară.

Muzeul de Istorie şi Arheologie al judeţului Tulcea a fost înfiinţat în anul 1975, în parcul

Monumentul Independenţei, în ambianţa unui complex arheologic şi istoric, alături de ruinele

vechiului Aegyssus şi de monumentul ridicat în 1899 de către locuitorii din Tulcea eroilor

Războiului de Independenţă (1877-1878). Muzeul este organizat în două pavilioane – primul,

păstrat în forma din 1975, adăposteşte vestigii din epocile greco-romană, romano-bizantină,

medievală timpurie şi ev mediu dezvoltat; al doilea, reorganizat radical în 1995, este rezervat

preistoriei şi protoistoriei Nordului Dobrogei (parter) şi expoziţiilor temporare (etaj). În

expunerea pieselor s-a urmărit criteriul cronologic, dar şi prezentarea pe situri, într-o succesiune

logică, coerentă. În anii următori primul pavilion va face obiectul unei amenajări moderne şi va fi

reorganizată întreaga expoziţie permanentă. Muzeul oferă vizitatorilor imaginea sugestivă a

trecutului istoric al teritoriului de la Gurile Dunării, din cele mai vechi timpuri şi până în perioada

evului mediu dezvoltat. În expoziţia permanentă şi depozite se conservă un bogat patrimoniu

arheologic – aproape 90.000 de piese arheologice, numismatice şi epigrafice – rezultat, în

principal, din cercetările arheologice efectuate în a doua parte a sec. XX în Nordul Dobrogei.

Unele dintre piesele din colecţiile muzeului sunt de importanţă naţională şi chiar europeană.

Patrimoniul arheologic al muzeului este organizat pe colecţii: ceramică, bronzuri, piese

sculpturale şi epigrafice, podoabe, obiecte paleocreştine şi creştine, numismatică. Muzeului îi

sunt subordonate şapte obiective arheologice vizitabile din judeţ. Colectivul de specialişti

participă la cercetările arheologice desfăşurate în cele zece şantiere permanente ale muzeului – la

25

care se adaugă un număr de şantiere de salvare – în colaborare, uneori, cu specialişti de la alte

instituţii de specialitate din ţară şi din străinătate. Muzeul editează periodicul Peuce şi diverse alte

publicaţii – monografii, acte ale unor colocvii etc. Muzeul de Arheologie are un valoros colectiv

de specialişti care se implică atât în activitatea de cercetare ştiinţifică, cât şi în activităţile

conservare şi valorificare expoziţională a bogatului patrimoniu pe care instituţia îl deţine.

Obiective arheologice în teritoriu: Centrul de Documentare de Pre- şi Protoistorie Celic-

Dere; monumentul paleocreştin de la Niculiţel; cetatea Noviodunum; cetatea Argamum; cetatea

Halmyris; cetatea Ibida; cetatea Dinogetia; cetatea Nufăru; cetatea Enisala.

O altă categorie de obiective istorice şi socio-culturale care nu trebuie neglijată este

reprezentată de mănăstirile şi bisericile din zona Deltei Dunării. Fireşte, cele mai importante sunt

cele situate în Tulcea.

Vatra de pietate a ortodoxismului, Mănăstirea Celic Dere este moştenitoarea şi

continuătoarea tradiţiilor monahale dobrogene ale căror începuturi se înscriu în cronologia sec.

IV-VII când ne sunt atestate atât de cunoscuta Episcopie a Tomisului, cât şi cele dunărene de la:

Axiopolis (Cernavodă), Troesmis (Turcoaia), Noviodunum (Isaccea) şi Halmyris (Murighiol).

Descoperirile arheologice de la Niculiţel au adus la lumina zilei relicvele sfinţilor noştri amintiţi

de Martirologiul hieronymian: Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, ca fiind martirizaţi la

Noviodunum (Isaccea), iar cele din mai 2001 de la Halmyris confirmă informaţiile scrise în ―Acta

sanctorum Julii‖ asupra celor mai vechi martiri din Dobrogea: Epictet şi Astion, martirizaţi în

timpul domniei lui Diocleţian (anul 290) şi ale căror oseminte se află azi în biserica Mănăstirii

Celic Dere. Aceleiaşi perioade romano-bizantine (sec. IV-VII) i se circumscrie şi descoperirea

din localitatea Slava Rusă ce trece a fi cel mai vechi aşezământ monahal cunoscut până acum.

Afirmarea creştinismului în Dobrogea timpurilor întunecate, este documentată de activitatea

Mitropoliei Celtiniei şi mai ales de cea din Vicina.17

Monument istoric şi un foarte important aşezământ monahal din cuprinsul Arhiepiscopiei

Tomisului, Mănăstirea Cocoş este situată în judeţul Tulcea, la o depărtare de 6 km de comuna

Niculiţel, retras aşezată pe o mai veche vatră pustnicească şi integrată în pitorescul străvechilor

munţi dobrogeni, învăluită în pura mireasmă mereu proaspătă a pădurilor de tei, unde se face

simţită protecţia Sfintei Treimi, un loc permanent de pelerinaj, prielnic reculegerii duhovniceşti,


26

un colţ de rai pe pământul dobrogean de sub dealul zis al Cocoşului – unde noaptea se făcea auzit

uneori, cântatul unui cocoş sălbatic, deal de la care şi-a luat numele mănăstirea. Poporul român s-

a născut creştin în mod spontan, natural, o dată cu formarea românităţii sale şi mai mult,

Dobrogea, pământ călcat de cel dintâi chemat la apostolie, Sf. Apostol Andrei, se face poarta de

pătrundere a creştinismului în România. Astfel, Mănăstirea Cocoş primeşte moştenirea unor vechi

tradiţii monahale, din primele veacuri creştine, prin participarea la primul Sinod ecumenic din

anul 325 a unui Episcop de la Tomis.

Mănăstirea Saon a luat fiinţă sub stăpânirea otomană în anul 1846, prin plecarea unor

călugări de la Mănăstirea Celic-Dere. Cei veniţi la Saon au ridicat aici din chirpici câteva chilii şi

un Paraclis ca metoc al Mănăstirii Celic-Dere. După realipirea Dobrogei la România, Saonul

împreună cu toate bisericile şi mănăstirile acestor locuri au trecut sub jurisdicţia Episcopiei

Dunării de Jos, Galaţi. În timpul stareţului Filimon (1889-1905), schitul a fost distrus de un

incendiu, singură Biserica a scăpat intactă, schitul ajungând astfel într-o mare strâmtoare. În

1909, Episcopul Nifon Niculescu l-a trecut vremelnic sub administrarea Mănăstirii Cocoş. La 1

septembrie 1909, Episcopul Nifon a pus temelia bisericii celei noi, cu trei turle, zidită din piatră şi

cărămidă, cu hramul ―Acoperământul Maicii Domnului‖. Construcţia ei însă a fost întreruptă din

cauza evenimentelor din timpul primului război mondial, precum şi a cutremurului din 1940,

când turlele s-au prăbuşit. După anul 1956, în timpul păstoriei Episcopului Chesarie Păunescu,

lucrările de reconstrucţie a turlelor au fost reluate şi s-a executat pictura bisericească, iar în 1959

lăcaşul a fost sfinţit şi redat cultului.

În anul 1916, Saonul a devenit de sine stătător, iar în 1930 a fost transformat în mănăstire

de maici. În 1959 acest sfânt lăcaş a fost desfiinţat, iar bunurile sale au fost trecute sub directa

administraţie a Episcopiei Dunării de Jos-Galaţi. În anul 1972 a luat fiinţă ca Metoc al

Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos. În anul 1990 prin purtarea de grijă a Arhiepiscopului

Lucian Florea, a redevenit mănăstire de sine stătătoare.

În municipiul Tulcea convieţuiesc 14 etnii grupate în mai multe culte, deservite de 22 de

lăcaşuri de cult. Există 11 biserici ortodoxe, 4 biserici ortodoxe de rit vechi, o biserică romano-

catolică, o biserică baptistă, o biserică adventistă, case de rugăciuni (baptişti, evanghelişti),

Templul Evreiesc şi o moschee musulmană.18


27

1.4 BAZA MATERIALĂ

Structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, la 31 iulie, în perioada 2002-2003

Judeţul Tulcea Anii

Strcturi turistice 2002 2003

Total -număr unităţi- 86 107

Hoteluri şi moteluri 17 21

Hanuri turistice 2 2

Cabane turistice 3 4

Campinguri şi unităţi tip căsuţă 1 2

Vile turistice şi bungalouri 42 43

Tabere de elevi şi preşcolari 3 3

Pensiuni turistice urbane şi rurale 10 13

Sate de vacanţă - 1

Pensiuni agroturistice 7 14

Hoteluri pentru tineret - -

Hosteluri - -

Popasuri turistice - -

Spaţii de cazare pe nave 1 4

Structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, la 31 iulie, în

perioada 2004 2007

28

Direcţia de statistică a furnizat informaţii până in anul 2007.

Judeţul Tulcea Anii

Structuri turistice 2004 2005 2006 2007

Total număr unităţi 133 128 148 103

Hoteluri şi moteluri 25 18 21 17

Hanuri turistice 2 1 1 1

Cabane turistice 3 1 1 1

Campinguri şi unităţi tip căsuţă 2 2 3 1

Vile turistice şi bungalouri 46 65 77 39

Tabere de elevi şi preşcolari 3 3 3 3

Pensiuni turistice urbane 9 10 11 9

Sate de vacanţă 1 1 - 1

Pensiuni turistice rurale 31 20 24 23

Hoteluri pentru tineret - - - -

Hosteluri - - - -

Popasuri turistice 1 2 3 2

Spatii de cazare pe nave 10 5 4 6

29

020406080

100120140

2004

2004

Anul 2004 are un număr de unităţi destul de ridicat şi urmează ca poziţie după anul 2006. În anul 2004 s-a

înregistrat cea mai mare creştere a numărului de hoteluri si moteluri.

020406080

100120140

2005

2005

Anul 2005 a avut o scadere a numarului de unitati comparativ cu anul 2004, remarcandu-se aici o scadere

a numarului de hoteluri si pensiuni turistice rurale. Cresterea pe care anul 2005 a avut-o fata de anul 2004

a fost la numarul de pensiuni turistice si bungalouri cu o crestere de aproximativ 50%.

30

020406080

100120140160

2006

2006

Anul 2006 a adus o crestere a numarului de unitati comparativ cu anii 2004 si 2005. S-a remarcat o

crestere a numarului de pensiuni turistice si bungalouri precum şi numărul de hoteluri faţă de anul 2005.

0

20

40

60

80

100

120

2007

2007

Anul 2007 a adus o scădere a numarului de unitaţi avand cele mai puţine unităţi comparativ cu

anii 2004, 2005 şi 2006.

31

Capacitatea si activitatea de cazare turistica, in perioada 1990-2007

Direcţia de statistică a furnizat informaţii până in anul 2007.

Judetul

Tulcea

Capacitate de cazare Sosiri

(mii)

Innoptari

(mii)

Indicii de

utilizare neta a

a capacitatii in

functiune (%)

Existenta

(locuri)

In functiune

(mii locuri-

zile)

Anii

1990 3601 718,4 159,2 302,7 42,1

1995 3558 730,0 74,9 167,9 23,0

2000 2837 474,2 35,9 108,3 22,8

2001 2824 543,8 46,5 101,4 18,6

2002 2604 473,1 36,3 79,7 16,9

2003 3157 362,7 37,4 75,6 20,8

2004 3551 491,2 73,2 130,6 26,6

2005 4019 563,5 77,6 154,1 27,3

2006 4276 578,3 55,2 141,4 24,4

2007 3400 571,3 74,0 146,7 25,7

32

Locurile existente au scăzut după anul 1990 iar în anul 2002 s-a înregistrat cea mai mare scădere raportat

la anul 1990. După anul 2001 a început o creştere a numărului de lucuri iar în anul 2006 numărul de locuri

a fost cu peste 600 mai mare faţă de anul 1990.

33

0

100

200

300

400

500

600

700

800

1990 1995 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Capacitatea de cazare in funcţiune

Capacitatea de cazare în functiune a scăzut din 1990 şi a atins cel mai mic prag în anul 2003 dar a

crescut apoi şi a atins cea mai mare cotă în anul 2006. Anul 1990 a rămas însă anul cu cea mai

mare capacitate de cazare în funcţiune.

Cele mai multe sosiri s-au înregistrat în anul 1990 apoi scaderile au fost mari iar oscilatiile de la un an la

altul au fost semnificative. După anul 1990, cel mai mare număr de sosiri s-a înregistrat in anul 2005

34

0

50

100

150

200

250

300

350

1990 1995 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Înnoptări

Innoptari

Referitor la numărul de înnoptări trebuie precizat faptul că anul 1990 a fost lider, iar cel mai mic număr

de înnoptari s-a înregistrat în anul 2002. În general numărul de sosisri coincide cu numărul de înnoptări.

0

5

10

15

20

25

30

35

40

45

1990 1995 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Indicii de utilizare netă a capacitaţii în funcţiune (%)

Indicii de utilizare netă a capacităţii în funcţiune (%)

Indicii de utilizare netă a capacităţii în funcţiune au atins cel mai înalt nivel în anul 1990 apoi au

scazut cu aproximativ 50% şi au oscilat cu creşteri şi scăderi de mică amploare pînă în anul 2007

35

CAPITOLUL 2

EXCURSII ÎN DELTA DUNĂRII

Rutele de deplasare propuse pentru excursiile în Delta Dunării urmează în general căile

fireşti ale acestei regiuni: braţele Dunării, cu devierile posibile din aceste artere. Se urmează

aceste căi de pătrundere pentru că însăşi natura locului le arată cu suficientă claritate. În acest

sens sunt menţionate şi rutele posibile de urmat:

1. Tulcea — Chilia Veche — Periprava, cu devierile din punctele accesibile ale traseului;

2. Tulcea — Crişan — Sulina, cu abateri spre Maliuc —- Lacul Fortuna — canalul

Olguţa — Mila 23 — Dunărea Veche. În cazul unor excursii organizate de la Sulina, se poate

pleca: în sud — spre lacul Roşuleţ — Roşu şi în nord — spre Sfiştovca — C. A. Rosetti — Letea;

3. Tulcea — Crişan -— Mila 23 — Matiţa — Roşca. Ultimele două obiective se înscriu

mai rar în cadrul excursiilor organizate de O.J.T. Tulcea, avîndu-se în vedere că este o zonă de

rezervaţie. B.T.T. Tulcea organizează excursii spre Mila 23 şi sejururi la Stipoc;

4. Tulcea — Crişan — Caraorman, cu devierile respective spre canalul Litcov — în

ambele sensuri, cu accesibilităţi spre lacurile Isac şi Gorgova (înspre vest) şi lacurile Puiu —

Lumina — Roşu — Roşuleţ (înspre est). Aceste rute se înscriu mai rar în cadrul excursiilor

organizate de O.J.T.; mai frecvent de către B.T.T.;

2.1. Excursii pe braţul Chilia

La Chilia Veche şi Periprava se ajunge folosind vasele NAVROM, care fac curse regulate

înspre aceste localităţi, pe braţul Chilia.

Drumul de la Tulcea la Periprava durează 5 ore şi 10 minute. La înapoiere, adică de la

Periprava la Tulcea, cca 6 ore. Direcţia de navigaţie NAVROM stabileşte anual tipul de vase ce

vor circula pe traseele din deltă şi Tulcea — Isaccea — Galaţi — Brăila. În ultimii ani

NAVROM-ul n-a mai folosit pe această rută tipul de vas ―Săgeata‖, care poate străbate sus-

36

menţionata distanţă în 2 ore şi 15 minute. Dar este posibilă reluarea cursei rapide în viitorul

apropiat. Duratele de parcurs includ şi staţionările în porturi.

În drum se trece prin dreptul Gării C.F.R., lacul Ciuperca, Portul Comercial,

Comandamentul flotei de pescuit oceanic, flotă ale cărei nave străbat apele oceanului planetar, în

diferite puncte ale globului. În antrepozitele frigorifice, de asemenea, vizibile de aici, se află

depozitată şi recolta culeasă de traulerele noastre pescăreşti în apele oceanice. Tot în această zonă

se află Portul mineralier şi Şantierul naval Tulcea. La un moment dat vaporul coteşte înspre

dreapta.

Tulcea Chilia Veche

Periprava

Părăsind braţul Tulcea, se intră în cel al

37

Chiliei, care are cel mai mare debit dintre celelalte braţe ale Dunării: de 63%. Debitul Dunării la

Ceatalul Chiliei atinge cifra de 6 300 m3 pe secundă. În unii ani însă, el poate atinge

impresionanta cifră de 17 000 m3 pe secundă. În anii excepţionali, cum a fost, de pildă, anul 1897

şi această limită a fost depăşită, înregistrîndu-se cifra record de 19 347 m3 pe secundă. Lăţimea

celor două braţe: Tulcea 280 m, Chilia 420 m.

Pe această rută se întâlnesc pe partea dreaptă a drumului următoarele localităţi:

PĂTLĂGEANCA (11 km depărtare de Tulcea) se află în imediata apropiere a Ceatalului

Chiliei. În acest punct se află o staţiune hidrometrică pentru măsurarea nivelului apei (cotele

apelor Dunării ş.a.).

În continuarea drumului, la km 112 se întâlneşte canalul Sireasa, actualmente obturat de

un dig, pentru a preîntîmpina o eventuală aluvionare a zonei. Acum 10—15 ani, acest canal era o

arteră importantă de pătrundere în sectorul deltaic, dintre braţul Sulina şi grindul Stipoc. Navigînd

de-a lungul unei curbe destul de pronunţate, se ajunge la:

SĂLCENI (la cca 15 km de Tulcea). Denumirea localităţii vine de la numeroasele sălcii

aflate aici. Satul are case puţine, cu mici grădini, având pomi roditori. Vasul pluteşte în

continuare, intrând într-o altă curbă. Adâncimea apei: cca 13—14 m. Apar pe mal alte case.

Următoarea aşezare:

CEATALCHIOI (la cca 22 km de Tulcea). Ceatalchioiul este centrul unei comune, din

care fac parte Pătlăgeanca, Sălceni şi Plaurul. Se poate observa că drumul de uscat între

localităţile din această zonă nu urmează strict linia braţului Chilia, cum este cazul între

Pătlăgeanca şi Ceatalchioi. Acest drum ―taie cotul", cum s-ar spune, şi lasă localitatea Sălceni în

stînga lui. De la Sălceni la Ceatalchioi drumul urmează linia fluviului.19

PLAURUL (la cca 32 km de Tulcea) se află aşezat în zona ultimei curbe, pe care o face

braţul Chilia în această parte a deltei. Este o localitate cu case puţine situate pe un grind nu prea

înalt. La viituri de apă mai mari apa poate pătrunde până în sat.

În această zonă au fost făcute importante lucrări de amenajări pentru recoltarea stufului. În

prezent, mari suprafeţe de teren urmează să fie redate agriculturii.

PARDINA (de la Tulcea la Pardina sunt 45 km). Această localitate a fost multă vreme

centrul de exploatare stuficolă a unei mari zone. În prezent, au loc pregătiri pentru redarea pentru


38

agricultură a cca 25 000 ha de teren. Nu departe de localitatea Pardina începe grindul Stipoc, care

închide pe la sud depresiunea Pardina. De la Pardina, braţul Chilia se despleteşte în mai multe căi

de apă. Începe o deltă interioară care ia sfârşit în dreptul Chiliei Vechi. Formarea acestei părţi a

fluviului este legată de cele petrecute aici încă de la începuturile genezei deltei, când actuala

depresiune Pardina forma un liman, în care se vărsau apele venite din nordul platformei

Bugeacului. Cu timpul, aluviunile transportate de Dunăre au umplut spaţiul ocupat de fostul

liman. În nordul depresiunii, fluviul şi-a continuat drumul, ramificându-se şi creând o deltă

interioară, care cuprinde următoarele braţe: Cîşliţa, ce începe din apropierea satului Pardina (de la

km 78 în aval de satul Pardina), pe partea stângă a braţului principal, reunindu-se cu braţul Chilia

la km 48; Tatanir, ce se ramifică din braţul Chilia, între km 68—60; Tătaru ce se despleteşte din

braţul Tatanir (pe partea dreaptă a acestuia) şi îşi uneşte din nou apele cu cele ale braţului Chilia

la km 45, lîngă Chilia Veche, unde ia sfârşit această deltă interioară. Următoarea localitate

întâlnită este:

TATANIR (de la Tulcea la Tatanir sunt 50 km). Pe aici trece şi drumul de ţară Tulcea —

Chilia Veche. Aşezarea este în prezent dezafectată. Locuitorii aşezării se deplasează adesea spre

Chilia, comună de reşedinţă, folosind digul de pământ care se desfăşoară de-a lungul braţului

secundar Tătaru. Cursele de pasageri folosesc şi ele braţul secundar Tătaru pentru a naviga, atât

spre Chilia Veche, cât şi spre Tulcea. Casele locuitorilor se înşiră adeseori în spatele unor perdele

de sălcii. Sunt vizibile mici plantaţii de vii şi pomi fructiferi. Şi aici importante suprafeţe de teren

au fost redate agriculturii. Astfel, au dispărut lacurile şi canalele care traversau întreaga

depresiune a Pardinei, între care şi lacul Tatanir. Pecând din Tatanir, următoarea localitate

întâlnită este:

CHILIA VECHE (de la Tatanir până la Chilia Veche sunt 21 km). Vasele de pasageri

opresc în faţa unui ponton, în mica radă a portului Chilia Veche. Aceasta este cea mai mare

comună din Delta Dunării, care, după cum atestă statisticile, are peste 5 000 de locuitori.

Localitatea se află aşezată în partea dinspre nord a grindului Chilia, format la bază din

argilă, pe care se află depozite de loess. El este de fapt o continuare a câmpiei Bugeacului.

Lungimea sa este de vreo 15 km, iar lăţimea de cca 5 km. 20

Obiective turistice în împrejurimi: 1) folosind ambarcaţiuni ocazionale, se poate străbate

ruta ce leagă braţul Chilia de canalul Sulina, prin canalul de legătură interioară Batacu —


39

Baharova — Lopatna — Eracle spre Mila 23, iar de aici, pe Dunărea Veche, spre Crişan şi

Sulina; 2) o altă rută pe uscat poate duce spre partea sudică a grindului Chilia, pe partea estică a

acestuia se află o unitate de exploatare piscicolă intensivă, în condiţii de amenajare; în partea sud-

vestică se află mica aşezare Cîşliţa (pe unele hărţi e trecută sub denumirea de Câşla Chiliei),

localitate în prezent dezafectată. Grindul Chilia este folosit pentru agricultură şi creşterea vitelor.

Fauna sălbatică a zonei cuprinde: porcul mistreţ, iepurele, vidra ş.a. Un alt obiectiv de vizitat îl

constituie 3) grindul Stipoc, care împreună cu grindul Chilia formează un unghi drept.

De la Chilia Veche spre Periprava drumul continuă cu ajutorul vaselor NAVROM sau cu

nave speciale de excursie. Se va observa că apele Dunării, după ce depăşesc Chilia Veche, se

despletesc din nou. Începe o nouă deltă interioară din zona braţului Chilia. În partea românească a

braţului, apele înconjură două ostroave din această deltă: primul este Babina, iar cel de-al doilea

Cernovca.

Braţele care înconjură aceste ostroave poartă aceleaşi denumiri ca şi ostroavele. Din

ambele braţe se desprind mai multe gârle — cele mai multe însă din braţul Babina — care sunt

orientate în direcţia sud-est. Cele mai importante sunt: Roşca, Buhaiova, Hrecisca, Paliucova,

Zamirana, Bratuşca, Hangica, Sulimanca Seacă, Sulimanca. Unele dintre acestea confluează cu

lacul Merheiul Mare. După ce se trece de ostrovul Cernovca, se ajunge în faţa localităţii:

PERIPRAVA (la 23 km depărtare de Chilia Veche şi la 103 km de Tulcea). Este staţia

―terminus‖ a navigaţiei fluviale de pasageri. De obicei, navele rămân aici peste noapte şi pleacă a

doua zi devreme spre Tulcea.

Localitatea Periprava se află la limita nordică a grindului Letea. Spre deosebire de

localităţile care întâlnite până acum, cu excepţia Chiliei Vechi, ale căror case şi uliţe se aflau pe

un singur rând, Periprava se întinde şi în adâncime.

Periprava are importanţă turistică, putând fi folosită ca punct de plecare spre diferite

locuri pitoreşti. Gârla Sulimanca leagă Ostrovul Cernovca lângă Periprava) de lacul Merhei, de

unde se poate pleca pe apă la Matiţa, apoi pe Lopatna spre Mila 23. Ceva mai în aval de Periprava

se deschide delta terminală a braţului Chilia, prin care apele acestuia se varsă în Marea Neagră.

Această ultimă deltă a braţului Chilia are nu mai puţin de 45 de guri.

Obiective turistice în împrejurimi: de la Periprava se poate vizita pădurea Letea. Se merge

pe un drum de ţară care trece pe lângă Grădina lui Omer, unde apare pregnant caracterul luxuriant

al vegetaţiei. Până la Grădina lui Omer (numele vine de la un turc care cultiva, înainte de anu l

40

1900, zarzavaturi, pe malul gârlei Sulimanca) sunt cca 2 km, iar până la pădurea Letea cca 8 km.

În afară de Hasmacul Mare, a cărui lungime are aproximativ 10 km, sunt şi alte fâşii mai mici:

Târla Popii, Şchiopul, Cruşina ş.a.

Din pădurea Letea, drumul poate continua spre:

COMUNA C. A. ROSETTI (aflată la 14 km depărtare de Periprava). Pe hărţile mai vechi

apare sub denumirea de Satul Nou. Comuna C. A. Rosetti are în componenţa sa mai multe

aşezări: Periprava, Sfiştovca (la cca 2 km), Cardon (la cca 8 km) şi Letea (la cca 4 km). Atât

comuna C. A. Rosetti, cât şi celelalte localităţi menţionate mai sus se află situate pe grindul

Letea.

În cadrul comunei se află o moară de vânt — singura din mai multe mori de vânt ce au

existat în această zonă până acum câteva decenii. Legătura cu oraşul Sulina se asigură prin vasele

NAVROM, care circulă între Sulina — Cardon — Sfiştovca, urmând drumul unui canal, iar de la

Sfiştovca pe un drum de uscat la C. A. Rosetti şi Letea. Părăsind comuna C. A. Rosetti, se va

pleca la:

LETEA (la cca 4 km de C. A. Rosetti). Este aşezat pe un teren nisipos; pare nu de mult

părăsit de talazurile mării, ce au imprimat parcă şi urmele valurilor ei. Satul apare cu gospodării

nu prea mari, case proaspăt văruite şi vopsite, cu pomi şi viţă de vie. Letea este singura localitate

care poartă denumirea celui mai mare grind din deltă. În acest sat s-a născut pictorul Stavru

Tarasov (1883—1961).

Excursie în împrejurimi. De la Letea se poate pleca într-o excursie cu o barcă cu motor pe

lacul Merhei, iar de aici pe canalul Dovnica — Dunărea Veche spre Matiţa sau înspre sud, la

Dunărea Veche. Conducerea excursiei este bine să o aibe un localnic deoarece sunt multe canale

laterale şi există riscul rătăcirii. În plus, pe drum se pot întâmpla unele necazuri, ca urmare a

înfăşurării elicei de către plantele submerse sau a obturărilor de canale din cauza plaurului.

Drumul străbătut trece printr-o zonă de un rar pitoresc, cu o vegetaţie luxuriantă, amintită

şi cu alte ocazii. Se va întâlni pe marginea stufăriilor: feriga de apă şi nu prea departe o altă ferigă

micuţă: Pestişoara. Tot pe acest drum, va putea fi întâlnită o formaţie vegetală deosebit de

interesantă, pe care localnicii o numesc ―popândac‖. Pe un sol ceva mai ridicat nisipos, apar nişte

moviliţe formate din rogoz (Carex), ce cuprind două specii: C. stricta şi C. buekii. Privind ceva

mai de aproape, se poate spune că este o creştere etajată. Temelia acestei ―construcţii vegetale‖ o

41

constituie rizomii de stuf, pe ei se instalează tufele de rogoz, care cresc an de an. Toamna, la baza

frunzelor se formează muguri, din care primăvară apar lăstarii viitoarei generaţii. Această

construcţie vegetală creşte, dar nu nelimitat: până la aproximativ 1 m înălţime. Prezintă un

deosebit interes două aspecte: 1) numai stratul de sus este format din plante vii, care se aşează pe

resturile unor generaţii trecute; 2) este şi mai interesant faptul că aceste resturi vegetale moarte nu

împiedică aprovizionarea cu apă proaspătă a plantelor de la etaj. Sistemul ar putea fi asemănat cu

un bloc a cărui aprovizionare cu apă se face numai la etajele superioare. La toate aceste

―curiozităţi‖, care se înscriu în marele capitol al adaptării plantelor, se adaugă amănuntul — nici

acesta lipsit de interes — că apa de inundaţie trece printre popândaci şi spală depunerile de nămol

dintre ei. În felul acesta, fiecare popândac este, cum s-ar spune, de sine stătător. În acelaşi timp,

apa este împiedicată să pătrundă în interiorul ―construcţiei‖: n-o lasă frunzele uscate ce o

plachează şi o izolează pe dinafară.

2.2. Excursii pe canalul Sulina

Drumul până la Sulina se poate parcurge cu vaporul sau cu o altă navă angajată special

pentru excursii, străbătând canalul Sulina.

Vasele NAVROM cu destinaţia oraşul Sulina îşi au drept punct de plecare municipiul

Brăila, străbătând întreaga distanţă (170 km) până la Sulina în cca 8 ore (în acest timp trebuie

incluse staţionările). De la Tulcea la Sulina vasele parcurg distanţa de 72 km în aproximativ 3

ore. Durata de parcurs arătată mai sus se referă la navele de tip ―clasic‖, a căror viteză este de

aproximativ 15 km pe oră. Navele rapide străbat distanţa de la Brăila la Galaţi în 20 minute, de la

Galaţi la Tulcea în 2 ore şi 10 minute şi de la Tulcea la Sulina în 1 oră şi 35 minute, având o

viteză medie de 60 km pe oră.

Chiar de la plecarea vaporului din portul Tulcea se derulează ―filmul‖ unei călătorii cu

privelişti interesante. Mai întâi atenţia se îndreaptă spre curba pe care o face aici braţul Tulcea. În

general, trebuie arătat că, pe parcursul ei navigabil, mai bine zis de la Regensburg la Tulcea,

Dunărea are nu mai puţin de 46 de curbe, între care se înscrie şi cea prin care se trece acum, ce

are aspectul unui golf, fiind destul de dificilă pentru navigaţie, dar nu lipsită de pitoresc.

42

Tulcea Crişan

Canalul Sulina

Apele fluviului lovesc în malul stâncos pe care este aşezat oraşul. Navele plutesc aici

peste una din cele mai mari adâncimi din deltă (30 m), fiind a doua după cea de pe braţul Chilia.

Prin faţă se perindă amfiteatrul oraşului, cu multe clădiri noi. De pe vas se zăreşte colnicul pe

care se află Monumentul Independenţei. După ce se depăşeşte Dealul Monumentului, se disting

mai bine în depărtare pădurea Bididia şi la poale ei o insulă de verdeaţă: este lacul Zaghen. Pe

malul stâng se văd casele satului Tudor Vladimirescu.

Drumul pe acest traseu este marcat în mile marine (o milă marină are 1 852 m), şi nu în

kilometri, cum este cazul cu celelalte braţe ale deltei. Pe partea stângă a drumului se profilează un

grup de clădiri, între care se disting o cherhana şi alte construcţii specifice acestei activităţi. Se

ajunge în dreptul complexului piscicol de la:

43

MILA 35 (aflat la cca 6 km de Tulcea). Acest punct piscicol a fost construit în ultimele

decenii, pentru a veni în ajutorul pescarilor care înainte vreme erau nevoiţi să aducă peştele prins

în grupul de bălţi din apropiere, la Tulcea. Se vede o cherhana, gheţărie, depozit de materiale,

clădire administrativă, iar în faţa cherhanalei, bărci. Toate acestea sunt elementele componente

ale unei gospodării pescăreşti.21

La debarcaderul de aici nu opresc vasele NAVROM, ci numai cele piscicole şi ocazionale.

Malul stâng al braţului delimitează în acest loc marginea sudică a depresiunii Sireasa. În

această zonă se află bălţi mai puţin întinse decât în restul deltei: Meşteru, Tătaru, Lunguleţu ş.a.

Pitorescul acestor locuri din depresiunea Sireasa îl dau în special zonele cu o bogată vegetaţie ce

acoperă pe alocuri bălţile, între care şi nuferii. Se întâlnesc fluturi diverşi, coloraţi, unele specii de

păsări, între care boul-de-baltă sau buhaiul de baltă (Botaurus stellaris), privighetoarea de stuf

sau de baltă, cum mai este numită, care cântă aşezată pe stuf în poziţie verticală. Poate cânta şi în

zbor. Cuibul şi-l face în stufărişuri. Tot aici se mai pot întâlni cristeii de baltă, care, ca şi

privighetoarea de baltă, îşi fac cuibul în stuf. Aceste tablouri pline de viaţă ale bălţilor l-au

impresionat şi pe Mihail Sadoveanu, care în volumul „Povestiri pentru vânători şi pescari‖

surprinde un astfel de tablou: ―Şi boul bălţii, privighetoarea de apă, cristeii se arătau destul de

des, treceau cu luare aminte, zburau scurt de ici-colo, abia clătinând un fir de papură‖. Depăşind

Complexul piscicol în foarte scurtă vreme se va ajunge la:

CEATALUL SF. GHEORGHE, începe ceva mai jos de Mila 34. De la Tulcea la Ceatalul

Sf. Gheorghe sunt 4½ mile (cca 8 km). Drumul de la Tulcea pe o navă clasică durează

aproximativ 20 minute. Este un punct important pentru navigaţie. În acest loc se bifurcă braţul

Tulcea, dând naştere: pe partea dreaptă, braţului Sf. Gheorghe, iar pe cea stângă, canalului Sulina.

La intrare în canalul Sulina, pe partea lui dreaptă, se aprinde şi se stinge din 5 în 5 secunde un far,

pentru a arăta navigatorilor poziţia exactă a intrării.

Canalul Sulina, cum apare astăzi, este în mare parte opera muncii omului.

Lucrările de rectificare ale braţului Sulina au avut o latură pozitivă, şi anume aceea că au

scos la lumină urmele unor animale ce trăiau în aceste locuri. Astfel, în dreptul Milei 12, la

adâncimi de până la 6 metri, au fost descoperite resturile unor animale preistorice, între care şi o

măsea de rinocer (Rhynoceros antiquitatis), precum şi ale altor mamifere.


44

Lucrările de rectificare a braţului Sulina au început în anul 1880. Dar nevoia de a se

îmbunătăţi navigabilitatea acestui braţ este mai veche. Ea a fost luată în discuţie încă din anul

1750 şi în anul 1786 se începuseră chiar unele lucrări, care însă nu au mai fost continuate. Numai

cele iniţiate în anul 1880 au fost continuate până în anul 1902. În această perioadă, lungimea

braţului Sulina a fost redusă de la 83,8 km la 62,6 km, adică braţul a fost scurtat cu 21,2 km.

Astfel, s-a îmbunătăţit intrarea şi circulaţia vaselor din braţul Tulcea în cel al Sulinei şi pe

întreaga lungime a canalului22

. Vechea denumire de ―braţ‖ a fost înlocuită cu aceea de ―canal‖. În

cadrul acestor rectificări s-au suprimat toate coturile şi pragurile care stânjeneau navigaţia de pe

braţul Sulina. În total au fost tăiate 10 coturi.

Canalul Sulina are astăzi o lungime de 69,6 km, fiind prelungit în mare cu încă cca 7 km,

prin construirea de diguri laterale, care îl delimitează până departe în larg. Până la localitatea

Crişan (inclusiv) este dalat, în acelaşi timp au fost construite şi epiuri, adică unele diguri care se

întind de la uscat spre larg, ce au rolul de a forţa un curent să sape într-o anume direcţie sau de a

întări coasta.

CABANA ILGANI, care se află în dreptul Milei 32, seamănă cu o cabană de munte. Locul

unde se află este pitoresc, cu multă vegetaţie. Pe malul apei este un debarcader, în faţa căruia nu

opresc navele NAVROM. Încăperile sunt confortabile. În prezent cabana Ilgani a fost preluată de

Combinatul metalurgic din Tulcea, urmând să fie reamenajată şi extinsă, montându-se totodată o

turbină eoliană şi amenajându-se un captator solar, care să furnizeze apă caldă. De la cabană se

fac excursii la lacurile Meşteru, Tătaru, Lunguleţu ş.a. În continuare, pe partea dreaptă a canalului

se înşiră casele satului:

PARTIZANI (cca 13 km de la Tulcea, respectiv 7 mile marine). Satul aparţine comunei

Maliuc. Vasele de pasageri opresc în faţa unui mic ponton. Malurile sunt protejate cu plăci sau cu

piatră, pentru a preveni surparea. Pentru a permite locuitorilor să coboare până la nivelul apei,

există din loc în loc scări de piară încastrate în malurile dalate.

MALIUC (la 27 km depărtare de Tulcea sau 15 mile). În dreptul unui ponton opresc vasele

NAVROM şi vasele de excursii ce trec pe aici în drum spre lacul Fortuna sau alte locuri din deltă.

Este situată în apropierea limitei de est a ostrovului cu acelaşi nume.

Este cea mai modernă aşezare din incinta deltei. O dovedesc clădirile, zonele verzi,

străzile şi aleile pline de verdeaţă. Florile întâmpină chiar de la debarcader. De menţionat că sub

22 Cândea M, ―Potenţialul turistic al României şi amenajarea turistică a spaţiului‖, Editura Universitară, Bucureşti,

2003

45

acest aspect — floristic, botanic — Maliucul constituie o zonă în care se interferează vegetaţia

originară, specifică deltei, cu cea adusă şi plantată în acest loc de mâna omului. Trecutul

localităţii Maliuc este foarte recent. Astfel, într-o zonă slab locuită, pe locul unde până în anul

1956 se puteau întâlni sporadic doar colibele unor pescari sau crescători de vite, au început

lucrările de amenajare a unei aşezări de un tip nou, modern.23

Pentru a feri noua aşezare de

neplăcerile unor inundaţii, — la cel mai înalt nivel cunoscut — locurile mai joase au fost

pomostite, adică supraînălţate cu pământ scos din Dunăre, prin dragaj. Apoi a început construirea

caselor, iniţial prevăzute pentru laboratoarele unei staţiuni de cercetarea stufului precum şi pentru

oamenii care vor lucra şi locui aici.

Mai târziu, aşezarea — care avea iniţial numai 60 locuitori — a început să capete un alt

profil anume, unul turistic. În acest consens la Maliuc s-a construit un hotel turistic ―Salcia‖ cu 53

de locuri, un restaurant, cu o terasă acoperită, care oferă o bogată gamă de preparate pescăreşti:

crap la proţap, borş pescăresc ş.a. La dispoziţia turiştilor se pun bărci pentru plimbări, se

organizează focuri tabără ş.a.

Tot aici poate fi întâlnit un mic muzeu consacrat mai mult florei Deltei Dunării. Un loc

plăcut de plimbare îl constituie mica faleză. În localitate se află: un oficiu poştal, club, bibliotecă,

o unitate medico-sanitară, magazin.

Excursii în împrejurimi: Maliucul constituie adesea, în cadrul excursiilor organizate de

O.J.T. Tulcea un loc de scurt popas în drumul spre alte zone deosebit de pitoreşti şi anume:

1) Tulcea — Maliuc — lacul Fortuna — canalul Olguţa — satul Mila 23 — Dunărea

Veche — canalul Sulina (oprire la hotelul Lebăda de la Mila 14,5 — înapoierea la Tulcea).

Această rută poate fi şi altfel alcătuită:

2) Tulcea — Maliuc — Crişan (hotelul ―Lebăda‖) — Dunărea Veche — Mila 23 —

canalul Olguţa — lacul Fortuna — Maliuc — Tulcea. Tot pe la Maliuc pot trece şi traseele altor

excursii turistice cu obiective mai îndepărtate:

3) Tulcea — Maliuc — Crişan (hotelul Lebăda) — Dunărea Veche — satul Mila 23 —

Tabăra B.T.T. Stipoc — satul Mila 23 — canalul Olguţa — lacul Fortuna — Maliuc — Tulcea;

4) Tulcea —Maliuc — oraşul Sulina — canalul Busurca - canalul Împuţita — lacul Roşu

— lacul Puiu — satul Caraorman — canalul Caraorman — comuna Crişan — MALIUC —

Tulcea.


46

VULTURU (cca 28 km de Tulcea). Aşezarea se află pe malul stâng al canalului, aproape

faţă în faţă cu Maliucul. Denumirea sa vine de la mulţimea vulturilor, care odinioară îşi aveau

cuiburile în sălciile din apropiere. Pentru a veni la Vulturu, unii turişti folosesc, fie vasele

NAVROM până la Maliuc iar de aici trec cu barca la Vulturu, fie că vin cu autoturismele pe ruta

Nufăru — Ilganii de Jos, apoi Partizani — Vulturu, dacă drumul este bun pentru autoturisme.

Ruta nu se recomandă în timpul inundaţiilor şi pe timp ploios. Continuându-se drumul pe apă, se

va întâlni pe malul drept o altă aşezare, în faţa căreia opresc vasele NAVROM.

GORGOVA (la 31 km depărtare de Tulcea). Distanţa care-l separă de Maliuc (sat de

reşedinţă) este de 3 km. E un sat pescăresc, care apare şi pe hărţile anterioare anului 1878. Se

observă şi aici aceeaşi înşiruire de case pe o singură linie, întreruptă cam pe la mijlocul lui de o

gârlă pe care se scurge apa proaspătă spre lacul Gorgova. Pe unele hărţi mai vechi lacul apare şi

sub denumirea de Gorgul. Satul a luat numele lacului. Resursa economică principală a satului

Gorgova este peştele, care, recoltat de pescari în lacurile din zonă, este adus la cherhanaua de

aici.

Lacul Gorgova face parte dintr-un complex lacustru, ce cuprinde toate lacurile din delta

fluvială dintre braţul Sulina şi Sf. Gheorghe, la est de grindul Caraorman. Se va putea vizita lacul

Gorgova şi cu o barcă, condusă de un localnic. Este unul din cele mai mari din deltă, având o

suprafaţă de 12,9 km2. Forma lui este aproape circulară. Face parte din aşa-numitele ―lacuri cu

sateliţi‖24

. Vor putea fi vizitate şi unele lacuri mai mici care parcă gravitează în jurul lui. E vorba

de Cuzminţa Mare, Rotundu (pe unele hărţi apare şi sub denumirea de Cruglic), Corciova (sau

Corciovata), Gorgovăţ, Potcoava, Babinţi, precum şi de altele mai mici. Cu cea mai mare sparte a

acestor lacuri, Gorgova a păstrat legături de apă prin gârlele respective, putând fi vizitate între

ele. Adâncimea lacului Gorgova este de cca 2,5 m. Are legături de navigaţie şi cu canalul Litcov.

Pitorescul zonei are drept element principal întinderea de apă, în care pe timp liniştit, când apa e

lucie că oglinda, se reflectă cerul. Vegetaţia care înconjoară lacul este un alt element ce dă un

plus de frumuseţe acestei zone. În ascunzişurile de aici îşi găsesc adăpost unele specii din fauna

înaripată, între care pot fi amintite: stârcul cenuşiu şi raţa mare. Dintre speciile mai rar întâlnite se

menţionează prigoria (Merops apiaster), uşor de recunoscut datorită coloritului variat al


47

penajului: cafeniu, albastru, verde ş.a. Între speciile de peşti ale lacului, se pot menţiona: plătica,

somnul, crapul ş.a.

MILA 18. Aici se afla pe vremuri un cătun numit Baba Rada, format din câteve case.

Astăzi nu mai e nici o aşezare statornică în acest loc. Uneori îşi face adăpost temporar câte un

crescător de izolat. Între această milă şi Mila 13,5 a fost făcută cea de-a zecea şi ultima în cadrul

lucrărilor de rectificare a braţului Sulina. Înainte de aceste lucrări, vasele plecau pe un lung ocol,

care începea de aici şi trecea pe la Mila 23, coborând în apropierea unde astăzi este localitatea

Crişan (Mila 13) şi apoi urcau în continuare.

De la Mila 18 se poate merge pe un drum de ţară (pe uscat) până la Mila 23 (cca. 5 km).

De fapt este vorba de un dig care delimitează o incintă piscicolă: Obretin, numită după numele

lacului pe care l-au secţionat lucrările rectificare a braţului Sulina. Se trece deci, printr-o zonă

unde un Lac a fost tăiat în două. La nord de canal se află lacul Obretinul Mare, iar la sud

Obretinul Mic. De la Mila 18, după aproximativ 40 de minute de drum apar pe partea dreaptă a

canalului primele case ale satului:

CRIŞAN (de la Mila 18 la Crişan sunt cca 9 km). Vasele de pasageri opresc în faţa unui

ponton de debarcare, aflat pe malul drept ai canalului. Casele se înşiră pe ambele maluri ale

acestuia, dar pe malul stâng sunt numai câteva. Lungimea aşezării este aproximativ 7 km. Pe

malul stâng se află o cherhana, o cabană a vânătorilor şi pescarilor sportivi, precum şi Complexul

hotelier ―Lebăda‖, aflat la confluenţa Dunării Vechi cu canalul Sulina. Este situat pe un platou

creat artificial, supraînălţat, nivelat şi dalat. Complexul are un mic debarcader, ieşit puţin din linia

malului, în faţa căruia opresc vasele de excursie.

Obiective turistice în împrejurimi: Aşa cum s-a mai spus, de la Crişan se poate pleca în

mai multe direcţii. Este un loc de răspântii, pentru că oferă posibilitatea de a pleca în direcţiile:

est, vest, nord şi sud. Înspre nord se pot vizita puncte de interes turistic pe o rută ce poate merge

până la Chilia Veche; în direcţia sud pot fi atinse obiective turistice aflate, atât pe canalul

Caraorman, cât şi Litcov sau Perivolovca, precum şi în cele două sensuri ale canalului Sulina;

spre Tulcea şi spre oraşul Sulina. Iată de ce unii numesc această aşezare ―satul de la răscruce din

deltă‖. Călătoria va continua, urmând una din aceste patru direcţii. Celelalte vor fi descrise în

cadrul altor trasee. Pentru aceasta, se va naviga spre est, depăşind Crişanul în dreptul Milei 10,

unde se poate observa — pe malul stâng al canalului — capătul sudic al ultimei bucle a ―marelui

M‖.

48

După o călătorie de 3 ore, pe bordul unei nave „clasice‖ sau pe o navă rapidă, la 72 km

depărtare de Tulcea apar primele case ale oraşului, care a fost declarat nu de mult ―port liber‖:

SULINA. Pe partea dreaptă apare Fabrica de conserve de peşte (construită în anul 1971),

apoi castelul de apă şi, în continuare, casele ce se înşiră pe ambele maluri, dar mai mult pe malul

drept.

Există posibilitatea de a urmări de la bordul navei peisajul acestui oraş foarte vechi şi

foarte original. Este de fapt singurul oraş din deltă şi în acelaşi timp cel mai estic din ţară, port la

Dunăre şi la Marea Neagră. Se află la altitudinea cea mai joasă de nivelul mării: 3,5 m.

Aşezare. Oraşul se află situat la longitudinea 29° 41'24" E. Este aşezat pe ambele maluri

ale canalului, la o distanţă de 900 m de litoralul Mării Negre. În dreptul lui fluviul, respectiv

canalul Sulina, îşi termină cursul printr-o deltă de tip Tibru. Se află sub influenţa climatică a

mării.

Astăzi, plutind pe apele canalului, călătorul îşi poate închipui cu greu cât de dificilă era

navigaţia pe această cale acum câteva secole. Zile şi săptămâni dura străbaterea până la mare a

vaselor cu pânze pe un drum sinuos, obturat pe alocuri de praguri de nisip. Spre a-şi putea asigura

aprovizionarea cu cereale, brânzeturi, miere, fructe şi altele, turcii erau şi ei preocupaţi de

menţinerea navigaţiei, ce se făcea anevoie prin transbordarea mărfurilor de pe un vas pe altul, la

Sulina. Pentru despotmolirea canalului, ei aplicau uneori un procedeu original: târau pe fundul

apei o corabie scufundată cu care scormoneau nisipul şi răscoleau depunerile.

În menţinerea navigabilităţii Dunării şi a gurilor sale erau interesate şi alte puteri

europene, printre care şi Austria. În urma Congresului de la Paris care a pus capăt războiului

Crimeii (1856), a fost înfiinţată Comisia Europeană a Dunării, care a luat în studiu problema

navigaţiei la vărsarea Dunării în mare. Situaţia navigaţiei era dificilă din cauza unor vase

scufundate chiar la gură. Cu toate acestea Sulina era singura cale navigabilă, care avea o

adâncime de 2,44 m, în timp ce gurile Chilia — Oceacov şi Sf. Gheorghe nu puteau asigura o

adâncime medie a apei mai mare de 1,83 m.

Deşi braţul Sulina prezenta dezavantajul unei puternice aluvionari, Comisia Europeană a

Dunării a adoptat până la urmă proiectul inginerului Ch. Hartley, care prevedea amenajarea

acestui braţ (1858). Odată cu punerea în aplicare a proiectului a început să crească şi importanţa

portului Sulina. Prin construirea digurilor paralele şi prin strâmtarea gurii canalului de la 183 la

49

152 m, precum şi prin prelungirea lor în mare, procesul de împotmolire a fost redus25

, dar nu în

întregime eliminat, întreţinerea navigabilităţii canalului Sulina făcându-se azi cu ajutorul marilor

drăgi care pot fi văzute în rada portului (pe malul stâng).

Sulina îşi deschide astăzi larg porţile vaselor care vin din toate colţurile lumii. Canalul are

o prelungire de peste 7 km în mare, de o formă puţin arcuită şi apoi curbată înspre sud, care

asigură o plutire liniştită, chiar atunci când marea e agitată. În timp ce zona din nordul Sulinei se

află în continuă extindere, în sud fenomenul este invers: linia ţărmului este în continuă retragere.

În ultimii 50 de ani, ţărmul s-a retras cu aproximativ 1000 m. Faptul este explicat de oamenii de

ştiinţă prin fenomenul de transgresiune marină, adică de o uşoară ridicare a nivelului mării.

Apele mării acţionează asupra apelor venite din fluviu întocmai ca un tampon. Acest fapt

explică depunerile de materiale în suspensie, care impun lucrări de dragare şi întreţinerea gurii de

vărsare în mare.

În partea răsăriteană se fac amenajări şi construcţii pentru a da viaţă ―portului liber‖ din

acest oraş. Astfel, Sulina va deveni un mare port de tranzit cu o capacitate anuală de peste un

milion de tone de mărfuri.

În ultimul timp, oraşul Sulina este foarte solicitat de turişti pentru întinsa sa plajă, cu nisip

foarte fin, cu unele dotări şi amenajări în acest scop. Pentru cazare şi alimentaţie, oraşul dispune

de un hotel (şi altul în construcţie), un restaurant, cofetărie, magazine ş.a. Agenţia O.J.T. din

localitate organizează excursii turistice înspre zonele pitoreşti din apropiere. Accesul turistic spre

Sulina este favorizat de cursele NAVROM, care circulă zilnic între Brăila — Galaţi — Tulcea —

Sulina, îndeosebi de cele rapide.

Obiective turistice în oraş. Pornind de la debarcader, în faţă se deschide perspectiva unui

frumos chei, încadrat cu peluze de verdeaţă şi flori. E bine de ştiut, că de-a lungul acestui chei se

desfăşoară mai multe străzi ce merg aproape paralel. Prima dintre acestea este str. Deltei, care

urmează linia cheiului, apoi str. 23 August, 7 Noiembrie, Octombrie Roşu, Delfinului ş.a. În

apropiere de debarcader se află Palatul Administrativ al Flotei Dunărene, fosta clădire a Comisiei

Europene a Dunării, despre care vorbesc în scrierile lor: Alexandru Vlahuţă în România

pitorească, Jean Bart în Europolis, Nicolae Iorga în România cum era până la 1918. Tot în această

zonă se află Farul fostei Comisiuni Europene a Dunării, construit în anul 1870.


50

La Sulina se află patru faruri: primul, construit în anul 1802. Se află pe malul stâng al

canalului; al doilea, cel arătat mai sus. Ambele pot fi considerate „istorice‖. Al treilea far este în

funcţiune şi se află în aval, pe malul drept, iar al patrulea este în construcţie. Până la ieşirea din

canalul Sulina se mai află şi alte semnalizatoare luminoase pentru a indica pe timpul nopţii

poziţia canalului pentru vasele care vin din larg. În clădirea fostului far al Comisiunii Europene a

Dunării funcţionează în prezent Staţia hidrologică Sulina. Mila O, de la care începe numărătoarea

milelor plantate în amonte pe întregul parcurs al Dunării maritime — se află în apropierea

pontonului de debarcare NAVROM Sulina. Pentru vizitarea în continuare a oraşului, se va merge

pe aceeaşi stradă a Deltei, întâlnind la nr. 195 hotelul ―Farul‖, iar în apropiere o cofetărie; în

dreptul casei cu nr. 189, într-un mic scuar bustul dirijorului George Georgescu. Tot pe str. Deltei

se află Casa în care a locuit la Sulina scriitorul Jean Bart (Eugeniu P. Botez), născut în anul 1874

(m. 1933). A fost un timp căpitanul portului Sulina.

Obiective turistice în împrejurimi. În cadrul Biroului de turism local se organizează

excursii în zonele apropiate, folosindu-se mijloacele de dotare de care dispune (mici

ambarcaţiuni). Frecvent se vizitează traseul sudic Sulina — canalul Busurca, cu două variante:

gârla împuţită până la malul mării. Despre gârla Împuţită se crede că este un vechi braţ al Dunării.

Apele ei conţin diferite materii sub formă coloidală în stare de descompunere. Fenomenul

biochimic de descompunere se datorează sulfo-bacteriilor. Când apele cresc, cele aflate în această

gârlă rup cordonul litoral, deversându-se în mare. Când se scurg apele viciate, stăruie deasupra

gârlei un miros de hidrogen sulfurat. De aici şi denumirea dată acestei gârle. A doua variantă a

rutei este tot pe Busurca şi gârla Împuţită, dar spre lacurile Roşuleţ — Roşu. În această zonă se

află cherhanaua Roşuleţ care este accesibilă urmând ambele variante. Începând drumul pe canalul

Sulina apoi pe Busurca, canal care se racordează la canalul Sulina la cca 4 km vest de oraş,

mergând înspre sud drumul trece prin stufării întinse. La cca 4 km se întâlneşte canalul Vătafu —

Împuţita, care se desfăşoară spre sud-est până la malul mării. Acum, datorită faptului că marea

înaintează spre deltă, gura de vărsare a acestei gârle a avut de suferit şi cherhaua pe piloni de aici

a rămas izolată. Această rupere a ţărmului de către mare face nesigură străbaterea cu piciorul a

drumului de pe malul mării.

Excursiile pe pontoane au avantajul de a permite cazarea şi masa pe bord şi în plus de a-i

feri pe pasageri de neplăcerile trepidaţiilor provocate de motor. O atracţie deosebită prezintă aici

atât abundenţa florei, cât şi a faunei, îndeosebi a păsărilor. În afara stârcilor cenuşii, care sunt

51

văzuţi zburând peste canalele pe care se trece, a ţigănuşilor ce pot fi văzuţi stând pe vreo cracă de

salcie cenuşie izolată, gata oricând să-şi ia zborul în caz de primejdie, în zbor razant trece uneori

eretele de stuf (Circus aeruginosus), din familia păsărilor de pradă, pentru a-şi surprinde victima.

Atacă cuiburile de lişiţă, dar aceasta se apără cu putere. Tot el se năpusteşte şi asupra cuiburilor

de corcodei, şi nu arareori întâmpină şi aici o rezistenţă. Pe lacul Roşuleţ, ce apare pe partea

stângă a drumului pe apă, se pot întâlni grupuri de lebede de vară, plutind uşor pe apele sinilii ale

lacului.

Navigând înspre răsărit pe lacul Roşuleţ, se va ajunge la cherhanaua cu acelaşi nume. Un

canal de aici pleacă spre gârla Împuţita. După aproximativ 3 km de drum, se ajunge la lacul Roşu,

care este destul de întins. La locul „Crucea‖ se află un punct turistic al B.T.T., unde se poate

poposi. În drum se întâlnesc şi pescari, care după ce controlează vintirele duc peştele, fie la

cherhanaua Roşuleţ, fie direct la Sulina, la Fabrica de conserve de peşte. Printre speciile care se

pot întâlni în această zonă, de menţionat sunt: babuşca, roşioara, bibanul, caracuda, ştiuca, linul,

somnul, crapul ş.a.

O altă rută folosită pentru excursii turistice este Sulina — Cardon — C. A. Rosetti —

Letea, cu ajutorul curselor regulate NAVROM, care pleacă de obicei după amiaza din Sulina.

Există o legătură între sosirea navelor dinspre Tulcea şi plecarea curselor rapide spre Cardon —

Sfiştovca, nu întotdeauna însă respectată. Nava rapidă străbate mai întâi în amonte o porţiune din

canalul Sulina, apoi cca 100 m de Mila 2, intră pe un canal dragat în direcţia nord. Drumul până

aici durează cca 15 minute. La început canalul este destul de întortochiat. Se întâlneşte pe parcurs

o zonă cu arbori şi cu terenuri cultivate, urmată de zone cu stuf. Pe parcurs, canalul pe care se

navigă confluează cu un alt canal care pleacă de la Sulina din dreptul Milei 1. Drumul pe apă se

desfăşoară uneori paralel cu liniile de înaltă tensiune. Cursa rapidă trece, în continuare, printr-o

zonă de stufăriş masiv, din care, speriate de zgomotul navei, ţâşnesc unele zburătoare. Nava

opreşte în dreptul localităţii Cardon. De la această localitate pleacă spre golful Musura (baia

Musura) un canal.

2.3. Excursii pe Dunărea Veche

Pe această rută turiştii pot merge folosind cursele NAVROM, care circulă însă numai

până la Mila 23. Până la Crişan călătoria se face pe itinerarul care pleacă de la Tulcea pe canalul

Sulina.

52

De la Crişan, vasele ce merg spre Mila 23 şi Matiţa cotesc spre nord pe bucla interioară a

„marelui M‖, numită Dunărea Veche. Unele vase — mai ales cele pescăreşti — se opresc la

cherhanaua de la Mila 23 şi, în continuare, navighează spre Matiţa. Excursiile B.T.T. spre Stipoc

trec şi ele prin Mila 23.

Între Crişan şi Mila 23 sunt 12 km. Folosind bărci conduse de localnici, între care şi cu

motor, se poate parcurge acest drum într-o oră şi jumătate (cu o barcă cu vâsle) sau în

aproximativ 15 minute (într-o barcă cu motor). Este o rută foarte plăcută. Navele parcurg aici

albia unui fost braţ al Dunării. Curentul apei este foarte slab, uneori chiar inexistent. Este

influenţat de creşterile sau descreşterile apelor canalului Sulina. Pare un lac din care se desprind

din când în când mici deschideri, abia vizibile ce duc spre ascunzişuri în care freamătă viaţa mai

puţin cunoscută a apelor. Procesul de împotmolire a acestei curs de apă a început după terminarea

lucrărilor de rectificare, când apa braţului Sulina a pornit pe noua ei albie. Încă de la intrare, unele

vase mai mari riscă uneori a se împotmoli, a se înfunda în nisip, fapt care impune realizarea unor

lucrări de dragare pentru menţinerea circulaţiei.

Matiţa Mila 23

Navigând pe acest braţ mort al Dunării, se vor observa pe partea stângă a drumului

instalaţiile Amenajării piscicole a lacului Obretinul Mare. E vorba de staţiile de pompare, stâlpi

electrici ş.a. Următoarea locaţie întâlnită este:

53

MILA 23. Denumirea satului vine de la mila marină care marca distanţa pe vechiul parcurs

al botului Sulina. Circulaţia vaselor pe aici spre oraşul Sulina a luat sfârşit după terminarea

lucrărilor de rectificare a braţului. Mila 23 este un sat pescăresc tipic, care se află în apropierea

unor locuri bune de pescuit. În căutarea acestora, au venit străbunii actualilor locuitori din diferite

localităţi din deltă: Chilia Veche, Sulina sau Mahmudia. Aşa a luat fiinţă acest sat, ai cărui

locuitori sunt pescari din tată în fiu, buni cunoscători ai locurilor, foarte pricepuţi vâslaşi. Copiii

de aici deprind mânuirea vâslelor, de la vârsta când încep să meargă la şcoală; uneori şi mai de

timpuriu. Şi femeile se pricep a naviga cu barca, chiar pe distanţe destul de lungi. Casele

locuitorilor sunt aşezate pe grindul îngust de-a lungul Dunării Vechi, într-un singur rând. Gardul,

din stuf împletit (cu destulă măiestrie), delimitează curtea şi mica grădină, cu câţiva pomi

roditori, ce înfrumuseţează casa, acoperită şi ea cu stuf. De-a lungul ţărmului se întind pe apă

frumoşii nuferi care atestă că apa de aici este lipsită de curent. Ici-colo pâlcuri de stuf şi altă

vegetaţie acvatică. Prima cherhana a aşezării a fost pe malul stâng, dar mai târziu în locul acesteia

s-a construit una nouă, pe malul drept, care polarizează bărcile şi vasele motorizate pescăreşti.

Satul face parte din comuna Crişan.

La Mila 23 s-au născut: Ivan Patzaichin, campion olimpic, medaliat cu aur la Jocurile

Olimpice de vară de la Munchen din anul 1972 şi la Olimpiada de la Moscova din anul 1980, şi

Agafia Orlov, medalie de argint la Campionatele mondiale de caiac-canoe.

MATIŢA, lac şi punct piscicol, (aflat la aproximativ 20 km depărtare de Mila 23). Această

rută se poate vizita numai pe apă, recomandabil cu o şalupă. Ruta pleacă din nord-estul satului

Mila 23. Se navighează mai întâi pe canalul Eracle, care la aproximativ 3 km se bifurcă.

Ramificaţia spre dreapta merge la punctul turistic staţionar pentru tineret ―Tabăra B.T.T. Stipoc‖,

unde există posibilităţi de cazare în camere cu 2 şi 4 paturi. Masa se serveşte la cantina bazei

turistice. Sunt posibilităţi de pescuit sportiv şi înot. Tabăra se află la aproximativ 7 km de Mila

23, drumul excursiilor urmând de regulă ruta prin canalul Eracle spre Stipoc. Pe grindul Stipoc se

află o amenajare piscicolă cu diferite dotări. Drumul va continua de la Mila 23, pe acelaşi canal

Eracle. Zona satului ascunde o faună de mamifere destul de bogată, între care uneori nurca, vidra,

ş.a., iar în zbor, deasupra stufăriilor, pescăruşul argintiu în căutare de hrană, de preferinţă

piscicolă. Raţa mare, la zgomotul motorului, se ascunde în stufăriş; eretele de stuf cade brusc de

la înălţime, apoi zboară razant deasupra masivelor de stuf. Marginile stufăriilor sunt înrămate cu

nuferi, lem iar uneori ciulini de apă. În stufării se zăreşte feriga de plaur, mana apei sau iarba

54

dulce, cum i se mai spune (Glyceria fluitans). Se consideră folosite, pentru economia piscicolă,

prin aceea că în înflorescenţa ei se adăpostesc multe insecte, ale căror larve constituie o hrană

bună pentru peşti. Masivele stuf, făcând o umbră deasă apei, nu favorizează fauna piscicolă,

deoarece razele solare nu pot pătrunde în adâncuri şi încălzirea straturilor de apă nu are loc cu

repercusiuni asupra dezvoltării planctoniului asupra hrănirii şi dezvoltării peştilor26

.

Zona prin care se trece este de un rar pitoresc. Apa este limpede în care, ca într-un uriaş

acvariu, se văd cum se deplasează peştii.

După o plutire pe lacul Matiţa, se ajunge la cherhanaua de aici, care împreună cu alte case

(cabană, local administrativ), precum şi o gheţărie, pare un mic cătun. Pescarii aduc peştele spre

seară, care se primeşte de cherhanagiu, se sortează pe specii, se cântăreşte şi se depozitează în

căzile cu gheaţă. Lacul Matiţa în care se pescuieşte frecvent are o configuraţie asemănătoare cu

aceea a matiţei (partea centrală a năvodului), de unde şi toponimicul. Se pescuieşte şi în lacurile

Babina, Dolhei, Merhei, ş.a. Părăsind Matiţa şi mergând spre nord, se va ajunge, dacă este permis

de către organele ce păzesc rezervaţia la:

ROŞCA. Gârla Roşca este un punct situat la extremitatea nordică a traseului, putând fi

atins cu şalupa sau barca. Importanţa lui constă în aceea că se află aproape de zona lacustră a

Rezervaţiei Letea — Matiţa — Roşca, loc unde cuibăreşte cea mai mare colonie de pelicani din

Europa.

În deltă există două specii de pelicani: comuni (Pelecanus onocrotalus) şi creţ (Pelecanus

crispus). Multă vreme s-a crezut că ar mai exista încă o specie de pelicani, şi anume Pelecanus

onucrotalus roseus, adică ―roz‖. Lucrurile s-au lămurit. Este vorba de pelicanul comun, care are,

în perioada de primăvară, pe fondul culorii penelor o nuanţă roz. Pelicanul roz există numai în

Filipine.

De la Roşca se poate intra în lacurile Merheiul Mare şi Merheiul Mic.

Cu barca condusă de un localnic, se poate pătrunde pe diferite gârle şi sahale, pe care

navele motorizate le pot străbate mai greu, din cauza pescajului navei. Vasele cu pescaj mare nu

pot pătrunde în locurile puţin adânci. Astfel, pornind de la Merheiul Mare cu barca, se pot

străbate mai multe sahale: Paliucova, Bratuşca, Zamirana, care se leagă de ţărmul din apropierea

Ostrovului Babina, de pe braţul Chilia. Drumul pe aceste sahale nu este întotdeauna sigur şi nici

uşor, depinzând de nivelul apelor a căror variabilitate este o trăsătură caracteristică a deltei.

26 Glăvan V., ―Turismul în România‖ , Editura Economică, Bucureşti, 2000

55

Tulcea — Crişan — Caraorman — Roşu — Roşuleţ

Navele urmează până la satul Crişan acelaşi traseu ca şi cel descris în cadrul itinerarului

Tulcea — Sulina.

Sub aspect turistic, acest traseu prezintă multe locuri atrăgătoare, începe a se desfăşura pe

partea lui dreaptă tabloul panoramic al dealurilor Tulcei, care contrastează cu linia domoală a

deltei, între care se derulează drumul larg al braţului Sf. Gheorghe , cu întortochierile şi zonele

sale înverzite, al doilea ca mărime din regiunea de la vărsare a gurilor Dunării în mare. Urmând

drumul pe apă, după ce se depăşeşte canalul Ceamurlia, se intră pe canalul Caraorman şi după cca

7 km se va ajunge la:

CARAORMAN, sat care face parte din comuna Crişan. În limba turcă Caraorman

înseamnă ―pădure neagră‖. Destinul a vrut ca Dunărea să-şi înceapă drumul prin Europa,

izvorând din Pădurea Neagră şi să-l termine în România, contopindu-se cu Marea Neagră, în

apropierea unei păduri cu aceeaşi denumire.

Grindul Caraorman este cel de-al treilea mare grind fluvio-maritim al deltei. Primul,

Letea, cu cca 17 000 ha, al doilea, Săraturile, cu cca 7 000 ha şi al treilea, Caraorman, cu cca 7

000 ha. Satul Caraorman este aşezat în partea estică a grindului cu acelaşi nume. Cercetările

efectuate pe grindul Caraorman de către specialiştii muzeului Deltei Dunării din Tulcea au

condus la descoperiri arheologice la punctele: Somova, Uzum, La Zaiţeva, drumul Savcova,

M.I.Beresche sud, ―La doi stejari‖, descoperiri care atestă existenţa legăturilor comerciale

pescăreşti în interiorul pământului getic, cât şi evoluţia relaţiilor comerciale cu Cetatea Histria a

locuitorilor antici ai deltei.27

În partea nord-estică a grindului Caraorman funcţionează o amenajare piscicolă intensivă.

În satul Caraorman se află o secţie piscicolă, cu dotările tradiţionale gospodăriei pescăreşti

(cherhana, unelte pescăreşti, gheţărie, bărci ş.a,).


56

Caraorman Roşu

Roşuleţ

Obiective turistice în împrejurimi: grindul Caraiman se află racordat la importante căi de

apă, fapt ce face posibil accesul spre bazine piscicole sau locuri pitoreşti. Astfel, o importantă

cale de apă o constituie canalul Litcov, el însuşi un drum foarte pitoresc. Această cale de apă

începe de pe braţul Sf. Gheorghe la km 100 şi străbate de la vest la est spaţiul dintre braţele

Sulina şi Sf. Gheorghe, de la canalul Ceamurlia, capătă denumirea de Caraorman până la lacul

Puiu. De la Caraorman se poate naviga, atât spre vest, cât şi spre est.

Plecând spre vest pe canalul Litcov, se poate ajunge la lacul Isac. Pentru aceasta este

necesar, ca după 2 km de plutire de la grindul Caraorman, să se cotească spre stânga intrând pe un

scurt canal de legătură. Plutind pe lacul Isac spre sud, există posibilitatea de a merge, fie spre

lacul Uzlina, unde la ieşirea spre braţul Sf. Gheorghe se află o cabană vânătorească, fie pe canalul

Perivolovca — canal ce are o lungime totală de 22 km şi se racordează la km 52 pe braţul Sf.

Gheorghe, destul de întortochiat, dar pitoresc prin prezenţa unei vegetaţii bogate, din care nu

57

lipsesc nuferii. În această zonă se pot întâlni multe specii de păsări, printre care: piţigoiul pungar

(Remiz pcndulinus), al cărui cuib se poate vedea atârnând de ramura unei sălcii plângătoare,

legănându-se în bătaia vântului.

Dintre mamifere, vulpea îşi face adăpostul pe locuri ceva mai ridicate, în care îşi sapă

vizuina adesea cu gura de ieşire către soare, mai mult pentru puii ei, cărora le place să se joace la

razele calde ale astrului zilei. Uneori vulpea nu se mai oboseşte să-şi facă o vizuină proprie, ci ―o

închiriază‖ pe aceea a viezurelui. Se mai poate întâlni prin această regiune hermelina, o bună

înotătoare şi căţărătoare pe arbori, îi place să se hrănească îndeosebi cu rozătoare.

Revenind la Caraorman, se pot vizita şi alte obiective turistice situate în zona de răsărit a

grindului, navigând pe canalul Caraorman. Drumul se desfăşoară mai întâi spre sud, apoi spre

sud-est. Pe partea stângă apare lacul Puiuleţ, apoi canalul traversează grindul Lumina, după care

se intră în lacul Puiu. Zona străbătută face parte din delta maritimă, spre deosebire de zona de la

vest de grindul Caraorman care aparţine deltei fluviale. Lacul Puiu se leagă de lacul Roşu prin

două canale aproape paralele. Pe parcurs se întâlneşte multă vegetaţie submersă care are un rol

important în colmatarea lacurilor. 28

Traseele turistice propuse oferă posibilitatea descoperirii Deltei Dunării, a paradisului

păsărilor şi trestiilor, al puzderiilor de peşti şi a obiceiurilor şi tradiţiilor oamenilor din

împrejurimi. Toate acestea reprezintă un real interes atât turistic, dar şi ştiinţific.


58

CAPITOLUL 3

ANALIZA POSIBILITĂŢILOR DE CAZARE

ÎN DELTA DUNĂRII

3.1. Complex Gura Portiţei

Gura Portiţei este un loc sălbatic, locuit de lipoveni, şi atestat documentar pe hărţi încă din

1710. Satul de vacanţă Eden este primul sat de vacanţă din România clasificat la categoria trei

stele şi dotat cu 160 de locuri de cazare. Într-un secol de civilizaţie, începutul de lume apare drept

o alternativă tentantă.29

După aproape 300 de km pe şosea, de la Bucureşti la Jurilovca, apoi cu vaporaşul sau cu

şalupa rapidă, traversând apele Goloviţei, se ajunge la Gura Portiţei.

Complex Gura Portiţei


59

Societatea Piscicolă Tour SRL Tulcea s-a implicat în construirea unui complex turistic de

trei stele, amplasat la Gura Portiţei, localitate situată la 50 de km sud de Tulcea. Botezat ―Eden‖,

satul de vacanţă dispune de toate facilităţile pentru a putea fi regăsit în cataloagele celor mai

prestigioase firme turistice din lume. Locul în care este amplasat complexul ―Eden‖ a conservat

farmecul şi naturaleţea pe care a avut-o de pe vremea când primul El şi prima Ea au călcat limba

de nisip dintre Lacul Goloviţa şi Marea Neagră.

Posibilităţile de cazare se adresează tuturor gusturilor. Pentru cei care preferă confortul

absolut, există un complex de 15 vile cotate cu trei stele, având un total de 75 de camere, cu grup

sanitar propriu, aer condiţionat, mobilier modern, apă caldă şi rece curentă. Pe plajă sunt

amplasate 77 de casuţe de lemn cu câte două paturi, deservite de două grupuri sanitare comune,

având fiecare duşuri cu apă caldă şi rece curentă, toate acestea la standarde europene.

Structuri de cazare în Complexul Gura Portiţei

Tarife Gura Portiţei 2011

Preţurile sunt accesibile, mai ales dacă se ţine cont de faptul că întregul complex se află

amplasat într-o pustietate de început de lume. Celebrele preparate de peşte care au contribuit pe

deplin la renumele acestor locuri, dar şi delicioasele mâncăruri ale bucătăriei tradiţionale

româneşti pot fi servite la restaurantul satului de vacanţă, demn de o poziţie centrală mai degrabă

în Capitală decât pe aceste meleaguri uitate de timp30

.

30 http://www.guraportitei.ro/tarife.html

http://www.guraportitei.ro/tarife.html

60

Tabel nr. 1

Tarife de cazare

Unitate de cazare Extrasezon

01.05. – 30.06. 2011

01.09. – 15.10.2011

Sezon

01.07. – 31.08. 2011

Vila Egreta

Camera dublă 20 euro/noapte 40 euro/noapte

Apartament 450euro/noapte 60 euro/noapte

Garsonieră 45 euro/noapte 65 euro/noapte

Vila Delfinul


Apartament prezidenţial 95 euro/noapte 120 euro/noapte

Insula

Camera dublă cu terasă 30 euro/noapte 50 euro/noapte

Casa pescărească

Camera dublă cu terasă 30 euro/noapte 50 euro/noapte

Vila Scoica


Căsuţe camping 5 euro/noapte 15 euro/noapte

Plata se efectuează în lei la cursul zilei BNR.

Tarifele nu includ mic dejun.

În sezon (iulie – august) perioada minimă de cazare este de 3 nopţi.

Alte taxe:

Parcare aer liber:

- 5 lei/zi/autoturism

- 30 lei/zi/autocar

- umbrar: 7,5lei/zi

Taxă animal companie: 5 lei/zi

Campare :

- tarif cort extrasezon 15 lei/zi/cort

61

- tarif cort sezon 30 lei/zi/cort

Transport:

- vapor tur-retur: 50lei/persoană

- şalupa: 200 lei/şalupa (6 persoane/cursă)

Şalupa rapidă circulă în intervalul 7-20 la tariful de 200 lei/şalupa (capacitate 6 persoane). În

intervalul 20-7 tariful este de 350 lei/şalupă (capacitate 6 persoane).

Copiii până la vârsta de 7 ani beneficiază de gratuitate la transport şi cazare (dacă nu se solicită

pat suplimentar). Pentru pat suplimentar (în camerele cu terasă) tariful este de 25% din valoarea

camerei. Pentru bagajele ce depăşesc 30 kg/persoană se va percepe o taxă de 25 lei.

Posibilităţile de agrement sunt deosebit de variate, de la excursiile organizate zilnic pe

canalele Deltei până la inchirierea de bărci cu rame, bărci cu motor, hidrobiciclete, ski jet,

terenuri de tenis şi volei. Orice informaţie despre frumuseţile Deltei Dunării sau despre petrecerea

cât mai plăcută a timpului liber, se poate afla, fără mare bătaie de cap, de la personalul calificat al

complexului. Un ghid local poate însoţi turiştii în excursii, tariful pentru acest serviciu stabilindu-

se în funcţie de preferinţele şi durata excursiei.

Aşadar, toţi cei care vor linişte, aer curat, apă cristalină, orizont deschis până la limitele

viselor fiecăruia, şi în farfurie un peşte adevărat, proaspăt pescuit din apele Dunării, sunt aşteptaţi

să viziteze Gura Portiţeii. Acest loc binecuvântat este tot ce le trebuie citadinilor sătui de noxe şi

dornici de câteva zile de izolare şi de început de lume.

Plaja de la Gura Portiţei

62

3.1.1. Analiza activităţii financiare a Complexului Gura Portiţei

Societatea PISCICOLA - TOUR S.R.L. şi-a început activitatea în anul 2001. Adresa:

STATIUNEA GURA PORTITEI,VILA NOUA Jurilovca , Judeţ: TULCEA

Activitatea financiară a Societăţii PISCICOLA - TOUR S.R.L. este redată în următoarele

tabele:

Tabel nr. 2

Principalii indicatori economico-financiari

Sursa: Date din bilanţurile contabile şi conturile de profit şi pierdere, 2006-2009

Indicatori din bilanţ 2006 2007 2008 2009

Total active

imobilizate

55.460.559 50.815.843 48.044.045 46.677.951

Total active

circulante

17.586.840 18.819.926 11.039.351 11.828.641

Stocuri 9.021.560 9.052.363 4.943.460 5.615.896

Casa şi conturi 405.748 34.672 345.040 308.496

Creanţe 8.159.532 9.732.891 5.750.851 5.904.249

Capital total 20.192.775 16.698.237 9.152.266 6.744.361

Capital social 5.200 5.200 5.200 5.200

Datorii total 51.599.742 52.937.532 49.884.893 51.762.231

63

Grafic nr. 1

Evoluţia datoriilor în perioada 2006 – 2009

Se observă că datoriile societăţii au fost oscilante, în 2007 au crescut faţă de 2006, iar în

2008 au scăzut faţă de ambii ani, iar în anul 2009 au crescut, depăşind chiar valoarea avută în

anul 2006 şi anume: 51.762.231 ron.

Tabel nr. 3

Indicatori din contul profit şi pierdere

Indicatori 2006 2007 2008 2009

Cifra de

afaceri

9.140.734 7.215.818 8.594.746 9.642.966

Total venituri 11.601.231 10.694.233 12.346.858 10.936.217

Total

cheltuieli

13.398.788 14.467.161 16.341.248 10.878.023

Profit brut -1.797.557 -3.772.928 -3.994.390 58.194

64

Profit net -1.797.557 -3.772.928 -3.994.390 50.861

Număr

salariaţi

193 184 182 162


Din datele din tabelul nr. 3 se observă că cifra de afaceri a scăzut foarte mult în anul 2007

cu aproape 20%. În anul 2008 aceasta a reuşit să mai crească cu aproximativ 15%, însă nu a reuşit

să depăşească anul 2006. În anul 2009 cifra de afaceri a crescut însă şi a ajuns la 9.642.966 ron,

fiind mai mare decât cea din anul 2006.

Grafic nr. 2

Evoluţia cifrei de afaceri în perioada 2006 - 2009

65

Grafic nr. 3

Evoluţia veniturilor în perioada 2006 - 2009

Veniturile au oscilat în cei 4 ani analizaţi. În anul 2007 au scăzut faţă de anul 2006 cu

circa 10%, în anul 2008 faţă de 2007 au crescut cu aproape 15%, însă în anul 2009 au scăzut cu

circa 11% faţă de 2008.

În ceea ce priveşte profitul net, acesta a fost din 2006 şi până în 2008 pe minus, însă în

anul 2009 a ajuns pe plus ajungând la 50.861 ron.

Grafic nr. 4

Evoluţia profitului net în perioada 2006 – 2009

66

3.2. Complex Lunca

Complexul Turistic Lunca este amplasat pe malul vestic al Lacului Golovita şi împreună

cu Staţiunea Gura Portiţei reprezintă destinaţia turistică principală în zona Lagunei Razim Sinoe.

Complexul Turistic Lunca cuprinde facilităţi de cazare (apartamente duplex şi camere cu

terasă) dotate cu climatizare, baie proprie, televizor, minibar, conexiune internet şi telefon, un

restaurant cu specific pescăresc şi internaţional, bar de zi, terasă şi parcare păzită.

Complexul organizează nunţi, botezuri şi zile onomastice.

Complex Lunca

Camerele dotate cu mobilier modern dispun de grup sanitar propriu, seif, aer condiţionat,

balcon, televizor şi acces la internet.

Camere Complex Lunca

67

În incinta Complexului există un port în care pot acosta ambarcaţiuni de agrement, care

comunică cu laguna Razim-Sinoe.

Pescarii pasionaţi pot practica acest sport în amenajări speciale populate cu crap şi peşte

răpitor. Acestora li se pun la dispoziţie bărci de pescuit cu vâsle şi asistenţă din partea ghizilor de

pescuit.

Pe fondurile de vânătoare învecinate se practică în special vânătoarea de păsări.

Se organizează circuite în zona lacurilor şi traversări spre Gura Portiţei prin comandarea

unei şalupe rapide.

Servicii gratuite: acces la internet, biliard, tenis de masă, table, remy, cărţi, trezirea la ora

solicitată, badminton, baschet, şezlong-uri la miniplajă, loc de joacă pentru copii în spaţiu verde,

parcare păzită.

Complexul Lunca permite turiştilor accesul în incinta sa cu animale de companie.

Alte facilităţi: apeluri telefonice naţionale şi internaţionale, informaţii la recepţie despre

atracţiile turistice din împrejurimi, personal vorbitor de limbi străine, miniplajă, pescuit la malul

Dunării.

Facilităţi oferite de Complexul Lunca

68

Tarife practicate la Complex Lunca

Perioada:

01 ianuarie 2011 - 31 martie 2011

01 noiembrie 2011 - 31 decembrie 2011

Cameră dublă cu terasă *** 100 lei/noapte

Apartament duplex *** 100 lei/noapte

Apartament duplex cu terasă *** 100 lei/noapte

Perioada:

01 aprilie 2011 - 31 octombrie 2011 (duminică - joi)




Perioada:

01 aprilie 2011 - 31 octombrie 2011 (vineri - sâmbătă)

Cameră single cu terasă *** 120 lei/noapte


69



* Tarifele includ micul dejun pentru maxim două persoane.

* Pentru orice persoană în plus se achită 50% din contravaloarea cazării.

* Taxă de pescuit sportiv: 50 lei/zi.

* Taxă parcare maşină/peridoc: 5 lei/zi (Pentru turiştii cazaţi în hotel nu se percepe taxă de

parcare).

* Taxă intrare pe teritoriul rezervaţiei: 10 lei persoană/sejur.

3.2.1. Analiza activităţii financiare a Complexului Lunca - SC Turism şi Agrement SA

Societatea şi-a început activitatea în anul 2003 şi are ca obiect de activitate: CAEN:

Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare.

Activitatea financiară a societăţii este redată în următoarele tabele:

Tabel nr. 4

Indicatori din bilanţ 2006 2007 2008 2009

Total active imobilizate 7.995.168 12.689.432 14.915.950 12.664.359

Total active circulante 555.466 399.882 375.938 343.723

Stocuri 123.957 158.921 210.727 216.717

Creanţe 427.626 233.581 138.224 122.422

Capital total 6.943.194 11.720.033 11.024.306 8.937.280

Capital social 9.100.000 9.100.000 9.100.000 9.100.000

70

Principalii indicatori economico-financiari:


Din tabelul de mai sus se observă că datoriile societăţii au crescut foarte mult din anul

2007 până în 2009, fiind de aproximativ 3 ori mai mari.

Grafic nr. 5

Evoluţia datoriilor în perioada 2006 - 2009

Tabel nr. 5

Indicatori din contul profit şi pierdere

Indicatori 2006 2007 2008 2009

Cifra de afaceri 544.282 509.446 715.951 966.325

Total venituri 551.850 509.715 896.976 1.022.086

Total cheltuieli 1.109.939 785.657 1.567.132 1.577.460

Profit brut -558.089 -275.942 -670.156 -553.374

Datorii total 1.607.440 1.369.281 4.267.582 4.070.802

71

Profit net -558.089 -275.942 -670.156 -561.107

Număr salariaţi 3 16 24 22


Grafic nr. 6

Evoluţia cifrei de afaceri în perioada 2006 - 2009

Se observă că cifra de afaceri a scăzut în anul 2007 faţă de anul 2006 cu aproximativ 7%,

însă în următorii ani a crescut, în anul 2008 fiind cu 40% mai mare, iar în 2009 cu circa 90%,

faţă de anul 2007.

Veniturile au fost proporţionale cu cifra de afaceri. Dacă în 2007 acestea au scăzut, în anul

2008 şi 2009 au crescut, fiind cu 75%, respectiv aproximativ 100% mai mari.

72

Grafic nr. 7

Evoluţia veniturilor în perioada 2006 - 2009

În ceea ce priveşte profitul net, se observă că acesta a fost pe minus în toţi cei 4 ani

analizaţi.

Grafic nr. 8

Evoluţia profitul net în perioada 2006 - 2009

73

Analizând ambele structuri de cazare din punct de vedere financiar, activitatea

Complexului Gura Portiţei este mult mai intensă faţă de cea a Complexului Lunca, cu toate că

ambele structuri se află în Staţiunea Gura Portiţei. Dacă Complexul Gura Portiţei a avut profitul

pe minus în anii 2006, 2007 şi 2008, în anul 2009 acesta a reuşit să fie pe plus, nu foarte mare,

însă promiţător pentru activitatea societăţii. În schimb, la Complexul Lunca, profitul a fost pe

minus în toţi cei 4 ani analizaţi.

Tabel comparativ intre societati

Indicatori

din Bilant

PISCICOLA-

TOUR SRL

Turism si

agrement

SA

Total active

imobilizate

46.677.951 12.664.359

Total active

circulante

11.828.641 343.723

74

Stocuri

5.615.896 216.717

Casa si

conturi

308.496 4.584

Creante

5.904.249 122.422

Capitaluri

total

6.744.361 8.937.280

Capitaluri

social

5.200 9.100.000

Provizioane

N/A N/A

75

Datorii Total

51.762.231 4.070.802

Indicatori

din contul

de Profit si

Pierdere

PISCICOLA

– TOUR

SRL

TURISM SI

AGREMENT

SA

Cifra de

afaceri

9.642.966 966.325

Total 10.936.217 1.022.086

76

venituri

Total

cheltuieli

10.878.023 1.577.460

Profit brut 58.194 -555.374

Profit net 50.861 -561.107

Numar

salariati

162 22

77

CONCLUZII

În ceea ce priveşte potenţialul turistic al Deltei Dunării, se poate menţiona faptul că puţine

zone ale României se pot mândri cu asemenea elemente de potenţial natural şi de potenţial

antropic, dar care nu sunt exploatate suficient. Componentele naturale şi antropice ale mediului

deltaic sunt propice desfăşurării aproape tuturor formelor de turism existente şi de aceea, în cele

de mai jos precizăm atuurile climatice, naturale şi antropice ale acestei zone.

Condiţiile de climă, prin regimul termic ridicat (11-11,40C media anuală), precipitaţii

reduse (de numai 350-40 mm/an, durata mare de strălucire a soarelui (2.360 ore/an), favorizează

practicarea activităţilor turistice de primăvară şi până toamna târziu, dar şi iarna – pentru

vânătoare şi pescuit la copcă. Sezoanele sunt distribuite foarte neuniform în spaţiul Deltei

Dunării. La intrarea în deltă, la Tulcea, mediile pe 90 ani relevă că sunt 142 zile de vară şi 60 zile

de iarnă, iar primăverile au durată aproape egală cu toamnele. La Sulina aceleaşi medii

multianuale indică 145 zile de vară şi numai 15 zile de iarnă, iar primăverile sunt mai lungi (122

zile) decât toamnele (83 zile).

Producţia piscicolă actuală menţionată este încă departe de potenţialul piscicol al Deltei

Dunării. Specialiştii consideră că prin amenajările stufo-piscicole sau prin alte lucrări moderne

aplicate asupra a 50% din bunurile piscicole, în deltă se va putea obţine în plus o producţie anuală

de cca 10.000 t peşte. Lucrările preconizate sunt: canale de alimentare, de repartiţie şi circulaţie

în interiorul bălţilor şi stufăriilor; diguri de retenţie pentru reţinerea apei în incintele îndiguite la

un nivel favorabil creşterii stufului şi peştelui; stăvilare şi ecluze pentru reglementarea apelor în

orice anotimp după nevoile stufului şi peştelui; canale şi gârle pescăreşti de legătură între zonele

de stufării şi de terenuri mai înalte, propice reproducerii şi predezvoltării peştelui, cu lacurile de

adâncime pentru creşterea şi iernarea lui; distrugerea vegetaţiei plutitoare şi submerse şi arderea

stufăriilor nerecoltate; mărirea numărului canalelor de acces din mare în deltă pentru salvarea

peştelui ieşit în mare cu apele de inundaţie; corectarea legăturilor dintre lacurile salmastre şi

Marea Neagră şi consolidarea cordonului litoral care le separă, în vederea păstrării gradului de

salinitate optim creşterii peştilor. Prin toate aceste lucrări şi o perfectă armonizare între economia

piscicolă şi cea stuficolă, se va realimenta acea activitate turistică pentru care este vizată Delta

Dunării în principal – pescuitul, care va deveni astfel din nou o atracţie la nivel calitativ şi

cantitativ pentru turiştii străini şi autohtoni.

78

Rar se mai poate întâlni în Europa un colţ cu o floră şi o faună atât de valoroase din punct

de vedere cinegetic şi muzeologic ca în Delta Dunării. Făcând o privire de ansamblu asupra

imaginii vii a deltei, putem constata că flora şi fauna acvatică sunt precumpănitoare în Delta

Dunării. Această preponderenţă este determinată de situaţia hidrografică a terenurilor din deltă,

aşezate în mare parte sub nivelul Mării Negre, şi de regimul inundaţiilor, de o durată şi o

intensitate diferite, însă frecvente în deltă. Ca atracţie turistică şi cinegetică, păsările ca

vieţuitoare ale apelor şi mamiferele cu blană preţioasă sau cele cu producţie mare de carne ca

vieţuitoare ale stufăriilor şi plaurilor întregesc imaginea concretă, vie, a acestui mediu.

Nu în ultimul rând, potenţialul antropic al Deltei Dunării completează potenţialul natural

al acestor meleaguri. Dintre acestea, foarte atrăgătoare şi cu o valoare în primul rând naţională, şi

apoi locală, amintim muzeele specializate din oraşul Tulcea, cele 3 mănăstiri din nordul Dobrogei

şi cele opt cetăţi dintre care Aegyssus este cea mai importantă. Toate aceste obiective cu valoare

mixtă, istorică şi social-culturală, trebuie puse mai bine în evidenţă de administraţiile locale

pentru relansarea turismului în Delta Dunării, deoarece notorietatea lor este de ordinul

neglijabilului.

În privinţa traseelor propuse, este bine ca înaintea îmbarcării spre acele locuri ascunse din

Deltă, să se ţină seama de:

- centrele de informare şi documentare aflate în localităţile Crişan şi Uzlina;

- bagajul fiecăruia trebuie să conţină: cizme de cauciuc, pălărie şi manta impermeabile,

haine călduroase, pătură (toamna), pânză şi tifon pentru polog, lanternă, binoclu, briceag, trusă

medicală, tacâmuri uşoare, câteva resurse de hrană, apă potabilă.

În ceea ce priveşte capacitatea de cazare în Delta Dunării, cele două structuri de cazare

analizate oferă cazare şi posibilităţi de agrement pentru toate buzunarele şi pentru toate gusturile.

La Complexul Gura Portiţei pentru cei care preferă confortul absolut, există un complex

de 15 vile cotate cu trei stele, având un total de 75 de camere, cu grup sanitar propriu, aer

condiţionat, mobilier modern, apă caldă şi rece curentă. Pe plajă sunt amplasate 77 de casuţe de

lemn cu câte două paturi, deservite de două grupuri sanitare comune, având fiecare duşuri cu apă

caldă şi rece curentă, toate acestea la standarde europene.

Complexul Turistic Lunca este amplasat pe malul vestic al Lacului Golovita şi împreună

cu Staţiunea Gura Portiţei reprezintă destinaţia turistică principală în zona Lagunei Razim Sinoe.

79

Complexul Turistic Lunca cuprinde facilităţi de cazare (apartamente duplex şi camere cu

terasă) dotate cu climatizare, baie proprie, televizor, minibar, conexiune internet şi telefon, un

restaurant cu specific pescăresc şi internaţional, bar de zi, terasă şi parcare păzită.

Posibilităţile de agrement sunt deosebit de variate la ambele structuri de cazare, de la

excursiile organizate zilnic pe canalele Deltei până la inchirierea de bărci cu rame, bărci cu

motor, hidrobiciclete, ski jet, terenuri de tenis şi volei. Orice informaţie despre frumuseţile Deltei

Dunării sau despre petrecerea cât mai plăcută a timpului liber, se poate afla de la personalul

calificat al celor două unităţi de cazare. Un ghid local poate însoţi turiştii în excursii, tariful

pentru acest serviciu stabilindu-se în funcţie de preferinţele şi durata excursiei.

Analizând ambele structuri de cazare din punct de vedere financiar, activitatea

Complexului Gura Portiţei este mult mai intensă faţă de cea a Complexului Lunca, cu toate că

ambele structuri se află în Staţiunea Gura Portiţei. Dacă Complexul Gura Portiţei a avut profitul

pe minus în anii 2006, 2007 şi 2008, în anul 2009 acesta a reuşit să fie pe plus, nu foarte mare,

însă promiţător pentru activitatea societăţii. În schimb, la Complexul Lunca, profitul a fost pe

minus în toţi cei 4 ani analizaţi.

Concluzionând, cu toate că ambele structuri de cazare sunt în aceeaşi staţiune şi au

servicii de cazare şi facilităţi asemănătoare, turiştii preferă mai mult Complexul Gura Portiţei.

Acest fapt se datoarează fie interesului acordat turiştilor de către personalul complexului, fie

politicilor de promovare pe care le are acest Complex.

80

BIBLIOGRAFIE

1. Andreescu F., ―Delta Dunării‖, Editura Ad Libris, Bucureşti, Bucureşti, 2002

2. Bran F., Ioan I, Trică C., ―Eco-economia ecosistemelor si biodiversitatea‖, Editura

ASE, Bucureşti, 2004

3. Bran F., ―Probleme ecologice şi riscuri economice‖, Editura ASE, Bucureşti, 2000

4. Cândea M., Bran F., ―Spaţiul geografic românesc‖, Editura Economică, Bucureşti,

2001

5. Cândea M, ―Potenţialul turistic al României şi amenajarea turistică a spaţiului‖,

Editura Universitară, Bucureşti, 2003

6. Dinu M. , ―Geografia turismului‖, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006

7. Glăvan V., ―Turismul în România‖ , Editura Economică, Bucureşti, 2000

8. Glăvan V. ―Turismul şi protecţia mediului –probleme prioritare‖ Revista română de

statistică nr. 8-9, Bucureşti, 2000

9. Ioan A.G., ―Economia Turismului şi a mediului ambiant‖ Editura Fundaţiei

Academica Danubius, Galaţi, 2002

10. Ioan A.G., ―Geografia economică a lumii contemporane‖ Editura Fundaţiei

Academica Danubius, Galaţi, 2001

11. Ioan A.G., ―Economia serviciilor, Editura Fundaţiei Academica Danubius, Galaţi,

2002

12. Ioncică M.., ―Economia serviciilor‖, Editura Uranus, Bucureşti, 2000

13. Minciu R., - ―Amenajarea turistică a teritoriului‖, Universitatea Dimitrie Cantemir,

Bucureşti, 2002

14. Neacşu N., ―Turismul şi dezvoltarea durabilă‖, Editura Expert, Bucureşti, 2003

15. Turtureanu A.G., Ioan A.C. ―Probleme actuale de servicii şi turism, Editura Zigotto,

Galati, 2005

16. Turtureanu A.G., ―Economia turismului‖, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

2009

81

17. Turtureanu A.G., ―Geografie economică‖, Editura Zigotto, Galaţi, 2009

18. Turtureanu A.G., ―Economia serviciilor‖, Editura Fundaţiei Academice Danubius,

Galaţi, 2008

19. Turtureanu A. G., ―Ecoturism şi turism rural‖, Editura Zigotto Galaţi, 2008

20. Turtureanu A.G., ―Tehnica operaţiunilor în turism‖, Editura Zigotto, Galaţi, 2007

21. *** Ghidul turistic al României, Publirom, 2005

22. *** http://www.guraportitei.ro/tarife.html

23. *** http://www.complexlunca.ro/

http://www.guraportitei.ro/tarife.html

http://www.complexlunca.ro/

Date post:	10-Apr-2016
Category:	Documents
Upload:	eus-ebiu
View:	43 times
Download:	1 times

Resursele turistice si economice ale Deltei Dunarii

Documents