Elevii:Coţofanã Alexandra Ioniţã LidiaNiculae IrinaVişan Adrian

Profesor Îndrumãtor: Zamfir Ion

Clasa: a VIII-a A

Capitolul I. ARGUMENT1.1. Delta Dunării - Geneză si evoluţie

1.2. Istoricul Deltei DunăriiCapitolul II. POTENŢIALUL TURISTIC NATURALMinunile sălbaticiei2.1. Relieful2.2. Clima2.3. Hidrografia2.4. Vegetaţia.2.5. Fauna şi flora2.5.1. Fauna.2.5.2. Flora2.6. Rezervaţiile naturaleCapitolul III. POTENŢIALUL ANTROPIC AL DELTEI DUNĂRIIPopulaţia şi aşezărileAŞEZÃRILE OMENEŞTI DIN DELTA DUNÃRII3.1. Vestigii istorice3.2. Edificii religioase3.3.Edificii culturale3.4. Muzee.Case memoriale3.5.Monumentele Deltei Dunării.

Bibliografie

Capitolul I. ARGUMENT

Un paradis natural se întinde la vărsarea Dunării în Marea Neagră, acolo unde fluviul îşi încheie lunga călătorie de 2 860 km (1 788 de mile) din Munţii Pădurea Neagră din Germania. Secole de-a randul, suprafaţa Deltei s-a extins datorită malului adus de fluviu, formandu-se astfel o reţea de canale, de lacuri, de insule acoperite cu stuf, de păduri tropicale, de păşuni şi de dune de nisip care acum acoperă o suprafaţă de aproape 5 640 km2 (2 200 de mile pătrate). Acest incredibil tăram al apelor adăposteşte peste trei sute de specii de păsari si nenumarate specii de peşti, de la sturioni la crapi şi bibani, în timp ce varietatea de 1 150 de specii de plante cuprinde de la liane împletite pe trunchiurile copacilor în pădurile de stejar pînă la nuferi. Nu e de mirare că UNESCO a desemnat Delta Dunării ca fiind o "Rezervaţie a Biosferei".

Liniste deplină într-o fracţiune de secundăTimp de cinci mii de ani, o mica comunitate a trăit în deplină armonie cu extraordinarul ecosistem al

Deltei, cîstigandu-şi existenţa din pescuit, creşterea animalelor şi din recoltarea stufului. Satele, unde singurele căi de acces sunt canalele care le străbat, par a fi neatinse de trecerea timpului. Ca vizitator, puteţi explora cu barca acest uimitor refugiu natural de o linişte si un calm deplin, această experienţă făcîndu-vă să vă imaginaţi că aţi pătruns într-adevăr în paginile unui reportaj din revista National Geographic.

1.1. Delta Dunării - Geneză si evoluţie

Cel mai tînăr pămînt al ţării, Delta Dunării potrivit oamenilor de ştiinţa isi are originile in urmă cu aproximativ 13 000 de ani. In formarea Deltei se conturează foarte clar mai multe faze distincte.

Faza 1: Pe locul Deltei si prelungindu-se mult in amonte există iniţial Golful Tulcea. Datorită unei impresionante cantităţi de aluviuni transportate de Dunăre si datorită unui flux şi reflux extrem de mic (aproximativ 50 cm) in acest golf s-au creat condiţiile formării unei Delte.

Faza 2: In urmă cu aproximativ 13 000 de ani intre insulele Caraorman şi Letea s-a format un cordon litoral, care a inchis Golful Tulcea transformîndu-l intr-o lagună.

Faza 3: Colmatarea lagunei duce la formarea unei suprafeţe mlăştinoase in care Dunarea işi sapă unul din cele mai vechi braţe: Sfantul Gheorghe. In urmă cu aproximativ 9 000 de ani aluviunile transportate de braţul Sfantul Gheorghe fac ca Delta să avanseze in dreptul lui şi in acelaşi timp inchid Golful Babadac conturând viitorul complex Razim - Sinoie.

Faza 4: Un nou braţ al Dunării străpunge "cordonul iniţial" (in urma cu 7 000 de ani, chiar in dreptul viitoarei localitătii Crişan) si va depozita aluviuni la capătul său. Acest braţ se va numi Sulina si va avea o avansare rapidă in mare care se datorează probabil unei oarecare colmatări a braţului Sfantul Gheorghe. De asemenea se conturează partea de Nord a Deltei si braţul care ii va da naştere: braţul Chilia.

Faza 5: Colmatarea braţului Sulina obligă apele Dunării să caute altă ieşire la Marea Neagră, astfel "cordonul iniţial" este străpuns din nou in partea de nord (in urma cu 2 000 de ani, in dreptul localitatii Periprava), luand naştere braţul Chilia. Aluviunile depuse de noul braţ Chilia vor duce la inaintarea Deltei in partea de Nord. In interiorul Deltei colmatarea lacurilor şi formarea unor noi grinduri este un proces natural ce continua şi astăzi.

Primele mărturii despre Delta Dunării le avem de la "părintele istoriei" Herodot (484-425 i. Hr.), care scria despre existenţa a 5 brate ale Dunării. Polybiu (sec II i. Hr.) pomeneşte in lucrările sale despre 7 braţe si de mari acumulări de nisip la gurile Istrului.

Cea mai amplă descriere a Deltei in care sunt trecute şi coordonatele ei geografice, latitudinea şi longitudinea le avem de la Claudiu Ptolemeu (90-168 d. Hr.)Din secolul al XV-lea şi pînă în secolul al XIX-lea Dobrogea şi gurile Dunării vor fi stăpînite de Imperiul Otoman.

1.2. Istoricul Deltei Dunării

De-a lungul istoriei Dunărea a cunoscut mai multe denumiri: "Danubius", "Istrus", "Histru", "Danare", "Donaris", "Phisos", "Rio Divino. Napoleon Bonaparte considera că este "Le roi des fleuves de l'Europe". Herodot din Halicarnas scria intr-una din lucrările sale: "Intre fluviile care au renume si care sunt navigabile cand vii de la mare este si Istrul…"

Părintele istoriei, Herodot, este şi de această dată primul care vorbeşte despre gurile Istrului ca despre o realitate geografică, într-o epocă în care cunoştinţele geografice ale omului de rând se limitau la lumea eroilor lui Homer, adică la ţinuturile din jurul Mediteranei. Informaţiile lui sunt, cum însuşi mărturiseşte, tulburi, auzite fie de la tracii aflaţi mult mai la sud, fie de la mixelenii din nordul Pontului, de la Olbia (la gura Niprului) ori Tyras (pe Nistru). Astfel, după ce, în 233 ne spune că fluviul "se varsă în Pontul Euxin la Istria, colonie a Miletului", în 447 găsim prima menţiune din istorie a numărului gurilor Dunării: "Istrul cu cinci guri" spune el.

Ceva mai departe, în 489, povestind despre campania lui Darius în ţinuturile sciţilor, într-un episod despre nişte ionieni aliaţi ai regelui pers, conduşi de un oarecare Mandrocles, el scrie: "de la ţărmul mării, (Mandrocles) urcă fluviul cale de două zile şi începu să lege malurile printr-un pod, la cotul fluviului unde se răsfiră gurile Istrului". Din păcate nu putem calcula mai precis distanţa parcursă de greci de la mare până la punctul în care începe separarea. Dacă am folosi distanţele medii parcurse într-o zi de navigaţie, pe care Herodot le dă într-un alt loc, şi anume 60-70000 de braţe (110-130 km.), am obţine cam 220-250 km., măsură cu totul disproporţionată.

Capitolul II. POTENŢIALUL TURISTIC NATURAL

Minunile sălbaticiei

Dacă vă opriţi într-un sat de pe malul apei, veţi descoperi pescarii gătindu-şi propria versiune a borşului rusesc la foc în aer liber. Acest ţinut sălbatic al apelor vă face să descoperiţi multe lucruri uimitoare. O excursie în Deltă va rămane o amintire de neuitat din toate punctele de vedere. Deşi au aparut numeroase amenajări turistice si posibilitaţi pentru deplasare, Delta Dunării reprezintă un potenţial turistic şi economic de o deosebită valoare, ce asteaptă să fie valorificat in toate valenţele sale.

Cercetãrile recente au dus la identificarea a 955 specii de cormofite spontane, reprezentând: elemente eurasiatice (28%) elemente estice (24%) elemente europene (14%) elemente cosmopolite si adventive.Din punct de vedere ecologic numai un sfert dintre specii (26%) sunt legate de mediul acvatic

(hidrofile, higrofile si higromezofile), restul fiind mezofile, xerofile, eurifile, halofile, psamofile. Nota dominantã o dau stuful, papura, sãlciile, plantele plutitoare (nuferii, cornacii, cosorul). In Deltã îsi gãsesc refugiul o serie de specii rare, cum sunt : Ephedra distachya, Carex colchica, Nymphaea candida, Convolvulus persicus.

2.1. Relieful

Relieful Deltei Dunării cuprinde in regim natural terenuri joase si terenuri inalte. Altitudinea medie a reliefului Deltei este de 0,5m, iar altitudinea maximă de 13 m. in grindul Letea. Circa 3/4 din suprafaţa Deltei este situată la altitudini pozitive si 1/4 sub nivelul de 0 m.

a) Terenurile joase cuprind mlaştini, lacuri (Isac, Obretin, Matita, Merhei etc.), gîrle, canale (de exemplu: Litcov, Dranov, Dunavat), brate secundare (Tataru, Cernovca), ostroave (Tataru, Babina, Cernovca); sunt terenuri inundabile si parţial, in partea de vest, indiguite si desecate.

b) Terenurile inalte sunt neinundabile (13 % la cele mai mari ape) şi in general grinduri. Există grinduri longitudinale (fluviale), transversale (fluvio-maritime) si continentale.

Grindurile longitudinale sunt create de aluviunile depuse de fluviu. Grindurile fluvio-maritime au fost formate in timpuri istorice, de aluviunile aduse de fluviu şi de curenţii circulari ai Mării Negre; aceste grinduri sunt Letea, Caraorman, Sărăturile, Ivancea şi Crasnicol.

Grindul Letea are altitudinea maximă din Delta (13m) şi reprezintă o mare acumulare de nisip, dispus in fîşii aproape paralele sub forma unui evantai, cu un relief de dune; pe acest grind se află pădurea

Haşmacu Mare-Letea, monument al naturii. Grindul Caraorman (cu o altitudine maximă de 8m) reprezintă de asemenea o mare acumulare de nisip; grindul Sărăturile, situat la vărsarea braţului Sfîntu Gheorghe in mare, formează, pe ţarm, cea mai lată plaja din ţară. Grindul Chilia (cu altitudinea de 9 m) este o porţiune a uscatului predeltaic (Campia Bugeacului, de la nord) inclusă Deltei datoră formării şi evoluţiei braţului Chilia; este acoperit cu loess. Grindul Stipoc (3 m) este mult erodat (genetic este tot un grind continental).

Acest relief îmbină cele mai noi cu cele mai vechi unitaţi de relief din ţară: delta cuaternară a Dunării, care împreună cu complexul Razelm, în nord-est, cu de 4. 340 kmp, si 447.000 ha, este a doua din Europa ca marime, recent formată-din epoca preistorică-prin colmatarea unui golf marin devenit liman, si împarţită de cele trei braţe (Chilia-cel mai nordic şi cel mai nou, de 116 km, ce transportă 63 % din totalul apelor fluviului, Sf. Gheorghe-cel mai vechi, de 118 km, pe care curg 22 % din ape, Sulina-cel mai scurt, de 64 km, amenajat pe un canal pentru navigaţie, transportă 15 % din ape) ale Dunării (care la vărsarea în Marea Neagră suprafata totala a bazinului sau este de 805.300 kmp, iar lungimea de 2.860 km) în trei mari ostrove complexe: Letea, Sf. Gheorghe, Dranov, brăzdate de braţe secundare, gîrle si canale artificiale, în continuă extindere prin materialul adus de marele fluviu, înaintand spre mare)şi lanţul munţilor hercinici ai Măcinului (Pricopanului, joşi, tociţi, cu altitudini de 467 m în vf. Tutuiatul) si Podişul Casimcei, Tulcei, Babadag, Niculiţel (larg vălurite), în nord (erodat puternic şi acoperit cu depozite noi).

Relieful mai este reprezentat printr-o succesiune de câmpii litorale continuate spre selful continental al Mãrii Negre printr-un front litoral. Câmpia deltaicã este delimitatã spre nord de abrupturile podisului Bugeac, spre sud înaintând pânã la contactul cu laguna Razelm si canalul Periteasca. In cadrul câmpiei deltaice pe parcursul evolutiei s-au diferentiat douã tipuri de câmpii: fluvialã si marinã. Câmpia deltaicã fluvialã se extinde pe 61% din suprafata deltei, fiind delimitatã spre est de contactul cu câmpia marinã pe aliniamentul vestic al câmpului Letea-grindurile Rãducu-Ceamurlia-marginea vesticã a câmpului Caraorman-grindul Ivancea-marginea vesticã a câmpului Crasnicol. Relieful câmpiei se dezvoltã pe o stivã de sedimente nisipoase, nisipo-lutoase si luto-nisipoase cu origine fluvialã acumulate sub controlul fluviului. Altitudinea medie a întregii câmpii fluviale este de 0,6m. Sesurile deltaice sunt usor fragmentate de gârle, sahale si canale, precum si de crestele grindurilor fluviale.

Energia de relief medie este de numai 1,2m, valori pânã la 6m apãrând datoritã lucrãrilor de îndiguire. Solurile specifice sunt aluvosolurile si gleisolurile aluviale în alternantã cu histosoluri si limnisoluri. Salinitatea solurilor este slabã. Energia de relief este în medie de 3,5m, maxima atingând 14,5m si datorându-se prezentei dunelor înalte de pe câmpurile Letea si Caraorman. Psamosolurile carbonatice sau gleizate, precum si histosolurile dau nota pedologicã specificã. Salinitatea solurilor variazã între foarte puternicã si slabã. Deltele secundare ale bratelor Chilia si Sfântu Gheorghe sunt partea activã a deltei, în care se desfãsoarã procese de înaintare în Marea Neagrã cu intensitãti, directii si ritmuri foarte diferite dupã cum am vãzut mai sus.

Tãrmul este elementul principal al frontului litoral. De la nord spre sud se succed ţãrmurile mlăştinoase ale Deltei secundare Chilia şi vestului golfului Musura, tãrmurile de tip barierã deltaicã, foarte complexe, tãrmul insulei barierã Sacalin, tãrmul mlãstinos dintre Ciotic si Zãtonul Mare, bariera deltaicã si lagunarã dintre Zãtonul Mare si Edighiol, tãrmul câmpului marin Chituc. Cu exceptia tãrmurilor mlãstinoase fiecare tip de tãrm are plaje specifice. Cele mai întinse plaje se aflã la Sfântu Gheorghe.

2.2. Clima

Delta Dunãrii se încadreazã în spatiul cu climat temperat semiarid specific stepelor pontice. Spatiile acvatice plane şi foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetaţie, întrerupte de insulele nisipoase ale câmpurile marine, alcãtuiesc o suprafaţã activã specificã deltei şi lagunelor adiacente, cu totul diferitã de cea a stepelor pontice. Aceastã suprafaţã activã reacţioneazã faţã de radiaţia totalã recepţionatã si de circulaţia generalã a atmosferei rezultând un mozaic de microclimate.

Radiaţia totalã variazã între un minim de 3, 5 Kcal/cmp înregistrat în lunile de iarnã şi un maxim de 17 Kcl/cmp, in luna iulie. In funcţie de intensitatea activitãtii centrilor barici principali se instaleazã condiţii specifice de vreme: zile de iarnã blânde (când activeazã centrul baric nord-est european), zile de iarnã geroase, cu vânturi puternice (când actioneazã anticiclonii nord-atlantici), zile de varã calde si uscate (când actionazã anticiclonii tropicali atlantici), zile de varã ploioase (când interacţioneazã aerul din bazinul mediteranean cu cel rece din nord-vestul Europei). Durata de strãlucire a soarelui este mare, media multianualã fiind de 2250 ore, dar poate ajunge la 2600 ore în anii cu nebulozitate redusã.

Temperatura se distribuie neuniform pe suprafaţa deltei. Mediile multianuale indicã creşterea temperaturii de la vest spre est. La nivelul vârfului deltei (Tulcea) temperatura medie multianualã este de 10,94 oC, în delta fluvialã (Gorgova), de 10,96 C, pe tãrmul mãrii (Sulina), de 11,05 oC, iar în largul Mãrii Negre (Platforma Gloria), de 11,86 oC. Amplitudinile medii zilnice reflectã diferenţele mari datorate naturii suprafeţei active : la Gorgova variazã între un maxim de 9 oC (în iulie) şi un minim de 3,8 oC (in decembrie), la Sulina între 2,8 oC (în iulie) si 1,4 oC (în noembrie), iar la staţia Gloria între 2,3oC (în iulie) si 1 oC (în decembrie si februarie). Sumele anuale ale temperaturilor medii zilnice efective se apropie de 1600 oC. Umezeala aerului înregistreazã cele mai mari valori de pe teritoriul României. Umezeala relativã a aerului variazã iarna între 88 - 84% la Gorgova si 89 - 85% la Sulina si Sfântu Gheorghe, iar vara, între 69 - 71% la Gorgova si 77 - 80%, la Sulina şi Sfântu Gheorghe.

Precipitaţiile sunt reduse cantitativ şi scad de la vest spre est datoritã efectului suprafeţei active specifice deltei, precum şi al Mãrii Negre. La intrarea în Delta Dunãrii (Tulcea) se înregistreazã o cantitate medie multianulã a precipitaţiilor de 450 mm, iar la Sulina, de 360mm. In cea ma mare parte a deltei cad între 350 si 400 mm ploaie, iar pe litoralul deltaic şi cea mai mare parte a lagunelor, sub 350 mm. Stratul de zãpadã este subţire şi se menţine perioade scurte de timp, numai în iernile mai aspre.

Asemenea situaţii s-au petrecut în anii 1928-1929, 1953-1954, 1941-1942, 1984-1985, când apele mãrii lângã ţãrm au îngheţat timp de 45 - 60 zile. Vânturile dominante bat din sectorul nordic alternativ cu sectorul sudic, cele mai intense accelerãri de vânt înregistrându-se iarna şi în sezoanele de tranziţie. Sezoanele sunt distribuite foarte neuniform în spaţiul Deltei Dunãrii. La intrarea în deltã, la Tulcea, mediile pe 90 ani relevã cã sunt 142 zile de varã şi 60 zile de iarnã, iar primãverile au duratã aproape egalã cu

toamnele. La Sulina aceleaşi medii multianuale indicã 145 zile de varã şi numai 15 zile de iarnã, iar primãverile sunt mai lungi (122 zile) decât toamnele (83 zile).

Clima Deltei este determinată de poziţia ei in extremitatea estică, unde predomină climatul continental mai arid, de altitudinea coborată şi de influenţele mării (relativ reduse totuşi), care ii dau o nuanţă pontică. Temperatura medie anuala este de peste 10 oC, cea mai ridicată din ţara noastră. Lunile extreme au valori de 21-22 oC (ianuarie); precipitaţiile sunt foarte reduse (400-450 mm/an), Delta fiind regiunea cea mai secetoasă din ţară. Lipsa precipitaţiilor este compensată de umiditatea datorată evaporaţiei de pe suprafeţele acvatice.

Caracterizarea anotimpurilor.

Iarna este relativ calduroasa, temperaturile medii din cea mai friguroasa luna (ianuarie) fiind in jur

de -10.

Primavara (martie - aprilie) este uscata si racoroasa. Incalzirea se manifesta uneori din februarie,

insa temperaturile medii pozitive se stabilesc abia in martie. Temperaturile pot urca deseori ziua pana la 20 0-

250, iar o data cu invazia maselor de aer rece, pot scadea sub -100.

Vara esta calda si secetoasa. Incepe de obicei in luna mai si se termina la sfarsitul lunii septembrie.

In mai temperatura medie este de +150, dar sunt inregistrate si raciri provocate de trecerea fronturilor reci,

temperatura coborand uneori pana la +50.

Toamna incepe in octombrie si dureaza pana la inceputul celei de-a doua jumatate a lunii

decembrie. Temperatura se ridica ziua pana la 200, a doua jumatate a toamnei este ploioasa si racoroasa,

temperatura aerului scade sub 150.

2.3. Hidrografia

Hidrografia este formată din Dunăre, braţele Dunării, lacuri, bălţi, mlaştini. Cele trei braţe duc din volumul apelor fluviului astfel: Chila 58%; Sulina 18,8% şi Sfantu Gheorghe 23,2%. Debitul solid este de 58,7 mil.t. aluviuni pe an, dintre care o parte sunt depuse in Deltă şi alta parte   sunt transportate in mare; la vărsarea in mare se formează, datorită aluviunilor, delta secundara a Chiliei, bara de la Sulina şi insulele Sacalin. De asemenea, există in interiorul Deltei, o reţea hidrografică secundară formată din bălţi, mlaştini, canale, gîrle, braţe secundare.

Un specific peisagistic şi hidrografic este dat de suprafeţele lacustre; cele mai importante lacuri sunt Dranov (cel mai intins din delta propriu zisa), Rucsca, Merhei, Matita, Tatanir, Fortuna, Obretin, Gorgova, Bogdaproste, Isac, Puiu, Puiuleţ, Roşu. In sudul Deltei se afla situată laguna Razim-Sinoe, cel mai mare complex lacustru (700 kmp.), format din lacurile Razim (415 kmp.), Sinoe, Zmeica, Goloviţa. Este desparţit de mare prin grindurile Chituc si Perisor, are ape salmastre, adîncimi mici, doua insule (Popina, mai inaltă, de 48 m, care este o rezervaţie de faună şi insula Gradiştea).

In prezent laguna este un domeniu de pescuit. Este aproape imposibil să ajungeţi in Deltă şi să nu pescuiţi şi dvs! Deşi bogaţiile Dunării şi in deosebi ale Deltei au fost puternic afectate de braconieri şi de management inadecvat, acest teritoriu mai pastrează amintirea vremurilor de belşug. Delta Dunării NU

reprezintă un neinsemnat petic de Pamint!!! Diversitatea acesteia va uimi pe mulţi! Delta este formată din sute de riulete şi girle, braţe si canale, lacuri şi golfuleţe, grinduri şi sahale, lagune şi limanuri, şi – de ce nu?! - mlaştini. Toate acestea au fost brazdate de-a lungul timpului pe cel mai nou pămint al Europei!!! Ştiaţi oare că 20% din teritoriul Deltei se afla sub nivelul Mării?! Delta Dunării are forma unui triunghi echilateral cu laturi de circa 80 km şi astfel este una din cele mai intinse zone umede din lume!!! Delta s-a format pe parcursul a peste 16.000 ani şi reprezintă cel mai mare sistem de purificare a apei din Europa, filtrind apa Dunării la intrarea acesteia in Marea Neagră. Cele mai importante braţe ale Deltei sunt Chilia, Sulina şi Sfantul Gheorghe. Cele mai spectaculoase lacuri: Isac, Gorgova, Rosu, Lumina etc. Şi oare ce poate fi mai romantic decat petrecerea unui apus de soare in barcuţa cu motor, in reflexele aurii ale soarelui, printre salcii......

Reţeaua hidrografică secundară a Deltei Dunării are, in linii mari, 4 componente: sahale (foste braţe ale Dunării, in curs de colmatare), gîrle (sahale de mici dimensiuni),

canaluri (sahale rectificate şi dragate). periboine (spărturi de litoral, guri pe unde se face schimb de ape). Se alatură acestora

formaţiunile de natură depresionar-lacustră simple: ghioluri (adancime 0,50-3 m). limanuri (la gura unor mici rauri). lagune (vechi golfuri marine). mlastini (ape putin adanci, pot seca). japse (ape de la viituri) complexe: lacuri depresionare (Padina, Sontea, Furtuna, Dranov, Matiţa, Obreţin etc.).

Hidrografia Deltei cuprinde totodată cordonul litoral corespunzator, zona maritimă situată in lungul ţărmului, lată de 10-15 km, cu o adancime mai mică de 25 m, influentată de vărsarea apelor dulci.

Reţeaua hidrograficã este reprezentatã de braţele Chilia, Tulcea, Sulina şi Sfântu Gheorghe, precum şi de canalele, gârlele şi sahalele dintre acestea, în lungime totalã de cca. 3500 Km.

Braţul Chilia începe la M.43 unde se aflã Ceatalul Ismail şi are o lungime de 121 Km pânã la gura de vãrsare a braţului Stambulul Vechi din delta secundarã Chilia. Braţul asigurã, în prezent, scurgerea a 55% din debitul total al Dunãrii la vârful deltei*. Specificul braţului este dat de cele douã difluenţe, prima între Pardina (Km 76) şi Chilia Veche (Km 46), iar cea de a doua între Km 38 si Periprava (Km 22). Aceste despletiri cu ostroavele dintre ele reprezintã delte secundare vechi ale bratului Chilia. In aval de Vâlkov se aflã vârful deltei secundare Chilia care a început sã se formeze la sfârşitul secolului al XVIII-lea, ajungând, în prezent la o suprafatã de 400 Kmp, având un ritm mediu de creştere de 1,8 Kmp pe an. Cea mai mare parte a deltei secundare Chilia se aflã pe teritoriul Ucrainei.

Braţul Tulcea începe la M.43 (Ceatalul

Ismail), are numai 17 Km. şi asigurã, în prezent,

scurgerea a 45 % din debitul total al Dunãrii. Intre M.41 si M. 37 formeazã o buclã de meandru, care culmineazã în dreptul oraşului Tulcea unde se aflã şi cea mai mare adâncime (38m).

Braţul Sulina începe la Ceatalul Sfântu Georghe aflat la M.34. Iniţial avea o lungime de 84 Km, era meandrat şi foarte puţin adânc. Braţul Sulina a fost amenajat pentru navigaţie începând din anul 1857 prin dragaje, iar din anul 1868 prin tãierea buclelor meandrelor. Lucrãrile au fost încheiate în anul 1902, când braţul Sulina era scurtat cu 21 Km., fiind complet rectificat şi transformat în canal navigabil pentru nave oceanice. Aceste lucrãri au fost primele intervenţii antropice cu efecte majore în transformarea structurii şi funcţionãrii sistemului deltaic. In prezent transportã cca. 22 % din debitul total al bratului Tulcea. In aval de orasul Sulina bratul se continuã cu un canal protejat de diguri, care înainteazã în mare aproape 8 Km. La gura canalului se acumuleazã sedimente nisipoase şi mâloase formându-se o barã care trebuie dragatã continuu pentru asigurarea adâncimii minime de 11m necesarã accesului navelor marine.

Braţul Sfântu Gheorghe începe la ceatalul cu acelasi nume (M.34), are o lungime totalã de 110 Km şi transportã cca. 23% din debitul bratului Tulcea. Nu prezintã difluenţe. In aval de Km. 85 meandreazã larg formând 7 bucle de meandru, cea mai mare fiind între Km. 85 si Km. 64, cunoscutã sub numele de meandrul Murighiol. In perioada 1983 ? 1985 aceste meandre au fost tãiate pentru scurtarea traseului navigabil. Braţul se terminã cu o deltã secundarã micã a cãrei suprafaţã este, în prezent, de 13 Kmp. Delta a început sã se formeze la începutul secolului trecut, dezvoltându-se cu un ritm mediu multianual de 0,07 Km2 pe an. Delta secundarã Sfântu Gheorghe este baratã de insula barierã Sacalin.

Sahalele sunt braţe vechi ale Dunãrii rãmase în interiorul deltei. Apar bine reprezentate pe harta lui Vidrascu, de la începutul secolului, ulterior fiind transformate în canale prin dragare şi rectificare. Intre braţele Chilia şi Sulina erau sahalele Sireasa, Şontea, Pãpãdia, Iacob, Adâncã, Pardina, Repedea, Gotca, Poliacova, Brãţusca, Statului. Dintre acestea numai Şontea si ultimele trei se mai menţin în prezent, restul fiind complet transformate sau au dispãrut ca urmare a îndiguirilor şi desecãrilor. Intre braţele Sulina şi Sfântu Gheorghe erau douã sahale mari, Litcov şi Macovei, ambele transformate prin lucrãri hidrotehnice.

Gârlele sunt artere naturale de legãturã între braţe şi acvatoriile stagnante din interiorul deltei. Intre braţele Chilia şi Sulina se pãstreazã gârlele Eracle, Lopatna, Matiţa, Sulimanca, Magearu. Intre Sulina si

Sfântu Gheorghe sunt gârlele Perevolovca, Vãtafu, Busurca, Împuţita, iar la sud de bratul Sfântu Gheorghe erau gârlele Dunavãt Dranov si Cernet, amenajate, sub conducerea lui Gr. Antipa, încã la îceputul secolului. Majoritatea gârlelor sunt în prezent colmatate sau sunt rectificate.

Acvatoriile stagnante sunt ghiolurile, bãlţile japsele, zãtoanele, lagunele. Ghiolurile sunt lacuri deltaice cu suprafaţã şi adâncimi mari aflate în prezent în diferite stadii de colmatare. Principalele ghioluri sunt: Fortuna, Matiţa, Babina, Merhei, Obretin (între braţele Chilia şi Sulina), Gorgova, Isac, Puiuleţ, Puiu, Lumina, Roşu (între Sulina şi Sfântu Gheorghe) şi Dranov (la sud de Sfântu Gheorghe).

Bãlţile au suprafeţe şi adâncimi mici, multe dintre ele provenind din colmatarea mineralã şi biogenã a ghiolurilor. La nord de bratul Sulina bãltile mai importante sunt: Tãtaru, Meşter, Pãpãdia, Nebunu, Bãclãneşti, Babinti, Roşca, Buhaiova, iar la sud de Sulina, bãlţile : Iacub, Cuibida, Pojarnic, Roşuleţ, Uzlina. Japsele sunt bãlţi într-un stadiu avansat de colmatare, mai ales biogenã. In timpul verii japsele sunt invadate de vegetaţie submersã şi plutitoare ceea ce le conferã aspect de mlaştinã. Zãtoanele sunt lacuri alungite şi înguste formate prin închiderea micilor golfuri deltaice de cãtre barierele nisipoase în evoluţie ascendentã. Când barierele deltaice intrã în faza evoluţiei descendente zãtoanele sunt deschise, la început prin portiţe care se mãresc treptat. Astfel s-au format Zãtonul Mare şi Zãtonul Mic din sudul deltei.

Lagunele sunt acavatorii întinse formate prin închiderea golfurilor dobrogene de cãtre serii de bariere nisipoase. Cea mai mare este laguna Razelm (420 Kmp.), urmatã de Sinoe (115 Kmp.), Goloviţa (85 Kmp) şi Zmeica (60 Kmp.).Lagunele sunt alimentate cu ape venite din braţul Sfântu Gheorghe prin canalele Dunavãţ şi Dranov. In sudul lagunei Razelm se aflã lagunele mici din complexul Periteasca, Leahova. Raporturile dintre acvatoriile curgãtoare şi cele stagnante se stabilesc în funcţie de regimul polifazic al scurgerii apelor pe Dunãre. Primãvara, pe mãsurã ce debitele fluviului cresc, apele tulburi, încãrcate cu aluviuni şi nutrienţi pãtrund prin canale, gârle şi sahale în interiorul deltei alimentând ghiolurile, bãlţile şi japsele. Aceasta este secvenţa de umplere care dureazã frecvent pânã la sfârşitul lunii mai şi în timpul cãreia se poate acumula în deltã un volum de maximum 5 miliarde mc de apã. Urmeazã secvenţa de stagnare a apelor în deltã când are loc un proces de decantare a aluviunilor, anual depunându-se în deltã cca. 1 milion tone de sedimente. Cu cât debitele intrate la vârful deltei vor fi mai mari, cu atât secvenţa de stagnare va fi mai lungã.

2.4. Vegetaţia.

In Delta Dunãrii predominã vegetaţia de mlaştinã stuficolã, care ocupã cca. 78% din suprafaţa totalã. Principalele specii stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia piticã şi numeroase alte specii. Vegetaţia de sãrãturi ocupã 6% din total, dezvoltându-se pe soluri saliniazate şi solonceacuri marine. Specificul este dat de prezenţa speciilor : Salicornia patula, Juncus marinus, Juncus littoralis, Plantago cornuti. Zãvoaiele sunt

pãduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, sunt periodic inundate şi se dezvoltã pe 6% din totalul suprafeţei. Sunt specifice deltei fluviale unde dau nota caracteristicã peisajului. Intâlnim patru tipuri de zãvoaie : zãvoaiele care cresc pe grindurile fluviatile joase, sunt inundate cea mai mare parte a anului şi sunt formate mai ales din Salix alba si Salix fragilis; pe grindurile mai înalte cresc zãvoaile formate din Salix alba, Populus alba, Populus canescens; pe grindurile fluviatile cele mai înalte cresc zãvoaie foarte rar inundate formate din plop (Populas canescens si P.alba), la care se adaugã speciile plantate : plopul negru hibrid, artarul american si frasinul de Pensilvania ; un tip de zãvoi mai rar este arinisul (predominã Alnus glutinosa) care apare pe grindurile fluviatile din delta marinã. Vegetaţia pajiştilor de stepã nisipoasã este extinsã pe 3% din totalul deltei, dezvoltându-se mai ales pe câmpurile marine Letea, Caraorman şi Sãrãturile.Sunt specifice speciile Festuca bekeri, Secale sylvestris, Carex colchica, Ephedra distachya.

Vegetaţia pajiştilor mesofile de grind se dezvoltã pe cca. 3% din totalul suprafeţei deltei, în special pe pe grindurile fluviale supuse inundãrii periodice. Predominã Glyceria maxima, Elytrigia repens. Vegetatia acvaticã din ghioluri, bãlti si japse ocupã 2% din totalul deltei.

Pentru vegetaţia submersã sunt specifice speciile Ceratophyllum submersum, Myriopyllum verticillatum, Potamogeton sp., Helodea canadensis.Vegetaţia plutitoare este mai variatã. Predominã Lemna minor, Salvinia natans, Spirodela polyrrhiza, Nymphoides peltata, Nymphaea albă, Nuphar luteum, Trapa natans.

Vegetaţia emersã este dominatã de stuf (Phragmites australis), papurã (Typha latifolia si T. angustifolia), pipirig (Schoenolectus lacustris). Vegetaţia tufişurilor dezvoltate pe nisipurile câmpurilor marine sau pe cele de pe ţãrmurile marine active se extind numai pe 1% din totalul suprafeţei deltei şi sunt dominate de Tamarix ramosissima, Elaeagnus angustifolia, Hippophae rhamnoides. Pãdurile de câmpurile marine Letea si Caraorman sunt sleauri de silvostepã, numite local hasmace, cu stejar brumãriu (Quercus pedunculiflora), stejar pedunculat (Q. robur), frasin (Fraxinus angustifolia), plop tremurãtor (Populus tremula), ulm (Ulmus foliacea), şi cu plantele agãţãtoare Periploca graeca, Vitis silvestris, Hedra helix. Reprezintã numai 0,8% din totalul suprafeţei Deltei Dunãrii.

Plaurul

     Formatiune specifica stufariilor masive, plaurul este un

strat gros de 1-1,6m format dintr-o împletitura de rizomi de

stuf si de radcini ale altor plante acvatice în amestec cu resturi

organice si sol. Initial fixat, plaurul se desprinde de fundul

ghiolurilor si baltilor transformându-se în insule plutitoare cu

diferite marimi care, împinse de vânt, se deplaseaza pe

suprafata apei.

Vegetatia plaurului difera de restul stufariilor. Stuful (Phragmites australis) se dezvolta aici în cele mai

bune conditii, fiind mai înalt si mai gros. Alaturi de stuf întâlnim rogozul, menta, feriga de apa (Nephrodium

thelypteris), cucuta de apa, troscotul, salcia pitica, precum si plantele agatatoare Calystegia sepium si

Solanum dulcamara. Pe plaur se formeaza coloniile de pelicani comun si cret. Tot pe plaur traiesc porcul

mistret, câinele enot, bizamul, lutra, nurca, vulpea.

"Vegetatia predominanta in Delta Dunarii se prezinta sub forma de mlastina stuficola pe

aproximativ 78% din suprafata. Flora Deltei este in principal una de lunca, speciile fiind adaptate

excesului de umiditate."

Delta Dunarii fiind o regiune tanara, in continua consolidare, constituie un loc favorabil pentru

dezvoltarea unei flore si faune unice in Europa, aici putand fi intalnite numeroase specii rare. Atat flora cat

si fauna s-au adaptat mediului acvatic predominant, de aici caracterul mai putin obisnuit al acestora. In

paralel mediul terestru e reprezentat prin grindurile Letea, Caraorman, Stipoc, Saraturile si Campul Chiliei,

zone secetoase pe care se dezvolta o flora si o fauna adecvata, specifice stepelor est-europene cu influente

mediteraneene. Intre aceste doua medii (acvatic si terestru) se interpune zona mlastinoasa, inundabila,

purtatoarea unei flore si faune cu posibilitate de adaptare alternativa (apa, uscat), in functie de regimul

hidrologic, sezonier si anual.La contactul dintre apele dulci si cele marine au loc procese fizice, chimice si

biologice deosebite, fapt care i-a determinat pe biologi sa considere zona ca un sistem aparte, numit

"acandelta".

In ecosistemul apelor curgatoare sunt cuprinse, in primul rand, bratele Dunarii, dar si o serie de garle

si canale mai importante. Prima veriga a vietii din acest mediu este planctonul, fito- si zoo- ce serveste drept

hrana numeroaselor animale, cum ar fi viermii, molustele, larvele. Trebuie precizat ca si pestii se dezvolta in

conditii optime. Apele stagnate formeaza la randul lor un ecosistem din care fac parte lacurile, garlele,

canalele impotmolite, acest sistem fiind caracterizat printr-o flora bogata, submersa si plutitoare.Aici pot fi

mentionate: bradisul (Myrlophyllum), cosorul (ceratophyllum), nufarul alb (Nymphaea alba), nufarul galben

(Nuphar luteum), ciulinul de balta (Trapa nataus), limba broastei (Alisma plantago), sageata apei (Sagittaria

sagitifolia), plantele cu radacini si frunze plutitoare, care se gasesc la marginea lacurilor, lintita (Lemna),

pestisoara (Salvinia natans), rizacul (Stratiotes abides), limba apei (Potamogeton natanz), ciulinii de apa

(Trapa natans), iarba broastelor (Hydrocharis morsisrane) si matasea broastei (Spirogyra). Suprafetele

mlastinoase si inundabile formeaza si acestea un ecosistem distinct al stufurilor si plaurului, fiind sunt

dominate de o vegetatie predominant reprezentata prin din stuf (Phragmites communis), 80% si papura

(Typha latifolia), rogoz (Carex dioica), feriga de apa (Nephrodium thelypteris), pipirig (Sairpus radicans),

macris (Rumex hidrolapatum), "Nu ma uita" (Myosotis palustris), stanjenei galbeni (Iris prendocorus), izma

broastei (mentha aquatica), cucuta de apa (Cicuta virosa) si salcia cenusie (Salix cinerea). Grindurile

marine, cum ar fi Letea si Caraorman, au relieful nisipos sub forma de dune, aici dezvoltandu-se paduri de

stejar, alaturi de alte specii forestiere, ornamentate cu liane, conferind acestor zone un aspect subtropical.

Flora specifica acestei zone cuprinde specii de arbori ca: stejarul (Quercus robus), salcia alba (Salix

alba), frasinul (Fraxinus angustifolia), ulmul (Ulmus foliacea), plopul alb, cenusiu si tremurator (Plopulus

alba, Populus canescens, Populus tremular), arbusti ca porumbarul (prunus spinosa), paducelul (Crataegus

monogyna), macesul (Rosa canina), catina alba (Hyppophae rhomnoides), catina rosie (Tamarix gallica),

vita salbatica (Vitis silvestris), iedera (Hedera helix), hameiul (Humulus lupulus), padurile combinate de pe

grinduri, toate acestea invelite in liane cu lungimi de peste 25 m (Periploca graeca).

Stuful

Una dintre curiozitatile morfo-fiziologice ale stufului este ca nu isi poate inchide porii respiratori,

motiv pentru care evapora in permanenta apa, mai concret 30-50 de litri de apa evaporata pe fir, pentru

intreaga Delta, 3-4 milioane mc. intr-o singura vara.

Stuful este cel mai important combustibil pentru locuitorii Deltei, lemnul gasindu-se greu in aceste

zone. Pe vremuri era folosit balegarul de vita framantat cu paie, taiat in calupuri si uscat, in prezent folosit

poate doar in comuna Sfantu Gheorghe. Renumita ciorba pescareasca se gateste in mod traditional la foc

facut cu maldare de stuf.

Sa nu uitam ca din stuf nu se obtine numai materia prima necesara fabricarii hartiei ci prin prelucrarea

industriala a celulozei se obtin cele mai diverse produse, de la eter pana la alcool.

Ciulinul de balta

O alta planta importanta din punct de vedere ecologic si economic este ciulinul de balta. Rodul cu

coaja tare care se desprinde de tulpina si cade la fundul apei are un rol important in hrana multor animale

acvatice. In perioada coacerii acestor plante, gastele de vara nu par sa se sinchiseasca de ghimpi si navalesc

pentru a se hrani asa cum trebuie. Dintre mamifere, bizamii sunt mari amatori de ciulin de balta, mistretii

intrand aproape cu totul in balta pentru a se hrani. Chiar si pentru porcul domestic ciulinul de balta

reprezinta o hrana importanta. In timpul secetei din Dobrogea de Nord, 1947-1948, mai precis in perioada

toamna-iarna acesta era un aliment sigur si pentru paturile sarace. Pe vremuri, in cartierul Comarovca

lipovencele stateau ziua in amiaza mare in poarta, oferind trecatorilor spre vanzare ciulini fierti,

surprinzatori de gustosi.

Nufarul alb

Planta caracteristica in aceste zone,

nufarul alb este caracterizat prin florile sale de

dimensiunea unei palme, care se deschid la

suprafata apei in mijlocul unor mari frunze

verzi. Dupa fertilizarea de catre insecte, tijele

florilor se curbeaza, aceasta ajungand din nou

sub apa. Astfel semintele, (de altfel sunt

gustoase si pot fi consumate si de catre oameni)

sunt din nou protejate.

Plante carnivore din Delta Dunarii

Otratelul de balta (Ulticularia Vulgaris) este una din cele doua specii de plante carnivore din Delta

Dunarii. Aceasta planta nu este fixata de fundul apei, pluteste si doar floarea galbena se ridica deasupra

luciului. Tulpina scufundata este deosebit de ramificata si poarta un numar mare de capcane de forma unui

saculet mic, plin cu aer, prevazut cu un capac.Daca un animal mic, insecta in special, se afla in apropierea

capacului, capacul se deschide brusc, aerul iese din sac si apa care intra absoarbe si prada. Capacul se

inchide rapid si victima va muri de foame dupa cel mult trei zile, apoi este digerata de planta.Cu ajutorul

capcanelor sale otratelul de balta poate sa prinda pana la o mie de astfel de vietuitoare pe zi, fiecare insecta

fiind digerata in cca 20 de minute. Saculetii au insa si un alt rol. Dupa ce planta si-a format fructul,

capacelele capcanelor intepenesc lasand apa sa patrunda in interior. Planta devine mai grea, se scufunda si

astfel semintele vor ajunge la fundul apei unde vor putea sa reziste in cursul iernii.

Aldrovada cea de-a doua planta carnivora, are frunzele asezate doua cate doua, ca paginile unei

carti. Marginile frunzelor sunt prevazute cu spini, astfel ca atunci cand o insecta atinge perii sensibili de la

suprafata frunzei, acestea se inchid si prind victima ca intr-o cusca.

Aceste specii de plante si-au dezvoltat capcane pentru ca ele traiesc in ape unde exista perioade cand

concentratia de azot si fosfor este prea mica, astfel ca ele isi procura aceste elemente vitale din corpul

prazilor pe care le prind.

Printre plantele din apropierea Deltei Dunarii care atrag atentia se numara si Noctiluca Miliaris.

Pescarii din complexul Razim-Sinoe si cei din Sfantu Gheorghe spun ca daca in anumite perioade din an, te

scalzi noaptea in unele zone din Marea Neagra sau din complexul Razelm, cand iesi din apa corpul iti este

fosforescent. Fenomenul este denumit lumanarea de mare.

Salcii

Cei mai importanti arbori ai terenurilor inundabile,

salciile prezinta caracteristica de a se adapta foarte usor si de a

supravietui mai cu seama "atacului" apei.Cand cotele apelor

cresc, salciile isi dezvolta pe trunchi radacini adventive,

aidoma unor mustati. Prin urmare, trunchiurile lor submersibile

devin scorburoase si incep sa putrezeasca, mai ales ca urmare a

atacurilor unor specii de burete, asa-zisul burete de salcie. Salciile batrane gazduiesc scorburi imense, de

dimensiunea unui om, aceasta caracteristica ducand deseori la legende si ulterior la intregi scenarii

exploatate de clasici nuvelisti romani. Vasile Voiculescu vorbeste intr-una din nuvelele sale despre un astfel

de trunchi vechi inauntrul caruia fusese incarcerat de viu un om.

Delta Dunãrii este un adevãrat paradis faunistic. Aici vieţuieste 98% din fauna acvaticã europeanã, întreaga faunã de odonate, de lepidoptere acvatice şi de moluste gasteropode de Europa şi tot aici îşi gãsesc refugiul mamifere rare cum sunt Mustela lutreola, Lutra lutra şi Felis silvestris. Vertebratele care, prin prezenţa lor, dau nota specificã faunei deltei. Amfibienii sunt reprezentaţi prin 2 specii de caudate şi 6 specii de anure, iar reptilele prin 8 specii, majoritatea şerpi (4 specii).

2.5. Fauna şi flora

2.5.1. Fauna.

Fauna cuprinde animale terestre (iepure, lup, vulpe, cainele enot, mistreţ), mamifere de apă (bizamul, vidra), păsări (280 specii, dintre care amintim speciile de pelicani, cormorani, egrete, garliţe etc.) şi o bogată faună acvatică cuprinzand peşti comuni (somn, caras, ştiuca crap, platică etc.) şi sturioni (morun, păstruga, cegă, nisetru).

Datorită condiţiilor prielnice create de varietatea mare de habitate terestre şi acvatice, precum şi proximitateacâtorva subzone ale regiunii faunistice palearctice (ex. mediteraneană, pontica, eur-asiatică), fauna Rezervatiei Biosferei “Delta Dunarii” este reprezentată de 3.541 de specii (3061 nevertebrate şi 480 vertebrate).

În perioada inventarierii speciilor din Rezervatia Biosferei “Delta Dunarii” au fost descoperite şi 2

specii noi pentru ştiinţă: Centaurea pontica, şi Elymus pycnattum deltaicus.

Delta Dunării este un adevărat paradis faunistic. Aici vietuieste 98% din fauna acvatică europeană,

întreaga faună de odonate, de lepidoptere acvatice si de moluste gasteropode de Europa si tot aici îsi găsesc

refugiul mamifere rare cum sunt Mustela lutreola, Lutra lutra si Felis silvestris.

Dintre mamiferele de uscat amintim: cerbul (Dama dama), capriorul (Capreolus capreolus), dihorul

de stepa (Mustela eversmanni), dihorul patat (Vormela peregusna), bursucul (Meles meles), vulpea,

iepurele.

Speciile de mamifere de apa includ: bizamul (Ondrata zibethica), hermina (Mustela

erminea/herminea), vidra, nurca, nevastuica, mistretul, pisica salbatica si cainele enot, unele specii fiind

foarte importante din punct de vedere cinegetic.

Din punct de vedere faunistic si cinegetic, speciile de pasari, se impart in :

Specii sedentare – care traiesc in delta toata viata lor, cum sunt:

rata cap brun (Aythya ferina), vulturul codalb (Haliaentos albicilla),

fazanul (Phasianus colchicus), gugustiucul (Streptopelia decaocto),

ghionoaia neagra (Dendrocopus martius), cioara griva (Corvus cornix),

cotofana (Picapica), s.a.

Specii migratoare - oaspeti de vara - specii care

vin si se reproduc in zona deltei pe timpul verii si

migreaza mai la sud in perioadele mai reci ale anului,

cum e pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus),

pelicanul cret (Pelecanus crispus), egreta mica (Egretta

garzetta), egreta mare (Egretta alba), chira de balta

(Sterna hirundo), stracul galben (Ardeola ralloides),

turturica (Streptopelia turtur), cucu (Cuculus canorus),

uliul de trestie (Circus aeruginosus). Unele specii tind sa devina sedentare, cum sunt: cormoranul mare

(Phalocrocorax carbo, corcodelul mare (Podiceps cristatus), mierla (Turdus merula), rata rosie (Aythya

nyroca) si altele.

Specii migratoare - oaspeti de iarna - specii originare din zonele

nordice, care ierneaza in delta: fundacul polar (Gavia artica), rata pitica

(Anas crecca), soimuletul de iarna (Falco columbarius), huhurez coada

lunga (Stryx uraliensis), martinul trei degete (Rissa tridactila), pasarea

omatului (Plectophenax nivealis).

Specii de pasaj – ce cuibaresc mai la nord de teritoriul tarii noastre, trecand prin delta primavara si

toamna, ca de exemplu: rata flueratoare (Anas penelope), cocorul (Grus grus), sitarul de padure (Scolopax

rusticola), sturzul viilor (Turdusiliacus), etc.

Specii accidentale sau de invazie – se refera la

speciile care ajung in delta accidental, fiind pasari ce provin

din alte zone, ca de exemplu corcodelul urechiat (Podiceps

auritus), fundacul glacial (Gavia immer), rata mandarin

(Aix galericulata), rata neagra (Oedemia nigra), gasca

gulerata (Branta berniclea), etc. Iar speciile de invazie apar

in perioade neregulate, fara un ciclu bine determinat si in

diferite anotimpuri in functie de specie cum sunt: gainusa

de stepa (Syrohaptes paradoxus), matasarul (Bombicilla garrulus), s.a.

Nevertebratele

Nevertebratele formează, de departe cea mai mare parte din fauna Deltei Dunarii cu peste 3.000 de

specii. Din acestea sunt 435 de specii de viermi şi rotifere, 91 de specii de moluşte, 115 specii de crustacee,

168 de specii de arahnide şi 2.244 de specii de insecte. Pînă în prezent au fost descrise 37 de specii noi

pentru ştiinţă, incluzând un vierme Proleptobchus deltaicus, 5 specii de arahnide 1 specie de peşte

Knipowitschia cameliae şi 30 de specii de insecte, printre care Isophya dobrogensis, Diaulinopsis deltaicus

şi Homoporus deltaicus.

Insecte din Delta

Una din cele mai cunoscute unicate este Palyngenia longicauda,

numele popular al ei fiind rusalia, pentru ca apare de obicei in luna mai, de Rusalii. Traieste circa o zi, timp

in care zboara si se imperecheaza deasupra luciului apelor mari curgatoare, unde isi depune ouale. Larva

traieste 3 - 4 ani, sapandu-si galerii pe fundul argilos al albiei. Specia era deosebit de raspandita in urma cu

40-50 ani pe tot traseul Dunarii, fiind foarte bine cunoscuta de catre localnici, mai ales de pescari. Acestia

colectau larvele, cunoscute sub denumirea de mitilic, cu un cilindru metalic special confectionat, direct de

pe fundul Dunarii, din zonele numai de ei stiute, pentru a le folosi la pescuitul cegii, la pripoane. Specia s-a

dovedit deosebit de sensibila la poluarea apei, disparand de multi ani din raurile mari din interiorul tarii, iar

pe Dunare, in ultimii 10 ani s-a mai semnalat doar sporadic, in exemplare izolate. Localnicii Deltei Dunarii

isi amintesc de momentele aparitiei in trecutul nu prea indepartat, a numarului imens de insecte zburatoare,

in fiecare an, cand dupa reproducere, exemplarele moarte acopereau ca un covor, de la un capat la celalalt,

albia Dunarii.

In 1961, in apropierea localitatii C.A. Rosetti, si patru ani mai tarziu,

pe Insula Popina, a fost semnalata pentru prima data prezenta speciei de

arahnide cunoscuta sub numele de vaduva neagra (black widow).

Intepatura acestui paianjen poate fi mortala daca nu este tratata. Printre

paianjenii de dimensiuni mari din Delta, cel mai mare poate atinge sase

centimetri.

Fauna piscicolă

Fauna piscicolă din Delta Dunarii are o varietate remarcabilă, cuprinzând 86 de specii incluse în 22

de familii. Majoritatea acestora sunt specii de apă dulce, dar sunt reprezentate şi specii marine precum şi

specii eurihaline care trăiesc în Marea Neagră şi pătrund în Deltă şi în Dunăre în timpul sezonului de

reproducere.

Aproximativ o treime dintre specii au fost şi sunt valorificate economic prin pescuitul comercial

intensiv, inclusiv grupul de sturioni (specie prohibiţa pentru o perioada de 10 ani, începând cu 2006) şi

scrumbia de Dunăre (Alosa pontica).

Somnul este socotit „crocodilul” apelor noastre. Este un răpitor temut, cu fălci puternice, gura mare,

dunţi ascuţiţi, întorşi spre fundul gurii, ca să nu-i scape nimic. Vânează mai ales în timpul nopţii. Lăcomia

somnului este proverbială.

Morul este gigantul peştilor din Marea Neagră şi Marea Caspică. Peşte marin migrator, ajunge în râuri

şi fluvii pentru a se reproduce, odată cu venirea primăverii. În Dunăre, ajunge deseori până la Porţile de Fier

Păstruga ,peşte migrator marin, pentru reproducere migrează în fluvii. Dintre toţi sturionii, păstruga

are talia cea mai zveltă şi mai elegantă.

Nisetrul este un peşte marin migrator care parcurge distanţe foarte lungi, pentru a se înmulţi în fluvii.

Este un sturion galben-cenuşiu, cu o lungime ce variază între 80 cm şi 1,2 metri. Există însă şi exemplare ce

ajung până la 2 metri lungime şi 60 kg.

Cega este sturionul adaptat exclusiv vieţii de apă dulce. Se hrăneşte cu larve de insecte, precum

şi cu insecte adulte.

Crapul are corpul musculos, acoperit cu solzi mari. Se hrăneşte cu larve de insecte, scoici mici, icre de

broaşte, melcişori şi plante mărunte.

Linul este peştele bălţilor, al micilor bazine şi al râurilor de şes cu apă liniştită, invadată de vegetaţie.

Corpul său este înalt, acoperit cu o piele groasă, cu toate înotătoarele rotunjite.

Plătica este un peşte întâlnit în toate apele dulci ale Europei. Uneori, plătica ajunge la dimensiuni destul

de mari: 50-60 cm şi 8-10 kilograme.

Pe fundul apelor liniştite, trăieşte roşioara. Are solzi mari, bine fixaţi, argintii pe spate, cu reflexe aurii

pe laturi. Nu mănâncă mult şi, de obicei, consumă resturi, viermişori, larve de insecte. Interesant

este că, în perioada reproducerii, femela depune icre ce se lipesc de vegetaţia acvatică.

Soră cu roşioara, babuşca este un peşte larg răspândit în bazinul dunărean. În apele unde

trăieşte, babuşca preferă fundurile nisipoase, hrănindu-se cu alge şi moluşte.

Cleanul pare a fi frate bun cu păstrăvul când vine vorba de lăcomia sa la mâncare: deseori se arcuieşte

după pradă, chiar şi în afara apei. Hrana, după care înoată fără încetare, este variată – larve de insecte,

resturi vegetale, viermi, pui de peşte şi icre.

Acest peşte, hrăpăreţ cum nu e altul, este numit de pescari „hoaţa de ştiucă” sau „tâlharul bălţilor”. Peşte

de pradă, ştiuca are toate însuşirile corespunzătoare: trupul lung, puţin turtit lateral, care spintecă apa cu

uşurinţă; dinţi mari şi puternici, încovoiaţi spre interior, pentru ca prada să nu poată scăpa. Proverbială

pentru lăcomia sa, ştiuca înghite tot ce-i iese în cale: peşti, şerpi, broaşte, şoareci de apă, boboci de gâscă

sau de raţă.

În râurile de şes, în bălţi şi lacuri, bibanul este nelipsit. Fire lacomă, bibanul se

aruncă şi înghite orice pradă. Ajunge, de obicei, la o lungime de 20-35 cm, foarte rar la 50-60 cm.

Fauna amfibienilor şi a reptilelor

Fauna amfibienilor şi a reptilelor este bine

reprezentată, cele mai multe din specii fiind protejate prin

lege. Amfibienii sunt reprezentaţi de 10 specii de broaşte:

broasca de lac mare (Rana ridibunda), buhaiul de baltă

(Bombina bombina), brotăcelul (Hyla arborea), broasca de

pământ brună (Pelobates fuscus), broasca râioasă brună (Bufo

bufo), broasca râioasă verde (Bufo viridis), Broasca de

pământ siriaca (Pelobates syriacus balcanicus), Rana lessone

şi 2 specii de sopârle de apă, triton (Triturus dobrogicus, T.vulgaris). Reptilele sunt reprezentate de 11

specii incluzând ţestudine, şopârle (Sauria) şi şerpi (Serpentes).

Fauna Ornitologica

Rezervatia Biosferei “Delta Dunarii” ramâne, însa cea mai renumită pentru fauna ornitologică, fiind

înregistrate în total 331 specii (în afara celor 520 de specii inventariate în toata Europa de Vest). Zona are o

importanţă universală pentru cuibăritul multor populaţii de păsări cum sunt pelicanul comun (Pelecanus

onocrotalus), pelicanul creţ (Pelecanus crispus) şi cormoranul mic (Phalacrocorax pygmeus). Se mai

întâlnesc aici colonii importante de stârc lopătar (Platalea leucorodia) şi câteva specii cuibăritoare de vultur

codalb (Haliaeetus albicilla).

Zona Deltei Dunării este un loc de popas major, atât de primavară cât şi de toamnă, pentru câteva

milioane de păsări, în special rate, barza albă

(Ciconia ciconia) şi numeroase specii de păsări

de pradă. În sezonul de iarnă, RBDD

găzduieşte grupuri mari de lebede si gâşte,

incluzând aproape întreaga populaţie de gâscă

cu gât roşu (Branta ruficollis).

Cele 331 specii de păsări includ:

• cea mai mare parte a populaţiei

Europene de pelican comun (Pelecanus onocrotalus) şi pelican creţ (Pelecanus crispus);

60 % din populaţia mondială de cormoran mic (Phalacrocorax pygmaeus)

50 %din populaţia mondială de gâscă cu gât roşu ( Branta ruficollis) (pe perioada iernii).

Pescarusul Albastru

Coloniile de cuibărit

O serie de specii acvatice se asociază în timpul cuibăritului formând colonii care sunt aglomerări de

cuiburi pe spatii, în general mici. Cauzele asocierii sunt legate de penuria suprafetelor de constructie a

cuiburilor, precum si de avantajele oferite de prezenta unui număr mare de păsări în apărarea cuiburilor cu

ouă sau pui. Coloniile de cuibărit au reprezentat dintodeauna atractia deltei. Miile de cuiburi construite pe

crengile zăvoaielor de salcie sau în stufării, zgomotul infernal, atmosfera specifică altor ere geologice,

zborul săgetător al miilor de păsări care îsi hrănesc puii, transformă coloniile de păsări într-un rai nu numai

al ormitologilor, dar si al oricarui iubitor al naturii.

In Delta Dunării sunt mai multe tipuri de colonii : de stârci, lopătari, tigănusi si cormorani, de pelicani

si cormorani, de pescărusi, de avoazete si ciocântorsi, de chirighite, de chire. Colonia de pelicani din zona

cu regim de protectie integrală Rosca-Buhaiova este cea mai mare din Europa si este un exemplu de colonie

mixtă. Aici se asociază mai multe mii de perechi de pelican comun, cu zeci, pănă la sute de perechi de

pelican cret si cormoran mare, într-un peisaj care de aminteste de Jurasic Park. Accesul în apropierea

coloniilor este permis numai specialistilor, care au autorizatii speciale obtinute de la ARBDD din Tulcea.

Colonie de starci Lopatari

Tigans Cormoran

Chirighite Chire

Mamiferele

Mamiferele sunt reprezentate de 42 de specii incluzând specii de importanţa conservativă europeană

cum sunt vidra (Lutra lutra) şi nurca europeană (Lutreola lutreola). Bizamul (Ondatra zibethicus) şi

mistreţul (Sus scrofa) ce au importanţă economică pentru blana şi respectiv, pentru vânatoare. Alţi prădători

sunt reprezentaţi de hermină (Mustela erminea), câinele enot (Nyctereutes procyonoides), vulpea (Vulpes

vulpes) şi pisica sălbatică (Felis silvestris).

Prin Convenţia de la Berna sunt protejate un mare număr de păsări (313 din totalul de 331 specii),

urmând apoi un numar de 22 de specii de mamifere dintre care 7 specii sunt strict protejate, şi de asemenea

un număr de 24 de specii de peşti din care 22 specii sunt protejate.

Nevastuica

2.5.2. Flora

Plaurii - insulele plutitoare

Plaurii sunt insule plutitoare formate dintr-un amestec de radacini, ierburi, stuf, resturi organice si

sol. Foarte importanti in constituirea plaurilor sunt rizomi de stuf (tulpinile subterane), in care se

acumuleaza gaze ceea ce duce la ridicarea stratului respectiv si ruperea lui in urma actiunii valurilor.

Grosimea lor variaza intre 0.50 si 1.50 m. Plaurii ocupa in Delta Dunarii o suprafata intinsa, in functie de

nivelul apei si de grosimea lor acestia pot fi:

- mobili, deplasandu-se pe lacuri la voia intamplarii sub actiunea vantului si a curentilor de apa;

- impotmoliti, in zonele mai putin adanci, atunci cand nivelul apei este mic;

- fixati de altii plaurii impotmoliti, sub acestia insa existand un strat de apa, care reprezinta un

excelent habitat pentru anumite specii de pesti cum ar fi: somn, crap, caras, etc.

Cea mai larga dezvoltare a plaurului se gaseste in complexul lacustru Rosu-Puiu-Lumina.

Delta Dunarii este cea mai intinsa zona compacta de stufarisuri din lume (1560 kmp).

In imagine este surprins un micut plaur plutitor de dimensiuni mici aflat in bataia vantului, navigand la

intamplare. Acest ochi de apa, numit si "japsa", s-a format in Lacul Lumina in urma aglomerarii mai multor

plauri adusi de vant. Dupa cateva saptamani malul din fundal care pare in imagine foarte puternic s-a

desfacut, plaurii fiind impinsi de vant si de curenti apei in alte colturi ale lacului.

Aceasta dinamica a plaurilor este foarte periculoasa deoarece pot fi inchise anumite canale,

naviagatia devenind foarte anevoiasa. Deasemenea un alt neajuns este faptul ca plasele pescarilor pot fi

tarate sau rupte de acesti plaurii mobili. Caile de acces obturate se elibereaza mai greu, iar cand plaurii sunt

bine impotmoliti se taie cu ferastraul culoare inguste pentru trecerea lotcilor. In anumite locuri, unde se

circula mai rar si cu lotci mai mici si mai usoare se trage efectiv barca peste plauri.

Plaurii pot fi comparati cu niste bucati de puzzle impinse de vant pe suprafata unui lac, asezandu-se

la intamplare intr-un colt al acestuia. Avand diferite forme si dimensiuni intre acestia raman goluri, ochiuri

de apa ("japse") unde se pescuieste cu succes. Lacurile Lumina si Puiu sunt despartite de un perete de plaurii

destul de firav. In anumite locuri sub acesti plauri intre cele 2 lacuri exista culoare de legatura, prin care

circula si pestele. Pescarii cu experienta intind varse in aceste locuri, incercand sa intre cu plasele lor cat mai

mult sub plauri.

2.6. Rezervaţiile naturale

Puteţi ajunge la ele străbătand canale înguste, trecand pe langă plauri acoperiti cu stuf şi pe langă păduri, prin locurile în care pelicanii şi cormoranii se adună ca sa prindă peşte. Dacă doriti să exploraţi acest tinut sălbatic în linişte, închiriaţi o barcă cu vasle şi plimbaţi-vă pe canalele cele mai mici. In acest scop veti avea nevoie de un permis eliberat de rezervaţia Biosferei. Operatiunile de inventariere a speciilor de plante si animale din Delta Dunãrii efectuate sub conducerea Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunãrii (ARBDD), au dus la identificarea a 5200 specii, ceea ce reprezintã o biodiversitate remarcabilã. Desigur,

numãrul total de specii este mai mare, cercetãrile viitoare urmând sã-l precizeze. Printre cele 29 regiuni umede din jurul Mãrii Negre aflate în atentia forurilor mondiale pentru protecţia

naturii, Delta Dunãrii ocupã locul întâi, nu numai ca suprafaţã, dar şi ca biodiversitate. Prezenţa unui numãr atât de mare de specii se datoreazã atât mozaicului de biotopi care oferã cele mai diferite condiţii, de la cele pur acvatice, la cele palustre, sãrãturi, dune de nisip uscate, aşezãri omeneşti, cât şi poziţiei geografice la interferenţa stepelor pontice, pãdurilor central-europene, regiunilor balcano-moesice şi mediteraneene.

Din punct de vedere ecologic Delta Dunãrii este o asociere de ecosisteme într-un sistem de rang superior care este biomul deltaic. Acesta este alcãtuit din 27 ecosisteme strâns legate prin interconexiuni într-o structurã care se schimbã continuu pe mãsurã ce delta evolueazã. Dinamica foarte activã, caracteristicã oricãrui sistem teritorial tânãr, determinã fragilitatea deosebitã a biomului deltaic. Orice modificare apãrutã într-un loc se va propaga rapid pe spaţii largi dereglând întregul. Este vorba de o funcţionare dupã principiul pânzei de pãianjen: orice rupturã al unui nod al pânzei se va repercuta imediat asupra întregii pânze. De aceea protecţia naturii deltei trebuie sã fie preocuparea principalã a tuturor : populaţie localã, turişti, economişti, manageri, administraţii de la diferite niveluri. Ecosistemele din Delta Dunãrii se grupeazã în 4 categorii: acvatice (11 ecosisteme), palstre (4), terestre (5) şi antropizate (7). Cel mai mic numãr de ecosisteme se înregistreazã pe spaţii întinse în stufãriile masive (2 - 3 ecosisteme), iar cel mai mare numãr pe câmpurile marine Letea si Caraorman (16 ecosisteme), ceea ce reprezintã o diversitate ecologicã remarcabilã.

Cele mai cunoscute rezervaţii naturale sunt: o Roşca-Buhaiova-Hrecisca-rezervaţie faunistică în depresiunea Matita, între grindurile Letea şi

Chilia, are o suprafaţa de 15.400 ha. Aici se cuibareşte în fiecare primavară cea mai mare colonie de pelicani din Europa. Vegetaţia luxuriantă mai gazduieşte şi colonii de egrete, lopătari şi starci galbeni;

o Perişor-Zatoane-rezervaţie faunistică în estul depresiunii Dranov (în sudul localităţii Sf. Gheorghe). Pe o suprafată de 14.200 ha se cuibăresc cele mai numeroase lebede precum şi pelicanul creţ, cormoranul. Nucleul rezervaţiei este format din lacurile Zatonul Mare şi Zatonul Mic;

o Periteasca-Leahova- rezervaţie faunistică în complexul lagunar Razim-Sinoe (3.900 ha) unde se întalneşte cea mai populară regiune cu păsări de coastă. Cuprinde o serie de grinduri nisipoase şi lacurile Leahova Mare şi Mică, Periteasca, Pahane şi Cosna;

o Pădurea Letea- rezervaţie forestieră pe grindul cu acelaşi nume (la 7 km sud de localitatea Periprava). Este caracterizată prin abundenţa plantelor agăţatoare care se încolăcesc pe arbori, dand aspectul unei păduri tropicale. Dintre arborii întalniţi aici amintim: stejari brumării, ulmi, plopi, sălcii;

I.Populaţia şi aşezările

AŞEZÃRILE OMENEŞTI DIN DELTA DUNÃRII

Omul a fost prezent în deltã încã din antichitate, dupã cum atestã mãrturiile arheologice descoperite la Chilia Veche şi pe câmpul Letea..Prima aşezare permanentã populatã mai ales cu pãstori moldoveni a fost Satul Nou amplasat în partea centralã a câmpului marin Letea.

Majoritatea satelor poartã nume rusesti sau ucrainene. Pe harta Vidraşcu, din anul 1910, sunt 22 sate şi orasul Sulina, ceea ce înseamnã cã în 40 ani numãrul aşezãrilor din interiorul deltei a crescut cu 8 sate, majoritatea rezultate din colonizarea sprijinitã de Serviciul Pescãriilor Statului sub conducerea lui Gr. Antipa, care a stabilit şi un regulament al operaţiunii de colonizare în deltã. In prezent, în interiorul deltei sunt sunt 22 sate majoritatea cu o populaţie de 100 - 250 locuitori.

Singurul oraş din deltã este Sulina, care în prezent are aproape 5000 locuitori. S-a fãcut multã vâlvã de vechimea acestui oraş, pe baza numelui Sollina care apare la gura braţului Sulina pe harta lui Constantin al VII-lea Porphirogenetul în anul 950. Poziţia gurii braţului Sulina la începutul mileniului al doilea era cu totul alta, iar evoluţia ei a fost foarte activã în ultimile câteva sute de ani. Populatia Deltei este grupată in 15 localitaţi rurale şi doua oraşe: Tulcea şi Sulina.

Tulcea: poarta de intrare in Delta, oraş cu putin sub 100 000 de locuitori, construita pe locul aşezarii geto-dace Aegyssus, datata acum 2 600 de ani, menţionata cu actualul nume in1595 pe harta lui Paolo Giorgici. Este un oraş cu funcţie navală, industrială şi turistică.

Sulina: cel mai estic oras al ţarii, situate la gura braţului Sulina, oraşul romanesc cu cea mai mică altitudine (3.5m), port de intrare a vaselor maritime pe Dunăre.

Mult timp presiunea umanã asupra deltei a avut caracter conservativ datoritã, atât modului tradiţional de utilizare a resurselor, cât şi numãrului redus de locuitori. Primul impact dur a avut loc la sfârşitul secolului trecut, când a fost amenajat pentru navigaţie canalul Sulina. Tãierea meandrelor şi consolidarea malurilor a rupt unitatea deltei şi a modificat regimul scurgerii. Al doilea impact dur a fost declanşat de Gr. Antipa la începutul secolului în vederea creşterii productivitãţii pescãriilor şi s-a materializat prin tãierea a zeci de kilometri de canale pentru asigurarea circulaţiei apelor între braţele Dunãrii şi ghioluri. A treia intervenţie de proporţii s-a desfãşurat în perioada 1970 şi a avut ca scop exploatarea stufului. A patra etapã de artificializare a deltei a avut caracter agricol şi s-a desfãşurat în anii ?80. Atunci au fost îndiguite şi desecate marile poldere Sireasa şi Pardina, precum şi alte 22 incinte cu suprafaţa totalã de 53.505 Ha.

Alte amenajãri cu caracter piscicol sau silvic au impus construcţia de noi diguri, astfel încât la sfârşitul anilor 80 suprafaţa totalã îndiguitã din interiorul deltei era de 103.385 Ha. Recapitulând, formele presiunii umane asupra deltei au caracter conservativ prin pescuit tradiţional, pãşunat, turism, sau destructiv prin amenajãri pentru transporturi, pisciculturã, agriculturã, silviculturã, stuficulturã, precum şi prin combaterea unor specii considerate dãunãtoare.

3.1. Vestigii istorice

ENISALA -(la 17 km de Jurilocva)- aici s-au gasit urmele unor aşezari traco-getice (sec IX-VII i.Hr.) getice (sec. IV i.Hr.), cea mai mare necropola geto-dacica din Dobrogea (sec. IV-III i.Hr.) şi un cadru roman.

FORTIFICAŢIA TROESMIS - (la 3 km de comuna Turcoaia)- cetate traco-getica menţionată in sec. III i.Hr. cu ocazia conflictului militar dintre Lysimach - Dromichete. In perioada romană a devenit un puternic centru militar, ridicată mai apoi la rangul de "municipium". Intre sec I - sec.VII d.Hr. a fost unul dintre cele mai mari oraşe in Dobrogea.

FORTĂREAŢA NOVIODUNUM, ISACCEA - cetate romano-bizantina cu nume celtic, construiă in 369 d.Hr. A avut un important rol strategic - comercial fiind ridicată la rangul de "municipium"; cunoaşte o mare inflorire dupa cum indică edificiile şi monumentele publice, băile.

Fortareaţa Noviodunum, Isaccea

Cripta de la Niculiţel

FORTĂREAŢA ARRUBIUM, MACIN - castru, aşezare cu nume celtic, atestată documentar in anul 100 d.Hr. (In doua diplome militare). A fost un important punct la graniţa imperiului in timpul stăpînirii romano-

bizantine.CETATEA DINOGETIA, GARVAN - numele ei

a fost mentionat pentru prima data de către Ptolemeu in cunoscuta sa lucrare "Geographia" (sec. II d.Hr.).

Iniţial asezare geto-dacă şi apoi romană, cetatea Dinogeţia, a fost ridicată in timpul impăratului Diocleţian (284-305 d.Hr.). Distrusă in 559 d.Hr.

de un trib huno-bulgar, cetatea a fost reconsolidată şi amplificată in sec. X-XII.

3.2. Edificii religioase

BASILICA, NICULITEL (la 15 km de Isaccea) -cea mai veche construcţie cunoscută pînă in prezent in ţara noastră; unicat arhitectonic in Europa. Basilica - cripta au fost construite in timpul impăratului Valens (dupa anul 370 d.Hr.)

MĂNĂSTIREA COCOŞ -(la 8 km - Isaccea şi la 9 km nord-est - satul Nifon) - ridicată in 1835 in stil oriental (turcesc), dar cu puternice influenţe din arhitectura romanească. Deţine un muzeu de artă medievală şi moderă ce include şi colecţii de carte veche şi icoane.

MĂNĂSTIREA CELIK - DERE (satul Teliţa, comuna Frecăţei, la 22 km de Isaccea)

construită intre anii 1841-1844 de către călugării romani şi ruşi. Păstrează o colecţie

de artă medievală. Langă mănăstire poate fi vazută o raritate in peisajul romanesc: o moară de vant.

MOSCHEEA LUI ALI-GAZA PASA, BABADAG - (la 35 km sud de Tulcea) - cel mai vechi monument de arhitectură musulmană din Romania (sec. xVII). Are un minaret de 23 m inaltime.

3.3.Edificii culturale

Muzeul Deltei Dunării-Tulcea, cuprinde urmatoarele secţii; ştiinţele naturale (ce înfatisează flora şi fauna Deltei, şi include un acvariu ce prezintă diferite specii de peşti din Delta Dunării, dar şi exemplare exotice), istorie şi arheologie (cu valoroase exponate privind trecutul zonei), etnografie şi artă populară, artă plastică (ce include o colecţie de grafică modernă şi contemporană);Statuia lui Mircea cel Batran-Tulcea, închinată marelui voievod roman (1386-1418), care a luptat pentru eliberarea Dobrogei de sub dominaţia otomană. Este sculptat de Ion Jalea.

3.4. Muzee.Case memoriale

MUZEUL DELTEI DUNARII, TULCEA - cuprinde urmatoarele secţii: Ştiinţe naturale (infăţişează flora, fauna Deltei; include un acvariu ce prezintă diferite specii de peşti din Delta Dunării dar şi exemplare exotice);istorie şi arheologie (valoroase exponate privind trecutul zonei);etnografie şi artă populară, artă plastică (include o colectie grafică modernă şi contemporană).

CASA MEMORIALĂ "PANAIT CERNA", CERNA - aici s-a născut, a copilărit Panait Cerna, poet cu o rara sensibilitate, adanca reflexie (1881-1913).

3.5.Monumentele Deltei Dunării.

MONUMENTUL EROILOR DE PE COLNICUL HOREI, TULCEA - inălţat in semn de omagiu eroilor căzuţi in Războiul de Independenţă din 1877-1878.

Alte monumente: Monumentul de la Smardan (in memoria marinarilor care s-au jertfit pentru independenta ţării); Statuia lui Mircea cel Batran, Tulcea (inchinată marelui voievod roman, 1386-1418, care a luptat pentru eliberarea Dobrogei de sub dominatia otomană sculptor Ion Jalea).

Capitolul IV. ELEMENTE DE ETNOGRAFIE ŞI FOLCLOR

4.1. Folclor in Delta Dunării.

Dansul Căluşarilor vine din negurile timpului, fiind de origine precrestină. Dansul a fost legat ca origine şi de străvechiul cult al Soarelui. Dansul Căluşarilor se practică in sudul ţării, dar si in Moldova de Rusalii. Cu toate că de Rusalii se sărbatoreşte Pogorarea Sfantului Duh, romanii i-au asociat acestei sărbători şi semnificaţii magice. De Rusalii se sărbatorea in trecut Rozalia, sărbatoarea trandafirilor.

Căluşarii execută un ritual magic, care evoluează in jurul fructului de alun numit caluş. In dansul lor magic exista un moment cand unul dintre executanti este doborat la pămant cu steagul de alun. Cei care joacă sunt iniţiaţi dupa un ritual secret, bine păstrat, pentru a fi demni de a juca acest dans. Căluşarii se joacă in timpul Rusaliilor, cand timp de doua-trei săptămani căluşarii merg in sate pentru a-i vindeca pe cei bolnavi cu puterea pe care au dobandit-o. Prin acest dans se protejează oamenii, vitele şi recoltele de forţele malefice.

Rusaliile sunt un fel de iele care dansează, deosebit de frumos, noaptea, in cerc, in aer sau pe pămant. Dacă sunt vazute de un muritor sau acesta calcă pe locul in care au dansat (acolo unde iarba este arsă) se imbolnaveşte grav. Rusaliile pot lua minţile oamenilor, aceştia căzand intr-un fel de transă care nu poate fi vindecată de medici, ci doar prin dansul căluşarilor. Mai intai se identifică spiritul bolii de către vătaful căluşarilor. Apoi vătaful atinge cu steagul (care are la capăt o legatură de usturoi, una de pelin şi un şnur roşu) pe unul din căluşari. Căluşarul atins cade la pămant, preluand astfel asupra lui răul care iese din cel bolnav.

Acest dans şi-a pierdut in timp semnificaţia magică, devenind un dans care se caracterizează prin forţă, agilitate, ritm. Un dans asemănător se joacă in sud-vestul Egiptului, de către locuitorii din oaza Kharga. Exista mici deosebiri de coregrafie şi de costum; costumele dansatorilor egipteni nu sunt la fel viu colorate.

Folclorul reflectă puternic evenimentele istorice, astfel cantecul ţăranului roman a fost oglinda sufletului, a vieţii sale cu bucurii şi tristeţi. In doine el cantă pădurea, dorul, durerea, mila, nostalgia, speranţa, decepţi, dorinţa de libertate. Colindele sunt tot aşa de vechi ca şi doinele. Poartă cu ele increderea

in fapte bune, in omenia şi ospitalitatea romanească. Folclorul dispune de o impresionantă mulţime de cantece, colinde, urări din care reiese filosofia populară asupra existentei. Ele au fost invaţate şi interpretate la sate cu o seriozitate şi gravitate de ritual (sorcova, pluguşorul, urările de "Anul Nou" şi Crăciun) Colindele şi toate tradiţiile sărbatorilor, la fel ca şi doinele şi baladele işi au sursele de inspirţie in viaţa omului de la sate trăit in mijlocul naturii, cu necazurile şi bucuriile sale.

4.2. Etnografie in Delta Dunării.

Cel care inlesneşte cunoaşterea fenomenului etnografic este ţăranul roman, purtătorul de cultură şi creatorul acesteia.

El este purtătorul costumului popular, al datinilor şi obiceiurilor, el făureşte obiectele ce intră in randul valorilor de creaţie populară. Gama

aspectelor etnografice care ar trebui să reţină atenţia turistului este vastă: de la structura vastă a aşezării, tipul de gospodărie, detalii

specifice de arhitectură, interioare la uneltele de muncă ale ocupaţiilor caracteristice locului, la portul popular, obiceiuri şi datini.

Adesea aceste valori etnografice prezintă interes tocmai pentru că pot fi cunoscute direct langă sau de la realizatorii lor. Fiecare zonă etnografică are trăsăturile reprezentative din viaţă, cultură şi civilizaţia localnicilor.

Astfel, Ţara Moţilor renumită prin meşterii populari in arta prelucrării lemnului, a fierului şi a lutului sau meleagurile bănăţene ce excelează pe plan etnografic in ţesături de casă de o impresionantă varietate sunt doar exemple de cultură populară nascută in diferite părţi ale ţării.

Creaţiile artei populare in lemn, furcile de tors, fuse, beţe păstoreşti, maiuri de bătut rufe, fusele create din zonele Hunedoarei, piesele de mobilier din zona valceană ori lăzile de zestre din zona Branului, saricile negre de la Avrig, ţesăturile de interior de la Oraştie, pieptarele, cojoacele , chimirele de la Făgăras şi Răşinari ori icoanele pe sticlă şi ouăle incondeiate sunt expresia unei civilizaţii.

De la Delta Dunării, de unde satele mai păstrează nu doar obiceiurile lipoveneşti de a găti borşul pescăresc şi interesantele unelte şi tehnici de pescuit; de la casele mici acoperite cu stuf pană in Nordul Moldovei la cuptorul cu vatră din ograda ţăranului sau la uneltele agrare şi meşteşugăreşti de aici; de la pictura pe lemn, prelucrarea artistică a pieilor şi jocul Căluşarilor din Oltenia pană la casele cu cerdac şi etaj ori la tarlele şi stanele din Muntenia, poporul roman işi conservă limba şi portul, destinele şi traditiile sale, intreaga sa spiritualaă adică işi păstrează individualitatea.

Portul popular romanesc ornamentat prin ţesătură, cusătură şi coloritul, scoarţele cu trandafiri sau bujori realizate intr-o cromatică pentru care numai sătenii deţin "secretul", dantelaria in lemn şi glazura unui sortiment larg de produse de argilă, teatrul nescris dansurile, poezia populară, dansurile, obiceiurile şi datinile sunt mesagere pline de semnificaţii ale culturii traco-dacice şi romane.

Bibliografie Petre Gastescu, Delta Dunarii – Rezervatie a biosferei, Editura CD Press Florin Andreescu, - Romania Delta Dunarii, Editura Ad Libri, Toderescu, Florin Maridascu, Delta Dunării – atracţii şi sezonalitate in Romania Maria Chelariu, G. Jalbă - Bine ati venit in Romania, Delta Dunării si alte regiuni atractive Aurelia Anastasiu - Geografia Romaniei, Editura: Rao Radu Anton Roman , Catalin D. Constantin - Delta Dunarii , Editura: Artec Impresiones Prof. Th. Busnita , membru corespondent al Academiei R.P.R. ,Ing. I. Alexandrescu

Atlasul pestilor din apele R.P.R. ,Editura Ştiinţifică www.caraorman.ro www.info-delta.ro http://www.deltadunarii.ro/ http://www.ordogborda.hu/foldrajz/RO

..