Pag. 5 CUPRINS INTRODUCERE ............................................. ................................................. CAPITOLUL I. POLUAREA MEDIULUI ................................................... . 1. Probleme generale ale mediului înconjurător pe plan intern şi internaţional ............................ .......................................................... 2. Obligaţiile titularilor de activităţi care constituie surse de emisii poluante pentru atmosferă............................................. ........................ CAPITOLUL II. PRINCILALII FACTORI DE POLUARE AI ATMOSFEREI ................... ................................................. 1. Populaţia......................................... ............................................... 2. Efectul de seră............................................. .................................. 3. Efectul serei murdare ......................................... ...........................
Conceptul de dezvoltare durabilă trebuie adaptat la condiţiile specifice fiecărei ţări,
ceea ce nu exclude nevoia şi chiar necesitatea colaborării internaţionale.
Activităţile de prevenire a poluării, gestiunea deşeurilor, conservarea şi refacerea
mediului, punerea sub control a fenomenului de seră la nivel global, gestionarea resurselor
naturale şi menţinerea biodiversităţii speciilor, precum şi altele asemenea, care pot
fi grupate sub noţiunea de protecţie a mediului, necesită eforturi mari, de natură financiară,
organizatorică, în reconsiderarea ratei de exploatare a resurselor, în mobilizarea
potenţialului de cercetare-dezvoltare spre conceptul de dezvoltare durabilă.
Dezvoltarea durabilă reprezintă un scop pe termen lung, de viitor, datorita unor
factori cum sunt: mărimea şi continua creştere a populaţiei; scăderea continuă a resurselor
materiale globale; lipsa unor acorduri internaţionale viabile; decalajul unor ecosisteme pe
termen lung; aspectele dificile ale relaţiei mediu-economie ş.a.
În acest context general, în iulie 1999, Guvernul României a adoptat Strategia
naţională a dezvoltării durabile care, prin conţinutul său, în ansamblu şi pe sectoarele şi
domeniile de activitate la care se refera obiectivele sale prioritare, constituie fundamentul
pentru elaborarea şi dezvoltarea strategiilor sectoriale, între care cea privitoare la
problematica mediului are un rol de prim rang.
La elaborarea Strategiei protecţiei mediului s-au avut în vedere resursele naturale
de care dispune România, stadiul dezvoltării economice şi sociale şi mai ales calitatea
factorilor de mediu, ca premise ale elaborării.
Aceasta strategie are un caracter dinamic, ea se actualizează ţinând seama de fiecare
etapă parcursă, se corectează în funcţie de elementele nou apărute sau omise din diferite
cauze.
Pag. 14
Strategia protecţiei mediului răspunde cerinţelor şi sarcinilor ce revin celor implicaţi
în ocrotirea mediului pe plan naţional şi internaţional, sarcinilor ce revin ţării noastre din
convenţiile la care a aderat sau este parte. Strategia constitute modul de rezolvare a
problemelor complexe ridicate de protecţia mediului şi a necesitat elaborarea unui
Program Naţional de Acţiune, racordat la Programul de Acţiune pentru Protecţia Mediului
în Europa Centrala şi de Est, document ale cărui principii au fost aprobate de Conferinţa
Ministerială de la Lucerna (28-30 aprilie 1993), principii însuşite şi de România.
Programul National de Acţiune este conceput ca o componentă a Programului de
restructurare şi dezvoltare şi conţine obiective şi sarcini concretizate şi cuantificate în timp,
spaţiu şi costuri.
A. Principiile strategiei protecţiei mediului sunt:
• conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate a oamenilor;
• dezvoltarea durabilă;
• evitarea poluării prin măsuri preventive;
• conservarea biodiversităţii;
• conservarea moştenirii, a valorilor culturale şi istorice;
• cine poluează plăteşte;
• stimularea activităţilor de redresare a mediului.
B. Criteriile de stabilire a priorităţilor privind obiectivele protecţiei
mediului sunt:
• menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei şi a calităţii vieţii, ceea ce
corespunde primului principiu al strategiei protecţiei mediului;
• menţinerea şi îmbunătăţirea potenţialului existent al naturii, acesta corespunde
principiului dezvoltării durabile;
• apărarea împotriva calamităţilor naturale şi al accidentelor;
• raportul maxim beneficiu - cost;
• racordarea la prevederile convenţiilor internaţionale şi la programele
internaţionale prvind protecţia mediului;
Pag. 15
Strategia protecţiei mediului se aplica şi se actualizează prin Programul National de
Acţiune pentru Protecţia Mediului, care constituie concretizarea Strategiei în România.
Pag. 16
CAPITOLUL II
PRINCIPALII FACTORI DE POLUARE AI ATMOSFEREI
1. Populaţia
Omul se poate înmulţi peste limita de acceptare din partea suportului planetar. Ca
specie, el intră în marile circuite naturale ale planetei, cel al apei, cel al dioxidul de carbon, al
oxigenului şi al substanţelor ce îi întreţin viaţa. Creşterea demografică continuă, cu o anumită
raţie geometrică, va conduce la epuizarea resurselor de pe Pământ fără o posibilă regenerare
a acestora. În prezent, perioada de dublare a populaţiei lumii este de aproximativ 37 de ani.
În anul 1850 erau necesari 90 de ani. Creşterea populaţiei peste o anumită limită ar conduce
la atingerea „pragului de căldură", adică la imposibilitatea evacuării căldurii degajate de
oameni datorită densităţii acestora (fapt observat mai ales vara în marile aglomerări urbane,
unde datorită densităţii mari de construcţii, maşini, oameni, temperatura este mai ridicată cu
câteva grade decât în zonele în care nu există o astfel de aglomerare).
2. Efectul de seră
În prezent prin activitatea industrială a omului, dioxidul de carbon conţinut în
atmosferă a crescut de la 280 părţi pe milion (280 ppm) faţă de cât era la începutul revoluţiei
industriale, la 321 ppm. Când creşte dioxidul de carbon din atmosferă, se produce aşa
numitul „efect de seră", cu alte cuvinte, tot mai puţină căldură scapă de pe Pământ şi
temperatura generală creşte. Dioxidul de carbon este deci sursa neliniştii care prevede o
continuă încălzire a planetei. S-a dovedit că temperaturile medii de iarnă la Spitzberg lângă
Polul Nord au crescut cu 7ºC în cursul secolului XX şi ca o consecinţă. nivelul mărilor şi
oceanelor s-a ridicat între 1930-1948 cu 15 cm. Mai mult gaz carbonic naşte o mai ridicată
temperatură la nivelul solului şi în aer, adică mai multă gheaţă topită şi astfel, geografia şi
clima Terrei pot fi complet şi ireversibil modificate.
Pag. 17
3. Efectul serei murdare
Particulele ce au dimensiuni mai mici de 5 microni şi care sunt proiectate de pe
Pământ în atmosferă timp de un an, cântăresc peste 1600 milioane tone. Şi natura este
producătoare de astfel de particule, dar şi omul prin activităţile sale. Cea mai puternică sursă
de astfel de microparticule este emisia de dioxid de sulf rezultat al arderii combustibililor
utilizaţi în scop industrial, casnic, în transporturi, activităţile efectuate în agricultura
industrializată. Toate aceste particule formează o perdea care ecranează cu un efect contrar
efectului de seră şi anume, reţin razele de soare să mai ajungă pe Pământ. Astfel, în loc să se
încălzească, Pământul se răceşte. Reducerea transparenţei atmosferei cu numai 3 % produce
o reducere a temperaturii solului cu 0,4ºC. Se caută astfel să se determine dacă încălzirea
globală se echilibrează prin efectul de seră murdară. În acest sens, în Antarctica, mai multe
expediţii lucrează dorind să determine dacă gheţarii cresc sau nu în dimensiune, ştiind că
99% din apa dulce a Pământului este sub formă de gheaţă, 90% fiind adunată în Antarctica.
Se consideră că ultima eră glaciara a survenit de la o scădere de temperatură de 5 -8ºC sub
media actuală.
4. Contaminarea stratosferei
Daca efectele de mai sus privesc numai atmosfera, zborul avioanelor supersonice
civile şi militare ameninţă cu o contaminare şi o modificare a stratosferei. În afara dioxidului
de sulf, emis datorită arderii combustibilului, acestea vor provoca şi creşterea cantităţii
vaporilor de apă din stratosferă. Ne aflăm în faţa unui nou fenomen ce dă nelinişte
meteorologilor. Se consideră că norii din zona Atlanticului de Nord conţin apă cu 10 %
deasupra valorilor considerate normale, elementul de raportare fiind perioadele anterioare
zborului supersonic. Şi ne aflăm la început, zborul rachetelor cosmice va crea şi el un
dezechilibru.
Pag. 18
5. Poluarea mărilor
Se apreciază că 70 % din oxigenul de care avem nevoie este furnizat de viaţa vegetală
din mări şi oceane (fitoplancton) şi numai restul provine de la vegetaţia terestră şi în special
de la arbori. Această imensă sursă de oxigen se află sub atacul contaminator al substanţelor
pe care le vărsăm în apa mărilor şi oceanelor. Se estimează că anual, se deversează în apele
mărilor şi oceanelor intenţionat, mari cantităţi de petrol şi de substanţe înrudite. TORREY
CANION este numele vaporului naufragiat în anul 1967 în aproprierea coastelor engleze şi
din care s-au scurs în mare 11.700 tone petrol brut ce a invadat coastele, producând un
adevărat cataclism ecologic. Un gram de petrol în apa de mare face improprii pentru fiinţele
acvatice mai multe mii de litri de apă.
În plus, în oceane se mai varsă de pe continent fluviile bolnave, datorită încărcării
apelor acestora cu produsele civilizaţiei necontrolate (produse chimice de sinteză, produse
menajere, compuşi ai metalelor grele, reziduri ale activităţii agricole, deşeuri
biologice, nucleare, etc.).
6. Pesticidele
În momentul în care s-au găsit urme de DDT la vieţuitoarele din Antarctica (în special
la foci şi pinguini) s-a verificat ipoteza: capacitatea organismelor de a concentra substanţele
toxice este adevărată chiar şi atunci când acestea se afla în concentraţii extrem de reduse.
Departe de a fi distruse prin diluare, aceste substanţe rezistă la degradări şi sunt capabile de
acumulări în organismele care le preiau şi le introduc în ciclul lor de viaţă care astfel va fi
modificat.
O foarte mică cantitate (sub 0,1 %) de DDT în apa mării reduce activitatea de
fotosinteză a fitoplanctonului cu până la 25 % din capacitatea acestuia, diminuând astfel
producţia de oxigen cu 1-2 %. Tot acum s-a mai aflat că DDT este şi o substanţă cancerigenă
şi mutagenă.
Pag. 19
7. Substanţele toxice
Alarma fiind dată, au fost întocmite liste cu substanţe dăunătoare ce sunt deversate în
râuri, fluvii, mări şi oceane. Omul produce covârşitor cea mai mare parte din aceste toxine,
producând şi introducând un factor de perturbare a echilibrului natural şi de depăşire a
limitelor tolerabile în materie de fosfor, cupru, mercur, crom, nichel, alte metale grele dar şi
de mulţi alţi compuşi chimici, în special cei organici. O substanţă creată şi aruncată în natură
pentru a combate o insectă dăunătoare agriculturii poate să fie mai dăunătoare pentru mediu
şi om decât pentru acea insectă.
Ultima, dar nu cea din urmă, formă de poluare prin viclenia cu care se propagă, mi se
pare că este publicitatea făcută, nu în scopul de a furniza informaţii asupra produsului, ci ca
afacere veroasă în scopul de a determina în mod artificial consumul iraţional.
S-a ajuns sa se consume de partea cea bogată a lumii, în chip iraţional, mâncare,
băutură, dulciuri, detergenţi, automobile, telefoane celulare, pixuri de unică folosinţă, câte şi
mai câte, nu dintr-o reală nevoie, ci din considerente sociale, pentru a fi în ton cu moda,
pentru a epata, pentru a proba poziţia cât mai înaltă pe scara socială şi astfel, să ne calmăm
angoasele unui subconştient traumatizat de fapt de propria prostie. Trăim într-o lume a
consumului dictat de profitul de moment al unor firme, fără să ne gândim la consecinţe, la
sărăcirea ireversibilă a planetei, la munţii de gunoaie nedegradabile acumulaţi, la povara pusă
inconştient în spatele generaţiilor viitoare.
Putem ieşi din acest cerc vicios ?
Criza dezvoltării pe planeta Pământ reprezintă un proces complex, profund, de
accentuare la scară globală a incompatibilităţii dintre cerinţele impuse mediului de om şi
exigenţele mediului natural, dintre profitul în sens monetar al unor firme şi nevoile social-
umane pe termen lung, fapt ce necesită redefinirea noţiunii de eficienţă în sens strict
economic, de justiţie socială, de egalitate de şanse a generaţiilor care coexistă, sau care se
succed în mediul natural ce ne este dat.
Până acum, cea ce s-a înţeles prin dezvoltare, a fost centrat şi subordonat profitului
bănesc pentru cei ce se numesc intreprinzători, fapt ce a generat criza Natură - Om.
Pag. 20
Din acest moment, dezvoltarea trebuie gândită în parametrii nevoii umane în acord cu
posibilităţile mediului, trebuie să fie centrată pe oameni, pe dreptul fundamental al acestora
la o viaţă liberă, demnă, într-un mediu curat, în raporturi de bună înţelegere şi de respect cu
Natura care trebuie să ne fie aliat şi nu inamic. Această concepţie a captat denumirea de
"Dezvoltare umană durabilă".
În cadrul concepţiei se îmbină creşterea economică susţinută, păstrarea şi ameliorarea
sănătăţii mediului, justiţia socială şi asigurarea ambianţei democratice în viaţa socială. În
această perspectivă, economiştii au creat un set de indicatori pentru aprecierea avuţiei
naţiunilor, în structura cărora intră, pe lângă expresia economică cantitativă a dezvoltării şi
evaluarea capitalului natural, gradul în care acesta este poluat, cât şi capitalul uman.
Pag. 21
CAPITOLUL III
CAUZELE POLUĂRII
Viaţa este atributul suprem cu care Creatorul a dăruit Pământul, asigurând pentru
oricare vieţuitoare condiţiile care permit normala şi continua desfăşurare a proceselor
fundamentale, ce constau în consum de hrană, consum de apă, consum de aer pentru
respiraţie, procese ce permit desfăşurarea vieţii, dar care generează produse de dezasimilare,
reziduri materiale şi energie degradată, care se întorc în mediul ambiental unde prin procese
naturale de regenerare şi reciclare sunt compatibilizate nevoilor de viaţă de pe planetă.
Atâta timp cât între consum şi posibilităţile de regenerare a mediului există un
echilibru bine stabilit şi respectat, nimic nu tulbura viaţa pe Terra; atunci când echilibru s-a
rupt, existenţa vieţii pe Pământ este ameninţată datorită acumulării deşeurilor ce conduc la
degradarea vieţii.
Nepăsarea, lipsa de înţelegere, dispreţul omului faţă de Natură pot produce adevărate
cataclisme, prin modificări ireversibile mediului natural, ce pot influenţa în rău existenţa
plantelor, animalelor şi a oamenilor, poate pentru totdeauna.
Activitatea umană nesăbuită produce deşeuri de tot felul, pe care am dori ca Natura să
fie constrânsă să le preia, să le facă apte pentru a fi integrate în mediu, fără ca această
ingerinţă să tulbure echilibrul statornicit de milenii şi care a făcut posibilă viaţa pe Pământ.
În esenţă omul, în mod conştient sau inconştient „ a murdărit şi murdăreşte" fapt ce nu
mai poate fi lăsat la voia întâmplării, dacă se doreşte ca viaţa să existe în continuare.
Ce este de făcut ? Nimic altceva decât să înlocuim iraţionalul cu luciditatea şi să ne
supunem în mod conştient legilor Naturii. Altfel, va fi prea târziu.
Dar cum vom reuşi sa împiedicăm tot cea ce omul a făcut aproape dintotdeauna? Cum
se poate schimba mentalitatea şi comportamentul arogant faţă de Natură?.
Răspunsul posibil ar fi: făcându-l pe om să înţeleagă efectele şi consecinţele faptelor
sale, responsabilizându-l şi conştientizându-l despre „bomba cu ceas" care a început să bată,
iar pentru cel ce nu doreşte respectarea Dreptului la viaţă, drept dictat de natură, utilizarea
coerciţiei legale.
Pag. 22
Acţiunea de a murdări nu este o acţiune specifică omului din ziua de azi, a omului
contemporan.
„Ea este o lege naturală, generală, conform căreia, oricare fiinţe vii produc deşeuri,
care neeliminate din mediul lor de viaţă, le fac imposibilă continuarea activităţii şi chiar a
vieţii." Acţiunea generică de a murdari a căpătat denumirea de: poluare.
Termenul de „poluare" este preluat din limba latină, unde poluare semnifică a
murdări; a spurca; a pângări; a viola.
Românul dintotdeauna a fost un mare iubitor de curăţenie şi vom demonstra aceasta
citându-l pe părintele Stăniloaie, care spunea:
,, Dacă românul nu ar fi fost iubitor de curăţenie nu şi-ar fi ales albul drept culoare
pentru veşmintele sale, atât pentru muncă cât şi pentru sărbătoare". Albul semnifică puritatea
şi dreptatea la români, cât şi la multe alte popoare.
O discuţie în termeni precişi despre poluare nu poate fi abordată fără a preciza con-
ţinutul şi semnificaţia termenilor folosiţi, astfel încât să nu apară confuzii în termeni.
Elementul de raportare în materie este: Legea nr. 137/1995, privind protecţia
mediului. În conţinutul acestei legi găsim următoarele definiţii:
- poluare introducerea directă sau indirectă, ca rezultat al unei activităţi desfăşurate de
om, de substanţe, de vibraţii, de căldură şi/sau zgomot în aer, în apă ori în sol care pot aduce
prejudicii sănătăţii umane sau calităţii mediului, care pot dăuna bunurilor materiale ori pot
cauza o deteriorare sau o 'împiedicare a utilizării mediului în alte scopuri legitime."
- poluant: ,,orice substanţă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori ori energie
(radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii) care introdusă în mediu,
modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor
materiale."
„Acţiunea de intoxicare produsă de poluanţi se numeşte poluare şi este cu atât mai
gravă cu cât diferenţa dintre concentraţia poluantului în mediu şi limita de toleranţă este mai
mare.
Pentru fiecare specie de vieţuitoare, prima categorie de poluanţi o constituie deşeurile
activităţii sale vitale, care, la rândul lor, permit dezvoltarea unor organisme parazite: păduchi,
viermi, virusuri, microorganisme, etc.
Această categorie de poluanţi formează aşa numita poluare naturală.
Pag. 23
În afara acestei forme de poluare, omul a creat multe altele prin diversitatea
activităţilor sale civile şi militare. Aceasta constituie poluarea generată de dezvoltarea
economică. Dar paradoxal, există şi un alt gen de poluare, cel determinat de fenomenul de
subdezvoltare.
Trei sunt astăzi îndeletnicirile umane ce generează poluare:
industria cu mediul urban de viaţă;
agricultura intensivă şi industrializată;
transporturile.
Cauzele de producere pot fi extrem de diverse. Întâlnim poluare din surse: fizice
(termică prin gazele de eşapament, electromagnetică, inclusiv prin invazia de telefoane
celulare, mecanică prin vibraţii şi zgomote, radioactivă prin diferite activităţi industriale dar
şi prin activităţi medicale, activităţi agricole, de cercetare etc.)
chimice (o întreagă diversitate: îngrăşăminte chimice pentru agricultură, gazele de
ardere din industrie, gazele de eşapament, pesticidele, fumul de ţigară, etc.)
biologică, genetică, culturală, etc.
Mai trebuie observat că între poluarea cauzată de multitudinea de industrii şi cea
cauzată de agricultura intensivă şi industrializata, există deosebiri fundamentale.
Procesele industriale sunt concentrate de regulă în spaţii relativ restrânse ce pot fi
ţinute sub control din punct de vedere tehnic, iar rezultatele toxice ale activităţii industriale
pot fi în general neutralizate prin tehnologii existente . Aici poluarea de regulă se produce în
mod accidental şi neintenţionat.
„În agricultură poluarea are un caracter mult mai dramatic din cel puţin trei puncte de
vedere: în primul rând, poluarea în agricultură afectează elementul natural esenţial pentru
producţia agricolă - solul.
El este principalul mijloc de producţie căruia nu i se poate aplica nici un procedeu de
epurare. Un sol poluat poate fi depoluat numai prin acţiunea foarte lentă a factorilor naturali;
în al doilea rând, poluarea în agricultură cuprinde zone mult mai întinse decât în industrie,
de fapt, întreaga suprafaţă cultivată pe care au fost introduse chimizarea şi mecanizarea; în
al treilea rând, poluarea în agricultură este periculoasă pentru că produce o contaminare a
produselor alimentare cu substanţe toxice. "
Pag. 24
Omul a creat astfel un altfel de război al omului contra sa. Tăcut şi perfid şi cu atât
mai periculos.
1. Poluarea atmosferei
Atmosfera terestră reprezintă învelişul gazos ce înconjoară Terra fără limite superioare
precise, cu o compoziţie fizico-chimică şi proprietăţi constante până la altitudinea de 3000 m.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 243 / 2000 privind protecţia atmosferei
defineşte termenul de atmosferă: „masa de aer care înconjoară suprafaţa terestră, inclusiv
stratul protector de ozon."
Prin masa de aer care înconjoară suprafaţa terestră trebuie înţeles doar aerul
troposferic, nu şi aerul din spaţiile în care se desfăşoară activităţi productive, aer ce poate fi
poluat.
Din punct de vedere al compoziţiei, aerul este un amestec de mai multe componente
chimice aflate în stare gazoasă precum şi vapori de apă.
Principalele componente şi participaţia lor într-un volum de aer uscat este: 78% azot,
21% oxigen, 1% alte gaze ( dioxid de carbon, argon, neon, heliu ş.a.). Aceasta este
compoziţia standard. În atmosferă, aerul ocupă cca. 96%, restul fiind ocupat de vapori de
apă.
Mai trebuie menţionat că pentru desfăşurarea vieţii, aerul, în compoziţia enumerată
mai sus, este absolut indispensabil, el participând la toate procesele fiziologice atât la
animale cât şi la om, prin mecanismul de respiraţie; împiedicarea respiraţiei unei persoane,
doar câteva minute, conduce la modificări ireversibile ale celulelor nervoase, conducând în
final la decesul acesteia. În aer se mai găsesc: particule de praf, fum, părticele de mici
dimensiuni ale unor substanţe ce sunt antrenate de curenţi de aer. Aerul este suportul material
de acumulare şi transmitere a căldurii.
Rezultă astfel importanţa, fără a mai exista posibilitatea de tăgadă, a păstrării purităţii
aerului. Prima conferinţă general-europeană pentru protecţia mediului înconjurător,
desfăşurată la Geneva în anul 1979, elaborează un corp de documente printre care şi
Convenţia şi Rezoluţia privind poluarea atmosferică transfrontalieră la mari distanţe. Aici
vom întâlni următoarele definiţii:
Pag. 25
poluarea atmosferică, în general: „eliberarea în aer, de către oameni, de substanţe
sau energie cu efecte nocive, precum şi periclitarea sănătăţii, a comorilor vii şi
ecosistemelor sau altor bunuri, precum şi o limitare a binefacerilor mediului sau a
altor drepturi de folosire de drept a mediului."
poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanţe lungi: „acea poluare a cărei sursă
fizica este cuprinsă, total sau parţial, în zona supusă jurisdicţiei naţionale a unui stat
şi care are efecte dăunătoare într-o zonă supusă jurisdicţiei naţionale a altui stat, la o
distanţă la care nu este în general posibil să se distingă contribuţia surselor
individuale sau a grupurilor de surse de emisie."
Privit în calitatea sa de factor esenţial vieţii, aerul devine poluat atunci când în
compoziţia standard a acestuia apar, pe de o parte, substanţe străine introduse accidental sau
sistematic, indiferent pe ce cale, a căror concentraţie se situează peste valoarea de prag
tolerată de plante şi animale. Aerul poluat conduce la manifestări fiziologice anormale
constând, la animale într-o respiraţie greoaie, accelerarea ritmului cardiac, sufocare şi chiar
în condiţii extreme, moartea. Plantelor, supuse unei atmosfere poluate, li se îngălbenesc
frunzele, se ofilesc şi în final se usucă şi mor. Rezultă din aceasta, că poluarea aerului
conduce atât la o stare de disconfort a oamenilor cât şi la prejudicii din punct de vedere
economic.
Poluanţii atmosferici sunt consideraţi la ora actuală poluanţii sulfurici, poluanţii
carbonici, compuşii azotului, hidrocarburile, pulberile rezultate atât din procese naturale, cât
mai ales, din cele industriale, substanţele radioactive, produse bacteriene sub formă de
pulberi şi aerosoli etc. Preponderent în cadrul acestei liste este dioxidul de carbon, provenind
de la diversele procese de ardere din industrie, cât şi de la autovehiculele ce folosesc drept
combustibil motorină sau benzină.
Poluarea atmosferică a apărut odată cu dezvoltarea industrială, căpătând o amploare
deosebită în a doua jumătate a secolului XX. Producţia industrială din ce în ce mai mare,
producţia de energie electrică şi termică, creşterea parcului de autovehicule la nivel mondial,
anumite activităţi din agricultură, o proastă gestiune a deşeurilor de orice fel, a generat
cantităţi din ce in ce mai mari de dioxid de carbon, dioxid de sulf, microparticule, oxizi de
Pag. 26
azot, compuşi ai metanului care au afectat atmosfera, conducând la cea ce se numeşte efectul
de seră, adică creşterea temperaturii medii anuale.
Se estimează că astfel se va produce schimbarea climei, în anii 2030-2050
temperaturile medii anuale ar putea creşte cu 1,5-4,5ºC, fapt ce ar atrage topirea calotelor de
gheaţă ale polilor, creşterea nivelului oceanului planetar cu până la 1,2 m, inundând zonele
litorale (versiunile pesimiste, spre exemplu, consideră că oraşul New York se va afla sub
apă), gurile de vărsare în mare a multor fluvii, poluând sursele de apă potabilă, modificând
habitatul natural al multor specii de animale acvatice, dar şi al celor ce vieţuiesc în deltă sau
în zona costieră. O adevărată lume de cataclism planetar afectând în mod global oameni,
plantele şi animale, producând incalculabile pierderi economice, chiar punând sub semnul
întrebării noţiunea de viaţă pe Pământ.
În partea superioară a atmosferei, la o altitudine situată între 20 si 55 Km, atmosfera
este alcătuită dintr-un strat de gaze în care preponderent este ozonul. Acest nor de gaze are
rolul protector filtrant faţă de radiaţiile ultraviolete, permiţând pătrunderea căldurii solare
care împiedică apariţia unei noi ere glaciale.
Distrugerea stratului de ozon intensifică absorbţia de radiaţii ultraviolete cu efecte din
cele mai diverse: creşterea numărului de îmbolnăviri de cancer al pielii şi cataracte oculare,
afectarea producţiei de grâu, orez, porumb, soia cât şi a planctonului din oceane. Stratul de
ozon este deosebit de erodat ( datorită factorilor industriali) deasupra teritoriilor S.U.A şi
Europei, fiind necesari cam o sută de ani pentru refacerea acestuia.
Prezenţa oxizilor de azot şi a celor de sulf rezultaţi din arderea diverşilor combustibili
în cadrul proceselor industriale, dar şi în activitatea de transporturi, au generat un fenomen cu
totul nou şi necunoscut până în secolul XX - ploile acide.
Efectul ploilor acide este divers şi greu de evaluat, coroziunea diferitelor elemente ale
clădirilor, monumentelor şi instalaţiilor, despăduriri masive, impurificarea apelor de
suprafaţă şi de adâncime, afectând fauna şi flora acestora, modificarea compoziţiei solului,
afectarea stării de sănătate a populaţiei, poluarea hranei, mutaţii genetice, malformaţii ale
nou-născuţilor, etc.
Pag. 27
O formă extrem de nocivă de poluare, prin efectele dăunătoare asupra sănătăţii, o
constituie poluarea sonoră specifică marilor aglomerări urbane. Susurul izvoarelor, foşnetul
frunzelor, murmurul apei, cântecul păsărelelor, tunetul furtunii ş.a. l-au însoţit pe om
dintotdeauna, fără să îl deranjeze, din contră, dându-i o stare de confort. Apariţia marilor
aglomerări urbane, activitatea trepidantă din ele, au creat surse multiple şi diverse de zgomot,
într-un diapazon de frecvenţe bogat, fapt ce a condus la stări de disconfort.
Starea de poluare sonoră şi disconfortul generat nu constituie o situaţie de ultimă oră.
Horaţiu, marele poet latin, în Epistola 112 se plângea de zgomotul pe care locuitorii
Romei erau obligaţi să îl suporte datorită circulaţiei carelor, călăreţilor, a turmelor de vite, a
scandalurilor petrecăreţilor din tavernele romane, etc., iar Juvenal, alt mare poet latin,
propunea ca în oraşe să existe locuri speciale pentru dormit.
Zgomotul este o suprapunere de mai multe sunete de frecvenţă şi intensitate diferite,
cu efect dăunător pentru om. Sursele generatoare de zgomot au o natură extrem de diversă,
ele pot să fie surse casnice (multitudinea de aparate electrocasnice), industriale, aici existând
practic o infinitate de posibilităţi, mijloacele de transport, aparatură medicală, echipamente
de divertisment, etc. Se poate discuta atât de zgomotul produs printr-o exploatare corectă a
utilajului, spre exemplu bang-ul sonor produs de avioane pe marile aeroporturi, dar şi de o
defectuoasă exploatare, exemplul poate fi al automobilelor ce prezintă defecţiuni la sistemul
de evacuare a gazelor, zgomotul muzicii din discoteci, etc.
Trebuie observat că o lume fără sunete este dăunătoare fiinţei umane, creându-i o stare
de disconfort. Studiile medicale şi psihologice au demonstrat că privarea îndelungată de
sunete a omului conduce întotdeauna la stări maladive, atât de natură psihică, cât şi de natură
organică, extrem de grave şi ce nu pot fi depăşite decât prin integrarea pacientului într-o
lume cu sonoritate în limite normale.
Depăşirea valorilor, considerate praguri fiziologice limită, creează însă o alta formă de
disconfort ce poate genera stări maladive permanente (apariţia hipertensiunii arteriale,
surditate pasageră sau/şi permanentă, nevroze, diverse forme de ulcer gastric etc.), sau atunci
când acestea există, se pot accentua.
Pag. 28
2. Poluarea apei
Apa reprezintă suportul vieţii. În apa râurilor, fluviilor, mărilor şi oceanelor trăiesc
cele mai multe vieţuitoare de pe Terra.
„Existenţa apei în natură a fost comparată adesea cu sângele din corpul omenesc sau
cu seva unui copac care hrăneşte şi oxigenează toate celulele, dar ea poate dăuna atunci când
transportă substanţe poluante. "
Apa reprezintă substanţa anorganică ce intră în constituţia tuturor organismelor vii şi
reprezintă între 55-95% din greutatea acestora. Cantitatea ei absolută depinde de vârsta
acestora şi de mediul de viaţă.
Tabelul de mai jos exemplifică această afirmaţie.
Specia Cantitatea de apă din organism exprimată în % din greutate
Om
Şoarece
Vrabie
fetus naştere adult
94.0 87.2
83,3 (ou)
69,0 82,8
72,3 (pui)
63,0
71,3
61,2
Activitatea metabolică a unui organism sau organ este cu atât mai intensă, cu cât
cantitatea de apă este mai mare, acest lucru se datorează faptului că apa este sediul tuturor
reacţiilor biochimice din organism.
„Ca resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, apa reprezintă un element
indispensabil pentru societate, materia primă pentru activităţi productive, sursa de energie şi
cale de transport, fiind determinantă în menţinerea echilibrului ecologic pentru existenţa
vieţii şi înfăptuirea tuturor activităţilor umane”.
Apa constituie pentru o mulţime de plante şi animale mediul firesc de viaţă şi, fără
acest biosistem acvatic, viaţa pe Terra nu ar fi practic posibilă, 70 % din oxigenul de care
avem nevoie fiind furnizat de viaţa vegetală a mărilor şi oceanelor (fitoplanctonul) şi numai
restul de 30% de vegetaţia terestră, în special de arbori. Mai trebuie observat că apa
Pag. 29
constituie suportul anumitor activităţi în industrie, de transport, de producere în mod
ecologic a energiei electrice, spaţiul de agrement şi recreere pentru o mare parte din
populaţie.
Cantitatea de apă necesară unui om variază în funcţie de mediul în care trăieşte, de
nivelul de trai, nivelul educaţional, de gradul de civilizaţie ş.a. În mediul urban, un om
foloseşte între 1,3 si 2,5 metri cubi de apă pe zi. În regiunile puternic industrializate se
consumă anual de câteva sute, sau chiar de o mie de ori, mai multă apă, decât cantitatea
locală produsă din precipitaţii. Apa potabilă conţine, în medie, cam 100 de bacterii „banale"
într-un centimetru cub. Într-o apă tulbure se găsesc peste 10.000 de bacterii într-un
centimetru cub.
Fără mâncare omul poate rezista până la 18 zile, fără apa circa 4 zile. Apele dulci, mai
ales cele din preajma centrelor industriale, se poluează în urma deversării detergenţilor
casnici, agricoli şi industriali. Întreţinerea purităţii apelor constituie o problemă de cea mai
mare importanţă, care în condiţiile industrializării se poate rezolva prin instalarea filtrelor, a
staţiilor de epurare şi tratare, dar şi printr-un consum raţional .
„Cea mai mare cantitate de apă existentă pe glob (97%) se află în mări şi oceane,
calotele de gheaţă ale polilor conţin ceva mai mult de 2% din totalul de apă, iar fluviile,
râurile, lacurile pânzele subterane de apă şi atmosfera abia 1%, procent infim care constituie
în mod obişnuit sursa aprovizionării cu apă a omului."
România dispune de o reţea hidrografică de suprafaţă, de fluviul Dunărea, curs de apă
de frontieră pe o lungime de cca.700 Km, de precipitaţii, ce în mod normal în medie se
cifrează la 800 mm cubi/an, precum şi de importante debite de apă subterane, astfel încât ea
îşi poate asigura din resurse proprii apa necesară dezvoltării sale economice şi sociale
viitoare.
Aceasta reprezintă o importantă bogăţie naturală, regenerabilă, ce trebuie păstrată
nealterată pentru generaţia actual şi pentru cele viitoare, ce au şi ele dreptul la viaţă într-un
mediu sănătos şi curat şi la o apă nepoluată.
Folosirea apei implică alterarea calităţilor fundamentale ale acesteia, adică poluarea
ei. Conferinţa internaţională privind situaţia poluării apelor din Europa, desfăşurată la
Geneva în anul 1961, a definit poluarea apei: „ modificarea, directă sau indirectă, a
compoziţiei sau stării apelor unei surse oarecare, ca urmare a activităţii umane, în aşa măsură
Pag. 30
încât ele devin mai puţin adecvate tuturor, sau numai unora din utilizările pe care le pot
căpăta în stare naturală."
Legea apelor nr.107/1996, la articolul 10, alin.2 precizează că prin poluarea apelor se
înţelege „alterarea calităţilor fizice, chimice sau biologice ale acestora, peste o limită
admisibilă stabilă, inclusiv depăşirea nivelului natural de radioactivitate, produsă direct sau
indirect de activităţi umane, care fac ca apele să devină improprii pentru folosirea normală,
în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea."
„Sursele care produc poluarea apelor de suprafaţă se pot împărţi în: surse de poluare
concentrate sau organizate, reprezentate de apele uzate orăşeneşti ce deversează continu sau
apele uzate industriale, cu descărcare continuă sau intermitentă; surse de poluare
neorganizate, dispersate pe suprafaţa bazinului hidrografic al cursului de apă, constituite din
apele de precipitaţii care spală teritoriul localităţilor sau al drumurilor, depozitele de reziduri,
terenurile agricole pe care s-au aplicat îngrăşăminte sau pesticide. Pentru apele subterane,
sursele de impurificare, provin în principal din impurificarea cu ape saline, gaze, sau
hidrocarburi produse ca urmare a unor lucrări miniere sau de foraj; impurificări produse de
infiltraţiile de la suprafaţa solului a tuturor categoriilor de ape care produc şi impurificarea
dispersată a surselor superficiale; impurificări produse în secţiunea de captare, datorită
nerespectării zonei de protecţie sanitară sau a condiţiilor de execuţie.
" În principal se consideră că apa se poate impurifica în urma unei impresionante
game de activităţi, cu poluanţi de natură fizică, chimică, biologică, bacteriologică,
radioactivă. „ Una din cele mai relevante cauze antropogene de deteriorare a calităţii apelor
la nivel mondial este entrofizarea. Termenul de entrofizare corespunde supraalimentării cu
nutrienţi a apelor, având ca rezultat dezvoltarea algelor toxice si a macrofitelor din
ecosistemele acvatice. Consecinţele directe ale entrofizării constau în deteriorarea calităţii
apelor din punct de vedere al proprietăţilor organoleptice, scăderea saturaţiei de oxigen
dizolvat, al transparenţei, al fondului piscicol, cât şi în apariţia unor efecte toxice asupra
omului şi animalelor."
Protecţia juridică a apelor se realizează sub două aspecte: unul calitativ şi altul
cantitativ. Protecţia cantitativă obligă utilizatorii de apă la respectarea normelor de consum
pe unitatea de produs sau pentru activitatea economică respectivă, la împiedicarea risipei şi la
folosirea judicioasă a apei disponibile. Protecţia cantitativă se mai poate face şi printr-un
Pag. 31
sistem de preţuri crescător pe tranşe de cantităţi de apă consumate, cât şi prin încurajarea de
introducerea de tehnologii noi, care să respecte cerinţele legate de protejarea mediului.
Normele de consum se propun de către utilizatorii de apă, se avizează de către ministerele de
resort şi se aprobă de autoritatea publică centrală în domeniul apelor.
Divergenţele ivite sunt soluţionate de către Guvern, în conformitate cu dispoziţiile
art.12 alin.2 din Legea apelor nr. 107/1996.
Limitele de încărcare cu poluanţi a apelor uzate evacuate în resursele de apă se aprobă
prin hotărâre a guvernului, la propunerea comună a Ministerului Apelor şi Protecţiei
Mediului şi a Ministerului Sănătăţii şi Familiei. Limita de descărcare înscrisă în avizul sau
autorizaţia de gospodărire a apelor reprezintă limita maximă, depăşirea lor fiind interzisă.
3. Poluarea industrială
Pentru a putea trăi, omul de la apariţie sa pe Pământ a trebuit să-şi producă cele
necesare vieţii, întrucât Natura, oricât de darnică ar fi fost, nu a putut şi nu poate să ofere de-
a gata toate bunurile necesare existenţei sale. De aceea, omul a fost nevoit ca prin munca sa
să-şi procure şi mai ales, să-şi producă tot cea ce îi este necesar traiului de zi cu zi: hrana,
îmbrăcăminte, adăpost, etc. Sporirea populaţiei şi dorinţa de confort au făcut ca mintea
omenească să născocească metode şi tehnologii din ce în ce mai complicate, apte de a creşte
productivitatea muncii şi prin aceasta, efectul util al acesteia. În relaţia sa cu Natura, prin
care modifică materia, geografia locurilor, omul a neglijat influenţele nefaste pe care
activitatea sa le introduce în mediul care îl înconjoară.
Astăzi sunt considerate ca mari surse de poluare trei forme de activităţi umane şi
anume: industria şi mediul de viaţă urban, agricultura intensivă, mecanizată şi chimizată,
transporturile.
„Producţia industrială şi întreaga tehnologie aferentă ei se concentrează în spaţii
restrânse, iar resursele naturale (aerul, apa mai ales) folosite în procesul de producţie, pot fi
purificate prin diverse mijloace. Dacă industriile poluante sunt concentrate într-o singură
regiune, sau în câteva zone limitate ca întindere, poluarea poate fi combătută cu succes şi cu
investiţii financiare mici. Dimpotrivă, dacă industriile poluante sunt repartizate omogen pe
Pag. 32
suprafeţe foarte mari, poluarea nu mai poate fi controlată. "
Agricultura contemporană, pentru a face faţă cererii de hrană în continuă creştere ca
urmare a exploziei demografice, este industrializată, folosind utilaje mecanice extrem de
sofisticate cât şi produse chimice pentru creşterea producţiei pe unitatea de suprafaţă, pentru
combaterea dăunătorilor, pentru eliminarea din cultură a plantelor parazitare. Din aceasta
cauză :,,În agricultură poluarea are un caracter mai dramatic din cel puţin trei puncte de
vedere: în primul rând poluarea în agricultura afectează elementul natural esenţial pentru
producţia agricolă-solul. El este principalul mijloc de producţie căruia nu i se poate aplica
nici un procedeu de epurare. Un sol poluat poate fi depoluat numai prin acţiunea foarte lentă
a factorilor naturali; în al doilea rând, poluarea agricolă cuprinde zone mult mai întinse decât
în industrie, de fapt, întreaga suprafaţă cultivată pe care au fost introduse chimizarea şi
mecanizarea; în al treilea rând, poluarea în agricultură este periculoasă pentru că produce o
contaminare a produselor alimentare cu substanţe toxice. În plus, în timp ce poluarea
industrială se datorează în principiu, eliminării fără voie a unor substanţe nocive, poluarea
agriculturii se datorează introducerii intenţionate în sol a unor substanţe absolut necesare
producţiei agricole; poluarea industrială se referă, în primul rând, la anumite grupe de
indivizi expuşi profesional, în timp ce poluarea agricolă priveşte întreaga populaţie
consumatoare a produselor agroalimentare infestate."
Pag. 33
CAPITOLUL IV
POLUAREA AERULUI
Atmosfera poate fi afectată de o multitudine de substanţe solide, lichide sau gazoase. Dat fiind faptul că atmosfera este cel mai larg şi în acelaşi timp cel mai imprevizibil vector de propagare al poluanţilor, ale căror efecte sunt resimţite în mod direct şi indirect de om şi de către celelalte componente ale mediului, se impune ca prevenirea poluării atmosferei să constitue o problemă de interes public, naţional şi internaţional. Potenţial, poluarea aerului este cea mai gravă problemă, întrucât are efecte pe termen scurt, mediu şi lung. Pe termen scurt şi mediu, poluarea are efecte negative, de natură să pună în pericol sănătatea omului, să dăuneze resurselor biologice şi ecosistemelor, să provoace pagube economice. Pe termen lung poluarea produce modificări asupra mediului prin: efectul de seră, distrugerea stratului de ozon şi ploile acide. Poluarea mediului este cea mai importantă problemă a secolului XXI. Se poate spune că poluarea a apărut odată cu industrializarea, dar s-a amplificat şi s-a diversificat paralel cu dezvoltarea societăţii. La baza poluării stau factori variaţi, dintre care cei mai importanţi sunt: urbanismul, industrializarea, chimizarea, densitatea demografică. Poluarea apare astfel ca un „subprodus” al civilizaţiei, care nu se limitează doar la interiorul unei întreprinderi, a unei colectivităţi mici, ci cuprinde oraşe, zone din interiorul unei ţări şi chiar arii ce se referă la zone geografice întinse, devenind o problemă internaţională. Pe de altă parte, datele privind cantitatea poluanţilor la nivelul solului sunt furnizate de sistemele de monitorizare a calităţii aerului, administrate de diferite organizaţii de control, mai ales în domeniul public.
Pentru aer problemele actuale de mediu sunt:- efectul de seră;- distrugerea stratului de ozon;- acidifierea;- micropoluanţii;- producerea ozonului troposferic;- particulele în suspensie.
Indicatorii legaţi de mediul atmosferic sunt organizaţi pe trei nivele: indicatori de presiune(emisii de poluanţi), indicatori de stare (calitatea aerului) şi indicatori de răspuns (măsurile luate şi eficacitatea lor).
A. Emisiile
Substanţele emise în mediul atmosferic contribuie la schimbări climatice, distrugereastratului de ozon, acidifierea aerului, formarea smogul fotochimic şi deteriorarea calităţii aerului. Sursele principale emitente de poluanţi sunt:- sursele fixe industriale, concentrate, de obicei, pe mari platforme industriale, dar şi
Pag. 34
intercalate cu zone de locuit intens populate (dezvoltate preponderent pe verticală);- circulaţia auto, în special de-a lungul marilor artere incluzând şi traficul greu;- şantiere de construcţie şi betoniere;- centralele electrotermice;- surse difuze de combustie;
Pentru protecţia atmosferei şi îmbunătăţirea calităţii aerului sunt necesare măsuri de control ale emisiilor poluanţilor. Pentru aprecierea gradului de poluare al atmosferei se calculează emisiile de poluanţi şi se determină calitatea aerului înconjurător. Emisiile se măsoară prin metode adecvate de evaluare, specifice fiecărui poluant în parte, bazate pe factori de emisie şi pe indicatori de activitate. Analizele emisiilor la nivel naţional, distribuţia sectorială, ţintele spaţiale şi temporale reprezintă elementele cheie în stabilirea priorităţilor de mediu, în identificarea ţintelor ce trebuie atinse şi politicilor ce trebuie adoptate, atât la nivel local cât şi la nivel naţional. Indicatorii selectaţi trebuie să răspundă criteriilor de identificare şi să fie relevanţi pentru problemele principale privind atmosfera.
B. Calitatea aerului
Principalele obiective ale politicii de mediu din România sunt create pentru a garanta un mediu curat, şi urmăresc să asigure o viaţă sănătoasă populaţiei, să ducă la eliminarea sărăciei şi a degradării mediului, să regenereze economia pe baza principiilor de dezvoltare durabilă şi să armonizeze legislaţia naţională privind protecţia mediului cu cea a Uniunii Europene. Strategia Naţională pentru Protecţia Atmosferei descrie situaţia actuală în ceea ce priveştecalitatea aerului în România, precum şi măsurile pe care Guvernul le-a pregătit în vederea îmbunătăţirii protecţiei atmosferei şi a calităţii aerului, până în anul 2013. Strategia este structurată pe două perioade de timp:
• 2004–2006 → perioada de pre-aderare a României la Uniunea Europeană;• 2007–2013 → perioada în care România este deja stat membru al Uniunii Europene.
Indicatorii cu privire la calitatea aerului sunt calculaţi pe baza datelor înregistrate de sistemul de monitorizare a calităţii aerului şi sunt consideraţi ca fiind cei mai importanţi, în scopul evaluării situaţiilor concrete, în comparaţie cu ţintele de calitate stabilite de reglementări. Monitorizarea calităţii aerului implică urmărirea elementelor incluse în cele patru categorii de probleme:- sursele şi emisiile de poluanţi atmosferici;- transferul poluanţilor în atmosferă;- nivelul concentraţiilor de poluanţi în atmosferă şi distribuţia spaţio-temporală a acestora;- efectele poluanţilor atmosferici asupra omului şi mediului biotic şi abiotic.
Principalele surse care emit în atmosferă oxizi de azot (NOx, NO2) sunt: centralele termice, automobilele, centralele electrice şi o gamă variată de procese industriale (industria sticlei, varului, cimentului, etc). Oxizii de azot contribuie la dezvoltarea fenomenelor de eutrofizare, ale smogului fotochimic (fiind precursorii formării poluanţilor secundari, ca de
Pag. 35
exemplu ozonul troposferic şi particulele fine secundare) şi ale ploilor acide. Aerul este factorul de mediu cel mai important pentru transportul poluanţilor, deoarece constituie suportul pe care are loc transportul cel mai rapid al acestora în mediul înconjurator, astfel că supravegherea calităţii atmosferei este pe prim loc în activitatea de monitoring. Din datele de calitate ale aerului, obţinute din reţeaua de monitorizare, rezultă o uşoară îmbunătăţire a calităţii aerului datorată diminuării activităţilor economice şi programelor de retehnologizare şi modernizare, realizate la nivelul unor unităţi industriale, precum şi intensificării activităţii agenţiilor de protecţia mediului (creşterea numărului de inspecţii la agenţii economici a căror activitate produce impact asupra calităţii aerului). Supravegherea calităţii aerului a înregistrat o îmbunătăţire în perioada 1995–2004, prin creşterea numărului de staţii de supraveghere şi a numărului de indicatori monitorizaţi la osingură staţie. Această creştere a fost posibilă datorită dotărilor cu echipamente noi şi moderne, în acest fel realizându-se o monitorizare eficientă a calităţii aerului.
1. Schimbari climatice. Protocolul de la Kyoto
Studiile ştiinţifice de impact au pus în evidenţă modificările produse de schimbarea climei asupra sistemelor naturale şi au analizat măsurile de adaptare pentru ca aceste modificări să fie minime, astfel încât să se asigure resursele de hrană şi dezvoltarea pe termen lung a societăţii şi economiei. Măsurile de adaptare se referă, în principal, la procedeele de diminuare a vulnerabilităţii ecosistemelor naturale la schimbarea climei, în timp ce măsurile de reducere privesc diminuarea emisiilor de gaze cu efecte de seră, rezultate în urma activităţii umane. Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptată în 1992, atrage atenţia asupra creşterii emisiilor în atmosferă a gazelor cu efect de seră ca urmare a activităţilor umane. Efectul de seră datorat acestor emisii determină o încălzire suplimentară a scoarţei terestre, cu efecte negative asupra ecosistemelor şi a stării de sănătate a oamenilor.În ultimii 100 de ani temperatura medie globală a crescut cu 0,6ºC şi în Europa cu 1,2 ºC, iar deceniul ‘90 a fost cel mai călduros din ultimii 150 ani. Se preconizează că temperaturile vor creşte cu 1,4 - 5,8 ºC până în 2010, creşterile cele mai mari înregistrându-se în Europa de Est şi Sud. Articolul 2 al Convenţiei Cadru pentru Schimbări Climatice prevede în mod expres căobiectivul ultim al acestei convenţii este stabilizarea concentraţiei gazelor cu efect deseră în atmosferă, la un nivel care să nu aibă o influenţă periculoasă asupra sistemului climatic. Un astfel de nivel trebuie atins într-un interval de timp care să permită adaptarea ecosistemelor la schimbarea climei, să asigure menţinerea producţiei de hrană şi să dea posibilitatea unei dezvoltări economice durabile. Protocolul de la Kyoto, din decembrie 1997, a făcut referire atât la Convenţia privind schimbările climatice cât şi la Protocolul de la Montreal referitor la substanţele care epuizează stratul de ozon şi s-a desfăşurat pe tema limitării cuantificate a emisiilor de gaze cu efect de seră şi angajamentul reducerii acestora. Prin Legea 3/2001, România a ratificat Protocolul de la Kyoto la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, numărându-se printre primele state care au ratificat acest document internaţional, de o importanţă deosebită pentru problematica schimbărilor climatice.
Pag. 36
In mod concret, ţara noastră şi-a luat următoarele angajamente:- reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada 2008-2012 cu 8% faţă de nivelul deemisii înregistrate în anul 1989;- realizarea nu mai târziu de 2007 a unui sistem naţional de estimare a emisiilor de gaze cu efect de seră;- elaborarea şi implementarea politicilor în vederea promovării dezvoltării durabile;- realizarea înainte de prima perioadă de angajament, respectiv înainte de anul 2008, a Registrului Naţional de emisii de gaze cu efect de seră.
2. Gaze cu efect de sera
Presiunile exercitate asupra echilibrului climatic al Pământului sunt legate de emisiilediferitelor gaze a căror proprietate este de a absorbi razele infraroşii rezultate în urma încălzirii suprafeţei Pământului de către energia solară. Aceste gaze numite gaze cu efect de seră sunt emise în urma activităţii umane. Evoluţia acestora, la nivelul majorităţii ţărilor industrializate, va trebui să fie legată de reducerea emisiilor, pe termen scurt şi lung, pentru a evita manifestarea schimbărilor climatice, care fac viaţa pe Pământ din ce în ce mai dificilă. Protocolul de la Kyoto nominalizează gazele cu efect de seră ca fiind: dioxidul de carbon, metanul, oxidul de azot, hidroflorocarburile, perflorocarburile şi hexafluorurile de sulf. Dezvoltarea industriei a determinat creşterea nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră: cuaproximativ 30% în cazul CO2, şi 15% în cazul N2O. Depăşirea nivelului optim de emisie, la care se adaugă emisiile din surse antropice ale compuşilor organici fluorocloruraţi (CFC - clorofluorocarburi), au ca efect modificări climatice: creşterea temperaturii terestre, schimbarea regimului pluviometric şi a nivelului de radiaţie la suprafaţa solului, fenomene care produc perturbări în funcţionarea şi dezvoltarea ecosistemelor.
2.1. Situaţia emisiilor de gaze cu efect de seră
Cunoaşterea valorilor emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel naţional, reprezintă un element important în definirea impactului dezvoltării socioeconomice asupra mediului şi crează baza necesară pentru formularea politicilor de protecţie a mediului. Emisiile de gaze cu efect de seră care contribuie la schimbările climatice reprezintă una din cele mai importante zone de interes ale Strategiei Naţionale a României privind Schimbările Climatice. Aceasta demonstrează respectarea angajamentelor pe care România şi le-a asumat în sensul reducerii, în perioada 2008-2012, cu 8% faţă de emisiile anului 1989, a emisiilor de gaze cu efect de seră. Măsurile de reducere a emisiilor de dioxid de carbon şi alte gaze cu efect de seră vor fi benefice şi din alte puncte de vedere, inclusiv al îmbunătăţirii calităţii aerului. Multe dintre măsurile ce vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră au ca avantaj secundar reducerea emisiilor poluanţilor care afectează atât mediul cât şi sănătatea populaţiei. Eficacitatea politicilor naţionale de reducere a poluării aerului poate fi afectată în sens negativ de poluarea „importată” dintr-o altă ţară. Pentru reducerea poluării transfrontaliere care conduce la depuneri acide şi creşterea concentraţiei pulberilor şi a ozonului din aer, colaborarea internaţională este singura soluţie de a obţine reduceri importante şi permanente. Poluarea transfrontalieră este principala problemă a Comisiei
Pag. 37
Economice a Naţiunilor Unite pentru Europa (UNECE). Potrivit prevederilor Protocolului de la Kyoto, România s-a angajat să reducă emisiile de GHG cu 8% faţă de nivelul din 1989 (anul de bază) în prima perioadă de angajament 2008 -2012. Anul de bază pentru emisiile de HFC-uri, PFC-uri şi SF6 este 1995. Potrivit Articolului 12 din UNFCCC, România a transmis prima Comunicare Naţională (CN1) la Secretariatul UNFCCC în anul 1995 şi CN2 în 1998. CN3 a fost transmisă în cel de-al doilea trimestru al anului 2005. Cel mai recent Inventar Naţional al GHG realizat în conformitate cu Formularul Comun de Raportare (CRF) şi Raportul privind Inventarul Naţional (NIR) pentru anii cuprinşi în intervalul 1989-2002 a fost transmis în anul 2004. Evaluarea acestor emisii constituie un instrument util pentru factorii de decizie în vederea aprecierii situaţiei României, în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor ce reies din Protocolul de la Kyoto. Figura 2.1 prezintă emisiile totale de GHG din România în perioada 1989-2003 comparativ cu valoarea ţintă stabilită prin Protocolul de la Kyoto.
2.1.1. Emisii totale anuale de gaze cu efect de seră
Emisiile totale anuale de gaze cu efect de seră sunt prezentate în figura 2.2. Gazele cu efect de seră sunt: CO2, CH4, N2O, precum şi PFC, HFC şi SF6. Dintre compuşii fluoruraţi, în inventarul naţional sunt incluse numai emisiile de PFC-uri, ceilalţi compuşi fluoruraţi nu au putut fi estimaţi, din cauza lipsei datelor de intrare, necesare calculului. Sectoarele în care s-au estimat emisiile de gaze cu efect de seră sunt: sectorul energetic, procesele industriale, utilizarea solvenţilor şi a altor produse, agricultură şi deşeuri. În calculul emisiilor nete de gaze cu efect de seră se ţine cont de reţinerea CO2 de către păduri.
Pag. 38
2.1.2 Emisii anuale de dioxid de carbon
Menţinerea relativ constantă a unei cantităţi de dioxid de carbon, asigurǎ condiţii optime pentru dezvoltarea vieţii. În urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că o creştere exagerată a concentraţiei de CO 2
şi depăşirea pragului limită, ar avea efecte devastatoare. Poluarea aerului se datorează în proporţie de 50% dioxidului de carbon. Se ştie că, în linii mari, fiecare kilogram de petrol sau de cărbune produce prin ardere trei kilograme de dioxid de carbon. Crescând concentraţia de CO2 în condiţiile în care ceilalţi factori care contribuie la producerea efectului de seră nu se schimbă, în anul 2050 supraîncălzirea va creşte cu 4-5ºC. Emisiile anuale de dioxid de carbon sunt prezentate în figura 2.3. Evoluţia emisiilor anuale de dioxid de carbon este datorată în principal reducerii consumului în sectorul energetic, precum şi micşorării producţiei diferitelor ramuri industriale.
Pag. 39
2.1.3. Emisii anuale de metan
Ca şi emisiile de CO2, emisiile de CH4 intervin în generarea efectului de seră. Acestea provin din:- arderea combustibililor;- descompunerea vegetală;- arderi anaerobe;- materiale organice în descompunere (produsele alimentare din depozite). În perioada 1989-2003, emisiile de metan au scăzut semnificativ (figura 2.4): de la 51725 mii tone CO2 echivalent în anul 1989, la 23780 mii tone CO2 echivalent în anul 2003, (cantitatea înregistrată la nivelul anului 2003 reprezentând 45,9% din emisiile de gaze cu efect de seră înregistrate în anul de referinţă 1989).
2.1.4. Emisiile anuale de protoxid de azot
În anul 2003 se constată o reducere a emisiilor de N2O faţă de 1989, datorată în principal reducerii consumului de îngrăşăminte chimice utilizate în agricultură (figura 2.5).
2.1.5. Emisii de gaze cu efect de seră în sectorul energetic
Sectorul energetic are cea mai mare contribuţie la totalul emisiilor de gaze cu efect de seră. În anul 2003, din totalul de 142904 mii tone CO2 echivalent, 110604 mii tone CO2 echivalent reprezintă emisiile de gaze cu efect de seră din sectorul energetic (ceea ce reprezintă 77,4% din totalul de gaze cu efect de seră emise la nivelul anului 2003). Emisiile de gaze cu efect de seră din sectorul energetic provin, în principal, din arderea combustibililor fosili pentru producerea de energie electrică şi termică, precum şi din extracţia ţiţeiului şi a gazelor naturale. Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul energetic a fost cauzată, în principal de micşorarea consumului în acest sector (figura 2.6).
Pag. 40
Pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, au fost întreprinse acţiuni de înlocuire a combustibililor fosili din procesele de combustie cu alte tipuri de combustibili. În acest sens, oraşul Huedin din judeţul Cluj este cuprins în cadrul unui proiect încheiat între guvernele României şi Danemarcei – Proiect cu implementare comună, Rumeguş 2000, dereducere a emisiilor de GHG (a gazelor cu efect de seră). În cadrul acestui proiect, s-a pus în funcţiune un sistem nou de încălzire centralizată, bazat pe utilizarea de biomasă. Avantajele care decurg din punerea în funcţiune a acestei centraletermice pe rumeguş, pe lângă costurile reduse ale gigacaloriei, sunt: reducerea emisiilor de CO2 prin înlocuirea combustibilului lichid, folosit în fosta centrală termică, cu biomasă şi reducerea poluării mediului prin eliminarea depozitării rumeguşului în zone neautorizate.
Pag. 41
3. Deteriorarea stratului de ozon
În stare naturală, ozonul se găseşte în stratosferă în proporţie de 90%, la circa 10-50 km altitudine, cu un maxim între 20 şi 35 km, prezent în atmosferă în concentraţie de 0,04 ppm (părţi pe milion). Stratul de ozon stratosferic este definit de Convenţia de la Viena ca fiind “Stratul de ozonatmosferic de deasupra stratului limită planetar”. În troposferă, ozonul se comportă ca un gaz de seră, încălzind suprafaţa solului şi acţionează pentru a răci stratosfera, pe o întindere mică. Scăderea observată a ozonului stratosferic poate conduce la scăderea temperaturilor troposferice, prin reducerea fluxului radiativ descendent. Distrugerea ozonului stratosferic este considerată a fi prima cauză a răcirii stratosferei inferioare, ceea ce poate avea un impact semnificativ asupra climatului troposferei. Distrugerea stratului de ozon a fost una dintre primele probleme globale de mediu luate în discuţie şi prezentate publicului larg din Comunitatea Europeană. Consecinţele ireversibile ale acestui fenomen atât asupra ecosistemelor terestre, acvatice, a sănătăţii populaţiei, cât şi asupra sistemului climatic au condus la necesitatea unui efort concentrat la nivel global şi ca urmare a fost instituit regimul internaţional al ozonului. Concentraţia ozonului stratosferic este afectată de o varietate mare de procese interne, cum ar fi distrugerea chimică de către halogeni, sau externe, de exemplu variaţiile radiaţiei solare (în particular ale radiaţiei UV). Invers, ozonul stratosferic are un rol activ în determinarea structurii termice, dinamice şi chimice a stratosferei şi troposferei şi deci, exercită un impact direct asupra climatului. Halogenii eliberaţi de la sol, în pricipal sub formă de clorofluorcarboni (CFCs), hidroclorofluorcarboni (HCFCs) şi hidrocarburi de brom sunt convertiţi în forme active, în stratosfera medie şi superioară unde contribuie la creşterea nivelelor naturale de clor, distrugând ozonul. Reciproc, modificarea ozonului poate afectatemperaturile stratosferice şi troposferice prin procesele radiative de undă lungă şi scurtă. Ozonul troposferic este influenţat, de asemenea, prin schimbul stratosferă-troposferă şi prin procesele chimice. Distrugerea ozonului atmosferic, cu efectele sale potenţiale asupra creşterii radiaţiei UV la nivelul solului, constituie o caracteristică atmosferică la scară globală. La latitudinile medii ale emisferei nordice scăderea ozonului total este de aproximativ 2-4% pe decadă; în ultimii ani, declinul ozonului total a fost mai lent, dar valorile măsurate sunt departe de cele anterioare anului 1980. Cantităţile de clor şi alte produse chimice care distrug ozonul au atins maximul în anii 1997-1998. O mare parte din diferenţele interanuale recente se pot explica prin variabilitatea meteorologică; dar nu este încă posibilă cuantificarea exactă a influenţelor antropice sau naturale. În România, monitorizarea zilnică ce a condus la acumularea unui fond de date timp de 25 ani permite evaluarea stării ozonului total cu un grad suficient de confidenţă.Dacă se face referire la perioada rece a anului - iarna 2004/2005 (intervalul de maximă distrugere a ozonului), evoluţia acestuia s-a diferenţiat astfel: în intervalul 1 noiembrie 2004 - 15 ianuarie 2005 valorile zilnice înregistrate au fost mici şi rareori au atins 340-350 U.D. (figura 2.7). În partea a doua a iernii, după 20 ianuarie 2005, valorile de ozon au crescut semnificativ până la valori de 450 U.D. Variaţia aceasta s-a datorat evoluţiei vortexului polar care, în stratosferă, a fost mai puternic decât normal.Odată cu apropierea perioadei de tranziţie către primăvară, a început distrugerea vortexuluiceea ce a permis intensificarea proceselor de schimb de ozon de la latitudinile înalte cătrecele medii.
Pag. 42
Valorile medii lunare (figura 2.8) prezintă o variabilitate caracteristică latitudinilor medii: cu maxime pronunţate între lunile ianuarie şi aprilie şi cu minime între lunile septembrie şinoiembrie. Tendinţa evaluată pe tot intervalul măsurat reprezintă -8,65%, aproximativ egală cuvaloarea din anul precedent de -8,56%. Valoarea tendinţei ar putea fi atribuită încetinirii procesului de distrugere a ozonului, dar este dificil de stabilit ponderea căror factori este predominantă (factorii naturali sau datorită faptului că valorile clorului stratosferic total au atins maximul şi au rămas aproape constante).
Mecanismul prin care creşterea halogenilor ar putea afecta ozonul de la latitudinile medii se datorează unuia sau mai multora dintre următoarele fenomene:- procesele chimice locale care acţionează la latitudini medii, bazate fie numai pe chimia fazei gazoase, fie pe reacţiile heterogene de pe aerosolii de acid sulfuric;- exportul aerului sărac în ozon din vortexul polar în timpul iernii şi primăverii şi diluţiei aerului sărac în ozon odată cu ruperea vortexului;- exportului clorului activ din vortexul polar, care poate apoi să distrugă ozonul de la latitudinile medii. Aceste trei categorii de procese se referă numai la posibila contribuţie a reacţiilor chimice la tendinţa de ozon. Cercetările din ultimii ani au arătat că variaţiile dinamice ale stratosfereicontribuie foarte mult la tendinţa observată.
Pag. 43
Variaţiile acestea se pot datora:- tendinţei pozitive a frecvenţei intruziunilor subtropicale ale aerului din troposfera superioară în partea cea mai joasă a stratosferei de la latitudinile medii;- tendinţei negative a frecvenţei intruziunilor polare concomitent cu creşterea locală a înălţimii tropopauzei;- tendinţei circulaţiei meridionale de scară mare (circulaţia Brewer-Dobson), care transportăozonul din regiunea-sursă, de la tropice către stratosfera inferioară de la latitudini medii. S-a stabilit cu certitudine că tendinţa observată a ozonului nu poate fi datorată unei singure cauze, fie chimică, fie dinamică. Este, de asemenea, foarte probabil ca relativa contribuţie la bugetul ozonului, la procesele menţionate mai sus, să varieze de la un an la altul şi de la emisfera nordică la cea sudică. În concluzie, tendinţa globală de evoluţie a ozonului total în perioada ianuarie 1980 – martie 2005 rămâne negativă, dar mult scăzută faţă de anii anteriori. După 1997 s-a remarcat o schimbare pozitivă în evoluţia ozonului, la toate latitudinile cuprinse între 50N-50S, dar rămân precauţii cu privire la evoluţia ulterioară a ozonului precum şi la momentul începerii refacerii stratului de ozon la valorile anterioare anilor '80. Scăderea preconizată a cantităţilor de clor şi brom stratosferic în următorii 50 de ani prinimplementarea totală a măsurilor prevăzute în Protocolul de la Montreal şi Amendamentele ulterioare, va conduce la creşterea cantităţii globale de ozon, deşi există deosebiri în proiecţiile furnizate de diferite modele globale. Între factorii implicaţi se menţionează creşterea bioxidului de carbon, a metanului sau a vaporilor de apă. O dificultate suplimentară provine de la modificările survenite în transportul atmosferic care este dificil de prognozat, iar impactul acestor modificări asupra ozonului stratosferic poate fi pozitiv sau negativ. Explicaţia completă a anomaliilor de ozon şi temperatură ar trebui să includă toate aspectele fotochimiei ozonului şi ale dinamicii meteorologice, dar monitorizarea şi măsurătorile continue rămân esenţiale în realizarea acestui scop.
4. Acidifierea
Acidifierea este procesul de modificare a caracterului chimic natural al unui component almediului, ca urmare a prezenţei unor compuşi alogeni care determină o serie de reacţii chimice în atmosferă, conducând la modificarea pH-ului aerului, precipitaţiilor şi chiar a solului. Prin acidifiere, se întelege că poluanţii din aer, în special oxizii de sulf, oxizii de azot şi amoniacul, sunt transformaţi, în substanţe acide. Aceşti poluanţi sunt deseori transportaţi la distanţe mari de la locul emisiei, determinând apariţia ploilor acide. Ploile acide se manifestă la distanţă mare de la locul emiterii agentului poluant, uneori şi la sute de kilometri. Acidifierea rămâne o problemă importantă de mediu în întreaga Uniune Europeană, rezolvarea ei presupunând iniţiative coordonate în toate Statele Membre, în toate sectoarele afectate.
4.1. Situaţia emisiilor de gaze cu efect acidifiant
Cunoaşterea valorilor emisiilor de gaze cu efect acidifiant la nivel naţional, reprezintă un element important în definirea impactului dezvoltării socioeconomice asupra mediului şi crează baza necesară pentru formularea politicilor de protecţie a mediului. Datele care evidenţiază emisiile de gaze cu efect acidifiant au fost determinate pe baza unor modele şi calcule de estimare, prezentate în “Atmospheric Emission Inventory Guidebook - 2000“ –
Pag. 44
ultimul ghid CORINAIR apărut. Evaluarea acestor emisii constituie un instrument util pentru factorii de decizie, în vederea aprecierii situaţiei României, în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor ce-i revin pentru a adera la Uniunea Europeană. România este semnatară a Convenţiei privind poluarea atmosferică transfrontieră pe distanţe lungi, din anul 1999. Convenţia a fost ratificată de Parlamentul României prin Legea 271/2003, şi are ca principal obiectiv reducerea acidifierii,eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic. În mod concret ţara noastră şi-a luat angajamentul, ca în anul 2010, nivelul emisiilor să se încadreze în plafoanele prevăzute de Protocolul de la Göteborg (figura 2.9 - 2.11). Acidifierea mediului este datorată, în principal, depunerilor de emisii a trei poluanţi: dioxidul de sulf, dioxidul de azot şi de amoniac. O parte din aceste emisii se depun pe sol, fără a suferi modificări chimice, iar altă parte, se depun sub formă acidă. Impactul acestor depuneri se manifestă mai ales, la nivelul apelor de suprafaţă şi al vegetaţiei, depinzând de cantităţile depuse şi de natura solurilor. Indicatorii de mediu ce caracterizează fenomenulde acidifiere, conform cadrului „Driving Force– Pressure–State–Impact–Response” sunt:emisiile de substanţe acidifiante → indicatori de presiune asupra mediului (DPSIR);calitatea aerului ambiant – acidifiere → indicatori ce indică starea sau nivelul concentraţiilor poluanţilor din aer (DPSIR);depăşiri ale pragurilor critice → indicatori ce indică impactul asupra ecosistemelor (DPSIR); acorduri între autorităţile publice şi sectoarele emiţătoare de gaze cu efect acidifiant prin carese angajează să obţină o reducere a acestora → indicatori care duc la reducerea presiunilor (DPSIR).
4.1.1. Emisii anuale de dioxid de sulf (SO2)
Alături de arderile combustibililor fosili, o serie de ramuri industriale, industria metalurgică, în special cea neferoasă, cocseriile, industria alimentară etc, poluează atmosfera cu oxizi de sulf. O sursă importantă în poluarea atmosferei oraşelor o constituie şi instalaţiile mici care folosesc combustibili fosili. Emisiile de SO2 au înregistrat în general o continuă scădere în perioada 1995-2001, din anul 2003 înregistrându-se o creştere faţă de anii precedenţi (figura 2.9). Arderile din industria energetică şi industrii de transformare constituie principala sursă de poluare cu SO2 (75,73%), în anul 2003. La acestea se alătură arderile din industria de prelucrare, în proporţie de 16,69% şi procesele de producţie, în proporţie de 3,51%.
4.1.2. Emisii anuale de monoxid şi dioxid de azot
Până în anul 1999, emisiile de NOX (figura 2.10) au scăzut de la valori de aproximativ 407 mii tone în anul 1995, la aproximativ 336 mii tone în 2001. Perioada anilor 1999-2002 a fost marcată de o creştere a emisiilor de NOX. În anul 2003 emisiile de NOX au înregistrat o scădere faţă de anul 2002 ajungând la 325 mii tone. În anul 2004 emisiile de NOX , s-au menţinut aproximativ constante, faţă de valoarea anului 2003. Emisiile de NOX provin îndeosebi din industria energetică şi industria de transformare (39,24%), din traficul rutier (31,58%) precum şi din industria de prelucrare (11,39%).
Pag. 45
4.1.3. Emisii anuale de amoniac
Dintre sursele artificiale, cea mai importantǎ în producerea amoniacului este agricultura, iar din cadrul acesteia, ramura zootehnică de tip intensiv. Ponderea agriculturii în generareaemisiilor de amoniac este de 80,26%, şi este determinată de dejecţiile rezultate din creştereaanimalelor şi îngrăşămintele chimice azotate utilizate în cultura plantelor.
Pag. 46
În figura 2.11 este arătată evoluţia emiisiilor de amoniac. Pentru anul 2004 se prognozează o scădere a cantităţii de amoniac, de la 182 mii tone în anul 2003 la 135 mii tone în anul 2004.
4.2. Calitatea aerului ambiant – aciditate Acidifierea atmosferei este provocată, în principal, de compuşii ce conţin sulf şi azot.Aceştia se formează în urma emisiilor, în atmosferă, de dioxid de sulf (SO2 ), oxizi de azot (NO2) şi amoniac (NH3 ).
4.2.1. Concentraţii de dioxid de sulf
În reţeaua automată de monitorizare a calităţii aerului, amplasată de-a lungul Dunării de Jos, în anul 2004 au fost înregistrate 3 valori ale concentraţiei medii orare de dioxid de sulf peste valoarea limită pentru protecţia sănătăţii umane la Turnu Măgurele (valoarea maximă fiind stabilită la 0,52 mg/m3). În această zonă, nu s-au înregistrat depăşiri ale valorii limită a concentraţiei medii anuale pentru protecţia ecosistemelor (0,020 mg/m3). Concentraţiile medii pe 24 ore pentru dioxidul de sulf au depăşit valoarea limită (0,125 mg/m3) în localitatea Zlatna - 0,885 mg/m3 ( de 7,08 ori), în Bistriţa-Năsăud - 0,444 mg/m3 şi Baia Mare - 0,327 mg/m3 (figura 2.12). Concentraţiile medii anuale ale dioxidului de sulf s-au situat sub concentraţia maximă admisă (0,060 mg/m3). Cele mai mari valori înregistrate, fără să depăşească CMA, au fost în Braşov (0,037 mg/m3), Vaslui (0,054 mg/m3), Piteşti (0,046 mg/m3), Baia Mare (0,03 mg/m3) şi Brăila (0,028 mg/m3). Concentraţiile mari ale dioxidului de sulf se datorează în general proceselor de ardere a combustibililor cu conţinut ridicat de sulf.
4.2.2. Concentraţii de dioxid de azot
În reţeaua automată de monitorizare a calităţii aerului, amplasată de-a lungul Dunării de Jos, în anul 2004, nu au fost înregistrate concentraţii medii orare ale dioxiului de azot peste valoarea limită pentru protecţia sănătăţii umane. În această zonă s-a înregistrat o depăşire a valorii limită a concentraţiei medii anuale pentru protecţia ecosistemelor la Zimnicea (0,038 mg/m3).
Pag. 47
Concentraţiile medii zilnice ale dioxidului de azot s-au situat peste concentraţia maximă admisă anuală (0,1 mg/m3), la staţiile de măsurare din Craiova, cea mai mare valoare înregistrată fiind 0,105 mg/m3. În concluzie, în anul 2004, concentraţiile medii anuale ale dioxidului de azot s-au situat sub valoarea limită anuală pentru protecţia sănătăţii umane (0,060 mg/m3).
4.2.3. Concentraţii de amoniac
Concentraţiile medii pe 24 ore pentru amoniac au depăşit CMA (0,1 mg/m3) în localităţile Cluj Napoca (valoarea maximă: 0,14 mg/m3, înregistrându-se 2 depăşiri), Bistriţa Năsăud (valoarea maximă: 0,38 mg/m3, înregistrându-se 44 depăşiri), Satu Mare (valoarea maximă: 0,1 mg/m3, înregistrându-se o depăşire), Săvineşti (valoarea maximă: 0,26 mg/m3, înregistrându-se 5 depăşiri), Ploieşti (valoarea maximă: 0,16 mg/m3, înregistrându-se 7 depăşiri), Corlăteşti (valoarea maximă: 0,17 mg/m3, înregistrându-se 7 depăşiri), Turnu Măgurele (valoarea maximă 0,348 mg/m3 înregistrându-se 12 valori peste CMA) şi Mioveni (valoarea maximă 0,11 mg/m3 înregistrându-se 12 valori peste CMA), figura 2.13. Frecvenţele de depăşire CMA pe 24 ore pentru amoniac s-au situat între 0,99% la Cluj Napoca, 12,5% Bistriţa Năsăud, 1,93% Ploieşti şi 3,29% la Turnu Măgurele (figura 2.14).
Pag. 48
5. Metale grele si poluanţi organici persistenti
Această categorie de poluanţi are ca sursă principală diferite procese industriale, pentru plumb adăugându-se şi poluarea produsă de gazele de eşapament provenite de la motoare cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie.
5.1. Emisii de metale grele (mercur, cadmiu, plumb)
Emisiile de mercur au înregistrat o scădere, faţă de anul 2002, de 33,81%.Emisiile de cadmiu au înregistrat o scădere de 50,17% faţă de anul precedent.Emisiile de plumb au înregistrat o scădere, în anul 2003, faţă de anul 2002, de 52,3% (figura2.15). Prognoza pentru anul 2004 arată o uşoară creştere a emisiilor de metale grele, respectiv ocreştere de 32,03% pentru mercur, 5,61% pentru cadmiu şi 54,6% pentru plumb.
5.2. Emisii de poluanţi organici persistenţi
Poluanţii organici persistenţi sunt substanţe chimice foarte stabile, care se pot acumula înlanţurile trofice biologice, cu un grad mare de risc asupra sănătaţii omului şi a mediului înconjurător. În vederea reducerii impactului asupra mediului înconjurător, Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu a adoptat, în cadrul Convenţiei de la Stockholm (mai 2001), un program vizând controlul şi eliminarea a 12 POPs (pesticide: aldrin, clordan, DDT, dieldrin, endrin, heptaclor, mirex, toxafen; industriali: hexaclorbenzen HCB, bifenilicloruraţi PCB; subproduse: dioxine, furani). Principala sursă care contribuie la emisiile de substanţe toxice persistente este agricultura, în special, prin depozitele existente cu substanţe interzise, neidentificate şi/sau expirate. O altă sursă o constituie industria chimică producătoare de pesticide, precum şi importul de substanţe comerciale. În contextul poluării la distanţă, conform datelor prezentate de Agenţia Europeană de Mediu, România este la ora actuală importator al acestui tip de poluanţi. Emisiile de poluanţi organici persistenţi cunosc, în general, o evoluţie descendentă (figura 2.16), în anul 2003 înregistrând valori de 119,169 g pentru dioxine şi 100,861 tone pentru PCB-uri. Pentru anul 2004, datele pe baza cărora s-a realizat inventarul, au rezultat în urma colectării datelor primare de către APM-uri. Prin urmare, în cazul PCB, apare o diferenţă de calcul cauzată demodul diferit de colectare a datelor. Principalele surse de emisie de poluanţi organici persistenţi sunt reprezentate de: arderea deşeurilor, instalaţiile de ardere neindustriale şi de arderile din industria de prelucrare.
Pag. 49
5.3. Calitatea aerului ambiant – metale grele
Zone de impact pentru aerul ambiental, din punct de vedere al emisiilor cu conţinut de metale, sunt judeţele Sibiu, Baia Mare şi Bistriţa Năsăud. Au fost monitorizate atât plumbul şi cadmiul din pulberile totale în suspensie (PTS), cât şi plumbul şi cadmiul din fracţiunea PM10. În judeţul Sibiu, singura zonă puternic poluată a rămas zona Copşa Mică – SC SOMETRA SA – unde emisiile de pulberi cu metale grele au înregistrat depăşiri însemnate şi constante, în anul 2004. Datorită dispersiei la distanţă mare faţă de sursa poluanţilor, depăşiri ale conţinutului de metale grele s-au înregistrat şi în zona Mediaş. Depăşirile de CMA zilnică sunt de 25,18 ori la plumb (cu o frecvenţă de 55,76%), de 24,80 ori la cadmiu, în zona Copşa Mică, de 10,55 ori la plumb şi 23,75 ori la cadmiu, în zona Mediaş. Analiza concentraţiilor de plumb, în zona Baia Mare, au arătat o diferenţă semnificativă între zona cu impact direct al surselor de poluare şi zona rezidenţială. Valorile maxime anuale înregistrate sunt de 0,023 mg/m3 cu o frecvenţă anuală de depăşire a CMA de 71%, în zona cu impact direct şi de 0,007 mg/m3cu o frecvenţă anuală de depăşire a CMA de 25% în zona rezidenţială (figura 2.17).
Pag. 50
În municipiul Baia Mare, în anul 2004, s-a înregistrat o frecvenţă anuală de depăşire laindicatorul plumb de 49%, media anuală determinată fiind de 0,0016 mg/m3.În perioada analizată, pentru plumbul din PM10, frecvenţa de depăşire a sumei valorii limită anuale (VL=0,0005 mg/m3) a fost de 58%, valoarea maximă determinată fiind de 0,0024 mg/m3 cu media de 0,002 mg/m3. Evoluţia nivelului concentraţiilor de cadmiu păstrează în general aceeaşi tendinţă ca a plumbului, însă la nivele valorice mai reduse, atât în ceea ce priveşte concentraţiile cât şi frecvenţele de depăşire. O analiză globală arată că frecvenţa anuală de depăşire a CMA zilnică la cadmiu din TSP este de 26,8%, la o medie anuală de 0.000018 mg/m3, în timp ce pentru cadmiu din PM10, frecvenţa de depăşire este de 58% la o valoare maximă a concentraţiei de 0,0000261 mg/m3. În judeţul Bistriţa-Năsăud valorile concentraţiilor metalelor grele din pulberile în suspensie totale sunt foarte apropiate de cele din PM10. Cele mai multe depăşiri s-au înregistrat pentru plumbul din TSP - 3 depăşiri (şi o valoare maximă de 0,00128 mg/m3) şi pentru cadmiul din PM10 - 5 depăşiri (şi o valoare maximă de 0,0000675 mg/m3).
6. Ozon troposferic si alti oxidanti fotochimici
Spre deosebire de ozonul stratosferic care protejează viaţa pe Pământ, ozonul troposferic(cuprins între sol şi 8-10 km înălţime) este deosebit de toxic şi constituie poluantulprincipal al atmosferei zonelor industrializate, deoarece precursorii acestuia provin dinactivităţi industriale şi trafic rutier. Distrugerea ozonului troposferic se realizează prin procese de transport şi prin distrugere chimică în troposferă.Se consideră că prezenţa ozonului în troposferă constituie urmarea a două procese de bază:- schimburile troposferă/stratosferă, care determină transportul către troposferă a aerului stratosferic bogat în ozon;- producerea ozonului, în situ, prin reacţii fotochimice care implică monoxidul de carbon, metanul şi hidrocarburile non-metanice, în prezenţa oxizilor de azot.In mod similar, distrugerea ozonului troposferic se realizează prin procese de transport şi prindistrugere chimică în troposferă. Cantitatea de ozon troposferic este extrem de variabilă în timp şi în spaţiu, deoarece precursorii săi pot fi transportaţi de la mare distanţă.
Pag. 51
Din acest motiv, dintre toţi poluanţii atmosferici, ozonul este cel mai dificil de controlat, fiind necesară o reţea densă şi bine dotată pentru monitorizarea, nu numai a ozonului, ci şi a altor compuşi atmosferici (oxizii de azot, metanul, compuşii organici volatili). Monitorizarea ozonului troposferic se realizează în cadrul a 14 staţii de supraveghere, prinefectuarea de măsurători ale concentraţiilor de ozon în timp real, utilizându-se metoda de referinţă indicată de Ordinul 592/2002 – metoda fotometrică în UV.Ordinul 592/2002 prevede următoarele limitări privind valorile concentraţiilor de ozon troposferic:- 120 μg/m3 ca obiectiv pe termen lung pentru protecţia sănătăţii umane, reprezentând valoarea maximă zilnică a mediilor pe 8 ore calculată din date orare;- 180 μg/m3 ca prag de informare, reprezentând medie orară;- 240 μg/m3 ca prag de alertă, reprezentând medie orară. Administraţia Naţională de Meteorologie efectuează măsurători de chimia atmosferei lastaţia GAW Fundata.
6.1. Ozonul troposferic
Concentraţia atmosferică a ozonului s-a măsurat cu un analizor automat Monitor Labs model ML 9812 cu calibrare internă automată. Instrumentul a fost programat să execute următoarele: să realizeze o calibrare la fiecare 24 ore, să măsoare continuu, să medieze datele pe intervale de timp de o oră şi să stocheze mediile. Rezultatele măsurătorilor (mediile zilnice) sunt prezentate în tabelul 2.1. Valoarea minimă a fost de 1,42 ppbv, înregistrată în ziua de 3 noiembrie 2004, ora 4:00, valoarea maximă a fost de 53,31 ppbv, înregistrată în ziua de 07 iulie 2004, ora 5:00. Valoarea medie anuală a fost de 26,93 ppbv.
Pag. 52
6.2. Bioxidul de azot
Oxizii de azot (NOx, adică NO şi NO2) nu sunt gaze de seră, dar produc schimbări importante în concentraţiile altor gaze de seră prin interacţiunile lor cu radicalul hidroxil (OH). În prezenţa NOx, oxidul de carbon şi hidrocarburile sunt oxidate pentru a produce ozon în troposferă, afectând, asemenea unor gaze de seră, bilanţul radiativ al Pământului. Principalele surse antropice ale oxizilor de azot sunt reprezentate de îngrăşămintele chimice, arderea biomasei, arderea combustibililor fosili şi emisiile provenite de la avioane.Pentru măsurarea concentraţiei dioxidului de azot s-au prelevat probe de aer cu o instalaţie realizată în laborator, debitul de aer fiind stabilizat cu orificiu critic şi măsurat la începutul şi sfârşitul perioadei de prelevare. Analizele s-au făcut în laboratorul de la Afumaţi, după metoda Saltzman. Valoarea minimă a fost de 2,6 μg/m3 înregistrată în ziua de 22 februarie 2004, valoarea maximă a fost de 52,8 μg/m3 înregistrată în ziua de 11 august 2004. Valoarea medie anuală, înregistrată în anul 2004 a fost de 17,475 μg/m3 , în comparaţie cu valoarea medie a anului 2003 care a fost de 13,55 μg/m3 . In figurile 2.18 şi 2.19 sunt prezentate grafic concentraţiile zilnice şi media lunară ale NO2. Valorile măsurate sunt cele din tabelul 2.2.
Pag. 53
Pag. 54
7. Calitatea aerului
Starea atmosferei este evidenţiată prin prezentarea poluării de impact cu diferite noxe, calitatea precipitaţiilor atmosferice, situaţia ozonului atmosferic, dinamica emisiilor de gaze cu efect de seră şi unele manifestări ale schimbărilor climatice. Calitatea aerului se caracterizează prin urmărirea poluării de fond ce se face în 2 staţii amplasate în zone convenţional "curate", situate la altitudini cuprinse între 1000–1500 m şi la distanţe de minimum 20 km de centre populate, drumuri, căi ferate, obiective industriale, cât şi a poluării de impact, în peste 1100 puncte de recoltare a probelor.
7.1. Poluarea de fond şi poluarea de impact7.1.1. Poluarea de fond
Poluarea de fond reprezintă poluarea existentă în zonele în care nu se manifestă direct influenţa surselor de poluare. INMH a reluat monitorizarea unor compuşi atmosferici la staţia Fundata, începând din luna iunie 2000, efectuându-se măsurători continue ale ozonului la sol, dioxidului de azot, dioxidului de carbon şi ale pH-ului precipitaţiilor.
Pag. 55
Dioxidul de carbon
Concentraţia atmosferică a dioxidului de carbon s-a măsurat cu un analizor automat Thermoenvironmental 41H. Calibrarea instrumentului se face cu aer zero şi CO2 355 ppmv. Instrumentul execută o măsurătoare la fiecare 12 secunde, mediază valorile pe intervale de timp de 30 minute şi stochează mediile pe HDD. Rezultatele măsurătorilor (mediile zilnice) sunt prezentate în tabelul 2.3.
Pag. 56
Valoarea minimă a fost de 334,88 ppmv înregistrată în ziua de 14 iulie 2004, ora 15:00, valoarea maximă a fost de 370,43 ppmv, înregistrată în ziua de 19 mai 2004, ora 21:00. Valoarea medie anuală a fost de 364,92 ppmv. pH-ul precipitaţiilor. Recoltarea precipitaţiilor s-a făcut zilnic cu un colector deschis. Probele recoltate au fost ambalate în pungi de polietilenă, care au fost sudate. Probele au fost păstrate în frigider la 4ºC până în momentul analizării (circa 30 zile). În cursul anului 2004, la staţia Fundata s-au înregistrat 120 de zile cu precipitaţii (tabelul 2.4), valorile fiind cu mult sub pH-ul apei pure (5,65). Evaluarea comparativă a pH-ului din 2 ani consecutivi (2003 şi 2004) arată că în anul 2004, valorile pH-ului sunt, în general, mai scăzute decât cele din anul 2003 (media anuală de 4,66 în anul 2004, faţă de 4,93 în anul 2003) (tabelul 2.5 şi figura 2.20).
Pag. 57
7.1.2 Poluarea de impact
Poluarea de impact este produsă în zonele aflate sub impactul direct al surselor de poluare. În reţeaua de supraveghere a poluării de impact au fost efectuate măsurători privind o serie de poluanţi specifici, precum: acid clorhidric, fenol, hidrogen sulfurat, metilmercaptan, aldehida formică, sulfaţi, monoxid de carbon. Valori depăşite ale CMA pe 24 ore s-au înregistrat pentru următorii poluanţi:- metilmercaptan → s-au înregistrat depăşiri ale CMA pe 24h (0,00001mg/m3) în oraşul Suceava, în toate cele 3 staţii de monitorizare. Cele mai mari valori au fost înregistrate la staţia Cuza Vodă, frecvenţele de depăşire având valori cuprinse între 14,84% şi 30,68%.- acid clorhidric → s-au înregistrat depăşiri ale CMA pe 24h (0,1mg/m3) în municipiul Râmnicu- Vâlcea, în două puncte de prelevare situate în imediata vecinătate a platformei industriale. Frecvenţa anuală a depăşirilor a fost de 0,7%.- hidrogen sulfurat → s-au înregistrat depăşiri ale CMA pe 24h (0,008mg/m3) la staţia Chiciu din judeţul Călăraşi în lunile mai, august, septembrie şi noiembrie.- sulfaţi → s-au înregistrat depăşiri ale CMA pe 24h (0,012 mg/m3) în oraşul Suceava, cu o frecvenţă de 5,94%. Concentraţia maximă înregistrată a fost de 0,0189 mg/m3, valoarea
Pag. 58
medie anuală fiind de 0,0069 mg/m3.
8. Poluari cu pulberi în suspensie
Pulberile în suspensie sunt principalii poluanţi din ţara noastră pentru care depăşirile CMA sunt semnificative, pentru diferite intervale de mediere.
Pulberile în suspensie → cu diametrul mai mic de 20 μm, au în atmosferă un comportamentasemănător gazelor.Fracţiunea PM10 → reprezintă pulberile în suspensie cu diametre aerodinamice mai micide 10 μm.
Poluarea atmosferei cu pulberi în suspensie are mai multe surse. În primul rând, industriametalurgică şi siderurgică care eliberează în atmosferă cantităţi însemnate de pulberi, apoi centralele termice pe combustibili solizi, fabricile de ciment, transporturile rutiere, haldele şi depozitele de steril, şi aşa mai departe. Natura acestor pulberi este foarte diversificată. Ele conţin fie oxizi de fier, în cazul pulberilor din jurul combinatelor siderurgice, fie metale grele (plumb, cadmiu, mangan, crom), în cazul întreprinderilor de metale neferoase, sau alte noxe. Concentraţiile medii în 24 de ore de pulberi totale în suspensie au depăşit valoarea CMA(0,15 mg/m3) în 13 localităţi. Cele mai mari valori s-au înregistrat la Bârlad – 0,126 mg/m3,Suceava – 0,34 mg/m3,Brăila - 0,123 mg/m3,Tulcea – 0,283 mg/m3,Câmpulung – 0,14mg/m3,Piteşti – 0,14 mg/m3, Craiova – 0,085mg/m3, Cluj – 0,36 mg/m3, Braşov – 0,288mg/m3, Copşa Mică – 0,21 mg/m3, Sfântu Gheorghe – 0,48 mg/m3, Miercurea Ciuc – 0,28 mg/m3, Zlatna – 0,185 mg/m3.
Frecvenţele cele mai mari, ale depăşirii concentraţiei maxime admise se întâlnesc înCâmpulung – 13,79%, Braşov – 26,56%, Sf. Gheorghe – 10,89%,Zlatna – 8% (figura 2.21).
Nivelul de poluare cu pulberi în suspensie se menţine în continuare ridicat pe teritoriul ţării, depăşirile CMA (în timp de 24 ore şi anuale) înregistrându-se într-un mare număr dintrelocalităţile monitorizate.
Pag. 59
Fracţiunea PM10 din pulberile în suspensie a fost monitorizată pe întreg parcursul anului 2004, în mai multe localităţi. Concentraţiile medii în 24 de ore au depăşit valoarea limită pentru protecţia sănătăţii umane, stabilită pentru anul 2004 (0,075 mg/m3), în 7 localităţi urbane.Cele mai mari valori s-au înregistrat la Botoşani -0,14 mg/m3, Buzău – 0,09 mg/m3, Focşani – 0,134 mg/m3, Giurgiu – 0,227 mg/m3, Bistriţa 0,19 mg/m3, Sibiu –0,062mg/m3, Bucureşti –1,82 mg/m3.
Cele mai mari depăşiri ale concentraţiilor mediianuale pentru protecţia sănătăţii umane stabilită pentru anul 2004 (0,060 mg/m3), s-au înregistrat în localităţi urbane: Botoşani – 28,78%, Focşani– 47,55%, Bistriţa – 20,74%, Bucureşti – 53% (figura 2.22). De menţionat că staţiile de măsură la care au fost înregistrate depăşiri ale valorilor limită sunt situate în zone urbane cu trafic intens.
Pag. 60
9. Sistem de monitorizare a calităţii aerului
Prin publicarea în Monitorul Oficial nr. 765 din 21 octombrie 2002 a Normativului privind stabilirea valorilor limită, a valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului, monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător, aprobat prin Ordinul nr. 592 din 25 iunie 2002, este marcată îndeplinirea obiectivului pe care autoritatea centrală pentru protecţia mediului şi l-a propus pe linia asigurării transpunerii în plan legislativ şi a implementării în România a Directivelor Uniunii Europene legate de activităţile de evaluare şi gestionare a calităţii aerului ambiant. Acţiunea de monitorizare a calităţii aerului este utilă prin faptul că oferă informaţii direct, cu privire la situaţia existentă la un moment dat într-un segment important al mediului urban.Începând cu 1 martie 2003 ARPM Piteşti monitorizează calitatea aerului în zona Câmpulung cu ajutorul staţiei automate amplasată în zona centrală a oraşului. Monitorizarea calităţii aerului în 3 aglomerări urbane este inclusă în Programul PHARE 2002–„Îmbunătăţirea reţelei naţionale de monitorizare a calităţii aerului”.
9.1 Sistem automat de monitorizare a calităţii aerului la nivelul oraşului Bucureşti
Poluarea aerului în municipiul Bucureşti are un caracter specific datorită, condiţiilor de emisie, respectiv existenţei unor surse multiple, înălţimi diferite ale surselor de poluare, precum şi o repartiţie neuniformă a acestor surse, dispersate însă pe întreg teritoriul oraşului.România, prin autoritatea centrală pentru protecţia mediului, recunoscând importanţa supravegherii calităţii aerului, a realizat, cu sprijinul Comunităţii Europene, un sistem modern de monitorizare a calităţii aerului, în oraşul Bucureşti. Folosind structura spaţială a câmpului de concentraţii de poluanţi din Bucureşti, generată de un model de dispersie avansat (OML-Multi) ca şi rezultatele măsurătorilor obţinute în timpul a două campanii de măsurători, folosind probe cu prelevare prin difuzie, efectuate în Bucureşti, în timpul a două sezoane, s-a realizat proiectul conceptual al reţelei de monitorizare a calităţii aerului ţinându-se cont de cerinţele tuturor directivelor şi ghidurile corespunzătoare ale Uniunii Europene. Rezultatele campaniilor de măsurători au contribuit în mod esenţial la selectarea finală a poziţiilor corecte ale amplasamentelor staţiilor de monitorizare. La începutul anului 2004, în cadrul unui Program PHARE 2000, a fost pusă în funcţiunereţeaua automată de monitorizare a calităţii aerului în capitală, care funcţionează la parametrii proiectaţi, respectând cerinţele Directivelor Uniunii Europene. Datele referitoarela calitatea aerului în Municipiul Bucureşti (poluanţii măsuraţi fiind: SO2, NOx, CO, O3, benzen, PM10, PM2,5, plumb) sunt furnizate în timp real – inclusiv publicului – şi provin de la cele 8 staţii automate, repartizate astfel:♦ staţia de fond regională → Baloteşti;♦ staţia de fond suburbană → Măgurele;♦ staţia de fond urbană → Crângaşi (APM Bucureşti;♦ 2 staţii de trafic → şoseaua Mihai Bravu şi Cercul Militari Naţional;♦ 3 staţii industriale → Drumul Taberei, Titan şi Berceni;
Pag. 61
Proiectul urmăreşte realizarea unor inventare anuale de emisii ale poluanţilor, a unor rapoarte de funcţionare în siguranţă a planurilor interne şi externe de urgenţă conform Directivei 96/61 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (IPPC), precum şi abordarea integrată a evaluării şi controlului impactului asupra mediului prin cele mai bune tehnici disponibile. În scopul diseminării în timp real a informaţiilor referitoare la calitatea aerului, pentru îndeplinirea cerinţelor de informare şi conştientizare a publicului asupra poblemelor de mediu, proiectul a prevăzut amplasarea: trei panouri de afişaj la: Piaţa Universităţii, Piaţa Sergiu Celibidache şi Mc Donald’ Obor; trei display-uri la sediile: Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, Primăriei Municipiului Bucureşti şi Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Bucureşti (ARPM Bucureşti). Reţeaua de monitorizare a fost pusă în funcţiune la sfârşitul lunii decembrie 2003, iar ca beneficiar direct al proiectului a fost numită Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Bucureşti, fiind şi cea care asigură în prezent, funcţionarea continuă a sistemului de monitorizare. În cadrul programului, în aglomerarea Bucureşti s-a început procesul de stabilire a arealurilor unde valorile concentraţiei unuia sau mai multor poluanţi depăşesc valorile limită, arealuri pentru care se vor iniţia planuri şi/sau programe de îmbunătăţire a calităţii aerului. In afara de datele furnizate de reţeaua proprie de monitorizare, informaţii importante au fost obţinute de la Direcţia de Sănătate Publică - Laboratorul Chimia Mediului Înconjurător din cadrul laboratorului de toxicologie unde prin determinări fizico-chimice s-a măsurat poluarea aerului şi a apelor în municipiul Bucureşti. Poluarea aerului în Municipiul Bucureşti este urmărită prin următoarele tipuri de determinări de noxe:• determinări în puncte fixe de recoltă;• determinări în intersecţii;• determinări de pulberi sedimentabile;• determinări la cererea agenţilor economici pentru obţinerea autorizaţiei de mediu sau ca urmare a unor reclamaţii. Toate determinările de noxe făcute de către DSP se fac conform STAS nr.12574/1987 privind calitatea aerului din zonele protejate. In anul 2004 au funcţionat 4 puncte fixe de supraveghere a calităţii aerului din Municipiul Bucureşti, puncte în care s-au recoltat şi analizat următoarele noxe:• POLICOLOR: pulberi în suspensie; SO2; NH3; HCl; Pb;• ROMAERO: pulberi în suspensie; SO2; NO; NH3; HCl; Pb;• SINTOFARM: pulberi în suspensie; SO2; NH3; HCl; Pb;• ACUMULATORUL: pulberi în suspensie; SO2; NO2; Pb. În primele 3 puncte fixe funcţionează pompe vechi care recoltează continuu 24 ore/zi totalizând 20-25m3 aer/24 ore. La Acumulatorul este montată, din anul 2000, o pompă nou achiziţionată care funcţionează doar de 6 ori câte 45 minute în 24 ore, totalizând un volum maxim de 5,4 m3 aer în 24 ore. În anul 2004 s-au prelevat şi analizat 3170 probe aer în aceste patru puncte fixe de recoltă.
9.2 Sistem de monitorizarea a calităţii aerului PHARE CBC RO/BG
În decembrie 1998, Comisia Europeană a emis Reglementarea Phare CBC (2760/98), pentru a obţine un cadru clar, pentru implementarea activităţilor în vederea sprijinirii cooperării transfrontaliere prin programul Phare. Cooperarea transfrontalieră (în special în
Pag. 62
frontierele externe Uniunii Europene şi între ţările adiacente Europei Centrale şi de Est) esteimportantă în contribuţia la dezvoltarea economică a zonelor de graniţă ale acestor ţări, în atingerea nivelului de dezvoltare al Uniunii Europene şi pregătirea, pe cât posibil, a ţărilor candidate pentru participarea la Programele Interregionale. Pe baza Reglementării Phare CBC, Guvernele din Bulgaria şi România împreună cu Comisia Europeană, au fost de acord, în cadrul Comitetelor Mixte de Cooperare, ca un procent din fondul Programului CBC România-Bulgaria să fie alocat Fondului Comun al Proiectelor Mici (Joint Small Projects Fund – JSPF). Beneficiare ale Proiectului Phare CBC RO/BG pentru zona transfrontalieră eligibilă dintre România şi Bulgaria sunt judeţele: Constanţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, iar pentru graniţa eligibilă dintre România şi Ungaria, judeţele: Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare. Graniţele eligibile sunt graniţele dintre ţările Europei Centrale şi de Est şi cele ale Comunităţii Europene. România, doar ca ţară parte aplicantă, având graniţă comună cuUniunea Europeană devine eligibilă pentru programul Phare de Cooperare Transfrontalieră, conform Reglementării nr. 2760/98. Începând cu octombrie 2002, a devenit operaţional programul “Sistem comun de monitorizare a calităţii aerului în oraşele riverane bazinului inferior al Dunării, pe graniţa românobulgară” derulat prin proiectul PHARE CBC RO 9911.02.01, care oferă posibilitatea realizării transparente a schimbului de informaţii cu structurile omoloage bulgare şi asigură adoptarea unor responsabilităţi concrete în vederea susţinerii şi atingerii obiectivelor de protecţie a mediului, în contextul unei dezvoltări durabile în cele două ţări vecine. S-a creat astfel o reţea de monitorizare comună a calităţii aerului, în concordanţă cu legislaţia Comunităţii Europene, conform următoarelor Directive:- Directiva nr. 96/62/CE privind evaluarea şi managementul calităţii aerului înconjurător;- Directiva nr. 99/30/CE privind valoarea limită pentru dioxid de sulf (SO2), dioxid de azot (NO2), oxizi de azot (NO2, pulberi (PM10) şi plumb (Pb);- Directiva nr. 2002/3/CE privind poluarea aerului cu ozon (O3);- Directiva nr. 2000/69/CE privind valorile limită pentru benzen(C6H6) şi oxid de carbon (CO). Ca urmare a unei finanţări asigurate de Programul PHARE CBC s-a proiectat şi s-a realizat, în oglindă, o reţea comună de supraveghere a calităţii aerului în zona Dunării de jos. Proiectul PHARE – CBC a asigurat dotarea cu 7 sisteme automate de monitorizare a calităţii aerului de tip DOAS (Differential Optical Absorption System), acoperind 4 zone (oraşe perechi), amplasate de-a lungul celor două maluri ale Dunării. Fiecare din cele 4 zone are în componenţă câte un oraş din România – riveran Dunării, şi corespondent, oraşul din Bulgaria, amplasat pe celălalt mal al Dunării.Cele 4 zone în oglindă sunt:- Giurgiu – Ruse;- Turnu Măgurele – Nicopole;- Zimnicea – Svistov;- Călăraşi - Silistra.
DOAS (Differential Optical AbsorptionSpectroscopy) este o metodă optică de analiză, care se bazează pe absorţia radiaţiei luminoase de către poluanţii din aer. În funcţie de compoziţia chimică a poluanţilor, absorţia acestora are loc la diferite lungimi de undă.Poluanţii măsuraţi sunt: CO, NO2 , SO2 , O3 , C6H6 , PM10 , NO, H2S, CS2 , Cl2 , HCl, NH3 , C6H5OH, stiren, toluen şi xilen.
Pag. 63
Sistemul de monitorizare a calităţii aerului la graniţa dintre România şi Bulgaria achiziţionează valorile concentraţiilor de substanţe poluante de la un număr de 14 staţii de măsură amplasate de-a lungul ambelor maluri ale Dunării. Concentraţiile de poluanţi şi datele meteorologice măsurate sunt transmise către serverele locale CBC, apoi sunt prelucrate şi ajung în sistemul EPA – staţia centrală din fiecare oraş geamăn. În serverul EPA sunt stocate datele meteo şi valorile concentraţiilor poluanţilor.Datele din ambele oraşe gemene, sunt verificate automat şi prezentate publicului pe un ecranamplasat în centru fiecărui oraş. Ulterior, toate datele achiziţionate de la staţiile de măsură sunt concentrate şi transmise automat celor două centre regionale de stocare a datelor. Agenţia Executivă de Mediu din Sofia este Centrul Regional de Date pentru Bulgaria, iar A.P.M Giurgiu este Centrul Regional de Date pentru România. Centrele Regionale de Date transmit regulat datele monitorizate către ministerele mediului din Bulgaria şi România.
10. Emisii provenite din instalatii mari de ardere
Aderarea României la convenţiile şi protocoalele internaţionale s-a concretizat prin adoptarea Programului Naţional de Reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot, şi pulberi provenite din instalaţii mari de ardere şi a măsurilor de conformare la valorile limită de emisie.Obiectivele Programului Naţional sunt:- limitarea emisiilor de poluanţi cu efect de acidifiere, eutrofizare şi de formare a ozonului troposferic;- îndeplinirea angajamentelor asumate de România prin Planul de Implementare al Directivei 2001/80/CE, care a sat la baza tratatului dintre Statele Membre ale Uniunii Europene şi România, cu privire la aderarea României la Uniunea Europeană;- asigurarea reducerii concentraţiilor şi a nivelurilor critice ale dioxidului de sulf şi ale oxizilor de azot sub concentraţiile şi nivelurile critice de depunere, în vederea protejării sănătăţii umane şi a mediului.Ţintele prioritare sunt:- reducerea sau limitarea emisiilor provenite din instalaţiile mari de ardere, prin adoptarea de măsuri de conformare la valorile limită de emisie prevăzute în HG 541/2003, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv Directiva 2001/80/CE;- stabilirea şi atingerea emisiilor ţintă provenite din instalaţiile mari de ardere incluse în Programul Naţional;- stabilirea mecanismului de monitorizare a îndeplinirii obiectivelor şi măsurilor propuse în Programul Naţional. Cadru legislativ european Programul Naţional este elaborat ţinându-se cont de convenţiile şi protocoalele internaţionale la care România este parte şi de aquis-ul comunitar de mediu privind calitatea aerului şi controlul poluării industriale.
a) Protocolul de la Gotheburg din 1 decembrie 1999 al Convenţiei din 1979 asupra poluăriiatmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic. Plafoanele de emisii, aferente anului 2010, angajate de România sunt de 918 kilotone pentru dioxid de sulf (SO2 ) şi 437 kilotone pentru oxizi de azot (NO2 ), din care aportul instalaţiilor mari de ardere (IMA) este prognozat a fi de 36,6% (336 kilotone) pentru dioxid de sulf (SO2 ) şi 26,08% (114 kilotone) pentru oxizi de azot (NOx );
Pag. 64
b) Directiva 2001/80/CE privind limitarea emisiilor anumitor poluanţi în aer proveniţi de la instalaţiile mari de ardere. România a optat pentru aplicarea primei variante constând în respectarea de către fiecare IMA a valorilor limită de emisie (VLE). Conformarea IMA din România la valorile limită de emisie nu este posibilă începând cu data de 1 ianuarie 2008, aşa cum prevede Directiva, situaţie în care s-au solicitat perioade de tranziţie în vederea conformăriii la valorile limită de emisii, cuprinse între 1 ianuarie 2008 şi 31 decembrie 2013 şi 1 ianuarie 2016 şi 31 decembrie 2017.
c) Directiva 2001/81/CE privind plafoanele naţionale de emisii pentru anumiţi poluanţi atmosferici. Această Directivă are ca scop limitarea emisiilor de poluanţi cu efect de acidifiere, eutrofizare şi de precursori ai ozonului, pentru a îmbunătăţii calitatea factorilor de mediu şi sănătăţii umane. Directiva impune stabilirea de plafoane naţionale de emisie, considerând ca ani de referinţă 2010 şi 2020, astfel până în anul 2010 Statele Membre se angajează să reducă emisiile de dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili şi amoniac.
d) Directiva IPPC 96/61/CE privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, prin care sestabileşte o abordare integrată a măsurilor necesare reducerii şi controlului poluării. În contextul în care instalaţiile mari de ardere sunt în totalitate instalaţii IPPC, conform prevederilor articolului 5, aceste instalaţii vor trebui să îndeplinească cerinţele Directivei 96/61/CE până la data de 30 octombrie 2007.
e) Directiva 96/62/CE este directiva cadru pentru calitatea aerului, privind evaluarea şi managementul calităţii aerului şi Directiva 99/30/CE privind valorile limită pentru dioxid de sulf, oxizi de azot, materii în suspensie şi plumb în aerul atmosferic, prevăd obligaţii de: monitorizare şi evaluare a calităţii aerului, informarea publicului privind calitatea aerului înconjurător, elaborarea de planuri de gestionare a calităţii aerului în vederea atingerii valorilor limită într-un timp stabilit, menţinerea calităţii aerului înconjurător acolo unde este corespunzătoare standardelor sau îmbunătăţirea acesteia în cazuri necorespunzătoare.
f) Directiva 99/32/CE privind reducerea conţinutului de sulf din anumiţi carburanţi lichizi prin care se impune un conţinut standard de sulf de până 1% pentru combustibili grei şi 0,2% conţinut de sulf pentru combustibili uşori. Cadru legislativ în scopul aderării României la Uniunea Europeană, s-a transpus în legislaţia naţională mare parte a acquis-ul comunitar de mediu. Astfel, activitatea instalaţiilor mari de ardere este reglementată de următoarele acte normative:
a) Legea 271/2003, care ratifică Protocolul de la Gothenburg;
b) HG 541/2003, modificată şi completată de HG 322/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale unor anumiţi poluanţi proveniţi de la instalţiile mari de ardere, prin care se transpun prevederile Directivei 2001/80/CE;
Pag. 65
c) Ordinul comun 712/2003 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, nr. 199/2003 al Ministrului Economiei şi Comerţului şi nr. 126/2004 al Ministrului Administraţiei şi Internelor, care aprobă „Ghidul privind elaborarea propunerilor de programe de reducere progresivă a emisiilor anuale de oxizi de azot şi pulberi provenite din instalaţiile mari de ardere”;
d) OUG 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării, aprobată şi modificată prin Legea 645/2002 prin care se transpun prevederile Directivei IPPC 96/61/CE;
e) Ordinul MAPAM 818/2003 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu;
f) OUG 243/2002 privind protecţia atmosferei, aprobată şi modificată prin Legea 655/2001,prin care se transpun prevederile Directivei 96/62/CE;
g) Ordinul MAPAM 592/2002 pentru aprobarea normativului privind stabilirea valorilor limită, a valorilor prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a SO2 ,NO2 , NOx , a pulberilor în suspensie, Pb, benzenului, CO şi a azotului în aerul înconjurător, prin care se transpun prevederile Directivei 99/30/CE;
h) HG 142/2003 privind limitarea conţinutului de sulf din combustibili lichizi prin care se transpun prevederile Directivei 99/32/CE, conform căreia începând cu 1 ianuarie 2007 conţinutul maxim de sulf trebuie să fie de 1% din greutate. Niveluri de emisie anuale totale Prin Programul Naţional se asigură o reducere a emisiilor totale anuale de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi, care conduce la atingerea nivelurilor prevăzute în HG nr. 51/2003 modificată şi completată prin HG 322/2005, după cum urmează (tabelul 2.6):
În vederea atingerii acestor niveluri se ia în considerare atât contribuţia emisiilor provenite de la instalaţiile mari de ardere incluse în Programul Naţional, cât şi contribuţia emisiilor provenite de la instalaţiile mari de ardere care respectă deja valorile limită de emisie (VLE), instalaţii care nu sunt incluse în Programul Naţional şi ale căror emisii ţintă au fost stabilite prin Planul de Implementare al Directivei 2001/80/CE.
Pag. 66
Emisii în anul 2004 Conform HG 541/2003, modificată şi completată prin HG nr. 322/2005, nivelurile de emisii totale anuale de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi, sunt stabilite în funcţie de durata de exploatare anuală reală a fiecărei instalaţii, tipul combustibilului utilizat şi puterea termică a instalaţiei.Estimarea emisiilor de dioxid de sulf şi oxizi de azot s-a făcut pe baza metodologiei CORINAIR conţinută de Ordinul MAPM 701/2002, iar pentru emisiile de pulberi s-a folosit metodologia AP 42, sau atunci când au fost disponibile datele privind caracteristicile combustibilului, au fost realizate estimări specifice.Emisiile provenite de la o parte din instalaţiile mari de ardere au fost calculate de către titulari cu programul EMPOL dezvoltat pe baza Metodologiei de evaluare operativă a emisiilor de SO2 , NOx şi pulberi, PE 1001/1994. În tabelul 2.7 este prezentat totalul emisiilor rezultate din inventarele de emisii de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi provenite de la instalţiile mari de ardere incluse în Programul Naţional.
Pag. 67
CONCLUZII
Protecţia spaţiului extraatmosferic si a corpurilor cereşti
Cucerirea tainelor cosmosului nu constituie doar urmarea fireasca a setei de
cunoaştere a oamenilor, ci şi căutarea unui răspuns la necesităţile lor mereu crescânde.
Aceasta activitate duce, în acelaşi timp, la creşterea pericolului contaminării, mai ales
radioactive, a acestui spaţiu cu întregul sau cortegiu de consecinţe pentru mediul
înconjurator şi a vieţii însăşi pe Pământ.
În scopul reglementarii activităţilor desfăşurate în spaţiul extraatmosferic precum şi
pentru protecţia lui, au fost adoptate mai multe rezoluţii ale Adunării Generate a O.N.U. şi
s-au încheiat o serie de convenţii şi tratate internaţionale care constituie, în mare parte,
obiectul dreptului cosmic.
Principalele documente internaţionale privind protecţia spaţiului extraatmosferic şi a
corpurilor cereşti
Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U, nr. 1962 intitulata „Declaraţia principiilor
juridice care guvernează activităţile statelor în explorarea şi folosirea spaţiului
extraatmosferic" din 13.12.1963; Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. nr. 1884 din
17.10.1963, care cheamă statele să se abţină să plaseze pe orbită în jurul pământului orice
obiect purtător de arme nucleare sau orice alte feluri de arme de distrugere în masa şi să
instaleze asemenea arme pe corpurile cereşti; Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 110
din 3.11.1947 care consideră propaganda destinată, sau de natură să provoace sau să
încurajeze orice ameninţare a păcii sau alt act de agresiune.
Dintre aceste documente o importanţă deosebită o reprezintă Tratatul privind
principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea şi folosirea spaţiului
extraatmosferic, a Lunii şi a celorlalte corpuri cereşti adoptat la Moscova, 1967 (27
ianuarie), ca fiind un tratat-cadru, care stipulează principiile ce guvernează activitatea
statelor în explorarea şi folosirea spaţiului extraatmosferic.
Astfel, încă din primul articol, tratatul consacra principiul potrivit căruia, explorarea
şi folosirea spaţiului extraatmosferic, inclusiv Luna şi celelalte corpuri cereşti, trebuie
Pag. 68
făcute spre binele şi în interesul tuturor statelor, indiferent de gradul lor de dezvoltare
economica sau ştiinţifica, fiind bunuri ale întregii omeniri.
Spaţiul extraatmosferic, inclusiv Luna şi celelalte corpuri cereşti, poate fi explorat şi
folosit în mod liber de către toate statele, în condiţii de egalitate, fără nici o discriminare, în
conformitate cu dreptul internaţional, inclusiv Carta O.N.U. şi în interesul menţinerii păcii,
al securităţii, al cooperării şi înţelegerii internaţionale.
Foarte importantă din punct de vedere al protecţiei juridice a acestui spaţiu, inclusiv
Luna şi celelalte corpuri cereşti, este prevederea înscrisă în art. IV, după care, statele părţi la
Tratat se obligă să nu amplaseze pe orbită în jurul pământului nici un obiect purtător de
arme nucleare sau orice alte feluri de arme de distrugere în masă, să nu instaleze asemenea
arme pe corpurile cereşti şi să nu plaseze astfel de arme în spaţiul extraatmosferic, în orice
alt mod.
De asemenea, sunt interzise stabilirea de baze, instalaţii şi fortificaţii militare,
experimentarea oricărui tip de armă şi efectuarea de manevre militare pe corpurile cereşti.
Fiecare stat parte la Tratat care lansează sau asigură lansarea unui obiect în spaţiul
extraatmosferic, pe Luna sau pe corpurile cereşti şi fiecare stat de pe al cărui teritoriu sau
instalaţii se lansează un obiect, poartă răspunderea internaţionala pentru daunele cauzate de
obiect sau de elementele sale componente, pe pământ, în atmosfera sau în spaţiul
extraatmosferic, inclusiv Luna şi corpurile cereşti, unui alt stat parte la Tratat sau
persoanelor fizice ori juridice de sub jurisdicţia sa.
Răspunderea internaţionala a statelor pentru activităţile desfăşurate în spaţiul
extraatmosferic, inclusiv Luna şi celelalte corpuri cereşti, ia naştere, indiferent daca aceste
activităţi sunt întreprinse de organisme guvernamentale sau entităţi neguvernamentale,
precum şi în legătura cu supravegherea activităţilor respective. Aceste activităţi trebuie să
aibă loc conform prevederilor înscrise în Tratat, sa fie autorizate şi supravegheate în mod
continuu de statul parte la Tratat.
Atunci când o organizaţie internaţionala desfăşoară activităţi în spaţiul
extraatmosferic, inclusiv Luna şi celelalte corpuri cereşti răspunderea pentru
respectarea prevederilor Tratatului revine atât organizaţiei respective, cât şi statelor
parţi la Tratat.
Studierea spaţiului extraatmosferic, inclusiv Luna şi celelalte corpuri cereşti, trebuie
să se facă astfel încât să se evite contaminarea lor dăunătoare şi producerea unor schimbări
nocive în mediul terestru, prin introducerea de materiale ori substanţe extraterestre şi, în
Pag. 69
caz de nevoie, să adopte masurile adecvate în acest sens.
În cazul în care un stat parte la Tratat are motiv sa creadă că o activitate sau
experienţa plănuită de el sau de reprezentanţii lui în spaţiul extraatmosferic, inclusiv Luna
si celelalte corpuri cereşti, ar produce obstacole potenţial dăunătoare activităţii altor state
părţi în explorarea şi folosirea paşnică a spaţiului extraatmosferic, acest stat trebuie să
întreprindă consultări internaţionale înainte de a preceda la o astfel de activitate sau
experienţa.
Tot astfel, orice stat parte la Tratat care are motiv să creadă ca o acţiune sau
experienţa plănuita de către alt stat parte în spaţiul extraatmosferic, inclusiv Luna şi
celelalte corpuri cereşti, ar produce obstacole potenţial dăunătoare activităţilor de explorare
şi folosire paşnica a spaţiului extraatmosferic, poate să ceară consultări referitoare la
activitatea sau experienţa respectivă.
Obiectele lansate în spaţiul extraatmosferic, înscrise în registrul statului parte la
Tratat, rămân împreună cu personalul lor, sub jurisdicţia şi controlul statului respectiv, atâta
timp cât sunt în spaţiul extraatmosferic sau pe un corp ceresc.
Statul păstrează dreptul de proprietate asupra obiectelor lansate în spaţiul
extraatmosferic - ca întreg sau numai ca părţi componente - atât în perioada cât se află în
spaţiul extraatmosferic sau pe un corp ceresc, cât şi atunci când revin pe pâmănt. Dacă
astfel de obiecte sau părţi componente sunt găsite în afara frontierelor statului parte la Tratat
în al cărui registru sunt înscrise, ele trebuie să fie înapoiate acestui stat, pe baza datelor de
identificare ce au fost furnizate.
Principalele efecte ale poluarii si incercari de reducere a acesteia
În ultimii 150 de ani temperatura medie globala a crescut cu aproape 0,8ºC iar în Europa cu
aproximativ 1ºC. Se estimează că temperaturile globale vor creşte în continuare cu 1,8 ºC până la
4ºC în perspectiva anului 2010, conform unor scenarii care nu presupun acţiuni de reducere a
emisiilor de gaze cu efect de seră şi alte măsuri de protejare a climei, au precizat specialiştii în
mediu din Maramures. Perspectivele sunt sumbre, pentru că în câţiva ani planeta riscă să se aprindă
din cauza indiferentei faă de mediul înconjurător.
Prognozele meteorologilor nu sunt deloc optimiste pentru urmatoarea perioadă, chiar ministrul
mediului, Attila Korodi, declarând că 2007 va fi un an canicular care va aduce o secetă prelungită
cu efecte dramatice în toată ţara. De altfel, în partea de sud a Romaniei, dar şi în Moldova situaţia
Pag. 70
este deja gravă, pentru ca debitele Dunării şi râurilor mari au scazut considerabil. Şi în bazine
hidrografice au început să apara scaderi, însă deocamdată situatia nu este ingrijoratoare.
Prognoza Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM) pentru lunile aprilie-septembrie
2007 indică ploi în cantităţi care pot depăţi, izolat, 80 l/m2 în zona de nord şi secetă în Dobrogea,
dar şi în restul câmpiei române. Directorul general al ANM, Ion Sandu, a precizat că riscul
producerii de inundaţi în urma precipitaţiilor abundente anuntate pentru partea de nord a ţării va fi
mic, pentru că solul va fi uscat şi va absorbi rapid apa.
Temperaturile vor fi mai mari cu 1-2ºC în comparaţie cu anii trecuţi, iar lipsa apei va fi o
problemă importantă, pentru că deja a fost înregistrat un deficit de apă de la 200-300 de l/m2, cât ar
fi normal, la 80 de l/m2. Meteorologii au avertizat autoritaţile ca se vor semnala fenomene extreme,
adică vor fi perioade îndelungate de secetă, dar şi ruperi de nori care vor produce inundatţi.
Apa ar putea fi rationalizată în zonele cu probleme.
Avertismentele au fost transmise autoritatilor locale, iar comsiile de apărare împotriva
dezastrelor au fost puse în garda asupra pericolelor care pot să apară în lunile urmatoare. Ministerul
mediului a întocmit un plan de măsuri şi a cerut ca acesta sa fie respectat cu stricteţe. Potrivit
acestuia, directiile apelor trebuie să analizeze zilnic debitele naturale pe râuri şi să semnaleze orice
probleme aparute membriilor comisiilor pentru situatţi de urgenţă.
În acelasi plan s-a specificat că reprezentanţii Sistemului de Gospodarire a Apelor (SGA) trebuie
să avertizeze din timp util unităţile consumatoare de apă în legatură cu scaderile de debite, iar în
cazul în care situatiile o vor impune, să impună faza de ”Atenţie Avertizare” ori chiar sa recurgă la
restricţii în alimentare. Ministerul mediului a precizat însă ca rationalizarea apei trebuie să afecteze
în ultimul rând populaţia.
Autoritatile locale trebuie să îşi facă rezerve la izvoare.
Situaţia chiar pare să fie gravă, pentru ca administraţiei publice locale şi societăţilor care asigură
alimentarea cu apă potabilă a populaţiei le-a fost cerut ”să identifice sursele suplimentare sau de
rezervă, inclusiv din apele subterane şi posibilităţile de realizare a captărilor din alte surse şi să
execute în localităţi bazine de captare prin utilizarea unor baraje simple din saci cu pământ pe firul
pâraielor, să ia masuri pentru eliminarea consumului de apă pentru spălatul străzilor, trotuarelor,
stropitul zonelor verzi”.
Colonelul Liviu Bolchis, şeful adjunct al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU)
Maramureş, a declarat că măsurile vor fi aplicate gradual, dupa cum o va cere situaţia. El a precizat
Pag. 71
că nu s-au mai cerut autorităţilor locale să facă rezerve de apă decât în anul 1986, dupa accidentul
de la Cernobal. ”Doar atunci s-a cerut identificare surselor de apă şi s-au făcut baraje în jurul
oraşului Baia Mare, precum şi în restul localitatilor judetului”, a spus Liviu Bolchis.
Secetă normală în Maramureş.
Deocamdată, seceta nu a creat probleme mari în Maramureş, prefectul Gyongyike Bondi
precizând că rezervele de apă din acumulări sunt suficiente şi nu sunt motive pentru impunerea unor
restricţii la consum. Reprezentantul guvernului în teritoriu speră ca judetul să fie ocolit de probleme
în această vară şi vremea să nu mai producă ravagii, cum a făcut în anii trecuţi. ”Trebuie să avem
grijă”, a spus prefectul, referindu-se la mediul înconjurător care are de suferit din cauza
exploatărilor forestiere excesive, a extinderii construcţiilor în defavoarea spaţilor verzi şi a creşterii
demografice.
Şeful direcţiei agricole Maramureş, Virgil Tantaş, a precizat că ”seceta de la noi este una
normală”, dar a arătat că situaţia este una ”la limită”. ”Ploile care au mai căzut rezolvă doar
temporar problemele. Cert este că vegetaţia este mai redusă decât în alţi ani. Se prevede un an cu o
lipsă de fân, dar pot să apară şi alte probleme. Numai seceta nu lipseşte dupa dezastrul provocat de
îngheţul de luna trecută şi care a distrus 100% culturile pomicole pe o suprafata de 1.750 de
hectare.” Şeful directiei agricole a arătat ca diminuarea producţiilor agricole crea probleme, prin
urmare nu sunt excluse scumpiri la alimente.
Judeţul alimentează atmosfera cu peste 800.000 de tone de dioxid de carbon.
Aşadar, deşi atmosfera se degradează sub ochii fiecaruia, nu se face mare lucru pentru protecţia
Pământului, mai importanţi fiind banii mai ales pentru puterile industriale care contribuie din plin la
distrugerea stratului de ozon şi agravarea fenomenului de seră.
Încălzirea planetei este un subiect de strictă actualitate, mai ales din cauza fenomenelor meteo
brutale, care sunt tot mai frecvente şi în Maramureş. În cea mai mare parte, acest fenomen se
datorează emisiilor de gaze cu efect de seră generate de activităţile umane, dupa cum a precizat
directorul Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) Maramureş, Viorel Iancu.
Potrivit raportului pe 2005 al APM, din măsurătorile efectuate la nivelul judetului a rezultat că
emisiile de dioxid de carbon echivalent au fost mai reduse cu 25% în comparaţie cu 2002, dar mai
mari cu 7,4% faţă de 2004. Specialiştii agentiei au precizat că creşterea se datoreaza extinderii listei
Pag. 72
agentilor economici care produc emisii de dioxid de carbon.
În acelasi document s-a mai menţionat că în Maramureş în urma inventarierii realizate pentru
2005 au rezultat 846.464 tone CO2 echivalent faţă de 788.117 tone în anul precedent. Ponderea
celor trei principale gaze cu efect de seră, în CO2 echivalent, este: dioxidul de carbon (74,7%),
urmat de metan (CH4) (18,8%) şi peroxid de azot (N2O ) (6,5%).
Principalele surse de emisii ale gazelor cu efect de seră sunt sectorul industrial cu o pondere de
