PREFAȚĂ Cartea reprezintă o primă încercare de a reda istoria unei însemnate localități dunărene și anume comuna Vedea din județul Giurgiu. Înainte de 1965 localitatea s-a numit Arsache, înainte de 1872 s-a numit Parapani, iar județul de care aparținea până în anul 1950 se numea Vlașca. Denumirea Parapani apare pentru prima oară într-un document din anul 1582, dar pe teritoriul comunei actuale au existat civilizații străvechi încă din preistorie și antichitate. Lucrarea este gândită în mai multe capitole: primul conține descrierea în linii generale a satului actual, al doilea perioada veche, iar următoarele capitole tratează, fiecare din ele, câte un secol, începând cu al XVI-lea și terminând cu al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea. La sfârșitul capitolului referitor la secolul al XVII-lea am adăugat o anexă conținând legenda istorică „Zarva de la Paraipan”, scrisă de marele cărturar din 3
Transcript
PREFAȚĂ
Cartea reprezintă o primă încercare de a reda istoria unei însemnate localități dunărene și anume comuna Vedea din județul Giurgiu.
Înainte de 1965 localitatea s-a numit Arsache, înainte de 1872 s-a numit Parapani, iar județul de care aparținea până în anul 1950 se numea Vlașca. Denumirea Parapani apare pentru prima oară într-un document din anul 1582, dar pe teritoriul comunei actuale au existat civilizații străvechi încă din preistorie și antichitate.
Lucrarea este gândită în mai multe capitole: primul conține descrierea în linii generale a satului actual, al doilea perioada veche, iar următoarele capitole tratează, fiecare din ele, câte un secol, începând cu al XVI-lea și terminând cu al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea.
La sfârșitul capitolului referitor la secolul al XVII-lea am adăugat o anexă conținând legenda istorică „Zarva de la Paraipan”, scrisă de marele cărturar din veacul al XIX-lea, V. A. Urechia.
Capitolele privitoare la secolele al XIX-lea și al XX-lea fiind mai ample, sunt împărțite în paragrafe, iar uneori acestea sunt, la rândul lor, divizate în subparagrafe.
Numele localității este strâns legat de mănăstirea „Radu Vodă” din București precum și de doctorul – om de stat Apostol Arsache (1789-1874), care sunt, de-a lungul timpului, cei mai importanți proprietari ai satului și moșiei.
Toate datele din carte sunt exacte, dar unele comentarii pot avea un grad de subiectivism, cauzat, pe de o parte de faptul că nu sunt un istoric profesionist, iar pe de altă parte de afecțiunea mea pentru aceste locuri și pentru oamenii care au trăit sau trăiesc aici. Poate tocmai de aceea, am preferat de multe ori
3
citatul sau documentul în locul propriului meu discurs. Lucrările și documentele pe care m-am bazat sunt menționate atât în text cât și la bibliografie. Pasajele care constituie repro-duceri (citate) din aceste lucrări sau documente sunt tipărite cu litere speciale (italice).
Lucrarea conține și anexe constând în hărți, un plan de moșie, documente, arborele genealogic al familiei Arsache, fotografii. Cartea se încheie cu o reușită scriere literară intitulată „Arsache”, aparținând prietenului meu Dragoș Radu Popescu, inspirată din călătoria de documentare pe care am făcut-o împreună în comuna Vedea.
În elaborarea acestei lucrări am primit un substanțial ajutor din partea multor persoane sau instituții, cărora le port o mare recunoștință și pe care, în parte, le menționez mai jos.
Mai întâi, persoanele legate direct de localitate:a) Din comuna Vedea: preotul paroh Horia Vamoș de la
biserica „Sf. Pantelimon”; profesorii Ion Rugină, Marin Jantea și învățătorii Stoian Fiera, Ion Chiripuci de la școala „Apostol Arsache”; dl. Marian Bălan, primarul comunei Vedea, dl. Sandu Țaga, fost secretar al primăriei; inginerii Nicolae Bălan și Marin Mone; dr. Maria Mone; d-nii Gogu Măslină și Stan Ribigan.
b) Originare din comuna Vedea: familia procuror Pantelimon Bigică și Eugenia Bigică; inginerii Florin Bordei, Silviu Drăghici, Tudor Craiciu, Mihai Mirea, Vasile Căpitanu; colonel prof. dr. Ion Amuza; general ing. Vasile Căciulan; senator economist Vasile Mustățea; economiștii Marian Ficleanu, Florin Rădoi.
Este greu de descris în cuvinte sprijnul constant pe care l-am primit de la prietenii mei, profesorii Mircea Trifu și Dragoș Radu Popescu, mai ales în deplasările la Vedea sau Giurgiu.
Un cuvânt special de mulțumire se cuvine domnișoarei arhivist Adina Șchiopu și profesorului Damian Ancu, de la Direcția județeană Giurgiu a Arhivelor Naționale, d-lor Emil Păunescu și Traian Popa, muzeografi la Muzeul „Teohari 4
Antonescu” din Giurgiu, precum și d-lui avocat Emanoil-Nicolae Rudeanu din București.
Nu pot să nu amintesc minunatele instițutii bucureștene în care mi-am făcut cea mai consistentă parte a documentării: Biblioteca Academiei și Arhivele Naționale.
Întreaga gratitudine a autorului se îndreaptă către editura MIRA din București, reprezentată prin omul de excepție care este d-na inginer Mihaela Zbarcea.
Nu pot trece cu vederea nici ajutorul pe care mi l-a dat d-ra Roxana Golescu, eleva mea de la Colegiul „Sf. Sava”, care a tehnoredactat o bună parte din lucrare.
Această carte nu ar fi văzut lumina tiparului fără încuraja-rea și susținerea materială date de primăria comunei Vedea, reprezentată prin dl. primar Marian Bălan.
Cu siguranță, lista celor care m-au ajutat în acest dificil dar captivant demers ar putea continua. Mă voi opri totuși aici, cu speranța că această mică istorie va prilejui un moment de plăcută lectură celor legați într-un fel sau altul de comuna Vedea din județul Giurgiu și nu numai, dar și un punct de plecare în elaborarea altor lucrări despre această localitate.
Capitolul 2 Antichitatea și evul mediu pe teritoriul actualei comune Vedea...................................................................................17
Capitolul 3 Localitatea Parapani în secolele al XV-lea (1401-1500) și al XVI-lea (1501-1600).......................................................23
Capitolul 4 Localitatea Parapani în secolul al XVII-lea (1601-1700)...35Zarva de la Paraipan, Nuvelă-legendă de V.A. Urechia......59
Capitolul 5Localitatea Parapani în secolul al XVIII-lea (1701-1800)...71
Capitolul 6 Localitatea Parapani (din 1872, Arsache) în secolul al XIX-lea (1801 – 1900).........................................................806.1. Evenimente istorice.....................................................806.2. Proprietarii moșiei Parapani........................................89
6.2.1. Doctorul Apostol Arsache (1789-1874)............956.2.2. Olimpia Lahovari (1824-1898), fiica lui
Apostol Arsache..............................................1066.2.3. Nepoții lui Apostol Arsache, alți proprietari,
țăranii împroprietăriți la 1864.........................1206.3. Evoluţia demografică................................................1286.4. Biserica, şcoala, viața satului....................................135
Capitolul 7 Localitatea Arsache (din 1965, Vedea) în secolul al XX-lea (1901 – 2000) și începutul secolului al XXI-lea (2001-2012)......................................................................1477.1. Evenimente istorice ..................................................148
7.1.1. Răscoala din 1907...........................................1487.1.2. Primul război mondial (războiul de
7.1.3. Al doilea război mondial ................................1607.1.4. Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989. 167
7.2. Proprietarii moșiei Arsache.......................................1657.2.1. Diplomatul Alexandru Em. Lahovary,
(1866-1950).....................................................1697.2.2. Urmaşii lui Alexandru Em. Lahovary, alţi
proprietari, ......................................................1827.3. Evoluţia demografică................................................2137.4. Biserica......................................................................2207.5. Şcoala în secolul al XX-lea.......................................2267.6. Agricultura socialistă în comuna Arsache (din 1965, Vedea): I.A.S., C.A.P., S.M.A., A.E.S.C.L..............2337.7. Activitatea administrativă: primăria și pretura..........2367.8. Cultura, sportul, sănătatea, alte activități..................2437.9. Fiii satului..................................................................2497.10. Referinţe cartografice şi concluzii .........................264
Arsache, de Dragoș-Radu Popescu........................................267 Dicţionar de ranguri boiereşti.................................................302Bibliografie.............................................................................303Anexe:
1. Harta localității Vedea, 2012 2. Țările Române în timpul lui Ștefan cel Mare, Vlad
Țepeș și Iancu de Hunedoara3. Țările Române în timpul lui Mihai Viteazul4. Hartă militară din cartea „Războiul ruso-turc din 1877-
1878 în Peninsula Balcanică”5. Hartă militară rusă (1877-1878) conținând linia ferată
Frătești-Zimnicea, din cartea „Războiul ruso-turc din 1877-1878 în Peninsula Balcanică”
6. Planul Moșiei Parapani, după A. Veress, 18787. Harta Plășii Dunărea din județul Vlașca, cu reședința
Arsache, 1892-18958. Hartă militară din 1916 conținând subsectorul
Pietroșani de apărare a Dunării, din cartea „România în Războiul Mondial 1916-1919”
9. Comuna Arsache în județul Vlașca, perioada interbelică7
10. Fragment din harta administrativă a României, de C. Dem. Popescu, 1945
11. Comuna Arsache în Raionul Giurgiu, Regiunea București, perioada 1950-1968
12. Comuna Vedea în județul Ilfov, perioada 1968-198113. Comuna Vedea în județul Giurgiu, după 198114. Fragment din Harta administrativă a României, Stiefel
& Vaamer Eurocart (2002)15. Atestarea documentară a localității Parapani, 158216. Document din 1819 din care rezultă că dr. Arsache a
cumpărat moșia Parapani de la mănăstirea Radu Vodă17. Document din 1863, referitor la moșia Parapani, scris
de mâna lui Apostol Arsache18. Prima pagină din descrierea moșiei Parapani făcută de
A. Veress, 187819. Coperta Memoriului scris de Spiru Haret, privind
partea din moșia Parapani care aparținuse Olimpiei Lahovary, 1900
20. Coperta Hotărniciei scrise de Spiru Haret, privind partea din moșia Parapani aparținând lui N. D. Ghica Comănești, 1905
21. Titluri de proprietate din 1928 și 193122. Arborele genealogic al familiei Arsache – prima
generație23. Arborele genealogic al familiei Arsache – ramura Elena
Arsache, fiica lui Apostol Arsache24. Arborele genealogic al familiei Arsache – ramura
Olimpia Arsache, fiica lui Apostol Arsache25. Dascăli din perioada 1900 – 193026. Dascăli din perioada 1930 – 195027. Dascăli din perioada de după 1950 – învățători28. Dascăli din perioada de după 1950 – profesori29. Pliante cu fotografii din comuna Vedea.
8
Capitolul 1DENUMIRE, ORGANIZARE ADMINISTRATIVĂ,
DESCRIERE
Comuna Vedea din județul Giurgiu este alcătuită dintr-un singur sat compact, cu același nume.
Denumirea anterioară a localității, înainte de 1965, a fost Arsache, după numele doctorului și omului de stat Apostol Arsache (1789-1874), unul din cei mai luminați boieri din secolul al XIX-lea. Acesta a fost proprietarul satului și moșiei între 1819-1874 și prin ceea ce a construit aici – conacul (palatul), primăria, biserica și școala – a pus bazele satului actual. Înainte de 1872, satul s-a numit Parapani, dar existau și alte variante de pronunție, precum Paraipan, Paraipanu, Parapanu.
Cuvântul Parapani vine din limba greacă și s-ar traduce prin „dincolo de sus” (para=dincolo de, pano=sus). Explicația poate fi aceasta: în vechime orașul Giurgiu era o raia turcească (între anii 1418-1830), având un anumit domeniu în jurul său, domeniu care se întindea până la Malu inclusiv; prin urmare, primul sat mergând în susul Dunării, dincolo de domeniul Giurgiului, era cel la care ne referim în această carte, actualul sat Vedea.
Există și o altă variantă pentru explicarea numelui Para-pani, pe care am întâlnit-o la unii localnici, dar și într-o mini-monografie de 14 pagini, scrisă de învățătorul pensionar Stoian Fiera și care se păstrează la biserica din Vedea. În această
9
lucrare-manuscris, intitulată „Monografia Comunei Arsache (Vedea)”, autorul scrie:
Satul Vedea (numele actual) are o origine veche. Mai întâi s-a numit Paraipani, apoi Arsache și în final Vedea. Numele de Paraipani vine de la numele unui moșier grec ce stăpânea pă-mânturile din jurul satului.
Acest punct de vedere este împărtășit și de preoții parohi Ion Chioseaua și Horia Vamoș, care fac, fiecare din ei, un scurt istoric al bisericii „Sf. Pantelimon” din Vedea, primul în 1969, cel de-al doilea în 2007, unde scriu:
Cu mult timp în urmă satul a purtat numele de Paraipani, după proprietarul turc (!) al moșiei de aici, care mai târziu a vândut-o Schitului „Troița” așezat pe un deluș din apropierea satului.
Vom vedea în capitolul următor însă, că mânăstirea „Sfânta Troiță” primește ca danie moșia Parapani în anul 1588 de la domnitorul Mihnea Turcitul, care la rândul său o cumpărase de la Mitrea, fost mare vornic, lucruri care sunt probate cu documente de arhivă.
De aceea, ultimul punct de vedere privitor la originea numelui Parapani, este discutabil.
Comuna Vedea din județul Giurgiu este situată în sudul României, în lunca Dunării, pe drumul național 5C Giurgiu-Zimnicea, la distanță de 20 km până la Giurgiu și 40 km până la Zimnicea (distanțele sunt între centrele localităților). Coordona-tele geografice ale comunei Vedea sunt 25°47' longitudine estică, 43°47' latitudine nordică, datele fiind preluate de pe internet.
Forma comunei Vedea este asemănătoare cu a unei frunze alungite, în care nervura principală este strada Arsache (drumul național) care merge pe direcția sud-vest → nord-est, iar nervurile secundare sunt străzile perpendiculare pe șosea. Baza frunzei ar fi capătul sud-vestic dinspre Zimnicea, iar vârful frunzei ar fi capătul nord-estic dinspre Giurgiu.
10
Vecinii comunei Vedea sunt: la sud-vest satul Cetățuia aparținând comunei Găujani (în vechime se numea Bălării și a aparținut comunei Arsache), la nord-est comuna Malu, la nord-vest comunele Gogoșari și Putineiu, iar la sud-est Dunărea.
Distanțele până la acești vecini sunt 5 km până la Cetățuia, 5 km până la Malu, 10 km până la Gogoșari, 14 km până la Putineiu, 3 km până la Dunăre (distanțele dintre localități sunt considerate între centrele localităților respective). Între sat și Dunăre se află râul Vedea1 și Balta.
Suprafața totală a comunei Vedea este de 8091 ha, din care suprafața intravilană reprezintă 111 ha, iar suprafața extravilană 7980 ha. Pe Dunăre, în dreptul localității Vedea se află ostrovul Mecica sau Mocanului, pe care în vechime turcii îl numeau Covanlâc, iar rușii îl numeau Kobanek. Deși mai aproape de malul românesc, acest ostrov a aparținut uneori și Bulgariei (de exemplu în 1830 sau în 1879 este pomenit ca proprietate bulgărească) dar din 1908 aparține definitiv României.
Peste Dunăre, în dreptul localității românești Vedea se află localitatea bulgărească Pirgovo, iar în dreptul localității Cetățuia se află localitatea bulgărească Mecica. Ca întindere, satul Vedea este unul din satele mari ale județului Giurgiu, iar în fostul județ Vlașca, în perioada interbelică, Arsache era al treilea sat ca mărime, după Pietroșani și Stănești. La ora actuală, dacă ne referim de exemplu la satele cuprinse pe hartă în triunghiul Giurgiu-Zimnicea-Alexandria, localitatea Vedea are cea mai mare lungime, de aproximativ 5 km. Ca populație, localitatea Vedea este, de asemenea, una dintre cele cu o populație mare din județul Giurgiu, având la recensământul din 2011 un număr de 2976 locuitori. În perioada interbelică, Arsache număra 3888 locuitori în 1930, respectiv 4364 locuitori
1 Porțiunea din râul Vedea de la Pietroșani la Giurgiu (numită în vechime Cama) a devenit o apă stătătoare din anul 1930, când s-a realizat incinta îndiguită Arsache-Pietroșani, râului Vedea dându-i-se scurgere spre Dunăre printr-un canal construit la Pietroșani. Ulterior, în anul 1980, s-a construit o altă incintă îndiguită Pietroșani-Zimnicea, râului Vedea dirijându-i-se scurge-rea în Dunăre prin dreptul dealului Gorgan, între Bujoru și Năsturelu.
11
în 1941. În fine, în anul 1956 populația comunei Arsache a atins un maxim de 4885 locuitori. Vom reveni în amănunt pe parcursul cărții cu date privind evoluția demografică a localității.
Din punct de vedere istoric este bine să amintim că în România comunele au luat ființă în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, prin „legea comunală” din 1861. Această lege prevedea crearea a două categorii de comune: cele urbane (orașele) și cele rurale. Până în 1861 unitatea adminstrativă de bază a fost satul. Cârmuitorul unui sat se numea în vechime pârcălab. După înființarea comunelor, conducătorul unei comu-ne s-a numit primar. Actuala comună Vedea, cu diferitele denu-miri pe care le-a purtat, a avut în componența sa uneori satele Malu și Cetățuia (fost Bălării) sau numai pe câte unul dintre ele. Mai exact, în perioada 1861-1907 comuna Parapani (devenită în 1872, Arsache) era compusă din satele Parapani (din 1872, Arsache) și Bălării. În perioada 1908-1911 comuna Arsache a fost alcătuită din satele Arsache, Malu și Bălării. În perioada 1911-1925 comuna Arsache a fost compusă din satele Arsache și Bălării. Între anii 1925-1968 comuna Arsache (devenită din 1965, Vedea) a fost alcătuită doar din satul cu același nume. În perioada 1968-2003 comuna Vedea a fost alcătuită din satele Vedea și Malu, iar din 2003 încoace, comuna Vedea se reduce la un singur sat, cu același nume. Schematic, putem reprezenta situația descrisă anterior astfel:
Anii Denumirea comunei Satele componente1861-1872 Parapani Parapani, Bălării1872-1907 Arsache Arsache, Bălării1908-1911 Arsache Arsache, Malu, Bălării1911-1925 Arsache Arsache, Bălării1925-1964 Arsache Arsache1965-1968 Vedea Vedea1968-2003 Vedea Vedea, Malu
2003- Vedea Vedea
12
Deși localitățile Malu și Cetățuia (fostă Bălării) au fost
uneori parte din comuna Vedea (fostă comuna Arsache), în această lucrare nu vom aborda istoria acestor localități, ci doar istoria localității Vedea (fostă Arsache, fostă Parapani). Totuși, uneori ne vom întâlni cu numele acestor localități, ca de altfel și cu cel al altor localități vecine. Cu titlu informativ, Malu a fost comună de sine stătătoare în perioadele 1861-1907, 1911-1968 și după 2003, în timp ce Cetățuia este comună de sine în perioa-da 1925-1950, iar după 1950 intră în componența comunei Găujani.
În vechea Țară Românească (Valahia) împărțirea adminis-trativă în județe datează cam de pe timpul lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) și poate chiar mai dinainte, iar unul din județele vechi este Vlașca. Etimologic vorbind, această denumire provi-ne de la cuvântul din slava veche vlascoe=valah.
De-a lungul timpurilor, granițele și reședințele județelor s-au tot modificat. Începând din secolul al XVI-lea, de când datează atestarea documentară și până în anul 1950 localitatea Parapani (din 1872, Arsache) a aparținut județului Vlașca. Între anii 1950-1968, când țara a fost împărțită în raioane și regiuni, după modelul sovietic, comuna Arsache (din 1965, Vedea) a aparținut raionului Giurgiu, inclus în regiunea București. În perioada 1968-1981 comuna Vedea a aparținut județului Ilfov, iar din 1981 aparține județului Giurgiu.
În vechime, cârmuitorul unui județ s-a numit mai întâi căpitan de județ, apoi ispravnic, iar de la reforma administrativă a lui Cuza se numește prefect.
Prin anii 1718-1720 județele din Oltenia (Valahia Mică), aflată atunci sub dominație austriacă,1 au fost împărțite în plăși (plaiuri).
Mai târziu, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, domnitorul Constantin Mavrocordat (1730, 1731-1733, 1735-1741, 1744-1748, 1756-1758, 1761-1763 în Țara Românească,
1 În urma războiului austro-turc, încheiat prin pacea de la Passarowitz (1718).13
respectiv 1733-1735, 1741-1743, 1748-1749, 1769 în Moldova) extinde această împărțire administrativă și în Muntenia (Valahia Mare). Împărțirea județelor în plăși a durat până în anul 1950. Granițele, reședințele și denumirile plășilor au fost schimbate și mai des decât cele ale județelor.
Cârmuitorul unei plăși s-a numit pe rând vătaf, zapciu, pretor, subprefect.
În ceea ce privește vechiul județ Vlașca, reședința sa iniți-ală a fost Giurgiu. În perioada 1418-1830 Giurgiu era o raia tur-cească, făcând parte integrantă din Imperiul Otoman și nu din Țara Românească. În această perioadă reședința județului Vlașca este mai întâi la Hodivoaia, apoi, către anul 1800 se mu-tă la Găești (care atunci aparținea județului Vlașca) unde rămâ-ne până în anul 1830. În acest an raialele turcești Giurgiu, Turnu și Brăila se desființează (în urma păcii de la Adrianopol din 1828) și Giurgiu reintră în Țara Românească, redevenind reședința județului Vlașca, deținând această calitate până în 1950.
În perioada 1869-1981 județul Ilfov, căruia i-a aparținut și comuna Vedea, a avut reședința la București. Este aproape de la sine înțeles că raionul Giurgiu (perioada 1950-1968) și actualul județ Giurgiu (după 1981) au reședința la Giurgiu. În cadrul județului Vlașca, satul Parapani a aparținut plășii Marginea, care a avut reședința la Hodivoaia, apoi la Stănești, apoi la Giurgiu. Comuna Arsache (după 1861) aparține inițial plășii Marginea, cu reședința Giurgiu (1830-1892), apoi plășii Dunărea cu reședințele succesive Arsache (1892-1895), Stănești (1895-1911), Putineiu (1911-1925), Arsache (1925-1929), Giurgiu (1929-1939), apoi plășii Burnaz, cu reședința Arsache (1939-1943) și, în fine, plășii Arsache, cu reședința Arsache (1943-1950). Reținem așadar calitatea de reședință de plasă a comunei Arsache în câteva rânduri, la sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea. Cu titlu informativ, ultima plasă a cărei reședință a fost, denumită chiar plasa Arsache, era compusă din comunele de pe malul Dunării situate între Giurgiu și granița cu județul Teleorman, adică 14
Comuna Vedea este o comună mare și frumoasă, poate cel mai bine întreținută dintre toate comunele situate între Giurgiu și Alexandria, când megem pe cursul Dunării și al râului Vedea.
Locuitorii acestei comune au dat întotdeauna dovadă că sunt buni gospodari și ca urmare, cele mai multe dintre casele și curțile localității sunt frumoase și îngrijite. Dacă parcurgem pe drumul național (acum strada Arsache) localitatea Vedea, ne rețin atenția în principal trei grupuri de construcții mai deose-bite, unul situat în centrul comunei, iar celelalte două către extremități.
Grupul de construcții din centru este reprezentat întâi de toate, prin cele patru clădiri din secolul al XIX-lea făcute de Apostol Arsache: conacul sau palatul (azi, primăria comunei Vedea) – construit în jurul anului 1820, biserica – construită între anii 1835-1845, școala veche (azi, grădinița comunei) – construită în 1870 și primăria veche (actuala poștă). Dacă par-curgem șoseaua în sensul de la Zimnicea spre Giurgiu (sensul de curgere al Dunării), conacul înconjurat de un parc mare, frumos și vechea primărie sunt situate pe partea stângă, iar bise-rica și școala se află pe partea dreaptă. Menționăm încă o clă-dire veche și anume o casă cochetă pe partea stângă, construită în anul 1906 de preotul Teodor Popescu. Adăugăm grupului de clădiri din centrul satului școala nouă, cu etaj, construită în 1963 și denumită din 1999 „Apostol Arsache”, situată pe partea stângă, lângă conac, apoi clădirea C.E.C.-ului tot pe stânga, ridicată tot în 1963, iar pe dreapta două magazine-tip, construite unul în 1960, celălalt în 1976, acum nefuncționale, centrala telefonică, construită după 1990, precum și monumentul eroilor din comuna Arsache căzuți în cel de-al doilea război mondial, monument construit în 1998 și amplasat între centrala telefonică și biserică. Tot pe dreapta, putem remarca o vilă cochetă, construită în ultimii ani și aparținând descendenților familiei Tudor Mola, dar și un magazin de materiale de construcții.
15
Grupul de construcții situat către capătul dinspre Giurgiu al satului se compune, pe partea stângă din clădirile mai vechi ale foștilor mari proprietari din familiile Arsache și Lahovari – magazii, vechea moară – și clădirile mai noi ale fostei I.A.S.1
Vedea, fostei asociații legumicole și fostei S.M.A2 Vedea – între care remarcăm clădirea birourilor (acum proprietate priva-tă) și câteva blocuri, cel de la fosta S.M.A. frumos întreținut (proprietate privată), cele de la fosta I.A.S., în paragină. Peste drum, pe partea dreaptă, se află clădirea cazărmii fostei compa-nii de grăniceri, actualmente sediul poliției de frontieră Vedea, iar în imediata apropiere o școală mai mică, construită în anul 1958.
În fine, în capătul dinspre Zimnicea, pe stânga șoselei există un grup de construcții agro-industriale, care la început au constituit sediul fostei C.A.P. „Răscoala din 1907”, iar după 1990 al bazei de recepție Vedea, apoi sediul unor firme private, actualmente fiind o bază a firmei agricole „Agrinvest”.
În anul 2004 s-a inaugurat rețeaua de alimentare cu apă, care deservește ambele comune Vedea și Malu, iar în anul 2011 s-a introdus denumirea străzilor.
Ne oprim aici cu această succintă descriere a localității actuale Vedea, urmând ca pe parcursul cărții să revenim cu amănunte asupra conacului, bisericii, școlii etc.
1 I.A.S. – întreprindere agricolă de stat (în timpul regimului comunist).2S.M.A. – stațiune pentru mecanizarea agriculturii (în timpul regimului comunist).16
17
Capitolul 2ANTICHITATEA ȘI EVUL MEDIU PE
TERITORIUL ACTUALEI COMUNE VEDEA
Pe teritoriul actualei comune Vedea au existat civilizații străvechi. În sprijinul acestei afirmații avem câteva dovezi arheologice sau scrise pe care vom încerca să le expunem mai jos.
În lucrarea „Descoperiri recente și mai vechi de monede antice și bizantine în R. S. România” (Revista de Studii și Cer-cetări de Istorie Veche, vol. 18, 1967, pag. 165) autorul Bucur Mitrea scrie:
Vedea (raionul Giurgiu, regiunea București). Pe teritoriul acestei comune s-a descoperit în 1965 un important tezaur de monede antice. Este vorba de 18 tetradrahme de argint, ce poartă în cea mai mare parte numele lui Alexandru cel Mare1 , apoi al lui Filip al III-lea2 , Lysimach3 și Seleucos4 . Tezaurul a fost descoperit într-un vas getic de lut care s-a păstrat. Întreaga descoperire5 a ajuns în colecțiile Muzeului de istorie din Giurgiu. Publicarea integrală a tezaurului se va face într-o revistă de specialitate (Informație: Gh. Rădulescu și M.
1 Alexandru cel Mare (Macedon) = rege al Macedoniei, creator al unui vast imperiu conținând Grecia, Tracia, Asia Mică, Orientul Apropiat și Orientul Mijlociu, până la râul Indus (366-323 î.H.).2 Filip al III-lea = rege al Macedoniei, frate vitreg al lui Alexandru Macedon.3 Lysimach = rege al Traciei.4 Seleucos = împărat care i-a succedat lui Alexandru Macedon, stăpânind practic același vast imperiu.5 Descoperirea a fost făcută de locuitorul Marin Măslină.18
Ionescu, Muzeul de istorie, Giurgiu).
Este vorba așadar de monede grecești care au circulat pe teritoriul românesc cu câteva sute de ani înainte de Hristos. Relativ la acest tezaur, preotul Ion Chioseaua nota în istoricul bisericii întocmit în 1969:
Nu se cunoaște începutul întemeierii acestui sat. Totuși, se poate afirma că, în secolul I, î. Hristos, a existat o așezare dacică, care avea relații comerciale cu cetățile grecești. În anul 1966, s-a găsit, de către locuitorul Marin Măslină, o ulcică de cca 0,4l cu monede grecești și dacice de la Alexandru cel Mare, Filip și Lisimach – de tipul București-Vârteju. Monedele se găsesc în păstrarea Muzeului din Giurgiu. Monedele grecești sunt din timpul lui Alexandru II Lisimach și au pe revers pe Hercule, care ține în mâna dreaptă o măciucă, iar în cea stângă, o piele de leu; pe avers capul unei zeități. Pe ele scrie „Sotiros Heracleos”. Monedele dacice au pe avers un „Apollo”, iar pe revers un călăreț.
Într-o altă lucrare din aceeași serie, purtând titlul „Desco-periri recente și mai vechi de monede antice și bizantine în R. S. România” (Revista de Studii și Cercetări de Istorie Veche, 1967, pag. 171) același autor Bucur Mitrea scrie:
Malu (județul Ilfov). Un tezaur de monede bizantine de bronz a fost descoperit în anul 1946, pe teritoiul comunei, în malul Dunării. Anume, cu ocazia încărcării cu grâne a unui șlep, unul din muncitori a găsit, într-un mal surpat, un vas de lut ce conținea un număr destul de mare de monede. Cea mai mare parte din monedele descoperite s-au împrăștiat printre muncitorii și locuitorii din Giurgiu. Trei exemplare din această descoperire au fost păstrate de Maria Regeni. Sunt de bronz și au forma concav-convexă din vremea Comnenilor1 . (Informație: D. Vâlceanu, Institutul de Arheologie, București).
1 Dinastia împăraților Comneni a condus Imperiul Bizantin între anii 1057-1059 și 1081-1085.
19
Textul precedent se referă la monede bizantine care au circulat în zona actualelor comune Malu și Vedea, cel mai probabil prin secolele al XI-lea și al XII-lea după Hristos, adică în plin Ev Mediu. De altfel, actualmente există situl arheologic Vedea, situat în vestul localității Vedea, cam la 500 m-700 m distanță de sat, aparținând evului mediu timpuriu.
La Biblioteca Academiei există manuscrisul românesc cu nr. 230, care conține un text din anul 1871 atribuit unui învăță-tor din comuna Parapani, ce se referă la trecutul îndepărtat al localității. De fapt, ministrul cultelor și instrucțiunii publice din acea vreme, care era omul de cultură Alexandru Odobescu, pro-pune învățătorilor din școlile României de atunci un „cestiona-riu sau isvod de întrebările la care se cere a se da răspunsuri în privința vechilor așezăminte ce se află în deosebitele comune ale României”, în fond o suită de câteva întrebări, cărora învăță-torii să le dea răspunsurile adecvate localităților lor. Din plasa Marginea a județului Vlașca singurul învățător care răspunde chestionarului este cel din comuna Parapani, probabil primul învățător care a funcționat în școala construită de Apostol Arsache în anul 1870. Răspunsurile acestui învățător – din nefe-ricire nu și-a dat numele – constituie textul inclus în manus-crisul de care am vorbit, text pe care considerăm oportun să-l reproducem integral mai jos:
Însemnare despre vechile așezăminte atingătoare despre faptele strămoșești, din coprinsul comunei Parapani, plasa Marginea, district Vlașca
Răspuns la întrebarea I. În coprinsul acestei comune se află o cetățuie de pământ de jur împrejur cu șanț; se mai află un loc unde a fost odată biserica; patru movile măguri; gropi de siliști1 ; se mai află și o cruce de piatră scrisă cu slove vechi, ce până acum nu se știe ce se zice într-însele2 .
1 Siliște = loc de casă.2 Pe cruce sunt scrise nume de persoane cu litere chirilice.20
Răspuns la întrebarea II. Soiul și numirea lor. Cetățuia este din pământ și nu posedă niciun nume, locul unde a fost biserica se numește astăzi cimitir, movilele sunt toate de pământ și poartă numirea: cea dintâi măgura arată, cea de a doua măgura de la puțu Râchii, cea de a III-a măgura mare și cea de a IV-a măgura din sat. Siliștea n-are nume. Crucea de piatră se numește crucea de la puțu hagiului.
Răspuns la întrebarea III. În ce parte a comunei cade. Cetățuia cade spre apus de cătunul Bălăriele, pe muchia dealului; locul unde a fost odată biserica cade spre miazăzi de comuna Parapanii, pe loc șes. Măgura arată cade spre Est de comuna Parapanii. Măgura de la puțu Râchii cade spre miază-noapte, pe muchia dealului Râchi. Măgura mare cade spre apus de comuna Parapanii pe muchie de deal. Măgura din sat spre miazăzi de comuna Parapani, pe loc șes. Crucea de la puțu Hagiului se află spre apus de de comuna Parapanii, pe muchie de deal.
Răspuns la întrebarea IV. Întinderea și forma lor. Cetățuia are o formă rotundă, înlăuntru are o întindere de 10 stânjeni1
pătrați, șanțul este adânc de un stânjen, lat de doi stânjeni, are o margine rotundă, pământul este aruncat în toate părțile din cauza rotunjimei lui. Măgura arată are o înălțime de doi stân-jeni, ocolul ei la poale este 20 stânjeni și are o formă rotundă. Măgura de la puțu Râchii are o înălțime de un stânjen, ocolul ei are 20 stânjeni, rotundă la poale. Măgura mare are o înălțime de doi stânjeni și jumătate, are un ocol ca de 40 stânjeni, rotun-dă la poale și în centru scobită. Măgura din sat are o înălțime de un stânjen, are un ocol ca de 50 stânjeni, rotundă la poale.
Răspuns la întrebarea V. Povești atingătoare de aceste locuri. Cetățuia se crede că este făcută de jidovi2 , unii spun că 1 Stânjen = veche unitate de lungime, de aproximativ 2 metri, introdusă în Țara Românească de domnitorul Șerban Cantacuzino (1679-1688); stânjenul pătrat este unitate de arie, constând dintr-un pătrat cu latura de 1 stânjen.2 Jidov = termen cu două sensuri: uriaș (în istoria populară), respectiv evreu (popular, jidan).
21
este făcută chiar de o fată mare a unui jidov. Mulți susțin la această poveste, zicând că „când a venit omul pe pământ, cel dintâi meșteșug al lui a fost agricultura și ca să facă aceasta a trebuit să are și pe când omul ara au venit la el niște copii de jidovi și aceștia au luat pe om cu plug cu boi cu tot și l-a dus la mai marii lor, zicând că au găsit niște mici furniguțe care mereu lucrează. Și mai marii lor văzând aceasta au spus copii-lor că dacă au venit acestea pe pământ noi vom pieri.” Și mulți pretind că din acest timp nu a mai dovedit vreun jidov. S-a spus această mică fabulă, sub cuvântul că cetățuia s-ar fi format chiar de unul din acei copii de jidov, precum mai sus s-a zis. Măgurele despre care s-a tratat mai sus se zice că sunt făcute tot de pe timpul jidovilor.
Despre cetățuia descrisă în textul anterior – care va da și numele actual al fostului sat Bălării – găsim și alte mărturii scrise.
Astfel în „Dicționarul geografic al județului Vlașca” (Societatea Geografică Română, București, 1890) autorul P. S. Antonescu-Remuș scrie, referitor la comuna Arsache:
În dosul satului Arsache sau Parapani se văd urmele unei cetăți vechi, fără să se știe ce nume are și de cine ar fi fost făcută.
În ceea ce privește „povestea” din finalul manuscrisului citat, scris de învățătorul din Parapani în anul 1871, explicația vine din interpretarea populară veche a termenului „jidov”, aceea de „uriaș”. În vechime, în credința populară se considera că jidovii ar fi fost niște uriași care ar fi trăit cândva pe melea-gurile noastre. Unii consideră că acești uriași ar fi fost daci sau, mai degrabă, strămoși ai dacilor. Însuși Herodot, considerat părintele istoriei, vorbește de astfel de uriași, pe care îi numește teutari, în zona munților Carpați. Alții consideră că ar fi vorba de o rasă de tătari gigantici, numiți kazari, care trăiau în stepa calmucă (între Marea Neagră și Marea Caspică) și care ar fi invadat meleagurile noastre prin secolele XI - XIII. Un astfel de
22
punct de vedere îmbrățișează învățătorul giurgiuvean I. Boldescu într-o lucrare de mare importanță pentru județul Vlașca, intitulată „Studiu istoric și economic asupra județului Vlașca” (Tip. G. Bratanescu, Giurgiu, 1900). El scrie:
Începând de la Dunăre, pe platoul Burnaz se văd din distanță în distanță măguri mai de aceeași formă și mărime.
Din toate ce s-a scris până acum în privița acestor măguri, sunt mai mult niște închipuiri fără niciun temei sigur. Tradițiu-nea păstrată de săteni în privința măgurilor acestea spune că ele sunt din timpul lui Han-Tătar și aproape de crezut poate să fie mai mult aceasta: că măgurile au fost niște puncte de obser-vație ale cohortelor tătărești. După eruditul nostru istoric Hașdeu, însă, măgurile aceste ar fi servit de morminte căpeteniilor diferitelor roiuri de barbari ce s-au vânturat prin aceste locuri.
Oricum ar fi, cert este că în zona actualei comune Vedea au existat civilizații străvechi, încă din antichitate, sau poate din timpurile preistorice, ținând de epoca fierului, poate chiar a bronzului.
23
Capitolul 3LOCALITATEA PARAPANI ÎN SECOLELE
AL XV-LEA (1401-1500) ȘI AL XVI-LEA (1501-1600)
Satul Parapani pare a fi unul foarte vechi, ca de altfel și cele câteva sate vecine de la Dunăre și anume Malu, Slobozia, Găujani, Pietroșani.
Avem anumite indicii despre existența satului în secolul al XV-lea, mai exact către mijlocul acestui veac, dar atestarea documentară a satului, adică primul document scris în care este pomenit numele de Parapani, datează din secolul al XVI-lea – anul 1582.
Astfel, în „Atlas pentru istoria României” (coordonator Șt. Pascu, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1983) există o hartă intitulată „Țările Române în timpul lui Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare”, care conține satul Parapani. Pe această hartă, în triunghiul delimitat de orașele Giurgiu, Zimnicea, Rușii de Vede mai apare un singur sat și anume Hodivoaia, care așa cum am văzut, la acea vreme era chiar reședința județului Vlașca. Dacă ținem seama că domnito-rii amintiți au stat pe tronurile Țărilor Române către mijlocul sau în a doua jumătate a secolului al XV-lea (Iancu de Hune-doara între anii 1441-1446, Vlad Țepeș în 1448 și între 1456-1472, iar Ștefan cel Mare între 1457-1504), putem trage conclu-zia că satul Parapani exista la acea vreme. Harta de care vorbim apare în anexa nr. 2 a acestei cărți.
În cartea lui N. Stoicescu „Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România” (Ed. Mitropolia Oltenia, 1970), autorul scrie, cu referire la ceea ce se cunoaște despre
24
Mihnea Turcitul – frescă din Biserica Domnească din Târgoviște
începuturile satului Parapani din veacul al XVI-lea:
Satul Parapani amintit de la 1582, devenind apoi propri-etatea Mânăstirii Radu-Vodă.
Să mergem acum la documentele care există și care dez-voltă ideea exprimată anterior atât de succint.
Primul document care există referitor la Parapani, așadar atestarea documentară a localității, da-tează din anul 1582, din vremea domni-torului Mihnea Turcitul (1577 - 1583; 1585 - 1591).
Redăm acest hrisov aproape inte-gral și facem mențiunea că apare și în anexa nr. 15 a acestei cărți.
1592(70901 ) Martie 7, București
† Din mila lui Dumnezeu, Io Mihnea Voievod și Domn a toată țara Ungrovlahiei, fiul marelui și prea bunu-lui Alexandru2 Voevod. Dă Domnia mea această poruncă a domniei mele lui jupan Stelea spătar3 , ca să-i fie ocină4
la Răceni5 , partea lui Danciu și partea lui Oprea din Preajva6 , toată, oricât se va alege, din câmp și din baltă și din
1 An socotit de la facerea lumii de către Dumnezeu (an de la Adam încoace, care se obține dacă la anul de la Hristos încoace adăugăm 5508 ani). 2 Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577), ctitor al mânăstirii „Sfânta Troiță” din București (1568).3 Spătar – vezi Dicționar de ranguri boierești.4 Ocină – moșie primită ca moștenire. 5 Răceni – sat între Parapani și Găujani, dispărut în secolul al XVIII-lea.6 Preajva – azi Preajba, sat în fostul județ Vlașca, acum în jud. Teleorman lângă Videle.
25
vecini1 și de pretutindeni, pentru că a cumpărat-o boierul domniei mele jupan Stelea spătar această ocină de la Ștefan logofăt2 din Bărbulești3 ; pentru 7000 aspri4 turcești gata. Și iar să fie boierului domniei mele, lui Stelea Spătar ocină la Răceni, partea lui Lețea și partea fratelui său Ștefan, toată și din câmp și din baltă și din vecini și de pretutindeni, fiindcă a cumpărat boierul domniei mele, jupan Stelea spătar, de la Lețea și de la fiica lui Șerban, anume …. Pentru 8000 aspri de argint gata. Și iar să fie boierului domniei mele, lui jupan Stelea spătar ocină la Răceni, toată partea lui Mihnea, ginerele jupaniței Zlata din Pietroșani și din câmp și din vecini și din baltă și de pretutindeni, pentru că a cumpărat boierul domniei mele, jupan Stelea spătar de la Mihnea și de la jupanița lui, pentru 3000 aspri de argint gata. Și iar să fie boierului domniei mele jupan Stelea spătar ocină la Parapani, partea lui Micul din Prejva, toată și din câmp și din vecini și din baltă și de pretutindeni, fiindcă a cumpărat boierul domniei mele jupan Stelea spătar de la Micul, pentru 4000 aspri de argint gata. Și l-a dăruit cu o manta de șocârlat.5 Și iar să fie boierului domniei mele, lui jupan Stelea spătar, ocină la Parapani, partea lui Lețea toată și din câmp și din vecini și din baltă fiindcă a venit singur Lețea înaintea domniei mele, de a dat și a închinat jumătate din partea boierului domniei sale, lui jupan Stelea spătar. Iar cealalată jumătate a cumpărat-o jupan Stelea spătar de la Lețea, pentru 10000 aspri. Și încă a dăruit jupan Stelea spătar pe Lețea cu două mantale de șocârlat. Și iar să fie lui jupan Stelea spătar ocină la Parapani, partea lui Șerban, fratele lui Lețea, toată și din câmp și din vecini și din bălți și de pretutindeni, pentru că a cumpărat jupan Stelea spătar de la 1 Vecini – țărani supuși boierilor sau mănăstirilor (pentru sensul „alăturați” se spunea „megieși”)2 logofăt – vezi Dicționar de ranguri boierești.3 Bărbulești – sat în județul Ialomița, lângă Urziceni.4 Aspri – monede turcești de argint care au circulat și în Țările Române începând din secolul al XV-lea 5 șocârlat – stofă de culoare roșu aprins (stacojie) din care se făceau șalvarii sau mantalele26
fiica lui Șerban, anume …. Pentru 8000 aspri turcești.
de la București, numită Iveri1 , hramul uspenia2 preasfintei stăpâne a noastră, născătoare de Dumnezeu și pururi fecioară Maria, din mai sus zisele ocine. Să se știe anume ce va ține această mai sus zisă mănăstire Iveri: din satul Răceni, cât este partea boierului domniei mele, jupan Stelea spătar, toată, de pretitundeni și din Măgurele, să ție jumătate, din cât este partea lui jupan Stelea spătar de pretutindeni.
mai sus zise din Iveri, ca să-i fie toate aceste scrise și de ohabă3
în veci și de nimeni de neclintit, după porunca domniei mele.Iată și martori am pus domnia mea: jupan Dobromir mare
ban4 și jupan Ivașcu mare vornic5 și jupan Ivan mare logofăt și Dumitru spătar și Costandin vistier6 și Radul comis7 , Gonțe paharnic8 și Danciul mare postelnic9 . Și ispravnic Ivan mare logofăt.
Și eu, Tatul logofăt, care am scris în cetatea București, luna martie 7 zile, cursul anilor de la Adam până la această scriere, anul 7090.
†Io Mihnea Voevod, din mila lui Dumnezeu, Domn.
1 Iveri = Iviron = mânăstirea de la muntele Athos (Grecia), având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, căreia îi era închinată mânăstirea „Sfânta Troiță” de la București, la care se referă textul documentului; numele îi vine de la ctitorul său, generalul bizantin Ioan Iviritul (980).2 uspenia = adormirea.3 ohabă = moșie boierească sau mânăstirească scutită de dări4 ban = titlu dat boierilor care erau guvernatorii Olteniei sau Banatului Severinului.5 Vornic = vezi Dicționar de ranguri boierești.6 vistier = vezi Dicționar de ranguri boierești.7 comis = vezi Dicționar de ranguri boierești.8 paharnic = vezi Dicționar de ranguri boierești.9 mare postelnic = vezi Dicționar de ranguri boierești.
27
(Originalul acestui hrisov, în slavonă, pe pergament, se află la Arhivele Naționale, Fond Secția Istorică nr. inv. 1330, nr. doc. 1193.)
După cum reiese din documentul prezentat, moșiile cum-părate de acel boier, spătarul Stelea, au fost donate mânăstirii „Sfânta Troiță” de la București. Însuși domnitorul Mihnea Turcitul face, peste numai câțiva ani, un gest asemănător, cum-părând partea din moșia Parapani a fostului mare vornic Mitrea, spre a o face danie mânăstirii „Sfânta Troiță”. Documentul care urmează este edificator în acest sens.
Târgoviște, 9 februarie 1588
† Cu mila lui Dumnezeu, Io Mihnea Voevod și Domn a toată țara Ungrovlahiei, fiul marelui și preabunului Alexandru Voevod.
Dă domnia mea această poruncă a domniei mele Sfintei și Dumnezeeștei mânăstiri din București, unde este hramul Sfânta Troiță, ca să-i fie de ocină în satul Paraipani, partea cinstitului dregătorului domniei mele jupan Mitrea biv1 vel2 dvornic3 , din sat și din vecini și din câmp și din baltă și de peste tot hotarul, veri4 cât se va alege. Pentru că au fost această ocină de moștenire … din Preajva și au vândut această ocină ce este mai sus zisă cinstitului dregătorului domniei mele, iar domnia mea a cumpărat-o pentru 35000 aspri de la cinstitul dregător al domniei mele, ce s-a zis mai sus și am adus-o domnia mea la sfânta mănăstire a domniei mele, pentru sufletul răposatului fiului domniei mele Alexandru Voevod, a le fi de pomenire și de întărire sfintei mânăstiri. Și au vândut cinstitul dregător al domniei mele jupanul Mitrea biv vel dvornic această ocină, ce s-a zis mai sus, de a lor bună voe, dinaintea domniei mele și dinaintea boierilor domniei mele. Drept aceia am dat domnia
1 biv = fost2 vel = mare3 dvornic = vornic; vezi Dicționar de ranguri boierești4 veri = verâi = exact28
mea sfintei mînăstiri ce s-a zis mai sus, ca să-i fie ocină ohabnică1 și de moștenire. Și de către nimeni neclintită, după porunca domniei mele.
Iată și martori așează domnia mea: jupan Iane, vel ban al Craiovei și jupan Chesar vel dvornic și jupan Dumitru vel logofăt, Petru spătar și Miroslav vistier și Radul comis și Ventil stolnic și Vladul paharnic și jupan Iani vel postelnic și ispravnic Chesar vel dvornic.
Am scris eu Radul Micul diac, fiul Lăudat biv vel logofăt, în minunata cetate numită Târgoviște. Scris luna Februarie în 9 zile, de la Adam până acum, în anul 7096.
† Io Mihnea Voevod din mila lui Dumnezeu, Domn.
(Originalul documentului precedent se află la Biblioteca Acade-miei Române, documente istorice, pachetul CCCX, doc. 11.)
Anul 1582, pe care îl considerăm anul atestării documen-tare a localității Parapani, apare și în „Scurt istoric al localității Vedea” în cadrul site-ului „Vedea, Giurgiu. Wikipedia” postat pe internet de Ionuț Barbălată. Cartea, relativ recentă „Județele Țării Românești până la mijlocul secolului al XVIII-lea” de Melentina Bâzgan (Ed. Cartea Universitară, București, 2004) vehiculează drept an de atestare documentară pentru satul Parapani anul 1616, care evident este incorect.
Lucrarea „Câmpia Burnas – studiu geografic al populației și așezărilor” a lui Gh. Vlăsceanu (teză de doctorat, Univ. „Al. I. Cuza” Iași, 1984) indică drept ani de atestare pentru câteva localități vecine: Găujani 1526, Pietroșani 1558, Malu 1567. Anul 1567 pentru Malu este totuși îndoielnic, deoarece Malu s-a format prin unificarea localităților Malu de Jos și Malu de Sus (în a doua jumătate a secolului al XIX-lea), iar pentru Malu de Sus dispunem de un document din anul 1445, dat de domnitorul Vlad Dracul (1437-1442; 1444-1477).
1 ocină ohabnică = ohabă (moșie scutită de dări).29
Dimpotrivă, primul document pe care l-am găsit pentru satul Pietroșani este din 1569, după cum se poate vedea în cartea autorului intitulată „Istoria localității Pietroșani din actualul județ Teleorman și fostul județ Vlașca” (Ed. Art ediția I 2004, Ed. Mira edițiile a II-a 2007 și a III-a 2009).
Tabelul următor arată, schematic, proprietarii satului și moșiei Parapani către sfârșitul secolului al XVI-lea.
Mânăstirea „Sf. Troiță” Document din 7 martie 1582
Document din 9 februarie 1588
Deoarece, așa cum am văzut, începând din secolul al XVI-lea numele satului Parapani este strâns legat de acela al mânăstirii Radu Vodă, considerăm util să încheiem acest capitol cu un scurt istoric al acestei mânăstiri.
Mânăstirea „Sf. Troiță” a fost ridicată în anul 1568 de domnitorul Alexandrul al II-lea Mircea (1568-1577), dar în 1595 a fost distrusă de turcii lui Sinan Pașa. Mânăstirea este reclădită din temelii în 1614 de către domnitorul Radu Mihnea
30
(1601-1602; 1611-1616 și 1620-1623),de la care vine și cel de-al doilea nume, acela de mânăstirea Radu Vodă.
În lucrarea lui Șt. Nicolaescu „Istoricul mânăstirii Sfânta Treime (Radul Vodă) din București” (apărută în revista „București” nr. 1-2/1937) este redat textul inscripției slavonești de deasupra ușii de la intrare, text copiat de preotul Gr. Musceleanu, înainte ca inscripția să fie distrusă în urma unei reparații efectuate în anul 1859. Textul acestei „pisanii” este următorul:
Această sfântă și Dumnezeiască mânăstire, care este hramul Sfânta Troiță, din temelie e zidită de luminatul domn Io Alexandru Voevod, fecior lui Mircea Voevod1 , nepotu lui Mihnea Voevod cel Bătrân2 , când a fost cursul anilor 7076 (1568), și-au fost cu pace până în zilele lui MihaI Voevod (Viteazul), la cursul anilor 7103 (1595), până au venit Sinan Pașa cu oaste asupra lui Mihai Voevod, și după aceia, bătând pe Mihaiu Voevod3 , băgat-au iarbă de tun în sfânta biserică. Iar după aceia, pogorât-au Mihaiu cu Batăr-Jecmon4 , Craiul unguresc, cu oaste asupra lui Sinan Pașa, iar Sinan Pașa a dat dosul a fugi, și aprinse iarba de tun în biserică și s-au sfărâmat din temelie. Și au trecut ani 27, dacă s-au sfărâmat. Stătut-au pustie până au dăruit Dumnezeu de au venit prea luminatul Io. Radu Voevod, feciorul Mihnei Voevod, nepot lui Alexandru Voevod, și au stătut domn Țărei Românești în cursul anilor 7122 (1614). Deci, iar au început de a o zidi din temelie, până o au săvârșit. Ce, de când s-au sfărâmat și până o au făcut și o au săvârșit a doua oară, au trecut ani 31, iar după ce au dăruit Dumnezeu domnia Radului Voevod în țeara Moldovei, și au stătut a fi iubit fiul său Alexandru Voevod5 domn Țărei
1 Mircea Ciobanul (1545-1552; 1553-1554; 1558-1559).2 Mihnea cel Rău (1508-1509).3 Este vorba despre lupta de la Călugăreni (august 1595), care, deși este considerată de istoricii români o victorie a lui Mihai, s-a soldat cu retragerea acestuia.4 Bathory Sigismund.5 Alexandru Iliaș (1616-1618; 1628-1629).
31
Românești, ce cât a rămas nesăvârșită de zugrăvit de Radul Vodă, săvârșit-au feciorul său Alexandru Voevod la cursul anilor 7123 (1615).
De la înființarea sa în 1568 și până la secularizarea averilor mânăstirilor în anul 1863 (legea lui Cuza), mânăstirea Radu Vodă a făcut parte din mânăstirile închinate Sfintei Mânăstiri Ivir (Iviron) de la Muntele Athos, prin urmare toți egumenii (stareții) săi au fost călugări ivireni. În anul 1794, în vremea domnitorului fanariot Alexandru Moruzi (1793-1796; 1799-1801) și a egumenului Ignatie (1792-1804), apare o condică a mânăstirii Radu-Vodă scrisă de Chiriță Gheorghe Domusciul Drăstorean.
De dimensiuni im-presionante – 777 file – având coperțile legate în piele neagră și tipărite cu litere de aur, condica se păstrează la Arhivele Naționale (manuscrisul nr. 256). Redăm o parte din „Cuvântul înainte” al Condicii mânăstirii Radu-Vodă:
Acestea dar, și câte dintr-acestea să pot pricinui, mai nainte so-cotindu-le cu înțelepciu-ne prea cuviosul părinte, arhimandritul împără-teștii Mănăstiri Ivirul și năstavnec1 al domneștii mânăstiri din București ce se numește Radu Vodă, metoh Ivirului, chir2 Ignatie, unde să cinstește și să prăznuiește 1 năstavnec = năstavnic = povățuitor, duhovnic, stareț.2 chir = jupân, domn.32
Coperta condicii Mănăstirii Radu-Vodă
hramul începătoarei de viață sfintei Troițe, și cu râvnă dumnezeiască pornindu-să din ceasul ce au primit igumenia1
acestii sfinte mânăstiri, «n-au dat somnu ochilor săi, nici dor-mitare genilor sale», după cuvântul Psalmistului, ci încingân-du-să cu brâul ostenelilor și puindu-și toată silința vărtuții2
sale, după ce au citit cu deamărunt3 și cu bună înțelegere toate hrisoavele și zapisile de dănii și cumpărători ce are această sfântă mănăstire, intrat-au apoi în cercetare acelor lucruri mănăstirești, și găsind dintr-însile împresurate, iar altile de tot hrăpite4 și înstreinate, cu a sa multă sârguință, osteneală și grele cheltuieli, câte au putut le-au îndreptat și le-au adus iarăș în starea dintâi.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. și cu a sa cheltuială și nevoință5 au făcut această condică,
întru care s-au trecut, precum să văd, toate seneturile6 mănăsti-rii, cu deamărunte, acum în auritu veacu al liniștitii domnii prea înălțatului, prea-înțeleptului și mult milostivului domn și oblăduitor a toată Țara Românească
Io Alexandru Constantin Muruz Voevod, spre a fi povață și luminare celor după vremi igumeni7 , pe care roadă a ostene-nelilor sale, înfățișându-o înaintea mării sale, bine au voit măria sa, ca un iubitor de cele sfinte și blagocestiv8 , de au întărit și cu a mării sale domnească pecete, după adeverirea prea sfinții sale bunului nostru păstor și mitropolit a toată Ungrovlahia chiriu chir Dosithee9 , și a dumnealui pan Nicolae Filipescu vel logofăt, ca să fie în tot locul și la toți primită și crezută întocmai ca cele adevărate seneturi ale mânăstirii,
după care s-au scris aceasta asemenea, și ca să aibă și măria sa vecinică pomenire, până va sta mânăstirea, totdeauna, la sfântu jărtfelnic!1
Nevrednicul și al tuturor plecat,Chiriță Gheorghe Domusciul Drăstorean.
De la 1863 încoace, mănăstirea Radu-Vodă este o mănăs-
1 jărtfelnic = jertfelnic = masa din altar, pristol.34
tire „pământeană”, cu călugări români. Din anul 1872 pe lângă această mănăstire funcționează seminarul teologic ortodox „Nifon”. Cu excepția a câțiva ani din perioada comunistă, când în clădirea seminarului a funcționat liceul „Ion Creangă”, activi-tatea seminarului a fost continuă.
Ultima consolidare și restaurare a mănăstirii Radu Vodă a avut loc în a doua jumătate a secolului al XX-lea, așa cum se poate citi în pisania din marmură, aflată la intrare și pe care am inserat-o în pagina anterioară.
Să remarcăm că satul și moșia Parapani au fost stăpânite de mănăstirea Radu Vodă din 1588 până în 1819, adică vreme de 231 ani. Această stăpânire mânăstirească, a adus locuitorilor satului Parapani unele avantaje, căci așa cum răzbate din unele documente pe care le vom prezenta, vom vedea că aceștia erau scutiți de anumite biruri.
Mănăstirea Radu Vodă – imagine actuală
35
Capitolul 4LOCALITATEA PARAPANI ÎN SECOLUL AL
XVII-LEA (1601-1700)
În secolul al XVII-lea Parapani este predominant un sat mânăstiresc în sensul că mânăstirea Sfânta Troiţă (Radu Vodă) din Bucureşti deţine cea mai mare parte din moşia acestui sat. În acelaşi timp, satul rămâne şi unul boieresc, căci după cum vom vedea, întâlnim în anumite documente şi numele unor boieri care au moşii în Parapani. Un prim document despre Parapani din acest secol datează din anul 1615 şi este redat în bună parte mai jos, așa cum apare în cartea lui Șt. Nicolaescu „Istoricul mânăstirii Sfânta Treime (Radul-Vodă) din București” (revista București 1-2/1937).
Este vorba de hrisovul domnitorului Radu Mihnea, cel care a reclădit mănăstirea, făcând ca aceasta să îi poarte numele, hrisov prin care întărește stăpânirea mânăstirii Sfânta Treime peste satele Măneștii1, Lupeștii2, Marotinul3, Chiseletul4, Izvorani5, Obilești6, Bora7, Cretineștii8, Paraipani, Măgurele9,
1 Măneşti=vechi sat în judeţul Ilfov, strămoşul oraşului Buftea.2Lupeștii=sat vechi lângă București, asimilat ulterior de oraș (zona 13 Septembrie-Ghencea).3 Marotin= sat la Dunăre, în fostul județ Ilfov, între Chiselet și Mânăstirea, asimilat astăzi localității Chiselet.4 Chiselet = sat în fostul judeţ Ilfov, acum în judeţul Călăraşi, lângă Olteniţa.5 Izvorani = sat în judeţul Ilfov, lângă Bucureşti şi Snagov.6 Obilești = satul Pantelimon de lângă Bucureşti, în judeţul Ilfov.7 Bora = sat în județul Ialomița, lângă Slobozia, azi localitate suburbană Sloboziei.36
Dichiseni1, Găunoșii2, Otopeni3, Vărăști4, Pisculești5, Ciumernic6, peste niște livezi, peste vama de vite de la Ghitioara7 și de la Telega8, peste niște mori de la Ciutarie9 și peste trei roți de moară de la vechea Baie din București. Textul este următorul:
Târgoviște, 14 ianuarie 1615. Întru Hristos Dumnezeu drept credinciosul și bine cinstitorul și de Hristos iubitorul și de sine stătătorul Io Radu Voevod, fiul răposatului și marelui Mihnea Voevod și nepotul slăvitului și milostivului și bătrânului răposatului Io Alexandru Voevod, cu mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, domnind și stăpânind toată Țara Ungrovlahiei, încă și peste părțile de peste munții Amlașului și Făgărașului herțeg10.Am binevoit domnia mea de a mea bunăvoie cu inima curată și luminată a domniei mele, ca să proslăvesc pe Dumnezeu ce m-au proslăvit pe mine și cu slavă m-au înălțat la scaunul sfânt răposatului părinte al domniei mele, iată, am dăruit și domnia mea acest a tot cinstit și bine închipuit, ce este peste toate cinstile și darurile, hrisovul de față al domniei mele, sfintei și Dumnezeieștei mânăstiri a domniei mele, care este de în jos de București, unde este hramul începătoarei de vieți Sfânta Treime, ca să-i fie satele pe nume:
Măneștii toți și cu tot hotarul . . . . . . . . . . . .
8 Cretinești = Cristinești = sat în fostul judeţ Rm. Sărat, azi Poşta Plevna, în comuna Valea Râmnicului, lângă Rm. Sărat, jud. Buzău. 9 Măgurele = sat în judeţul Ilfov, lângă Bucureşti.1 Dichiseni = sat pe braţul Borcea, aproape de Călăraşi.2 Găunoși = sat în fostul judeţ Ialomiţa, azi Gălăţui, în comuna Alexandru Odobescu, lângă Călăraşi, județul Călăraşi. 3 Otopeni =sat lângă Bucureşti.4 Vărăști = sat în judeţul Ialomiţa, situat pe dreapta bălții Mostiștea.5 Pisculești = sat în județul Prahova, la sud de Ploiești.6 Ciumernic = sat vechi, lângă Bucureşti, înghiţit de oraş (zona Dudeşti).7 Ghitioara = Vitioara = salină în fostul judeţ Saac, azi în judeţul Prahova, lângă Vălenii de Munte.8 Telega = sat în judeţul Prahova, lângă Câmpina.9 Ciutarie = sat neidentificat.10 Herţeg = herţog = voievod.
37
Și iar să fie sfintei mânăstiri a domniei mele satul Lupești toți . . . . . . . . . . . . . . . .
Și iar să fie sfintei mânăstiri satul Marotinul,tot și cu tot hotarul și cu toți vecinii și cu toate bălțile, de pe câmp și de la Dunăre . . . . . . . . . . . . . . . . .
Și iar să fie sfintei mânăstiri satul Chiseletul, tot și cu tot hotarul și cu vecinii, și din baltă și din pădure și de peste tot locul . . . . . . . . . . . . . . .
Și iar să fie sfintei mânăstiri satul Paraipani jumătate, din câmp și din pădure și din apă și cu vecinii și cu toate bălțile. Pentru că a vândut acest mai sus zis sat Mitrea dvornicul răposatului părinte al domniei mele lui Mihnea Voevod, pentru 35000 aspri. Și s-a scris Mitrea la sfântul pomelnic . . . . . . . . .
Drept aceea am dat și am miluit domnia mea sfintei dum-nezeieștei mânăstiri a domniei mele, mai sus zisă, să-i fie spre întărire și dumnezeieștilor călugări de hrană, iar domniei mele și părinților domniei mele veșnică pomenire. Încă și blestem, după petrecania domniei mele, pe cine va orândui Domnul Dumnezeu a fi domn Țării Românești, sau din rodul inimii domniei mele, sau din neamul nostru, sau după păcatele noastre, sau dintr-o altă seminție; de va cinsti și va înoi și va întări acest hrisov al domniei mele, pe unul ca acela Domnul Dumnezeu să-l cinstească și să-l ferească și întărească întru domnia lui, iar în viața viitoare sufletul lui; iar de nu va cinsti și nu va înoi și nu va întări acest hrisov al domniei mele, pe unul ca acela Domnul Dumnezeu să nu-l cinstească și să nu-l întărească în domnia lui, iar în viața ce va fi, sufletul lui. Care om va vrea să strice și să prăpădească și piardă acest hrisov al domniei mele, pe acela Domnul Dumnezeu să-l strice și să-l piarză, aici trupul lui, iar în viața ce va fi, sufletul lui și să fie blestemat și afurisit de 318 sfinți părinți de la Niceia și să nu aibe parte ca Iuda și Arie 1și cu ceilalți necredincioși Iudei, cari 1 Vezi nota de subsol corespunzătoare de la documentul din aprilie 1632 de la pagina 44. 38
l-au răstignit pe Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Hristos, și au strigat: Ia-l, Ia-l și-l răstignește pe El, sângele Lui asupra lor și a copiilor lor, care este și va fi în veci, Amin ! Iată și mărturii am pus domnia mea: jupan Iane vel ban al Craiovei și jupan Cârstea vel dvornic1 și jupan Vintilă vel logofăt2 și jupan Dediu cel vistier3 și jupan Leca vel spătar4 și jupan Mihalache vel stolnic5 și jupan Bratu cel comis6 și jupan Lupul vel paharnic7 și jupan Bernat vel postelnic8. Ispravnic jupan Vintilă vel logofăt. Și eu Stan logofătul cel bătrân, am scris în cetatea de scaun numită Târgoviște, luna Ianuarie 14 zile, în cursul anilor de la zidirea lumii până în ziua de acum, în anul 7123.
† Io Radu Voevod, din mila lui Dumnezeu, Domn.
Originalul acestui hrisov, pe pergament, se află în arhiva Mânăstirii Ivir de la Sf. Munte Athos. Următorul document, din anul 1616, este redat aproape integral mai jos.
1616 (7125) decembrie 31, Târgovişte
Alexandru9 Voievod, fiul lui Iliaş Voievod, herţeg părţilor de peste munţi Amlaşul şi Făgăraşul, întăreşte mănăstirii din jos de Bucureşti vama de vite de la ocna din Ghitioara şi Telega, dată de Alexandru Voievod cel Bătrân1 0 , Mihnea1 1
Voievod şi Radu1 2 Voievod, fiul lui Mihnea Voievod. În timpul
1 Vezi Dictionar de ranguri boierești.2 Vezi Dictionar de ranguri boierești.3 Vezi Dictionar de ranguri boierești.4 Vezi Dictionar de ranguri boierești.5 Vezi Dictionar de ranguri boierești.6 Vezi Dictionar de ranguri boierești.7 Vezi Dictionar de ranguri boierești.8 Vezi Dictionar de ranguri boierești.9 Alexandru Iliaş (1616+1618, 1628+1629); tatăl său, Iliaș (fiul lui Alexandru Lăpușneanu)a fost numit de sultan domnitor al Moldovei (1578), dar nu a domnit efectiv.10 Alexandrul al II-lea Mircea (1568-1577).11 Mihnea Turcitul (1577-1583, 1585-1590).12 Radu Mihnea (1601-1602; 1611-1616; 1620-1623).
39
domniei lui Mihail1 Voievod mănăstirea a fost arsă de oştile turceşti. Mai întăreşte mănăstirii stăpânirea peste satul Lupeştii2 cu tot hotarul, vecinii, amândouă vinăriciile3 – dom-nesc şi boieresc – şi cu moara cumpărată de la Dobromir banul.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
De asemenea întăreşte mănăstiii satul Chiselet4 cu tot hotarul, balta şi venitul, cumpărat de Mihnea Voevod de la Stoica postelnic cu 40000 aspri şi dăruit mănăstirii; părţile de ocină ale mănăstirii din Obileşti şi Izvorani cu vinăriciul; satele Domneşti5 şi Parapani cu tot hotarul, venitul şi vecinii; partea mănăstirii de la Rânceni6 ; ocina de la Măgurele, Măneşti7 , Hodopeni8 cu vecinii; ocina de la Ciumearnic9 cu roţile de moară de acolo; vinăriciul din dealul Văcăreştilor, cât au hotărnicit1 0 acei 12 boieri.; satele Cristineşti1 1 şi Dichisenii1 2
cu vecinii de acolo; partea mănăstirii de la Pisculeşti, hotărnicită de 12 boieri şi din satul Găunoşii1 3 , cu vecinii.
Această mănăstire a fost înnoită şi zidită de bătrânul Alexandru Voevod şi a fost zugrăvită, înfrumuseţată şi termi-nată de fiul său Mihnea Voevod, dăruindu-i aceştia toate satele,
1 Mihai Viteazul (1593-1601).2 Lupeştii = sat vechi lângă Bucureşti, înghiţit de oraş ulterior (zona 13 Septembrie – Ghencea) .3 Vinăriciu = dijmă dată în vin.4 Chiselet = sat în fostul judeţ Ilfov, acum în judeţul Călăraşi, lângă Olteniţa.5 Domneşti = sat în judeţul Ilfov, lângă Bucureşti.6 Rânceni = Răceni = sat de lângă Parapani; dispărut în sec. al XVIII-lea.7 Măneşti = vechi sat în judeţul Ilfov, strămoşul oraşului Buftea.8 Hodopeni = Otopeni, lângă Bucureşti.9 Ciumearnic = sat vechi, lângă Bucureşti, înghiţit de oraş (zona Dudeşti)10 au hotărnicit = au trasat hotarele11 Cristineşti = sat în fostul judeţ Rm. Sărat, azi Poşta Plevna, în comuna Valea Râmnicului, lângă Rm. Sărat, jud. Buzău12 Dichiseni = sat pe braţul Borcea, aproape de Călăraşi.13 Găunoşi = sat în fostul judeţ Ialomiţa, azi Gălăţui, în comuna Alexandru Odobescu, lângă Călăraşi, jud. Călăraşi40
ocinele şi ţiganii, ca să fie călugărilor de hrană şi domnilor pomenire. Au avut călugării multe cărţi şi marele hrisov scris cu mare blestem şi în zilele lui Mihail Voievod „multe şi grele” oști turceşti au stat pe lângă mănăstire până au aprins-o, surpându-se până la temelie. După aceea i s-au risipit toate averile, satele şi ţiganii, fiind mutaţi la mănăstirea răposatului Mihail Voievod1 ; hotarele unor sate s-au stricat şi multe cărţi ale mănăstirii s-au pierdut. Când a venit Radu Voevod domn al Ţării Româneşti a zidit mănăstirea până ce s-a refăcut toată şi a adunat toate averile, satele şi ţiganii câte s-au găsit de la ră-posatul bunic al domniei lui, Alexandru Voevod, şi de la părin-tele lui, Mihnea Voevod, cărţi şi hrisoave pe toate le-a înnoit.
Pentru celelalte cărţi care nu s-au găsit au venit oameni buni de au mărturisit înaintea domnului, făcându-le din nou. Dacă va scoate cineva cărţi mincinoase să nu se creadă înain-tea cărţilor lui Radu Voevod. Blestem.
Martori: Dumitru mare ban, Cârstea mare vornic, Nica mare logofăt, Stirian mare vistier, Păruş mare spătar, Gorgan mare stolnic, Gligorie mare comis, Mârzea paharnic, Iane mare postelnic.
Ispravnic Nica mare logofăt. Scrie Stan.
Acest document apare în faimoasa colecție de documente ințiată de E. Hurmuzaki, intitulată „Documente pentru istoria românilor” (B. Țara Românească, vol. III), dar și în Condica Mănăstirii Radu Vodă (manuscrisul 256, filele 43-45, păstrat la Arhivele Naționale).
Vom prezenta acum o suită alcătuită din câteva documente referitoare la satul Parapani din secolul al XVII-lea, care datea-ză din timpul domnitorului Leon Tomșa (1629-1632). Aceste documente se referă la scutirea de biruri sau modificarea unor 1 Mânăstirea Mihai Vodă din Bucureşti, ctitorită de Mihai Viteazul în 1594, situată la baza vechiului cartier Uranus, demolat de Nicolae Ceauşescu pentru construirea Casei Poporului (actualul sediu al Parlamentului); mânăstirea nu a fost demolată, ci doar deplasată în alt loc. Complexul mânăstirii a adăpostit într-o vreme şi Arhivele Statului.
41
biruri pe care acest domnitor le face locuitorilor din satul Para-pani al mânăstirii „Sfânta Troiță”. Originalele, în limba slavonă, ale acestor documente se află în Biblioteca Academiei, iar noi le vom reproduce aici în conformitate cu textele lor din colecția „Documenta Romaniae Historica” (B. Țara Românească, vol. XXIII).
1630 (7138) februarie 5, București
Cu mila lui Dumnezeu, Io Leon Voevod și Domn, fiul răposatului Io Ștefan1 Voevod. Dăm domnescul nostru hrisov pentru satul Parapani din județul Vlașca, ce iaste2 al mănăstirii Sveta3 Troiță, de jos4 de București, ca să fie de acum în pace și slobod de găleată5 și de fân și de maje6 , de fum de pre margine și de cai de olac7 , să nu dea și de mertice8 și de podvoade9 și de maldăr1 0 , pentru că i-am lăsat domnia mea și am ertat pe satul Parapani, cum au fost lăsați și ertați și de răposatul Radu1 1 Voevod și de fiiu-său Alexandru1 2 Voevod. Și am văzut domnia mea și cărți de ertăciune.
Așijderea lăsatu-l-am și domnia mea ca pentru să fie numai de slujbă și de poslușania1 3 sfintei mănăstiri Sveta Troiță. Drept aceia și voi, slugile domniei mele, cari veți umbla în slujbe într-acest județu, în vreme ce veți vedea cartea
1 Ștefan Tomșa, domn al Moldovei (1612-1615; 1621-1623).2 iaste = este.3 Sveta = Sfânta.4 Cum am mai menționat, în secolul al XVII-lea Bucureștiul era mult mai mic, iar mînăstirea Radu Vodă era în afara orașului, spre sud, pe când azi este aproape în centru (zona Piața Unirii).5 Găleată = dijmă constând într-o găleată de grâne.6 Maje = unități vechi pentru greutăți, având între 50 kg și 100 kg.7 Olac = poștalion, diligență.8 Mertic = unitate de măsură pentru cereale, egală cu 1 – 2 kg.9 Podvoadă = podvadă = obligație față de domnie constând în cărăușie sau rechiziționare de cai sau boi. 10 Maldăr =grămadă de fân sau paie, claie.11 Radu Mihnea (1601-1602; 1611-1616; 1620-1623).12 Alexandru Iliaș (1616-1618; 1628-1629).13 Poslușanie = ascultare, supunere, închinare.42
domniei mele, iar voi încă să căutați nimica să nu-i învăluiți, ce1 în pace să-i lăsați de aceste slujbe ce scriu mai sus și să fie în pace și de lucrul domnesc, nimica val să n-aibă.
Așijderea și de o gârlă ce iaste a mănăstirii la satul Parapani încă să fie în pace de către stolnici2 , să fie numai pre treaba mănăstirii, că o am lăsat și domnia mea cum au fost lăsată și de Radul voevod și de fiiu-său Alexandru voevod.
Derept3 aceia și voi, măjarilor4 de pre margine, cari sunteți acum și cari veți fi și de acum înainte, încă să căutați nimenilea5 să nu se ispitească a bântui pre ceastă6 carte a domniei mele, că apoi acela om mare certare va avea de către domnia mea, ca să aibă bună pace, cum iaste porunca domnii mele. Și această carte să fie preste toate cărțile.
Io Leon Voevod, cu mila lui Dumnezeu domn.
(Originalul este manuscrisul – document istoric CCCX-20.)
1631 (7139) ianuarie 23, București. Cu mila lui Dumnezeu, Io, Leon voevod și domn, fiul răposatului Io, Ștefan voevod. Dăm domnescul nostru hrisov satului Parapani ot7
sudstvo8 Vlașca, care este al sfintei mănăstiri hram Sveta Troiță, de aicea de în oraș den București, ca să se știe să aibă o dare de acum nainte bir numai un galben; nici să se mai adauge, nici să se mai scază, ce tot să dea pre această cislă9 ce scrie mai sus, măcar de să va mai ființa birul, măcar de să va mai scădea; iar ei tot să dea pre această tocmeală, pentru că i-am lăsat domnia mea și i-am iertat. Să dați pre tocmeală cum iaste mai sus-scris, pentru sfânta mănăstire, ca să-i fie
1 ce = ci.2 Stolnic = vezi Dicționar de ranguri boierești.3 Derept = drept.4 Măjar = strângător de maje, de biruri.5 Nimenilea = nimeni.6 ceastă = această.7 ot = de la.8 sudstvo = județ.9 cislă = cislo = număr.
43
mănăstirei de ajutor și întărire și pentru că iaste un satu den1
margine, în calea turcilor, de au multe păsure2 și greutăți.Deci văzându domnia mea nevoia lor, și mai vârtos pentru
sfânta mănăstire Sveta Troiță, i-am lăsat domnia mea să dea bir 1 galben, altă asupreală să n-aibă.
Drept aceeia și voi, birarilor, care veți umbla în acel județ Vlașca, încă să căutați mai multu să n-aibă asupreală satul Parapani, ce scrie mai sus, fără numai cât să dea pre acea tocmelă, că sengur3 domnia mea m-am milostit de i-am lăsat ca să poată fi de ajutor și de poslușania sfintei mănăstiri și domnii mele pomeană4 .
Iar cine se va ispiti a-i învălui într-alt chip, mai mult de cum scrie mai sus, acela om mare certare va avea de către domnia mea.
Așijderea am pus domnia mea și blestem, pre care va dărui domnul Dumnezeu a fi domn și biruitor, Țării Tromânești în urma noastră , încă-l rugăm să aibă a întări mila și pomeana și ceastă carte a domnii mele pre tocmeală cum scrie mai sus, pre acela domnul Dumnezeu să-l cinstească și să-l întărească întru domnia lui și de altă lume să-i fie sufletul în răpaos. Iar care nu va cinsti, nici va înnoi, ce va călca și va sparge mila și pomeana domnii mele, să fie proclet5 și anatema6 și să aibă parte cu Iuda7 și cu Aria8 la un loc.
Io, Leon voevod, cu mila lui Dumnezeu domn.
(Originalul este manuscrisul – document istoric CCCX-20.)
1632 (7140) aprilie. Cu mila lui Dumnezeu, Io, Leon
1 den = din.2 păsure = păsuri.3 sengur = singur.4 pomeană = pomană.5 proclet = blestemat.6 anatema = osândit, afurisit.7 Iuda = unul din cei 12 apostoli, care îl vinde pe Hristos. 8 Aria = Arie = preot din Alexandria (Egipt) ce nega mântuirea prin Hristos, pălmuit de Sf. Nicolae pentru erezia sa, de trei ori blestemat.44
voevod și domn, fiul răposatului Io Ștefan voevod. Dăm dom-nescul nostru hrisov satului Parapani ot sudstvo Vlașca, ce iaste al sfintei mănăstiri Sveta Troiță, ca să fie de acum în pace și slobod de găleată și de fânu, de bou, de oae1 seacă, de birul calului, de sulgiu2 , de cășărie3 , de majă, de galbenul de fum, de podvoade, de mertice și de împrumută4 , de lucrul domnesc, de bani de județu5 și de toate mâncăturile câte sunt preste an în țeara6 domnii mele, de nimica val sau bântuială să n-aibă.
Pentru că satele câte au fost de drum în județ pre mâna boiarilor cari țin județu de birărie și au fost dându numai bir dirept, luoatu-l-am domnia mea toate de la mâna lor de sântu la cămara domnii mele și le-am lăsat să dea numai bir cu ruptul întru 1 an și 2 ori, la sveti7 Gheorghe și la sveti Dimitrie și să meargă aprozi la zi să le ia birul, cine cum va fi scris de la cămară, iar alt niminilea întru ei să nu între8 .
Iar apoi părintele egumenul9 Tănasie de la Sveta Troiță venit-au înaintea domnii mele cu rugăciune și se-au plânsu cum iaste un sat de drum și de margini de are multe păsuri și nevoi de turci și de călători, ca să las domnia mea acest sat Parapani să nu dea cu ruptul1 0 într-un an de 2 ori ca alalte1 1 sate de drum, ca să fie tot pre tocmeala ce au avut în zilele altor domni și acum în zilele domnii mele.
Într-aceia domnia mea m-am milostivit pentru sfânta mănăstire Sveta Troiță de l-am lăsat domnia mea să fie în pace și ertat de toate, cum scrie mai sus, numai să dea 1 bir dirept, de lună câte 1 galben, iar de vor eși 2 birure întru o lună, să
1 oae = oaie.2 sulgiu = bir pentru vite sau oi tăiate.3 cășărie = bir în lapte și brânză.4 împrumută = împrumut.5 județu = județ = judecată.6 țeară = țară. 7 sveti = sfântul.8 între = intre.9 egumen = stareț.10 rupt = ruperea unor biruri în două reprize.11 alalte = celelalte.
45
dea 2 galbeni și miarea1 , cum vor da și alalte sate de drum, însă așa-m tocmit domnia mea cu părintele egumenul Tănasie pentru satele de drum ale Sfintei Troițe și ale mănăstirii Dealului, să le plătească el cu bani gata de în punga lui aicea la cămară, cum vor eși birurile pre lună, iar birarii de județ, sau de aicea de la domnie să nu intre nimenilea în satele mănăstirii, fără numai egumenul să aibă a plăti el la cămară, câte biruri vor fi de lună, au 1 bir au doao2 , tot câte ughi3 1. Derept aceia, nimenilea să nu se ispitească a le învălui, că acela om mare certare va avea.
Și această carte a domniei mele să calce toate cărțile. Și am pus domnia mea și blăstem: care va dărui Dumnezeu, în urma noastră a fi domn Țării Românești, încă să aibă a înnoi și a întări aceată carte a domniei mele, pre tocmeala ce scrie mai sus. Iar cine va călca și o va sparge, acela să fie trăclet4 și blăstemat de vlădica Hristos și afurisit de cei 318 oteți5 și să lăcuiască6 cu Iuda și cu Arie la un loc. Și altfel să nu fie, după zisa domniei mele . Și ispravnic, cuvântul domniei mele.
Scris Lăpădat, în București, luna Aprilie zile ... în anul 7140.
Io Leon voevod, cu mila lui Dumnezeu domn.
(Originalul este manuscrisul – document istoric CCCX-21, Biblioteca Academiei.)
Prezentăm acum câteva documente privind satul Parapani, din vremea domnitorului Matei Basarab.
1632 (7141) noiembrie 27
† Cu mila lui Dumnezeu, Io Matei Basarab Voevod și Domn.
1 miarea = mierea.2 doao = două.3 ughi = veche monedă ungurească, galben unguresc. 4 trăclet = proclet = blestemat.5 Oteți= tați, aici având sensul de sfinții părinți.6 lăcuiască = locuiască.46
Scrie domnia mea voao1 tuturor rumânilor2 mănăstirii Sveta Troiță de la Parapani.
Cătră aceasta vă dau în știre domnia mea că aicea la domnia mea au spus călugării de la mănăstire cum au venit acia la voi, ca să vă dați datul și gălețile și grâul ce sunteți datori, și de stupi, de râmători3 să va dați banii, iar voi ați sărit asupra lor și ați zis că ați ucis pre alții mai mari, dar pre călugări. Și ziceți că sunteți călărași4 , dărăbanți5 și nu veți da nemica6.
Iar domnii mele nu-mi trebuescu rumânii mănăstirii călă-raşi sau dorobanţi, ce v-am dat iar rumâni, că de-aţi stătut împotriva vrăjmaşilor, pentru casele voastre aţi stătut, să nu vă robească tătarii feciorii.
Deci în vreme ce veţi vedea această carte a domnii mele, iar voi să dați tot ce iaste venitul mănăstirii, că v-am scos domnia mea și den visterii de la catastih, să fiți rumâni, iar carele7 va sări preste această carte a domnii mele, acela om mare certare va avea și bucatele i se vor loao8 domnești și voi trimite domnia mea de o vor aduce legați aicea.
Ispravnic însăși spusa Domnului.† Io Matei Voevod, cu mila lui Dumnezeu Domn.
Documentul precedent vorbește despre rezistența părăpă-nenilor în fața încercărilor domniei de revenire la unele biruri de care aceștia fuseseră scutiți. Textul a fost preluat din „Docu-menta Romaniae Historica” (B. Țara Românească, vol. XXIII, doc. Nr. 433).
Următorul document relevă de asemenea întărirea dijmei
1 voao = vouă.2 rumâni =țărani supuși boierilor sau mânăstirilor, vecini.3 râmători = dijmă dată în porci.4 călărași = oșteni, în slujba domniei, care asigurau paza hotarelor și strânsul birurilor.5 dărăbanți = dorobanți = soldați infanteriști plătiți.6 nemica = nimica.7 carele = care.8 loao = lua.
47
către mânăstirea Sfânta Troiță, făcută la nevoie cu ajutorul unui corp de călărași aflat în satul apropiat Pietroșani și comandat de o căpetenie pe nume Dumitrașco. Acest document este rezumat în cartea autorilor Georgescu M. și Popa Gh. intitulată „Docu-mente referitoare la istoria județului Teleorman 1441 – 1700” (Direcția Arhivelor Statului, 1989) în felul următor:
1636 iunie 13. Hrisovul lui Matei Basarab Voevod, Domnul Țării Românești, prin care întărește mănăstirii Sfânta Troiță dijma din satul Parapani de la cel care va cosi fânul pe ocina ei, fie turc, călăraș, sârb1 sau țăran, să le ia dijmă a zecea parte, o claie din zece, din grâu, orz, ovăz, mei, fân și din tot venitul, cum a fost legea și obiceiul țării mai dinainte vreme; cine va opri dijma va avea mare certare de la domnie, și această carte să fie asupra tuturor cărților. Poruncește și lui Dumitrașco, iuzbașa2 de călărași de la Pietroșani ca, văzând această carte și pe oamenii egumenului Tănasie, să caute și cine nu vrea să-și dea dijma, să-l ia cu călărașii să și-o dea.
Iată și un document, redat pe scurt, referitor la vama pentru peștele din balta Parapanilor.
14 ianuarie 1642. Chiriță vameș adeverește lui Athanasie3
egumen de la Sfânta Troiță că, atunci când a luat el vămile, acesta i-a arătat cărțile lui Radu4 Voevod, Gavril5 Voevod, Alexandru6 Voevod, Leon7 Voevod și Matei8 Voevod, de iertarea gârlei Paraipani a mănăstirii, de vama de pește, și dă și el această carte, căci, și când a fost vameș cu fratele său Cârstea, a lăsat această gârlă în pace, poruncind slugilor sale 1 sârb are cel mai probabil sensul de bulgar, căci în vechime bulgarilor li se mai spunea sârbi.2 iuzbașa = ofițer ce comanda o sută de oșteni (călărași) înarmați cu lănci.3 Athanasie (egumen) este același cu Tănasie din documentul din 1636 (stareț între anii 1626-1648).4 Radu Mihnea (1601-1602, 1611-1616, 1620-1623).5 Gavril Movilă (1618-1620).6 Alexandru Iliaș (1616-1618; 1628-1629).7 Leon Tomșa (1629-1632).8 Matei Basarab (1632-1654).48
să nu facă altfel, căci vor avea mare certare.
Documentul se află la Arhivele Naționale în Fondul Mănăstirii Radu Vodă (nr. Inv. 32, pach. XLVIII, doc. 7) ca și în Condica Mănăstirii Radu Vodă (manuscrisul 256, fila 704).
Documentul ce urmează se referă la eliberarea din rumânie a unor călărași.
1641 (7150) iunie 16, Târgoviște
Matei Basarab Voevod întărește eliberarea din rumânie a călărașilor Dobrotă, cu frații și rudele lui, Micul, cu frații și Zăduh, ce trăiesc la Mârzănești1 , cu ocina lor din Cacaleții din Obreajie2 , judeţul Vlaşca, partea lui Stan Grosul, cu hotare – râpă, Grădiștea3 ... Tină, Drumul Banului – de către Neaga din Orbeasca4 , fiica lui Dan Vistier, cu fiii și nepoții ei. Ei au fost oameni liberi și, în zilele Domnului, Neaga a vrut să-i rumâ-nească în silă, spunând că tatăl ei a cumpărat această ocină din Cacaleți în zilele lui Simion5 Voevod, arătând și cartea acestuia, rea și mincinoasă.
Ea s-a pârât înaintea domnului, în marele divan, cu acești călărași, iar domnul a judecat după dreptate și lege, cu toți dregătorii și a dat călărașilor legea țării, 12 megiași pe răvașe domnești: Neagul ceauș și Băilă din Mârzănești, Colciac din Calofirești6 , Manea și Stan din Dușești, Radul și Stanciul din Parapani, Matei și Manea din Putineiul, Leoa și Frâncul din Trestenic7 , Dobre din Racoviță, să jure că nu au fost rumâni ai Neagăi și că ea nu are treabă cu dedina8 lor. La zi și la soroc au jurat ei cu legea deplin, la sat, la Mârzănești, în Duminica 1 Mârzănești = sat în județul Teleorman, situat chiar pe râul Teleorman, lângă Alexandria.2 Cacaleții din Obreajie = Cacaleții de lângă Giurgiu, azi Izvorul.3 Grădiștea = sat în fostul județ Vlașca, situat pe râul Argeș.4 Orbeasca = sat în județul Teleorman, situat chiar pe râul Teleorman.5 Simion Movilă (1600-1602 Țara Românească (1606-1607 Moldova).6 Calofirești = Calomfirești = sat în județul Teleorman, lângă Țigănești (azi localitate suburbană Alexandriei).7 Trestenic = sat în fostul județ Vlașca (azi aparține comunei Toporu).8 dedină = moșie moștenită, ocină.
49
tuturor Sfinților fiind și Neaga de față, rămânând ea de lege și de judecată, văzând domnul și cartea lui Alexandru1 Voevod din anul 1576 (7084), de cumpărarea ocinei, amândouă răvașele domnești și cartea jurătorilor.
Martori, toți boierii divanului, și în primul rând Dragomir mare ban al Craiovei, Dumitru Dudescu mare vornic, Radul Cocorăscu din Stoenești mare logofăt, Stroe din Leurdeni2
mare vistier, Preda din Brâncoveni3 mare spătar, Socol din Răzvad4 mare clucer, Dumitrașcu din Filipești5 mare stolnic, Radul din Pătârlage6 mare comis, Marco Danovici mare paharnic, Constantin Cantacuzino mare postelnic.
Ispravnic, mare logofăt, care a fost ispravnic și la jură-mântul lui Țigănealea portar din Novaci7 . Scrie Dumitru logofăt.
Originalul documentului se păstrează la Biblioteca Acade-miei (pach. CCCLXXIV, doc. nr. 98), textul de mai sus fiind preluat din Colecția Hurmuzachi (vol. III, Țara Românească).
Revenim cu un document rezumat referitor la vama peștelui din Balta Parapani.
27 ianuarie 1643. Matei Basarab Voevod scrie lui Chiriță vameșul să nu mai ia adetul8 mănăstirii Sfânta Troiță de la gârla din satul Parapani, căci s-au plâns niște călugări că-i oprește, și ei au cărțile tuturor domnilor pe acea gârlă; dacă se vor mai plânge de el „mare scârbă și certare” va „petrece” de la domnie „să nu-ți paie9 altă glumă”.
1 Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577).2 Leurdeni = Leordeni = sat în fostul județ Muscel, azi în județul Argeș, între Găești și Pitești.3 Brâncoveni = sat în județul Olt, lângă Piatra-Olt.4 Răzvad = sat în județul Dâmbovița, lângă Târgoviște.5 Filipești = sat în județul Brăila, lângă Făurei.6 Pătârlage = Pătârlagele = sat în județul Buzău, lângă Nehoiu.7 Novaci = cel mai probabil, satul din fostul județ Vlașca, astăzi suburban orașului Mihăilești.8 adet = obicei.9 să nu-ți paie = să nu-ți pară. 50
Ispravnic însăși spusa domnului.
Originalul se află la Biblioteca Academiei (pach. CCCX, doc. nr. 30), iar o copie la Arhivele Naționale în Fondul Mănăs-tirii Radu Vodă, nr. inv. 32 (pachet XLIII, doc. 7).
Următorul document, din anul 1648, redă pe scurt o hotărnicie a Moșiei Parapani la acea vreme.
1648 (fără lună și zi)
Matei Basarab Voevod întărește mânăstirii Sfânta Troiță din București și egumenului Paisie1 ca locuitorii din satul Paraipani, al mănăstirii, să-și țină moșia pe hotarele: coșările2
Giurgiului, în baltă, la nuc, Lacul Boului, 80 stânjeni până la Măgura3 , Scumpie4 , heleșteu, capul crângului, din sus, hotarul apei5 până la hotarul turcesc6 , cu tot venitul din grâu, orz, vama de pește, mori; satul a fost dăruit mănăstirii de Radu Vodă, fiul său Alexandru Voevod, Alexandru Iliaș Voevod și de Leon Voevod, văzând domnul și cărțile acestora.
Matei Voevod a trimis de a spart niște coșere turcești de pe moșia mănăstirii.
Cine se va ispiti peste cartea Domnului va lua mare certare.
Originalul documentului se află la Arhivele Naționale în Fondul Crețulescu – Lahovari, nr. inv. 1839 (dos. Nr. 1578, doc. 6), iar o copie în Fondul Mănăstirii Radu Vodă, nr. inv. 32 (pachet XLIII, doc. 7).
Următorul document, emis tot de domnitorul Matei Basarab, este preluat din cartea „Documente românești în limba slavă din Mănăstirile Muntelui Athos” a lui Gr. Nandriș (Fun-1 Paisie = stareț al mânăstirii Sfânta Troiță între anii 1648-1689.2 coșăr = coșer = îngăditură (gard) de nuiele.3 Măgura = posibil să fie vorba de Măgura Mare despre care se vorbește în Cap. II.4 Scumpie = loc neidentificat.5 hotarul apei = Dunărea.6 hotarul turcesc = hotarul raialei Giurgiului, spre satul Malu.
51
dația Regele Carol I, 1937). Este relevant pentru credința în Dumnezeu a domnitorului Matei Basarab (1632-1654) și pentru frumusețea limbii române folosite, de aceea îl vom reproduce aproape în întregime..
Târgoviște, 1649. În Cartea Facerii Lumii a lui Moise într-adevăr scrie: așa grăiește Domnul Adonai: ascultă, Israile, și îndeplinește poruncile mele, ca din câte veți agonisi în fiecare an să dați o zecime binecuvântaților lui preoți, precum în lege înainte au poruncit sfinții apostoli și împreună cu ei la fel de Dumnezeu purtătorii părinți au povățuit spre ajutorul și spre facerea de bine a sufletelor noastre și ne-au lăsat nouă, cei din urmă copii ai lor, unii prin rugăciune și veghere și post, alții prin milostenie și prin pocăire să ne curățim de tot răul, cu toată credința să fie gata a asculta acel glas: veniți la mine toți câți sunteți osteniți și împovărați și eu vă voiu liniști și iarăși veniți binecuvântații părintelui meu și moșteniți împărăția ce vă este gătită vouă de la facerea lumii.
Flămând am fost și mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și m-ați adăpat, străin am fost și m-ați primit, gol am fost și m-ați îmbrăcat, bolnav am fost și m-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la mine.
Iată și eu cuviosul și de Hristos iubitorul, cel întru Hristos binecredinciosul și singur stăpânitorul domn Io Matei Basarab voevod, cu mila lui Dumnezeu și cu Darul Dumnezeesc stăpân și domn peste toată Țara Ungrovlahiei, încă și peste părțile de peste munte, herțeg1al Almașului și al Făgărașului, am iubit dupre cuvânt vieața cea de sus, pe care ochiul n-a văzut-o nici urechea n-a auzit-o și în inima omului n-a intrat, râvnind să urmeze pe marii împărați și domni, cari cele pământești, în facere de bine și în pace, bine le-au petrecut și de împărăția cerească s-au învrednicit; iarăși mi-am adus aminte de cuvân-tul lui David prorocul și împăratul care spune: fericiți aceia cărora se iartă fărădelegile, cărora se acopăr păcatele, fericit
1 herțeg = herțog = voievod.52
bărbatul căruia Dumnezeu nu-i socotește păcatele, și iarăși precum cerbul dorește apa izvorului, așa te dorește sufletul meu pe tine, Doamne, și toate sfintele și dumnezeeștile biserici și mănăstiri ale Domnului nostru Isus Hristos. Astfel m-am îndurat eu cu toată inima, am înnoit și am miluit și am dăruit Domnia mea acest prea cinstit și prea frumos hrisov al Domniei mele sfintei și dumnezeeștii mănăstiri, care este în jos de orașul București, unde este hramul sfintei și de viață începătoarei Treime, căci este făcută și din temelie înălțată mai întâi de bunicul și de părintele răposatul Radu voevod și a dat și a închinat Domnia mea mitoc1 sfintei mănăstiri, care este la Sfântul munte Athos mare lavră2, numită Iver, hramul curatei Adormiri a prea sfintei Născătoare de Dumnezeu, ca să fie sfintei mănăstiri satul Mănești3 din județul Ilfov, pe apa Colentina, tot satul și cu tot hotarul și cu toți vecinii4 și cu toate vadurile de moară și morile și cu tot venitul de peste tot hotarul, pentru că a fost satul Mănești de moștenire a răposa-tului Io Alexandru voevod, fiul lui Mircea voevod, dela bunicul său răposatul Mihnea voevod.
Și iarăși să fie sfintei mănăstiri, mai sus scrisă, satul Parapanii din județul Vlașca pe malul Dunării, tot satul cu toate hotarele și cu toți vecinii și cu toată vama domnească dela pește și cu tot venitul de peste tot hotarul, pentru că satul Parapani l-a fost cumpărat Mihnea voevod de la jupânul Mitrea, fost mare vornic, pentru 40000 de aspri gata de argint. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pentru că aceste mai sus numite sate și ocine și vecini și
1 mitoc = metoc = metoh = mânăstire mai mică subordonată altei mânăstiri, schit. 2 Lavră = mânăstire mare.3 Mănești = sat medieval pe teritoriul actualului oraș Buftea, fiind cumva „strămoșul” acestui oraș4 Vecini = țărani supuși boierilor sau mânăstirilor, termen utilizat în vechime (pentru sensul actual de „alăturați” se utiliza cuvântul „megieși”.
53
moșteniri și bălți și vinăriciu și vii și mori și prăvălii și țigani sunt ocine drepte ale sfintei mănăstiri Sfânta Troiță miluite și cumpărate de către răposatul Alexandru voevod și de către Mihnea voevod și de către Radu voevod și de către celălalt Alexandru voevod și de căte alți domni și de către boieri, cum s-a scris mai sus și încă în zilele bătrânului Alexandru voevod, de atunci până acum de la toți domnii a avut cărți și hrisoave pentru toate acestea ce s-au scris mai sus.
Și a venit părintele egumen Atanasie1 și a arătat toate cărțile și hrisoavele înaintea Domniei mele în divan. Și atunci Domnia mea am înnoit și am întărit cu acest hrisov al Domniei mele.
Încă și blestem am pus, după petrecerea Domniei mele, care este moartea a toate liniștitoare, cine va ține sceptrul țării Ungrovlahiei să-l învețe Domnul Dumnezeu să întărească și să învoiască, dacă va strica și va călca să fie de trei ori blestemat și proclet de cei 318 sfinți părinți cari sunt în Nicheia și să aibă judecata lui Iuda.
Iată deci și martori am pus Domnia mea: pan2 Ghiorma, marela ban3al Craiovei și pan Dragomir, marele vornic4și pan Radul, marele logofăt5și pan Stroie, marele vistier6 și pan Dicul, marele spătar7 și pan Preda, marele clucer8 și pan Dumitru Filișan, marele stolnic9 și jupân Radul marele comis10
și pan Drăgușin, marele paharnic11 și pan Costandin, marele
1 Egumenul Astanasie este același cu egumenul Tănasie din documentele precedente (stareț între anii 1626-1648).2 Pan = mare boier.3 Ban = titlu boieresc pentru guvernatorii Banatului, Severinului și Olteniei.4 Vornic = vezi Dicționar de ranguri boierești. 5 Logofăt = vezi Dicționar de ranguri boierești.6 Vistier = vezi Dicționar de ranguri boierești.7 Spătar = vezi Dicționar de ranguri boierești.8 Clucer = vezi Dicționar de ranguri boierești.9 Stolnic = vezi Dicționar de ranguri boierești.10 Comis = vezi Dicționar de ranguri boierești.11 Paharnic = vezi Dicționar de ranguri boierești.54
postelnic1 și însumi am spus Domnia mea și a fost ispravnic al acestui hrisov Radu, mare logofăt și a scris Radu Sârbul, în cetatea de scaun Târgoviște luna . . . în anul de la Adam curgând 7158, de la nașterea lui Hristos 1649.
† Io Matei voevod cu mila lui Dumnezeu domn
Io Matei Voevod
O carte importantă pentru istoria noastră veche este „Istoria politică și geografică a Țării Românești” scrisă de banul Mihai Cantacuzino, nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino. Cartea este editată pentru prima dată la Viena în limba greacă, în anul 1806, de către Frații Tunnusli sub titlul „Istoria Țării Românești” și este tradusă în românește de G. Sion în 1863 (București, tipografia Națională Ștefan Rassidescu). Deși aceas-tă lucrare vede tiparul abia în secolul al XIX-lea, ea fusese finalizată pe la 1774-1776, iar datele și informațiile pe care le conține au fost culese de banul Mihai Cantacuzino între anii 1733-1769.
În capitolul al XLIV-lea intitulat „Despre frontierele Țării Românești” apare o hotărnicie2 a Domeniului Giurgiu3, cel mai probabil din anul 1670 sau 1671. O redăm întocmai, fiind vorba și de Parapani.
Hotărnicia moșiilor de pe lângă Giurgiu, făcută în zilele lui Antonie Vodă4
Noi boerii de mai jos, adică George Băleanu fost mare ban, George, marele vornic, Radu Crețulescu fost mare logofăt, Șerban Cantacuzino5 mare spătar și ceilalți boieri și dregători,
1 Postelnic = vezi Dicționar de ranguri boierești.2 Hotărnicie = descriere, fixare a hotarelor unei moșii.3 În vechime, inclusiv în perioada 1418-1830 când a fost raia turcească, Giurgiu avea un domeniu ce cuprindea actualele comune Brăniștari, Oinacu, Turbatu, Slobozia, Malu, Gostinu.4 Antonie sau Ioan Antonie (din Popești)= domnitor al Țării Românești între anii 1669-1672.5 Viitorul domnitor, din perioada 1679-1688, care a stăpânit moșia Pietroșani din apropiere.
55
cari se vor subscrie mai jos, rânduiți fiind cu poruncă domneas-că a Măriei sale Ioan Antonie Voevod, ne-am dus ca să cerce-tăm și să descoperim hotarele moșiilor țării ce sunt împrejurul Giurgiului și care se supăra și se călca pe la mărgini de către Giurgiveni, fiind împreună cu noi și prea onorabilul Hussein Selam-Agasi, rânduit de prea puternica Poartă cu firman1
împărătesc pentru această cercetare și având pe lângă sine împreună cercetători pe Mehmet Efendi Cadiul2 Rusciucului ca muvela3, precum și pe cadiii de la Giurgiu și Rușava4 și astfel mergând împreună cu sus numiții la Mehelgheri5 s-a cercetat cauza și s-au dovedit hotarele cele vechi și s-au ales cu hotărâre ca să stăpânească fiecare moșiele sale în pace după hotarele ce vom arăta.
Drept aceea am început de la moșiile Monastirei Radu-Vodă, Paraipanii și Recenii6, ce vin în partea de sus a Giurgiului, de la malul Dunării drept la moșia Odivoaea, unde s-a pus piatră, și de acolo dincolo de balta țării la movila ce se numește a lui Mihnea Vodă; și de acolo devale la drumul Banului la capetele moșiilor numite Stăpânești, Gurbanului7, Oteștii8, Cosovenii9, Frăteștii și Sirmăneștii, până la Știubeiul10
aproape de un lac și de acolo la Dunăre, la gura apei ce se zice
1 Firman = ordin al sultanului.2 Cadiu = judecător.3 muvela = mȕvella = slujbaș care anchetează diverse cazuri.4 Rușava = Orșova (denumirea sârbească, utilizată în vechime și în Țara Românească).5 Mehelgheri = mehengheri = oameni pricepuți, isteți.6 Receni = Răceni = sat dispărut, care a existat între Parapani și Găujani în sec. XVI-XVII.7 Gurban = trup din moșia Stănești, care va fi până la mijlocul secolului al XX-lea proprietatea lui Alexandru Em. Lahovary.8 Oteștii = Oncești (lângă Stănești)9 Cosoveni = Coșoveni = trup din moșia Oncești (satul Oncești aparține actualmente comunei Stăneşti).10 Stăpânești, Sirmăneștii, Știubeiul = nume de moșii care nu mai existau în secolul al XIX-lea, neidentificate.56
Camasca1, unde s-a pus piatră chiar pe malul Dunării; și până la semnele aceste a rămas ca să stăpânească fiecare moșiile despre țară. Iar Giurgiuvenii să nu aibă a se întinde mai mult peste semnele mai sus numite, pe unde s-a dovedit și s-a adeve-rit cu judecata numiților Cadii să urmează să fie hotarele.
Pentru care s-a dat și această carte a noastră, ca să nu fie de acuma înainte nici o contestațiune. Astfel scriem.
Pentru satul Parapani din secolul al XVII-lea dispunem încă de o serie de alte documente, aflate la Arhivele Naționale în Fondul Mănăstirii Radu Vodă (nr. inv. 32). În vederea unor eventuale alte cercetări, le vom trece în revistă pe toate, indi-când în cadrul fondului amintit numărul pachetului (cu cifre romane), numărul documentului (cu cifre arabe) și data emiterii documentului (în paranteze).
VIII-4 (26.03.1633) Cartea lui Basarab Voevod (Matei Basarab, N.A.) prin care poruncește locuitorilor de pe moșia Paraipani a se supune și a munci.
VIII-6 (fără dată) Arătarea hotarelor moșiei Paraipan (în limba greacă).
VIII-14 (28.06.1658) Act de vânzare al lui Ferea dat nașului său Stan pentru moșie în Paraipan.
VIII-16 (11.05.1663) Act de vânzare al diaconului Stan dat lui Duță pentru o ocină în Paraipan.
VIII-20 (11.02.1678) Înscrisul lui Badul (Badea ?) Ceaușul către Radu și Stoian prin care le vinde moșia sa din Paraipani.
VIII-21 (9.05.1678) Înscrisul lui Dumitru către Măilă prin care-i vinde moșia sa din Paraipan.
VIII-22 (25.02.1678) Act de vânzare al lui Badea și Drăgușin dat lui Radu pentru moșia din Paraipani.
VIII-23 (13.01.1680) Înscrisul lui Peicu către fiul său Radul, prin care-i vinde moșie în Paraipani.
1 Camasca = Comasca = mic afluent al Dunării, la est de Giurgiu, ocolind localitatea Gostinu.
57
VIII-27 (26.11.1683) Înscrisul lui Ferea ot1 Suleman2 prin care vinde moșia din Parapani lui căpitan Dumitrașco (același din documentul de la pag. 47, N.A.)
VIII-28 (26.06.1686) Act de schimb al lui Mihai Cantacuzino (fratele domnitorului Șerban Cantacuzino. N.A.) dând Mânăstirii Radu Vodă moșia sa din Paraipanu, pentru un ostrov în Fundeni.
VIII-29 (29.06.1685) Zapisul lui Oancea împreună cu fiicele lui Anca, Ilinca și nepotul său Oancea către jupân Mihai Cantacuzino biv vel spătar, prin care-i vinde o ocină în Parapani.
VIII-33 (10.07.1698) Cartea de hotărnicie a șase boieri hotarnici pentru moșia Parapani.
VIII-39 (23.06.1685) Act de vânzare al lui Radul, feciorul popii Stan, dimpreună cu nepotul său Radul către Mihai Cantacuzino bir vel spătar, prin care-i vinde partea sa de ocină din Parapani.
VIII-40 (10.05.1687) Zapisul lui Lupu împreună cu fratele său Duca către părintele Nica, prin care-i vinde o ocină din Parapani.
XLVIII-7 (4.08.1662) Copii de cărți domnești după zapisele pentru balta de la moșia Paraipanilor, scrise asemenea din cuvânt în cuvânt, iar pe unde au fost rupte în original s-a lăsat loc (11 copii foto).
Din documentele pe care le-am prezentat până aici rezultă, printre altele, dorința sătenilor din Parapani de a fi liberi și împotrivirea lor față de multele biruri pe care trebuia să le dea mânăstirii, dar și domniei.
Pe această temă, marele cărturar V. A. Urechia a scris o legendă-nuvelă intitulată „Zarva de la Paraipan”, apărută în culegerea „Legendele române. Cum era odinoară. Nuvele reminiscente” (Ed. SOCEC. București, 1904, 2 vol.). Nuvela-legendă, frumoasă dar tristă, reliefează dorința de slobozenie
1 ot = de la.2 Suleman = Sulimanu = sat în fostul județ Ilfov, azi Podari, aparținând comunei Ileana din județul Călărași.58
(libertate) a celor din Parapani. Totodată aflăm că în timpul domniei lui Matei Basarab, la Parapani era un schit al Mănăstirii „Sf. Troiță”, iar un grup de parapaneni au fost oștenii acestui domnitor. Prezentăm nuvela ca o anexă a acestui capitol.
59
ZAVERA DE LA PARAIPAN
Nuvelă-legendă de V. A. Urechia
– Nu, nu! jupan jude și D-voastră cinstiți 12 pârgari1, nu putem să primim porunca D-voastre, să facem după cum e placul părintelui Natanail, starețul sfintei monastiri Troika, din satul nostru, căci noi nu suntem nici robii monastirei, nici rumâni (iobagi), ci călărași și dorobanți ai Măriei Sale lui Vodă Mateiu, că oameni slobozi și moșneni adevărați am fost din neam în neam.
Așa răspuns deteră, în Octombre 1632, ceata de locuitori din Paraipan, chemați la judecata județului.
Dar mai dârz dintre toți era Tudor Vale-iute, care era cel care ducea cu el, ori încotro voia, pe toți sătenii, ca matca albinele. Tudor era chiar poreclit Vale-iute, că dacă odată apuca cu vorba sau cu fapta încotrova, apoi nici o piedică, cât de mare i s-ar fi pus în cale, nu-1 mai putea opri, ori barem să-i potolească ambletele2 minței și ale buzelor. Avea Tudor o fată frumoasă, de-i mersese buhul peste nouă țări și peste nouă mări.
Când la șezătoare mama Mușata spunea povestea Ilenei Cosânzenei, numai că zicea că era mândră și frumoasă Ileana Cosânzeana .... uite, nici mai mult, nici mai puțin decât Ilinca lui Tudor Vale-iute.
Păi, cum vrei să nu se fi uitat flăcăii din Paraipan la fata pârgarului, – că fusese Tudor cândva unul din cei 12 judecători, – ca la icoana cea zugrăvită de sfinții Apostoli. Și care flăcăi n-ar fi dat calul cu ambletele și flinta3 cu gloanțele, adecă tot ce era mai drag flăcăilor, pentru o clipită de grai blând cu Ileana, la lumină de lună, la pârleazul casei ei părintești.
1 Cei 12 pârgari constituiau sfatul administrativ și judecătoresc al unui oraș în epoca medievală; pârgar = judecător. 2 amblete = jocuri, ticuri.3 flintă = pușcă. 60
Dar ea n-avea nici ochi, nici auz îndreptat spre flăcăi, nici chiar spre Ionel, mândreață de băetan, al celui mai bogat moșnean, Grindea, care când pornea plugul cu opt boi la capătul brazdei, numera în huzur1 toate lisciile2 turcești din Visterie, până ce se întorcea plugul iarăși la capul brazdei, atât era de lungă sfoara3 lui de moșie.
N-ar fi zis ba, jupân Grindea (că din jupan nu-l slăbea tot satul) să vază pe Ionel căsătorit cu Ileana lui Tudor Vale-iute, și nici acesta nu încrețea din sprâncene când Grindea îi pomenea de încuscrire, dar găsea că prea e tânăr băiatul și nepricepută încă la ale căsniciei Ileana.
– Să se mai coacă strugurii, zicea Tudor. Și apoi avem în spinare și purdalnica4 de dava (proces) cu mânăstirea. Dar o hotărî-o Măria Sa Vodă și atunci, văzând și făcând . . .
Dar părintele Natanail era nu numai călugăr, ci și om tânăr și Dumineca, când cădelnița poporenii la sânta leturghie, cum să nu vază el, pe sub genele negre, cari acopereau ochii lui vicleni, cât era de frumoasa Ileana lui Tudor Vale-iute.
Și tot văzând-o o dată, de două, de zece ori, ba la biserică, ba la șezătoare, ba la horă, bietului calugăraș îi sări țandura de la minte și așa gândi:
– Dacă voi strânge eu în chingi satul, adecă pe nea Vale-iute și voi dobândi de la Vodă dreptul de a avea ca rumâni pe toți sătenii, apoi să vrea și nu vrea jupan Tudor, fata-i a mea ... că de unde nu, n-alege nici praf din toată strânsura casei lui!
Când cel împelițat a băgat în gândul omului întețirea pati-mei, năvălește omul la păcat, ca orbul spre prăpastie. Părintele Natanail pleacă să meargă la Târgoviștea, unde petrecea atunci Domnia, cu disagii plini de hrisoave, tot cu peceți domnești, scrisoare sârbească pe pele5 din Anadol6. Nu că doară acele
1 huzur = comoditate; în huzur = fără grabă, în liniște.2 liscii = bani turcești.3 sfoară de moșie = bucată lungă și îngustă de moșie.4 purdalnic = pârdalnic = afurisit, blestemat.5 pele = piele.6 Anadol = Anatolia, partea asiatică a Imperiului Otoman, peninsula Anatolia.
61
hârțoage îi sprijineau pâra lui, că satul Paraipan era sat de rumâni ai monastirei, dar găsise el un logofăt de Divan1, care era vestit cărturar, ce la nevoie putea să te facă să iei luna drept soare și luceafărul drept lună ... Să te apere sfântul Dumnezeu de cel care răsucește frânghii, că de ți-o prinde numai un deget, te trage întreg pe roata cu care învârteste ițele cânepei! .. .
Și mai rău cu cei cari răstălmăcesc scripturile ! . . . Părintele Natanail, înțeles cu logofătul, jupan Scotocilă,
scoase înaintea Divanului Măriei Sale diata2 ctitoricească de întemeiere a monastirei sfintei Troițe. Zicea în diată, că înzes-trează sânta monastire, pe lângă altele și cu moșia înconjurătore monastirei și tălmăcea părintele Natanail și logofătul Scotocilă, că satul Paraipan era așezat pe acea moșie înconjurătoare și că prin urmare locuitorii din sat sunt rumâni, iar nu moșneni, oameni slobozi.
Ce să facă și Măria Sa Vodă? Domn drept era și cu știrea lui, strâmbătate la Divan nu se făcea. Dar ori cât de drepți dom-nitorii, îi poate duce la păcat sfatul necredincioșilor lor boieri. Iată că Măria Sa Vodă, nebănuind viclenia popei și părtășia la rele a lui jupan Scotocilă, iscăli și dete la mâna lui Natanail, următoarea carte domnească3:
„Cu mila lui Dumnezeu, Io Matei Basarab Voevod și Domn, scriem Domnia mea vouă tuturor rumânilor monastirei sfintei Troika de la Paraipan. Către aceasta vă dau în știre Domnia mea, că, azi la Domnia mea au spus călugării de la monastire, cum au venit aci la voi, ca să vă dați datul și găleata și grâul ce sunteți datori, și de stupi, de râmători, să vă dați banii, iar voi ați sărit asupra lor și ați zis, că ați ucis pre alții mai mari, dar pe călugări ... Și ziceți că sunteți călărași, dorobanți și nu veți da nimic. Iar Domniei mele nu-mi trebuiesc rumânii mănăstirii, călărași sau dorobanți. Și v-am dat iar rumâni, că de ați stătut împotriva vrăjmașului, pentru casele voastre ați stătut, să nu vă înrobească tătarii feciorii. Deci, în vreme ce veți vedea
această carte a Domniei mele, iar voi să dați tot ce este venitul monastirei, că v-am scos Domnia mea și din Visterie, de la catastif, să fiți rumâni. Iar carele va sări peste această carte a Domniei mele, acel om mare certare va avea și bucatele i se vor lua domnești și voi trimite Domnia mea de vă vor aduce legați aici. Într-alt chip să nu fie! După zisa Domniei mele și isprav-nic ... singur. Am zis Domnia mea. S-a scris la leat 7141 (1632) luna Noiembrie 27. ”
Egumenul Natanail se întoarse voios de izbândă la monastire și cât sosi, cheamă pă Tudor Vale-iute și îi cetește, ba îi poftărește (repetă) cetirea cărții Măriei Sale Vodă.
– Ce mai zici, neică Tudore, întrebă călugărul râzând. Adună satul, fă pe oameni a înțelege că nu se pot pune împo-triva cărții domnești și o fi bine de dumneata și de Hernia1
dumitale. – S-adun satul ? Să le spun că din oameni slobozi au ajuns
rumâni? Cu mare cinste și închinăciune luăm cunoștință de poruncile domnești, dar slobozenia nu ne-o dăm decât odată cu viața, răspunde cu mândrie, răstit, Tudor Vale-iute. Să-mi fie bine mie și Ilenuței mele? Eu nu sunt Iuda Scariotul, cinstite părinte. Nu-mi vând frații!
Clopotul de la biserica din sat suna într-o dungă. E semn de primejdie. Într-o clipă se adună în curtea bisericei toți sătenii: bărbați, muieri, copii. Pe piatra din fața pridvorului bisericei, piatra de descălecătoare de pe cal, se ridică Tudor Vale-iute.
– Oameni buni, strigă el; părintele Natanail s-a întors de la Târgoviște cu pitac domnesc, prin care M. S.2 Vodă ne dă monastirei ca rumâni.
Un strigăt groaznic, ca dintr-un singur pept, face să se cutremure văzduhul: Nu! ori oameni slobozi, ori moarte!
– Suntem dorobanți, suntem călărași, adaogă Vale-iute, părinții noștri și-au vărsat sângele pentru țară și pentru domnie.
1 Hernie = chilă = sărmană, amărâtă (sens vechi).2 M. S. = Măria Sa.
63
Sunt 5 ani abia de când sute de ai noșri căzură în răsboiul împotriva Tătarilor, peste Olt.1
Eram buni oșteni atunci și oameni slobozi și acum suntem robii monastirii ? Sub domnia lui Leon Ștefan am plătit dăjdii și biruri, alăturea cu boieri, pentru Românii fugiți din țară din pricina birurilor grele, și sub povățuirea căpitanului Matei Basarab ne-am bătut împotriva lui Leon Ștefan Vodă, la Poiana Vistierului2, și căpitanul Matei Basarab a scăpat de moarte în casa lui jupan Grindea, care cu primejdia vieții îl trecu în Ardeal, prin potecile neumblate. Și acum jupân Grindea și noi toți să fim rumânii părintelul Natanail?
– Nu! nu! nu! strigă tot satul; ori slobozi cum am fost, ori murim cu toții!
La fântâna cu trei cruci de piatră, în capul satului, despre mănăstire, Ileana lui Tudor adăpa oițe. Ionel Grindea scoate ciutura cu apă și o toarnă în jgheabul de adăpat. Multă apă se varsă pe de lături, că Ionel nu la jgheab și la ciutură își pironește ochii săi negri și luminoși, ci la frumoasa Ilenuța. Abia mijește pe buza băiatului mustața neagră, dar în inima lui mijește o scânteie, care-i gata să se aprindă pălălaie . . .
Ilinca rânduește oițele la jgheab, le mângâie, dă la o parte pe cele prea grăbite și din când în când răsplătește pe Ionel cu câte un: mulțumesc Ionele, nu te mai osteni, este apă de ajuns în jgheab.
Dar Ionel ar fi voit să nu se mai sature oile de apă și să tot scoată ciutura plină până o seca puțul, până s-or sătura ochii lui de dulcea priveliște . . .
Deodată, în goana calului, sosește pușchelarul3 mănăstirei, bulgarul Ivanciu. Fata și băiatul se uitară cu mirare la călăreț, dar el descălecă și se repede asupra Ileanei ... Ea țipă, Ionel dă buzna spre răpitor, acesta, trup uriaș, față brutală, îl culcă la pământ cu un singur pumn și sare pe cal cu fata leșinată în
1 Bătălie neidentificată.2 În 1630 Matei Basarab a încercat să-i ia tronul lui Leon Ștefan Tomșa, dar a fost învins în lupta de la Poiana Vistierului.3 pușchelar = omul casei, argat (din cuvântul german puschel = fată în casă).64
brațe. Și calul apucă iar fuga nebună de-a lungul câmpiilor îngălbenite de toamnă, în direcțiunea monastirei.
Când Ionel se deșteptă, peste câteva clipe, desperarea îi dete puteri îndoite: cu fuga el intră în sat și se îndreaptă spre casa lui Vale-iute.
Încă nu înoptase bine. Satul întreg răzvrătit se îndrepta spre monastire, intent de cei doi fruntași Grindea și Vale-iute.
– Ce vor ei ?– Ca să dai drumul fetei lui Tudor... Mulți strigă însă, că
vor să moară apărându-și slobozenia. Un sgomot infernal de topoare, care izbesc în poarta
clopotniței, arată egumenului că nu mai este de glumit. O salvă de pușcă se amestecă cu sgomotul topoarelor fără de a-1 face să înceteze. Părintele Natanail e galben ca ceara și o mișcare convulsivă agită buzele și tot trupul lui. El merge la ușa tainiței, care leagă clopotnița cu trapeza1, deschide ușa de fier urmat de Ivanciu:
– Ia-o, dă-i drumul pe portița de din dos a mânăstirei ... Îmi ajunge robia satului ... Rău făcuși Ivanciu, că o răpiși.
Ivanciu scoate de mâini pe Ileana mai mult moartă de spaimă și dispare cu ea.
Răzvrătirea continuă la poarta clopotniței, iar din metereze flintele nu se mai slobozeau, din porunca lui Natanail, care adunase toți străjerii săi jos, sub poartă, temându-se să nu stră-bată prin ea mulțimea înverșunată.
Dar egumenul prevăzuse răzvrătirea și mai dinainte așeza-se la meterezele zidulul argați bulgari și sârbi gata să împuște lumea de va da năvală asupra zidurilor. Porțile de stejar, legate în fier, de sub turnul mânăstirei erau zăvorâte și sub bolta porții stăteau îngrămădiți păzitorii. O lovitură de flintă din clopotniță, trasă asupra mulțimei, care urca dâmbul, pe care era așezată mânăstirea, emoționează pe asaltanți, deși glonțul nu isbește pe nimeni. După un scurt moment de ezitare, un băetan înarmat cu un topor înaintează din mulțime agitând arma în aer și strigând:
1 trapeză = sala de mese a unei mânăstiri.65
– Să nu lăsăm pe Ileana lui jupân Tudor ! Era Ionel... – Să rămânem oameni slobozi, ori să murim! striga nume-
roase glasuri. Și mulțimea îmbărbătată urca din nou dâmbul. – Primejdie, cinstite părinte, zise paracliserul Onofrei,
intrând repede în trapeză, unde egumenul, însoțit de Ivanciu bulgarul, lua cina de seară. – Satul întreg dă năvală ... lovitura de flintă din clopotniță i-a înfuriat!
Deodată, îndărătul mulțimei, din partea opusă porții, alear-gă o fată.
Cine mai întâi trebuia să o cunoască de departe, dacă nu Ionel?
– Jupân Tudore, Ilenuța a scăpat, strigă băetanul, care, luând-o de mână grăbea pașii spre locul unde era concentrată mulțimea.
Tudor se repede și el în calea copiilor și dintr-o vorbă, două înțelese de la Ileana, că nimic rău nu i se întâmplase. Atunci, în parte fiind ajuns scopul zarvei, Tudor îndemnă mulțimea să înceteze asaltul, să meargă oameni din partea satului la Târgoviștea, să îngenunche la Domnie, să ceară sfărâmarea pitacului dat la mâna călugărului și să rămână așa Paraipanul sat de oameni slobozi, cum a fost din moși, strămoși. Iar în fruntea aleșilor satului să mearga și jupân Grindea, căci își va aduce aminte M. S. Matei Vodă Basarab de zilele de păs, când 1-au ajutat moșnenii de la Paraipan.
La sfatul celor doi fruntași, ca de minune zarva se potoli, răzvrătitorii se retraseră pe la casele lor, singur Ionel nu se liniști, până, ce la pârleazul bătăturei casei lui Tudor, Ileana nu-i zise încă o dată:
– Ionele, fii pe pace, mă duc și eu cu tata la Târgoviștea; să ne vedem cu bine la întoarcere !
II
O iarnă întreagă, de la Decembre la Martie anul următor 1633, rămaseră în Târgoviștea trimișii satului Paraipan, fără să isbutească de a învinge pe puternicul Natanail, ori mai bine pe 66
sprijinitorul lui, pe logofătul al II-lea Scotocilă. Bun era M. S. Vodă Matei, dar atotputernici îmbunătorii (curtezanii) domnești! Prin zidul îmbunătorilor nu străbate lesne săracul înaintea Domniei, și glasul lui nu ajunge la auzul Domnitorilor când se isbește mai întâi de urechile surde ale îmbunătorilor. Ba că azi, ba că mâine, vor putea străbate la Divanul lui Vodă. Trecu zi după zi și lună după lună și pe când Tudor și cu jupan Grindea dădeau târcoale zădarnice pe sub turnul Chindiei, la casele domnești, Natanail isbutise să stoarcă o nouă iscălitură, de la Vodă, sub pitacul următor:
„Io Matei Basarab Voevod, etc. scriem domnia mea vouă rumânilor sântei monastiri sânta Troika de la Paraipan. Către aceasta vă dăm în știre Domnia mea, că aicea au spus părintele egumenul, cum nici ascultați de călugări să lucrați la ce vă vor da învățătură, nici vreți să arați, cum a fost obiceiul, nici nimica, ci unii vă faceți călărași, alții dorobanți, alții, vă semețiți și nimic ce este lucru sântei monastiri nu vreți să lucrați, ci numai umblați în voia voastră. Dar cu ce sememe vă țineți? Cred că voi știți, că Domniei mele nu îmi trebuesc rumânii sântei monastiri slujitori, nici nimic. Deci cu vreme ce veți vedea această carte a domniei mele, iar voi să căutați să ascultați de călugări, de toate ce vă vor da învățătură: să arați și să lucrați la tot lucrul, cum este obiceiul și legea rumânilor. Că Domnia mea nu voiu să fac rumânii și pomana ctitorilor slujitori. Iar carele nu va asculta de această carte a Domniei mele, acela om mare certare va avea de către Domnia mea. Într-alt chip să nu fie; după zisa Domniei mele. Și ispravnic singur a zis domnia mea.
Leat 1633 luna Martie 25.”1 Vestea rea curând sosește bietului om. Primiră trimișii de
la Paraipan știre, pe la începutul lui Prier2 1633, că ispravnicii județului au venit întâi la Paraipan de au cetit pitacul cel nou al lui Vodă și că pe trei din sat, cari s-au împotrivit de a se supune nedreptății, i-au înșfăcat slujitorii lui Vodă și i-au dus la groapa
1 Acest document, spune V. A. Urechea, s-a aflat în Condica moșiei Paraipan, dar din nefericire, această condică nu mai există.2 Prier = aprilie (denumire veche).
67
ocnei. Și plecară amărâți și întristați din Târgoviștea Tudor și cu Grindea și când ajunseră în Paraipan amândoi aflară casele lor jăfuite, strânsura lor de toamnă pradă ianganului (incendiului), vitele date în tamazlâpul1 cu turmele monastirei, iar soțiile lor îngropate în curtea bisericei satului, din mila creștinilor! Ileana, care urmase pe tatăl său la Târgoviște, cât auzi că mămuca ei murise, căzu la pământ moartă. Ionel plânse lacrimile toate pe sicriul și pe mormântul miresei sale.
– Nu cu lacrimi de muiere se răzbună omul vrednic, îi zise într-o zi lui Ionel Tudor Vale-iute. Vino cu mine și cu taică-tău la haiducie: codrul îți face dreptate, dreptate ce n-o afli la curtea lui Vodă.
III. După 21 de ani
Pe malul Oltului, spre Râmnicul-Vâlcei, într-un zăvoi, erau aciuați într-o noapte, pe lună, doisprezece haiduci voinici, ospătând din mieii fripți haiducește și ascultând graiul unui moșneag sfătos, pe când alții din ei veghiau la marginea zăvoiului cu flintele încărcate.
– Așa vă sfătuește moșul Tudor (că era Tudor Vale-iute), să vă lăsați de haiducie, că nu-i pita curată cea câștigată cu sânge și să intrați în dorobănțime, că Matei Vodă strânge oaste să se apere de Lupu Vodă2 din Moldova și de țara răzvrătită din pricina răutăților vistierului Ghinea, ale Logofătului Scotocilă și ale marelui armaș Radu Vărzaru, cei care storc și jăfuiesc țara mai rău decât Turcii. Iaca se adună mereu oaste nouă la Târgoviște, că Vasile Vodă de la Moldova, înțeles cu cazacii, cu ginerele său Timuș, s-au și ciocnit cu Vodă al nostru la Focșani, unde Lupu l-a răpus, precum l-au învins pe Matei Vodă și la Cioplea mai zilele trecute din anul acesta 1653. Mai bine, flăcăi, decât să haiducim, să ajutăm lui M. S. Vodă să-și repună dușmanii de preste hotare, că de dușmanii noștri de pe lângă
1 tamazlâp = tamazlâc = cireadă.2 Lupu Vodă = domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) al Moldovei, care s-a războit în câteva rânduri cu Matei Basarab, în dorința de a lua și tronul Țării Românești.68
domnie, bun e Dumnezeu, întâlni-i-vom la strâmtoare și la gât le-om face mărgele ...
– Așa, tată Tudore, întrerupse haiducul Ionel Grindea, să ajutăm lui Vodă, că unsul lui Dumnezeu la toate primejdiile lui ferit trebuiește, dar să răzbunăm Paraipanul nostru săracul, împotriva lui Scotocilă, a lui Radu Vărzaru și a celorlalți boieri, cari ne-au jăfuit de slobozenie și de avere.
– Da, da! Du-te jupan Tudore la Domnie și ne fă rost de dorobănție.
Matei Vodă, în fruntea oastei celei noui, de 7000 oameni, în care intrase și haiducii din Paraipan, ieși întru întâmpinarea lui Vasile-Vodă, încălecând cu toată curtea lui din Târgoviște, Duminică 15 Mai 1653, iar la 17 Mai au tăbărât în sat la Finta, pe apa Ialomiței. Cât așa se loviră unii cu alții (Matei cu Lupu), cât se sperie Matei Vodă că-l va birui și îndemna dorobănțimea la luptă, de au biruit pe Vasile Vodă. Dar și Matei primi un glonț la piciorul stâng, după care Domnitorul s-a învârtejit (întors) a doua zi la Târgoviște. Când intra pe poarta Chindiei, iată dintre dorobănțime iasă unul și-i zice: „Măria ta, cu toată virtutea ne-am războit pentru țară și pentru Măria ta, dar acum e rândul Măriei tale să ne faci dreptate. Suntem din Paraipan; moșii și strămoșii noștri oameni slobozi au fost, iar Măria ta, după sfatul boierilor necinstiți din Divan, acum 20 de ani, ne-ai dat rumâni la monastire.”
Așa grăia țanțoș și domirit Ionel Grindea, iar Vodă era dus pe o năsălie1, greu bolnav de rana de la picior, având lângă dânsul straje de încredere pe oastea lui biruitoare la Finta.
Vodă nu răspunse, ori căci era bolnav sau căci răspuns n-avea de dat.
– Frații mei, zise atunci moș Tudor, când ți-e poftă de măr domnesc, nu cere de la pom, ci ia-l singur după cracă.
– Așa e ! ha ! ha ! ha ! hohotiră dorobanții și șeimenii2 din apropiere.
1 năsălie = targă de lemn.2 șeimeni = oșteni înarmați care constituiau garda domnitorului.
69
N-apucase Vodă să fie așezat pe pat în casă, și un număr de dorobanți dau năvală în palat să caute pe boierii cei vinovați de îngenunchiarea țării. Și căutară prin toate casele domnești și pe sub patul unde odihnea domnitorul, și prin poduri.
– Iaca unul ! strigă Ionel Grindea, inhișând1 dintr'o taință pe logofătul Scotocilă.
– Iaca și altul, Ghinea Tucă. – Pe Radu Vărzaru ! strigă moș Tudor, ăl de a făcut să
moară biata mea muiere. Și-l înșfăcase de haină și-l trăsese de sub o masă din trapezarul domnesc.
– Să ne ierți, Măria ta, zise apoi Tudor către Matei Vodă, că noi n-avem nimic cu Măria ta, ci cu năpârcile cari s-au năpustit asupra noastră, înșelând bunătatea Măriei tale.
Dezbrăcând de haine pe boierii prinși, zice cronica, bătân-du-i nemilostiv până i-ar fi scos afară la câmp, acolo i-au omorât înaintea tuturor oștilor.
Și a luat moș Tudor Vale-iute în traistă capul lui Scotocilă și urmat de Ionel Grindea mers-au în sat la Paraipan, într-al 21-lea an de la robia satului.
Dusu-s-au amândoi de-a dreptul în țintirimul bisericei și depunând capetele celor doi mișei pe mormântul soției sale și al Ilenuței, au plâns cu amar, îngenunchind amândoi nenorociții ....
A doua zi, la revărsatul zilei, paracliserul mergând la biserică să toace de polieleu2, dete de doi oameni dormind pe mormintele acoperite de spini și bozii.
– Sculați, mă ... Aici dormiți? Ce să doarmă? ... Tudor și cu Ionel erau morți, își făcuseră
seama... Peste o clipă tot satul se adună la biserică, jălind pe Tudor
și pe Ionel și-i duseră la groapă, cu cinste, dar fără de preot, că celor ce-și fac înșiși seama, nu le cetește popa pogribanie3. Dar satul mai milostiv, le zise din băierile inimei: Dumnezeu să-i
1 inhișând = scoțând cu forța.2 polieleu = cântare de laudă din utrenie (slujba de dimineață).3 pogribanie = slujba de înmormântare.70
ierte! Capul lui Scotocilă, jefuitorul Paraipănenilor îl aruncară
sătenii într-o gropșoară, la capul mormântului egumenului Natanail, căci și el murise cu mai mulți ani în urmă, blestemat de tot Paraipanul.
– Numai de n-ar ieși strigoi din toți ăștia !, zise unul din săteni, ca să ne mai pustieze satul, cu boale în oameni și în vite.
– Aruncă capul în groapă, că este gata ! Așa! Diavolul să aibă parte de voi!..
Iar bătrânul Fundeanu, om de 90 ani adaose: – Oameni buni, zarva din Paraipan n-avu când isprăvi bine
și se făcu zarvă împotriva Domniei. – Ei, fârtate Fundene, întrerupse Neagu, alt veteran al
satului, grai de aur grăiși, dar iarăși nu se cade să rabde țara și pe ăia, cari Domniile cele mai de la Dumnezeu le împing, cu îmbunările lor, pe calea păcatului.
71
Capitolul 5LOCALITATEA PARAPANI ÎN SECOLUL
AL XVIII-LEA (1701-1800)
Pe întreg parcursul secolului al XVIII-lea satul și moșia Parapani rămân în principal sub stăpânirea mănăstirii Radu Vodă (Sfânta Troiță) din București.
În cartea „Istoria generală a Daciei” a lui Dionisie Fotino, apărută în limba greagă în anul 1735 și tradusă în românește de Gh. Sion abia în anul 1859 (București, Editura Iosef Romanov) în tomul III partea a V-a, când se vorbește despre frontierele Țării Românești, referindu-se la cele din județul Vlașca, se menționează:
Paraipanu, moșia lui Radu Vodă, toată în Vlașca; drumul ce merge la satul Drăghicenii, până la movila Țiganului , unde mai nainte era satul Drăghicenii și de la acolo drept la Zalhanaoa1 Nucului.
Răcenii, Paraipanu tot un hotar, al Monastirii Radu Vodă.
Găitanii2 al Monastirei Doamna Bălașa.
Petroșanii în Teleorman ale stolnicului Bălăceanu, al Monastirei Comana și Paharnicului Nicolae.
1 Zalhana = zahana = loc amenajat pentru tăierea oilor.2 Găitani = Găujani.72
Citatul precedent apare întocmai și într-o carte apărută ulterior, pe care însă am menționat-o încă din capitolul IV, intitulată „Istoria politică și geografică a Țării Românești”, a banului Mihai Cantacuzino (sau „Istoria Țării Românești” a Fraților Tunnusli).
Tot din anul 1735 dispunem de un document care pome-nește numele unor boieri hotarnici din Paraipani. Prin acest document domnitorul Grigorie al II-lea Ghica (1733-1735 și 1748-1758) numește 12 boieri pentru a hotărnici moșia Găujani a lui Manolache Lambrino (soțul domniței Bălașa, fiica domni-torului martir Constantin Brâncoveanu). Cartea autorilor Emil Vârtosu și Ion Vârtosu „Așezămintele Brâncovenești, o sută de ani de la înființare” (București 1938) conține acest document, pe care îl redăm mai jos.
Să să știe boiari adevărători și hotarnici cari i-am dat domnia mea cinstitului și credinciosului boierului domnii mele Manolache Lambrino vel ban i1 dumneaei jupânesii Ancuții2
slugeresii, însă boiarii anume: unchiaș Vidnea ot3 Parapani, unchiaș Stoian ot tam4, Mitrea pârcălab ot tam, unchiaș Stanciul ot Găujani, unchiaș Petre ot tam, Mogoș ot tam, Nedelea ot tam, unchiaș Vasile pârcălabul ot Petroșani – de – jos, unchiaș Preda ot tam, unchiaș Marin ot tam, unchiaș Gheorghe ot tam, unchiaș Dragne ot tam. Ca să caute acești 12 boiari și să vază întâi semnele și hotarele cele vechi și bătrâne pe unde au fost mai nainte vreme, ale moșii Găojani, să le aleagă, de den jos5 de către hotaru Paraipani a Mănăstirii Radului Vodă și pe din sus de către hotarul Pietroșanilor; însă să fie și ispravnicul dumnealui vel ban de față, i al dumisale jupânesii Ancuții slugeresii, și vecini den sus și den jos, de față, să-și scoată cărțile și zapisele cine vor fi avându, să li să citeas-
1 i = și.2 Ancuța era domnița Bălașa.3 ot = de la.4 ot tam = de acolo.5 sus, jos în scrierile vechi concordă cu sensurile de curgere a Dunării: în sus = spre izvoare, în jos = spre vărsare.
73
că toate pre rând, și după cum veți adăvăra mai cu dreptate cu ale voastre suflete, nefăcându nici un feliu de voe vegheată, să tragiți1 moșia în trei locuri, stânjănindu-o2 după obicei, să-i puneți pietri3 . Deci să dați cartea voastră la mâna dumnealui vel ban, i Dumneaei jupânesii Ancuții slugeresii, ca să să știe câtă moșie a Dumnealor s-au ales.
Ispravnic însăși spusa Domnului. Leat 7243 (1635)
Io Grigorie Voevod din mila lui Dumnezeu Domn.
Secolul al XVIII-lea aduce, către sfârșitul său, o noutate și anume un prim document de natură cartografică, o hartă, în care apare satul Parapani.
Este vorba despre o hartă austriacă întocmită în anii 1790-1791.
Mai întâi vom face unele precizări. În Țările Române Valahia și Moldova condițiile culturale mai puțin favorabile decât acelea din țările vest-europene, au făcut ca și cartografia să rămână în urmă.
Așa se explică faptul că prima hartă a Valahiei care a fost întocmită de un român este harta Țării Românești realizată de stolnicul Constantin Cantacuzino (fratele domnitorului Șerban Cantacuzino) în anul 1700 la Padova, în Italia. Pe lângă faptul că are destule inexactități, harta prezintă foarte puține sate, mai ales pe acelea stăpânite de boieri de prim rang. Deși stolnicul Constantin Cantacuzino avea el însuși moșii lângă Dunăre – de exemplu la Viișoara, în județul Teleorman – satele de la Dunăre nu apar aproape de loc pe harta sa. De exemplu, între Giurgiu și Turnu apare un singur sat și anume Piatra. Prin urmare, satul Parapani nu apare pe harta stolnicului Cantacuzino.
Momentul cartografic următor, important pentru Țara Românească, îl constituie o hartă a Țării Românești realizată de ofițerii austrieci în anii 1790-1791, sub coordonarea colonelului
1 tragiți = trageți (brazdă pe moșie).2 stânjenindu-o = măsurând-o în stânjeni.3 pietri = pietre (de hotar).74
M. Specht. De aceea această hartă este cunoscută sub denumi-rea de harta austriacă sau harta Specht. Este o hartă topografi-că (la scară mare), prin urmare, fiecare localitate este reprezen-tată după forma și dimensiunile sale. Scara la care a fost lucrată harta Specht este 1:57600, ceea ce înseamnă că 1 centimetru de pe hartă corespunde cu 0,576 km de pe teren sau 576 m de teren..
Denumirea germană a localității Parapani pe harta Specht este Parapanij. Satele apropiate Malu, Găujani, Pietroșani au respectiv denumirile Mall, Gauszan, Petruschan.
Reprezentarea aproximativă pe harta Specht a localitîții Parapani este cea de mai jos:
Linia continuă semnifică un drum, probabil „strămoșul” actualului drum național 5C ce străbate satul. Totuși, direcția orizontală V – E este incorectă, satul având o direcție înclinată. Un lucru foarte important este faptul că harta Specht are o „anexă” care constă în trei volume manuscrise, în care se face descrierea fiecărei localități. Harta și foile sale se păstrează la cabinetul de hărți al Bibliotecii Academiei, iar „anexa” la sala de manuscrise a acestei biblioteci (este manuscrisul german nr. 1). Cele trei volume ale anexei sunt intitulate astfel: vol. I „Militärische Beschreibung der Kleinen Walachey” (Descrierea militară a Valahiei Mici – Oltenia), iar vol. II și III „Militäri-sche Beschreibung der Grossen Walachey” (Descrierea militară a Valahiei Mari – Muntenia). Descrierea fiecărei localități este făcută pe rubrici. Astfel, pentro localitatea Parapanij (Parapani), care apare în vol. II, apar următoarele rubrici:
Departe de: Mall (Malu).
75
Ceasuri (ore): 2.Așezarea localității: Stă într-o vale de piatră.Construcții solide: Păduri și tufișuri: Se amestecă un pământ gol cu tufișuri
de baltă și cu trestie.Lunci, mlaștini și bălți: Luncă uscată.Râuri și pârâuri: Un canal al Dunării destul de adânc,
posibil de a fi trecut numai în anumite locuri, ca și Dunărea.Străzi, drumuri, poteci: Drumuri bune.Munți, dealuri și câmpii: Terenul conține o înclinare către
Dunăre.
Faptul că la rubrica a treia „construcții solide” nu apare trecut nimic, se explică prin aceea că la acea vreme oamenii, în special cei din zona Dunării, nu își construiau case din zid sau cărămidă, ci trăiau în bordeie. Schitul mânăstirii „Sfânta Troiță” despre care vorbește legenda „Zarva de la Paraipan” a lui V. A. Urechia, existent în vremea lui Matei Basarab, probabil că nu mai exista în anul 1790. Biserica satului, care cu siguranță exista la Parapani, era făcută probabil din lemn,1 ca mai toate bisericile satelor din acea vreme. Traiul locuitorilor din sudul Țării Românești în bordeie a durat până dincoace de mijlocul secolului al XIX-lea. Geograful francez Emmanuel de Martonne, care a studiat cu mult interes în secolul al XIX-lea Țările Române, scria în cartea sa „La Valachie” (Valahia, ed. Armand Colin, Paris, 1902):
Sate mari, conținând în medie 1000 locuitori și mai mulți, se grupează de-a lungul văilor. Se găsește încă aproape peste tot (și asta după 1800! N.A.) forma de bordei. În județele Vlașca și Teleorman au cea mai mare proporție aceste curioase locuințe subterane, făcute din lut, cu acoperiș înclinat și făcut din crengi, ca al unei colibe.
1 O legendă locală afirmă că pe la 1760 apele revărsate ale Dunării au adus o bisericuță de lemn tocmai din județul Romanați. În ciuda eforturilor depuse, oamenii nu au reușit să o ridice decât în ziua de Sf. Pantelimon, când au reclădit-o ca biserică a satului, cu hramul „Sf. Pantelimon”.76
Referindu-se la localitatea Pietroșani din apropiere, autorii Marius Constantinescu și Teodor Popescu scriu în „Monografia comunei Pietroșani (Vlașca)” (Ed. Serv. Publ. și al Statisticii Agric. a Min. Agric., București, 1922):
Gospodărie nu avea omul cine știe ce. Productele și le ținea în gropi săpate în pământ și arse cu paie, ca să nu se strice grâul ori porumbul. Vitele și le creștea în obor, în mijlo-cul curții, fără grajd, fără adăpost, de era iarnă, de era vară. Cei mai înstăriți făceau bordeie mai lungi, cu gârliciul1la mij-loc: într-o parte locuia omul, iar în alta își adăpostea vitele iar-na. Până la 1860-65 nu se pomeneau case în Pietroșani. Toate locuințele oamenilor erau numai bordeie. Pe la 1865 a început să se ridice ici-colo câte o casă de gard, lipită cu pământ, aco-perită cu stuf și fără pod.
Desigur că o astfel de situație se întâlnea în toate satele din jur, deci și la Parapani, în tot secolul al XVIII-lea și mai mult de jumătate din secolul al XIX-lea.
Pentru veacul al XVIII-lea nu dispunem de nicio infor-mație referitoare la numărul familiilor sau numărul locuitorilor satelor românești. A existat o catagrafie (recensământ) făcută de ruși pe la 1773-1774, dar varianta în limba română s-a pierdut, iar cea în limba rusă este doar la Moscova.
Pentru satul Parapani din secolul al XVIII-lea mai există trei documente în Fondul Mânăstirii Radu Vodă (nr. inv. 32) de la Arhivele Naționale, pe care doar le rezumăm mai jos, indi-când tot așa, pachetul (cu cifre romane) și documentul (cu cifre arabe), precum și data (în paranteze):
VIII-35 (15.02.1705) Zapisul lui popa Grozea dimpreună cu feciorii săi către jupânul Mihai Postăvarul prin care-i vinde toată partea lui de moșie din Parapani.
VIII-37 (25.11.1705) Act de danie al lui Mihai Postăvarul prin care lasă stânjeni 143 din Parapani mânăstirii Radu Vodă.
LXXXIII-1 (25.04.1795) Zapis de cesoflisirea2 arendării 1 Gârlici = intrare îngustă în bordei sau într-o pivniță.2 cesoflisire = cesiune, arendare.
77
moșiilor Găujani, Paraipani și Stănești.Tot în secolul al XVIII-lea putem plasa și existența crucii
de piatră denumită în manuscrisul învățătorului din anul 1871 „crucea de la puțul hagiului”. La peste o sută de ani, învățătorul Stoian Fiera scria:
Drumul Banului care trecea pe marginea pădurii, paralel cu coasta dealului, trecea și pe lângă „Cruce”, un vechi monument cu inscripții nedescifrabile. Bătrânii spun că aici a fost o mănăstire; alții spun că pe aici haiduceau 6 români și 6 bulgari, care-i omorau pe turcii care treceau spre Rusciuk. Se spune că cei 12 haiduci înainte de a fi prinși au îngropat aurul ce-l aveau la umbra crucii.
Crucea este în formă de pristolnic1 (observație datorată lui Dragoș Radu Popescu) și apare fotografiată în Anexe.
Iată ce scrie N. Stoicescu în cartea „Bibligrafia localităților și monumentelor feudale din România” (ed. Mitropoliei Olteni-ei, 1970) cu referire la localitatea Arsache din județul Vlașca:
Arsache (Parapani) – Vlașca: Monumente biserica „Sf. Pantelimon”, construită de Apostol Arsache în 1845, zugrăvită de Gh. Tattarescu și o cruce din 1761 cu hramul „Sf. Gheorghe” pe drumul spre Gogoșari.
Prezentăm, în fine, un ultim document din secolul al XVIII-lea în care apare numele moșiei Parapani, dar și ale moșiilor vecine Găujani și Pietroșani. Documentul apare în celebra colecție a lui E. Hurmuzaki „Documente privitoare la istoria Românilor” în vol. XIV, partea a III-a, care conține documente grecești publicate de N. Iorga. Documentul este datat 19 iulie 1788 și este emis de un dregător turc Ismail-aga2, fiind adresat domnitorului fanariot Nicolae Mavrogheni (1786-1790). Îl redăm integral mai jos.
1788, 19 iulie. După smerita mea scrisoare , cu supunere aduc înaintea Înălțimii Tale de Dumnezeu păzite, că, mergând, 1 În comuna Arsache și satele din jur se folosește regionalismul „pistornic”.2 agă = ofițer.78
după porunca Ta înaltă, prin plaiurile județului, ca să nu se vândă zaharea1, am pus și neferi2 să păzească; am mers și la Petroșani, care e la hotarul Giurgiului3 cale de două ceasuri și, cercetând, mi-au spus oamenii satului că un Turc din Giurgiu, anume Meemetaga Bostanoglu, prin mijlocirea unui Român, Ioniță Logofătul, a cumpărat venituri de la două moșii: una Găozani și alta Petroșani; una a cumpărat-o de la Bălăceanca4, cealaltă de la Maria-Teresa, soția răposatului Zamfirachi stolnicul. Însă, după înalta-Ți poruncă, am spus să ducă în sat dijma, și să n-o care la Giurgiu, și am spus neferilor că, atunci când va veni în părțile Țării Românești Ioniță, să-l prindă și să-l trimită la Înălțimea Ta.
Acea moșie a Petroșanilor e în județul Teleorman, iar cealaltă Găozani și Paraipanul, altă moșie, sunt în județul Vlașca, dar e hotar la județul Teleormanului și să orânduiești Înălțimea ta vreun rob ca să ieie dijma. Eu, ca un credincios al Tău, nu lipsesc să arăt Înălțimii Tale, și ce e înalta poruncă a Ta. Alta, prea-Înălțate al mieu, după înalta-Ți poruncă, nu las, nici grâu, nici orz să se dea, nicio baniță, sau la Giurgiu sau la Nicopol sau la Cule (Turnu) din județul Teleormanului și despre aceasta să rămână Înălțimea Ta liniștit.
Pe lângă acestea, prea Înălțate al mieu, aduc înaintea Înălțimii Tale,că de la Ploești, fugari, cam vreo șase sute, au mers la locul Giurgiului, la un sat anume Malu, și acolo e bogaz5, care a secat, și sunt la Baltă bostani ai Rusciucliilor6 și ai Giurgiuvenilor, deasupra locului Giurgiului și vin cinci, șase bărci acolo ca să întoarce pepenii galbeni și pepenii verzi: i-au luat și au plecat cu ei. Românii din Petroșani mi-au spus că nu
1 zaharea = provizie alimentară pe care locuitorii Țărilor Române o livrau armatei otomane.2 neferi = ostași în armata otomană.3 hotarul Giurgiului = hotarul dintre raiaua (domeniul) Giurgiului și moșia Parapani.4 Este vorba de Catrina Bălăceanu, soția răposatului stolnic Dinu Bălăceanu, unul din proprietarii moșiei Pietroșani.5bogaz = canal, strâmtoare.6Rusciuclii = locuitori ai Rusciucului.
79
lipsesc de la bostani bărcile căci îi și au stapânii acolo. Și Curt-aga de la Razgrad1 am aflat că a trecut de la Piatra2 și a mers prin Cule (Turnu). De altfel, ca un credincios al Tău, le aduc pe toate către Înălțimea Ta de Dumnezeu păzită și ce e nesfârșita milă a Ta.
1788, Iulie 19Al Înălțimii tale supus și prea mic
Bimbașa Ismail Aga Belinașoglu
Originalul documentului în limba greacă, este la Biblioteca Academiei (pachet CCLXXVII).
1Razgrad = oraș în nord-estul Bulgariei, situat aproximativ pe același meridian cu Oltenița.2Piatra = sat în județul Teleorman.80
Capitolul 6LOCALITATEA PARAPANI (DIN 1872, ARSACHE)
ÎN SECOLUL AL XIX-LEA (1801-1900)
Întrucât informațiile privitoare la secolul al XIX-lea sunt mult mai bogate, vom împărți acest capitol în patru paragrafe:
6.2.1. Apostol Arsache6.2.2. Olimpia Lahovari, fiica lui Apostol Arsache6.2.3. Nepoții lui Apostol Arsache, alți proprietari,
țăranii împroprietăriți la 18646.3. Evoluția demografică6.4. Biserica, școala, viața satului
6.1. Evenimente istorice
Singurul eveniment istoric notabil în care este implicat satul Parapani1 și împrejurimile sale în secolul al XIX-lea este războiul ruso-turc din anii 1877-1878, devenit pentru noi românii, războiul de independență. Într-adevăr acest război va aduce independența de stat a României, dar și ieșirea țărilor balcanice din imperiul Otoman.
Prin poziția sa de la Dunăre și existența ostrovului Mecica, foarte apropiat de țărmul românesc, Parapani a fost un punct strategic important în decursul acestui război. Pe scurt, evoluția
1 În prima jumătate a secolului al XIX-lea putem nota și participarea lui Stan Costea Ciumber din Parapani (născut în 1801) la oastea lui Tudor Vladimires-cu, în 1821, conform mărturiei nepotului său Păun Ciumber, relatată în monografia lui Stoian Fiera.
81
lucrurilor a fost aceasta: Rusia a declarat război Turciei pe 12 aprilie 1877, când armata rusă din Caucaz a trecut granița cu Imperiul Otoman; Turcia, în replică, a amenințat cu trecerea Dunării și atacarea României. România își dislocă trupele la Dunăre, pentru a preîntâmpina atacurile Turciei, dar și pentru a proteja calea armatelor rusești către Dunăre și apoi trecerea acestora la sud de Dunăre; la 9 mai 1877 parlamentul român votează independența țării, act promulgat de domnitorul Carol I a doua zi, pe 10 mai 1877; între timp au loc mai multe ciocniri între trupele româno-ruse de pe malul stâng și trupele otomane de pe malul drept al Dunării.
În vederea trecerii Dunării pe la Zimnicea, rușii au căutat să blocheze activitatea flotei turcești de pe Dunăre, prin instalarea unor baraje de mine în câteva puncte strategice ale fluviului: Reni, Barboși1, Brăila, Măcin, Hârșova, Paraipan, Flămânda2 și Corabia. Primele cinci puncte enumerate sunt pe sectorul „dobrogean” al Dunării, dar reamintim că până la acest război Dobrogea era parte integrantă a Imperiului Otoman. Să mai remarcăm că aceste puncte strategice vizau bazele de con-centrare a flotei otomane – Rusciuc, Nicopole, Vidin – scopul urmărit fiind blocarea vaselor de război turcești ce părăseau aceste porturi.
Până în cele din urmă barajul de mine de la Parapani nu a putut fi terminat, dar în ziua de 19 iulie 1877 a avut loc o luptă navală în zona ostrovului Mecica, când o șalupă torpiloare rusească a reușit, cu prețul rănirii întregului echipaj, să abordeze un mare vas de război turcesc, ce ieșise din rada portului Rusciuc și se îndrepta spre Zimnicea, obligându-l să se întoarcă. Relatarea acestui moment eroic este făcută cu deosebită măies-trie de doi tineri locotenenți din marina militară Eugeniu Botez (viitorul scriitor Jean Bart) și Nicolai Kirițescu în cartea „Răsboiul pe Dunăre” (vol. I, 1904). Îl redăm mai jos.
1Barboși = mică localitate la confluența Siretului cu Dunărea, situată la sud de Galați.2Flămânda = localitate la Dunăre, lângă Turnu Măgurele, azi Poiana, localitate suburbană. 82
În acest timp se recunoscuse Dunărea, între Giurgiu și Corabia, pentru a se însemna poziționarea barajelor de torpile. Punctele cele mai avantajoase erau:
1) Lângă Paraipan, în fața insulei Mecica.2) Lângă Flămânda, în fața insulei Volci.3) Lângă Corabia, înainte de Gura Oltului.Se hotărî, înainte de toate, de a instala baraje de torpile la
Paraipan și Corabia, pentru a proteja porțiunea Giurgiu –Corabia, contra flotei turcești de la Rusciuc și Vidin.
În fine, pentru a putea proceda simultan la barajele de la Paraipan și Corabia, vasele destinate a opera pe Dunărea mijlocie, fură împărțite în două grupe:
Primul grup, format din toate vapoarele și dintr-o parte de bărci cu rame, fu transportat cu drumul de fer1 la Frătești și de aici cu trăsuri la Malul de Jos2, de unde scoborâră gârla Camei până la Dunăre; celălalt grup fu dus cu drumul de fer3 la Slatina și de aici pe Olt și Dunăre până la Corabia. Lucrările de baraje de torpile, pe Dunărea mijlocie, fură încredințate căpitanului Novikov. Această parte a Dunării trebuia să fie protejată de bateriile de coastă de la Giurgiu, Paraipan și Corabia, care trebuiau să protejeze remorcarea materialului destinat construcției unui pod fix pe Dunăre și să contrabată bateriile turcești.
De la 7 Iunie, pentru a acoperi barajul de la Insula Mecica, se construi lângă Paraipan o baterie de coastă pentru 6 tunuri și 2 mortiere de 154. La 13 iunie, ea era armată cu tunuri de asediu. Flotila ce ducea torpilele era compusă din 10 vase cu aburi și 8 bărci; ea coborî râul Cama la 15 iunie. La
1 Drumul de fer este calea ferată București-Giurgiu, care era construită din 1869.2 Malul de jos (înspre Giurgiu) și Malul de sus (înspre Parapani) erau două sate apropiate, care au fuzionat spre sfârșitul secolului al XIX-lea, dând actuala localitate Malu.3 Drumul de fer din text este calea ferată București – Pitești – Craiova, ce trece prin Slatina, care era construită din 1872 (tronsonul București – Pitești) și 1875 (tronsonul Pitești – Craiova) .4 Calibrul (diametrul) țevii, exprimat în mm.
83
19, căpitanul Novikov primi ordin de a instala barajul dintre malul român și insula Mecica.
Din cauza greutății de plutire pe gârla Cama, flotila nu ajunse la insula Mecica decât la 6 ore dimineața. Această insu-lă fusese ocupată din ajun, de un detașament din batalionul 15 de tiraliori și de Cazacii de Ural, însărcinați de a protege1 prin focul său lucrările de baraje. În același scop, 2 șalupe cu aburi (Șutka și Mina) trebuiau să se așeze la vârful extrem al insulei, pentru a torpila vasele turcești, dacă le-ar fi văzut eșind din Rusciuk. Îndată ce flotila port-torpile și bărcile începuseră a urca pe Dunăre, Turcii deschiseră după malul lor un foc foarte hrănit, care se continuă în tot timpul așezării torpilelor. În mo-mentul când Rușii isprăveau barajul brațului stâng al Dunării, între malul român și insula Mecica, un vapor de război turc eși din Rusciuk. Trecând prin brațul drept, între Mecica și malul bulgar, se reîntoarse la Rusciuk la 7 ½ dimineața. El se arătă din nou, adăpostindu-se înapoia insulei de focurile tunurilor de asediu ruse. Locot. Skridlov care comanda șalupa Șutka, se hotărî să atace vasul turcesc. La bord se afla și celebrul pictor rus Vereceaghin. Acest pictor, ajuns mai târziu cunoscut lumei întregi prin tablourile sale cu subiecte militare, în care sunt zugrăvite toate ororile războiului, a dat dovezi de un curaj uimitor. Se spune că la prima vedere a monitorului2 turc, locot. Skridlov i-a propus ca să-l debarce pe malul ostrovului lângă care se afla.
– Nu, răspunse pictorul, rămân la bord, voi să împărtă-șesc aceeași soartă și pericol în acest atac.
– Dar gândește-te, îi spune ofițerul, Rusia are 10 mii de ofițeri ca mine și nu are 2 pictori ca dumneata.
Toate insistențele fură de prisos, pictorul nu vru să se debarce; de altfel nici nu mai era timp ca să-l convingă, căci șalupa trebuia să se repeadă la atac.
Monitorul deschise un foc de mitralii, pe când infanteriștii
1 a protege = a proteja.2 monitor = navă fluvială de război, blindată, dotată cu tunuri.84
turci, răspândiți în tiraliori își îndreptară focurile asupra șalu-pei ruse care se repezise, din ascunzișul ei de trestii, cu toată viteza, având o torpilă sistem Harvey în capul școndrului1. Gloanțele încep să cadă pe punte, comandantul este rănit, dar Șutka nu-și micșorează viteza, încă vreo câteva tururi de elice și, cu cârma banda într-un bord, se aruncă în coasta monitoru-lui cu școndrul afară. Însă în momentul suprem de șoc, torpila nu explodează, firele conductoare fuseră rupte de gloanțe; se pune mașina îndărăt cu toată viteza, Șutka fuge spre malul român urmată de o cumplită ploaie de gloanțe. Skridlov avea ambele coapse străbătute de un glonte și o rană la braț, Vereceaghin și toți oamenii de pe bord erau răniți.
Șalupa făcea apă din cauza unui obuz care o străbătuse. Lucrând cu toții pentru a da apa afară, abia putu ajunge lângă un ostrov la malul român unde se adăposti. Monitorul întârzi-ase în mers și văzând la distanță întreaga flotilă de șalupe, care se afla pe baraj, nu mai îndrăzni să atace și se întoarse înapoi la Rusciuk.
Detașamentul de torpile profită pentru a termina barajul între malul român și insulă. Încercarea de baraj între insulă și malul bulgar, nu fu așa de fericită, căci marinarii fură atacați de focurile a două batalioane turcești și două baterii, care îi forțaseră să bată în retragere. În aceeași zi, 20 Iunie, căpitanul Novikov își împărți flotila în grupuri: cu 5 din vasele sale se urcă spre Flămânda, pentru a face un baraj, pe când alte 5, sub ordinele loctenentului Tudor, primiră ordin de a coborî Dunărea și, ajuns la Cama, să se îndrepteze spre Malul de Jos. Flotila abia se despărțise, când apăru pe malul turcesc un bata-lion de infanterie și o baterie al căror foc însă, nu împiedicară șalupele de a-și continua mișcarea. Încercările făcute de a isprăvi barajul de la Paraipan fură fără succes, din cauza focurilor Turcilor de pe malul drept, așa că până în momentul trecerii lor, Rușii nu reușiră să termine barajul; drumul vaselor
1 școndru = bucată de lemn (scândură) groasă care se folosește pentru a marca un pericol sau pentru a menține departe de mal o navă fluvială acostată.
85
turcești din Rusciuk era deschis.
Episodul este redat asemănător într-o lucrare rusească, foarte importantă penru istoria războiului din 1877-1878. Este vorba de cartea „Războiul ruso-turc din 1877-1878 în Peninsula Balcanică” editată de Marele Stat Major Rus (5 volume) și tradusă de I. Gărdescu (4 volume), unde apare următoarea relatare:
Pe Dunărea mijlocie lupta cu flotila turcească începu, îndată ce sosi aci antegarda trupelor rusești. După sosirea marelui cartier la Ploiești, se dete ordin de a se recunooște Dunărea, între Giurgiu și Corabia, pentru a se însemna poziți-unea barajelor de torpile. Punctele cele mai avantajoase erau:
1) Lângă Paraipan, în fața insulei Mecica.2) Lângă Flămânda, în fața insulei Volci.3) Lângă Corabia, înainte de Gura Oltului.Se hotărî, înainte de toate, de a instala baraje la Paraipan
și Corabia, pentru a proteja porțiunea Giurgiu –Corabia, contra flotilei turcești de la Rusciuc și Vidin. În fine, pentru a putea proceda simultan la barajele de la Paraipan și Corabia, vasele destinate a opera pe Dunărea mijlocie, fură împărțite în două grupe:
Primul grup, format din toate vapoarele și dintr-o parte de luntre cu lopeți, fu transportat cu drumul de fer la Frătești și de acilea cu trăsuri la Malul de Jos, de unde scoborâră cursul Camei până la Dunăre; celălalt grup fu dus cu drumul de fer la Slatina și de aici pe Olt și Dunăre până la Corabia. Lucrările de baraje de torpile, pe Dunărea mijlocie, fură încredințate căpitanului Novikov. Această parte a Dunărei trebuia să fie protejată de bateriile de coastă de la Giurgiu, Paraipan și Corabia, care trebuiau să protejeze remorcarea materialului destinat construcției unui pod fix pe Dunăre și să contrabată bateriile turcești. De la 7 Iunie, pentru a acoperi barajul de la insula Mecica, se construi lângă Paraipan o Baterie de coastă pentru 6 tunuri și 2 mortiere de 15. La 13 iunie ea era armată cu tunuri de asediu. În vederea bombardării Rusciucului, se 86
construiră la Vest de Giurgiu, lângă Slobozia, 7 Baterii și anume :
1. Pentru 4 mortiere de 15.2. Pentru 2 tunuri de 24.3. Pentru 4 mortiere de 15.4. Pentru 4 tunuri de 25.5. Pentru 4 tunuri de 15.6. Pentru 6 tunuri de 24.7. Pentru 4 mortiere de 21.Lucrările dirijate de locotenentul-colonel de geniu Plucin-
ski nu se executară decât noaptea și fură terminate la 18 Iunie.Flotila ce ducea torpilele era compusă din 10 vase cu
vapor și 8 cu lopeți; ea coborî râul Cama la 15 iunie. La 19, căpitanul Novikov primi ordin de a instala barajul dintre malul român și insula Mecica.
Din cauza greutății de plutire pe gârla Cama, flotila nu ajunse la insula Mecica decât la 6 ore dimineața.
Această insulă fusese ocupată, din ajun, de un detașament din Batalionul 15 de tiraliori și de cazacii de Ural, însărcinat de a protege prin focul său lucrările de baraje. În același scop, 2 șalupe cu aburi (Șutka și Mina) trebuiau să se așeze la vârful extrem al insulei, pentru a torpila vasele turcești, dacă le-ar fi văzut eșind din Rusciuk. Îndată ce flotila port-torpile și luntrele cu lopeți începură a urca pe Dunăre, Turcii deschiseră după malul lor un foc foarte hrănit, care se continuă în tot timpul așezării torpilelor, dar fără să aducă vreo pierdere. În momen-tul când Rușii isprăveau barajul brațului stâng al Dunărei, între malul român și insula Mecica, un vapor de război turc eși din Rusciuk. Trecând prin brațul drept, între Mecica și malul drept, se reîntoarse la Rusciuk la 7 ½ dimineața. El se arătă din nou, adăpostindu-se înapoia insulei de focurile tunurilor de asediu ruse. Locot. Skridlov care comanda șalupa Șutka, se îndreptă spre vasul turcesc aruncându-i o torpilă în partea dreaptă, aproape de roate. Torpila însă nu luă foc, căci firele conductoare de electricitate fuseseră tăiate de un glonț, în timpul tragerii Turcilor. Şalupa rusească era într-o situaţiune
87
foarte critică; locotenentul Skridlov şi mecanicul Balesavski erau serios răniți, afară de aceasta, o gură de apă se declarase la partea dinainte a şalupei. Ea reuşi însă să se degajeze şi scoborî Dunărea, când zări un monitor turc care eşea din Rusciuk şi se apropia repede. Skridlov puse să se prepare imediat o torpilă cu aripi şi se îndreptă spre monitor; atâta îndrăzneală turbură pe Turci care micşorară iuţeala; Skridlov profită de această circumstanţă, pentru a trece șalupa sub nasul Turcilor și abordă pe malul român pe la 11 ore.
În același timp Bateriile de la Paraipan trăgeau contra vaselor turcești și le forțau a se întoarce la Rusciuk. Detașa-mentul de torpilori profită pentru a termina barajul între malul român și insulă. Încercarea de baraj între insulă și malul turcesc nu fu așa de fericită, căci marinarii ruși fură atacați de focurile a 2 Batalioane turcești și 2 Baterii, care îi forțară să bată în retragere. În aceeași zi, 20 Iunie, căpitanul Novikov își împărți flotila în grupuri: cu 5 din vasele sale se urcă spre Flămânda, pentru a face un baraj, pe când alte 5, sub ordinele locotenentului Tudor, primiră ordin de a coborî Dunărea și, ajunse la Cama, să se îndrepteze spre Malul de Jos. Flotila abia se despărțise, când apăru pe malul turcesc un Batalion de infanterie și o Baterie, al căror foc însă nu împiedicară șalupe-le de a-și continua mișcarea. În cele 3 zile următoare (20, 21 și 22 Iunie), Bateriile de la Rusciuk bombardară Giurgiu, Slobozia și Paraipan, dar fără nici o pierdere. Rusciukul nu poseda decât un foarte mic număr de tunuri cu tragere lungă și Dunărea în acel moment, din cauza creșterii apelor, avea o lărgime de 2-3 km. Încercările făcute de a isprăvi barajul de la Paraipan fură fără succes, din cauza focurilor Turcilor după malul drept, așa că până în momentul trecerii lor, Rușii nu reușiră să termine barajul.
Comparând cele două texte, opinăm că textul românesc, apărut în 1904, este aproape o traducere a celui rusesc, apărut în 1879.
Oricum, ambele texte relevă rolul strategic important pe
88
care l-a avut localitatea Parapani (devenită între timp Arsache, din 1872) în operațiunile de la Dunăre ale armatei ruse în timpul războiului de independență.
După cum știm, armata imperială rusă a trecut Dunărea pe la Zimnicea-Șiștov (Tekir Dere) în noaptea de 14/15 iunie 1877 și a angajat lupte cu armata otomană pe direcția Plevna. Primul eșalon al armatei române a trecut Dunărea o lună mai târziu, pe 16 iulie 1877, pe la Turnu-Măgurele-Nicopole. În urma insucce-selor rușilor la Plevna, comandantul armatei ruse din Balcani, Marele Duce Nicolae, solicită ajutorul Principelui Carol, Domnitorul României. Așa se face că, în perioada 19-29 august 1877 restul trupelor române trec Dunărea pe la Siliștioara1-Măgura2, venind în ajutorul rușilor. În luptele pentru cucerirea cetății fortificate Plevna, armata română s-a acoperit
de glorie nemuritoare. Asediul a durat o lună de zile și s-a soldat cu capitularea comandantului trupelor otomane, mareșalul Osman Pașa, în ziua de 28 noiembrie 1877, în fața unui comandant român, colonelul Mihail Cristodulo Cerchez. Ca prizonier de război de cel mai înalt grad, Osman Pașa va fi adus la București. Se știe că în drum spre București, Osman Pașa a poposit trei zile la conacul din comuna Arsache. De aceea una din încăperile clădirii poartă numele de „camera
turcului”.Avem în acest sens o mărturie culeasă de învățătorul
Iordan Firimiță de la bătrânul Călin Mone, străbunicul învățăto-rului Stoian Fiera, redată de ultimul în mica sa monografie:
1 Siliștioara = localitate la Dunăre, la est de Corabia, azi cartier al Corabiei.2 Măgura = localitate situată peste Dunăre de Siliștioara, azi Zagrazden (denumirea bulgărească).
89
Mareșalul Osman Pașa
Osman Pașa a trecut în țară pe la Zimnicea, după ce se predase bravei armate române. În drum spre București, a poposit 3 nopți la palat. Eu atunci eram om de încredere la palat. Crescusem de mic pe lângă curtea boierească, că vezi dumneata, când vezi câte un suflet bun, te lipești de el ca mierea de pâine. Așa om bun era boierul ăl bătrân1. Numai ce văd într-o zi de iarnă, pe la amiază că o ceată de călăreți se opresc înaintea porților. Am primit poruncă să fac focul într-o cameră dinspre hambare. Și doamne, ce mi-au văzut ochii! Un voinic, om între 40-50 de ani, îmbrăcat numai în fireturi de-ți luau ochii, mergea mai mult dus de doi ofițeri voinici. Pasămite ăl cu fireturi era chiar el, Osman Pașa, care părea rănit la ambele picioare. Ceilalți doi care-l duceau erau aghiotanții lui. La plecare, după 3 zile, omul de omenie și de neam mare se cunoaște, ori de ce neam ar fi. A scos din pungă câțiva galbeni turcești să-mi dea drept mulțumire de serviciile făcute. Eu i-am spus că nu-i iau, că la noi nu umblă așa bani. De atunci, mult timp camera aceea de sub scări (vest) s-a numit „camera turcului”.
În luptele armatei române contra celei otomane, comuna Arsache a dat și o jertfă. Numele acestui erou este Ilie Codreanu, iar în memoria sa locuitorii comunei au ridicat un monument în anul 1905, care este amplasat în curtea bisericii. Monumentul este din piatră și are înscris pe fațada sa următorul text:
„Mort pentru țară în răsboiul independenței 1877-1878. Ilie Codreanu.”
Mai notăm că, în timpul războiului de independență, rușii au construit o cale ferată militară Frătești – Zimnicea, care trecea și pe teritoriul comunei Arsache, prin partea de nord a localității, având o stație în dreptul satului.
Această cale ferată a avut o durată scurtă de existență (decembrie 1877-septembrie 1878), întrucât fiind construită cu scop exclusiv militar, a fost demontată la sfârșitul războiului.
1 Apostol Arsache.90
Lucrarea autorilor C.Scafeș, H.Șerbănescu, C.M. Andonie, I. Scafeș, intitulată „Armata română în războiul de independență 1877-1878” (Ed. Sigma, București, 2002) consemnează în legătură cu calea ferată Frătești – Zimnicea:
Deoarece liniile ferate aflate în exploatare nu corespun-deau dispozitivului strategic al trupelor ruse, impus de desfășu-rarea războiului, rușii au construit pe teritoriul României două linii de cale ferată. Astfel, spre sfârșitul anului 1877, pe 3 noiembrie, a fost inaugurată linia de ecartament larg Bender1 – Reni – Galați (304,5 km), din care o parte însemnată traversa județele Ismail, Bolgrad și Cahul2, iar pe 5 decembrie a fost deschisă linia ferată Frătești – Zimnicea (90 km), care lega podul de pontoane rus3 de linia ferată București – Giurgiu.
O descriere mult mai detaliată a liniei de război Frătești – Zimnicea o găsim în cartea autorilor Șerban Lăcrițeanu și Ilie Popescu „Istoricul tracțiunii feroviare din România” vol, I (Ed. ASAB, București 2003), unde se scrie:
La începerea campaniei, armata rusă era concentrată între București, Giurgiu și Zimnicea, iar traversarea Dunării se efectua pe la Zimnicea. De la Giurgiu, punctul final al liniilor de cale ferată române, transporturile s-au efectuat până la Zimnicea pe drumuri, în mare parte nepietruite, însă după ploile din luna august 1877 acestea au devenit impracticabile. Prelungirea campaniei din Bulgaria a impus crearea unei linii de aprovizionare mai sigure, astfel încât, la 15 septembrie 1877, Poleakov a fost însărcinat cu construcția căii ferate militare Frătești – Zimnicea. Construcția liniei militare Frătești – Zimnicea s-a derulat în perioada 15 septembrie 1877 – 3
1 Bender = Tighina.2 Județele Ismail, Cahul și Bolgrad (sudul Basarabiei) reveniseră Moldovei în 1856 prin pacea de la Paris, încheiată în urma războiului Crimeii (1853-1856), în care Rusia a fost învinsă. Basarabia fusese anexată de Rusia în 1812, prin pacea de la București, încheiată în urma războiului roso-turc (1806-1812), în care Turcia a fost învinsă. 3 de la Zimnicea.
Planurile și descrierea tehnică a liniilor Tighina – Galați și Frătești – Zimnicea au figurat, în pavilionul rusesc, la Expo-ziția internațională de la Paris din anul 1878. Juriul interna-țional al expoziției a acordat marele premiu de onoare con-structorului liniei, Poleakov, pentru soluțiile tehnice și rapidita-tea executării lucrărilor, iar inginerului șef – Danilov – meda-lia de aur. Linia provizorie Frătești – Zimnicea avea opt stații militare, și anume: Frătești, Alexandria1, Slobozia, Belarada2, Pietroșani, Bujoru, Feraska (astăzi comuna Năsturelu) și Zimnicea. Planurile liniei au fost întocmite de inginerul șef, E. Zubov și traseul urmărea aproape pe toată lungimea liniei, malurile Dunării, iar din stația Bujoru, traversa porțiunea inundată a râului Vedea pe un dig cu o lungime de 2,1 km și pe două poduri improvizate din lemn.
Inițial construcția liniei Frătești-Zimnicea a fost încredin-țată antreprenorilor Ghica și Sturza, foști miniștri în guvernul român, care urmau să realizeze terasamentele. Să livreze 100000 de traverse, să transporte de-a lungul liniei șinele și să execute pozarea căii. În două săptămâni a fost exexutat 20% din volumul total de terasamente, însă pentru urgentarea lucrărilor, antreprenorul general Poleakov a continuat lucrări-le în regie și a apelat la un mare număr de muncitori din Austria și nordul Italiei. Deoarece linia militară Frătești-Zimnicea avea un caracter provizoriu, toate construcțiile anexă din stațiile Pietroșani și Zimnicea au fost realizate sub forma unor barăci din lemn, iar stațiile Frătești, Alexandria, Slobozia, Belarada și Bujoru au fost construite sub forma unor barăci semiîngropate. În stația Frătești au fost construite o remiză pentru două locomotive și un atelier de reparații din tablă
1 Alexandria = stație la nord-vest de Giurgiu, cel mai probabil la intersecția căii ferate cu șoseaua Giurgiu-Alexandria (prin Putineiu); a nu se confunda cu orașul Alexandria.2 Belarada = Bălării, stație pe teritoriul comunei Arsache, cam între cele două localități ale comunei, Arsache și Bălării.92
ondulată, iar în stațiile Giurgiu, Frătești, Pietroșani și Zimnicea, spitale militare de mari dimensiuni, dotate cu linii proprii pentru staționarea trenurilor sanitare.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Linia Frătești-Zimnicea a fost dată în exploatare după cucerirea redutelor nr. 1 și 2 Grivița, Bucova și Opanez, căde-rea Plevnei (28 noiembrie) și predarea lui Osman Pașa în mâinile bravei armate române. La întoarcerea sa din Bulgaria, la 5 decembrie 1877, împăratul Alexandru1 al Rusiei a circulat cu primul tren al liniei Zimnicea-Frătești, iar de aici și-a continuat călătoria spre București și apoi spre Petersburg.
De fapt, împăratul rus a inaugurat doar tronsonul Pietroșani – Frătești al căii ferate, el urcându-se în tren la Pietroșani. Aflăm acest lucru din cartea autorilor giurgiuveni Șt. Păun, D. Ancu, G. Chira intitulată „1877, Cotidian Domnesc”, (Ed. Catedra, Giurgiu, 2003), care preia următorul text din Monitorul Oficial din 7 decembrie 1877:
M.S. Impăratul Rusiei a pornit sâmbătă 3 ale curentei din Poradim2 și a mers la quartierul general al Marelui Duce Moștenitor3, unde a petrecut noaptea. Duminică Majestatea Sa a plecat și, trecând Dunărea, a ajuns la Pietroșani, unde-l adăsta4 trenul imperial care venise înaintea Majestății Sale pe noua linie ferată Frătești-Zimnicea. Trenul Majestății Sale, îndreptându-se spre Frătești, a fost cel dintâi care a inaugurat această cale nou înființată.
În fine, lucrarea inginerului hotarnic Alexandru Veress din anul 1878 intitulată „Descripția economică a moșiei Paraipanu”, pe care o vom prezenta mai pe larg în paragraful următor,
1 Alexandru al II-lea, țarul Rusiei (1855-1881).2 Poradim = localitate în Bulgaria, lângă Plevna; aici era cartierul general al domnitorului Carol, iar țarul Alexandru al II-lea participase la un consiliu de război româno-rus.3 Marele Duce Moștenitor era Marele Duce Nicolae, fratele țarului, comandant al armatei ruse din Balcani.4 a adăsta = a aștepta.
93
începe cu următoarea frază ce pune în evidență existența liniei ferate Frătești-Zimnicea.
Moșia Paraipanu este situat în district Vlașca, plasa Marginea, pe marginea Dunării la o distanță de 20 kilometri în sus de Giurgevo1 și este traversat acum de drumul de fer Frătești-Zimnicea, având o stație chiar pe moșie în dreptul satului Paraipanu.
Ca o concluzie a acestui paragraf, putem spune că în tim-pul războiului de independență din anii 1877-1878, localitatea Parapani, devenită din 1872 Arsache, a jucat un rol strategic important în operațiunile militare de la Dunăre, înainte de trecerea în Bulgaria a armatei ruse și apoi a armatei române.
6.2. Proprietarii moșiei Parapani
În primele două decenii ale secolului al XIX-lea, mai exact între anii 1801-1819 proprietarul moșiei Parapani rămâne mănăstirea Radu Vodă (Sfânta Troiță) din București, după care moșia devine proprietatea lui Apostol Arsache,
Deși nu deținem o dată exactă când moșia Parapani este cumpărată de către doctorul Apostol Arsache, acest lucru s-a întâmplat cel mai probabil în ianuarie sau februarie 1819. Afirmăm aceasta, întrucât există două documente datate 1 martie 1819, respectiv 3 mai 1819, păstrate în fondul Apostol Arsachi de la Arhivele Naționale, din care rezultă că la aceste date moșia fusese deja cumpărată de Apostol Arsache.
Prezentăm pe scurt conținutul primului document și în întregime conținutul celui de al doilea document.
1 martie 1819. Jalba arhimandritului Grigorie2 și a exarhului3 ivirit Gherman, adresată Marii Logofeții4 în legătură
1 Giurgevo = Giurgiu (denumirea bulgărească).2 Grigorie = starețul mânăstirii Radu Vodă în anul 1819.3 exarh = arhiereu însărcinat cu controlul mânăstirilor.4 Marea Logofeție sau Logofeția Dreptății era un fel de departament al justiției; de altfel, în 1831 devine Ministerul Dreptății, iar în 1862 Ministerul Justiției.94
cu pretenția doctorului Apostol Arsachi de a ocupa niște locuri și bălți ale mânăstirii, în apropiere de Dunăre, ce au fost de curând eliberate de sub turci, în virtutea faptului că a cumpărat două moșii de la mânăstire și anume Paraipani (sau Stănești) și Butăneasca cu 55000 groși1 și atunci a luat de la mânăstire și șireturile2 pentru ele.
(Originalul în limba greacă, este la Arhivele Naționale, Fondul Arsachi Apostol, nr. inv. 2178, nr. dos. 88.)
3 mai 1919. Dionisie mitropolitul Ungro-vlahiei confirmă prin prezentul doveditor înscris, arătăm noi, cei mai jos iscălăți, că două înscrisuri, unul de la Antonie Voievod în anul 7178 (1670) pentru moșia Butăneasca și altul de la Matei Voievod cu anul 7156 (1648) pentru moșia Paraipani, nemaigăsindu-se printre celelalte înscrisuri ale moșiilor numite mai sus, le-a copiat la cererea noastră Dl. Chiriță, dascăl de limba slovenească de la școala de aici, așa cum se găsesc ele trecute în condica sfintei noastre mânăstiri, întărită și cu pecetea voievodului de fericită răposare Alexandru Moruzi și aceste copii fiind autentificate și de către preasfinția sa mitropolitul Ungro-vlahiei Kir Dionisie, le-am înmânat, ca să țină locul originalelor pierdute, înălțimii sale Dl. Apostol Arsachi, căruia în conformitate cu împuternicirea ce ni s-a dat, i-am vândut numitele moșii, iar dacă s-ar găsi vreodată printre alte înscrisuri ce aparțin unor mânăstiri sau rătăcite în oricare altă parte aceste două înscrisuri, ori să le dea înălțimii sale ca bunuri particulare, pe care le va deține de acum încolo, ori să fie socotite fără valoare și privite ca niște hârtii nescrise și actul acesta să fie dovadă.
Data 3 Mai 1819, BucureștiCălugării iviriți care ne aflăm la mănăstirea Radu Vodă în calitate de exarhi și împuterniciți adeverim:
1 groși = monede de argint care circulau în Țara Românească.2 șireturi = sineturi = acte, documente, hrisoave, zapisuri privind moșiile.
95
Proegumenul IoasafProegumenul Antim
(Originalul în limba greacă, este la Arhivele Naționale, Fondul Arsachi Apostol, nr. inv. 2178, nr. dos. 88.)
Acest al doilea document este prezentat și în scurta mono-grafie scrisă de învățătorul Stoian Fiera.
6.2.1. Doctorul Apostol Arsache (1789-1874)
Apostol Arsache este personajul – emblemă pentru locali-tatea Parapani în secolul al XIX-lea, blazonul său nobiliar rămâ-nând, după el, comunei, încă aproape 100 de ani, mai exact între anii 1872-1964, când aceasta s-a numit Arsache.
S-a născut la 6 ianuarie 1789 în mica localitate Hotacovon din provincia Epir (astăzi localitatea este în Albania și se nu-mește Hotahova), într-o familie de aromâni. Tatăl său, Chiriac Arsache, se refugiază încă înainte de 1800 la București, datorită regimului aspru al ocupației otomane din Epir a lui Ali Pașa. La București mai era încă un frate al lui Chiriac, pe nume Gheorghe și doi unchi ai lor, Zotos și Hias, toți trei având o situație materială bună. Chiriac prosperă repede reușind să-și aducă la București familia, în anul 1797, iar în anul 1815 cumpără un sat și o moșie în Vlașca, acestea preluându-i numele: Chiriacu. Așadar, Apostol Arsache ajunge la București în anul 1797, unde urmează primii ani de școală cu profesori particulari. În anul 1804 este trimis la Viena pentru a studia limba greacă cu marele profesor Neofytos Dukas. După șase ani de elenistică, în 1810 pleacă în Germania, la Halle, pentru a studia medicina. În acel timp, Halle era un centru universitar puternic și un oraș cu o mare tradiție culturală, care dăduse omenirii pe marele compozitor Georg Friedrich Händel. În numai doi ani de studii, dând dovadă de calități excepționale, Arsache își termină studiile și în anul 1812 devine doctor în medicină și chirurgie, sub îndrumarea unui mare anatomist al timpului, profesorul Johann Friedrich Meckel. Teza sa de doc-
96
torat a stârnit un mare interes în epocă și o carieră universitară i se întrezărea cu mari șanse. Totuși Arsache se întoarce în București în anul 1814, an în care se și căsătorește cu Elena Darvari, fiica doctorului Constantin Darvari (originar tot din Epir) și soră cu Mihalache Darvari, ctitorul schitului Darvari din București. Are trei copii: Gheorghe, născut în 1815, Elena, născută în 1821 și Olimpia, născută în 1824. La București, este mai întâi doctor la spitalele Pantelimon și Colțea, între anii 1814-1822. În anul 1819 cumpără de la mănăstirea Radu Vodă două sate și moșiile acestora din județul Vlașca, Parapani și Stănești, cea din urmă moșie fiind vecină cu moșia Chiriacu a tatălui său. Așadar, începând din anul 1819, satul Parapani devine o adevărată reședință de vară a lui Arsache. El constru-iește aici, în 1820, un conac frumos, înconjurat de un parc, conacul fiind astăzi primăria comunei Vedea. Datorită calităților remarcabile și erudiției sale (un singur exemplu: cunoștea șapte limbi și anume greaca, româna, germana, franceza, italiana, latina, turca) ajunge să fie remarcat de domnitorul Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828), care îl face secretarul său particular și medicul său personal.
În anul 1832 îi moare soția, iar în anul 1835, primul său copil, Gheorghe. Acesta era student la Viena și voia să se căsătorească cu o evreică, lucru cu care Apostol Arsache nu a fost de acord. În urma refuzului tatălui, Gheorghe se sinucide împreună cu iubita sa. În memoria fiului său, Apostol Arsache construiește la Parapani biserica „Sf. Pantelimon”, sfințită în anul 1845, în care se slujește și astăzi. Asupra conacului și bisericii construite de Arsache la Parapani vom reveni. De asemenea, în memoria celei ce nu a mai ajuns să-i fie noră, Arsache a construit în 1877 la Atena un așezământ de educare a tinerelor fete, cunoscut sub denumirea de „Arsakeion” și devenit între timp cea mai prestigioasă școală din Atena. Cea de a doua soție a lui Arsache, cu care s-a căsătorit în secret (unii autori susțin că nu s-ar fi căsătorit niciodată), se numea Anastasia. În curtea școlii „Arsakeion” , Apostol Arsache a construit o biserică având hramul „Sfânta Anastasia”, întru
97
cinstirea numelui soției sale. Între anii 1829-1834, Apostol Arsache a fost un apropiat și un sfătuitor al generalului rus Pavel Kiseleff, guvernatorul Țării Românești în acei ani (perioada Regulamentului Organic), iar în perioada 1834-1842 devine secretarul pentru probleme externe al domnitorului Alexandru Ghica (1834-1842 domnitor, 1848 caimacan). Acest domnitor îi acordă lui Apostol Arsache în anul 1837 rangul boieresc de mare postelnic. În timpul domniei lui Gheorghe Bibescu (1842-1848), Apostol Arsache trăiește mai mult la conacul său din Parapani, în afara vieții politice. De asemenea, în timpul domniei lui Barbu Știrbey (1849-1853; 1854-1857) Apostol Arsache se ocupă mai mult cu administrarea sistemului sanitar, aflându-se în fruntea Eforiei Spitalelor Civile, dar este și deputat de Vlașca în Adunarea legislativă de la București. În această calitate, este unul din artizanii alegerii lui Alexandru Ioan Cuza, în anul 1859, ca domnitor al ambelor Țări Române,
98
Doctorul Apostol Arsache (1789-1874)
Moldova și Valahia. În Adunarea de la București, din 24 ianuarie 1859, Apostol Arsache arată că alegerea unui domn comun are un precedent în Europa, căci Norvegia și Suedia aveau același rege, iar acest argument și pledoaria sa atât de energică în favoarea lui Cuza au fost hotărâtoare pentru alegerea acestuia ca domn al Țării Românești (în Moldova fusese deja ales pe 5 ianuarie).
Apostol Arsache cunoaște apogeul carierei sale politice în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). După cum știm, în perioada 1859-1861, Moldova și Țara Românească, deși aveau același domnitor, rămăseseră cu capitale și guverne separate. Într-unul din aceste guverne ale Țării Românești, condus de Barbu Catargiu (30 aprilie – 12 mai 1861), Apostol Arsache a fost ministru de externe. Exista și o Comisie centrală la Focșani, un fel de parlament comun, din care de asemenea a făcut parte Apostol Arsache. În ianuarie 1862 domnitorul Alexandru Ioan Cuza stabilește o singură capitală la București, un guvern unic, iar denumirea țării se schimbă din Principatele Unite în România. Primul guvern român a fost un guvern conservator condus de Barbu Catargiu (ianuarie 1862-iunie 1862). În acest prim guvern român, Apostol Arsache a fost ministru de externe, iar după asasinarea lui Barbu Catargiu a fost prim-ministru ad-interim1 și ministru de interne ad-interim (8-23 iunie 1862). Așadar, Apostol Arsache a fost primul ministru de externe al României și cel de al doilea premier al guvernului român.
Fiind unul dintre liderii partidului conservator, Arsache era un om de dreapta. Alunecarea lui Cuza din ce în ce mai spre stânga, culminând cu reforma agrară din 1864, pe care Arsache a catalogat-o drept o lovitură de stat, l-a determinat pe Arsache să se îndepărteze de Cuza și să se retragă definitiv din politică.
După urcarea pe tron a principelui Carol I (viitorul rege al României), în 1866, Arsache continuă să joace un rol important, însă numai în viața socială a țării.
1 ad-interim = interimar, provizoriu.99
Ultimii zece ani ai vieții sale (1864-1874) i-a petrecut în mare parte la conacul și moșia sa din Parapani, unde în 1870 a construit școala comunei, care astăzi îi poartă numele. Aici, la Parapani, a acordat și asistență medicală gratuită țăranilor și i-a ajutat pe mulți dintre aceștia.
Acest boier luminat, acest mare om de stat, a iubit mult satul Parapani de lângă Dunăre, unde și-a fixat a doua sa reședință și pentru care a făcut atât de mult. Acest om, născut în ziua botezului Domnului și purtând numele ucenicilor lui Hristos, pare a fi fost trimis de Dumnezeu la Parapani, întru ridicarea și luminarea acestui sat, ceea ce s-a și înfăptuit de el aici. Apostol Arsache s-a stins din viață la București, la 16 iulie 1874. Revenind la concepția sa politică și de viață, așa cum am mai spus, Arsache a fost un exponent al dreptei.
A fost vădit împotriva revoluției de la 1848, inclusiv împotriva lui Bălcescu, în ciuda faptului că era rudă prin alianță cu acesta, prin prima sa soție, Elena Darvari.1
Arsache întrezărea în revoluția pașoptistă germenii comu-nismului și lucrul de care s-a temut, se va adeveri, însă cu o întârziere de 100 de ani.
Poate că oamenii luminați – și Arsache era unul dintre ei – pot vedea prin secole. A combătut cu vehemență, în discursurile sale și în câteva lucrări publicate, marxismul, care începuse să invadeze Europa, cel puțin în stadiu teoretic, ideologic.
Un contemporan, N. Șuțu, scria despre Apostol Arsache:
Era un bătrân de mare experiență, luminat, activ, energic, îndemânatic, cumpănit în afaceri, stimabil sub toate aspectele,
În cartea „Arsaki. La vie d’un homme d’état”2 (Arsaki. Viața unui om de stat), apărută la Editura Academiei Române în
1 Ilinca Darvari, mama Elenei Darvari, deci soacra lui Apostol Arsache, era soră cu Ecaterina, mama Zincăi Bălcescu, la rândul ei mama lui Nicolae Bălcescu.2 Ediția inițială, mai amplă, în limba greacă a cărții, intitulată „Arsakis” (Ed. Kaktos, Atena, 2005) se află la Biserica din comuna Vedea, fiind donată de autor preotului paroh Horia Vamoș.100
2008 – poate cea mai completă lucrare dedicată lui Apostol Arsache – autorul, istoricul grec D. Michalopoulos, sintetizează astfel concepția politică a lui Arsache:
Toată viața sa a fost o luptă contra stângii – mai întâi împotriva adepților iluminismului, iar apoi a pașoptiștilor și liberalilor.
În studiul „Apostol Arsache (1789-1874)” apărut în cule-gerea de texte intitulată „Perenitatea Vlahilor în Balcani” (1955, p. 287-294), autoarea Georgeta Filiti sintetizează astfel activi-tatea politică a lui Arsache:
Mai bine de jumătate de secol el s-a aflat în toate tainele politice ale Țării Românești.
În fine, consulul francez Poujade scria în acea vreme ministrului său Lahitte:
Arsache este fără îndoială unul dintre oamenii cei mai luminați din amândouă principatele.
La moartea lui Apostol Arsache, revista pariziană „Le Monde Illustré” (Lumea ilustrată) scria:
Arsaki a făcut onoare României. El era dotat cu o inteli-gență penetrantă; avea cunoștințe vaste; era devotat patriei sale. A muncit până la sfârșitul vieții sale.
Istoricul grec Dimitris Michalopoulos, își încheie studiul său intitulat „Apostol Arsachi” (publicat în „Revues Roumaine dʼHistoire”, tom XL-XLI, 2001-2002, p. 139-158) cu următoa-rele cuvinte:
El a lucrat până în ultimele momente ale vieții sale tumul-toase; și trebuie subliniat, pe bună dreptate, că a fost un om de stat care a făcut onoare României; și chiar mai mult, întregii Europe.
Să revenim la familia lui Apostol Arsache. I-au rămas în viață, după anul 1835, cele două fiice Elena și Olimpia.
101
Elena (1821-1876) s-a căsătorit prima oară cu Dimitrie Mănescu-Filitti (1808-1857) cu care a avut doi copii: Apostol Mănescu și Maria căsătorită cu Teodor Văcărescu (1842-1914), apoi, a doua oară, cu Grigore Cantacuzino (1829-1902), cu care a avut încă două fete: Elena (Lilly) (1851-1942) căsătorită cu Constantin Bălăceanu Stolnici (1849-1937) și Alexandrina (1860-1912) căsătorită prima oară cu prințul Ferdinand Ghica și a doua oară cu generalul Iacob (Jac) Lahovary (1846-1907).
Olimpia (1824-1898) a fost căsătorită cu paharnicul Emanoil (Manolache) Lahovary (1810-1892)și au avut împreună cinci copii: Maria (1843-1912) căsătorită cu Emanoil Krețulescu, George (1854-1897) căsătorit cu Zoe I. Alexandrescu, Alexandru Em. Lahovary (1856-1950) căsătorit cu Ana Krețulescu (1865-?), Grigore (1861-1883) și Zoe (1851-1902) căsătorită cu Dimitrie Ghica-Comănești (1839-1923).
Am prezentat mai sus descendenții lui Apostol Arsache până la gradul de nepoți (inclusiv nepoți prin alianță), dar cititorii pot urmări un arbore genealogic al familiei Arsache, adus până aproape de zilele noastre, în anexele nr. 22, 23, 24.
Indiscutabil, Apostol Arsache a fost un om bogat, un boier. Iată ce scrie el, printre altele, în testamentul său, păstrat la Arhi-vele Naționale (Fondul Krețulescu nr. inv. 1839, dos. nr. 111):
Art. III. Averea mea cea nemișcătoare, consistând în moșiile mele: Paraipani în districtul Vlașca, Popești1 și Coșerelile2 cu Mocești3 în districtul Prahova, în via de la Valea Mieilor4, tot în acest district și în casa din București5, cu câte se află într-ânsa, toate libere de orice sarcină sau datorie, trecu naturalmente deoptrivă, la desăvârșita stăpânire a preaiubite-
1 Popești = localitate lângă Ploiești și lângă Brazi, azi suburbană Ploieștiului.2 Coșerelile = Coșerele = sat lângă Urlați, aparținând azi comunei Gornetu-Cricov.3 Mocești = sat lângă Coșerele, aparținând azi comunei Iordăcheanu.4 Valea Mieilor = sat lângă Urlați, azi localitate suburbană Urlațiului.5 Casa din București a lui Apostol Arsache era undeva în perimetrul centrului vechi al capitalei, pe lângă str. Lipscani, în spatele Poștei (actualmente Muzeul de istorie), foarte probabil pe str. Smârdan.102
lor mele fiice Eleni Mănescu și Olympia Lahovary și a copiilor lor după lege.
Art. IV. Fiicele mele vor stăpâni această avere, sau în devălmășie1 sau împărțind-o, după cum interesele lor le vor povățui; sunt încredințat că, în orice chip vor urma, ele nu vor turbura armonia ce totdeauna am avut plăcere de a vedea domnind între ele.
Art. V. Când am pus noua lege rurală2 în lucrare la Paraipani, am despărțit pe seama bisericii de acolo (care este din temelie făcută de mine cu cheltuiala mea și la care comuna nu are nici un drept de amestec) cincizeci și cinci de pogoane (No. 55) și anume:
Pentru trei3 preoți câte 10 pogoane fiecare peste tot pog. 30
Pentru doi țârcovnici câte 5 pogoane fiecare peste tot pog. 10.
Rămân cincisprezece (15 pogoane), cari se vor închiria în folosul și pentru întreținerea bisericii.
Încheiem această secțiune a cărții dedicată lui Apostol Arsache, cu prezentarea a două documente legate de Parapani. Este vorba de două acte făcând parte dintr-un proces cu statul derulat la Tribunalul Vlașca, prin care Arsache, cu înaltul său simț al proprietății, solicită și obține în detrimentul statului „un petec de loc” rezultat din „aruncăturile Dunării”. (Toate actele procesului se află în original la Arhivele Naționale, Fondul Arsachi Apostol nr. inv. 2178, dos. 670.)
Înfățișată la Tribunalul din Vlașca în ședința de la 14 iunie 1863.
Pentru un petec de loc format de aruncăturile Dunării, lipit de continent, pe care loc comandirii distanței respective
1 devălmășie = folosire în comun, de-a valma.2 legea rurală = legea de împroprietărire a țăranilor, dată de Cuza în 1864.3 În comună erau trei preoți: doi la Parapani și unul la Bălării.
103
cerea să îl bage în domen1, sub cuvânt că ar fi format o islă2 , am adresat plângerea mea către ministerul de resbel (de finanțe) prin petiția alăturată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Țărmurile după malul drept al Dunării, fiind numai piatră, iar cele după malul stâng numai pământ de aluvion3 slab, apa Dunării și după natura râurilor, cari totdeauna fac mâncăturile lor în partea stângă, iar în cazul de față și din pricina naturei pământului pentru care s-a vorbit mai sus, negăsind în partea noastră vreo rezistență, face mâncăturile ei în pământul țării românești, încât în anii din urmă ajunsese a amenința să intre în moșia mea Paraipani și să preschimbe cu totul matca Dunărei, prin urmare și hotarul țărei.
După arătarea ce am făcut guvernului de atunci sub caimacania Prințului Alexandru Ghica, i-a trimis într-adins inginer D. Bejenaru, carele găsind arătarea mea întemeiată, a propus că singura măsură preservativă posibilă este să nu se mai taie sălciile ce se află pe marginea Dunărei și care cu rădăcinile lor întăresc oricum pământul și linia pichetelor să se facă mai înăuntru în țară, după cum această toată se poate vede în dosarele acelui onor. Ministeriu. Cu această măsură, nu numai că mâncăturile i-am oprit, ci și pământul mâncat a început să se puie la loc prin depunerea de nisip, ce Dunărea obișnuiește să facă la asemenea locuri.
Acum domnii comandiri ai pichetelor din distanța Zimni-celor, ceru să se ia în stăpânirea lor acest pământ, carele nu-i după legile civile, după care un pământ ce se adaugă treptat se cuvine trupului de proprietate la care se lipește, ci după legea specială după care numai insulele se socotesc Domenii ale Statului, pe când acel pământ face parte nedeslipită a moșiei mele chiar în locul celui mâncat de apă mai nainte, rog pe onorabil ministeriu să binevoiască a ordona arătaților coman-diri să înceteze de o asemenea pretenție cu totul ilegală.
1 domen = domeniul (proprietatea) statului.2 islă = insulă.3 aluvion = aluviuni.104
Apostol Arsache.
Și acum, decizia finală dată de tribunal după patru ani.
Proces Vebal
În urma autorizații D-lui Președinte al Trib. Districtului Vlașca No. 8978 pe lângă care s-au primit în copie adresa D-lui Ecs. Membru I. Mihăescu Nr. 161, în original actul de executare ce a încheiat la fața locului Comuna Paraipan și Găujani1, Sentința acelui Onorab. Trib. No. 25/66 și a Onor. Curții Appelative secțiunea II-a No. 100/66.
În urma somațiunilor făcute Onor Ministeru de Finanțe prin D-nu I. E. Amărescu advocat Public conform art. 597 din procedura codului Civil și după ce prin citațiunile No. 1644 către D-nul Advocat și 1645 către D-nul Dimitrie Bădulescxu din orașul Giurgiu, împuternicitul cu procură înscrisă atât din partea D-lui Doctor Apostol Arsache cum și din partea epitro-pii Spitalelor Brâncovenești și Bisericii Domnița Bălașa.2
Astăzi 20 decembrie anul una mie opt sute șasezeci și șapte ora zece de dimineață ziua destinată văzându-se procedura îndeplinită.
Sub-semnatul Capul Portăreilor3 după lângă pomenitul tribunal, m-am transportat la peticul de loc ce ține de propri-etățile Parapani și Găujani, câștigat prin menționatele Sentințe de către vorbita epitropie, D. Arsache și epitropia Mânăstirii Cotroceni (acum Statul) pe care onorab. Minister de finanțe-l pretinde ca o insulă, față cu D. Bădulescu împuternicitul celor două părți îndreptățite, adică D. Arsache și epitropia Spitalelor Brâncovenești și Bisericii Domnița Bălașa, în prezența D-lor Primari ai Comunelor Paraipani și Găujani, precum și alți
1 Peticul de pământ de care este legat acest proces, se găsea la Dunăre, în punctul în care se învecinau moșiile Parapani și Găujani.2 Spitalele Brâncovenești și Biserica Domnița Bălașa (Așezămintele Brânco-venești) împreună cu Mânăstirea Cotroceni, erau proprietarele moșiei Găujani; din 1863, odată cu secularizarea averilor mânăstirești, partea din moșia Găujani a Mânăstirei Cotroceni devine proprietatea statului.3 Portărei = executori judecătorești.
105
locuitori respectivi ce asemenea au fost de față, fiind absent numai D-nul Advocat Public, am dat mai întâi citire actelor de executare a D-lui ex. Membru Mihăescu, după care sunt autori-zat a pune în posesiune pe îndreptățiți și astfel potrivit petecului de loc aflat pe proprietățile Paraipani și Găujani despre care se vorbește mai sus, l-am dat în posesia D-lui Doctor Apostol Arsache, Onor. Epitropii a Spitalelor Brâncovenești și Bisericii Domnița Bălașa.
Drept care s-a încheiat prezentul proces verbal conform art. 602 procedura civilă sub-scriindu-se de toate persoanele ce a luat parte, precum și de D. Bădulescu și locuitorii foști față, după care o copie se va trimite Onorab. Minister prin D-nul Advocat și câte una asemenea se va da părților cărora li s-a asigurat posesiunea, iar originalul se va depune la greva Onorab. Tribunal.
(Semnați)Capul Portăr. T. AlbăleanuPrimarul Comunei Paraipani Dragne EnacheNotar C. CămărășescuPrimarul Comunei Găujani Radu Ciulică D. Bădulescu, împuternicitul părților puse în posesieLocuitorii din Parapani față: Ion Burtișanu
Stoica DuraIlie Păun CraiciuBlagă Șanț Mare
Locuitorii față din comuna Găujani: Dumitru ScutelnicuStan IonașcuFlorin MătușicaTudor Mătușica,
neavând știință de carte s-au subscris prin mine Notaru Comu-nei Găujani T. Georgescu.
6.2.2. Olimpia Lahovari (1824-1898), fiica lui Apostol Arsache
106
După moartea lui Apostol Arsache, în 1874, averea acestuia se împarte între fiicele sala Elena Mănescu și Olimpia Lahovary. Elena Mănescu moare însă după numai doi ani de la moartea tatălui ei, așa că, începând din 1876 averea lui Arsache este moștenită de fiica sa Olimpia Lahovary și nepoții săi, copiii Elenei Mănescu.
În „Dicționarul geografic al județului Vlașca” (Societatea Geografică Română, București, 1890) autorul P. S. Antonescu-Remuș scrie, referindu-se la proprietatea Parapani:
Această proprietate aparținea d-rului Arsache, fost mem-bru în comisia centrală din Focșani în 1857, fost prim-ministru sub domnia principelui Cuza și ministru de externe și interne în mai multe rânduri. Proprietatea aceasta a cumpărat-o tatăl
d-sale Basia1 Chiriac, fiind pusă în vânzare silită de creditorii
1 Basia = posibil alt prenume al tatălui lui Apostol Arsache.107
Elena Darvari, soția lui Apostol Arsache, împreună cu fiicele sale, Elena și Olimpia (frescă din Schitul Darvari)
curatorelui1 monăstirei Radu Vodă de care depindea, la acea epocă, această proprietate. Suprafața întregii proprietăți este de 9554 hect. 3110 m□.
Această proprietate, după moartea d-lui Arsache s-a împărțit în modul următor: 4/8 părți a luat d-na Olimpia Em. Lahovary împreună cu satul Parapani, luând partea ce se veci-nește cu domeniul Giurgiu; 1/8 parte s-a cuvenit d-lui Apostol Mănescu cu o parte din satul Parapani; 1/8 parte d-nei Maria Th. Văcărescu alături cu d. Apostol Mănescu; 1/8 parte d-lui Maior Șaguna cumpărător; 1/8 parte d-lui colonel Jac Lahovari ca zestraș2.
Este îndoielnică afirmația că moșia Parapani ar fi fost cumpărată chiar de tatăl lui Apostol Arsache, întrucât toate documentele existente lasă să se înțeleagă faptul că Apostol Arsache a cumpărat moșia chiar de la mănăstirea Radu Vodă. Desigur, nu este exclusă posibilitatea ca o parte din sumă să fi fost achitată de Chiriac Arsache. De asemenea, dacă urmărim împărțirea moșiei Parapani, constatăm că Elena (Lilly) Bălăceanu-Stolnici, fiica Elenei Mănescu (din căsătoria a doua a acesteia, cu Grigore Cantacuzino), nu apare cu nimic la Parapani, în schimb apare în locul acesteia un anume cumpă-rător, maiorul Șaguna. Cel mai probabil, Lilly Bălăceanu-Stolnici și-a vândut maiorului Șaguna partea sa de moștenire, încât în 1890 situația se prezenta așa cum o descrie P. S. Antonescu-Remuș. Oricum ar fi, constatăm că fiica cea mai mică a lui Arsache, Olimpia Lahovary, intră în stăpânirea a jumătate din moșia Parapani, iar calitatea aceasta de proprietară a moșiei Parapani durează aproape un sfert de veac (1874-1898). Soțul său, paharnicul Emanoil (Manolache) Lahovary, fusese în tinerețe ispravnicul (cârmuitorul) județului Saac, cu reședința la Bucov (lângă Ploiești).
În cartea lui N. Isar „Sub semnul romantismului de la domnitorul Gheorghe Bibescu la scriitorul Simeon Marcovici”
1 curator = administrator al veniturilor unei mânăstiri.2 zestraș = ginere în casă, bărbat care vine în gospodăria soției.108
(Ed. Univ. București, 2003), carte ce descrie călătoriile domni-torului Gheorghe Bibescu (1842-1848) prin vocea însoțitorului său, eruditul profesor Simeon Marcovici de la Colegiul „Sf. Sava”, în relatarea călătoriei domnitorului în orașul Ploiești (10-13 august 1844) apare următorul pasaj:
12 august. La un ceas după amează, Măria sa a pornit, împreună cu toată suita ca să meargă la Bucov. La hotar, Înălțimea sa fu întâmpinat de d. Paharnicul Manolache Lahovary, cârmuitorul județului Saac, iar la casa scaunului cârmuirei de doamna păhărniceasa Olimpia Lahovary, în toaletă simplă și foarte elegantă.
Olimpia Lahovary, fiica lui Apostol Arsache, era una dintre doamnele din înalta societate românească din secolul al XIX-lea. Fără a cădea în extrema biografiilor romanțate, vom relata două momente din viața sa, mai exact două nunți la care participă, cea de a doua fiind chiar nunta fiului său Alexandru Em. Lahovary. Relatările sunt făcute cu mare talent de cronica-rul monden al Bucureștiului din acea vreme, Claymoor (pe numele său adevărat, Mihai Văcărescu) în cartea „La vie à Bucarest 1882-1883” (Viața la București 1882-1883), apărută la Imprimeurs – editeurs Thiel&Weiss, 1884, București.
27 aprilie 1883. Duminică seara au fost celebrate mai multe nunți la București. Cea mai strălucitoare a avut loc la Biserica Sărindar1, care a fost neîncăpătoare pentru numărul mare de invitați. Mirele, Dl. C. Arion, este fiul cel mare al D-lui Arion, membru la Curtea de Conturi. Mireasa, D-ra Maria Tătăranu, este fiica cea mică a D-lui Nicolae Tătăranu și a D-nei Elena Tătăranu, născută Crețeanu. Binecuvântarea nupți-ală a fost dată tinerilor miri de Excelența Sa Mitropolitul.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. .
Tot Bucureștiul era prezent la această ceremonie: corp diplomatic, înalți funcționari, magistrați etc. În numeroasa asistență am remarcat-o pe D-na Olimpia Lahovary, D-na Zoe
1 Biserica Sărindar era pe locul actualului Cerc Militar Național.109
Ghica-Comănești1, Dl. General V. Crețeanu – șeful Casei Mili-tare Regale, Prințul Uruzov– Ministrul Rusiei, Prințesa Uruzov, D-na Svetlana Crețeanu, Dl. General Hercule Arion, Dl. și D-na Alexandru Catargi, Dl. Constantin Crețeanu – prefect de Ilfov, Dl. și D-na Darvaris etc.
27 Mai 1882. Joi seara, o mulțime enormă se grăbea spre Biserica Crețulescu unde urma să se celebreze nunta D-rei Ana Crețulescu, fiica unică a D-lui Nicolae Crețulescu, ministrul României la Sankt Petersburg și a D-nei Sofia Crețulescu, cu Dl. Alexandru Lahovary – prim secretar la legația României la Sankt Petersburg – fiul D-lui Emanuel Lahovary și al D-nei Olimpia Lahovary, una dintre cele mai simpatice doamne din înalta societate bucureșteană. Tânăra mireasă are numai 18 ani, este bună și deosebit de drăguță. Soțul său are 27 de ani, este decorat cu „Steaua României”, decorație pe care Majestatea Sa Regele i-a trimis-o de ziua nunții și are și „Legiunea de Onoare”.
Curtea bisericii e luminată cu candelabre cu gaz, iar în interior o abundență de flori și lumini sclipitoare fac un decor de vis. Tinerii miri își fac apariția la ora 9. D-ra Crețulescu purta o magnifică rochie de brocart alb, cu trenă regală. Voalul brodat cu fir de aur, presărat cu perle și flori de portocali îi cădea pe umeri ca o mantie de la Curtea Imperială. Martorii erau Dl. Nicolae Crețulescu și D-na Zoe Ghica-Comănești, superbă în rochia ei de culoarea ametistului, ornată cu violete de Parma. Slujba a fost oficiată de Sanctitatea Sa Mitropolitul, înconjurat de înalți prelați.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Recepția a avut loc la reședința D-nei Olimpia Lahovary, unde s-au ciocnit cupe de șampanie cu tinerii căsătoriți, care, la ora 11 au plecat cu un tren special la proprietatea de la Leurdeni2.
1 Zoe Ghica-Comănești era, așa cum am văzut, fiica cea mai mică a Olimpiei Lahovary.2 Leurdeni = Leordeni = localitate lângă Pitești, în fostul județ Muscel, azi în județul Argeș.110
Revenind la moșia Parapani din vremea Olimpiei Arsache, dispunem de un document extrem de prețios, datând din anii 1877-1878, referitor la aceasta. Este vorba de o descriere foarte amănunțită a moșiei, efectuată de inginerul hotarnic Alexandru Veress.
Redăm mai jos cea mai mare parte a acestui document, care se păstrează la Arhivele Naționale (Fondul Krețulescu nr. inv. 1839).
Descripția economică a moșiei Paraipanu. Statistică
Moșia Paraipanu este situat în district Vlașca, plasa Marginea, pe marginea Dunării la o distanță de 20 kilometri în sus de Giurgevo și este traversat acum de drumul de fer Frătești-Zimnicea, având o stație chiar pe moșie în dreptul satului Paraipanu1.
Moșia este proprietatea D-nei Olympia Lahovary născută Arsachi, în devălmășie cu D-na Elena Bălăceanu2, D-na Maria Văcărescu, D-ra Alexandra Cantacuzino și D-nul Apostol Mănescu, astfel că D-na Olimpia Lahovary are jumătate din moșie și ceilalți DDe3 împreună iar jumătate.
Moșia Paraipanu are o formă destul de regulară cu o lungime medie de 13 kilometri și o lățime de 7 ½ kilometri: din acest trup patrulateral se aruncă însă un clin mare, lung de circa 5 kilometri în formă de un triunghi ascuțit pe lângă drumul Untului spre Giurgevo, mergând cu vârful până la o movilă pe lângă fundul Corciei.
Vecinele moșiei sunt următoarele :Spre apus: Moșia Găujani al Statului, în devălmășie cu
Spitalele Brâncovenești.Spre nord : Gogoșari nou sau Cacaleții după mănăst. St.
Ecaterina a Statului; și cu un colț moșia Putineiu.
1 Această frază introductivă apare și la pag. 93 a acestei cărți.2 Elena Bălăceanu își va vinde partea sa din moșia Parapani maiorului Șaguna, cum am văzut ceva mai înainte.3 DDe = Domni, Doamne.
111
Spre nord-răsărit moșia Hodivoia Vieri a Spitalului Pantilimon.
Spre răsărit : domenul Giurgiu al Statului parte din care formează pământul Comunei Malu de jos.
Hotarele sunt spre toți vecinii însemnate cu pietre și mușuroaie și movile și necontestate afară de Domenul, care a pretins acum trei ani un clin de loc de baltă precum se vede pe plan însemnat cu o linie punctuată pe care însă avem și actual-mente în posesiune și sper că nu le vom pierde niciodată.
Spre sud se hotărește moșia cu marginea Dunării.Iar în interiorul moșiei se află pământul Comunii1 Arsachi
Paraipanu însemnat pe plan cu o culoare galbenă și în natură cu șanțuri, movile de hotar și scursurile apelor. În interiorul pământului Comunii avem însă curtea și locurile de arie, de grădină, de pescuit, de cârciumă ș.c.a.2 precum și o sumă însemnată de pogoane, cu care locuitorii au mai mult decât li se cuvine și cari toate aceste sunt arătate mai la vale în capito-lul pământul Comunii. Cultivatorii moșii sunt locuitorii din Comuna Paraipanu și din Cătunu Bălerii, cari aceste 2 sate sunt pe moșie, mai vin însă buni lucrători și din satul vecin Malu de jos.
Moșia aceasta este o câmpie întinsă, totuși se compune din 4 trepte ridicate una peste alta; cea dintâia de la marginea Dunării până la malul bălții, coprinzând ceva mai mult de 1/3 al moșii întregi, cunoscut sub denumirea colectivă de baltă; a 2-a treaptă de la malul bălții pe marginea căreia sunt așezate satele până de sub via Paraipanenilor și până la gura Râșniții, în care intră și limba cea lungă ce se aruncă până la fundu Corciei, având o întindere aproape egală cu partea de baltă; această parte formează un șes întins fără mai nici o ondulație, afară de scursura Corciei.
A 3-a treaptă este de la via paraipanenilor și malurile deasupra văii Râșniții până sub via zis via spre Gogoșari,
1 Pământul Comunii = suprafața dată locuitorilor prin legea rurală din 1864.2 ș.c.a. = și celelalte.112
formând un platou ondulat, traversat de valea Râșniții cu 2 craci și o mulțime de găvanuri, a căror adâncime variază de la 2 la 5 metri. A 4-a treaptă este formată prin înălțimea pe care se află via spre Gogoșari și oarecare arături având în total numai circa 150 de pogoane.
Dintre aceste, lunca, în vreme de apă înaltă în Dunăre este mai întreagă inundată, a doua treaptă se ridică asupra apelor normale ale bălții cu 9-10 metri la mal și merge cu o pantă nesimțită de circa 3 metri până sub viile; treapta a 3-a se ridică asupra a 2-a cu 12 metri și a 4-a asupra acesteia cu 25 metri, astfel că diferența de nivel între pământul cel mai înalt și apa bălții este de 50 metri.
Clima nu arată nici o deviație remarcabilă de la regula generală de pe marginea Dunării; vara foarte caldă cu ploile iregulare și vânturi dominante de răsărit și apus; lipsa de ploa-ie este moderată prin rouă quotidiană; toamna frumoasă și lungă; iarna viguroasă cu viscuri1, însă mai totdeauna cu zăpa-dă abundentă, care protege semănăturile de toamnă contra frigului; primăvara foarte variată și umedă.
Veniturile moșii se compun din cele următoarele:
1. Pădure. Pe marginea Dunării înte Dunăre și apa Stârciu avem o pădure de sălcii în întindere de 258 ½ pogoane, a cărei jumătate se poate tăia fiecare an pentru nuiele de gard și se vinde loco cu carele de 5 și 10 franci după timp și după mărimea carului și aduc circa 1000 de galbeni pe an.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Avem și o pădure de stejari tineri de 7-8 ani pe grindurile lângă Stârciu, aceasta însă nu aduce încă nici un venit.
2. Vânatul de pește. În apele Stârciu, Sorne, lacul Grădiștoi, lacul mare; cel mai abondant2 este în ochiul Sorne care fiind lesne de închis și cu apa adâncă formează un rezer-vor natural; venitul pescuitului nu este astăzi mai mult de 250-350 galbeni din cauză că unele din lacuri au tendința de a se 1 viscuri = viscole.2 abondant = abundent.
113
nămoli, precum s-a nămolit deja Lacul Oii și se va nămoli în curând și Lacul Grădiștoi. Altă dificultate este că închiderea nu se poate face decât la hotarul Găujeani și iarăși aproape de hotarul domenului Giurgiu.
3. Fâneața. În baltă, mărginită actualmente prin Stârciu, Sorne si Caragioaica și de la hotarul Găujeanii până la Râpe cuprinzând 1297 pogoane în care stufuri, trestii goale ș.a. nu sunt socotite, dă un fân ordinar amestecat cu trestii mici, a cărui preț normal este de 10 franci până la un galbin pro car; tăierea se face prin locuitori cu dijmă din 5 una, adică tăietorul primește patru și aduce la locul proprietății pe a 5-a.
4. Islazul. Toată partea bălții, necuprinsă în cele trei cate-gorii trecute, adică pădure, apa cu noroaie și trestii goale și în fâneață este islaz de vite având o întindere de 2682 pogoane în care noroaie și locurile neacoperite cu iarbă nu sunt socotite; aduce un venit proporțional cu învoiala ce a putut face proprie-tatea sau arendașul cu locuitorii; pe vremea arendașului actual acest venit s-a evaluat la 4-5 franci pro pogon plătite parte în bani, parte în munca câmpului și transportul productelor la schelă.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Deosebit de islazul de baltă mai avem o sumă de 113 pogoane islaz de deal la capul satului Paraipanu spre Giurgiu, 94½ pogoane pe lângă drumul de fer în dreptul satului Bălerii; 30 de pogoane cam cu lacoviște în valea Corcii pe limba cea lungă și 73 de pogoane în valea în dosul vii spre Gogoșari și alte clinuri și părți mici împrejurul viilor și între tarlalele de arătură, cari toate aceste se vor arăta în tabela islazurilor și al căror venit sau folos este de a înlesni învoiala cu locuitorii.
5. Suhaturi. În sus de drumul de fer, din dreptul puțu Gologanului pânʼla puțurile lui Bădilă și Râca din actuala arătură proastă de calitate a 4-a am lăsat două suhaturi de câte 297 pogoane, sau socotind strict, ... și șanțurile căii ferate câte 300 de pogoane, cari aceste se vor da un venit, arendându-se fie către locuitori, fie către străini și totodată prin odihna și prin îngrășarea pământului prin vitele păscuitoare se va 114
ameliora și terenul devenit acum aproape steril.6. Viile. Avem două, anume via Parapanenilor cu întin-
dere de 101 pogoane 16 prăjini și via spre Gogoșari cu 100 po-goane 23 prăjini în cari sunt socotite și locuri sterpe în interi-orul șanțurilor. Folosul viilor acestora este numai o mică dijmă și ar fi de dorit ca această dijmă să se prefacă într-o plată normală fie în bani, fie în muncă de câmp, independent de producția viilor anuală.
7. Productele câmpului. Principalmente grâu și porumb, precum și puțin orz, mei, lucrate de locuitori prin învoieli sau luate de dânșii ca dijmă; arendașul actual avea însă și câteva pluguri proprii.
După regularea moșii în parchete sau tarlale avem netto 8878 pogoane de arătură, în care drumuri de întorsură și co-municații, clinuri lăsate pentru islaz și suhatul ce a fost în parte pânʼacuma arătură, nu sunt socotite. După calculele mele făcute pentru estimația valorei moșiei arăturile totale după învoiala actuală pe an normal și cu preț de bucate normale, aduc 93000 de lei venit, din care însă magazinajul și diferitele cheltuieli serviciului pentru căutarea moșii, tebuie scăzute.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Foarte rău este că cultivatorii nu au pluguri bune, au obicei de a ara aci numai cu rarițe, din care rezultă că pământul de pe fund nu iese la suprafață și că câmpul se umple cu bălerii și cu pir; în general nicăiri în țară n-am văzut o cultură mai superficială ca la locurile aceste în lungul Dunării, din care rezultă că pământul, de o calitate excelentă, produce aci mai puțin, ca o asemenea întindere de pământ mai slab, cu 2-3 poște mai depărtat de la Dunăre.
Planul și Tabelele. Planul moșiei s-a ridicat la scara 1 la 100001 după o prealabilă triangulație2 trigonometrică, pentru
1 scara 1 la 10000 înseamnă reprezentarea într-un cm de plan a 0,1km=100m de teren.2 triangulație = ansamblu de operații geodezice prin care se stabilesc coordo-natele punctelor, distațele și suprafețele (ariile) cu ajutorul triunghiurilor.
115
bază am ales linia hotarului pământului Comunii spre Câmp și am măsurat bazele de 2 ori cu o panglică de oțel metric și deosebit de calcule, pentru control am măsurat și direct tot perimetrul moșii unde era accesibil. Despre operațiunea triangulații cu care s-a calculat și suprafața moșii în total am depus un exemplu în mâna D-lor proprietarilor, în care deosebit de distanțele punctelor triangulate unul de altul sunt arătate și pozițiunea lor relativ la meridian și perpendiculara ei, reduse toate la aceiași origine pentru care am ales steagul casei proprietății în Paraipanu. Pe acest plan economic am tras prin casa proprietății linia adevăratei meridiane determinată prin steaua de nord1 – precum și perpendiculara ei și paralelele din 2000 în 2000 de metri în linii roșe după cari, prin ajutorul calculului triangulații am așezat punctele de hotare, deosebit am înscris însă și distanțele hotarelor unul de altul în metri și stânjini.
Ridicarea parțială am făcut prin planșetă și precum se arată planul, n-am neglijat nici un detail2, nu numai scursurile apelor, marginile lacurilor, pădurilor etc., dar și mocirlele cele mici, grindurile, găvanurile, drumurile am ridicat și deosebită grijă am avut pe câmp pentru diferitele calități ale pământului, astfel că în baltă am distingerat3: ape curate, ape cu trestii și noroaiele sau nămoluri inaccesibile, trestii în viroage, fânețe bune, islazuri curate și islazuri cu lacoviștele și c.a.4 iar pe câmp nu numai contururile diferitelor culturi sunt trase dar chiar 4 diferite calități relativ la bunătatea pământului și toate sinuozitățile terenului. Sinuozitățile sunt însemnate cu curbe de nivel din cauză că așa s-a stipulat după voia DD-lor5 proprie-tarilor în contractul nostru.
Menționez încă, că întâi am săvârșit și am depus la Tribunal prin D-nii proprietari planurile de cărți de hotărnicie
1 steaua de nord = steaua polară.2 detail = detaliu.3 distingerat = distins.4 c. a. = celelalte.5 DD-lor = dumnealor domnilor.116
ale moșii; pe urmă, conform angajamentului am elaborat esti-mația și împărțirea moșii în două părți echivalente pentru care servesc aceste planuri economice, însoțite deosebit de această descripție economică și de elaboratul1 prețuirii2 și împărțirii; iar pe plan se vede o linie dreaptă trasă din movila Nr. 9 zis „la Bade Gudil” drept până la linia pământului Comunii aproape de punctul B și o altă linie dreaptă în baltă trasă din gura pârâului Părului prin cozile Lacului mare până la gârla mare unde se dă iarăși în pământul Comunii; prin care aceste 2 linii se împarte moșia în 2 părți diferite în întindere, dar de valori foarte aproape egale.
După aceasta, văzând D-nii proprietari că vechea împărți-re în tablele economice era și foarte imperfectă și au și stricat prin calea ferată Frătești-Zimnicea, m-au însărcinat cu elabo-rarea unui proiect nou și executarea lui prin brazde la fața locului. Pentru lățimea parchetelor sau tarlalelor de arătură s-a adoptat 144 de sânjini, cu care lățime 9 stânjini măsurați în lungul parchetului fac întocmai un pogon, iar pentru liniile între tarlale lățime de 3 stânjini; excepție fac numai drumurile mari de comunicație a căror lărgime după importanța lor este de 6 și 12 stânjini.
Drumul de fer este însemnat pe plan cu o lățime de 40 de metri, în natură nu ocupă însă mai mult ca 24 metri în medie, prin urmare la amândouă părțile rămâne câte un drum de câte 8 metri care este necesar pentru ca carele încărcate sunt silite a merge în lungul drumului de fer până la trecătorile cari sunt pe toată moșia numai trei.
Tarlalele am așezat astfel ca să meargă paralel cu hotare-le moșii și totodată să formeze colțurile rectangulare sau cel puțin nu prea depărtate de rectangul3, în fine am evitat clinuri cât localitatea4 mi-a permis.
Pentru mai mare înlesnire de a găsi oarecare tablă după
numărul ei în tabele, am împărțit toată arătura în 5 secții, determinate prin drumuri mari și prin hotarele moșii și în fiecare tablă sau parchet am înscris un număr curent.1
Grădina de legume. O grădină lângă hotarul moșii spre Malu de jos, dată în arendă la bulgari cu sistem de ridicare apă prin roată și parter-noster2.
Notă: Curățind nițel gârla mare, s-ar putea înființa un asemenea sistem și la grindul Cărămidarilor.
Locurile proprietății în comună:
1. Locul curții proprietății cu parcul2. Grădină de pomi și gol în vale3. Curtea arendășească cu arie4. Locul biolarii în Paraipan5. Locul hanului în Paraipan6. Locul cârciumii în Bălerii7. 2 locuri în vale la închisoarea peștilor
1. Apa Stârciului, apă curată2. Nisipuri goale spre Dunăre3. Ciulnițele cu trestii și noroi4. Apa Sorne și Ochiul Sorne5. Lacul Richiceru6. Lacul Grădiștoiu7. Apa Crestata8. Caragioaica9. Andreana10. Apa de gîrla mare11. Lacul mare
1 Urmează detalierea pe suprafețe a „capitolelor” menționate: pădure, fâneață, islaz, suhaturi, vii, arătură (cu defalcarea pe secțiile I, II, III, IV, V).2 parter-noster = loc de cultivat flori.118
12. Nămoale cu trestii și goale în fâneață13. Nămoale în islaz14. Apa Șovârluiului15. Segmentul tăiat din Cama16. Lacul Cărămidarilor17. Apa Pleterului18. Apa la Lacul Ploaia19. Apa și Lacul Broaștele și noroaiele20. Apa Grecu și Repede21. Lacul Oii.
Drumuri
1. Drumul ferat Frătești-Zimnicea are o lățime variată de 24-30 de metri, dar fiindcă numai la 3 trecătoare se poate co-munica cu cea mai mare parte a moșii, această restricție nece-sitează1 2 drumulețuri alăturea cu calea ferată, cu cari împre-ună ocupă 40 metri de lățime și cu lungime de 11177 metri.
2. Drumul untului, de la fundul Corcii până la gura Râșniții larg de 4 stânjini pe mijlocul moșii 12 stânjini, spre Gogoșarii nou 10 stânjini.
3. Drumurile în Secția I, II, III, IV, V4. Drumul Rușilor2 în Baltă 5. Drumurile în fâneață în Baltă6. Drumurile în islaz
Notă: Drumurile în baltă n-au în general mai mare lățime de 2 stânjini. Drumurile între parchetele pentru întorsura plu-gului sunt late de 3 stânjini, numai cele cari se duc de la sat la trecătorile drumului ferat sunt de 12 stânjini și peste drumul de fer de 6 stânjini.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Moșia totală = 19151. 5. 14
1 necesitează = necesită.2 construit în 1877, către ostrovul Mecica.
119
adică nouăsprezece mii una sută cincizecișiunu pogoane, cinci prăjini1, 14 stânjini pătrați.
Lucrat în anul 1877-1878 și săvârșit în 2/14 aprilie anul 1878 în București de
Alecsandru VeressInginer hotarnic
Planul moșiei Parapani întocmit de inginerul hotarnic Alexandru Veress apare (puțin simplificat) în anexa nr. 6 a cărții.
În anul 1898, anul trecerii în neființă a Olimpiei Lahovary (născută Arsache) apare primul volum din cele cinci volume (au apărut cu frecvența de un volum pe an) ale operei de referință „Marele dicționar geografic al României” (Editura SOCEC, București, 1898-1902) scrisă de G. I. Lahovari, C. I. Brătianu și Gr. Tocilescu. Acest dicționar de mari dimensiuni include prac-tic „Dicționarul geografic al județului Vlașca” scris de P. S. Antonescu-Remuș în 1890.
În marele dicționar de care vorbim, apare o succintă descriere a moșiei Parapani în felul următor:
Suprafața întregii moșii se compune din 4506 ha locuri de arătură, suprafața de 3603 ha bălți, fâneață și pădure de salcie și tufă; 1439 ha s-a dat la 350 locuitori foști clăcași.2 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Construcțiuni mai însemnate: casa proprietății cu parc frumos, situată în centrul satului; casa de arendaș cu pătule, magazii, grajduri etc., toate făcute de curând în marginea Estică a satului de către arendașul actual, pe partea d-nei Olimpia Em. Lahovary. Asemenea sunt case, magazii, pătule pentru arendași și pe părțile din Parapani ale celorlalți proprietari. Arendașul părței d-nei Lahovari se ocupă cu creșterea cailor de rasă ungurească.
Pe această proprietate sunt:Gârla Mare ce vine de la Vest
1 prăjină = unitate de arie (suprafață) având aproximativ 200 m2 .2 S-au dat prin legea rurală (împroprietărirea) lui Cuza din 1864; vom reveni asupra reformei agrare din anul 1864.120
din moșia Găujani și curge împreună cu Călmățuiul, Vedea și Teleorman în Dunăre. Apoi lacurile: Richitele, Cârla-Cornea, Gârla-Stârcei, Carageoaica, lacul Grădiștoiu, Cetățoiul, Lacul-Mare, al Oaei, la Ploaei, al Cărămizilor, Pleterul; mai sunt încă pârâuri: Cama, Gârla Broaștelor, Scotușiul și Șovârna. Potecile principale de păduri sunt: Ostrovul-Grecului, Șotunul, Repedea, Tosunul, Gădiștoiul și Stârciul.
Revenind la Olimpia Lahovary, aceasta se stinge din viață la 11 martie 1898 la Nisa (Franța) după o lungă suferință.
6.2.3. Nepoții lui Apostol Arsache, alți proprietari, țăranii împroprietăriți la 1864
Așa cum am arătat, după moartea lui Apostol Arsache (1874) și a fiicei sale mai mari Elena (1876), moșia Parapani intră în stăpânirea Olimpiei Lahovary, fiica cea mică a lui Arsache și a copiilor Elenei (nepoții lui Arsache) în număr de patru și anume: Apostol Mănescu, Maria căsătorită cu generalul Theodor Văcărescu, Elena (Lilly) căsătorită cu Constantin Bălăceanu-Stolnici și Alexandrina căsătorită cu prințul Ferdinand Ghica1 și apoi cu generalul Iacob (Jac) Lahovary.
Ne vom opri puțin asupra celor doi generali Iacob Lahovary și Theodor Văcărescu, nepoți prin alianță ai lui Apostol Arsache.
Generalul Iacob Lahovary (1846-1907) a fost una din personalitățile militare și politice impor-tante din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Biografia lui, pe care o reproducem mai jos din „Revista Artileriei” (Februarie 1907,
1 Ferdinand Ghica (1853-1933) era fiul cel mare al domnitorului moldovean Grigore Alexandru Ghica (1843-1853; 1854-1856).
121
vol. XXI), a fost scrisă la trecerea sa în eternitate.
În ziua de 7 februarie 1907 a încetat din viață la Paris generalul Iacob Lahovary. Născut la 16 Ianuarie 1846, a intrat în Școala Militară din București la 1859, reușind întâiul la concurs. După absolvirea acestei școli, ieșind al doilea la clasificație, cu note egale întâiului, a fost înaintat sublocotenent în artilerie la 10 iulie 1864. Plecat în Franța spre a-și completa studiile, a absolvit cu distincțiune Școala Politehnică din Paris, a dobândit și diploma de licențiat în științe la Facultatea din Paris și apoi a urmat cursurile școalei de stat-major a armatei franceze, trecând cu succes toate examenele acestei școli.
Întors în țară, la 1870, a fost înaintat locotenent în arma artileiei, unde și-a completat stagiul, apoi a fost chemat în serviciul de stat-major. În acest grad el a elaborat și a oferit gratuit ministerului de răsboiu prima carte de învățământ în școalele regimentare, care se află și astăzi în mâinile soldaților.
Fiind locotenent, obține prin concurs catedra de matema-tici superioare la școala militară și apoi catedra de calcul infinitezimal1 la Facultatea de Științe2 din Capitală.
Înaintat căpitan în 1871 și maior în 1874, este trimis ca comandant de batalion în regimentul 1 de linie spre a-și face stagiul în această armă.
În timpul răsboiului de independență, maiorul Lahovary a luat parte activă și destul de bine prețuită, atât în diferite misiuni speciale cu care a fost însărcinat, cât și ca șef al secțiunii operațiunilor militare3. În tot timpul asediului Plevnei, până la căderea ei, maiorul Lahovary a luat parte la atacuri, unde s-a distins prin acte de devotament și curaj.
Pentru multele sale servicii i s-a conferit, după căderea Plevnei, medalia „Virtutea militară” și înaintarea pe câmpul de luptă la gradul de locotenent-colonel. Tot atunci a primit ordi-1 calcul infinitezimal = analiză matematică (denumire veche).2 Faculatatea de Științe este precursoarea Facultății de Matematică; dintre studenții lui Iacob Lahovary menționăm pe Spiru Haret și Gh. Țițeica.3 Secția operațiuni militare din cadrul Marelui Cartier General avea 3 coman-danți, unul dintre ei fiind Iacob Lahovary.122
nul rus „Sf. Vladimir” cu spade și rozetă. După aceea locote-nent-colonelul Lahovary a luat parte și la investirea Vidinului, când a dobândit „Steaua României” în grad de ofițer cu spade. La 1879, după răsboiu, locotent-colonelul Lahovary a devenit șef al statului-major al diviziei București și la 1883 a fost înain-tat la gradul de colonel și numit comandant al regimentului VII de linie, de unde a trecut apoi ca subșef la marele stat-major.
La 1891 fiind numit ministru de răsboiu, este înaintat la gradul de general de brigadă. Ca ministru de răsboiu a avut fericirea să prezideze la marile lucrări de fortificații împrejurul Bucureștiului și pe malul Siretului, lucrări al căror aprig susți-nător fusese înainte, și să decidă asupra chestiunii armamen-tului acelor fortificații.
Îm timpul administrațiunii sale, generalul Lahovary a organizat infanteria pe baze noi, a reorganizat și complectat artileria, a creiat mai multe regimente permanente de cavalerie, modificând pe baze mai raționale organizarea regimentelor teritoriale.
În 1894, părăsind ministerul de răsboiu, generalul Lahovary luă comanda diviziei a 4-a infanterie și fu apoi numit șef de stat major general al armatei. Pus în disponibilitate, generalul Lahovary reia conducerea departamentului răsboiu-lui la 1899, unde rămâne până în februarie 1901.
La 1904 generalul Lahovary a luat portofoliul ministe-rului de externe și a căutat să dezvolte și aci o activitate neobosită, până când boala și cruda moarte l-a surprins.
Generalul Iacob Lahovary a avut trei copii : o fată, Elena, din prima căsătorie (cu Elena Krețulescu) și doi băieți Iacob (1885-1905) și Leon (1890-1936) din căsătoria cu Alexandrina Cantacuzino.
După moartea sa, uriașa bibliotecă de matematică pe care o deținea este donată Facultății de Științe, prin amabilitatea fiului său Leon Lahovary.
123
Generalul Theodor Văcărescu (1842-1913). Împreună cu soția sa Maria, fiica lui Dimitrie Mănescu-Filitti și a Elenei Arsache, stăpânea o parte din moșia Parapani, precum și conacul și moșia Mănești din județul Prahova.
În cartea „Castele, palate și conace din România. Vol. I” (Ed. Fundației culturale Române, 2001) autorul Narcis Dorin Ion scrie:
Inițial, moșia Mănești a fost a familiei Mănescu, care a stăpânit-o din secolul al XVII-lea, când a și ridicat aici un conac, La mijlocul veacului al XIX-lea, conacul era în posesia lui Dumitru Mănescu-Filitti și a soției sale, Elena Arsachi (fiica cunoscutului medic și om politic Apostol Arsachi, proprietarul conacului de la Vedea, județul Giurgiu, în care funcționează azi primăria locală). În 1863, fiica lor, Maria Mănescu-Filitti (m. 1922) s-a căsătorit cu Theodor C. Văcărescu, general, diplomat, istoric și om politic.
Theodor C. Văcărescu s-a născut pe 17 aprilie 1842 în București, ca fiu al marelui logofăt Constantin Văcărescu (1802-1887) și al Elenei Lenș. A avut un bunic celebru în epocă, al cărui nume l-a și moștenit, marele ban Theodor Văcărescu (1778-1853) supranumit „Furtună”.
avere, Theodor Văcărescu, nepotul, și-a putut face studiile militare la Berlin (1858) unde a urmat și Facultatea de Litere. A intrat apoi în armată, devenind, în 1863, ofițer de ordonanță al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. După lovitura de stat din 1866 ce a dus la abdicarea acestuia (pe care a combătut-o
vehement), ajunge prefect al județului Prahova. Nu a administrat treburile județului decât patru ani, în 1870 fiind trimis de guvernul român la Berlin pentru a reprezenta 124
România în chestiunea Căilor Ferate. Un an mai târziu, îl găsim agent diplomatic în Serbia, dar în 1873 revine în țară, îndeplinind funcția de mareșal la Curții domnitorului Carol I, până în 1881. Asupra acestei perioade Theodor Văcărescu ne-a lăsat o lucrare oficială („Ceremonialul Curții Regale a României” scrisă în 1876, dar publicată în 1882 la Tipografia Curții Regale F. Gȍbl) și interesante pagini memorialistice.
În timpul războiului de independen-ță din 1877-1878, Theodor Văcărescu a luat parte și la lupte1 având gradul de căpitan. La zece ani de la obținerea inde-pendenței României, generalul Theodor Văcărescu va publica o monumentală lu-crare asupra acestui moment din istoria noastră: „Luptele Românilor în resbelul din 1877-1878” vol I (1886), vol. II (1887), Ed. F. Gȍbl. Această operă este premiată de Academia Română și tradusă în limba germană de Mitte Kremnitz2
(1888).După 1881, Theodor Văcărescu s-a retras de la Curtea
Regală și a intrat în diplomație, reprezentând Regatul Român la Bruxelles (1882), Roma (1885) și Viena (1888).
La cumpăna celor două veacuri, al XIX-lea și al XX-lea, generalul Văcărescu va fi deputat și senator de Prahova în mai multe rânduri. De asemenea, a fost și membru fondator al Ateneului Român din București. A încetat din viață în 1913.
În perioada 1882-1892, generalul Theodor Văcărescu a construit un nou conac pe locul celui vechi al familiei Mănescu, iar în parcul Conacului a construit o biserică. Noul conac a fost inaugurat în 1892, iar biserica a fost sfințită în același an. Lucrarea citată continuă:
Tot generalul Theodor Văcărescu, mare bibliofil, este cel care a adunat la conacul din Mănești una dintre cele mai mari
1 A luptat în calitate de căpitan de cavalerie, dar, în același timp făcea parte din grupul celor 7 ofițeri de ordonanță ai domnitorului Carol I, în cadrul Marelui Cartier General.2 Mitte Kremnitz = scriitoare germană, care a trăit în România, cumnată cu criticul literar Titu Maiorescu și, se pare, una din femeile pe care le-a iubit Mihai Eminescu.
125
biblioteci private din acea vreme, rarități bibliofile ce au fost risipite după 1948. În parcul conacului generalul a amenajat un bazin cu o fântână arteziană, amplasate chiar în fața clădirii, lângă care erau mai multe statui, dintre care una îl reprezenta pe Ienăchiță Văcărescu1.
Generalul Theodor Văcărescu și soția sa Maria au avut patru copii: Elena, Ana, Maria și Radu. Radu are o fiică Ana-Maria, care la rândul ei are doi copii: Teodor Callimachi și Roxana-Zenaida (Pussy). În 1945 Pussy Callimachi vinde conacul din Mănești regelui Mihai, dar în 1948 conacul este naționalizat de regimul comunist, intrând într-o rapidă degra-dare. A funcționat un timp ca sanatoriu TBC, dar azi este o ruină. Se menține doar biserica.
Despre Elena (Lilly) (1851-1942) știm că a fost căsătorită cu Constantin Bălăceanu-Stolnici (1849-1937) și au avut un fiu Grigore (1876-1967), căsătorit cu Ștefania Riegler (1893-1980). Copiii lui Grigore Bălăceanu-Stolnici și Ștefania Riegler sunt Constantin Bălăceanu-Stolnici, cunoscutul doctor și academi-cian – născut în 1923 și căsătorit mai întâi cu Mariana Cimpoia (1923-1972), apoi cu Elisabeta Hagi-Moscu (născută în 1921) –și Elena (1924-2001) care a fost căsătorită cu profesorul univer-sitar de matematică Neculai Racliș (1896-1966).
Întrucât Olimpia Lahovary (născută Arsache) încetează din viață în 1898, de copiii săi ne vom ocupa în capitolul următor referitor la secolul al XX-lea al comunei Arsache.
Tot în secolul al XIX-lea un eveniment important pe linia proprietății asupra moșiei l-a constituit reforma agrară din 1864 a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
După cum am mai spus, Apostol Arsache și cei mai mulți parlamentari nu au fost de acord cu legea rurală a lui Cuza și Kogălniceanu2, care prevedea împroprietărirea efectivă a țărani-lor clăcași. Ei propuneau o variantă mai slabă a legii rurale prin 1 Ienăchiță Văcărescu (1740-1797) poet, autor al primei gramatici românești și al unei istorii a Imperiului Otoman (asemenea lui Dimitrie Cantemir) era unul din strămoșii generalului.2 Mihail Kogălniceanu era prim-ministru.126
care țăranii să se bucure de roadele pământului și veniturile corespunzătoare, dar pământul să rămână în întregime în mâna marilor proprietari (moșieri).
După cum se știe, Cuza a forțat1 aplicarea legii rurale în varianta sa și țăranii au primit pământ, pentru prima oară în istoria Țărilor Române. Prin această primă împroprietărire care s-a făcut în România, în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, au primit pământ trei categorii de țărani: fruntașii (care aveau 4 boi și o vacă), mijlocașii (care aveau 2 boi și o vacă) și pălmașii sau toporașii (care aveau doar o vacă); pe lângă aceste categorii, a existat și o a patra categorie constând în țărani care au primit locuri de casă.
Fruntașii au primit 11 pogoane (5,5 hectare), mijlocașii 7 pogoane și 19 prăjini (3,6 hectare), iar pălmașii câte 4 pogoane și 15 prăjini (2,6 hectare).
În comuna Arsache au beneficiat de reforma agrară a lui Cuza peste 300 de țărani.
Inginerul hotarnic Alexandru Veress vorbește în „Descrip-ția economică a moșiei Paraipanu” – pe care am reprodus-o anterior în cea mai mare parte a sa – de 102 fruntași, 156 mijlocași, 43 toporași și 33 locuri de casă, ceea ce înseamnă un total de 334 clăcași împroprietăriți. Suprafața alocată împroprie-tăririi acestora, la care se adaugă suprafața acordată de Arsache bisericii (55 pogoane) și locului școlii, bisericii, primăriei (21 prăjini 32 stânjeni □) era în total de 2720 pogoane 15 prăjini.
În schimb, P. S. Antonescu-Remuș în „Dicționarul geogra-fic al județului Vlașca” vorbește de 350 clăcași împroprietăriți, cu o suprafață totală de 1430 hectare = 2860 pogoane.
Un tabel recapitulativ cu proprietarii moșiei Parapani în secolul al XIX-lea este prezentat mai jos.
AnulNumele proprietarilor din sec. al XIX-lea
Sursa de documentare
1801- Mânăstirea Radu Vodă din D. Michalopoulos
1Pentru că parlamentul votase împotriva legii rurale, varianta Cuza-Kogălniceanu, domnitorul Alexandru Ioan Cuza dizolvă parlamentul și adoptă legea printr-un plebiscit (referendum).
127
AnulNumele proprietarilor din sec. al XIX-lea
Sursa de documentare
1819 BucureștiApostol Arsachi. La vie dʼun homme dʼÉtat
1819-1874
Apostol Arsache – // –
1874-1876
Elena Mănescu (născută Arsache)Olimpia Lahovary (născută Arsache)
– // –
1876-1898
Olimpia LahovaryApostol MănescuMaria (căsătorită cu Th. Văcărescu)Elena (Lilly) (căsătorită cu Const. Bălăceanu-Stolnici)Șaguna (maior)Alexandrina (căsătorită cu F. Ghica, apoi cu I. Lahovary)
P.S. Antonescu-Remuș Dicționarul geografic al jud. Vlașca
A. VeressDescripția economică a moșiei Paraipanu
1898-1900
Apostol MănescuMaria Văcărescu (căsătorită cu Th. Văcărescu)Alexandrina Lahovary (căsătorită cu I. Lahovary)Maria (născută Lahovary, căsătorită cu Em. Krețulescu)Alexandru Em. LahovaryZoe (născută Lahovary, căsătorită cu Dim. Ghica-Comănești)
Costel IordăchițăFamilia Lahovari. Ascendență și destin politic
1864-1900
Micii proprietari de la 1864P.S. Antonescu-Remuș Dicționarul geografic al jud. Vlașca
6.3. Evoluția demografică
Începând cu secolul al XIX-lea deținem primele informații referitoare la populația localității Parapani, ulterior Arsache.
În prima jumătate a secolului aceste informații sunt mai puțin exacte, deoarece se referă doar la numărul familiilor sau
128
gospodăriilor. Însă, în a doua jumătate a secolului apar date exacte privind numărul locuitorilor. Prin cercetările efectuate am reușit să obținem informații demografice despre Parapani (din 1872, Arsache) pentru 11 ani din secolul al XIX-lea.
O catagrafie (recensământ) bisericească din anul 1810, intitulată „Catagrafia pentru plășile și satele Sfintei Mitropolii a Ungro-Vlahiei la 1810” și păstrată la Biblioteca Academiei (manuscrisul A2785), arată că în acest an satul Parapani avea 133 de familii. Comparativ, unele sate vecine aveau în acest an 1810 după cum urmează: Malu 269 familii, Stănești 273 familii, Chiriacu 106 familii, Gogoșari 52 familii, Pietroșani 295 familii, Bragadiru 339 familii, Găujani 120 familii.
În anul 1831 are loc o catagrafie în Țara Românească, ale cărei rezultate indică o scădere a populației față de 1810. Explicația ar putea sta în cele două epidemii de ciumă care au avut loc între timp, una în 1812, cealaltă în 1828-1830. Rezulta-tele complete ale catagrafiei din anul 1831 sunt prezentate în lucrarea „Catagrafia obștească a Țării Romînești din 1831” (Ed. Helios, Craiova, 1999) de I. Donat, I. Pătroiu, D. Ciobotea, în care satul Parapani figurează cu 118 familii. Comparativ, unele sate vecine aveau: Malu de Sus 121 familii, Malu de Jos 128 familii, Slobozia 139 familii, Găujani 172 familii, Pietroșani 252 familii, Bragadiru 291 familii.
Un moment important îl constituie anul 1835, când apare o hartă a Principatelor Române realizată de ofițerii armatei ruse, hartă însoțită de date statistice ale localităților. Această hartă, care are și o a doua ediție în anul 1853, este lucrată la scara 1:420000, adică 1 cm de hartă reprezintă 4,2 km de teren.
După harta austriacă de la 1790-1781 (harta Specht, despre care am vorbit în capitolul rezervat secolului al XVIII-lea), harta rusă de la 1835 este al doilea document cartografic important despre Țara Românească.
Din această hartă și lucrarea lui C.C. Giurescu „Principa-tele române la începutul secolului al XIX-lea (Constatări istorice, geografice, economice, statistice pe temeiul hărții ruse din anul 1835)” (Editura Științifică, 1957), aflăm că în anul
129
1835 satul Parepu (Parapani) are 83 gospodării.Ne îndoim totuși de exactitatea acestei cifre, întrucât pare
exagerat de mică. Este adevărat, scăderea populației are loc și în satele vecine: Găujani 156 gospodării, Pietroșani 221 gospo-dării.
În anul 1838 se efectuează o altă catagrafie generală a Țării Românești (păstrată la Arhiv. Naționale Fond Catagrafii), în care satul Parapani figurează cu 123 de familii. Comparativ, unele din satele vecine aveau: Găujani 198 familii, Pietrișul 55 familii, Pietroșani 229 familii, Bragadiru 242 familii. Tendința de creștere a populației unor sate din județul Vlașca în perioada 1831-1853 este analizată de Emil Păunescu, muzeograf din Giurgiu, care în lucrarea „125 de ani de la nașterea lui Marin D.
Drăcea”1, postată pe internet, scrie:
Populația crește în 23 de ani de 2,37 ori pe ansamblul satelor actualei comune Gogoșari și de 2,42 ori la Arsache, la Hodivoaia creșterea fiind numai de 1,66 ori. Singura scădere se înregistrează la Găujani, unde populația s-a redus cu 29% în aceeași perioadă. Ținând cont că populația comunelor Arsache sau Pietroșani este aproximativ egală cu populația celor trei sate de la Gogoșari2, că fosta căpitănie de graniță de la Hodivoaia manifestă de asemenea o tendință de creștere, chiar dacă mai lentă, credem că scădercăea populației de la Găujani poate fi pusă pe seama unor condiții socio-economice locale și nu în ultimul rând pe seama prezenței în fostul sat Paraipan a doctorului Apostol Arsache.
Probabil că autorul ia în considerare migrarea unor familii din comuna Găujani în comuna Arsache.
1 Marin D. Drăcea (1885-1958), născut în comuna Cacaleți (azi Izvorul) din județul Vlașca, este primul mare silvicultor român. A fost profesor la Facul-tatea de Sivicultură a Politehnicii din București și a creat Institutul de Cerce-tări forestiere. A avut și preocupări demografice și de istorie locală.2 Cele trei sate sunt Gogoșarii Vechi (azi Gogoșari), Gogoșarii Noi (azi Drăghiceanu) și Cacaleți (azi Izvorul).130
În tratatul de geografie intitulat „Geografia Văii Dunării” apărut la Ed. Academiei în 1969 sub coordonarea lui V. Mihăilescu se consideră că numărul mediu al membrilor unei familii în prima parte a secolului al XIX-lea este egal cu 5. Prin urmare, populația aproximativă a satului Parapani în anii menționați, era:
– în 1810: 1355= 665 locuitori– în 1831: 1185= 590 locuitori– în 1835: 82 5= 415 locuitori– în 1838: 1235= 615 locuitoriÎntrând în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prima
estimare o avem după crearea comunelor. În lucrarea „Indicele comunelor orășenești și rurale din Muntenia” (editată de Oficiul Statistic în 1861) se arată că în anul 1861 comuna Arsache1
(incluzând cătunul Bălăria) avea 269 de case și 361 de familii, Pietroșani 250 de case și 302 familii, Bragadiru 258 de case și 371 de familii.
În anii 1865-1866 maiorul Papasoglu publică un atlas alcătuit din hărțile tuturor districtelor (județelor) Principatelor Unite, indicînd pentru fiecare localitate numărul familiilor acesteia. Pentru Paraipani avem 361 de familii în anul 1866 (ca și în anul 1861). Comparativ, alte câteva sate aveau în acest an: Găujani 211 familii, Pietroșani 367 familii, Bragadiru 371 familii.
În anul 1878 Dimitrie Frunzescu publică „Dicționarul to-pografic și statistic al României” (București, Tipografia Statu-lui), unde, pentru prima oară, comunele sunt date cu numărul de locuitori.
Astfel, comuna Arsache (împreună cu cătunul Bălării) figurează cu 1805 locuitori în acest an 1872.
Alte câteva comune vecine aveau: Găujani (cu cătunul Petrișu) 1485 locuitori, Pietroșani 1305 locuitori, Bujoru 845
1 Remarcăm că această lucrare atribuie încă din 1861 numele Arsache comunei, dar nu excludem posibilitatea unei rescrieri, după acest an, a lucrării.
131
locuitori, Bragadiru (împreună cu cătunul Scăești1) 1710 locuitori.
Lucrarea „Dicționarul geografic al județului Vlașca” a lui P. S. Antonescu-Remuș (apărută în 1890), vehiculând date culese în anul 1887, indică pentru comuna Arsache (împreună cu cătunul Bălării) populația de 2255 locuitori.
În acest an 1887, comuna Pietroșani avea 2151 locuitori, iar comuna Bujoru 1200 locuitori.
În anul 1889 are loc un recensământ al populației, în urma căruia comuna Arsache (cu cătunul Bălării) figurează cu 2140 locuitori, iar comunele Pietroșani cu 2169 locuitori și Bragadiru cu 2636 locuitori.
Un alt recensământ efectuat peste 10 ani, adică în 1899, indică pentru comuna Arsache (cu satul Bălării) 2890 locuitori, iar pentru Pietroșani 2712 locuitori, Bragadiru 3253 locuitori.
În ultimul an al secolului, lucrarea lui I. Boldescu intitulată „Studiu istoric și economic asupra județului Vlașca” (Tip. G. Bratanescu, Giurgiu, 1900) indică pentru comuna Arsache (cu satul Bălării) 2414 locuitori. Alte comune vecine aveau: Malu 2060 locuitori, Găujani (cu satul Pietrișu) 2500 locuitori, Pietroșani 2880 locuitori, Bujoru 1400 locuitori. Observăm, așadar, că în cursul secolului al XIX-lea satul Parapani, apoi comuna Parapani (iar din 1872, Arsache) are o evoluție a populației de tipul următor: în primele trei decenii o tendință descrescătoare, după care, încă înainte de mijlocul secolului, se instalează o tendință constant crescătoare. În acest secol al XIX-le, populația comunei Parapani se mărește de peste 4 ori, ajun-gând de la mai puțin de 700 de locuitori la începutul secolului la peste 2800 de locuitori la sfârșitul acestuia. În același timp putem observa că localitatea Parapani este către sfârșitul secolu-lui una dintre cele mai populate localități din zonă.
Dăm mai jos graficul evoluției populației satului Parapani (din 1872 Arsache), precum și tabelul care rezumă cifrele
1 Scăești este o localitate dispărută, care era situată pe dealul Gorganului între Bragadiru și Năsturelu.132
despre această populație.
133
AnulNumăr familii, gospodării sau locuitori
Sursa de documentare
1810 133 familii ≈ 665 locuitoriCatagrafia din 1810 a Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei (manuscris, Biblioteca Academiei)
1831 118 familii ≈ 590 locuitori„Catagrafia obștească a Țării Românești din 1831” de I. Donat, I. Pătroiu, D. Ciobotea
1835 83 familii ≈ 415 locuitoriHarta rusă de la 1835C.C.Giurescu, op. cit.
1838 123 familii ≈ 615 locuitoriCatagrafia generală din 1838 (fondul Catagrafii, Arhivele Naționale)
1861 269 case; 361 familii„Indicele comunelor orășenești și rurale din Muntenia” 1861
1866 361 familiiAtlasul mr. Papasoglu, harta districtului Vlașca
1872 1805 locuitoriD. Frunzescu: „Dicționarul topografic și statistic al României”
1887 2255 locuitoriP. S. Antonescu-Remuș: „Dicționarul geografic al județului Vlașca” (1890)
1889 2140 locuitori„Recensământul din 1889”, în Buletinul Statistic general al României, 1892
1899 2890 locuitoriI. Colescu: „Recensământul general din 1899 al populației României” (1905)
1900 2414 locuitoriI. Boldescu: „Studiu istoric și economic asupra județului Vlașca” (1900)
O altă referință cartografică importantă pentru comuna Parapani (apoi Arsache), din secolul al XIX-lea, o constituie „harta lui Cuza” din anul 1864, anul reformei agrare. Deși nu conține date statistice precum harta rusă de la 1835, această hartă fiind la scară mare (hartă topografică), ne dă informații
134
utile privitoare la forma și mărimea localităților. Este prima hartă topografică executată în țară, dar este o reproducere făcută de pictorul fotograf Szatmary după o hartă a mareșalului austriac Fligely și de aceea i se mai spune și harta Szatmary. Scara este de 1:57600 (1 cm hartă = 0,576 km = 576 m teren), aceeași cu a hărții Specht de la 1790-1791.
Forma localității Parapani din anul 1864, așa cum apare pe harta Szatmary, este următoarea.
Constatăm că forma este destul de asemănătoare cu aceea a localității de astăzi și are o orientare corectă pe direcția S.V. – N.E. înclinată față de orizontală, spre deosebire de harta Specht, unde localitatea apare incorect, pe direcția orizontală V – E . Ceea ce ni se pare însă ciudat, în cazul reprezentării localității pe harta Szatmary, este că se face identificarea între Parapani (Parapanu) și Malu de Sus (Mallu de Sus). Această identificare apare și pe o hartă rusească din timpul războiului din 1877-1878 (vezi anexa nr. 4), hartă elaborată de Marele Stat-Major Rus, în care se scrie în dreptul localității Parapani (Malu de Sus), iar în dreptul localității imediat următoare – spre Giurgiu – se scrie Malu de Jos. Poate că Malu de Sus era atunci ceva mai aproape de Parapani decât de Malu de Jos1. Totuși, comuna Malu ia naștere prin unirea satelor Malu de Sus și Malu de Jos.
Nu excludem nici o posibilă informare eronată, din punct de vedere toponimic, a cartografilor care au executat hărțile în
1 Se pare că în vechime satul Parapani era situat cam în zona actualului sistem de irigații, deci mai aproape de Malu, dar în urma unor epidemii de holeră, satul s-a mutat mai spre vest, cam pe locul pe care este astăzi.
135
cauză.
6.4. Biserica, școala, viața satului
În primele patru decenii ale secolului al XIX-lea, mai exact înainte de 1845, biserica din Parapani era pe locul actua-lului cimitir, așa cum rezultă și din manuscrisul citat în capito-lul 2, scris la 1870 de învățătorul din Parapani.
Pentru a ne face o imagine de ansamblu asupra bisericii din acești ani, în general, în județul Vlașca, cităm din lucrarea preotului Ilie Gh. Diaconescu intitulată „Date statistice biseri-cești în fostul județ Vlașca, la anii 1833-1838” (Rev. Glasul Bisericii vol. XXV, 1966, nr. 7-8), unde se scrie:
Fostul județ număra 168 ctitorii, dintre care 3 mânăstiri – două domnești și una boierească – 4 schituri, două în ființă și două dispărute; 19 biserici erau clădite din zid, 142 cioplite din bârne de gorun și de stejar cu meșteri locali, una din gard lipită cu argilă, acoperită cu fân, trestie ori cu șindrilă și împodobite cu icoane mobile zugrăvite uneori de grămăticul stranei, iar șase arse de turci.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Slujirea preoțească și cea de strană se moștenea ca și în trecut din tată-n fiu – preoții bătrâni ori invalizi dând paratesis1, iar vacanțele parohiale se completau cu preoții supranumerari2 de prin județ. Numirea celor noi se efectua din rândurile diaconilor și grămăticilor cu bună cântare și cetire la psaltire și ceaslov, absolvenți ai cursurilor de învățătură teologicească de 5–6 luni, aflătoare la centrul mitropolitan, reședințele eparhiale ori pe la mânăstirile mari din principat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Practica necanonică a unora din locuitorii țării de a primi hirotonia de la arhiereii de peste Dunăre (Rumelia3) prin darea
1 paratesis – punerea înainte a darurilor, proscomidia. 2 supranumerar = în plus, peste numărul necesar.3 Rumelia = partea europeană a Imperiului Otoman.136
de rusfet1 existentă în veacurile al XVI-lea, al XVII-lea, al XVIII-lea și în cele trei decenii ale secolului al XIX-lea, socotită neguțătoare de cele sfinte a fost sistată din poruncă domnească la 4 august 1834, urmând ca posesorii cărților de hirotonie eliberate până la 1 iulie 1831 să le predea spre schimbare prin protopopul județului la Centrul mitropolitan.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Preoțimea slujitoare fiind retribuită de sate cu producte2 și apărată de capitație3 avea îndatorirea ca în afara activității sfințitoare, să tâlcuiască enoriașilor în duminicile și sărbătorile de peste an, înștiințările și poruncile trimise de suptcârmurile plaiurilor și plășilor, să înscrie în condici pecetluite, numele născuților, căsătoriților și decedaților.
Despre satul Parapani, lucrarea citată scrie, preluând docu-mente manuscrise aflate în fondul arhivistic al fostului județ Vlașca :
Paraipan, moșia dohtorului Apostol Arsache ; 68 familii, o biserică „Sf. Pantelimon”; preoți: Dobre, Neacșu hirotonisit la Rusciuc în 1822; cântăreți: Ioan zugravul, Ioan sân4 popa Neacșu.
Între anii 1835-1845 se construiește biserica actuală, ctitorie a lui Apostol Arsache, în memoria fiului său Gheorghe, care s-a sinucis la Viena în anul 1835, împreună cu iubita sa. Pisania de la intrare, în limba greacă, are următorul text:
„Apostol Arsache, doctor, a zidit din temelii această bise-rică în anul 1845, spre pomenirea fiului său Gheorghe, mort în Viena la 24 ianuarie 1835.”
Pictura inițială a fost făcută de un anume Gheorghe Zugra-vul, dar spre sfârșitul vieții, Arsache a încredințat pictarea
1 rusfet = mită.2 producte = produse.3 capitație = impozit.4 sân = sin = fiul lui.
137
bisericii sale de la Parapani cunoscutului artist Gheorghe Tattarescu, cel mai mare pictor de biserici român din secolul al XIX-lea.
În articolul „Apostol Arsaki – un personaj istoric uitat” (Magazin istoric, vol. XXX nr. 1/1996), autoarea Georgetea Penelea Filitti, scrie, cu referire la Arsache:
Și în țară a clădit Arsaki amintire durabilă acelui moment nefericit1. În fața conacului de la Paraipanu (...) el a ctitorit în anul 1845 o biserică cu hramul „Sf. Pantelimon”. Fapt neobișnuit în canoanele bisericii ortodoxe, pictorului Gheorghe Tattarescu i s-a îngăduit să înfățișeze pe peretele interior al bisericii pe cei doi sinucigași, alături de doctor și străjuiți de Îngerul Împăcării.
În articolul „Doctorul Apostol Arsache (1789-1874)” (Studia et Acta Musei Nicolae Bălcescu, 1969) autorul N. Vătămanu scrie:
În sufletul lui a înțeles dragostea celor doi tineri și s-a căit de imposibilitatea în care se aflase, de a nu le putea da învoirea. Expresia acestui sentiment s-a tradus prin ridicarea unei biserici, pe ale cărei ziduri se poate vedea într-un tablou nesemnat, dar care pare să fie de Tattarescu, împăcarea dintre tatăl copleșit de părerea de rău și cei doi îndrăgostiți, sub aripile protector întinse ale unui arhanghel. O inscripție sinteti-zează ideea: „Doi trandafiri au fost; a trandafirilor viață au trăit”.
Splendida pictură făcută de Tattarescu în biserica din Parapani
1 Este vorba de sinuciderea fiului său Gheorghe.138
Pictorul Gh. Tattarescu
durează de aproape un secol și jumătate, dar în ultimii ani este destul de afumată și s-ar impune o restaurare a acesteia; demersurile sunt făcute, lipsesc însă banii. Considerăm oportun să prezentăm aici un document scris de mâna marelui pictor, din care rezultă cum este amplasată pictura în interiorul bisericii „Sf. Pantelimon” din Parapani. Este vorba de un deviz1, datând din 18 februarie 1874, ce însoțește contractul încheiat între Gh. Tattarescu și Apostol Arsache, pe care l-am preluat din lucrarea autoarei Teodora Voinescu intitulată „Gheorghe Tattarescu 1818-1894” (Imprimeria Națională, București, 1940) .
Devis2 pentru tot ce este a se face la Biserica dela Paraipanu (Vlașca) Moșia D-lui Arsaki atât pentru zugrăvit cât și pentru celelalte (în stânga fiecărui rând este numărul de obiecte N.A.).
Altarul
1 Iplatitera3: Maica D-lui cu pruncul Is. în brațe2 Arhang. Mihail și Gabriel la dreapta și stânga4 Ierarhi în Medalion: Vasile, Grigorie, Ion, Ștefan arhid.4
1 Is. Hs. Pruncul în potir la proscomidie
Centrul
1 Pantocrator5: Is. Hs. cu angeli6 – mprejur 4 Evangheliști: la patru părți cu simbolurile lor1 Nașterea lui Hs. d-asupra ferestrii2 Martiri din jos: George și Pantelimon1 Învierea lui Hs. la stânga d-asupra ferestrei
1 deviz = evaluare privind cheltuielile necesare unui proiect.2 devis = deviz.3 iplatitera = platitera = icoană ce reprezină pe Maica Domnului în picioare, cu mâinile ridicate spre cer, având la piept, în medalion, pe Iisus binecuvântând lumea.4 arhid. = arhidiaconul.5 pantocrator = icoana ce-l reprezintă pe Hristos ca împărat al lumii, situată în cupola de deasupra naosului unei biserici.6 angeli = îngeri
139
2 Martiri: Dumitrie și Eustate Plachida1
3 Medalioane pe 3 cercuri: Sabaot, Moisi, Aron
Bolta în tindă
1 S-ta Treime în mijloc4 Angeli la patru părți, colțuri1 St. Ion Botez. în a doua boltă spre ușă cu angeli1 Tatăl Sabaot Creator pe plafon afară-n amvon2
2 Apostoli: Petru și Pavel în cele două Niche3 afară3 Hramurile afară: Sf.Pantelimon, Sf.Ion, S-ta Parascheva2 Portretele se vor curăți sau se vor și-ndrepta
Acestea sunt tablourile de pe zidurile bisericii care vor fi toate cu ulei și se vor păzi întru toate stilul bisantin care este al Bisericii noastre Răsărit. iară restul de pentre4 Tablouri marmora imitațiune tot cu ulei de sus până jos.
Tâmpla
4 Icoane împărătești: Isus, Maica Domnului, St. Panteli-mon, St. Nicolae
2 Uși de delături: Mihail și Gabriel12 Prasnice împărătești 12 Apostoli12 Profeți1 S-ta Treime între profeți unde este M. D.5 1 Cina de taină între prasnice unde este S-ta Treime4 Iconițe de sărutat la cele împărătești1 Poală6 la icoanele împărătești1 Cruce de sus răstignirea
1 Plachida = numele pământean al Sf. Mucenic Eustatie.2 amvon = balcon suspendat, din lemn, în unele biserici ortodoxe și în toate bisericile catolice.3 Niche = nișe.4 pentre = picturi.5 M. D. = Maica Domnului.6 Poală (de icoană) = broderie care se suspendă dedesuptul unei icoane.140
2 Molenii7 M. D. Apost. Ion2 Buna Vestire la Ușile împărătești1 Cruce în altar răstignire care se scoate în mijlocul Bis.1 Tâmpla se va polei peste tot din nou și se va vopsi alb cu
lustru1 Epitaf3 cu toate ale mele2 Steag cu două fețe, Învierea lui Hs. și Botez.1 Icoană cu St. Pantelimon. Se va preface și polei chiar
tocul care este stricat2 Strane mai destinse4 ca să fie pandan5 numite2 Tetrapode6; dres piedestal ce lipsește și vopsite2 Sfeșnicele mari: mai scurtate, drese alămurile și făcliile
lor și vopsite cuviincios2 Iconostas7 și Masa colivei: reparate și apoi vopsite.
Se va repara chiar stranele actuale care sunt multe și ele stricate și se va vopsi peste tot. Se va face două bănci de lemn și se vor vopsi lângă pereți care să fie loc de strane. Se va drege și vopsi scara care conduce în clopotniță.
4 Icoane de lemn împărăt. și 12 prasnice se vor face din nou, ca să rămâe cele vechi pentru iconostas.
Dintre obiectele de cult de mare valoare ale bisericii amintim evanghelia legată în argint, donată de ctitor în 1863 și icoana din argint aurit a Sf. Pantelimon, donată de fiicele ctitorului în 1874. În altar este scris pe zid cu litere în relief, un pomelnic (vii și morți) al ctitorului. Biserica are, fapt rar în bisericile de la țară, cafas (balcon) pentru cor.
Sintetizând prezentarea bisericii din comuna Arsache, la sfârșitul secolului al XIX-lea, lucrarea citată „Marele dicționar
7 Molenii (sing. Molenie) = două icoane placate la picioarele Sfintei Cruci.3 Epitaf = obiect de cult constând într-o bucată de stofă pe care este brodată punerea în mormânt a lui Iisus Hristos.4 destinse = distinse.5 pandan =pandant = pereche de obiecte de artă simetrice.6 tetrapod = piedestal cu patru picioare pe care se așează evanghelia.7 Iconostas = pupitru pe care se pune o icoană.
141
geografic al României” (vol. I, 1898) scrie:
În această comună sunt două biserici, una la Parapani, cu hramul „Sf. Pantelimon”, zidită de d. Dr. Arsache la 1845, în memoria unicului său fiu, care s-a sinucis la Viena la 1835 și o altă biserică cu hramul „Sf . Petru” zidită la 1868, la Bălării. La cea din Parapani sunt 2 preoți și 2 cântăreți, cealaltă din Bălării are un preot și un cântăreț.
În secolul al XIX-lea parohia Arsache cuprindea cele două biserici din Parapani (Arsache) și Bălării, dar și biserica din Malu, zidită în 1847.
Dintre preoții care au slujit la biserica din Arsache în a doua jumătate a veacului al XIX-lea amintim pe Neacșu, Dumitru Duhovnicul (care au slujit și în biserica de lemn), Pantelimon Dumitru (fiul lui Dumitru Duhovnicul), Nidelea Călin (1856-1904), Tudor Opreanul (1861-1888), Nicolae Popescu (1892-1926), Teodor Popescu (1900-1960) – am trecut în paranteză anii când au slujit, acolo unde îi știm. Preoții scriși cu caractere italice sunt înmormântați în curtea bisericii.
Să aruncăm acum o privire asupra școlii din Parapani (Arsache) în secolul al XIX-lea.
Începuturile școlii din Parapani au aceeași origine cu cele ale școlii românești în genere. Aceste începuturi datează de pe la 1840-1850. Școala se făcea în tinda bisericii, numai iarna, cu 7-8 copii măricei. În fruntea școlii se găsea un știutor de carte numit logofăt. Unii din acești logofeți, după ce făceau o școală de grămăticie de câteva luni, puteau ajunge chiar preoți. De multe ori logofeții nu erau localnici, dar erau aduși de sătenii care doreau ca fiii lor să învețe carte și erau plătiți de aceștia cu câte un mertic de bucate, de cap de familie.
Învățătura consta în cunoașterea buchiilor cărții (alfabetul) și aplicarea citirii pe psaltire și ceaslov, însoțită de memorarea unor rugăciuni, deci era o școală în cea mai mare parte bisericească.
Această formă de școală era lipsită de continuitate, căci se făcea doar atâta vreme cât sta logofătul în sat. Dacă acesta 142
pleca, lucru ce se întâmpla des, căci plata nu i se făcea în mod constant de către săteni, școala se închidea cu lunile sau chiar cu anii.
Primii învățători calificați din România apar în anul 1868, ca urmare a înființării la București, în anul 1866, a unei școli preparatoare pentru învățători, cu o durată de 2 ani. Primul director al acestei școli a fost profesorul Alexe Marin provenit de la Colegiul „Sf. Sava”. În anul 1868 școala își mărește durata și își schimbă numele în Școala Normală „Carol I”, iar din anul 1895 se mută la Câmpulung Muscel, unde funcționează și astăzi.
Ca urmare a dorinței din ce în ce mai mare a sătenilor de a învăța carte, precum și a apariției învățătorilor calificați, propri-etarul moșiei Parapani, doctorul Arsache, construiește în anul 1870 prima școală pentru comună. Totodată era unul din pri-mele localuri de școală din întreaga zonă. Descrierea succintă a acestei școli este făcută astfel de P. S. Antonescu-Remuș în „Dicționarul geografic al județului Vlașca”:
Comuna are un local de școală higienică și destul de bine întreținut, făcut în 1870 de Dr. Arsache; se compune din două părți1: în o parte sunt două săli cu locuința pentru învățător și în cealaltă iarăși două săli cu locuința pentru învățătoare.
Deși, prin legea instrucțiunii publice din 1864 a lui Cuza, învățământul primar de 4 ani era obligatoriu și gratuit, mulți copii rămâneau încă în afara școlii. Acest lucru se datora greută-ților mari în care se zbăteau țăranii la sate, dar și mentalității retrograde a multora din ei, care preferau să-i ducă pe copii la muncile câmpului, decât să-i dea la școală. Așa se face că, în anul 1888, după spusele aceluiași P. S. Antonescu-Remuș, în comuna Arsache urmau școala 48 de băieți și 29 de fete, deși, conform legii, ar fi trebuit să învețe 226 de băieți și 94 de fete.
Dintre cadrele didactice care au funcționat la școala din Arsache în secolul al XIX-lea (1860-1900) reținem numele
1 Cele două părți sunt dispuse în formă de L.143
învățătorilor Mirea Condidatul, Pantilie Popescu, Florea Popescu, Dumitru Mirescu, Ana Carabela, Ion Gheorghiu, Eftimia Andreescu, M. M. Nedelescu, Petre Rădulescu, Ilie Vișian, Maria Anghelescu, Stan Morărescu, Maria Morărescu, Elena Bacuciu, preotul Nicolae Popescu.
În ceea ce privește viața satului, traiul sătenilor, putem spune că și aici s-a produs o evoluție importantă în decursul secolului al XIX-lea. În prima parte a secolului, ca și în secolele precedente, țăranii locuiau încă în bordeie. După anul 1860 încep să apară primele case, la început mai modeste, apoi din ce în ce mai încăpătoare și mai bine făcute. Deoarece nu dispunem de o descriere a locuințelor din Parapani din acea perioadă, vom recurge la o descriere a caselor, existentă pentru satul apropiat Pietroșani. Astfel, în „Monografia comunei Pietroșani-Vlașca” autorii Marius Constantinescu și Teodor Popescu redau urmă-toarea povestire a unui bătrân:
Pe la 1865 a început să se ridice ici-colo câte o casă de gard, lipită cu pământ, acoperită cu stuf și fără pod. Când intrai în casă se vedeau mărtacii1 cari sprijineau stuful. Unii oameni lipeau stuful pe dinăuntru cu pământ ca să pară mai frumos ochiului. Înlocuirea bordeielor cu case s-a făcut relativ repede, încât pe la 1884 mai erau doar 10-12 bordeie.
Monografia citată continuă cu descrierea caselor, dar și a modului în care se făcea agricultura în acei ani, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Redăm câteva pasaje.
Casele erau așa de mărunte, că trebuia să te apleci la ușă ca să nu te lovești de pragul de sus. La început zidurile caselor se făceau din pământ bătut cu maiul, în anume calapoade de scânduri, cari după bătaie se dedeau la o parte. Mai pe urmă, zidurile acestea, foarte costisitoare ca muncă, s-au înlocuit cu ziduri de gard de nuiele, lipite cu pământ. Ele se obișnuiesc și astăzi2 aproape peste tot. Lemnăria caselor celor vechi, ca uși,
1 mărtaci = căpriori.2 Monografia comunei Pietroșani este scrisă în anul 1922.144
tocuri, cercevele, căpriori etc. se încheia cu cuie de lemn. Cuie de fier nu se pomeneau p-atunci. Ferestrele se urzeau mici de tot, pentru că mică era și casa. În loc de geamuri de sticlă li se punea țiplă. În casă, în fund, pe toată lățimea, era un pat mare de pământ, batut tot cu maiul, acoperit cu o rogojină de papură și vreo velință de lână. Aici dormeau toți ai casei. Într-un colț, către ușă, era soba oarbă, îngrădită din nuiele și lipită cu pământ. Gura sobei da în tindă și p-aci i se da foc cu paie, ori cu uscături.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Până pe la 1880-1885 nu se pomenea măcar un plug sau grapă de fier. Toți oamenii întrebuințau la facerea arăturilor și semănăturilor rarița1 de lemn și grapa de nuiele. De la 1885 încoace, rarițele au rămas numai pentru căratul porumbului, încolo peste tot numai plugul cu rotile, de fier. Grapele de nuiele au rămas încă, dar încep să fie schimbate și ele cu grăpile de fier flexibile.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Până la anii 1860-1870 creșterea vitelor era una din acupațiunile de seamă. Atunci se făcea mai puțină agricultură. Bătrânii spun că pe la 1820-1840 tot omul avea câte 8-10-12-20 de capete de vite mari și de la 50 de oi în sus. Vara le ținea la suhat, iar iarna sub cerul liber, în obor, cu nutrețul pe care avea grijă să și-l chivernisească din timp. Atunci se mulțumea omul să-și facă grâu și porumb cât pentru hrana de toate zilele. În schimb cheltuiala și-o scotea din vânzarea vitelor, a laptelui și a untului.
Evoluția traiului sătenilor s-a produs destul de rapid la Parapani în a doua parte a veacului, mai ales după împropri-etărirea lui Cuza din 1864. Spre sfârșitul secolului, în anul 1898, lucrarea citată „Marele Dicționar Geografic al României” descria în felul următor nivelul de trai al locuitorilor, gradul de dezvoltare al comunei Arsache:
1 Această remarcă apare și în „Descripția economică a Moșiei Paraipanu” a lui A. Veress (1878).
145
Locuitorii sunt harnici, cu multe vite, fac multă și bună cultură1, le place bunul trai; au case, parte zidite din cărămidă, parte făcute din pământ bătut amestecat cu paie ; multe din aceste case sunt învelite cu tinichea2, altele cu olane, puține din ele sunt învelite cu trestie. Mai se văd încă pe alocurea câteva bordeie, urme ale vechilor locuințe care se obicinuiau a se face pe malul Dunării. Sunt și străini: 14 unguri, 10 bulgari, 1 german. Afară de bulgari, care sunt grădinari, ceilalți sunt meseriași, ferari etc.. . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Este în comună o moară cu vapor care mișcă trei pietre. În întreaga comună sunt 12 cârciumi. Sătenii se ocupă și cu pescuitul bălților de pe această proprietate. Se face la 27 iulie ale fiecărui an (Sf. Pantelimon) un bâlci cu ocazia hramului acelei biserici, unde vin suferinzi din satele circumvecine ca să cadă la daruri cu credința de a se tămădui, căci, zic ei, mucenicul Pantelimon fiind fost doctor, are darul tămăduirei.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Prin această comună trece o șosea bine întreținută care duce la Giurgiu și Zimnicea prin satele Malu, Slobozia și Pietroșani. Se mai află spre Nord de comună și Drumul Untului, drum vechi pe unde treceau turcii din raiaua Giurgiu ce strângeau unt din județ.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Această comună depinde de Regimentul 5 de dorobanți cu reședința la Giurgiu, de batalionul 2 și de compania 7, cu reședința chiar în această comună. Aici în 1888 au fost înscriși 2 soldați permanenți, 39 soldați cu schimb, total 41, din care 10 știu carte.
Pe malul Dunării, în circumscripția acestei comune se află 6 pichete pentru păzit granița dinspre Bulgaria.
Revenind puțin la eleganta ctitorie a lui Apostol Arsache, conacul și parcul înconjurător, este bine să remarcăm că inițial
1 cultură are aici sensul de cultura câmpului.2 tinichea = tablă.146
parcul era conceput ca o grădină botanică, cu numeroase specii rare de plante și conținea două havuzuri (fântâni arteziene) și două statui. Statuile reprezentau copii după piese celebre de la Muzeul Luvru din Paris, este vorba despre statuile zeiței Diana cu ciuta și a zeului Apollo. În anul 1903, deci în secolul următor, aceste statui au fost donate de proprietarul de atunci Alexandru Em. Lahovary (fiul Olimpiei Lahovary și nepotul lui Apostol Arsache) orașului Giurgiu, unde au fost amplasate în parcul Alei (Apollo) și pe „Farfuria” din centrul orașului (Diana). După distrugerea vechiului centru al Giurgiului în timpul regimului comunist, statuia zeiței Diana a fost mutată în piața din fața autogării orașului.
Revenind însă la finele secolului al XIX-lea, dezvoltarea, buna organizare și prosperitatea la care ajunsese comuna Arsache, care o situau printre primele comune din zonă și din întreg județul Vlașca, duc la desemnarea acesteia drept reședință a plășii Dunărea, între anii 1892-1895.
Această calitate de reședință de plasă, o va mai avea comuna Arsache în două rânduri, în prima jumătate a secolului al XX-lea.
Ca o concluzie, putem face observația că, așa cum întreaga Românie se moderniza rapid, începând din vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și continuând mai ales în vremea regelui Carol I, tot astfel, comuna Arsache s-a modernizat într-un ritm susținut în a doua jumătate a secolului, pregătindu-se să pășeas-că în veacul al XX-lea, când va atinge apogeul dezvoltării sale economice și culturale de până acum.
147
Capitolul 7 LOCALITATEA ARSACHE (DIN 1965, VEDEA) ÎN SECOLUL AL XX-LEA (1901-2000) ȘI ÎNCEPUTUL
SECOLULUI AL XX-LEA (2001-2012)
Deoarece informaţiile din secolul al XX-lea sunt cele mai complete, fiind obţinute atât pe cale documentară, cât şi prin viu grai, vom împărţi capitolul în mai multe paragrafe şi anume:
7.1. Evenimente istorice7.1.1. Răscoala din 19077.1.2. Primul război mondial (războiul de reîntregire)7.1.3. Al doilea război mondial 7.1.4. Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989
7.2. Proprietarii moşiei Arsache7.2.1. Diplomatul Alexandru Em. Lahovary (1896-
1950)7.2.2. Urmaşii lui Al. Em. Lahovary, alţi proprietari,
reformele agrare din 1921 şi 1945, proprietatea de stat7.3. Evoluţia demografică în secolul al XX-lea şi începutul
secolului al XXI-lea7.4. Biserica7.5. Şcoala7.6. Agricultura socialistă7.7. Activitatea administrativă: primăria şi pretura7.8. Cultura, sportul, sănătatea, alte activităţi7.9. Fiii satului7.10. Referinţe cartografice, concluzii
148
7.1. Evenimente istorice
7.1.1. Răscoala din 1907
Primul eveniment care a zguduit localitatea Arsache la începutul secolului al XX-lea, ca pe multe alte sate româneşti, a fost răscoala ţăranilor din anul 1907. Vâlvătaia răscoalei a venit în Arsache dinspre apus, pornită din judeţul Teleorman şi tre-când prin satele Bragadiru, Bujoru, Pietroşani, Găujani.
Din anul 1898, după moartea Olimpiei Lahovary, fiica lui Apostol Arsache, moştenitorul conacului şi a celei mai mari părţi a moşiei era Alexandru Em. Lahovary, fiul Olimpiei Lahovary şi nepotul lui Apostol Arsache.
La data izbucnirii răscoalei, proprietarul Alexandru Em. Lahovary nu era în ţară, fiind la Viena, în calitate de ambasador al României în Imperiul Austro-Ungar.
În amintirile sale publicate sub titlul „Amintiri diploma-tice. Constantinopol, Viena” în Revista Fundaţiilor Regale nr. 11-12/1935 (lucrare reeditată în 2009 prin Institutul European), Alexandru Em. Lahovary notează:
Ca şi alţi mari proprietari, nici eu nu am fost cruţat de mişcările agrare. Una după alta, două lungi telegrame ale administratorilor moşiilor mele din Stăneşti şi din Paraipan-Arsake, din judeţul Vlaşca, mi-au adus la cunoştinţă devastările făcute de ţărani, jaful şi incendierea grânelor din magazii – aproape două sute de vagoane cereale, în preziua de a fi trans-portate la Giurgiu. Toate acareturile moşiei de la Stăneşti şi aproape toate clădirile de la Arsake fuseseră date pradă focu-lui; mi se furase nouăzeci de vaci şi toţi caii, iar patru garnituri complete de maşini de treerat, semănătoare şi tot materialul agricol nu mai erau în stare de a servi, în urma incendiilor. Pierderile ce am suferit, după constatările oficiale, întreceau
149
suma de o jumătate de milion lei aur.
În cartea lui N. Ajităriţei „Documente privind răscoala ţăranilor din 1907 în judeţul Giurgiu” (apărută prin Arhivele Statului din Giurgiu şi Muzeul de istorie din Giurgiu în 1982) sunt redate o serie de telegrame oficiale, din care ne vom putea face o imagine clară asupra a ceea ce s-a întâmplat la Arsache şi în satele vecine în primăvara anului 1907.
Într-o telegramă adresată Ministrului de interne, din 25 martie 1907, prefectul de Vlaşca, Ion T. Ghica, scria:
Odată cu instigatorii teleormăneni intraţi în judeţ prin Grosu1, au intrat alţii pe la Bujoru şi venind la Pietroşani, împreună cu locuitorii de aici, au distrus şi dat foc proprietă-ţilor Ştirbei, iar de aici la Găujani şi Arsache, proprietatea lui A. Em. Lahovary. Au fost aici întâmpinaţi de trupe care le-au oprit înaintarea.
Într-o notă telegrafică a Ministerului de interne către Prefectura Vlaşca, expediată în aceeaşi zi, se scrie:
Rog comunicaţi urgent cele petrecute la moşiile Arsache şi Stăneşti, proprietăţile d-lui Al. Em. Lahovary, luând în acelaşi timp măsuri energice pentru protejarea avutului de pe aceste moşii. Din ordin.
Într-o telegramă a Prefecturii Vlaşca, adresată Ministerului de interne, din 30 martie 1907, se spune:
Escadronul de cavalerie plecat ieri pe linia Dunării înspre Băneasa, Pietrile, Pueni a găsit toate aceste comune în cea mai perfectă linişte. Coloana volantă plecată pe linia Dunării spre Petroşani, Bujorul, ajungând la Arsache operat arestări; iar locuitorii au început ei singuri să aducă vitele, productele şi obiectele furate, reparând chiar conacurile şi pătulele proprie-tarilor.
1 Grosu = azi, Siliştea, sat din jud Teleorman, aparţinând comunei Purani.150
O altă telegramă a Prefecturii Vlaşca, adresată Ministeru-lui de interne în data de 23 aprilie 1907, stipula:
...Iată şi ordinul ce am dat inspectorilor comunali şi primarilor din judeţ: în urma cazului cu fiul arendaşului Ioanide, care a bătut pe un sătean chiar în localul primăriei comunei Arsache, vă atrag atenţiunea şi vă invit a nu îngădui nimănui, fie proprietar sau arendaş, fie oamenilor acestora, să-şi facă dreptate singuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..
În cartea citată apare şi un raport al Protoeriei judeţului Vlaşca adresat Mitropoliei Ungrovlahiei privitor la rolul preo-ţilor în desfăşurarea răscoalei din cuprinsul judeţului. Preotul protoereu Icon. N. Popian scria:
Am fost împreună cu dl. defensor Şt. Eftimescu în zilele de 4,5,6 aprilie 1907 prin comunele Bujor, Pietroşani, Găujani, Arsache, Malu, Slobozia şi Stăneşti, din care comune numai la Malu şi Slobozia nu au fost revolte; prin celelalte comune preoţii şi-au făcut datoria, îndemnând pe săteni la linişte, totuşi glasul lor nu a fost ascultat, deoarece instigatorii veniţi din judeţul Teleorman au venit întâi la preoţi şi învăţători, pe care i-au ameninţat şi, fiind în număr mare, sătenii, unii de frică, iar alţii din dorinţa de a jefui, s-au unit cu ei.
Preoţii care cu preţul1 vieţii lor şi-au făcut datoria sunt Pr. Teodor Popescu din comuna Arsache, care la un moment dat a oprit pe devastatori de a da foc proprietăţii Arsache.
Şi tot în cartea lui N. Ajităriţei este redat următorul raport, bazat pe declaraţia lui Stan Morărescu, învăţător din Arsache, într-o anchetă privind rolul învăţătorilor în desfăşurarea răscoalei:
Intrigile şi nemulţumirile zice că au fost alimentate de fostul arendaş Ioanide. Spune că i-a fost imposibil să-i calmeze, temându-se să nu fie omorât. Că la 12 martie orele p.m. s-a
1 Trebuie înteles „cu riscul vieţii lor”, căci preotul Teodor Popescu nu şi-a pierdut viaţa în 1907, el trăind până în anul 1960.
151
pomenit cu 3 săteni care i-au cerut registrele băncii, fiind aţâ-ţaţi de preotul Teodor Popescu şi ameninţat timp de 2 ceasuri că va fi luat pe sus de mulţime. Că a fost insultat de arendaşul N. Ioanide şi C. Bădulescu şi ghiontit şi înjurat. Apoi apostrofat cu vorbele: „Voi sunteţi de vină, voi, cu băncile populare şi obştile săteşti1”. Localul şcoalei n-a suferit nimic.
La Arsache şcoala a fost totuşi suspendată în perioada 5-27 martie, din cauza evenimentelor.
Interesante sunt şi opiniile apărute în presa acelor zbuciu-mate zile din primăvara lui 1907. Ziarul „Dimineaţa” din 14 martie 1907, scria:
O altă bandă de peste 2000, cu steaguri roşii în frunte, au venit la Pietroşani şi au devastat palatul prinţului Ştirbey, au distrus şi au dat foc curţii şi pătulelor şi au trecut la Găujani şi au devastat şi dat foc proprietăţii Cazacu. Au trecut apoi în comuna Arsache, au luat cu asalt primăria, au gonit telefonista, au devastat primăria şi apoi au dat foc caselor proprietăţii Lahovary. Arendaşul Ioanid a fugit.
În urma ciocnirilor în forţă dintre răsculaţi şi armată, în comuna Arsache au fost ucişi trei ţărani şi anume Niculae Tanase Pieleanu, Stancu Ilie D. Chita şi Florea Țăranu.
În scurta monografie scrisă de Stoian Fiera apare o relata-re aparţinând preotului Teodor Popescu despre răscoală, pe care o redăm mai jos:
În ziua de 11 martie 1907 – duminică – tot satul nostru Arsache-Parapani s-a revoltat şi toţi oamenii de la mic la mare au dat foc şi au jefuit în aşa fel încât n-a mai rămas mare lucru din averea şi acareturile domnilor Alex. Lahovary, Petre Ioanidi, Ilie Dorobanţu2. În ciocnirea armată cu sătenii au
1 La începutul secolului al XX-lea au apărut în comunele mai însemnate bănci populare care acordau credite sătenilor şi obşti sătești care dădeau pământ în arendă. La Arsache exista banca populară „Dr. Arsache”din 1901 şi obştea „Paraipani-Arsache”din 1904, ambele înfiinţate de înv. Stan Morărescu.2 Ilie Dorobanţu = avocat din Giurgiu, proprietar al unei părţi din moşia Arsache, ginerele generalului Iacob Lahovary.152
căzut împuşcaţi ţăranii:
Stancu Chita de 25 de ani.Nicolae Tanase Pieleanu, 29 de ani; avea soţie şi doi copii
care au primit ajutor 40 lei.Florea Ţăranu.În ziua de vineri 16 martie 1907 fiind proclamată starea
de asediu, ne-am pomenit cu două companii de infanterie, un escadron de călăraşi şi un tun cu scopul de a asedia satul şi a împuşca pe capii revoltei.
După stăruinţa şi rugăciunile mele s-a mai îmblânzit comandantul locot. colonel V. Mironescu şi a renunţat la acest gând funest, mulţumindu-se numai a aresta pe bănuiţi.
Un document din anul 1954, redactat într-un stil agramat de autorităţile comuniste ale vremii, postat pe internet de Ionuţ Barbălată, menţionează:
În ziua de 9 martie1 1907 un căpitan de roşiori din Giurgiu împuşcă în fața armanului2 moşierului Lahovari, pe şoseaua Giurgiu-Zimnicea, de pe comuna Malu şi Arsache, pe trei, câte trei din comuna Arsache. Împușcându mortal iar doi răniţi dar până la căpitanul din Giurgiu, au reuşit pentru că acestea au luat parte la revoluţie şi au dat foc la armanele moşierilor Lupescu3, Lahovari şi Laicovici4 de pe teritoriul comunei Arsache.
Probabil că trebuie înţeles cam aşa:
În ziua de 9 martie 1907 un căpitan de roşiori din Giurgiu împuşcă în fața armanului moşierului Lahovary, pe şoseaua Giurgiu-Zimnicea, între comunele Malu şi Arsache, pe trei din comuna Arsache, împuşcând pe unul mortal şi rănindu-i pe
1 9 martie pe stil vechi = 22 martie pe stil nou.2 arman = arie de treierat, loc al proprietăţii .3 Lupescu Solomon = arendaş evreu al moşiei Lahovary, ulterior proprietar a 250 de hectare din această moşie4 Laicovici = Bogdan Raicovici, arendașul moșiei Văcărescu; Raicovici și Lupescu aveau casele pe locul fostului OBIC (acum ICL).
153
ceilalţi doi, pentru că aceştia au luat parte la revoluţie şi au dat foc la armanele moșierilor Lupescu, Lahovari şi Raicovici de pe teritoriul comunei Arsache.
În memoria victimelor răscoalei există o placă pe clădirea şcolii vechi din centrul comunei, cu textul:
În amintirea ţăranilor din comuna Arsache care în anul 1907 s-au ridicat eroic împotriva cruntei exploatări burghezo-moşiereşti.1
După răscoala din 1907, guvernele României au gândit o serie de reforme în agricultură, dar primul război mondial izbucnit în 1914, în care România avea să intre în 1916, va bloca realizarea lor.
Abia după terminarea războiului în 1918 şi înfăptuirea României Mari, se creează condiţiile cu adevărat favorabile pentru o reformă agrară de anvergură. Această reformă va fi realizată în 1921, când se va desfiinţa marea proprietate, gene-ralizându-se proprietatea mică şi mijlocie asupra pământului.
7.1.2. Primul război mondial (războiul de reîntregire)
Al doilea mare eveniment istoric din secolul al XX-lea în vâltoarea căruia intră şi comuna Arsache este primul război mondial (1914 – 1918), devenit pentru noi românii, războiul de reîntregire a neamului.
După cum ştim, în primii doi ani de război (1914 – 1916) România a fost neutră. În ciuda faptului că dinastia regală era de origine germană, ca şi a faptului că Puterile Centrale (Germania şi Austro-Ungaria) deţineau iniţiativa pe ambele fronturi (fron-tul de vest în Franţa şi frontul de est în Rusia), unde cuceriseră teritorii importante, România intră în război în 1916 de partea Antantei (Franţa, Anglia, Rusia), urmărind obiectivul naţional al reîntregirii ţării.
1 După text, placa este pusă în timpul regimului comunist; în ultimii ani scrisul a fost recondiţionat, înlocuindu-se cuvântul Arsache cu Vedea.154
Acest nobil şi străvechi deziderat se va realiza după război, prin înfrângerea Puterilor Centrale, care a făcut posibilă Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Din România Mică a lui Cuza şi Carol I se ajungea acum la România Mare a regelui Ferdinand, prin alipirea Basarabiei (care din 1812 fusese anexată de Impe-riul Ţarist, având totuşi în ultimul an un statut de independenţă) şi a Transilvaniei şi Bucovinei (care fuseseră părţi integrante ale Imperiului Austro-Ungar).
Cronologic, primele zile ale României în război au decurs astfel: la 14 august 1916 România declară război Austro-Unga-riei, la 17 august Germania declară război României, iar la 19 august Bulgaria (aflată în tabăra Puterilor Centrale) declară răz-boi României.
Apărarea de sud a României era organizată de-a lungul Dunării, în sectoare şi subsectoare. Comuna Arsache făcea parte din sectorul Frăteşti, care avea două subsectoare, Pietroşani şi Giurgiu, Arsache fiind în subsectorul Pietroşani. De fapt, sub-sectorul Pietroşani se întindea de la Bujoru până la Malu (insula Mecica ), în timp ce subsectorul Giurgiu se întindea de la Malu până la Gostinu. Harta apărării Dunării apare în Anexa nr. 8. Din gigantica lucrare „România în războiul mondial 1916 – 1919” editată de Marele Stat Major în 10 volume, între anii 1934 – 1946, adevărată enciclopedie a primei părţi a războiului de întregire (14 august 1916 – 13 ianuarie 1917) – rămasă neterminată datorită venirii la putere a regimului comunist – aflăm că subsectorul Pietroşani, cuprins între Bujoru şi Malu, era comandat de colonelul Cantavara şi avea la Pietroşani o baterie lans-torpile şi un post de mine de curent, iar în ostrovul Mecica un post de mine de curent.
Harta apărării Dunării este preluată tot din această carte. Referitor la dispunerea trupelor, în cartea „Pentru patrie” (Bucureşti, 1982 ) a autorilor alexăndreni Ion Moraru şi Ion Bâlă, este citat un document al vremii în care se scrie:
155
La Pietroşani, o companie de infanterie din Batalionul de miliţii Vlaşca şi un pluton de cavalerie, care va păzi frontiera de la insula Gâsca (km. 540) şi până la ostrovul Mecica, exclu-siv. Acest detaşament va da 3 posturi: Nr. 1 în dreptul km. 535 din drept cu Gura Vedei, Postul Nr. 2 la pichetul cu grăniceri, Vest de ostrovul Bătin1, Postul Nr.3 în dreptul braţului Dunării de la Estul insulei Bătin şi care va patrula până la Ostrovul Mecica. Plutonul de cavalerie va da un post de corespondenţă la Pietroşani, care va stabili legătura între Bragadiru şi Arsache.
Ulterior, subsectorul de apărare Pietroşani va fi întărit cu 4 companii de infanterie din Regimentul 20 Teleorman, amplasate 2 la Pietroşani şi 2 la Arsache. Grosul Regimentului 20 infanterie Teleorman se afla la Hodivoaia, iar la Stăneşti era amplasat Divizionul III din Regimentul 26 artilerie.
Din nefericire, toată această apărare în lungul Dunării se va dovedi vulnerabilă în fața invaziei germane ce va urma.
Trupele germane, urmate de cele bulgare, au trecut Dună-rea pe la Zimnicea, sub comanda feldmareşalului Mackensen, la 10 noiembrie 1916 şi au ocupat o bună parte din localităţile judeţelor Teleorman şi Vlaşca.
Relativ la momentul debarcării, cartea „Vlaşca 1916 – 1918” (Bucureşti, 1996) a autorilor giurgiuveni I. Bălan şi D. Ancu, scrie:
Debarcarea germană la Zimnicea (10 noiembrie 1916) era preconizată de comandamentul român, din moment ce la 6 noiembrie 1916 a dislocat Regimentul 5 roşiori cu 2 escadroa-ne în subsectorul Pietroşani (între Malu şi Bujoru), iar cu 2 escadroane în rezerva grupului de la Smârdioasa.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
În dimineaţa zilei de 10 noiembrie, trupele inamice, protejate de bombardamentul violent de artilerie şi favorizate de ceaţa deasă care acoperea Dunărea, au reuşit să debarce în 1 Ostrovul Bătin este situat în dreptul localității Pietroșani și localității bulgărești Bătin.156
zona Zimnicea. În dimineaţa aceleiaşi zile inamicul a mai încercat să facă debarcări (demonstraţii) şi în dreptul Gostinului (Est de Giurgiu) şi la Pietroşani (între km. 522-527), dar a putut fi respins prin focul posturilor de pe malul românesc.
Respingerea acestor încercări, de la Gostinu şi Pietroşani, s-a putut realiza cu forţele sectorului de apărare Frăteşti, din componenţa Grupului Apărării Dunării. La 9 noiembrie în acest sector existau subsectoarele Giurgiu şi Pietroşani.
Revenind la invazia inamică, trupele germane au înaintat pe direcţia Alexandria – Bucureşti, iar cele bulgare pe direcţia Giurgiu – Bucureşti.
Comuna Arsache a fost ocupată iniţial de bulgari, ca toate satele de pe marginea Dunării situate între Zimnicea şi Giurgiu, după care au venit şi trupele de ocupaţie germane. În această situaţie, de ocupaţie militară germano-bulgară, s-a aflat comuna Arsache timp de doi ani, până la sfârşitul războiului, în noiem-brie 1918. Aceşti doi ani de ocupaţie au fost foarte grei. În cartea citată „Vlaşca 1916 – 1918” se arată:
Pentru cheltuielile de administraţie a teritoriului ocupat, în 1917 locuitorii judeţului Vlaşca au trebuit să plătească milioane de lei, iar în 1918 suma de 17,5 milioane lei. Au fost introduse administraţii forţate asupra următoarelor mari pro-prietăţi din judeţ: Iulian M. Ionescu – Naipu, Procopie D-tru – Petreşti, Benedict Popescu şi Neacşu Drăgan, Maria N. Creţeanu şi Neacşu Drăgan – Corbii Ciungi, M. N. Cesianu şi Jean Filipescu – Cucuruzu, N. D. Ghica Comăneşti1 şi Maria Paul Catargi2 – Paraipan, Florica I. T. Florescu – Malu, M. A. Cabaj – Chiriacu, general Leon Mavrocordat – Stăneşti etc. (au fost puse administraţii asupra acelor proprietăţi ale căror proprietari erau refugiaţi în Moldova sau plecaţi din ţară; ulterior acestea au fost expropriate prin reforma agrară din
1 N.D. Ghica Comănești este fiul lui Zoe, fiica Olimpiei Lahovary.2 Maria căsătorită cu Paul Catargi este fiica Mariei (fiica Elenei Mănescu) și a generalului Th. Văcărescu.
157
1921).
În rândul populaţiei civile s-au înregistrat şi victime, mai ales în perioada anterioară ocupaţiei militare, adică de la intra-rea României în război şi până la trecerea Dunării de către germani (august – noiembrie 1916).
Acest lucru s-a datorat bombardamentelor executate siste-matic de aviaţia germană în această perioadă. Cartea „Vlaşca 1916 – 1918” menţionează:
În comuna Botoroaga au căzut victime ale bombardamen-telor Radu Badea Savu şi Călin Fulgherici; Păuna Dumitru Mutu în comuna Călugăreni a fost omorât de proiectilele inamice.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
În comuna Onceşti a fost omorât de un proiectil Stoica Togan, în comuna Chiriacu avem şi aici un decedat, Mihalache Vârtejianu.
Bratu Aruja a fost omorâtă în comuna Arsache, tot aici având o persoană grav ranită; în comuna Găujani avem ca decedaţi în urma operaţiunilor militare o întreagă familie: Rada Candoi, Dumitru Dan Candoi, Ioana D. Candoi şi Iancu Drăguşin Candoi; în comuna Bujoru au fost următoarele victi-me: Cristea M. Dan, Cristea G. M. Dan, Necula G. M. Dan şi Stanca M. Găujeneanu.
În comuna Slobozia doi copii au căzut victime bombarda-mentelor: Ileana Dumitru I. Brăgaru de 18 ani şi Tudor Brăgaru de 6 ani.
În comuna Malu trei persoane au fost omorâte: Stoian Mitiloagă, Stanca M. Căpraru şi Voicu Pană, alte două fiind grav rănite: Elena M. Mitiloagă, Vladu D. Pană.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
În total numărul celor decedaţi în judeţul Vlaşca în urma bombardamentelor avioanelor şi artileriei este de 43 de per-soane (69 cu tot, cu răniţi şi invalizi).
Deşi nu s-au purtat lupte importante în satele de la Dunăre,
158
anumite ciocniri între trupe româno-franceze şi cele bulgaro-germane, sau anumite încăierări navale au existat.
Acelaşi ostrov Mecica din imediata vecinătate a comunei Arsache, de care ne amintim că a fost teatrul unei bătălii navale în războiul de independență, va fi şi în primul război mondial scena unui alt act de eroism.
Cităm în acest sens revista Marina Română nr. 2 (99)/2004 care scrie:
Locotenentul Lepri Remus moare eroic în 1916 în timpul montării unui baraj de mine în ostrovul Mecica, împreună cu 5 camarazi, sub focul artileriei inamice.
Comuna Arsache a dat un tribut de sânge impresionant în timpul războiului de reîntregire. Numărul eroilor din această comună, căzuţi pe câmpurile de luptă din Ardeal, de la Jiu sau de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, se ridică la 100. Monumentul în formă de paralelipiped ridicat în memoria lor este situat în curtea bisericii. Un alt monument, pentru căpitanul de grăniceri Ion Iliescu, mort în 1920, la 28 de ani, se află alături, tot în curtea bisericii.
Ne facem o datorie de onoare, prezentând numele celor 100 eroi, în ordinea1 de pe monument, nume care acoperă feţele dinspre şosea şi dinspre biserică ale monumentului:
11. Călin Firimiţă12. Dobre Manea13. Dumitru Minciună14. Dumitrache Zana15. Dumitru Dobrescu16. Dobre Vrabie 17. Dumitru Măslină18. Dumitru Creţu19. Eustaţiu Piroi20. Florea Craiciu
1 Între numerele 7 și 71 ordinea pare să fie după litera inițială a prenumelor.159
23. Florea Mare24. Gheorghe Balacciu25. Gheorghe Păsărică26. Gheorghe Vrabie27. Ghiorghe Ciochirdel28. Ion Vasile29. Ion Rugină30. Ion Muşat31. Ion Chiripuci32. Ion Muşat33. Ion Căciulan34. Ion Circoi35. Ion Rămuş36. Iacob Clejanu37. Licu Ramă38. Marin Chita39. Marin Mihalcea40. Marin Codreanu41. Marin Trifu42. Marin Mişodete43. Marin Doagă44. Marin Odubășteanu45. Marin Fereşteanu46. Marin Păsărică47. Radu Barbu48. Ion Costache Şanţ Mare49. Marin Mogoş50. Nicolae Daia51. Nicolae Roşu52. Nicolae Garoafă53. Nicolae Ciochirdel54. Nicolae Obreascu55. Nicolae Codreanu56. Marin Iordache57. Nicolae Done58. Nidelea Joiţoiu59. Neagu Duţă60. Petre Murgă
61. Petre Sfeatcu62. Panait Mona63. Pintilie Ciobanu64. Petre Geafer65. Pantilie Ristea66. Petre Dragomir67. Tudor Mirea68. Tudor Chiripuci69. Tudor Craiciu70. Tanase Piroi71. Vasile Ghiocă72. Răducan Sârbu73. Radu Furnigă74. Radu Tănase75. Radu Rămuş76. Stancu Frâncu77. Crăciun Frâncu78. Tudor Puşcoiu79. Tudor Căpitanu80. Petre Deloiu81. Ion Chelu82. Ion Albu83. Anghel Frăsineanu84. Constandin Şerban85. Constandin Negru86. Tudor Piroi87. Dumitru Mincu88. Ion Mincu89. Gheorghe Agiu90. Nicula Duţă91. Gheorghe Done92. Lazăr Oală93. Niculae Sfeatcu94. P. I. Popescu95. Pandele Toma96. Niculae Ocol97. Florea Codreanu98. Stancu Haiducu99. Marin Ciobanu 100. F. I. Căimăcanu
160
Marinarii morţi în explozia de lângă Dunăre august 19161
Locotenent Lepri RemusSergent David IacobSoldaţi: 1. Cioroiu Enache
2. Grecu Constandin 3. Stancu Constandin 4. Cumpătă Nicolae
Iniţiatorii acestui monument (scrişi pe feţele laterale ale monumentului, N.A.)
7. Alexandru Clejanu8. Radu Popescu9. Constantin Bitu10. Ştefan Anghelescu11. Marin Căciulan
7.1.3. Al doilea război mondial
Cea mai mare încleştare din secolul al XX-lea şi de altfel din toate timpurile, al doilea război mondial (1939 – 1945) şi-a pus amprenta sa sângeroasă şi asupra comunei Arsache.
După cum ştim, Germania, condusă de Adolf Hitler, ocupase în primii doi ani de război (1939 – 1941) cea mai mare parte a Europei, astfel că, în vara lui 1941 controla practic întregul continent, cu excepţia Angliei şi a Uniunii Sovietice.
La 22 iunie 1941 România, condusă de mareşalul Ion Antonescu, intra în război de partea Germaniei, împotriva Uniunii Sovietice, în scopul eliberării Basarabiei, pe care ruşii ne-o răpiseră prin ultimatumul din 28 iunie 1940. După elibera-rea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, armata română a luptat alături de armată germană la Odessa, în Crimeea, ajungând în
1 Explozia de lânga ostrovul Mecica, ale cărui victime nu sunt din comuna Arsache.
161
stepa kalmucă (ţinutul dintre Marea Neagră şi Marea Caspică), cotul Donului şi Stalingrad, pe Volga.
Începând din 1943, armata română se retrage alături de cea germană, ajungând în vara lui 1944 înapoi în Basarabia. La 23 august 1944 regele Mihai dă o lovitură de palat, arestându-l pe Antonescu2 şi scoţând ţara din alianţa cu Germania. De aici încolo, armata română va lupta împotriva armatei germane până la sfârşitul războiului în Europa (mai 1945), care o găseşte pe frontul din Cehoslovacia, în munţii Tatra.
La Arsache, ca în toată zona de sud a României, nu s-au dus lupte în timpul războiului. De altfel, acesta a fost primul război din istoria modernă, în care ţările aflate pe ambele maluri ale Dunării se găseau în aceeaşi tabără, căci atât România cât şi Bulgaria au fost în tabăra Axei Berlin-Roma-Tokio.
La Arsache a existat însă în timpul războiului un post de pândă aerian (P. P. A.) – ca de altfel şi la Giurgiu, Slobozia şi Pietroşani – a cărui activitate s-a făcut simţită mai ales în peri-oada decembrie 1943 – august 1944.
În această perioadă de câteva luni, aviaţia aliată anglo-americană a survolat frecvent sudul României, venind de la bazele din Italia şi îndreptându-se spre zonele industriale Bucureşti şi Ploieşti, în vederea bombardării acestora. Unele lupte aeriene răzleţe au avut loc şi în zona localităţilor de pe malul Dunării, inclusiv deasupra teritoriului comunei Arsache, între aviaţia germană şi aviaţia anglo-americană.
În cartea „Vlaşca sub bombe” a autorilor giurgiuveni Damian Ancu, Florentin Breazu, Emil Păunescu (Ed. Tentant, Giurgiu, 2000) se arată că P. P. A. de la Arsache a semnalat avioane inamice (anglo-americane) în zilele de: 2 VIII 1943; 24 XI 1943; 5-6 XII 1943; 4 I, 24 I, 28 I 1944; 12 IV, 16 IV 1944; 3 V, 4 V 1944; 3 VI, 11 VI, 23 VI 1944; 3 VII 1944.
Redăm două pasaje din această carte.
2Regimul comunist punea arestarea lui Antonescu pe seama partidului comu-nist, trâmbiţând sus şi tare revoluţia antifascistă condusă de partidul comu-nist; în realitate, comuniştii (extrem de puţini la acea dată) n-au jucat niciun rol la 23 august 1944, ci abia după ocuparea ţării de către trupele sovietice.162
Dare de seamă asupra activităţii aviaţiei inamice în noaptea de 5/6 decembrie 1943, trimisă de Prefectura judeţului Vlaşca Ministerului Afacerilor Interne:
La ora 22,35: posturile de pândă Giurgiu, Arsache, Petroşani au anunţat zgomot de avion. Pe teritoriu s-au semna-lat de la posturile de pândă numai zgomote de avioane. Din informaţiile de la staţia de semnale germană1 ar fi fost 4 avioane. La ora 22,50 artileria A. A.2 germană a deschis focul timp de 2 minute. La ora 22,59 s-a tras cu mitraliere A. A. timp de un minut. La ora 23,05 artileria A. A. trage timp de 2 minute. La ora 22,55 s-au lansat rachete 4 lumini roşii (stele) la Slobozia. La ora 22,57 s-au lansat rachete 4 lumini roşii la Giurgiu. La ora 23,10 s-au lansat rachete 4 lumini roşii (stele) la Comana.
Notă telefonică trimisă de Prefectura judeţului Vlaşca Ministerului Afacerilor Interne la 3 iunie 1944:
La ora 0,25 centrul de informaţii regional Bucureşti a anunţat atenţiune mărită la Turnu Măgurele. La ora 0,30 postul de pândă Petroşani semnalează prezenţa avioanelor inamice cu direcţia Giurgiu. La aceeaşi oră staţia de semnale germană, semnalează prezenţa a două avioane inamice la 30 km vest de Rusciuk. La ora 0,35 postul Petroşani semnalează zgomot de multe avioane cu direcţia Giurgiu sus, care au fost interceptate de P. P. A. Arsache, Slobozia 0,39 şi Giurgiu 0,40. La ora 0,40 s-a dat alarma oraş Giurgiu, la cererea staţiei semnale germa-nă, concomitent cu prezenţa incursiunii inamice asupra oraşu-lui. La ora 0,43 A. A. germană a deschis focul, repetându-l de 7 ori în intervalul de timp 0,43 – 1,45, al cărui efect până în prezent nu se cunoaşte. Aviaţia inamică a lansat rachete lumi-noase roşii, iar la ora 0,50 a atacat oraşul Giurgiu, lansând
1 Staţia de semnale germană era instalată la Giurgiu.2 A. A. = antiaeriană.
163
bombe în oraş şi în insula Cioroiu1.
Ostaşi români din comuna Arsache au luptat în cursul celui de-al doilea război mondial până la Stalingrad şi până în munţii Tatra, 85 din ei rămânând pe câmpurile de luptă. Alţii, aveau să cunoască suferinţa şi mizeria din lagărele sovietice de prizo-nieri. În memoria eroilor din Arsache s-a înălțat lângă biserică un frumos monument în anul 1998. Monumentul, în formă de obelisc din marmură albă, conţine textul „Slavă eroilor din comuna Arsache căzuţi în războiul 1941 – 1945”, urmat de numele celor 85 eroi şi celor 9 invalizi de război:
6. Ciochirdel Gheorghe7. Remus Dumitru8. Degeratu Constantin9. Căpitanu Stan
Invalizii sunt scrişi pe una din fețele laterale ale monumen-tului. Pe cealaltă față laterală sunt scrişi iniţiatorii şi data, iar pe spatele monumentului sunt scrişi sponsorii şi constructorul. Aceştia sunt:
1. Cetăţeni din comună2. A.N.V.R.1 Bucureşti3. A.N.V.R. Giurgiu4. I.A.S. Vedea5. Muzeul de Istorie Giurgiu6. S.C. Agroholding Giurgiu7. Zmeu Nicu8. Şanţ Mare Alexandru
Constructor
Tehnician Daia Victor
Soldatul Marin Chiripuci din comuna Arsache, care a luptat pe front până în Cehoslovacia, a fost imediat după război în trupele care păzeau închisoarea Jilava, el având în pază celula în care se afla închis mareșalul Ion Antonescu. Cotidianul „Jurnalul Național” publică în 19 ianuarie 2005 articolul „Ion Antonescu mi-a cerut să-l împușc”, semnat de Vasile Arcanu. Spicuim din acest articol esențialul:
Soldatul Marin Chiripuci păzea, în 1946, celula în care era închis mareșalul. Avea 24 de ani și trecuse prin ororile celui de-al doilea război mondial. Considera o minune faptul că el a scăpat cu viață din iadul în care au pierit atîția camarazi de arme. Tot o șansă a vieții a fost să-l întâlnească, în ultimele lui zile, pe mareșalul Ion Antonescu. Născut la 26 iulie 1922 în comuna Arsache – azi Vedea – din judetul Vlașca (Giurgiu), Marin Chiripuci, fiu de plugar, absolvent de școală elementară, a fost încorporat de Forțele Terestre, în anul 1943, la Centrul de Infanterie al Artileriei. A participat activ la operațiunile militare din cadrul celui de-al doilea război mondial, având funcția telefonist-centralist la Divizionul de Reperaje.
În perioada 1943-1945 a luptat pe front. A ajuns până în
1 A.N.V.R. = Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război.166
Cehoslovacia, însă, după eliberarea ultimelor brazde de pământ românesc de către armata română, cele mai grele momente prin care a trecut au fost luptele de pe teritoriul unguresc. Nici astăzi nu poate uita acele zile de coșmar, când se strecura prin ploaia de gloanțe, plin de sânge și ud până la piele. Nea Marinică se consideră o persoană norocoasă pentru că a scăpat cu viață de pe front. Imediat după încheierea ostilităților, a fost repartizat să păzească închisoarea Jilava. Era în iarna anului 1946.
În aprilie 1946, nu-și mai amintește exact ziua, a fost pus să păzească o celulă, „ca la carte”. Când s-a uitat mai atent la deținut, nu i-a venit să creadă ochilor: era Mareșalul Ion Antonescu.
– Ce ați discutat cu Ion Antonescu în perioada în care l-ați supravegheat la Jilava?
– Antonescu era un om prea demn ca să arate că îi este frică de ceea ce urma să se întâmple cu el. El se considera nevinovat. Am vorbit tot timpul cu el despre locurile în care am luptat pe front.
– Ce comportament a avut după comunicarea sentinței?– Același pe care l-a avut și înainte. Când și-a dat seama
că nu va scăpa, m-a rugat să-l împușc eu, făcând parte din plutonul de execuție.
– Cum v-a cerut acest lucru?– Ajunsesem să mă împrietenesc cu Antonescu, pentru că,
v-am mai spus, vorbeam zilnic cu el câteva ore. Căpătase încredere în mine, dar și eu în el, și i-am spus cum mă numesc. Dintr-o dată mi-a zis: „Băi, soldat, băi, Marinică, vreau ca tu să mă împuști!”.
Soldatul Marin Chiripuci a văzut execuția mareșalului, dar nu a fost în plutonul de execuție, acest pluton fiind alcătuit din gardieni și nu din soldați, cum ceruse mareșalul Antonescu. Ziarul conchide:
Aceasta a fost ultima misiune a soldatului Marin Chiripuci. După acest eveniment, a fost liber să plece acasă, în
167
comuna Arsache (Vedea). Înainte de Revoluție, de multe ori, profesorul de istorie1 de la școala din Vedea își lua elevii și mergeau la nea Marinică. Bătrânului îi plăcea să-și aducă aminte. Copiii ascultau cu gura căscată povești din cel de-al doilea război mondial, dar și despre cum a murit mareșalul Antonescu.
7.1.4. Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989
În a doua jumătate a lunii decembrie a anului 1989, în România au avut loc evenimente sângeroase, pe fondul luptei împotriva dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceauşescu. Insufi-cient clarificate până azi, aceste evenimente reunite sub denu-mirea generică de „revoluţia anticomunistă din decembrie”, au dus la prăbuşirea sistemului comunist şi reinstaurarea democra-ţiei. După cum ştim, evenimentele au izbucnit la Timişoara şi au continuat la Bucureşti.
„Modelul” Timișoarei şi Bucureştiului a fost urmat de toate oraşele mari şi, în primul rând, de reşedinţele judeţelor, unde au avut loc demonstraţii anticomuniste. O astfel de demonstraţie a avut loc la Giurgiu în ziua de 23 decembrie 1989 şi s-a soldat, într-un mod aproape stupid, cu 6 morţi şi 15 răniţi. Printre morţi s-a numărat şi pensionarul Traian Enache, născut la Arsache în data de 24 mai 1928. El a devenit, prin forţa lucrurilor, martir al revoluţiei şi un simbol al luptei anticomu-niste pentru comuna Vedea (fostă Arsache).
La mai bine de 20 de ani de la producerea evenimentelor, când justiţia a clarificat modul în care acestea au avut loc, vom arăta ceea ce s-a întâmplat la Giurgiu în seara zilei de 23 decembrie 1989. Pentru aceasta este suficient să redăm un fragment dintr-un articol elocvent, intitulat „Moartea vine cu maşina de lapte”, apărut în ziarul „Adevărul”din 29 aprilie 2011, sub semnăturile lui Cristian Delcea şi Mihai Voinea.
1 Profesorul Ion Rugină.168
23 decembrie 1989, ora 19. În centrul oraşului Giurgiu, localnicii răguşiseră de bucurie. Cântau chiar şi „Olé, olé, Ceauşescu nu mai e!”şi se pregăteau să facă şi ei ceva serios pentru naţiune şi pentru istorie, aşa cum sunau şi chemările de la televizor să meargă la Bucureşti să apere Revoluţia. Strânşi pe Calea Bucureşti, între Biserică1 şi unităţile militare, giurgiu-venii dădeau buzna să intre într-o autoșa pe care o antamaseră2
să-i transporte în Capitală. Erau mulţi, căci curtea bisericii era plină (cu toţii aşteptau să coboare un terorist, care, se zicea, îşi făcuse cuib în turla Bisericii. Armata chiar a tras în turlă, dar nimic.). Şi strada era plină, şi autoșaua aproape se umpluse şi ea. Toţi – să plece la Bucureşti.
În această hărmălaie se vede în depărtare o autocisternă de lapte mergând în zig-zag. Zâmbrea3, vesel, strunea cu greu maşina, căci nivelul alcoolemiei ajunsese la 1,85 la mie şi înce-pea să se lase ceața. Deci strunea maşina greu, dar hotărât.
În apropierea Bisericii Eroilor, maşina de lapte a lui Zâmbrea loveşte autoşaua în care se aflau manifestanţii pregă-tiţi să plece la Bucureşti. Din acroşajul cu autoșaua revoluţio-narilor, maşina de lapte ricoşează în stradă, apoi Zâmbrea, derutat, virează brusc stânga şi intră într-o mulţime de manifestanţi.
În viteză, cisterna urcă două trepte din faţa bisericii şi se opreşte în zidul lăcaşului sfânt. Patru oameni mor pe loc striviţi, doi4 decedează la spital, iar 15 sunt grav răniţi.
Pe locul accidentului, colonelul în rezervă Nicolae Baciu a ridicat un monument. Pe plăcuță sunt cioplite numele morţilor, iar deasupra „Eroii Revoluţiei din 23 XII 1989”.
Ziarul conchide:
1 Biserica Eroilor, aflată lângă Spitalul județean Giurgiu (numele bisericii, parcă predestinat).2 a antama = a aranja.3 Ion Zâmbrea, șoferul mașinii, care băuse toata ziua, după ce se certase cu soția și aceasta plecase din oraș.4 Unul din cei doi a fost Traian Enache, născut în comuna Arsache.
169
Au murit 6 oameni, iar alţi 15 au fost răniţi. Ca pierdere umană, cazul poate fi aşezat între marile tragedii ale zilelor din decembrie 1989, dar contribuţia victimelor de la Giurgiu la victoria Revoluţiei Române este discutabilă.
Anchetatorii au stabilit că se poate vorbi doar de un acci-dent auto. Şoferul Ion Zâmbrea a fost condamnat la 15 ani de închisoare, dar a fost eliberat condiţionat mai devreme, în 1998. El fusese perceput de mulţi giurgiuveni în zilele revoluţiei drept terorist.
7.2. Proprietarii moşiei Arsache
Olimpia Lahovary, fiica lui Apostol Arsache, a avut, după cum am văzut cinci copii şi anume Maria, George, Alexandru, Grigore şi Zoe. La moartea sa, în 1898, doar 3 dintre copiii ei mai trăiau, ei fiind Maria, Alexandru şi Zoe. George (1854 – 1897) fusese ucis în duel de Nicolae Filipescu, iar Grigore (1861 – 1883) murise în urma unei boli.
În acest fel, jumătatea moşiei Arsache care aparţinuse Olimpiei Lahovary, se împarte între Maria Krețulescu, Alexandru Em. Lahovary şi Zoe Ghica Comăneşti.
7.2.1. Diplomatul Alexandru Em. Lahovary (1856 – 1950)
S-a născut la Paris la 9 decembrie 1856. Primeşte prima învăţătură de la profesori particulari în casa părintească din Bucureşti, care era situată pe Calea Victoriei la nr.102. La vârsta de 9 ani, împreună cu fratele său mai mare George, devine intern la pensionul bucureştean Schewitz1, dar după numai un an pleacă amândoi pentru a studia la Paris. La Paris studiază la pensiunea Baudeu, liceul „Bonaparte”, pensiunea Claude Courbaud, apoi la universitatea Sorbona, unde urmează dreptul. Îşi ia licenţa în drept în 1877 şi doctoratul în 1880. În Franţa fiind, îşi începe de tânăr activitatea diplomatică fiind mai întâi ataşat surnumerar (neplătit) la Agenţia Diplomatică a
1 Pensionul Schewitz (sau Schewitz-Thieren) era un liceu particular la care aveau acces doar copiii celor foarte bogați.170
României din Paris (1877 – 1880), apoi secretar clasa a II-a la Legaţia Română din Paris (1880). În perioada 1881 – 1885 este secretar clasa I al Legaţiei Române din Sankt Petersburg, ministru ple-nipotenţiar al României în capitala Rusiei fiind
doctorul Nicolae Kreţulescu. În 1883 Alexandru Em. Lahovary se căsătorește cu Ana Krețulescu, fiica lui Nicolae Kreţulescu. Revine în ţară, unde în-deplineşte următoarele funcţii: şef al Diviziunii Consulare şi al Con-tenciosului (1885 – 1886), şef al Diviziunii Politice (1888 – 1889), secretar al Departamentului Afacerilor Străine (1889 – 1893). Urmează o carieră strălucită de ministru plenipotenţiar (corespondentul ambasadorului de azi) în următoarele capitale
europene: Roma (1893 – 1899), Constantinopol (1901 – 1906), Viena (1906 – 1908), Paris (1908 – 1917), din nou Roma (1917 – 1928). În perioada 1928– 1930 este preşedintele Consiliului Superior Diplomatic al României, după care se pensionează, în urma unei prodigioase cariere diplomatice de peste 50 de ani! A fost unul dintre cei mai mari ambasadori şi diplomaţi români din toate timpurile. Alexandru Em. Lahovary şi soţia sa, Ana, au avut şase copii, din care au trăit cinci şi anume: Maria-Nicole, căsătorită cu George A. Plagino, Tatiana căsătorită cu generalul Vasile Rudeanu (1871 – 1965), Maria-Sofia căsătorită cu istoricul şi arheologul Emil Panaitescu (1885 – 1958), Alexandrina-Elena (1895 – 1979) sculptoriţă, căsătorită cu colonelul, artistul plastic şi scriitorul Barbu Slătineanu (1895 – 1959) şi, în fine, Nicolae (1887 - ?) căsătorit cu franţuzoaica Louise Charlotte Trelluyer. Alexandru Em. Lahovary a trăit 94 de ani, stingându-se în anul 1950.
171
Revenind la Alexandru Em. Lahovary ca proprietar al moşiei Parapani, redăm un pasaj elocvent din cartea lui Costel Iordăchiţă „Familia Lahovary. Ascendență şi destin politic.” (Ed. Carminis, Piteşti, 2004), referitor la moşie şi proprietarul acesteia.
Alexandru Em. Lahovary moşteneşte de la părinţii săi moşiile Paraipani, Stăneşti şi Popeşti. Situată lângă Dunăre, prima dintre ele se învecinează cu moşiile Hodivoaia Vieri, a Eforiei Spitalelor Civile şi Putineiu, proprietatea lui Al. Marghiloman, cu locuitorii împroprietăriţi pe moşia Malu, care face parte din Domeniul Giurgiu, vândut în loturi în 1892, cu lotul deţinut de Zoe D. Ghica Comăneşti1.
În 1909 valorează 1800000 lei. Noile evaluări, efectuate la 1 februarie 1911 şi 15 aprilie 1912, indică sumele de 2100000 lei şi, respectiv 2800000 lei. Valoarea ei economică ridicată este dată de faptul că desfacerea produselor este foarte lesni-cioasă, fie pe uscat, la Giurgiu, fie la schela2 de la Dunăre, situată chiar pe moşie la 2 km de conac.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
În anul 1914, atunci când capitalul ei este de 3000000 lei, este grevată de următoarele sarcini ipotecare: 900000 lei la Creditul Funciar Rural, 400000 lei la Ghica Comăneşti, 550000 lei la Banca Comercială. Aceleaşi creanţe ipotecare se menţin şi în 1916. Învoielile agricole practicate aici nu fac excepţie de la situaţia generală. În anul 1911 sunt date locuito-rilor loturi „în bani” pentru grâu pe o suprafaţă de 460 pogoa-ne, la un preţ de 32,50 lei de pogon. Condiţiile acestea nu-l satisfac pe arendaş, fapt pentru care propune proprietarului să le fie date numai 150-200 pogoane, însă „în dijmă”. Din vânzarea grâului, dacă terenurile ar fi fost date în dijmă, s-ar fi obţinut 47,50 lei.
1Sora lui Alexandru Em. Lahovary, după cum am văzut.2Schela era un debarcader unde se încărcau șlepuri cu cereale și a fost probabil înființată de Apostol Arsache; în apropiere, mai existau astfel de schele la Pietroșani și Slobozia (încă din sec. XVIII).172
Suprafaţa totală a moşiei, la 15 august 1916, este de 2101 ha 4561 m.p, iar suprafaţa totală rămasă după aplicarea exproprierii din 1919 şi a legii păşunilor comunale din 1921 este de 1024 ha 3746 m.p. Valoarea despăgubirii pentru supra-faţa expropriată, după tariful regional, se ridică la 1635000 lei.
La 15 decembrie 1919, proprietarul donează copiilor câte o cincime din partea rămasă neexpropriată, cuprinzând 300 ha arabile, 47 ha grădini şi 750 ha baltă, însă îşi rezervă pentru restul vieţii, dreptul la habitaţiune1 asupra palatului şi parcului.În părţile indivize de câte o cincime dăruite Mariei Nicola şi Alexandrei Elena sunt incluse şi sumele de 150000 lei, respectiv 200000 lei, constituite ca dotă în 1907, respectiv în 1919. Totodată, se obligă să achite, cu preţul suprafeţelor expropri-ate, toate datoriile care grevează moşiile dăruite.
Prezentăm acum, cu privire la moşia Parapani, estimarea şi împărţirea acestei moşii făcută după moartea Olimpiei
Lahovary, deci în primii ani când Alexandru Em. Lahovary devine principalul proprietar. Documentul pe care îl prezentăm este datat 20 noiem-brie 1900, deci în pragul secolului al XX-lea. Este vorba de un memoriu asupra împărţirii părţii de moşie ce a aparţinut Olimpiei Lahovary, elabo-rat de matematicianul şi inginerul hotarnic Spiru Haret, marele refor-mator al învăţământului românesc. Documentul se află la Arhivele Naţio-nale, fondul Kreţulescu nr. inv. 1839.
Memoriu asupra estimaţiei şi împărțirei moşiei Paraipanul din judeţul Vlaşca, plasa Marginea, a Casei
1 Habitațiune = locuire.173
Spiru C. Haret
defunct. Olimpia Em. Lahovari (Bucureşti, Carol Göbl 1900)
Moşia Paraipanu, situată în judeţul Vlaşca, plasa Margi-nea, face parte din succesiunea defunctei Olimpia Em. Lahovari, născută Arsachi.
Împărţirea ei între moştenitori s-a regulat prin actul de partagiu încheiat între dânşii, autentificat de Tribunalul Ilfov, secţia de notariat sub No. 15640 din 2 Decembrie 1899 şi transcris de acelaşi Tribunal sub No. 3283 din 3 Decembrie 1899, iar de Tribunalul Vlaşca sub No. 324 din 1899.
e) Moşia Paraipanu se va divide în lungul ei în patru loturi de egală valoare, ţinându-se seama de configuraţia ei şi de calitatea terenurilor din care se compune, însă fiecare lot va trebui să fie compus din două părţi: una situată la deal, în sus de terenul rural, în raionul Dunării şi alta, corespunzătoare, din jos de terenul rural, în raionul bălţii Dunării.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
.g) Pădurile şi acaretele aflătoare pe un lot vor rămâne proprietatea acelui lot, plătind celorlalţi partea proporţională din valoarea lor.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Subscrisul Spiru C. Haret, inginer hotarnic, am fost însărcinat prin bună înţelegere între moştenitori, ca să fie împărţirea moşiei Paraipanu, în conformitate cu disposițiile acestui act de partagiu, luând ca bază planul acestei moşii ridicat în anul 1877 – 1878 de inginerul Alexandru Veress1.
Am procedat dar mai întâi la verificarea acestui plan, măsurând din nou pe teren toate unghiurile perimetrului, precum şi două laturi, şi revizuind în detaliu toate calculele lui Al. Veress. Am constatat astfel că, atât planul cât şi calculele sunt exacte, afară de trei erori puţin însemnate asupra coordo-
1 Planul lui A. Veress a fost prezentat în secțiunea acestei cărți privitoare la Olimpia Lahovary.174
natelor unora din punctele de perimetru, erori pe care le-am şi rectificat. Am luat dar ca bază a lucrării mele planul lui Al. Veress, şi după aceea am făcut estimarea şi împărţirea mediei, conform disposițiunilor actului de partagiu. Operaţiile efectu-ate de mine formează obiectul memoriului de faţă.
Forma generală şi situaţia moşiei
Moşia Paraipanul este situată în judeţul Vlaşca, plasa Marginea, la o depărtare ca de 20 de km de la oraşul Giurgiu. O parte dintr-ânsa se întinde pe câmpia care domină lunca Dunării, iar partea despre miazăzi numită Baltă, se întinde chiar în lunca Dunării. Între aceste două părţi, în partea despre apus, se află pământul delimitat la 1864 locuitorilor din satul Paraipan. Vecinătăţile moşiei sunt cele următoare:
– cu partea din moşia Paraipanul proprietate a d-lui Radu Văcărescu, cu pământul locuitorilor din Paraipanul şi cu o parte din moşia Gogoșarii-Noi, la apus;
– cu moşia Gogoşarii-Noi, la miazănoapte;– cu moşia Putineiul, cu care nu se atinge decât în punctul
însemnat cu (12) pe plan, în colţul de nord-est;– cu moşia Hodivoia, la nord-est;– cu moşia Malu, parte din domeniul Giurgiului, la
răsărit;– cu Dunărea la miazăzi.Moşia este străbătută, în partea sa despre miazănoapte, de
vechiul drum al Untului, iar în dreptul satului Paraipanu, de şoseaua care merge de la Giurgiu la Zimnicea.
Compunerea şi întinderea moşiei
Moşia Paraipanul a casei defunctei Olimpia Em. Lahovari, se compune dintr-un singur trup, în care se disting două părţi bine caracterizate: partea de pe podiş, despre miazănoapte, care este mai toată arabilă, şi partea din lunca Dunării, despre miazăzi, sau Balta, compusă din fâneţe, păşuni, păduri de salcie şi bălți. Aceste două părţi sunt separate una de alta prin muchia malului luncii Dunării.
175
Afară de acest trup principal, proprietatea mai coprinde un parc cu casă de proprietar, o grădină de zarzavat şi două locuri reservate pe seama proprietăţii în satul Paraipan, toate acestea coprinse în întrul1 perimetrului delimitat locuitorilor din satul Paraipan.
Trupul principal din câmpie se compune în cea mai mare parte din locuri de arătură. El mai coprinde însă şi câteva petece de islaz, grădini de zarzavat, curtea arendaşului şi curtea magaziilor şi a pătulelor; în fine, un loc de arie, alături cu această din urmă curte.
Locurile de arătură, după consultaţia ce am avut cu actua-lul d. arendaş al moşiei şi cu alte persoane cari cunosc bine moşia, le-am împărţit în două calităţi, cari se văd însemnate pe plan cu culori deosebite.
Actul de partagiu prevede că fiecare din cele patru loturi să aibă câte un loc de conac în sat, precum şi parte în grădinile de zarzavat.
În ceea ce priveşte locurile de conac, cerinţele actului de partagiu nu se pot îndeplini întocmai, din cauză că proprietatea nu dispune în sat de locuri suficiente, proprii pentru a servi ca conace. Parcul de 2 hectare, 4682 din satul Paraipan, care abia ar fi de ajuns pentru conacul unui singur lot, nu poate fi utilizat în acest scop, pentru că pe el este clădită casa proprietăţii, şi d-nii proprietari au exprimat dorinţa ca această casă să fie conservată precum şi parcul bătrân care o încongiură, ca suvenir2 de familie.
Grădina din vale, care are 3 hect., 3169 ar putea servi pentru conac, dacă uneori, deşi foarte rar, nu ar fi expusă la inundaţiile Dunării. Cât pentru bivolărie şi locul han--ului, acestea sunt prea mici, pentru ca să se poată face din ele nişte conace.
Aşa fiind, am fost silit să dau, ca locuri de conace, actuala 1 întrul = interioriul; în întrul = înăuntru.2 suvenir = amintire.176
curte a casei arendaşului, curtea magaziilor şi pătulelor şi locul de arie. Aceste locuri, deşi nu se află în sat, dar sunt chiar alături cu satul. Afară de aceasta, ele sunt străbătute în lung de şosea şi sunt aşezate chiar în centrul moşiei, în locul cel mai potrivit pentru supraveghere.
Grădinile de zarzavat, afară de grădina din vale, coprind două grupuri, aşezate de ambele părţi ale şoselei,de la curţile casei arendaşului şi a pătulelor spre hotarul moşiei Malu. Pentru a regula forma moşiei în această parte şi deoarece pământurile acestea, până în hotarul Malului, sunt exact de aceeaşi calitate şi în aceleaşi condiţii de înlesnire pentru udare şi exploatare, eu am mărit suprafaţa actuală a grădinilor de zarzavat, întinzându-le până la hotarul moşiei Malu, de la muchia malului luncii Dunării, până la linia (26) – (27) – (28) – (29) – (30).
Rămâne însă bineînţeles că fiecare din proprietarii loturi-lor ce se vor forma din aceste grădini va avea dreptul de a lua apă din Baltă pentru udare şi de a o aduce prin rigole pe lotul său, iar proprietarii loturilor coprinse între şosea şi Baltă vor fi datori a nu se opune la trecerea rigolelor pe loturile lor. În fine, am menajat1 drumuri între partea din câmpie şi Baltă, atât pentru trebuinţele comunicaţiilor, cât şi pentru adăpătoarea vitelor. Aceste drumuri se văd însemnate pe plan.
Trupul din Baltă, după înţelegerea ce am avut cu d-nii proprietari, l-am considerat ca fiind tot de o singură calitate.
Întinderea totală a moşiei este dar de 4092 hectare 7855 metri pătraţi = 8168 pogoane 414 stânjeni pătraţi.
Estimaţiunea proprietăţii
După cererea făcută prin mine însumi şi după părerea pe care am cerut-o de la d. arendaş al moşiei şi de la alte persoa-ne cari o cunosc; având în vedere şi vecinătatea Dunării şi a
1 Menajat = amenajat.177
unui port însemnat, cum este Giurgiul, precum şi facilitarea comunicaţiilor prin o şosea mare, am fixat următoarele preţuri unitare pentru terenurile şi acaretele cari compun proprietatea:
650 lei hectarul, de arătură calitatea I;520 lei hectarul, de arătură calitatea II;520 lei hectarul de islazuri;200 lei hectarul, Baltă;1000 lei hectarul, locurile de conace;1000 lei hectarul, locurile de grădini, atât cele de lângă
șosea, cât şi grădina din vale;20000 lei, casa proprietăţii cu parcul ei, din satul
Paraipan;700 lei hectarul, pentru locurile din sat, adică bivolăria
şi locul hanului.Pentru locurile de conace şi pentru grădini, s-a fixat pre-
ţul, având în vedere calitatea pământului, modul cum se poate aduce apă, situaţia. Pentru casa proprietăţii şi parc, preţul de 20000 lei s-a fixat avându-se în vedere şi împrejurarea că această casă va constitui, pentru proprietarul ei, o sarcină, prin cheltuielile ce va necesita întreţinerea ei în bună stare.
Afară de acestea, pe locurile de conace se mai află oare-cari ecarete, cari s-au evaluat astfel:casa arendaşului, 6000 lei; localul morii de abur, 1000 lei; magazia de bucate, 6000 lei; 4 pătule, 16 000 lei; un grajd de vite, 4200 lei; peste tot 33200 lei.
După aceste preţuri unitare, valoarea proprietăţii întregi se ridică la 1964661 lei şi 95 bani, adică un milion nouăsute şaizeci şi patru de mii şase sute şaizeci şi unu de lei şi nouăzeci şi cinci de bani.
Având în vedere că casa proprietăţii cu parcul ei formează un tot indivisibil, şi că dacă s-ar atribui unuia oarecare din loturi, ea ar constitui pentru acel lot mai mult o sarcină, având
178
în vedere şi disposiția din actul de partagiu că „evaluarea ecaretelor trebuie să se facă numai din punctul de vedere al utilităţii ce acele ecarete procură lotului pe care se află”; după ce am luat înţelegere şi cu d-nii proprietari, am dispus ca preţul de 20000 lei al casei proprietăţii să-l scad din preţul proprie-tăţii, rămânând a se împărţi în patru părţi egale numai diferen-ţa de 1944661 lei, 95. Cât pentru casă cu parcul ei, ea se va atribui unuia din părtaşi, care va vărsa suma de 20000 lei, din care fiecare lot va primi câte 5000 lei.
După această dispoziţie, valoarea fiecărui lot se va compune din:
a patra parte din valoarea de 1944661 lei 95 bani a pro-prietăţii, după ce s-a scăzut din ea casa şi parcul
egal cu a patra parte din cifra totală de 1964661 lei 94 bani de mai sus. La formarea loturilor nu am subdivisat locurile propri-etăţii aflate în delimitarea Paraipanului şi anume grădina din vale G, bivolăria I şi locul hanului J, pentru că aceste locuri fiind deja mici, ar fi dat prin împărţire nişte parcele prea neînsemnate şi greu de administrat şi de păzit. De aceea, aceste trei bucăţi le-am repartizat nesubdivisate.
Pentru conace, am utilisat, după cum am spus, actualele curţi a casei arendaşului şi a pătulelor, formând cu ele patru părţi, pe cari le-am notat cu E1, E2, E3, E4 şi cari au respectiv întinderile şi valorile următoare:. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..
În fine, din locurile de grădini de lângă șosea, am format iarăşi patru parcele, notate pe plan cu F1, F2, F3, F4, ale căror întinderi şi valori sunt cele următoare:. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..
Conform actului de partagiu, am format aceste patru părţi, împărţind moşia în lungul ei, prin linii drepte.
179
Lotul I va fi situat în lungul hotarului moşiei Paraipanul a d-lui Radu Văcărescu1 şi se va mărgini spre răsărit cu lotul II, de care se va despărţi prin o singură linie dreaptă, care va merge din punctul (31), situat în hotarul delimitării locuitorilor din Paraipan, până în punctul (34), în hotarul moşiei Gogoșarii-Noi.
Lotul II va fi situat alături şi la răsărit de lotul I şi se va mărgini spre răsărit cu lotul III, de care se va despărţi prin o linie dreaptă, mergând din punctul (28), situat lângă gradina F1
a lotului I până în punctul (35), în hotarul moşiei Gogoșarii-Noi.
Lotul III, va fi situat alături şi la răsărit de lotul II şi se va mărgini la răsărit cu lotul IV, de care se va despărţi prin două linii drepte, dintre cari una mergând din punctul (27), situat lângă grădina F3 a lotului III, până în punctul (36), iar a doua din punctul (36) până în movila (14) din hotarul moşiei Hodivoaia, în coada văii Râşniței.
În fine, lotul IV va coprinde restul moşiei, situat între lotul III la apus şi moşia Malu, care face parte din domeniul Giurgiului, la răsărit.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..
Liniile de despărţire dintre loturi le-am însemnat cu movile la capetele lor, precum şi cu movile intermediare, puse unele de altele la distanţe cari nu trec peste 350 metri. În acest mod, se găseşte satisfăcută şi disposiția din actul de partagiu, după care fiecare lot trebuie să aibă asigurate drumurile necesare pentru exploatarea lui. Astfel:
Lotul I va dispune de drumul din lungul hotarului delimi-tării Paraipanului, precum şi de drumul care, ieşind din satul Paraipan, străbate moşia în lung, până în drumul Untului, iar din drumul Untului până în valea Putineiului, de drumul din lungul hotarului moşiei Gogoşarii-Noi;
Lotul II şi lotul III, vor dispune de un drum care se va deschide, în tot lungul lor, pe linia de despărţire dintre ele;
1 Radu Văcărescu este fiul generalului Theodor Văcărescu.180
Lotul IV, va avea drumul ce există în lungul hotarului moşiei Malu;
În fine, drumul Untului traversează toate aceste patru loturi, şi le va deservi pe toate.
Balta fiind considerată toată ca de o singură calitate, împărţirea ei s-a făcut în patru părţi, având toate aceeaşi întindere de 359 hectare 7700 m.p., despărţite unele de altele prin câte o singură linie dreaptă. Ordinea în care sunt numero-tate aceste loturi este aceeaşi ca şi pentru loturile din câmpie, adică lotul I se găseşte la apus, lângă partea din baltă a moşiei Paraipanul a d-lui Radu Văcărescu; la răsăritul lui este lotul II; la răsăritul acestuia, lotul III; şi la răsărit de acesta lotul IV, până la hotarul moşiei Malu.
Liniile drepte cari despart lotul I de II şi pe al II-lea de al III-lea, merg din malul Dunării până în Gârla-Mare, care des-parte balta moşiei Paraipanul a casei def. Olimpia Lahovari de delimitarea locuitorilor din Paraipan; iar linia de despărţire dintre loturile III şi IV, merge din malul Dunării până în muchia malului luncii Dunării, în marginea curţii conacului E4
a lotului IV.Pentru comunicaţie, câte patru aceste loturi din Baltă nu
dispun decât de un singur drum care le străbate pe toate, pentru că apele şi disposiția locurilor nu permit ca fiecare lot să aibă drumul său de acces. Acel drum va rămâne dar ca proprietate comună a tuturor, pe care toţi părtaşii vor avea dreptul a trece.
Determinarea geometrică a loturilor
Am calculat tabloul de elemente geometrice necesare pen-tru determinarea în parte a fiecărui lot din câmp şi din Baltă.
Poligonul format de fiecare lot este determinat prin vârfu-rile şi prin laturile sale. Posiția vârfurilor de pe perimetrul exterior al moşiei este acea determinată în mod trigonometric de către ing. Al. Veress, verificată de noi şi rectificată pe unde a fost nevoie. Ea s-a determinat prin coordonate rectangulare, în raport cu două drepte perpendiculare. Una din ele este axa
181
OX sau a absciselor, pe care Al. Veress a luat-o pe o dreaptă care face cu meridiana geografică un unghi de 2b 54’20”spre est. Pe această axă, Veress a luat abscisele positive în sensul de la sud spre nord. A doua axă, OY sau a ordonatelor, este perpendiculară pe OX, şi considerată ca positivă în sensul de la vest spre est. Ca origine a coordonatelor, este luată terasa casei proprietăţii din satul Paraipanu. În tabelele cari urmează, se dă pentru fiecare lot în parte, din câmpie şi din baltă, coordonatele perimetrului, unghiurile interioare, lungimea laturilor şi azimuturile lor. Enumerarea vârfurilor este făcută, pentru fiecare lot, în ordinea în care se presintă ele, când face cineva ocolul lotului, mergând mereu în sensul acelor unui ceasornic. Pentru punctele de perimetru cari figurează în planul lui Veress, s-a păstrat numerotarea dată de dânsul. Coordonatele şi lungimile laturilor sunt date în metri. Azimuturile laturilor sunt măsurate de la axa OX, în ipoteza că această axă este socotită ca positivă în sensul de la sud spre nord şi că laturile sunt străbătute în sensul acelor unui ceasornic. Azimuturile sunt măsurate de la 0b până la 360b, în sensul nord – est – sud – vest.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..
Raportarea planului lui Veress la harta generală a ţării
Deoarece acele coordonate adoptate de Veress nu coincid cu meridiana şi paralela locului, pentru a face planul lui com-parabil cu harta generală a ţării, ridicată de Statul Major al armatei, care este raportată la meridiană şi la paralelă, va trebui mai întâi a se imprima axelor alese de Veress o rotaţie de 2b 54’20” în sensul nord – vest – sud – est . Pe urmă, deoare-ce Statul Major a adoptat ca sens positiv pentru axul OX sensul de la nord spre sud, va trebui ca toate abscisele lui Veress să fie schimbate de semn. În fine, pentru acelaș motiv, va trebui să se schimbe şi sensul ordonatelor lui. După ce planul lui Veress şi harta ţării se vor face astfel comparabile, pentru a raporta planul pe hartă, se vor compara coordonatele, calculate atât de Veress, cât şi de Statul Major, a unui punct care să fi fost 182
ridicat şi de unul şi de altul. Această operaţie am făcut-o pentru punctul crucea turnului bisericii din satul Paraipan. Coordona-tele acestui punct, date de Veress, sunt X=22,71; Y=85,58 . . . ..
Ca punct de reper, mai avem pe lângă crucea bisericii din Paraipan, ale cărui coordonate s-au dat mai sus, şi crucea bisericii din Bălării, ale cărei coordonate, calculate de Veress, în sistemul său de coordonate sunt
X = –2457,9; Y = –3135,5.Făcut în Bucuresci azi, 20 Noembre 1900
Inginer-hotarnic
Spiru C. Haret
Din ultimele două secţiuni ale memoriului lui Spiru Haret se vede mâna sa de matematician, care descrie perfect geome-tric moşia şi loturile componente, fără a apela la o descriere povestită, aşa cum fac majoritatea inginerilor hotarnici.
7.2.2. Urmaşii lui Alexandru Em. Lahovary, alţi proprietari
Alexandru Em. Lahovary are cinci copii, după cum am văzut şi anume Maria-Nicole, căsătorită cu George A. Plagino, Tatiana căsătorită cu generalul Vasile Rudeanu, Maria-Sofia căsătorită cu profesorul şi arheologul Emil Panaitescu, Alexandrina-Elena căsătorită cu colonelul, profesorul şi scriitorul Barbu Slătineanu şi, în fine, Nicolae căsătorit cu Louise Charlotte Trelluyer.
Ei devin proprietari ai unor părţi din moşia Arsache în 1919, prin donaţiile făcute de Alexandru Em. Lahovary. Ne vom opri puţin asupra personalităţilor a trei dintre ginerii lui Alexandru Em. Lahovary şi anume Vasile Rudeanu, Emil Panaitescu şi Barbu Slătineanu.
Generalul Vasile Rudeanu (1871 – 1865). S-a născut la Bucureşti la 15 ianuarie 1871, fiind fiul căpitanului Constantin Rudeanu (1843 – 1910) şi al Elenei Fundăţeanu (1850 – 1918).
183
Generalul Vasile Rudeanu și soția sa Tatiana Lahovary
După câţiva ani, părinţii se despart şi el se mută cu mama sa într-o casă pe Calea Rahovei. Un episod emoţionant este povestit de Dumitru Preda şi dr. Vasile Alexandrescu în studiul introductiv la ediţia din 1989 a cărţii generalului Vasile
Rudeanu intitulată „Memorii din timp de pace şi de război”.Îl redăm întocmai:
Un eveniment petrecut în aprilie 1877 avea să influenţeze considerabil opţiunea tânărului Rudeanu pentru cariera arme-lor. Veniseră timpuri înfierbântate. Se decretase mobilizarea ţării. Zilnic prin dreptul casei treceau batalioane ce se îndrep-tau spre linia Dunării. Într-o dimineaţă, din şirul ostaşilor se desprinse un ofiţer, încă tânăr, care s-a apropiat de băiat şi, după ce a cerut permisiunea guvernantei de a vorbi cu el, i-a spus cu duioşie: „Sunt tatăl tău”. Episodul, relatat cu emoţie peste ani, este prea important pentru a nu fi reţinut. Era, de fapt, prima întâlnire între părinte şi fiul său, rămasă mereu vie în memoria acestuia din urmă. „Plec, tată, la război. Ai văzut ce frumos e regimentul meu. Eu sunt căpitan. O să fim victori-oşi. Uită-te bine la mine, dacă nu mă mai întorc, să-ţi aduci aminte cum arăta tatăl tău” Apoi, „cu ochii în lacrami, s-a sculat de pe bancă, m-a sărutat pe ambii obraji de mai multe ori şi a plecat fugind ca să-şi ajungă regimentul.” Vor trece încă mulţi ani până când cei doi se vor revedea, Vasile
184
Rudeanu fiind în pragul de a deveni şi el ofiţer. „Tatăl meu (care avea să atingă gradul de colonel) – notează scurt, dar cu mândrie justificată în memorii, fără resentimente – s-a purtat remarcabil în războiul pentru independenţă, demn de strămoşii săi”.
Revenind la copilăria lui Vasile Rudeanu, acesta primeşte de la profesori particulari în casa părintească primele lecţii de scris şi citit, dar şi lecţii de franceză şi germană, pian şi vioară.
La 11 ani vorbea perfect franceza şi germana, iar mai târziu va învăţa flamandă, italiană şi engleză. Urmează primele patru clase gimnaziale la Liceul „Cantemir – Vodă”, după care, în 1885, în ciuda opoziţiei mamei, intră prin concurs la recent înfiinţata, la Craiova, Şcoală a fiilor de militari.
Intrat al zecelea, după primul an era al cincilea, fiind gradat ca fruntaş, iar după anul al treilea era primul, fiind numit sergent-major al întregii şcoli. Absolvă școala din Craiova în 1889, după care dă examen de admitere la Şcoala de Ofiţeri din Bucureşti . Urmează această şcoală între anii 1889-1891, iar în vara lui 1891 este înaintat la gradul de sublocotenent şi repartizat la Regimentul 2 Artilerie. Continuă studiile la Şcoala de aplicaţii de Artilerie şi Geniu (1891-1892), terminând al doilea pe şcoală şi primul în arma artileriei.
În 1892 este trimis de guvernul român la specializare în Belgia, unde trece mai întâi examenul de absolvire a Şcolii Tehnice Superioare din Bruxelles şi urmează apoi Școala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu din Bruxelles (1892-1894).
Revine în ţară în 1894 şi serveşte în câteva regimente de artilerie, pentru ca în 1897 să fie adus la Ministerul de Război. Aici este ajutor, apoi şef al biroului II, şef al biroului I al secţiei tehnice din Direcţia Artilerie. Este avansat căpitan în 1900 şi maior în 1909. Începând din 1898 este însărcinat cu importante misiuni în străinătate legate de înzestrarea cu armament a armatei române. Publică multe lucrări de specialitate şi este profesor la şcoli militare.
A fost avansat în 1914 şi numit în funcţia de director
185
superior al Armamentului. Începând din toamna lui 1914, primul ministru Ion I.C.Brătianu îl trimite pe colonelul Vasile Rudeanu în Franţa, Germania, Anglia în vederea pregătirii materiale a armatei române. Vasile Rudeanu a fost cel care a elaborat prima convenţie militară dintre România şi ţările Antantei (1915) şi a negociat trimiterea în România a misiunii militare franceze. În tot timpul războiului la care a participat România (1916-1918), Rudeanu rămâne la Paris sau Londra, ca trimis special militar al guvernului român.
Revenit în ţară în 1919, este ataşat pe lângă Comanda-mentul Trupelor din Transilvania, iar din 1920 este Comandan-tul Trupelor de Est, apoi, pentru scurt timp, comandantul Diviziei 2 Infanterie cu sediul la Craiova. Este înaintat general de divizie în 1922 şi numit comandantul Corpului 3 armată cu reşedinţa la Galaţi, apoi la Chişinău. Pentru scurt timp este comandantul Corpului Vânătorilor de Munte, iar din 1926 generalul Rudeanu este numit inspector general al Aeronauticii. Este şi preşedintele Comitetului Superior Tehnic al Armatei, iar din 1931 se pensionează. Va trăi 94 de ani, ca şi socrul său, stingându-se din viaţă în anul 1965. Însemnările sale au fost publicate postum, în 1989 de către Editura Militară, sub titlul „Memorii din timp de pace şi de război”, ediția fiind îngrijită de fiul generalului, avocatul Emanoil Nicolae Rudeanu.
Profesorul şi arheologul Emil Panaitescu (1885-1958). S-a născut la 11 februarie 1885 la Cudalbi în judeţul Covurlui (azi, în judeţul Galaţi). Urmează clasele primare în localitatea natală, cu excepţia ultimei clase, pe care o face la Focşani.
Studiile secundare le face la liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi şi la liceul „Matei Basarab” din Bucureşti, pe care-l absolvă în anul 1902. Urmează Facultatea de litere a Universită-ţii din Bucureşti, unde îi are ca profesori pe D. Onciul, N. Iorga, Gr. Tocilescu şi publică în revista „Convorbiri Literare” condusă atunci de S. Mehedinţi. Totuşi, predilecţia sa a fost istoria şi în 1906 este trimis de N. Iorga în Ardeal, în oraşele Bistriţa, Sibiu, Braşov, Făgăraş, Cluj, pentru a transcrie 186
documentele privitoare la istoria românilor aflate în arhivele de acolo. După terminarea facultăţii în 1906, urmează studii universitare în istorie antică şi arheologie, luându-şi în 1908 diploma în ştiinţe istorice. Intră profesor în învăţământul secun-dar, mai întâi la Școala normală „Vasile Lupu“ din Iaşi, apoi la Seminarul Pedagocic Universitar (azi, liceul „I. L. Caragiale“) şi Colegiul Naţional „Sf. Sava“, ambele din Bucureşti. În perioada 1910-1913 urmează specializări în istorie antică şi arheologică în Germania, la München, Leipzig, Bonn. Colabo-rează la revista „Viaţa românească” a lui C. Stere. În anii primului război mondial face serviciul militar ca voluntar, la cenzură, apoi ca şef al biroului informaţii din Ministerul de Război. După Marea Unire, în 1919 trece conferenţiar de istorie la Universitatea din Cluj. În perioda 1922-1924 este bursier al Şcolii Române de la Roma, înfiinţată de V. Pârvan, specializân-du-se în antichitate romană și cea legată de provincia Dacia. La indicaţia lui V. Pârvan se specializează în topografie antică. La Roma îl cunoaşte pe viitorul său socru, Alexandru Em. Lahovary, care era ministrul plenipotențiar al României în capi-tala Italiei. În anul 1925 se căsătoreşte cu fiica acestuia, Maria-Sofia Lahovary şi tot în 1925 îşi trece doctoratul la Universi-tatea din Cluj, devenind apoi profesor titular de istorie antică al acestei universităţi. Are şi o activitate politică, fiind deputat liberal în două rânduri 1927-1928 şi 1933-1937. În perioada 1929-1940 este director al Şcolii Române de la Roma, căreia a reuşit să-i construiască un local propriu în 1932 şi pe care a ridicat-o la standarde foarte înalte. Aceasta este de altfel activi-tatea care l-a consacrat în cultura română. A mai îndeplinit şi funcţia de director al Institutului de Studii Clasice din Cluj (1929-1931). Opera sa are trei dimensiuni: literară, istorică, arheologică.
Colonelul-artist Barbu Slătineanu (1895-1959). S-a născut la Paris la 14 iulie 1895, fiind fiul doctorului Alexandru Slătineanu şi al Irinei Metaxa.
Studiază mai întâi acasă, trecându-şi examenele în 187
particular, iar din 1908 este elev la liceele bucureştene „Gh. Lazăr” şi „Matei Basarab”. Devine student la Politehnica din München (Germania), dar izbucnirea primului război mondial în 1914 îl determină să se întoarcă acasă, unde urmează Școala de Ofiţeri de Artilerie (1914-1916). Odată cu intrarea României în război (1916) participă cu gradul de sublocotenent la luptele de la Turtucaia, de pe Valea Prahovei (1916) şi de la Oituz, Mărăşeşti (1917), Budapesta (1919). La întoarcerea de pe front, îşi continuă cariera militară, ajungând la gradul de colonel. Din 1941 este profesor la Şcoala de Război, iar din 1945 şeful Secţiei muniţii din cadrul Ministerului înzestrării armatei.
În 1933 debutează cu studiul „Contribuţii la studiul portretelor lui Mihai Viteazul“ apărut în Revista isto-rică română, iar în anul 1938 publică o carte intitulată „Ceramica românească”, monografie pentru care primeşte Pre-miul Academiei Române. Colaborează la revistele Convorbiri Literare, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, Revista Fundaţiilor Regale. În 1947 este arestat prima oară pentru puţin timp. În 1949 casa sa din cartierul Cotroceni devine gazda unui cenaclu literar la cere veneau Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu, Barbu Cioculescu, Dinu Pillat, Vasile Voiculescu, Valeriu Anania, Constantin Bălăcea-nu-Stolnici, Alice Voinescu ș.a. În 1950 casa îi va fi naţionalizată, dar rămâne să locuiască în ea, însă este nevoit să doneze statului aproape întreaga sa colecţie de ceramică popula-ră şi arte decorative. În perioada 1952-1958 este lector la Institutul de Arte Plastice, predând istoria ceramicii. În 1958 este arestat pentru scurt timp, împreună cu toţi membrii cenaclului său literar. În octombrie 1959 este din nou arestat şi moare după o lună în închisoarea Jilava.
Postum îi apar romanul „Sub semnul paloşului” (1989, cu prefaţă de Şerban Cioculescu) şi colecţia de nuvele „Ma-ho fiul 188
bufniţei” (1993, ediţie îngrijită de C. Măciucă şi Getta Săvescu-Slătineanu). Soţia sa, Alexandrina-Elena (1895-1979), fiica lui Alexandru Em.Lahovary, a fost ea însăşi sculptoriţă şi mare colecţionară de artă (textile, icoane, picturi). La Muzeul Colecţiilor de Artă există colecţia „Barbu şi Alexandra Slătineanu”.
Barbu Slătineanu este unul din numeroșii oameni de cultură ai României care au pierit în temniţele comuniste.
Principele Dimitrie Ghica Comăneşti (1839-1923). Se trage din neamul domnitorilor Ghica, el fiind a cincea generaţie de la Grigore al III-lea Ghica, care a domnit în Moldova de două ori (1764-1767; 1775-1777) şi în Ţara Românească o dată (1768-1769). A fost jurist, cu doctorat în drept la Universitatea din Berlin. A fost şi om politic, fiind deputat şi prefect al
judeţului Bacău. Împreună cu soţia sa, Zoe Lahovary (1851-1902) – sora lui Alexandru Em. Lahovary, au doi copii: Maria (1870-1950) căsăto-rită cu generalul Leon Mavrocordat (şef al Statului Major Regal) şi Nicolae (1875-1921), despre care vorbim mai jos.
Marile pasiuni ale lui Dimitrie Ghica Comăneşti au fost călătoriile în scop ştiinţific şi vânătoarea. Împreună cu fiul său Nicolae face o expediţie ştiinţifică în Cornul Africii (Somalia) în anii 1895-1896, ale cărei rezultate le
valorifică în colaborare cu savanți germani ai vremii. În urma acestei călătorii scrie cartea „O expediţie română în Africa“ (1897).
În 1890 a construit pe moşia sa de la Comăneşti unul din cele mai frumoase palate din România. Naţionalizat de comu-nişti în 1946, palatul intră într-o stare de degradare, dar este restaurant în 1979 şi devine muzeu de etnografie şi artă.
189
Principele Nicolae D. Ghica Comăneşti (1875-1921). Este fiul lui Dimitrie Ghica Comăneşti. Face studii de drept la Lausanne şi Geneva (Elveţia). A ocupat funcţii importante în stat: ataşat diplomatic la Paris, preşedinte al Fondului forestier, ministru al lucrărilor publice în guvernul Marghiloman (1918), guvernator al Băncii Naţionale (1919-1921). Ca şi tatăl său, a fost un pasionat explorator, participând la expediţii ştiinţifice în Somalia (cu tatăl său), Maroc, Statele Unite, Canada, Alaska. În
urma acestor expediţii publică lucrările „Cinci luni în Țara Somaliei”, apărută în limba franceză la Paris și Geneva, 1897 și „O călătorie în pădurile Americii de Nord” apărută în Revista Pădurilor, vol.XXVI, 1912. Soţia lui Nicolae D. Ghica-Comăneşti a fost compozitoarea Yvonne (Ioana) Băleanu1
(1884-1950), iar copii lor sunt: Dumitru, Eugen, Yvette, Alexis, Nicolae. Nicolae D. Ghica-Comăneşti se sinucide în 1921, ca urmare a situaţiei dezastruoase în care se afla Banca Naţiunii2,
1 Ioana Ghica Comănești (născută Băleanu) a compus muzică religioasă, una din creațiile sale fiind un bine-cunoscut „Tatăl nostru”.2 Banca Națiunii fusese înființată în 1917 și a falimentat în 1921.190
Nicolae D. Ghica Comănești (copil) și soția sa Ioana (Yvonne)
el fiind guvernatorul Băncii Naţionale a României.În urma morţii mamei sale, Zoe Lahovary, în anul 1902,
Nicolae D. Ghica-Comăneşti moşteneşte partea corespunzătoare din moşia Arsache. Cu acest prilej, acelaşi inginer hotarnic şi matematician, Spiru Haret, care făcuse un memoriu asupra moşiei Parapani după moartea Olimpiei Lahovary, face în 1905 o hotărnicie pentru partea din moşia Parapani atribuită principelui Nicolae D.Ghica Comăneşti.
Redăm cea mai mare parte a acestui document care se află la Biblioteca Academiei.
Carte de hotărnicie a moşiei Paraipanul din judeţul Vlaşca proprietatea D-nului Nicolae D. Ghica-Comăneșteanu (Carol Göbl, 1905)
Subscrisul Spiru C. Haret, inginer hotarnic, am fost auto-rizat, prin ordonanţa d-lui Preşedinte al Tribunalului Vlaşca cu No.13441 din 9 Aprilie 1905, ca să hotărnicesc despre toţi vecinii moşia Paraipanul, din comuna Arsache, judeţul Vlaşca, proprietate a d-lui Nicolae D.Ghica-Comăneșteanul.
Planul acestei moşii fiind deja ridicat de ing. Al.Veress şi verificat de mine în anul 1900, am convocat, atât prin citaţii personale, cât şi prin publicaţie făcută în Monitorul Oficial No.25 din 3 Mai 1905, pe toţi vecinii şi pe dl.proprietar, ca să se prezinte în ziua de 3 Septembrie 1905, la primăria comunei Arsachi.
Având dovezi în regulă de primirea termenului legal a citaţiilor, am mers în ziua de 3 Septembrie 1905 la primăria comunei Arsachi, unde dintre cei citaţi nu s-a presintat nimeni, nici acte sau documente nu mi-au trimis, afară de dl. N. D. Ghica, proprietar, care mi-a presintat următoarele:
Un memoriu1 asupra estimaţiei şi împărţirii moşiei Parai-panul a casei def. Olimpia Lahovary, de Spiru C. Haret, inginer hotarnic, din anul 1900;
Planul2 moşiei Paraipanul, a casei def. Olimpia Lahovary, 1 Memoriul lui Spiru Haret, prezentat anterior în această carte.2 Plan inclus în cel al lui Al. Veress, prezentat în această carte în anexa nr. 6.
191
făcut în anul 1900 de Spiru C.Haret.D-sa ne-a declarat că amândouă aceste acte au servit ca
baze la împărţirea averii def. Olimpia Lahovary între moşteni-torii săi, făcută de către Tribunalul de Vlaşca, şi constitue documentele în puterea cărora d-sa stăpâneşte partea sa din moşia Paraipanul, care se hotărniceşte acum, ca fiu şi moşteni-tor al d-nei Zoe D.Ghica, fiica şi moştenitoarea d-nei Olimpia Lahovary.
După aceste acte, moşia Paraipanul, proprietatea d-lui N. D. Ghica, se compune din cinci trupuri, şi anume:
a) Trupul din câmp, cuprins între trupul din Paraipan al d-nei Mariei Lahovary, acel al d-lui Al.Em.Lahovary, moşia Gogoşari a Eforiei Spitalelor Civile din Bucureşti şi delimita-rea locuitorilor din comuna Paraipan, împroprietăriţi la 1864;
b) Trupul din baltă, cuprins între trupurile d-nei Maria Lahovary şi d-lui Al .Em. Lahovary, delimitarea de la 1864 a locuitorilor din Paraipan şi Dunărea;
c) Trupul însemnat pe plan cu E2, curtea magaziilor, situat între delimitarea locuitorilor din Paraipan, şoseaua Giurgiu-Zimnicea, curtea E1 a magaziilor d-nei Maria Lahovary şi trupul F1 al grădinilor de zarzavat tot al d-nei Maria Lahovary;
d) Trupul însemnat pe plan cu F2, grădină de zarzavat, cuprins între şoseaua Giurgiu- Zimnicea, trupul F1, din câmp al d-lui Al. Em. Lahovary, şi trupul F3, grădini de zarzavat tot ale d-lui Al. Em. Lahovary;
e) Trupul J, locul hanului din satul Paraipan.
192
A. Trupul din câmp
Hotarul despre partea din moşia Paraipanul a d-nei Maria Lahovary. Acest hotar se compune din o singură linie dreaptă, lungă de 8292 metrii 80 centimetri, care pleacă din movila însemnată pe plan cu No.31, în hotarul delimitării locuitorilor din Paraipan, şi merge până în movila No.34, făcută în matca pârâului Putineiul în hotarul moşiei Gogoşarii-Noi.
Hotarul moşiei Gogoşarii-Noi. Acest hotar se urmează în lungul pârâului Putineiul, aşa cum se coteşte el, de la punctul No.34 la vale, până la movila No.35. Distanţa în linie dreaptă între punctele No.34 şi No.35 este de 1088 metri 10 centimetri.
Hotarul despre partea din moşia Paraipanul a d-lui Al. Em. Lahovary. Acest hotar se compune din o singură linie dreaptă, lungă de 7629 metri 90 centimetri, care merge de la movila No.35 până la movila No.28, făcută în marginea lotului F1 de grădini al d-nei Maria Lahovary.
Hotarul despre loturile F1 şi E1 ale d-nei Maria Lahovary. Acest hotar se compune din două linii drepte, având respectiv lungimile de 125 metri 10 centimetri şi de 164 metri 00 centi-metri, şi merge de la movila No.28, trecând prin movila No.29, până la movila No.30, în hotarul delimitării locuitorilor din Paraipanul.
Hotarul despre delimitarea locuitorilor din Paraipanul. Acest hotar se compune din o singură linie dreaptă, lungă de 314 metri 20 centimetri, cari începe din movila No.30 şi merge până în movila No.31, de unde am plecat.
B. Trupul din Baltă
Hotarul despre partea d-nei Maria Lahovary. Acest hotar se compune din o singură linie dreaptă, lungă de 2793 metri 80 centimetri, care merge de la movila No.42, din malul Dunării, până la movila No.39, din hotarul delimitării locuitorilor din Paraipan.
193
Hotarul despre delimitarea locuitorilor din Paraipanul. Acest hotar merge din movila No.39 până la movila No.38, urmând cotiturile viroagei numită Gârla mare.Distanţa în linie dreaptă între movilele No.39 şi No.38 este de 2135 metri 60 centimetri.
Hotarul despre partea d-lui Al.Em. Lahovary. Acest hotar se compune din o singură linie dreaptă, lungă da 2044 metri 00 centimetri, cari merge de la movila No.38 până la movila No.43, făcută în malul Dunării. Distanţa în linie dreaptă de la movila No.43 până la movila No.42, de unde am plecat, este de 1844 metri 40 centimetri.
C. Trupul E2 de la magaziiAcest trup formează un poligon de şase laturi, ale cărui
forme şi dimensiuni sunt indicate pe plan.
D. Trupul F2 de la grădinile de zarzavatAcest trup formează un poligon de cinci laturi, ale cărui
formă şi dimensiuni sunt fixate pe plan.
E. Trupul J, locul hanului din ParaipanulAcest trup formează un poligon de patru laturi, aşa cum se
vede în plan. Pentru trupurile E2, F2 şi J, am însemnat pe plan, în cartoane deosebite, figura lor, şi pe o scară mai mare de 1/5000.
Fixarea hotarelorToate hotarele descrise mai sus sunt însemnate pe faţa
pământului, fie prin şanţuri, fie prin movili depărtate unele de altele cu cel mult 200 metri. Asupra nici unuia dintr-însele nu este nici o contestaţie. De aceia le-am păstrat şi noi întocmai neschimbate.
Determinarea geometrică a perimetrelorDăm aci tabloul de elemente geometrice necesare pentru
determinarea în parte a trupului din câmp şi a celui din baltă. Poligonul format de fiecare lot este determinat prin vârfurile şi laturile sale. Poziţia vârfurilor s-a determinat prin coordonate
194
rectangulare, în raport cu două drepte perpendiculare.Una din ele este axa OX sau a abciselor1 . . . . . . . . . . . . . .
Suprafeţe
Suprafeţele celor cinci trupuri, calculate după plan şi după coordonatele date în tabelele precedente, sunt cele urmă-toare:
Ca puncte de reper fixe, cari servesc pentru regăsirea hotarelor în caz de pierdere, s-au calculat coordonatele crucii turnului bisericei din satul Paraipanul şi ale crucii bisericei din satul Bălării. Aceste coordonate sunt:
Pentru biserica din Paraipanul:X = 22 m, 71; Y = 85 m, 58 ;
Pentru biserica din Bălării:X = – 2457 m, 9 ; Y = –3135 m, 5.
Această carte de hotărnicie, împreună cu planul moşiei, ridicat pe scara de 1/10000, s-a făcut în mai multe exemplare, imprimate pe hârtie timbrată de câte doi lei coala, pentru Tribunal, proprietar şi fiecare din vecini, şi s-a dat în primire d-lui Niculae D. Ghica-Comăneșteanul, proprietar, ca să le depună la Tribunalul respectiv, pentru confirmare.
1Urmează exact explicația din secțiunea „Determinarea geometrică a loturilor” din Memoriul asupra moșiei Paraipanul..., tot de Spiru Haret, prezentat anterior, apoi tablele cu coordonatele vârfurilor, lungimile și azimuturile laturilor.
195
Olga Ghica-Deleni
Făcut în Bucureşti, azi, 8 Octomvre 1905.Inginer-hotarnic Spiru C.Haret
Familia boierească Ghica este prezentă la Arsache şi prin ramura Ghica-Deleni.
Este vorba de Olga Ghica-Deleni (1882-1967), fiica principelui Grigore Ghica-Deleni (1847-1938) şi soţia lui Alexandru A. Bellu (1874-1941). Tatăl său, Grigore Ghica-Deleni, era fiul lui Teodor Ghica-Deleni şi al Phenaretei Știrbey, fiică a Domnitorului Barbu Știrbey şi într-o vreme a îndeplinit func-ţia de prefect al judeţului Botoşani.
Despre această prezență printre pro-prietarii moşiei Arsache vorbeşte următo-rul document din anul 1912, păstrat la Direcţia Judeţeană Giurgiu a Arhivelor Naţionale, fond Tribunalul judeţului Vlaşca, documentul nr.942/1912:
Domnule Preşedinte,
1912,Decembrie 20
Conform cererei d-nei Olga Gr.Ghica-Deleni, căs-tă Bellu, am onoarea a vă avansa dosarul acestui Trib. cu Nr.4634/911 numerotat şi sigilat, de fille 461, rugându-vă a dispune ca prin Portăreii locali să se facă procesul verbal de schiţare a moşiei Paraipanul lotul I, situat în comuna Arsache jud. Vlașca, învecinându-să cu Sornele; am plătit la Portăreii acestui Tribunal cu recipisa Nr.27739 din 18 Decembrie 1912.
Preşedinte Grefier
ss indescifrabil ss indescifrabil
D-nului Preşedinte al Trib.jud.Vlaşca
196
În anul 1909 apare legea înfiinţării islazurilor comunale, aceasta fiind una din măsurile venite în sprijinul ţăranilor după sângerosul an 1907. În cele mai multe comune aceste islazuri au luat fiinţă după anul 1910. La Arsache proprietarul ofertant a fost iniţial generalul Theodor Văcărescu în anul 1911, dar nepotul său prin alianţă, principele Ioan Callimachi, contestă actul de măsurătoare în anul 1912 şi astfel se renunţa la această ofertă.
În cele din urmă proprietarul ofertant devine Statul, care oferă o parte din moşia comunei Găujani.Această moşie fusese stăpânită în vechime de Mănăstirea Cotroceni şi Biserica Domniţa Bălaşa, dar după secularizarea averilor mânăstirești prin legea lui Cuza din anul 1863, partea de moşie a Mănăstirii Cotroceni intră în posesia Statului.
Redăm mai jos două documente despre înfiinţarea islazu-lui, ambele aflate la Direcţia Judeţeană Giurgiu a Arhivelor Naţionale, primul legat de numele generalului Theodor Văcărescu, iar al doilea fiind chiar actul de înfiinţare a islazului, din anul 1913. Primul document este un proces verbal aflat în Fondul Tribunalului judeţului Vlaşca (documentul nr.888/ 1911), cel de-al doilea este actul de măsurătoare şi hotărnicie a islazului, aflat în fondul Tribunalului judeţului Vlaşca (docu-mentul nr.1004/1913).
Proces Verbal
10 Decembrie 1912 ora 10 dimineaţa
Subsemnatul Paul Nicolescu, Notarul Com. Arsache din plasa Dunărea jud.Vlaşca, însărcinat fiind cu înmânarea cita-țiunei 45196/912 a D-lui Preşed.Trib. Vlaşca adresată D-lui Văcăreanu1, proprietarul moşiei, m-am transportat la domi-ciliul său2 unde, negăsindu-l prezent, am lăsat sus menţionatul în mâna D-lui Raicu Raicovici om din familia D-lui Bogdan Raicovici, arendaşul moşiei, care a refuzat a primi, în care caz
1 Corect este Văcărescu.2 Conacul Văcărescu, situat undeva către Cetățuia, care nu mai există astăzi.
197
am lipit menţionata citaţie pe uşa domiciliului, faţă de martorii asistenţi notaţi mai jos.
Pentru care am dresat prezentul proces verbal.
Notar MartoriP.Nicolescu Dumitru I.Căciulan Ion M.Mușat
Act de măsurătoare şi hotărnicie
Subsemnatul căpitan Bădescu Ion, ofiţer topograf de la Serviciul Geografic al Armatei, fiind însărcinat cu măsură-toarea şi hotărnicia islazului comunal al Satelor Arsache şi Bălăriile Comuna Arsache judeţul Vlaşca, constituit din un singur trup, în suprafaţă totală de 146 hectare oferit de Stat din moşia Găujani proprietatea D-sale, după ce am depus jurămân-tul, înaintea d-lui Prim-Preşedinte al Tribunalului Ilfov, conform art.4 din Regulamentul special pentru măsurătoarea şi hotărnicia islazurilor comunale, publicat în Monitorul Oficial No.267 din 28 Februarie 2009, după cum se constată prin publicaţia în M.Of.cu No.268 din 4 Martie 1911 a Tribunalului Ilfov, care se anexează în copie la actul Tribunalului.
Am chemat pe Dl. Proprietar şi vecinii limitrofi pentru zilele de douăzecișiunu Noiembrie 1912 ca să se prezinte la faţa locului. în persoană sau prin mandatar, pentru a asista la operaţiunea măsurătoarei sus numitului islaz.
Proprietarul şi vecinii chemaţi sunt următorii:
1) Ministerul Domeniilor proprietar ofertant2) Dl. Primar al Comunei Arsake cumpărător3) Epitropia Aşezămintelor Brâncoveneşti1 vecină4) Dl. Primar al Comunei Găujani vecin5) Dl. Nicu Alexandrescu propriet. moşiei Pietrișu vecin,
1 Așezămintele Brâncovenești, înființate în 1838, înglobau proprietățile Bisericii Domnița Bălașa și ale Spitalului Brâncovenesc.198
cari au dat mulţumire pe semnele de hotar după cum se constată din Procesul – verbal No.15 ataşat la acest act (art.5 din Regulament), după care am fixat movilele de hotar ale islazului, aşa după cum se arată în alăturatul plan, socotindu-le ca semne de hotar definitive, cu toate efectele acordate de lege.
Situaţiunea islazului
Islazul comunei Arsache are o suprafaţă de 146 Hectare, după cum s-a stabilit prin Avizul Consiliului superior agricol cu No.1918 din 11/10/912 şi aprobarea Ministerului de interne.
Trupul unul singur în suprafaţă de 146 de hectare are următoarea situaţiune:
La Nord se mărgineşte cu proprietatea Găujani a Statului;
La Sud cu islazurile comunale ale Satelor Pietrișu şi Găujani;
La Est cu proprietatea Găujani a Epitropiei Aşezămintelor Brâncoveneşti despărţită prin drumul vecinal Găujani – Gogoşari;
La Vest cu proprietatea Pietrișu a D-lui Nicu Alexandrescu.
În ceea ce priveşte descrierea hotarelor, numirea sem-nelor de hotar, lungimea laturilor şi unghiurilor dintre laturi, numirea proprietăţilor vecine cu islazul şi numele proprieta-rilor cari le stăpânesc, comuna şi judeţul de care depinde islazul, toate aceste date sunt arătate în Tabloul de Descrierea Hotarelor.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Concluzie
Având în vedere îndeplinirea procedurei scrise la Art.8 din Regulamentul special pentru măsurătoarea şi hotărnicia islazurilor comunale şi de Art. 30 din Legea pentru învoieli, în urma căreia proprietarul şi vecinii au dat mulţumire pe
199
hotarele ce am fixat;Având în vedere că suprafaţa totală, măsurată şi coprinsă
între hotarele arătate pe plan şi în prezentul act, corespunde cu aceia de 146 Hectare arătată în Avizul Consiliului agricol şi aprobată de Ministerul de Interne;
Noi, Căpitanul Bădescu Ion ofiţer topograf de la Serviciul Geografic al Armatei, am dresat prezentul Act de măsurătoare şi hotărnicie a islazului comunal Arsake şi Bălăriile în cinci exemplare, cari se vor înainta D-lui inspector agricol respectiv, pentru îndeplinirea dispoziţiunilor art.7 din Regulament.
Făcut astăzi 14 Februarie la Bucureşti 1913Ofiţer topograf Căpitan Bădescu Ion
În anul 1919 se expropriază câte o anumită suprafaţă din părţile moşiei Arsache stăpânite de fiecare proprietar, ca urmare a decretului-lege nr. 3697/15 dec.1918 privind exproprierile parţiale sau totale ale marilor moşii. Acest decret se va transfor-ma în legea din 17 iulie 1921, care a fost motorul reformei agrare din 1921.
În „Monitorul Oficial“ din 2 septembrie 1919 apar extrase-le de pe procesele-verbale ale comisiei judeţene de expropriere. Le redăm în cele ce urmează :
1. Extras de pe procesul verbal nr.18, încheiat de comisiunea judeţeană în ziua de 21 iunie st.v.1 1919 , relativ la exproprierea moşiei Paraipani, lotul no.1, proprietatea Băncii Generale Române2, situată în com Arsache, jud.Vlaşca.
Comisia declară expropiat în mod definitiv 599 ha 1749 m.p. teren cultivabil din moşia Paraipani, lotul No.1, proprie-tatea Băncei Generale Române din Bucureşti. Alege şi determină în mod definitiv porţiunea expropiată în trupul de câmp, învecinat: la nord cu moşia Gogoşari, proprietatea 1 st.v. = stil vechi (referitor la calendar).2 Banca Generală Română a fost fondata în 1897 de marele bogătaș filantrop Jaques Elias (1844-1923), evreu de origine, care și-a lăsat prin testament întreaga avere Academiei Române, care va crea fundația Elias, spitalul Elias, școli etc.200
Eforiei spitalelor civile, la est cu moşia Arsache, lotul No.2, proprietatea d-lui N.D.Ghica-Comănești, la sud cu satul Arsache şi la vest cu lotul No.5 din moşia Paraipani, proprietatea d-lui I.T. Calimachi1. E de părere că preţul de expropiere să fie 1400 lei ha.
Cu apel.
Drept care am dresat prezentul proces-verbal în trei exemplare, din care unul s-a dat primăriei Paraipan, al doilea s-a dat d-lui consilier agricol, iar al treilea s-a oprit la dosar.
Preşedinte , judecător Gh. PoppMembrii: delegatul Casei centrale2 N. BeldescuDelegatul proprietarului: G. AntonDelegaţia sătenilor: Stan C. Stoica, Stan FuduluSecretar: Const.Dimitriu
2. Extras de pe procesul verbal Nr.19, încheiat de comisiunea de exproprieri, în ziua de 22 iunie st. v. 1919, relativ la exproprierea moşiei Paraipani, lotul II, situată în comuna Arsache, proprietatea d-lui N. D. Ghica-Comănești .
Comisia declară expropriat 360 ha 1629 m.p., teren cultivabil, din moşia Paraipan, lotul II, proprietatea d-lui N.D. Ghica-Comănești. Alege şi determină în mod definitiv, urmă-toarea porţiune expropriată din moşie şi anume: partea cuprin-să între moşia Paraipani, lotul I, proprietatea Băncei generale române, la fund moşia Gogoșarii-vechi, proprietatea Eforiei spitalelor civile, la răsărit cu moşia Paraipani lotul III şi IV, proprietatea d-lui Al. Em. Lahovary şi în fine, cu restul de moşie rămasă proprietarului. Linia despărțitoare între partea expropriată și partea rămasă proprietarului va fi linia dreaptă care merge de la hotarul moşiei Paraipani, lotul I la hotarul moşiei Paraipani, lotul III şi IV. E de părere că preţul de
1 I.T.Callimachi (principe) = soțul Anei Maria Văcărescu, nepoata generalului Theodor Văcărescu.2 Casa centrală de împroprietărire.
201
expropriere să fie de 1400 lei hectarul.
Cu apel.
Drept care am dresat prezentul proces verbal în trei exemplare, din care unul s-a dat primăriei Arsache, al doilea s-a dat d-lui consilier agricol, iar al reilea s-a oprit la dosar.
Preşedinte, judecător Gh.. PoppMembri: delegatul Casei centrale N. Beldescu
delegatul proprietarului: G. Antondelegaţia sătenilor: Stan C. Stoica, Stan
FuduluSecretar: Const.Dimitriu
3. Extras de pe procesul verbal nr. 20 dresat de Comisia Judeţeană în ziua de 24 iunie/7 iulie relativ la exproprierea moşiei Paraipan lotul 3 şi 4 situată în com. Arsache jud. Vlaşca, proprietatea d-lui Al. Em. Lahovary.
Comisia declară expropriate 1035 ha şi 4485 m.p. teren cultivabil din moşia Paraipan lotul nr. 3 şi 4 proprietatea domnului Al. Em. Lahovary. Alege şi determină în mod definitiv porţiunea expropriată din moşie cu vecinătăţile următoare: la vest cu lotul nr.2 proprietatea domnului N.D. Ghica Comăneşti, la nord cu moşia Gogoşarii Noi a eforiei, moşia Putineiul şi moşia Vieru a eforiei, la est cu Domeniul Giurgiului şi la sud cu porţiunea rămasă proprietăţii.
Linia despărţitoare între partea expropriată şi partea rămasă proprietăței este o linie dreaptă care merge de la hotarul domeniului Giurgiului perpendicular pe hotarul moşiei nr. 2. Se menţionează că terenurile pe cari se află grădinile de zarzavat, circa 20 ha, la valea Corciei sunt și ele expropriate, rezervându-se în schimb proprietarului alte 20 ha lângă porțiunea expropriată.
Se rezervă sătenilor un drum de comunicaţie de la şoseaua la partea expropriată pe actualul drum de hotar dintre lotul nr.2 şi 3 iar la cazul când acest drum s-ar închide, proprietarul
202
va deschide pe moşia sa un alt drum de comunicaţie de aceiaşi lăţime.
În ce priveşte preţul noi – președintele şi membrii şi Stan Fudulu şi Gh. Anton suntem de părere ca să plătească 1400 lei hectarul, iar membrul Stan C. Stoica este de părere pentru circa 400 hectare teren calitatea a 2-a să se plătească 1200 lei hectarul, iar pentrul rest pământ de calitatea 1-a 1400 lei hectarul.
Cu apel.Drept care am dresat acest proces verbal în trei exemplare
din care unul s-a dat primăriei Arsache, al doilea s-a dat domnului consilier agricol iar al treilea s-a oprit la dosar.
Preşedinte , judecător Gh. PoppMembri: delegatul proprietarului: G. Anton
delegaţia sătenilor: Stan C. Stoica, Stan Fudulu
Secretar: Const.Dimitriu
De asemenea, în 1921 este expropriată o bună parte din balta Arsache, după care, în 1924 se retrocedează proprietarilor în anumite condiţii.
Următorul document (originalul este la Arhivele Naţionale Fond Krețulescu nr. inv. 1839 nr. dos. 1585) arată acest lucru.
Adresa
Ministerul Agriculturii şi DomeniilorDirecţia generală a Serviciului Îmbunătăţirii FunciareNr. 793 din 23 August 1924
Domnilor prorietari,
Prin hotărârea Comitetului Agrar cu nr. 21729 -bis din 17 oct.1923, s-a admis cererea D-voastra la sus-zisul Comitet sub nr. 4409 din 16 nov. 1922, următor căreia vi s-a redat în pose-siune terenul inundabil din proprietatea Dv. numită Paraipani-Arsache, jud.Vlaşca în suprafaţă de circa 750 ha, sub condiţiu-
203
nea expresă ca Dv. să începeţi în termen de cel mai târziu 3 ani socotiţi de la data de 17 oct. 1923, lucrările de îmbunătăţire funciară (îndiguire, drenare etc.) şi să le continuaţi neîntrerupt, aşa ca ele să fie terminate complet cel mai târziu la data de 17 Oct. 1933, când toate terenurile menţionate să fie redate unei culturi agricole sigure pe toată întinderea lor.
S-au fixat totodată şi sancţiunile în caz de neîndeplinirea obligaţiunilor ce v-aţi luat şi pe care le cunoaşteţi, fiind coprin-se şi în declaraţiunea autentică cu No. 26512 din 15 Nov. 1923, semnată de Dv. în această privinţă.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Vă rugăm deci să binevoiţi a lua măsuri, să ne prezentaţi din timp planurile lucrărilor ce trebuie să faceţi, pentru ca în conformitate cu legea să le putem examina şi eventual aproba sau modifica, aşa încât să fie timpul necesar pentru începerea lucrărilor şi terminarea lor în timpul fixat de Comitetul Agrar.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Director General Avocatul serviciuluiN. Grigorescu ss. Indescifrabil
Domniei Sale, Domnului Nicolae Al. Lahovary, Maria G. Plagino, Tatiana General Rudeanu, Alexandra Căpitan Slăti-neanu şi Maria-Sofia Alex. Em. Lahovary.
Str. Romană No. 5 Loco.
Nu putem preciza dacă există vreo legătură între documen-tul precedent şi lucrările de îndiguire care au început peste câţiva ani şi care s-au finalizat prin construirea incintei îndiguite Arsache-Pietroșani în anii 1930 – 1935. Aceste lucrări au fost realizate de Societatea „Danubiana” din Giurgiu, care devine proprietară a unei părți din balta Arsache.
Cert este că, începând din 1930, această uriaşă suprafaţă de baltă, care începe din estul comunei Arsache şi se termină în estul comunei Pietroşani (canalul Vedea – Dunăre) a fost ferită de revărsările anuale ale Dunării, fiind redată agriculturii. În
204
1960 digul Arsache – Pietroşani a fost supraînălţat, iar în 1980 se va reuşi o prelungire până la Zimnicea a acestei îndiguiri, construindu-se incinta îndiguită Pietroşani – Zimnicea. În fondul Krețulescu (nr. inv. 1839) de la Arhivele Naţionale există două planuri ale moşiei Paraipani (partea urmaşilor lui Al. Em. Lahovary) din 1928 şi 1930, semnate de ing. hotarnic Anton Riga.
Revenind la proprietarii moşiei Arsache din prima jumătate a secolului al XX-lea, nu putem să nu remarcăm prezenţa unor nume care nu au neapărat legătură cu familiile Lahovary sau Arsache, cum sunt Olga Ghica-Deleni, familiile Lupescu, Raicovici, Banca Generală Română şi care apar după cum am văzut, în anumite documente.
Probabil că anumite trupuri de moşie au fost cumpărate de noi asemenea proprietari de la unii din urmaşii familiilor Arsache şi Lahovary. Să nu uităm că Alexandrina Cantacuzino, fiica Elenei Arsache şi soţia generalului Iacob Lahovary, moare în 1912 şi fiul său Leon, a vândut probabil partea de moşie moştenită. E posibil ca şi unii din urmaşii Mariei Văcărescu, fiica Elenei Arsache şi soţia generalului Theodor Văcărescu, să fi vândut anumite părţi de moşie.
Unul din aceşti noi proprietari a fost şi generalul Ion Florescu (1879 – 1934), care se pare că avea totuşi o legătură, destul de îndepărtată, cu familia lui Apostol Arsache. Generalul Ion Florescu de care vorbim, era fiul din flori al generalului Ioan Em. Florescu (1819-1893), dar a fost adoptat de Bonifaciu Florescu, la rândul său copilul din flori al lui Nicolae Bălcescu, După cum am văzut, Nicolae Bălcescu era un nepot îndepărtat al lui Apostol Arsache. În Arhivele Naţionale (Fond Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, Reforma agrară din 1945 doc. 2) există următorul document care certifică vânzarea părţii corespunzătoare din moşia Arsache de către văduva generalului Ion Florescu, împreună cu fiul acesteia, având acelaşi nume Ion Florescu, către obştile săteşti din Cetăţuia, Arsache şi Malu. Redăm textul acestui document:
205
Notificare
Onor. Statului RomânPrin Ministerul Agriculturii şi Domeniilor31 I 1945 Bucureşti
Subscrişii ELENA G-ral Adj. I. FLORESCU, în calitate de uzufructuară1 şi ION FLORESCU, în calitate de nud proprie-tar2 al moşiei Paraipan Arsache Jud. Vlaşca, ambii domiciliaţi în Bucureşti Str. Bitolia nr. 7-9, avem onoare a vă face cunoscut că am vândut suscitata moşie Obştiilor: „Paraipan Arsache” din Com. Arsache, „Unirea” din Com. Cetățuia și „Unirea” din Com. Malu, toate din judeţul Vlaşca, în condiţiu-nile următoare:
1) Suprafaţa moşiei este de cca 200 (două sute) ha teren arabil, inclusiv conacul3 cu clădiri, exceptând inventarul, mobilierul şi motorul Diesel. Cumpărătorii vor despăgubi muncile şi însămânţările făcute în regie şi vor respecta pe cele deja făcute în dijmă.
2) Moşia se vinde celor trei Obştii sus citate, cumpărătorii trebuind să fie săteni cultivatori de pământ, până la 5 ha un lot.
3) Preţul este de 200000 (două sute mii) lei un hectar, inclusiv valoarea terenurilor clădite şi inclusiv clădirile şi ecaretele. Plata integral în numerar la autentificare.
4) Asupra preţului noi coproprietarii am primit chiar azi lei 5580000 (cinci milioane cinci sute opt zeci mii) pentru care am dat suscitatelor Obştii chitanţe deosebite cu titlu de arvună şi autentificarea actului se va face în cel mult 7 zile de la aprobarea legală de Minister a acestei vânzări.
1uzufructuar = care are dreptul de uzufruct, adică de folosire a bunurilor proprietății.2nud proprietar = proprietarul de drept (cu acte).3conacul familiei Florescu era situat între Arsache și Cetățuia, pe câmp, mult lateral față de șosea; azi nu mai există.206
5) Vânzătorii garantează proprietatea şi vor radia ipoteca de cca 4000000 lei la Creditul Agricol Ipotecar din Bucureşti, astfel ca Obştiile să primească moşia liberă de orice sarcină.
6) Cumpărătorii vor intra în folosinţă şi de fapt de îndată după autentificarea actelor şi îi vor privi toate spezele de parcelare între ei.
Moşia ce vindem este situată pe teritoriul Comunei Cetăţuia, iar Comunele Arsache şi Malu sunt învecinate şi au lucrat pe moşia noastră.
Această ofertă de vânzare noi proprietarii înţelegem a o menţine zece zile de astăzi. Toate taxele şi cheltuielile actului se vor suporta pe jumătate de ambele părţi contractante. Vă rugăm a autoriza această vânzare pe baza legilor în vigoare.
Cu toată stima, Elena General FlorescuşiIon Florescu
Noi reprezentanţi ai Obştiilor cumpărătoare, vă rugăm a autoriza această vânzare, Obştiile au făcut deja toate tablourile de cumpărători, au stabilit la faţa locului pe teren, în adunări obşteşti, toate condițiunile actului şi membrii cumpărători au depus arvuna prevăzută mai sus. Precizăm că Obştile cumpără-toare dispun de întregul preţ prevăzut în act, fără a solicita vreun împrumut în acest scop şi dau deplină mulţumire pe toate stipulaţiunile actului.
Obştea „PARAIPAN ARSACHE” Com. Arsache – VlaşcaObştea „UNIREA”Com. Malu – Vlaşca I. RemușObştea „UNIREA” Com. Cetăţuia E. Neguț
Autentificarea acestui act s-a făcut de către Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Direcţia Proprietăţii şi a Bunurilor Statului, la data de 2 februarie 1945.
207
Terenul vândut a fost împărţit astfel: 68 ha cooperativei de cumpărare (obştei) „Unirea” Cetăţuia, 66 ha cooperativei de cumpărare „Paraipan Arsache” şi 66 ha cooperativei de cumpă-rare „Unirea” Malu. La întocmirea tabelelor de cumpărători, au avut prioritate invalizii, văduvele şi luptătorii din război.
Este de notat că în perioada interbelică, ca urmare a reformei agrare din 1921, bunăstarea şi puterea de cumpărare a ţăranilor crescuse mult, ceea ce a dus la posibilitatea acestor obşti săteşti (cooperative de cumpărare de pământ) de a cum-păra moşii relativ mari. Şi aceasta, cu toate că ţara trecuse printr-un război greu, cu atâtea consecinţe ce au decurs de aici.
Cu puţini ani înaintea confiscării averilor şi moşiilor marilor proprietari de către statul comunist, mai exact în 1946, Maria-Sofia, fiica lui Alexandru Em. Lahovary şi soţul său, profesorul Emil Panaitescu, donează copiilor lor minori, Maria Profira şi Emil Alexandru, 35 ha din suprafaţa totală de 50 ha, ce le mai rămăsese din moşia Arsache în urma exproprierii din 1945. Reamintim că prin reforma agrară din 1945 toate proprietăţile au fost reduse la cel mult 50 ha. Fata, Maria Profira, primeşte 20 ha, iar băiatul, Emil Alexandru, 15 ha.
Actele de donaţie se păstrează la Arhivele Naţionale (Fond Krețulescu nr. inv. 1839 dos. 1585) şi sunt practic identice. De aceea îl prezentăm pe cel pentru Maria Profira.
208
Obștile comunelor Arsache și Bălării, 1926
Act de donaţie
Între subscrişii: Maria Sofia Panaitescu, născută Lahovary şi Profesor Emil Panaitescu, personal şi ca soţ dotal, domiciliaţi la Roma (Italia) Viale Pariole nr. 43, reprezentaţi prin sora şi cumnata noastră Maria Nicola (Colette) Lahovary în baza procurii autentificate de Legaţia Română din Roma, sub. Nr. 2776 din 5 Oct. 1946, de o parte ca donatori şi Maria Profira Panaitescu, minoră, ca donatară1, reprezentată prin bunica sa Ana Alex. Em. Lahovary pentru acceptare, a intervenit prezentul act de donaţie, în următoarele condiţiuni:
Noi, Maria Sofia şi Emil Panaitescu, în baza autorizaţiunii date de Trib. Ilfov S IV C. C.2 prin jurnalul nr. 30191 din 13 Noiembrie 1946, declarăm de buna noastră voe că dăruim fiicei noastre minore, Maria Profira Panaitescu 20 ha din cota de 50 ha ce ne-a rămas după exproprierea din 1945 în moşia Paraipan, lotul I situat în comuna Arsache jud. Vlaşca, având situaţia următoare: la Nord se învecinește cu lotul 2 rezervat de noi donatorii, la Est cu proprietatea d-nei Colonel Slătineanu, la Vest şi Sud cu proprietatea moştenitorilor N. Ghika-Comăneşti fiind despărţit cu drumul de exploatare existent, în limitele arătate în alăturata schiţă de plan, care face parte integrantă din prezentul act. Terenul este liber de orice sarcină ipotecară sau privilegiată şi fiica mea este considerată intrată de drept şi de fapt în stăpânirea lui, chiar de la semnarea prezentului act, fără nici o altă formalitate de punere în posesie.
Subsemnata Ana Alex. Em. Lahovary, în calitate de bunică a minorei Maria Profira Panaitescu, în baza autorizaţiunii date de lege prin art. 815 C. Civ.3 declar că accept cu mulţumire pentru minoră donaţia de 20 ha făcută de părinţii ei din fondul dotal rămas din exproprierea moşiei Paraipan situată în com. Arsache jud. Vlaşca. În vederea taxării prezentului act de
1 donatar = persoană căreia i se face o donație.2 S.IV C.C. = secția IV civilă comercială.3 C.Civ. = cod civil.
209
donaţie, declarăm că valoarea terenului este de lei 4000000 pe hectar, sau în total pentru 20 ha valoarea actului este de lei 80000000.
Drept care am încheiat prezentul act de donaţie, în dublu exemplar, astăzi 15 Noiembrie 1946, la Bucureşti.
Donatori
pentru Maria-Sofia Panaitescu Emil Panaitescus. Maria-Nicole Colette Lahovary pentru minora Maria Profira Panaitescus. Ana Al. Em. Lahovary
Această proprietate a soţilor Panaitescu, împărţită cu copiii lor, va mai dura ceva mai puţin de 3 ani, fiind desfiinţată prin-tr-un decret al Prezidiului Marii Adunări Naţionale din 2 martie 1949. Prin acest decret erau practic naţionalizate toate moşiile de 50 ha, ultimii şase expropriaţi din comuna Arsache fiind: Maria-Sofia Panaitescu (50 ha), Radu Lupescu (50 ha), Marta Rantzer (50 ha), Adriana Spirea (50 ha), Raul Lupescu (43 ha), Milan Georgescu1 (58 ha), după cum aflăm din cartea „Colec-tivizare în Vlaşca 1949 – 1950)” (Ed. Vinea, Bucureşti, 2002) a autorilor giurgiuveni Damian Ancu, Florin Breazu, Ion Bălan.
Proprietarii Raul Lupescu, Radu Lupescu, Marta Rantzer şi Adriana Spirea erau copiii arendaşului Solomon Lupescu.
Alţi proprietari importanți pe moşia Arsache, până în 1945, au fost: Societatea italiană „Danubiana” (fabrica de zahăr din Giurgiu) având ca administrator pe Vasile Mărgăritescu, avocatul giurgiuvean Vasile Dorobanţu2 şi căpitanul Hogea (între anii 1940 – 1945). Societatea „Danubiana” a construit clădirea actualei poliții de frontieră (fosta companie de grăniceri), unde și-a avut sediul. Vasile Dorobanțu a locuit în conacul Văcărescu, azi dispărut, iar căpitanul Hogea a locuit în
1 Milan Georgescu era administrator de moșie; de altfel, el locuia permanent la Arsache, casa sa fiind actualmente sediul cabinetelor medical și stomatologic.2 Vasile Dorobanțu este fiul lui Ilie Dorobanțu.210
casele familiei Lupescu, care au fost pe locul OBIC-ului. În anul 1949, în comuna Arsache se înfiinţează Gospodăria
Agricolă de Stat Arsache (iniţial, ca secţie a G.A.S. Pietroşani, care exista din 1919 ca fermă-model), în acest fel apărând proprietatea de stat în agricultură.
A urmat o perioadă de represalii împotriva chiaburilor, premergătoare înfiinţării în 1960 a celor două gospodării agrico-le colective din Arsache şi a creării aşa-zisei proprietăţi colec-tive în agricultură. Unele din actele de împotrivire ale locuitori-lor din Arsache în fața apariţiei agriculturii socialiste sunt redate în cartea menţionată „Colectivizare în Vlaşca 1949 – 1950”. Spicuim câteva din ele, preluate din ziarele locale ale vremii.
1. În comuna Arsache, la G.A.S., s-a pus foc pentru a patra oară în decurs de un an, arzând cca 4 vagoane paie şi nutreţ de vite (2 oct. 1949).
2. În comuna Arsache, reşedinţa plăşii, în timp ce toţi tovarăşii de la plasă1 au plecat la Giurgiu să participe la demonstraţie2, când s-au înapoiat pe la orele 16 au găsit pe poarta sediului de reşedinţă al plăşii P.M.R.3, un bilet în care scria de mână următoarele: „Mihai Regele vine în ţară şi o să vă omoare” (1 mai 1950).
3. Cu ocazia deplasărilor făcute în cuprinsul plăşii, Comitetul Provizoriu4 al Plăşii Arsache a constatat că la morile din comunele Bujoru, Arsache, Malu şi Slobozia, precum şi la presa de ulei din comuna Arsache, foştii proprietari mai locuiau încă în incinta întreprinderii. Comitetul Provizoriu a luat măsuri ca imediat să se facă evacuarea lor, locuinţele trecându-se în patrimoniul comunelor.
În lucrarea lui Cicerone Ionițoiu, „Album al martirilor
1 Tovarășii de la plasă erau activiștii de partid ai plășii.2 Demonstrația care se organiza de 1 mai în cinstea zilei „oamenilor muncii”.3 P.M.R. = Partidul Muncitoresc Român (denumirea partidului comunist între anii 1948 – 1965).4 Comitetul Provizoriu al P.M.R.
211
regimului comunist” (Ed. Cartea de presă şi literatură, Sibiu, 1999) este pomenit numele lui Stoian S. Barbu, agricultor, născut în anul 1880 în comună Arsache, mort la 9 februarie 1953 în închisoarea comunistă de la Poarta Albă.
Despre agricultura de tip socialist (C.A.P., I.A.S., S.M.A.) ne vom ocupa în pargraful 7.6.
Dăm mai jos tabelul ce conține principalii proprietari ai moșiei Arsache din secolul al XX-lea.
Anii ProprietariiSursa de documentare
1901-1945
Dipl. Alexandru Em. Lahovary (căs. cu Ana Krețulescu), apoi urmașii acestuia:– Maria-Nicole(căs. cu George A. Plagino)– Tatiana (căs. cu g-ral Vasile Rudeanu) și copiii săi: Ana-Maria, Magdalena, av. Emanoil Nicolae– Maria-Sofia (căs. cu prof. Emil Panaitescu) și copii săi: Maria-Profira şi Emil Alexandru– Alexandrina Elena (căs. cu col. Barbu Slătineanu)– Nicolae (căs. cu Loiuse Charlotte Trelluyer)
– C. Iordăchiță, „Familia Lahovary. –Ascendenți și destin politic”– S. C. Haret „Memoriu asupra estimației și împărțirii moșiei Paraipanul jud. Vlașca” (1900)
1901-1921
Zoe Em. Lahovary (căs. cu princ. Dimitrie Ghica-Comănești), apoi fiul său– Nicolae D. Ghica-Comănești
S. C. Haret „Carte de hotărnicie a moșiei Paraipanul din jud. Vlașca” (1905)
1901-1945 Maria Mănescu-Filitti (căs. cu g-rul Theodor Văcărescu), apoi urmașii săi:– Elena (căs. cu Mihai Ghica)– Ana (căs. cu Leon Cantacuzino-Deleanu)
– M. Dim. Sturdza „Familiile boierești din Moldova și Țara Românească”– N. D. Ion
212
– Maria (căs. cu Paul Catargi) – Radu (căs. cu Maria Cazotti) și fiica sa Ana-Maria(căs. cu princ. Ioan Callimachi)
„Castele, palate și conace din România”
1901-1912Alexandrina Cantacuzino (căs. cu g-ral Iacob Lahovary) și apoi fiul său Leon Lahovary
― // ―
1912 Olga Ghica-Deleni Doc. de la pag. Înainte de 1919
Banca Generală Română Doc. de la pag.
Înainte de 1945
Elena (văduva g-ral I. Florescu) și fiul său Ion Florescu
Doc. de la pag.
Înainte de 1945
Av. Ilie Dorobanțu și fiul său Vasile Dorobanțu
Locuitorii din com. Vedea
Înainte de 1949
(Raul, Radu, Marta, Adriana) Lupescu, urmașii lui Solomon Lupescu
D. Ancu, F. Breazu, I. Bălan, „Colectivizare în Vlașca”
Înainte de 1949
Milan Georgescu ― // ―
1901-1960Micii proprietari apăruți în urma împroprietăririlor din anii 1864, 1921, 1945
Locuitorii din com. Vedea
1949-2002G. A. S. Arsache (din 1966, I. A. S. Vedea)
― // ―
1960-1992C.A.P. „Răscoala din 1907”, C.A.P. „11 Iunie” (din 1980 unite în C.A.P. Vedea)
― // ―
1980-2002A.E.S.C.L (din 1991, Legumicola S.A.) Vedea
― // ―
1992-2000Micii proprietari apăruți în urma împroprietăririi din anul 1991Asociații agricole
― // ―
213
7.3. Evoluţia demografică
Dispunem de date referitoare la populaţia comunei Arsache (din 1965, Vedea) pentru 10 ani din secolul al XX-lea, suficient pentru a ne forma o imagine asupra evoluţiei demogra-fice în această perioadă.
În 1908 prefectul judeţului Vlaşca, Ion T. Ghica, publică lucrarea „Date statistice asupra locuitorilor care nu au pământ, proprietarilor mici şi mari, populațiunei, numărului vitelor, din judeţul Vlaşca” din care reiese că populaţia comunei Arsache era în total de 5639 de locuitori, repartizată pe sate în felul următor: Arsache 2594 locuitori, Malu 2680 locuitori, Bălăriile 365 locuitori.
Comparativ, comuna Găujani avea 2696 locuitori, din care satul Găujani avea 1850 locuitori, iar satul Pietrișu avea 846 locuitori; comuna Pietroşani avea 3014 locuitori; comuna Stăneşti avea 5342 locuitori, satul Stăneşti având singur 4656 locuitori.
În anul 1912 are loc un recensământ al populaţiei, ale cărui rezultate apar în lucrarea „Dicţionarul statistic al României întocmit pe baza recensământului general al populaţiei din 19 decembrie 1912” (Inst. de Arte Grafice C. Sfetea, 1915). În acest an 1912, comuna Arsache avea 3516 locuitori şi 618 case, satul Arsache având 3081 locuitori şi 536 case, iar satul Bălării 435 locuitori şi 82 case. În lucrarea citată se menţionează că în comuna Arsache existau obşti de arendare, cooperativă pentru cumpărare de maşini agricole, obşte pentru exploatare de pă-duri, obşte de pomicultură, moară cu aburi, două târguri anuale (la Duminica Tomei şi la Sf. Pantelimon), grădini de zarzavat, gospodării agricole mari.
Lucrarea lui I. Boldescu „Studiu asupra satelor şi locuito-rilor din plasa Dunărea, judeţul Vlaşca” (Tipografia N. Pandelescu, Giurgiu, 1914) întocmita pe baza aceluiaşi recensă-mânt dă pentru comuna Arsache un total de 3542 locuitori şi un total de 600 de case, nemaiexistând în acel an în comună niciun bordei. Comparativ, tot în anul 1912, comuna Malu avea 2820 214
locuitori (satul Malu având 2806 locuitori, iar cătunul Guțu 14 locuitori), comuna Găujani avea 3144 locuitori (Găujani având 2162 locuitori, iar Pietrișu 982 locuitori), comuna Pietroşani avea 3769 locuitori, comuna Slobozia 2778 locuitori, comuns Bujoru 2000 locuitori, comuna Stăneşti 4709 locuitori (satul Stăneşti având 3949 locuitori, satul Ghizdaru 760 locuitori), comuna Bragadiru 4664 locuitori.
De remarcat că în toate comunele menţionate, excepţie făcând Arsache şi Bujoru, în 1912 se mai găseau câteva bordeie (la Slobozia 4, la Malu 5, la Găujani 11, la Pietroşani 9, la Stăneşti 12). Se poate spune că, înainte de primul război mondi-al, localitatea (şi întreaga comună) Arsache se modernizase pe calea dezvoltării capitaliste.
În anul 1930 are loc un alt recensământ, al populaţiei României Mari, ale cărui rezultate apar în „Indicatorul statistic al satelor cuprinzând rezultatele recensământului general din 29 decembrie 1930” (Comisia recens. general al populaţiei, Bucureşti, 1932).
La acest recensământ comuna Arsache, redusă doar la localitatea Arsache, avea 3888 de locuitori şi un număr de 18 întreprinderi comerciale şi industriale. Aceste date situau comuna Arsache, la mijlocul perioadei interbelice, pe locul al treilea în întreg judeţul Vlaşca, după Pietroşani cu 4890 locuitori şi 49 întreprinderi comerciale şi industriale şi Stăneşti cu 4635 locuitori şi 46 întreprinderi comerciale şi industriale. Este interesant de remarcat că satele cele mai dezvoltate din judeţ se găseau în sud-vestul judeţului, în plasa Dunărea, dar să nu uităm că, încă din 1914, I. Boldescu scria în studiul său:
Ştiut este, că judeţul Vlaşca se socoteşte ca unul din cele mai bogate judeţe din ţara noastră, iar plasa Dunărea ocupă partea cea mai bogată a acestui judeţ.
În anul 1930 alte sate apropiate aveau Malu 3480 locuitori, Găujani 2653 locuitori, Știrbey-Vodă (Pietrișu) 1367 locuitori, Bujoru 2458 locuitori.
La 6 aprilie 1941, cu două luni şi jumătate înaintea intrării 215
României în cel de-al doilea război mondial, deci la sfârşitul perioadei interbelice, are loc un nou recensământ general al populaţiei, ale cărui rezultate le găsim în lucrarea „Recensă-mântul general al României din anul 1941” (Inst. Central de Statistică, Bucureşti, 1944). Comuna Arsache, redusă tot la satul Arsache, avea la sfârşitul perioadei interbelice, o populaţie de 4364 locuitori şi un număr de 66 întreprinderi şi meserii.
Comuna Arsache se situa ca dezvoltare, din acest punct de vedere, tot pe locul al treilea în judeţul Vlaşca, după Pietroşani cu 5596 locuitori şi 128 întreprinderi şi meserii şi Stăneşti cu 4784 locuitori şi 55 întreprinderi şi meserii. Această frumoasă dezvoltare capitalistă interbelică a comunei Arsache este unul din principalele motive care au dus la desemnarea acesteia ca reşedinţă de plasă între anii 1925 – 1929 şi 1939 – 1950.
În 1941, comparativ, comuna Găujani avea 2967 locuitori, comuna Știrbey Vodă (Pietrișu) avea 1570 locuitori, comuna Bujoru 2932 locuitori, comuna Bragadiru 6362 locuitori, comuna Malu 3807 locuitori.
Ca etnii, în 1941, la Arsache existau, pe lângă români, 66 de locuitori de altă naţionalitate. În anul 1948, primul an de regim comunist adevărat (după abdicarea forţată a regelui Mihai la 30 decembrie 1947) are loc un nou recensământ.
Din nefericire, statisticile existente indică doar populaţia oraşelor şi popolația totală a plăşilor, aşa că nu am putut afla populaţia comunei Arsache din anul 1948.
La recensământul următor, din anul 1956, localitatea Arsache înregistrează maximul populaţiei sale de până acum şi anume 4885 locuitori, rezultatele acestui recensământ fiind date în lucrarea „Recensământul populaţiei R. P. Române din 21 februarie 1956” (Bucureşti 1959 – 1961, Direcţia Centrală de Statistică).
Comparativ, alte localităţi vecine aveau: Malu 3952 locui-tori, Slobozia 3229 locuitori, Găujani 3699 locuitori, Pietroşani 6527 locuitori, Bujoru 3362 locuitori, Bragadiru 7163 locuitori, Pietrișu 1629 locuitori.
216
Lucrarea „Anuarul statistic al regiunii Bucureşti – 1960” arată că în anul 1959 populaţia localităţii Arsache era de 4883 locuitori, deci practic se menţine constantă, comparând-o cu cea din 1956. Comparativ, populaţiile fiind date numai la nivel de comune, în anul 1959 comuna Pietroşani (care avea acum în componență şi satul Pietrișu) avea 8195 locuitori, comuna Găujani (care avea în componență şi satul Cetăţuia) avea 3705 locuitori, comuna Malu 3960 locuitori, comuna Bujoru 3439 locuitori, comuna Bragadiru 7199 locuitori. După maximul atins în anii k950, mai exact, după anul 1960, populaţia din cele mai multe sate româneşti începe să scadă.
La recensământul următor, din anul 1966, ale cărui rezultate sunt date în lucrarea „Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 15 martie 1966” (Bucureşti, 1969, Direcţia Generală de Statistică), localitatea Vedea avea 4428 locuitori. Comparativ Malu avea 3800 locuitori, Pietrișu 1544 locuitori, Găujani 2653 locuitori, Pietroşani 5700 locuitori, Bujoru 2977 locuitori, Bragadiru 6776 locuitori.
Tratatul de geografie intitulat „Geografia Văii Dunării” (Ed. Academiei, Bucureşti, 1969), apărut sub coordonarea lui Vintilă Mihăilescu, face o analiză a populației din primele şapte decenii ale secolului al XX-lea pentru satele de pe Valea Dunării, adică de pe o fâşie lată de 25-30 km, situată imediat în nordul Dunării. Cităm din lucrarea respectivă:
Sporul însemnat al populaţiei situează sub acest aspect sectorul Olt - Argeş1 pe locul doi în cadrul Văii Dunării. În consecinţă, în 1912 apar aşezări ca: Pietroşani, Găujani, Malu cu peste 2000 de locuitori sau ca Piatra pe Călmăţui, Bragadiru pe Vedea, Chirnogi pe Argeş cu 4500 – 6000 de locuitori. Aportul mai ales al sporului natural a dus la creşteri normale între 1912 şi 1965, în prezent peste 50% din aceste sate având peste 2000 de locuitori. Teritorial se disting în sectorul Olt – Argeş o zonă de predominare a aşezărilor mari
1 Sectorul Olt – Argeș înseamnă porțiunea din Valea Dunării cuprinsă între râurile Olt și Argeș.
217
cu peste 2500 de locuitori, în partea estică (unde au avut loc de altfel şi cele mai mari creşteri de populaţie în secolul al XIX-lea din întregul sector) şi alta în extremitatea vestică cu aşezări sub 2500 de locuitori. Cele mai mari sate sunt aşezate în zona de confluenţă a râurilor (Liţa pe Olt, Piatra, Viişoara pe Călmăţui, Conțeşti, Bragadiru, Bujoru pe Vedea, Chirnogi pe Argeş) şi în lungul Dunării (Pietroşani, Găujani, Vedea, Slobozia, Prundu, Greaca etc.)
La recensământul populaţiei din anul 1977 localitatea Vedea avea 3801 locuitori, dar împreună cu localitatea Malu având 4402 locuitori, comuna Vedea totaliza 8203 locuitori, ceea ce reprezintă maximul populaţiei comunei Vedea.
Rezultatele acestui recensământ sunt publicate în lucrarea „Recensământul populaţiei din 5 ianuarie 1977” (Bucureşti 1980 – 1981, Direcţia Centrală de Statistică).
Comparativ, comunele vecine aveau: Găujani 4045 locui-tori, Pietroşani 5024 locuitori, Bujoru 2063 locuitori, Bragadiru 6539 locuitori.
În anul 1984 populaţia comunei Vedea (având în compo-nență şi satul Malu) era de 7528 locuitori, conform cu „Micul Dicţionar Enciclopedic” ediţia 1986. La ultimul recensământ din secolul al XX-lea, efectuat în 1992, populaţia comunei Vedea (cu satul Malu) era de 6627 locuitori, rezultatele fiind date în lucrarea „Recensământul populaţiei din 7 ianuarie 1992” (Bucureşti, 1992, Comisia Naţională pentru Statistică). Compa-rativ, comuna Găujani (incluzând şi satul Pietrișu) avea 3120 locuitori, comuna Pietroşani scăzuse la 3806 locuitori, comuna Slobozia la 2794 locuitori, comuna Bragadiru avea 5306 locuitori.
La primul recensământ din secolul al XXI-lea, realizat în 2002, comuna Vedea (având în acest an încă în componență şi localitatea Malu) număra 5521 locuitori, localitatea Vedea având singură 3224 locuitori, iar Malu 2297 locuitori.
Comparativ, Găujani avea 2559 locuitori, Pietroşani 3958 locuitori, Bujoru 2140 locuitori, Bragadiru 5286 locuitori,
218
Slobozia 2643 locuitori. Recensământul recent din octombrie 2011 indică populaţia comunei Vedea de 2976 locuitori.
Dacă analizăm doar evoluţia populaţiei localităţii Arsache (din 1965, Vedea) şi nu a comunei (unde, un aport mare de populaţie, după 1968, l-a dat localitatea Malu) constatăm că după 1960 populația a descrescut aproape continuu, ajungând spre sfârșitul secolului al XX-lea o populație comparabilă cu cea de la începutul acestui secol.
Cauzele esențiale ale acestei scăderi de populație, valabilă aproape în toate satele românești, sunt migrarea spre orașe (în special la Giurgiu, București, dar și în alte orașe mari, spre exemplu Ploiești), scăderea natalității, plecarea după 1990 a multor tineri la muncă în străinătate (Spania, Italia).
Tabelul următor rezumă datele despre populația satului și comunei Arsache (din 1965, Vedea) pe parcursul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea. În anii 1984 și 1992, când am dispus doar de informații despre populația comunei Vedea (alcătuită din satele Vedea și Malul), am aproximat populația localității Vedea cu jumătate din cea a comunei, adică 3764 locuitori în 1984, respectiv 3314 locuitori în 1992.
Anul Numărul locuitorilor Sursa de documentare
19082594 locuitori (satul)5639 locuitori (comuna)
Ion T. Ghica: Date statistice asupra locuitorilor care nu au pământ, proprietarilor, populațiunei din jud. Vlașca
19123081 locuitori (satul)3516 locuitori (comuna)
„Dicționarul statistic al României, întocmit pe baza recensământului general al populației din 19 dec. 1912
1914 3542 locuitori (comuna)I. Boldescu: Studiu asupra satelor și locuitorilor din plasa Dunărea, jud. Vlașca
1930 3888 locuitori
Indicatorul statistic al satelor cuprinzând rezultatele recensământului general din 29 decembrie 1930
219
Anul Numărul locuitorilor Sursa de documentare
1941 4364 locuitoriRecensământul general al României din anul 1941
1956 4885 locuitoriRecensământul populației R. P. Române din 28 februarie1956
1959 4883 locuitoriAnuarul statistic al regiunii București – 1960
1966 4428 locuitoriRecensământul populației din 15 martie 1966
19773801 locuitori (satul)8203 locuitori (comuna)
„Recensământul populației din 5 ianuarie 1977
19843764 locuitori (satul)7528 locuitori (comuna)
Micul Dicționar enciclopedic, ediția 1986
19923764 locuitori (satul)7528 locuitori (comuna)
Recensământul populației din 1992
20023764 locuitori (satul)7528 locuitori (comuna)
Micul Dicționar enciclopedic, ediția 1986
2011 2976 locuitori Primăria comunei Vedea
Graficul evoluției populației localității Arsache (din 1965 Vedea) în secolul al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea este redat mai jos.
220
Analizând acest grafic constatăm o creștere aproape liniară a populației până dincoace de mijlocul secolului al XX-lea, maximul atingându-se în anii ’950 – ’960, urmată de o descreș-tere, de asemenea liniară până în zilele noastre.
7.4. Biserica
Pe întreg cuprinsul secolului al XX-lea biserica localităţii Arsache (devenită Vedea în 1965) a fost biserica ctitorită de Apostol Arsache în secolul al XIX-lea, în care se slujeşte din anul 1845 şi până în zilele noastre. Deşi am spus poate esenţia-lul despre această biserică, având hramul „Sf. Pentelimon”, atunci când am vorbit despre localitatea Parapani (ulterior, Arsache) în veacul al XIX-lea, revenim cu o descriere foarte completă datând din anul 1969 pe care o datorăm preotului paroh de atunci, Ion Chioseaua.
Astăzi, în centrul satului, la 20 km de Giurgiu, se află actuala biserică construită din cărămidă. Curtea este împrej-muită în faţă cu gard de cărămidă în ramă de beton armat, cu porți din grilaj de fier. Părţile laterale sunt din gard de scândură. În faţa bisericii sunt monumentele pentru eroii din 1877 şi 1918. Este construită pe cheltuiala moşierului Dr. Apostol Arsache, în anul 1845, după cum se vede din pisania, pe placă de marmoră, aşezată în pridvor. Este scrisă în limba greacă, cu litere greceşti. Tradusă ea are următorul conţinut: „Apostol Arsache, doctor, a zidit din temelii aceasta biserică în anul 1845, spre pomenirea fiului sau Gheorghe, mort în Viena la 24 ianuarie 1835”. Unicul său fiu, Gheorghe, care studia la Viena, s-a îndrăgostit de o studentă evreică, cu care a dorit să se căsătorească. Neavând consimţământul părinţilor1, acesta, într-un moment de rătăcire, şi-a curmat viaţa, împuşcându-se. Pentru alinarea acestei dureri, pricinuită de moartea nefireas-că a fiului său, cât şi pentru iertarea acestui păcat greu al sinuciderii, Dr. Apostol Arsache zideşte această biserică.
1Singurul părinte care mai trăia era tatăl, Apostol Arsache, căci mama lui Gheorghe murise în 1832.
221
Întâmplarea cu sinuciderea fiului său Gheorghe este arătată de două tablouri alegorice, pictate de pictorul Gh. M. Tattarescu, pe pânză cu dimensiunile 180/83 cm, fiecare, aşezate în nişe, pe peretele de vest al bisericii, la intrare, în dreapta.
În primul tablou este pictat Dr. Apostol Arsache, în umbra căruia se vede un înger1, care arată cu mâna spre tânăra pereche de alături, parcă cerând consimţământul tatălui. În tabloul al doilea se înfăţişează cei doi tineri, în spatele cărora se află Maica Domnului, care pare că-i îmbrăţişează. Pe primul tablou scrie „Concordia”, iar pe al doilea „Doi trandafiri au fost. A trandafirilor viaţă a fost numai o dimineaţă”.
Biserica are formă de corabie, cu o turlă deasupra pridvo-rului. În interior biserica formează mici şnururi (abside), puţin pronunţate. Catapeteasma este din lemn. La intrare se află cafasul. Pardoseala este din mozaic, a pridvorului din ciment, iar a altarului din piatră pătrată.
Bolţile sunt în formă de arc de cerc şi se sprijină pe coloane de zid încadrate în el. În Naos se formează o calotă sferică, care se sprijină pe patru arce de cerc pe care sunt pictaţi cei patru evanghelişti.
În exterior, sub streaşină, biserica are un brâu, iar la cca o jumătate de metru are un al doilea brâu din linii drepte, de la care pornesc coloane prismatice, până la temelia bisericii. La intrare, într-o parte şi cealaltă de pridvor sunt două abside, în care sunt pictaţi cei doi apostoli, Petru şi Pavel. Pe frontis-piciul pridvorului se găsesc trei picturi, de dimensiuni mici, dintre care una este a hramului bisericii.
Ferestrele sunt în formă dreptunghiulară, cu partea superioară în formă de arc de cerc, fiind încadrate de chenare din piatră cu motive florale, stil brâncovenesc. Uşile sunt din lemn de brad, în două canaturi – cea de la intrare. Cea de la intrarea în biserică – de fier forjat. Ambele uşi sunt simple, fără ornamentaţii.
Biserica are o singură turlă, de formă prismatică.
1Gabriel, după cum ne spune actualul preot paroh Horia Vamoș.222
Acoperişul turlei este din patru ape. Turla are pe fețele prismei ferestrele. Atât turla cât şi biserica sunt acoperite cu tablă plumbuită, cu tablă „wolfneter”.
Biserica este construită în stil românesc.La început, biserica a fost pictată de pictorul Gheorghe
Zugravul, care se află semnat pe una din icoane. De la acest pictor ne-au rămas patru icoane, cu dimensiunile 78/55 cm. În anul 1874, ctitorul, spre sfârşitul vieţii sale a pictat din nou Sf. Locaş. În acest scop a adus pe renumitul pictor Gh. M. Tattarescu, care era deja cunoscut şi consacrat ca unul dintre cei mai mari pictori ai ţării.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Această pictură a bisericii, pentru care este declarat monument de artă, se păstrează şi azi. Ea se prezintă astfel1. Pictura tâmplei este pe icoane de lemn, fixate pe un cadru de lemn vopsit cu bronz auriu. Pictura după uşile diaconeşti nu aparţine pictorului Gh. M. Tattarescu. Pictura murală este exe-cutată în ulei. Este bine conservată, în afară de mici abateri de la stilul tătărăscian (la Sf. Ioan Botezătorul). Pe bolta Altarului, tronând, este pictată Maica Domnului „mai înaltă decât cerurile, cu pruncul Iisus în braţe”. Este încadrată în stânga şi în dreapta de doi îngeri. Pe peretele de Est al Altarului se află în medalion, Sf. Trei Ierarhi şi Sf. Arhid. Ştefan. La proscomidiar, pe o placă de piatră în zidul bisericii, cu litere săpate, este scris pomelnicul ctitorului.
Deasupra Tâmplei, pe arcadă, se află pictat Dumnezeu Tatăl. În calotă este pictat Pantocreatorul cu Evanghelia, încadrat de trei îngeri prosternaţi înaintea Lui. Mai jos, pe cercul calotei, sunt cei patru evanghelişti, în medalion.
Pe arcada a doua este pictat, tot în medalion, Proorocul Moise. Urmează un tablou mare, Sf. Treime: Domnul Iisus Hristos, îmbrăţişând cu mâna dreaptă Crucea Răstignirii, Dumnezeu tatăl binecuvântând, iar în faţă, Sf. Duh, în chip de
1 Se poate face comparație cu descrierea făcută de însuși Gh. Tattarescu în devizul său din 1874, care este redat anterior în această carte.
223
porumb1, din care ies raze de lumină. Sf. Treime are în stânga şi în dreapta, în dimensiuni mari, câte doi îngeri, care preamă-resc persoanele divine: Sfânt, Sfânt. Pe arcada a treia este pictat Aaron. Între arcada a doua şi a treia se află, în dimen-siuni mari, Sf. Ioan Botezătorul, cu mesajul: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor”. În absida din dreapta sunt Sf. Mc.2Dimitrie şi Eustahie, iar deasupra lor, tabloul Sf. Învieri. În absida din stânga sunt Sf. Mc. Gheorghe şi Pantelimon, iar deasupra, în simetrie cu Sf. Înviere, se află Naşterea Domnului. Pe peretele dinspre Vest se află cele două tablouri ale ctitorului. Restul picturii este o imitaţie de marmoră.
Biserica este încadrată în partea de Sud-Vest de clopot-niţă, care are două camere: una pentru cancelarie, iar cealaltă, de intrare la clopot.
Biserica posedă un număr de cca 86 obiecte cu valoare istorică şi artistică din care: un potir cu picior de argint, cu motive florale stil brâncovenesc, un apostol, o psaltire tipărită în 1848 la Sibiu, mineele3 din 1852 şi pictura lui Gh. Tattarescu.
În decursul veacului al XX-lea s-au făcut lucrări de reparaţie şi întreţinere a bisericii. Acelaşi preot Ion Chioseaua4
consemnează:
În 1902, prin stăruinţa preoţilor Teodor Popescu şi Nicolae Popescu s-au făcut pardoseala din mozaic şi podul pentru cor. S-a întărit temelia bisericii în afară, cu cărămidă de bazalt. În anul 1926 s-a învelit cu tablă plumbuită, s-au cumpă-rat două clopote, s-a recondiţionat pictura şi s-a făcut împrej-muirea din faţă a bisericii. În anul 1935 s-a construit clopotniţa din beton armat. În anul 1942, prin stăruinţa preoţilor Ion Chioseaua şi Nicolae Popescu, s-au reparat şi consolidat atât biserica, cât şi turla clopotniţei, cu centură de fier, căci 1 Porumb = porumbel.2 Mc = Mucenic.3 Minee = cărți bisericești care indică slujbele religioase, pe zile și luni.4 Ion Chioseaua a fost preot la Arsache (Vedea) intre anii 1940 – 1976, după care a plecat la Giurgiu.224
suferiseră stricăciuni din cauza cutremurului din 1940. În anul 1948 s-a recondiţionat pictura de către N. Stoica, s-a retencuit soclul din interior şi s-au făcut unele mici amenajări.. În anul 1954 s-a returnat1 clopotul mare, de 320 kg şi s-a cumpărat un policandru mare, cu 18 braţe. În anul 1966 s-a recondiţionat din nou pictura de către pictorul Precup Veniamin, s-a instalat lumină electrică şi s-au vopsit acoperişul şi turla. Aceste lucrări s-au executat cu stăruinţă preoţilor Ion Chioseaua şi Ştefan Costea2.
Alte lucrări de consolidare au fost făcute între anii 1988 – 1990 de către preotul Horia Vamoș, care scrie următoarele într-un scurt istoric al bisericii:
Datorită cutremurelor din ultimii ani, în special cel din 1977, atât biserica, cât şi pictura au fost grav avariate.
Între anii 1988 – 1990 s-a consolidat Biserica, efectuân-du-se reparaţii capitale.
În prezent se fac demersuri pentru restaurarea picturii, întocmindu-se devizul de restaurare de către pictorul profesor Silviu Petrescu, în acest moment (2007) fiind depus spre avizare la Ministerul Cultelor şi Culturii.
Vorbind despre preoţii din veacul al XX-lea de la biserica din Arsache, preotul Ion Chioseaua scrie următoarele în istoricul bisericii făcut de el în 1969:
În anul 1901 este numit preot Teodor Popescu, care decedează în 1960. În 1940 şi 1945 vin preoţii Ion Chioseaua, respectiv Ştefan Costea. Pe teren social menţionăm activitatea deosebită a preotului Teodor Popescu, care în 1901, împreună cu activul şi priceputul învăţător Stan Morărescu, au înfiinţat banca populară „Dunăreana”3.
1 S-a returnat = s-a turnat din nou, căci se crăpase.2 Ștefan Costea a fost preot între anii 1945 - ?, după care a plecat la Bragadiru-Ilfov, apoi la București.3 Inițial, s-a numit banca „Dr. Arsache”, denumirea „Dunăreana” fiind dată in timpul regimului comunist
225
Preotul Theodor Popescu
În anul 1904, aceiaşi au înfiin-ţat prima obşte pe ţară de arendare de moșii. Aceste instituții au dus la întărirea economico-gospodărească a locuitorilor, înlesnindu-se putinţa de a arenda moşii. În anul 1924, preotul Teodor Popescu, împreună cu 50 de gospodari au înfiinţat cooperativa agricolă „Paraipani – Arsache”, care a arendat 750 pogoane pământ arabil şi 31 po-goane grădină, pe care l-au muncit în comun până în 1928, când au ieşit din indiviziune. Din cele arătate reiese că preoţii acestui sfânt locaş au cunoscut şi îndeplinit nu numai îndatoririle sacerdotale4, ci şi pe cele gospodăreşti şi sociale.
Alţi preoţi ai bisericii au fost Lavric (1966 – 1969) şi Lucian Manicatide (1977 – 1978), care a plecat la Giurgiu.
În anul 1978 vine preotul ardelean Horia Vamoș, actualul paroh, iar din anul 1985 colegul său de parohie, preotul Marin Bratu. Prin stăruinţa preotului Horia Vamoș, între anii 1990 – 1992 s-a construit şi o casă parohială, lucru rar de tot în zona judeţelor Vlaşca şi Teleorman.
Să sperăm că demersurile făcute vor găsi ecou la autorităţi, încât biserica „Sf. Pantelimon” din Vedea, monument istoric şi de artă, să beneficieze de fondurile necesare restaurării picturii.
Fie ca acest sfânt şi vechi lăcaş să împrăştie şi în secolul al XXI-lea învăţătura lui Hristos şi cuvântul lui Dumnezeu, întru iluminarea spirituală a locuitorilor acestui sat.
7.5. Școala în secolul al XX-lea
Aşa după cum am văzut, prima şcoală din comună este construită în anul 1870 de doctorul Apostol Arsache, în centrul satului, lângă biserică. Referindu-se la şcoala din Arsache,
4 Sacerdotal = preoțesc.226
Serbare școlară, 1929
învăţătorul Stoian Fiera scrie în scurta să monografie următoarele:
În anul 1871 Dr. Apostol Arsache a zidit pe cheltuială proprie o şcoală şi clădire pentru primărie. La început şcoala avea două săli de clasă şi patru camere pentru personalul şcolii. În anul 1926, crescând populaţia şcolară, directorul şcolii, Marin Popescu a renunţat la locuinţa din cadrul şcolii şi s-au mai amenajat încă două săli de clasă. În 1933, directorul şcolii Iordan Firimiţă a mai contruit două săli de clasă. Toată cărămida a dat-o moşierul Nicolae Lahovari1, banii prefectura, iar mâna de lucru a fost asigurată de oamenii din sat.
Şcoala avea o curte mică. În 1934, s-a luat de la biserică o suprafaţă de 2500 m2 pentru curtea şcolii şi grădina pentru aplicaţii practice. Şcoala a avut şi la câmp 9 ha de teren arabil şi o lizieră de salcâmi de 0.75 ha. În anul 1963 s-a construit un
nou local de şcoală cu opt săli de clasă, cancelarie, bibliotecă, laborator, cu un etaj. În clădirea veche de şcoală funcţionează patru grupe de grădiniţă.
În anul 1946 s-a dat pământ de casă celor care un luptat 1Nicolae Lahovary = fiul lui Alexandru Em. Lahovary și strănepotul lui Apostol Arsache.
227
în război şi urmaşilor celor căzuţi pe front, în capătul dinspre Malu al satului, din pământurile moşierilor. Această parte a satului oamenii au numit-o „Japca”, pentru că pământul a fost luat cu forţa de la moşieri. În 1958 s-a construit şi aici o şcoală cu două săli de clasă şi cancelarie.
Un alt dascăl al acestei şcoli, învăţătorul Ion Chiripuci1
scrie:
Pe parcursul anilor, localului şcolii primare i-au mai fost adăugate unele săli de clasă pentru cuprinderea întregii popu-laţii şcolare, astfel că în anul 1934 școala dispunea de 6 săli de clasă, o cancelarie şi o scenă pentru serbările şcolare. Aspectul actual al clădirii este acelaşi din 1934. Necesitatea de cuprin-dere în şcoală a tuturor copiilor a dus la construirea a încă două localuri de şcoală: unul cu două săli de clasă, cancelarie şi o sală mai mică pentru grădiniţă, în partea de Est a localită-ţii, pentru elevii din circumscripţia şcolară „Japca”, dat în folosinţă în 1958 şi localul în care funcţionează acum şcoala cu clasele I – VIII (parter şi etaj), cu 8 săli de clasă, laborator de fizică şi chimie, cancelarie, bibliotecă şi alte dependinţe, dat în folosinţă în anul 1964. De remarcat că ambele localuri au fost construite prin contribuţia bănească şi în muncă a cetăţenilor din comună, la insistenţele fostului învăţător, profesor de mate-matică şi director din acea perioadă, Ion Ciochirdel.
În anul 1988, la iniţiativa profesorului Grigore Mirea, două săli de clasă ale şcolii vechi s-au transformat în sală de sport, în celelalte rămânând să funcţioneze Grădiniţa Nr. 1.
Grădiniţa Nr. 2 funcţionează în localul din cartierul „Japca”.
Este de remarcat faptul că în anul 1999, în vremea directorului Marin Jantea, școala primeşte denumirea „Apostol Arsache”, în semn de omagiu pentru cel ce a construit prima şcoală a localității.
1 Ion Chiripuci a fost și secretar al Comitetului județean pe probleme de cultură228
În prima jumătate a secolului al XX-lea școala din comuna Arsache a avut şi o cantină pentru elevii săraci.
În lucrarea „Situaţiunea judeţului Vlaşca pe 1901-1902” (Tipografia Gutenberg, Bucureşti, 1903), prefectul Ioan T. Ghica scria:
În judeţul nostru nu existau cantine şcolare până anul trecut (1902). Ne-am dat cu toţii silinţa şi am reuşit a înfiinţa în anul şcolar 1901 – 1902 patru cantine şcolare şi anume pe lângă şcolile din comunele Bulbucata, întreţinută din fondul testat de fondatorii scoalei; Arsache, întreţinută din produsul unor serbări şcolare date în acea comună; Pietroşani şi Obedeni, întreţinute prin mijloacele societăţii „Ofranda” (societate fondată în Giurgiu, la 7 septembrie 1901, având de scop ajutorul pe toate căile a elevilor săraci).
În urma unei inspecţii efectuate în comună, pretorul plăşii Arsache scria în anul 1944 (redăm din procesul verbal al inspecţiei, care se păstrează la Direcţia Judeţeană Giurgiu a Arhivelor Naţionale, Fond Pretura Plăşii Arsache nr. inv. 146, doc. Nr. 80, fila 194):
Astăzi 19 Decembrie 1944, subsemnatul Dumitru C. Vasilescu, pretorul Plăşii Arsache-Vlaşca, cercetând comuna şi primăria comunei Arsache, am constatat următoarele:
S-au executat întocmai dispoziţiile date anterior. Imobilele publice sunt în bună stare de întreţinere şi curăţenie. Combustibilul este adus în curtea instituţiei primăriei. Cantina şcolară a început să funcţioneze de la 20 Noembrie a.c., având complet inventarul; s-a angajat o bucătăreasă cu 3000 lei lunar. S-a întrerupt activitatea cantinei azi pentru durata vacanţei. În afară de fondurile provenite din colecta darul plugarului, cantina se mai aprovizionează şi din contribuţia locuitorilor cu ulei, zarzavaturi etc.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Imediat după sărbători se va începe activitatea cantinei, raportându-se săptămânal mersul ei. Se va căuta să se dea o
Să nu uităm că în acele zile România era încă în război şi totuşi, în ţară viaţa se desfăşura cât se poate de normal.
După reforma învăţământului din anul 1948 apare învăţă-mântul obligatoriu de 7 ani, iar din 1965 cel de 8 ani. La început unele şcoli nu puteau organiza un astfel de învăţământ. Aşa se face că în perioada 1949 – 1960 la școala din Arsache veneau să urmeze clasele V – VII şi elevii din comuna Malu şi din satul Cetăţuia, sat care aparţinuse cândva comunei Arsache, dar care acum aparţinea comunei Găujani.
În secolul al XX-lea școala din comuna Arsache (din 1965, Vedea) a avut un corp didactic numeros şi de bună calitate. Enumerăm mai jos pe cei mai importanţi dintre învăţătorii, profesorii şi directorii şcolii, grupându-i aproximativ pe perioade.
Învăţătorii şcolii din Arsache în perioada 1900 – 1930 au fost: Stan Morărescu1, preotul Teodor Popescu (ei sunt şi
1 Stan Morărescu a venit în 1900 la Arsache fiind mutat din com. Brebu jud. Prahova, pentru ideile sale politice. A avut o bogată activitate socială și obștească. Pe lângă înființarea băncii populare și a obștei de arendare a inițiat 230
În grădina școlii, 1930
creatorii băncii populare „Dr. Arsache” în anul 1901 şi a primei obşti de arendare de pământ din ţară, în anul 1904), Maria Morărescu, Marin Popescu, Gheorghe Pielmuș, Elena Lăzărescu, Teodor Popescu – Pietroşani, Ionel Iliescu, Constantin Pantelimonescu, Vasilichia Popescu, Teodor Daia, Alexandru Chita.
Învăţătorii din perioada 1930 – 1950 au fost: Iordan Firimiţă, Virginia Firimiţă, Stanca Bădilă, Ion Bădilă, Marin Ivănescu, Aneta Albulescu, Ilie Giurcanu, Stanca Giurcanu, Gheorghe Ivința, Elisabeta Popescu, Vasile Ionescu, Ion Bâscoveanu, Maria Chioseaua, Florea Ficleanu, Elena
Dumitrescu, Nicolae Dumitrescu, Vlad Nedelea (din Malu), Ion Ciochirdel, Ivanca Ciochirdel, Theodora Păsărică (educatoare).
După 1950, cadrele didactice mai reprezentatice de la şcoala din Arsache (din 1965, Vedea) au fost:
Învăţători: Ion Chiripuci, Adela Chiripuci, Elena Chiran,
plantarea de duzi de o parte și alta a șoselei. Pentru activitatea sa a fost numit inspector al cooperativelor pe județ și a fost ales deputat în parlament.
231
Învățătorii școlii, 1933
Stoian Fiera, Ana Fiera, Ioana Degeratu, Dumitru Iorga1, Vasile Păsărică, Ioana Mirea, Ovidiu Chiripuci, Stelea Burtișan, Camelia Găină, Niculae Bârlan, Aneta Vasile (educatoare), Constanța Chilea, Păuna Rugină (din Malu), Florica Țaga (educatoare), Petrică Burtișan (educator), Venera Bucur (educatoare, din Malu), Elena Joițoiu (educatoare, din Malu), Marga Constantinescu.
1 A dirijat corul școlii.232
Cadrele didactice, 1960
Profesori: Ion Ciochirdel, matematică; Elisabeta Popescu, limba română; Florea Ficleanu, biologie; Ion Bâscoveanu,
ştiinţele naturii; Stoian Fiera, limba rusă; Steliana Mirea, mate-matică; Grigore Mirea1, sport; Gheorghe Gealatu (din Malu), limba română; Ion Rugină (din Malu), istorie; Tudor Craiciu (din Malu), geografie; Florea Chiran, matematică; Mariana Țogoe, biologie; Marin Jantea (din Malu), fizică şi chimie; Mihaela Cercel, limba română; Mariana Ghiţă, limba română; Constantin Chiran, limbi străine; Ştefania Gealatu (din Malu), limbi străine; Speranţa Vasilescu, limba română, limba france-ză; Dumitru Dinu, biologie; Ion Neguț, geografie; Constantin Constantinescu, desen; Mariana Mitrică, limba franceză; Mariana Goană, limba rusă; Ion Pomenea, limba română; Petra Pomenea, chimie; Alexandrina Craiciu, matematică; 1 Profesorul Grigore Mirea (1933-2011) a dezvoltat, la nivelul școlii și al comunei Arsache, ramuri sportive precum handbalul, voleiul, baschetul, fotbalul, obținând rezultate remarcabile la nivel județean și chiar național. A construit sala de sport din școala veche și terenurile de handbal, volei, baschet din curtea școlii noi, prevăzute cu instalație de nocturnă. Se poate afirma, fără nicio exagerare că sportul din Arsache (Vedea) din cea de-a doua jumătate a veacului al XX-lea se identifică cu profesorul Grigore Mirea.
233
Cadrele didactice, 1962
Păun Frăsineanu, sport.Dintre directorii şcolii de pe parcursul secolului al XX-lea
şi începutul secolului al XXI-lea reţinem câteva nume: Stan Morărescu, Marin Popescu, Iordan Firimiţă, Ion Ciochirdel, Florea Ficleanu, Gheorghe Gealatu (1966 – 1974), Ion Rugină, Florea Chiran, Ion Pomenea, Marin Jantea (1990 – 2007), Ovidiu Chiripuci (actualul director), Florica Țaga (directoarea grădiniţei).
7.6. Agricultura socialistă în comuna Arsache (din 1965, Vedea): I.A.S., C.A.P., S.M.A., A.E.S.C.L.
În anul 1949 se înfiinţează în comuna Arsache o Gospodă-rie Agricolă de Stat (G.A.S.), iniţial ca secţie teritorială a Gospodăriei Agricole de Stat Pietroşani (provenită din fosta Fermă-model Pietroşani, care fusese înfiinţată în anul 1919).
Într-un proces verbal scris în ziua de 1 mai 1952, în urma unui control efectuat la G.A.S. Pietroşani (document aflat la Arhivele Naţionale, Fond C.C. al P.C.R., Secţia Agrară) se scrie:
Gospodăria cuprinde trei secţii teritoriale:234
Cadrele didactice, 1965
Pietroşani, care are 3 trupuri1 cu o suprafaţă de 525 ha;Găujani , care are 9 trupuri cu o suprafaţă de 1250 ha;Arsache, care are 3 trupuri cu o suprafaţă de 1145 ha.Fiecare secţie are câte un şef de secţie, contabil,
normator, maistru de cultură şi şef de echipă. Cea mai bine organizată este secţia Pietroşani, unde se găseşte sediul Gospodăriei.
Din anul 1965 Gospodăriile Agricole de Stat s-au numit Întreprinderi Agricole de Stat (I.A.S.). Întreprinderea Agricolă de Stat Vedea a aparţinut de cea din Pietroşani până în anul 1970, când, datorită trecerii comunei Pietroşani în jud. Teleorman (în 1968), I.A.S. Pietroşani se uneşte cu I.A.S. Zimnicele din judeţul Teleorman, în timp ce I.A.S. Găujani şi I.A.S. Vedea, aflate în jud. Ilfov, trec sub tutela I.A.S. Giurgiu, care avea şi alte ferme.
I.A.S.-ul „gigant” Giurgiu durează doar până în 1972, an în care I.A.S. Vedea şi I.A.S. Găujani se desprind de acesta, formând împreună noul I.A.S. Vedea. În această „formulă” I.A.S. Vedea cunoaşte dezvoltarea sa cea mai mare, devenind o unitate agricolă importantă în județul Giurgiu şi chiar la nivel naţional. În anul 1991 I.A.S. Vedea se transformă în S.C. Agrozootehnica Vedea care durează până în anul 2002, când se desfiinţează ca întreprindere – proprietate de stat, devenind proprietate privată a unor întreprinzători arabi. În cei 30 de ani (1972 – 2002), cât a fost întreprindere de stat independentă, I.A.S. Vedea a dispus de o suprafaţă agricolă uriaşă cuprinzând toată balta Dunării de la hotarul comunei Pietroşani până la punctul Mahâru (lângă Slobozia).
La fostul sediu I.A.S. Vedea au fost construite blocuri de locuinţe pentru personalul de conducere şi specialişti, precum şi o clădire pentru birouri.
Actualmente blocurile sunt în paragină, rămânând nelocuite, dar clădirea birourilor este frumos întreţinută, fiind sediul noii firme private.
1 Trupuri = trupuri de moșie.235
Dintre directorii I.A.S. vedea amintim numele inginerilor Ion Iordan, Mihai Istrate, Sever Bădilă (director tehnic), Mihai Petcu, Constantin Gherman, Ion Țogoe.
Dintre inginerii care au lucrat la I.A.S. Vedea îi amintim pe Gheorghiţă Cristea (inginer constructor, care a construit blocurile de la sediul I.A.S. şi S.M.A. şi a efectuat reparaţii la conacul Arsache după cutremurul din 1977), Ion Arghir (şef de fermă).
De asemenea, este cazul să menţionăm pe economistul Florin Rădoi (contabilul I.A.S. Vedea) şi pe tehnicianul Florea Chiriceanu.
Din 1950 apar în comuna Arsache întovărăşirile agricole, iar în anul 1960 se înfiinţează cele două Gospodării Agricole Colective (G.A.C.): „Răscoala din 1907”care cuprindea partea comunei dinspre Zimnicea şi „11 Iunie” care cuprindea partea comunei dinspre Giurgiu. Din anul 1965 aceste unităţi agricole s-au numit Cooperative Agricole de Producţie (C.A.P.), iar în anul 1980 ele s-au unit într-una singură, numită C.A.P. Vedea. Sediul C.A.P. „Răscoala din 1907”, devenit ulterior sediul C.A.P. Vedea a fost în casa cu etaj a lui Ilie Ion, fosta moară.
După desfiinţarea C.A.P. în 1992, în construcţiile de la sediul C.A.P. Vedea a funcţionat o bază de recepție, iar actual-mente se află o bază a firmei agricole „Agrinvest”.
Dintre preşedinţii C.A.P.-urilor din comuna Vedea reţinem numele lui Nicu Anghelescu, Cristea Mirea şi Dumitru Vrabie la „Răscoala din 1907” şi ale lui Ion St. Mincu şi Ion Bădilă la „11 Iunie”. Președintele C.A.P. unificate „Vedea” a fost Nicolae Bădoi. Dintre inginerii care au lucrat la C.A.P. Vedea amintim pe Grigore Bădoi, Niculina Bădoi, Ioana Căpitanu, soţii Iana, Iuliu Szabo, Ion Arghir, Victoria Popescu, Vasile Radu, Ion Bratoloveanu. Dintre contabili şi economişti amintim pe Gheorghe Cristea, Sandu Țaga, Maria Uțică, Stanca Țaga, Niculina Mola, Maria Neductu, Elena Cristea.
În comuna Vedea a existat între anii 1970 şi 1990 o Staţiune pentru Mecanizarea Agriculturii (S.M.A.). După 1990 aceasta s-a numit Agromec S.A. Vedea şi a durat până în anul 236
2001, când s-a desfiinţat. Clădirea care a fost sediul S.M.A. Vedea este astăzi reşedinţa unei firme private.
În această clădire a existat în perioada 1979–1989 şi sediul aşa-numitului Consiliu Unic al Agriculturii de Stat şi Coope-ratiste (C.U.A.S.C.) Vedea, organism al agriculturii comuniste care coordona activitatea C.A.P.-urilor din satele Malu, Vedea, Cetăţuia, Găujani, Pietrișu şi a I.A.S. Vedea şi S.M.A. Vedea.
Din personalul de conducere al S.M.A. Vedea reţinem numele directorului ing. Stelică Jantea şi ale inginerilor Ion Glăvan şi Lucian Chilea (inginer mecanic).
În perioada 1980 – 2002 a existat la Vedea şi o altă unitate agricolă şi anume Asociaţia Economică de Stat şi Cooperatistă Legumicolă (A.E.S.C.L.) – care în perioada 1991 – 2002 s-a numit Legumicola S.A. – al cărei director a fost ing. Ion Barbu. Sediul A.E.S.C.L., situat între sediile I.A.S. şi S.M.A., din nefericire este astăzi un bloc aflat în paragină.
Deşi instaurată cu forţa şi privită la început cu ostilitate de cei mai mulţi dintre locuitori – care fuseseră deposedaţi de proprietăţile lor, agricultura socialistă din comuna Vedea, atât cea de stat cât şi cea cooperatistă, a ajuns în această localitate la o anumită dezvoltare şi înflorire care au făcut respectat numele comunei în cadrul judeţului Giurgiu şi chiar la nivelul ţării.
Ca urmare a legii de împroprietărire din 1991 locuitorii – majoritatea în vârstă – au reintrat în posesia pământului, mulţi dintre ei organizându-se în asociaţii agricole, care funcţionează în sediul fostelor C.A.P.-uri.
7.7 Activitatea administrativă: primăria şi pretura
Aşa cum am mai menţionat, comunele iau naştere prin legea lui Cuza din 1861. Am văzut în capitolul I al cărţii şi componența comunei de-a lungul timpului precum şi denumirile sale: mai întâi Parapani (până în 1871), apoi Arsache (1872 – 1964) şi în fine, Vedea (începând din 1965).
În perioada 1871 – 1968 primăria comunei a funcţionat în clădirea special construită în acest scop de Apostol Arsache (actualmente, oficiul poştal), iar din aprilie 1968 instituţia
237
primăriei este găzduita de conacul Arsache.Dintre primarii comunei Arsache (din 1965, Vedea) reţi-
nem câteva nume:Marin Iorga, Toma Vrabie, Alexandru Popescu, Marin
Frăsineanu, Petre Mirescu, Ilie Săraru, Aghel Păsărică, Constantin Fiera, Tudor Zmeu în perioada de după primul război mondial şi până la instaurarea regimului comunist; Gheorghe Constantinescu, Vasile Barbălată, Vasile Gheorghe, Gheorghe Mihalcea, Ristea Bogoevici în perioada comunistă; Ion Chiripuci, Nicolae Bârlan, Ion Mârzac, Nicu Degeratu, Marian Bălan după revoluţia din 1989.
Dintre notarii şi secretarii de primărie reţinem numele lui Paul Nicolescu, înainte de primul război mondial, Traian Dumitrescu (absolvent al Şcolii Superioare de Comerţ), Tudor Lăceanu (ultimii doi au fost şi notari ai Preturii Arsache), Marin Popescu în perioada interbelică, Sandu Țaga, în perioada comunistă, Lucian Clejanu după revoluţie.
În perioada interbelică şi în timpul celui de-al doilea război mondial amintim din funcţionarii primăriei Arsache pe ajutorul de primar Ion Țogoe, copiştii Stancu Țaga, Ştefan Şeicaru şi telefonistul Gheorghe Șanț Mare.
Redăm mai jos două documente referitoare la activitatea primăriei comunei Arsache din anii 1942 respectiv 1943, deci în timpul războiului.
Primul, este un proces verbal scurt în care se arată înfiin-ţarea unui atelier comunal şi se păstrează la Direcţia Judeţeană Giurgiu a Arhivelor Naţionale, Fond Pretura Plăşii Arsache, Doc. Nr. 106 fila 37:
Fişa Atelierului Comunal înfiinţat la 1 Oct, 1942 cu secţia tâmplărie – rotărie
Sediul: Comuna Arsache jud VlaşcaValoarea mașinelor şi uneltelor: lei 3895Proprietarul mașinelor şi uneltelor: Com. Arsache –
VlaşcaValoarea produselor executate: lei 30000
238
Numărul maiştrilor: 1Numărul ucenicilor: 5.
Primar Tudor Zmeu Notar Traian Dumitrescu
Maistrul atelierului comunal de care se vorbeşte în docu-mentul de mai sus se numea Stoian Coardă.
Al doilea document se referă la o activitate cultural – educativă şi se află, de asemenea, la Direcţia Judeţeană Giurgiu a Arhivelor Naţionale, Fond Pretura Plăşii Arsache.
Proces-verbal
Astăzi ziua 16 luna Maiu anul 1943
Noi, Constantin Fiera primarul Comunei Arsache din Plasa Arsache judeţul Vlaşca.
Având în vedere ordinul Preturii Arsache Nr. 1524/943 ca urmare a ord. D-lui Prefect Nr. 8445/943, prin care ni se face cunoscut că în ziua de 16 Mai 1943 să se adune toţi factorii educatori din această Comună şi să se vorbească locuitorilor despre beţie şi consecinţele ei, cu îndemnuri de cumpătare şi abstinență.
În dimineaţa acestei zile s-a oficiat un serviciu religios la biserică, unde după terminarea slujbei Sf. Sa Teodor Popescu a vorbit credincioşilor în acest sens.
Tot în această zi ne-am întrunit în localul școalei primare, în asistența a circa 100 persoane, orele 15, de față fiind Dl. Pretor al Plăşii Arsache N. Ionescu, Dl. Director al școalei respective dimpreună cu oficialităţile locale, unde s-a dat în acest scop şi o reuşită serbare. Serbarea se deschide prin Imnul Regal Român, după care Dl. Director al școalei primare, Iordan Firimiţă, a tratat în frumoase şi largi cuvinte, bine documentate, subiectul despre beţie şi consecinţele ei, arătând pericolul acestui flagel pentru societate, adresându-se în special tineretului. A mai vorbit Dl. Ion Gușoiu, Agentul Sanitar local şi aceasta din lipsa D-lui Medic, fiind concentrat, care a arătat printr-o lungă cuvântare, din cunoştinţele ce le
239
posedă, tot despre acelaşi subiect.După aceea a urmat serbarea care s-a evidenţiat prin
frumoase jocuri româneşti şi recitări cu caracter patriotic condusă cu multă inimă de către Dl. Învăţător I. Bâscoveanu şi D-șoara T. Păsărică. La sfârşitul serbărei s-a ales un comitet compus în majoritate din Doamnele Învăţătoare, Preşedinte fiind ales Dl. Pretor al Plăşii Arsache, N. Ionescu, pentru alegerea celui mai frumos costum naţional local pentru a concura pe Judeţ.
Înainte de a se proceda la alegerea costumului, Dl. Pretor N. Ionescu a vorbit în frumoase cuvinte despre importanţa costumului naţional local lucrat în casă şi cu îndemnuri bune de lăudat pentru populaţia locală, de a căuta pe cât posibil ca aceste costume naţionale ale noastre să nu piară.
După aceea s-a ales trei costume naţionale care vor con-cura pe Judeţ în felul următor: D-șoara T. Păsărică Învăţă-toare, Maria N. Stroescu, săteancă, Elena N. Deloiu Elevă.
Serbarea a luat sfârşit la orele 18.Pentru care am dresat prezentul proces-verbal în trei
exeplare dintre care unul se va trimite Ministerului Sănătăţii, unul Preturei Arsache, iar altul se va păstra în arhiva primăriei Comunei Arsache – Vlaşca.
Primar Notar
ss indescifrabil ss indescifrabil
După cum am văzut şi în Cap. I al cărţii, comuna Arsache a fost reşedinţă de plasă în trei perioade: 1892 – 1895 (plasa „Dunărea”), 1925 – 1929 (plasa „Dunărea”), 1939 – 1950 (plasa „Burnaz” până în 1943, apoi plasa „Arsache”). În perioada 1892 – 1895 plasa „Dunărea”, care avea pentru prima oară reşedinţa la Arsache, cuprindea 12 comune, din care una urbană şi anume Giurgiu (singurul oraş din judeţul Vlaşca). Componența plăşii era următoarea: Giurgiu; Slobozia; Malu; Arsache (cu satul Bălării); Găujani (cu satul Petriş); Pietroşani; Bujoru; Gogoşarii Vechi (cu satul Gogoşarii Noi, azi Drăghiceanu); Cacaleți (azi
240
Izvorul); Putineiu; Hodivoaia (cu satul Vieru); Stăneşti (cu satul Ghizdaru).
Pretura plăşii a funcţionat într-o aripă a conacului Arsache.Pretorii din perioada 1939 – 1950 au fost: Nicolae Ionescu,
Dumitru C. Vasilescu, Gheorghe Stăncescu. Ei erau numiţi de prefectul judeţului şi nu erau localnici. Dintre funcţionarii care au lucrat în cadrul preturii în aceeaşi perioadă amintim pe notarii Tudor Lăceanu, Traian Dumitrescu şi secretarul Ghiţă Ene Cristea.
Redăm mai jos două documente referitoare la activitatea Preturii Arsache, unul din anul 1943, celălalt din anul 1944.
În anul 1943 s-a constituit o asociaţie a comunelor din Plasa Arsache în scopul într-ajutorării financiare în cazul unor lucrări de interes comun. Documentul înfiinţării acestei asociaţii oarecum economice, căci la nivel administrativ asociaţia era însăşi Plasa Arsache, este următorul proces-verbal care se păstrează la Direcţia Judeţeană Giurgiu a Arhivelor Naţionale, Fond Pretura Plăşii Arsache nr. inv. 146, Doc. Nr. 46, filele 5-6:
Pretura Plăşii Arsache, Proces-Verbal Nr. 201
Astăzi una mie nouăsute patruzecișitrei ziua 15 Ianuarie în localul Preturei Plăşii Arsache Judeţul Vlaşca.
Noi, Nicolae Ionescu, Pretorul Plăşii Arsache Judeţul Vlaşca astăzi data de mai sus, am întrunit sub presidenția noastră pe toţi primarii comunelor din plasa Arsache. Şedinţa a fost convocată prin ordinul nostru nr. 4881 din 31 XII 1942. Sunt prezenţi la şedinţă toţi primarii comunelor din plasă. După ce s-a făcut apelul de către noi şi s-a constatat prezența tuturor primarilor, am declarat şedinţa deschisă şi am procedat la prima chestiune din ordinea de zi şi anume:
Constituirea asociaţiei speciale a comunelor din Plasă în scopul de a construi şi întreţine lucrări de servicii de interes comun, care necesită cheltuieli ce întrec posibilităţile finan-ciare ale fiecărei comuni.
Dl Pretor mai arata că această asociaţie va avea persona-
241
litate juridică. În continuare Dl. Pretor dă cetire Statutului asociaţiei întocmit de D-Sa, articol cu articol, dând în acelaşi timp lămuririle necesare în cauză. După ce s-a terminat de cetit Statutul asociaţiei, articol cu articol, Dl. Pretor a mai spus că Statutul face parte integrantă din procesul-verbal al asociaţiei comunelor.
Primarii comunelor luând act de Statutul asociaţiei şi l-au însuşit în amănunțiuni cu unanimitatea tuturor primarilor prezenţi semnând procesul-verbal de constituire din care face parte statutul alăturat.
Se trece apoi la desbaterea chestiunii de la punctul:
Alegerea comitetului de conducere al asociaţiei.
Dl. Pretor arată că la conducerea asociaţiei, pe lângă şefii de autorităţi din Plasă ca Pretorul, Medicul de Circumscripţie Sanitară, veterinarul, Şeful Ocolului Agricol şi Subinginerul tehnic, conform statutului aprobat de adunare mai trebue să facă parte şi trei primari aleşi de adunarea generală dintre primarii comunelor asociate. Procedându-se la alegerea celor trei primari, adunarea generală în unanimitatea voturilor celor prezenţi a desemnat ca să facă parte din comitetul de conducere al asociaţiei pe D-nii Constantin Fiera primar Arsache, Stancu Voinea primar Pietroşani şi Gh. Ranțos primar Putineiu.
În urma acestor desemnări Dl. Pretor atrage atenţiunea D-lor membri din comitet asupra atribuţiunilor prevăzute în Statut, amintindu-le totodată că aceste atribuţiuni vor fi îndepli-nite în mod onorific şi obligatoriu potrivit dispoziţiunilor art. 11 şi R.L.A.1
Dl. Pretor în calitate de preşedinte al asociaţiei mulţumeş-te tuturor celor prezenţi pentru aportul adus cu ocazia înfiinţă-rii asociaţiei şi invită pe toţi cei prezenţi la muncă constructivă spre binele şi propăşirea satelor şi comunelor.
Nemaifiind alte chestiuni de discutat la ordinea zilei
1 R.L.A. = Reglementările Legii Apărării.242
şedinţa se închide la orele 14 p.m. Drept care am încheiat prezentul proces verbal în trei exemplare semnat de noi şi toţi primarii prezenţi ai comunelor asociate.
În septembrie 1944, când evenimentele se precipitau după intrarea ruşilor în ţară, anumite arhive din judeţele Moldovei au fost evacuate în sudul ţării, unde siguranţa păstrării lor ar fi fost mai mare. Arhivele din judeţul Neamţ au fost evacuate în două comune din Plasa Arsache şi anume la Arsache şi Slobozia. Următorul document, o adresă a Prefecturii Neamţ către Prefec-tura Vlaşca, vorbeşte despre acest episod. Documentul se află la Direcţia Judeţeană Giurgiu a Arhivelor Naţionale, Fond Prefec-tura judeţului Vlașca Dos. 196/1944. Îl redăm mai jos.
În baza ordinului Ministerului Afacerilor Interne, Prefec-tura judeţului Neamţ a evacuat în comunele Arsachi şi Slobozia arhivele comunelor rurale şi arhiva proprie a Prefecturii, precum şi bagajele funcţionarilor. Întrucât funcţionarii s-au stabilit în oraşul Giurgiu, arhivele şi bagajele nu mai pot rămâne în comune fără riscul de a fi distruse şi de aceea socotim ca absolut necesar să-l aducem la Giurgiu.
În acest scop avem onoare a vă ruga să binevoiţi a dispune ca prin căruţe de rechiziţie să fie aduse sub supravegherea personalului dat de noi să se aducă arhivele şi bagajele la Giurgiu şi a ne da 2 boxe din garaj pentru depozita-
1Știrbei Vodă = Pietrișu (denumirea a existat în perioada 1925–1950).243
rea lor până ce vom primi ordin de la Minister să ne întoarcem în jud. Neamţ. Preciză că avem:
În comuna Arsache 120 lăzi arhivă şi bagaje, iar în comuna Slobozia 100 lăzi.
În ce priveşte arhivele şi bagajele funcţionarilor din celelalte comune vă rugăm a dispune ca atunci când se va primi ordin Primăriile respective să dea câte o căruţă sau 2 pentru transportul lor la Giurgiu sau la staţia ce se va fixa pentru îmbarcare.
Prefectul judeţului NeamţLt. Colonel I. Teodorescu-DarieŞeful serv. administrativ
ss indescifrabil
Plasa Arsache a fost desfiinţată, ca unitate administrativă, în anul 1950 odată cu desfiinţarea vechilor judeţe ale României şi trecerea la împărţirea administrativă în raioane şi regiuni, după modelul sovietic. Noile judeţe, constituite în anul 1968, nu mai sunt împărţite în plăşi.
7.8. Cultura, sportul, sănătatea, alte activităţi
Activitatea culturală din cadrul comunei Arsache, din 1965 Vedea, s-a desfăşurat în principal în cadrul şcolii şi al căminului cultural. Rolul principal în organizarea acestei activităţi l-au avut învăţătorii, profesorii, dar şi preoţii.
În anul 1932 a luat fiinţă la Arsache căminul cultural „Marele Voievod Mihai I” sub conducerea preotului Teodor Popescu ca preşedinte şi a învăţătorului Iordan Firimiţă ca director. Era unul din primele cămine culturale din judeţul Vlaşca şi activitatea acestuia se va face simţită în zonă şi în judeţ, îndeosebi pe linie corală şi etnografică. De altfel, serbă-rile artistice au avut o veche tradiţie la Arsache, căci aşa cum am văzut în paragraful 7.5 din acest capitol, încă din primii ani ai secolului al XX-lea sumele încasate din aceste serbări erau
244
suficiente pentru a întreține cantina şcolii destinată elevilor săraci.
Redăm acum un document referitor la frumoasele rezultate obţinute de căminul cultural din comuna Arsache, datând din anul 1943. Este o copie după un proces verbal, aflată la Direcţia Judeţeană Giurgiu a Arhivelor Naţionale, în Fondul Pretura Plăşii Arsache (doc.nr.57 fila 260).
Copie de pe procesul verbal nr.26 din 8 august 1943 al Căminului Cultural „Marele Voievod Mihai I” din com. Arsache jud.Vlaşca.
Duminică 8 august 1943 în cadrul Căminului Cultural, echipa căminului a participat la concursul pe judeţ de coruri, dansuri naţionale şi costum naţional al judeţului, sub conduce-rea domnului învăţător Iordan Firimiţă, Directorul Căminului Cultural şi a Domnişoarei înv. Theodora Păsărică, reprezen-tanta echipei. Pe lângă obţinerea premiului II la concursul pe plasă, la coruri şi jocuri, ţinut la data de 1 august 1943 la reşe-dinţa plăşii, constatăm cu satisfacţie că, echipa căminului nos-tru a obţinut premiul I, la costumul naţional, pe judeţ, primind ca premiu cărţi, însoţite de diplomă, semnată de domnul prefect General Petrovici, preşedintele căminului cultural judeţean şi Pr. Prof. Hurduc, directorul căminului cultural judeţean.
Drept pentru care am dresat prezentul proces verbal.
Preşedinte Director
Pr.Th.Popescu I.Firimiţă
Membrii: Pr. I. Chioseaua, Elis. Popescu înv., Maria Chioseaua inv., Virginia Firimiţă conduc., C.Furnică conduc., I. Gușoiu ag. sanitar, Tr. Dumitrescu notar, C. Fiera primar.
În perioada 1973-2003, când Malu era sat afiliat comunei Vedea, căminul cultural al comunei Vedea a avut local propriu şi anume clădirea căminului construită la Malu. Actualmente, după dezlipirea comunei Malu, căminul cultural al comunei
245
Vedea funcţionează în vechea şcoală a lui Apostol Arsache, care mai găzduieşte grădiniţa, biblioteca şi sala de sport. De aceea spaţiul este prea mic, impropriu activităţilor culturale de calitate şi se impune construirea unui cămin cultural nou.
Dintre directorii căminului cultural mai reţinem două nume: Ion Chiripuci şi Maria Măslină. De asemenea, este cazul să menţionăm aici numele învăţătorilor Virginia Firimiţă şi Dumitru Iorga, care au pregătit şi dirijat corul şcolii, obţinând frumoase rezultate în concursurile artistice.
Activitatea sportivă în comună Vedea se face simţită mai ales după anul 1960, datorită profesorului de excepţie Grigore Mirea (1933-2011).
El a dezvoltat ramuri sportive precum oina, handbalul, voleiul, gimnastica feminină, fotbalul. Echipele de handbal masculine sau feminine, ca şi cele de volei, erau mereu fruntaşe în cadrul fostului raion Giurgiu, dar apoi şi al judeţului Giurgiu. Este suficient să amintim şi două performanțe la nivel naţional: un loc II în 1969 la Piteşti, cu echipa de handbal masculin în cadrul fazei zonale şi o participare la faza finală a echipelor săteşti la handbal (masculin) în 1972 la Livada, jud. Satu Mare. Diplomele şi numeroasele cupe obţinute, aflate la școala
246
Prof. Grigore Mirea și o echipă de handbal
„Apostol Arsache” din comună, stau mărturie celor spuse anterior.
Profesorul Grigore Mirea a amenajat în 1988 o sală de sport în localul vechii şcoli şi a construit terenul de fotbal al comunei.
La şcoala nouă s-au amenajat terenuri de handbal, volei, baschet, prevăzute cu instalaţie nocturnă.
În ultimii ani terenul de fotbal a fost transformat într-un adevărat stadion, cu tribune şi un vestiar modern.
Dintre cei care au contribuit la dezvoltarea mişcării sportive la Vedea menţionăm numele actualului profesor de sport Păun Frăsineanu.
247
Echipă de handbal premiată
Referitor la organizarea serviciului de sănătate publică, precizăm că acesta s-a înfiinţat în comuna Arsache în jurul anului 1930, din această perioadă existând dispensarul medical al comunei. Între anii 1950-1970 a existat şi casă de naşteri. Dintre numele doctorilor care au deservit dispensarul medical al comunei Arsache (ulterior, Vedea), amintim pe Dumitru Măcelaru, Cezar Dumitriu, devenit ulterior decanul Facultăţii de chirurgie a Institutului de Medicină Bucureşti, Victor Harich, Gheorghe Răduț, Maria Mone (din 1987).
După 1990 există cabinetul medical individual al dr.Maria Mone şi un cabinet stomatologic.
Să menţionăm de asemenea numele agenţilor sanitari Ion Gușoiu, Constantin Drăghici, al moaşelor Paraschiva Brătoi, Ioana Căciulan şi ale asistentelor medicale Rodica Gogor şi Doina Cerveanu. La Arsache a existat tot din anii ‘930 o farmacie, prima farmacistă a comunei fiind Silvia Țuțuianu, plecată prin căsătorie la Pietroşani.
Astăzi există farmacia „Andredy Farm” aparţinând farma-cistei Marcela Dobia.
Începând din anul 1968 în comuna Vedea s-a înfiinţat şi un cabinet veterinar care funcţionează în locul unde a existat cândva tăurăria comunei. Amintim numele doctorilor veterinari
248
Generații de sportivi din comuna Vedea
Arcadie Iancu, Octavian Niculescu, Puiu Tătaru, Sorin Hiotu şi al tehnicianului veterinar Nicolae Țaga.
În perioada 1900-1948 s-a dezvoltat în comuna Arsache un comerţ local reprezentat prin prăvălii şi cârciumi. Amintim prăvăliile lui Ilie Mușat, Radu Garoafă, Stoian Garoafă, Marin Frăsineanu, Marin Done, Nicolae Chita, măcelăria lui Marin Iorga, precum şi cârciumile lui Niță Dumitrescu, Ion Iorga, Gheorghe Păsărică, Mirea Cozea.
Din comuna Arsache s-au ridicat şi unii proprietari sau negustori ai Giurgiului, precum Marin Țăranu – proprietar de hotel, cinematograf, magazin de stofe, Stan Balacciu – proprie-tar al unui han pe strada Gării, Petre Balacciu – proprietar al unui magazin de stofe, Costică Degeratu – proprietar al unui magazin de stofe, toate magazinele pomenite fiind în central oraşului Giurgiu.
După 1990 au reapărut în comuna Vedea magazinele mici, de tip boutique (fostele prăvălii).
În comuna Arsache (după 1965, Vedea) a existat de-a lungul timpului şi o mică industrie: trei mori cu aburi aparţinând proprietarilor Ion Ilie, Petruș Botez, Ilie Țăranu împreună cu Ion Ursu, ultima din ele electrificată după naţionalizarea din 1948, o presă de ulei, un atelier de tâmplărie – rotărie, O.B.I.C.-ul (oficiul bumbacului, inului şi cânepii), ţesătorie de covoare, atelier de croitorie, I.C.I.L. (întreprindere de colectare şi industrializare a laptelui), iar după 1995 o fabrică „Kinder” pentru ambalarea produselor din ciocolată aparţinând lui Silviu Drăghici. După al doilea război mondial există în comună un oficiu poştal – aici menționăm numele a doi diriginți și anume Jane Bălan (1960-1991), Marian Bălan (1991-2008), o centrală telefonică – actualmente una digitală într-o clădire nouă construită de ROMTELECOM, o agenţie C.E.C. – având clădire proprie din 1969 şi condusă de Cristea Mirea. De asemenea şi-a continuat activitatea vechea bancă populară „Dr. Arsache” (înfiinţată în 1901) sub denumirea de cooperativa de credit „Dunăreana” şi menţionăm aici numele contabilului Ion Remuș.
249
Din 1952 există în comună o remiză şi un detaşament de pompieri voluntari care dispune de cea mai veche maşină de pompieri din ţară şi care, condus de Sandu Țaga, a obţinut multe locuri I în cadrul judeţului Giurgiu, precum şi locuri fruntaşe la competiţiile naţionale de pompieri.
În ultimii ani există şi un birou de cadastru al lui Nicolae Bălan.
7.9. Fiii satului
Într-unele din paragrafale precedente am evidenţiat nume de locuitori ai comunei Arsache, azi Vedea, fii ai satului sau nu neapărat născuţi aici, care prin munca sau opera lor şi-au pus amprenta pe dezvoltarea acestei comune în secolul al XX-lea. Bineînţeles, lista celor menţionaţi este incompletă, autorul acestei cărţi nereuşind să afle decât o parte din cei ce şi-au legat numele de comuna Vedea.
Localitatea a dat însă şi mulţi oameni care prin munca, talentul sau priceperea lor, au fost recunoscuţi la nivel naţional sau local, făcând cunoscut în toată ţara numele comunei Vedea sau cel anterior, Arsache. Lista acestora este, de asemenea, departe de a fi completă. Acolo unde ştim, scriem câteva rânduri despre persoana respectivă, privind studiile, profesia, locul de muncă etc. Întrucât o ordine cronologică este greu de stabilit, am preferat ordinea alfabetică, astfel încât lista este alcătuită pe litere, asemena unui dicţionar.
A
Amuza Ion. Născut la 29 mai 1955 în com.Arsache, este absolvent al liceului „Ion Maiorescu” din Giurgiu, apoi al Şcolii Militare de Ofiţeri activi a M. I. (1977), al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti (1979), al Facultăţii de Ştiinţe social- politice a Academiei Militare (1985), al Facultăţii de Comandă şi Stat Major a Academiei de Înalte Studii
250
Militare (1994). Este doctor în drept al Universităţii din Bucureşti (2000). A predat disciplinele Istoria Statului şi Dreptului Românesc, Drept Administrativ în cadrul Academiei
de Poliţie „Al. I. Cuza”, ajungând la gradul de prof. univ., iar din punct de vedere militar, la gradul de colonel. A scris 14 monografii sau cursuri univer-sitare în domeniul dreptului, 29 de arti-cole ştiinţifice, a susţinut 24 referate sau comunicări ştiinţifice, face parte din câteva proiecte de cercetare, este membru în comisii de doctorat. Actualmente este pensionar şi locuieşte în Bucureşti.
Albulescu Aneta, învăţătoare.Albulescu Petre, teolog şi călugăr, frate cu Aneta
Albulescu.
B
Bădilă Stanca Elena (1909-2001). Născută Păsărică, în comuna Arsache, a absolvit Şcoala Normală „Carol I” din Câmpulung Muscel şi a funcţionat ca învăţătoare la Arsache, apoi, după căsătorie, la Malu şi apoi la Şcoala generală nr.7 din Giurgiu, de unde s-a pensionat. A scris o scurtă monografie a comunei Malu în anul 1938, care este postată pe internet (www.Istorie-comuna Malu). Este soră cu Florea Păsărică și Theodora Păsărică.
Bălan Nicolae. Născut la 10 martie 1950 în comuna Arsache, a urmat cursurile liceului „Ion Maiorescu” din Giurgiu şi ale liceului din Brăneşti – Ilfov, apoi școala postliceală de cadastru de la Brăneşti şi mai târziu Facultatea de îmbunătăţiri funciare şi igiena mediului a Universităţii de Agronomie „N. Bălcescu” din Bucureşti. A lucrat la oficiul de cadastru al judeţului Ilfov, la Institutul de cercetări agricole Fundulea jud.Călăraşi, şef de fermă la Asociaţia Intercooperatistă Oinacu jud. Giurgiu, referent de urbanism la Primăria Municipiului Giurgiu. După 1990 s-a stabilit în comuna natală Vedea, unde a
251
deschis un birou de cadastru.Bălan Oana-Maria (căsătorită Daia). Născută la 25 iulie
1982 în comuna Vedea, urmează școala generală în comună, liceul „N. Cartojan” din Giurgiu (promoția 2001) și Facultatea de Drept a Universității „Titu Maiorescu” din București (promoția 2005), funcționând în prezent ca jurist la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București. Este fiica actua-lului primar Marian Bălan.
Bigică Eugenia. Născută Stroescu, în comuna Arsache la 1 iulie 1934, a urmat cursurile Liceului ortodox de fete din Giurgiu şi ale liceului „Gh.Şincai” din Bucureşti, apoi Facul-tatea de Matematică – Fizică a Institutului Pedagogic din Bucureşti şi Universitatea Populară Bucureşti, secţia calcula-toare. A funcţionat ca programator la Centrul de Calcul al Institutului de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE) din Bucureşti, actualmente fiind pensionară. Este soţia procurorului Pantelimon Bigică.
Bigică Ion. Născut la 29 mai 1954 în comuna Arsache, a absolvit liceul „Ion Maiorescu” din Giurgiu (1973) şi Facultatea de Îmbunătăţiri funciare a Institutului Agronomic „N. Bălcescu” din Bucureşti (1979). Din 1979 şi până în prezent a lucrat la I.E.L.I.F.Giurgiu, actualmente Agenţia Naţională de Îmbunătă-ţiri Funciare secţia Giurgiu. Din anul 2001 este directorul acestei societăţi. Locuieşte în Giurgiu.
Bigică Pantelimon. Născut la 26 martie 1926 în com. Arsache, a absolvit liceul „Ion Maiorescu” din Giurgiu (1948) şi Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti (1952). A funcţionat ca procuror la Bolintin-Vale (raionul Crevedia, regiunea Bucureşti) între anii 1953-1954, procuror la Procuratura Regiunii Bucureşti (1954-1959), procuror la Procuratura Generală (1959-1964), consilier juridic al Inspectoratului General al Miliţiei (1964-1967), consilier juridic în cadrul Consiliului de Stat (1967-1988). A fost decorat în anul 1969 cu Ordinul Muncii clasa a III- a. Din anul 1988 este 252
pensionar. Locuieşte în Bucureşti.Bordei Florin. Născut la 22 aprilie 1940 în com. Arsache,
este absolvent al liceului „Doamna Stanca” din Bucureşti (1962) şi al Facultăţii de transporturi a Institutului Poli-tehnic Bucureşti (1970). Ca elev şi student a practicat canotajul, devenind campion naţio-nal la juniori în acest sport. A lucrat în Ministerul Transporturilor, apoi ca inginer şef la Metrou şi ca profesor de discipline tehnice la liceul „Aurel Vlaicu” din
Bucureşti. Actualmente este pensionar. Locuieşte în Bucureşti.Balacciu Maria, învăţătoare.Balacciu Tanța, învăţătoare.Balacciu Teodora. Născută în 1934 în com. Arsache, a
absolvit Facultatea de istorie a Institutului Pedagogic din Bucureşti şi a fost profesoară la Lehliu.
Bădoi Grigore, inginer agronom, a lucrat la C.A.P.Vedea.Bădoi Mihai, inginer agronom.Bădoi Niculina, inginer agronom, a lucrat la C.A.P.VedeaBădoi Niculina, profesoară de matematică.Bădoi Stoica, profesor de limba română.Brezaia Mariana (căsătorită Goană) profesoară de limba
română şi limba rusă la Giurgiu.Burtișan Stelea, învăţător, profesor, inspector şcolar.Bădoi Alexe. Născut în comuna Arsache în anul 1932,
absolvent al Academiei Militare, a fost ofiţer.
C
Căciulan Vasile. Născut în comuna Arsache la 17 ianuarie 1949, este absolvent al liceului „T. Vianu” din Giurgiu (1967) şi al Facultăţii de elec-tronică şi telecomunicaţii a Institutului Politehnic din Bucureşti (1972). În perioada 1972-1980 a lucrat în Serviciul
253
de informaţii externe, între anii 1980-1990 a lucrat în Serviciul de informaţii interne, iar în perioada 1990-2001 a fost adjunctul pe probleme tehnice al directorului Serviciului de telecomunicaţii special (S.T.S). A urcat treptat şi în ierarhia militară: locotenent în 1972, căpitan în 1977, maior în 1980, iar după 1990 locotenent colonel, colonel, general de brigadă. Din anul 2001 este general în rezervă şi locuieşte la Breaza.
Căpitanu Ioana. Născută la 22 decembrie 1950 în comuna Arsache, a absolvit liceul „Ion Maiorescu” din Giurgiu (1970) şi Facultatea de geografie a Universităţii din Bucureşti (1975). A fost profesoară la Școala generală din comuna Chiselet jud. Călăraşi între anii 1975-1990, în perioada 1983 – 1990 fiind directoarea şcolii. Între anii 1990-1997 a fost profesoară la Școala generală nr.5 din Giurgiu, iar între anii 1997-2009 a fost profesoară la Școala generală nr.8 din Giurgiu, de unde se pensionează. A avut gradul didactic I şi a obţinut cu elevii săi performanțe, cum ar fi patru participări la faza naţională a olimpiadei de geografie. Locuieşte în Giurgiu. Este soră cu Stanca Căpitanu şi Vasile Căpitanu.
Capitanu Stanca (Steluţa). Născută la 15 septembrie 1949 în com.Arsache, a absolvit liceul „Ion Maiorescu” din Giurgiu (1967) şi Facultatea de chimie industrială a Institutului Politehnic din Bucureşti (1972). Din 1972 şi până în prezent lucrează la Institutul de Cerce-tări Chimice (ICECHIM) Bucureşti, actualmente fiind cercetător ştiinţific gradul I. Are o activitate ştiinţifică prodigioasă, fiind autoarea a 163 lucrări în cadrul contractelor de cercetare, 11 tehnologii aplicate industrial, 31 de brevete de invenție, 39 de comunicări naţionale sau internaţionale, 8 254
articole publicate. A primit medalia de aur la expoziţia tinerilor inventatori de la Plovdiv (Bulgaria) din 1985, premiul III la Concursul de creaţie ştiinţifică şi tehnică în 1989, premiul Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (AGIR) în anii 1994 şi 2003, pentru sesiunea de chimie. Locuieşte în Bucureşti.
Căpitanu Vasile. Născut la 17 aprilie 1955 în comuna Arsache, este absolvent al liceului „Ion Maiorescu” din Giurgiu (1974) şi al Facultăţii de îmbunătăţiri funciare a Institutului Agronomic „N. Bălcescu” din Bucureşti (1980). Din 1980 şi până în prezent lucrează la I.E.L.I.F. Giurgiu, acum Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare Giurgiu, unde este inspector de zonă. Locuieşte în Giurgiu.
Craiciu Tudor. Născut la 1 decembrie 1950 în comuna Arsache, a absolvit liceul „Ion Maiorescu” din Giurgiu (1969) şi Facultatea de maşini şi utilaje pentru construcţii a Institutului de Construcţii din Bucureşti (1974). A lucrat la Întreprinderea de vagoane MEVA din Drobeta Turnu-Severin între anii 1974 – 1983, apoi la Trustul Antrepriză Construcţii Hidroenergetice Bucureşti – antrepriza Mehadia ca şef de secţie în perioada 1983-1994, iar din 1995 şi până în prezent la Hidroconstrucţia Bucureşti Sucursala Porţile de Fier II, biroul mecanizare. Locuieşte în Drobeta Turnu Severin.
Căciulan Eugenia, învăţătoare.Căciulan Mariana, învăţătoare, profesoară de matematică.Căpitanu Ion, inginer agronom.Căpitanu Florea, inginer petrolist Ploieşti.Chioseaua Lucia, ingineră; este fiica preotului Ion
Chioseaua.Chiripuci Adrian, inginer.Chiripuci Liviu, inginer.Chiripuci Ovidiu, învăţător, profesor, actualul director al
şcolii din comuna Vedea.Codreanu Anghel, ofiţer superior.Costea Damian, inginer metalurg, mai întâi în Bucureşti,
actualmente în SUA; este fiul preotului Ştefan Costea255
Costea Valentin, inginer metalurg în Bucureşti; este fiul preotului Ştefan Costea.
Chita Traian. Născut în anul 1927 în com. Arsache, a absolvit Liceul industrial din Giurgiu, apoi Institutul de Mine din Bucureşti şi a lucrat ca inginer la Petrila şi la Galaţi.
Craiciu Ion. Născut în anul 1931 în com.Arsache, a făcut studii economice în Uniunea Sovietică.
Chioseaua Silvia, ingineră, actualmente în SUA; este fiica preotului Ion Chioseaua.
Chioseaua Rodica, ingineră; este fiica preotului Ion Chioseaua.
Chioseaua Sanda, ingineră în Giurgiu; este fiica preotului Ion Chioseaua.
D
Drăghici Silviu. Născut la 14 mai 1949 în com.Arsache, a absolvit liceul „T. Vianu” din Giurgiu (1967) şi Facul-tatea de utilaje – construcţii din cadrul Institutului de Construcţii din Bucureşti (1972). A lucrat ca inginer şef de secţie la uzina „Electrotehnica” din Bucureşti, din anul 1972 până la desfiinţarea acesteia în anul 2005. Actualmente este patron al unei societăţi pentru ambalarea produselor din ciocolată ce ţine de firma „Kinder”, deschisă în comuna Vedea, precum şi administrator al firmei de prelucrare a vinurilor „Getica Vinari” din Râmnicu Sărat. Locuieşte în Bucureşti. Este fiul agentului sanitar Constantin Drăghici.
Daia Dan, inginer agronom, fermier.Degeratu Ioana, învăţătoare.Diță Marian, ofiţer superior în Bucureşti.Ducman Stelian, inginer.Dumitrescu Cornelia, inginer, Fabrica de pâine Giurgiu,
acum pensionară. Este fiica învăţătorului Nicolae Dumitrescu.Degeratu Costică. Născut în com. Arsache în anul 1916 a
256
fost învăţător, invalid de război în urma celui de-al doilea război mondial, apoi inginer, absolvent al Institutului Politehnic din Bucureşti.
Dumitrescu Consuela, ingineră, fiica notarului Traian Dumitrescu.
Dumitrescu Nelu, inginer, fiul notarului Traian Dumitrescu.
F
Ficleanu Marian. Născut la 6 septembrie 1950 în com. Arsache, este absolvent al liceului „Ion Maiorescu” din Giurgiu (1969) şi al Facultăţii de finanţe – contabilitate din cadrul Acade-miei de Studii Economice din Bucureşti (1975). A lucrat la Centrul teritorial de
calcul al judeţului Brăila, apoi a fost director la o întreprindere de alimentație publică din Brăila, iar actualmente este directorul instituţiei financiare nebancare „Proconcordia” din Brăila. Domiciliază în Brăila. Este fiul învăţătorului Florea Ficleanu.
Firimiţă Petre, medic veterinar în Giurgiu.Furnică Ion. Născut în comuna Arsache în anul 1925, a
absolvit Academia Militară şi a lucrat mai întâi ca ofiţer activ, apoi în Ministerul de Război (azi Ministerul Apărării Naţio-nale), ajungând până la gradul de colonel.
Fiera Steliana. Născută în anul 1946 în comuna Arsache, a absolvit Facultatea de Limba română a Universităţii din Bucureşti şi a fost profesoară de limba română la Craiova. Este fiica învăţătorului Stoian Fiera.
G
Garoafă Florian. Născut în 1920 în comuna Arsache, a absolvit Facultatea de drept la Cluj şi a fost avocat la Dej, apoi la Giurgiu.
Garoafă Maria. Născută în anul 1920 în comuna Arsache a absolvit liceul industrial din Giurgiu, apoi Institutul de textile şi a fost profesoară de cultură tehnică la Bistriţa; este soră cu
257
Florian Garoafă.Găină Amelia, învăţătoare.Găină Sorin, învăţător, profesor de matematică.Găină Stelian. Născut la 25 noiembrie 1955 în comuna
Arsache, absolvent al unei școli profesionale și al unei școli de maiștri, este la ora actuală un întreprinzător în București, conducând o firmă de construcții metalice cu peste 20 de salariați.
Goană Nicolae, inginer agronom, proprietar al unei asocia-ţii agricole în comuna Gogoşari.
Gogor Ion, învăţător, apoi ofiţer la poliţia de frontieră Vedea.
Gudină Tudor, ofiţer de securitate.
I
Iorga Mariana, economist în Giurgiu.Ivan Ion, ofiţer la Braşov.
M
Mirea Grigore (1933-2011). S-a născut la 21 ianuarie 1933 în comuna Arsache. A absolvit liceul „Ion Maiorescu” din Giurgiu şi Institutul de educaţie fizică şi sport din Bucureşti. A fost profesor de educaţie fizică la şcoala din comuna Vedea în perioada 1962-1995. A dezvoltat, la nivelul şcolii şi comunei Vedea o mişcare sportivă extraordinară, comparabilă cu aceea a unui club sportiv orăşenesc, prin ramuri sportive ca handbalul, voleiul, baschetul, fotbalul, gimnastica. A obţinut remarcabile rezultate la nivel judeţean şi naţional cu echipele sale de elevi. A construit sala de sport din vechiul local al şcolii, terenul de fotbal al comunei – azi un veritabil stadion – terenurile de handbal, volei, baschet din curtea şcolii noi, a fost unul din artizanii construirii monumentului eroilor din cel de-al
258
doilea război mondial. Prin rezultatele muncii sale, rămâne unul din cei mai valoroşi profesori ai comunei Vedea. A decedat la 22 aprilie 2011.
Mirea Mihai. Născut la Arsache la 3 aprilie 1957, a absolvit liceul „Ion Maiorescu” din Giurgiu (1976) şi Facultatea de geologie a Universităţii din Bucureşti (1982). Şi-a făcut stagiatura ca geolog la Anina, jud. Caraș – Severin în perioada 1982-1985, iar între anii 1985-1993 a lucrat la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE) Bucureşti. După anul 1993 lucrează la firme private. Locuieşte în Bucureşti. Este fiul profesorului Grigore Mirea.
Mustățea Aurel. Născut la 8 aprilie 1939 în comuna Malu, a urmat şcoala elementară în comuna Arsache, apoi liceul „Gh. Şincai” din Bucureşti (promoţia 1957) şi Conservatorul de muzică (promoţia 1964). A fost mai întâi dirijor de cor şi orchestră la Palatul Pionierilor, apoi profe-sor de pian şi canto – muzică populară la Școala Populară de Artă din Bucureşti,
profesor de teorie şi solfegiu la liceul de muzică „Dinu Lipati”, profesor universitar la Facultatea de Muzică a Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti. Este doctor în muzicologie (din 2004), cu o teză despre folclorul muzical. A scris lucrări de etnomuzicologie. De asemenea, are colaborări cu televiziunile pe linia descoperirii şi promovării tinerelor talente muzicale. Actualmente este pensionar în Bucureşti.
Mustățea Vasile. Născut la 13 iunie 1953 în com.Malu, a venit în comuna Arsache la vârsta de 5 ani. A absolvit şcoala generală la Arsache, liceul „Ion Maiorescu” din Giurgiu (1972), apoi Facultatea de economia industriei, cons-trucţiilor şi transporturilor (actuala Facultate de management) din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti (1977). A lucrat ca economist la Combinatul siderur-
259
gic Călăraşi, apoi la Combinatul chimic Giurgiu. Din anul 1996 este consilier judeţean, apoi director general al Prefecturii Giurgiu, director adjunct şi director general la Primăria Giurgiu, iar în anul 2008 a fost prefect al judeţului Giurgiu. Tot din anul 2008 este senator liberal de Giurgiu, îndeplinind şi funcţia de secretar al Comisiei buget – finanţe a Senatului României. Locuieşte în Giurgiu.
Mihalcea Stela, realizator TV Cultural.Mihalcea Teodor, realizator TV Cultural.Mirea Gheorghe. Născut în comuna Arsache în 1931, a
absolvit Liceul industrial din Giurgiu şi a fost economist la Deva.
Mirea Ionel, inginer.Mirea Mariana, judecător la Consiliul Superior al
Magistraturii.Mirea Stelea. Născut în 1925 în com. Arsache a absolvit
liceul „Ion Maiorescu” din Giurgiu, Academia de Studii Econo-mice din Bucureşti şi a fost consilier în Ministerul Agriculturii.
Mincu Nicolae, profesor de geografie.Mogoş Marian, inginer.Mola Maria, învăţătoare, profesoară, inspector şcolar.Mone Elena. Născută la 4 decembrie 1948 în com.
Arsache, a absolvit liceul „Ion Maiorescu” din Giurgiu (1966) şi Facultatea de matematică a Universităţii din Bucureşti (1972). În perioada 1972-1986 a lucrat ca matematician (analist programator) la Institutul Naţional de Statistică din Bucureşti, iar între anii 1986-2000 a fost profesoară de matematică, mai întâi la liceul „Iulia Haşdeu”, apoi la Liceul Economic nr.5, ambele din Bucureşti. Din anul 2000 este pensionară şi locuieşte în Bucureşti.
Mone Marin. Născut la 27 mai 1947 în com. Arsache, a absolvit Şcoala Mecano – Navală din Giurgiu, apoi liceul „T. Vianu” din Giurgiu (1971) şi Facultatea de geografie a Universităţii din Bucureşti (1976). În perioada 1976-1990 a lucrat la Staţia meteorologică Giurgiu, iar din anul 1990 lucrează în domeniul protecţiei mediului, actualmente fiind 260
comisarul-şef al Comisariatului judeţean Giurgiu al Gărzii Naţionale de Mediu. Este frate cu Elena Mone şi soţul dr. Maria Mone.
Mălureanu Sabina. Născută în anul 1950 în com. Arsache, a absolvit Institutul de farmacie din Iaşi şi a lucrat ca farmacist în Bucureşti.
Mihai Tudor. Născut în anul 1927 în comuna Arsache, a absolvit liceul la Giurgiu şi Facultatea de agricultură a Institu-tului Agronomic din Craiova, apoi a fost inginer agronom în Giurgiu.
N
Negru Silviu, inginer.
P
Păsărică Florea (1904-1984). Născut la 8 octombrie 1904 în com. Arsache, a absolvit liceul „I. Maiorescu” din Giurgiu şi Facultatea de știinţe (actuala Facultate de matematică) a Uni-versităţii din Bucureşti (promoţia 1932). A fost profesor la liceul „I.Maiorescu” din Giurgiu, apoi directorul Monitorului Oficial între anii 1940-1947, profesor la şcoala generală „Ienăchiță Văcărescu”
din Bucureşti, profesor la liceul „Mihai Eminescu” din Bucureşti. După pensionare a deţinut funcţiile de secretar al filialei din Bucureşti a Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, apoi secretar general adjunct al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România. A trecut în nefiinţă la 8 octombrie 1984, în ziua în care împlinea 80 de ani.
Păsărică Theodora (1915-1991). Născută la Arsache, a absolvit Şcoala Normală „Carol I ” din Câmpulung Muscel şi a funcţionat ca educatoare la Arsache până în 1945, apoi la Giurgiu până la pensionare.
Pancu Jana, ingineră, Bucureşti.
261
Pancu Maria, învăţătoare, profesoară la Şcoala Generală nr.8 din Giurgiu.
Pancu Nicolae, profesor, cercetător, ofiţer.Pata Stela, educatoare.Păsărică Mihai, inginer în Ministerul Transporturilor.Popescu Grigore. Născut în 1909 în com. Arsache, a făcut
studii la Universitatea Sorbona din Paris şi a lucrat la Institutul Geologic Român din Bucureşti. Este fiul preotului Teodor Popescu.
Popescu Gicu, inginer agronom; este fiul preotului Teodor Popescu.
Popescu Emilia, profesoară; este fiica preotului Teodor Popescu.
Popescu Stelea, avocat, pretor de plasă.Pantelimon (Pantelimonescu) Alexandru. Născut în anul
1895 în comuna Arsache, a absolvit Facultatea de drept din Bucureşti şi a fost magistrat în judeţul Teleorman. În 1933 era preşedintele Tribunalului Teleorman de la Turnu Măgurele, iar în anul 1936 era judecător la Judecătoria mixtă din Roşiorii de Vede.
R
Ristea Ioana (căsătorită Jitea). Născută la Mihăileşti, jud. Vlaşca, la 12 octombrie 1940, vine în comuna Arsache la vârsta de 4 ani, împreună cu mama sa, moaşa Paraschiva Brătoi şi cu sora sa Maria. Urmează şcoala elementară la Arsache, apoi liceul de fete (fost ortodox) din Giurgiu (promoţia 1957) şi Facultatea de chimie a Universității din Bucureşti (promoţia 1963). În perioada 1963-1990 lucrează pe post de chimist la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele. A publicat lucrări ştiinţifice în domeniul materialelor nucleare. Din anul 1990 este pensionară. Locuieşte în Bucureşti.
Ristea Maria. Născută la Mihăileşti, jud.Vlaşca, la 1 februarie 1943 se mută în comuna Arsache la vârsta de 1 an, împreună cu mama şi sora sa. A absolvit şapte clase elementare la Arsache, liceul de fete din Giurgiu şi Facultatea de construcţii 262
industriale din cadrul Institutului de Construcţii din Bucureşti (promoţia 1967). A lucrat la Istitutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE). A decedat în anul 1997. Este soră cu Ioana Ristea.
Rădoi Florin, economist, a fost mulţi ani contabil-şef al I.A.S.Vedea, actualmente fiind patronul unei firme private în Giurgiu.
Rugină Mihai, inginer agronom.Rusen Steliana, profesoară de matematică.Remuș Marin, ofiţer de aviaţie.
S
Sfetcu Valentin, realizator T.V. Cultural.Stroescu Elena. Născută în anul 1946 în com. Arsache, a
absolvit Facultatea de drept a Universităţii din Bucureşti şi a fost jurist-consult la Fabrica de zahăr din Buzău, apoi a lucrat la Banc Post.
Stanislav Eugenia. Născută în anul 1955 în com. Arsache, este biolog la Spitalul judeţean din Giurgiu.
T, Ț
Tone Ionela, învăţătoare.Tudor Mihai, inginer, Giurgiu.Țaga Vasile, învăţător, profesor.Țogoe Mariana, profesoară de biologie.Țogoe Ion, inginer agronom.Țogoe Florina, profesoară de matematică.
U
Uțică Marian Gigi. Născut în comuna Vieru pe 24 februarie 1968, s-a mutat cu familia în comuna Vedea în anul 1970, la vârsta de 2 ani. A urmat Şcoala generală din com. Vedea, liceul „I. Maiorescu” din Giurgiu (promoţia 1986) şi Facultatea de inginerie electrică a Universităţii Politehnice din Bucureşti (promoţia 1992), specializarea inginerie nucleară. În perioada 1992-2006 este inginer principal sisteme de proces la
263
Regia Autonomă de Activităţi Nucleare, Sucursala de Inginerie Tehnologică şi Obiective Nucleare (RAAN – CITON) de la Bucureşti – Măgurele, participând la proiectarea centralei nucleare de la Cernavodă. În perioada 2000-2001 urmează cursuri postuniversitare în modelare matema-tică şi simulare pentru sistemele din centralele nucleare, la Facultatea de energetică a Universităţii Politehnice din Bucureşti. Din 2006 se stabileşte în Canada, la Mississauga, provincia Ontario. Aici este inginer principal sisteme de proces la o serie de firme canadiene din domeniul energiei atomice, actualmente lucrând la Atomic Energy of Canada Limited (AECL) – din 2007 şi la Enhanced CANDU 6 Reactor (EC 6) – din 2009. În 2009 îşi continuă perfecţionarea profesională prin cursuri avansate de mecanica fluidelor, termodinamică, informatică ș.a. Este inginer profesionist înregistrat în provincia Ontario din Canada. Într-un interviu pe care-l acordă în anul 2010 revistei româneşti „Plai străbun”, Marian Gigi Uțică spune: „De multe locuri îmi amintesc cu nostalgie şi evident cu plăcere, dar cel mai important rămâne acela unde m-am născut şi am copilărit”.
Ursu Ana. Născută în 1935 în com. Arsache, a absolvit Facultatea de drept a Universităţii din Bucureşti şi a fost economist.
Ursu Florica. Născută în anul 1937 în com.Arsache, a absolvit Facultatea de istorie a Universităţii din Bucureşti, dar a lucrat ca economist.
V
Vamoș Diana (căsătorită Căpitanu). S-a născut la 25 august 1983 la Braşov, dar a locuit în com. Vedea (fiind fiica preotului Horia Vamoş) unde urmează clasele elementare. Absolvă apoi liceul „I. Maiorescu” din Giurgiu şi Facultatea de drept a Universităţii „Transilvania “ din Braşov. Este jurist în 264
Giurgiu la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare. Locuieşte în Giurgiu. Este nora lui Vasile Căpitanu.
Vamoș Raluca (căsătorită Țâru). S-a născut la 9 decembrie 1984 la Brașov şi a locuit în com. Vedea (este tot fiică a preo-tului Horia Vamoș). Urmează cursurile liceelor „I. Maiorescu” din Giurgiu şi „A. Şaguna” din Braşov, apoi Colegiul pedagogic al Universităţii „Transilvania” din Braşov. Este educatoare în Braşov, unde şi locuieşte.
7.10. Referinţe cartografice, concluzii
Tot ceea ce am spus până aici referitor la evoluţia comunei Arsache (din 1965, Vedea) în secolul al XX-lea, ne arată că aceasta a fost una dintre cele mai dezvoltate localităţi din zonă şi chiar din judeţul Vlaşca, ulterior judeţul Giurgiu.
Concluzia este valabilă mai ales pentru primele opt decenii ale secolului al XX-lea şi în sprijinul acestei afirmaţii putem veni şi cu unele argumente de natură cartografică.
Mai toate hărţile de referinţă ale României din veacul al XX-lea indică localitatea Arsache, ulterior Vedea, ca pe o localitate rurală importantă. Iată câteva exemple concrete în acest sens.
În lucrarea „Caet – Atlas pentru școalele secundare “ de Simion Mehedinţi şi George Vâlsan (Ed. Librăriei SOCEC, Bucureşti 1929), harta generală a României prezintă în triun-ghiul delimitat de oraşele Giurgiu, Zimnicea, Alexandria doar două localităţi rurale şi anume Arsache şi Pietroşani. În harta administrativă a României publicată de avocatul şi locotenentul de artilerie în rezervă C. Dem. Popescu în anul 1945, la scara 1:1.000.000, în triunghiul Giurgiu-Zimnicea-Alexandria apar cinci commune rurale şi anume Slobozia, Arsache, Pietroşani, Bragadiru, Smârdioasa. Atlasul general al R.S.România (Ed. Academiei, 1979) prezintă într-o hartă agricolă a folosirii solurilor, în triunghiul menţionat, doar patru localităţi şi anume: Vedea, Pietroşani, Conțeşti, Brânceni.
Harta fizică şi administrativă a României, tipărită de Direcţia Topografică a Armatei în 1995, la scara 1:500.000,
265
care face distincție între „comune” şi „aşezări de tip urban”, indică în triunghiul Giurgiu-Zimnicea-Alexandria numai două aşezări de tip urban şi anume Vedea şi Pietroşani.
Actuala hartă economică a României, publicată tot după 1990, la aceeaşi scară didactică 1:500.000, indică în triunghiul de care vorbim numai patru localităţi cu o anumită pondere economică şi anume Vedea, Pietroşani, Smârdioasa, Brânceni.
Harta administrativă a României publicată în 2002 de firma cartografică Stiefel & Vaamer Eurocart, la scara 1:1350000, retipărită la Ed. Aquila ’93 în anul 2006, la scara 1:1000000, aşează în triunghiul Giurgiu-Zimnicea-Alexandria următoarele patru localităţi: Vedea, Pietroşani, Bragadiru, Ţigăneşti. La ora actuală acestea sunt cele mai mari comune, ca suprafaţă şi populaţie, din zona geografică la care ne referim.
Modernizarea şi dezvoltarea comunei Arsache (apoi Vedea) produse în a doua jumătate a secolului XIX- lea, dar mai cu seamă în secolul al XX-lea, se datorează mai întâi doctorului Apostol Arsache, prin fondul edilitar extraordinar construit în localitate, urmaşilor acestuia Olimpia Lahovary, diplomatul Alexandru Em. Lahovary, generalii Iacob Lahovary, Theodor Văcărescu, Vasile Rudeanu şi extraordinarei pleiade de boieri care s-a perindat pe la conacul şi moşia Arsache.
Acestor aristocrați li se adaugă oamenii locului sau unii „adoptaţi” de localitate, care au ştiut să pună în slujba satului toată munca şi priceperea lor, făcând să se adeverească prover-bul „omul sfinţeşte locul”. Îi amintim în acest sens pe preoţii Teodor Popescu, Ion Chioseaua, Ştefan Costea, Horia Vamoș, învăţătorii Stan Morărescu, Marin Popescu, Iordan Firimiţă, Stoian Fiera, Ion Ciochirdel, Florea Ficleanu, Ion Chiripuci, profesorii Gheorghe Gealatu, Ion Rugină, Marin Jantea, inginerii Gheorghiţă Cristea, Stelică Jantea şi mulţi, mulţi alţii.
Buna organizare economică şi administrativă a localităţii, a început în vremurile „boiereşti”, şi a continuat în timpul regi-mului comunist, comuna Vedea ajungând printre comunele cu o puternică agricultură socialistă, aşa cum am mai arătat. Aceasta a dus la un nivel de trai bun al locuitorilor şi la o anumită 266
prosperitate a localităţii printre satele din zonă.Căderea regimului comunist, prăbuşirea agriculturii
socialiste şi lunga perioadă de tranziţie, culminând cu criza economică din ultimii ani, diminuarea populaţiei, toate acestea au dus la un declin al localităţii Vedea în ultimele două decenii.
Ne exprimăm speranţa că acest început de secol şi de mileniu să aducă o redresare a comunei Vedea, într-o Românie cu adevărat europeană, astfel încât această veche şi frumoasă localitate dunăreană să îşi recapete gloria de altădată, pe care i-au conferit-o înaintaşii pomeniţi în această carte.
Dumnezeu să ajute comuna Vedea – comuna lui Arsache şi pe toţi oamenii legaţi de această localitate!
267
ARSACHE
de Dragoș-Radu Popescu
... și toate mi se pare că le văd dintr-o mașină condusă de-un nimeni pe un drum numit poate destin spre atotdepresivul adevăr al sfârșiturilor fără de sens, ....
Ieri am fost la Giurgiu, ... Am rămas mereu pe locurile acestea, ... Giurgiu, Comana,
București, Roata de Jos, Cartojani, Mereni de Jos, Ghimpați, ... Demult, tare demult, aproape de când mi-amintesc de
mine, mintea mea nu s-a mărginit la ceea ce vedea și a pătruns cu imaginația dincolo de vămile văzduhului și cele ale pământului, încercând să cheme aievea umbrele celor ce odată au fost sau vor fi, încercând să-i audă descifrând sunetele lumii, ciripitul păsărilor, razele soarelui sălășluind în lacrămi, scârțâ-itul ușilor auzite noaptea în singurătate, ... dar și în întunericul pământului în care mintea-mi ca un sfredel a încercat să foreze imaginând atâtea și atâtea călătorii, ... În sus așadar, în văzduh, printre crengile cele uscate ale stejarilor bisericii între care s-a format sufletul meu, până în nori și dincolo de ei, dincolo de ceea ce se vede, dincolo de cerul pe care mi-l închipuiam, ... sau poate că intrând în mine însumi, aflam lumile care începeau să crească, ... Da, ... privesc ... și nici că râvnesc la ceea ce văd că alții câștigă de pe urma agitației generale la care participă. Dar așa trebuie să fie, așa este făcută lumea, și unii și alții, toți o alcătuim. Unii se mișcă pe orbite mai mari, alții pe orbite mai mici și unii chiar aproape că nu se mișcă deloc. Putem imagina prin analogie cu sistemul corpurilor cerești sau cel al particu-lelor atomice un fel de sistem planetar al oamenilor în care unii ar fi comete, alții planete, stele și mai știu eu ce. Unii mobili, alții mai puțin mobili, alții aproape ficși. Ei, este atrăgătoare analogia asta cu sistemul învârtirii generale, unii în jurul altora 268
în spațiu și în spirală în timp dar să o lăsăm pentru altă dată sau poate pentru alții dacă nu a și fost deja concepută.
Nesupunându-mă decât în treacăt procesului digestiei intelectuale prin povestire și repovestire a celor întâmplate, memoria-mi se acoperă adesea de pânza de păianjen a ignorării prezentului devenit continuu trecut, a subevaluării lui și, în fine, a uitării mai mult sau mai puțin definitive.
Se întâmplă ca după un timp, cine mai știe cât, un fapt petrecut odată, demult, să fie resuscitat de-acolo de unde repauzează în racla uitării lui și, ca urmare, acesta să încerce, știind ceea ce a reprezentat în timpul demult dispărut, să se miște așa precum odinioară ar fi făcut-o, ... nereușind însă să se comporte altfel decât așa precum ar face-o un schelet al vieții duse ce-ar scârțâi din încheieturi atunci când noaptea, uneori, ar coborî de pe zidul prăfuit al școlii, ... încercând astfel să dovedească prin fapte că poate face să crească din nou carnea pe el precum părul pe o piele moartă demult și iată, acum, reînviată ...
Spun aceste lucruri deoarece asta este mereu situația, în permanență, și toate mi se pare că le văd dintr-o mașină condusă de-un nimeni pe un drum numit poate destin spre atotdepresivul adevăr al sfârșiturilor fără de sens.
Dar și când înving inerția și mă apuc să scriu atunci o fac cu bucuria unei minunate experiențe ce se descoperă treptat. Descopăr astfel, cu această ocazie, expresii noi, gânduri, conexiuni și imagini și, așa cum mi se întâmplă și în timpul vorbirii directe, al povestirii orale – și așa după cum cred că și altora li se întâmplă la fel – apare o stare de inspirație, apare în mine un lucru început dătător de sens așa precum este un copil ce poartă în el o bucată de viitor. Numai că în scris, experiența construcțiilor de cuvinte, lipsită de partener și de dialogul subtil cu acesta în procesul infracomunicării, este oarecum ferită de farmecul seducător al improvizației în favoarea însă a perfecți-unii formelor și logicii arhitecturii sensurilor turnate în ele, ...
Iată-mă așadar în fața a câteva ore în care voi încerca să povestesc câte ceva din cele petrecute în timpul călătoriilor
269
mele la Giurgiu și Arsache și mai apoi numai la Giurgiu. Nu intenționez să fac o relatare sistematică a faptelor, darămite să le epuizez, acestea încadrându-se ușor într-un registru minor și fără de importanță, ... asta bineînțeles dacă nu m-aș gândi că adesea adevărata valoare a lor o dau cei ce le trăiesc și nici decum altceva, independent într-un fel sau altul de sufletele acestora.
Dar să încep în fine această povestire dacă nu cumva, iată, ea deja a-nceput, ...
Apostol Arsache
Am fost așadar cu prietenul meu Marcel Țena la Giurgiu și apoi într-o comună aflată la vreo douăzeci de kilometri pe cursul Dunării în sus spre Zimnicea, Vedea, fostă Arsache.
„Vedea” îi zice acum, de câteva zeci de ani, deoarece mai înainte îi zicea Arsache. De ce? După numele celui care a făcut, prin prezența sa pe aceste meleaguri acum vreo două sute de ani, să pătrundă și aici germenii civilizației, Apostol Arsache, ... un fel de român venit din Epir, un ținut din nordul Greciei. Interesul pentru acest personaj l-a determinat pe Marcel să purceadă la o anevoioasă muncă de cărturar și cercetător de teren pentru a întocmi o monografie a acestui loc. Amintesc că el este din frumoasa comună Pietroșani, aflată tot pe malul Dunării, la doar cîțiva kilometri de Arsache, urcând în continuare pe cursul ei, spre Zimnicea. Acum vreo opt ani el a mai scris o monografie, cea a comunei natale Pietroșani și, cu acea ocazie a fost atras de ... dar mai bine să nu mă grăbesc și să spun toate la timpul lor. Este interesant să amintesc că prietenul meu Marcel este profesor de matematică la liceul Sfântul Sava din București, este dirijorul corului acestui liceu ceea ce nu l-a împiedicat să își ia doctoratul în algebră acum vreo zece ani și să publice multe carți și studii de strictă specialitate.
Așadar, ... Nu vreau să apelez la fel și fel de alte surse de informație
pentru a vorbi ceva mai exact despre acest om, despre Apostol Arsache. Au făcut-o și o vor face alții mai bine. Voi spune doar 270
ce am reținut cu destulă imprecizie de la Marcel atunci când mi-a vorbit la telefon, în treacăt dar cu patimă, despre întreprin-derea sa, lucruri pe care nu voi ezita să le amestec cu cele câteva amintiri rămase în memoria mea din timpul călătoriei făcute cu acesta pentru a se documenta.
Apostol Arsache a venit în Țara Românească împreună cu tatăl său, Chiriac, din Grecia pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea. A cumpărat pământ lângă Dunăre, în satul ce avea să se numească Arsache, și într-un alt sat aflat ceva mai la nord de Giurgiu numit tot de atunci Chiriacu. Și-a făcut studiile în Germania la Halle unde și-a luat doctoratul în medicină și a fost doctor la spitalul Colțea din București și probabil la Sfântul Pantelimon. S-a căsătorit cu Elena Darvari, verișoara primară a mamei lui Nicolae Bălcescu, a locuit la Arsache unde a construit un conac mare, având în spatele său un parc cu arbori exotici și statui frumoase dintre care unele precum sunt cele ale zeului Apollo și ale zeiței Diana înnobilează și astăzi străzile orașului Giurgiu, a construit de asemenea primăria, apoi o biserică pictată de marele Tattarescu și școala, toate aflate grupat, în centrul satului. Ce mai îmi amintesc că mi-a spus Marcel este că acest Apostol Arsache a studiat alături de Petrache Poenaru și Simion Marcovici, în cadrul Comisiei Eforiei Școalelor, după anul 1850, modalitățile de înlocuire a alfabetului chirilic cu cel latin iar în politica țării a ocupat funcții înalte, fiind consilier al domnilor români între anii 1830 – 1860, ministru de externe în guvernarea Barbu Catargi și chiar prim-ministru în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, în anul 1862.
Dar și un episod dramatic mi-a povestit Marcel petrecut în viața acestui om. Iată ce i s-a întâmplat. Apostol Arsache a avut la rândul său un fiu. Pe la vreo douăzeci de ani acesta s-a îndră-gostit la Viena de o fată care era evreică. Tatăl său, Apostol Arsache, nici nu a vrut să audă de căsătoria care se prefigura ca urmare a dragostei celor doi. Refuzul a avut un răsunet nefast în nervii mult prea surescitați ai tinerilor și, ca urmare, s-au sinucis, ...
Acestea toate s-au petrecut cam prin anii 1835. Peste vreo 271
zece ani, din durerea profundă resimțită pentru morțile celor doi tineri pe care-i avea oarecum pe conștiință s-a născut dorința lui Apostol Arsache să înalțe peste drum de conacul său, drept pe malul Dunării, o impunătoare biserică cu hramul Sfântul Pantelimon. În pictura marelui Tattarescu care-i înfățișează și astăzi pe zidul bisericii, în naos, la locul ctitorilor, îl vedem pe bătrânul domn Apostol Arsache sfătuit în dreapta sa de arhan-ghelul Gabriel ca să construiasca sfântul lăcaș, iar în stânga având pe fiul său împreună cu iubita acestuia, a căror dragoste a făcut să li se piardă sufletele, ...
Și spun așa, drept pe malul Dunarii, deoarece din orice gospodărie a acestui sat aflată pe partea stângă a drumului când vii dinspre Giurgiu se vede, undeva departe și ceva mai în jos, liziera pădurii de pe malul Dunării iar dincolo de ea, la orizontul înălțat brusc ca un prag, se vede malul bulgăresc al acesteia. O minunată deschidere răspândită cu dărnicie de Dumnezeu pretutindeni prin curțile oamenilor, ... priveliște de care aceștia probabil au ostenit de generații de a se mai bucura, obișnuiți fiind cu ea zi de zi, de dimineață și până seara târziu și chiar și în nopțile de vară atunci când, în lumina lunii, prin cețurile respirate de colosul curgător apar de dincolo de el cocoașele împădurite ale tărâmurilor de la sud de Dunăre. Dar până nu demult, până a se ridica digul, cei mai bătrâni din sat încă își mai amintesc că Dunărea, îmbogățită de ploile a căror apă o culege de pe atâtea și atâtea meleaguri, își revarsă apele până foarte aproape de sat și chiar și în sat, pătrunzând în partea din spate a curților oamenilor și astfel aducând cu ea, pentru fiecare, popoare nesfârșite de pești de tot felul ce momeau țăranii să treacă, fiecare în curtea lui, cu undițele la pescuit.
La drum, așadar, ...
Dar hai mai bine să încep povestirea mea cu începutul, ...În dimineața aceea pusesem ceasul să sune devreme dar,
așa cum adesea mi se întâmplă în astfel de cazuri, m-am trezit înainte de a-l auzi. Mi-amintesc că eram în pat, cu ochii deschiși, ... În albastrul întunecat al camerei, fixam atent ... 272
lustra. Era șase fără douăzeci. Deși nu m-am dat imediat jos, am reținut clar ora deoarece nu grija de a nu întârzia la întâlnirea cu Marcel mă trezise ci ... un șoc, un fel de pumn primit în tot corpul de undeva de sub pat, pumn tradus însă instantaneu de spaimele demult fixate în sufletul meu a fi un ... cutremur de pământ. Nu am fost eu chiar sigur atunci de aceasta și abia ști-rile de la ora șase mi-au reamintit de întâmplare, în timp ce-mi beam cafeaua, prin laconicul lor anunț ... „Institutul Național de Fizica Pământului anunță că în dimineața acestei zile, la ora cinci și patruzeșidouă de minute a avut loc un cutremur de pă-mânt în zona Vrancea ...” ... confirmând astfel ceva ce eu prea repede trecusem ca aparținând tărâmului viselor scurte ce ne fulgeră conștientul înainte de a ne trezi, ... Dar nu, ... în dimi-neața aceea visul chiar fusese adevărat, avusese gradul cinci și ceva pe scara Richter, ... Nimeni, din cei pe care i-am întâlnit în ziua care abia începuse, am avut surpriza să aflu că nu a simțit pumnul acela nocturn iar această întâmplare a dat pentru mine startul unui mod special de fixare a amintirilor, oarecum într-un fel de basorelief sufletesc, a ceea ce avea să se întâmple în continuare, ...
Preotul Horia Vamoș
În călătoria noastră la Arsache din 4 octombrie 2011, a mea și a lui Marcel, am fost însoțiți peste tot unde am umblat, de preotul din sat, Horia Vamoș, pe care l-am luat cu noi, la trecerea prin Giurgiu, de la o Conferință ținută la biserica „Adormirii Maicii Domnului” – zisă și ... „Catedrala” – unde și tata înainte de a se căsători, în anii 1940-1941, fusese diacon, biserica aflată în centrul orașului, vis a vis de liceul Ion Maiorescu, unde și eu, pe vremuri, am fost elev. Cum și Marcel, deși cu un an înaintea mea în ale școlii, este născut ca și mine în anul 1951, în luna ianuarie însă și, de asemenea, și preotul Horia Vamoș este tot în același an născut, mi-amintesc că am format foarte natural o simpatică tripletă unită pentru o zi, fiecare din propriile lui motive, în jurul proiectului lui Marcel de a realiza monografia satului Arsache, acum Vedea.
273
Preotul Horia Vamoș slujește la biserica „Sfântul Pantelimon” din sat încă de la începutul carierei sale adică de prin anii 1976-1977. În cei mai bine de treizeci de ani ce au trecut de atunci, ce mai, ... o viață de om, părintele și-a crescut copiii, două fete frumoase și deștepte care acum sunt căsătorite fiecare în alt oraș, oricum, nu în Arsache, și a renovat din temelii biserica, reușind să facă rost de fonduri pentru a o prinde pe sus și pe jos în două centuri din beton armat unite din loc în loc prin coarde tot din beton armat – așa că va mai rezista mult și bine construcția aceasta făcută acum mai bine de o sută cincizeci de ani de Apostol Arsache (1845) într-un moment de restriște al vieții sale. Casa parohială pe care tot părintele a construit-o cu acest prilej în marea curte a bisericii este o construcție modestă dar încăpătoare și care în interior oferă o atmosferă modernă și civilizată.
Un popas la Giurgiu
După o preumblare prin Giurgiu prin vreo trei locuri, City Insurance – o societate de asigurare, Arhivele Statului și Direc-ția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu cultural național, locuri în care Marcel a urmărit să se întâlnească ba cu profesorul Damian Ancu, un fost coleg de liceu, ba cu un economist din zonă pe nume Florin Rădoi, ... și toate acestea pentru a obține informații despre viața din trecutul relativ recent al satului Arsache, despre structura populației, despre fostul I.A.S. adică ... Intreprinderea Agricolă de Stat cum i se spunea pe vremuri etc., am purces apoi la drum din Giurgiu înspre Arsache, cale de vreo douăzeci de kilometri, drum de câmpie, paralel cu Dunărea – în sus mergând, la o depărtare nu mai mare de un kilometru – doi de ea, așa că aveam alături mereu malul bulgăresc înalt, împădurit și defilând lent în ceața unui orizont apropiat, dincolo de care privirile-mi căutau odihna și un fel de libertate pe care Câmpia Română și Lunca Dunării o oferă cu o generozitate ce-ți umple sufletul pe vecie.
274
Actul de naștere
Actul de naștere al localității Arsache (Vedea) a fost cercetat de Marcel Țena tot la Arhive și datează mult mai demult, și anume din secolul al XVI-lea. În astfel de locuri cum sunt Arhivele ai ocazia să vezi și chiar să pui mâna pe hârtii vechi de sute de ani și rămâi uimit uneori cât de ... proaspete sunt! Am văzut de exemplu, fără să caut, aproape întâmplător, prinse parcă mai ieri în copcile unui dosar, hârtii datate ... 1835, hârtii groase, cu margini lânoase fabricate după rețete vechi, direct din lemn pe care erau minunat caligrafiate texte în slava veche, ... Și ce semnături! ... Era un contact nemijlocit și personal cu trecutul, contact în care știam că literele pe care le vedeam au fost privite, în timp, doar de câțiva ochi, ... cuvinte care deși scrise așteptau de sute de ani pentru a fi iar citite și dacă nu, măcar privite fără să li se mai dea de înțeles, ... Regret acum că nu am insistat atunci o clipă mai mult pentru a dilata trăirea aceea unică, atât de la îndemână și totuși atât de rară, ...
Atunci când auzi pronunțat un nume
Îmi dau seama că e timpul să mă hotărăsc într-un fel și iată că pe viitor voi spune „Arsache” în loc de „Vedea”, acesta fiind și numele auzit de mine în copilăria mea în casă, nume care, e lesne de-nțeles, are ceva mai multă personalitate pentru noi, datorată probabil rezonanței străine, fără de sens și cu atât mai enigmatică pentru vorbitorul de limba română, cel atât de timid și lăturalnic mereu în istorie, provincialul trăitor în margine de Europă, cel pentru care ceea ce este străin adesea este mai bun decât ceea ce este propriu numai pentru că este străin și nu pentru altceva precis determinat și bine înțeles. Astfel, proprie-tatea aceasta atât de invidiată și admirată de a fi ... „străin” ... este una pe care nicicând nu și-o va putea însuși cineva altfel decât prin renunțare la sine însuși ... și nici măcar atunci.
Ar fi interesant de comentat de către fiecare om ce îi sugerează, ce îl inspiră, sau mai bine zis ce ... „i se arată” ... atunci când aude pronunțat un nume propriu, sau poate un
275
cuvânt nou pe care nu îl recunoaște și deci nici nu îl înțelege, un cuvânt necunoscut așa cum sunt de exemplu cele dintr-o limbă străină atunci când sunt pronunțate clar, separat și de mai multe ori, așa precum o mantră în religiile orientale, ... Eu nu fac acum aluzie la vreun înțeles religios adânc și ascuns, ci chem la liniște pe fiecare pentru a putea auzi în sine însuși, ca-ntr-o nesfârșită fântână, ecourile experiențelor lumii acesteia, ... așa precum se întâmpla la mașinile muzicale de acum mai bine de un secol, atunci când lamele subțiri de oțel, scăpate din arcuirea pintenilor valțului muzical, vibrează fiecare în felul, ... Într-o astfel de experiență lucrează în noi limba însăși, geniul ei care ne face să dăm sensuri cuvintelor altor limbi sau, poate, chiar ... altor sunete ... fără a gândi, devenind atunci pentru o clipă locul de întâlnire a geniilor ce-ncearcă a se manifesta în „cuvintele” ce răsună în sinele nostru, ...
Dar să revin, ... În cazul acesta, de exemplu, numele propriu „Arsache”
îmi amintesc că în copilărie l-am reținut datorită „arcurilor din alama lucitoare” ce-mi păreau și încă îmi mai par și acum că tresaltă în el ca-ntr-o canapea decopertată.
Nu mă pot abține să spun că aici aș putea începe o altă poveste, un alt capitol de senzații pe care le-am resimțit în experiențele demult pierdute în fumul dus al timpului trecut iată, de mai bine de o jumătate de secol, experiențe în care am asistat, de câteva ori, în casă – iarna sau în curte – vara, la construcția sau doar la recondiționarea unor paturi, unele dintre ele numite ... „dormeze”. Las pe altă dată sau poate pe niciodată aceste mici cioburi de amintiri fără a le ignora însă importanța deoarece trebuie să remarc un lucru și anume că cioburi ca acestea odată pătrunse în prisma sufletului meu au început a se reflecta independent de mine, creând peste timp, așa ca într-un caleidoscop, imagini simbolice ale căror origini cu greu altfel le-aș mai da de urmă, ... Este ceva tainic, ... Ceva ce ține de un ritual făcut de sine pentru sine pentru a deveni vizibil lui însuși în întunericul din sala oglizilor palatului de cleștar din noi, ... Da, ... oglinzile, reflexiile lor infinite, nu ar căpăta materialitate 276
fără ca între ele să nu apară măcar un fapt, un grăunte cât de mic de existență care să înceapă multiplicarea ce țese pânza nesfârșitelor reflexii, ... Da, existența sinelui se relevă sieși numai în jurul unui fapt real, oricât de mărunt ar fi el, ...
Dar să revin la Arsache, ... Numele satului l-am auzit de puține ori și aceasta doar la
părinți, în casă, eu, copilul de odinioară, neavând alte contacte cu lumea satelor din imprejurimile Giurgiului în afara cuvinte-lor aduse de tata în discuție pe când era protopop și vorbea despre parohiile din protoieria Giurgiu sau, mai rar, de mama atunci când mai stabilea câte o legătură cu vreo țărancă din piață pentru a ne aproviziona direct acasă cu lapte, smântână, brânză și turte de unt proaspăt, ... Îmi amintesc că fiecare din aceste turte purta urmele blânde ale vârfului vreunei linguri de lemn apăsate în ea, ... unt străpuns în clipa aceea dinlăuntrul lui de picături mici și clare ca de rouă, ... turte de unt ce-mi păreau extrem, extrem de albe, aceasta și pentru că eu le vedeam așe-zate unele peste altele, fiecare pe câte o frunză mare de viță de vie, ... în umbra cu miros de lapte și aburi de vacă din căldarea aceea acoperită cu două-trei basmale, căldare dată jos de pe cobilița purtată pe umeri de-o țărancă venită tocmai din Oinacu sau, poate, din Arsache, ... Și iată că acum abia, după atâția ani am ajuns să văd acest sat, ... Ce rău îmi pare că tata, nefiind din Giurgiu, nu a avut în vedere să mă apropie încă de atunci de acele locuri, locuri în care totuși eu m-am născut și, în felul lor subtil, au vorbit în mine de-a lungul timpului, ...
Glume care mai fac timpul să se rostogolească
Dar, să nu trec încă la miezul propriu-zis al lucrurilor și la descrierea locurilor de pe malul Dunării unde aveam să ajungem până nu povestesc câteva din glumele pe care părintele Horia Vamoș ni le-a spus pentru a ne mai trece timpul.
Mai întâi, dânsul, fiind ardelean din regiunea Blajului, ne-a amintit că și Eminescu a fost pe acolo la vârsta de șaispre-zece ani și ar fi zis atunci când orașul i-a apărut în fața ochilor de sus de pe deal: „Te salut din inimă Romă mică!” după care,
277
intrând în oraș s-ar fi odihnit câteva clipe sub un tei ce ar exista și astăzi acolo purtând semnul înscris în marmură al momentu-lui trecut. Numai că, ... glumețul părinte Horia Vamoș a avut plăcerea să amintească faptul că localnicii de astăzi ai Blajului cred mai repede că Eminescu ar fi spus mai întâi, atunci când a oprit căruța sus pe dealul de unde apare la poale orașul ... „Chedecă căruța c-o cheatră că dă-ndărăt și s-o duce de vale!”.
E, ... și ne-a mai spus părintele Horia Vamoș câteva glume cu ardeleni, ...
Se știe că mai de curând au apărut în comerț sticle de bere cu capacul dintr-un fel de plastic metalizat, cu un inel deasupra, destul de moale ca să poata fi desfăcut prin simpla tragere cu degetul a acestuia. Și iată bancul.
Doi ardeleni stăteau la un birt și beau bere. Ion a comandat o sticlă din aceea cu inel. A scos brișca, a tăiat cu ea capacul și a băut conținutul. După un timp a mai comandat o sticlă de bere, ... iar a scos brișca, iar a tăiat capacul și apoi a băut conținutul. La a treia sticlă, atunci când Ion tocmai se pregătea să îi taie capacul cu brișca, colegul său de băutură i-a atras atenția: „Păi bine mă Ioane, nu vezi că sticla aiasta are un inel la capac de care să traji ca să-l scoți?!” la care Ion răspunse: „Nooo bun, ... apăi atunci să vede treaba că inelu-i pentru ăi de nu au brișca la ei !”
Iar gluma dinainte poate continua astfel, ... În acest timp, Ion a scos pe masă o bucată de brânză, a
tăiat cu brișca o felie și a mâncat-o. S-a întors ca să se uite după ospătar și a mai cerut o sticlă de bere, ... din acelea cu inel. Câinele care-i stătea la picior, profitând de neatenție, i-a luat de pe masă bucata de brânză. „Măi Ioane măi, ... vezi că ți-a luat cânele brânza !” la care Ion a răspuns calm, fără să se întoarcă: „No, stai mata liniștit că brișca-i la mine, ...”.
Ce a căutat Marcel la Giurgiu ...
Ce a căutat Marcel la Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu cultural național? De ce a fost el acolo ? Iată de ce. Căuta o fotografie și anume fotografia unei cruci din piatră 278
despre care auzise că s-ar afla undeva în câmp din anul 1761 dacă este să dăm crezare spuselor unui cunoscut cercetător pe nume Nicolae Stoicescu. Părintele Horia Vamoș mai ajunsese la acea cruce cu un învățător din sat tocmai la începuturile servi-ciului său la biserica Sfântul Pantelimon din satul Arsache, în anii ’80, făcuse chiar și o fotografie acolo. Dar învățătorul acela murise între timp, părintele rătăcise fotografia și singura șansă de a mai fi găsit vreun exemplar era ca acesta să existe la ... Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu cultural național, unde pe vremuri fusese depus de profesorul Damian Ancu.
Aici am văzut atunci că sunt păstrate în plicuri, fotografii de case, biserici și monumente, toate prinse în câte o agrafă de câte un formular standardizat care cuprinde câteva date și o prezentare anostă privind ... „obiectivul”. Am avut atunci bucu-ria să văd în trecere și schitul de la Roata de Jos fotografiat și înregistrat acolo și biserica din Milcovăț, fost Rușii lui Assan, locuri unde se află mormintele bunicilor, străbunicilor și străstrăbunicilor atât din partea tatălui meu cât și a mamei. Cu această ocazie am realizat că și alte locuri precum Ghimpați, Cămineasca, Letca Veche, Coșoaia, Ungureni, Vânători etc. pe unde se află răspândite în pământ oasele celor de dinaintea strămoșilor de care deja am amintit ar putea figura în diverse arhive ale acestor „Direcții ...” dar în privința asta vom mai vedea dacă va fi ori nu cazul să întreprind vreodată ceva, oricum cu titlu informativ și mai mult turistic și experimental. În fine, ar părea că la această „Direcție ...” toate informațiile sunt ingrijit păstrate în dosare ca acum o sută de ani fiind gata să înfrunte timpul ce va să vină dacă nu ne-am aminti că în vremurile noastre astfel de lucruri se păstreaza demult pe suport electronic, mult mai bine, mai complet și mai ușor accesibil. Nu am spus însă și calificativul „mult mai sigur” deoarece știu că o hârtie, o piatră sau un lemn, indiferent ce ar păți în înfruntarea lor cu timpul tot mai păstreaza în ele, în fibrele lor, în cristalele din care sunt alcătuite ceva, o urmă, ... în timp ce un suport electronic, zgâriat, ars un pic la un capăt sau poate alterat de contactul cu cine știe ce substanță sau chiar cu apa pierde cu
279
totul ceea ce odată a fost înregistrat în el. De aceea cred că este necesară dublarea selectivă a informațiilor în astfel de uriașe arhive că doar nu se cunoaște încă vreun compact disc sau stick de memorie sau hard disk care să fi durat măcar o sută de ani dar papirusuri, hârtii vechi de milenii există, ca să nu mai vorbim de inscripții în lemn, în pietre sau în metal.
Spun toate aceste lucruri pentru a explica felul în care asimilam eu în interes propriu experiența numită „Arsache”, știind demult că astfel de instituții familiare lui Marcel ar fi trebuit să constituie și pentru mine pe vremuri surse de docu-mentare. Interesul meu este, însă mai puțin unul de a aduna cine știe ce date precise care privesc trecutul,... Doamne ferește! – pentru mine toate acestea fiind ușor suplinite de o țesătură de fecunde visări, comunicări oculte și intuiții – dar am păstrat totuși mereu trează în mine dorința de a vedea marginea chiar dacă nu mă învrednicesc să ajung la ea.
A căutat Marcel, a căutat funcționara aceea, am căutat și eu în cele două dosare groase, pline cu plicuri, dar fotografia de acum mai bine de treizeci de ani a crucii de piatră din câmp tot nu am găsit-o. „Dar unde să fie ?” La început nu mi s-a părut deloc interesant obiectivul urmărit de Marcel ... o cruce de pia-tră dintr-un câmp, undeva la Arsache, ... dar nu știu cum că tot căutând-o și auzind vorbindu-se despre ea, despre momentul fotografierii ei de acum treizeci de ani, dar mai ales concentrarea aceea a căutarii în mormanul de plicuri, toate pline cu fotografii comentate cu seriozitate și în mod profesionist pe vremuri de specialiști, a început să mă atragă tema aceasta a crucii deși, ... deși, Marcel nu făcuse niciun alt comentariu pe seama ei așa încât să devină în vreun fel atrăgătoare. Se întâm-plă aceasta cu fel și fel de lucruri asupra cărora dacă stărui mai mult timp, chiar fără tragere de inima la început, până la urmă tind să prindă viață și să înceapă să te atragă. Așa a fost într-o oarecare măsură și atunci cazul în ceea ce mă privește. Înseși trăirile noastre, vorbele spuse, mirările și ambițioasa noastră căutare, toate desfășurate în jurul unui obiectiv pentru mine încă fără suficient conținut, toate acestea au devenit motorul 280
interesului care începuse să funcționeze încet-încet și în mine. „Așadar, ce facem ?!” ... „Mergem după ea în câmp s-o
vedem, asta o să facem.” am răspuns eu ... „Dar drumul e lung și praful e de-o palmă acolo pe vremea asta, ...” a mai completat părintele, ... „Vom vedea noi. Mergem pănă unde putem și apoi o luăm pe jos.” ...
Crucea de piatră din câmp
1.
Am plecat așadar toți trei la Arsache. După o scurtă oprire în fața conacului, acolo unde acum se află primăria, am pornit cu mașina spre cruce. Eu eram la volan, Marcel și părintele Horia Vamoș pe banca din spate iar scaunul din dreapta mea era ocupat de viceprimarul comunei, domnul Marin Ghimuș. Acesta din urma avusese bunăvoința de a merge cu noi pe câmp pentru a ne arăta drumul. Era un drum nu prea lung la prima vedere, ... vreo cinci kilometri cu totul. Aveam să constat însă foarte curând că un drum prin câmpie, făcut prin arșiță, prin praf și aproape fără repere, pare mult mai lung decât arată ceasul din bord.
Din sat am ieșit destul de repede urmând o uliță scurtă ce pornea din șoseaua principală și ducea repede în deschiderea largă a câmpului tot așa precum se întamplă pe litoral cu străduțele acelea scurte ce ies drept la mare. Era mijlocul zilei, era soare și destul de cald deși era... luna octombrie. Casele, puținele pe care le-am văzut până să ieșim din sat, îmi păreau triste, cu gospodăriile uscate, pârjolite. Pe mijloc, singur, un câine mare, slab și răpănos, abia dacă se mișca din fața mașinii șchiopătând spre una din marginile drumului pentru a ne lăsa să trecem. Pe lângă gardurile triste, buruienile albite de praf păreau că așteaptă toamna ca pe o izbăvire.
În mașina încăpătoare și cu instalația de climatizare funcționând din plin, mie îmi părea totuși că stăm cam înghesuiți, aceasta deoarece fiecare dintre noi era strâns în sinea lui, gonit fiind de arșița prăfuită de afară.
281
2.
Curând, odată cu ultima gospodărie, a apărut și drumul ce-l aveam de urmat, tăind câmpul drept înainte și apoi la dreapta și iar înainte... și tot așa de câteva ori. Roțile mașinii au prins a se așeza cu greu pe cocoașele tari de țărână îndelung bătută ce șerpuiau ieșind din praful gros de-o palmă și care, pe timp de ploaie, ar fi fost, desigur, cu totul inaccesibile. Pe dreapta și pe stânga au început să-mi apară în geamuri ceea ce fuseseră până mai ieri adevăratele armate de porumb ale săte-nilor, ... Cât vedeai cu ochii! Acum soldații cei verzi de odinioa-ră erau galbeni și uscați, frânți și căzuți aproape toți la pământ. Rar mai vedeai, ici – colo, câte-un pâlc, strânși unu-ntr-altul, rezistând în picioare dar părând gata de a se preda, ... Și impre-sia aceasta de adevărat câmp de luptă era întărită de vastele suprafețe ce vedeam fumegând în zare, ... Uneori chiar, cine mai știe cum scăpat, complet desfrunzit și doar cu moțul cel mândru acum chircit și ars, mai apărea și câte un porumb abia frânt, gârbovit și totuși în picioare, rămas singur, doar el ... în mijlocul câmpului, în jur având numai cioturile înnegrite de foc ale camarazilor, ...
Mașina continua să ruleze fără să ia seama la peisaj dar eu vedeam în spate când îmi aruncam privirea în lunetă printre cei doi tovarași ai mei de drum un nor uriaș de praf care ne despăr-țea vizual de trecutul recent din care veneam. „Parcă ar avea motor cu reacție mașina asta! Așa se vede drumul în spate sau mai bine zis ... așa nu se vede.”
Cu timpul, orizontul a început să se ridice încet în fața noastră într-un lung val de pământ, apropiindu-se parcă.
„Uite-o! Se vede. E-acolo! Crucea!” ne-a atras atenția părintele și, într-adevăr, din apele subțiri dar puțin cețoase ale orizontului, undeva pe deal, aproape de coamă, profilată pe cer se înfiripase ea, ... crucea. Surprinzător, ceva mai încolo, pe marginea drumului, câțiva pescăruși și vreo două ciori își aflau și ei rostul lor în lanul de porumb răpus, ...
Nu știu de ce dar ceva îmi spunea din felul în care se
282
așezaseră lucrurile până atunci că ceva-ceva urma să se întâmple în ziua aceea, ...
Sunt situații în care experiența sufletească, o anumită surescitare a simțurilor și un fel de foame lăuntrică de întâlnire cu neobișnuitul apărută pe fondul unor stări de liniște și dispo-nibilitate interioară, toate acestea vin să îți întoarcă în conștiință faptele fie ele și banale ale vieții într-un fel de semne ale acelui „ceva necunoscut și așteptat” în fine să se petreacă cu tine sau, poate, în tine. Căci ce altceva este o călătorie fără de scop, într-un ținut necunoscut alături de un prieten dacă nu o nouă încer-care de a întâlni ceea ce demult aștepți aproape fără speranța că vei afla vreodată? Îndrăznești atunci cu închipuirea să bați cum-va la poarta ce-o cauți demult, ... poate că e, ... poate că nu e, ... atunci și acolo, ... poate, ... cine știe, ... „Să trăiesc totuși ca și când ar fi, ...” și te simți atunci parcă intrat deja în pielea unui personaj a cărui partitură se află scrisă chiar în clipele pe care urmează să le trăiești iar tu, poate,... le vei afla. Poate că greșesc dar ... ceva este adevărat în această abordare a citirii propriei treceri uneori prin lume și chiar dacă totul nu ar fi decât o închipuire a mea, mă întreb, nu este oare acesta parfumul de mister pe care numai omul îl poate da clipelor ce se scurg din orologiul lumii prin el pe acest pământ ?
Și astfel, cutremurul din dimineața acelei zile, drumul cu mașina la Giurgiu, popasul de pe câmpul dintre Călugăreni și Uzunu, răstimpul petrecut la cele câteva instituții din oraș, tripleta formată de noi în deslușirea celor câtorva probleme ce l-ar fi ajutat pe Marcel să alcătuiască monografia unui sat de la Dunăre, ... toate acestea văzute din ochiul acela de undeva de sus, din înaltul cerului și cumva din afara timpului, în care mă mai retrag uneori atunci când tac pentru a-mi vedea ființa rapor-tată la repere eterne, îmi păreau așezate frumos, așa precum cărțile în poala unei ghicitoare din basmele pe care doar mi le-nchipui, ...
Trei bărbați însoțiți de un al patrulea ce le servea drept că-lăuză, singuri pe-un câmp ce părea a fi de bătaie, plin cu restu-rile împrăștiate ale unui fost lan de porumb, acum ars aproape
283
în întregime și pregătit astfel pentru o nouă germinație, înconjurați fiind de-un larg orizont ce purta Dunărea ascunsă în el iar undeva, departe, pe un val lung de pământ, o ... cruce, ... Căutau s-o vadă și s-o fotografieze. O ... cruce de piatră veche de aproa-pe trei sute de ani.
Era parcă o scenă dintr-un film,... așa de clare mi se pă-reau dispuse „piesele” întâmplărilor pe tabla de șah a vieții din ziua aceea, ... „Se spune că aici, în câmp, se adunau pe vremuri în fiecare an de Sfântul Gheorghe oamenii, ... Și era târg mare. Veneau cu animale, cu boi, cu cai, veneau și cu păsări, ... Poate ca să amintească acest străvechi obicei au ridicat cei de demult crucea asta aici cu numele lor săpate pe ea. Așa cred eu, ...” ne-a spus părintele. „Și ce-o fi totuși interesant în asta aici ?” continuam să aud în mine ecoul vorbelor eului meu cel sceptic și depresiv care vede pretutindeni materie și iar materie ce pune probleme de matematică ce se cer rezolvate dar urmărind totuși, într-un plan secund, desfășurarea evenimentelor cu „interesul celui ce crede” că se poate, al celui ce speră că totuși ... ceva e. Păstram astfel o stare în mine deschisă-ntâmplării și gata de a o primi cu bunavoință în sufletul meu acolo unde observația rece se înțelegea bine cu visarea și minunata inspirație. Aș spune chiar că în astfel de stări aparatul analitic este chiar convertit într-un fel de furnizor de material de visare și mister, ...
Am urcat dealul. Când am oprit, Marcel, a întredeschis grăbit ușa iar norul de praf stârnit, care ne urmărise mereu, a năvălit brusc peste noi în cabină, ... După ce s-a risipit și am deschis ușile, am văzut în caturile lor praful gros de un deget, ce sta gata să se desprindă la orice șoc. Până la cruce mai aveam de mers de la drum încă o bucată cu piciorul, direct pe câmp.
Obosit și puțin speriat de căldura și efortul unei călătorii în plin soare, Marcel a rămas cu viceprimarul în mașină iar eu cu părintele am prins a tăia câmpul înspre cruce. Varianta aceasta chiar mi s-a părut interesantă, elementul surprinzător așezân- du-se și el într-un loc al lui pe tabla întâmplărilor acelei zile.
284
3.
Pe câmpul proaspăt arat, din loc în loc, de sub câte un bulgăre mare de pământ, se vedeau apărând fire verzi de iarbă nouă. Și mai rar încă, ici și colo, apărea și câte-o floare a soare-lui pitică, atingând chiar, cu pălăria-i înflorită uneori pământul. Parcă știuse ea că în curând avea să vină frigul și nu va mai avea timp să crească și-atunci înflorise. La întoarcere părintele avea să facă din ele un frumos buchet pe care l-a dus acasă, soției. Din când în când mai aruncam câte-o privire înspre ținta spre care mergeam spre a prinde cât mai multe înfățișări ale ei, ale crucii. Începusem treptat să mă obișnuiesc cu gândul că neobișnuitul de care tot pătimeam în speranțele mele era de fapt în curs de desfășurare, ... era însuși drumul acesta al nostru acolo aproape de neînțeles, născut numai din pasiunea lui Marcel și din disponibilitatea mea și a părintelui. Toate aceste eforturi făcute așa de serios de noi acolo erau, desigur cu totul neobișnuite. Dar eu încă speram mai mult, ... Pentru mine aceasta era doar calea nu și capătul ei. Pe acesta voiam eu să îl aflu și totul mi se părea, totuși, atât de simplu și de sărac încât nu puteam să nu mă întreb ... „Mai poate oare exista și altceva în configurația asta ?” Iar noi ne continuam în tot acest timp drumul printre bulgării cei mari de pământ, având cerul luminos și albastru deasupra, mergând drept spre ... cruce.
4.
Și iată-ne ajunși în sfârșit la ea, ... Nici nu apucasem încă să o văd bine de aproape când am
constatat că părintele, amintindu-și probabil cu nostalgie clipele petrecute cu mai bine de treizeci de ani în urmă când o văzuse prima oară, a fost nerăbdator să se fotografieze alături de cruce. Și astfel am făcut câteva fotografii, ocazie cu care am privit-o. Era cam de două ori mai înaltă decât dânsul, ... În razele soare-lui, în plin câmp, pe cerul albastru, o vedeam profilându-se cu un fel de mușchi cărămiziu-verzui bine prins cam peste tot de ea, culori care, pe albul de piatră al stâncii ciupite din loc în loc
285
de vremuri, o făceau să vorbească în fața noastră, cu rafinament, despre cele câteva vieți de om ce trecuseră de când ea fusese înălțată acolo. De cine oare ? Pentru ce ?
Lumina puternică pe de o parte și umbra intensă pe de alta, precum și albastrul cerului în care-o vedeam proiectată prin aerul clar al câmpului, toate acestea radiau căldură și limpezime în sufletul meu. Totuși, o ușoară adiere a vântului părea să ne amintească din când în când, cu blândețe, faptul că nu mai pu-team rămâne mult timp acolo în câmp, lângă ea, așa că trebuia să ne grăbim.
Am făcut roată atunci în jurul ei, fotografiind-o bineîn-țeles mai întâi din cele opt puncte cardinale după care i-am sca-nat fețele, insistând asupra celei puternic luminate de soare și în care era săpată pe margine o bordură îngustă de cruci mici, cu brațele egale, iar în interior multe cuvinte scrise cu caractere din slava veche. În centru și mai sus de acesta, se vedeau două rozete cu câte șase petale. Cea mare era înconjurată de un hexa-gon tot de petale înscris într-un cerc iar cea mică de o coroană de douăsprezece triunghiuri mici, de asemenea înconjurate de un cerc. Pe fețele laterale era săpat un același basorelief repre-zentând trei cruci, cea din mijloc mai înaltă, având deasupra dinții ca de fierăstrău rotunjit ai aureolei pe care toate împreună o radiau.
Dar nu am spus până acum nimic despre cele patru elemente care mi s-au părut deosebite la această cruce. În partea de jos a ei, exact deasupra pământului, avea săpate pe un disc reliefat în piatră și acoperit de broboanele acelea mici de mușchi cărămiziu-verzui, câteva semne ce mi-au părut că țin de o ico-nografie particulară a locului, un fel de pecete. Apoi era forma crucii, axul ei fiind mult mai lat în partea de jos, evazat. Ce m-a frapat însă de la început au fost brațele orizontale ale crucii, ... Erau foarte-foarte mici în raport cu ansamblul. În fine, mai era deasupra ei, pe axul central, o protuberanță relativ micuță, paralelipipedică, pe care ai fi fost tentat să o ignori cu bună-voință ca pe o neglijență a sculptorului de demult, ... Cât despre semnele acelea mie nu-mi spuneau mare lucru, singurele 286
cunoștințe care mă apropiau cât de cât de ele fiind literele alfa-betului limbii ruse, dar asta însemna foarte-foarte puțin, ce mai ... aproape nimic.
Într-o primă încercare de a afla un sens acelei cruci de piatră ridicată acolo în mijlocul câmpului, m-am aplecat arătând în jos spre ceea ce mi se păruse a fi o pecete de demult săpată ... „Dar ia să vedem noi ce se ascunde sub mușchiul ăsta, ... aici, ...” scoțând în acest timp din borsetă briceagul cel mare, de vânătoare, cel care nu mă părăsește niciodată la drum. „A, ... ia uite brișca, brișca ! Ați scos brișca !” a glumit părintele Horia Vamoș, amintindu-mi astfel de bancurile cu ardeleni povestite tot de dânsul la Giurgiu în dimineața acelei zile, timp în care eu deja trecusem la treabă râcâind de zor broboanele acelea cără-miziu-verzui ale mușchiului atât de bine prins de piatră.
După ce am terminat am stat o clipă ca să privim, ... „Așaaa, ...”, ... „Mie ... îmi pare ... semnul morții, ...” a zis părintele arătându-mi cu degetul două șanțuri încrucișate ce-ar fi reprezentat oasele de femur de sub un craniu, ... Mi s-a părut că au sunat așa de straniu cuvintele acestea acolo, ... „semnul morții”, spuse în singurătate, în mijlocul câmpului ... „Da, dar nu este și un craniu deasupra lor, ...” am mai zis eu atunci și foarte repede am renunțat la descifrarea pe această cale a șaradei ce aveam în față, ...
Ne-am aruncat apoi câteva clipe ochii asupra textului săpat în cruce și ni s-a părut chiar că am reușit să descifrăm un nume, ... „ȘTEFAN”, iar aceasta l-a întărit pe părintele în convingerile sale prezentate în mașină cu puțin timp în urmă, ... „Nu v-am spus eu, sunt numele celor de demult trecute aici pe cruce pentru a fi pomenite, ...”.
Mai mult nu am mai reușit să aflăm atunci despre crucea aceea. Așadar ... trebuia să ne despărțim de ea, ...
Și totuși, ...Stam așa și mă uitam de aproape la ea, având o mână pe ea
și încercând oarecum să închei ceea ce mai puteam să facem noi atunci, ... acolo, ... Vedeam forma ei mai lată în partea de jos, vedeam rozetele-acelea și parcă, în mintea mea, rotițele unei
287
mașinării care încerca să-și amintesca ceva se puseseră încet-încet în mișcare, ... Vedeam adunată acolo mulțime de oameni din alte vremi cu căruțe și animale multe, ... Și preoți slujind, ... acolo în câmp, ... Da, ... era Sfântul Gheorghe, ... Și ce frumos mai înviase natura atunci! Și cum mai năvălea sângele în obrajii cei tineri și, ... Deodată am văzut atunci un sens în toate astea, ... „Da, ... Am recunoscut ! Este un ... pristolnic ! Crucea asta este un pristolnic din piatră. O ștampilă ! O ștampilă creștină uriașă. Am avut și noi un timp acasă la Giurgiu unul din lemn, mic, pentru prescuri, ... asta demult, în copilăria mea. De-asta are și brațele așa de mici, cum au pristolnicele. Pe colacii și pe artoșii primiți de tata vedeam ștampila aceasta pusă pentru sfințirea lor. Nu este asta forma?!” nu mai conteneam eu să îmi spun gândurile deodată izbucnite cu certitudine, ... „Da, da, da, ... așa e ! Pristolnic domnule! Asta e! Un pristolnic din piatră ! Și noi care credeam de atâta timp că e o cruce, ...” a răspuns părintele iar eu am continuat „Are și sens acum. Se leagă. Este un pristolnic în piatră făcut pentru a ștampila cu semnele creștine
IC XCNI KA
pământul acesta în care oamenii cultivau grâu și pe care îl ve-deau astfel ca pe o uriașă pâine. Da, în zi de sărbătoare mare, de Sfântul Gheorghe, în timpurile acelea parcă văd mul-țime mare de oameni adunată aici unde suntem noi acum și preoți mulți din toate satele de pe-aici chemați, ... Au ținut slujba de sfințire a lucrării lor și au montat acest pristolnic din piatră pentru a sfinți astfel pământul ca pe o pâine”, am zis eu sfâr-șind pentru a nu acapara cu entuziasmul meu spațiul sufletesc.
Dar, părintele, am fost surprins cât de bucuros și convins a fost de ceea ce părea a fi o ... descoperire. Era de fapt un sens profund pe care îl vedeam cu certitudine atribuit gestului în piatră al celor de demult trăitori pe aceste meleaguri. Era dovada puterii credinței lor în bunătatea pământului pe care Dumnezeu hotărâse să îi lase să trăiască, ... Era un ... sens, un sens clăditor. 288
Adevărat sau nu, ... atunci mi s-a părut cu siguranță că ... da, dar acum, după un timp, mă gândesc că și pristolnicul este de fapt tot o cruce și deci, cunoașterea mea de atunci ar fi fost în esență doar o recompunere bruscă a timpului de demult cu sen-surile de care eu până atunci nu știam, nu mă gândisem la ele niciodată, ... Cunoașterea mea fusese o ... recunoaștere! Poate că asocierea aceasta cu pristolnicele o mai fi fost ea făcută pentru unele din crucile ridicate ici colo pe câmp, nu știu, dar pentru mine aceasta nu are importanță. Trăirea de atunci a momentului acela îmi aparține, recunoașterea ca o lumină a unui sens posibil al crucii aceleia eu am avut-o acolo, lângă ea, în câmp, ... iar asta nu se uită.
Ajuns acasă, am cercetat pe internet să văd informații despre pristolnice și forma lor. Aveam să aflu cu această ocazie și rolul pe care l-ar avea protuberanța aceea paralelipipedică de deasupra axului central. Ei bine, după ce aluatul este gata de a fi băgat la cuptor, se apucă pristolnicul de acea protuberanță paralelipipedică cu patru degete, în niciun caz cu degetul mic, câte unul pe fiecare față laterală și se apasă cu „podul degete-lor”, nu cu al palmei, până se imprimă însemnul creștin. M-am mai gândit atunci, chiar pornind de la această interpretare, că ar fi posibil ca, partea îngropată adânc în pământ a acestui uriaș pristolnic să aibă și ea săpate, precum o ștampilă, semnele creștine
IC XCNI KA
cine poate ști, ... Ce s-a mai întâmplat după? Am străbătut înapoi câmpul cu părintele până la mașina
unde Marcel și viceprimarul ne așteptau. Odată ajunși înăuntru, părintele a povestit cu entuziasm cele întâmplate, iar Marcel și-a amintit că și în comuna sa natală, Pietroșani, a văzut două astfel de cruci. „Va să zică ... Crucile astea toate sunt niște pristolnice din piatră, ...” a zis în final Marcel.
289
Întoarcerea
„Omul e zeu când visează și cerșetor când gândește.” Hölderlin.
Seara, la întoarcere, pe drumul spre Giurgiu și mai apoi spre București, am discutat pe larg cu Marcel întâmplarea, lumi-nați fiind doar, din când în când, de farurile mașinilor cu care ne întâlneam.
Sensul aflat de mine pentru bătrâna cruce de la Arsache persista în sufletele noastre și începea să înflăcăreze imaginația prin filmul evenimentelor și al trăirilor astfel chemate din nean-tul care le răpise. Am încercat atunci să aflu un sens, un altfel de sens, celor întâmplate, reflectând asupra felului în care ajun-sesem la ideea aceea care-mi venise acolo în câmp, lângă cruce. De fapt, ceea ce se petrecuse atunci, pe câmp, semăna cu un fel de joc de puzzle invers, un joc în care ți se cerea nu ca să recu-noști piesa potrivită într-un anumit context ci ți se cerea să recunoști contextul potrivit care să dea sens unei anumite piese. Așa făcusem și eu atunci. După ce imaginasem cele petrecute cu trei sute de ani în urmă acolo, în câmp, într-o zi de Sfântul Gheorghe, mi-a apărut ca o străfulgerare sensul pe care ar fi putut să-l îmbrace astfel crucea aceea de piatră.
Dar această operație de identificare a contextului potrivit unei piese pentru ca acesta să reverse apoi sens asupra ei este o preocupare care uneori poate deveni, pentru unii oameni, chiar meserie cum ar fi cazul anticarilor, de exemplu. Cum am desco-perit eu asta ? Iată cum !
În lumina farurilor, din când în când, îmi apărea profilul lui Marcel. Interesul cu care se apleca asupra întâmplării ne adusese, iată, la un alt subiect, ...
Eram odată, într-o dimineața de ... Dar ce importanță mai are ce lună sau ce anotimp era pe atunci acolo, pe străduțele acelea înguste din centrul vechi al Bucureștiului cum este și strada Covaci, acolo unde, dacă intrai, în orice zi ar fi fost, fie
290
ea dimineață, prânz sau seară, te simțeai mereu la fel, ... mereu în afara timpului, puteai adică să îți închipui foarte ușor că ești cu zece, douăzeci, treizeci de ani sau chiar și mai mulți ani în urmă și, cum impresia aceasta era de fapt rezultatul unei stări ce plutea cu persistență în aerul de acolo, tare-ai fi zis fără a greși prea mult că nici în viitor nu are ceva să se mai schimbe vreodată în spațiul acela. Ce mai, era un miraj.
Atmosfera era în fiecare din consignațiile acelea altfel dar peste tot, în esență, aceeași. Lucruri, lucruri, lucruri, ... toate așezate claie peste grămadă și totuși, în dezordinea aceasta a lor, infinit de fermecătoare. Lucruri vechi, lucruri care, cel mai adesea, au aparținut unor oameni ce au murit demult, lucruri care, poate, uneori au aparținut chiar unui șir de oameni ce nu mai sunt, ... Cine mai poate ști ? ...
Îmi vin de exemplu în minte consignațiile care aveau în special tablouri de vânzare dar, adesea, alături de ele mai aveau și multe, multe alte lucruri. Tablouri, adeseori de pictori necunoscuți, ... naturi statice cu fructe, pepeni tăiați felii din roșul cărora râdeau semințe negre, flori, ... trandafiri mari, albi, galbeni sau roz în vase smălțuite sau în căni din alamă, crizante-me grena sau albe stând de zeci de ani în vasele lor albastre decupate pe ziduri ale căror culori le împrumutaseră, peisaje cu bărci și mori de vânt sau cu lebede, sfeșnice și icoane vechi pe lemn purtând în petele lor urmele celor care în timp, demult, s-au rugat, ... și, bineînțeles, femeile frumoase ale altor timpuri, mai mult sau mai puțin dezbrăcate, unele uitându-se la noi iar altele, mai rușinoase, undeva, înspre spatele tabloului. Ce să mai zic despre tulburătoarele portrete ale personajelor mărețe odinioară dar ajunse acum singure, așezate acolo, direct pe podea și privind, ca prostite, în neștire unele la altele sau la vreun ... sifon din sticlă verde, groasă sau, poate, spre roata din lemn a unei căruțe, sau înspre un jug de boi sau spre cine mai știe ce samovar rămas acolo încremenit de ani și ani de zile, ... Și toate aceste tablouri erau în rame vechi, cu foița de aur jupuită și chitul sărit pe la colțuri, tablouri mari, tablouri mici, mijlocii, toate adunate pe un perete sau doi iar uneori, când nu
291
mai era loc, așezate după cum am văzut pe jos, unele peste altele, ... Erau așa precum copiii orfani ce-odată or fi fost ei iubiți dar acum, după ce părinții lor au dispărut după lumea aceasta iată că ajunseseră toți adunați la un loc, indiferent de valoare, așteptând să vină ochii care să-i iubească din nou, ...
Iar printre toate acestea, printre rafturi, aflai mereu fixați asupra ta doi ochi reci ca de păianjen cu gândul dus în ei, plictisiți parcă. Și politețea lor era o poveste, ... Răspundeau la orice întrebare dar te simțeai rău oricum, deoarece părea că ei știau ceva ce tu nu știi și nici nu vei putea afla vreodată. Ei știau în bună măsură poveștile lucrurilor ce-i înconjurau, ...
Și cum spuneam, intrasem, așa cum mai obișnuiam uneori, într-una din consignațiile acelea ce se aflau chiar în drumul meu spre Universitate. În spatele tejghelei așezate imediat în stânga intrării era anticarul. Sub geamul gros vedeam tot felul de bricege vechi, ghiuluri, ceasuri cu capac de prin 1900, monezi vechi de argint, tacâmuri de alpaca, ... iar pe zidul din spatele său atârna un chimir cu capse vechi, încrustate în piele, alături de o pendulă impunătoare ale cărei bătai erau singurele sunete prin care timpul își făcea simțită prezența, ... Pe rafturile unei policioare din lemn negru, sculptat în figuri geometrice, erau așezate câteva binocluri, un fier de călcat cu cocoș și mâner zdravăn și o statuetă albă reprezentând o femeie tânără, șezând pe o bancă, sprijinită cu cotul pe toarta unui coș din nuiele în timp ce cu cealaltă mână încerca să-și pună la ureche o floare vopsită în roșu, ...
Clinchetul unui clopoțel ne-a anunțat deodată intrarea unui nou musafir, ... Era o doamnă care purta în mână un pachet pe care l-a pus imediat pe tejghea, lângă mine. „Pot să vă arăt ceva ?” Deși eram curios, m-am îndepărtat puțin lăsând locul liber evenimentelor ce aveau să se desfășoare. De fapt, pe mine nu mă interesa chiar ceea ce adusese spre vânzare doamna aceea ci, mai mult eram interesat de felul în care se face primirea de către anticar a obiectului, prețuirea lui, lucruri care, prin apropierea lor mare de viața practică, îmi sunt de regulă străine și astfel sunt deschis să mai învăț câte ceva.
Din locul unde eram nu mai puteam vedea ce anume fusese 292
adus, dar puteam cât de cât să apreciez după mărime și formă că trebuie să fi fost un obiect ceva mai complex, vechi, din argint, cu o funcționalitate mai greu descifrabilă. „Ce este asta?!” a întrebat rece anticarul în timp ce privirea lui verde, luminată pe jumătate prin geam, prinsese a se înfige în obiectul din fața lui. „Nu știu, ...” a spus sincer doamna, cuvinte la care așteptam o reacție de retragere din partea anticarului dar nu, acesta, parcă provocat de răspuns, a prins atunci a se uita într-un fel aparte, ... În cele câteva clipe cât i-am văzut ochii mi-am dat seama că el acolo încerca să vadă, în obiectul acela nevăzut de mine, ceva ce acesta fusese cândva, ... Încerca să-i construiască visând contextul în care cândva acesta funcționase sau, poate, să-i imagineze unul posibil. Nu era nevoie de cuvinte pentru a înțelege ceea ce făceau ochii aceia mari, bleu-verzui și care abia de mai încăpeau în pleoapele ce încercau să le filtreze privirea, pentru a înțelege că anticarul acela atunci își făcea cu adevărat meseria. „Da, ... Asta era așa, asta așa, și probabil asta așa,... iar atunci când, ...” și fața lui, deși crispată de seriozitate, în timpul acesta i se luminase totuși, trăind cu un fel de satisfacție sobră reușita descifrării secretului unui obiect nou ce urma să-i fie încredințat. Mi-am dat seama cu această ocazie, că ceea ce făcuse atunci anticarul acela acolo era esența meseriei sale, că ceea ce făcuse el aveau să facă de atunci începând oricare din oamenii care, în zilele următoare, aveau să-i calce pragul magazi-nului. Da, într-o consignație, cel mai adesea nu te duci pentru a cumpăra ceva ci pentru a găsi obiectelor vechi pe care le vei vedea contextul în care s-ar putea ca ele să te intereseze amestecându-se astfel, posibil, prin utilitatea sau prin farmecul lor în metabolismul vieții tale, ... Acesta este și farmecul contactului cu haosul acesta al obiectelor aduse. Să le afli contextul din care au fost desprinse sau, uneori, să le afli tu un rol nou pe care ar putea să îl joace în raport cu tine, în viața ta. Desigur, farmecul obiectelor vechi are și el rolul lui în această ecuație dar nu despre el am vrut acum să vorbesc ci numai despre procesul acesta de cunoaștere prin recunoaștere a contextului din care o piesă este desprinsă.
București Miercuri, 5 Octombrie, 2011
293
La Muzeul de Istorie
Pentru Marilena
„Știi, și eu aș avea o întrebare de pus, o întrebare veche de câteva zeci de ani pe care am ținut-o în mine și pe care am tot amânat să o pun cuiva de-acolo până când, iată că-ntr-o zi cum este cea de azi poate că i-a venit și ei rândul și, după cum vezi, timpul a trecut și au ajuns chiar unii dintre foștii noștri colegi de liceu să conducă instituțiile astea, ...” am zis eu atunci, gândin-du-mă la ceva ce aflasem odată demult, în copilăria mea, că ar fi donat un unchi al meu din partea unei bunici, nenea Tudorică Popescu, pe vremuri, la Muzeul de Istorie din Giurgiu: o tichie și-un baston, vechi de când lumea și care au aparținut se pare cuiva din neamul nostru. Nenea Tudorică Popescu era văr primar cu bunica mea după mama, iar altfel, fost proprietar de pământ și chiabur în satul Cămineasca, undeva pe valea Câlniș-tei, foarte aproape de Ghimpați. „Dar tu ce cauți la muzeu?” „Păi eu, eu caut un tezaur, ...” mi-a răspuns cu vocea lui caldă și frumos timbrată Marcel. „Un tezaur?!” – l-am întrebat eu mirat. – „Da, un tezaur compus din câteva monezi găsite în zona Arsache. Am auzit că se află acum depuse la Muzeul de Istorie.” Și uite așa am plecat noi atunci spre parcul Alei din Giurgiu.
Acolo, în același palat în care se afla pe vremea copilăriei mele Tribunalul, iar mai apoi sediul partidului comunist și unde astăzi se află sediul Consiliului Județean, într-o aripă a acestuia, din imediata apropiere a fostei Case a Pionierilor, aveam să aflu că este ... Muzeul de Istorie.
De câte ori nu trecusem eu pe acolo, ... Dar mai degrabă vrei să vezi, să vizitezi și să cunoști muzeele din locurile străine prin care ajungi să treci de-a lungul vieții decât cele ale locului ce-ți este cel mai apropiat și despre care trăiești cu impresia, nu-i așa, că trebuie să îl cunoști prin ... naștere. Nimic mai fals. Ca să cunoști un lucru trebuie neapărat să îmbraci și ipostaza
294
străinului care îl abordează ca un vizitator curios și care îl judecă și îl compară de la egal la egal cu tot ce a mai văzut el până atunci și cu ceea ce a mai citit și mai știe pe o cale sau alta. Știu, tocmai această comparație nu prea convine atunci când vine vorba de ceva ce este, de fapt, incomparabil, ... Nu neg și nu las aici deloc de-o parte cunoașterea subiectivă, cunoașterea aceea pe care ți-o dau experiențele sufletești, dar acesta este un cu totul alt strat al cunoașterii, unul care te face să iubești un loc fără motiv valabil și pentru alții, să fii dependent psihic de el și să afli resurse și energii în tine pentru gesturi altfel de neînțeles dar în niciun caz nu suplinește cunoașterea aceea metodică, rece, de care am vorbit.
Am aflat acolo un om, pe directorul muzeului, domnul Traian I. Popa. Îi știu numele exact deoarece din acea vizită ne-am întors acasă fiecare cu câte o carte scrisă de dânsul despre istoria Partidului Național Liberal, eu un volum, Marcel celălalt volum, așa că dacă ar fi cândva să vrem să le citim pe amândouă ar trebui neapărat să ne întâlnim și să facem schimb. Era un bărbat cam de aceeași vârstă cu noi, așa că cei născuți în anul 1951 ne-au ieșit cam peste tot în cale în călătoria aceea a noastră la Giurgiu și Arsache.
Foarte repede, stând de vorbă cu dânsul, am rămas impre-sionat de faptul că avea ce spune cam despre tot ceea ce era întrebat și chiar adesea abia de reușea să schițeze în câteva cuvinte informațiile pe care le deținea. Era un om pasionat, un om care fusese pe șantiere arheologice și care desigur că avea ce spune din moment ce pe pereții de la parter ai muzeului erau expuse rezultatele cercetărilor sale. Dar am fost încă și mai sur-prins când eu însumi m-am văzut interesat de aceste cercetări, atunci când am aflat unde anume au fost ele făcute, ... la, ... Grădiștea, la Comana și în multe alte locuri din județul Giurgiu. Ce minunat este să trăiești și să cercetezi chiar locurile în care trăiești !
Ne-a arătat multe domnul director dar eu nu fusesem pregătit să iau contact cu realitatea unor săpături arheologice fie ele desfășurate chiar în zone prin care eu trec mereu. Printre
295
puținele lucruri reținute, din multele pe care le-am auzit atunci, unul m-a impresionat, un lucru simplu pentru un specialist dar pentru mine interesant. La întrebarea mea despre cum este ales și delimitat exact perimetrul în care urmează să se desfășoare săpăturile unei cercetări arheologice, am aflat un răspuns ajutat fiind și de un exemplu ilustrat printr-o fotografie. Era un deal surpat din zona Grădiștea, foarte aproape de șoseaua pe care merg atât de des cu mașina la Comana, un deal în peretele căruia apăruseră, pentru ochiul avizat, elemente de interes arheologic. Se vedeau cioburi, bucăți de unelte rudimentare, fel și fel de obiecte, ... „Mai întâi trebuie să ne alcătuim o echipă formată din câțiva localnici care să sape și pe care să-i învă-țăm, să-i școlim, ca să știe cam ce vrem noi de la ei.” a răspuns domnul director. „Se trece apoi la treabă și se sapă un șanț, ... iar în pereții șanțului se văd locurile unde apar urmele care ne interesează. Și se sapă șanțul, se tot sapă, atâta timp cât sunt vizibile aceste urme. Abia apoi se trece la săpături în interiorul ariei astfel delimitate.”
Am fost surprins să aflu că trecutul dospește îngropat în pământ sub picioarele noastre la nu mai mult de un metru adân-cime. „Acesta este așadar stratul viu, vorbitor, ... Doar atât! Dar dincolo de el, ce-o fi? ... Că până și morții se îngroapă mai jos, la doi metri sub pământ. Atunci, ...” am gândit eu amintin-du-mi de săpăturile pe care le-am văzut făcute în centrul capita-lei în acești ultimi ani, de mormintele găsite vis-à-vis de Uni-versitate, de zidurile uriașe și bolțile adânci descoperite pe ma-lurile Dâmboviței în zona Curtea Veche. „Bine, dar Bucureștiul este un oraș mare, cu istorie bogată, ... În zonele modeste, obișnuite, probabil că așa este. Un metru sub pământ și ... gata. Dincolo de acest metru începe deja neantul originilor, ... Ce să zic, are într-un fel dreptate domnul director din moment ce pe la opt-nouă metri adâncime, atât cât are și puțul meu de la Comana, se dă de apa freatică, ...” tot continuam eu în mine șirul replicilor nespuse, timp în care domnul director vorbea și vorbea și deja mai abordase alte câteva subiecte pe care eu însă nu le mai putusem urmări. Atât cât auzisem și îmi era de ajuns 296
ca să am la ce reflecta pe drum, la întoarcerea noastră spre București, ... să tot încerc a tăia imaginar cu mintea pământul, câmpiile și munții, căutând să văd în aceste experimente mentale dacă din mine însumi se rostogolesc cumva resturi de amintiri prinse sub dărâmăturile vieții duse, ...
La etaj, pe holul larg cam cât o cameră ceva mai mare dar cu o slabă luminare, în timp ce eram conduși spre cabinetul directorului pentru a vorbi pe îndelete cu dânsul despre scopurile vizitei noastre, mi-au atras atenția două tablouri mari, așezate de-o parte și de alta a scării pe care urcasem, așezate deci față în față. Erau portretele în mărime naturală ale unui domn și a unei doamne, amândoi tineri, frumoși și eleganți, îmbrăcați în haine la modă probabil pe la sfârșitul secolului nouăsprezece. Din cauza luminii slabe nu am putut să văd imediat alte amănunte ce ar fi privit stilul în care fuseseră executate picturile acelea, dar îmi păreau lucrate realist și cu mult profesionalism. Erau așadar doi tineri din alte vremuri, așezați față în față, tineri ce se priveau ochi în ochi de pe ziduri, din ramele mari și groase ale tablourilor care-i găzduiau.
Experiența m-a determinat ca atunci când pașii ne erau conduși spre alte interese eu totuși să întreb: „Dar ale cui sunt aceste tablouri ? Pe cine reprezintă ?” bănuind în sinea mea că aparțin unor foști proprietari sau patroni spirituali pe vremuri ai acelei impunătoare clădiri din marginea parcului Alei în care ne aflam și cu speranța totodată că numele lor să evoce în mine vechi amintiri, povestiri auzite pe vremuri în casă la părinți, și astfel să îmi amintesc odată în plus de ei, de noi, și ... de mine. Tot un fel de arheologie, ... un deal, un perete surpat și niște urme dar, ... de altă natură.
Mai văzusem eu, în alte părți, tratamentul aplicat foștilor proprietari ai unui imobil în care funcționa peste ani și ani cine mai știe ce instituție, mult timp după ce acesta fusese înstrăinat pe o cale sau alta. Din ramele lor aurite, vechile umbre ale unor domni sau doamne ascunse după vreun colț, jos, în spatele portarului, ... înregistrau timpul în ochii lor pictați, ruina și deșertul, ... „Dar aici, cine este aici ?” mi-auzeam în mine ca un
297
ecou vocea întrebând odată și încă odată și încă o dată, demult, atunci când intrasem pentru a cumpăra un banal bilet de intrare. „Nu știu, ...” „Nu știu, ...” „Nu știu, ...” sunau sec răspunsurile dezarmante și ostile al ignoranților mirați de întrebarea mea. Iar din spatele lor, amar-ironic, ochii altă dată mândri îmi răspun-deau captivi, o clipă, după care reveneau la privirea aceea tristă, aruncată în groaznicul hău ce li se-arăta numai lor prin praful indiferenței ce-i împăienjenea, ...
Nu acesta era însă și cazul celor două tablouri pe care tocmai le descoperisem la muzeul de istorie din Giurgiu. „Sunt bunicii istoricului... Neagu Djuvara, cel care anul acesta a împlinit nouăzecișicinci de ani” a venit răspunsul domnului director. Și am aflat atunci următoarea istorie.
Cu câțiva ani în urmă, oricum, după revoluție, adică după ce granițele României au devenit mult mai „permeabile” atât pentru „bine” cât și pentru „rău” ceea ce se numește cu un sin-gur cuvânt „libertate” prost înțeleasă sau ... debandadă, la Vama din Giurgiu a fost oprit un cetățean care voia să scoată din țară în mod ilegal câteva tablouri și, ... surpriză! Printre ele, erau ... bunicii lui Neagu Djuvara! Cetățeanul în cauză o fi suferit rigorile legii, nu știu, dar tablourile au fost aduse în custodia Muzeului de Istorie și așa am ajuns și eu să le văd în ziua aceea. Ceea ce m-a impresionat însă în mod deosebit în această întâmplare a fost faptul că autorul acestor tablouri era însuși bunicul marelui istoric. Diplomat de carieră și astfel fără a fi fost vreun mare pictor, acesta fusese totuși în mod evident un profesionist. El făcuse atunci, demult, în anii tinereții sale, portretele în întregime, din cap până în picioare, ale lui și ale soției lui, cele două personaje rămânând astfel definitiv prinse prin forța talentului și a sentimentelor ce-i legau în vopselele așternute pe pânze, așa cum fuseseră în primăvara vieților lor, ... tineri, frumoși, îmbrăcați elegant, bogați. Se uitau mereu unul la celălalt acolo, în holul muzeului din Giurgiu. În colțul din dreapta-jos al fiecăruia dintre aceste tablouri scria mare, cu litere prelungi, ... DJUVARA. În cabinetul directorului am avut surpriza să vedem și un al treilea tablou al aceluiași autor, de 298
data asta unul ceva mai mic, un peisaj. Povestea are și un epilog, poate provizoriu, nu știu. Peste
câțiva ani, cu ochii plini de lacrimi, bătrânul istoric Neagu Djuvara s-ar fi prezentat la Muzeul de Istorie din Giurgiu pentru a-și vedea bunicii. „Și de ce nu i le-ați dat ?” am întrebat eu așa, ca un adagio necesar pentru fluența conversației, ... „Dar nu puteam, nu puteam să îi dau tablourile. Erau în custodia mea iar dânsul nu avea niciun act. Dacă ar obține o rezoluție judecătorească ... atunci da. Altfel, ... tablourile rămân la muzeu.” ... Perfect adevărat dar, ...
Am plecat. Ne-am luat la revedere de la gazda noastră, domnul director Traian I. Popa.
Marcel aflase că tezaurul de la Arsache nu mai era la Muzeul de Istorie din Giurgiu iar eu, eu am și uitat în după-amiaza aceea să mai pun vreo întrebare, din cele ce așteptau în mine de ani și ani de zile, ... deoarece am plecat cu dorința de a mă reîntoarce, odată, special, în spațiul în care timpul își adună sedimentele și unde aflasem atât de multe atunci, ...
Epilog
Seara, în mașină, pe drumul spre București, mă gândeam...Este atât de ușor să visezi, să-ți închipui și să dai viață ca
unui misterios mecanism celor două tablouri, ... Se poate oare petrece o comunicare, un schimb de orice, de ceva, dar numai să fie, între cele două mari pete de culoare care odată demult au fost oameni ? Nu știu, desigur, ... dar pot imagina ce ar putea fi. S-ar naște de aici o tainică poveste, ceva poate înrudit cu poves-tea Soldatului de plumb al lui Hans Christian Andersen.
Și totuși, poate că realitatea nu este decât un catalizator pentru ceea ce de fapt mă interesează să dezvolt în mine, pentru ceea ce cred sau aș vrea să cred, să imaginez că e cu adevarat, ... un catalizator al stării de vis, starea în care aș vrea să mă fi născut și să fiu, ...
Dacă aș fi văzut pe vremuri, cândva demult, aceste două personaje pictate, dacă aș fi aflat povestea asta a lor de-acum, aș fi avut, poate, o altă părere, ... Mi-ar fi apărut atunci desprinse
299
din copcile timpului între care mintea mea plăpândă nu ar fi cutezat să pătrundă, plutind, în sarcofagele lor de vopsele, prinse în cadrele dreptunghiulare și groase ale ramelor aurite, de undeva de demult, din trecut spre un timp în care eu m-aș fi numit Viitor, mi-ar fi părut vechi și bătrâne față de copilul ce le-ar fi privit visător, ...
Dar acum, ... când timpul care mă înfășoară ca o mantie se numește Trecut și doar în ochi-mi viitorul continuă să fie scris cu litere de speranțe și gând, văd aceste picturi ca pe niște ființe cărora le dau viață în liniștea lor, în liniștea cu care se privesc, iar imaginația-mi le toarce viața ce-o poartă de când le-am văzut în mine, ...
Și astfel vedem cum același lucru poate fi atât de diferit privit și trăit în funcție doar de portul în care a ajuns vaporul vieții noastre, ... Va veni o vreme în care ele vor continua să fie iar eu nu, iar viața lor un altul poate o va țese, ... nu știu, ... Dar toate astea-mi par uneori doar drogurile unei minți ce se visează și nu mai e cu-adevărat demult, ... o minte ce s-a salvat pe sine într-un vis al său în care ea continuă să existe, să viseze fără însă a mai exista cu adevărat altfel decât în literele acelea de speranță și gând rămase înscrise undeva ... în ochi, ...
Ciudată mai este ființa aceasta omenească! ... În copilaria ei se credea desprinsă din zeii născuți din imaginație. Apoi zeii au murit unul câte unul devenind povești iar locul lor a fost luat de scheletele gândurilor ce-au căutat a explica experiențele exis-tenței, schelete ce-au format popoare întregi născute moarte nu-mite teorii care se luptă toate cu universul din care cu toții am apărut.
Ce va mai fi? Pendulări ciclice poate, pe-o curbă în spirală, ... Deocamdată trăim drama de a fi explicat științific de când ne naștem și până murim, chiar dinainte de a ne naște și mult după ceea ce nu vom mai fi. Trebuie să fim foarte pregătiți pentru a putea face față acestui țunami de științe care se prăvale peste noi pentru a ne convinge cu disperare că am fost un punct, nimic mai mult decât un simplu punct și că vom redeveni un punct sau, poate ne vom risipi fără nici-un sens într-un Univers 300
care se dilată, ... Depresivă știință! Ne-au murit Zeii, ... Am devenit pentru noi înșine doar niște puncte și acelea
nesigure pe ele, ... Ce va fi ? Cum va fi ? Ascultăm din când în când comunicatele câtorva fizicieni,
aproape nevăzuți, ca pe niște buletine meteo sau ca pe niște diagnostice date unui Univers consultat așa precum un pacient pe masa de operație, pacient în al cărui abdomen se află înșiși medicii, popoare întregi de medici care îl tot studiază, ...
„Vom intra cu toții într-o gaură neagră, ...” „Universul se va dilata la infinit, ...”
Aaaah, ... minte curioasă și plină de contradicții! Mai repede credem că suntem noi opera întâmplării decât să ne închipuim cumva că o operă de-a noastră, un tablou făcut de noi de exemplu, o carte, o creație oarecare, și chiar aceste diagnos-tice ar putea fi create altfel și de altcineva decât de noi înșine, ... Foarte, foarte ciudat, ... Și totuși, până la urmă, dacă facem abstracție de noi, prin conjugarea creării noastre în scenariul gândit de noi pentru noi cu crearea de noi înșine a unei opere, atunci nu mai putem scăpa de concluzia care ne așteaptă ca o capcană, ...
Și astfel, conform celor ce știința de astăzi spune, creațiile noastre omenești ar fi rodul unei explozii primordiale a unui punct, a unui nimic sau a unui șir de nimicuri care-au făcut explozie, un șir de întâmplări și selecții pornind de la nimic, ... Să vezi așadar o poezie, un tablou, o statuie, o teorie genială sau o invenție apărută dintr-un șir nesfârșit de explozii ale unui punct care au făcut să apară materia, au transformat-o, au făcut-o să evolueze, i-au dat viață, au făcut-o plante și animale care au evoluat la rândul lor transformându-se unele în altele în doar câteva din secundele cosmice la care avem acces cu min-tea, s-au făcut om pentru ca, într-o clipă de inspirație a uneia din manifestările acestuia pe lume, să apară, undeva, pe o plajă de siliciu, un ... text, câteva litere întruchipând un gând, ...
301
Incredibil ! ... Și totuși, în stadiul actual al minții omenești există ceva în
ea ca un fel de boală care admite mai repede crearea creatorului pur și simplu din hazard decât să-și vadă banalele opere produse de nimicnicia unor reacții materiale.
Dacă noi, gândurile și sentimentele noastre nu suntem decât stări ale materiei, sisteme infinite de puncte în care se înșiră universul în mișcările lui, ... atunci ce ne face oare să credem că noi suntem cei ce existăm, gândim și simțim și nu cumva partea ce nu suntem noi este aceea care există, ne gân-dește și ne simte pe noi? Este o mișcare relativă aici, ... Operele noastre ar putea fi atunci, ele însele, ființele ce ne-au creat pe noi într-un timp ce ar curge invers, spre ceea ce am definit drept începuturi pentru noi și sfârșit pentru ele, cele ce au devenit din noi, ...
Să ne închipuim că suntem ce nu suntem de fapt, că nu știm cine și ce suntem, că nu am văzut nimic din tot ceea ce credem că am văzut, că vedem și că știm și că, uite-așa, ca o inteligență născută din neant, plutind, am vedea lumea asta a noastră precum cețurile grele ce levitează în serile de toamnă târzii și reci prin prejma bălților din Lunca Dunării, ... și nu am ști să distingem în creațiile prin care am trece făcându-le să dis-pară în noi pentru un timp, pătrunzându-le și ... înglobându-le, ... Iar ceața asta gânditoare ar căuta să înțeleagă starea despre care noi credem că suntem ... noi, ... iar dacă ea ar fi gând atunci pentru ea noi am fi ceața, ... Poate oare să știe cineva dacă gândurile ce-mi trec prin minte nu sunt decât numai confuzia unei cețe reci care mă gândește, ea fiind de fapt mintea iar eu ... căldura care-o tulbur?
București Luni, 5 Decembrie, 2011
302
DICŢIONAR DE RANGURI BOIEREŞTI
Clucer = boier care se ocupa cu aprovizionarea curţii domneşti.Comis = boier care avea în grija sa caii și grajdurile curții
domnești.Logofăt = mare dregător, membru al divanului domnesc;
secretar într-o cancelarie, scriitor, grămătic.Paharnic = boier care avea grijă de băutura domnului, uneori
servindu-l personal.Postelnic = mare dregător care avea în grijă camera de dormit a
domnului şi organiza audienţele la domn, corespun-zând funcției de ministru de externe.
Spătar = dregător la curtea domnească, care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, comandant al cavaleri-ei; marele spătar era comandantul suprem al armatei în lipsa domnului.
Stolnic = dregător ce purta grija curţii domneşti ca şef peste bucătari, pescari, grădinari.
Vistier = mare dregător ce avea în grija sa vistieria țării și administrarea financiară.
Vornic = mare dregător la curtea domnească, răspunzând de treburile interne ale ţării, corespunzând funcţiei de ministru de interne; funcționar la comunele rurale, răspunzând de corespondenţă, ştiri etc.
303
BIBLIOGRAFIE
A. Cărți, articole, manuscrise
[1] Ajităriței N., Documente privind răscoala țăranilor din 1907 în județul Giurgiu, Arhivele Statului – Giurgiu și Muzeul de Istorie – Giurgiu, 1982.
[2] Ancu D., Breazu T., Bălan I., Colectivizare în Vlașca, Ed. Vinea, București, 2002.
[3] Ancu D., Breazu T., Păunescu E., Vlașca sub bombe, Ed. Tentant, Giurgiu, 2000.
[5] Bălan I., Ancu D., Vlașca 1916-1918, București, 1996.[6] Bălăceanu Stolnici C., Saga Bălăcenilor. Șapte secole de
istorie, Ed. Vitruviu, București, 2000.[7] Bâzgan M., Județele Țării Românești până la mijlocul secolului
al XVIII-lea, Editura Cartea Universitară, București, 2004.[8] Boldescu I., Studiu istoric şi economic asupra judeţului Vlaşca,
Tip. G. Bratanescu, Giurgiu, 1900.[9] Boldescu I., Studiu asupra satelor și locuitorilor din plasa
Dunărea, judeţul Vlaşca, Tip. N. Pandelescu, Giurgiu, 1914.[10] Botez E., Kirițescu N., Răsboiul pe Dunăre, (2 vol.), vol. I,
Bucureşti, 1904.[11] Cantacuzino M., Istoria politică şi geografică a Ţării
Româneşti, în Fraţii Tunnusli: Istoria Ţării Româneşti , trad. de G. Sion, Tip. Naţională a lui Stephan Rassidescu, Bucureşti, 1863.
[12] Claymoor, La vie à Bucarest 1882-1883, Imprimeurs – editeurs Thiel & Weiss, București, 1884.
[13] Constantinescu M., Popescu T., Monografia comunei Pietroşani (Vlaşca), Ed. Serv. Public şi al Statisticii Agricole a Min. Agric., Bucureşti, 1922.
[14] Delcea C., Voinea M., Moartea vine cu mașina de lapte, în ziarul Adevărul, 29 aprilie 2011.
[15] Diaconescu I., Date statistice bisericești în fostul județ Vlașca la anii 1833-1838, în revista Glasul Bisericii, vol. XXV, 1966, nr. 7-8.
304
[16] Donat I., Pătroiu I., Ciobotea D., Catagrafia obștească a Țării Românești din 1831, Ed. Helios, Craiova, 1999.
[17] Fotino D., Istoria generală a Daciei, trad. de G. Sion, (3 vol.), Ed. Iosef Romanov, Bucureşti, 1859.
[18] Frunzescu D., Dicţionarul topografic şi statistic al României, Tip. Statului, Bucureşti, 1872.
[19] Georgescu M., Popa Gh., Documente referitoare la istoria judeţului Teleorman 1441-1700, Direcţia Arh. Statului, Bucureşti, 1989.
[21] Ghica I.T., Date statistice asupra locuitorilor care nu au pământ, proprietarilor mari și mici, populaţiunei, numărului vitelor, din judeţul Vlaşca, Bucureşti, 1908.
[22] Giurescu C. C., Principatele române la începutul secolului al XIX-lea. (Constatări istorice, geografice, economice, statistice, pe temeiul hărţii ruse din 1835), Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1957.
[23] Giurescu D. C., Dinu R., Constantiniu L., O istorie ilustrată a diplomației românești 1862-1947, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011.
[24] Haret S. C., Carte de hotărnicie a moșiei Paraipanul din județul Vlașca, proprietatea D-lui Nicolae D. Ghica-Comăneșteanul, Ed. Carol Gȍbl, București, 1905.
[25] Haret S. C., Memoriu asupra estimației și împărțirei moșiei Paraipanul din județul Vlașca, plasa Marginea a Casei defunct. Olimpia Em. Lahovary, Ed. Carol Gȍbl, București, 1900
[26] Hurmuzaki E., Documente pentru istoria românilor (B. Țara Românească, vol. III), Ed. Academiei, București
[27] Ionițoiu C., Album al martirilor regimului comunist, Ed. Cartea de presă și literatură, Sibiu, 1999.
[28] Ion N. D., Castele, palate și conace din România, vol. I, Ed. Fundației Culturale Române, 2001.
[29] Iordăchiță C., Familia Lahovari. Ascendență și destin politic, Ed. Carminis, Piteşti, 2004.
[30] Isar N., Sub semnul romantismului, de la domnitorul Gheorghe Bibescu la scriitorul Simeon Marcovici, Ed. Univ. București, 2003.
305
[31] Lahovari G.I., Brătianu C.I., Tocilescu Gr., Marele dicţionar geografic al României, 1898-1902 (5 vol.), Ed. SOCEC, Bucureşti, vol. I (1898).
[32] Lahovary Al. Em., Amintiri diplomatice. Constantinopol, Viena, în Revista Fundațiilor Regale nr. 11-12/1935, reeditată prin Institutul European, 2003.
[33] Lăcrițeanu Ș., Popescu I., Istoricul tracțiunii feroviare din România (3 vol.), Ed. ASAB, București, 2003, vol. I.
[34] Martonne Emm. de, La Valachie, Ed. Armand Colin, Paris, 1902.
[35] Mehedinți S., Vâlsan G., Caet-atlas pentru școalele secundare, Ed. Librăriei SOCEC, București, 1929.
[36] Michalopoulos D., Apostol Arsaki, în Revue Roumaine d’Histoire, tom XL-XLI, 2001-2002.
[37] Michalopoulos D., Arsaki. La vie d’un homme d’état, Ed. Academiei, București, 2008.
[38] Mihăilescu V. (coord.), Geografia Văii Dunării, Ed. Academiei, Bucureşti, 1969.
[39] Mitrea B., Descoperiri recente și mai vechi de monede antice și bizantine în R. S. România, în revista Studii și Cercetări de Istorie Veche, vol. 18, 1967.
[40] Mitrea B., Descoperiri recente și mai vechi de monede antice și bizantine în R. S. România, în revista Studii și Cercetări de Istorie Veche, 1969.
[41] Moraru I., Bâlă I., Pentru Patrie, București, 1982.[42] Nandriș Gr., Documente românești în limba slavă din
Mănăstirile Muntelui Athos, Fundația Regală Carol I, 1937.[43] Nicolaescu St., Istoricul mânăstirii Sfânta Treime (Radul Vodă)
din București, în revista București nr. 1-2/1937.[44] Pascu Șt. (coord.), Atlas pentru Istoria României, Ed. Didactică
și Pedagogică, București, 1983.[45] Păun Șt., Carol, principele României, 1877, cotidian domnesc,
Catedra, Giurgiu, 2003.[47] Penelea-Filitti G., Apostol Arsachi (1789-1874) în colecția
Perenitatea Vlahilor în Balcani, 1995. [48] Penelea-Filitti G., Apostol Arsaki – un personaj istoric uitat, în
revista Magazin istoric, vol. XXX nr. 1/1996.
306
[49] Preda D., Alexandrescu V., Studiu introductiv la cartea Memorii din timp de pace și de război a generalului Vasile Rudeanu, Ed. Militară, București, 1989.
[50] Scafeș C., Șerbănescu H., Andonie C. M., Scafeș I., Armata română în războiul de independență 1877-1878, Ed. Sigma, București, 2002.
[51] Stoicescu N., Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România (2 vol.), Ed. Mitropolia Olteniei, 1970, vol. I.
[52] Sturdza M. D. (coord.), Familiile boierești din Moldova și Țara Românească, vol. I 2004, vol. II 2011, Ed. Simetria, Bucureşti, 2000.
[53] Țena M., Istoria localității Pietroșani din actualul județ Teleorman și fostul județ Vlașca, ediția I Ed. Art, 2004; ediția a II-a, Ed. Mira, 2007; ediția a III-a, Ed. Mira, 2009.
[54] Urechia V. A., Zarva de la Paraipan, în Legende române. Cum era odinioară. Nuvele reminiscente (2 vol.), Editura SOCEC, București, 1904.
[55] Vătămanu N., Doctorul Apostol Arsache (1789-1874), în revista Studia et Acta Musei Nicolae Bălcescu, 1969.
[56] Vârtosu E., Vârtosu I., Așezămintele Brâncovenești, o sută de ani de la înființare, București, 1938.
[57] Veress Al., Descripția economică a moșiei Paraipanu, 1878, în Fondul Krețulescu nr. inv. 1839, Arhivele Naționale.
[58] Vlăsceanu Gh., Câmpia Burnas – studiu geografic al populaţiei şi aşezărilor, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, 1984.
[59] Voinescu T., Gheorghe Tattarescu 1818-1894, Imprimeria Națională, București, 1940.
[60] Anuarul statistic al regiunii București, 1960.[61] Catagrafia pentru plăşile şi satele Sfintei Mitropolii a Ungro-
vlahiei la 1810 (manuscrisul A 2785), Biblioteca Academiei.[62] Condica mânăstirii Radu Vodă, 1794 (manuscrisul nr. 256),
Arhivele Naționale.[63] Dicționarul statistic al României întocmit pe baza recensămân-
tului general al populației din 19 decembrie 1912, Inst. de Arte Grafice C. Sfetea, 1915.
[64] Documenta Romaniae Historica (B. Țara Românească, vol. XXIII) și vol. XIV, partea a III-a (documente grecești publicate de N. Iorga).
307
[65] Indicele comunelor orăşeneşti şi rurale din Muntenia, Oficiul Statistic, Bucureşti, 1861.
[66] Indicatorul statistic al satelor cuprinzând rezultatele recensă-mântului general din 29 decembrie 1930, Comisia recensămân-tului general al populaţiei, Bucureşti, 1932.
[67] Manuscrisul Românesc nr. 230, Biblioteca Academiei.[68] Militärische Beschreibung der Grossen Walachey (manuscrisul
german nr. 1), Biblioteca Academiei.[69] Monitorul Oficial: 7 decembrie 1877, 2 septembrie 1919.[70] Războiul ruso-turc din 1877-1878 în Peninsula Balcanică,
Marele Stat Major Rus (5 vol.), trad. de I. Gărdescu (4 vol.), 1879.
[71] Recensământul general al României din anul 1941, Inst. Central de Statistică, București 1944.
[72] Recensământul populaţiei R.P.Române, din 21 februarie 1956, vol. III, București 1959-1961, Direcţia Centrală de Statistică.
[73] Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 15 martie 1966, Bucureşti 1969, Direcţia Generală de Statistică.
[74] Recensământul populaţiei din 5 ianuarie 1977, Bucureşti 1980-1981, Direcţia Centrală de Statistică.
[75] Recensământul populaţiei din 7 ianuarie 1992, București 1992, Comisia Naţională pentru Statistică.
[76] Reședințe și familii aristocrate din România, Institutul Cultural Român, București, 2007.
[77] Revista Artileriei: vol. XXI, februarie 1907.[78] Revista Marina Română, nr. 2 (99) /2004.[79] România în războiul mondial 1916-1919, Marele Stat Major,
1934-1946 (10 vol.).
B. Documente
Arhivele Naționale
[80] Fond Arsachi Apostol nr. inv. 2178 doc. nr. 88,89, 670. [81] Fond Catagrafii: Catagrafia generală a Țării Românești din anul
1838.[82] Fond C.C. al P.C.R. Secția Agrară.[83] Fond Krețulescu nr. inv. 1839 doc. 111, dosar 1578 doc. 6.
308
[84] Fond Mânăstirea Radu-Vodă nr. inv. 32 pach. VIII doc. 35 (1705), pach. XLVIII doc. 7 (1642).
[85] Fond Ministerul Agriculturii și Silviculturii. Reforma agrară din 1945 doc. 2.
[86] Fond Secția Istorică nr. inv. 1830 doc. 1193 (1582).
