Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol.5)

1

“Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă

mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.

În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a

venit în trup, este de la Dumnezeu.

Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui

antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume.” (1. Ioan 4, 1-3)

Marea Evanghelie a lui Ioan Vol.5

Iisus în ţinutul Cezareii lui Filip. Evanghelia după Matei Capitolul 16 - continuare

Capitolul 1

Ospăţul cel miraculos

1. Eu am spus: „A trecut deja de ora amiezii. Marcu, du-te şi pregăteşte cele necesare pentru

ospăţ. Rafael al Meu te va ajuta! După ce ne vom ospăta, vom vedea ce ne va mai aduce această zi.

Acum, să ne aşezăm cu toţii la masă. Tu, Rafael, înainte de toate, du aceste două grămezi de creier de

pe masa noastră şi apoi mergi de-l ajută pe Marcu!”

2. Rafael a făcut într-o clipită ceea ce i-am cerut şi apoi i s-a adresat lui Marcu: „Vrei să te

ajut în felul vostru, al oamenilor, sau în felul meu? Spune-mi cum ţi-ar plăcea mai mult! Dacă te-aş

ajuta în modul omenesc, aş atrage mai puţin atenţia asupra mea; dar dacă aş face-o în felul meu, am

economisi mai mult timp, iar timpul este foarte preţios. Voi face însă cum vrei tu, ca să nu ai ce să-mi

reproşezi.”

3. Marcu i-a răspuns: „Prietene din ceruri, ar fi într-adevăr mult mai avantajos să mă ajuţi în

felul tău să aduc bucatele pe mese, căci, cu tot ajutorul slugilor lui Cyrenius, servitul bucatelor pentru

atâţia oameni ar dura destul de mult timp şi, pe lângă aceasta, mâncarea încă nici nu este gata. Ar fi

binevenit un ajutor supranatural, altfel numai gătitul ar mai dura cel puţin o jumătate de ceas!”

4. Rafael i-a spus cu blândeţe lui Marcu: „Aşa mă gândeam şi eu. Voi pregăti repede toate

bucatele şi la fel de repede le voi aşterne pe masă. Crede-mă, trebuie doar să încuviinţezi şi totul este

posibil! Dacă am încuviinţarea ta, în cel mai scurt timp toate bucatele se vor afla pe mese, frumos

aranjate în faţa oaspeţilor!”

5. Marcu a spus: „Ar fi într-adevăr foarte simplu, dar s-ar putea ca oamenii să vadă în această

acţiune a ta o vrăjitorie cerească şi să le fie teamă să mănânce. Cu greu ar îndrăzni să se atingă de

bucate şi să le savureze, mai ales negrii, care sunt atât de atenţi la tot ce se petrece aici, de parcă nu ar

vrea să piardă nici cel mai mic amănunt!”

6. Rafael a zis: „O, nu-ţi fă griji din cauza lor; ei s-au obişnuit de mult cu toate aceste minuni!

În afară de aceasta, este şi foarte târziu, iar Domnul doreşte să realizeze ceva foarte important după

masă - doar El singur ştie despre ce este vorba - şi de aceea e mai bine să facem totul prin intermediul

rapidităţii mele cereşti. Pe de-o parte, acesta este ultimul prânz pe care Domnul îl mai ia în acest loc,

iar pe de altă parte, nu strică un mic miracol! Eşti de acord cu mine?”

7. Marcu a răspuns: „Întru totul; căci tu, ca unul dintre primele spirite cereşti, ştii şi pricepi

mult mai bine decât mine ce se petrece şi ce este cel mai bine de făcut acum! Fă deci după cum

consideri!”

8. După ce Marcu i-a spus aceste cuvinte lui Rafael, au mers împreună la bucătărie, unde se

aflau soţia lui Marcu, fiicele şi fiii săi, precum şi o mulţime de slugi ale lui Cyrenius, care nu ştiau pe

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol.5)

2

ce să pună mâna mai repede de atâta treabă. Cu toate aceste ajutoare, bucatele nu erau nici pe

jumătate pregătite.

9. Marcu a spus atunci: „O, va mai dura cel puţin un ceas până să fie totul gata!”

10. Soţia lui a zis: „Da, iubitul meu soţ. Noi nu putem nici să facem miracole pentru a grăbi

lucrurile şi nici să lăsăm totul baltă. Trebuie deci să ne continuăm cu răbdare munca până la capăt.”

11. Marcu a spus: „Ştiţi ceva, lăsaţi mai bine totul deoparte. Rafael este un bucătar deosebit

de rapid şi va termina în curând tot ceea ce este de făcut!”

12. Soţia i-a zis: „Ar fi foarte bine, căci suntem cu toţii destul de obosiţi!”

13. Toţi bucătarii şi bucătăresele s-au oprit din lucru, iar Rafael a spus: „Acum puteţi merge

şi voi să vă aşezaţi la masă! Bucatele vor fi duse imediat şi toţi se vor bucura de ele. Bătrâne Marcu,

prietene, aşează-te lângă mine la masă. De această dată mănâncă tu din bucatele mele şi spune-mi

apoi dacă mă pricep la gătit! Soţia şi copiii tăi au şi ei masa lor afară, în faţa casei, şi ea este deja

plină cu aceleaşi bucate şi băuturi.”

14. Toţi au ieşit din bucătărie, iar Marcu, văzând sutele de oameni care mâncau şi beau deja

la mese, a spus cu mare mirare: „Dar cum a fost cu putinţă? Nu ai plecat nici o clipă de lângă mine,

iar mesele sunt deja pline... chiar prea pline! Când ai pregătit toate bucatele şi când le-ai pus pe

mese?! Te rog, spune-mi cum ai făcut toate acestea, căci eu înţeleg multe lucruri, dar nu pricep cum

de poţi fi atât de rapid, mai ales în lucruri de felul acesta, care pe acest pământ necesită o anumită

succesiune temporală! Te rog încă o dată: spune-mi, cum ai pregătit mâncarea şi din ce provizii?! Pe

mese nu a ajuns nimic din bucatele pe jumătate pregătite în bucătăria mea, căci doar tocmai le-am

văzut acolo, aşteptând să fie terminate!”

15. Rafael i-a răspuns: „Înseamnă că nu te-ai uitat îndeajuns de bine, căci altfel ai fi observat

că proviziile tale nu mai sunt în locul în care le-ai văzut ultima oară! Ia mergi şi te uită încă o dată!”

16. Marcu s-a dus în bucătărie, a aruncat o privire şi a găsit bucătăria şi cămara în perfectă

ordine şi curăţenie, toate lucrurile fiind strânse, El s-a întors şi mai uluit, spunând: „Ah, prietene, e

greu de rezistat cu tine! Trei zile nu voi mai pune în gură nici o îmbucătură dacă nu-mi spui cum a

fost cu putinţă aşa ceva!”

17. Rafael a spus: „Să mergem mai bine la masă. Acolo vom discuta puţin despre aceasta!”

18. Ei au venit apoi împreună la masa noastră, unde era multă voie bună. Rafael a luat

imediat un peşte frumos, pe care i l-a pus lui Marcu în faţă, poftindu-l să-l mănânce. Dar pentru că

Marcu a început din nou cu întrebările sale, Rafael i-a răspuns prietenos: „Acum mănâncă şi bea,

iubit prieten! După ce ne vom întări amândoi trupul cu această hrană şi băutură binecuvântată, îţi voi

explica cum am reuşit să pregătesc atât de repede mâncarea şi cum, la fel de repede, am aşternut şi

masa!”

19. Urmând sfatul lui Rafael, Marcu a început să mănânce şi să bea cu poftă.

Capitolul 2

Cum se fac miracolele

1. După ce a terminat de mâncat, Marcu i-a spus lui Rafael: „Ei, prietene ceresc, vrei să-mi

spui acum câte ceva?!”

2. Rafael a răspuns: „Vezi, prietene, eu vreau să-ţi explic totul, dar oricât ţi-aş explica, ceea

ce am făcut mai devreme va rămâne în continuare pentru tine ceva miraculos, atâta timp cât nu vei fi

botezat şi tu cu Duhul cel Sfânt din ceruri! O dată ce Spiritul Domnului va fi pe deplin revelat în

sufletul tău, iar sufletul tău va fi una cu El, vei înţelege totul până în cele mai mici detalii, fără nici o

explicaţie. Acum însă şi cea mai clară explicaţie nu-ţi va aduce decât foarte puţină lumină! Nici chiar

sufletul desăvârşit nu poate pricepe ceea ce ţine numai şi numai de spirit. Doar spiritul din el poate să

pătrundă aceste taine! Dar pentru ca totuşi să-ţi faci măcar o idee, priveşte puţin împrejurul tău şi

spune-mi ce vezi!”

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol.5)

3

3. Marcu a privit în jurul său şi mare i-a fost mirarea văzând pe la mese o mulţime de tineri

cu înfăţişarea lui Rafael, care îi serveau pe oaspeţi şi aveau grijă ca aceştia să aibă tot ce le trebuie.

Alţi tineri aduceau peşti proaspeţi din mare, îi duceau repede la bucătărie şi îi preparau, iar apoi, tot la

fel de repede, îi serveau la mese, căci negrii erau flămânzi, iar bucatele erau pe gustul lor.

4. Rafael l-a întrebat pe Marcu: „Acum înţelegi cum de am putut face totul atât de repede şi

cu atâta uşurinţă? Te-ai convins acum că spiritul - principiul cel mai profund şi atotpătrunzător al

oricărei fiinţe şi al oricărui lucru - poate lucra după bunul său plac, permanent şi foarte eficient, chiar

şi asupra materiei? Nimic nu i se poate opune! Un arhanghel ca mine are eoni de slujitori ce se supun

în fiecare moment voinţei sale, care, la rândul ei, împlineşte în fiecare moment Voia Domnului. Dacă,

de exemplu, Domnul îmi inspiră o dorinţă, ea este îndeplinită de nenumăraţii slujitori supuşi mie, cu

o rapiditate pe care nici nu ţi-o poţi imagina. Eu personal nu trebuie să fac nimic, dar voinţa mea

absolută de arhanghel determină nenumăraţii slujitori să acţioneze, din profunzimile fiinţei lor. În

felul acesta este dusă la îndeplinire, cu o mare rapiditate, acţiunea cerută. Totul decurge cu atâta

precizie deoarece Domnul a gândit şi a pregătit deja, cu mult înaintea noastră, până în cele mai mici

detalii, planul oricărei acţiuni vizibile.

5. Ai văzut doar cum a luat fiinţă o măgăriţă, acolo sus, pe munte. Exact aşa ia naştere totul.

Voinţa noastră, unită cu Voinţa Domnului, cheamă la acţiune elementele primordiale ale naturii, care,

în conformitate cu gândurile noastre, creează tot ceea ce noi voim! Fie ca aceste lucruri pe care ţi le-

am spus să-ţi ofere explicaţia pe care ţi-ai dorit-o! Mai mult decât atât nu pot să te lămuresc, deoarece

limbajul omului este foarte limitat! Nu mai continua să întrebi despre aceasta, căci, atâta timp cât nu

vei deveni una cu spiritul pe deplin revelat din tine, nu vei înţelege mai mult! Iar la cunoaşterea

obţinută prin revelarea spiritului pur nu poate accede nici o creatură, cu puterile ei limitate! Îţi este

mai clar acum?”

6. Pe deplin mulţumit, Marcu a răspuns: „Îţi mulţumesc pentru această explicaţie atât de

bună. Punând cap la cap lucrurile pe care le-am văzut şi le-am auzit, înţeleg, spre deplina mea

mulţumire, cum faci aceste miracole, iubitul meu prieten ceresc, înţeleg mai ales cum de este posibil

să realizezi orice acţiune cu atâta rapiditate. Pot spune acum că, în cazul fiecărui miracol, lucrurile

decurg într-o oarecare măsură în mod natural şi că fundamentul oricărei acţiuni aparent miraculoase

este întotdeauna rezultatul unei uniri impresionante de forţe divine. Cred că există o anumită

asemănare între acţiunile voastre spirituale şi vrăjile magicienilor pământeni. Punctul comun constă

în acea prevedere şi pregătire despre care mi-ai vorbit!

7. Vezi tu, prietene ceresc, eu spun acum exact ceea ce gândesc! Cred că v-ar fi la fel de greu

şi vouă ca şi unui magician să faceţi dintr-o dată un mare miracol, dacă acesta nu ar fi pregătit şi

prevăzut dinainte. Şi magicianul îşi pregăteşte cu grijă acţiunea, având ca susţinere şi unele înţelegeri

făcute cu anumiţi oameni de-ai lui. Bineînţeles că toţi ceilalţi nu trebuie să afle nimic, altfel s-a

terminat cu vrăjitoria! Eu trag deci următoarea concluzie, care cred că este greu de contrazis:

Domnului - iar prin El şi vouă - Îi sunt cu putinţă toate lucrurile, dar nu pe neaşteptate, ci pregătite

deja din punct de vedere spiritual din veşnicie şi încadrate într-o anumită succesiune de evenimente!

Ceea ce apare aici ca faptă exterioară a fost cu mult timp înainte prevăzut şi pregătit în spirit!

8. Astfel, un pământ ca acesta pe care trăim acum nu poate apărea dintr-o dată aşa desăvârşit

cum este printr-un simplu Fiat! ('Să fie!') atotputernic, ci în timp, după pregătiri îndelungate; şi acest

pământ, ajuns în faza de acum, îşi va continua prin necesitate existenţa, conform aceluiaşi principiu.

Din acelaşi motiv, cred că este imposibil ca un lucru ce nu a fost pregătit şi gândit anterior să ia fiinţă

dintr-o dată şi să aibă o viaţă desăvârşită şi durabilă. Ceea ce apare dintr-o dată va dispărea la fel de

rapid. De exemplu, fulgerul apare foarte repede, dar dispare la fel de repede. Pe când, o existentă

durabilă este imposibil să dispară dintr-o dată. Ea poate dispărea doar treptat, în timp, exact aşa cum a

şi luat fiinţă. Ceva ce nu a fost prevăzut şi pregătit nu poate deci să ia fiinţă, nici dacă ar cere-o voinţa

cea mai fermă, susţinută şi de cuvinte magice. Aşadar, putem privi totul ca fiind o lucrare

miraculoasă, însă fiecare fenomen care se petrece nu este nimic altceva decât urmarea necesară a

multor altor fenomene care l-au precedat.

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol.5)

4

9. Toată lauda I se cuvine doar Domnului, prietene ceresc! Din câte îmi dau seama, se pare că

am înţeles explicaţia ta mult mai bine decât te-ai fi aşteptat tu! Vezi, dragul meu Rafael, trebuie să

recunoşti că bătrânii romani nu sunt chiar atât de grei de cap! Ce părere ai, crezi că am priceput bine

ceea ce ai spus?”

Capitolul 3

Planurile de acţiune ale lui Dumnezeu şi libertatea de voinţa a omului 1. Rafael a răspuns zâmbind: „Într-adevăr, acum ai puţin habar... dar, în ceea ce priveşte

«prevederile noastre necesare» şi «pregătirile noastre îndelungate», eşti pe o cale greşită. Te vei

convinge de aceasta prin exemplele pe care ţi le voi da! Alege tu un loc şi cere-mi să creez un pom

sau chiar mai mulţi, plini deja cu roade coapte! Poţi cere chiar să fie în acelaşi pom fructe de feluri

diferite. Apoi să-mi spui dacă mai crezi că şi aceşti pomi fructiferi au fost prevăzuţi şi pregătiţi. Tu

trebuie doar să-mi spui ce doreşti şi vei avea parte imediat de un adevărat miracol care nu a fost

prevăzut sau pregătit!”

2. Marcu a zis: „Da, dar ar fi mult mai bine dacă întâi de toate m-ai putea convinge că eu sunt

întru totul stăpânul perfect liber al voinţei şi al dorinţei mele! Cred că ţi-ar fi mult mai greu să faci

aceasta decât să creezi diferiţi pomi fructiferi într-un anumit loc! În mintea mea a apărut deja îndoiala

în ceea ce priveşte posibilitatea realizării din nimic a unui miracol, fără ca acesta să fi fost pregătit.

Nu vreau să neg total această posibilitate, dar, gândind la tot ceea ce a fost, este şi va fi pe acest

pământ, cu greu aş putea crede că lucrurile pot sta şi altfel, deoarece atotputernicia divină tocmai

aceasta înseamnă: că nimic nu poate să apară fără Voia şi fără strădania lui Dumnezeu, bazate pe

atotcunoaşterea Sa divină. Aşa cum este cu neputinţă ca Dumnezeu să nu fi ştiut din veşnicie că, la un

moment dat, îngerul Său Rafael va crea în mod miraculos, la dorinţa unui om, nişte pomi, la fel de

dificil este de dovedit că acest miracol nu a fost şi el prevăzut şi pregătit din veşnicie! Cu siguranţă

că, din punct de vedere spiritual, a fost prevăzut!”

3. Rafael a răspuns: „Da, într-adevăr, este posibil ca anumite lucruri să fie pregătite dinaintea

materializării lor, dar îţi spun că voinţa omului este atât de liberă încât nici Domnul şi nici noi nu o

putem clinti prin vreo prevedere şi, cu atât mai puţin, prin vreun fel de pregătire. Poţi fi deci absolut

sigur că voinţa ta liberă nu poate fi nici prevăzută şi nici pregătită. Aşa că, cere-mi şi vei vedea că

Domnul însuşi, direct sau prin mine, ca slujitor al Său, va crea în mod miraculos, fără nici un fel de

pregătire, pomii fructiferi ceruţi de tine, prin propria ta alegere, iar ei vor avea o existenţă durabilă!”

4. Marcu s-a gândit puţin şi a spus: „Prietene, trebuie să fie neapărat pomi fructiferi? Poate că

mi-aş dori altceva! Ce zici, şi acel «altceva» ar putea fi creat în mod miraculos?”

5. Rafael a răspuns: „Sigur că da, este acelaşi lucru pentru noi! Cere ceea ce vrei şi acel

«ceva» va fi aici!”

6. După ce a fost astfel asigurat, Marcu s-a mai gândit o vreme dacă nu ar putea găsi ceva cu

care să-l încolţească pe înger. Pentru că nu i-a venit nici o idee mai bună, el i-a spus lui Rafael: „Fă-

mi o casă mai rezistentă, bună ca adăpost pentru străini şi localnici, o grădină împrejmuită, plină cu

tot felul de pomi fructiferi, dintre care curmalul să nu lipsească, şi tot acolo, în grădină, să fie şi un

izvor cu apă proaspătă şi bună.”

7. Îngerul a spus: „Nu crezi că e prea mult dintr-o dată, prietene?”

8. Marcu i-a răspuns: „Aha, te-am cam încolţit, nu-i aşa? Da, da, fără să fie prevăzut şi

pregătit nu se prea poate face ceva! Eu nu vreau să te oblig la nimic; fă ceea ce poţi face, adică nişte

pomi fructiferi, şi lasă celelalte lucruri pe care le-am cerut!”

9. Îngerul: „Ceea ce ai cerut va fi făcut. Fie ca, în numele Domnului, să fie aici toate acestea!

Mergi acum şi verifică. Apoi vino şi spune-mi dacă este bine aşa. Dacă nu-ţi place ceva, să-mi spui,

căci acum încă se mai pot face unele modificări! Mâine va fi prea târziu, căci nu vom mai fi aici.

Mergi şi priveşte cu atenţie!”

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol.5)

5

Capitolul 4

Noua proprietate a lui Marcu - Încă un miracol făcut de Rafael

1. Marcu a privit împrejurul său şi a văzut cu uimire cum întreaga privelişte din faţa lui se

transformase în mod miraculos. La dreapta casei vechi, pescăreşti, se ridica acum o casă frumoasă din

piatră, cu două caturi, orientată cu faţa către nord-est. Spatele casei era foarte aproape de malul mării;

doar o potecă largă, ce împrejmuia casa, o despărţea de mal. Construcţia avea o bucătărie spaţioasă, o

încăpere mare destinată folosirii ei ca sală de mese şi alte optsprezece încăperi, dintre care cinci

camere de locuit şi treisprezece încăperi mari pentru tot felul de întrebuinţări agricole: o încăpere

pentru depozitarea grânelor, alta pentru fructe, alta pentru legume şi rădăcinoase şi aşa mai departe.

Într-o altă încăpere se afla un bazin mare cu apă, zidit la exterior cu plăci de marmură albă. Avea o

suprafaţă de vreo douăzeci de stânjeni pătraţi şi o adâncime de şase picioare. Apa era adâncă de doar

patru picioare şi jumătate, adâncime suficientă pentru păstrarea peştilor.

2. Acest bazin interior pentru peşti era alimentat permanent cu apă dintr-un izvor, care intra

prin mai multe orificii mici făcute în partea lui inferioară; apa se acumula doar până la o anumită

înălţime, de unde un jgheab prelua surplusul şi îl ducea direct în mare. Această deschidere putea fi

însă astupată din exterior, dacă se dorea umplerea totală a bazinului. Un parapet înalt de două picioare

şi jumătate, făcut tot din marmură albă, împrejmuia bazinul. Acesta avea pe o parte un mic canal de

scurgere, pentru cazul în care bazinul s-ar fi umplut până sus, canal care de asemenea ducea, prin

zidul casei, în mare. Pereţii şi podeaua erau şi ei îmbrăcaţi în marmură albă, iar tavanul era făcut din

lemn bun de cedru, fără noduri, încăperea aceasta era luminată prin cinci ferestre, şi ele cu pervazul

marmorat, fiecare fereastră având o înălţime de cinci picioare şi o lăţime de trei picioare. Aceste

ferestre, ca de altfel toate celelalte ferestre ale casei, erau construite în aşa fel încât să poată fi

deschise şi închise.

3. Poarta principală era dintr-un metal având strălucirea aurului, iar celelalte uşi ale casei erau

făcute din cel mai bun lemn de cedru, având încuietori şi lacăte potrivite. Duşumeaua de la primul cat

era făcută integral din lemn de cedru şi fiecare încăpere era deosebit de frumoasă. Atât încăperile de

jos, cât şi cele de la etaj conţineau tot ceea ce este necesar într-o casă. Încăperile pentru grâne, fructe

şi legume erau pline, iar cămara era ticsită şi ea cu toate cele necesare în bucătărie. Marcu primise nu

doar o simplă casă impunătoare, aşa cum o visase el, ci ea era dotată din abundenţă cu toate cele

necesare unui trai bun pentru mulţi ani de acum încolo.

4. În spatele casei erau grajduri de toate felurile pentru vite, mai multe colibe pline cu unelte

de pescuit, deosebit de practice, şi o grădină de vreo douăzeci de pogoane. Grădina, care fusese mai

înainte un teren sterp şi nisipos, era acum împrejmuită cu un zid rezistent şi avea un pământ mănos pe

care creşteau tot felul de pomi fructiferi. Câteva pogoane erau plantate cu viţă-de-vie, care acum era

încărcată cu ciorchini de struguri copţi, grei şi foarte zemoşi. Alte câteva pogoane erau pline cu

legume de tot felul.

5. În mijlocul grădinii se ridica un templu de marmură ce adăpostea două bazine cu apă

termală. Unul era alimentat de la un izvor cu apă fierbinte, pentru vindecarea gutoşilor, iar celălalt, cu

apă călduţă, bogată în sulf şi sodiu, pentru vindecarea leproşilor. Aceste izvoare de apă fuseseră

conduse la suprafaţă, prin puterea lui Rafael şi conform voinţei Mele, chiar din centrul Pământului.

Marcu a zărit şi un port foarte larg, cu cinci corăbii mari, echipate cu pânze şi vâsle, a cărui intrare,

largă de vreo şase stânjeni, putea fi închisă pe timpul nopţii cu un lanţ gros. Întreaga gospodărie

respecta întru totul, până în cele mai mici detalii, imaginea la care Marcu visase adesea şi tocmai de

aceea acum se freca întruna la ochi, având mereu impresia că visează şi că tot ceea ce vede este ireal.

6. După vreun ceas, când a terminat de cercetat toată gospodăria, s-a întors ameţit de câte

văzuse şi a spus cu nedumerire: „Aceasta este realitatea sau visez cu ochii deschişi? Nu, nu, nu poate

fi realitatea! Cam aşa mi-am imaginat eu adesea gospodăria mea şi de multe ori o şi vedeam parcă

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol.5)

6

aievea în faţa ochilor, în visele mele de dimineaţă - iar acum, prietene din ceruri, sunt sigur că tu m-ai

adormit cumva şi eu nu fac decât să-mi revăd propriile mele idei!”

7. Rafael a spus: „O, tu, roman sceptic! Dacă toate acestea ar fi fost doar un vis, atunci cum

îţi explici că acum, când vorbeşti cu mine, încă le mai poţi vedea, sau vrei să spui că dormi în

continuare şi visezi? Trimite-ţi nevasta şi copiii să vadă şi ei ce ai văzut tu, şi poate că ei te vor ajuta

să ieşi din vis!”

8. După ce a aruncat încă o privire casei, Marcu a spus: „Oh, dar nu este un vis, este purul

adevăr! Va rămâne oare astfel?”

Capitolul 5

Copiii lumii şi copiii lui Dumnezeu

1. Rafael a rostit: „Nu ţi-am spus eu că tot ce este construit aici nu va dispărea în totalitate

nici într-o mie de ani? E drept că pomii fructiferi, plantele, tufişurile şi cele cinci corăbii nu vor

rezista atât de mult; dar zidurile vor fi foarte trainice! Chiar şi peste două mii de ani vor dăinui urmele

existenţei lor, dar atunci nu va mai şti nimeni că întreaga construcţie a fost realizată în mod

supranatural; cât despre vecinii tăi, nu-ţi face griji, ei vor crede că romanii prezenţi aici au construit

toate acestea, deoarece şi multe braţe puternice pot face miracole! Tu lasă-i să creadă aşa, căci într-o

ţară cu de o sută de ori o sută de mii de oameni, aşa cum este aceasta, abia de ai putea găsi cinci mii

de oameni care să te creadă, şi aceasta numai după ce le-ai da foarte multe explicaţii. Oricum,

credinţa oarbă nu aduce nimănui vreun folos - nici lor şi nici nouă, spiritelor cereşti. Şi apoi, nu este

atât de important cât de mulţi sau cât de puţini te vor crede; căci Domnul a venit pe pământ doar

pentru copiii Săi, care sunt puţini la număr, şi nu pentru oamenii acestei lumi. Şi aşa vor

rămâne lucrurile până la sfârşitul timpurilor şi al lumii!

2. De câte ori se va revela Domnul pe acest pământ - prin cuvânt, prin faptă sau chiar

personal - va face aceasta numai pentru adevăraţii Lui copii, care vin de sus! Lumea şi copiii ei nuli

vor putea simţi savoarea decât foarte puţin sau chiar deloc! Însă acestora din urmă li se vor oferi

nenumărate ocazii şi, dacă le vor fructifica, în final se vor putea numi şi ei copiii lui Dumnezeu.

3. Să nu crezi că această înaltă lumină din ceruri va ajunge la toţi oamenii acestui pământ!

Doar adevăraţii Săi copii, care sunt puţini la număr, vor avea parte de ea din abundenţă. Copiii lumii

se vor mulţumi să-şi construiască, din gunoiul lor, temple şi case de adoraţie pentru idoli, pe care le

vor îngrădi cu legi de fier şi cu reguli oarbe şi prosteşti. Cu toate acestea, nu vor putea să facă nimic

împotriva puţinilor copii adevăraţi, căci Domnul va avea mereu o deosebită grijă de ei. Du-te acum la

Domnul şi mulţumeşte-I pentru acest mare dar!”

4. Marcu a venit atunci la Mine şi a vrut să înceapă să-Mi mulţumească cu mare pompă, prin

cuvinte bine chibzuite şi alese.

5. Eu i-am spus însă: „Scuteşte-te de acest efort. Eu am simţit deja mulţumirea inimii tale şi

nu mai am nevoie şi de cea a vorbelor! Oare nu-şi merită orice gazdă cinstită răsplata sa? Tu eşti o

gazdă bună şi cinstită şi ai avut mare grijă de noi timp de aproape opt zile. Nu-ţi puteam cere să faci

aceasta fără nici o răsplată. Această casă va fi un bun adăpost pentru tine şi pentru urmaşii tăi. Dar să

ai grijă ca numele Meu să rămână bine înrădăcinat în inimile urmaşilor tăi, căci, dacă ei vor pierde

numele Meu din inimile lor, vor pierde curând şi toate celelalte lucruri! Cel care pierde totul în

această lume, mai puţin numele Meu, acela nu a pierdut încă nimic, dimpotrivă, a câştigat totul, însă

cel care pierde numele Meu din inima sa, acela a pierdut totul, chiar şi dacă are la picioarele sale toate

comorile acestei lumi!”

Capitolul 6

Domnul îi dă reguli de conduită hangiului Marcu

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol.5)

7

1. (Domnul): „Fiecare să se îngrijească să păstreze numele Meu în inima sa! Cel care îl va

avea acolo, acela va avea totul, iar cel care îl va lepăda, acela a lepădat tot ce este divin!

2. Cine Mă iubeşte cu adevărat îl va iubi pe aproapele său ca pe sine însuşi. Iar cel care poartă

cu adevărat numele Meu viu în inima sa are astfel o comoară care nu-i va putea fi luată niciodată,

deoarece a-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice este cu mult mai mult decât a fi stăpânul tuturor

comorilor acestei lumi şi ale tuturor lumilor din întreaga infinitate.

3. Nu este de ajuns să credeţi în Mine doar cu mintea, ci este necesar să credeţi cu măsura

iubirii infinite din inimile voastre.

4. Vor veni la tine, Marcu, tot felul de oameni săraci. Ceea ce tu vei face pentru ei, fără să te

gândeşti la o răsplată pământească, pentru Mine vei face, şi pentru aceasta vei fi răsplătit prin iubirea

Mea.

5. Dacă vine cineva la tine gol, îmbracă-l! Şi nu te sfii să le dai bani celor sărmani, care în

această lume au mare nevoie de ei!

6. Eu am vrut ca toţi oamenii să trăiască frăţeşte, fără acest mijloc distructiv de schimb, care

sunt banii, însă, pentru că tot au fost introduşi de oameni şi pentru a uşura comerţul, voi lăsa banii să

existe în continuare; dar să ştii că aceştia le aduc fericire oamenilor numai prin iubirea Mea!

7. Să nu crezi niciodată că au o altă valoare decât cea a iubirii Mele; doar atunci ei îţi vor

aduce numai dragostea şi binecuvântarea Mea! Celui care are nevoie de un ban, dă-i doi, chiar trei, iar

Eu îţi voi răspunde cu o iubire de zece sau chiar de treizeci de ori mai mare.

8. Pe scurt, dacă, văzând că un om are nevoie de ceva, îl ajuţi cu dragă inimă şi faci aceasta în

numele iubirii Mele, poţi fi sigur că vei fi răsplătit de Mine!

9. Dacă vine la tine un om bogat care este bolnav de gută, calculează-i după cum este drept

plata pentru găzduire şi hrană, dar baia să fie gratuită!

10. Dar dacă vine unul la baie doar pentru a se distra, cere-i un preţ mai mare pentru baie,

găzduire şi mâncare decât altuia! Însă dacă acelaşi om vrea să afle adevărul, atunci tu să i-1 dezvălui

fără să-i ceri vreo plată, căci în cunoaşterea adevărului el este foarte sărac!

11. Dacă vine un om care caută adevărul prin lume şi vrea să-l afle de la tine, aceluia să nu i-l

spui pe degeaba, ci pune-l să plătească pentru fiecare cuvânt câte un ban; căci, pentru un astfel de

căutător, adevărul are valoare numai când este plătit cu bani grei!

12. Dacă vine la tine un sărac înfometat, aceluia dă-i să mănânce şi să bea şi nu-1 lăsa să

plece sărac de la tine. Însă dacă vine unul pentru că îi place să stea la masa ta, acela să plătească şi

ceea ce a mâncat săracul de lângă el!

13. Ajută-i fără nici o răsplată pe cei săraci, iar pe cei care vin pentru plăcerea lor pune-i să

plătească! M-ai înţeles?”

14. Marcu a răspuns, plângând de bucurie: „Da, Doamne!”

15. Eu am spus apoi: „Du-te acum şi arată-le şi alor tăi darul primit!”

16. Marcu s-a dus atunci la familia sa, care era uimită din cale-afară, şi i-a transmis

îndrumările Mele; apoi au mers cu toţii în grabă spre noua casă, au intrat în ea şi au studiat-o în

amănunt. Atât nevasta, cât şi copiii lui Marcu nu mai ştiau ce să facă de bucurie. Cei care erau la

masă M-au întrebat dacă au voie să meargă şi ei să privească noua gospodărie miraculoasă.

17. Eu am răspuns: „Dragi prieteni, această lucrare este mai durabilă decât Mine în ceea ce

priveşte existenţa sa pământească şi astfel veţi avea îndeajuns de mult timp să o vedeţi şi să o

admiraţi. Eu însă încurând nu voi mai trăi decât prin iubirea din inimile voastre.

18. Rămâneţi aşadar cu Mine atâta timp cât mai sunt încă aici, căci ceea ce Eu am cu adevărat

de dăruit este cu mult mai mult decât toate miracolele la un loc!”

19. Toţi au spus: „Da, da, da, o, Doamne, rămânem cu toţii lângă Tine, căci Tu eşti mai mult

decât toate miracolele care au fost făcute prin puterea, prin înţelepciunea şi prin graţia Ta şi care

umplu infinitatea!”

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol.5)

8

Capitolul 7

Despre pontiful roman. O critică adusă preoţilor păgâni din Roma

1. Cyrenius a spus: „Doamne, Tu îmi cunoşti slujba grea şi plină de responsabilităţi. De la un

timp însă, nu-mi mai este aşa de greu şi am senzaţia că totul se face de la sine şi că toate problemele

se rezolvă fără să clintesc un deget! Acum sunt mult mai liniştit, căci ştiu că Tu rezolvi totul pentru

mine şi, în toate treburile care au existat şi există, nu a fost vreodată o rânduială mai bună. Aceasta

pentru că Tu faci totul în locul meu!

2. O, tu, împărăţie fericită! O, Roma, casa mea părintească, cât de mult te vei fi bucurând tu

în taină că Domnul şi-a îndreptat privirea Sa spre tine, vrând să crească şi între zidurile tale copii ai

Săi! Doamne, sunt alături de Tine trup şi suflet. Dacă ai fi fost acum în Roma şi ai fi făcut un astfel de

miracol acolo, nu ar fi rămas nici un om care să nu-Ţi aducă slava cea mai mare! Dar Tu Îţi cunoşti

planul şi Îţi ştii cărările. Ştiu că este cel mai bine aşa cum ai hotărât Tu să fie!”

3. Iara a Mea, care tăcuse până atunci, a spus: „Fii pe pace în ceea ce priveşte Roma, o, mare

guvernator! Eu am o părere bună despre romani, dar acolo mai trăiesc şi mulţi preoţi păgâni, care sunt

cu toţii în subordinea unui aşa-numit Pontifex Maximus ('Mare Preot', la vechii romani). Ei stăpânesc

poporul prin teama de pedepsele lui Hades şi de ororile Tartarului, care - spun ei - sunt veşnice! Vai

de cel care îndrăzneşte să intre în acest cuib de viespi! Vai şi amar de el! Eu cred că preoţii voştri sunt

de o mie de ori mai răi decât templierii noştri, care încă îi mai poartă în amintire pe Moise şi pe

profeţi, chiar dacă numai în vorbe învăţate pe de rost. Ai voştri nici măcar nu s-au ostenit să înveţe

ceva pe de rost, iar toate acţiunile lor izvorăsc doar din egoism şi din pofta nestăpânită de a-şi extinde

pretutindeni şi cât mai repede domnia.

4. Doi preoţi din Roma, care au înnoptat odată la noi, mi-au povestit despre acel Pontifex

Maximus (PM) că ar fi o fiinţă atât de sfântă, încât însuşi Zeus, care îl vizitează o dată pe an, se

închină de trei sau de şapte ori în faţa reprezentantului său pământesc înainte de a îndrăzni să i se

adreseze şi de a-i da cu mare umilinţă noi legi pentru muritorii de pe pământ. Zeus îl stimează în acest

fel pe Pontifex Maximus mai mult de dragul muritorilor, pentru ca aceştia să priceapă valoarea

nepreţuită a maiestăţii sale, el fiind cel mai de vază reprezentant al celui mai înalt zeu, aici, pe

pământ.

5. Spuneau că el (PM) ar fi mai presus de toţi regii şi împăraţii, comandanţii de oşti şi domnii

de pe pământ. Se spune că el ar avea în stăpânirea sa exclusivă toate elementele. Dacă, de exemplu,

fiind furios, bate cu piciorul său sfânt în pământ, acesta începe să tremure precum frunza în bătaia

vântului, iar munţii încep să scuipe foc, susţinându-l astfel pe PM să-şi verse, în numele lui Zeus,

dreapta şi apriga-i furie.

6. Se spune că doar de el depinde dacă un an va fi bun sau rău. Dacă el binecuvântează

pământul, vor fi recolte bogate pretutindeni, iar dacă nu îl binecuvântează, recoltele vor fi proaste;

dacă va blestema pământul, atunci se vor isca războaie, va fi foamete, vor apărea molime şi mii de

alte asemenea nenorociri! În afară de Zeus, toate celelalte zeităţi trebuie să i se supună; iar dacă nu o

fac, el le poate interzice să mai vină pe pământ timp de o sută de ani - ceea ce încă nu s-a petrecut

niciodată şi nici nu se va petrece, căci zeii sunt ferm convinşi de măreţia domniei sale, PM.

7. Astfel, un PM are o putere triplă: una, asupra tuturor zeităţilor - în afară de Zeus, cu care

este egal ca rang -, a doua, asupra întregului pământ şi asupra elementelor şi a treia, asupra oamenilor,

animalelor, pomilor şi plantelor. În afară de acestea, el mai stăpâneşte planetele şi toate stelele şi are

în mâinile sale norii, vântul, fulgerele, tunetul, ploaia, grindina şi zăpada. Chiar şi marea se cutremură

în faţa infinitei sale forţe!

8. Apoi, cei doi preoţi romani mi-au mai povestit încă o mulţime de alte lucruri despre PM. O

vreme am crezut că fac doar glume cu mine, dar din păcate aveam să mă conving în curând că cei doi

nebuni luau aceste lucruri în serios, căci, în momentul în care am început să le vorbesc despre unicul

Dumnezeu al lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov şi despre faptele Sale, ei au început să râdă de

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol.5)

9

mine şi m-au asigurat că mă înşel, că sunt pe o cale greşită. Ei mi-au mai spus că au mii de dovezi ale

faptului că este aşa cum spun ei.

9. I-am întrebat ce ştiu ei: PM este muritor sau nemuritor? Unul dintre ei s-a cam grăbit să-mi

răspundă şi, bâlbâindu-se, mi-a zis că PM ar fi muritor pentru pământ, dar că o dată ce moare este luat

imediat de Zeus în cea mai înaltă sferă a Elizeului, unde va mânca la aceeaşi masă cu el timp de o

sută de ani, devenind el însuşi o mare zeitate. Aceste vorbe nu i-au convenit celuilalt preot, căci l-a

corectat astfel pe primul: «Vorbeşti prostii! Când a fost vreodată un PM muritor?! Ceea ce ai spus

acum despre el este valabil numai pentru noi, preoţii mai mici în rang, mai ales dacă nu am reuşit să

intrăm în graţiile lui PM. Un PM nu moare niciodată şi nici nu poate să moară, deoarece Zeus i-a

dăruit veşnica nemurire! Vezi, a spus el în continuare, eu îl cunosc deja pe al patrulea, şi nici unul

dintre ei nu a murit încă. Cu toate că tronul este ocupat doar de un singur PM, toţi ceilalţi sunt

nemuritori; deci nici un PM nu poate muri, la fel cum nici nu poate pierde tronul pământesc!»

10. Eu le-am spus atunci: «Dar aşa ceva este imposibil! Cum ar putea ca patru să fie unul şi

unul, patru?! Aceasta mi se pare a fi o mare prostie! PM al vostru este, din câte-mi spuneţi voi, un

mare smintit, la fel de muritor ca oricine altcineva, iar puterea lui stă în armele împăratului, în prostia

şi în orbirea poporului amărât, precum şi în vrăjile cele mai rele, căci este uşor să faci miracole în faţa

mulţimilor lipsite de minte şi oarbe din punct de vedere spiritual! Lăsaţi-mă în pace cu prostiile

voastre! E suficient că sunteţi voi atât de proşti! De ce să devin şi eu ca voi?»

11. Cei doi s-au supărat foarte tare pe mine, au început să-şi facă reproşuri unul altuia şi au

părăsit încăperea bătându-se. Văzându-i cum se rostogolesc, încăieraţi ca nişte câini, i-am mai

întrebat pe fereastră dacă şi bătăile au fost poruncite de către PM, ca urmare a vreunei noi legi venite

de la Zeus din Elizeu. Nu mi-au auzit cuvintele - şi a fost mai bine aşa - căci ei au continuat să se

contrazică în privinţa nemuririi lui Pontifex Maximus, până când i-au despărţit slujitorii noştri.

12. Însă acum te rog, mare şi iubite Cyrenius, să-mi spui ce impresie ar fi făcut Domnul în

Roma unor astfel de oameni orbi şi fanatici? Cu siguranţă, cea mai rea, afară de cazul în care ar fi

recurs la foc şi la o ploaie de pucioasă. Bunul Domn a ştiut dintotdeauna unde este cel mai bine să

vină în aceste vremuri. De aceea a venit aici şi nu altundeva în lume! Aceasta este părerea mea. Ce

părere ai tu? Ce crezi tu sau împăratul Romei despre acest suprem Pontifex Maximus?”

Capitolul 8

Relaţiile religioase din Roma în vremea lui Iisus

1. Cyrenius a răspuns: „Ai dreptate, copila mea, Pontifex Maximus este într-adevăr foarte

popular în Roma şi nu se poate schimba nimic din această situaţie! Te asigur totuşi că doar oamenii

din straturile de jos ale societăţii Romei, cei neşcoliţi, cred într-o oarecare măsură în aşa ceva. Cei

mai răsăriţi nu cred deloc asemenea prostii, deci eu consider că se mai pot face multe lucruri cu noi,

romanii.

2. E drept că ar fi destul de dificil să răspândeşti adevărurile divine în rândul poporului de jos,

dar ştiu destui romani care şi-ar dărui averile, şi-ar da chiar sângele şi viaţa cu bucurie pentru această

învăţătură. Să ştii că nu găseşti uşor un popor care să se teamă mai puţin de moarte decât poporul

roman! Dacă un adevărat roman s-a convins de un anumit lucru, îşi dă şi viaţa pentru el! Te asigur că

un alt popor nu ar face aşa ceva!

3. Preoţii noştri sunt cam a cincea roată la căruţă, iar sărbătorile şi predicile lor folosesc doar

pentru distracţia poporului. Legile noastre - care reprezintă o sinteză atotcuprinzătoare a preceptelor

celor mai buni şi mai înţelepţi filozofi ce au existat vreodată pe pământ - au grijă să ţină în frâu

datinile preoţeşti.

4. Statul îl susţine pe PM doar de dragul poporului, iar acţiunile sale de odinioară au fost

foarte mult îngrădite. Acum câteva sute de ani era cu totul altfel. PM era un fel de zeu printre oameni!

Era un om foarte cult - aşa şi trebuia să fie, căci altfel nu ar fi putut ajunge la acest rang înalt. El

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol.5)

10

trebuia să cunoască misterele egiptene, precum şi toate oracolele şi tainele acestora; de asemenea,

trebuia să fie un magician desăvârşit, căci era necesar să treacă un examen greu şi foarte sever în faţa

unui grup secret de patricieni ai Romei. Dacă avea toate aceste calităţi, era făcut pontif, având toate

drepturile, avantajele şi dezavantajele pe care acest înalt rang le aducea cu el.

5. O dată ajuns pontif, el putea desigur să slujească poporul, dar înainte de toate trebuia să le

arate patricienilor respectul cuvenit şi să facă ceea ce îi cereau aceştia. Dacă ei voiau război, pontiful

trebuia să îşi conceapă profeţiile în aşa fel încât poporul să întrevadă în ele necesitatea războiului,

atribuită dorinţei zeilor. Propriu-zis, zeii nu erau nimeni altcineva decât patricienii imperiului,

împreună cu cetăţenii cei mai învăţaţi şi mai înţelepţi, artiştii şi poeţii. Totul a pornit de la ideea că

trebuie doar să dai o direcţie precisă imaginaţiei bogate a oamenilor, şi astfel îi vei apăra de pericolul

de a merge pe căi greşite.

6. Ei susţineau că fiecare om are o imaginaţie nativă. Dacă este neglijată, ea poate face dintr-

un om bun o adevărată bestie; dar dacă această imaginaţie îi este pusă într-o oarecare rânduială şi îi

este impregnată cu imagini nobile, sub influenţa cărora va începe să se manifeste ordonat, ea va

ajunge la rândul ei să creeze imagini sublime şi astfel se va transforma într-un instrument pur, lucrând

numai spre binele omului.

7. Astfel, întreaga noastră învăţătură despre zei, care a fost introdusă de către anumiţi oameni

învăţaţi prin toate mijloacele posibile, nu este nimic altceva decât un eşafodaj conceput pentru

ordonarea imaginaţiei haotice a oamenilor. Pentru noi, patricienii, cunoscători ai acestor lucruri, a

apărut firesc necesitatea de a ne manifesta după planul nostru de a ne forma supuşii.

8. Aşa cum era în acele vremuri, la fel este şi acum. Singura diferenţă este aceea că acum - şi

oamenii de rând sunt iniţiaţi în multe dintre tainele la care înainte nu aveau acces decât patricienii.

Din această cauză, ei cred din ce în ce mai puţin în pontificat. Marea majoritate crede într-adevăr într-

o divinitate supremă, destul de mulţi însă nu mai cred în nimic, iar cei mai culţi sunt adepţi ai lui

Platon, Socrate şi Aristotel.

9. Cei doi preoţi care ţi-au vorbit despre PM sunt într-adevăr foarte proşti dacă au crezut

cuvânt cu cuvânt ceea ce au fost învăţaţi. Adeseori ei sunt deosebit de şireţi şi se comportă în faţa

oamenilor de parcă ar juca şah cu zeii în fiecare zi! Dar ei în sinea lor nu cred în nimic altceva decât

în cuvintele lui Epicur, care sună cam aşa: Ede, bibe, lude! Post mortem nulla voluptas; mors enim

est rerum linea. ('Mănâncă, bea şi distrează-te! După moarte nu mai există desfătare; căci moartea

este sfârşitul a tot.')

10. Dacă tu, draga mea Iara, care eşti atât de înţeleaptă în ciuda vârstei tale fragede, ne judeci

pe noi după cei doi preoţi cu care ai vorbit, atunci greşeşti amarnic, căci noi, romanii, suntem exact

aşa cum ţi-am spus acum. Dacă cineva mă contrazice, acela nu cunoaşte Roma; eu, fiind unul dintre

conducătorii ei, ştiu exact cum stau lucrurile. Acum, că ai aflat toate acestea, te rog să fii mai blândă

cu noi, romanii! Ce părere ai, am dreptate când îţi cer aceasta?”

Capitolul 9

Profeţia Domnului despre soarta Romei şi a Ierusalimului

1. Iara a spus: „Este de la sine înţeles! Dacă este adevărat ce mi-ai spus acum, nu mai am

nimic să vă reproşez. Având o orientare bună, nici rezultatele nu pot fi, în principiu, rele. Eu nu mă

las păcălită de aparenţe, dar ştiu că, de obicei, se ajunge mai uşor la o stare de onestitate şi de

bunăvoinţă decât la purul adevăr, care de altfel este unica lumină călăuzitoare reală. După cum spui

tu, voi aţi avut dintotdeauna o voinţă orientată benefic, iar micile excepţii nu schimbă absolut deloc

imaginea de ansamblu.

2. Acum însă, pe lângă orientarea voastră benefică şi bunul vostru simţ iniţial, primiţi şi

lumina pură a eternului adevăr şi astfel această orientare benefică va fi dublată de căile şi cunoştinţele

cele mai potrivite pentru a atinge negreşit cele mai bune rezultate, în concluzie, nu ne putem aştepta

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol.5)

11

decât la ceea ce este mai bun de la voi! O, Doamne, binecuvântează aceste cuvinte ale mele, ca ele să

devină un adevăr pentru toate vremurile!”

3. Eu am spus: „Da, draga Mea Iara, fie binecuvântate minunatele şi adevăratele tale cuvinte!

4. Roma va fi locul unde se vor păstra cel mai bine învăţătura şi graţia Mea. Acest mare oraş

împărătesc va atinge o vârstă foarte înaintată în istoria lumii, o vârstă pe care nu o vor atinge decât

puţine oraşe egiptene, iar dintre toate, Roma se va păstra cel mai bine. Duşmanii din afara zidurilor ei

nu-i vor putea face prea mult rău. Doar timpul şi duşmanii din interiorul ei o vor putea macină.

5. Din păcate însă, învăţătura Mea va deveni, în timp, un fel de idolatrie; dar, în ciuda acestui

fapt, cuvântul Meu va purta întotdeauna adevăratul său înţeles.

6. Nici chiar în vremurile foarte îndepărtate spiritul învăţăturii Mele nu va dispărea. Oamenii

vor mesteca doar scoarţa exterioară a învăţăturii Mele şi o vor considera a fi pâinea vieţii. Însă Eu îi

voi conduce, prin mijloace potrivite, din nou pe drumul cel bun! Chiar dacă vor fi mulţi desfrânaţi, eu

îi voi purifica la momentul potrivit!

7. Învăţătura Mea va fi cea care va vesti iubirea, umilinţa şi răbdarea. Mai-marii lumii se vor

strânge în jurul ei şi vor vrea să-şi afle mântuirea în vorbele ei.

8. Absolut nealterat nu va dăinui nimic pe acest pământ, nici măcar cuvântul Meu. În Roma

însă, cuvântul Meu se va păstra cel mai curat şi va fi ca o mărturie istorică!

9. Te asigur de acest lucru, dragul Meu prieten Cyrenius. Aceasta este şi binecuvântarea

frumoaselor cuvinte pline de adevăr ale mult iubitei Iara!

10. Miile de ani care vor urma vor dovedi adevărul spuselor Mele!

11. Însă Ierusalimul va fi într-atât de distrus încât nu se va mai şti unde a fost odinioară.

Generaţiile viitoare vor construi un mic oraş şi-i vor da acelaşi nume, dar acela va fi situat în alt loc şi

va avea o cu totul altă înfăţişare. Acest orăşel va avea la rândul lui încercări foarte grele de trecut şi

va deveni un loc lipsit de importanţă, în care se vor strânge tot felul de vite, ce îşi vor duce jalnica lor

existenţă hrănindu-se cu muşchii de pe pietre.

12. Da, într-adevăr, am vrut să fac din acest străvechi oraş al Domnului primul oraş al

lumii; dar el nu M-a recunoscut, ci a văzut în Mine un tâlhar şi un criminal! De aceea va

decădea pentru totdeauna şi nu se va mai putea ridica din mizeria binemeritatului blestem

străvechi, pe care el însuşi şi l-a atras şi pe care l-a rostit cu gura lui! Eşti mulţumită acum, dragă

Iara, de binecuvântarea Mea?”

13. Mişcată până la lacrimi, Iara Mi-a răspuns: „O, Doamne, Tu, unica mea iubire! Cine ar

putea fi nemulţumit de ceea ce spui Tu şi mai ales de o astfel de profeţie, atât de măreaţă, care ne

poartă către un viitor atât de îndepărtat? Şi dragul meu Cyrenius pare a fi foarte mulţumit de ceea ce

ai spus, la fel şi Cornelius, Faustus şi Iulius. Cu totul altfel stau lucrurile cu copiii Ierusalimului, ai

cărui reprezentanţi sunt şi ei prezenţi la această masă şi la multe alte mese de aici. Ei nu par a fi la fel

de încântaţi precum romanii.”

14. După această remarcă foarte serioasă a ei, mai mulţi oameni veniţi din Ierusalim s-au

ridicat şi au spus: „Nu trebuie să doreşti pieirea propriei case părinteşti atâta timp cât ea nu a devenit

ascunzişul hoţilor şi al tâlharilor, însă o dată ce a ajuns astfel, ea nu trebuie cruţată! Fără să se teamă

că ar păcătui, urmaşul are dreptul să distrugă cu propriile lui mâini o astfel de casă, împreună cu cei

răi pe care ea îi adăposteşte, şi astfel să şteargă pentru totdeauna de pe faţa pământului orice urmă a

existenţei sale.

15. Dacă Ierusalimul nu este nimic altceva decât un cuib de criminali şi de tâlhari, de ce ne-ar

părea rău că Domnul îi dă binemeritata pedeapsă, ceea ce va şi face negreşit?! Partea tristă este că, în

ciuda tuturor avertismentelor primite, acest oraş al lui Dumnezeu, asupra căruia s-a revărsat atâta

graţie, nu s-a îndreptat, ajungând în punctul în care Dumnezeu însuşi trebuie să îl lovească pentru a

treia oară. Faptul că el a nesocotit Răbdarea Sa este o dovadă clară că îşi merită aspra pedeapsă şi că

nu trebuie deplâns absolut deloc.

16. Volenti non fit injuria! ('Ceea ce ai acceptat de bunăvoie nu mai poate fi considerat o

nedreptate.') Nimeni nu va plânge pe cineva care vrea să se arunce într-o groapă ziua în amiaza mare.

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol.5)

12

Nici noi! N-am simţit niciodată milă pentru «catâri» şi proşti, cu atât mai puţin când ei vor să mai

pară a fi şi cei mai măreţi de pe pământ. Ca să nu mai vorbim de faptul că aşa-zisa lor «înţelepciune»

este însoţită de tot felul de răutăţi şi de multă prefăcătorie.

17. Este adevărat şi faptul că trebuie să avem compasiune pentru boala sufletească a omului,

mai mult decât pentru cea trupească. Dar cine oare ar simţi compasiune pentru unul care, având trupul

bolnav, dar fiind întreg la minte, porunceşte slujitorilor săi să-l dea afară pe medicul cel bun, care ştie

precis ce boală are şi vine la el să-l ajute? Nouă nu ne-ar fi milă de el. Este mai bine ca acel om să se

îmbolnăvească şi mai tare, să aibă dureri mari, ca să înţeleagă prin suferinţă cât de prost a fost dându-

l afară pe medicul cel binevoitor şi priceput!

18. Prostia ca atare merita compasiunea, căci un om prost de la natură nu este de vină că s-a

născut aşa; dar există oameni, aşa cum sunt preoţii, fariseii şi cărturarii, care nu sunt prosti, ci o fac pe

proştii, pentru a se putea folosi mai uşor - în atingerea scopurilor lor cât se poate de egoiste şi de

meschine - de sărmanele fiinţe care au fost îndobitocite tot de ei! Astfel de oameni nu sunt nişte

bolnavi, ci nişte lupi puternici şi sănătoşi în blană de oaie, şi ei nu merită decât pedeapsa cea mai

aspră; orice inimă omenească ar face cea mai mare greşeală dacă ar nutri pentru ei şi cea mai mică

milă.

19. Cine pe lumea aceasta, neplăcându-i noaptea, va fugi de ivirea zorilor? Cine este atât de

nebun încât să plângă după o iarnă deosebit de grea şi de chinuitoare, după o furtună distrugătoare,

după o molimă sau după nişte ani grei care au luat sfârşit? Dar noi credem că ar fi o prostie şi mai

mare să plângem pentru că Domnul îşi va revărsa în curând graţia Sa asupra noastră. Da, este trist că

Ierusalimul nu a recunoscut şi nu a primit această clară lumină a spiritului, căci aceasta înseamnă a

face corp comun cu Satana! Şi un asemenea oraş nu merită decât focul din ceruri! Sodoma şi Gomora

zac de mult timp pe fundul Mării Moarte. Cine oare îi plânge pe acei blestemaţi? La fel, nimeni nu va

plânge nici soarta Ierusalimului!

20. Tu, dragă Iara, te-ai înşelat puţin în ceea ce priveşte părerea ta despre noi! Chipul nu

oglindeşte întotdeauna adevărul, el mai poate înşela uneori! Ce spui, avem sau nu dreptate?”

21. Iara a spus: „Doamne, Tu, iubirea mea, de ce se petrece mereu aşa şi îi judec greşit pe

oameni? Nu pot fi eu oare în stare să îi văd cum sunt ei cu adevărat? Mă supără foarte tare acest

lucru! Adineauri i-am dat ocazia lui Cyrenius să mă contrazică, bineînţeles cu blândeţe, iar acum am

judecat greşit o mulţime de oameni! Toţi au dreptate, numai eu nu am. O, Doamne, dă-mi o putere de

înţelegere şi o gândire mai bună, pentru a nu mai greşi când îi judec pe ceilalţi!”

Capitolul 10

O evanghelie pentru femei

1. Eu am spus: „Uşurel, uşurel, draga Mea fetiţă! Trebuie doar să fii puţin mai tăcută şi să nu

începi imediat să vorbeşti în faţa oamenilor cu experienţă! Apoi nu trebuie niciodată să judeci după

aparenţe, ci să ai răbdare întâi să asculţi ceea ce au de spus aceşti oameni despre diferite lucruri şi

situaţii!

2. Dacă cineva se înşală într-o anumită privinţă, atunci este momentul să intervii şi să-i aduci

aminte cu blândeţe care a fost punctul în care s-a înşelat; dar niciodată mai devreme!

3. Nu ar fi deloc frumos ca o fată tânără sau chiar o femeie să vrea să-i înveţe adevărul pe cei

cu experienţă, când ei îl cunosc prea bine; dar dacă bărbatul face o greşeală, atunci este momentul

potrivit ca femeia să meargă la el şi să-i spună cu blândeţe: «Dragul meu, priveşte..., te afli pe un

drum greşit! Uite cum stau lucrurile...!» Iar bărbatul se va bucura foarte mult şi va urma cu multă

plăcere sfatul blând al vocii ei calde.

4. Dar dacă femeia va vorbi neîntrebată şi fără tact, atunci bărbatul se va supăra, va deveni

arţăgos şi nu va mai dori să urmeze sfaturile ei, oricât de mult adevăr ar cuprinde ele.

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol.5)

13

5. Aceasta este o evanghelie numai pentru femei! Femeia care va urma această învăţătură va

avea zile bune pe pământ, iar cea care nu o va asculta va trebui să recunoască faptul că doar din vina

ei nu este preţuită de bărbaţi.

6. O femeie adevărată este un simbol al celor mai înalte sfere cereşti, dar o femeie egoistă,

care vrea mereu să domine, este oglinda Satanei, care este deja prezent printre oameni, transformând

totul într-un cumplit iad.

7. O adevărată femeie nu trebuie să se supere niciodată în totalitate pe un bărbat, căci făptura

ei trebuie să emane cea mai mare răbdare, blândeţe şi umilinţă. Bărbatul trebuie să regăsească în ea

adevărata linişte a propriei sale fiinţe furtunoase şi să devină apoi la rândul lui blând şi răbdător! Însă

dacă femeia este certăreaţă, ce să facă atunci bărbatul, a cărui natură este oricum mai mult furtunoasă

decât liniştită?!

8. Deci niciodată cu ceartă mult iubita Mea fiică, altfel vei mai avea multe ocazii să te superi

că ai fost contrazisă şi dată la o parte! M-ai înţeles?”

9. Iara a spus: „Am înţeles foarte bine; mă doare sufletul că am fost atât de proastă şi de

obraznică. Tăcusem timp de mai multe ore şi era bine aşa; acum însă mi-am dorit să vorbesc puţin şi

ar fi fost mult mai bine dacă aş fi tăcut în continuare. De acum încolo limba mea va rămâne pe deplin

liniştită, cum nu a mai fost niciodată limba vreunei femei!”

10. Eu am spus: „Copila Mea dragă, nu este necesar să faci chiar aşa, trebuie doar să taci

atunci când nu ţi se cere să vorbeşti! Dacă, dimpotrivă, ţi se cere să vorbeşti iar tu taci, bărbatul va

vedea în atitudinea ta răutate, viclenie şi perfidie şi nu-şi va mai îndrepta inima spre tine.

11. Trebuie să vorbeşti la momentul potrivit şi să taci la momentul potrivit, întotdeauna plină

de blândeţe, de iubire şi de dăruire. Aceasta este podoaba cea mai de preţ a femeii şi, astfel, o simplă

flacără jucăuşă şi iubitoare poate anima sau domoli orice inimă bărbătească, insuflându-i căldură şi

blândeţe!

12. Fecioarele mai au însă un prost obicei, care este foarte supărător, acela de a fi vanitoase.

Vanitatea este sămânţa orgoliului. Dacă fecioara îi îngăduie acestei seminţe să încolţească, ea refuză

astfel feminitatea cerească şi se apropie mult de fiinţa Satanei. O tânără vanitoasă nu merită osteneala

nici măcar să râzi de ea, iar o femeie mândră şi orgolioasă este ca un leş printre oameni şi pe bună

dreptate va fi dispreţuită de toată lumea.

13. Fetiţa Mea, nu fi deci înfumurată şi, cu atât mai puţin, vanitoasă sau orgolioasă. În felul

acesta vei fi ca o stea deosebit de frumoasă pe bolta cerească, printre multe alte lumini! Înţelegi?”

14. Iara a zis: „Da, dar Te rog să nu Te superi pe mine pentru că am fost atât de prostuţă!”

15. Eu i-am răspuns: „Nu sunt supărat! Dar să lăsăm aceasta! Acum se întoarce Marcu la noi,

împreună cu ai săi. Să vedem ce ne vor povesti!”

16. În timp ce Iara, mulţumită de răspunsul Meu, a început să cugete foarte adânc la ceea ce

înseamnă vanitatea, Marcu a venit la Mine împreună cu toată familia sa, iar soţia şi copiii săi au

început să Mă slăvească şi să Mă laude mai presus de orice.

17. Eu i-am binecuvântat, i-am rugat să se ridice de la pământ şi le-am spus: „Ştiţi cu toţii

prea bine, mai ales tu, Marcu, cel care îi vei îndruma pe ceilalţi de acum înainte, de ce aţi ajuns să vă

bucuraţi de bunăvoinţa şi de acest ajutor al Meu. Nu aveţi de ce să-Mi mulţumiţi.

18. Pentru că v-aţi îngrijit de toate nevoile materiale ale Mele şi ale ucenicilor Mei în tot

acest timp pe care l-am petrecut la voi, v-am dăruit în schimb tot ceea ce vedeţi acum şi am pregătit

lucrurile astfel încât să vă puteţi folosi de acest dar timp îndelungat şi chiar să aveţi de pe urma lui

beneficii veşnice. Acum mergeţi să vă arate Rafael cum trebuie folosit totul, căci o astfel de avere

necesită şi cunoaşterea utilizării sale corespunzătoare!”

19. Eu l-am chemat pe Rafael şi i-am spus: „Du-te cu ei şi arată-le cum să utilizeze cele

primite. Arată-le celor doi fii cum trebuie să folosească cele cinci corăbii cu pânze şi cum să

beneficieze de ajutorul vântului! Astfel, ei vor deveni primii şi cei mai buni corăbieri ai acestei mări

şi, după exemplul lor, vor apărea în curând şi alte corăbii pe aici, ceea ce-i va încânta mult şi pe

romani.” Îngerul a făcut imediat ceea ce i-am cerut.

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol.5)

14

20. Apoi i-am spus şi lui Cyrenius: „Trimite şi tu câţiva slujitori mai răsăriţi ca să înveţe şi ei

câte ceva, pentru folosul vostru pământesc! Căci Eu vreau ca toţi cei care vor urma după Mine să fie

înţelepţi şi pricepuţi în toate domeniile.” Urmându-Mi sfatul, Cyrenius a poruncit imediat câtorva

slujitori să-i însoţească pe membrii familiei lui Marcu, consimţind ca şi Josoe să meargă cu ei,

deoarece acesta îndrăgea foarte mult călătoriile pe apă.

Capitolul 11

Părerile nubienilor despre facerea de minuni

1. Când şi acestea s-au aranjat, Oubratouvishar a venit la Mine şi a spus: „Tu eşti într-adevăr

atotputernic! Eu, împreună cu fraţii şi surorile mele, am înţeles acum în ce constă salvarea tuturor

oamenilor binevoitori şi cu inimile deschise, care se preocupă de creşterea inimii, a sufletului şi, nu în

ultimul rând, a minţii lor proprii - care nu ar trebui să fie decât un sprijin de nădejde al inimii. Aceasta

este şi va rămâne singura cale adevărată pentru o viaţă desăvârşită. Iar noi, negrii, vedem şi înţelegem

aceasta la fel de bine ca orice om mai luminat.

2. Dar, cu toate că suntem oameni cu experienţă şi cunoaştem multe lucruri, miracolul făptuit

acum de Tine ne răscoleşte foarte tare şi ne face să ne punem multe întrebări. Acesta este motivul

pentru care se tot şuşoteşte în contradictoriu la masa noastră. Unii dintre noi cred că şi un om

desăvârşit prin spiritul Tău poate să facă un astfel de miracol. Alţii cred că, de când a fost creată

lumea, numai lui Dumnezeu Îi este cu putinţă să facă asemenea minuni; căci Voinţa Divină

atotputernică Îi aparţine numai Lui şi niciodată vreunui spirit creat, întrucât spiritul creat nu este

infinit, ci cât se poate de mărginit.

3. Ei mai susţin că aceasta se poate observa şi la creaturile acestui pământ. Cu cât ele sunt

mai mari, cu atât au mai multă putere, şi cu cât sunt mai mici, cu atât mai redusă este şi puterea lor.

Pe la noi se vorbeşte despre existenţa în trecutul îndepărtat a unor elefanţi imenşi, faţă de care

elefanţii de astăzi sunt doar nişte maimuţici. Se spune că acele animale aveau o forţă atât de mare

încât puteau smulge din rădăcini, doar cu trompa, pomii cei mai falnici. Dacă există diferenţe atât de

mari în ceea ce priveşte puterea unor creaturi, doar în funcţie de mărimea lor, cu atât mai mare trebuie

să fie diferenţa între spirite, ştiut fiind că spiritul se află la originea fiecărei făpturi create! Aşadar,

ceea ce poţi face Tu, ca spirit etern şi primordial, deci având o mărime incomensurabilă, nu poate

face nici un spirit creat. Ar fi cu neputinţă ca un astfel de spirit creat să materializeze din nimic o

grădină atât de bine aranjată şi nişte corăbii atât de frumoase!

4. Acum, nici eu nu prea ştiu ce să cred; căci, fiind mai întâi de părerea primilor, le-am zis:

lui Dumnezeu Îi este uşor să creeze într-o clipă ceva ce poate face şi omul - chiar şi dacă numai prin

muncă îndelungată -, dar să creeze ceva ce omul nu ar putea înfăptui în veci, probabil că şi lui

Dumnezeu I-ar fi mai greu.

5. Oamenii pot construi, în timp, clădiri minunate şi foarte mari; însă toţi oamenii lumii la un

loc nu ar putea crea nici măcar un singur firişor de muşchi de scoarţa unui copac, ce să mai spunem

atunci de un pom plin cu fructe sau de un animal care se poate mişca liber ca să-şi caute hrana şi care

se poate reproduce.

6. A crea astfel de lucruri din nimic, doar printr-o voinţă atotputernică, este cu neputinţă

pentru o fiinţă umană, oricât de perfectă ar fi ea. Pentru a face aşa ceva este nevoie de mult mai mult

decât de puterea mărginită a unui om, care este limitat în timp şi în spaţiu. Totuşi, în mod logic, ar

trebui ca un spirit uman desăvârşit să poată crea într-o clipă lucruri pe care şi o fiinţă limitată le-ar

putea face, cu mari eforturi. Rămâne însă de văzut dacă toate acestea vor avea o existenţă durabilă,

sau ele vor exista doar pentru câteva clipe!

7. Vrei, Tu, Doamne, să-mi explici cum stau lucrurile? Cine are dreptate, eu sau ceilalţi? Nu

Te-aş fi deranjat cu o astfel de întrebare, dacă nu aş fi văzut că ai puţin timp liber. Dacă voinţa Ta

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol.5)

15

sfântă îngăduie aceasta, ne-am bucura mult şi am primi-o ca pe o mare graţie, pentru care nu am găsi

suficiente cuvinte de mulţumire.”

Capitolul 12

Despre încăpăţânare

1. Eu am spus: „Îmi va fi foarte greu să-ţi spun dacă dreptatea este a ta sau a tovarăşilor tăi,

care au o părere diferită de a ta! Imaginează-ţi un par care este prost înfipt în pământ. Acesta trebuie

bătut cu barosul în sol. Vin însă doi tâmplari cam nepricepuţi, încă ucenici în acest meşteşug, şi unul,

care crede că este mai bun, îi spune tovarăşului său: «Frate, suntem amândoi la fel de pricepuţi;

totuşi, dă-mi mie barosul ca să dau eu prima lovitură, căci mă pricep mai bine să lovesc exact în capul

parului.» «Bine, spune celălalt, să vedem cât de bine te pricepi!» Primul ia apoi barosul în mână şi

loveşte cu putere. El însă nimereşte parul pe partea stângă şi, prin urmare, nu reuşeşte să-l înfigă mai

bine în pământ. Tovarăşul lui începe să râdă şi-i spune: «Dă-mi mie barosul. Dacă mai loveşti aşa, nu

vei înfige niciodată acest par în pământ!» Cel care a lovit primul îi răspunde: «Ia barosul şi încearcă-

ţi şi tu norocul!» Şi cel de-al doilea loveşte cu putere, dar nici el nu o face aşa cum trebuie, ci

nimereşte pe partea dreaptă, începe o ceartă prin care cei doi vor să stabilească cine a lovit mai bine.

Este de la sine înţeles că nu vor ajunge prea curând la o înţelegere, căci o astfel de ceartă nu se poate

opri până când nu intervine un al treilea, mai puternic şi mai experimentat, care să le arate cu dibăcie

celor doi certăreţi cum se loveşte exact în capul parului. După aceea vor şti să lovească bine şi ceilalţi

doi; dar fără un al treilea, ei ar continua să se certe, fiecare vrând să demonstreze că lovitura lui a fost

mai bună.

2. La fel este şi cu cearta voastră, iar Eu va trebui să fiu cel de-al treilea, care să pună capăt

neînţelegerii, lovind exact în capul parului, în faţa voastră, altfel s-ar putea să ajungeţi chiar la o luptă

sângeroasă şi aceasta numai din pricină că nu puteţi vedea limpede care lovitură greşită a fost mai

bună, cea dinspre stânga sau cea dinspre dreapta!

3. Nici tu şi nici tovarăşii tăi nu aţi găsit în totalitate adevărul în ceea ce priveşte miracolul

făcut. Este ca şi cum v-aţi fi apropiat de acesta unul pe partea dreaptă şi celălalt pe partea stângă!

4. Însă înainte de a începe să te lămuresc, trebuie să mergi la tovarăşii tăi şi să le spui că nici

unii, nici alţii nu aveţi dreptate şi că fiecare s-a apropiat doar de o anumită faţetă a adevărului, şi nu

de întregul adevăr. Vă asemănaţi unii cu ceilalţi prin faptul că nu ştiţi şi nu pricepeţi nimic din tot

miracolul. Abia după ce le vei spune şi celorlalţi aceste lucruri îţi voi explica ceea ce trebuie să ştii!”

5. Cel care Mă întrebase a mers la tovarăşii lui şi le-a transmis cuvintele Mele. Aceştia au

răspuns cu înţelepciune: „Este foarte bine că însuşi Domnul ne va explica acestea, căci ceea ce spune

El este valabil nu numai acum, ci şi în timpurile care vor urma. Au fost multe cazuri la noi în care

unul a avut o părere despre o anumită situaţie, altul altă părere, iar un al treilea, una cu totul diferită

de cea a celorlalţi doi! Cine avea deci dreptate? Poate că nici unul dintre cei trei nu lovise parul drept

în cap, poate abia îl atinsese pe margine! Pentru a hotărî cine are dreptate, se strângea mai multă

lume, iar majoritatea decidea de partea cui era dreptatea. Nu rareori s-a luat drept bună părerea celui

care era cel mai departe de adevăr. Dacă am fi primit în astfel de situaţii un ajutor înţelept, n-ar mai fi

existat atâtea certuri fără rost. Neavând însă acest sfânt ajutor, ne-am certat şi ne-am războit adesea,

pentru că fiecare dintre noi voia să fie cel mai deştept.

6. Totuşi, există şi o parte bună a unor astfel de situaţii. Veşnicele certuri ne-au trezit setea de

adevăr şi au făcut-o să crească tot mai mult. Dacă nu ar fi fost acestea, nu te-am fi ales pe tine,

Oubratouvishar, drept conducător şi călăuzitor al nostru. Fără tine nu am fi mers niciodată la Memfis

şi, dacă nu am fi mers acolo, nu am fi ajuns nici aici, unde primim adevărul cel mai curat chiar din

gura Aceluia care este cauza eternă şi primordială a vieţii şi a existenţei tuturor lucrurilor. Du-te şi

transmite-I mulţumirea noastră din inimă pentru acest ajutor înţelept şi divin, pe care atât noi, cât şi

urmaşii noştri îl vom preaslăvi prin fapte! S-a sfârşit cu cearta între fraţi!”

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol.5)

16

Capitolul 13

Posibilitatea de a face lucruri mai măreţe decât Domnul

1. Însoţit de slujitorii săi, conducătorul nubienilor a venit la Mine şi a vrut să-mi reproducă

de-a fir a păr ceea ce au spus tovarăşii săi.

2. Eu însă i-am spus: „Prietene, de aceasta are nevoie doar cel care nu priveşte în inimile

oamenilor! Ştiu care a fost răspunsul pe care ţi l-au dat ei, iar tu vei afla acum de la Mine care este

adevărul în această problemă controversată. Priveşte, ascultă şi înţelege!

3. Când omul atinge suprema desăvârşire spirituală - pe care o poate realiza atât aici, pe acest

pământ, cât şi în lumea de dincolo – el poate să creeze durabil prin libera sa voinţă nu numai ceea ce

fac Eu în faţa ochilor voştri şi ceea ce se manifestă în toate sferele Creaţiei, ci cu mult mai mult! Căci,

în primul rând, un om desăvârşit, fiind copilul Meu, este în acord cu voinţa Mea în toate privinţele, nu

numai în ceea ce priveşte anumite aspecte particulare; prin urmare, întrucât voinţa Mea a devenit în

întregime a sa, va putea în mod firesc să facă tot ceea ce şi Eu pot să fac.

4. Dar, în al doilea rând, el nu îşi va pierde propria lui voinţă liberă, chiar dacă aceasta a

devenit una cu a Mea, şi de aceea el va putea nu numai prin Mine să vrea totul, ci chiar prin propria

lui voinţă nelimitată, în mod liber, ceea ce, evident, este chiar mai mult decât Voinţa Mea.

5. Ceea ce am spus, chiar dacă acum ţi se pare cam greu de crezut, este şi va rămâne veşnic

adevărat. Pentru a te face să înţelegi, îţi amintesc un fapt, care sper că te va lumina mai mult. Acest

fapt îţi este pe deplin cunoscut şi el s-a petrecut în zilele când erai în Memfis.

6. La prima voastră sosire în Memfis, când ai fost la înţeleptul Mare Preot şi conducător

roman Justus Platonicus, ai văzut mai multe feluri de oglinzi, pe a căror suprafaţă netedă se reflecta

chipul tău.

7. Conducătorul roman ţi-a arătat în cele din urmă o aşa-numită «oglindă magică», ce avea

marginile curbate în sus, asemănându-se puţin cu o cupă mai largă, în care te-ai văzut mult mai mare

decât eşti în realitate şi te-ai mirat foarte mult.

8. Conducătorul ţi-a arătat însă şi o altă însuşire a acestei oglinzi. El a lăsat să cadă pe ea o

rază de soare şi apoi, într-un punct foarte luminos reflectat de oglindă, care se afla cam la trei paşi

depărtare de ea, a aprins tot felul de lucruri inflamabile, îţi aminteşti că ai fost foarte uimit atunci

când acestea au luat foc?

9. Eu te întreb acum pe tine, cum de a fost cu putinţă ca acea rază de soare reflectată de

oglinda magică să aibă un efect mult mai mare decât a avut Soarele cu raza sa originală, ne-

reflectată? În cele din urmă, raza reflectată de oglinda magică nu este alta decât cea a Soarelui!

10. Oglinda rămâne totuşi rece. De unde şi-a luat atunci raza reflectată această putere, care o

depăşeşte cu mult pe cea a luminii Soarelui? Spune-mi, căci adeseori te dovedeşti a fi ager la minte şi

cred că şi conducătorul ţi-a vorbit despre acest fenomen, atât cât ştia şi el.”

11. Oubratouvishar a răspuns: „O, Doamne, Tu chiar ştii totul! Într-adevăr, Marele Preot din

Memfis ne-a arătat o astfel de oglindă şi ceea ce poate ea să facă; dar pot să-Ţi spun că nu am fost

deloc mulţumit de explicaţiile pe care mi le-a dat. Părea să fie foarte departe de par, nici măcar nu-l

atingea cu lovitura lui. Cu cât încerca să facă mai multă lumină prin explicaţiile sale, vedeam cum se

coboară, atât peste el, cât şi peste mine, un întuneric şi mai mare.

12. Din ce a spus, un singur lucru mi s-a părut adevărat, acela că o astfel de oglindă curbată

spre interior are însuşirea de a densifica razele soarelui, spre deosebire de oglinzile drepte, ce primesc

şi reflectă lumina în mod egal. Această oglindă uneşte toate razele într-un singur punct, care devine

astfel mult mai luminos decât cel rezultat prin reflexia într-o oglindă plată. Era deci vorba despre o

intensificare a luminii solare, iar Marele Preot spunea că experienţa a arătat că acolo se producea şi o

creştere a căldurii, cam în aceeaşi măsură. El ne-a spus că acest fapt nu poate fi calculat cu exactitate,

dar este totuşi o certitudine.

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol.5)

17

13. Cam aceasta este tot ce am aflat eu din gura Marelui Preot din Memfis şi sunt prea slab la

minte pentru a înţelege singur mai mult. Te rog deci încă o dată să reverşi adevărata lumină asupra

sufletului meu, altfel acesta va rămâne la fel de întunecat precum îmi este şi pielea trupului!”

Capitolul 14

Puterile miraculoase ale omului spiritual, a cărui voinţa este unită cu Voinţa lui

Dumnezeu

1. Eu am spus: „Ascultă ce vreau să-ţi spun! Eu, fiind una cu Dumnezeu Tatăl, sunt soarele

tuturor sorilor, lumina tuturor lumilor, a tuturor lucrurilor şi fiinţelor de toate felurile, precum şi a

speciilor care există în aceste lumi.

2. La fel cum acest soare pământesc încălzeşte cu lumina şi căldura sa toate fiinţele de pe

planetă, conform unei anumite rânduieli clare, prestabilite, şi îi dă în mod vizibil viaţă, tot astfel şi

Eu, conform eternei şi nestrămutatei rânduieli prestabilite de Mine, pătrund toată Creaţia Mea. Prin

urmare, în conformitate cu această rânduială, pământul nu poate fi sau deveni mai mult decât este,

smochinul nu va deveni mai smochin decât este, nici leul mai leu decât este şi, astfel, în afară de

fiinţa umană, nici o creatură nu va putea deveni prin propria-i voinţă mai mult decât este, la nivelul

speciei din care face parte.

3. Omul este singurul care se poate dezvolta sufleteşte şi spiritual tot mai mult, pentru că Eu

i-am oferit capacitatea - dacă va respecta voinţa Mea, după ce aceasta i-a fost revelată - de a putea

primi în interiorul său tot mai mult din lumina spirituală a vieţii.

4. Dacă omul trăieşte respectând întru totul legile divine, dar nu aspiră către ceva mai înalt şi

nici nu se lasă mai prejos de firea pe care şi-a asumat-o, fiind deci pentru lume un om fără cusur, el va

fi precum o oglindă cu suprafaţa netedă, care nici nu măreşte şi nici nu micşorează imaginea soarelui

pe suprafaţa sa netedă. El va duce astfel o existenţă tihnită.

5. Un altul însă, care face multă vâlvă pentru puţina lumină pe care a primit-o de undeva,

fiind printre cei care nu au trezită absolut deloc în ei această lumină, şi se comportă de parcă ar fi el

însuşi primul inventator al înţelepciunii primordiale iar ceilalţi ar fi nişte proşti, un astfel de om se

umflă asemenea unei oglinzi cu suprafaţa netedă şi lucioasă, dar având marginile întoarse spre

exterior.

6. Pe o astfel de suprafaţă vei vedea într-adevăr imaginea soarelui, dar ea va fi foarte mică şi

nu vei mai simţi nimic din căldura lui. Această lumină mată nu va aprinde niciodată nimic, chiar dacă

ar fi vorba de un obiect extraordinar de inflamabil! La fel este şi cu orgoliul aceluia care se consideră

a fi mare, când în realitate el este foarte mic. Cu cât omul devine mai orgolios, cu atât mai bombată

devine oglinda cunoaşterii sale şi cu atât mai mică devine reflexia soarelui spiritual pe suprafaţa

acestei oglinzi.

7. Oamenii de acest fel nu vor deveni mai mult decât sunt, ba dimpotrivă, chiar vor involua.

8. Urmează însă un al treilea fel de oameni, care sunt mai rari! Ei sunt deschişi, răbdători,

blânzi, modeşti, dornici să ajute, foarte plăcuţi, plini de umilinţă şi de iubire pentru oricine are nevoie

de ajutorul lor.

9. Acest fel de oameni seamănă cu oglinda noastră magică, având marginile curbate spre

interior. Dacă lumina vieţii şi a cunoaşterii ce porneşte de la Dumnezeu Tatăl va străluci pe oglinda

sufletească a unui astfel de om, această lumină se va reflecta asupra vieţii sale pământeşti prin fapte

liber consimţite şi-i va arde orgoliul şi tot ceea ce este impur, lăsându-i numai bunătatea, frumuseţea,

înţelepciunea, adevărul şi iubirea. Astfel, tot ceea ce va ajunge sub focarul arzător al luminii spiritului

va fi puternic iluminat, iar sufletul va creşte şi va înflori până la deplina sa complexitate, prin acest

foc purificator al vieţii interioare. Un om cu o astfel de oglindă a sufletului va recunoaşte imediat, cu

cea mai mare claritate, adevărata natură a tuturor lucrurilor, pe care un om obişnuit nu şi-ar putea-o

imagina nici măcar în vis.

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol.5)

18

10. Un asemenea om va deveni tot mai mult om şi, cu cât va deveni tot mai mult om, cu atât

se va desăvârşi interior; iar când, după timpul cuvenit, oglinda sufletului său îşi va fi mărit gradat

circumferinţa şi va fi dobândit profunzime - curbura permiţându-i să meargă tot mai mult înspre

lumina primordială -, atunci punctul-focar din exterior va fi şi el mai mare şi va lumina mai intens. El

va putea realiza lucruri cu mult mai mari decât lumina soarelui, căruia Eu i-am dat o putere strict

limitată spre a o revărsa asupra tuturor creaturilor. De la această lumină solară obişnuită nu te poţi

aştepta la prea mult urmând calea comună, obişnuită şi nici nu vei putea crede că ea este în stare să

topească, de pildă, un diamant. Însă pentru raza de lumină intensificată de o astfel de «oglindă

magică», acest lucru este cu putinţă.

11. Exact la fel se petrec lucrurile şi cu omul desăvârşit, despre care spuneam mai înainte că

va putea realiza lucruri mult mai măreţe decât Mine.

12. Tot ceea ce fac Eu respectă o rânduială bine chibzuită din veşnicie, prin care Pământul

trebuie să păstreze o anumită distanţă faţă de Soare, primind astfel o lumină în general constantă ca

intensitate, şi este evident că nu voi încălca această rânduială mutând prin atotputernicia voinţei Mele

acest pământ sau oricare altul foarte aproape de Soare doar pentru curiozitatea cuiva sau pentru a Mă

distra, căci o astfel de încercare ar transforma imediat întregul pământ într-un abur alb-albăstrui.

13. Dar voi, oamenii acestui pământ, puteţi să focalizaţi aceste raze răzleţe de lumină solară,

prin astfel de oglinzi, într-un singur punct şi, încercându-le puterea, întâi pe porţiuni mici, veţi putea

face cu ele ceva mult mai măreţ decât am făcut Eu chiar şi numai din punctul de vedere natural. Cred

că e de la sine înţeles că veţi putea realiza cu atât mai mult prin intermediul luminii Mele spirituale,

ce va fi reflectată de oglinda deplinei umilinţe a sufletelor voastre!

14. Da, adevăraţii Mei copii vor putea realiza, în sferele lor restrânse, lucruri similare faptelor

Mele celor mai măreţe, deoarece, în afara voinţei Mele perfect îndeplinite, aceste lucruri vor reflecta

şi libera lor voinţă, prin care lumina Mea se poate intensifica la infinit. Această lumină va putea lucra,

la scară mică, cu puterea celui mai intens foc al aprigei Mele Voinţe, realizând astfel lucruri pe care,

de dragul menţinerii întregii Creaţii, deşi pot, nu-Mi permit să le înfăptuiesc.

15. Astfel, adevăraţii Mei copii se vor putea juca cu acele forţe ale inimii şi ale voinţei Mele

pe care Eu însumi nu-mi voi permite să le utilizez; de pildă, Eu nu aş muta pământul mai aproape de

Soare doar de dragul de a topi vârfurile câtorva munţi în arşiţa solară - ceea ce negreşit ar atrage după

sine transformarea instantanee a pământului în străvechiul eter. Aşadar, ceea ce Eu nu-Mi permit nici

în mare, cu atât mai puţin în mic, copiii Mei vor putea înfăptui prin intermediul oglinzilor magice,

atât în lumea materială, cât şi, cu atât mai mult, în cea spirituală.

16. Ai înţeles, dragul Meu prieten, ceea ce ţi-am explicat? Acum eşti mulţumit sau încă se

mai ascund îndoieli sub pielea ta închisă la culoare?”

Capitolul 15

Domnul îi consolează pe nubieni, care nu au fost chemaţi pentru a fi copiii lui

Dumnezeu

1. Conducătorul nubienilor a spus: „Da, Doamne, lucrurile îmi sunt mult mai clare acum şi

sufletul meu începe să se simtă acasă! Privindu-i însă pe ucenicii Tăi, constat de pe chipurile lor că n-

au înţeles foarte bine comparaţia Ta cu cele trei feluri de oglinzi! Eu îţi mulţumesc pentru această

explicaţie, care mi-a luminat parcă întreaga simţire; dar, cum spuneam, îmi pare rău să văd că, exact

aceia care au fost aleşi să fie copiii Tăi par a fi înţeles cel mai puţin explicaţia Ta, ei, care ar fi trebuit

să priceapă cel mai uşor!”

2. Eu am spus: „Dar aceasta nu trebuie să te preocupe deloc pe tine! De vreme ce tu ai înţeles

cum stau lucrurile, ce rost are să te mai preocupi şi de ei? Şi ei vor înţelege ceea ce am spus, dar

atunci când va veni vremea lor, căci ei vor mai rămâne mult timp pe lângă Mine, pe când voi mâine

veţi pleca înapoi în ţara voastră!

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol.5)

19

3. Este un vechi obicei la toate popoarele, ca oaspetelui să i se acorde mai multă îngrijire

decât copiilor casei. Dar aceasta nu înseamnă că aceşti copii sunt nedreptăţiţi! Pentru voi a fost atât de

uşor de priceput pentru că ştiaţi cum arată aceste oglinzi. Dar nici unul dintre ucenicii şi copiii Mei nu

a văzut vreodată o oglindă în afară de cea a suprafeţei liniştite a apelor. Atunci când le voi explica

aceste lucruri pe înţelesul lor, voi face rost şi de nişte oglinzi, la fel cum am reuşit să obţin creierul

uman sau această casă destinată bătrânului Marcu, cu tot ceea ce este în ea.

4. Să nu-ţi faci deci griji pentru ucenicii Mei şi pentru adevăraţii Mei copii. Ai asigurarea

Mea că ei nu vor fi nedreptăţiţi. Vezi tu, străinii vin şi pleacă, dar copiii rămân în casă! Ai înţeles şi

aceste lucruri?”

5. Conducătorul a răspuns: „Da, am înţeles, dar tot nu-mi simt sufletul mai vesel decât

înainte. Căci atunci când ne-ai numit «străini» m-am simţit departe de Tine! Dar noi nu putem

schimba nimic din ceea ce Tu din veşnicie ai stabilit şi, deşi suntem străini, îţi mulţumim cu iubirea

cea mai arzătoare pentru infinita şi nemeritata graţie pe care ne-ai arătat-o acum!”

6. În acest moment, conducătorului şi slujitorului său le-au dat lacrimile şi Iara Mi-a spus în

şoaptă: „Doamne şi Tată al tuturor oamenilor, priveşte, cei doi negri plâng!”

7. Eu i-am răspuns: „Nu face nimic, copila Mea dragă; prin aceasta ei devin copiii copiilor

Mei, care nu vor fi alungaţi din casa părintească!”

8. Când cei doi negri au auzit cuvintele Mele, au căzut în genunchi în faţa Mea, radiind de

fericire.

9. După o vreme, conducătorul a spus cu voce tare: „O, Dumnezeule Cel plin de dreptate, de

înţelepciune, de iubire, de putere şi de milă, Îţi mulţumesc cu toată fiinţa mea, în numele meu şi al

poporului meu, că putem să ne numim măcar copiii copiilor Tăi!”

10. Eu am spus: „Fii liniştit, prietene! Cel pe care îl primesc la Mine, acela nu mai este un

străin! Pe pământ există numeroşi munţi, unii mai mici, alţii mai înalţi. Cei înalţi sunt primii copii ai

pământului, iar cei mici au apărut numai după ce s-au format cei înalţi şi, vezi, în timp ce primii şi cei

mai înalţi au vârfurile împodobite cu zăpadă şi gheaţă veşnică, urmaşii lor mai mici sug permanent

laptele iubirii de la sânul Marii Mame!

11. Eu vă spun vouă: Cine are iubire şi făptuieşte sub imboldul ei este copilul Meu, fiul Meu,

fiica Mea, prietenul Meu şi fratele Meu! Cine însă nu are iubire şi deci nu făptuieşte sub imboldul ei,

acela es