Procrearea asistată medical Termenul de „procreaţie” a apărut după anul 1985 ca efect al dezvoltării noilor tehnici de reproducere umană asistată şi apariţia unor noi termeni: donatori de gameţi, bănci de gameţi, donatori de embrioni, etc. Termenul cuprinde toate procedeele şi condiţiile de aplicare a acestor tehnici. Apariţia termenului sugerează o atenţie pentru o dezbatere privind aspectele etice ale noilor metode de reproducere umană, cu intenţia de a pune aceste activităţi sub un control etic şi mai puţin sub un control ştiinţific sau medical. 1 Complexitatea tehnologiilor reproductive face dificilă definirea sintetică a reproducerii (procreaţiei) asistate medical (RAM sau PAM). Mai potrivită pentru definirea conceptului, este formularea generalizatoare utilizată de legislaţia franceză (Legea nr. 94.654 din 29 iulie 1994 privind procrearea medical asistată), conform căreia sub această denumire se includ totalitatea gesturilor clinice şi biologice ce permit fecundarea in vitro, transferul embrionilor şi inseminare artificială sau alte tehnici cu efect echivalent, permiţând procrearea în afara unui proces natural. 2 Între procreare şi reproducere nu este numai o deosebire semantică ci şi una de concept biologic, social, genetic, cultural. Dacă reproducerea este un act de perpetuare a speciei, 1 Mircea Gelu Buta, Bioetica între mărturisire şi secularizare, Ed. Renaşterea, Cluj- Napoca, 2008, p. 185 2 Silviu Morar, Horaţiu Dura, Coordonate etice ale reproducerii asistate medical, în “Revista Română de Bioetica”, volumul 3, nr. 3, 2005, p. 55 1
Transcript
Procrearea asistată medical
Termenul de „procreaţie” a apărut după anul 1985 ca efect al dezvoltării noilor tehnici de
reproducere umană asistată şi apariţia unor noi termeni: donatori de gameţi, bănci de gameţi,
donatori de embrioni, etc. Termenul cuprinde toate procedeele şi condiţiile de aplicare a acestor
tehnici. Apariţia termenului sugerează o atenţie pentru o dezbatere privind aspectele etice ale
noilor metode de reproducere umană, cu intenţia de a pune aceste activităţi sub un control etic şi
mai puţin sub un control ştiinţific sau medical.1 Complexitatea tehnologiilor reproductive face
dificilă definirea sintetică a reproducerii (procreaţiei) asistate medical (RAM sau PAM). Mai
potrivită pentru definirea conceptului, este formularea generalizatoare utilizată de legislaţia
franceză (Legea nr. 94.654 din 29 iulie 1994 privind procrearea medical asistată), conform căreia
sub această denumire se includ totalitatea gesturilor clinice şi biologice ce permit fecundarea in
vitro, transferul embrionilor şi inseminare artificială sau alte tehnici cu efect echivalent,
permiţând procrearea în afara unui proces natural.2
Între procreare şi reproducere nu este numai o deosebire semantică ci şi una de concept
biologic, social, genetic, cultural. Dacă reproducerea este un act de perpetuare a speciei, formatat
de schema comunitară, un proces oarecum individualist, procrearea este un fenomen care
antrenează profunde aspecte etice, medicale, legale şi religioase. A vorbi despre libertatea
procreaţiei în prezent este o dezbatere în care drepturile persoanei sunt plasate înaintea celor
comunitare, pentru că trăim într-o societate liberală iar ideea fundamentală de liberalism se
bazează pe faptul că individul este cel care deţine scaunul judecăţii morale3
Problema ridicată de procrearea asistată medical trebuie privită din două puncte de
vedere: Tradiţia Bisericii şi circumstanţele particulare ale unui cuplu. În cadrul Tainei Căsătoriei
se includ cereri pentru un „pat neîntinat”, cerând de asemenea să dăruiască celor doi „bucuria
naşterii de prunci”, cerând ca rodul pântecelui să le fie spre folos.
Tehnologiile reproductive reprezintă un tip de intervenţie biomedicală cu caracter
excepţional. Ele nu pot fi percepute la fel ca orice act medical tehnic, cum ar putea fi, de
exemplu, dializa renală, care, neputându-se petrece în interiorul organismului este practicată în
1 Mircea Gelu Buta, Bioetica între mărturisire şi secularizare, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2008, p. 1852 Silviu Morar, Horaţiu Dura, Coordonate etice ale reproducerii asistate medical, în “Revista Română de Bioetica”, volumul 3, nr. 3, 2005, p. 553 Cristina Gavrilovici , Introducere în bioetică, Ed. Junimea, Iaşi, 2007, p. 82
1
exterior, în mod artificial, fără ca acest fapt să comporte în sine probleme etice. Procrearea
umană este un act personal al cuplului şi are drept rezultat un individ uman. Consecinţele
profunde ale acestui act derivă din însăşi structura vieţii conjugale, valorile personale asupra
maternităţii şi familiei, şi evident din responsabilitatea partenerilor. Problema etică de clarificat
este următoarea: până la ce punct actul medical rămâne un ajutor terapeutic, sau devine un act
substitutiv sau chiar manipulator.4
Noile tehnologii reproductive au impus şi o nouă terminologie care deşi este definită, nu
şi-a rezolvat conflictele etice interne. Între noţiunile noi, care au fost introduse şi acceptate, cele
mai dezbatute sunt: maternitatea de substituţie, băncile, drepturile embrionilor, etc.
Este impresionant sau poate chiar traumatizant să vezi cum unii oameni se forţează să
aibă sau chiar să facă copii, fiindcă îşi doresc, indiferent de componenţa cuplului parental.
Aceste cupluri pot fi: bărbat-femeie, bărbat-bărbat, femeie-femeie, etc . Selecţia naturală a triat
permanent toate tentativele de reproducere. Dacă nu ar fi fost eliminaţi embrionii anormali
perpetuarea speciei ar fi fost incertă, proporţia copiilor handicapaţi ar fi depăşit limitele acceptate
biologic.5 Aproximativ 75% dintre concepţii se pierd, undeva între fecundaţie şi ultimul
trimestru. În acelaşi timp, 10-15% dintre cupluri sunt sterile. Pentru sterilitate se folosesc mai
multe procedee, dintre care: inseminarea artificală, fertilizarea in vitro, etc.
Infertilitatea se poate datora atât femeii, cât şi bărbatului, iar tratamentul ei a fost
dintotdeauna o preocupare a ştiinţei medicale. Odată cu dezvoltarea ştiinţei, a progresat şi în
acest domeniu, făcând posibilă folosirea tehnologiei reproducerii artificiale, fapt care se poate
opune reproducerii naturale şi bulversează concepţiile clasice privind filiaţia dintre părinţi şi
copii. Trebuie spus faptul că aceste tehnologii nu au scop vindecarea infertilităţii, deoarece
femeie rămâne tot sterilă, ci reprezintă un înlocuitor al actului creativ.6
De obicei cuplurile căsătorite apelează la aceste practici sau tehnologii de fecundare
artificială doar după o perioadă adecvată de tentative, sau când fecundarea artificială este unicul
tratament posibil.
Este bine ştiut faptul că pentru fecundarea in vitro, în cele mai multe dintre cazuri, sunt
recoltate şi fecundate mai multe ovule. Proiectul are însă în vedere conceperea doar a unui singur
copil. Întrebarea care se pune se referă la soarta celorlalţi embrioni. Trebuie amintit că embrionul
4Ibidem, p. 835 Vasile Astărăstoae, Essentialia in bioetica, Ed. Cantes, 1998, Iaşi, p. 956 George Stan , op. cit., p. 28
uman nu este numai expresia genetică completă a fiinţei umane, dar şi un puternic simbol al
regenerării umane. Astfel, putem să-1 apreciem şi să-i oferim recunoaştere legală, chiar dacă unii
dintre contemporani nu recunosc legal nici ovulul nici spermatozoidul. Pe de altă parte,
recunoaştem şi acceptăm o pierdere semnificativă de embrioni şi nu facem eforturi pentru a-i
recupera. De aici şi întrebarea care-i frământă pe bioeticieni: care este destinul embrionilor
supranumerali rezultaţi prin fertilizare in vitro?
Tehnic, sunt implantaţi mai mulţi embrioni pentru a se asigura mai multe şanse de reuşită.
Pe de altă parte, există riscul unei sarcini multiple. Pentru a preîntâmpina un astfel de caz, atunci
când se dezvoltă mai mulţi embrioni, se procedează la o reducere embrionară, adică la o
întrerupere a sarcinii, selectând şi distrugând acei embrioni care au reuşit să supravieţuiască. 7
Un anumit număr de embrioni nu vor fi implantaţi. Este vorba de aceia pe care îi numim
„embrioni supranumerari”. După caz sau la dorinţa părinţilor, ei pot fi distruşi , sau dimpotrivă
păstraţi prin congelare. Fertilizarea in vitro nu poate fi acceptată dacă ea creează „extra-
embrioni” care sunt distruşi sau folosiţi pentru experienţe medicale ori exploataţi comercial.
Chiar dacă aceste practici au şi unele avantaje, pericolul abuzurilor este mult mai mare. Aceste
experienţe fiind o violare a drepturilor şi demnităţii conceptus-ului şi ar trebui puternic
combătute.
Pe lângă faptul că embrionii congelaţi pot fi implantaţi ulterior, în cazul eşuării unei
prime tentative, ei pot fi transferaţi, adică implantaţi unei alte femei. Vorbim în acest caz de
„copilul-eprubetă” pe care nici o conştiinţă creştină nu îl poate accepta. Ne aflăm în faţa
problemei „copilului-obiect” un copil a cărui origine este complet diferită de cea a părinţilor săi.
Această situaţie pune în discuţie probleme de ordin psihologic, care nu au fost prevăzute şi la
care este greu de dat un răspuns fără a lua în discuţie chestiunile legale, a căror complexitate se
întrevede în propunerea de proiect de lege cu privire la „ştiinţele vieţii şi drepturile omului”. Din
această perspectivă nu sunt greu de intuit disputele juridice, a căror miză şi victimă cade copilul
însuşi.8
Fertilizarea in vitro este o tehnică care se pretează mai ales în cazul sterilităţii feminine.
Fecundaţia în afara procedeului natural, necesită mai multe etape: stimularea hormonală a
ovarului, determinarea momentului ovulaţiei, puncţia folicului, fecundarea in vitro propriu zisă şi
7 Mircea Gelu Buta, op. cit., p. 1868 Ibidem, p. 187
3
transferul embrionului în uter. În general sunt necesare trei tentative, dar cu toate acestea,
procentul de reuşită este relativ mic, sub 10%.9
Indiferent de evoluţia viitoare a acestor practici, trebuie analizate toate consecinţele
posibile ale acestui mod de fertilizare. Numeroşi geneticieni, moralişti, eticieni, clerici, feministe
au avut în vedere impactul social şi legal al noii tehnologii de reproducere, susţinând
reproducerea naturală ca fiind singura reproducere umană. Alţii au acceptat aceste tehnici, pe
principiul ca esenţă omului constă în a cerceta şi a experimenta.
Se pune întrebarea dacă produsul de concepţie poate fi considerat fiinţă, cu aceleaşi
drepturi ca şi un nou născut. Răspunsurile sunt influenţate de concepţiile noastre morale, etice şi
religioase. Pentru geneticienii creştini viaţa începe în momentul fecundaţiei, din punct de vedere
calitativ, nefiind nici o diferenţă între un ou şi un copil. Robert Debre afirma: „Aportul recent al
biologiei ne-a învăţat că adevărata nastere corespunde fecundaţiei. Noi considerăm că fiinţa
umană pe cale de dezvoltare suferă un proces continuu şi că nu există nici un moment în care să
se poată spune că nu este om în devenire. Orice fiinţă începe cu o etapă unică. Viaţa umană
începe cu celula fecundată. Nu există nici o etapă în care să ai dreptul să o opreşti”.10
În cealaltă parte, se află embriologii care afirmă că viaţă are doar un organism autonom,
adică un făt mai mare de trei luni eventual 24 săptămâni.
Răspunsurile diferite propuse la această problemă aprig discutată exprimă adesea
atitudinea corespunzătoare ordinii de zi politice sau sociale, şi de asemenea cunoştiinţele despre
dezvoltarea embrionară. Sugestiile se referă la momentul în care mama simte pentru prima dată
mişcările copilului, la momentul în care fetusul poate supravieţui în afara uterului (după 24 de
săptămâni), la momentul naşterii când pruncul poate să respire singur, sau la o perioadă de
câteva zile după naştere, după ce nou-născutul şi-a demonstrat dreptul la viaţă. Cu cât este mărită
distanţa între momentul „începerii vieţii umane” şi momentul fecundării, cu atât creşte şi
deschiderea spre avort, infaticid şi experimente embrionare.11
Pe de altă parte Biserica a afirmat din totdeauna că viaţa umană începe în momentul
concepţiei şi a fertilizării. Cu mult timp înainte ca medicii să descopere structura genetică a
omului şi celulele embrionare, Părinţii Bisericii combăteau avortul, chiar dacă pruncul era sau nu
format, numindu-l întru totul om, purtător al chipului lui Dumnezeu.
9 Vasile Astărăstoae, op.cit., p. 9710 Ibidem, p. 9911 John Breck, Darul sacru al vieţii, ed. Patmos, Cluj-Napoca, 2001, pp. 163-164
4
În această perioadă tumultuoasă şi mult controversată, unii moralişti creştini, urmând
modelul embriologilor britanici, au făcut o distincţie între embrion şi aşa numitul „pre-embrion”.
Acesta din urmă este descris ca o masă de celule nediferenţiate, de la zigotul unicelular şi până la
apartiţia primei trasături sau al primului ax al trupului în timpul saptămânii a treia de sarcină.
Atunci acest fapt determină concepţia să nu mai rămână un moment, ci un întreg proces, de la
fecundare, existenţa în potenţă, până la sfârşitul procesului, adică existenţa actuală.12
Prin urmare, unii moralişti susţin că este impropriu să se vorbească despre existenţa
embrionului înainte de implantare, de aceea pe parcursul celor două săptămâni, până la
finalizarea procesului de concepţie, conceptus-ul trebuie numit pre-embrion, ceea ce nu implică
o individualizare ontologică sau calitatea de persoană. Acest lucru, alături de fenomenul
risipirii13 ii determină să susţină teoria „însufleţirii mediate” şi nu a celei „imediate”, afirmând ca
însufleţirea nu poate sa apară înaintea singularizării şi a rearanjamentului structurii celulare
necesară apariţiei embrionul. În acest mod, pre-embrionul poate fi supus avortului (neacceptat
din punct de vedere moral) şi pentru experimente ştiinţifice.14
Fecundarea cu sperma soţului nu ridică probleme etice. Problemele reale apar în
momentul fecundării cu material provenit de la un donator. Chiar dacă întâlnim păreri pozitive,
în acest caz este totuşi greu de acceptat această soluţie de către soţi. Acest proces este destul de
complex, la el luând parte soţii, donorul şi medicul. Medicul are datoria de a răspunde în privinţa
calităţii donorului, şi este necesar să facă o anchetă socială pentru a elimina posibilitatea
existenţei unor deficienţe genetice sau ereditare. Dar aceste probleme nu pot fi eliminate în
totalitate, mutaţiile putând să apară. Un criteriu important în selecţie îl are şi coeficientul de
inteligenţă, lucru rezultat şi din ponderea pe care o au studenţii, mai ales cei de la medicină
(majoritatea lor considerând donarea ca un act caritabil). Apoi intervine şi rasa femeii, evident că
o femeie de culoare v-a fi inseminată cu sperma unui donator de culoare. Şi tot la fel medicul
caută donatori cât mai asemănători fizic soţului.15
Un lucru mai grav, în ultimul timp se foloseşte spermă congelată din bănci. Din acelaşi
material se fac mai multe inseminări, neexclus fiind faptul că peste ani copiii rezultaţi din acelaşi
12 Ibidem, p. 16413 Acesta este argumentat de faptul ca o asemenea pierdere mare de embrioni constituie un argument împotriva creării unui izvor al individualităţii imateriale la concepţie 14 John Breck, op. cit., p. 17015 Constantin Maximilian , Noile frontiere : introducere în bioetica, Ed. Pan - Publishing House, Bucureşti, 1995, p. 47
tată, pot să se căsătorească, rezultând o unire incestuoasă cu toate consecinţele ei. În unele cazuri
soţii optează pentru ca donatorul să fie dintre cunoştinţele sau prietenii lor. În acest caz orice
scenariu este posibil, tatăl biologic să fie foarte implicat în creşterea copilului, mama putând trăi
sentimente puternice pentru acesta, caz în care sotul legitim se va simţi inutil, fiind determinat să
plece. În concluzie soţul se va simţi devaluat, deseori ignorat, soţia având sentimentul că şi-a
trădat soţul.16 Calea donării de spermă şi a „băncilor de spermă” insinuează şi alte practici,
precum tendinţa eugenistă. Dorinţa de „achiziţionare de spermă selecţionată” a dus la crearea, în
California, a unei bănci rezervate premiilor Nobel. Existenţa băncilor de spermă poate duce, dată
fiind tendinţa de a însămânţa mai mulţi ovuli, în vederea reuşitei tehnicii, la obţinerea mai multor
sarcini. Apar probleme serioase în cazul sarcinilor multiple. Dar pot fi însămânţate mai multe
femei cu sperma din acelaşi eşantion; iau naştere, astfel, fii consanguini după tată, lucru care
ridică, probleme juridico-morale (fiind fraţi după tată, nu se pot căsători) şi genetice (cu
consecinţe de caracter ereditar uşor de dedus).17
Vorbind de băncile de spermă, o altă problemă controversată, multiplicarea lor ridicând
multe riscuri, printre donatori putând exista şi unii cu deficienţe sau sindroame de
imunodeficienţă. Nu cu mult timp în urmă un genetician controversat, Muller, recomandă pentru
ameliorarea speciei, fecundarea unor femei, atent selecţionate, cu materia, prelevată de la
persoane cu coeficientul de inteligeţă foarte ridicat. Acest lucru s-a înfăptuit de către Nobel,
primul care a înfiinţat o banca de spermă, născându-se copii, dar despre calităţile lor intelectuale
sau defecte nu se cunosc detalii, probabil că sunt copii obişnuiţi.18
Procreaţia asistată medical ca metodă de abordare a infertilităţii şi sterilităţii pe baza
utilizării tehnicilor instrumentale de fecundaţie, ridică o multitudine de probleme individuale şi
sociale privind obţinerea descendenţilor. Recursul la aceste tehnici afectează reprezentările
curente, morale, naturale şi legale în materie de procreaţie. Pe de o parte, beneficiile sunt
incontestabile: - pentru prima dată în istoria umanităţii reproducţia este un act deliberat, cuplurile
îşi controlează propria fecunditate; cuplurile îşi pot planifica numărul de copii doriţi şi momentul
apariţiei lor; cuplurile sterile pot aduce pe lume propriii lor descendenţi; în cazul tratamentului
unor boli grave care antrenează sterilitatea, prelevarea materialului fecundant înainte de
tratament şi conservarea lui, permite dobândirea paternităţii dorite. De cealaltă parte, o serie de 16 Ibidem, p. 48-4917 Juvenalie Ionaşcu , Teroriştii uterului : terorism ştiinţific şi etica începuturilor vieţii : eseu de bioetică a gestaţiei, Ed Anastasia, Bucureşti, 2002., p.19118 Constantin Maximilian, op. cit., p. 50
întrebări stârnesc controverse aprinse: problema embrionilor supranumerari, vârsta până la care
pot fi utilizate aceste tehnici, problema mamelor surogat şi a mamelor purtătoare, utilizarea
acestor tehnici de către homosexuali, persoane singure sau cu dizabilităţi psihice grave, pericolul
cosangvinităţii ulterioare etc.
Aceste proceduri permit a rămâne însărcinat fără sexualitate, a face copiii pe care nu-i
vom vedea sau cunoaşte niciodată, a concepe un copil cu o persoană necunoscută sau decedată,
transformă fundamental condiţia antropologică a procreaţiei.19
Inseminarea artificială
Această practică se utilizează în cazuri de sterilitate, în cazul unor boli transmisibile, în
cazul femeilor necăsătorite sau rămase singure, sau în cazul femeilor lesbiene care solicită tot
mai mult dreptul de a avea copii. Inseminarea artificială implică acordul ambilor soţi. În cazul
materialului de la terţe persoane (donori) alegerea acestora este foarte dificilă, presupunând
investigaţii genetice complete şi analize pentru a-i elimina pe cei negativi. Dar însămânţarea
artificială mai poate fi utilizată şi în cazul femeilor singure, necăsătorite, în care caz se ridică
probleme cu privire la drepturile copilului; la fel şi în cazul femeilor cu comportament sexual
deviat; cuplurile de lesbiene militează pentru dreptul la căsătorie şi la copii.20
Consiliul European de Strassbourg, în anul 1979 a elaborat un proiect cu privire la
această practică care spune: 21
1. este necesar consimţământul ambilor soţi;
2. fecundaţia se efectuează într-o unitate specializată medical, de către medicul
genetician şi echipa sa;
3. medicul are obligaţia de a păstra un secret absolut asupra soţilor ce au un copil pe
această cale;
4. copilul născut va fi considerat copilul legitim al femeii şi al soţului ei;
5. medicul trebuie să păstreze datele referitoare la donator pentru ca în anumite situaţii
acestea să poată fi puse la dispoziţia cuplului.
19 Iustin Lupu, Ioan Zanc, Profilul socio-psihologic al persoanelor care au solicitat serviciile de reproducere asistată medical de la Clinica de Obstetrică- Ginecologie I Cluj-Napoca, în „Medicii şi Biserica”, volumul IV, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, pp. 149-15020 George Stan , Teologie si bioetica, Ed. Biserica Ortodoxa Romana, Alexandria, 2001, p. 3021 Vasile Astărăstoae, Essentialia in Bioetică, Ed. Cantes, 1998, Iaşi, pp. 96-97
În cazul acesta se ridică probleme privind filiaţia, înregistrarea civilă chiar şi problema
legitimării juridice. Doctorul Pavel Chirilă expune câteva argumente pentru care bioetica
ortodoxă nu poate fi de acord cu asemenea practica, dintre care: păcatul malahiei prin care este
obţinută sperma; tehnica diminuiază sexualitatea de reproducere, soţii nu mai participă cu
dorinţa, voinţa, dragostea şi unirea în actul conjugal; se încurajează păcatul lesbianismului, dând
acestora posibilitatea de a naşte; favorizează înmulţirea bancilor de spermă şi a însămânţărilor
heteroloage, ceea ce constituie o desfrânare şi o creştere a cazurilor consanguine; favorizează în
mod egal şi intenţiile eugeniste deviante.22
Procrearea medical asistată se pune în discuţie numai în cadrul familiilor, mai precis în
cazul sterilităţii unuia dintre soţi, care poate afecta atât de mult echilibrul psihic al soţului sau al
soţiei, încât ar putea duce la distrugerea unităţii cuplului. În această situaţie, este preferabilă
recurgerea la procreaţia asistată medical. Alături de aceste cazuri justificabile şi acceptabile,
există şi altele care călăuzesc spre pantele periculoase ale exceselor cum sunt: dorinţa de a avea
un copil poate fi dorinţa de a se dovedi fertilitatea, părinţii doresc un copil perfect sau unul care
să fie programat genetic conform dorinţelor lor, astfel încât el devine pentru ei „un idol înzestrat
cu faţă umană”. Se cuvine să spunem că fertilizarea femeii prin inseminare se face cu ovul
propriu şi cu sperma provenită de la soţul său, depusă într-o bancă de spermă. Sunt cazuri când
femeia, care dorindu-şi copil, şi supunându-se inseminării artificiale, nu are soţ. Ea primeşte
sămânţa roditoare de la altcineva. Din punct de vedere juridic, dreptul femeii necăsătorite de a
procrea intră în conflict cu interesul copilului de a avea o familie normală, iar din punctul de
vedere al teologiei morale însămânţarea artificială a femeilor necăsătorite este considerată
desfrânare. Prin interzicerea inseminării în asemenea cazuri se impiedică faptul ca un copil să
ajungă orfan chiar din clipa conceperii.23
Prin însuşi faptul că se presupune o a treia persoană, străină cuplului conjugal, tehnica
este nepermisă chiar dacă fecundarea şi gestaţia are loc în uterul soţiei. O primă dificultate este
de natură juridică, în sensul în care Codul Penal numeşte intruziunea unei a treia persoane în
interiorul cuplului drept adulter: se creează o separaţie între cine trăieşte căsătoria şi cine
realizează procreaţia. Se obţine un nou tip de familie, care nu mai este monogamică. Legile
diverselor state garantează anonimatul donatorului. Dar nu totdeauna este respectat acest
principiu. Pot apărea, în acest caz, complicaţii serioase. De exemplu, donatorul poate pretinde
22 Pavel Chirilă, Principii de bioetică : o abordare ortodoxă, Ed. Christiana, Bucureşti, 2008, p. 18823 Irineu Bistriţeanul, Curs de morală creştină, Cluj-Napoca, 2006, p 18-19
Această metodă, după unii, ar putea fi etică dacă donatorul este soţul. Dar sub aspect
medical are şi ea riscurile ei. Astfel, prin hiperstimularea ovulaţiei creşte concentraţia
progesteronului şi estrogenilor. Perturbarea raportului hormonal normal favorizează dezvoltarea
trombozelor31. Se poate instala o menopauza timpurie, creşte semnificativ procentul sarcinilor şi
se amplifică frecvenţa copiilor născuţi prematur, se poate dezvolta chiar şi un cancer etc. S-a
constatat apoi, ca 10% din astfel de sarcini sunt extrauterine. Problema procreării asistate devine
foarte delicată atunci când intervine o a treia persoană donator. Apelul la un donator nu poate fi
făcut decât în situaţii extreme, când practic nu exista nici o soluţie pentru cuplu, iar
consimţământul soţilor (sau al concubinilor) trebuie „sa fie expres”. În acest caz se pot dona
gameţi şi embrioni crioconservaţi depuşi în banci specializate, în aceasta situaţie, cuplul steril va
da naştere unui copil a cărui mamă legală nu este mama biologică iar tatăl legal nu este tatăl
genetic.32
Pentru ca reproducerea asistată medical să nu fie considerată un delict asupra familiei (un
adulter) sau un fals în actele de naştere, ea va fi etică, deci numai în scop terapeutic, pentru
infertilitate, şi nu în scop de cercetare ştiinţifică şi cu prevederea tuturor consecinţelor viitoare
pentru copil (de exemplu, cine va prelua un copil născut malformat, fapt ce se inserează în
clauzele contractului). Tot în aceste clauze se introduce riscul de divorţ, de avort, de deces al
tatălui.
Iată câteva incoveniente sau dileme etice legate de fecundaţia in vitro:
- Analizând aspectele strict medicale ale procreaţiei asistate medical, vom remarca
existenţa de dezbateri etice aprinse legate de vârsta maximă până la care se poate acceptă
punerea în practică a acestor tehnologii. Ca exemplu putem lua cazul intens mediatizat (cazul
Iliescu), cea mai în varstă femeie din lume care a dat naştere unui copil, fapt care a reaprins
discuţiile pe tema aceasta, apărând nevoia de a se stabili pe cale legislativă o limită de vârstă.33
- Embrionii supranumerari, eliminarea programată a acestora reprezintă omicid, ca şi
avortul. Un bioetician ortodox consideră că în cazul în care nu poate fi evitat surplusul de
embrioni, aceştia să fie donaţi unui cuplu nefertil. Adoptarea de embrioni ar rezolva multe din
dificultăţile legate de embrionii supranumerari.34
31 Tromboză-Boală provocată de astuparea unui vas sangvin cu un cheag de sânge32 Irineu Bistriţeanul , Curs de bioetică, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005, p. 2133 Silviu Morar, Horaţiu Dura, op. cit., p 5634 Juvenalie Ionaşcu , op. cit., pp. 195-196
12
- Congelarea se face în cazul „surplusului”, având diverse scopuri: rezervă de embrioni,
în cazul nereuşitei tehnicii de fecundaţie; în vederea donării altei perechi; pentru a crea, prin
diverse mijloace de inginerie genetică (de exemplu, clonare), ţesuturi sau chiar organisme ca
„rezervă” de ţesuturi şi organe pentru transplant; în vederea obţinerii unei sarcini atunci când
condiţiile (economice, de sănătate sau de muncă) o vor permite. Toate acestea sunt raţionamente
de tip eficientist, care să justifice moartea sau mutilarea unei fiinţe umane. Conflictul dintre
dreptul la procreere al cuplului steril şi dreptul la viaţă al acestor embrioni este foarte acut,
generând poziţii etice radical antagonice vis-a-vis de noile tehnici reproductive, mai ales din
partea Bisericii. Într-adevar, nici una din variantele propuse nu este satisfăcătoare din punct de
vedere bioetic: congelarea embrionilor, cu păstrarea lor în “bănci de embrioni”, cu eventuala
donare ulterioară unui alt cuplu steril; donare pentru scopuri de cercetare medicală; distrugere
(echivalentă cu un avort); chiar utilizare în scopuri comerciale, în cadrul industriei cosmetice;
etc.35
- Controverse etice au apărut şi în legatură cu probabilitatea de apariţie a unor sarcini
multiple, ce prezintă riscuri medicale semnificative atât pentru mamă, cât şi pentru copii (riscul
de naştere prematură fiind mare în acest context).
- Disocierea dimensiunii unitiv-afective a actului conjugal de cea procreativă şi fizică,
aspect pe care insistă mult teologia catolică, bazată pe teoria legii naturale. E clar că tehnica
reprezintă o reducţie a actului conjugal.36
- Statutul cuplului este ameninţat de două ori: întâi, prin interferenţa unei a treia
persoane, apoi, prin faptul că fecundaţia se consumă în afara uterului matern.
- Identitatea nenăscutului. Consecinţele sunt grave şi adesea destul de stranii. Întâi de
toate, identitatea biologică a copilului nu coincide cu cea socială. Copilul are dreptul să ştie cine
sunt adevăraţii părinţi. În cazul în care copilul va revendica acest drept, cum rămâne cu
anonimatul donatorului? Alegerea donatorului va ţine cont de asemănări cu tatăl adoptiv? Situaţii
stranii se realizează când se face recurs nu la banca de spermă, ci la una de embrioni; aceştia sunt
implantaţi după moartea tatălui (fecundaţie omoloagă) sau a donatorului (cea heteroloagă). Este
cazul al aşa zişilor „copii de dincolo'”, când tatăl moare cu puţin înainte ca embrionul să fie
implantat sau când văduva vrea un copil de la soţul decedat sau când sperma a fost prelevată în
timpul unei boli care se prevede letală; în cazul în care numărul de copii obţinuţi dintr-un singur
35 Silviu Morar, Horaţiu Dura, op. cit., p. 5636 Juvenalie Ionaşcu , op. cit., pp. 195-196
13
eşantion este mare, vom avea de-a face cu un număr considerabil de consanguini, fără ca ei să fie
conştienţi de aceasta: riscurile sunt două, de a se căsători între ei şi de a se putea astfel răspândi
boli cu transmisie genetică. În cazul în care copilul a fost comisionat de un cuplu homosexual, e
greu de imaginat statutul copilului. În faza selecţionării materialului seminal, apare eugenismul37.
Când se prescriu norme cu caracter sanitar şi profilactic pentru „băncile de spermă”, nu se poate
vorbi de eugenism; dar, adesea, lucrurile nu se opresc aici: alegerea donatorului insistă pe
calităţile fizice sau intelectuale. S-a vorbit mult de „banca de spermă” rezervată donatorilor
super-dotaţi intelectual: nu se poate şti exact cât corespunde adevărului, dar e clar că adesea
rezultatele sunt inferioare aşteptărilor.38
- Dezbateri de natură medical-bioetică au fost generate şi de condiţiile pe care trebuie să
le îndeplinească donorii de gameţi. Se pare că s-a ajuns la un consens relativ în legatură cu
anonimitatea care trebuie să-i protejeze pe donori, în legatură cu necesitatea respectării
confidenţialităţii în dublu sens, în privinţa utilităţii testării donorilor pentru evitarea apariţiei de
boli genetice la produsul de concepţie.39
- Abordarea medical-deontologică a procreaţiei asistate medical trebuie să ia în
considerare aspectele legate de relaţia dintre medic şi ambii membri ai cuplului steril.
Consimţământul asupra manoperelor implicate de tehnicile reproductive este esenţial, ca
expresie a principiului autodeterminării; este important ca acest consimţământ să fie informat,
fiind dat în deplină cunoştinţă de cauză, cunoscând toate riscurile implicate. Chiar şi în aceste
condiţii de perfectă informare, există voci care susţin că acest consimţământ este alterat din start,
dată fiind situaţia de limită în care se află cuplul steril în dorinţa de a avea cu orice preţ un copil.
S-a afirmat chiar că natura novatoare a tehnicilor de procreaţiei asistate medical şi lipsa de date
statistice elocvente referitoare la riscurile implicate de aceste tehnici fac din manoperele de
procreaţie asistate medical un veritabil experiment pe subiecţi umani.40
- Nu sunt de neglijat nici coordonatele de natură psihologică ale punerii în practică a
tehnologiilor reproductive. S-a propus testarea psihologică a membrilor cuplului steril, cu scopul
de a investiga potenţialul lor de a deveni părinti; în acest sens s-a pus chiar problema dacă nu
cumva tulburările de ejaculare intravaginală (ca şi cauză a sterilităţii) sunt urmarea temerii de a
37 Teorie care preconizează ameliorarea populațiilor umane prin măsuri genetice (alegerea părinților, sterilizarea, interzicerea procreării etc.), folosită de rasiști și fascişti38 Juvenalie Ionaşcu , op. cit., pp. 197-19939 Silviu Morar, Horaţiu Dura, op. cit., p. 5740 Ibidem, p. 57
14
deveni tată. S-a discutat intens pe marginea posibilităţii de “rejectare psihologică”, în dublu sens,
atât a copilului de către cuplu, cât şi a părinţilor de către copilul astfel conceput, mai ales în cazul
procreaţiei asistate medical extraconjugale. Nu în ultimul rând, au fost semnalate şi potenţialele
tulburări psihologice ale copiilor ce se nasc cu ajutorul acestor tehnici din femei necăsătorite sau
din cupluri de lesbiene.41
Deşi în însămânţarea artificială cu lichid seminal de la soţ este păstrată filiaţia, trebuie
remarcat faptul că lipseşte, totuşi, legătura completă, trupească şi sufletească, a soţilor, lipseşte
comuniunea conjugală şi iubirea în momentul zămislirii. Prin reproducerea artificială se
disociază procreaţia de sexualitate care aduce disociaţia filiaţiei biologice de cea afectivă, în
însămânţarea artificială cu lichid seminal de la donator se ivesc probleme legate de drepturile
copilului care se va naşte, mai ales în cazurile femeilor singure sau ale femeilor lesbiene, deci, cu
un comportament sexual deviat. În acest fel, copilul este chiar de la început dezavantajat prin
lipsa tatălui său, mai grav, prin existenţa relaţiilor familiale deviate. De aceea, însămânţarea cu
spermă de la un donator este socotită de unii delict de adulter, fals intelectual în actele de naştere,
sau violare a prevederilor adopţiei.42
Biserica nu poate accepta ideologia dreptului la reproducere liberă (aflată la originea
tehnicilor reproductive asistate şi a tehnicilor de control ale fertilităţii). În acest sens, problema
morală de fond a inseminării asistate (şi cu atât mai mult a fertilizării in vitro) o reprezintă
intruziunea tehnologiei în actul conjugal cel mai intim, subminând astfel caracterul lui personal
(în sens propriu-zis teologic): actul uman al iubirii şi procreaţiei este desprins de raportul său
nemijlocit cu Dumnezeu şi este deplasat într-un cadru artificial, tehnologic. Deşi pare ca slujeşte
astfel unei împliniri umane, această instrumentalizare pune sub semnul întrebării recunoaşterea
demnităţii omului ca fiu al lui Dumnezeu. Copilul conceput astfel apare (deşi nu este) mai
degrabă ca fiu al tehnologiei.43
În concluzie putem afirma despre procedurile reproducerii asistate medical, următoarele:
cu privire la rata de eşec în fertilizarea in vitro, Dr. Claudia Kaminski (medic ginecolog din
Germania, preşedintele mişcării „Dreptul la viaţă”), la Conferinţa Internaţională Pro-Life din 10-
12 octombrie 2002 de la Viena, intitulată „Medicul încearcă să ia locul lui Dumnezeu - Rătăcirile
Medicinii Moderne”, relatează despre un studiu realizat în 26 de Centre de diagnostic de
41 Ibidem, p. 5742 Irineu Bistriţeanul, Curs de bioetică, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005, p 3543 Ibidem, p. 37
15
preimplantare din Europa, Australia şi SUA în perioada 1993-2000 la 886 de perechi care au
recurs la FIV, unde s-au constatat următoarele:
- s-au născut 162 de copii din 123 de sarcini (multe fiind gemelare);
- au fost folosite 47 de ovule fecundate pentru fiecare naştere, deci pentru cele 162
de sarcini s-au fertilizat artificial 9102 de embrioni;
- în total, s-au creat pe cale artificială 9102 de embrioni, dintre care s-au născut
doar 162 de copii, deci un procent de 1,8% (rata de eşec fiind de 98,2%);
- în 132 de cazuri, s-au făcut alături de diagnosticul de preim-plantare şi alte
metode invazive şi s-au constatat şi embrioni bolnavi. Astfel, s-au făcut 7 avorturi terapeutice
timpurii, în primele 3 luni de sarcină, şi alţi 9 copii au fost practic distruşi în timpul gravidităţii
printr-o tehnică numită „reductivă”. Pentru această tehnică, se foloseşte o substanţă numită
clorură de calciu, care se injectează în inima copilului şi care îi va fi fatală. Alţi 2 copii au murit
în timpul sarcinii. S-au născut şi 2 copii bolnavi. Deci, 18 copii au murit din cei 132, un procent
de 13%; una dintre mame a avut 5 embrioni, dintre care au fost „reduşi”; la altă mamă, care a
avut 3 embrioni, s-a făcut o „reducere”, rămânând cu 2 copii, dar a făcut o infecţie în săptămâna
a 22-a de sarcină şi i-a pierdut şi pe ceilalţi 2. În perioada 1989-1999, în Marea Britanie, peste
70.000 de embrioni umani au murit pe parcursul aplicării metodei fertilizării in vitro, născându-
se 8.300 de copii pe această cale în aceeaşi perioadă. Literatura medicală prezintă aceste situaţii
mult mai optimist.44
Filiaţia în cadrul asistenţei medicale a procreării
În sens larg, filiaţia poate fi privită ca un şir neîntrerupt de persoane, între care faptul
naşterii şi cel al concepţiei au stabilit o legătură de la fiecare dintre părinte la un anumit copil,
apoi de la acesta din urmă, în calitate de părinte, la copilul său ş.a.m.d. În această accepţiune,
filiaţia este sinonimă cu descendenţa, ea unind, în mod succesiv, toate persoanele care coboară
dintr-un autor comun. În sens restrâns, filiaţia desemnează legătura de sânge dintre un copil şi
fiecare dintre părintii săi, ea numindu-se maternitate, în raport cu mama, şi paternitate, în raport
cu tatăl.45
44 Christa Todea-Gross, Preot Prof. Dr. Ilie Moldovan, Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2008, p. 27545 Ştefan Buţureanu, op. cit., p. 69
16
Principiile juridice clasice sunt supuse la acest început de mileniu unor presiuni tot mai
puternice din partea societăţii civile, transformată radical, între altele, şi prin noile cuceriri ale
ştiinţei. Realităţi care păreau permanente s-au schimbat definitiv. Valorile tradiţionale, normele
etice şi religioase, care au stat la baza unor principii juridice fundamentale, sunt, de multe ori,
bulversate.46
Este vorba despre stabilirea filiaţiei faţă de mamă sau faţă de tată, avându-se în vedere că
fertilizarea, în cazul inseminării artificiale, ca şi fecundarea în cazul fertilizării in vitro se
produce în afara procesului natural. În primul caz stabilirea filiaţiei faţă de mamă se va realiza
conform articolul 47 din Codul familiei. Faptul naşterii este deci o dovadă suficientă pentru
stabilirea legăturii juridice de maternitate. Filiaţia faţă de tată urmează a se stabili fie în baza
prezumţiei de paternitate, prevăzută de art. 53 din Codul familiei, în cazul în care femeia căreia i
s-a efectuat operaţia de inseminare este căsătorită, fie prin recunoaştere, conform art. 56 din
acelaşi Cod. Dacă soţii divorţează până la naşterea copilului, iar mama nu se recăsătoreşte,
filiaţia copilului va fi stabilită numai faţă de mamă. Articolul 53 din Codul familiei stabileşte că
un copil născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei, are ca tată pe fostul
soţ al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea a avui loc înainte ca mama să
fi intrat într-o nouă căsătorie.47
Dacă s-ar admite stabilirea filiaţiei faţă de tată a copilului astfel născut, în raport cu
persoana donatorului, filiaţia faţă de mamă fiind stabilită, situaţia este analoagă cu situaţia
juridică a copilului născut în afara căsătoriei, a cărui filiaţie este stabilită faţă de ambii părinţi;
astfel, stabilirea numelui copilului, dobândirea cetăţeniei, domiciliul copilului minor, obligaţia de
întreţinere dintre părinţi şi copiii minori, dreptul reciproc de moştenire al părinţilor şi copiilor,
dreptul la pensia de urmaş etc, se vor dobândi potrivit reglementărilor existente în materie,
prevăzute de Codul familiei.48
Legile Codului Civil nu cuprind dispoziţii referitoare la problematica filiaţiei în cadrul
asistenţei medicale a procreării. Chiar şi în evoluţia legii adopţiei s-a neglijat acest aspect. Ar
trebui reglementate unele aspecte, cum ar fi măsură în care este posibilă aflarea de către fiecare
parte implicată, a identităţii celorlalţi (donatori şi beneficiari); sau dacă pentru un donator ar
putea constitui un avantaj în cazul unei adopţii a copilului născut din materialul său genetic; sau
46 Veronica Dobozi, Filiatia în cadrul asistenţei medicale a procreării, în „Revista Dreptul”, numărul 9, 2001, p. 41 47 Ibidem, p. 4348 Ibidem, p 43
17
dacă ar trebui să i se recunoască donatorului vreo legătură de rudenie copilul sau chiar sa fie
obligat să îşi asume anumite sarcini faţă de acesta. Toate aceste dileme au fost solutionate de alte
tări, apărând soluţii juridice în funcţie de principiile specifice fiecărui sistem de drept.49
Dar trebuie reţinut faptul că toate aceste soluţionări trebuie privite nuanţat. Astfel,
în cazul în care materialul genetic este preluat de la banca de spermă, aceasta trebuie să asigure
anonimatul donatorilor. Implicit, de aici, rezultă că în sarcina acestora nu se naşte nici o obligaţie
cu privire la minor, raporturile de filiaţie faţă de tată se vor stabili în persoana soţului mamei
dacă aceasta este căsătorită. Regulile aplicabile în materie de nume, cetăţenie, dreptul la
succesiune, obligaţiile părinţilor faţă de educarea şi creşterea copiilor, precum şi orice alte
obligaţii ce decurg din filiaţie, vor fi stabilite prin raportare la mamă şi soţul ei, cărora le revine
această răspundere, sau prin raportare doar la mamă, dacă aceasta nu este căsătorită.50
Din punct de vedere juridic, în cazul fertilizării in vitro, dacă femeia donatoare a
materialului genetic este aceeaşi persoană cu mama purtătoare, situaţia este identică cu
procrearea pe căi naturale. Mama purtătoare şi mama genetică pot fi persoane diferite, caz în care
se ridică problema stabilirii filiaţiei faţă de mamă. Potrivit articolului 47 din Codul Familei
filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii, ceea ce ar însemna că mama purtătoare a sarcinii,
care nu este şi mama genetică, va deveni în momentul naşterii mama recunoscută pe plan juridic.
Problema poate fi rezolvată prin adopţia copilului de către mama genetică şi de către soţul
acesteia dacă este căsătorită, în cazul în care soţii îndeplinesc condiţiile necesare pentru
realizarea adopţiei. Dacă nu se îndeplinesc condiţiile, filiaţia faţă de mamă se va stabili potrivit
regulii de drept comun, deci faţă de mama purtătoare, iar filiaţia faţă de tată va fi stabilită în
raport cu soţul mamei purtătoare, dacă el există. Filiaţia faţă de tată se va stabili în sarcina soţului
mamei purtătoare dacă aceasta este căsătorită sau se va căsători pană la naşterea copilului.
Copilul poate fi de asemenea, recunoscut de orice bărbat, deci inclusiv de către donatorul
materialului fertilizator masculin, dacă prezumţia de paternitate nu-şi găseşte aplicare.51
De reţinut ar fi modelul legislaţiei israeliene şi franceze. În dreptul israelian s-a
decis, de exemplu, că bărbatul care a luat hotărârea de a deveni donator, se obligă, prin aceasta,
să asigure întreţinerea copilului rezultat din inseminarea artificiala, în aceleaşi condiţii în care ar
fi acordat-o propriul său copil. De asemenea, Curtea Supremă din Israel s-a pronunţat în sensul
49 Ibidem, p. 4350 Ibidem, p. 4451 Ibidem, pp. 44-45
18
că operaţia de inseminare artificială nu ar putea fi efectuată unei persoane necăsătorite. Soluţiile
converg spre o restrângere a posibilităţilor de aplicare a noilor tehnici medicale şi genetice,
precum şi la accentuarea răspunderii în astfel de cazuri.52
În Franţa întâlnim o legislaţie total opusă, astfel, în caz de
procreare medicală asistată cu terţ donator, nici o legătură de filiaţie nu poate fi stabilită între
autorul donaţiei şi copilul născut dintr-o astfel de procreare. Nici o acţiune în responsabilitate nu
poate fi exercitată împotriva donatorului. De asemenea, legislaţia franceză prevede că soţii sau
concubinii care pentru procreare recurg la o asistenţă medicală, necesitând intervenţia unui terţ
donator, trebuie să-şi exprime, în condiţii care să garanteze secretul donatorului, consimţământul
în faţa judecătorului sau a notarului, care îi va informa despre consecinţele actului cu privire la
filiaţie.53 În concluzie puteam afirma că aşa cum este statuat, filiaţia
reprezintă raportul de descendenţă a unei persoane din părinţii săi şi ea presupune o legătură
biologică, o legătură de sânge care izvorăşte din procreare şi naştere. Întrebându-ne care va fi
filiaţia copiilor născuţi prin tehnici de procreare asistată, se pune în discuţie, inevitabil, însăşi
instituţia tradiţională a filiaţiei şi locul pe care îl ocupă adevărul biologic în stabilirea legăturilor
de filiaţie. Răspunsul la această întrebare va fi dat în funcţie de tehnica folosită pentru realizarea
procreării, în sensul intervenţiei sau nu a unui terţ donator, altul decât mama, soţul sau un alt
bărbat anonim sau nu. Fără îndoială, în cazul copiilor concepuţi prin inseminare artificială sau
„în eprubetă” cu folosirea gameţilor membrilor cuplului, aplicarea normelor juridice ale filiaţiei
fireşti ce presupune legătura de sânge dintre copil şi părinţii săi, ar fi conformă cu adevărul
biologic. În ceea ce-i priveşte pe copii concepuţi cu ajutorul gameţilor unui terţ, aceştia nu pot să
beneficieze de efectele filiaţiei clasice decât cu ajutorul unui artificiu juridic al legii, care nu
reflectă însă adevărul biologic.54
Cadrul legislativ al asistenţei medicale a procreării
52 Ibidem, p. 4653 Ibidem, p. 4754 Gabriela Lupşan, Irina Apetrei, Filiatia în cadrul asistenţei medicale a procreării, în „Revista Dreptul”, numărul 9, 2001, p. 56
19
Reglementarea reproducerii umane asistate medical este strict standardizată la nivel
european şi internaţional. În expunerea de motive a legii 217/2003 se insistă asupra faptului că o
astfel de lege ar constitui o cerinţă pentru integrarea în Uniunea Europeană. De la început, o
astfel de abordare ridică un mare semn de întrebare. În primul rând. datorită faptului că legislaţia
în domeniul medical nu face parte din totul comunitar şi, deci, o astfel de lege nu constituie o
condiţie a integrării şi, în al doilea rând că abuzurile atât de intens mediatizate (cazul Adriana
lliescu, cazul Global Art - comerţ cu embrioni) deşi petrecute în România nu au atras atenţia
organelor abilitate. Reproducerea umană asistată medical aduce în discuţie două aspecte
esenţiale: atitudinea ce trebuie luată faţă de posibilitatea utilizării acestor tehnici şi statutul
embrionului uman inclusiv implicaţiile etice şi sociale ale manipulării la care acesta poate fi
supus.55
Tehnologiile de reproducere umană asistată medical aduc în discuţie o serie de probleme
de ordin legal: statutul legal al copilului născut, filiaţia copilului (mai ales când se recurge la o
mamă purtătoare), drepturile embrionului, modalităţile prin care poate fi eliminată tentaţia
eugeniei (de exemplu, selectarea embrionilor pe baza anumitor caracteristici genetice), drepturile
copilului născut după moartea donatorului, protecţia copilului născut prin astfel de tehnici etc.
Legea a trezit reacţii din partea unor ONG-uri cât şi a Colegiului Medicilor din România.
Obiecţiile ONG-urilor constau în faptul că textul legii conţine numeroase dispoziţii contradictorii
şi inexacte din punct de vedere al problemelor dezvoltate în lege (de ex. instituţia mamă surogat
şi mamă purtătoare, alături de întreaga procedură pe care acestea o presupun, încalcă principiile
fundamentale ale drepturilor omului). De asemenea, se subliniază rezolvarea prevederilor ce
interzic adopţiile internaţionale şi se încalcă dreptul la viaţă şi integritate fizică şi psihică, dreptul
la viaţă intimă, familială şi privată. Faţă de acestea, Colegiul Medicilor din România aduce în
plus şi alte obiecţii, şi anume:
- Legea dezbracă sexualitatea de componentele culturale psihologice şi axiologice reducându-se
strici la aspectul tehnic de fecundare
- Legea nu stabileşte criterii stricte de utilizare a noilor tehnici inducând un curent de înlocuire a
procreării naturale cu procrearea artificială
- Legea nu sancţionează drastic abuzul împotriva donatorilor şi traficul de gameţi şi embrioni
55 Vasile Astărăstoaie, Beatrice Ioan, Cristina Gavrilovici, Diana Bulgaru, Reglementarea privind reproducerea umană asistată între moral şi legal, în „Medicii şi Biserica” volumul IV, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, p. 74
20
- Legea nu stabileşte în mod clar vârstele pentru donatori şi vârsta până la care se poate utiliza o
asemenea tehnică
- Legea nu prevede măsuri de protecţie a embrionilor supranumerari şi protecţia copilului născut
din aceste tehnici
- Legea favorizează traficul de fiinţe umane, introducând sancţiuni ridicole pentru traficul de
ovule şi embrioni.
Cu toate aceste reţineri, legea a fost votată şi trimisă spre promulgare, dar a fost atacată la Curtea
Constituţională a României. Curtea, prin decizia 418/2005, a constatat că 23 de articole din legea
menţionată (care are în total 37 de articole) sunt neconstituţionale şi a fost retrimisă la Parlament.
Analiza acestei legi dovedeşte, dacă mai era nevoie, insuficienţa cunoştinţelor de bioetică a celor
din domeniul sanitar. Suficienţa rezultă din faptul că se omite dezbaterea publică în domeniul
legislaţiei medicale şi nu se ţine cont de specificul naţional cultural şi religios al populaţiei căreia
se adresează56.
Ce este interesant în cadrul acestui text legislativ sunt definiţiile cuprinse în articolul 3,
în special noţiunile de sănătate a reproducerii, sănătate sexuală şi drepturi reproductive şi
sexuale. Sănătatea reproducerii umane este definită astfel : “starea de bunăstare fizică, mintală
şi socială, completă , care nu poate fi definită doar prin absenţa bolii sau infirmităţii şi care este
legată de tot ceea ce ţine de sistemul reproductiv, funcţiile sau procesele îndeplinite de acesta.”
(art. 3, par. b); sănătatea sexuală : „menţinerea sau îmbunătăţirea funcţiilor sexuale şi de
reproducere, precum şi a relaţiilor dintre partenerii de cuplu” (art 3, par d); iar dreptul la
reproducere : „dreptul cuplurilor şi indivizilor de a decide liber şi responsabil numărul,
frecvenţa şi momentul în care doresc să aibă copii, precum şi dreptul de a avea acces la
informaţii, educaţie şi mijloace, pentru a lua o asemenea decizie”(art 3, par a).
În octombrie 2009 s-a propus un nou proiect de lege denumit „Proiectul Legii
Reproducerii Umane Asistate şi Embriologiei”. Potrivit proiectului, intervenţia sau cercetarea
medicală din domeniul reproducerii umane asistate are ca scop diminuarea problemelor de
infertilitate sau reducerea riscului de apariţie a anomaliilor ereditare. Legea Reproducerii Umane
şi Embriologiei priveşte toate modalităţile de utilizare a spermei, ovulelor şi embrionilor cu
aplicare umană şi toate investigaţiile care implică folosirea de embrioni umani vii. Această lege
prevede obligaţii pentru centrele de cercetare în sensul practicării unor standarde de calitate şi
56 Ibidem, pp. 78-79
21
siguranţă adecvate, furnizării şi înregistrării de informaţii, asigurării de consultanţă. Proiectul de
lege interzice utilizarea celulelor germinative feminine recoltate sau derivate de la un embrion
sau fetus sau utilizarea embrionilor creaţi prin utilizarea acestor celule. În plus, este interzisă
folosirea embrionilor umani hibrizi. Proiectul Legii Reproducerii Umane Asistate conţine şi un
articol care stipulează că este obligatorie asigurarea consilierii necesare cu implicaţiile furnizării
unor asemenea servicii de tratament pentru femeile care urmează să primească tratament care
implică utilizarea gameţilor unei persoane, a unui embrion creat in vitro sau a unui embrion
prelevat de la o femeie. În proiect se menţionează şi că exercitarea profesiei de medic clinician
cu supraspecializare în domeniul reproducerii umane asistate se face în baza avizului de liberă
practică eliberat cu acordul Colegiului Medicilor România. De la acest articol fac excepţie
embriologii care au o vechime de cel puţin zece ani în domeniu şi au acreditare internaţională la
data intrării în vigoare a Legii Reproducerii Umane Asistate.57
Câteva aspecte ale legislaţiei ţărilor occidentale. Aspecte din legea franceză. În caz de
procreaţie medical asistată cu un terţ donator, nici o legătură de filiaţie nu poate fi stabilită între
donator şi copilul rezultat din această procreaţie. Nici o acţiune în responsabilitate nu poate fi
exercitată împotriva donatorului. Soţii sau concubinii ce recurg la acest procedeu de procreare
trebuie să-şi dea consimţământul, în condiţii de secret, în faţa judecătorului sau notarului, care îi
va informa asupra consecinţelor actului lor privind filiaţia. Consimţământul dat interzice orice
acţiune în contestarea filiaţiei sau în reclamarea ei. Consimţământul este privat de efecte în caz
de deces, de divorţ etc, sau dacă una din părţi a revocat în scris această procedură de procreare.
Cel care, după ce a consimţit la procreare, nu recunoaşte filiaţia, angajează răspunderea sa faţă de
mamă şi copil. Procreaţia medical asistată se întinde de la concepţia in vitro, la transferul de
embrioni şi inseminaţia artificială, ca şi la orice alte tehnici cu efect echivalent de a permite
procrearea în afara procesului natural. Membrii cuplului vor fi vii, căsătoriţi, la vârsta procreării
şi in măsură a proba o viaţă comună de minimum doi ani. Embrionii in viiro nu pot fi concepuţi
decât în scop de asistenţă medicală. Conservarea embrionilor pentru acelaşi cuplu nu va depăşi
cinci ani, iar în favoarea altui cuplu nu se poate face decât în mod excepţional prin decizie
judiciară, în condiţii de anonimat şi fără plată. Embrionii umani nu pot fi concepuţi şi utilizaţi în
scop comercial sau industrial. La fel, experimentele pe embrioni sunt interzise şi pot fi acceptate
în mod excepţional, cu finalitate medicală, doar cu consimţământul cuplului, în caz de terţ
57 http://www.realitatea.net/proiectul-legii-reproducerii-umane-asistate-si-embriologiei--in-dezbatere-publica--de-marti_645217.html, ultima accesare în 28. 04.2011
22
donator de gameţi, soţii sau concubinii îşi vor da consimţământul în faţa judecătorului ori a
notarului. De la un donator nu se pot naşte mai mult de cinci copii.58
În SUA se consideră că mamele surogat au aceleaşi drepturi asupra copilului ca şi cele
două donatoare, dar un contract prealabil devine obligatoriu în acest sens. În Anglia, Statutul
copilului este prima problemă în atenţia legiferărilor. În acest sens, statutul copilului ilegitim
tinde a fi abolit în favoarea dreptului la ereditatea parentală. În situaţia în care tatăl concubin este
donator, el nu poate fi considerat soţ, ci doar donator. În Suedia, anonimatul donatorului nu este
obligatoriu. În Olanda, donatorul poate fi tată dacă soţul nu a consimţit la fecundare artificială, în
acest caz, copilul are dreptul la acţiune în cercetarea paternităţii. În cazul reglementărilor
olandeze prevalează cele în favoarea ideii „tradiţionale de familie”. Astfel, în situaţii de mamă
surogat, când ovulul mamei este fecundat cu sperma soţului in vitro, mamă este cea biologică,
considerându-se că un contract bazat pe consimţământ dă dreptul părinţilor de a-şi controla
destinul, deoarece dreptul trebuie întotdeauna încadrat într-o matrice de valori. Opoziţia la mama
surogat se va baza pe faptul că această situaţie favorizează rasismul prin selecţia caracterelor,
chiar dacă mama surogat schimbă hormoni cu fătul. 59
În Australia, se exclude mama surogat de la maternitate chiar prin prevederile
Comitetului naţional de infertilitate din 1984 ce autoriza fertilizarea in vitro. În spitalele
autorizate în acest scop, donarea de gameţi nu se plăteşte, iar identificarea donatorilor se ţine
într-un registru naţional. Se plătesc doar cheltuielile tehnice. În Canada, donatorii de
spermatozoizi sau ovule nu pot stabili nici o relaţie legală cu viitorul copil şi deci nu au dreptul
de a fi părinţi şi nici nu au datorii, obligaţii faţă de copil. Ereditatea copilului aparţine părinţilor
legal recunoscuţi. Dacă prin donare se transmite o boală ereditară sau virusul HIV, răspunderea
aparţine tehnicianului ce a efectuat Reproducerea asistată.60
Cel mai sever model legislativ, este cel britanic. Legea a fost adoptată în anul 1990,
având rolul de la stabili normele de funcţionare a unei clinici de fertilitate pe teritoriul Marii
Britanii şi de a-i acorda licenţa de funcţionare.
Problemele juridice ridicate de tehnicile de reproducere asistată sunt extrem de complexe,
în special în ceea ce priveşte filiaţia copilului şi caracterul său legitim sau ilegitim. Ele sunt mai
58 Gheorghe Scripcaru, op. cit., pp. 131 -13259 Ibidem, p. 13460 Ibidem, p. 134
23
puţin pregnante în cazul procreării asistate medical intraconjugale, însă acestea devin foarte
acute în cea extraconjugala, mai ales atunci când nu se respectă principiul anonimităţii donorului.
Dileme etice şi legale apar şi în legatură cu maternitatea de substituţie, în ceea ce priveşte
filiaţia maternă şi natura juridică a contractului dintre cuplul steril şi mama purtătoare.
Dezbaterea continuă şi referitor la legitimitatea unui astfel de contract (mai ales dacă este, cum
se întâmplă de regulă, cu titlu oneros), dat fiind faptul că încalcă principiul necomercializării
corpului uman şi, implicit, generează o nouă formă de exploatare a femeii. robleme deosebite
precum şi punerea în practică a metodelor reproductive artificiale atunci când soţul donor este
bolnav terminal, pe moarte sau chiar decedat. Legislaţia majorităţii ţărilor lumii este strict
prohibitivă în acest sens. Ocazional apar şi cazuri de malpraxis legate de tehnicile reproductive;
rezolvarea acestora nu ridică probleme deosebite, evaluarea juridică a acestor cazuri făcându-se
ca în orice caz de neglijenţă medicală. Poate cea mai delicată problemă juridică este însă cea
legată de statutul legal al embrionilor excedentari rezultaţi în cadrul tehnicilor. Dat fiind faptul că
aceşti embrioni sunt fiinţe în devenire (sunt fiinţe umane potenţiale), se impune o mai strictă
reglementare a statutului lor, pentru a evita abuzurile şi alunecarea pe „slippery slope”.61
61 Silviu Morar, Horaţiu Dura, op.cit., p 58
24
Bibliografie
1. Vasile Astărăstoaie, Beatrice Ioan, Cristina Gavrilovici, Diana Bulgaru, Reglementarea
privind reproducerea umană asistată între moral şi legal, în „Medicii şi Biserica”
volumul IV, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006
2. Vasile Astărăstoae, Essentialia in Bioetică, Ed. Cantes, 1998, Iaşi
3. Iloaie, Pr. Prof. Dr. Ştefan, Cultura vieţii : aspecte morale în bioetică, Ed. Renaşterea,
Cluj-Napoca, 2009
4. Iloaie, Pr. Prof. Dr. Ştefan, Aspecte generale provocate de impactul tehnologiilor
medicale de reproducere asistată asupra familiei, în „Medicii şi Biserica” volumul IV,
Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006
5. Protopopescu, Denisa Marina, Infertilitatea : fertilizarea in vitro şi reproducerea
asistată, Ed. Meteora Press, Bucureşti, 2001
6. Buţureanu, Ştefan, O provocare interdisciplinara : reproducerea medical asistată, Ed.
Junimea, Iaşi, 2001
7. Gabriela Lupşan, Irina Apetrei, Filiatia în cadrul asistenţei medicale a procreării, în
