UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTIFACULTATEA DE JURNALISM ŞI ŞTIINŢELE COMUNICĂRII

I. D. D.

DISCIPLINA

ISTORIA PRESEI ROMÂNE

TITULARConf. univ.dr. MARIAN PETCU

Tutorat I şi II

Partea I

APARIŢIA PRESEI ÎN SPAŢIUL CULTURAL ROMÂNESC

Motto <Şcoala şi gazeta s-au născut deodată în România. Din aceiaşi nevoie. Prin aceleaşi voinţi. Cu aceeaşi oameni. Putem spune (...) că gazetarul a fost descălecătorul de carte în ţara noastră. Aiurea, presa s-a ivit ca o eflorescenţă practică şi lucrativă a culturii. La noi, ea a fost abecedarul însuşi al naţiei. Primii dascăli ai Românilor au fost şi primii ei gazetari. La început a fost gazetarul...>

(Dem. Theodorescu, 1939)

Deschidem cursul de faţă cu evocarea unor momente fundamentale pentru evoluţia presei în spaţiul cultural românesc, ceea ce nu înseamnă că unele repere nu fac obiectul diferitelor controverse în cadrul comunităţii ştiinţifice. Bunăoară, debutul presei. Considerăm ca fiind primul periodic apărut la noi, Calendarul întocmit şi tipărit în anul 1731, de dascălul Petcu Şoanul din Şcheii Braşovului, la 1731? (1). Sau Chrestomaticul românesc, editat la Cernăuţi de Teodor Racoce, la 1820? Vom urmări în cele ce urmează că stabilirea reperului iniţial pare să fie o falsă problemă, deoarece aventura presei începe la noi mai de timpuriu şi este marcată de nemeritate amânări.

Mărturii despre circulaţia presei în provinciile româneşti sunt destul de vechi, bunăoară în anul 1776, domnitorul Grigore Ghica Vodă aloca diverse sume pentru procurarea gazetelor - < 69 de lei s-au dat cheltuiala gazeturilor de la Braşov prin mâna domniei sale

1

Saule Serdar pe şase luni>, fiind vorba de titluri din Aachen, Koln, Viena, Utrecht (2). Este posibil ca cercetarea arhivelor să ne ofere surprize şi în această privinţă. Să amintim că ungurii editează primul ziar în limba naţională în anul 1780, la Bratislava - Maghyar Hirmondo, în Transilvania primul periodic maghiar apărând în Sibiu, la 1790 - Erdely Maghyar HirVivo, imprimat în tipografia lui Martin Horchmesiter ( 1740 - 1789). Acest tipograf , beneficiar al unui privilegiu acordat de Maria Tereza, a editat la Sibiu şi gazeta Theatral Wochenblatt, începând cu 1 iunie 1778, care pare să fi fost primul periodic apărut pe teritoriul ţării noastre (3).

Tentativele de editare a publicaţiilor pentru români încep în anul 1789, când oculistul şi profesorul Ioan Piuariu Molnar, din Cluj, solicită autorităţilor permisiunea de a tipări Walachische Zeitung fur den Landmann / Foaie românească pentru Săteni. Deşi guvernatorul transilvănean Gh. Banffy îi va acorda sprijinul său (erau colegi de lojă masonică), datorită faptului că cerea şi scutirea de unele taxe, Curtea de la Viena va refuza să-i acorde privilegiul cerut. În anul 1793, Molnar fonda, împreună cu alţi intelectuali, Societatea Filosoficească a Neamului Românesc din Mare Prinţipatul Ardealului, în numele căreia, la 1795 lansa o înştiinţare (tipărită de Petru Bart) privind apariţia unei gazete cu titlul Vestiri Filosofeşti şi Moraliceşti, ce urma să apară miercurea şi sâmbăta. Iată programul proiectatei gazete:<Întâiu: urmează Theologia Bisericii Răsăritului; şi lăsând aceasta tiparului vom trimite şi alte Istorii Bisericeşti, care până acum în limba rommânească n-au eşit în tipar.A doua: Geografie ce cuprinde în sine împărţirea Pământului şi cei ce locuesc pre dânsul, cu obiceiurile lor, dimpreună numele cetăţilor şi oraşelor, de cronografii cei vechi şi cei noi însemnate vor eşi tipărite.A treia: Fisica, Matematica şi cuprinsul învăţăturii Filosofeşti, spre luminarea celor ce voiesc a şti întemeierea Cerului cu toate Planetele le vom învăţa.A patra: Se va ivi Biografia Principilor Ungrovlahiei şi ai Moldovii de la începutul ocârmuirii lor.A cincea: Este Istoria Românilor pre larg culeasă din cele mai vechi adevărate Istorii şi alte deprinderi ale lumii vrednice a le şti>, la care se adăugau diverse informaţii utile de tipul <regulilor dieteticeşti> şi altele.

Publicaţia nu a apărut datorită refuzului autorităţilor de a permite editarea ei (4).

La 1814, în Buda, cărturarul ardelean Alexie Lazaru făcea o nouă încercare de editare a unei publicaţii în limba română, motiv pentru care va răspândi o înştiinţare adresată <iubiţilor mei români> cerându-le să se aboneze - < atâta număr de prenumeranţi cât să poci purta cheltuiala tiparului aici în crăiasca cetate Buda, la crăiasca tipografie> (5).

ÎNŞTIINŢARE< Toate neamurile Evropei cele deşteptate au aflat cum că a scrie Gazete sau Novele, şi a le împărtăţi oamenilor neamului său, e cea mai încuviinţată mijlocire de a lumina noroadele, cu întâmplatele ale altora fapte a le abate de la rău şi a le aduce spre cele mai bune. Prin Novele ne înştiinţăm aşa zicând că mai este lume şi afară de ţara noastră, şi ni se descopere a şti şi cele ce se întâmplă în toate zilele prin alte împărăţii şi ţări departe; cu care nu numai că desfătează inima şi mintea omului, carea din fire aşa e întocmită, cât pururea se luptă spre ştiinţă şi agonisire de cunoştinţe nouă, ci şi sufletul se îmbunătăţează, de vreme ce cetitele fapte rele ale altora cele ce s-au întâmplat asupra părinţilor şi a fraţilor săi, asupra domnilor şi boiarilor săi, asupra patriei sale cu fărădelege, cu necredinţă, îndărătnicie îndreznite ne fac a ne îngrozi, precum de pedeapsa şi certarea unor fapte ca acestea, aşa mai vârtos de necuviinţa şi răutatea ce o cuprinde în sânul său; aşa ne învăţăm a nu lucra unele ca acestea.

Dimpotrivă, cunoscutele ale altora fapte bune de credinţă şi de cucerie spre împăratul şi spre patrie, de dragoste frăţească către deaproapele, de ascultare către domnul şi boiarii

2

locurilor, de vitejie în oaste şi de linişte în vreme de pace, ne aprind inima noastră şi cu putere ne îndeamnă a urma unora ca acestea.

Nu numai dară frumos şi desfătat lucru iaste a ceti Novele, ci şi de lipsă celui ce nu vrea să rămâie orb de ammândoi ochii.

De aceea, iată că şi grecii, ba şi sârbii, dobândind de la înălţatul împărat al Austriei privileghium spre acela, cu sârguinţă dau Novele, ce se tipăresc la Viena, neamului său, şi neamului atâta cel grecesc, precum şi cel sârbesc, nu numai cu bucurie, ci şi mulţămită le primesc.

Singuri noi, românii, măcar că ne tragem viţa de la cel mai slăvit neam în lume, adecă de la romani, sântem de acel scump vistiari lipsiţi. Însă supt stăpânirea preabunului împărat al Austriei Franţisc Întâi, carele părinteşte doreşte ca şi românii să vie la mai buna învăţătură, mi s-au învăpăiat inima de dragoste - ca şi întru acest lucru să slujesc neamului meu.

Pentru aceea, de voi fi înştiinţat de la iubiţii mei români că bucuros ar primi un lucru folositor ca acesta, şi de se va aduna atâta număr de prenumeranţi cât să poci purta cheltuiala tipariului, aici, în crăiasca cetate Buda, la Crăiasca Tipografie, mă voi încumeta a mă apuca şi de acest lucru pentru dragostea neamului, întru care întâmplare pururea şi necurmat cinstiţi prenumeranţi în toată săptămâna de câte două ori ar primi de la mine Novele pe câte o jumătate de coală, adecă o coală pe săptămână, uneori încă şi mai multe alte vrednice lucruri vom adăoge; a cărora preţ, cu toată cheltuiala, va fi de la un prenumerant 20 de forinţi nemţeşti pe an sau carele va avea, numai pe o jumătate de an, 10 forinţi nemţeşti; iară în bani turceşti pe un an 30 lei, pe jumătate de an 15 lei.

Când vom fi înştiinţat despre vrerea românilor în treaba aceasta, voi anumi şi locurile unde, şi la care cinstiţii neguţitori să numere mai sus arătaţii bani, ca să-i poci primi la vremea sa. Nu lipseşte alta, fără românii să se arate, înaintea lumii şi înaintea neamurilor celor străine, că nu cruţă acea puţină cheltuială ce au a face pentru Novele.

Alexie Lazaru >(6).

În anul 1816, Teodor Racoce (n. cca.1780, studii liceale la Cluj, împreună cu Ghe. Lazăr; funcţionar al guberniului din Lemberg, cancelarist la Cernăuţi, traducător din greacă, latină şi germană ) se decidea să editeze o revistă - almanah, motiv pentru care va solicita autorităţilor aprobare, arătând că <între toate naţiunile Europei numai naţiunea moldovenească sau valahă singură pănă în timpurile prezente nu ia parte deloc, nici la întâmplările generale cu caracter politic şi statistic, nici la cele cu caracter ştiinţific> deoarece nu are gazete. Intenţia sa era să tipărească săptămânal, <în limba moldovenească> o publicaţie cu titlul Gazeta moldovenească. Va primi aprobarea necesară în anul 1817, când va şi răspândi înştiinţarea despre apariţia de <Novele sau Gazeturi româneşti>:

<< Înştiinţare pentru Gazetele romăneştiÎn puţină vreme, după ce au început a se revărsa în Europa razele ştiinţelor, şi a bunelor învăţături, sau aflat folositoare măestriei a Tiparului, prin care şi împărtăţire aceloraş ştiinţe, dela neam la neam, pănă la cele mai depărtate părţi a lumii, întru totu sau lesnitu; dară cu aflare Gazetelor nu se poate spune cât folosu sau adusu la toate ţările Europii; se poate zice cu tot adevărul, că începutul politicirii a toate Europii şi cultura neamurilor ei sau făcut cu iveala Gazetelor publice. Gazetele sau înştiinţările de obşte sunt organul tuturor bunelor învăţături, a înfrumuseţării limbilor şi a politurii neamurilor. Din Gazete bine rânduite nu numai ştimu toate întâmplările minunate, şi vrednice de luare aminte, ce din vreme în vreme în osebite ţări depărtate, sau pusu la iveală; dară ca şi într-o oglindă vedemu ce să lucrează în toate părţile lumii. Cunoaştem starea neamurilor, mutările împărăţiilor, aflările omeneşti cele mai folositoare, fie întru rândul ştiinţelor, a poliţii, a neguţătorii (comerţului) sau a agonisirii de

3

câmpu. Cu un cuvântu, precum se procopseşte oarecine cetind istoriile cele vechi, aşa ne procopsim cetind gazetele, ce se pot zice istorie vieţuitoare împreună cu noi.

Neamul românesc măcar că împărţitu întru mai multe ţări, şi trăind supt osebite stăpâniri, totuş o limbă are, aceeaş lege şi tot aceleaş obiceiuri, precum şi aceleaş cărţi şi aceeaş scrisoare; deşi românii socotiţi împreună facu o naţie de mai multe milioane, care demult simţeşte bunătăţile politicirii şi doreşte a fi părtaşă culturii acelora lalte neamuri Europii: Dară până acum i-au lipsitu acest organu, prin care să poată primi toate acele procopsiri de care au avutu parte alte noroade.

Acesta de obşte cugetu au socotitu mai jos iscălitul să-l împlinească prin tipărire, Novelelor, sau Gazetelor româneşti, spre care scoposu au şi căpătat pozvolenie dela pre înalta curte după Decretu Gubernialnic dela 25 Februarie a.c. numeru 8772. Deci el voeşte să dee afară Gazete romăneşti precum s-au obicinuit la toate neamurile în Europa, pe toată săptămâna dela două până la trei coale tipărite, cu tot feliu de vestiri, precum este obiceiul, şi cu aceea rânduială, cât să între la aceleaş gazete toate lucrurile vrednice de ştiutu, ce se află în gazeturile de Londinu în Englitera, de Paris în ţara franţozască, de Berlinu, Hamburgu şi alte Eparhii a Germanii precum şi la Gazetele din Eparhiile Italiii şi Ispanii. Dar fiindcă această osteneală este cuprinsă cu multe cheltuieli, pentru ţinerea Gazeturilor streine, pentru tipăritu şi plătire poştelor; pentru aceasta au socotit a fi de trebuinţă ca să arete acest cugetu de obşte folositoriu neamului românesc prin această înştiinţare, şi a se recomendui mare sufleţii celor iubitori de neamu, şi de procopsire limbii patrioticeşti, ca să binevoiască a-l sprijini întru această apucare sau luare înainte.

Ponturile tocmeli, cu care cel mai jos iscălitu se îndatoreşte a lua asupra sa această osteneală, sântu următoare.

1. Forma gazetelor va fi, precum este a înştiinţării aceştii, şi se va chema: Novele, sau Gazete romăneşti.

2. Alcătuirea lor va fi întru acestu chipu: o coală întreagă tipărită, câte odată şi o coală şi jumătate, va fi numai cu osebite veşti şi înştiinţări din toate ţările, şi cu toate alte povestiri vrednice de ştiutu ce se vor afla întru gazetele neamurilor Europii. Altă coală tipărită se va adăoge la aceste gazeturi cu titula: Pentru învăţătură şi ştiinţ; la care se vor pune tot felul de vestiri ce se fac pentru cărţi şi lucruri învăţate, care esu la lumină în ţările Europii.Câte odată, precum va cere trebuinţa, se va putea pune o coală şi jumătate, şi întracest chipu o gazetă de împreună va ţine doao coale. Aceasta încă trebuie să se ia aminte, că aceste gazete întru acel chipu se vor tipări şi se vor însemna cu numărul, ca să se poată apoi împreună lega în tomuri deosebite, precum gazetele aşa şi cele, ce se vor tipări pentru lucruri învăţate.

Oricare oameni învăţaţi şi iubitori de neam, sau îndatoritu celui mai jos iscălitu cumcă, la întâmplare, cându gazetele aceste să se primească dela mai mulţi, şi să aibă trecere, vor da supt numele: Dascălul romănesc toate învăţăturile tălmăcite pre romănie, începându dela gramatică până la Theologie, adecă cele duhovniceşti, după aşezământurile besericii greceşti. Iară cele alte ştiinţ după isvoadele celor mai învăţaţi bărbaţi, şi după cărţile de obşte priimite.

3. Intru acesta feliu întocmita gazetă de doao, sau trei coale tipărite, va eşi în toată săptămâna la lumină, şi se va trimite fără nice o cheltuială de poşte la toţi cei care se vor scrie (prenumerui) pănă la locul hotărâtu, unde vor voi să o primiască, adecă celor de suptu împărăţia austrii se vor da la poştele orânduite, şi dela acele poşte va primi fieştecare gazetele cu adresul sau titulaţiea sa dela aceleş poşte unde va pofti să-i fie trimisă. Iară cei din ţara moldovii şi din ţara muntenească vor primi prin Agenţiile austriaco- împărăteşti din Iaş şi din Bucureşti, iarăş la locurile unde vor hotărî aceiaş ţiitori de gazete.

4. Fiindcă nu se potu tipări mai multe exemplare de gazeta, numa atâte câte se vor întocmi mai înainte, şi numai pentru acele persoane, care se vor scrie; pentru aceasta cel mai jos iscălitu, pofteşte pe toţi ce ar dori a se face părtaşi acestora gazete, ca să-ş trimată Adresul său, adecă: numele, porecla, şi vrednicia, cu însemnare locului unde voeşte a primi aceste gazete. Aceste adresuri se pot trimite prin chesaro-crăieşti agenţii, staroşti de agenţii, sau prin poştă drept la jos iscălitul la Leov. Din lăuntru poate să se scrie ori în ce limbă, iar

4

din afară, pentru ca să nu se smintească la poştă, trebuie să se scrie titlu nemţeşte, franţuzeşte sau lătineşte. Aceste adresuri se poftescu cât mai în grabă, fiindcă mai jos iscălitu au hotărâtu, ca cu începutul lunii lui Mai a anului curgători să înceapă tipăritul.

5. Având mai jos iscălitul aceste adresuri va da al doilea înştiinţare, şi va hotărâ zioa în care va da cea mai întâie Gazeta.

6. Preţul pe tot anul pentru gazeta se aşează la 60 florini (lei) în valuta de Viena, sau de 30 de lei bani buni. Acesta preţu tot deauna pe o jumătate de anu se va plăti înainte, adecă: cu 30 florini în valuta de Viena sau cu 15 florini bani buni.

Pe lângă aceasta se poftescu toţi cei înalţi şi preasfinţiţi Arhierei, şi de înalt neam Arhonde, vell Boeri, precum precinsitite, cinstite şi de bun neamu, besericeşti şi mireneşti Persoane după vredniciile sale, să binevoiască a pune împreună silinţă spre împlinire acestui dimpreună folositori scoposu (lui).

Sau dat în Leov la 8 Martie 1817. Teodor Racoce, k. u. k. gubernialnic tălmaciu>>

T. Racoce va edita, în anul 1820, la Cernăuţi, revista Chrestomaticul românesc, care a avut ca subtitlu <Adunare atot felul de istorii şi alte fapte scoase din autori de osebite limbi> (7). Aceasta a fost prima revistă românească, dar a cărei apariţie nu a fost de lungă durată, datorită modestei susţineri cu abonamente. De observat textul înştiinţării de mai sus, care constituie un prim şi foarte interesant contract între editor şi abonat (prenumerant) apărut la noi (de altfel, toate publicaţiile apăreau prin creditarea editorului de către cititori; în cazul în care numărul acestora nu era suficient de mare, publicaţia nu mai apărea şi se restituiau banii ori îşi înceta apariţia, se restituiau banii sau se oferea o altă publicaţie în locul celei iniţiale).

În anul 1821 aromânul Zaharia Carcalechi, editor şi publicist, angajat la Tipografia Universităţii din Buda, va <izvodi>revista Biblioteca românească, ajutat fiind de I. Trifu (I. Maiorescu), Damaschin P. Bojincă, C. Lecca, Em. Gojdu şi alţii. Revista avea un profil cultural - literatură, istorie naţională şi universală- şi cuprindea litografii realizate de pictorul Lecca, reprezentâdu-i pe domnitorii moldoveni şi munteni. Carcalechi va edita mai târziu, la Bucureşti, şi prima revistă de publicitate apărută la noi - Cantor de avis şi comers (Biroul de avize şi comerţ) 1837 (8).

În anul 1827, doi studenţi români aflaţi la studii în Lepzig, I. Mihail K. Rosetti (din Muntenia) şi Anastasie Lascăr (din Moldova) vor lua iniţiativa editării unei publicaţii pentru români. Aşa se face că I. M. K. Rosetti începe publicarea periodicului Fama Lipschii, prin care dorea să ajute la < creşterea limbei daco-româneşti>, în iunie 1827, sprijinit financiar de boierul progresist Dinicu Golescu. Începând cu numărul al doilea, publicaţia se va numi Fama Lipschii pentru Daţia, programul editorial militând, printre altele, pentru utilizarea alfabetului latin ( nu s-a păstrat decât numărul 7 - se află în Biblioteca Brukenthal, Sibiu). Acesta a fost primul ziar tipărit în limba română (9).

Trebuie să amintim în această repede privire asupra începuturilor şi revista Courier de Moldavie, editată la Iaşi, de trupele ruse conduse de mareşalul Grigore A. Potiomkin, la 1790 (Iaşiul fusese eliberat de ocupanţii turci în septembrie 1789 - vezi războiul ruso-turc din anii 1787-1791). Publicaţia era realizată într-o tipografie de campanie, fiecare număr conţinând comunicate oficiale, dar şi ştiri externe, îndeosebi militare şi politice. Courier... ar fi cel de-al doilea periodic apărut pe teritoriul ţării noastre, după Theatral Wochenblatt - Sibiu, 1778 (10).

În anul 1826, după o călătorie în Occident, Dinicu Golescu va lua legătura cu Ion Heliade Rădulescu, profesor la Sfntul Sava (Bucureşti), şi împreună cu alţi intelectuali vor fonda o societate secretă care va milita, între altele, pentru fondarea de jurnale în limba română, abolirea monopolului tipografic, încurajarea traducerilor etc. În numele lui I. H. Rădulescu, D. Golescu va solicita aprobare pentru editarea unei gazete cu titlul Curierul român, în anul 1828, în acelaşi an primind aviz favorabil de la contele rus Pahlen (vezi războiul ruso-turc) cu avertismentul <de a nu supăra niciodată religia, morala şi buna

5

cuviinţă>. La rândul său, I. H. Rădulescu va fi înştiinţat din partea Divanului <vei pune în lucrarea alcătuirea aceştii gazete ca un lucru folositor naţiei rommânilor, iar nu spre vătămare, care gazetă alcătuind-o, o vei pune dumneata mai întâi în cercetarea cenzurei după cum se porunceşte, şi apoi s-o publicuieşti urmând condiţiile ce se arată>. Înştiinţarea ce a precedat apariţia revistei anunţa ca titlu <Curierul Bucureştilor>, în cele din urmă însă, se va numi Curierul românesc (1829).

<ÎNŞTIINŢAREpentru Curierul Bucureştilor,

După înalta slobozenie prin strălucirea-sa graful, dată prea cinstitului divan, avem cinstea a face cunoscut cinstitului public că, cu începerea anului nou, sau cel mult a anului astronomicesc, adică cu începutul lui martie 1829, să vor ivi şi începuturile gazetei rumâneşti Curierul Bucureştilor.

Acest vestitor de obşte, de atâţia ani cunoscut de neapărată trebuinţă în luminata Evropă, a ajuns astăzi a îşi împrăştia vestirile sale şi între neamurile cele mai necunoscute, care încă în turburările şi neodihnile lor au simţit lipsa şi trebuinţa lui. El astăzi cunoaşte mai mai toate limbile Evropii, încă şi ale acelor naţii ce trăiesc supt apărarea şi ocrotirea altor legi, şi foarte trist era pentru noi, iubiţilor rumâni, când el încă până acum nu cunoştea limba noastră, şi noi vestirile lui le priimeam în limbi streine, în vreme ce ne aflăm în pământul nostru şi trăim supt legile şi cârmuirea noastră. Acuma poate cineva vedea pe simţitorul rumân curgându-i lacrămi de bucurie, văzând în toate casele bătrâni, tineri, bărbaţi, femei, învăţaţi şi mai de rând, îndeletnicindu-se şi petrecând cu gazeta în mână, şi înmulţindu-şi ideile având cunoştinţă şi ţiind un şir de întâmplările lumii; va putea cineva vedea încă şi pruncii cei mici lăsându-şi jocurile lor cele nevinovate şi adunându-se împrejurul mumelor şi taţilor ca să citească ei singuri sau să asculte gazeta.

Folosul gazetei este deobşte şi deopotrivă pentru toată treapta de oameni: într-însul politicul îşi pironeşte ascuţitele şi prevăzătoarele sale căutări şi se adâncează în gândurile şi combinările sale ; aci liniştitul literat şi filozof adună şi pune în cumpănă faptele şi întâmplările lumii, îndrăzneţul şi neastâmpăratul războinic se desăvârşeşte într-însa, povăţuindu-se din norocirile sau greşalele altor războinici; băgătorul de seamă neguţător dintr-însa îşi îndreptează mai cu îndrăzneală spiculaţiile sale; până când, în sfârşit, şi asudătorul plugar, şi el poate afla aceea ce înlesneşte ostenelile sale şi face să umple câmpurile de îmbilşugătoarele sale roduri. Nu este nici o treapă; nu este nici o vârstă care să nu afle plăcere şi folos într-această aflare vrednică şi cuviincioasă cuvântării omului, adică în gazetă.

Pentru aceasta, dar, făgăduim că acest Curier al Bucurescilor va coprinde în sine: 1.O culegere de cele mai folositoare şi interesante lucruri din gazeturile Evropii. 2. Însemnări pentru creşterea şi sporirea literaturii rumâneşti. 3. Înştiinţări pentru cele mai folositoare articole ale negoţului. 4. Cele din lăuntru şi slobode săvârşiri ale statului nostru, precum şi judecăţi însemnate, sfaturi şi hotărâri ale divanului pentru îmbunătăţirea patriei ; voinţi ale divanului pentru publicarea a vreunei pricini ş.c.l. 5. Vânzări şi mezaturi deosebite, şi, în sfârşit, multe însemnări folositoare, precum pentru curăţenia oraşelor, pentru păzirea sănătăţei, pentru depărtarea boalelor celor grele ş.c.l., ş.c.l.

Acest Curier va pleca de două ori pe săptămână din Bucuresci cu expediţia în forma aceştii Înştiinţări ce se vede şi într-o jumătate de coală.

Dar fiindcă o acest fel de întreprindere nu se poate aduce la sfârşit decât cu destule şi grele cheltuieli, de aceea sunt rugaţi câţi vor cunoaşte invederat folosul şi trebuinţa aceştii gazete să binevoiască a se prenumera spre înlesnirea cheltuielilor ei şi spre păstrarea şi statornicirea ei. Preţul fieştecărui trup pe un an ţine aci în Bucuresci doi galbeni împărăteşti ; iar afară, pentru cheltuiala poştiilor, se va încărca analoghiceşte după depărtare, încât cele ce

6

vor ieşi din ţinutul Ţării Româneşti se vor sui până la 40 de sfanţi ; cele din judeţile dincolo de Olt, 36 sfanţi ; cele din judeţ. Oltul, Teliormanul, Argeşul, Muşcelul, Bucovu, Buzăul,Focşani, 34 de sfanţi, şi cele din Vlaşca, Dâmboviţa şi Ialomiţa, 32 de sfanţi.

Banii fieştecare, spre siguranţă, îi va număra la locurile cele de jos însemnate : În Bucuresci, la dătătorii gazetelor. În Craiova, la casa d. H. Constantin Pop. În judeţe, la Sameşul judeţului. În Iaşi, la… În Braşov, la d. Niculae şi I. Pan. În Sibii, la d. Tieri librerul. În Blaj, la d. Unufrie, profesorul normal. În Peştea, la d. A. Grabofski. În Arad la…În Bucovina la… În Basarabia la…sau, în sfârşit, orice oraş la neguţătorul de cărţi ce să va afla acolo, lăsâdu-şi numele înscris. Şi fiindcă cunoscut poate să fie fieştecăruia cheltuielile cele dintâi ale gazetii, de aceea sânt rugaţi toţi iubitorii de această începere să binevoiască a plăti pe acest an cu banii înainte.Dătătorii gazetelor : I. Eliad şi C. Moroiu > (11)

Curierul românesc a fost primul ziar în limba română care a avut o apariţie îndelungată şi un rol foarte important în trezirea conştiinţei naţionale a românilor(12). Între anii 1830 şi 1847 a avut şi câteva suplimente - Adaos literar, Gazeta Teatrului Naţional, Muzeul Naţional, Curier de ambe sexe (13).

Tot în anul 1829, începând cu 1 iunie, apărea în Iaşi, periodicul Albina Românească. Gazetă politico-literară, al cărui iniţiator, proprietar şi redactor era Gheorghe Asachi. Albina va avea şi un supliment literar, Alăuta românească. <După Courrier de Moldavie, tipărit la Iaşi, în limba franceză, Albina este primul ziar în limba română din Moldova, care, alături de Curierul românesc (1829 - 1850), redactat de I. Heliade - Rădulescu, la Bucureşti, şi de Gazeta de Transilvania a lui G. Bariţiu, de la Braşov, stă la baza presei periodice româneşti>(14). Iată textul Înştiinţării ce a precedat apariţia Albinei, datat 17 aprilie 1829.

Înştiinţare despre Gazeta Românească din Ieşi

Nu se află astăzi în lumea politicită neam, deşi mai mic la număr decât românii, carele, întru alte ale sale folositoare instituţii, să nu aibă în limba naţiei un jurnal periodic. Sporiul acel vrednic de mirare în carele acum au ajuns ştiinţele, măiestriile şi negoţul au răsărit în parte din asemene împărtăşitoare mijloace, prin carile lăcuitorii dispărţiţi de munţi şi de mări se fac vecini şi, împrumutându-se cu rodul cercărilor, îndămnează traiul însoţitori. Luătoriul-aminte, cetitorul gazetei, ca într-o oglindă în ea vede înfăţoşate toate interesantele întâmplări de carile el însul atârnă, martor să face cruntelor bătălii, vede faptele, aude vorbirile străluciţilor bărbaţi, să minunează de fenomenele firei, şi ca un călători de pre rătunzimea pământului culege folositoare pilde şi învăţături.

Întru părintească îngrijire, ce pentru binele public păstrează cătră patria noastră scutitoare împărăţia Rosiei, înalta orcârmuire au binevoit a da voie să se tipărească la Ieşi Gazeta românească. În puterea sus-arătatei înalte învoiri, d. aga Asachi însărcinându-se cu direcţia acestui lucru, redacţia gazetei, adecă soţietatea alcătuitoare, nu pregetă a înştiinţa pe evgheniştii boieri şi pe toţi simpatrioţii că jurnalul acest politico-literal să va tipări în Ieşi supt nume de Albina românească, în următoarele condiţii :

1. Începând de la 15 mai viitori Albina românească se va tipări de două ori pe săptămână.

2. Mărimea şi forma gazetei va fi pe săptămână de o coală şi jumătate în 4.3. Ea va cuprinde : politiceşti şi interesante novitale din toate ţările lumei, buletine de la

teatrul războiului, culegeri istorice, literale, morale, filologice, acele despre folositoare aflări, şi mai ales adese se vor împărtăşi din vrednici scriitori povăţuiri despre economia câmpului, despre care pentru toate timpurile anului se vor însemna regule după sistema practicată în ţările politicite, atât despre mai buna lucrarea pământului, a pometelor, a viilor, a stupilor, a viermilor de mătase, a velniţilor, a pădurilor, câtşi

7

povăţuiri pentru ferirea şi vindecarea epizotiei (boalei vitilor) şi alte folositoare pentru moşinaşi şi posesori. Prenumerantul ce-şi va păstra şirul între al acestor gazete va avea în casa lui un honograf deplin de întâmplări în mijlocul cărora însul viază şi carile în adevăr întrec pe multe alte epohe. În suplementul ce să va adăogi câteodată se vor tipări poroncile ocârmuirei ce au să fie tuturor cunoscute. Asemenea, acele ce atingându-se de negoţul Moldovei se vor slobozi în megieşitele ţări. În acel suplement se vor mai publica mezaturile, vânzările şi înştiinţările particulare. Acei cari vor avea trebuinăă a li se tipări asemenea cuprinderi, supt a lor iscălitură întărită de dregătoria locului, le vor trimite cătră : Redacţia Albinei româneşti, adăogând şi cheltuiala publicaţiei.

4. Preţul acestei gazete pentru Moldova va fi patru galbini pe an, care preţ foarte măsurat este în alăturare cu cele mai ieftine străine gazete, când Albina românească va cuprinde în filile sale toate înştiinţările adevărate ale altor jurnale.Dar pentru că de la 15 mai, când se va începe gazeta, până la încheierea anului 1829, rămân numai şapte luni şi jumătate, aşadar analogul ce să cuvine acuma la prenumeraţie este de 78 lei, 30 parale. Dacă această gazetă va căpăta doritul spor de care în toate chipurile redacţia se ca sârgui a să învrednici, atuncea, de la începutul anului 1830, Albina românească se va tipări cu mai mare deplinătate, cu nou tipari şi pe fină hârtie. Ce să atinge de stilul gazetei aceştia, redacţia va urma după cel cerut de regulile limbei, şi pe carile orice filolog ideat îl va afla potrivit. Precum de datorie este a nu mai întârzie de a aduce limba vorbită de mai mulţi decât patru milioane români la gradul deplinirei, cătră carele strălucitul ei început o împuterniceşte, iar paradigma cultivitilor sale surori o îndeamnă.În Ieşi prenumeraţia se va face deodată în Mănăstirea Sfinţilor Trii Ierarhi, iar pe la ţinuturi redacţia s-au adresuit cătră persoane binevoitoare, trimiţându-li bileturile cuviincioase şi împuternicire de a priimi preţul sus-arătat de la prenumeranţi şi de a le da bileturile însemnate cu sigiliul redacţiei, prin carele-şi vor cere gazeta la locul şi ziua arătată.

Cu ace întâie gazetă se vor tipări pe o filă, spre pomenire, numele prenumeranţilor cari unui lucru obşteşte folositori vor da razemul şi îndemnul dorit, fără carile nu se va putea înfiinţa.Ieşii, 17 aprilie 1829 Redacţia Albinei româneşti.

Amintim că Gheorghe Asachi (1788 – 1869), ziarist, poet, pictor, scriitor, editor şi tipograf, a fost întemeietorul învăţământului românesc în Moldova (Academia Mihăileană, 1835), al presei moldovene (Albina românească, 1829) şi al teatrului din Moldova (1816).A fondat şi editat publicaţiile Adaos la Foia sătească (1846), Adaos la Buletinul Oficial al Moldovei (1851), Alăuta Românească (1837), Almanah de învăţătură şi petrecere (1842), Arhiva Albinei pentru arheologie română şi industrie (1844) şi altele.

Ca şi alte publicaţii editate în etapa de început a presei noastre, editorul Albinei va acorda un spaţiu însemnat literaturii. Aşa cum arătam mai sus, primul ziar politic şi cultural al românilor din Transilvania va apărea la Braşov, săptămânal, începând cu 12 martie 1838, sub redacţia lui G. Bariţiu: Gazeta de Transilvania (în anul 1849 a avut titlul Gazeta Transilvană, apoi Gazeta Transilvaniei)

De la redacţie(Gazeta de Transilvania)

Lucru mai nou totdeauna şi mai scump, mai nepreţuit, mai neşters din inimile şi minţile noastre, mai vrednic de nemurire nu sunt în stare a arăta vrednicilor mei cetitori, decât înştiinţarea despre însuşi foaia aceasta a noastră politică, pentru care în zilele aceste ne veni slobozenie deplin de la înaltul tron ca să o putem da de aci înainte nempiedecaţi la o naţie care prin întârzierea în cultura duhului putem să zicem cum că ridică mila iubitorilor de omenire

8

din veacul nostru. Suflete al meu! găteşte-te a-ţi vărsa toate simţimintele cele mulţămitoare înaintea preabunului nostru suveran şi părinte Ferdinand I-ul. Oh, dar ele mă năpădesc prea multe deodată şi tocma prin aceasta îmi precurmă cuvântarea şi îmi năduşă graiul.

Cinstiţi cetitori, iubiţi români, iată o îngrijire noua, un dar deosebit, o facere de bine nepreţuită, o priveghere, o pronie părintească cu ochi ageri strălucitoare asupra-ne şi la toate lipsele şi trebuinţele noastre! Lăţirea ştiinţelor şi a cunoştinţelor, împărtăşirea ideilor la toate clasele de oameni! Strigă astăzi toate naţiile, toate stăpânirile cele înţălepte şi părinteşti  : mijloacele la aceste sunt cărţile, literatura, scrierile periodice lăţite şi propovăduite la toţi. Nouă acestea ne lipsea; iată ca ni s-au dat, şi ni s-au dat atunci cînd celelalte naţii cu noi împreuna lăcuitoare încă au ajuns să cunoască cum că singură luminarea şi dezvoltarea ideilor unui popor, cum este al nostru, poate să-l puie în stare a contribui fiziceşte şi moraliceşte la fericirea patriei, într-a căria sân ne am născut şi ne hrănim. Mulţămită celor care strigă astazi cu glas puternic: deşteaptă-te şi tu, române, păzeste înainte împreună cu noi, priimeşte şi cultivă în inima ta iubirea de dulcea noastră patrie[…] Cu toţii ştiu şi pricep cum că cunoaşterea unei naţii pe o cale mai uşoara şi mai scurtă nu este altfel cu putinţă decât prin însăşi lucrarea şi îmbogaţirea limbei şi literaturei sale. La acestea să se dea zbor nempidecat, şi noi suntem scăpaţi de întunerecime. Toate alte mijloace sunt nesigure şi înşelatoare. Negreşit că o limbă straină, o mastehă oricare rău nu va hrăni. Şi aici ar fi locul a vorbi acum aplecat la o foaie politică în limba naţională ce folosuri poate aceasta să aducă, că cu atât mai luminat să se cunoască facerea de bine ce o avem prin slobozenia de nou câştigată, dar am nădejde că nici unul dintră cititorii noştri nu va fi care să nu-şi închipuiască şi sa-şi numere acele folosuri cu cea mai mare vioiciune. Ce au folosit la toate neamurile aceeaşi ne va folosi şi noua – oh, va fi mai mult! Nici de aceea nu cred să fie mulţi între români care să zică: tocma novele politiceşti pot să citesc cu mult mai bune în limbi străine – oh, nu ; căci fieştecare ştie cum că acele nu sunt scrise în interesul şi amăsurat trebuinţelor românului. Fieştecare trage folos la oala sa: vorba românească. Un strain nu scrie în limba româneasca, cu atâta mai puţin în duhul românesc; un strein de-ar fi înţeleptul înţelepţilor, cosmopolitul cosmopoliţilor, nu cunoaşte scăderile noastre, nu le simte pe acele, prin urmare nici nu ştie prescrie mijloacele ajutătoare […] De una ar fi să ne temem mai mult, cum că adică gustul de cetit este până acum la noi foarte puţin. Aceasta o cunoaştem cu toţii, pricina încă o ştim. Şcoalele noastre, puţine câte le avem, sunt de vină la aceea. Să ne uităm împrejur în toate părtile, şi ne vom încredinţa cum că metodul şcoalelor noastre au fost până acum în praxi împiedecător, iar nu îndemnător la o cultură mai slobodă şi mai înaltă.

Împovărarea memoriei cu apăsarea înţelesului şi a judecăţii tinerilor, aceasta este caracteristica şcoalelor noastre. Ce mirare dară dacă tânărul sau junele, cum scapă dintr-un clas într-altul, trânteşte cărtile şi clasicii cei scumpi, a căror el numai spinii, iar dulceaţa nu o au simţit niciodată; şi cei care aruncasă teologia morală în Murăş, mai are soţi destui într-alt înţăles. Câţi sunt care petrec şcoalele toate, fără sa ştie care mai sunt alte cărţi de acest feli, afară de cele prescrisă prin clasuri. Clasicii, care ar trebui să ne fie cea mai scumpă hrană pentru mintea şi inima noastra, nu-i preţuim din destul! Dar să lăsăm aceste că sunt prea supărăcioase Atâta zic numai cum că, şi de alte feliuri de scrieri periodice, au venit totuşi timpul în care un număr mare de naţionalişti simţesc cu fiebinţeala şi ştiu de ce avem trebuinţă neapărată. O mulţime de bărbaţi într-alte plase – cum ca să tăcem de câţiva episcopi cu rîvna adevărat apostolească – dregători politiceşti, doftori, ostaşi; aceştia parte mare simţesc ce ne trebuie nevoindu-se deodată a-şi căuta mijloace de ajutor. Ce e mai mult? înseşi frumoasele noastre au început să sprijinească întreprinderile cele folositoare. De altă parte iar – precum de la Anul nou încoace mă încredinţai – vedem unii bărbaţi cu cele mai grele slujbe împrejuraţi a nu-şi pregeta a să cuprinde şi cu produceri literare. Bine este, domnii mei, asa şi faceti, mari pilde aveţi spre acestea în bărbaţii veacurilor? Tucidid, Xenofon, Polibie, I. Cezar au fost generali şi scriitori totdeodată. Cicero era de dimineaţa până sara cuprins în forum cu trebile republicii, şi totuşi, câte scrieri nemuritoare lasă la lume! Plinie era consul, Plutarh profesor. Venim mai încoace, Frideric cel Mare, craiul Vorusii, citea singur jăluirile supuşilor

9

săi, şi totuşi i-au rămas timp ca să scrie şi cărti de mult preţ. Profesorii prin Franţa si Germania, cuprinşi cu cele mai grele catedre, dau în lume lucruri clasice nemuritoare. Într-adevăr, se pare cum că greutătile unei dregătorii dau putere duhului omenesc, şi negreşit cum că odihna prea multă şi comoditatea nu este bună; ea moleseşte, lîncezeşte puterile mintţii, ca şi apa stătătoare.

Sărăcia i-ar pricinui cineva de cea mai mare piedecă a sporirei noastre. Este aşa, dar oare unde să afla omul acela care după ce cheltuieste sume pentru trupul său să nu-şi ţie duhul vrednic de doi-trei galbini, care ar avea să-i jărtfească pe cărti şi pe alte mijloace trebuincioase spre înmulţirea cunoştinţelor şi poleirea sa?

După aceste toate ar fi să descoperim la cititorii noştri şi planul după care vom purcede lucrând la Novala noastră; dar acesta încă lesne îl va afla oricine care ştie cum că noi suntem începători în patriile noastre şi voim iarăşi parte mare începătorilor să dăm hrană. După cum am fost înştiinţat la începutul anului, noi vom urma regulat o dată pe săptămână cu darea foilor noastre amândouă pe câte o coală. Însă dacă vom vedea cum că numărul cetitorilor noştri să înmulţeşte, atunci vom urma cu foaia politicească a o da de două ori pe săptămână. Tot subt aceeaşi condiţie făgăduim cum că vom începe o foiţă cu litere lătineşti, o data sau de doua ori pe luna după stările împrejur, şi materiile de tipărit încă ne vom strădui a le îmbunătăţi.

Totodată poftim pe d.d. prenumeranţi să binevoiască a ne ajuta la jărtfele noastre cele împovărătoare trimiţându-ne banii de prenumeraţie cât mai în grab. Prenumeraţia să poate face în toate provinţiile la toate dregătoriile de poştă.[…]

Redactor: G. Bariţ Editor: Ioan Gott

Gazeta de Transilvania a avut şi suplimente - Foişoară pentru răspândirea cunoştinţelor folositoare şi a iubirii de carte şi Foaie pentru minte, inimă şi literatură.Publicaţia s-a situat pe poziţii democratice şi iluministe, de apărare a intereselor naţionale şi sociale ale românilor din Transilvania.

NOTE(1) <1731. Au început a face Typografie Petcu Şoanul, dascălul, lucru care el nu văzuse nicări şi au typărit nişte calendare...> cf. Radu Tempea, Istoria beserecei Scheilor Braşovului, Braşov, 1899, p. 100. (În unele lucrări, numele autorului primului calendar este redactat Petru Şoanul).(2) Nicolae Iorga, Istoria presei româneşti de la primele începuturi pănă la 1916, Sindicatul Ziariştilor din Bucureşti, Bucureşti,1922, p. 13(3) Elena Dunăreanu, Mircea Avram - Presa sibiană în limba germană, 1778 - 1970, Sibiu, 1971, p. 6 şi Mircea Popa, Valentin Taşcu - Istoria presei literare româneşti din Transilvania, de la începuturi până în 1918, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1980, p. 14. Notă: în anul 1581, la Nurberg/ Germania apărea gazeta Siebenburgische Zeitung, editată de apropiaţi ai împăratului Rudof al II-lea, pentru Transilvania, dar nu poate fi considerată reper pentru presă de la noi, deoarece era editată într-o altă ţară.(4) Mircea Popa, V. Taşcu, op. cit., p.18.(5) Presa literară românească. Articole-program de ziare şi reviste ( 1789-1948), ediţie de I. Hangiu, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1968, vol. I., p. 6(6) I. Bianu, Introducere la Publicaţiunile periodice româneşti (ziare, gazete, reviste), Descriere bibliografică , tom. I, Catalaog alfabetic, 1820 - 1906, Bucureşti, 1913 (7) Istoria presei române, antologie de Marian Petcu, Editura Tritonic, Bucureşti, 2002, p.14(8) Marian Petcu, O istorie ilustrată a publicităţii româneşti, Editura Tritonic, Bucureşti, 2002 (9) I. Hangiu, Dicţionarul presei literare româneşti, 1790 -1990, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996, p. 175 (10) Dumitru Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti,Ed. Ştiinţa, Chişinău, 1992, p. 11 (11) I. Heliade Rădulescu (1802 – 1872) a fost ziarist, scriitor, lingvist, om politic, profesor şi traducător. Din anul 1867 a devenit academician şi a condus Academia Română pînă în anul 1870. El fondează, împreună cu I. C.Moroiu, prima gazetă în limba română din Ţara Românească, Curierul românesc, în anul 1829, la Bucureşti, căreia i-au urmat Curier de ambe sexe (1837), Almanachu literaru pe anul 1839 şi altele. Text reprodus după Presa literară românească. Articole-program de ziare şi reviste (1789 – 1948). Ediţie, note, bibliografie şi indici de I. Hangiu, cu o introducere de D. Micu, vol. I, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1968.(12) I. Hangiu, op. cit., p. 132

10

(13) Pentru mai multe informaţii despre Curierul românesc şi fondatorul său - Mircea Anghelescu, Ion Heliade Rădulescu. Obiografie a omului şi a operei, Editura Minerva, Bucureşti, 1986 sau Mircea Anghelescu, Echilibru între antiteze. Heliade - o biografie, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001, cap. II.(14) I. Hangiu, op. cit., p. 23

AnexăJURNALISMUL ROMÂNESC ÎN 1855

de Mihail Kogălniceanu

În zilele noastre, spritul a ajuns a fi o putere atât de mare şi câteodată chiar şi mai grozavă decât oricare alta. Spiritul acesta se manifestă prin opinia publică, iar unul din organele cele mai principale ale opiniei publice este presa în general şi presa periodică sau jurnalismul, în special.

Presa este ehul (1) prelungit al graiului omenesc, este tribuna în care glasul mulţimei răsună până la marginile lumei civilizate; prin presă tot ce se face, tot ce se zice, tot ce se descopere în vreo parte a lumei se răspândeşte pe toată întinderea globului şi se face proprietatea omenirii întregi. Nu nedrept s-a zis dar că ,,Presa şi mai ales presa periodică joacă în domeniul inteligenţei rolul ce maşina de abur, aplicată la drumurile de fier, joacă în lumea materială; ea lucrează a uni popoarele prin legătura puternică a ideilor, precum drumurile de fier le uneşte prin legătura intereselor; ea sguduie şi surpă în fiecare zi vechea barieră a urelor naţionale şi pregăteşte aşa triumful fraternităţii universale care, într-o zi viitoare, are a face din tot neamul omenesc o singură familie mare,,(2).

Presa periodică, care în ţările libere se numeşte a patra putere în stat şi care pretutindeni, până şi în părţile pământului cele mai despotic ocârmuite, au ajuns a fi o necesitate şi pentru guverne şi pentru popoare; cărei şi unele şi altele îi fac complimente şi îi solicită aplauze, această presă, la români, este o inovaţie a cărei origine datează abia de ieri. Nu sunt cincizeci de ani când în Principate nu străbăteau poate cinci jurnaluri franceze şi două germane; şi acestea încă abia se citeau în casele a câţiva boieri şi cu deosebire în cabinetul domnilor, care erau îndatoraţi de către Poarta Otomană de a aduna ştiri din toate părţile Europei şi de a le împărtăşi la Constantinopol.

Nu sunt treizeci de ani când românii n-aveau încă o singură foaie periodică în limba lor. În anul l8l7, D. Racocea, K. K. (3) translator românesc în Lemberg, publica în adevăr prospectul unui jurnal ce era să iasă pentru întâiaşi dată româneşte; însă planul său nu se putu aduce la îndeplinire. La 1822, Z. Carcalechi, decanul jurnaliştilor români de astăzi, încercă pentru a doua oară, în Buda, o asemenea întreprindere; dar aceasta era mai mult o revistă literară şi care curând şi căzu. In 1828, C. Roseti din Valahia publică în Sacsonia câteva numere a(le) unui jurnal politic românesc numit Fama Lipţcăi; în sfârşit, Eliad la 1827 ceruse asemenea voie de a publica o foaie românească în Bucureşti, dar ocârmuirea de atunci nu-i încuviinţă cererea. Şi aşa ceilalţi puţini bărbaţi ce pe atuncea ar fi putut coopera la introducerea presei periodice între români pierdură mai sperarea de-aţi realiza planul. Numai doi bărbaţi păstrară încă curajul, aţteptând toate de la timp şi de la împrejurări.

Eliad în a doua cercare fu mai norocit; în 1 april 1829, el publică întâiul număr al Curierului românesc, jurnalul cel mai bun pe care au avut românii până acum, şi care a exercitat mai mare înrăurire asupra opiniei publice, asupra ideilor, literaturii şi chiar gustului românilor, jurnal care s-a acufundat în catastrofa anului 1848.

Puţin după aceea G. Asachi, în 1 iunie aceluiaşi an, a publicat în Iaşi, Albina românească, prefăcută astăzi în Gazeta Moldovei, veteranul jurnalelor, devreme ce, fără întrerupere în timp de 26 ani s-a ţinut şi se ţine până astăzi.

Aceste jurnale, emise în timpul ocupaţiei rosiene (ruseşti - n.n.) şi sub cenzura impusă pentru întâiaşi dată Principatelor prin ocârmuirea provizorie(4), fură însă o adevărată revoluţie

11

între români. Ele le deschidea o lume nouă, punându-i în contact cu celelalte popoare mai civilizate, arătându-le faptele, propăşirile şi mai ales driturile (drepturile-n.n.).

Amvon mai înalt decât toate amvoanele, auditorul lor era pretudindeni, şi glasul lor străbătu în palaturile bogaţilor şi în căsuţele rezeşilor şi posesoraşilor. Politică (pe cât le era iertată), ştiinţe, arte, literatură, morală, ele, deşi în scurt, deşi necomplet, au tratat toate. Clase întregi fură prin ele deşteptate, luminate şi chemate la viaţa publică. Şi aşa putem zice că Curierul şi Albina au răspândit, în starea de mijloc mai ales, mai multe idei, mai multe nobile credinţe, mai multă învăţătură decât însuţi şcoalele naţionale care, reorganizate încă înaintea introducerii presei periodice, au costat ţării atâte şi atâte milioane! şi cu toate aceste au produs până astăzi rezultaturi atât de mici!Drumul inteligenţei odată deschis de Curier şi de Albină, noi campioni ai civilizaţiei şi naţionalităţii se iviră în curând în toate puncturile ţărilor româneşti. Chiar în întâia decenie (1830-1840) ieşiră la lumină în Transilvania Foaea duminicei ,Gazeta de Transilvania, Foae pentru minte etc.; în Valahia, Muzeul naţional, Gazeta, Curiozu, România, cea dintâi gazetă zilnică, Pământeanul, Mozaicul, Mercurul, Curierul de ambe sexe, Cantorul de avis, prefăcut apoi în Vestitoriul românesc de astăzi etc. În Moldova Alăuta românească, Foaea sătească, Orisis, Dacia literară, Arhiva, Spicuitorul, Dunărea etc.

Mişcarea intelectuală era pretutindene mare şi neobosită. Atunce era epoha când roiuri de tineri, plini de entuziasm, crezând în viitorul patriei lor şi al lor, uniţi toţi, cu curagiul juneţei ce nu se îndoieşte de nimică şi pentru care stavilă nu este, se apucaseră de lucrul. Astăzi greutăţile împrejurărilor politice care au trecut peste ţerile noastre, materialismul vârstei coapte, visurile ambiţiei neîmplinite, sau orgoliul poziţiilor câştigate, ne-au despărţit, au pus între noi diversităţi de interese şi de idei; dar cu toate aceste, când ne aducem aminte de unirea frăţească şi tinerească care, pe la 1840-1847, lega într-un singur trup şi suflet toată tinerimea Principatelor... la un asemine suvenir, toate discordiile se uită.

O mână caută pe a altuia; şi dacă am vrea, împreunaţi ca odinioară într-o singură şi aceeaşi voinţă, încă am putea face mari lucruri.Neştearsă este încă din aducerea aminte a românilor acea râvnă care învăpăia tinerimea, sunt acum zece ani. Propăşirea a fost organul ei cel mai însemnat; cu toate împidicările unei cenzuri aspre care, în sfărşit, a izbutit a-i precurma existenţa, această foae isbutise a exergia (5) o mare înrâurire asupra întregii desvoltării a vieţii sociale. Ea este încă martoră şi dovadă a puterei ce tinerimea exergia atunce asupra opiniei publice şi chiar asupra ocârmuirei, căci numai tinerimea a isprăvit emanciparea ţiganilor clerului şi a statutului, votată de Adunarea obştească şi întărită de Domnul Mihail Sturza în 31 ianuarie l844 (6).

Dar censura, plantă necunoscută în pământul românesc şi impusă prin o ocârmuire străină, din zi în zi se făcea mai aspră. În Ţara Românească Eliad având curagiul a ataca censura în chiar persoana censorului, adresându-i în public şi prin tipar aceste cuvinte care în veci se vor păstra în istoria presei noastre: Dar, Domnule! te pălmuiesc, şi palma mi se sfinţeşte!, Curierul românesc fu suspendat pe o bucată de vreme. În Moldova, Dacia literară şi Propăşirea avură o soartă şi mai tristă! Şi una şi alta fură definitiv oprite. Curagiul prin aceste nu se pierdea; un jurnal se oprea, altul, sub alt titlu, ieşea mai zdravăn şi mai energic decât cel oprit. Propăşirea închisă, în locu-i se ivi în Bucureşti Magazinul istoric pentru Dacia care, sub redacţia lui N. Bălcescu, tânăr în care era numai inimă, trată chestiile istorice şi sociale cu o vervă, cu o bărbăţie, cu un stil necunoscut încă în jurnalistica românească; şi aceea ce Magazinul nu putea publica, se reproducea de Gazeta de Transilvania, care, sub redaţie capabilă şi naţională a lui Bariţ, până la 1847 a fost neobositul campion a dreptăţilor Principatelor româneşti.

Anul 1848 cu efervescenţa sa, ce de la un capăt a Europei până la celălalt, a dominat popoarele, exergiat şi asupra presei româneşti înrăurirea înmulţitoare ce a avit asupra presei din toate ţările. Mai multe jurnaluri au ieşit şi în Transilvania şi în Valahia şi chiar în Bucovina. În Moldova singură efectul fu contrar!...Ziua de douăzeci şi nouă martie pusese capăt influenţei tinerimei, spartă şi izgonită din ţară; o ordonanţă princiară statornici o censură

12

care nu putea decât a sugruma orice jurnal, chiar străin politicei. Numai Albina românească, organ al guvernului, putu a se păstra; însă jurnalul Bucovina, redigat de exilaţii din Cernăuţi, Gazeta de Transilvania, Organul luminării din Blaj, Pruncul român, Poporul suveran etc. din Bucureşti, proclamaţiile, broşurile, pamfletele care ploua(u) din toate părţile şi chiar şi în Moldova străbăteau cu toate măsurile guvernului de atunce, au ridicat presa românească la o înălţime ce până atunci îi fusese necunoscută. Nici un drit, nici o chestie nu rămase fără a fi tratată, cu patimă în adevăr, ades şi cu exageraţie, însă pururea într-un ton demn şi conform cu misia tiparului.

Dar, toată mişcarea intelectuală, toate aceste jurnaluri luară sfârţit o dată cu ocupaţia Principatelor de către armia rusiană. În Valahia rămase în picioare singurul Vestitorul românesc mărginit a publica numai actele Ocârmuirei şi a da, sub foarfeca celei mai aspre censuri, oareşicare mici notiţii despre întâmplările străine. În Moldova, Albina românească nu se putea făli cu mai multă libertate.

Prin convenţia de (la) Balta-Liman, care a fost consecvenţia ocupărei rosieneşti în 1848, autonomia Moldovei şi Valahiei - închizeşluite prin tractatele încheiate cu Înalta Poartă de către vechii Domni Mircea, Vlad, Bogdan şi Petru Rareş, şi pre care şi Rosia a recunoscut-o prin toate tractatele sale cu Turcia - fu înlăturată! Toate driturile istovitoare din ea fură unele desfiinţate, altele suspendate. Domnii, rânduiţi de-a dreptul şi numai pe şapte ani, fură mărginiţi de-a proceda la cea mai mică şi neapărată reformă în ţară fără învoirea a comisarilor şi apoi a consulilor ruseşti. O asemenea stare de lucruri care era negaţia a orice desvoltări nu putea să exerceze decât o tristă înrâurire asupra presei în general şi a presei periodice îndeosebi. Toată mişcarea intelectuală fu suspendată. În Valahia, de la 1849 până la 10 septembrie 1854, cu greu am putea cita o singură producţie literară de o oareşcare valoare, toată activitatea mărginindu-se în simple traduceri, cea mai mare parte romanuri; căci cea mai mare parte din junime, fiind silită a se desţăra, cu dânsa emigrase şi toată viaţa intelectuală a Tării Româneşti. În străinătate, proscrişii au produs o literatură specială şi până şi încercări de o presă periodică, precum (7): Albumul peregrinilor de Bolintineanu, Junimea română şi România viitoare de N. Bălcescu; însă secfestruirea acestor scrieri revoluţionare la graniţa Principatelor şi strâmtoritele mijloace a redactorilor din început le ameninţa pieirea; de aceea şi existenţa lor n-a fost decât efemeră. Afară de Vestitorul românesc, nu ştiu ca să se fi publicat vreun alt jurnal; cel puţin meritul său nu l-a făcut să străbată dincoace de Milcov. În Moldova, care nu inspira aceleaşi îngrijiri revoluţionare, apăsarea spiritilor fu mai blândă. De aceea şi inteligenţa a dat mai mult semn de viaţă. Ca cărţi istorice au ieşit colecţia deplină a Letopisiţilor Moldovei, editată de M. Kogălniceanu; trei tomuri a Uricarului, de T. Codrescu; Istoria românilor de T. Laurean, Cronica lui Şincai, tipărită de Departamentul instrucţie publice după un manuscris hărăzit de Domnul Stăpânitor.

Poezia, care despreţueşte ş-ameninţă lanţurile cele mai grele, cu toate restricţiile unei aspre censuri, a înălţat glasul libertăţii şi ne-a vestit viitoarea deşteptare. Baladele şi Doinele lui V. Alecsandri; poeziile lui Bolintineanu; alte poezii a lui G. Sion s- au publicat în acest period. Teatrul lui Alecsandri şi al lui Milo ne-au dovedit asemine că în Moldova viaţa intelectuală nu pierise şi nu aştepta decât răsărirea soarelui popoarelor spre a se deştepta sdravănă, frumoasă şi naţională.

Presa periodică a făcut şi ea oareşcare timide propăşiri. În Iaşi, Zimbrul redigat de D. Gusti, Codresu şi Fotino; Septămâna, foae sătească de D. C. Negruţi; în Galaţi, Patria de D. Vrabie au înmulţit numărul jurnalelor româneşti, însă ce folos!...cea mai mică încercare de a ieşi din stânsele mărginiri impuse de censură şi care făceau din aceste Foi simple efimeride era aspru pedepsită. Zimbrul, deşi organ a(l) guvernului, pentru un articol religios împrumutat Gazetei de Transilvania, fu închis; Patria, ce nu putea publica nimic patriotic, căzu pentru că nu avea pentru ce a fi sprijinită. Septămâna, care nu se ocupa decât cu articole pastorale, deşi avea un redactor (8) care o dată scrisese pe Alexandru Lăpuşneanu, conteni o dată cu subvenţia ce i se da din venitul şcoalelor.

13

România literară, ce de pe atunce încerca de a se ivi, fu oprită înainte de a-şi respândi cel întâi număr. Crima sa înaintea diplomaţilor străini era pentru că purta titlul de Românie; rămase dar iarăşi singură şi autocrată Albina românească care, lepădându-şi adjectivul românesc, se transformă în Gazeta de Moldavia. Nenorocitul rol la care această foae, odinioară agent puternic de naţionalitate, fu osândită în timpul ocupaţiei rosieneşti din 1853-1854 nu-l vom spune. Am văzut pre redactorul plângând seara despre injuriile ce dimineaţa trebuia să publice asupra puterilor şi bărbaţilor celor mai mari ai Europei, care luaseră în mână apărarea driturilor Principatelor; am văzut profanându-se credinţele, simpatiile, interesele şi chiar naţionalitatea românilor! şi aceasta de bărbaţi care odinioară se fălea(u) de a fi români şi de a predica Românismul.

Această neagră epocă însă a contenit. Vântul apusului a început a străbate şi la noi. Apăsarea străină a încetat cel puţin a ne înăduţi mişcarea intelectuală. Un câmp larg este deschis jurnalismului românesc; pretutindeni răsar organe a publicităţii; şi libera discuţie a driturilor, asupra intereselor, asupra viitorului românilor, deşi încă plină de frică şi îndoindu-se dacă poate, şi cât poate... au început a se ivi şi în foile noastre, când nu cu mult mai înainte pentru orice aspiraţie a inimei, pentru o mai bună soartă, pentru apărarea a orice împilări, pentru expunerea a orice drit, românul, sub vălul celui mai strict anonim, era nevoit de a avea recurs la jurnalele Franţiei şi a Germaniei.

Dar să vedem cum publiciştii români au conştiinţa misiei lor? cum ei se folosesc de libertatea ce li se dă şi, prin urmare, cum ei îţi îndeplinesc datoria lor, într-acest timp unde nimine nu trebue să şează cu braţele încrucişate, unde, ca în timpul lui Solon, nimănuie nu-i este iertat de a rămâne neutru?

Românii au astăzi şase jurnaluri politice: două în Moldova, Gazeta de Moldova şi Zimbrul; două în Valahia, Vestitorul românesc şi Timpul; două în Ardeal, Gazeta de Transilvania şi Telegraful.Gazeta de Moldavia şi Vestitorul sunt jurnaluri de un caracter semi-oficial; ele comunică novelele curţei, măsurile adoptate de ocârmuire; articole de fond şi discuţii politice intră foarte rar în coloanele lor; iar rămăşiţa paginelor înşiră noutăţi din afară traduse din jurnaluri străine. În ele se reproduc, ca într-un dagherotip, toate întâmplările, toate opiniile zilei fără nici un sistem, fără credinţă politică. Nu este dar treaba noastră de a le spune defectele, sau calităţile, devreme ce ele nu cearcă a intra pe o cale propăşitoare nici măcar în privinţa regulelor gramaticale.

Telegraful român, ce iese la Sibiu sub redacţia d-lui Vasici, are ades bune articole, mai ales de comerţ şi agricultură. Acţia politică a sa până acum e însă foarte mărginită. Cu interesele Prinţipatelor se ocupă numai ca o chestie secundară. Este oare aceasta din lipsă de corespondenţi, ori din neputinţă? Nu o putem hotărâ.

Gazeta de Transilvania, redigată acum de dl. Iacob Murăşeanu, este în mare decadenţă. Renumele ei a fost mare numai până la 1848 cănd a dirigat-o pana lui Bariţ. Cele mai bune articole despre driturile şi interesele românilor eşia odinioară în acest jurnal în care publiciştii cei mai însemnaţi îşi deduseră rendez-vous. Gazeta de Transilvania se ocupă, pre cât îi este învoit, cu interesele materiale a(le) românilor de peste Carpaţi; iar încât priveşte Prinţipatele, ea se mărgineşte în extracturi din Gazeta de la Iaşi şi din Vestitorul din Bucureşti.Când câteodată înşiră vreun articol original, acesta este negreşit un panegiric ce i s-a trimis din Moldova sau din Valahia. În această privire, Gazeta de Transilvania se poate lăuda că acum ocupă cel întâi loc în jurnalismul românesc, căci a îmbucat trimbiţa renumirei cu mult curaj şi ades cu foarte puţin tact.

Mai rămân dar Zimbrul şi Timpul. Zimbrul este cam spărieat; deşi îţi arată corniţele în toate zilele, el s-a făcut cu totul mititel. Proverbul: Paza bună trece primejdia rea, l-a înţelepţit; de aceea îi şi menim o vieaţă îndelungată. Suplementul literar ce-l întovărăţeţte o dată pe septămână îi întrece cu mult partea politică.

În sfârşit mai avem a vorbi de Timpul din Bucureşti, redigat de D. Bosueceanu, ce, altădată, ie (ia) şi numele de G. Ilariu. Timpul este o nouă înfăţăşare în jurnalistica noastră;

14

sprijinit de casele cele mari de negoţ din Bucureşti, el este menit de a reprezenta şi a apăra vieaţa şi interesele stărei de mijloc, stare astăzi atât de importantă în Europa, şi la noi d-abea născândă. Aşa s-a judecat această foae şi de Presa de Orient (10).

Timpul este singurul jurnal care a abordat discuţia politică; el are o opinie, o sprijină, se sileşte a o face să prevaleze asupra ideilor contrare. El singur până acum a îndrăsnit a scrie pe steagul său: driturile românilor, când celelalte foi periodice se târesc în vechiul hogaş a tăcerei despre orice chestie politică privitoare cătră Prinţipate.

Redactorul său pare a fi plin de bună voinţă la lucru şi de încredere în viitorul cauzei sale, două însuşiri neapărate unui bărbat ce pretinde a fi organul unei opinii. Prin urmare, ne place a crede că partea defectuoasă a acestei foi provine numai din neispita redactorului întru a purta o armă atît de ascuţită ca presa. Aşa, cu părere de rău, am văzut că D. Bosueceanu nu este îndestul de aspru în alegerea articolilor; cu chipul acesta jurnalul său jicneşte morala publică şi, mai ales, acel sentiment a(l) frumosului şi a(l) onestului care trebuie pururea să povăţuiască pana unui scriitor şi mai ales a unui publicist (...)

Sumă totală. Noi am avut şi avem încă publicişti. Eliad, Murgu, Maiorescu, C. Roset, Brătianu, Bălcescu, fraţii Hurmuzăcheşti şi alţii... au onorat jurnalismul românesc. Dar până acum n-avem încă un singur jurnal care să răspundă trebuinţelor naţiei; şi cu toate aceste, în faţa epocei serioase de astăzi, în mijlocul gravelor împrejurări ce se adună, înaintea presei străine care zilnic se ocupă de români, însă mai totdeauna într-un chip ignorant sau ostil, cea mai mare nevoie pentru noi este de a avea un jurnal serios, neatârnat, supus numai legilor adevărului, care zilnic să proclame şi să apere driturile Prinţipatelor, recunoscute astăzi în princip de Europa întreagă; care, dând ocârmuirei un sprijin credincios şi neinteresat, să-i desvelească abuzurile ce se fac fără ştiinţa şi spre paguba ţării; care să-ţi puie de singur scop a stăruinţelor sale de a forma nu numai educaţia noastră politică, dar încă de a ne cultiva natura morală, întemeind nobilele credinţe, desvoltând în inimile noastre sentimentul frumosului şi a(l) onestului; şi fiind în toate apărătorul şi sprijinitorul bunelor moravuri. Rezultatul muncii unui asemine jurnal ar fi că ar lumina clase întregi care astăzi n-au nici o instrucţie şi care nici ar ave(a) unde să o găsească aiurea; ar fi că atunce am găsi mai mult decât astăzi idei sănătoase şi impresii mântuitoare într-un popor pentru a căruia viaţă spirituală s-a făcut până acum atât de puţin! Binele ce un asemine jurnal ar produce ar fi peste măsură. Negreşit că greutăţile de a realiza un asemine program sânt mari şi mai ales la noi unde libertatea tiparului este încă atât de mărginită; dar totuşi nu socot că ar fi peste putinţă de biruit. Trebuie numai ca bărbatul ce s-ar hotărâ să iee asupră-şi asemine importantă însărcinare şi răspundere, totodată să ţie seamă de împrejurările locale, de piedicile care sunt în posiţiea de faţă, şi mai ales de nepregătirea poporului pentru a primi deodată şi în mari doze hrana veşnicului adevăr. Spre a ajunge la aceasta, jurnalismul trebuie să se iee după pilda lui Franklin (11) carele a practicat, cu atâta iscusinţă, arta de a poporaliza adevărurile folositoare şi de a înfăţişa sfaturile moralei practice sub forma atrăgătoare şi uşor de înţeles pentru numărul cel mare a(l) cititorilor, transformând în mică monedă, pentru trebuinţa mulţimii întregi, isprăvile ce învăţatul sau gânditorul descopere în fundul cabinetului său.

(România literară, anul I, nr.1, 1855, p.52-54; 66-67; 77-78)

Mihail Kogălniceanu (1817 – 1891), jurnalist, istoric, scriitor, om politic, profesor universitar, academician (1868) şi preşedinte al Academiei Române (1887-1890). A fondat publicaţiile Dacia literară, Propăşirea şi Steaua Dunării.

Note1. ehul - ecoul2. Artaud., Encyclopedie des gens du monde3. K.K. - Chezar- crăiesc, adică austriac4. Se referă la ocupaţia Principatelor din perioada Regulamentului organic, 1828-18345. Exergia - exercita6. Vezi suplimentul la nr.5 al Propăţirii (1844)7. A fost omisă Republica Română, apărută sub redacţia lui C.A.Rosetti, la l851

15

8. Este vorba de C. Negruzzi9. Referire la prospectul unei noi publicaţii, Patria10. Ziarul La presse de l*Orient apărea la Constantinopol11. Artaud., op.cit.

PARTEA a II-a

FORME ASOCIATIVE ALE JURNALIŞTILOR DIN ROMÂNIA

Primul moment important din istoria presei româneşti, în care ziariştii au decis să promoveze forme profesionale de asociere s-a înregistrat în noiembrie l871, când au avut loc lucrările “întâiului congres al presei din România”. Participanţii, l3 ziarişti de la l3 ziare, s-au reunit la hotelul Lazăr Nou de pe Podul Mogoşoaiei şi au adoptat, după două săptămâni de dezbateri, o rezoluţie în l5 puncte. Iată componenţa congresului- Emil Costinescu ( Românul, Bucureşti), Al.D.Holban (Unirea Liberală, Iaşi), George Mihail (Gazeta de Bacău), Cesar Bolliac (Trompeta Carpaţilor), Alexandru Lupaşcu (Semănătorul, Bârlad), V.Al.Urechia (Informaţiunile), Pr.Gr.Musceleanu (Biserica Română), N.T.Orăşanu (Daracul), G.Dem.Teodorescu (Ghimpele), Dem.Pandrav (Asmodeu), Al.Lăzărescu (Informaţiunile din Galaţi), Dr.Dumitru Severeanu (Gazeta medico-chirurgicală), M.Nerone Popp (Opinia Publică). De reţinut că în afară de punctul XV, în care se afirma că libertatea presei, libertatea cuvântului, alături de alte libertăţi fundamentale “sunt punctele cardinale pe care se reazămă edificiul nostru public”, celelalte prevederi ale rezoluţiei erau mai degrabă politice decât profesionale. “Acest Congres a fost, în realitate, Congresul Presei liberalo-democratice”, aprecia G.Călugăru (l926), “fiindcă ziarele conservatoare -guvernamentale n’au participat”. Reuniunea nu a fost lipsită de surprize - George Missail avea să propună cu această ocazie deschiderea lucrărilor “printr-un vot de recunoştinţă faţă de Asachi, Bariţiu, Eliade, (de) întemeietorii ziaristicii româneşti”. În cuvântul său însă, B. P. Haşdeu l-a exclus din această serie pe Kogălniceanu, despre care avea să afirme că deşi era merituos în literatură, se dovedise “cameleonic în politică”. Haşdeu a reuşit să intre în conflict şi cu Ion Ghica, pe care îl acuza că a îmbrăţişat o poziţie “cosmopolită”.“Ce era atunci presa română?” se întreba C.Bacalbaşa. “Era o adunătură de ziarişti săraci şi începători, afară de Cesar Bolliac, o adunătură de necunoscuţi”. Cum “mergeau”ziarele? “Ziarul Românul nu-şi putea plăti dările şi fotoliul lui C.Rosetti se vindea. Trompeta Carpaţilor d’abia îţi ţinea zilele. În luna noiembrie l87l acest ziar anunţa că Cesar Bolliac îşi vindea colecţia de tablouri spre a susţine ziarul”. Este cert că cele mai multe dintre publicaţiile din epocă aparţineau unor formaţiuni politice ori le susţineau deschis – în anul l877, din cele nouă cotidiane câte apăreau în România, Românul ,Telegraful şi Dorobanţul erau liberale, Timpul ,al conservatorilor catargişti, Presa, “cu conservatorii de nuanţă Vasile Boerescu” , România liberă “cu înclinaţiuni junimiste”,alături de care se mai editau L’Orient, Naţiunea Română, Războiul. In anul l883 avea să se constituie, tot la Bucureşti, Societatea Ziariştilor, moment evocat de N.Iorga în termenii “dezvoltarea presei, înmulţirea ziarelor şi dovada făcută cum că ziarismul începe să devină o carieră, inspiră câtorva ziarişti (...) hotărârea de a forma o societate a ziariştilor”,astfel încât “se putu organiza câteva întâlniri la localul Curierului Financiar, ziarul economico-financiar săptămânal al lui Mina Minovici”. Mai multe amănunte ne oferă tot Bacalbaşa :”Treizeci şi trei de ziarişti se adună şi aleg următorul comitet: Preşedinte, B.P.Haşdeu, vice-preşedinte D.A.Laurian, şi colonel Skeletti, I.C.Bibicescu, Al.Ciurcu, Eminescu, Missail şi Barbu Constantinescu membri, M.Minovici casier. Dar această societate nu va avea această viaţă; unul din motive este că preşedinţia nu a fost dată lui C.A.Rosetti. Motivul nealegerii lui Rosetti a fost Eminescu care, cu nici un preţ nu a voit să admită preşedinţia directorului Românului. Eminescu era un om mare căci era un poet genial, dar în politică vedea strâmb, n’avea lărgimea de orizont a lui Rosetti, era pătimaş, nu erta lui Rosetti cele două păcate , întâiul că era liberal, al doilea că avea şi sânge grecesc în vine.Rosetti era cel

16

dintâi ziarist al epocei lui, cine-i putea contesta aceasta ;preşedinţia unei societăţi de presă se cuvenea de drept omului care luptase o viaţă pentru libertatea presei ; totuşi glasul lui Eminescu a avut mai multă trecere şi Rosetti a fost înlăturat(...) Izbuti Haşdeu. Dar Haşdeu îşi dete demisia, C.A.Rosetti fu ales preşedinte şi rămase până la moartea sa în aprilie l885. Societatea încetă a mai trăi”(C.Bacalbaşa, l935). Alte surse bibliografice atestă faptul că în anul l883, în sediul Curierului Financiar s-a constituit un Comitet general al presei care avea interese exclusiv filantropice, prezidat de C.A.Rosetti, alături de care activau I.G.Bibicescu(Românul), Gr. Păucescu(Timpul), D.A.Laurian (România liberă), M.Minovici şi alţii (vezi Aristiţa şi Tiberiu Avramescu, îngrijitorii ediţiei l993 a lucrării lui C.Bacalbaşa, “Bucureştii de altădată”). Acesta ar fi fost punctul de plecare spre constituirea unui comitet al presei care urma să apere interesele profesionale ale jurnaliştilor. În luna ianuarie l883, comisia formată din N.Xenopol, D.A.Laurian, Barbu Constantinescu, Mina Minovici şi D.Roco s-a reunit de mai multe ori în redacţia României libere pentru a elabora şi vota statutul Societăţii Presei, oficializată în februarie l883.Comitetul de administraţie avea să fie format din B.P.Haşdeu ca preşedinte, Laurian şi G. Steriade vicepreşedinţi, G.Misail, M.Eminescu, I.G.Bibicescu şi alţii, membri.Totuşi, în anul l884 D.A.Laurian avea să propună înfiinţarea unei societăţi a presei, amintind că în anul l883 s-a făcut o încercare în acest sens, “dar ideea n’a prins”. George Costescu, în lucrarea “Bucureştiul şi Vechiul Regat”(l944) nota că “dezvoltarea presei prin înmulţirea ziarelor a provocat şi înfiinţarea unei Societăţi a Presei, în l888, din iniţiativa şi sub preşedinţia lui Dumitru Laurian, directorul ziarului România liberă”. Datele sunt uşor contradictorii, iar dorinţa ziariştilor de se reuni s-a manifestat inegal, după cum rezultă din documentele consultate. O explicaţie pare să fie cea oferită de C.Bacalbaşa – “Pe vremea aceea ziariştii erau încă împărţiţi în tabere ostile, ziarismul pur profesionist nefiind încă destul de dezvoltat, acei cari scriau în gazeta aveau toate patimile partidelor ce reprezentau. Dacă partidele erau rivale, şi se combăteau cu violenţă, ziariştii erau şi ei, oarecum, antagonişti. De aceea era greu de găsit formula care să poată întruni la un loc pe toţi oamenii condeiului gazetăresc”. În scurta prezentare a Societăţii Ziariştilor din “Anuarul Presei Române şi al Lumei Politice”(Bucureşti, l9l2) se menţiona, în legătură cu “prima societate a presei sub preşedinţia lui C.A.Rosetti”:”durata i-a fost scurtă; au urmat alte două încercări şi mai puţin norocoase , apoi mulţumită mai ales stăruinţelor ziaristului Dionisie Miron, a treia, care a avut o durată mai lungă ,dar a degenerat, societatea presei fiind năpădită de alţi profesionişti. Ziariştii dintr’însa s-au retras(...)aproape cu totul şi au întemeiat, în toamna anului l899 actualul Sindicat al Ziariştilor”. Se pare că primele organizaţii profesionale, numite “cluburi de presă”, apăruseră în Marea Britanie, Franţa şi S.U.A. înainte de anul l880 (Kubka, J., Nordenstreng, K., l987) iar numele actual al profesiei –jurnalist- a fost menţionat pentru prima oară, la începutul secolului al XVIII-lea, în periodicul francez “Journal de Trevoux”. Spre exemplificare, în anul l883 se înfiinţa, la Berna, Asociaţia presei elveţiene, în anii l884 şi l886, în Tările de Jos , respectiv Franţa sunt fondate diferite organizaţii sindicale; în l907, în Marea Britanie apărea o primă Uniune Naţională a Jurnaliştilor s.a.m.d.

Un alt “prim” congres al presei avea să fie convocat la l/l3 iulie l884 din iniţiativa directorilor ziarelor Naţiunea şi Românul , Dim .Brătianu şi C.A.Rosetti, pentru a studia posibilitatea de a lua unele măsuri prin care să se asigure libertatea alegerilor. De această dată ,după două zile de dezbateri, s-a semnat o rezoluţie. În ianuarie l897, Societatea Presei se reunea în adunare generală (32 de ziarişti) pentru a alege conducerea breslei- D.A.Laurian ca preşedinte, C.Bacalbaşa vicepreşedinte, precum şi pentru a aproba includerea a noi membri, între care pictorul N.Vemont, poetul A.Obedenaru, publiciştii Pepin Mirto, I.Elian, Alexandru-Dorna şi alţii.

La 5 aprilie l900 avea să se constituie Sindicatul Ziariştilor din Bucureşti(S.Z.B.),ale cărui obiective , aşa cum rezultă din statut, erau “ocrotirea intereselor morale şi materiale ale ziariştior; strângerea legăturilor de colegialitate şi solidaritate profesională între ziarişti ; ridicarea şi menţinerea prestigiului şi demnităţii corporaţiunei ; crearea unei Case de ajutor şi pensiuni

17

pentru membri sindicatului”. În ceea ce priveşte calitatea de membru, aceasta putea fi dobândită de ziariştii bucureşteni care lucrau într-o redacţie “a unei gazete zilnice”, aveau un stagiu în presă de cel puţin trei ani consecutivi, aveau naţionalitate română şi se bucurau “de o perfectă şi ireproşabilă reputaţiune din punctul de vedere moral”. Sindicatul avea şi un juriu de onoare, apt să rezolve toate “actele de natură a compromite prestigiul şi demnitatea de ziarist”, precum şi conflictele profesionale dintre jurnalişti, format din 20 reprezentanţi ai organizaţiei. Juriul putea decide administrarea următoarelor sancţiuni – avertisment, suspendare din toate drepturile de membru pe timp nelimitat, excluderea din sindicat. Menţionăm că unul dintre cei mai energici iniţiatori ai sindicatului a fost ziaristul Dionisie Miron, de la revista Traian, cunoscut mai ales pentru culegerea şi publicare de folclor; preşedinte de onoare al S.Z.B. va fi chiar Regina Maria. De reţinut că primele fonduri ale S.Z.B. au fost oferite de Luigi Cazzavilan (l852 – l902), directorul ziarului Universul. Printre cei care au deţinut funcţia de preşedinte al S.Z.B. s-au aflat Ion Procopiu, G.Rădulescu, Al. Ciurcu, I.G.Duca, C.Bacalbaşa .

Numărul ziariştilor bucureşteni este greu de aflat cu precizie, de aceea preluăm datele oferite de un anuar editat de Carol Gobl la l900, potrivit căruia , în acel an activau 80 ziarişti , pentru ca la l906 să se înregistreze un număr de 205 ziarişti, după F.Dame. Este cert că în anul l926 sindicatul avea l66 membri, dintre care 3l erau pensionari. Remarcăm, ca element inedit, precizarea statutară conform căreia “chestiunile de politică nu vor putea face, niciodată sub nici un cuvânt, obiectul desbaterilor sau manifestărilor de orice fel ale sindicatului, comitetelor sau delegaţiunilor sale “, ceea ce poate fi interpretat ca un semn de maturiate profesională. Peste doi de la înfiinţare, avea să apară şi prima publicaţie de cultură profesională, Sindicatul Ziariştilor ,din păcate, într-un unic număr (Bucureşti, 9 februarie l902).Alături de S.Z.B., la 26 noiembrie l906 începea să funcţioneze Cercul PRESA al Ziariştilor din România, ce avea ca obiective “susţinerea intereselor şi a prestigiului corpului ziariştilor”, într- ajutorarea membrilor Cercului s.a.m.d. Primul comitet de conducere a fost format din Th.C.Mănescu, S.Grossman, N.Popescu Duţu, S.Labin şi D.Catina. In anul 1913 se constituia, tot la Bucureşti, Asociaţia Generală a Presei Române,(după unele surse , data înfiinţării ar fi 4 martie l9l4) cu scopul “de a păra interesele morale şi materiale ale membrilor ei; apărarea şi înălţarea prestigiului presei în genere prin toate mijloacele ce-i vor sta la îndemână şi, mai cu deosebire ori de câte ori presa va fi atinsă în drepturile şi libertăţile ei consfinţite prin legi şi Constituţie sau un membru al ei ar suferi o jignire nemeritată” , precum şi alte obiective, între care, înfiinţarea unei case de ajutor, consolidarea solidarităţii profesionale, instituirea de tribunale arbitrare care să poată rezolva incidentele dintre ziarişti şi directori ori editori de ziare, sau dintre ziarişti şi persoane particulare. Unul dintre punctele statutului prevedea organizarea de biblioteci, cursuri şi conferinţe, crearea de aşezăminte menite să sporească cultura profesională a membrilor Asociaţiei. Accesul în A.G.P.R. era condiţionat de o vechime neîntreruptă de trei ani în presă, şi de apartenenţa la personalul redacţional retribuit al unui cotidian sau săptămânal; puteau intra în Asociaţie şi directorii de publicaţii, dacă aveau o vechime de trei în profesie ori dacă lucrau la un periodic ce apăruse, fără întrerupere, timp de cinci ani. Primul preşedinte al acestei forme asociative a fost ziaristul Constantin Mille (în anul l926 numărul celor înscrişi ajunsese la 240). In anul l9l8, din iniţiativa a 11 ziarişti ieşeni lua fiinţă Sindicatul Ziariştilor din Moldova, care pe lângă obiectivele specifice tuturor sindicatelor de acest tip avea stabilită, prin statut, instituirea unei comisii de arbitri cu competenţa de a judeca în primă instanţă conflictele dintre ziarişti, dintre ziarişti şi patronii de ziare ori directorii de ziare. În plus, fondatorii afirmau că “Sindicatul va stărui să se prevadă prin lege chiar ,că patronii şi directorii de ziare nu-i pot concedia pe ziarişti fără motive întemeiate, precum nici ziariştii nu pot părăsi locul din capriciu, sub pedeapsa de despăgubiri reciproce la caz contrar”. S.Z.M. era mai deschis în ceea ce priveşte dobândirea calităţii de membru, deoarece puteau face parte din organizaţie “Toţi ziariştii, fără distincţie de religie şi sex, de la ziarele cotidiene sau periodice, fie că se susţin numai din salariul ce primesc de la ziar, fie că mai au şi alte îndeletniciri, din venitul cărora se pot ajuta la trai”.Preşedintele acestui sindicat a fost ziaristul Robert Soutzu, din Iaşi.

18

Frecventele conflicte dintre ziarişti şi patroni i-au determinat pe gazetari să fondeze Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Bucureşti, l9l9, a cărei principală particularitate consta în aceea că obiectivele sale priveau mai degrabă relaţiile cu patronatul (patronii de publicaţii nu erau admişi în U.Z.P.R.). Până în anul l927, când reunea l47 membri, Uniunea obţinuse următoarele drepturi :a) repaus duminical (nici un jurnalist nu mai lucra duminica decât în situaţii de excepţie); b) concediu plătit de 30 zile pe an; c) acordarea unui preaviz cu trei luni înainte de concediere, cu drept de salariu pentru această perioadă. Cu totul remarcabilă era prevederea statutară, asimilabilă clauzei de conştiinţă, ce avea redactarea :”trecerea ziarului într-o altă proprietate se consideră încetare a ziarului şi ca atare personalul are dreptul să se pună în situaţia de preavizat şi să reclame de îndată despăgubirea materială respectivă”. După ce reprezentase România la Congresul Internaţional al Presei de la Liege (l905) şi la Adunarea Comitetului Central al Societăţilor de Presă (Munchen, 1906), pentru a aminti doar două dintre prezenţele sale remarcabile, Constantin Mille “avea să fie atras de către Stelian Popescu, directorul Universului, pe atunci politician takist, în organizarea unui “sindicat”al directorilor de ziare, care să se prezinte ca un organism omogen atât în faţa lucrătorilor care cereau justificat majorarea salariilor cât şi în relaţiile cu fabricile de hârtie controlate de finanţa liberală”, aminteşte Tiberiu Avramescu (l982). “Sindicatul” a fost anunţat în presă la 25 februarie l9l9, din el făcând parte şi I. Rosenthal (Izbânda), N.D.Cocea (Chemarea), directorii cotidianelor Dacia, Epoca şi altele, toate ne-liberale.În anul l920 au avut loc două evenimente importante pentru comunitatea jurnaliştilor – la Bucureşti s-a constituit Asociaţia Presei Periodice, condusă de C.Costa-Foru, al cărui comitet era format din l4 membri între care Simion Mehedinţi, Vasile Goldiş, C.Rădulescu-Motru şi alţii, iar la Timişoara apărea iniţiativa constituirii unui sindicat regional :”Ieri, duminică, la ora l2 a avut loc, în localul ziarului Ţara, o întrunire a ziariştilor din localitate. În unanimitate s-a hotărât constituirea unui sindicat al ziariştilor din Banat”, notau redactorii Ţara, în nr.2l/l4 decembrie l920. Printre susţinătorii activi ai acestui proiect se afla Camil Petrescu, directorul cotidianului Ţara, care în cursul lunii decembrie l920 a publicat mai multe articole în acest sens. Timişoara era “al doilea oraş gazetăresc al nostru”, după Bucureşti, afirma cunoscutul ziarist şi scriitor, arătând că în capitala Banatului apăreau nu mai puţin de nouă cotidiane –“cinci din ele sunt tipărite în nemţeşte (...) în ungureşte două (...) româneşti apar două (Ţara şi Banatul românesc), alături de două reviste ungureşti şi una românească” (Curierul Banatului). Deşi cei mai mulţi dintre ziariştii bănăţeni îşi exprimaseră dorinţa formării unui sindicat,acesta nu se va constitui, ci se afilia sindicatului “din Ardeal şi Banat”, cu sediul la Cluj (l92l). Amintim că în anul l920 exista deja Sindicatul Presei din Oltenia, în numele căruia ziaristul craiovean Horia Tăriceanu îi scria lui Camil Petrescu:”ai fost ales delegat din partea sindicatului, să faci legătura cu camarazii din Banat cu cei din Oltenia(...)am dori să înscrii cât mai mulţi gazetari şi publicişti în sindicat (indiferent de naţionalitate)şi în urmă să convocăm un congres al ziariştilor şi publiciştilor din Oltenia şi Banat, la Craiova sau la Timişoara”(l august l920). Să reţinem că cele l2 titluri editate în Timişoara erau realizate de 70 ziarişti. Iată care ar fi fost avantajele ce ar fi decurs din constituirea unui sindicat profesional în viziunea lui Camil Petrescu: “Ceea ce e mai important sunt marile avantaje morale pe care un sindicat al ziariştilor le-ar fi prezentat membrilor săi. Căci e sigur că mânuitorii condeiului , anonimi semănători de idei, nu se prea bucură de stima la care frumoasa lor activitate le dă dreptul(...)Sperăm că,în modul acesta nu-l vom mai vedea făcând anticameră pe la uşa cine ştie cărui şef de birou pe gazetarul care nu cere nimic pentru el decât să servească publicul (...) Aşteptăm anume de la el (sindicatul-n.n.) o îndulcire a atacurilor din presă. Cunoscându-se ziariştii între ei,personal şi mai de aproape, desigur că le va veni mai greu să atace cu aceeaşi violenţă”(Ţara,nr.27 /2l decembrie l920). Primul congres al Sindicatului Presei Române din Ardeal şi Banat va avea loc în perioada l9-20 ianuarie l92l, la Cluj, prilej cu care redactorii Banatului Românesc (Timişoara) le urau participanţilor, telegrafic “să lupte cu bărbăţie pentru revendicările profesionale ale tuturor

19

acelora care în domeniul gazetăriei şi-au tăiat un drum drept”, congresul fiind pentru ei un gest de consolidare a “piedestalului demnităţii ziariştilor”(potrivit enciclopediei lui Lucian Predescu ,acest sindicat ar fi fost constituit la 26 noiembrie l92l). Un Sindicat Central al Ziariştilor Români din Ardeal şi Banat, cu sediul la Cluj ,a apărut în mai l922 , iar un sindicat autonom numit Sindicatul Ziariştilor Profesionişti din Banat se pare că a existat - apare în unele documente în anul l936- dar nu deţinem date despre momentul constituirii. În anul l927 S.P.R.A.B. includea peste l00 de ziarişti şi avea filiale în oraşele Oradea Mare, Arad, Timişoara, Braşov, Târgu Mureş şi Satu Mare. “Membru ordinar”al sindicatului putea fi doar un ziarist profesionist , angajat la un cotidian, care adera la statut şi plătea taxa de înscriere şi cotizaţia. Dintre fondatori îi amintim pe Ion Agărbiceanu, Cezar Petrescu, Gib I.Mihăescu, Adrian Maniu, Ion Clopoţel, iar dintre membrii de onoare, pe Vasile Goldiş, Octavian Goga, Alexandru Vaida Voievod, Ioan Lupaş, Onisifor Ghibu, patriarhul Miron Cristea şi alţii.

In luna octombrie a anului l922 lua fiinţă Cercul Ziariştilor Profesionişti din Iaşi, al cărui statut cuprindea, pe lângă prevederile curente, condiţia ca din Cerc să facă parte doar ziarişti “cari nu practică o altă profesiune decât ziaristica; au de puţin şase ani de profesiune zilnică gazetărrească şi nu au contravenit la obligaţiile morale de ziarist şi de om; fac parte din redacţia unui ziar cotidian din ţară”. O parte dintre fondatori, între care Robert Soutzu, M.Kaufman, M.Miereanu, J.Hefter puseseră şi bazele S.Z.M. (l9l8). Tot acum se constituie şi Sindicatul Ziariştilor Minoritari din Transilvania şi Banat, în care erau integraţi gazetari profesionişti maghiari, germani şi sârbi (îşi câştigau existenţa din activităţi în cadrul redacţiilor de publicaţii cotidiane) .Din această formă asociativă nu puteau face parte patronii din presă, iar recunoaşterea calităţii de membru era condiţionată de rezultatele candidatului la două examene profesionale ,susţinute după un an şi după patru ani de activitate în presă. Sindicatul avea sediul la Cluj şi filiale în şapte mari oraşe din zonele centrală şi central-vestică a României.Anul l922 pare să fie unul dintre cei mai bogaţi în evenimente de tipul celor enumerate, deoarece la Oradea se constituia Asociaţia Fotografilor Profesionişti, mulţi dintre ei fiind fotoreporteri, iar la 8 noiembrie acelaşi an, la Cluj ,aveau să se desfăşoare lucrările Congresului Fotografilor Profesionişti din Transilvania, unde s-au pus bazele Uniunii Generale a Fotografilor din România (constituită la Bucureşti, în aprilie l924). În luna decembrie are loc şi primul congres al presei din România reîntregită, şi se intensifică dezbaterile privind constituirea « Federaţiei societăţilor, sindicatelor şi asociaţiilor de presă », programată în anul 1923, dar care a rămas doar în faza de proiect. Demn de reţinut este, în acest context, gestul lui Constantin Mille, de a milita pentru crearea a ceea ce s-a numit Mica Înţelegere a Presei, din care au făcut parte România, Iugoslavia, Cehoslovacia, fondată la Sinaia, în anul l925. Almanahul dicţionar al presei din România, ediţia l927, prezintă şi o Societate a personalului administrativ al presei române, al cărei scop era « strângerea relaţiunilor între membrii societăţei, apărarea intereselor materiale, ajutorarea membrilor în caz de boală » ş.a.m.d.

La începutul anului l930, din inţiativa unui grup format din ziariştii Victor Bilciulescu, Ion Greculescu şi Leontin Iliescu s-a redactat şi aprobat statutul Asociaţiei Publiciştilor Români, cu sediul la Bucureşti. A.P.R. reunea publicişti şi ziarişti profesionişti, condiţiile necesare înscrierii reducându-se, de regulă, la a proba “o activitate publicistică şi o reputaţie de publicist recunoscută. Verificarea unor asemenea calităţi se va face de către adunarea generală , prin primirea sau neprimirea solicitantului în asociaţie”. Fondatorii, care consideraseră “că ar fi la timp venită o asociaţie, care să îmbrăţişeze publicistica noastră din toate domeniile specialităţilor existente”, au reuşit să dea un ecou considerabil Asociaţiei, din moment ce peste numai opt ani de activitate număra 365 de membri şi deţinea un cămin de odihnă la Balcic. A.P.R. va edita, începând cu anul l938 , şi un almanah propriu. La 4 decembrie l927 , în capitală lua fiinţă Asociaţia Presei Sportive din România, al cărei statut cuprindea pricipiul :”Să dovedim prin ponderaţie, seriozitate şi onestitate profesională că instituţiunea ce am creat este valabilă şi sortită unui rodnic viitor. Dacă ziariştii sportivi voiesc să fie consideraţi şi respectaţi de celelalte bresle, trebuie în primul rând să se respecte şi considere

20

între ei” (în anul l936 A.P.S.R. s-a afiliat la Asociaţia Internaţională a Presei Sportive ). Începând cu luna octombrie l930, la Craiova apărea PRESA, ziar independent, redactat de membrii Sindicatului Presei din Oltenia, ce urmărea « reabilitarea presei de provincie », câştigarea « independenţei desăvârşite şi a corectitudinii gazetăreşti »şi altele (I.Hangiu, l996).

In perioada interbelică au apărut asociaţii profesionale şi în alte provincii româneşti – Uniunea Ziariştilor din Basarabia (Chişinău) şi Sindicatul Ziariştilor Bucovineni (Cernăuţi). În ani ‘30 bunăoară, a existat şi Asociaţia Presei din Maramureş, care edita propriul organ de presă, săptămânalul Graiul Mureşului, redacţia având sediul la Sighet, iar începând cu anul l935, a funcţionat Uniunea Ziariştilor Români din ţinutul Mureş ;la Braşov, în anul l938 , exista o breaslă a ziariştilor locali (l5 membri) a cărei denumire nu am identificat-o, dar care făcea parte dintr-o formă asociativă organizată pe ţinuturi- Ţara Bârsei, Ţinutul Bucegi etc.(nu este exclus să fi fost parte a Uniunii Ziariştilor Români).În urma desfăşurării lucrărilor Congresului Internaţional al Proprietarilor şi Directorilor de Ziare, de la Paris, octombrie l934, al cărui principal obiectiv a fost lupta contra cenzurii în statele care au fost reprezentate prin delegaţi, la Bucureşti va lua fiinţă ,din iniţiativa lui Stelian Popescu, Asociaţia Directorilor de Ziare (l3 ianuarie l935) din conducerea Asociaţiei făcând parte Al.Kiriacescu, Em.Fagure, Pamfil ªeicaru, M.Ralea, Ion Vinea, G.Gafencu şi alţii. Menţionăm că în perioada interbelică s-a manifestat un oarecare interes al ziariştilor de a se reuni, astfel încât la l932 ,cinci forme asociative reprezentative formaseră Federaţia Generală a Presei din Provincie (U.Z.P., F.P.P.R., S.Z.M., S.P.R.A.B., S.Z.M.A.B.). Pentru a apăra mai eficient interesele membrilor săi, Uniunea Ziariştilor Profesionişti şi Asociaţia Generală a Presei Române s-au afiliat la Federaţia Internaţionlă a Ziariştilor.În anul l936,de exemplu, “Anuarul de adrese din cuprinsul municipiului Bucureşti” (Editura Rudolf Mosse) prezenta următoarele organizaţii profesionale: Asociaţia Corectorilor de Ziare şi Editură, Asociaţia Publiciştilor Români, Asociaţia Ziariştilor Creştini din România, Sindicatul Ziariştilor, Cercul Ziariştilor din Bucureşti, Sindicatul Presei Periodice din România.În timpul dictaturilor de dreapta (l938-l944) nu au mai apărut alte asocieri, cu excepţia Sindicatului Presei Creştine (l938),al cărui preşedinte de onoare a fost A.C.Cuza, iar preşedinte executiv Ilie Rădulescu. La un moment dat statul va fi cel ce va decide şi în materie de organizare profesională – la l3 mai l944, bunăoară, prin legea nr. 27l, regimul condus de mareşalul Ion Antonescu reglementa exercitarea profesiei de ziarist şi înfiinţa Colegiul Ziariştilor din România. Potrivit legii,calitatea de ziarist o puteau dobândi doar cetăţenii români absolvenţi de studii superioare, confirmaţi de Colegiu (organism unic, naţional, al cărui statut era aprobat de Ministerul Propagandei Naţionale). Consiliul de Disciplină al Colegiului includea reprezentanţi ai statului desemnaţi de Ministerul Justiţiei şi doi ziarişti profesionişti. Amintim că la acea dată “funcţionau circa l0.000 de oameni în serviciul presei”(I.Opriş, l999).

O interesantă radiografie a presei româneşti, aşa cum arăta aceasta la 1938, a fost elaborată de preotul şi publicistul Ioan Georgescu, pentru un congres al presei catolice, iniţiat de Vatican. De aici aflăm că Federaţia generală a presei din provincie era prezidată de Stefan Vlădescu din Bucureşti, principalul obiectiv al Federaţiei fiind <gruparea într-un corp a celor 13 organizaţii de presă din provincie şi transformarea lor într-un colegiu naţional>. Autorul mai remarca şi faptul că < pentru pregătirea ziariştilor nu e nici o şcoală. Le rămâne şcoala vieţii. Sindicatul Ziariştilor din Bucureşti acordă, însă, diferite burse ( când 2 când 4 anual) elementelor tinere şi capabile ca să se perfecţioneze în străinătate>. În fine, < ziariştii şi publiciştii uniţi şi cei catolici de rit latin şi limbă românească sunt grupaţi într-un comitet al presei în cadrele AGRU-ului, Cluj (...) Acest comitet are de preşedinte pe canonicul Ion Agârbiceanu>. Pledoarii mai mult sau mai puţin explicite despre necesitatea unei şcoli de jurnalism am găsit şi în volumul lui Gh. Micle, Puterea presei în lupta lumii, 1946 - <ªcoala de jurnalism. Jurnalismul fiind o ştiinţă socială, cu istoria şi tehnica sa proprie este evident că această ştiinţă trebuie învăţată, că ea îşi are metodele şi instituţiile sale proprii...>.

După încheierea celui de-al doilea război mondial, la adunarea generală de constituire a unui nou Sindicat al Presei , numit Sindicatul Ziariştilor Profesionişti (Bucureşti , l8 octombrie

21

l944) prezidiul va fi format, de această dată, din Al. Jebeleanu, Scarlat Callimachi, N.D.Cocea, Emanoil Socor, Em.Serghie , ziarişti a căror orientare de stânga era evidentă. La 30 august l945, în capitală s-au desfăşurat lucrările de constituire a Uniunii Sindicatelor de Artişti, Scriitori şi Ziarişti, prilej cu care Ion Pas a prezentat raportul asupra activităţii Sindicatului Ziariştilor Profesionişti, în care nu a ezitat să îl acuze vechiul sindicat de faptul că “a fost întotdeauna călăuzit de un spirit reacţionar şi antisemit, ceea ce l-a făcut să lunece spre fascism”(la acea dată S.Z.P.avea 644 membri). S.Z.P.îi exclusese din rândurile sale pe ziariştii reprezentativi ai acelei perioade, Radu Demetrescu –Gyr, Stelian Popescu (Universul ), Pamfil ªeicaru (Curentul), Ilie Rădulescu (Porunca Vremii), Nichifor Crainic, Romulus Dianu, Alexandru Hodoş, Pantelimon Vizirescu şi alţii, consideraţi responsabili de exaltare naţionalistă, legionarism, colaborare cu hitlerismul şi fascismul, antisemitism, atitudine antisovietică etc., motive pentru care au făcut şi detenţie. Cel de-al doilea congres al U.S.A.S.Z., organizat în anul l947, a constituit momentul declanşării “realismului socialist”, doctrină ce va mutila toate formele de discurs public, întreaga presă, literatură, dramaturgie etc., pentru câteva decenii. U.S.A.S.Z. era prima formă asociativă naţională, pe care Partidul Comunist o va crea şi o va “confisca” pentru a-şi realiza obiectivele ideologice.

La 4 decembrie l955 avea să se formeze Uniunea Ziariştilor din Republica Populară Română, evident , sub controlul politic al partidului unic. Potrivit articolului 2 din Statut, <Scopul U.Z.R.P.R. este: a. Să contribuie la ridicarea nivelului profesional, politic şi cultural al ziariştilor. b. Să colaboreze cu Organizaţia Internaţională a Ziariştilor şi cu organizaţii de ziarişti din alte ţări. c. Să organizeze manifestări pentru popularizarea ideilor şi acţiunilor care au drept scop aprarea păcii şi colaborarea între popoare>. Documentul citat prevedea organizarea Casei Ziariştilor, cu sediul central în capitală, organizarea de cabinete de metodică şi case de creaţie ale ziariştilor, precum şi organizarea de filiale şi case regionale ale Uniunii. Din articolul 6 aflăm că < Poate deveni membru al Uniunii orice ziarist profesionist care desfăşoară o activitate la un organ de presă, radio şi tv. şi care aderă la Statut. Primirea se face individual, la cerere, pe baza recomandă rii a doi membri ai colegiului de redacţie ai ziarului, instituţiei de presă , radio sau tv respective, care certifică că solicitantul face parte din efectivul redacţional al ziarului, instituţiei de presă, redacţiei de radio ssau tv respective>.

U.Z.R.P.R. va edita şi o publicaţie de cultură profesională, Presa noastră (l956), a cărei cercetare ar oferi importante informaţii despre jurnalismul comunist, aşa cum s-a manifestat el în România. Dacă în anul fondării se prezenta ca « revistă lunară a Uniunii Ziariştilor din România », din anul l973 Presa Noastră va avea ca subtitlu « revistă de dezbatere profesională, editată de Consiliul Ziariştilor din cadrul Uniunii Sindicatelor din Presă , Poligrafie şi Edituri (şi-a încetat apariţia în decembrie l989).

Să mai amintim că în anul l946 S.Z.P. instituise primul premiul anual pentru cel mai bun reportaj fotografic, numit “Iosif Berman”, în memoria primului fotoreporter profesionist din ţara noastră (până la declanşarea celui de-al doilea război mondial a existat şi un Sindicat al Fotografilor de Presă , despre care nu deţinem informaţii deocamdată).

Editarea unei reviste profesionale - Presa noastră- pare să fi fost justificată nu numai de considerente de ordin ideologic, ci şi profesionale, deoarece numărul ziariştilor crescuse semnificativ - 2179 în anul 1956, dintre care 1791 lucrau în Bucureşti. U.Z.R.P.R. număra 388 centre regionale şi raionale, în Cluj, Iaşi, Târgu Mureş, oraşul Stalin (Braşov) şi Timişoara funcţionând cercuri locale ale Uniunii. La nivel central, Casa Ziariştilor iniţiase cinci cercuri profesionale - de satiră şi umor, de reportaj literar, de fotoreporteri, de politică internaţională şi de secretariat de redacţie. Trebuie să subliniem că toată organizarea comunităţii jurnalistice era un amestec de structuri funcţionale asemănătoare celor din ţările democrate, cu elemente instituţionale de provenienţă sovietică, dar şi cu accente originale. Jurnaliştii sovietici, bunăoară, abia în 1956 vor ieşi din Uniune Profesională a Lucrătorilor din Domeniul Culturii, pentru a se constitui în Uniunea Ziariştilor Sovietici. Cât priveşte formarea profesională, reţinem un fragment din articolul semnat C. Antip, cu titlul <Învăţămîntul ziaristic în R.P.R.>, publicat în Presa Noastră, nr.1/1956 : <...Încă din primii ani de după eliberare, partidul nostru s-a preocupat

22

de crearea unui sistem organizat de învăţămînt ziaristic, în afara formelor de pregătire profesională existente în redacţiile ziarelor (s.n.) Astfel, au fost create cursuri de gazetari de scurtă durată, cu fost înfiinţate pe lîngă şcolile superioare de partid secţii de jurnalistică, ale căror cursuri au fost absolvite de un detaşament numeros de lucrători din presă, de corespondenţi muncitori şi ţărani, carea au jucat un rol important în îmbunătăţirea conţinutului şi nivelului publicistic al organealor de presă. Asemenea secţii şi cursuri de ziaristică există şi acum pe lîngă şcolile superioare de partid. Următoarea etapă (...) o constituie trecerea la crearea învăţămîntului ziaristic pe linie de stat, prin înfiinţarea, în anul 1951, a secţiei de ziaristică în cadrul Facultăţii de filosofie a Universităţii din Bucureşti şi transformarea, în 1953, acestei secţii în facultate independentă în cadrul Universităţii, cu o durată de 5 ani. În această problemă, ca în general în activitatea întregii prese, un ajutor preţios l-a constituit exemplul şi experienţa învăţămîntului ziaristic de stat din Uniunea Sovietică, experienţa Facultăţii de Ziaristică a Universităţii Lomonosov din Moscova şi a facultăţilor similare din alte oraşe ale U.R.S.S.(...) Activitatea facultăţii de ziaristică contribuie în mare măsură la formarea viitorului ziarist, activist de stat pregătit din toate punctele de vedere, care să merite cinstea de îndrumător al opiniei publice . Aceasta reiese limpede chiar şi dintr-o sumară trecere ăn revistă a programului de învăţămînt al facultăţii. Pregătirea ideologică a studenţilor este asigurată prin disciplinele: Bazele marxism-leninismului, Economia politică, Materialism dialectic şi istoric. Asemenea discipline ca: Geografia economică şi politică, Istoria generală, Istoria R.P.R., Istoria relaţiilor internaţionale, Istoria literaturii universale, Istoria artelor, Bazele esteticii marxist-leniniste şi altele dau posibilitatea ziaristului să-şi ridice nivelul cunoştinţelor generale. Formarea stilului literar este ajutată de studiul în facultate al limbii şi literaturii romîne, al stilisticii. Facultatea acordă, de asemenea, o atenţie deosebită însuşirii de către studenţi a limbii ruse şi a altor limbi străine (franceză, engleză, germană). Însuşirea de către studenţi a cunoştinţelor de specialitatea ale profesiunii de gazetar este asigurată prin disciplinele de specialitate: Teoria şi practica presei, Istoria presei din Romînia, Istoria presei comuniste şi muncitoreşti de peste hotare, Bazele organizării industriei şi agriculturii în R.P.R., Tehnologia producţiei poligrafice, precum şi alte discipline de specialitate. Cursul de teoria şi practica presei înarmează pe studenţi cu principiile marxist-leniniste ale presei de partid, cu teoria ştiinţifică a presei de partid (...) Un accent deosebit se pune pe formele şi metodele de muncă folosite în redacţiile ziarelor centrale şi locale. Studierea şi însuşirea principalelor genuri publicistice: articolul, reportajul, schiţa, foiletonul, recenzia, revista presei, corespondenţa, informaţia etc., ocupă un loc important în cadrul pregătirii de specialitate a studenţilor...>.Numărul absolvenţilor acestei facultăţi nu a fost niciodată prea mare - doar 33 în anul 1955.

Începând cu anul 1968 se constată o oarecare reconsiderare a pregătirii jurnalistice, ca şi a formelor asociative în general. Au fost traduse diferite manuale de jurnalism, incusiv din ţări capitaliste, s-au organizat <schiburi de exprerienţă>, vizite de documentare în redacţii din mai multe ţări ş.a.m.d. Apar Asociaţia fotoreporterilor şi Asociaţie ziariştilor şi scriitorilor de pe lîngă Uniunea Ziariştilor, Asociaţia Presei Sportive, Asociaţie redactorilor de ştiinţă şi tehnică din presa romînă, Asociaţie ziariştilor şi scriitorilor de turism. Se instituie un premiu anual pentru jurnalişti - <Alexandru Sahia>(1969).

Principala formă de pregătire a jurnaliştilor a rămas, până în anul 1989, Secţia de Ziaristică a Academiei de Studii Social-Politice de pe lîngă C.C. al P.C.R.( fosta Facultate de Ziaristică transferată de la Universitatea Bucureşti la Academia Ştefan Gheorghiu), care avea cursuri de zi şi fără frecvenţă, de lungă durată (4 ani), precum şi diferite forme de pregătire post-universitară.

După prăbuşirea regimului comunist din România, proces la care comunitatea jurnaliştilor nu a contribuit ,aşa cum s-a întâmplat în celelalte state comuniste, meritul său fiind acela de a fi stimulat decomunizarea şi instaurarea unui regim politic democratic, jurnaliştii promovează o diversitate de forme asociative pe care le vom trece în revistă. Uniunea Ziariştilor Democraţi din România , cea care va deveni Asociaţia Ziariştilor Români, Asociaţia Presei Sportive (reînfiinţată), Asociaţia Fotoreporterilor din România, Asociaţia Ziariştilor Maghiari din România, Uniunea Ziariştilor Profesionişti, Asociaţia Ziariştilor Liber Profesionişti ,

23

Uniunea Naţională a Creatorilor Emisiunilor de Radio şi altele, se vor reuni în cadrul Societăţii Ziariştilor din România-Federaţia Sindicatelor din Întreaga Presă(data oficială a constituirii : 25 ianuarie l990) al cărei prim congres, organizat la Braşov în perioada 3-5 mai l990, va adopta Statutul. Potrivit acestui document, « constituirea S.Z.R. are drept scop asigurarea unităţii de acţiune în domeniul specific de activitate(presa) pentru apărarea intereselor comune ale membrilor săi »(art.l), Societatea acţionând « pentru apărarea, prin toate mijloacele legale şi pe toate căile admise, a drepturilor constituţionale ale salariaţilor din presă, cum ar fi dreptul la muncă şi odihnă, la salariu minim garantat, la ajutor de şomaj pe o perioadă determinată, la protecţia şi securitatea muncii, la locuinţă şi condiţii civilizate de trai,dreptul la pensie cu încadrarea în grupa I pentru ziariştii profesionişti, ceilalţi membri ai societăţii urmând să beneficieze de condiţii specifice profesiei »(art.3). După ce precizează că Societatea « este deschisă tuturor sindicatelor salariaţilor din unităţile de presă şi tuturor persoanelor-active şi pensionari care au lucrat în presă-reunite în sindicat propriu, fără nici o distincţie de opinie politică, religie, naţionalitate, origine etnică, vârstă sau sex »(art.l2) documentul include la articolele 2o şi 24 menţiuni importante, cum ar fi aceea că « în cadrul S.Z.R. fiinţează Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România , asociaţie cu caracter profesional, care îşi propune ca obiectiv asigurarea protecţiei statutului ziaristului, precum şi apărarea şi promovarea drepturilor profesionale ale ziariştilor profesionişti.U.Z.P.are statut propriu şi autonomie » inclusiv faptul că din sindicatele S.Z.R. nu pot face parte « patronii, întreprinzătorii şi editorii unităţilor de presă ». La 19 septembrie l990 Societatea a adoptat Carta Libertăţii Presei, document reprezentativ pentru comunitatea jurnalistică , în acelaşi an fiind fondat şi un periodic propriu –Curierul ziariştilor .In anul l992 S.Z.R. cuprindea 98 de sindicate profesionale, cu 6.909 membri. Demn de remarcat este faptul că imediat după constituire, S.Z.R. elaborează şi propune spre adoptare un prim proiect de lege a presei, ceea ce a provocat apariţia unui alt proiect, iniţiat de Ministerul Justiţiei, respins categoric de toţi jurnaliştii, pentru ca în a doua parte a anului l990, Societatea să vină cu o nouă propunere –Legea libertăţii presei –la redactarea căruia contribuse şi U.Z.P. Statutul său a fost revizuit la cel de-al IV-lea congres ,8-l0 octombrie l998. S.Z.R. s-a afiliat încă de la înfiinţare la Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor(Bruxelles),la Organizaţia Internaţională a Jurnaliştilor (Praga), precum şi la Confederaţia Jurnaliştilor din Balcani (Salonic). În perioada ce a urmat au continuat să se formeze diverse asociaţii, cum ar fi Asociaţia Ziariştilor din Presa Minorităţilor, Asociaţia Tinerilor Gazetari(Timişoara), Asociaţia Presei Sportive, Asociaţia Presei Auto, Asociaţia Jurnaliştior Generaţia ’90-România, Asociaţia Română a Ziariştilor de Mediu, Asociaţia Presei Turistice, Asociaţia Naţională a Editorilor din România, Asociaţia Jurnaliştilor din Domeniul Medical, Clubul Român de Presă, Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale, Asociaţia Presei Timişorene, Asociaţia Ziariştilor Ieşeni şi altele. In anul l995, bunăoară, a fost fondată Asociaţia Free Lancer, din iniţiativa unor ziarişti profesionişti care se vedeau nereprezentaţi de structurile profesionale existente la acea dată, însă a avut o existenţă de scurtă durată. În România funcţionează, începând cu anul l995, o secţie a Uniunii Internaţionale a Jurnaliştilor şi Presei de Limbă Franceză (U.I.J.P.LF.), organizaţie profesională al cărei sediu se află la Paris.

BIBLIOGRAFIEAntip,C., 1956 - <<Învăţămîntul ziaristic în R.P.R.>>, în Presa Nostră, anul 1, nr. l, p.15-17Avramescu,T., l982- « Adeverul », Mişcarea Democratică şi Socialistă (l895- 1920), Ed.Politică, BucureştiAnghelescu, M., l986- Ion Heliade Rădulescu.O biografie a omului şi a operei, Minerva, BucureştiBacalbaşa, C., l922- « Ziaristica română din zilele noastre », în N.Iorga, op.cit. Bacalbaşa,C., l932- Bucureştii de altădată, Universul ,BucureştiBacalbaşa,C., l993- Bucureştii de altădată, ediţie de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu, Minerva,

24

BucureştiCaliga, G., l927- Almanahul dicţionar al presei din România, Imprimeria Fundaţiei Culturale Principele Carol, BucureştiCălugăru,G., l926- Almanah dicţionar al presei din România şi a celei româneşti de pretutindeni, Adevărul, BucureştiCornea, L., l999- Repertoriul vechilor ateliere fotografice din Oradea, l852-l950, Muzeul Ţării Crişurilor, OradeaCosma, A., l969- « De la o iniţiativă a lui Camil Petrescu... », în Presa Noastră ,an XIV, nr.11, noiembrieCostescu, G., l944- Bucureştii şi vechiul regat, Universul, BucureştiCrăciun,C., l998- Cultură şi reclamă în Transilvania interbelică, P.U.C.,Cluj-NapocaDascălu, N., l980- « Le regime de la presse de Roumanie pendant la periode de l’entre –deux-guerres », în Revue d’Histoire, tome XIX, nr.2-3, Academia R.S.R., BucharestGeorgescu, I., l936- Din presa periodică din România, Vestitorul, OradeaHangiu,I., 1996- Dicţionarul Presei Literare Româneşti, l790-l990, Editura Fundaţiei Culturale Române, BucureştiKubka, J., Nordenstrend, K., l987- Lecons utiles de l’histoire.Voyage dans l’histoire du mouvement international des journalistes. Premiere partie, Organisation Internationale des Journalistes, Prague.Iorga, N., l922- Istoria presei româneşti, Sindicatul Ziariştilor din Bucureşti, Adevărul, BucureştiMicle, Gh., 1946, - Puterea presei în lupta lumii, Tip. Viaţa literară, BucureştiOpriş, I.., l999- Procesul ziariştilor « naţionalişti », Albatros, BucureştiPetcu, M., l 999- Puterea şi cultura.O istorie a cenzurii, Polirom, IaşiPetcu, M., 2000- Tipologia presei româneşti, Institutul European, IaşiPetcu, M., 1999 -<< Forme asociative ale jurnaliştilor din România>>, în Psihosociologia & Mass media, Institutul Naţional de Informaţii, nr.2Petrescu, C., l984- Publicistica, ediţie de Florica Ichim, Minerva, BucureştiPredescu,L., l944- Enciclopedia Cugetarea, BucureştiRoşca, L., 2000- Formarea identităţii profesionale a jurnaliştilor, Polirom, IaşiSamoilă, E., l932- Ziaristica, Adevărul, BucureştiSandu,V., l974- Publicistica lui Haşdeu, Minerva, BucureştiŞtefănescu, A.G., l9l6- « C.A.Rosetti », în volumul Lui C.A.Rosetti, ediţia a III-a, Cercul de Studii P.N.L., BucureştiVişinescu,V., 2000- O istorie a presei româneşti,Victor, Bucureşti*** Almanahul Asociaţiei Publiciştilor Români , anul l, A.P.R., Bucureşti, *** Anuarul Presei Române şi al Lumei Politice, Bucureşti, l908***Anuarul Bucureştilor, Jacques Roth, Bucureşti, l9l8***Anuarul de adrese din cuprinsul municipiului Bucureşti, Rudolf Mosse, Bucureşti, l936*** Abonaţii S.A.R.de Telefoane Bucureşti şi judeţul Ilfov, l940*** Colecţia revistei Presa Noastră, Bucureşti, 1956 - 1972***Dezbaterile Congresului Uniunii Sindicatelor de Artişti, Scriitori, Ziarişti, Bucureşti, 29-30 august, Editura Confederaţiei Generale a Muncii din România, Bucureşti, l945*** Scrisori către Camil Petrescu, vol.II, ediţie de Florica Ichim, Minerva, Bucureşti, l98l===============================================================ANEXARAPORTUL ASUPRA ACTIVITĂŢII SINDICATULUI ZIARIŞTILOR PROFESIONIŞTIprezentat de tov. Ion Pas, în cadul Dezbaterilor Congresului Uniunii Sindicatelor de Artişti, Scriitori, Ziarişti, Bucureşti, 29-30 august l945« Tovarăşi şi colegi. Înainte de a prezenta raportul de activitate al sindicatului pe care- l reprezint, daţi-mi voie să vă amintesc că astăzi se împlinesc l0 ani de când pe pământul Uniunii Sovietice închidea ochii marele scriitor francez şi cetăţean la lumii Henry Barbusse.Memoria lui ne este scumpă şi va rămânea tot atât de scumpă generaţiilor următoare, fiindcă talentul lui mare, puterea lui de muncă, sufletul lui cald şi generos , au fost puse în serviciul ideilor de dreptate şi omenie.

25

A combătut războiul, a combătut militarismul, dar a ţinut să facă precizarea, a ţinut să înfiltreze în conştiinţa tuturor că militarismul, cu consecinţa lui războiul, nu sunt în fond decât efecte ale unei cauze care trebuia extirpată  : nedreptatea socială (...) A izbutit ; pentrucă dacă astăzi noi ne găsim aici în congres, să desăvârşim ceeace fiecare dintre noi am început prin sindicatele noastre, dacă suntem cu toţii pătrunşi de nevoia ralierii noastre la eforturile muncitorimii manuale, pentruca astăzi să putem aduce servicii preţioase ţării şi să putem servi ideile de mai bine, este pentrucă încă de acum un sfert de veac, ideile susţinute de Barbusse au pătruns în sufletele noastre.Memoria lui va rămânea vie în sufletele intelectualilor şi în sufletul munictorilor de pretutindeni.Îngăduiţi-mi, înainte de a face un bilanţ succint al activităţii Sindicatului Ziariştilor Profesionişti pe care, prin încrederea confraţilor mei, am onoarea să-l prezidez, să schiţez în câteva linii împrejurările care audus la constituirea lui, în ziua de 4 Noembrie l944.Patru au fost la număr până atunci, organizaţiile care aveau chemarea să reprezinte interesele profesioniştilor scrisului zilnic în România. A fost, cu mai bine de o jumătate de veac în urmă, Societatea Presei, şi a luat fiinţă în anul l898 Sindicatul ziariştilor, pe urmă, în anul l9l3, Asociaţia generală a presei române, pe urmă, în l9l9, Uniunea ziariştilor profesionişti.Sindicatul ziariştilor înlocuia Societatea Presei şi nu ştim ce capriciu i-a inspirat titulatura aaceasta într’o vreme când ideia sindicală era abia n faşă la noi. Cu atât mai curioasă apare denumirea ce i s’a dat când întreaga lui activitate de 46 de ani arată că el n’a fost niciodată o organizaţie de apărare a intereselor materiale şi morale ale membrilor săi. Sindicatul ziariştilor a fost întotdeauna călăuzit de un spirit reacţionar şi antisemit, ceeace l-a făcut apoi să lunece spre fascism.Ridicându-se împotriva spiritului îngust, retrograd, al acestei organizaţii, respectaţii noştri înaintaşi în presă, ziariştii democraţi Const. Mille şi C.G.Costa-Foru au pus, în ziua de l Mai 1913, bazele Asociaţiei Generale a Presei Române în care ziariştii, publiciştii, puteau să intre fără oprelişti de ordine rasială.Dar, sub impulsul momentelor de largi şi adânci prefaceri determinate de sfârşitul primului război mondial, şi urmând exemplul muncitorimii, care-şi refăcea organizaţii de luptă, lua în anul l9l9 fiinţă Uniunea ziariştilor profesionişti a cărei activitate a fost, în primii ani, entuziastă, energică şi bogată în rezultate.Cele câteva drepturi definitiv dobândite de profesioniştii scrisului- ca, de exemplu, dreptul la preaviz, dreptul la concediu,-ei i se datorează.Pentru a apăra repaosul duminical în presă, Uniunea a întreprins prin anul l922 o campanie care- credem- a fost unică la noi şi’n alte ţări, ea raliind acţiunii ziariştilor, celelalte categorii de muncitori deopotrivă interesaţi de dreptul de odihnă : pe lucrătorii tipografi şi pe funcţionarii din magazine. A avut loc atunci o întrunire comună a ziariştilor, a muncitorilor din artele grafice şi a funcţionarilor, cu participarea de câteva mii de persoane.Când, cu prilejul constituirii Sindicatului ziariştilor profesionişti, anul trecut, s’a pus problema afilierii la Confederaţia Generală a Muncii, ziariştii s’au fixat,-unii fără să ştie, poate,- pe linia înaintaşilor lor cari îşi dăduseră seama că, salariaţi fiind, interesele lor sunt strâns legate de acelea ale celorlalţi munictori manuali şi intelectuali, şi că sunt datori să meargă alături de ei.Constituirea Sindicatului unic al ziariştilor profesionişti, care are în prezent 664 de membri, a însemnat împlinirea unui vechiu deziderat al slujitorilor conştienţi din sectorul scrisului cotidian. Permanent acaparat de conducătorii reacţionari, antisemiţi, fascişti, vechiul Sindicat al ziariştilor nu mai avea raţiunea de a exista după actul istoric dela 23 August 1944. Prelungirea existenţei lui ar fi însemnat o sfidare a ordinei democratice. Celelalte două organizaţii, împărţindu-şi membrii între ele, erau departe de a reprezenta o forţă în măsură să servească interesele materiale ale ziariştilor, şi o voinţă capabilă să imprime acţiunii lor un spirit deluptă democratică.De aceea, în locul celor trei organizaţii, a luat fiinţă, cu adeziunea însufleţită a unanimităţii ziariştilor cinstiţi, conştienţi de drepturile şi îndatoririle lor, Sindicatul ziariştilor profesionişti.Afiliat din primul ceas Confederaţiei Generale a Muncii,-în momentul acela :Comisia Generală de Organizare Sindicală,- inspirat de spirit democratic, ataşat sincer şi ferm ordinei instaurată prin actul dela 23 August 1944, Sindicatul nostru a desfăşurat o activitate ale cărei obiective au fost : îmbunătăţirea situaţiei materiale a ziariştilor, apărarea demnităţii lor, desfascizarea presei, eliminarea elementelor anti-democratice puse în serviciul dictaturii hitleriste-legionare-antonesciene, participarea la acţiunea de redresare morală şi materială a ţării şi la aceea de consolidare a democraţiei.Pe plan material, Sindicatul nostru a impus pentru întâia oară în presă salariul minimal, la început 50.000 lei pe lună, apoi de 75.000, apoi un spor de 20.000 lei lunar la salariile care nu depăşeau minimalul. A mai obţinut scutirea de impozit pentru o sumă de 25.000 lei lunar din salariul lunar al ziaristului.A dus şi continuă să ducă actiune, pentru ca locurile de consilieri de presă din străinătate să fie încredinţate ziariştilor profesionişti, membri ai Sindicatului, şi pentru ca la toate instituţiile publice, serviciile de presă să fie conduse de ziarişti.

A obţinut câştig de cauză în numeroase litigii dintre salaraţi şi direcţiile ziarelor.Când ziarul Curierul şi-a încetat apariţia, a obţinut pentru salariaţii gazetei suma de 800.000 lei, dreptul de preaviz.A obţinut reintegrarea şi despăgubirea ziariştilor cari în anii dictaturii fasciste fuseseră concediaţi din motive rasiste.A obţinut- mulţumită înţelegerii şi sprijinului Ministerului Propagandei- adăpost gratuit la Timiş şi Mangalia pentru ziariştii cari aveau nevoie să se odihnească.

A obţinut, pentru abonamentele pe tramvai ale membrilor săi, o reducere de 50 la sută.Fără absolut niciun leu în momentul înfiinţării sale, Sindicatul a izbutit să creeze un fond de ajutorare a membrilor săi, desvoltând în special spiritul de solidaritate colegială, fond care în 7 luni de zile a atins cifra de 3.130.000 lei şi

26

din care au fost acordate până în prezent 2.200.000 lei ziariştilor bolnavi, şomeri sau cu grele sarcini familiare.Preocupată de grija uşurării condiţiilor de viaţă ale membrilor săi, Sindicatul a înfiinţat o secţie de economat, aprovizionându-i în răstimpul dela 15 Decembrie 1944 la 8 Aprilie 1945, la preţuri mult inferioare acelor ale pieţii, cu alimentele necesare.La 8 Aprilie a luat fiinţă Cooperativa Sindicatului Ziariştilor Profesionişti care are un număr de 800 membri, un capital de 8 milioane lei şi care a rulat până în prezent 74 milioane lei. Cooperativa a distribuit în răstimp de mai puţin de cinci luni cantităţi importante de mărfuri.Îngrijindu-se de situaţia ziariştilor în măsură să-şi câştige existenţa muncind, Sindicatul n’a uitat nici pe pensionari, nici pe văduvele şi urmaşii celor decedaţi, astfel că o comisie alcătuită din membri ai comitetului său a lucrat la un proiect de lege pentru reorganizarea Casei de Pensii şi pentru majorarea pensiilor care până acum erau pensii de foame. Aceste pensii au fost dealtfel, prin intervenţia conducerii Sindicatului, majorate sensibil chiar înainte ca legea să intre în vigoare.Prin instituirea delegaţilor pe redacţii şi prin convocarea acestora la şedinţe săptămânale, Comitetul este în măsură să cunoască toate chestiunile care-i interesează pe salariaţi, să rezolve prompt toate problemele, să primească toate sugestiile şi să facă în acelaş timp cunoscute ziariştilor toate comunicările şi toate instrucţiunile. În felul acesta, Comitetul se găseşte în contact strâns cu masa ziariştilor, este informat asupra situaţiei din redacţii şi face acţiune de educaţie sindicală membrilor săi.Impunând respectarea demnităţii ziaristului profesionist în înlesnirea condiţiunilor de exercitare a profesiunii lui, Comitetul veghează cu grijă ca membrii Sindicatului să se comporte cu demnitate şi cinste, ca oameni şi ca profesionişti, iar atunci când a constatat abateri din partea lor, aplică sancţiuni severe.Dar Sindicatul ziariştilor profesionişti şi-ar fi făcut numai în parte datoria, dacă acţiunea sa, ar fi rămas numai în sectorul realizării unor mai bune condiţiuni de viaţă materială pentru membrii săi. El a socotit că-i incumbă şi o altă chemare : să contribuie la opera de însănătoşire morală a ţării, de desfascizare a ţării, de întărire a regimului cu adevărat democratic în România, de sancţioare a celor cari- într’o form sau alta- au contribuit la istaurarea dictaturii fasciste şi la aruncarea ţării în războiul nedrept din Răsărit. Ne-am socotit întru început muncitoricinstiţi ai scrisului cotidian şi luptători pentru democraţie. Am declarat fără ocol că suntem partizanii libertăţii scrisului, dar că nu recunoaştem folosirea acestui drept decât acelora cari au făcut şi fac neîncetat dovada ataşamentului lor pentru ideia de democraţie progresistă, pentru interesele adevărate ale poporului. Refuzăm anti-democraţilor mărturisiţi sau camuflaţi, fasciştilor cutezători de eri şi celor cu diferite măşti de astăzi, putinţa de a folosi condeiul şi de a-şi difuza ideile care au corupt sufletele, au năruit asezămintele democratice, au pus lanţuri poporului şi au svârlit ţara în dezastru.Din aceleaşi considerente noi am întreprins o dreaptă dar aspră acţiune de epuraţie, eliminând din presă, pe temeiul unei legi cu sancţiuni gradate, un număr de 111 ziarişti- pe unii definitiv, pe alţii pe un termen dela 6 luni la 5 ani, în raport cu vina fiecăruia,- ziarişti cari s’au pus în slujba unor interese străine şi duşmane intereselor poporului român, cari au militat pentru idei antidemocratice, cari au susţinut fascismul, cari au îndemnat la jaf şi la omoruri, cari au cerut şi suţinut răsboiul împotriva Naţiunilor Unite.Vom recunoaşte cu sinceritate că nu am îndeplinit tot ceea ce imperativul momentului de faţă impunea pe planul acţiunii de sprijinire a efortului colectiv pentru ca ţara să se refacă şi pentru ca regimul democratic să fie ajutat să se consolideze. Nu e însă mai puţin adevărat că ne-am străduit să imprimăm Sindicatului nostru un caracter de luptă şi că membrii noştri se arată tot mai mult câştigaţi pentru principiile democraţiei. Aderând din primul moment la platforma Frontului Naţional Democrat, participând cu prezenţa şi cu cuvântul la comemorarea victimelor zilei de 13 Decembrie, manifestând în corpore împotriva guvernului Rădescu, sărbătorind alături de întreaga muncitorime ziua de 1 Mai, ziariştii arată o nouă şi sănătoasă orientare.Rămân o serie de alte lucruri pe care avem datoria să le înfăptuim. Le vom înfăptui pe cele în legătură numai cu interesele moastre specifice în cadrul şi cu mijloacele Sindicatului nostru, pe celelalte cu un caracter mai general în cadrul Uniunii Sindicatelor de Artişti, Scriitori, Ziarişti, la alcătuirea căreia am aderat cu însufleţire din primul moment şi pentru reuşita căreia făgăduim să depunem tot devotamentul, toată puterea noastră de muncă. În felul acesta vom servi şi interesele noastre de muncitori ai Spiritului, dar şi patria noastră liberă, democrată, independentă.Trăiască Uniunea Sindicatelor de Artişti, Scriitori, Ziarişti !Trăiască Confederaţia Generală a Muncii ! »

NOTĂ Lucrările Congresului au fost deschise de Mişa Levin, după care au vorbit Ion Pas, primul ministru, Petru Groza, alţi participanţi. Preşedinte al Confederaţiei Generale a Muncii era Gheorghe Apostol, iar preşedinte al Sindicatului Ziariştilor Profesionişti, Miron Constantinescu.Raportul general al Comisiei de organizare a Congresului a fost prezentat de Nicolai Moraru, cel care avea să afirme că «  Scriitorul trebuie să devină un inginer al sufletului omenesc, îndrumătorul lui. Presa să devină un uriaş organism pentru mobilizarea masselor largi populare...  ». Printre altele, în rezoluţia Congresului se stabilea ca « şomajul în presă, ca şi în toate domeniile profesiunilor noastre trebuie să dispară. In seviciile de presă, la Stat, comune, întreprinderi ca şi în posturile de ataşaţi de presă în străinătate trebuie numiţi ziarişti profesionişti cu recomandarea sindicatului ziariştilor.Vom dobândi condiţii omeneşti pentru cei care muncesc noaptea. Vom cere contracte colective, încadrarea tuturor profesiunilor noastre în asigurări sociale, case de odihnă pentru oamenii artei, reforma învăţământului profesional artistic, şcoli de ziaristică ».Documentul de mai sus este important şi prin aceea că integrează şi oficializează în România viziunea lui V.I.Lenin asupra presei şi artei- condiţionarea exercitării profesiei de apartenenţa la noile instituţii comuniste, evaluarea activităţii pe baza criteriilor ideologice, «  cumpărarea » conştiinţei ziairştilor, artiştilor etc. prin oferirea de avantaje materiale certe s.a.m.d. Este un reper semnificativ al procesului de comunizare a tuturor formelor de comunicare publică, prin practici, instituţii, valori de inspiraţie sovietică (România era la acea dată sub ocupaţie sovietică).

''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''

27

TEME

1. Citiţi cu atenţie articolele - program (Înştiinţări) ale primelor publicaţii româneşti reprezentative - Curierul românesc, Albina românească, Gazeta de Transilvania - şi explicaţi:- argumentele editorilor despre necesitatea presei la noi;- funcţiile presei, aşa cum rezultă ele din pledoariile fondatorilor publicaţiilor - 3 puncte 2. Citiţi cu atenţie sinteza redactată de Mihail Kogălniceanu şi redactaţi o cronogramă a presei româneşi de la începuturi până în anul 1855 (cronograma - o succesiune, ordonată cronologic, de ani şi de titluri). Pentru aceasta puteţi apela şi la un dicţionar al presei -3 puncte3. Realizaţi o cronogramă a formelor asociative ale jurnaliştilor, ordonată şi pe criteriul geografic (pe provincii istorice) - 4 puncte.

PrecizareIn cazul în care studentul nu prezintă temele la întâlnirea cu titularul de curs, din alte cauze decât cele medicale (dovedite), acestea nu vor mai fi luate în considerare - vor fi notatea cu 1.

28