Istoria coafurii

Cuprins

1

ARGUMENT

CAPITOLUL I : INTRODUCERE

CAPITOLUL II : ANTICHITATEA

CAPITOLUL III : EVUL MEDIU,RENAŞTEREA ŞI ROMANTISMUL

CAPITOLUL IV : SECOLUL XIX

CAPITOLUL V : SECOLUL XX

CAPITOLUL V.1. : ANII 1920

CAPITOLUL V.2. : ANII 1940

CAPITOLUL V.3. : ANII 1950

CAPITOLUL V.4. : ANII 1960

CAPITOLUL V.5. : ANII 1970

CAPITOLUL V.6. : ANII 1980

CAPITOLUL V.7. : ANII 1990

a) Adiţional şi la masculin(1980/1990)

CAPITOLUL VI : SECOLUL XXI

NOŢIUNI DE PROTECŢIE A MUNCII

i. Noţiuni de igienã a muncii

ii. Norme de igienã şi protecţie a muncii specifice atelierelor de coafurã

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

ARGUMENT

2

Motto:

Femeia „ când e frumoasă place ochilor ; când e bună, place inimii ; una este o bijuterie, cealaltă – o

comoară”.

( I. Napoleon) .

O femeie este frumoasa tot timpul,dar mai ales cand parul ei devine o podoaba şi îi

îmbraca efectiv faţa subliniindu-i feminitatea şi gingãsia.Pãrul ca element al frumuseţii feminine de la

antici pana astazi este ceea ce numim in mod curent coafurã.Arta aranjãrii pãrului a evoluat în

timp,dar astazi,intr-o lume in care frumuseţea conteaza,ea ne preocupã pe toţi,bãrbaţi şi femei

deopotriva.

Chimia frumosului dezvoltã mereu noi produse,instrumentarul s-a schimbat

fundamental,calculatorul a devenit accesoriul indispensabil al celui care practicã aceasta

ocupaţie,design-ul coafurii capatã contururi noi , moderne , particulare , pentru femeia modernã ,

activã ,dar care nu-şi abandoneazã preocuparea pentru menţinerea şi intreţinerea frumuseţii. .

Coaforul,in varianta sa moderna,este cel care sugereazã ,care valideazã sau invalideazã

intenţiile clientei,ii oferã alternative,ii propune soluţii,ii armonizeazã trãsãturile şi frumuseţea naturala

cu micile,dar deloc lipsitele de efect accesorii ale frumuseţii.Se spune,intr-o tradiţie oralã de mult

apusã,cã femeia trebuie vazutã la o ora matinalã,inainte de a-şi asorta accesoriile frumusetii.Coaforul

ii da tocmai acele elemente accesoriale ce-i intregesc frumuseţea la orice orã,asa cum frumuseţea

florii este la fel de intensã la orice orã şi,poate,cel mai mult dimineaţa,atunci cand roua dã acel aer de

prospeţime şi viu.Aşa cum chipul femeii frumoase seamanã cu o floare,tot aşa şi la o ora matinalã

frumuseţea nu trebuie sã se estompeze. .

Noi,femeile,dorim sa fim frumoase pentru bãrbaţii nostri,iar bãrbaţii ne doresc frumoase

pentru bucuria fiecarei zile.Specificul acestei meserii este de a executa lucrãri menite sã duca la

infrumuseţarea aspectului fizic,precum şi lucrari de corectare a anumitor defecte fizice,menite sã

mascheze,prin diferite procedee de tuns şi de coafat o conformaţie defectuoasã a capului sau a feţei.

Orice client trebuie tratat politicos,amabil,fara a i se lasa o clipa impresia ca s-au

observat hainele lui modeste,profesia sau unele defecte fizice.Clientul sau clienta se incredinţeazã

priceperii lucrãtorului respectiv,ii cere sfaturi,ii respectã şi îi urmeazã pãrerea dacã acestea sunt

fãcute cu seriozitate şi competenţã. .

Un bun coafor nu trebuie sã se rezume numai la cele ce şi-a însuşit în anii de ucenicie,ci

este necesar sã ţinã pasul cu toate noutaţile ce survin în meserie,sã-şi însuşeasca metodele de lucru

avansat. .

Acestea contribuie în mare parte la îmbunatãtirea lucrãrilor în scopul unei cat mai mari

3

deserviri a populaţiei,pretenţiile clientului care cresc pe zi ce trece trebuiesc satisfãcute intr-o mai

mare masurã. .

Pentru a fi la curent cu tot ce este nou,modern,este indicat sã se consulte şi sã se

studieze revistele de specialitate.Numai astfel se pot satisface in mod competent clientele care

solicitã serviciile coaforului. .

Trebuie ştiut cã fiecare clientã are o concepţie proprie despre felul în care trebuie sa fie

pieptanatã.Lucrãtorul respectiv,în general,trebuie sã respecte dorinţele acesteia,dar nu intotdeauna

este indicat realizarea întocmai a coafurii dorite de clientã,uneori coafura sau frizura doritã de clientã

putând fi dazavantajoasã.În aceste cazuri,coafeza are datoria de a propune clientei un alt gen de

tunsoare sau coafurã,care i-ar avantaja mult mai bine fizionomia.Existã situaţii, şi acestea sunt destul

de frecvente,cand clienta lasa la aprecierea coafezei executarea unei coafuri,pieptanaturi,cu conditia

ca pieptanatura respectivã sa-i avantajeze fizionomia,deci sã contribuie la infrumuseţarea ei.

Pãrul,modul sau de aranjare,lungimea,culoarea,au cunoscut evoluţii de-a dreptul

surprinzãtoare.Ca element semnificativ al chipului feminin frumos,pãrul a cunoscut de-a lungul

timpului evoluţii.Lungimea,culoarea,modul de aranjare,accesoriile care se adauga coafurii şi fara de

care intregul nu este realizat,au fost specific fiecarei perioade istorice.Putem identifica perioade

vizualizând coafurile.Antichitatea este uşor de ghicit privind coafura reginelor,de pe efigiile antice.În

societãtile primitive,oamenii simpli,cei mai de jos,işi legau pãrul cu o banda.Odata cu apariţia

aristocraţiei,coafurile devin mai sofisticate.Femeile sumeriene işi realizau cocuri masive cu bucle

mari.In Egiptul antic era iubit parul bogat şi acolo unde parul nu era suficient de des se utilizau

perucile,de obicei negre.Se foloseau din abundenţa accesorii.In Grecia,de regula,parul era lung şi

strans in coc.Femeile musulmane işi ascund parul sub caşmiruri şi matasuri fine,neavand voie ca

parul sa fie vazut şi de altcineva pana la casatorie şi vazut numai de soţ dupa casatorie.

Evident,podoaba capilara este cel mai important “accesoriu cu care natura ne-a

inzestrat.Cert este ca omul a cautat sa îşi puna in valoare cumva aceasta zestre,atat de preţioasã şi

de graitoare panã şi prin lipsa ei” (Veronica Ganea).

CAPITOLUL I : INTRODUCERE

4

Antichitatea

În lumea timpurie şi primitivã, stilul cel mai simplu, purtat de oamenii de rand, îl constituia

parul lasat lung sau taiat, purtat uneori strâns într-un fileu sau o banda. Aristocraţia a dezvoltat stiluri

distinctive, mai elaborate. Nobilimea din Sumer, de exemplu, purta pãrul strâns intr-un coc greu,

împletit în jurul capului sau lasat pe umeri. Parul era apoi pudrat cu pulbere de aur şi fixat cu un apret

auriu, parfumat. Bãrbaţii asirieni şi babilonieni îşi vopseau pãrul lung şi bãrbile pãtrate în negru şi îşi

fãceau bucle cu drotul. Unii purtau chiar peruci. Nobilii din Persia işi buclau de asemenea pãrul şi

barba şi le vopseau cu henna. .

Nobilimea (bãrbaţi şi femei, deopotrivã) din Egiptul Antic purtau pãrul strans pe langã cap.

Mai târziu, din motive de igiena într-un climat cald, îşi radeau ţestele cu lame din bronz. La ocazii

speciale şi ceremonii, pentru a se proteja de soarele puternic, au adoptat peruci mari şi grele, de

obicei negre. Ele puteau fi cu pãr scurt şi buclat, sau lungi, incãrcate de bucle şi codiţe, ornate cu ace

de par impodobite cu fildeş, ornamente de aur sau flori proaspete. Bãrbaţii işi rãdeau bãrbile, dar

purtau bãrbi false impletite. În Grecia anticã, bãrbatii purtau pãrul tuns scurt, iar uneori purtau şi

barbã. Mai tarziu, au inceput sã se poarte capetele rase. Femeile işi purtau parul lung pe spate sau

împletit într-un coc, care mai tarziu avea forma unui cantalup. Ambele sexe purtau fileuri, iar clasele

avute foloseau drotul. Unele femei îşi vopseau pãrul in roşu, iar la Atena, chiar şi în albastru, apoi îl

pudrau cu praf alb, auriu sau roşu şi îl impodobeau cu flori, panglici sau diademe preţioase.

In Roma anticã, republicanã si austerã, bãrbaţii si femeile au adoptat stilurile simple ale

grecilor, dar in timpul imperiului, clasele superioare foloseau drotul, iar bãrbaţii îşi pudrau pãrul cu

praf colorat sau de aur. Femeile îşi vopseau pãrul blond sau purtau

peruci în culoarea abanosului, sau blonde, facute din pãrul femeilor

barbare luate sclave. Pãrul era prins în crestet, în bucle şi cosiţe,

uneori fiind fixate în forme înalte pe nişte coşuleţe împletite din sârmã.

Peste tot în lumea anticã, coafarea şi bãrbieritul erau efectuate de

sclavii personali sau la bãrbierii publici.

Inspiratie din stilul clasic pentru filmul

Troia

În Grecia Anticã, perfecţiunea era un ideal de atins în orice domeniu: arhitecturã, artã,

dar şi în materie de coafuri. Grecii acordau multa atenţie felului in care îşi purtau buclele; am spus

5

buclele pentru ca ele erau must-have-ul sezonului.Toate femeile şi toţi bãrbaţii din Antichitate

respectau cu sfinţenie regula buclelor. .

Culoarea Antichitaţii în materie de pãr a fost blondul.Auriul era cosiderat culoarea

divinitãţii iar parul blond oferea un statut social inalt cetaţenilor. Astfel, grecii au descoperit cum sã-şi

vopseascã pãrul ca sã ajungã mai aproape de perfecţiunea dictatã de tendinţele perioadei.

Bãrbaţii foloseau praf de aur şi polen ca sã-şi vopseascã pãrul, femeile foloseau

potasiu, petale de floarea-soarelui şi polen. Au apelat şi la ulei de mãsline şi suc de citrice în procesul

de transformare.

Lumea neoccidentala, lumea islamica si Orientul

.

La musulmani, in mod tradiţional, pãrul era strâns modest şi ascuns sub turban sau fes,

iar la femei, sub val. Şi femeile şi bãrbaţii mergeau, de regula, la hammam-uri (bãi publice), unde

bãrbaţii erau bãrbieriţi (uneori raşi pe tot capul, cu excepţia unei şuvite din creştet), iar femeilor li se

spãla parul şi li se clatea cu henna. .

In China, dupa tradiţie, bãrbaţii îşi rãdeau pãrul de pe jumãtatea frontalã a craniului, iar

restul era impletit cu pãr de cal sau mãtase neagra. Purtata de Manciurieni, şi apoi impusã tuturor

supuşilor acestei dinastii, coada impletitã a ajuns in secolul XVII semnul supunerii, iar mai târziu,

semnul demnitãţii şi al bãrbãţiei. A trage pe cineva de coadã era cea mai grava insultã. Femeia

chineza îşi pieptãna pãrul pe spate şi il purta legat intr-un nod simplu, care putea fi decorat cu

piepteni preţiosi, ace de par sau flori.Fetele tinere purtau plete lungi. .

In Japonia, conform tradiţiei, bãrbaţii îşi rãdeau fruntea şi creştetul capului, lasand la spate

o codiţa subţire. Femeile japoneze din perioada medievala purtau pãrul revãrsat pe spate. Dupa

introducerea pomadei de pãr, in secolul XVII, femeile au adoptat pãrul strâns şi aranjat cu piepteni,

ace lungi de pãr şi panglici, lãsand liberã ceafa, care era consideratã foarte sexy. Coafurile lãcuite ale

gheishelor, care de multe ori erau peruci, erau extrem de complicate şi elaborate.

Africa

6

Africanii şi-au dezvoltat stiluri complexe, care indicau poziţia sociala. Unele presupuneau

capul ras şi pictarea scalpului cu argilã şi unsoare sau decolorarea pãrului cu amoniac şi fixarea cu

bãlegar. La triburile Massai, bãrbaţii care nu erau rãzboinici şi femeile se purtau cu capul ras, in timp

ce bãrbaţii rãzboinici îşi legau pãrul de pe frunte in trei codiţe, iar pãrul de la spate era prins intr-o

coadã lungã pânã la omoplaţi. Femeile tribului Mangbetu îşi aranjau pletele peste un coşuleţ cilindric,

în vârful cãruia pãrul era legat într-un smoc care flutura liber. Aceste stiluri se realizau într-un timp

îndelungat şi, în consecinţã, pãrul nu era desfãcut cu sãptãmânile. Mult mai simplu se aranjau fetele

din tribul Miango, care se pieptanau cu o coadã lungã, legatã cu ramurele şi îşi acopereau capul cu o

basma. Fetele din tribul Ibo se rãdeau pe cap, iar apoi lasau pãrul sã creascã numai pe unele

porţiuni, conform unui model complicat desenat pe pielea capului.

America pre-columbiana

.

In epoca pre-columbiana, capetele indienilor nord-americani de pe Coasta de Est erau

rase în întregime cu lame fãcute din scoicã sau piatrã, cu excepţia unei creste sau coame de par

lung.Indienii de la şes purtau pãrul în plete despãrţite printr-o cãrare pe mijloc, care era de altfel şi

stilul obişnuit al tuturor femeilor indiene. .

Mai la sud, în zone mai civilizate, au aparut stiluri mai complexe, cum ar fi de exemplu,

stilul cu spirale foarte strânse rotite în jurul urechilor fetelor de mãritat din triburile Hopi. Femeile

triburilor Mixtece îşi strângeau pãrul într-un coc ca o chiflã, sub un turban conic. Femeile Aztece îşi

împleteau cosiţe cu şnururi colorate, pe care le purtau cununã în jurul capului, aşa cum unele femei

din Mexicul zilelor noastre mai poartã înca. La razboinicii Azteci creasta de pãr indica faptul cã

purtãtorul ei a luat mulţi prizonieri. Nobilii Mayasi, care purtau nişte pãlãrii înalte, se pare ca îşi

rãdeau craniile alungite în mod artificial. Cãpeteniile Incase purtau pãrul tuns relativ scurt, strâns într-

o bandã pe care o înfasurau de 5 ori.

Evul Mediu Occidental si Renasterea

7

.

Barbarii, care au cutreierat Europa medievalã, purtau plete lungi şi barbã. Incepand cu

secolul IX, nobilii de pe continent au inceput sã poarte pãrul scurt (pânã la bãrbie) şi îşi rãdeau

bãrbile. Dupa cucerirea normanda a britanicilor cu parul lung, moda pe continent s-a schimbat,

revenind la parul lung, buclat si barba. In secolele XIII si XIV parul s-a purtat rotunjit, pana la umeri, in

stilul numit “paj”. Stilul “castron de pudding”, care lasa urechile descoperite, la moda in secolul XV, a

pierdut teren in favoarea aceluiasi “paj”, care se purta mai simplu in nordul Europei, si aranjat cu

meticulozitate in Italia. .

Clerul se distingea prin acea "tonsura", care era o porţiune rasa din pielea capului, de obicei

rotunda. Forma sa exacta a fost subiectul unei dispute intre Biserica Celtica si Biserica Romana in

secolul VII, cea din urma avand castig de cauza. Influenţa Bisericii, preocupata intotdeauna de

modestie, a incurajat femeile nobile casatorite sa-si stranga parul cu panglici si sa-l acopere cu un

val. In secolele XIII si XIV, parul era strans deasupra urechilor in doi ciorchini de bucle sau infasurat

in crestet si acoperit cu o calota din fir de aur sau argint sau, la femeile din patura saraca, era

acoperit cu o basma de in. In secolul XV, doamnele bogate din nordul Europei isi smulgeau firele de

par de pe linia frunţii pentru ca aceasta sa para mai inalta si mai lata, iar parul era strans si ridicat la

spate intr-un coc ascutit, cu un model foarte elaborat. In insorita Italie femeile isi lasau parul sa cada

liber in plete, sub un turban mic, impodobit cu bijuterii sau o boneta. Atat femeile cat si barbaţii se

straduiau sa-si faca parul blond, fie prin decolorare, fie prin vopsire cu sofran sau foi de ceapa, iar in

cazul femeilor italiene, prin expunerea timp indelungat la soare, acoperite cu o palarie cu calota

decupata.

In secolul XVI, dupa ce regele Francisc I si-a ars din greseala parul cu lumanarea, barbatii

au trecut la parul scurt si mustaţa si barba tunse scurt. Parul femeilor era ascuns sub un fel de gluga

teapana (capison in Italia) care, cu timpul, si-a redus dimensiunile si a lasat vederii tot mai mult par, in

final ajungand o simpla toca moale. Parul era frizat in jurul feţei si ondulat cu drotul sau rulouri de

metal. Parul de la spate era impletit intr-un coc care aparea imediat deasupra marginii gulerului inalt.

Foarte popular era parul blond sau, in Anglia, cel roscat (ca al reginei Elisabeth I), iar cine avea parul

inchis la culoare si-l ascundea sub peruci in culorile la moda. Ca sa apara in nuanţe mai deschise,

parul era pudrat cu faina sau prafuri de diverse culori. Apoi parul era fixat cu rasina de la arborele de

cauciuc sau stejar. Bijuteriile, penele si acele de par ornamentale faceau decorul.

Secolele XVII si XVIII

8

.

In prima jumatate a sec. XVII, domnii purtau plete lungi, buclate, care cadeau peste

gulerele mari si albe. Destul de des parul era prins la spate cu o panglica, iar mustata era tunsa

ingrijit si barba era tunsa in forma de cioc (celebra Vandyke). Mai tarziu, barbaţii se purtau cu barba si

mustata rase complet, iar parul si-l acopereau cu bonete (acasa) sau peruci cu bucle lungi (in

societate). Parul femeilor era, in prima parte a sec. XVII, purtat "lins", coafat cu un breton frizat pe

frunte si manunchiuri de zulufi atarnand peste urechi si un coc mic la spate, decorat cu rozete sau o

boneta din dantela fina. .

In sec. XVIII, barbatii au continuat sa poarte peruci, dar mai mici si mai usoare, pudrate cu

alb. Unele peruci se terminau cu o bucla lunga la spate, prinsa cu o funda din catifea neagra sau

impletita sau invelita intr-un saculeţ din matase. Magistraţii, militarii si marinarii aveau peruci diferite,

specifice fiecarei meserii. In prima parte a sec. XVIII, femeile isi aranjau niste capsoare mici si

zulufate, pudrate cu praf alb si decorate cu ghirlande de flori si funde. Vaduvele, femeile din clasa

mijlocie si toate femeile, cand erau acasa, purtau o boneta mica. Pe la 1770, coafurile inaltate pe

suporturi din par de cal sau cosuleţe impletite din sarma, apoi fixate de cap cu o pomada si apretate,

puteau ajunge pana la aproape 1 metru inaltime. Unele peruci erau chiar prevazute cu arcuri, pentru

reglarea inaltimii. Erau impodobite in modul cel mai extravagant cu putinta, cu pene, flori si fructe,

bijuterii, uneori chiar cu corabii, gradini si menajerii. Astfel de "construcţii" necesitau numeroase ore

de munca, zile sau chiar o saptamana intreaga. Intre doua ocazii in care se purta peruca,

"componentele" acesteia se puteau altera si face viermi. Astfel ca, pe la 1780, a aparut o reactie de

respingere a acestor extravagante, care a condus la stilul "arici" constand intr-o masa bogata de

bucle.

Cam in aceasta epoca, coaforii au format o breasla distincta. Cei mai buni erau barbaţii,

multi dintre ei avand o bogata experienta in producerea perucilor. Foarte vestit era Legros de

Rumigny, fost brutar, care a ajuns coaforul curţii regale a Frantei. In 1765 el a publicat Arta coafarii

doamnelor si a deschis la Paris Academia de Coafura, in 1769.

Secolul XIX

.

Revoluţia Franceza si Imperiul napoleonian, care au adus gustul pentru simplitate si

antichitate, au avut un efect puternic asupra stilurilor. Atat barbaţii, cat si femeile isi taiau parul foarte

scurt, in genul imparatilor romani, sau femeile isi innodau parul in stilul femeilor din Grecia antica, cu

bucle scurte incadrand faţa. Se mai purtau in continuare perucile colorate. Treptat, pe masura ce

barbatii deveneau tot mai ocupati cu comerţul, ei aveau la dispoziţie tot mai putin timp pentru a se

9

ingriji de par. Astfel ca il purtau destul de scurt, doar uneori ondulat si aranjat cu ulei de

macassar.Majoritatea purtau mustaţa, favoriti si barba intr-o mare varietate de forme. .

Pe la 1830, femeile au inceput sa se coafeze cu un coc circular sau rulat drept pe crestet,

susţinut de panglici si piepteni, si cu doi ciorchini de bucle scurte deasupra urechilor. Incepand cu

1840, coafurile presupuneau parul "lins", cu carare pe mijloc si prins in parţi in noduri din care atarna

cate un ciorchine bogat de "carnaciori" (bucle – spirala), iar mai tarziu se purta un coc greu din bucle

la spate.Pe la 1880, parul din faţa forma un fel de franjuri de zulufi frizaţi, iar dupa 1890, pompadour-

ul D-rei Gibson venea pieptanat peste un suport care forma o cununa ampla in jurul feţei si prins la

spate, rotit ca un melc. Buclele, zulufii si onduleurile Marcel cu un aspect foarte natural se obţineau

cu ajutorul drotului sau al fierului de ondulat inventat de coaforul francez Marcel Grateau in 1870.

Secolul XX

.

Urmare schimarilor produse de Primul Razboi Mondial, femeile de pretutindeni s-au tuns

"bob", ca o expresie a emanciparii politice si sociale. A urmat un lung sir de stiluri pentru parul scurt,

mulat pe cap, inspirate de stilul paj purtat de Greta Garbo sau stilul Peek-a-Boo ("cucu-bau", cu un

ochi acoperit de un breton mai lung) lansat de starul hollywoodian Veronica Lake. Parul scurt a facut

ca onduleurile permanente, inventate de germanul Karl Nessler in 1905, sa castige repede

popularitate. Dar la vremea aceea, permanentul se facea numai la cald si dura cam 12 ore, iar

rezultatul nu era totdeauna reusit, ci mai degraba zbarlit. Mai tarziu, permanentul la rece, cu

chimicale, a simplificat mult lucrurile.

Societatea anilor 1920 a abandonat standardele puritane ale epocii victoriene. Părul era

purtat scurt, tunsoarea bob este reprezentativă pentru această perioadă, şi cu onduleuri mari, lipite

de cap. Părul scurt a fost interpretat ca un manifest al femeilor care în acest fel îşi declarau

independenţa şi libertatea spirituală. Femeile au început să aibă acces din ce în ce mai mult în lumea

filmului şi a teatrului, iar trend-urile erau lansate de vedetele vremii. .

Machiajul a revenit în forţă, pudra, fardul de obraz şi buzele foarte roşii erau cu siguranţă

„in”. Tot atunci s-a lansat moda pielii bronzate, iar vinovată este Coco Chanel, care s-a întors dintr-o

croazieră pe Mediterana cu pielea arămie. În anii 1940 femeile au continuat să preia stilul vedetelor

de cinema, cu accent pe feminitate şi romantism. La modă erau buclele largi şi lungi, iar în perioada

războiului, părul era acoperit complet de un batic legat în vârful capului, lăsând la vedere doar

bretonul.

10

Bigudiurile constituiau elementul esenţial în ritualul de frumuseţe alături de loţiunea de

fixare a coafurii care avea un efect îndelungat. După constrângerile provocate de război, anii 1950 au

fost plini de viaţă şi frumuseţe. Odată întoarse la îndatoririle obişnuite de dinainte de război, femeile

aspirau către modelul femeii perfecte, numit „zeiţa casnică”, femeia care face toată treaba din casă,

dar care rămâne la fel de stylish de dimineaţa până seara. .

Timpul pe care îl acordau ritualurilor de frumuseţe era înzecit faţă de perioada anterioară

şi, după cum se ştie, anii 1950 sunt recunoscuţi pentru feminitate şi glamour. Din păcate, părul a avut

foarte mult de suferit pentru că era tapat, modelat, pulverizat cu diverse fixatoare, ondulat permanent

şi forţat să stea în forma dorită. Coafura semăna foarte bine cu o cască, lucru ce necesita vizite

săptămânale la coafor. .

Pe la 1950, inventarea bigudiurilor de ondulare a facut posibila tunsoarea italiana, scurta

si in trepte. Pe masura ce femeile active si nonconformiste renunţau la portul palariei, stilurile, bufante

sau netede, cu coafuri geometrice, se raspandeau rapid. Prin anii 1960, comercializarea unor mese

de par cu aspect natural in forma completa, de peruca, sau parţiala (postise, mese), de lungimi si

culori diferite au dat posibilitatea fiecarei femei sa-si schimbe cu usurinta coafura.

In secolul XX, barbaţii au adoptat parul tuns scurt si, in general, simplu, mergand pana la

tuns – perie. Marea lor majoritate se purtau cu faţa complet rasa. Prin anii 1960, tinerii nonconformisti

(hippies) au adoptat pletele si favoritii sau barba, care se potriveau de minune cu imbracamintea lor

neconvenţionala. Unii au exagerat spre stilul "salbatic". Toate aceste stiluri au fost adoptate si ca

noutate au aparut saloane de coafura pentru barbaţi, care ofereau tunsori din foarfece sau lama,

loţiuni, uscatul cu fileu, vopsitul parului etc.La începutul anilor 1960, coafurile complexe erau deja

ieşite din modă. Femeile deveniseră mai independente, munceau, lucru care în anii 1950 nu se prea

întâmpla, prin urmare, şi coafura trebuia să fie adaptată stilului de viaţă activ. Multe femei au preferat

părul scurt sau pieptănat spre spate, breton, coafuri care puteau fi stilizate rapid. Tinerele îşi purtau

liber părul lung sau prins într-o coadă de cal, iar în perioada hippy, îl împodobeau cu flori şi panglici.

Machiajul şi coafura erau foarte simple, se purta naturaleţea şi aspectul sănătos, iar

imaginea lansată de americani „the girl next door” era foarte populară. Culoarea trendy era blondul,

iar brunetele alegeau, pentru a fi la modă, şuviţe decolorate cu suc de lămâie . Cuvintele care

caracterizează cel mai bine felul în care se purta părul în anii 1970 sunt lung, liber şi natural. Buclele

naturale, cărarea pe mijloc şi bretonul erau completate de pielea bronzată şi buzele lucioase.

Eroinele din „Charlies Angels”, serial cult al anilor 1970, întruchipau idealul feminin al

epocii. Totuşi, spre sfârşitul acestei perioade, au existat rebeli care s-au revoltat împotriva imaginii

romantice promovate de mişcarea „flower-power” şi au început să apară semnele unei noi perioade,

Punk. Coafura cu ţepi, părul vopsit în culori primare puternice sau fluorescente, tatuaje pe scalp.

11

Stilul anilor 1990 era într-o continuă schimbare şi se accepta cam orice. În materie de

hair-styling, coafura tăiată parcă cu ciobul a personajului interpretat de Jennifer Aniston în serialul

„Friends” a făcut istorie. .

Tot o actriţă, Meg Ryan, a înnebunit lumea cu buclele ei scurte şi rebele, dezordonat

aranjate.Din nou culoarea dominantă era blond, chestie care demonstrează că cel care a lansat

maxima „blondele au mai mult haz” – sigur era un bărbat – a avut mare dreptate. .

.

12

CAPITOLUL II : ANTICHITATEA

În inima Egiptului, nobilimea îşi purta părul aproape de cap, iar pentru ceremonii se

foloseau peruci grele, din păr buclat negru. Perucile femeilor erau, de obicei, din păr lung şi împletit,

împodobit cu ornamente din aur şi cu agrafe din fildeş. În Grecia, femeile purtau părul lung şi strâns

în coc. Multe dintre ele îşi vopseau cu henna părul roşcat şi îl presărau cu praf de aur sau îl împo-

dobeau cu flori proaspete şi tiare. Roma antică era cu un pas în urma Greciei, adică tendinţa era de a

urma stilul grecilor. .

Clasele superioare foloseau drotul pentru ondularea părului, şi praful de aur pulverizat,

obicei împrumutat tot de la greci. Femeile îşi vopseau părul blond şi purtau peruci făcute din părul

sclavilor. Mai târziu, coafurile erau ornate cu bucle strânse şi cozi ridicate în vârful capului, în

construcţii complicate susţinute de fire de sârmă.

În rândul comunităţilor musulmane, tradiţia cerea ca părul să fie acoperit în public.

Bărbaţii purtau turbane sau fes, iar femeile îşi ascundeau părul sub vălul tradiţional.

În Orient, fetele nemăritate din China purtau părul lung şi împletit, în timp ce femeile îşi pieptănau

părul spre spate şi îl legau le ceafă, într-o fundă. În perioada medievală, femeile purtau părul lung şi

liber, dar începând cu secolul al XVII-lea, coafurile au devenit mai stilizate, ridicate pe ceafă, prinse în

agrafe şi piepteni-bijuterie. .

Coafura gheişelor era foarte elaborată, ridicată şi lucioasă, îmbogăţită cu meşe de păr.

Pe continentul african, datorită obiceiurilor triburilor diverse, coafurile erau variate şi de obicei arătau

statutul social. Luptătorii masai împărţeau părul din faţă în mici fâşii pe care le împleteau, în timp ce

părul de la spate putea ajunge până la talie.

EXEMPLU DE COAFURA GHEISA 1

Cei care nu erau luptători, dar şi femeile îşi rădeau părul de pe cap. Multe triburi îşi

vopseau părul cu pământ roşu şi grăsime şi chiar stilizau coafura cu gunoi de grajd pentru ca părul să

fie ţeapăn. Femeile din tribul Mangbetu aveau o coafură complexă care consta din codiţe împletite

13

înfăşurate pe o ramă în formă de coş. Cei din tribul Miango aveau o viziune mult mai simplă, îşi

acopereau cozile de cal cu eşarfe şi le împodobeau cu frunze.

Din negura antichitaţii pana in zilele noastre, frumuseţea femeii a stralucit si a dainuit

peste veacuri. Fiecare epoca si-a stabilit arhetipurile, si-a inchegat miturile si a inovat noi reţete de

infrumuseţare. Regine, zeite, preotese, fotomodele, dive sau frumoase anonime, ilustreaza cultul

perfecţiunii atat de efemere in oglinda istoriei. .

Ce femeie nu a inchis ochii si s-a visat pentru o secunda in pielea Cleopatrei,

Semiramidei, Jezabelei sau chiar a Salomeei? Numele lor rasuna in timp precum si ecoul frumuseţii

lor. Nu trebuie sa subestimam antichitatea, deoarece si femeile de pe vremea aceea dispuneau de

cosmetice, creme "minune" si parfumuri ameţitoare. .

Fascinaţia frumuseţii in antichitate .

Conform Bibliei machiajul cu pudra colorata are 10.000 de ani. Din anul 5.000 i. Hr.

dateaza o sumedenie de ustensile pentru machiaj si chiar recipiente ce se inchideau ermetic pentru a

pastra fardurile. Cercetarile arheologice ne dezvaluie secretele conservate in acele fiole misterioase

si ne permit sa reconstituim ritualurile cotidiene de frumuseţe care nu sunt cu nimic mai prejos decat

ale noastre. .

In 1372 i. Hr. egiptenii de viţa nobila se spalau in fiecare dimineata cu apa minerala din

izvoare naturale si isi puneau o masca corporala din argila de pe malurile Nilului. Corpul era exfoliat

frecvent cu ajutorul nisipului si uleiurilor esenţiale. Baia era urmata de un masaj cu uleiuri vegetale de

palmier, masline si cu amestecuri de ierburi parfumate ce aveau rolul de a hidrata pielea si de a o

proteja de razele nocive ale soarelui.

Cateodata aplicau masti din ou si se imbaiau frecvent in lapte. Apoi urma machiajul

feţei si al corpului. Fardurile erau preparate proaspat si mereu parfumate. Pielea era unsa cu un

preparat din ocru galben, ce dadea reflexe aurii, iar linia decolteului era fardata cu albastru.

14

Insa chiar daca cele mai scumpe reţete de farduri erau exclusiv la dispoziţia nobililor, si

sclavele aveau fardurile lor. Machiajul se incepea prin trasarea pleoapei inferioare cu khol negru

pentru a le proteja de vant si nisip. Kholul avea scris pe recipient data expirarii, ceea ce ne face sa

credem ca prevenea afectiuni ale ochilor. Pleoapele superioare erau rasfaţate cu culori puternice, iar

verdele era culoarea cea mai populara pe langa turcoaz, argile rosii, brune sau violete.

Legendara Cleopatra prefera albastrul marin pentru

pleoapa superioara si verdele pentru cea inferioara. Umed, kholul

servea la accentuarea pleoapelor si alungirea lor spre tample.

Genele erau alungite cu cel mai primitiv mascara, adica khol

dizolvat iar buzele erau rasfatate cu combinatii de rosu si roz.

Unghiile mainilor si picioarelor erau colorate cu henna. Cochetaria

suprema era pudrarea pometilor si a decolteului cu pudra aurie. .

In Grecia lui Ulisse, frumoasa Elena si ingrozitoarea Medeea aveau trucurile lor de

frumuseţe. Epopeea homerica ne ofera informaţii despre canoanele de frumuseţe ale timpului sau.

Armonia proporţiilor era cel mai important lucru, dar nu se neglija partea legata de cosmetica. Ne sunt

amintite uleiurile esentiale si parfumurile. Alb sau cu tente rozalii, tenul erau unul dintre cei mai

importanti factori ai frumuseţii. In Sparta si Atena antica, machiajul era permis numai curtezanelor.

Dar era vitala "igiena corporala si exerciţiul fizic", dupa cum recomanda Hipocrate. Femeile isi periau

parul, dintii iar dupa baie se masau cu ulei de masline pentru pastrarea tinereţii pielii si activarea

circulaţiei sangvine. .

Incetul cu incetul, fardurile si parfumurile aduse de "barbarii" egipteni au inceput sa capete

teren in rutina zilnica de frumuseţe a femeilor din Grecia. .

La Roma, patricienele de la inceputurile Imperiului se machiau si se spalau foarte des.

Rutina de frumuseţe implica foarte multe sclave si mult timp. Isi exfoliau pielea cu nisip si ulei iar apoi

se epilau total cu ceara. Se foloseau mese de par fals pe care il ondulau cu fierul incins si il decolorau

cu amestecuri de plante. . .

Ovidiu a scris chiar un ghid al cochetariei, "Cosmetica". Prin versuri amuzante, el sfatuia

femeile in privinta machiajului si a reţetelor de masti si creme.

15

CAPITOLUL III : EVUL MEDIU,RENASTEREA SI ROMANTISMUL

Evul Mediu

Cand ne gandim la Evul Mediu ne imaginam cavaleri neinfricaţi in armuri stralucitoare,

cetaţi pline de mister si domniţe imbracate, coafate si machiate somptuos. Ei, aici ne inselam pentru

ca pe atunci machiajul era egal cu complicitatea diabolica. .

Eva si Maria. Imaginea femeii de Evul mediu se reflecta in aceste doua prenume. In

universul medieval cea care am comis pacatul originar si cea care a dat nastere lui Hristos au fost

intr-o permanenta antiteza. .

Eva, mereu condamnata dar niciodata damnata, reprezinta femeia irezistibila dar

incapabila de a rezista pacatului si este imaginea diavolului care corupe suflete inocente de barbaţi.

In opoziţie cu aceasta imagine malefica a Evei este Fecioara Maria care reprezinta nascatoarea celui

care ne va absolvi pe toţi de pacate. .

In arta si in literatura, tensiunea dintre acesti doi poli reflecta idealul feminin al epocii

medievale. Religia cu scop educativ se regaseste in toate formele artei. Consecinţa este ca arta nu

mai avea caracter independent; mai mult morala decat fizica, mai mult abstracta decat reala, ea

marcheaza dogmele acestei perioade. .

Nu exista portet individual iar feţele femeilor, pictate pe toate frescele sunt realizate simbolic si nu

dupa modele vii, influenţa a imperiului bizantin. .

Clericii susţineau ca oglinda este poarta spre infern, iar femeile frumoase erau

culpabilizate tacit in aceasta societate pentru "instigare la pacat". De asemenea pe vremea Inchizitiei

machiajul simboliza complicitatea femeii cu Lucifer. Se spunea ca in ziua judecatii de apoi femeile

machiate nu vor fi recunoscute de divinitate precum creaturile sale. .

Cochetaria, seducţia si luxul se credea ca slabeste barbatul si il corupe la pacat, de aceea

in toate portretele vremii femeia apare resemnata, umila si impasibila. .

Totusi, o culoare era permisa in ritualul de frumuseţe, si anume rozul in obraji, numit "culoarea

pudorii".Femeia trebuia sa fie de dulce si pura pentru a-l ajuta pe barbat sa se autodepaseasca.

Eroina care cucerea inimile tuturor cavalerilor trebuia sa fie "alba precum laptele", inca

adolescenta sau casta, lucru atestat de "rotunjimea sanilor sai", si trebuia sa aiba membre lungi, trup

tanar si graţios. Aucassin, autorul versurilor citate mai sus, susţinea ca adorata lui, Nicolette, avea o

talie atat de mica incat o puteau cuprinde cu mainile. Un detaliu curios... laba piciorului cu cat era mai

mare cu atat era considerata mai frumoasa. .

Dar inainte de toate, se remarca faţa care trebuia sa aiba trasaturi regulate si o frunte

16

bombata pentru a-i scoate in evidenţa sprancenele mici si delicate. Spaţiul dintre ochi trebuia sa fie

mare, egal cu dimensiunea unei urechi iar pometii trebuia sa fie si ei bombaţi si diafani. Irisul era

considerant mai atragator daca avea irizatii de mai multe culori pentru ca aminteau de bijuteriile

emailate, foarte la moda in acea perioada.Gura trebuia sa fie foarte mica, dinţii "de fildes" iar parul

foarte lung si cat mai blond. Aceasta poadoaba capilara de aur era obţinuta cu sulfura de arsenic, var

nestins iar epilarea se efectua cu un amestec chimic ce continea mercur. .

Toate procesele de ingrijire se faceau vinerea, ziua zeitei Venus, momentul pentru a

suferi si a se infrumuseţa. Dar se spune ca datorita faptului ca locuiau in castele medievale din piatra,

unde era foarte frig, nici femeile de vita nobila nu prea ţineau la igiena lor.In timpul Renasterii italiene,

inspiraţia era Olimpul, iar zeiţa Venus a rupt cercul vicios in care era incarcerat idealul feminin din

Evul Mediu, reprezentat de Maria si Eva. .

Italia era foarte prospera in acea perioada, aflata in plina epoca a intoarcerii la radacini, a

fascinaţiei pentru mitologie si a marilor descoperiri geografice. .

Prin frumuseţea lumii, Dumnezeu privea cu indulgenţa umanitatea; dragostea unui cuplu

era comparata cu iubirea divina, iar femeile frumoase nu mai erau blamate, ci din contra, slavite.

Acum, femeia era divinizata si era considerata cea mai frumoasa creaţie celesta, avent ca ideal zeiţa

Venus. Corpul unei femei era considerat umbra sufletului ei, si ea trebuia sa fie frumoasa pentru a-si

implini scopul existenţei – procreaţia. .

Desigur aceasta perioada a istoriei avea canoanele ei, si de data aceasta promova

armonia formelor. Autorul "Tratatului de frumuseţe al femeilor", Agnolo Firenzuola, imagina femeia

asemenea unui cerc al carui centru era sexul.

Renasterea

In 1539, Augusto Nifo ii dedica Jeannei de Aragon lucrarea "Frumuseţe si iubire",

creaţie in care definea criteriile foarte stricte ale frumuseţii de la cea vreme, inspirate de descrierile

legendare.

Lungimea nasului trebuia sa fie egala cu cea a buzelor iar ambele urechi trebuia sa

ocupe suprafaţa gurii deschise, inalţimea corpului trebuia sa fie de 8 ori marimea capului. Sanii

trebuiau sa aiba forma unei pere inversate. Femeia ideala era dotata cu o talie de viespe, cu umeri

largi, solduri mari si rotunjite, degete subţiri, gambe rotunde si picioarele mici. .

Perfecţiunea feţei consta in a avea un gat lung, un nas mic si drept, o gura mica; in acest

ansamblu trei lucruri trebuiau sa fie neaparat negre: ochii, genele si sprencenele, care impreuna

trebuia sa formeze un arc perfect de marimea unei urechi. Trei lucruri trebuia sa fie neaparat albe:

mainile, dinţii si pielea, iar cele trei lucruri rosii erau unghiile, buzele si obrajii. .

17

Chiar Machiavelli confirma ca o femeie nu poate fi frumoasa decat daca are bratele

"lungi, cu vene bine definite si terminate cu degete graţioase". Iar parul trebuia sa fie "blond, de

culoarea aurului sau a mierii, stralucitor precum soarele, foarte lung si sa se reverse in bucle rasfirate

pe umeri". .

Pentru senzualele italience, cu pielea mata si ochii negri, parul blond nu putea sa fie decat

artificial. Pentru a obtine mult adorata culoare a parului fara sa-si bronzeze faţa, iataliencele purtau

palarii cu borul foarte lung dar fara calota.Se foloseau parfumuri, farduri si creme, moda lansata in

Franta de Caterina de Medici. Si daca femeile s-au emancipat mult in timpul Renasterii, acum aveau

libertatea de a folosi reţete de frumuseţe care isi aveau izvorul in antichitate, judecand dupa "Traite

des fardements laisse", de Nostradamus. Femeile isi spalau dinţii cu un amestec facut din "sange de

dragon", pudra de coral si vin alb. In aceasta perioada toate formele artei erau dominate de imaginea

femeii reale, plina de senzualitate, nascatoare de dorinte.Exuberanţa renascentista este combatuta

de Reforma si Contra-reforma.Spania detroneaza supremaţia Italiei, rigiditatea combate toleranţa, iar

mintea cucereste sufletul.Protestanţi sau catolici, cei care sustineau Reforma si Contra-reforma

impuneau prin diferite moduri conformismul si reţinerea de la "pacate lumesti". .

Umanismul se opunea conceptelor acesti epoci si incerca sa "restaureze" moralitatea unei

societati decadente. Viciile erau stigmatizate, societatea impunea reguli nescrise de comportare iar

placerile carnale erau condamnate.Cochetaria si indecenţa isi aveau locul in focurile Infernului, era

laudata insa regina frumuseţii - pudismului - susţinuta de ipocrizie dupa cum mentiona Moliere in

"Tartuffe".Femeile isi ascundeau formele prin imbracaminte, iar decolteul era considerat un mare

pacat, condamnat de Biserica.Decolteul a rezistat in moda de la acea vreme in pofida tuturor

dogmelor, dar in schimb, se ascundea restul corpului. .

Podoaba capilara era coafata intr-un coc la baza cefei iar culoarea parului trebuia sa fie

uniforma si cat mai inchisa, insa luminata de dantele albe si perle - singurele bijuterii acceptate.

Frumuseţea trebuia sa fie maiestoasa, demna si solemna.Ninon de Lenclos avea saloane de

frumuseţe unde se intreţinea elita timpului. Ninon era cocheta "pana in dinţi" si colecţiona amanti. La

sfarsitul vietii sale a scris "Cartea tandreţii" unde povestea despre galanteriile amorului si aventurile

din viata sa. .

In 1635 la Paris s-a deschis primul salon de coafura pentru damele inaltei societa ţi, numit

Champagne, iar acolo se obtineau bucle lejere sau cocuri sofisticate. .

In Spania, idealurile frumuseţii se regaseau in culorile alb si rosu obţinute insa din

substanţe toxice.Dar nu conta prea mult, iar regina lui Ludovic al XIV-lea era "supranumita" viermele

18

oribil din cauza acestei nocive rutine de frumuseţe, dupa spusele lui Diderot.Din cap pana in picioare,

in secolul al XVIII-lea domneau nuanţele inrudite cu rosu: de la purpuriu la violet si chiar oranj, aceste

culori ardeau in obrajii tuturor, ca un foc artificial la curtea Regelui Soare. .

Versailles era scena teatrului unde regalitaţile timpului se ghidau dupa niste coduri estetice

tiranice, iar cei care nu le respectau cadeau in disgraţie. .

Parul era mai important decat imbracamintea si era aranjat in coafuri foarte complicate,

adevarate monumente capilare, impodobite cu accesorii care trebuiau sa ilustreze tendinţele timpului.

In 1778, ducesa de Chartres purta in cocul perucii, pe langa voaluri si panglici, un pampon mare si

papusa sa preferata. .

Nimeni nu umbla nefardat la Curte si toata lumea se machia chiar si inainte de

a se culca. Madame Pompadour isi ruja buzele si obrajii chair inainte sa stinga

ultima lumanare. In mod surprinzator, stilul natural era dispreţuit iar producţia

rujurilor castiga teren in lumea intreaga.Daca Franţa era ţara tuturor exceselor,

lucrurile nu stateau la fel in Anglia si Germania. In Marea Britanie, legile contra

machiajului erau la fel de aspre precum cele pentru crima. Insa in momentul in care

persoane cu sange albastru, si anume contele de Cagliostro impreuna cu soţia sa, au deschis un

salon de frumuseţe si poţiuni afrodisiace la Londra, restricţiile au fost retrase. .

Aceasta a fost ocazia perfecta pentru prima revista pentru femei, Lady's Magazine, sa

publice informaţii despre produse si tehnici de machiaj. In aceeasi epoca, rujul vegetal de Circassie,

provincie din Nordul Caucazului, era in mare voga la New York. .

In Franţa la sfarsitul secolului XVIII s-a relansat moda lookului natural din

cauza Revolutiei Franceze, iar nobilii nu mai erau rujaţi decat cu propriul lor sange,

in urma crudelor execuţii. Dar inainte de asta, frumuseţea timpului a redevenit

umanista si se cultiva admiratia fata de sentimente precum sensibilitatea, libertatea

spirituala si intimitatea. .

Sub influenţa lui Rousseau, Diderot, Beaumarchais, Marivaux si Milton s-a

lansat curentul artistic numit iluminism ce s-a extins foarte repede la Versailles,

Veneţia si Londra. Acesti pionieri purtau in suflet marele curent al libertatii, specific

acelei perioade, ce era impotriva dogmaticii acedemice, etichetei rigide ce incorseta societatea

monotona si uniforma. .

Ludovic al XV-lea iubea simplitatea si frumuseţea naturala, iar Marie-Antoinette, regina

lui, se conforma, fiind recunoscuta in istorie ca o icoana a frumuseţii naturale. Insa prietena ei cea

mai buna, Virgee-Lebrun, pictoriţa, adopta frumuseţea foarte studiata a eleganţei aparent

19

neglijente.Ea folosea pudra, mese de par artificiale insa nu se impodobea cu panglici si perle ca

Antoinette.În perioada Renaşterii, femeile îşi pensau părul din faţă pentru a da senzaţia că au fruntea

mai înaltă, iar restul părului era pieptănat pe spate pentru a pune în evidenţă parurile şi pălăriile

elaborate ale timpului. Era o practică des întâlnită în Europa unde femeile italiene preferau să

acopere zona de delimitare a părului cu turbane încărcate de bijuterii. Tot italiencele le invidiau pe

nord-europene pentru culoarea părului, şi stăteau cu orele în soare să-şi decoloreze părul.

Metoda la modă pentru decolorare era folosirea şofranului sau a foilor de ceapă. Prin

secolul al XVI-lea, regina Elisabeta era „beauty icon-ul” vremii, ea era cea care lansa trenduri. Tenul

său alb ca şi crinul şi părul său roşu au creat o adevărată isterie în rândul femeilor care alergau după

pudră albă pentru faţă şi peruci roşii. Secolul al XVIII-lea a lansat moda perucilor elaborate şi a

coafurilor foarte înalte şi împodobite.Perucile pudrate, cu zulufi lungi erau la ordinea zilei, bărbaţii le

legau la spate cu funde negre, iar femeile le decorau cu pene, panglici sau ghirlande. Coafurile

voluminoase erau în mod sigur în mare vogă, cu cât mai mari cu atât mai bine. Realizarea lor

necesita ore întregi, iar la final, erau înţepenite şi pudrate. Din nefericire, orele pierdute pentru a le

crea erau un impediment în calea igienei. .

Coafurile monumentale se transformau în adevărate cuiburi de paraziţi. Dar asta nu

oprea imaginaţia debordantă a unor doamne care construiau adevărate edificii; colivii cu păsări sau

scene de inspiraţie marină, cu corabia încorporată. Epoca Victoriană a urmat celei decadente, prin

urmare, s-a simţit nevoia unei acalmii în ceea ce priveşte machiajul şi coafura. .

Accentul s-a pus pe frumuseţea naturală, părul trebuia să fie neted, strălucitor şi

sănătos. De cele mai multe ori era netezit cu uleiuri şi ondulat în bucle lungi, bretonul se purta scurt,

iar podoabele erau mai subtile.

Romantismul

"Viitoarea mea amanta va avea ochii precum lamaia verde, sprancenele arcuite feroce,

obrajii orientali, gura mica si bine conturata si parul asortat cu pielea", spunea Rodolphe, eroul lui

Teophile Gautier in opera "Celle-ci et Celle-la ou la Jeune France passionne". .

De pe teritoriile Britaniei pana la cerul instelat al Italiei, din padurile Germaniei si pana

in frumoasele gradini ale Franţei, acest ideal de frumuseţe isi intindea domnia. .

Era atat de admirata pielea alb-galbuie, incat cochetele doamne si domnisoare

ajungeau sa bea otet si cantitaţi impresionante de citronada, pana ce sanatatea lor ajungea intr-o

stare deplorabila. .

Mersul femeii trebuia sa fie tantos si diafan, pentru a putea fi comparata cu o libelula

20

(compliment foarte valoros la acea vreme).Frumuseţea feminina era considerata o dualitate

echilibrata intre inger si demon: inocenta dar fatala, atragatoare dar periculoasa, suava dar agila.

Fosforescenta,extravaganta,axfixianta,anihilanta,vulcanica,satanica,faraonica,babiloniana,piramidala,

gotica...calificativele romantismului exprimau mister, frumuseţea nuanţelor si a legendelor.

Cea care s-a stabilit ca intruchipa cel mai bine aceste atribute si a fost considerata

muza Romantismului si a romanticilor nu este alta decat printesa Elisabeth D'Autriche, sau mai

simplu Sissi a Austriei. .

In acesta epoca erau la moda palariile impodobite cu panglici si flori si decolteele

adanci. "Inca mai este permis sa visezi sub o palarie albastra, dar sa plangi sub o palarie roz este

inacceptabil", spunea un jurnalist al timpului. .

Machiajul era permis, insa numai atata timp cat imita natura. Acesta filozofie se

regaseste si in Evul Mediu, dar din motive biblice, pe cand frumusetea romantica era minimalista din

motive estetice.Romantismul fie ca nega realitatea fie ca incerca sa gasesca elemente misterioase in

toate nivelele acesteia. Clasele aristocrate inca aveau reguli stricte de conduita si frumuseţe, insa

altceva mult mai important intervenise: era voie sa visezi cu voce tare.

21

CAPITOLUL IV : SECOLUL XIX

La inceputul secolului XIX, parul se purta cat mai lung. El era un semn al feminitaţii si

trebuia purtat in bucle mici, in codiţe si accesorizat cu palarii si agrafe preţioase. Frizura "pompadour"

a influentat coafurile acestor ani. Inspirate de la Madame de Pompadour, acest stil se regasea pe

capetele multor doamne. Valurile din par, bine lipite de cap si date pe spate au fost revolutia capilara

a acestui secol. .

EXEMPLE DE COAFURI ALE SECOLULUI XIX .

Si domnii au apelat la aceasta coafura, avand un reprezentant masculin in dictarea trend-

ului: Wolfgang Amadeus Mozart. Cand nu purtau peruci pe care le lasau sa faca purici (obicei des

intalnit cu vreo 2 secole in urma, dar la care barbaţii nu au renuntat definitiv in perioada despre care

vorbim), barbatii se straduiau sa aiba o coafura cat mai apropiata de cea a micului geniu muzical.

WOLFGANG AMADEUS MOZART MADAME DE POMPADOUR

Secolul al XIX-lea face ca evoluţia coafurii să fie similară în toată Europa, tonul fiind

însă dat de Londra şi Paris.În Anglia, epoca victoriană susţine o modă ce are în centru cultul mamei

22

şi al căminului ca domeniu al femeii. Hainele şi coafurile tipice epocii nu se potriveau deloc femeilor

angajate. Astfel, contrar idealurilor răspândite, multe femei se îmbrăcau simplu pentru a economisii

bani. Se deosebeau de acestea femeile căsătorite, care lucrau în casă sau în afara ei - de obicei în

societăţi caritabile.La început de secol, coafura tipică include un nod la spatele capului, restul părului

fiind de obicei încreţit. Cunoscute şi ca “papilotes”, buclele erau adesea urcate pe creştet, cu

secţiunile de pe părţi periate şi apoi aranjate la nimereală sau în rânduri simetrice de zulufi orizontali

sau diagonali.

Acest din urmă aranjament e o reminiscenţă a formelor rococo. Coafurile de seară sunt

decorate cu flori, perle, panglici sau pene – moda se schimba uneori în fiecare lună, dictată fiind mai

ales de anotimpurile anului.Primii ani ai epocii victoriene dă naştere unei coafuri ce presupune

pieptănarea părului strâns în spate şi apoi aranjarea lui în două sau mai multe noduri. Două

mănunchiuri mari de zulufi erau aranjate pentru a acoperi ambele urechi. Acest principiu de bază are

multe variaţii; cele mai importante secţiunii erau cele din creştet şi de pe părţi. Pieptănat pe mijloc,

părul era aranjat în noduri pe creştet. Coafura părea extrem de severă, singura notă romantică dând-

o buclele ce încadrau faţa. Acestea aveau un rol extrem de important în impresia creată de forma

feţei: o structură verticală face faţa mai lungă iar buclele ce cad pe părţi o fac mai îngustă –

combinaţia echilibrată dintre cele două obţine impresia unei feţe uşor ovale, idealul acelei

epoci.Coafura şi hainele se completează reciproc.La fel ca în coafură, în îmbrăcăminte se păstrează

jocul între elementele alungite şi cele voluminoase.În coafură, elementul orizontal era amplificat de

mănunchiurile de bucle, în îmbrăcăminte acest rol revine mânecilor picior-de-oaie. Mâneca de acest

fel, susţinută de inele de oţel pentru a împiedica căderea materialului, atinge mărimea maximă în jurul

anului 1835. Un proces similar urmează şi fusta, împodobită treptat cu un număr tot mai mare de

jupe.Remarcate prin artificial, coafurile şi hainele acestei perioade ignoră naturaleţea şi importanaţa

libertăţii de mişcare a corpului. Moda aceasta are la bază imaginea femeii fragile, cu o talie de viespe,

umeri înguşti, faţa ovală, un ten luminos care să evidenţieze venele subţiri, lbastre, mâini delicate şi

braţe jucăuşe. Conceptul idealist era legat de ideile privind perfecţiunea feminină şi virtuţile feminine

cum ar fi: curăţenia, gentileţea, modestia şi domesticitatea.Coafurile speciale derivă din cele de bază,

singura schimbare provocând-o nodurile mai înalt aranjate în creştet, împodobite cu diverse

accesorii.Părul lung se leagă acum strâns la spate, în coc, iar pe părţi coafura e ornată cu zulufi melc

sau ghirlande de şuviţe. Se poartă uneori în jurul capului un lănţişor sau o banderolă ce include o

piatră preţioasă, în mijlocul frunţii – o înviere a modei Renaşterii timpurii.Formele exagerate sunt

abandonate în favoarea unei apropieri de moda rococo.Şi corsajele au un vârf orientat în jos – stil

denumit “a la Pompadour”.Cărarea la păr e in diferite forme: pe mijoc, în forma de T, U,V sau Y.

23

Când părul nu e suficient de lung, pentru aceste coafuri se utilizează piepteni şi ace de

păr confecţionate din os sau materiale nepreţioase (alamă), cu pietre preţioase lipite. Buclele sunt

obţinute cu ajutorul fierului pentru răsucit părul şi a papiotelor (din hârtie). În anotimpul ploios, părul e

tratat cu o cantitate redusă de ulei, pentru a preveni absorbirea umezeli şi pentru a asigura rezistenţa

buclelor. Deoarece uleiurile erau extrem de scumpe, apar alternative mai ieftine ale acestora – nişte

amestecuri de ulei şi esenţe (de portocală, cimbru, lămâie, lavandă sau rozmarin). Femeile cu păr

mai puţin abundent folosesc mănunchiuri de bucle sau noduri artificiale din mătase ori păr natural.

Potrivit surselor vremii, buclele artificiale erau atât de ieftine încât era inutil să ţi le faci

singură.Ca să fie atrăgător, părul trebuia spălat cel puţin o dată la două săptămâni sau chiar o dată

pe săptămână. Însă, întrucât uscarea părului necesită timp, femeile şi-l acoperă la spălare cu o tafta

impermeabilă ce face ca el să intre cât mai puţin în contact cu apa. Părul se spăla de obicei cu apă

de ploaie caldă, săpun slab şi gălbenuş de ou. Pielea capului se masa cu rachiu sau vin, cu o perie

moale. În timpul săptămânii, părul se purta uns cu ulei sau pudrat cu pomadă.Părul roşu sau gri e

nepopular, preferat fiind cel blond sau negru. Pentru prima variantă existau şi reţete de oxigenare a

părului – “apă grecească” (argint dizolvat în acid azotic) sau săpun combinat cu potasiu.În vogă sunt

şi bonetele, voalul şi turbanul.Pe stradă, cel mai des întâlnită e acum boneta-sac, ce avea scopul de

a crea o înfăţişare atractivă şi nu pe acela de a apăra faţa de ploaie sau vânt. Pălăriile negre sunt

asortate cu haine roz sau albe iar pentru ocazii festive se poartă des turbanul sau construcţii

complicate din dantele, franjuri, panglici, flori şi pene.Acasă însă, femeile poartă eşarfe de tul.Femeile

din clasele de jos poartă cocul şi hainele simple – o fustă din material de lână maro şi o bluză de in

cu tăieturi drepte, cele mai multe fiind lucrate in casă.În ce-i priveşte pe bărbaţi, aceştia poartă părul

uşor vălurit şi buclat (deseori cu bucle artificiale).

Tinerii antitradiţionalişti optează pentru o tunsoare scurtă, pieptănată spre frunte,

pentru favoriţi şi perciuni. (Purtatul bărbii era privit ca o manifestare a ideilor politice.)Părul copiilor e

păstrat scurt până la vârsta de zece ani, fiind tuns aproximativ o dată la trei luni.După anii 1840

burghezia, în ascensiune, dă tonul modei dela curte. Coafurile şi hainele au un design elaborat şi

sunt decorate extravagant.Rochiile sunt confecţionate din muselină, mătase şi organza, fiind renumite

pentru enorma cantitate de material pe care o necesitau.Lărgimea e obţinută cu ajutorul crinolinei şi a

numeroaselor desuuri, aceasta până în 1850, când se inventează scheletul de oţel ce înlocuieşte

coşul făcut din oase de balenă, mai uşor de manipulat şi cu un avantaj în plus - acela că permite

reducerea desuurilor.Umerii sunt lăsaţi goi iar decolteul discret e decorat subtil, accentuând astfel

efectul bijuteriilor de pe braţe şi decoraţiunile rochiilor cu pulpane deasupra. Din acest motiv,

perioada din jurul lui 1850 e numită uneori “Noul Baroc”. Se poartă acum pieptănătura vălurită şi

24

bufantă.Părul e ondulat înainte de a fi aranjat în răsuciri artificiale. Prins la spate în ace, părul e

pieptănat cu cărare pe mijloc sau încreţit. Urechile rămân libere, scoţând în evidenţă bijuteriile.Tot

acum vine la modă rochia albă de mireasă (ce o înlocuieşte pe cea neagră a burghezelor de la

oraş).Barba îşi găseşte treptat locul în cercurile conservatoare dar e buclată şi periată ordonat.Pentru

asprirea bărbii e folosit un săpun fin parfumat dizolvat, combinat cu lut ocru sau negru de fum. În nici

o altă epocă n-au existat mai multe reţete de pomezi, uleiuri de păr, agenţi coloranţi, pentru creşterea

părului sau agenţi depilatori, cu toate că se făceau invariabil menţiuni asupra riscului acestora pentru

sănătate.

Proprietatea de a face părul să crească e atribuită drojdiei de orz, berii, sucului din

perele dulci, uleiului de migdale sau celui de dovleac.Vine la modă luxul pompos, cu precădere în

jurul anilor ’70. Însă către final de secol, coafurile devin simple şi modeste. Părul roşu e considerat

vulgar. Tabu erau şi buzele şi obrajii roşii, ar şi machiajul sprâncenelor – acestea fiind apanajul

prostituatelor. E permisă o cantitate modică de pudră, pentru crearea efectului de ten fin. În această

perioadă, clasele mijlocii imită gustul burgheziei; se poartă din acest motiv foarte multe bijuterii false

şi pe cât este mai pudică viaţa în societate, cu atât e mai sălbatică în secret. A avea amant în

această perioadă este un lucru absolut normal… chiar necesar!În anii ’80 creşte numărul femeilor

angajate, fapt ce dă naştere preferinţei pentru coafuri şi haine practice. Uşor ondulat, părul e prins la

spate într-o legătură. devin populari cârlionţii de pe frunte şi bretonul. Dacă stilul claselor de jos are

tendinţe clare spre simplitate, clasele mijlocii şi nou-îmbogăţiţii epatează prin hainele lor colorate.

25

CAPITOLUL V : SECOLUL XX

EXEMPLU DE TUNSORI DIN SECOLUL XX.

.

Creatorii de modă şi stiliştii încearcă să creeze tot timpul ceva nou, dar există o vorbă

care spune că nu mai este nimic de inventat, prin urmare, aşa cum s-a dovedit deja, epocile

marcante din istoria modei şi coafurii vor fi interpretate şi reinterpretate continuu. Acum impresia mea

este că traversăm o perioadă lipsită de valori şi personalitate. Într-o continuă căutare de sine, în

goană pentru a învinge timpul, într-o permanentă dorinţă de a fi toţi la fel. Părul are propria lui viaţă şi

personalitate, lasă-l să se exprime, să te reprezinte, să prindă viaţă, şi poate vei reuşi să lansezi un

nou trend.In primul deceniu al secolului XX s-au nascut pionierii frumusetii din zilele noastre. Se

faceau reclame pentru produse cosmetice precum Helena Rubinstein, Elizabeth Arden sau L'Oreal.

Idealul frumuseţii de la acea vreme era mai lejer decat in secolele precedente. Desigur,

corpul in forma de clepsidra a fost aproape intotdeauna o cerinţa a frumuseţii, insa indiferent de

culoarea parului si a ochilor, tenul trebuia sa fie alb si diafan. .

Parisul era capitala necontestata a modei si elegantei mondiale, insa era mereu intr-o

concurenta acerba cu produsele si creaţiile de la New York. .

Fotografia era acum modalitatea prin care artistii vremii imortalizau frumuseţea, iar Sarah

Bernhardta este primul fotomodel a carei imagine a fost folosita in reclame pentru cosmetice.

Industria revistelor de moda era prospera, "Vogue" alaturi de "Les Modes", fiind una dintre pioniere in

acest domeniu. .

26

Principalele trucuri si produse de infrumuseţare erau: vopseaua de par, pudra, rujul, fardul

de ochi. Acesta deceniu a constituit inceputul imperiului cosmetic al zilelor noastre si a fost un pas

decisiv in evolutia personala a femeii si a frumusetii acesteia. Anii 1910 au constituit un elan

extraordinar in domeniul cosmeticii, al machiajului si al produselor de ingrijire. De asemenea, aceasta

perioada a descorsetat la propriu talia femeilor. .

Tensiunile razboiului din acea perioada nu au zguduit evoluţia iminenta a industriei

frumuseţii, ce era sub magia Orientului.

Vogue sublinia in 1911 fascinatia pentru culturile indepartate: "Turcoaicele folosesc henna

pentru a-si mari si accentua ochii". .

Cinematografia muta exploata cu succes resursele de romantism si exotism. Frumoasele

desertului aveau imaginea de vampa (diminutiv de la cuvantul vampir), de seducatoare narcisista si

irezistibila.

Astfel s-a nascut conceptul de stea de cinema, iar revistele epocii le publicau poze si

biografii pentru a fi idolatrizate dar accesibile. Femeile si-au eliberat corpul de corsete, dupa moda lui

Chanel si Vionnet "pentru a pastra linia naturala a corpului". .

In Hamburg, un farmacist a inventat o crema pe care a botezat-o Nivea (in latina - alba ca

zapada), ce era primul produs de acest gen accesibil femeilor din toate paturile sociale. Nivea este si

prima crema ce se ghida pe pricipiul de "apa in ulei", si astfel s-a nascut conceptul de "hidratare".

Tot in acesta epoca a debutat si chirurgia estetica. Se practica "pelajul", stramosul

peelingului, gratie unei combinatii de acizi si curent electric ce elimina cicatricile si oferea tenului un

plus de prospetime.Actorii si actriţele de la acea vreme frecventau cu regularitate cabinetele

cosmetice, atesta jurnalul britanic "Ladies Home Journal". O alta tehnica era injectarea cu parafina

pentru a-ţi accentua pomeţii, iar chirurgia propriu-zisa facea mari progrese. Cu ajutorul ei se putea

indrepta nasul sau se puteau corecta ridurile. .

Insa igiena si tratamentele de infrumuseţare naturiste primau in viaţa femeilor, lucru deloc

neglijabil. La asta se adaugau si toate parfumurile, sapunurile si pudrele ce ajutau la infrumuseţarea

femeii de pretutindeni.Dupa o dictatura a parului lung, femeile au scapat de chinul aranjarii si

carlionţarii prin revoluţia bob. Vazuta ca o instaurare democratica in regimul frizurilor, stilul bob (adus

in ochii publicului de dansatoarea Irene Castle care isi tunsese parul pentru a avea mai multa

lejeritate in miscare) a creat multe controverse de-a lungul perioadei.

27

REVISTA THE AMERICAN HAIRDRESSER SI REVISTA VOGUE DE LA INCEPUTUL SECOLULUI XX.

.

Tunsoarea bob este asociata si cu fumatul; in toate reprezentarile acestor ani vedem

femei cu parul scurt, in forma de castron pus pe cap (cam asa arata bob-ul) si cu un port-ţigaret in

care isi asaza ţigara delicat si pufaie ca adevarate rebele. Bobizarea naţiunii ia un si mai mare avant

cand incepe sa fie promovat de modele precum Coco Chanel, Clara Bow si Louise Brooks.

CLARA BOW COCO CHANEL

In anii 1930 a disparut parul scurt cu bucle linse, iar coafura pariziana in voga erau

buclele lejere, aranjate cu putina briantina. .

Bronzul din timpul iernii era inca accesibil numai paturilor privilegiate ale societaţii

deoarece se inventasera primele saloane de bronzare artificiala. Tot in acest deceniu s-au inventat si

cremele cu protecţie impotriva razelor UV si radicalilor liberi. .

In domeniul cosmeticii, Helena Rubinstein si Elizabeth Arden tronau la Paris si in New

York datorita noutaţii si calitaţii produselor lor.Insa concurenţa nu s-a lasat asteptata, deoarece la

Hollywood Max Factor, cel care machia vedetele, a adus o inovatie in domeniul frumuseţii, si anume

28

machiajul "pancake".In domeniul vestimentaţiei, taioarele lui Coco Chanel erau cele mai admirate

piese de imbracaminte, iar restul tendinţelor erau exportate de la Hollywood.

In anii 1940, Europa a intrat in umbra cruda a razboiului, iar capitala modei si a

frumuseţii s-a mutat la New York. In Paris si Londra, femeile erau intr-o perioada de austeritate

deoarece trebuiau sa sustina razboiul. Isi reciclau pana si hainele vechi insa isi lasau parul lung

pentru a demonstra ca feminitatea nu a murit, in pofida vicisitudinilor timpului. .

Apa curenta nu mai era o raritate, iar astfel majoritatea populaţiei feminine avea acces

la sali de baie. Igiena era foarte importanta, iar o femeie frumoasa era in primul rand curata si

sanatoasa. In aceasta epoca s-a produs revoluţia sampoanelor. Sapunul si samponul, in America si

deodorantul, erau principalele produse de infrumuseţare.In lipsa cremelor si demachiantelor, femeile

foloseau produse vegetale pentru ingrijirea tenului, iar la machiaj, ele s-au dovedit a fi foarte

inventive. Foloseau praf de carbuni pentru fard, cateodata chiar si crema de ghete pentru gene, iar

pentru pometi, petalele de trandafir in alcool ofereau un roz demn de Era Victoriana. Numai pudra nu

lipsea.

Cinematografia hollywoodiana sau fabrica de vise era mai stralucitoare ca niciodata.

Industria filmului era incurajata pentru a ridica moralul trupelor si populaţiei. Starurile feminine erau

personaje puternice, iar filmele abordau teme precum razboiul si iubirea. Aceasta a fost perioada de

glorie pentru actrite precum Rita Hayworth, Lana Turner sau Marlene Dietrich.

In 1950, eleganţa era inainte de toate, dar inca mai persista incertitudinea cauzata de

razboi. Femeile se maritau repede si faceau copii. In anii 1950 natalitatea Americii a depasit-o pe cea

a Indiei. .

In materie de moda, tronau corsetele in stil victorian create de Marcel Rochas, ce

ofereau iluzia unei siluete de viespe si fustele trei sferturi, promovate de Christian Dior. Din prisma

machiajului, "ochii de caprioara" obtinuti cu mult tus si rimel sunt principalul curent in frumusete, ce se

va mentine aproape 50 de ani. .

Divele marelui ecran, pe cat de adulate, pe atat de diferite, Marilyn Monroe, Brigitte

Bardot si Elizabeth Taylor erau "dictatoarele" in tendinţele din moda si machiaj. Toate femeile visau la

buclele lui Marilyn, corpul lui Brigitte si ochii lui Elizabeth.Vedetele erau mai mult ca niciodata o forţa

asupra opiniei publice. Astfel, Marilyn Monroe era imaginea Chanel no 5, iar Audrey Hepburn era pe

posterele publicitare pentru Wella. .

Alta fascinaţie in acea perioada erau mariajele "princiare", precum casatoria dintre

Grace Kelly si printul Rainier de Monaco, a sahului Iranului - Aga Khan cu Rita Hayworth sau

supramediatizata uniune a lui John Fitzgerald Kennedy cu Jacqueline de Bouvier.

29

Incepand cu 1960, noţiunea de glamour a inceput sa piarda teren in fata stilului "simplu

si cuminte". Preferata maselor a devenit Jackie Kennedy, care a surclasat-o pe Marilyn Monroe la

capitolul popularitate. Simbolul acestei perioade este manechinul Twiggy, cu doua trasaturi definitorii:

1.67 metri si 48 de kilograme. Dominaţia formelor voluptoase a incetat, silueta ideala fiind acum cea

filiforma.

Machiajul pune accent pe ochi. Este permisa folosirea concomitenta a tuturor trucurilor

de marire a ochilor: gene false, khol negru, mascara in exces. Restul machiajului este mentinut nud,

expresia dorita fiind cea artificiala, de papusa. Modalitatile de aranjare a parului nu exceleaza la

capitolul diversitate. Lungimea este medie sau scurta si finisajul este impecabil. Frizura este, mai

ales, usor de aranjat si intreţinut. In unele cazuri, tunsoarea scurta este voit androgina, singura nota

de feminitate fiind culoarea, in cazul careia predomina variatiile pe baza de roscat, ajungandu-se

pana la roz. La paleta colorantilor sintetici se adauga nuante extreme, cum ar fi orange si verde. Un

succes nebun are coafura "swinging hair", care anunta o noua moda in hair-style: volumul voit fals,

obtinut prin tapare. Hainele continua curentul iniţiat de manechine ca Jean Shrimpton: fuste mini,

asociate obligatoriu unor picioare zvelte si lungi, rochii mulate in culori pastelate, avand ca accesorii

barete cilindrice si cordoane late. Materialele, uni sau cu modele predominant geometrice, au ca

punct comun comoditatea. .

Vedetele care au influentat epoca sunt: Ali Mac Graw, care odata cu "Love Story" a

devenit un punct de referinta in moda, manechinele Twiggy si "The Shrimp", Jean Shrimpton, Patti

Hansen, Penelope Tree, Jane Birkin si Catherine Deneuve. O influenţa notabila a avut Jackie

Kennedy, care a cucerit inimile americanilor prin eleganta innascuta.

Sosirea anilor 1970 este anunţata triumfal prin comedia muzicala "Hair". Parul va fi

purtatorul de cuvant, simbolul unei noi generatii care va eradica tabu-urile si isi va permite libertate de

exprimare.Pentru prima data in istoria frumuseţii machiajul nu este supus sau constrans de moda.

Este permisa exprimarea personalitaţii si stilului propriu prin machiaj, care reflecta perfect noua

atitudine: acceptarea sinelui si negarea transformarii in interesul modei. Un singur lucru este esential:

stralucirea. Fie bronzate, fie radiind datorita gelurilor si pudrelor cu efecte sidefate, fie descoperind

avantajul rujurilor irizate si al primelor gloss-uri, femeile adopta cu usurinta fascinantul look glamour.

Parul este supus de asemenea noii tendinţe de gandire: stilurile sunt extrem de diversificate, ajutate

de descoperirea unor noi tehnici de hair-styling. Lung pentru barbaţi, afro pentru persoanele de

culoare, parul trebuie sa fie in primul rand liber. Ondularea pe bigudiuri mari creeaza coafurile

voluminoase. Tehnici de hair-style exclusiv masculine sunt experimentate pe reprezentantele sexului

frumos, cu rezultate fantastice. O asfel de tehnica este uscatul cu ajutorul foehn-lui si al periei, asa

numitul "brushing". Coafurile sunt mult mai atent lucrate, suviţele fiind taiate cu lama, porţiune cu

30

porţiune.

Stilul vestimentar urmareste fidel un nou stil, o noua mentalitate. Este permis orice, de la

hippie pana la pe atunci necunoscuta Vivienne Westwood. Stilul business castiga din ce in ce mai

mult teren, in defavoarea curentelor extrem de feminine, care sunt privite ca reflexia unei personalitati

pale.Vedetele care au marcat deceniul al saptelea sunt radioase: talentate, cu prezenţe sclipitoare,

cu un glam look perfect personalizat, cu opinii puternice si stil bine conturat. Farah Fawcett, icon-ul

anilor 1970, este stralucirea prin definiţie. Bo Derek (corpul perfect), Romy Schneider, Jackie Onassis

(fosta Kennedy) si manechine ca Lauren Hutton si Margaux Hemingway au personalitaţi si atitudini

notabile, puternice.

Anii 1980 au ca element predominant perfecţionismul in look si cariera. De la tinutele

office pana la instaurarea sportului ca rutina de frumuseţe, stilul femeilor este adaptat modei

deceniului.Machiajul este caracterizat de nuanţe intense, corespunzatoare puternicei tendinţe de

afirmare a personalitaţii. Fardurile au vanzari spectaculoase iar culorile care predomina sunt albastrul

electric pentru ochi, tonuri puternice de rosu pentru buze si caramiziu pentru pometi. Stilul natural,

decontractat, al anilor anteriori este inlocuit de artificialul impus de noile reguli ale frumuseţii.

In hair-styling este timpul tunsorilor "just a cut". Sunt lansate style-ingul standard care usureaza

considerabil coafatul. Parul este predominant lung si bine tapat (daca nu era voluminos de la natura),

insa nu era o condiţie obligatorie. Moda oscileaza intre stilul business si curentul punk, la nivel haute-

coutoure primand excesul. Jean-Paul Gaultier submineaza treptat moda "forma, dar nu forme",

creand corsete de culoarea fondurilor de ten. .

Vedetele ca Madonna sau Jane Fonda au marcat definitiv planul vizual al acestei

perioade. Simbolurile acestei epoci sunt perfecte sau cel putin perfecţionate. Manechinele precum

Iman, Jerry Hall si Elle "The Body" MacPherson incep sa castige teren ca iconuri, ele devenind noile

standarde de referinta ale femeilor.

Frumuseţea in anul 1990 : "Nu ma dau jos din pat pentru mai putin de 10000 de dolari",

a declarat faimoasa Linda Evangelista, astfel dictand canonul de frumuseţe al anilor 1990, deceniul

31

top-modelelor.

LINDA EVAGHELISTA. .

Tendinta generala este naturalul, in special in machiaj. Faimosul machiaj "nude" castiga

din ce in ce mai multe adepte, in detrimentul culorilor puternice care au marcat anii 1980. Carolyn

Bessette Kennedy devine icon-ul sfarsitului de secol, prin machiajul sau avangardist: ten diafan, buze

rosii, mate si ochi discret rimelati. .

In capitalele modei, Paris, New York, Londra si Milano, noile eroine afiseaza o raceala

aproape hitchockiana, tendinţa adaptata de Calvin Klein, Prada si Gucci. Actriţa Gwyneth Palthrow

pune in evidenţa rochia tip bustiera si stilul aristocratic, glacial.Moda nu cunoaste frontiere si nici

diferenţe culturale, iar creatorii anilor 1996-1997 viseaza la uniformizarea ei. Este timpul

minimalismului: fuste pana la genunchi si culori neutre, compensate de texturi deosebite.

.

EXEMPLE DE COAFURI ALE ANILOR 1990. .

Hairstylistii se adapteaza curentului impus de moda, coafurile fiind din ce in ce mai

putin elaborate. Esentiala este tunsoarea, ce promoveaza formele geometrice. Sanatatea parului

care trebuie sa fie drept si netratat chimic este baza oricarei coafuri reusite in anii 1990.

Dominaţia manechinelor e incontestabila. Frumoase, bogate si celebre, Naomi, Cindy, Claudia si

altele, sunt zeiţele inceputului anilor 1990. Kate Moss, noua senzatie a podiumurilor, anunta o

32

schimbare a epocii: filiforma, stralucitoare si cu un aer decadent. .

Madonna, "La Casta", Julia Roberts, alaturi de staruri muzicale precum Spice Girls,

Britney Spears sau Christina Aguilera exercita o influenta coplesitoare, in special asupra

adolescentelor.

CAPITOLUL V.1. : ANII 1920

Anul 1920 este un moment in istorie in care totul, de la stilul de imbracaminte pana la

cel de viaţa era predominat de jazz, stralucire, dans, iar recenta pelicula "Chicago" intruchipeaza

aproape fidel exuberanţa epocii. .

O mare victorie este libertatea de expresie a femeii care avea voie sa iasa in cluburi, sa

fumeze in public si sa se imbrace foarte sexy.In aceasta perioada se definesc conceptele de haute

couture, modele si miss. Coco Chanel, un idol in lumea modei, isi deschidea in acea perioada primul

salon la Paris.Tunsoarea preferata era scurta si cu bucle (abia se inventase ondulatorul cu aburi, ce

nu dauna parului), hainele erau foarte stralucitoare, iar o femeie pentru a fi eleganta, trebuia sa fie

incarcata de accesorii. .

In lumea cosmeticii se petrece o revolutie uluitoare, folosindu-se electro-stimularea

pentru a menţine musculatura tonifiata. Tot acestui deceniu ii datoram rujul in tub metalic, in forma

sub care il cunoastem astazi, firma inovatoare fiind Guerlain. Vopseaua de par era cu mult mai

performanta si promiţea durabilitate si stralucire.Insa "revelaţia feminitaţii" acestei epoci a fost

Josephine Baker, prima dansatoare top-less care a fascinat America si Europa prin exotismul si

senzualitatea ei. Datorita faptului ca era de culoare, ea a fost poreclita "Venus de abanos".

Ea a cunoscut succesul odata cu prestaţia "Revue negre" de la Paris, in care a dansat imbracata

numai cu o fusta din banane adevarate. Avea pometii machiati cu khol negru si ochii puternic

accentuaţi.

Anii 1920 au insemnat o trecere relativ brusca de la eticheta la libertatea moravurilor. E o

lume ciudata in care criminalii (Al Capone) erau mai populari decat cantareţii si actorii.Coafurile anilor

1920 au creat mai multe controverse decat in orice alta perioada din cultura Statelor Unite. Dar o

coafura anume, numita foarte simplu "Bob", a stat in centrul acestei mari dezbateri. Introdusa prima

data in timpul Primului Razboi Mondial, tunsoarea Bob a produs - pentru totdeauna - o revoluţie in

felul in care femeile si-au purtat si isi vor mai purta vreodata parul. .

Totul a inceput in 1915, odata cu tunsoarea Castle Bob, numita astfel dupa celebra

dansatoare Irene Castle. Dar in timp ce isi tundea parul din motive ce tineau pur si simplu de

comoditate, Irenei nu-i trecea prin minte faptul ca prin acest gest ea devenea promotoarea unei

adevarate revoluţii in moda purtarii parului in secolul 20. Castle Bob a fost doar punctul de plecare in

33

ceea ce avea sa devina "furia parului tuns scurt".Tunsoarea Bob era una destul de "din topor", cu

lungimea cam pana la lobul urechii, de jur imprejurul capului. Se purta fie cu breton, fie periat peste

cap. Era un look simplu, dar totodata si o diferenţa drastica fata de coafurile cu par lung create de

Gibson sau Marcel. .

Tineretul epocii, mai deschis la schimbare, a acceptat imediat noul look si a facut din

Bob precursorul a nenumarate mode si toane, care au condus spre noi abordari in buclari,

permanente si vopsiri. Cand o femeie isi tundea scurt parul, ea devenea mai sigura de sine. Brusc,

ea incepea sa poarte coliere lungi, fusta scurta si ciorapi rulati spre genunchi, definita de societatea

conservatoare ca "usuratica". Dar schimbarea dramatica din hairstyle a fost numai inceputul unor

schimbari majore in normele si valorile anilor 1920. .

La 1 Mai 1920, ziarul Saturday Evening Post a publicat povestirea "scandaloasa" a lui F.

Scott Fitzgerald intitulata "Bernice s-a tuns bob", in care autorul descrie o tanara frumusica si prostuţa

care se duce la frizer si se tunde, fiind apoi transformata de verisoara ei-mare amatoare de petreceri-,

intr-o vampa cu voce alintata. Eroina a devenit un model pentru multe dintre tinerele acelor vremuri.

Pe la 1921, mergand pe urmele unor celebritaţi din moda si film, precum Coco Chanel,

Clara Bow si Louise Brooks, fetele si femeile tinere si-au facut curaj si au inceput sa se tunda Bob.

Cum tanara generaţie a imbratisat rapid aceasta noua toana a modei, doamnele mai in varsta s-au

vazut imediat puse in situaţia de a face o alegere dificila: sa se tunda Bob sau nu. Multe s-au abţinut

din teama ca moda sa nu revina la parul lung, ceea ce era prezis si de publicaţiile de specialitate. In

orice caz, era greu sa ignori popularitatea in crestere a tunsorii Bob. .

Lacrimile si chiar lesinul acompaniau acest "sacrificiu", in timp ce cascadele de bucle

cadeau pe podeaua frizeriei. Barbaţii tunau si fulgerau impotriva invaziei femeilor in frizerii, dat fiind

ca pe atunci tunsorile scurte erau apanajul barbaţilor, care se practicau numai in frizerii. In unele

orase mari, au aparut cozile la frizerii, unde femeile asteptau rabdatoare sa le vina randul la Bob.

In Europa ziarele scriau ca, in timp ce Regele George nu luase o poziţie oficiala pro sau contra,

majestatea sa Regina Mary ar fi preferat ca doamnele tunse scurt sa faca "cumva" sa mascheze

ceafa dezgolita in cadrul ceremoniilor de la Curte. Bineinţeles, au aparut postisele, asa cum se

vedeau in reclamele vremii.De fapt, multe doamne care se tundeau Bob, pastrau parul cazut de la

tuns si il foloseau pentru a masca tunsoarea scurta. .

In cele din urma, coaforii au fost nevoiti sa accepte Bob-ul, dupa ce isi pierdeau tot mai

multe cliente in favoarea frizerilor. Pe masura ce coaforii isi dezvoltau indemanarea in Bob, apareau

noi tunsori, mai sofisticate. Clientele aveau acum de ales intre coafuri cu bucle sau onduleuri, si

stilurile de tuns cu ceafa luata pierdut. .

Prin anul 1925, tunsoarea Bob inca "mai facea valuri". Unei profesoare din Jersey City,

34

statul New Jersey, Consiliul Profesoral i-a "ordonat" sa-si lase parul sa creasca. Motivul invocat era

timpul pierdut pentru aranjarea parului tuns Bob! Preotii isi avertizau enoriasii, spunand ca "o femeie

tunsa Bob este o femeie pacatoasa." Barbaţii divortau de femeile care se tundeau scurt. Un mare

magazin universal si-a concediat toate angajatele care se tunsesera Bob. .

Si, ca lucrurile sa mearga din rau spre mai rau, femeile "usuratice", indrazneţe si imune

la critici, au trecut de la tunsoarea cu ceafa luata scurt la masina de tuns, expunandu-se astfel ca

subiect de scandal. Intr-o scrisoare adresata editorului unei reviste de specialitate, un tata disperat

deplora aceasta noua varianta a Bobului : "De la spate, e greu sa spui daca e baiat sau fata" si "Mi-

am crescut fetele ca sa devina femei, iar baieţii sa devina barbaţi, iar acum trebuie sa ma uit de doua

ori ca sa-mi dau seama care cine e". .

Tunsoarea Bob cu ceafa luata la masina de tuns, numita si Bob - baieţesc, aparuta in

1923, aducea o modificare la spate, prin parul tuns tot mai scurt spre ceafa, care se termina intr-un

fel de V. In parti, parul era coafat in bucle sau onduleuri.

Articole publicate in anul 1920, dedicate tunsorii Bob : .

Conform unui articol publicat in 1925 intr-un ziar din New York, "unele purtatoare de

tunsoare Bob se plang de <dureri de ceafa scurta>". Breasla medicala crede ca nu este nimic altceva

decat o nevralgie cauzata de indepartarea brusca a parului de pe ceafa, expunand-o astfel rafalelor

de vant. In orice caz, asa a aparut un nou termen medical - durerea de ceafa scurta.

Moda parului tuns Bob a dat startul unei noi industrii sau, cel putin, a facut-o sa

progreseze mai rapid: industria frumusetii. Cu 5 ani mai devreme, in Statele Unite existau 5.000

coaforuri.

La sfarsitul anului 1924, existau 21.000 de coaforuri stabile si cateva sute itinerante. De

remarcat ca aceste cifre nu includ si frizeriile care tundeau Bob. Tunsoarea Bob a dus si la adoptarea

altor mijloace de impodobire, iar rezultatul a fost inflorirea saloanelor de frumusete.Cu timpul,

societatea a devenit mai toleranta, iar prin 1927 tunsoarea Bob cu ceafa tunsa pierdut nu mai starnea

controverse. Intre timp se constatase ca este un stil destul de sever, iar acum femeile experimentau

stiluri mai feminine.Atmosfera de libertate din deceniul precedent a fost tulburata, deoarece in anii

1930 in Europa se nastea fascismul iar America traversa marea criza(1929).Insa cu toate ca starea

lumii era deprimanta,se intamplau si lucruri bune;cinematografia a prins glas prin Greta Garbo si

Anna Christie. .

Sobra si cu o eleganţa naturala, Garbo si-a pastrat culoarea parului castanie, contrar

actriţelor epocii care se vopseau blonde platinate si isi radeau sprancenele.

35

Insa din nordul Europei, o blonda cu sprancenele epilate si cu ochi de papusa isi facu aparitia si

anume Marlene Dietrich, care urma sa devina arhetipul femeii fatale din acea perioada.

CAPITOLUL V.2. : ANII 1940

Imagineaza-ţi o oala de sarmale in capul femeilor; cam asa aratau si coafurile anilor

1940.Sarmalutele,buclele acestor ani,erau in voga chiar si pe timp de razboi;vorba aceea, tara arde,

baba se piaptana. Cam asa a fost si in aceasta perioada. Pentru ca femeile nu-si mai permiteau sa

cocheteze in materie de haine si nu mai aveau bani de "shopping", au recurs la coafuri complicate cu

mii de bucle largi, intoarse si prinse in mijlocul capului, in frunte sau la spate.

EXEMPLE DE COAFURI ALE ANILOR 1940.

.

Parul era alternativa pe vremuri de razboi prin care femeile puteau sa se diferenţieze si

sa hraneasca invidia celor de acelasi sex. Pe bigudiuri si pe diversi bureţei, femeile anilor 1940 se

chinuiau sa inoveze la subiectul par intors, rulat, breton bufant si scurt sau adevarate tuburi din par.O

data cu senzuala roscata a aparut si pentru prima oara, cu adevarat, notiunea de sex-simbol. Tot

datorita ei roscatele au devenit o atractie, un icon de frumuseţe, iar nuanţa infocata a parului,

36

condimentata cu bucle stranse si suviţe lungi trebuia sa explodeze in una dintre cele mai renumite

coafuri din istorie.Aceasta alegere, in prezent, este opţiunea de baza a femeilor ce isi poarta parul

lung, onduleurile fiind foarte feminine si exprimand delicateţe si voluptate.

RITA HAYWORTH

Femeile tindeau sã nu rãmînã în urma idolilor de pe ecran. Genul romantic era la modã.

Pãrul cade pe umeri în bucle moi şi lungi. Tot atunci devine la moda şi bronzarea . Marele creator de

modã Christian Dior dã tonul epocii. Idealul lui era o femeie elegantã, chipeşã, o adevãratã doamna.

Datorita rãzboiului, coafurile au avut tendinte pragmatice. Femeile erau nevoite sã

foloseascã un simplu sãpun.Spiritul practic avea o importanţã foarte mare – pãrul strîns în coc,

acoperit cu un şal, pentru a nu se murdãri atît de repede.

In 1940, pentru iesirile in oras seara, se purta pãrul lung lasat liber, ondulat sau creţ. De

asemenea lungimea parului pana la umar era o tendinţã in acel timp. Dar in timpul zilei pãrul se purta

tot prins.

37

CAPITOLUL V.3. : ANII 1950

Leslie Caron Audrey Hepburn Sophia Loren Brigitte Bardot Doris Day. .

Anii 1950 au venit cu niste coafuri ceva mai potolite. Femeile incepeau sa-si traiasca

emanciparea si voiau sa demonstreze ca independenţa (din bucatarie) se castiga cu o coafura

frumoasa si elaborata. Astfel, personajele feminine ale acestor ani au inceput sa acorde si mai multa

atenţie detaliilor de hairstyle. .

Cand se puneau in faţa oglinzii, femeile anilor 1950 se gandeau la vedete precum Leslie

Caron, Audrey Hepburn, Sophia Loren, Brigitte Bardot si Doris Day. Aceste celebritaţi erau adevarate

surse de inspiraţie pentru femeile care isi doreau coafuri ca cele de la televizor. .

Coafurile anilor 1950 au adus in peisaj "poodle cut", o tunsoare care incadra faţa perfect,

feminina si delicata. Bretonul era si el bine lipit de cap. In aceasta perioada femeile au inceput sa

foloseasca fixativul ca sa fie sigure ca munca lor va rezista cat mai mult. Pe post de placa, femeile

foloseau fierul de calcat ca sa-si netezeasca parul. .

38

MARILYN MONROE

Oare ce poate fi mai nemuritor decat senzuala blonda care a starnit o adevarata

avalansa de admiraţie in intreaga lume?Se pare ca alegerea ei de coafare o intrece in nemurire,

buclele lejere, care incadreaza fata si parul blond deschis tuns pana la barbie fiind alegerea multor

vedete si in prezent.De fapt, este o coafura care este prin excelenta vintage, nemuritoare, clasica dar

feminina, comoda dar senzuala.

Razboiul a trecut iar femeile se întorc la viata lor obişnuita. Acum este prezenta epoca

„casnicelor glamur”, care sunt gata sã viziteze frizeriile zilnic pentru a-si face o coafurã perfecta.

Genele negre, stufoase, creionul pentru sprîncene şi buzele aprinse, combinate cu paliditatea

interesantã a feţei, sunt la modã. Coafurile, de multe ori, aseamãnã cu o cascã. Coco Chanel pune

accentual pe „natural look”, discreţia fiind la modã. Simbolurile epocii sunt Sophie Loren şi Grace

Kelly, cu frumuseţea ei puţin rece.

1950 Feathered Allure 1952 Soft Bob Look 1953 SwirlaWave

1957 New Wave 1957 Winged Coiffette 1954 Nape Flip Up

39

CAPITOLUL V.4. : ANII 1960

Bufant, si mai bufant, cat mai bufant; cam la asta s-ar rezuma trend-ul anilor 1960 in

materie de coafuri. Femeile isi tapau parul atat de mult incat ajungeau sa-si distruga varfurile si sa-si

toceasca firele.Ca sa intelegi cam cat de bufante erau aceste coafuri, gandeste-te la Peg Bundy si

imagineaza-ţi o mana de femei cu o freza ca a ei. ..

Stilul bufant a fost promovat la inceputul anilor 1960 de catre First Lady, Jackie Kennedy. Modelul de

stup in cap (coafura beehive) depasea cu mult limitele normale, femeile acestor ani ajungand sa

poarte adevarate OZN-uri pe cap. .

Spre sfarsitul anilor 1960, coafurile s-au mai netezit si nu stim daca de vina e balsamul,

dar femeile au recurs la tunsori simple; si-au lasat parul liber, lung si neted fara sa-l supuna torturii de

a-l tapa si de a-l ridica. .

40

EXEMPLE DE COAFURI DIN ANII 1960 GRACE KELLY – PENTRU OCAZII SPECIALE

Printesa Grace, asa cum a ramas in istorie a mai lasat ceva mostenire, pe langa

frumosii ei copii. A lasat un tablou de frumuseţe si senzualitate care inspira in continuare femeile din

intreaga lume, a lasat o coafura ce a devenit un clasic redutabil.Coafura este de fapt un coc simplu

accentuat de o bucla eleganta prinsa in acesta, o coafura ce se asorta excelent statutului de printesa.

In prezent, se asorteaza excelent cu orice fizionomie si cu evenimentele speciale din viata oricarei

femei.

Anii 1960 se caracterizeaza prin inovaţie, indrazneala si libertate. Prin Beatles, The

Suprems, Martin Luther King, computer, primul om pe luna, benzi desenate, razboiul civil si razboiul

rece, fusta mini si generaţia hippie. .

A reprezentat o perioada in care toata lumea milita pentru liberatate.Astfel, in aceste

vremuri si femeile au obtinut multe batalii in lupta pentru emancipare. Purtau acum fusta mini, colanţi

si accesorii confectionate manual. Aceasta imagine de femei puternice si emancipate trebuia sa fie

asortata si cu un machiaj si o coafura pe masura. .

Filmele lui Hitchcock au avut un important cuvant de spus din puncte de vedere al

machiajului. In filmele lui, actritele afisau un chip de porţelan foarte bine ingrijit.Atenţia machiajului era

concentrata in zona ochilor, care erau foarte bine conturati cu tus negru sau dermatograf, iar genele

erau incarcate de mascara neagra.Culoarea parului trebuie sa fie neaparat blonda. Brigitte Bardot

este una din divele care reprezinta prin excelenţa acea perioada. .

Desi majoritatea femeilor se vopseau blonde, mai erau destule si cele care alegeau

cealalta varianta, si anume brunetul care mergea de minune cu ochii puternic conturati.

Blonde sau brunete, cu parul lung sau scurt, o singura regula trebuia respectata, si anume regula

volumului. Si aici putem sa vorbim despre eternele extreme ale acestei perioade. Femeile purtau ori

parul scurt, ori alegeau sa isi lase parul sa creasca foarte lung.Mary Quant si Twiggy erau demne

reprezentante ale tunsorilor scurte, dar bine tapate. Iar aceasta tunsoare se potrivea de minune cu

41

silueta lor angrogina, aceasta silueta fiind o alta moda lansata de anii 1960.

Pe de alta parte, Grace Kelly, Jackie Kennedy si Audrey Hepburn reprezentau femeile cu

parul lung, tapat si pieptanat peste cap, lasand fruntea libera. Intruchipand nobleţea pura, acestea

aveau ca accesoriu preferat simpatica bentiţa ce le dadea un aer copilaresc si nevinovat.

Sfarsitul decadei aduce cu sine coafuri ceva mai simplu de aranjat si mai lejere, pentru a caror

aranjare nu mai trebuia neaparat sa te duci la coafor.

CAPITOLUL V.5. : ANII 1970

.

In aceasta perioada a aparut si prietenul de nadejde pentru orice coafura reusita:

foehn-ul. Aparatul a devenit o adevarata jucarie in mainile femeilor care ii testau limitele si

capacitaţile.Cand au descoperit ca pot sa-si fixeze parul, ca pot sa-l intoarca fara bigudiuri, femeile au

dat startul unui nou trend. Si barbatii au inceput sa-si lase parul mai lung datorita invenţiei

miraculoase.

42

Charlie's Angels, adevarate trend-settere in anii 1960. .

Perioada hippie a avut si ea influenţe asupra tunsorilor si coafurilor. Parul lung, prins cu

doua suvite impletite la spate, accesoriile precum pene, bentiţe, bandane si-au facut si ele loc in firele

de par ale rebelilor din aceasta perioada. .

Talia subţire, în combinaţie cu o coafurã voluminoasã şi un machiaj aprins – aceasta este

imaginea femeii din zilele acelea. Pentru a va convinge asupra stilului perioadei respective, urmariţi

serialul „Îngerii lui Charley”. Cultura punck devine si ea o provocare. Coafurile punck nu lasã

indiferent pe nimeni: pãrul vopsit în culori fluorescente, capetele rase pe mijloc, scalpel tatuat etc.

Inca de la inceputul anilor 1970 observam stiluri mult mai radicale, cel putin asa pareau

la vremea aceea. Parul era purtat drept, indreptat cu placa si cu hartie de ceara, pentru a-l face

perfect drept. Parul era de cele mai multe ori purtat cu carare pe mijloc, acoperit cu baticuri stranse in

jurul capului. Indreptarea parului se intalnea de cele mai mult ori la femei. Uneori mici suviţe din

lateral erau impletite si prinse la spate cu o clama. Restul parului era lasat liber. Parul scurt ,

necesita de regula “o ciufulire”, pieptanele era tras in sus prin par ceea ce facea ca parul sa se

incurce. Apoi parul era netezit intr-o parte, facandu-l sa para pufos. Fardurile de par de culori

43

indrazneţe faceau legea, insa rujurile erau de un roz inchis. Coafurile barbatesţi erau lungi si ciufulite.

Cozile la spate erau de asemenea populare dar printre populaţia masculina mai tanara.

CAPITOLUL V.6. : ANII 1980

In caz ca ti-era dor de coafurile bufante, anii 1980 aduc, la cererea publicului, alte

coafuri cu volum, tapari si iarasi volum. Diferenţa este ca in acesti ani, piaţa produselor cosmetice a

evoluat, oameni putand sa foloseasca gel, spuma si alte produse pentru freze inspaimantator de mari

44

si de tepene. .

EXEMPLE DE COAFURI ALE ANILOR 1980. .

Trend-ul din muzica, stilul punk si-a impus ei el la randul lui frezele vremii. Atunci au

aparut crestele colorate in nuanţe puternice. Creasta, de multe ori, era o adevarata opera de arta si,

zicem noi, un adevarat pericol in societate. Nu vrem sa stam in spatele unor punkeri cu creasta la

niciun concert. .

EXEMPLE DE COAFURI PUNK. .

Este o perioada in care se confrunta douã stiluri opuse – stilul „disco” şi stilului clasic,

impecabil. Perioada aceasta a dat mai multã libertate in alegerea tendinţelor in moda. Femeile nu se

mai simteau obligate sã se supunã unei imagini prestabilite. Pe de o parte, marii designeri de modã

45

creau imaginea unei femei impecabile, vestimentaţia avand linii strict subliniate şi pãrul aranjat

impecabil. Iţi vine sa crezi sau nu, coafurile mari, pompoase sau ciufulite sunt printre cele mai

apreciate in anii 1980.

Chiar si parul drept era tapat la maxim pentru a creea acea coafura voluminoasa.

Volumul era tot, si combinat cu o spuma de par stralucitoare si accesoriile potrivite, putea crea o

apariţie de invidiat. Gandiţi-va la Madonna, Boy George, Michael Jackson, Bananarama si chiar

Prinţesa Diana. .

46

CAPITOLUL V.7. : ANII 1990

Am scapat si de nebunia anilor 1980. In urmatoarea decada incepem sa vedem freze

cunoscute noua: tunsori simple, usor de intreţinut, parul scurt spre mediu. Se renunta la metode

complicate de ornare a podoabei capilare; mai putin cand intra in scena fascinatia pentru parul

africanilor si al jamaicanilor. .

EXEMPLE DE COAFURI CU DREAD-URI. .

Atunci populatia o ia razna si isi supune parul la un chin groaznic pentru a-si face

dread-uri, codite sau afro. Parul oamenilor de culoare este conceput pentru a suporta astfel de

coafuri; restul persoanelor nu au inteles acest lucru si si-au dorit si ei sa aiba dread-uri si un look

rasta.Rezultatul a fost unul foarte comic pentru ca pana si asiaticii au abordat acest stil.

La sfârşitul anilor 1990, tipul de coafura quiff a reînviat prin stilul french crop (un stil

modern al tunsorii quiff), care continuă să fie folosit şi în prezent. În cultura contemporană japoneză,

stilul corespondent tunosorii quiff poartă denumirea de punch perm, stil preferat printre Yakuza

(Mafia) şi Bōsōzoku (gaştile de motociclişti).

EXEMPLE DE COAFURI QUIFF

47

Coafura cu care Jennifer Aniston isi face debutul in serialul „Friends” este copiata in

scurt timp de majoritatea femeilor din America, ajungand sa fie denumita dupa personajul actritei,

„Rachel”. Tunsoarea reuseste performanţa de a fi inclusa si in enciclopedia internationala Wikipedia.

In Romania, coafura este populara printre pezentatoarele de stiri, ca Monica Dascalu sau Simona

Patruleasa. In noaptea de Revelion, Adela Popescu, care isi cauta in continuare un stil care sa o

defineasca, si-a schimbat din nou look-ul alegand tunsoarea fostei soţii a lui Brad Pitt, Jennifer

Aniston.

JENNIFER ANISTON MONICA DASCALU SIMONA PATRULEASA

a)Aditional si la masculin(1980/1990)

.

Reprezentativ pentru barbati au fost coafurile de tip quiff, inspirate de legenda

rock&roll, Elvis Presley. Stilul quiff este o forma a coafurilor pompadour, adus la un nivel mai mic. In

epoca rock 'n' roll, barbaţii foloseau briantina ca sa se asigure ca frezele lor vor sta asa cum au fost

programate in faţa oglinzii si ca vor straluci pe ringul de dans.

Elvis Presley Frank Sinatra John Travolta

48

.

Elvis Presley Frank Sinatra John Travolta .

Nu ai cum sa nu-ti aduci aminte de Grease si frezele baieţilor in geci de piele; coafuri

quiff 100%, date cu gel si briantina si frumos ondulate la varf.La fel de bine, nu ai cum sa uiti coafura

celor de la Beatles, o formatie care a dat tonul in muzica dar si in trend si hairstyle.

Membrii "The Beatles" au introdus stilul " the mop top" in istorie, o freza fara nicio noima

care a creat isterie in randul barbaţilor. Frizura patentata de Beatles presupune un par mediu spre

scurt, drept, tuns pe un singur nivel, nu in scari si lasat tot sa pice pe fata; asa cum ii spune si

numele, e ca si cand ai avea un mop in cap. .

Grease The Beatles .

Anii 1980 au adus un trend, considerat destul de,demodat la noi:chica. Faimoasa in

lumea fotbalului (in prezent), aceasta tunsoare barbateasca presupunea un par mai scurt in fata si o

coama de diverse dimensiuni care sa se continue la spate.Multe vedete au apelat la acest stil.

49

CELEBRITATI CU CHICA. .

In anii 1990 erau 2 stiluri predominante in randul barbaţilor: tunsoarea bros (sau foarte,

foarte scurta) a la Eminem (sau chiar ca a lui Caesar cum este si numele tunsorii in engleza) si

tunsorile de boy-band inspirate din Dawson's Creek si de la Nick Carter- Backstreet Boys. Barbaţii

puteau sa faca un fashion statement si sa aleaga din ca tabara fac parte: bad boy cu o tunsoare stil

armata sau good bys- niste suviţe rebele, o carare pe mijloc si un par oxigenat care sa incante ochii

domnisoarelor.

NICK CARTER

50

CAPITOLUL VI : SECOLUL XXI

Din anul 2000 coafurile au inceput sa semene mai mult cu opere de arta, avand forme

din ce in ce mai ciudate. Exista multe situaţii in care stilistilor li se cere sa experimenteze. Extrem de

cautate sunt tunsorile funky, cat mai neobisnuite cu putinţa.

Tunsori 2010: designerii, make-up artistii si hair-stilistii au iniţiat deja tendinţele noului

an, impulsionandu-ne sa fim mereu aranjate si la moda. Si cum podoaba capilara spune atat de multe

despre noi, tunsoarea pe care o adoptam este extrem de importanta. .

In 2010 se poarta parul cat mai filat si tuns cat mai asimetric, in culori naturale iluminate.

Parul scurt cu franjuri reprezinta una dintre coafurile de top ale acestui an, foarte recomandata

femeilor mereu active si stilate. Fie ca sunt cu bretonul mai lung precum tunsoarea Victoriei Beckham

sau cu bretonul mai scurt ca cel al Rihannei, tunsorile "baietesţi" sunt in voga in acest sezon, fiind in

acelasi timp si foarte practice si usor de intreţinut.

51

EXEMPLE DE TUNSORI ALE SECOLULUI XXI

NOŢIUNI DE PROTECŢIE A MUNCII

Prin instruire în domeniul protecţiei muncii se înţelege un ansamblu de activităţi

organizate prin care se urmăreşte însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de securitatea

muncii, care face parte integranta din pregatirea profesionala.

Instructajul de protecţie a muncii este destinat pregătirii personalului şi este considerat

unul dintre cele mai importante măsuri de protecţie a muncii.

Se efectuează conform reglementărilor legale în viguare noilor încadraţii în muncă

celor transferaţi de la o unitate la alta, celor veniţi în unitate ca detaşaţi precum şi ucenicilor, elevilor

şi studenţilor care efectuează practica profesională.

52

Scopul instructajului introductiv general este cunoaşterea specificului activiăţii în

unităţi, a factorilor de risc principali de accidentare în muncă de îmbolnăvire profesională, precum şi

a măsurilor generale de protecţie a muncii.

Conţinutul acestui tip de instructaj este exact pe următoarele probleme:

- legislaţia muncii, cu accent pe aspectele privind protecţia muncii;

- pricipalii factori de risc, de accidentare, de muncă şi îmbolnăvire profesională,

defalcaţi pe secţii şi ateliere sau activităţi;

- măsuri generale de prevenire a accidentelor de muncă şi

îmbolnăvirilor profesionale (măsuri de electrosecuritate, ventilaţie, combaterea zgomotului şi

vibraţilor, igiena muncii, protecţia individuală);

- măsuri de prevenire şi stingerea incendiilor (manipularea materialelor

inflamabile şi explozibile, modul de intervenţie în caz de incendiu, materiale şi dispozitive de

stingere);

- acordarea primului ajutor în caz de accidentare cu accent pe modul de

executare a respiraţiei artificiale.

Se efectuează atât celor noi încadraţi cât şi celor ce se transferă de la un loc de

muncă la altul în cadrul aceleaşi unităţi, de către conducătorul procesului de muncă unde îşi va

desfăşura activitatea persoana instruită.

Are loc de acomplecta şi aprofundat cunoştiinţele specifice de protecţie a muncii şi se

efectuează tuturor angajaţilor la intervale de timp stabilite prin norme sau instrucţiuni în funcţie de

gravitatea riscurilor proprii activităţii desfăşurate.

Instructajul periodic se mai realizează şi în următoarele situaţii:

- la revenirea în producţie după o absenţă mai mare de 30 zile, inclusiv,

consecutivă unei incapacităţi temporare de muncă, datorate unor accidentări sau a unei

îmbolnăviri profesionale;

- când se modifică procesul tehnologic, condiţiile de muncă, se introduc utilaje

sau tehnologi noi.

53

Toate cele 3 faze ale instructajului se incheie prin testarea cunoştinţelor

asimilate.

Pentru predarea cunoştiinţelor specifice, instructori de protecţie a munci folosesc

mijloace de instruire: aparate audio-vizuale materiale didactice şi demonstrative. Printre

materialele didactice utilizate, rolul pricipal îl deţin legile, normele şi instrucţiunile de protecţie a

muncii manuale, lecţiile şi testele în domeniu.

Procesul de instruire a personalului mai cuprinde şi alte forme respective:

- pregătirea instructorilor care efectuează diverse tipuri de instructaje;

- auto instruirea persoanelor de conducere;

- conferinţe, informări, filme în cazul produceriunor accidente de muncă, a

necesităţi relifări unor probleme deosebite de protecţie a muncii.

Toate activităţiile de instruire dintr-o unitate sunt coordonate metodologic de

cabinetul de protecţie a munci.

I. No ţ iuni de igiena a muncii

În cazul normelor departamentale de protecţie a muncii sunt incluse şi normele

de igienă a muncii, acestea având un rol important în asigurarea şi respectarea capacităţii de

muncă şi în prevenirea îmbolnăvirilor.

Cunoaşterea şi mai ales respectarea acestor norme sunt obligatori pentru toţi cei

ce lucrează în ateliere de frizerie şi coafură.

Necunoaşterea sau nerespectarea lor se sancţionează după gravitate.

Instructajul se efectuează periodic la locul de muncă şi cu prilejul încadrări. Cu

această ocazie se recomandă şi se completeză o fişă de instructaj. Unele norme de protecţie şi

igienă a muncii se referă la condiţiile generale în care se desfăşoară procesul de muncă.

Ele prevăd:

54

- asigurarea unei bune aerisiri şi ventilaţie la locul de muncă;

- iluminatul natural şi artificial;

- întrţinerea instalaţiilor electrice sanitare;

- alimentarea cu apă potabilă, precum şi judicioasa amplasare a utilajelor şi

instalaţiilor.

Numeroase norme îi privesc pe muncitori, ele se referă la dotarea

echipamentului corespunzător cât şi la mânuirea şi intreţinerea uneltelor şi aparatelor.

II. Norme de igiena si protec ţ ie a muncii specifice atelierelor de coafura

Instalaţiile electrice ca şi aparatele electrice cu care se lucrează în aceste ateliere vor

fi controlate periodic de către tehnicieni autorizaţi. Pentru orice defecţiune evită instalaţiile, aparatele

sau tablourile electrice se va anunţa electricianu de serviciu.

Este interzis a se lucra fără echipament de protecţie (halat alb, mănuşi).

Este interzis a se purta foarfeca sau briciul în buzunarul halatului.

Este interzisă întrebuinţarea tuturor ustensilelor înainte de a fi dezinfectate. Este

interzisă întrebuinţarea tuturor ustensilelor îninte de a fi dezinfectate. Este interzisă întrebuinţarea

aparatelor electrice cu mâna udă.

În timpul deservirii clienţilor, lucrătorul va executa lucrarea cu cea mai mare atenţie

pentru a evita accidentele.

Ustensilele cu care se lucrează în aceste unităţi vor fi bine ascuţite şi în cea mai bună

stare de funcţionare.

55

BIBLIOGRAFIE

1. http://alapa.wordpress.com/2007/08/21/moda-si-coafura/

2. http://www.muzeuldefotografie.ro/2009/11/femeile-de-la-1900/

3. http://www.eva.ro/frumusete/feature/istoria-frumusetii-articol-869.html

4. http://metropotam.ro/La-zi/2010/01/art3630457400-Top-Frizuri-in-istorie/

5. http://www.eva.ro/frumusete/frumusetea-in-anii-90-articol-912.html

6. http://www.eva.ro/frumusete/frumusetea-in-evul-mediu-articol-871.html

7. http://suntfata.info/2009/11/24/alege-coafurile-vintage/

8. http://www.moda.portal-romania.ro/istoria_coafurilor_2.htm

9. http://fisiere.wordpress.com/2010/01/27/istoria-coafurilor/

10.http://www.beauty-laura.ro/content.php?c=articole&articol_id=1943&articol=coafurile+in+vest+-

+istorie

11.http://tunsori.wordpress.com/tag/istoria-coafurilor/

12.http://articole.famouswhy.ro/coafura_si_machiajul_anilor___60/

13.http://www.femeia.ro/moda-si-stil/tendinte/moda-anilor-80-se-relanseaza.html

14.http://www.tabu.ro/articol_6499/parul_anilor____80.html

15.http://www.fete24.info/trendul-anilor-%E2%80%9880-revine/

16.http://rockabilly.ro/2009/07/quiff/

56

17.http://www.kudika.ro/articol/frumusete/185/slideshow/6/2000.html

18.http://www.stilfeminin.ro/moda-si-frumusete/Tunsori-cu-stil-2010.html

19.http://www.121.ro/intreaba_specialistul/intrebare2900-istoria-coafurii-cat29.html

20.http://www.moda.portal-romania.ro/istoria_coafurilor_1.htm

21.http://www.kudika.ro/articol/frumusete/4784/Coafuri-nemuritoare.html

22.http://www.jurnale.ro/Istoria_coafurii-e19700-132064.html

23.http://www.sfatulzilei.info/tag/istoria-coafurii/

24.http://www.artline.ro/arhiva/istoria+coafurii

ANEXE

Coafuri ale anului 1900

ANEXA 1 ANEXA 2 ANEXA 3

57

ANEXA 4 ANEXA 5 ANEXA 6

ANEXA 7 ANEXA 8 ANEXA 9

ANEXA 10 ANEXA 11 ANEXA 12

58

ANEXA 13 ANEXA 14 ANEXA 15

ANEXA 16 ANEXA 17

Saloane de coafura

59

ANEXA 18 ANEXA 19 ANEXA 20

60