ISTORIA VĂRĂDIEI

I storia satului Vărădia,a fost scrisă pentru prima dată in anul 1889 de eruditul istoric şi

arheolog,învăţătorul Millecker Bodog din Vârşeţ.Acesta a cercetat toate documentele

existente relativ la Vărădia şi i-a succes să lege în timp firul istoric al unei aşezări omeneşci -

modeşti azi - care însă în trecutul ei îndepărtat,a fost centrul multor evenimente,încă

necunoscute în întregimea lor.Lucrarea lui, ca orce încercare de sistematizare a unui

material,câte odată nesigur stabilit,are şi multe lecume.Pe acestea încerc să le suplinesc cu

materialul nou adunat,precizând în măsura posibilităţilor anumite fapte şi stări sociale de care

Milleker s-a ocupat foarte puţin.De altcum lucrarea lui conţine şi o mulţime de inadvertenţe

istorice în legătură cu continuitatea poporului român la nordul Dunării pe care ştiinţa mai

nouă le-a spulberat definitiv arătând că noi nu ne-am strecurat în aceste ţinuturi,după

stabilirea vecinilor noştrii de la vest,ci am preexistat.

C unoaşterea trecutului unui sat,este important şi pentru faptul că istoria lui se

răsfrânge şi asupra satelor din apropiere,căci evenimentele întodeauna au fost rezultatul unor

acţiuni comune, cu raza de activitate mult mai mare.

Î n descrierea vieţii unui singur sat,celelalte de regulă se reflectă,fiind că mai toate au

acelaşi trecut şi au fost supuse unor influenţe culturale comune plecate din anumite centre

sociale.Unul din aceste centre,cu puternică radiaţie culturală şi economică,se poate susţine c-a

fost şi satul Vărădia.

N ecesitatea de a regrupa fapte istorice si ale explica mai coordonat,precum şi

încadrarea lor într-o concepţie mai cuprinzătoare şi sistematică,m-a făcut să aşez pe alte baze

istoria Vărădiei.

P rin prizma aceasta văzută,că capătă cu totul o altă înfăţişare,pe care încerc s-o

redau acum,cât mai exact şi mai complect.Rămâne să se vadă în ce măsură am reuşit să

descriu,în mod real şi obiectiv toate evenimentele istorice legate de viaţa sătenilor mei ,care

confirmă existenţa aşezării timp de peste două milenii.

D in punct de vedere lingvistic,lucrarea este scrisă cu totul original,într-o limbă curat

românească - fapt încă nerealizat în literatura noastră.Este un început modest al unui

curent,impus de necesitatea estetică a limbei noastre,foarte mult neglijată până acum de

cărturarii români.

Timişoara - iunie-195o.

I N T R O D U C E R E

Satul Vărădia este aşezat la extremitatea sud-estică a masivului muntos al Vârşeţului.Vatraoriginală a lui s-a format la întretăierea văilor Bucina cu a Vărădiilor şi a altor mici vâlcele,într-

un bazin înconjurat de coline,comunicând cu şesul printr-o ieşire îngustă.Vechiul sat a fostaşezat în această depresiune ca într-o căldare,fiind ferit de înălţimile înconjurătoare,care încaz de pericol au servit sătenilor şi ca adăpost în contra incursiunilor.Astăzi,partea mare asatului s-a dezvoltat la sud de colinele Chilii şi Boace,care au luat naştere după sistematizareacomunelor din Banat,având străzile paralele şi bine aliniate.Numai partea de pe vale,urmeazăcursul pîrâului,însă în unele părţi casele se pierd şi prin înfundături înguste. Tradiţia ne arată,că satul actual este rezultatul mai multor cătune,împreunate,a căror numenu ne sunt cunoscute,însă se poate că numirile topice de azi: PoianaFlămândă,Caţuga,Sălcovăţ,Câmpu Alb,să fi rămas de la ele.Aceasta ne-o întăreşte şiîmprejurarea,că locul unde alt cătun,Ciobeniul de provenienţă mai nouă,care a existat până laînceputul secolului actual,situat în apropierea satului la circa 1 km. nord-est ne-a rămas canumire toponimică.Deasemenea s-a menţinut şi numele toponimic al cătunului Boace pentrulocul unde până acum 30 de ani,a fost o mică aşezare. Satul în vechime a fost distinct împărţit,populaţia fiind grupată pe familii,fiecare ocupând oparte din vatra satului . Vărădia,geografic este situată la 45*5 longitudine şi 39*13 latitudine .Partea satului la sudde colinele Chilii şi Boace este la 100 m.deasupra Mării Adriatice conform măsurătorilor dinanul 1881,stabilite cu ocazia ridicării unei hărţi militare,de către autorităţile austriece .Parteace-a mai joasă a teritoriului satului o constituie fâneţele din jos cu 95m.pe când cel mai înaltpunct "Cioaca" are 463 m. Suprafaţa teritoriului Vărădiei,este de 11.545 jug.cadrastrale,mărginindu-se cu comune: lasud cu Vrani ,Ciortea si Mărcina,la est cu Broşteni,Greoni şi Cacova la nord cu Comorâşte şiMărcovăţ şi la vest cu Sălciţa şi Coştei,ultimile trei aparţinând Jugoslaviei. Frontiera stabilită la conferinţa de pace de la Paris din 1919 ,la început a tăiat teritoriulsatului aproape în două,însă după rectificările de mai târziu,ea a fost mutată mai spremarginea lui vestică ,rămânând în Jugoslavia circa 900 jugăre,în majoritatea lor pădure. Sub raport ortografic,teritoriul comunei Vărădia,prezintă cele mai variate înfăţişări.Înălţimea care sus la Cioacă ajunge la 463m. se lasă spre sud,desfăcându-se în coline uşorînclinate care până la case ajung de 160-190m.deasupra mării.Văile care taie colinele suntaproape fără apă,numai în timp de ploaie,câte odată se revarsă furioase,măturând totul dincalea lor.În special Valea Vărădiilor şi al Sălcovăţului,care pleacă de pe coasta sud-estică aVărşeciorului,în anumiţi ani,produc mari stricăciuni semănăturilor. Teritoriul satului la sud-est limitat,în cea mai mare parte de râul Caraş,la răsărit de râuleţulCiornovăţ care sub Chilii se varsă în aceasta,şi la vest de pârâul Fizeşului.Satul ca şi o parte aşesului din apropierea lui ,sunt ferite de inundaţiile Caraşului,de digul înalt de câţvametri,construit în vechime,pe o distanţă de cca.4 km.lungime. Caraşul cu apele sale line,cade perpendicular pe pieptul masivului Chilii,care-l forţează să-şischimbe cursul spre sud ,şerpuind în bazinul Vrăniuţului,până se varsă în Dunăre. Din punct de vedere strategic,Vărădia stă de veghe pe marginea Văii Caraşului,care spre estdevine tot mai îngustă,în schimb,spre vest se lărgeşte formănd bazinul Vărşeţului.Întrecut,cănd vestul Banatului a fost băltos şi impracticabil comunicaţia sa făcut de la nord şi estspre sud şi vest pe valea Ciornovăţului şi a Caraşului.Situaţia naturală a satului ca centru de

comunicaţie pentru regiunea de sud a Banatului,a fost recunoscută încă de vechii romani,careau avut două căi: una a venit de la Dunăre şi a mers în sus pe valea Ciornovăţului şi alta aplecat din regiunea muntoasă trecând pe sub colinele de la Vărădia până la Vârşeţ. În vechime deci,în mod firesc ţinănd cont de situaţia geografică,Europa centrală pe aici acomunicat cu Balcanul,fiindcă popoarele pentru stabilirea legăturilor lor economice şipolitice,întotdeauna au urmat căile naturale. Numai în perioada modernă,cănd ştiinţa şi tehnica puse în serviciul omenirii,au reuşit săasaneze regiunea vestică a Balcanului -în trecut de nepătruns şi după ce interese străine auîncercat să ţină în întuneric Valea Caraşului,în care a pulsat intens o viaţă românească,caleaaceasta naturală de comunicaţie şi-a pierdut din importanţă. A fost şi spre binele nostru,fiindcă aici s-au menţinut nealterate,toate tradiţiile străvechi,cu fond curat roman. Valea Caraşului şi implicit Vărădia în ultimul timp a ajuns într-o situaţie precară din punct devedere economic prin împărţirea Banatului în două. În trecut,Vărădia,economiceşte a gravitat spre Vârşeţ ca şi satele vestice ale VăiiCaraşului.care azi sunt despărţite de o linie de frontieră arbitrar trasă. Valea Caraşului cu tot trecutul său economic şi cultural în ultimii 30 de ani,abea dacă arealizat un progres mai substanţial.cel mai greu a fost atins satul Vărădia ,care de laterminarea primei campanii mondiale a pierdut jumătate din numărul populaţiei şi a decăzuttotal economiceşte.

EPOCA PREISTORICĂ

Situaţia geografică a Vărădiei a făcut pe mulţi cercetători istorici să suţină că aici seaflă urmele unor vechi aşezări omeneşti. Primul care a făcut investigaţii mai seriose,a fost academicianul Dr.Carol Torma dinBudapesta.În anul 1881,îmblând şi la Vărădia,a descoperit pe coasta colinei Chilii o aşezarepreistorică din epoca bronzului. Sesizat de această descoperire,arheologului Millecker Bodog din Vârşeţ,sa deplasat înanul 1883 la Vărădia şi a început să scruteze amănunţit regiunea Chiliilor unde pe coastadeasupra satului a dat peste fragmente primitive de ceramică,care pe măsura apropierii deculmea înălţimii,au devenit tot mai dese. Tot după constatările lui,s-au mai aflat o mulţime de obiecte preistorice şi pe coastade apus a colinei,deasupra bisericii ortodoxe.O aşezare omenească,însă numai în partea desud a Chiliilor a putut să fie,unde sau descoperit o mulţime de vetre de foc,dintre care uneleau avut o dimensiune cu o rază de foc de 1.5 m fiind îngrădite cu nuiele şi lutuite.În partea devest a colinei,deasupra bisericii orientale ,aproape de culme,s-a dat peste cimitirul aşezăriifiindcă aici nu mai există vetre de foc ci numai urne mari funerare,precum şi case omeneşticarbonizate ,ceea ce arată că vechii locuitori şi-au ars morţii,şi cenuşa au aşezat-o în ele.

Dacă aşezarea de la Chilii a fost sau nu fortificată,aceasta se poate numaipresupune,întrucât anumite săpături par să fi fost în legătură unele cu altele.Înălţimea de laChilii prin poziţia ei dominantă asupra regiunii înconjurătoare,izolată din trei părţi ,prezintădin punct de vedere strategic un excelent loc de apărare. Cât despre natura obiectelor de pe colina Chiliilor,Millecker constată că "marelenumăr de fragmente aflate aici,denotă o stare primitivăa industriei de ceramică,sunt între ele oale care au fundul îngust și baza mică,altele au însălarg deschis.Sa dat și peste rămășiţe de urne funerare,unele cu un conţinut de aproape 3olitri,altele ci chiarde o.2 litri.Baza oalelor la toate este dreaptă însă cu marginea întoarsă nu afost niciuna.

" câte odată ,la unele,partea bombată de sus a fost decorată,în cele mai multe cazuri cu liniicare au mers în jurul oalei şi au fost imprimate sau cu degetul sau încinse cu un obiectascuţit.La una din urne sa observat în jurul gâtului o serie de proeminenţe,la alta ,una de liniiperpendiculare,şi la o a treia nişte linii frânte".

"urnele mari au fost făcute din pământ lutos,amestecate cu mici cochile,însă cele mărunte dinlut fin,unele din ele ca să fie mai arătoase,au fost înfrumuseţate cu diferite ornamentaţii"

"partea cea mai mare a ceramicelor a fost lucrată cu mâna,având pereţii câteodată până la 1.5cm grosime.Pe urnele cele mari,se poate vedea diferite forme de proeminenţe carecaracterizează epoca de bronz"

De pe colina Chiliilor a adunat multe rămaşiţe de ceramică şi învăţătorul Nicolae Bejan pecare le-a predat în 1894 arheologului Millecker B.pentru a fi depuse la muzeul din Vârşeţ ;dintre ele, câteva mai mari sunt ornamentate cu linii paralele.În acest muzeu se mai află de laVărădia încă 42 bucăţi de ceramică din epoca preistorică . În contrast cu cele constatate deMillecker B.personal am descoperit o mulţime de fragmente pe culmea de la Chilii în parteade est,acolo unde sau facut săpături pentru hangarul planoarelor de către SocietateaU.D.R.prin anii 1940 care infirmă cele susţinute de el,că n-a aflat nici o oală cu buzaîntoarsă.Deşi săpăturile s-au făcut în mod sălbatic totuşi cele câteva fragmente de oale destulde caracteristice complectează constatările lui Milleker.La foarte multe oale cu pereţigroşi,făcute cu mâna se observă buza gurii întoarsă în afară pentru ca la una ea a fost puţinadusă înăuntru.Îndoitura gurii prezintă diferite forme,mai mult s-au mai puţin întoarse,unelefiind ornamentate cu X sau linii. Cele făcute cu mâna sunt primitiv lucrate fără să fie netezitepe partea inferioară .Arderea la unele este uniformă avănd aceeaşi culoare atât pe dinăuntrucât şi pe dinafară.Altele în schimb,au partea exterioară arsă până la negru închis pe cândinteriorul este roşcat ,ceea ce denotă o tehnică înaintată în materie de olărie. Unele sunt lustruite cu grafit şi pe dinăuntru probabil pentru o mai bună conservare alichidelor,altele numai pe partea exterioară,căteodată însă foarte artistic lucrată. Grafitul a

fost presat pe peretele oalei cu-n obiect lat. Cât despre decorul exterior,am constatat la puţinele fragmente aflate că unele suntornamentate cu linii subţiri,paralele şi perpendiculare încinse cu-n obiect ascuţit .Apoi una arecirca cinci linii paralele adânci ,inegal tăiate cu un corp mai gros .La alta decorul este compusdin cinci adâncituri curbe,în formă de spirale inprimate superficial cu un instrument dinţat. La altele se observă la exterior,câte una sau mai multe adâncituri paralele făcute cu degetulşi avănd o lăţime de 1 - 1.5 cm.lat şi 0.7 cm. gros cu proeminenţe oblice inegale produse prinapăsarea degetelor. Din căte am putut vedea,olăria lucrată cu mâna,a avut si ornamentaţia facută tot cu ea,desigur mai uşor de executat.Cele făcute cu roata sunt atât la exterior cât şi la interior binenetezite . Lustruitul este artistic şi durabil făcut ca şi decorurile ,executate cu instrumenteleadecvate. Ca grosime au variat, după scopul utilizării lor .Ce-a mai subţire are părţile de 0.5 cm.şi ce-amai groasă de 2 cm.care a putut avea şi un volum apreciabil.Am dat peste câteva mânere deoale mari pentru manipulare având maximum 3 cm.grosime.Materialul din care s-aconfecţionat olăria atât de variată a epocii de bronz,a fost de diferite calităţi şi culori.Cele maiprimitive au fost făcute probabil din lutul care sa aflat in apropiere,la cele din material maifin,lutul a fost adus din altă parte. Sus la Chilii,tot pe locul hangarului,a existat şi un loc neprecizat,fiindcă sa dat peste urmaunei vetre mari arsă,însă total scormonită. Despre obiectele de bronz descoperite,cam puţine se poate spune fiindcă nu se cunoscdecât câteva exemplare a câror natură este foarte greu de precizat.Învăţătorul de atunci alsatului,Nicolae Bejan a aflat pe coasta Chiliilor deasupra bisericii ortodoxe ,două pumnale,careînsă sau pierdut.Mai târziu la Vărădia s-a dat - cum arată tot Milecker - şi peste un alt obiectde bronz.În luna iulie 1896 un neguţător de fier vechi ,a cumpărat aici o daltă de bronz,fărăureche ,care a fost donată muzeului din Vârşeţ - obiectul a avut lungimea de 0.12m.Deschizătura gurii a fost de 0.037-0.028 m.având pe margine trase două linii bombate.pelăngă cele două laturi late ,sub partea gurii ,au patru grupe de decoruri unghiulare.Lungimeatăieturii curbe a fost de 0.047m.la mijloc obiectul,lângă cele două laturi înguste a avut ogaură rotundă,pe care noul posesor la utilizat ca băţ,fixându-l pe o vergea de fier.Suprafaţaobiectului a fost mâncată de rugină. S-a mai descoperit în 1880 sub Chilii cu ocazia săpării drumului care duce spre Ciobeni,uncolier de bronz (torques)ornat cu linii,împreună cu un vas barbar depuse la muzeul din Buda-Pesta. Aşezarea preistorică de la Chilii ,este anterioară ocupaţiei romane,aceasta o confirmă naturaceramicei,ornamentaţiile conice de pe vase şi modul de îmormântare,adică incinerareacadavrelor,aproape toate caracteristici inerente epocii de bronz,ceea ce denotă că regiunea afost populată din cele mai îndepărtate timpuri.Millecker chiar constată că fragmentele deceramică de la Chilii sunt identice cu cele descoperite, cu ocazia săpăturilor făcute de el lafabrica de cărămidă Siegl de la Biserica Albă şi care aparţin tot epocii de bronz. Pe teritoriul Vărădiei s-au mai descoperit şi alte aşezări vechi cum este aceea de la PoianaFlămândă situată la circa 5 km.vest de sat unde deasemenea sa aflat multă ceramică.Tot unei

epoci vechi îi aparţine şi aşezarea de la Căţuga.Descoperirea ei se datoreşte unor ţărani careau văzut jucănd o flacără,ceea ce în credinţa poporului înseamnă că acolo sunt bani.Sperândsă dea peste acest tezaur,în câteva nopţi consecutive au săpat lângă un pom.Fiindcă unuldintre ei,în prima noapte a vorbit,ceea ce nu are permis,au fost convinşi că banii audispărut.În schimb în locul săpat au dat peste o mulţime de fragmente de olărie şi monezivechi pe care le-au aruncat îndărăt în groapă.După ce au consultat o prezicătoare,aucontinuat mai la vale cu săpatul.Rezultatul a fost că şi aici au dat tot peste monezi vechi şirămaşiţe de ceramică,de diferite forme şi grosimi,identice cu cele de la Chilii (comunicarefăcută de Ion Dragodan-Corbei,care a săpat împreună cu Păun Radu-Tăţu şi alţii) O altă aşezare veche a fost descoperită la Sălcovăţ de Ghiţă Sculici care a rămas mirat denumărul mare al fragmentelor,toate de culoare gri deschis.Tot aici a dat săteanul IonCipu,peste o vatră cu mult cărbune ars ceea ce indică existenţa unui atelier pentru prelucrareametalelor.S-a mai aflat o aşezare şi-n Andra de lângă Mercina (comunicare prof.Mihai Lazărdin Mercina)cum nici una din ele n-a fost supusă unor săpături sistematice,apartenenţa loristorică nu se poate cu exactitate determina,decât numai presupune. Faptul că în atâtea părţi s-au mai aflat fragmente de oale şi monezi vechineidentificate,denotă că în fiecare loc a existat câte o aşezare omenească veche,locuitorii lorcând şi în ce împrejurări au dispărut,nimeni nu ne-o poate spune. În tot cazul,epoca de bronz a înflorit din plin în Banat,ea n-a putut să ia naştere fără olegătură şi cu epocile anterioare.Apariţia omului sa făcut în mai multe puncte aleglobului,atunci când el a trecut de la starea de animalitate,la aceea de fiinţă cugetătoare .Şidacă urme din epoca de piatră se afla din abundenţă în vecinătate este de neconceput ca elesă nu existe şi în regiunea Caraşului plină de grote,care încă n-au fost explorate. Dealtcum chiar şi la Vărădia se află o cavernă pe coasta de est a Chiliilor ,despre care sespune că ar merge pe sub colină până în partea opusă,ieşind deasupra bisericii neunite ,undeîntradevăr există o scufundătură.În trecut sa putut pătrunde în cavernă pe o adâncime decâţiva metri ,unde sa dat peste o boltă mare cu pereţii afumaţi în care ţăranii jucau cărţi lalumina unor lumânări.În peretele din faţă este săpată în piatră o cruce ,şi la dreapta suntcâteva trepte tăiate în piatră care duc într-o galerie de nepătruns.Probabil că grota a avut oieşire fiindcă în partea de nord-est a Chiliilor pe platoul numit "Lac"s-a produs la începutulsecolului o scufundătură şi în pereţii groapei s-au văzut rămăşiţele unor traverse de lemnrupte,provenite de la o galerie subterană care nu a fost cercetată. Groapa a fost astupată cu bălegar de proprietarul terenului ,încăt azi nu mai poate fiidentificată(comunicare făcuta de Pau Bîrlea-Ciucală şi Ing.Aurel Alexandrescu).

_ A R G E D A V A D A C Ă

D espre vechiile populaţii care au vieţuit în Banat şi deci în regiunea Vărădiei,alte

date istorice nu avem decât cele rămase de la Herodot ,părintele istoriei.Acesta ne arată ,căpe la anul 513 î.e.n.(înainte de Christos) pe lângă Mureş au vieţuit Agatîrşii suprapuşi pestepopulaţia arborigină geto-dacă ,pe care n-au reuşit să o desnaţionalizeze.

Despre Agatîrşi,Nicolae Iorga susţine că deşi numele lor n-a fost încă clarificat ei sunttot iraniei şi că sau extins şi în Banat,din moment ce istoria ni atestă pe valea Mureşului. Afost un popor foarte luxos şi avut datorită exploatării minelor de aur din Transilvania,Herodotne spune că au avut aceleaşi tradiţii ca şi Tracii ceea ce înseamnă că cu timpul saudesnaţionalizat,adaptăndu-se populaţiei indigene. Despre Daci aflăm de la Ptolemeu,că au periclitat într-un timp chiar existenţa mareluiimperiu roman.Tot el ne arată că poporul dac era împărţit în 15 triburi şi că Syginii au vieţuit înpartea de sud-vest a Banatului ,Saldenii în partea de sud,Alboceneii în partea de est şi Biefii(Biesi) în partea de nord vest a Banatului. Din epoca pre-romană s-au aflat la Vărădia imitaţii de monezi de argint, după modelultetradrahmelor lui Philip II regele Macedoniei,ceea ce arată un grad de dezvoltare economicăşi politică înaintată a indigenilor şi o intensă activitate comercială cu ţările vecine,după uniichiar şi cu Egiptul. Vărădia,în această epocă şi-n special sub domnia plină de glorie a regelui dac Burebista ,afost capitala vastului său imperiu,care sa întins de la Bug până în cadrilaterul Boem şi la sudpână la munţii Balcani. N. Iorga susţine că deşi nu se ştie unde a fost capitala luiBurebista,totuşi arată că ea era undeva pe malurile Dunării,sau în apropiere de aceasta. Cutoate că numele capitalei Argedava a fost defectuos transmisă,totuşi ea poate fi recunoscutăca o " cetate de scaun "pentru un "basileu"aşezat în ea .În altă parte însă acceptă că Arcidavanoastră este identică cu Argedavan din inscripţia de la Dionysopolis (Belcic) În această Argedavan între anii 50 -48 înainte de Christos a fost căutat Burebista ,deAcornion ,solul grec din Dionysopolis,ca cel dintâi dintre regii Traciei,care a dominat tot ţărmulDunării şi ce este dincolo .Se arată că solia greacă în urbiul natal al regelui dac,s-a făcut la "tatăl lui Burebista " care tot aici şi-a avut reşedinţa. Bazat pe cosideraţiii de expansiune etnică ,S Mehedinţi arată că vestul Daciei a fost cel maisupus influenţei romane,încă din sec.I î.e.n unde şi-a avut şi Burebista centrul său politic.Capitala lui a fost în Banat (Arcidava)aproape de răscrucea orohidrografică,unde Dunăreaadună toate apele bazinului panonic şi străpunge Carpaţii .Şi acest argument de ordingeografic ne confirmă că Argedava a fost aleasă drept capitală ,datorită importanţei salestrategice,fiind aproape de Dunăre unde s-a cerut necontenit prezenţa marelui rege dacAceeaşi teză este susţinută şi de istoricul Vasile Pîrvan ,că Burebista şi-a fixat reşedinţa pelîngă Dunăre,la Argedava,ca să fie mai aproape de imperiul roman,fiindcă s-a amestecat activîn chestiunile de politică internă ale acestuia ajutănd partidul republican,care a şi triumfatpentru un timp,în viaţa politică a Romei.Pentru amestecul său ,Cezar s-a decis să-l sancţioneze,însă n-a mai apucat să-şi ducă la îndeplinire planul,fiind asasinat în incinta senatului.În scurttimp şi Burebista a căzut victimă aceluiaşi sistem de conjuraţii politice. Dacă judecăm situaţia geografică a Argedavei,fiind mai aproape de imperiul concurent alTauriscilor şi de imperiul roman de la sud,care şi-a întins încet dominaţia din Iliria spre centrul

şi estul Balcanului, se poate susţine cu certitudine că numai aici a fost capitala lui Burebista.De alcum pe Tabula Peutigeriană,desigur mai târziu ca şi Ptolemeu nu figurează decât aceastăsingură capitală din Banat,putând numele de Arcidava sau Argedava.Este în afară de oricediscuţie că Burebista atunci când a început să domnească ca şi tatăl său asupra dacilor din sudvestul Transilvaniei şi-a avut reşedinţa la Argedava din Banat. Dacă el şi-a început domnia, asupra triburilor Dace de aici şi drept capitala este arătatăArgedava, atunci ea nu poate fi alta,decât aceeaşi Argedava sau Arcidava de pe timpulîmpăratului Traian. C.Deicovici susţine aceaşi ideie şi-n lucrarea sa:Siebenburgen im Altertum-Buc.1943,că aicişi-a avut reşedinţa regele Burebista,ceea ce arată că ea n-a putut să fie în altă parte.Nu se poatepreciza,urmând să se recurgă la argumente logice trase din faptele general cunoscute dacăreşedinţa lui Burebista a fost o cetate cu păreţi sau numai din valuri şi pământ bătut întregarduri de nuiele ,cum sau construit în acel timp toate cetăţile dace .Dacă costrucţiile ei aufost făcute din piatră,lemn sau din nuiele lutuite nu se poate şti precis fiindcă din acel timp nune-au rămas alte urme,decât câteva vetre de foc. Dacă se ţine cont încă de epocă,când a domnit Burebista şi de gradul de civilizaţie altriburilor dace care nici n-au intrat bine în istorie,ca şi de faptul că legăturile lor cu romanii,cacel mai înaitat popor al lumii antice,s-au început numai sub Decebal,abea atunci ne putemface o imagine clară asupra caracterului arhitectural al capitalei lui Burebista. Deoarece partea de vest a culmei Chiliilor unde a putut să fie capitala se prezintă sub formaunei terase şi cea estică merge paralel cu ea fiind abruptă,aceasta ne indică că locul a fostfortificat şi a avut aceeaşi configuraţie de "U"ca şi celelalte cetăţi dace de mai târziu.Parteacurbă a mers prin cimitirul actual,făcând legătura între latura de est şi cea de vest ,însă aici adispărut complet.Judecând după suprafaţa culmei,cetatea a fost destul de impozantă şispaţioasă,perfect corespunzătoare pentru o reşedinţă regală. Observată în totalitatea ei,aşezarea Dacă de pe culmea Chiliilor aşa cum numai în parte afost cercetată de arheologul Milleker,se poate deduce,că sus pe culme,în interiorul cetăţii depământ şi-au avut locuinţele curtenii regali şi nobilimea de arme care au stat permanent lângăel.Locul deasupra bisericii ortodoxe ,unde sa constatat existenţa unui câmp de urnefunerare,a putut să fie cimitirul comun al curţii aşezat lângă locuinţele nobililor numiţiTarabosti,pe care îi vedem mai târziu pe Columna lui Traian,că au umblat cu capul acoperit. Locul unde au fost dezgropate vetrele de foc,înconjurate cu nuiele,precum şi desimealor,arată că acestea au fost în afara pereţilor cetăţii,şi că aici n-a putut să vieţuiască decât opopulaţie Dacă care sa ocupat cu agricultura şi păstoritul Indigenii de pe coasta de sud a colinei,n-au putut să-şi îngroape urnele cu cenuşa morţilor lao distanţă de peste 1 km.,de aşezarea lorcând este ştiut că de regulă sau aşezat dinconsideraţiuni de credinţă religioasă ângă vatra casei sau în imediata apropiere a ei casufletele celor morţi să nu fie departe de familie .Caracterul ca şi mărimea urnelor de pepartea vestică a culmei presupun în schimb nişte posesori mai înstăriţi,care nu au putut fidecât nobili.Burebista ,desigur că nu a stat permanent în Argedava şi aceasta na fost singura sa reşedinţăregală,fiindcă el le-a schimbat după împrejurări şi după cum a avut de-a face faţă unor

situaţii la sud sau la vest contra romanilor sau contra celţilor,pe care i-a înpins departe sprevest. Capitala a fost acolo unde era regele. Cu toate acestea Argedava a fost însă sediulprincipal,fiindcă aici a stat tatăl său,fiind căutat de solii diferitelor state şi de unde au plecattrimişii lor la împăraţii romani şi la alte popoare.De alt cum Argedava a fost situată pe liniaprincipală de comunicaţie dintre Centrul Europei şi Balcani,care la sud de Dunăre sa ramnificatspre est şi a mers până la Marea Neagră şi spre vest spre Valea Savei până la Adriatică. După asasinarea lui Burebista,imperiul său sa împărţit în patru regate care n-au maiprezentat nici un pericol pentru romani .Cei câţva regi care sunt amintiţi c-au domnit înpartea de sud-vest a Transilvaniei şi în Banat,deşi unii au dat lupte destul de aprige cuarmatele romane,totuşi nu au mai putut să ridice prestigiul poporului Dac.Acesta nu sa mairefăcut,decât pe la finea sec.I,când Decebal din ţinutul muntos al Orăştiei a reuşit să uneascădin nou sub sceptrul său popoarela geto-dace din nordul Dunării care au devenit un marepericol pentru însăşi existenţa statului roman. Odată cu apariţia noului stat dac la nordul Dunării,Argedava revine din nou pe scenaistoriei,însă nu ca reşedinţă regală,ci ca o simpla cetate fiindcă Decebal care a căutat să refacăvechiul imperiu al popoarelor geto-dace, nu şi-a mai stabilit capitala aici,ci în mijlocul tribuluidin care sa ridicat. Din puţinele obiecte care sa descoperit sus la Chilii şi în altă parte a comunei ,nu ne putemface o idee clară asupra nivelului de cultură al poporului dac în această regiune.Totuşi dininformaţiile sporadic rămase de la scriitori contemporani,care i-au cunoscut fie direct,fie prinintermediul altora,se ştie c-au fost un popor destul de înaintat reuşind să-şi însuşească o partedin cultura şi civilizaţia greacă şi romană,lor mult superioară. La început dacii şi-au incinerat morţii ,pe care mai târziu i-au îngropat cu capul spre apus. Auavut monedă proprie şi au făcut negoţ ,atât între ei cât şi cu popoarele învecinate.Nu ne-arămas în schimb nimic scris de la ei ca să le putem cunoaște limba ,fiindcă puţinele numetopice de plante sau de familie ,sunt insuficiente pentru reconstituirea ei.Portul sa pututstabili ,datorită basoreliefurilor de pe Columna lui Traian comun la toate popoarele dinCentrul Europei şi Balcani.Au avut casele construite din piatră,pământ,lemn şi nuiele lutuite cupământ şi acoperite cu scânduri ,stuf sau paie ,materialul de construcţie lau luat din regiunearespectivă după cum erau satele aşezate la munte sau la şes.Tehnică dezvoltată nu au avut laînceput,fiindcă îl vedem pe Decebal ,cerând de la romani constructori şi tehnicieni pentrudiferitele sale necesitaţăţi.Au cunoscut desigur exploatarea metalelor,în special al aurului carese spune că l-ar fi determinat pe Traian să-i atace tezaurul roman fiind secătuit de enormelespese cu bătăliile externe şi interne precum şi de aparatul administrativsupraîncărcat.Ocupaţia principală a populaţiei dace a fost cultura cerealelor ,creşterea viteloralbinăritul,viticultura şi pomicultura.Produsele agricole le-au schimbat pentru produsemanufacturate ,fie de provenienţă locală,fie străină.Ceramica a luat o mare dezvoltare decând s-a putut fabrica cu roata ,introdusă de celţi in plină epocă a bronzului. Produsele agricole cumpărate de la populaţia locală de comercianţii romani sau greci, aufost transportate pe drumul care merge in jos pe Valea Caraşului , până la Dunăre, de unde s-au încărcat pe vase, fiind transportate mai departe spre Balcani sau Italia.Banatul , în totcazul ,a prezentat o imporatanţă economică aparte, fiindcă mai târziu în urma primei bătălii

cu dacii, a fost încorporat la imperiul roman. Pentru confecţionarea uneltelor au utilizat la început bronzul şi mai târziu fierul.Utilizareagenerală a acestuia a fost introdusă ce celţi prin secolul al IV-lea î.e.n. si probabil sideprinderea de a înmormânta morţii. Uneltele de bronz pentru necesităţile economice sau cele militare au fost confecţionate laLăţunaş şi Jamul Mare,sunt vecine cu Vărădia,unde s-au descoperit ateliere pentru preparareaacestui metal. Desigur că uneltele de bronz au fost făcute pentru clasa avută cu posibilităţi materiale decumpărare,ţărănimea utilizându-se în măsura mult mai mică.Alături de uneltele de bronzcasnice au existat si obiecte din lemn si piatră,din care la Vărădia nu s-a aflat nici unexemplar,decât unul târziu din timpul romanilor.Populaţia dacă a utilizat pe scară marelemnul, atât pentru uneltele casnice cât si pentru construcţii ,care putrezind uşor nu s-a pututconserva.Ca formă s-au asemănat cu cele din ceramică ,pe care n-au reuşit s-o conserve,cinumai s-o complecteze. Despre organizarea socială a dacilor ne-au ramas puţine date ,însă nobilii numiţi taraboşti,secrede ,că au fost si posesori de moşii întinse,în special în regiunile de şes.Ei n-au fost numainişte simpli şefi de triburi,ci şi judecători si conducători militari.În tot cazul ei n-au avut o altăstructură socială,politică şi economică,decât aceea care a existat atunci,la toate popoarelevecine,fără tradiţie statală. Populaţia Daciei au mai format-o meşteşugarii urbelor şi ţăranii liberi,numiţipileaţi,imortalizaţi în basoreliefurile Columnei lui Traian. Documentele timpului ni-i arăt ca pe o clasă socială distinctă,umblând cu capul descoperit şiîmbracaţi aproape ca ţăranul nostru de azi. Dacii au cunoscut şi sclavia şi dacă nu dintre semenii lor,în tot cazul populaţia dusă încaptivitate la început a fost tratată ca atare.Economia rurală s-a bazat în parte şi peexploatarea sclavilor ,alături de aceia a ţăranilor liberi. ARCIDAVA ROMANĂ

Odată refăcută unitatea dacilor,sub Decebal, (dacă nu chiar în măsura de succes a luiBurebista)ei au devenit pretenţioşi şi temerari.Statul dac a fost o creaţie politică trecătoare,înfuncţie de energia conducătorului ,care a reuşit să se impună faţă de ceilalţi şefi de triburi,însănu s-a putut compara cu cel roman,vecin la Dunăre ca veche tradiţie statală. Cu toate că Decebal a fost o figură istorică cum puţine au cunoscut antichitatea,care pe lângătot efortul său de a organiza statul dac,pe bază asemănătoare cu cel roman,el n-a reuşit sădea armatei sale,disciplina şi cunoştinţele tehnico-militare ale romanilor,cu toţi constructoriişi maiştrii căpătaţi de la aceştia. Imperiul Roman a fost un stat bine consolidat, cu tradiţii seculare, pe când Dacia un statnou,cariat de lupte intestinale care nici sub Decebal n-au incetat. Ceea ce a mai constituit tăriaRomei,a fost ordinea de drept,rămasă până în timpurile noastre şi reţeua de căi decomunicaţie care au legat strâns cele mai îndepărtate provincii cu capitala imperiului.În

Dacia,toate acestea nu au existat fiindcă romanii abia după cucerirea ei au împânzit-o cudrumuri şi cetăţi de apărare atât pentru menţinerea ordinii interne,cât şi pentru securitatea eiexternă. Încrezut în puterile poporului dac,Decebal a căutat în vederea unei răfuieli cu puterniculimperiu roman,ca să-şi asigure concursul diferiţilor vecini -nemulţumiţi de hegemonia Romei-precum şi a elementelor care care nu s-au simţit în largul lor,în regimul personal alîmpăraţilor.L-au îndemnat la acţiuni de provocări necugetate,ambiţii personale şi uneleimpasuri de politică externă ale imperiului roman.Raţiuni de cucerire n-a avut din nici unpunct de vedere ,deoarece avuţii naturale şi în special metalice în banat şi-n Munţii Apuseni aavut din plin. Numai să beneficieze putea,dacă ar fi întreţinut relaţii amicale cu Roma,care sa adeverit îndecursul istoriei de a fi invincibilă şi nu să-i cauzeze dificultăţi şi nesiguranţă la frontiere,cuincursiunifără raţiune.La o expansiune teritorială de asemenea nu putea să se cugete, fiindcătriburile dace au fost toate supuse puterii sale.Şi cum Roma n-a fost viabilă decât datorităordinii de drept ,în istorie până atunci încă necunoscută şi unei discipline militare care i-a adusfaima în toată lumea antică,Decebal trebuia să ştie că numai o convieţuire amicală cu romaniii-ar fi asigurat existenţa poporului său. Însă nu raţiuni de conservare a poporului dac l-au îndemnat la luptă ,cu cel mai de temutimperiu al lumii vechi,ci faptul că pe tronul imperiului roman s-a aflat un om bun şiîmpăciuitor ,care dorind să-şi asigure frontierele îndepărtate de la est ,a căutat o înţelegere cuimpetuosul rege dac,devenind destul de periculos pentru securitatea Romei.Aşa sa ajuns lapacea ruşinoasă încheiată între Decebal şi împăratul Domiţian ,care în fond nu a fost decât oîmpăcare cu dacii şi intrarea lor ca şi clientelă romană După ce scaunul împărătesc al Romei afost ocupat de Nerva Traian,acesta ca să pună capăt nesiguranţei de la frontiera de nord-est aimperiului şi pentru a înlătura definitiv pericolul dacilor care s-au arătat pururineastâmpăraţi,a organizat o campanie grandioasă de supunere a lor. In anul 101 la Viminacium (după ce împarte armata în două)construieşte duble pontoane laLederata (Palanca)şi trece Dunărea. Armata principală este condusă de împărat careînaintează spre Arcidava .Cealaltă trece Dunărea pe la Dierna şi o ia pe Valea Cernei şi aTimişului către acelaşi obiectiv: Sarmisegetuza,capitala lui Decebal din inima munţilor . La Arcidava pe care o ocupă fără multe greutăţi,i se prezintă împăratului Traian,untrimis al Burilor,aducând un mesaj scris în latineşte pe o ciupercă mare.Trimisul era un soldatîmbrăcat într-o cămaşă deci nu ţăran recent înrolat pentru luptă,care la vederea împăratuluicade în genunchi.În mesajul trimis,Burii arată că se supun benevol,însă îl roagă să se retragă şisă încheie pacea cu Decebal.Împăratul nici n-a vrut să audă de aşa ceva şi a continuat săînainteze precaut,întărind terenul cu şosele şi cetăţi.De la Arcidava a mers pe valeaCiornovăţului către Centum Putea (Surduc)şi de acolo la Berzobia spre Tapae ,acolo unde duceo bătălie sângeroasă.Traian reuşeşte să pătrundă pe valea Bistrei în sus,până la Sarmisegetusape care o şi ocupă.Decebal cere pace ,de la Traian însă i sa impus condiţia să lase romanilorBanatul,pe care a şi început să-l organizeze. După prima campanie cu dacii,în anul 102 sau următorul s-a construit şi castrul romande la Arcidava,împreună cu alte castre din Banat ,încorporat la Moesia Superioară din punct

de vedere administrativ.Decebal n-a căutat să respecte angajamentele luate faţă deromani,care i s-au părut grele şi ruşinoase,fiindcă altă dată el a impus condiţii romeiglorioase ,de aceea în secret a încercat să încheie noi alianţe cu vecinii săi şi chiar cu Parţiiîndepărtaţi.A atras din nou pe fugari şi tehnicieni,cu care în secret şi-a refăcut cetăţiledistruse,apoi a atacat provinciile din sudul Dunării şi a alungat garnizoanele castrelor dinBanat,lăsate aici de romani.Această agresiune comisă fără vre-o provocare din partearomanilor ,la Roma a produs o mare consternare ce la făcut pe Traian să ia măsuri,pentru a-isupune total şi definitiv pe daci. În vederea campaniei pe care o ştia dificilă şi cât se poate de periculoasăîmpăratului ,a organizat totul minuţios.Pentru ca legătura cu Dacia să devină permanentă şi s-o poată încorpora definitiv la imperiul roman,a construit la Drobeta cu cel mai mare arhitectal timpului cu Apollodorus din Damasc ,un pod de piatră peste Dunăre. În anul 106 Dacia a fost atacată din trei părţi:una dintre armată a înaintat pe acelaşidrum principal,care a plecat de la Lederata Peste Arcidava ,a doua tot pe valea Cernei şi atreia pe valea Jiului spre al lua pe Decebal şi din spate ca să nu mai aiba nici o cale descăpare.Calculul s-a adeverit a fi bun,pentru că Decebal văzându-se atacat din toate direcţiileşi după ce a pierdut cetăţile una după alta ,a vrut să se retragă în munţii interminabili aiCarpaţilor însă a fost urmărit de aproape de cavaleria romană ţi decăt să ajungă încaptivitate ,a preferat să se sinucidă .Nobilă sacrificare pentru un erou,care a ales moartea înlocul sclaviei .Aşa sa terminat istoria glorioasă a unui popor,care secole întregi a fost unpermanent pericol pentru imperiul roman. După înfrângerea definitivă a Dacilor ,Traian a colonizat noua provincie cu elementeromane aduse din întreaga lume romană.Coloniile au luat naştere la început în jurul castrelormilitare,din familiile legionarilor.Mai apoi din ţăranii şi maiştrii care au căpătat pământuriledacilor căzuţi în lupte sau plecaţi în munţi şi deacolo în regiuni nesupuse niciodată deromani,vieţuind ca daci liberi.În decursul timpului au dispărut şi ei ,fie prin absorbirea lor cumasa de latini din dacia fie c-au fost înghiţiţi de popoarele înconjurătoare.În tot cazul pe dacica popor cu stat separat organizat, istoria nu i-a mai înregistrat niciodată. De la începutul ocupaţiei romane.Argedava o aflăm sub forma ei romană deArcidava,ca centru urban şi militar important.Castrul construit după prima campanie contradacilor probabil a suferit stricăciuni,cu ocazia atacului dat de Decebal,cănd armata romană afost alungată. Arheologii au constatat că cetatea la început a fost construită din pământ şi peste cares-a aşezat mai târziu castrul făcut din piatră,ale cărui fundaţii mai există şi astăzi. Castrul este construit pe şes,în dreapta drumului care duce spre Greoni,la distanţă decirca 70 de paşi şi la vre-o 400 de paşi de râul Caraş. Mult timp Arcidava,n-a putut fi localizată: Grisellini,părintele istoriei Banatului nu-iprecizează locul mai deaproape,însă o arată ca centru important.Este căutată lângă Dunăre deistoricul Wiegel,Schulser o aşează lângă la Piteşti,lângă râul Ardesis.Lexiconul Meyer o punelângă Oraviţa şi Forbiger,lângă Nera la Sasca sau Slatina sau chiar la Vârşeţ.Numai cercetărileamănunţite înteprinse de savantul ungur Dr.Carol Torma,care în anul 1881 însoţit de istoriculgerman Böhm Lenard din Biserica Albă,pentru a determina şoseaua romană plecată de la

Lederata şi a castrelor indicate de geograful Ptolemaeus şi de Tabula Peutigeriana,l-au condusla Vărădia unde a descoperit castrul roman Arcidava.În ziua de 18 august 1881,cercetândregiunea de pe culmea Chiliilor ,în apus de soare,preotul unit P.Iorgovici,i-a atras atenţiaasupra umbrelor profilate de anumite ridicături din "Rovina" a căror formă dreptunghiulară şiazi se vede tot atât de bine ca şi atunci.Savantul ungur,imediat a recunoscut în ele rămăşiţelecastrului roman Arcidava,căutat atât de mult.Meritul principal este al preotului român,pe careistoricii unguri nici nu-l amintesc cu numele.Fără cunoştiinţele lui care a ştiut că acolo se aflăunele ruine ascunse,nici Torma n-ar fi descoperit niciodată Arcidava fiindcă locul nu seobservă decât la apus de soare sau primăvara cănd creşte prima oară iarba întodeauna de unverde mai închis decât restul păşunii. Dr.Torma împreună cu Böhm,n-au examinat decât superficial rămăşiţele castrului,măsurându-l cu paşii în lungime şi lăţime,fără să facă săpături,preocuparea lor principală fiindidentificarea drumului roman,care a plecat de la Lederata peste Arcidava,la Tibiscum. În legătură cu descoperirea castrului roman de la Vărădia,este necesar să serestabilească adevărul,fiind că istoricul bănăţean Nicolae Tâncu Velea este acela,care încă dela 1865 a arătat,după însemnările protopopului Petru Sutu din Vărădia că la 200 de paşi de satse află ruinele unei cetăţi care se mai vedea şi atunci lată de 75stj.şi lungime de 30 stj.desprecare el nicăieri na aflat nimica.Deci ea a fost cunoscută de acest istoric ,care însă n-a arătat căeste identică cu vechiul castru roman Arcidava.Numai în acest sens meritul este al Dr.CarolTorma,care urmărind drumul pe baza Tabulei Peugiteriane unde sunt indicate şi distanţeledintre castre,a putut stabili că cetatea arătată de Tincu Velea,nu este alta decât castrul militarroman Arcidava.Preotul Român Paul Iorgovici atunci când la făcut atent asupra ruinelor dinRovină,stia bine din cartea lui Tincu Velea scrisă cu aproape 15 ani mai înainte,că acolo suntrămăşiţele unui castru.Deci merite au amândoi istoricii ;unul care la făcut cunoscut şi celălaltcare l-a putut identifica ca vechiul castru roman Arcidava. Că acesta a fost un Centru militar important important ,o denotă şi trecerea lui pe hartalui Claudius Ptolomeus,care pe la anul 150 şi-a scris în Alexandria geografia sa. El ne dă pentruprima oară,latitudinea şi longitudinea geografică a localităţilor din Dacia dintre care nu suntexacte decât cele referitoare la aşezarea Sarmisegetuzei,capitala Daciei.După el ,Arcidava ar fiaşezată la 47*30 long.şi 45*5 lat.deşi toate localităţile de pe hartă sunt situate mai spre estafară de acestea care şi spre nord este pusă cu 10' mai mult.Pe direcţia longitudinii,diferenţaeste şi mai mare fiind cu 8*17' mai spre est situată,decât se prezintă în realitate. Distanţele dintre localităţile arătate,de Tabula Peutigeriana,care-şi trage numele dupăumanistul german Conrad Peutinger,antica din Augaburg(Augsburg) 1465-1547 nu sunt niciele mai exacte.Aceasta a descoperit harta "Itineraria" făcută prin anul 1264 pe hârtie depergament după o hartă romană făcută de Agrippa a carui original actualmente se află înbiblioteca naţională din Viena.După ea distanţele dintre localităţile drumului care au plecat dela Viminacium ,capitala Moesiei şi a trecut peste Dunăre la Lederata.şi până la Tibiscum înmile pessus sunt următoarele: - De la Lederata la Aponte sunt XII mile sau 18 km.în realitate însă nu se potpreciza,întrucât nu este localizat Aponte. - De la Aponte la Arcidava sunt XII mile sau 18 km.în realitate tot neprecizate.

– De la Arcidava – Centrum Putea sunt XIIile sau 18 km, deși în realitate sunt 22 km. Drumul de la Arcidava a luat-o pe Valea Ciornovăţului,pe sub colinele Cacovei,megând în suspână la Comorâște și de acolo mai departe spre Surduc,etc. După geograful anonim din Rovine din sec.VII.localitatea este scrisă ca Arcidava de undesa desprins un alt drum secundar,din șoseaua principală Lederata – Tibiscum care a luat-o spre Canenia (Vârșeţ) ,Potula (Denta)și Bacaucis (Foeni) . Tot la Arcidava sa îmbinat cu șoseaua principală și un drum comercial care sa bifurcat laPretorium,și de acolo prin valea Almăjului a atins Sasca unde pecoasta culmei Tiganul i-se maivăd și acum urmele.De aici a apucat-o apoi spre nord-vest ,a luat-o peste Nera și dela Potoc salăsat spre șes îndreptându-se către castrul Arcidava. Din cele arătate se vede că Arcidava a fost un centru important,atâtdin punct de vederemilitar cât și urban. Castrul sa construit aici fiindcă localitatea prezintă avantagii strategice și de securitatepentru viaţa economică a întregului ţinut.De alcum Arcidava na fost un centru creat de statulroman fiindcă a existat și mai înainte sub daci ca fortificaţie deși sursele contemporane n-ospun. Prin faptul însă că este amintită ca localitate și încădin cele mai importante ,nu se poateconcepe decât că a fost o puternică cetate dacă cucerită de romani,fără mare greutate.Se știecă în Banat,Decebal nici na încercat să opună rezistenţă romanilor,ci numai în masivii muntoșiși Haţegului unde sa apărat cu toată puterea.Cetatea dacă Argedava na putus să fie decât suspe Chilii,acolo unde a fost și resedinţa regelui Burebista și a tatălui său. Cu toate acestea,romanii n-au construit castrul militar sus pe colina Chiliilor,ci jos la șes,înpartea stângă a râului Caraș.Sus ,pe coasta sudică a colinei Chilii ,Millecker B.care a făcutsăpături în anul 1901,a dat peste urmele unui turn de observaţie (speculae)care a avutperetele de la sud și nord de 1o m.lungime și cel de la vest laest de 6 m lăţime.Păreţiifundaţiei turnului nu sau mai aflat fiindcă materialul de construcţie din vechime a fost căratde populaţia satului. În acel loc însă sau aflat foarte multe rămășiţe de cărămizi și ţigle de acoperit romane ,omănușă groasă de la o amforă,fragmente de ''terra sigilate''ornamentate și o candelă din lut. Castrul din vale fără acest turn de pe coasta colinei,n-ar fi avut nici o raţiune fiind expusatacurilor dinspre apus sau nord,din această speculă sa putut observa fiecare mișcare ainamicului ,de unde prin semnalizări optice ,aprinzând noaptea focul sa putut comunica cucetăţile de la Dunăre. Din el sa ţinut sub observaţie toată valea Carașului precum și drumul până departe laCentrum Putea.Castrele stative de pe drumul militar (via strata) Lederata -Tibiscum ,Arcidavași Centum Putea aveau ca punct înaintat de apărare specială de la Vârșeţ cu destinaţia de aîmpiedica înaintarea barbarilor și de-a avertiza garnizoanele mai importante din spate deeventualul atac al popoarelor din șesul Tisei. Turnul de observaţie de la Vârșeţ era cel mai înaintat punct vestic fortificat contra Iazygilorcare deși aliaţi cu romanii totuși au fost supravegheaţi ca să nu poată da atacuri prinsurprindere și să nu pericliteze partea de sud -vest a Daciei pe unde au trecut cele două

căi,care au făcut legătură cu Transilvania propriuzisă. Semnalele luminoase date de laVârșeţ,în caz de pericol s-au văzut din speculă de la Vărădiași au fost transmise imediat la Roma încă în aceeași noapte,anuţând capitala că frontiereleimperiului sunt atacate de popoarele vecine,sa anunţat fără nici-o bază că specula de la Chiliia fost legată printr-un coridor cu castrul stativ din vale ,ceea ce arată că autorun n-a cercetatniciodată această localitate ca să se convingă că na putut să existe o asemenea lucraresubterană,pe distanţă de aproape 2 km.,într-un șes în care apa freatică se ridică aproape desuprafaţa pământului. Numai se presupune că romanii i-au alungat pe daci de pe coasta Chiliilor și i-au obliat să seașeze la șes,într-e speculă și castru,pentru a fi încontinuu sub supravegherea garnizoaneimilitare.Dacă așezarea dacilor a rămas pe locul ei vechi,dacă a fost mutată la șes sau că a fosttotal distrusă,nu se poate preciza istoricește fiindcă urme din epoca romană s-au aflat și pecolină însă și la câmpie.Așa pe drumul ce duce în sat,imediat la dreapta după podul de pesteCaraș sa dat peste urma unei case romane ceea ce presupune că și jos lângă colina Chilii a fosto așezare romană alta decât aceea pe care au înfiinţat-o soldaţii romani,Este cunoscut ca întimpul imperiului roman,pe lângă castre n-au fost lăsaţi să se așeze decât legionarii șiveteranii eliberaţi cu famililiile lor,puţini meseriași și neguţători toleraţi ,pentruaprovizionarea locuitorilor din așa zisele''Canaba''.Ceilalţi coloniști s-au așezat în altăparte,înfinţând sate separate Din aceste colonii militare s-au dezvoltat cu timpul adevărateurbii,fiindcă și aici lângă castru în partea de est ,pe lângă drumul de pământ care duce laOraviţa s-au dezgropat pe la începutul anilor 184o diferite edificii,într-e care unul cu treicamere ,lângă ea două stăzi pavate diferiţi pereţi puternici de case și la capătul unui locdeschis o coloană înaltă de 3 metri,precum și monezi de aur,argint și aramă din timpul luiNero.Judecând după ruinele descoperite în această parte,așezarea romană dezvoltată dincazama militară a fost la est de castrul militar ca să fie ferită de inundaţiile râului Caraș.Însă înjurul acestei fortăreţe au mai fost și alte localităţi rurale de mai mică importanţă,populate cucoloniști romani aduși ''ex toro orbe romano''ca să cultive pământul mănos de pe ValeaCarașului intrat în proprietatea statului roman.Daca în jurul centrului minier Roșia din MunţiiApuseni au existat peste 3o de localităţi cu certitudine că-au fost multe și pe Valea Carașuluiîn vecinătatea castrului Arcidava care încă din vechime sa impus ca centru important. Ce i-a determinat însă pe romani ca să așeze castrul stativ în plin șes,în bătaia apelorCarașului când se revarsă,rămâne o enigmă pentru cercetătorii istorici de azi.Sub orice raportar fi judecat locul de așezare al castrului,nu-și află o explicaţie faptul că a fost expusinundaţiilor Carașului care se repetă aproape în fiecare an.Se susţine că albia râului ar fi avutalt traseu decât cel actual,părere împărtașită și de istoricul Gr.Florescu în studiul său publicatasupra săpăturilor făcute la Vărădia.El a arătat că actualmente terenul pe care este așezatcastrul,suferă de inundaţii,însă acest inconvenient,n-a existat în epoca romană,fiindcă atuncirâul a trecut atunci pe la est,deplasându-și cursul spre vest mult mai târziu,ceea ce-i confirmatși de faptul că dărâmăturile care s-au aflat la înălţimea fundaţiilor au fost acoperite de apă. Este adevărat că spre est de castru pe sub ''Colina Odăilor''și azi mai există o vână deapă,probabil rămășiţă a unei scursori mai vechi,fiind și pe harta cadastrală indicat ca un micpârâu.Dacă cursul Carașului a fost pe vremea romanilor la est de castru -așa cum susţine Gr.

Florescu,șesul tot atât a fost expus inundaţiilor ca și în zilele noastre,fiindcă aici el este maigâtuit.Indiferent de motivele care i-au făcut pe străbunii noștrii ca să așeze castrul la șes,el afost un puternic punct de apărare a drumurilor,întretăiate aici,și a Munţilor Metalici de laOraviţa – Docnecea. Cetatea de la Arcidava,fiind cea mai puternică fortăreaţă romană din banat a avut o mareimportanţă militară pentru întreg sistemul de apărare al Daciei de sud-vest pe drumulstrategic Lederata - Tibiscum. Castrul roman de la Vărădia a fost săpat de mai multe ori.Rezultatele au fost publicate defiecare cercetător în parte,însă datele lor nu consună.Remarcăm numai săpăturile făcute deMillecker B.în anii 19o1 și 19o2 și cele din 1932 de prof.Gr.Florescu de la universitatea dinBucurești.Au mai fost și alţii care au studiat așezarea castruluișînsă săpături sistematice n-aufăcut decât aceștia doi,ceilalţi mulţumindu-se cu măsuratorile de la suprafaţă sau cudezgroparea numai a unor păreţi.Ca să se poată vedea constatarea diferenţelor la cei doiarheologi,făcute la un interval de 3o de ani,am să arăt pe larg descriereafiecăruia,Millecker,deși mai puţin precis ca Gr.Florescu are totuși meritul c-a fost primul caresa ocupat de castrul de la Vărădia,prezentându-l opiniei publice în lumina șciinţei deatunci.Deși arătările la cei doi autori diferă esenţial,totuși prin descrierea amănunţită apărţilor dezgropate,ele se completează,încât din amândouă se poate forma o imagine multmai precisă și clară asupra lui.Millecker n-a făcut și o schiţă a castrului ca Gr.Florescu,însă nedă unele amănunte foarte preţioase asupra porţilor și a construcţiilor din jurul lui,de careacesta nu sa ocupat. Faptul că Gr.Florescu n-a cunoscut rezultatul săpăturilor făcute de Millecker,nici n-a putus săne dea amănunte asupra dimensiunii,formei și aspectului construcţiilor care numai prinsăpături se pot cunoaște,ceea ce este un mare neajuns,fiindcă ar fi verificat pe terenconstatările acestuia,aducându-le completările necesare.Millecker a arătat că de la unghiulexterior sud-estic al castrului spre sud-vest,a desgropat o cărare pavată,și lângă ea rămășiţeleunor păreţi care i-au făcut impresia ca sunt ale unui turn rotund,a cărui formă și destinaţie nafost precizată de nici unul dintr-e ei.Un alt neajuns au mai avut aceste săpături că nu sa căutatsă se determine locul până unde sa întins cabana romană de lângă castru,fiindcă la dreaptadrumului ce merge spre Greoni,sau descoperit rămășiţelea 3 case și a două străzi pavate,ceeace arată că acolo a existat un ''urbu'' și nu o simplă așezare militară. De la castru spre sat există o cărare făcută din fărâmituri de căramidă arsă,bine așezate cusuprafaţă ovală,având o lăţime de cca.1 m.Urmele ei se văd în ţărmul valului ce trece prin faţacastrului.Valul prezintă forme regulate și alt scop nici n-a putut să aibă decăt de a feri castrulde inundaţiile Carașlui,care foarte problematic dacă a curs pe la est de acesta. Constatările făcute de Millecker Bodog,le dau aproape în traducere pentru o mai bunăînţelegere a lor,care arată că păreţii castrului,au fost așezaţi în direcţia celor patru punctecardinale,având formă dreptunghiulară cu orientare spre sud.Laturile dinspre est și vest aufiecare 144 m.lungime,pe cand cele de la nord si sud câte 131 m.Portile n-au fost așezate lamijlocul păreţilor,fiindcă cea de la nord si sud este mai spre apus așezatăși cele de la apus șirăsărit cad mai mult spre sud.Așa ,pe latura de nord păretele de la poartă nu este decât de6o.5o m. pe când cel de la est n-are decât 66 m. Poarta este largă de 4.5o m.Acesteia îi

corespunde poarta de la sud,care măsurată în partea de vest a valulu,cade între 6o și 7o m.,pelatura de vest,de la sud spre nord deschizătura porţii cade între 74 și 9o m.Teritoriul intern alcastrului este plan,numai în faţa porţii de sud la o depărtare de 4o m.se constaă un edificiudreptunghiular de la vest la est având lungimea de 24 m.și lăţimea de 10 m.,fiind împărţit îndouă părţi,dintre care aceea din vest nu este decât de 1o m.lungime,edificiul poate să fie fostPraetoriul,locuinţa comandantului lagărului,aţezat mai mult spre centrul castrului ţi spre estulporţii de sud. Procedând la dezgroparea porţii de nord.s-a dat imediat de fundamentul castrului,care sprepartea de vest a avut 1 .15 m ţi spre aceea de est 1.6o m.grosime.Poarta a fost întărită separatcu turnuri care au ieșit din păretele exterior înspre interior și au împiedicat orice apropiere deea.la intrarea dinspre poartă,pe amândouă părţile,este câte un părete în dreptunghiu,care pepartea din est,au 1.21 m grosime și spre interior o lungime de 8.26 m.De la capătul extern cupăretele castrului,este un al treilea părete,în partea dinspre est de 1.45 m,din care a mairămas o porţiune de 8 m.Acesta în dreptunghi a putut să fie legat cu un al patrulea părete,acărui fundaţie nu se poate însă stabili.Turnurile de apărare ale porţilor ,au avut dimensiunimari.Poarta era așezată într-o deschizătură la o adâncime de 5.26 m.spre interior.Locul ei esteindicat de intrarea porţii,care a fost făcută din lespezi mari de peatră.Intrarea pe trei treimisamenţinut încă în forma ei originală,numai o parte micî din stânga înpreună cu păretele delângă ea,a fost în întregime distrusă.Sub aripa dreaptă a porţii,n-au fort decât douăpietre,fiecare de câte 1.3o m.lungime,0.35 m. lăţime și 0.35m.grosime.Suprafaţa lor spreinteriorul castrului este puţin aplecată ca aripele porţilor să se poată deschide mai bine.Înpeatra de lângă părete,în colţul exterior din dreapta,este o gaură adâncă de 0.07 m.,având0.12m. diametru,în care sa întors aripa porţii.În cealaltă peatră,tot pe partea exterioară,la odistanţă de 0.16 m.una de alta au fost încă două găuri mai mici,adănci de 0.09 m.ţi cu 0.05m.diametru,în care sa pus bara de închidere a aripelor.De la extremitatea păreţilor,cele douăgăuri de închidere a porţii,sunt la o distanţă de 2.27 m.,încât lăţimea aripii a fost de 4.50m.Terenul din faţa porţii,este pavată cu lespezi mari de peatră,ceea ce se poate observa întrearipa dreaptă a porţii și aceeași parte a păretelui. Înaintea porţii la intrare și a colţului exterior al turnului estic,s-au aflat 5 bucăţi cuie de fierde 0.o9 m.lungime,care au provenit de la poartă sau de la acoperișul turnurilor de apărare.S-au mai descoperit 3 funduri de la o ceramică de lut care au avut imprimate o ștampilă cuindicaţia ''LITOGENES” Păreţii au fost construiţi din peatră calcaroasă,provenită din colina Chiliilor și din lespezi depe Valea Vărădiilor.Intrarea a fost făcută dintr-o peatră dură de culoare gălbenie.Mortarul afost de o calitate excelentă. În anul 19o2 la 28-30 August,s-au continuat săpăturile și sau dezgropat de data aceastapoarta de sud.Păretele exterior a avut 1.3o m.grosime.Sub poarta la intrare a fost un pavaj de1.2 m.compus din lespezi de peatră.Distanţa sub poartă a fost de 8 m.În partea stângă a fostun local care a avut de la sud-est 5 .7 m.și est-vest 7.6 m.Și aici ca și la turnul de la poarta denord,spaţiul nu a fost închis dinspre păretele castrului.În schimb în păretele dinspre nord afost o ușă.pe sub poartă la o distanţă de 1.5 m.în păretele dinspre interiorul castruluipe odistanţă de 1.45m.lungime a fost un prag de 0.25 m.lăţime și 0.33 m.înălţime.

De la extremitatea nord-vestică a castrului,la o depărtare de 2.o5m.s-a dat peste rămășiţeleunor edificii și peste 4-5 fragmente de ceramică arse.De aici la o distanţă de 4 m.s-a dezgropato cărare din plăci de peatră lată de 1.6 m.care a mers de la sud-vest spre nord-est.Ceva mai înafară,s-au aflat rămășiţele unor păreţi care fac impresia că provin de la un turn rotund deapărare.S-au aflat și câteva fragmente de ceramică arsă și o parte superioară a unui[mandarie(?)].Poarta de est a fost așezată între 89 – 67 m a cărei păreţi au mers spre interior unde s-auvăzut încă bine.Ultima dezgropare sa făcut pentru determinarea ''Praetoriului'',un edificiu decca.26 m.lungime,așezat de la poarta de sud la o distanţă de 47.7 m.spre nord în direcţia est-vest.Păreţii Praetoriului sunt de 1-1.1 m. Grosime.El este împărţit în două de un părete care amers în direcţia sud-nord,a cărei parte de vest a avut vreo 9 m.lungime.Este de reţinut că nunumai lângă poarta de sud,însă și în Praetoriu s-au descoperit multe urme de arsături,care nuîndreptăţesc să credem că edificiile castrului au fost distruse de un puternic incendiu.Dindescrierea sumară a castrului roman de la Vărădia,se poate vedea că el nu a fost suficientcercetat decât numai în părţile pe care Millecker le-a crezut mai importante,de aceea saimpus să fie dezgropat în totalitatea lui pentru a i se putea determina toate dimensiunile, atâtexterioare cât si interioare.Aceasta sa și făcut peste 3o de ani în 1932 de către prof.Gr.Florescu.Rezultatele cercetărilor au fost publicate în revista I stros I,anul 1934 p.80-72 din carereproduc în românește,pe lângă toate constatările făcute de autor. Forma castrului orientat către nord,este mai apropiată ca aceea pătrată a lui Polybe decâtcea dreptunghiulară a lu Hygin,având lungimea de 172 m. Ți lăţimea de 154 m.cu o suprafaţăde 2.65 ha. Deci o diferenţă remarcabilă faţă de constatările lui Millecker B. Poarta Pretoriană este așezată către nord,adică cu faţa spre inamic.Incinta fortificaţiei seaseamănă cu a castrului de la Răcari-Dolj.De jur împrejur se afla un vad de 7 m. lăţime șiaprox.2.5o.m adâncime.Aici exista un drum zis ''berna'' larg de 2 metri care merge de-a lungulpăretelui de incintă gros de 1.8o m.așezat pe o fundaţie cu o ieșitură de 0.15 m.Păretele estecostruit din peatră brută și se ridica după aparenţe până la înălţimea de 4 m. Cu creneluri lapartea superioară.În spatele castrului la interior sa aflat un ''vallum''larg de 2.5o m. Cu o pantăde 6.50 m. Înălţimea valului este azi de 1.80,pe când în trecut a fost de 2.20 fiind depășit deperetele de incintă cu 1.75 m.Valul se termină la ''via sagularis''printr-o serie de blocuri maride peatră așezată în formă de ''crepido'' ,de-a lungul drumului paralel cu cel de incintă ceea ceconstituie o particularitate a acestui castru ca și a celui de la Breţcu.valul a servit ca drum derond,în interiorul cetăţii. Faptul că la construirea valului s-a utilizat un alt sol decât cel rezultat din săpături este unindiciu că cetatea la început a fost construită din pământ și numai mai târziu din peatră,pentru a face din ea reședinţa unei garnizoane permanente. Pe fiecare din cele patru laturi castrul a avut o câte o poartă.porţile ''Praetoria'' și''Decumana''se află chiar la mijlocul păreţilor,pe când cele două porţi laterale sunt situate la72 m. Departe de latura nordică.Poarta Praetoria situată la nord,are o intrare dublă,largă înfiecare parte de 3.80 m. Cele două intrări sunt separate de căte un părete gros de 1.2om.din care azi nu mai există decât fundaţia. De o parte și de alta se află câte un turn larg de4.63 m. Și lung în sensul intrării de 8.4o m . Păreţii turnurilor sunt groși de 1.4o m.și ies înafara

celor de incintă,cu 0.8o m.Din unghiurile interioare ale celor două turnuri care au flancatporţile o parte din păretele gros de 0.8o m a legat obligător ''crepidul'' de ''via sagularia'' și aservit la susţinerea valului dinspre extremităţile acestor porţi. Din cele constatate etajelesuperioare ale turnurilor au fost legate cu un coridor de trecere deasupra porţii.Oparticularitate a acestui castru o formează cei doi păreţi groși de 0.8o m.care pleacă de lafiecare turn spre interiorul castrului,paralel cu cel de incintă,pe o lungime de 10 m,se crede căei au avut destinaţia să întărească exact păretele de incintă dinspre poarta cea mai importantă,care a fost mai expusă inamicului.Acești păreţi sau ridicat probabil ,până la înălţimea valuluide 2.2o m.Spaţiul dintre aceștia și păretele de incintă a fost umplut cu pământ și peatrăformând o estradă pe care sau putut misca mai ușor trupele și mașinile de luptă .Celelalte 3porţi au fiecare câte o intrare simplă,flancate de turnuri de apărare cu dimensiuni variate ca șicastrul de la Bumbești de pe Valea Jiului.Turnurile de la Poarta Decumana au 2.8o X 8.5o m. Lacelelalte două de 3.15 X 0.5o m.Intrarea porţii Decumana are o lungime de 3.15 m,pe când acelorlalte este de 3.45 m.Unghiurile castrului sunt rotunjite ,și păreţii formează la fiecare câteo ieșitură de 0.3o m.ceea ce le-a întărit rezistenţaservind ca niște contraforturi așezate din loc în loc de-a lungul zidului deincintă.Contraforturile așezate la distanţe,care la alte castre au marcat un turn în interior ,aicinu există,Se vede că atunci când sa făcut castrul cu aceste contraforturi,valul de pâmânt aexistat în interiorul său și de aceea sa și renunţat la stricarea lui. Castrul Arcidavei în contrast cu celelalte castre cunoscute ,n-a avut turnuri nici la unghiuri,nici de-a lungul păretelui de incintă.În interior sau descoperit ''Via Principalia'',''Via Praetoria''și '' Via Decumana'',prima având o lărgime de 3.45 m.a doua de 9.2o m. A treia de 3ţ15 m.și''Via Sagularia''de 3.5o m. Drumurile au avut un strat gros de 0 .15 m.pietriș de râu șifărâmături de peatră.Este probabil că-n dosul Praetoriului n-a existat ''Via Quintana''fiindcă nusa dat de urma acestui traseu.Împărţirea interioară a castrului în trei părţi este foarteclară:Praetentura,porţiunea cuprinsă între Via Principalis și latura de nord ''laturapraetorii'',porţiunea corespunzând praetoriului și ''retentura''regiunea situată în dosulpreturii.singurul edificiu construit din peatră a fost Praetoriul celelalte toate ca și barăcilesoldaţilor,au fost făcute din lemn și lutuite. Praetoriul este situat pe axa ''Via Praetoria'' și ''ViaDecumana''cu faţa spre ''Via Principalia'' printr-o poartă largă de 7.5o m.și mai întâi într-ocurte lungă de 18.6o.m și lată cât lărgimea Praetoriului,Praetoriul are schema cunoscută aunei case romane cu strium ,peristyla și oescus.În acest praetoriu nu există cameră ,care aservit ca depozit pentru arme (armementaria),a avut însă un potrice.Această curte esteseparată de a doua curte prin pileștrii,și este delimitată printr-o serie de blocuri de piatrăașezaţi pe o fundaţie în ''apus caementicium''avand o lungime de 0.8o m. La st\nda ,faţă-n faţă cu intrarea pe o lungime de 2.46 m și la dreapta pe o distanţă de6.80.m .Această serie de blocuri este distrusă.Din ea n-a mai rămas decât fundamentul și douăblocuri de peatră,fiind susţinută spre est de păretele Praetoriului. Cinci blocuri din aceastăserie fac o ieşire de 0.2o m. Dinspre intrare.Primul este acela care se lasă pe păretelepraetoriului la stânga,pe când ceilalţi patru sunt eşalonaţi la o distanţă variabilăunul dealtul(6.1o-4.3o;5.5o - 4.3o ).Ultimul la dreapta este la 6.8o m.de păretele occidental,distanţăcare separă pe cel oriental de al doilea bloc de la stânga.Deci un alt bloc a susţinut păretele

praetoriului din dreapta asemănător cu cel din extremitatea stângă . Aceste şase blocuri au servit de bază pentru pilaştrii.Existenţa lor e adeverită de unfragment de capitel corniţean aflat în dărâmături.El prezintă o suprafaţă plană,ceea ce estesigur ca a legat (a coronat)nu o coloană ci un pilastru care în arhitectura romană este mai multun element decorativ al unui părete,decât un element independent de arhitectură,înlocuindaici o coloană.Probabil că la cele două extremităţi a fost un părete plin,acolo unde blocurilesunt mai mari.Curtea a doua numită si sacră,largă cât lărgimea praetoriului,a avut în adâncime9.5o m.restul praetoriului se compune din cinci încăperi:În mijloc ''capela''largă de 5.7om.,apoi de o parte şi de alta câte o cameră largă de 4 2o m. Şi la capete alte două largi de 6.6om.Peste tot păreţii au fost distruşi ,numai cel de incintă s-a mai menţinut puţin deasuprabazei. Ca material de construcţie,pentru fundament s-a utiliyat piatra de pe Valea Vărădiei,pentrupartea superioară însă s-a folosit piatră de calcar de la Chilii.Păretele interior (enplecton),afost tencuit cu mortar bine cernut.La exterior a fost construit din piatră fasonată,de diferitedimensiuni.Turnurile au fost făcute din blocuri mari de piatră,ornamentate.Castrul ca-n multepărţi sa ridicat,pe locul unui vechi lagăr de pământ.Monedeledescoperite sunt de la Traian şiHadrian.Singurul monument epigrafic aflat,este o placă de bronz ovală,lungă de 0.o5 m. Şi latăde 0.o32 m.având la extremităţi un ac îndoit pentru a putea fi prinsă de alte obiecte.Ea areurmătorul cuprins: Coh (ortis) Vindelico (rum) Iuli Mar Tialis C.(enturia) Clemen(tis) Prima şi ultima literă din coloana a cincea sunt mâncate.Totuşi se vede bine că întâia estesemnul regulat,pentru cuvântul centuria și ultimul este un (n). Inscripţia face parte din categoria celor prinse pe armele romane.Ea arată numele soldatuluica proprietar al armei ,centuria şi corpul din care a facut parte. Despre Cohors I Vindelicorum si stie c-a fost ''militaria'' şi că a existat în Dacia între anii 144 –157 ,după cum se constată şi din diploma militară din anul 157 d Chr.aflată la Jupa ,lângăCaransebeş. Calificativul de ''militaria'',este atestat printr-o inscripţie găsită la Vanafrum caremenţionează cursus honorum al unui tribun din această cohortă. Pe anumite inscripţii această armată poartă numele de Cohors I Vindelicorum .Însă dupăaceeaşi cărămidă aflată în sud-vestul Daciei care a fost atribuită lui C(ohors)I.U. (biorum),aparţine după Cichorius luiC(ohors)I.V(indelicorum),fără ca amândouă să aibe calificativul de militaria.De aceeaCichorius,crede că aceste inscripţii se referă la Cohors I. Vindelicorum militaria afară de unasingură,care s-a descoperit la Aquincum şi se pare că se referă la Cohors I. VindelicorumQuinauenaria. Cît despre inscripţia noastră,numele cohortei apare fără calificativul de militaria deşi esteoficială,având numele complet,ceea ce ne facem să credem că-i vorba despre descoperit laAquincum şi se Cohors I. Vindelicorum Quinauenaria.stabilită în Panonia.

Probabil că după lupta contra dacilor la care a participat,a venit în Dacia şi sa aşezat laArcidava.Nu se ştie dacă a mai continuat să existe cu acelaşi efectiv paralel cu cohortamilitaria sau nu,Se poate ca efectivul ei să fi crescut prin recrutare sau prin fuziunea cu un altcorp de armată devenind Cohors I. Vindelicorum Militaria când apare în Dacia.Însă fuziuneasa putut face şi cu ocazia organizării militare a provinciei. Deci rezultă din această mică inscripţie că fortăreaţa de la Vărădia a fost reşedinţa C. I.Vindelicorum, venită din Panonia . Lagărul însă a fost cam mic faţă de mărimea corpului de armată staţionat în el.Castrul nu seştie când sa construit,însă cel de pământ se poate admite că datează din timpul primei cuceriria daciei de către Traian.Castrul de piatră după inscripţia de mai sus,probabil că a fost edificatde Cohors I. Vindelicorum Militaria ,după ocuparea definitivă a Daciei,însă în tot cazul eldatează din timpul lui Traian.Sau mai descoperit aici cuie si cârlige de fier în număr mareprecum şi bucăţi de arme de fier şi bronz fără ca să li se poată stabili forma. Monezi s-au aflat 4 exemplare dintre care 3 sunt greu de descrifrat,fiind arse în urmaincendiului cetăţii.În schimb ceramica aflată ne arată un fapt mult mai important,printrerămăşiţele de factură regulată făcută din pastă roşie pură,s-au descoperit pretutindenifragmente de ceramică barbară autohtonă identică cu cea de la Chilii din staţiuneapreromană.Aceasta arată că romanii aşezaţi aici au fost prevăzuţi de la început de populaţiaindigenă cu obiecte care le-au fost necesare uzului zilnic.Alături de această ceramicăgrosolană şi foarte veche,sau aflat şi fragmente foarte mici de ceramică facută din pastă gricare a fost lucrată mai bine şi mult mai recent ,probabil tot de provenienţă locală. Castrul de la Arcidava după unii autori a fost identificată în tabloul al XIV-lea de pe columnalui Traian, ceea ce arată că el a existat sigur încă din timpul acestuia. Cetatea a fost distrusă şi incendiată o singură dată şi după aceea a fost lăsată.Cănd saprodus aceasta este foarte greu de stabilit din lipsă de probe.În tot cazul a existat şi dupăevacuarea Daciei de către armatele romane.Odată încheiată perioada politică a epociiromane se cuvine să limpezim și etimologia numelui de Arcidava,pe care am ,constatat-oscriptic încă din sec.II,î.e.n.,în inscripţia lui Akornion din Dyoniscoplis.Cum limba dacănu secunoaște,n-avemun criteriu sigur de orientare lingvistică de aceea suntem obligaţi sărecurgem la ipoteze dacă vrem să precizăm anumite situaţii.În multe cazuri supoziţiile bazatepe concluzii logice sau deducţii trase din fapte indirecte ,vin să suplimentească probeleistorice care datorită vitregiilor timpului nu mai există.Aceeași metodă urmează să fie utilizatăși atunci cănd vrem să explicăm etimologic numele unor localităţi dace,care câteodată auchiar o rădăcină latină,cum este cazul și cu numele de Arcidava.Vechea cetate dacă,capitalaimperiului lui Burebista,Argedava în forma ei originală,a fost preluată și de romani dupăcucerirea Daciei,fiindcă o aflăm la Ptolemeus ca Argidava și indicată mai târziu în Itineraria sauTabula Peutigeriană ca Arcidava. Numele localităţii Argedava din timpul lui Burebista,a fost explicat în multe moduri.V.Pârvanarată că ''arg'',înseamnă în limba tracă lumină,strălucirea,și dă ca exemplu exact localitateaArcidavei din banat,amintită în inscripţia de la Dyonisopolis,care la la Ptolemeus este scrisă cuArcidava. Teza aceasta este justă în măsura în care se recunoaște că apelativul ''dava'' sa adăugat

exact ca și germanul ''burg'' la topicul ce a urmat să fie determinat și a însemnat o așezarefortificată sau o cetate.În acest caz Argedava a însemnat cetate strălucită ceea ce arcorespunde cu măreţia ei de capitală a unei din cele mai puternice imperii din acel timp .Fapteste că terminaţia ''dava'' nu sa dat localităţilor de importanţă strategică și na avut alt înţelesdecât acela de cetate sau locul întărit al unui ţinut. Terminaţiei ''dava'',istoricii au căutat să-i dea diferite înţelesuri.Însă cei mai curios că acelașiautor câteodată susţine că ''dava''înseamnă ''dac'',altădată așezare sătească sau chiarurbiu.Alţii afirmă însă că ''dava''în limba dacă a însemnat colină și că numele de cetateArcidava și l-ar fi luat de la locul întărit al Chiliilor.Pesty în schimb crede că că terminaţia''dava''în limba dacă reflecta numele poporului dac ,fiind ''davus = dacus ''. Millecker acceptă părerea lui Pesty ,ajunge la concluzia că numele de Arcidava se compunedin din ''arci = cetate '' și ''dava = dac'',adică cetate Dacă .Hașdeu ocupându-se de numelelocalităţilor terminate în ''dava'',face asemănare cu Turanicul ''teba'' sau grecescul''daba'',care înseamnă colină.Millenhof crede că ''dava''este una cu cuvântul ''domo''dinsanscrită,fiind egal cu casă,ca și latinul ''domus''sau slavonul ''doma''.După Köesler sufixul''dava''se trage din forma ''teba'' care în limba tracă înseamnă urbiu.Marele dispărut VasilePârvan arată același lucru că terminaţia''dava'' ca element toponigic are înţelesul de urbiu sauașezare .Și Dr.A. Marinescu susţine că rădăcina Arcidavei se trage din latinescul ''arx'' cuînţelesul de ţinut ,teren de coline ,pe când dava înseamnă cetate ,urbiu întărit.Din cele expusese vede că problema nu-i defintiv elucidată din cauză că nu se cunoaște limba dacă. Ocupaţia principală a locuitorilor la sat a fost agricultura și creșterea vitelor.Coloniștii adușiîn număr mare,încă de la început au dat Arcidavei o puternică notă romană.Cu aceștia auvenit meseriașii și comercianţii romani,pentru a aproviziona populaţia cu produsemanufacturate ca să-și poată forma o viaţă identică cu aceea din vechea lor patrie.Arcidavarepede sa populat și romanizat datorită situaţiei ei de centru important urban și militar. Pe aici sau scurs spre Dunăre produsele minerale de la Oraviţa,maidan,Ocna de Fieretc.,unde sa încărcat pe flota romană. Tot pe artera Lederata Tibiscum ca pe cea mai importantă cale de comunicaţie ,au fostaprovizionate garnizoanele din banat și sa ţinut legătura între dacia și imperiul roman.Viaţaeconomică și socială a pulsat din plin în toată perioda romană.Faptul este confirmat demulţimea monezilor aflate de la aproape toţi împăraţii romani .Arcidava în epoca romană,acunoscut o importantă înflorire citadină pe care o probează și rămășiţele de construcţii dinjurul castrului și din vatra actuală a satului.La Arcidava sau îmbinat două drumuri,egal deimportante din punct de vedere economic și militar.Aici exploatări specifice n-au existat dincele cunoscute în acea epocă,ca olăritul sau prelucrarea metalelor fiindcă solul n-a conţinut nici un gen de materie primă.Regiunea fiindînsă fertilă,produsele agricole au servit ca schimb,pentru produsele manufacturate. La Arcidava a fost și o staţiune de ''verendari''(curieri) și ospătării pentru călătorii obligaţi săînopteze ,căci de la Dunăre și până aici,drumul a fost parcurs într-o singură zi,în specialtoamna și iarna. Organizarea soială numai deduse pot fi,întrucât din puţinele documente care ne-au mairămas,nu se poate decât în general stabili.

Se știe că după campania de subjugare,nobilimea cu majoritatea populaţiei dacă,care n-apierit în luptele atât de sângeroase date cu romanii,sau retras dincolo de cucerireaacestora,vieţuind ca daci liberi .Au preferat retragerea în munţii interminabili ai CarpaţilorNordici,decât să apuce drumul înjosirilor și sclaviei spre roma învingătoare pentru a mărigloria cuceritorului. Totuși o parte mică a populaţiei rurale a rămas pe loc și a continua să ducă o viaţăpatriarhală,ocupându-se cu agricultura și creșterea vitelor ca și înainte,cultivând pământdevenit :''ager publicus”. Forma de organizare a indigenilor,a fost una de trib ,ca-n vechiul lor stat,cea a coloniștilor,una individuală,bazată pe proprietatea particulară,reglementată de dreptul roman,care ne-arămas moștenire peste secole. Sub raportul vieţii religioase ,puţinii daci,cât timp au existat ca populaţie distinctă,până nu s-au amestecat cu masa de latini,sau închinat la zeii lor naţionali,pe când coloniștii,la cei adușicu ei din patria lor de origine. Urme de creștinism nu aflăm nici la populaţia veche și nici la cea romană.Totuși tradiţiarămasă de la protopopul Petru Șuţu din Vărădia,ne spune că sus la Chilii,a existat o Mânăstirecare datează din sec.III-lea sau al IV-lea e.n.,unde o parte a coloniștilor romani,fiind creștinisau dus sub ascuns de au îndeplinit cultul religios,în caverna din pădurea de sub râpa culmei. Din caverna aceasta după ce toși romanii sau încreștinat,sa născut Mânăstirea despre caretot P.Șuţu ne spune că : '' cu ocazia lărgirii locului pentru muieri ,spărgând oamenii peatră,auaflat mai multe monede de argint cu inscripţia împăraţilor : Adrian (anul 117),Deciu (anul250),și Claudiu (anul 288). Descoperirea acestor monezi ne arată fără îndoială că populaţia romană a Daciei a utilizatlocul ca rugăciune . Cu toată organizarea masivă dată Daciei ,considerată ca una din cele mai importanteprovincii romane,către finele sec.al III-lea,e.n.,împăratul roman a început să cedeze presiuniimigraţiunii popoarelor de răsărit ,căutănd să se scape de acelea care au fost mai expuseatacurilor ,Dacia prin așezarea ei a stat în calea invadatorilor,de aceea a și fost prima dinprovinciile sacrificate.Desigur că odată pusă problema lăsării Daciei,care a luat o dezvoltareatât de frumoasă în toate domeniile,și deși o parte mare a aurului pentru întreţinereaimperiului, a fost scos de aici,totuși romanii au căutat ca trecerea în mâinile străinilor să sefacă pe cale de bună înţelegere.Goţii au dat cele mai dese atacuri în contra Daciei,de aceeaîmpăratul Aurelian în anul 271 o lasă în mâna lor ,după ce a retras legiunile și funcţionariiadministrativi cu care au plecat peste Dunăre și mulţi fruntași civili.Aurelian ,în amintireaDaciei,și ca să poată justifica faţă de conștiinţa poporului roman lăsarea ei în mâna unorbarbari, a înfiinţat o altă provincie în sudul Dunării,între râul Timoc și Morava,unde a plasatpopulaţia retrasă cu armatele romane,dându-i numele de Dacia Aureliana.Poporul roman nusa putut împăca cu ideea pierderii unei provincii,și încă de importanţa Daciei,de aceea sainteresat și în continuare de soarta populaţiei rămasă la nordul Dunării. Deși a fost ultima ţară cucerită,totuși asupra ei sa concentrat toată atenţia lumii romanefiindcă ea a devenit ce-a mai populată și mai latină provincie. Odată cu retragerea trupelor,și din Arcidava au plecat toţi militarii și populaţia mai

înstrăinată.Țărănimea,legată de pământ din care și-a scos existenţa,formând majoritateapopulaţiei,a rămas pe loc.În schimb centrele urbane cu toată civilizaţia ţi cultura lor de pânăatunci repede sau ruralizat. Nu se poate accepta părerea învăţatului german E. Gamilscheg,că numai din banat ar fi fostretrasă în întregime populaţia latină,fiind mai aproape de imperiul roman din sudulDunării.Exact contrariul se poate susţine ,căci aici ca de altcum în întreaga Dacie ,populaţiaromană a rămas pe loc ,fiindcă localitatea noastră o aflăm ca centru important latin și pestecâteva secole.

R E C I D V A J U S T I N I A N Ă

Odată cu migraţiunea popoarelor,documentele scriptice despre Arcidava devin tot maipuţine ,ca și despre însuși poporul român,care câteva secole a dispărut de pe arenaistoriei.Vecinii maliţioși au căutat să ne alunge din centrul Europei,ca să-și poată justificapretenţiile asupra ţinuturilor de dincuaci de Carpaţi.Dacă documentele nu ne amintesc atâttimp,nu înseamnă că noi nu am existat ca popor adevărat fără istorie în aceste ţinuturi.Acelașilucru sa petrecut de altcum și cu popoarele slave în trecut,care deși nu sunt amintite distinctde istoricii vechi,ele totuși au existat ca triburi izolate,făcând parte din numele etnice colectiveale altor popoare. Acestea au definit numai numele tribului central,conducător al formaţiunii etnice,și nu toatepopoarele supuse Deci ca și acelea romanii deveniţi români numai sunt amintiţi cu numele loretnic distinct în prima parte a evului mediu,cu toate că au existat ca popor aparte,cuorganizaţie proprie în mici ţărișoare,limitate la văile unor mici râuri sau depresiunigeografice,ci au fost cuprinși sub numele colectiv al popoarelor cuceritoare. Istoricește ,existenţa noastră în Banat nu poate fi contestată,deoarece Arcidava sa menţinutîn tot acest timp,la început poate ca așezare urbană ruralizată,mai târziu din nou ca centru deimportanţă strategică,ca și-n epoca romană. Castrul roman sa constatat în urma săpăturilor recente,că a fost distrus și incendiat numai odată,fiindcă nu există decât un singur strat de cenușă și cărbune. Castrul în tot cazul n-a fost distrus de trupele romane din ordinul împăratului Aurelian,el afost incendiat mult mai târziu.Logic așa și este,deoarece Goţii,cărorali sa cedat Dacia,au intratîn ea ca federaţi nefinanţaţi,și imperiul roman obligându-se so apere în contra atacurilor altorpopoare barbare. Sub scutul popoarelor germanice,Arcidava a continuat să existe și ca cetate și ca localitateimportantă.Este sigur că popoarele barbare au utilizat și acest castru,fiindcă în partea de sud-vest a lui sa aflat o urnă funerară de provenienţă barbară,din material primitiv ,care avea buzagurei îndoită în afară și foalele înconjurate în linii paralele.Lângă urnă sa dat peste o tavăsimplă cu păreţi groși care într-unul lateral a avut trei găuri,probabil ca să nu poată fi utilizat înscopuri practice. La Vărădia sa mai aflat din vremea migraţiunii popoarelor și o fibulă de argint de

provenienţă germană,depusă la muzeul istoric din Viena,ceea ce denotă că ele au umblat înaceste ţinuturiși au utilizat castrul ca loc de apărare.În tot cazul au avut și interesul militar casă-l menţină,fiindcă a stat la încrucișarea unor drumuri,care nici sub barbari nu și-au pierdutdin importanţă,căci o viașă economică deși mai redusă,a existat și sub ei. Dacia sau cel puţin părţile de la Dunăre ca Banatul și Oltenia,din timp în timp au fostrecucerite de împăraţii romani.În special Constantin cel Mare,a restaurat vechiile frontiere aleimperiului,introducând în castrele romane de la nordul Dunării o puternică viaţă militară.Într-eacestea desigur ca fost și Arcidava. Nici epoca de ocupaţie a Hunilor,nu a dus la distrugerea așezării de la Arcidava,fiindcăexistenţa unei populaţii indigene este arătată de însemnările lui Pryse,unul din însoţitorulambasadorului trimis de împăratul roman la Attila,care a călătorit prin Banat spre capitalaacestuia de dincolo de Tisa.Pe drum amănătând,după ce a trecut Dunărea,ambasada a fostospătată de populaţia locală cu meiu(mălai) și mied,băutură pe care românii au fabricat-opână acum un secol. Tot Pryscus ne arată că numele băuturii ''mied''(nybos),pe care a căpătat-o deputaţiuneaimperială prin satele bănăţene,a folosit-o numai populaţia autohtonă.Ambasada n-a pututmerge pe alt drum,decât pe cel vechi,care a plecat de la Lederata,peste Arcidava. Justinian esta ultimul împărat roman de răsărit care a nutrit ideea recuceririi DacieiTraiane.În acest scop a încredinţat pe strategul Chiloudios din Tracia,care timp de trei ani aîntreprins mai multe expediţii la nordul Dunării. Între cetăţile din Banat recucerite sunt amintite: Lederata ,Zernes și Arcidava,pe careJustinian le-a refăcut,nu numai pentru importanţa lor strategică,ci și pentru caracterul lorlatin. Documentul care arată acest fapt important,nu numai pentru trecutul Arcidavei ci și apoporului român,este Novella XI-a.a împăratului Justinian,redactată în limba latină,în care sespune: '' cum igitur praesenti de auctore ita noastra respublica aucte est,ut utraque ripaDenubii iam nostris cuvintatibus frequemtaretur,et iam Viminacium,quam Arcidava etLitterata,quas Danubium sunt nostrae iterum dicio in subactae sint,necessarium duximusipsam gloriossisimam praefecturam quae in Pannonia a fuerat constituta,innostra felicissimpatria collocare,cum nihil quidem magni distat a Dacia Mediterana Secunda Pannonia " Despre Recidiva,Recidus sau Recidava,din această Novellă,Pârvan a arătat că ea nu-i decâtforma coruptă a Arcidavei,castru citat de Ravennat pe drumul de la Lederata spre Tibiscum șiSarmisegetusa.Ea n-a putut fi fortificată în interiorul Daciei decăt cu consmţământulGepizilor ,cere au domnit în această regiune,în schimbul altor avantaje acordate de împărat. Din acest document se desprinde faptul,că cetatea romană Arcidavas-a menţinut poatedeteliorată până în sec.al VI-lea,când a fost definitiv distrusă. Prin faptul că Gepizii au lăsat Arcidava,sub forma de Recidus sau Recidava,ca să fie cucerităde armatele imperiului roman de est,arată că ea a fost populată cu romani și subbarbari.Recidava n-a fost ocupată numai pentru importanţa ei strategică,ci și pentru faptul cădupă plecarea din Dacia a armatelor romane,și-a menţinut caracterul de centru timp deaproape trei secole.

Importanţa Recidivei mai reiese și din faptul că din punct de vedere bisericesc,a trecut subierarhia prima Justiniană,unde și-a avut reședinţa arhiepiscopul Illaricului,ca vicar al Papei. În regiunea noastră,până târziu ritul latin s-a menţinut în întregime și el n-a fost înlocuitdecât atunci când Românilor li sa impus cel slavon.Deci Recidava a fost un centrubisericesc,poate chiar o Episcopie, fiindcă doar așa se poate înţelege trecerea ei sub ierarhiaArhiepiscopiei Prima Justiniană.Până atuncea ea a aparţinut de altă autoritatebisericească,sau poate de niciuna,fiind sub dominaţia popoarelor barbare care nu saupreocupat de necesităţile religioase ale populaţiei indigene,însă nici n-au tolerat un control alunei biserici străine pe tritoriul deţinut de ei.TEritoriul recuperat din nordulDunării,încorporat bisericește de cel din Balcani,legat de Roma numai în urma împăcării papeiVirgiliu cu Bizanţul,și centrul de la Recidiva a devenit un factor politic pe lângă celreligios,numai în urma acestor schimbări de mare importanţăpentru istoria noastră. Novella ,este ultimul document scriptic despre Arcidava,pierdută apoi total în neguratimpurilor,aproape 800 de ani,după care apare din nou,însă sub numele actual de Vărădia.Nuse știe dacă castrul după Justinian a mai existat sau nu,materialul pietros în tot cazul a rămaspână în sec.al XIX-lea,când baronul Milos Baich l-a cărat pentru construirea ''odăilor''sale dinapropriere. O parte din material însă,după spusele bătrânilor au fost a fost dus și mai înainte de localnicicare l-au utilizat la edificarea caselor,Unele blocuri de piatră calcaroasă din care a fostconstruită partea superioară a castrului,se mai văd de fapt și azi prin păreţii caselor vechi dinsat.Despre ocupaţia populaţiei romane,mai târziu române,din această regiune,nu avem nici oștire până târziu în secolul al IVX-lea...judecând după realităţile,ea ,ca și în trecutul său milenarsa ocupat numai cu agricultura și păstoritul,cărora se datorește în bună parte și unitatealimbei și menţinerea caracterului său roman. În tot cazul au dus o viaţă economică închisă,familiară,în care au produs aproape toateobiectele necesare vieţii lor patriarhale.Populaţia română ,dacă în epoca de migraţiune apopoarelor ,a fost frustată de avantajele vechii civilizaţii,în schimb si-a salvat viaţaspirituală,conservând tradiţiile romane nealterate legate de cele mai importante acte ale vieţiisale ca: nașterea ,căsătoria și moartea.Acestea sunt valorile cele mai autentice și de preţ alepoporului român,care s-au menţinut și în onomactică ca și în toponime,însă cu amestec străinulterior,fără să fi reușit totuși să le modifice structura lor veche romană.

VĂRĂDIA MEDIEVALĂ

Odată cu instaurarea dominaţiei ungare și în Banat,deși s-a produs mult mai târziu decăt înalte părţi ale vechii Ungarii,încep să apară și documentele despre satul de azi,Vărădia. După registrul papal,din anii 1332 – 1337,comuna cu perechia ei sa ţinut de protopopiatulTimișului mijlociu.Aparţinerea este neverosimilă,zice Millecker,întrucât la data aceea vecheapopulaţie catolică a fost înlocuită cu noii veniţi,adică cu românii,imigraţi din Balcani,la

începutul sec. Al XIV-lea și care n-au fost catolici. Dcaă ne referim la modul de organizare al bisericii latine din acel timp,vedem că a cuprins însfera ei de administrare și sate curat românești care niciodată n-au fost populate de unguri,scopul fiind ăncasarea dărilor pentru biserică,nu ne pare deloc imposibilă trecerea în registrulpapal al satului Vărădia.În epoca aceea ,Ungaria ca stat apostolic,sa bazat pe organizareaadministrativă a bisericii romane.Regii ei au dus o politică catolică din cele maienergice,căutând să impună întregii populaţii împărtășirea catolicismului,încât este ușor deînţeles că sătenii au acceptat și pe preotul devenit latin. De alcum să nu se uite nici faptul că creștinismul românilor la început a fost de factură latinăși populaţia care a vorbit o limbă întrutotul asemănătoare cu limba rituală catolică n-a pututsă fie străină de spirtul acestui cult,diferenţa de dogme pentru ea neavând nici o însemnătate. Numai așa se explică cum toate regiunile din banat cu populaţia curat românească ca:ValeaCarașului,Timișului și Bârzava,în care niciodată n-a vieţuit vre-un alt popor decâtromân,bisericește iniţial,au fost încorporaţi în cea catolică,singura organizaţie oficială. Ca să se tragă concluzia că în regiuni curat românești,unde a existat o administraţiebisericească de rit latin,populaţia n-a putut să fie decât una ungurească,este mai mult decâtemerar.A pune așa teza,înseamnă să fi preocucupat și fără simţul obiectvităţii,când realităţileistorice sunt cu totul altele. Primul document oficial venit din partea statului îl avem însă abia din 12 dec.1390,cândregele Ungarie Shighismund,prin scrisoarea datată din Mitroviţa,face o nouă donaţiuneBanului de Severin,Nicolae de Perin,asupra cetăţii Erșomlia și a satelor aparţinătoare ei,într-ecare figurează și Vărădia,lăsând Capitlului din Cenad,să-l pună în posesie. Iată partea din textul latin al documentului publicat de istoricul maghiar Pesty Fr.''Cum nosCastrum nostrum regium,Erdsomlio vocatum in Comitati de Craesov Exisrentem simulcumpossesionibus et villis ,Erdsomlio,Crassofev,Chernenci Jabolnok,Varadi et Vizvar,vocatis adipsum Castrum spectantibus,ipsarumque utilitatibus et patrineneys universis fideli nostrodilecto viro domino de Peryn Bano Zeuriniensi pro suis fidelitatibus et servicys''...etc. Regele Shighismund la 12 iulie 1392 revocă denaţiunea,și face o alta banului său în comitatulZemplen,printr-o scrisoare dată din Rascia. Din cele două documente reiese,că satul Vărădia sa ţinut de cetatea Erșomlia,și că din punctde vedere administrativ bisericeasc a făcut parte din Eparchia Cenadului,care a avut subjurisdicţia sa aproape întregul ţinut dintre Mureș,Dunăre și Tisa ,fără Banatul de Severin. Fiindcă satul Vărădia sa ţinut se cetatea Erșomlia,una dintre cele mai importante fortăreţedin sudul banatului,documentele timpului fac tot mai puţine amintiri despre ea,ocupăndu-semai mult de aceasta,care a prezentat un interes mai mare politic și militar,datorită sistemuluiregal de apărare al ţinuturilor din sudul Ungariei. Originea numelui Vărădia a fost cât mai simplu rezolvată de Millecker,deși este una din celemai dificile probleme.El a despărţit numele satului în două,și la ungurescul ''Varad'' ,susţineacă populaţiea română,imigrată în sec.al IV-lea,din Balcani,a adăugat sifixul''ia''încât a luatnaștere Vărădia. Cât timp a fost populată numai de unguri,ea sa numit Varad,pe care apoi aulăsat-o noilor veniţi,devenind Vărădia.Millecker ,sustine că în limba ungară adesea litera ''d''adăugată la numele de botez formează numiri topice .Din Imre sa făcut Imred ,din Ivan – Ivad

etc.Românilor în schimb le-a plăcut ca localităţilor ungurești terminate în ''d'' să le adaugesufixul ''ia'' sau litera ''a'' încât sa făcut din Șoșd - Șoș-dia și din Varad ,Vără-dia.Autorul a uitatînsă că aceasta nu are însă nume de botez la care sa adăugat litera ''d'',ci un nume fără înţelesîn limba maghiară în forma de ''vara''. Înainte de toate satul n-a fost niciodată înfiinţat de unguri,fiindcă nu sa dat peste nici o urmăistorică că pe Valea Carașului sau în general cândva în banat să fi existat o asemeneapopulaţie în masă. În aceste ţinuturi numai românii au vieţuit neîntrerupt de la colonizarea Daciei de cătreromani și nu alte popoare străine,care mult mai amânat s-au așezat printre noi. Istoricii unguri nu ne spun motivele pentru care populaţia sa retras în sec.al XIV-lea dinbanat,cănd au imigrat românii și de ce au lăsat satele,(între acestea și Vărădia)noilor veniţi,cuvechea lor denumire.Dintr-e atâtea sate cât au mai existat în acel timp în Banat,de ce numaicâteva au fost preluate cu vechea lor denumire ungurească ca Sosd și Varad,transformate maiapoi în limba română Șoșdea și Vărădia,și de ce nu și celelalte care se termină în''dia''. Nu este logică și nici istorică explicarea lui Pesta Fr.și Millecker,despre originea numeluiVărădia,fiindcă ea la început n-a putut să fie Varad,la care populaţia românească a adussufixul ''ia''.Numele satului Vărădia n-a însemnat și nu sa referit la cetatea evului mediu cunumele de Erșomlia ,de la Chilii,care și a avut numele său propriu,fiindcă Vărădia a existat casat distinct chiar alături de un sat Erșomlia. O cetate n-a putut să poarte două nume,dintre care numai din aceea ,fiincă rădăcina lui estesinonimă cu cuvântul unguresc ''var''care pe românește înseamnă cetate.Fortăreașa si-a avut denumirea ei proprie,și numele Vărădia în nici un caz nu sa referit laîntăritura de la Chilii,ci este numele vechi al satului de astăzi,care are o cu totul o altă origine. Dacă la început Văradia a fost Varad,căreia i sa adăugat terminaţiunea ''ia'',numai ca să fiemai ușor adaptată de limba română,atunci după legile fonetice,ea s-ar fi transformat înOradea ,ca Nagy Varad în Oradea Mare sau așa cum din cuvântul Varoș sa făcut Oraș ,șiN.Tincu Velea susţine evident fără nici o bază că sensul Vărădia a fost întemeiat deunguri,numele îi vine însă de la turci,care în sec.al XVI-lea au ocupat banatul.Pe acele timpuripe teritoriul Vărădiei ar fi existat două sate,unul sus Vara ,altul în vale Dia,care peturcește,după învăţătorul Bizeria ar însemna ''lângă apă''.Teza aceasta păcătuiește,pentru cănu este cu nimic documentată,și că satul cu numele Vărădia îl aflăm cu două secole maiînainte de venirea Turcilor în diplomașia regilor ungariei. Dealcum existenţamai multor sate cere s-au îmbinat nu poate fi pusă la îndoială,însă dacăele sau numit Vara sau Dia,așa cum se caută să se acrediteze,pe baza unor tradiţii deformatenu se poate pune nici o bază,Date istorice dezmint aceste tradiţii cu explicarea numelui dinVara si Dia,fiindcă satul încă din 1332 figurează cu numele său actual de Vărădia. Dacă Vărădia,ar deriva de la "val''- cetate,la care sa adus sufixul topic ''de'',inexistent înlimba maghiară,atunci și documentele timpului ar fi menţionat-o ca ''Varad'' ,însă ea în celemai vechi scripte din sec.al IV-lea,figurează sub forma actuală de Vărădia,și apoi esteinexplicabil cum de numai numele satului ''Varad''sa transformat în Vărădia,când toatecelelalte cuvinte preluate din limba ungurească terminate în ''d'' ca :Tușnad ,Cenad,Arad,Aiudau rămas neschimbate.

Aceeași teză este susţinută și de prof.Gustaf Kiss care arată că Vărădia ung.''var + top. ad+top ia = cetate ,care în realitate derivă din vechiul german:''var'',cu înţelesul:Propuonaculum(fortăreaţa).La baza numelui Vărădia a stat acest vag''i'' trecut la populaţiaungurească care sa referit ca înţeles la cetatea vechiului castru roman Arcidava,și nu la aceeamedievală de pe colina din apropiere. Prof.Iosif Bălan din Caransebeș,bazat pe studii lingvistice,arată în schimb că numele Vărădiasa dat mai multor localităţi cum este cea din jud,Arad și jud.Alba.Inferior numele de Vărădia setrage din cuvântul slavon Var = Colină la care sa adăugat un sifix dublu ''adia''-ţară,ţinut adicăţinutul colinelor.După el din rădăcina Var derivă și Varad,numirea ungurească a Oradiei și caaceasta cât și toate Vărădiile nu au de-a face cu ungurescul Var-cetate. Nu rezistă unei critici serioase nici această susţinere,că numele Vărădiei și Oradiei Mari sartrage din aceeași rădăcină ''var'',deoarece prima a menţinut-o neschimbată,pe când a doua satransformat prin aplicarea exacta a legilor fonetice în ''Oradea'' cum a fost cazul ţi altor numirica: Also Varcase devenită Carţa de Jos sau Uivar ,în Uioara,chiar și cănd înaaintea ei are și unprefix.De ce numai aceasta să facă excepţie de la legea fonetică în care consonanţa iniţialădinaintea unei vocale dispare și ''a'' se transformă ''o''. De asemenea a rămas fără explicaţie cum de amândouă au același sufix dublu ''adia''și totușiuna a conservat forma originală a rădăcinei ''var''pe când cealaltă a transformat-o în''or''.Aceași rădăcină supusă aceleiași legi fonetice,necondiţionat urma să sufere schimbăriidentice adică sau rămânea Vărădia sau Oradia.Afară de aceea este neverosimil ca două sufixela un loc să însemne ''ţară'' sau ''ţinut''când pentru aceste noţiuni slavii,au termene proprii,încât n-au avut de ce să recurgă la împreunarea lor. Desigur că numele de Vărădia,care revine în mai multe părţi ale ţării ,sa dat cu scop.Osemnificaţie are nomenclatura care nu este necesar să fie de origine ungurească sauslavă,când știut este că ei pe atunci în banat foarte puţini au fost si poate slavi nici atât.Atuncieste necesar să se caute o altă explicaţie pentru numele Vărădiei ,înainte de toate urmează săfie explicat faptul că numele de Vărădia îl poartă încă două sate românești,unul pe ValeaMureșului și altul în în inima Munţilor Apuseni,în plus ,nume asemănătoare cu alVărădiei,aflăm nu numai pentru comune ci și în alte toponimii.Așa în judeţul Caraș,peteritoriul comunei Ezeriș aflăm înălţimea Varadului,între Moldova Nouă și Boșneag esteculmea Varadului 17 și lângă Sebeșul Mic dăm peste Valea Vărădeștilor.Toate acestea ne aratăclar că etimologia numelui Vărădia se cuvine să fie explicată pe cu totul altă bază decât aceea cărădăcina ei se trage de la cuvântul unguresc ''var''= cetate,fiindcă nu în toate părţile pe undeele existau,a existat și câte o fortăreaţă.Nici teza că existenţa originii cuvântului ar fi deprovenienţă slavă nu-i justă,întrucât este foarte îndoios ca ea pretutindeni să fi luat un dublusufix așa cum susţine I.Bălan.Dealtcum rădăcina ''var''poate să fie și de origine iliră ca:Vagdarul Balcanic ,de unde încă revine,alături de alţi termeni și sufixul ''dia'' ca:arcadia, etc. De asemenea și în lumea romană se află o mulţime de localităţi și nume de familii latineterminate în ''dia'' ca:Claudia,Fufidia,Gavidia,etc. Deci ''dia''sau''adia''nu este străină limbiilatine,din contră,revine foarte fregvent și încă în familiile străvechi ale Romei,deși originea eislavă încă-i susţinută.

Istoricul C.Diculescu,autorul lucrării''Die Gepiden'',susţine în schimb că localităţile terminateîn ''dia''sau ''adia''datează din îndelungatul epocii Gepide,care la nordul Dunării a durat cătevasecole. Toate încercările de mai sus ,sunt simple ipoteze care nu pot elucida complect problemaetimolgică a numelui Vărădia,rămânând să fie dezlegată în viitor,pe baza unor alte cercetări. Este adevărat că la începutul dominaţiei gepizilor în timpul lui Justinian,vechea Arcidava ogăsim sub forma coruptă de Recidava,însă după dispariţia orcărei influienţe romane,și după ceteritoriul din nordul Dunării a rămas exclusiv în mâna lor ,nu-i exclus ca localitatea să ficăpătat numele de Vărădia. Într-adevăr în vechea limbă gotă,strâns legată de cea gepidă,mai puţin cunoscută deprima,aflăm cuvântul Varadia,din care în decursul timpului cu ușurinţă sa putut nașteVărădia ,prin itercalarea vocalei''a''între grupul de consoane ''ră'',mai greu de pronunţat șiimpus de necesitatea armoniei vocalictice a limbii noastre.Înţelesul cuvântului vechi german''Vărădia''este custodic,adică loc de supraveghere,care corespunde perfect cu așezareageografică a localităţii.În realitate,ea stă de veghe la gura văii Carașului ,care de aici spre sudse pierde în bazinul larg al Vrăniuţului,până la vărsarea lui în Dunăre. Deci între semnificaţia cuvântului și situaţia geografică a așezării,există o perfectăcorelaţie ,încât denumirea satului a putut fi dată de poporul Gepid,care a domnit atât timp șiîn Banat,neţinerea numelui în forma sa veche germană,arată că el a fost conservat depopulaţia de origine română,care la perpetuat nemodificat de-a lungul istoriei noastre.

CETATEA FEUDALĂ ERȘOMLIA

Statul feudal a urmărit pentru asigurarea frontierelor sale,construirea de cetăţi cât maiputernice care să împiedice atacurile din afară,și să fie și un punct de plecare pentru acţiunilemilitare în contra vecinilor. Teritoriul ţării sa împărţit în general între nobilime,biserică șiregalitate,fiecare căutând să-și împăneze ţinutul cu cetăţi de apărare.Banatul ca teritoriuregal,în contrast cu restul ţării,fiind locuit de români în majoritatea lui, a fost organizat îndistrincte puse sub conducerea unor nobili români locali,care singuri aveau dreptul de ajudeca în baza lui'' ius valachicum ab anticquo'' pe care și regii Ungariei l-aurecunoscut.Nobilimea română însă a avut obligaţia ca pe teritoriul distrinctelor pendente deun castru,să se organizeze militaricește,pentru a putea servi pe rege,fiindcă Banatulîntotdeauna a rămas o ţară a coroanei.Una dintre aceste cetăţi regale este și Erșomlia,desprecare se presupune că a fost construită,pe partea de est a colinei Chilii,acolo unde sa aflatrămășiţele unei caverne și a unei mânăstiri,dezgropată mai târziu după eliberarea Banatului șiapoi transformată de către baronul Baich,în criptă familiară pentru îmormântarea membrilorfamiliei sale. Cu ocazia construirii capelei mortuare,intrarea spre subterane a fost astupată(comunicarefăcută de bătrânul ziarist Simson Moldovan)care se simte după sunetul înfundat când lasuprafaţă se trece peste ele. Originea cetăţii nu se cunoaște și nici mărimea ei,deoarece ruinele au fost răsfirate cu ocazia

dezgropării mânăstirii.A putut să fie construită după invazia tătarilor (1241),din ordinul regeluiBela al IV-lea ,care pentru a evita ca ţara să ajungă din nou într-o nefericire atât deînfricoșătoare,și ca să nu ma fie expusă ușor altor atacuri,a împânzit-o peste tot cu cetăţiputernice.Nu se știe dacă ea a fost construită pe banii statului,sau de către un nobillocal.Credinţa că aici a fost cândva o cetate puternică,ne-o atestă și descoperirile recente aleunor ruine,aici în aceste părţi,ale căror provenienţă nu pot fi cu certitudine determinate.Îngura pârâului Ieruga,astăzi canal artificial,acolo unde se varsă în râul Caraș,în partea dinspreChilii,se vede fundaţia unui părete gros de 2.2o m.,construit cu o boltitură umplută cu pământși rămășiţe de cărămizi arse.Păretele prezintă un terminus în malul abrupt al pârâului Cărămizile din care este construit,sunt bine arse,însă mult mai dimensionate decât celecunoscute până acum.Cele utilizate la construirea arcuiturii au forma unui T .Lungimea loreste de 6o cm./ 4o cm. și groasă de 1o cm.Jos în apă am aflat câteva bucăţi mai subţiri,avândo latură îndoită în formă de L.și mai puţin groasă,circa 5 cm.,care cred că au servit laacoperire,înbucându-se la capete. Partea mai interesantă a peretelui destul de curios, o constituie părţile lui laterale,suntedificate numai dintr-o singură serie de cărămizi suprapuse,fără vre-o legătură.De asemeneași cele din boltă sau arcuitură,care au un capăt mai subţire,de circa 5 cm.grosime,faţă de celopus de 1o cm.Arcuitura are forma unui semicerc.Partea dintre marginile exterioare șiboltitură,este nivelată cu cărămizi de dimensiuni mai mici,groase de 34 cm. Ca liant al întregului părete,desigur de cetate,sa utilizat o simplă imală care fiind supraarsă,adevenit brună-negricioasă și aproape pietrificată,Din cauza căldurii mari a ajuns în starelichefiată încât sa scurs printr-e cărămizi.Restul liantului dintr-e celelalte cărămizi,este unpământ roșcat,însă tot ars,ceea ce ne face să presupunem,că întreg păretele mai întâi a fostconstruit din cărămizi crude,făcute local și numai dupăaceea sa procedat la arderea lor înbloc.Altcum nu se poate explica omogenitatea păretelui.Liantul este tot atât de ars ca sicărămizile propriuzise,de care se distinge foarte puţin,ca un fir de păr,abia perceptibil. Metoda aceasta de construire sa utilizat pe la începutul evului mediu,ca păreţii ruinelor de laSaravale de pe Valea Mureșului,unde afirmative a fost o mânăstire,sunt identice făcute.Deciacest părete este o rămăşiţă a unui bastion,care se poate pune în legătură numai cu o cetatedin epoca de fortificare a Banatului de către ocupanţii unguri. O asemenea rămăşiţă de părete,făcută din cărămizi crude și legate tot cu imală arsă peloc,sa descoperit în partea vestică a colinei Chilii,în mormânţi.Este sigur că acesterămăşiţe,sunt vestigiile unei cetăţii vechi,destul de cuprinzătoare,care din cauză că nu suntsistematic săpate,nu pot fi precis determinate. Lângă peretele din Gura Jerungii,la căţiva metri în sus spre moară,se află un mormăntneidentificat,construit din două blocuri de piatră perpendicular așezate,peste care este pusunul orizontal,având gura astupatăcu rămășiţe de moloz care ar putea să dateze din aceeașiepocă. Cetatea Erșomlia este amintită prima dată într-un document din 18 octombrie 129o.,aregelui Ladislau al IV-lea care a îmblat pe aici,fiindcă ia plăcut să stea printre români. În evul mediu,biserica catolică a fost aceea care a organizat toate cruciadele contraturcilor.Ele au reclamat sume mari de bani și de aceea Popa Ion al XXII-lea. A ordonat cu

încuvinţarea regelui Carol Robert,să se colecteze în Ungaria anumite zeciuieli după veniturileeclesiilor,pentru acoperirea speselor necesare expediţiilor militare.În arhivaCenadului,colectarea sa făcut între anii 1332-1337 de către Iacob Berengari,care a condus unregistru existent și azi în arhiva Vaticanului.Între localităţiile din Caraș unde sau colectatbani,figurează și cetatea Erdsomlyo sau Erșomlia,al cărei preot Mihai a achitat 12 bănuţi. În 1335,Erșomlia a fost în posesie particulară.Regele Carol Robert,cucerind între anii 1334-35Banatul de Severin,a însărcinat pe Ludovic,Cardinalul Calocei ca să trateze personal cuvoievodul Bogdan,titularul unor proprietăţi în acest ţinut,care a înţeles să protesteze în contraactului de ocupaţie,deși a rămas credincios.Dintr-o scrisoare a regelui din 6 oct.1335,reiese căarhiepiscopul de Calocia îmblând prin aceste părţi,a cerut ca Thouka Judele și castelanulcetăţilor Carașul Mare (Carașova)și Erșomlia să fie înlocuit,întrucât sa convins că a asuprit pelocuitori cu dări mari.În scurt timp cetatea a trecut în posesia regelui.Nu se cunoscîmprejurările care au dus la schimbarea proprietarului acestei cetăţi de mare importanţăstrategică pentru sudul Banatului. Dintr-un document din anul 1343al comitatului Arad,se constată în urma dispoziţiei făcutede servitorul Boc Petru al lui Posa,comitele Carașului,că Raicu,fiul lui Lucaci,a uzurpat și deţinepe nedrept câteva din proprietăţile cetăţii Erșomlia,ca: satulStepak,Lukaia,Bikeșd,Harszto,Brankfalva,Fekete Isvor și Nevektelek,împreună cucolinele,apartenenţele și toate beneficiile lor. Deci Raicu se vede a fi fost un nobil român care a ocupat multe sate abuziv,aparţinândcastrului Erșomlia. Posedarea ilegală a atâtor sate,când în castru a stat un castelanca al regelui,ne arată căRaicu a fost un potentat al românilor de pe Valea Carașului,care ia permis chiar să încalcedrepturile regelui.Nu se cunosc consecinţele acestei încălcări și dacă cercetările capitlului dinArad,au dus capăt abuzului,sau că ele au rămas în banaficiul său și pe mai departe. Capitlul din Cenad,în anul 1363,desparte teritoriul cetăţii Erșomliei de acela al satuluiBachtuise,despre care Millecker susţine că s-ar fi aflat pe locul Comorâștei de azi. În anul 137o,palatinul Ludovic,prinţ de Opulia,a ţinut la Mezo Somlyo(Șemlacul Mare) oadunare palatinalăpentru stăpânirea lotrilor.Între cei condamnaţi figurează și iobagul regalDrugan din satul Basta,aparţinat cetăţii Erșomlia. Dintr-un document al anului 1370,reiese că râul Caraș,a despărţit satul Vaia sau Valea deteritoriul Erșomliei. Valea ca prediu regal,sa stins de-a lungul râului Caraș,de la Ticvaniul Mic,până laBerliște,cuprinzând 7 chinezate.Deci Erșomlia,n-a putut să fie decât la stânga domeniului''Valea",adică în imediata apropiere a Vărădiei. După moartea lui Ludovic cel Mare,aajuns rege Maria,fica sa minoră,sub acre unul din celetrei partide nemulţumite sau revoltat,în frunte cu Ion Horvat,și Paliana,Zaidovar(Jdioara)Sebeș,Mihaild,Orșova,și alte cetăţi. Nemulţumiţii n-au fost numai nobilii din Banat,ci în general toţi aceia care n-au vrut săaccepte situaţia creată de domnia celor două regine:Maria și mama ei Elisabeta. Scopul lor a fost să aducă pe tronul Ungariei pe Carol cel Mic,singurul descendent al Casei deAnjou.

Regele Sighismund,luând cunoștiinţă de amploarea mișcării din sudul ţării,a încercat săaducă la ascultare cetăţile alăturate rebelilor.Printr-o scrisoare din 26 aug.1386,a invitat pecăpitanii cetăţilor:Lugoj,Erșomlia,și Somlyo,să seatașeze oastei regale conduse de BanulSeverinului Ladislau de Losonczy și să lupte contra revoluţionarilor. Invitaţia făcută se pare că a rămas fără efect,fiindcă dintr-o diplomă a regelui dată la 25iunie 1387,aflăm că cetăţile:Somlyo,Jdiorna,Mehadia și Orșova,erau încă în mâinileinsurgenţilor. Încă în acel an ,cetăţile într-adevăr au și fost recuperate de Ladislau de Losonczy,din mâinilelui Horvat și Paliana,în urma bătăliei dată în primăvara anului 1386,lângă BeregsăulMare,unde au pierit mulţi români bănăţeni ,pe care nu iau putut astâmpăra regeleSigismund,decât abia în anul 1394. Printr-o scrisoare din 139o,regele Sigismund,donează cetatea Erșomlia împreună cusatele:Erșomlia,Karașova,Cernoţ,Iabolnok,Vărădia și Vizvar,Banului de Severin,Nicolae dePereny,lăsând Capitlului din Cenad ca să-l pună în posesie.Din acest reiese că pe lângă cetateaErșomlia,a mai existat și un sat cu același nume,care n-a putut să fie decât în apropiereafortăreţii.Întradevăr,la est de colina Chilii ,dincolo de Caraș,se întinde șesul cu numele de''Șoiman'',care ușor poate să derive de la vechiul nume al Erșomliei. Nicolae de Peren,într-e anii 139o-92,în calitate de Ban al Severinului,dă o scrisoare dinErșomlia,desigur după ce a fost introdus în posesiunea ei,către castelanul cetăţii Cușved,ca înviitor oficialii săi atunci când au de-a face cu oameni din chinezatele sale ,săi judece legearomânilor (iuxta legum Vlahorum). Din documentul publicat mai jos,se desprind două fapte esenţiale pentru istoria noastrăbănăţeană,întâi că ţinutul Erșomliei de pe Valea Carașului,a fost parte din Banatul deSeverin,fiindcă Banul de Pereny,în această calitate sa adresat castelanului de Cuveșd,cetateașezată între satele Calina și Săcăș,la sud-est de Docnecea.Și a doua,că dreptul românesc saaplicat și în aceste părţi,fapt încă neconfirmat de nici un alt document. Se pare că chinezul Bogda a fost acela,care ia cerut Banului,ca românii dacă comit vre-otrasgresiune să fie judecaţi (iuxta legem olahorum),pe care oficialii n-au vrut so respecte. Redăm acum în întregime acel document: '' Refferit nobis Bogdanus kehezius de distrinctu castrei Kuvesd quomodo quendamhomimemin suo Kenezyatu existem similiter Bogdan vocatum vestri officiales de fecissentcaptivari,eoque et ipae quendam malitiosum et spolistorem captivasset et quod spolium nonposse super eodem comprobare .Ideo vestram rogamus fraternitatem presentibusdiligenter,quatenus cundem Bogdanum ad fideiussoriam cautionem sui kenezi liberum abirepermitatis et quididem vestri officiales erga ipsum aquisivionis haberentid iuxta legemolahorum ubiumque voluerint,exequi commitatis aluid nostra fraternitatis ob respectum nonfacturi. Scripta in Ersomlia (139o-1392)-Nicolaus de Perin '' Pe verso: ''Nobili viro magistro Stephano filo quondm Petre bani filii Haem fratri nostrocarissimo.'' După lupta de al Kosovopolie din 1389,sultanul Murad I.,a supus Serbia și a ajuns laDunăre,încăt pericolul turcesc a bătut la poarta de sud a Ungariei,adică în Banat, pe care au și

început să-l atace.În 1389 regele Sigismund,trece cu armata sa în Sebia și ocupă câtevacetăţi.Anul următor,regele sa avântat din nou peste Dunăre,însă fără vre-un rezultat maiapreciabil.După plecarea lui,o oaste turcească,a invadat Banatul de sud,pe care la devastatcumplit.Luptele între trupele regale și cele turcești au fost neântrerupte și în anulurmător.Regele Sigismund a adunat o nouă armată și a invadat Sebia,unde a cucerit fortăreaţaGolumbăţ,însă sa retras repede.Turcii atunci au trecut pe ţărmul stâng al Dunării înBanat,unde au prădat totul în calea lor.Ei au fost întâmpinaţi de Banul Nicolae de Pereny laErșomlia (Vărădia),unde ia bătut,alungându-i peste Dunăre. Peste 2 ani,la 12 iulie 1382,regele Sigismund,recunoaște din nou meritele Banului Nicolae dePereny,căștigate în Serbia,însă apreciind importanţa cetăţii Erșomlia pentru scopurile sale,o iaîndărăt și în schimb îi dă alte posesiuni în comitatul Zemplen de mai mică valoare. În anul 1404,vicecomitele Benedict al Carașului Mare,a fost și comandant al cetăţiiErșomlia,fiindcă în acel timp de regulă comiţii și vicecomiţii erau și comandanţii unei fortăreţe. În anul 1408,comitele de Timiș,Pipo de Czors,lasă nobilului său Iacob Csep,castelanulfortăreţei Erșomlia,ca să constate dacă plângerea lui Dobravicza Petru este întemeiată,căPetru de Szalay a stabilit semne marginale nedrepte de teritoriul comunei Dobravicza și în cazafirmativ să curme abuzul. Din acest document reiese că cetatea Erșomlia,a fost subordonată contelui de Timiș,careputea să dea dispoziţii castelanului de aici.Se vede că un timp,comiţii de Timiș au avut dreptde dispoziţie asupra tuturor cetăţilor de pe teritoriul distrinctelor,fiindcă Banatul întreg aconstituit un capitant aparte la frontiera de sud a ţării cu sediul la Timișoara. Regele Ladislau I,la 9 dec.1440,recunoaște că a cedat definitiv cetatea Erșomlia cameralituluiMihai Orszag,însă ea fiindu-i necesară,ei i-au lăsat-o lui,în schimbul cetăţii Șoimoș dincomitatul Arad,care a aparţinut fostului comite de Timiș,Ludovic de Hagyimaș.De la acestaregele a luat-o înapoi,fiindcă fiul său a lotrit din ea,și bărbatul sa atașat partidului german,carea luptat în contra sa.În urma nefericitei înfrîngeri de la Varna din 1444 Ion Huniade a căutat săsancţioneze pe Brancovici,despotul Sârbilor,care după ce sa supus Ungariei,și văzănd căaceasta nu este în stare să-l apere în contra turcilor,a trecut de partea lui. Ion Huniade dupăce și-a organizat o nouă armată,la 11 august 1448, a plecat din Timișoara cu 24.ooo mii deoameni,a trecut Dunărea,prădând toate cetăţile lui Brancovici.După bătălia cu sultanul Muradde pe Câmpul Mierlei (Kosovopolie)pe care de asemenea a pierdut-o,a încercat să se retragăîn ţară,însă pe drum a fost prins de Brancovici și închis ăn cetatea Semedria.Acesta n-a vrut să-l elibereze decât după avertismentul Staturilor Ungariei și a regelui Bosniei,care l-auameninţat cu represalii.Despotulapus condiţii grele și umilitoare lui Ion Huniade,care a fostconstrâns să le accepte.El sa obligat săi restituie toate averile,precum și cetatea Erșomlia cerenu se știe în ce împrejurări a ajuns în posesiunea familiei lui Ion de Huniade,întărind totodatăcu un jurământ că fiulsău vel mare,Ladislau,va lua de soţie pe nepoata despotului,pe fiica luiUlrich Cille. Dieta ţării,în adunarea ţinută în luna iunie 145o,la dezlegat pe Ion de Huniade de rământulstors cu puterea de către Brancovici,ia confiscat acestuia toate averile din Ungaria și a decissă-l aduca pe acesta la supunere prin forţă.Ion de Huniade sa aruncat atunci asupra luiBrancovici care fără condiţii la ia restituit pe fiul său Ladislau,și a făcut promisiuni de

supunere.În anul 1451,între Ioan de Huniade și despotul Brancovici se închieie o nouăînţelegere.Acesta ia promis primului amiciţie eternă,și de Mitropolitul Atănasie alSimedriei,prin punerea sigiliului Mitropoliei.Brancovici a convenit din nou că va da din nou desoţie pe nepoata sa,fiica lui Ulrich de Cille de astă dată lui Matia,copilul cel mai mic al lui Ionde Huniade. Căsătoria urmând a se ţine în anul 1453 la Sânnicoara ,Brancovici sa mai obligat,ca întrucâtdupă moartea lui,văduva sau copii săi,de n-ar respecta convenţia de căsătorie ,Ion de Huniadesă fie îndreptăţit să ocupe fortăreaţa de la Muncaci din comitatulBereg,Kulpin,Mitoviţa,Zalankenen și Zemlin,în comitatul Srem Beck (Becicherecul)în comunaTorontal și Erd Samlyo din comitatul Caraș etc,drept sancţiune pentru încălcarea cuvântuluidat. Pacea n-a fost de lungă durată fiindcă Brancovici ia întins o cursă la Belgrad CăpitanuluiLadislau de Szilagy,cumnatul lui Huniade ,asasinându-l.Pentru a răzbuna aceastămoarte,fratele său Mihai de Szilagy,la atacat pe Brancovici și vulnerându-l lacapturat.Brancovici ca să se elibereze,a vrut săi cedeze domeniile de la Bece și Erșomlia,pecare nu le-a acceptat,fiind pentru el de mai mare importanţă planul de căsătorie cu nepotulsău Matia. La înţelegere a aderat și regele nou ales,Matia,care a stabilit că ,deși Brancovici ia cedat luiSzilagy ca preţ al răscumpărării pentru asasinarea fratelui său cetatea Becse și Erșomlia,totușiel le-a restituit copiilor despotului.Dacă însă copii acestora vor rămâne fără moștenitori,sauvor călca fidelitatea faţă de rege,unchiul său Szilagy,va fi în drept să ocupe imediat cele douăfortăreţe. Un alt document despre Erșomlia îl avem în anul 1492,când regele Matia a cerut pentruPetru Gereb ,scrisoarea asupra cetăţii de la Ladislau Gereb,episcopul Transilvaniei,pe careacesta ia refuzat-o,permiţându-i numai so copieze,fiindcâ originalul ia fost și lui necesar. Despre cetatea Erșomlia,documentele încep să se rărească și numai sporadic mai aflăm,dinlistele de indemnizaţie ale anului 1506 că salarul anual al castelanului a fost de 1oo forinţi înbani,și o cantitate de sare de valoare egală. Cetatea a mai existat însă și în anii 1536și ea a fost ocupată de turci,abia în anul 1552,odatăcu Timișoara. Când a fost distrusă cetatea Erșomlia,nu se știe,căci hărţile apărute în secolul al XVII aproapenici n-o mai amintesc,sau dacă și da,atunci ea este așezată arbitrar. Așezarea cetăţii Erșomlia,Nicolae Olah în lucrarea sa ''Hungaria''din 1536,ne arată a fi fostîntr-e râul Timiș și Dunăre,în mijlocul câmpiei Maxons.''Aici sa ridicat cetatea păduroasăErdsomlia,până când o lată fortăreaţă Somlyo,se întinde pe șesul dinspre Timișoara. '' În harta lui Martin Senter,apărută la Hurmberg,în anul 1684,castrul Tockel este pus lângărâul Caraș și spre răsărit de acesta,Ersomello și Metzosemlo,adică Mezosemlyio. În harta lui Marsigili,confecţionatăpe la finea secolului al XVII,cetatea Ersomlia nici nu esteamintită. Ortelius a făcut o mapă în 1665,în care Erșomlia este situată la marginea câmpiei Maxons șila sud de Caransebeș. După harta lui Martin Senter făcută în 1683 la Hurmberg ,Mezo-Sonlao,cade la est de

Erșomlia și la sud de Bardack,localitate necunoscută. Kreckwitz,în harta anexată la lucrarea "Der Donaus" ,stabilește loculcetăţii ca și Ortelius. În hărţile în care sunt anexate la publicaţiile Academiei Române,seria II,tomul II,cetateaErșomlia este fixată în jurul Mehadiei ,și anume : 1. Giacomo Cantelli de Vignola,în harta editată în 168o,despre Moldova șiMuntenia,pune Ersomlio între Porţile de Fier ale Transilvaniei și râul Jiu,la nord de Mehadia.

2. În harta editată la Hurmberg,despre Ucraina,Transilvania,Moldova și Valchia,de cătreHoman Ion,începând de la Lugu(Lugoj)spre sud-est ,aflăm Caransebeșul,Tunia(Domașnea),Ersonelo(Erșomlia),Mehadia și Orșova,Erșomlia cade mai spre est de Timișși de Mehadia.

3. În harta numită'' Imperium Turcicum ''de același Ion Homan,Erșomlia figurează subnumele de Erjomelo însă nici aceasta nui precis.

4. Homan,într-o altă hartă publicată la Nurnberg arată că Ersomlia (Ersonollo)este situată între Bocșa și Mezo Sonyo.

Culwer Filip,în harta nr.XXXC anexată la lucrarea intitulată ''Geografia'' pune Erșomlia ănregiunea Oraviţa. Mumele cetăţii Erșomlia figurează în diferitele documente care ne-au rămas în formaurmătoare : 129o ca Erdsumilo 1323 ca Erdsomlow 1335 ca Ersumlya 1343 ca Ersomlyo 1363 ca Ersomlia 1378 ca Ersumplio 1382 ca Ersumplia 1386 ca Ersomlya 139o ca Erdsomlyo 1392 ca Ersomlyo 1404 ca Erdsomlyo 1408 ca Ersomlyola 1431 ca Er-Somlyo 144o ca Ersomlya și la 1451 Erd-Somlyo. Numele cetăţii Erșomlia după părerea lui Millecker,se trage de la coarne,fructe care cresc înpădure și care pe ungurește se numesc Som,ca șilocalităţile,Somogy,Somod,Somoder,Somosd,Sompacs și Somsaly și prefixul Er,se referă la râulCaraș,care curge pe sub colina Chilii și i sa adăugat ca să se distingă de cetatea Mezo-Somlyo,așezată pe înălţimea de la Șemlacu Mare în plină câmpie. Er,erd,după alţii ,a însemnat pădure (erdo),fiind așezată într-o regiune păduroasă,în contrastcu Mezo-Somlyo de la câmpie,așa cum corect a arătat-o și N.Vlachus. Cetatea Erșomlia în decursul timpului a avut următorii castelani: -la 1323 pe magistrul Nicolae,castelan al cetăţilor Erșomlia și Carașul Mare. -la 1335,Thouka,castelan al Erșomliei și Carașul Mare.

-la 1375-58 Ion Besenyo,castelan al Erșomliei. -la 1382 Grigore Idem. -la 14o4 magistrul Benedek,vicecomite al comitatului Caraș -la 14o8 Iacob Csap de Gherteniș,castelan al Erșomliei. -la 1431 Ladislau,fiul lui Mihai Idem. -la 1431 Peter Feier,vicecastelan al cetăţii Erșomliei. -la 1454 Iacob Pongraţ de Sânicolau,castelan al Erșomliei și Jdiorei. Castelanii cetăţii Carașului Mare,întotdeauna au purtat numele și de castelani ai cetăţiiErșomlia.Aceasta ne arată că cetatea Carașul Mare a aparţinut de cetatea Erșomlia,fiindcăcastelanii ei în cele mai multe cazuri reac cu totul titlul celei dintâi care avea o mai micăimportanţă. Localităţiile amintite în documentele timpului niciodată nu sunt arătate ca și când ardepinde de Cetatea Carașului ci ăntotdeauna ca aparţinând de Erșomlia. Localităţile care sau ţinut de fotăreașa Erșomlia sunt următoarele: -Ersomlya la 139o -Karașova la1355,1405,1453 -Basta(azi necunoscută)137o -Brancfalva(azi necunoscută)137o -Bukesd(idem)1345 -Cherneuch(idem)139o,1392 (Este posibil ca pârâul Ciornovăţ,care curge de pe teritoriul Doclin,și se varsă în dreptulVărădiei în Caraș,a menţinut numele vechiului sat amintit în documentele anului 139o.) -Dobraviţa(azi necunoscută)1403 -Jabolnok,după Pesta Fr.-Jabuka de azi 139o-1392 -Fekete Izwor (Fekete Izvor)(azi necunoscută)1343 -Lucaya(azi necunoscută)1343 -Luky(după Pesty Fr.,lângă râul Caraș),(azi necunoscut)1452 -Harastowth(azi necunoscut)1343 -Nevegtelek(azi necunoscut)1343 -Soma(Jamul Mare sau Sama de azi)137o -Steepkfolus(azi necunoscut)1343 -Varadia 139o,1392 -Vizwar(azi necunoscut)139o,1392 În numele acestor localităţi este greu să se recunoască vreunul din satele zilelornoastre,fiindcă au fost defectuos scrise în cuprinsul documentelor,redactate de necunoscătoriai ţinutului,care fiind de origine ungurească au căutat să le adapteze vreunui cuvânt din limbalor sau că de-a dreptul le-au tradus înţelesul.La alte localităţi compuse din două cuvinte,autradus numai o parte a numelui,cum este cazul satului Fekete Izvor care la origine a fost sigurIzvorul Negru. Aceasta arată o preocupare aproape milenară la vecinii noștrii feudali,ca tot ce nu-iunguresc,să fie adaptat sau transformat în spiritul limbii lor,căutând să dea statului unguresc o înfăţișare naţională,pe care cel puţin în Banat n-a avut-o niciodată,aceasta fiind întotdeauna

românesc. Toate localităţile enumerate în documentele care se referă la cetatea Erșomlia,urmează săfie căutate pe locul satelor vechi de pe Valea Carașului,a căror nume au fost schimonosite descriitorii cancelariilor regești sau bisericești care le-au redactat.Unele sate însă au suferit maipuţine schimbări,cum este Vărădia și Soma (Jamu Mare),care a rămas la populaţia de pe ValeaCarașului sub vechea denumire de Sama. Faptul mai poate avea și o altă explicaţie,că satele amintite,în mare parte azi dispărute,să fifost mai mici localităţi care pe timpul ocupaţiei turcești sau îmbinat cu satele mai vechi dinapropiere,încât li sa pierdut urma,rămânând câteodată numai ca toponimie. Dispariţia acestor cătune nici na putut să se facă cu mare greutate,dată fiind micimealor.Câteva case în cazul cel mai bun,care dacă au fost distruse,cu aceeași ușurinţă sau pututreface din nou în vatra satelor mai mari sau în altă parte. Înprejurarea că multe sate vechi românești,de pe Valea Carașului,care au existat și în EvulMediu,nu sunt amintite ca aparţinând de Erșomlia,ne arată că ele au avut o administraţieproprie chinezală,depinzând numai de puterea regală. În Evul Mediu,regele Ungariei,ca să-și asigure supunerea populaţiei de pe teritoriul ţării,alăsat-o să se conducă după tradiţiile vechi ale instituţiilor sale naţionale.Una dintr-e acesteinstituţii de bază pentru organizarea vieţii politice a satelor românești a fost și ''chinezatul''.Pe unii ''chinezi'',regele i-a recunoscut ca nobili,consacrându-le dreptul străvechi de a judecași administra pe supușii lor și de a participa cu ei la luptă când au fost chemaţi de el la arme ţ Au fost însă și sate,cum este Vărădia,puse sub protecţia unor castre regale,urmând cachinezul lor să asculte de ordinele castelanului,care reprezintă pe rege.Deci și pe teritoriuldistrictelor,au fost sate,care deși au aparţinut de vre-o cetate regală,totuși organizarea lorpolitică străveche a rămas neschimbată. Viaţa socială și economică în această epocă de plin feudalism,a fost o grea sarcină pentruţărănimea Vărădiei.Aparţinând de fortăreaţă,ea a fost supusă la multe sarcini rezultate dinraporturile politice ale timpului.Țăranii au avut proprietăţi personale pe care le-au moștenitdin tată în fiu,după care au achitat anumite dări,pe lângă zeciuiala obligatorie a bisericiicatolice,de care numai mai târziu sau scăpat.Au mai fost obligaţi la anumite lucrări cu carulsau cu mâinile,atât pentru chnezi cât și pentru fortăreaţă,,care urma să fie bine întreţinută. De la dezastrul de la Mohaci din 1526,unde în lupta contra turcilor a pierit floareanobilimei,în frunte cu tânărul rege al Ungariei,Banatul nu mult mai tărziu a ajuns subdominaţia otomană,care a durat 16 decenii.Sultanul recunoscând importanţa strategică aBanatului,a format din o parte a lui un pașalâc cu sediul la Timișoara,punând în fruntea lui unbeglerebeg.Pașalâcul era înpărţit în 6 sandjacuri conduse de câte un bey.La Vărădia și subturci a existat o cetate,care sa ţinut de pașalâcul de la Timișoara.Nu se știe unde a fost aceastăcetate,însă ea na pututsă fie decât tot pe locul vechii cetăţi Erșomlia,de pe înălţimeaChiliilor ,care cu timpul sa distrus. Când turcii au invadat satele din Banat,ei au semănat pretutindeni moartea,n-au fost feriţinici copii,nici femeile,care n-au căzut pradă spadei,au fost mânaţi ca turmele de vite în sclavie.Populaţia a fugit înspăimântată din calea turcilor,ascunzându-se prin păduri ,unde aceștia n-au cutezat să pătrundă.

Turcii în urma lor contra creștinilor,au distrus și localurile de rugăciuni ale românilor,ucigândpretutindeni pe servitorii cultului divin.Așa dintr-un document al timpului,conservat lamânăstirea din Srediștea Mică,aflăm din cuprinsul unei comunicări făcută în anul 1553 decătre castelanul și spanul Caransebeșului Andrei ''că prin călugări la Vărădia i-or rupt decodzile cailor pră toţi pentru și-or dărâmat mânăstiri,nici ziduri n-ar mai rămas'' Cu toată sălbăticia lor mai târziu,vrând să ţină și să exploateze teritoriile ocupate ale vechiiUngarii,a căutat să cruţe populaţia rămasă fără conducători,fiindcă nobilimea română dinBanat,încă de la început sa refugiat pe teritoriul Transilvaniei.Satele bănăţene au rămas decapul lor,ca să se descurce singure cu noii ocupanţi. Nedreptăţile și împilările suferite de populaţia satelor noastre au fostînspăimântătoare.Arbitrarul a domnit pretutindeni,încât a mai și rămas zicală ţărănească:''turcul te bate ,turcul te judecă''. Cu timpul însă,turcii ajungând în contact cu civilizaţia europeană,au devenit mai umani,încâtși viaţa indigenilor sa înbunătăţit,rămânând totuși la discreţia autorităţilor.În Vărădia a stat unspahiu,drept recunoștinţă pentru serviciile militare aduse sultanului,căruia ţăranii au fostobligaţi săi achite zeciuiala din toate produsele pământulu.Denumirea aceasta saîmpământenit atât de mult,încât noul proprietar al satului de mai târziu,sârbul Baicu Petru,afost numit de populaţie tot ca ''spaie''și moșia lui ca ''săilug'' Sub turci negoţul a fost în mâna grecilor,care profitând de situaţia lor favorizată laConstantinopol,au împânzit tot teritoriul ocupat de aceștia.Comerţul era atât de ezclusivexercitat de greci,încât cuvântul de ''greca''a ajuns să înlocuiască cuvântul ''neguţător''. Cât despre viaţa politică a acestuia,turcii n-au înţeles să impună vre-o formă de organizareadministrativă proprie,lăsându-i pe români să se conducă după uzanţele lor vechi.De la ei ne-arămas o singură numire,aceea de''soboș'',adică de supraveghetor al teritoriului,însă și aceastade mică importanţă,provenind de la ''subeși'',subofiţeri ai spahiei,având sarcină de a apăraspailagul,pe care acesta la exploatat în numele sultanului.Pe spăilug erau așezate''odăile''adică locuinţele servitorilor și a subalternilor spahiului.Existenţa acestor odăispăilești,este menţionată și pe harta cadastrală sub numele toponimic ''odăile bătrâne''delângă marginea Carașului dinspre Mercina.Cerealale de pe săilug și zeciuiala adunată,spaia le-a înmagazinat în hambar. De la turci,în afară de aceste câteva numiri sociale,economice și nume tipice ca:Bârdac,Corcan etc.,ne-au mai rămas și câteva nume de familie ca: Turcu ,Caiman,Cuzman,Bei,Buzan,Tătaru,Lala,etc. După ce turcii sau mai îmblânzit,populaţia a vieţuit mult mai bine sub ei decât aceea rămasăîn afara pașalâcului,ceea ce a constituit un îndemn pentru aproape 9.ooo de familii care într-un singur an au imigrat din Transilvania în Banat.Pe la finea sec.XVII,ţăranul bănăţean a ajunsproprietarul moșiei,lucrată de el,pentru care până atunci a solvit zeciuiala spahiului.Aceastăprimă împroprietărire făcută de turci în Banat,a vrut să demonstreze ţăranilor din provinciilevecine,că sub ocupaţia păgânilor viaţa este mai omenoasă decât sub creștini. Satele în fapt au fost conduse de chinezi,care nu se știe dacă au fost aleși sau nu,fiindcă ocomună singură sau mai multe au format o unitate având în fruntea ei un spahiu careprezentant al sultanului.Țăranul a fost obligat să dea din produsele realizate o cotă parte,pe

când de pe recolta realizată de pe spăiluguri din ''Uberlandurile ''de mai tărziu sau din''ibrilonţuri''cum le-au numit bănăţenii ,după cum s-au putut înţelege cu spahiul. Sub turci,Vărădia a ajuns în ultimul timp la înflorirea economică,întrucât la începutulocupaţiei austriece este indicată ca sat mare.În conscripţia făcută de Marsigilii din Bologna pela finea sec.XVI,o aflăm aparţinând districtului Vârșeţ,împreună cu alte 35 de sate de pe valeaCarașului. Vărădia în anul 1698,nd Caransebeșul a fost recucerit de austrieci,sa ţinut de comitatulSeverinului. Tot ca aparţinând Severinului o aflăm și în anul 1699,când chinezul de aici depune ca martordespre meritele comitelui Petru Măcicașu.Istoria nu ne arată evenimentele în urma căroraVărădia a trecut la comitatul Severin,despre care se știe că mult mai târziu a fost încorporat lapașalâcul din Timișoara,după trădarea lui Acaţiu de Barcsa care pentru a-și realiza visul ca săajungă principe al Transilvaniei,a cedat turcilor toate cetăţile bănăţene rămase neocupate. De altcum frontiera dintr-e teritoriul ocupat de turci și cel al Banatului de Severin ,nu erabine delimitat,oscilând după cum aceștie erau mai puternici sau mai strâmtoraţi deîmprejurări,așa că și Vărădia a tercut când de pe o parte ,când de altă. Libertatea de credinţă sub turci a fost tolerată,întrucât ei n-au încercat să facă prozeliţipentru credinţa musulmană,populaţia sa putut ruga în pace și în special călugării au putut să-și dezvolte liber activitatea lor,în acţiunea de susţinere a credinţei și a mânâstirilor,puţine lanumăr câte au existat în această parte a banatului.Așaîn anul 1658 ''fratele Teofil pleacă săadune mili prântru mânăstirea Mrăcunia'' de la Dunăre,obștile cercetate de acest frate este șiVărădia,notată în itinerariul său ,între satele Mărșina și Greioni,de unde a adunat 604groși,căpătând de la Sima chinez mare 4 galbeni,de la popa Simion 2 galbeni,de la DragomirAlbu 2 galbeni,de la Oana 1 florin,de la Cuca lui Iovan 1 florin.(extras din documentulcomunicat de prof.Ion Stoia Udrea din Greoni) Dintr-un alt document de dată mai târzie,aflăm că în anul 17o7,a fost popă în satulnostru:Muiu Căiman.Menţinerea numelui de Căiman ne arată că procesul de asimilare al unorturci în aceste părţi sa terminat de mult,încât unul din descendenţii acestuia a putut ajungechiar preot în sat. Cu toată toleranţa turcească ,ţăranii din comuna Vărădia nu s-au decis să se prindă larestaurarea mânăstirii de la Chilii,care a fost devastată de turcii lui Selim AmuratOsman,zăcând sub ruinele sale aproape 2oo de ani,din cauză că nu sa putut obţine autorizaţianecesară care se dădea foarte dificil. Cuntul Chilii,nu este localnic și sa dat colinei de aici probabil de călugării veniţi din TaraRomânească,care sau stabilit prin chiliile amanajate în vechea mânăstire.Numai călugării depeste munţi au pentru camerele călugărilor numirea de chilie,care la noi nu se cunoaște,sepoate ca odată cu familiile unor păcurari sau de ţărani români de peste munţi să fie venit șivre-un călugăr care auzind de la săteni că sus pe culme a existat o mânăstire surpată,și-aimprovizat acolo o mică cămeruţă pentru a-și petrece viaţa în ea,de lacare ne-a rămas apoinumirea topică de''Chilii''. În epoca turcească ,relativ calmă,au imigrat în Vărădia mai multa familii din ȚaraRomânească.Faptul ni-l confirmă numele unor familii ca:Giula,Procopie,Țăranu etc.

Tot imigrată este si vechea familie de cărturari,cu numele deja sârbizat mai târziu alIorgovicionilor,care la început sa numit Iorga. Atunci a luat naștere și cătunul Ciobănei,așezat la circa 1 km.nord est de Vărădia,dinciobaniii stabiliţi în acest loc ,imigraţi din Țara Românească în sec.al XVII-lea,din cauza asupririicumplite de către boierimea fanariotă.Numele satului Ciobani,ne arată originea noilorveniţi,care sau ocupat cu păstoritul oilor,numiţi''ciobani'',cuvânt de origine turcă.Un altargument că satul Ciobani este de provienenţă mai nouă și că a fost înfiinţat de familiile depăcurari imigrate de la care î-și trage și numele,este și faptul că ele în afară de mici excepţiidin totalul de 64 de familii câte au existat pe la finea secolului trecut ,nici una nu arecognomen(precle)cum au aproape toate celelalte din satul propriuzis.În plus,majoritateanumelor de familie este format din unul de botez ,ceea ce in comună nu revine la nici una. Ocupaţia turcească na rămas fără urmări nici în viaţa socială și nici în cea etnică a satului.Dacă viaţa ecomomică bazată pe agricultură și creșterea vitelor ca ocupaţie principală ,nacunoscut vre-o influienţă mai remarcabilă,totuși raporturile dintr-e ţărănime și noii cuceritoricare au urmat vechilor nobili indigeni sau de viţă străină ,sau schimbat mult.În decursultimpului între români și noii veniţi,puţini la număr,s-au stabilit relaţii de bună vecinătate cu oprobă,că mulţi turci sau așezat în satele bănăţene,unde amestecându-se cu populaţia localăsau desnaţionalizat total.De la ei ne-au rămas multe nume de familiie turcești.Totuși populaţiasatului si-a păstrat caracterul său românesc,cu toate influienţele străine,neînsemnate care n-au reușit săi strice unitatea etnică.De altcum nici alte imigrări ale altor popoare vechi,n-auputut schimba structura etnică românească,deși se susţine după o tradiţie sârbească căpopulaţia sârbă din jurul Vârșeţului ,de frica turcilor,sa ascuns prin văile de la Vărădia.și un tribîntreg de sârbi,care au căutat și ei refugiu a populat chiar satul de azi. Nu știu câtă bază se poate pune pe o asemenea tradiţie,că un trib de sârbi a populat satulVărădia.Asta ar însemna că încă înainte de venirea turcilor,populaţia românească ar fi plecat șiîn locul ei sau așezat sârbii.Puţină logică aplicată și s-ar vedea că populaţia sârbă din jurulVârșeţului,care a căutat refugiu prin văile Vărădiei na avut raţiune ca să se așeze în sateromânești,fiind și aici tot atât de expuși pericolului ca și în ale lor proprii.Pe de altă parte,codrii Vârșeţului au putut oferi mai multă siguranţă,decât pădurile mici de la Vărădia,încâteste neverosimilă o deplasare spre est a lor.Dacă satul ar fi fost populat de un întregtrib,atunci ar fi și azi sârbesc ,fiindcă el n-ar fi putut să dispară fără nici o urmă istorică. Adevărul este altul,că populaţia sârbă venită în Banat de peste Dunăre,și așezată mai multîn partea de sud-vest a acestuia,ușor se poate că de frica furiei sălbatice a turcilor să fie căutatadăpost temporar prin văile întortocheate ale colinelor Vărădia,sârbi au vieţuit separat prinaceste văi de la care unele și-au căpătat și numele lor topice sârbești de mai târziu ca:ValeaSârbului,Dobromir,Bridelniţa etc. În Vărădia aflăm și căteva nume de familii sârbeșci ca:Velici,Soculici,Brancuetc.desnaţionalizate complect ,însă nu se știe dacă ele au rămas în sat din populaţia refugiatăatunci sau că sunt de provenienţă ulterioară. Viaţa socială și familiară na fost cu nimic înfluienţată,fiindcă turcii la sate nu sau așezat decâtsporadic ,și atunci credem că mai mult bărbaţii s-au căsătorit cu femeile rone după ce aceștiasau încreștinat.la Vărădia provin destule nume de familii turcești ,din cauză că aici a fost o

cetate sau un castru militar turcesc mai important. În general se poate spune că turcii și ungurii sau toate popoarele migratoare care autrecut,mai ales în al doilea mileniu peste satele noastre din Banat,n-au influienţat viaţa socialăși pe cea intim familiară a ţăranului român ,menţinută în vechea sa formă română.Dacă s-arface un studiu comparativ între modul de viaţă și structura socială a vechilor români și dintreţăranii bănăţeni de azi și turci,s-ar putea vedea cât de mult sa perpetuat peste secole vechiulcaracter latin. De pe timpul dominaţiei turcești,avem cele mai puţine documente scrise,fiindcă scrisulturcesc n-a putut să se înpământenească din cauza aspectului său curios.Populaţia satelor nusa rupt după învăţătură de carte,care puţină câtă a fost și aceea era slavona rămasă încancelariile bisericești,străine și ele de naţia noastră Totuși în sat din timpul turcilor a rămas o inscripţie pe o spadă care se află în posesia D-neiLivia Vici,născută Mioc.Probabil c-a aparţinut unui ofiţer turc,întrucât a fost lucrată cu literede argint făcute din puncte imprimate pe tăiș.Mânerul este mai grosolan lucrat,din corn devită,ănsă îndemânatic la prins. Din câte sa văzut ocupaţia turcă tot atât de lungă ca și cea romană,n-a putut să schimbecaracterul etnic al Vărădiei,care alături de celelalte sate românești de pe Valea Carașului,stăca o mărturie a originii noastre vechi latine.Ia ne învederează până la refuz că un poporcuceritor,nu poate prinde rădăcini într-un teritoriu nou,decât numai dacă se așează în masăcompactă așa cum au făcut-o și românii.O ţară nu-și poate schimba înfăţișarea numai prinocuparea centrelor urbane,cum au procedat turcii și ungurii,ci și prin înpopularea satelor,caresingure pot supravieţui invaziunilor străine. DOMINAȚIA AUSTRIACĂ ȘI UNGARIA

Perioda aceasta ne aduce mai aproape de realităţile sociale și economice ale zilelornoastre.Evenimentele politice,mutându-și centrul de greutate în altă parte a EuropeiCentrale,Banatul a fost integrat cu timpul după o administraţie proprie germană,în statulpretins milenar ungar,devenind o simplă expresie geografică.Așa au cerut-o interesele statuluifictiv naţional ungar,cu mai multe naţionalităţi decât a fost totalul populaţiei sale proprii.Ungurii au căutat să-i dea o structură etnică omogenă pe care niciodată na avut-o.Împăcareadintr-e cele două naţiuni rivale,austriacă și ungară în bazinul dunărean din ultimele douăsecole sa făcu în dauna românilor din Transilvania și Banat și a popoarelor slave din sudul șinordul Ungariei.Banatul rămânând în urmă,este evident că o mulţime de centre urbaneromânești importante în epocile anterioare să decadă,devenind simple vestigii ale unei lumiapuse.În locul lor sau născut alte centre străine,care n-au mai jucat un rol militar,ci unulindustrial și comercial. Este adevărat că satele Bănăţene,între care și Vărădia,au beneficiat mult de pe urmaadministraţiei austriece,de altă factură decât cea turcă sau ungară.Însă ele totuși au fost multși crunt exploatate.Ordinea și dișciplia germane au ridicat nivelul de viaţă al satelor noastresub toate aspectele,cum pușine provincii au avut fericirea so aibă,însă toul sa făcut în

favoarea Austriei.Banatul geografic este ideal așezat,fiindcă la frontiera lui de vest se întretaiearia popoarelor slav,ungur și român,civilizaţii și culturi aparte.care sau influienţat reciproc,afost necesar însă să se pună capăt ocupaţiei turcești,mai întâi din partea popoarelor libere dinapusul Europei,ca el să poată lua un mare avânt economic.Pregătirea apusenilor pentrualungarea turcilor din centrul Europei,a fost îndelungată,însă eficace,fiindcă a dus laeliberarea Timișoarei in anul 1716,și mai apoi la eliberarea întregului Banat. La propunerea prinţului Eugen de Savoy,Curtea Imperială a înfiinţat din ţinutul dintre Tisa - -- Dunăre și Mureș,o provincie separată,dependentă complet de Viena conducătoare-a ei,fiindîncredinţată grofului Mercy.Banatul a fost împărţit în 11 distrincte,în fruntea lor fiind pus câteun ''Verwalter'',au fost organizate unităţile militare și trupele de miliţieni,numiţi haiduci șipanduri.Numele de haiduci,însă cu timpul sa dat nemulţumiţilor care sau revoltat în contranoilor cuceritori,pe când aceea de panduri,sa dat pentru organele poliţieneșci de stat,maitârziu înlocuită cu noul termen de ''sânderi''. Dintr-un document fiscal secret din anul 1717,aflăm că Vărădia a avut 18o de case,ceea ceeste o cifră respectabilă pentru acele timpuri,dacă luăm în considerare că Vârșeţul,de care saţinut și ea în acel an,a numărat numai 70 de case. După lupte purtată de austrieci în contra turcilor,la 1738,aceștia din nou au invadat întreagaprovincie,aprinzând multe sate românești și germane,înfiinţate de noii ocupanţi,în daunaelementului autohton.În cronica protopopului Nicolae Stoica,aflăm că în anul 1738,OmirPașa,instalându-se în portul Megiei(Mehadia),a dat drumul ostașilor turci asupra populaţieidin Valea Carașului,care au trecut și prin Vărădia,pentru a răsbuna perderile suferite de unelegrupe de turci în anul 1717,când au fost atăcaţi de populaţia acestei regiuni.Atacul l-au datprin surprindere în ziua de Rusale,când lumea sa adunat la Rugă.Din satele bănăţene,turcii auluat ca sclavi o mare mulţime de femei,bărbaţi și copii,pe care i-au pus în saci și așa le-autransportat pe cai. Deși austriecii au venit ca eliberatori,prin nedreptăţile create românilor,pe care i-au tratat cape niște primitivi,aceștia sau revoltat de mai multe ori în contra lor.Printr-e nemulţumiţi aufost și Vărădieni,pe care îi aflăm la Orșova,făcând parte din grupele de ordine de sub comandaturcilor. Din această campanie datează și tradiţia rămasă de la Protopopul Petru Șuţu,redată deN.Tincu Velea cum că: ''o colonie ca de vre-o 20 familii româneșci din Vărădia sa trimis dinmandatul bimbașului(coloanei)turcesc cu vatavul ei,Truia în valea ''Guzână''și s-au așezatlângă pomii cei numeroși vataviei lui,dintr-e cari un măr,era extraordinar,cu mărimea cugrosimea și felul cel bun al fruptului de la care și satul și-a luat numele Mărul.Numele acestaromânesc sa susţinut până pe timpul Vlădicei Caransebeșului și al Vârșeţului,IsaiaAntonovici(1741-48)iară atunci mai venind și sârbi în această comună,prin influienţa stăpâniriibisericești sa transformat în sârbescul ''Iabuca''. Numai tradiţia susţine că satul Iabuca de azi,a fost înfiinţată de cele vre-o 2o familiiVărădiene,obligate să-și lase căminele,din ordinul autorităţilor turcești,fiindcă ea revine într-un document din 137o sub numele de Iabolusk și a aparţinut de castrul Erșomlia de la Vărădia. Tot tradiţia ne spune că biserica veche de lemn,așezată pe actualul loc al pieţei,unde pânăacum 2o de ani încă sa menţinut o cruce de peatră ridicată pe locul altarului de familia

''Faraonilor'',a fost donată satului Mărul(Iabuca),fiindcă populașia lui de aici a plecat și na avutbiserică.Fostul preot Mihai Retezanu arată că a dat peste actul de sânţire a bisericii orientaledin 1776 semnat și de egumenul mânăstirii din Iabuca,care a notat în româneșce adeziunea saspirituală,probabil ca un omagiu adus satului de origine al Iabucenilor. În anul 1751 districtul Vârșeţului,a fost scos de sub administraţia militară,împreună cu toatăpartea de nord a Banatului.Făcându-se recensământul în acel an,Vărădia a avut 337 de case șidouă parochii. Tot N.Ticu Velea ne mai spune că:''în anii 175o-59,era în Vărădia popa Iancu Șuţu,căruia i s-au aplicat 24 de bastoane de autoritatea bisericească,din cauză că a întârziat să trimită carul laconstruirea reședinţei episcopale din Vârșeţ''.Este caracteristică această precizare,întrucât nearată modul,cum sârbii au tratat pe preoţii români,care pentru o simplă întârziere au fostbătuţi,neavând nici o demnitate,fiind făcuţi din simpli ţărani,fără nici o pregătire școlară,deșidespre I.Șuţu se susţine c-a studiat câţiva ani la Londra. Cu ocazia conscrierii din anul 1757,satul a ajuns la 355 de case și numărul preoţilor sa ridicatla 4 În 1774,groful Brigido,ajungând guvernator al Banatului,după demisia grofului Clary,aîmpărţit provincia din nou în 4 părţi,Vărădia rămânând tot la districtul Vârșeţului ,multmărit,cuprinzând acum 82 de localităţi.Din acesta ,după decizia Curţii Camerale din Viena,saconstituit un distrinct minier bănăţean''procesus metalicis''la care a fost atașată și Vărădia șiprobabil că sa ţinut de ''Herrschaften-ul''de la Comorâște. În anul 1786,Banatul fiind din nou încorporat Ungariei,sa reînfinţat judeţul Timiș la care afost anexată și Vărădia,fiind împărţită la plasa Vârșeţului. Vărădia cu ocazia numerotării populaţiei din 1786,a avut 2939 de suflete. În timpul ultimei bătăi dintr-e Austria și Turcia din 1788,locuitorii din ţinutul nostru s-aurevoltat din nou,în contra autorităţilor austriece. Armata imperială,pe la jumătatea lunei Septembrie,prevăzând posibilitatea unei retragerispre interiorul ţării,a forţat majoritatea populaţiei din Kudriţ și din celelalte sate germane dinsudul banatului so urmeze.satele din apropiere ,auzind de plecarea germanilor,au crezut casosit timpul ca să-l prădeze,de aceea sau dus să care toate bunurile mobile rămase de laaceștia,mai bine decât să rămână eventualilor cuceritori.Au fost mânaţi și de ura împilărilorsuferite din partea austriecilor,care i-au tratat foarte vitreg și neomenesc. Pe la finea lunei Septembrie,sătenii din Lăţunaș,Mărcovăţ,Comorâște și Vărădia,conduși depreotul Român nonagenar Damaschin Brence,din Comorâște,au căutat să se răzbune pentrutoate nedreptăţile îndurate din partea populaţiei germane,colonizate în vechile sateromânești ,și au atăcat cu toată furia satul german Kudriţ de lângă Mărcovăţ.Maimult,comorâștenii,i marcovicenii au avut vechi neînţelegeri cu germanii de aici,care prinviolenţă și cu concursul autorităţilor le-au luat ''Dealul Vinilor''apt pentru cultura viţei.Condusde vechiul preot român,care a cunoscut timpurile bune din trecut,au invadat satul șipoppulaţia rămasă pe loc,în parte a fost alungată,în parte a fost măcelărită.Foc n-au datsatului,fiindcă mulţi sau cugetat să se mute și în el,fânul de la marginea satului însă l-auaprins,probabil ca să impresioneze și pe germanii din celelalte sate că ce soartă îi așteaptă șipe ei.Au trecut în fiecare casă și tot ce sa putut duce au cărat cu ei.Au distrus apoi

ușile,ferestrele,orga,băncile,altarul bisericei catolice,sânţită cu un an înainte,furând și toateveșmântele preoţești. A doua zi,la 3o septembrie,răsculaţii în număr de 3oo de oameni au fost surprinși în pădureade lângă ''Gruini''de căpitanul de cavalerie Hoffnungwald și sublocotenentul Koteschel-probabil un român după nume-secondaţi de o grupă de cavalerie compusă din 6o soldaţiplecaţi din Deta.Sa dat o luptă violentă,în decursul căreia au fost uciși 13o de rebeli,între careși bătrânul Brenca,răpus de un glonţ,39 au fost prinși și pe ceilalţi iau fugărit.Câţi soldaţi aumurit în încăierarea de aici,cronica nu ne-o spune.Prin acest act de reprimare,armataaustriacă a reușit să astâmpere populaţia revoltată din împrejurimi,care au vrut să atace șiVârșeţul.Prizonierii împreună cu 2 preoţi și încă 14 ţărani,au fost duși în faţa curţii marţiale șicondamnaţi la spânzurătoare de câtre căpitanul Capaun.Două zile a durat execuţia celor 55răsculaţi,în zilele de 11,12 Octombrie 1788,pe furcile ridicate pe repezeală pe câmpul de lângăDenta. La scurt timp după retragerea austriacilor,sa și produs invazia turcească,care a prădat sateleromânești,și pe cele germane,ducând cu ele spre Denta o mulţime de populaţie însclavie.Printr-e captivi au fost o mulţime de mărcinenţi,vrănienţi,vărădieni cu trei popi dinVărădia.Dintr-un document al timpului aflăm că aceștia au putut scăpa de la executare numaidatorită intervenţiei energice a preotului Ion Iorgovici din Vărădia,care ia însoţit până laDenta,unde a reușit săi convingă pe turci,că să le de-a drumul,fiindcă nu sau făcut culpabili denici o faptă. Pentru acest gest și pentru ajutorul dat armatelor austriace de către cei doi preoţi,tatălMarcu Iorgovici și fiul său Ion Iorgovici,Împăratuli-a decorat pe amânoi cu medalia deaur,împrejurare care ia fost adusă la cunoștiinţa tuturor preoţilor din Eparhia Vârșeţului decătre Iosiv Sacabenţ,prin circulara din 5 mai 1791,pe care o reproduc aici în întregime Data la Vârșeţ 5 Mai 1791 Bineâncuvinţatului protopreabitor, a lor Împărătească Mărire a privit spre a tot smerita cererea a celor doi preoţi ainoștrii,adecă a preotului Marco și a fiului său Ioanu Jorgoviciparohul de la Vărădia,care întruaceea câștigările de bine ale sale l-au arătat.Precum ei nu de mult în anul 178o în vremea cănda fost năvălirea Turcească și când au urmat dintraceea fugăria,atunci pe unele și pe multeneamuri din Vărădia,Mercina și din Vrani au sfătuit să nu fugă,și aici împreună cu ei ca uncredincios pastoriu,preotul Marcu rămânând cătră credinţa Monarhului și a Moșiei noastre aufost îndemnatoriu și Porţie Turcilr nu au dat,iară preotul Ioanu pe cei în nevoie și în frică s-auaflat,nu i-au lăsat singuri și dinpreună cu ei în fugărie fiind pe acea îndemnându-i cătrecredinţă împăratului nostru,iarăș la vreme în satele lor au adus,către aceea cel dintâiu cerșândcetane de la Vârșeţ pentru apărarea satelor acelora,singur înainte-Mergător au fost și pentruhrană și ţinerea lor de o vreme sau câștigat ;însă și pe cei trei preoţi de la Vărădia care pestrâmbătate spre moarte au fost prinși,de la Execuţia cea groaznică,cari la Denta saufăcut,prin mijlocirea sa i-au mântuit.Acestea toate mai nainte împitându-le a lor Mărirea șiarătându-se vrednice de crezământ între semn de prea înaltă bunăvoiala sa,pentru vrednicăcâștigare de plată,amândoura acelora mai sus pomeniţi preoţi,tatălui și fiului câte o colaină de

aur care închipuiește faţa cea mai înaltă Împărătescă cu milostivirea a le dăriui bine au voit.

Episcop Iosif Ioanovici Sacabenţi Preotul Ion Iorgovici pleacă din Vărădia, pentru scurt timp împărtășește binecuvântareabisericii,românilor din Denta între 15 August și 13 Noiembrie ,când nu mai figurează înpreotocolul botezaţiilor de la noi din 1788.Cu ocazia conscripţiei din 18o4,el a stat sub nr.203și figurează cu numele de Ioan Iorga paroch și nu ca Iorgovici,sârbizat.Din aceasta rezultă căpreotul Ion Iorga a refuzat la bătrâneţe să mai poarte numele impus de autoritateabisericească sârbă și că familia lor originară sa numit Iorga,ca și alte familii din sat care auimigrat din Țara Românească în secolul al XVII-lea. Pentru participarea la revolta de la Kudriţ,Vărădenii au fost condamnaţi de justiţia din Vârșeţîn zilele de 18 și următoarele ale lunii Februarie 1793,la o desdăunare de 11.108 forinţi,sumăcolosală pentru acele timpuri. În anul 1794-95,în regiune a domnit o mare foamete și epidemie de ciumă,care a seceratpeste 236 de vieţi omenești,pe atunci Vărădia având 5oo de case și peste 3ooo de suflete. În August 1828 sa început evaluarea averii Camerei dincomunele,Iabuca,Sălciţa,Vărădia,Cacova,Mărcovăţ,Kudriţ,Srediștea Mică și SredișteaMare,Marghita și Zichinifalva,care sau terminat la începutul anului 1829,Vărădia în anul1832 ,a fost cumpărată de sârbul Teodor Baich,care a căpătat totodată și titlul nobililor ''deVărădia''de la împăratul Ferdinand al V-lea. Teodor Baici,a fost ginerele lui Miloș Obrenovici,fondatorul dinastiei sârbești,însurându-secu fica lui cea mai mare,Petra Obrenovici.Fratele ei ,principelele Obrenovici Mihai al III-lea,fiind asasinat în 1868,a rămas fără descendenţi,încât averea lui particulară a moștenit-o eași încă o soră a ei mai mică,măritată cu Nicolici din Rudna. Miloș Baici,în 1882,a fost decorat cu ordinul '' Coroana de Fier '' cl.II-a,căpătând și titlul debaron. Despre stările din partea a doua a secolului XIX-lea,avem și câteva date,cronologic scrise decătre ţăranul Vasile Cenda,care a notat pe o perioadă de câţiva zeci de ani,toate evenimentelemai importante,petrecute în Vărădia,Din însemnările lui,sau cum o intitulează el ''Istoria dinanii trecuţi''am cules multe și interesante date.Notările încep cu anul 1846,însă pentru timpulanterior,știe de la tatăl său Martin Cenda ''că la notat și chinez sa plătit porţia de namăt,adecărană mai vârtos ovăz și fân pentru cătanele.Au dat oameni dar după cât au avut pământ șiduceau fân porţioane la Vârșeţ cu carele ...iar mânat în sărăor cu carele de ar dus lemne delaMikos de către Sasca până la Vârșeţ la domni '' Țăranii au fost obligaţi să dea o dare în natură'' nămăt ''și să care de la Sasca lemnedomnilor,la o distanţă de aproape 70-80 km.Sărăor au făcut ţăranii în toate timpurile și numaiei,fiindcă celelalte categorii sociale au fost scutite de aceste prestaţii forţate. Cu mâinile,i-au mânat la Begei la Timișoara câte 8 zile (V.Cenda),cunoscând aceastăinformaţie preţioasă să putem ști că vasta canalizare din Banat ,dealtcum unică pentru aceletimpuri ,sa făcut în mod forţat de ţăranii români,aduși de la zeci de km. depărtare.

Pământul era stăpânit de austriaci din Gencia (Deta) care nu era împărţit la oamenii dinsat ,și la asta domnii din sat au trebuit (să dea) dijme de rană din pământul care l-au ţinutoamenii. ''apoi ședea cucuruzul toamna necules până să vină domnii să preţuiască câtă dijmă să deade lanţ și să ducă dijma la ambari,au rămas la codru sus (Cioca) 60 lanţe prăstă Carașiși Rovină și din Sbâg și Livade,cum ţine spaia,ălalalt spag sa ţinut de scaunul împărătesc deOraviţa care îi ţine și acum,dară care se ţine de hotarul Vărădiei, l-au stăpânit domnii de laGencia cu 10 creiţari de argint de lanţ și tot așa l-au ţinut până la 1836'' (V.Cenda.) Pentru pământul ţinut,ţăranii dădeau zeciuială.Ei n-au putut să recolteze porumbul de pecâmp,până n-au venit domnii să stabilească câte''dijmă ''are de dat fiecare,încât adesea dincauza incuriei administraţiei,a rămas necules până iarna târziu. Măsurile luate de autorităţile austriace,ca să nu se culeagă porumbul,înainte de a sestabili,câtă cotă are de dat fiecare ţăran,sau aplicat și clerului nenumit,care la început a înţelescă la el nu se referă aceste dispoziţii și de aceea au recoltat fără să mai aștepte ieșireaautorităţiilor la faţa locului,ceea ce a constituit un îndemn de nesupunere și pentru ţărani. Ca să se pună capăt acestui abuz,a fost obligată chiar Episcopia din Vârșeţ să dea ordin înconsecinţă.Reproduce în parte,circulara în chestiune,fiind foarte carecteristică pentruînţelegerea acelor timpuri,însă și ca un criteriu de comparaţie,pentru cele de azi. COPIE Bine încuviinţata Protopresbitare și toată preoţimea parohealnică din locurile celeProvinţialnice. Slăvită Crăiască Cameraliscă a Temeșvarului cu mijlocirea scrisorii sale subt 13oct.1798,trecutul an la mine cu pacea,au trimis precum preoţii parohielnici,dar mai ales dindistrictul casei,rodul pământului,adecă grâul,cucuruzul și viile mai întâni de înlegiuitadijmuire,se duceau a culege și prin aceasta dau îndemn altora ca să aducă pagubepreaînălţatului Erarium,Casei Împăratului ca preacea și marva să în zăbrănie în livezi și înolde ,oprite a paște slobod.Pentru aceea ..................cumplit vi se poruncește ca nici un rod alcâmpului,decă grâul,cucuruzul și vinile pân atuncia să nu începeţi a culege pânâ când toatăobște nu va căpăta slobozenie de stăpânirea să cea mirenească ca să poată rodul câmpului astrânge,căci binecucernicia voastră culegând mai înainte de slobozenie și de dijmuire ceiproști văzând pre noi culegând rodurile noastre mai înainte de dijmuire spre răspunderea lorsau zicând: dacă poate și este slobod preotului nostru a culege rodurile câmpului așa și nouăaceași facere și nouă slobod ne este..............ca să vină iarăși la mine asupra ciuva din voi pânăca aceasta :atunci a;a preot parochealnic cumplit va fi pedepsit care poruncă în obicinuitulprotocol de ţirculare să-l prescriaţi și după dânsa să-l aveţi a îndrepta :data în Vârșeţ 3 Feb.1799 Iosif Sacabenţ episcop. Sătenii pe pământurile avute în ţarină deţinute din vechime,dacă și-au trimis vitele lapășunat,erau obligaţi să le ''covântuiească ''solvând o anumită sumă fixată de autorităţi.Baniierau încasaţi de chinez care ia vărsat ''Spanului''(prefectului)de la Timișoara,probabil că saunăscut suspiciuni asupra administrării sumelor încasate,fiindcă chinezul de atunci din 1831Sava Plaucea,a cerut un ''atestat'' de la cei patru cumeţi ai comunei că sumele încurse au fost

corect mânuite fiind vărsate Spanului,ceea ce a recunoscut și acesta,prin semnarea unui act.În act,conducătorul satului figurează cu numele lui vechi de ''chinez''și ajutoarele sale cu acelade ''cumoţi''care au administrat bunurile comunale. Nu pot preciza dacă ''cumoţi''au fost identici cu juraţi,fiindcă peste un secol,funcţiunile lorsau confundat,deși în vechime cu siguranţă că au existat alături unii de alţii,fiecare având alteatribuţiuni de îndeplinit. ''În anul 1836,a fost mare coler,cădea omu jos pre drum și murea .Colera sa abătut asuprasatului și mai târziu ,secerând multe vieţi omenești. ''În luna Septembrie au venit Spăia la Vărădia că au cumpărat de la Împăratul Ferdinandpământ și dreptu de la domni din Gencia cu 70.ooo de florini.După ce au venit spaia,au trebuitoamenii să lase Rovine și Livadă,unde au păscut marva,sub stăpânirea spaiei și să dea daredișmă după cum au ţinut pământ,ar trebuit să dea porţia ungurească la Comună și porţiaîmpărătească la spaia și așa de greutatea dărilor se duceau oameni la jupânul spaia și duceaupui sau ouă ca să șteargă pământul de la ei,că nu puteau să dea atâta dare''(V.Cenda) Sătenii pentru pământul pe care l-au avut în posesie,au achitat două feluri de dări:una cătrestatul ungar și alta către proprietarul de moșie,care a cumpărat odată și averea erarială șidreptul feudal asupra satului,adică acela de a încasa zeciuiala și asa zisele ''urbarii'''Acesteapentru Banat au fost reglementate prin rescriptul împărătesc Maria Terezia,din anul178o,când sa stabilit întinderea de pământ la care au avut drept fiecare familie precum șisarcinile faţă de proprietarii satului. După stabilirea Urbariilor,sătenii au avut anumite terenuri localizate chiar în carteafunduară,pe care au putut să le înstrăineze prin contract.Redau un asemenea contractredactat în limba germană despre vânzarea unui pământ ''industrial''pentru care nu a mai fostnecesară ratificarea din partea domnului satului: C O N T R A C T Kraft welkhem der wranyer Insasz sub Haus no.96 Strein Petrioka won dem Varadiaerinssen sub Haus no.Pau ,Ana et Sibenka Minja ein Industrial Grund sub Plan nr.219 aus619/1600 Bestehend,fir baar bezahlten 24 fl.kr.?o??. Munze Skhuldenfrei gekauft hat. Zur sicherheit des Kauferswird dieser Contract bei Keinem obwaltenden Anstand(Salvo Jure Dominiali) won S??te der Herreschaft .Ratificirt. Sign.Varadia dan 24 ten Marz 1840 vividi Simeon indescifrabil +Pau Minja +Ana Minja +Sibenka Minja +Strein Petrica Demeter Diaconovici Scriitor de nume În ''1846 au fost coleri și mureau oameni zgrâciuri și marva murea''(V.Cenda) Deci o nou[ epidemie de colera care a secerat populaţia satului,și în contra căreia în aceltimp n-a existat nici un mijloc eficace de apărare sanitară,fiindcă știinţa medicală a fost abeala începutul desvoltării ei. În anul 1847 a fost foamete mare,fârtaiul de cucuruz a fost cu 5 florini.(V.Cenda)

(Vărădia în anul1846 au avut 3368 suflete)în timpul revoluţiei din 1848-49,Vărădia a fostocupată când de trupele ungare,când de cele sârbești însă evenimentele mai importante acinu sau produs,fiind satul situat între centrele Urbane Oraviţa,Biserica Albă și Vârșeţ. Totuși intelectualii satului,ca și poporul însuși n-au rămas inactivi,în toată perioada deadâncă frământare dusă de fruntașii naţiei română din toată Ungaria și Transilvania,pentru a-și asigura o viaţă mai bună naţională și socială. Românii de pretutindeni s-au agitat căutând să obţină drepturi cât mai depline,unii de laguvernul Ungar,alţii de la curtea din Viena.Cum guvernul Ungar na fost dispus sub nici o formăca să recunoască pe români ca naţiune politică,așa cum a cerut-o Simion Bărnuţiu în adunareade pe Câmpia Libertăţii din Blaj,ei sau întors spre împăratul Austriei de la care au sperat să fierecipiaţi printre celelalte popoare ale împărăţiei. O parte din românii din Ungaria între care și mulţi bănăţeni au început să ducă o politicăalături de conducători revoluţionari unguri,care în chestiunea naţională au rămas inflexibili.Aumers cu ungurii deși aceștia au căutat să desfiinţeze toate naţiunile conlocuitoare,printr-oungurizare forţată.Bănăţenii n-au sesizat bine gravitatea evenimentelor,și din resentimentefaţă de sârbi s-au antrenat într-o politică filo ungară . Arădenii au luat iniţiativa convocării unei adunări a intelectualilor români pentru ziua de3/15 mai 1848 unde să sw discute următoarele probleme: a).stabilirea proporţională a românilor ortodocși în Congresul Bisericesc,care pe bază destatistisci tendenţioase afost compus aproape numai din sârbi. b).să fie aleși în congres români ca delegaţi ai poporului și nu sârbi sau greci. c).Congresul Bisericesc să fie convocat la Arad sau Timișoara unde se pot exprima mai liber,fiindcă altundeva sunt terorizaţi de sârbi. Lugojenii în urma acestei convocări,au decis să trimită o delegaţie de 16 membrii,pentru alua parte la întrunirea de la Pesta,între care figurează Protopopul Vărădiei,Ignatie Vuia,EftimieMurgu și alţii.Adunarea convocată la Pesta sa ţinut de fapt la 13/15 Mai sub prezideţia luiE.Gojdu,însă a fost absent unul singur E:Murgu.Protopopul Vărădiei a fost de faţă și a luatparte la consultările care au ţinut 6 zile,arătându-se prin memoriul arătat Ministerului că ei nurenunţă la ''dreptul de a fi socotiţi ca făcând parte din ''naţiunea'' română,mândră de origineaei latină,și că voiau să fie prieteni adevăraţi ai ungurilor ....că pretind despărţirea totală debiserica sârbească,etc Sârbii la început au încercat și ei o înţelegere politică cu guvernullui Koșșuth,însă acesta adeclarat categoric că nu cunoaște în Ungaria decât o singură (''naţiune politică ''celelaltepopoare nu sunt decât simple naţionalităţi ;i ca atare membre ale na'iunii politice Ungare). Fiindcă E. Murgu n-a luat parte la adunarea de la Pesta din 15/21 Mai 1848 bănăţenii audecis să ţină o nouă întrunire la Timișoara în ziua de 25 Iunie,acelaș an la care a fost invitat șifruntașul bănăţean.Acesta nu se știe din ce motive,care nu pot fi căutate aici,a convocat cucâţiva aderenţi personali o altă întrunire la Lugoj,pe ziua de 27 Iunie.Adunarea de la Timișoaraa rămas consegventă politicei expuse la Pesta ,ca poporul român să fie recunoscut ca naţiunepolitică și să fie separată bisericește de cea a sârbilor. Întrunirea convocată la 27 Iunie de Murgu a mers mai departe în chestiuneabisericească,întrucât a dispus repunerea celor doi episcpi de la Timișoara și Vârșeţ.Adunarea

în locul lor a ales ca episcop pentru eparhia Vârșeţului,aproape în întregime românească,peprotopopul Vârâdiei,Ignaţie Vuia,despre care nu stimdacă a fost de faţă sau nu.În chestiuneanaţională însă a urmat îndrumările Comisarului Guvernului din Pesta.Murgu n-a mai cerut canaţiunea română să fie recunoscută ca entitate politică aparte în cadrul statului ungar,înschimb a cerut înfiinţarea unui căpitanat în Banat sub conducerea sa. Desigur că guvernul n-a acceptat acest lucru,el rămânând un simplu deziderat,cu sopurinemărturisite,fiindcă fruntașul bănăţean niciodată na arătat clar,ce a urmărit prin înfiinţarealui Tot în acest an a trecut prin Vărădia și N.Bălcescu veind de la Vârșeţ ca să-l caute pe MurguEftimie la Bozovici,până unde a făcut 2 zile.La Vărădia a încercat să discute evenimentelepolitice cu un ţăran,care ia spus că dacă el ţine cu ungurii el nu-l mai duce cu trăsura până laBozovici.Se pare că ţăranii români au avut o mai mare cunoștiinţă naţională decât mulţicărturari contemporani,care n-au înţeles pe deplin pericolul pentru existenţa naţiei lor . Recrutatea pentru armata revoluţionară a lui Kosuth s-a făcut forţat,după cum spuneaubătrânii.Au prins feciori cu funia și apoi i-au dus în lupte,care ca să se scape sau ascuns prinvăile și pădurile din apropierea satului.Mai târziu tot așa au fost prinși și de austriaci și duși laarmată ,de unde nu sau eliberat decât după ani îndelungaţi,chiar și V.Cenda scrie că ''pânăatunci ficiorii se prindeau cu ștreangu la cătănie ''.Însă sau recurs și la înșelări înblând chinezulcu ''oboncol''adecă cu muzică și beutură.Cine sa lăsat amăgit și prins, a fost declarat soldat pela 1o ani. Anul 1848 a fost de o mare importanţă pentru soarta ţărănimii din Ungaria,Dieta Țării prinlegea no.IX.care a cuprins patru articole,a sters total iobăgia,robota ,dijma și prestaţiile înbani.În același an s-a sistat apoi și dreptul de judecată al nobililor,și sa șters zeciuiala preoșilorcatolici de care românii de mai înainte au scăpat. Pentru cunoașterea stărilor sociale din acel timp,încerc o mică incursiune în sistemulurbarial,pentru a înţelege mai bine raporturile dintr-e clasele sociale ale regimuluifeudal,ajuns la scadenţă. Pentru teritoriul Banatului după eliberarea lui de sub turci,pământurile apaţinândspăilugurilor,așazisele''uberlanduri''de mai târziu,au revenit noilor cuceritori adecă CaseiImperiale din Viena,care singură a putut dispune asupra lor.Restul pământurilor deţinute defamiliile de ţărani,au fost supuse la anumite sarcini adică:dijmă,robot,dări în bani ,înnatură.Pământul nobiliar în Vărădia n-a fost până la 1836,când a venit noul proprietar TeodorBaich,pământul lucrat de săteni le-a aparţinut lor,achitând zeciuială și dare la ''domni'' dinGencia.Cel care a aparţinut statului ,mai târziu nobilului ,l-au lucrat fie cu mâinile fie cucarul,adică au făcut toate lucrările de câmp.Proprietatea pământului n-a aparţinut așa-zișilor''iobagi ''ci a fost a domnului de pământ,pe teritoriul căruia au stat.Iobagii au avut numaifolosinţa pământurilor numite ''sesio''care însă nu li sa putut lua de nobili. Seviciile la care au fost obligaţi iobagii cu pământ (incvilinii care au avut numai casă șisubincivilii ,ziși în limbaj popular pălmași)sau numit ''urbare'' . Prestaţiunile au constat din :bani,după fumuri ,''nona''adecă a noua parte dinproduse,''dijma''adică a zecea parte după produsele vinilor,a noua parte din miei ,stupi,păsări,ouă,unt etc. și din ''robota''adecă prestaţiunile cu carul sau numai cu mâinile.După o

sesiune s-a datorat 52 de zile pe an cu carul,sau 104 cu mâinile Jelerii cu casă făceau 18 zile iarcei fără ia câte 12 zile pe an. Posesiunea urbarială a constat din fondurile intravilane și cele extravilane '''ţinute în arhivaComitatului '' Substratul unui fond urbarial,adică totalitatea pământurilor posedate de familiile deiobagi,sau numit ''sesiunea urbarială''(sesio colonialis)sau în limbaj popular,așa cum eu încă l-am mai auzit de la cei bătrâni simplu :''sesion''.El sa compus din fond intravilan (locul decasă)și din fond extravilan,pământ arabil,pădure și fâneţe. Fondul intravilan a fost stabilit la câte un jugâr de pământ în interiorul comunei,pe cândfondul extravilan întreg sa compus din 24-40 jug.variind acesta între 11oo-16oo st.(stânjeni). Fâneţele sau stabilit după tăietură și anume,un car de fân pe an. Conscripţia urbariilor sa făcut de către Maria Terezia în anul 178o în așa zisul ''UrbariulBanatic'',fiindcă a cuprins numai teritoriul judeţelor Torontal,Timiș și Caraș. Au fost urbarialuști o sesiune :cu un pământ de 19,cu un pământ de 11 ;și cu un pământ de7. Numărul sesiunilor întregi au fost foarte limitat într-o comună.

1.) Sesiunea conform art. de lege V. din 1836 sa compus pentru comitatul Timiș dinurmătoarele:a) pământ arator ................................................. 26 jug.b) fâneţe .............................................................. 6 jug.c) pășune ............................................................. 3 jug.d) intravilan .......................................................... 1jug. Total 34 jug.

2.) Un pământ de 19 s-a compus din următoarele:a) pământ arator ................................................. 12 jug.b) fâneţe .............................................................. 4 jug.c) pășune ............................................................. 2 jug.d) intravilan .......................................................... 1 jug. Total 19 jug.

3.) Un pământ de 11 s-a compus din următoarele:a) pământ arator ................................................. 6 jug.b) fâneţe .............................................................. 3 jug.c) pășune ............................................................. 1 jug.d) intravilan .......................................................... 1 jug. Total 11 jug.

4.)Un pământ de 7 s-a compus din următoarele:a) pământ arator ................................................. 5 jug.b) fâneţe .............................................................. 1 jug.c) intravilan ............................................................. 1 jug. Total 7 jug.

La Vărădia familiile cu un session au căpătat numai câte 8 jug.arător în trei locuri,4jug.fâneţe,4 jug.pădure,cele cu un pământ de 19 câte 4 jug.arător în trei locuri,4 jug.de fâneţeși 2 jug.pădure,cele cu pământ de 11 câte 3 jug.arător în două locuri,trei jug.fâneţe și 1 jug.de

pâdure și cele cu-n pământ de 7 câte 1 jug.arător în trei locuri 2 jug.fâneţe și 1 jug.pădure.Acest calcul mi la comunicat locuitorul Sima Branca,care cunoaște pământurile care scie de lacei bătrâni cât sa dat fiecărei familii. Tot cu ocazia conscrierii fondurilor urbariere sa procedat și la sistematizarea satelor sau lapunerea la rând a satului,fiecare număr de casă căpătând un plaţ întreg în vatra satului adecă8oo de stj.și câte o grădină de aceeași întindere în orniţă,vânzarea acestor loturi nu sa admisdecât în întregime,însă mai târziu și pe jumătate. Teritoriul comunei sa împărţit după calitate ca să poată îndestula fiecare familie și cupământ bun. În afară de aceste fonduri urbariale,iobagii au avut și terenuri ocupate și înconjurate cugarduri zise ''ocoale'',precum și fondurile remanenţiale,poate plaiurile de demult,adecăposesiunea peste competinţa fondului iobagional pe care le-au ţinut din vechime și au pututsă le răscumpere de la nobili,prin intervenţia statului,conform art. lege L III din 1871. Odată cu stabilirea sessioanelor,sa pus și problema reglementării terenurilor depășunat,pentru vitele iobagilor din pământurile alodiale ale nobilului care au devenitproprietatea urbarialiștilor.Ca regulă de calculare a competinţelor de pășunat pentruurbarialiști sunt dispoziţiile legii L III.din 1871,care prevede că pentru o sesiune întreagăurbarială se iau cel puţin 4 jug.și cel mult 22 jug. Pentru jeleri sau calculat câte 8 fumuriincviline egale cu o sesiune întreagă. La Vărădia datorită administraţiei de stat care a depins de voinţa proprietarului de pământBaici,el a reţinut pentru el șesuri bune de pășune peste Caraș. Foștilor iobagi le-a dat în schimb terenurile de pe coline din apropiere,improprii pentrucrescutul vitelor. Vasile Cenda,chiar arată că: ''după venirea spăiei oameni au trebuit să lasăRovină și Livadă,unde ei aveau până atunci drept de pășunat ''. Nedreptatea de atunci,care acauzat multe neajunsuri sătenilor,nu sa reparat decât prin reforma agrară de după primaconflagraţie mondială din 1914-18,când satul a intrat în drepturile lui străvechi în urmaexproprierii întregii averi a baronului ca apsenteist. Caracterul alodial al Rovinei stă și azi ca mărturie pe harta cadastrală făcută după regulareatuturor urbariilor,care este un bun câștigat prin donaţiuni regale sau moștenite de laantecesori. Esta adevărat că moșia de la Vărădia n-a format-o donaţia regală,pentru meriteexcepţionale ale fostului neguţător Teodor Baici,ci cumpărată graţie avuţiei realizate dincomerţul cu porci practicat până atunci de el. Cu ocazia măsurătorilor înfăptuite pe teren,inginerul delegat a aflat și alte terenuri numite''surplusuri''care din aviditate întotdeauna au fost reclamate de nobili. Sătenii au fost obligaţisă le răscumpere cu bani grei. Împărţirea pășunatului și a loturilor de case nu sa terminatdecât târziu în anul 1882,după cum vom vedea în însemnările lui Vasile Cenda. La biserica neunită sa aflat însemnat pe o hârtie îngălbenită că ''în anul 1849 au murit decoleră 172 deci o nouă epidemie,care a secerat atâta vieţi omeneșci''. În anul 1851 ''sa făcut grumbahu și pe care l-au scris atunci la pământ îla n-au mers lacătana.Cătănia a fost cu 1o ani'' (V.Cenda). Deci proprietarii de pământuri tabulare au fost dispensaţi de serviciul militar. După revoluţia 1848,în Ungaria sa introdus absolutismul austriac,administraţia a devenit

germană.Pentru stabilirea averilor în bani și în natură sau utilizat însă carnetele de impunereungurești din care ne-a rămas unu de la Trifu Plaucia de sub nr.528 pe anii 1849-53. Pe lângădarea în bani,sătenii au mai dat unele cote în natură ca :porumb,grâu ,ovăz și fân. Nu reiesccantităţile pe care le-au dat ,însă ele au fost prompt și fără cruţare încasate. Sătenii până la un anumit număr de vite n-au dat nici o dare,însă pentru acelea care audepășit necesităţile lor familiale au fost impuși. Vărădia în anul 1854,a numărat 3197 de suflete. În 1855 s-a înfiinţat în sat un spital la care comunele din apropiere sau obligat sa-l întreţinăîn viitor. Spitalul na durat mult timp fiindcă la începutul secolului următor nici amintirea lui na mairămas. În anul 1856 ''a dat imp.rate pentru bani împrumutaţi de la Tihiara Zsidovici cumpărarearatelor de la uni oameni dar i-au celuit care nu au vândut rată au căpătat bani și camătă ,banide argint unde (până)atunci nu erau bani din argint din tară numai bănci''(V. Cenda) .Se vedecă și în acel timp,cămătari evrei au căutat să profite de naivitatea și poate de greutăţilesătenilor care au semnat la împrumut,cumpărându-le titlurile pe nimic,fiindcă de aceea spuneși cronicarul nostru că: ''pă unii i-au celuit'' . În anul 1865 ''vlădică sârbesc cu chinezu Pau Caiman Giurgiu au dat Chiliu lui spaia care eracomunal de îngropa morţii în iel numa să nu-l ia români care s-au unit neavând biserică''(V.Cenda),fiindcă în anul 1857 sa făcut unirea la Vărădia,uniţii nu au avut biserică,de aceeaau încercat cu forţă să o ia de la puţinii neuniţi care or mai rămas.Fiindcăle-a și ca să aibă și eiun loc de rugăciune au căutat să pună mâna pe mânăstirea de la Chilii.Prelatul sârb și cu spaiade conivenţă cu ''chinezul''satului,au trecut Chilii în proprietatea acestora.Transferul sa făcutpe motivul că satul na putut să achite o porţie de restanţă de 16 forinţi de argint.Spaiaachitând această sumă,i-a rămas Chiliu,pe care mai târziu la transformat într-o frumoasăcapelă de înmormântare. '' Până la 1859 la noi în Ungaria a fost lege nemţească,absolutism și au fost bine ''(V.Cenda). Se vede că sub absolutismul austriac le-a mers mai bine ţăranilor decăt sub dominaţiafeudală ungară care a fost mult mai rapace și mai intolerantă,faţă de celelalte naţionalităţiconlocuitoare. În anul 186o aflăm ca primpretor la Vârșeţ pe un Paul Iorgovici,care sa tras din vecheafamilie Iorgovici de la Vărădia. În 1862 ''sau comasat pământu,au adus spaia ingineri,au aflat mai mult pământ și acelpământ (care)au fost mai mult lar despăgubit oameni cu bani la Spaia ''(V.Cenda).Proprietarulde pământ a căutat cât mai multe ocazii ca să stoarcă banii de la săteni pe motivul că le-ar firămas după stabilirea urbariilor mai mult pământ decât li sa cuvenit .Oamenii au dat bani greipentru pământurile de pe coline ,fiindcă șesul din Rovine cu Livada erau deţinute de acesta,pend lor nu le-a mai rămas decât foarte puţin pământ fertil de vale. În anul 1865 pământul comunei a fost împărţit într-e latifundarul sârb Baici și 926 de româniagricultori mijlocii și mici,suprafaţa comunei după noua măsurătoare a fost de 1o.844 jug.Dinaceasta 3982 de jug. arabil,2292 jug fâneţe,194o jug. pășune,1591 jug.pădure,500 jug,vie și1059 jug.neproductive.Venitul a fost evaluat la 4o.454 forinţi,29 criţari.

În 1863 ''anu a fost tare rău,N-au fost ploaiă de Primăvară până toamnă,s-au uscat tot.Arvândut pământ ,marvă și ar împrumutat bani de la Belgia pre rate,că mureau de foame''(V.Cenda) Amintirea acestui an de foamete înspăimântătoare,a rămas vie în conștiinţaVărădenilor până târziu,spuneau bătrânii că au mâncat turtă făcută din coajă de stejarmăcinată.Cei mai bătătarnici au vândut câte un bou de la jug și cu unul prins la car ,au plecatla Orșova ca să cumpere porumb adus din Țara Românească,numai să nu moară defoame.Spăia ,și de această nefericre a căutat să beneficieze,cumpărându-le pământurile penimica.De foame ,au vândut oamenii tot numai să ajungă la un ban cu care să-și aducămîlaiul,chiar de la mari depărtări.În ajutor le-a venit și căpitanul Belgian,dăndu-le cu împrumutbani,în rate ,ca să se poată ajuta până la anul,care în schimb a fost excepţional de bun. Anul ''1864.....a fost tare bun,fărtaiu de grâu 5o de criţari,fârtaiu de cucuruz 10 creiţari''(V.Cenda). În anul acesta,fiind o recoltă abundentă,preţurile au scăzut vertiginos,încât a ajuns unfârtai(o măsură de circa 14 kg.,care vine de la nemţescul :Viertel) să se vândă cu 50creiţari,adică 1oo kg.de grâu cam cu 3,5 florinţi și porumbul cu 7o criţari. În ''anul 1865 ......Toamna a fost căldură până la Decembrie 25 (Crăciun),până când auumblat oamenii desculţi''(V.Cenda) Însă''1866,Vicispan Santu (Szanto)au spus lui Pau Berlia și Pau Chipu Ghebu că Spaia nu aredreptul să ia dișma de struguri și oamenii nu au dat.Dar spaia se ţinea că are drept să ia '' În ''1867,Spaia au adus cătane și au luat dișmă pe doi ani de struguri cu sâla''(V.Cenda) oamenii eliber\ndu-se de celelalte sarcini feudale,au crezut că nu este drept să mai dea nicizeciuiala de struguri.În acest scop a mers o delegaţie la vicecomitele comitatului,care le-a spuscă sunt scutiţi de zeciuială. Baronul însă nu sa lăsat bătut,și-n anul următor,a adus armatăcăpătată de la aceeași autoritate administrativă,care le-a spus ţăranilor că este ștearsă dezeciuiala de struguri,cu ajutorul ei au luat zeciuiala forţat pe doi ani,adică și pe anultrecut,când nu sa dat nimic. În anul 1868 sa înfiinţat un oficiu poștal,fiincă până atunci scrisorile se aduceau de laCacova,și mai târziu de la Greioni. În 1869 Vărădia a căpătat aprobarea Min.Comerţului pentru ţinerea unei pieţe săptămânaleVinerea,și de două ori pe an Piaţa Mare ,la 22 Aprilie și la 22 Septembrie.Tot în acest an saconstruit și Casa Comunală,adecă Primăria. Cu ocazia recensământului,populaţia Ungariei din 187o,în Vărădia au fost 3511suflete,dintre care 1752 bărbaţi și 1799 femei. În acest an populaţia satului a fost cea mai mare,fiindcă deatunci întruna a scăzut,încâtpeste 5o de ani a ajuns să fie cu aproape 1ooo de suflete mai puţin și acum aproape lajumătatea numărului de atunci. În acest timp,baronul a colonizat pâeste 1oo de unguri,care însă n-au putut strica unitateaetnică a satului.Majoritatea lor fiind ''bireși''au fost așezaţi la ''odăi'',lângă drumul care mergela Greioni.Colonia de unguri de la ''odăi''s-a menţinut până la revoluţia din 1918,când toţi fărăexcepţie s-au reîntors în regiunile din Ungaria de unde au fost aduși.În cinzeci și cinci de ani deexistenţă nu s-au putut adapta unui mediu social și naţional care le-a fost străin,deaceea s-auși răsfirat la prima ocazie nefavorabilă.

În''1868,oameni din Vărădia ca sa nu comaseze Spaia pământul,i-ar dat o parte la Mezdraiala un loc,fiindcă el a cumpărat în anu rău pământu de la oameni ''(V.Cenda) Cum sa văzut,în anul de foamete din 1863,moșierul profitând de tragedia acestora,le-a luatpământurile pe preţul de nimica.Se spune că pe valoarea unei perechi de pui a cumpărat unjugăr de pământ.Cum pământurile au fost răsfirate provenind de la diferite familii,Spaia arecurs la o nouă comasare de care sătenii sau ferit,fiindcă ăn modul cum au fost făcute șicelelalte în trecut,întotdeauna le-au adus la cei mai mulţi numai pierderi.Ca să evite o nouăcomasare,au consimţit să-i dea pământ într-un singur loc și să capete parcelele izolate aleacestuia.Așa a ajuns baronul să aibă un al doilea corp din moșie la cca. 5-7 km.nord de sat înMezdraia.Însă el a mai recurs și la alte mijloace ca să-și complecteze domeniul din comunanoastră,fiidcă na avut fâneţe,de conivenţă întodeauna cu autorităţile comunale,care i-au statla dispoziţie,ca-n orice regim feudal,sătenii au restanţă la impozite,au fost scoși la licitaţiepublică pe cale administrativă,averea lor cumpărând-o moșierul.Terenurile de fâneţe dinjos,au fost reţinute de baron,pe când restul pământului sa restituit ţăranului dator,lacomasarea fâneţelor nu sa mai ajuns din cauza evenimentelor de mai târziu.'' În''187o n-au vrut oameni să mai dea dișma de struguri la Spaia și au adus Sânderi să ia cusâlă și au făcut revoluţia mare în comună ar bătut arengile la biserică și ar făcut larmă ar bătutpe Sânderi cu petri,pre mulţi oameni iau închis și de la anu acela nu sa mai luat dișmă.(V.Cenda) Din câte se vede oamenii n-au înţeles să se lase prădaţi,și de aceea și anul acesta au refuzatsă deie zeciuiala de struguri.Baronul na putut concepe să i se micșoreze vre-un drept,și deaceea a recurs la forţa publică,aducând jandarmeria,fapt care a dat naștere la o adevăratăinsurecţie locală.Au tras clopotele la Biserică și saridicat tot satul ca-n timpul de revoluţieatacând cu pietre pe faimoșii jandarmi,victime n-au fost însă sau făcut arestări masive printreţărani,pecare i-au bătut crunt dupăuzul binecunoscut al jandarmilor unguri,fiindcă nu au pututierta cutezanţa românilor,că iau atacat cu pietre.Deși cronicarul nostru spune că de la aceastădată,ţăranii n-au mai dat zeciuială de struguri,totuși legal ea nu sa desfiinţat decât mult maitârziu. În anul 1878 în războiu cu turcii din Bosnia,ţara ungurească a trebuit să dea ajutor oameni cucocii.(V.Cenda) Au fost mânaţi sătenii cu trăsurile până-n Bosnia la distanţă de câteva sute de km.,căci așaau cerut interesele străine ale habsburgilor. În''188o au mai rămas izlaz neâmpărţit că au foost mai mult decât au trebuit,și atunci spaiaau zis că ce au rămas aia e a lui ''(V.Cenda) În ''anul 1881 sau ridicat spaia cu protest(proces)și au zis că comuna și-au căpătat tot și ce-imai mult e a lui ''(V.Cenda) În 1882 ca să nu ia spaia izlazu ce a rămas mai mult ce se numește supraplus au trebuit să-ldespăgubească cu bani de tot numărul 12 fl.,și așa au căpătat 18.ooo fl.,și a rămas izlazu asatului.''(V:Cenda) Este ultima măsurătoare care sa făcut în legătură cu pășunea de pe urma căreia baronul aprofitat în mod nerușinat.El a cumpărat întreg ''Spăilug''cu 70.ooo fl.și a vândut câteva''supraplusuri''neproductive,stabilite și acelea incorect.Satul ca să scape definitiv d

vexaţiunile acestui parvenit,mai târziu înobilat,i-a achitat cu generozitate întreg preţul pretins. Recensământul populaţiei din 31 Dec.188o,arată următoarele date: 71o case de locuit,3266 suflete,dintre care după limbă maternă erau:români 2955,unguri103,germani 93,ruteni și sârbi 1o,aţii 5,străini 5,i-ar 90 care nu știau să vorbească.După religieau fost:regort. 1625 ,org,cat.1422,rom,cat 192,evang.3,calvini 15,evrei 8,alţi 1. Cunoscători decarte n-au fost decât 582 de indivizi.Teritoriul Vărădiei după măsurătoarea cea mai recentă aavut 11.545 jug. Ocupaţia principală a Vărădeniilor a fost agricultura,creșterea vitelor,albinăritul șiviticultura.Suprafaţa cultivată cu vie a fost de 15oo ce jug. În 1882 ea a scăzut la 1329 de jug.care aproape în întregime a fost distrusă în anul 1886 defiloxera vaxtratix adusă din America . În 1876 sa înfiinţat un ofisiu de Măsurători șiGreutăţi.Tot atunci satul a fost declarat Comună Mare.În anul 1877 este numit ca ''MezoVaroș'',adică Urbu de Câmpie. În ''1883 Comuna Vărădia a avut bani în aparkasse la Vârșeţ 809 fl.,13 creiţari și a fost unnotar Korb și chinez Achim Baraci și au scos bani și iar cheltuit amândoi .''(V.Cenda) În anul 1884 ''pre aceștia pre amândoi i-au lăpădat cu proces ''(V.Cenda).Fraude sau făcut cubanii publici în toate timpurile.Delapidatorii pe atunci au fost sancţionaţi cu destituirea dinfuncţie. Despre renumitul chinez Achim Baraci,care a ţinut sub teroare toată comuna,timp deaproape 16 ani cât a chinejit,sa vorbit până târziu.Pe timpul acela și sub scutul lui a funcţionato bandă de falsificatori de bani și de lotrii de pieţe.Sătenilor care și-au manifestat vre-onemulţumire,li sa dat foc la ierniţe,lăsându-i pe mulţi pelegi.Atotputinţe în comună,lumea aștiut de frica lui mai vârtos ca în urma dreptului vechi româneasc pe care la avut,a judecat și încele mai complicate chestiuni.Beţiile și bătăile au fost la ordinea zilei,fără ca cineva să fi pututschimba lucrurile în bine,a murit nebun la adânci bătrâneţe prin anul 1917. ''189o.....În anul acesta sau făcut proreci mincinoși la Vrăniuţ au fost o muiere de la Berzascași au spus că ea e Maica Sfântă,sau strâns la ea lumea și au șezul la genunchi înaintea ei dupăzisă ei și iau stropit cu molitve sfinţită de ia,au zis către oameni să facă pomane pre uliţe înnumele ei.După aia au bătut piatra otaru de 3 ori.(V.Cenda) Din când în când sau ridicat dinpopor oameni care au crezut că sunt sânţi și au căutat să convingă și poporul la penitenţă.Nu-ide mirare dacă la gradul de cultură al poporului de atunci au fost posibili asemeneaapariţii,când au văzut-o că-n secolul electricităţii și-a pierdut minţile un rege împreună cuPatriarhul Bisericii Ortodoxe Române căutând să-l acrediteze de sânt pe păcurarul PetracheLupu ,constatat de medici că-i anormal.Câtă decădere morală la un rege ,care a încercat cuajutorul unui om nesănătos să-și consolideze situaţia,abuzând de mizeria și starea culturalăînapoiată a poporului român. În 5 Iunie 1884,în urma intervenţiei baronului sa inaugurat linia de telegraf,între Văradia șiVârșeţ și în 1866 Poșta Centrală a înfiinţat pe lângă oficiul din sat o sucursală bancară,care afost singura instituţie financiară a satului.Mai târziu în anul 191o din iniţiativa fostului notarPau Nica a luat naștere banc ''Vărădiană'' cu-n capital iniţial de 25.ooo de coroane fiind afilistăla ''Plugarul'' din Cacova.}n anul 1912 comerciantul german Sighismund Katzemacher asubscris singur 25.ooo coroane,încât instituţia a devenit de sine stătător,avânt tot timpul

director pe Pau Nica. Vărădia până la unire,administrativ sa ţinut de plasa Vârșeţ din judeţul Timiș ,judeciar aaparţinut de Judecătoria din Vârșeţ,ca for apelativ de Tribunalul din Biserica Albă și ca instanţăde recurs de Curtea de Apel din Timișoara.

TRECUTUL RELIGIOS AL SATULUI

Viaţa spirituală a sătenilor a fost intensă cu toată dependenţa bisericii orientale deMitropolia din Carlovţă,care a căutat s-o sârbizeze în mod sălbatic.Ea a putut abea spre fineasecolului trecut să se organizeze în mod independent de orice ierarhie spirituală șiadministrativă sârbească.Lupta a fost îndelungată și cu grele sacrificii,însă cu un rezultatstrălucit pentru românism. Vărădia încă din cele mai cărunte timpuri a fost una din cele mai importante centrespirituale datorită vechii mânăstiri de aici.Despre forma arhitecturală a mânăstirii ,scim numaiatât că a fost asemănătoare cu cea din Șemlacu Mare,Șemlacu Mic și Biserica Mică dinLugoj,care după pictură și stil se crede a fi din sec.XIV.,așa cum a stabilit-o profesorul DimitrieTeodoru într-o broșură tipărită în 1866,despre ultima dintre ele. Despre originea mânăstirii aflăm dintr-un act din anul 1699 scris de Damaschin Udrea,dascălul mare de școală gramaticească din Caransebeș către Episcopul Gherasie alCaransebeșului,intitulat "Arătare despre sfintele mânăstiri a lui metropolia Temișvari ale TăriiBanatului ...în care spune textul : '' La ani 1381 călugărul Nifon de la mânăstirea Sf.Ștefan dinOdrin (Adrianopol)au venit și sau așezat pre Valea Carașului și cu cheltuială chinezilor de aiciau construit mânăstirea la Vărădia care se mai ţine și astăzi cu ingumină Grigorie și doicălugări.Baniii au căpătat de la toţi chinezi dă pră Valea Carașului și tata meu Alexa au datjumătate din pământu moșesc la astă sfântă mânăstire la anii 1641''(document existent încolecţia Szabados din Budapesta a cărei copie o are prof.Ion Stoia Udrea din Greoni). Documentul despre originea mânăstirii este destul de târziu,fiindcă în altă parte am arătatdupă Tincu Velea că ea ar data din timpuri și mai indepărtate.probabil că în forma cunoscutăatunci ea a fost contemporană cu celelalte mânăstiri din Banat amintite mai sus.Sursa arputea să fie mai puţin verosimilă fiindcă în epocă biserica răsăritului nu sa bucurat detoleranţă pe teritoriul fostei Ungarii,preoţii ei fiind expulzaţi de regii catolici de atunci. În tot cazul este semnificativă menţiunea că ea a fost construită cu donaţiile și speselechinezilor de pe Valea Carașului.Ușor s-ar putea ca ea să fi fost reconstruită pe ruinele uneimai vechi mânăstiri,distrusă de urgia timpurilor tulburi,care au existat în aceste părţi aleEuropei. Mânăstirea sa menţinut din donaţiile pioase ale tuturor chinezilor din regiune.Și ele au fostdestul de largi câteodată cum este aceea făcută de Alexe Udra din Greoni,sat vecin cu Vărădia.Acesta fiind atăcat în plină serbare a ''sântului''de 29 de turci,care i-au răpit câteva nurori șinepoţi,a sărit cu toţi fii și servitorii casei,ucigându-i până la unul.Drept recunoștiinţă faţă deDumnezeu,care la ajutat să respingă odiosul atac și să-și scape familia din mâinile păgânilor,la15 Aug.1641 donează jumătate din moșia sa mânăstirii de la Vărădia.În actul de donaţie sespune că: ''Alexa Udra chinez mare de viţă a lu Pătrovăţ,Greoni ,Bucoșniţa,Bodiviţa și Ticvan

Mic ... face donaţie jumătate din sesia moșească Mânăstirii de la Vărădia și anume,partea desus a luncii de la Lac până la Ostrovu Mic și până la marginea Zbâgului .'' Actul a fost semnat de igumina Vlada al Mânăstirii,după nume un slav,fiind ''feţe'': Lae Bălicași Teodor Gherga.(Document aflat în arhiva Mitropoliei de la Carlovăţ,decopiat de I.StoiaUdra). Atât actul făcut de chinezul mare de fiţă Alexa Udra din Greoni cât și ''arătarea''fiului săuDamaschin Udra,ajuns dascăl mare la școala gramăticească din Caransebeș,pun o serie deprobleme foarte interesante pentru trecutul istoric al Banatului,care este menţionat ca ''ȚaraBanatului''deci și ca entitate nu numai geografică ci și politico-administrativă.Banatul dinîndelungate timpuri a avut o individualitate proprie,sub toate aspectele vieţii sociale șipolitice,fapt decisiv pentru justificarea unei istorii aparte a acestei regiuni.Din mai reieseexistenţa puţin cunoscută a unor căpetenii românești în Banat,care pentru a se distinge deceilalţi conducători ai satelor ziși chinezi,specifică în actele lor ca sunt de ''viţă'' Aceastăcăpetenie a condus mai multe sate,și-a avut ''sesia moșească''de care a putut dispuneliber,fără vre-o confirmare a Principilor Transilvaniei sau a regilor Ungariei.Ele n-au fost moșiicăpătate prin donaţie regală,ci de străveche origine românească,care se pierd în negura EvuluiMediu. Din acest document se mai desprinde și faptul esenţial că la acea dată satele de peValeaCărașului,poate începând chiar cu Vărădia,n-au fost supuse dominaţiei turcești,aceștia auîncercat numai o incursiune în chiar ziua ''sântului''lu Alexa Udra,care cu ajutorul alor săifeciori și servitori,au putut să răpună o grupă de 29 ostași turci,venită ca să-l prădeze și să-iducă în captivitate familia. Mai este interesant de reţinut pentru geografia politică a satelor Bănăţene,că o mulţime dinele sau pierdut cu totul,unele prin contragere cum este cazul cu Greioniul cu Petrovăţul sauPătruţul de mai târziu,care azi formează o singură comună sub numele de Greoni. Altele înschimb au dispărut total ca Budoviţa,de la care ne-a rămas numai denumirea pârâului ce sevarsă în dreptul Vărădiei în râul Caraș. Apoi Bucovniţa,care după părerea prof.Ion StoiaUdra,nu poate fi alta decât Cacova de mai târziu,fiincă toate amintirile despre ea pînă larecucerirea Banatului de către turci,o arată așezată între Greoni și Comorâște sau că Vărădiaeste situată între Co,teni și Pecoșniţă,adică Bucoșniţa,care numai aici a putut să fie. Chinezatul lui Alexa Udra n-a fost mare,limitându-se doar la câteva sate de pe ValeaCărașului.În tot cazul ,puterea lui nu sa extins și asupra Vărădiei,deoarece din actul de''donie''din 1658 al călugărului Teofil amintit mai sus,aici figurează Sima ca simplu ''chinezmare''cu atribuţii limitate la o singură comună. Chinezii ''de viţă''cu ''sesie moșească'',îndplinind și funcţia de chineji și peste alte sate â,elen-au format proprietatea lor de care să se poată dispune nelimitat. Drept de depunere eiauavut numai asupra sesiei moșești,pe care au putut-o ceda după bunul lor plac.Ei au mai pututavea și-n celelalte sate sesii moșești,ca Alexa Udra,care a fost atât de mărinimos că a donatjumătate din sesia sa din Comuna Greoni. Revenind la Mânăstirea de la Vărădia,mai târziu că sa încercat reconstituirea ei,pentru capopulaţia să aibe unde să se roage și să meargă în pelerinaj. Episcopul Vârșeţului Spiridon Stihiţa,luân cunoștiinţă de la preoţii și bătrânii satuluică aici a

fost cândva o mânstire și o biserică distrusă de turci,a dispus dezgroparea ei,care însă nu saputut face din cauza evenimentelor survenite. Mai târziu sa încercat din nou dezgropareaMânăstirei,în anul 1754,sub episcopul Ion Georgevici,când sa început construirea ei din piatră. Mânăstirea nu sa terminat decât în anul 1773,și a fost sânţită cu hramul '''AdorniceiPrecestei ''după cum se vede de pe inscripţia pusă deasupra intrării,în peretele capeleimortuară a baronului Baici cu următorul conţinut: ''Hramul Adormitei Precestei sau aflataceastă biserică Anul 1754.Sau sfinţit Anul 1773''.Sânţirea sa făcut de Petru Suţu,care atunciera Protopop,asistat de preoţii locali,Iancu Suţu,Gruici,Marcu Iorgovici-Brâncoveanu și IonMincu Constantinovici. Pe un alt document epigrafic cu ocazia sânţirii Mânăstirii,edificat înpăretele lateral al capelei se arată ca Protopop un oarecare Petru Lupulovici care a funcţionatîn Vărădia împreună cu Petru Suţu. Pe la începutul anului 18oo,a venit aici un călugăr adus deEpiscopul Iosif Sacabenţ,care mai tărziu și el a fost îmormântat în această mânăstire. Călugărul mai mult a viat din îndurarea creștinilor,fiindcă mânăstirea din tot avutul ei de maidinainte,n-a căpătat mai mult de 45 jug.,deși numai la Cârnecea a avut 6o de jug.pădure. Vărădia ajungând sub dominaţia baronului Baici,acesta prin fraudă,a pus mână pemânăstire,în locul căreia a construit în anul 1872,cu lucrători italieni,capela mortuarăactuală.Câteva familii au rămas și-n sat,care cu timpul au dispărut în masa de români. Încontra acaparării mânăstirii,populaţia a protestat la Episcopia și la Minister,însă n-a căpătatnici un răspuns.Era și normal să nu ajungă la unul,când Episcopia a fost sârbească ca șibaronul.Ministerul deasemenea,n-a putut da dreptate unor ţărani,și aceea români,faţă denobil,bine văzut și cu influienţă la Budapesta. Și așa au rămas Chilii până-n zilele noastre ca locde îmormântare pentru membrii familiei Baici,dintre care azi nu mai supravieţuiește nici unul.În 1949 primăria a acaparat Chilii,lăsând capela să se ruineze. În anii din urmă,mâini infame audevastat capela și au profanat toţi membrii familiei Baici îngropaţi aici. Mai târziu,prin 1954,unlocotenent major de pe frontieră,fiul unui căldărar,a furat tablă de aramă de pe cupolă. Fiindprins asupra faptului tabla a fost confiscată,fără ca lui să i se fi întâmpat ceva. Administrativ Biserica Orientală a aparţinut de Episcopa din Vârșeţ. În Sinodul episcopal ţinulla Carlovăţ în anul 1777-78,biserica ortodoxă a fost din nou împărţită înprotopopiate,determinându-se precis circumscripţia fiecăruia. În Eparhia Vârșeţului,unde au existat până atunci cinci protopopiate,sa înfiinţat un alșaselea,cu sediul la Vărădia. Din acest tract protopopial,sau ţinut 34 parohii,și au început săfuncţioneze în anul1779. Însă acest protopopat al Vărădiei,na fost un centru de ierarhiebisericească înfiinţat numai prin decizia sinodală,ci el a existat din vechime ca unulnatural,pentru parohiile din acest raion Sinodul na făcut altceva decât a consacrat centrul dela Vărădia,care sa impus cu mult mai înainte parochiilor din apropiere,acum determinându-inumai circumscripţia administrativă,fiindcă în fapt el a existat de mult timp. Aceste protopopiate au existat și sub turci,fiind niște Corepiscopi,care-și datorau existenţaamintirii unei autorităţi episcopale exercitate din mânăstirea lor.Ei au condus grupe de sate,circumscripţia lor numindu-se după punctul central : Secoșanu,Vărădianu,etc. La Vărădia a fost o mânăstire de tradiţie veche,ceea ce se arată că aici,chiar din timpuriletulburi ale Evului Mediu,a existat o autoritate bisericească. După o însemnare făcută peTriodul bisericii,se amintește ca protopop încă la 177o Petru Lupulovici,așa că protopopat ul a

existat înainte de a fi fost legal înfiinţat. De asemenea Tincu Velea ne spune că în anul1776,deci tot înainte de înfiinţarea lui oficială,a funcţionat ca protopop,vărădianul Petru Șuţu. Populaţia din Banatul neocupat de turci,a avut o organizaţie bisericească solidă de caracterpopular,ierarhicește depinzând de archierul din Transilvania. Acesta acolo unde n-a existatpreoţi sau au fost alungaţi,au trimis din comitatul vecin al Hunedoarei,cum a fost bătrânulPopa Ion pentru Vărădia și satele dinprejur.Deci Popa Ion din Haţeg cu sediul în Vărădia,a avutsub administraţia lui mai multe parochii. Aceste sedii au fost ''scaune protopopești'' așezateîn locuri de radiere pentru necesităţile spirituale ale populaţiei din înprejurimi. Popa Ion afuncţionat în Vărădia între 17oo-172o ,deci încă de atunci a fost aici un protopopiat bisericesc. Vărădia în ultima jumătate a secolului al XVIII-lea sa impus ca centru bisericesc prinrenumitul protopop Petru Șuţu,de la care ne-a rămas și valoarea tradiţiei despre mânăstireade la Vărădia. El a a fost un cărturar și un fruntaș al bisericii de mare autoritate ale căruri''Memorii'' din păcate sau pierdut. Dintre ele nu ne-au rămas din păcate decăt puţinefragmente reproduse de Tincu Velea dinn opera citată. Petru Șuţu a murit în anul 1801. Un altpreot cărturar din Vărădia amintit de Tincu Velea,a fost Iancu Șuţu,probabil fiul lui PetruȘuţu,care ar fi stat 11 ani la Londra. Pentru intelectualii timpurilor de atunci din Vărădia,aînceput să devină o tradiţie călătoria pentru studii în străinătate. Am văzut căun altVărădian,Paul Iorgovici ,un mare învăţat al naţiei și aderent al Împăratului ca exponent alcatolicismului,în timpul când mulţi români au preferat regimul turcesc,deasemenea a făcutstudii la Roma,Paris,Londra etc. Însă și la începutul secolului nostru,Vărădianul Victor Bârlea a studiat și și-a luat doctoratulla Propaganda Fide din Roma,ajungând mai întâi profesor și apoi director la liceul CoriolanBrădiceanu din Lugoj și de aici la Școala Normală de Fete până la pensionare. În prima jumătate a secolului al XVIII s-au pus bazele bisericii orientale pe coasta de apus aColinei Chilii. Tradiţia însă ne arată că o primă biserică din lume,au avut Vărădenii pe loculunde este azi casa lui Vichente Balu,care mai târziu a fost mutată-n Piaţ. Aceasta după ce saconstruit cea de azi,a fost dată satului Iabuca, a cărei primi locuitori au fost originari dinVărădia. Locul actual al bisericii,a fost ales mai mult de motive de ordin geografic,ca să fieferită de inundaţii și să fie mai spre centru,fiindcă în Piaţ a fost la periferia satului. Azi însă ,seaici și până la marginea din jos,este așezat mai mult de jumătate din sat,ceea ce confirmăsusţinerea că actualii ''Joseni'' sau așezat mai târziu la vatra veche,întinsă pe Valea Vărădiei. Construirea bisericii ortodoxe,sa terminat abia în anul 1754,când sa sânţit de episcopulVârșeţului,Vichente Popovici. În Minei pe fila lunei Ianuarie este notat : ''sau început biserica,(adică sau zidit)a satului Vărădiei la anu 1754 și arângu al mare care trage 6 măj.și 5 funţi cucheltuiala obștei la 18o8 '',nesemnat de nimeni. Această margibală,deși mai târzie,confirmăînsă anul construirii bisericii. În anul 1854,organele bisericești de de acord ca protopopiatul Vărădiei,care a avut oexistenţă legală de aproape 8o de ani,să fie mutat definitiv la Oraviţa,centru mai importantdecât Vărădia. Din protocoalele bisericii neuitate și de alte publicaţii,fostul preot Mihai Retezanu,a reușit săstabilească cronologic numele preoţilor care au servit în comuna Vărădia,începând cu sec.alXVIII-lea și anume:

1.) Popa Ion din Hunedoara 17oo - 172o2.) Iancu Șuţu Gruici 172o - 1775 3.) Marcu Iorgovici Brâncoveanu 174o - 18o14.) Ion Muncico Konstantinovici 1775 - 18115.) Petru Lupulovici protopop 1757 - 18o16.) Petru Șuţu protopop 1776 - 18o17.) Marcu Georgevici 1778 - 17878.) Ion Iorgovici 1787 – 18o69.) Trifu Popovici 1789 – 189310.) Trifu Lupulovici 1789 – 181611.)Ion Gruici 1788 – 18o312.)Paul Gruici 1816 – 184313.)Trifon Vucica 1818 – 184914.)Iacob Iorgovici 18o8 – 182415.)Ion Creţa 1824 – 183o16.)Ion Mihailovici 183o – 1857-1866 preot unit 17.)Paul Konstantinovici 18o5 – 183318.)Ion Carașovan 1833 – 1856 -1857 preot unit19.) Efram Eioc 1833 – 183620.)Nicolaie Juica din Greoni 1847 – 186421.)Vichente Popovici 1845 – 1857-19o7 preot unit22.)Nicolae Mioc 1858 – 191723.)Paul Mioc 1877 – 192424.)Cuzman Jianu din Alibunar 1924 – 195o25.)Mihai Retezanu din Ciclova 1929 – 194326.)Afimogen Leviţchi din Basarabia 1946 – 1951

Majoritatea acestor popi vechi,n-au avut decât puţină știinţă de carte,fiind făcuţi din ţărani.Așa știm și despre Nicolae Juica originar din Greoni,care în protocolul cununaţiilor din anul1839 poz.14 ni se arată că a fost lucrătorde pământ,deci ţăran și că sa căsătorit cuMagdalena,fiica răposatului Efrem Mioc,capelanul Vărădiei,având etatea de 24 ani și ea de 19ani.El a venit în casa fostului capelan,pentru ca însurându-se cu fata acestuia să poată ajungepreot,ceea ce de fapt sa și petrecut. În acel timp Parochiile au format un bun familiar,care satransmis din tată în fiu sau în absenţă acestuia a trecut la ginerele adus în casă. Așa se șiexplică de ce dăm peste familii cu generaţii întregi de preoţi,cum a fos și aceea aIorgovicionilor sau a Mioconilor. Un lăturinţ foarte cu greu a putut să se aleagă preot,dacă n-aintrat întruna din aceste familii,fiindcă pe atunci ei sau bucurat de mari avantaje economice șisociale pe care nu le-au avut ceilalţi muritori. UNIREA CU BISERICA ROMEI

Până-n prezent sa crezut că acţiunea de catolicizare a românilor pentru prima dată sa

început cu episcopul Atanasie al Transilvaniei,care a definitivat trecerea românilor la bisericaromano-catolică în anul 17oo. Ea a fost însă prima acţiune de prozelitism la catolicism aromânilor,fiindcă un început sa făcut cu mult mai înainte în regiunea noastră,desigur fărăamploarea aceleia din Transilvania,însă destul de semnificativă pentru Valea Carașului,asupraunei propagande febrile de convertire ,care n-a rămas fără urmări. Călugării ordinului Francescani au fost aceia care au asaltat satele românești din ţinutulnostru succedându-le să convertească de la vechea credinţă a românilor atât pe călugăriimânăstirii de la Oraviţa,cât și pe preoţii satelor din apropiere. Alarmată de penetraţia catolică printre românii de aici,Episcopia din Caransebeș,de care s-au ţinut aceste sate,trimite pe egumenul de la mânăstirea din Vărădia,mai apropiată,ca săfacă cercetări la faţa locului și să-i comunice rezultatul. Acesta la 22 Februarie 169o în scrisepiscopului Caransebeșului că '' Io igumina Iacov alu mânăstirea Vărădia cu popa IanoșVăradia ....am constatat că igumanul și 3 călugări din mânăstirea Oraviţei au fost convertiţi de''baraci''la credinţa popistagă și au făcut unială cu biserica popistașă''. Trecerea acestora nafost un act izolat,fiindcă în document se arată mai departe că : ''au mai convertit pe :popa Iliedin Ciclova,pe David din Oraviţa,popa Axentie din Răcășdia și popa Ucu din Broșteni''.(documentul în copie se află la Ion Stoia Udra din Greoni) Actul este destul de revelator,și vorbește de la sine că așa zișii ''baraci''au ajuns cupropaganda catolică pentru unirea cu biserica Romei până la Oraviţa și că preoţii din câtevasate împreună cu călugării de la mânăstirea Oraviţa (desigur toţi români de origine)au realizatîn mic înaintea Transilvănenilor ''uniala''(unirea)cu biserica popiștași''. Actul lor n-a fost fărăurmări și nici n-a fost unicul,fiindcă numai așa se explică acţiunea de mai târziu pentrutrecerea și a bănăţenilor la biserica străveche a poporului român,de la care am câpătat toatenoţiunile de bază ale crediţei noastre latine. Sa făcut o nouă încercare de trecere la unirea a românilor din jurul Oraviţei,centru cameralimportant în regiunea minieră a banatului,deși a rămas fără urmări serioase totuși sămânţaodată aruncată a prins rădăcini,atât în conștiinţa preoţilor cât și a poporului oprimat sălbatecde biserica sârbească. Iniţiativa a avut-o de astă dată un laic,ungurul Ignaţie Kiraly,jurassor la comitatulCărașului,care a luat legătură cu preoţii Sava Savici din Ciuchici și Trifon Ioanovici din Mitrovăţ.Aceștia au fost puși să înainteze o petiţie Curţii de la Viena în care arătau :"că mai bine este dea fi noi naţionul unaţii,carele cerem și poftim în toată viaţa noastră". Împăratul Austriei sa sesizat personal de această încercare nouă de a trece la catolicism aromânilor din sudul Banatului,și a dispus o cercetare secretă a acţiunii iniţiată de IgnaţiaKiraly,care n-a fost bine văzut de nobilimea Comitatului. Aceasta într-o adunare ţinută laOraviţa l-a și desavut,fiind compromis intr-o afacere de urmărire a unor lotri,fără să seprecizeze în ce a constat culpa lui . În acţiunea de proselitism pentru catolicism,cu Biserica Unită,a fost atras și preotul TrifonLupulovici din Vărădia,desigur un descendent al protopopului Petru Lupulovici,mort la 18o1.Preotul Vărădian împreună cu preotul Ștefan Ștefanovici din Rusova Nouă,adresează în anul1815,la îndemnul lui I.Kiraly ca și preoţii S.Savici și Tr.Iovanovici,un Manifest către ceilalţipreoţi din raionul Oraviţa,în care spun că: "am cerut să căpătăm unaţia numai să putem trăi cu

altă omenie..."În latinește se scrie: 1) Triffono Lupulovic cameralis loci Varadia parochus.2) Stephanus Stehanovici Parochus in cammerali possesione Veo

Rusciva et apta ad unionem transire,qua Parochus per IgnatiumKiraly es Cottul Krassow jurassorum.

Primii pionieri ai unirii,pe verso-ul Manifestului semnat de ei,au format și pretenţiunile,cucare se așteaptă să fie remuneraţi și anume:

1) Plata pe un an în bani buni...........8oo florini 2) Deputat în grâu .............3o3) Deputat în ovăz .............244) Deputat în fân ............. 2 două probe5) Deputat în lemne ............. 2 funţi

Ceilalţi doi n-au formulat nici o pretenţiune,probabil fiind de acord cu ale lui Savici șiIovanovici. Decât că despre această acţiune prin trădarea unui preot din eparochia Vârșeţului,care separe c-a fost iniţial și el,a aflat Consistoriul,care rapid a luat măsuri eficiente de a împiedicageneralizarea acţunii de trecere la unire. Au toţi patru suspendaţi și chemaţi "ad audiendumverbum ''în faţa episcopului Vidac,care literalmente ia maltratat și ameninţat cu moartea,dacănu vor retracta tot ce au întreprins la îndemnul lui I.Kiraly. Le-a cerut apoi să dea în scris că trecerea la unire au pus-o la cale beţi în cârciumă și că acumse lapădă de ea. Preotul S.Savici n-a vrut să semneze acest revere și a fost crunt bătut,fapt care nu se poatespune ''fără necuvinţă'',cum arată în raportul său de cercetare ,după o călătorie laOraviţa,episcopul unit S.Vulcan al Oradiei Mari. Se pare totuși că și S. Savici a revenit,fiindcă a fost repus la oficiu și beneficiu,afară deTr.Lupulovici de la Vărădia,care a fost trimis în judecată Consistoriului pentru grave abateridisciplinare și suspendat din serviciu. Ce sa ales cu el,nimeni nu mai știe,fiindcă din anul următor 1816,adică atunci când s-au luatmăsuri în contra lor,el de fapt a început să mai figureze ca preot al satului nostru,după ocarieră de 26 de ani de păstorie. Din cele relatate se vede,că din cauza incuriei curţii de la Viena,care a tărăgănat chestiuneași nu ia dat importanţa cuvenită,din calcule meschine și invidie locală,fiindcă trecerea la unirea fost iniţiată de un disgraţiat ca I.Karaly,acţiunea a eșuat complect. Numai târziu lucrurile au putut să ia o întorsătură favorabilă,după ce sa introdusabsolutismul Austriac și pe teritoriul Banatului,și-n special pe Valea Carașului. Atât ţăranii câtși preoţii,n-au mai considerat de sinistră,credinţa unită,care știau că tinde la emancipareaspirituală a lor de sub tirania Bisericii Sârbești,care i-a ţinut în mare întuneric. Când în anul 1856,Eparchia Unită din Oradea Mare,s-a împărţit în două,pentru părţilebănăţene sa înfiinţat o nouă episcopie cu sediul la Lugoj la care s-au anexat încă cinciprotopopiate din Transilvania.Eparhia a luat naștere în 1956 și a servit pentru îmulţireaprozeliţilor uniţi. În anul 1857,preotul Bocșei Ion Barceanu,a reușit ca să determine la unireaproape întreg satul. Trecerea la unire a acestei comune cu veche tradiţie bisericească

ortodoxă,a produs o mare tulburare la sediul Eparchiei din Vârșeţ. Pentru revenireavărădienilor la religia ortodoxă orientală,chiar episcopul Emilian Kengieliaţ a cercetatVărădia,pe care sătenii l-au întâmpinat cu ostilitate,rămânând intransigenţi pe lângă noua lorcredinţă,în realitate vechia,datând de la începutul existenţei noastre ca popor latin. În fruntea sătenilor trecuţi la unire a stat preotul Vichentie Popovici,care a studiat teologia laseminarul din Vârșeţ,unde a și fost sânţit în anul 1844,funcţionând de atunci ca preot înVărădia. El sa bucurat de o mare popularitate,ceea ce și explică convertitatea la noua credinţăaproape a întregului sat. Numărul celor trecuţi la unire fiind atât de mare,sa simţit necesitateaca să se înfiinţeze un al doilea preot de paroch,care a fost ocupat de noul absolvent alteologiei din Vârșeţ,Paul Iorgovici,sânţit însă de episcopul unit din Lugoj. Trecerea launire ,după Millecker B.,are două cauze : prima este binecunoscuta luptă dusă deromânii bănăţeni pentru a scăpa de sub autoritatea bisericii sârbești. Momentul oportun afost propaganda făcută de catolici printre români,care fie izolat fie în grupe,au început sătreacă launire. În forma aceasta au scăpat de supremaţia insuportabilă a bisericiisârbești,înainte de toate ,naţională și șovină,care a încercat cu forţa să slavizeze cu forţapersonalul eclesiastic și pe cel școlar confesional. Cei trecuţi la unire,sub scutul statului și-auorganizat parochiile și școlile cu totul independent de cele neunite. A doua cauză care a făcutpe mulţi preoţi ca să întrebuinţeze noua religie,a fost că posturile de preoţi erau mai bineretribuite,fiind subvenţionate direct de statul ungar. Acesta a crezut că va putea politicește săse apropie de români și în cel mai rău caz să-i despartă pentru a-i domni mai ușor. Scopulurmărit n-a dus la rezultatul dorit,fiindcă romînii repede au înţeles dedesuptul acesteigeneralităţi. În loc să aibă de a face cu o instituţie docilă,au dat peste rezistenţa inflexibilă aconducătorilor uniţilor. La aceste două cauze s-au mai adăugat încă alte două mai puternice,care au determinat pepreoţi ca să-și lase religia,și pe săteni să treacă la o nouă credinţă. Întâi preoţii ca să-și asiguresuccesiunea,au luat pe lângă ei și câte un capelan după care-și măritau fetele,în cazul când n-au avut copil care să-i urmeze parochia. Pe acele timpuri,venitele nu sau limitat numai la celedin sesiune,ci și la alte taxe încasate fără cruţare,de la nunţi,înmormântări,botezuri și alteservicii religioase. A mai fost apoi averea bisericii pe care tot ei au administrat-o de regulădupă bunul lor plac. În acel timp,în comună au fost patru preoţi : Ion Mihailovici,VictorVicica,Ion Crașovan și Nicolae Jurica. Faptul este confirmat și de V.Cenda,care în anul 1857notează următoarele : ''Sau făcut unirea la Vărădia, Spaia,Chinezu și Vlădica sârbesc au fostcontra,numa toţi trei popi și satu mai tot au trecut la unire. Orientali au rămas cu popa și 8ode case și cu biserica bătrână''. Deci din patru popi,trei au trecut la unire și a rămas singurNicolae Juica cu 64 de familii și nu 8o. Acest fapt este atestat chiar de preotul N.Juca care peconceputul unei adrese,a semnat următoarele : '' încă în anul 1857 trecu partea cea mai mare la Unirea cu trei parochii la una a rămas numaiumilitu subscrisul : N.Juica ''. După o versiune neunită notată de fostul învăţător Ștefan Drăgulescu,reiese că mai înaintecoliziunea intereselor familiilor preoţești ia determinat pe unii să treacă la unire. Se spune înaceste însemnări,că preotul Ion Mihailovici,a adus ca ginere și capelan pe Pavel Alexandrovicidin Sasca și preotul Vucica a adus ca ginere și capelan pe Vichentie Popovici. În 1857 moare

preotul Vucica și Ion Mihailovici a vrut să-l facă paroch pe ginerele său în locul acestuia,pestecapul capelanului Vichentie Popovici,ginerele lui Vucica. Poporul a fost chemat să se pronunţeși la ales ca paroch pe V.Popovici. Nemulţumit de acest insuces,preotul Ion Mihailovici împreună cu ginerele său și înînţelegere cu al doilea paroch Ion Crașovan,au decis să treacă la unire. În acest scop auchemat la ei pe fruntașii satului,Pe Pau Cipu-Ghebu,Vasile Cenda și pe Pau Cipu-Periţaru,caaceștia să înceapă propaganda în popor,ca să treacă tot satul la unire,arătându-le că vor scăpade toate sarcinile bisericești și de așa zisul ''adau'' Neânţelegerile familiare ale preoţilor aufost mai mult de ordine materială,propaganda puternică a uniţilor mai puternică în contradependenţei bisericii române de cea sârbească,ca și dorinţa poporului de a scăpa de atâteataxe și dări,care pe lânga cele ale statului și ale baronului îi apăsau greu,și sperând că-și vaușura viaţa și că va face parte dintr-o instituţie mai omenească,au trecut aproape în întregimela unire. O altă cauză a fost aceea că biserica până atunci,deși nu oficial,însă prin faptul că a condusspiritualicește masele de ţărani,a profitat de sentimentele lor religioase și treptat sub diferitepretexte,a introdus dări în natură pentru toate produsele,luând exemplul bisericii catolicecare oficial a încasat ''zeciuiala'' de la credincioșii săi,nici cea orientală nu sa lăsat mai prejos șiprintr-o constrângere morală și cu aprobarea autorităţilor,a încasat și ea tot a zecea parte dintoate produsele,numita ''dau''. Pentru ţăranii români scăpaţi de abia de 1o ani de zeciuiala baronului,care și pentru catolicia fost ștearsă,evident că le-a convenit propaganda cu desfiinţarea ''adaului'',mai ales când seștia că o mare parte din aceste venituri au servit în scopuri străine de interesele lor naţionale.Și acesta cred că a fost cel mai puternic motiv care a determinat aproape întreg satul să treacăla unire,fiindcă prin desfiinţarea ''adaului'','Țăranii au scăpat de o altă rămășiţă feudală. Nicinu a avut raţiune ca pentru principii de dogmă și etică religioasă să treacă la unire,când pentruei era cu totul indiferente și poate nici n-au înţeles cele patru puncte care despart cele douăbiserici române. Că n-au mai dat ''adaul'' a fost pentru ţărani ceva concret,scăpând de osarcină neplăcută,care le-a amintit de cealaltă zeciuială de care abea s-au eliberat. Și dece sănu se scape de ''adau-l'' unei biserici ca și sârbească când zeciuiala celei catolice a fost ștearsă.Apoi modul avid de încasare a acestuia de către popi a nemulţumit adânc pe săteni. Îmblau cucarul pe la casele ţăranilor ca să stabilească la faţa locului cât are de dat fiecare familie dinproduse,pe care imediat le-au și ridicat și transportat la domiciliul lor. Întotdeauna au adunatmai mult decât le-a fost necesar. Evident că pentru ţărani a fost o ușurare firească când auscăpat de insuportabilul adau. Trecerea la unire a început în decembrie 1856 și a durat un an întreg,desigur cu marifrământari în populaţie. Imediat au plecat la episcopia unită din Lugoj,preotul Crașovan șicapelanul Pavel Alexandrovici ca să fie sânţit ca preoţi uniţi. Se spune că preotul Ion Mihailovici la denunţat în 1856 pe preotul Vichentie Popovici laConsistoriul din Vârșeţ că duce o viaţă desfrânată și fiindcă sa lăţit știrea că va fi ras,acesta casă scape de orice sancţiune sa dus la Lugoj și a trecut și el la unire în anul 1857 . Murind înacest an Ion Crașovan,trece la unire și mentorul ideii,Ion Mihailovici,căruia în bună parte i sedatorește reușita acţiunii.

Unţii au avut ca preoţi pe Ion Mihailovici,Pavel Alexandrovici și pe Vichente Popovici,care laînceput întradevăr sau ţinut de promisiunea făcută poporului că nu vor mai încasa nici o taxăde la popor și nici nu vor mai lua ''adau-l''. Mai târziu,probabil nefiind mulţumiţi cu salariul șicu venitul sesiilor popești,au începutdin nou sub diferite pretexte să încaseze de la săteni taxeși alte prestaţii. Pe unii dintre săteni aceste fapte i-au nemulţumit și mulţi s-au reântors lafosta lor credinţă. Adaul însă a rămas șters atât la uniţi cât și la neuniţi,care sub presiuneaevenimentelor au fost presaţi și ei să renunţela el în mod definitiv. De notat că odată cu trecerea celor trei popi la unire,au luat cu ei și sesiile pecare le-audeţinut ,fiind considerate ca un bun cele aparţinea personal,având drept de uzufruct până lamoarte. Tot în acei ani,uniţii au încercat ca să ia biserica veche cu forţa de la puţinii neuniţirămași,însă datorită vigilenţei acestora ca să nu ajungă cheile în mâinile lor,ei n-au reușit. Uniţii mai târziu și-au construit o biserică,prin anii 189o,care a fost sânţiă cu mare fast,fiinduna din cele mai frumoase biserici unite de pe Valea Carașului. Dau aici numele preoţilor uniţi începând cu anul unirii,și anume :

– Ion Crașovan 1856-1857– Ion Mihailovici 1857-1866– Vichentie Popovici 1857-19o7– Pavel Alexandrovici 1858-1863– Pau Iorgovici 1864-1914– Augustin Radu 19o2-1916– Victor Paruţiu 1916-1924 și protopop – Romulus Stoica 1919-1936 și protopop – Vasile Albu 1935-1937– Petru Dan 1935-1937– Zaharia Drehariu 1937-1938– Teodor Olteanu 1939-1942– Nicolar Bot 1942-1949

Odată cu transferarea protopopului Romulus Stoica la Lugoj,a fost mutat definitiv la Oraviţași protopopiatul unit din Vărădia ,ca și cel neunit,cu aproape un secol mai înainte. După ce spritele s-au mai calmat și lupta confesională și-a mai pierdut din importanţă,săteniiau început să se ocupe de alte necesităţi ale lor,mult mai ardente,cum au fost : chestiuneaurbarială,a pășunatului,a pădurii,apoi comasările costisitoare etc.,care toate au făcut cacerturile confesionale să cadă pe plan secundar. Neânţelegerile interminabile cu baronul,carea căutat întruna să-și mărească domeniul în dauna sătenilor,sau sub diferite pretexte săiîngreuneze cu dări nedrepte,i-a absorbit atât de mult încât pentru chestiuni religioase n-aumai avut timp. Noua confesiune însă sa consolidat și sa menţinut până în 1949,când a fostdesfinţat,încât acum și restul de jumătate din populaţia satului a devenit neunită.

VIAȚA CULTURALĂ A SATULUI

Sub raport cultural,Vărădia din sat mare cu peste 3.ooo de suflete sa ocupat și de

problemele școlare și implicit de cele culturale,întrucât a căutat să se ridice la nivelul ai noilorcuceritori ai Banatului . Apoi orientarea transilvănenilor spre cultura latină a apusului în urmaunirii cu Roma a deschis ochii la mulţi români bănăţeni. De aceea au și început să se ocupeintens de învăţătură de carte. Primele cunoștiinţe în ale scrisului,desigur că le-au căpătat de la preoţi,cum a fost cazul luiPetru Șuţu,protopopul de mai târziu,care a învăţat carte de la bătrânul Popa Ion dinHunedoara. Acesta probabil c-a îndeplinit și funcţia de învăţător,fiindcă printre învăţătorii luin-a putut să fie numai Petru Șuţu,ci și alţi fii de săteni. Cercetări ulterioare au arătat existenţaunor școli comunale încă în anul 172o în comunele : Vărădia,Ticvanul Mare,Greonietc.,rămânându-ne și numele dascălilor din acel timp,ceea ce denotă o preocupare culturală laţărănimea bănăţeană. Învăţătorii n-au avut o pregătire pedagogică,însă au fost oameni erudiţi,care învăţându-sepe ei,au căutat ca din cunoștinţele lor să dea și altor. Desigur că tineretul,cel puţin acela care afost doritor de carte,a căutat să înveţe,pentru a-și ridica nivelul cultural. Mai târziu au fost și învăţători cu pregătire profesională. Primul despre care se știe c-aexistat în Vărădia,a fost Toma Secoșan,care pe scoarţa unui registru de circulară bisericești anotat următoarele :'' Scrisam eu Toma Secoșanu maghister al Vărădiei cu o mână deţărână,mâna va putrezi iar scrisoarea va rămâne și sau scriat în anul dela Christos 1774 în lunalui Noiembrie ''. Deci în partea a doua a secolului al XVIII-lea,în Vărădia a funcţionat o școalăcomunală,fiindcă se spune c-a fost maghister al Vărădiei și nu al unei confesionale. De când afuncţionat ca învăţător acest Secoșanu -poate venit din comuna Secoș de pe Valea Carașului-nu se știe. Despre un alt învăţător,aflăm din conspectul publicat de înv. Iuliu Vuia,în lucrarea sa''Școalele Româneșci Bănăţene'' din 1896 la pg.48,că în conuna Vărădia în anul 1781,afuncţionat ca învăţător comunal Iovan Boraci,român de origine,care a fost retribuit cu sumade 5o florini anual,și a stat într-o cameră la școală. Pe lângă acest salar învăţătorul a mai avutși altă ''dotaţiune''în natură,însă în dreptul numelui său nu sunt specificate,ceea ce nuînseamnă că nu le-ar fi avut în realitate,căci numai din suma de 5o fl. anual căpătată,n-ar fiputut să existe. Pentru formarea învăţătorilor confesionali,sa înfiinţat la Vârșeţ de episcopul IovanoviciSacabenţ pe lângă teologie și un institut pedagogic,în care sa predat și românește. Alături de aceste școli,ca să poată învăţa și copii cu mai puţină avere,sa înfiinţat un''Alumniu'' în care 24 de elevi au căpătat întreţinerea gratuită.Spesele au fost acoperite dincontribuţia populaţiei eparhiei,colectată de preoţii satelor,în majoritatea românești. Din circulare adresate de Episcopia Vârșeţului către ''Bine cinstiţilor obștii a Vărădiei deDumnezeu păzitorului protopresbiterat '' din 16 aprilie 1809,semnat de episcopul Vidac,sevede cât interes a depus el ca acest internat să poată fi ajutat de populaţia română,în caredesigur că nu fii ei au beneficiat în principal,ci alţii. Se arată că de aici s-au adunat dinmijlocirea protopopului Iorgovici Petru suma respectabilă de 31o fl.și 7 cr.,care a fost vărsatăEpiscopiei,și că din anul următor ''dacă nu doi așadară un prunc sărac din protopresbiteratulvostru în zisu Alumnion se va primi .... ''. Din 1842-1857 a funcţionat ca învăţător confesional Iosif Vuia,născut în Vărădia la 12

Aug.1779 și mort la 1o Martie 1871,care a făcut pedagogia în Arad,fiind elevul lui Tichindeal. Odată cu trecerea majorităţii populaţiei la unire,sa pus problema construirii unei școlicomunale pentru toţi copii,indiferent de religie și care să aibă pentru ei săli de învăţământ șitotatâtea locuinţe. Școala sa făcut în 1874 pe spesele comunei și cu prestaţiile sătenilor. Însăneuniţii n-au vrut să contribuie la ridicarea școlii ,fiindcă ei au avut una confesională,ceea cearată într-o notă și preotul Nicolae Juica,în care se plângea că : ''în anul acesta dânsul (adecăjudele comunal Iosiv Caiman) a silit pre oameni să aducă la 4o de stânjeni de peatră pentrușcoala comunală ce oamenii noștri nu sunt îndatoraţi''. Se vede că atunci când sa decis să seconstruiască școala comunală,autorităţile locale au constrâns pe toţi locuitorii să facă ''sărăor''adecă și pe neuniţi. Și Vasile Cenda scrie că ''în 1874 sau făcut școală mare în sat dinmaterialul și lucrul satului,numa de la bugetu (fondu)școlare comunale sau mai dat 1o.ooo defl. cu condiţia că până va fi școala comunală,bani nu se dau înapoi,dar cumva nepoţii saustrănepoţii ar vrea să facă școală confesională au să întoarcă banii înapoi fără nici o proţentă.Baronul Miloș Baici au făcut ciasu la școala mare cu 3o.ooo de fl.'' Deci satul sa obligat să deamaterialul necesar,lucrul cu carele și cu mâinile,încât a fost evident ca să contribuie șineuniţii,cu tot cu protestul preotului lor. Pe chestiunea îndatoririi neuniţilor cu bani șiprestaţie pentru școala comunală,chiar episcopia ortodoxă din Caransebeș a înţeles săintervină la vicecomitele din Timișoara în favorul credincioșilor săi,însă fără rezultatul. Public în copie actul în care reiese pe deplin frământarea ce a trebuit multe suflete în acelItimp : COPIE

no.318 școl.Incitu oficiu de Vice -Comite :

Ni se face necontenitu arătări cumcă reprezentanţi comunală din Vărădia cudesconsiderarea art.de lege 38 din 1868 35 și 36 silește pe credincioșii noștrii gr.răsăriteni d eacolo,a contribui pentru susţinerea școlii comunale,pe cându creștinii noștrii,după cum amarătatu în mai multe rânduri Incitul oficiu de Vice Comite,au școala lor proprie confesională șicontribuie spre susţinerea 10% după darea directă. Ba ce e mai mult,reprezentaţia comunalăa repartitu pe 1875 pe credincioșii noștrii spre susţinerea școlii comunale,o contribuţie de 10%după darea directă la ce în înţelesului lui 35 din suscita lege nu se potu sili nici chiar cei cesusţinu însuși școala comunală. Mai departe ni se face arătarea că comuna nu voiește a plătiîndreptu credincioșiloru noștrii contribuţia scoase dela ei în contra legii pentru școalacomunală,începând de la1869 până inclusiv 1873. Dreptu acela venimu cu totul respectuluioficiosu a ruga pe inclitulu oficiu de Vice Comite să binevoiescă a îndruma pe reprezentaţia șiantistia comunală din Vărădia ca : a) să respecteze legea ,și să nu silească pe credincioșii noștrii a contribui pentru susţinereașcoalei comunale deoarece și contribue pentru susţinerea școalei confesionale mai multu de5% prevăzută în lege ,i-ar suma încasată de la dânșii pe anul 1875 pentru susţinerea școaleicomunale să leîntoarne îndereptu. Deasemenea: b) Să întoarne îndereptu credincioșiloru noștrii gr.re.din Vărădia tot ce au încasat dela dânșii

cu prejudiciulu legii pentru școala comunală. Începând dela anul 1869 până inclusive 1873. Totodată să binevoiţi a ne încunoștiinţa și pe noi despre dispoziţiile cele veţi lua în aceastăprivinţă. Caransebeș în 1o Ianuarie 1876 episcopulu Diecesanu Ioan Popasu''. Cerbicia cu care neuniţii au căutat să se sustragă de la contribuţia pentru școala comunală,n-a dus la nici un rezultat,fiindcă ea sa edificat în folosul tuturora. Interesele îngusteconfesionale n-au putut împiedica reprezentaţia comunală,să construiască una din cele maiimpozante școli de pe Valea Cărașului,care este o laudă a satului nostru. Școala a fost ajutată cu 10.ooo de fl.,fondului școlar,cu aceea ca să nu i se schimbedestinaţia și să nu devină o școală confesională,nici chiar unită. Contribuţa aceasta a ușuratmult sarcina comunei și așa destul de îngreunată. Partea școlii dinspre vale a fost construită pe piloni de fer,de arhitectul Hoffman Anton dinVârșeţ. Întreg edificiul a costat 54.431 fl.din care statul a dat ca ajutor suma de 10.ooo de fl.Școala este cu etaj și cuprinde,patru săli spaţioase de învăţat și tot atâta locuinţe. La început școala a funcţionat cu trei puteri didactice ca școală comunală românească,însăde la 1881 a fost preluată de stat. Uniţii n-au vrut să meargă la școala ungurească,de aceea și-au înfiinţat una proprie,românească,tot în casa cu etaj a fostului preot Ion Crașovan,de pelocul actual al bisericii unite unde a mai funcţionat odată cu ocazia trecerii la unirea satului . Directorul școalei comunale a fost Petru Iorgovici care a funcţionat ca învăţător din 187o.Din anul 1881 a fost învăţător la școala unită până în 1888 când a trecut la aceea de stat. Caînvăţător a mai funcţionat din 1858 Ion Ciulin născut în Vrani și Tedor Sigescu el din1872,amândoi fiind pensionaţi în anul 1881. Din câte se vede,învăţătorii români care au funcţionat la școala comunală,au refuzat sătreacă la școala de stat cu limbă de predare ungară și de aceea au fost cu toţii pensionaţi înacelași an 1881 și înainte de timp, Dominaţia ungurească și prin școală a vrut să distrugăconștiinţa naţională a românilor,ceea ce nu ia succes,fiindcă uniţii tot atât de buni români s-auarătat a fi,ca și fraţii lor neuniţi. În luptele politice de mai târziu,care pentru români au avutîntotdeauna un caracter naţional,românii fără distincţie confesională au mers împreună. La școala de stat a fost numit în 1881 ca învăţător Nicolae Bejan din Sălaj,care și-a terminatstudiile la Pedagogia din Budapesta în anul 1879. La început școala de stat pentru un moment a fost expusă să se închidă neavând suficientăpopulaţie școlară. Aflăm aceasta dintr-un raport făcut în 16 August 1881 de IonFinke,președintele scaunului școlar,care raportează revizorului că întrucât și greco-catolicii auadus ca să deschidă anul școlar la 1 septembrie,o școală confesională,în care caz,pentru aceeade stat,nu rămân obligaţi decât 15-2o școlari în majoritatea ungur și nemţi. Tot în acel an la 29 aug.1881 scrie Ion Finke,că preotul Paul Iorgovici a predicat înbiserică,îndemnând pe oameni ca să nu-și trimite copii la școala de stat,și să nu asculte decâţiva agitători,referindu-se la Sigescu și Ciulin,cu care a fost certat. Școala neunită a continuat să funcţioneze până la unire,având în decursul timpuluiurmătorul corp didactic :

– Iosif Vucicu ....................1842-1848

– Ion Mihailovici..................185o-1873– Constantin Mihailovici......185o-1873– Gheorghe Tunea..............1873-19o4– Ion Alexandrescu.............1895-1913– Dănilă Iliţescu...................19o4-19o5– Ștefan Drăgulescu............19o5-1919– Aurel Farca.......................1913-1916

Școala neunită n-a avut viaţă lungă,fiindcă în anul 1888 a încetat să mai funcţioneze șiînvăţătorul său trece la școala de stat,la care au funcţionat următorii învăţători :

– Nicolae Bejan.....................1881-1889– Petru Iorgovici....................1888-1894– Valeriu Popovici.................1894-19o6– Ștefan Stoica......................1899-1921– Elena Togănel....................19o1-192o -născ. Gynyosi– Laurenţiu Togănel..............19o6-192o

Ultimii trei învăţători au mai fost toleraţi săfuncţioneze încă un an sau doi și după unire,pânăstatul ia plasat în altă parte. Dealtcum nici nu mai puteau să rămână în comună când aurefuzat pe tot cursul șederii lor în Vărădia ca să vorbească românește cu populaţia,deși sa știutcă sunt români. Pentru o bucată de pâine,au înţeles să se pună în serviciul unui stat străin și săcontribuie la acţiunea de desnaţionalizare a românilor prin școală,ceea ce evident nu le-asucces nici pe departe. Fiind căsătoriţi cu unguroaice,chiar cu copii lor n-ar vorbit decâtungurește,de aceea nici n-ar încercat să se apropie de români. * * * Aici mai urmează să amintesc că cele două confesiuni,au căutat să se manifesteze și peteran cultural. În anul 187o sa înfiinţat reuniunea gr.catolică ''Unirea'' la insistenţaînvăţătorului Petru Iorgovici. Nepotul acestuia,Romul Iorgovici,mai târziu preot unit laJebel,mare maestru în vioară,a învăţat note 3-4 tineri din sat,care au ieșit buni conducători decoruri și mai târziu de fanfare,cum a fost : Pau Belcea,Trifon Orășanu,Ion Iova și PauFarca,conducătorul de mai târziu al corului și famfarei ortodoxe ''Gh.Tunea''. După PetruIorgovici,din 1895 a condus ca președinte reuniunea,fratele său,preotul Pau Iorgovici până în19o7. În 19o7 reuniunea unită înfiinţează o fanfară.la început condusă de germanul Hochstrasserdin Kudriţ,apoi de Paul Belcea. Fanfara n-a durat mult și a fost înfiinţată în anul 19o9 de cătrepreotul Augustin Radu,care a condus-o ca președinte până-n 1911 când a încasat din nou. Aurmat ca președinte din 1911 -14 Pau Nica. În timpul primei conflagraţiuni mondialereuniunea și-a încasat activitatea pînă în 1916,când a fost reorganizată sub prezidenţaeruditului protopop Victor Porţiu,care a condus până la moartea sa. Reuniunea orientală''Gheorghe Tunea'' a luat naștere în anul 1875 la insistenţa învăţătorului a cărui nume îlpoartă.

Reuniunea în 19o7 înfiinţează o fanfară sub conducerea lui Paul Farca,care a repurtatfrumoase succese la sânţarea bisericilor și stindardelor din Vârșeţ.Percosova,Vrani și RusovaVeche. Nu pot trece peste capitolul vieţii culturale fără ca să nu amintesc că la Vărădia a văzutlumina zilei unul dintre cei mai distinși cărturari ai banatului Paul IorgoviciBrâncoveanu,născut la 28 Aprilie 1764. A fost fiul lui Marcu Iorgovici,nepotul nobilului Iana din Transilvania,plecat din cauza persecuţiilor calvine,în Țara Românească,unde sa căsătorit cu ofată din familia Brâncoveanu,de la care le-a rămas și numele. Fiul acestuia Gheorghe de fricaturcilor sa refugiat în comuna noastră. Aici sa născut fiul său Marcu care sa făcut preot. Fiulacestuia,Paul Iorgovici,a învăţat la școală sârbească și germană din Vârșeţ până la etatea de 12ani,de unde a trecut la Seghedin,ca să facă liceul în limba ungară. Terminându-l sa dus laBudapesta unde a studiat dreptul și filozofia și de aici la Viena pentru a aprofunda dreptulaustriac. A mai studiat dreptul și filozofia la Bratislava,apoi a plecat la Roma,unde în bibliotecaVaticanului a studiat istoria românilor,fiind singurul gr.oriental care a fost admis s-ofregventeze. Aici sa deșteptat în el conștiinţa naţională din care mai târziu a avut atâta desuferit. Mânat de aceste idei,a trecut în anul 179o la Paris unde sub efectul marilor idei alerevoluţiei franceze,de la care sa inspirat în lupta pentru cauza poporului român,subjugatspiritualicește prin biserică de sârbi și politicește de unguri. De la Paris unde a fost martorocular la decapitarea împăratului Ludovic al XVI.,trece la Londra,fiind primul român care a puspiciorul în capitala înegrită a poporului englez,unde a stat 11 luni ca să studieze limba engleză.După un an revine la Viena,unde în înţelegere cu Ion Molnar,încearcă să scoată un ziar,careînsă a fost interzis de cenzură ca subversiv. Pe la finea anului 1796 a fost numit advocat consistorial al Episcopiei din Vârșeţ. Aici a scrislucrarea ''Observaţii de limbă românească ''și un'' Glosar ''pe care n-a mai ajuns să-ltipărească. Autorităţile sârbesci și cele ungureșci,sub motivul că dezvoltă o activitatepericuloasă cu scopul de a revolta pe români,i-l dau în judecată și-l aruncă în închisoare dedouă ori de unde nu se eliberează decât după ce reușesc să-i ardă dicţionarulţ Părinţii lui îl conjură să renunţe la ideea latinităţii noastre,însă,el le scrie îndurerat într-oscrisoare că: ''aceasta î-mi este imposibil,scânteia aprinsă în mine la Roma,eu n-o pot stinge ''. Din cauza credinţei sale este licenţiat și din postul de advocat,intrând pedagog într-o familiepână în 18o6,când este numit profesor de limba latină la gimnaziul din Vârșeţ. În anul 18o8moare subit,fiind înveninat de inamicii poporului nostru,datorită unei erori afarmacistului,care i-a preparat un medicament prescris. Aceștia n-au putut admite oredeșteptare politică și naţională a românilor bănăţeni,și de aceea au căutat să-l înlăture pePaul Iorgovici din viaţa politică. VIAȚA POLITICĂ A SATULUI

Viaţa politică locală din ultimul timp s-a manifestat intens mai vârtos când au fost scadentealegerile de ''chinezi''. Alegerea lui sa făcut de bărbaţii majori de 24 de ani cu drept de vot prinaclamaţii,dacă unul din candidaţi a avut o majoritate indiscutabilă,sau prin vot direct și pefaţă,dacă candidaţii au fost egali de tari. Alegerile au fost întotdeauna precedate de o intensă

propagandă făcută de la om la om și din casă în casă de ''coarteștii''candidatului.Câștigareasătenilor sa făcut cu vin și mâncare, care sa pus gratuit la dispoziţia alegătorilor, în cele peste1o ospătării ale satului. Au fost și candidaţi care au umblat cu vasul de ''răchie'' de circa 8oo-1ooo litri în trăsură,prin sat și au oferit de băut sătenilor numai să promită că votează cu el.Mulţi au promis și au băut, însă la votare s-au dus cu contrarul acestuia. Alegerile de ''chinez''au contribuit foarte mult la alcoolizarea populaţiei de pe Valea Carașului. Judele comunal saales pe o perioadă de 4 ani și de regulă sa menţinut în funcţie 12-16 și chiar 2o de ani.''Chinezul mic'' a fost ajutorul său ales odată cu ''Chinezul mare'' și cu cei 4 juraţi care s-aunumit și ''cumeţi''fiind încredinţaţi cu îndeplinirea deciziilor luate de Antista Comunală. Judele printre atribuţiile sale rămase din vechime și recunoscute și de autorităţile de stat,câte odată în mod tacit, a avut și pe aceea de a face judecată, adecă de a judecaneânţelegerile dintr-e săteni. El e ajutat de doi juraţi și se intitula ''jude'' nu ca o traducere anumirii ungurești de ''biro'' ci ca o străveche atribuţie, rămasă încă din epoca feudală. Chinezula judecat aproape în toate cauzele, ca și în trecut afară de cele grave, furturi, tâlhării,omucideri, etc.,rezervate instanţelor de judecată. Efectiv el sa amestecat și în neînţelegerilefamiliare, când muierea și-a lăsat bărbatul, dispunând să fie adusă îndărăt chiar cu forţa.Deasemanea a decis și asupra împărţirii recoltei, când părţile s-au despărţit definitiv. Primarula mai aplicat și sancţiuni corporale sătenilor în virtutea dreptului său consuetudiniar. Chinezul a utilizat ''bocterii'' și ''soboșii'' la toate lucrările de câmp ale economiei sale, fărănici o retribuţie, fiindcă așa a fost și în vechime când subalternii săi aleși dintre oamenii lui ceimai apropiaţi au avut îndatorirea să-i presteze servicii personale. Chinezul, Chinezul mic și Juraţii împreună cu Tutorele Comunal și Casierul Comunal,auformat Antista Comunală, care a fost prezidată de Chinez. Ia a dispus asupra tuturorchestiunilor comunale, afară de cele rezervate pentru ''reprezentanţa comunală'' adecăconsiliul ales de popor în număr de 16 membrii pe lângă care s-au mai unit alţi 16 vârliștidintre sătenii cu avere. Chinezul pentru supravegerea câmpului,a numit un număr de 1o soboși care i-au răspuns detoate daunele cauzate sătenilor de rău facători. Soboșii și Bocterii au avut câte 12o de florinţisalar anual, din care au dat Chinezului benevol fiecare câte 2o florinţi, care să se menţină înserviciu. Pentru menţinerea ordinii de noapte în comună au fost numiţi cinci bocteri, și pentruexecutarea ordinelor ziua alţi cinci, cărora li sa zis însă ''gornici'' Pentru toţi aceștia era''Plăieșul''care până în 191o a purtat uniformă,fiind încins și cu o spadă. El a însoţit pe Chinezși a avut rolul ca să-l apere. Ultimul plăiaș a fost Costa Negrea. Plăiașul a bătut și ''toba''comunicând satului toate deciziile luate de autoritatea comunală. Cumeţii sau Juraţii în număr de 4,au avut fiecare ''nouria''lui ,satul find împărţit în 4 părţi. Dela no.1 până la staulul taurilor a fost nouria 1,de aici până la strada Laţconilor nouria II,de lacare până la aceea a Sireconilor (no.52o)nouria III și restul satului împreună cu Boace,aformat-o nouria IV. Dacă viaţa politică a satului sa desfășurat în cadrele lui intime,cea naţională a fost foarteagitată. Țăranii deșteptaţi la conștiinţa românească de pleiada de învăţători și preoţiconfesionali care au făcut un apostolat din chemarea lor,au înţeles să lupte cu demnitate maiîntâi pentru libertatea naţională și apoi pentru dreptul la o viaţă socială mai bună. Asuprirea

naţională a fost foarte sălbatecă și apăsătoare,de aceea pentru înfruntarea ei sa cerut multăbărbăţie. Lupta politică a ajuns la apogeu cu ocazia alegerilor de ''obligaţi'' din anul 191o,cânddin partea Partidului Naţional Român a candidat Caius Brediceanu,fiul marelui luptătorbănăţean Coriolan Brediceanu din Lugoj,care a agitat toată suflarea românească de pe ValeaCarașului. Văzând starea de spirit a sătenilor,autorităţile ungurești au trecut repede larepresalii sângeroase și pe vexaţiuni administrative,numai să-i poată intimida pe români.Măsurile nu și-au atins scopul iritând spiritele și mai mult. În timpul luptei electorale,au intrat în funcţie și faimoșii jandarmi,cu pene de ''cocoș'',însăfără rezultat fiindcă românii nu s-au înfricoșat și n-au înţeles să se dea îndărăt în faţa nici uneipresiuni. Bătăile bărbaţilor și ale femeilor române erau interminabile,în special care când erauadunaţi pe la colţuri de stradă și maltrataţi până la sânge. Locuitorul Victor Branca,fiind bătutnoaptea împreună cu soţia sa de un jandarm cu mustaţă neagră,a reclamat cazul superiorilor .Când a ieșit ancheta și ca să acopere toată afacerea,comandantul a pus pe toţi jandarmii casă-și coloreze mustăţile în negru,ca adevăratul făptuitor să nu poată fi recunoscut de victime.La înfăţișarea săteanului V:Branca,totuși la putut identifica pe bătăuș,care însă a rămasnesancţionat. Nici românii n-au rămas impasibili și acolo unde au putut i-au bătut rușinos pejandarmi. În toiul luptei electorale,ţăranul Pau Tila la primărie a dat cu un jandarm sub masăîn văzul autorităţilor. Cu altă ocazie când a venit în comună candidatul guvernamental ,baronul Stoianovici,un sârbungurizat din Lăţunaș,însoţit de autorităţile de la Vârșeţ,sătenii l-au așteptat la margineasatului,bătându-l cu petre,unul dintre ei,Niculae Criţuclenci,a luat o balegă de bou și i-aaruncat în faţă. Sau făcut arestări printre ţărani,fără ca autorităţile să fi putut descoperi peautorii,care l-au tutuit și molestat deși tânărul Victor Gherecota -Picic, a stat o lună înprevenţie la Parchetul din Biserica Albă,sa format și un dosar,însă la desbaterile din faţatribunalului neputându-se aduce nici o probă materială în contra inculpaţilor,au fostachitaţi,fiindcă toţi martorii din sat au depus în favoarea lor. În ziua alegerii,și ca să-i împiedice pe săteni de la vot,au pus satul ca să voteze laMoraviţa,distanţă de aproape 5o km.,crezând că mulţi vor refuza să se mai prezinte. Elanul șifuria românilor a fost însă atât de mare încât ar fi fost în stare să meargă și mai departe,numaisă voteze cu acela în care și-au pus încrederea ca apărător a intereselor lor naţionale șiimplicit sociale. Cu o zi înainte s-au organizat de conducătorii românilor,toate trăsurile fruntașilor,care sătransporte pe săteni la Moraviţa. Impresionantă a fost plecarea zecilor de căruţe încărcate cuţărani îmbrăcaţi în portul nostru naţional,deciși să înfrunte orice urgie. Rezistenţa lor a fostsusţinută de toată suflarea românească,fiindcă instinctiv au simţit că nu va fi departe ziuaeliberării lor. După naţionaliști au plecat apoi în trei s-au patru trăsuri și trădătorii cauzeiromânești,în dispreţul și înjurăturile sătenilor și în special al femeilor. Numărul lor sa trecut de2o,împreună cu a funcţionarilor administrativi,forţaţi să ţină cu guvernul. La Moraviţa totul a fost diabolic organizat ca să-i intimideze pe români. Nici germanii nu iaulăsat în case,fiindcă toţi au fost ungarofili și guvernamentali,ca în toate timpurile,ţăranii s-auașezat în câmp împreună cu ceilalţi săteni veniţi din alte comune. Li sa refuzat până și apăpentru cai cât a ţinut desfășurarea alegerilor. Însă oamenii nu au cedat sub nici o formă,ci au

stat și au așteptat setoși și flămânzi până au ajuns la votare. În ziua alegerii pe lângă jandarmi au fost aduși și renumiţii husari ca să-i șarzeze pe ţăraniicare sub conducerea intelectualilor români au așteptat calmi desfășurarea votării. Sa distinsprintre ei diaconul Dr. Avram Imbroane din Coștei,stabilit după unire în comuna Vărădia care aînţeles să înfrunte chiar furia husarilor. Fiind urmărit de o grupă de husari pe stradă,pentru a fităiat cu spadele,a scăpat de la moarte fugind în curtea unui german care i-a deschis poartavăzând ticăloșia oamenilor guvernului. Alegerea desigur că sa soldat cu victoria candidatului guvernamental,care deși n-a avutmajorităţi ele i-au fost însă furnizate de autorităţile admnistrative prin furt și fals,așa cum seîntâmplă de regulă,când guvernele nu sunt populare și vreau cu orice preţ să conducădestinele popoarelor. Infaima de la Moraviţa n-a putut fi ștearsă din cunoștiinţa lezată a săteniilor,care după aceeaau avut de suferit mult din partea autorităţilor administrative. Tatăl meu,fiindcă la ValeaUrsului a intrat cu un pas in marginea drumului,a fost amendat cu peste 1oo de coroane,sumăpentru o familie modestă de ţărani mare. Nu i sa putut ierta faptul că atunci când a venit însat candidatul naţionalist Caius Brediceanu,a condus de funie carul cu patru boi ornat cu floriși plin de copii,între care a fost și autorul acestei lucrări. Cu acest car a intrat triumfal așezatpe un scaun între noi copii,acoperit cu flori,luptătorul neînfricat din Lugoj,însoţit de Al.VaidaVoievod ,Cicio Pop,Mihail Rusu Sirianu,Aurel Vlad,Dr.Birăuţ,redactor la Foaia Poporului Românla Budapesta și alţii. Apoi mult mai târziu tot pentru credinţă și atitudinea sa naţionalistă,tatălmeu a fost bătut crunt de jandarmii unguri,cu ocazia unei pieţi mari sub pretextul că și-amânat caii fugă printre săteni. Numai cine n-a cunoscut timpurile acelea de sălbatecă împilarenaţională nu-și poate imagina barbaria regimului feudal ungar.Și câţi alţii ca el n-au avut de suferit cele mai sângeroase represiuni,fiindcă autorităţileungurești au fost neiertătoare. În timpul primei campanii mondiale,aici nu sau produsevenimente importante,în sat au fost aduși mulţi prizonieri ruși care erau împărţiţi pe la satepentru lucru,în schimbul întreţinerii lor,după revoluţie,căţiva dintre ei au rămas în satcăsătorindu-se cu femei românce. Autorităţile comunale cu lucrul facut de prizonierii ruși au îndiguit Valea Fizeșului caredesparte teritoriul satului de cel al Coșteiului și Sălciţei. În ultimii ani ai bătăii,sătenii au dezertat în număr tot mai mare din armata ungară,formândgrupe în pădurile satului de care nici jandarmii n-au cutezat să se apropie fiindcă toţi erauînarmaţi. Dintre săteni mulţi sau și automutilat ca să scape din armată. Cu toate aceasteacontribuţia de sânge a satului a fost destul de mare în raport cu numărul de mobilizaţi.Majoritatea au căzut pe frontul de est contra Rusiei Țariste,pe cel Italian și pe cel Sârbesc,satulavând un total de 74 de morţi și dispăruţi. În timpul bătăliei,populaţia a suferit multe carenţe. Petrol nu sa căpătat nici cum,încâtoamenii sau luminat ca-n epoca de peatră cu niște așa zise ''purici'' Sa pus untură într-unpahar și deasupra sa pus un triped făcut din papură care la mijloc a avut un mic fitil. Odatăaprins el a ars alimentându-se cu untura devenită lichidă. În pahar de dedesupt sa pus și apăca untura să rămână sus și să se poată vedea cât mai bine. Nu sa căpătat zahăr și altealimente,însă cele produse de ţărani au existat din plin dacă câmpul a fost bun. A dispărut

bumbacul provenit din import,ca și alte ţesături,pantofii aveau talpă de lemn,care nefiindflexibilă a îngreunat mult mersul și a extenuat corpul. Bătaia ţinând peste patru ani proviziile făcute sau consumat,încât populaţia n-a putut ajungela o mulţime de produse deși Ungaria a fost o ţară destul de industrializată. Cum eaeconomicește nu a fost suficient de bine organizată,ca să poată face faţă unei campanii delungă durată,repede i s-au epuizat toate rezervele. În timpul bătăii autorităţile de stat au rechiziţionat forţat cai,boi,vaci,fân și ceriale căutândpeste tot numai să scoată cât mai mult. Nici ţăranii nu sau lăsat excrocaţi,știind să doseascăcerialele în cele mai ascunse locuri ca : fântâni,gropi de pământ,tragerea de pereţi dublii lacase etc. Sătenii au fost forţaţi să subscrie și la o mulţime de împrumuturi publice rămase neonoratede fostul stat Ungar,au luat și clopotele de la bisericile amândouă ca să procure aramanecesară pentru fabricarea armamentului. În executarea acestor ordine despotice,a avut șiconcursul câtorva români din comună care au pus mai presus de toate interesele lorpersonale. Este bine ca aceștia să rămână necunoscuţi pentru generaţiile viitoare ale satului. În schimb satul a avut și elemente conștiente care au știut să-i îmbărbăteze pe români,că vaveni și ziua eliberării naţionale. Între aceștia ca un precursor a fost și Vasile Branca(Ciule)născut la 15 Ianuarie 1893,care și-a luat maturitatea la liceul românesc din Brașov înanul 1913 și ca student a fost înrolat în Reg.61 Inf.cu ocazia mobilizării generale din 1914.Fiindcă Rusia a ajutat Sârbia pe Dunăre cu alimente și armament,seviciul de spionaj al armateiaustriece a recrutat din regimentele din apropiere 7 tineri pe care după ce ia instruit ia trimisîn România cu misiunea să scufunde vasele Rusești de pe Dunăre și să procure informaţiuni.Între cei 7 tineri,cărora li sa cerut să cunoască la perfecţie limba română,a fost și VasileBranca. Cu toţii au fost trecuţi clandestin,pe la Vârciorova în vechiul regat,unde V.Brancaimediat sa prezentat la poliţia din Turnu Severin care încă din gară a pus mâna și pe ceilalţi. Aufost apoi transportaţi la București de unde numai la intervenţia energică a MinisteruluiAustriei au scăpat fiind expulzaţi,însă V.Branca cu ajutorul Generalului Dragalina și a lui AvramImbroane a intrat la școala de ofiţeri după ce a obţinut cetăţenia română. În ţară autorităţilemilitare au dat o circulară de urmărire stabilind un premiu pentru prinderea lui. Desigur că seașteptau că se va întoarce în ţară pentru a face contraspionaj. La 1 Iulie 1916 a fost promovatca ofiţer.În luptele cu germanii de pe Jiu a căzut prizonier,fiind dus în Germania . Aici a fostdenunţat autorităţilor germane de către un elev plutonier care a făcut în lagăr spionaj.Germanii l-au predat autorităţilor militare austriece ,pentru a fi trimis ungurilor. Pe drum asărit din tren însă n-a reușit nici să scape ,nici să se sinucidă. După o convalescenţă de câtevasăptămâni,a fost adus la Timișoara și încarcerat la Închisoarea Militară,după timp de 18 luniTribunalul Militar la condamnat la moarte prin spânzurare. Apărătorul său Dr.Otto Rot,a făcutapel la Curtea Marţială din Viena cu scopul vădit de a câștiga timp. Na mai ajuns să fieexecutat fiindcă s-au precipitat evenimentele în urma cărora a fost eliberat,beneficiind deamnestia acordată de guvernul contelui Karoly. Odată eliberat și după descompunerea monarhiei austro-ungare,sublocotenentul VasileBranca sa întors în satul său natal ca un adevărat erou. La marginea satului a fost așteptat deîntreaga populaţie în frunte cu fanfara neunită și adus cu un car cu patru boi. Mergând îndărăt

la regimentul său,din nou a fost trimis în 1919 pe frontul de la Tisa de unde după multe luptesângeroase a intrat cu unitatea sa în Budapesta. Autoritîţile ungurești cunoscând pericolul pe care îl prezintă fruntașii satelor,au luat măsuride internare în contra lor. Așa ţăranul Ion Branca Giula,tatăl sublocotenentului Vasile Brancași preotul neunit Pau Mioc,au fost internaţi. Acesta a fost luat în timpul serviciului Divin și dusîn comuna Vepert și Ion Branca în comuna Doborean din Comitatul Sopro. Aici au căpătat unpat un scaun și o masă. Tot timpul au fost liberi,însă n-au putut pleca din comună,fiind cudomiciliu forţat. Ungurii însă în afară de aceste măsuri au mai pus și sub supraveghere poliţienească încomună pe următorii fruntași : Învăţătorul Ion Alexandrescu ,Livia Mioc,și ţăranii : IosimCăiman no.19,Iosim Fabian no.179,Gheorghe Cipu,Pau Farca,Dirigintele Corului și Fanfareineunite,Iosim Melime no.345,Străin Petanec Tătaru no.534,Gheorghe Mioc Plaucea,EfremMioc senior și Maria Capriţa zisă Mariţi Boraci,înflăcărată patrioată. Public aici decizia Preturii din Vârșeţ dată în cauza câtorva dintre acești fruntași ca să rămânăpentru posteritate ca exemplu de bărbăţie și ţinută românească :

Másolat a verseczi juras fószolgabirajától 85 sznm elm.1916 a Román kirélysággal valóhadiállapotból kifolyólag az állam éș a hadviseléșérdekében a következö Véghatározatot hostam:

1) Miok Pál2) Alexandreszku Jánoș3) Farka Pal4) Branka Jánoș5) idb Miok Efrem 6) Miok Livia 7) Ștefán Ferencz8) Melina Iószef9) Fabian Iószef10)Kaiman Iószef ,éș11)Boracs Kapricza Mária

varadiai lakakot a 1o962/915 eln. sz.B.M. rendelet a lapjan rendér hátósági felúgyeletaláhelyezem éș ennek alapján.

1) Megtiltom,hogy állandó tartozkodai helyét Varadia köséget a köszegi illatve a közjegyzöengedélye nélkül elhagyja.

2) Kötelezem,hogy minden nop délben la órakor a kösségi elóljáresognal jelentkeznék. Azelóljáróság ezen jelentkezésról pontöș nyilvántarást tartozik vezetni.

3) A korcsmák látogatától eltiltom,este 8 órától reggeli 6 óráig,lakását el nem haghyhatja.4) Tátviratokat csak engedelyem mellet adhat fel , tá v beszélót nem hrasználhatja.5) Idegenekkel csak tölem nyert engedély esten a csakis hatósági megbizott jelenletében

érintkezhat. Erröl elöjároságat éș áltola az erdekelteket oly figyelmeztetéșmelleett értesitem,hogy ezenVaghatárosatomban enrendelt in Tézkedesekert annál iș inkább pontoșanbetartsák,mertellenkezö esetban két havi elzarással éș 6oo koronáig terjedö pénzbüntetésselfogom büntetni és azonnali örizetbe vétalet fogom elrendeli. Ezem véghatározatom ellen felebbezésnek helye nincs éș az ellen kizárolag pannaszeskéremmel iehet fordulni a m.kir belöügxminisztérürhos. Az elöjároságot felhivom ,hogy ezen véghatározatomat a felek ellöt szészerint khirdesse asztmagmagyarázza es erröl felvett jegyzökönyyet hozzám azzonal beterjesse. Verșecz,1916 augustuș hó 28. Jelen másolat hiteléül Varadia,1916 szeptebar ho 4 föszolga Hessllr,jegyzö Dau și traducerea acestui text : Nr.85/1916 C O P I E De la Pretura Plasei Vârșeţ Cu referire la conflictul militar cu Regatul Român în teritoriul Statului și a acţiunei militaream luat următoarea :

D E C I Z I U N E 1) Paul Mioc

2) Ion Alexandrescu3) Pau Farca4) Ion Branca5) Efrem Mioc6) Livia Mioc7) Frenţ Stepan8) Iosim Melina9) Iosim Fabian10)Iosim Caiman și11)Maria Capriţa Boraci

locuitori din Vărădia,în baza ordinului Min. de Interne no.10.962/9915,se pune subsupraveghere poliţienească și în consecinţă.

1) Li se interzice ca să pleacă de la domiciliul lor permanent din Vărădia fără aprobareanotarului comunal.

2) Se obigă ca în fiecare zi la orele 12 să se prezinte la Primăria,despre care faptautorităţile vor purta o evidenţă precisă.

3) Nu pot fregventa ospătăriile și din locuinţa lor nu pot pleca de la orele 0 -seară, 5dimineaţă.

4) Telegrame numai cu aprobarea mea pot trimite,de asemenea nu pot utiliza telefonul.5) Cu străini nu pot comunica decât cu aprobarea mea și în prezenţa unui delegat al

autorităţilor. Despre îndeplinirea exactă a acestei deciziuni atrag atenţiunea autorităţilor și a părţilor

interesate ca să știe că în caz contrar vor fi sancţionaţi cu două luni închisoare și 6oo decoroane amendă,dispunând deţinerea lor imediată. În contra acestei deciziuni n-are loc nici un apel și se poate face numai la cerere la Min.deInterne. Invit autoritatea Comunală ca despre deciziunea aceasta să fie încunoștinţate părţileverbal,să li se explice și despre toate să se încheie un proces verbal care să-mi fie înaintaturgent. Vârșeţ la 28 August 1916 Heszler m.p. Korossy m.p. notar primar

Este inutil să mai fie comentată această decizie poliţienească,care prin conţinutul său aratăteama autorităţilor ungurești de o eventuală revoluţie a populaţiei românești,din care cauză afixat fruntașilor satului domiciliul obligatoriu . Dacă unii dintre ţăranii înrolaţi au căutat să dezerteze sau automutilându-se să se sustragăde la orice serviciu militar,cei căzuţi în Rusia sau Italia,la îndemnul fruntașilor vieţii politiceromânești din Transilvania și Banat,sau înrolat ca voluntari pentru a lupta în contraUngariei,pe care au încetat s-o mai recunoască de proprie-a lor patrie. Public numele acelor ţărani conștienţi și buni români,care au cutezat să pună mâna pe armăși în modul acesta să contribuie la distrugerea statului fictiv milenar ungar . Sau înrolat în regimentele de voluntari din Rusia : Pau Caiman – Circa,Aurel Surdu-Frăţilă,Pau Laţcu,Ion Cenda,Ștefan Sireca și Aurel Minea și în cele din Italia: Pau Nica fostnotar,Aurel Crăciun învăţător ,Aurel Caiman,Ion Radu,Ion Stoia,Pau Laţcu,Pau Plaucea,TraianJerga,Pau Cipu,Pau Sireca,Chirilă Crăciun ,Ion Guruianu,Ion Știulea și Petre Lăbanţ. Pe plan economic ,pentru a mări exploatarea ţărănimii,statul ungar a aprobat unei societăţianonime ''Pomăria''cu sediul în Kudriţ,ca numai ea să adune prunele de la locuitori și să fiarbăvin ars. În acest scop au instalat un alambic modern,la marginea satului lângăCaraș,construind din ciment și câteva bazine de colectare. Evident că acest monopol instituitîn favoarea unei socetăţi particulare,a produs o profundă nemulţumire printre săteni,care întimpul revoluţiei au devastat-o complet,încât din ea n-a mai rămas nimic.

UNIREA ROMÂNILOR Prin revoluţia naţională din toamna anului 1918,Vărădia a intrat într-o nouă epocă,a uniriituturor românilor. Imediat după capitularea trupelor ungare,Vărădia a rupt și ea cătușele.Statul ungar fiind descompus,fiecare naţionalitate conlocuitoare care a format majoritateapopulaţiei pe baza principiilor Wilsoniene,au înţeles să dispună singure de soarta lor. RomâniiTransilvani și Bănăţeni sub conducerea fruntașilor politici ai Partidului Naţional Român,auînfiinţat un Comiteţiu Naţional la Arad,care a decis organizarea lor în Comitete NaţionaleLocale pentru a prelua administraţia de stat și să menţină ordinea pe teritoriile cu majorităţiromânești. Din îndemnul acestui Comitet,conducătorii politici din Oraviţa au convocat la

banca ''Oraviţana''din fiecare sat de pe Valea Carașului câţiva intelectuali care să organizezepe români. Din comuna noastră au fost trimiși ca delegaţi Aurel Alexandrescu,student laPolitehnică și Romus Mioc ,student la medicină,care s-au întors cu instrucţiunile necesare.Imediat s-a procedat la constituirea Comitetului Raional,fiind ales ca președinte învăţătorulIon Alexandrescu,are a avut în subordine și Garda Naţională,a cărei comandanţi au fost :Sublocotenentul Gheorghe Velici și sub.Remus Mioc,efectivul gărzii a fost de 5o oameni,întrecare și scriitorul acestei lucrări,,fiind împreună cu Aurel Căiman,pe atunci elevi,cei mai tinerigardiști înarmaţi,cu câte o armă ''Vendl''. Gardiștii erau împărţiţi în două grupe a câte 25 deoameni,făcând serviciul câte o săptămână unii noaptea alţii ziua. Comandant efectiv al Gărziimai târziu a rămas subl.Gheorghe Velici și ca ajutor al său a fost numit stegarul Aurel Cipu,carefiind recrutat din cl.a VII de liceu,a fost lăsat să termine în același an și cl.a VIII și să deamaturitate . Înrolat în armata ungară,înaintat până la gradul de stegar(ajutor desublocotenent). De unde până atunci,autoritatea de stat a fost foarte aspră,deodată în faţa voinţei poporului,sa destrămat ducând cu sine în neant pentru totdeauna ideea fictivă a statului milenar ungar.În primele zile ale revoluţiei,Vărădenii împreună cu sătenii din Mercina și Greoni,au prădattoate bunurile baronului de la Odăi. După reforma agrară prin care s-a luat tot pământul de laBarun ca apsenteist,Odăile au fost și ele demolate,ca să nu mai rămâie nici urmă din sălbaticulregim feudal ungar. Cu această ocazie ''birișii'' unguri aduși să lucreze pe moșie,au fugit care încotro,ducându-seîndărăt în Ungaria de unde au venit. Toleranţi cum sunt românii,i-au lăsat să care cu ei tot ce au adunat ,fiindcă așa esteomenesc. Notarul,care până atunci a fost atotputernic în sat,germanul ungurizat Hesler,când a înţelescă totul este pierdut și că statul ungar sa destrămat pentru totdeauna în atâtea părţi câtenaţiuni conlocuitoare a avut,a cerut protecţia conducătorilor români,ca să poată pleca laKudriţ,satul său de origine,ceea ce i sa admin cu mare culanţă. Deasemenea au cerut și jandarmii,împilatorii de ieri ai ţăranilor,ca sub protecţiagărzilor,după ce le-au predat cazarma,împreună cu întreg armamentul avut,să poată plecanestingheriţi din comună. Deși ura în contra lor a fost acerbă,fiindcă s-au purtat mai rău cafiarele cu populaţia românească numai pentru că era de altă naţionalitate,au fost lăsaţi cutoţii să se ducă de unde au venit. Gardiștii au vrut să-i tragă la răspundere pentru faptul că în timpul bătăii,au ucis câţivasăteni dezertori într-un mod cu totul barbar,însă fiindcă președintele ComitetuluiNaţional,învăţătorul Ion Alexandrescu le-a promis că vor fi apăraţi dacă vor preda armele,aufost lăsaţi să plece ,spre regretul multor ţărani că nu i-au putut sancţiona așa cum ar fimeritat. În primele zile ale revoluţiei poporul a scos în stradă ''răchie'' adunată de soc. Pomăria cuconcursul satului într-un elan general,toată lumea sa îmbătat de bucurie că românii suntliberi,unul chiar a murit pe loc,fiindcă a băut peste măsură. Bucuria eliberării repede a fost întunecată de gripa spaniolă care sa abătut asuprasatului,făcând multe victime în sânul populaţiei. Câte doi au fost duși la groapă dintr-o casă,pe

când restul casnicilor zăceau neputincioși în pat. Peste 130 de suflete au murit în toamnaaceea. Pe de altă parte libertatea câștigată n-a ţinut nici ea mult,satul fiind ocupat la 19 Noiembrie1918 de trupele sârbești. Aceștia repede au căutat să adune ce au aflat la ţăranii ce au luatparte la prădarea ''Odăilor'' Afară de aceea au cărat în 32 de căruţe la 20 Iulie 1919,întregmobilierul castelanului,pe care l-au dus la Vârșeţ. Cu două zile mai înainte au luat și toatevitele de la Odăi sub pretextul că familia Baici a fost de origine sârbă. Armata sârbă a dus șivitele sătenilor din multe comune,care și le-au luat înapoi cu forţa,fiindcă dispuneau dearmament adus de pe front. În urma intervenţiei guvernului român pe lângă aliaţi ,aceștia au decis,până la trasareadefinitivă a frontierei dintre noi și sârbi,ca să trimită forţe franceze de ocupaţie care s-auinterpus între trupele române și cele sârbești. Și la Vărădia au venit o grupă de câţiva soldaţifrancezi cantonaţi în sat și întâmpinaţi cu mare însufleţire. În onoarea francezilor sa organizatla ospătăria lui Victor Ciupa o petrecere cu banchet,la cer toată lumea sa distrat ,fiindcăpoporul sa simţit frate cu ei. Francezii sau aratat a fi un popor animat în asemenea ocazii,însăau știut și să bea bine. În tot cazul,prin comportarea lor civilizată și amicală,ca și prinbunătatea lor,au impresionat foarte mult pe sătenii noștrii care până atunci numai din auzitei-au cunoscut. Francezii au căutat să protejeze populaţia românească faţă de atrocităţile sârbești. Ei nici nus-au simţit că sunt în sat. N-au abuzat și n-au șicanat populaţia,de la care n-au luat nimic cuforţa. Pe stradă au fost înconjuraţi frăţește și admiraţi de săteni. Comportarea lor a fost laînălţime. În schimb sârbii au știut de frica lor,fiind foarte aspru trataţi. În acest timp româniiau fost pregătiţi pentru adunarea de la Alba Iulia care a avut să decidă soarta poporului romândin Transilvania și Banat . Fiecare cerc electoral a urmat să trimită delegaţi,chiar dacăteritoriul a fost sub ocupaţie sârbească. Din cercul Moraviţa au fost delegaţi de AdunareaPopulară a satului nostru două persoane. Public cu un document al timpului de mare valoareprotocolul luat cu ocazia aceasta:

C O P I E

Protocolul luat în adunarea generală a românilor din comuna Vărădia,aparţinătoare lacercul electoral Moraviţa ţinută la 11/24 Noiembrie 1918.

1) Adunare Populară constatatoare de nenumărate persoane,alege: Președinte : Ion Alexandrescu Notar : Pau Jura

Bărbaţi de încredere : Remus Mioc Ion Branca Giula

2) După ce președintele adunării lămurește scopul întrunirii adunarea populară alege cuaclamaţiune pe reprezentanţii cercului electoral Moraviţa la Adunarea Naţională apoporului român la Alba Iulia pe următorii : 1)Romulus S. Milin

2) Ion Andrescu (Voivodinţi)

3) Dr.Nicolae Ibroane4) Avram Corcia 5) Ion Alexandrescu (Vărădia)6) din Garda Naţională sublocotenentul Gheorghe Velici (Vărădia)

voluntar Cornel Moise (Voivodinţi) Acest protocol servește totodată ca crediţional reprezentanţilor aleși : D.G.S. Ion Alexandrescu Președinte Pau Jura notar Bărbaţi de încredere : Remus Mioc Ion Branca Alexandrescu C. Aurel Nicolae Criţu L.S. Oficiul Protopopesc gr.cat. Al Vărădiei L.F. Oficiul Parochial gr.ort. român din Vărădia

Din Vărădia au fost delegaţi ca să participe la Adunarea de la Alba Iulia,Ion Alexandrescu șiGheorghe Velici . Nu se cunoaște motivele pentru care aceștia nu au putut pleca,însă în loculsău a fost trimis sublocotenentul Romus Mioc . Delegaţii când au ajuns în gara de laTimișoara,ocupată de sârbi,au fost reţinuţi de autorităţile sârbești,crezând că prinîmpiedicarea lor Banatul nu se va putea pronunţa și le vor rămâne lor aceste ţinuturi. Totușisubl. Romus Mioc împreună cu Gheorghe Fara din Oraviţa,într-un moment de neatenţie alsoldaţilor sârbi,s-au strecurat și au urcat în trenul care a plecat spre Arad. Ajungând aici audenunţat Comandamentului român abuzurile sârbilor că delegaţia bănăţeană pentru Alba Iuliaeste reţinută în gara Timișoarei. De aici subl.Romus Mioc împreună cu alţi intelectuali și ţăraniromâni ca : Victor Bontescu,dr.Mihai Gropșianu ,istoricul doctor Ioan Sârbu din Rudăria etc.,auplecat cu toţii spre Alba Iulia unde acesta la 1 Decembrie 1918 a semnat procesul verbal departicipare ca delegat al comunei Vărădia. Sârbii s-au purtat foarte rău cu populaţia românească,obligând-o la diferite prestaţii șirechiziţii de bunuri. În sat au făcut percheziţii la fruntași căutând arme și spioni ,ameninţându-i cu deportarea în Macedonia . Nu ni sa permis să purtăm nici cocardă naţională,pe care sârbiine-au rupt-o din pălărie ca și ungurii mai înainte. Ordinea în comună a fost menţinută de trupele sârbești și de gardiști,patrulând împreună.După plecarea pe neașteptate a comandantului Gh.Velici în ţinutul ocupat de români,garda afost condusă de Romus Mioc și Aurel Cipu. Însă nici aceștia n-au putut mult să rămânâ încomună,Romus Mioc a plecat clandestin noaptea la Greoni,de unde cu trenul și mai mult pejos a ajuns la Lugoj. Mai târziu sa înrolat ca medic sublocotenent în armata română. La câtevazile după el a fugit și stegarul Aurel Cipu,care a plecat de la cor,unde a fost căutat de sârbi casă-l aresteze. Acoperit de noi,a ieșit afară și sa dus și el în teritoriul liber de sub români. Înrolatîn armata română ca stegar,a luat parte la campania din 1919 de la Tisa unde în luptele de laSolnoc sa distins,pentru eroismul și merite excepţionale ,a fost decorat și avansat la gradul de

sublocotenent. Românii așteptau cu înfrigurare încheierea tratatului de pace și intrarea armatei române înVărădia. Ca satul să fie unitar reprezentat indiferent de confesiunea sătenilor la începutulanului 1919 protopopul unit Victor Poraţiu reușește să unească cele două reuniuni sub unsingur cor sub conducerea lui Pau Farca,care sa pregătit pentru primirea francezilor cuMarseilleza. Când au venit primele unităţi române la Oraviţa,au fost întâmpinate și de corul șifanfara din Vărădia . Cântarea Marseillezei în faţa comandamentului francez a produs oputernică impresie acestora. Mai târziu când sa știut că Vărădia rămâne la Români,deși frontiera a fost fixată la numai 2km. de sat,toată lumea a respirat ușurat că a scăpat de o nouă ocupaţie care sa văzut a fi totatât de brutală și primitivă ca și cea ungurească. În anul 1919 au intrat apoi trupele române în Vărădia,am fost primul muritor fericit dinVărădia care am vorbit în dreptul bisericii unite care am vorbit cu primul subofiţer venit în satca să se intereseze de cantonarea unităţii ce avea să ajungă abea peste câteva zile . Știrea salăţit ca fulgerul că ''vin românii'' . În vederea intrării trupelor române în Vărădia sau făcut maripregătiri ca să fie întâmpinate sărbătorește . În ziua fixată la 9 August 1919 ,întreg satul înfrunte cu cei doi preoţi ,cu zeci de călăreţi ,între care și eu,și cu muzică au fost așteptaţi lacapu satului dinspre Sălciţa. Sa încins o horă de bucurie,jucată împreună cu soldaţii românicare au cântat cu multă însufleţire un cântec din care mi-a mai rămas în minte următoareastrofă : pământ cerea maghearul pământ i-am dat ,pământ destul de lat și mare și bun pentru mormânt Animaţia a fost foarte puternică și lumea sa simţit definitiv eliberată de sub dominaţiastrăină care a apăsat-o din greu fiindcă a vrut să ne distrugă limba și fiinţa etnică mult mai depreţ decât orice bun pe lume. Seara sa aranjat o petrecere în onoarea lor,la ospătăria luiVictor Cipu,care a decurs într-un elan cum numai în asemenea ocazii mari poate să aibă loc.Anumite evenimente se produc numai în câteva secole odată și fericit este acela care le-aputut vedea. Unirea tuturor românilor este un asemenea eveniment,care de Mihai Viteazul nusa mai produs și atunci numai în mod trecător. Instalarea administraţiei românești repede a produs grave deziluzii. Pe cât a fost de marebucuria când ne-am eliberat de sub dominaţie tot atât de mare a fost durerea când sa văzutcă administraţia românească este total balcanică. Vărădia devenind punct de frontieră,saînfiinţat aici o Poliţie ,Vamă,Grăniceri și post de jandarmi ,care s-au întercut în abuzuri șirăutăţi. Grănicerii au fost cei mai recalcitranţi și abuzivi,încât faţă de ei chiar autorităţileadministrative au rămas neputincioase,armată constituită în general ca o tagmă de carenimeni nu sa putut atinge. Grănicerii au inteat în conflict și cu celelalte autorităţi și-natotputernicia lor au mers până acolo că au arestat întreg postul de jandarmi,fapt care arămas pentru ei fără consecinţe. Au comis furturi și ucideri fără vre-o teamă de răspundere.Contrabenzile făcute de ofiţeri au fost le ordinea zilei ,și chiar descoperite fiind au rămasnesancţionate.

Au venit apoi alegerile parlamentare cu furturi uzitate din urne ,care a produs stupoareprintr-e săteni,neputându-și imagina că voinţa poporului poate să fie falsificată atât denerușinat chiar de statul român,conceput cu totul altcum decât statul unguresc . Și acesta afost numai începutul împământenit de liberali care sa practicat mai în toate alegerile în afarăde cele din 1928 făcute de naţional-ţărăniști,când poporul a votat liber și nestânjenit înproporţie nemaicunoscută în istoria politică a poporului român până atunci. Politicește sătenii de la început s-au împărţit în două tabere. Uniţii în mod constant aususţinut partidul naţional ţărănesc,fiindcă conducători lui în majoritatea lor au fost uniţi.Neuniţii cu mici excepţii au mers când cu averescanii când cu liberalii,numai să se poatămenţine la conducerea Primăriei. De aici s-au născut ,la început mai puţin însă mai târziu subo formă periculoasă,animozităţi printre ţărani. Uniţii au refuzat să chiar să se încuscreze cuneuniţii. Spiritele au fost foarte aprinse datorită vexaţiunilor la care au fost supuși uniţii dinpartea administraţiei de stat și mai puţin ar fi degenerat într-un conflict sângeros. Liberalii auavut tot interesul sa se alimenteze lupta confesională pentru a produce diversiuni. Mai târziuși ţăranii au înţeles că totul a fost diabolic aranjat ca să poată fi neomenos exploataţi decapitalul bancar și industrial,deţinut exclusiv de liberali și străini. Numai când au ajuns să vadăîn urma crizei economice din 1931 că liberalii sunt inamicii ţărănimii,indiferent de credinţa lorpolitică sau religioasă,s-au dezinteresat total de orice neînţelegere confesională. Uniţii au fost mult timp păstraţi de protopopul Romulus Stoica,născut în Lugoj,care a condusși protopopiatul cu sediul in Vărădia. Neuniţii au avut ca preoţi pe: Guzman Jianu, de originedin Alibunar și pe Mihai Retezanu din Ciclova . Administraţia a decăzut și ea,în locul notarilorși subnotarilor cu pregătire și practică îndelungată pentru aceste posturi, au fost numiţi agenţielectorali,care n-au avut decât câteva clase secundare și un curs scurt administrativ. La școalăsa produs același fenomen,și numai mai târziu sa ajuns ca învăţământul să aibă elemente dinnou bine pregătite. În anul școlar 1918/19,învăţământul sa continuat în forma lui veche,la școala de stat și lașcoala confesională ortodoxă,din cauza elementelor neprecise,fiindcă autorităţile române,abia în August 1919,au ocupat efectiv satul,până atunci stând sub ocupaţie sârbească șifranceză. Puterea administrativă a deţinut-o Comitetul naţional local ,care n-a avutposibilitatea să se ocupe și de școală. În anul 1919 ,învăţământul a fost reorganizat și aufuncţionat trei învăţători ,Ștefan Drăgulescu de la școala confesională ,Petru Bizeria și fostulînvăţător de stat Ștefan Stoica. În comună a mai rămas și fostul învăţător Laurenţiu Togănel ,isoţia Elena Togănel,care au fost apoi mutaţi în Transilvania. În 9 Octombrie 1919 sa ţinut ultima lecţie la școala confesională neunită de înv. Ștefan Drăgulescu,după care a trecut cu copii cutot la Școala de stat. Dăm numele învăţătorilor de la unire încoace: Ștefan Drăgulescu 1919 – 1936 Ștefan Stoica 1918 – 1921 Laurenţiu Togănel 1918 – 192o Elena Togănel 1918 – 192o Petru Bizeria 1919 – 1921 Valeriu Popovici a doua oară 192o – 1927

Ion Teicu 1921 Vasile Voia 1937 Popa Augustin 1948 Au mai funcţionat ca învăţători,însă numai câţiva ani următorii : Paraschiva Donciu și Mihai Marin din Regat, Iosif Chioloaca,Ilie Tarna din Mercina ,poetulVărădian Romulus Fabian și Livia Branca din Vărădia. Viaţa socială a satelor sa scurs ca și în trecut ,netulburată și neschimbată,numărul populaţieia scăzut însă vertiginos din an în an ,încât chiar Institutul de Igienă din Cluj a înteprins prin Dr.P. Ramneanţu o anchetă medico-socială pentru cercetarea cauzelor care au dus la depopulare,și la degenerare biologică a sătenilor . Depopularea se datorește și plecării multor elementeîn centrele urbane dintre care sunt un număr impresionant și de cărturari dat de acest sat. Dr. Ramneanţu a publicat rezultatul cercetărilor sale într-un extras intitulat ''Studiu asupradepopulării Banatului ''. Rezultatul anchetei demografice din comuna Vărădia jud. Caraș,Cluj1935 de care am să mă ocup și aici,fiindcă nu toate concluziile trase de autor par suficient debine documentate. Viaţa socială a satelor -după părerea mea- nu poate fi redată fidel și cuconcluzii definitiv valabile prin date statistice reci și câteodată incomplecte. Concepţiilesociale ale anchetatorilor,care au taxat căsătoriile nelegale drept concubinaj,noţiune juridicăaplicată la alte raporturi decât la acelea stabilite între tineri,după vechile tradiţii,duc laconcluzii eronate. Satul n-a atribuit niciodata o valoare mai mare însurătoarei încheiatăînaintea ofiţerului de stare civilă decât aceleia făcută cu aceiași ceremonie,însă fără cununie.Sub nici o formă nu sa auzit în satul meu de o''căsătorie de probă''ci de-o însurătoare regulatăde tineri de 18-20 ani și fete 16-18 ani. Anchetele făcute de intelectualii rupţi de mediul loranterior,prin care n-au căutat să-l cunoască în toată profunzimea lui,de regulă ajung laconcluzii deplasate. Pentru un străin poate să pară nefiresc numărul mare de căsătoriinelegale,termen impropriu pentru definitivarea raportului de fapt stabilit între doitineri,fiindcă ei tot așa se însoară ca și cei cununaţi. Se peţesc,se fidantează apoi fac nuntădupă aceleași tradiţii ca și aceia care merg la Primărie și Biserică . Amândouă au aceiașivaloare etică fiind făcută cu multă ceremonie,și în mod public copii acestora nu se diferenţiazădin punct de vedere biologic cu nimic de cei născuţi dintr-o așa zisă căsătorie legală . Și apoitineretul nu de aceea nu se cunună fiindcă se însoară ''de probă''ci din cauză că-i atribuieactului o valoare secundară . Cănd se cunună o fac ca să lase o situaţie bine determinatăjuridic soţiei și copiilor. Distincţia între ele au căutat s-o facă o legislaţie retrogradă și străinăcare n-a vrut să dea copilului zis ''natural''drepturile firești în materie de succesiune,ca și celuilegitim ,așa cum i le recunoaște societatea ţărănească. Însă să revenim la datele culese de Dr.Râmneanţu,fiind foarte concludente la descreștereapopulaţiei în satul meu,care mai are și alte cauze decât cele arătate de autor. I-a scăpat dinvedere cazul celor 74 de morţi pe câmpul de luptă,''birișilor''unguri de la''odăile''baronului,care în 1918 toamna au plecat cu toţii în număr de aproape 16o desuflete ,apoi cei 13o de morţi în același an de ''gripă spaniolă''precum și ai emigranţilor plecaţiîn diferite centre urbane , Mișcarea populaţiei între anii 1778 – 193o a fost următoarea :

Anii Popul.mijloace Anii Popul.mijloace

1778-178o 2.881 1871-188o 3.377

1781-179o 2.927 1881-189o 3.314

1791-18oo 2.998 1891-19oo 3.294

18o1-181o 3.069 19o1-191o 3167

1811-182o 3.14o 1911-192o 289o

1821-183o 3.211 1921-193o 2.451

1831-184o 3.282

1841-185o 3.353

1851-186o 3.311

1861-187o 3.441

Pentru o mai bună orientare asupra depopulării satului,întradevăr îmbătrânit,publicmișcarea demografică exactă pe timp de 3o de ani,începând cu anul 1896,când populaţia afost încă de peste 3.ooo de suflete,care azi abea trece de peste 1.700

Numărul născuților Numărul morților Popul. Arată

Anul Băieți Fete Total Băieți Fete Total Creștere Scădere

1896 42 25 67 27 35 62 5 -

1897 44 2o 64 51 42 93 - 29

1898 29 26 55 34 21 55 - -

1899 32 27 59 35 4o 75 - 16

19oo 25 28 53 35 46 81 - 28

19o1 37 38 75 46 41 87 - 12

19o2 49 26 75 39 29 68 7 -

19o3 27 25 52 22 26 48 4 -

19o4 25 28 53 32 31 63 - 1o

19o5 26 22 48 52 58 11o - 62

19o6 35 13 48 5o 42 92 - 44

19o7 37 34 71 34 38 72 - 1

19o8 3o 31 61 37 42 79 - 18

19o9 27 23 5o 31 35 66 - 16

191o 23 26 49 32 36 68 - 19

1911 25 31 56 42 49 91 - 35

1912 27 23 5o 35 36 71 - 21

1913 31 21 52 43 28 71 - 19

1914 22 24 46 35 3o 65 - 19

1915 17 12 29 38 45 83 - 54

1916 9 6 15 29 23 52 - 37

1917 6 7 13 36 22 58 - 45

1918 12 9 21 66 71 137 - 116

1919 23 11 34 36 26 62 - 28

192o 29 32 61 41 39 80 - 19

1921 27 25 52 30 36 66 - 14

1922 19 15 34 33 34 67 - 33

1923 21 22 43 38 28 66 - 23

1924 19 21 4o 45 38 83 - 43

1925 25 19 44 3o 34 64 - 2o

1926 7 22 29 35 28 63 - 34

1927 26 15 41 32 36 68 - 27

total 833 707 154o 12o1 1165 2366 16 842

Numărul născuților Numărul morților Popul. Arată

Deci o scădere impresionantă de care s-au sesizat chiar autorităţile de stat,dealtcumindiferente pentru toate deficienţele materiale și spirituale ale ţăranilor. Vitregit a fost satulromânesc și autorităţile ungurești ,care n-a avut nici un interes pentru dezvoltarea poporuluinostru. Și tot atâta de absente s-au dovedit a fi și cele românești cu alte preocupări decâtcăutarea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale sătenilor. În plină epocă de prosperitateliberală,statul ca structură etnică a fost expus pieirii,fiindcă pe planul dintâi a fost pusăindustria ,comerţul ,nicicum ţărănimea. Pentru a vedea care a fost raportul dintre naţionalităţi în trecut și care este acum,publicaceste date :

POPULAȚIA DUPĂ NAȚIONALITĂȚI

Neamul 188o 19oo 191o 193o

Români 3.o45 2.921 2.785 2.o78

Nemți 93 133 1o7 68

Unguri 1o3 124 156 8

Sârbi 1o 17 12 7

Țigani - - - 55

Alte naț. 15 29 5o 15

TOTAL 3.266 3.224 3.11o 2.231

Dacă într-o perioadă de 5o de ani numărul românilor a scăzut cu aproape 1.ooo desuflete,celelalte naţionalităţi au suferit și ele diminuări masive,între care ungurii au dispărutaproape complect. Dr.P.Râmneanţula pagina 13 ,afirmă că ar fi aflat tineri cehi veniţi în Vărădia care s-audeclarat români în urma căsătoriei cu românce de aici,trăgând concluzia că amesteculromânilor din punct de vedere etnic este evident. Concluzie desigur cu totul deplasată,fiindcănu există asemenea cazuri care să conchidă că masa de români este amalgamizată. Nu susţinpuritatea etnică a românilor,însă căsătoriile mixte sunt atât de rare,datorită spirituluiconservator al sătenilor noștrii,încât ea nu-i o amestecătură ci o populaţie curat românească. După ocupaţie,locuitorii în anul 193o ,locuitorii s-au împărţit în :

– funcţionari 12– comercianţi 6– croitori 1– ferari 4– pantofari 4

– notari 2 – lemnari 4– constructori 6– agricultori 2.192

TOTAL : 2.231

În ultimii ani situaţia sa schimbat radical,dispărând aproape toţi neguţătorii. Puţinele mărfuricare se aduc pentru a fi vândute populaţiei,se desfac prin cooperativa ''Arcidava'' condusăarbitrar. După unire problema acută de mare importanţă pentru comunicaţie a fost construirea unuipod durabil peste râul Caraș,care să lege satul cu Oraviţa,capitala judeţului.Aceasta sa realizatfoarte greu din cauza incuriei administrative,deși aproape toţi anii au fost prevederilebugetare la judeţ. Sa construit din peatră și traverse de fer,care îi asigură o existenţăîndelungată,contând peste 2.ooo.ooo lei. În timpul celui de-al doilea conflict,în toamna anului 1944,în luna Septembrie,după ceRomânia a rupt alianţa forţată cu Germania ,trupele germane în retragere din Balcani,pentrua-și acoperi flancul drept au ocupat Vărădia și au înaintat până-n Valea Almăjului,ca să taie peValea Cernei posibilitatea de înaintare a armatei sovietice. Alungate de pretutindeni,trupelegemane după ce au ţinut ocupată câteva săptămâni întreaga regiune,în Vărădia ăn plin sat sadat o luptă acerbă în zilele de 13 și 14 Septembrie,între o mică unitate germană de circa 18soldaţi și una de români,compusă din soldaţii de la Sărata,trimiși la Tirol din jud.Caraș pentrureabilitare,unde sa constituit un centru de reeducare al delicvenţilor politici și de drept comun. Țăranii au narat cum în plină luptă,doi soldaţi români,înrăiţi în ale lotriei,au trecut stradaprintre gloanţe la casa pantofarului german Kohapka. Aici au spart fereastra și au intrat în casăde unde după câteva minute au ieșit încărcaţi cu lucrurile furate,continuând apoi să lupte cugermanii. Lupta sa terminat cu un soldat german mort și câţiva răniţi și retragerea lor pestenoapte din Castelul Baronului,ţinut tot timpul ocupat de ei și unde au fost atacaţi de româniicare au vrut să-i dezarmeze. În tot timpul luptei armata română în continuu a fost informată prin telefon de la Primăriede plăieșul Vichente Corniţi care a arătat unde se află germanii. Aceștia văzându-se atacaţinumai din spate,au observat că sunt trădaţi de cineva,însă n-au putut să afle decât târziu cătelefonul tot timpul a fost legat cu centrala de la Cacova,unde armata a căpătat toateinformaţiile de la acest bătrân. El le-a părut suspect și gemanilor știind că în timpul luptei aieșit din Primărie și sa dus la colţuri de stradă și din nou a intrat ,încât au vrut să-l execute. Lascăpat bărbierul din sat Iosif Becker,tot german ,arătând că este bătrân și incapabil de așaceva. Peste două zile la 16 Septembrie,germanii au venit în număr mai mare,vrând cu oricepreţ să străbată până la Cacova,și să înainteze în sus pe Valea Carașului. Au fost însă respinșide unităţile românești,care au luptat cu multă bărbăţie,deși erau inferiori ca tehnică și tacticămilitară. A fost ultima lor încercare după care au plecat definitiv. Mult mai târziu au trecutprin sat și trupe sovietice spre Iugoslavia,fără să rămână pe loc. În 1946 sa înfiinţat o circumscripţie medicală pentru satul Vărădia ,ca să se vină în ajutorul

populaţiei,suferindă în special de tuberculoză,care a făcut cele mai multe victime. Postul demedic a luat fiinţă la cererea pe care am făcut-o în calitate de Secretar General al Ministaruluide Agricultură,arătând că sa prevăzut pentru anul școlar în curs pentru bugetulMinisterului,înfiinţarea unei școli de agricultură . Școala nu sa mai înfiinţat din cauza plecăriimele de la Minister,însă a rămas postul de medic . Tot când am fost secretar general ,cu concursul subdirectorului general al învăţământuluiprimar,Marius Bucătură am înfiinţat ciclul II pe lângă ciclul I din sat,ca și copii sătenilor mei săpoată învăţa carte mai multă,ca să-și poată îmbunătăţi viaţa materială și să-și ridice nivelulcultural destul de scăzut. Numai prin cultură se mai pot ridica și impune popoarele,întimpurile moderne de azi,cine n-o are,rămâne în coada popoarelor civilizate. Regimul politic instaurat la 6 Martie 1946 de partidul Comunist a avut repercusiuni și asupravieţii politice și economice a satului. Lucrările la câmp se fac după un plan în prealabil stabilitde autorităţile comunale. Din produse ţăranii dau anumite cote stabilite de guvern,restu îl potvinde liber. Numărul populaţiei în urma recensământului din luna Februarie 1948,a fost de 1.769 desuflete. Primăriile din anul 1949,s-au transformat în sfaturi populare cu președinte ,vicepreședinte șisecretar în locul notarului,toţi numiţi de Sfatul Judeţean de la Oraviţa. Și cu aceasta s-a încheiat istoria unui sat străvechi românesc.