B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 1 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTIA MUNCII INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
APROBAT, Dantes Nicolae BRATU INSPECTOR GENERAL DE STAT
PROGRAM PROPRIU DE ACIUNI AL I.T.M. MEHEDINI PENTRU ANUL 2020
Nr. crt.
I. CAMPANII EUROPENE
Organizarea i desfurarea Sptmânii Europene de Securitate i Sntate
în Munc - Afeciunile musculo- scheletice (AMS), sub egida Ageniei
Europene pentru Securitate i Sntate în Munc.
Garantarea unui mediu de lucru sigur i sntos pentru cei peste 217
milioane de angajai din Uniunea European reprezint un obiectiv
strategic pentru Comisia European, care desfoar în acest sens o
strâns colaborare cu statele membre, partenerii sociali i celelalte
instituii ale UE. Deoarece riscurile profesionale pentru
securitatea i sntatea lucrtorilor sunt, în general, similare în
întreaga Uniune, Comisia European are rolul important de a sprijini
statele membre în abordarea acestor riscuri într-un mod mai
eficient i în adoptarea unor directive de stabilire a unor cerine
minime în vederea îmbuntirii mediului de munc i de asigurare a
securitii i sntii lucrtorilor. În acest scop, Agenia European
pentru Securitate i Sntate în Munc (EU-OSHA) organizeaz Campanii de
informare având ca tem subiecte identificate ca fiind de interes
pentru prevenirea în domeniul securitii i sntii în munc. Începând
din 2003, în vederea îndeplinirii acestui obiectiv, Inspecia Muncii
s-a implicat în desfurarea campaniilor europene i a promovat
informaiile furnizate de Agenia European pentru
Ramona Daciana SAVU Camelia BURCHEIN
Trim. III - IV
Inspector ef Adjunct S.S.M – Mirela CIORNEI
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 2 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
Securitate i Sntate în Munc, la nivel naional, prin intermediul
inspectoratelor teritoriale de munc, prin urmtoarele tipuri de
activiti: • distribuirea de materiale publicitare ale
campaniei–ghiduri, afie, pliante, brouri; • organizarea de aciuni
specifice la nivelul inspectoratelor teritoriale de munc: sesiuni
de instruire – informare - contientizare, de conferine,
workshop-uri, competiii de postere, de fotografii, conferine de
pres, expoziii, concursuri, proiecii speciale de film la care au
fost invitai reprezentani ai angajatorilor, ai partenerilor
sociali, ai institutelor de cercetare i de învmânt, ai serviciilor
externe de prevenire i protecie i ali factori interesai; •
diseminarea informaiilor i a instrumentelor practice de gestionare
a securitii i sntii în munc atât la nivelul angajatorilor cât i
angajailor. În luna octombrie a fiecrui an, sub egida ”Sptmânii
Europene a Sntii i Securitii în Munc”, Inspecia Muncii organizeaz
simpozioane tehnico-tiinifice în 4 centre regionale (inspectorate
teritoriale de munc), stabilite în Programul cadru de aciuni al
Inspeciei Muncii pentru anul în curs i aprobate de Inspectorul de
General de Stat. La aceste simpozioane regionale sunt invitai s
participe cu lucrri tehnico-tiinifice reprezentani ai
inspectoratelor teritoriale de munc, autoritilor publice centrale i
locale, angajatori sau reprezentani ai acestora, lucrtori desemnai
pentru a se ocupa de activitile de prevenire i protecie, serviciile
interne de prevenire i protecie, reprezentani ai sindicatelor.
Agenia European pentru Securitate i Sntate în Munc (EU- OSHA) a
anunat tema Campaniei pentru perioada 2020-2022: Prevenirea
afeciunilor musculo-scheletice (AMS) profesionale. EU- OSHA a mai
desfurat o campanie în anul 2007 cu tema Reducei efortului
(afeciuni musculo-scheletice). Campania din 2007 a urmrit s
promoveze o metod de gestionare integrat a problemei, subliniind
ideea potrivit creia toi partenerii sociali ar trebui s conlucreze
în vederea combaterii afeciunilor musculo-
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 3 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
scheletice. În cadrul acestei aciuni a fost subliniat importana
gestionrii modului de pstrare, reabilitare i reîntoarcere la lucru
a persoanelor care sufer sau au suferit de afeciuni musculo-
scheletice. Afeciunile musculo-scheletice continu s fie una din
cele mai frecvente probleme de sntate profesional nu numai în
Europa, ci i în lume. În prezent AMS afecteaz milioane de lucrtori
din întreaga Europ, iar îmbolnvirile presupun cheltuieli de
miliarde de euro din partea angajatorilor. În acest context,
Campania European pentru Securitate i Sntate în Munc 2020-2022 va
aborda cauzele acestei probleme persistente la locul de munc
dintr-o perspectiv sistemic, iar scopul ei este s disemineze
informaii de calitate despre subiect, s încurajeze abordarea
integrat a gestionrii acestor AMS i s ofere instrumente i soluii
practice la nivelul tuturor locurilor de munc. În abordarea AMS,
angajatorii trebuie s ia în considerare i monitorizarea strii de
sntate a lucrtorilor, precum i reabilitarea i reintegrarea acelora
care sufer de aceste afeciuni.
2.
Organizarea i desfurarea activitilor derulate în cadrul Campaniei
Europene de informare cu privire la beneficiile muncii declarate –
denumirea campaniei „Câtig, Declar, Beneficiaz”
Platforma european pentru intensificarea cooperrii în materie de
combatere a muncii nedeclarate va lansa prima sa campanie de
informare în 2020. Activitile se vor concentra pe contientizarea
companiilor i a lucrtorilor cu privire la beneficiile muncii
declarate. Pe lâng o campanie de socializare la nivel european, o
sptmân de aciune se va desfura în perioada 16-20 martie 2020.
Perioada de desfurare a fost aprobat în cadrul reuniunii plenare a
platformei ce a avut loc în octombrie 2019. Aceast aciune este
înscris în Programul propriu de aciuni al Platformei. Obiectivele
specifice ale campaniei sunt: - sensibilizarea companiilor, în
special a întreprinderilor mici i mijlocii (IMM-uri), cu privire la
beneficiile i obligaia de a declara
Drago Stelian PURCEL
Trim. I - II
p.Inspector ef Adjunct R.M. – Octavian MRUIC
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 4 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
raporturi de munc pe întreg procesul de lanului de subcontractare,
precum i la riscul de a fi sancionate în cazul în care folosesc
munc nedeclarat; - creterea gradului de contientizare a lucrtorilor
cu privire la drepturile lor, impactul negativ al muncii
nedeclarate, posibilitile acestora de a raporta munca nedeclarat,de
a fi protejai i de a desfura activitate declarat; - sensibilizarea
factorilor de decizie asupra necesitii de a aciona i a spori
eforturile de a combate munca nedeclarat, prin iniiative politice i
legislative; - creterea vizibilitii activitii platformei prin
implementarea campaniei la nivel UE. Avantajele campaniei de
informare comune sunt urmtoarele: - atingerea unui public larg i
contientizarea rapid cu privire la aceast problem important; -
realizarea unei bune aciuni de informare pentru companii i
lucrtori; - facilitarea cooperrii instituionale între prile
interesate relevante la nivel naional i UE; - creterea gradului de
contientizare a muncii nedeclarate i a importanei muncii declarate;
- creterea gradului de contientizare al factorilor de decizie cu
privire la necesitatea de a aciona i a spori eforturile de
combatere a muncii nedeclarate; - promovarea activitii Platformei
(indirect) i a membrilor i observatorilor acesteia. Campania de
contientizare la nivelul întregii UE încurajeaz membrii platformei
i observatorii s se angajeze pe reelele sociale i (mai departe) s
difuzeze mesaje cheie. Aceasta va fi condus i coordonat de Comisie
folosind conturile de socializare ale DG Ocuparea Forei de Munc,
Afaceri Sociale i Incluziune. Inspecia Muncii are flexibilitatea de
a se concentra pe grupuri int specifice, sau sectoare i activiti,
adaptate nevoilor i resurselor sale. Aceste aciuni desfurate în
perioada 16 – 20 martie 2020 pot include: controale la nivel
naional inclusiv cu inspectori din alte state membre ale
Platformei, sesiuni de informare i contientizare pentru lucrtori,
aciuni de informare
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 5 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
în cooperare cu partenerii sociali; seminarii, informri i
comunicate de pres, etc.
II. CAMPANII NAIONALE ÎN DOMENIUL SECURITII I SNTII ÎN MUNC
3.
Campanie naional „Program educaional privind prevenirea în mediul
lucrativ i consilierea profesional timpurie a elevilor din ciclul
gimnazial” – Proiect AVE.
Cadrul strategic european în domeniul securitii i sntii în munc
mizeaz în perioada urmtoare pe consolidarea politicilor naionale ce
vizeaz dezvoltarea unor sinergii cu alte domenii, printre care i
învmântul. În comunicatul Comisiei Europene nr. 5431/2017 ctre
Parlamentul European, Consiliul Comitetului Economic i Social
European i Comitetul Regiunilor se prezint faptul c “În contextul
noului mediu al muncii, este foarte important ca oamenii s îneleag
deja implicaiile securitii i sntii în munc atunci când intr pe piaa
forei de munc. Acest lucru implic nu numai învarea pe tot parcursul
vieii pentru profesionitii din domeniul securitii i sntii în munc,
ci i integrarea acestor aspecte în toate sectoarele educaiei.”
Proiectul “AVE”, având ca fondatori Inspecia Muncii, compania SC
Marquardt Schaltsysteme SCS i Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, a
fost lansat în 2017 i a fost derulat pe parcursul anului 2017 ca
proiect pilot în judeul Sibiu. Proiectul s-a adresat unui grup int
format din elevii înscrii în ciclul gimnazial, cu vârsta între 11 i
15 ani. Derularea proiectului sprijin integrarea educaiei în
domeniul securitii i sntii în munc în colile gimnaziale.
Implementarea proiectului “AVE” a pornit de la convingerea c nu
este prematur s se prezinte elevilor conceptele de baz care, pentru
aduli, sunt reunite sub denumirea generic de securitate i sntate în
munc. Dac elevii parcurg un proces de învare timpurie despre
securitate i sntate în munc, acestea vor deveni o parte integrant,
fireasc a modului în care vor reaciona la contactul cu pericolele,
iar aceast atitudine îi va însoi pe tot parcursul vieii
profesionale.
Ramona Daciana SAVU Gabriel BOBOC
Trim. I - IV
Inspector ef Adjunct S.S.M – Mirela CIORNEI
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 6 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
În acest sens, în dezvoltarea Proiectului “AVE” s-a urmrit: •
dobândirea unor cunotine primare i abiliti în materie de
securitate i sntate; • recunoaterea, evaluarea i controlul
riscurilor i dezvoltarea
unei atitudini sigure; • dezvoltarea capacitii de a acorda primul
ajutor; • înelegerea nevoii de a respecta regulile stabilite; •
dezvoltarea atitudinii participative în luarea deciziilor; •
descoperirea mediului de munc i a mijloacelor de prevenire
legate de viitoarea carier. Succesul înregistrat la nivelul
Inspectoratului Teritorial de Munc Sibiu a determinat Inspecia
Muncii din Romania s extind derularea proiectului, în anului 2018,
la zece inspectorate teritoriale de munc: Alba, Arad, Braov, Bihor,
Dolj, Hunedoara, Galai, Tulcea, Neam i Bucureti. Având în vedere
rezultatele obinute în anul 2018 în cele zece judee selecionate i
impactul pe care l-a avut aceasta aciune în mediul urban i mai ales
în cel rural, s-a considerat necesar extinderea, pe o perioad de
trei ani, începând cu anul 2019, a proiectului „AVE” la nivel
naional, fiind implicate toate inspectoratele teritoriale de munc.
Obiectivele urmrite în derularea proiectului, pentru anul 2020
sunt: • Contientizarea comportamentului preventiv în mediul
de
munc. Crearea unui sistem de orientare practic privind
contientizarea atitudinii preventive în mediul de munc i combaterea
accidentelor de munc;
• Orientarea elevilor în carier spre diferite meserii i
contientizarea acestora cu privire la riscurile generale i
specifice la care pot fi expui.
Dezvoltarea proiectului implic: • Contactarea inspectoratului colar
judeean pentru
prezentarea proiectului; • Selectarea colilor participante i
încheierea protocoalelor de
colaborare între inspectoratul colar i inspectoratul teritorial de
munc;
• Contactarea reprezentanilor colilor participante pentru
prezentarea proiectului, selectarea profesorilor participani
i
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 7 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
stabilirea modalitilor de colaborare între inspectorii de munc
nominalizai i cadrele didactice.
• Stabilirea grupului int format din elevi – coala gimnazial (cl.
V-VIII) care beneficiaz de programul educaional.
• Contactarea agenilor economici interesai i încheierea
protocoalelor de colaborare între coala gimnaziala - agenii
economici.
• Planificarea logisticii necesare în coal; • Stabilirea locaiilor
pentru desfurarea leciilor practice
deschise. • Stabilirea regulamentelor de desfurare a
concursurilor
tematice : creaii artistice, desene, scenete, eseuri, etc. Aciunile
vor continua cu: • Predarea modulelor de curs; • Lansarea
concursurilor de creaie cultural în coli - desene,
eseuri tematice, etc. • Desfurarea leciei practice deschise pe teme
de utilizare a
echipamentului individual de protecie, acordarea primului ajutor,
aciuni în situaii de urgen;
• Organizarea i efectuarea vizitelor elevilor la agenii economici
implicai în proiect;
• Valorificarea creaiilor culturale selectate de ctre o echip de
evaluatori prin afiarea, publicarea sau punerea în scena a
acestora. Jurizarea produciilor culturale de ctre echipa cadrelor
didactice, membre ale grupului de evaluare.
• Organizarea unei întâlniri de bilan pentru evidenierea
feedback-ului din partea elevilor, cadrelor didactice, prinilor i a
partenerilor din cadrul proiectului cu privire la utilitatea
programului de contientizare privind sntatea i securitatea în munc
i de consiliere profesional în cadrul crora: vor fi completate
chestionare de opinie, afiarea i prezentarea produciilor
artistice;
• Promovarea în mass media. La finalizarea campaniei se va
evaluarea modul în care a fost implementat proiectul AVE i se va
elabora un raport final, la nivelul inspectoratelor teritoriale de
munc, în care se vor formula propuneri de îmbuntire i diseminare la
nivel judeean
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 8 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
/naional a proiectului. Inspecia Muncii va întocmi Raportul final
privind derularea campaniei naionale, urmând s valorifice
rezultatele obinute în urmtorii doi ani, în care se va derula
proiectul.
4.
Campanie naional privind obligaiile angajatorilor de a implementa,
pe baza principiilor generale de prevenire, msurile necesare pentru
asigurarea securitii i protecia lucrtorilor care îi desfoar
activitatea în antierele temporare sau mobile.
Numrul de accidente de munc înregistrat precum i gravitatea
acestora, a fost factorul determinant pentru a continua i
intensifica aciunile de verificare i monitorizare, a modului în
care se respect prevederile legale în domeniul securitii i sntii în
munc în antierele temporare sau mobile, precum i modul în care
angajatorii realizeaz msurile de securitate i sntate dispuse de
inspectorii de munc în timpul aciunilor de control. Grupul int este
constituit din angajatorii i lucrtorii care îi desfoar activitatea
în domeniul construciilor (codurile CAEN 41, 42 i 43). Se vor
verifica cu prioritate antierele de construcii temporare sau mobile
pe care se deruleaz lucrri, în funcie de numrul de subantreprenori,
de numrul de accidente produse i de natura activitilor specifice,
cu risc mare de accidentare. Un obiectiv al campaniei este de a
crete gradul de contientizare a angajatorilor i a lucrtorilor în
ceea ce privete necesitatea respectrii prevederilor legale
referitoare la securitatea i sntatea în munc privind riscurilor
specifice în domeniul construciilor. În acest sens, angajatorii
identificai conform criteriilor menionate mai sus vor fi invitai s
participe la edinele de contientizare organizate de inspectoratele
teritoriale de munc, în cadrul crora se vor prezenta motivele i
modul în care se va desfura aciunea, evenimente produse în antiere
ca urmare a nerespectrii prevederilor legale sau a instruciunilor
proprii, precum i consecinele acestor evenimente.
Gabriel BOBOC Sergiu Marian MARINESCU
Trim. I - IV
Inspector ef Adjunct S.S.M – Mirela CIORNEI
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 9 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
Inspectoratele teritoriale de munc vor mediatiza obiectivele
campaniei în mass media local i central i, în funcie de condiiile
locale, se vor organiza dezbateri, mese rotunde cu angajatori cu
activitate din domeniul construciilor i reprezentani ai
sindicatelor reprezentative având ca teme costurile socio-economice
ce deriv din nerespectarea prevederilor legale în vigoare. Se vor
analiza exemple de accidente de munc care s-au produs în activitile
de construcii i msurile de prevenire care nu au fost luate sau nu
au fost respectate i care au condus la producerea acestor, precum i
posibilitile de a diminua costurilor socio - economice care deriv
din nerespectarea prevederilor legale din domeniul securitii i
sntii în munc. Un alt obiectiv este de se îndruma angajatorii
pentru crearea condiiilor care pot stimula lucrtorii, reprezentanii
acestora, precum i sindicatele din domeniul construciilor pentru o
participare cât mai activ la procesul de implementare a legislaiei
specifice domeniului construcii, la promovarea programelor proprii
ale angajatorilor pentru creterea nivelului de securitate, precum i
la promovarea bunelor practici identificate în campanie. Se va
continua implementarea modului de control testat în anul 2019,
respectiv se vor realiza vizite de control la angajatori privind
verificarea respectrii cerinelor legale, bazate pe check- list-uri
de control în domeniul sntii i securitii în munc pentru antiere
temporare sau mobile. Acestea se vor completa pentru fiecare
angajator controlat i se vor arhiva cu documentele de control
încheiate pentru fiecare angajator controlat. Activitatea de
control se va axa i pe verificarea modului de realizare a msurilor
dispuse la termenele stabilite în procesele verbale de control
încheiate cu ocazia controalelor efectuate. La închiderea
campaniei, Inspecia Muncii va analiza rezultatele obinute i, dup
caz, le va valorifica în cadrul aciunilor ce vor fi întreprinse în
anii urmtori.
III. CAMPANII NAIONALE ÎN DOMENIUL SUPRAVEGHERII PIEEI
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 10 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
5.
Campanie naional de supraveghere a pieei produselor industriale din
domeniul de competen al Inspeciei Muncii, conform Programului
sectorial pentru anul 2020, coordonat de ctre Comisia
European.
În temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2008 de stabilire a
cerinelor de acreditare i de supraveghere a pieei în ceea ce
privete comercializarea produselor, Inspecia Muncii, în calitate de
autoritate naional de supraveghere a pieei are obligaia clar de a
controla într-un mod proactiv produsele puse la dispoziie pe pia.
Operatorii economici (productori, importatori, distribuitori) au
obligaia clar de a coopera cu autoritile naionale de supraveghere a
pieei i de a lua msuri corective, atunci când acestea sunt
necesare. Supravegherea pieei are scopul de a garanta c produsele
respect cerinele în vigoare aplicabile, oferind astfel un nivel de
protecie ridicat al intereselor publice, cum este i sntatea i
securitatea la locul de munc, asigurându-se, în acelai timp, c
libera circulaie a produselor nu este limitat într-o msur mai mare
decât cea permis de legislaia de armonizare sau de orice alt
reglementare relevant a Uniunii Europene. Supravegherea pieei
asigur cetenilor un nivel de protecie echivalent în întreaga pia
unic, indiferent de originea produsului. De asemenea, supravegherea
pieei este important pentru interesele operatorilor economici,
deoarece contribuie la eliminarea concurenei neloiale. Statele
membre trebuie s garanteze o supraveghere eficient a pieei lor.
Acestea sunt obligate s organizeze i s asigure controlul produselor
puse la dispoziie pe pia sau importate. Statele membre trebuie s ia
msurile adecvate pentru a garanta c dispoziiile în vigoare ale
Regulamentului (CE) nr. 765/2008 i ale altor legislaii de
armonizare ale Uniunii sunt respectate în cadrul UE i, în special,
pentru a împiedica punerea la dispoziie pe pia i utilizarea unor
produse neconforme i/sau periculoase. Supravegherea pieei trebuie s
permit, pe de o parte, identificarea, împiedicarea comercializrii i
retragerea de pe pia a produselor periculoase sau a produselor
care, din orice alt
Camelia BURCHEIN Ionelia Cristina CIUC
Trim. I - IV
Inspector ef Adjunct S.S.M – Mirela CIORNEI
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 11 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
motiv, nu sunt conforme cu cerinele aplicabile stabilite în
legislaia de armonizare a Uniunii Europene i, pe de alt parte,
sancionarea operatorilor care încalc legea. Necesitatea elaborrii
programului sectorial de control proactiv în domeniul supravegherii
pieei este astfel o cerin stabilit în prevederile art. 18 alin. (5)
din Regulamentul (CE) nr. 765/2008. Campania urmrete realizarea
obiectivelor amintite mai sus, prin aciuni de contientizare i
verificare a operatorilor economici (productori, importatori,
distribuitori), cu privire la cunoaterea i respectarea actelor
normative care reglementeaz introducerea pe pia a produselor din
domeniul de competen al Inspeciei Muncii.
IV. CAMPANII NAIONALE ÎN DOMENIUL RELAIILOR DE MUNC
6.
Campanie privind identificarea i combaterea cazurilor de munc
nedeclarat în domenii susceptibile utilizrii frecvente a acesteia:
construcii, fabricarea produselor de brutrie i a produselor
finoase, depozitarea i comercializarea produselor cerealiere i a
produselor de panificaie, industria lemnului, comer cu ridicata i
cu amnuntul, paz, uniti care desfoar activiti în staiuni montane i
de pe litoral, uniti care desfoar activitate pe timpul nopii
(restaurante, baruri, cluburi, discoteci, jocuri de noroc, uniti de
comer cu program non-stop, uniti distribuie carburant), colectarea
i reciclarea deeurilor nepericuloase, întreinerea i repararea
autovehiculelor, alte prestri de servicii etc.
Având în vedere obiectivele specifice ale Inspeciei Muncii
stabilite prin lege se impune intensificarea aciunilor de control
în vederea diminurii muncii nedeclarate. Munca nedeclarat
constituie un fenomen extrem de nociv, datorit consecinelor sociale
i economice pe care le produce: - persoana care presteaz munc
nedeclarat este lipsit de protecie social;
• lipsa drepturilor conferite de un contract de
Drago Stelian PURCEL
Trim. I - IV
p.Inspector ef Adjunct R.M. – Octavian MRUIC
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 12 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
munc, cum ar fi cele la concediu remunerat i la concediu
medical;
• lipsa accesului la pensie i la indemnizaie de omaj;
- persoana care presteaz munca fr forme legale de angajare, nu are
sigurana plii muncii prestate, plata fcându-se în funcie de
bunvoina angajatorului; - angajatorul este lipsit de posibilitatea
legal de a responsabiliza pe lucrtor pentru eventualele pagube
produse de acesta; - condiii precare de munc pentru lucrtori i
riscurile pe care acestea le implic pentru sntatea lucrtorilor; -
fondurile sociale i bugetul de stat sunt pgubite prin sustragerea
de la plata impozitelor i a contribuiilor sociale. Obiectivele
campaniei sunt:
• - identificarea si combaterea muncii nedeclarate i luarea
msurilor care se impun pentru determinarea respectrii de ctre
angajatorii care desfoar activitate în diferite domenii de
activitate, a prevederilor legale în domeniul relaiilor de
munc;
• - identificarea angajatorilor care utilizeaz nelegal munca
copiilor i a tinerilor;
• - determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale
de munc pentru persoanele depistate fr forme legale de angajare, de
a le înregistra în aplicaia REVISAL i de a le transmite la
inspectoratul teritorial de munc în raza cruia societatea are
sediul social;
• - creterea gradului de contientizare a angajatorilor i a
angajailor în ceea ce privete necesitatea respectrii prevederilor
legale în domeniul relaiilor de munc;
• - diminuarea consecinelor sociale i economice negative care deriv
din nerespectarea de ctre angajatorii care desfoar activitate în
diferite domenii de activitate;
• - eliminarea neconformitilor constatate prin dispunerea de msuri
obligatorii de intrare în legalitate i aplicarea de sanciuni
contravenionale corespunztoare.
În cadrul campaniei se efectueaz aciuni de control la angajatorii
care presteaz activitate în domeniul în care se desfoar
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 13 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
campania (ex. construcii, panificaie, servicii, comer, etc.),
selectai pe zone i din bazele de date disponibile ca instrumente de
lucru la nivelul Inspeciei Muncii (ONRC, REGES, COLUMBO).
7.
Campanie privind verificarea modului în care se respect legislaia
în domeniul relaiilor de munc în transportul rutier.
Motivare: În cadrul campaniei se urmrete verificarea angajatorilor
care desfoar activitate în domeniul transportului rutier, în ceea
ce privete necesitatea respectrii prevederilor legale în domeniul
relaiilor de munc, în special a celor privind timpul de munc i de
odihn ale conductorilor auto, a legislaiei i a directivelor
europene ce vizeaz detaarea lucrtorilor în cadrul prestrii de
servicii transnaionale transpuse în legislaia naional. Scopul
acestei campanii este de a informa cu privire la actele normative
incidente, în contextul controalelor rutiere efectuate cu lucrtori
din cadrul ISCTR, a controalelor efectuate la depozitele vamale sau
logistice ale retailor sau la sediul/punctul de lucru declarat al
operatorilor de transport rutier. Obiectivele campaniei: - Creterea
gradului de contientizare a angajatorilor i a angajailor în ceea ce
privete necesitatea respectrii prevederilor legale în domeniul
relaiilor de munc; - Diminuarea consecinelor sociale i economice
negative care deriv din nerespectarea de ctre angajatorii care
desfoar activitate în domeniul transportului rutier, a prevederilor
legale privind timpul de munc i de odihn; - Eliminarea tuturor
neconformitilor constatate, prin dispunerea de msuri obligatorii de
intrare în legalitate i aplicarea sanciunilor contravenionale
corespunztoare. Implicarea în desfurare a campaniei: - stabilirea
perioadei de desfurare; - întocmirea metodologiei de desfurare a
campaniei; - stabilirea grupului int(baza proprie de date, evidena
situaiilor trimestriale; sesizri; verificarea msurilor dispuse
anterior etc.);
Gheorghe Florian SIMCEA Silvia IOVAN
Trim. I - IV
p.Inspector ef Adjunct R.M. – Octavian MRUIC
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 14 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
- stabilirea tematicii de control; - valorificarea rezultatelor
campaniei i întocmirea raportului.
8.
Campanie privind verificarea modului de respectare, de ctre
angajatori, a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecia
cetenilor români care lucreaz în strintate, republicat, cu
modificrile i completrile ulterioare.
Motivare: Migraia forei de munc este un fenomen înc prezent în
societatea româneasc, cetenii români apelând la societile de
intermediere sau la persoane fizice pentru ocuparea unui loc de
munc în strintate, iar nerespectarea prevederilor legale pentru
medierea cetenilor români în strintate poate fi un punct de plecare
în constituirea traficului de persoane în scop de munc, urmate de
consecine sociale i economice negative. Schimbarea legislaiei care
reglementeaz condiiile de funcionare si procedura de înregistrare,
ale persoanelor juridice care desfoar pe teritoriul României
activiti de mediere i plasare a forei de munc în strintate, fr
perceperea de la solicitanii locurilor de munc de comisioane,
tarife sau taxe. Obiectivul campaniei: În cadrul campaniei se
urmrete identificarea cazurilor de nerespectare a condiiilor de
funcionare si a procedurii de înregistrare, de ctre persoanele
juridice care îi desfoar activitatea pe teritoriul României ca
ageni de plasare a forei de munc în strintate i contientizarea
acestora cu privire la modalitile de aplicare i la obligativitatea
respectrii prevederilor legale incidente. Implicarea în desfurarea
campaniei: - stabilirea perioadei de desfurare; - întocmirea
metodologiei de desfurare a campaniei; - stabilirea grupului int
(baza proprie de date, evidena situaiilor trimestriale; sesizri;
verificarea msurilor dispuse anterior; societi care desfoar
activitii de consultan în
Octavian MRUIC Silvia IOVAN
p.Inspector ef Adjunct R.M. – Octavian MRUIC
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 15 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
vederea medierii în strintate sau în managementul resurselor umane;
agenii de modeling); - stabilirea tematicii de control; -
valorificarea rezultatelor campaniei i întocmirea raportului.
9.
Campanie privind verificarea modului de respectare de ctre
angajatori a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea
unor activiti cu caracter ocazional desfurate de zilieri, cu
modificrile i completrile ulterioare, i a normelor de aplicare a
acesteia.
Motivare: Utilizarea de ctre angajatori a forei de munc imediat,
ieftin i fr asumarea respectrii drepturilor lucrtorilor, conduce la
apariia cazurilor de utilizare a muncii nedeclarate prin folosirea
zilierilor în alte condiii decât cele limitativ prevzute de lege.
Obiectivul campaniei: Creterea gradului de contientizare i
verificarea beneficiarilor i a împuterniciilor acestora, în ceea ce
privete modalitatea de respectare a condiiilor legale în care se
poate desfura activitate cu zilieri, vizând totodat diminuarea
consecinelor sociale i economice negative care deriv din
nerespectarea legislaiei incidente. Se efectueaz aciuni de
verificare în vederea eliminrii neconformitilor constatate, i
totodat se realizeaz îndrumarea beneficiarilor cu privire la
modalitile de aplicare a legislaiei incidente. Implicarea în
desfurarea campaniei: - stabilirea perioade de desfurare; -
întocmirea metodologiei de desfurare a campaniei; - stabilirea
grupului int (baza proprie de date, evidena situaiilor
trimestriale; sesizri; verificarea msurilor dispuse anterior;
activiti desfurate sezonier);
Silvia IOVAN Gheorghe Florian SIMCEA
Trim.
III
p.Inspector ef Adjunct R.M. – Octavian MRUIC
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 16 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
- stabilirea tematicii de control; - valorificarea rezultatelor
campaniei i întocmirea raportului.
10.
Campanie privind verificarea modului de respectare a prevederilor
legale privind încheierea, modificarea, suspendarea i executarea
contractelor individuale de munc (timpul de munc i de odihn,
drepturi salariale) în cree, grdinie, afterschool.
Motivare: Creterea numrului de copii, îndrumarea lor ctre sistemul
de educaie la nivel precolar, precum i creterea cerinelor de
calitate a dus la creterea numrului de cree, grdinie i a
activitilor de afterschool în instituiile de profil atât publice,
cât i private. Având în vedere i creterea numrului de contracte
individuale de munc în acest sector de activitate, în mare parte cu
norm parial, se impune verificarea modului în care se respect
dispoziiile legale în domeniul relaiilor de munc în cadrul acestor
entiti. De asemenea se constat o cretere a numrului sesizrilor
privind domeniul menionat anterior. Obiectivul campaniei: -
Creterea gradului de contientizare i verificarea angajatorilor care
desfoar activiti specifice învmântului precolar organizate în cree,
grdinie, inclusiv afterschool, în ceea ce privete necesitatea
respectrii prevederilor legale în domeniul relaiilor de munc, cu
precdere in încheierea si executarea contractelor individuale de
munc cu timp parial; - Se efectueaz aciuni în cadrul crora
angajatorii sunt verificai dar i îndrumai cu privire la modalitile
de aplicare corect a legislaiei muncii. Implicarea în desfurarea
campaniei: - stabilirea perioadei de desfurare; - întocmirea
metodologiei de desfurare a campaniei; - stabilirea grupului int
(baza de date proprie, baze de date interne/externe din care se pot
extrage informaii utile care s duc la identificarea angajatorilor
care desfoar activitate în domeniul învmântului precolar; sesizri;
verificarea msurilor
Drago Stelian PURCEL Silvia IOVAN
Trim.
IV
p.Inspector ef Adjunct R.M. – Octavian MRUIC
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 17 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
dispuse anterior, dac este cazul, etc.) - stabilirea tematicii de
control; - valorificarea rezultatelor campaniei i întocmirea
raportului.
V. ACIUNI ÎN DOMENIUL SECURITII I SNTII ÎN MUNC
11.
Aciune de contientizare i control vizând modul de respectare a
cerinelor minime de securitate i sntate în munc pentru asigurarea
proteciei lucrtorilor împotriva riscurilor legate de prezena
agenilor chimici periculoi.
Prin Legea nr. 326/2013 de modificare a Legii nr. 349/2007, privind
reorganizarea cadrului instituional în domeniul managementului
substanelor chimice, Inspecia Muncii a fost desemnat ca autoritate
competent pentru controlul aplicrii legislaiei de implementare a
prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului
European i al Consiliului (REACH), în domeniul securitii i sntii în
munc. Conform art. 117(1) din regulamentul sus-menionat, Inspecia
Muncii are obligaia de a raporta anual ctre Agenia European pentru
Produse Chimice (ECHA) rezultatele obinute în domeniul punerii în
aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului
European i al Consiliului (REACH), atât în ceea ce privete
controlul propriu- zis, cât i în privina contientizrii factorilor
interesai i al instruirii inspectorilor de munc. Aciunea urmrete: -
Creterea gradului de contientizare cu privire la importana
prevenirii riscurilor prezentate de substanele periculoase; -
Monitorizarea punerii în aplicare a prevederilor legale europene
privind asigurarea securitii i sntii lucrtorilor expui la
substanelor periculoase; - Centralizarea datelor în vederea
analizei eficienei controalelor i elaborrii rapoartelor naionale
privind punerea în aplicare a directivelor/regulamentelor europene
specifice. Aciunea se va desfura în toate judeele la angajatori din
toate domeniile de activitate, urmrindu-se în mod special
utilizatorii de substane chimice i întreprinderile mici i mijlocii
i se va axa
Sergiu Marian MARINESCU Ionelia Cristina CIUC
Trim. II - III
Inspector ef Adjunct S.S.M – Mirela CIORNEI
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 18 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
pe: - instruirea inspectorilor din cadrul ITM cu prevederile
legislaiei în domeniul substanelor periculoase; - realizarea cel
puin a unei sesiuni de informare de ctre fiecare inspectorat
teritorial de munc prin invitarea tuturor factorilor interesai
(angajatori, lucrtori desemnai, sindicate, servicii externe de
prevenire i protecie) în vederea prezentrii de materiale elaborate
de inspectorii de munc pe baza tematicilor puse la dispoziie de
Inspecia Muncii; - realizarea a minimum 6 controale de ctre fiecare
inspectorat teritorial de munc; de asemenea, în cursul
controalelor, inspectorii de munc vor îndruma angajatorii cu
privire la obligaiile acestora conform Regulamentului (CE) nr.
1.907/2006 al Parlamentului European i al Consiliului (REACH); -
promovarea aciunii în mass-media local i central prin comunicate de
pres, apariii televizate etc..
12.
Aciune de verificare a modului în care sunt respectate cerinele
minime pentru îmbuntirea securitii i protecia sntii lucrtorilor
care pot fi expui unui potenial risc datorat atmosferelor explozive
în silozurile de cereale, fabricile de produse de brutrie i produse
de panificaie, nutreuri pentru hrana animalelor, buturi alcoolice,
mobil i staiile de distribuie a carburanilor auto.
În activitile de recepionare, condiionare, conservare, pstrare i
valorificare a produselor agricole, fabricare a pâinii, nutreuri
combinate, buturi alcoolice, mobil i staii de distribuie a
carburanilor auto, riscul cel mai mare este reprezentat de
producerea în anumite condiii a autoaprinderilor i mai ales, a
incendiilor i exploziilor deosebit de puternice. Atât
autoaprinderile cât i incendiile care pot fi generate sunt pericole
majore i acestea sunt în anumite condiii subestimate. În procesele
tehnologice care se desfoar în activitile din silozuri, fabricile
de pâine i fabricile de producere a nutreurilor combinate se degaj
praf mineral i praf vegetal. Dac praful
Ramona Daciana SAVU Camelia BURCHESIN
Trim. II - IV
Inspector ef Adjunct S.S.M – Mirela CIORNEI
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 19 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
mineral prin natura sa are efecte mici pentru sntate, praful
vegetal având în vedere dimensiunile foarte mici (microni), i cu
puterea energetic foarte mare, este foarte periculos, datorit
faptului c, în anumite condiii, amestecul praf vegetal + aer +
sursa de foc, provoac incendii urmate de explozii cu efect deosebit
de distrugtor. De asemenea, exploziile se pot declana i ca urmare a
depozitrii seminelor de floarea-soarelui i roturilor de soia, în
celulele silozurilor, în care se creeaz condiii de emanare a
gazelor pirofore i de nerespectare a cerinelor minime pentru
securitatea i sntatea lucrtorilor care pot fi expui unui potenial
risc datorat atmosferelor explozive. În ceea ce privete fabricarea
buturile alcoolice, acestea se clasific în: naturale - nedistilate
dac alcoolul rezultat rmâne în lichidul care a suferit fermentaia
alcoolic (berea, vinul) i distilate dac se obin prin distilarea
lichidelor fermentate i industriale. Rachiurile industriale au ca
element comun prezena, în proporii variabile, a alcoolului etilic.
Având formula chimic C2H6O, acest produs, care mai poart numele de
Etanol, Spirt, Spirt de vin, este considerat foarte periculos
pentru lucrtori pentru c produce boli grave prin inhalare în
condiiile expunerii îndelungate în atmosfera încrcat cu vapori de
alcool i este foarte inflamabil ( punctul de inflamabilitate fiind
la 12ºC), vaporii si putând forma amestecuri explozive în limite
largi 3,5 - 15 vol. %. Alcoolul etilic se transport cu mijloace
adecvate conform reglementrilor în vigoare, ferit de contactul cu
substane puternic oxidante, recipientele fiind închise ermetic i
etichetate în conformitate cu Directivele EC având ca simbol F -
Foarte inflamabil. Se pstreaz departe de orice flacr sau surs de
scântei. Pentru activitile din întreprinderile de fabricare a
mobilei cel mai grav pericol îl constituie explozivitatea vaporilor
sau microparticulelor formate din solveni inflamabili din compoziia
lacurilor, grundurilor, în amestec cu aerul din mediul de lucru,
existeni în sectoarele de finisaj. Se afirm astfel c explozivitatea
în sectoarele de finisaj este cel mai important potenial
distructiv, exploziile respective soldându-se cu grave accidente
colective i importante distrugeri de bunuri materiale
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 20 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
nu numai în sectoarele proprii (finisaj) extinzându-se rapid cu
efecte negative în zone limitrofe. Astfel de evenimente sunt
relativ frecvente în unitile de fabricarea mobilei. Pentru
activitile de distribuie a combustibililor solizi, lichizi, gazoi i
a produselor derivate, staiile de livrare, respectiv depozitele de
carburani, comercializeaz produse petroliere cum sunt : benzina cu
diferite cifre octanice, motorina, gazul petrolier lichefiat auto
(autogas) i recipientele-butelii de 26 litri cu gaz petrolier
lichefiat (aragaz), pentru utilizare casnic. Toi carburanii sus
amintii sunt produse petroliere obinute din fracionarea ieiului.
Acetia sunt substane extrem de inflamabile, devenind explozive în
anumite concentraii, în contact cu aerul i surse poteniale de
aprindere. În timpul utilizrii pot produce efecte nocive atât
asupra organismului uman, cât i asupra mediului înconjurtor.
Rezultatele vizitelor de inspecie efectuate de ctre inspectoratele
teritoriale de munc i de ctre inspectorii de munc de la Inspecia
Muncii, în anii anteriori, precum i evenimentele care au avut loc
în ultima perioad, au evideniat faptul c în activitile, mai sus
amintite, au fost constatate o serie de deficiene referitoare la
sntatea i securitatea lucrtorilor aflai în potenial pericol în
locurile de munc unde se pot forma atmosfere explozive. Astfel, în
anul 2020, aciunile de control se vor efectua în toate tipurile de
întreprinderi (mici, mijlocii i mari, cu capital de stat, privat i
mixt), care efectueaz activiti de recepionare, condiionare, pstrare
i valorificare a produselor agricole, fabricare a nutreurilor
combinate, fabricare a produselor de brutrie, fabricare a buturilor
alcoolice, fabricare a mobilei i va urmrii, prin controalele
desfurate la nivel naional urmtoarele obiective: Obiectiv general:
Diminuarea consecinelor sociale i economice negative care deriv din
nerespectarea prevederilor legale de ctre angajatorii din domeniile
mai sus amintite. Obiective specifice: • creterea gradului de
contientizare a angajatorilor i a lucrtorilor în ceea ce privete
necesitatea respectrii
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 21 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
prevederilor legale referitoare la sntatea i securitatea în munc în
societile comerciale ; • eliminarea neconformitilor constatate în
domeniul securitii i sntii în munc în activitile specifice din
societile comerciale. Mijloace de atingere a obiectivelor: •
întâlniri ale inspectorilor de munc cu angajatorii, sindicatele din
domeniu sau reprezentanii lucrtorilor cu atribuii în domeniul
securitii i sntii în munc, pentru creterea gradului de
contientizare a riscurilor la care sunt expui lucrtorii domeniilor
amintite i unde vor fi prezentate i evenimentele grave care au avut
loc în aceste domenii, cauzele care au condus la producerea lor,
msurile dispuse pentru a preveni apariia unor evenimente similare;
• vizite de control pentru verificarea respectrii prevederilor
legale în domeniul securitii i sntii în munc; • promovarea
aciunilor în mass-media local i naional; Aciunea se va desfura
începând cu luna aprilie i se va încheia în luna decembrie ( trim.
II, III, IV. ).
13.
Aciune de verificare a modului de identificare a riscurilor care
provoac afeciuni musculo-scheletice (AMS), precum i a msurilor
luate de angajatori în vederea prevenirii acestora.
Aciunea se subscrie campaniei SLIC (Comitetul Înalilor Responsabili
cu Inspecia Muncii) ”Better enforcing requirements aiming to
prevent exposures to risk factors causing musculoskeletal disorders
(MSDs) - O mai bun aplicare a cerinelor care vizeaz prevenirea
expunerilor la factorii de risc care provoac afeciuni
musculo-scheletice – AMS.” Campania SLIC, ce se va desfura pe
parcursul a trei ani (2020- 2022), va contribui la sensibilizarea
angajailor i angajatorilor, la creterea schimbului de informaii,
practici i experiene în domeniul prevenirii afeciunilor
musculo-scheletice. O campanie SLIC anterioar (2008-2009) a abordat
afeciunile musculo-scheletice i riscurile ergonomice legate de
manipularea manual a încrcturilor. Mai mult, la cea de-a 74-a
sesiune
Sergiu MARINESCU Gabriel BOBOC
Inspector ef Adjunct S.S.M – Mirela CIORNEI
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 22 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
plenar a SLIC de la Sofia, Comitetul i-a exprimat dorina de a
continua s lucreze pe aceast tem. Prin urmare, i în deplin
concordan cu prioritile i obiectivele cheie identificate în
Comunicarea privind securitatea i sntatea în munc în Uniunea
European i Cadrul strategic OSH al UE, campania SLIC 2020-2022 va
aborda din nou tema prevenirii afeciunilor musculo-scheletice
legate de munc. Aciunea derulat de Inspecia Muncii se adreseaz
angajatorilor din sectorul public i privat din mai multe sectoare
de activitate, sectoare ce au un numr însemnat de locuri de munc cu
probabilitate mare de apariie a afeciunilor musculo-scheletice.
Aciunea vizeaz în principal: - furnizarea de informaii legate de
apariia afeciunilor musculo- scheletice la diferite locuri de munc;
- promovarea utilizrii unor instrumente simple i practice pentru
angajatori i lucrtori în vederea identificrii i gestionrii
problemelor generate de AMS; - recomandri privind monitorizarea
strii de sntate a lucrtorilor, reabilitarea i reintegrarea acelora
care sufer de aceste afeciuni. ”Aciune de verificare a modului de
identificare a riscurilor care provoac afeciuni musculo-scheletice
(AMS), precum i a msurilor luate de angajatori în vederea
prevenirii acestora” va fi o aciune naional care se va desfura
potrivit unei Metodologii aprobate de Inspectorul general de stat.
Aciunea se va desfura pe parcursul celor 4 trimestre ale anului, la
punctele de lucru/sediul angajatorilor, parcurgându-se urmtoarele
etape: 1. Elaborarea metodologiei i transmiterea acesteia
inspectoratelor teritoriale de munc. În cadrul metodologiei se va
elabora un set de chestionare ce vor fi distribuite angajailor i
angajatorilor din unitile int. 2. Selectarea angajatorilor care au
un numr însemnat de locuri de munc la care se manifest riscul de
apariie a afeciunilor musculo-scheletice. 3. Informarea
angajatorilor selectai referitor la modul de desfurare a campaniei
prin:
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 23 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
- edine la sediul inspectoratelor teritoriale de munc la care vor
participa reprezentanii angajatorilor din grupul int conform
punctului 2; - prezentarea chestionarelor ce vor fi utilizate în
cadrul aciunii; - sesiune de întrebri i rspunsuri. 4. Vizita de
lucru la angajatorii selectai pentru aplicarea chestionarelor de
evaluare de ctre lucrtori i angajatori a condiiilor de munc de la
locul de munc unde îi desfoar activitatea. 5. Vizita de inspecie
pentru identificarea neconformitilor în domeniul securitii i sntii
în munc cu accent pe aspectele rezultate în urma analizrii
chestionarelor de evaluare. 6. Monitorizarea msurilor dispuse cu
ocazia vizitelor de inspecie de la punctul 5. 7. Elaborarea
raportului final al campaniei la nivel de inspectorat i
transmiterea acestuia ctre Inspecia Muncii i ctre mass- media
local. 8. Elaborarea raportului final al Inspeciei Muncii referitor
la rezultatelor obinute cu ocazia acestei campanii SLIC.
14.
Aciune de control pentru verificarea modului în care se respect
prevederile legale de securitate i sntate în munc la
transportatorii rutieri i la beneficiarii serviciilor de transport
rutier.
Transportul de marf este unul dintre cele mai predispuse sectoare
de activitate la accidentare lucrtorilor. Acesta este situat
imediat dup cel de construcii, raportat la numrul i gravitatea
accidentelor de munc. O pondere mare în numrul accidentailor în
munc, o au lucrtorii care se accidenteaz în condiiile în care
vehiculul se oprete sau în timpul operaiunilor de încrcare i
descrcare la sediul angajatorului beneficiar al transportului.
Prevenirea acestor accidente este, aadar, o problem care trebuie
soluionat, având în vedere numrul de vehicule i tonajul de marf
transportat în fiecare an. O mai bun coordonare a aciunilor de
prevenire între angajatorii implicai, precum i între lucrtorii care
au diferite sarcini de munc în aceste
Ramona Daciana SAVU Camelia BURCHESIN
Trim. I-IV
Inspector ef Adjunct S.S.M – Mirela CIORNEI
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 24 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
momente este punctul de plecare esenial pentru a preveni acest tip
de accidente, atât pentru angajatorii implicai, cât i pentru
lucrtorii acestora. Riscurile identificate în activitatea de
control i de cercetare a evenimentelor: • Manipularea manual
(transport de sarcin) este cauza
principal a accidentelor de munc i a bolilor profesionale (afeciuni
musculo-scheletice) pentru conductorii auto, precum i pentru
personalul desemnat pentru activiti de încrcare/descrcare;
• Cderile de la înlime, care apar de obicei în timpul ascensiunii i
coborârii în i din cabin, remorc, sau de pe cheiurile de
încrcare/descrcare;
• Cderile de la acelai nivel. Aceste riscuri sunt prezente în
urmtoarele patru faze distincte: • Intrare i trafic pe teritoriul
angajatorului beneficiar; • Sosire i parcare pe zona de încrcare i
descrcare; • Operaiuni de încrcare i descrcare specifice
mrfurilor
transportate; • Plecare din zona încrcare i descrcare. Aciunile
campaniei îi propun s identifice dac beneficiarul i
transportatorul: • au identificat aceste riscuri, asociate
operaiunilor de
încrcare/descrcare; • au elaborat un plan de prevenire i protecie
specific i dac au
stabilit msurile preventive care trebuie implementate; • care este
stadiul implementri msurilor. Obiectivul prioritar al aciunii este
de a contientiza prin control, angajatorii implicai asupra
necesitii în a lua in considerare specificul activitilor de
încrcare/descrcare i de a : • coopera în vederea implementrii
prevederilor privind
securitatea, sntatea i igiena în munc; • de a-i coordona aciunile
în vederea proteciei lucrtorilor i
prevenirii riscurilor profesionale; • de se informa reciproc despre
riscurile profesionale; • de a informa lucrtorii i/sau
reprezentanii acestora despre
riscurile profesionale.
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 25 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
Totodat aciunea îi propune promovarea bunelor practici întâlnite.
În acest sens, rezultatele aciunii vor fi raportate conform
prevederilor din metodologia de control, care va fi întocmit de
Inspecia Muncii i vor fi analizate în vederea valorificrii la nivel
naional.
15.
Aciune de informare i control pentru verificarea modului în care
sunt respectate cerinele minime de securitate i sntate în munc de
beneficiari – aezminte de cult i prestatorii în domeniul
construciilor care desfoar activiti pe teritoriul acestora.
Aciunea de informare i control privind verificarea modului în care
sunt respectate cerinele minime de securitate i sntate în munc în
activitile organizaiilor religioase se înscrie în cadrul
eforturilor Inspeciei Muncii de cretere a gradului de contientizare
a angajatorilor i angajailor din toate domeniile cu privire la
necesitatea respectrii prevederilor legale din domeniul securitii i
sntii în munc i de promovare a unei culturi a prevenirii la toate
locurile de munc. Inspecia Muncii a analizat datele statistice
pentru perioada 2010- 2019 i a identificat o situaie la nivel
naional, respectiv un numr mare de accidentai în antierele
temporare sau mobile aflate pe teritoriul unitilor componente ale
Bisericii Ortodoxe Române precum i al altor uniti aparinând altor
culte religioase recunoscute în Romania. Aceste evenimente s-au
soldat cu consecine grave pentru victime, invaliditate sau deces,
precum i cu pagube materiale. Cele mai multe evenimente s-au
înregistrat în cadrul efecturii unor lucrri de renovare i reparaii
la lcaele de cult, realizate în regie proprie, victimele fiind
angajai ai organizaiilor religioase sau voluntari. În cele mai
multe cazuri, cauza producerii acestor evenimente o constituie
nerespectarea reglementrilor de securitate privind lucrul la înlime
i utilizarea schelelor. Sunt folosite în mod frecvent schele
improvizate, din lemn, cele mai multe confecionate de lucrtori care
nu au pregtirea
Gabriel BOBOC Camelia BURCHESIN
Inspector ef Adjunct S.S.M – Mirela CIORNEI
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 26 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
corespunztoare, fr un proiect, echipamente de munc ce prezint un
risc deosebit de ridicat de producere a unor accidente de munc. De
asemenea, au fost înregistrate i incidente periculoase, de obicei
incendii, care nu au produs victime, dar care ar fi putut avea
asemenea urmri i care au produs mari pagube materiale. Aciunea se
v-a desfura în toate judeele la angajatorii care desfoar activiti
clasificate conform CAEN în diviziunea 9491 - Activiti ale
organizaiilor religioase, având calitatea de beneficiari, cât i la
operatorii economici care desfoar activitii clasificate conform în
diviziunea CAEN 41-42-43, - Activiti de construcii - în calitate de
prestatori. Inspectoratele teritoriale de munc vor identifica
unitile de cult, care au personalitate juridic i care îi au sediul
pe raza inspectoratului i vor elabora materiale de informare care
vor fi transmise unitilor de cult. În aceste materiale se va
prezenta scopul aciunilor care vor fi desfurate, respectiv faptul c
inspectoratele teritoriale de munc vor îndruma i contientiza
unitile de cult, în calitatea acestora de beneficiari i, totodat,
vor iniia aciuni de contientizare i verificare a angajatorilor,
prestatori în domeniul construciilor, care desfoar activiti pe
teritoriul acestor uniti. În materialele informative vor fi
prezentate date privitor la: • situaia aprut în antierele pentru
lucrri de reparaii –
construcii în care unitile de cult sunt beneficiari; • obligaiile
beneficiarilor, aa cum sunt ele stipulate în H.G.
privind cerinele minime de securitate si sntate pentru antierele
temporare sau mobile nr. 300/2006 i alte acte normative în domeniul
securitii i sntii în munc aplicabile (Legea securitii i sntii în
munc nr.319/2006 i Normele metodologice de aplicare a prevederilor
acestei legi);
• obligaiile societilor de construcii prevzute în actele normative
menionate;
• exemple de riscuri de accidentare în antierele de construcii i
bune practici în prevenirea lor (din activitatea de cercetare a
evenimentelor i de control desfurat de inspectorii de
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 27 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
munc). • În încheierea materialelor informative, unitile de cult
sunt
rugate s vin în sprijinul inspectoratelor teritoriale de munc prin:
• exprimarea unui punct de vedere privitor la
oportunitatea organizrii i a altor aciuni de informare,
contientizare i verificare;
• identificarea modalitilor de interacionare cu inspectorii de
munc;
• furnizarea de informaii privitor la lucrrile de construcii i
reparaii care se vor desfura pe parcursul anul 2020.
Pentru monitorizarea aciunii, fiecare inspectorat teritorial de
munc va transmite Inspeciei Muncii rapoarte informative conforme
metodologiei pentru desfurarea aciunii, privitor la aciunile de
îndrumare i contientizare pentru unitile de cult, precum i la
aciunile de contientizare - verificare pentru societile implicate
în lucrri de construcii i reparaii pe teritoriul acestora.
16.
Aciune de control pentru verificarea modului în care se respect
prevederile legale la comercializarea articolelor
pirotehnice.
Obiectivul acestei campanii este identificarea i verificarea
agenilor economici care desfoar activiti de deinere, transport,
manipulare, depozitare i comercializare a articolelor pirotehnice
privind respectarea prevederilor legale în vigoare. Desfurarea
acestei aciuni este motivat de faptul c în perioada de srbtori se
înregistreaz cazuri frecvente de vtmri corporale produse de
utilizarea articolelor pirotehnice. În cadrul aciunii se
preconizeaz controale la majoritatea deintorilor de astfel de
articole pentru a se verifica dac: • acetia sunt autorizai conform
legii de ctre Inspectoratul
Teritorial de Munc i Inspectoratul Judeean de Poliie, respectiv
Direcia General de Poliie a Municipiului Bucureti;
• micarea articolelor pirotehnice, respectiv intrarea i ieirea
acestora se face în baza documentelor prevzute de lege;
Ramona Daciana SAVU Camelia BURCHEIN
Trim.
IV
Inspector ef Adjunct S.S.M – Mirela CIORNEI
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 28 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
• transportul articolelor respective se face conform prevederilor
legale;
• depozitarea acestora este conform; • nu sunt depite cantitile
aprobate pentru a fi depozitate; • articolele sunt etichetate
conform legii i au aplicate
instruciuni de utilizare în limba român. In vederea identificrii
societilor ce urmeaz a fi controlate, inspectoratele teritoriale de
munc vor proceda astfel: • din baza de date deinute de inspectorat,
se vor alege
societile care au ca obiect de activitate deinerea, transportul,
manipularea, depozitarea i comercializarea articolelor
pirotehnice;
• în timpul controlului propriu-zis, vor fi actualizate i datele de
identificare ale societilor comerciale;
• se va reactualiza baza de date pentru societile menionate mai
sus, indiferent de mrime.
Inspectorii de munc din cadrul inspectoratelor teritoriale de munc
vor stabili relaii directe cu alte instituii cu competen in
domeniu, cum sunt:
- Primriile locale; - Poliia; - IGSU.
In cadrul controalelor la sediul societii i la punctele de lucru,
inspectorii de munca vor urmri: • verificarea organizrii societii i
a punctelor de lucru; • verificarea documentelor la sediul
societii: autorizaia de
deinere a obiectelor artizanale i de distracie pe baz de amestecuri
pirotehnice, registrul de eviden, autorizaia de depozitare (dac
este cazul), carnetul de autorizare a pirotehnitilor i a celor ce
efectueaz vânzarea;
• verificare efectiva a modului de desfurare a activitilor cu
obiecte pirotehnice si de distracie.
17.
Identificarea unei metode de evaluare a factorilor psihosociali de
risc i a msurilor de combatere a stresului la locul de munc.
Conform statisticilor europene, 50-60% din numrul total de
zile
Ionelia Cristina CIUC Sergiu Marian MARINESCU
Trim. I - IV
Inspector ef Adjunct S.S.M – Mirela CIORNEI
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 29 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
lucrtoare pierdute pot fi atribuite riscurilor psihosociale i
stresului, ca efect al manifestrii acestor riscuri la locul de
munc. Costurile totale ale afeciunilor neuropsihice în Europa (atât
asociate, cât i neasociate locului de munc), fiind estimate la 240
de miliarde de euro pe an, reprezint o preocupare permanent la
nivelul UE. Pân la aceast dat, Inspecia Muncii a aderat la
preocuprile UE în domeniu, implicându-se activ în dou campanii
europene, una în anul 2012, derulat sub egida SLIC, ce a purtat
denumirea „Riscurile profesionale la locul de munc”, iar ce-a de-a
doua, cu denumirea „Stresul sub control”, desfurat în perioada
2014- 2015, coordonat de Agenia European pentru Securitate i Sntate
în Munc. De asemenea, Inspecia Muncii, începând cu anul 2017, vrând
s valorifice expertiza dobândit de inspectorii de munc în cele dou
campanii i expertiza specialitilor de la INCDPM “Alexandru
Darabont”, a demarat, împreun cu acetia, un studiu pilot cu aceeai
tem, pentru început cu implicarea a 5 inspectorate teritoriale de
munc, respectiv Sibiu, Cluj, Iai, Timi i Ilfov, extinzându–se
ulterior, în anii 2018 i 2019, la nivelul tuturor inspectoratelor
teritoriale din ar. Având ca obiectiv final, elaborarea unui
proiect de act normativ naional care s recunoasc stresul
profesional i s stipuleze un minim de cerine pentru prevenirea
acestuia i protecia lucrtorilor, studiul a fost cuprins în
Programele Cadru de aciuni ale Inspeciei Muncii pentru anii 2017,
2018 i 2019 fiind parcurse o serie de etape în vederea conturrii
unui cadru metodologic de identificare i evaluare a riscurilor
psihosociale, instrument important în realizarea obiectivului
final. Desfurându-se iniial în uniti din 5 domenii de activitate în
care stresul este identificat ca având un nivel mai pregnant, i
anume: firme de consultan în afaceri; bnci; învmânt; domeniul
sanitar; firme de transport. În urma rezultatelor obinute, mai
relevante, studiul a fost restrâns la 3 domenii, respectiv sntate,
educaie i administraie local. În parcursul anilor 2017, 2018 i
2019, conform metodologiei aprobate de conducerea Inspecie Muncii,
aciunea (studiul) s-a
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 30 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
desfurat, parcurgându-se urmtoarele etape: inspectoratelor
teritoriale de
munc grupurile de lucru locale i au fost identificate firmele
participante.
regiuni, au fost selectate aleator câte dou firme
reprezentative/fiecare domeniu. Pentru fiecare din domeniile
menionate, au fost selectate unitile participante la studiu, în
urmtoarea configuraie:
• sntate: 2 uniti ( un spital i o policlinic); • educaie: 2 uniti
(un liceu i o coal general); • administraie public local: 2
instituii.
-au organizat întâlniri ale membrilor grupurilor locale
nominalizate la nivelul inspectoratelor cu reprezentanii firmelor,
pentru prezentarea aciunii, explicarea modului de operare cu
instrumentele utilizate în studiu (chestionare); Chestionarele
utilizate au fost:
- Chestionarul Copenhaga de Evaluare a Factorilor Psihosociali care
reprezint un instrument elaborat de cercettorii Departamentului de
Studiu al Factorilor Profesionali Psihosociali din cadrul
Institutului Naional de Sntate în Munc din Copenhaga, Danemarca.
Chestionarul a fost adaptat în limba român de colectivul
Laboratorului de Ergonomie din cadrul INCDPM „Alexandru Darabont”.
Scalele Chestionarului Copenhaga acoper principalele componente
relevante pentru cercetarea factorilor psihosociali; - Chestionarul
DATO, de evaluare a vulnerabilitii individuale la stres care
evalueaz gradul de vulnerabilitate individual la factorii
psihosociali de risc/stres, din perspectiva relaiilor dintre
factorii de stres/solicitare, i reaciile individuale,
posibilitile/resursele individuale de a influena stresul/ efortul
profesional; - Chestionarul de Evaluare a Stresului Psihic (CESP),
de evaluare atât a sarcinii, cât i a mediului de munc i a efectelor
acestora asupra strii de confort i sntate, aa cum sunt ele
percepute de ctre personal. Stresul
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 31 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
profesional, solicitrile fizice i mentale, efortul profesional sunt
analizate i evaluate din perspectiva relaiilor dintre factorii de
stres/ solicitare, activitate, mediu, a reaciilor individuale i a
posibilitilor individului i organizrii muncii de a influena
stresul/efortul profesional; - Check-list cuprinzând indicatorii de
analiz a activitii (coninutul sarcinii de munc, volum de
activitate, încrcare etc.); - Formularul cuprinzând Indicatorii
legai de securitatea i sntatea lucrtorilor din organizaii.
unitilor selectate, instrumentele utilizate în anchet, în vederea
completrii, asigurându-li-se acestora confidenialitatea
rspunsurilor. Pentru obinerea unor rezultate cât mai obiective, ca
i pentru asigurarea semnificaiei statistice i a reprezentativitii
rezultatelor la nivel naional i pe domeniu de activitate, în
fiecare unitate implicat, s-a recomandat ca participanii care vor
completa chestionarele s reprezinte 25%- 30% din numrul total de
angajai, din categoriile profesionale medici, asisteni, infirmieri
pentru spitale i policlinici, profesori, învtori pentru licee, coli
generale i funcionari publici, personal contractual pentru
instituii ale administraiei publice locale.
implicate în aciune de ctre inspectorii care fac parte din grupul
local de lucru.
în baza de date online i transmise ctre specialitii din cadrul
INCDPM “Alexandru Darabont”, implicai în desfurarea aciunii, în
vederea prelucrrii.
-au prelucrat informaiile introduse în baza de date, constituit la
nivelul INCDPM împreun cu specialiti din cadrul serviciului IT –
Inspecia Muncii.
-au analizat rezultatele prelucrrilor statistice în vederea
completrii lor prin prelucrri ulterioare având în vedere datele
finale necesare de obinut. Prelucrarea datelor rezultate din
chestionarele completate de
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 32 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
ctre lucrtori i din indicatorii legai de securitatea i sntatea
acestora, la nivelul fiecrei uniti implicate în studiu, a evideniat
necesitatea desfurrii, pe parcursul anului 2020, ca aciuni
prioritare, a unor experimente practice susinute împreun cu
specialitii din cadrul INCDPM “ ALEXANDRU DARABONT”, în câteva
judee din ar, fiind nominalizate în acest sens, judeele Arad, Iai,
Ilfov i Sibiu.
18.
învmântul liceal i profesional, poteniali lucrtori începând
cu anul 2020-2021, privind noiuni legislative de securitate i
sntate în munc i legislaia muncii, necesare, atunci când
intr pe piaa forei de munc, oricrui viitor lucrtor, atât în
România cât i în comunitatea european.
Legea nr.319/2006, care guverneaz activitatea de securitate i
sntate în munc se adreseaz lucrtorilor care, potrivit legii,
sunt i studenii, elevii în perioada efecturii stagiului de
practic,
de la învmântul liceal i profesional, dar nu în ultimul rând
cel
dual.
munc mizeaz în perioada urmtoare pe consolidarea politicilor
naionale ce vizeaz dezvoltarea unor sinergii cu alte domenii,
printre care i învmântul.
European i Comitetul Regiunilor se prezint faptul c “În
contextul noului mediu al muncii, este foarte important ca
oamenii s îneleag deja implicaiile securitii i sntii în
munc atunci când intr pe piaa forei de munc. Acest lucru
implic nu numai învarea pe tot parcursul vieii pentru
profesionitii din domeniul securitii i sntii în munc, ci i
integrarea acestor aspecte în toate sectoarele educaiei.”
În acest context considerm c aciunea vizeaz un grup int
Ramona Daciana SAVU Camelia BURCHESIN
Trim.
II
Inspector ef Adjunct S.S.M – Mirela CIORNEI
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 33 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
extrem de important pentru toate sectoarele de activitatea,
iar
informarea elevilor din învmântul liceal i profesional
referitor
la legislaia muncii, dincolo de faptul c este o necesitate
atât
pentru lucrtori cât i pentru angajatori poate contribui ”la
consolidarea politicilor naionale ce vizeaz dezvoltarea unor
sinergii cu alte domenii, printre care i învmântul ”.
Concursul „TIU I APLIC” SECURITATEA I SNTATEA ÎN MUNC
SE DEPRINDE DE PE BNCILE COLII este inclus în Calendarul
Activitilor Educative Naionale de Ministerul Educaiei
Naionale
din anul 2013 i are o continuitate la nivel naional.
Activitile de informare prin intermediul concursului au fost
implementate pe plan naional, timp de 7 ani la peste 3000 de
elevi din toat ara, care acum sunt lucrtori.
Contientizarea comportamentului preventiv în mediul de munc,
crearea unui sistem de orientare practic privind
contientizarea
atitudinii preventive în mediul de munc i combaterea
accidentelor de munc se poate realiza la categoria de vârst
peste 15 ani, când din punct de vedere legal elevii au acces
în
locuri de munc.
individual de protecie, acordarea primului ajutor, aciuni în
situaii de urgen pot fi implementate cu succes, dac plecm de
la premiza c pentru atingerea scopului propus demonstraiile
practice sunt eseniale, iar productorii i importatorii de
astfel
de echipamente se pot adresa numai celor care din punct de
vedere legal pot lucra (respectiv cei peste 15 ani).
De asemenea, este de reinut i faptul c informarea privind
noiunile legislative legate de încheierea contractelor de
munc
constituie un element care poate contribui la fenomenul de
combatere a muncii la negru, inând cont de faptul c elevii de
liceu au dreptul legal de a munci de la vârsta de 15 ani i un
numr din ce în ce mai mare acceseaz joburi de vacan.
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 34 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
Este o aciune care a fost remarcat atât pe plan intern de
companii mari care au nevoie de for de munc, care sunt
dispuse s fac parteneriate cu colile, dar i pe plan
internaional
la Frankfurt în Germania în cadrul congresului mondial ”XX
World
Congress on Safety and Health at Work 2014” seciunea –
”Prevention Culture – Prevention Strategies – Vision Zero” –
poster.
19.
Aciune de informare a angajatorilor care creeaz noi locuri de munc
i sprijinirea acestora pentru asigurarea unui mediu de munc sigur i
sntos.
În vederea sprijinirii mediului de afaceri, vrem s venim în
ajutorul întreprinztorilor pentru consiliere cu privire la
obligaiile ce le revin în domeniul securitii i sntii în munc.
Aciunea urmrete informarea angajatorilor care înfiineaz noi firme
sau care îi dezvolt afacerea prin crearea de noi locuri de munc,
referitor la obligaiile pe care le au în domeniul SSM. În cadrul
aciunii se vor furniza informaii utile cu privire la cerinele
minime de securitate i sntate pentru noile locuri de munc,
referitor la obligaiile ce revin angajatorilor, precum i la crearea
unui mediu de munc sigur i sntos. În acest sens, inspectoratele
teritoriale de munc vor selecta, din informaiile transmise de
Oficiul Naional al Registrului Comerului, unitile nou înfiinate, în
funcie de domeniul de activitate i de riscurile profesionale care
s-ar putea manifesta la noile locuri de munc. Se vor organiza
sesiuni de informare i contientizare a noilor întreprinztori cu
privire la responsabilitile ce le revin în domeniul securitii si
sntii în munc, la instrumente utile pe care le pot folosi în
activitatea de prevenire pentru protejarea lucrtorilor proprii i
crearea în acest sens a unei baze solide i sntoase pentru
dezvoltarea viitoarei activiti.
Camelia BURCHESIN Ionelia Cristina CIUC
Trim. I - IV
20.
Aciune de control privind securitatea i sntatea în munc a
lucrtorilor vârstnici din IMM.
Aciunea are în vedere Cadrul strategic al UE privind securitatea
i
Ionelia Cristina CIUC Sergiu Marian MARINESCU
Trim. I - IV
Inspector ef Adjunct S.S.M – Mirela CIORNEI
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 35 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
sntatea în munc 2014-2020 care evideniaz faptul c îmbtrânirea forei
de munc reprezint una dintre cele trei provocri majore în Uniunea
European (UE). Este deja o certitudine: populaia UE îmbtrânete,
numrul persoanelor de peste 60 de ani crete cu peste dou milioane
în fiecare an, iar proporia lucrtorilor mai în vârst este tot mai
mare în comparaie cu cea a lucrtorilor mai tineri. Eurostat
estimeaz c populaia activ din UE, cu vârsta cuprins între 55 i 64
de ani, urmeaz s creasc cu aproximativ 16% între 2010 i 2030
(Europop 2010). De asemenea, pân în 2080 se estimeaz c aproximativ
29% din populaia UE va fi în vârst de peste 65 de ani. Aciunea are
ca obiectiv controlul locurilor de munc din IMM unde îi desfoar
activitatea lucrtori vârstnici (peste 60 ani) i identificarea
neconformitilor fa de legislaia de securitate i sntate în munc
(SSM). Procesul de îmbtrânire poate afecta abilitatea lucrtorului
de a realiza activiti fizice grele prelungite i poate reduce
capacitatea organismului de a se adapta la anumite condiii de munc.
De obicei, lucrtorii utilizeaz o anumit serie de micri în timpul
activitilor lor profesionale, iar în cazul lucrtorilor în vârst pot
apare probleme atunci când situaii imprevizibile necesit micri
neobinuite (corpul uman pierde din capacitatea de micare i din
flexibilitate). În cadrul acestei aciuni inspectorii de munc vor
verifica respectarea cerinelor legale de SSM la locurile de munc în
care îi desfoar activitatea lucrtori vârstnici care pot fi expui
unor riscuri specifice. Se va verifica de asemenea, respectarea
cerinelor legale de SSM la locurile de munc unde îi desfoar
activitatea lucrtori vârstnici, vor fi discuii cu angajatorii i cu
lucrtorii vârstnici privind aspectele particulare de SSM i se va
analiza dac la evaluarea riscurilor s-a inut cont de prezena
acestei categorii de lucrtori. În acest scop, inspectorii de munc
vor utiliza chestionare de verificare elaborate pe baza bunelor
practici europene din ghidul „Principii pentru inspectorii de munc
privind evaluarea riscurilor inând cont de aspectul diversitii,
îndeosebi în ceea ce privete vârsta, genul i alte
caracteristici
B.dul. Carol I, nr. 3, Drobeta Turnu Severin, Mehedini Tel.: +4
0252 31 49 07; fax: +4 0252 31 37 72; +4 0252 32 41 00 Pagin 36 din
44
[email protected] www.itmmehedinti.ro
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA MEHEDINTI
demografice” al Comitetului Înalilor Responsabili cu Inspecia
Muncii. Aciunea va urmri dac lucrtorii vârstnici sunt instruii
adecvat i dac li se asigur un mediu de munc sigur i sntos,
corespunztor competenelor i abilitilor lor mentale i fizice. În
urma controalelor, inspectorii de munc vor dispune msuri pentru a
elimina neconformitile fa de legislaia naional în domeniul
SSM.
VI. ACIUNI ÎN DOMENIUL SUPRAVEGHERII PIEEI
21.
Aciune de instruire a inspectorilor de munc cu atribuii în domeniul
supravegherii pieei din inspectoratele teritoriale de munc, cu
privire la noul cadru legislativ european referitor la activitatea
de supraveghere a pieei i conformitatea produselor, reglementat de
Regulamentul (UE) 2019/1020 i de ghidurile de aplicare a
acestuia.
Aciunea are ca obiectiv instruirea inspectorilor de munc ce au
atribuii de supraveghere a pieei cu privire la atribuiile specifice
prevzute în noul cadru legislativ reprezentat de Regulamentul UE
2019/1020. Regulamentul publicat în luna iunie 2019 se va aplica
începând cu luna iunie 2021, dat la care atât operatorii economici
cât i autoritile de supraveghere a pieei trebuie s fie pregtite în
vederea implementr