Date post: | 26-Nov-2015 |
Category: |
Documents |
Upload: | nitescu-florina |
View: | 177 times |
Download: | 3 times |
INTRODUCERE
Diabetul zaharat, deşi o boală menţionată cu peste 3.000 de ani î.e.n., mult mai
bine cunoscută în ultimul timp datorită cercetărilor moderne, rămâne şi astăzi o
maladie cu încă multe puncte obscure, atât din punct de vedere etiopatologic şi
fiziopatologic, cât şi terapeutic.
Prevalenţa şi incidenţa bolii s-au modificat : diabetul zaharat întâlnit înainte de
cel de-al II-lea război mondial într-un procent de 0,5, ajunge astăzi la procente ce
variază între 4 şi 6 în întreaga lume. In ţara noastră creşte de la 0,2% înainte de al
II-lea război mondial la peste 3% media pe ţară. Trebui însă menţionat că, deşi
odată cu descoperirea insulinei şi a mijloacelor terapeutice orale şi odată cu
adâncirea cunoştinţelor noastre asupra modului de alimentaţie, totuşi media de
viaţă a diabeticului se situează încă sub cea a individului nediabetic.
Complicaţiile degenerative, macro şi microangiopatia diabetică se întâlnesc
azi la originea a peste 70% din cazurile de mortalitate a bolnavilor diabetici - faţă
de 0% înainte de 1921 - data descoperirii insulinei, luând însă locul comei
diabetice, care scade de la 80% cât era înainte de era insulinică, la 0,5 -1,5% în
prezent.
După opinia cercetătorilor din SUA mortalitatea prin şi datorită diabetului
zaharat se situează pe locul al III- lea după bolile cardiovasculare şi cancer.
Faptul că această boală apare - este adevărat-la toate vârstele, dar mai ales între
40 şi 60 de ani, faptul că aceşti bolnavi stau internaţi între 30 şi 45de zile pe an,
că adesea capacitatea de muncă le scade şi uneori trebuie pensionaţi, arată
implicaţiile serioase ale bolii, nu numai în viaţa personală, ci şi în viaţa socială.
1
Diabetul zaharat este una dintre cele mai vechi boli , manifestându-şi prezenţa
cu mii de ani înaintea erei noastre. Astfel în papirusul din Theba cu o vechime de
peste 3.000 de ani, Ebers găseşte menţionată o boală foarte asemănătoare cu
diabetul zaharat din zilele noastre. O boală asemănătoare este descrisă şi în
vechile documente chineze, indiene şi arabe. Celsius ( 30 î.e.n.) a descris despre
boala caracterizată prin poliurie, polidispie, scăderea în greutate.
Primul care foloseşte termenul de diabet este Araeteus din Capadocia, la
începutul erei noastre. Prezenţa unei substanţe dulci în urina diabeticului este
menţionată de Avicenna în anul 1000 şi confirmată de Thomas Willis (Anglia).
In anul 1642 Wirsung descoperă canalul intrapancreatic care îi poartă numele.
In anul 1677 Brunner a efectuat prima pancreatectomie parţială. In anul 1720 la
începutul sec. al XVIII-lea, Dobron din Liverpool descrie gustul dulceag al
sângelui bolnavului de diabet. In secolul al XlX-lea, Claude Bernard (Franţa)
stabileşte tot în acel secol că sângele bolnavului de diabet prezintă o cantitate
crescută de zahăr - hiperglicemia. Peters a remarcat mirosul de acetonă al
respiraţiei la aceşti bolnavi şi identifică corpii cetonici în urină.
Date din literatură
încă din secolul al XlX-lea oamenii de ştiinţă au început să caute cauza
apariţiei acestei boli. In anul 1877 Lancereaux a descris pentru prima dată
diabetul pancreatic, arătând că şi pancreasul este o ,, glandă asimilatoare". în
1889, doi cercetători ştiinţifici observă apariţia diabetului zaharat la câinii cărora
li s-a extirpat pancreasul. Ei remarcă faptul că la puţin timp de la operaţie,
câinilor le apare o sete imensă, urmată de o eliminare crescută de urină. In
sângele şi urina animalului se găseşte o mare cantitate de glucoza. După un timp
relativ scurt animalul intră în comă diabetică şi moare. Tot unul din cercetători
observă că după ligatura canalelor excretoare ale pancreasului nu apare diabetul
2
zaharat. Astfel, glanda pancreatică a animalului se atrofiază, încetează să mai
funcţioneze şi totuşi nu apare nici unul din simptomele observate în cursul
diabetului. După îndelungate cercetări se naşte astfel conceptul de secreţie
internă. începe deci să se folosească termenul de „hormon".
La 31 august 1921 în Archives Internationales de Physiologie din Liege,
Nicolae Paulescu publică în articolul intitulat „Recherches sur le role du
pancreas dans l'assimilation nutrotive", rezultatele obţinute experimental cu
primul preparat antidiabetic, care permitea prin introducerea în peritoneul
câinelui diabetic, scăderea glicemiei, a ureei sanguine şi a cetonemiei. Acest
preparat extras din pancreas a fost denumit de către autor „pancreină". Nicolae
Paulescu descoperise insulina şi făcuse cunoscut lumii descoperirea sa. Tot în
1921, chirurgul Barting începe să lucreze la descoperirea insulinei, atunci când
Paulescu îşi terminase o parte din lucrări şi comunicase rezultatele. Astfel, din
păcate, Barting şi McLeod primesc premiul Nobel pentru descoperirea insulinei,
făcându-se o mare nedreptate lui Paulescu şi luiBest (student la fiziologie, care
1-a ajutat pe Barting). Deci Nicolae Paulescu este de fapt primul descoperitor al
insulinei şi deci cel care merita premiul Nobel.
3
CAP.1.NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI
FIZIOLOGIE A PANCREASULUI
Pancreasul este o glandă anexă a tubului digestiv cu o dublă funcţie : o funcţie
digestivă prin secreţia sa externă şi o funcţie endocrină prin secreţia sa internă.
Din punct de vedere embriologic, pancreasul provine din doi muguri ai
intestinului primitiv, care prin alipire dau glanda pancreatică situată în potcoava
duodenală. Cei doi muguri explică existenţa a două canale excretoare ale acestei
glande.
Localizare. Pancreasul este localizat în partea superioară a cavităţii
abdominale înaintea coloanei vertebrale, la nivelul vertebrelor I şi II lombare.
Forma. Forma glandei a fost comparată cu un fier de lance. I se descrie o
porţiune mai voluminoasă : capul, situat în dreapta în cadrul duodenal; o
porţiune mai îngustă, corpul; precum şi o porţiune terminală - coada pancreatică.
Intre capul şi corpul glandei se găseşte un segment intermediar numit gât.
Dimensiunile. Dimensiunile glandei sunt variabile, dar în medie lungimea
pancreasului este de 15- 16 cm., lăţimea de 6- 8 cm., iar grosimea sa nu
depăşeşte 2 cm.
Greutatea. Greutatea sa este aproximativ 80 de grame.
Direcţia anatomo -topografică: este oblică în sens cranial, de la stânga spre
dreapta. Glanda se mulează pe convexitatea coloanei vertebrale, astfel este
concavă în sens dorsal. Pancreasul aderă la peretele dorsal al cavităţii
abdominale printr-o fascie numită fascia Treitz.
Aspectul. Pancreasul are un aspect grunjos, este de coloraţia fildeşului, uşor
rozat.
4
Consistenţa : este fermă, dar se rupe la presiuni puternice, cum ar fi de
exemplu o compresiune asupra peretelui abdominal în regiunea epigastrică şi
mezogastrică, când glanda va fi strivită de planul posterior al coloanei vertebrale.
Componenţa anatomică a pancreasului. Este alcătuit din : gât, corp şi
coadă. Capul este situat în cavitatea potcoavei duodenale, prezintă o mică
prelungire în formă de cârlig în dreptul porţiunii a 3-a şi 4-a a duodenului. Gâtul
care uneşte capul de corp, prezintă la marginea superioară (cranială) o
depresiune pe care o produce duodenul, iar la marginea inferioară (caudală)
prezintă de asemenea o depresiune prin care trece artera şi vena mezenterică
inferioară. Corpul pancreasului se întinde înaintea coloanei vertebrale şi este
continuat de coada glandei, iar faţa ventrală a pancreasului este în raport cu faţa
dorsală a stomacului. Faţa dorsală a pancreasului este în raport prin intermediul
fasciei lui Treitz de la dreapta spre stânga, cu vena portă, vena cavă, coloana
vertebrală şi cu artera aortă. Raporturile cozii pancreasului se fac cu rinichiul
stâng şi cu hilul splinei.
Secreţia externă a pancreasului. Pancreasul secretă sucul pancreatic în
cantitate de aproximativ 1000-1200 ml., se varsă în duoden prin două canale
separate : canalul principal sau canalul Wirshung şi canalul secundar al lui
Santirini. Canalul lui Wirshung are un orificiu de vărsare comun cu canalul
coledoc prin marea carunculă a duodenului. Canalul lui Santorini se revarsă tot
în duoden la 0.5 cm. Cranial de marea carunculă printr-un orificiu numit
carunculă mică.
Structura morfologică a pancreasului endocrin. Insulele Langerhans
reprezintă aproximativ 1-2% din greutatea pancreasului şi sunt concentrate mai
ales în coada pancreasului. Se găsesc şi în coipul şi capul acestuia.
5
Vascularizarea. Arterele pancreasului sunt ramuri din artera pancreatico-
duodenală dreapta superioară şi inferioară, precum şi ramuri din artera splenică
şi artera pancreatică inferioară, ramură din artera mezenterică superioară.
Venele pancreasului se revarsă în vena portă şi vena splenică. Inervaţia
pancreasului este atribuită plexului solar, iar vasele limfatice sunt satelite ale
arterelor.
FIZIOLOGIA PANCREASULUI
1. Funcţia exocrină a pancreasului este de a secreta sucul pancreatic, care
prin canalele Wirshung şi Santorini se varsă în duoden şi participă la digestia
intestinală. Sucul pancreatic, în afara altor substanţe are 3 fermenţi importanţi :
tripsina, amilaza şi lipaza.
2. Funcţia endocrină a fost sugerată prima dată de Mering şi Minkovski în
anul 1889, care după pancreatectomie la câine au observat o secreţie crescută de
zahăr în urină ( glicozurie ) şi alte tulburări metabolice asemănătoare celor din
diabetul zaharat. De asemenea s-a observat că grefele subcutanate de ţesut
pancreatic la aceste animale întârzie apariţia diabetului. Aceste fapte au
confirmat rolul endocrin al pancreasului. Pancreasul endocrin secretă următorii
hormoni : insulina şi glucagonul.
a) Insulina. A fost preparată din extracte active din pancreasul de bou, are o
structură proteică, fiind formată aproape în întregime din aminoacizi şi a fost
izolată pentru prima dată de J. Abel în anul 1926. Acţiunea principală a insulinei
este intervenţia în reglarea metabolismului glucidic. Stimulează transportul şi
pătrunderea glucozei în celule. Reglează nivelul glicemiei prin activarea
polinocrizării glucozei sub formă de glicogen în muşchi sau ficat (glicogeneză).
Astfel insulina administrată la diabetici sau normali scade glicemia sanguină şi
accelerează ritmul de trecere al glucozei spre ţesuturi. Insulina influenţează
6
metabolismul protidic, favorizând încorporarea aminoacizilor în celule, inhibând
dezintegrarea protidică. Lipsa ei duce la apariţia în sânge a unor produşi acizi ai
proteinelor. Asupra metabolismului lipidic, insulina intervine favorizând
lipogeneza la nivelul ficatului, inhibă formarea de corpi cetonici. Lipsa insulinei
duce la apariţia acestor corpi cetonici toxici proveniţi din catabolismul tulburat al
glucidelor. Reglarea secreţiei de insulina se face pe trei căi :
- cale nervoasă;
- cale umorală;
- cale hormonală;
Reglarea nervoasă o realizează hipotalamusul, care prin parasimpatic
stimulează eliberarea de insulina.
Reglarea umorală are loc în raport cu nivelul glicemiei sanguine, creşterea
glucozei acţionează asupra glicoreceptorilor insulari pancreatici, determinând
astfel secreţia de insulina.
Reglarea hormonală se face prin intervenţia altor glande cu secreţie internă ce
influenţează metabolismul glucidic. Este vorba de un mecanism \\vpofvzo-
coY\.Vco-'supA:aîeiaa\.
b) Glucagonul. Este un al doilea hormon pancreatic produs de celulele A
insulare şi a cărui structură chimică este încă nedefinită. Glucagonul este definit
ca factor hiperglicemiant, acţiunea sa apare rapid şi este de scurtă durată.
Acţiunea glucagonului este de eliberare a glucozei din depozite ( glicogenoliză ),
mecanismul fiind asemănător cu al adrenalinei. Are de asemenea efect
hipercolesterolemiant în metabolismul lipidic.
7
CAP.2.DIABETUL ZAHARAT
Diabetul zaharat este o boală metabolică cu evoluţie cronică, datoraăa fie
carenţei absolute sau relative de insulină eficientă,fie rezistenţei la insulină, ceea
ce determină în primul rând perturbarea metabolismului glucidic, urmată de
perturbarea metabolismului lipidic, protidic, hidromineral şi acido-bazic.
Este cea mai frecventă boala metabolică, afectând circa 5% din populaţia
generală în ţarile dezvoltate (înca peste 50% din cazuri ăamân nediagnosticate).
În majoritatea cazurilor (în diabetul de maturitate, insulinoindependent),
debutul este insidios sau atipic ajungând la deplină să manifestare după ani de
evoluţie tăcută sau necaracteristică.
Acest fenomen explica apariţia complicaţiilor grave, adesea ireversibile. Acest
fapt nu este caracteristic în diabetul secundar, determinat de unele boli endocrine
(hipersuprarenalism, hiperpituitarism, hipertiroidinism) de extirpare chirurgicală
a apancreasului de anihilarea traumatică sau tumorala, sau de tratamentul cu
corticoizi sau tiazide. Dar aceste cazure sunt prea rare pentru a constitui o
problemă socială.
ETIOLOGIE
1. Factorul genetic sau ereditar este la ora actuală socotit ca cel mai
important factor de risc. Boala nu se transmite ca atare, ci numai
predispoziţia la boală. Pentru apariţia bolii este necesară intervenţia altor factori
din mediul intern şi extern, asupra cărora se poate acţiona.
2. Alimentaţia este de asemenea un factor deosebit de important în diabet.
Un rol important îl deţine consumul exagerat de zahăr şi dulciuri. Totuşi rolul cel
mai important îl deţine obezitatea. S-a constatat că în obezitate insulina din
sânge nu este scăzută ci, din contră, chiar mai crescută decât la persoanele cu
8
greutate normală. S-a mai constatat că în ţesuturile obezilor se găsesc deja
leziuni specifice diabetului : microangiopatia, ceea ce rezultă că obezitatea este
foarte aproape de diabet, considerând-o una din manifestările diabetului zaharat
la debut. Slăbirea rămâne una din măsurile cele mai importante pentru prevenirea
diabetului.
3. Inflamaţiile pancreasului cum ar fi : pancreatita acută hemoragică,
pancreatitele cronice. Unele cazuri de diabet pot fi produse de boli, care
dezvoltându-se în pancreas duc la distrugerea unor părţi importante ale acestuia :
cancer, chist etc.
4. Infecţiile. Pe baza cercetărilor epidemiologice şi experimentale s-a
conturat în prezent ipoteza că unele virusuri joacă un rol în apariţia diabetului :
virus coxsakaie, picornovirusuri. Au mai fost incriminate hepatita epidemică şi
parotidita urbiană.
5. Intoxicaţiile Alcoolul, tutunul, intoxicaţiile cu oxid de carbon.
6. Arteroscleroza.
7. Traumatisme psihice.
în concluzie, cauzele diabetului zaharat sunt multiple şi variate, iar tratamentul
său profilactic şi curativ trebuie să se adreseze în primul rând îndepărtării lor.
DIAGNOSTICUL STADIILOR PRECOCE DE DIABET
Nu se poate concepe că diabetul zaharat începe cu descoperirea unei glicemii
crescute sau a unui test de toleranţă la glucoza alterat. Se presupune că schimbări
mult mai fine precedă această maladie a metabolismului glucidic şi că boala
propriu-zisă începe cu mult înainte. Diabetul zaharat are o evoluţie stadială în 4
stadii, forma clinică manifestată fiind de fapt ultima etapă de evoluţie a bolii.
Toate aceste faze poartă denumirea de protodiabet.
a) Diabetul latent chimic sau subclinic
9
b) Diabetul chimic sau asimptotic
c) Diabetul clinic manifest
DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL
Diagnosticul diferenţial se face cu diabetul insipid şi cu diabetul renal. Astfel,
diabetul insipid este produs de unele tulburări ale hipofizei posterioare. Semnele
care apar sunt : polidipsia, se consumă peste 15/20 l/zi; poliuria 20-30 l/zi;
glicemia este normală; glicozuria este absentă; poliuria este mult mai mare decât
în diabetul zaharat.
Diabetul renal : aici apare glicozuriede 5-15 g%; glicemia are valori normale,
chiar şi proba glicemiei provocate are valori normale. Pacienţii nu prezintă nici
un semn clinic.
SIMPTOMATOLOGIE
Diabetul, din punct de vedere patologic, este o tulburare în metabolismul
glucidic, care duce la hiperglicemie şi glicozurie. In metabolismul glucidelor
există trei procese principale :
1. Glucogenogeneza - sau depunerea la nivelul ficatului a glucozei provenită
din glicogen. Glicogenul este forma condensată de depozit a glucozei care
se află în ficat.
2. Glicogenoliza - conduce la transformarea glicogenului în glucoza, prin
procesul de hidroliză şi mobilizarea glucozei în sânge în funcţie de necesitatea
organismului. Prezenţa glucozei în sânge se numeşte glicemic
3. Gliconeogeneza - formarea glucozei din lipide şi protide; are loc la nivelul
ficatului.
Normal există un circuit continuu între ficat ( marele depozitar şi distribuitor
de glucoza ) şi ţesuturile care sunt consumatoarele de glucoza, în special ţesutul
10
muscular. Legătura în acest circuit este făcută de sânge în care glucoza are valori
cuprinse între 0,70-l,20g %o.
Când insulina este insuficientă cantitativ sau calitativ glucoza din sânge nu
poate pătrunde în celule, ea stagnează în sânge, determinând astfel
hiperglicemia. Când glucoza în sânge depăşeşte 180 mg, această glucoza apare şi
în urină (glicozurie). Pentru a putea elimina din organism glucoza în exces din
sânge este necesar să se elimine prin rinichi o cantitate mare de apă, cantitate
care în 24 h poate ajunge la 4-51 sau mai mult. In această situaţie vorbim de
poliurie.
Deoarece organismul pierde apă în exces apare deshidratarea cu senzaţii mari
de sete, uscăciunea buzelor, limbii şi a mucoaselor. Pacientul consumă lichide
multe (polidipsie).
Deoarece organismul elimină o mare cantitate de glucoza prin urină (glucoza
necesară furnizării de energie pentru funcţiile organismului ), organismul
apelează la masa musculară şi la ţesutul adipos, ceea ce are consecinţă în faptul
că pacientul consumă alimente în cantitate mare (polifagie).
Perturbarea metabolismului glucidic duce la consumul grăsimilor existente în
organism, astfel ele ajung în exces în sânge (hipercolesterolemie sau
hiperlipidimie). Corpii cetonici apar în urină (cetonuriile), dar pot să apară şi în
sânge (cetonemie).
Corpii cetonici sunt eliminaţi din urină numai în combinaţie cu sodiu, iar
acesta nu poate fi eliminat decât prin cantitate mare de apă şi în felul acesta este
afectat metabolismul hidroelectrolitic cu apariţia poliuriei, a hemoconcentraţiei
şi a deshidratării. În final când apare acidoza se instalează coma diabetică care
fără tratament duce ireversibil la exitus.
CLASIFICAREA DIABETULUI ZAHARAT
11
Din punct de vedere clinic exsistă două forme :
1. Diabet zaharat insulinodependent sau de tip I în care secreţia de insulina
este alterată. Se întâlneşte mai ales la copii şi la adulţi sub 40 de ani şi rar la
bătrâni peste 60-65 ani.
2. Diabet zaharat insulinoindependent sau de tip II, formă de diabet ce nu
necesită insulina pentru echilibrare. Apare după vârsta de 40 de ani, dar uneori şi
la tineri.
DIABETU ZAHARAT DE TIP I
Mai este cunoscut şi sub denumirea de diabet insulinodependent. în trecut
diabetul de tip I mai era numit şi diabet juvenil, deoarece medicii credeau că
aceasta ar afecta numai copii şi adulţi tineri.
Specialiştii consideră diabetul de tip I o boală autoimună şi sugerează faptul că
uneori este determinată genetic.
La cei cu diabet de tip I celulele B sunt atacate de propriul sistem imunitar,
fiind distruse treptat. In cele din urmă producţia de insulina se opreşte deoarece
nu mai există celule B.
Debutul bolii este de obicei brutal, uneori cu comă diabetică, alteori cu
scădere în greutate în ciuda unui apetit exagerat, sete imensă, consum exagerat
de lichide, eliminare de urină. Pierderile în greutate sunt de 5- 6 kg pe lună şi pot
ajunge până la 20- 30 kg.
La aceste simptome se adaugă :
- astenie fizică şi psihică
- stare de anxietate Analizele de laborator indică :
- hiperglicemie
- glicozurie
- cetonurie
12
- cetonemie
DIABET ZAHARAT DE TIP II
Diabetul de tip II sau insulinoindependent, a fost numit iniţial diabetul vârstei
adulte sau diabetul de maturitate, pentru că apare rareori la persoane sub 40 ani.
El reprezintă 85 -90 % din toate cazurile de diabet şi frecvent apare la o vârstă
medie sau spre bătrâneţe. Patru din cinci adulţi afectaţi de acest tip de diabet sunt
supraponderali.
In general cineva care are un exces ponderal permanent, are şi o ingestie
ridicată de carbohidraţi. In acelaşi timp obezitatea reduce sensibilitatea
organismului la insulina conducând la rezistenţa la insulina a receptorilor
specifici pentru insulina aflaţi la suprafaţa celulelor. Aceste celule ( în special
cele musculare şi grase) nu pot prelua glucoza din sânge şi deci apare diabetul.
Ca răspuns la creşterea glicemiei celulele B din pancreas sunt supuse efortului de
a produce din ce în ce mai multă insulina. In cele din urmă această
superproducţie de insulina epuizează celulele B şi secreţia de insulina devine
insuficientă.
Pacienţii cu diabet de tip II îşi pot menţine nivelurile normale ale glicemiei
printr-un tratament medicamentos şi exerciţii fizice.
In acest tip de diabet simptomele tipice se întâlnesc în mai puţin de 1/3 din
cazuri, reprezentând de fapt manifestarea unei tulburăridatând de mai mulţi ani.
Instalarea relativ acută a bolii este pusă în legătură, de către pacient de o
intercurentă, o afecţiune organică (colecistită acută, apendicită acută, infarct
miocardic acut ) sau de un stres psihic.
Unele din afecţiunile declanşatoare sunt independente de diabet, în timp ce
altele reprezintă complicaţiile bolii ce evoluează subclinic sau cu
simptomatologie de mică intensitate de mai multă vreme.
13
Simtomele sunt asemănătoare cu cele de la diabetul de tip I : polifagie,
polidipsie, poliurie, înceţoşarea vederii, amorţeli, furnicături.
DIABET ZAHARAT SECUNDAR
Acest tip de diabet rezultă în urma altor boli sau tratament medicamentos.
Cauzele care pot duce la diabetul secundar sunt :
a) boli pancreatice
- fibroză cistică, mai ales la copil şi la tânăr
- pancreatectomia
- pancreatitele cronice
- chist pancreatic
- cancer pancreatic sau alte afecţiuni tumorale
b) anomalii cromozomice
- trisomia 21
- sindroame Zlinefelter şi Turmen
c) medicamente
- hidrocorticoizi
- diureticele tiozidice
- produşi ce conţin estrogeni şi beta blocentele ce pot produce creşterea
glicemiei Orice diagnostic de diabet trebuie să ţină cont de antecedentele
pacientului In ceea ce priveşte consumul acestor medicamente.
DIABETUL DE SARCINĂ (GESTAŢIONAL)
Diabetul în timpul sarcinii este acel tip de diabet care apare sau este
diagnosticat în timpul sarcinii pentru prima oară. El apare datorită condiţiilor
hormonale şi cerinţelor metabolice specifice sarcinii.
14
In 95 % din cazuri diabetul dispare după naştere. Aproximativ 3 % din femeile
însărcinate prezintă diabet de sarcină, dar se pare că el este mult mai frecvent la
femeile peste 25 de ani.
Simptomele din diabetul de sarcină sunt în general uşoare şi nu pun în pericol
viaţa femeii. Această formă poate pune însă probleme nou-născutului cum ar fi :
hipoglicemia, sindromul de detresă respiratorie ( insuficienţă respiratorie a nou-
născutului).
Simptome :
- poliuria : aceasta înseamnă producerea unei cantităţi prea mari de urină,
manifestată prin micţiuni frecvente.
- setea : poliuria duce la deshidratare, deci la sete.
- pierderea în greutate : pierderea de apă în urma efortului rinichiului de a
elimina excesul de glucoza duce la slăbire
- oboseala : este adeseori prezentă, dar nu e considerată un sindrom specific
deoarece este prezentă în mai multe boli.
Alte simptome sunt : foamea imperioasă, pruritul genital şi al pielii dinalte
regiuni ale corpului, tulburări vizuale (vedere înceţoşată), boli de piele
(furunculul) şi extremităţi dureroase şi/sau amorţite.
COMPLICAŢIILE DIABETULUI ZAHARAT
Complicaţiile diabetului pot fi : cronice şi acute. Dintre cele acute amintim :
- hipoglicemia
- acidocetoza incipientă
- precoma diabetică
- coma diabetică
- coma hiperosmolară
15
Hipoglicemia - debutează brusc. Odată declanşat mecanismul de scădere a
glicemiei, poate evolua rapid. In câteva ore diabetul poate trece de la o stare de
inconfort la o stare de iritabilitate şi incoerenţă. în cele din urmă dacă glicemia
rămâne scăzută diabeticul poate intra în comă.
Simptomele precoce sunt : senzaţia de slăbiciune, tremurări, foame intensă,
transpiraţii reci, puls rapid, durere de cap, nelinişte, iritabilitate.
Simptomele tardive includ : durerea de cap, starea de confuzie, somnolenţă. In
formele severe apare : pierderea stării de conştientă care se instalează rapid.
Când scade glicemia primul pas este de a mânca sau a bea ceva. Se bea un
pahar cu suc de fructe sau altă băutură fără alcool, dar cu zahăr ; se pot consuma
fructe uscate sau tablete de glucoza.
Odată ce reacţia sau simtomele au dispărut persoana va lua eventual o gustare
pentru a evita repetarea mai târziu, în aceeaşi zi, a scăderii glicemiei.
Acidocetoza incipientă - mecanismele de compensare sunt eficiente : la
intervale de jumătate de oră bolnavul va bea câte un pahar de apă bicarbonatată
( o linguriţă de bicarbonat de sodiu la un litru de apă ) şi de asemenea va putea
folosi supele de zarzavat concentrate şi mult sărate, precumşi sucuri naturale de
fructe. Transportarea la spital rămâne însă măsura cea mai potrivită şi mai
urgentă.
Simptomele bolnavului sunt : senzaţia de oboseală, apetit scăzut, prezintă sete,
poliurie, uscăciunea mucoaselor şi buzelor, astenie fizică.
Examenele de laborator indică hiperglicemie, glicozurie, cetonurie.
Dacă nu se intervine în acest moment cu nimic, simtomele se accentuează,
evoluează şi bolnavul ajunge în stadiul de precomă diabetică.
Precoma diabetică - se caracterizează prin : anorexie totală, greţuri, vărsături,
senzaţie de greutate în epigastru, uneori chiar durere, respiraţie kusmaul (este
16
amplă, profundă şi zgomotoasă), mirosul respiraţiei este intens acetonic (mere
putrede).
Bolnavul prezintă stare de deshidratare pronunţată la nivelul pielii, mucoaselor
şi limbii, prezintă sau acuză o pierdere considerabilă în greutate, poliurie
abundentă, glicozurie şi acetonurie prezente, hiperglicemia şi cetonemia sunt
foarte mari, hipotermie.
Dacă nu se intervine bolnavul intră în stadiul de comă diabetică.
Coma diabetică - este cea mai gravă complicaţie a diabetului. înainte de
descoperirea insulinei 50 % din diabetici mureau prin comă. Situaţiile când
hiperglicemia determină intrarea bolnavului în comă sunt :
- consum excesiv de alimente
- mişcare insuficientă
- insuficienta administrare de insulina şi hipoglicemiante orale
- stres fizic, de exemplu : infecţii, gripe sau o altă boală
- stres psihic
Frecvent ea apare lent, în decurs de câteva zile, coma poate dura 12-36 de ore,
dar cetoacidoza tot se instalează, dacă persoana nu cunoaşte simptomele şi nu ia
măsuri pentru a-şi scădea glicemia. Simptomele pot cuprinde : micţiuni frecvente
şi sete intensă, febră, greaţă sau vărsături, vedere înceţoşată, dureri abdominale,
dezorientare şi somnolenţă. Micţiuni le frecvente în mod special determină
deshidratarea care la rândul ei creşteaciditatea sângelui. în cele din urmă se
instalează pierderea stării de conştientă.
Deoarece cetoacidoza se însoţeşte de deshidratare, atât pentru echilibrarea
hidrică a organismului cât şi pentru scoaterea din starea de şoc, bolnavul necesită
îngrijiri speciale. Se urmăresc atât valorile glicemiei cât şi a altor componente
sanguine, mult mai uşor într-un spital, administrând doze suplimentare de
17
insulina dacă pacientul are nevoie. Ionii, cum sunt de exemplu potasiu, sunt
frecvenţi în sânge şi trebuie înlocuiţi treptat. Când componentele sanguine ale
pacientului revin la normal, el poate să-ţi reia terapia noemelă şi autoângrijirea.
Coma hipersmolară sau noncetozică - cauza este aceeaşi ca şi la coma
diabetică. Deşi sângele nu devine acid ca în cetoacidoza, el suferă un proces de
concentrare ceea ce este la fel de periculos. Concentrarea sanguină dată de
deshidratare este numită hiperosmolaritate, ceea ce înseamnă creşterea
concentraţiei sângelui.
Simptomele sunt : micţiuni frecvente şi sete impetuoasă, greţuri, dureri
abdominale, uscarea pielii, dezorientare, greutatea în mişcare şi somnolenţă.
Cetonele nu sunt implicate în hiperosmolaritate, de unde denumirea de comă
noncetozică.
Este foarte importantă măsurarea în mod regulat a glicemiei. Dacă aceasta este
neobişnuit de crescută de câteva ori la rând, se poate face o injecţie cu insulina
sau se administrează o doză mai mare de medicamente. Odată deshidratarea
neinstalată persoanele trebuie spitalizate, astfel încât lipidele, glucidele şi
celelalte componente sanguine să fie restabilite.
De reţinut este faptul că fiecare individ reacţionează diferit la hiper şi
hipoglicemie. Ca diabetic trebuie ştiut modul propriu de a reacţiona prin
măsurarea glicemiei şi o atenţie deosebită la aceste complicaţii ce pot fi fatale.
Complicaţii cronice
Complicaţiile tardive cronice necesită mai mult timp pentru a apărea şi odată
apărute este puţin probabil să mai dispară. Ele sunt foarte numeroase şi se
datorează scăderii rezistenţei organismului şi a modificărilor multiple care apar
la nivelul vaselor sanguine şi după cum intersectează vasele de sânge mari sau
18
mici leziunile se numesc macroangiopatii sau microangiopatii ; vasele de
sânge pot afecta începând de la sistemul nervos central:
- la nivelul ochilor - complicaţii oculare
- la nivelul ficatului - complicaţii hepatice
- la nivelul oaselor - complicaţii osoase
- la nivelul altor glande - complicaţii metabolice Complicaţii vasculare :
microangiapatia cuprinde :
- glomerula scleroza diabetică
- retinopatia diabetică
- unele manifestări cutanale şi musculare
- o parte din manifestările neuropatiei diabetice
Microangiapatia, în primii 10 ani de evoluţie şi reprezintă complicaţiile
grave ale diabetului. Dintre acestea glomerula scleroza este cea mai gravă şi duce
la insuficienţa renală. Glumerula scleroza se caracterizează prin : protenurie,
edeme, creşterea tensiunii arteriale şi uremie.
Macroangiapatia, - sunt afectate :
vasele coronare : apare angina pectorală, infarctul miocardic, cardiopatia
ischemică, toate datorate unei circulaţii sanguine deficitare. Nivelele crescute ale
colesterolului din sânge, adică hipercolesterolemia, sunt implicate în evoluţia
bolilor cardiace în general şi a arterosclerozei (îngroşarea arterelor) în particular.
artere cerebrale : apar accidentele vasculare cerebrale, accidentele ischemice
de regulă trombozele cerebrale.
afectarea vaselor membrelor inferioare : arteriopatia membrelor inferioare.
Alte afecţiuni aie picioarelor sunt : tăieturi, vânătăi, julituri, băşici, bătături sau
unghii încarnate.
19
Aceste leziuni aparent minore se pot infecta rezultând ulceraţii. Ulceraţiile
apar 80 % la nivelul picioarelor. Adevăratul pericol rezultă din combinarea
infecţiei cu scăderea fluxului sanguin, deoarece apare cangrena. Odată aceasta
instalată singurul mod de a-I opri evoluţia este amputarea.
Complicaţii infecţioase : furunculi, abcese, tuberculoza pulmonară, infecţii
ale organelor genitale (la femei - vulvovaginita, iar la bărbaţi balanita), infecţii
renale.
Complicaţii oculare : probleme minore la focalizarea obiectelor, dezvoltarea
prematură a cataractei şi diferite grade de leziuni ale retinei sub denumirea de
retinopatie diabetică.
Complicaţii renale : nefropatia - aceasta este o boală a rinichilor care
evoluează către insuficienţă renală. Apare datorită nivelurilor ridicate ale
glicemiei. De asemenea hipertensiunea arterială creşte probabilitatea de a face
complicaţii renale. Infecţiile frecvente ale tractului urinar se adaugă acestor
probleme, deoarece infecţia se poate transmite cu uşurinţă la rinichi afectându-i.
Complicaţii nervoase : neuropatia diabetică- este o complicaţie tardivă a
diabetului, dar este reversibilă, adică poate apărea şi dispare în scurt timp. Se
poate împărţi în clase :
- neuropatie periferică
- neuropatie autonomă
Neuropatia periferică este cea mai frecventă formă de afectare a nervilor,
uneori denumită neuropatie senzorială, deoarece creează adeseori senzaţii
ciudate la nivelul picioarelor şi al mâinilor.
Neuropatia autonomă este mai puţin întâlnită şi reprezintă lezarea nervilor
care controlează diferite funcţii ale organelor, de exemplu . al tubului digestiv,
tractul urinar sau sistemul cardio - vascular.
20
Alte complicaţii : litiaza biliară, paradontoza. hiperproteinemia.
TRATAMENTUL
Depistarea precoce a diabetului, manifestat printr-o uşoară glicozurie, permite
instituirea uni tratament precoce care să împiedice progresarea bolii şi apariţia
complicaţiilor.
In diabetul zaharat, tratamentul are drept scop să reducă glicozuria şi să aducă
glicemia cât mai aproape de normal, să obţină o greutate corespunzătoare a
bolnavului, şi acesta să-şi execute activitatea productivă.
Dacă în alte boli, tratamentul medical constituie o ştiinţă care aparţine
medicului, în cazul diabeticului, bolnavul şi familia sa sunt cei care trebuie să
posede cunoştinţe medicale suficiente despre această boală, pe care să le aplice
direct în toate împrejurările. Neglijenţa tratării şi controlării diabeticului duce la
menţinerea zahărului în sânge în cantităţi mari, ceea ce favorizează cu timpul
instalarea în organism a complicaţiilor.
După tipul diabetului tratamentul poate fi :
- pe bază de insulina
- cu sulfamide antihistaminice
- pe bază de regim alimentar
Tratament cu insulină
Insulina în funcţie de provenienţa ei este de 2 tipuri : a) de origine animală -
de tip porcin sau bovin, extrasă dinpancreasul acestor animale. Are o structură
diferită faţă de insulina umană şi poate declanşa reacţii imunologice cu
producere de anticorpi antiinsulină, care duc la compromiterea tratamentului. Pot
provoca reacţii alergice iar în timp dozele de insulina trebuie crescute pentru
obţinerea unui efect bun, deoarece o parte din insulina injectată va fi inactivată
de aceşti anticorpi.
21
b) de origine umană - obţinută pe cale sintetică, are structura identică cu cea
secretată de pancreasul uman, şi este cel mai modern tip. Riscul apariţiei
reacţiilor imunologice la această insulina este mult mai mică comparativ cu
insulina animalică.
Formele de insulină. Insulina se deosebeşte prin :
viteza cu care se absoarbe de la locul de injectare, acest moment fiind
considerat începerea acţiunii ei.
timpul în care nivelul insulinei atinge maximul (atingerea efectului dvârf).
timpul necesar ca toată insulina injectată să fie absorbită (durata de
acţiune).
Insulina se prezintă nu numai sub diferite tipuri dar şi concentraţii diferite. Se
măsoară în unităţi iar o unitate insulina reprezintă o cantitate mică de insulina
pură capabilă să readucă glicemia la valori normale. Unitatea este o măsură
internaţională standard şi insulina se prezintă sub acest punct de vedere sub 2
concentraţii :
a) insulina de 100 U
b) insulina de 40 U
Insulina se prezintă sub formă de flacoane cu un conţinut de 10 ml.
A. Insulina cu acţiune rapidă - are un aspect clar, limpede, acţiunea se
instalează imediat şi are o durată de acţiune scurtă. Exemplu:
insulina Artrapid (Humulin R) - ajunge în imediat şi efectul de scădere al
glicemiei apare la 30 minute după injectare. a) dacă se administrează sub cutan
bolnavul îşi injectează insulina cu 15 minute înainte de mesele principale-
efectul apare la 20 -30 minute de la injectare
- efectul maxim la 3 ore de la injectare
- efectul dispare la 6 ore de la injectare b) dacă se administrează intravenos
22
- efectul apare imediat
- efectul dispare la 90 minute de la injectare
Acest tip de insulina se administrează în 4 reprize : dimineaţa, la prânz, seara
şi noaptea la ora 2.
B. Insulina cu acţiune intermediară - se obţine prin adăugarea unor
substanţe care întârzie absorbţia insulinei. Aceste substanţe combinate cu
insulina, duc la formarea unor cristale care dau insulinei aspect albicios tulbure.
1. Insulatard şi Humulin N
- se administrează cu 30 minute înaintea meselor
- efectul apare la o oră şi jumătate de la injectare
- efectul maxim la 8 ore de la injectare
- efectul dispare la 24 de ore de la injectare
Se folosesc şi amestecuri de insulina sau insulina preamestecată
(mixtură între insulina cu acţiune rapidă şi cea cu acţiune intermediară)
2. Mixtard - combinaţie de 30 % insulina cu acţiune rapidă şi 70 % insulina
cu acţiune intermediară.
3. Humulin N3 - se administrează cu 30- 45 minute înainte de mese. Efectul
maxim la 8 ore de la injectare.
C. Insulina cu acţiune prelungită Exemplu : Ultratard sau Humulin U
se administrează cu 1-2 ore înaintea mesei - o doză la 24 ore
durata de acţiune mai mare de 24 ore
efectul maxim la 10 ore de la injectare
Locul de administrare a insulinei :
treimea medie a coapsei pe faţa anterioară şi lateroexternă
înjumătăţea inferioară a abdomenului
pe feţele anterioare şi laterale ale braţelor
23
în regiunile fesiere -mai rar Insulina se administrează :
intravenos
sub cutan; locul unde se administrează nu se dezinfectează cu alcool
(anihilează efectul). Tegumentul se şterge cu un tampon îmbibat cu ser
fiziologic.
Insulina se administrează cu ajutorul :
- seringilor de unică folosinţă special gradate pentru administrarea
insulinei
- penurilor - acestea seamănă cu stilouri, acul ajustându-se la unul din
capete. Peburile sunt prevăzute cu ace şi cartuşe de insulina de rezervă.
Accidentele după administrarea insulinei :
a) hipoglicemie
b) infecţii locale de tip abcese sau flegmoase datorită lipsei de asepsie
c) alergie la insulina
d) iipodistrofie hipertrofică manifestată prin apariţia unor noduli duri şi
dureroşi însoţiţi de dispariţia grăsimii subcutanate din regiunile
respective. Se previne prin schimbarea periodică a locului de injectare.
Păstrarea insulinei :
a) un flacon început poate fi păstrat la temperatura camerei timp de 6
săptămâni. Cartuşele de insulina pentru penuri se păstrează la
temperatura camerei pe toată perioada folosirii lor (maxim o lună).
b) nu se ţine la lumina soarelui
c) nu se păstrează în congelator sau în orice loc foarte rece
d) nu se supune la agitare continuă
24
Medicaţie cu sulfamide
De acest tratament beneficiază diabeticii de tip II, normaponderali şi în situaţii
excepţionale de obezitate. Se cunosc trei grupe de sulfamide, cea mai folosită
fiind grupa sulfonilureicelor din generaţia a I-a şi a Ii-a.
Nu se asociază niciodată în scop terapeutic două sau mai multe preparate
sulfonamidice, există riscul hipoglicemiilor severe. Odată hotărâtă oportunitatea
tratamentului oral, se introduce un preparat din generaţia a I-a, doza apreciindu-
se în funcţie de răspunsul glicemic. Dacă răspunsul glicemic este nesatisfăcător,
se alege un preparat din generaţia a Ii-a, doză progresivă. Durata de acţiune a
procesului, locul şi timpul metabolizării sale în organism, sunt criterii esenţiale
în alegerea pe care o face, exclusiv specialistul.
Dezechilibrul metabolic apărut în timpul tratamentului corect al bolnavilor,
anunţă ineficienta secretorie pancreatică şi oportunitatea introducerii
tratamentului insulinic.
Preparatele sulfonilureice se administrează înaintea meselor cu aproximativ 30
minute.
Sulfonilureicele din grupa a 1-a:
Sunt cele mai vechi şi cele mai puţin eficiente, dar primele care se
administrează :
T0LBUTAM1DUL- are o durată de acţiune de 6-12 ore, dar îşi
înjumătăţeşte activitatea în 4-5 ore;
CLORPROPAMIDUL- are o eficienţă hipoglimică sporită, cu durata de
acţiune de 60 de ore, înjumătăţită în 36 ore;
Silfonilureicele din generaţia a Ii-a:
25
GLIBENCLAMIDUL- prezintă acţiune hipoglicemică totală de 24 ore, îşi
înjumătăţeşte acţiunea în 4-5 ore;
GLICLAZIDUL (DIAMICRON)- are o acţiune de până la 24 de ore,
înjumătăţită la 8-10 ore.
Medicaţia cu biguamide
Sunt administrate pacienţilor cu diabet zaharat de tip U, mai ales
supraponderali. Mecanismul este diferit de cel al sulfonamidelor, nu acţionează
la nivel pancreatic :
MEGUANUL- are un timp de înjumătăţire de 6-8 ore;
SILUBINUL- sunt preparate medicamentoase aparţinând aceleiaşi
grupe denumite genetic butil-biguamude. Au durata de acţiune de 8 ore.
Sunt cele mai vechi şi cele mai puţin eficiente, dar primele care se
administrează :
TOLBUTAMIDUL- are o durată de acţiune de 6-12 ore, dar îşi
înjumătăţeşte activitatea în 4-5 ore;
CLORPROPAMIDUL- are o eficienţă hipoglimică sporită, cu durata de
acţiune de 60 de ore, înjumătăţită în 36 ore;
Silfonilureicele din generaţia a Ii-a:
GLIBENCLAMIDUL- prezintă acţiune hipoglicemică totală de 24 ore,
îşi înjumătăţeşte acţiunea în 4-5 ore;
GLICLAZ1DUL (DIAMICRON)- are o acţiune de până la 24 de ore,
înjumătăţită la 8-10 ore.
Medicaţia cu biguamide
Sunt administrate pacienţilor cu diabet zaharat de tip II, mai ales
supraponderali. Mecanismul este diferit de cel al sulfonamidelor, nu acţionează
la nivel pancreatic :
26
MEGUANUL- are un timp de înjumătăţire de 6-8 ore;
SILUBINUL- sunt preparate medicamentoase aparţinând aceleiaşi
grupe denumite genetic butil-biguamude. Au durata de acţiune de 8 ore.
Tratamentul diabetic
Diabetul fiind o tulburare esenţială de nutriţie, o mare importanţă în tratament
o are dieta, care nu trebuie părăsită niciodată. Bolnavul trebuie să cunoască cele
3 grupe alimentare:
1) alimente care nu conţin glucide sau conţin în cantitate redusă şi pot fi
consumate fără restricţie;
2) alimente bogate în glucide -total interzise
3) alimente bogate în cantităţi moderate - pot fi consumate numai cântărite
Raţia calorică a diabeticului va fi raportată la vârstă, sex, stări fiziologice şi
munca prestată. Indiferent de aceste situaţii vor fi excluse în totalitate
glucidele concentrate: zahăr, produse făinoase. Alimentaţia va conţine:
- proteine animale : lapte, carne, ouă, peşte, brânză;
- lipide vegetale;
legume, fructe, în mod special cereale - au ca efect scăderea glicemiei şi
consumul lor previne cancerul de colon.
Alimente consumate fără restricţii : carne, peşte, şuncă, brânzeturi fermentate,
ouă, grăsimi vegetale şi animale, legume cu conţinut scăzut de glucide:
castraveţi, ridichi, varză, spanac, ciuperci.
Alimente consumate în cantitate limitată (cântărite) : pâine, paste făinoase,
derivate de cereale, fructe şi legume cu conţinut mare de glucide : cartofi,
morcovi, brânză de vaci, lapte, iaurt.
Dintre fructele interzise : prune, struguri, curmale, banane, pere.
27
Alimente interzise : zahărul, produsele zaharoase, legumele uscate, prăjiturile,
îngheţatele, vinul dulce, mustul şi siropurile, berea.
După conţinutul de glucide, alimentele se prezintă astfel :
alimente cu 5% glucide : varză, conopidă, fasole verde, ştevie, andive,
ardei graşi, vinete, dovlecei, roşii, castraveţi, ridichi, ciuperci, pepene
verde, portocale, mandarine, lapte, brânză de vaci.
alimente cu 10% glucide : morcovi, sfeclă, ţelină. ceapă, mazăre verde,
căpşuni, cireşe, mere. pere, piersici, struguri, nuci, alune, mămăligă.
alimente cu 1 5% glucide : mere, caise.
alimente cu 20% glucide : cartofi, fasole uscată, banane, prune, paste
făinoase;
pâinea conţine 15% glucide.
Rolul efortului în Diabetul zaharat
Efortul fizic este o componentă importantă în tratamentul Diabetului alături de
regimul alimentar şi medicatie. Efortul fizic are următoarele efecte:
- creşte utilizarea periferică a glucozei;
- scade necesarul de insulina;
- diminuează trigliceridele şi colesterolul circulant;
- scade greutatea corporală;
- amplifică funcţia respiratorie şi cardiovasculară;
- creşte capacitatea de efort;
- reduce stările depresive.
Tratamentul balnear
Pentru cura internă se folosesc :apele minerale alcaline, sulfuroase,
sulfatecalcice-magneziene.Staţiunile indicate : Slănic Moldova, Săngeorz Băi,
Călimăneşti, Căciulata, Olăneşti.
28
Nu se recomandă tratamentul balnear bolnavilor diabetici dependenţi de doze
mari de insulina sau cu complicaţii severe.
CAP.3.ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA
PACIENTULUI CU DZ
Supravegherea pacientului
Este importantă deoarece pot apare complicații, ca:
Hipoglicemia – pacientul trebuie sa aibă asupra lui 15 g hidro-carbonați
(3 bucăți de
zahăr) pentru astfel de situații;
Edemul insulinic – apare la pacienții noi descoperiți din cauza retenției
hidrosaline la
începutul tratamentului cu insulină;
Lipodistrofia hipertrofică – creșterea în volum a țesutului adipos
nevascularizat, ceea ce
încetinește mult absorbția insulinei;
Lipodistrofia atrofică – diminuarea țesutului adipos subcutanat la locul
administrării
insulinei, mai frecventă la femeile tinere;
Alergia locală – edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros;
Alergia generalizată – de la urticarie până la șocul anafilactic;
Cu excepția hipoglicemiei pe care o sesizează bolnavul, celelalte vor fi
interpretate și evaluate de medicul specialist.
Sistemul nervos central – encefal + măduva spinării.
Sistemul nervos periferic – nervii cranieni + nervii spinali.
Aprecierea stării neurologice
29
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome)
- Pareză – diminuarea forţei musculare;
- Paralizie – absenţa completă a forţei musculare;
- Hemiplegie – paralizia unei jumătăţi de corp;
- Paraplegie – paralizia părţii inferioare a corpului;
- Diplegie – paralizia părţilor similare ale celor două jumătăţi ale corpului;
- Monoplegie – paralizia unui singur membru;
- Tetraplegie – paralizia celor 4 membre.
Paraliziile se datoresc fie leziunii căii piramidale, fie neuronului motor
periferic.
- Hipertonie – exagerarea tonusului muscular,
- Hipotonie – diminuarea tonusului muscular.
Tulburări ale ortostatismului şi mersului:
- Mers talonat,
- Mers cosind în hemiplegie, în stadiul de recuperare,
- Mers stepat – leziuni ale nervului motor periferic,
- Ataxie – tulburări de coordonare a mişcărilor.
Mişcări anormale:
- Tremurături (boala Parkinson, alcoolism, boală Basedow, scleroză în plăci);
- Spasme şi crampe (tetanie, tumori cerebrale, tetanos);
- Convulsiile (epilepsie, hipertensiune intracraniană);
- Ticuri (mişcări clonice involuntare ale ochilor, gurii, braţului, piciorului);
- Mioclonii (contracţii involuntare bruşte ale unui muşchi sau grup de
muşchi);
- Mişcări coreice (involuntare, dezordonate bruşte rapide);
- Mişcări atetozice (involuntare lente).
30
Tulburări de sensibilitate
Subiective:
Parestezie:
- senzații de înțepătură,
- furnicături,
- amorțeli.
Durere:
- durerea de cap, poate avea mai multe cauze: tumori, hemoragii intracraniene,
inflamaţia meningelui, dilatarea vaselor cerebrale, traumatisme craniene, hipoxie
cerebrală, boli sistemice, ale ochiului, urechii sau sinusurilor.
Obiective:
- Anestezie – pierderea sensibilității,
- Hipoestezie – diminuarea sensibilității,
- Hiperestezie – accentuarea anormală a sensibilității pielii – până la senzația
dureroasă.
Tulburări ale reflexelor
O mișcare reflexă este o contracție musculară involuntară provocată printr-un
stimul.
- Areflexia – abolirea reflexelor,
- Hiperreflexia – exagerarea reflexelor,
- Hiporeflexia – diminuarea reflexelor.
Se cercetează
Reflexele osteotendinoase:
- reflexul achilian (Tendonul achilian),
- reflexul rotulian (Tendonul rotulian),
- reflexul bicipital (Tendonul bicepsului, la plica cotului),
31
- reflexul tricipital (Tendonul tricepsului, în vecinătatea olecra-nului).
Reflexe cutanate:
- reflexul cutanat abdominal,
- reflexul cutanat plantar – semnul Babinski.
Reflexe vegetative:
- reflexul pupilar la lumină.
Reflexe mucoase:
- reflexul cornean,
- reflexul palatin (atingerea mucoasei palatine),
- reflexul faringian.
Tulburări de limbaj:
- dizartria – dificultate în articularea cuvintelor;
- anartria – imposibilitatea de a articula cuvintele;
- afonie – pierderea vocii;
- afazie – pierderea capacității de a se exprima corect verbal sau în scris sau de
a înțelege limbajul vorbit sau scris.
32
CAP.4.PRETENTAREA CAZURILOR
CAZ 1
Doamna R.M. în vârstă de 48 de ani, este mama a doi copii. Este internată în
secţia de interne cu diagnosticul de Diabet zaharat tip II dezechilibrat, complicat
cu microgiopatie diabetică.
Data de internare: 06.05.2013;
Data de externare 17.05.2013
La internare bolnava acuză: cefalee, poliurie, polidipsie, polifagie, dureri la
nivelul membrelor inferioare, ameţeli, dureri localizate în hipocondrul drept,
greţuri, gust amar, astenie marcată. Bolnava afirmă că boala a debutat cu nouă
ani în urmă.
Bolnava prezintă : - greutate - 68 kg
- temperatură - 36,9 C
- puls - 70 b/min
- respiraţie - 17r/min -T.A. -180/100 mm Hg
l.Date relativ stabile
a.)Informaţii generale: doamna R.M. are 48 de ani, sex feminin, stare civilă —
căsătorită;
b.)Caracteristici individuale : rasa albă, limba română, religie ortodoxă,
casnică;
c.)Gusturi personale şi obiceiuri : nu fumează, nu consumă alcool, ocazional
bea cafea în cantităţi mici;
d.)Evenimente biografice legate de sănătate : apendicectomie în copilărie;
e.)Elemente fizice şi reacţionale : grupa sanguină Ol, RH-negativ, nu este
33
alergică la nici un medicament sau alţi factori;
f.)Reţeaua de susţinere : are soţ, 2 copii, este bine integrată în familie şi
societate.
2.Date variabile
-stare fizică (G=68kg; T'36,9; P=70b/min; R=17r/min; TA=180/100mm Hg)
-cefalee
-poliurie
-polidipsie
-polifagie
-dureri la nivelul membrelor inferioare
-ameţeli
-dureri în hipocondrul drept
-greţuri, vărsături, gust amar -astenie marcată.
II. Analiza şi interpretarea datelor
a).Dimensiunea bio-fizică
Elemente de independenţă Elemente de dependenţă
-temperatură, puls, respiraţie- -cefalee
-normale -poliurie
-nu este alergică -polidipsie, polifagie
-dureri la nivelul membrelor inferioare -ameţeli, greţuri, vărsături, gust amar
-dureri în hipocondrul drept -astenie marcată b.)Dimensiunea psiho-socială
Elemente de independenţă Elemente de dependenţă
-statut social bine definit -relaţii de familie armonioase
c.)Dimensiunea cultural-spirituală
Elemente de independenţă Elemente de dependenţă
-îşi practică religia -cunoaşte insuficiente în
34
legătură cu regimul alimentar
35
NR. NEVOIA DIAGNOSTIC
NURSING
OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUA RE
AUTONOME DELEGARE
1. A se ,
alimenta şi
hidrata
P=alimentaţie
inadecvată prin
surplus
E=dezechilibru
metabolic,
deshidratare
S=polifagie, slăbire
în greutate, polidipsie
-pacienta să
conştientizeze necesitatea
şi importanţa regimului
alimentar -pacienta să tle
echilibrată metabolic
-pacienta să prezinte o
diminuare a senzaţiei de
sete; să fie hidratată
-supravegherea
pacientei în
timpul meselor
-în caz de abuz în
alimentaţie o
atenţionez blând
-ajut pacienta să se
hidrateze
-analizez preferinţele
hidrice
ale pacientei, ţinând
cont de
regimul hidric şi starea
bolii
-administrez regimul
alimentar prescris:
hipocaloric,
hipopidic şi
hipoglucidic -
administrez lichide
în funcţie de
cantităţile
recomandate -
administrez
medicaţia în funcţie
de orarul meselor
-pacienta se
adaptează greu
la regimul
alimentar -are
tendinţa de a
abuza în
alimentaţie -
senzaţia de sete
începe să se
diminueze
36
2. A elimina P= eliminare urinară
inadecvată calitativ şi
cantitativ
E= hiperglicemie,
aport
mare de lichide
S =poliurie,
glicozurie
-pacienta să prezinte
valori normale ale
glicemiei -pacienta să nu
prezinte glicozurie
-pacienta să fie
echilibrată
hidoelectrolitic -pacienta
să prezinte diminuarea
poliuriei
-urmăresc bilanţul
hidirc -liniştesc
pacienta din punct de
vedere psihic -
supraveghez pacienta -
educ pacienta cu
privire la importanţa
tratamentului cu
insulina
-administrez
medicaţia indicată -
administrez insulina
după indicaţiile
medicului -recoltez
urină pentru examen
de laborator
- valorile
poliuriei sunt în
scădere
3. A se mişca
şi a avea o
bună
postură
P=tulburări motorii
E=neuropatie
diabetică periferică
S=parestezii la
nivelul extremităţilor
-pacienta să prezinte o
circulaţie periferică
normală
-pacienta să se poată
mobiliza
-pacienta să efectueze
exerciţii fizice
-supraveghez pacienta
-o conving să-şi
modereze
activităţile fizice
-îi masez extremităţile
-încurajez pacienta
-aplic băi calde la la
nivelulextremitătilor
-administrarea
medicaţiei prescrisă -
administrez regimul
alimentar indicat -
ajut pacienta să
efectueze exerciţiile
fizice
indicate
-paresteziile
persistă
37
4. A dormi şi
a se odihni
P=dificultate de a
dormi
E=cefalee
S=oboseală
-pacienta să aibă un somn
odihnitor
-pacienta să aibă o stare
de
bine şi confort
-masez uşor zona
temporală
-aerisesc salonul
-aşez lenjeria patului
pentru
a oferi pacientului o
stare de
confort
-la indicaţia
medicului
administrez
medicaţie sedativă
-pacienta are un
somn odihnitor
5. A se recrea
>>
P=dificultate de a
îndeplini activităţi
recreative
E=anexietate, stres
S=pacienta este
agitată
-diminuarea anexietăţii -
favorizarea repaosului -
ameliorarea condiţiilor
de spitalizare
-ajut pacienta să aleagă
mijloacele de recreere -
asigur condiţii optime
pentru activităţi -
supraveghez pacienta în
timpul activităţilor de
recreere
-impactul
activităţilor
recreative
asupra
pacientei
este benefic
1. A se P=alimentaţie -pacienta să conştientizeze -supravegherea pacientei -administrez -senzaţiile de
38
aliment
a şi
hidrata
inadecvată prin
surplus
E=dezechilibru
metabolic,
dezhidratare
S=polifagie,slăbire în
greutate, polidipsie
necesitatea şi importanţa
regimului alimentar -
pacienta să fie echilibrată
metabolic
-pacienta să prezinte o
diminuare a senzaţiei de sete;
să fie hidratată
ăn timpul meselor -în caz
de abuz în alimentaţie o
atenţionez blând
-ajut pacienta să se
hidrateze -analizez
preferinţele hidriceale
pacientei, ţinând cont de
regimul hidric şi starea
bolii
regimul alimentar
prescris -
administrez lichide
în cantităţi prescrise
-administrez
insulina în funcţie
de orarul meselor
polifagie şi
polidipsie
sunt înlăturate
2. A
elimina
P=eliminare urinară
inadecvată calitativ şi
cantitativ
E=hiperglicemie,
aport mare de lichide
S=poliurie. glieozurie
-pacienta să prezinte valori
normale ale glicemiei -
pacienta să nu prezinte
glieozurie
-pacienta să fie echilibrată
hidroelectrolitic -pacienta să
prezinte diminuarea poliuriei
-urmăresc bilanţul hidric
-liniştesc pacienta din
punct de vedere psihic -
supraveghez pacienta -
aduc la cunoştinţă
pacientei importanţa
tratamentului cu insulina
-administrez
medieaţia indicată -
administrez insulina
după indicaţiile
medicului -recoltez
urină pentru examen
de laborator
-valorile
poliuriei
sunt
normale
-urina nu
prezintă
glieozurie
3.
39
A se
mişca şi
a avea
o bună
postură
P=tulburări motorii
E=neuropatie
diabetică periferică
S=parestezi la nivelul
extremităţilor
-pacienta să prezinte o
circulaţie periferică normală
-pacienta să se poată
mobiliza
-pacienta să efectueze
exerciţii fizice
-supraveghez pacienta
-o conving să-şi
modereze
activităţile fizice
-îi masez extremităţile
-încurajez pacienta
-aplic băi calde la nivelul
extremităţilor
-administrarea
medicaţiei prescrisă
-administrez
regimul alimentar
indicat -ajut
pacienta să să
efectueze exerciţiile
fizice indicate
-pacienta
cooperează
-paresteziile
sunt
înlăturate
CNP Numele..R….Prenumele…M….Anul 2013 luna..05…. Nr. foii de observaţie……97……Nr. salon……5…..Nr. pat…………..
ZiuaZile de boalå
40
Res
p.
T.A
.
Pul
s
Tem
p
D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S
35 30 160 41O
30 25 140 40O
25 20 120 39O
20 15 100 38O
15 10 80 37O
10 5 60 36O
Lichide ingerateDiurezăScaune
41
ANEXA 2 --
Analizele pacientei Valori normale
Glicemie 155 mg% 60- 100mg%
Creatinină 1,00mg% 0,6-l,20mg%
Uree sangvină 0,25mg% 0,20 - 0,40mg%
Hemoglobina 12% 12-13%
Leucocite 4500/mm3 4200 - 80007mm3
Hematocrit 38% 40%
Ionogramă serică
Na 140 Eg/1 137-152mEg/l
K 4,2Eg/l 3,8-5,4mEg/l
Ca 4,9 Eg/1 4,5-5,5mEg/l
TGO 18U.Î 2 -20-U.I
TGP 8,5 U.I 2-16 U.I
TIMOL 3 mg 0-4U.Mc.L
Colesterol 20(f
Lipide 769
Bilirubinemie totală 0,63
Examen sumar de urină
D-insuficientă
R-acidă
42
CAZ 2
Domnişoara C.G. în vârstă de 18 ani este cunoscută cu Diabet zaharat din anul
1999 cu un echilibru metabolic nesatisfăcător. Este internată în secţia de interne
cu diagnosticul de Diabet zaharat tip I labil.
Data internării:01.04.2013
Data de externare:12.04.2013
La internare bolnavul prezintă hiperglicemie, poliurie, polidipsie.
Bolnava prezintă :
-greutate -52 kg
-temperatură -37,3 C
-puls -65 b/min
-respiraţie -20 r/min
-T.A. -12/6 mm Hg
PROCESUL DE ÎNGRIJIRE
I.Culegerea datelor
I.Date relativ stabile
a) Informaţii generale : domnişoara C.G. are 18 ani, sex feminin, stare
civilă -necăsătorită;
b) Caracteristici individuale : rasă albă, limba română, religie ortodoxă,
elevă;
c) Gusturi personale şi obiceiuri : nu fumează, nu consumă alcool, bea
cafea;
d) Evenimente biografice legate de sănătate : rujeolă, parotită epidemică
virală;
43
e) Elemente fizice şi reacţionale : grupa sanguină A2, nu este alergică la
nici un medicament sau alţi factori;
f) Reţeaua de susţinere : 2fraţi, părinţi, prieteni, este bine integrată în
familie şi societate.
2.Date variabile -stare fizică (G=52 kg;T=37,3 C; P=65 b/min; R=20 r/min;
TA=12/6mm
Hg)
-poliurie -polidipsie –hiperglicemie
II.Analiza şi interpretarea datelor
a)Dimensiunea bio-fizică
Elemente de independenţă Elemente de dependenţă
-temperatură, respiraţie, puls -normale -hiperglicemie, poliurie,
polidipsie
b)Dimensiunea psiho-socială
Elemente de independenţă Elemente de dependenţă
-statut social bine definit -relaţii de familie armonioase
c)Dimensiunea cultural-spirituală
Elemente de independenţă
- îşi practică religia
- citeşte
44
NR
. CRT
NEVOIA DIAGNOSTIC
DENURSING
OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
AUTONOME DELEGA
RE
1. A se
alimenta
şi hidra ta
P=alimentaţie
inadecvată prin
surplus
E=perturbarea
metabolismului
glucid ic;
deshidratare
S=polifagie, slăbire
în greutate,
tegumente şi
mucoase uscate
-pacienta să fie
hidratată -
pacienta să fie
alimentată -
pacienta să tic
echilibrată
metabolic şi
hidro-electric
-supraveghez starea pacientei
-ajut pacienta să se hidrateze
-analizez preferinţele hidrice şi
alimentare ale
pacientei, în funcţie de regim
-cântărirea alimentelor înainte de a le
servi
pacientei
-recoltez
sânge
pentru
examenul
de
laborator
-
administrez
tratamentu
l cu
insulina
-pacienta are
tendinţa de a
abuza în
alimentaţie -
persistă senzaţia
de sete -
hiperglicemie
2. A elimina P= eliminare
urinară
-pacienta să
prezinte
-urmăresc bilanţul hidirc -supraveghez
pacienta
-recoltez
urină
- valorile
glicozuriei scad
45
inadecvată
calitativ şi
cantitativ
E= hiperglicemie,
aport mare de
lichide
S =poliurie,
glicozurie
diminuarea
poliuriei
-să scadă
valorile
glicozuriei
pentru
examenul
de
laborator
-
administrez
tratamentu
l
treptat
3. A dormi
şi a se
odihni
P=msomnie
E=anexietate
îngrijorare
S=oboseală
-pacienta să se
poată odihni
-asigur condiţii de microclimat
-informez pacienta cu privire la modul
de viaţă
şi de alimentaţie pe care trebuie să le
respecte
-observ dacă perioadele de odihnă
corespund
organismului
-la
indicaţia
medicului
administre
z
medicaţia
sedativă
-pacienta are un
somn odihnitor
4. A fi
preocupat
P=devalorizare
E=conflict
-pacienta să fie
conştientă de
-ascult activ pacienta pentru a-i
permite să-şi
-pacienta
cooperează -
46
în vederea
realizării
profesional
S=sentimentul de
inferioritate şi de
pierdere a imaginii
de sine; descurajare
propria valoare şi
competenţe -
pacienta să-şi
recapete interesul
faţă de sine
exprime sentimentele privind
dificultatea de a
se realiza
-antrenez pacienta în activităţile faţă de
care
prezintă interes
-ajut pacienta în reevaluarea
capacităţilor şi
aspiraţiilor sale
-îi explic necesitatea cunoaşterii
mediului în
care trăieşte şi a celor din jur
pacienta devine
încrezătoare în
propriile valori
5. A evita
pericolele
P=riscul de
complicaţii
E=ignoranţă
S=astenie
-să previn
complicaţiile
acute ale bolii
-ajut pacienta la realizarea igienei
corporale -supraveghez pacienta în
timpul efectuării exerciţiilor fizice -
previn formarea escarelor
-pacienta
cooperează -nu
apar semne care să
indice apariţia
complicaţiilor
47
1. A se
alimenta
şi hidrata
P=alimentaţie
inadecvată prin
surplus
E=Perturbarea
metabolismului
glucidic;
deshidratare
S=polifagie, slăbire
în greutate,
tegumente şi
mucoase uscate
-pacienta să fie
hidratată -
pacienta să fie
alimentată -
pacienta să fie
echilibrată
metabolic şi
hidroelectrolitic
-supraveghez starea pacientei -servesc
pacientei alimente şi lichide în cantităţile
indicate
-recoltez
sânge pentru
examenul de
laborator -
administrez
tratamentul
cu insulina
-pacienta s-a
obişnuit cu
regimul alimentar
-polifagia şi
deshidratarea au
fost înlăturate
2. A
elimina
P=eliminare
urinară inadecvată
calitativ şi cantitativ
E=hiperglicemie.
aport mare de
lichide S=poliurie,
glicozurie
-pacienta să
prezinte
diminuarea
poli uri ei
-să scadă
valorile
glicozuriei
-urmăresc bilanţul hidric
-supraveghez pacienta
-notez rezultatele examenelor de
laborator
-recoltez
urină pentru
examenul de
laborator -
administrez
tratamentul
-glicozuria este
înlăturată
-glicemia are
valori normale
48
3. A fi
preocupa
t în vederea
realizării
P=devalorizare
E=conflict
profesional
S=sentiment de
inferioritate şi de
pierdere a imaginii
de sine; descurajare
-pacienta să fie
conştientă de
propria valoare şi
competenţe -
pacienta să-şi
recapete interesul
fată de sine
-ascult activ pacienta pentru a-i permite
să-şi
exprime sentimentele privind
dificultatea de a
se realiza
-antrenez pacienta în activităţile faţă de
care
prezintă interes
-ajut pacienta în reevaluarea
capacităţilor şi
aspiraţiilor sale
-pacienta şi-a
format un concept
despre sine
pozitiv -pacienta
şi-a recăpătat
interesul faţă de
sine
CNP Numele..C….Prenumele…G….Anul 2013 luna..04…. Nr. foii de observaţie……67……Nr. salon……3…..Nr. pat…………..
ZiuaZile de boalå
Res
p.
T.A
.
Pul
s
Tem
p
D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S
35 30 160 41O
49
30 25 140 40O
25 20 120 39O
20 15 100 38O
15 10 80 37O
10 5 60 36O
Lichide ingerateDiurezăScaune
50
ANEXA 2
Analizele pacientei Valori normale
-Glicemie 135 mg% 60 - 110 mg%
-VSH 8/20 12-17 ml.
-Hemoleucogramă
-hemoglobina 14,4% 12-13%
-leucoicite 5500 4200 - 8000/mm3
-TIMOL 5,2 mg 0-4UM.C.L.
-Diureză 3500ml.
-Examen de urină
D-insuficientă
R-acidă
A -absentă -Sediment : frecvente 1 - 2 hematii pe
epitelii, rare leucocite, câmp,l - 2 leucocite,
rar acid uric, rar urat rare celule epiteliale
-TGO 12 2-20U.I
-TGP8 2-16U.I
-VDRL - negativ VDRL – negativ
ANEXA 3 TRATAMENT
ACTRACID 10 U.I. -dimineaţa
INSULATARD 8 U.I. - seara
ALGOCALMIN l/zi
51
CAZ 3
Doamna P.S. în vârstă de 63 de ani este mama unui copil. Este internată în
secţia de interne cu diagnosticul de Diabet zaharat tip II.
Data internării:04.03.2013
Data de externare:15.03.2013
La internare bolnava prezenta :
-greutate 82 kg -temperatură 36,5°C -puls 80b/min -respiraţie 17r/min -T.A.
180/90 mmHg
PROCESUL DE ÎNGRIJIRE
I.CULEGEREA DATELOR
l)Date relativ stabile
a) Informaţii generale : doamna P.S. are 63 de ani, sex feminin, stare civilă
căsătorită
b) Caracteristici individuale : rasă albă, limba română, religie
ortodoxă, casnică
c) Gusturi personale şi obiceiuri : nu fumează, nu consumă alcool, consumă
cafea
d) Evenimente biografice legate de sănătate : rujeolă, parotidită, varicelă,
naştere prin cezariană
e) Elemente fizice şi reacţionale : grupa sanguină OI, nu este alergică la nici
un medicament sau la alţi factori
f) Reţeaua de susţinere : soţ, un copil, este bine integrată în societate.
2)Date variabile
zstare fizică (G=82kg; T=36,5°C; P=50b/min; R=17r/min; T.A.=180/90mmHg )
-hiperglicemie
52
-deshidratare
-cefalee
-ameţeli
II. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR
a)Dimensiunea bio-fiziologică
Elemente de independenţă Elemente de dependenţă
-temperatură, puls, respiraţie, TA. -hiperglicemie, deshidratare, cefalee,
normale ameţeli -nu este alergică
b)Dimensiunea psiho-socială
Elemente de independenţă Elemente de dependenţă
-statutul social bine definit -relaţii de familie armonioase
c)Dimensiunea cultural spirituală
Elemente de independenţă Elemente de dependenţă
-îşi practică religia -cunoştinţe insuficiente despre
regimul de viaţă
53
NR. CRT
NEVOIA DIAGNOSTIC DE NURSING
OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
AUTONOME DELEGARE
1. A se
alimenta şi hidra ta
P=senzaţie accentuată de sete şi consum exagerat de alimente E=perturbarea metabolismului glucidic; deshidratare S=tegumente şi mucoase uscate, glicozurie, slăbire în greutate
-senzaţia de sete să fie
înlăturată
-pacienta să fie echilibrată
hidro-eleclrolitic
-pacienta să fie alimentată
-pacienta să respecte
regimul alimentar
-supraveghez pacienta
-notez cantitatea de lichide ingerate
-ajut pacienta să se hidrateze
-analizez preferinţele hidrice şi
culinare ale pacientei, în funcţie de
regim
-cânlăriesc alimentele înainte de a le
servi pacientei
-administrez lichidele în cantităţile prescrise -admini slrez tratamentu 1 -administrez alimentaţia în funcţie de valoarea glicemiei şi orarul meselor -recoltez sânge pentru examenele de laborator
-senzaţia de sete este puţin diminuată, valorile glicemiei şi glicozuriei sunt în scădere
o A elimina P= diureză peste -diureza să revină la -urmăresc bilanţul hidirc -recoltez, urină - valorile 54
valorile normale E= hiperglicemie, glicozurie
valorile normale -examenul de urină să indice absenţa glicozuriei glicozuriei
-liniştesc pacienta din punct de
vedere hpsihic
-notez valorile examenelor de
laborator
-supraveghez pacienta
pentru examenul de
laborator
-recoltez sânge pentru
examenul glicemiei
-administrez tratamentul
prescris
glicozuriei şi glicemiei tind spre normal
3. A menţine tegumentele curate şi integre
P=dezinteres pentru măsurile de igienă E=anexi etate pentru rigorile dietei şi regimul de viaţă S=slăbiciune, oboseală
-pacienta să acorde interes igienei corporale -să înlătur anexietatea pacientei
-psihoterapie
-ajut pacienta la efectuarea toaletei
-administrez analgezice -administrez tratamentul prescris
-starea de oboseală şi slăbiciune este diminuată
4. A dormi şi a se odihni
P=insomnie
E=anexietate
S=oboseală
-pacienta să aibă un somn odihnitor
-asigur condiţii de microclimat -informez pacienta cu privire la modul de viaţă şi de alimentaţie pe care trebuie să le respecte -
-la indicaţia medicului administrez medicaţie sedativă
-pacienta are un somn odihnitor
55
supraveghez pacienta
5. A învăţa saşi păstreze sănătatea
P=cunoştinţe insuficiente E=Ignoranţă S=oboseală
-pacienta să-şi accepte
boala
-pacienta să cunoască
semnele şi pronosticul
-ajut pacienta să-şi accepte boala -educ pacienta în privinăa regimului dietetic şi de viaţă -învăţ pacienta cum să prevină
-îndrum pacienta la controale medicale periodice
-pacienta are cunoştinţele necesare pentru a se îngriji
t bolii
-pacienta să respecte
regimul de viaţă şi
dietetic
-pacienta să fie instruită
în legătură cu prevenirea
complicaţiilor
complicaţiile -pacienta îşi acceptă boala
56
1. A se P=consum de alimente
-senzaţia de sete şă fie -supraveghez pacienta -recoltez sânge pentru -polifagia şi
alimenta şi lichide peste valorile
înlăturată -notez cantitatea de lichide ingerate
examenul de laborator polidipsia au
şi hidrata normale -pacienta să (ie -supraveghez pacientul în timpul
-administrez tratamentul
fost înlăturate
E=deshidratare, perturbarea metabolismului S= tegumente şi mucoase uscate glicozurie, scădere în greutate
echilibrată metabolic şi hidroelectrolitic -pacienta să respecte regimul alimentar
mesei prescris
2. A P=diureză peste valorile
-diureza să fie normală -urmăresc bilanţul hidric -recoltez sânge şi urină -glicozuria este
elimina normale -examenul de urină să -notez rezultatele examenelor de
pentru examenul de înlăturată
E=hiperglicemie, indice absenţa glicozurieî
laborator laborator -glicemia are
glicozurie -glicemia să revină la -supraveghez pacienta -administrez valori normale
57
S-aport mare de lichide
valorile normale tratamentul prescris
3. A P=dezinteres pentru -pacienta să acorde -psihoterapie -administrez tratamentul
-pacienta îşi
menţine tegument ele
curate şi integre
măsurile de igienă E=anexietate faţă de şi regimul de viaţă S=tegumente şi mucoase neângrijite
interes igienei corporale
-ajut pacienta la efectuarea toaletei
prescris efectuează singură toaleta
CNP Numele..P….Prenumele…S….Anul 2013 luna..03…. Nr. foii de observaţie……52……Nr. salon……3…..Nr. pat…………..
ZiuaZile de boalå
Res
p.
T.A
.
Pul
s
Tem
p
D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S
35 30 160 41O
58
30 25 140 40O
25 20 120 39O
20 15 100 38O
15 10 80 37O
10 5 60 36O
Lichide ingerateDiurezăScaune
59
ANEXA 2
Analizele pacientei Valori normale
Glicemie 192 mg% 60-110 mg%
Creatinină 0,9 mg% 0,6 - 1,20 mg%
Uree sanguină 0,30 gr% 0,20 - 0,40 gr%
Hemoglobina 13,7% 13-13 %
Leucocite 6200/mm3 1200-8000mm3
Hematocrit 36% 40%
Ionogramă serică
Na 133 mEq/1 137 - 152 mEq/1
K 3,8 mEq/1 3,8-5,4 mEq/1
Ca 3,4 mEq/1 4,5 - 5,5 mEq/1
TGO 25U.I. 2-20U.I.
TGP 10 U.L 2-16U.I.
Examen sumar de urină D - insuficientă R- acidă A — normal
Urocultură sterilă Urocultură sterilă
V.D.R.L. - negativ V.D.R.L. – negativ
ANEXA 3 TRATAMENT
MIXTARD 20 U.I.
METOCLORPRAMID
FUROSEMID tb. l/zi
ALGOCAEMJN tb. l/zi
60
CAP.5.FIŞE TEHNOLOGICE
5.1.RECOLTAREA URINEI
EXAMEN SUMAR
UROCULTURĂ
scop
explorator :informează asupra stării funcţionale a rinichilor, cât şi a întregului
organism
materiale
urinar sau ploscă
muşama, aleză
materiale pentru toaleta organelor genitale externe
eprubete sterile sau alte recipiente în funcţie de examenul cerut
lampă de spirt şi chibrituri
pregătirea pacientului
psihică
se anunţă şi se instruieşte privind folosirea bazinetului
să ştie să utilizeze numai recipientul gol şi curat
să urineze fără defecaţie
să verse imediat urina în vasul colector
să nu urineze în timpul toaletei
fizică
se protejează patul cu muşama şi aleză
se aşează plosca sub pacient
se face toaleta organelor genitale externe
se îndepărtează bazinetul şi se înlocuieşte cu altul curat 61
recoltarea urinei pentru examen sumar
din urina obţinută se trimite un eşantion de 100-150 ml
recoltarea urinei pentru urocultură la jumătatea micţiunii
urocultura stabileşte prezenţa bacteriilor în urină
se recoltează urina de dimineaţa (concentraţie mare de germeni), în
absenţa unui tratament cu perfuzii (efect de diluţie)
înainte de începerea tratamentului cu antibiotice, se spală mâinile cu
atenţie şi se usucă cu prosop curat
prima cantitate de urină emisă, aproximativ 50 ml, se elimină la toaletă sau
în bazinet, apoi fără să se întrerupă jetul urinar, se recoltează aproximativ
5 ml urină într-o eprubetă sterilă
se flambează gura eprubetei înainte şi după recoltare- se astupă repede cu
dopul
se transportă la laborator sau se însămânţează direct pe mediul de cultură
şi se introduce la termostat
recoltarea urinei prin sondaj vezical
se utilizează atunci când recoltarea la jumătatea micţiunii nu este posibilă
şi când puncţia
vezicală nu este dorită
se folosesc sonde (catetere) cu o singură cale unidirecţională (există risc
de infecţie externă)
se face toaleta organelor genitale cu atenţie (vezi sondajul vezical)
în caz de sondă vezicală permanentă, nu se recoltează urina din punga
colectoare, ci numai prin puncţie în porţiunea proximală a sondei după o
dezinfectare atentă a suprafeţei acesteia
recoltarea urinei prin puncţie vezicală
62
se face numai în caz de vezică plină, când nu se poate recolta urina la
jumătatea micţiunii sau prin sondaj vezical
se execută puncţia vezicii urinare
se repartizează urina recoltată în recipiente în funcţie de scop
Urocultura cercetează prezenţa bacteriilor în urină dea ceea se impune ca
recoltarea urinei să se facă în condiţii de asepsie într-o eprubetă sterilă cu dop
steril. Urocultura se face prin emisie spontană; se recoltează urina de dimineaţă
după o prealabilă toaletăa organelor genitale.
La femei recoltarea necesită o toaletă atentă:
se spală cu apă şi săpun, se clăteşte cu soluţie antiseptică de permanganat
de K sau ceai de muşeţel sau apă fiartă şi răcită, se şterge cu o compresă
sterilă sau cu un prosop curat călcatcu fierul încins înainte de folosire.
Se introduce un tampon steril intravaginal , dacă este cazul, pentru a evita
ca urina să fiecontaminată cu scurgere vaginală.
Se recoltează jetul mijlociu direct în eprubeta sterilă; dopul se ţine în mână
fără a atinge porţiunea ce intră în eprubetă
La bărbaţi recoltarea este mai simplă:
Se recoltează jetul mijlociu, dar se iau toate măsurile pentru ca urina să nu
fie contaminată cu germeni oportunişti de pe tegumentele vecine
Se face toaleta glandului , a prepuţului prin spălare, clătire , ştergere sterilă
şi apoi antisepsia glandului cu alcool
La persoanele imobilizate la pat care nu pot coopera, ca şi la sugari
Se face o toaletă riguroasă a organelor genitale
Fixarea la nivelul meatului urinar a unor recipiente sau a unor pungi
adezive sterile(la sugari)
La bolnavii imobilizaţi ca şi la copiii mici care colaborează greu
63
Recoltarea se face direct în vasele proprii de urinat dacă sunt de metal şi
sterilizate
Dacă sunt din material plastic sau alt material ce nu poate fi sterilizat în
ele se introduc vasede sticlă sterilizate
Se va evita contactul acestor vase sterilizate cu tegumentele sau mâna
copilului
Se toarnă în eprubete sterile
Sondarea sau cateterismul la femei, bărbaţi.( in cursurile anterioare )
Transportul trebuie să fie asigurat în curs de 1h de la prelevare deoarece
urina este unexcitant mediu de cultură; astfel sunt necesari câţiva germeni
pentru a obţine în scurt timp o contaminare masivă
Urina poate fi păstrată la frigider câteva ore (la 4 ºC 2-5h)
Cantitatea de urină pentru urocultură este de 5ml(în eprubetă)
Nu se administrează antibiotice 10 zile înainte de recoltare
Bolnavul nu va consuma lichide timp de 12-24h înainte de recoltare
Nu va urina 6h înainte de recoltare
Recoltarea se face de preferinţă dimineaţa la ridicarea din pat
5.2.DETERMINAREAGLICEMIEI CU GLUCOMETRUL
M ateriale necesare:
aparatulGlucocard,
test pentru calibrare si pentru probade singe ,
dispozitiv de punctionare si ac adaptat
comprese sterile , alcool sanitar.
Executie
se verifica aparatul cu testulde calibrare,
64
se verifica termenul de valabilitate a testului pentru probade singe ,
se spala mainile cu apa si sapun si se usucabine cu un prosop de unica
folosinta,
se desface ambalajul testului pe marcajul indicat, evitind atingerea testului
cu degetele si mentinerea sa mai mult timp cu ambalajul desfacut,
tinind capatul extern cu degetele prin ambalaj se introduce celalalt capat in
spatiul corespunzator al aparatului, la o introducere corecta se aude un
beep si pe ecranul aparatului apare 888,
se indeparteaza ambalajul testului ce va ramine prins in aparat,pastrindu-l
pentru a prelua testul dupa folosire, pe ecranul aparatului apar alternativ
marcajele F-5 si cea mai recenta valoare a glicemiei
se dezinfecteaza pulpa degetului cu un tampon steril si alcool si se usuca
cu o compresa sterila uscata.
se efectueaza intepatura cu un ac steril sau un dispozitiv special cu ac
adaptat, iar picatura de singe care se formeaza, se depune pe marginea
lateral externa a testului introdus in aparat, tinind degetul in contact cu
testul pina se aude un beep . Este necesara o picatura suficient de mare
pentru a atinge marcajul indicat, altfel rezultatul va fi eronat.
se indeparteaza degetul si se sterge cu o compresa sterila.
Pe ecranul aparatului va apare timpul ramas pina la afisarea rezultatului(30
secunde) , apoi valoarea glicemiei care va ramine in memoria aparatului
Rezultatul se va nota in dosarul pacientului.
se indeparteaza cu atentie testul din aparat,tinidu-l prin ambalajul pastrat,
fara al atinge direct cu degetele, materialele folosite se arunca in conditiile
respectarii precautiunilor universale.
Aparatul se inchide automat
65
Atentie! Picatura de singe trebuie aplicata in cel mult 3 minute de la
insertia testului in aparat, altfel va apare valoarea precedenta a glicemiei.
La o valoarea glicemiei mai mica de 20mg/dl va apare pe ecran
5.3.TIMP DE COAGULARE
Definitie
Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sangelui in cazul unei
hemoragii sau invederea unei operatii chirurgicale, se determina t.c. dupa
cum urmeaza: se recolteaza opicatura de sange din pulpa degetului, se
pune pe o lama de sticla si se cronometreazatimpul care a trecut pana la
coagularea sangelui.
Valori normale
8-12 minute
Cresteri patologice
Depasirea acestui timp (t.c. crescut) arata ca, coagularea sangelui se face cu
intarziere,fapt ce poate predispune la sangerari, la hemoragii.
Scaderi patologice
Un t.c. scazut (sub cinci minute) indica o coagulare anormal de rapida a
sangelui putandduce la coagularea sangelui chiar in vasele sanguine, asa cum se
intampla in uneleinfectii microbiene.
Timp de sangerareDefinitie
Este o analiza care determina capacitatea de coagulare a sangelui. Cu un ac se
inteapausor lobul urechii astfel incat sa iasa o picatura de sange, apoi se
cronometreaza timpulcare trece pana cand intepatura nu mai sangereaza.
Valori normale
66
3-4 minute. Prelungirea TS indica o perturbare in mecanismul de coagulare a
sangelui, cu tendinta la hemoragie.
5.4.ADMINISTRAREA INSULINEI
→Scopul tratamentului insulinic:
~Tratarea diabetului zaharat.
~Normalizarea nivelului glucidic în sânge
→Căile de administrare:
~Calea subcutanată.
~Calea intravenoasă.
→Locul de elecţie pentru administrarea insulinei:
~Flancurile peretelui abdominal.
~Regiunea externă a braţului.
~Regiunea anterioară a coapselor.
~Regiunea fesieră.
~Regiunea supra şi subspinoasă.
~Injecţie se face cu cca. 15 minute înainte de servirea mesei (funcţie de
preparatul de insulină folosit).
→Caracteristicile insulinei, păstrare şi depozitare.
~Insulina cristalină este limpede, clară, transparentă.
~Păstrarea se face la frigider la 40C, ferită de căldură şi lumină.
~Se încălzeşte la temperatura corpului în momentul folosirii.
~Nu se utilizează după expirarea termenului de valabilitate.
→Pregătirea dozei:
~Se spală şi se dezinfectează mâinile.
67
~Se observă flaconul de insulină – aspect, valabilitate, concentraţie, preparat,
cale de administrare.
~Se aspiră în seringă o cantitate de aer egală cu doza de insulină ce trebuie
administrată.
Pentru administrarea a 20ui de insulina avem nevoie de o seringa de 5 ml.
(40ui/5ml) Tragem in seringa 2,5 ml ( 20ui insulina )
~Se puncţionează dopul de cauciuc şi se întoarce flaconul.
~Se introduce aerul sub presiune şi se lasă să curgă liber insulina în seringă
până se obţine doza necesară.
~Se scoate aerul şi se schimbă acul.
~Se dezinfectează locul şi zona înconjurătoare.
~Se lasă să se evapore alcoolul → alcoolul inactivează insulina.
~Se execută pliul cutanat şi se injectează insulina subcutanat.
~Nu se freacă şi nu se masează locul puncţiei
→Reacţii la insulină:
~Hipoglicemie → nivel scăzut de insulină prin:
o Doză prea mare de insulină.
o Absenţa sau întârzierea meselor.
o Exerciţii fizice şi activitate în exces.
o Boală infecţioasă.
o Tulburări de tranzit.
o Schimbarea necesarului de insulină a pacientului.
o Boli endocrine.
o Interacţiuni cu alte medicamente hipoglicemiante.
o Consum de alcool.
~ Semnele hipoglicemiei:
68
o apar brusc.
o Transpiraţii, tulburări de somn.
o Ameţeală.
o Anxietate.
o Palpitaţii.
o Vedere neclară – în ceaţă.
o Tremurături.
o Vorbire neclară.
o Foame.
o Stare depresivă.
o Agitaţie, iritabilitate.
o Senzaţie de furnicături în mâini.
o Mişcări nesigure.
o Delir.
o Cefalee.
o Modificări comportamentale.
o Diabeticul trebuie să aibă asupra sa cuburi de zahăr sau bomboane sau
tablete de glucoză.
o Pacienţii inconştienţi vor primi glucoză pe cale intravenoasă
~Hiperglicemie şi acidoză diabetică:
o Prin doză insuficientă de insulină.
o Nivel crescut de glucoză în sânge.
o Aport alimentar mai bogat în glucide decât cel planificat.
o Febră.
o Infecţii.
69
o Hiperglicemia prelungită poate determina acidoză diabetică) ameţeală,
facies roşu, sete, pierderea
cunoştinţei, inapetenţă, halenă acetonică, glicozurie, respiraţie Kussmaul,
tahicardie, deces.
~Lipodistrofia:
oFoarte rar, administrarea subcutanată a insulinei poate provoca lipoatrofie
cu depresiuni ale tegumentului şi ţesutului subcutanat, pierderea elasticităţii şi
îngroşarea ţesuturilor.
Hiperglicemie Hipoglicemie
Piele uscată. Tegumente cu transpiraţii reci.
Respiraţie Kussmaul. Piele umedă.
Halenă acetonică. Hipertensiune.
Pierderea lentă a cunoştinţei spre
comă. Respiraţie normală.
Somnolenţă. Pierderea stării de cunoştinţă.
Inapetenţă. Mişcări nesigure.
Greţuri. Ameţeală Vărsături.
Foame.
Alergia la insulină:
~Alergia locală → roşeaţă, edem, prurit.
~Alergie generalizată → mai rară, dar mai gravă. Apar erupţii pe tot corpul,
respiraţie zgomotoasă, şuierătoare, hipotensiune, şoc anafilactic
5.5.INJECŢIA SUBCUTANATĂ
→Definiţie:
70
~Introducerea în organism de substanţe medicamentoase lichide izotone,
nedureroase, prin intermediul unui ac în
ţesutul celular subcutanat.
→Scop:
~Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.
→Locul de elecţie:
~Faţa externă a braţului.
~Faţa superoexternă a coapsei.
~Regiunea deltoidiană.
~Regiunea supra şi subspinoasă a omoplatului.
~Regiunea subclaviculară.
~Flancurile peretelui abdominal.
~Regiunile centrale fesiere.
→Materiale necesare:
~Seringă cu ac sterile.
~Material general pentru executarea unei injecţii.
~Soluţia medicamentoasă.
→Pregătirea bolnavului:
~Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~Se aşează bolnavul în repaus.
~Se dezveleşte locul ales.
→Tehnica:
~Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~Se montează seringa şi se aspiră medicamentul.
~Se elimină aerul.
71
~Obişnuit se injectează la nivelul regiunii externe a braţului, pacientul fiind
aşezat cu membrul respectiv sprijinit pe
şold.
~Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.
~Se cutează pielea fixând-o între degete şi ridicând-o de pe planurile
profunde.
~Se puncţionează pe direcţia axului longitudinal al cutei, în profunzimea
stratului subcutanat, la o adâncime de 2-4 cm.
~Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă.
~Se injectează lent.
~Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc , masând uşor zona pentru
accelerarea resorbţiei.
→Incidente şi accidente:
~Durere violentă – prin lezarea unei terminaţii nervoase sau prin distensia
bruscă a ţesuturilor.
~Ruperea acului.
~Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.
~Hematom.
~Abces – prin infectarea hematogenă.
→Observaţii:
~Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee,
foliculită, furuncule etc.
~Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
~Numai în cazuri speciale se poate injecta şi soluţii uleioase.
72