Teme de discuţii pentru activităţile de tineret

Partea IFamilia

1. Comportarea plăcută lui Dumnezeu faţă de cei ce ne-au dat viaţă - mama şi tata.

2. Neânţelegeri între părinţi şi copii.3. Câtă libertate pot şi trebuie să acorde părinţii, copiilor.4. Divorţul5. Adaptarea într-o nouă familie(recăsătorirea). Motive de neînţelegere între fraţi şi surori.6. Părăsirea casei părinteşti: motive şi consecinţe.

Partea IIColegii, prietenii

7. Căi, mijloace, posibilităţi de a găsi prieteni adevăraţi.8. Influenţa nefastă a colegilor.

Partea IIIAspectul exterior, o carte de vizită pentru un creştin.

9. Importanţa aspectului fizic.10. Îmbrăcămintea, o modalitate de dezvăluire a personalităţii.

Partea IVDisconfortul psihic

11. Nemulţumiri legate de propria persoană.12. Deprimarea la adolescenţi şi tineri.13. Singurătatea, prieten sau duşman?14. Timiditatea, o frână în calea afirmării de sine.15. Dureri... insuportabile!

1

Partea VŞcoala, munca

16. Importanţa şcolii; abandonul şcolar.17. Note, note!18. Relaţiile cu colegii de şcoală.19. Relaţiile cu profesorii.20. Găsirea şi păstrarea unui loc de muncă.21. Ce carieră să aleg?

Partea VIMoralitatea

22. Relaţii sexuale preconjugale.23. Cum poate un tânăr(ă) să se opună relaţiilor sexuale preconjugale?24. Cea mai bună conduită- cinstea.

Partea VIIAfectivitatea(iubirea)

25. Iubiri nepotrivite. Dejamăgiri.26. Primele întâlniri.27. Căsătoria la momentul oportun.28. Iubirea adevărată.29. O cunoştinţă temeinică a viitorului partener conjugal.

Partea VIIIDroguri şi alcool

30. Alcoolul.31. Drogurile.

Partea IXTimpul liber

32. Cum, cât şi ce citesc?33. Patima numită televizor!34. Divertisment.

2

Partea XViitorul

35. Ce îmi rezervă viitorul?36. Pentru o apropiere reală de Dumnezeu.

3

Partea I -Familia

(I) Comportarea plăcută lui Dumnezeu faţă de cei ce ne-au dat viaţă: mama şi tata

"Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta". Pentru unii tineri aceste cuvinte sună de parcă ar veni din evul mediu. Dar, ce înseamnă totuşi "a cinsti" căci Dumnezeu a cerut-o şi se cade să încercăm măcar să aflăm ce înseamnă acest lucru şi dacă stă în puterile tinerilor să o facă.

"A cinsti" implică recunoaşterea unei autorităţi stabilite în mod legal. Să exemplificăm: creştinilor li se cere să dea cinste împăratului şi în general tuturor oamenilor:"Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi, temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului"(1Petru 2:17).

Nu întotdeauna putem fi de acord cu un şef de stat, însă, poziţia şi funcţia sa trebuie respectată. La fel, Dumnezeu i-a investit pe părinţi cu o anumită autoritate în cadrul familiei. Fie şi numai acest lucru este suficient pentru ca tinerii să se simtă îndemnaţi de a recunoaşte un drept stabilit de Dumnezeu. Ei, părinţii, sunt aceia care stabilesc regulile în familie, ei trebuie să decidă pentru copii lor cât îi au în întreţinere.

Este adevărat că, uneori, chiar şi cei mai buni părinţi pot fi abuzivi, chiar nedrepţi. Dar în "Proverbe 7:1-2 suntem sfătuiţi:"Fiule, păstrează cuvintele mele, şi ţine la tine sfaturile mele. Ţine sfaturile mele şi vei trăi; păzeşte învăţăturile mele ca lumina ochilor".

De asemeni, regulile şi hotărârile părinţilor sunt, de obicei, spre binele copiilor lor şi sunt o expresie sinceră a iubirii şi interesului lor.

A-ţi cinsti părinţii înseamnă şi a accepta corectarea (fără nervi sau resentimente!) atunci când este aplicată:"Nesocotitul dispreţuieşte învăţătura tatălui său, dar cine ia seama la mustrare ajunge înţelept"(Proverbe 15:5).

A arăta cinste înseamnă mai mult decât a accepta corectarea sau de a arăta un respect formal sau o supunere fără tragere de inimă.

Verbul grecesc originar tradus în Biblie prin "a cinsti" înseamnă "a atribui cuiva o mare valoare".

Deci, părinţii ar trebui consideraţi preţioşi, să li se acorde o mare stimă, să fie sincer iubiţi de copiii lor. Aceasta înseamnă că tânărul (copil, adolescent, tânăr sau mai puţin tânăr) să aibă sentimente de căldură şi recunoştinţă faţă de ei. Totuşi, unii tineri au orice, numai sentimente de căldură nu!

Dar, iată declaraţia unei tinere:"Tatăl meu bea foarte mult, iar eu nu puteam dormi fiindcă părinţii mei se certau şi ţipau într-una. Eu mă întindeam în pat şi plângeam. Nu puteam să le spun ce simţeam pentru ei fiindcă, probabil, mama m-ar fi lovit. Biblia spune "cinsteşte-ţi părinţii" dar eu nu pot.

Părinţii care sunt foarte irascibili sau imorali sunt oare demni de stimă?

4

Da! Biblia condamnă luarea în derâdere a unui părinte:"Pe ochiul care îşi bate joc de tatăl său şi nesocoteşte ascultarea de mamă, îl vor scobi corbii de la pârâu şi-l vor mânca puii de vultur"(Proverbe 15:5). Proverbele 23:22 spun:"Ascultă de tatăl tău care te-a născut şi nu nesocoti pe mama ta care a îmbătrânit". Chiar şi numai acesta este un motiv pentru a-i cinsti. Iată rugăciunea unui copil orfan de tată:"Şi mulţumesc lui Dumnezeu că mama nu m-a avortat sau nu m-a aruncat într-o ladă de gunoi când eram mic. Noi eram şase, iar ea ne-a crescut singură. Ştiu că i-a fost greu".

Cu toate că nu sunt perfecţi, părinţii fac multe sacrificii pentru copii lor. "Odată tot ce ne mai rămăsese de mâncare era o conservă de legume şi o pâine. Mama ne-a împărţit-o nouă, copiilor, dar ea n-a mâncat. Am mers la culcare sătul dar continuam să mă întreb de ce mama n-a mâncat. Acum, când am propria mea familie, îmi dau seama că ea se sacrifica pentru noi".

Tinerii trebuie să fie conştienţi că simplul fapt că exemplul părinţilor nu este cel mai bun nu înseamnă că tot ceea ce spune este greşit.

În timpul lui Isus Hristos, conducătorii religioşi erau corupţi. Dar, Isus le-a spus oamenilor:"Toate câte vă spun ei, păziţi-le şi faceţi-le, dar după faptele lor să nu faceţi" (Matei 23).

N-ar putea fi oare aplicat acest principiu şi în cazul unor părinţi?Dar dacă un părinte abuzează grav de autoritatea sa? Tânărul să

rămână calm. Răzvrătirea nu rezolvă nimic şi nici o atitudine plină de ură sau ciudă. "Când izbucneşte asupra ta mânia celui ce stăpâneşte nu-ţi părăsi locul, căci sângele rece te păzeşte de mari păcate"(Eclesiast 10:4).

Biblia ne mai atenţionează:"Supărarea să nu te împingă la batjocură. Fereşte-te să faci rău".(Iov)

Tinerii trebuie să fie conştienţi de faptul că părinţii sunt răspunzători în faţa lui Dumnezeu pentru comportarea lor şi că vor da socoteală pentru orice nedreptate:"Căci cine umblă cu strâmbătate, îşi va primi plata după strâmbătatea pe care a făcut-o şi nu se are în vedere faţa omului"(Coloseni 3:25).

În Proverbele 19:11 ni se spune:"Înţelepciunea îl face pe om încet la mânie şi este o cinste pentru el să uite greşelile".

Uneori cel mai bun lucru este a încerca să se uite acţiunile jignitoare ale unui părinte şi să se ierte. În loc să se concentreze pe greşeli, ar fi mult mai înţelept să se concentreze pe calităţi. Iată un exemplu în acest sens prin care observăm cum o analiză înţeleaptă a defectelor poate înăbuşi amărăciunea:"Mama nu ne-a arătat niciodată iubire fiindcă nu a învăţat cum să o facă (în copilărie fusese victima unui abuz grosolan).

Tatăl meu vitreg se interesa de activităţile noastre numai când era treaz, dar asta nu se întâmpla foarte des. Totuşi sora mea şi cu mine am avut întotdeauna un acoperiş şi hrană în frigider". Din fericire, părinţii dificili sau neglijenţi reprezintă doar o minoritate.

Marea majoritate a părinţilor se interesează de copiii lor şi le oferă un exemplu bun.

Chiar şi aşa, se mai întâmplă, din când în când să apară resentimente faţă de ei.

5

"Când discutam uneori o problemă cu mama şi nu înţelegea ce vroiam să spun, mă înfuriam şi spuneam din răutate ceva numai ca să o rănesc. Acesta era felul meu de a-i răspunde, dar când plecam de lângă ea, mă simţeam ruşinat". Cuvintele nechibzuite pot răni şi provoca durere, însă, ele, nu vor rezolva niciodată nici o problemă. "Limba înţelepţilor aduce vindecare"(Proverbe 12:18 şi 15:1).

Este interesant faptul că unii tineri se exterminează pe ei înşişi şi pe părinţii lor refuzând sfaturile părinteşti, ca să-şi dea seama mai târziu că de fapt ei avuseseră dreptate de la bun început. Dacă mulţi tineri şi-ar reconsidera sentimentele şi poziţia faţă de părinţi nu ar avea decât de câştigat.

A-i cinsti pe părinţi poate părea o idee demodată, dar, nu numai că acesta este lucrul cel mai înţelept de făcut, ci el este şi drept în ochii lui Dumnezeu.

6

Întrebări pentru discuţii1. Ce înseamnă "a-ţi cinsti" părinţii?2. De ce îţi impun părinţii atâtea reguli? Pot fi acestea în folosul tău?3. Trebuie să-ţi cinsteşti părinţii şi în cazul când conduita lor este

responsabilă? De ce?4. Care sunt câteva dintre metodele eficiente de a face faţă

resentimentelor pe care le poţi avea, uneori, faţă de părinţii tăi? Care sunt câteva dintre metodele nechibzuite?

7

(II) Neânţelegeri între părinţi şi copii

Este omenesc să vrei să fii înţeles. Şi dacă părinţii sunt indiferenţi sau critici faţă de lucrurile pe care le îndrăgeşti sau le consideri importante, te poţi simţi frustrat. Într-un studiu cu privire la tineri, o proporţie de 26% dintre cei investigaţi au recunoscut:"Încerc să fiu departe de casă cât mai mult posibil".

Proverbele 20:29 spun:"Slava tinerilor este tăria lor". Această putere sau tărie poate sta la baza a tot felul de conflicte între tineri şi părinţi.

Proverbul 20:29 continuă:"Dar podoaba bătrânilor sunt perii albi". Părinţii, chiar dacă nu au ajuns la vârsta "perilor albi" sunt totuşi mai în vârstă şi tind să vadă viaţa în mod diferit. Ei sunt conştienţi că nu toate situaţiile din viaţă au un sfârşit fericit.

Experienţele personale amare s-ar putea să le fi temperat idealismul pe care-l aveau şi ei la tinereţe. Din cauza acestei înţelepciuni născute din experienţă, ei nu pot împărtăşi entuziasmul tinerilor în unele situaţii.

Între "tăria" tinereţii şi "perii albi" ai părinţilor se poate crea o prăpastie uriaşă.

Astfel, multe familii sunt dezbinate în mod dureros cu privire la chestiuni cum ar fi îmbrăcămintea şi ţinuta, comportarea faţă de sexul opus, ora de întoarcere acasă, prieteniile, sarcinile gospodăreşti.

Prăpastia dintre generaţii poate fi depăşită. Însă, înainte de a te putea aştepta ca părinţii să te înţeleagă, trebuie ca tu, tinere, să încerci să-i înţelegi pe ei. Şi, mai ales, părinţii sunt şi ei oameni.

Iată cum se confesează un "fost tânăr":"Când eram mai mic, mi se părea normal ca mama să fie perfectă, să nu aibă nici una din slăbiciunile şi sentimentele pe care le aveam eu. Dar, părinţii au divorţat şi mama a rămas să îngrijească singură şapte copii. Îmi amintesc că am văzut-o plângând că nu reuşea să facă faţă la toate. Atunci mi-am dat seama că noi eram pe o poziţie total greşită. Ea nu putea face întotdeauna totul, când trebuia şi cum trebuia. Am văzut că şi ea avea sentimente şi că era şi ea un om".

A recunoaşte că părinţii sunt şi ei pur şi simplu oameni cu sentimentele lor, cu probleme pe care le este greu să le depăşească, este un mare pas făcut înspre a-i înţelege. Permanentele conflicte ar putea face pe unii părinţi să se simtă foarte nesiguri pe capacitatea lor de a creşte copiii. Sau, simţindu-se copleşiţi de toate pericolele morale şi tentaţiile cu care se confruntă odraslele lor, pot tinde uneori să reacţioneze violent. Poate că ei se confruntă cu dificultăţi fizice, financiare sau afective. Cum poţi afla, deci, ce simt părinţii tăi? Uitându-te nu la foloasele proprii, ci la foloasele altora.

Tineri, să ştiţi că şi părinţii voştri au avut vârsta voastră. Încercaţi să discutaţi cu ei aceste probleme, despre sentimentele lor la vremea respectivă şi poate că aşa îi veţi sensibiliza în legătură cu ale voastre.

Dacă apare un conflict, nu te grăbi să-i acuzi pe ai tăi de sensibilitate deficitară. Ar fi mai bine să se pună întrebarea:"Oare părintele meu nu se simte bine sau este îngrijorat de ceva? Se simte cumva jignit de vreo acţiune

8

sau un cuvânt nechibzuit? Este vorba de o înţelegere greşită a ceea ce vreau să spun?" Biblia spune:"Cine vorbeşte în chip uşuratic, răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare"(Proverbe 12:18).

Un început bun pentru a depăşi prăpastia dintre generaţii îl constituie empatia manifestată în acest sens. Acum se poate trece la etapa următoare: a face pe părinţi să te înţeleagă.

Dar, mulţi tineri fac din acest fapt ceva extrem de dificil. Cum? Simplu: ducând o viaţă duplicitară! Încă destul de mulţi tineri duc o astfel de viaţă, făcând lucruri care nu sunt cunoscute sau sunt interzise de părinţii lor, pentru ca apoi să se plângă că părinţii nu-i înţeleg.

"Vorbesc direct din inimă şi rostesc adevărul care îmi vine pe buze" spune un tânăr referitor la relaţia cu părinţii săi. Nu este o atitudine mult mai justă când apar divergenţe, de exemplu, cu privire la îmbrăcăminte sau prieteni.

"Am încercat să-i spun mamei ce simt. Şi spuneam de ce voiam să fac anumite lucruri şi nu o lăsam doar să bănuiască motivele. Adeseori, îmi deschideam inima şi-i explicam că nu încercam să fac nimic rău şi cât de jenant mă simţeam când mă trata ca pe un copilaş. Apoi, ea a început să înţeleagă şi încetul cu încetul, lucrurile au început să meargă mult mai bine".

Sarcina de a mărturisi părinţilor anumite lucruri mai intime sau o greşeală nu este prea plăcută. Iată ce spune un tânăr:"Am avut întotdeauna sentimentul că părinţii au mare încredere în mine şi asta mă face să-mi fie greu să-i abordez, fiindcă nu doresc să-i supăr".

Tinerii care recurg la disimulare suferă adesea din cauza unei conştiinţe tulburate:"ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor care sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele"(Romani 2:15).

Greşelile lor pot deveni o "povară grea" prea apăsătoare ca să poată fi purtată. În mod aproape inevitabil, ei sunt constrânşi să-şi inducă în eroare părinţii, minţindu-i şi, drept urmare, comit alte fapte rele. Astfel este zdruncinată amarnic relaţia lor cu Dumnezeu. Biblia spune:"Cine îşi ascunde fărădelegea nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare"(Proverbe 28:13).

Dacă ei comit o greşeală gravă, trebuie să i se ceară iertare lui Dumnezeu, mărturisind în rugăciune răul comis:"Vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru" (Psalmul 62:8). Apoi, trebuie avută neapărat o discuţie cu părinţii pentru că ei au experienţa vieţii şi pot oferi ajutorul necesar atât în abandonarea greşelilor cât şi în lupta de evitare de a mai cădea în capcana lor. Oricât ar părea de neplăcut acest fapt la prima vedere, este o uşurare nemaipomenită să-ţi eliberezi conştiinţa. Problema este cum să li se spună părinţilor? Biblia oferă şi aici cel mai bun sfat:"Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. (...) tăcerea îşi are vremea ei şi vorbirea îşi are vremea ei"(Eclesiast 3:1.7); un alt sfat găsim şi în Proverbe 25:11:"Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere de aur într-un coş de argint".

9

Care ar putea fi acest moment? Atunci când părinţii sunt mai relaxaţi, căci nu se poate veni cu o problemă peste o stare de oboseală, agitaţie sau nervozitate. Un alt detaliu este faptul că cel care mărturiseşte trebuie să o facă într-o stare de umilinţă şi să se spună tot adevărul, fără a se atenua sau ascunde ceva.

Un model de mărturisire umilă, sinceră şi totală:"Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău"(Luca 15:21).

Alt sfat scriptural deosebit de interesant într-o asemenea situaţie delicată:"... lăsaţi-vă de minciună. Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul..."(Efeseni 4:25).

Tinerii din ziua de azi au căpătat nefericitul obicei de a vorbi în jargou. Într-o asemenea ocazie(măcar!) este bine să se renunţe.

Binenţeles, că părinţii la început vor fi supăraţi şi dezamăgiţi. Este posibil chiar să dea drumul la un potop de reproşuri. Reacţia tinerilor este de dorit să nu fie impulsivă, căci la urma urmei ei sunt cu neascultarea şi părintele cu surpriza neplăcută. Mai mult ca sigur că dacă s-ar fi ţinut cont de avertismentele anterioare nu s-ar fi ajuns de loc la o asemenea scenă. Deci, recomandabil este ca tânărul greşit să păstreze o atitudine de calm:"Cine îşi înfrânează vorbele, cunoaşte ştiinţa şi cine are duhul potolit este un om priceput"(Proverbe 17:27).

10

Aflat într-o asemenea postură (în care s-a pus singur prin neascultare) tânărul trebuie să răspundă la toate întrebările indiferent de maniera în care i se pun.

Fără îndoială, maniera în care i se pun nu este de natură să-i producă plăcere, dar cu răbdare şi înţelegere va depăşi o situaţie pe care el însuşi a creat-o.

Dorinţa şi bucuria de a repune lucrurile în ordinea lor firească va fi dublată de pregătirea sufletească de a accepta o bine meritată disciplinare:"Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pacea neprihănirii"(Evrei 12:11).

Tinerii trebuie să-şi facă obiceiul de a mărturisi micile probleme, astfel încât, când vor apărea probleme mari să nu le fie teamă să le vorbească părinţilor despre ceea ce au pe conştiinţă. Aceasta va ajuta pe tineri să-şi facă prieteni printre adulţi.

Asocierea cu cei care au dobândit înţelepciune de-a lungul anilor va feri tinerii de a adopta o optică îngustă sau limitată cu privire la viaţă, ceea ce se poate întâmpla doar cu cei de o vârstă apropiată:"Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii rău o duce"(Proverbe 13:20).

Aceasta nu înseamnă că părinţii vor începe dintr-o dată să privească lucrurile ca cei tineri. Emoţiile trebuiesc stăpânite în continuare şi calmul să domnească:"Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpâneşte"(Proverbe 29:11).

Uneori, părinţii vor spune pur şi simplu "Nu!". Şi poate că au dreptate să o facă, ca să nu mai vorbim că au şi dreptul. Remediul? Siguranţa şi căldura pe care le aduce înţelegerea reciprocă într-o familie! Ea face din cămin un refugiu în timpuri de tulburare. Sunt necesare eforturi reale din partea fiecărui membru de familie.

Întrebări pentru discuţii1. De ce părinţii şi tinerii sunt adesea în conflict?2. Cum ar putea o mai bună înţelegere a părinţilor tăi să influenţeze

modul în care îi priveşti?3. Cum poţi ajunge să-ţi înţelegi mai bine părinţii?4. De ce o viaţă duplicitară poate adânci mai mult prăpastia dintre tine

şi părinţii tăi?5. De ce este mai bine să-i informăm pe părinţi când avem probleme

serioase? Cum poţi să le vorbeşti despre ele?6. Cum îţi poţi ajuta mai bine părinţii să te înţeleagă?

11

(III) Câtă libertate pot şi trebuie să acorde părinţii?

Tu spui că eşti destul de mare ca, la sfârşit de săptămână, să vii seara mai târziu acasă. Ei spun că trebuie să fii acasă devreme. Tu spui că vrei să vezi noul film despre care vorbeşte toată lumea. Ei spun că nu este potrivit pentru tine şi ţi-l interzic. Tu spui că ai cunoscut nişte tineri simpatici şi ai dori să ieşi împreună cu ei. Ei spun că ar dori mai întâi să-i cunoască.

Când eşti adolescent, de multe ori ţi se pare că autoritatea părinţilor te sufocă. Parcă fiecare "vreau să..." pe care îl rosteşti este urmat de un inevitabil "n-ai voie!". Şi nici un moment al vieţii tale nu poate scăpa privirilor pătrunzătoare ale părinţilor... Părinţii trebuie să ştie întotdeauna unde te afli, ce faci, cu cine eşti, la ce oră te vei întoarce acasă.

Tinerii se mai plâng că părinţii lor nu-i respectă. În loc să li se acorde încredere când ceva nu este în ordine, sunt declaraţi vinovaţi fără drept de apel. În loc să li se permită să aleagă singuri, sunt îngrădiţi de fel şi fel de reguli.

Te tratează părinţii ca pe un copil mic? Dacă da, aminteşte-ţi că nu demult chiar ai fost un copil şi nu al altora, ci al acestor părinţi ai tăi!

Imaginea părinţilor despre tine ca despre un copil lipsit de ajutor este destul de proaspătă în mintea lor şi nu poate fi ştearsă atât de uşor.

Ei încă îşi aduc aminte de greşelile copilăreşti pe care le făceai, astfel încât ei vor să te ocrotească, indiferent dacă doreşti sau nu o astfel de ocrotire. Impulsul de a te ocroti este destul de puternic.

Când tata şi mama nu sunt ocupaţi să-ţi asigure o locuinţă, îmbrăcăminte sau hrană, ei luptă adeseori, cu probleme de genul cum să te instruiască, cum să te educe şi binenţeles cum să te ocrotească. Interesul lor pentru tine este departe de a fi întâmplător.

Ei sunt răspunzători în faţa lui Dumnezeu pentru felul în care te cresc:"... creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului"(Efeseni 6:4). Şi când ceva pare să-ţi ameninţe bunăstarea, ei se îngrijorează.

Gândeşte-te la părinţii lui Isus Hristos. După vizita la Ierusalim, fără să-şi dea seama, au pornit spre casă fără el. Când şi-au dat seama de absenţa lui, au pornit disperaţi în căutarea lui. Când, în cele din urmă "L-au găsit în Templu" mama lui Isus a exclamat:"Copile, pentru ce ne-ai făcut aşa? Iată, tată Tău şi eu Te-am căutat cu mare îngrijorare"(Luca 2:41).

Deci, dacă Isus, un copil perfect, a provocat nelinişte părinţilor Săi, gândeşte câtă îngrijorare poate provoca părinţilor un copil imperfect.

Să luăm de exemplu eternul conflict referitor la ora de întoarcere acasă.

Tu sigur că nu vezi nici un motiv pentru a ţi se fixa restricţii în această privinţă. Însă de câte ori ai privit lucrurile acestea din punctul de vedere al părinţilor.

Nişte tineri, aproape puşti au avut ideea năstruşnică de a scrie o carte a copiilor despre părinţi.

Printre altele au întocmit o listă despre "fanteziile care le trec, probabil, părinţilor prin minte atunci când aceştia nu sunt la ora stabilită acasă".

12

Printre alte lucruri, ei îşi imaginează despre copilul lor că a avut un accident de maşină, îşi pierde vremea în parc sau la cinema, a fost victima unui atac, e reţinut de poliţie, dezonorează numele familiei.

Nu toţi părinţii se lansează în ipoteze atât de exagerate. Dar nu este oare adevărat că mulţi tineri sunt implicaţi în chiar astfel de situaţii? Dacă tu ai fi părinte, ai interzice ideea că a te întoarce târziu acasă şi a fi într-un anturaj nepotrivit ar putea fi dăunător?

Chiar şi părinţii lui Isus au dorit să ştie unde se afla!Unii tineri spun că teama părinţilor ca nu cumva copiii lor să păţească

ceva rău nu este normală. Aminteşte-ţi însă că ei au investit în tine mult timp şi afecţiune. Gândul

că vei creşte mare şi, în cele din urmă vei pleca, îi poate tulbura.Un părinte mărturisea:"Singurul meu copil, un băiat, are acum 19 ani,

iar ideia că va pleca este insuportabilă".Unii părinţi, prin urmare, tind să devină exagerat de grijulii sau să-i

ocrotească excesiv pe copii lor.Ar fi o adevărată greşeală însă să cauţi la rândul tău să reacţionezi

exagerat. Un grad de independenţă este bun, dar nu cu preţul distrugerii legăturilor de familie.

Cum poţi să stabileşti relaţiile cu părinţii ca de la adult la adult; pe bază de înţelegere reciprocă, îngăduinţă şi respect.

În primul rând respectul generează respect. Apostolul Pavel spunea referitor la această problemă:"... părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit şi tot le-am dat cinstea cuvenită..." (Evrei 12:9). Şi în versetul 10 continuă:"... ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine".

Uneori, aceşti oameni greşeau în judecăţile lor, dar totuşi meritau respectul copiilor lor. Şi la fel e cu toţi părinţii! Faptul că ei sunt excesiv de grijulii nu este un motiv suficient de răzvrătire. Este necesar să li se acorde acelaşi respect pe care copiii înşişi îl doresc de la ei.

Ai întârziat vreodată acasă din cauza unor împrejurări neprevăzute? Au dramatizat părinţii incidentul? Aceste neânţelegeri îţi oferă încă un prilej de a câştiga respect.

Aminteşte-ţi cum s-a comportat Isus când părinţii îngrijoraţi L-au găsit în cele din urmă în Templu discutând despre Cuvântul lui Dumnezeu cu învăţaţii locului.

S-a lansat Isus în vorbe de prisos, a plâns sau a fost indignat că părinţii i-au suspectat bunele intenţii? Să mai privim odată la răspunsul lui Isus:"De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu?"(Luca 2:49).

Fără îndoială că părinţii lui Isus au fost impresionaţi de maturitatea de care a dat dovadă. "Un răspuns blând" nu numai că "potoleşte mânia" dar te ajută să şi câştigi respectul părinţilor tăi.(Proverbe 15:1)

Modul în care reacţionezi la cerinţele părinţilor tăi va influenţa mult maniera în care vei fi tratat.

Unii tineri se îmbufnează, mint sau, în mod făţiş, nu ascultă. Încearcă să te comporţi puţin mai matur. Dacă vrei să obţii permisiunea de a te

13

întoarce mai târziu acasă nu este cazul să te comporţi ca un copil mofturos sau să te plângi că celorlalţi li se îngăduie, numai ţie nu.

Specialiştii sfătuie:"Vorbeşte-le cât mai mult despre ceea ce vrei să faci, astfel ca ei să înţeleagă cu adevărat situaţia... Dacă le spui totul despre locul unde vei fi, cu cine, precum şi de ce este important pentru tine să stai mai târziu...".

Sau dacă părinţii vor să-i cunoască pe prietenii tăi, lucru care, de altfel, chiar ar trebui să-l facă, nu trebuie să te revolte.

Specialiştii spun:"Adu-ţi prietenii acasă din când în când, astfel ca atunci când vei dori să ieşi cu persoana respectivă să nu mai aibă motiv de refuz".

Vrei mai multă libertate şi responsabilitate? Dovedeşte-te demn de încredere! Ia în serios orice sarcină ţi-ar încredinţa părinţii tăi. Nu fii ca tânărul dintr-una din parabolele lui Isus. După ce tatăl său i-a spus:"Fiule, dute astăzi şi lucrează în via mea!" el a răspuns:"Mă duc, doamne". Şi nu s-a dus. Dovedeşte părinţilor că dacă ei îţi cer să faci ceva, orice lucru, acesta este ca şi făcut.

Dar ce se întâmplă cu acei părinţi care din diverse motive, nu atribuie nici un fel de responsabilităţi copiilor lor? Se poate lua iniţiativa proprie sau se poate discuta chiar cu părinţii o asemenea posibilitate.

Părinţii trebuie să fie prietenii intimi ai propriilor lor copii, surse nesecate de sfaturi şi îndrumări:"Tată! Tu ai fost prietenul tinereţii mele!"(Ieremia 3:4).

Aceasta nu înseamnă că tânărul trebuie să se bazeze numai pe ei pentru a lua orice decizie neînsemnată. Numai utilizându-ţi inteligenţa vei câştiga încredere în ce priveşte capacitatea de a lua decizii:"... hrana tare este pentru oameni mari, pentru aceia a căror judecată s-a desprins prin întrebuinţare, să deosebească binele de rău"(Evrei 5:14).

Deci, în loc să dai fuga la părinţii tăi la primul semn al unei dificultăţi minore, încearcă să rezolvi problema găsind singur o soluţie.

În loc să te precipiţi sau să fii impulsiv cu privire la o problemă, urmează sfatul biblic "inima celor uşuratici va înţelege şi va pricepe..."(Isaia 32:4). Mai ales unde sunt implicate sfaturi biblice este bine să se facă unele cercetări.

După ce ai cântărit cu calm lucrurile, de-abia atunci apelează la părinţii tăi. În loc să te agăţi mereu de tata sau de mama şi să-i întrebi ce să faci în cutare sau cutare situaţie, mai bine explică-ţi situaţia.

Fă-i să înţeleagă cum vezi tu problema şi apoi întreabă-i cum gândesc ei.

Părinţii tăi, vor vedea atunci că le vorbeşti ca un adult, nu ca un copil.Vei fi făcut astfel un mare pas ca să devii un adult care merită o

oarecare măsură de libertate. Ai tăi vor avea motive să înceapă să te trateze ca pe un adult.

14

Întrebări pentru discuţii1. De ce sunt părinţii adesea atât de preocupaţi să-şi ocrotească copiii

şi să ştie pe unde umblă?2. De ce este important să-ţi tratezi părinţii cu respect?3. Cum pot fi rezolvate cel mai bine problemele cu părinţii tăi?4. Cum poţi respecta regulile şi normele fixate de părinţii tăi şi să te

bucuri totuşi de o oarecare libertate?5. Care ar fi câteva dintre modalităţile prin care le poţi demonstra

părinţilor tăi că eşti demn de încredere?

15

(IV) Divorţul

"Îmi amintesc când ne-a părăsit tata. Noi nu înţelegeam ce se petrece în realitate. Mama era obligată să lucreze şi ne lăsa singuri tot timpul. Uneori, nu făceam decât să stăm la fereastră şi să ne întrebăm dacă nu neapărat ne va părăsi şi ea..."

Divorţul părinţilor poate părea sfârşitul lumii, o dramă care generează suferinţe de neîndurat.

El provoacă un val de sentimente de ruşine, mânie, nelinişte, depresie şi o senzaţie intensă de gol, chiar şi o dorinţă de răzbunare.

Dacă părinţii unui tânăr s-au despărţit recent cu siguranţă că cele descrise mai sus nu-i sunt străine.

În definitiv, Dumnezeu a hotărât ca orice copil să fie crescut atât de mamă, cât şi de tată.

"Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta" este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă "ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ"(Efeseni 6:2-3).

Însă, unii, sunt privaţi de prezenţa unuia din părinţi, deşi sentimentele sunt aceleaşi pentru amândoi. Adeseori, părinţii şi-au ascuns bine problemele, copiii fiind luaţi de multe ori prin surprindere de o hotărâre de asemenea importanţă.

Şi chiar dacă părinţii nu fac un secret din neînţelegerile lor, despărţirea definitivă tot ca un şoc poate veni.

În multe, foarte multe cazuri, despărţirea are loc din cauză că unul din părinţi cade în păcatul adulterului.

În asemenea situaţii, intolerabile şi pentru Dumnezeu, divorţul este admis. (Matei 19:9)

În alte cazuri vinovată este agresivitatea, atât cea verbală, cât şi cea fizică, constituindu-se într-un real pericol pentru siguranţa membrilor nevinovaţi, de regulă soţia şi copiii:"Orice amărăciune, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru"(Efeseni 4:31).

Unele divorţuri sunt obţinute pe motive nejustificate. În loc să-şi rezolve problemele, unii divorţează în mod egois, pe motive

ce îi descalifică ca adulţi: nu mai iubesc ca la început, nu aşa este fericirea la care speraseră, partenerul este în intimitate altfel decât şi l-a închipuit etc.

Dar, Dumnezeu a avertizat asupra unor astfel de probleme că vor apărea, a sfătuit cum să se procedeze şi şi-a declinat poziţia în Maleahi 2:14-16.

Isus Hristos a arătat de asemeni, această delicată problemă dar a indicat spre un alt motiv: credinţa! În Matei 10:34-36 este descrisă situaţia.

Ceea ce contrariază cel mai mult pe copii şi tineri este surpriza. Aceste probleme de maximă importanţă nu au fost cunoscute de ei până în momentul deznodământului.

Tăcerea care a acoperit acest segment tragic din viaţa părinţilor nu înseamnă că dragostea lor pentru copii a fost cumva umbrită. Copleşiţi de

16

propria lor durere, părinţilor le este greu de cele mai multe ori să vorbească despre un eventual divorţ. ("Dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea" Proverbe 24:10). Şi cu siguranţă, este şi dificil şi jenant pentru amândoi să-şi recunoască eşecul reciproc.

În acest caz este de dorit ca tânărul în cauză să caute un moment calm pentru a discuta cu părinţii despre această problemă care, pe bună dreptate îl nelinişteşte şi pe el:"Un cuvânt spus la vreme potrivită..."

Demersul poate fi încununat de succes, părinţii acceptând să discute; dar nu puţine sunt cazurile când părinţii exclud pe copii de la discuţii; explicaţii pentru foarte omenescul şi de bun simţ motiv că au dreptul la intimitate.

Divorţul este o dispută între doi soţi şi nu între părinte şi copii. În marea majoritate a cazurilor sentimentele celor doi foşti soţi pentru copiii lor sunt şi rămân neschimbate.

Într-un studiu efectuat pe un număr de familii divorţate s-a constatat fie că soţii se acuză reciproc, fie diverşi membri ai familiei, fie colegi sau prieteni, dar niciodată copiii.

În urma divorţului părinţilor, totuşi, unii tineri îşi minează practic viaţa. Unii iau decizii pripite, cum ar fi aceea de a părăsi şcoala.

Alţii îşi descarcă protestarea şi mânia printr-o conduită greşită care ar avea parcă mesajul de a-şi pedepsi părinţii pentru că au divorţat. E drept că o conduită şocantă va atrage aproape sigur atenţia părinţilor.

Dar ce altceva ar rezulta decât adăugarea unui stress mai mare la o situaţie deja stresantă? Cu alte cuvinte, paie de foc!

În realitate singurul care este pedepsit din cauza comiterii unei fapte reprobabile este chiar făptuitorul. În greaua situaţie în care se află părinţii nu mai trebuiesc învinuiţi pe nedrept că şi-ar neglija copilul.

În realitate, neglijenţa este doar o aparenţă, părinţii încercând din răsputeri nu să uite că au un copil, ci căutând cu disperarea mijloace de a-l ocroti.

Biblia oferă un sfat preţios:"Croiţi cărări drepte pentru picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale"(Evrei 12:13).

Chiar dacă ocazional sau temporal lipseşte disciplinarea părinţilor aceasta nu este o scuză pentru o comportare incorectă:"... cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte păcat"(Iacov 4:17).

Este de dorit, de asemeni, să nu se ia decizii pripite, cum ar fi părăsirea şcolii sau căminului "Omul prevăzător ia seama bine cum merge"(Proverbe 14:15).

Dacă părinţii sunt prea preocupaţi de propriile lor probleme, şi sunt, este oare de prisos sfatul unui apropiat din familie sau din anturaj? Este necesar un asemenea sprijin deoarece minte este realmente inundată de felurite temeri. Principala problemă pe care şi-o pun tinerii în această situaţie este dacă nu cumva dat fiind eşecul părinţilor, ei la rândul lor, se vor putea bucura de o căsnicie reuşită.

Răspunsul este de natură să aducă linişte: problemele conjugale nu se moştenesc.

17

Dar mai important decât încrederea în Dumnezeu nu există şi uzând de el putem privi liniştiţi spre viitor.

Mai sunt şi alte motive de nelinişte, mai ales atunci când tinerii nu sunt independenţi din punct de vedere material.

Aceste probleme ar fi: hrana, îmbrăcămintea, adăpostul, banii.De obicei, însă, după divorţ, prin grija părinţilor lucrurile sunt aranjate

în aşa fel încât necesităţile copiilor să fie împlinite, chiar dacă nivelul de trai poate suporta o uşoară scădere.

Dar pentru suportarea mai uşoară a acestor scăderi Biblia reaminteşte:"Noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne acoperim, să fim mulţumiţi"(1Timotei 6:7,8).

Şi oricum, Îl avem în cer pe Dumnezeu care cunoaşte toate necesităţile noastre şi cu siguranţă El este acela care se îngrijeşte în principal de noi şi nevoile noastre.

Ieremia face o remarcă interesantă:"Este bine pentru om să poarte jugul în tinereţea lui"(Plângeri 3:27). Evident, este extrem de neplăcută despărţirea părinţilor, dar, nu este imposibil să se tragă foloase de pe urma unei situaţii negative.

Specialiştii afirmă:"Divorţul a favorizat dezvoltarea afectivă şi intelectuală a copiilor într-un mod surprinzător şi, uneori, emoţionant. Tinerii au analizat cu seriozitate experienţe trăite de părinţii lor şi au tras concluzii înţelepte cu privire la propriul lor viitor. Ei au fost preocupaţi să găsească metode prin care să evite greşelile părinţilor lor".

Fără îndoială că divorţul lasă în mod incontestabil amprenta asupra copiilor cuplului.

Dar depinde de fiecare în parte dacă aceasta va fi o pată care se estompează cu timpul sau o rană pururi deschisă.

Da, există un timp pentru vindecare. Cercetătorii în probleme de divorţ au remarcat că în doar doi ani după divorţ:"temerile, durerea, sentimentul de neîncredere s-au atenuat sau au dispărut în totalitate". Trei ani este perioada verificată ca maximă de asimilare a tuturor problemelor pricinuite de divorţ.

Lungă sau scurtă, depinde de cum este privită; în această perioadă este necesar să se întâmple multe lucruri pentru ca viaţa să reintre într-un făgaş al normalităţii. Echilibrul în plan afectiv al părinţilor este cel care se reface cel mai greu şi de care depinde, în mare măsură, refacerea întregului traseu vital. Totuşi Solomon avertizează:"Cum se face că zilele de mai înainte erau bune decât acestea?"(Eclesiast 7:10).

Unii tineri nutresc visuri de reunire a părinţilor agăţându-se de asemenea fantezii chiar după ce aceştia şi-au întemeiat noi familii.

Un lucru este sigur şi verificat: a ignora divorţul nu schimbă şi nu îmbunătăţeşte situaţia.

Cu toate lacrimile şi rugăminţile din lume, cele mai multe cupluri nu se mai refac. Ce rost are chinul de a te preocupa de ceva irealizabil. Solomon spune că şi pierderea îşi are vremea ei.

18

Singura soluţie este de a accepta realitatea, dar şi caracterul ei definitiv.

Cum? "Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie... să fie înlăturate de la voi... Şi fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul"(Efeseni 4:31-2).

Cum poţi ierta pe cineva care ţi-a produs atâta durere? Şi părinţii sunt oameni, şi ei sunt supuşi greşelii. Toţi doresc părinţi perfecţi, dar câţi îi au? Chiar şi părinţii "au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu"(Romani 3:23).

Un ajutor şi pentru unii şi pentru alţii în asemenea situaţii este încrederea care alungă temerile şi neliniştea. Mai presus de orice este o ureche mereu dispusă să asculte sus, la Tatăl ceresc.

După divorţ lucrurile nu mai pot fi niciodată aceleaşi. Aceasta nu înseamnă însă că nu poate fi rodnică şi fericită. "În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă..."(Romani 12:11).

Aşadar, în loc de a te lăsa imobilizat de durere, resentimente sau mânie, viaţa trebuie să continuie, este doar un dar al Domnului!

Va fi nevoie de muncă, hotărâre şi timp!

Întrebări pentru discuţii1. Care sunt câteva dintre motivele pentru care părinţii divorţează?2. De ce le-ar putea fi greu părinţilor să vorbească despre divorţ? Ce se

poate face în acest scop?3. De ce nu are sens să se stăruiască asupra trecutului sau să se cultive

iluzia că părinţii se vor mai împăca?4. Care sunt câteva dintre lucrurile pozitive care se pot face pentru a se

depăşi mai uşor o asemenea situaţie?5. Cum se poate face faţă mâniei şi resentimentelor faţă de părinţi?

19

(V) Adaptarea într-o nouă familie (recăsătorirea)

Iubirea "nu se poartă necuviincios". Buna cuvinţă cuprinde atât relaţiile cu părintele vitreg, cât şi cu copiii acestuia. Vocabularul, comportamentul, îmbrăcămintea, totul, dar totul trebuie să denote derularea unei relaţii normale de familie.

Iubirea "suportă orice... Ea ne dă puterea de a suporta în toate". Uneori nu pare să poată alunga durerea, dar de câte ori se apelează la Dumnezeu primim dispoziţia necesară şi puterea de a suporta. Cu timpul toate se vor atenua.

Un lucru greu de suportat este disciplinarea din partea părintelui vitreg. Dar în 1Corinteni 14:20 sunt îndemnaţi la o minte matură. A accepta disciplinarea din partea unui părinte vitreg este o dovadă de maturitate. Acesta, în definitiv, îndeplineşte toate îndatoririle unui părinte, oare nu are dreptul de a observa că ai greşit? Oare nu are dreptul de a te disciplina dacă tot nu eşti capabil să o faci singur?

Este cunoscut cazul Esterei căreia i-au murit părinţii şi a fost crescută de o rudă a ei numită Mardoheu. Nu numai în calitate de copilă, ci şi adultă Estera primeşte porunci de la părintele său vitreg şi le duce la îndeplinire fără să cârtească.

Oare nu este firesc să se privească disciplinarea din partea unui părinte vitreg ca o dovadă a iubirii ce-l animă şi a griji ce o poartă celui în cauză?

Dacă nemulţumirile sunt justificate este necesar să se dea iarăşi dovadă de maturitate:"Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are nevoie să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul"(Coloseni 3:13).

Tot de îngăduinţă trebuie să se dea dovadă atunci când liniştea familiei este bulversată de "noii veniţi". Cu cât mai repede se vor trata aceştia ca membri ai familiei, cu atât mai repede vor înflori şi sentimentele unii pentru alţii. În ceea ce priveşte pe noua stăpână a casei sau pe noul bărbat, nu te grăbi să respingi. Fii bucuros că se află acolo pentru a susţine responsabilităţile casei.

Dar, fii conştient, nu cere unui părinte vitreg imposibilul: nu va simţi pentru copilul vitreg ce simte pentru al său. Legătura de sânge, experienţe de viaţă comună îi va face mai uniţi şi cu sentimente reciproce mult mai puternice. Familia refăcută este pentru un timp scena unor discordii, facerea sau refacerea unor legături care să devină armonioase este ceva dificil şi de durată. Dificultăţile sunt şi pentru cei care acceptă şi pentru cei acceptaţi.

Situaţii conflictuale apar, dar Domnul ne îndeamnă "să biruim răul prin bine". "Mai bun este sfârşitul unui lucru, decât începutul lui"(Eclesiast 7:8).

În mod normal, sunt necesari câţiva ani pentru ca încrederea să ajungă la punctul în care membrii familiei se simt în largul lor unii cu alţii. Abia atunci diferite obiceiuri şi gusturi se pot armoniza astfel încât viaţa să intre pe făgaşul ei normal. Răbdare! În asemenea cazuri nu există iubire la prima vedere şi nici familii model formate instantaneu. Celor din lume le este cu adevărat greu, iar starea în care sunt este de compătimit de multe ori.

20

Dar pentru un tânăr creştin care are la îndemână Cuvântul Domnului, aplicarea roadelor Duhului Sfânt este o experienţă reuşită.

21

Întrebări pentru discuţii1. Ce simt mulţi tineri la recăsătorirea părinţilor lor? De ce?2. Cum îl ajută pe un tânăr să depăşească situaţia faptul de a

manifesta iubire creştină?3. Trebuie să te supui disciplinării din partea unui părinte vitreg?4. De ce este important să ştii cum să cedezi şi cum să împarţi?5. Ar trebui să te aştepţi la acelaşi tratament cu fraţii şi surorile

vitrege? Dar dacă consideri că eşti tratat diferit?6. Care sunt câteva lucruri pe care le poţi face şi care te pot ajuta să te

înţelegi mai bine cu un părinte vitreg?

22

(V) Motive de neânţelegere între fraţi şi surori

Primele relatări despre modul în care se înţeleg fraţii datează din vremea lui Adam şi a fiilor săi, Abel şi Cain. Relaţia dintre cei doi descrisă în cartea Genezei se poate numi într-un singur cuvânt "rivalitate". Aceasta a fost natura relaţiei dintre primii fraţi care au vieţuit pe pământ. Nu trebuie să concluzionăm greşit că dacă între primii fraţi a fost rivalitate aceasta trebuie să se perpetueze în toate familiile unde există mai mulţi copii.

Şi totuşi animozitatea se furişează deseori în spatele relaţiilor dintre fraţi. De ce?

Cercetătorii spun că "fiecare familie are propriile sale resurse materiale şi afective. De obicei certurile dintre copii se axează pe aceste resurse care, într-o anumită măsură, includ totul, de la iubirea părintească, la bani şi îmbrăcăminte".

Privilegiile şi responsabilităţile casnice creează de multe ori neînţelegeri. Sarcinile menajere încep să-i incomodeze pe copii după o anumită vârstă, iar tutela celor mari incomodează evident pe cei mai mici. Cei mari au de multe ori sarcini în familie la care deşi cei mici ştiu că nu pot spera, totuşi nu se pot abţine de a face şicane celor ce sunt în drept să le împlinească.

O familie numeroasă a decis ca fiul şi fiica mai mari să participe la cursuri de conducere auto în vederea obţinerii permisului de conducere.

Era imperios necesar acest lucru în familie pentru a-i mai descongestiona pe părinţi. Dar, stupoare! Cei mici, deşi ştiau că va dura mult până vor avea vârsta necesară, cu greu şi-au înăbuşit accesele de revoltă şi invidie. Cei mari abia-abia scăpau de tirul răutăţilor celor pentru care ei făceau de fapt acest curs în perioada respectivă. Un alt aspect al problemei sunt conflictele de personalitate. Acasă este locul unde fiecare se poartă aşa cum este în realitate. Şi acest "fel de a fi" înseamnă mai puţină politeţe dau de loc, mai puţin tact sau de loc. Cu alte cuvinte calităţile cu care se mândresc unii sunt de fapt o haină pe care o lasă când ajung acasă în cuier la uşă, pentru a o relua doar atunci când pleacă. Acasă nu o folosesc. S-ar uza bunătate de calităţi pentru nişte oameni care oricum sunt prea cunoscuţi pentru a le mai face o impresie sau a o ameliora pe cea existentă.

O altă problemă ar fi cea relatată de un cunoscut psiholog:"Nu este posibil ca un părinte să-şi iubească toţi copiii la fel, exact la fel, fiindcă ei sunt fiinţe umane distincte şi aceasta atrage după sine în mod inevitabil reacţii diferite din partea părinţilor".

Acest lucru a fost adevărat şi în timpurile biblice. Despre Iacov se ştie că "iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi"(Geneza37:3).

Se ştie cât de cumplit de geloşi au fost fraţii săi pe el.Un proverb din Biblie spune:"Când nu mai sunt lemne focul se

stinge"(Proverbe 26.20).Cum se previne în pădure extinderea unui foc? Se taie copacii de jur

împrejur, izolând astfel zona. La fel s-ar putea limita neînţelegerile şi în

23

familie. Comunicarea poate ajuta şi ea la o mai bună înţelegere a situaţiei, înainte ca să fi izbucnit conflictul.

Un exemplu. Privarea de intimitate este o chestiune serioasă şi foarte des întâlnită în familiile numeroase. A avea fiecare camera lui este pentru mulţi un vis ce nu va deveni niciodată realitate. Dar acest lucru nu este de natură să rezolve problema.

Nevoia există şi, în caz de nerezolvare, se poate amplifica. Cu ceva înţelegere, fiecare membru al familiei poate prinde câteva ore pe săptămână de linişte într-o cameră. Confortul psihic ce apare în urma "porţiei de intimitate" la care fiecare are dreptul va fi o binecuvântare pentru toţi.

Intimitatea mai înseamnă şi obiecte personale nu numai spaţiu. Folosirea lucrurilor personale ale altcuiva, chiar frate sau soră, fără a i se cere permisiunea acestuia, este neplăcut. Dar oare ce ne aparţine cu adevărat, din lucrurile ce le avem, doar nouă? Nu Domnul ne binecuvântează cu cele necesare vieţii?

Într-o asemenea situaţie neplăcut cu adevărat este lipsa acordului ambelor persoane.

Împrumutul este ceva necesar de cele mai multe ori în relaţiile dintre oameni, darmite în cele frăţeşti. Stabilirea câtorva reguli pot pune împrumutul pe o bază corectă.

O regulă ar putea fi de a se cere încuviinţarea, o alta, înapoierea la termenul fixat şi în bună stare. Împrumutul ar deveni în acest mod o bună posibilitate de întrajutorare şi nu un motiv de discordie. Şi ar mai fi o dovadă în plus că adevărurile biblice fac parte efectivă din viaţa tinerilor creştini:"fii dispus să împarţi" spune Pavel în 1Timotei 6:18.

Dar, sunt situaţii în care felul de a fi al fratelui sau surorii pur şi simplu irită.

Cum poate un frate să schimbe firea altui frate? Multe şanse de a produce o schimbare a firii unui copil de către alt copil, sau chiar tânăr, nu prea sunt. Aşa că să ţinem cont de sfatul din Efeseni "îngăduiţi-vă uni pe alţii în dragoste"(Efeseni 4:2). În loc să i se scoată în evidenţă greşelile şi slăbiciunile fratelui, poate că ar fi mai creştinească atitudinea ca prin dragoste să se "acopere o mulţime de păcate"(1Petru 4:8).

În relaţiile dintre fraţi, mai ales asprimea şi lipsa de amabilitate să fie lăsate la o parte; tot acolo să fie lăsate mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, iar vorbirea să fie totdeauna cu har. Harul să fie şi peste cel care se simte nedreptăţit în relaţiile cu părinţii comparativ cu un frate sau o soră.

Un lucru paradoxal este că fiecare recunoaşte că este diferit şi că diferenţele pe unii îi avantajează, dar, când este vorba de reacţiile celor din jur toţi vor egalitate cu cei mai buni. Adică, cu ce-i mai bun fratele meu decât mine? Ştiu cu ce este mai bun, îi recunosc superioritatea, dar şi părinţii să i-o recunoască? Până aici! Părinţii trebuie să fie corecţi: să-i dea şi celui care merită mai mult şi celui ce merită mai puţin, la fel că doar sunt fraţi! Şi chiar acolo unde există calităţi care să justifice o purtare diferenţiată din partea părinţilor, un motiv tot este.

24

Care o fi fost oare motivul pentru care Iacov a favorizat pe Iosif? Rahela! Ea a fost cea iubită de Iacov! Pentru ea a slujit 14 ani tatălui ei, pentru ea i-a plâns sufletul că nu putea avea copii şi când în fine dragostea lor a fost binecuvântată de Dumnezeu cu un fiu, acesta a fost Iosif. Cum să nu fie Iacov şi mai apropiat de acest copil al iubirii când frumoasa sa Rahela a şi murit aşa de tânără? Greu de închipuit că un copil atât de bun, la care însuşi Dumnezeu privea cu plăcere, să nu fie favorizat de tatăl său! Dar oare iubirea lui Iacov pentru fiul său Iosif l-a făcut să-şi neglijeze datoria de părinte faţă de ceilalţi fii ai săi? Nicidecum! Iacov a avut o iubire vie şi o permanentă preocupare pentru toţi copiii săi, de la Ruben până la micul Beniamin. Fraţii lui Iosif au fost cumplit de invidioşi şi au adunat în ei atâta ură, că până la urmă erau gata să facă jocul Satanei şi să-l ucidă.

Şi cât de nefastă s-a dovedit gelozia lor căci Iacov s-a dovedit a fi un bun tată, s-a îngrijit în continuare de bunăstarea familiei sale şi tocmai această purtare de grijă l-a condus la Iosif. Iacov a fost un părinte atât de bun că şi-a extins dragostea şi la nepoţi, nu numai la fii.

Iosif s-a dovedit a fi bun, blând, supus avea o inimă bună. El nu a purtat resentimente fraţilor pentru neglijarea comisă. Aceasta dovedea perfecţiunea inimii sale.

Cine îşi judecă părintele cum se poartă cu un frate al său, este invidios şi dornic de răzbunare, are cu adevărat o inimă imperfectă. Fraţii şi surorile sunt o binecuvântare de la Domnul. Viaţa de familie este o ucenicie a vieţii în societate. Gelozia, lipsa de respect faţă de bunurile altcuiva, tratament diferenţiat, lipsă de intimitate, egoism, conflicte de personalitate- toate acestea fac parte din viaţă. A învăţa să te înţelegi cu fraţii şi cu surorile este un bun antrenament al relaţiilor interumane.

25

Întrebări pentru discuţii1. De ce nu se înţeleg deseori fraţii şi surorile?2. Cum poţi evita divergenţele legate de intimitatea ta şi de atentarea

la lucrurile tale personale?3. De ce uneori părinţii favorizează un anumit copil? Este ceva nedrept?4. Care sunt dezavantajele de a fi singur la părinţi?5. Enumeră câteva avantaje de a avea fraţi şi surori.

26

(VI) Părăsirea casei părinteşti: motive şi consecinţe

Un studiu efectuat în fosta R.F.G. relata că fiecare a treia fată şi fiecare al patrulea băiat între 15 şi 24 de ani nu mai locuiesc cu părinţii. Sunt mulţi adolescenţi şi tineri pe care îi bate tot mai insistent gândul de a-şi părăsi familia şi a se stabili pe cont propriu.

Dumnezeu a subliniat că doar dorinţa de a se căsători este o justificare în acest sens:"De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup"(Geneza 2:24).

În Evanghelia lui Marcu, Isus Hristos de astă dată mai identifică un motiv: slujirea lui Dumnezeu.

Iată:"Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde pentru Mine..."(Marcu 10:29).

Dar, din nefericire, pentru mulţi tineri nu acestea sunt motivele, ci dorinţa de a fi liberi, independenţi de a nu mai fi nevoiţi să dea nimănui socoteală de ce fac cu viaţa lor. Pur şi simplu, părinţii nu-i mai satisfac. Din acest motiv tinerii (unii tineri) sunt mereu arţăgoşi, puşi pe ceartă, în timp ce părinţii nu mai sunt capabili să le satisfacă necesităţile. În plus, mai este şi acea permanentă îngrădire, obligaţia de a da socoteală pentru orice.

Dar, a dori independenţa nu înseamnă că tânărul şi este pregătit pentru ea.

A trăi pe cont propriu nu este un lucru atât de uşor cum pare la prima vedere.

A găsi de lucru este din ce în ce mai greu în zilele noastre, iar chiriile sunt de-a dreptul înrobitoare. Mulţi tineri se lansează într-o asemenea aventură care se va dovedi rapid un eşec, după care se vor reîntoarce acasă pentru ca părinţii să ducă în continuare povara întreţinerii lor.

La plecare, adolescentul sau tânărul se credea adult şi îl irita teribil faptul că părinţii încă mai vedeau la el unele trăsături caracteristice copilului ("Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil").

Ce mai poate spune la revenirea acasă, acelaşi tânăr despre maturitatea sa mentală, afectivă, spirituală? Şi nu tot părinţii sunt cei mai în măsură să aprecieze de câtă libertate este tânărul pregătit realmente să dispună?

A deţine cont de opinia părinţilor şi a decide plecarea din casa părintească într-un moment inoportun este un pas pe calea autodistrugerii:"Ascultă fiule învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale!"(Proverbe 1:8).

Chiar dacă pentru un tânăr şederea în casa părintească devine tot mai apăsătoare nu este totuşi un motiv suficient pentru plecare.

Discernământul şi înţelepciunea părinţilor sunt necesare mult după ce tânărul nu mai este tânăr:"Ascultă pe tatăl tău care te-a născut şi nu nesocoti pe mama ta care a îmbătrânit" (Proverbe 23:22).

27

Oare pentru nişte neînţelegeri, chiar majore, să fie necesară excluderea părinţilor din viaţa tinerilor? Amarnică judecată!

Iată concluziile unui tânăr păţit:"Să nu pleci niciodată de acasă doar pentru că nu te înţelegi cu părinţii. Dacă nu te poţi înţelege cu ei, cum vei fi vreodată în stare să te înţelegi cu alţi oameni? Plecarea de acasă nu-ţi va rezolva problema. Dimpotrivă, va demonstra doar că nu eşti suficient de matur pentru a sta pe propriile tale picioare şi te va conduce spre o şi mai mare înstrăinare de părinţii tăi".

Ceea ce a caracterizat dintotdeauna tinerii a fost tendinţa de a trece cu vederea pericolele morale pe care le implică plecarea prematură de acasă. În Luca 15:11-32, Isus Hristos vorbeşte pe larg despre tânărul care a dorit să fie independent şi să trăiască pe cont propriu.

Lipsit fiind de influenţe binefăcătoare a părinţilor săi, a trăit în imoralitate şi risipă. Ajutorul în străini este pasăre rară, aşa că a fost nevoit, el, tânăr cu stare şi familie bună, să lucreze ca porcar. Amară şi pilduitoare experienţă.

Scopul principal pentru care Isus Hristos a folosit această parabolă este de a se sublinia îndurarea fără margini a lui Dumnezeu Tatăl, dar mai are un tâlc: plecarea de acasă din motive neîntemeiate poate duce la ruină materială şi spirituală.

Sunt şi tineri creştini, care în ciuda cunoştinţei Adevărului, au experimentat această tristă aventură care i-a dus la distrugere spirituală.

Imposibilitatea de a se menţine pe linia de plutire din punct de vedere financiar, i-a îndemnat pe tinerii imprudenţi la asocieri nepotrivite.

Iată relatarea unui tânăr despre "păţania" unui cunoscut al său:"El a început să trăiască cu prietena lui, deşi nu erau căsătoriţi. Participau la petreceri unde se consumau băuturi alcoolice. Dacă ar mai fi fost acasă, părinţii nu ar fi acceptat o asemenea conduită. Dar, odată plecat de acasă, ai mult prea multă libertate.

Dar, ca să fim sinceri până la capăt, oare această libertate nu este folosită adesea ca o ocazie pentru a face lucruri rele?"

De aceea, cinstit ar fi, dacă tot tânjeşti după mai multă libertate, să te şi întrebi:Pentru ce anume doresc mai multă libertate?

Pentru a obţine bunuri materiale sau pentru a putea face lucruri care acasă le interzic părinţii.

Prin Ieremia, Cuvântul lui Dumnezue spune:"Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?"

Specialiştii în domeniu afirmă că:"Simpla plecare din căminul familial nu garantează accesul tranziţiei spre viaţa adultă. Şi nici faptul de a rămâne acasă nu implică imposibilitatea maturizării".

Cu adevărat, maturizarea înseamnă mult mai mult decât a avea propriile resurse financiare, un loc de muncă şi o locuinţă proprie.

În primul rând, a trăi pe cont propriu înseamnă a înfrunta direct toate problemele.

A fugi de ceea ce nu ne este pe plac nu este o rezolvare.

28

"Este bine pentru om să poarte jugul în tinereţea lui"(Plângerile lui Ieremia 3:27).

Iată ce îşi aminteşte un matur despre tatăl său, om aspru şi sever:"Tata mă împovăra cu treburi gospodăreşti când veneam de la şcoală. În timpul vacanţelor de vară, pe când ceilalţi tineri se jucau, eu trebuia să lucrez. Mă gândeam adesea:dacă aş putea pleca de aici să-mi trăiesc viaţa mea proprie. Tata este cel mai rău om de pe pământ pentru că mă opreşte de la joacă şi de la distracţie (...) Acum, la 47 de ani gândesc altfel. Ceea ce a făcut tata pentru mine este nepreţuit. M-a învăţat să lucrez şi să suport greutăţile. De atunci încolo a trebuit să fac faţă unor probleme mult mai dificile, dar am ştiut cum să le înfrunt".

Dar, nici simplul fapt de a trăi acasă nu garantează maturizarea. Pentru ca un tânăr să devină matur trebuie să înveţe să facă multe treburi singur.

Binenţeles că a duce gunoiul sau a spăla hainele nu poate fi la fel de distractiv ca o şuetă cu prietenii. Este atât de important a învăţa să faci şi asemenea lucruri? Da! Altfel, tânărul va fi mereu dependent în problemele casnice (care nu sunt nici simple, nici puţine) de o altă persoană.

Pregătirea pentru independenţă, pentru o viaţă adultă include la loc de cinste a învăţa să găteşti, a face şi a întreţine curăţenia, a spăla şi călca, a efectua mici reparaţii casnice. Gospodărirea banilor este o problemă extrem de importantă. Sunt necesari ani de experientă pentru a învăţa să te gospodăreşti în aşa fel încât să nu rămâi fără nici o resursă. Uşurinţa cu care tinerii îşi cheltuiesc banii nu le face cinste.

29

A plăti chiria(rata la casă), întreţinerea, Tv+radio, telefon, energia electrică sunt adesea lucruri străine pentru ei. Problema cea mai importantă sunt banii de buzunar. Rezonabil este ca aceste cheltuieli care dau nopţi albe părinţilor să fie cunoscute şi tinerilor.

Nu, nu este nevoie de a pleca de acasă pentru a se face trecerea spre maturizare. Participarea efectivă la viaţa propriei familii este cea mai sănătoasă maturizare. A dovedi că eşti un membru activ al familiei, că ştii să te implici în problemele casei, că poţi contribui efectiv la rezolvarea lor este cea mai frumoasă creştere. Aşa devin tinerii, creştini maturi.

Întrebări pentru discuţii1. De ce mulţi tineri sunt nerăbdători să plece de acasă?2. De ce majoritatea sunt nepregătiţi pentru aşa ceva?3. Care sunt unele dintre pericolele plecării premature de acasă?4. Care sunt unele dintre problemele cu care se confruntă cei plecaţi de

acasă?5. Cum se poate realiza maturizarea acasă?

30