________________________________________________________________________________

Editor ASOCIAŢIA LITERARĂ „CRENELURI SIGHIŞORENE” ________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ _______________________________________________________________________________________________________________________________________________

Redactor-şef Gabriella Costescu ●ISSN 2343 – 7693●Anul V Nr. 10 (ianuarie-iunie) 2017 ________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

ARIPILE ZIDIRII Aud din cuprinsuri suspinul omenirii… Mesagerul Timp cu ne-nduplecare Nu mă restituie din lanțul zidirii, Dar neuitării dau ascultare. Mănăstire din trup răstignit de menire, Reînviat de ctitori nemuritori de carte, Trup din cuvânt locuit de iubire Aripile zidirii înălțând spre departe...

ANA MUNTEANU DRĂGHICI

< Icoană de Alina Ștefania Ivan

________________________________________________________________________________________ Asterisc

Răzvan Ducan a devenit… sexagenar. Poate

acum privi înapoi, fără regrete, poate privi înainte cu speranţe.

Răzvan Ducan este, în opinia mea, cel mai bun produs cultural al Târnăveniului în toată istoria sa. Contribuţia sa la creşterea culturii târnăvenene va fi greu de egalat şi nu degrabă.

Dar Răzvan Ducan va rămâne reper pentru orice temerar care va vrea să sporească zestrea culturală a Târnăveniului.

Cine va evalua cu bună credinţă urmele lăsate de Răzvan Ducan în istoria locului, va fi nevoit să recunoască acest adevăr, această realitate, indiferent cât de incomod i-ar părea Răzvan Ducan, ca om.

Răzvan Ducan este incomod pentru cei care au

frustrări, neputinţe, orgolii, răutăţi fără măsură, care văd mereu partea goală a paharului.

Răzvan Ducan este om al locului, a dat identitate poetică geografiei natale: “Târnava mea de lapte dul-ce”, i-a scris istoria, în cuprinderi panoramice, dar şi în particularizări, atât în teritoriile culturii, credinţei, cât şi ale sportului, depunând mărturie la toate aces-tea şi opera sa poetică, cea publicistică şi, nu în ulti-mul rând, cea a activismului cultural, fiind slujitor cu pasiune, devotament, responsabilitate al acestuia.

Nu s-a întrebat vreodată ce a făcut Târnăveniul pentru el, ci ce poate face el pentru Târnăveni.

Şaizeci de ani – o vârstă sau o stare de spirit, în numele frumosului şi adevărului?

Răzvan Ducan, prin opera sa, va rămâne în memoria locului, iar la Judecata de Acum trece toate probele. Cu brio!

NICOLAE BĂCIUŢ

2

Profesor de educație plastică la Colegiul Tehnic „Mircea Cristea” și Școala Gimnazială Nr. 30 Brașov.

Studii: Clasele I-IV: Școala generală din comuna Cristian, Județul Brașov. Clasele V-XII: Liceul de Artă Brașov, clasa profesor Corneliu Mihai, secția pictură monumentală. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Istorie și Patrimoniu, profilul Arte Plastice și Decorative cu specializarea Conservare și Restaurare opere de artă (5 ani).

Expozitii colective: 1994-Liceul de Artă Brașov; 1996-Expoziție în Tabăra de creație Sighișoara; 1997-Liceul de Arta Brașov; 1997-Olimpiada Națională de Artă Plastică – Galați; 1999-Tabăra de creație Sovata; 1999-Olimpiada Națională de Artă Plastică – Sibiu; 1999-Expoziție de Pictură monumentală sala „Victoria” Brașov;

2000-Expoziție Zilele antropologiei românești, tema: „Agresivitatea umană și ritualul violenței”, Sibiu;

2001-Zilele antropologiei românești, tema: „Universul uman”, Sibiu;

2001-Expoziție colectivă studenți din Iași și Sibiu organizată de U.A.P. Brașov;

2002-Expoziție colectivă U.A.P. Brașov; 2002-Salonul annual de pictură din cadrul U.A.P.

Brașov; 2002-Natura și arta, Muzeul Național Brukental

Sibiu „Dialog cu pietrele”, în cadrul galeriei de artă contemporană.

2002 - Expoziție Zilele antropologiei românesti, tema „Cuplu, abuz relații sexuale”,Sibiu.

2004 - Zilele Brașovului vernisaj la Poarta Ecaterina Brașov;

2007 - Expoziție colectivă în cadrul Muzeului de Artă Brașov. Salonul județean de artă contemporană U.A.P.

2008 - Salonul județean de artă contemporană din cadrul U.A.P. Brașov.

2010 și 2012 - Expoziție colectivă Atelier 35 –

3

Artă Decorativă, U.A.P. Brașov. 2013 - Expozitie colectivă, format A3 și Atelier 35

– Artă Decorativă, U.A.P. Brașov. 2015 - Expoziție colectivă la Galeria Europe,

Saloanele de artă, Brașov, secțiunea de pictură și sculptură, în cadrul U.A.P. din Romania.

2016 și 2017 - Expozitie colectiva la Galeria Europe, Saloanele de artă, Brasov, tema „Fereastra”, în cadrul U.A.P. din Romania.

Expozitii personale: 2002 și 2003 – „Natura Statică” și „Peisaj” Sala

Victoria, Brașov, în cadrul U.A.P. Premii obținute: – 1992 - Premiul de specialitate a Liceului de Artă

Brașov. – 1993 - Premiul – I – la pictură, acordat de

Ducesa de Norfolk și Contesa Arundel, în cadrul expoziției colective la Liceul de Artă Brașov.

– 1997 - Mențiune la Olimpiada Națională de Artă Plastică – Galați, secția Pictură monumentală.

– 1998 - Premiul – I – la pictură, Tabăra de creație Sovata.

- 1998 - Premiul pentru specialitate – Liceul de Artă Brașov.

„După cum au apreciat artiștii pezenți la vernisaj, Nicolae Daicu și Horia Petruțiu, creația artistei reflectă o sensibilitate deosebită, observându-se o apropiere în ceea ce privește folosirea culorilor și combinația între tonurile calde si reci. Din punct de vedere tematic, în lucrările Alinei se percepe preferința acesteia pentru deschidere, natură și prospețimea ei”.

„Alina Preferă peisajele, câmpul, pădurea, văzute ca unduire, în sensibilele compoziții armonioase, muzicale, echilibrate. Liniile arcuite dau delicatețe și freamăt lucrăriilor, expresii ale unei desfătări în fața miracolelor din fiecare clipă.” (Al.Ț) mai 2003.

Precizari personale asupra lucrărilor. „Arta este o încercare empirică, ea reprezintă o

lume interioară a fiecăruia dintre noi. Lucrările mele înfățișează o viziune prezentă prin linii, vibrații de culoare și texturi. Armonizând petele de culoare cu liniile caut sa găsesc aceea componentă care să se adreseze în primul rând sufletului cât și ochiului, să redau lumea lăuntrică, trăirile interioare, speranța și bucuria.

Lucrările exprimă un ritm al mișcărilor, culorilor și linilor de la cea dreaptă până la cerc. Am fost atrasă de arta decorativă și abstractă dar am abordat și alte stiluri și o varietate de teme, de la naturi statice, flori, peisaje, portrete și interpretări ale acestora. A creea înseamnă a lua din lumea ce ne înconjoară sau din lumea morală anumite elemente disparate și a le armoniza, a le sintetiza într-un întreg.”

_________________ Număr ilustrat cu lucrări de Alina Ștefania Ivan

4

Ziua Culturii Naționale coincide cu

ziua poetului național Mihai Eminescu, iar ambele au fost sărbătorite printr-o manifestare culturală de excepție la Sărmașu, duminică 15 ianuarie 2017. În desfășurarea evenimentului au alternat momente de recitări de poezii, de cântece, prelegeri, recitaluri muzicale, prezentări și completări la ce au spus antevorbitorii.

Organizatorii au fost: Primăria Orașului Sărmașu, Biblioteca Orășenească Liviu Rusu și Direcția Județeană pentru cultură Mureș; manager de proiect Dinuca Burian.

Dintre invitații de seamă se numără: ing. Ioan Mocean, primarul orașului Sărmașu, Alexandru Câmpean, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș, Lazăr Lădariu, redactor șef al ziarului Cuvântul Liber, Nicolae Băciuț, director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Mureş, Mircea Dorin Istrate, poet și președinte al Ligii Scriitorilor Români, filiala Mureș; Gabriella Costescu, președinte al Asociației Literare Creneluri Sighișorene, însoțită de sighişorenii Piroska Hanea, Florian Voican, Dănuț Dudaș și Traian Comșa, la care se adaugă membrii grupului Graiul Câmpiei și elevi ai Liceului Teoretic Samuil Micu Sărmașu.

Programul a debutat cu două proiecții a unor personalități locale, Ovidiu Iuliu Moldovan și Gabriela Moga Lazăr, prezentate pe scurt de profesorul Farcaș Ciprian. Noi informații despre Ovidiu Iuliu Moldovan au fost adăugate de către domnul inginer Teodor Biscoș. Aceștia doi din

___________________________________urmă au copilărit împreună și au fost colegi la aceiași școală generală. Astfel s-au aflat informații noi despre marele actor, amintiri din copilărie și motivul pentru care a ales actoria și contribuția sa pentru ridicarea monumentului victimelor Horthysmului din Sărmașu.

S-a făcut apoi trecerea de la acestea două personalități culturale locale la viața și opera lui Mihai Eminescu. Astfel, elevul Pop Aurelian din clasa a X-a C, care a recitat poezia „Odă în metru antic” de Mihai Eminescu.

Următorul care a luat cuvântul a fost domnul Lazăr Lădariu care a recitat în fața auditoriului câteva poezii și citate alese scrise despre Mihai Eminescu: „cât timp va exista în lume, un singur exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului nostru este salvată” (Mircea Eliade), fiind unul dintre ele. După aceea două tinere eleve au continuat cu alte recitări de poezii: Maria Vărzar (Revedere) și Bianca Roșca (Sărmanul Dionis).

După ce publicul și-a reamintit de Eminescu și de poeziile sale recitate ante-rior, domnul Nicolae Băciuț a preluat cuvân-tul și a povestit din memorie că în anul 1866, Mihai Eminescu a călătorit prin actualul județ Mureș și se cunosc în detaliu, câteva întâmplări, locurile unde a stat, trase-

5

ul urmat și oamenii cu care a intrat în con-tact. De asemenea, domnul Băciuț a surprins cu alte lucruri puțin știute despre Eminescu precum faptul că astăzi există un crater cu același nume pe planeta Mercur și o stea.

După minunata poveste s-a revenit la recitaluri de poezii, unele cu muzică: doamna Nicolae (Floare Albastră), eleva Cenan Olivia (Sara pe deal), Daria Birou (Somnoroase păsărele).

Lazăr Lădariu a luat din nou cuvântul reamintind „că salvarea noastră este reîntoarcerea la Eminescu, reîntoarcerea la cultură”. Apoi a recitat poemul ”Reîntoar-cerea la Eminescu” de Nicolae Dabija.

Următorul a fost domnul Mircea

Dorin Istrate care a rostit un scurt cuvânt numit „Lui Eminescu”, precum și alte creații proprii închinate marelui poet. În final a oferit două diplome DE SUFKET pentru primarul ing. Ioan Mocean și bibliotecar Dinuca Burian.

Octogenara Emilia Boia din Sărmășel-Gară a recitat o poezie despre Avram Iancu.

Cuvântul i-a fost dat apoi doamnei președinte a Asociației Literare „Creneluri Sighișorene” Gabriella Costescu care a prezentat revista nr. 9 Creneluri Sighișorene, care cuprinde jurnalul de activități, departajat în fiecare lună de peste an. Se mai află și o rubrică a scriitorilor colaboratori „de peste ocean”, rubrica „rânduri-gânduri” și nou înființata rubrică „de peste Prut”. De asemenea între revistă și Biblioteca Orășenească „Liviu Rusu” din Sărmașu s-a încheiat un acord de parteneriat, care include participarea la evenimente bibliotecii. Totodată revista prin președintele ei, încurajează scrisul de articole și poezii ale oricărui pasionat de literatură.

A urmat apoi domnul Alexandru

Câmpean care a completat o afirmație a domnului Băciuț: „noi nu suntem doar pelerini, noi suntem pelerini moștenitori, iar în pelerinajul nostru cred că trebuie să cinstim moștenirea lăsată de marele poet Eminescu.” Totodată „forma limbii române a cunoscut în poetul Eminescu, cea mai frumoasă dezvoltare până astăzi.” Apoi a ținut să o felicite pe doamna Dinuca Burian pentru activitatea depusă și i-a promis sprijinul pe viitor.

Domnul primar a reamintit că iar noi toți „ne-am spovedit prin Eminescu, atât cei care am ascultat, atât cei care am recitat, cât și cei care au cântat și cei care au ascultat.” Apoi a mulțumit tuturor care au contribuit la acest program cultural organizat la Sărmașu. A vorbit apoi de viitoarele proiecte, precum cel al modernizării cinematografului sau al ridicării unui bust al doamnei Gabriela Moga Lazăr la Vișinelu.

Spre final, au existat alte recitaluri:

Odette Szidonia (Lasă-ți lumea), Giulia Blăjan (Glossă), Piroska Hanea (Nașterea lui Eminescu, de Adrian Păunescu). Chita-ristul Traian Comșa reușit să facă să curgă câteva lacrimi de bucurie din partea audito-riului pentru că a cântat patru melodii, crea-ții proprii, trei dintre având ca versuri aparți-nând la trei invitați din sală: Mircea Dorin Istrate, Lazăr Lădariu și Nicolae Băciuț.

Prof. CIPRIAN FĂRCAȘ

6

Pe suitoare cărare a mersului nostru prin istorie, începută aici, în cuibarul veşniciei noastre încă din străvechime, Începătorul Lumii, ne-a pus din loc în loc troiţe veghetoare care să ne lumineze şi să ne îndrume paşii pe mai departe spre celălat capăt al veşniciei. Aceste troiţe au fost şi vor râmâne mereu un Zamolxes, un Burebista, un Decebal, un Mircea, un Ştefan, un Mihai, un Cuza, un Avrămuţ, sfinţi de-nchinăciune când jalea şi durerea sufletului nostru se îndreaptă spre ei chemându-i să vină şi să mai mântuie odată jertfelnicul şi oropsitul neam românesc. În ei avem modele de dragoste de neam şi ţară, în ei avem chipul dădător de speranţă a celui curajos şi vrednic apărător al gliei străbune, creştin adevărat, smerit şi iertător, netemător în faţa morţii atunci când ţara e la răcruce de timpuri înşelătoare.

Ei sunt aici, lângă noi, în huma lumescului, puşi să ne arate că numai prin noi vom putea răzbi spre liman, că numai cu speranţă şi jertfă putem schimba mincinoasa lume făcând una alta, mai bună, mai frumoasă, mai dreaptă, aşa cum ne-o dorim, că de fiecare dată s-a găsit un cineva din acest neam să-şi pună viaţa în palmele lui Dumnezeu şi să ne înşiruie după el ca să răzbim împreună în a schimba lumea.

Dar mai avem în cerescul vieţii noastre şi alte modele, înroiţi luceferi care să ne mângâie şi să aline inima şi sufletul nostru cel îndestulat cu amar şi tristeţe, doritor de visare, de iubire, de dor, de taină. Ei sunt robii fericiţi ai cuvântului, cei dăruiţi cu har, picuraţi cu sfânt, rostitori de îndulcite slove care să înmoaie şi să dezmierde simţitorul nostru suflet. Şi dintre toţi luceferii care înstelează nopţile vieţilor noastre, Măritul la ales pe Eminescu a fi scânteietoare astră

dumnezeiască, veşnicit în ţandăra gândului şi în tainiţele sufletului nostru cel de toate iertător şi îndurăror.

Neegalat încă în rostuita-i vorbă, se prea poate ca simţirea şi fiorul versului său să fi fost şoapta pe care însăşi Dumnezeu i-a pus-o în suflet ca să se încarce cu preaplinul fericirii, al iubirii, al deznădejdi, ca mai apoi mintea şi inima sa bună şi iertătoare să le veşnicească toate astea în divinul unui vers. Căci numai aşa se poate explica de ce poezia lui este sublimă, ne vindecă, ne stâmpără, ne înalţă, ne dă curaj, putere, speranţe, ne-adună, ne uneşte.

Înlăuntrul unui vers el a pus atâtea înţelesuri, atâtea taine, atâtea mesaje, simboluri, venite din străvechimea lumii, dar şi de dincolo de ea, multe doar de el ştiute, simţite şi pricepute. De multe ori a fost înaintea timpului său, uimindu-ne cu adevărurile ce doar acum pot fi înţelese. A trăit în amar şi suferinţă, în bucurie şi plăcere, pentru a le putea simţi pe toate cu inima şi sufletul, ca mai apoi din inima şi sufletul său să le poată da inimi şi sufletului nostru spre mângăiere, spre trăire, spre înălţare, ştiind că numai aşa poate ajunge la noi ca să ne înfrăţim cu el, în toate câte ni le-a mărturisit spre însfinţirea cuvântului omenesc.

Pentru toate acestea, astăzi, când ne gândim la începutul drumului său spre veşnicire şi mărire, lasă-ne mărite Eminescu să scoatem din fântâna sufletului nostru un cuvânt de mulţumire că ai existat şi că ne putem înşirui după Domnia Ta să mergem prin lume în fală, demnitate şi mărire. Şi să şti mărite că în tremurul flăcării unui muc de lumânare ce-l punem spre pomenirea sufletului tău se va afla, cu siguranţă şi lacrima noastră fierbinte, talanul care-l dăm Preamăritului spre a te însfinţi şi veşnici acolo, în nesfârşitele grădini ale raiurilor Sale.

MIRCEA DORIN ISTRATE Preşedintele Ligii Scriitorilor Români

filiala Mureş.

7

Poemul iubirii Iubirea-i dulce răsărit În armonii divine Ce ține dorul nesfârșit În cumpeni de lumine. Iubirea-i straniu sentiment Amestec de fiori Pastel de vise, pergament În coduri a-priori. Iubirea-i dar neprețuit Ca însăși nemurirea Trăind, fără să fii iubit Ne-am irosi simțirea. 14. 02. 2016 Frânturi de sânziană (În amintirea străbunicii mele) Ea murise otrăvindu-se Cu aer ea s-a otrăvit Și nu cu altceva... și, Doamne! Ce jună era. O simt cum pulsează în mine și țipă prin plămânii mei de aceea, o scriu, o înviu, prin aceste rânduri și văd cum dorul ei răzbate

până la mine, deși a trecut o eternitate. În poiana florilor ne vom recunoaște numaidecât căci, numele tău poartă cu el destinul celui care a venit înaintea dumnezeirii, înștiințându-i pe oameni de minunea apropiată. Memoria ta de floare vătămată îmi cere să-ți rostescc încă odată numele tău, așa cum te strigau părinții. ”Sânziană!!! Sânzianăăăă!!! 26. 06. 2014 Cântec Din ființa Ta m-adăp Căci izvor îmi ești Părinte Rugile ce-am strâns încăp Într-o lacrimă fierbinte. Peste gura mea sălcie Suflă Harul Tău Divin Să te cânt în veșnicie Murind, Ție să mă-nchin. 22. 04. 2017 Ne....patriotic O! Țară prădată-n neștire De mâna acelorași hoți Păstrează-ți avutul subțire Rămâi întregită pe hărți Poeme de lacrimi și ceară Renasc din condeiele sacre Căci pâinea dospită-i amară Și tinerii mor în masacre. Tranșeul politic se-ntinde Lozinci mincinoase-nghițind Luptăm fluturând cu stindarde Rostind cu tărie ”murim”. 25 iulie 2014

8

Lumea culturală din Sighișoara și

împrejurimi a marcat evenimentul „Eminesciana – Interferențe culturale”. Creațiile marelui poet național au fost recitate și cântate de către artiști, dar nu au lipsit nici expunerile despre importanța poetului.

Evenimentul a avut loc marți, în data de

17 ianuarie 2017, a început la ora 17.00 și a continuat pe durata întregii seri. Locul ales a fost Hotel „DoubleTree by Hilton Sighișoara Cavaler”, lucru care nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul domului Petru Bașa. Auditoriul numeros din Sala de Conferințe a fost foarte interesat și entuziast, reușind să absoarbă tot ce era mai bun.

Organizatorii au fost: Direcția Județeană

pentru Cultură Mureș și Asociația Literară „Creneluri Sighișorene”. Ambientul a fost unul plăcut, sala fiind atent decorată pentru ca publicul să se simtă ca în epoca marelui poet. La loc de cinste a fost expusă o icoană pe sticlă a marelui poet, pictată de artista târgumureșeană Veres Zsuzsana. În restul sălii s-au expus tablouri cu diferite portrete care transmit emoție (de la pictor la privitor), realizate de artista Luminiţa Unţanu, picturi care se află pe coperta revistei „Creneluri Sighișorene” nr 9.

Numeroși invitați au luat cuvântul la microfon, ei fiind atât de la masă cât și din sală. Astfel, îi menționăm pe următorii: poetul Valentin Marica a avut o lungă expunere cu titlul „Actualitatea lui Eminescu”, care prin

profunzimea sa, a ținut publicul captivat. Poetul Nicolae Băciuț a impresionat printr-un recital poetic, spus doar din memorie minute în șir. Apoi, partea legată de cum a intrat în istorie Mihai Eminescu a fost prezentată pe scurt de către subsemnatul.

Au alternat și clipe muzicale de diferite

genuri: interpreta Ștefania Pârlea a cântat muzică populară, iar Anda Voican și Traian Comșa cu muzică folk. De asemenea au avut onoarea de a-și exprima talentul în fața microfonului invitați de toate vârstele și profesiile. Ei au venit cu creații proprii sau ale lui Mihai Eminescu: Ana Munteanu Drăghici, Alexandra Gămănuț, Piroska Hanea, Larisa Birișu, Sonia Hoisan, Codrea Nicolae, susținuți de colegii Erica Bănărescu, Laura Codrea și Dudaș Dănuț.

Gabriella Costescu, președinte a

Asociației Literare „Creneluri Sighișorene” și totodată moderatorul acestui eveniment, a lansat cu această ocazie, publicație bianuală „Creneluri Sighișorene” Anul IV, nr. 9 (iulie-decembrie 2016). Acest jurnal de activități este departajat pe fiecare lună în parte și scoate în evidență articole, poezii și alte creații; implicaţii în diferite evenimente, colaboratori și parteneri ai revistei. Toate acestea provin dintr-o arie destul de largă, inclusiv dincolo de granițele țării noastre: „de peste Prut” și „de peste ocean” fiind două din rubrici, pe lângă cea de „rânduri-gânduri”.

Nu trebuie uitați nici partenerii media: Revista „Creneluri Sighișorene”, editura și revista „Vatra Veche”, Radio Son Sighișoara, fotograf Valentin Pascu.

PROF. FĂRCAȘ CIPRIAN

9

Joi, 19 ianuarie 2017, la Biblioteca din Albești-Mureș, a fost sărbătorit poetul neamului Mihai Eminescu. Au trecut așadar 167 de ani de la nașterea sa, iar directoarea bibliotecii Anca Ciotloș, a invitat membrii Cenaclului „Creneluri Sighișorene”, a pregătit din timp elevi ai claselor 0-V din Albești, alături de profesori coordonatori: Adriana Durutya, Dana Popan, Ionela Gavrilă, Sonia Tokaci, Marioara Stanciu. Copiii, plini de emoție, au susținut un moment liric din opera și creațiile marelui poet, au etalat desenele realizate de ei, inspirați din creațiile poetului. Un desen reprezenta casa de la Ipotești, cărăruia ce duce spre casă, cu explicația că desenul se numește „Întoarcerea la poezia lui Eminescu”, alt desen avea pomii cu corola personalizată ca a oamenilor, imaginar parcă ar vorbi codrii. Ingenios și impresionant, Anca Ciotloș a făcut o prezentare ecranizată „Mihai Eminescu - Versuri din manuscrise”.

Gabriella Costescu a recitat din

poeziile lui Mihai Eminescu și le-a captat atenția cu propunerea de a face pe viitor un concurs de recitare, deoarece elevii s-au străduit să învețe de de rost poezii destul de grele.

Subsemnata am recitat un poem al lui Adrian Păunescu dedicat lui Eminescu, Emilia Ciupină a recitat din creațiile poetului dar și din cele personale. Prezent a fost și Nicolae Codrea, decanul de vârstă al cenaclului nostru, iar pentru partea muzicală, Anda Voican și Traian Comșa au realizat un recital de muzică folk pe versurile lui Eminescu. Entuziasmați, copiii au cântat și ei, chiar au mai dorit să-și mai recite încă o dată poeziile. Biblioteca din Albești a fost neîncăpătoare, părinți sau rude ai elevilor au participat la un eveniment plăcut realizat cu multă râvnă de neobosita Anca Ciotloș pe care merită să o felicităm, să-i mulțumim pentru o seară mirifică.

PIROSKA HANEA

Pictură - Alina Ștefania Ivan

10

Aripi de dor Aripi de „necuvinte” Deasupra imensităţii Mării de stele – luare aminte A trecerii mele... Dorul fior de-ntoarcere-n clipe Rotunjind gânduri curate Pagini de viaţă aripe De nepământean înviate. Printre tristeţi încrustare De malefice voci răguşite, De-atâta răutăcioasă strigare, Răsar razele nestingherite În lumina binecuvântării Amintirilor pururi candoare Privirea senină a neuitării Copilăria-nveşmântată în soare ... Numai necuvintele Învaţă să zboare Printre gânduri simţămintele Neatinse de eroare... Aripi de dor din cuvinte Nerostite de glas muritor Eternitatea trăirilor sfinte „Necuvinte” rostite de dor... 12.02.2015 Aripile zidirii M-am zidit în Mănăstirea Cuvântului, Clipa peste clipă tot mai sus mă cuprinde Zidire desferecată de aripa gândului, Edificiul spre zări se întinde. Aud din cuprinsuri suspinul omenirii… Mesagerul Timp cu ne-nduplecare Nu mă restituie din lanțul zidirii, Dar neuitării dau ascultare.

Mănăstire din trup răstignit de menire, Reînviat de ctitori nemuritori de carte, Trup din cuvânt locuit de iubire Aripile zidirii înălțând spre departe... Mă închin cu smerenie la propria-mi zidire, Sorbind mirul Harului divin Din nevăzută mână sfintițoare de fire. La zborul zidirii mă-nchin! 1 Mai 2017 Alesul Crez Tu crezi c-aș mai putea iubi Un gând ce poate putrezi La adiere de extaz Sau lovitura de necaz? Eu sufletul n-am să-mi cobor Din sfera visului de dor În oaza îngustimii trecătoare Uitată de a zâmbetului soare... Să trec grăbită printre flori Culori de frunze și ninsori Pentru sclipirea efemeră? Mai bine să rămân stingheră... Fructul gândirii să rodească Sub ramura de vis albastră! De ești chiar tu alesul crez, Prin rugăciune te urmez... 06 Mai 2014 Apele florilor Ninge peste amintiri... Albe perdele mă-mpresoară Din iernile de odinioară Cu fulgii topiți de priviri... Atunci când cerul se mutase În ochiul ademenitor Și albul devenise dor Marea zăpezii ne furase, Dar ning și amintirile, Topind potecile uitate... Noi, fulgi ai iernii minunate În sănii cu iubirile! Mai albă ca un manuscris, Iarna iubirii mă inspiră, Fulgii topiți de noi respiră! Cuvinte-nvăluie un vis... Noi doi, o singură ninsoare, Din pomul vieții lăcrimând, Apele florilor pe rând În așteptare de petale... 17. 12. 2016

11

Cu deosebită bucurie am participat joi, 16 februarie 2017, în Sala Mare a Primăriei Turda, unde a avut loc lansarea albumului muzical „Fata din povești” și a celui de-al treilea volum de poezii „Zâmbesc fără frică” editura „Agora”, autor Adrian Sărmășan.

Despre poezia lui Adrian Sărmășan au

vorbit profesoarele Dorina Arion și Olga Morar, de la cenaclul „Pagini literare turdene”.

Dorina Arion l-a catalogat pe Adrian Sărmășan drept „Un estet care redescoperă punctele comune dintre arte. Poetul cântă dragostea, soră geamănă cu poezia, cu muzica și cu pictura”. În cele din urmă, Dorina Arion și-a încheiat prelegereabotezată „Corespondențe” cu încă o descoperire: „Adrian Sărmășan este un interlocutor de cafenea care constată că lumea este nebună după valori false”.

Directorul Casei de Cultură din Turda, profesoara Ana Sevan, a completat „disecția” - fascinată de „versurile dezbrăcate de metaforă” și a mărturisit că „s-a ocupat de poezia lui Adrian Sărmășan cu ușile închise”.

A urmat o sesiune de recitări, susținută

de dramaturgul și actorul Virgil Deceanu, secondat de către soția sa, actrița Mihaela Deceanu. Am avut ocazia de a petrece trei ore în

compania muzicii și a poeziei de calitate, Adrian avându-l ca invitat pe Silvan Stâncel alături de care a susținut un recital muzical, adevărat spectacol oferit celor peste 70 de participanți la evenimentul desfășurat.

La eveniment, organizat de către Societatea „Rei Culturae Fautores” prin cenaclul „Pagini literare turdene” cu sprijinul Casei de Cultură din Turda, au participat muzicianul turdean Alexandru Malschi, stabilit la Cluj-Napoca și proaspătul director al Teatrului „Aureliu Manea” din Turda, actorul sibian Cătălin Grigoraș.

Subsemnata am avut cuvântul de final,

m-am prezentat turdenilor deoarece era prima oară când participam la un eveniment cultural acolo. Prietenul meu Adrian Sărmășan mi-a citit la telefon foarte multe poezii din cartea sa, am discutat foarte multe despre poezie și creație în general, dar în carne și oase ne-am cunoscut doar la lansare. Alături de mine au mai fost Piroska Hanea, Dudaș Dănuț din Sighișoara, iar din Târnăveni Viorica Șutu – artist plastic.

Am reușit să legăm prietenii și cu alți

scriitori sau artiști plastici printre care Cornel Vana, domnul Ioan Dănuț Zahan, soția autorului Csilla și prieteni.

Succes cantautorului Adrian Sărmășan. GABRIELLA COSTESCU – președinte Asociația Literară

„Creneluri Sighișorene”

12

Zâmbesc fără frică Tabloul din sufragerie mă duce cu gândul la Amsterdam, chiar dacă e cu sfinţi; eu acolo vreau să fiu. Ori de câte ori îl privesc, mi se pare sau nu, sigur am trăit vieţi paralele ancorate între trecut şi prezent sau viitor de situaţie! Nu cred, deşi spun că am locuit într-o scorbură de munte cu mult întuneric şi linişte apăsătoare; luminată de un uriaş cu plete albe şi ochi strălucitori. Vedeam pretutindeni zbaterea ca pe un vârtej imens ce străbate creierul dorinţei spre exteriorul impus. Ziduri nedezvelite aveau inscripţii vechi, amor şi pasiuni scrijelite adânc în memorii curgeau în vidul dintre zboruri. Misterul legat de buzele mele joacă rebel, ultima carte… ştiu; rugăciunile inimilor pierdute şi nemaigăsite strigă şi acum. Albastrul din infinit vine să locuiască vreme de vreme în ochii-mi nedescoperiţi, aidoma zidului înalt pe care mă caţăr printre ceasornice sfinte. Nimicul din fiecare cuvânt îmi ghidează memoria. Mi-am ascuns iubirea într-o cupă de vin roşu, o strecor în gura ta, noapte de noapte, iar dimineaţa… bem cafeaua zeilor într-un poem de dor undeva, tot pe pământ. Să nu ne găsească nimeni; nici mama ta, nici tatăl meu, iar de-o fi să-i întâlnim; le vom spune că lumea s-a schimbat puţin: are mai multe lacrimi în vârful degetelor, dar patimile şi iubirea curg la fel;

nestăvilit… ca un şuvoi de apă cristalină născut dintr-un colţ de munte nevăzut, prefăcut în viaţă lichidă; perfuzie indispensabilă răstignită-n elan muritor. Surd mă-nchid în rugaciunea aleasă; mă îmbrac în foc şi apă… îţi sărut crengile şi chipul alb, semnat de vecie. Mă recunosc în tăcere şi cuget silabisit: Sunt doar un om necunoscut într-o cale neînţeleasă, anonimă dar reală; potecă între amurg şi amintire, unde vraja-mi păzeşte ochiul din frunte şi-mi face semn că pot să zâmbesc fără frică. Dacă vezi lumea Dacă vezi lumea, vezi și riscurile ei Dacă sari peste obstacole, te și împiedici, dar te și apropii. Dacă-i găsești pe ceilalți; vrei să-i simți și să te simtă. Acesta e pericolul, Dar și spectacolul vieții...

ADRIAN SĂRMĂȘAN

13

Chipuri calde de mai toate vârstele

din Sărmașu și localitățile din vecinătate: Sânpetru, Tușinu, Cătina și Frata, îmbrăcați în straie populare, unele dintre ele moștenite, cu o vechime de peste 200 de ani, ne-au introdus în atmosfera satului de altădată. Obiectele tradiționale românești, realmente cu accente de culoare locală care îți alină dorul de casa bunicilor, au întregit tabloul: perne, pături, preșuri, obicte de țesut și multe altele.

Inițiatoarea evenimentului, d-na

Dinuca Burian, a dorit să readucă atmosfera ce se țesea cu multe decenii în urmă, când oamenii formau o adevarată comunitate. Pe vremuri se organizau șezători pentru a petrece împreună serile lungi de iarnă, pentru a munci într-un mod plăcut și pentru a transmite tradiții, obiceiuri și deprinderi de viață și de muncă.

„Pe vremuri, oamenii de la sat organizau o clacă, când un membru al comunității sau mai mulți aveau nevoie de ajutorul tuturor pentru a rezolva o problemă.Claca era un prilej de întâlnire a sătenilor. Fiecare contribuia voluntar pentru a le fi mai bine pe termen lung. Iarna se adunau acasă la un gospodar, mai multe fete,la gura sobei și la lumina unei lămpi acestea fie țeseau prosoape, torceau fuiorul de cânepă și caierul de lână, altele făceau mâncare. La clacă veneau și feciorii satului și în momentele de pauză aceștia scoteau fetele la joc popular, deoarece de regulă la clacă gazda aducea și lăutari. Cu acest prilej se înfiripau unele relații de prietenie

care ulterior duceau chiar și la căsătorii” - a spus dna Dinuca Burian.

D-na Ani Teglaș, membru fondator al grupui folcloric ,,Graiul Câmpiei”, i-a făcut o surpriză și l-a felicitat oferindu-i și un buchet cu flori din partea grupului folcloric ,,Graiul Câmpiei”, cu ocazia împlinirii vârstei de 82 de ani, pe rapsodul popular Vasile Soporan, care deține trofeul Tezaur Uman Viu. De asemenea, Iuliu Praja, în calitate de manager al Centrului Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, și dna Naznan Anna, consultant artistic al aceluiași Centrul Județean pentru Cultură, l-au felicitat pe artist, oferindu-i diplome, distincții și flori. ”În semn de recunoștere și înaltă prețuire pentru întreaga activitate depusă în slujba culturii tradiționale autentice românești” - a declarat Iuliu Praja, manager al Centrului Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș. O distincție i-a fost oferită și din partea TTM, de către dl. Mihai Teodor Nașca.

„Prin prestația inegalabilului artist

Vasile Soporan la această venerabilă vârstă, prin jocul popular și cântecele interpretate din zona de câmpie, mă simt onorată că aparțin comunității din această zonă,din Sărmășel-Gară. M-aș bucura ca în țară să mai fie și alte femei cu suflet mare

14

cum este dna Dinuca, care să invite astfel de personalități inegalabile ale culturii și folclorului românesc. Felicitări tuturor, iar pentru toate femeile un gând bun cu sănătate și împliniri personale și profesionale” - a spus Ani Teglaș, membru fondator al grupui folcloric „Graiul Câmpiei”.

Grupul folcloric „Astea-s

Ibăștencele” a readus în fața celor prezenți obiceiurile șezătorii, specifice zonei de munte, pe care o reprezintă - din comuna Ibănești. Prin cântecele, glumele și snoavele prezentate au delectat auditoriul.

Astfel, s-a împletit jocul cu voia bună. Cântecele și jocul popular au fost la loc de cinste. Întreaga atmosferă a fost încărcată de frumusețea costumelor populare, de decorul frumos amenajat și de bucatele tradiționale, transformând pentru un timp sala într-o casă țărănească.

VIOLETA TEBAN

Ascultam Glasul pământului şi

Glasul iubirii, la Sărmaşu-Mureş, într-o revărsare a gândurilor şi vorbelor domoale, cum numai Câmpia Transilvaniei le poate aduce pe lume, simţind cum stau în faţa lui Dumnezeu, nu în umbra Lui şi cum ar trebui să-i repet Marelui Lucian Blaga semnul de exclamare: Opreşte, Doamne, clipa...! Oamenii Câmpiei, neîncruntaţi şi neposomorâţi, cu cămăşile albe pe trupuri zvelte, cu luminişul sfânt în suflet şi cu pâinea rotundă ca soarele în braţe, erau protagoniştii unei manifestări culturale iniţiate de Biblioteca „Liviu Rusu”, prin doamna Dinuca Burian, Credinţă şi tradiţie. Eram martor la fierbintele acestui afiş deschis spre toate zările, prin frumuseţea lui

şi vrerea de a înnoi lumea cu sămânţa cea bună, aşezată nu pe piatră sau în mărăcini, ci în glie roditoare. Ascultam rostirea celor din Grupul folcloric „Graiul Câmpiei”, a rapsodului Vasile Soporan şi a celor veniţi să aducă mesaj dinspre Biblioteca comunală din Ibăneşti, amintindu-mi de cuvintele părintelui Arsenie Boca despre dezarmarea iadului prin sfinţenia în care omul îşi mărturiseşte calea, adevărul şi viaţa; amintindu-mi, în acelaşi timp, de felul în care un personaj din romanul „Adio, Arizona” al lui Romulus Guga desluşeşte sensuri ale timpului: „După iarnă va veni primăvara. Seminţele vor începe să crească, fecunditatea aceea neperitoare se va dovedi mai puternică şi mă întreb pe cine să rog să aibă grijă să nu se mai strecoare nicio tragedie pe poarta larg deschisă a lui mâine. Nu sunt un pesimist (...) Să spui despre mine, Pompiliu Voltaire, că sunt un om al speranţei.”

Oamenii Câmpiei, de pe afişul Credinţă şi tradiţie, ediţia a IV-a, erau oameni ai speranţei. I-au îmbrăţişat cei veniţi de departe, înţelegându-le „brazda” şi neclintirea de a se ţine locului. Cei de aproape, cei ai casei Sărmaşului, nefiind acolo, au pierdut binefacerea clipei, amiaza aceea de martie aidoma Glasului pământului şi Glasului iubirii; la fel rememorarea unor pagini înalte de istorie a literaturii române şi de istorie locală. S-au îngemănat la Sărmaşu vârste, conştiinţe, culori, aduceri-aminte care ne fac să fim ai ideilor şi ai simţirilor prin care să nu rătăcim. Scria Nicolae Titulescu: „Dacă nu voi fi far, voi fi candelă. Dacă nu voi fi candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina.” Poate că nu suntem faruri şi nici candele,

15

dar e prea mare păcatul să nu ne străduim să aprindem lumina. Mai ales când ne numim dascăli şi preacucernici părinţi ai Bisericii Neamului.

A venit la Sărmaşu scriitorul Lazăr

Lădariu cu toată dragostea domniei sale pentru adevăr românesc şi dragostea de oameni, evocându-l pe Ion Creangă la 180 de ani de la naştere. La fel, scriitorul Nicolae Băciuţ a prezentat profesiunea de credinţă a poetei Ana Blandiana la împlinirea a 75 de ani de la naştere. Profesorul drd. Ciprian Fărcaş a prezentat documentarul privind soarta eroului Alexandru Bătrâneanu în Revoluţia de la 1848. În aceeaşi emoţie a restituirilor culturale, unui om al locului, Melinte Şerban, i s-a rememorat traseul de viaţăşi profesie. A fost un om al binelui spiritual, purtând în lume valorile locului natal, Balda, vrednicia şi cumpătarea, truda şi îndurarea părinţilor din părinţi. Ştiind că omul nu este un muc de lumânare pe care să-l frângi între două degete, că menirea intelectualului îşi află esenţa în Pilda sămănătorului, a vegheat la mari biografii culturale ale Transilvaniei, cuprinse în volume ca „Mărturii prin vreme”, „Evocări istorice şi literare”, Cultura mureşeană în memoria cărţilor sau în seria de carte a Fundaţiei Culturale „Vasile Netea”, „Caiete mureşene”.

Melinte Şerban a fost asistent universitar, director al Centrului Judeţean al Creaţiei Populare, director adjunct al Teatrului Naţional din Târgu-Mureş, directorul Studioului Radio România Târgu-Mureş. La rememorarea biografiei sale au fost în sală fotolii goale pe care credeam noi, romanticii, că trebuiau să stea cei pe care Melinte Şerban i-a purtat în fiinţa sa.

Nu este o tânguire ceea ce scriu acum. Căci bucuria întâlnirii cu cei care ne-

au întins pâine caldă nu apune uşor. S-a tors firul sufletului neîngenuncheat pe care ţăranul din satele din jurul Sărmaşului ştie să-l facă viu. Este regretul că tocmai oamenii cu carte ne risipim, nu ne mai vedem, fiind prea grăbiţi şi derutaţi, „mici de zile, mari de patimi”; până când vom spune: e prea trâziu! Şi într-adevăr va fi prea târziu...

VALENTIN MARICA (Din Manuscrisul de jad)

11. 03. 2017

Așa a binevoit a-și numi evenimetul

de suflet, scriitorul VALENTIN MARICA, care prin Editurile Cezara și Vatra veche ne-a invitat în ziua de 28 martie 2017, ora 17.00, în Foaierul Teatrului Național din Târgu-Mureș, la lansarea cărților „Iluzia oglinzilor” (publicistică), „Urmându-le Lor” (eseuri) și „Schituri transilvane” (versuri).

Alături de colegii mei din Asociația

Literară „Creneluri Sighișorene”: Piroska Hanea, Ana Munteanu Drăghici și Dudaș Dănuț, am alocat timp acestui eveniment, deoarece prezentările de carte au fost făcute de: scriitorul Lazăr Lădariu, redactor-șef al cotidianului Cuvântul liber, președintele ASTREI mureșene, poeta Mariana Cristescu și prof. Universitar Cornel Sigmirean, președintele Senatului Universității Petru Maior din Târgu-Mureș. Sala a fost neîncăpătoare, am avut bucuria să asistăm la o prezentare faimoasă și frumoasă, deoarece a fost încununată și de autografe muzicale:

16

• Cvartetul Bohemia cu Remus Grama, Cristian Moldovan, Leon Zsolt, Wilhelem Andras, instrumentiști ai Filarmonicii de Stat din Târgu-Mureș. • Corala Marisiensis a Universității de Arte din Târgu-Mureș. Dirijor: asistent univ. drd. Ana Maria Niculescu.

• Duo chitară: Radu Pol Vărzaru și Luigi Popescu, studenți în anul al-III-lea la Departamentul de Muzică al Universității de Arte din Târgu-Mureș. Am ales să redau prezentarea făcută de scriitorul Lazăr Lădariu despre cartea „Schituri transilvane”.

„Există o planetă, cea a poeziei, cea a unei sensibilităţi aparte. De pe planeta aceasta, poetul Valentin Marica ne poartă prin acele „Schituri transilvane”, cu noi primăveri, redesenate liric, cu noi înfloriri, cu miei prin acel cadru nimbat „mereu lângă uscior de biserică”, „cumpănă-cruce”, potir de pâine”, ”petale transilvane, peste apa vie”, „secunda cu coama ei argintie”, când „firul de iarbă moare şi învie” peste „strigătul reînvierii”, când „spicul e dulce, sudoarea amară”, sub „ochii din frunze”, sub „limbă şi gură de sfânt”.

Dedicată, de poet, „locurilor, oamenilor, evenimentelor, prin care Transilvania îşi înmulţeşte necontenit harul, în sacra uimire, precum s-a înmulţit vinul la nunta sfântă”, poezia lui Valentin Marica se

află sub „petala strigării”, unde totul e împodobit cu har, cu „frunze de laur”, cu acel sentiment iradiant al zborului liric, în acel „loc de muncă al cuvintelor”, cum cândva spunea blândul Nichita Stănescu: „Ninge peste urme sfinte, /Veste albă să alinte,/ Ninge pe creştet, pe umeri, în rai,/ Ninge să vii, ninge să stai./ Ninge-n crucea zilei, ninge-n seară,/ Ram dulce se face frunza amară./ Cărările îşi lasă obrajii-n potir./ Din veşnicie, Doamne, dă-mi un fir,/ Să leg, şi ochi, şi buze, şi morminte,/ Când ninge peste urme sfinte!” („Lancrăm, la statuia Poetului„).

E aici o armonie a poeziei cu tot ce

ne înconjoară, o armonie cu Universul. Simţi, într-adevăr, cum poezia trece cu „vertebre de aur”, dincolo de lucruri, de cele atât de pământeşti şi trecătoare, acolo unde vedem ideile, uneori înşirate ca într-o alcătuire, zilnică parcă, reportericească. „Dacă te vei opri la literele acestea - scrie poetul Valentin Marica, în acele cuvinte „Către cititor” - înţelege-le ca pe nişte note de reporter, desigur afective şi îmbrăcate în fiorul redescoperirii, iar şi iar, a sublimului dureros pe care Transilvania îl poartă în fiinţa sa (…) De aceea, notele de reporter răsfirate în atâtea locuri vorbitoare ale Transilvaniei, pagină cu pagină, poartă numele de „Schituri transilvane”. Poetul le vede „ca pe o năvalnică bucurie”, un sublim dureros, ce duc mai departe „puterea şoaptei înspre a fi şi cântec”, dar şi trăiri afective, „îmbrăcate în fiorul redescoperirii”.

Invocând liric Lancrămul, Alba Iulia, Bilborul, Reghinul, Rohia, Frunzenii, Sovata, Bistra Mureşului, Sânmihaiul de Câmpie (din Bistriţa-Năsăud), Deda, Şerbeniul, Târgu-Mureşul, Oarba de Mureş, Bârsana, Sărmaşul, Topliţa Română, Batoşul, Ibăneştii, Zoreniul (locul obârşiilor

17

poetului), Agrişul-Târlişuei, Blajul, Pănadele, Nicula, Subcetatea de Mureş, mănăstirile Recea, Râmeţ şi Prislop, în Valentin Marica vedem pe unul dintre acei poeţi care, - cum spunea marele actor Vladimir Vâsoţki de la Teatrul „Taganka” din Moscova, - „merg cu călcâiele pe lama ascuţită a cuţitului” existenţei zilnice, existenţă tot mai ostilă, tot mai potrivnică lirismului, într-o învolburare fără sfârşit.

Purtându-ne prin acele teritorii secrete ale cuvântului, poetul Valentin Marica ne oferă parcă acel cântec al amintirii, o întoarcere pe căile poetice ale trecutului timp. O întoarcere la izvoare, la acel unic loc care ne dă lumii pe fiecare: „Jucându-se, un înger a aruncat o stea. / Deodată, steaua a făcut petale; /Să ai mireasmă şi limbă de clopot,/ Sat mic, cât e un deal şi o vale.// Pe chipul tău de cruce, rând pe rând, /Adună-se salcâmi, cu oglinzi de flori./ Prin ele să ai vuiet, ploi pe creştet,/ Să ştii cum să rabzi şi cum să mori.// Să ai seminţe în bulgării pumnilor,/ Când osia carului iese din hău!// Sat mic cât e un deal şi-o vale, /Dar cât e câmpia lui Dumnezeu”. (Zoreni, judeţul Bistriţa- ___________________________________

___________________________________ Năsăud, satul natal la dezvelirea Monumentului Ţăranului Român”). Socot că fiecare poezie a lui Valentin Marica din „Schituri transilvane” este un cântec al amintirii, venind din adâncurile vibratoare ale sufletului, un zbor mereu sub acea „aripă sub cămaşa harului dumnezeiesc”, acel neliniştit sentiment al freamătului în peisajele sufletului: „În biserica statuii lui Iancu / Murmură zori din tulnic de apă. /Strânsă sub straie, boaba durerii /Mă-ntreabă: calul cine-l adapă? // Saltă sumanul, trufia se pierde /Se umplu ciubare în tinda Abrudului /Să-i ţină de sete alesului din codri /Să-i ude urmele, lui şi calului. //Tânguie clopot, vecernie-n şoaptă, /Bate şi limba din clopotul frâului, /Lumânări se-nclină, învelind o zare, /Înmuind prundişul şi coaja tainului. //Pe creştet de munte mâna e torţă. /Şaua calului e scânteie şi şuier, /Spade se fac casele, brâuri de iarbă, /Peste cel răstignit în molcom de fluier” (Târgu-Mureş, la Statuia lui Avram Iancu”). „Au înviat salcâmii şi iarba-i de coasă. /Vin cei plecaţi, iarăşi, acasă. // Din miezul focului, din umbră de spadă, /Vin să-i vedem, vin să ne vadă. //Au mâinile cruci, aşa cum au plecat. /Oare cine le bate coasa în sat. //Să facă dealul brazdă, şi brazda s-o pună /În scârţâitul carului, sub geană de lună. //Învie şi grâul, iarba-i de coasă. /Vin ce-i plecaţi, iarăşi, acasă”. („Oarba de Mureş, la Monumentele Eroilor”).

Parcurgem acea împărăţie de cuvinte a poetului Valentin Marica din „Schituri transilvane”, (carte apărută la Editura „Cezara Codruţa Marica”), cu senzaţia

18

trecerii pe sub un cireş înflorit, la început de nouă primăvară, cu acea frumuseţe a fluturilor eterni zburând, cu atâta graţie poetică plecând din supravieţuirea ideii, pe deasupra acestor cetăţi, cu naturaleţe şi dezinvoltură lirică, prin acest „timp vitreg al lumii pustiite”. Prin obişnuitele, doritele golfuri ale dimineţilor, lirismul lui Valentin Marica, sincronizat cu sine, ne aduce liniştea dorită a trăirilor zilnice, prin acel specific verb al poetului plin cu polenul dăruirii, o lume poetică în litere de aur, de înaltă ţinută intelectuală şi de o bogată, în toate, greutate lirică.

Felicitări!” Lazăr Lădariu

„Cerul clipei...” (cum îi place

scriitorului Marica să numească aceste momente de suflet), și cei pe care-i port în gând și suflet, prezentându-mi cărțile alături, publicului căruia îi transmit respect și dragoste. Acolo, Visul, mi-a închegat, iar, sufletul. De ZIUA ACEEA, începe să-mi fie tare dor...” Noi am revenit la Sighișoara cu sufletele încărcate de frumos, cu cărțile poetului oferite nouă dar și bibliotecii municipale sighișorene, cu dedicația „Ție Cititorule”.

Nu cred că există un loc mai minunat decât acolo unde sufletul respiră poezie, artă, cultură, muzică, acolo unde oamenii se adună spre a se bucura de dăruirea creativității a celor talentați.

GABRIELLA COSTESCU ___________________________________

Pictură de Alina Ştefania Ivan

Am participat pentru prima oară, cu

o lansare de carte „Epistolar Albastru-Roz” la cea de-a XIV-ea ediție a Târgului Internațional de Carte și Muzică de la Brașov, 30 martie-2 aprilie 2017.

Trebuie să o iau cu începutul, să realizați însemnătatea acestui mare eveniment gestionat cu măiestrie de Virgil Oniță, Președintelui Asociației Culturale Libris Brașov.

Evenimentul a fost deschis de scriitorul Doru Munteanu, care a detaliat de ce târgul are loc în acestă perioadă și nu în preajma sărbătorii Bunei Vestiri ca de obicei. Motivul a fost unul obiectiv și anume salonul de carte de la Paris, manifestație la care echipa Libris Brașov a participat împreună cu Institutul Cultural Român, și al cărui stand a fost declarat cel mai atractiv de către organizatori. Scriitorul a invitat pe scenă parteneri și sponsori ai evenimentului cărora le-a mulțumit pentru toate și a precizat că scopul acestui târg este acela de a mulțumi gusturile iubitorilor de muzică și carte.

După domnia sa a luat cuvântul doamna Cecilia Doiciu, directoare în cadrul Primăriei Brașov și al Consiliului Municipal Brașov, care a declarat că an de an acest proiect devine unul de succes, Libris Brașov venind mereu cu elemente de noutate, menționând: ”Anul acesta România aniversează 10 ani de la aderarea țării noastre la Uniunea Europeană și de aceea Târgul Internațional de Carte și Muzică are ca partener anul acesta Comisia Europeană”.

Domnul Vincent Lambotte, invitat special din Franța, coordonator Departament Comunicare al Reprezentanței Comisiei

19

Europene în România, s-a adresat publicului în limba română precizând faptul că venirea Comisiei Europene la Brașov este una foarte importantă, mai ales, ca orașul Brașov să cunoască valorile Uniunii Europene.

Iulia Badea Gueritee din partea Comisiei Europene, coordonator de presă al reprezentantei acesteia, s-a declarat încântată de postura sa de repatriat – realizată profesional în Franța – consideră că noua ei misiune este de a aduce Europa în România și nu numai invers. În ciuda statutului ei internațional, Iulia Badea Gueritee s-a simțit întotdeauna brașoveancă și este mândră de Brașov care va însemna mereu pentru dânsa o capitală culturală europeană.

Augusta Oniţă şi Gabriella Costescu

___________________________________ Domnul Silviu Costea, directorul

Camerei de Comerț și Industrie Brașov, a asigurat organizatorii de sprijinul său și al instituției pe care o conduce, declarându-se bucuros de eveniment.

Domnul Ioan Abrudan, profesor universitar doctor inginer, la Universitatea Transilvania Brașov (partener important al Târgului Internațional de Carte și Muzică) a declarat că își dorește ca Universitatea Transilvania să se implice cât mai mult în viața culturală a cetății Brașov. A luat cuvântul apoi, președintele Uniunii Scriitorilor Filiala Brașov, domnul Adrian Lesenciuc, care a remarcat cu mândrie faptul că Târgul Internațional de Carte și Muzică a devenit un reper în calendarul cultural al Brașovului. Până la această a XIV-a ediție, din activitățile desfășurate de cei implicați, se vede o schimbare în tot mai

bine a evenimentelor derulate aici. ”Brașo-vul a fost, este și va fi întotdeauna un oraș european, indiferent de structurile din care face și va face parte.” a conchis la final. La finalul deschiderii, cu o emoție vădită, Președintele Asociației Culturale Libris Brașov, Virgil Oniță, a mărturisit faptul că deși s-a aflat la Salonul de Carte de la Paris, gândul său a fost la Brașov, la proiectul său de suflet. „Nici mie, nici celor din echipa Libris, nu ne vine să credem că Târgul Internațional de Carte și Muzică a ajuns la un asemenea nivel, care nu ar fi putut fi atins fără partenerii de încredere ai proiectului”.

Domnul Virgil Oniță a încurajat publicul prezent să se bucure de tot ceea ce târgul le va oferi în zilele speciale pentru care au venit. Tot Virgil Oniță a fost cel care mi-a spus cu mândrie cu un an în urmă, că poezia va reveni pe scena Târgului Internațional de Carte și Muzică, m-a încurajat să public „Epistolar Albastru-Roz” la Libris Editorial, sub atenta îndrumare a directoarei Dana Anghelescu. Așadar în 30 martie 2017, mi-am prezentat cartea alături de poetele Mihaela Aionesei (Târgu Secuiesc) cu cartea „Zodia palmelor tale” și Romița Mălina Constantin (București) cu cartea „Partitură pentru ferestrele copacilor”.

___________________________________

Dana Anghelescu a vorbit despre cartea fiecărei autoare. Mihaela Aionesei a fost caracterizată ca o poetă a căutării. Despre scrierea s-a a făcut referire și Luminița Cornea. Din această caracteristică rezultă și tenta tristă pe care poeziile ei tind să o aibă. Calitatea sa de căutătoare îi conferă o alură de luptătoare, o poetă ce nu renunță la visare și care luptă pe brânci cu

20

realitățile vieții. Pentru ca publicul să înțeleagă ce a simțit atunci când a scris aceste poezii, Mihaela Aionesei a recitat câteva din creațiile sale.

Romița Mălina Constantin a fost numită o poetă pasionată de poezie, iar ea declară: „Sunt pasionată de poezie dar sunt pasionată și de oameni, viața mea e plină de simboluri, oriunde, oricum, oricând. Poezia înseamnă muzică, de aceea cartea poartă numele „Partitură pentru ferestrele copacilor”. Autoarea caută esența vieții și are curajul de a se exprima senzual, feminin. Este ca și cum aceasta ar vrea să transforme iubirea într-o grădină a plăcerilor prin poezia sa.

___________________________________

Cu „Epistolar Albastru-Roz”, am prezentat publicului brașovean un dialog în versuri El și Ea, o radiografie epistolară a unei iubiri. Prin acest „dialog”, am vrut să exprim starea universală pe care ți-o dă iubirea și, de ce nu, și poezia, iar cum a menționat domnul Nicolae Băciuț în prefața cărții, „romantismul n-o muritu’, numa umpic s-o hodinitu”.

Alături de mine și colegele mele de breaslă, la Brașov s-au aflat prieteni, rude și cunoștințe, printre care Piroska Hanea, Ana Munteanu Drăghici, Zsuzsana Veres, Medeea Roșca, Dudaș Dănuț și Dumitru Silitră.

Au urmat mai apoi o serie de lansări din sfera spirituală, care au stârnit curiozitatea și imaginația celor prezenți într-un număr copleșitor de mare.

Prima lansare a fost a domnului Nicolae Băciuț, cu cartea „Între lumi – Convorbiri cu Nicolae Steinhardt”. Numele marelui teolog a stârnit interes, iar sala s-a umplut de lume, pot spune că a devenit

___________________________________ arhiplină. A fost supusă dezbaterii ”N. Steinhardt – Între Literatură și Credință”, dezbatere la care au luat parte teologul Andrei Ojică și părintele Constantin Necula.

Alexandru Ojică a punctat: „Dumnezeu a rânduit lucrurile în așa fel încât lansarea acestei cărți să aibă loc exact pe 30 martie când se împlinesc 28 de ani de la trecerea în neființă a lui Nicolae Steinhardt. Aceasta lansare/ dezbatere poate fi privită ca un elogiu adus acestui mare om”.

Prima întrebare adresată domnului Băciuț a fost: „Cât de actual mai este Nicolae Steinhardt în zilele noastre?”

Domnul Nicolae Băciuț, a ținut să răspundă că: „Memoria părintelui Steinhardt este încă foarte vie drept dovadă numărul mare de oameni care au venit să asiste la această lansare. Nicolae Steinhardt se afla printre cei mai vizibili autori de după ’89 iar tirajul cărții „Jurnalul Fericirii” este unul din cele mai mari din istoria României post-decembriste. Din păcate, în ziua de azi, numele lui Nicolae Steinhardt este un business însă se pare că acesta este prețul care trebuie plătit pentru ca vizibilitatea sa să fie foarte mare. Oamenii neavizați pot fi foarte ușor induși în eroare de titlul cărții de căpătai a părintelui Steinhardt. Pot deschide „Jurnalul Fericirii” și să creadă că vor găsi acolo rețeta fericirii însă, de fapt, vor descoperi o carte plină de profunzimi și întrebări existențiale. Prima mea întâlnire cu părintele Steinhardt, a fost la Bistrița, la un cenaclu literar dedicat lui Liviu Rebreanu. Prietenia legată atunci, a dus la o corespondența de aproape trei ani, timp în care nu ne-am văzut deloc la fața. Eu îi trimiteam o scrisoare cu întrebări legate de credință și de viață, iar Steinhardt răspundea

21

printr-o altă scrisoare. Corespondența a fost cu siguranță verificată de securitate însă acest lucru nu ne-a descurajat deloc.”

Părintele Constantin Necula s-a simțit onorat să stea lângă cineva care l-a cunoscut personal pe părintele Steinhardt și care a condus revista sa de suflet „Vatra” de pe vremea când era în liceu. Părintele a fost și dumnealui de acord că Steinhardt este de actualitate. Prima lecție pe care Steinhardt o dă modernității este dragostea părintelui pentru toți oamenii din jur: și cei buni și pramatiile, care adesea pot fi scriitori geniali. „Nicolae Steinhardt este viu pentru că nu te poți dezminți de el, cuvintele sale sunt doar adevăruri care nu pot fi luate decât ad literam.” Părintele Constantin Necula a făcut parte din generația teologică în care Nicolae Steinhardt era un port-drapel, le-a schimbat modul gândirii. O lecție valoroasă primită de la Steinhardt, este aceea de a nu deschide gura fără să te pregătești înainte sau măcar să gândești informația pe care urmează să o impărtășești și crede că Dumnezeu l-a luat pe Nicolae Steinhardt la ceruri ca să nu vadă cum biserica cade în nevoi materiale și cum aceasta se asociază tot mai des cu politica.

La finalul lansării Nicolae Băciuț, a mulțumit auditoriului pentru prezența în număr foarte mare, a menționat că a venit de la Ploiești unde a susținut o evocare Nichita Stănescu la casa memorială a poetului, de unde este nelipsit an de an, apoi cu mare emoție a recitat poemul lui Radu Gyr „Cu Iisus în Celulă” și un catren de detenție, în memoria celui care a fost – și va rămâne veșnic viu în sufletele cititorilor săi – Nicolae Steinhardt.

Mulțumesc domnului Virgil Oniță pentru ideea de a fi prezentă cu o carte la acest mare festival de la Brașov, echipei alături de care lucrează la Libris Editorial, doamnei Dana Anghelescu pentru lejeritatea și dexteritatea cu care face o muncă sisifică, antrenând invitații cu o energie pozitivă dar și emoționantă.

Am cunoscut oameni frumoși, iubitori de artă, cultură și muzică, amprente culturale și repere sufleteși de care voi sta mereu ancorată.

GABRIELLA COSTESCU

Regulament

Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mureş, Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin organizează, în parteneriat cu ASTRA Mureş, revista „Vatra veche”, cotidianul „Cuvântul liber”, Editura Nico, Asociaţia Culturală pentru Descoperirea, Susţinerea şi Promovarea Valorilor Culturale şi Profesionale, alte instituţii publice şi ONG-uri, a XVII-a ediţie a Festivalului Concurs de Poezie Religioasă „Credo”.

Cei interesaţi, membri sau nemembri ai uniunilor de creaţie, fără limită de vârstă, pot participa cu 5 - 10 poeme la secţiunea „poeme în manuscris” şi cu cărţi apărute în 2016-2017, la secţiunea „volume tipărite”.

Poemele vor fi trimise în format electronic la adresa de email - nicolaebaciut@yahoo.com, şi printate,iar cărţile (2 exemplare) pe adresa redacţiei revistei „Vatra veche”, Târgu-Mureş, str. Ilie Munteanu nr. 29, cod 540390, până la 25 iulie 2017. Participanţii sunt rugaţi să trimită şi un scurt CV şi datele de contact, iar pentru manuscrise o fotografie în JPG.

Festivitatea de premiere va avea loc la la 5 august a.c. la Mănăstirea Lăpuşna, unde va avea loc şi un colocviu cu tema: „Icoana, artă şi credinţă”, înscris în calendarul manifestărilor „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti”, statuat de Sfântul Sinod al Patriarhiei Române, la iniţiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe.

Lucrările premiate vor fi publicate într-o antologie, în acest sens, participaţii sunt rugaţi să trimită texte corectate şi cu diacritice.

În acelaşi cadru vor avea loc şi recitaluri de poezie ale celor invitaţi.

Pentru laureaţi, organizatorii asigură cazarea (la Castelul de vânătoare al regelui Carol II) şi masa. Aceştia vor fi anunţaţi în timp util, pentru a putea participa la festivităţi.

Detalii la tel. 0744474258. (N.B.)

22

Ultima zi Amurgul se lasă în cetatea mea E frig, întuneric iar inima grea. E ultima seară când te mai strig, E ultima noapte când te cuprind. În negura vremii de azi vei pleca, Și munți de uitare se vor ridica, Ploaia de vară va încremeni Iubirea mea toată se va sfârși. Se pierde o vară, ne frângem și noi Iubirea mea strigă dreptul la ploi E ultima noapte când te-oi privi, Iar ziua de mâine o voi răstigni. Iubire de-o vară! O voi îngropa. Cruci grele de gheață voi ridica. Întuneric va fi de azi pentru noi, Ploaia de vară, schimbată-n ninsori. Doruri Doruri strâng în mine-n fiecare clipă Și te simt aievea până-n răsărit. Potolește-mi setea, setea de iubire, C-un cuvânt, o vrajă, vis ademenit! Lasă ploi să cadă să ne răcorească, Sufletele-aprinse se vor liniști, Un fior pătrunde și ne luminează, Universul cântă, el, ne va zidi. Taină de iubire, azi, trimit spre tine, Sufletul vibrează pân’ la infinit, Te iubesc iubite, te-nvelesc cu mine, Dorurile mele curg spre asfințit. Cum? Am fugit desculță-n Univers,

depărtându-mă prea mult de Galaxia Mea! Cum să găsesc calea de întoarcere în imensitatea Universului?! Anotimp Ai venit în primăvară, Nu știam cum să îți spun Să rămâi până la iarnă Pentru mine... dor nebun. Noaptea-n taină se lăsase În mansarda de rubin Vocea ta îmi murmurase, ”Să rămân un anotimp?” Taina nopții adormise, Înfierați c-un dor nebun Ne fugise pe ferastră, Anotimpul cel mai bun. Infinit Ai picurat roua aripilor tale peste inima mea, deschizând eternitatea primăverii înflorite, către infinitul Cerului Nostru. Vise Mi-am înghesuit visele-n valiză plecând spre gara care mă va îndrepta spre locul unde așteptarea este bucurie veșnică. Dorință De-aș putea... să-mi ferec neputința sufletului într-un gând veșnic pribeag... Eliberând-o... într-un alt timp acolo.... unde chiar și eternitatea moare!

23

În data de 6 aprilie 2017, la Grădinița cu

Program Normal nr. 1 din Sighișoara, care aparține Școlii Gimnaziale „Aurel Mosora”, a avut loc „Cercul pedagogic al educatoarelor”.

Moderatoarele evenimentului, prof. Chirpelean Simona și prof. Kovacs Alexandra, au organizat un decor de vis de la intrarea în curtea grădiniței. Un cavaler al burgului medieval și două domnițe cu rochii superb colorate, au făcut primirea invitaților zâmbitori, având brațele încărcate cu buchete de narcise frumos mirositoare, înconjurați de un decor specific sărbătorilor pascale care se apropie. Un iepuraș imens, coșulețe cu ouă colorate, flori, verdeață, puișori.

În sala de clasă, impecabil decorată se afla o pădurice, un râu, câmpie cu flori, păsări împăiate așezate pe crengi, un nor de vată și baloane, soarele, astfel au fost primiți coordonatorii: Inspector școlar pentru educație timpurie ISJ Mureș prof. Trifan

Irina Mihaela, a fost reprezentată de prof. metodist Pop Dora Casina, director Stan Laurențiu, dir.-adj. Antal Attila și responsabila cercului pedagogic, Poștoiu Maria.

Pregătirile au fost făcute cu emoții și atenție, tema cercului pedagogic fiind „Educația pentru schimbare și valențele ei în universul cunoașterii, iar tema zilei a fost ”Primăvara, pe aripile imaginației” Predarea ca o poveste (abordarea alternativă – învățarea imaginativă).

Au fost primiți coordonatorii evenimentului și câte o educatoare din fiecare grădiniță sighișoreană și satele aparținătoare. S-au desfășurat jocuri și exerciții de eliberare emoțională, jocuri imaginative, scenete cu participarea copiilor dar și a educatoarelor, parcurs aplicativ. totul fiind conceput ca o poveste. Zânele ,,Orzișor” și „Fructișor” (două mămici) au servit invitații cu băuturi delicioase și sănătoase, realizandu-se și educația pentru sănătate în cadrul unui centru de interes pus la dispoziția participantilor, iar „Rămurel”, un fost preșcolar al unitătii, aflat acum la vârsta majoratului, a reamintit mesajele pe care Planeta Albastră le are pentru noi toți.

Copiii îndrumați de profesoarele Simona Chirpelean și Alexandra Kovacs, au interpretat scenete în care, imaginativ au alungat energiile negative, starea de disconfort, fiecare copilaș, a exprimat starea pe care și-o dorește, toate acestea fiind spre surprinderea auditoriului: bucuria, pacea, fericirea, iubirea, lumina, liniștea. Costumați în haine sugestive, a primăverii, putând pe cap pălăriuțe înțesate de flori multicolore, cu dezinvoltură și curaj pentru frageda lor vârstă, au reușit să ne teleporteze în lumea copilăriei, cunoscută nouă adulților, dar pe care o păstrăm amintire vie în suflete. ___________________________________________________

24

Ed. Antonia Solomon, Marcela Trifan Urarea scrisă pe invitația primită de

fiecare, s-a regăsit în scenetele pregătite și interpretate de copii: „Vă dorim să trăiți o zi de primăvară cu mult soare în suflet...să zâmbiți alături de „florile curcubeu”, să vă bucurați de zumzetul „albinuțelor”. Împreună să fim, fiecare...schimbarea pe care vrem să o vedem în lume”.

Scenetele interpretate pe un fundal muzical atent ales în ton cu primăvara, au insuflat copiilor o trăire aparte pe care am simțit-o la unison cu toții, iar în pauza dintre scenete, invitatul Alexandru Barabaș (bunicul preșcolarului Ianko David), a interpretat la vioară rapsodii ale primăverii aparținând clasicilor.

Desigur, așa cum nota Harriet Tubman citatul: „Orice vis măreț, începe cu un visător. Amintește-ți întotdeauna că ai în interiorul tău puterea, răbdarea și pasiunea pentru a atinge stele și a schimba lumea”.

Cu gingășie și răbdare, cele două

moderatoare au participat la scenetele copiilor, atenția celor mici fiind îndreptată spre toate gesturile și indicațiile lor, pentru ca noi, să admirăm ingeniozitatea și

perspicacitatea lor, să ne bucurăm de inteligența pe care o au, imaginația și credința lor puternică în cele interpretate.

Prezența educatoarelor de la GPP din Sighișoara și localitățile arondate la acest cerc pedagogic m-a uimit, fiind în număr destul de mare: Antal Attila, Stan A, Trifan Marcela, Adam Lia, Izele Marinela, Dăian Cristina, Lungu Daniela - Sighișoara, Antal Alina – Târnava Sighișoara, Tușinean Romona și Cosma Lidia - Țigmandru, Caraș Veronica – Senereuș, Saxon Mihaela, Biro Zita, Marcu Irina – Vânători, Tutan Anca, Laslo Livia - Șoard, Solomon Antonia – Apold, Băluț Alina-Elena, Dița Ioana, Fodor Delia, Boariu Dorina Elena– Saschiz, Tolan Cornelia – Seleuș, Pop Dora Casina – Tg. Mureș.

În partea a doua, în power-point, au fost prezentate referate legate de tema principală, „Educația pentru schimbare și valențele ei în universul cunoașterii”, dar și despre „Educația imaginativă”. Cele două referate au fost întregite de aplicații practice. S-au realizat „experimente”, ca de exemplu: „Zâmbetul în linie dreaptă”, demonstrându-se conexiunea dintre minte și corp, „Iubire și urâtul”, experiența pentru care educatoarele aveau pregătite ghivece/ pahare cu pamânt și boabe de fasole, pentru a arăta că plantele nu numai că au reacții față de conștiința umană, dar au și memorie. Mai multe educatoare au luat cuvântul, făcând referire la activitatea pe care o desfășoară în legătură cu aceasta.

Interpreta Ștefania Pârlea Invitații au luat parte la un protocol,

unde au împărtășit impresii ale momentului. Subsemnata am făcut aprecieri asupra întregii activități și am remarcat faptul că, revista „Creneluri Sighișorene” va cuprinde între coperțile ei acest eveniment spectaculos și educativ, am vorbit despre

25

Asociația Literară „Creneluri Sighișorene”, în speranța că, copiii cu talent, pot fi promovați, de asemnea activitățile cadrelor didactice, care, cu suflet și interes în educarea și formarea caracterelor acestor copii minunați, se dedică și fac eforturi susținute pentru educația lor. Invitată special, a fost Ștefania Pârlea, care a interpretat cântece populare românești.

Am avut parte de o zi minunată, am

admirat sălile de clasă ale grădiniței, decorate sugestiv cu anotimpul primăvara, desenele, tablourile, panourile cu diplome, totul a fost o încântare, un loc în care ne-am reîntors cu toții în copilărie.

GABRIELLA COSTESCU Președinte Asociația Literară

„Creneluri Sighișorene”

Lansare de carte

În perioada 8-9 aprilie 2017, la invitaţia doamnei Andrada Silvana Tcacenco, membrii „Caravanei Culturii” de la biblioteca vâlceană, s-au reunit la Sighişoara. În „Cercul de Liră Poetică” a avut loc Cenaclul Literar ”Prietenii

Poetice”. Cu această ocazie, poeta Silvana Andrada Tcacenco, a lansat cartea „Eu tind spre fericire” în sala de conferințe a Hotelului „Central Park”. După volumul de debut intitulat „Adoptă-mă padure”(2016), Silvana Tcacenco sighișoreancă de origine, vine în orașul natal să se prezinte șighișorenilor și în alt fel decât este cunoscută în viața socială. După cum se știe, poeta se implică de câțiva ani în organizarea în orașul nostru a Festivalului „Vocea Cetății Sighișoara”.

Despre volumul „Eu tind spre

fericire” s-au adus doar cuvinte de laudă. După ce moderatorul Andi Jugănaru a făcut prezentarea evenimentului, a luat cuvântul poetul George Terziu care a susținut, că autoarea a eliminat din carte lucrurile care prisosesc în lumea aceasta. Scriitorul Romeo Ioan Roșiianu a apreciat opera Silvanei susținand că aceasta este o voce despre care se va vorbi foarte mult în ceea ce înseamna lirica feminină. În prefața cărții, domnul Roșiianu a afirmat:

„Poeta scrie cu ușurintă despre orice, abordează elegant teme felurite și își aruncă singură mănușa cuvintelor, duelul imagistic fiind iminent, chiar și în pofida unor anumite stângăcii stilistice, în care se arată mai mult tributară emoției din timpul actului inspirativ creator. Silvana Andrada iubește totul din jur în poezia sa, iarbă, copaci, nori, păsări etc, atenției și vigilenței nescăpându-i nimic. Are o poezie marcată profund de biografism.

Exact ca și bishnoi-știi ea găsește de cuviință să se risipească, să se dăruiască prin cuvânt și forța imaginii, un mai altfel de sacrificiu suprem, o lume interioară pusă la picioarele cititorului, ea-și scrie cu umilință și blândețe poemele, de parcă ar fi o balerină ce merge pe poante nu pentru a sublinia măreția dansului ci pentru a nu deranja lemnul scenei.”

26

Momentele lansării au fost presărate cu recitaluri la pian susținute de Mihai Teaca.

Oameni de cultură, pasionați de literatură, sighișoreni-prieteni sau membri ai familiei au fost alaturi de Silvana la momentul lansarii cărții: Ovidiu Mălâncăvrean, primar al Sighişoarei, Nicolae Băciuţ Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş, Marian Stere, jurnalist la Societatea Română de Radiodifuziue, poeta Gabriella Costescu, Piroska Hanea, Ana Munteanu Drăghici de la Asociaţia Literară „Creneluri Sighişorene”, poeta Mariana Moga și Corina Ofelia Corpodean realizator de emisiuni şi moderator la Sebeş, poeții Dumitru Silitră și Valer Popean din Târnăveni, Bărăscu Marian de la „Rusidava Culturală” Drăgăşani, poeții Liliana Ghiţă Boian, Constantin Triţă, Nicolae Nistor, Daniela Stan – profesoară, tânărul interpret Mihai Teacă, Zenovia Zamfir de la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea.

Din biografia Silvanei am reținut că e născută la 15.02.1971 în Sighișoara, din părinții Tcacenco Luminita Dr. Biochimist, Tcacenco Vicențiu- Valentin Prof. Univ Dr (1948-2007) și este căsătorită cu Vasile Bogdan cu care au îmtrună o fiică Sabrina Vasilescu născută în 2003.

A petrecut primii zece ani la Sighișoara, jud. Mureș unde a urmat școala cu limba de predare germană. A finalizat studiile liceale la Liceul German nr. 34, actual Colegiul „German Ghoete” din București, în anul 1989.

Între 1990 și 1995 a urmat cursurile facultății de Finanțe Bănci în cadrul ASE ___________________________________

___________________________________ București, 1995-1996 Master în Finanțe, 1996-2006, a susținut doctoratul în economie specializarea finanțe internaționale. Între 2007-2009 a urmat cursurile de master în drept la Universitatea „Dimitrie Camtemir” București. Lector Universitar ASE București, departamentul SELS Germania între 2004-2012, director General GALIKA România din 1996 până în prezent, mediator autorizat.

Membră a cenacului literar artistic al liceului, participa la montaje literar artistice si concursuri de recitari intre 1985-1989 fiind pasionată de muzică și de poezie.

Scrie de la 15 ani, publică prima poezie în 1992 intr-un ziar local din Sighișoara, debutează în „Confluențe Literare” la 01.02.2016 cu poezia „Adoptă- mă pădure”. Publică incepând din 25.03.2016 în Revista „Radio metafora Visul românilor de pretutindeni” Seattle, WA, U.S.A, din 13.06.2016 în „Literatura de azi”, din 16.06.2016 în Revista „Pro Litera” și din 11.09.2016 în revista „eCreator”.

Participă în ediția antologică „Aripi de zăpadă”, publicată de Editura Art Life în anul 2016, antologia „Prietenii Literare” și „Damele Metaforei” (antologie feminină) aparută în cadrul Editurii „eCreator” 2017.

Concursuri: Campionatul Național de poezie 2016 organizat de către Cenaclul de Urgență și Editura Art Creativ- Diplomă Campion național al poeziei-2016.

Premiul pentru debut este acordat de Consiliul Județean Maramureș împreună cu Asociația „eCreator”, pentru volumul de debut „Adoptă-mă pădure”. Editura Art Creativ, București 2016.

27

Sunt moartă după viață Fior de tandră-mbrățișare, Mi-e dragă-n nebunia ei, Mă chinuie, ades mă doare, Minunea ei e-n ochii mei, Nepieptănată iese-n stradă Și fug s-o prind, împiedicata, Să o feresc de rău s-o vadă, Nu-i pasă ei, nerușinata, Ca un copil mi se julește, Genunchii-s răni și mă gândesc, S-o tund aproape baiețește, De-aș mai putea să o iubesc... Și uită unde-și pune vina Și minte uneori să scape, Dar când ma uit la ea, lumina Mă doare pe-ale mele pleoape, Fug dupa ea, s- o prind, s-o cert, Fuge de mine și zâmbește, Să o incui, s-o pedepsesc, s-o iert, Respiră și nu-mbătrânește, Îmi cânta lieduri de demult, Eu o privesc cu încântare, Recită versuri, eu ascult, Într-o palpabila visare, Se-ndrăgostește nebunește De alte ideale vieți Și suferă când întâlnește, Rime pierdute de poeți Și plânge deseori și țipă, Se-ncuie întristată-n sine Când vede ca e doar o clipă Într-un urcuș ce nu mai vine, Idealistă, copleșită De frumusețea dimprejur,

Adoarme seara obosită, Crezând în binele din jur Zbate și ea sa se ridice Și caută în sus povață Dar orice-ar face, orice-ar zice, Sunt moartă, moartă după viață. 07.06.2016 (Din volumul „Eu tind spre fericire”-2017) Iubește-mă străine Iubește-mă străine, Iubește-mă destine, Iubește-mă în sine Și mai apoi să-mi spui, În lumea nimănui, Că sunt a orișicui. Nu-mi îngheța în iarna, În ropote ce toarnă, În zgomote de goarnă, Ființa mea jertfită, Uitată de ursită, Și ție dăruită. Nu-mi tălmaci în gând, Al vorbelor vesmânt, Fără de legământ, Caci vreau sa fiu fărâma Din partea ta cea bună, A cerului tau lună, Ce-ți strălucesc în noapte, Te mângâie în șoapte, În dorul tău de fapte. Destine greu și trist, Mă zbat ca să rezist, Prin tine eu exist Și-n lumea care vine, Destine tu străine, Eu te-oi iubi pe tine!

ANDRADA SILVANA TCACENCO

28

Biblioteca „Liviu Rusu” din

Sărmașu a serbat la 23 aprilie 2017 în mod oficial Ziua Internațională Cărții, a Bibliotecarului și a drepturilor de autor pentru a promova cititul, dragostea de carte, a scoate la lumină unele cărți mai puțin cunoscute și a remarca tinerele talente. Dintre invitați îi amintim pe: prof. dr. cercetător Vasile Lechințan, preot protopop onorific Ilie Bucur, Ileana Roman, poeta Gabriella Costescu și Dudaș Dănuț (Sighișoara). Momentele poetice și de lectură au fost oferite de: Cenan Olivia, Vărzar Maria, Roșca Bianca (elevi ai Liceului Teoretic „Samuil Micu” din Sărmașu), iar Vlad Bobiș a oferit un recital muzical; foto: Marin Teglaș.

Momentul a debutat cu prezentarea

powerpoint a domnului profesor Ciprian Fărcaș despre Istoria cărții, unde s-au punctat principalele momente în istorie privind evoluția suportului scris, tipurile de scrieri, tiparul, apoi tipurile de cărți și curiozități legate de carte.

Al doilea invitat care a luat cuvântul a fost preotul Ilie Bucur, care a vorbit despre bibliotecă ca o casă a cărților marilor scriitori mureșeni: Liviu Rusu, Lazăr Lădariu, Nicolae Băciuț, Dimitrie Pop Tămaș, Ion Mircea, col. Vasile T. Suciu și alții. La sfârșitul alocuțiunii a adus mulțumiri doamnei Dinuca Burian.

Programul a continuat cu două poezii de George Coșbuc recitate de Maria Vărzar („Scumpă Țară Românească”) și Bianca Roșca („Regina Ostrogoților”) acompaniate la orgă de Vlad Bobiș.

Al treilea invitat care a luat cuvântul a fost doamna Ileana Roman, prieten și colaborator al bibliotecii, care a prezentat

trei autori. Primul autor a fost Traian Gherman (profesor, inspector școlar, cercetător și folclorist) care a editat revista Comoara și a scris cartea Vechi obiceiuri agrare la români: claca de la secerat şi cununa de grâu. Al doilea autor a fost Ileana Bozac (profesor de istorie, cercetător și specialist în paleografie), care a făcut schițele la lucrarea amintită mai sus. Iar al treilea autor prezentat a fost Teodor Pavel (istoric și profesor universitar), care a primit premiul „Dimitrie Onciul” pentru cartea România și Marea Unire, iar în cinstea sa s-a scris cartea Specific românesc și confluente central-europene. Profesorul Teodor Pavel la împlinirea vârstei de 70 de ani. Totodată Ileana Bozac și Teodor Pavel au scris împreună cartea Călătoria împăratului Iosif al II-lea în Transilvania la 1773. De asemenea, doamna Roman a realiza legătura cu sărbătoarea de astăzi, a vorbit despre bibliotecă, despre rolul ei în formarea oamenilor, dar a amintit și neajunsurile cu care se confruntă bibliotecile. Despre bibliotecar a spus că acesta trebuie ca să fie foarte bine informat despre cărțile pe care le deține biblioteca și să știe cum să îi îndrume pe cititori spre anumite cărți.

Doamna Gabriella Costescu a continuat discuția despre bibliotecar pe care l-a asemănat cu un dascăl care are

29

următoarele calități: bună cunoaștere, perseverență, răbdare, dar și ceva în plus, valabil pentru timpurile prezente, anume să fie la curent cu noile tehnologii. În acest sens, a felicitat-o pe doamna Dinuca Burian despre care a spus că est un bibliotecar modern, pentru că mulțumită paginii bibliotecii, mulți pot accesa de acasă unele cărți și noutăți. Cu această ocazie a urat „La mulți ani” bibiotecarei Dinuca Burian și din partea Asociației Literare „Creneluri Sighișorene” a cărei reprezentant este, colegii care nu au fost prezenți, sunt cu sufletul mereu alături de evenimentele organizate aici la Sărmașu, considerat de sighișoreni, un loc de mare încărcătură cultural-spirituală.

Următoarea alocuțiune a fost rostită

de domnul Vasile Lechințan care și-a exprimat dragostea pe care o are încă din copilărie pentru cărți. A lucrat și lucrează în mijlocul cărților la Arhivele Naționale din Cluj fiind înconjurat de cărți vechi pe care le studiază cu interes, iar acum că a acumulat atâtea informații, a decis să devină scriitor rândul său. Deja a creat o operă literară numită Comoara lui Mitruț și lucrează la un serial de proză istorico-fantastică cu treisprezece episoade, adunate într-un volum numit Feeriile Clujului.

Programul s-a terminat printr-un moment realizat de doi elevi: Cenan Olivia a rostit cinci citate despre carte iar Vlad Bobiș a cântat la orgă pentru a încânta auzul ascultătorilor.

Directorul bibliotecii, doamna Dinuca Burian le-a mulțumit invitaților pentru participare, susținere și implicare. De asemenea a ținut să îi ureze un călduros La mulți ani! doamnei Emilia Boia, membră al grupului artistic Graiul Câmpiei.

Prof. FĂRCAȘ CIPRIAN

Prezentă la aceste evenimente de

suflet organizate de Dinuca Burian, în a doua parte a programului, alături de toți invitații și participanții ne-am deplasat la Rezervația de bujori din localitatea Zau de Câmpie. Aici am descoperit și noi, unicul loc din România şi din interiorul arcului carpatic unde creşte ”paeonia tenuifolia” denumit popular bujorul de stepă.

Ca poziție geografică locul se află în

bazinul hidrografic al Pârâului de Câmpie, pe teritoriul administrativ al comunelor Zau de Câmpie și Valea Largă, în partea centrală a Depresiunii colinare a Transilvaniei. Am urcat cu mașinile printre dealurile înverzite, drum ce șerpuia până în șaua dealurilor mângâiate de soare și vânt, stropiți de picuri mărunți de ploaie. Imaginea a fost feerică. Pe o suprafață cam de 3 ha., se întinde pătura de flori sângerii într-un verde crud, loc pe care pictorii l-ar diviniza iar scriitorii se pot inspira. Plin de vizitatori care exclamau a mirare și impresionați puternic, au imortalizat cu camerele foto aproape fiecare tufă de bujori.

30

Am ascultat cu interes informațiile oferite de voluntarii care se ocupă de rezervație și am aflat că primele semnalări despre bujorul de stepă de la Zau de Câmpie au fost făcute în anul 1846, când floarea a fost dusă la Viena, într-un ierbar, cu ocazia prezentării florei Transilvaniei, iar în 1932 aici a fost înființată prima rezervație de către de academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul școlii românești de botanică.

Actualul custode onorific, Octavian Călugăr, fost primar al comunei Zau de Câmpie timp de opt ani, a început să se ocupe de bujori începând din anul 2005, după decesul lui Marcu Sâncrăianu (custode al rezervației timp de 60 de ani, până în anul 2005), alături de care și-a făcut ucenicia timp de 31 de ani.

Fiul custodelui ne-a relatat că bujorul e o plantă foarte firavă, dacă o rupi, moare toată planta. Dacă tai un bujor înflorit ca să îl pui în vază, acesta piere în câteva minute. De asemenea se cultivă și bujorul galben, dar și alte flori de culoare violet, mai mărunte, care fac parte acum din această rezervație.

Cu uimirea și mirarea în suflet,

pelerinajul nostru a continuat la Mănăstirea Răzoare. Pe traseul Sânger-Zau de Câmpie - Miheșu de Câmpie, cca. 28 de km, am urmat un indicator spre Răzoare, cinci km. tot printre dealurile vălurite și am ajuns la mănăstirea despre care am aflat de la părintele Ilie Bucur care ne-a condus, că a fost înființată în 2005 și cuprinde un corp cu chilii cu trapeză și paraclis, iar hramul purtat este „Sfinții Părinți Ioachim și Ana”. În anul 2006, a fost pusă aici și piatra de temelie a bisericii cu hramul „Înălțarea Domnului”. Își duc aici viața de obște cinci călugărițe, iar duhovnic este Ieromionahul Arsenie Nedelea.

Am intrat în biserica ce avea în față clopotnița și toaca. Era ora de vecernie. Preotul a ieșit din altar pentru slujbă. Ne-am închinat cu rugăciune și sfială. O lumină difuză trimitea raze prelungi prin ochiurile geamurilor. Măicuțele intonau pricesne în surdină alăturând slujbei o încărcătură emoțională. Ne-au impresionat picturile care îmbrăcau zidurile interioase. O simplitate impresionantă, locul dintre dealuri, parcă pierdut de lume și de rumoarea rutinei și aglomerația orașelor.

În această duminică deosebită când s-a sărbătorit și „Sfântul Gheorghe”, am avut parte de o lumină sufletească deosebită. Din casa cărții, biblioteca, pe câmpul de bujori – minune dumnezeiască – în casa Domnului, acolo unde-i stă bine oricărui creștin să încheie o zi binecuvântată.

Mulțumesc doamnei Dinuca Burian pentru strălucita idee și organizare a unui eveniment care rămâne marcant în sufletele noastre și scris în cartea Cerului.

GABRIELLA COSTESCU

președinte Asociația Literară „Creneluri Sighișorene”.

31

Portret în mişcare

În rotundul unei vârste, 65, pr. dr. Gheorghe Nicolae Şincan e acelaşi pe care l-am cunoscut cu aproape trei decenii în urmă: plin de energie, voluntar, neostoit, harnic, sensibil, delicat – şi atâtea alte calităţi care îl fac bun de pus pe rană, că e aceasta a trupului sau a sufletului.

Deşi s-a stabilit la Târgu-Mureş în 1988, ca protopop al protopopiatului Târgu-Mureş, am mai degrabă sentimentul că a fost aici dintotdeauna, prin prezenţa sa activă, în teritoriile credinţei şi culturii, fiind mereu aproape în multe dintre înfăptuirile noastre, de la atâtea întâlniri literare, până la şedinţele de la Patriarhia Română, ca membri în Adunarea Naţională Bisericească.

Un om devotat Bisericii strămoşeşti şi misiunii sale, un patriot înflăcărat, atent la tot ceea ce se întâmplă cu noi, ca neam, ca popor, ca fiinţă.

Preotul Gheorghe Nicolae Şincan a dat misiunii sale distincţie, altitudine, prestanţă, eleganţă, firesc...

Niciun alt preot, din întreaga istorie a Târgu-Mureşului şi a întregului judeţ Mureş, nu-l întrece în altitudinea preocupărilor sale, între care, dincolo de amvon, la loc de cinste se numără activitatea editorială, cea publicistică şi cea ştiinţifică.

Prin cărţile sale s-a apropiat tot mai mult de cei cu credinţă în Dumnezeu, pentru că în ele a adunat o parte din esenţa predicilor sale, „în speranţa, spune părintele Şincan, că unele dintre ele vor sluji preoţilor, slujitorilor Bisericii, ortodocşi şi neortodocşi, sau altor vorbitori publici, pentru împrospătarea conştiinţei lucrării misionare a Bisericii şi a conţinutului acesteia, făcându-le cuvântarea mai colorată şi mai accesibilă ascultătorilor”.

A câştigat, fireşte, în timp, în înţelepciune, pentru că n-a încetat o clipă să se adape de la izvoarele acesteia, devenind

___________________________________ ceea ce cu admiraţie şi respect numim un veritabil cărturar, mereu în orizontul cunoaşterii. Este doctor în teologie, colaborează mereu la mai multe publicaţii din ţară, este redactor-şef adjunct al revistei Vatra veche, e autorul unui număr impresionant de cărţi, de mare utilitate în viaţa credincioşilor.

Este şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi membru al Ligii Scriitorilor, filiala Mureş.

Pentru toată activitatea sa a fost răsplătit cu numeroase distincţii, între care „Fibula de la Suseni”, cea mai importantă distincţie acordată personalităţilor mureşene.

Părintele Şincan mi-a influenţat în mod decisiv viaţa. Nu i-am mărturisit niciodată acest lucru, dar, ca la o târzie spovedanie, trebuie să-i mulţumesc, cu adâncă plecăciune, pentru că fără el, viaţa mea ar fi fost mult mai săracă. M-am îmbogăţit sufleteşte, m-am aşezat la casa mea, pentru că părintele Şincan (Gheorghe, asemeni sfântului al cărui nume îl poartă), e un luptător de nădejde, (Nicolae, alt sfânt pe care îl are în numele lui, şi căruia îi seamănă) a fost mereu plin blândeţe, bunătate, dărnicie...

La mulţi ani, părinte Şincan, şi să te răsplătească Dumnezeu însutit cu sănătate şi lungime de zile, pentru tot ce ai făcut pentru cei care am avut şansa să fim în preajma ta.

NICOLAE BĂCIUŢ

32

„De la lume adunate” – ed. Libris

Editorial este cartea de debut a autorului Mihai Teodor Nașca, prețioasă ladă de zestre dăruită celor care iubesc folclorul și tradiția românească. Am avut deosebita plăcere să fiu invitată la Biblioteca Județeană Mureș, în data de 18 mai 2017, unde autorul a avut lansarea de carte, după ce ea a fost prezentată în cadrul Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Editorial Brașov (2 aprilie 2017).

Mihai s-a născut și a copilărit în satul Bîrlibaș, comuna Sînpetru de Câmpie, județul Mureș, în lumea satului cu obiceiuri și tradiții, unde absoarbe valoarea acestor locuri fascinante, unde cântecul tradițional și jocul, au fost premergătoare pentru ca el, să adune „în lada de zestre” a sufletului, cele mai bogate comori cultural-folclorice pe care apoi le-a așezat într-o carte. Chiar dacă pentru carieră s-a pregătit la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Mihai Teodor Nașca urmează un drum jurnalistic. A debutat din 2001 în presa scrisă, radio, iar în prezent realizează de 10 ani la Televiziunea Tîrgu-Mureș emisiuni cu specefic etnologic și anume viața satului mureșean „Plaiuri Mureșene”.

Faptul că are o activitate bogată în conservarea și punerea în valoare a folclorului mureșean, l-a determinat să adune aceste valori impresionante în cartea

___________________________________„De la lume adunate” ce cuprinde 105 interviuri cu soliști de muzică tradițională din România, ladă cu zestre pe care o împarte cu generozitate iubitorilor de tradiție și folclor românesc. Autorul a fost sprijinit de această dată de Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, Centrul Creației Populare Mureș, care a organizat și promovat evenimentul dedicat lansării de carte. Călătoria autorului în mirifica lume a satului nu a fost deloc ușoară. Munca pentru realizarea acestei cărți i-a luat zece ani de cercetare, interviuri cu protagoniștii, a ascultat și a scris povestea fiecăruia, lumea formată în miezul cultural tradițional al fiecărui interpret, toate acestea puse în ordinea relatărilor, l-au transpus pe Teodor Mihai Nașca acolo unde ducea firul fiecărui povestitor, captivant și interesant în felul fiecăruia. Păstrător al tradiției nemuritoare pe un drum destul de anevoios, a ținut totuși cont de valoarea fiecărei povești care a devenit în carte, una nemuritoare.

MIHAI TEODOR NAȘCA s-a născut într-o zi de vineri a anului 1978, la 19 mai, iar anul curent 2017, ziua nașterii lui este tot într-o vineri. Și nu întâmplător a ales lansarea de carte, ci a dorit ca de ziua nașterii lui să fie alături de cei dragi, prieteni și colegi, iubitori ai tradiției, folclorului și a straiului popular din zona Mureșului.

33

Am fost onorată să fiu invitată aici, unde i-am întâlnit Horia Nilescu de la Libris Editorial care a și deschis evenimentul, pe Protopopul Ortodox Nicolae Gheorghe Șincan, Iulia Maier, Septimiu Gherasim Maier, Dinuca Burian, Dudaș Dănuț, Leontina Pop, Ovidiu Furnea, Dorina Oprea, Naznann Ana, Ana Georgeta Balla, fam. Teodor și Narcisa Țogorean, Călin Bogătean, un grup de copii îmbrăcați în costume populare, fosta dirigintă a lui Teodor și alții. Cei care au luat cuvântul au rostiti cuvinte de apreciere vis-a-vis de munca asiduă a lui Teodor, de implicarea lui emoțională în organizarea și promovarea celor talentați, au vorbit despre modestia cu care, face fiecare eveniment să devină unul înălțător.

Cineva a venit cu un tort. Lui Mihai i

s-a cântat „La Mulți Ani”, s-a câtat și „Hristos a Înviat” deoarece ne aflăm înaintea marii sărbători a Rusaliilor și nu putem uita sprijinul divin în toate cele realizate și propuse de noi. Sărbătoritul vădit emoționat, a mulțumit tuturor invitaților pentru prezență, pentru participarea la lansarea cărții lui de suflet, apoi a oferit autografe și cu generozitate au fost împărțite conulețe și plăcinte țărănești care au fost frumos aranjate în coșuri împletite, învelite în ștergare țesute, altele așezate în blide din lut frumos decorate. Tortul de asemenea a fost și el împărțit copiilor care purtau straiele străbune, costumele populare.

Aplauze și felicitări unui om care cu blândețe și seriozitate, își pune în aplicare planurile, proiectele culturale și „înapoi la lume date” cu generozitate ne-a oferit comorile din „lada lui de zestre”.

GABRIELLA COSTESCU

Președinte Asociația Litetrară „Creneluri Sighișorene”

Tânguiala fetei de măritat (cântec cules din folclor) Copilă ia mai zi iar, ‘ai ce-ai zis şi-alaltă sară, Cântu’ ăl de măritat, Şi-apăi ’ăl de-nmormântat. Nu mai ştiu, maică, ce-am zîs, Sufletu’ din mine-o plâns, C-a nimănui am ajuns, Pân’ şi norocu s-o dus. Vremea mi-i de cununat, Şi-or murit feciori din sat, Că năcazu’ o venit, Şi i-o dus la cătănit. Şi-am zis, mamă, că mă duc, Pe ce cărări io apuc, Şi dacă ’oi birui, Cu moartea m-oi întâlni. Şi-oi vorbi, mamă, cu moartea, Să mă ia, de i-o plăcea. m-oi duce la al nost neam, Că bine aici nu am. Da moartea când m-o zărit, Mie ea mi-o poruncit: „Du-te,fată, du-te amu Că nu ţi-o venit rându. Şi dacă o fi să fie Strânge-ţi flori de cununie. Fă-ţi cunună, cată-ţi nuni, Gată-te să te cununi. Şi când îi fi mai frumoasă ’ai mai mândră-n astă casă, Ca ceara io te-oi făcea Şi-i muri, cum ți-i voia.”

34

Asociația Literară „Creneluri

Sighișorene” felicită elevele Ștefania Nicoleta Pârlea și Sonia Hoisan, pentru absolvirea Colegiului Național „Mircea Eliade”, profil filologie, clasa profesor Cristina Ingrid Nagy, director Dunduc Gabriel, Dir. Adj. Lásló Imola. Promoția 2013-2017.

Le dorim succes în continuare în alegerea unei cariere potrivite lor, cu siguranță au luat ce e mai bun din educația primită pe băncile școlii și vor demonstra că le-a fost folositor orice sfat primit. Festivitate de absolvire a liceului a avut loc în 25 mai 2017, iar liceul și-a închis pentru ele porțile, cu speranța că vor face cinste îndrumătorilor profesori.

Motto promoție: „O clipă. Asta a fost...! Doar o clipă. Există mii de feluri De a trăi o eternitate, Dar un singur mod De a trăi o clipă. Asta au însemnat Anii de liceu... Doar o clipă... iar noi credem Cî am trăit-o frumos!”

Ștefania Ce a însemnat liceul pentru mine?! Dacă aş putea să limitez totul în

câteva cuvinte… Dar nu pot, şi în limita amintirilor şi cunoştinţelor, tot ce pot demonstra acum e că anii de liceu au reprezentat o frumuseţe tulburătoare şi inegalabilă, o certitudine şi totuşi o emoţie a necunoscutului, anii primelor întrebări legate de „cine sunt?” ori “de ce am ales să fiu aici?”, anii aceştia rămân unici în viaţa fiecăruia.

Câtă emoţie mi-a putut aduce aceea zi însorită şi parcă mai luminoasă decât oricare alta, ziua de 25 mai 2017. A reprezentat ultima treaptă a maturizării noastre, a fiecărui elev care îşi lua „Rămas bun!” de la clădirea pe care patru ani a considerat-o „închisoare” plină de „ăia care au o grămadă de pretenţii de la noi”. Acum am ajuns ca în faţa acelora să ne înclinăm şi să nu ne găsim cuvintele pentru a le mulţumi pentru aceşti ani în care şi-au dat tot interesul de care au dispus pentru a ne lumina calea spre viitor.

Anii de liceu au însemnat, şi vor însemna mereu, responsabilitate, maturizare şi senzaţii pentru elevii care păşesc în clădirea liceului, care din copiii de 14-15 ani devin tineri adulţi care decid pentru soarta lor.

ȘTEFANIA NICOLETA PÂRLEA

35

12:19 Pânză de paianjen prinsă-n stele E viața ce-o trăim; Iar stelele sunt oameni, Oameni ce se sting… Iar când pânza noastră, De stele-i părăsită: Se transformă-n sticlă, Cade, se sfărâmă… 16 martie 2017 11:20 O clipă ascunsă într-un veac, O lacrimă solitară pe-un obraz, Un vis dulce de copil, Un gând bun la final de drum…

Trecut-Viitor, Prezent-Speranțe, Timpu-i nemilos cu voi… Un zâmbet suav, Prima iubire, Un dor ce astăzi arde inima Toate-s pierdute și timpul uitat… Un hohot de râs Și foile rupte, O poză-nrămată Și dulci amintiri, Toate-s pierdute-n vâltoarea nebună A nemilosului timp ce-a fugit de noi… 21 martie 2017 00:41 Scrumul de țigare înecat în pahar Și ceară fierbinte peste cuvinte plânsă Mărturisesc focul creației ce tocmai s-a stins. Cerneala-i întinsă și călimara spartă, Din foaia creației doar jarul mai e… Fumul e dens și noaptea e lungă: Luna e martor și timpul dușman. Creația a ars și cenușa e udă Pana-i pierdută și timpul trecut… 3 ianuarie 2017

_____________________________________________________________________________

Sonia

Ce a însemnat liceul pentru mine?! Așteptare, baloane, curiozitate, un

puternic miros de flori proaspete și gălăgie. Așa începe ziua absolvirii de liceu. Adunați în fața clasei care a fost martoră creșterii și maturizării noastre eram din nou (în amintiri) copii timizi care pășeau nerabdătroi în liceu în 2013.

Îmbrăcați în ținuta reprezentativă a

liceului și cu panglica din frunze de stejar am onorat vechiul obicei săsesc și ne-am încolonat alături de celălealte două licee ale orașului și am defilat cântând „Gaudeamus”.

Râsete, amintiri care se rostogolesc în fața ochilor deranjant de repede și urale închinate liceului care ne-a găzduit bucuriile, tristețile, speranțele și nebuniile, rememorearea locurilor și cafenelelor care ne-au găzduit absențele, ultimele sfaturi ale profesorilor, buchete de flori, rude și cunoscuți. Așa se desfășoară cea mai intensă oră din viața de liceean (defilarea).

Festivitatea de premiere, ora de dirigenție, ultimele poze cu clasa, toate încununate cu două filmulețe ale aventurii noastre din untimii patru ani de viață.

Absolvire? Sfărșit? Mai degrabă un nou început.

SONIA HOISAN

36

„Epistolar Albastru-Roz”, ed. Libris Editorial, cartea dedicată iubirii universale și-a deschis astăzi, 30 mai 2017, paginile în fața cititorilor precum autoarea, Gabriella Costescu, și-a deschis sufletul și ne-a permis să facem o incursiune în viața ei amoroasă. Doamna profesoară Alina Simona Cordoș a introdus invitații în lumea nedefinită a iubirii: „Omului i-au fost date două daruri: iubirea și visul, iar astăzi suntem aici să-l celebrăm pe primul.” Domnul Virgil Oniță – administrator la grupul de Firme Libris Brașov, spune cu glasul plin de emoție: „Mi-au dat lacrimile ascultând-o pe Gabriella recitându-și versurile la Târgul Internațional de Carte din Brașov în luna martie a acestui an, acolo unde a avut loc prima lansare. Cartea atrage atenția încă din grafica de copertă. Prețuiesc sensibilitatea cu care atrage cititorul.” Scriitorul Ion Oprișor de la Lugoj care a făcut recenzia cărții a punctat esențial: ”Gabriella ne-a pus în față o realitate. Are stilul și identitatea ei. Nu avem toți curajul Gabriellei, ne-a lăsat să observăm cum se raporteaza la persoana iubită. Autoarea reproduce stările interioare ale unui eu liric controlat de așteptări, amânări iluzii, dar și de gustul iubirii care îi curge prin fiecare por și-n fiecare chemare. Coboară din vise colindul de jar/ În arc de triumf peste vale/ Cascadă divină avânt temător/ Din freamătul dragostei tale/. Stilul ei este un parti-pris de autenticitate și univers imagistic, un discurs la purtător, minat de sațietatea expoziției de sentimente.”

Alături de autoare a fost și Directorul Direcției pentru Cultură Mureș, domnul Nicolae Băciuț, care este și prefațatorul cărții: „Cartea are de fapt doi autori, doar că „Tul” a ales anonimatul doar pentru a păstra misterul. Chiar dacă vorbim despre dragoste trebuie să tratăm momentul cu seriozitate. Orice dragoste împlinită în literatură duce la un drum înfundat. O poveste lirică de dragoste nu va avea un destin erotic împlinit. Gabriella și-a pus viața în palmă și a oferit-o fie ca dosar existențial, fie ca poveste de dragoste neîmplinită. Această carte este una de referință pentru Gabriella. O felicit pentru curajul pe care l-a avut, punând într-o carte această corespondență a iubirii, a celor doi –numiți generic – Tul și Lil, respectiv Tulnicerul și Lili da Costa. Titlul cărții îi simbolizează pe cei doi îndrăgostiți: „albastru” trimițând cu gândul la semnul masculinității, iar „roz” încadrându-se în cromatica specifică autoarei. Aceaste simboluri fac posibilă încadrarea volumului de versuri în curentul simbolist după cum spune și doamna profesoara Cordoș. Marile teme ale poeziei sunt dragostea și moartea. Gabriella a dorit să demonstreze „într-un limbaj maramureșean că dragostea în literatură „n-o murituˊ, numa-umpic s-o hodinitu”.

37

Elevii Colegiului Național „Mircea Eliade” din Sighișoara, Raul Muntean și Paula Hulea, au întregit momentul artistic recitând în pereche câteva din scrisorile de dragoste din cartea Gabriellei („Mâna ta”, „Po-pas”, „Cântă pădurea”, „De dragul tău”, „Inima inimii mele”, „Iubire în tăcere”, „Iubito”, „Domnul meu”).

Scriitorul Ion Oprișor – Lugoj și Gabriella Doamna Viorica Șutu, artist plastic și graficianul cărții, a ales să își exprime gândurile și trăirile prin intermediul muzicii și a încântat iubitorii de poezie prezenți prin cântec alături de Claudia Vodă, Vanda Ani, Cristina Surdu, Vasile Ani și Sorin Surdu din Târnăveni. De asemena a avut grijă să decoreze sala cu flori de câmp, maci, margarete, bujori, așezat pe mese flori învăluite în pânză de tul și a expus lucrările de grafică pe panouri. Alături de Gabriella au fost și colegii de cenaclu Anda Voican, Traian Comșa și Ștefania Pârlea care au condus versurile poetei spre infinit pe aripi muzicale.

Emoționată, Gabriella Costescu spune: „Iubirea este faptul că ați venit azi aici să vă bucurați de acest epistolar alături de mine. Am primit maci de la prietena mea Viorica Șutu, deoarece într-un poem am scris „Mi-ai dăruit din maci inelul de

___________________________________ logodnă”. Am vrut în acest epistolar să vă arăt ce te aduce iubirea în stare să scrii. Nu mă tem, nu mint, așa îmi place să fiu iubită! Pe EL l-am întâlnit la poalele Muntelui sacru Kogaion. Cânta din tulnic, de aceela l-am numit „Tulnicerul”. EU aveam brațele încărcate cu flori de liliac roz și umblam desculță pe Câmpia Sarmisegetuzei, căutând urmele strămoșilor. De aceea „Tulnicerul” m-a numit „Lili da Costa”. (Liliacul ce crește pe stâncă). Atunci, doar ne-am privit, nu ne-am vorbit. Am fugit de unde am venit, dar soarta, a făcut să aud cântecul tulnicului și am găsit la ușa casei o epistolă pe care scria:

„Părul tău avea aroma merelor de pădure proaspăt culese din poienile de sub vârful Kogaionului, sau poate buchetul de sânzâiene. Ochii tăi sunt rupţi din ochii mei, îmi dau seama, pentru că, am mărit de sute de ori în suflet, imaginea ta”.

Mi-am amintit cerul albastru de deasupra muntelui Kogaion și buchetul roz al florilor de liliac. Am hotărât să-i răspund epistolei pe care EL, s-a semnat TUL, iar eu m-am semnat LIL.

Așa a luat naștere „Epistolar Albastru-Roz”. Este o corespondență în versuri între 12 mai 2010 – 29 noiembrie 2015. Nu am vrut să fie găsită de alții, să-i dea o falsă interpretare. De aceea, am hotărât să o public așa cum ne-am scris”.

Autoarea a mărturisit că doamna Dana Anghelescu de la Libris Editorial Brașov a ales să marcheze în pagină poeziile lui cu un frac și versurile ei cu o pălarie de damă. Implicarea Danei Anghelescu și a echipei alături de care a lucrat pentru carte a fost impecabilă. Poetele Mariana Moga de la Sebeș și Ana Munteanu Drăghici, prietenele autoarei,

38

au recitat din creația acesteia și i-au urat versificat gândurile lor bune. „Fără doar și poate o carte de dragoste nu poate să nu facă referire la cea mai veche poezie de dragoste: „Cântarea Cântărilor” din Biblie. Sunt convinsă că acest moment va fi pus în epistolarul vieții noastre!” (Alina Simona Cordoș).

Sala de conferințe a hotelului Double Tree by Hilton Cavaler Sighișoara a găzduit evenimentul datorită bunăvoinței domnului Petru Bașa, care participă la toate evenimentele închinate artei, culturii, iar autoarea i-a adus mulțumiri pentru aceasta și în numele Asociației Literare ”Creneluri Sighișorene”. De asemena a mulțumit partenerilor „Radio Son” Sighișoara, fotografului Valentin Pascu, care au asigurat înregistrarea și filmarea. Gabriella Costescu a oferit autografe pe carte, invitații au schimbat impresii în timpul servirii protocolului, a fost o zi încărcată de emoții și energie pozitivă, așa cum le stă bine celor ce iubesc poezia.

SONIA HOISAN

Poezii din volumul „Epistolar Albastru-Roz” Cu flori de liliac Cu flori de liliac te aştept iubito-n prag cum ştiu că ţi-s pe plac şi zâmbete de drag. Cu braţele flămânde de-atâta aşteptat cu murmurele blânde şi sufletul curat. Cu inima întreagă şi dorul însetat să ştii cât mi-eşti de dragă şi cât te-am aşteptat. Să nu mai pleci iubito prin cele depărtări să nu mai plângi iubito amarele dureri. Zâmbeşte eşti acasă în braţe te cuprind şi candela aleasă deasupra îţi aprind. Tul4Lil. Sunt Sunt ram de liliac din rădăcina ta Şi rana mea e altoită cu iubire Din spuza stelelor mantaua mea Mă-nvăluie strălucitor în fericire Ai pus pe fruntea mea cunună sacră Ce-ai împletit-o cu laurii luminii Mi-ai oferit din maci inelul de logodnă Noaptea mai clară şi ziua mai senină. Lil4Tul Te căutam Pe tine, te căutam de când mă ştiu, eram pe drum tot căutând, şi te-am găsit într-un târziu, chiar dac-am stat un pic la rând. A meritat să umblu dus,

39

prin colbul zilei solitar, şi-n roua nopţilor de sus să caut steaua ta de har. Acum pot zice în sfârşit, precum cinstitul Simeon, ”Sloboade Doamne liniştit pe robul Tău mai mic, Eon, şi-ntinde Doamne peste mine al dragostei coperământ, şi dorul Tău să mă lumine cât am viaţă pe pământ. Iar fetei bune ce mi-ai dat, ce-şi pleacă inima spre mine, dă-i sănătate ne-ncetat, şi gândul Tău curat de bine.” Tul4Lil Cununa Îţi dau piptenele vremii Să-l petreci în părul meu Să nu fug de dorul lelii După dor…iubitul meu Fă-mi cunună-n spic de grâu Din maci inelul de logodnă Să ne cununăm la râu Într-o dragoste eternă Să mă scald în ochii tăi Mă sărută pe sprânceană În poiană dus desculţ, Să iubeşti a ta codană. Lil4Tul

Pictură - Alina Ștefania Ivan

Moment emoționant la Secția de Artă a Bibliotecii Județene Mureș, când, în zi de mai 2017, a poposit, ca invitat special, în cadrul ,,Atelierului de creație – poezie și muzică” poetul, publicistul și omul de cultură Nicolae Băciuț. După ce i-am introdus cu o prezentare, în atelier, l-au primit cu sensibilitate deosebită elevii claselor V-VIII ai Gimnaziului Fr. Schiller, secția română. Aceștia, îndrumați de profesoara de limba română, Mariana Stana, au purtat cu poetul un dialog extrem de interesant despre poezie, creația literară, importanța pe care o are lectura, despre frumusețea sufletului eliberat prin poezie. Copiii i-au pus acestuia întrebări interesante ca să afle cât mai multe lucruri despre tainele universului poetic, despre întâlnirile cu ceilalți scriitori. S-a mai vorbit și despre legătura dintre arte și modul în care poți percepe realitatea și o poți transforma în artă. Și cum dimensiunea creației este atemporală și fără vârstă, copiii au dăruit și ei din crâmpeiul lor de suflet citind din creațiile lor de proză și poezie. Timpul a trecut repede în atmosfera aceasta, cu un fundal muzical și cu expoziția de carte: ,,Cărțile scriitorului Nicolae Băciuț în colecțiile „Secției de literatură”, realizată de colega mea Doina Vanca, de unde copiii pot să le citească. Cu o sesiune de autografe am încheiat aceste momente de voie bună, mai bogați sufletește trăind starea de poezie și de creație.

ANGELA MACARIE

40

Ziua Copilului a fost menționată

prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului.

Școala Gimnazială „Zaharia Boiu” din Sighișoara sub îndrumarea doamnei director Mariana Tămaș și a prof. psiholog Éva Bálint, a oferit copiilor în această zi specială, 1 iunie 2017 o excursie deosebită. Grupul de excursioniști a fost alcătuit din 28 elevi, înscriși în proiectul ”Creştem împreună”, 11 părinţi/aparținători ai lor și 11 cadre didactice voluntare. La Grădina Botanică din Cluj, unde s-a făcut prima vizită, au rămas plăcut impresionați de cele văzute aici: plantele exotice, soiuri multe de iasomie, rhododendroni, colecția de cactuși și nuferii amazonieni, etc. Am aflat acolo de la îndrumători și de pe banerele afișate, că în anul 1872, odată cu fondarea Universității Franz Josef din Cluj, unicei catedre de botanică i s-a atașat o vastă grădină, organizată în parcul dăruit de contele Mikó Muzeului Național Ardelean, care urma să fie transformat în grădină botanică.

O bogată colecție de arbori și arbuști formau fondul și începutul promițător al unei grădini botanice. La intrarea parcului se afla o clădire cu patru camere, care servea drept Institut Botanic și birou. Primul director de aici a fost, prof. Dr. A. Kanitz (1872-1896), apoi în 1882 s-a clădit în

mijlocul grădinii Institutul de

Chimie. Casa contelui Mikó a fost transformată de la început în Muzeu de Zoologie, în loc să fie folosită pentru un Muzeu botanic. În 1897, a venit al doilea director, prof. Dr. J. Istvánffy (1897-1901) iar la 1901 a venit al treilea director, prof. Dr. Aladár Richter, cu o bogată experiență și vederi moderne, iar Grădina Botanică a fost înzestrată cu o seră mare, ridicată în grădina externă, care fusese lăsată în paragină.

Întinsă pe o suprafață de aproape 14 hectare, în partea sudică a Clujului, grădina botanică, organizată după Unirea Transilvaniei cu România, în anii activității de așezare pe temeiuri solide a universității clujene, a reușit să se dezvolte în timp atât ca obiectiv turistic clujean cât și ca important spațiu didactic și științific, din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Pentru instituțiile cu profil biologic a

fost delegat Alexandru Borza. În 1920 el elaborează planul Grădinii împreună cu Kornél Gürtler. Acesta prevedea numeroase lucrări de organizare, lucrări care au început în toamna aceluiași an sub conducerea d-lui dr. Onisifor Ghibu.

41

În 1960 au fost date în folosință serele noi ale grădinii cu cele 6 compartimente. În perioada 1963-1964 s-au asfaltat principalele alei ale grădinii, s-a consolidat lacul din Grădina Japoneză. Pe drumul care începe cu fântâna de piatră pitorească și până la pădurea de brad, ce alcătuiește un fond admirabil pentru întregul peisaj s-a amenajat o grădină japoneză, cu plante din flora Orientului Îndepărtat. Grădina prezintă o serie de elemente arhitecturale specifice Țării Soarelui Răsare: insula împodobită cu diferite plante, un pod curbat și ornamentat în stilul tradițional japonez, alături de un „mon” - poarta sacră și în jurul lacului au fost așezate patru lanterne de piatră. În acest cadru specific japonez sunt cultivate numeroase plante ale Japoniei.

S-au făcut multe fotografii în grădina

acesta superbă, copiii au fost foarte încântați, dar timpul scurt al unei singure zile ne grăbea să mergem mai departe.

Am vizitat Salina Turda, care se găsește în zona Durgău-Valea Sărată. Impresionantă prin amenajarea modernă, prin frumusețea deosebită a galeriilor. Grupul de copii cu voluntarii au citit din planșe evoluția construcției Salinei, împletind armonios etape ale istoriei noastre cu dezvoltarea în modernizarea relațiilor de muncă și a uneltelor și tehnicilor de extracție și transport a sării.

În timpul stăpânirii maghiare a Salinei de la Turda din secolele XV-XVIII, au fost deschise la Durgău un număr de 4 ocne ogivale subterane: Mina Katalin, Mina Horizont (Nagydörgö-Durgăul Mare), Mina Felső-Akna (Obere Grube-Ocna de Sus, Grosse Grube-Ocna Mare, Karoline-Carolina) și Mina Joseph(Iosif).

Exploatarea sării din Salina Turda a fost sistată definitiv în anul 1932, din cauza dotării tehnice primitive, a randamentului scăzut și a concurenței altor saline ardelene. S-a redeschis în anul 1992 (în scop turistic si curativ) și este vizitabilă tot timpul anului. Se pot vedea fostele mine Iosif, Terezia și Rudolf. Demne de văzut sunt și utilajele medievale bine conservate din mină (unice în Europa), cum ar fi fierăria, crivacul și moara de sare. De asemenea, Altarul (cioplit în peretele de sare) și Scara Bogaților (o scară lucrată filigranat în lemn).

Amenajată prin fonduri PHARE și

renovată în urmă cu cinci ani, salina de la Turda excelează prin curățenie, bun gust, îndrăzneală arhitectonică.

Din discuțiile purtate cu elevii și însoțitorii lor a reieșit că planificarea acestei excursii a fost o idee binevenită; pe lângă faptul că a fost foarte instructivă, ea a dat prilejul copiilor de a socializa atât între ei, socializarea făcându-se și la nivel de persoane adulte cuprinse în Proiect.

Valențele instructiv-educative ale acestei excursii nu pot fi însă separate de efectul ei distractiv, de atmosfera plăcută din grup, veselia făcând parte din echipă.

Mulțumim persoanelor care au dat 2% din salariul lor pentru Centrul nostru, așa încât am reușit să-i facem pe elevii noștri să aibă o zi minunată de „Ziua copiilor”.

GABRIELLA COSTESCU, ÉVA BÁLINT și MARIANA TĂMAȘ

42

Sărmașu –

Reper distinct pe harta culturală a județului, orașul Sărmașu nu își dezminte vocația de promotor al unor evenimente de înaltă ținută spirituală, puse la cale, cu perseverență, pricepere și minuțiozitate, de dna Dinuca Burian, directoarea Bibliotecii „Liviu Rusu” din localitate.

Miercuri, 15 iunie 2017, „pe-un

picior de plai”, scăldat în verdele crud de Cireșar, în fața Mănăstirii „Sf. Mina”, a fost omagiat MIHAI EMINESCU, la împlinirea celor 128 de ani de eternitate a celui care - frumos spunea Caragiale - „a turnat într-o lapidară formă nouă limba veche și-nțeleaptă pe care o cunoștea atât de bine și o iubea atât de mult”.

La bustul poetului - parte a edificiului arhitectural (hemiciclu de autor, unic în lume, realizat de artistul Ioan Astăluș), a avut loc reuniunea culturală „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”, manifestare organizată de Primăria Sărmașu, Biblioteca Orășenească „Liviu Rusu”, Direcția Județeană pentru Cultură Mureș și Parohia Ortodoxă Sărmașu, cu invitați sosiți.

din Reghin, Sighișoara, Târnăveni, dar și din Maramureșul istoric

După slujba de pomenire, săvârșită de preoții Ilie Bucur și Ioan Ognean, cuvântul de deschidere și de bun venit adresat oaspeților a fost rostit de primarul orașului, dl. Ioan Mocean, domnia sa remarcând că Sărmașul își păstrează în permanență locul și rostul în calendarul cultural al județului, evenimentul de joi fiind elocvent în acest sens.

___________________________________

Un „gând la Eminescu” a fost rostit de scriitorul și publicistul Lăzăr Lădariu, președintele ASTREI mureșene, redactor-șef al cotidianului „Cuvântul liber”, domnia sa referindu-se la o componentă mai puțin abordată de exegeza eminesciană, și anume poezia filosofică, a „zborului cosmogonic, opinând că „uneori s-a trecut cam în galop, chiar superficial, peste unele semnificații aparte ale liricii lui, mustind de profunzimi filosofice și înțelepciune”.

43

Despre necesara „întoarcere la

Eminescu, întemeietor de limbă și poezie românească”, dar și despre unele „derapaje” în morala receptării operei eminesciene a vorbit dr. Nicolae Băciuț, directorul Direcției Județene pentru Cultură Mureș, prezentând, în avanpremieră revista „Vatra Veche” pe care o editează, și al cărei recent supliment este dedicat scriitorului Răzvan Ducan, la împlinirea vârstei de 60 de ani, și căruia viața culturală târnăveneană îi este datoare cu asupra de măsură. Este - a menționat Nicolae Băciuț - singurul dintre scriitorii târgumureșeni care, pe lângă faptul că a cercetat în profunzime opera lui Eminescu, i-a dedicat un volum de poezii, ce urmează a fi lansat în curând, atât la Târnăveni, cât și la Târgu-Mureș.

Tot în cadrul manifestării de la bustul Poetului, a fost lansat cel de al XI-lea volum al seriei „Cugetări”, avându-i ca autori pe părintele Ilie Bucur și pe dna prof. Olimpia Mureșan, lucrare prezentată de dna Voichița Vereș, din partea Editurii Napoca Nova din Cluj-Napoca, și purtător de cuvânt al Ligii Naționale a Scriitorilor Români. Domnia sa a înmânat, cu acest prilej, diplomele și distincțiile acordate de Editura Napoca Nova, pentru producțiile literare apărute în 2016 și pentru activitatea culturală desfășurată, autorilor: Ilie Bucur, Olimpia Mureșan, Mircea Dorin Istrate, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Mihaela Rașcu, Dinuca Burian, dr. Valentin Marica, dr. Nicolae Băciuț, primarului Ioan Mocean, sculptorului Ioan Astăluș.

La rândul său, după o emoționantă evocare a poetului Mihai Eminescu, președintele Filialei Mureș a Ligii Scriitorilor Români, prof. Mircea Dorin Istrate, a acordat, din partea organizației pe care o reprezintă, „diplome de suflet” unor scriitori și propovăduitori ai actului cultural, din rândul cărora îi amintim pe domnii: Lazăr Lădariu, Nicolae Băciuț, Valentin Marica, primarul Ioan Mocean, părintele Ilie Bucur, Olimpia Mureșan, Dinuca Burian, Gheorghe Bănescu, Ani Vanda, Claudia Vodă, Ioan Astăluș, Carmen Dobrin, părintele Daniel Cămară, Ana Drăghici, Gabriella Costescu și, nu în ultimul rând, elevelor Olivia Cenan, Bianca Roșca și Maria Vărzar, de la Liceul „Samuil Micu” din Sărmașu, membre ale Grupului Folcloric „Graiul Câmpiei”, îndrumat de dna Dinuca Burian, tinerele sărmășence urmând a reprezenta România, la Vatican, la finele acestei luni, în cadrul manifestării „Ziua Iei”.

44

___________________________________

Momentele cultural-artistice din cadrul evenimentului de joi, au fost susținute de membri ai Cenaclului „Creneluri sighișorene”, ai Corului RAM din Târnăveni și ai Grupului Folcloric „Graiul Câmpiei” din Sărmașu. Din lirica eminesciană au recitat poetele Claudia Șutu, Vanda Ani, Claudia Vodă, iar intermezzo-urile muzicale i-au aparținut cantautorului Traian Comșa din Sighișoara.

În dimineața aceleiași zile, în prezența dlui prof. Șerban Ioan - directorul adjunct al Liceului „Samuil Micu”, Biblio-teca Orășenească „Liviu Rusu” din Sărmașu a fost gazda manifestării „Numai poetul. Mihai Eminescu - 128 de ani de eternitate”, cuprinzând momente omagiale susținute de elevii de la Liceul „Samuil Micu” - însoțiți de doamnele învățătoare Elena Jucan și Rodica Cătărig, o expoziție de carte emines-ciană, din colecția bibliotecii, vizionarea primului film documentar dedicat lui Eminescu - „Eminescu, Veronica, Creangă”, realizat în 1914. Sub genericul „Să-l citim pe Eminescu”, iubitorii de poezie au avut prilejul de a lectura, public, versuri din opera poetului.

ILEANA SANDU

Pictură - Alina Ștefania Ivan

Pădurea răsuna din pricina pașilor

apăsați care își croiau drum printre copacii noduroși și crengile moarte, aplecate care atingeau pământul, dar și din cauza scrâșnitului covorului de frunze arămii, vechi, adunate pe pământul umed de-a lungul anilor.

În sat avea loc prăpăd și vărsare de sânge. Vântul rece care străbătea pădurea aducea cu el mirosul luptei. Animalele simțeau și ele pericolul și fugeau de colo-ncoace, căutând adăpost unde puteau fi în siguranță.

Cei patru învățăcei alergau printre trunchiurile copacilor, cât mai departe de sat, spre pustietate.

-Mie mi se pare o prostie! De ce trebuie să fugim de o luptă? Și să te urmăm mai ales pe tine? Tună dintr-o dată Fingon, oprindu-se brusc, încercând să-și tragă răsuflarea. O privea pe Feya cu ochi aprinși, care sticleau în lumina soarelui de seară. Nici nu știi pe unde mergem, așa-i? Cum poate un elf să știe... Au!

Nemaiputând asculta toate aceste văicăreli, Boran îl lovi pe pitic peste cap și îl privi dezaprobator.

-De parcă tu ai cunoaște mai bine drumurile. Nu mai ești în Serthgard, așa că termină cu prostiile, mârâi orcul înfuriat, încrucișându-și brațele musculoase la piepul

45

său lat. -De fapt are dreptate, nu știu drumul

exact pe unde trebuie s-o luăm, însă am citit despre acest loc..., explică Feya cu glas cald.

-Vedeți! Nu ne este de niciun ajutor faptul că doar ai citit undeva acest lucru. Se revoltă din nou piticul, însă de data aceasta Morrin îl săgetă din priviri.

-Nu-l asculta, o consolă nordicul, explică-ne cum îți dai seama în ce direcție trebuie să o luăm.

-Este greu de explicat, dar parcă ceva sau cineva mă ghidează. Aud vorbe, dar nu înțeleg ce spun, simt emoții care nu îmi aparțin și amintiri pe care nu le-am trăit eu. E o ciudățenie totală, însă sunt sigură că acest mormânt există și știu cum să ajungem la el.

-Eu unul sunt de părere că ai petrecut prea mult timp în pădure, dar oricum elfii sunt recunoscuți pentru asta, așa că nu avem de ales decât să avem încredere în tine, așa-i? A spus Boran, îndreptându-și atenția către pitic.

-Dacă ne va conduce la acel așa zis mormânt, poate îmi voi schimba părerea, altfel eu tot cred că ar fi trebuit să rămânem să luptăm. Pufăi Fingon, dându-și pletele aurii peste spate.

Morrin dădu din cap și făcu semn să pornească din nou la drum. Feya o luă în față, examinând fiecare trunchi de copac, atingându-le ușor cu mâna când trecea pe lângă ele.

-Mai exact cui îi aparține acest mormânt de care tot vorbești? Întrebă Morrin.

-Pe pământurile voastre nu circulă această legendă? Se miră Feya. Ei bine, în vremurile de demult, pe când pămanturile nu erau împărțite oamenilor și toată lumea coexista în pace, trăia un călător, cunoscut sub numele de Thar. Acesta nu era doar un simplu drumeț, ci un erou. A săvârșit o mulțime de fapte bune și a salvat o grămadă de oameni, fără a aștepta ceva înapoi. În toate hanurile răsunau cântece și balade dedicate lui Thar Călătorul. Desigur, toate acestea aveau un preț. Se spune că atunci când ar fi fost născut, o vrăjitoare l-a blestemat astfel încât de câte ori făcea un bine cuiva, acela se transforma într-un an în plus de viață.

-Și ce e rău în asta? Întrebă Boran, ridicând din umeri.

-Este rău, răspunse elfa, când trăiești îndeajuns încât să îți vezi familia și pe cei dragi îmbătrânind și murind înaintea ochilor

tăi, e cel mai crunt lucru existent. Dar trecând peste asta, Thar făcuse îndeajuns de multe fapte bune ca să trăiască 3 vieți de om. A căutat-o pe vrăjitoarea care l-a blestemat secole de-a rândul, însă expediția sa s-a dovedit a fi fără noroc.

Astfel, într-o noapte cu lună plină, Thar a ajuns în Câmpiile lui Nimnir și s-a uitat la cer. A văzut stelele care licăriau nestingherite pe bolta înnegrită și luna mândră deasupra muntelui Hoggar, care se zărea în depărtare. S-a lăsat să cadă în genunchi și a început să se roage zeului lunii, Vir, ca să îi încheie viața odată. S-a rugat cu toata inima și puterea lui, iar dintr-o dată, din întuneric a pășit un bărbat îmbrăcat complet în negru.

-Cine ești? Se răsti Thar. -Îți sunt prieten. Răspunse străinul.

„Mi te-ai rugat să te scap de acest blestem care îți apasă viața, așa că am decis să îți îndeplinesc dorința.” -Imposibil. Am umblat peste tot în lume și nimeni nu a fost capabil de așa ceva.

-Nu ai căutat destul de bine. Dar asta nu mai contează acum. Zâmbi bărbatul. „Îți fac o propunere pentru a te scăpa de acest blestem; luptă-te cu mine. Mă învingi, îți îndeplinesc dorința. Te înving și trupul tău va zace aici pentru totdeauna, în timp ce sufletul tău va hoinări peste meleaguri până la sfârșitul zilelor.”

Thar își încreți sprâncele și căzu pe gânduri. Îl analiză pe bărbat; era înalt și subțire. Purta o mantie lungă, ceea ce îi putea încetini mișcările și o sabie subțire, elegantă. Presupunea că nu avea foarte multă forță, așa că dacă lovea destul de tare cu sabia sa greoaie, îl putea doborî.

„-Îți accept propunerea.” Se hotărî într-un final. Fața bărbatului se lumină și își scoase sabia din teacă. Thar făcu întocmai la fel și își luară amândoi poziția de luptă.

Vântul rece al nopții adia peste câmpii, făcând firele de iarbă să se îndoaie în bătaia lui. Luna continua să ilumineze împrejurimile. Între cei doi s-a așternut o liniște ca de mormânt, iar tensiunea creștea din ce în ce mai mult. Dintr-o dată, strigătul unui lup singuratic a rupt liniștea, distrăgându-i atenția lui Thar. Văzând aceasta, bărbatul s-a repezit ca o săgeată către Thar și l-a străpuns drept în inimă. Eroul a căzut la pământ, sânge cald curgându-i din rană.

„-Se pare că nu mi-e sortit să îmi

46

găsesc liniștea de veci.” A surâs slab Thar, o lacrimă pătându-i obrazul cald în timp ce se lupta pentru aer.

Bărbatul îl privi în ochi, văzând cum viața i se scurgea încet, până când nu a mai rămas nimic din ea, doar trupul neînsufelțit.

„-Îmi pare rău, dar un pact trebuie respectat.” Acestea fiind spuse, l-a luat pe erou și l-a cărat până în vârful muntelui Hoggar, unde l-a întins pe un pat din marmură albă și i-a așezat sabia în mâini. Apoi a gravat pe o plăcuță următorul nume: „Eroul Înlănțuit”.

Legenda spune că sufletul acestui erou încă mai cutreieră aceste meleaguri, căutându-și liniștea de veci care i-a fost furată.

În zare se putea vedea întocmai muntele Hoggar, înconjurat de Câmpiile lui Nimnir, învăluit de nori portocalii și roșii. Vântul adia ușor peste câmpii, aducând răcoarea nopții cu el.

-Se pare că întuiția ta ne-a adus în locul potrivit. Remarcă Boran în timp ce admira muntele care se înălța înaintea lor. Fingon și Morrin au rămas la fel de surprinși ca și Feya.

-Oricât de uimitoare ar fi legenda, mie muntele ăsta îmi dă fiori, recunoscu Fingon, frecându-și mâinile de corp.

-Într-adevăr e sumbru, însă acum trebuie să îi așteptăm pe maeștrii. Și cred că toți ar trebui să îi mulțimim lui Feya pentru că ne-a adus aici în siguranță. A zâmbit Morrin și a bătut-o pe umăr pe elfă. Toți au fost de acord și i-au mulțumit, până și Fingon.

-Data viitoare când mai pornim la drum, ar trebui să ne mai spui o poveste, ca să treacă la fel de repede ca și acum. A glumit Boran.

-Mă voi gândi la una. Dar vreau să aud și legendele din folclorul vostru.

-Vom spune toți câte o poveste, însă mai întâi trebuie să pregătim un foc până ce ne prinde noaptea. Remarcă Fingon, iar restul au aprobat, începând să caute lemne de foc și mâncare.

Feya s-a uitat spre cerul care începea să se înnegrească și a văzut prima stea care licărea puternic. Aceasta îi dădea un sentiment cald, de fericire, însă nu știa de ce. În sinea ei spera că era Thar, care și-a găsit liniștea de veci într-un bun sfârșit.

(Va urma...)

Absolvent al Facultății de Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, și-a continuat studiile cu un doctorat în Litere la Universitatea Transilvania din Brașov, urmat de studii postdoctorale.

Este Doctor în Litere (Universitatea Transilvania din Brașov) și licențiat în Filosofie (UBB Cluj-Napoca).

Temele centrale din studiile sale pe parcursul acestor ani nu au fost niciodată de suprafață sau cu o unică coordonată. Totdeauna Dorin David a investit timp și interes în sondarea temelor de confluență (între literatură și religie, între fizică și mitologie, între psihologie și neuroștiințe) și a scris studii, literatură sau articole în care și-a prezentat aceste interese.

A publicat până în prezent două romane: Anarhic (Paralela 45, 2001), Puzzle (Cuvinte Românești, 2004), un volum de proză scurtă: Uși, ferestre și alte proze (Adenium, 2014), unul de eseuri: Fals jurnal de... Eseuri (CreateSpace, 2016) și trei de specialitate: De la Eliade la Culianu. I (Eikon, 2010), Mircea Eliade. La marginea labirintului: corespondențe între opera științifică și proza fantastică (Eikon, 2015) și Thinking Interrupted/ Comprehending Culianu’s Model, from Gnosis to Constructal Law (CreateSpace, 2016). Este autorul a numeroase articole, eseuri și cronici, publicate de-a lungul timpului în revistele: Observator Cultural, Timpul, Tribuna, Astra, Corpul T și altele.

47

Lansare de carte

DoubleTree by Hilton – Cavaler Sighișoara, a găzduit în data de 22 iunie 2017, în sala de conferințe, lansarea de carte a scriitorului Dorin David. Autorul a făcut prezentarea cărții „Primii pași!” editura „Eikon”. Temele romanului sunt anunțate încă din subtitlu, „Luptă! Iubește! Plângi! Speră!” Spațiile geografice și istorice, cât și evenimentele cuprinse în carte, sunt văzute de către cititor prin ochii unui grup de fete a căror decizii vor influența desfășurarea acțiunii. Au mai fost expuse alte două cărți ale autorului, „De la Eliade la Culianu” și „Mircea Eliade – La marginea labirintului – corespondențe între opera științifică și proza fantastică”. ”Dorin David preferă imaginea de ansamblu a unei lumi în

Mama autorului și nepoții

___________________________________detrimentul unei scrieri egocentriste, foarte la modă astăzi, iar acest lucru nu poate decât să bucure cititori precum dânsul și mulți alții”(Christian Crăciun).

În sală au fost prezenți sighișorenii iubitori de artă și cultură: Mariana Gorczyca, Bianca Dăian, Ana Munteanu Drăghici, Piroska Hanea, fam. Codrea Nicolae, Felicia Hantău, Valer și Amalia Ghidiu, Agoston Zsolt cu soția, fam. Jugănaru Dan, familia autorului și prietenii, cea mai importantă persoană prezentă fiind mama, radiind de fericire. Felicitări pentru „primii pași” făcuți înspre sighișoreni.

GABRIELLA COSTESCU – președinte Asociația Literară

„Creneluri Sighișorene” ____________________________________________________________________________

Acest parcurs educațional este important pentru destinația prezentă – romanul ”Primii pași”. Acesta este al treilea roman al autorului, cu o temă contemporană, în care intensitatea emoțiilor este ridicată de la început până la finalul cărții. Arhitectura romanului conține teme deopotrivă filosofice și cotidiene: binele și răul, puterea și vulnerabilitatea, iubirea și trădarea, jertfa și abuzul. Sunt teme profunde, care au însoțit preocupările multor oameni învățați, dar pe care Dorin David le dezvăluie cu multă naturalețe, luându-ne martori la evenimentele din carte și activând în noi trăiri puternice. Personajele romanului sunt reprezentări contrastante ale omului de azi, însă fiecare este un amestec de fațete ce îmbină temele din subtitlu: „luptă, iubește, plânge și speră”.

Experiențele reale ale autorului și preocupările asociate literaturii se regăsesc în carte, într-un echilibru bine dozat de fapte reale, istorie și ficțiune.

Scrierea captivantă ține cititorul conectat la lectură, o pagină după alta, până la finalul în care lacrimile fac mai puțin vizibile rândurile, dar trezesc în cititor bucuria, teama, furia, compasiunea, emoții pe care autorul le transpune din viață, pe hârtie.

48

RĂZVAN DUCAN, mai ieri un nume, azi renume în urbea sa, în județul nostru, în literatura română, „Cel mai autentic, mai bun și mai de preț produs cultural al plaiurilor târnăvene din toate timpurile ” (Nicolae Băciuț). De 60 de ori s-au tot rotit anotimpurile pe cerul vieții sale, împovărându-l cu vremi și vremuri, cu bucurii și necazuri, cu meritată glorie. Și-a petrecut primăverile în speranțe, verile în fericite clipe alături de familie, bogatele toamne în desfătare, asprele ierni în nostalgii și a ajuns acum aici, înconjurat de o mare de prieteni, de admiratori, care au venit, vineri 23.06.2017 să-i fie aproape, să-i fie părtași la bucuria împliniri a 60 de ani de viață și să-i ureze un sincer și din toată inima „La mulți ani!” I-am remarcat printre cei prezenți la acestă manifestare de suflet pe profesorii: Creangă Miorița, Mărioara Olaru, Zamfir Solomon, Costes Florica, și Suciu Virgil, pe domnul director al Combinatului Chimic din Târnăveni, dr. Ing. Cerghizan Vasile, pe fostul director al Casei de Cultutură din Târnăveni prof. Gheorghe Nan, preotul Aurel Hancu - peședintele Cenaclului „Elena din Ardeal”, poeții Dumitru D. Silitră, Popean Valer, Mihaela Cernea, omul de afaceri Sita Ioan, cel care susține anual frumoasele zile și seri de poezie în acel colț de rai aproape părăsit de lume care este satul Vaidacuta, apoi sighișorenii, Gabriella Costescu președinte a Cenaclului „Creneluri Sighișorene”, poetele Ana Munteanu Drăghici, Piroska Hanea, Adriana Dandu,

jurnalistul Vasile Luca, cantautorul Traian Comșa, care ne-a încântat cu melodii de suflet pe versurile proprii precum și ale unor poeții prezenți la manifestare: Lazăr Lădariu, Nicolae Băciuț, Răzvan Ducan, poeta Hanea Piroska, domnul Dudaș Dănuț, doamna Georgeta Toma, o loială prietenă a sărbătoritului, fostă consilieră, apărătoare a dreptății și a adevărului și atâția alți prieteni și cunoscuți care au umplut până la refuz sala, veniți toți fără vre-o ,,convocare” sau invitație personală, ci doar din simpla dorință de a-l onora pe sărbătorit cu prezența lor. Frumos și onorant gest făcut din inima și sufletul acestor adevărați prieteni. Despre poet, viață, activitate, operă, au vorbit cei mai apropiați prieteni ai Domniei Sale, începând cu domnul Nicolae Băciuț, cel care i-a fost aproape încă de acum 30 de ani. Prezentându-i activitatea, Domnia Sa s-a oprit asupra perioadei în care Răzvan Ducan a fost la conducerea Casei de Cultură „Mihai Eminescu” din Târnăveni, cea mai frumoasă, mai prolifică, mai plină de conținut perioadă din istoria culturală a orașului, apreciere subliniată de toți vorbitorii, când „toată activitatea creatoare a poetului sărbătorit a stat sub umbra ocrotitoare a sfăntului Arhanghel Mihai Eminescu”. Atunci, domnul Ducan a ,,gestionat și patronat în respect pentru cetățeni, o bună bucată de timp cultura municipiului,” iar astăzi, oficialitățile orașului, nu s-au învrednicit să-l onoreze măcar cu prezența lor la această aniversare, nemaivorbind de respectul pe care ar terbui să i-l poarte. Om al cetății, total angajat civic, și-a câștigat stima și respectul locuitorilor, lucru greu dar care nu se uită, pentru că te veșnicește asigurându-ți locul, mărirea și binemeritata fală acoperitoare de toate câte le-ai făcut pentru semeni. Domnul Nicolae Băciuț a prezentat

49

o parte din cărțile autorului și mai apoi, onorându-și așa cum se cuvine prietenul și prietenia față de sărbătorit, i-a dăruit acestuia o frumoasă icoană a Eminescului și un număr din suplimentul revistei ,,Vatra Veche”(doar patru editate până în prezent și dedicate unor pesonalități culturale mureșene) supliment consacrat în totalitate lui Răzvan Ducan. Domnul Lazăr Lădariu, redactor șef al cotidianului ,,Cuvântul Liber”, în cuvinte frumoase, de suflet și de simțire a apreciat și Domni Sa viața, activitatea și opera celui sărbătorit ,,un poet ales, cu acel ADN al curajului prezent în toată ființa lui”, curaj exprimat clar și convingător și încartea de poezii recent apărut ,,Cumpăr timp”, carte pe care domnul Lazăr Lădariu a prezentat-o ca fiind dedicată ,,timpului nașterii, trăirii, iubirii și împlinirii fiecăruia din noi, a clipei cea repede ce ni s-a dat”. Poeziile din acest volum sunt ,,poezii de rezonanță cu splendide metafore ce plutesc în lichidul amiotic al ființei autorului”, iar același timp este în poezie( foarte frumos spus,) și „brumă și floare”. Iubirea de neam și țară la acest poet este ,,profesiune de credință”, poemele sale fiind ,,o vioară cu goarnă” ce dă alarma atunci când vremile și unii oameni o iau razna, „păzitor de sentințe” cu o „dăinuitoare luciditate” în tot ceia ce scrie, o carte ,,pentru biblioteca noastră de suflet”. Frumoase și înălțătoare aprecieri venite din partea unui om de aleasă cultură și prestigiu care îl onorează pe acel căruia îi sunt adresate. Scriitorul Nicolae Suciu, un statornic vechi prieten al sărbătoritului, i-a făcut ___________________________________

Dudaș Dănuț, Răzvan Ducan, Gabriella Costescu

___________________________________ acestuia un frumos portret din cuvinte potrivite, așa cum merită un om de de o asemene anvergură, ajuns acum „în plină maturitate creatoare” care are încă multe de spus și de dat nouă și literaturii române. Au mai intervenit cu felicitări și aprecieri la adresa sărbătoritului doamna prof. Creangă Maria, Hancu Aurel, Solomon Zamfira, Gabriella Costescu, care i-a oferit din partea Asociației Literare „Creneluri Sighișorene”, o frumoasă cupă inscripționată cu urări și un cuvânt mângâietor „de sub umbra teiului lui Eminescu”, iar domnul ing. dr. Cerghizan Vasile, care, în numele tuturor a propus să se întreprindă demersurile necesare pentru a i se acorda titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE a municipiului Târnăveni lui Răzvan Ducan, auditoriu susținând prin aplauze prelungite această propunere. Așteptat a fost cuvântul singurului doctorand din judeșul Mureș la Sorbona, poetul, scriitorul, autorul de piese de teatru, etc, (la numai 29 de ani) Darie Ducan, „plecat ateu din România, încreștinat în Franța, țară în care creștinismul a murit”. Maestru al cuvântului el ne-a destăinuit ,,din bucătăria creației” cum s-au născut unele →

50

Craiul munţilor (Poezie de acum 25 de ani) Avrămuţ din Vidra-naltă, Falnic brad cu conu’ greu, Lasă-mă să vin la tine Să cobor din veacul meu. Lasă-mă să-ţi stau în preajmă, Să-ţi slujesc cum se cuvine, Ca simbrie-ngăduinţa, Eu o cer, de-a sta cu tine. Lasă-mă să-ţi fiu eu jalbă, Când mergi tu la împărat, Lasă-mă să-ţi fiu opincă, Ca să calci mai apăsat. Lasă-mă să-ţi fiu cămaşă, Ca să-ţi stau lipit de spate, Lasă-mă să-ţi fiu la gât Vena aia ce se zbate.

Lasă-mă în cerul gurii, Bici să fiu ca să plesnesc În obrazul celor care În lanţ vor neamul românesc. Lasă-mă gaură-n fluier Ca să-ţi iau ceva din jale, Lasă-mă să-ţi fiu potecă, Când cobori uşor la vale. Lasă-mă să-ţi fiu eu aer, Să mă tragi în piept cu sete, Sufletului tău de aur, Să-i stau strajă pe-ndelete. Lasă-mă să-ţi fiu privire Ce străfulgeră-n duşman, Să-ngheţ pe cei ce cu sclavia Ne poftesc să fim ca neam. Primăvara Mugurii puşcă precum floricelele-n ciur, Ramurile poartă, astfel, contur. Cu gravitaţia, de-o ceartă se pune, Bulbi, rădăcini, seminţe şi rune. Se pune şi de-o împăcare, Cu lumina slobozită de soare În rest, în picioarele gândului Se pun condurii cuvântului. Trec astfel, poeţii, contaminaţi, Cu vise arzând, la milioane de waţi. 27 ianuarie 2013

____________________________________________________________________________ cărți ca: ,,Părintariu”, ,,Cumpăr timp dus- întors”, „Marielnic”, ce resorturi, ce zbucium, ce frământări au fost pentru a nemuri în cuvinte o stare, un fapt, o idee, un gând frumos și înălțător, o simțire. Frumoasă ,,concurență” de familie între tată și fiu, singura în literatura română, câștigată fiind creația literară. Răzvan Ducan: „mi-am onorat cu cinste crezul, harul, darul și talantul primit, în fiecare moment al vieții mele, raiul e în noi, în bucuria fiecărei clipe pe care o trăim alături de ceilalți”, „scrisul meu e o boală continuă, pentru că din durerea și iubirea mea se naște fiecar cuvânt pe care îl scriu”, „repelele mele în conduita de viață sunt: Eminescu, Păunescu și Nicolae Băciuț”, cei care m-au învățat ,,să mă îmbogățesc prin împuținare”. Frumoase, adevărate și de luare

aminte cuvinte prin care sărbătoritul și-a făcut autoportretul, real și convingător. După ce a mulțumit familiei, prietenilor adevărați, invitaților, întreaga audiență i-a cântat din toată inimă un „La mulți ani cu sănătate!”, urându-i mai apoi fiecare o viață lungă lipsită de griji pentru a se putea bucura încă mult timp de rodul muncii sale.

MIRCEA DORIN ISTRATE

51

Născută la data de 4 august 1975 în comuna Bozovici, judeţul Caraş-Severin, cea de-a treia fiică a lui Nicolae (cojocar) și Ana, (casnică). Locuiește la Timișoara, de profesie este economist, e căsătorită și are un fiu. Studii: Liceul Eftimie Murgu Bozovici, 1989-1993, apoi Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor - Universitatea de Vest Timişoara 2003-2008. Publicistică:Debut și redactor în Revista Boem@ 2011, 2013, Redactor - la Revista În Bătaia peniței din 2015, și Revista Heliopolis din 2016. Membră în Liga Scriitorilor Români din septembrie 2015. A mai publicat în diverse antologii din țară. Cărţi publicate: - Alfabetul mirării - poezie- Editura Opera, Bucureşti, 2012; - Poeme cu îngeri-poezie- Editura Absolut, Bucureşti, 2013; - Jurnalul proiectului 156 A - roman -Editura Absolut, Bucureşti, 2014; - Femeia de la capătul mâinii- poezie- Editura Absolut, Bucureşti, 2014; - Sub semnul crucii - poezie- Editura Absolut, Bucureşti, 2015; - Poarta de la marginea cerului - roman - Editura Absolut, Bucureşti, 2015; - Un pitic cu nas de ceară - poezii pentru copii- Editura Genius, Bucureşti, 2016; - Anticamera inimii – poezie; În sfârșit, fluture – poezie - Editura Absolut, Bucureşti, 2015.

Îngerii Îmbrăţişări de gene te ascund, Cum cerul îşi ascunde nesfârşirea, Din destrămări, în irisul rotund, A înflorit ca nufărul iubirea. Precum în cer aşa-i şi pe pământ, Veghează ochiul singur în tăcere, Legiuni de îngeri depun jurământ La porţile deschise spre-nviere. Cuvintele-ntrupate din Cuvânt, În două avatare fără cruce, Din forma gândului, prin ochiul sfânt, Matriţa veşniciei vor aduce. Lumina coborâtă peste Graal, O înmulţesc ca-ntr-o oglindă spartă Şi doi mireni sub flori de portocal Cu visul lor se întâlnesc la poartă. Drumul spre casă Hai, şterge, şterge oglinzile bine, Dar nu le-ntoarce cu faţa spre mine, Vara îmi lasă în palme un rid Şi cerul la patru nu pot să-l divid. Pe Tatăl îl ştiu, dar mama nu ştie, Ea spune că sunt lumina ei vie, Eu simt cum o umbră îmi trece pe chip, Dar muşc din cuvinte de teamă să ţip. Tac cum şi Tatăl de-o vreme tot tace, Las murmurul nopţii să doarmă în pace Şi crucea pe umeri singură-o ţin, Să ştiu că tăcerea mi-e darul divin. Oglinzile parcă-s ferestre acum Şi drumul îmi pare o dâră de fum, Desculţă prin câmpul roşu de maci Alerg către tine, să văd ce mai faci. Grădina în care iubire-am sădit Mi-ai spus că demult în tine-a rodit; Tatăl aşteaptă copiii în prag, Arhangelii râd pe chipul tău drag.

52

Născuta Bartok la data de 26 decembrie 1961 în Brașov, Comuna Cristian. Am urmat școala generală din Cristian, județul Brașov. În clasa a III-a am fost remarcată și mi s-a trimis o poezie la revista „Cutezatorii”. Am absolvit Liceul industrial numarul 5 Brașov –treapta I-a.

Am lucrat 30 de ani la o fabrică de panificație în Brașov ca operator produse panificație și distribuitor. Căsătorită cu Negoiaș Costică în anul 1980.

Avem două fete Delia-Mirela și Alina Ștefania Ivan care este și autorul lucrărilor de pictură ale acestei reviste. Am devenit bunica la 55 de ani cu patru nepoței, (două fete și doi băieți)

Am scris de când mă știu dar viața m-a dus pe alte căi, public pentru prima dată în revista „Creneluri Sighișorene” și mă bucur că grupajul meu de poezii va apărea în această revistă. Fisuri

am scos din mine mierea dintr-o noapte să mă trezesc de dimineață în șoapte să dau în fagure de miere a gândului plăcere o dimineață minunată în cearcăne mi se arată oglinda se sparge în figuri

văzând în mine doar fisuri Liniște mi-e dor de acea liniște a sufletului meu în care cineva pe care nu-l cunosc nu l-am văzut niciodată pășește desculț pe vârfuri să nu-l văd să nu simt iarna din mine o să-i înghețe picioarele căldura lor a topit zăpada depusă în atâtea ierni sub privirea lui țurțurii de gheață au căzut într-un pământ sterp de unde deodată au înflorit ghioceii și macii din obrajii mei i-am văzut în oglindă unde palmele au desenat un curcubeu din care au ieșit două aripi pregătite de zbor de o parte si de alta a sufletului încolonați veghează îngeri el necunoscutul îmi arată drumul. 9 aprilie 2017

53

Eu Eu nu mai pot fi eu m-ai schimbat în bine m-ai scuturat până când din ramuri au căzut petale din florile care tot tu le-ai înflorit M-ai ridicat până la cer să mă ard de plăcere să mă simt vie să nu mai cad în fața unei porți închise în care visele sunt doar vise M-ai trezit în visul meu ai fost valul ce m-a azvârlit afară să văd realitatea Lacrimile mele căzute în cascade deasupra capului au dat de privirea ta spre infinit când eu eram nimic Astăzi sunt suma unor simboluri de artă în care mâinile tale au modelat un chip nou dar aceeași inima aprilie 2017

Știu Știu că undeva Cineva mă așteaptă Îmi ridică câte o treaptă Îmi veghează pasul Ca ușor să urc Să nu-l încurc Pe fiecare treaptă Pune câte o floare Să fie sărbătoare Covor verde Parfum de flori de măr Să-mi răvășească în păr Mă înalță Vrea să strălucesc Cum să-i mulțumesc? Doar Dumnezeu veghează Din ceruri poleite Acele zile fericite. Tu Taci tu tac și eu visele făcute țăndări te privesc prin sângele ruginit ce curge prin venele încâlcite de atâta piele Rețete miraculoase îmi descriu o viață în care să-mi revin din colapsul clipelor uitate în mine Tu dacă n-ai fi tu mi-aș dori să mor dar exiști întunericul dispare mă ridic să te caut de o viață.

54

Facultatea de Filologie, Timișoara. Fondator al cenaclului de literatură

SF, Helion din Timişoara alături de prof. Cornel Secu.

Membru al mai multor cenacluri literare din Timişoara: Pavel Dan, Cenaclurile Bibliotecii Judeţeană Timiş, Casei Tineretului Timişoara etc.

În 1981 este premiat la două concursuri naţionale pentru poezie şi proză scurtă.

În 1983 a luat premiul I la Festivalul studenţesc de la Iaşi, cu proză scurtă science fiction. În acelaşi an a fost interzis de regimul comunist. A primit un premiu international la Glasgow (Scoţia).

A apărut cu volumul de autor de proză scurtă, Experienţa, volum remarcat de Eugen Barbu în publicaţia Săptămâna.

După care autorul şi creaţiile sale au fost interzise. În 1990 a fondat prima publicaţie particulară din Timişoara de după Revoluţie, Mozaic.

A apărut în Antologia de literatura francofonă bilingvă 2014 şi în cea de literatura româno-italiană 2014, în antologia de literatură umoristică ”Cauciucuri de

sezon”, dar şi în alte reviste cum ar fi Acolada şi Poesis, Vatra, Destine literare, pe bloguri culturale. Din anul 2010 este membru activ al Cenaclului Afirmarea din Satu Mare.

A avut numeroase emisiuni radio şi televizate. Conduce grupul cultural Inspirescu-Cervantes, revista, editura şi grupul cultural fiind cunoscute în ţară şi străinatate.

În 2014 lansează volumul de poeme Moartea necesară, unde prefaţa a fost realizată de eminentul om de cultură Emil Lungeanu. În anul 2015 a editat volumul de proze scurte Proza bipedă, care a aluat numeroase premii. A fost la rândul său autorul mai multor prefeţe ale unor cărti apărute între anii 2000-2014. Organizează diverse concursuri şi manifestări culturale. Realizator emisiuni tv , cultural. Redactor la 7 reviste literar-culturale, din țară și străinătate.

Are în derulare diferite proiecte literare și culturale, inclusiv televiziune cultural europeană împreună cu omul de cultură Christian Schenk (Germania). Viziunea mersului pe jos Ea privea direct El privea în spate Cineva ducea de mână Albumul cu metafore moarte El bombănea Ea croşeta ordonat Cineva scria pe un zid Gânduri pentru altcineva Cel din urma era un orb Şi nu ştia că cineva scrie Avea noţiunea de foşnet Nu văzuse niciodată hârtie Drumul mergea drept, De fapt, drumul mergea Cineva aprofunda esenţa pasului Altcineva nu înţelegea Şi tot aşa întîmplarea întâmplării Lucrurile mergeau ca pe roate:

55

Ea îl privea drept în ochi El privea doar în spate... Final ratat Nu mai vorbim de mult şi este noapte Bat clopote cu sunete de-argint Parcă şi gândurile azi ne mint Parcă şi viaţa este prea departe Simţim nevoia să vorbim în şoapte Ciudate hieroglife vin buimace Şi se aştern cuminţi pe foi desprinse Păcat de-aceste versuri neatinse, Aveam aşa de multe sentimente Să-ţi spun, dar mă închid în carapace. Aşa a fost să fie, îmi şoptesc Iubita mea să fie o himeră Postată undeva în stratosferă Ca un final de film fără imagini Sau ca un vis frumos, neomenesc... Știu Ştiu, ar fi trebuit să se întâmple o casă Să se întample o iubire profundă Care se inunde bucătăria şi vasele Şi furculiţele şi candelabrele... Ştiu, poetul bolnav de amintiri ar fi trebuit Să se înscrie din nou la şcoala vieţii Să meargă pe câmpuri fragede în căutare de maci Ştiu, ar fi trebuit să cada stele de invidie Şi lucrurile să se întâmple aievea Transparent, la lumina zilei Cel mai greu uneori e să iubeşti Cel mai greu uneori este să întelegi Apoi, totul dipare În lumea amintirilor colorate... Trenul meu Când se deschise cerul ca o vrajă Şi toate-n lume lunecă ca unse Mi se păru că stelele vibrânde Aveau paloarea trenurilor stranii Ce vis frumos, ce taine nepătrunse! Acolo, într-o gară fără oameni Cu şuieratul trist şi înclinat

Grafică George Terziu

__________________________________ Trecea locomotiva fără şine Treceau speranţe şi treceau iluzii Ce vis frumos, profund şi colorat Sunt impegatul preferat de tine, E trenul meu pierdut pe o câmpie! Cu geamuri sparte şi cu uși de iarbă Cu scaune rupte, cu miros de ducă! Ce vis boem şi ţi-l închin doar ţie… Scrisoare N-am mai vorbit de mult şi a-nceput să ningă dar între noi nu cresc zăpezi iar pietrele de ger n-au lacrimi ca să plângă nici dorurile mari, nevoie de dovezi Fiind sărac te voi iubi cu muguri de frezii colorate, scăldate-n adevăr Acum, în miez de iarnă tu ai miros de struguri şi păsări îngheţate ţi se aşează-n păr...

56

În ziua de astăzi oamenii în general

citesc din pasiune sau din necesitate, pentru că la tot pasul apar texte de diferite feluri: publicitate, anunțuri, știri, în ziare, cărți și reviste. Zilnic intrăm în contact cu diferite cuvinte pe care le citim, dar de la aceste simple intrări în contact cu un text și o lectură este cale lungă. Pe de altă parte lectura, în adevăratul sens al cuvântului este când citim un text mai voluminos de cel puțin câteva pagini și se poate prelungi până la cărți întregi.

Ca profesor, sunt prin definiție un om iubitor al cărții și face parte din meseria mea să citesc, să scriu cărți și să îmi îndrum elevii spre lectură și învățare; pentru că știu că stăpânind scrisul și cititul și având o cultură generală temeinică, elevii se vor descurca mai ușor în viața de zi cu zi. Există și elevi pasionați de lectură, care trebuiesc doar îndrumați spre anumite cărți de calitate.

Deși cartea pare doar un simplu obiect, el este foarte complex, pentru că îl putem examina din mai multe puncte de vedere, este o sursă de informație, un prieten și captivant prin ilustraţiile pe care le conține. Timpul este scurt și în această viață nu vom apuca să citim toate cărțile din

bibliotecă, dar le putem alege pe cele mai bune.

Din propria experiență spun că cele mai citite în cazul elevilor cărți rămân manualele școlare, urmate apoi de caietele de cursuri și în final de cărțile de lectură. Unele sunt răsfoite, iar altele citite. Tocmai de aceea la început de an școlar, iar apoi pe parcurs, încerc ca să induc elevilor ideea că trebuie ca să prețuiască manualele primite pentru că din ele vor învăța și vor fi lăsate în grijă următoarei generație de elevi. Nu suport ca să văd pe băncile elevilor cărți deteriorate, de aceea în momentele potrivite, precum finalul orei de Educație Plastică, realizez cu elevii lucru manual: adică repararea manualelor, hărților, atlaselor și a altor materiale didactice. Am observat că elevii iubesc această activitate și se simt mândri de realizare. Uneori mergem și mai departe și curățăm sala de clasă, o decorăm și ștergem obiectele de praf. Efectul își vede cel mai bine roadele când elevii nu se mai opresc și solicită ca să le dau alte cărți deteriorate. Am avut un caz când la ora de Istorie, am mutat o hartă de geografie ca să pot scrie mai bine la tablă, iar în același timp, am afirmat că harta ar trebui reparată. Imediat un elev m-a întrerupt și mi-a cerut

57

să îi dau harta, o foarfecă și o bandă adezivă transparentă ca să o lipească.

Cu o altă ocazie, la ora de Istorie am predat unele lecții despre carte, asupra cărora am insistat mai mult decât era necesar. Astfel la clasa a V-a, la capitolul Orientul Antic, am predat despre scrierea cuneiformă și despre hieroglife. Elevii au aflat cum a fost începutul scrierii: instrumentele de scris, suporturile de scris și alfabetul. Astfel, prima scriere a fost cea cuneiformă, pe tăblițe de lut și mai rar pe lemn, piatră sau metal. Scopul era acela de a consemna mai mult matematic resursele și banii din primele orașele state. Ulterior scrierea a evoluat și s-au redactat primele poeme precum Epopeea lui Ghilgameș. Cu altă ocazie, la lecția Egiptul Antic, am dus fișe de lucru cu descifrarea hieroglifelor egiptene. Elevii au aflat fiecare literă ce simbol are în obiecte, oameni sau animale pictate, iar la finalul orei, au reuşit ca să își scrie numele și prenumele prin hieroglife.

Similar, la clasa a VI-a am predat lecția Renașterea și printre altele, am studiat tiparul, care este legat de Johann Gutenberg pe care cititorii unui ziar britanic Sunday Times, l-au votat în 199 ca fiind „omul mileniului”. Mulțumită lui, s-a inventat o nouă metodă mult mai rapidă de a multiplica cărțile, care astfel au devenit mult mai accesibile. Pentru ca elevii să înțeleagă mai bine cum funcționează tiparul, le-am schițat pe tablă cum arăta tiparnița, iar apoi am schițat o carte deschisă și componentele sale. M-au surprins elevii, care deja știau detaliile (pagină, text, ilustrație, cotor, semn de carte, numărul paginii, învelitoare), de la profesoara de limba și literatura română.

Similar, la clasa a VIII-a am reluat aceste lucruri în cadrul lecției Cărturari și Umaniști insistând asupra cărților religioase. În acest sens, Biblia nu este o carte oarecare ci „cartea cărților”. Are și un rol spiritual, pentru că la Biserică credincioșii se așează în genunchi atunci când preotul citește din Sfintele Evanghelii, dar mai ales este un medicament pentru suflet dacă din ea se citesc psalmii sau unele rugăciuni precum Tatăl Nostru. De asemenea este de menționat că prima carte tipărită a fost Biblia. Tot în timpul orei am arătat elevilor

___________________________________o prezentarea powerpoint despre carte și curiozități legate de aceasta. Astfel, prima dată am văzut imagini cu primele tiparnițe și primii călugări și preoți scriitori de la noi din țară precum călugărul Macarie și diaconul Coresi. Elevii au fost fascinați de cum arătau primele tiparnițe și cum se confecționa o carte în mai mulți pași. Dar prima operă originală a literaturii românești a fost „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”, care într-adevăr este un prieten care oferă sfaturi prețioase despre cum să ne comportăm și cum să conducem orientându-ne după morala creștină. Curiozitatea lor a fost apoi întreținută de întrebări de genul „... știați că?” iar una dintre ele a fost „Jozsef Tari din Ungaria are cea mai mare bibliotecă cu cărți în miniatură. Deține peste 4.500 de cărți de dimensiuni mici și chiar microscopice.”

La clasa a VII-a am predat lecția Evoluția tehnico-științifică, unde am vorbit despre noile tehnologii care au schimbat traiul de zi cu zi, printre care și computerul. Odată cu acesta din urmă, a apărut un nou tip de format pe care se scrie, cel electronic, unde încape un volum aproape nelimitat de informație, unde încap ilustrații, fișiere

58

video, se pot realiza calcule în timp real și se pot observa diferite animații, teste în timp real, jocuri didactice, iar într-o secundă, calculatorul poate procesa un text, poate traduce și poate găsi cuvântul căutat. Evident aceste scurtături ne permit ca să citim o carte pe sărite și să extragem rapid ceea ce ne interesează, însă faptul că nu citim și restul, este un dezavantaj uneori. Totodată știind că datele există pe un anumit site web și le putem accesa oricând, nu ne vom mai obosi să memorăm informațiile.

Deși oferă atâtea avantaje, există și unele limitări: nu oricine își permite un computer performant sau unele texte pentru că deși internetul ne oferă acces la multe lucruri, există și cărți în format electronic care trebuiesc cumpărate. Calculatorul la rândul său, depinde de sursa de energie electrică, de internet, dar și de ochii cititorului care pot obosi. Informațiile pot fi stocate pe CD sau pe stick care se pot deteriora cu timpul.

La finalul orei i-am întrebat pe elevi dacă există șanse ca pe viitor să supraviețuiască cartea în final tipărit? Răspunsul este și da și nu. În cazul în care răspunsul este „nu”, explicația unui elev este că nu putem prezice viitorul și probabil unii oameni vor avea acces la cea ma înaltă tehnologie, vor călători pe alte planete și vor fi înconjurați de roboți. Astfel oamenii deși vor ști ca să scrie și să citească, nu se vor mai folosi de hârtie și creion de exemplu. Dar o elevă a răspuns „da, va supraviețui” deoarece exact așa este și cu mătura și aspiratorul. Ambele există în orice casă, de om bogat sau de om sărac. Aspiratorul este ___________________________________

bun dar are limitările sale. De exemplu dacă scapi un pahar și se împrăștie cioburi, apelezi la mătură și făraș. Exact așa este și cu scrisul de mână și scrisul la calculator. La nevoie, când ai de scris un bilețel, este foarte ușor să iei un pix și să consemnezi rapid.

Apoi am adresat elevilor o altă întrebare: „Ce se va întâmpla cu bibliotecile tradiționale în viitor?” Astfel părerea mai multor elevi era cam aceiași: bibliotecile astăzi au ajuns să fie vizitate doar de un anumit public și așa vor fi și în viitor. Cei care nu merg la bibliotecă o fac din comoditate sau din ignoranță. Cultivarea obiceiului de a cerceta în bibliotecă o revine din nou profesorului.

Ultima întrebare pe care le-am adresat-o elevilor a fost care este mai importantă: lectura tradițională sau lectura în format electronic? Iar dintre toate răspunsurile cel care mi-a plăcut cel mai mult a fost acesta: nu contează din ce se citește, carte sau ecran, ci să se citească pentru că este cel mai bun mod de a cultiva gândirea și de a ne educa, lucrul cel mai de preț pentru un elev în formare.

Ca o concluzie, putem spune că este necesar, ca să citești cel puțin un minim de cărți bune, cu morală în această viață. Apoi, cea de-a doua este că nu trebuie să închidem ochii la noile tehnologii, dar nici la cele tradiționale ci să le folosim în armonie. Lucrarea se termină cu următorul citat, luat din cartea lui Edmondo de Amicis: „Destinul multor oameni a atârnat de faptul dacă în casa părinților lor a fost sau nu o bibliotecă.”

Prof. FĂRCAȘ CIPRIAN

59

S-a născut în 31 iulie 1957, în Mâneciu – Prahova. Licențiat în Teologie AZS și Teologie Reformat Didactică – Babeș Bolyai din Cluj. Poet creștin, a scris trei volume de poezie: „Scrisori de dragoste divină”, „Evadare din Lodebar” și „Strigătul tăcerii”. Pregătește o a patra carte. Editurile care l-au sprijinit în editarea cărților sunt „Zappyis” Câmpina și „Anca Print” Buzău.

Hobiurile sale sunt: poezia, muzica, sportul și pescuitul.Este pastor la Buzău Măneciu – Districtul Slănic Prahova, căsătorit și are doi copii Andra și Adelin. Ți-aș scrie mamă... Ți-aș scrie mamă o scrisoare nouă Dar nu mai pot… paralizată-i pana… Când mă gândesc la tine, ochiul plouă Spontan și trist, cu boabe mari de rouă

Și pur și simplu se-adâncește rana. Adresă nu mai ai… Mai altă dată Mă așteptai oftând pe cărăruie… Azi, în fereastră nu-i nici o mușcată Iar prispa casei nu-i înmiresmată Cu-acel parfum de măr și de gutuie. Când mă gândesc la vremurile-n care Erai cu mine, mă omoară dorul… Știam că o să ningă cu uitare, Că va veni un timp de hibernare Ce va strica la inimă zăvorul… Că nimeni nu-i scutit de suferință, Că despărțirea va dubla tributul, Știu… dar tot cred în biruință, La fericirea dată prin credință Celor ce în Hristos își au statutul… N-am să-ți mai scriu că n-are relevanță… Dar repetând povestea dimineții, Voi face cu Golgota alianță… Știu, între noi e-a lacrimii distanță Însă aștept făgăduința vieții… Cărările mamei Zorii zilei o întâlneau pe ogorul

pâinii... Cu tocul hărniciei, scria un psalm al rodirii. Amiaza o găsea lângă vatra cuptorului numărând pâinile, după numărul pruncilor. Amurgul o afla lângă altarul de seară, cu Cartea Cărţilor pe genunchi, repetând pentru puii strânşi sub aripi: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze...” Primăvara îi şoptea de dragoste, pe malurile şi luncile apelor, acolo unde ghioceii se strângeau, în batalioane, pentru sărbătoarea renaşterii. Vara nu o găsea pe ţărmul mării; Dar o întâlnea printre spice de grâu cu maci roşii la tâmplă, şi cu zâmbetul recunoştinţei pe faţă. Toamna, îşi numără, liniştită, bobocii... Poate nu erau prea mulţi, dar ea era bucuroasă şi uneori, îi ţinea chiar în casă. Iarna o găsea împletind fir cu fir... Asculta cu atenţie muzica

60

apelor... A,... nu la radio! Nu avea aşa ceva... Ascultă izvoarele din vale, şi glasul lacrimilor vărsate de ţurţuri... Şi o găseam, cu apa muzicii sub geană... Fiori mă cuprindeau şi, plângând, mai şopteam, strângând-o la piept: Draga mea mamă!... ........................................... Acum nu mai am ce să strâng... doar scriu, scriu și... plâng... Și mai spun un cuvânt: La mulți ani mamelor de pe pământ!... Vreau țara înapoi… Sub izvor, când vine seara, Îmi pun vadra cu grăbire Încercând să-mi duc povara Dincolo de prăbușire… Nu mă plâng că-i grea osânda Și nu cer un strop de milă Ci mă rog pentru izbânda Unei amfore de-argilă. Nu privesc deloc la vremuri, Vremurile-s schimbătoare… N-am încredere-n totemuri Ci în jertfa salvatoare… Nu vreau țară ca afară… Vreau țara adevărată Unde n-o să mă mai doară Deznădejdea niciodată. Nu vreau derapări din Tora, Nici polemici doctrinare, Nu vreau moda din Gomora Vreau viață biruitoare! Aici tot rău o să fie,

Nu mai vreau să plâng de ciudă Sau de claustrofobie, Nu vreau rol de laș sau Iudă… Îmi ajunge tot calvarul Suportat de la geneză, Răutatea și amarul… Nu vreau inimi cu proteză… Nu vreau pensii pentru boală… Eu Îl vreau pe Adonai, Și frumusețea normală Pe care-am pierdut-o-n Rai…. Și mă rog plângând prin cetini… Vreau cerul, vă vreau pe voi… Vă-ntreb dragii mei prieteni: Nu vreți Raiul înapoi?... Doruri Creanga se-ndoaie Sub lungi șiroaie… Din nou e ploaie Și iar oftez, Că ești departe… Din văi deșarte Îți scriu o carte Și lăcrimez… Îți vreau privirea, Îți vreau iubirea, Primesc jertfirea Că Te ador… Să-mi fi-mplinire, Desăvârșire, Acoperire, Mântuitor… Lasă-mi favoarea Ca depărtarea Și înnoptarea S-apună blând, Să-mi fi putere Și mângâiere Când din durere Apar plângând…

N-am alte doruri, Alte favoruri, Nu vreau onoruri Ca un erou, Vreau gânduri bune, Înțelepciune, Să ies din lume Născut din nou. Să am onoare Să vin c-o floare La sărbătoare Să-Ți dăruiesc… Mi-e dor de viață, Să ies din ceață, Să-ți spun în față Cât Te iubesc!... Frunză verde...de oricare Inundație de verde Peste crânguri și ogoare… Dumnezeu vrea să dezmierde Un pământ care se pierde În umbre crepusculare. Flori bogat înmiresmate, Liliac și lăcrămioare, Lalele încondeiate, Panseluțe-n mov pictate… Toate râd frumos în soare. Bulgărași de păpădie Potopesc poieni întinse… Se deschid ferestre-n vie: Cucul cântă rapsodie Pentru inimile-aprinse. Frunzele din ram fac semne Fluturând sub adiere, Parcă vor să te îndemne Să-nțelegi ce vrea să-nsemne Frumoasa reînviere… Vezi cum timpul se disipă? Înțelegi corect solia? Nu mai pierde nici o clipă, Stai la Tatăl sub aripă Și vei moșteni vecia… 27.04.2017

61

S-a născut la 05 noiembrie 1970 în

Turda, jud.Cluj. A absolvit Liceul de matematică-fizică „Al.Papiu Ilarian” din Tg.Mureş, Secţia „Matematică-fizică” în anul 1989, a obţinut licenţa în economie în anul 1995 la Academia de Studii Economice din Bucureşti, Secţia „Management financiar-bancar”şi diploma de master în specializarea „Management în administraţie publică” în anul 2005 la Universitatea „Petru Maior” din Tg.Mureş, definitivându-şi studiile cu o specializare în „Managementul îmbunătăţirii proceselor” în anul 2012. Scrie de la vârsta de 12 ani, prima publicaţie oficială reprezentând-o poezia „Geneză” promovată în anul 1982 de cotidianul „Steaua Roşie” (actualul „Cuvântul liber” unde este și corespindent), cotidian care îi acordă sprijin editorial şi la maturitate, începând cu anul 2014 când poezia „Călător prin Univers” deschide seria unor publicaţii jurnalistice, colecţii de texte, poezii şi proză scrise de-a lungul timpului în care autoarea s-a focusat asupra carierei profesionale. Activează voluntar ca îndrumător al Clubului pentru copii „Magia Cărţilor” Fundaţia Transilvană ALPHA Tg.Mureş Cărți publicate: „Dulăpiorul cu poveşti”, Editura Tipomur, Tg.Mureş, 2014 – carte pentru copii.

„Călătorii prin Univers”, Editura Docu Print, Tg.Mureş, 2014-poezii. „Jocul cu cuvintele”, Editura Docu Print, Tg.Mureş, 2014 – carte pentru copii (poezii, poveşti, ghicitori). „Nebănuitele feţe ale secundei”, Editura Nico, Tg.Mureş, 2015 – proză scurtă. „Poveşti misterioase”, Editura Nico, Tg.Mureş, 2015 – carte pentru copii. „Oglinzile pământului”, Editura Vatra Veche, Tg.Mureş, 2015 – proză. ”Infinitul interior”, Editura Vatra Veche, Tg.Mureş, 2016, poezie. „Zece poveşti de care să îţi aminteşti”, Editura „Vatra Veche”, Tg.Mureş, 2016 – carte pentru copii. „Poezii zurlii”,Editura Eikon, Bucureşti, 2016 – poezii pentru copii; Antologia Concursului Internaţional de Creaţie Artistică pentru Trofeul „Aripi de primăvară”, Editura Vatra Veche, 2016. Antologia Concursului Naţional de Creaţie Artistică pentru Copii „Scrisori pentru Moş Crăciun”,Editura „Napoca Nova, 2017. Premii: Menţiunea l, Festivalul Naţional de Poezie „Ion Budai Deleanu” Geoagiu, iulie 2014, secţiune Poezie. Menţiune, Concursul de poezie pentru copii TimTim – Timmy (Editura Paralela 45), 2014-2015 Premiul lll, Festivalul Naţional de creaţie literară „Ion Budai Deleanu, Geoagiu, iulie 2015, secţiunea Proză scurtă umoristică. Menţiune, Concursul internaţional de creaţie literară pentru maturi UNIFERO „Diamante spirituale” 2015. Premiul lll, Festivalul Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia”, octombrie 2015, secţiunea „Proză scurtă”. Premiul special ll, Concursul Naţional de Proză „Alexandru Odobescu”, decembrie 2015. Premiul lll, Concursul Internaţional de poezie „Călător prin Stele”, Oneşti, 2016. Premiul Revistei Vatra Veche, Festivalul de poezie religioasă „Credo”, Lăpuşna, 2016. Menţiune, Concursul naţional de creaţie literară „Ion Budai Deleanu, Geoagiu, 2016. Publică în numeroase reviste literare din țară povestiri și poezii.

62

Zi de vară Miroase-a fân cosit şi-a vară în ziua-aceasta fără pată, prin care timpul se strecoară sfios şi blând precum o fată. Se-aud tălăngi în muzici sacre plutind eteric în ecouri, livezile pustii şi acre se-ntind cu feţe de tablouri. Fântânile-şi sclipesc magia sub cumpene întortocheate, înţelegând vrăjitoria, vântul prin ele prinde-a bate. Din frunze nasul o să-şi scoată pădurea, cu uimire rară că-n ziua-aceasta fără pată miroase-a fân cosit şi-a vară. Cumva… Ne-a rătăcit unul de altul viaţa şi totuşi, nu îţi sunt străin! Din când în când vântul schimbării mă răscoleşte c-un suspin sedimentat în amintirea simţirilor ce ne-am promis şi-aş vrea atât de mult să ierţi că niciodată nu ţi-am scris! Mi-am frânt fiinţa-ntre secunde zburând hoinar spre paradis, mă-nsângerasem până-n suflet ca să-nţeleg că pentr-un vis către orice, către oriunde aş fi putut schimba ceva, am risipit căldura sorţii mele ce se-ancora-n fiinţa ta. Gândind că nu-i târziu să sper c-ai să mă recunoşti cumva, deşi n-am nici un drept să-ţi cer să mă primeşti în viaţa ta, să mă întorc din rătăcire, atât de dureros îmi vine, simţind acut că locul meu e doar acolo, lângă tine!

Chimie O moleculă din mine, întâlnind o moleculă din tine, a pornit o adevărată reacţie în lanţ cu degajare de căldură şi schimbarea valenţelor, fără măsură! Într-o chimie de acest gen, am rămas subit fără oxigen, înlocuit cumva de un radical ciudat, care, printr-o simplă combinare, întreaga matrice mi-a reconfigurat! Procesul, nu e reversibil, cum se pare şi nici formulă cunoscută n-are, efectul nefiind vreodată cel scontat! Ştii doar că molecula ta s-a combinat, atrasă-ntr-un bizar experiment, de altă moleculă cu talent. Să te opui? La ce ar folosi exploziile să crezi că le-ai putea opri când, toată lumea de fapt ştie că-n viaţă, totul ţine de chimie?!

„Chiar despre-ntâmplarea lor Cum o fost şi o păţit C-un franţuz străin venit Venit din ţară străină Ne-o luat pita din mână Baia cea cu daruri plină Ce ne-o fost mai cu-ndemână Din ea trăia o comună Toţi bine cu voie bună...”

din „Verşul buciumanilor” Costinaş Ioan – ştaigăr Bucium-

Poieni (1882-1954)

63

Multe meşteşuguri s-au păstrat generaţii de-a rândul în familiile românilor, dar unul dintre cele mai vechi, pentru care erau bine cunoscuţi în lumea întreagă şi strămoşii noştri daci, era meşteşugul de aurar. N-au fost aurari mai vrednici în România secolului XlX decât aurarii din Munţii Apuseni, care, în bunăstarea lor n-au uitat niciodată să lase în urmă nenumărate fapte de suflet şi amintiri care să le încălzească nepoţilor şi strănepoţilor mândria de neam şi ţară. Faptele lor au fost consemnate mai ales de către preoţii şi învăţătorii locului, prin intermediul cărora se derulau mare parte dintre ele, spre exemplu strângerea de fonduri pentru achiziţionarea vitelor de carne pentru ostaşii sau electrificarea satelor.

Nu cred că greşesc dacă afirm că în tagma aurarilor cei mai renumiţi erau cei din comuna Bucium. Străbunicul meu, Ioan Costinaş din Bucium-Poieni, de pildă, era ştaigăr (maistru-supraveghetor de mină), fiind chemat în repetate rânduri la exploataţii aurifere învecinate celei de la Bucium (Comarnic, Zlatna, etc.) pentru a identifica filoanele de aur pe care le sigila cu o ştampilă care avea înscripţionat pe ea numele lui. Între anii 1880-1950, nu se puteau lăuda prea mulţi în România cu traiul pe care îl duceau aurarii din Munţii Apuseni şi, de fapt nu numai ei ci şi majoritatea meşteşugarilor din zonă. Vorbind de mineritul din Apuseni, un exemplu clar era Târgul de la Abrud care devenise unul dintre cele mai bogate şi cunoscute din ţară, dezvoltând în jurul său o întreagă breaslă de meseriaşi de lux, de la cizmari, croitori, pălărieri şi până la frizeri.

Toată această expansiune economică a zonei a început în anul 1880, odată cu modificarea legislaţiei care a permis arendarea unor zone miniere de către buciumani. Contractul de arendă a fost încheiat iniţial pe o perioadă de 5 ani cu posibilitatea prelungirii, de către asociaţia pe care au înfiinţat-o 36 dintre cei mai înstăriţi buciumani pentru a putea împărţi atât cheltuielile (cote-părţi numite cuxe) cât şi profitul. Lucrând în această asociere (târşăjie), ei au identificat o zonă puternic mineralizată care i-a motivat să solicite

Pictură - Alina Ștefania Ivan

_________________________________ prelungirea contractului după expirarea celor cinci ani, cu atât mai mult cu cât îşi plătiseră în mod regulat arenda şi făcuseră investiţii semnificative în zona de exploatare. Iată însă că din partea autorităţilor austro-ungare, reprezentate în zonă de procuratorul Lukaci Bela, i-a aşteptat un şir de surprize. Prima a fost majorarea cuantumului arendei, motivat tocmai de investiţiile buciumanilor în zonă, investiţii care au sporit valoarea perimetrului minier de exploatare. Acceptând noua arendă, buciumanii se aşteptau, normal, la prelungirea contractului. În schimb, Lukaci Bela a încheiat un alt contract cu o societate franceză, după care a plecat la Budapesta într-un mod mişelesc, lăsându-i pe francezi să îi scoată pe buciumeni cu jandarmii din perimetrul minereului, lipsindu-i chiar de bunurile lor.

Francezii au sosit pe plaiurile noastre cu o tehnologie care să permită exploatarea intensivă a aurului, tehnologie care ar fi epuizat în scurt timp integral întregul minereu identificat de buciumani şu punând în pericol populaţia nu numai prin prisma faptului că mulţi îşi pierdeau locurile de muncă ci mai ales prin prisma faptului că buciumanilor le era restricţionat accesul la

64

sursele de apă captate şi folosite în exclusivitate pentru exploatare.

„Acum baia ne-a luat Suntem de pierit în sat Căci la noi la munţi în sus Alte economii nu-s Mai de preţ ca băişagul Acela ni-e tot ioşagul Căci la noi pământu’-i rău Şi se face puţin grâu Că şi dacă-l semănăm Numai sămânţa ne-o luăm Şi aşa, acum poporul L-au umplut jalea şi dorul...” (din „Verşul buciumanilor”) Aceste elemente, precum şi modul

abuziv în care buciumanilor le fusese refuzată prelungirea contractului pentru arendarea perimetrului în care se făcuseră investiţii majore, au determinat o stare de revoltă soldată în luna februarie 1886 cu un atac asupra sediului minei, în care se spera că va fi găsit noul contract cu firma franceză. Buciumanii nu au găsit contractul, în schimb, autorităţile, temându-se de o răscoală extinsă în Munţii Apuseni, asemeni celei lui Horea, au trecut la represalii, terorizând buciumanii până în momentul în care atacatorii au fost întemniţaţi. Şi în acest caz, autorităţile austro-ungare au fost surprinse de forţa cu care moţii îşi apărau drepturile, pe parcursul anchetei judiciare fiind în repetate rânduri subliniat caracterul economic şi social al acţiunii.

Toate momentele-cheie ale revoltei buciumanilor din 1886, context, pregătire, atacul propriu-zis, terorizarea sătenilor şi până la arestarea atacanţilor şi perioada de puşcărie au fost adunate de către unul dintre condamnaţi într-un jurnal – poem, numiţ de unii folclorişti baladă, de alţii epopee, jurnal conţinând 769 de versuri, transmis pe cale orală până în anul 1965 când, profesorul Dimitrie Brabaru îl culege şi îl scrie sub titlul „Verşul buciumanilor”. Pornind de la cele redate în jurnal, folcloristul Ovidiu Bârlea scrie un „roman-muzeu” cu titlul „Şteampuri fără apă”, la care se adaugă pentru a contura fresca lui februarie 1886 cărţile “Aurarii din Buciumănimea Apusenilor în literatură”, scrisă de Voicu Ioan Macaveiu, „Gânduri din adânc”, scrisă

de Nicolae Ţandrău şi „Moţii – calvarul unui popor eroic dar nedreptăţit”, scrisă de Ion Rusu Abrudeanu.

Se pare însă că rezistenţa de la 1886 nu numai că este ignorată de istoria oficială, dar nici măcar nu a servit ca luare aminte peste timp autorităţilor care, în contemporan, lasă ca România să fie cutremurată de interesele meschine de „ghişeft” politic şi lipsite de scrupule cărora le cade pradă în primul rând moştenirea lăsată nouă cu mari sacrificii de moşi şi strămoşi şi pe care ar trebui să o lăsăm în bună rânduială copiilor şi nepoţilor noştri. Nu trebuie decât să spun Roşia Montana (sărbătorită pe 6 februarie) ca să-mi subliniez cuvintele, zonă aflată într-o situaţie de o similitudine şocantă cu cea din Buciumul anilor 1885-1886. Mişcarea de rezistenţă din 1886 nu vorbeşte decât despre începuturile exercitării unui drept legitim de auto-apărare, de protejare a tuturor resurselor care asigură dezvoltarea alternativă a Munţilor Apuseni (surse de apă, păşuni, păduri, munţi şi, până la urmă, vorbim de patrimoniul cultural material şi nematerial) în cadrul unui efort susţinut de înfruntare a unui adversar cu resurse financiare considerabile, conectat la cel mai înalt nivel decizional, lipsit de scrupule şi care nu poate fi stăvilit în alt mod decât printr-un rol active al societăţii civile, căci situaţia este agravată mereu de coruptibilitate.

Exemplu ne dă chiar „Verşul buciumanilor”:

„Căci de pe urmele lui Nici când nu vom fi sătui Dar trebuie de făcut sfat Şi nu trebuie lăsat Băişagul să ni-l mânce Şi venitul să ni-l strice Că de-l vom lăsa la noi Ne vom plânge mai de-apoi…”

MIHAELA RAŞCU

65

Vis ...spulberat În gând te-am însoțit mereu Pe-a tale umbre-abia călcând, Și-n urma pasului mergând Am fost întotdeauna, eu. Cărarea ta cât am bătut Sperând mereu să te-ntâlnesc, S-apară chipu-ți îngeresc, S-a înierbat de-acum, de mult. Eu mă topesc de dor și chin Că alte căi de-acum îmi bați, Că altora iubiri le-mparți Când calei ei mi ți-o ațin. Apoi te-ai dus spre alte zări Lăsându-mi sufletul zdrobit, De-a mea speranță părăsit Că nu mai vii pe vechi cărări. N-ai vrut iubirea să mi-o dai, Să-ți fiu robitul credincios, Nu prefăcutul mincinos Ce-ți dăruiește falsul rai. În sufletu-mi înlăcrimat Purta-voi umbra unui vis Ce-o clipă viața mi-a aprins Apoi s-a dus, în neuitat. 23.05.2017

Îmi plouă cu tristețe Peste-Ardeal Fântânile din ceruri s-au deschis Și plouă cu tristețe peste-Ardeal, Pământu-i plin de apă-n câmp deschis Și Vale-mi vine tulbure din deal. E sufletul ca vremea, mohorât, Cuprins de nostalgie și tristețe, De plumb e parcă, greu, închis, urât, De nu-i mai vine da, nicicui binețe. Pământul doar se bucură de apă Și roagă norii steie-mi până-n seară, Setosul îndelung mi se adapă Că n-o ști nimeni cum va fi la vară. Eu încă mă mai rog de bunul soare Ne mai mângâie chipul întristat, Mai încălzească crânguri și ponoare Că din ce-a lungă iarnă-i așteptat.

*** În haită nori-mi trec peste Ardeal Făcând pământul iarăți fericit, Se înfioară iarba pe-al meu deal Simțimd că vine timpul însorit. 24.05.2017

Pictură - Alina Ștefania Ivan

66

Născut la 25 iunie 1957 în oraşul Caracal, dar trăitor de peste trei decenii şi jumătate într-unul dintre cele mai izolate cătune din Delta Dunării şi din România, Letea, unde lucrează ca învăţător. ”Şi-a şcolit odraslele care, chiar dacă nu vor evada prin lume, vor descoperi Delta eternă numai prin cărţile tatălui: citind Povestiri din Delta Dunării, scrise cu asprime şi cu adâncimi demne, pe alocuri, de un Vasile Voiculescu.”-Vasile Andru.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea, din 1999 ( fiind recomandat de Fănuş Neagu, Mircea Sântimbreanu şi Nicolae-Paul Mihail).

Cărți publicate: - „Poeme”, Ed. Macarie, 1994 –prefaţa de Cezar Ivănescu. - „Poeme alese”, Ed. Macarie, 1996, prefaţa de Gheorghe Tomozei. - „Povestiri din Delta Dunării”, Ed. Eminescu, 1997, texte pe coperta a IV a de Mircea Sântimbreanu şi Fănuş Neagu. - „Moartea în Deltă” (povestiri), Ed. Ex Ponto, 2002 ( prefaţă de Ovidiu Dunăreanu). - „Samka” (roman), Ed. Criterion Publishing, USA, 2003, text pentru coperta a IV a de Constantin Novac. - „Dincolo de lume” (roman), Ed. Ex Ponto, 2008 – prefață de Nicolae-Paul Mihail. -101 poeme, Ed. Biodova, 2011. - „Noaptea cailor sălbatici” (povestiri), Ed. Ex Ponto, 2013. -„Vremea chiropterelor”, roman, prefaţă de Vasile Andru, Ed. Ex Ponto. - „Raze postume”, poeme, prefaţă de Nicolae Rotund, Ed. Ex Ponto, 2014. - „Amurg păgân”, (roman), 2015, Editura Tracus Arte, București, cu un text pentru

coperta a IA de Vasile Andru. - „Plauri sub stele”, roman, Ed. Tracus Arte, București, 2016, post față de Aureliu Goci și un text pentru coperta a IV a de Horia Gârbea. Premii obținute: - Premiul Festivalului şi al Ministerului Culturii– la Festivalul ,,Lucian Blaga”, Sebeş, Lancrăm, 1994. -Premiul pentru proză al Salonului Naţional de carte ,,Ovidius” , 2002; - Premiul Filialei ”Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor pentru proză pe anul 2002. - Premiul Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor şi Oamenilor de Artă Romîni „Liter-Art XXI” 2002 -2003. - Premiul pentru poezie pe anul 2011, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea pentru volumul „101 poeme”, Editura Biodova, 2011. - Premiul pentru proză, 2013, din partea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea. Inclus în diferite antologii de poezie şi proză, dar şi în dicţionare ale personalităţilor și ale scriitorilor. Nopțile Deltei -I- În lungile, nesfârşitele nopţi de iarnă, în deltă sunt atâtea întrupări ale singurătăţii!… În nesfârşitele nopţi de iarnă auzeam cocori întârziaţi ţipând în apropierea ferestrei!... Ochii lor roşii, obosiţi, înotau prin troiene, sub lună, în căutarea limanului… Şi o veche şi cunoscută tristeţe reîncepea! Atunci, dintr-un instinct de apărare redeschideam vechile tale scrisori care-mi luminau faţa ca nişte fulgere în pustiu!... Îmi revenea în minte uluirea cu care ascultai cuvinte de dragoste!... Şi lupta prin care reuşeam să supravieţuim!... Şi apoi eu care speram

67

că mai rămăsese o speranţă sub dărâmături!... N-ai să ştii niciodată că în acele nesfârşite nopţi de iarnă erai un fel de „staţie terminus” a închipuirilor mele! Apoi am aflat că „fusesem victima ta cea mai de preţ”, ca o medalie ce-ţi strălucea pe piept! Iar eu mai speram!... Îmi aliniasem anii precum scândurile unei scene împodobită de sărbătoare în aşteptarea paşilor tăi! Memoria îmi slăbea, dar eu făceam cu disperare inventarul tuturor amintirilor!... Acum, până şi luntrea aceea în care timpul s-a reîntors a putrezit aşteptând! A rămas doar lanţul cu care-am priponit-o de ţăruşul aceleiaşi încăpăţânări!... Şi apoi, venea totdeauna un moment în lungile nopţi de iarnă, în deltă, când nu mă mai putea salva decât un fel de măcel al închipuirii: „Primăvara!” Deşi sângele răzbătea mereu Prin bandajul acelei iluzii!... -II- În lungile, nesfârşitele nopţi de iarnă, în deltă, după ce deschisesem ultima ta scrisoare, ca pecetea unui mormânt , mă agăţam neîncetat de orice iluzie, fără să-nţeleg că aşteptarea e una din feţele morţii!.. Îmi răsunau mereu în minte paşii tăi îndepărtându-se, precum ecoul nesfârşit al unei arme a disperării îndreptată spre mine pe trăgaciul căreia apăsasem, după plecarea ta! Şi de atunci, în toţi anii care au urmat,

trăgând din greu la galerele singurătăţii pe o mare de oameni, de valuri potrivnice, arareori am avut curajul să mă dezbar de închipuirea că mai trăiesc încă!… În lungile, pustiitoarele nopţi de iarnă, mintea mea precum un dinam învârtit de furtunile disperării, reuşea să aprindă lumina unui vers, care se lua la-ntrecere cu moartea pentru tine!... În lungile nopţi de iarnă n-aş fi ştiut de unde răsare luna şi unde apune, dacă nu m-aş fi orientat după acele amintiri fixe pe care mi le lăsaseşi– precum flăcările ce sclipesc deasupra mormintelor, de parcă acolo ar fi îngropate comori!... Şi au rămas mereu statornice aceste „puncte cardinale” precum cifrele fosforescente de pe cadranul întunecat al nopţilor mele, măsurându-mi timpul atât de precis, încât aş fi putut să potrivesc mersul stelelor după ele, dacă aceste astre, în drumul lor, ar fi luat-o înainte ori ar fi rămas în urmă! Căci , în lungile nopţi de iarnă nu-mi rămânea decât să-mi folosesc cu îndârjire memoria, ca pe o cazma tocită, lucioasă, ca un arheolog ce căuta comori!... Şi toate aceste dovezi ale îndepărtatei tale existenţe eu le prefăceam în cuvinte ca şi când aş fi bătut monede de aur – singura bogăţie pe care am avut-o şi pe care am chivernisit-o ca să-mi ajungă până la capătul zilelor şi chiar după aceea… În nesfârşitele nopţi de iarnă în deltă, îmi îndreptam gândul spre tine ca un fascicul de raze amplificat de o lentilă aflată în trecut, reflectând lumina departe, în viitor,

68

făcând să ardă corăbiile cu pânze ale morţii şi ale uitării, ce se îndreptau înspre noi!... Iar în urma acestui război la care tu luai parte alături de mine fără să ştii deasupra epavelor coborâte-n adânc, deasupra talazurilor, rămânea mereu în noapte un felinar care lumina neîncetat– amintirea- care, contrar legilor tuturor felinarelor ce se scufundă în valuri şi se sting-stăruia precum un Iisus peste ape, justificându-mi, luminându-mi existenţa!... Iar după aceea, iarna în deltă, ca într-o nesfârşită noapte polară, n-a mai existat decât un fel de auroră– având nuanţele deznădejdii, speranţelor şi aşteptărilor mele!... Dar această luminiscenţă de curcubee nocturne nu era prevestirea unui viitor, aşteptat răsărit, ci a unui tot mai îndepărtat, ireversibil apus!... Dar, până la urmă, în nesfârşitele nopţi de iarnă, moartea umplea clepsidra tuturor viselor!... Mana cuvintelor nu mai cădea în pustiul deltei! Poemele pe care le trimiteam să te caute–ca pe nişe stâlpi de foc, se stingeau în furtuni, cenuşa ciclică a zilelor risipindu-se!... Iar eu trebuia să învăţ pe de rost alfabetul absenţei tale!... Atunci, în nesfârşitele nopţi de iarnă, în deltă, auzeam, în apropierea ferestrei, în zăpadă, sub lună, un cântec de lebădă! Atunci ştiam că doar acest poem precum o inimă va continua să mai bată-n pustiu căci la sfârşit,

după orice apocalipsă rămâne doar Cuvântul din care vor izvorî alte noi lumi ... -III- Când cina cea de taină am gustat-o din ochii tăi, când a început să ningă cu arginţi peste noi, practicam străvechi ritualuri : închinarea la pietrele reci din visările mele, din care-ţi ciopleam chipul, în lungile, nesfârşitele nopţi de iarnă, în deltă! Întreţineam nestins un foc al jertfei în templul sufletului meu, oficiind toate slujbele din calendarul sacru al amintirii, retrăind farmecul nopţilor deltei: în care tu aruncai ţărână de pe morminte înspre câinii vecinilor ca să nu ne simtă! Ori purtai la gât o amuletă descântată, din fire de păr înnodate de nouă ori câte nouă, să ni se înnoade pentru totdeauna firele vieţii!... Sau presărai inele şi flori, peste cearşafurile mototolite în zori. Şi apoi, după ce plecaseşi răpusă şi izgonită de demonul pustietăţilor deltei, în lungile, nesfârşitele nopţi de iarnă, îmi încordam sufletul, ca pe un mare radar, să detectez îndepărtatele semne ale existenţei tale! Nu ţi se pare uneori, că luna, acolo unde eşti se prăbuşeşte la picioarele tale precum capul de aur al Botezătorului, adorându-te, convertit după moarte?!... În locul pe unde ai trecut, apa fiinţei mele a format un vârtej al clipelor, un loc al infinitei mele aşteptări, unde toţi anii care-au urmat,

69

ca nişte bărci întunecate s-au rotit , s-au scufundat în adâncuri atraşi ca de cântecele unei rusalce! Vâslele mi se tociseră ca nişte vise vechi, iar în locul de unde ai plecat am bătut o cruce a aşteptării înjghebată din versuri!... Speranţele se toceau ca nişte roţi de cauciuc riscând mereu accidente de circulaţie, infarcturi, pe arterele viselor pe nesfârşita pistă a nopţilor de iarnă, în deltă, Iar moartea aşteaptă cu un cronometru şi un steguleţ în carouri această maşină de scris a mea de formula unu, ce accelera până la autonimicire, căutându-te, până se mistuia în flăcările singurătăţii! Şi n-am ştiut niciodată– şi poate nici n-am vrut! să mă catapultez la timp din această încăpăţânată visare din această prăbuşire în picaj!... Printre resturile carbonizate, metale topite şi fum, veţi mai găsi, poate, câteva versuri... Pe bageacul cerului mai iese încă funinginea vieţii, iar eu, cu peniţa postumă a lunii îmi mai scriu încă, versurile de disperare pe nesfârşita coală a nopţilor de iarnă, în deltă!... le tipăresc la o rotativă a neantului... Căci nu mi-a mai rămas decât să combin cuvintele ca un alchimist nebun, până ce, prin puterea imaginaţiei, va prinde viaţă, fantoma ta… Şi, în trunchiul cioplit ca o pirogă, al unui poem, să mai vâslim o vreme, ca două stafii,

Pictură - Alina Ștefania Ivan pe apele Lethei… Tot ce e viaţă acum se depărtează de noi! ... Acum, stelele moarte, umbrele şi frunzarele nopţii, bezna rece a mineralelor sunt tot mai aproape, prietenoase– foşnetul lor nu-mi mai este străin!... Aştept totuşi ovulaţia noilor stele- marile explozii luminoase, postume- ultimile poeme nescrise pentru tine în lungile, nesfârşitele nopţi de iarnă în deltă! Şi totuşi eu, încă aici, mai practic străvechi ritualuri! Demult, fără să ştii am adunat pământul de sub tălpile tale! l-am descântat, apoi l-am pus în glastre: am răsădit trandafiri, iasomie, idoli-cu care vreau să te readuc prin vraja lor, şi puterea cuvintelor aici, în deltă, în lungile nopţi de iarnă...

70

Ochiul fântânii Se întunecă peste adâncul în care Eul stă prăbușit. Ca un ecou răgușit, fuioare de gând, se' mpletesc lunecând, dau năvală, în minotaurul ce rumegă rădăcini de' ndoială. Tresar! Frenetică-i bătaia sub coastă privirea se' nalță-n nemărginirea albastră. Azi văd Stăpâna, șerpuind printre nuferi freatica-mi pânză tânjind la izvor. Aștept fântâna, mirat precum pruncul, prin ochii ei să văd cum mor luceferi, luminându-i adâncul. 2 octombrie 2016 Timpul azi Diminețile s-au lichefiat în țurțuri de ceară, fără a le împrumuta azurul și purpura. Amiezile le-au transformat în originale statui „sine cera", iar nopțile... ei... nopțile... ar fi trebuit să le modeleze în bazalt,

dar... le-au îngropat sub tălpi răzvrătite de bocanci. Marmura a devenit monedă de schimb, iar timpul a sfâșiat în colți zile nedefinite. Acum... stă tolănit Pe malul Căii Lactee, sub podul Capricornului și totuși...”panta rei” 21 octombrie 2016 Introspecție Orizontu-i aprins și nu mă mai încape, țin pumnii strânși pe tâmple să nu-mi scape, gândul întemnițat. Eu...strop de suflet treierat să sper a fi monadă a'nvinsului păcat? Ce azi îmi pare a fi o pulbere de argint, mâine-i doar praful ruinii din anticul Corint. Speranța...e o roză, o albă presimțire, în ultima secundă a orei, scăpată pasăre din cutia Pandorei ...și-un crud miros de spic, secerat la înflorire. Priapicul instinct de' nveninată reptilă, își lasă amprenta adâncă în cord. Alerg... rătăcit călător spre un bord, și el umbrit de iminenta lovire, (sub chila) de un titanic aisberg. Să stau departe de mine? De tine să stai departe, să vezi și să crezi, că seva ce-ți curge prin vene e doar searbăda purpură pentru o singură scenă? Pândește, trenează nimicul din noi ...și goi, fir de nisip, unic și rar, în astă oază a pustiei, poți ști, dacă adastă aici pentru o clipă măcar bucuria de A FI? 13 ianuarie 2017 (din volumul de poezii „Ochiul fântânii” ed. NICO)

71

DE PESTE OCEAN

Născută în Oraviţa, Caraş-Severin, autoare a 3 volume de poeme „Între două lumi şi mine” (2007) „Har Risipit-Poemele Destinului”, ediţie biligvă (2005) şi „Selfie Altruist” (2017), volum lansat în limba română şi tradus în engleză şi spaniolă. De-a lungul anilor, semnează editoriale pentru diferite publicaţii, înfiinţează (în 2008) şi coordoneză Festivalul Naţional Studenţesc de Poezie „Ion Chichere” sub coordonarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, prefaţând în 2008 şi 2009 (ca director general al Casei de Cultură a Studenţilor din Reşiţa) culegerile colective de poezii „Viziuni”. În 2010 lansează în mediul studenţesc un amplu proiect de păstrare şi promovare a patrimoniului cultural naţional, publicând şi prefaţând albumul de fotografie „Misterele Banatului în Imagini”. Membră a Cenaclului „Retro” din Chicago.

Alina e stabilita din 2010 în America. Pentru ea, cultura e un stil de viaţă şi de terapie. Departe de clopot Aș vrea ca în ochii tăi să nu văd maratonul lacrimilor mele; Aș vrea ca-n zâmbetul tău să nu aud toaca îngândurărilor mele;

Aș vrea ca în felul tău să nu aduni nimic din felul meu. Aș vrea să te țin departe, tot mai departe de clopotele pomenirii noastre. (din volumul „Selfie altruist” Create Space, USA 2017) Pântec proprietar Sunt ultimul element de păpușă rusească, buchetul de alge rătăcit pe mal ce-şi aşteaptă valul, registrul grav al braţelor închise, zâmbetul tragic şi mănuşa desperecheată de box. Sunt orice, oricine, oricum, dar nu a oricui… doar a pântecelor mamei cu titlul de proprietate garantat. Egalitate Cândva vom fi egali pentru că azi suntem cu toţii viitoare umbre ale unor cruci pe care alţii le vor duce în spate.

Pictură - Alina Ștefania Ivan

72

Pentru tot Mie să-mi săpaţi două gropi una pentru ceea ce voi fi şi alta pentru ceea ce n-am reuşit să fiu. Evrika Evrika! Am descifrat codul… moral. Ceva îmi spune c-am să mor pe schela cuvântului ce construieşte iertarea. (din volumul „Har risipit - Poenele Destinului” Bilingual Edition, Create Space, USA 2015) Cutie și viață ne închidem în cutii numite case şi ne prefacem că trăim... uităm să visăm, timpul ne strânge. ridicăm întrebări, ascundem esenţiale, fugim de iubire căutându-o. aşteptăm ziua de plată precum bolnavii cutia cu viaţă. zilnic revenim în inima noastră unde încercăm a visa pentru a simţi cum vii trăim, trăim de morţi. (din volumul „Între două lumi şi mine”- Editura Dalami, Caransebeş 2007)

Pictură pe casetă - Alina Ștefania Ivan

Renaștem Elogiind Trăirile Românești Oriunde am fi *

Povestea noastră a început ca orice poveste … cu multă pasiune și dragoste de muzică, poezie și arta, în general.

A început cu doi prieteni buni, trubaduri, veșnic îndrăgostiți de frumos care prin cântecele lor au înseninat publicul present în vara anului 2010, la Festivalul Românesc din Rockford. S-au numit simplu: Ștefan și Dan. Curând au urmat și alte prezențe scenice la evenimente culturale din Chicago.

În luna Mai 2011 a avut loc primul spectacol al Cenaclului „Vox Maris”, la Romanian Heritage Center, la invitatia domnului Steven Bonica. La acest spectacol au luat parte oameni minunați care prin arta lor au îmbogățit sufletele celor prezenți. Alături de Ștefan Cristoltean, Anda Cristoltean și Dan Păduraru, au prezentat piese muzicale: Adrian Nechiti, Dan Rizzo, Monica Mureșan si Doru Bândilă (fluier). O prezență inedită au adus grupul de copii „Cireșarii”, îndrumați de Ștefan Cristoltean și Dan Padurar: Diana și Ștefan Păduraru-Iovanescu, Andrei și Paul Cristoltean. Poetele Ana Munteanu Drăghici și Ligia Ana Grindeanu (mamă și fiică) au recitat poezii din propriile creații și au conturat emoții și simțiri pe care nu le credeam posibile, așa departe de țară. Călin Marincaș a încantat publicul cu o serie de epigrame și poezii scrise de unchiul său, Florea Florescu.

După acel spectacol s-a conturat „Vox Maris Band”, care este activ și astăzi, cu spectacole și înregistrări de succes. Ștefan a

73

activat în „Vox Maris Band” până la începutul anului 2016, dupa care ideea de a reporni Cenaclul a revenit și împreuna cu Anda au convocat la masa rotundă a prieteniei vocile și talentul celor interesați din comunitatea românească.

Astfel, la începutul lunii decembrie 2016, încă sub emoția Sărbătorii Zilei Naționale a Ro-mâniei, a avut loc renașterea Cenaclului „Vox Maris”. Membrilor fondatori li s-au alăturat Corina Vlad, Bogdan Iuhas, Costin Movila, Liviu Roman și mezzo-soprana Nicoleta Roman.

Doamna poeziei românești, Ana Munteanu Drăghici a ramas aproape de membrii cenaclului prin promovarea creațiilor și activităților lor în reviste si publicații din țară, prin cuvântul bun și cald de acasă, rotunjit în versuri incluse în recitalurile poetice ale grupului, dovedind ca „depărtările sunt aproape când le cheamă gândurile...”

A crescut popularitatea și potențialul acestui cenaclu, iar în ianuarie 2017, la invitația Bisericii „Nașterea Domnului” din Chicago, a avut loc un spectacol dedicat marelui poet național Mihai Eminescu. Spectacolul a fost conceput de Ligia Grindeanu și prezentat de Anda Cristoltean. Membrilor cenaclului li s-au alăturat oameni dragi cu suflet frumos, care au contribuit la reușita acestui eveniment: Laura Sișu (actriță), Cătălin Nicolae (actor), Roxana Iacob, Laurentiu Cristian Nicolae, Iulian Grindeanu, Monica Mihaela Voicu și Ionel Voicu. În 1 aprilie 2017, cenaclul s-a conturat în acorduri de primăvară, în veșminte noi, cu un alt nume: Cenaclul Retro. Li s-au alaturat multi artiști și iubitori de frumos: Alina Celia Cumpan (poetă), Vali Tomescu, Lavinia Tomescu, Traian Balan, Oana Moise (artist plastic), Sorin Griza. Evenimentul a fost găzduit de Marian Torz la Romanian Heritage Center.

Dorința noastră este să vă aducem _______________________________________

frumosul în viață și lumină în suflet. Vă invităm să fredonăm împreună cântece dragi, să ne amintim de versurile din bibliotecile de acasă, să creăm versuri, imagini și melodii noi, să simțim românește și să visăm împreună. Dacă plecați de la spectacolele noastre mai bogati cu „O Stea”, noi ne-am îndeplinit misiunea. Povestea noastră continuă ca orice alta poveste cu: Va urma… Ligia Grindeanu și Anda Cristoltean * Motto: Corina Vlad Chicago, Mai, 2017 ______________________________________ e-mail revistă Am primit cu mare bucurie revista de suflet a Cetății unde oamenii literelor au însemnat zile de amintiri, întâlniri de fermecătoare evenimente îmbrățișând într-o simbioză universală poezia cu pictura, melosul cu bucuria comunicării, nemurirea fotogenică cu visul. De apreciat truda prietenilor din redacția acestei frumoase și necesare ”ființe” pe care cu licăr de iubire necondiționată au denumit-o ”Creneluri Sighișorene”, și pe care o așteptăm și noi colaboratorii și cititorii cu nerăbdare a o primi. Cu mulțumiri prietenești din partea familiei Ioan și Dorina Bândilă din Brâncovenești. Doamne ajută! ***** Cu mulțumiri prietenești te salutăm dragă Gabriella Costescu, rugându-te ca ale noastre gânduri să fie împrăștiate prin redacție pentru a se împiedica de ele dragele de redactori ai frumoasei reviste pe care cu talent și inspirație o conduci. Te pupam, Dorina și Ioan Bândila. La mulți ani. ****** BRAVO DE 3 ORI! Parcă niciodată nu a fost revista așa de frumoasă. Ilustrațiile îi dau un farmec aparte, parcă este din altă lume. Și venimentele au fost la înălțime. Și descrierea lor la fel. În numărul ăsta te-ai întrecut pe tine, Gabriella. Aprecierile și respectul meu. Mihaela Aionesei ******** Stimată doamnă Gabriella Costescu, - am lecturat cu mare plăcere revista, „Creneluri Sighișorene”, vă mulțumesc, din suflet! Cu stimă, Rudolph Kuttesch

74

Anotimpul iubirii Crește iubirea din noi Ca o plantă ce nu mai încape În forma secundelor, Rădăcinile au întâlnit demult Oceanele lumii, Au dansat dansul Eternității, La granița timpului din noi, Frunzele își așteaptă înălțarea spre cer Hrănite din lacrimi și din cântec, Cântecul de leagăn al cuvintelor tale pentru mine, Nu le mai pot trezi din vis, Le țin în brațe strâns, Rămâneți cu noi, voi sunteți albastrul, Voi sunteți visul, Noi avem doar secundele... Frunzele își urmeaza chemarea spre cer, E târziu în noi și în lume, Eu te aștept În anotimpul iubirii. În culorile amintirilor Scriu un poem pentru noi Îți desenez chipul Pe cerul inimii,

În culorile amintirilor, Știi clipa aceea când Trebuia să plecăm Și am cerut răgaz timpului Să îți sărut pleoapele? Era deja amintire, Timpul alerga între noi, Eșarfa mea albastra Rătăcită în zbor de primăvară... Armonie Ce armonie de culori pe cărările primăverii, Florile delicate îmbrățișeaza strâns Brațele copacilor treziți De prima înfrunzire, Și eu îmi așez obrazul Pe umărul clepsidrei Care ne întoarce timpul Așa cum vrem noi Unu-doi, unu-doi, Privesc cerul și iarba și ochii tăi Aplecați peste zâmbetul meu și ador clipa aceasta de primăvară din noi. Constelația iubirii Îți ating visele cu zâmbetul meu, Se face seară în albastrul cerului, Și vin valurile până la țărmul inimii, Ard secunde în trecerea noastră prin timp Și noi citim cu glas tare Poeme din Constelația iubirii.

Pictură - Alina Ștefania Ivan

75

REMEMBER

Partea Nordică a Pietrei Craiului.

Vedere din cătune spre partea sudică.

Copil fiind, până la vârsta de 14 ani, am hoinărit pe hotarele satului ardelean Paloş „escaladând” doar dealurile dintre limitele hotarelor satului natal. Acestea fiind situate în zona Carpaţilor de curbură, se remarcă fiind cele mai pronunţate forme de relief din aceste zone de dealuri. Se numesc Gherghelăul sau Dealul Negru, cu înălţimea de 786 m şi Chilia, cu înălțimea de 756 m.

În copilărie făceam mici escaladări ale râpelor de pe Pârâul Bolovanului, care ajungeau la cca.2-4 m. şi de asemenea pe peretele de la „Nisipuri”, o râpă de unde se scotea nisipul galben, din zona pădurii Teiş, unde ne urcam după cuiburile de păsări scobite în râpă la înălţimi de 5-6 m.

În decursul timpului, ajungând la Braşov în anul 1954, la o şcoală profesională pentru susţinerea unui examen de admitere, am urcat pentru prima oară pe Tâmpa, muntele ce strajuieşte oraşul. În anul 1957 după absolvirea şcolii profesionale mi-am găsit un loc de muncă în oraşul Codlea la o intreprindere de prelucrare a lemnului în meseria în care mă calificasem, - rotar şi tâmplar de mobilă şi binale, (roţi, ferestre şi uşi), la şcoala din Sighişoara. Codlea, în acei ani, era un oraş foarte industrializat, avea printre marile intreprinderi de renume chiar internaţional, unităţi ca: „Colorom” Codlea – fabrică de produse chimice, „Măgura Codlei”, o industrie de prelucrare a lemnului ce se desfăşura în şapte unităţi de producţie. Întreprinderi de prelucrări mecanice ca, „Mecanica” Codlea, producea arbori cotiţi pentru automobile, tractoare şi chiar avioane pentru I.A.R. Braşov, o fabrică de articole din tablă, F.A.T-ul, ţesătoria de stofe din fire de lână, baze de recepţie a cerealelor şi depozite strategice, aşa numite ”Rezervele de Stat”, pentru situatii de criză, secetă, catastrofe, etc. Intreprinderi agricole, zootehnice, renumitele sere de flori, ce se exportau în toată Europa, chiar şi în Olanda, țara care astăzi domină Europa în producţia de flori şi zarzavaturi. „Fructexport” Codlea, se întindeau pe sute de hectare, exporta roșii, salată, castraveți. O zonă propice culturii cartofului în Ţara Bârsei, o intreprindere de prelucrarea buştenilor prin tăierea la gatere. Buştenii erau aduşi cu trenuleţul forestier de la o distanță de cca. treizeci de km. de pe valea Bârsa Mare şi Bârsa Groşetului, de la Rudăriţa, punct de exploatare forestieră, I.F.E.T.şi Canton silvic situate în partea nordică a masivului Piatra Craiului, aproape în masivul muntos, Iezer-Păpuşa. Această linie forestieră ce ajungea până la I.F.E.T. Codlea, străbătând şi oraşul Zărneşti, unde de asemenea se afla o rampă de încărcare în vagoane C.F.R. de ecartament normal, cât şi gatere de prelucrare a buştenilor în cherestea şi materile prime pentru Uzinele de Celuloză şi Hârtie din Zărneşti şi cea de la Ghimbav, uzina cu acelaşi profil de prelucrare a celulozei şi produse de hârtie. În Codlea, am început să lucrez din data de 02 august 1957, la nici 17 ani ca tâmplar de mobilă şi binale, calificat la o şcoala profesională din Sighişoara, după trei

76

ani de studii. Un tânar plecat de la ţară, retras simţindu-mă singur şi departe de casă, departe de părinţi, fraţi şi prieteni, de satul copilăriei mele, de locurile dragi. Lucrând pe o maşină de prelucrare a lemnului cu un coleg sas pe nume Hans, ne-am împrietenit având unele pasiuni şi preocupari comune, pentru motoare, pentru maşini şi motociclete, care la acea vreme erau destul de rare. Hans era un sas înalt, voinic, practica sportul, şahul, ski-ul, vânătoarea, motociclismul, turismul, alpinismul şi se pricepea la multe activităţi aşa cum le stătea bine saşilor, pricepuţi şi harnici, ba chiar era un alpinist desăvârşit şi dotat cu toată tehnica necesară escaladărilor de versanţi abrupți şi pe orice vreme.

Lucrând alături de el am avut multe lucruri de învăţat de la el, m-a iniţiat în motoare, atunci fiind foarte la modă motoretele şi motocicletele, el având chiar o serie de mărci dintre acestea, din an în an progresând cu noi tipuri de motoare şi de capacitaţi tot mai mari. Hans, locuia în Vulcan o comună vecină oraşului Codlea unde avea doi fraţi şi doar pe mama lor, tatăl fiind dispărut pe front în 1944. Eu locuiam cu chirie în Codlea la o familie de saşi, lucram la unitaţi de prelucrare a lemnului şi urmam cursurile liceului seral. Iată şi imaginea oraşului Codlea, de sub muntele Magura Codlei, văzut de pe Muntele Postăvarul, din Poiana Braşovului.

La propunerile lui Hans, sâmbăta şi duminica plecam amândoi cu motocicleta prin împrejurimi, chiar şi mai departe la târgul de vechituri din Bucureşti aşa zisul ”Talciocul din Dudeşti Cioplea” unde probam alte motociclete de capacităţi mai mari, Jawe, MZ-uri, Simsson-uri, I.J-uri, Zundap-uri și altele. Dar tot Hans, mi-a propus, ca să facem excursii în munţi, în zilele de sâmbata şi duminica unde el cu prieteni lui saşi mergeau foarte des fiind pasionaţi de munte. M-a convins că pot vedea măreţia şi grandoarea munţilor din împrejurimile Braşovului şi nu

numai, aşa s-a făcut ca într-o zi de sâmbată 10 mai 1959 să planificăm o excursie în masivul Piatra Craiului. Am căzut de acord şi la indicaţile lui mi-am pregătit echipamentul necesar, bocanci, pantaloni pană, pluovăr călduros, iar rucsacul şi hanoracul mi l-a pus el la dispoziţie dintre cele ce le avea de rezervă. Pioletul de asemenea era de la Hans si un aparat de fotografiat cu burduf de tip german „Agffa” cu peliculă alb-negru.format 6/9 cm.

Merinde de drum pentru două zile, ne-am procurat din magazinele alimentare ale acelor ani, pâine mai puţină fiind cartelată, salam, conserve de pateu, de costiţă cu fasole, de peşte, branză, unt, untură, halva, biscuiţi şi bomboane, cam acestea se găseau şi puteau fi puse în rucsac. Pe atunci se lucra şi în zilele de sâmbăta, dar numai până pe la orele 14 spre deosebire de celelalte zile când se lucra până la orele 15,30 când se lăsa lucrul numai la şuierul prelungit al sirenelor de la uzinele din oraş care sunau aproape simultan şi nici atunci nu puteai lăsa imediat lucru „să rupi uşa la plecare“ pentru că intrai în vizorul şefilor şi te taxa la salariu. Când la acelaşi loc de muncă urma să vina un coleg în următorul schimb, trebuia să fi gata şi să eliberezi locul curat, la şuierul sirenei prelungit al fabricii unde lucrai, astfel ca să intre acesta în schimb, fără a-l incomoda din activitate pentru a-şi face norma. în următoarele opt ore. Acestea fiind elementele de conjunctură din acele vremuri destul de grele după război şi cu o stăpânire a puterii Sovietice, cu mari lipsuri la produsele alimentare, am decis ca în seara zilei de sâmbătă, 10 mai 1959 să plecăm spre oraşul Zărneşti şi de acolo în sus pe valea Bârsa Mare, fără ca Hans să-mi descrie cât de cât traseul (pentru că, eu nu-l cunoşteam), ne planificam turul doar după harta turistică a masivului şi aproape spontan.

Astfel am plecat echipaţi de munte din Codlea cu autobuzul I.R.T.A spre Braşov (pe atunci denumit Oraşul Stalin, marcat pe Tâmpa cu un înscris STALIN, din litere mari din brazi plantaţi, iar jos în oraş în parcul central, cu o uriaşă statuie a Generalisimului I.V. Stalin, îmbrăcat în mantaua şi rubaşca militară cu pantalonii băgaţi în cizmele uriaşe ruseşti, cu mâna dreaptă ridicată ce inspiră dominare,groază.

77

N-am ajuns până în centrul oraşului, doar până în Gara Bartolomeu, o gară ce deserveşte şi astăzi traficul feroviar în direcţiile Făgăraş şi Zărneşti destinaţia noastră turistică stabilită de pe atunci.

În zona Gării Bartolomeu, am văzut pentru prima oară Monumentul închinat celor 250 de militari români, căzuţi pe „Tranşeele morţii” în octombrie 1916, în luptele cu armatele germane şi austro-ungare. (O filă de istorie tristă ce poate fi accesată pe internet).

Din gara Bartolomeu am luat o cursă de personae, cu o locomotivă cu abur, cu vagoane de clasa I-a şi a II-a, cu bănci de lemn şi am plecat spre Zărneşti unde am ajuns în spre înserat după orele 19.

Am cumpărat bilete la clasa II-a, călătorind în vagon cu băncile de lemn uzate, într-o admosferă sumbră cu o slabă iluminare a vagonului în scrâşnetul roţilor de tren... Ajunşi la Zărneşti, am mai făcut ultimele cumpărături, chibrituri, lumânări, baterie la lanternă şi ne-am luat, apă de izvor. Deşi în acele vremuri de la gara Zărneşti şi până sus pe valea Bârsa Mare şi în continuare urmând afluentul acesteia, Bârsa Groşetului la locul denumit Rudăriţa, un punct de exploatare

forestieră I.F.E.T. situat dincolo de Cabana Plaiul Foii, circula mocaniţa.Trenuleţul forestier care avea vagoane amenajate şi pentru turişti, vagoane cu bănci de lemn, vagoane acoperite sau chiar deschise pentru a putea admira superba vale dar şi partea nordică a versantului abrupt al Pietrei Craiului Mici şi Pietrei Craiului Mari pe o distantă de 22 de km.de la gara Zărneşti până la Rudăriţa. Trenuleţul forestier circula în amonte spre Plaiul Foii pe o distanta de 13 km. până la cabană şi mai departe la Rudăriţa, doar dimineaţa când ducea muncitorii forestieri la lucru şi aproviziona cabana şi cantoanele lor forestiere cu cele necesare, dar şi cu turiştii ce plecau de dimineaţa pe traseele montane ale Pietrei Craiului şi chiar spre Iezer-Păpuşa sau pe creasta Făgăraşului. Imaginile următoare, prezintă partea nordică a versantului muntos, plaiurile, (nu numai cele cu boi ci şi cele cu vaci, cai, catâri, capre şi oi), lunca şi poienile de pe valea Bârsei Mari, locurile pe lângă care exista linia ferată forestieră şi circula mocăniţa, doar odată la ducere dimineaţa pe la orele şapte şi la întoarcere spre seară la orele şaptesprezece .

Înapoierea trnuleţului cu buşteni şi turişti se făcea doar după amiaza spre seară, aşa că noi nu am putut profita de această dată de servicile acestuia pentru a urca spre Plaiul Foii şi după ce am ieşit din oraş se lăsase de-a binelea întunericul, pe masură ce înaintam pe drumul forestier alăturat căii ferate înguste şi a văii Bîrsei,în direcţia cabanei amintite. Se lăsase odată cu seara o briză rece de la munte unde pe văile adânci de pe partea nordică a masivului mai persista zăpada şi

78

gheaţa. Valea în cursul ei rapid şi involburat ce spăla pietrele aduse din grohotişuri crea un şuierat, un vuiet sinistru în noapte, de temut pentru mine ca tânăr şi începător în ale drumeţiei la munte pe timp de noapte târzie. Acolo unde valea curgea lin pe lunci fără pietre şi meandre, susurul lin al apei te adormea curând. Când dormeai în căpiţa de lângă vale, odihna era plăcută.

Tălăngile vitelor, clopotele cailor şi al oilor răsunau rar din depărtări, răgete şi mugete de asemenea rare se auzeau şi toate acestea răsunau cu ecouri pe măsură ce se înnopta. Orele serii, se scurseseră de acuma, deja ceasul arată spre ora douăzeci și trei. Mergeam aproape tăcuţi cu Nicu şi Hans, nu aveam ca arme de apărare în caz de ceva, doar pioletul în care ne sprijineam, dar de remarcat este faptul că în acel timp nu se auzea despre atacuri şi jafuri la turişti, doară întâlniri cu fiare ca, lupi, urşi vulpi. Turiştii, mocanii şi ţapinarii erau prietenoşi se salutau, dându-şi bineţe cu drum bun şi poteci însorite, cu noroc bun.

Temut de tot ceea ce ne înconjura în acea vreme de noapte răcoroasă, obosit de drumul lung parcurs pe jos cu rucsacu în spate de peste zece km., deodată se iveşte o lumină în depărtare în partea dreaptă a sensului de mers. Eu îl întreb pe Hans ce-i acolo? El răspunde că este lumina de la Plaiul Foii.

Mă bucuram că ne apropiam de prima cabană dar, deodată Hans schimbă direcţia spre stânga, spre aşa numită Padina lui Călineţ, un traseu nemarcat și fără potecă, îndicându-mi drumul prin pădurea deasă de brazi şi vegetaţie înaltă, ferigă, urzici şi brusturi, în parte şi uscată, spre o destinaţie unde vom înnopta. Traseu nemarcat. Cu frică, tremurând şi de răcoarea nopţii îl întreb, de ce nu mergem spre cabană? Hans îmi spune că nu poate intra în cabană pentru că, este în conflict cu cabanierul dintr-o altă excursie!!! Aşa că am urmat şi de această dată indicaţiile lui de ghid şi am urcat prin pădurea de foioase şi conifere înaintând cu greu printre, trunchiurile şi crengile uscate căzute la pamânt. Dar o nouă speranţă apare, o lumină slăbuţă care pe măsură ce înaintam creştea şi se auzeau trosnete de crengi arzând, ne apropiem şi deodată ni se deschide o poiană unde focul ardea la trunchiul unui brad gros dând o lumină puternică. Aici se arătă un mocan cu căruţa şi cu două vite ce stăteau în lumina focului încins. Ne dăm bineţe cu salutul reciproc. Se părea că se cunoștea cu Hans! Omul locului, mocanul se afla acolo ca să-şi încarce spre ziuă căruţa cu ceva lemne şi cu fânul sau cu otava din toamnă, cosită şi depozitată în căpiţe, să-l ducă jos în gospodaria sa. După salutul dat, vine şi întrebarea pusă de el, unde mergem aşa de târziu în noapte? Ne propune să stăm în poiană cu el la focul încins să ne odihnim pe fân să ne încălzim la foc ţinându-i şi lui de urât. Hans, nu aceptă invitaţia şi politicos îi spune că, urcăm mai sus până spre zona alpină astfel ca de dimineaţă să putem escalada versantul nordic, şi apoi să coborâm pe partea sudică a versantului Pietrei Craiului, spre Cabana Curmătura, apoi la Zărneşti, Braşov şi mai apoi spre Codlea, acasă, închizând circuitul și totodată excursia noastră. După, circa o jumătate de oră, timp în care eu am insistat să rămânem peste noapte acolo în

79

poiană cu mocanul, Hans plecă luându-mă cu el spre direcţia crestei pe panta împădurită din ce în ce mai deasă, cu brazi subţiri şi înalti de peste 12-18 metri ce-i purta vântul în balans de ceas pendulă şi într-un vuiet sinistru, cel puţin pentru mine ca începător în astfel de drumeţii târzii la munte.

Parcurgem vreme de o jumătate de oră prin pădurea de brazi înaltă, pe întuneric aproape fără o orientare, doar o pată de cer se arăta mai luminoasă din când în când, atunci când se mai răreau unele pâlcuri de brazi în lumina lunii se vedeau pe cer norii în mişcare.Teama mă cuprinde şi mai mult Hans, mă încurajează, eu nu aveam de ales eram deja angajat în această aventură şi trebuia s-o duc până la capăt să-mi arăt curajul. Deodată ne oprim şi Hans întreabă: „Nicu vezi ceva”? Mă cuprinde groaza şi mai tare, şi cu o voce stinsă, răspund: NU. Atunci, el îmi prinde mâna şi o duce spre un trunchi de brad înclinat uşor, spunând: „Nici acum”? „Ba da” zic eu. Văd o scară înaltă şi aşa şi era, o scară de circa 8-10 metri construită din două trunchiuri de brazi cu un diametru de cca., 12-18 cm, ce se subţia spre înalţime, de unde, se observa în lumina lunii ce străbătea luminişul vârfurilor brazilor, o căsuţă, construită din bârne de brad suspendată.

Privesc atent şi observ acea construcţie din bârne de brad, o casuţă cu uşa în capătul de sus al scării. Ușa era inchisă. Hans îmi zice: “Urcă pe scară”. Eu refuz să urc primul, de teamă să nu fie scara defectă sau să nu fie cineva în acel adăpost şi în cazul în care am ajuns la uşa să-mi dea un brânci să cad de la acea înalţime pe cioturile brazilor. Atunci Hans se urcă el şi ajuns la uşa adăpostului strigă: „Alloo este cineva aici???” Nu răspunde nimeni, dă cu pioletul în uşa adăpostului şi o împinge spre interior, adăpostul era gol. Hans intră şi verfică interiorul cu lanterna, unde se afla doar fân destul de vechi uşor mucegăit. Lateral se aflau două aşa zise paturi “priciuri” în capătul opus uşii o poliţă ca masă şi lateral două locaşuri decupate ca ferestre la care fluturau desprinse nişte folii din saci de nylon. Hans coboară şi mă trimite pe mine înaintea lui astfel ca, dacă eu de teamă scap de pe scară, el să mă prindă, apoi duce rucsacurile sus şi odată ajunşi ne pregătim să luăm o gustare şi să ne odihnim. Vântul, sulfa, vuia, tare printre bârnele adăpostului şi ferestrele cu acele naylonuri rănţuite prinse pe alocuri doar în cuie. Dar pentru mine şi mai de temut era „tangajul mare de cca. o jumătate de metru” ce-l avea adăpostul la acea înalţime în bătaia vântului pe sprijinul elastic și poate șubred al vârfurilor brazilor de susţinere, în scârţâitul încheieturilor adăpostului. În aceste condiţii am adormit greu şi destul de târziu chiar tremurând şi de frig şi de frică.

Spre zorii zilei eu mă trzesc, auzind pe scara înaltă a adăpostului suspendat nişte paşi apăsaţi şi rari, poc, poc, poc. Speriat îl mişc pe Hans care dormea adânc sforăind, se trezeşte şi se uită în jos pe scara prin deschizătura de jos a uşii. Îmi spune să nu mă sperii, este acel mocan din plaiul de mai jos care aseară ne-a invitat să dormim ascolo în jurul focului. Hans, deschide uşa adăpostului, mocanul intră

80

dându-ne bună dimineaţa şi intrebându-ne cum am dormit. Răspunsul, a fost, „bine”. Hans cu mocanul au discutat despre alte drumeţii făcute în acea zonă cât şi despre construcţia adăpostului făcută de o echipă de montaniarzi saşi, toţi rude, veri cu Hans din satul Vulcan, adăpost construit în urmă cu ani buni. Am mâncat câte ceva din rucsac şi l-am servit şi pe oaspetele nostru, după care el a coborât la vite în poiană, iar noi ne-am strâns lucrurile şi am coborât din adăpost lăsându-l în regulă cu uşa închisă şi desigur fără a lăsa resturi de ambalaje sau gunoaie.

De acuma ne îndreptăm spre creastă, pe poteci nemarcate, ieşim din zona de pădure de conifere şi intrăm în zona alpină pe o vale cu pereţi calcaroşi, Cerul ni se deschide şi în faţă se observă o bună parte a masivului, din partea nordică. Ajungem la un izvor cu apa limpede şi rece ce ţâşnea dintre pietrele de calcar ale unui horn, acesta este denumit Izvorul căpitanului Orlovskhi (la 1270 m. alt.) ultima sursă de apă. Aici ne spălăm pe mâini, pe faţă şi pe ochii cu apa rece şi limpede, ne luăm rezerva de apă de băut, pentru că, Hans cunoştea faptul că nu mai găsim apă pe acest traseu în drumul nostru din zona alpină spre creastă.

După câţiva zeci de metri parcurşi de la Izvorul lui Orlovskhi urmează un voluminos con de grohotiş, apoi în faţa noastră se ridică un perete stâncos de calcar de peste cinzeci de metri, creat parcă în calea noastră special pentru al escalada, un horn puternic înclinat, care reprezintă o probă de aptitudini pentru noi, contraindicat la coborâre. Nu aveam altă cale de ieşire aşa că a trebuit să ne luăm în piept cu acel perete vertical şi pe alocuri oblic. Echipament special de alpinist nu aveam doar bocancii cu talpa de piele bine strânşi pe picior pe glezne astfel ca să se evite alunecările de pe colţurile ce ne caţăram şi a nu ne luxa sau fractura picioarele, aşa cum se cerea la munte să fie încălțămintea...

În faţa acestui perete eu m-am oprit şi i-am spus colegului meu că “nu îndrăznesc să-l escaladez”. El azis că “nu avem altă şansă că trebuie mers înainte astfel ca să ajungem în aceeaşi zi seara de duminică acasă”. Am urcat în faţă la indicaţiile lui, astfel că, dacă aveam o scăpare, el să fie în spate, să mă poată prinde din cădere, un lucru relativ banal petru

că odată alunecând de pe peretele vertical era greu ca cineva tot suspendat să te prindă nefiind asigurați în corzi. Cu multă prudenţă am căutat locuri de prindere atât pentru mâini, prize, cât şi pentru picioare sprijine astfel ca să fiu în trei puncte de sprijin agăţat, iar cu o altă priză să avansez. Pe la jumătatea peretelui, obosit, panicat şi cu teamă privind în jos spre prăpastea de unde urcasem, am găsit un pin bătrân crescut pe un mic prag de al cărui trunchi m-am prins îmbrăţişându-l şi spunând că de acolo „eu nu mă mai mişc”.

Desigur nu puteam sta acolo la nesfârşit, lămurit şi de coleg am escaladat şi partea rămasă, cu mare greutate dar şi cu o frică de nemaipomenit tremurând cu picioarele și mâinile înmuiate parcă, lipsite de putere. Priveam doar spre înalţimi, în faţă vedeam cerul şi peretele aproape vertical rămas de escaladat, dar şi păsările cerului ce dădeau târcoale, corbii care se roteau deasupra noastră croncănind a tristeţe de-ţi făcea impresia că abia aşteaptă ca să cazi să te prăvăleşti iar ei să-ţi devore leşul precum ficatul lui Prometeu, din „Legendele Olimpului.”

Aceste păsări care la munte inspiră groază mi-au dat elan şi am urcat spre creasta masivului pe Brâul Ciorânga Mare un traseu turistic ne marcat la acea vreme, ce străbate zona semialpină, apoi alpină cu abrupturi şi unele puncte dificile ce se situează la altitudini intre 1700 si 2000 m., traseu în general accesibil turiştilor bine antrenaţi. În această zonă alpină aproape de creastă am avut ocazia să vedem şi câteva capre negre la păscut, care nu s-au speriat, după ce ne-am privit reciproc au sărit pe creste spre înalţimi, de asemenea şi noi ne-am văzut de ascensiune spre refugiul ce urma situat aproape de creastă, ușor adăpostit.

Hăţişul care a urmat de străbătut spre creastă nu mai era atât de dificil, el se desparte în două ramuri, una duce spre creastă alta sfârşeste brusc deasupra unei văgăuni de pe la izvoarele superioare ale văii Ciorânga Mare. Noi ne avântam pe hăţişul ce duce spre creastă care de acuma şi el urca pe sub pereţii verticali ai abruptului nordic la o altitudine de circa 2000 m., o luăm spre stânga şi atingem creasta într-un punct mai accesibil unde se afla refugiul alpin denumit atunci “7 Noiembrie“ la cota de 2.046 m. altitudine, refugiu care ulterior a fost distrus de un

81

incendiu, după anul 2000. Ajunşi aici am respirat „uşor“ pentru

că, am reuşit să străbatem acest traseu dificil şi nemarcat, mai cu seamă pentru mine ca începător în escaladări de pereţi abrupţi muntoşi.

Ceasul era undeva după ora 13, ziua era destul de bună, senin doar uşor adia o briză de munte răcoroasă, ce mai purta sporadic câte un norişor sau câte un pâlc de ceaţă.

Am vizitat incinta refugiului, o încăpere de cca.2,5/ 4 m., din bârnă acoperit cu şindrilă, pe alocuri degradată. În interior se aflau priciuri etajate, cam pentru vreo şase personae, o masă fixată de perete şi poliţe pentru rucsacuri şi skiuri. Se mai găsea şi o sobiţă mică improvizată de la care posibil a luat foc, fiind prea încinsă sau nesupravegheată. Lipsa apei a făcut probabil ca acesta să ardă spre marea nefericire a turiştilor care ajung târziu sau pe vreme rea acolo sus, obosiți şi pe vreme nefavorabilă se bucurau de un acoperiş și se odihneau.

Am respirat în continuare adânc aerul tare din creastă, după ce am vizitat refugiul şi ne-am aşezat în faţa lui unde exista o vatră cu cărbuni stinşi şi o bancă de bârne și o masă pe care am mâncat din provizile cărate în rucsace, am băut din apa puţină ce o mai aveam refacându-ne forţele pentru coborâre. Dar înainte de a pleca am lăsat conform regulilor nescrise ale muntelui câte ceva din

provizile noastre rămase şi anume, o cutie de pateu, un pachet de biscuiţi şi lumânările. Aceste “surplusuri” ale noastre vor servi probabil unor turişti care poate au nevoie datorită situaţiei în care posibil că vor intra în rătăcire, noaptea pe vreme rea, sau accidentare. Am admirat de la acea înălţime panorama ce ni se deschidea cu peisajele superbe pe care

ochii le scrutau până spre orizonturi. Am văzut parte din munţii Iezer-Papuşa şi Creasta Făgăraşului, iar spre partea sudică Valea Vlăduşca, Zănoaga şi Prăpăstile Zărneştilor, mai departe cătunele Măgura, Peştera, Şirnea până spre Cheia, Moieciu, Sohodol şi masivul Bucegi.

Pe marele grohotis. La refugiu 7 noembrie

Acestea fiind răsplata marelui efort făcut. Am relizat şi fotografii spre amintirea momentului, după care scrutând încă odată cu ochii împrejurimile şi depărtarile am început coborârea spre Cabana Curmătura (iată şi fotografiile realizate la refugiu). Timpul, ne-a fost prielnic pentru a coborâ spre Cabana Curmătura, traseul duce mai întâi spre Vârful Ascuţit, la cota 2156 m., de unde ne orientăm după marcajul triunghi albastru, un parcurs de două ore până la cabana Curmătura Pietrei Craiului. Coborând, întâlnim un mic abrupt, un grohotiş şi nişte praguri de stâncă, apoi Padinile Frumoase locul de obârşie a văilor ce brăzdează versantul sudic, apoi intrăm în zona cu tufe de jnepeniş, după care în pădurea de brazi de unde pe o potecă largă, pe a cărui traseu continuam mersul cu marcajul triunghi albastru, ajungem la Cabana Curmătura. Diferenţa de nivel pană aici de la refugiu fiind de 680 m. spre Vârful Ascuţit, la cota 2156 m., de unde ne orientăm după marcajul triunghi albastru, un parcurs de două ore pană la cabana ce urma, numită, Curmătura Pietrei Craiului.

Cabana „Curmatura Pietrei Craiului”

82

Din lipsă de timp nu am mai poposit la Curmătura şi ne-am continuat drumul pe poteca largă ce coboră spre Poiana Zănoaga, cota 1314 m., de unde în continuare prin pădurea de conifere și foioase, prin plaiurile cu stâni, ajungem la drumul ce duce spre intrarea în grandioasele prapăstii ale Zărneştiului.

lla locul numit Fântâna lui Botorog alt. 820 m., fântâna din imagine construită în memoria unei tinere fete decedate de timpuriu din oraşul Zărneşti. Apoi trecem pe la cabana Gura Râului şi întrăm în oraşul Zărnești (722 m.alt.) închizand circuitul nostrum de peste 24 de ore. Ajunși la gară, am luat acelaşi tren cursă de persoane care cu o zi înainte ne aducea spre Zărnești, de această dată pentru a ne duce spre Brașov de unde spre Codlea, punctul nostru de plecare şi domiciliul meu, pentru ca a doua zi lunea, să începem serviciul iar eu după amiaza să urmez cursurile liceului seral. După acest debut am început să simt o mare pasiune pentru drumeţiile la munte, mi-am procurat echipament, ghiduri turistice, skhiuri, aparat foto, binoclu, piolet şi o lanternă foarte puternică. Am continuat escapadele în majoritatea masivelor muntoase, fie cu Hans până la plecarea lui în Germania, fie cu colegii de clasă din liceu, fie cu alte grupuri de prieteni. Am descoperit muntele cu

grandoarea şi frumuseţile lui, cu aerul curat şi apa, cu liniştea, cu reguluile de comportament impuse,

Harta, Masivului Piatra Craiulu cu traseul dar şi cu riscurile care te pândesc în anumite situaţii ajungând chiar la schilodiri sau pierderea vieţii. Astăzi la 76 de ani trăiesc cu amintirile sau cu deplasările care le fac pe drumurile alpine cu maşina sau cu telefericul. Sunt mulţumit de ceea-ce am văzut şi am simţit la munte şi recomand tuturor drumeţiile de munte, cu respectarea regulilor lui scrise sau nescrise, care nesocotite duc la accidente.

Flora spontană alpină din Masivul Piatra Craiului. Flora spontană alpină din masivul Pietrei Craiului, este ilustrată în aceste câteva fotografii, şi anume, Garofiţa Pietrei Craiului, Crucea voinicului, Floarea de colţ, Sângele voinicului, Bujorul de munte şi Crinul de pădure rozee-.

Garofița Pietrei Craiului

83

Ochiul șarpelui

Sângele voinicului

Floare de colț sau Floarea Reginei

Crinul de munte.

Piolet Urez tuturor montaniarzilor „drum bun şi poteci însorite!!!”...

NICOLAE CODREA

84

ALINA ȘTEFANIA IVAN, „Buchet”

___________________________________________________________________________

Redactori: Ana Munteanu Drăghici, Piroska Hanea, Anda Voican, Larisa Birișu, Ștefania Pârlea, Sonia Hoisan, Nicolae Codrea, Ileana Sandu. Colaboratori: Ivan Alina Ștefania, Valentin Marica, Ciprian Fărcaș, Răzvan Ducan, Silvana Andrada Tcacenco, Jercan Dănuț Alexandru, Simona Chirpelean, Anca Ciotloș, Mihaela Alexandra Rașcu, Viorica Șutu, Mircea Dorin Istrate, Teodor Mihai Nașca, Dorin David, Maria Ieva, Paul Sărbu, Alina Celia Cumpan, Ligia-Ana Grindeanu, George Terziu, Adrian Sărmășan.

Sponsori: Bașa Petru , CESIRO SA, Tipografia „Era Mobile” Sighișoara.

Parteneri: ATE Bucovina Brașov, Radio-Son Sighișoara, Independentul Sighișorean, Gimnaziul de Stat „Zaharia Boiu”, Sighișoara, Biblioteca Orășenească „Liviu Rusu” Sărmașu, Suciu Petru „Cătălin” PFA.

Tehnoredactare, concepţie grafică: NICOLAE BĂCIUŢ _____________________________________________________________________________

Publicaţia bianuală de cultură şi artă, editată de ASOCIAŢIA LITERARĂ „CRENELURI SIGHIŞORENE”

Preşedinte GABRIELLA COSTESCU Tiparul executat la S.C. Intermedia Group, Târgu-Mureş, str. Revoluţiei nr. 8, România. Nicio parte a materialelor nu poate fi preluată fără acordul editorului. Copyright©Gabriella Costescu 2016 * Materialele nepublicate nu se restituie. Responsabilitatea asupra conţinutului textelor revine autorilor. Opiniile reflectă exclusiv punctul de vedere al acestora.