Sectorul public al educației – Analiză comparativă

Îndrumător:

Conf. Livia Baciu

Masteranzi:

Cinca Andreea

Isabella

Ciortan Mădălina

Elena

Furdui Elena Alina

Specializarea:

Dezvoltare regională

Iasi, 2014

Anul al II-lea

CuprinsIntroducere..................................................................................................................................................2

1. Aspecte teoretice.....................................................................................................................................3

2. Analiză comparativă a sistemului educațional..........................................................................................6

2.1. Sistemul educațional românesc: public sau privat?...........................................................................6

Concluzii.......................................................................................................................................................8

Bibliografie...................................................................................................................................................9

1

IntroducereEconomiile contemporane funcționează pe baza interconectării mecanismelor pieței cu

funcțiile statului.Prin intermediul economiei sectorului public, statul este văzut ca fiind atât agent

economic cât și reglator al vieții economice. Acesta urmărește în permanență administrarea

eficientă a resurselor publice, astfel încât să satisfacă un număr cât mai mare de nevoi a

cetățenilor.1Necesitatea studierii economiei sectorului public este determinată de faptul că,

indiferent de ce stat vorbim, influența acestuia orienteză comportamentul indivizilor dar și

activitatea agenților economici.2

Cei care studiază această ramură a economiei, încearcă să găsească răspunsuri la două

întrebări esențiale în luarea oricărei decizii instituționale: ”Ce să producă?” și ”Cât să producă?”.

Aici intervin factori de decizie care să urmărească delimitarea alocării resurselor, atât în

domeniul de stat cât și în cel privat.3

Economia sectorului public este o ramură a economiei ce are în vedere evidențierea

necesității sectorului public în economia contemporană și stabilirea limitelor intervenței statale în

activitatea economică, concomitant cu înțelegerea faptului că o gândire economică corectă

trebuie să ia în calcul posibilitatea reformării unor sisteme publice tradițioanle, printre care se

numără și cel educational.4

În continuare, vom prezenta sistemul public educațional. În capitolul unu, vom discuta

despre aspectele teoretice ale acestui sistem, urmând ca în capitolul doi, să analizăm sistemul

educational al statelor membre ale Uniunii Europene, din punct de vedere comparativ.

1 Conf. univ. dr. Cosmin Marinescu – Economia sectorului public – note de curs, p. 9, http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Economia_sectorului_public.pdf2 Conf. univ. dr. Cosmin Marinescu – Economia sectorului public – note de curs, p. 3, http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Economia_sectorului_public.pdf3 Conf. univ. dr. Cosmin Marinescu – Economia sectorului public – note de curs, p. 4, http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Economia_sectorului_public.pdf4 Conf. univ. dr. Cosmin Marinescu – Economia sectorului public – note de curs, p. 2, http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Economia_sectorului_public.pdf

2

1. Aspecte teoreticeLa nivel mondial, sistemul educational este coordonat de organismele guvernamentale

decizionale, educația formală căpătând astfel caracterul unei educații de stat, fiind dominată și

structurată pe voințele instituțiilor de stat. Chiar dacă în trecut, prezența statului în sistemul

educațional era determinat de dorința puterii politice de a impune anumite valori ideologice

generației tinere, caracterul public al sistemului educational s-a menținut până în prezent,

numărul instituțiilor de învățământ privat, la nivel mondial, fiind relativ mic.Cu toate acestea, nu

orice produs educational poate fi bun public.

Indiferent însă de caracterul public sau privat al instituțiilor de învățământ, educația a avut

și are un rol deosebit de important în formarea individului, aceasta fiind atât o resursă privată cât

și o resursă pentru ceilalți. Educația influențează atât calitatea vieții proprii cât și a oamenilor cu

care un individ pregătit din punct de vedere educational, interacționează.5

În analiza domeniului educational, o componentă principală a teoriei economice o

constituie analiza externalităților, deoarece nu orice subdomeniu al sistemului educational creeză

externalități pozitive ceea ce determină economiștii din acest domeniu să analizeze tipurile de

produse educaționale ce conduc la formarea externalităților pozitive dar și măsura în care fiecare

treaptă a sistemului de învățămând are și trebuie să aibă character public. Pentru aceasta, se

analizează în permanență toți cei ce participă – atât formatorii cât și beneficiarii. O altă problemă

esențială analizată de către specialiștii în domeniu este cea a suportării costurilor. În acest sens, se

anlizează externalitățile pozitive ale educației.

În primul rând, datorită educației, indivizii respectă normele de conduit sociaă impuse de

către societatea în cadrul căreia trăiesc. Acest tip de educație este indus în cadrul nivelului primar

al educației. Ulterior, prin specializarea individului, prin intermediul specializării educaționale,

fiecare individ va contribui la creșterea venituiror publice/private. Pe de altă parte însă, acest faăt

nu reprezintă o externalitate, individual fiind recompensat pentru munca depusă.

Pe de altă parte, însă, este recunoscut faptul că specializarea educațională produce

numeroase externalități pozitive, printre care putem enumera: dezvoltarea științei, o mai bunî

înțelegere între indivizi și nu numai.

5 Conf. univ. dr. Cosmin Marinescu – Economia sectorului public – note de curs, p. 28, http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Economia_sectorului_public.pdf

3

Mergând mai departe către educația superioară, accesul indivizilor la educație se face

selective. Spre deosebire de învățământul de bază unde accesul este necondiționat, domeniul

educational universitar are un character selective, transformând bunul educational într-unul ce nu

posedă proprietatea de nonexclusivitate și implicit într-unul quasi-privat. Din acest motiv,

subvenționarea acestui tip de învățămât este selectivă, fiind orientată în principal grupurilor

defavorizate.6 Acest beneficiu este acordat și celor care sunt înzestrați cu abilități intelectuale

superioare.

Finanțarea publică a sistemului educational se efectueză în principal prin intermediul

impozitelor. În cazul educației obligatorii, accesul liber la educație tuturor consumatorilor conferă

acestora iluzia de gratuitate, ceea ce generează de cele mai multe ori, ”consumul până la

saturație”.7

Sistemul educational funcționează pe baza existenței plătitorilor, consumatorilor și

furnizorilor de servicii educaționale. De multe ori, apar tensiuni din cauza disproporționalității

existente între cât plătesc constribuabilii și ce primesc în schimb. Deseori apra situații în care o

persoană plătește taxe și impozite ce generează venituri care sunt direcționate în domenii publice

ce generează bunuri pe care aceștia nu le utilizează. Pe de altă parte însă, cu toții ne dorim ca în

jurul nostrum să se afle indivizi educați iar cei care ne furnizează diverse servicii să fie experți în

domeniul lor. Ori, aceste lucruri sunt imposibile fără existența sistemului educational.

Domeniul educațional, este caracterizat de cele mai multe ori de monopol. Acest fapt

generează diverse consecințe, printre care putem enumera: standardizarea serviciilor școlare,

puterea publică de discriminare și impunerea serviciului public educațional. Deși populația este

caracterizată de diversitate, din punct de vedere al preferințelor, al câștigurilor, localizării

geografice, serviciile educaționale satisfac cerințele alegărului median. Cu toate că se încearcă

satisfacere a cât mai multe din preferințele consumatorilor, în cadrul domeniului educațional, ca

de altfel în oricare alt sistem public, apare riscul discriminării. În orice sistem de piață, serviciile

educaționale se vând la același preț tuturor consumatorilor. În cazul școlilor private, cumpărătorii

sunt obligați să plătească un preț mai mare. Odată, datorită impozitării, iar pe de altă parte, prețul

suportat de consumator pentru urmarea unei școli private. O altă medtodă de discriminare este

6 Conf. univ. dr. Cosmin Marinescu – Economia sectorului public – note de curs, p. 29, http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Economia_sectorului_public.pdf7 Conf. univ. dr. Cosmin Marinescu – Economia sectorului public – note de curs, p. 30, http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Economia_sectorului_public.pdf

4

impunerea standardului educațional ales de către monopolul public.8 Pentru a schimba această

situație, în ultimii ani s-au întreprins o serie de reforme, întrucât s-a constatat că există numeroase

alte modalități de educație, în cadrul oricărei societăți. Un exemplu elocvent în acest sens este

existența unei piețe libere a mass-mediei ce conduce la educarea individului consumator de presa,

fapt ce dezvoltă capacitatea individului de a allege și caracterul său competitive.

Cosmin Marinescu enumeră patru argumente în vederea susținerii alegerii în domeniul

educațional. Primul argument se referă la dreptul acordat părinților prin intermediul Declarației

Universale a Drepturilor Omunlui a ONU, în anul 1948, de a alege felul educației acordat copiilor

lor. Mai târziu, acest drept a fost consolidate prin intermediul Convenției Europene a Drepturilor

Omului prin intermediul căruia, statul trebuie să respecte dreptul părinților de a oferi copiilor lor

educație în conformitate cu convingerile lor religioase și filosofice. Acordarea posibilității

alegerii educației de către părinți pentru copii lor se bazeaza și pe principiul că, de cele mai

multe ori, părinții sunt persoanele care cunosc cel mai bine nevoile propriilor copii și de

asemenea au cel mai mare interes ca aceștia să beneficieze de o educație cât mai bună. Pe de altă

parte însă, reformatorii consideră că cei care nu beneficiază de venituri foarte mari sau nu au

deloc venituri și în plus sunt mai puțin educați, ar fi total dezinteresați de soarta urmașilor lor și

nici nu au competențele necesare de a lua cele mai bune decizii, din punct de vedere educațional,

pentru copii. S-a demonstrate că o implicare majoră din partea părinților în alegerea școlii are un

effect benefic în educația tinerilor, insuflându-le acestora convingerea că educația are un rol

major în dezvoltarea lor. 9 Un alt patrulea argument invocate de dr. C. Marinescu se referă la

faptul că existența unui mediu concurențial în domeniul educațional ar putea conduce la

îmbunătățirea calității sistemului dar și la creșterea diversității în ceea ce privește serviciile

educaționale. Existența concurenței pe piața educațională va conduce inevitabil la construirea

unui sistem educațional bazat pe spirit antreprenorial și cu o capacitate mai mare de mobilizare a

resurselor prin investiții în tehnologia informației și infrastructura acestui domeniu.10

8 Conf. univ. dr. Cosmin Marinescu – Economia sectorului public – note de curs, p. 31, http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Economia_sectorului_public.pdf

9 Conf. univ. dr. Cosmin Marinescu – Economia sectorului public – note de curs, p. 32, http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Economia_sectorului_public.pdf10 Conf. univ. dr. Cosmin Marinescu – Economia sectorului public – note de curs, p. 33, http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Economia_sectorului_public.pdf

5

2. Analiză comparativă a sistemului educa ionalțActivitatea umană este condusă de dorința omenirii de a-și atinge scopuri proprii prin

diverse mijloace. De cele mai multe ori, la baza deciziilor luate de către aceștia stă raționamentul

uman.Cu toate acestea însă, rational nu înseamnă neapărat și eficient.11 De cele mai multe ori, în

luarea unor decizii intervine costul economic, ce constă în aprecierea subiectivă a celei mai bune

soluții.12

Pentru exemplificare, vom prezenta în continuare situația existent în domeniul educațional,

atât la nivel național cât și la nivelul Uniunii Europene.

2.1. Sistemul educa ional românesc: public sau privat?țFundația Dinu Patriciu a realizat un studiu la începutul anului 2012 ce a constat în

realizarea unei comparații între finanțarea necesară sistemului public și finanțarea sistemului

privat. Tot mai des auzim cum că finanțarea are un rol decisiv în determinarea calității sistemului

educațional și că din cauza lipsei fondurilor unitățile de învățământ de stat nu sunt dintre cele mai

productive. Destul de credibil, însă… În anul școlar și universitar 2009-2010, au fost alocate 20,6

miliarde de lei din fodurile publice, domeniului public educațional, finanțarea medie pe cap de

elev sau student fiind de 5.263 lei, în timp ce în domeniul privat, finanțarea medie a atins mai

puțin de 1.400 lei.13

Sitiuația cheltuielilor pe niveluri educaționale pe cap de elev/student în anul școlar/universitar 2009/2010

Preșcolar Primar și

gimnazial

Liceal și

profesional

Postliceal Superior

Domeniul public 3.362 lei 4.685 lei 4.550 lei 2.585 lei 10.000 lei

Domeniul privat 3.169 lei 4.397 lei 1.058 lei 733 lei 1.350 lei

Sursa: prelucrarea autorului dupăhttps://www.fundatiadinupatriciu.ro/ro/media_room/stiri/707

Situația acestor cifre ridică mari semne de întrebare. Cum e posibil ca cu resurse mai puține

să se facă performanță? Pe de altă parte însă, de cele mai multe ori, rezultatele cele mai bune în

educație sunt obținute de către copii și tinerii care învață în instituții publice. Acest lucru

subliniază calitatea învățământului public românesc.

11 Conf. univ. dr. Cosmin Marinescu – Economia sectorului public – note de curs, p. 5, http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Economia_sectorului_public.pdf12 Conf. univ. dr. Cosmin Marinescu – Economia sectorului public – note de curs, p. 6, http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Economia_sectorului_public.pdf13https://www.fundatiadinupatriciu.ro/ro/media_room/stiri/707

6

Pe de altă parte, cifrele din tabelul de mai sus sunt denaturate și de faptul că, instituțiile

private sunt finanțate de către toți consumatorii înscriși în aceste unitățo de învățământ în timp ce

în sistemul educațional de stat, învățământul preuniversitar este subvenționat în proporție de

100% iar cel universitar, în proporție de peste 50%. Ba mai mult, la aceste cheltuieli se adaugă și

cele ocazionate de acordarea unor diverse burse de studiu.14

Indiferent dacă sistemul educațional privat este mai bun sau nu decât cel public, în ultimii

ani s-au înregistrat creșteri a numărului de înscriși în sistemul de învățământ privat.

Cu toate acestea, după cum indică numeroase rapoarte, performanțele actuale ale

sistemului de învățământ din România sunt nesatisfăcătoare, atât după standardele naționale cât și

cele internaționale. Statisticile arată că în medie 55% dintre elevii români nu au promovat

examenul de bacalaureat în ultimii doi ani, 30% au picat capacitatea anul acesta, în timp ce

un raport al Băncii Mondiale din 2007 notează faptul că performanța României este mai slabă

decât media țărilor din Europa și din Centrul Asiei, și considerabil inferioară țărilor din UE.

La nivel European, Româniaeste ţara cu cel mai mic procent din PIB alocat educaţiei. De

asemenea, la nivel national, a scăzut și valoarea efectivă a banilor alocaţi pentru educaţie, precum

și procentul din PIB care era direcţionat în acest sens.15

2.2. Sistemul educa ional în Uniunea EuropeanățSistemul educaţional mobilizează resurse materiale şi umane considerabile şi prin aceasta,

resurse financiare.Aceste resurse sunt oferite în majoritatea cazurilor instituţiilor de învăţământ

de către autorităţile publice, dar şi de către familii, comunităţi, firme şi agenţii de

cooperare.Creşterea populaţiei, îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare, şi ridicarea nivelului de

civilizaţie, lărgesc accesul la educaţia de bază şi cresc cererea de educaţie post-primară,

accentuând nevoile financiare ale sistemelor de educaţie.Confruntate cu nevoile financiare în

continuă creştere, resursele pe care autorităţile publice le pot mobiliza sunt limitate de crizele

economice, recesiune sau de creşterea inadecvată şi de necesitatea de a restabili echilibrele

macroeconomice. Tema esenţială a economiei învăţământului o reprezintă aceea a relaţiilor dintre

costurile private şi publice, pe de o parte, şi veniturile private şi publice, pe de altă parte, în

14https://www.fundatiadinupatriciu.ro/ro/media_room/stiri/710/ Cat_de_mari_sunt_taxele_scolare_in_tarile_dezvoltate_si_cat_de_facil_este_accesul_studentilor_la_burse_si_imprumuturi15www.6pentrueducatie.ro/...educatiei-in.../evolutia-finantarii-educatiei

7

procesul de învăţământ şi, corelativ, relaţiile dintre piaţă şi stat, dintre învăţământul public şi cel

privat, dintre mecanismele de finanţare asociate, dintre externalizarea şi internalizarea acestora. 16

Provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană în prezent sunt numeroase,

interdependente şi complexe.Consecinţele sociale ale crizei financiare şi economice globale se

fac simţite în toate statele membre. În acest context, sistemele de educaţie şi formare trebuie să-şi

modifice priorităţile astfel încât să se asigure că toţi cetăţenii europeni au cunoştinţele, abilităţile

şi competenţele necesare pentru a face faţă provocărilor şi cerinţelor locurilor de muncă şi ale

vieţii moderne.17

În mod normal, fiecare părinte poate alege unde să îşi trimită copii fie la o şcoală

publică, fie la una particulară. În cazul în care aleg sectorul public, atunci elevii sunt direcţionaţi

către anumite şcoli, pe baza unor metode diferite de repartizare. Cu toate acestea, părinţii au

uneori libertatea de a alege şcoala pe care o prefera. Atunci când o şcoală atinge capacitatea

maximă în ceea ce priveşte numărul de copii înscrişi, autorităţile publice redictioneaza de multe

ori elevii către alte şcoli, utilizând diferite criterii.În majoritatea ţărilor europene, decizia privind

repartizarea elevilor în şcolile din sectoul public poate fi influenţată în grade diferite de părinţi,

dar şi de autorităţi. Într-o treime din ţări, elevii sunt repartizaţi, în principal, la o şcoală aflată în

cartierul în care domiciliază, dar părinţii pot alege şi o altă alternativă. în acest caz, şcolile nu

trebuie să refuze admiterea copilului său să îi dea prioritate, în faţa copiilor care locuiesc în acea

zonă. În altă treime din ţări, părinţii aleg o şcoală, dar autorităţile publice pot interveni în cazul în

care este depăşită capacitatea şcolii respective, aplicând diferite criterii de admitere pentru

limitarea numărului de elevi ( tragerea la sorţi, prioritate pentru părinţii care îşi au locul de muncă

în zonă, fraţi sau surori care frecventează aceeaşi şcoală etc.)

Numai în Belgia, Irlanda, Luxemburg ( la nivelul secundar inferior) şi Olanda, părinţii au

libertatea de a alege o şcoală pentru copiii lor, fără nici un amestec din partea autorităţilor

publice. În astfel de cazuri, de exemplu în Irlanda, dacă înscrierea unui copil este refuzată de o

anumită şcoală, părinţii lui pot face recurs împotriva acestei decizii la Ministerul Educaţiei şi

Ştiinţei. Acest recurs statuar este audiat de către un comitet independent iar recomandarea sa este

obligatorie pentru şcoală.

Altfel, autorităţile publice repartizează elevii într-o şcoală publică, fără ca părinţii să poată

interveni ( cu excepţia cazurilor în care se acordă derogări speciale), cum este cazul în Grecia,

16ftp://www.ipe.ro/RePEc/vls/vls_pdf/vol13i2p18-38.pdf 17eacea.ec.europa.eu/education%20/Eurydice/documents/key.../134RO.pdf

8

Franţa, Cipru, Luxemburg (la nivel primar), Malta, Portugalia. Când se ia ceasta decizie,

autorităţile publice pot lua în considerare anumite criterii, de exemplu dacă elevii ( fraţii sau

suoririle acestora) au mai frecventat anterior scoala respectivă, locul de rezidenţa sau de muncă

etc.În România şi Estonia, toţi elevii au garantat un loc într-o şcoală locală, la nivelul

învăţământului primar, dar părinţii pot alege o şcoală alternativă, dacă există locuri libere.18

Vârsta legală de începere a învățământului variază de la un stat membru la altul: în

Luxemburg și în Irlanda de Nord (Regatul Unit) învățământul obligatoriu începe la vârsta de

patru ani, în timp ce în alte regiuni din UE acesta începe între vârstele de cinci și șapte ani;

înscrierea în învățământul preșcolar este, în general, voluntară în majoritatea statelor membre ale

UE. Strategia Europa 2020 subliniază necesitatea creșterii ratelor de participare a copiilor mici la

cursurile de pregătire pentru începerea învățământului obligatoriu.Unul dintre cele mai

importante obiective ale acesteia constă în creșterea ratei participării copiilor la învățământul

preșcolar într-un procent de cel puțin 95 % până în anul 2020.19

Începand cu anul 1980 s-a observant o tendinţa generală de creștere a duratei

învăţământului obligatoriu în aproape toate sistemele de învăţamant. Copii incep educaţia

formală la o vârstă destul de fragedă, 3, sau 4 ani. Participarea copiilor la învăţămantul preșcolar

a fost generalizată în Belgia, Danemarca , Spania, Franţa și Islanda. Cele mai mari cresteri ale

participarii pe aceasta grupa de varsta s-a inregistrat in Danemarca, Germania, România, Regatul

Unit, Slovenia, Suedia. În anul 2009 în medie în UE populaţia din învăţămantul superior a crescut

cu aproximativ 22%, ajungand la aproape 19,5 milioane in 2009. În UE in medie s-au inscris în

invatamantul superior 124 de femei la 100 de barbate. Începând cu anul 2000 numarul studentelor

a crescut cu aproape 10% cu o rata anuală constantă. 20Datele pentru UE-27 din 2010 indică un

număr de aproximativ 93,1 milioane de elevi și studenți înscriși în sistemul general de

învățământ, la toate nivelurile de educație de la învățământul primar la studiile postuniversitare;

la aceștia se adaugă 14,9 milioane de copii înscriși în învățământul preșcolar

UE cheltuie in jur de 5% din PIB cu educatia .Deși cheltuielile publice totale cu educatia

ca procent din PIB au ramas stabile intre anii 2001- 2008, la nivelul UE cheltuielile pe elev/

18Comisia Europeană (2006b), Proiectul de modernizare a instituţiilor de învăţământ universitar: Educaţie,

cercetare şi inovare, COM (2006) 30 final din 25/01/06 şi COM (2006) 208 final din 10/05/06.19http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Education_statistics_at_regional_level/ro 20eacea.ec.europa.eu/education%20/Eurydice/documents/key.../134RO.pdf

9

student au crescut o data cu nivelul de educaţie. Finanţarea privată a educaţiei ramane redusă. Dat

fiind ca majoritatea elevilor / studenţilor frecventează școli publice proporţia finanţarii private în

cele mai multe tari este determinate în mare masură de politicile de finantare a scolarizarii

prescolare cu orienatare educational, adica daca studentii platesc taxe, și care este nivelul acestor

taxe21.

Costul mediu anual în EU-27 atinge valori de 4.896 euro pentru un elev din învăţământul

primar şi 5.663 euro pentru un elev din învăţământul secundar, în timp ce educaţia de nivel terţiar

este şi mai scumpă, cu o medie de 8.388 euro22, la nivelul EU-27, în termenii puterii de

cumpărare standard. În aproape toate ţările europene, marea majoritate a elevilor merg la şcoli

publice de stat; în şcoli private independente se înscriu în medie doar 2,5 % dintre elevi.

Sursa:http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Education_statistics_at_regional_level/ro

Conform hărţii putem obesrva faptul că în anul 2010, 91,7% dintre copii de 4 ani urmau o

formă de învatamant preșcolar și primar în toate statele UE . Ratele de participare erau în general

ridicate, medii naţionale de peste 95% întalnim în Belgia, Danemarca, Germania, Irlanda, Spania,

Franta, Italia, Luxemburg. În schimb Grecia Polonia, Finlanda au raportat înscrierea a mai puţin

de 70% din copii de 4 ani. 23

21 Comisia Europeană (2006b), Proiectul de modernizare a instituţiilor de învăţământ universitar: Educaţie,

cercetare şi inovare, COM (2006) 30 final din 25/01/06 şi COM (2006) 208 final din 10/05/06. 22Consiliul Uniunii Europene (2007), Îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi formării cadrelor didactice, Concluziile Consiliului din 15 noiembrie 2007, Jurnalul Oficial C 300, 12.12.2007.23http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Education_statistics_at_regional_level/ro

10

Fiecare ţară din UE îşi stabileşte propria politică în domeniul educaţiei. În acelaşi timp,

Uniunea sprijină statele membre în stabilirea unor obiective comune şi în ceea ce priveşte

schimbul de bune practici.

Sistemul naţional de educaţie vizează următoarele aspecte: contextul, accesul şi participarea

la educaţie şi formare, dezvoltarea şi educaţia timpurie a copiilor, accesul şi participarea la

învăţământul obligatoriu, accesul şi cererea de educaţie post-obligatorie, calitatea şi eficienţa

educaţiei şi formării profesionale, resursele sistemului de educaţie şi formare, costurile educaţiei

şi resursele financiare, resursele umane şi material, eficienta internă a sistemului de educaţie şi

formare, nivelul performanţelor, rezultatele sistemului de educaţie ( absolvenţi şi nivelul de

educaţie al populaţiei), rezultatele educaţiei şi formării profesionale pe piaţa muncii şi calitatea

forţei de muncă dar și participarea şi investiţiile în formarea profesională continua / educaţia

permanentă. NotaUE finanţează programe prin care îi ajută pe cetăţeni să studieze, să se

formeze, să urmeze un stagiu sau să facă voluntariat în străinătate, precum şi să

promoveze învăţarea limbilor străine şi învăţarea on-line.24

Aceasta subordonare cuprinde cele 4 domenii ale indicatorilor de bază cuprinse în sistemele

Eurostat, OECD şi UNESCO, respectiv:

1. Contextul educaţiei : indicatori privind cadrul economic general, piaţa muncii, inovaţia

şi cercetarea, coeziunea socială, situaţia demografică

2. Resursele educaţiei:

* resurse financiare ( cheltuieli publice pentru educaţie ca proporţie din PIB)

* resursele umane (numărul mediu de elevi/ studenţi la un profesor, numărul mediu de

elevi pe clasă)

* resursele materiale (numărul mediu de elevi pe un computer, proporţia unitatirlor de

învăţământ cu acces la internet)

3. Accesul şi participarea ( rata brută de cuprindere scoalara, rata netă de cuprindere

şcolară, speranţa de viaţă la şcoală, rata de tranziţie către nivelurile superioare de educaţie)

4. Rezultatele educaţiei

* rezultatele elevilor ( indicatori de performanţă, rezultatele la evaluările naţionale, la

testele de lectura şi matematică)

24www.6pentrueducatie.ro/...educatiei-in.../evolutia-finantarii-educatiei

11

* rezultatele sistemului de educaţie ( rata absolvenţilor, populaţia în vârstă de 25 de ani şi

peste, pe niveluri de educaţie şi formare, rata adulţilor alfabetizaţi în vârstă de 15 ani şi peşte)

* rezultatele pe piaţa forţei de muncă (rata de inserţie a absolvenţilor a diferitelor niveluri

de educaţie şi formare profesională pe piaţa muncii, rata de ocupare a tinerilor în vârstă de 15-24

ani, pe niveluri de educaţie şi formare, rata şomajului)

Raportul GERESE , elaborat la nivel European descrie indicatorii specifici sistemului

nostru de învăţământ:

- nivelul minim de competente este măsurat prin procentul elevilor care se situează sub

nivelul 2 al scalei de evaluare a cunoştinţelor utilizată de PISA pentru toate cele 3 comptente:

citire, matematică, ştiinţe; procentul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 25 -34 ani care nu deţin cel

puţin o diplomă de nivel secundar

- pentru măsurarea diferenţelor dintre competente sunt utilizate rezultatele PISA privind

dispersia scorurilor obţinute de către elevi la cele 3 teste (citire, matematica şi ştiinţe) precum şi

procentul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 25-34 ani care nu deţin cel puţin o diplomă de nivel

secundar

- inegalităţile în fata educaţiei dintre diferite categorii sociale sunt măsurate prin diferenţele

de scoruri obţinute la cele trei teste de elevi în funcţie de originea socială ( elevi proveniţi din

medii socio - familiale, culturale, economice favroizate comparativ cu cei proveniţi din medii

devaforizate), sex (masculin / feminin), raportul dintre speranţa de şcolarizare a fetelor

comparativ cu băieţii.

Cea de-a doua dimensiune se concentrează pe domeniile educaţiei care pot genera

inegalităţile în ceea ce priveşte :

- contextul socio - economic ( efectele nivelului de eductaie al indivizilor asupra veniturilor

acestora, accesului pe piaţa muncii, prestigiului socio-profesional etc.)

- procesul educaţional ( cantitatea şi calitatea educaţiei asigurate de către un sistem de

învăţământ, condiţiile de învăţare etc)

- rezultatele interne ale sistemului (comptente, abilităţi, performante)

- rezultate externe ale sistemului (mobilitate socială)

Potrivit modelului de evaluare GERESE, un sistem de învăţământ este considerat ca fiind

echitabil dacă :

12

- asigură tuturor indivizzilor accesul la un minim de cunoştinţe care să-i permită să se

integreze social

- sunt reduse diferenţele de rezuultate, comptente, cunoştinţe dintre cei care au o carieră

şcolară lungă şi cei care părăsesc sistemul mai devreme

- diferenţele în fata educaţiei dintre indivizii apaartinand unor categorii sociale diferite sunt

cât mai mici.

Modelul de evaluare al sistemelor de învăţământ propus de GRESE a adoptat o variantă

combinată a acestor puncte de vedere considerând că toţi elevii, atunci când decid să părăsească

sistemul educaţional trebuie să deţină acele cunoştinţe care să-i permită să trăiască decent în

societatea actuală.

În viitor, succesul ei va depinde de o populaţie cu un nivel de educaţie ridicat, care îi va

permite să fie competitivă într-o economie globalizată, bazată pe cunoaştere. Nota

În perioada 2000-2010, în toate cele 27 de țări ale Uniunii Europene a crescut valoarea

totală investițiilor publice în educație. Tendința de creștere este în general pozitivă în toate aceste

țări, valoarea medie a investițiilor per total în UE27 crescând în fiecare an, conform raportului

Eurydice – ”Finanțarea Educației în Europa – Impactul crizei economice” realizat de Comisia

Europeană.Totuși, este important de menționat faptul că Danemarca, Finlanda și Suedia alocau

unele dintre cele mai mari valori ale investiției per capital uman încă din anul 2000. În perioada

2007-2010, Danemarca, Franța și Suedia au crescut semnificativ investiția în educație, ca răspuns

la criza financiară globală. În alte 11 țări (Bulgaria, Cehia, Estonia, Irlanda, Islanda, Marea

Britanie, Spania, Letonia, Lituania, România și Ungaria) investiția în educație a crescut

considerabil în perioada 2000 – 2007 (creșteri în 25% și 50%). Acest trend nu a rămas constant în

toate țările Uniunii Europene în această perioadă.25

Din punct de vedere al performanței sistemului educațional concretizat în cunoștințele

dobândite în cadrul tinerilor înscriși în sistemul educațional, România s-a situat în ultimele 30%

de țări,în urma unor țări vecine precum Bulgaria sau Ungaria. – conform ultimelor rezultate

PISA,26

25raportului Eurydice – ”Finanțarea Educației în Europa – Impactul crizei economice” realizat de Comisia Europeană.26www.6pentrueducatie.ro/...educatiei-in.../evolutia-finantarii-educatiei

13

Sursa: www.6pentrueducatie.ro/...educatiei-in.../evolutia-finantarii-educatiei

PISA (Programme for International Student Assessment) este un studiu internaţional

desfăşurat sub auspiciile OECD, care măsoară nivelurile de performanţă ale elevilor cu vârsta de

15 ani cu privire la lectură, matematică şi ştiinţe. Sondajul se bazează pe eşantioane

reprezentative de elevi de 15 ani, care pot fi incluşi în învăţământul secundar inferior sau

superior, în funcţie de structura sistemului de învăţământ. România participă încă din anul 2001

la această testare.

Testele PISA se organizează în 65 de ţări din toată lumea şi sunt realizate după modele de

exerciţii specifice, interdisciplinare.Aproape un sfert dintre elevii de 15 ani din statele membre în

Organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare economică (OCDE) au cunoştinţe minime de

matematică, limitate la operaţii simple cu numere întregi, arată testele PISA din 2012. În

România, 40% din elevi s-au dovedit a fi slabi şi doar 3,2% de top, şi doar ceea ce ne-a plasat din

nou pe un loc codaş, 45 din 65, între statele lumii.

Cele mai bune rezultate le-au inregistrat elevii din Shanghai-China si Singapore  - care

sunt în top la matematică. Elevii din Shanghai au un nivel echivalent cu aproape 3 ani de

școlarizare peste majoritatea ţărilor OECD, potrivit organizaţiei. Hong Kong,Taipei, Coreea de

Sud, Macao, Japonia, Liechtenstein, Elveţia și Olanda urmează în grupul celor mai performante

ţări. Din acest punct de vedere, România se află sub media OECD.27

27www.hotnews.ro/stiri-esential-16139127-care-este-explicatia-rezultatelor...

14

La Citire/Lectura, România in naul 2012 a înregistrat 438 de puncte (fata de 496

media tarilor OECD), ceea ce ne plasează pe locul 50 din 65 (cel mai bun scor l-a inregistrat

tot Shanghai). Cu un nivel sub România sunt Bulgaria, Kazahstan, Malaezia, Mexic,

Munetengru, Uruguay, Albania, Brazilia, Argentina, Tunisia, Iordania, Columbia, Qatar,

Indonezia si Peru. Din totalulelevilor români testaţi la Citire/Lectura, 37,3% dintre rezultate au

fost slabe.La Știinţe, România se află pe locul 49 cu 439 de puncte (faţă de 501 puncte media

ţărilor OECD).

Procentul elevilor cu rezultate slabe la lectură, matematică și știinţe

Sursa: Comisia Europeană

15

Concluzii

16

Bibliografie1. Conf. univ. dr. Marinescu Cosmin – Economia sectorului public – note de curs,

http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Economia_sectorului_public.pdf

17