POSESIA1. DEFINIŢIA ŞI ELEMENTELE POSESIEI.Art.1846 C.civ: „posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată – una sau alta – de noi înşine sau de altul în numele nostru”. Trebuie să distingem între posesie - ca element constitutiv al dreptului de proprietate, alături de folosinţă şi dispoziţie şi posesia, ca stare de fapt e reprezentată de totalitatea faptelor juridice în sens restrâns şi a actelor juridice prin care se obiectivează, în concret, conţinutul juridic al dreptului de proprietate sau al oricărui drept real.= posesia - o stare de fapt generatoare de efecte juridice ce constă în stăpânirea materială ori exercitarea unei puteri de fapt, de catre o persoană asupra unui bun, cu intenţia de a se comporta faţă de acel bun ca un adevărat proprietar ori titular al altui drept real.În conţinut juridic, posesia înglobează un element material, corpus, şi un element subiectiv, animus.

CORPUS – poate conţine unul sau mai multe fapte juridice în sens restrâns, ori acte juridice prin care se exercită concret, unul sau altul din atributele conferite de drepturile reale. De regulă, elementul corpus este realizat chiar de catre posesor. Este însa posibilă situaţia în care, elementul corpus să fie exercitat de catre o altă persoană dar în numele posesorului. În această situaţie, se spune că posesia este exercitată „corpore alienum”.

ANIMUS – reprezintă elementul psihologic şi nu poate fi exercitat în mod normal decât de către posesor. Constă în intentia posesorului de a stăpâni bunul pentru sine şi sub nume de proprietar, ori titular al altui drept real (animus domini, animus rem sibi habendi). Intenţia de a stăpâni bunul în nume propriu este prezumată relativ până la proba contrarie în favoarea celui care are stapănirea materială. Numai în mod excepţional, în cazul persoanelor fizice lipsite de capacitate de exercitiu, se admite ca animus ar putea fi exercitat prin intermediul persoanei care-l reprezintă pe cel lipsit de capacitatea de exerciţiu.

A. DOBÂNDIREA ŞI PIERDEREA POSESIEI.POSESIA se dobândeşte numai dacă sunt întrunite ambele elemente, CORPUS şi

ANIMUS, în aceeaşi persoană (corpus se poate dovedi prin orice mijloc de probă, iar animus este pezumat până la proba contrarie); dar se pierde fie prin pierderea simultană a ambelor elmente ale posesiei, fie prin pierderea oricăruia dintre acestea în parte. Corpus se pierde atunci când bunul a intrat în stăpânirea altei persoane, cum ar fi în cazul furtului. Animus se pierde atunci când posesorul înstrăinează bunul respectiv. În situaţia în care posesorul înstrăinează bunul respectiv iar dobânditorul îl închiriază înstrăinătorului posesorul se va transforma într-un detentor precar, deoarece, deşi stăpâneşte material lucrul, o face numai sub nume de chiriaş ori de titular al unui alt drept real dar nu sub nume de proprietar. Această operaţie juridică poartă denumirea de constitut posesor. Dovada posesiei este instituită de Codul civil prin mai multe rezoluţii: art. 1854 C.civ. prevede că „posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul”. În acest text există două prezumţii:a) se pleacă de la ideea existenţei elementului material al posesiei şi se concluzionează ca exista şi elementul animus;b) apoi considerându-se astfel dovedită posesia, se instituie o a doua prezumţie şi anume că posesorul e proprietar. art. 1855 C.civ. prevede că atunci: „când posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune că a conservat aceeaşi calitate, dacă nu este proba contrarie.”Aici, termenul de posesie este folosit eronat, deoarece se are în vedere cazul detentorului

precar. Adică, se spune, că detenţia precară se păstrează atâta timp cât nu se face dovada intervertirii precarităţii în posesie utilă.

2. POSESIA ŞI DETENŢIA PRECARĂ.Detenţia precară constă în exercitarea unei puteri de fapt asupra unui lucru, fie

cu permisiunea, fie pe contul proprietarului, fie în virtutea unui titlu legal sau judiciar.Detentorul se aseamănă cu posesorul, deoarece, ca şi la acesta din urmă, lucrul se află la dispoziţia sa şi el exercită puterea materială asupra lucrului. Diferenţa esentială între posesie şi detenţia precară, constă în faptul că detentorul nu deţine lucrul cu intenţia de a se comporta ca titularul unui drept real, astfel cum apare din manifestările sale exterioare. Deci, el nu are animus şi deţine lucrul în contul altuia.

Detenţia nu constituie o stare de fapt, ci este o situaţie juridică bine definită. Ea rezultă din titlul în virtutea căruia detentorul este îndreptăţit să exercite elementul corpus. Totodată, ea este delimitată prin titlu şi nu conferă avantaje atât de întinse ca posesia.

Prin urmare, în exercitiul puterii asupra lucrurilor există o gradaţie:a) pe prima treaptă se află titularul dreptului de proprietate;b) pe cea de a doua treaptă, posesorul care se comportă ca un titular al dreptului de prorietate ori al altui drept real;c) pe cea de a treia treaptă, detentorul precar care exercită puterea în temeiul unei autorizări primite fie de la proprietar, fie de la lege.Caracterele precarităţii

În dreptul nostru, termenul de precar a dobândit întelesul de lipsit de stabilitate şi se aplică acelor detentori sau posesori care au o stăpânire instabilă asupra unui lucru, caci titlul lor nu e de natură a le consolida un drept de proprietate în timp, asupra lucrului pe care-l detin.1. detenţia precară este inutilă în mod absolut: ea nu poate produce efecte împotriva nimănui. Defectul ei ţine de absenţa unui element esenţial realizat în persoana detentorului, defect ce apare faţă de toată lumea.2. starea de precaritate e perpetuă prin natura sa. Precaritatea rezultă din obligaţia de restituire contractată de detentor în legătură cu bunul pe care-l deţine. Aceasta obligaţie se transmite asupra succesorilor cu titlu universal care dobândesc patrimoniul precaristului.3. precaritatea este ineficace: nu produce efectele posesiei.4. precaritatea nu poate fi inlăturată de detentor prin simpla sa voinţă: aşadar voinţa de a fi proprietar şi chiar cu manifestările ei prin acte de folosinţă nu este suficientă pentru a schimba calitatea detenţiei aceluia ce deţine lucrul cu titlu precar.

În art.1858 C.civ. sunt reglementate patru cazuri de excepţie prin care este posibilă intervertirea precarităţii în posesie utilă, prin intervertirea titlului:1) când deţinătorul lucrului primeşte cu bună credinţă de la o a treia persoană, alta decât adevăratul proprietar, un titlu translativ de proprietate în privinţa lucrului ce-l deţine.Ex: locatarul cumpăra imobilul, sau îl dobândeşte prin schimb/donaţie/legat de la un terţ neproprietar, dar pe care-l consideră adevărat proprietar, iar din acel moment, detentorul posedă în virtutea unui titlu capabil de a-i transmite dreptul de proprietate dacă ar fi emanat de la un adevărat proprietar.În acest caz titlul posesiei sale este intervertit: în locul unui titlu precar el are un titlu de proprietate. Prin urmare va putea dobândi imobilul prin uzucapiune, cu condiţia ca schimbarea titlului să coincidă cu schimbarea sa de conduită, altfel, posesia va fi lovită de viciul echivocului.2) când deţinătorul lucrului neagă dreptul celui de la care ţine posesiunea prin acte de rezistenţă la exerciţiul dreptului său. Nu e suficient să aibă loc o simplă negare

a dreptului de proprietate, ci este necesar să se ivească un conflict direct între proprietar şi detentorul precar. Conflictul poate să îmbrace forma judiciară, sau opunerea poate fi făcută prin notificare extrajudiciară.Ex: proprietarul reclamă restituirea lucrului iar detentorul (chiriaş/depozitar) refuză, pretinzându-se proprietar. Spre deosebire de primul caz de intervertire, fostul detentor precar deţine lucrul din momentul intervertirii precarităţii în posesie utilă, fără să fi obţinut asupra lucrului vreun titlu nou.3) când deţinătorul strămută posesiunea lucrului printr-un act cu titlu particular, translativ de proprietate la altul care este de bună-credintă. Nu e o intervertire a propriului titlu al precaristului prin schimbarea calităţii acestuia, ci o strămutare a calităţii de posesor, de la detentorul precar la o altă persoană care devine posesor veritabil.Fostul precarist nu mai are nici o calitate în raportul posesorului cu fostul proprietar, pentru că acest raport a încetat la apariţia noului titlu translativ de propirtate. Dobânditorul de la precarist, nu este un detentor precar ci un adevărat posesor, deoarece el deţine dreptul său în temeiul titlului prin care precaristul i-a transmis chiar dreptul de proprietate.4) când transmisiunea posesiunii din partea deţinătorului la altul se face printr-un act cu titlu universal, dacă acel succesor universal este de bună-credinţă. Ex: moştenitorul care crede sincer că defunctul era proprietarul lucrului deşi acesta deţinea lucrul cu titlu precar.

3. CALITĂŢILE ŞI VICIILE POSESIEI.Calităţile posesiei.Art. 1847 C.civ. dispune „se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar”. Două dintre aceste calităţi nu-şi au locul în enumerare: caracterul neîntrerupt nu se referă la posesia însăşi ci la curgerea termenului de prescripţie achizitivă; „Sub nume de proprietar” desemnează elementul subiectiv al posesiei, ori dacă nu exista animus, nu putem vorbi despre posesie, ci despre detenţie precară.

Rezultă că pentru a fi utilă, mai exact capabilă de a produce efecte juridic, posesia trebuie sa fie continuă, paşnică, publică şi neechivocă.

În lipsa uneia dintre aceste calităţi, încetează utilitatea posesiei. Absenţa oricărei calităţi, echivalează cu viciile posesiei.

Viciile posesiei sunt: Discontinuitatea posesiei. Potrivit art. 1848 C.civ. „posesiunea este discontinuă când posesorul o exercită în mod neregulat, adică cu intermitenţe anormale”, în sensul că orice lucru trebuie folosit cu intermitenţele normale pe care le presupune natura sa. Iar art. 1850 C.civ. instituie o prezumţie legală relativă de continuitate în sensul că „posesorul actual care probează că a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus ca a posedat tot timpul intermediar, fără însă ca aceasta să împiedice proba contrarie”Acest viciu este absolut (deoarece poate fi invocat de oricine), este temporar (deoarece încetează în momentul în care posesia devine regulată) şi se referă atât la bunurile mobile cat şi la bunurile imobile. Violenţa. Art. 1851 C.civ. prevede că „posesia e tulburată când e fondată sau conservată prin acte de violenţă în contra sau din partea adversarului” Formularea acestui text e criticabilă, deoarece lasă să se înteleagă că posesia este viciată nu doar de violenţa activă ci şi de către violenţa pasivă, lucru ce nu este adevărat. Termenii se referă la violenţa ca agresiune din partea posesorului, fie la violenţa care nu vine din partea posesorului (violenţa pasivă). În practică şi doctrină s-a spus că numai violenţa activă determină vicierea posesiei, iar acest viciu este relativ, deoarece poate fi invocat doar de posesorul împotriva căruia se exercită violenţa. Deasemenea este un viciu temporar, pentru că încetează odata cu încetarea violenţei; şi se referă atât la bunuri mobile cat şi la bunuri imobile. Clandestinitatea. Art. 1847 C.civ. precizează: „posesiunea este clandestină când posesorul o exercită în ascuns de adversarul său încât acesta nu este în stare de a putea sa o cunoască” Este un viciu ce alterează caracterul public al posesiei. Clandestinitatea presupune ca posesia – stăpânirea bunului – se face pe ascuns faţă de adevaratul proprietar, prin urmare acest viciu putând fi invocat numai de acesta. În general se referă la bunuri mobile, fiind mai greu de imaginat clandestinitatea în materia imobilelor. Este un viciu temporar, deoarece încetează în momentul în care posesia redevine publică. Echivocul. Acest viciu există ori de câte ori nu se cunoaşte exact dacă stăpânirea materială a bunului – corpus – se exercită în nume propriu, sau pentru altul. Ex. un coproprietar care stăpâneste întregul bun, nu lasă să se înţeleagă în mod clar, prin atitudinea sa, dacă neagă ori nu cotele părţi din dreptul aparţinând celorlalţi coproprietari.Viciul e cunoscut atât la bunurile mobile cât şi imobile, este temporar (în sensul că încetează odată ce devine clară atitudinea posesorului) şi este absolut (în sensul că poate fi invocat de oricine).

4. EFECTELE POSESIEI. APĂRAREA POSESIEI PRIN ACŢIUNI POSESORII.Posesia are efecte generale şi efecte particulare:

Efectele generale ale posesiei:

posesia creează o prezumţia de proprietate în favoarea posesorului. Art.1854 C.civ., care prevede că „posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu a început a poseda pentru altul” stabileşte o prezumţie de existenţă a dreptului real în favoarea posesorului. Sarcina probei revine celui care contestă legitimitatea posesiei, iar în cazul bunurilor mobile, prezumţia este mai puternică.

posesia e apărată prin acţiunile posesorii. Acestea pot fi exercitate nu numai de cel care posedă cu titlu de proprietate ci şi de titularii oricărui drept real în al cărui conţinut intră şi posesia. Există o acţiune posesorie generală (acţiunea în complângere, acţiunea incipientă în revendicare), pentru a cărei introducere se cer a fi îndeplinite următoarele condiţii:

posesia să fi durat cel puţin 1 an să nu fi trecut mai mult de 1 an de la tulburare sau deposedare posesia să fie utilă

În mod excepţional, art. 676 C.pr.civ acordă posibilitatea detentorului precar de a folosi acţiunea posesorie specială (acţiunea în reintegrare). Această acţiune poate fi introdusă de posesor ori de către detentorul precar, în cazul în care tulburarea s-a facut prin violenţă. Se cere îndeplinirea unei singure condiţii: să nu fi trecut un an de la tulburarea prin violenţă.

Efectele speciale ale posesiei. Posesia utilă imobiliară duce prin uzucapiune (prescripţie achizitivă) la

dobândirea dreptului de proprietate. Dobândirea fructelor în proprietate de catre posesorul de bună-credinţă.

Posesorul dobândeşte fructele lucrului ce se află în posesia sa, cu condiţia să fi fost de bună-credinţă în momentul perceperii acestora. În acest caz, buna-credinţă constă în convingerea posesorului că lucrul ale cărui fructe le culege a fost dobândit de la adevăratul proprietar, sau, din credinţa lui că titlul în temeiul căruia posedă e valabil, nefiind afectat de vicii.

DREPTUL DE PROPRIETATE= acel drept subiectiv care da expresia aproprierii unui bun, drept care permite titularului sa posede, sa foloseasca şi sa dispuna de acel lucru, in putere proprie şi in interes propriu, in cadrul şi cu respectarea legislatei existente- definit în art 480 C.civ., cu critica de rigoare adusa acelei definitiiATRIBUTELE DREPTULUI DE PROPRIETATE- în continutul dreptului de proprietate intra trei atribute

- de a folosi bunul - ius utendi- de a culege fructele - ius fruendi- de a dispune de bun - ius

abutendi IUS Posesia – IUS UTENDI- presupune exercitarea unei stapâniri efective, directe şi nemijlocite, asupra bunului în materialitatea sa, prin putere proprie şi în interes propriu- presupune şi facultatea de a nu uza de bun, în afara situatiilor în care aceasta constituie o obligatie legala- uzul este prerogativa cea mai directa a dreptului de proprietate- în cazul bunurilor consumptibile uzul se confunda cu dreptul de a dispune de ele- presupune şi posesia nu numai folosirea bunului.... cu toata discutia de la posesieFolosinta - IUS FRUENDI- dreptul proprietarului de a-şi pune bunul în valoare prin exploatarea sa, şi anume de a culege fructele şi productele- însotit de dreptul de a nu exploata acest bun, în afara situatiilor în care exploatarea constituie o obligatie legala- culegerea fructelor se poate face prin acte materiale sau prin acte juridice Fructele= derivatele bunului care se obtin in mod periodic, fara alterarea substantei bunului Naturale=produse de bun în mod spontan, pasuni naturale, prasila animalelorIndustriale= produse de bun ca urmare a muncii omului, recolteCivile= venituri periodice ale bunului culese de proprietar prin transmiterea folosintei bunului catre un tert, chirie, dobândaProductele= derivatele bunului care prin culegerea lor, conduc la alterarea substantei bunului- defrişarea unei paduri- prin vointa omului, pot fi considerate fructe- exploatarea eşalonata pe parcele a unei paduri cu reîmpadurire- exploatarea rationala şi periodica a unei pepiniere Culegerea fructelor - reprezinta exercitarea folosintei bunului ca atribut esential al dreptului de propr, acestea nefiind dobândite în temeiul dreptului de accesiune cum dispune Codul Civil în art. 483Dispozitia - IUS ABUTENDI- prerogativa proprietarului de a hotarî cu privire la soarta bunului sau, atât din punct de vedere material, cât şi din punct de vedere juridic, in conditiile prevazute de lege- daca celelalte prerogative, stapânirea şi folosinta pot fi transmise catre un tert fie temporar - uzufruct, fie perpetuu – servitute, prerogativa dispozitiei nu poate fi transmisa decât o data cu însusi dreptul de proprietate- facultatea de a înstraina este de ordine publica- interzicerea instrainarii dreptului transmis este incompatibila cu transmiterea dreptului şi trebuie privita ca ilicita- exista însa limitari ale exercitiului atributului dispozitiei:

- necesitatea unei autorizajii prealabile- dreptul de preemtiune pentru anumite categorii de persoane- inalienabilitatea temporara a unor categorii de bunuri,- interzicerea circulatiei juridice a bunurilor ce fac exclusiv ob prop publice

CARACTERELE JURIDICE ALE DREPTULUI DE PROPRIETATEDREPT ABSOLUT - art. 480 C.civ- singurul drept real complet care permite titularului exercitiul tuturor celor trei prerogative, posesia, folosinta, dispozitia, titularii dezmembramintelor dreptului de proprietate neavând niciodata prerogativa dispozitiei- restrictiile impuse de lege exercitiului acestui drept au caracter de exceptie şi sunt dictate de un just echilibru intre interesele proprietarului şi interesul general social- proprietarul este liber sa efectueze toate actele materiale şi juridice care nu îi suntinterzise în mod expresDREPT EXCLUSIV- art. 480 C.civ- proprietarul este indreptatit sa exercite singur toate prerogativele- este singurul care poate dezmembra dreptul, consimtind ca unele prerogative sa fie exercitate de alte persoane ca drepturi reale sau ca drepturi de creanta- şi în cazul coproprietatii se verifica acest caracter exclusiv, deoarece sunt exercitate prerogativele DP concomitent asupra aceluiaşi bun / aceleiaşi mase de bunuri de catre toti titulariiDREPT PERPETUU - adaugat de literatura juridica- dureaza cât subzista bunul- nu este un drept viager, se trasmite prin succesiune- se transmite prin acte intre vii şi isi continua existenja în patrimoniul celui cel dobândeşte- exists independent de exercitarea sa, daca legea nu obliga pe proprietar sa uzeze de bun- în temeiul caracterului perpetuu, actiunea în revendicare este imprescriptibila extinctiv- deoarece i se recunoaşte caracterul perpetuu, de aceea s-a pus problema reconstituirii lui în anumite situaii - legea fondului funciar

DREPTUL DE PROPRIETATE PRIVATĂArt.135, pct.2 din Constituţie prevede: „Proprietatea este publică sau privată”, deoarece dreptul de proprietate privată are un regim juridic de drept comun, dreptul de proprietate publica are un regim juridic special, şi va fi tratat în capitolul urmator.

Subiecte ale dreptului de proprietate privată pot fi persoane fizice şi persoane juridice de tip particular, societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, unităţilor administrativ – teritoriale, regiilor autonome.

Dreptul de proprietate privată este acel drept real ce conferă titularului exercitarea asupra bunurilor a posesiei, folosinţei şi dispoziţiei, în mod exclusiv şi permanent, prin putere proprie şi în interes propriu, cu respectarea dispozitiilor legale.

Art.41 alin. 2 din Constituţie prevede: „Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.”; prin urmare regimul juridic al proprietătii private rămâne acelaşi chiar dacă titularul dreptului de proprietate privată este statul. Asadar statul este atât titular de drept public cât şi titular de drept privat – asupra bunurilor aparţinătoare domeniului privat al statului, formate din bunuri alienabile, prescriptibile şi sesizabile.

DREPTUL DE PROPRIETATE PUBLICĂ1. DEFINIŢIA ŞI SUBIECTELEDreptul de proprietate publică este acel drept real care aparţine statului şi unităţilor administraiv-teritoriale care exercită posesia; folosinţa şi dispoziţia în regim de drept public, prin puterea proprie şi în interes public, în limitele prevăzute de lege.

Statul ca titular al dreptului de proprietate publică apare în dublă calitate: de titular al puterii suverane, dar şi ca proprietar.

Exercitarea atributelor sau a unor atribute ale dreptului de proprietate are loc în cadrul unor raporturi juridice specifice. De regulă titularii dreptului de proprietate publică transmit unor persoane juridice sau fizice, prin acte de autoritate sau contracte, executarea atributelor de proprietate. Ex. art. 135 pct.5 Constituţie prevede că “bunurile proprietate publică pot fi date în administrarea regiilor autonome ori a instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate”.2. CARACTERELE DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICĂArt. 135 pct.5 Constituţie prevede că bunurile proprietate publică sunt “inalienabile”.Legea nr. 69/1991, în ar.74 al.1, dispune că “Bunurile ce fac parte din domniul public sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile”.Legea nr. 18/1991 art.5 al.2 prevede că “terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă potrivit legii sunt dezafectate din domeniul public”.Dreptul de proprietate publică este:a. inalienabil – deci bunurile proprietate publică sunt scoase din circuitul civil.Este, totuşi, posibilă existenţa asupra acestor bunuri a dreptului de administrare, dreptul de concesionare, dreptul de a fi folosit pe baza unui contract de închiriere (art. 76 şi 78 din Legea 69/1991).Conform Ordonanţei Guvernului nr. 15/1993, “regiile autonome, statul, comuna etc. pot transmite cu titlu de concesiune sau închiriere bunurile, dar nu pot fi beneficiarii unui contract de concesionare sau închiriere”;b. imprescriptibil sub aspect extinctiv şi sub aspect achizitiv;c. insesizabil – bunurile proprietate publică nu pot fi urmărite de creditori, ele nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale;d. negrevabil – cu servituţi sau cu orice fel de sarcini, mai puţin sarcinile pentru protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi.Exercitarea dreptului de proprietate publicăTitularul dreptului de proprietate publică trebuie să asigure administrarea eficientă a bunurilor publice în acord cu interesul general. În exercitarea rolului de gestionar al afacerilor publice, statul poate acorda unor persoane fizice sau juridice, de drept public sau de drept privat concesiuni sau autorizări de ocupare temporară, cu caracter precar, adică esenţialmente temporare şi, în general, revocabile sau susceptibile de răscumpărare. Vom vorbi în cele ce urmează de dreptul de administrare, dreptul de închiriere, dreptul de concesiune şi dreptul de folosinţă gratuită.Dreptul de folosinţă gratuităPentru a încuraja desfăşurarea unor activităţi de utilitate publică, articolului 17 din Legea proprietăţii publice prevede că statul şi unităţile administrativ teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în folosinţa gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice. Observăm că obiectul dreptului de folosinţă gratuită îl pot constitui atât imobile din domeniul public cât şi bunuri din domeniul privat al persoanelor juridice de drept public. Constituţia revizuită extinde domeniul de aplicare al acestei dispoziţii şi asupra bunurilor mobile din domeniul public, iar în privinţa beneficiarilor potenţiali face referire

la instituţii de utilitate publică. Alături de doctrină apreciem că beneficiarii unui asemenea drept de folosinţă gratuită pot fi (a) persoanele juridice de drept privat fără scop lucrativ, care desfăşoară activităţi de utilitate publică, în sensul articolelor 38 şi 381 din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile şi (b) persoanele juridice de drept privat care exploatează un serviciu public dar, în acest caz, dreptul de folosinţă poate purta numai asupra unor bunuri din domeniul privat. Dreptul de folosinţă gratuită se constituie prin act administrativ unilateral de titularul proprietăţii publice, adică, după caz, prin Hotărâre a Guvernului, prin hotărâre a Consiliului judeţean, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliilor locale.Titularul acestui drept poate să folosească bunul în condiţiile actului de constituire şi potrivit scopului stabilit şi poate culege fructele naturale sau industriale produse de bunule respectiv. Fiind recunoscut intuitu personae, dreptul de folosinţă gratuită el împrumută caracterul inalienabil şi insesizabil al dreptului de proprietate publică. Titularul nu poate să închirieze bunul sau să cedeze în tot sau în parte dr său.Dreptul de administrareBunurile din domeniul public pot fi date – cu titlu gratuit - în administrare regiilor autonome şi instituţiilor publice. Dreptul de administrare se constituie prin act administrativ unilateral emis de titularul proprietăţii publice, adică, după caz, prin Hotărâre a Guvernului, prin hotărâre a Consiliului judeţean, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliilor locale. Dreptul de administrare este considerat de doctrină ca fiind un drept real, inalienabil şi imprescriptibil, ce conferă titularului dreptul de a folosi şi de a dispune de bunul respectiv, în condiţiile stabilite de actului constitutiv. Aceasta poate folosi el însuşi bunul, îl poate închiria unor terţe persoane şi îşi poate însuşi fructele naturale, industriale sau civile produse de acesta.Dreptul de administrare poate înceta prin revocare: (a) cu titlu de sancţiune, în cazul în care titularul său nu exercită drepturile şi nu execută obligaţiile stabilite prin actul administrativ care constituie dreptul de administrare; (b) prin trecerea bunului în administrarea unei alte persoane juridice de drept public (c) prin reorganizare sau desfiinţarea titularului; (d) prin trecerea bunurilor în domeniul privat.ConcesiuneaLegea nr.219/1998 a fost abrogată prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii. Cadrul legislativ a fost completat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul concesiunilor de bunuri proprietate publică.

PROPRIETATEA PUBLICA. BUNURILE CARE FORM OBIECTUL PROPR PUBLICEProprietatea publică şi regimul juridic sunt reglementate de Legea nr.213/17 noiembrie 1998.Legea nr. 213/1998 prevede că:- dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.- Statul sau unităţile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, în limitele şi condiţiile legii.- Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin.(4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din Legea 213 şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin naura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.Domeniul public poate fi de interes naţional când proprietatea asupra sa în regim public aparţine statului, sau de interes local, caz în care proprietatea, la fel în regim public, aparţine comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor.Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin.(4) din Constituţie, din cele prevăzute la pct.I din anexa la lege, precum şi din alte bunuri de uz sau interes public naţional, declarate ca atare prin lege. A se vedea în acest sens, cu titlu de exemplu, art. 5 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar; art. 475-478 C.civ.; art.4 alin.3 din Legea nr.56/1992 privind frontiera de stat a României; art.1 din Legea petrolului nr. 134/1995.Domeniul public al judeţelor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct.II din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public judeţean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului judeţean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional.Domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean.

- Regimul juridic al dreptului de proprietate publică este reglementat de legea 213/1998, dacă prin legi organice speciale nu se dispune altfel.Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.Bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin care vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.Instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.Regimul juridic al proprietăţii publiceDreptul de proprietate publică se dobândeşte:

a) pe cale naturală;b) prin achiziţii publice efectuate în condiţiile legii;c) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică;d) prin acte de donaţie sau legate acceptate de Guvern, de consiliul judeţean sau

de consiliul local, după caz, dacă bunul în cauză intră în domeniul public;e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor

administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică;

f) prin alte moduri prevăzute de lege, cum ar fi confiscarea, bunurile fără stăpân, impozitele şi taxele, şi altele.

Trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art.7 lit.e) se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţeamn, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a consiliului local.

Trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul societăţilor comerciale, la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar, se poate face numai cu plată şi cu acordul adunării generale a acţionarilor societăţii comerciale respective. În lipsa acordului menţionat, bunurile societăţii comerciale respective pot fi trecute în domeniul public numai prin procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică şi după o justă şi prealabilă despăgubire.

Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau consiliul local, după caz, prin hotărâre a Guvernului.Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al statului se face, la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local.

Dreptul de proprietate publică încetează dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat.

Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel.Hotărârea de trecere a bunului din domeniul privat poate fi atacată în condiţiile art.8 alin.(2) din lege.Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, după cum urmează:a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau

închiriate, în condiţiile legii;b) nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale;c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efecul posesiei

de bună-credinţă asupra bunurilor mobile.Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor de mai sus, privind regimul

juridic al bunurilor din domeniul public, sunt lovite de nulitate absolută.Bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor

autonome, a prefecturilor, a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a altor instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local.

Darea în administrare se realizează, după caz, prin hotărâre a guvernului sau a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local.

Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul şi să dispună de acesta, în condiţiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare. Dreptul de administrare va putea fi revocat numai dacă titularul său nu-şi exercită drepturile şi nu-şi execută obligaţiile născute din actul de transmitere.

În litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanţă titularul acestui drept va sta în nume propriu. În litigiile referitoare la drepul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit Codului de procedură civilă. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condiţiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a

neîndeplinirii acestei obligaţii. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligaţii poate atrage revocarea dreptului de administrare.

În litigiile de mai sus, satul este reprezentant al Ministerului Finanţelor, iar unităţile administrativ-teritoriale de către consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului. Acesta poate desemna un alt funcţionar de sat sau un avocat care să-l reprezinte în faţa instanţei.

Servituţile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai în măsura în care aceste servituţi sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate.Domeniul privat al statului. Regim juridicStatul şi unităţile administrativ-teritoriale, ca persoane juridice de drept privat sunt şi titulare ale dreptului de proprietate privată.

Domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor şi care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unităţile administrativ-terioriale au drept de proprietate privată.

Dreptul de proprietate privată al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel.

Bunurile din domeniul privat se află în circuitul civil, pot fi concesionate, închiriate sau date în locaţie de gestiune.

a) Sunt prescriptibile sub aspect achizitiv, putând fi dobândite prin uzucapiune (imobile), sau prin posesia de bună-credinţă, şi imprescriptibile sub aspect extinctiv.b) Sunt sesizabile.Asupra lor se pot constitui servituţi ori alte dezmembrăminte sub forma unor

drepturi reale imobiliare. Legea nr.213 din 24 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, constituie actul normativ de bază al acestei materii.

Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau consiliului local, după caz, prin hotărârea Guvernului.

Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al statului se face, la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local.

Dreptul de proprietate publică încetează dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat.

Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel.Hotărârea de trecere a bunului în domeniul privat poate fi atacată în condiţiile art. 8 alin.(2) din lege.

Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, după cum urmează:a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau

închiriate, în condiţiile legii;b) nu pot fi supuse executării silite şi nu se pot constitui garanţii reale asupra lor;

c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credinţă asupra bunurilor mobile.

Actele juridice încheiate cu încălcare prevederilor de mai sus, privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public, sunt lovite de nulitate absolută.

Bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a altor instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local.

Darea în administrare se realizează, după caz, prin hotărâre a guvernului sau a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local.

Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul şi să dispună de acesta, în condiţiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare. Dreptul de administrare va putea fi revocat numai dacă titularul său nu-şi exercită drepturile şi nu-şi execută obligaţiile născute din actul de transmitere.

În litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanţă titularul acestui drept va sta în nume propriu. În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit Codului de procedură civilă. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condiţiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligaţii. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligaţii poate atrage revocarea dreptului de administrare.În litigiile de mai sus, statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor, iar unităţile administrativ-teritoriale de către consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului. Acesta poate desemna un alt funcţionar de stat sau un avocat care să-l reprezinte în faţa instanţei (art.12 alin.5 din L 213/1998).

Dispoziţiile de mai sus trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă şi cu dispoziţiile art.42 alin.2 din Legea nr. 69 din 26 noiembrie 1991 a administraţiei publice locale, care prevede că “Primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie” şi cu dispoziţiile art. 4 din Legea administraţiei locale care prevede, în alin.1, că “Comunele, oraşele şi judeţele sunt persoane juridice (…)” iar în alin. 2 “Ca persoane juridice civile au în proprietate bunuri din domeniul privat, iar ca persoane juridice de drept public sunt proprietare ale bunurilor din domeniul public de interes local, potrivit legii”.

Servituţile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai în măsura în care aceste servituţi sunt incompatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate.

COMPARAŢIE ÎNTRE PROPRIETATEA PUBLICĂ ŞI PROPRIETATEA PRIVATĂ

Proprietatea publică Proprietatea privată

Noţiune Drept subiectiv, ce aparţine statului şi unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, fie prin natura lor, fie printr-o dispoziţie a legii sunt de uz şi utilitate publică

Drept subiectiv, al persoanelor fizice, juridice, al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor mobile şi imobile, altele decât cele care alcătuiesc domeniul public

Caractere juridice

InalienabilăNedezmembrabilăImprescriptibilăNegrevabilăInsesizabilăExclusivă

AlienabilăDezmembrabilăPrescriptibilăGrevabilăSesizabilăExclusivă

Titulari

StatulUnităţile administrativ-teritoriale

Persoane fizicePersoane juridice de drept privatPersoane juridice de drept public

Obiect

Bunuri care prin natura lor sunt de uz şi interes publicBunuri declarate ca atare printr-o dispoziţie a legii

Orice bun, cu excepţia celor care fac parte din domeniul public al statului si al unităţilor administrativ-teritoriale

EXPROPRIEREA PT CAUZA DE UTILITATE PUBLICA. NOTIUNE, OBIECT. EFECTELEGEA 33/1994- art. 44(3) Constitute, art. 481 Cod Civil, şi legea 33/1994 - caracter de exceptieDEFINIJIE = actul puterii de stat competente prin care se realizeaza trecerea în proprietatepublica a unor bunuri imobile proprietate privata, necesare executarii unor lucrari de interes public, în schimbul unei despagubiri NATURA JURIDICA A DREPTULUI DE RETROCEDARE REGLEMENTAT DE ART. 35-36- este un drept de creanta impotriva expropriatorului ce se naşte în patrimoniulexpropriatului la împlinirea unui an din momentul în care imobilele expropriate nu au fostutilizate pentru scopul avut în vedere la preluarea lor şi nu s-a facut în acest interval detimp o noua declaratie de utilitate publica- acest drept trebuie exercitat în termenul general de prescriprie de 3 ani- nu este un drept real deoarece nu poate fi exercitat direct şi nemijlocit asupra unui lucru fara interventia altei persoane, iar dreptul de proprietate a fost transferat ca efect al exproprierii- dreptul se poate realiza pe cale amiabila sau prin instantaAPLICAREA ÎN TIMP A DISPOZITIILOR PRIVIND DREPTUL DE RETROCEDARE- art. 35 nu se aplica situatiilor nereglementate de legea 33/1994, adica exproprierilor realizate inaintea intrarii în vigoare a acestei legi- toate efectele exproprierii se consumau la data preluarii efective- art. 6(1) Legea 213/1998 - imobilele preluate cu titlu valabil fac parte din proprietatea statului- art. 25 - Legea 112/1995 - situatia juridica a imobilelor preluate abuziv.... va fi reglementata prin legi speciale- art. 11 - Legea 10/2001 - reglementeaza situatia imobilelor expropriate- simpIa problema de aplicare în timp a legii civile - art. 15(2) Constitute, - art. 1 C.civ.

În procedura exproprierii trebuie distinse trei etape:(a) declararea utilităţii publice de către diverse autorităţi publice, în funcţie de natura şi importanţa lucrărilor care urmează a fi realizate, iar în anumite cazuri utilitatea publică se declară prin lege; (b) exproprierea care poate fi amiabilă sau judiciară. Este amiabilă atunci când părţile convin transferul dreptului de la proprietar la autoritatea administrativă. În lipsa unei asemenea convenţii este necesară o hotărâre judecătorească de expropriere; (c) în cazul unei cesiuni amiabile indemnizaţia este stabilită prin convenţie. În cazul unor neînţelegeri, cuantumul indemnizaţiei se stabileşte în justiţie; Despăgubirea trebuie să fie dreaptă şi prealabilă. Ea trebuie să fie dreaptă în sensul că trebuie să corespundă pierderii efectiv suferite de expropriat. Ea trebuie să fie de asemenea prealabilă, adică trebuie plătită înaintea intrării în posesie a expropriatorului. În consecinţă, cu excepţia unor cazuri de extremă urgenţă (articolul 32 din Legea exproprierii), expropriatul poate refuza predarea imobilului până la plata efectivă a despăgubirilor. Pe lângă expropriere, dreptul românesc cunoaşte o serie lungă de limitări ale proprietăţii cum sunt rechiziţiile sau aşa numitele servituţi administrative (spre exemplu accesul pe terenurile proprietate privată pentru diverse activităţi).

MODALITĂŢILE JURIDICE ALE DREPTULUI DE PROPRIETATE1. NOŢIUNEÎn general dreptul de proprietate se prezintă ca aparţinând unei singure persoane şi ca pur şi simplu.În anumite cazuri el poate prezenta un caracter complex care decurge fie din faptul că este afectat de modalităţi (termen sau condiţie), fie că aparţine simultan la două sau mai multe persoane.În sens larg, prin modalitate juridică se înţelege atât situaţia unor incertitudini vremelnice, în care se află dreptul de proprietate, cât şi situaţia când mai multe persoane au un drept de proprietate asupra unui bun sau mase de bunuri.2. PROPRIETATEA ANULABILĂEste modalitatea juridică care exprimă starea de incertitudine a dreptului când el a fost transmis de la o persoană la alta printr-un act juridic anulabil.Până la împlinirea termenului de prescripţie extinctivă a dreptului de a cere anularea actului sau până la confirmarea lui, cel care a dobândit dreptul de proprietate se află într-o situaţie incertă. La confirmarea actului anulabil sau expirarea termenului de prescripţie, dreptul se consolidează.3. PROPRIETATEA REZOLUBILĂ constituie o modalitate juridică a dreptului de proprietate ce exprimă situaţia de incertitudine vremelnică a acestui drept, atunci când transmiterea dreptului de proprietate de la o persoană la alta a avut loc sub condiţie rezolutorie.Când condiţia se realizează, dreptul de proprietate se desfiinţează retroactiv.Când condiţia nu se realizează, dreptul se consolidează retroactiv.Proprietatea rezolubilă poate rezulta din lege sau din convenţia părţilor. Din lege: în cazul donaţiilor între soţi şi al donaţiilor făcute de persoane care nu au copii, în cazul naşterii ulterioare a unui copil.Ea poate rezulta dintr-o convenţie, ca în cazul vînzărilor cu pact de răscumpărare.Efecte: Pendente conditionae – proprietarul, sub condiţie rezolutorie, se va comporta ca proprietar pur şi simplu (administrează, culege fructele şi suportă riscul pieirii bunului).Eveniente conditionae – la împlinirea condiţiei se desfiinţează, cu efect retroactiv, dreptul de proprietate al dobânditorului, astfel că transmiţătorul redobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului.În practică, rezoluţiunea a produs efecte retroactiv în privinţa actelor de dispoziţie, dar nu şi în cazul actelor de administrare care rămân valabile.În cazul constituirii proprietăţii asupra terenurilor în cadrul Legii nr.18/1991, se pun condiţiile stabilirii dobânditorului în localităţile unde se află terenurile, de a nu deţine în alte localităţi teren, ori de a renunţa la terenurile pe care le are în altă localitate, de a le cultiva etc.Nerespectarea condiţiilor duce la pierderea dreptului de proprietate asupra terenului primit.4. PROPRIETATEA COMUNĂDefiniţie: Proprietatea comună este proprietatea în care prerogativele dreptului aparţin împreună şi concomitent mai multor persoane.Formele proprietăţii comune:- Proprietatea comună poate fi pe cote părţi sau în indiviziune (când poartă asupra

unei universalităţi juridice).- Proprietatea comună în devălmăşie (când nu se cunosc nici fracţiuni din bun, nici

cotele din dreptul de proprietate nu sunt stabilite).Caractere:

DR DE PROPR COMUNĂ PE COTE PĂRŢI OBISNUITA SAU TEMPORARAPROPRIETATEA COMUNĂDefiniţie: Proprietatea comună este proprietatea în care prerogativele dreptului aparţin împreună şi concomitent mai multor persoane.Formele proprietăţii comune:- Proprietatea comună poate fi pe cote părţi sau în indiviziune (când poartă asupra

unei universalităţi juridice).- Proprietatea comună în devălmăşie (când nu se cunosc nici fracţiuni din bun, nici

cotele din dreptul de proprietate nu sunt stabilite).Caractere:- se caracterizează prin faptul că dreptul fiecărui coproprietar e determinat abstract, matematic, nu în natură.Deci: a) nici un coproprietar nu e titularul exclusiv al unei fracţiuni din bun;

b) fiecare coproprietar este titular exclusiv numai asupra unei cote părţi ideale, abstracte, din dreptul de proprietate.Drepturile coproprietarilor nu trebuie să fie egale între ele.

Dispoziţiile legale de reglementare a coproprietăţii sunt: art. 728 C.civ. (durata indiviziunii); 1517 C.civ. (privind îndatoririle asociaţilor în societatea civilă).Din punct de vedere al duratei, coproprietatea poate fi obişnuită sau temporară, sau forţată şi perpetuă. Coproprietatea obişnuită poate înceta prin împărţeală (partaj).

Modurile de dobândire ale dreptului de proprietate comună pe cote-parte sunt cele generale prevăzute de art. 485 şi 486 C.civil; pe lângă ele pot exista moduri specifice. Cele mai întâlnite moduri de dobândire sunt succesiunea şi convenţiile.

Dreptul de proprietate poate aparţine în acelaşi timp mai multor persoane, fără o divizare materială a lucrulu = stare de drept ce se numeşte coproprietate. Cauza cea mai frecventă a acestei situaţii este decesul proprietarului care lasă mai mulţi moştenitori sau legatari universali, fiecare moştenitor primeşte o fracţiune, egală sau inegală, după caz, din bunurile defunctului. Coproprietatea se poate naşte şi dintr-un contract - mai multe persoane cumpără în comun un lucru. Codul civil nu consacră o reglementare de ansamblu privind efectele coproprietăţii. Ideea de coproprietate este amintită, cu titlu general, de articolul 728, care priveşte durata coproprietăţii ce se formează, după decesul unei persoane, între moştenitorii acesteia.

Teoria coproprietăţii a fost construită de doctrină pe modelul principiilor dreptului roman, ea este o formă, o modalitate a proprietăţii individuale. Fiecare coproprietar are un drept complet şi absolut asupra unei cote părţi abstracte din lucrul comun. În consecinţă el păstrează dreptul de a dispune în mod liber de această cotă parte.

Drepturile coproprietarilorCoproprietarii pot amenaja prin convenţii modalitatea de exploatare a dreptului

comun. În lipsa unei asemenea convenţii, se aplică urm reguli:1. Principiul cf caruia niciunul din copropr nu are un dr exclusiv asupra unei parti det din bun ul privit in materialitatea sa- regula unanimitatii – niciun fel de act nu poate fi infaptuit cu privire la bun in materialitatea sa, fara acordul unanim al copropra) acte materiale - folosinta materiala - teoretic niciunul din copropr nu ar avea dr de folosinta materiala a bunului in lipsa acordului unanim, jurisprudenta – fiecare dintre copropr are folosinţa bunului cu cond ca in exercitarea ac folosinte sa fie respectate dr celorlalti, fara a schimba destinatia bunului sau utilizarea lui obisnuita in lipsa acordului unanim =>admiterea partajului de folosinta care nu este interzis de lege

- fructele –se cuvin tuturor copropr, proportional cu cota lor parte; copropr care a efectuat chelt si a prestat munca pt producerea fructelor e indreptatit

sa solicite despagubiri de la ceilalti, de asemenea proportional cu cota lor parte, potrivit dr comun, avand ca temei mandatul, gestiunea de afaceri sau imbogatirea fara justa cauza.b) acte juridice – 1. Care profita tuturor – practica judiciara a hot ca nu se aplica regula unanimitatii, astfel incat au fost considerate ca valabile acte incheiate numai de catre unul dintre copropr, in temeiul unui mandat chiar tacit sau in temeiul gestiunii de afaceri.- acte de conservare = acte juridice care au drept scop pastrarea, conservarea unui bun in patrimoniul titularului ex. Intreruperea unei prescriptii, transcrirea unei vanzarii, ipoteci- acte de administrare = acte juridice care se incheie pt a pune bunul in valoare sau pt mentinerea lui in stare de a fi exploatat ex. Inchiriere, repararea bunului.

- 2. Care au drept scop recunoastereadreptului de proprietate – presupun acordul tuturor copropr cf regulii unanimitatii ex. Actiunea in revendicare2. principiul cf caruia fiecare copropr are un dr exclusiv asupra propriei cote parti ideale din dr de propr asupra bunului - fiecare copropr are dr sa dispuna liber si neingradit de cota sa parte ideala din dr, fără consimţământul celorlalţi coproprietari – prin instrainare (poate vinde sau dona dreptul său indiviz) si prin grevare cu sarcini reale (poate chiar să ipotecheze cota parte din dr de propr dintr-un imobil, efectul ipotecii depinde de rezultatul partajului -> în dr românesc, ca şi în dr francez, partajul are un efect declarativ. Dacă imobilul revine în lotul unui alt coproprietar sau este adjudecat la licitaţie, ipoteca dispare. Ea va subzista numai dacă bunul este atribuit în întregime coproprietarului care a constituit ipoteca). - in cazul in care un copropr instraineaza bunul in intregime, practica judiciara a decis: * daca dobanditorul a cun calitatea de copropr – vanzarea e sub cond rezolutorie repr de caderea bunului la partaj in lotul altui propr ->implinirea cond cu ocazia partajului desfiinteaza actul de instrainare, neimplinirea cond consolideaza retroactiv dreptul, precum si ratificarea actului de ceilalti copropr de asemenea validea actul juridic; * daca dobanditorul nu a cun calitatea de copropr – actul e lovit de nulitate relativa.

Obligatiile copropr- de a contribui proportional cu cota parte la acoperirea chelt de intretinere, conservare si administrare a bunului comun- de a indeplini eventualele obligatii propter rem care privesc bunul

Încetarea coproprietăţii- moduri in care se poate incheia: * cand unul din copropr devine titular al tuturor cotelor parti sau prin * partaj = operatia juridica prin care se pune capat starii de coproprietate sau indiviziune, bunul/masa de bunuri fiind impartite in materialitatea lor, dr indiviz fiind prevazut intr-un dr diviz si exclusivPartajul – cine poate cere partajul: oricare din copropr, succesorii lor in dr sau creditorii personali ai unuia dintre ei pe calea actiunii oblice sau subrogatorii- obiectul partajului: bunul aflat in propr comuna si fructele produce de bun (naturale, civile, industriale), cu exceptia cazului in care copropr s-au inteles asupra modului de culegere in cursul existentei starii de copropr- pana cand? - * bunul - dr de a cere incetarea indiviziunii e imprescriptibil – art 728 C Civ, dispozitie aplicabila si simple copropr; in cazul in care unul din copropr a inteles sa transforme posesia din comuna in exclusiva si a exercitat timp de 30 de ani o asemenea posesie poate paraliza dr de a cere imparteala prin invocarea uzucapiunii; art 728 permite copropr sa incheie conventii de mentinere a starii de indiviziune pe o durata de cel mult 5 ani, care poate fi reinnoita la expirarea termenului

* fructele - dr de a revendica cota parte din fructe printr-o act separata – fructe naturale sau industriale si exista in mom intentarii actiunii- act reala imprescriptibila – accesorium sequitur principale, fructe civile sau echivalentul in bani al celor naturale si industriale – act personala prescriptibila in 3 ani din mom culegerii.Formele partajului1. partajul voluntar/conventional = acordul de vointa exprimat de toti copropr in sensului incetarii starii juridice a propr comune. Conditii: - cond de validitate privitoare la orice act juridic civil – act supus principiului consensualismului actelor juridice, in orice forma, chiar si verbal, dovada se face cjiar si cu martori daca partile sunt de acord. Cond suplimentare de validitate: prezenta tuturor copropr si capacit deplina de exercitiu a tuturor copropr, iar in cazul minorilor si interzisilor acordul autoritatii tutelare sub sanctiunea nulitatii relative2. partajul juduciar – cand se realiz: cand nu s-a putut realiza partajul voluntar, cand legea impune in mod obligatoriu (daca nu sunt prezenti personal sau prin reprezentanti toti copropr si daca exista minori si cond ocrotirii nu sunt indeplinite)- cum se realiz:prin atribuirea in natura prin formarea unui nr de loturi egale cu nr copropr, prin atribuirea bunului in propr exclusiva unuia dintre copropr, cu plata echivalentului cotelor corespunzatoare celorlalti copropr sau prin vanzarea bunului si impartirea pretului potrivit cotelor.

PROPRIETATEA PE COTE-PĂRŢI FORŢATĂ ŞI PERPETUĂ= dreptul de proprietate asupra unei cote parti ideale şi abstracte dintr-un bun cu destinatie perpetua, care are caracter accesoriu pe lânga alt bun principal aflat în proprietate exclusiva, drept ce nu poate fi instrainat decât cu instrainarea dreptului asupra bunului principal CAZURI1. coproprietatea fortata asupra partilor şi dotarilor comune din cladirile cu mai multe apartamente de locuit sau spatii cu alta destinatie, aflate in proprietate exclusiva sau comuna pe cote parti obişnuita sau temporara2. coproprietatea fortata asupra lucrurilor comune necesare sau utile pentru folosirea a 2 imobile vecine3. coproprietatea fortata a despartiturilor comune4. coproprietatea fortata asupra bunurilor considerate de familie -

hârtii de familie, tablouri de familie, morminte, constructii funerareDREPTURILE COPROPRIETARILOR- mai largi decât în cazul PCPCPOT- se comporta fata de bunul comun ca şi cum ar aparea proprietari exclusivi- ACTE DE FOLOSINTA cu doua limite: * sa nu aduca atingere dreptului EGAL şi RECIPROC de folosinta al celorlalti coproprietari si * dreptul de folosinta este egal indiferent de cota ideala

-doar în interesul utilizarii fondului caruia i-a fost afectat bunul comun accesoriuOBLIGATIILE COPROPRIETARILOR- de a suporta proportional de aceasta data cu cota parte, cheltuielile de întretinere şide conservare a bunului comun, de care se pot elibera doar daca nu mai au niciun dreptasupra bunului principalÎNCETAREA PCPCPFP-nu poate înceta prin partaj, dar poate înceta prin:1. disparitia imobilului2. exproprierea lui pentru cauza de utilitate publica3. dobândirea tuturor bunurilor principale al carui bun accesoriu este imobilul, de catre acelaşi titular4. când nu se mai impune necesitatea de a fi mentinuta, iar natura bunuluiaccesoriu permite impartirea lui (de exemplu, podul unei constructii, terenul unei curticare depaseşte suprafata normala) - cazuri izolate de incetare prin partajCOPROPRIETATEA FORTATA ASUPRA PARTILOR s1 DOTARILOR COMUNE DIN CLADIRILE CU MAI MULTE APARTAMENTE1. Decretul - lege 61/1990 privind vânzarea de locuinte construite din fondurilestatului catre populatie - art. 14, da un drept de proprietate şi folosinta2. Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte şi spatii cu alta destinatieconstruite din fondurile statului şi din fondurile unitatilor economice sau bugetarede stat - art. 10, da un drept de proprietate3. Legea 114/1996 privind locuintele - aplicatie generala în materie- art.69 - constituirea asociajiilor de proprietari - anexa 2 - regulamentul cadru- completat şi modificat implicit prin OG 85/2001 privind organizarea şi funqionarea asociajiilor de proprietari - art. 1, art. 15

- art.36 - masuri împotriva chiriaşului / proprietarului de rea credinta- plus raspundere civila delictuala art. 998-999 C.civ.COPROPRIETATEA FORTATA ASUPRA LUCRURILOR COMUNE NECESARE SAU UTILE PENTRU FOLOSIREA A 2 IMOBILE VECINE- drumurile, potecile, fântânile, izvoarele, care servesc pentru folosirea a doua imobile învecinate in masura in care se afla chiar pe linia despartitoare dintre cele doua proprietari se afla în proprietate comuna stabila şi fortata pe cote parti ce are ca titulari pe proprietarii exclusivi ai imobilelor învecinate- daca se afla pe unul din fonduri şi servesc pentru utilitatea celuilalt fond suntem in situatia unei servitutiCOPROPRIETATEA FORTATA A DESPARTITURILOR COMUNE - dr egal de copropr fortata şi perpetua, a doi propr învecinaji, asupra zidului, şanjului sau gardului comun, ce constituie un bun accesoriu al celor doua imobile învecinateSEDIUL MATERIEI: art. 590 - 609 C.civ si art 590-594 - zidul comun, 602-604 şanjul comun, 606 gardul comun PROBA COPROPRIETAJII ÎN CAZ DE LITIGIU1. înscris, titlu2. stapânire comuna în termenul prevazut pentru uzucapiune3. prezumtii legale relative cu conditia ca despartitura sa fie aşezata exact pe hotarul dintre cele doua imobileProprietatea pe cote-părţi forţată şi perpetuă- se caracterizează prin faptul că se menţine independent de voinţa copărtaşilor şi că este determinată de desinaţia bunului respectiv.Bunurile respective sunt accesorii faţă de altele care sunt bunuri principale.Coproprietarii au dreptul de a folosi lucrul comun ca un adevărat proprietar, fără însă a aduce atingere drepturilor celorlalţi şi destinaţiei bunului.

Nu se poate dispune decât de cota abstractă din dreptul de proprietate, iar actele de administrare se fac cu acordul tuturor, conform regulei unanimităţii.

Cazuri de proprietate forţată:- asupra unor bunuri considerate bunuri de familie (morminte, cărţi sau tablouri de

familie),- părţi comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente şi asupra termenului

dat în folosinţă;- lucruri comune şi utile pentru folosinţa a două imobile vecine;- asupra despărţiturilor comune (ziduri, şanţuri, garduri), cu privire la care există o

prezumţie relativă de comunitate.

COMPARAŢIE ÎNTRE PROPR COMUNĂ PE COTE-PĂRŢI ŞI PROPR COMUNĂ ÎN DEVĂLMĂŞIE

Proprietatea comună în devălmăşieNoţiune : În cazul proprietăţii comune în devălmăşie nici dreptul de proprietate,

nici bunul asupra căruia poartă nu sunt divizate, determinate, cunoscute. Aceasta are loc la împărţirea bunurilor aflate în devălmăşie; când fiecărui proprietar devălmaş i se stabileşte cota din dreptul de proprietate şi partea din bun care i se atribuie.

Cazuri: proprietatea comună a soţilor asupra bunurilor comune (art. 30 Codul familiei) sau cea stabilită prin convenţia părţilor.

Încetarea proprietăţii devălmaşe a soţilor asupra bunurilor are loc, la cerere, la desfacerea căsătoriei. În timpul căsătoriei, pentru motive temeinice, poate avea loc împărţirea bunurilor comune existente la cererea unuia dintre soţi sau a unui creditor personal.

Consecinţe: nici unul dintre soţi nu poate dispune prin acte între vii de dreptul său.Fiecare soţ poate face, în schimb, singur acte de administrare şi de folosinţă asupra bunurilor comune, pp că are şi consimţământul celuilalt soţ (mandatul tacit reciproc – prevăzut de art. 35 C.fam.).

Fiecare soţ poate, de asemenea, dispune de bunuri (cu excepţia imobilelor, terenuri şi construcţii şi a celor de unică folosire), fiind considerat că are şi consimţământul celuilalt.

Cota fiecăruia nu este predeterminată împărţirii, ci se stabileşte la partaj, conform contribuţiei lor la dobândirea bunurilor comune.

Acţiunile posesorii nu se pot exercita între soţi, în timp ce proprietarii posesori le pot folosi împotriva coproprietarului care îi tulbură sau deposedează.

Acţiunea de revendicare nu se poate exercita între soţi, şi nici în cazul coproprietăţilor pe cote-părţi între coproprietari.Comunitatea de bunuri a soţilor nu exclude coproprietatea. Soţii pot fi în coproprietate cu bunurile comune cu un alt coproprietar (ex. un copil).Devălmăşia poate rezulta şi din convenţia părţilor. Încetarea ei poate avea loc fie pe cale amiabilă, fie pe cale judiciară.Părţi comune: Constituie modalităţi juridice ale dreptului de proprietate Dreptul de proprietate aparţine de două sau mai multe persoane simultan asupra

unui bun sau a unor bunuri nefracţionate material Încetează prin partajDiferenţe:

Proprietatea comună pe cote-părţi

Proprietatea comună în devălmăşie

Fiecare coproprietar este titular exclusiv al unei cote-părţi ideale din dreptul de proprietate

Nici unul dintre codevălmaşi nu deţine o cotă-parte ideală din dreptul de proprietate

Fiecare coproprietar poate dispune liber de cota-parte din drept

Nici un codevălmaş nu poate înstrăina dreptul său deoarece nu se cunoaşte cota-parte ce revine fiecăruia

Izvorăşte din contract, succesiune, uzucapiune, etc.

Apare ca urmare a căsătoriei şi în mod excepţional prin convenţie

Caracter neorganizat şi temporar

Caracter organizat (Legea organizează exerciţiul ei)

Se aplica principiul unanimităţii Se aplică prezumţia legală a mandatului reciproc

Se naşte şi există independent de identitatea şi calităţile coproprietarilor

Are un caracter intuitu-personae

ACCESIUNEA - mod de dobândire a proprietăţiiAccesiunea este încorporarea materială a unui lucru mai puţin important într-un lucru mai important.Tot ce se uneşte cu lucrul principal se cuvine proprietarului acestuia.Titularul dreptului asupra unui lucru mai important devine şi titularul dreptului asupra lucrului mai puţin important.Dacă lucrul încorporat nu ar aparţine nimănui, accesiunea apare ca o ocupaţiune.În sens larg, proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra a tot ce produce lucrul şi asupra a tot ce se uneşte, ca accesoriu, cu lucrul, în mod natural sau artificial.Dobândirea fructelor este însă un efect normal al exercitării dreptului de proprietate.

1. Accesiunea poate fi mobiliară sau imobiliară.2. Accesiunea imobiliară poate fi: naturală sau artificială.

Accesiunea imobiliară artificială presupune intervenţia omului.Art. 493 şi 494 C.civ. reglementează două situaţii:

1) construcţia sau plantaţia făcută de proprietar pe terenul său, dar cu materialul altcuiva;

2) construcţia sau plantaţia făcută de o persoană cu materialele sale, însă pe terenul altcuiva.

Accesiunea imobiliară artificială presupune intervenţia omului şi implică obligaţia proprietarului ce beneficiază de accesiunea imobiliară artificială de a despăgubi pe cel împotriva căruia operează.

- Lucrările făcute de proprietar pe terenul său cu materialele altcuiva, devin proprietatea constructorului în temeiul accesiunii, dar proprietarul terenului trebuie să plătească preţul materialelor. Proprietarul materialelor nu are însă dreptul de a le ridica.Proprietarul terenului dobândeşte proprietatea lucrărilor fie că este de bună-credinţă, fie că este de rea credinţă.

- Lucrările făcute de o persoană cu materialele proprii pe terenul altcuiva.Proprietarul terenului devine proprietarul lucrărilor prin accesiune, cu obligaţia de a despăgubi pe constructor. Se dising două situaţii:Dacă constructorul e de rea credinţă, adică cunoaşte că terenul aparţine altcuiva, dar face totuşi construcţia sau plantaţia; proprietarul terenului are 2 posibilităţi: fie să păstreze lucrările, devenind proprietarul lor în temeiul accesiunii, cu obligaţia de a plăti constructorului valoarea materialelor şi preţul muncii, fără a se lua în considerare sporirea valorii fondului ocazionată de lucrările efectuate, fie să oblige pe constructor să-şi ridice construcţiile pe cheltuiala sa, eventual cu obligaţia de a plăti daune-interese pentru pagubele suferite de proprietarul terenului.

În practica judiciară, în legătură cu modul de aplicare a soluţiilor menţionate de art. 494 C.civ., s-a decis (Decizia de îndrumare nr.13 din 6 august 1959) că instanţele judecătoreşti, sesizate cu asemenea acţiuni, trebuie să cerceteze condiţiile în care s-au făcut construcţiile, dacă proprietarul terenului nu se face vinovat de abuz de drept, acceptând efectuarea lucrărilor şi că vor căuta să înlocuiască soluţia neeconomică a dărâmării construcţiilor cu aceea a acordării unei despăgubiri.

Pentru a dispune desfiinţarea construcţiilor sau amenajărilor este nevoie de autorizaţia organului administrativ competent (vezi Legea nr.50/1991).

Dacă constructorul, pe terenul altuia, este de bună credinţă, adică nu ştie că terenul aparţine altuia, ci crede că îi aparţine lui, şi construieşte pe acel teren (de exemplu constructorul are calitatea de posesor al terenului pe care a construit), proprietarul terenului devine obligatoriu şi proprietar al construcţiei, fără a mai putea cere dărâmarea şi ridicarea construcţiei. El trebuie însă să dăuneze pe constructor.

Constructorul e de bună-credinţă dacă a executat construcţia considerând că este proprietarul terenului, credinţă întemeiată pe un titlu al cărui vicii nu le cunoştea; aprecierea bunei credinţe se face în momentul în care se realizează construcţia şi buna-credinţă încetează în momentul ivirii unei îndoieli în convingerea posesorului cu privire la legitimarea titlului.

Proprietarul terenului poate opta pentru întinderea despăgubirii şi anume: fie să se achite contravaloarea materialelor şi a sumei, fie să plătească o sumă egală cu creşterea valorii fondului, ca urmare a efectuării construcţiei.

Constructorul de bună credinţă va avea faţă de proprietarul terenului un drept de creanţă, iar proprietarul terenului un drept de proprietate asupra construcţiei.

Art. 494 C.civ. nu se aplică celui care a construit fără a avea puterea materială asupra terenului, nefiind posesor ori chiar detentor.Art. 494 C.civ.se aplică şi constructorului pe un teren al cărui proprietar nu este cunoscut ori manifestă lipsă de interes în preluarea construcţiei.Probleme comune pentru constructorul de bună credinţă pentru cel de rea credinţă.

Dacă proprietarul terenului îşi însuşeşte construcţia, constructorul devine un creditor, având o creanţă în despăgubire.Creanţa lui se prescrie în 3 ani, din momentul în care proprietarul terenului ridică pretenţii cu privire la construcţii în temeiul art. 494 C.civ.

Până la achitarea despăgubirilor, constructorul are un drept de retenţie cu privire la construcţiile efectuate pe terenul altuia.Constructorul este îndreptăţit să pretindă despăgubirile ce i se cuvin chiar de la proprietarul care a dobândit construcţia ulterior efectuării ei.

UZUCAPIUNEA= este un mod de dobândire a proprietatii sau a altor drepturi reale cu privire la un lucru, prin posedarea neintrerupta a acestui lucru in tot timpul fixat de legeUTILITATEA UZUCAPIUNII ÎN DREPTUL CIVIL ROMÂN1. posesorul proprietar doreşte o dovada a dreptului sau şi desparte în persoana sa posesiape care o exercita de dreptul de proprietate, invocând uzucapiunea- uzucapiunea şi ocupatiunea în conceptia codului civil în vigoare sunt probe absolute ale dreptului de proprietate2. nevoia de stabilitate a raporturilor juridice mai ales în privinja imobilelor conduce la recunoaşterea de efecte juridice aparentei de proprietate create în persoana celui ce se comporta timp îndelungat ca proprietar, deşi poate fi doar posesor3. sanctiune pentru adevaratul proprietar care a neglijat timp îndelungat bunul sauDOMENIU DE APLICARE- dreptul de proprietate privata şi dezmembramintele sale: uzufruct, uz, abitatie, servituti continue şi aparente, teoretic şi superficia- dreptul de proprietate publica e imprescriptibil atât extinctiv, cât şi achizitiv - Constitutie, Legea 18/1991, Legea 213/1998, art. 1844 C.civ- exista şi posibilitatea dobândirii mobilelor prin uzucapiune chiar şi de posesorulde rea credinta- deriva din necesitatea egalitatii de tratamentPOSESIA CONDITIE ESENTIALA A UZUCAPIUNII- trebuie sa fie utila, neviciata - art. 1847 C.civ.- chiriaşul este detentor precar- comoştenitorul are o posesie cu caracter echivoc- poate dobândi prin uzucapiune doar în cazul în care a avut loc intervertirea precaritatii posesieiFELURILE UZUCAPIUNII1. UZUCAPIUNEA DE 30 DE ANI - art. 1890- uzucapiune longisaimi temporisCONDITII:1. sa posede bunul în tot timpul prevazut de lege 2. posesie utila, neviciata- regularitatea posesiei se prezuma, cel ce invoca vreun viciu trebuie sa îl dovedeasca- nu trebuie sa fie de buna credinta- nu trebuie sa produca vreun titlu2. UZUCAPIUNEA DE 10 PÂNA LA 20 DE ANI - art. 1895- uzucapiunea prescurtata reprezinta dobândirea unui imobil de catre posesorul de buna-credinta care produce un just titlu, printr-o posesie de zece ani daca adevaratul proprietar locuieşte în circumscripta tribunalului judejean unde se afla imobilul şi de 20 de ani daca adevaratul proprietar locuieşte în afara acestei circumscriptiiDOMENIU DE APLICARE: se aplica doar cu privire la bunurile imobile, privite ut singuliCONDITII:a) JUST TITLU - art. 1897 = orice titlu translativ de proprietate, vânzare, schimb, etcConditii pe just titlu: 1. provine de la altcineva decât adevaratul proprietar- daca provine de la proprietar, este un titlu suficient şi nu poate fi vorba de uzucapiune2. este real (nu este putativ)

- este element separat de buna credinta şi trebuie dovedit dupa regulile de proba a acestelor juridice - art. 18993. sa aiba data certa- nu este necesar sa fie transcris în registrul de transcriptiuni imobiliareNu reprezinta just titlu (conform legii şi practicii judecatoreşti)1. titlu lovit de nulitate absoluta (lege)2. conventii de locatiune, depozit, comodat3. HJ declarative4. Conventii de partaj - au efect declarativ5. Certificatul de moştenitor - nu constituie titlu de proprietate, confirma doar calitatea de moştenitor şi Intinderea drepturilor succesoralePoate fi invocat ca just titlu1. un titlu lovit de nulitate relativa - doar împotriva unor terti, iar dupa împlinirea termenului de prescriprie şi impotriva celui care ar fi putut cere anularea2. tranzactia - deşi declarative de drepturi este asimilata actului translativ3. HJ de adjudecare a unui bun4. HJ care constata o conventie translativa intre partile unui proces 5. Problema titlului pro herede- succesiunea ab intestat sau legatul universal poate constitui just titlu, încazul în care printre bunurile autorului exists un bun al carui proprietar nu erael? Literatura iuridica spune NU - nemo plus iuris ad allium transferre potest quam ipse ha bet. Codul civil spune DA - art. 1858 (4) - intervertirea precaritatii posesieib) POSESIE DE BUNA-CREDINTA - art. 1898, 1899- credinta greşita ca a dobândit de la adevaratuI proprietar- trebuie sa existe în momentul dobândirii: mala fides superveniens non impedit usucapionem- este prezumata (doar justul titlu trebuie dovedit)CALCULUL TERMENULUI UZUCAPIUNII PRESCURTATE - art. 1896- la numarul de ani cât proprietarul a locuit în circumscripjia aceluiaşi tribunaljudejean în care se gaseşte imobilul, se adauga dublul numarului de ani ramaşi,perioada în care el locuieşte în alta circumscriptieMODUL DE CALCUL AL TERMENULUI UZUCAPIUNII1. ÎNCEPUTUL s1 SFÂRŞITUL TERMENULUI - art. 1887 - 1889

- se calculeaza pe zile- ziua în care începe prescriptia nu se socoteşte- ziua are 24 de ore, începe la ora 0 şi se termina la miezul noptii urmatoare- prescriptia se socoteşte încheiata la împlinirea ultimei zile a termenului

2. ÎNTRERUPEREA PRESCRIPTIEI ACHIZITIVE - art. 1847- cerinta ca posesia sa fie neîntrerupta este distincta de viciul discontinuitatii şi se refera în realitate la termenul prescriptiei achizitive- are ca efect înlaturarea oricaror efecte ale posesiei anterioare întreruperii- este necesara curgerea integrala a unei noi prescriptii- poate fi naturala şi civila

2.1 ÎNTRERUPEREA NATURALA- lipsirea posesorului de folosinta lucrului timp de mai mult de un an in favoarea adevaratului proprietar sau a altei persoane- declararea lucrului imprescriptibil prin lege: Legea 58/1974 - art. 30, Legea 59/1974 - art. 44, terenurile de orice fel puteau fi dobândite doar prin moştenire legala, anterior anului 1989, întreaga literatura de specialitate şi practica judecatoreasca au admis ca pentru uzucapiunile în curs în momentul intrarii în vigoare a celor doua legi a operat întreruperea naturala a cursului prescriptiei prin declararea

bunului în cauza neprescriptibil prin lege, ulterior, controverse- posesia în perioada în care aceste legi erau în vigoare nu poate duce la dobândire prin uzucapiune- de comentat art. 1864, 1866, 1867

2.2 ÎNTRERUPEREA CIVILA- cauze comune cu cele aplicabile prescriptiei extinctive- recunoaşterea dreptului a carui actiune se prescrie de catre cel in folosul caruia curge prescriptia- cererea de chemare in judecata ori de arbitrare - indiferent daca a fost introdusa la o instanta sau la un organ arbitral necompetent, cu conditia sa nu se pronunte incetarea procesului, sa nu fie respinsa, anulata, perimata, cererea de chemare în judecata sau cel care a facut-o sa nu fi renunjat la ea- act începator de executare - cu conditia ca cererea de executare sa nu fi fost respinsa, anulata, perimata, sau sa nu fi renunjat la ea cel ce a facut-o3. SUSPENDAREA PRESCRIPTIEI ACHIZITIVE- nu inlatura timpul scurs anterior cauzei de suspendare, iar cursul prescriptiei se reia dupa incetarea cauzei, socotindu-se şi timpul scurs anterior- reglementata de art. 13 şi 14 Decret 167/1958

3.1 caz de forja majora care il impiedica pe cel impotriva caruia curge prescriptia sa faca acte de intrerupere3.2 posesorul care se pretinde proprietar sau care invoca uzucapiunea, se afla in rândul fortlor armate ale RO care sunt puse pe picior de razboi3.3 parinti/tutore şi cel ocrotit, curator şi cel reprezentat şi orice alt administrator al unor bunuri in temeiul legii sau HJ şi titularul bunurilor administrate atât timp cât socotelile nu au fost date şi aprobate3.4 lipsa reprezentatului legal pentru cel lipsit de CE, lipsa celui care incuviinteaza actele celui cu CE restrânsa3.5 Intre soti in timpul casatoriei

4. JONCTIUNEA POSESIILOR - art. 1859 - 1860= adaugarea la termenul posesiei actuale a posesorului, a timpului cât lucrul a fost posedat de autorul sau= este întotdeauna posibila, însa este facultativaCAZURI ÎN CARE NU POATE FI INVOCATA JONCTIUNEA POSESIILOR (PRACTICA JUDECATOREASCA)

1. posesia bunului imobil a fost transmisa printr-un act lovit de nulitate absoluta2. autorul în sensul art. 1860 este insuşi titularul dreptului real - în acest caz posesia sa nu poate fi folosita împotriva sa, deoarece uzucapiunea opereaza ca o sanctiune civila a pasivitatii titularului dreptului şi nu este cazul

3. detentia precara nu poate fi unita cu o posesie4. atunci când posesorul actual a uzurpat posesia

5. atunci când posesia actuala este dobândita în urma unei acjiuni în revendicare CONDITII ÎN CARE POATE FI INVOCATA JONCTIUNEA POSESIILOR

1. autorul în sensul art. 1860 nu este titularul dreptului real2. este vorba de o posesie propriu-zisa, iar posesorul actual este succesor în drepturi al autoruluiTREI SITUATII CARE SE POT IVI ÎN PRACTICA 1. posesia dobânditorului este de aceeaşi natura cu a autorului (BC sau RC) - este în interesul posesorului actual sa invoce jonctiunea2. posesia dobânditorului este de RC, iar a autorului este de BC cu just titlu - dobânditorul va putea uzucapa doar în 30 de ani, însa va putea invoca jonctiunea posesiilor3. posesia dobânditorului este de BC şi cu just titlu, iar posesia autorului este de rea credintaObs:- pentru uzucapiune prescurtata nu poate invoca jonctiunea posesiilor- daca posesia anterioara este de lunga durata şi pâna la împlinirea termenului de 30 de ani au mai ramas mai pujin de 10 ani, are interes sa invoce jonctiunea posesiilorEFECTELE UZUCAPIUNII1. DOBÂNDIREA PROPRIETATII

- efectul uzucapiunii este retroactiv, deci uzucapantul e considerat proprietar din ziua în care şi-a început posesia- uzucapiunea poate fi invocata atât pe cale de actiune, cât şi pe cale de exceptie

30

- nu poate fi invocata din oficiu (1841), spre deosebire de cea extinctive care poate fi invocata şi din oficiu dupa intrarea în vigoare a decretului 167/1958

2. RENUNTAREA LA PRESCRIPTIA ACHIZITIVA - 1838, 1839, 1840, 1843- poate fi facuta doar dupa împlinirea ei- poate fi expresa sau tacita rezultând dintr-un fapt neechivoc- cel ce renunta trebuie sa aiba capacitatea de a înstraina- creditorii sai sau orice alta persoana interesata, pot invoca prescriptia câştigata de debitorul lor, chiar şi în cazul în care acesta a renuntat la ea

UZUCAPIUNEA ÎN SISTEMUL LEGII 115/19381. UZUCAPIUNEA TABULARA - art. 27- înscrierea în cartea funciara a unui drept real susceptibil de dobândire prin uzucapiune,pe baza unui titlu nevalabil determina dobândirea lui în mod valabil daca titularul sau îlposeda cu BC potrivit legii timp de 10 ani2. UZUCAPIUNEA EXTRATABULARA - art. 28- posesorul unui imobil pe care l-a posedat în conditiile legii timp de 20 de ani de la moarteatitularului dreptului de proprietate înscris în cartea funciara, poate cere intabulareadreptului în favoarea sa în temeiul uzucapiunii- dupa intrarea in vigoare a Legii 7/1996 - uzucapiunile începute şi neîmplinite isi urmeaza cursul şi isi produc efectele doar în conditiile şi termenele prevazute de Codul Civil, deoarece aceasta lege nu a mai preluat aceste doua cazuri speciale

31

DEMEMBRĂMINTELE DREPTULUI DE PROPRIETATE1. PRECIZĂRI PREALABILEa. Noţiunea de dezmembrământDrepturile reale rezultate din separarea atributelor componente ale dreptului de proprietate se numesc dezmembrăminte ale dreptului de proprietate.b. Enumerare- Dreptul de uzufruct: uz, habitaţie, servitute şi superficie.c. Domeniul de aplicareDezmembrămintele pot exista numai în cazul proprietăţii private, cu excepţia bunurilor inalienabile (ex. terenurile atribuite în cadrul constituirii dreptului de proprietate privată, care nu pot fi înstrăinate un anumit termen).Nu poate fi dezmembrată proprietatea asupra bunurilor din domeniul public.Bunurile din domeniul privat sunt supuse dreptului comun, dacă legea nu dispune altfel; deci sunt posibile dezmembrăminte ale proprietăţii lor.Statul, unităţile administrativ-teritoriale, persoanele juridice prin care se administrează bunurile din domeniul privat, regiile autonome, societăţile comerciale cu capital de stat, pot dobândi dezmembrăminte ale proprietăţii.Drepturile reale prevăzute de actele normative, altele decât Codul civil, nu sunt considerate ca dezmembrăminte ale proprietăţii.DREPTUL DE UZUFRUCTa.) Definiţie şi caractereUzufructul este un dezmembrământ al dreptului de proprietate care presupune dezlipirea a două atribute ale dreptului de proprietate (jus utendi şi jus fruendi) şi constituirea lor într-un drept real care aparţine unei alte persoane decât proprietarul numită uzufructuar; cel de al treilea atribut al proprietăţii – jus abutendi – rămâne proprietarului lucrului şi constituie nuda proprietate, titularul fiind numit nud proprietar.Deci, uzufructuarul are dreptul de a se folosi de lucru şi a-i culege fructele (usus şi fructus), iar proprietarul rămâne doar cu nuda proprietate care cuprinde numai dreptul de a dispune de lucru (abusus).b.) Caracterea. Este un drept real care nu se confundă cu dreptul de folosinţă de care se bucură, de

exemplu, locatarul asupra bunului închiriat.Uzufructul constituit asupra unei creanţe sau valori mobiliare (aciuni, obligaţiuni) nu mai

este un drept real, deoarece dreptul din care rezultă nu are acest caracter.Între dreptul de uzufruct şi cel de folosinţă există mai multe deosebiri:

1) locatorul predă lucrul în bună stare, nudul proprietar în starea în care se află;2) dreptul locatarului este întotdeauna mobiliar, chiar când obiectul este imobil, pe când

uzufructul poate fi bun mobiliar sau imobiliar, după cum bunul asupra căruia se exercită este un bun mobil sau imobil;

3) locatarul nu se poate elibera de obligaţia sa prin delăsarea lucrului şi abandonarea folosinţei, pe când uzufructuarul este ţinut propter rem şi se poate sustrage obligaţiei prin abandonarea lucrului şi a folosinţei lui;

4) locaţiunea se transmite moştenitorilor părţilor, pe când uzufrucutl se stinge prin moartea uzufructuarului.b. Este un drept real temporar, se stinge cel mai târziu la moartea uzufructuarului.

Când uzufructul aparţine unei persoane juridice, a cărei durată nu este, de regulă, predeterminată, uzufructul nu poate dura mai mult de 30 ani.

c. Este un drept de folosinţă.d. Este un drept al cărui exerciţiu este cesibil, pentru că uzufructuarul poate dispune de

dreptul său fie prin act cu titlu oneros, fie cu titlu gratuit.Actul de dispoziţie al titularului dreptului nu atinge deci dreptul de uzufruct însuşi, ci numai emolumentul lui, adică avantajele de ordin economic pe care lucrul este susceptibil să le producă.Uzufructul face parte din dreptul de gaj general al creditorului uzufructuarului.

32

c.) Importanţă şi dezavantajeUzufructul este un mijloc de a procura folosinţa complexă asupra lucrului, fără ca

proprietarul să piardă dreptul de proprietate asupra lui. În schimb el prezintă dezavantajul că uzufructuarul caută să aibă toate folosurile lucrului, fără a se preocupa de conservarea şi ameliorarea acestuia.

d.) Obiectul uzufructului Pot fi obiect al uzufructului orice fel de bunuri, mobile şi imobile, corporale şi

incorporale, fungibile şi nefungibile. Uzufructul poate avea ca obiect chiar un alt drept de uzufruct.Regula este că uzufructul are ca obiect bunuri neconsumabile, pentru că trebuie conservată substanţa lucrului şi restituit la expirarea termenului.Uzufructul poate avea ca obiect o turmă de vite privată ca universalitate de lucruri (universum corpus), şi nu ca diferite animale ce o compun, ut singuli.Terenurile proprietate privată sunt şi rămân în circuitul civil. Ele pot fi deci obiect al uzufructului.Terenurile primite în constituirea (nu în reconstituirea) dreptului de proprietate privată nu pot fi înstrăinate 10 ani. Deci, în acest timp ele nu pot fi obiect de uzufruct.În cazul terenurilor şi construcţiilor nu este nevoie de încă o autorizaţie pentru constituirea uzufructului.

e.) Modurile în care se poate constitui uzufructul: Art. 517 C.civ.: uzufructul se stabileşte prin lege şi prin voinţa omului (act între vii sau testament).Nu se mai cunosc cazuri de uzufruct legal. Uzufructul se poate constitui de asemenea prin uzucapiune.

Prin voinţa omului uzufructul se poate constitui:- direct – prin înstrăinarea celor două atribute (usus şi fructus) către uzufructuar, proprietarul rezervându-şi nuda proprietate;- indirect – înstrăinarea nudei proprietăţi, vânzătorul rezervându-şi uzufructul; sau- proprietarul transmite nuda proprietate unei persoane, iar usus şi fructus unei alte persoane.Convenţia poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.Uzufructul constituit prin voinţa omului poate fi, pur şi simplu, sub condiţie sau pe termen.

Prin uzucapiuneUzucapiunea de 30 ani îşi găseşte rar aplicarea, pentru că posesorul poate invoca însăşi dobândirea proprietăţii, nu numai a uzufructului.Se poate folosi uzucapiunea de 10-20 ani dacă posesorul are just titlu şi este de bună credinţă, exercitând în fapt uzufructul.Dispoziţiile art. 1909 alin. 1 C.civ., adică prescripţia instantanee, se pot aplica uzufructului privind bunurile mobile, acesta fiind susceptibil de posesie.

f.) Drepturile uzufructuarului - Uzufructuarul are dreptul să ceară predarea în folosinţă a lucrului având la dispoziţie

acţiunea confesorie. Dacă uzufructul a fost născut din convenţie, are la îndemână o acţiune personală, născută din convenţie, pentru predarea lucrului.

- Are dreptul de se a folosi de lucru şi de a-i culege fructele, fără a se atinge de substanţa lucrului.

Dreptul de a se folosi de lucru, e la fel ca şi al proprietarului. El nu poate schimba destinaţia lucrului, trebuie să păstreze substanţa lucrului, dar în cazul bunurilor consumptibile are şi drept de dispoziţie.

Uzufructuarul are dreptul de a-i culege fructele. Fructele naturale şi industriale sunt dobândite de uzufructuar în măsura în care le-a perceput. Dreptul la ele este determinat de durata uzufructului. Fructele civile se socotesc (dobândesc) zi cu zi şi se cuvin uzufructuarului în proporţie cu durata uzufructului.- Uzufructuarul poate ceda beneficiul (emolumentul) dreptului său de uzufruct. El rămâne titularul dreptului şi el răspunde faţă de nudul proprietar.- Pentru apărare, uzufructuarul poate folosii acţiunile posesorii.

33

- Pentru anumite bunuri (fond de comerţ, păduri, turme de vite) există dispoziţii speciale.- Uzufructuarul se poate bucura personal de dreptul său, sau îl poate închiria, ori îi poate ceda exerciţiul.- La bunuri incorporale uzufructuarul are dreptul la veniturile produse de acţiuni, obligaţiuni, rente, fond de comerţ, drept de creanţă.- Uzufructuarul are dreptul de a încasa creanţe (la universalitate juridică) şi obligaţia de a restitui aceeaşi sumă la încetarea uzufructului.- El poate încasa indemnizaţia de asigurare, dacă este numai pentru folosinţa bunului. Uzufructul asupra imobilelor se poate ipoteca.- Contractul de locaţiune încheiat de nudul proprietar este opozabil uzufructuarului dacă a fost încheiat în formă autentică ori sub semnătură privată cu dată certă.Contractul încheiat de uzufructuar e opozabil noului proprietar, cât durează uzufructul; iar după încetarea lui, cel mult 5 ani.- Uzufructuarul poate folosi următoarele acţiuni: acţiunea confesorie de uzufruct (corespunzătoare acţiunii în revendicare a proprietarului); acţiunile posesorii, chiar împotriva nudului proprietar, pentru apărarea posesiei dreptului de uzufruct, pentru că uzufructuarul este detentor precar numai în ce priveşte dreptul de proprietate, dar nu şi în ce priveşte dreptul de uzufruct; acţiunea de grăniţuire ori hotărnicie, pentru a determina porţiunea de pământ care face obiectul dreptului de uzufruct; acţiunea de ieşire din indiviziune (pentru a pune capăt indiviziunii în care se află obiectul dreptului de uzufruct); acţiunile prin care se poate valorifica ori apăra dreptul de uzufruct (acţiunea de executare a creanţelor ajunse la scadenţă); acţiunea pauliană (revocatorie împotriva actelor de dispoziţie încheiate de debitor în frauda creanţei ce face obiectul uzufructului).

- Hotărârile obţinute de uzufructuar în favoarea sa, fie în petitoriu, fie în posesoriu, folosesc şi nudul proprietar, în măsura în care, prin acţiunea pornită, s-a urmărit conservarea lucrului-obiect al uzufructului.Hotărârile judecătoreşti pronunţate în defavoarea uzufructuarului nu sunt opozabile noului proprietar, deoarece drepturile acestuia nu pot fi compromise prin fapta uzufructuarului.

g.) Obligaţiile uzufructuarului au ca scop asigurarea unei bune întreţineri a lucrului-obiect al uzufructuarului şi restituirea lui.Înainte de intrarea în exerciţiul dreptului de uzufruct, uzufructuarul are:a) obligaţia de a întocmi un inventar al bunurilor mobile şi un proces-verbal de constatare a stării materiale a imobilelor. Lucrurile se primesc în starea în care se găsesc. Sancţiunea pentru neîndeplinirea acestei obligaţii este că noul proprietar îl poate împiedica pe uzufructuar să intre în folosinţa lucrurilor;b) în momentul stingerii uzufructului, noul proprietar poate să facă dovada pretenţiilor lui prin orice mijloc de dovadă, inclusiv prin martori şi prezumţii;c) obligaţia de a găsi o cauţiune (persoană) care să se oblige alături de uzufructuar în caz de insolvabilitate a acestuia. Îndeplinirea acestei obligaţii se face fie prin găsirea şi darea unei cauţiuni propriu-zise, fie prin constituirea unei garanţii reale (gaj sau ipotecă). Noul proprietar poate scuti pe uzufructuar de darea cauţiunii.

În timpul exercitării dreptului de uzufruct, uzufructuarul este obligat:a) să se folosească de lucrul-obiect al uzufructuarului ca un bun proprietar şi să se conformeze modului de folosire stabilit de către nudul proprietar şi obiceiul locului.Uzufructuarul are obligaţia de a întreţine lucrul în bună stare, având sarcina de a face reparaţii mici (de întreţinere) şi pe cele mari, dacă ele apar ca necesare, ca urmare a nefacerii la timp a reparaţiilor de întreţinere. Proprietarul are obligaţia de a face reparaţiile mari, care sunt definite de lege.b) Să aducă la cunoştinţa nudului proprietar orice încălcări ale dreptului acestuia.

34

c) Să suporte o parte din sarcinile lucrului; uzufructuarul suportă sarcinile folosinţei – cele care se suportă din venituri; de exemplu, impozite şi taxe, iar sarcinile proprietăţii (cu caracter extraordinar) sunt suportate de nudul proprietar.d) Uzufructuarul este obligat să contribuie şi la plata datoriilor autorului uzufructului. Obligaţia nu există la uzufructul cu titlu particular, dar există în cazul uzufructului universal şi cu titlu universal.Datoriile se reglează după următoarele reguli:- uzufructuarul plăteşte datoria, iar nudul proprietar este obligat să restituie suma la stingerea uzufructului;- nudul proprietar plăteşte datoria, iar uzufructuarul va trebui să plătească noului proprietar dobânda la sumele plătite pe timpul uzufructului;- nudul proprietar vinde o parte din bunurile supuse uzufructului – cât este necesar pentru a plăti datoria;e) Suportarea cheltuielilor de judecată care privesc folosinţa lucrului revine uzufructuarului, cele care privesc proprietatea revin nudului proprietar.Dacă uzufructul e gratuit, cheltuielile de judecată revin nudului proprietar.

h.) Drepturile nudului proprietar:- Dreptul de a dispune de lucru, cu respectarea atributelor ce revin uzufructuarului (vânzare, donaţi, girare cu ipotecă sau gaj în timpul uzufructului; dar aceste acte nu-şi produc integral efectele, deoarece nudul proprietar nu poate – cât durează uzufructul – să-i aducă nici o modificare);- nudul proprietar este îndreptăţit să facă unele lucrări de sporire a spaţiului, inclusiv construirea pe terenul proprietatea sa a unei unităţi locative, cu condiţia ca prin asemenea lucrări să nu aducă modificări esenţiale clădirii ce formează obiectul uzufructului;- dreptul de a exercita toate acţiunile ce interesează dreptul de proprietate (acţiune în revendicare, acţiunii posesorii; acţiunea negatorie de contestarea unei servituţi; acţiunea de ieşire din indiviziune).Uzufructuarul şi nudul proprietar nu se găsesc în indiviziune ori în comunitate de interese, ci au fiecare drepturi cu totul independente unul faţă de celălalt. De aceea nici unul dintre ei nu poate reprezenta şi nu poate fi reprezentat de celălalt;- dreptul asupra productelor;- dreptul de a încasa indemnizaţia de asigurare, în caz de distrugere a lucrului, dacă a fost asigurată nuda proprietate;- dreptul de a introduce acţiuni împotriva uzufructuarului, ca acesta să-şi execute obligaţiile în cursul uzufructului.

i.) Obligaţiile nudului proprietarDe regulă, nu are nici o obligaţie pozitivă în favoarea uzufructuarului, el având

obligaţia negativă de a nu stânjeni pe uzufructuar în exercitarea dreptului lui.Nudul proprietar are totuşi obligaţia de garanţie (dacă uzufructul a fost constituit cu titlu oneros) sau obligaţia de garanţie dacă aceasta a fost asumată prin actul de constituire a uzufructuluil, chiar dacă acesta a fost constituit cu titlu gratuit.

j.) Cauzele de stingere ale uzufructuluiUzufructul se stinge prin:a) Moartea uzufructuarului, dreptul de uzufruct fiind viager. Dar dreptul de uzufruct poate fi constituit în favoarea mai multor persoane, succesori, însă cu condiţia să existe, la momentul constituirii lui, toţi beneficiarii. Uzufructul poate fi stabilit pe o perioadă de cel mult 30 ani;a) Expirarea termenului pentru care a fost constituit;b) Consolidarea (adică întrunirea în persoana uzufructuarului şi a calităţii de nud proprietar);c) Neuzul, adică neexercitarea timp de 30 ani a dreptului de uzufruct; în acest caz intervine

prescripţia extinctivă;d) Uzucapiunea (prescripţia achizitivă) în favoarea unui terţ (fie numai pentru uzufruct, fie

atât a nudei proprietăţi cât şi a uzufructului).e) Pierderea totală a lucrului, care nu se datorează unei culpe. Pierderea poate fi şi juridică;

de exemplu, lucrul este scos din circuitul juridic fiind expropriat.

35

f) Renunţarea uzufructuarului la obiectul său (expresă sau tacită; cu titlu oneros sau gratuit).

g) Abuzul de folosinţă. În acest caz stingera uzufructului se pronunţă de instanţa judecătorească când uzufructuarul abuzează de folosinţa lucrului aducându-i stricăciuni sau îl lasă să se degradeze prin lipsă de întreţinere.

h) Rezoluţiunea; revocarea, anularea dreptului celui care a constituit uzufructul. Pe cale de consecinţă se desfiinţează şi dreptul de uzufruct constituit.

i) Rezoluţiunea, revocarea, anularea titlului prin care s-a constiuit uzufructul.j) Exproprierea imobilului, cu dreptul titularului la despăgubire.

k.) Efectul stingerii uzufructuluia. Uzufructul încetează la stingerea lui. Uzufructuarul nu mai are dreptul la fructele

neculese la data stingerii uzufructului;b. Uzufructuarul este obligat să restituie noului proprietar lucrul ce a fost obiect al

uzufructului;c. Uzufructuarul datorează despăgubiri în caz de pieire sau deteriorare din culpă a lucrului şi

de încălcare a obligaţiilor pe care le are faţă de nudul proprietar;d. Nudul proprietar este obligat să restituie uzufructuarului sumele de bani pe care acesta

din urmă le-a plătit pentru el;e. Uzufructuarul nu are dreptul să ceară, la încetarea uzufructului despăgubiri pentru

îmbunătăţirile pe care le-a făcut, dacă prin ele a sporit valoarea lucrului.Se discută dacă se pot cere despăgubiri pentru reparaţiile mari făcute de uzufructuar.LICHIDAREA UZUFRUCTULUI1. obligatia uzufructuarului de a restitui proprietarului lucrul ce a format obiectul dreptului de uzufruct- aceasta obligatie nu mai subzista în caz de pieire a bunului fara culpa uzufructuarului sau în caz de consolidare

- în starea în care a fost primit cu exceptia cvasiuzufructului când se restituie bunuri de aceeaşi natura, cantitate, calitate

- în cazul în care bunurile sunt mobile care se deterioreaza prin întrebuintare, se accepta gradul normal de uzura al acestora

2. uzufructuarul datoreaza despagubiri în caz de pierire / deteriorare din culpa şi de încalcare a îndatoririlor pe care le are fata de nudul proprietar

3. nudul proprietar este obligat sa îi restituie uzufructuarului sumele de bani pe care acesta din urma le-a platit pentru el

- uzufructuarul nu are dreptul sa ceara despagubiri pentru îmbunatatiri, chiar daca prin elea sporit valoarea lucrului

36

DREPTUL DE UZ SI DE ABITATIE DREPTUL DE UZ= dreptul real in virtutea caruia titularul sau se poate folosi de lucru şi ii poate

culegefructele numai pentru nevoile lui şi ale familieiCARACTERISTICI1. drept real, dezmembramânt al dreptului de proprietate2. este o varianta a uzufructului3. Intinderea sa e stabilita în titlul constitutiv, iar daca nu, se apreciaza în baza art. 570

(1) C.civ.- conform trebuintelor uzuarului şi ale familiei sale, inclusiv ale copiilor ce se nasc ulterior constituirii acestui drept4. este un drept intuitu personae - - nu poate fi cedat, nici închiriat

DREPTUL DE ABITAJIE= o varianta a uzului care are insa ca obiect o casa de locuit in care titularul poate şedea impreuna cu familia sa chiar daca n-a fost insurat in momentul naşterii dreptului, exercita atributul folosinteiCARACTERISTICI

1. drept real, dezmembramânt al dreptului de proprietate2. este o varianta a uzului3. poate lua naştere din conventia parjilor

- chiar când are şi alt obiect, cum ar fi de exemplu un contract de vânzare cu rejinerea dreptului de abitatie asupra unei parti din locuinta

- poate fi aparat printr-o actiune confesorie, sau actiune personala ex contractu

4.dreptul nu poate fi cedat, nici inchiriat - dar art. 572(2) permite titularului sa închirieze partea de casa pe care nu o locuieşte5.poate izvorî din Legea 319/1944 privind dreptul de moştenire a sotului supravietuitor -care îi recunoaşte acestuia un drept de abitatie în urmatoarele conditii1. casa de locuit sa faca parte din moştenire2. sotul supravietuitor sa nu fie moştenitor unic (devine proprietar)3. sotul supravietuitor sa nu aiba o locuinja proprie- dreptul poate fi mentinut pâna la ieşirea din indiviziune, cel pujin un an de la deces- se stinge daca sotul supravietuitor se recasatoreşte înainte de ieşirea din indiviziune- sotul supravietuitor nu e obligat sa dea cautiune- daca locuinta nu e necesara în întregime, ceilalti moştenitori îi pot restrânge dreptul- de asemenea îi pot procura locuinta în alta parte

37

DREPTUL DE SERVITUTE= dr real, dezmembramant al dr de propr, ce consta intr-o sarcină impusă asupra unui fond/imobil, pentru uzul şi utilitatea unui imobil având un alt proprietar. - prin instituirea servitutii, titularul dr de propr nu pierde niciunul dintre atrib dr de propr, insa are loc o limitare a exercitiului acestoraCaracterele servituţii:1. drept real imobiliar- se constituie doar în folosul/sarcina unor imobile prin natura lor- nu sunt susceptibile de a forma obiectul DS nici imobilele prin destinatie, nici imobilele prin

obiectul la care se aplica2. existenja a doua imobile ce aparjin la doi proprietari diferiti- fond dominant / fond aservit- daca ar fi acelaşi proprietar orice lucrare cu aparenta de servitute ar fi doar un mod de

exercitare a dreptului şi nu un dezmembramânt3. accesoriu al fondului dominant caruia ii profita- nu poate fi instrainata, urmarita, ipotecata separat de acesta4. caracter perpetuu- are aceeaşi durata ca şi dreptul de proprietate- caracter perpetuu prin natura ei, deoarece în esenta, daca natura lucrurilor permite- partile pot stabili prin conventie un termen limitat de exercitare- proprietarul fondului dominant poate sa renunte la servitute

5. caracter indivizibil- greveaza intregul fond aservit şi profita intregului fond dominant- nu se poate constitui o servitute decât cu acordul tuturor proprietarilor fondului aservit- se poate constitui o servitute doar de catre unul dintre coproprietarii fondului dominant

deoarece profita tuturor, insa pentru orice act de limitare sau stingere a servitujii e nevoie de acordul tuturor

Clasificare:A. După modul constituirii în:- servituţi naturale – născute din situaţia naturală a locurilor (scurgerea apelor, servitutea izvorului, de grăniţuire);- servituţi legale – stabilite prin lege (zidul sau şanţul comun, plantaţia sau construcţia la o anumită distanţă de vedere; servitutus de trecere);- stabilite prin fapta omului (convenţie, testamen, prin uzucapiune).Observaţii:- Servituţile naturale sunt în fond legale.- Servituţile naturale şi legale nu sunt servituţi propriu-zise, deci nu sunt dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, ci limite de exercitare a acestui drept. Sunt obligaţii impuse proprietarilor ca reguli de bună vecinătate. Rezultă că bunurile din domeniul public nu pot fi grevate cu servituţi propriu-zise, dar sunt compatibile cu servituţile naturale şi legale.B. După obiectul lor: - pozitive – care îndreptăţesc pe proprietarul fondului dominant să facă direct acte de folosinţă pe fondul aservit, - negative – cele care impun proprietarului fondului aservit anumite restricţii sau împiedicări în exerciţiul dreptului său de proprietate.C. După natura fondului, cum sunt stabilite în folosul unei clădiri ori al unui teren: - urbane – în folosul unei clădiri, - rurale – în folosul unui teren.D. Dupa modul de exercitare: - servituţi continue – fără exerciţiul omului (apeduct, scurgerea apelor), - servituţi necontinue – cele care au nevoie de faptul actual al omului pentru a fi exercitate (ex. de trecere, de a lua apă din fântână).E. dupa manifestarea la exterior:

38

- servituţi aparente – care se cunosc prin anumite semne exterioare (uşă, fereastră), - servituţi neaparente – care nu au un semn exterior de existenţă (ex. interzicerea de a zidi).Din combinarea clasificărilor de mai sus rezultă patru categorii: servituţi continue şi neaparente (ex. de a nu zidi); servituţi necontinue şi aparente (de trecere); servituţi necontinue şi neaparente (servituţi de trecere când nu există potecă sau drum vizibil) şi servituţi continue şi aparente care prezintă importanţă pentru că se pot dobândi prin uzucapiune.

Servituţile naturale sunt cele născute din situaţia naturală a lucrurilor, cum ar fi: servitutea de scurgere a apelor naturale; servitutea izvoarelor (nu-i poate schimba cursul); servitutea de grăniţuire; servitutea de îngrădire.

Servituţi legale sunt cele stabilite de lege.CRITICA CLASIFICARII SERVITUJILOR ÎN LEGALE / NATURALE- în ambele cazuri izvorul este legea- simpla situare a doua imobile nu e suficienta pentru a da naştere servitutii decât daca legea prevede astfel- atât cele aşa numite legale cât şi cele aşa numite naturale nu sunt adevarate servituti ci limite ale exercitarii dreptului de proprietate- obligatii fireşti ce decurg din raporturile de vecinatate corespunzatoare cel putin unor anumite necesitati de ordin socialSERVITUTI NATURALE - art. 578-585 C.civ.- pot fi clasificate în: reciproce / bilaterale (în folosul şi sarcina reciproca a doua imobile învecinate fiecare fiind în raport cu celalalt atât fond aservit, cât şi fond dominant) si

nereciproce / unilaterale - stabilite exclusiv în folosul unui imobil şi în sarcina celuilalt- pot fi clasificate dupa obiectul lor (ca mai jos)1. SERVITUTEA DE SCURGERE A APELOR NATURALE - art. 578 C.civ.- proprietarul fondului inferior nu are dreptul sa ridice stavile- proprietarul fondului superior nu are dreptul agraveze prin lucrari servitutea- solutionarea litigiilor tine cont de: interesul cultivarii terenurilor, interesele proprietarilor, regulamentele particulare şi locale2. SERVITUTEA IZVOARELOR - art. 579 C.civ.- proprietarul care are un izvor pe proprietatea sa poate sa îl întrebuinteze fara aavea dreptul sa vatame dreptul pe care proprietarul altui fond l-ar fi dobândit cuprivire la acest izvor- daca da apa necesara locuitorilor unei comune, nu îi poate schimba cursul3. SERVITUTEA / DREPTUL DE GRANITUIRE - art. 584 C.civ.- orice proprietar poate obliga pe vecinul sau la procedeze la granituirea proprietatii lipite de a sa, cheltuielile fiind suportate pe jumatate- în caz de neînjelegere, poate fi introdusa actiunea în granituire în temeiul acestui articol4. SERVITUTEA / DREPTUL DE ÎNGRADIRE - art. 585 şi 616 C.civ.- este mai degraba un atribut al proprietarului şi face parte din dreptul acestuia dea folosi în mod liber fondul sau, cu obligajia de a respecta normele legale şiraporturile de vecinatatePrincipalele servituţi legale privesc – art 586 -619 C Civ:a) distanţa plantaţiilor – art 607 C Civ:

- arborii înalţi se plantează la distanţa de 2 m de hotar, iar arbuştii şi gardul viu la o distanţă de 0,5 m de hotar – dacă nu există obiceiuri locale;

- se poate obţine însă o servitute convenţională la distanţe mai mici.b) Distanţa lucrărilor intermediare pentru anumite construcţii – art 610 C Civ: obligatia reciproca a propr unor fonduri invecinate de a nu executa pe terenurile lor: fierarii, cuptoare, vetre, de a nu construi: magazii de sare, depozite de materiale corozive, la o distanta mai mica decat cea prevazuta de regulamente;

39

c) Servitutea de vedere – art 611-613 C Civ care implică interdicţii ale construcţiei pentru ferestre şi balcoane la mai puţin de 1,90 m de unghi drept, sau 0,6 m în unghi de 90º faţă de gardul despărţitor. Este o servitute continuă şi aparentă;d) Picătura streaşinilor – art 615 C Civ – obligatia propr de a-si face streasina casei astfel incat apele rezultate din precipitatii sa nu cada pe fondul vecin;e) Servitutea de trecere – art 616-617 C Civ care dă dreptul proprietarului înfundat să ceară vecinului său dreptul de trecere spre calea publică pentru folosirea fondului, cu îndatorirea de a despăgubi pentru pagubele ce i s-ar produce; Art 616 se aplica: daca accesul la calea publica e imposibil,, sau e posibil, inca cu inconveniente grave sau periculos. Nu se aplica daca accesul e doar impracticabil, dar poate deveni practicabil cu anumite chelt, daca infundarea locului e rezultatul faptei sau neglijentei propr fondului infundat sau daca propr locului infundat a dobandit un teren invecinat cu acces la calea publica.- e o servitute stabilita cu titlu oneros – despagubiri pentru lipsa de folosinta a terenului utilizat pentru trecere in raport cu valoarea lui de circulatie- obligatiile titularului dr de servitute: * de a nu face nicio schimbare impovaratoare fondului aservit, nici pe fondul aservit, nici pe fondul dominant, * de a accepta alt loc de trecere oferit de proprietarul fondului dominant, in cazul in care servitutea a devenit prea impovaratoare pentru acesta, sau de a folosi o cale ce i se deschide de la natura care sa-i asigure trecerea in aceleasi conditii, daca este cazul si * de a exercita dreptul in limitele avute initial de parti (trecerea cu automobilul pe o cale de acces avuta in vedere pt trecerea cu piciorul sau cu caruta, constituie exercitare abuziva a dr de servitute).- obligatia propr fondului aservit - de a nu incomoda exercitarea dr de servitute- stingerea dr de servitute – atunci cand ratiunea pt care a fost infiintat nu mai exista Servituti legale speciale3. servituţi aeronautice prin care se interzice amplasarea lucrării, construcţii sau instalaţii în apropierea locurilor de decolare aterizare care pot periclita siguranţa zborurilor;g) Servituţi în zona de frontieră prin care plantarea pomilor sau arbuştilor este permisă numai la mai mult de 500 m de fâşia de protecţie în interior, iar a culturilor înalte la mai mult de 250 m către interior;h) Alte servituţi legale prevăd ca construcţiile să aibă o distanţă minimă faţă de calea

ferată. Există, de asemenea, servituţi din regimul pădurilor, apelor ori ale construirii drumurilor.

1. SERVITUTEA STABILITA DE LEGEA APELOR - art. 495 C.civ- servitute speciala de trecere pentru cei ce conduc vase de pe tarm, nu preamai este aplicabila în zilele noastre- Legea Apelor 107/1996 - art. 28- servitute de trecere cu titlu gratuit în favoarea Regiei Autonome a Apelor Române- proprietarul are dreptul la despagubiri daca sufera pagube- nu poate fi stabilita permanent pentru anumite categorii de imobile - art. 29(2)- se stinge prin neexercitare timp de 3 ani - art. 29(4)- se stinge daca mentinerea ei nu mai e necesara2. SERVITUTILE INSTITUITE PRIN LEGEA MINELOR s1 LEGEA PETROLULUI- Legea Petrolului 238/2004- art. 7- Legea Minelor 85/2003 - art. 7- în legatura cu perimetrele de exploatare declarate de utilitate publica, proprietatea publica a statului- trecerea pe terenuri care nu sunt proprietatea publica a statului- servitute cu titlu oneros cu durata determinata- renta anuala, durata de exploatare- accesul stabilit prin negociere cu respectarea principiului egalitatii de tratament şia al echitatiiServituţi stabilite prin fapta omului – art 620 – 643 C Civ

Sunt servituţile propriu-zise, deci dezmembrăminte ale dreptului de proprietate.

40

Îngrădirile proprietăţii sunt servituţile naturale, legale. Se pot stabili orice fel de servituţi, cu condiţia ca acestea să nu contravină ordinei publice şi să nu aibă la obiect prestaţii personale.- art. 620 permite constituirea oricarui tip de servitute cu o singura limita reprezentata derespectarea ordinii publice, inclusiv servituti ce sunt reglementate ca legale dar nu suntindeplinite conditiile legale pentru naşterea lor (servitute de trecere pentru un loc care nueste înfundat)1. PRIN TITLU - 624, 629- prin conventie sau testament- servitute neaparente (continue sau necontinue) se pot constitui numai prin titlu- stabilirea unei servituti presupune acordarea tuturor mijloacelor pentru intrebuintarea ei- forma titlului este cea prevazuta de lege: donatie- act autentic, testament - cerintele privitoare la validitatea testamentului, act juridic între vii cu titlu oneros, consensual - nicio cerinta de forma2. PRIN UZUCAPIUNE - 623- doar cele continue şi aparente cu conditia unei posesii utile, neviciate, timp de 30 de ani3. PRIN DESTINATIA PROPRIETARULUI- 625- ia naştere atunci când proprietarul a doua imobile stabileşte între ele o stare de fapt care ar constitui o servitute daca cele doua imobile ar avea proprietari diferiti, iar ulterior unul din cele doua fonduri este instrainat- conform art. 625 - doar cele continue şi aparente se pot constitui astfel- conform practicii judecatoreşti - şi cele necontinue şi aparente, daca în actul deinstrainare partile nu prevad nimic privitor la servitutea astfel constituitaEXERCITAREA DREPTULUI DE SERVITUTE1. PROPRIETARUL FONDULUI DOMINANT1.1 DREPTURI- de a folosi servitutea- de a face lucrarile necesare asigurarii existentei şi conservarii servitutii- daca nu se prevede altfel în titlul de constitute, proprietarul fonduluidominant suporta aceste cheltuieli- dreptul de a exercita şi servitutea accesorie daca exista1.2 OBLIGATII- de a respecta limitele stabilite prin titlul de constituire- lucrarile de mentinere şi conservare a servitutii nu reprezinta agravarea acesteia- nu poate schimba caracterul servitutii, nu poate modifica servitutea, nu o poate utiliza în alt scop decât pentru cel în vederea caruia i-a fost recunoscuta- de a nu face nimic de natura de a agrava servitutea- daca exista mai multi coproprietari ai fondului dominant toti trebuie safoloseasca aceeaşi cale de trecere2. PROPRIETARUL FONDULUI ASERVIT2.1 DREPTURI- de a instraina bunul şi de a-l greva cu sarcini, fara a leza exercitiulservitutii-se transmite ca o obligatie propter rem noului proprietar al fondului aservit-de a pretinde despagubiri de la titularul servitutii-în caz de exercitare abuziva a dreptului, poate cere sistarea lucrarilor şidaune interese-de a abandona fondul la dispozijia titularului servitutii, pentru a se eliberade cheltuielile necesare pastrarii şi exercitarii servitutii daca sunt stabiliteprin titlu in sarcina lui2.2 OBLIGATII- obligatia pasiva de a nu impiedica exercitiul dreptului de servitute

41

- de a respecta obligatia propter rem de a efectua lucrari necesare pastrarii şi exercitarii servitutii daca aceasta obligatie a fost stabilita prin titlu in sarcina lui şi nu doreşte sa abandoneze fondulACTIUNI1. PROPRIETARUL FONDULUI DOMINANT1.1 actiunea confesorie - împotriva proprietarului fondului aservit1.2 actiunea posesorie - în caz de tulburare a exercitarii dreptului- doar pentru cele continue şi aparente sau constituite prin titlu2. PROPRIETARUL FONDULUI ASERVIT2.1 actiunea negatorie - pentru a nega dreptul de servitute reclamat de o persoana

STINGEREA SERVITUJILOR1. CAUZE GENERALE1.1 desfiintarea titlului prin revocare, rezolutiune sau anulare- a actului prin care s-a constituit servitutea, sau- a actului în temeiul caruia a fost dobândit fondul dominant (accesorium sequitur principale)1.2 renuntarea la exercitiul servitutii1.3 abandonarea fondului1.4 expirarea termenului pentru cele constituite cu termen1.5 pieirea fondului aservit prin lipsa de obiect2. CAUZE SPECIALE2.1 imposibilitatea materiala de exercitare - 636- interventia unui obstacol (fântâna a secat, etc.) 2.2. confuziunea - 638- PFD dobândeşte FA- PFA dobândeşte FD- un tert dobândeşte FA şi FD2.3 neuzul - 639, 640- necontinua - 30 de ani de la ultimul act de folosinta- continua - 30 de ani de la actul contrar servitutii2.4 exproprierea bunului pentru cauza de utilitate publica- art. 28(3) din Legea 33/1994

42

DREPTUL DE SUPERFICIE= dezmembramânt al dreptului de proprietate nereglementat in CCiv in vigoare, ce consta in dreptul de proprietate pe care il are o persoana denumita superficiar, asupra constructiei, plantatiilor sau altor lucrari care se afla pe o suprafata de teren ce apartine unei alte persoane, teren asupra caruia superficiarul va avea un drept de folosinta-derogare de la regula inscrisa în art. 429 C.civ.-amintit pentru prima data în DL 115/1938 pentru unificarea dispozijiilor privitoarela cartile funciare, apoi de Decretul 167/1958 privind prescriptia extinctiva şi de nouareglementare a publicitatii imobiliare Legea 7/1996CSJ - existenta dreptului de proprietate asupra construtiei, plantatiei sau asupra altor lucrari situate pe terenul proprietatea altei persoane atrage dupa sine un drept de folosinta asupra terenului respectiv, aceste drepturi concretizand dreptul real de superficieCARACTERE JURIDICE1. drept real imobiliar, dezmembramânt al DP asupra unui teren2. drept perpetuu- cât dureaza constructia sau plantatia (care poate fi înlocuita, regenerata)- nu se stinge prin neuz3.drept imprescriptibil- deriva din perpetuitatea sa- actiunea confesorie de superficie poate fi formulata oricândCONSTITUIREA DR DE SUPERFICIE1. Conventia partilor- cel mai frecvent- nu este necesar un act autentic deoarece nu se înstraineaza terenul- se aplica principiul consensualismului actelor juridice- eventualul înscris este redactat ad probationem- de exemplu copilul construieşte cu acordul lor, o casa pe terenul parintilor- se admite orice mijloc de proba, în acest caz înscrisul preconstituit nefiind posibil2. Legat- testatorul lasa prin legat terenul unei persoane, iar constructia sau plantatia de pe terenaltei persoane3. Uzucapiune - teoretic4. Lege- sotii construiesc pe terenul unuia dintre ei - art. 30 C.fam. - constructia e bun comun,terenul e bun propriuEXERCITARE DR DE SUPERFICIE- superficiarul exercita posesia, folosinta, dispozitia asupra constructiilor / plantatiilor ca proprietar şi folosinta asupra terenului conform scopului constituirii dreptului de superficie- poate înstaina constructia / plantatia, transmitându-se automat şi dreptul de folosinta asupra terenului- poate fi deci transmis prin orice act juridic- poate fi grevat cu alte dezmembraminte - uzufruct, abitatie, servitute- poate fi grevat cu sarcini realeSTINGEREA DR DE SUPERFICIE1. pierirea sau desfiintarea prin fapta superficiarului a constructiilor / lucrarilor / plantatiilor2. confuziunea (cele trei moduri)3. expropriere pentru cauza de utilitate publica - art. 28 din Legea 33/1994 - cu drept la despagubiri

43

ACŢIUNEA ÎN GRĂNIŢUIRE -nu se confunda cu granituireaGRANITUIREA = operatiune materiala de felimitare prin semne exterioare a doua proprietati vecine ceapartin unor titulari diferiti= un atribut esential al dreptului de proprietate constituit dintr-un drept şi o obligatie propter rem ACTIUNEA ÎN GRANITUIRE= determinarea prin HJ a limitelor dintre proprietati şi stabilirea traseului real pe care trebuie sa il urmeze titularul= acea actiune prin care reclamantul pretinde ca în contradictor cu pârâtul, instanta sa determine prin semne exterioare, intinderea celor doua fonduri invecinate- atunci când nu exista delimitare, sau exista dar semnele nu au fost stabilite prin intelegerea partilor sau HJ şi sunt contestate de parti CARACTERE JURIDICE1. petitorie - la limita intre actiunile petitorii (nu urmareşte recunoaşterea dreptului real care nu este contestat) şi posesorii (nu apara posesia ca în cazul stramutarii de hotare)2. imobiliara - prin ea se delimiteaza 2 fonduri3. imprescriptibila - atribut al DP imobiliara imprescriptibil şi perpetuu, exercitarea acestui drept nu se stinge prin neuz, constituie o facultateConditii:1. partile nu sunt obligate sa dovedeasca DP, dar trebuie sa produca dovezi privind traseul de delimitare2. daca se solicita şi o parte determinata din terenul limitrof trebuie insotita de o actiune în revendicare şi atunci reclamantul trebuie sa isi dovedeasca DP3. daca implica desfiintarea unor lucrari efectuate pe traseul de delimitare, aceasta se face doar cu autorizatie de desfiintare - Legea 50/1991, indiferent daca au fost construite fara4. este inadmisibila intre coproprietari cu privire la fondul ce formeaza obiectul coproprietatii (prematura) - trebuie introdusa actiune de ieşire din indiviziune mai intâi5. daca terenul este bun comun, actiunea trebuie formulata de ambii soti6. poate fi ceruta de nudul proprietar, de uzufructuar, de superficiar7. nu poate fi ceruta de chiriaş, arendaş EFECTE ACTIUNII IN GRANITUIRE

- produce efecte doar privind delimitarea fondurilor nu şi în legatura cu dreptul real, astfel ca poate fi introdusa ulterior o actiune în revendicare de catre oricare dintre parti

- trasarea limitelor dintre fonduri are autoritate de lucru judecat intre parti- o noua actiune în granituire poate fi introdusa daca limitele au disparut- daca granituirea s-a facut prin conventia parjilor poate fi contestata doar printr-o

actiune în anulare- cheltuielile de granituire se suporta pe jumatate (cele pentru trasare nu şi cele

de judecata)- niciunul nu e indreptatit sa ridice un gard de valoare impovaratoare fara

consimtamântuI vecinului (abuz de drept)

44

ACŢIUNEA DE REVENDICARE= acţiunea reală prin care reclamantul solicită instanţei de judecată recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unui bun determinat şi obligarea pârâtului la restituirea posesiei bunului. Adică proprietarul neposesor pretinde restituirea bunului său de la posesorul neproprietar.Caractere juridiceEste o acţiune reală, caracter ce rezultă din natura dreptului de proprietate, el însuşi dreptul real cel mai complet. Revendicarea este legata direct de lucrul a cărui proprietate se reclamă şi se urmăreşte în mîinile oricărei persoane. Este o acţiune petitorie deoarece pune în discuţie însăşi existenţa dreptului de proprietate. Reclamantul care pretinde că este proprietar trebuie să facă dovada dreptului său de proprietate.Admiterea acţiunii înseamnă recunoaşterea dreptului său de proprietate şi, ca o consecinţă firească, obligarea pârâtului la restituirea posesiei.În principal este o acţ imprescriptibilă. Dreptul de proprietate fiind perpetuu nu se pierde prin neuz.Este o acţiune promovată de titularul dreptului de proprietate. Reclamantul care revendică bunul său mobil sau imobil trebuie să facă dovada calităţii sale de proprietar.ACŢIUNEA DE REVENDICARE IMOBILIARĂAcţiunea de revendicare imobiliară presupune analiza a două aspecte: proba dreptului de proprietate asupra bunului revendicat şi imprescriptibilitatea acţiunii sub aspect extinctiv. Proba dreptului de proprietate Conform art. 1169 C.civ.: “cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească” proba dreptului de proprietate se face de către reclamant. În favoarea pârâtului, din însuşi faptul posesiei, operează o prezumţie relativă de proprietate, făcând din el beatus possidens - fericit posesor care aşteaptă ca reclamantul să facă dovada dreptului de proprietate. Proba dreptului de proprietate este dificilă atât datorită diversităţii modurilor de dobândire a dreptului de proprietate cât şi datorită insuficienţei probatorii a actelor juridice de transmitere a proprietăţii.

Dacă dreptul de proprietate rezultă dintr-un fapt juridic, proba dreptului se poate face prin orice mijloc de probă.

Dacă dreptul de proprietate rezultă dintr-un act juridic, dobada acestuia se face în condiţiile art. 1191 C.civ., proba cu martori fiind admisibilă numai dacă valoarea obiectului contractului este sub 250 lei.

Dacă dreptul de proprietate rezultă dintr-un fapt juridic, proba dreptului se poate face prin orice mijloc de probă.

În practică s-a admis că dovada se face potrivit următoarelor reguli:a. titlul de proprietate poate fi folosit în acţiunea de revendicare, devenind comun

părţilor. El poate fi orice act juridic prin care se recunoaşte existenţa dreptului de proprietate;

b. titlul de proprietate este opozabil – erga omnes;c. posesia cea mai bine caracterizată este determinată de stabilirea dreptului de

proprietate.Situaţii şi principii de dovadă

a) Dacă ambele părţi au titluri scrise cu privire la dreptul de proprietate asupra bunului revendicat:- dacă titlurile provin de la acelaşi autor, are câştig cel care şi-a înscris mai întâi titlul

qui prior tempore, potior jure;- dacă nici unul nu a făcut înscrierea, câştigă cel cu titlul cel mai vechi;- dacă e vorba de 2 testamente, câştigă cel cu testamentul cel mai nou, care îl revocă

pe cel anterior;- dacă titlurile provin de al autori diferiţi. Dintre mai multe soluţii propuse, au fost alese

următoarele; cel care are posesia (in pari causa melitor est causa possidentis) sau cel care are titlul cu data cea mai veche. S-a optat pentru compararea drepturilor

45

autorilor de la care provin cele 2 titluri; are câştig cel care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil. Se face aplicaţia principiului “nemo plus juris ad alium transferre potest, quem ipse habet”.Unii susţin că are câştig cel cu titlul mai vechi, cu condiţia ca şi posesia să fie mai bine

caracterizată. Aceasta este şi opţiunea practicii judiciare.Prin titlu în această materie se înţelege nu numai cel translativ de proprietate

(vânzare, donaţie) care creează un drept în patrimoniul dobânditorului, ci şi cel declarativ care recunoaşte un drept anterior (ex. o hotărâre judecătorească, un act de partaj, o tranzacţie).

Imprescriptibilitatea acţiunii în revendicare a imobilelorDeşi art. 1890 C.civ. dispune că orice drept la acţiune este supus prescripţiei

extinctive, iar termenul general de prescripţie pentru acţiunile reale este de 30 ani, se admite că acţiunea în revendicare a bunurilor imobile este imprescriptibilă sub aspect extinctiv.

Cauza soluţiei: dreptul de proprietate are caracter perpetuu.Acţiunile pentru celelalte drepturi reale se prescriu prin 30 ani. Totuşi, în doctrină se afirmă că sunt imprescriptibile şi ele.

Excepţie: imobilul supus urmăririi silite vândut la licitaţie publică se poate urmări, de cel care se pretinde proprietar, în cel mult 5 ani de la ordonanţa de adjudecare.Acţiunea în revendicare poate fi paralizată dacă posesorul actual invocă în favoarea sa dobândirea proprietăţii prin uzucapiune de 30 ani sau de 10 la 20 ani.

Efectele admiterii acţiunii în revendicare sunt:a. Restituirea lucrului liber, sarcinile constituite de pârât în conformitate cu principiul

“resoluto jure dantis; resolvitur jus accipientis”. Restituirea se face în natură cu toate accesoriile. Dacă bunul a pierit fortuit, se restituie indemnizaţia de asigurare.

b. Restituirea fructelor: Dacă posesorul a fost de bună-credinţă se restituie numai cele posterioare

introducerii acţiunii. Dacă posesorul a fost de rea-credinţă, el restituie toate fructele percepute sau

nepercepute ori valoarea lor dacă le-a consumat. El are dreptul să reţină cheltuielile pe care le-a făcut pentru întreţinerea lucrurilor.

c. Cheltuielile făcute cu lucrul pe care îl restituie: cheltuielile necesare pentru conservarea lucrului pot fi cerute de al proprietar atât

de posesorul de bună-credinţă, cât şi de cel de rea-credinţă; cheltuielile utile nu-s necesare, dar sunt de folos pentru că sporesc valoarea

bunului şi posesorul de bună-credinţă şi cel de rea-credinţă au dreptul la restituire în măsura sporului de valoare al bunului;

cheltuielile voluptuare (pentru plăcere) şi care nu sporesc valoarea bunului. Posesorul nu are dreptul la restituirea lor, dar le poate ridica în măsura în care nu strică bunul.

d. Situaţia construcţiilor noi şi plantaţiilor se reglează după regulile accesiunii (bună sau rea-credinţă a constructorului).

e. Posesorul de bună-credinţă are un drept de retenţie asupra bunului pentru restituirea cheltuielilor necesare şi utile.

46

ACŢIUNEA ÎN REVENDICAREA MOBILIARADatorită modului cum e reglementată dovada proprietăţii mobilelor, revendicarea lor este practic imposibilă.

Regula din art. 1909 al.1 C.civ.: Posesia de bună-credinţă a bunurilor mobile valorează titlu de proprietate, adică lucrurile mişcătoare se prescriu prin faptul posesiei lor, fără trecere de timp.

Condiţii de aplicare:Să fie vorba de bunuri mobile corporale. Prin excepţie, se aplică şi titlurilor la purtător – acţiuni, obligaţii de stat şi societăţi, certificate de proprietar. Se aplică bunurilor individual determinate.Nu se aplică bunurilor corporale din domeniul public sau care sunt accesorii ale unui imobil (mobila din apartament).

Persoanele cărora li se aplică art. 1909 alin.1 C.civ.Textul nu poate fi invocat de un detentor precar căruia adevăratul proprietar i-a încredinţat bunul de bunăvoie.Proprietarul are o acţiune personală împotriva detentorului precar, dar poate folosi şi revendicarea (însă în această acţiune va trebui să dovedească proprietatea).

Condiţiile posesiei pentru a se invoca art. 1909 alin. 1 C.civ: să fie reală, deci să coexiste corpus şi animus sibi habendi; să fie utilă, adică neviciată. Nu se cere continuitatea, pentru că textul se referă la

prescripţia instantanee; posesorul să fie de bună-credinţă în momentul intrării în posesie, indiferent că ulterior a

devenit de rea-credinţă. Buna credinţă se prezumă (bona fides presumitur). Nu se cere just titlu ca element separat de bună-credinţă. Deci detentorul precar nu poate invoca art. 1909 al.1 C.civ. împotriva proprietarului de la care deţine lucrul. Dar s-a spus că el poate opune art. 1909 alin.1 împotriva proprietarului dacă deţine bunul de la un alt detentor precar. (Ex. creditorul gajist care primeşte bunul de la un alt detentor, se poate opune proprietarului dacă dovedeşte că e de bună credinţă).Rezumând, pentru a invoca art. 1909 alin. 1 C.civ. trebuie îndeplinite următoarele

condiţii:a. proprietarul să se fi desesizat voluntar de bunul său mobil, încredinţându-l prin contract unui detentor precar (chiriaş, comodatar, depozitar);b. detentorul precar să înstrăineze bunul mobil unei terţe persoane, fără să aibă consimţământul proprietarului care i l-a încredinţat;c. terţul să dobândească bunul mobil cu bună-credinţă de la detentorul precar şi nu de la adevăratul proprietar, printr-un act translativ de proprietate, având convingerea că detentorul precar este adevăratul proprietar al bunului;d. posesia terţului dobânditor de bună-credinţă a bunului să fie efectivă şi reală, avât atât “corpus” cât şi “animus”.Proprietarul iniţial are o acţiune în despăgubire împotriva detentorului precar, a cărui faptă constituie infracţiunea de abuz de încredere.

Excepţii de la art. 1909 alin.1 Cod civilArt. 1909 alin.1 nu se aplică bunurilor pierdute sau furate. Potrivit alin.2, cel care a pierdut sau i s-a furat lucrul îl poate revendica în curs de 3 ani, din ziua pierderii ori furtului, de la cel la care se găseşte, rămânând acestuia regres împotriva celui de la care îl are.

Condiţii de aplicare a art. 1909 alin.2 C.civ.:terţul dobânditor de bună credinţă să fi dobândit de la hoţ sau de la găsitor;textul nu se aplică dacă bunul e la hoţ, găsitor sau la un terţ dobânditor de rea-credinţă.Prin furt sau pierdere înţelegem ieşirea din patrimoniu fără voia proprietarului; chiar în caz de forţă majoră, dar nu de infracţiune cu abuz de încredere: înşelăciunea, gestiunea frauduloasă.Pentru revendicare trebuie dovedit că reclamantul a fost posesorul bunului, că acesta a ieşit din patrimoniu fără voia lui şi că bunul revendicat e identic cu cel furat şi găsit.

47

Termenul de 3 ani pentru introducerea acţiunii de revendicare este un termen de decădere, nu de prescripţie achizitivă ori extinctivă. Deci, după 3 ani se pierde însuşi dreptul de proprietate al reclamantului.

Reguli speciale pentru bunurile pierdute ori furate:a) Proprietarul care îşi revendică bunul de la posesorul nelegitim nu are obligaţia de a

plăti acestui posesor contravaloarea bunului revendicat.La bunurile pierdute sau furate, proprietarul revendicant îi plăteşte terţului dobânditor al bunului de bună-credinţă dintr-un loc public unde în mod obişnuit se fac asemenea operaţii (târguri, bâlciuri) preţul pe care el l-a plătit.b) Proprietarul va avea o acţiune în despăgubire împotriva hoţului ori găsitorului.

Revendicarea bunului mobil de la terţul dobânditor de rea-credinţă, de la hoţ şi găsitor:Art. 1909 nu se aplică în cazul acţiunii în revendicare a adevăratului proprietar împotriva aceluia care a cunoscut că nu a dobândit de la adevăratul proprietar. Deci reaua credinţă nu are valoarea unui titlu de proprietate şi acţiunea în revendicare e posibilă. Ea e imprescriptibilă, deşi unii spun că e prescriptibilă.Explicaţia art. 1909 alin.1 C.civ.:

Proprietarul nu are revendicare împotriva dobânditorului de bună-credinţă pe motive de echitate (proprietarul suportă riscul alegerii persoanei căreia i-a dat bunul) şi în interesul siguranţei circuitului civil.Teoretic, s-a spus că textul creează o prescripţie instantanee, că e un nou mod de dobândire a proprietăţii sau că textul instituie o prezumţie absolută (juris et de jure) de proprietate.La uzufruct, când acesta se deposedează de bunăvoie de un bun mobil corporal asupra căruia el are uzufruct, el nu mai poate urmări prin acţiune confesorie restituirea, aplicându-se art. 1909 alin. 1 C.civ.Efectele sunt aceleaşi ca la revendicarea imobilelor.

Revendicarea bunurilor proprietate publicăa.) Bunurile din domeniul public (imobile şi mobile) sunt imprescriptibile extinctiv.

Bunurile din domeniul public sunt imprescriptibile şi sub aspect achizitiv.Deci acţiunea în revendicare poate fi introdusă împotriva oricărui posesor de bună sau

rea-credinţă, neputând fi paralizată prin prescripţia achizitivă.Pentru bunurile din domeniul public se prezumă dreptul de proprietate al statului sau

unităţilor sale administrativ-teritoriale.b.) Bunurile din domeniul privat.

Potrivit Constituţiei, art. 41 pct.2, proprietatea privată este ocrotită în mod egal, indiferent de titularul ei.Bunurile din domeniul privat sunt supuse dreptului comun, dacă legea nu prevede altfel.

c.) Revendicarea bunurilor proprietate cooperatistăSunt proprietăţi private, deci sunt supuse regimului de drept comun privind prescripţia achizitivă şi extinctivă, cu precizările făcute.Reclamantul trebuie să-şi dovedească dreptul de proprietate într-o acţiune în revendicare.

48

PUBLICITATEA DREPTURILOR REALE IMOBILIARE. CARTEA FUNCIARA1. RAŢIUNEA PUBLICITĂŢII DREPTURILOR REALE MOBILIARE. Formele de publicitate sunt prevăzute în interesul terţilor pentru a se face opozabil actul juridic.Dacă nu se face publicitate imobiliară, va exista o neconcordanţă între caracterul relativ al efectelor convenţiei translative de proprietate (între părţile contractante) şi caracterul absolut al dreptului de proprietate, opozabil erga omnes.Înlăturarea neconcordanţei se face prin publicitate imobiliară, care face convenţia opozabilă erga omnes.2. Noţiunea de publicitate imobiliarăPublicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidenţă al cadastrului general, are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice referitoare la imobile din aceeaşi localitate.Registrul cadastral de publicitate imobiliară este constituit din cărţile funciare întocmite şi numerotate pe teritoriul administrativ al fiecărei localităţi.El se ţine la biroul de carte funciară al jud în a cărui rază de activitate este situat imobilul respectiv.Registrul se completează cu:a) un registru special de intrare;b) planul de identificare a imobilelor;c) repertoriul imobilelor;d) index alfabetic al proprietarilor;e) mapă cu cererile scrise.SISTEME DE PUBLICITATE IMOBILIARĂ cunoscute în România.a) sistemul registrelor de transcripţie şi inscripţie reglementat de Codul de procedură civilă

în Muntenia, Moldova, Oltenia şi Dobrogea (sistemul publicităţii personale);b) sistemul cărţilor funciare, aplicat în Transilvania, Banat şi nordul Moldovei (sistemul

publicităţii reale);c) un sistem intermediar de publicitate funciară, aplicat în localităţi din judeţul Ilfov – fără

efecte constitutive.Registrele de publicitate imobiliară se ţin la judecătorii. Potrivit art. 108 din Legea nr.

36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială, atribuţiile de publicitate mobiliară şi imobiliară, registrele de transcripţii-inscripţii, mapele de amanet, cărţile funciare sunt de competenţa judecătorilor.3. REGLEMENTAREA ACTUALĂ A PUBLICITĂŢII IMOBILIARE ÎN ŢARA NOASTRĂ

În prezent, în temeiul Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996 precum şi Ordinul 2371/c/1977 publicat la 23 februarie 1998 al ministrului de stat şi ministrului justiţiei, prin care s-a aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de cărţi funciare ale judecătoriilor, publicitatea imobiliară se îndeplineşte pe tot teritoriul ţării prin carte funciară şi se întemeiază pe sistemul general şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică al cadastrului general.4. CARTEA FUNCIARĂ Cartea funciară cuprinde evidenţa juridică integrală şi exactă a imobilelor, proprietatea persoanelor fizice şi juridice din aceeaşi localitate, ca unitate administrativ teritorială: comună, oraş, municipiu (judeţ).Prin imobil se înţelege o parcelă de teren cu sau fără construcţii ori vegetaţie, precis delimitată, a cărei identificare se face în localitatea unde este situată printr-un număr cadastral şi un număr al cărţii funciare în care a fost înscrisă.Cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică al tuturor terenurilor şi ale celorlalte bunuri imobile de pe întregul cuprins al ţării.

Funcţia juridică se îndeplineşte prin indentificarea proprietarului pe baza actului de proprietate sau pe baza posesiei exercitate sub nume de proprietar de către oficiile teritoriale, precum şi prin publicitatea imobiliară care se efectuează de birourile de carte funciară ale judecătoriilor.

49

Publicitatea imobiliară are ca obiect înscrierea în Cartea funciară a dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale care se transmit, se constituie, se modifică sau care, după caz, se sting şi se radiază, ca urmare a actelor şi faptelor juridice referitoare la un bun mobil.În Cartea funciară se mai înscriu sau, după caz, se radiază şi alte raporturi juridice, drepturi personale, interdicţii, incapacităţi şi litigii judiciare în legătură cu bunul mobil.

Operaţiunile de înscriere sau de radiere a înscrierilor din cartea funciară se fac atât în scopul opozabilităţii drepturilor reale imobiliare şi a celorlalte operaţiuni înscrise în cartea funciară, cât şi în scopul informării terţelor presoane interesate.

Cărţile funciare se întocmesc pe localităţi şi se numerotează pentru fiecare imobil. În aceeaşi carte funciară se înscrie, după caz, atât parcela cât şi corpul de proprietate format din imobilele alipite ale unui proprietar, ca şi partida lui cadastrală alcătuită din mai multe corpuri de proprietate situate în aceeaşi localitate.

Biroul de carte funciară este condus de un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei.Cererea privind efectuarea operaţiunilor de înscriere sau de radiere a înscrierii în cartea funciară se depune la Biroul de carte funciară, într-un singur exemplar, şi se înregistrează în data şi ora primirii de către grefier sau de către conducătorul de carte funciară care ţine registrul de intrare.PRINCIPIILE NOILOR CARTI FUNCIARE1. Publicitatea imobiliara = totalitatea mijloacelor juridice prevazute de lege prin care se determina situatia materiala si juridica a bunurilor imobiliare, în mod public, prin registre special tinute de autoritatilor statale, în vederea ocrotirii intereselor titularilor de drepturi reale imobiliare şi cele cele legate de asigurarea circulatiei lor în conditiile legii2. PRINCIPIILE NOILOR CARTI FUNCIARE2.1 PRINCIPIUL PUBLICITATII INTEGRALE A DREPTURILOR REALE- cerinta legii de a fi înscrise în CF toate operatiunile juridice prin care se constituie,se transmite, se modifica sau se stinge un drept real imobiliar, sau toate actiunile înjustitie privitoare la imobile, pentru ca actul respectiv sa devina opozabiltertilorSunt opozabile si fara inscriere in CF- DP şi celelalte DR când provind din succesiune, accesiune, vânzare silita şi uzucapiune- precum şi cele dobândite de stat şi de orice pers, prin efectul legii, prin expropriere sau prin HJ2.2 PRINCIPIUL RELATIVITATII ÎNSCRIERII- numai împotriva celui care la înregistrarea cererii era înscris ca titular al Dr asupra careia urmeaza sa se faca înscrierea şi împotriva aceluia care şi-a garantat dreptul înainte sa şi-l înscrie, daca ambele înscrieri se fac simultan- în caz de înstrainari succesive, ultimul dobânditor poate cere înscrierea acestora daca dovedeşte prin înscrisuri originale întreg şirul actelor juridice2.3 PRINCIPIUL LEGALITATII- jud delegat de CF verifica daca sunt întrunite conditiile prevazute de lege pentru înscrierea unui DR- încheierile de înscriere în CF sunt supuse cailor ordinare de atac2.4 PRINCIPIUL OFICIALITATII ÎNSCRIERII- notarul public care a întocmit un act prin care se transmite, se modifica, se constituie, sau se stinge un DR imobiliar este obligat sa ceara din oficiu înscrierea lui în CF- instanta de judecata trimite în termen de 3 zile HJ ramasa definitiva şi irevocabila, constitutiva sau declarativa asupra unui DR imobiliar, la biroul de CF al judecatoriei în raza careia se afIa imobilul2.5 PRINCIPIUL PRIORITATII ÎNSCRIERII- înscrierile în CF devin opozabile fata de terti de la data înregistrarii cererilor de înscriere, care este şi data înscrierii; ordinea înregistrarii cererilor determina rangul înscrierii- în cazul mai multor cereri depuse în aceeaşi zi, drepturile de ipoteca şi privilegiile vor avea acelaşi rang, cel interesat putându-se adresa instantei

50

Exceptii- drepturile reale dobândite prin succesiune, accesiune, vânzare silita,uzucapiune deoarece nu sunt supuse înscrierii- dobânditorul anterior care cere instantei acordarea unui rang preferentialinscrierii sale fata de cea efectuata de un tert care a dobândit ulterior cutitlu gratuit sau care a fost de rea-credinta2.6 PRINCIPIUL FORTEI PROBANTE- dreptul real inscris în CF se prezuma ca exista daca a fost constituit sau dobândit cu buna credinta, pâna la dovada contrara- dreptul care nu este Inscris sau a fost radiat, se prezuma ca nu exista, pâna la dovada contrara- cuprinsul CF se considera a fi exact în folosul celui care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros un drept real imobiliar, daca în momentul dobândirii dreptului, nu a fost Inscrisa în CF vreo actiune prin care se contesta cuprinsul ei sau daca nu a cunoscut pe alta cale aceasta inexactitate

51

INSCRIERILE IN CARTEA FUNCIARACartea funciară cuprinde evidenţa juridică integrală şi exactă a imobilelor, proprietatea persoanelor fizice şi juridice din aceeaşi localitate, ca unitate administrativ teritorială: comună, oraş, municipiu (judeţ).Prin imobil se înţelege o parcelă de teren cu sau fără construcţii ori vegetaţie, precis delimitată, a cărei identificare se face în localitatea unde este situată printr-un număr cadastral şi un număr al cărţii funciare în care a fost înscrisă.STRUCTURA CĂRŢII FUNCIARECartea funciară are un titlu care indică numărul ei şi numele localităţii în care e situat imobilul Este formată din 3 părţi:Partea I – descrierea imobilelor (nr. de ordine şi cadastral, suprafaţa terenului, categoria de folosinţă, construcţiile);Partea a II-a – înscrieri privind dreptul de proprietate:a. numele proprietarului;b. actul sau faptul juridic care constituie dreptul de proprietate;c. strămutările proprietăţii;d. servituţile constituite în folosul imobilului;e. faptele juridice, drepturile personale sau alet raporturi juridice şi acţiunile privitoare la

proprietate;f. orice modificare în înscrisuri ce s-ar face în titlu.Partea a III-a – înscrierile dezmembrămintelor dreptului de proprietate şi cuprinde:a) dezmembrămintele, ipoteca şi privilegiile imobiliare, precum şi locaţiunea şi cesiunea pe mai puţin de 3 ani;b) fapte juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile privitoare la drepturile reale înscrise în această parte;c) sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale, orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute în această parte.Înscrierea şi radierea înscrierilor în cartea funciarăDreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-a constituit ori s-au transcris.Radierea se face în temeiul actului care exprimă consimţământul titularului la stingerea lor, cu excepţia cazului când se stipulează un termen menţionat în înscriere sau a drepturilor viagere care se sting prin moartea titularului lor.Hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă sau, uneori, decizia autorităţii administrative va înlocui actul prevăzut mai înainte.ÎNSCRIERILE ÎN CARTEA FUNCIARĂ sunt de trei feluri:1) Întabularea dreptului de proprietate a celorlalte drepturi reale principale şi a drepturilor reale accesorii imobiliare; 2) Înscrierea provizorie a acestor drepturi sub condiţia justificării lor ulterioare;3) notarea altor raporturi juridice, a incapacităţilor, drepturilor personale, acţiunilor şi căilor de atac în justiţie, precum şi a măsurilor de indisponibilizare în legătură cu imobilele din cartea funciară.Publicitatea dobândirii drepturilor reale este strâns legată de evidenţa fondului funciar.Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr.17/26 martie 1996 generalizează sistemul de publicitate imobiliară prin cartea funciară, renunţându-se la sistemul de transcripţiune şi inscripţiune cunoscut în unele zone ale ţării. Cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică a bunurilor imobile pe întreg teritoriul ţării.Cadastrul general se organizează al nivelul comunei, oraşului, municipiului, judeţului şi la nivelul ţării.Cadastrul are o funcţie tehnică, o funcţie economică şi o funcţie juridică.Funcţia juridică se realiz prin identif proprietarului pe baza actului de proprietate şi publicitate imobiliară.Docum principale ale Cadastrului general, întocmite la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor, sunt:

52

1. registrul general al parcelelor;2. indexul alfabetic al proprietarilor şi domiciliul acestora;3. registrul cadastral al proprietăţilor;4. registrul corpurilor de proprietate;5. fişa centralizatoare, partida cadastrală pe proprietari şi categorii de folosinţă;6. planul cadastral.EFECTELE ÎNSCRIERILOR ÎN CARTEA FUNCIARĂÎnscrierea în cartea funciară devine opozabilă faţă de terţi de la data înregistrării cererii, ordinea înregistrării cererii determinând rangul înscrierii.Înscrierea în cartea funciară nu mai are caracter constitutiv, ci numai de opozabilitate faţă de terţi.Pt det terţilor mai interesează dacă dobânditorul imobilului a fost cu titlu oneros ori cu titlu gratuit, precum şi dacă a fost de bună-credinţă ori de rea-credinţă la data încheierii actului juridic de dobândire.Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale sunt opozabile faţă de terţi, fără înscriere în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită şi uzucapiune. Aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacă titularul înţelege să dispună de ele.În aceleaşi condiţii sunt opozabile drepturile dobândite de stat şi de orice persoană, prin efectul Legii de expropriere sau prin hotărâri judecătoreşti.Cel ce a transmis sau a constituit în folosul altuia un dr real asupra unui imobil, este obligat să predea înscrisul translativ sau constitutiv al dr pentru înscrierea în cartea funciară, dacă acest înscris este în posesia sa şi este singurul exemplar doveditor, afară de cazul în care s-a procedat, din oficiu, la înscriere.Înscrierea provizorie se face în cazul dobândirii unor drepturi afectate de o condiţie suspensivă sau dacă hot jud pe care se întemeiază nu este definitivă şi irevocabilă. Ea devine opozabilă terţilor cu rangul determinat de cererea de înscriere, sub condiţia şi în măsura justificării ei.Prezumţia existenţei dreptului real în Cartea funciarăDacă în Cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul.Dacă un drept se radiază din Cartea funciară, se prezumă că acel drept nu există.Forţa probantă a înscrierii în Cartea funciarăCuprinsul Cărţii funciare se consideră exact, în folosul acelei persoane care a dobândit – prin act juridic cu titlu oneros – un drept real; dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost înscrisă în Cartea funciară vreo acţiune prin care se contestă cuprinsul ei, sau dacă nu a cunoscut pe altă cale această inexactitate.În cazul în care cuprinsul Cărţii funciare nu corespunde în privinţa înscrierii, cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia.Acţiunea în rectificare, sub rezerva prescripţiei dreptului material la acţiunea de fond, este imprescriptibilă.Înscrierea cu efect de informare.Actele şi faptele juridice privitoare la dr personale, la starea şi capacitatea pers în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară, pot fi înscrise, la cerere, cu efect de informare pentru terţele persoane.Orice pers interesată poate cerceta Cartea funciară, cu excepţia evidenţelor care privesc siguranţa naţ.În cazul proprietăţii imobiliare, comune ori în indiviziune, se înscriu în aceeaşi carte funciară toţi proprietarii. În cazul indiviziunii se va indica cota fiecărui coproprietar.Imobilele ce aparţin domeniului public şi domeniul privat al Statului sau al consiliului local, se înscriu în registrul de publicitate special al teritoriului administrativ pe care sunt situate.Dispoziţii tranzitorii şi finaleÎnscrierile făcute, în conformitate cu actele normative în vigoare, în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni, în cărţile funciare şi în cărţile de publicitate funciară, înainte de

53

data intrării în vigoare a legii noi, îşi vor produce efectele şi după această dată, cu excepţia cazurilor când dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale au fost afectate în orice mod prin efectul legii.Actul juridic privind constituirea sau transm unui dr imobiliar, încheiat ant legii, netranscris în registrul de transcripţii-inscripţii, ori neînscris în CF (în Ardeal), devine opozabil de la data înscrierii în Cartea funciară.Cf. art.72 din L7/1996 privind cadastrul judiciar, la data finalizării lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unui judeţ îşi încetează aplicabilitatea pentru judeţul respectiv dispoziţiile din art. 710-720 C.pr.civ. cu privire la regulile de transcripţii-inscripţii, dispoziţiile privind Cartea funciară cuprinse în Decretul-lege nr.115/1938 şi ale Legii nr.242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii din vechiul Regat în cărţi de publicitate funciară.Dispoziţiile menţionate mai sus se abrogă după definitivarea cadastrului la nivelul întregii ţări.

54

ACTIUNILE DE CARTE FUNCIARA4.1 ACTIUNEA ÎN PRESTATIE TABULARA- acea actiune în justitie care are ca obiect obligarea pârâtului sa predea inscrisul necesar efectuarii inscrierii unui DR imobiliar în CF, în caz de refuz, atunci când înscrisul exista într-un singur exemplar, instanta dispunând intabularea- sanctioneaza neîndeplinirea obligatiei de a face reprezentata de predarea înscrisului ACTIUNEA ÎN PRESTATIE TABULARA SPECIALA- actiunea indreptata împotriva unui tert, prin care dobânditorul anterior cereinstantei sa acorde Inscrierii sale rang preferential fata de înscrierea efectuata lacererea unui tert care a dobândit ulterior imobilul cu titlu gratuit, sau daca l-adobândit cu titlu oneros, dar a fost de rea credinta2 CONDITII1. Actul juridic în temeiul caruia se cere efectuarea prestatiei tabulare sa fie anterior actului în baza caruia tertul şi-a înscris dreptul 2. tertul a dobândit cu titlu gratuit, sau daca a dobândit cu titlu oneros, sa fi fost de rea credinta4.2 ACTIUNEA ÎN RECTIFICAREA ÎNSCRIERILOR ÎN CARTEA FUNCIARA- actiunea în justitie care are ca obiect inlaturarea neconcordantelor care pot exista între înscrierile în CF şi situatia juridica pretins reala a imobilului- Reclamantul este cel vatamat printr-o înscriere inexacta- Pârâtul este beneficiarul inscrierii inexacte sau succesorii acestuia- actiunea în rectificare este de regula este imprescriptibla- când are ca obiect rectificarea notarilor este întotdeauna imprescriptibila- prescriptibila in termen de 10 ani de la inregistrarea cererii pentruinscrierea dreptului a carei rectificare se solicita- când este introdusa impotriva tertilor de buna crdinta ce au dobândit un DR cu titlugratuit, prin donatie sau legat, cu exceptia cazurilor in care dreptul materialla actiunea in fond s-a prescris mai inainte- prescriptibila in termen de 3 ani de la inregistrarea cererii pentruinscrierea dreptului a carei rectificare se solicita- când este introdusa impotriva tertilor de buna crdinta ce au dobândit un DR cu titluoneros intemeindu-se pe cuprinsul CF

55

CIRCULATIA JURIDICA A CONSTRUCTILOR PROPRIETATE PRIVATA Pornind de .la sensul strict juridic al notiunii de proprietate, acela de drept pe care iI are 0 persoana de a poseda, folosi si dispune in mod exclusiv si absolut de un lucru, in limitele stabilite de lege, retinem ca Constitutia Romaniei, republicata, garanteaza dreptul de proprietate si proprietatea privata. Instrainarea constructiilor. a. Vanzarea-cumpararea constructiilor. Modalitatea prin care se transfera dreptul de proprietate cel mai des intalnita in practica juridica este aceea a contractului de vanzare-cumparare. Principiul de drept care guverneaza materia transferului dreptului de proprietate este acela al consensualismului, in baza caruia transmiterea dreptului de proprietate ori constituirea unui drept real are loc in momentul incheierii contractului - contractul se considera vatabil incheiat prin simplul acord de vointa al partilor. - forma autentica nu este ceruta nici in cazul instrainarii dreptului de proprietate asupra constructiilor => daca insa instrainarea are ca obiect o constructie cu terenul aferent, dar contractul nu a fost autentificat, cumparatorul dobandeste numai un drept de superficie (drept de proprietate asupra construtiei si un drept de folosinta asupra terenului), in materia proprietatii terenului actul valorand numai un antecontract de vanzare cumparare. - vanzarea-cumpararea de constructii este valabila prin simplul acord de vointa al partilor fara intocmirea vreunui inscris, care daca este incheiat este necesar pentru proba contractului si nu pentru valabilitatea lui- in cazul constructiilor situate pe un teren care are ca proprietar pe proprietarul constructiei, instrainarea trebuie sa se faca prin act autentic - in ceea ce priveste forma actutui juridic de instrainare a 'constructiei ce are acelasi proprietar ca si terenul pe care se afla, intrucat sub sanctunea nulitatii absolute a actului, terenul nu se poate instraina in mod valabil decat prin act autentic, practic si constructiile ce se afla pe acesta se transmit tot prin acelasi act autentic, ele fiind un tot indivizibil- in cazul in care proprietarul constructiei nu este si proprietarul terenului pe care aceasta se afla, ci are doar un drept de folosinta asupra terenului, instrainarea constructiei se poate face cu act sub semnatura privata necesar numai pentru proba sa. Cerinta incheierii actului in forma autentica este impusa si de necesitatea inregistrarii valabile a actelor de instrainare in registrele de publicitate imobiliara. - in materia vanzarii-cumpararii de constructii, daca necesitatea unei anumite forme rezulta numai din intelegerea partilor, atunci el nu se transforma in contract solemn - o asemenea intelegere are numai semnificatia amanarii incheierii contractului de vanzare-cumparare si deci reprezinta un antecontract. b. Donatia. Daca o constructie constituie obiectul unui act de instrainare ce trebuie incheiat pentru insati valabilitatea lui in forma autentica, nerespectarea acestei prevederi legale face ca actul sa fie nul absolut, cum ar fi instrainarea unei constructii prin donatie. c. Schimbul de constructii. Intrucat constructiile proprietate privata nu sunt scoase din circuitul civil, ele pot forma obiectul contractului de sehimb, fie ea se schimba proprietatea a doua imobile, cu sau fara sulta, fie ca in schimbul transmiterii proprietatii asupra unui imobil instrainatorul primeste alte drepturi.

56

CIRCULATIA JURIDICA A TERENURILOR PROPRIETATE PRIVATA In ceea ce priveste expresia circulatia juridica a terenurilor pot fi avute in vedere doua sensuri. Intr-un sens mai larg, este stabilita constituirea si transferul drepturitor subiective, drepturi reale sau drepturi de creanta cu privire la un bun oarecare, iar intr-un sens mai restrans se are in vedere modul prin care se realizeaza transferul dreptului de proprietate imobiliara, in speta cel al terenurilor proprietate privata. Dupa forma dreptului de proprietate, terenurile se impart in:- terenuri aflate in proprietate privata - terenuri aflate in proprietate publica. Titularii dreptului de proprietate privata asupra terenurilor sunt: persoanele' fizice de drept privat, persoanele juridice de drept privat, persoanele juridice de drept public (statul si unitatile administrativ-teritoriale) cu privire la terenurile aflate in domeniul privat al statului si unitatilor administrativ teritoriale. Dreptul de proprietate privata asupra terenurilor are acelati regim juridic, indiferent de titularul sau, fiind in mod egal ocrotit de lege. Potrivit Legii nr. 247/2005, terenurile proprietate privata: indiferent de destinatia si titularul lor, sunt si raman in circuitul civil - pot fi instrainate si dobandite liber prin oricare din modurile prevazute de lege, cu respectarea dispozitiitor legii- cetatenii straini si apatrizii precum si persoanele juridice straine pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor in Romania in conditiile prevazute de legea speciala" - in baza vecniului act normativ, respectiv Legea nr. 54/1998 erau stabilite unete interdictii in acest sens: cetatenii straini si apatrizii nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor.- persoanele fizice care au cetatenie romana si domiciliul in strainatate pot dobandi in Romania, prin acte juridice intre vii si prin mostenire, terenuri de orice fel- persoanele juridice straine nu pot dobandi terenuri in Romania prin acte juridice intre vii sau pentru cauza de moarte - se instituia astfel incapacitatea strainilor si a apatrizitor de a dobandi proprietatea terenurilor, indiferent de categoria de folosinta a acestora => incapacitatea viza dobandirea prin acte juridice intre vii sau pentru cauza de moarte, prin mostenire sau prin uzucapiune. Legea le interzicea strainilor si apatrizilor nurnai dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilorl nu si a desmembramintelora.cestui drept. Legea nr.312/2005 are ca obiect reglementarea dobandirii dreptului de proprietate privata asupra terenurilor de catre cetatenii straini si apatrizi, precum si de catre persoanete juridice straine. Dispozitiile acestui act normativ nu se aplica in cazul dobandirii dreptutui de proprietate asupra terenurilor de catre cetatenii straini si apatrizi prin mostenire legala. - regimul juridic al terenurilor = ansambtul de reguli de fond si de forma care guverneaza actele juridice cu privire la terenuri. Potrivit Legii nr. 247/2005, terenurile cu sau fara constructii, situate in intravilan si extravilan, indiferent de destinatia sau de intinderea lor, pot fi instrainate si dobandite prin acte juridice intre vii, incheiate in forma autentical sub sanctiunea nulitatii absolute. Terenurile aflate in proprietate privata sunt si raman in circuitul civil general, putand fi instrainate prin acte juridice si dobandite prin modurile reglementate de Codul civil (vanzare-cumparare, donatie, renta viagera, contract de intretinere, testament, succesiune, uzucapiune si accesiune). - dreptul de proprietate privata asupra terenurilor poate fi dezmembrat, in conditiile legii, prin constituirea de drepturi reale principale derivate: dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de servitute propriu-zisa si dreptul de superficie- terenurile pot fi grevate de drepturi reale accesorii: dreptul de ipoteca, dreptul de retentie si privilegiile speciale imobiliare. De la regula potrivit careia terenurile proprietate privata, indiferent de destinatia si titularul lor sunt si rarnan in circuitul civil exista si exceptii: - unele terenuri agricole dobandite in proprietate privata in conditiile Legii nr. 18/1991, pe calea improprietaririi, sunt temporar si partial scoase din circuitul civil general - "Terenul atribuit conform art 19 alin. 1, art. 21 si art. 43 nu poate fi instrainat prin acte intre vii timp de 10 ani, socotiti de la inceputul anului urmator celui in care s-a facut inscrierea

57

proprietatii, sub sanctiunea nulitatii absolute a actului de instrainare" - constatarea nulitatii poate fi ceruta in justitie de catre primarie, prefectura, procuror, precum si de catre oricare alta persoana interesata. - sunt temporar si partial scoase din circuitul civil general urmatoarele terenuri dobandite in proprietate privata prin improprietarire:1. terenurile atribuite in proprietate fostilor cooperatori activi care nu au adus teren in cooperativa agricola sau au adus teren rnai putin de 5.000 mp, precum si celor care au lucrat ca angajati in ultimii trei ani in cooperativa sau in asociatii cooperatiste; 2. terenurile atribuite familiilor care solicita in scris si se obliga sa le lucreze, terenuri situate in localitatile cu excedent de suprafata agricola; 3. terenurile atribuite familiilor fara pamant sau cu pamant putin din alte localitati, din terenurile situate in localitatile cu excedent de suprafata agricola, care si-au asumat obligatia de a-si stabili domiciliul in localitatea respectiva si de a cultiva pamantul primit, renuntand la proprietatea din extravilan avuta in localitatea lor; 4. terenurile din zona montana, defavorizata de factori naturali, atribuite in proprietate familiilor tinere de tarani care provin din mediul agricol montan, au priceperea necesara si se obliga in scris sa intemeieze gospodarii sa creasca animale si sa exploateze rational pamantul in acest scop; - textul este de stricta interpretare si aplicare - celelalte terenuri trecute in proprietate particulara prin improprietarire se afla fara restrictii speciale in circuitul civil general, putand fi instrainate si respectiv dobandite prin acte si fapte juridice, inclusiv prin acte intre vii. - terenurile atribuite in proprietate particulara in cazurite si conditiile prevazute de Legea nr. 18/1991 sunt numai temporar si partial scoase din circuitul civil general - ele nu pot fi instrainate prin acte intre vii timp de 10 ani => interdictiile de instrainare se refera deopotriva la transmiterea dreptului de proprietate si la constituirea de drepturi reale, dezmembraminte ale dreptului de proprietate (uzufructul, uzul si superficial). - aceste terenuri nu pot fi nici ipotecate - totusi, daca un drept de ipoteca este sau a fost constituit, el nu va putea fi realizat de creditorul ipotecar, decat dupa implinirea termenului de 10 ani cand terenul ipotecat intra in circuitul civil general. - terenurile la care se refera art. 32 din Legea nr. 18/1991 sunt si raman partial in circuitul civil - ele pot fi transmise si dobandite in proprietate sau cu titlu de alt drept real principal prin acte mortis causa si prin succesiune legala. - se apreciaza ca posesia exercitata de altul asupra unui asemenca teren in intervalul termenului de 10 ani va putea fi luata in considerare pentru a invoca uzucapiunea de 30 de ani in sistemul Codului civil - nu va putea fi invocata insa uzuc'apiunea de scurta durata care face necesara dovada existentei justului titlu =>un titlu translativ de proprietate lovit de nulitate absoluta nu este just titlu. - Legea prevede ca momentul din care incepe sa curga termenul de 10 ani este 1 ianuarie a anului calendaristic urmator celui in care s-au indeplinit cerintele de publicitate imobiliara, s-a facut transcrierea titlutui de proprietate ori intabularea in cartea funciara. Sanctiunea actelor de instrainare intre vii a terenurilor enumerate in art. 32 din Legea nr. 18/1991 este nulitatea absoluta. Actiunea in constatarea nulitatii este imprescriptibila si poate fi introdusa de primarie, prefectura, procuror si de orice persoana interesata. Nulitatea nu poate si acoperita prin confirmare. Dupa implinirea termenului de 10 ani, terenurile in cauza vor intra in circuitul civil general, putand fi instrainate in regim de drept comun, inclusiv prin acte juridice intre vii. Potrivit Legii nr. 247/2005, terenurile cu sau fara constructii, situate in intravilan si extravilan, indiferent de destinatia sau de intinderea lor, pot fi instrainate si dobandite prin acte juridice intre vii, incheiate in forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute - terenurile nu pot fi instrainate decat prin act autentic ceea ce impune unele conditii ce trebuie respectate in caz de incheiere a unui antecontract de instrainare a unui asemenea teren. Legea nr. 247 /2005 stabileste cadrul reglementarilor cu privire la vanzarea terenurilor. Terenurile proprietate privata, indiferent de destinatia si titularul lor, sunt si raman in circliitul civil - pot fi instrainate si dobandite liber prin oricare-din modurile prevazute de

58

lege, cu respectarea dispozitiilor prezentei legi. Legea dispune ca: * terenurile cu sau fara construqii, situate in intravilan si extravilan, indiferent de destinatia sau de intinderea lor, pot fi instrainate si dobandite prin acte juridice intre vii, incheiate in forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute. * in cazul in care prin acte juridice intre vii se constituie un drept real asupra unui teren cu sau fara constructie, indiferent de destinatia sau intinderea acestora, dispozitiile amintite anterior se aplica in mod corespunzator. Cu exceptia litigiilor privind reconstituirea dreptului de proprietate privata si tegalitatea titlului de proprietate, conform legilor fondului funciar, existenta unui litigiu privitor la un teren cu sau fara constructii nu impiedica instrainarea acestuia si nici constituirea altor drepturi reale sau de creanta, dupa caz. Instrainarile realizate sub orice forma nu valideaza titlurile de proprietate ale instrainatorilor si dobanditorilor, daca acestea erau lovite de nulitate, ca urmare a incalcarii dispozitiilor legale in vigoare la data incheierii lor. Schimbul de terenuri proprietate privata se poate face cu acordul partilor contractante prin act autentic. Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea absoluta a actului de schimb. Prin schimburile efectuate, fiecare teren dobandeste situatia juridica a terenutui inlocuit, cu respectarea drepturilor si a sarcinilor constituite anterior in conditiile legii. Schimbul de terenuri intre persoanele fizice se poate face numai pe baza acordului acestora, dar pentru a fi vatabil este necesar sa se incheie in forma autentica. In ceea ce priveste forma autentica, ea este ceruta "ad validitatem", asa cum rezulta expres din lege.

59