DREPTUL

UNIUNII EUROPENE

CUPRINS

1. Consideraţii preliminare şi lămuriri conceptuale

1.1. Particularităţile dreptului comunitar în raport cu

dreptul internaţional public

1.2. Raportul drept comunitar – drept naţional

2. Izvoarele dreptului Uniunii Europene

2.1. Noţiunea de izvor al dreptului comunitar

2.2. Identificarea izvoarelor dreptului comunitar

3. Proiectul de Constituţie pentru Europa cu privire la dreptul

comunitar şi izvoarele acestuia

1. Consideraţii preliminare şi lămuriri conceptuale

- dreptul comunitar – sistem sui generis:

- acquis comunitar, acquis european;

- acquis:

- ceea ce a fost obţinut, recunoscut şi nu poate fi contestat;

- ansamblu de cunoştinţe, avantaje, drepturi etc. deja

obţinute printr-o acţiune;

- lat. acquiescere – a consimţi, a spune da;

- fr. acquis, de la acquerir = a obţine ceva graţie

efortului, experienţei, timpului;

- droit acquis = drept incontestabil;

Dreptul Uniunii Europene - totalitatea normelor juridice care

reglementează activitatea instituţiilor UE,

acţiunile şi politicile acesteia şi ale statelor membre;

- tratatele institutive şi tratatele modificatoare;

- actele normative adoptate de instituţiile Uniunii Europene pentru

punerea în aplicare a tratatelor (regulamente, directive, decizii,rec.);

- jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor europene;

- declaraţiile şi rezoluţiile adoptate în cadrul Uniunii Europene;

- acţiunile comune, poziţiile comune, convenţiile semnate, rezoluţiile,

declaraţiile şi alte acte adoptate în cadrul PESC al JAI (…)

- acordurile internaţionale la care este parte UE (şi cele încheiate între statele

membre ale Uniunii Europene cu referire la activitatea acesteia).

Acquis-ul comunitar - 30 de capitole

- domenii distincte de reglementare;

(domenii de negociere pentru statele candidate la aderare…)

1. Libera circulaţie a mărfurilor

2. Libera circulaţie a persoanelor

3. Libera circulaţie a serviciilor

4. Libera circulaţie a capitalului

5. Dreptul societăţilor comerciale

6. Politica în domeniul concurenţei

7. Agricultură

8. Pescuitul

9. Politica în domeniul transporturilor

10. Impozitare

11. Uniune economică şi monetară

12. Statistică

13. Politici sociale şi ocuparea forţei de muncă

14. Energie

15. Politica industrială

16. Întreprinderi mici şi mijlocii

17. Ştiinţă şi cercetare

18. Educaţie, formare profesională şi tineret

19. Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiilor

20. Cultură şi Politica în domeniul audiovizualului

21. Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale

22. Protecţia mediului

23. Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii

24. Justiţie şi afaceri interne

25. Uniune vamală

26. Relaţii externe

27. Politica externă şi de securitate comună

28. Control financiar

29. Dispoziţii financiare şi bugetare

30. Instituţii

- dreptul european = dreptul UE ?

- dreptul european include şi alte realităţi normative care aparţin dreptului

internaţional public; de exemplu:

- tratatele adoptate sub egida Consiliului Europei;

- Tratatul Organizaţiei Atlanticului de Nord (aparţine într-o

mare măsură dreptului european, deşi sunt părţi la el state

extraeuropene) etc.

- cand spaţiul Uniunii Europene va coincide cu spaţiul politic al întregii

Europe şi, prin urmare, cu spaţiul normativ al acesteia:

dreptul european = dreptul UE !!!

- dar dreptul UE = dreptul comunitar ?

- (…)

- dreptul comunitar se deosebeşte de dreptul internaţional public şi

de dreptul naţional al statelor; 

1.1.  Particularităţile dreptului comunitar în raport cu

dreptul internaţional public

 

- Specificul elaborării normelor comunitare;

- Obiectul de reglementare al dreptului comunitar…;

- Izvoarele dreptului comunitar…

- Subiectele dreptului comunitar…

- Dreptul comunitar - aplicabil direct, imediat si cu prioritate

in statele membre ale UE;

- Justiţia comunitară…

- Ordinea juridică în cadrul Uniunii Europene …

1.2. Raportul drept comunitar – drept naţional

- strans legat de raportul dintre sistemul dreptului internaţional public

şi sistemele de drept naţional;

- concepţia dualistă - cele două tipuri de drept există în mod independent unul

de celălalt;

- concepţia monistă - existenţa unei ordini juridice singulare;

- problema - prevalenţa dreptului intern sau a dreptului internaţional;

- teorii: - teoria priorităţii dreptului intern;

- teoria priorităţii dreptului internaţional;

- Convenţia asupra dreptului tratatelor, 1969: “un stat nu poate invoca dreptul său

intern pentru neexecutarea unui tratat internaţional”

Constitutia Romaniei

 ARTICOLUL 11

  Dreptul international si dreptul intern

   (1) Statul român se obliga sa îndeplineasca întocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

   (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

   (3) În cazul în care un tratat la care România urmeaza sa devina parte cuprinde dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupa revizuirea Constitutiei.

ARTICOLUL 20

    Tratatele internationale privind drepturile omului

    (1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.

   (2) Daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului în care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.

TEXTE CONSTITUŢIONALE

“Acordurile internaţionale... au întâietate faţă de normele legislaţiei interne care sunt în contradicţie cu ele” Constituţia Bulgariei, art.5 al.4

“Tratatele sau acordurile ratificate sau aprobate regulat au, după publicare, o autoritate superioară faţă de cea a legilor, sub rezerva că fiecare acord sau tratat va fi aplicat de către cealaltă parte.” Constituţia Franţei, art.55

  “Regulile generale ale dreptului internaţional public fac parte din dreptul federal. Ele sunt superioare legilor şi creează direct drepturi şi obligaţii pentru locuitorii teritoriului federal.” Constituţia Germaniei, art.10

  “Ordinea juridică italiană se conformează regulilor de drept internaţional recunoscute în general.” Constituţia Italiei, art.10

  “Dacă alte reglementări decât cele prevăzute de lege sunt stabilite de un tratat internaţional al Federaţiei Ruse, regulile tratatului internaţional prevalează.” Constituţia Federaţiei Ruse, art.15, al.4

  “Încheierea unui tratat internaţional care conţine dispoziţii contrare Constituţiei, va trebui să fie precedată de o revizuire a acesteia.” Constituţia Spaniei, art.95, al.1

  “Ordinea juridică a Republicii Ungaria acceptă regulile universal recunoscute ale dreptului internaţional şi garantează concordanţa între angajamentele contractate în domeniul dreptului internaţional şi dreptul intern.” Constituţia Ungariei, art.7

!!! - problema raportului dintre dreptul comunitar

şi

dreptul naţional

- o „problemă” pentru statele care, în momentul apariţiei primei

organizaţii comunitare împărtăşeau fie concepţia dualistă, fie

concepţia monistă a priorităţii dreptului naţional…

1.2.1. Aplicarea imediată, directă şi prioritară a

dreptului comunitar în ordinea juridică internă

!!! principiu fundamentul al ordinii juridice a Uniunii Europene;

- dreptul comunitar este aplicat imediat:

- tratatele institutive şi cele modificatoare au fost incluse în dreptul naţional, în

special prin dispoziţiile constituţionale;

- şi celelalte dispoziţii comunitare adoptate de instituţiile Uniunii Europene au

aplicare imediată;

- chiar dacă statele pot adopta măsuri naţionale de aplicare, ceea ce

reprezinta o competenţă executivă şi nu decizională !!!

- principiu constituţional.

- dreptul comunitar este aplicat direct:

- nu sunt necesare alte acte naţionale (de ratificare, de transformare sau de

introducere) pentru a pune în aplicare izvoarele comunitare;

- judecătorii şi justiţiabilii pot invoca direct dreptul comunitar;

- dreptul comunitar este aplicat cu prioritate:

- realizarea construcţiei europene prin unitatea ordinii juridice –

raţiunea de a fi a dreptului comunitar;

- statele membre ele UE au acceptat „regula jocului” potrivit căreia au transferat

unele competenţe decizionale (legislative) către instituţiile europene;

- integrare automată a dreptului comunitar în ordinea juridică naţională.

Constituţia Romaniei, 2003, art.148

„(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în

scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al

exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în

aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei

Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul

deputaţilor şi senatorilor.

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii

Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter

obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu

respectarea prevederilor actului de aderare.”

2. Izvoarele dreptului Uniunii Europene

  2.1. Noţiunea de izvor al dreptului comunitar

  Dreptul conţinut - regulile juridice care-l alcătuiesc,

comunitar corespunzătoare comportamentelor pe care statele le doresc ca pozitive şi eficiente

forma - din punct de vedere tehnic, cum ni se înfăţişează în concret aceste reguli

internă - ca structură internă (instituţii juridice şi ramuri de drept), foarte strâns

legată de conţinutul dreptului;

exterioară - “izvoare formale ale dreptului”

- definitie - înţelegem instrumentele juridice care dau formă exterioară

normelor comunitare, instrumente care sunt fie tratatele institutive

şi modificatoare, fie instrumentele specifice care emană de la

instituţiile Uniunii Europene, potrivit competenţelor acestora.

principale

2.2. Identificarea izvoarelor dreptului comunitar derivate

auxiliare

1. Izvoarele principale (primare):

a) Tratatele originare:

- Tratatul instituind Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului,

Paris, 1951 (în vigoare de la 23 iulie 1952, pt. o perioadă de 50 de ani);

- Tratatul instituind Comunitatea Economică Europeană şi

- Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, Roma,

1957 (în vigoare de la 1 ianuarie 1958);

b) Tratatele şi alte acte modificatoare ale tratatelor originare, precum:

- Convenţia cu privire la instituţiile comune, Roma, 1957;

- Adunarea parlamentară şi Curtea de Justiţie;

- Protocolul asupra privilegiilor şi imunităţilor comunităţilor europene,

Bruxelles, 1965;

- Tratatul de fuziune, Bruxelles, 1965 (în vigoare de la 1 iulie 1967):

- s-a instituit o Comisie unică şi un Consiliu unic;

- Actul unic european, Luxemburg, Haga, 1986 (în vigoare de la 1.07.1987):

- a stabilit termenul de 31 decembrie 1992 pentru realizarea definitivă a

Pieţei unice, reglementând mişcarea liberă a bunurilor, serviciilor,

capitalurilor şi persoanelor pe tot cuprinsul Comunităţilor;

- Tratatul asupra Uniunii Europene, Maastricht, la 7.02.1992 (în vigoare de

la 1.11.1993):

- a creat Uniunea Europeană, care cuprinde Comunităţile europene şi alte

forme de cooperare;

- Tratatul de la Amsterdam, 1997 (în vigoare de la 1.05.1999):

- noutăţi cu privire la forţa de muncă, capitolul social, libera circulaţie a

persoanelor, noi atribuţii ale Parlamentului, PESC etc;

- Tratatul de la Nisa, 2001 (în vigoare la 1.02.2003):

- realizează o veritabilă reformă, în scopul pregătirii cadrului

instituţional pentru extinderea UE;

- Actele de aderare a noilor state membre etc.

!!! Precizări

- tratate institutive – cele prin care s-au creat comunitatile europene si UE:

- Tratatul instituind Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului;

- Tratatul instituind Comunitatea Economică Europeană;

- Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice;

- Tratatul asupra Uniunii Europene;

- tratatele compozite - tratate care au un caracter complex:

- conţin şi norme care nu răspund principiilor comunitare (…)

- domenii în care tratatele nu aplică metoda supranaţională;

- normele referitoare la pilonul al doilea - PESC;

- normele referitoare la pilonul al treilea – JAI

- apartin acestei categorii (tratate compozite):

- Actul unic european;

- Tratatul asupra Uniunii Europene;

- Tratatul de la Amsterdam.

2. Izvoarele derivate

- sunt subsidiare tratatelor şi se fundamentează pe acestea;

- !!! distincţie între:

- regulament, decizie şi directivă - sunt izvoare de drept (nu intotdeauna…);

- recomandarea şi avizul - caracter recomandativ (de regula…);

recomandarea - în situaţia în care un stat nu se conformeaza: - conţinutul recomandării poate fi transferat într-un act cu caracter obligatoriu sau - Curtea de Justiţie poate să decidă care va fi conduita statului;

avizele obligatorii: - consultative – solicitarea este obligatorie; - conforme – solicitarea si continutul sunt obligatorii; - acestea sunt izvoare derivate !!! facultative - numai consultative.

a) Regulamentul

- actul normativ comunitar care are aplicabilitate generală, fiind

obligatoriu şi direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene;

- cel mai complet şi eficient act legislativ;

- nu trebuie să fie supus unor măsuri naţionale de transpunere în ordinea juridică

internă - direct aplicabil;

- creează imediat drepturi şi obligaţii care pot fi valorificate de particulari:

- în raporturile pe verticală - cu autorităţile;

- în raporturile pe orizontală - cu alţi particulari;

- judecătorul naţional poate controla dacă măsurile naţionale sunt conforme;

- tipuri (in funcţie de conţinut şi de autoritatea lor):

- regulamente de bază - adoptate de Consiliul Uniunii Europene împreună

cu Parlamentul European sau

- adoptate numai de Consiliu;

- regulamente de execuţie - adoptate de Comisia Europeană şi, uneori, de

Consiliul Uniunii Europene.

b) Decizia

- se deosebeşte de regulament prin absenţa caracterului general;

- este obligatorie doar pentru cei pentru care a fost adoptată, state sau

particulari;

- este un act individual prin natura sa;

- pune sub semnul întrebării calitatea sa de izvor de drept ???

c) Directiva

- instrument legislativ comunitar destinat armonizării legislaţiilor naţionale;

- este obligatorie pentru statele membre (la fel ca regulamentul şi decizia); - de cele mai multe ori - adresată tuturor statelor membre ale UE, având un caracter general ca şi regulamentul; !!! - spre deosebire de regulament, lasă statelor posibilitatea de a stabili forma şi mijloacele de transpunere în practică; - uneori se deosebeşte de regulament şi se apropie de decizie: - obligatorie doar pentru cei cărora li se adresează - caracter ind.;

- pot fi adoptate: - de Consiliul Uniunii Europene împreună cu Parlamentul European; - numai de Consiliu sau - numai de Comisia Europeană;

- tipuri: - directive de bază - pentru executarea tratatelor; - directive de execuţie - pentru aplicarea directivelor de bază.

3. Izvoarele auxiliare (complementare)

- actele derivate care, deşi stabilesc reguli comunitare, şi, prin urmare, sunt izvoare de drept comunitar, nu sunt enumerate de TCE („acte atipice”)

a) actele interne ale instituţiilor Uniunii Europene - reglementează activitatea internă a instituţiilor europene, relaţiile interinstituţionale şi, uneori, chiar relaţii care se nasc în afara acestui cadru: - statutele şi regulamentele interne; - actele pregătitoare (elaborate în cadrul procedurilor decizionale); b) actele generale (hotărâri) - acte generale care nu se adresează unor subiecte strict determinate. - desemnate uneori prin termenul decizii - nu aparţin categoriei de acte derivate cu această denumire;

c) rezoluţiile, concluzii, declaraţii, comunicări - sunt izvoare ale dreptului comunitar numai dacă produc efecte juridice. - adoptate de Consiliul UE ori de Comisia Europeană sau în comun;

4. Tratatele internaţionale

- calitatea organizaţiilor internaţionale ca subiecte de drept internaţional este dată

şi de capacitatea acestora de a dobândi drepturi ori de a-şi asuma obligaţii

devenind părţi la tratatele internaţionale;

- tratatele internaţionale încheiate cu statele terţe sau cu organizaţii

internaţionale guvernamentale fac parte din ordinea juridică comunitară;

- sunt opozabile şi statelor membre !!!

- raportul dintre tratatele internationale şi dreptul comunitar:

- acordurile internaţionale ocupă un rang inferior tratatelor comunitare

(dreptului primar), dar superior dreptului derivat;

- Curtea de Justiţie poate să constate incompatibilitatea unui acord

internaţional, anterior încheierii acestuia, şi să ceară revizuirea lui

(Tratatului instituind Comunitatea Europeană, art.300);

Aspecte particulare cu privire la calitatea de izvor de drept a principiilor generale de drept, a jurisprudenţei Curţii de Justiţie

şi a cutumei

- principiile generale de drept (internaţional sau naţional): - comunitarizate (supuse finalităţilor comunitare), devin principii de drept comunitar, alături de cele consacrate în textele tratatelor comunitare; - nu sunt izvoare distincte ale dreptului comunitar, pentru că principiile nu sunt ele însele forme exterioare de exprimare a dreptului, ci actele care le consacră.

- jurisprudenţa Curţii de Justiţie - nu reprezintă un izvor al dreptului comunitar decât în măsura în care îl interpretează şi îl aplică; - rolul extrem de important al Curţii de Justiţie… recursurile prejudiciale… - deciziile Curţii nu sunt obligatorii pentru toţi decât în măsura în care interpretează dreptul comunitar.

- cutuma - discutabil (…)

2.2.1.   Identificarea actelor comunitare.

Numărul CELEX

Numărul CELEX - un identificator unic al actelor comunitare, format dintr-o

combinaţie de cifre şi litere, poziţia fiecărei cifre şi litere

având o anumită semnificaţie

0 0 0 0 0 x 0 0 0 0

- prima cifră - numărul codului sectorului documentar;

- următoarele patru cifre - anul în care a fost adoptat (publicat) actul;

- litera - tipul de actului;

- ultimele 4 cifre - seria sau numărul actului comunitar.

Exemplu: 31968R1612 - reprezintă Regulamentul nr.1612 din anul 1968:

- 3 desemnează legislaţia derivată;

- 1968 este anul adoptării actului;

- litera R desemnează regulamentul;

-1612 este numărul de înregistrare al actului.

Codificarea sectoarelor documentare:

1. Tratatele de instituire a Comunităţilor Europene şi tratatele care le modifică

sau le completează;

2. Legislaţia care decurge din relaţiile externe ale Comunităţilor sau ale statelor

membre (când relaţiile lor externe sunt legate de cele ale Comunităţilor);

3. Legislaţia secundară (derivată);

4. Legislaţia complementară (decizii ale reprezentanţilor statelor membre întruniţi

în Consiliu, convenţii internaţionale încheiate între statele membre în

conformitate cu dispoziţiile tratatelor etc.);

5. Avizele, rezoluţiile, poziţiile comune, proiectele legislative ale instituţiilor

comunitare;

6. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene şi a Tribunalului

de Primă Instanţă;

7. Dispoziţiile naţionale de transpunere a directivelor comunitare;

8. Întrebările adresate Parlamentului European.

Exemplu de codificare a tipului de act pentru sectorul 3 (legislaţie derivată):

E - poziţii comune, acţiuni comune şi strategii comune PESC;

F - poziţii comune şi decizii-cadru JAI;

R - regulamente;

L - directive;

D - decizii şi decizii sui generis;

S - decizii de interes general CECO;

M - acceptarea unei concentrări notificate;

J - acceptarea unei societăţi mixte (joint venture) notificate;

B - buget;

K - recomandări CECO;

O - orientări BCE;

H - recomandări;

A - avize;

G - rezoluţii;

C - declaraţii;

Q - reguli de procedură şi acorduri interinstituţionale

X - alte acte

2. Proiectul de Constituţie pentru Europa cu privire la

dreptul comunitar şi izvoarele acestuia 

Titlul V, capitolul I – „Dispoziţii generale”

- actele juridice utilizate de instituţiile Uniunii în exercitarea competenţelor

acesteia sunt grupate pe două categorii:

1. Actele legislative - adoptate în comun de către Parlamentul European şi

Consiliu, la propunerea Comisiei, conform procedurii

legislative ordinare:

- legea europeană - actul legislativ cu caracter general, obligatoriu în

toate elementele sale, cu aplicabilitate directă în toate

statele membre (va înlocui actualul regulament);

- legea-cadru europeană - act legislativ care obligă orice stat membru

destinatar în ceea ce priveşte rezultatele care

trebuie obţinute, lăsând autorităţilor naţionale

competenţa în privinţa alegerii formei şi

mijloacelor (va înlocui directiva);

2. Actele non-legislative:

- regulamentul - act nelegislativ, cu caracter general, de punere în aplicare a

actelor legislative şi a anumitor dispoziţii ale Constituţiei;

- decizia - act nelegislativ care este obligatoriu în toate elementele sale; atunci

când desemnează destinatarii, decizia europeană nu este obligatorie

decât pentru aceştia;

- recomandările şi avizele - adoptate de către instituţii;

- nu au caracter obligatoriu.

- regulamentele delegate - particularitate a reglementării constituţionale:

- Consiliul şi Parlamentul, prin legile şi legile-cadru europene, pot delega

Comisiei competenţa de a adopta regulamente delegate, prin care să

completeze sau să modifice legile sau legile-cadru.

- nu sunt un tip nou de acte juridice ale UE;

- unele regulamente vor fi delegate în scopul de a face mai lejer lucrul cu

actele legislative;