Home >Documents >CAPITOLUL 2: ORGANIZAREA JUDICIARĂ A UNIUNII ... CJUE) dreptul Uniunii Europene. De aceea este...

CAPITOLUL 2: ORGANIZAREA JUDICIARĂ A UNIUNII ... CJUE) dreptul Uniunii Europene. De aceea este...

Date post:29-Jul-2020
Category:
View:5 times
Download:0 times
Share this document with a friend
Transcript:
  • Manual INM 2016 – formare inițială

    1

    Beatrice Andreșan-Grigoriu

    CAPITOLUL 2: ORGANIZAREA JUDICIARĂ A UNIUNII

    EUROPENE

    „Instanța națională consideră „în naivitatea” ei că

    motivarea cererii de trimitere ar putea reprezenta o

    antepronunțare pe fondul cauzei, explicație care este în mod

    clar una de neacceptat în fața Curții.”

    (auditor de justiție, lucrare comună, martie 2012)

    Obiective de formare recapitulare a cunoștințelor anterioare;

    vor identifica instanțele Uniunii Europene, vor înțelege modul în care se

    intersectează activitatea instanțelor create la nivel european și cea a instanțelor

    naționale, precum și rolul lor în aplicarea dreptului UE;

    Teme abordate Tipurile de instanțe din UE; compunerea și competențele CJUE; deciziile CJUE;

    elemente de procedură în fața CJUE; competențele instanțelor naționale în

    aplicarea dreptului UE;

    Sediul materiei

    (texte relevante)

    Art. 19 TUE

    Art. 251-281 TFUE

    Statutul Curții de Justiție

    Regulamentul de procedură

    Hotărâri importante -

    Website curia.europa.eu

    1.1 DE CE?

    De ce să citiți acest capitol? Bifați una sau mai multe căsuțe:

     Pentru că nici despre asta nu-mi mai aduc aminte mare lucru.

     Pentru că am sărit peste capitolul anterior și e jenant să nu știu măcar care sunt instanțele UE

     Pentru că vreau să devin judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

     Pentru că fără, nu știu unde să trimit cereri preliminare.

     Pentru că mă interesează.

     Pentru că sunt evaluat/ă în cursul formării continue și la examenul final.

    1.2 INSTANȚELE UNIUNII EUROPENE

    În contextul unei discuții despre Uniunea Europeană, propun să folosim sintagma

    „organizare judiciară” și nu „ierarhie judiciară”. Ultima oferă imaginea unui sistem unitar,

    bazat pe instanţe aflate, unele faţă de celelalte, într-un raport caracterizat de controlul

    judiciar al hotărârilor de către instanțele aflate în poziţie superioară. Această imagine ar fi

    necorespunzătoare față de realitatea raportului dintre instanțele europene și instanțele

    naționale ale statelor membre. Sintagma „organizare judiciară” reuşeşte să comunice

    existenţa unui sistem de instanţe care funcţionează în cadrul unui sistem autonom de drept,

    fără să implice în mod necesar şi existenţa vreunui raport formal ierarhic între ele. 1

    1 În același sens și K Lenaerts, I. Maselis, K Gutman, EU Procedural Law, Uxford University Press, 2014, partea I.

    http://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2012-10/staut_cons_ro.pdf http://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2012-10/rp_ro.pdf

  • Capitolul 2: Organizarea judiciară a Uniunii Europene

    2

    Orice jurist, fiind format într-un sistem de

    drept național, cunoaște bine sistemul

    judiciar din propria țară. Poate, în ziua de

    astăzi, prin forța lucrurilor sau din pasiune,

    are idee în legătură cu cel puțin încă un

    sistem din Europa (fiind expert, desigur, în

    sistemul american, de la TV). Oricât de

    „străine” ar fi sistemele altor state

    europene, cele create la nivel internațional

    se simt și mai străine. Sunt multinaționale,

    ceea ce poate induce o senzație de

    îndepărtare (oare cum își pot concilia

    reperele de gândire juridică juriști de

    naționalități diferite, școliți, formați și

    rodați în locuri diferite?).

    Separația mentală pe care unii dintre noi o

    mențin inconștient sau chiar o cultivă între

    dreptul european și dreptul intern se

    manifestă și în răspunsul la întrebarea „câte

    instanțe are Uniunea Europeană?”.

    Trei, sare auditorul nerăbdător și începe să

    recite bucuros: Curtea de Justiție,

    Tribunalul (fost de Primă Instanță) 2 și

    Tribunalul Funcției Publice. Fiind al doilea-

    al treilea seminar, formatorul, ca să nu-l

    descurajeze, dă din cap aprobator, desigur,

    așa este... și adaugă cu blândețe – dacă ne gândim strict din perspectivă internațională.

    Ochi care se măresc, ochi care clipesc, ochi care se îngustează, frunți care se încruntă,

    frunți care rămân (întotdeauna) senine. Uneori se găsește cineva care încearcă încetișor

    „păi mai sunt și instanțele naționale… că și ele aplică… și tot în UE… chiar dacă sunt…”.

    Bucuros, formatorul intensifică mișcările verticale din cap: așa este, întrebarea a fost câte

    instanțe are Uniunea Europeană, instanțele instituite la nivelul organizației internaționale

    sunt trei, într-adevăr, dar acestora li se adaugă sutele de instanțe ale statelor membre la care

    vine cetățeanul să se plângă.

    Să se plângă, de exemplu, că plătește taxă

    pe mașina de import din Germania cât o

    treime din tot prețul, când știe el că

    „tratatul” zice altfel și a auzit la TV că „se

    câștigă la tribunal”. Resortisantul nostru nu

    se adresează direct CJUE (nu are această

    cale legală deschisă, a auzit el între timp că

    nu merge), ci tribunalului (județean)

    competent în primă instanță potrivit legii

    române, întemeindu-și însă acțiunea

    exclusiv pe articolul relevant din Tratat.

    Instanța română este cea care va trebui să

    decidă dacă prevederile din legea română

    sunt conforme cu Tratatul (pentru că îl

    2 Denumirea „de primă instanță” nu mai corespundea realității: Tribunalul judecă și recursuri împotriva deciziilor Tribunalului

    Funcţiei Publice, limitate la chestiuni de drept (art. 256 (2) TFUE).

    Resortisant al unui stat = persoana fizică

    sau juridică având cetățenia, respectiv

    naționalitatea acelui stat, conform

    legislației sale.

    Resortisant român = persoana fizică sau

    juridică având cetățenia, respectiv

    naționalitatea română, potrivit legislației

    române.

    (art. 3 din Legea nr. 157/2005 de ratificare

    a Tratatului de aderare)

    Timp de trei decade de la înfiinţarea

    Comunităţilor, Curtea de Justiţie a fost

    singura instituţie cu atribuţii

    jurisdicţionale. Ca urmare a creşterii

    numărului de cauze pe rolul său,

    corespunzător creşterii numărului de state

    membre, prin Actul Unic European a fost

    creat Tribunalul de Primă Instanţă

    (TPI), în încercarea de a degreva Curtea.

    Tratatul de la Nisa a iniţiat o nouă

    reformă, prin care au fost extinse

    competenţele TPI şi s-a prevăzut

    posibilitatea creării de camere

    jurisdicţionale specializate. Ca urmare, în

    2005 a fost creat Tribunalul Funcţiei

    Publice (TFP), specializat în litigiile

    dintre UE şi funcţionarii săi.

    Informații oficiale despre sistemele

    judiciare ale statelor membre se găsesc pe

    portalul e-Justiție, la adresa https://e-

    justice.europa.eu/content_judicial_systems

    -14-ro.do. Din meniul din stânga, rubrica „Sisteme judiciare” duce la pagina despre

    sistemele naționale, unde stegulețele din

    partea dreaptă a ecranului asigură ușurința

    navigației.

    https://e-justice.europa.eu/content_judicial_systems-14-ro.do https://e-justice.europa.eu/content_judicial_systems-14-ro.do https://e-justice.europa.eu/content_judicial_systems-14-ro.do

  • Capitolul 2: Organizarea judiciară a Uniunii Europene

    3

    obligă la acest lucru Constituția și Tratatul de aderare la UE). Pentru aceasta, va analiza

    articolul de Tratat, va cerceta jurisprudența CJUE pe marginea acestuia, va compara dacă

    prevederea legii române e compatibilă sau nu cu interpretarea la care a ajuns. Cu alte

    cuvinte, instanța română este cea care va face aplicarea dreptului UE – în acest exemplu, a

    unei prevederi de Tratat. Orice soluție va pronunța în dosar pe fond, de respingere sau de

    admitere a acțiunii, se va sprijini pe interpretarea unei norme de drept UE Instanța poate

    interpreta norma UE singură, pe baza propriei cercetări, sau poate să aprecieze, din diverse

    motive (pe care le vom examina în detaliu mai târziu) că are nevoie de ajutorul de

    interpretare al Curții de Justiție. În această situație, va suspenda judecata cauzei și va

    adresa CJUE o cerere preliminară, în care va solicita interpretarea normei respective, în

    contextul existenței prevederii naționale respective. Interpretarea dată de Curte normei în

    hotărârea preliminară pe care o va pronunța va fi obligatorie pentru toate instanțele din

    U.E, dar soluția pe fond va fi pronunțată de instanța națională. Acesta este momentul și

    locul în care instanțele naționale și CJUE interacționează, colaborează pentru obținerea

    unei soluții de interpretare a unei chestiuni de drept al UE necesare pentru soluționarea

    unui litigi

Click here to load reader

Embed Size (px)
Recommended