Portul popular reprezintă una dintre cele mai importante

forme de cultură ale unui popor, pe baza lui realizându-se nume-roase cercetări: geneza istorică și etapele principale de evoluţie, formele contemporane și aria de răspândire, originalitatea sa în ra-port cu portul altor popoare, con-tribuţia lui în procesul de geneză al unui popor.

În îndelungatul proces de evo-luţie al costumului popular s-au înregistrat progrese mai mult în înfrumuseţarea pieselor de bază, decât în perfecţionarea sau îmbu-nătăţirea croielii. Piesa de bază a fost cămașa , purtată atât de băr-baţi, cât și de femei. Costumul bărbătesc avea o piesă speci� că, și anume iţarii, iar cel femeiesc fota sau catrinţa. Dintre hainele pen-tru sezonul rece este sarica, dar și pieptarul, confecţionat din piele de animal sau căciula, moștenită de la daci.

În evoluţia portului popular se evidenţiază trei etape. În prima

etapă portul românesc s-a indi-vidualizat în raport cu cel al po-poarelor vecine și s-a diferenţiat în funcţie de zonă. Cromatica s-a diferenţiat local pe categorii de vârstă și zonal prin preferinţele pentru anumite tehnici, motive etc.

Cea de a doua etapă a fost in-� uenţată de zona orășenească. Materialele industriale au înlocu-it textilele casnice. Piesele de in-� uenţă orășenească au apărut ca protectoare ale celor tradiţionale (bluza peste cămașă, năframa în locul maramei albe, etc. ) Curând, piesele tradiţionale au fost înlo-cuite în portul zilnic, și mai apoi în portul de sărbătoare. Declinul portului tradițional s-a accentuat în mai multe zone odată cu dez-voltarea economiei de schimb și a legăturilor cu orașele. La părăsi-rea portului tradițional românesc a contribuit și ţărănimea înstărită, care, în lupta pentru avere și din dorinţa de evidenţiere, a adoptat costumul orășenesc.

În cea de a treia etapă, contem-porană, costumul popular nu se mai folosește în mod regulat sau la treburile agricole. Portul se mai folosește local pentru valori� ca-rea tradiţiilor artistice sau la eve-nimente și sărbători, în regiuni ale ţării unde se mai păstrează datinile și obiceiurile străvechi.

Grija omului pentru înfăţișare și atenţia acordată aparenţelor a constituit dintotdeauna un ele-ment de� nitoriu pentru umanita-te. Cu toate că moda se schimbă de la an la an și omul cade pradă adesea tentaţiei de a i se plia, ves-timentaţia este transformată pen-tru a purta mesaje sociale, mora-le, estetice, de ierarhie socială.

De-a lungul timpului, veșmân-tul primește semni� caţie socială, devenind o modalitate de a cu-noaște rangul și ierarhia. Podoa-bele, materialele, culorile, croiala, devin elemente ale costumului prin care societatea interpretează apartenenţa purtătorului. De ase-menea, haina transmite emoţii și

Revenirea la tradiţii – portul popular de duminică

1

Duminică, 20 decembrie, după Sfânta Liturghie, am avut-o

invitată pe Maria Stroia - interpre-tă de muzică folclorică, din zona Orăștiei, deţinătoarea unei colec-ţii de costume populare vechi de până la 200 de ani. Cu ajutorul ei și a tinerilor din parohie, am organizat o prezentare a acestor costume valoroase, în încercarea

de a reînvia tradiţia portului po-pular în inimile oamenilor, pre-cum și conștiinţa frumuseţii por-tului de sărbătoare sau a portului de duminică.

Maria a povestit despre evoluţia costumului popular din zona de unde se trage, de acum 200 de ani și până în prezent. Au fost pre-zentate 18 costume populare din

zonele: Orăștie, Mărginimea Si-biului, Muntenia, Oltenia și Ma-ramureș. Prezentarea s-a încheiat cu un scurt recital de colinde, sus-ţinut de Maria și tinerii din paro-hie.

Maria a fost de acord să ne po-vestească, mai jos, despre evolu-ția portului popular românesc și semni� cațiile acestuia.

Portul popular

Foaie parohială bilunară a bisericii ortodoxePogorârea Sfântului Duh - Sfântul Nicolae

Militari - Bucureşti

Anul

I, N

r. 24

/ 17

ianu

arie

201

6

DIALOG DE DUMINICĂ

2

sentimente. De exemplu, albe sau negre, hainele de doliu transmit durerea rudelor, iar în anumite comunităţi reprezintă un mod de a-i proteja pe cei vii de spiritele morţilor.

Deslușirea mesajului social al costumului popular implică o atentă citire a tuturor semnelor existente (forme, culori, acceso-rii, etc). Costumul popular co-munică și date de ordin naţional, � ecare popor arborându-și portul tradiţional ca și drapelul, ambele având aceeași valoare simbolică.

Ca element utilitar, costumul se raportează la condiţiile geogra� ce și de climă, la ocupaţii și mește-șuguri.Ca element de podoabă, el este legat de cele mai importante ceremonii din viaţa purtătorului.

Costumul popular are ca piesă de bază cămașa lungă, de culoa-re albă. Cu o evidentă in� uenţă bizantină, costumul popular nu poate � imaginat cu cămașă cu mâneci scurte. Pentru mult timp, lungimea cămășii a fost impusă de moravuri și s-a menţinut ca simbol al dependenţei sexului feminin. De la naștere și până la moarte, cămașa îl însoţește pe ţăran la muncile câmpului și la sărbători. Ea îndeplinește, de ase-

menea, rolul de marcă socia-lă, în cadrul societății rurale. Există o cămașă a duminici-lor, a sărbătorilor de peste an,

a Paștelui și Crăciunului, cămașa fecioarei și a vădu-vei, a nunţilor, a nașterii și

a botezului, a datini-

lor și obiceiu-rilor, cămașa morţii. Pen-tru ţăranul român, naș-terea, nunta și înmormân-tarea erau evenimentele cele mai im-portante, � -ind tratate în conformitate cu indicaţiile și interdicţi-ile moștenite prin tradiţie.

În cazul unei logodne, dacă fata accepta, era obligată sa ţeasă și să brodeze cămașa de mire și nă-frama. Cămașa de mire urma ca mai târziu să � e folosită ca prima cămașă a pruncului sau cămașa de înmormântare a soţului. Nă-frama era legătura celor doi tineri în faţa lui Dumnezeu, prin parti-ciparea ei la ceremonia nunţii, ca semn al fertilităţii (� ind purtată de mire la încingătoare), dar și al unirii celor doi pe lumea cealaltă, aceasta pe parcursul vieţii stând la icoana din casă, iar la moartea soţilor împărţindu-se în jumătate pentru � ecare. Trebuie menţio-nată și cămașa de soacră, lucrată de mireasă, ca dovadă a îndemâ-nării și talentului acesteia.

În unele zone etnogra� ce, îm-brăcarea anumitor piese de port de către mireasă în ziua nunţii era obligatorie. În Teleorman, miresele purtau ca piesă obliga-torie cojocul cu creţ sau cu clini, cu sau fără mâneci, lung până sub genunchi, de-corat cu mo-tive vegetale, realizate cu ihră albă si verde. În su-dul ţării, mi-resele înstări-te purtau pe cap un fes de pâslă cu ciu-cure negru. În Mehedinţi, era obligato-riu ca mirea-sa și nașa să

poarte vâlnicul roșu, cu care se și înmormântau.

Cămașa mamei era brodată cu semnul crucii, iar în timpul naș-terii, în tivul cămășii erau cusute talismane-usturoi sau busuioc. Cămașa lăuzei trebuia brodată cu cruci roșii în dreptul sânilor pentru a proteja simbolic lapte-le. Scutecele și cămașa pruncului erau croite din cămașa de mire a tatălui, pentru a-l proteja de du-hurile rele cu forţa tatălui.

Înmormântarea a fost însoţită dintotdeauna de o serie de prac-tici și credinţe. În acest context apare și piesa vestimentară, că-mașa mortului. Croită ca un sac, cămașa era prevăzută cu patru ori� cii sub formă de cruce, cu care era îmbrăcat defunctul pen-tru a nu se transforma în strigoi.

Sărbătorile de peste an impun o serie de semne și simboluri, care implică vestimentaţia. De exem-plu, cămașa de Drăgaică, purta-tă în cadrul unui rit agrar numit „Sânzienele”, era cea mai frumoa-să dintre cămășile de zestre, ale celei mai mândre și mai harnice fete, aleasă Drăgaica. „Junii Bra-șovului”, obicei speci� c zonei, re-aduce în prim plan costumul unei vechi organizaţii militar-popula-re. La cămașa de june, purtată de vătaf, lucrau patru femei timp de patru luni pentru ca produsul � -nit să � e acoperit cu 40.000 de pa-iete și mărgele, cămașa cântărind în � nal aproape 10kg.

Costumul popular marchează însă și caracterele biologice ale

sentimente. De exemplu, albe sau

lor și obiceiu-rilor, cămașa lor și obiceiu-rilor, cămașa lor și obiceiu-

morţii. Pen-tru ţăranul morţii. Pen-tru ţăranul morţii. Pen-

român, naș-terea, nunta și înmormân-tarea erau evenimentele cele mai im-portante, � -ind tratate în portante, � -ind tratate în portante, � -

conformitate cu indicaţiile și interdicţi-cu indicaţiile și interdicţi-cu indicaţiile

ile moștenite și interdicţi-ile moștenite și interdicţi-

prin tradiţie.ile moștenite prin tradiţie.ile moștenite

3

individului. Diferenţa de sex este marcată mai ales de piesa de bază a costumului-cămașă, încreţi-tă la gât pentru femei și dreaptă pentru bărbaţi. Dar, în funcţie de anotimp, atât femeile, cât și băr-baţii, poartă peste cămăși piepta-re, cojoace și haine mari de blană.

Fiecare grup social sau nivel de vârstă își are codul său de simbo-luri. Aceste atribute vestimentare se subliniază prin găteala capu-lui, decorul și cromatica pieselor de port. Dife-renţele de vârstă și stare civică erau marcate în primul rând prin piep-tănătura și acoperămân-tul capului. Fata care ieșea la horă pentru pri-ma dată își împodobea părul cu ciucuri mul-ticolori, cununiţe din � ori arti� ciale sau natu-rale, mărgele, agrafe din os cu pietre colorate. În zona Țării Zarandului, fetele ajunse la vârsta că-sătoriei își puneau brâ-ul. Bogăţia ornamentală și cromatica se ampli� că odată cu vârsta, culminând cu portul miri-lor și ajungând la un colorit sobru la bătrâni.

Un alt aspect care făcea diferen-ţa este cel legat de ocupaţia pur-tătorului. Plugarul la câmp se îm-brăca cu haine comode și sumare, iar ciobanul cu șubele miţoase, ferindu-l de intemperii. Cămașa bărbătească cu barburi sau căma-șa mocănească este un element de port păstoresc. Există cămă-șile păcurărești ale păstorilor din nordul Transilvaniei, înmuiate în zer, pentru ca ţesătura să devină impermeabilă.

În timp, vestimentaţia a devenit un simbol al superiorităţii econo-mice. Din dorinţa de a se indivi-

dualiza de categoria oamenilor săraci, locuitorii avuţi ai satelor au modi� cat morfologia câmpu-rilor decorative și vor introduce piese de la oraș, făcând din haine un mod de a� rmare a poziţiei lor sociale și economice.

În Gorj se găsește o variantă specială a costumului bărbătesc schileresc. Lansat în sec. XIX, acest tip de costum s-a dezvoltat pe vechiul port tradiţional, căruia

i s-au adăugat în� orituri cu găi-tane și aplicaţii de stofă colorată. În zona minieră a Abrudului, fe-meile înstărite purtau în zilele de sărbătoare câte 2 pieptare: unul scurt, strâns pe talie, altul lung, cu clini laterali, realizaţi cu � r de aur. Remarcabile sunt cămășoaiele ol-tenești, purtate numai de femeile bătrâne sau cămășile brodate cu mărgele și paiete, lucrate de fe-meile din sat pentru învăţătoare, preoteasă sau nevasta primarului, devenind astfel mărci sociale.

Costumele din Argeș, costu-me de la curte, se remarcă prin abundenţa � rului metalic și a pa-ietelor, prezente pe toate compo-nentele sale. Costumul de femeie din Muscel pătrunde și la oraș

între anii 1890-1910, în cercurile de intelectuali și chiar la Curtea Regală. Regina Elisabeta, în 1885, sugera ca la balul curţii toa-te doamnele să se îmbrace în port popular. În acest fel, Casa Regală lansa o adevărată modă, prin intermediul căreia erau îm-binate elemente de port popular cu piese occidentale. Moda pur-tării costumelor populare ia am-ploare mai ales în contextul uni-

rii Principatelor, � ind o formă de manifestare a sentimentelor naţiona-le.

În spaţiul mioritic costumul popular ro-mânesc își găsește rădă-cinile în portul strămo-șilor noștri traci, geţi și daci, � ind supus unei continue evoluţii, dar și-a păstrat nealterate caracteristicile esenţia-le: unitatea și continui-tatea sa. Portul popular reprezintă o recapitula-re simbolică a întregii

mitologii și cosmogonii de în-ceput. Tainele meșteșugului de a confecţiona îmbrăcămintea nu se învăţau din cărţi, ci de la femeile satului și se transmiteau din ge-neraţie în generaţie, de la mamă la � ică. Fetele nu se măritau până nu știau să toarcă și să ţeasă.

În timpul lucrului, femeile spu-neau o rugăciune ortodoxă pen-tru comunicare cu divinitatea: „Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită. Și îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Lumi-nează-mi haina – taina su� etului meu! Si mă mântuiește, Mântu-itorul meu”. Așadar – costumul popular era taina su� etului feme-ii – slavă a întregii familii.

Maria Stroia

rii Principatelor, � ind o formă de manifestare a rii Principatelor, � ind o formă de manifestare a rii Principatelor, � ind o

sentimentelor naţiona-le.sentimentelor naţiona-le.sentimentelor naţiona-

costumul popular ro-mânesc își găsește rădă-costumul popular ro-mânesc își găsește rădă-costumul popular ro-

cinile în portul strămo-mânesc își găsește rădă-cinile în portul strămo-mânesc își găsește rădă-

șilor noștri traci, geţi și cinile în portul strămo-șilor noștri traci, geţi și cinile în portul strămo-

daci, � ind supus unei șilor noștri traci, geţi și daci, � ind supus unei șilor noștri traci, geţi și

continue evoluţii, dar daci, � ind supus unei continue evoluţii, dar daci, � ind supus unei

și-a păstrat nealterate continue evoluţii, dar și-a păstrat nealterate continue evoluţii, dar

caracteristicile esenţia-și-a păstrat nealterate caracteristicile esenţia-și-a păstrat nealterate

le: unitatea și continui-caracteristicile esenţia-le: unitatea și continui-caracteristicile esenţia-

tatea sa. Portul popular le: unitatea și continui-tatea sa. Portul popular le: unitatea și continui-

reprezintă o recapitula-tatea sa. Portul popular reprezintă o recapitula-tatea sa. Portul popular

re simbolică a întregii reprezintă o recapitula-re simbolică a întregii reprezintă o recapitula-

Curs de Dansuri populare

Pentru a susține reînvierea tradițiilor populare vom lansa luna aceasta un curs de dansuri populare românești. Cursurile se vor adresa atât adulților, cât și copiilor și se va desfășura la așezământul

Bisericii. Dacă vreți să participați, vă invităm să vă înscrieți trimițând un email pe adresa redacției dialog-de-duminica@sf-nicolae-militari.ro sau un mesaj la numărul 0742 451 895.

Contactul redacţiei: dialog-de-duminica@sf-nicolae-militari.ro 0742 451 895 - Natalia www.sf-nicolae-militari.ro

Adresa Parohiei Ortodoxe Pogorârea Sfântului Duh-Sfântul Nicolae Militari:Str. Aleea Politehnicii, Nr. 7, Sector 6, Bucureşti

Sfântul Antonie cel Mare a trăit în secolul al III-lea și începutul

secolului al IV-lea. Este socotit a � întemeietorul vieții monaha-le, și este probabil cel mai repre-zentativ ascet pentru duhul vieții călugărești. Născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, acest mare luminător al credinței a fost � ul unor țărani creștini în-stăriți. În acest mediu a deprins calea credinței. Pe când Antonie avea 20 de ani, după moartea pă-rinților săi, întrebându-se despre drumul său în viață, fericitul a au-zit în biserică cuvintele lui Hris-tos: “Dacă voiești să � i desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săra-cilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi” (Matei 19, 21). Antonie, punând aceste cuvinte în inima sa, și-a împărțit averea la săraci, și-a în-credințat sora unei comunități de fecioare și s-a retras în singurăta-te.

După ce s-a nevoit o perioadă într-o colibă de lângă satul natal, sub povățuirea unui ascet mai bă-trân, Antonie s-a mutat într-un mormânt idolesc; apoi, pe când avea 35 de ani, Sfântul Antonie s-a mutat într-un loc numit Pispir, la marginea deșertului. Aici a locu-it Sfântul timp de 20 de ani, până când ucenicii săi l-au silit să pă-răsească acest loc, Antonie � ind

aproape mort din cauza atacuri-lor diavolești. Acum Antonie de-vine deja părintele duhovnicesc al multor călugări din diversele comunități monastice din pustia egipteană, cele mai vestite � ind cele din Nitria și Sketis.

După ce în anul 310 face o că-lătorie la Alexandria pentru îm-bărbătarea creștinilor prigoniți din cauza persecuției lui Maxi-min, Antonie se stabilește în 312 în adâncul deșertului, pe muntele Kolzim. Aici a rămas Sfântul până la sfârșitul vieții, împreună cu doi ucenici, nemaipărăsindu-și locul decât pentru a-și vizita discipo-lii și pentru a doua sa călătorie la Alexandria, în sprijinul Sfântului Atanasie cel Mare, persecutat de arianiști.

Sfântul Antonie a trecut la cele veșnice în anul 356 d. Hr. în de-șertul de pe malul drept al Nilu-lui. Informațiile pe care le avem despre Sfântul Antonie sunt rela-tările Sfântului Atanasie, ucenicul său. Iată ce spune Antonie despre trecerea sa la Domnul: „Eu, o! � -ilor, precum este scris, mă duc pe calea părinților, căci mă văd sin-gur chemat de Domnul; iar voi treziți-vă, ca pustnicia voastră cea veche să nu o pierdeți, ci ca și cum ați face început de pustnicie, așa sârguiți-vă să păziți osârdia voastră întreagă. Că știți pe dia-volii cei ce vă bântuiesc, știți cum sunt de sălbatici, dar neputincioși cu puterea; deci, nu vă temeți de dânșii, ci mai vârtos să credeți în Hristos de-a pururea. Apoi, ca și cum � ecare ați muri, așa să vie-țuiți, luând-aminte și pomenind sfătuirile pe care le-ați auzit de la mine. Nicio împărtășire să nu aveți cu schismaticii, nici cu ere-ticii arieni, că știți că și eu mă abăteam și mă feream de aceștia pentru eresul lor cel de Hristos urâtor și rău credincios; ci sârgu-iți-vă mai cu seamă de-a pururea a vă împreuna mai întâi cu Dom-nul, apoi cu s� nții; ca astfel după moarte, întru veșnicele locașuri, ca pe niște prieteni cunoscuți să vă primească și s� nții pe voi.

Acestea gândiți-le, acestea cuge-tați-le și de aveți vreo purtare de grijă pentru mine, mă veți avea ca pe un părinte al vostru; dar să nu lăsați pe nimeni să ia trupul meu și să-l ducă în Egipt, ca nu cumva să-l pună în casele lor, după cum au obicei, căci pentru aceasta am venit aici în munte.

Știți cum de-a pururea opream pe cei ce fac aceasta și le porun-ceam să înceteze un obicei ca acesta; deci, voi îngropați trupul meu și sub pământ ascundeți-l. Apoi să păziți taina între voi, ca nimeni să nu știe locul, afară de voi singuri. Iar eu la învierea morților îl voi lua nestricăcios de la Mântuitorul. Împărțiți hainele mele și dați lui Atanasie episcopul un cojoc și haina pe care o așter-neam, pe care el mi-a dat-o ne-folosită, iar la mine s-a învechit. Celălalt cojoc dați-l lui Serapion, episcopul; voi țineți haina cea de păr, și mântuiți-vă, � ilor, � ți sănă-toși; că Antonie acum se mută și nu mai este împreună cu voi”.

După ce zise acestea și aceia l-au sărutat, ca pe niște prieteni au vă-zut îngerii care veniră la dânsul și, bucurându-se de dânșii, el și-a întins picioarele și zăcând cu fața în sus, se arăta vesel; după aceea și-a dat su� etul și s-a dus la S� nții Părinți. Iar ucenicii lui, precum le dăduse poruncă, înfășurându-l și îngropându-l, au ascuns trupul lui sub pământ. Și nimeni nu știe până acum unde este ascuns, afa-ră de cei doi ucenici ai lui.”Troparul Sfântului Antonie cel

MareLocuitor pustiului și înger în

trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Antonie. Și cu postul, cu privegherea, cu rugă-ciunea, cerești daruri luând, vin-deci pe cei bolnavi și su� etele ce-lor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Sursa: crestinortodox.ro

Sfântul Antonie cel Mare (17 ianuarie)