IZVOARE IN DESERT

1 Martie

Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu:

cine poate să îndrepte ce a făcut El strâmb? (Eclesiastul 7:13)

Pare că de multe ori Dumnezeu Îşi plasează copiii în locuri de mare dificultate, conducându-i într-un colţ de unde nu mai este nici o scăpare. El creează situaţii pe care judecata omenească, chiar dacă ar fi consultată, nu le-ar îngădui niciodată. Şi totuşi, chiar norii circumstanţei respective sunt folosiţi de El ca să ne călăuzească spre partea cealaltă. Probabil aici te găseşti şi tu în aceste momente.

Situaţia ta este plină de nesiguranţă şi este foarte serioasă, dar este perfect dreaptă. Motivul din spatele ei va face mai mult decât să-L justifice pe Acela care te-a adus aici, pentru că situaţia ta este o platformă de unde Dumnezeu îţi va arăta harul şi puterea Sa nemaipomenită.

Nu numai că te va elibera, dar, făcând aceasta, îţi va da o lecţie pe care n-o vei uita niciodată. Şi-n zilele care vor urma, te vei întoarce la adevărul cuprins în ea, cântând. Nu vei putea vreodată să-I mulţumeşti îndeajuns lui Dumnezeu pentru că a făcut ce a făcut.

Putem aştepta până când E l ne va exp l ica ,Pentru că ş t im că Domnul I sus domneşte .

Sunt nedumer i t ; dar , Doamne, Tu înţe leg i ,Ş i în t r -o z i îmi ve i exp l ica acest lucru încurcat .

Până atunc i , ş t iu că ce a i lucrat este ce l mai bun lucru –

Ş i faptu l că este aşa de încurcat m-a învăţat să m-a l ipesc de T ine .

Tu mi -a i împre jmui t că i le , mi -a i suc i t cărăr i le ,Ca să-mi ţ i i och i i rătăc i tor i a ţ in t i ţ i asupra Ta,

Ca să mă fac i cum nu eram, smer i t , răbdător ;Ca să-mi scoţ i in ima d in dragostea pământească ş i s -o aduc i la T ine .

Aşa că-Ţ i vo i mul ţumi ş i Te vo i lăuda pentru această nedumer i re ,

Ş i am să mă încred când nu pot să -nţe leg.Bucurându-mă că mă cons ider i v redn ic de-o asemenea

încercare ,M-a l ipesc ş i ma i ta re de mâna Ta că lăuz i toare . F. E. M. I.

2 Martie

Fii gata dis-de-dimineaţă şi suie-te …; să stai acolo înaintea Mea, pe vârful muntelui.

Nimeni să nu se suie cu tine. (Exod 34:2,3)

Dimineaţa este un timp deosebit de important al zilei. Niciodată să nu începi o nouă zi până nu te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu, nici să nu priveşti la faţa altora până n-ai privit-o pe a Lui. Să nu te aştepţi să fii victorios, dacă-ţi începi ziua numai în puterea ta.

Începe-ţi lucrul de zi cu zi după ce ai fost influenţat de câteva momente liniştite de meditaţie între inima ta şi Dumnezeu. Nu te întâlni cu alţii, nici chiar cu membrii familiei tale, înainte să te fi întâlnit cu marele Oaspete şi onoratul Tovarăş al vieţii tale – Domnul Isus Hristos.

Întâlneşte-te doar cu El singur, în mod regulat, având Cartea Lui de sfătuire deschisă înaintea ta. Înfruntă apoi treburile zilnice, şi pe cele unice, responsabilităţile de zi cu zi, cu înnoită influenţă şi control al caracterului Său asupra tuturor acţiunilor tale.

Începe z iua cu Dumnezeu!E l î ţ i este Soare le ş i Z iua!

A Lu i es te st ră luc i rea zor i lo r tă i ;Încred inţează- I Lu i z iua ta .

Cântă o cântare nouă d is -de-d imineaţă!A lă tură - te pădur i lor ş i dea lur i lor vese le ;

A lă tură - te vântur i lor înv iorătoare ş i măr i lor ş i câmpi i lo r ,

A lă tură - te flor i lo r da lbe ş i pârâ iaşe lor .

Cântă- I lu i Dumnezeu pr imul tău cântec!Nu tovarăş i lor tă i ,

Nu creatur i lor făcute de mâna Lu i ,C i S inguru lu i p l in de g lor ie .

Fă- ţ i p l imbarea de d imineaţă cu Dumnezeu!Lasă-L să meargă îna inte cu t ine ;

Pe râu, sau pe mare, sau pe cărăr i de munte,Caută totuş i compania Lu i .

Pr ima ta t ranzacţ ie să fieCu Însuş i Dumnezeu de sus ;

Aşa vor prospera t rebur i le ta le ,Ş i toată z iua va fi dragoste . Horat ius

BonarCei care au realizat cel mai mult pentru Dumnezeu în această lume

sunt cei care au fost găsiţi pe genunchi dis-de-dimineaţă. De exemplu, Matthew Henry stătea în părtăşie cu Dumnezeu în biroul lui de la 4:00 la 8:00 dimineaţa în fiecare zi. Apoi, după micul dejun şi un timp de rugăciune cu familia, se întorcea în biroul lui unde rămânea până la prânz. După masa de prânz, scria până la orele 16:00 şi apoi petrecea restul zilei

vizitându-şi prietenii.Philip Doddridge, referindu-se la cartea sa Cel ce prezintă familia, scoate în evidenţă diferenţa dintre a te trezi la 5:00 şi a te trezi la 7:00. El a realizat că o creştere a zilei de lucru cu 25% este echivalentă cu a adăuga zece ani de lucru la viaţa ta într-o perioadă de patruzeci de ani.

Comentariul asupra Bibliei al lui Adam Clarke a fost scris în principal în primele ore ale dimineţii. Notele lui Barnes, un popular şi folositor comentariu scris de Albert Barnes, a fost de asemenea rodul orelor matinale. Şi Schiţele lui Charles Simeon au fost scrise în cea mai mare parte între 4:00 şi 8:00 a.m.

3 Martie

Şi duhul a ieşit, ţipând şi scuturându-l cu mare putere.(Marcu 9:26)

Răul nu renunţă niciodată la o stăpânire a lui fără o luptă îngrozitoare. Nu vom ajunge niciodată la o moştenire spirituală bucurându-ne la un picnic, ci numai prin lupte crâncene pe câmpul de bătălie. La fel este şi-n străfundurile sufletului. Orice capacitate omenească care-şi câştigă libertatea spirituală realizează aceasta cu preţul sângelui. Satan nu este pus pe fugă prin cererea noastră curtenitoare. El ne blochează complet calea, şi progresul nostru trebuie să fie scris cu sânge şi lacrimi. Trebuie să ţinem bine minte acest lucru, altfel vom fi traşi la răspundere pentru aroganţa unei interpretări greşite. Când suntem născuţi din nou, acest lucru nu se produce într-o creşă liniştită şi protejată, ci într-o regiune deschisă, unde realmente ne tragem puterea din adversitatea furtunii. „În Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri“ (Fapte 14:22). John Henry Jowett

Cred inţa s t rămoşi lor noşt r i ! Tră ieş te încă ,În c iuda temniţe i , a focu lu i ş i a săb ie i ;

O, cu ce bucur ie putern ică bat in imi le noastreOr i de câte or i auz im acel cuvânt g lo r ios!

Cred inţa s t rămoşi lor noşt r i ! S fântă Cred inţă!Î ţ i vom fi cred inc ioş i până la moarte!

Strămoş i i noşt r i , în lănţu i ţ i în temniţe în tunecate ,Au fost totuş i l iber i în adâncu l conşt i in ţe i lor ,

Ce du lce ar fi dest inu l cop i i lor lo r ,Dacă, urmându- le exemplu l , a r mur i pentru T ine!

4 Martie

Să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele. (Evrei 6:12)

Eroii biblici ai credinţei strigă către noi de pe înălţimile pe care le-au cucerit, încurajându-ne că ceea ce a făcut omul odată, poate face din nou. Ei ne amintesc nu numai de necesitatea credinţei, dar şi de răbdarea cerută pentru ca lucrarea credinţei să fie desăvârşită. Să ne fie teamă să încercăm să ne retragem din mâinile Ghidului nostru ceresc, sau să pierdem chiar şi o singură lecţie a disciplinei Lui pline de dragoste, din cauza descurajării sau a îndoielii noastre.Un fierar bătrân dintr-un sat spunea odată: „De un singur lucru mă tem: să nu fiu aruncat în grămada de rebuturi. Vezi tu, ca să întăresc o bucată de oţel, trebuie mai întâi s-o călesc. O încălzesc, o bat cu ciocanul şi apoi o scufund repede într-o găleată cu apă rece. Foarte curând voi şti dacă va suporta procesul de călire sau pur şi simplu se va sfărâma. Dacă, după unul sau două teste, văd că nu se lasă călită, o arunc în grămada de rebuturi, pentru ca mai târziu s-o vând negustorului de fiare vechi pe câţiva cenţi kilogramul.Îmi dau seama că Domnul mă încearcă în acelaşi fel: prin foc, prin apă şi prin loviturile puternice ale ciocanului Său. Dacă sunt îndărătnic şi mă împotrivesc testului, sau dovedesc că sunt nepotrivit pentru procesul Lui de călire, mă tem că mă va arunca în grămada de rebuturi“.Când focul din viaţa ta arde cel mai tare, stai liniştit, pentru că „mai pe urmă aduce … roada dătătoare“ (Evrei 12:11) de binecuvântări. Şi atunci vom fi în stare să spunem împreună cu Iov: „dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul“ (Iov 23:10). selectat

Sfinţenia îşi are izvorul în suferinţă. Ţine minte, e necesară o presiune de unsprezece tone pe o coardă de pian ca să fie acordată. Şi Dumnezeu te va acorda într-o armonie perfectă cu motivul muzical ceresc dacă vei ţine piept presiunii.

Lucrur i le care dor ş i lucrur i le care tu lburăFormează omul pent ru lauda per fectă ;

Şocu l ş i tens iunea ş i ru inarea suntMai pr ie tenoase decât z i le le zâmbitoare .

5 Martie

Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită

de la început. (Evrei 3:14)

Deseori ultimul pas este pasul câştigător. În Călătoria creştinului numărul cel mai mare de pericole îi pândeau în zona cea mai apropiată de porţile Oraşului Ceresc. În regiunea aceea era Castelul Îndoielii. Acolo era locul unde pământul fermecat ademenea călătorul obosit la somnul fatal. Când înălţimile cereşti se văd din plin, atunci porţile iadului sunt cele mai persistente şi pline de pericole mortale. „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală“.

(Galateni 6:9). „Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!“ (1 Corinteni 9:24).

În va lur i le amare a le nenoroc i r i iBătut ş i azvâr l i t înco lo ş i încoace

De vântur i le ursuze care suflăDe pe ţărmur i le dezo lante a le îndo ie l i i ,

Când ancore le pe care cred inţa le -a aruncatTrag în mi j locu l fur tun i i ,

Eu , în tăcere , m-agăţ cu putereDe lucrur i le care nu pot cădea.

Ş i ch iar dacă demoni i s -ar lupta cu fur ie ,Ş i ch iar dacă înger i i s -ar ascunde îndelung,

Eu şt iu că adevăru l ş i dreptateaAu de partea lo r un iversu l ;

Ş i că undeva d inco lo de s te leEste o dragoste mai putern ică decât dest inu l .

Când noaptea î ş i va descu ia zăvoare leÎ l vo i vedea pe E l – ş i vo i aş tepta.

Washington Gladden

Cea mai mare provocare în primirea lucrurilor mari de la Dumnezeu este să rezişti în ultima jumătate de oră. selectat

6 Martie

Noi trăgeam nădejde… (Luca 24:21) 

Întotdeauna mi-a părut aşa de rău că cei doi ucenici care mergeau cu Domnul Isus pe drumul spre Emaus nu I-au spus: „Noi încă mai sperăm“, în loc să-I spună: „Noi trăgeam nădejde“. Situaţia este foarte tristă, pentru că în mintea lor totul se sfârşise.O, dacă ar fi spus: „Toate s-au ridicat împotriva nădejdii noastre şi parcă încrederea noastră a fost în zadar. Totuşi, noi nu ne vom da bătuţi, pentru că noi credem că-L vom vedea din nou“. În schimb, ei mergeau alături de El, declarându-şi credinţa spulberată. Domnul Isus a trebuit să le spună: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii!“Nu cumva şi noi suntem în pericolul de a ni se adresa aceste cuvinte? Ne putem permite să pierdem tot ce avem, cu excepţia credinţei noastre în Dumnezeul adevărului şi al dragostei. Fie ca niciodată să nu ne exprimăm credinţa, aşa cum şi-au exprimat-o aceşti ucenici, la trecut – „Noi trăgeam nădejde“ , ci întotdeauna să spunem: „Eu trag nădejde“. din Crumbs

 Plăcuta, dulcea vară era caldă ş i luminoasă,Strălucitoare erau flori le pe fiecare ramură:

M-am încrezut în El când trandafiri i înfloreau;Mă-ncred în El ş i acum… Mică era credinţa mea care se c lat ină fără putereAcum când trandafiri i nu mai înfloresc;Firavă era încrederea care acum se schimbă,Îndoindu-se de dragostea Lui când nori i furtunoşi

cresc.

Cântecul unei păsări în mijlocul unei furtuni de iarnă 

7 Martie

Am fost necăjiţi în toate chipurile. (2 Corinteni 7:5)

De ce ne conduce Dumnezeu în felul acesta, îngăduind o presiune aşa de puternică şi constantă asupra noastră? Unul din scopurile Lui este să ne arate puterea şi harul Lui atot-suficiente, într-un mod mult mai eficient decât dacă am trăi departe de greutăţi şi încercări. „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi“ (2 Corinteni 4:7).Un alt scop este să ne facă mai conştienţi că depindem în totul de El. Dumnezeu încearcă să ne înveţe mereu cât de dependenţi suntem de El – că suntem ţinuţi în întregime de mâna Lui şi că depindem numai de purtarea Lui de grijă.Exact acolo a stat şi Domnul Isus Însuşi şi acolo doreşte El să stăm şi noi. Nu trebuie să depindem de forţele noastre proprii, ci întotdeauna să ne bizuim pe El. Şi viaţa noastră să emane o încredere aşa de puternică încât niciodată să nu îndrăznim să facem nici măcar un singur pas singuri. Aceasta ne va învăţa să ne încredem în El mai mult.Nu există altă cale de a învăţa credinţa decât prin încercări. Ele sunt şcoala lui Dumnezeu a credinţei, şi este mult mai bine pentru noi să învăţăm să ne încredem în El, decât să trăim o viaţă de distracţii. Şi odată ce lecţia de credinţă a fost bine învăţată, câştigăm o posesiune veşnică şi o comoară eternă. Însă fără credinţă în Dumnezeu, chiar şi marile bogăţii ne vor lăsa săraci.

din Zile cereşti pe pământDe ce t rebu ie să p lâng când a l ţ i i cântă?

„Ca să tes tez adânc imi le sufer inţe i“ .De ce t rebu ie să muncesc când a l ţ i i se od ihnesc?

„Ca să-mi fo losesc puterea la cererea lu i Dumnezeu“.De ce t rebu ie să p ierd când a l ţ i i câş t igă?

„Ca să în ţe leg durerea tă ioasă a în f rânger i i “ .De ce t rebu ie să fie sorţu l acesta a l v ieţ i i a l meuÎn t imp ce acela care pare mai bun este a l tău?

„Pentru că Dumnezeu şt ie ce p lanur i vor înflor i pentru mine în etern i ta te“ .

8 Martie

Fă după cuvântul Tău … pentru ca Numele Tău să fie slăvit. (1 Cronici 17:23,24)

Acesta este unul dintre cele mai binecuvântate aspecte ale unei rugăciuni autentice. De multe ori cerem lucruri pe care Dumnezeu nu ni le-a promis în mod special. De aceea nu suntem siguri dacă cererile noastre sunt în acord cu planul Său, până nu perseverăm o perioadă de timp în rugăciune. Totuşi, în unele situaţii, şi aceasta a fost una din viaţa lui David, suntem pe deplin încredinţaţi că ceea ce cerem este în acord cu voia lui Dumnezeu. Ne simţim conduşi să alegem şi să pledăm pentru o promisiune de pe paginile Scripturii, fiind deosebit de impresionaţi că ea conţine un mesaj pentru noi. În acele momente, putem spune cu credinţă tare: „Fă după cuvântul Tău“.

Cu greu am putea găsi o atitudine mai frumoasă, mai puternică, sau mai sigură decât aceea de a ne pune degetul pe o promisiune din Cuvântul divin al lui Dumnezeu şi apoi a cere împlinirea ei.

Această practică nu necesită nici chin, nici sforţare şi nici lupte corp la corp, ci simpla prezentare a cecului şi solicitarea banilor. Este tot una cu a face o promisiune şi a cere împlinirea ei. Nu va exista nici o îndoială sau înnorare cu privire la cererea făcută. Dacă toate cererile ar fi la fel de hotărâte, ar creşte foarte mult interesul pentru rugăciune. Este mult mai bine să ceri câteva lucruri concrete, decât să faci douăzeci de cereri vagi. F. B. Meyer

Fiecare promisiune a Scripturii este o scrisoare de la Dumnezeu, cu care putem pleda înaintea Lui cu această rezonabilă cerere: „Fă cum ai promis“. Creatorul nostru nu-i va înşela niciodată pe aceia dintre noi care facem parte din creaţia Lui şi care ne bazăm pe adevărul Lui. Ba mai mult, Tatăl nostru ceresc nu-Şi va călca niciodată cuvântul faţă de propriul Lui copil.

„Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea“ (Psalmul 119:49). Aceasta este o invocare foarte comună şi un dublu argument, pentru că este „cuvântul Tău“. Nu-Ţi vei ţine Tu cuvântul? De ce l-ai rostit, dacă nu-l vei şi împlini? „M-ai făcut să-mi pun nădejdea“ în el. Mă vei înşela acum în speranţa pe care Tu Însuţi ai născut-o în mine? C. H. Spurgeon

Fiind deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. Romani 4:21

Eterna credincioşie a lui Dumnezeu face ca promisiunile biblice să fie „nespus de mari şi scumpe“ (2 Petru 1:4). Promisiunile oamenilor sunt deseori fără valoare. Dar, de la creaţia lumii, Dumnezeu nu a călcat nici o promisiune faţă de vreunul din copiii Lui care s-au încrezut în El.

O, ce trist este pentru un biet credincios să stea la uşa unei promisiuni în timpul unei nopţi întunecate de durere, fiindu-i frică să deschidă uşa şi astfel să intre cu îndrăzneală la adăpost ca un copil în casa Tatălui său! Gurnal

Fiecare promisiune a lui Dumnezeu este construită pe patru piloni. Primii doi sunt dreptatea şi sfinţenia Lui, care nu-L vor lăsa niciodată să ne

înşele. Al treilea este harul sau bunătatea Sa, care nu-I va permite să uite. Şi al patrulea este adevărul Lui, care nu-I va da voie să Se schimbe şi care-I dă posibilitatea să împlinească ce a promis. selectat

9 Martie

Priveşte din vârful muntelui. (Cântarea cântărilor 4:8)

Purtarea poverilor zdrobitoare, de fapt, dă aripi credincioşilor. Aceasta ar putea suna ca o contradicţie în termeni, dar este un adevăr binecuvântat. În timp ce îndura o încercare severă, David a strigat: „O, dacă aş avea aripile porumbelului, aş zbura, şi aş găsi undeva odihnă!“ (Psalmul 55:6). Însă înainte de a-şi termina meditaţia, el pare să fi realizat că dorinţa lui de a avea aripi era accesibilă, pentru că mai apoi el a spus: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini“ (Psalmul 55:22). Cuvântul „povară“ este explicat în Biblia mea cu comentarii ca însemnând „ce ţi-a dat ţie Yehova“. Poverile sfinţilor sunt date de Dumnezeu, făcându-ne să nădăjduim în El. Şi odată ce am făcut asta, povara se transformă într-o pereche de aripi prin miracolul credinţei, şi cel care a fost împovărat „zboară ca vulturii“ (Isaia 40:31). din Zilele şcolii duminicale

Înt r -o z i , când mergeam pe s t radăPreocupat de afacer i , în t imp ce-mi bă team capulCu „sute le de gr i j i ” care păreauNişte nor i de fur tună gata să se spargăÎn torente , Auto-compăt imirea îmi spunea:„O, săracu l , b ie tu l de t ine , a i prea mul te lucrur i De făcut . V iaţa ta este mul t prea grea .Această povară te va zdrob i în curând”.Un răspuns prompt de compasiuneA izvorât d inăuntru . Soare le arzătorPărea mai in tens. Pra fu l ş i zgomotu lMotoare lor care scot fum ş i t rec în zborCu enervante rafa le de c laxonÎmi i r i tau ş i mai mul t nerv i i încordaţ i ,Legendara u l t imă p icătură care f rânge spate lePentru o minte s lăb i tă , t rud i tă , ch inu i tă .

„Ah da , îmi va zdrob i ş i -mi va d is t ruge v iaţa ;Nu pot îndura această tens iune permanentăA gr i j i lo r care se agravează la nesfârş i t ;Sunt p rea mar i pentru unu l ca mine” .Ş i u i te aşa se conso la in ima mea,„S imte- ţ i mizer ia” , când ia tă!„Un susur b lând” a spus c lar :„A fost t r imisă ca să te îna l ţe – nu ca să te d is t rugă”.

Am văzut imediat marea mea greşea lă .Locu l meu nu era sub povară ,C i deasupra e i ! Dumnezeu n-a vrutCa eu s -o car . E l a t r imis -oA ic i ca să mă care . E l îmi cunoştea Foarte b ine neput inţaDina in te să facă p lanu l . E l a văzutUn cop i l a l Său care avea nevoie de harŞ i de putere pentru a s lu j i ; o rămur ică s labă,Având nevoie de soare ş i de p loa ie ca să crească;O cr isa l idă nedezvo l ta tă;Un suflet s lab , fă ră cred inţă în Dumnezeu.E l nu S -a putut opr i să nu vadă toate acesteaŞi ch iar mai mul t . Ş i apo i , cu gândur i p l ine de tandreţe ,L -a pus aco lo unde t rebu ia să crească –Sau să moară . A te p leca sub povara cu ivaÎnseamnă moarte , dar v iaţa ş i putereaÎ i aş teaptă pe to ţ i ace ia care îndrăznesc să se r id ice

deasupra .Pover i le noastre sunt ar ip i le noastre ; pe e leNoi ne avântăm spre cu lmi mai îna l te de har ;Fără e le t rebu ie să rătăc im mereuPe câmpi i le c red inţe i nedezvol tate ,(Căc i c red inţa creşte num ai pr in exersareÎn s i tuaţ i i impos ib i le ) .

O, paradox a l ceru lu i . PovaraCare credeam că ne va zdrob i , a fost t r imisă ca să ne

îna l ţePână la Dumnezeu! Aşa că , suflete a l meu,Su ie - te! Nimic nu poate fi zdrob i t ,Decât ce nu e sub povară .Cum vom urca? Pr in ce ascens iuneNe vom r id ica deasupra gr i j i lo r c r i t iceAle v ieţ i i ? În Cuvântu l Său se găseşteCheia care desch ide scăr i le Lu i secrete ;S ingur cu Hr is tos , ret ras aco lo ,Ne r id icăm pover i le ş i ne od ihn im în E l .

Mary Butterfield

10 Martie

Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă. (Evrei 10:38)

Deseori sentimentele şi emoţiile noastre sunt considerate în mod greşit înlocuitoare ale credinţei. Emoţiile plăcute şi experienţele profunde, care ne dau satisfacţie fac parte din viaţa creştină, dar nu reprezintă

esenţa ei. Încercări, conflicte, bătălii şi testări apar de-a lungul drumului şi nu trebuie considerate ghinioane, ci mai degrabă ca făcând parte din disciplina noastră necesară.În toate aceste experienţe variate, trebuie să ne bizuim pe faptul că Hristos locuieşte în inimile noastre, fără să dăm atenţie sentimentelor noastre, în timp ce umblăm ascultători înaintea Lui. Şi aici este punctul în care mulţi creştini au probleme. Ei încearcă să umble mai mult prin sentimente decât prin credinţă. O credincioasă mărturisea odată că avea impresia că Dumnezeu s-a depărtat complet de ea. Îndurarea Lui părea că s-a sfârşit. Singurătatea ei a durat şase săptămâni, până când Iubitul ceresc pare să-i fi spus: „M-ai căutat în lumea de afară a sentimentelor, însă Eu în tot acest timp, te-am aşteptat înăuntrul tău. Acum, vino şi întâlneşte-te cu Mine în cămăruţa duhului tău, căci Eu sunt acolo“.Asigură-te că poţi să faci deosebirea între faptul prezenţei lui Dumnezeu şi simţirea acestui fapt. Este, practic, un lucru minunat când sufletul nostru se simte singur şi părăsit, în timp ce credinţa noastră poate spune: „Nu Te văd, Doamne, nici nu-Ţi simt prezenţa, dar ştiu sigur că, în îndurarea Ta, Tu eşti aici – exact acolo unde sunt eu şi la curent cu circumstanţele prin care trec“. Repetă-ţi în gând tot mereu aceste cuvinte: „Doamne, Tu eşti aici. Şi deşi rugul dinaintea mea pare să nu ardă, el arde. Am să-mi scot încălţămintea din picioare, «căci locul pe care [calc] este un pământ sfânt»“ (Exod 3:5). London Christian

Ai încredere în Cuvântul lui Dumnezeu şi-n puterea Lui mai mult decât în sentimentele şi experienţele tale. Adu-ţi aminte că Stânca ta este Hristos, şi că marea este cea care are fluxuri şi refluxuri, nu El. Samuel Rutherford

Aţinteşte-ţi mereu privirea asupra infinitei măreţii a lucrării desăvârşite a Domnului Hristos şi asupra neprihănirii Lui. Uită-te la Domnul Isus şi crede – uită-te la Domnul Isus şi trăieşte! De fapt, în timp ce-L urmăreşti cu privirea, desfă pânzele corăbiei tale şi înfruntă curajos furtunile furioase de pe marea vieţii. Nu-ţi arăta neîncrederea, stând sub protecţia portului liniştit sau dormind confortabil în timpul vieţii tale uşuratice. Nu permite vieţii şi sentimentelor tale să fie aruncate înainte şi-napoi una împotriva alteia ca bărcile legate în port. Viaţa creştină nu este o viaţă languroasă, clocind pe sentimentele noastre şi purtând încet corabia credinţei noastre prin ape nu prea adânci. Şi nici una care-şi târăşte ancora speranţei prin noroiul depus al golfului, ca şi cum ne-ar fi frică să nu cumva să întâlnim o briză sănătoasă a mării. Avântă-te! Întinde-ţi velele spre furtună şi încrede-te în El, care stăpâneşte peste mările furioase. O pasăre viu colorată este în cea mai mare siguranţă când zboară. Dacă îşi are cuibul prea aproape de pământ sau zboară prea jos, se expune plasei sau capcanei vânătorului. În acelaşi fel, dacă ne ghemuim în locurile joase ale emoţiilor şi sentimentelor, ne vom trezi prinşi în o mie de laţuri ale îndoielii, ale disperării, ale ispitei şi ale necredinţei. „Dar degeaba se aruncă laţul înaintea ochilor TUTUROR PĂSĂRILOR!“ (Prov. 1:17). „Nădăjduieşte în Dumnezeu!“ (Psalmul 42:5). J. R. Macduff

Când nu pot să simt credinţa asigurării, trăiesc bazându-mă pe credincioşia lui Dumnezeu. Matthew Henry

11 Martie

După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul

lui Moise:„Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te,

treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta“.

(Iosua 1:1-2)

Ieri ai trecut printr-un mare necaz, şi acum casa ta pare goală. Primul tău impuls este să te dai bătut şi să stai jos în deznădejde în mijlocul speranţelor tale năruite. Însă trebuie să înfrunţi această ispită, pentru că eşti în prima linie de bătaie şi criza e la îndemâna ta. Şovăirea, chiar şi pentru o clipă, pune în joc interesele lui Dumnezeu. Alte vieţi vor fi păgubite prin ezitarea ta, şi lucrarea Lui va suferi dacă pur şi simplu tu îţi încrucişezi mâinile. Nu trebuie să zăboveşti în acest punct, lăsându-te pradă necazului.Un faimos general relata odată această tristă istorisire din propria lui experienţă de război. Fiul său era locotenentul unei unităţi de artilerie, şi un asalt era în plină desfăşurare. În timp ce tatăl îşi conducea divizia într-un atac, avansând pe câmpul de bătălie, dintr-odată ochii i s-au oprit asupra corpului neînsufleţit al unui ofiţer de artilerie care se afla chiar în faţa sa. Dintr-o privire şi-a dat seama că era fiul său. Impulsul paternal al generalului îl îndemna să îngenuncheze lângă trupul fiului său iubit şi să-şi exprime durerea, dar datoria din momentul acela îi cerea să înainteze cu atacul lui. Şi astfel, după ce şi-a sărutat repede fiul mort, a trecut mai departe, continuând să conducă asaltul.Plânsul neconsolabil lângă un mormânt nu va aduce niciodată înapoi comoara unei iubiri pierdute, şi nici o binecuvântare nu poate veni dintr-o tristeţe atât de adâncă. Mâhnirea produce cicatrici adânci, şi îşi scrie istoria în inima îndurerată în aşa fel că nu se poate şterge. Nu ne revenim niciodată complet din marile noastre suferinţe şi nu mai suntem niciodată aceeaşi după ce trecem prin ele. Şi totuşi, necazul îndurat într-o stare de spirit corectă are un impact favorabil asupra creşterii noastre şi ne aduce un simţ mai dezvoltat al compasiunii pentru alţii. Într-adevăr, cei care nu au asupra lor cicatrici ale necazurilor şi suferinţelor sunt săraci. Bucuria care ne este pusă înainte (Evrei 12:2) trebuie să strălucească peste întristările noastre, aşa cum soarele străluceşte prin nori, făcându-i să radieze. Dumnezeu a rânduit să găsim cea mai adevărată şi cea mai bogată mângâiere înaintând spre ţintă. Dacă stăm jos şi medităm la necazul nostru, adâncim întunericul din jurul nostru, lăsându-l să se furişeze în inima noastră. Şi în curând puterea noastră se va transforma în slăbiciune. Dar dacă întoarcem spatele tristeţii şi rămânem credincioşi chemării lui Dumnezeu, lumina va străluci din nou şi noi vom fi mai tari. J.R. Miller

Doamne, Tu şt i i că pr in lacr imi le noastreDe nech ibzu i tă ş i ego istă tângui re

Vine s igur păcatu l , ş i pentru temer i le noastre mărunte

De a p ierde Tu păst rez iUn câşt ig mai mare decât to t ce am v isat ;

Tu ş t i i că în lăcomia noastră dupăAvuţ i i s t ră luc i toare care par a tât de preţ ioase

Le p ierdem; dar dacă, s t rângândMâna Ta cred inc ioasă , păş im cu mers s igur

Pe ca lea hotărâtă de T ine ,Ne aşteaptă o comoară de du lce

P lăcută ş i rega lă ungereCu untde lemn de bucur ie ş i de putere .

Helen Hunt Jackson

12 Martie

Domnul a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul

dinspre răsărit adusese lăcustele. Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron … Şi Domnul a făcut să sufle

un vânt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie; n-a rămas o

lăcustă pe toată întinderea Egiptului. (Exod 10:13,16,19)

În aceste versete vedem cum în vremurile antice, când Domnul lupta pentru Israel împotriva crudului Faraon, au fost vânturi puternice care au câştigat eliberarea lor. Şi mai târziu la fel, în măreţia puterii Lui pe care Şi-a arătat-o, Dumnezeu a dat ultima lovitură mândrului şi sfidătorului Egipt tot cu vânturi puternice. Şi totuşi, la început părea că ceva straniu şi aproape crud i se întâmpla lui Israel. Ei erau înconjuraţi de o mulţime de pericole: în faţă, îi sfida o mare furioasă; de o parte şi de alta, munţii le tăiau orice nădejde de scăpare; şi deasupra lor, părea că suflă un uragan. Era ca şi cum cea dintâi eliberare venise numai ca să-i predea unei morţi mai sigure. „Copiii lui Israel şi-au ridicat ochii, şi iată că egiptenii veneau după ei. Şi copiii lui Israel s-au înspăimântat foarte tare şi au strigat către Domnul“ (Exod 14:10).Numai când părea că erau prinşi în capcană pentru vrăjmaşi a venit gloriosul triumf. Vântul puternic a suflat înainte, împingând înapoi valurile. Marea mulţime a israeliţilor mărşăluia înainte pe calea uscată a mării adânci – o cale acoperită cu dragostea protectoare a lui Dumnezeu. De o parte şi de alta erau pereţii de cristal ai apei, strălucind în lumina gloriei Domnului, şi sus de tot deasupra lor bubuia tunetul furtunii. Şi a continuat aşa toată noaptea, până în zorii zilei următoare; când cel din urmă israelit a pus piciorul pe mal, lucrarea vântului puternic s-a încheiat. Atunci Israel a cântat o cântare Domnului despre cum a împlinit vântul puternic cuvântul Său: „Vrăjmaşul zicea: «Îi voi urmări, îi voi ajunge, voi împărţi prada de război …» Dar Tu ai suflat cu suflarea ta şi marea i-a acoperit; ca plumbul s-au afundat în adâncimea apelor“ (Exod 15:9-10).Într-o zi, prin marea Sa îndurare, şi noi vom sta pe „o mare de sticlă“, „cu alăutele lui Dumnezeu în mână“. Atunci vom cânta „cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi

cântarea Mielului: «Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!“ (Apocalipsa 15:2-3). Atunci vom şti cum au câştigat vânturile puternice eliberarea noastră. Astăzi sunt numai întrebări în jurul necazului tău mare, dar atunci vei vedea cum a fost de fapt măturat vrăjmaşul ameninţător în timpul nopţii tale furtunoase plină de frică şi necaz.Astăzi îţi vezi numai pierderea, dar atunci vei vedea cum a folosit-o Dumnezeu ca să sfărâme lanţurile răului care începuseră să te strângă. Astăzi te ghemuieşti la urletul vântului şi la bubuitul tunetului, dar atunci vei vedea cum au împins ele înapoi valurile nimicirii şi ţi-au deschis calea spre liniştita Ţară Promisă. Mark Guy Pearse

Deş i vântur i le sunt să lbat ice ,Ş i fur tuna dez lănţu i tă ,

In ima mea încrezătoare cântă:Şt iu că e le nu-mi vor face

N ic i un rău, căc iE l că lăreşte pe ar ip i le lor .

13 Martie

Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor! (Apocalipsa 15:3)

Următoarea istorisire a fost relatată de Dna Charles H. Spurgeon, care a suferit grozav din cauza sănătăţii şubrede, mai mult de douăzeci şi cinci de ani:„La sfârşitul unei zile triste şi mohorâte, mă odihneam în fotoliul meu în timp ce întunericul nopţii creştea tot mai mult. Deşi camera mea era luminoasă şi plăcută, puţin din întunericul de afară parcă se furişase în sufletul meu, acoperindu-i viziunea spirituală. În zadar am încercat să văd mâna suverană care ştiam că o ţine pe a mea şi că îmi conduce picioarele înconjurate de ceaţă de-a lungul unui drum prăpăstios şi alunecos de suferinţă. Cu inima plină de durere am întrebat: «De ce Se poartă Domnul în felul acesta cu un copil al Său? De ce-mi trimite atât de des dureri aşa de ascuţite şi de amare? De ce îngăduie această slăbiciune nesfârşită care împiedică buna slujire pe care doresc atât de mult să o ofer sărmanilor Lui slujitori?»Aceste întrebări nerăbdătoare au primit repede răspuns printr-un limbaj foarte ciudat. Totuşi, n-a fost nevoie de nici un interpret, cu excepţia şoaptei atente a inimii mele. Pentru un timp, a domnit liniştea în camera micuţă, fiind întreruptă doar de trosniturile unui buştean de stejar care ardea în şemineu. Dintr-odată am auzit un sunet plăcut şi liniştit: o notă muzicală slabă, dar clară, ca trilul gingaş al unui prigor sub fereastra mea.Am întrebat cu voce tare: «Ce poate fi aceasta? Cu siguranţă nici o pasăre nu poate cânta afară în acest timp al anului sau noaptea». Dar din nou s-au auzit notele slabe, triste, atât de plăcute şi melodioase, şi totuşi suficient de misterioase ca să ne facă să ne minunăm. Atunci prietena mea a exclamat: «Vine din buşteanul de pe foc!» Focul descătuşa muzica prizonieră din adâncul inimii bătrânului stejar!Probabil că stejarul a învăţat acest cântec în timpul zilelor când îi mergea bine – când păsărelele cântau

vesele pe crengile lui şi când lumina blândă a soarelui îi poleia frunzele gingaşe cu aur. Dar el a îmbătrânit şi s-a făcut tare de atunci. Inel după inel de creştere noduroasă au pecetluit melodia lui de mult uitată, până când limbile nemiloase ale focului i-au mistuit duritatea. Căldura intensă a focului smulgea din el, în acelaşi timp, un cântec şi un sacrificiu. Atunci am realizat: când flăcările suferinţei scot cântări de laudă din noi, suntem cu adevărat curăţiţi, şi Dumnezeul nostru este glorificat! Poate că unii dintre noi suntem ca acest buştean al stejarului bătrân: reci, duri, insensibili, şi niciodată cântând vreun cântec melodios. Numai flăcările care ard în jurul nostru dau drumul notelor încrederii în Dumnezeu şi aduc fericita ascultare de voia Sa. Pe când mă gândeam la aceasta, focul ardea, şi sufletul meu a găsit o dulce mângâiere în parabola descoperită atât de ciudat înaintea mea.Da, să cânţi în foc! Dumnezeu, ca să ne ajute, foloseşte uneori singura cale prin care El poate să scoată armonie din inimile noastre tari şi reci: lasă cuptorul să se «încălzească de şapte ori mai mult … decât se cădea să-l încălzeasc㻓 (Daniel 3:19).

14 Martie

Moise s-a apropiat de norul în care era Dumnezeu. (Exod 20:21)

Dumnezeu continuă să aibă tainele Sale – ascunse de „cei înţelepţi şi pricepuţi“ (Luca 10:21). Nu te teme de aceste lucruri necunoscute, ci mulţumeşte-te să accepţi lucrurile pe care nu poţi să le înţelegi şi să aştepţi cu răbdare. La timpul potrivit El îţi va descoperi comorile necunoscutului – bogăţiile gloriei tainelor. Recunoaşte că taina este doar vălul care acoperă faţa lui Dumnezeu. Nu te teme să intri în norul care coboară asupra vieţii tale, pentru că Dumnezeu este în el. Şi partea cealaltă străluceşte de gloria Lui. „Nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi; dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos“ (1 Petru 4:12-13). Când te simţi cel mai părăsit şi cel mai singur, Dumnezeu este aproape. El este în norul cel mai gros. Croieşte-ţi drum înainte prin întuneric fără să dai înapoi, ştiind că la adăpostul norului te aşteaptă Dumnezeu. selectat

Ai un nor în faţă?Ceva întunecat ş i înspă imântător ;Un mesager a l fur tun i i de deasupra capulu i?Ceva care în tunecă ceru l ;Ceva d in ce în ce mai în tunecat ;Ceva care ţ i -e teamă că va izbucn i în t r -un târz iu ;Un nor care aruncă o umbră adâncă ş i lungă?

Dumnezeu v ine în ace l nor .

A i un nor în faţă?Este caru l b i ru i tor a l lu i Iehova: în acestaE l zboară spre t ine , peste mare le ab is .

Este mant ia cu care Se acoperă ;Pentru că E l Se îmbracă în fur tuna st ră luc i toare .Este vă lu l în care E l ascunde luminaChipu lu i Său minunat , p rea orb i toare pentru och i i tă i .

Dumnezeu v ine în ace l nor .

A i un nor în faţă?O încercare ter ib i lă pentru t ine?O i sp i tă în tunecată ş i amen inţătoare?O p ierdere a unu ia d in ce i d rag i a i tă i?O ceaţă, un vă l , care ascunde necunoscutu l?O ta ină care pare i rea lă :Un nor în t re t ine ş i raze le s t ră luc i toare a le soare lu i?

Dumnezeu v ine în ace l nor .

A i un nor în faţă?O boală – neput inţa bătrâneţ i i – t r i s teţe ş i moarte?Aceşt i nor i se vor împrăşt ia la u l t ima ta suflare s labă .Nu te teme de nor i i care p lanează deasupra bărc i i ta le ,Făcând-o să p lutească ja ln ic spre in t rarea în por t ;Noru l mor ţ i i , deş i ceţos , para l izant ş i rece ,Va deveni s t ră luc i to r ş i cu marg in i de aur .

DUMNEZEU v ine în acel nor .

Un om stătea odată pe un pisc înalt al Munţilor Stâncoşi urmărind o furtună mare care era mai jos. Pe când se uita, un vultur a trecut prin nori şi a continuat să se ridice în zbor spre soare. Apa de pe aripile lui sclipea în lumina soarelui ca diamantele. Dacă n-ar fi fost furtuna, poate că vulturul ar fi rămas în vale. În acelaşi fel, necazurile vieţii ne fac să ne ridicăm spre Dumnezeu.

15 Martie

Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov … Iată, te fac o sanie ascuţită, nouă de tot, cu mulţi

dinţi. (Isaia 41:14-15)

Este posibil ca două lucruri să se afle într-un contrast mai mare decât cel dintre un vierme şi o sanie ascuţită cu mulţi dinţi? Un vierme este delicat şi este uşor de strivit cu o piatră sau de zdrobit sub roata unei maşini. Însă o sanie ascuţită cu mulţi dinţi poate tăia piatra şi nu se sfărâmă, şi îşi lasă urma pe stâncă. Şi Dumnezeul cel Atotputernic poate transforma pe unul în celălalt. El poate lua un individ sau o naţiune, care are toată slăbiciunea unui vierme, şi prin lucrarea energizantă a Duhului Său Sfânt, să înzestreze persoana sau naţiunea respectivă cu suficientă putere pentru a lăsa o amprentă profundă în istoria perioadei în care trăiesc.De aceea un „vierme“ poate prinde curaj. Dumnezeul cel Atotputernic poate să ne facă mai tari decât împrejurările noastre şi poate

să schimbe orice situaţie spre binele nostru. Prin puterea lui Dumnezeu putem face ca toate să plătească tribut sufletului nostru. Putem lua chiar şi cea mai neagră dezamăgire, s-o spargem şi să descoperim în ea un preţios giuvaer de har. Când Dumnezeu ne dă o voinţă de fier, putem străpunge dificultăţile aşa cum un plug de fier străpunge cel mai dur sol. Aşa cum a spus El în versetul de mai sus: „Iată, te fac …“, oare n-o va face? John Henry Jowett

Hristos Îşi zideşte împărăţia cu lucrurile zdrobite de pe pământ. Oamenii umblă în viaţa lor numai după lucruri puternice, de succes, triumfătoare şi nezdrobite ca să-şi construiască împărăţiile, dar Dumnezeu este Dumnezeul celor care nu au succes – Dumnezeul celor care au căzut. Cerul este plin cu vieţi zdrobite de pe pământ, şi nu există nici o „trestie frântă“ (Isaia 42:3) pe care Hristos să n-o poată lua şi restaura într-un loc glorios plin de binecuvântare şi frumuseţe. El poate lua o viaţă zdrobită de durere sau necazuri şi poate să facă din ea o harpă a cărei muzică va fi plină de laudă. El poate ridica pe cel mai trist ratat de pe pământ până la gloria cerească. J. R. Miller

„Urmează-Mă, ş i te vo i face …“Te vo i face să spu i cuv inte le Mele cu putere ,Te vo i face vasu l îndurăr i i Mele ,Te vo i face fo los i to r în or i ce ceas .

„Urmează-Mă, ş i te vo i face …“Te vo i face ceea ce tu nu poţ i fi –Te vo i face iub i tor , încrezător , ev lav ios ,Te vo i face ch iar asemenea Mie . L. S. P.

16 Martie

Pentru binele nostru. (Evrei 12:10)

Într-una din cărţile lui Ralph Conner el ne spune povestea lui Gwen. Gwen era o fată nedisciplinată şi cu voinţă puternică, obişnuită să facă mereu numai ce vroia ea. Într-o zi a avut un accident îngrozitor care a lăsat-o oloagă pe viaţă, făcând-o să devină şi mai rebelă. Odată, pe când se tot plângea de starea ei, a fost vizitată de un „pilot al cerului“ local, sau misionar alpinist. El i-a spus următoarea parabolă despre canion:„La început nu era nici un canion, ci doar o vastă prerie deschisă. Într-o zi, Stăpânul preriei, plimbându-Se pe marile Sale păşuni, a întrebat preria: «Unde sunt florile tale?» Preria a răspuns: «Stăpâne, eu nu am seminţe de flori». Atunci Stăpânul a vorbit păsărilor, şi ele au adus seminţe de diverse flori şi le-au împrăştiat peste tot. Curând preria a înflorit cu şofrani, trandafiri, flori galbene de piciorul-cocoşului, floarea-soarelui sălbatică şi crini roşii tot timpul verii. Când Stăpânul a văzut florile, a fost încântat. Totuşi, nu le-a văzut pe favoritele Lui şi a întrebat preria: «Unde sunt clematitele, căldăruşele, violetele, florile sălbatice, ferigile şi arbuştii

înfloritori?»Deci încă odată El a vorbit păsărilor, şi din nou ele au adus toate seminţele şi le-au împrăştiat peste tot. Dar când a venit Stăpânul, tot n-a putut găsi florile pe care le iubea cel mai mult, şi a întrebat: «Unde sunt florile Mele cele mai parfumate?» Preria a plâns cu amar: «O, Stăpâne, nu pot păstra florile. Vânturile bat aprig peste mine şi soarele bate peste pieptul meu şi mă arde şi ele se usucă şi sunt luate de vânt».Atunci Stăpânul a vorbit fulgerului, şi cu o lovitură puternică, fulgerul a despicat preria chiar prin inima ei. Preria s-a clătinat şi a gemut în agonie şi timp de multe zile a plâns cu amar pentru rana ei întunecoasă, zimţată şi căscată. Dar râul şi-a revărsat apele prin crăpătura adâncă, aducând cu el pământ negru şi bogat. Încă o dată păsările au adus seminţe şi le-au împrăştiat în canion. După mult timp stâncile abrupte au fost împodobite cu muşchi moale şi viţă agăţătoare, şi toate malurile stâncoase, care au fost separate, erau înveşmântate în clematite şi căldăruşe. Ulmi uriaşi şi-au înălţat ramurile mari sus în lumina soarelui, în timp ce la picioarele lor cedrii mici şi brazii canadieni creşteau împreună. Peste tot au crescut şi au înflorit violete, anemone şi ferigi tremurătoare, până când canionul a devenit locul favorit de odihnă, pace şi bucurie al Stăpânului“.Apoi „pilotul cerului“ i-a spus: „«Roada [sau «florile»] Duhului … este [sunt] dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, …blândeţea» (Gal. 5:22-23), şi unele dintre acestea cresc numai în canion“. Gwen a întrebat încet: „Care sunt florile canionului?“ Misionarul a răspuns: „Îndelunga răbdare, bunătatea şi blândeţea. Dar deşi dragostea, bucuria şi pacea pot înflori şi în spaţii deschise, floarea nu este niciodată aşa de frumoasă, nici parfumul aşa de plăcut ca atunci când ele înfloresc în canion“. Gwen a stat nemişcată destul de mult timp, şi apoi, plină de alean, a spus cu buze tremurânde: „Nu este nici o floare în canionul meu – numai stânci zimţate“. Misionarul a răspuns cu bunătate: „Într-o zi vor înflori, dragă Gwen. Stăpânul le va găsi, şi le vom vedea şi noi“.Iubiţilor, când veţi ajunge la canionul vostru, aduceţi-vă aminte!

17 Martie

Rămâi acolo până îţi voi spune eu. (Matei 2:!3)

Voi s ta aco lo unde m-a i pus ; aşa vo i face , dragă Doamne,

Deş i aş vrea atât de mul t să p lec ;Ardeam de nerăbdare să merg îna inte cu oameni i

s impl i ,Da , vro iam să- i conduc, Tu ş t i i .

Mi -am p lănu i t să ţ in pasu l cu muz ica tare ,Să mă bucur când steagul flutură în vânt ,

Să stau drept ş i mândru în mi j locu l lupte i ,Dar vo i s ta aco lo unde m-a i pus .

Vo i s ta aco lo unde m-a i pus; vo i lucra , dragă Doamne,Chiar dacă ogoru l es te mic ş i îngust ,

Şi pământu l es te ne îngr i j i t ş i p l in de p iet re mar i ,Ş i pare a fi l ips i t de v ia ţă .

Ogoru l este a l Tău, numai dă-mi sămânţa ,Ş i o vo i semăna fără teamă;

Voi ara pământu l uscat ş i vo i aştepta p loa ia ,Ş i mă vo i bucura când pr imele fire verz i se vor iv i ;

Vo i lucra aco lo unde m-a i pus.

Vo i s ta aco lo unde m-a i pus ; aşa vo i face , dragă Doamne,

Voi suporta povara ş i a rş i ţa z i le i ,Încrezându-mă întotdeauna în T ine pe depl in ; când va apune soare le

Voi pune sp ice le de grâu la p ic ioare le Ta le .Ş i apo i , când lucrarea mea de pe pământ se va s fârş i ş i se va împl in i ,

În lumina st ră luc i toare a etern i tăţ i i ,Când toate dosare le v ieţ i i s -au înch is , vo i vedea cu

s iguranţăCă a fost mai b ine să stau decât să p lec ;

Vo i s ta aco lo unde m-a i pus. O, inimă neliniştită, care baţi împotriva gratiilor închisorii

împrejurărilor tale şi tânjeşti după un câmp mai larg de utilitate – lasă-L pe Dumnezeu să-ţi dirijeze toate zilele. Răbdarea şi încrederea, chiar în mijlocul monotoniei rutinei tale zilnice, vor fi cea mai bună pregătire pentru a mânui cu curaj stresul şi tensiunea unei oportunităţi mai mari, pe care Dumnezeu s-ar putea să ţi-o trimită într-o zi.

18 Martie

Isus n-a mai dat nici un răspuns. (Marcu 15:5)

Nu este nici o scenă în toată Biblia mai măreaţă decât Salvatorul nostru rămânând tăcut înaintea oamenilor care-L învinuiau. Cu o singură izbucnire scurtă de putere divină, sau un singur cuvânt aprig de mustrare, ar fi putut să-i facă pe acuzatorii Lui să se proştearnă la picioarele Sale. Însă El n-a dat nici un răspuns, lăsându-i să-şi exprime şi să-şi manifeste răutatea extremă. El rezistă prin PUTEREA TĂCERII , Mielul sfânt şi tăcut al lui Dumnezeu.Există un loc al tăcerii care-I dă oportunitatea lui Dumnezeu să lucreze pentru noi şi să ne dea pacea. Este o tăcere care opreşte planurile noastre, răzbunările noastre, şi căutarea unui mijloc temporar de a ajunge la un deznodământ prin propria noastră înţelepciune şi judecată. În schimb, Îl lasă pe Dumnezeu să dea un răspuns, prin statornica şi fidela Sa iubire, la cruda lovitură pe care am primit-o.O, cât de des zădărnicim intervenţia lui Dumnezeu în folosul nostru, încercând să rezolvăm noi singuri sau lovind la rândul nostru ca să ne apărăm! Fie ca Dumnezeu să dea fiecăruia dintre noi această putere a tăcerii şi acest duh ascultător! Atunci când bătăliile şi disputele noastre pământeşti se vor sfârşi, mulţi îşi

vor aminti de noi aşa cum ne amintim noi acum de roua de dimineaţă, de lumina blândă a răsăritului, de briza liniştită a serii, de Mielul de pe Calvar şi de blândul şi sfântul Porumbel ceresc. A. B. Simpson

În z iua când I sus s tătea s ingurŞ i s imţea in imi le de p iat ră a le oameni lor ,Ş i ş t ia că ven ise să ispăşească –

În z iua aceea „E l a tăcut” .

E i mărtur i seau st râmb la cuvântu l Lu i ,L -au legat s t râns cu o fun ie ,Ş i în bat jocură L-au proc lamat Domn,

„Dar I sus tăcea” .

L -au scu ipat în fa ţă ,L -au târât d in loc în loc ,Ş i -au vărsat asupra Lu i to t d ispreţu l ;

„Dar I sus tăcea” .

Pr ie tene, te -a i supărat cumva pentru mul t mai puţ in ,Ş i a i răspuns cu fur ie , pe care tu o numeai dreptate ,Cu d ispreţ ş i cu mul tă răutate?Salvatoru l tău „a tăcut” .

L . S . P .

Mi-aduc aminte că l-am auzit pe episcopul Whipple de Minnesota, care era bine cunoscut ca „Apostolul indienilor“, rostind aceste frumoase cuvinte: „În ultimii treizeci de ani, am căutat faţa lui Hristos în oamenii cu care aveam divergenţe“.Când ne conduce un astfel de duh, suntem imediat protejaţi de o toleranţă slabă a celorlalţi, de o îngustime a minţii, de un duh aspru de răzbunare şi de orice ar putea distruge mărturia noastră pentru El, care a venit nu să distrugă vieţi, ci să mântuiască. W.H. Griffith-Thomas

19 Martie

Preaiubiţi lor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru … dimpotrivă, bucuraţi-vă,

întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos. (1 Petru 4:12-13)

Multe ore de aşteptare au fost necesare pentru ca harfa lui David să fie îmbogăţită cu cântece. Şi orele de aşteptare în pustietate ne vor da psalmi de „mulţumire şi cântări de laudă“ (Isaia 51:3). Inimile celor descurajaţi de aici de jos vor fi ridicate, şi în casa cerească a Tatălui nostru se va aduce bucuria.Ce pregătire a avut fiul lui Iese, David, pentru a compune cântări cum nimeni nu mai auzise vreodată pe pământ? A fost

persecuţia păcătoasă pe care a îndurat-o din mâna celor răi care a dat naştere strigătelor lui după ajutorul lui Dumnezeu. Apoi slaba speranţă a lui David în bunătatea lui Dumnezeu a înflorit în cântări pline de bucurie, care proclamau măreţele izbăviri ale Domnului şi multiplele Lui îndurări. Fiecare necaz a fost astfel o altă notă cântată de harfa sa, şi fiecare izbăvire un alt subiect de laudă. Un singur necaz dureros ratat ar fi fost o binecuvântare pierdută şi nerevendicată. Dacă am scăpa de o singură dificultate sau de un singur pericol – ce mare ar fi pierderea noastră! Psalmii impresionanţi în care oamenii lui Dumnezeu de astăzi găsesc expresia durerii sau a laudei lor, nu ar fi fost cunoscuţi niciodată.A nădăjdui în Dumnezeu şi a rămâne în voia Lui înseamnă să-L cunoşti în „părtăşia suferinţelor Lui“ (Filipeni 3.10) şi „să fii asemenea chipului Fiului Său“ (Romani 8:29). De aceea, dacă dorinţa lui Dumnezeu este să-ţi dezvolte capacitatea de înţelegere spirituală, nu te înspăimânta de domeniul mai mare al suferinţelor care te aşteaptă. Puterea de compasiune a Domnului este şi mai mare, pentru că suflarea Duhului Sfânt în noua Sa creaţie nu face niciodată o inimă dură şi insensibilă, ci afectivă, tandră şi sinceră. Anna Shipton

Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui. 1 Timotei 1:12

20 Martie

Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli.(2 Corinteni 6:10)

Un stoic dispreţuieşte vărsarea de lacrimi, dar unui creştin nu i se interzice să plângă. Totuşi sufletul poate deveni tăcut din cauza unei suferinţe excesive, tot aşa cum oaia plină de frică rămâne tăcută sub foarfeca tunzătorului. Sau, când inima este la capătul puterilor sub valurile unei încercări, cel ce suferă poate găsi uşurare în a plânge cu voce tare. Dar există ceva mult mai bun.Se spune că izvoarele de apă dulce şi proaspătă ţâşnesc din mijlocul apelor sărate ale oceanelor, că cele mai frumoase flori alpine înfloresc în cele mai sălbatice şi mai prăpăstioase trecători muntoase, şi că cei mai minunaţi psalmi s-au născut din cele mai profunde agonii ale sufletului.Aşa să fie şi-n continuare! Pentru aceasta, din mijlocul multor încercări, sufletele care-L iubesc pe Dumnezeu vor descoperi motive de nemărginită şi negrăită bucurie. Chiar dacă „un val cheamă un alt val“ (Psalmul 42:7), cadenţa clară a cântării Domnului se va auzi. Şi pe parcursul celei mai dificile ore care poate exista într-o viaţă omenească, va fi posibil să-L binecuvântezi pe Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.Încă nu ai învăţat această lecţie? Nu doar să înduri sau să alegi voia lui Dumnezeu, ci să te bucuri în ea „cu o bucurie negrăită şi strălucită“ (1 Petru 1:8). din Încercat prin foc

Voi fi l inişt ită, murmură slab in ima mea zdrobită,În t imp ce o mare nenorocire vine peste mine;

Cuvintele, strigătele mele, chiar geamătul meu slab au fost înăbuşite;

Mi-am pus mâna la gură; mi-am şters lacr im ile.

Voi fi l inişt it , deşi nu pot vedeaDragostea care dezgoleşte sufletul ş i apr inde

focul dureri i ;Care ia ş i u lt ima picătură de dulce mângâiere,

Rupe s ingura coardă a harpei ş i ascunde l i ra Ta dragă.

Dar Dumnezeu este dragoste, aşa că mă voi stăpâni, mă voi stăpâni

Să nu ne îndoim, suflete, să stăm l inişt iţ i ;Să aşteptăm până după aceasta, când El ne va

r idica –Da, după aceasta, când va fi voia Lui .

Şi am ascultat de promisiunea curajoasă a in imii mele;

Şi m-am agitat, luptându-mă să fiu l inişt it ;Şi mi-am ridicat ochi i fără lacr imi spre cer,

Repetând mereu: „Da, Doamne, facă-se voia Ta“.

Dar curând in ima mea a vorbit de sub povara noastră,

Mustrându-mi buzele strânse ş i faţa atât de tr istă:

„Putem face mai mult decât atât , o, suflete“, şopti ea.

„Putem fi mai mult decât l in işt i ţ i , putem fi vesel i !“

Şi acum eu şi inima mea cântăm frumos –Cântăm fără sunetul melodios al coardelor;

Bând apă din belşug în deşert;Zdrobiţ i , ş i totuşi zburând spre culmi pe aripi de

vultur .S. P. W .

21 Martie

Facă-vi-se după credinţa voastră! (Matei 9:29)

A te ruga pentru ceva poate fi definit astfel: „Să te rogi în felul tău cu deplină credinţă; să ajungi să fii sigur, în timp ce te rogi, că rugăciunea ta a fost acceptată şi auzită; şi înainte să aibă loc evenimentul, cu încredere anticipată, să devii efectiv conştient că ai primit ceea ce ai cerut“.Să ne aducem aminte că nici o circumstanţă pământească nu poate împiedica împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. Noi trebuie să privim neclintiţi la Cuvântul Său neschimbător şi nu la nesiguranţa acestei lumi în continuă

schimbare. Dumnezeu doreşte ca noi să credem Cuvântul Său fără nici o altă dovadă, şi atunci El este gata să ne facă după credinţa noastră.

Odată ce a fost Cuvântu l Său ,Când E l a z i s : „Vo i face“ , [vez i Evre i 13:5]

Lucru l ace la va ven i în ce le d in urmă;Dumnezeu Îş i va ţ ine totuş i promis iunea. [vezi 2 Cor.

1:20]

Rugăciunile din perioada Cincizecimii erau rostite cu o credinţă aşa de simplă încât erau ca şi cum ai fi încasat un cec. Robert Anderson

Dumnezeu a zis … Şi aşa a fost. Geneza 1:9

22 Martie

Peste patruzeci de ani, (lui Moise) i s-a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, în para

focului unui rug … Domnul i-a zis: „… Am văzut suferinţa

poporului Meu, care este în Egipt, le-am auzit gemetele, şi am coborât să-i izbăvesc. Acum,

du-te, te voi trimite în Egipt“.(Faptele apostoli lor 7:30, 33-34)

Patruzeci de ani au fost o perioadă lungă de timp ca să aştepţi să te pregăteşti pentru o mare misiune. Totuşi, când Dumnezeu întârzie, El nu este inactiv. Acesta este momentul când El Îşi pregăteşte instrumentele Sale şi ne maturizează puterea. Apoi, la momentul potrivit, ne vom ridica şi vom fi gata pentru lucrarea noastră. Chiar şi Isus din Nazaret a avut treizeci de ani de viaţă privată, crescând în înţelepciune înainte să-Şi înceapă lucrarea Lui publică. John Henry Jowett

Dumnezeu nu Se grăbeşte niciodată. El cheltuieşte ani ca să-i pregătească pe aceia pe care are de gând să-i folosească mult, şi nu consideră niciodată zilele de pregătire ca fiind prea lungi sau prea plictisitoare.Cel mai dificil ingredient al suferinţei este deseori timpul. O durere scurtă, ascuţită este uşor de suportat, dar când un necaz îşi continuă drumul lung, obositor şi monoton an după an, întorcându-se zi după zi cu aceeaşi rutină întunecată de agonie fără speranţă, inima îşi pierde puterea. Fără harul lui Dumnezeu, inima se afundă cu siguranţă într-o neagră disperare.Iosif a trecut printr-o încercare grea, şi Dumnezeu deseori trebuie să ardă lecţiile pe care el le-a învăţat în adâncul fiinţei noastre, folosind focul durerii prelungite. „El va şedea, va topi şi va curăţa argintul“ (Mal. 3:3), dar El cunoaşte cantitatea specifică de timp care va fi necesară. Ca un adevărat aurar, Dumnezeu opreşte focul în momentul în care Îşi vede imaginea în metalul strălucitor.Astăzi poate că suntem incapabili să vedem rezultatul final al frumosului plan pe care Dumnezeu l-a ascuns „cu umbra mâinii Lui“ (Isaia 49:2). El poate fi ascuns un timp foarte îndelungat, dar credinţa noastră se poate odihni în certitudinea că

Dumnezeu stă totuşi pe tronul Său. Datorită acestei certitudini, putem aştepta liniştiţi momentul în care, cu o încântare cerească, vom spune: „Toate lucrurile [au lucrat] împreună spre bine“ (Rom. 8:28).Aşa cum a făcut şi Iosif, trebuie să avem grijă să ne concentrăm mai mult asupra învăţării tuturor lecţiilor din şcoala suferinţei decât să ne aţintim ochii îngrijoraţi şi plini de nerăbdare spre momentul izbăvirii noastre. Există un motiv în spatele fiecărei lecţii, şi când suntem gata, izbăvirea noastră vine negreşit. Atunci vom şti că niciodată n-am fi putut face o slujbă mai înaltă la locul nostru dacă n-am fi învăţat acele lucruri pe care le-am învăţat în timpul grelei noastre încercări. Dumnezeu ne formează pentru o slujbă viitoare şi pentru binecuvântări mai mari. Şi dacă ne-am însuşit calităţile care ne fac vrednici de un tron, nimic nu ne mai poate opri să ajungem la el odată ce timpul Lui s-a împlinit.Nu fura ziua de mâine din mâna lui Dumnezeu. Dă-I timp să-ţi vorbească şi să-ţi descopere voia Sa. El nu întârzie niciodată – învaţă să aştepţi. selectat

E l nu apare n ic iodată prea târz iu ; E l ş t ie ce este ce l mai b ine;

Nu te f rământa degeaba; până v ine E l od ihneşte- te .

Nu alerga niciodată impulsiv înaintea Domnului. Învaţă să aştepţi timpul Lui, secundarul, minutarul şi acul orar, toate trebuie să indice momentul exact pentru acţiune.

23 Martie

Le închinaseră din prada luată la război, pentru întreţinerea Casei Domnului.

(1 Cronici 26:26-27)

O forţă fizică foarte mare se găseşte în adâncimile pământului, în locuri cum ar fi minele de cărbuni. Cărbunele s-a format datorită căldurilor mari care au ars pădurile antice. În acelaşi fel, forţa spirituală se găseşte în adâncul fiinţei noastre şi este produsă de durerea mare pe care n-o putem înţelege.Într-o zi vom vedea că „prada luată la război“ din încercările noastre pur şi simplu ne-a pregătit să ajungem ca Inimă-mare din Călătoria creştinului, astfel încât să putem şi noi să-i ajutăm pe cei ce călătoresc împreună cu noi să treacă biruitori prin încercări în drumul lor spre cetatea Marelui Împărat. Dar să nu uităm niciodată că sursa din care am învăţat să-i ajutăm pe alţii trebuie să fie trăirea biruinţei în suferinţă. Dacă ne văităm şi ne plângem de durerea noastră nu vom fi de folos nimănui.Pavel nu şi-a cucerit niciodată ascultătorii cu perspectiva întunecată a cimitirului, ci cu corul glorios al laudei. Cu cât era mai grea încercarea lui, cu atât se încredea şi se bucura mai mult, strigând de bucurie chiar şi de pe altarul de jertfă. El spunea: „Chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi“ (Filip. 2:17). Doamne, ajută-mă astăzi să sorb putere din orice va veni peste mine!

din Zile cereşti pe pământ

El m-a pus în t r -o co l iv ie mică ,Departe de f rumuseţ i le grăd in i i ;

Dar t rebu ie să cânt ce le mai du lc i melod i iPentru că E l m-a pus aco lo .

Nu vo i bate d in ar ip i ca să ies d in co l iv ieDacă aceasta este vo ia Creatoru lu i meu,

C i vo i înă l ţa g lasu l meu spre poarta ceru lu iŞ i vo i cânta ş i mai tare!

24 Martie

Iacov a zis: „Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu, Doamne, care mi-ai zis: «Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere, şi voi îngrij i ca să-ţi meargă bine!»

… Izbăveşte-mă, Te rog“. (Geneza 32:9,11)

Sunt multe aspecte sănătoase în rugăciunea lui Iacov. În unele privinţe ar putea servi drept un lut în care ne vărsăm duhul când suntem topiţi în cuptorul aprins al suferinţei. Iacov a început prin a cita de două ori promisiunea lui Dumnezeu şi prin a spune: „care mi-ai zis“ şi „Tu ai zis“ (v. 12). Vedeţi cum pentru el Dumnezeu este accesibil! Dumnezeu Se pune pe El Însuşi la îndemâna noastră prin promisiunile Sale, şi când putem efectiv să-I spunem: „Tu ai zis“, El nu poate să spună nu. Dumnezeu trebuie să facă cum a spus.Dacă Iacov a avut mare grijă ce spune, câtă grijă va avea Dumnezeu de promisiunile Sale? De aceea, în timp ce vă rugaţi, fiţi siguri că vă sprijiniţi pe o promisiune a lui Dumnezeu. Făcând aşa, veţi dobândi suficientă putere ca să deschideţi larg porţile cerului şi să luaţi ce vi s-a promis. din Părţi practice ale vieţii de rugăciune

Domnul Isus doreşte ca noi să fim foarte specifici în cererile noastre, cerând ceva concret. „Ce vreţi să vă fac?“ (Matei 20:32) este întrebarea pe care o pune El oricui vine la El în timpul încercărilor şi necazurilor. Formulaţi cererile voastre serios şi concret, dacă doriţi răspunsuri concrete. Lipsa de scop a rugăciunilor este de vină pentru atât de multe rugăciuni care aparent nu primesc răspuns. Fiţi specifici în cererile voastre. Umpleţi-vă cecul cu lucruri concrete, şi va fi încasat la banca cerului când va fi prezentat în Numele Domnului Isus. Îndrăzniţi să fiţi specifici cu Dumnezeu. selectat

Frances Ridley Havergal a spus odată: „Cu fiecare an pe care îl trăiesc – de fapt, aproape cu fiecare zi – parcă văd tot mai clar cum toată pacea, toată fericirea şi toată puterea vieţii creştine atârnă de un singur lucru. Acel singur lucru este să-L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt, crezând că El ştie ce spune şi acceptând cuvintele care descoperă bunătatea şi harul Său, fără să le înlocuim cu alte cuvinte şi fără să schimbăm modurile şi timpurile verbelor pe care El le-a considerat potrivite pentru a fi

folosite“.Luaţi Cuvântul lui Hristos – promisiunea Lui – şi jertfa lui Hristos – sângele Lui – cu voi la tronul harului prin rugăciune, şi nici una din binecuvântările cerului nu vă va fi refuzată. Adam Clarke

25 Martie

Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie

să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. (Evrei 11:6)

Toţi avem nevoie de credinţă pentru zilele negre, şi Biblia este plină cu relatări despre astfel de zile. Povestea ei este spusă cu ele, cântările ei sunt inspirate de ele, profeţiile ei se ocupă de ele şi revelaţia ei a venit prin ele. Zilele negre sunt pietrele pe care călcăm pe cărarea luminii. Ele par să fi fost oportunităţile lui Dumnezeu de a ne trece prin şcoala înţelepciunii.Psalmul 107 este plin de povestiri despre dragostea generoasă a lui Dumnezeu. În fiecare povestire de izbăvire, oamenii ajungeau la culmea disperării, ceea ce Îi dădea lui Dumnezeu ocazia de a acţiona. Când „toată iscusinţa“ lor le era zadarnică (Psalmul 107:27) din cauza disperării, atunci începea să lucreze puterea lui Dumnezeu.Aduceţi-vă aminte de promisiunea făcută unui cuplu „aproape mort“, că urmaşii lor vor fi „în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra“ (Evrei 11:12). Citiţi încă o dată despre izbăvirea de la Marea Roşie, şi cum „preoţii care duceau chivotul legământului Domnului s-au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului“ (Iosua 3:17). Studiaţi o dată în plus rugăciunile lui Asa, Iosafat şi Ezechia, când erau foarte tulburaţi, neştiind ce să facă. Parcurgeţi istoria lui Neemia, Daniel, Osea şi Habacuc. Staţi cu teamă respectuoasă în întunericul din Ghetsimani, şi zăboviţi lângă mormântul din grădina lui Iosif din Arimateea în acele zile grele. Cereţi explicaţii de la martorii bisericii primare, şi rugaţi-i pe apostoli să vă istorisească despre zilele lor negre.Disperarea este mai bună decât deznădejdea. Nu uitaţi că nu credinţa noastră a creat zilele negre. Lucrarea credinţei este să ne susţină în acele zile şi să le rezolve. Totuşi singura alternativă la credinţa în momentele de disperare este deznădejdea. Credinţa rezistă şi învinge.Nu există un exemplu mai eroic de credinţă în momentele de disperare decât istoria celor trei tineri evrei Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Situaţia lor era disperată, dar ei au răspuns cu curaj: „Iată, Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!“ (Dan. 3:17-18). Mie îmi plac în mod deosebit cuvintele: „Şi chiar de nu ne va scoate“! Vreau să menţionez pe scurt Grădina Ghetsimani şi să vă rog să vă gândiţi la „totuşi“-ul ei. „Dacă este cu putinţă … Totuşi …“ (Matei 26:39). Sufletul Domnului nostru era copleşit de un întuneric greu. A Se încrede a însemnat pentru El trăirea chinului până la sânge şi a întunericului până-n

adâncimile iadului – Totuşi! Totuşi! Caută o culegere de imnuri şi cântă imnul preferat al credinţei în momente de disperare. S. Chadwick

Când obstaco le le ş i încercăr i le sunt Ca pereţ i i une i înch isor i ,

Fac puţ inu l care pot să- l facŞ i restu l Ţ i - l l as Ţ ie .

Ş i când pare că nu am n ic i o şansă , n ic i una,Ca să fiu scăpat d in necaz ,

Speranţa îş i găseşte puterea în neput inţă ,Ş i Te aşteaptă în l in i ş te .

26 Martie

Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte

spre nord şi spre sud, spre est şi spre vest; căci toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie.

(Geneza 13:14-15)

Nici o dorinţă nu va fi vreodată pusă în tine de Duhul Sfânt, dacă El nu intenţionează s-o împlinească. Deci lasă-ţi credinţa să se înalţe şi să urce spre culmi ca să revendice toată ţara pe care o poţi descoperi. S. A. Keen

Tot ce poţi înţelege prin viziunea credinţei îţi aparţine. Priveşte cât poţi de departe, pentru că tot ce vezi este al tău. Tot ce doreşti să fii ca şi creştin, şi tot ce doreşti să faci pentru Dumnezeu, este posibil prin credinţă. Apoi apropie-te mai mult de El, şi cu Biblia ta în faţă, şi cu sufletul complet deschis puterii Duhului, lasă ca întreaga ta fiinţă să primească botezul prezenţei Sale. Pe măsură ce El îţi deschide înţelegerea, îngăduindu-ţi să vezi plinătatea Lui, crede că El a păstrat toate acestea pentru tine. Acceptă ca pentru tine toate promisiunile din Cuvântul Său, toate dorinţele pe care El le trezeşte în tine, şi toate posibilităţile pe care le poţi avea ca să devii un urmaş al Domnului Isus. Toată ţara pe care o vezi îţi este dată ţie.Harul Său, care ne-a fost dat şi care ne ajută pe drumul spre împlinirea promisiunii Sale, este de fapt legat de viziunea interioară pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Cel care pune instinctul natural în inima unei păsări ca să traverseze în zbor un continent în căutarea unei clime mai calde este prea bun ca s-o dezamăgească. Aşa cum credem că El a pus instinctul în pasăre, putem fi siguri că El S-a îngrijit să aibă şi adieri uşoare şi un soare de primăvară care s-o întâmpine la sosire. Şi Cel care suflă speranţă cerească în inimile noastre nu ne va înşela şi nici nu ne va lăsa când noi înaintăm spre împlinirea ei. selectat

Ei au plecat şi au găsit aşa cum le spusese [Isus]. Luca 22:13

27 Martie

Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de

noi. (Romani 8:18)

Un eveniment remarcabil a avut loc recent la o nuntă din Anglia. Mirele, un tânăr foarte bogat din înalta societate, rămăsese orb în urma unui accident la vârsta de zece ani. În ciuda orbirii sale, absolvise universitatea cu distincţie de onoare şi cucerise acum inima frumoasei lui mirese, deşi nu-i văzuse niciodată faţa. Cu puţin timp înainte de căsătoria lui el suferise o nouă serie de tratamente prescrise de specialişti, şi rezultatul urma să fie dezvăluit chiar în ziua nunţii lui.Ziua cea mare a sosit, cu toţi oaspeţii şi cadourile lor. Asistenţa era formată din membrii ai consiliului de miniştri al guvernului, generali, episcopi şi oameni învăţaţi. Mirele, în haine de nuntă, dar cu ochii încă acoperiţi de bandaje, a venit la biserică cu tatăl său. Renumitul său oftalmolog i-a întâmpinat în sacristia bisericii. Mireasa a intrat în biserică la braţul căruntului ei tată. Era aşa de emoţionată, că abia putea vorbi. Va putea în sfârşit omul pe care-l iubea să-i vadă faţa – o faţă pe care ceilalţi o admirau, dar pe care el o cunoştea numai prin atingerea degetelor lui delicate? În timp ce ea se apropia de altar, şi acordurile minunate ale marşului nupţial pluteau prin biserică, a văzut un grup neobişnuit. Înaintea ei stăteau mirele, tatăl lui şi doctorul. Doctorul tocmai tăia ultimul bandaj. Odată bandajul îndepărtat, mirele a făcut un pas înainte, dar tremurând uşor cu nesiguranţa cuiva care nu s-a trezit încă de tot. O rază de lumină trandafirie de la un geam al ferestrei de deasupra altarului a căzut pe faţa lui, dar el părea că nu o vede.Va vedea el ceva? Da! Recăpătându-şi într-o clipă stabilitatea şi ţinuta, şi cu o demnitate şi o bucurie nemaivăzute niciodată înainte pe faţa lui, a păşit înainte în întâmpinarea miresei lui. S-au privit în ochi, şi privirea lui părea că nu se va mai muta niciodată de pe faţa ei.„În sfârşit!“ a spus ea. „În sfârşit“, a răspuns el solemn ca un ecou, plecându-şi capul. A fost o scenă cu mare putere dramatică, dar şi de mare bucurie. Dar oricât de frumoasă ar fi această poveste, ea nu este decât o slabă sugestie a ceea ce va fi în cer când credincioşii, care au umblat prin această lume de încercări şi de necazuri, Îl vor vedea pe EL „faţă în faţă“ (1 Cor. 13:12). selectat

Te doresc fierb inte , Domnul meu drag,Isus iub i t ş i adevărat ;Tân j ind după T ine ş i în t rebându-măCând ve i ven i d in nou ,În tot ce spun ş i fac ,Te doresc fierb inte , Domnul meu drag.

Înt r -o z i fe r ic i tă , după toată vegherea ,Ve i ven i după mine în s fârş i t ;Atunc i Te vo i vedea, vo i auz i g lasu l Tău ,Voi fi cu T ine, mă vo i bucura împreună cu T ine;

Ce emoţ ie putern ică t rezeşte în mine această du lce speranţă ,

Ş i mă face să Te doresc fierb inte , Domnul meu drag.

28 Martie

Şi de îndată ce preoţii care duc chivotul Domnului, Dumnezeului întregului pământ, vor pune talpa piciorului în apele Iordanului, apele

Iordanului se vor despica în două,şi anume apele care coboară din sus se vor opri

grămadă.(Iosua 3:13)

Cine se poate opri să nu-i admire pe aceşti bravi leviţi? Ei au dus chivotul legământului drept în apă, pentru că râul nu s-a despicat până nu „li s-au muiat picioarele în marginea apei“ (v. 15). Dumnezeu nu promisese nimic altceva.

Dumnezeu onorează credinţa – credinţa stăruitoare – care vede PROMISIUNEA Lui şi priveşte numai la ea. Ne putem imagina cum spectatorii de astăzi, văzând cum înaintează aceşti oameni sfinţi ai lui Dumnezeu, ar spune: „N-ai să mă vezi niciodată riscând aşa ceva! Chivotul va fi luat de ape!“ Şi totuşi „preoţii … s-au oprit pe uscat“ (v. 17). Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că credinţa din partea noastră Îl ajută pe Dumnezeu să-Şi ducă la îndeplinire planurile Sale. Fiţi gata să veniţi în ajutorul Domnului.Chivotul legământului era dotat cu drugi, astfel că preoţii puteau să-l ridice pe umerii lor. Deci chiar şi chivotul lui Dumnezeu nu se deplasa singur, ci era purtat. Când Dumnezeu este arhitectul, oamenii sunt zidari şi muncitori. Credinţa Îl asistă pe Dumnezeu. Ea poate închide gura leilor şi poate stinge focul cel mai distructiv. Credinţa Îl onorează pe Dumnezeu, şi Dumnezeu onorează credinţa.O, de am avea acea credinţă care merge înainte, lăsându-L pe Dumnezeu să-Şi împlinească promisiunea când consideră El potrivit! Fraţi leviţi, hai să ne punem sarcina pe umăr şi să n-o privim ca şi cum am căra coşciugul lui Dumnezeu. Este chivotul Dumnezeului celui viu! Cântaţi în timp ce înaintaţi spre râu! Thomas Champness

Unul din semnele distinctive ale Duhului Sfânt în biserica Noului Testament era duhul de îndrăzneală. Una din marile calităţi esenţiale ale acelui fel de credinţă care face lucruri mari pentru Dumnezeu şi aşteaptă lucruri mari de la Dumnezeu este îndrăzneala şi cutezanţa sfântă. Când ai de a face cu o Fiinţă supranaturală şi primeşti lucruri de la El care sunt imposibile din punct de vedere omenesc, este într-adevăr mai uşor pentru noi să primim mult decât să primim puţin. Şi este mai uşor să stăm într-un loc al încrederii îndrăzneţe decât într-un loc în care ne agăţăm cu grijă şi cu timiditate de ţărm.

Ca nişte navigatori înţelepţi care trăiesc o viaţă de credinţă, haideţi să lansăm bărcile noastre la adânc. Vom vedea că toate lucrurile sunt „cu putinţă la Dumnezeu“ (Luca 18:27) şi că „toate lucrurile sunt cu putinţă

celui ce crede“ (Marcu 9:23).Astăzi haideţi să facem lucruri mari pentru Dumnezeu, luând credinţa Lui ca să credem lucruri mari şi primind puterea Lui ca să le împlinim! din Zile cereşti pe pământ

29 Martie

Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp. (Matei 6:28)

Cu mulţi ani în urmă era un călugăr care avea nevoie de ulei de măsline, aşa că a plantat un măslin tânăr. După ce l-a plantat, s-a rugat: „Doamne, pomul meu are nevoie de ploaie pentru ca rădăcinile lui firave să se adape şi să crească. Trimite ploi uşoare“. Şi Domnul a trimis ploi uşoare. Apoi călugărul s-a rugat: „Doamne, pomul meu are nevoie de soare. Te rog, trimite-i soare“. Şi soarele a strălucit, aurind norii din care se scursese apa. „Acum trimite ger, dragă Doamne, ca să i se-ntărească ramurile“, a strigat călugărul. Şi curând pomişorul a fost acoperit de gheaţă sclipitoare, iar spre seară a murit.Atunci călugărul l-a căutat pe un frate călugăr în chilia lui şi i-a povestit experienţa lui ciudată. După ce a ascultat toată povestea, celălalt călugăr a spus: „Şi eu am plantat un pomişor. Uite ce bine îi merge! Dar eu am încredinţat pomul meu Dumnezeului lui. El care l-a făcut ştie mai bine decât un om ca mine ce are nevoie. Nu I-am pus lui Dumnezeu nici o restricţie şi nici o condiţie, ci doar L-am rugat: «Doamne, trimite ce are el nevoie – fie că este o furtună sau soare, sau vânt, sau ploaie, sau ger. Tu l-ai făcut şi Tu ştii cel mai bine ce are nevoie»“.

Da, las -o în gr i ja Lu i ,Aşa fac toţ i c r in i i ,

Ş i e i c resc –E i c resc în p loa ie ,Ş i e i c resc în rouă –

Da, e i c resc :E i c resc în în tuner ic , ascunş i complet în noapte –E i c resc în s t ră luc i rea soare lu i , descoper i ţ i de lumină –

E i c resc mereu.

Da, las -o în gr i ja Lu i ,Lucru l acesta e mai scump pentru in ima Lu i ,

Să şt i i ,Decât cr in i i care înfloresc ,Sau decât flor i le care răsar

De sub zăpadă:Or ice ai avea nevoie, dacă vrei să cauţ i lucrul acela pr in

rugăciune,Poţ i să - l laş i în g r i ja Lu i – pentru că E l îngr i jeşte de

t ine .Tu, tu ş t i i .

selectat

30 Martie

Iar voi toţi, care aprindeţi focul, şi puneţi tăciuni pe el, umblaţi în lumina focului vostru

şi în tăciunii pe care i-aţi aprins. Din mâna Mea vi se întâmplă aceste lucruri, ca să zăceţi în

dureri. (Isaia 50:11)

Acesta este un avertisment solemn pentru cei care umblă în întuneric şi care încearcă să găsească singuri lumina. Ei sunt descrişi ca unii care aprind un foc în jurul căruia sar scântei. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că atunci când suntem în întuneric, suntem ispitiţi să găsim propria noastră cale de ieşire, fără să ne încredem în Domnul şi fără să ne bizuim pe El. În loc să-L lăsăm pe El să ne ajute, încercăm să ne ajutăm singuri. Căutăm lumina căii fireşti şi sfatul prietenilor noştri. Tragem propriile noastre concluzii şi în felul acesta putem fi tentaţi să acceptăm o cale de izbăvire care nu este deloc a lui Dumnezeu.Lumina pe care o vedem poate fi de la focul pe care noi l-am aprins, sau de la un semnal luminos înşelător care ne conduce spre stâncile periculoase. Iar Dumnezeu va îngădui să umblăm în falsa lumină a acestor scântei, dar la sfârşit vom avea necazuri.Iubiţilor, nu încercaţi niciodată să ieşiţi dintr-un loc întunecos decât la momentul hotărât de Dumnezeu şi în felul Său. Un timp de necaz şi întuneric are rostul de a te învăţa lecţii de care ai neapărată nevoie. Izbăvirea prematură poate zădărnici lucrarea harului lui Dumnezeu în viaţa ta. Încredinţează-I Lui întreaga situaţie, şi binevoieşte să rămâi în întuneric, ştiind că El este prezent.Nu uita, este mai bine să umbli în întuneric cu Dumnezeu decât să umbli singur în lumină. din Susurul blând

Încetează să mai împiedici planurile lui Dumnezeu şi voia Sa. Dacă atingi ceva de-al Lui strici lucrarea. Dacă muţi limbile unui ceas cum îţi convine ţie, nu se schimbă timpul. Tu ai putea să grăbeşti dezvăluirea unor aspecte ale voii lui Dumnezeu, dar lucrarea Lui pe termen lung va avea de suferit. Tu poţi să forţezi un boboc de trandafir să se deschidă, dar vei strica floarea. Lasă totul în grija Lui, fără excepţie. „Facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu“ (Marcu 14:36). Stephen Merrit

t Calea Lui

Dumnezeu m-a t r imis mai depar te când eu aş fi vru t să stau

(Era rece în pădure) ;Nu şt iam de ce .Am auz i t o lespede de s tâncă prăbuş indu-se în

aprop iereDe-a curmez işu l potec i i unde am stat .

E l mi -a spus să stau când eu aş fi vru t să merg;

„Facă-se vo ia Ta“ , am spus.

S-a găs i t în t r -o z i în zor i ,De-a curmez işu l drumulu i pe care aş fi mers ,

Un şarpe cu capul s fâr tecat .

Acum nu mai în t reb de ce ,Ch iar dacă nu văd

Cărarea d ina intea mea, eu merg pe ca lea Lu i ;Căc i dacă eu nu ş t iu , E l ş t ie ,

Ş i E l va a lege că i s igure pentru mine. din Zilele şcolii duminicale

31 Martie

Vântul era împotrivă. (Matei 14:24)

Vânturile din luna martie sunt deseori aspre şi furtunoase. Şi totuşi ele sunt tipice pentru perioadele furtunoase din viaţa mea. Într-adevăr, ar trebui să mă bucur că am ocazia să cunosc astfel de perioade. Este mai bine să cadă ploile şi să vină şuvoaiele decât să trăieşti tot timpul în legendara ţară a lui Lotus sau în luxurianta vale a lui Avalon, unde soarele străluceşte mereu şi vânturile puternice nu bat niciodată. Furtunile ispitei pot părea crude, dar nu mă conduc ele la o intensitate şi la o ardoare mai mare în viaţa mea de rugăciune? Nu mă obligă ele să mă agăţ mai tare de promisiunile lui Dumnezeu? Şi nu mă lasă ele cu un caracter mai rafinat? Furtunile necazului provocat de o pierdere grea sunt intense, dar ele reprezintă una din căile Tatălui de a mă atrage spre El. Scopul Lui este să vorbească încet şi tandru inimii mele în locul ascuns şi tainic al prezenţei Sale. Este o glorie deosebită a Stăpânului să poată fi văzut numai când vântul este împotrivă şi barca mea este lovită de valuri.Domnul Isus Hristos nu este ocrotirea mea împotriva furtunilor vieţii, ci El este ocrotirea mea perfectă în furtuni. El nu mi-a promis niciodată o trecere uşoară, ci doar o aterizare sigură.

O, în t inde pânze le spre fur tuna cere ască,Ş i apo i , ind i ferent ce vântur i predomină,Nici o stâncă nu te va sfărâma, nici o l ipsă de vânt nu te

va întârzia;N ic i o ceaţă nu te va ascunde, n ic i o fur tună nu te va

opr i ;Deş i că lătoreşt i departe ş i pr ibegeşt i mul tPr in s t rop i de apă sărată ş i peste spuma a lbă a măr i i ,Nic i un vânt nu poate să bată decât ca să te ducă mai

repede acasă. Annie Johnson Flint