Cursul 5. ACCEPŢIUNI, TEORII ŞI MODELE EXPLICATIVE ALE DEZVOLTĂRII

(REGIONALE)

MODULUL 1.

1. Accepţiuni ale dezvoltării2. Dimensiuni ale dezvoltării

1. Accepţiuni ale dezvoltării

Termenul de dezvoltare este unul extrem de des folosit însă foarte adesea îi sunt atribuite înţelesuri variate, vagi sau confuze.

În general se referă la o creştere fie cantitativă, fie calitativă a ceva.

Tendinţa majoră este de a considera dezvoltarea drept o schimbare ce aduce o serie de beneficii.

Asocierea cu o stare mai bună este aspectul principal ce

determină preferinţa şi ataşamentul oamenilor (mai ales a celor politici) pentru termenul de dezvoltare.

Dezvoltarea, prin maniera în care se concretizeză în concordanţă cu speranţele indivizilor de mai bine, nu are o înţelegere unitară.

Mai binele unora (dezvoltarea în accepţiunea unor actori) nu echivalează cu mai binele altora (dezvoltarea potrivit accepţiunii altor actori).

Putem vorbi de dezvoltare numai prin raportare la finalitatea proceselor de dezvoltare şi în măsura în care aceste procese determină un progres, o îmbunătăţire, o creştere în acord cu scopurile, aşteptările şi aspiraţiile celor ce au iniţiat aceste procese şi a celor vizaţi sau afectaţi de ele.

Dezvoltarea este un termen relativ şi subiectiv - depinde în mare măsură de valorile şi aşteptările celor ce evaluează procesele de dezvoltare – şi poate face obiectul unor numeroase contradicţii.

EXEMPLU:

De-a lungul timpului spaţiul rural din România a cunoscut o serie de transformări majore în ceea ce priveşte condiţiile de locuit şi stilul de viaţa.

Toate aceste schimbări au determinat o apropiere a ruralului de urban în ceea ce priveşte condiţiile de trai şi stilul de viaţă.

În timp ce pentru unii acest lucru este asociat dezvoltării şi evoluţiei pentru alţii este o dovadă a regresului şi a involuţiei, a pierderii identităţii şi a renunţării la valorile culturale naţionale în favoarea unora de factură cosmopolită.

Indivizii trebuie să conştientizeze costurile dezvoltării şi evoluţiei precum şi necesitatea adoptării unei viziuni multidimensionale a proceselor de dezvoltare.

Ultimul secol în care omenirea a cunoscut o evoluţie şi o dezvoltare evidentă pot fi înţeleşi ca o involuţie dacă luăm în considerare faptul că această dezvoltare s-a făcut pe seama războaielor, acutizării foametei în anumite regiuni ale lumii sau pe seama mediului, a încălzirii globale şi a schimbărilor climatice.

Gilbert Rist (2007) defineşte dezvoltarea din ultimele decenii drept “trasnformarea şi distrugerea mediului natural şi a relaţiilor sociale cu scopul de a creşte producerea de bunuri şi servicii” destinate comercializării prin schimburi economice.

Procesul dezvoltare înregistrat în ultimele decenii este privit cu scepticism criticându-se dur abordarea pur economistă a dezvoltării (abordare ce pune în centrul termenului de dezvoltare creşterea economică).

Reducând dezvoltarea la dimensiunea sa economică (centrismul economic) nu facem decât să ignorăm o serie de costuri suplimentare ale acestei creşteri economice.

Este vorba de costuri sociale privind distrugerea sau deterioararea mediului, a relaţiilor sociale, creşterea inegalităţilor dintre diferite categorii sociale, a discriminării sau a inechităţii sociale, etc.

Zygmunt Bauman consideră că dezvoltarea economică a societăţilor moderne este rezultatul apariţiei societăţii de consum, a tendinţei nesănătoase a oamenilor de a cumpăra (uneori compulsiv) lucruri de care nu au nevoie, de a-şi construi şi satisface noi necesităţi, de a concura cu ei înşişi pentru aşi satisface maximal şi hedonist o multitudine de plăceri şi capricii.

Această “dezvoltare” nu este una sănătoasă şi nici de natura să ducă la o finalitate pozitivă. Ba dimpotrivă există un anumit pericol în această concurenţă în a ne maximiza consumul.

Consideraţii generale asupra dezvoltării:

Există o multitudine de sensuri şi semnificaţii atribuite termenului de dezvoltare deşi tendinţa generală este de a considera dezvoltarea unei societăţi doar din prisma creşterii sale economice.

Dezvoltarea este un termen subiectiv şi depinde de valorile şi aspiraţiile celor ce se raportează la schimbările socio-economice ce sunt circumscrise în mod tradiţional termenului de dezvoltare.

Nu există o unitate în ceea ce priveşte dimensiunile dezvoltării. Prin excelenţă, dezvoltarea este un termen multidimensional – implică atât aspecte economice cât şi aspecte sociale sau ecologice.

2. Dimensiuni ale dezvoltării

În timp, termenul de dezvoltare a cunoscut o evoluţie şi o încarcare sistematică cu sensuri şi semnificaţii noi, lucru ce a determinat şi schimbări radicale la nivelul instrumentelor de măsurare.

Cele mai importante dimensiuni ale dezvoltării:

dimensiunea economică a dezvoltării dimensiunea socială a dezvoltării dimensiunea ecologică a dezvoltării

Dimensiunea economică a dezvoltării

Este cea mai veche accepţiune a dezvoltării şi se referă la creşterea sistematică a activităţilor economice la nivel global, naţional, regional sau local.

Creşterea economică rămâne în continuare cea mai importantă dimensiune a dezvoltării însă a cunoscut o perfecţionare a modului în care este măsurată.

Există o multitudine de indicatori economici folosiţi pentru a măsura şi monitoriza evoluţia şi dezvoltarea economică:

produsul intern brut (PIB); produsul intern brut pe cap de locuitor (PIB/locuitor); productivitatea muncii; viteza de circulaţie a banilor; balanţa comercială (rezultatul schimburilor economice cu

alte ţări sau regiuni)

Creşterea economică

Proces global; exprimă evoluţia ascendentă a unor mărimi economice agregate într-un interval de timp; sau ansamblul transformărilor ce se produc în cadrul vieţii economice

Sporirea treptată a unui fenomen, proces sau organism Întregul proces desemnează abordarea simultană a trei

direcţii ale evoluţiei vieţii economice: cantitativă, calitativă şi structurală

Are drept coordonată principală stabilirea raportului optim între acumulare şi consum

Rata înaltă a acumulării este o condiţie necesară a creşterii economice

Dezvoltarea economică

O fază superioară a creşterii economice Accentuarea aspectelor creşterii economice şi extinderea

lor în cercetare ştiinţifică, tehnologii de fabricaţie Transformarea modului de gândire şi comportamentului

indivizilor Nu este sinonimă creşterii economice Implică creşterea economică Este asociată industrializării, modernizării sectorului

agricol, dezvoltării infrastructurii

Progresul economic

Tendinţă evolutivă a unei economii naţionale;

Presupune ameliorarea performanţelor globale ale funcţionării economiei naţionale;

Niveluri înalte ale dezvoltării economice;

Reflectă explicit calitatea vieţii şi nivelul civilizaţiei;

Devine posibil de susţinut în condiţiile unor programe şi politici macroeconomice coerente (planificare strategică).

Creştere economică

Dezvoltare economică

Progres economic

Dimensiunea socială a dezvoltării

Orientarea exclusivă pe creşterea economică a fost în timp, puternic criticată în special datorită evidenţierii problemelor sociale create de această abordare unidirecţională:

persistenţa fenomenului sărăciei care a cuprins majoritatea ţărilor lumii;

degradarea mediului înconjurător şi agravarea dezechilibrelor ecologice;

extinderea necontrolată a urbanizării, care afectează calitatea vieţii unei importante părţi a populaţiei lumii;

persistenţa şomajului care afectează omul, considerat cel mai important factor de producţie;

manifestarea crizelor economice sub o multitudine de forme, care au drept efect dezastruos irosirea de resurse incomensurabile;

pierderea încrederii cetăţenilor în instituţiile publice etc.

Aspectele ce ţin de inechitate socială au determiant adoptarea unei perspective umaniste ce a dus la apariţia şi folosirea extensivă a unui nou concept: dezvoltare umană.

Termenul este unul ce lasă să se înţeleagă existenţa opusului său “dezvoltare inumană” ceea ce este în acord cu o serie de critici dure aduse capitalismului inuman, sălbatic, amoral dispus să sacrifice oamenii şi necesităţile lor pentru maximizarea creşterii economice.

Aceasta nouă abordare a dezvoltării este predominant calitativă, ceea ce însemnă că procesul de creştere trebuie să deservească predominant dimensiunile umane şi cele sociale – dezvoltarea trebuie să conducă la îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor.

Există trei tipuri dinstincte de indicatori folosiţi la nivel internaţional pentru a măsură şi monitoriza dimensiunea socială a dezvoltării:

Indicele dezvoltării umane Indicele libertăţii umane Indicatorii calităţii vieţii

Dimensiunea ecologică a dezvoltării

Conceptul de dezvoltare durabilă este relativ nou în literatura economică modernă, încercând să traducă cât mai fidel termenul englez “sustainability” – se mai vehiculează uneori expresia dezvoltare sustenabilă.

Conceptul de dezvoltare durabilă, considerat o nouă paradigmă a dezvoltării, a fost promovat în anul 1980 de către Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii, dar limitat la conservare, cu impact restrâns asupra gândirii la nivel guvernamental.

Elaborarea acestui concept este legată de înfiinţarea în cadrul ONU, în anul 1983, a Comisiei Mondiale privind Mediul Înconjurător si Dezvoltarea (numită şi Comisia Brundtland), fiind însărcinată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite să elaboreze o strategie pe termen lung privind mediul înconjurător, să fundamenteze un sistem de factori de protecţie a mediului, luând în considerare relaţiile dintre populaţie, resurse, mediu şi dezvoltare şi să definească problematica pe termen lung şi eforturile corespunzătoare pentru abordarea tematicii protecţiei mediului.

Aceste obiective şi strategii au fost prezentate în cadrul Raportului Brundtland (1987), care a fost supus dezbaterilor Conferinţei Mondiale de la Rio de Janeiro (1992).

Potrivit acestui raport „dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi”.