Curs 1 mds

5/17/2018 Curs 1 mds - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/curs-1-mds 1/184

Bazele generale ale teoriei,metodicii şi practicii jocului de

handbal. Domeniul jocului dehandbal



Handbalul este un joc sportiv de echipă,inclus în planul de învăţământ ca disciplină

obligatorie, în cadrul Universităţii Naţionalede Educaţie Fizică şi Sport, pentru studenţiianului I.

Ţinând cont de evoluţia jocului de

handbal pe plan naţional şi internaţional, s-aajuns la concluzia ca disciplina – HANDBAL- să fie studiată sub mai multe

aspecte şi anume: ca disciplină sportivă; ca mijloc al educaţiei fizice şi cadisciplină ştiinţifică încadrată în teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului.



Handbalul ca disciplină sportivă

Echipele sunt formate din câte 7 jucătorifiecare, dintre care unul este specializat pepostul de portar.

Acestora li se mai adaugă şapte jucători deschimb, dintre care unul este portarul derezervă.

Durata jocului este de două reprize pentru

toate categoriile de sportivi. Mingea de handbal este obiectul cu care se

joacă şi are dimensiuni diferite pentru

categoriile de sportivi.



Handbalul este un joc sportiv de întrecere,echipele care se înfruntă au ca obiectivobţinerea de performanţe sportive,exprimate prin câştigarea de titluri decampioni, de menţinere în categoria de

întrecere sportivă, de promovare într-o

categorie superioară, de câştigare a unortrofee pe plan naţional şi internaţional. Ca disciplină sportivă de performanţă, jocul

de handbal se practică în cadrul echipelor încadrate în secţiile cluburilor şi asociaţiilor sportive, care de regulă au mai multe echipede diferite categotii de vârstă şi măiestrie.



Handbalul ca mijloc al educaţiei fizice

Handbalul ca mijloc al educaţiei fizicecontribuie la însuşirea unor deprinderimotrice de bază şi specifice, a abilităţilor

necesare în viaţă, a unor cunoştinţespeciale de tehnică şi tactică sportivă. Joculde handbal se găseşte în lecţia de educaţiefizică începând cu clasa a V a . El contribuie

la realizarea unui amplu proces, prin careelevul se formează, se dezvoltă, sematurizează din punct de vedere fizic,psihic, moral, esteic, afectiv, volitiv.



handbalul dezvoltă calităţi de voinţă, ca dârzenia,combativitatea, curajul, iniţiativa, perseverenţa şicalităţi morale, ca atitudinea corectă faţă decolectivul în care este inclus, capacitatea de

acţionare în grup. este un joc sportiv foarte accesibil, simplu de

jucat, uşor înţeles, se poate practica de la vârstefragede, cu indici de tenhicitate ridicaţi. Intervenţiaprofesorului, asigură practicarea unui joc tehnic,fără durităţi sau violenţe.

respecterea regulamentului jocului nu permite săse ajungă la atitudini brutale, faţă de partenerii de

întrecere, ci la o desfăşurare corectă în spiritul

fair-playului. handbalul în şcoală contribuie la formarea

însuşirilpr şi trăsăturilor pozitive, ale carecterului şipersonalităţii, la favorizarea convingerilor şi

obişnuinţelor de comportare civilizată a elevilor.



Handbalul ca disciplină ştiinţifică

Ca disciplină ştiinţifică studiază: conţinutul jocului de handbal sub aspect tehnic,

tactic, fizic, teoretic şi psihologic; generalizează în mod toretic practica înaintată a

celor mai bune echipe şi jucători. Tot ce apare noula marile competiţii, J.O.,C.M.,C.E, cu privire lasistemele de joc, sau noi procedee tehnice de

execuţie sunt analizate, studiate, explicate dinpunct de vedere ştiinţific şi opoi generalizate şitransmise din nou practicii;

studiază istoricul şi evoluţia jocului; studiază tehnica şi tactica jocului;



face legătura cu celelalte jocuri şi discipline sportive, împrumută metode şi mijloace de pregătire fizicăspecifice din alte ramuri sportive;împrumută acţiuni

tactice din alte jocuri sportive. Toate acestea suntanalizate şi în final se stabileşte modul de aplicare celmai bun;

face legătura cu alte discipline ştiinţifice ca: igiena

sportivă, fiziologia sportivă, anatomia şi biomecanica,biochimia etc;

studiază metodica handbalului, stabilind principii,

reguli; studiază regulamentul jocului şi interpretarea corectă

a acestuia, precum şi noi posibilităţi de modificare aregululor de joc, sau de introducere a unora noi.



Domeniul jocului de handbal Ţinând cont de efectele practicării jocului de

handbal asupra organismului elevilor, la acestevârste, a fost introdus în programele deeducaţie fizică şi de activităţi sportive.

Handbalul poate fi practicat integral, prin jocurila două porţi, sau sub forma unor structuri deexerciţii, care conţin mai multe procedeetehnice şi care odată însuşite vor putea fiaplicate în joc.

La finele ciclului gimnazial elevii trebuie să cunoască bine modelul minimal de joc.



în ciclul liceal, jocul de handbal este prevăzut înprograma şcolară pentru orele de educaţiefizică şi activităţi sportive.

La acest nivel se urmăreşte : perfecţionarea deprinderilor, priceperilor şi

cunoştinţelor dobândite în clasele anterioare; însuşirea de noi procedede tehnice şi acţiuni

tactice, încât elevii să poată practica joculbilateral cu succes.



Pentru selecţionarea şi pregătirea celor maidotaţi elevi pentru practicarea sportului deperformanţă au luat fiinţă cluburile sportive

şcolare de mare performanţă. În aceste secţii elevii sunt instruiţi în baza unei

programe speciale. Ei participă la diferite competiţii de juniori IV, III,

II şi I, ca de exemplu: Campionatul Republicande juniori III, II, I, Campionatul judeţean,

Campionatul Municipal, etc.



Caracteristicile jocului de handbal Poate fi considerat ca o sinteză a deprinderilor motrice

de bază ale omului ca alergarea, săritura, prinderea şiaruncarea.

poate fi învăţat şi practicat cu uşurinză de chiar de

oameni care nu au o pregătire specială îndelungată; poate fi organizat în instituţii, unităţi militare, facultăţi şi

în şcolile de toate gradele având influenţe pozitive atâtasupra motricităţii cţt şi asupra psihicului, fiind un joc

sportiv atractiv şi recreativ; are o tehnică simplă şi uşor de învăţat pentru a fi

practicat ca sport de masă, în scop recreativ sau ca

mijloc al educaţiei fizice;



poate fi practicat de copii şi tineri de ambele sexe,bărbaţi şi femei şi de oameni în vârstă ceva mai

înaintată;

regulamentul de joc cuprinde reguli puţine, care suntsimple şi uşor de înţeles, aplicarea lor în joc făcându-se cu uşurinţă;

instalaţiile necesare sunt simple, o minge, o suprafaţănetedă de teren, două porţi şi un echipament sportivformat din tricou, şort şi pantofi de sport.Instalaţiilenecesare sunt puţin costisitoare, uşor de amenajat şi

construit prin mijloace proprii; este un joc sportiv în care contactul cu corpul este

admis, pericolul de accidente este redus, dacă serespectă regulamentul de joc şi adversarul.



Tendinţele de evoluţie ale jocului de handbal

Tendinţe pozitive creşterea măestriei tehnico – tactice a jucătorilor, permite

aplicarea în practică cu exactitate a unor sisteme de joc în atacşi apărare;

apariţia unor combinaţii de mare subtilitate şi fineţe, precum şiapariţia jocului acrobatic în apropierea şi pe deasupra spaţiuluide poartă, contribuie la creşterea spectaculozităţii jocului;

pregătirea fazei de finalizare cu o circulaţie rapidă de minge şi jucători pentru a pune în dificultate apărătorii;

creşterea numărului de contraatacuri pe durata jocului; combinaţiile tactice între doi şi trei jucători sunt sunt folosite cu

mare eficienţă, iar acţiunile tactice individuale sunt subordonateplanului tactic al echipei;



apariţia de noi procedee tehnice, cu maridificultăţi în execuţie, executate de jucătorideosebit de înzestraţi din punct de vedere fizic

şi psihic; creşterea vitazei de joc în toate fazele atacului; perfecţionarea jocului în apărare, jocul

individual în apărare a devenit un joc atletic,bărbătesc care cere un angajament fizic totaldin partea apărătorilor;specializarea jucătorilor

pe posturi, atât în atac, cât şi în apărare; creşterea bagajului de cunoştinţe teotrtice de

tactică şi strategie;

T di ţ ti



Tendinţe negative

Deşi tendinţele negative care frânează dezvoltarea calitativă a jocului de handbal sunt mai puţine la număr, trebuie evidenţiateşi analizate pentru a găsi căile şi mijloacele de înlăturare a lor.

Acest lucru poate fi realizat prin îmbunătăţirea procesuluiinstructiv – educativ şi sporirea exigenţei factorilor deconducere faţă de maniera de joc a sportivilor.Câteva dinelementele care frânează dezvoltarea jocului de handbal şidiminuează din spectaculozitatea lui:

jocul neregulamentar practicat de apărători ăn mod intenţionatşi premeditat;

abundenţa faulturilor intenţionate cum ar fi: blocareaneregulamentară a atacanţilor, îmbrăţişări, împingerile cu

mâinile, ţinerile, îmbrâncirea în semicerc etc. diminueazăfrumuseţea jocului; atacarea brutală a jucătorului cu mingea de către apărători cu

scop de intimidare;



Dintre acţiunile neregulamentare a atacanţilor faţă de apărători enumerăm:

ţinerea apărătorului la semicerc de către pivotulechipei din atac;

îmbrâncirea şi împingerea apărătorului însemicerc cu scopul facilitării propriuluidemarcaj;

blocarea neregulamentară a apărătorului; ţinerile de timp şi jocul pasiv; lipsa de fair – play faţă de adversari . spectatori

şi arbitri



IstoricApariţia şi dezvoltarea

handbalului pe plan mondial



Jocul de handbal este un joc construitdin gândirea unor pedagogi ai epocii

moderne; este un joc relativ tânăr, care a

apărut la sfârşitul secolului al XIX –lea, ca o transformare a unor jocuri cucarecter popular;

sub influenţa altor jocuri sportive, înspecial a fotbalului, din a cărui ideefundamentală de joc s-a inspirat cel



în anul 1892, în Cehoslovacia estecunoscut un joc sportiv numit HAZENA,

căruia Vaclav Karas a publicat în anul1905 regulile de joc. în anul 1898, Holger Nielsen din

Danemarca, a introdus în şcoli un jocdenumit HANDBOLD, care avea reguluiasemănătoare cu handbalul în 7;

tipăreşte regulamentul de joc în anul1904,

organizează competiţii şi pune bazelen i f r ii.

1909 î U i f f l i î l iil d



1909 în Ucraina, au fost folosite în lecţiile deeducaţie fizică jocuri cu mingea, printre careunul jucat în 7 jucători care se asemăna foarte

mult cu handbalul actual. în 1913, în Rusia s-a organizat prima competiţie

de handbal pe terenuri reduse. Anul 1915 marchează începuturile handbalului

în Germania; profesorul de educaţie fizică Max Heiser, a

îmbinat mai multe jocuri populare într-unulsingur, pe care l-a numit TORBAL şi era folosit

în timpul iernii ca sport complementar pentru

gimnaşti.

î l 1919 l d l i C l



în anul 1919, antrenorul de atletism CarlSchellenz a îmbunătăţit substanţial regulile

jocului Torbal; a creat un nou joc sportiv căruia i-a dat

denumirea de HANDBAL. se juca pe terenul mare de fotbal; o echipă era formată din 11 jucători.

jocul de handbal a început să se răspândească în Germania, apoi în ţările învecinate, iar maitârziu în multe ţări europene, dar şi din altecontinente.



Primul joc intenaţional a avut loc în anul

1925 între Germania şi Austria, care s-a încheiat cu victoria Austriei cu scorul 6-3. Primul joc intenaţional de handbal feminin a

avut în anul 1930, protagoniste fiindGermania şi Austria, victoria revenindAustriei cu scorul de 5-4.

A ti it t i t ţi lă di ij tă d



Activitatea internaţională era dirijată de ocomisie de jocuri sportive din cadrul FederaţieiInternaţionale de Atletism Amator (IAAF);

la Jocurile Olimpice de la Amsterdam - 1928-a organizat demonstraţii de handbal.

în 1928 a avut loc congresul de constituire aFederaţiei Internaţionale de HandbalAmator;

au luat parte 11 ţări;

se publică primul regulament internaţional dehandbal în 11 jucători.

J l d h db l d i di î i



Jocul de handbal devine din ce în ce mairăspândit;

Este introdus în programul Jocurilor Olimpice

de la Berlin – 1936; La acest turneu olimpic au participat 6 ţări

printre care şi România, care s-a clasat pe locul

5; În anul 1934 se afiliază ţara noastră la

Federaţia Internaţională de Handbal Amator (IHAF);

În ţările scandinave datorită condiţiilor climaterice nefavorabile practicării handbalului

în 11 jucători, s-a dezvoltat mai mult jocul de

handbal în 7 jucători.

Î l 1935 di tă i l j d h db l î



În anul 1935 se dispută primul joc de handbal în7 interţări între Suedia şi Danemarca,

victoria revene Suediei cu scorul de 18:12 În anul 1938 are loc primul campionat mondial

de handbal în sală (handbal în 7), organizat la Berlin participând doar 4 ţări,

clasamentul fiind : Germania, Austria, Suedia şiDanamarca. În 1938 se organizează şi primul campionat

mondial de handbal în 11 jucători în Germania, participă 10 ţări printre care şi România,

ocupând locul 5 după Germania, Elveţia,Ungaria şi Suedia.



În 1946 la congresul de la Copenhaga sedizolvă Federaţia Internaţională de

Handbal Amator (IAAF) şi se înfiiţeazăFederaţia Internaţională de Handbal (IHF),cu participarea a 14 ţări.

România devine membră a IHF lacongresul de la Paris în anul 1948.



Istoricul handbalului în ţaranoastră

Handbalul a apărut în ţara noastră la puţintimp după apariţia sa în Germania.

Prima mărturie apare într -un ziar din Sibiula 2 mai 1922 şi atestă că primul joc de handbal organizat în ţara noastră a avut locla Sibiu între două echipe ale liceului din

localitate.

H db l l ăt d i î i t i l i ţiil



Handbalul pătrunde şi în interiorul asociaţiilor de gimnastică,

în anul 1928 se organizează competiţii la careparticipă pe lângă echipele şcolare şi echipelediferitelor asociaţii sportive.

În anul 1929 s-au disputat jocuri de handbal între oraşele Sibiu, Mediaş, Sighişoara, Bistriţaşi Braşov.

În următorii ani iau fiinţă echipe de handbal în

oraşele Reşiţa, Lugoj, Ploieşti, Bucureşti şiGalaţi în cadrul cluburilor sportive muncitoreşti.

Până în an l 1934 acti itatea handbalistică n a



Până în anul 1934 activitatea handbalistică nu afost dirijată de nici un for sportiv;

Între anii 1934 şi 1936 activitatea de handbal afost condusă de o comisie din cadrul FederaţieiRomâne de Baschet şi Volei;

În anul 1934 o echipă din Sibiu intreprinde unturneu de 11 jocuri în Cehoslovacia şiGermania;

În anul 1935 se formează echipa naţională care

susţine primele jocuri oficiale interţări cuPolonia.

la 7 aprilie 1936 se constituie Federaţia Română de



la 7 aprilie 1936 se constituie Federaţia Română deHandbal;

din anul 1950, campionatul naţional pentru echipelemasculine de seniori se organizează sub forma uneidivizii;

în anii 1049 şi 1950 s-a organizat Cupa Românieidupă sistemul competiţional de la fotbal;

activitatea internaţională se reia în anul 1949, la Timişoara are loc o dublă întâlnire între echipele

masculine şi feminine ale ţării noastre şi Ungariei, pecare le-am pierdut cu scorul de 7:1 la masculin şi 4:1

la feminin; în anul 1950 are loc la Ştrandul Tineretului din

Bucureşti primul curs de antrenori de handbal; în anul 1955 se înfiinţează divizia naţională pentru

handbalul feminin.

Cele mai importante evenimente



Cele mai importante evenimentehandbalistice la handbal în 11 jucători aufost:

1951, Bucureşti, echipa masculină de handbal în 11 învinge echipa Cehoslovaciei cu scorul de14:13;

1953, Bucureşti are loc Festivalul Mondial alTineretului pentru pace şi prietenie, echipeleRomâniei masculin şi feminin se clasează pe

locul al doilea; 1955, Varşovia, la Festivalul Mondial al

Tineretului şi Studenţilor echipa feminină ocupă

locul I, iar cea masculină locul II;

1956 Frankfurt pe Main R F G echipa



1956, Frankfurt pe Main, R.F.G., echipafeminină a României câştigă primul titlu mondialdin istoria sportului românesc, pe care o echipă

de jocuri sportive îl cucereşte la o competiţiemondială oficială organizată de o federaţieinternaţională;

1957, Moscova, la Festivalul Mondial alTineretului şi Studenţilor echipele noastreocupă locul II,

1959, Viena, echipa masculină cucereştemedalia de argint la CM;

1960, Olanda, cucereşte al diolea titlu de

campioană mondială la handbal în 11;

Primele jocuri de handbal în sală s au jucat în



Primele jocuri de handbal în sală s-au jucat înanul 1950 la Timişoara,

în anii următori şi la Bucureşti şi alte centre, casport complementar pentru hndbalul în 11.

în anul 1957 în locul Cupei FRH s-a organizatprima ediţie a campionatului naţional.

Prima întâlnire internaţională de handbal desală a avut loc în anul 1956 între echipeleoraşelor Belgrad şi Bucureşti, în cadrul Cupei

Europei între oraşe. 1957, Jugoslavia, echipa feminină de handbal

în 7, participă la Campionatul Mondial şi se

clasează pe locul IX;

1958 RDG echipa masculină de handbal în 7



1958, RDG,echipa masculină de handbal în 7participă la Campionatul Mondial şi se clasează pelocurile 13-16, fiind ultima în grupa preliminară.

1961, Dortmund, RFG,la CM de handbal în salăcucereşte titlul mondial învingând în finală echipaCehoslovaciei cu scorul de 9:8 după două prelungiridramatice.

1962, Bucureşti, are loc Campionatul Mondial femininde handbal în 7, Stadionul Republicii, echipaRomâniei cucerşte titlul mondial, invingând în finală cu

scorul de 8:5 echipa Danemarcei. 1964, Praga, Cehoslovacia, echipa masculină de

handbal în 7 cucereşte al doilea titlu mondial. 1965,RFG, echipa feminină de handbal în 7,se

clasează pe locul VI din nouă echipe participante.

1965 echipa masculină Dinamo Bucureşti



1965, echipa masculină Dinamo Bucureşticâştigă Cupa Campionilor Europeni (CCE).

1967, Suedia, echipa masculină de handbal în

7,cucereşte medalia de bronz în luptă cu echipaURSS. 1968, echipa masculină Steaua Bucureşti

câştigă Cupa Campionilor Europeni (CCE). 1970, Paris, Franţa, echipa masculină dehandbal în 7 cucereşte al treilea titlu mondial

învingând în finală cu două prelungiri, echipa

RDG. 1971, Olanda, , echipa feminină de handbal în

7,se clasează pe locul IV, fiind întrecută în

prelungiri de echipa Ungariei.

1972 Munchen RFG prima participare a handbalui



1972, Munchen,RFG, prima participare a handbaluimasculin la Jocurile Olimpice, echipa României obţinemadalia de bronz.

1973, Belgrad, Jugoslavia, echipa feminină dehandbal obţine medalia de argint, pierzând finala cuJugoslavia cu scorul de 16:11(7:7).

1974, Berlin, RDG, echipa masculină dehandbal în 7 cucereşte al patrulea titlu mondial

învingând în finală cu două prelungiri, echipa RDG. 1975, Kiev, URSS, echipa feminină de

handbal obţine locul IV şi calificarea la JocurileOlimpice de la Montreal. 1976, Montreal, Canada, echipa masculină de

handbal obţine medalia de argint, iar echipa feminină

de handbal obţine locul IV.

1977 echipa masculină Steaua Bucureşti câştigă



1977 echipa masculină Steaua Bucureşti câştigăpentru a doua oară Cupa Campionilor Europeni(CCE).

1980, Moscova, URSS, echipa masculină de handbalobţine medalia de bronz la Jocurile Olimpice. 1984, Los Angeles, echipa masculină de handbal

obţine medalia de bronz la Jocurile Olimpice. 1990, Cehoslovacia, echipa masculină de handbal

obţine medalia de bronz la Campionatul Mondial.

2005,Sankt Petersburg, Rusia, echipa feminină de

handbal obţine medalia de argint, pierzând finala cuRusia.

ECHIPE DE CLUB



ECHIPE DE CLUBCĂŞTIGĂTOARE DE

CUPE EUROPENE 1961 Cupa Campionilor = ŞTIINŢA Bucureşti

1964 Cupa Campionilor = RAPID Bucureşti

1984 Cupa I.H.F. = CHIMISTUL Rm. Vâlcea 1989 Cupa Cupelor = ŞTIINŢA Bacău 1989 Cupa I.H.F. = CHIMISTUL Rm. Vâlcea

1993 Cupa I.H.F. = RAPID Bucureşti

1996 Cupa Oraşelor = SILCOTUB Zalău



1996 Cupa Oraşelor = SILCOTUB Zalău 2000 Cupa Oraşelor = RAPID Bucureşti 2002 Cupa Challeng = U. REMIN Deva

2006Cupa Challenge = RULMENTUL Braşov 2007 Cupa Cupelor = OLTCHIM Rm. Vâlcea RAPID Bucureşti: 3 Cupe Europene (1964, 1993,

2000), CHIMISTUL (Oltchim) Rm. Vâlcea 3 (1984, 1989,

2007), ŞTIINŢA Univ. Bucureşti 1 (1961),

ŞTIINŢA Univ. Bacău 1 (1989), Silcotub Zalău 1 (1996), Univ. Remin Deva 1 (2002), Rulmentul Braşov 1 (2006).



MASCULIN 1965 Cupa Campionilor = DINAMO Bucureşti 1968 Cupa Campionilor = STEAUA Bucureşti 1977 Cupa Campionilor = STEAUA Bucureşti

1985 Cupa I.H.F. = MINAUR Baia Mare 1998 Cupa E.H.F. = MINAUR Baia Mare 2006 Cupa Challenge = STEAUA Bucureşti

2007 Cupa Challenge = U.C.M. REŞIŢA



Tehnica jocului de hanbal

reprezintă “un ansamblu de deprinderi motricespecifice ca formă şi conţinut privindmanevrarea mingii, deplasarea jucătorului în

vederea acestei manevrări şi care sedesfăşoară după legile activităţii nervoasesuperioare şi ale biomecanicii, în scopulrealizării randamentului maxim în joc” (I.K.Ghermănescu, după L. Teodorescu, adaptată laspecificul jocului de handbal, 1978, 1982).

Procedeul tehnic



Procedeul tehnic

cuprinde din mişcări, uneori simple, alteori maicomplexe, executate de un jucător în scopulobţinerii unor rezultate favorabile în joc, pentrua obţine un randament maxim, cu maximum deefort şi în minimum de timp.

Jocului de handbal îi corespund forme generaleale mişcărilor prin care se acţionează înmanevrarea mingii în raport cu sarcinile jocului

şi cu regulile lui. Aceste forme sunt cunoscute sub denumirea

de mijloace de bază alte tehnicii, sau

elementele tehnicii.

Elementele tehnicii jocului de handbal sunt:



Elementele tehnicii jocului de handbal sunt: poziţia fundamentală; mişcarea în teren; ţinerea mingii; prinderea mingii; pasarea mingii; driblingul sau conducerea mingii; fentele sau mişcările înşelatoare; aruncarea la poartă; scoaterea mingii de la adversar; blocarea aruncărilor la poartă; tehnica portarului.

Procedeele tehnice reprezintă concretizarea şi



reprezintă concretizarea şiadaptarea elementelor tehnice la diferite situaţiispecifice jocului.

sunt procedee de execuţie a elementelor tehnice şi

au un caracter concret de execuţie. Procedeele tehnice sunt de două feluri: procedee

tehnice simple şi procedee tehnice complexe. Procedeele tehnice simple au un caracter

invariabil şi sunt executate pe baza unui stereotipdinamic (poziţia iniţială, execuţia propriu-zisă şipoziţia finală), de exemplu: aruncarea de la 7m,pasa zvârlită de pe loc, aruncarea de la margine,etc.

Procedeele tehnice complexe se întâlnesc înmajoritatea fazelor din timpul jocului şi constă în înlănţuirea firească a mai multor mişcări simple caresunt în funcţie de jocul adversarilor şi al

coechipierilor.



În jocul de handbal deosebim tehnica jocului de atac, tehnica jocului de apărare; tehnica jocului portarului.



Tehnica jocului de atac cuprinde următoarele

elemente tehnice: poziţia fundamentală în atac;

mişcarea în teren;

ţinerea mingii; prinderea mingii; pasarea mingii; driblingul; fenta; aruncarea la poartă.

Tehnica jocului de apărare cuprinde



Tehnica jocului de apărare cuprindeurmătoarele elemente tehnice:

poziţia fundamentală în apărare; mişcarea în teren specifcă apărării;

atacarea adversarului cu corpul; scoaterea mingii de la adversar; blocarea aruncărilor la poartă.

Tehnica portarului cuprinde:



Tehnica portarului cuprinde: poziţia fundamentală; deplasarea în poartă; prinderea mingii; respingerea mingii cu braţele;

respingerea mingii cu piciorul; plonjonul; mişcările înşelătoare – fentele; degajarea mingii.

Aspecte metodice privind



Aspecte metodice privind pregătirea tehnică în jocul de

handbal Pregătirea tehnică

este un proces de instruire prin care se

urmăreşte învăţarea, consolidarea şiperfecţionarea procedeelor simple şi complexeaplicând principiile didactice şi cele ale

antrenamentului sportiv, constituie METODICA specifică jocului de handbal.

Învăţarea tehnicii jocului de handbal se va realiza



ăţa ea te c jocu u de a dba se a ea atreptat, ţinând cont de anumite priorităţi metodice.

Antrenorul va trebui să sistematizeze materialul de

predare în aşa fel încât să fie accesibil jucătorilor pentru fiecare eşalon de instruire – începători – avansaţi – performanţi.

Procedeele tehnice la început se vor preda în

condiţii uşurate, După ce procedeele de bază au fost însuşite, se

pot folosi aparate ajutătoare ca: jaloane, siluete,fanioane care să simbolizeze adversarul şi să-lobişnuească pe jucător să acţioneze în funcţie deacesta.

Trecerea la o treaptă superioară o reprezintă

exersarea procedeelor tehnice cu adversar semiactiv.

se va ţine cont de prezenţa şi contraacţiunea



se va ţine cont de prezenţa şi contraacţiuneaadversarului, jucătorul adaptându-se noilorcondiţii.

Prin aceasta tehnica se perfecţionează, jucătorul învăţând sau descoperind el însuşireguli de tactica individuală, pe care le va aplica

în joc, atunci când va întalni situaţiiasemănătoare.

Următoarea fază este exersarea în luptă cu unadversar activ, jucătorul va întâmpina întreaga

capacitate de luptă a adversarului. În funcţie de rezistenţa acestuia, el va avea

posibilitatea să acţioneze spontan, improvizândşi rezolvând în mod creator situaţia data.

Perfecţionarea procedeelor tehnice se realizează prin



ţ p pfolosirea unor exerciţii coplexe, în care poate existasau nu adversarul.

Exerciţiile complexe dau posibilitatea, săperfecţioneze tehnica necesară jucătorului, pentru rezolvarea acestora, ele oferă şi avantajele

axersării procedeelor tehnice în condiţii de efort fizic,

solicitând şi o concentrare psihică asemănătoare jocului.

Perfecţionarea procedeelor tehnice se încheie în

jocuri de antrenament cu sau fără sarcini speciale. Astfel jucătorii au posibilitatea să exerseze diferiteprocedee tehnice în condiţii concrete de joc şi să-şiformeze o experienţă proprie.

Însuşirea tehnicii, exersarea procedeelor



Însuşirea tehnicii, exersarea procedeelor tehnice şi folosirea lor în joc, nu poate fi şi nutrebuie să fie separată de tactică.

Concomitent cu explicarea şi demonstrareaprocedeelor tehnice se vor da indicaţii şi asuprafolosirii tactice a procedeului respectiv.

învăţarea procedeelor tehnice merge mănă înmănă cu învăţarea regulilor şi noţiunilor privindutilizarea lor tactică.

Tehnica şi tactica se influenţează şi secondiţionează reciproc.

T h i î t



Tehnica în atac Poziţia fundamentală

Procedeele tehnice sunt: înaltă şi medie Pentru pivoţi - se recomandă adaptarea unei poziţii echilibratemai joasă şi puţin contractată,

să fie plasat cu umărul opus braţului de aruncare spre poartă; greutatea corpului repartizată pe piciorul de partea braţului de

aruncare; picioarele sunt depărtate, spatele rotund;

braţele flexate din articulaţia cotului, pregătit pentru a primimingea. Această poziţie asigură o mare stabilitate în lupta cu adversarii: siguranţa în prinderea mingii;

executarea unei aruncări rapide şi eficace la poartă.

Pentru jucătorii de 9m



Pentru jucătorii de 9m poziţia fundamentală prezintă următoarele

caracteristici: jucătorul orientat cu faţa spre poartă pentru a

avea o vedere de ansamblu; a-şi favoriza pătrunderea spre poartă; a putea pasa în toate direcţiile; greutatea repartizată pe ambele picioare, cel

din parte braţului de aruncare fiind dus cevamai înapoi, pe vârf;

braţele uşor îndoite şi relaxate;

trunchiul înclinat puţin în faţă – spatele rotund

Mişcarea în teren cuprinde următoarele



Mişcarea în teren cuprinde următoareleelemente thnice:

startul; alergarea lansată; alergarea şerpuită printre jucători;

shimbarea de direcţii - simplă şi dublă; opriri, porniri, întoarceri; alergare cu spatele;

săritură de pe loc cu bătaie pe un picior saudouă picioare; săritură cu elan cu bătaie pe un picior sau pe

două picioare.

Ţinerea mingii



Ţ g ţinerea mingii cu două mâini; ţinerea mingii cu o mână prin apucare; ţinerea mingii între palmă şi antebraţ -procedeu mai

rar folosit, nu asigură suficientă stăpănire a mingii şinu oferă posibilitatea mănuirii;

ţinerea mingii între palmă, antebraţ şi şold – oferă maimultă siguranţă, cere mai mult timp pentru executareaaltui procedeu, se utilizează mai mult în pătrunderileefectuate printre adversari;

ţinerea mingii între palmă şi piept – din ce în ce mairar folosită, datorită incomodităţii executării rapide aaltor mişcări;

ţinerea mingii echilibrată – cel mai des folosit.

Prinderea mingii



g

Procedee tehnice:

prinderea mingii cu două mâini – se execută înmai multe feluri în funcţie de direcţia mingii;

prinderea mingii în dreptul pieptului – trunchiuleste puţin înclinat înainte, cu greutatea pepiciorul din faţă, braţele mult întinse spredirecţia de unde vine mingea, palmele privesc

în jos şi uşor înainte, cu degetele departate şirelaxate.



prinderea mingilor joase;

prinderea mingilor care ating solul; prinderea mingilor înalte poate fi: prinderea mingilor

de pe loc, prinderea mingilor din săritură; prinderea mingilor din lateral; prinderea mingii cu o mână – se poate efectua: între palmă, antebraţ şi şold; între palmă şi piept; într-o mână din lateral sau dinapoi; într-o mână deasupra umărului; într-o mână din săritură.



Pasarea mingii:

Procedee tehnice de pasare a mingii: - cu o mână; - cu două mâini; de pe loc; din alergare; din săritură; precedate de elan de paşi încrucişaţi; precedate de elan de paşi adăugaţi;

precedate de elan de paşi săltaţi.

Din punct de vedere al acţiunii braţului asupra



p ţ ţ pmingii deosebim:

pasa zvârlită; pasa împinsă; pasa lansată.

Combinaţii şi variaţiuni a procedeelor depasare: pasarea mingii cu mână – pasa zvârlită:

pe deasupra umărului; lateral pe lângă umăr; lateral pe lângă şold;

pasa lansată;

pe lângă umăr; lâ ă ld



pe lângă şold; pasa prin împingere: din dreptul umărului; din dreptul pieptului; pasarea mingii cu două mâini: pe deasupra capului;

pe deasupra umărului; de la piept; lateral de la şold; pase pentru angajarea pivotului - pase speciale:

pasa din pronaţie; pasa înapoi pe deasupra umărului; pasa pe la spate; pasa cu pământul; pasa pe sub axilă.



Driblingul – conducerea mingii

Din punct de vedere tactic folosirea lui serecomandă numai atunci când situaţiile oimpun, excesul determină pierderea mingii şi

încetinirea jocului. Se recomandă în următoarele situaţii: jucător singur pe contraatac;

acţiune individuală de depăşire; pentru păstrarea mingii.



Fentele sau mişcările înşelătoare Fentele pot fi împărţite în trei grupe: de depăşire individuală a apărătorului direct; de pasare, de aruncare la poartă.

Din grupa fentelor de depăşire fac parte: fenta simplă de pornire; fenta dublă de pornire; schimbare simplă de direcţie; schimbare dublă de direcţie; combinaţii de fente de pornire şi de schimbare de

direcţie cu fente de aruncare la poartă sau de pasare.

Fentele de pasare pot fi sistematizate astfel:



fentă de pasare urmată de executarea pasei cuun alt procedeu (fentă de pasare urmată de altă

pasă); fentă de pasare urmată de aruncare la poartă;

fentă de pasare urmată de depăşire individuală.

Sistematizarea fentelor de aruncare: fentă de aruncare urmată de pasă,

fentă de aruncare la poartă urmată de oaruncare la poartă prin alt procedeu tehnic; fentă de aruncare la poartă urmată de o

depăşire individuală

Tactica jocului de handbal



Tactica jocului de handbal handbalul prezintă, o complexitate de situaţii

ivite atât în atac cât şi în apărare, ca urmare amultitudinii mijloacelor de manevrare a mingii şia însuşirii conţinutului jocului.

existenţa unui număr mare de procedee şimultiplele posibilităţi de a le lega prin formevariate de mişcare, pe zone mai mari sau mai

reduse din teren, asigură jocului un pronunţatconţinut tactic, caracterizat prin dinamism,tactica jocului ne

apare pe cât de complexă, atât de diferită.

În literatura de specialitate , mulţi autori o



p ţdefinesc ca activitate, concept, proces sausistem de mijloace.

Mihai Epuran, (1968) defineşte tactica „ca unproces psihomotric complex care angajeazăfactori cognitivi, volitivi şi motrici”.

O altă definiţie a aceluiaşi autor, „tactica esteactivitatea prin care un sportiv îşi desfăşoarătoate posibilităţile sale tehnice, fizice şi psihice,

pentru a dobândi rezultatele cele mai bune încondiţiile şi în faţa unor adversari diferiţi”.

Ca o sinteză putem spune că:



p p tactica reprezintă organizarea şi coordonarea

acţiunilor individuale şi colective în mod raţional

şi unitar, în scopul realizării randamentuluimaxim, folosind în limitele regulamentului şisportivităţii, cele mai corespunzătoare

procedee, valorificând calităţile şiparticularităţile jucătorilor proprii, precum şilipsurile adversarilor.



Componentele tacticii sportive

Componentele tacticii după A.Dragnea sunt:

concepţia tactică; planul tactic; acţiunea tactică;

sistemul de joc;



Concepţia tactică

Concepţia tactică reprezintă un sistem deprincipii, idei, regili şi norme relativ stabile,elaborate în vederea participării cu succes în

competiţie. este o componentă dinamică, relativ stabilă, se

bazează pe principii ce aparţin experienţei

practice şi se modifică doar atunci cândechipele de sportivi impun acest lucru.



Planul tactic

Pentru abordarea fiecărei competiţii se întocmesc planuri tactice diferenţiate, conformconcepţiei tactice.

este diferit de la o competiţie la alta. este o particularizare temporară a tacticii. poate fi definit ca ”ansamblul măsurilor

stabilite în vederea rezolvării problemelor tactice ridicate de pregătirea şi desfăşurareaacţiunilor de atac şi apărare”.

Acţiuni tactice



Acţiuni tactice acţiunile tactice sunt instrumente practice de

realizare a planului tactic şi concepţiei tactice. sunt componente concrete ale tacticii şi se

desfăşoară pe mai multe faze,

cele mai multe fiind de natură psihologică şiuna motrică, practică, concretă, de rezolvare asituaţiei tactice:

perceperea şi analiza situaţiei competiţionale

care favorizează o anumită acţiune tactică; rezolvarea mentală prin elaborarea unei

strategii adecvate şi decizii;

analiza efectelor acţiunii tactice

acţiunile tactice se prezintă ca structuri



înlănţuite, denumite combinaţii, scheme şiiniţiative individuale efectuate în scopuri tactice

bine determinate. acţiunea individuală reprezintă selecţionarea şi

aplicarea conştientă, de către un jucător într -o

fază, a celui mai indicat complex de procedeetehnico – tactice în scopul realizării unei sarciniparţiale a jocului.

de regulă, acţiunea individuală se desfăşoară înluptă cu unul sau mai mulţi adversari.



Combinaţia tactică

reprezintă “coordonarea acţiunilor individuale adoi sau mai mulţi coechipieri, într -o fază a

jocului cu scopul realizării unei sarcini parţiale

de atac sau apărare ” (L. Teodorescu, 1975). combinaţiile tactice sunt proprii oricărui sistem

de joc.



Schema tactică

este o formă a combinaţiei tactice mai evoluată,aplicată cu precădere în atac. este mai complexă, mai rigidă şi stereotipă.

La efectuarea ei participă de obicei un număr mai mare de jucători şi se aplică mai ales înmomentele fixe ale jocului.

Schema tactică se utilizează în vedereaderutării adversarului şi de a pune în valoare, înfazele decisive ale jocului, calităţile unui

sportiv

Circulaţia tactică



Circulaţia tactică se foloseşte în atac şi este forma superioară a

schemei tactice. cu ajutorul ei se realizează faza de pregătire a

atacului în cadrul sistemului de joc adoptat.

la circulaţia tactică participă un număr mai marede jucători, uneori chiar întregul colectiv alechipei.

scopul circulaţiei tactice este de a crea situaţii

favorabile realizării punctelor; constă din combinaţii tactice şi acţiuni

individuale, simultane şi succesive şi se

desfăşoară după un anumit plan de organizare

O bună circulaţie tactică trebuie să secaracterizeze prin:



caracterizeze prin: agresivitate – demarcaje succesive ale

jucătorilor, iar circulaţia mingii să fie orientatăspre poarta adversă, să constituie înpermanenţă o ameninţare pentru apărare şi săpună în situaţie de a înscrie pe toţi jucătorii sau

majoritatea jucătorilor; reversibilitate – să se poată executa atât pe

partea dreaptă, cât şi pe partea stângă a

terenului; accesibilitate – să poată fi învăţată relativ uşor

şi să corespundă pregătirii tehnice a jucătorilor.

A ţi i t h i t ti



Acţiuni tehnico-tactice

În derularea jocului de handbal deosebim: acţiuni tehnico-tactice individuale de apărare; acţiuni tehnico-tactice individuale de atac; acţiuni tehnico-tactice colective de apărare;

acţiuni tehnico-tactice colective de atac.

Acţiuni tehnico-tactice individuale



Acţiuni tehnico-tactice individuale de apărare

Oprirea contraatacului – când echipaadversă a intrat în posesia mingii, ca urmare aunei aruncări la poartă, nereuşită, blocată de

apărători, prinsă sau respinsă de portar, jucătorul cel mai apropiat de minge îl atacă prompt pe posesorul acesteia, uneori chiar şi pe portar, încercând să întârzie cât mai mult

declanşarea contraatacului, astfel încâtcoechipierii să aibă timpul necesar replierii şi organizării apărării.

Retragerea spre propria poartă – prinl d it ă f ţ t l



alergarea de viteză cu faţa, cu spatele,urmărind în permanenţă acţiunile adversarului

pentru a putea interveni prompt în stopareaacestuia de a continua acţiunile şi de a înscriegol.

Marcajul în fazele I şi a – II – a a apărării sepoate realiza: marcaj strâns – „om la om” apărătorul se va

apropia mult de atacant, va executa asupra luio presiune prin împingere cu umărul, încercândsă-l scoată din ritm şi direcţia de alergare;

marcaj la intercepţie – când vârfurile decontraatac se desprind de pe poziţia lor cu



contraatac se desprind de pe poziţia lor cuanticipare, reuşind să se lanseze în viteză,

apărătorul va folosi marcajul la intercepţie.Sesizând direcţia de alergare a vârfului decontraatac şi poziţia lansatorului mingii, vacăuta să alerge în viteza cea mai mare pe linia

care-l uneşte pe posesorul mingii cu vârful decontraatac, interpunându-se între cei doiadversari.

Atacarea hotărâtă a posesorului mingii – apărătorul se va apropia mult de adversar,determinându-l să se oprească, sau să pasezemingea altui coechipier.

Scoaterea mingii din dribling se poate realiza prin: atac din faţă - dacă atacantul driblează în faţa



atac din faţă dacă atacantul driblează în faţaapărătorului, acesta are şansa să-l deposedezeinterpunând repede braţul cu palma deschisă între

mingea care revine de pe sol şi mâinile adversarului; atac din lateral - apărătorul se apropie marcând

strâns adversarul direct şi alergând umăr la umăr cuacesta va încerca interpunerea palmei între minge şibraţele atacantului, să-l deposedeze de minge;

atac din spate - se realizează atunci când adversarulcu mingea este întors cu spatele spre apărător, acestaurmăreşte să lovească mingea care revine de pe sol şis-o orienteze în direcţia unui coechipier care să o

poată culege, din ţinere echilibrată - deposedarea adversarului de

minge se realizează cu o mână, cu palma deschisă,când acesta se pregăteşte să arunce la poartă;

atacarea adversarului aflat în posesia mingii t t l d â i t



- atacantul care conduce sau mânuieştemingea în zona de trecere din faţa porţii, în

locuri din care se poate înscrie un punct, prinaruncare la poartă, acesta trebuie imediatatacat şi stânjenit în mişcările sale. Apărătorul

va ieşi prompt din dispozitivul de apărare şi vaacţiona cu o mână pe braţul de aruncare şicealaltă pe şoldul opus;

acoperirea braţului de aruncare - apărătorulplasat pe partea braţului de aruncare al



plasat pe partea braţului de aruncare aladversarului, va putea bloca mai uşor mingea,

colaborând astfel şi cu portarul; închiderea culoarelor de pătrundere -

pătrunderea spre poartă a unui atacant poate fi închisă de către un apărător care va face pas

lateral spre direcţia în care atacantul areintenţia de a acţiona;

blocarea aruncărilor la poartă - în momentul

în care este declanşată acţiunea de aruncare lapoartă de către atacant, apărătorul se vainterpune între minge şi poartă pentru a blocaaruncarea.

Acţiuni tehnico-tactice colective



Acţiuni tehnico tactice colective de apărare

Acţiunile tehnico-tactice colective de apăraresunt:

împărţirea adversarilor – se face începând cu

apărătorii laterali, continuându-se cu ceiintermediari şi centrali în funcţie de sistem;

mişcarea de translaţie – este efectuată de

apărători în funcţie de circulaţia mingii, deplasamentul şi de deplasarea în teren aadversarului direct şi a coechipierilor săi;

preluarea – predarea – schimbul de oameni - în momentul când extrema pătrunde în



- în momentul când extrema pătrunde încirculaţie la semicerc, apărătorul lateral o

marchează strâns şi o conduce până în dreptulapărătorului intermediar căruia i-o predă,orientându-se după regula împărţiriiadversarilor; dacă constată că, primul adversar

liber este interul, îl preia, marcându-l lasupraveghere. Schimbul de oameni este tot opredare şi preluare efectuată de doi apărători,care marchează doi atacanţi aflaţi în acelaşi

timp în circulaţie; alunecarea – se realizează în scopul evitării

blocajelor şi se aplică mai ales în apărarea „om

la om”;

zidul de apărare la aruncările libere de la 9m – aruncările libere care se execută din



m . – aruncările libere care se execută dinapropierea semicercului de la 9 m. obligă

apărătorii să constituie un „zid” de apărare aporţii, după care se orientează portarul înplasamentul său şi este format din 2 sau 3

jucători dintre cei mai înalţi;

aşezarea apărătorilor la aruncările de pedeapsă – destul de frecvent aruncarea de la7 m. este respinsă de portar sau de una dinbarele porţii. Pentru a recupera mingea revenită

în teren, patru apărători stau în apropiereasemicercului de 9 m. pentru a putea lupta cuadversarii în vedera recuperării mingii.

aşezarea apărătorilor la aruncările de la margine şi colţ - aruncarea de la colţ, din care se poate înscrie



ţ ţ, pdirect un punct în poarta adversă impune măsuri deasigurare a semicercului de 6 m.,

prin retragerea la semicerc, marcând cu stricteţe pivoţii şi închizând pătrunderile

atacanţilor care ar sări deasupra semicercului pentru aprimi mingea aruncată de la colţ;

aşezarea apărătorilor la mingea de arbitru – apărătorii trebuie să aplice principiul asigurăriiechilibrului defensiv şi aşezarea pe teren pentrupreîntâmpinarea contraatacului.

trei dintre cei mai înalţi apărători vor ocupa locuri în jurul arbitrului, ca la momentul oportun să sară şi săintre în posesia mingii.

Acţiuni tehnico-tactice colective



de atac

Încrucişarea simplă şi dublă se realizează înscopul de a pune în situaţie favorabilă dearuncare la poartă un jucător din linia de 9 m.(fig.1, fig.2);

Paravanul urmăreşte favorizarea aruncărilor lapoartă din săritură de la distanţă peste apărători



poartă din săritură, de la distanţă peste apărătoripentru protejarea aruncărilor libere de la 9 m.

numit „paravan fix” de pe loc precum şi în uneleacţiuni din deplasare de către extreme şi pivotaflate în circulaţie

Învăluirea se realizează între interul şiextrema de aceeaşi parte:



extrema de aceeaşi parte:

interioară când finalizează extrema (fig.12);



exterioară când finalizează interul de pe post deextremă, prin pasa dată de centru.

Blocajele se folosesc în mai multe scopuri:t f i lib ă ii i hi i



pentru favorizarea eliberării unui coechipier,marcat „om la om”;

pentru formarea unui culoar de pătrundere aunui atacant spre poartă – blocaj interior, dublublocaj ( fig.5, fig.6);

pentru formarea unui culoar de aruncare lapoartă blocaj exterior (fig 7);



poartă – blocaj exterior (fig.7);

blocaj - plecare din blocaj se realizează întrecele două linii de atac (fig 8 9 10 11);



cele două linii de atac (fig. 8, 9, 10,11);

Acţiuni tehnico-tactice individuale



ţde atac

Din punct de vedere tactic, jocul individual în atacstă la baza acţiunilor colective. Pentru un joc colectiveficient este nevoie să se acţioneze cât maipericulos.

Acţiunile tehnico-tactice individuale de atacpresupun:

prinderea şi pasarea mingii în pătrundere – prin

„hărţuirea” necontenită a apărătorilor, prin paserapide în pătrundere pot crea breşe în dispozitivulde apărarea advers, pe unde jucătorul pătrunde,aruncă la poartă sau angajează pivotul;

driblingul simplu şi multiplu – reprezintăpentru jucători modalitatea de a se deplasa cu



pentru jucători modalitatea de a se deplasa cumingea în teren fără ajutorul unui coechipier;

demarcajul direct – (eu mă demarc)vizează acţiuni de derutare a adversarului, prinporniri, opriri, întoarceri, fente simple şi duble

executate cu şi fără minge şi indirect (eu suntdemarcat) prin folosirea raţională a schimburilor de locuri, pătrunderi succesive, blocaje;



a runcarea la poartă – aruncări specifice

postului ocupat în echipă; angajarea pivotului – prin pase speciale sau

pase de angajare a pivotului, din ce în ce mai

variate; acestea fac parte integrantă dinbagajul motric al fiecărui jucător deperformanţă.

Atacul în jocul de handbal



jFaze, forme şi sisteme de joc

Având în vedere caracterul şi viteza cu care sedesfăşoară fazele jocului, succesiuneaacţiunilor individuale şi colective întreprinse de

atacanţi şi timpul scurs până la finalizare seconsideră că atacul are patru faze.

Faza I-a - contaatacul;

Faza a II – a - contraatacul susţinut; Faza a III – a - organizarea; Faza a IV – a - jocul în sistem;

Faza I-a a atacului - contaatacul



Faza I-a a atacului –contraatacul are o aplicaretemporară 2-4 secunde şi este condiţionată de:

Se poate declanşa după ce portarul a prins mingeaaruncată la poartă, după interceptarea unei pase, uneori după scoaterea mingii de la adversar, dribling,

aruncare după recuperarea mingii ridicată din blocarea aruncării

la poartă. Contraatacul începe prin pornirea rapidă spre poarta

adversă a unuia sau doi jucători, când echipa proprie a intrat în posesia mingii,continuă cu alergare în viteză maximă, prindereamingii pasată de portar sau de un coechipier şi setermină printr -o aruncare la poartă.

Formele de manifestare a contraatacului:



contraatacului :

contraatac direct cu un vârf; contraatac cu două vârfuri sau mai

multe; contraatac cu intermediar cu un vârf; contraatac cu intermediar cu două

vârfuri; contraatac cu două vârfuri încheiat cu

încruci are

Contraatacul direct L t t l di t di ti ăt l lt ti



La contraatacul direct se disting următoarele alternative:

cea mai simplă formă de contraatac este aceea când portarulprinde mingea aruncată la poarta sa, o aruncă direct în golpeste portarul echipei adverse (mingea aflându-se în joc);

în contraatacul direct sefoloseşte o singură pasă şi în generalpasa o dă portarul;

contraatacul direct poate fi lansat şi de jucătorul care a intratsusprinzător în posesia mingii fie intercepţie sau recuperare;

pentru dublarea şanselor, la contraatac participă două vârfuri,portarul fiind cel care decide cui lansează mingea;

tot contraatac direct este şi atunci când un apărător intermediar sau zburător efectuează o intercepţie în afara liniei de 9m,

îndreptţndu-se în cea mai mare viteză spre poarta adversăpentru a finaliza;

Modul de realizare a contaatacului



diect cu un vârf

Contraatacul cu două vârfuri







încheiat cu o încrucişare

Contraatacul cu intermadiar cu un



vârf

Contraatacul cu intermadiar cu



două vârfuri

Conţinutul tehnico – tactic al



contraatacului direct cu un vârf intrarea în posesia mingii sau recuperarea

rapidă a mingii de către portar; startul rapid; alergarea de viteză; degajarea sau pasarea mingii de către portar; prinderea mingii venită din urmă;

driblingul; aruncarea la poartă;

Greşeli care apar în contraatac



Greşeli care apar în contraatac neanticiparea momentului de plecare pe

contraatac; viteză de deplasare necorespunzătoare; deplasarea vârfurilor pe trasee neutile; nerealizarea desprinderii de apărători; lansarea greşită a contraatacului; nesincronizarea vârfului cu pasa; judecarea limitată a situaţiilor tactice existente; nafinalizarea în procentaj total de 100%; nesusţinerea vârfului de contraatac

Faza a II - a a atacului – Contraatacul susţinut



susţinut Contraatacul susţinut, numit şi faza a II-a a

atacului, se desfăşoară atunci când apărătorii în repliere marchează vârfurile de contraatacsau când portarul nu poate lansa mingea pentru

contraatacul direct. Contraatacul susţinut surprinde apărarea

adversă în curs de aşezare şi organizare,

micşorează atenţia şi forţele apărătorilor, înlesnind aruncările la poartă.

În funcţie de modul cum se realizează



În funcţie de modul cum se realizeazăfinalizarea, contraatacul susţinut poate fi

sistematizat astfel: contraatacul susţinut finalizat prin aruncări de la

distanţă, efectuate de jucătorii din linia de 9m;

contraatacul susţinut efectuat prin aruncări dela semicercul de 6m în urma unor angajăriefectuate de jucătorii din linia de 9m;

Contraatacul susţinut poate fi desfăşurat îndouă variante:

Varianta I



Varianta I plecarea vârfurilor de contraatac, primul val; recuperarea mingii şi plecarea celui de-al II- lea

val, jucătorii de 9m; trecerea mingii din propria jumătate de teren în

terenul advers de jucătorii din cel de-al doileaval;

finalizare prin aruncare la poartă de la distanţă

executată de un jucător din cel de-al doilea val,( jucător de 9m);

Varianta a II-a



Varianta a II a plecarea vârfurilor de contraatac, primul val; recuperarea mingii şi plecarea celui de-al II- lea val,

jucătorii de 9m; trecerea mingii din propria jumătate de teren în terenul

advers de jucătorii din cel de-al doilea val; infiltrarea jucătorilor din primul val pe semicerc şi

demarcarea unuia dintre ei; angajarea jucătorului de semicerc demarcat faţă de

jucătorul cu mingea; aruncarea la poartă prin unul din procedeele tehnice

specifice situaţiei concrete de joc;

Conţinutul tehnico – tactic al contraatacului susţinut



contraatacului susţinut startul rapid; alergarea de viteză; recuperarea şi pasarea rapidă a mingii unui jucător

demarcat; aruncarea la poartă de la distanţă; pasele de angajare a jucătorilor de semicerc; aruncarea la poartă din apropierea semicercului de

6m; Pentru sporirea eficienţei acestei faze se apelează la

acţiuni tehnico-tactice, ca: demarcajul direct, paravanul, pentru favorizarea aruncărilor de la

distanţă şi blocajele pentru a înlesni pătrunderile

jucătorilor de la 9m

Greşeli frecvente în timpul fazei a II -a a atacului



a atacului lipsa de sincronizare între intrarea în posesia mingii

şi plecarea jucătorilor din primul val; întârzieri în pasarea mingii, la declanşare sau peparcursul desfăşurării contraatacului susţinut;

gândirea lentă scoate jucătorii din fază;

deplasări limitate ale jucătorilor, nesiguranţ a şi lipsade precizie în transmiterea mingii; folosirea inoportună a driblingului; nasincronizări în deplasări şi în gândire a cuplurilor

de atacanţi; nesusţinerea jucătorului cu mingea; eficacitate scăzută în aruncările la poartă; urmărirea insuficientă a mingii şi lipsa preocupărilor

de recuperare a ei;

Faza a III - a a atacului – Organizarea



Contraatacul şi contraatacul susţinut sunt cele

mai eficace faze ale atacului, însă apar situaţiicând nu pot fi realizate datorită următoarelor cauze:

jucătorii echipei adverse se repliază la timp; plasamentul special al portarului advers; unul,doi sau chiar trei apărători fac presing

temporar; posesorul mingii apreciază că nu mai este cazul

continuării atacului rapid şi încetineşte ritmul de

joc;

În timpul fazei a III- a atacului, jucătoriisurprinşi de fază în locuri neprevăzute se vor



p ş pdeplasa cât mai repede spre posturile lor din

dispozitivul de atac, căutând cel mai bunplasament integrându-se în disciplina tactică de joc stabilită de antrenor;

.Echipa este preocupată de păstrarea mingii înposesia sa; atunci când un apărător a comis o greşală,

atacantul cu mingea în funcţie de situaţiaconcretă va angaja pivotul;

va pătrunde spre poartă sau va arunca la

poartă

În faza a III- a atacului, jucătorilor li se oferăposibilitatea de a avea momente de „respiro”



p ptimp în care antrenorul poate face schimbările

de jucători necesare. Această fază nu poate fi prea mult prelungită,

deoarece poate fi sancţionată cu aruncare

liberă pentru joc pasiv. Cel care coordonează jocul este centrul

(coordonatorul de joc), care dă semnalul pentru

începerea atacului în sistem.

Faza a IV- a a atacului –Jocul în sistem



sistem

Faza a IV-a a atacului este numită şi atacul însistem

reprezintă forma de organizare şi coordonarea acţiunilor tuturor jucătorilor care participă laatac

folosirea acţiunilor tactice individuale dar şicolective sunt cu scopul de a învingerezistenţa opusă de apărare

să-şi creeze o situaţie favorabilă de aruncarela poartă.

În derularea acestei faze distingem treimomente importante şi anume:



faza de pregătire – se realizează prin circulaţii

active de minge şi de jucători; faza de construirea a acţiunii de finalizare –

se realizează prin acţiuni tactice colective,

folosite pe fondul circulaţiilor de minge şi de jucători;

faza de finalizare - reprezintă ultima acţiune a

atacului în sistem şi poate fi o acţiune tacticăindividuală sau colectivă prin care jucătorulurmăreşte să ajungă într -o poziţie favorabilă de

aruncare la poartă şi să înscrie

Elementele tehnice întâlnite în faza a IV-a a atacului sunt:

poziţia fundamentală specifică jocului de atac; ţinerea prinderea şi pasarea mingii;



ţinerea, prinderea şi pasarea mingii; driblingul;

fentele; aruncarea la poartă; Acţiuni tactice individuale demarcajul;

pătrunderea; angajarea pivotului; Acţiuni tactice colective pasele în pătrundere succesivă;

încrucişarea simplă şi dublă; paravanul; învăluirea; blocaj, blocaj –plecare din blocaj;plasamentul jucătorilor la

momente fixe aruncare liberă d la 9m aruncarea de pedeapsă

Forme de joc în atac



În cadrul fazei a IV-a a atacului, sistemele deatac pot fi aplicate în forma:

poziţional cu un pivot; poziţional cu doi pivoţi; în circulaţie cu un pivot;

în circulaţie cu doi pivoţi:

Atacul poziţional



p ţ Prin atacul poziţional se urmăreşte crearea unor

faze de gol pentru fiecare jucător în dreptul zoneicorespunzătoare postului respectiv.

Jucătorii acţionează pe baza unor combinaţii bineprecizate, alese în funcţie de sistemul de apărareadvers.

Atacul poziţional nu trebuie înţeles ca u joc static. Prin acţiunile rapide pe care jucătorii le fac în zonele

lor de atac, prin pasarea rapidă a mingii de la o extremă la alta,

prin pătrunderile succesive şi pasele laterale, prin fentele de aruncare la poartă urmate de

angajări ale pivoţilor, prin încrucişări, paravane şi blocaje, atacul

poziţional capătă un caracter dinamic

Atacul în circulaţie

Atacul în circulaţie este o formă superioară de



Atacul în circulaţie este o formă superioară de joc;

se bazează pe pasarea rapidă a mingii în timpulunei circulaţii intense a tuturor atacanţilor;

Pentru a fi aplicată cu succes;

pretinde din partea jucătorilor o tehnicăavansată; o bună pregătire fizică şi cunoştinţe de tactică.

Jucătorii trebuie să fie capabili să acţioneze cueficacitate pe diferite posturi, pe care din cauzacirculaţiei în teren sunt nevoiţi în mod temporar să le ocupe.

Sisteme de joc în atac

Sistemele de joc în atac sunt determinate de o



Sistemele de joc în atac sunt determinate de oanumită aşezare a jucătorilor în teren,considerată ca fiind aşezare de bază,

fiecare jucător având de îndeplinit anumitesarcini în timpul jocului.

Sistemele de joc în atac se diferenţiază prinnumărul jucătorilor care acţionează înapropierea semicercului, deci în interiorulapărării, şi a celor care joacăîn afară, adică înfaţa apărării.

Doar în atacul poziţional se poate recunoaştecu uşurinţă sisrtemul de joc adoptat de echipă

Sistemul de atac cu un pivot



Sistemul de atac cu un pivot În sistemul de atac cu un pivot ( fig.19), cinci jucători

sunt dispuşi sub formă de evantai, la diferite distanţefaţă de poartă, 8-14m, iar unul este plasat înapropierea semicercului spaţiului de poartă.

În acest sistem, pe lângă pivot mai acţionează două

extreme, doi interi şi un centru (coordonator de joc). Plasamentul lor urmăreşte să asigure o repartizare

echilibrată a câmpului de joc. Convenţional apar şasezone din care una este paralelă cu poarta, iar celelalte

cinci sunt radiale faţă de ea. Precizarea postului şi a spaţiului în care acţionează

fiecare atacant urmăreşte în principal evitareaaglomerării în faţa porţii.



Sistemul de atac cu doi pivoţi



Sistemul de atac cu doi pivoţi a apărut dinconsiderente de ordin tactic, pentru a crea raporturi supranumerice pe părţile

laterale ale atacului, pentru a valorifica calităţile pivoţilor.

Centrul din cadrul atacului cu un pivot se

transformă în al doilea pivot, întărind linia de la6m.

Sistemul dă randament dacă echipa posedă doi interi buni aruncători de la



p pdistanţă.

Plasamentul pivoţilor pe semicerc,demarcarea lor sincronizate cu activitateainterilor şi extremelor, ridică mari probleme

apărătorilor. Interii urmăresc prin deplasarea lor spre

marginile terenului să desfacă apărarea,

pentru a crea spaţii în dispozitivul defensiv peunde să arunce la poartă de la distanţă

sau în care să fie angajaţi pivoţii.

Sistemul poate fi aplicat atât sub forma ataculuipoziţional, cât şi sub forma atacului în circulaţie.



Atacul în circulaţie îl realizează interii şi

extremele, care se deplasează prin faţaapărării.(fig.20)

Rolul şi sarcinile jucătorilor peposturi



p Pentru a presta un joc eficace este necesar ca fiecare atacant să-şi cunoască sarcinile pe care

trebuie să le rezolve pe postul respectiv, să respecte regulile de tactică individuală şi disciplina

de joc, să folosească tactic procedeele tehnice, să efectueze acţiuni, angajându-se în luptă cu unul

sau doi apărători, etalându-şi calităţile, pregătirea şi

personalitatea sa. Fiecare atacant trebuie să dezvolte un joc complet pe

postul pe care joacă.

Extrema Extremele sunt jucători care îşi desfăşoară acţiunile în



Extremele sunt jucători care îşi desfăşoară acţiunile înzonele de la colţurile terenului, pentru a asigura

lărgime frontului de atac. Sunt dinamici, cu acţiuni explozive, cu pătrunderi

hotărâte şi în forţă, folosesc acţiuni tehnico – tacticepentru depăşirea apărătorilor laterali.

Efectuează aruncări speciale din săritură şi din plonjonsărit,

înscriu goluri din unghiuri laterale, colaborează mai ales cu interii pentru care fac

paravane, blocaje, circulă prin faţă sau printreapărătorii din zonă, aruncă surprinzător la poartă

printre apărători

participă în fazele I-a şi a II-a ca vârfuri decontraatac,t b i ă fi bili ă f t t t i id



trebuie să fie capabili să efectueze starturi rapide,

să posede o foarte bună viteză de deplasare,precum şi prinderea sigură a mingilor din alergare , în viteză maximă.

trebuie să fie foarte îndemânatecă, să poată executa cu siguranţă şi în condiţii de

viteză, conducerea mingii în dribling, cu şi fărăschimbări de direcţie.

acţiunile extremelor în atacul organizat măresc multrandamentul echipei, în momentul declanşării pasei.

Pivotul



Trebuie să fie un jucător înalt, robust pentru a-şi păstra

mai uşor controlul asupra corpului şi pentru a creadificultăţi advarsarilor care îl marchează.De regulă este plasat între apărătorul lateral şi

intermadiar.

Are sarcina de a dezorganiza şi destrăma apărarea, de a crea breşe în care să acţioneze jucătorii de la 9m,de a da adâncime atacului prin aruncări din plonjonTrebuie să fie un jucător puternic, cu forţă, cu o bună viteză de reacţie şi de execuţie, cu o tărie fizică,

dârzenie şi tenacitate necesare confruntării permanebte cu adversarii.

Principalele acţiuni ale pivotului în timpul jocului şicare pot contribui la îmbunătăţirea rezultatului sunt: fixarea apărătorului printr-un plasament corect sau



fixarea apărătorului printr un plasament corect sauderutarea acestuia;

să se demarce continuu folosind paşii pivotului, eitrebuie executaţi în momentul declanşării pasei încâtprinderea mingii de către pivot să se efectueze în plinelan spre poartă;

prin plasamentul lui între apărător şi un coechipier,favorizează paravanele pentru a finaliza interii;

efectuarea blocajelor la semicerc înlesnescpătrunderea unui coechipier sau aruncarea la poartă;

pivotul ia parte la circulaţia jucătorilor de semicerc,participă la primele faze ale atacului în mod direct atâtpentru dezvoltarea lor, cât şi ca finalizator.

Interul I t ii t j ăt i ţi ă l 13 14



Interii sunt jucători care acţionează la 13–14m

de poartă şi sunt consideraţi temelia oricăreiechipe deoarece înscriu goluri de la distanţă, angajează în joc

extremele şi pivotul, în jurul lor se structurează

jocul echipei. sub aspectul dezvoltării fizice, sunt jucători înalţi sau foarte înalţi, puternici, supli şi îndemânatici, cu o forţă deosebită de aruncare şi o eficacitate corespunzătoare.

Principalele lor atribuţii sunt: să posede o bună tehnică în prinderea şi pasarea

rapidă a mingii în vederea colaborării cu coechipierii;



rapidă a mingii, în vederea colaborării cu coechipierii;

să primească şi să paseze mingea în pătrundere sprepoartă; să fie siguri în folosirea fentelor de pasare şi aruncare

la poartă; să cunoască bine procedeele necesare angajării

pivotului; să ştie să arunce la poartă din săritură peste unul sau

doi apărători, cu sprijin pe sol precedat de elan de pas adăugat,

încrucişat,

prin evitare, pe lângă apărător.

Centrul Jucătorul centru acţionează în zona mediană a



Jucătorul centru acţionează în zona mediană aterenului, mai aproape sau mai departe de poartă, înfuncţie de sistemul de apărare advers.

dirijează, iniţiază şi participă activ la circulaţia mingii,

la acţiunile tactice colective de atac,

încrucişări, paravane, blocaje şi circulaţia jucătorilor aceste acţiuni cer din partea centrului o gândire

tactică avansată,

cunoştinţe tehnico-tactice deosebite implicate înmanevrarea şi transmiterea mingii,

experienţă de joc şi fantezie creatoare.

Centrul atacant va ameninţa permanent poarta prin;



plasament, fente, pătrunderi,

va folosi tactic procedeele tehnice de pasare, va executa rapid şi surprinzător aruncările la

poartă, pătrunderile şi depăşirile adversarilor. acţiunile interprinse de centru contribuie la ; demarcajul indirect al interilor sau pivotului,

la executarea unor îmbinări ale acţiunilor specifice jucătorilor interi, extreme şi pivot.

Apărarea în jocul de handbal Faze, forme şi sisteme de joc



Apărarea porţii este o sarcină permanentă a tuturor

jucătorilor, sarcină care se manifestă pe parcursul întregului meci. Ea solicită organizarea corespunzătoare a tuturor

acţiunilor echipei şi eforturi colective deosebite. Prin analogie cu fazele atacului şi în jocul apărării

deosebim patru faze: faza I-a - replierea; faza a II-a - apărarea temporară; faza a III-a - organizarea; faza a IV-a - jocul de apărare în sistem;

Faza a I- a a apărării - Replierea replierea (faza I a apărării), sau retragerea în



p ( p ), gapărare se face pe drumul cel mai scurt,

alergând în viteză spre propria poartă. Viteza de alergare pentru repliere este în

funcţie de modul în care au intrat advarsarii în

posesia mingii. Dacă mingea a fost interceptată de un

adversar sau prinsă de portar, atunci replierease va face în viteză maximă.

Jucătorii vor alerga cu faţa spre propria poartă,urmărind să ajungă cât mai repede pe poziţiilelor în apărare

În timpul replierii în apărare se va urmări : deplasarea adversarilor, direcţia lor de alergare,

modul în care transportă mingea în atac pentru ca



modul în care transportă mingea în atac, pentru caapărătorii să fie orientaţi din timp asupra locului undese va încerca pătrunderea decisivă spra poartă.

Rămânerea unor jucători în apropierea semicerculuiadvers încercând să intercepteze mingea nu se

justifică, deoarece echipele bune posedă suficiente mijloace

tehnico-tactice pentru a surprinde echipa îninferioritate numerică.

Retragerea în apărare este determinată şicondiţionată de formele sub care se desfăşoară ataculchipei adverse.

Conţinitul tehnico- tactic al fazei I a a apărării replierea



a a apărării – replierea

deplasarea în teren; scoaterea mingii din dribling; marcajul;

Greşeli frecvente în faza I a a apărării



jucătorii nu anticipează momentul replierii; jucătorii nu participă la repliere cu întreaga lor

capacitate; nu-şi sincronizează deplasarea cu caracterul

acţiunilor atacului advers; regulile de tactică pentru desfăşurarea

acţiunilor individuale sunt aplicate parţial; în timpul replierii, jucătorii nu nsunt preocupaţi

şi de obţinerea mingii;

Recomandări metodice pentru repliere



p trecerea de la jocul în atac în apărare se va face în

mod cursiv, fără pauze în acţiunile jucătorilor; în procesul de instruire se va insista asupra însuşirii şi

aplicării regulilor de tactică individuală, specificeretragerii în apărare;

vârful de atac aflat în posesia mingii, trebuie urmăritchiar dacă a reuşit să se desprindă de apărătorideoarece viteza lui de deplasare cu mingea este maimică decât cea a apărătorului;

presat psihic de adversarul din spate i se poatedistrage atenţia şi slăbi concentrarea, ceea ce duce lacomiterea unor greşeli de tactică sau de joc;

prezenţa apărătorului poate să stânjeneascăaruncarea la poartă, scăzându-i eficacitatea:

Faza a II- a a apărării –Apărareatemporară



temporară Apărarea temporară este acţiunea efectuată împotriva

atacului rapid al adversarilor, se face cu efectiv redusşi durează câteva secunde.

Împotriva unui atac rapid efectuat de un vârf de

contraatac în dribling, primii apărători repliaţi fac oaglomerare pe direcţia atacantului cu mingea. Când jucătorii au timp să se retragă până la

semicercul de 9m, portarul sau primul apărător sosit

dirijează – prin „vorbire”- pe următorii apărători veniţi în zona unde atacă advarsarul, organizează pentrucâteva clipe o apărare temporară „om la om”.

fiecare apărător marchează şi răspunde de unatacant, încât acela să nu primească mingea şiprin aceasta să determine eşuarea atacului



prin aceasta să determine eşuarea ataculuirapid.

Replierea făcută spre axul median al terenuluişi apoi ocuparea în ordine a zonelor succesivede acţiune, în dispozitivul de la linia de 7m, în

lateral spre dreapta şi stânga, aduce apărătoriipe alte posturi decât cele în care suntspecializaţi şi în care joacă în mod obişnuit.

Apărătorii vor acţiona în concordanţă cuscopurile zonei temporare şi anume:

acoperirea semicercului, oprirea atacului rapidşi întârzierea aruncării la poartă.

Conţinutul tehnico- tactic al apărării temporare



deplasarea în teren; poziţia fundamentală de apărare; blocarea aruncărilor la poartă;

scoaterea mingii din dribling; marcajul; închiderea culoarelor de pătrundere;

predarea, preluarea, schimbul de oameni;

u apărarea temporară t ă t ă ă tă li



pentru ca apărarea temporară să se poată realiza cu

succes este necesar ca fiecare jucător să înţeleagătoate situaţiile tactice de bază; prezentarea şi explicarea lor de către profesor -

antrenor facilitează înţelegerea şi implicit la rezolvarea

situaţiilor create; profesorul desprinde concluziile practice, rămânând

ca jucătorul să vrea să se mobilizeze pentru a le pune în practică;

Greşeli frecvente în faza II - a a apărării Cele mai mari greşeli se datoresc lipsei de atenţie şi

de concentrare în joc, nerespectarea şi neaplicarearegulilor de tactică individuală a fiecăruiu jucător.

Faza a III- a a apărării – Organizarea

O i ă ă ii fi



Organizarea apărării presupune ca fiecare

jucător, după ce s-a repliat, să-şi ocupe loculprestabilit în dispozitivul de apărare. Deşi este considerată a treia fază a apărării, în

mod practic, organizarea începe încă din timpul replierii

jucătorilor, continuă în timpul apărării temporare, devenind de sine stătătoare în intervalul de timp

în care jucătorii aflaţi în alte zone ale terenuluise încadrează în sistemul de apărare.

Jucătorii care datorită unor sarcini de joc nu au reuşitsă se încadreze de la început în dispozitivul deapărare vor acţiona astfel:



p ţ

îşi coordonează temporar propriile acţiuni într -o altăzonă a apărării, cu cele ale coechipierilor învecinaţi;

acordă ajutor oportun; acţionează hotărât pentru a ataca adversarul care

primeşte mingea sau este în posesia mingii, împiedicându-l să arunce la poartă;

se angajează fizc şi psihic în acţiunile pe care leintreprinde;

îşi ocupă la momentul potrivit postul în echipă şi cautăsă se integreze în ritmul d joc, prin efectuareaacţiunilor în timp util;

Conţinutul tehnico-tactic al fazei a III- a a apărării



p

deplasarea în teren;

poziţia fundamentală de apărare; marcajul; repartizarea adversarilor; predarea, preluarea, schimbul de oameni;

Recomandări metodice pentru fazaa III-a a apărării



a III a a apărării

Instruirea fazei de organizare a apărării nuridică probleme dificile din punct de vederemetodic.

se va insista asupra pregătirii teoretice a jucătorilor;

sistemele de acţionare speciale pentruconsolidarea fazelor de apărare, vor fi speciale,

în care replierea în apărare să se facă peposturi diferite şi apoi să se încerce rezolvareaorganizării apărării în timpul fazelor de joc saual întreruperilor jocului de către arbitru.

Greşeli frecvente în faza III - a a apărării



apărării

repliere directă spre postul din apărare, maiales dacă acesta este pe diagonală; grabă şi inoportunitate în achimbarea locului, în

cadrul dispozitivului de apărare; neangajare fermă a apărătorului, din punct de

vadere tactic, fizic, psihic, şi tehnic în acţiunileintreprinse pe postul temporar;

neangrenare în tempoul de joc al coechipierilorapropiaţi postului pe care s-au specializat;

Faza a IV- a apărării - Jocul de apărare în sistem



p Faza a IV- a apărării mai este denumită şi apărarea în

sistem, deoarece are la bază aşezarea jucătorilor într -un dispozitiv şi se desfăşoară în mod organizat.

Apărarea în sistem constă din: desfăşurarea în mod organizat a numeroase acţiuni

tehnico-tactice, evidenţiind în egală măsură atât activitatea individuală

a apărătorilor cât şi interrelaţiile şi colaborările dintreei, bazate pe principii şi reguli de joc

are ca scop principal împiedicarea adversarului de a înscrie gol şi în secundar de a folosi orice prilej de aintra în posesia mingii.

Conţinutul tehnico-tactic al fazei a IV- a a apărării



p

poziţia fundamentală; deplasarea în teren; atacarea advaersarului cu corpul; scoaterea mingii de la adversar – din dribling din ţinere echilibrată,

prin intercepţie;

blocarea aruncărilor la poartă;

Tactica individuală a apărătorului în faza aIV-a ,

fiecare apărător este răspunztor de acţiunile



fiecare apărător este răspunztor de acţiunile

ofensive ale adversarului repartizat prin acţiuneatactică „de impărţire a oamenilor”,

dar şi de ajutorul pe care trebuie să-l dea

coechipierilor învecinaţi. Tactică individuală de apărare cuprinde

totalitatea principiilor şi regulilor după care se

ghidează apărătorul în lupta sa cu adversaruldirect şi în relaţiile de colaborare cu coechipierii învecinaţi.

Acţiuni tactice individuale



atacarea adversarului cu mingea; retragerea pe semicerc; mişcarea de translaţie;

închiderea pătrunderii; marcajul adversarului – strâns, de supraveghere,

la intercepţie; acoperirea braţului de aruncare; colaborarea cu portarul;

î



Tactica colectivă în apărare, reprezintă principiile şi regulile după care se

desfăşoară acţiunile de colaborare între doisau mai mulţi apărători

având scopul de a opri acţiunile individualeşi colective ale adversarilor.

Acţiuni tactice colective preluarea şi predarea adversarului;



p ş p

schimbul de oameni în apărare; alunecarea; zidul de apărare la aruncările de la 9m; plasamentul apărătorilor la aruncările de la 7m; acţiuni ale apărătorilor aflaţi în raporturi numeric egale

cu adversarii ( 2 la 2; 3 la 3 etc); acţiuni ale apărătorilor aflaţi în inferioritate numerică (

4 cu 5; 3 cu 4; 2 cu 3; 1 cu 2); aşezarea apărătorilor la aruncările de la colţ şi de la

margine;

ă ăt il l i d bit

Forme şi sisteme de joc în apărare



În funcţie de mecanismul de funcţionare alapărării, de aşezarea lor în teren şi deresponsabilităţile pe care le au, distingem mai

multe forme de joc în apărare şi anume: apărarea pe zonă; apărarea „om la om”;

apărarea combinată;

Apărarea pe zonă În apărarea pe zonă apărătorul urmăreşte în special



În apărarea pe zonă, apărătorul urmăreşte în special

mingea care circulă şi apoi adversarul de carerăspunde.

Pentru a urmări mingea, apărătorii se deplaseazălateral spre stânga sau spre dreapta.

Aceste deplasări poartă denumirea de mişcări detranslaţie şi au ca scop aglomerarea apărătorilor pedirecţia mingii.

Apărătorul răspunde de atacantul care acţionează înzona sa

Repartizarea atacanţilor este continuată cusupravegherea şi marcarea atacantului. În cadrul apărărilor pe zonă se aplică cele trei forme



p p pde marcaj:

de supraveghere, la jucătorii fără minge,

strâns la jucătorul care primeşte mingea

şi de intercepţie la pivot.

Apărătorul execută marcajul sau atacareaadversarului cu mingea atâta timp cât acesta se află înzona sa de teren.

Când pătrunde intr -o zonă învecinată este „predat şipreluat” de alt apărător. Practic, se realizează unschimb de oameni, în care „predarea şi preluarea” au

în vedere atacantul cel mai periculos,

apărarea pe zonă are un pronunţat caracter colectiv, fiecare jucător are sarcini de mare răspundere, iar pentru rezolvarealor trebuie să se ţină seama de următoarele reguli:

respecterea postului în apărare;



p p p ; atenţie mărită asupra mingii şi asupra adversarului de care

răspunde; căutarea permanentă a celui mai bun plasament; iniţiativă şi efectuarea acţiunilor în timp util; angajament fizic în acţiune; marcaj hotărât asupra jucătorului care primeşte sau are

mingea; acordarea ajutorului reciproc; anticiparea acţiunilor de apărare;

demarcaj oportun , când echipa intră în posesia mingii; În apărarea pe zonă întâlnim următoarele sisteme: 6:0; 5:1; 4:2;

3:3; 3:2:1;

Sistemul de apărare pe zonă 6:0



Posturile în cadrul acestei apărări este dată de

poziţia pe care o ocupă în cadrul sistemului şi



poziţia pe care o ocupă în cadrul sistemului şi

anume: doi apărători laterali - stânga ( ALS) şi dreapta

(ALD);

doi apărători intermediari – stânga (AIS) şidreapta ( AID); doi apărători centrali –stânga (ACS) şi dreapta (

ACD);

Apărarea pe semicerc prezintă avantaje, dacă efolosită în faţa unor echipe care nu posedă aruncătoripericuloşi de la distanţă şi care îşi axează jocul în

i l bi ţii i t l



special pe combinaţii cu pivotul.

De asemenea dă rezultate bune şi în faţa echipelor care acţionează pe un front larg şi au extremepericuloase.

Dezavantajele acestei apărări sunt destul de mari,dacă echipa adversă posedă 2-3 aruncători buni de ladistanţă şi acţionează rapid şi colectiv

este foarte greu ca apărătorii să atace la timp jucătorii

din linia de 9m, care pot executa aruncări uneori de ladistanţe de 10-11m depărtare de poartă, cu şanse dereuşită.




Posturile din cadrul acestui sistem sunt: doi apărători laterali - stânga ( ALS) şi dreapta (ALD); doi apărători intermediari – stânga (AIS) şi dreapta (



p g ( ) ş p (AID);

un apărător central (AC); zburător (Z); În cadrul acestui sistem apărătorul central trebuie să

fie cel mai bun apărător. În jurul său gravitează întreg sistemul defensiv al

echipei.

El trebuie să aibă o bună experienţă de joc, să poatădirija activitatea coechipierilor săi şi să marcheze binepivotul advers.

Apărătorii intermediari stânga – dreapta au cea maigrea sarcină în cadrul sistemului. În faţa lor acţionează interii şi în acelaşi timp, în zona

lor de apărare se plasează pivoţii adverşi



lor de apărare se plasează pivoţii adverşi.

Sarcina lor este de a ataca interii, când aceştia sepregătesc să arunce la poartă, predând în prealabilpivoţii altor apărători.

Ei acţionează în apărare ca două pistoane, când unul

iese în afară, celălalt se retrage pe semicerc. Acest sistem devine vulnerabil în situaţia când în

dreptul apărătorilor intermediari se infiltrează doipivoţi.

În această situaţie, ieşirea la jucătorul cu mingeatrebuie făcută cu multă prudenţă, pentru ca pivotul sănu poată fi angajat cu uşurinţă.




Jucătorii avansaţi, ”zburătorii”, trebuie să fiemobili, cu o bună deplasare în teren în poziţie



fundamentală, buni cunoscători ai procedeelor tehnice de

blocare a adversarului cu corpul şi de blocare a mingii cu braţele. Sarcina lor este de a împiedica atacanţii să arunce la poartă de la

distanţă sau să pătrundă în zona centrală

aterenului. Ei execută mişcarea de translaţie pe semicercul

de la 9m, până în zona interilor.

apărători de pe semicercul de 6m au de supravegheatşi acoperit pătrunderile printre ei şi pentru a anihila jocul pivoţilor

şi extremelor



şi extremelor,

ei vor trebui să se deplaseze cu uşurinţă pe semicerc, să execute rapid mişcarea de translaţie pentru

acoperirea zonei în care acţionează adversarii şi să-şiacorde ajutor reciproc.

Apărătorii centrali stânga – dreapta, trebuie să fie jucători înalţi, apărători buni şi foarte buni cunoscătoriai marcajului pivotului.

sistemul de apărare pe zonă 4:2 este vulnarabil peextreme, care au un spaţiu destul de mare de acţiune,şi prin jocul inteligent al pivoţilpr, care nu poate fisuficient de bine anihilat de apărători.

Aşezarea apărătorilor se prezintă astfel:



Aşezarea apărătorilor se prezintă astfel:

doi apărători laterali - stânga ( ALS) şi dreapta(ALD);

doi apărători centrali –stânga (ACS) şi dreapta (

ACD); doi apărători „zburători”- stânga (ZS) şi

dreapta(ZD);




Sistemul de apărare pe zonă 3:2:1



Apărarea „om la om”



istemul de apărare „om la om”, este sistemul în carefiecare apărător răspunde în principal de un adversar şi în secundar se concentrează asupra mingii.

Pe teren apar cupluri de jucători cu obiective opuse. Prin aplicarea sistemului de apărare „om la om”, adversarii sunt stingheriţi în pasarea mingii şi în

aruncările la portă.

În cadrul acestui sistem fiecare apărător răspunde deun anumit atacant.

În succesiunea acţiunilor sale apărătorul cautăsă aplice oportun numeroase reguli de tacticăindividuală:



efectuarea unui marcaj strâns asupraadversarului său care urmează să primeascăsau primeşte mingea;

se va angaja fizic în acţiunile sale cuadversarul; atacarea adversarului aflat în posesia mingii pe

partea mâinii îndemânatice a acestuia; prin tot ce face va încerca oprirea acţiunilor

adversarului, comiterea unor greşeli care săducă la pierderea posesiei mingii;

Apărarea „om la om” are următoarele variante: apărarea „om la om” agresivă sau pe tot

terenul, cunoscută şi sub numele de



, ş

„pressing”; apărarea „om la om” în propria jumătate de

teren;

apărarea „om la om” cu aglomerare, sau apărare retrasă în faţa semicercului de 9m Pentru a aplica cu succes apărarea „om la om”

se cere din partea apărătorilor o bunăcunoaştere a mercajului strâns, a alunecărilor şischimbul de oameni.

Apărarea combinată

E t bi ă ă ii ă ă



Este o combinare a apărării pe zonă cu apărarea „om

la om”. În practică se întâlnesc următoarele forme de apărare

combinată:

cinci apărători în zonă şi unul om la om, 5+1; patru apărători în zonă şi doi om la om, 4+2; Trecerea la apărarea combinată se face după ce toţi

jucătorii echipei au ajuns în zona temporară. În cadrul acestei apărări, colaborarea între jucători se

realizează prin schimb de oameni şi aglomerări pedirecţiile principale de acţiune ale atacanţilor.

Este o apărare deosebit de activă şi dinamică în care

marcajul, plasamentul, atacarea şi lansarea cu



j , p , ş

adversarul precum şi alunecările sauschimbarea atacanţilor au tente calitative. Ea durează până în momentul când pivoţii sau

extremele echipei adverse se infiltrează pesemicerc. Jucătorii din zona cu marcaj individual activ se

retrag în apropierea spaţiului de poartă, urmânda reconstitui în zonă un marcaj individual cândapar situaţiile favorabile.

Greşeli frecvente în cadrul jocului de apărare în sistem

numărătoarea şi repartizarea atacanţilor nu se face în mod



numărătoarea şi repartizarea atacanţilor nu se face în mod

repetat; apărătorul manifestă prea puţină exigenţă faţă de marcarea

adversarului de care răspunde, pe durata unei secvenţe saufaze de joc;

apărătorii nu se angajează total în acţiuni – fizic, psihic,tehnico-tactic;

ieşirea şi atacarea adversarului periculos se face cu întârziere; se comit prea multe neregularităţi tehnice sau de comportare

faţă de adversar; apărătorii nu îmbină răspunderea individuală faţă de un atacant

cu ajutorarea coechipierului angajat direct în faza de joc. Verificarea cunoştinţelor



Date post:	20-Jul-2015
Category:	Documents
Upload:	paul-lucaciu
View:	130 times
Download:	0 times

Curs 1 mds

Documents