Cuprins

Introducere...........................................................................................................................2Capitolul I : Creditarea persoanelor juridice.......................................................................4în economia de piaţã............................................................................................................4

1.1 Sistemul bancar şi rolul sãu în economia de piaţã.....................................................41.2 Bãncile comerciale şi rolul acestora în economia de piaţã........................................6

1.2.1 Operaţiunile bãncilor comerciale........................................................................71.2.2 Managementul activelor.....................................................................................91.2.3 Tipuri de bãnci şi instituţii de credit.................................................................10

1.3 Creditul bancar.........................................................................................................121.3.1 Tipuri de credite bancare..................................................................................14

1.4 Dobânda...................................................................................................................161.4.1 Factorii care determinã dobanda.......................................................................171.4.2 Structura ratelor dobânzii.................................................................................171.4.3 Riscul ratei dobânzii.........................................................................................18

1.5 Creditarea persoanelor juridice................................................................................181.5.1 Principii şi reguli în creditarea persoanelor juridice.........................................20

1.6 Riscul bancar în creditarea persoanelor juridice......................................................221.6.1 Riscul de creditare............................................................................................23

Capitolul II : Studiu de caz privind creditarea persoanelor juridice de cãtre bãncile comerciale în România în perioada 2008-2013.................................................................27

2.1 Activele bancare şi cotele de piaţã ale principalelor instituţii de pe piaţa bancarã. 272.2 Structura creditelor în funcţie de tipurile de clienţi şi de valuta de acordare..........302.3 Evoluţii ale creditului acordate persoanelor juridice...............................................322.4 Evoluţia dobânzilor..................................................................................................342.5 Creditele garantate...................................................................................................402.6 Calitatea creditelor (creditele neperformante).........................................................41

Concluzii............................................................................................................................44Bibliografie........................................................................................................................46

Introducere

Aceastã lucrare are la bazã analiza creditelor acordate în România de cãtre bãncile comerciale din ţara noastrã, tuturor agenţilor economici, în funcţie de perioada de creditare (termen scurt, mediu şi lung), scadenţa creditelor şi valuta (lei sau alte monede), dar şi in funcţie de ratele dobânzilor practicate de instituţile de credit româneşti.

Am ales sã realizez aceastã lucrare pentru a evidenţia importanţa creditelor în economia de piaţã, contribuţia acestora la dezvoltarea întreprinderilor, afacerilor şi implicit a investiţiilor, fie acestea naţionale sau strãine, şi totodatã am analizat evoluţia acestor tipuri de credite în perioada de dupã criza economicã pentru a pune în evidenţã modalitãţile de revenire a economiei.

Lucrarea de faţã este structuratã astfel încât sã cuprindã toate aspectele necesare în vederea acordãii creditelor pentru clienţii corporate în România şi modalitãţile prin care bãncile comerciale îşi exercitã dreptul, dar şi riscul de creditare în acest sens.

Primul capitol cuprinde partea teoreticã unde sunt explicate elemenetele specifice creditãrii şi rolul acesteia în economia de piaţã. Un prim subcapitol se referã definirea şi la modul de funcţionare a sistemului bancar românesc, şi implicit rolul acestuia în economie. În cadrul sistemului bancar, se cunoaşte deja faptul cã cel mai important rol în plasarea monedei pe piaţa economicã îl au bãncile comerciale, de aceea, urmãtorul subcapitol face referire la modul de funcţionare al acestora, tipurile de operaţiuni pe care le exercitã, modalitãţile de management al activelor, dar şi o prezentare generala a tipurilo de bãnci şi instituţii de credit care îşi desfãşoarã activitatea în sectorul bancar din România.

Deoarece am vorbit despre sistemul bancar şi instituţiile de credit care acţioneazã pe piaţa bancarã din România, în subcapitolul al treilea sunt evidenţiate trãsaturile generale ale creditului bancar, alãturi de funcţiile şi formele acestuia, axate în special pe tipuri de credite bancare acordate persoanelor juridice. În continuarea subcapitolului de credit bancar, am pus în evidenţã o componentã foarte importantã a acestuia în cadrul procesului de creditare, şi anume, dobânda, care reprezintã forma de remunerare a creditorului de cãtre debitor, în urma împrumutului acordat. De asemenea,

2

am trecut în revistã şi factorii care influenţeazã dobânda, structura acesteia, dar şi riscul pe care aceasta îl genereazã.

Subcapitolul cinci evidenţiazã trãsãturile specifice ale creditãrii persoanelor juridice, şi anume, activitatea de acordare a creditului, lista indicatorilor economici luaţi în considerare în analiza situaţiei economico – financiare a clientului, dar şi principiile şi regulile esenţial de urmat şi respectat de cãtre bãnci pentru a evita conflicte pe parcursul contractului de credit (riscul de nerambursare). Ca urmare a posibilelor neplãceri apãrute pe parcursul derulãrii creditului şi implicit apariţiei riscurilor, în ultimul subcapitol am analizat riscul bancar, şi în special, riscul creditãrii.

Al doilea capitol este un studiu de caz realizat în vederea cercetãrii activitãţii de creditare a persoanelor juridice de cãtre bãncile comerciale în România. Pentru realizarea acestui studiu de caz am utilizat informaţii oficiale de pe site-ul Bãncii Naţionale a României, de asemenea am consultat şi rapoartele situaţiilor financiare anuale ale acesteia, dar şi o serie de statistici şi indicatori, cu scopul de a evidenţia evoluţia creditelor, volumul şi modul structural al acestora (valutã, scadenţã, destinaţie). Deoarece dobânda reprezintã o componentã importantã a creditelor, am realizat o analizã a acesteia alãturi de evoluţia inflaţiei, dar şi alţi indicatori de calitate ai creditelor, precum rata riscului de credit, rata creditelor neperformante, dar şi activele bancare şi cotele de piaţã ale bãncilor româneşti care acordã aceste tipuri de credite.

Acest ultim capitol este structurat pe şase subcapitole, fiecare cuprinzând o tematicã speficificã şi o serie de grafice, tabele şi scheme corespunzãtoare subiectului abordat.

3

Capitolul I : Creditarea persoanelor juridiceîn economia de piaţã

1.1 Sistemul bancar şi rolul sãu în economia de piaţãEconomia de piaţã presupune existenţa unui sistem bancar care sã

asigure mobilizarea disponibilitãţilor monetare ale economiei şi orientarea lor spre desfãşurarea unor activitãţi economice eficiente.

Într-o economie de piaţã, sistemul bancar îndeplineşte funcţia de atragere şi concentrare a economiilor societãţii şi de canalizare a acestora printr-un proces obiectiv şi imparţial de alocare a creditului cãtre cele mai eficiente investiţii în îndeplinirea acestei prime funcţii. Bãncile ca verigi de baza a sistemului, urmãresc modul în care debitorii utilizeazã resursele împrmutate. Bãncile asigurã şi faciliteazã asigurarea plãţilor, oferã servicii de gestionare a riscului şi reprezintã principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare.1

Prin activitatea de colectare de resurse financiare, concomitent cu plasarea lor pe piaţã prin intermediul creditelor a operaţiunilor de scont şi a altor operaţiuni pe piaţa financiarã, bãncile îndeplinesc rolul de intermediar între deţinãtorii de capitaluri şi utilizatorii acestora.

În exercitarea acestei diversitãţi de operaţii, bãncile acţioneazã în numele lor, pe contul lor propriu, depunãtorii şi împrumutatorii neavând nicio legãtura de drept între ei. Ne referim al faptul cã bãncile gestioneazã depozitele şi mijloacele de platã din economie. Astfel, colectând depozitele, bãncile au responsabilitatea gestionãrii eficiente a acestora cu maxim de randament, în beneficial propriu şi al depunãtorilor.2

În vederea realizãrii obiectivelor finale, Banca Centralã urmãreşte stabilirea valorii interne şi externe a monedei naţionale, concomitent cu punerea la dispoziţia economiei naţionale a cantitãţii optime de monedã, necesarã creşterii economice.

1 M. Negruş, R. Toma, „Spre o nouã arhitecturã monetar-financiarã internaţionalã”, Editura Universitãţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 20052 I. Bogdan, „Tratat de management financiar-bancar”, Editura Economicã, Bucureşti, 2002

4

Sistemul bancar, transformând resursele pe care mediul economic le pune la dispoziţie, se constituie ca un subsistem al macrosistemului economico-social.

Sistemul bancar se aflã într-o continuã interacţiune cu mediul economic, din care preia “ intrãri” sub diferite forme (resurse umane, resurse financiare, informaţii), pe care le prelucreazã în vederea obţinerii “ieşirilor” (produse şi servicii bancare, informaţii financiar-bancare). Altfel spus, sistemul bancar este un sistem deschis, ceea ce îi permite sã îşi regleze activitatea prin conexiune inversã (feed-back), şi deci este capabil de autoreglare.3

Sistemul bancar reprezintã ansamblul instituţiilor autorizate sã efectueze operaţiuni bancare pe teritoriul unei ţãri. Aceste instituţii sunt entitãţi economice specializate pe comerţul cu bani, precum şi pe frunizarea de produse şi servicii bancare, având drept scop al activitãţii desfaşurate obţinerea de profit.4

În economia de piaţã, sistemul bancar este organizat pe doua niveluri : banca centralã şi respectiv ansamblul bãncilor. Calitatea de sistem decurge din relaţiile care se stabilesc între cele douã subsisteme în dublu sens :

resursele excedentare ale bãncilor comerciale poate fi preluat de banca centralã

bãncile cu nevoie de resurse se pot împrumuta la banca centralã

Începând din 1990, sistemul bancar a fost suspus unui intens proces de restructurare (acesta este un proces amplu şi complex desfaşuarat în principal pe doua laturi : cea instituţionalã şi cea funcţionalã).

Astfel, restructurarea instituţionalã a sistemului bancar a cuprins, pe de-o parte, reorganizarea Bãncii Naţionale şi transformarea acesteia într-o adevaratã bancã centralã, iar pe de altã parte, dezvoltarea unei reţele de bãnci comerciale.

Potrivit legii 33/1991, activitatea bancarã din România este organizatã şi se desfaşoarã prin : Banca Naţionalã a României (cu rol de bancã centralã) şi Sociatãţi bancare (constituite ca societãti comerciale).

3 M. Negruş, R. Toma, „Spre o nouã arhitecturã monetar-financiarã internaţionalã”, Editura Universitãţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 20054 http://www.astral.ro/tibi/moneda%20si%20credit/sistem%20bancar.doc

5

1.2 Bãncile comerciale şi rolul acestora în economia de piaţãÎn prezent, locul şi rolul bãncilor în economie este strâns legat de

calitatea lor de principali intermediari în relaţia economii-investiţii, relaţie hotãrâtoare în creşterea economicã. Totodatã, ele au calitatea de intermediari monetar a cãror caracteristicã esenţialã este posibilitatea de a realiza creaţie monetarã, transformând active nemonetare (cambii, obligaţii, etc) în monedã. Deşi, structurile naţionale a sistemelor bancare sunt foarte diferite, totuşi în majoritatea ţãrilor se face o delimitare între bãncile comerciale (de deposit) şi bãncile specializate.5

Bãncile comerciale sunt acelea care efectueazã toate tipurile de operaţiuni bancare. Totuşi, constituirea de depozite şi acordarea de credite sunt operaţiunile de bazã ale acestora în ultima perioadã remarcându-se o tendinţã de universalizare a bãncilor comerciale, în sensul cã acestea desfãşoarã toate operaţiunile bancare permise de lege şi nu-şi limiteazã activitatea la anumite sectoare (în România, societãţile bancare sunt prin lege bãnci universale).6

Bãncile comerciale îndeplinesc trei funcţii de bazã : 7

Figura nr. 1 : Funcţiile bãncilor comerciale

5 http://www.astral.ro/tibi/moneda%20si%20credit/sistem%20bancar.doc6 C. N. Jucan, „Managementul activelor şi pasivelor bancare”, Editura „Alma Mater”, Sibiu, 20097 V. Cocriş, D. Chirleşan, „Managementul bancar şi analiza de risc în activitatea de creditare”,Editura Universitãţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2009

Funcţiile de bazã ale bãncilor comerciale

sã atragã resursele disponibile ale

clienţilo (persoane fizice şi juridice) sub

formã de depozite (atragerea fondurilo)

sã permitã clienţilor sã-şi retragã banii şi sã-i transfere în alte

conturi

sã acorde împrumuturi clienţilor care

solicitã credite, folsind depozitele atrase (plasarea

fondurilor)

6

Actvitatea principalã a unei bãnci constã în comerţul cu bani. Banca este intermediarul care, pe de-o parte “cumpãrã” bani, suportând un cost sub forma dobânzii platite, iar pe de altã parte “vinde”, plaseazã banii adunaţi sub forma creditelor acordate, obţinând venituri sub forma dobânzilor încasate. Pe lânga aceasta activitate de bazã a unei bãnci, acestea mai presteazã şi o gamã largã de alte servicii şi prestaţii bancare (deschideri de conturi, efectuarea de plãţi şi încasãri, transferuri de fonduri, schimburi valutare, servicii financiare, pãstrare de valori, evaluãri, etc) pentru care încaseazã comisioane.8

Prin întreaga lor activitate, prin serviciile pe care le presteazã, bãncile au un rol hotãrâtor în viaţa economicã contemporanã. Practic, nu existã domeniu al vieţii economice şi sociale care sã nu aibã tangenţã cu activitatea bancarã. Bãncile sunt indispensabile unei bune şi eficiente funcţionãri a mecanismului economico-social.

Practic, fãrã bãnci, economia nu ar mai funcţiona la ora actualã, acestea fiind principalul intermediar finanaciar, motorul, inima care pompeazã fluidul financiar în economie.

1.2.1 Operaţiunile bãncilor comercialeÎn îndeplinirea funcţiilor lor, bãncile comerciale desfãşoarã operaţiuni

specifice, delimitate, dupã sensul lor în pasive şi active. Pentru a analiza operaţiunile pasive şi active ale bãncilor comerciale, amintim cã în pasivul bãncilor se reflectã constituirea resurselor şi datoriile bãncii faţã de exterior, iar în activ se gãsesc utilizãrile resurselor.

Elementele de activ şi pasiv se structureazã în funcţie de destinaţie şi gradul de exigibilitate :

Tabelul nr. 1 : Structura de activ şi pasiv a bãncilor comerciale

ACTIV PASIV

1. Mijloace fixe 1. Capitaluri proprii

2. Numerar Capital social

8 C. N. Jucan, „Managementul activelor şi pasivelor bancare”, Editura „Alma Mater”, Sibiu, 2009

7

3. Plasamente Rezerve

- sume de primit de la B Centrală Fond de dezvoltare

- certificate de trezorerie Profit nedistribuit

- depozite constituite la alte bănci 2. Depozite ale clienţilor

- sume de primit de la guvern 3. Depozite de la alte bănci

- credite şi avansuri acordate clienţilor

4. Împrumuturi de la B Centrală

- participaţii la alte societăţi 5. Împrumuturi de la alte bănci

4. Alte active 6. Împrumuturi externe

Operaţiunea de creditare9 este o operaţiune de activ, prin care banca angajeazã resursele procurate în vederea obţinerii de profit. Aceastã operaţiune se diferenţiazã prin douã categorii distincte :

a) operaţiuni de creditare a agenţilor economici – acestea putând fi clasificate în funcţie de destinaţie astfel : 10

credite pentru procurare de echipament ( credite de investiţii) – se acrodã pe termen mijlociu şi lung şi sunt destinate procurãrii de echipamente, maşini, realizarea de construcţii, etc

credite de exploatare – sunt destinate acoperirii cheltuielor de exploatare realizându-se pe douã cãi :

o creditarea creanţelor comerciale – operaţiune prin care bãncile preiau creanţele firmelor asupra clienţilor lor în schimbul moendei. Astfel avem scontarea cambiilor, împrumutul pe gaj de cambii, pensiunea cambiilor, împrumutul pe gaj de efecte publice şi acţiuni;

o credite de trezorerie – sunt acordate în vederea satisfacerii nevoilor de finanţarea firmelor din activitatea

9 V. Cocriş, D. Chirleşan, „Economie bancarã – Repere teoretice şi studiu monografic”, Editura Universitãţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 200910 V. Cocriş, D. Chirleşan, „Managementul bancar şi analiza de risc în activitatea de creditare”,Editura Universitãţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2009

8

de producţie şi comercializare. Acestea sunt acordate pe termen scurt şi îmbracã douã forme principale :

avansurile în cont curent – reprezintã posibilitatea agenţilor economici de a efectua plãţi chiar dacã nu sunt disponibilitãţi în cont; se acordã pentru creditarea activitãţii curente a agenţilor economici

credite specializate (credite de campanie pentru activitãţi sezoniere, credite pentru stocuri garantate cu waranturi sau credite pentru mãrfuri aflate în curs de transport pe bazã de scrisori de trãsurã sau conosament)

b) operaţiuni de creditare a persoanelor fizice :

credite pentru locuinţe

credite pentru bunuri de folosinţã indelungatã

credite pentru cheltuieli curente

c) operaţiuni de creditare a statului prin achiziţionarea de titluri de stat

1.2.2 Managementul activelor11

Operaţiunile active reprezintã pentru bãncile comerciale utilizarea resurselor lor mobilizate prin atragerea de depozite a contractãrii de împrumuturi sau din alte surse, pentru îndeplinirea funcţiilor lor specifice.

Acest management se concretizeazã prin acordarea de imprumuturi care aduc venituri din dobânzile percepute în condiţiile de risc minim.

Banca constituie proviozioane specifice de risc de credit şi de dobândã şi îşi diversificã portofoliul activelor pe care le deţine, în scopul obţinerii de venituri pentru a-şi acoperi costurile.

11 I. Bogdan, „Tratat de management financiar-bancar”, Editura Economicã, Bucureşti, 2002

9

1.2.3 Tipuri de bãnci şi instituţii de creditBãncile specializate sunt acele bãnci care dezvoltã preponderent

operaţiuni bancare de un anumit tip sau în anumite sectoare în care s-au specializat. Acestea acţioneazã în marea lor majoritate în sfera creditului pe termen mijlociu şi lung.

1.Bãncile ipotecare : sunt bãnci specializate în acordarea de credite ipotecare. Aceste credite sunt credite pe termen lung (pânã la 25 ani) care se acordã pentru cumpãrarea sau construirea unei locuinţe, fiind garantate cu ipoteca instituitã asupra imobilului pentru care se acordã creditul şi cu poliţa de asigurare de viaţã a beneficiarului creditului, cesionatã în favoarea bãncii.

2.Bãncile de comerţ exterior : urmãresc sprijinirea şi expansiunea comerţului exterior, principalele credite oferite fiind creditele furnizor, creditele de prefinanţare şi creditele cumpãrãtor.

3.Bãncile de investiţii : sunt bãnci care acordã credite pe termen mediu şi lung întreprinderilor industriale pentru realizarea de investiţii productive (achiziţii de utilaje, echipamente, instalaţii industriale, realizarea de construcţii), precum antreprenorilor de case şi celor care doresc sã construiascã imobile în regie proprie.

4.Casele de economii : sunt instituţii de stat specializate în mobilizarea economiilor, în special ale populaţiei. Aceste instituţii mobilizeazã resursele considerabile, în principal, sub formã de depozite pe termen lung, care sunt folosite pentru acordarea de credite şi achiziţionarea de efecte publice.

5.Cooperativele de credit : sunt instituţii de credit cu caracter de ajutorare reciprocã (instituţii mutualiste), care mobilizeazã resursele disponibile, în principal, ale membriilor cooperatori (persoane fizice, mici întreprinzãtori, organizaţii obşteşti, asociaţii familiae, firme mici şi mijlocii). Creditele acordate de aceste instituţii sunt îndreptate cãtre membrii cooperatori în vedere satisfacerii unor scopuri productive sau personale ale acestora.

6.Bãncile agricole : vizeazã sprijinirea agriculturii prin susţinerea unotãţilor din agriculturã prin urmãtoarele modalitãţi : acordarea de credite unitãţilor agricole pe termen mediu şi lung (pentru cumpãrarea de terenuri şi utilaje agricole pentru îmbunãtãţiri funciare, pentru realizarea de construcţii necesare desfãşurãrii activitãţii agricole), acordarea de credite pe termen scurt (pentru cumpãrarea de seminţe, furaje, animale, etc. sau pentru

10

acoperirea unor cheltuieli curente ale unitãtilor agricole) şi acordarea de diferite facilitãţi financiare şi de platã a unitãţilor din agriculturã.

7.Bãncile strãine : sunt bãnci care şi-au înfiiţat numeroase sucursale sau reprezentanţe în numeroase ţãri. Aceste bãnci faciliteazã transferul capitalurilor, spre valorificare, dintr-o ţarã în alta având un aport însemnat în dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale şi în amplificarea cooperãrii mondiale. De regulã, bãncile strãine beneficiazã de avantaje deosebite privind regimul de circulaţie a capitalurilor, prinvind impozitele sau nivelul dobânzilor. Aceste instituţii sunt instrumente eficiente ale companiilor transnaţionale ale cãror interese le promoveazã în întreaga lume.

8.Bãncile internaţionale : sunt instituţii interguvernamentale ale cãror capital provine din douã sau mai multe ţãri. Cele mai imporatante bãnci internaţionale sunt : Banca Internaţionalã pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca Mondialã), Banca Reglementelor Internaţionale (BRI), Banca Europeanã pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeanã de Investiţii (BEI), Banca Africanã de Dezvoltare, Banca Asiaticã de Dezvoltare, etc. Activitatea bãncilor internaţionale se desfãşoarã la nivel mondial, mobilizând resursele disponibile din ţãrile dezvoltate care apoi sunt îndrumate spre ţãrile în curs de dezvoltare.

9.Bãncile de leasing : sunt verigi noi ale sistemului bancar. Leasingul reprezintã o formã specialã a relaţiilor de credit. Caracterul de credit al acestei operaţiuni decurge din mai multe elemente :

presupune un plasament de capital disponibil al instituţii ei de leasing

factorul hotãrâtor în determinare profitului bãncii este nivelul dobânzilor practicate în operaţiuni similare

angrenarea capitalului se face pe termen mijlociu şi lung potrivit specificului operaţiunilor de investiţii.

garanţia materialã a operaţiunii

10.Bãncile de factoring : operaţiile de factoring inplicã apariţia în relaţiile de credit a unei terţe persoane numite factor (banca de factoring). Factorul preia asupra sa de la creditor (aderent) titlurile de creanţã asupra debitorilor sãi devenind beneficiarul acestor creanţe. În acest fel banca preia asupra sa şi riscul de neplatã a creanţelor respective. Pentru creanţele

11

preluate factorul plãteşte creditorului valoarea actualã a creanţelor diminuatã cu comisionul sãu.

11.Bãncile de afaceri : apariţia acestora este stâns legatã de evoluţia economiei moderne dominatã de marile întreprinderi industriale şi comerciale. Ele se caracterizeazã prin urmãtoarele :

sunt specializate pe anumite titluri şi pieţe, în sensul cã organizeazã emisiunea de titluri pentru clienţi, garantând plasamentul şi monitorizând evoluţia pieţei secundare a titlurilor respective, în vederea menţinerii cursului acestora;

realizeazã operaţiuni de ingineria finanaciarã (finanţeazã proiecte complexe şi de mare anvergurã şi sunt angajate în realizarea operaţiunilor de fuziuni şi achiziţii)

partea cea mai însemnatã din profitul lor provine din încasarea de comisioane

1.3 Creditul bancarCreditul este un instrument esenţial al cuceririi şi dezvoltãrii fidelitãţii

clientului. Instituţiile trebuie sã se diferenţieze şi sa aplice o realã stategie a marketingului de gestionare a creditului, strategie realizabilã în urma prospectãrii, acceptãrii şi acoperirii creditului, pentru a putea fi evitate situaţii precum creşterea cheltuielilor, creşterea ratei inflaţiei şi majorarea deficitului bugetar.

Sub aspect economic, creditul constã în cedarea unor valori de întrebuinţare prezente în schimbul unor valori de primit în viitor. Termenul de “credit” provine din limba latinã “creditum-credere” = încrederea celui care dã unei persoane anumite bunuri, servicii, cã va primi în schimb valori corespunzãtoare. În limba românã, cuvântul “credit” a pãtruns în secolul al XVIII-lea preluat din limba francezã.

Elementul comun care se regãseşte în diferitele definiţii ale creditului prezintã trei aspecte :

existenţa unor disponibilitãţi de monedã la unii agenţi economici şi acceptarea de cãtre aceştia sã le cedeze (împrumut) altor agenţi (debitori)

12

pierederea temporarã a unor drepturi de cãtre cel ce acordã împrumutul (creditor)

obligativitatea de a restitui împrumutul la un termen numit scadenţã, însoţit de dobândã.

În ceea ce priveşte funcţiile creditului, se delimiteazã trei cele mai importante dintre acestea, şi anume : 12

funcţia de emisiune

funcţia de repartiţie

funcţia de control

Creditul reprezintã mijlocul prin care excedentul de resurse dintr-o anumitã zonã economicã (delimitatã fie geografic, fie din punct de vedere al ramurii economice) se transferã cãtre entitãţile economice aflate în deficit de resurse în vederea realizãrii unor proiecte ce decurg din activitatea proprie.

Creditul bancar cuprinde o sferã largã de raporturi angajând modalitãţi diferite, pe termen scurt, mijlociu şi lung, privind operaţii bazate sau nu, pe înscrisuri garantate sau negarantate.

Creditul bancar ca formã de suplinire şi completare a celui comercial, se delimiteazã de acesta acoperind o arie mai întinsã, fiind mai elastic şi mai eficient. La baza formãrii creditului bancar se aflã disponibilitãţile de venit temporar libere în urma rotaţiei de ansamblu a fondurilor participante la procesele economice. Participanţii la angajarea creditului bancar sunt, pe de-o parte, bãncile care apar în calitate de creditori, iar pe de altã parte, diferite persoane fizice/juridice care solicitã credit în calitate de debitori. 13

Raporturile de credit ale întreprinderilor cu bãncile sunt de regulã reciproce. Pe de-o parte, întreprinderile având conturi deschise la bãnci formeazã depozite, care pot fi folosite de cãtre acestea ca resurse. Pe de altã parte, bãncile acordã credite întreprinderilor pentru nevoile lor de producţie sau pentru investiţii.

12 V. Turliuc, V. Cocriş, O. Stoica, A. Roman, V. Dornesc, D. Chirleşan, „Monedã şi credit”, Editura a 3-a rev., Iaşi, Editura Universitãţii „ Alexandru Ioan Cuza”, 200913 V. Turliuc, V. Cocriş, O. Stoica, A. Roman, V. Dornesc, D. Chirleşan, „Monedã şi credit”, Editura a 3-a rev., Iaşi, Editura Universitãţii „ Alexandru Ioan Cuza”, 2009

13

1.3.1 Tipuri de credite bancareÎn ultimii ani bãncile şi-au structurat activitatea de creditare pe douã

paliere : un palier în care se face creditarea corporatistã, adicã cea a firmelor, şi un alt palier retail, pe care se face creditarea populaţiei, cea a persoanelor fizice.14

În cadrul creditãrii corporatiste, bãncile acordã urmãtoarele tipuri de credite pe termen scurt : 15

1. Credite globale de exploatare sau creditele de trezorerie : reprezintã raporturile de credite întemeiate pe o deplinã cunoaştere a activitaţii întreprinderii, fãrã a fi consemnate prin înscrisuri relative la fiecare angajament. Aceste credite sunt garantate formal, nu au termene de rambursare, iar acordarea lor este întemeiatã pe depozite compensatorii.

2. Linii de credit simple şi revolving pe termen scurt : conferã înterprinderii un credit provizioriu întrucât banca paote cere oricând acoperirea debitului. Este destinatã finanţãrii unor tranzacţii specifice de comerţ. Se utilizeazã în mod curent în situaţiile în care ieşirile şi intrãrile de numerar sunt previzibile. În cadrul liniilor de credit clientul poate trage sume fixe, pãnã la o limitã de sumã şi o scadenţã agreatã de pãrţi, la rate de dobândã fixe sau variabile.

3. Credite pentru stocuri, cheltuieli şi alte active : sunt constituite temporar prin cont separat de îmrpumut. Termenul de creditare este de regulã de 12 luni.

4. Credite pentru stocuri şi cheltuieli sezoniere : se consumã într-o perioadã mai mare de un trimestru fãrã a depãşi 12 luni.

5. Credite pentru produse de export şi export de produse.

6. Facilitãţi de cont : acordate pentru acoperirea unor deficite temporare de lichiditãţi, pe o perioadã de maxim 15 zile.

14 Dr. Nicolae Petria, “Monedã, credit, bãnci şi burse”, Editura. Alma Mater, Sibiu, 2003

15 Dr. Nicolae Petria, “Monedã, credit, bãnci şi burse”, Editura. Alma Mater, Sibiu, 2003

14

7. Credite pe documente în curs de încasare : se acordã agenţilor economici pentru documente remise de aceştia la încasare, precum şi pentru ordine de platã aflate pe circuitul bancar.

8. Credite de scont : acordate prin scontarea efectelor de comerţ.

9. Factoringul extern şi intern : constã în acordarea de credit de cãtre bancã prin cumpãrarea de cãtre aceasta, a facturilor comerciale interne sau externe, dupã efectuare livrãrii mãrfurilor sau prestarea serviciilor la intern sau extern.

10.Forfating-ul : reprezintã scontarea fãrã recurs a efectelor de comerţ negociabile rezultate din contractele comerciale şi al cãror risc este acceptat de bancã.

11.Credite de descoperit de cont : destinate finanţãrii capitalului circulant, reprezintã un credit acordat unui client în contul sãu curent pânã la o limitã aprobatã. Are o structurã flexibilã şi se poate rambursa oricând pe durata facilitãţii.

12.Avansul în contul curent : este destinant finanţãrii unei anumite pãrţi a capitalului circulant. Este similar creditului overdraft, cu diferenţa cã banca monitorizeazã utilizarea împrumutului.

Alãturi de creditele pe termen scurt, bãncile acordã corporaţiilor şi o gamã variatã de credite pe termen mediu şi lung, cum sunt :

Figura nr. 2 : Credite pe termen mediu şi lung pentru clienţii corporate

În funcţie de politica de creditare a fiecãrei bãnci, acestea pot acorda şi alte tipuri de credite adaptate nevoilor clientelei proprii. Creditele pe termen scurt sunt preponderente în activitatea bãncilor, în general, şi în a

Credite :

pentru echipament

pentru activitatea de leasing

pentru cumpãrarea de valori mobiliare sau alte active

15

celor comerciale în special. Acest fapt se aplicã prin riscurile mai mari asociate creditelor pe termen lung şi lipsei de resurse de lungã duratã cu care se confruntã bãncile.

1.4 DobândaCreditul este inseparabil de dobândã, aceasta fiind forma de

remunerare a creditorului de cãtre debitor pentru folosirea capitalului de împrumut. Dobânda este, în mod firesc, comunã cu conceptul de capital şi cu elementele timp şi risc. Aceste concepte şi elemente se regãsesc în cele mai succinte formulãri ale dobânzii. Dobânda poate fi consideratã ca o remunerare pe care capitalistul o primeşte pentru folosirea capitalului propriu sau pentru capitalul încredinţat spre utilizarea de cãtre alte persoane pe o duratã datã pentru o folosire oarecare. În sens restrâns, dobânda este suma ce revine proprietarului la rambursarea unei sume împrumutate sau preţul folosirii capitalului şi totodatã remunerarea riscului pe care-l implicã împrumutul respectiv.16

Din punct de vedere al opearţiunilor bancare, dobânda este de doua feluri : 17

1. Dobânda pasivã (bonificatã) : este dobânda pe care bãncile o acordã deponenţilor pentru disponibilitãţile menţinute în conturi la vedere sau la termen. Ea reprezintã remuneraţia pe care o oferã bãncile pentru resursele atrase de pe piaţã.

2. Dobânda activã (perceputa) : este dobânda pe care bãncile o percep pentru creditele acordate clienţilor lor, credite care au la bazã sursele atrase de cãtre acestea.

Cele douã categorii de dobândã sunt interdependente, se aflã în strânsã corelaţie şi sunt influenţate de o serie de factori care le determinã nivelul şi ritmul de modificare.

16 Dr. Nicolae Petria, “Monedã, credit, bãnci şi burse”, Editura. Alma Mater, Sibiu, 200317 Dr. Nicolae Petria, “Monedã, credit, bãnci şi burse”, Editura. Alma Mater, Sibiu, 2003

16

1.4.1 Factorii care determinã dobanda18

Dobânda este element al contractului de credit, nivelul acesteia este stabilit în fiecare caz împarte de creditor şi debitor ca urmare a unei negocieri de duratã sau mai operative. Acestã negociere a dobânzii se face în funcţie de anumiţi factori, obiectivi şi subiectivi, cu acceptabilitate generalã, şi anume : 19

Figura nr. 3 : Factorii principali determinanţi ai dabânzii

1.4.2 Structura ratelor dobânzii20

Nicelul dobânzii se stabileşte pornind de la “dobânda de bazã” la care se adaugã factorul de risc, marja de risc, care majoreazã diferenţiat nivelul dobânzii pentru fiecare din solicitanţii de credit. Mãrimea dobânzii se exprimã în diferitele segmente ale pieţelor de credit şi în diferitele raporturi dintre debtori şi creditori, în special între bãnci şi clienţii lor, în variate tipuri şi variate mãrimi. Diferitele tipuri de rate de dobânzi existente, specifice în diverse relaţii, sunt structurate în cadrul unor legãturi reciproce semnificative şi acţioneazã în cadrul unui mecanism.

18 Dr. Nicolae Petria, “Monedã, credit, bãnci şi burse”, Editura. Alma Mater, Sibiu, 2003

19 C. N. Jucan, „Managementul activelor şi pasivelor bancare”, Editura „Alma Mater”, Sibiu, 200920 Dr. Nicolae Petria, “Monedã, credit, bãnci şi burse”, Editura. Alma Mater, Sibiu, 2003

Raportul dintre oferta şi cererea

de credit

Riscul de nerambur-

sare

Productivi-tatea

capitalului

Lichiditatea

Dobânda

17

1.4.3 Riscul ratei dobânziiUn obiectiv fundamental al bãncii este acela de a împrumuta fonduri

al or atã a dobânzii şi de a le da cu împrumut cu o ratã a dobânzii mai mare.

Riscul ratei dobânzii se referã la riscurile financiare cauzate de fluctuaţiile ratei dobânzii, ceea ce afecteazã atât profitul obţinut de cãtre client, cât şi starea de îndatorare faţã de bancã. Ocreştere majorã a ratei dobânzii poate crea o presiune financiarã asupra activitãţii clientului care nu va fi în stare sã îşi plãteascã sumele datorate.21

Cei mai importanţi factori care conduc la creşterea riscului ratei dobânzii sunt : volatilitatea ratelor dobânzii şi neconcordanţa dintre datele de stabilire a dobânzilor active şi pasive.

1.5 Creditarea persoanelor juridicePentru a li se putea acorda credite, întreprinderile trebuie sã

îndeplineascã mai multe criterii : 22

sã nu aibã datorii faţã de stat

sã nu aibã datorii restante la alte bãnci

sã îndeplineascã criteriile de bonitate impuse de bãncile analizate

Documentaţia de credit trebuie sã cuprindã toate datele necesare din care sã reiasã oportunitatea creditului în afacerile firmei, nivelul garanţiilor, precum şi capacitatea de rambursare a creditului din veniturile de realizat în perioada urmãtoare.

Decizia de creditare se ia pe baza respectãrii reglementãrilor legale în vigoare, a documentelor normative interne ale bãncilor şi pe baza competenţei interne de aprobare.

Deoarece nivelul creditelor este mai ridicat şi implicit şi riscul este mai mare în creditarea persoanelor juridice, decizia de creditare a acestora se ia în urma analizãrii unnor indicatori care redau bonitatea clienţilor bãncii.

21 C. N. Jucan, „Managementul activelor şi pasivelor bancare”, Editura „Alma Mater”, Sibiu, 200922 V. Cocriş, D. Chirleşan, „Economie bancarã – Repere teoretice şi studiu monografic”, Editura Universitãţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2009

18

Analiza aspectelor economico-financiare este indispensabilã pentru decizia de creditare, astefel cã banca împrumutãtoare analizeazã bilanţul contabil şi raportul de gestiune, contul de profit şi pierdere, dar şi o serie de indicatori precum : 23

cifra de afaceri

capitalurile proprii

rezultatul exerciţiului financiar

fondul de rulment

necesarul de fond de rulment

trezorerie netã

lichiditatea

solvabilitatea

gradul de îndatorare

viteza de rotaţie

rentabilitatea

indicatori ai riscului financiar

rata valorii adaugate

analiza eficienţei utilizãrii activelor

politica de dividende

Pentru cunoaşterea şi evaluarea situaţiei economico-financiare prezente şi a perspectivelor clienţilor şi pentru aprecierea riscurilor bancare, banca trebuie sã asigure crearea unei baze de date cu informaţii referitoare la fiecare client, actualizatã periodic.

Principalele surse de informaţii sunt : 24

23 idem 824 Dr. N. Dãnilã, Dr. A. O. Berea, „Managementul bancar – Fundamente şi orientãri”, Editura Economicã, Bucureşti, 2000

19

informaţii obţinute de la client : cerea de deschidere a contului bancar, contractul de societate, situaţiile financiare anuale, raportul Consiliului de Administraţie

informaţii din evidenţele bancare prinvind volumul total de credite acordate, volumul încasãrilor şi plãţilor lunare, rapoarte de întalnire dinre consilierul de clientelã şi client

informaţii din surse externe care pot fi obţinute de la Oficiul Registrului Comerţului, agenţii economici care au relaţii contractuale cu clientul, Camera de Comerţ şi Industrie.

În activitatea de acordare a creditului se iau în considerare urmãtoarele etape : 25

1. negocierea creditului

2. întocmirea de cãtre agentul economic a documentaţiei solicitante de cãtre bancã pentru analizã

3. analiza şi evaluarea performanţelor agentului economic

4. analiza afacerii finanţate

5. analiza garanţiilor propuse şi constituirea legalã a acestora

6. întocmirea referatului cu condiţiile desprinse din analizele efectuate

7. aprobarea creditului

1.5.1 Principii şi reguli în creditarea persoanelor juridiceOperaţiunile de aprobare şi acordare a creditelor au la bazã prudenţa

bancarã ca principiu fundamental ce caracterizeazã întreaga activitate a bãncii.

Activitatea de creditare se bazeazã în primul rând pe analiza viabilitãţii şi realismului afacerilor clienţilor în vederea identificãrii şi evaluãrii capacitãţii de platã, respectiv de a genera venituri şi lichiditãţi ca principalã sursã de rambursare a creditului şi de platã a dobânzii. Analiza şi

25 C. N. Jucan, „Managementul activelor şi pasivelor bancare”, Editura „Alma Mater”, Sibiu, 2009

20

acordarea creditelor trebuie sã aibã în vedere influenţa factorilor externi asupra proiectelor propuse de clienţi, respectiv asepectele nefinanciare care pot avea efecte neprevãzute asupra desfãşurãrii afacerilor şi rambursãrii creditelor.26

Acordarea creditelor trebuie sã fie avantajoasã pentru bancã prin extinderea şi diversificarea pe baze sãnãtoase a portofoliului de credite, surse de profit suplimentar în condiţii de risc controlabil, cât şi pentru clienţi, care pe seama creditelor pot sã îşi dezvolte afacerile, sã obţinã profit şi pe aceastã bazã sã ramburseze îmrpumuturile şi sã îşi achite dobânzile.

Produsele tip credit, indiferent de sumã sau durata de rambursare, respectiv de valabilitate, se acordã prin documente contractuale încheiate între bancã şi împrumutaţi. Respectarea destinaţiei stabilitã prin documentele contractuale încheiate este obligatorie pentru împrumutaţi.27

Utilizarea creditului aprobat pentru o altã destinaţie decât cea stabilitã, dã dreptul bãncii sã întrerupã creditarea şi sã retragã creditul.

La acordarea creditelor, banca urmãreşte ca solicitanţii sã prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadenţã. În acest scop, banca cere ca împrumutaţii sã prezinte garanţii care sã acopere datoria maxima formatã din credite şi dobânzile aferente. Ţinând seama de aceste prevederi, specialiştii bãncii vor alege din paleta de garanţii prevãzutã de regelementãrile specifice una sau mai multe garanţii (mix-ul de garanţii).28

În conformitate cu prevederile Legii bancare, contractele de credit sau alte documente contractuale, precum şi cele de garanţii reale şi personale încheiate în scopul garantãrii creditului, constituie titluri executorii.

În vederea acoperirii eventualelor pierderi din credite şi dobânzi, banca constituie rezerva generalã pentru riscul de credit şi provizioane specifice de risc pentru credite şi dobânzi, potrivit legii şi regulamentelor Bãncii Naţionale a României.

Banca va ţine seama la analiza documentaţilor de credite de influenţa asupra mediului a proiectelor solicitate a fi finanţate, respectiv dacã acestea au efecte semnificative prin natura, dimensiunea sau amplasarea lor asupra :

26 V. Cocriş, D. Chirleşan, „Managementul bancar şi analiza de risc în activitatea de creditare”,Editura Universitãţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 200927 C. N. Jucan, „Managementul activelor şi pasivelor bancare”, Editura „Alma Mater”, Sibiu, 200928 Dr. N. Dãnilã, Dr. A. O. Berea, „Managementul bancar – Fundamente şi orientãri”, Editura Economicã, Bucureşti, 2000

21

fiinţelor umane, faunei şi florei, solului, apei, aerului, climei şi peisajului, buurilor materiale şi patrimoniului cultural. În acest sens se vor respecta reglementãrile interne specifice în domeniul mediului.29

1.6 Riscul bancar în creditarea persoanelor juridiceRiscurile bancare reprezintã fenomene care pot sã aparã pe parcursul

derulãrii activitãţii bancare şi care provoacã efecte negative asupra acesteia, prin deteriorarea calitãţii activitãţii, diminuare profitului sau chiar înregistrarea de pierderi. Bãncile trebuie sã acorde o atenţie deosebitã gestiunii riscurilor, întrucât ele sunt expuse nu doar riscurilor generale ale economiei de piaţã, care vizeazã orice agent economic (riscul de lichiditate, riscul de faliment, riscul de management, riscul de capital), ci şi unor riscuri specifice activitãţii lor cum ar fi : riscul de creditare, riscul valutar, riscul de decontare, riscul de comunicaţii, riscul de banca corespondentã, riscul de fraudã, riscul reputaţional.30

Scopul managementului riscurilor bancare reprezintã modalitatea de gestiune a cuantificãrii şi diminuãrii efectelor negative ale riscurilor asupra instituţiei bancare. Pentru realizarea acestor obiective bãncile trebuie sã dispunã de politici şi proceduri de limitare şi control a riscurilor, iar sistemul de mãsurare al acestora trebuie sã aibã în vedere toate sursele semnificative de risc, ţinând cont de interdependenţele dintre diferite tipuri de risc.31

Din punct de vedere al relaţiei profit - risc, exista trei tipuri de management bancar : 32

managementul agresiv – caracterizat prin maximizarea profitului prin politici de acaparare a pieţei şi eliminarea concurenţei, în condiţiile asumãrii unor riscuri înalte;

managementul moderat – caracterizat prin conservarea nivelului profitului prin politici ce vizeazã menţinerea poziţiei bãncii pe piaţã în condiţiile evitãrii angajamentelor riscante;

29 Dr. N. Dãnilã, Dr. A. O. Berea, „Managementul bancar – Fundamente şi orientãri”, Editura Economicã, Bucureşti, 200030 I. Bogdan, „Tratat de management financiar-bancar”, Editura Economicã, Bucureşti, 200231 V. Cocriş, D. Chirleşan, „Managementul bancar şi analiza de risc în activitatea de creditare”,Editura Universitãţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 200932 C. N. Jucan, „Managementul activelor şi pasivelor bancare”, Editura „Alma Mater”, Sibiu, 2009

22

managementul prudent – caracterizat prin concentrarea pe minimizarea riscurilor prin politici ce vizeazã eliminarea pierderilor, reducerea cheltuieililor şi strategii restrictive de recreditare.

Figura nr.4 : Tipuri de management bancar

1.6.1 Riscul de creditare Riscul de creditare apare atunci când sumele împrumutate şi dobânzile

aferente nu pot fi plãtite de clienţi, ca urmare a insolvabilitãţii lor, ceea ce provoacã bãncii creditoare o pierdere de capital definitivã sau o recuperare întârziatã şi parţialã a sumelor, prin acţiuni în instanţele judecãtoreşti.33

Riscul de creditare îmbraca douã forme :

1. riscul individual de creditare, care se manifestã la nivel de client, fiind cauzat de riscul de încetare a plãţilor firmei debitoare, asociat cu riscul afacerii derulate de aceasta;

2. riscul global de creditare, care se manifestã la nivelul portofoliului de credite, fiind generat de riscul de neplata firmelor debitoare, asociat cu riscurile macroeconomice care afecteazã toţi debitorii.

În vederea limitãrii la maxim a riscului de creditare, bãncile trebuie sã evalueze cât mai exact cele trei componente ale acestuia :

1. riscul tranzacţiei – este legat de riscurile pe care le implicã afacerea pentru care clienţii solicitã bãncii acordarea creditului;

33 I. Bogdan, „Tratat de management financiar-bancar”, Editura Economicã, Bucureşti, 2002

prudent moderat

agresiv

Manage- mentul bancar

23

2. riscul clientului – este legat de capacitatea acestuia de a-şi onora obligaţia faţã de bancã;

3. riscul garanţiei – este legat de posibilitatea bãncii de a-şi recupera creanţele prin valorificarea garanţiilor aduse de client, dacã acesta nu-şi achitã datoriile.

Riscul de creditare este cu atât mai mare cu cât creşte volumul creditelor acordate şi rata dobânzii, întrucât creşte numãrul debitorilor potenţiali insolvabili. Diminuarea volumului creditelor determinã reducerea cazurilor de insolvabilitate, deoarece în aceastã situaţie se face o selecţie mai severã a debitorilor.

Gesiunea riscului de creditare se poate realiza prin :

promovarea unei politici echilibrate de creditare (în cadrul cãreia deciziile de creditare sa fie fundamentate economic şi sã aprecieze cât mai exact riscul de creditare);

diversificarea portofoliului de credite (prin diversificarea beneficiarilor creditelor, a termenelor de acordare, a destinaţiilor creditelor, etc); prin diversificare se reduce riscul individual de credit;

apelarea la sistemul asigurãrilor în vederea transferãrii riscurilor de creditare uno societãţi de asigurare.

Bancherii trebuie sã evalueze riscul înaintea acordãrii facilitãţilor de credit. Aceştia trebuie sã fie preocupaţi în general, de riscul nerambursãrii, şi în special de posibilitatea ca clienţii sã nu poatã sã-şi respecte obligaţiile asumate faţã de bancã.

Bãncile trebuie sa fie de asemenea, preocupate de garantarea şi asocierea cu clientul de afaceri ca şi de asigurarea îndrumãrii şi avizãrii care sprijinã un viitor sigur pentru afacere.

În cadrul bãncilor sunt numite comitete de credit care în final îşi dau sau nu aprobarea cu privire la fiecare client de afacere. Înainte de a preda lucararea sa comitetului de credit, analistul de credite trebuie sã evalueze costurile şi beneficiile potenţiale pentru toate cazurile analizate. El trebuie sã aibã în vedere :

recunoaşterea şi identificarea riscurilor legate de fiecare propunere

24

sã facã o analizã a riscurilor în vederea reducerii lor

sã aprobe sau sã refuze propunerile clienţilor în cadrul unei structuri organizatorice de creditare.

Reducerea riscului presupune :

realizarea unei baze informaţionale eficiente

cunoaşterea tuturor factorilor de decizie controlabili şi necontrolabili, toate limitãrile şi rezultatele posibile pentru orice linie de credit sau serviciu care ar putea fi acordat

întocmirea documentaţiei de creditare pentru a asigura termenii şi condiţiile care sprijinã poziţia bãncii

asigurarea unor garanţii corespunzãtoare

asigurarea controlului calitativ şi cantitativ al creditului asigurând între altele ţinerea evidenţei şi raportul dintre gradul de îndatorare şi credit.

Utilizarea eficientã a analizei de risc dezvoltatã anterior este esenţialã dacã se au în vedere şi :

Figura nr. 5 : Tipurie de risc utilizate în analiza riscului de creditare

25

tipuri de risc utilizate în analiza riscului de

creditare

riscurile macro - economice

riscurile micro - economice

portofoliul de risc pentru bancher

riscurile specifice agentului economic

riscul afacerii

riscul financiar

26

Capitolul II : Studiu de caz privind creditarea persoanelor juridice de cãtre bãncile comerciale în România în perioada 2008-2013

Conform ultimelor raportãri ale Bãncii Naţionale a României34, la sfârşitul lunii martie a anului 2014 în ţara noastrã îşi desfãşurau activitatea un numãr de 40 de bãnci comerciale, fãrã de un numãr mediu de 41 de astfel de instituţii existente în medie în anul 2013. Totalul activelor din sistemul bancar se situeazã în jurul valorii de 350 de miliarde de lei.

În acest studiu de caz îmi propun sã fac o incursiune asupra activitãţii de creditare a persoanelor juridice de cãtre bãncile comerciale din România, şi voi avea ca punct de plecare prezentarea principalilor jucãtori pe piaţa bancarã din România şi cotele lor de piaţã, iar apoi voi prezenta rezultatele unor statistici şi indicatori privind creditele bancare acordate persoanelor juridice. Aceste statistici se referã la volumul şi evoluţia creditelor, structura acestora în funţie de valuta acordare, scadenţã şi destinaţie, ratele dobânzilor şi anumiţi indicatori privind calitatea creditelor ( rata riscului de credit, rata creditelor neperformante, etc).

Pentru acest studiu voi folosi statisticile publicate de cãtre Banca Naţionalã a României, dar şi de presa economicã, în special de cãtre Ziarul Financiar.

2.1 Activele bancare şi cotele de piaţã ale principalelor instituţii de pe piaţa bancarã

La data de 31 martie 2014, totalitatea activelor nete bancare este de 350 de miliarde de lei, care erau deţinute de un numãr de 40 de instituţii de credit. Din aceste 40 de instituţii de credit, un numãr de 9 sunt sucursale ale unor bãnci strãine în România. În ceea ce priveşte provenienţa capitalului celor 40 de bãnci, în proporţie de 1.6% capitalul acestora este privat ( CEC Bank fiind singura bancã comercialã de stat), iar în privinţa naţionalitãţii capitalului, în proporţie de 90% acesta este strãin.

34 Sursa : Banca Națională a României (link: http://bnr.ro/Indicatori-agregati-privind-institutiile-de-credit-3368.aspx)

27

Chiar daca pe piaţa bancarã sunt 40 de instituţii, unele dintre acestea au o cotã de piaţã infimã, iar activele sunt concentrate în jurul a câtorva dintre cele mai mari bãnci comerciale.

În tabelul nr.1 voi face o prezentare a cotelor de piaţã pentru primele 10 instituţii, prezentând atât cota de piaţã din anul 2012, cât şi cota de piaţã din anul 2013.

Tabelul nr. 2 : Cotele de piaţã ale bãncilor comerciale35

Poziția Banca 2012 2013

       

1 BCR 19,30% 17,50%

2 BRD 13,10% 13%

3 Banca Transilvania 8,10% 8,90%

4UniCredit Tiriac Bank 6,90% 7,60%

5 CEC Bank 7,40% 7,40%

6 Raiffeisen Bank 6,50% 7,30%

7 ING Bank 4,50% 5%

8 Alpha Bank 4,50% 4,50%

9 Volksbank 4,50% 3,80%

10 Bancpost 3,30% 3,30%

Sursa : Ziarul Financiar

Cea mai mare bancã româneascã rãmâne Banca Comercialã Românã, însã cota de piaţã a acesteia a scãzut semnificativ în anul 2013, faţã de anul 2012. Banca Românã pentru Dezvoltare ocupã poziţia a doua în acest clasament, cu o cotã în jurul valorii de 13% şi o tendinţã de menţinere. Banca Transilvania, ocupã poziţia a treia şi îşi confirmã trendul constant în ultimii ani în ceea ce priveşte creşterea cotei de piaţã. BCR şi BRD deţin împreunã o cotã de piaţã cumulatã de 30.5%, iar primele şapte bãnci din 35 Sursa: Ziarul Financiar (http://www.zfcorporate.ro//banci-asigurari/grafice-si-tabele-banci-si-asigurari-9943565?p=1)

28

sistem (BCR, BRD, BT, UNICREDIT, CEC, RAIFFAISEN, ING) deţin împreunã un procent cumulat de 66.7%, adica 2/3 din total. Primele zece bãnci deţin o cotã totalã cumulatã de 78.3%. Astfel, dacã împarţim diferenţa de pânã la 100% (100% - 78.5% = 21.7%) la celelalte 30 de instituţii, rezultã o cotã medie de 0.72% pentru fiecare bancã în parte.

Astfel, ca o primã concluzie se poate afirma cã activele bancare sunt foarte neuniform distribuite, din moment ce primele douã bãnci deţin 1/3 din totalul activelor, primele şapte bãnci deţin 2/3 din totalul activelor, iar primele zece bãnci deţin 4/5 din totalul activelor.

În ceea ce priveşte activele totale, trebuie spus cã acestea sunt reprezentate în primul rând de creditele bancare (din punctul de vedere al bãncilor, creditele acordate sunt active), însa mai sunt şi alte categorii de active. O prezentare succintã a acestora am realizat-o în tabelul nr.2 :

Tabelul nr.3 : Structura activelor bancare36

Credite în lei 8895737 25,24%

Credite în valută 130876 37,13%

Lichidiăți 44164 12,53%

Depozite la alte bănci 52855 14,99%

Alte active 35348 10,03%

   

Total 352200 99,9%

Sursa : BNR

Creditele în lei reprezintã 88.95 miliarde de lei din totalul de 352 miliarde de lei ale activelor bancare, în timp ce creditele în valutã reprezintã 130 miliarde de lei din totalul activelor bancare. Diferenţa pânã la 100% o reprezintã activele fixe ale bãncilor, precum şi disponibilitãţile neplasate în credite bancare (lichiditãţi la vedere, depozite la alte bãnci şi alte tipuri de active : devize, valutare, investiţii financiare pe termen scurt, etc.).

36 Sursa : Banca Națională a României:Structura creditelor si a depozitelor (http://bnr.ro/DocumentInformation.aspx?idDocument=17594&directLink=1)37 Unitatea de măsură: milioane lei

29

2.2 Structura creditelor în funcţie de tipurile de clienţi şi de valuta de acordare

Banca Naţionalã a României publicã lunar un raport numit “Structura creditelor şi a depozitelor”, prin intermediul cãruia publicã detaliat (inclusiv pe fiecare judeţ în parte) o situaţie sinteticã asupra clienţilor bãncilor, aceştia fiind clasificaţi dupã tipologie (agenţi economici sau populaţie) şi dupã destinaţie (credite de consum, credite pentru achiziţia unei locuinţe şi credite acordate în alte scopuri).

Creditele în lei sunt în sumã totalã de 88.95 milioane de lei, care sunt acordate într-o proporţie majoritarã agenţilor economici (persoanelor juridice) – 57.55%, faţã de persoanele fizice care au o pondere totalã de 40.37%. În cazul creditelor în lei acordate persoanelor fizice, 23.23 miliarde de lei din totalul de 35.91 miliarde de lei sunt creditele de consum, în timp ce creditele imobiliare şi ipotecare în lei nu am fost foarte populate, în primul rând, deoarece aceleaşi produse erau mult mai iertine (din punctul de vedere al dobânzilor) în valutã. Cu toate acestea în ultimii doi ani bãncile comerciale din România fac eforturi mari pentru a încuraja creditele imobiliare şi ipotecare doar în moneda localã.

În acest fel Guvernul României a prelungit programul “prima casã”, însã doar cu condiţia ca acest tip de credit sã fie acordat în lei38, iar efectele sunt vizibile, deoarece bãncile oferã credite prin acest program cu dobânzi efective anuale de sub 6%39.

Tabelul nr. 4 : Structura creditelor în funcţie de tipologia clienţilor

şi a monedei de acordare40

CREDITE ÎN LEI CREDITE ÎN VALUTĂ

 Sume abs (mil lei)

Pondere (%)  

Sume abs (mil lei)

Pondere (%)

Total 88.957,0 100,00% Total 130.875 100,00%

-agenti economici 51.196,0 57,55%

-agenti economici 62.150 47,49%

38 http://www.zf.ro/finante-personale/in-sfarsit-prima-casa-va-fi-doar-in-lei-guvernul-pregateste-inca-un-miliard-de-lei-pentru-credite-noi-1117218639 http://www.conso.ro/compara/credite-imobiliare/dae40 Sursă: Banca Națională a României (http://bnr.ro/DocumentInformation.aspx?idDocument=17594&directLink=1)

30

-populatie 35.914,0 40,37% -populatie 66.841 51,07%

din care     din care    

- consum 23.239,0 26,12% - consum 29.274 22,37%

- locuinte 4.917,0 5,53% - locuinte 36.652 28,01%

-alte scopuri 6.944,0 7,81% -alte scopuri 611 0,47%

Sursa : BNR

În ceea ce priveşte creditul în valutã acesta este semnificativ mai mare decât cel în moneda naţionalã (130 de miliarde de lei faţã de 88.95 miliarde de lei). În ceea ce priveşte strunctura acestuia, o cotã de 51.07% din total este alocatã populaţiei, iar principala destinaţie a fost achiziţia de locuinţe, în timp ce şi consumul are o pondere foarte însemnatã (22.37% din totalul creditului în valutã).

În ceea ce priveşte pe agenţii economici, aceştia preferã sã se împrumute în valutã. Astfel, persoanele juridice au credite în valutã în echivalent de 61.15 miliarde de lei, în timp ce creditul total în lei pentru persoanele juridice este de 51.19 miliarde de lei.

Pentru a avea o viziune de ansamblu asupra structurii creditului dupã destinaţii, într-o primã fazã am însumat valorile creditului în lei şi în valutã şi în figura nr.1 am realizat o reprezentare a acestei structuri :

Figura nr. 5 : Structura creditului total (în lei şi în valutã) dupã destinaţie

Sursa : prelucrare proprie

31

Dupã cum se poate observa din reprezentarea graficã de mai sus existã un relativ echilibru între creditul acordat persoanelor juridice (51.5% din total) şi cel acordat persoanelor fizice (48.5%). În ceea ce priveşte creditul acordat persoanelor fizice, în mod surprinzãtor creditul total (în lei plus în valutã) acordat pentru consum este mai mare decât cel acordat pentru achiziţia de locuinţe.

2.3 Evoluţii ale creditului acordate persoanelor juridiceMajoritatea bãncilor care acţioneazã pe piaţa românescã au capital

strãin; astfel putem vorbi despre douã situaţii :

foste bãnci româneşti preluate de grupuri financiare strãine (exemplu : BRD - Groupe Société Generale, BCR – ERSTE, Banca Agricolã – Raiffaisen)

bãnci strãine care au deschis în mod direct în România sucursale sau filiale ( exemplu : ING)

În contextul crizei economice, pe piaţa bancarã din România, s-a vorbit despre o oarecare presiune de la sediile centrale înspre conducerile sucursalelor proprii din diferite ţãri în vederede depunerii de eforturi de repatriere e capitalurilor. În general s-a pus problema repatrieii capitalurilor proprii, adicã acea situaţie în care filiala româneascã îşi desfãşura activitatea pe baza fondurilor primite de la grupul mama, şi nu pe baza fondurilor atrase.

În figura nr.2 am realizat o evoluţie a stocurilor de credite acordatate de cãtre bãncile cu capital strãin, companiilor româneşti :

32

Figura nr. 6 : Evoluţia datoriei companiilor româneşti cãtre bãncile comerciale

Sursa : BNR

După cum se observă, în ultimul an şi jumătate (septembrie 2012-decmbrie 2013), existã o tendinţă vizibilă de diminuare a creditelor acordate de către băncile străine. Scăderea totală este de 700 de milioane de euro, sau o scădere relativă de 6%. Însă, problema stocurilor de credite este o problemă globală a sistemului bancar şi în majoritatea interviurilor acordate în presã sau la conferinţele bancherilor, conducătorii băncilor afirma că cea mai mare problemă actuală o reprezintã cererea din partea clientelei.

Pe de altă parte, chiar dacă Banca Naţională a României, a făcut toate eforturile pentru stimularea creditării, prin politica monetarã, care a avut ca scop final, reducerea ratelor dobânzii (voi insista asupra acestor aspecte în capitolul 2.4), stocul de credite este în continuare în scădere, ceea ce nu e un lucru favorabil pentru bãncile româneşti.

Majoritatea băncilor care operează pe piaţa bancară din România, au capital străin. Conform figurii nr.3, băncile austriece (formate în special din Grupul Raiffeisen – BCR ERSTE) au acordat cele mai multe credite (6,77 miliarde de euro), însă dinamica acestora este în scădere. În schimb băncile germane, au o tendinţă de menţinere, însă acestea au un stoc total de credit de aproximativ jumătate din cât au băncile austriece. În fine, băncile controlate de grupuri franceze (în special BRD, controlată de Group Societe Generale), are o cotă de piaţă într-o scădere extrem de vizibilã.

33

Figura nr. 7 : Structura pe ţãri a creditelor acordate de bãncile strãine

Sursa : BNR

O creştere foarte puternică se poate vedea în cazul băncilor italiene, cu o creştere de 38 % în perioada septembrie 2012 - decembrie 2013, de la 62 de milioane de euro la 85,3 % milioane de euro la sfârşitului anului 2013. Grupul băncilor italiene e reprezentat în special de Unicredit Ţiriac Bank, deşi nu trebuie ignorată prezenta băncii Intesa SanPaolo, o bancă cu o istorie scurtă în peisaj bancar românesc, însă cu o mare importanţã în sistemul bancar italian.

2.4 Evoluţia dobânzilorEvoluţia dobânzilor este puternic corelatã cu evoluţia inflaţiei. Aşadar,

se impune sã analizãm în primul rând nivelul inflaţiei.

Inflaţia a atins un nivel minim istoric în ianuarie 2014 (1,06%/an). Conform datelor Institutului Naţional de Statisticã, preţurile de consum au crescut cu 0,85% în ianuarie. Preţurile la alimente s-au majorat cu 0,86%, pe fondul creşterii preţurilor la fructe şi legume (cu 1,57% , respectiv 6,37%) Preţurile la bunuri nonalimentare au urcat cu 0,92% , ca urmare a majorării accizelor (indexarea cu inflaţia), cu impact pentru carburanţi (+1,12% ) şi tutun (+2,99%). Tarifele la servicii au crescut cu 0,66%, evoluţie determinată de componenta poştă şi telecomunicaţii (+1% ). Inflaţia core a

34

consemnat un avans de 0,24%41. În figura nr.4 am redat evolutia inflaţiei in ultimii 10 ani.

Figura nr. 8 : Evoluţia inlfaţiei în România în perioada 2013-2014

Sursa : Eurostat, INS

Banca Naţionalã a implementat o serie de mãsuri de normalizare a politicii monetare pe parcursul ultimelor luni : a redus gradual dobânda de referinţã cãtre nivelul minim istoric de 3.5%. La a doua şedinţã de politicã monetarã din 2014, BNR a redus dobânda de referinţã cu 0.25% la 3.5% (nivel minim istoric) şi a menţinut Rezervele Minime Obligatorii pentru RON şi valutã la 12%, respectiv 18%.

Decizia cu privire la dobânda de referinţã a fost determinatã de nivelul redus al presiunilor inlaţioniste (minim istoric, sub limita inferioarã a intervalului ţintã stabilit de banca centralã), dar şi de climatul dificil din sfera investiţiilor şi a creditãrii. Ciclul de reducere a dobânzii de referinţã iniţiat în iulie 2013 a determinat o scãdere importantã a dobânzilor practicate în sectorul bancar intern, ceea ce va contribui la relansarea gradualã a creditãrii şi a investiţiilor private, cu impact pozitiv pentru potenţialul economic.

41 Sursa: Institutul National de Statistica

35

Figura nr. 9: Evoluţia ratelor dobânzii de politică monetară în perioada 2003-2013

Sursa : BNR

Conform graficului de mai sus, se poate observa o evoluţie de ansamblu a ratei dobânzii cheie practicate de Banca Naţională a României. Desigur, aceasta nu este dobânda pe care o oferă băncile comerciale către clienţii persoane juridice, însă este un foarte bun reper. În perioada 2003-2007 (până la izbucnirea marii crize economice), dobânda a avut un vădit trend descendent, deoarece România înregistra creştere economică, iar climatul de afaceri se îmbunătăţea de la un an la altul. Desigur, la începutul perioadei luate în discuţie, ratele dobânzilor aveau valori astronomice, din moment ce, inclusiv dobânda de politica monetară a BNR avea valori şi de peste 20%.

La începutul crizei economice, acest indicator ajunsese la valoarea de 7%, ceea ce era o valoare foarte încurajatoare pentru agenţii economici care doreau să-şi dezvolte afacerile şi să se finanţeze pe piaţa bancară.

În contextul crizei economice, BNR a dorit să reducã creditarea şi astfel a mărit dobânda, iar accesul la finanţare a devenit mai puţin accesibil, astfel cã la finalul anului 2008 şi începutul anului 2009, dobânda de politica

36

monetară a fost de peste 10%. Din acel moment însă, dobânda cheie a BNR a intrat pe un nou trend descendent, ajungând până la minimele istorice din prezent (3,5 %).

Cu toate acestea, ar fi foarte interesant să privim şi evoluţia dobânzilor effective, cele practicate de către băncile comerciale din România. În acest sens, am prezentat o evoluţie a acestora în figura nr. 6 :

Figura nr. 10 : Evoluţia dobânzilor practicate de cãtre bãncile comerciale 42

Sursa : Ziarul Financiar

Ratele dobânzilor practicate de cãtre bãncile comerciale în relaţia cu persoanele juridice a fluctuat de la 11.97% în ianuarie 2008, pânã la 6.84% în decembrie 2013.

Pe parcursul anul 2008, dobânzile pentru acordarea de noi credite cãtre persoanele juridice a avut un trend ascendent, crescând de la 11.97% în luna ianuarie pânã la 20.49% în luna noiembrie, moment în care se înregistreazã şi maximul acestor şase ani.

Trendul descendent începe în anul 2009, iar al sfârşitul acelui an, bãncile comerciale acordau credite cu o ratã a dobânzii medii de 15.40%, iar 42 Sursa: Statistici ZF (http://www.zfcorporate.ro//banci-asigurari/grafice-si-tabele-banci-si-asigurari-9943565?p=2)

37

în cursul anului 2010, mai exact spre sfârşitul anului asistãm în premierã la rate ale dobânzii de sub 10% (9.86% în octombrie 2010 şi 9.40% în decembrie 2010).

În anii 2011 şi 2012, ratele dobânzilor încep sã se stabilizeze. Dacã în anii 2008 – 2010 asistãm la variaţii de peste 1% de la o lunã la alta, în anul 2011 variaţile încep sã fie mult mai mici, de doar 0.2 – 0.3 la suta lunar acelaşi trend (de scãdere).

În anul 2013 asistãm la cea mai agresivã scãdere a ratelor de dobândã, în special pe fondul unor mãsuri similare şi în peisajul financiar-bancar european şi american, unde dobânzile au ajuns în anul 2013 la minine istorice. Desigur, şi climatul economic, conform cãruia anul 2013 ar fi fost primul în care economiile mondiale nu mai resimţeau crizã, în care s-au atins aceleaşi nivele de dezvoltare şi producţie, au contribuit la aceastã stare pozitivã.

Chiar dacã nu fac obiectul propriu - zis al studiului nostru, meritã sã ne îndreptãm atenţia puţin şi spre ratele dobânziilor practicate de cãtre bãncile comerciale din România, în relaţia cu persoanele fizice. Astfel, în aceiaşi perioadã luatã în discuţie, a exista un moment (începutul anului 2009) când creditele pentru persoanele fizice erau mai ieftine decât cele acordate persoanelor juridice. De asemenea, dacã analizãm perioada trecutã se observã abundenţa creditelor “doar cu buletinul”, însã ce poate fi remarcat este faptul cã dobânzile acestor credite nu ar fi trebuit sã fie mai mici decât dobânzile acordate agenţilor economici.

În prezent, dobânzile acordate la creditele pentru persoane juridice sunt uşor mai mici decât cele acordate persoanelor fizice ( în medie cu 2.5 puncte procentuale). Desigur, dupã cum am vãzut deja în structura creditelor, situaţia este un disproporţionalã, deoarece creditele acordate persoanelor fizice sunt pe de-o parte credite pentru achizitii de locuinţe, iar pe de altã parte, credite de consum. Se ştie cã creditele pentru achiziţii de locuinţe sunt în bunã parte subvenţionate de cãtre stat prin Programul Prima Casã şi avem dobânzi de sub 5%, în timp ce creditele de consum sunt taxate de cãtre bãnci cu dobânzi începând de la 12% pentru credite propriu – zise şi mergând pânã la 24% pentru credite acordate prin intermediul cardurilor de cumpãrãturi sau descoperire de cont (overdraft).

Un alt aspect foarte important îl reprezintă marjele comerciale ale băncilor, adică diferenţele dintre dobânzile la depozite şi dobânzile la credite. O astfel de evoluţie am redat în figură nr.7.

38

Figura nr. 10 : Paralela între dobânzile la credite şi cele la depozite43

Sursa : Ziarul Financiar

După cum se observă, chiar dacă trendul dobânzilor a fost unul descendent, în contextual în care Banca Naţională a României a luat măsura de stimulare a creditării prin reducerile dobânzilor, Bănci Comerciale au căutat să nu-şi afecteze afacerile proprii, şi astfel au redus dobânzile la credite în accord cu politicile BNR, însă au redus şi dobânzile la credite.

Dacă la începutul anului 2012, dobânzile medii la credite erau de 13,9 %, iar la depozite acestea erau de 6,25 %, rezultă că în acel punct băncile comerciale funcţionau pe o marjă brută de profit din dobânzi de 7,65 puncte procentuale.

La sfârşitul anului 2013, dobânzile medii la depozite erau de 11,8 %, în timp ce dobânzile medii la credite erau de 4,33 %, iar prin diferenţa marjele băncilor comerciale erau de 7,47%. Este adevărat că am asistat la o mică scădere a marjelor comerciale, însă după părerea mea personală, diferenţa este nesesizabila. În condiţiile în care rata inflaţiei a scăzut până la minime istorice, iar economia românească da semnale de revigorare, gradul de risc al creditării bancare a scăzut şi ca atare băncile ar putea să aibă şi ele iniţiative în încurajarea creditării, reducând astfel dobânzile.43 Sursa: Ziarul Financiar(http://www.zfcorporate.ro//banci-asigurari/grafice-si-tabele-banci-si-asigurari-9943565?p=2) pe baza datelor oferite de către Banca Naţionala a României.

39

2.5 Creditele garantateTot referitor la gradul de risc, trebuie spus ce în peisajul financiar-

bancar din România, au apărut o serie de programe de garantare a creditului pentru agenţii economici, în care creditele sunt garantate în totalitate sau în parte de diverse organisme. Această situaţie este similară cu Programul Prima Casă, în care statul din intermediul Fondului Naţional de Garantare, garantează pe 50 % din şoldurile creditelor populaţiei.

În ceea ce priveşte creditele garantate pentru agenţii economici, exista o serie de programe, în care acestea sunt garantate, şi ca atare merita făcută o trecere în revistă a câtorva dintre acestea.

Creditele subvenţionate APIA pentru Agricultori. Mecanismul creditării este următorul: Statul Roman prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, acorda diverse subvenţii agricultorilor personae fizice şi persoane juridice care desfăşoară activităţi agricole. Însă, având în vedere lipsă acută de lichidităţi la Bugetul de Stat, aceste plati sunt deseori întârziate.

Băncile Comerciale au venit în întâmpinarea agricultorilor, acordând linii de credit agricultorilor. Mecanismul acestui tip de creditare este următorul: clientul primeşte o adeverinţă de la APIA în care sunt menţionate sumele pe care acesta este îndreptăţit să le primească şi eliberează o adeverinţă în acest sens. Practic, banile acorda agricultorilor acei bani în avans sub forma unei linii de credit, însă nu sunt expuse nici unui risc, deoarece banii îi voi încasa de la APIA, şi nu de la cel creditat.

Cu toate că în cadrul acestui tip de produs nu exista nici un fel de riscuri, băncile practica nişte dobânzi ridicate44. În acest sens, Banca Transilvania, CEC Bank şi ProCredit Bank oferă astfel de linii de credit cu o dobândă lunară de 1%, ceea ce se traduse într-o dobândă nominală de 12 %, însă cu alte diverse costuri (commission de acordare, commission de analiza, capitalizarea lunară a dobânzii), DAE efectiv pentru acest produs ajunge şi la 15 %, ceea ce e imens în condiţiile în care aceste credite nu comportă nici un risc pentru bănci.

Dacă produsul prezentat mai sus, este destinat exclusive agricultorilor, la nivel european funcţionează Liniile de Finanţare Jeremie, care sunt

44 Sursa: www.conso.ro

40

“Resurse europene comune pentru microîntreprinderi şi IMM-uri – este o iniţiativă a Comisiei Europene dezvoltată împreună cu Fondul European de Investiţii. Această iniţiativă promovează utilizarea instrumentelor de inginerie financiară pentru a spori accesul IMM-urilor la finanţare prin intervenţii din fondurile structurale”45.

Aceste fonduri pot sprijini:

crearea unor companii noi sau extinderea celor existente;

accesul întreprinderilor (în special al IMM-urilor) la capital de investiţii pentru modernizarea şi diversificarea activităţilor lor, dezvoltarea de produse noi, asigurarea şi extinderea accesului pe piaţă;

cercetare şi dezvoltare pentru afaceri, transfer tehnologic, inovaţie şi antreprenoriat;

modernizarea tehnologică a structurilor de producţie pentru a contribui la atingerea obiectivelor unei economii cu emisii de carbon scăzute;

investiţii productive care creează şi salvgardează locurile de muncă durabile.

2.6 Calitatea creditelor (creditele neperformante)În contextul discuţiei despre creditarea persoanelor juridice, nu

trebuie ignorată sub nici o formă calitatea creditelor. Băncile comerciale au dezvoltate o serie de modele proprii de analiză şi evaluare a portofoliului de credite, însă aceste situaţii nu sunt publice.

În schimb, Banca Naţională a României centralizează şi publică situaţia agregată la nivelul sistemului bancar din ţara noastră. Cel mai popular şi în acelaşi timp şi cel mai sumplu indicator al calităţii creditelor îl reprezintă rata creditelor neperformante. În figură nr.8, am redat evoluţia acestora în ultimii 4 ani.

Figura nr.11: Evoluţia ratei creditelor neperformante în perioada 2010-201446

45 Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/thefunds/instruments/jeremie_ro.cfm#146 Sursa: Ziarul Financiare pe baza datelor BNR (http://www.zfcorporate.ro//banci-asigurari/grafice-si-tabele-banci-si-asigurari-9943565?p=2)

41

Sursa : Ziarul Financiar

Calitatea creditelor estimate prin intermediul indicatorului rata creditelor neperformante s-a înrăutăţit foarte vizibil în ultimii 4 ani, întrucât acest indicator s-a dublat în perioada luată în discuţie. Astfel, în anul 2010 doar 11,8 % din totalul creditelor acordate erau clasificate ca fiind “neperformante”. BNR defineşte creditele neperformante ca fiind “Expunere brută aferentă creditelor nebancare şi dobânzilor, clasificate în pierdere categoria a 2-a, în cazul cărora serviciul datoriei > 90 zile şi/sau în cazul cărora au fost iniţiate proceduri judiciare faţă de operaţiune sau faţă de debitor / Total credite şi dobânzi clasificate, aferente creditelor nebancare”47.

Practic, un credit ajunge să fie clasificat ca fiind “neperformant”, fie dacă debitorul înregistrează restante mai mari de 90 de zile la plata ratelor şi în acelaşi timp în urma analizei interne realizate în bancă la nivel de debitor individual, aceste este mutat din categoria de performanţă economică “1” în “2”. Trebuie spus, că băncile comerciale refac de 2 ori pe ani, o analiză a clienţilor existenţi în portofoliu, pentru a avea o imagine de ansamblu asupra portofoliului de credite şi prin prisma performanţei individuale a debitorului, nu doar prin serivicul datoriei acestuia, respective modul în care îşi plăteşte raţele.

47 Sursa: http://bnr.ro/Indicatori-agregati-privind-institutiile-de-credit-3368.aspx

42

Observând reprezentarea grafică din figura nr.8, se observă că o creştere foarte bruscă la nivelul anului 2013, în comparaţie cu nivelul acestui indicator din anul 2012. În estimarea acestui indicator, contează foarte mult şi procedurile băncilor.

Astfel, întrucât un portofoliu de credite de o calitate mai proastă înseamnă pe lângă o povară pentru activitatea proprie, însă mai impune băncilor şi anumite alte obligaţii. De exemplu ele trebuie să-şi constituie provizioane pentru deprecierea activelor (a creditelor), sau în situaţii mai grave, trebuie chiar să-şi supliementeze capitalurile şi fondurile proprii , având în vedere că “adecvarea capitalului” reprezintă una dintre problemele foarte importante la nivel de top management în băncile comerciale, dar şi o cerinţă expresă la nivelul bancar european, conform acordurilor de la Basel.

Ca atare, referitor la acesta problemă aş aprecia că mai degrabă nu s-a înrăutăţit climatul economic ci doar că băncile încep să facă publice aceste situaţii. Desigur nu trebuie ignorat nici fenomenul insolventei, care este un mecanism foarte permisiv pentru agenţii economici care se protejează în fata creditorilor şi întârzie foarte mult executările silite.

Concluzii

În urma cercetãrii realizate, am constatat faptul cã acest proces de creditare al persoanelor juridice presupune o serie de analize a indicatorilor economico - financiari ai întreprinderilor, implicit al agenţilor economici,

43

astfel încât creditele sunt variate în funcţie de tipul de valutã, termenul de rambursare, nivelul ratei dobânzilor, dar şi din punct de vedere calitativ, ceea ce implicã rata riscului de creditare.

Concluzionând cele menţionate, se remarcã faptul cã în anul 2008 adâncirea gradului de intermediere bancarã a avut ca efect creşterea riscului de credit, determinatã de evoluţia creditelor în valutã care deţineau mai mult de jumãtate din totalul creditului neguvernamental. Din punctul de vedere al calitãţii portofoliilor de credite ale bãncilor comerciale se remarcã o menţinere bunã, însa la nivelul debitorilor expuşi riscului valutar se accentueazã nivelul de depreciere a monedei naţionale.

Ca urmare a scãderea calitãţii portofoliului de credite, ce costituie o vulnerabilitate pentru sistemul bancar românesc, în anul 2009 aceasta s-a accentuat pe fondul recesiunii economice. Debitorii aceluiaşi an care au contractat credite în valutã şi nu au fost asiguraţi împotriva riscului valutar reprezenta un factor negativ pentru sistemul bancar, însã stabilitatea financiarã era susţinutã în mare parte de resursele proprii ale bãncilor.

În anul 2010 bãncile au preferat reducerea de acordare a creditelor prin mãsuri luate precum operaţiunile de refinanţare a creditelor existente şi achiziţionarea de titluri de stat, astfel încat normalizarea nivelului dobânzilor s-a redus odatã cu scaderea creditelor noi în piaţã. Politica monetarã practicatã de bãncile comerciale s-a axat în principal pe prevenirea riscurilor de creditare şi echilibrarea fluxurilor de credite în monedã naţionalã faţã de cele acordate în valutã.

La jumãtatea anului 2011 s-a reluat creditarea sectorului privat, deşi calitatea portofoliului de credite deţinute în bilanţurile bãncilor comerciale a continuat sã fie constrânsã pe fondul menţinerii presiunilor asupra veniturilor debitorilor. Totuşi, instituţile respective dispuneau de un volum suficient de provizioane pentru eventualele pierderi, astfel cã riscul de creditare era diminuat.

Pentru anul 2012, calitatea portofoliilor de credite reprezinta o slãbiciune pentru bilanţul sistemului bancar românesc, în contextul presiunilor puse pe situaţia financiarã a debitorilor, dar şi al restrângerii activitãţii de creditare. Cu toate acestea, creditele neperformante erau provizionate la un nivel relativ bun, în principal prin decizia bãncii centrale de a continua utilizarea filtrelor prudenţiale pentru calculul fondurilor proprii şi indicatorilor de prundenţã bancarã.

44

Bibliografie

45

Anexe

46