Materialele prezentate au scop didactic. Folosirea lor în alte scopuri decât cele necesare procesului de învăţământ, este sancţionată potrivit

legislaţiei în vigoare.

TEXTE EXPLICATIVE / 2010-2011

ISTORIA UNIVERSALĂ A ARHITECTURII ŞI ARTELOR ANTICHITATEA ŞI EVUL MEDIU

Lector drd.arh. Corina LUCESCU

CIVILIZAŢIA GREACĂ - I Civilizaţia greacă s-a dezvoltat în:

• Peninsula Balcanică • Insulele din Marea Egee • Litoralul Asiei Mici • Ţărmul Mării Negre • Sudul Italiei şi Sicilia - Marea Grecie ( Magna Graecia)

Izvoarele civilizaţiei greceşti: CIVILIZAŢIA CRETANO-MICENIANĂ mil. 2 î.Chr. Începe migraţia treptată a triburilor indoeuropene ale grecilor dinspre nordul Peninsulei Balcanice. Ahei, ionieni, eolieni pătrund treptat în Peninsula Balcanică amestecându-se cu populaţia autohtonă de pelasgi. AHEII se stabilesc: - în Argolida – civilizaţia miceniană IONIENII se stabilesc: - în Attica, de unde s-au răspândit în zona centrală a litoralului egeean al Asiei Mici denumită ulterior IONIA - în fâşiile de mijloc şi de nord ale Arhipeleagului Egeean

EOLIENII se stabilesc: - în întreaga Peninsulă Balcanică - în zona de nord-vest a litoralului Asiei Mici sec. 15-13 î.Chr. Civilizaţia miceniană fondată de AHEI se dezvoltă: - în Peloponez - în Creta - în Cipru Religia: Temple, Oracole / Purificare, Mistere PANTEONUL GREC Generaţia I: Din CHAOS apar GEEA (GAIA) şi TARTARUS care au diverse progenituri: TYPHON, PONTOS, URANOS Generaţia a II-a: Generaţia divină a uranizilor din hierogamia incestuoasă, a Geei cu Uranos: • 6 Titani

(CRONOS, OKEANOS, CRIOS, CEOUS, IAPET, HIPERION)

• 6 Titanide (RHEIA, THEMIS, TETHYS, PHOEBE, MNEMOSYNE, THEIA)

• 3 Ciclopi • 3 Hecatoncheiri

Mutilarea lui URANOS de către CRONOS: • 3 Erinii • Giganţii • Nimfele • AFRODITA

Generaţia a III-a: Căsătoria lui CRONOS cu RHEIA – 6 zei: - HESTIA - vatra, adică omphalos (omfalos) - DEMETER - pămîntul roditor - HERA - aerul - HADES - infernul - POSEIDON - marea - ZEUS - cerul cu fulgere Războiul lui ZEUS cu CRONOS şi Titanii – TITANOMAHIA Războiul lui ZEUS cu Giganţii – GIGANTOMAHIA Războiul lui ZEUS cu TYPHON Triumful şi suveranitatea lui ZEUS Împărţirea dominaţiei asupra celor 3 zone cosmice: - POSEIDON – OCEANUL - HADES – LUMEA SUBTERANĂ - ZEUS – CERUL şi PĂMÂNTUL Pământul şi Olympul le aparţineau în comun. Şir de căsătorii ale lui ZEUS: - cu METIS (Prudenţa): ATHENA - cu THEMIS (Dreptatea) - cu EURYNOME - cu MNEMOSYNE: cele 2 MUZE - cu HERA: HEFAISTOS, ARES Nesfârşit şir de aventuri ale lui Zeus: - cu DEMETER: PERSEPHONE (CORA) - cu LETO: APPOLON şi ARTEMIS - cu DIA, cu EUROPA, etc. - cu SEMELE: DIONYSOS - cu MAIA: HERMES Apar şi alţi zei.

Lumea cuprinde 3 categorii de fiinţe: ZEII EROII OAMENII SEMINŢIILE PRIMORDIALE: Perioada lui CRONOS: • Rasa de aur – numai bărbaţi care trăiau în preajma zeilor Perioada lui ZEUS: • Rasa de argint – bărbaţi păcătoşi - nu făceau sacrificii zeilor • Rasa de bronz – bărbaţi războinici, sălbatici • Generaţia EROILOR – supraumani, dar nu divini, ajută

oamenii (HERAKLES, AHILE, TESEU, OEDIP, PERSEU, IASON, ORFEU)

• Rasa de fier: - separarea zeilor de oameni la MEKONE / intervenţia lui PROMETEU (titan şi erou civilizator) - furtul focului - pedepsirea lui PROMETEU - darul lui ZEUS către oameni: PANDORA şi misterioasa cutie Periodizare: PERIOADA HOMERICĂ: 1200 - 650 î.Chr. PERIOADA ARHAICĂ: 650 - 480 î.Chr. PERIOADA CLASICĂ: 480 - 323 î.Chr. PERIOADA ELENISTICĂ: 323 - 31 î.Chr. PERIOADA HOMERICĂ: 1200-650 î.Chr. 1200 î.Chr. Ultimul val indoeuropean – dorienii / civilizaţia fierului, distrug civilizaţia miceniană / civilizaţia bronzului (AHEII) şi se stabilesc în special în Peloponez, determinând, într-un fel, aşa numita “migraţie a popoarelor mării”

DORIENII se stabilesc: - în Argolida (vechiul centru al civilizaţiei miceniene) - în zona centrală a Peloponezului - în fâşia sudică a Arhipelegului Egeean Infiltrarea dorienilor – proces treptat care a condus la: - preluarea treptată a civilizaţiei aheiene (miceniene) - formarea civilizaţiei prehelene cca. 1000 î.Chr. Acţini de colonizare: - coastele Asiei Mici - insulele din Marea Ionică Se înfiinţează oraşe-state (poleis): Milet, Efes, Halikarnas sec.8 -7 î.Chr. Epoca Marii Colonizări – promotori Athena, Corint, Megara, Milet, Sparta Se fondează oraşe pe coasta Mării Negre şi a Mării Mediterane (nordul Africii, sudul Italiei şi Spaniei) DISPAR: • aşezările fortificate • palatele regale • mormintele de tip tholos • finisajele preţioase • pavimentele de alabastru • frescele • prispele de piatră policromă

APAR: • primele aşezări greceşti cu caracter protourban • tipuri de construcţii derivate din arhitectura creto-miceniană:

megaronul cu stâlpi de lemn la mijloc şi vatră deasupra căreia acoperişul avea un gol pentru evacuarea fumului

Sistem de construcţie: • fundaţii de piatră brută legată cu argilă, căteodată cu soclu • schelet de lemn şi umplutură din argilă compactizată sau

cărămidă nearsă • stâlpi de lemn cu bază din lespezi de piatră • despărţirea tavanului de învelitoare • apariţia podului şi a frontonului Arhitectura locuinţei:Locuinţe de plan: • oval (sec. 10 î.Chr.) • dreptunghiular (sec. 9 î.Chr.) • absidial (770- 670 î.Chr.) Distincţia locuinţei căpeteniei legată de un spaţiu liber Arhitectura de cult:• arhitectura templului grec, derivată din megaronul micenian,

devine programul cel mai reprezentativ al arhitecturii antice greceşti

• apariţia porticului • apariţia pteromei – galeria perimetrală (peristatis) • împărţire interioară în nave cu unul sau două rânduri de stâlpi

Megaronul prehelenic caracterizat prin: A – PORTIC IN ANTIS B - tinda (prodomus) - PRONAOS C - megaronul propriu-zis – NAOSUL D - VATRA Altarul, iniţial în interior, ulterior în exteriorul tempului

Amplificarea dimensiunilor templului determină apariţia unuia sau a două şiruri de suporţi verticali, obţinându-se astfel împărţirea interiorului în 2-3 nave. Prinias – Creta, perioada homerică: Templul A (sec. VIII î.Chr.) se înscrie în procesul de naştere al templului elen pe baza megaronului prehelenic. Coloana dintre ante, din axa pronaosului, răspundea necesităţilor unei structuri cu schelet de lemn, care diviza cella pentru a rezolva o deschidere în acoperiş în scopul evacuării fumului de la altarul pentru sacrificii dispus în interior Decoraţia: coloane şi ancadramente de uşi îmbrăcate cu foi de aramă Sculptura: - mici statuete din bronz, fildeş, teracotă - personaje umane şi zoomorfe - stilizare până la forme esenţializate Ceramica: - de tip protogeometric şi geometric - cu preferinţă pentru MEANDRU

- de tip narativ PERIOADA ARHAICĂ: 650- 480 î.Chr.

• Continuă Marea Colonizare • Constituirea polis-urilor greceşti • Instaurarea democraţiei sclavagiste • Constituirea tiraniilor • Constituirea tipurilor principale de temple şi ordine • Apariţia artei statuare în marmură • Apare lirica greacă: ARHILON, ALCEU, SAFO, ALCEU,

ANACREON • Ia naştere filozofia greacă: THALES, PITAGORA, HERACLIT

500- 449 î.Chr. Războaiele medice - încercarea Imperiului Persan de a cuceri Grecia eşuează în faţa rezistenţei statelor greceşti 480 î.Chr. prădarea Athenei de către perşi ORGANIZARE SOCIALĂ, ADMINISTRATIVĂ, POLITICĂ, RELIGIOASĂ ETHNE (ETHNOS)

• organizare mai veche decât polisul – Grecia de nord şi de vest • cadru de viaţă colectivă adaptată populaţiilor care se ocupă cu

creşterea animalelor şi care practică transhumanţa • agricultura intervine doar ca complement indispensabil

supravieţuirii • defineşte organizarea statului în jurul unei dinastii regale

POLEIS ... CETATE-ORAŞ

• instituită în regiunile de agricultură sedentară unde comunitatea exploatează cel mai bine teritoriul aflat în stăpânirea ei

• grupează atâţia locuitori câţi poate hrăni pământul • o lume plină, însă şi o lume închisă asupra propriului ţinut • izolată de vecini prin graniţe apărate cu înverşunare

TIRANIILE

• rezultate din contradicţiile dintre aristocraţia gentilică şi păturile clasei dominante legate de meşteşugari şi comerţ

• formă de guvernare îndreptată împotriva aristocraţiei gentilice • desfiinţează privilegiile aristocraţiei şi împărţirea societăţii pe ginţi • stabileşte drepturile cetăţenilor pe criterii censitare • Tiranii erau preocupaţi de legiferarea noilor raporturi sociale şi de

sprijinirea culturii AMPHIKYTONIA

• unirea statelor tribale sau a oraşelor-stat în vederea unei comunităţi de cult, în jurul unui sanctuar comun, având însă şi colaborări politice

• Exemplu: Alianţa celor 12 state ioniene

SYMMACHIA • comunitate militară • unirea punctuală sau de durată, în scopuri războinice • Exemple:

Liga peloponeziacă (550 - 371 î.Chr.) Liga atică (478 – 404 şi 378 – 338 î.Chr.) Liga panelenică (338 î.Chr.) EVOLUŢIA ORAŞELOR

• La sfârşitul sec. al VII-lea, se intensifică procesul de formare a oraşelor

• Poziţionare: - pe baza vechilor aşezări ale obştilor - pe locul vechilor aşezări miceniene

• Exemple: - ATHENA - CORINT TIPURI DE ORAŞE: ORAŞE DEZVOLTATE SPONTAN

• Exemple: - ATHENA ORAŞE DEZVOLTATE DUPĂ PLAN PRESTABILIT

• Primele forme legate de procesul de colonizare • Exemple:

- AKRAGAS - SELINUNTE - POSEIDONIA - oraşe pe ţărmul Mării Negre: HISTRIA, CALLATIS, TOMIS

PROGRAMUL REZIDENŢIAL - LOCUINŢA

- Zidărie de cărămidă crudă, aşezată pe socluri de piatră - Planuri patrulatere sau rectangulare - Ziduri comune - Caracteristici: curte interioară cu portic pe 1 sau 2 laturi;

camerele se deschid către curtea interioară

PROGRAMUL RELIGIOS - TEMPLUL - Sisteme de construcţie cu stâlpi din lemn şi

ziduri de cărămidă crudă - Lemnul este placat cu elemente ceramice

pentru protecţie - Învelitorile de lemn se înlocuiesc cu cele din

ceramică – ţigle - Se trece treptat la arhitectura de piatră (calcar

poros, tuf, calacar cochilifer, marmură) - Se cristalizează tipologia templului peripter şi a ordinului doric

TEMPLUL GREC COMPONENTELE PLANULUI: NAOSUL – sau DOMOSUL sau CELLA (în latină) • spaţiul în care se afla statuia

zeului PRONAOS • vestibul îngust, apărat de o

streaşină mică OPISTODOMOS • identic cu pronaosul dar aşezat în

spatele templului şi necomunicând cu naosul; spaţiu rezervat ofrandelor sau tezaurului templului

PERISTIL / PTEROMA • galeria exterioară de coloane

TIPURILE PRINCIPALE DE TEMPLE DUPĂ NUMĂRUL DE COLOANE DE PE LATURILE FRONTALE:

1. IN ANTIS – cu 2 coloane 2. TETRASTIL - cu 4 coloane 3. HEXASTIL - cu 6 coloane 4. OCTOSTIL – cu 8 coloane 5. DECASTIL – cu 10 coloane 6. DODECASTIL – cu 12 coloane

TIPURILE PRINCIPALE DE TEMPLE DUPĂ POZIŢIA COLOANELOR ÎN PLAN:

1. Templu IN ANTIS: • templu cu ante • o încăpere dreptunghiulară închisă – NAOSUL • un vestibul deschis – PRONAOSUL, cu 2

coloane amplasate între capetele proeminente ale pereţilor longitudinali, numite ANTE

2. Templu PROSTIL: • templu la care porticul de coloane era în faţa naosului

3. Templu AMFIPROSTIL: • templu cu 2 porticuri de câte 4 coloane identice

aşezate la cele două faţade frontale • templu pe platforme descoperite 4. Templu PERIPTER: • temple înconjurate de coloane pe toate

laturile • NAOSUL peripterului păstrează forma

templului cu ante – prostil sau amfiprostil

• vestibulul de intrare – PRONAOSUL, în partea frontală

• un vestibul posterior – OPISTODOMOS 5. Templu PSEUDOPERIPTER: • templu cu porticurile închise • au aceeaşi lăţime ca templele periptere

6. Templu DIPTER: • templu înconjurat de 2 rânduri de coloane 7. Templu PSEUDODIPTER: • templu cu porticurile având aceeaşi lăţime ca la

templele diptere, dar fără rândul interior de coloane exterioare

8. Templu MONOPTERTemplu circular înconjurat de un portic închis de coloane

9. Tolos • Templu înconjurat de o colonadă închisă sau liberă.

MULURI GRECEŞTI LISTEL - plintă sau placă TOR SFERT DE TOR arce de cerc şi curbe mai complicate LĂCRIMAR DORIC Etape de dezvoltare DUSINA CIMASĂ DORICĂ a - dreaptă b - inversă

TALON CIMASĂ DIN LESBOS a - dreaptă b - inversă CAVETĂ curbe apropiate de cerc SCOTIE Cavetă asimetrică, cu profilul un arc cu 2 centre sau o curbă mai complicată

LISTEL + TOR = ASTRAGAL

TEMPLU DIN PIATRĂ Zidăria de piatră se executa uscată, fără mortar, folosindu-se agrafe de fixare, din metal şi din lemn gudronat. Zidurile naosului, executate din pietre perfect cioplite şi bine fixate între ele, aveau la partea exterioară un soclu din plăci mari, aşezate pe muchie – ORTHOSTATE. Planşeele casetate ale galeriilor ce înconjurau templul erau la început din lemn, formele lor fiind reproduse ulterior în construcţiile de piatră. Acoperişul era din ţigle ceramice, sau din marmură, aşezate pe ferme şi astereală de lemn.

Tambururile coloanelor, arhitravele, orthostatele şi celelalte blocuri de piatră aveau dimensiuni relativ mici, ca urmare a necesităţilor constructive. Astfel existau posibilităţi mai uşoare de prelucrare şi transport. Pentru a putea fi ridicate, în pietre se lăsau din timp cepuri, şanţuri cioplite prin care se treceau frânghii, sau goluri pentru pene speciale de fixare. Feţele orizontale ale pietrelor se ciopleau pe margini, la mijloc fiind adâncite şi prelucrate mai grosolan – asidurându-se astfel stabilitatea pietrelor care se rezemau mai bine pe contururi şi se realiza totodată o economie de muncă. Suprafeţele exterioare ale templelor executate din piatră erau acoperite cu un strat subţire din STUC DE MARMURĂ, fapt care permitea să se prelucreze foarte precis muchiile şi cele mai mici detalii profilate. ORDINUL DORIC

• în Grecia peninsulară • în colonii siciliene şi italiene

STILOBAT:

• platformă superioară a STEREOBATULUI / KREPIS, baza pe care se înălţa edificiul.

FUSUL COLOANEI DORICE:

• caneluri cu secţiunea în formă de segment de cerc şi cu muchii ascuţite.

• numărul canelurilor: 16-20. • fusul nu are bază, reazemă direct pe

stilobat. CAPITELUL COLOANEI DORICE: Preia sarcina antablamentului. Este format din:

- o placă prismatică ce susţine lintoul – ABACA

- o placă rotundă cu un profil de cupă circulară – ECHINA

- inelele – se află între echină şi fusul coloanei

La templele vechi, până în sec. 6 î.Chr., echina era separată de fusul coloanei printr-o CAVETĂ care ascundea rigiditatea îmbinării capitelului cu coloana. Mai târziu, caveta a fost înlocuită cu o serie de elemente concentrice, proeminente, pe echine, numite ANNULI, al căror număr varia între 1-5.

Partea superioară a fusului coloanei – gâtul - HIPOTRAHELION, este separată de restul fusului prin 1-4 şănţuleţe înguste, de secţiune triunghiulară. ANTABLAMENTUL DORIC: ARHITRAVA – fără ornamente, netedă - este o grindă de susţinere a extremităţilor grinzilor transversversale şi face legătura

între coloane şi friză - se desfăşoară de jur-împrejurul edificiului - are deasupra o baghetă – TENIA. - sub aceasta, în locul de aşezare a fiecărui triglif, este dispusă o baghetă suplimentară

– REGULA, sub care stau picăturile – GUTTE. FRIZA - este decorată cu: - METOPE – în general are formă

pătrată şi este decorată cu sculpturi - TRIGLIFE - lespezi de piatră sau

marmură paralelipipedice, decorate cu 2 scobituri centrale şi 2 jumătăţi de scobituri lateral – de aici numele de triglif. TRIGLIFII reproduceau capetele grinzilor de lemn folosite mai înainte la planşee. TRIGLIFII erau dispuşi pe axele coloanelor şi la mijlocul interaxului acestora. Trigliful de colţ era deplasat , de regulă, de pe axa coloanei spre colţul frizei.

CORNIŞA: Deasupra frizei se aşeza placa de cornişă. Pe faţa inferioară a cornişei se prindeau plăci dreptunghiulare – MUTULI, care imitau probabil căptuşeala feţeler inferioare ale capetelor proeminente ale căpriorilor de lemn. Pe mutuli, erau dispuse picături – GUTTE, de obicei 3 rânduri de câte 6 bucăţi. La partea superioară a cornişei faţadelor laterale ale templului se punea un jgheab de scurgere a apei – CIMA, care trecea deasupra cornişelor înclinate ale frontoanelor. La faţadele laterale, în cima erau tăiate orificii pentru scurgerea apelor, gurile de scurgere având forma unor capete de lei. În cazul în care cima lipsea, pe faţadele laterale se puneau PALMETE. Frontoanele se terminau la colţuri cu ACROTERE, statui sau ornamente.

Templul doric reprezintă un model clasic de unitate între elementul utilitar şi cel artistic. Formele ordinului doric derivă din formele vechiului ordin de lemn, care prin transpunere în piatră îşi modifică treptat formele şi proporţiile, pe măsura ce se acumulează experienţă. Templele de piatră din Grecia continentală purtau amprenta proporţiilor arhitecturii de lemn, pe baza căreia s-au născut. Exemple: OLYMPIA, PELOPONEZ, perioada arhaică - Templul HEREI SYRACOUSA, MAGNA GRAECIA, SICILIA - Templul lui APOLLO ORDINUL IONIC

- În Ionia se cristalizează tipologia templului dipter, cu caracter gigantic

- Apare ordinul ionic Templu DIPTER templu înconjurat de 2 rânduri de coloane ORDINUL IONIC apare iniţial în coloniile greceşti din Asia Mică

• este legat atât de creaţia artiştilor greci cât şi de vechile tradiţii ale celorlalte popare din Orientul apropiat

• Există 2 tipuri specifice: - asiaticul – stilul ionic pur, dezvoltat în Asia Mică - atticul – dezvoltat în Attica

BAZA: - tipul asiatic

Baza este formată din Tor şi Placă circulară cu profil concav. Sub bază se află o plintă.

- tipul attic Baza are profil format din Toruri separate de o Scotie. Elementele principale ale bazei sunt precis separate prin listeluri. Uneori torurile sunt decorate cu şănţuleţe sau cu motiv în formă de împletitură

FUSUL COLOANEI IONICE: Reazemă pe BAZĂ şi este canelat. Canelurile au secţiune semicirculară sau semieliptică şi sunt separate prin fâşii înguste. Fusul are de obicei 24 de caneluri coloana este mult mai zveltă decât cea dorică.

CAPITELUL COLOANEI IONICE: La capitelul ionic, dezvoltat între abacă şi echină, se află o placă cu 2 VOLUTE care formează toruri pe marginile capitelului ABACA, acoperită deseori cu un ornament din frunze, este formată dintr-o placă subţire cu profil de tor sau de talon. ECHINA este ornamentată cu OVE şi este separată de fusul coloanei printr-un tor – ASTRAGAL, tratat în forma unui şir de perle. VOLUTELE au forma unei spirale care se termină cu un ochi circular. Ionicul este singurul ordin care are capitelul cu feţe deosebite, fapt care face dificilă tratarea coloanei de colţ. La capitelurile de colţ, ambele laturi exterioare sunt formate din volute, voluta de colţ fiind plasată pe diagonala capitelului, astfel încât capitelurile să aibă acelaşi aspect din faţă şi din profil. tipul attic Are capitelul mai bogat decorat decât tipul asiatic, iar volutele sunt formate din spire mai complexe. ANTABLAMENTUL IONIC: ARHITRAVA

• este împărţită în 3 părţi suprapuse, cu înălţimi descrescătoare

• se desfăşoară de jur-împrejurul edificiului • are deasupra o baghetă – TENIA.

FRIZA tipul asiatic – NU ARE FRIZĂ tipul attic – FRIZĂ DECORATĂ CU PERSONAJE CORNIŞA: tipul asiatic - cornişa este compusă din OVE şi DENTICULI - se termină cu un LĂCRIMAR decorat tipul attic - cornişa NU ARE DENTICULI

Temple dorice – PELOPONEZ, SICILIA, ITALIA MERIDIONALĂ (GRECIA MARE) EXEMPLE: Paestum / Poseidonia – 600-400 î.Chr. Italia meridională – GRECIA MARE Templul HERA I, 550 î.Chr. ATHENAIONUL - Templul DEMETREI, 500 î.Chr. Templul lui POSEIDON, Templul Hera II, 460-470 î.Chr. Temple ionice – COLONIILE GRECEŞTI DIN ASIA MICĂ, INSULELE DIN MAREA EGEE EXEMPLE: ARTEMISIONUL – EFES – 550 î.Chr. – una dintre cele 7 minuni ale lumii / coasta ioniană Dicţionar de cuvinte noi: ABÁCĂ, abace, s. f. (Arhit.) Partea superioară a capitelului unei coloane care face legătura cu arhitrava; Placă subţire (pătrată) care constituie partea superioară a capitelului unei coloane şi face legătura cu arhitrava. – Din fr. abaque, lat. abacus. ABSÍDĂ, abside, s.f. Nişă semicirculară sau poligonală care închidea nava centrală a unei bazilici romane. ♦ Încăpere semicirculară destinată altarului în bisericile creştine. – Din fr. abside, lat. absida. ACROTÉR s.n. (Arhit.) Soclu aşezat pe un fronton pentru a susţine statui, vase sau alte ornamente; (p. ext.) statuie sau elemente ornamentale aşezate pe acest soclu. [Var. acrotéră s.f., acrotériu s.n. / < fr. acrotère]. ASTRAGÁL, astragale, s. n. 1. Primul dintre oasele mari ale tarsului; talus. 2. Element decorativ de secţiune semicirculară, care separă fusul coloanei de capitel; Mulură rotunjită care împodobeşte extremitatea superioară a unei coloane la baza capitelului. 3. Plantă din familia papilionaceelor, care produce o gumă lipicioasă. – Din fr. atragale, lat. astragalus. ANTABLAMÉNT, antablamente, s. n. Element de arhitectură compus din arhitravă, friză şi cornişă,aşezat deasupra zidurilor sau coloanelor unei construcţii, care susţine acoperişul; Parte a antablamentului care se sprijină pe capitelul coloanei; Epistil; (constr.) piesă de susţinere verticală, din lemn. – Din fr. entablement. CAPITÉL, capiteluri, s. n. Partea superioară, mai groasă (şi ornată), a unei coloane, semicoloane sau a unui pilastru, care face legătura între fusul coloanei şi arhitravă; Partea de sus (ornamentală) a unei coloane pe care se sprijină arhitrava.– Din it. capitello, lat. capitellum. CAVÉTĂ s.f. (Arhit.) Mulură concavă având ca profil un sfert de cerc. [Var. caveu s.n. / < fr. cavet]. CORNÍȘĂ, cornişe, s. f. 1. Partea superioară, ieşită în afară şi ornamentată, a zidului unei construcţii, având rolul de a sprijini acoperişul şi de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe faţa clădirilor; Partea de sus a pereţilor unei clădiri, de obicei decorativă, care susţine acoperişul şi împiedică prelingerea apei de ploaie pe suprafaţa pereţilor.

2. Mulură proeminentă care înconjoară un antablament, o mobilă etc., având rol decorativ; Profil liniar decorativ care încadrează în partea superioară o uşă, o fereastră, un dulap, etc. 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc. 4. Drum paralel cu marginea unei pante abrupte. 5. Partea superioară, ieşită în afară, a unui versant sau a unui perete stâncos; pantă abruptă. ◊ acumulare de zăpadă depusă de vânt în formă de streaşină, care prelungeşte o pantă sau chiar acoperişul diverselor construcţii. Din fr. corniche. DEMOCRAŢÍE, democraţii, s. f. • Formă de organizare şi de conducere a unei societăţi, în care poporul îşi exercită (direct sau

indirect) puterea. • Formă de organizare și de conducere politică a societăţii, care proclamă suveranitatea poporului. • Formă de guvernare a statului, bazată pe separaţia puterilor şi pe votul universal. • Stat căruia îi este proprie o astfel de organizare. • Metodă de conducere a unui colectiv, care asigură participarea tuturor membrilor la luarea

deciziilor importante. • Formă de organizare politică a societăţii care proclamă principiul deţinerii puterii de către popor.

~ sclavagistă = tip de democraţie în care puterea era exercitată de stăpânii de sclavi; ~ burgheză = formă specifică orânduirii capitaliste, prin care se încearcă să se asigure libertatea şi egalitatea generală a cetăţenilor în faţa legilor; ~ populară = formă de democraţie apărută într-o serie de ţări din Europa şi Asia, după cel de-al doilea război mondial, în care puterea aparţine clasei muncitoare în alianţă cu ţărănimea şi alte categorii de oameni ai muncii; ~ internă de partid = principiu organizatoric al partidului marxist-leninist potrivit căruia toţi membrii săi ar avea dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului şi de viaţa internă de partid; ~ economică = democraţie care presupune participarea sistematică directă sau prin reprezentanţi (inclusiv manageri), liber şi expres aleşi ai poporului, la conducerea şi realizarea procesului de producţie, repartiţie şi schimb la toate nivelurile economiei. (< fr. démocratie, gr. demokratia)

DUSÍNĂ s. f. mulură cu dublă curbură, concavă la partea de sus şi convexă la bază, la cornişe şi socluri. (< fr. doucine) ECHINĂ, echine, s. f. 1. Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele procesuale. 2. Mulură convexă, în sfert de cerc, specifică ordinului doric, situată imediat sub abacă; Ornament al capitelului coloanei ionice; ovă. – Din fr. échine, it. echino. ENTÁSIS s. n. (arhit.) partea îngroşată a fusului unei coloane galbate. (< fr. entasis) ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Narativ, care exprimă, în formă de naraţiune, idei, sentimente, acţiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre principalele genuri literare, care cuprinde diverse specii de naraţiuni în versuri şi în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic şi moral al personajelor, faptele lor, relaţiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporţii vaste; grandios, meritând a fi reflectate într-o epopee. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparţinând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus. FRÍZĂ1, frize, s. f. 1. (În arhitectura clasică) Parte componentă a antablamentului, cuprinsă între arhitravă şi cornişă, de obicei împodobită cu picturi, basoreliefuri, caneluri etc. ♦ Ornament în formă de bandă orizontală cu picturi sau reliefuri în jurul unui vas, al unei săli, al unui sarcofag etc.

2. Piesă îngustă de cherestea, folosită la fabricarea lamelor de parchet, a chenarelor de uşi, a lambriurilor. ♦ Chenar care înconjoară o pardoseală de parchet în lungul pereţilor, făcut din piese mai mari decât lamele parchetului. 3. Ramă masivă de lemn, cadru, în care se prind tăbliile unei uşi. [Var.: friz s. n.] – Din fr. frise. FRONTÓN, frontoane, s. n. 1. Element de formă triunghiulară, mărginit de o cornişă, care încoronează faţada unui edificiu 2. Element de arhitectură, alcătuit dintr-o cornişă curbă sau frântă, care se găseşte deasupra intrării unui edificiu, deasupra unei uşi, etc. 3. Element arhitectonic situat deasupra intrării unei clădiri, deasupra unei porţi ieşinde a construcţiei, a uşilor, ferestrelor sau între cele două pante ale acoperişului. – Din fr. fronton. FUS, fusuri, fuse, s. n. 1. (În industria pielăriei) Unitate de măsură pentru piele, egală cu 929 cm2; bucată de piele având această suprafaţă; Unitate de măsură folosită în comerțul cu piei, echivalînd cu un pătrat cu latura de 30,48 cm. Germ. Fuss. 2. Unealtă de tors care serveşte la răsucirea firului şi pe care se înfăşoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui beţişor lung şi subţire, îngroşat la mijloc, cu capătul de sus ascuţit şi cel de jos terminat cu o sfârlează. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus; fusiform. 3. Organ al maşinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsuceşte şi pe care se înfăşoară firul; Nume dat unor părţi ale maşinilor de ţesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul; Nume dat unor părţi de maşini, de instalaţii etc. care îndeplinesc funcţia de arbore sau de osie; Parte a unei maşini care asigură primirea sau transmiterea unei mişcări de rotaţie (de ex. Fusul morii); Porţiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină şi se roteşte într-un palier. 4. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fară crengi. 5. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 6. Corpul drept al ancorei, fără braţe şi fară inel. 7. (În sintagmele) Fus sferic = porţiune din suprafaţa unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = fiecare dintre cele 24 de porţiuni în care este împărţită suprafaţa pământului prin meridiane, distanţate la 15° unul de altul, sau prin alte linii de demarcaţie convenţionale, urmând de aproape aceste meridiane. Din germ. Fuss., Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau). GALB, (1) galburi, s. n. (Arhit.) 1. Curbură a unui capitel, a unei console, a unui vas, etc.; p. ext. contur graţios, profil, al unui element de arhitectură, de sculptură al unei mobile sau a corpului uman. 2. Parte a fusului unei coloane arcuite spre exterior, pentru a evita iluzia de strangulare. [Var.: gálbă (1) galbe s. f.] – Din fr. galbe. GENTÍLIC, -Ă, gentilici, -ce, adj. Care aparține gintei, privitor la gintă. – Din lat. gentilicus. GÍNTĂ, ginți, s. f. • Grup de oameni care provin dintr-un strămoş comun, formând unitatea de producţie fundamentală

a comunei primitive; formă de organizare socială proprie unui asemenea grup de oameni; Comunitate de oameni bazată pe rudenia de sânge, constituind principala formă de organizare obştească în epoca primitivă; Grup de descendenţi ai unui strămoş comun, legaţi între ei prin rudenie de sânge, care constituie unitatea de producţie fundamentală a comunei primitive.

• Livresc - Neam; origine. • Juridic - Dreptul ginţilor = dreptul internaţional. – Din lat. gens, -ntis. • Istoric - Apartenență etnică; origine. GUDRÓN, gudroane, s. n. Lichid vâscos de culoare închisă, cu miros specific, care se obţine prin distilarea uscată a unor materii organice; Catran; Substanţă răşinoasă, de culoare brună sau neagră, cu miros specific, obţinută prin distilarea uscată a unor materii organice (petrol, cărbune, lemn etc.),

având diverse întrebuinţări în industria chimică şi în construcţia drumurilor; Lichid uleios, negru sau brun, prin distilarea uleiurilor minerale, ale lemnului etc. – Din fr. goudron. GUDRONÁT, -Ă, gudronați, -te, adj. Care este uns, acoperit cu gudron. – V. gudrona. HIEROGAMÍE s. f. împreunare a unui zeu cu o zeiţă sau a două principii de sex opus, care figurează într-un mare număr de religii. (< fr. hiérogamie) LĂCRIMÁR, lăcrimare, s. n. (Arh.) Proeminenţă, profil arhitectural de dimensiuni, la cornişa unui acoperiş care împiedică prelingerea pe zidul construcţiei a apei de ploaie; piesă de lemn ori de metal fixată în acelaşi scop pe partea exterioară de la cerceveaua uşilor şi a ferestrelor. (CONSTR.) picurar. – Lăcrima + suf. -ar. LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirică ◊ Gen liric - gen literar care reflectă realitatea prin prisma sentimentelor şi emoţiilor poetului. (1) genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care aparţine poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparţine muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre cântăreţi) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique. LÍRIC, 1. Caracter l., adjectiv preluat din domeniul literaturii pentru a desemna un specific expresiv meditativ, sentimental al discursului muzical. Este antiteticul lui dramatic; alăturat cuvântului teatru, dramă, poem, adjectivul indică prezenţa acestui caracter. 2. Gen. l., generic pentru totalitatea teatrului muzical cu variantele și subdiviziunile sale [dar restrâns uneori la genul (I, 1) operei*]. LISTÉL s. n. 1. (arhit.) mulură cu aspect de bandă plată şi îngustă care încadrează o altă mulură (mai mare). ◊ suprafaţă plană care separă canelurile unei coloane. 2. spaţiu dintre două chenare sau două cercuri concentrice. ◊ cercul proeminent de la circumferinţa monedelor. [< fr., engl. listel, cf. it. listello]. MEÁNDRU, meandre, s. n. 1. Buclă accentuată a unei ape curgătoare, mai ales în regiunile de şes. Loc de cotitură (a unui drum sau a unui curs de apă); curbătură; sinuozitate. ♦ P. anal. Sinuozitate, cotitură (a unui drum). 2. Motiv ornamental (sculptat sau pictat) format din linii frânte sau curbe, sugerând stilizarea unor valuri de apă. Ornament arhitectural sau desen, format din linii ondulate, care amintesc de cotiturile unei ape curgătoare. 3. fig. Manevră iscusită prin care se maschează realitatea; şiretlic; truc; tertip; stratagemă. – Din fr. méandre. METÓPĂ, metope, s. f. Spaţiu dintre triglifele frizei unui templu doric, închis cu o placă de piatră netedă sau decorată cu picturi sau cu basoreliefuri; Element decorativ constând dintr-o placă, de obicei cu basoreliefuri, care separă triglifele unei frize dorice; Interval între triglifele unei frize dorice, cu basoreliefuri. – Din fr. métope, lat. metopa. MULÚRĂ, muluri, s. f. Profil arhitectural cu funcţie ornamentală; Ornament arhitectural cu profil pronunţat; Element decorativ în relief pe suprafaţa unui zid, unei mobile, la turnarea unei piese ornamentale. – Din fr. moulure. MUTÚL s.m. (Arhit.) Ornament în formă de consolă așezat sub cornișă, deasupra fiecărui triglif. [Var. mutulă s.f. / < fr. mutule, lat. mutulus].

MÚZĂ, muze, s. f. 1. (Mitol.) Fiecare dintre cele nouă divinităţi alegorice ocrotitoare şi inspiratoare ale artelor şi ale ştiinţelor; spec. zeiţă a poeziei, care inspiră pe poeţi. 2. Inspiraţie poetică, evocată de o femeie considerată ideală. 3. (Livr.) Operă poetică (poezie, literatură). – Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse. În mitologia greacă, Muzele (greacă: Μουσαι, latină: Musae) erau cele 9 fiice ale lui Zeus şi ale Mnemosynei (una dintre titanide, fiica lui Uranus şi a Gaiei) considerate drept inspiratoare ale muzicii, ale dansului, ale poeziei şi patroanele artelor în general. Ele îi desfătau pe zeii Olimpului cu cântecele lor la ospeţe şi serbări. S-au născut în Thracia, anume în Pieria (de unde şi denumirea pe care o purtau de Pierides), şi sălăşluiau în pădurile umbroase ale Heliconului şi ale Parnasului.

Erau nouă surori:

• CALLIOPE (Καλλιόπη) - muza poeziei epice • CLIO (Κλειώ) - muza istoriei • ERATO (Eρατώ) - muza poeziei erotice • EUTERPE (Ευτέρπη) - muza poeziei lirice • MELPOMENE (Μελπομένη) - muza tragediei • TERPSICHORE (Τερψιχόρη) - muza dansului • THALIA (θάλλεω) - muza comediei • POLYHYMNIA (Πολυμνία) - muza retoricii • URANIA (Ουρανία) - muza astronomiei

Poeţii Homer, Hesiod şi Pindar afirmau că muzele erau atotştiutoare, datorită simbolului mamei lor Mnemosyne, zeiţa memoriei. În mitologia romană, muzele purtau numele de Camene. OMFAL(O)-, -OMFÁL elem. „ombilic”; Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) ombilic” (< fr. omphal/o/-, -omphale, cf. gr. omphalos) PALMÉTĂ, palmete, s. f. • Motiv ornamental, sculptat sau pictat, reprezentând stilizarea unei frunze de palmier sau de acant

stilizată; Ornament având forma stilizată a unei frunze de palmier • Formă artistică dată coroanei pomilor fructiferi ale căror ramuri, susţinute de spaliere, sunt îndreptate

să crească vertical sau oblic, într-un singur plan. – Din fr. palmette. PLÍNTĂ, plinte, s. f. 1. Piesă de lemn, de piatră, de mozaic, de material plastic etc. care se aplică la partea de jos a pereţilor unei încăperi pentru a-i apăra împotriva loviturilor şi a umezelii sau pentru a acoperi rostul dintre pardoseală şi perete; Piesă îngustă, mai ales din scândură, confecţionată special, care se fixează de-a lungul peretelui unei încăperi pentru a acoperi deschizătura dintre perete şi podea; Pervaz. 2. Partea de jos a unei clădiri, a unei sobe, a unui zid, ieşită mai în afară şi formând un mic soclu. 3. Bloc paralelipipedic de piatră sau de zidărie, pe care se reazemă o coloană sau un piedestal.

– Din fr. plinthe. ÓVĂ, ove, s. f. Ornament arhitectural de forma unui ou folosit la decorarea în relief a mulurilor, a cornişelor şi a capitelurilor şi în ornamentaţia mobilierului sculptat, în giuvaiergerie. – Din fr. ove. SCÓTIE s. f. (arhit.) Mulură concavă între două toruri sau între două muluri proeminente; jgheab; scobitură prelungă la baza unor coloane.. (< fr. scotie, lat. scotia) STILOBÁT, stilobaţi, s. m. Suport, soclu, piedestal, de zidărie sau de piatră care susţine un şir de coloane. TAMBÚR, (1, 2) tambure, s. n., (3) tamburi, s. m. 1. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse întrebuinţări în tehnică; Tobă; Piesă cilindrică pentru spargerea şi sortarea granulometrică a pietrei; Tambur grad = piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat, prevăzută cu gradaţii la unul din capete. 2. Porţiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă şi arcurile sau zidurile care limitează un spaţiu boltit; Bază cilindrică sau prismatică a unei cupole; Porţiune prismatică ori cilindrică, între o cupolă şi arcurile sau zidurile care mărginesc un spaţiu boltit. 3. (arhit.) Bloc de piatră, elementul constitutiv al fusului unei coloane din arhitectura clasică; (p. ext.) element cilindric al unei construcţii. 4. Spaţiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o uşă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior şi a împiedica formarea curenţilor de aer în timpul deschiderii uşilor; Spaţiu format din două uşi duble la intrarea într-o clădire, servind drept mediu izolant pentru interior; Vestibul la intrarea unei clădiri, delimitat de două rânduri de uşi; Spaţiu în care se învârteşte o uşă pivotantă cu mai multe aripi. 5. Platformă la intrarea într-un vagon de cale ferată. 6. (Ieşit din uz) Toboşar; Ostaş care bate toba; toboşar militar. ◊ Compus: tambur-major = subofiţer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). – Din fr. tambour. TALÓN, taloane, s. n. 1. Parte a unei foi dintr-un registru, dintr-un chitanţier, dintr-un bonier etc. care rămâne la cotor după ce s-a rupt partea detaşabilă; Parte a unui document care rămâne după detaşarea părţii de bază înmânate solicitantului; . 2. Foaie de control pentru obţinerea unui lucru sau pentru accesul undeva; Document eliberat călătorilor cu avionul, sau cu vaporul care certifică existenţa biletului sau permite controlul trecerii lor prin diversele servicii ale (aero)portului. 3. Parte a ciorapului care acoperă călcâiul, marcată printr-o ţesătură mai deasă. 4. Partidă la unele jocuri de cărţi. 5. Fiecare dintre cele două margini îngroşate şi întărite ale anvelopei unei roţi; Margine tare şi îngroşată a unei anvelope care se introduce în janta roţii Parte, piesă, de la capătul de jos al arcuşului. 6. (arhit.) mulură convex-concavă formată din două sferturi de cerc / două arcuri de cerc, care se racordează. TÉNIE, tenii, s. f. 1.Vierme parazit din genul Taenia, care trăieşte mai ales în intestinul subţire al omului şi al animalelor carnivore; panglică. 2. Structură arhitecturală în formă de bandă, de panglică. – Din fr. ténia, lat. taenia. TIMPÁN, timpane, s. n. 1. (Anat.) Membrană elastică care desparte partea externă a urechii de cea mijlocie, transmiţând prin vibraţii undele sonore la urechea internă. 2. Instrument muzical de percuţie, asemănător cu toba, constând dintr-o membrană întinsă pe o emisferă şi care poate fi acordat; Paucă, Iinstrument muzical de percuţie, acordabil, dintr-un cazan

emisferic de aramă acoperit cu o membrană de piele pusă în vibraţie prin lovirea cu două baghete din lemn. 3. (Arhit.) Suprafață de zidărie netedă sau ornamentată cu sculpturi, situată între o grindă orizontală și un arc de deasupra golului unei uşi sau al unei ferestre; Spaţiu triunghiular între cornişele unui fronton, decorat cu sculpturi; suprafaţa între orizontală şi arcele unei bolţi. 4. Perete de lemn sau de beton armat, parţial scufundat sub apă, care împiedică pătrunderea corpurilor în aducţiune, în camera de echilibru etc. ◊ membrană care separă două camere într-un rezervor. 5. (tehn.) pinion dinţat. – Din fr. tympan, it. timpano. TIRANÍE, tiranii, s. f. 1. Formă de conducere politică în Grecia antică; Formă de guvernământ a unor cetăţi greceşti caracteristică epocii de trecere de la oligarhia aristocratică la democraţia sclavagistă. 2. Conducere politică, guvernare despotică sau obţinută prin uzurpare; Formă de conducere politică în care puterea de stat se afla în mâinile unui tiran; despotism; Guvernare bazată pe puterea nelimitată a unei persoane despotice; Stăpânire nedreaptă, bazată pe asuprire şi violenţă; domnie despotică. 3. Caracterul a ceea ce este tiranic. ♦ Comportare, atitudine de tiran (2); faptă de tiran; despotism, samavolnicie, (înv.) despoţie – Din fr. tyrannie. TITÁN, titani, s. m. 1. Fiecare dintre cei doisprezece fii ai lui Uranus şi ai Geei care s-au răsculat împotriva lui Zeus şi a zeilor din Olimp, în lupta pentru supremaţie titanii sunt învinşi şi au fost aruncaţi în Tartar. 2. fig. Persoană înzestrată cu o forţă fizică sau spirituală extraordinară; Om cu puteri extraordinare; uriaş, gigant; Om cu calităţi extraordinare, cu o putere de muncă ieşită din comun; Om de o putere extraordinară, fizică sau spirituală; Personalitate care s-a impus într-un domeniu. 3. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, casant şi greu fuzibil, care se găseşte răspândit în natură sub formă de compuşi şi care se foloseşte la fabricarea unor oţeluri şi aliaje speciale; Metal dur, alb-argintiu, întrebuinţat la fabricarea oţelurilor speciale, iar, sub formă de oxid, ca pigment alb în pictură. – Din fr. titan, lat. Titan, -anis. TRIGLÍF, triglife, s. n. Ornament al frizei templelor dorice, de forma unei plăci dreptunghiulare din piatră cu trei creste în relief (care se repetă la intervale egale); Element ornamental constând dintr-o placă dreptunghiulară de piatră cu trei creste în relief, care se repetă la intervale egale şi care separă metopele între ele. [Var.: triglífă s. f.] – Din fr. triglyphe. TÓLOS s. n. 1. mormânt preistoric rotund, acoperit cu o cupolă. 2. (ant.) templu circular. (< fr., gr. tholos) TOR, toruri, s. n. 1. Mulură rotundă cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane. 2. Corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului. 3. arhit. Mulură rotundă cu profil convex, semicircular, situată la baza sau la capitelul unei coloane, la ancadramente. – Din fr. tore. VOLÚTĂ, volute, s. f. (Arhit.) Ornament în formă de spirală, folosit la capitelurile coloanelor ionice, corintice şi compozite; p. gener. ornament în spirală; Ornament în formă de spirală, folosit la decorarea capitelului unei coloane, a unei console etc. în stilul ionic. – Din fr. volute, it. voluta.

ATENŢIE LA NOŢIUNILE NOI EXPLICATE ÎN CADRUL CURSULUI sau în DICŢIONAR: • NAOS / DOMOS /CELLA • PRONAOS • OPISTODOMOS • PERISTIL / PTEROMA • IN ANTIS • TETRASTIL • HEXASTIL • OCTOSTIL • DECASTIL • DODECASTIL • PROSTIL • AMFIPROSTIL • PERIPTER • PSEDOPERIPTER • DIPTER • PSEUDODIPTER • MONOPTER • TOLOS • LISTEL • TOR • LĂCRIMAR • DUSINĂ / CIMASĂ • TALON • CAVETĂ • SCOTIE • ASTRAGAL • ORTHOSTAT • STILOBAT • FUS • ENTASIS • TAMBUR • CAPITEL • ECHINĂ • ABACĂ • ANNULI • ANTABLAMENT • ARHITRAVĂ • METOPE • TRIGLIFE • REGULA • TENIA • GUTTE

• LĂCRIMAR • MUTULI • CIMA • FRONTON • CORNIŞĂ • TIMPAN • ACROTER • PALMETE • VOLUTE • OVE • FRIZĂ