+ All Categories
Home > Documents > CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

Date post: 31-Jan-2018
Category:
Upload: vonhu
View: 260 times
Download: 3 times
Share this document with a friend
35
1 Materialele prezentate au scop didactic. Folosirea lor în alte scopuri decât cele necesare procesului de învăţământ, este sancţionată potrivit legislaţiei în vigoare. TEXTE EXPLICATIVE / 2010-2011 ISTORIA UNIVERSALĂ A ARHITECTURII ŞI ARTELOR ANTICHITATEA ŞI EVUL MEDIU Lector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZAŢIA GREACĂ - II PERIOADA CLASICĂ: 480-323 î.Chr. Epoca de aur a civilizaţiei greceşti – deplina maturitate a spiritului elen pe toate planurile existenţei umane. Formă de organizare a societăţii cu caracter revoluţionar pentru epoca respectivă – DEMOCRAŢIA SCLAVAGISTĂ. Modelul oferit de Athena epocii lui Pericle (450-430 î. Chr.). Caracteristici: - participarea tuturor cetăţenilor la conducerea comunităţii - for decizional suprem = Adunarea Poporului – DEMOS, cu prerogative nelimitate asupra treburilor politice ale polisului; din Demos făceau parte cetăţenii liberi născuţi în oraşul respectiv. Mari personalităţi ale filozofiei şi ştiinţelor: - SOCRTAE - DEMOCRIT - HERODOT - HIPOCRAT ale literaturii: - SOFOCLE - ARISTOFAN ale artelor plastice şi arhitecturii:
Transcript
Page 1: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

1

Materialele prezentate au scop didactic. Folosirea lor în alte scopuri decât cele necesare procesului de învăţământ, este

sancţionată potrivit legislaţiei în vigoare.

TEXTE EXPLICATIVE / 2010-2011

ISTORIA UNIVERSALĂ A ARHITECTURII ŞI ARTELOR ANTICHITATEA ŞI EVUL MEDIU

Lector drd.arh. Corina LUCESCU

CIVILIZAŢIA GREACĂ - II PERIOADA CLASICĂ: 480-323 î.Chr. Epoca de aur a civilizaţiei greceşti – deplina maturitate a spiritului elen pe toate planurile existenţei umane. Formă de organizare a societăţii cu caracter revoluţionar pentru epoca respectivă – DEMOCRAŢIA SCLAVAGISTĂ. Modelul oferit de Athena epocii lui Pericle (450-430 î. Chr.). Caracteristici:

- participarea tuturor cetăţenilor la conducerea comunităţii - for decizional suprem = Adunarea Poporului – DEMOS,

cu prerogative nelimitate asupra treburilor politice ale polisului; din Demos făceau parte cetăţenii liberi născuţi în oraşul respectiv.

Mari personalităţi ale filozofiei şi ştiinţelor:

- SOCRTAE - DEMOCRIT - HERODOT - HIPOCRAT

ale literaturii: - SOFOCLE - ARISTOFAN

ale artelor plastice şi arhitecturii:

Page 2: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

2

- POLICLET - FIDIAS - ICTINOS - CALICRATES - MNESICLES

Element definitoriu al epocii:

- stabilirea unui echilibru între idealurile artistice ale lumii greceşti şi modul d etranspunere a acestora în formele artistice.

Formele culturii clasice au persistat şi în deceniile următoare când în situaţia social-politică a lumii greceşti au intervenit mutaţii majore. Perioada lui Pericle – perioada hegemoniei ateniene care a asigurat o anumită coeziune a polisurilor. Ulterior - nesiguranţă şi instabilitate a relaţiilor în interiorul lumii greceşti cu punctul culminant al războaielor peloponeziace. Deteriorarea treptată a democraţiei a permis instaurarrea dominaţiei macedonene iniţiată de Filip al II-lea şi împlinită de Alexandru Machedoon (356-323 î. Chr.) 338 î.Ch. În urma bătăliei de la Cheroneea, Macedonia îşi impune dominaţia asupra Greciei. Prin cucerirea Imperiului Persan de către regele Macedoniei, Alexandru cel Mare (336-323 î.Ch.), sunt puse bazele economice, politice şi culturale ale lumii elenistice. Athena păstrează statutul de centru cultural prestigios Athene pierde poziţia politică dominantă

Page 3: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

3

Perioda lui Alexandru Machedon rupe violent echilibrul lumii greceşti. Imperiul format cuprinde teritorii ce aparţineau unor spiritualităţi diferite de cea elenă. Impactul cu culrile orientale a generat noi sinteze prin care civilizaţia greacă a a similat dar a şi pierdut, s-a restructurat în forme noi. PERIOADA ELENISTICĂ: 323 -31 î.Chr. Rezultă din evenimentele violente ale creării imperiului lui Alexandru Machedon. Moartea sa este urmată de dezmembrarea imperiului care se împarte între foştii generali – DIADOHII. În noile provincii constituite s-au instaurat MONARHII DINASTICE – care reeditau forma de conducere a despoţiilor orientale. Cultura greacă a cunoscut momentul de maximă expansiune. Centrul de greutate s-a deplasat din grecia continentală în marile oraşe ale lumii orientale:

- EFES - PERGAM - ALEXANDRIA

S-au stabilit contacte strânse cu civilizaţia străveche a Asiei Mici şi Egiptului. Cultura ELENĂ devine ELENISTICĂ. Motivaţia schimbărilor vine din noua structură social-politică care a generat modificare comenzii sociale. Filozofi:

- PLATON - ARISTOTEL

Ştiinţa – mai practică, din cauza: - schimburilor comerciale active - dezvoltarea meşteşugurilor

Page 4: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

4

Domină matematica şi astronomia: ARHIMEDE - din Siracuza; construirea maşinilor de război pe baza calculelor matematice; omorât de romani în 212 î.Chr. EUCLID - trăia la Alexandria; dezvoltă geometria euclidiană PTOLEMEU - pământul este plat, stă nemişcat iar soarele şi luna se învârt în jurul său. ETATOSTENE - din Alexandria; pământul are formă sferică. Pune bazele geografiei ştiinţifice. ARISTARH - din Samos; pământul se învârte în jurul soarelui şi în jurul axei sale. Noua societate imprimă tendinţe diferite asupra vieţii artistice – creatorii nu mai servesc idealurile commune ale polisurilor. Grupaţi în academii, legaţi nemijlocit de monarhii locali, arta pe care o produc are un pronunţat caracter de curte. Artele plastice şi arhitectura transpun în imagini monumentale, uneori exaltate, forţa totalitară a monarhiilor elenistice. 146 î. Chr. – Victoria de la Corint – Grecia devine provincia romană ACHAIA – moment care marchează simbolic încheierea ciclului evolutiv al culturii elene. Filonul elen a persistat, asimilat în cultura agresorilor ca o componentă definitorie şi astfel a fost transmis epocilor ulterioare. Întraga cultură europeană este tributară spiritualităţii greceşti, mai ales la nivelul concepţiilor fundamentale. CONSTRUCŢIA ORAŞELOR EPOCA CLASICĂ Caracteristici esenţiale:

- AGORA – spaţiul de întâlnire al cetăţenilor polisului şi sediul diferitelor organisme politice

- SANCTUARELE colectivităţii – pe ACROPOLĂ

Page 5: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

5

Principalele funcţii: - funcţia politico-administrativă aferentă oraşului şi

întrgului teritoriu subordonat a generat programe şi spaţii destinate adunării unor organisme politice sau administrative, grupate în jurul agorei, piaţa publică de adunări.

- Funcţia religioasă – parţial concentrată în sanctuarul principal şi parţial difuză în altare, temple, statui votive, fântâni rituale, în agora sau în alte zone ale oraşului.

- Funcţia de apărare – asigurarea independenţei oraşului, simbol al întregii comunităţi. Amplasare în zone cu configuraţie geografică care să asigure o protecţie naturală la care se adăugau un sistem de ziduri, turnuri şi porţi întărite.

- Funcţia economică nu defineşte calitatea de oraş al unei aşezări greceşti dar, este totdeauna prezentă prin cartierele meşteşugăreşti şi activitatea comercială din zona agorei, în pieţe special amenajate şi în zona portului care cuprindea şi antrepozite.

- Funcţia rezidenţială – definitorie pentru orice aşezare umană

- Funcţia de circulaţie alcătuită din reţeaua de străzi şi pieţe

- Funcţia culturală – teatre, gimasioane, biblioteci, etc. Constituire: - spontan - proiectate Imaginea oraşului este definită de 2 poli coordonatori: - AGORA - centrul vieţii publice - ACROPOLA – centrul vieţii religioase Aşezări constituite spontan: ATHENA, CORINT Carcteristici: - trama stradală neregulată, apparent haotică

Page 6: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

6

- adaptarea pantelor, întreruptă de scări şi rampe care racordează niveluri diferite

- reţea de străzi ierarhizată: străzi principale care leagă porţile oraşului, separă cartierele între ele şi converg către agora iar calea procesiunilor conduce către sanctuarul de pe acropolă; cartierele rezidenţiale sunt deservite de străzi secundare.

- Există o anumită legitate urbană – prescripţii limitative şi elemente de drept de vecinătate, cu aplicare de către funcţionari speciali.

Aşezări constituite pe plan prestabilit: apar din epoca arhaică, în cadrul procesului de colonizare: SELINUNTE, NAPOLI, MARSILIA. Carcteristici: - aplicarea unor principii ordonatoare - străzi dispuse în şah, paralele şi perpendiculare între ele. - Nu este o concepţie ştiinţifică – este aplicarea celui mai

rapid sistem de împărţire a terenului nou ocupat în loturi rectangulare

Aşezări constituite pe plan prestabilit cu forme de urbanism raţional şi preocupări funcţionale - apar în perioada clasică în IONIA. Teoriticianul noii orientări – HIPPDAMUS din MILET – sistematizarea Miletului şi a portului Pireu / sec. V î. Chr. - OLINTH – în Grecia continentală - PRIENE – în Asia Mică Caracteristici oraşe hippodamice ( Olinth, Priene, Milet): - trama stradală în şah - loturi egale ocupate de locuinţe - configuraţie carteziană a reţelei de străzi - formă rectangulară a agorei şi a altor spaţii publice - relativă independenţă a tramei stradale în raport cu

configuraţia terenului

Page 7: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

7

- relativă independenţă între suprafaţa construită şi incinta creată de zidurile de apărare

- nediferenţierea străzilor prin dimensiuni, absenţa unei axe majore

- zoonificare funcţională a aşezării EPOCA ELENISTICĂ Principiile hippodamice se răspîndesc şi se dezvoltă în epoca elenistică – tendinţă generată de fondarea numeroaselor aşezări noi – ALEXANDRIA – în Egipt. Tendinţe diferite în evoluţia ştiinţei construcţiei oraşului: PERGAM – structura urbană urmăreşte obţinerea unor efecte de monumentalitate prin dispunerea construcţiilor în terase succesive, cu imagini arhitecturale spectaculoase, copleşitoare. ORAŞUL IDEAL - PLATON, ARISTOTELL AGORA Funcţia dominantă, civică, se desfăşura în spaţiul liber al pieţei. În jurul spaţiului central erau dispuse principalele clădiri destinate vieţii colective a polisului, spaţiile de întrunire a diferitelor organisme politice. O componentă caracteristică a agorei este clădirea cu portic – STOA – spaţiu acoperit, limitat către agora prin coloane, destinat promenadei, contactelor şi discuţiilor între cetăţeni, comerţului, artei – construcţie asemănătoare basilicilor din forurile romane de mai târziu. AGORA Locul de întâlnire al cetăţenilor pentru pentru dezbateri şi deliberări în probleme de interes comun.

Page 8: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

8

Treptat, agora a acumulat şi alte funcţii, subordonate însă funcţiei civice:

- religioasă - comercială

Funcţia dominantă, civică, se desfăşura în spaţiul liber al pieţei. În jurul spaţiului central erau dispuse principalele clădiri destinate vieţii colective a polisului, spaţiile de întrunire a diferitelor organisme politice. O componentă caracteristică a agorei este porticul – STOA – spaţiu acoperit, limitat către agora prin coloane, destinat promenadei, contactelor şi discuţiilor între cetăţeni – construcţie asemănătoare basilicilor din forurile romane de mai târziu. Funcţia comercială:

- iniţial în aer liber - ulterior în barăci improvizate - mai târziu a a evoluat în spaţii special amenajate – unele

stoa erau dublate de şiruri de prăvălii - în perioada elenistică apare separarea funcţiei comerciale

de cea civică – în zona porturilor apar agore comerciale Funcţia religioasă rezultă din conţinutul sacru conferit agorei – locul unde se luau hotărârile majore privind viaţa polisului trebuia să se afle sub protecţia zeilor. În agora se aflau:

- morminte ale unor personalităţi ale istoriei cetăţii - altare - temple - calea procesiunilor

Amplasamentul agorei corespunde, în general, cu centrul de greutate al aşezării. Configuraţia agorei depinde de tipul de aşezare căreia îi aparţine.

Page 9: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

9

CONSTRUCŢII PENTRU ADUNĂRI PUBLICE Cuprind programe relativ diferite dar care au beneficiat de rezolvări funcţionale asemănătoare. Apariţia lor s-a datorat existenţei unor organisme de conducere a polisului, cu atribuţii şi prerogative diferite, care se întruneau periodic. BULEUTHERION / TERSILION – întrunirile senatului polisului – BOULE; de ex. pt Athena, în sec. VI î. Chr., senatul era format din 500 reprezentanţi ai celor 10 triburi. ECCLESIASTHERION – locul destinat adunării poporului – ECCLESIA / DEMOS, forul decizional suprem care aproba sau infirma acţiunile propuse de senat; cuprindea toţi cetăţenii polisului. Iniţial – în aer liber sau pe o colină amenajată Ulterior – în teatre PRITANEION – construcţie unde pritannii, se întruneau, primeau ambasadori întreţineau focul sacru al zeiţei Hestia. Pritanii eau un corp de magistraţi, aleşi pentru o perioadă limitată, 35-39 zile, care nu aveau putere executivă sau decizională, dar deţineau simbolurile aurorităţii supreme: sigiliul statului şi cheile tezaurului. Aveau atribuţia păstrăriii focului sacru al zeiţei Hestia. Construcţia era de mici dimensiuni, apropiată de imaginea unei locuinţe. TELESTERION – locul de desfăşurare a unor adunări religioase în sanctuare cu caracter particular – ELEUSIS Problemele construcţiilor pentru adunări publice:

- adăpostirea unui număr mare de participanţi - amplasarea participanţilor astfel încât să poată percepe

tribuna vorbitorilor - acoperirea spaţiului amplu

Page 10: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

10

Evoluţia construcţiilor pentru adunări publice: - în perioada arhaică / OLIMPIA– construcţie alcătuită

dintr-un spaţiu rectangular cu o terminaţie absidială; existenţa unui şir de stâlpi pentru susţinerea acoperirii, împărţeau spaţiul în două nave şi obturau perceperea.

- dispunerea gradenelor în formă de U – Athena - sală hipostilă - şiruri de coloane echidistante – ELEUSIS,

de tip apadana - dispoziţia coloanelor după o schemă radială cu centrul în

zona tribunei - apropiere de schema teatrelor şi a odeoanelor, dar cu 4

coloane amplasate astfel încât să nu obtureze perceperea tribunei.

Aportul grec – găsirea unor scheme funcţionale care să să poată fi adaptate nivelului tehnic al epocii.

PROGRAME DE ARHITECTURĂ Civilizaţia greacă este prima civilizaţie antică care impune arhitecturii o comandă socială complexă:

- construcţii pentru organismele de conducere colectivă - spaţii urbanistice pentru contacte sociale, discuţii,

tranzacţii comerciale – agora - edificii pentru activităţi colective indispensabile societăţii

greceşti – teatre şi odeoane, palestre, gimnazioane şi stadioane

Arhitecţii greci au fost obligaţi să creeze clădiri corespunzătoare unor funcţiuni noi. Programul prioritar – TEMPLUL – expresie a rolului religiei în societatea antică greacă dar şi un simbol civic, materializare a puterii şi prestigiului polisului. Religia greacă a avut un caracter antropomorf.

Page 11: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

11

Forme de cult: rugăciuni, purificări, ofrande, sacrificii Cultul colectiv implica participarea tuturor cetăţenilor polisului la marile serbări care alături de conţinutul religios conţineau şi o componentă socială, de exprimare a spiritului civic al unei comunităţi umane. În cadrul serbărilor care puteau dura câteva zile aveau loc: - procesiuni şi sacrificii - întreceri sportive sau concursuri culturale Templele se înscriu în ansamblurile complexe ale sanctuarelor care alcătuiesc zona sacră a fiecărui polis, fiind aşezate de obicei pe o înălţime - acropola. SANCTUARUL cuprinde: • incinta sacră – TEMENOSUL, limitat de ziduri • porţi monumentale – PROPILEE • templele • altare de sacrificiu – simple platforme dalate • statui cu carcater votiv

CONSTRUCŢII RELIGIOASE Formele de practicare a cultului precum şi modul de înţelegere a religiei au reprezntat factorii care au condiţionat constituirea unei anumite tipologii a arhitecturii religioase. Religia greacă a avut un caracter antropomorf – zeităţile erau imaginate ca beneficiind de înfăţişare umană, de reacţii, sentimente şi atitudini omeneşti, participând activ la viaţa individului şi a societăţii. Forme de cult:

- rugăciuni - purificări - ofrande - sacrificii

Page 12: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

12

Cultul colectiv implica participarea tuturor cetăţenilor polisului la marile serbări care alături de conţinutul religios conţineau şi o componentă socială, de exprimare a spiritului civic al unei comunităţi umane. În cadrul serbărilor care puteau dura câteva zile aveau loc procesiuni şi sacrificii, dar şi întreceri sportive sau concursuri culturale, cu întreaga participare a cetăţenilor polisului. Relaţia religie-viaţa civică este reflectată şi de faptul că în Grecia antică nu exista un corp distinct de preoţi, această funcţie fiind îndeplinită de magistraţii oraşului. Templul grec a fost conceput ca o locuinţă simbolică a zeului, materializat printr-o reprezentare antropomorfică, statuia. Modelul ales a fost locuinţa princiară prehelenică de tip megaron. Templele se înscriu în ansamblurile complexe ale sanctuarelor care alcătuiesc zona sacră a fiecărui polis, fiins aşezate de obicei pe o înălţime - acropola. SANCTUARUL cuprinde:

- incinta sacră – TEMENOSUL, limitat de ziduri - porţi monumentale – PROPILEE - templele - altare de sacrificiu – simple platforme dalate - statui cu carcater votiv

SANCTUARELE PANELENICE Erau utilizate de întregul popor grec pentru anumite forme de cult:

- DELPHI (APOLLO) – divinaţii - EPIDAUR – tămăduire – izvoare ape termale

Page 13: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

13

- ELEUSIS – mistere legate de cultul DEMETREI, accesibile numai iniţiaţilor

- CORINT şi OLIMPIA – întâlniri periodice - jocurile istmice şi olimpice

Activităţile variate necesitau construcţii cu diferite funcţiuni:

- temple ale zeului care patrona sanctuarul - temple ale unor alte zeităţi - altare - statui - tezaure – mici edificii donate de diferite polisuri - locuinţe ale preoţilor - teatre - stadioane - palestre - gimnasioane - hanuri pentru adăpostirea pelerinilor – KATAGOGION

TEATRUL Se sitează la limita dintre clădirile religioase şi cele cu destinaţie laică. Spectacolul ritual a devenit treptat şi spectacol-diverisment, cu larg caracter popular. Teatrul a fost creat de greci în secolul V î.Hr. S-a născut din serbările organizate în cinstea zeului Dyonisos, divinitate ocrotitoare a viilor, livezilor şi ogoarelor roditoare (fecunditatea naturii). Un grup de bărbaţi îl reprezentau pe zeu şi pe însoţitorii săi, satirii, costumaţi cu blănuri şi coarne de ţap („tragos”), cântând şi dansând în jurul unui altar. Treptat, din grupul respectiv, numit cor, s-a desprins o persoană, apoi două, apoi mai multe – actorii - care schimbau replici cu corul.

Page 14: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

14

În timp s-au amenajat locuri speciale pentru reprezentaţiile teatrale (amfiteatre) şi s-au scris texte speciale interpretate de actori şi cor. Autorii greci au scris tragedii şi comedii. Cei mai de seamă autori de tragedii au fost Eschil, Sofocle şi Euripide, iar cei mai importanţi autori de comedii au fost Aristofan şi Menandru. În Grecia Antica, numai băieţii şi bărbaţii erau actori. Ei purtau măşti pentru ca publicul să ştie ce rol joacă - de bărbat sau de femeie, de înţelept sau de nebun, etc. Geneza programului de arhitectură s-a efectuat până în perioada clasică:

- pornind de la un sistem simplu de gradene din lemn rezemate direct pe panta terenului, s-a trecut la construcţia din piatră, cu gradene dispuse în formă de U, de trapez sau pe contur oval.

- Cananoanele acestui program au fost fixate de teatrul lui Dyonisos din Athena şi Teatrul din Epidaur.

Trăsături caracteristice:

- amplasament dictat de conţinutul religios al funcţiunii pe care o îndeplineşte: - în ansamblul sanctuarelor panelenice – DELPHI,

EPIDAUR - în apropierea incintei sacre a polisului - ATHENA

- între spaţiul construit al teatrului şi mediul înconjurător

se realizează o relaţie de continuitate: gradenele sunt rezemate direct pe panta terenului, organismul scenei nu obturează total privirea spectatorilor astfel încât peisajul natural intervine ca fundal – concepţie grecească de a înscrie obiectul construit în natură

Page 15: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

15

- rezolvările funcţionale ale teatrelor greceşti servesc tipul de spectacol specific lumii antice şi evoluează în paralel cu evoluţia dramaturgiei

Teatrul cuprinde 2 elemente funcţionale esenţiale:

- spaţiul destinat spectatorilor – TEATRONUL - spaţiul destinat desfăşurării spectacolului – SPAŢIUL

DE JOC TEATRONUL este alcătuit din:

- sistem de gradene de piatră rezemate pe panta uşor amenajată a unui deal; ele se înscriu într-un contur care depăşeşte cu puţin un semicerc iar extremităţile sunt întărite cu ziduri de sprijin. Accesul şi evacuarea spectatorilor (până la 44.000) se efectua printr-un sistem de circulaţii orizontale – DIASOMA, amplasate la partea superioară a teatronului. La teatrele mari existau şi diasome intermediare. Circulaţiile orizontale erau legate prin scări care împărţeau teatronul în sectoare. Primul rând de gradene, de la nivelul inferior, era destinat preoţilor, magistraţilor sau cetăţenilor cu privilegii speciale, fiind alcătuit dintr-un şir de fotolii din piatră.

Rezolvarea impecabilă a problemelor acustice era asigurată prin procedee diferite:

- forma teatronului care permitea o reflectare convenabilă a sunetelor

- introducerea unor vase ceramice de rezonanţă sub gradene şi la partea superioară a teatrului

- prezenţa unei perdele de vegetaţie cu rolul de a absorbi sunetele

SPAŢIUL DE JOC este alcătuit din:

- platforma circulară centrală – ORCHESTRA, pentru evoluţia corului

- ansamblul scenei – unde evoluau actorii

Page 16: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

16

Orchestra avea în centru un altar – TIMELE, şi era parţial înconjurată de gradene, amplasare care sugerează ponderea rezervată corului în cadrul spectacolului. Accesul corului la orchestră se efectua prin două porţi monumentale dispuse lateral – PARADOI Scena era alcătuită dintr-o platformă de joc – LOGEION, şi un fundal construit cu rol şi de culise – SKENE. Se folosea un decor sugestiv, beneficiind de anumite tehnice cum ar fi:

- practicabilele - decorul-fundal pictat pe bucăţi de piele şi montat, pentru

modificarea înălţimilor, pe un sistem de şevi telescopice - decoruri laterale alcătuite din prisme triunghiulare

rotative care permiteau schimbări rapide – - scripeţi pentru apariţia personajelor divine - platfoeme rotative - dispozitive pentru creat zgomote

Evoluţia dramaturgiei impune diminuarea rolului corului şi mărirea importanţei scenei care sporeşte în dimensiuni şi este mult mai bogat tratată arhitectural. ODEONUL – teatru acoperit

Page 17: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

LOCUINŢELE Domină prin număr dar nu prin tratare estetică şi tehnică. Formele de locuire reflectă modul de viaţă specific, mentalităţi, relaţii sociale.

Rezolvări:

- juxtapunerea locuinţelor – fronturi continui către stradă - spaţii orientate către interior, spre o curte, cu obturarea

aproape totală către exterior - zonificare interioară – zonă aferentă bărbaţilor şi o alta

destinată femeilor, unde erau incluse şi spaţiile gospodăreşti

- utilizare multifuncţională a curţii şi existenţa unor spaţii intermediare deschise dar acoperite – logii sau portice – din cauza climei care permite desfăşurarea de activităţi în aer liber

17

Page 18: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

EPOCA CLASICĂ

- locuinţele nu reflectă rangul sau starea materială a proprietarului

EPOCA ELENISTICĂ

- locuinţele reflectă rangul sau starea materială a proprietarului prin diferenţieri sensibile ca dimensiuni, confort şi tratare arhitecturală / curte cu peristil, decoraţie în mozaic şi bazine de apă– Apare programul de PALAT (PERGAM)

SCHEMA FUNCŢIONALĂ A LOCUINŢEI GRECEŞTI:

18

• V: PROTHYRON • A: AULE • AN: ANDROS • P: PASTAS • AT: atelierul • B: bucătărie, baie • L: camere

Page 19: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

Spaţii esenţiale pentru o locuinţă greacă: • a: vestibulul de acces – PROTHYRON • b: curtea interioară – AULE – cu rol de distribuţie a

circulaţiilor şi spaţiu pentru unele activităţi domestice • c: antecamera androsului • d: încăperea de primire a capului familiei ANDROS –

accesibil din vestibul prin intermediul unui spaţiu intermediar - antecamenra; în andros se desfăşurau mesele festive, erau primiţi oaspeţii

• e: camera sclavilor • f: loggia deschisă către curte printr-un şir de stâlpi de

lemn – PASTAS – locul unde se desfăşurta o mare parte din activităţile familiei; spaţiul care distribuie circulaţiile; zonă destinată contactelor sociale şi relaţiilor economice

• g: sala de mese – OIKOS • h: baie • i: bucătărie

nucleul baie-bucătărie – grupate pentru folosirea eficientă a încălzirii şi canalizării comune

• j: încăperile de locuit – dormitoarele; uneori la etaj • k: atelierul – avea acces direct din stradă şi din

prothyron, astfel încât să fie scos din circuitul vieţii familiei

19

Page 20: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

20

Preocupări de a asigura condiţii minime de igienă: - canalizare - orientarea încăperilor principale către sud

Forme şi decoraţie modeste. Există şi un tip particular de locuire

– locuinţe colective SYNOIKIAI – Athena – imobile multietajate - Alexandria

CONSTRUCŢIILE PENTRU EDUCAŢIE FIZICĂ În lumea greacă, practicarea sportului deţinea un rol important, sub 2 forme:

- preocupare constantă – educaţia fizică reprezenta una din componentele de bază ale sistemului de învăţământ

- întreceri frecvente desfăşurate în legătură cu serbările religioase

GIMNASIOANE şi PALESTRE – destinate practicării curente a sportului. Alcătuite, în general, dintr-o curte amplă înconjurată de diferite încăperi anexe (băi, spaţii pentru odihnă) precedate de portice. Gimnasioanele alcătuiau ansambluri de mari dimensiuni, amplasate în cadrul sanctuarelor sau în apropierea oraşelor, în zone cu vegetaţie bogată, fiind necesară prezenţa unui râu sau a unui izvor.

STADIONUL – destinat întrecerilor sportive. Amplasat în complexul sanctuarelor fiind rezultatul motivaţiilor religioase ale spectacolului sportiv – DELPHI, EPIDAUR, OLIMPIA. Rezolvarea funcţională a fost preluată de către romani şi se regăseşte, fără modificări esenţiale şi în epoca modernă. Elementul esenţial – PISTA DE ALERGĂRI – a cărei lungime era dictată de lungimea tradiţională a cursei: 1 stadiu = cca. 180 m.

Page 21: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

21

Pentru curse mai lungi, posta era dublă. Locurile de start erau marcate prin CIPI – piese cilindrice aplatizate din piatră Punctele de inflexiune era marcat prin TERMĂ – piesă asemănătoare cipilor. Pe laturile pistei erau dispuse TRIBUNELE, alcătuind un contur:

- dreptunghiular – EPIDAUR, OLIMPIA - de U alungit – ATHENA, DELPHI

Pentru tribune s--a utilizat, în general, panta naturală a terenului. ARHITECTURA FUNERARĂ Ritualurile de înmormântare şi cultul morţilor aveau forme relativ simple. Marcarea mormântului prin:

- în perioadele vechi - un vas funerar de mari dimensiuni sau o stelă sculptată

- în lumea coloniilor Asiei Mici, sub influenţa concepţiilor orientale – morminte de mari dimensiuni, construite la suprafaţa solului, cuprinzând uneori multiple spaţii. Ex.: Mausoleul lui Halicarnas

CONSTRUCŢII DESTINATE VIEŢII SOCIALE BIBLIOTECI BĂI PUBLICE HANURI DEPOZITE DE MĂRFURI ARSENALE MONUMENTE CU CARACTER COMEMORATIV FÂNTÂNI DECORATIVE FÂNTÂNI UTILITARE PARCURI AMENAJATE

Page 22: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

22

ADRESE FILMULEŢE - TEATRU ANTIC GREC History of Theatre 1 - From Ritual to Theatre http://www.youtube.com/watch?v=lQOPFxuiaWQ History of Theatre 2 - Development of Classical Greek Tragedy http://www.youtube.com/watch?v=dmBDfl9YJY4&feature=related History of Theatre 3 - From Satyr Play to Comedy http://www.youtube.com/watch?v=FxqqHr0-6Lo&feature=related History of Theatre 4 - From Greek to Roman Theatre (buildings) http://www.youtube.com/watch?v=a0xWwhW_SuU&feature=related History of Theatre 5 - The Illusion Illustrated http://www.youtube.com/watch?v=5GIkxkO14eo&feature=related History of Theatre 6 - The Framing of the Illusion http://www.youtube.com/watch?v=JeZTYoiROkM&feature=related History of Theatre 7 - The Arched Spectacle http://www.youtube.com/watch?v=l8vaTMiyJLg&feature=related History of Theatre 8 - From Palace to Public House http://www.youtube.com/watch?v=iZ3H57kYKWQ&feature=related DICŢIONAR ACRÓPOLĂ, acropole, s. f. Citadelă în orașele din vechea Grecie, aşezată pe o înălţime şi adăpostind principalele edificii publice; Cetăţuie înăuntrul oraşelor antice greceşti, pe o înălţime şi adăpostind palate, temple. – Din fr. fr. acropole, gr. akropolis AGORÁ s. f.

1. Piaţă publică în orașele Greciei antice, unde se aflau principalele instituţii şi unde se ţineau adunările publice; Piaţă publică a oraşelor greceşti antice în care se concentrau viaţa civică şi negoţul.

2. Adunare a poporului care se ţinea în această piaţă; Din fr. agora, gr. agora CRESTOMAȚÍE, crestomații, s. f. Culegere de texte din diferiţi autori, reprezentative pentru valoarea lor filologică, istorică, documentară etc.; Culegere de texte selecţionate conform programelor şcolare; analecte. – Din fr. chrestomathie. DEMOCRAȚÍE, democrații, s. f. 1) Formă de organizare şi de conducere politică a societăţii, care proclamă suveranitatea poporului; Formă de organizare şi de conducere a unei societăţi, în care poporul îşi exercită (direct sau indirect) puterea; Formă de organizare politică a societăţii care proclamă principiul deţinerii puterii de către popor. ◊ ~ sclavagistă = tip de democraţie în care puterea era exercitată de stăpânii de sclavi; ~ burgheză = formă specifică orânduirii capitaliste, prin care se încearcă să se asigure libertatea şi egalitatea generală a cetăţenilor în faţa legilor;

Page 23: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

23

~ populară = formă de democraţie apărută într-o serie de ţări din Europa şi Asia, după cel de-al doilea război mondial, în care puterea aparţine clasei muncitoare în alianţă cu ţărănimea şi alte categorii de oameni ai muncii; ~ internă de partid = principiu organizatoric al partidului marxist-leninist potrivit căruia toţi membrii săi ar avea dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului şi de viaţa internă de partid; ~ economică = democraţie care presupune participarea sistematică directă sau prin reprezentanţi (inclusiv manageri), liber şi expres aleşi ai poporului, la conducerea şi realizarea procesului de producţie, repartiţie şi schimb la toate nivelurile economiei. 2) Formă de guvernare a statului, bazată pe separaţia puterilor şi pe votul universal. 3) Stat căruia îi este proprie o astfel de organizare. 4) Metodă de conducere a unui colectiv, care asigură participarea tuturor membrilor la luarea deciziilor importante. – Din fr. démocratie. DIVINÁȚIE, divinații, s. f. (Livr.) Dar, putere a unor persoane de a desluşi şi lucruri ascunse, neştiute şi mai ales viitorul. 1) Putere magică de a ghici viitorul. 2) Prezicere a viitorului prin practici superstiţioase. Din fr. divination, lat. divinatio, -onis. ELENÍSM s. n. 1. Perioadă din istoria popoarelor din bazinul Mării Mediterane, cuprinsă între moartea lui Alexandru Macedon şi sfârşitul sec. I a. Cr.; Perioadă în istoria şi civilizaţia societăţii sclavagiste a popoarelor din bazinul Mării Mediterane, între epoca cuceririlor lui Alexandru Macedon şi căderea imperiului acestuia sub stăpânirea romană, prin amestecul formelor greceşti de organizare politică, culturale, religioase cu cele orientale. 2. Termen care denumeşte cultura Greciei antice şi influenţele exercitate de ea. 3. Împrumut din limba elenă; Expresie specifică limbii elene. Din fr. hellénisme,. germ. Hellenismus. FÁUN, fauni, s. m. 1. Zeu al fecundităţii din mitologia romană; (sens curent) divinitate romană campestră,

protectoare a câmpiilor, pădurilor şi turmelor, înfăţişată ca un bărbat cu coarne şi cu picioare de ţap.

2. Ființă imaginară în chip de bărbat cu coarne, urechi lungi şi picioare de ţap, protector al câmpiilor, al pădurilor şi al turmelor.

– Din lat. faunus. GRADÉN, gradenuri (gradene), s. n. 1. Treaptă înaltă, aşezată la baza unui edificiu. 2. Fiecare dintre treptele unui amfiteatru, stadion etc., pe care sunt aşezate băncile sau scaunele. 3. Denivelare de teren provenind din retragerea gheţarilor între o vale confluentă şi una principală. – Din fr. gradin. HEGEMONÍE s. f. 1. Faptul de a avea rolul de conducere; supremaţie, dominaţie, de obicei a unui stat faţă de

alte state; Supremaţie politică sau economică a unui oraş într-o ţară 2. Poziție dominantă; Supremaţie, dominaţie; Rol conducător. 3. Drept al unui oraş antic de a conduce treburile confederaţiei din care făcea parte. – Din fr. hégémonie. ÍSTMIC, -Ă adj.

Page 24: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

24

1. care aparține unui istm. 2. jocuri istmice = serbări la vechii greci care se organizau din doi în doi ani, în Istmul

Corintic, cu întreceri de lupte, alergări, aruncarea discului şi a suliței etc. Cf. fr. isthmique, lat. isthmicus]. MISTÉR1, mistere, s. n. 1. Ceea ce este (încă) necunoscut, neînţeles sau descoperit; taină; secret; Lucru necunoscut sau nepătruns de raţiune; taină; enigmă. 2. Dogmă creştină pe care biserica o consideră inaccesibilă raţiunii omeneşti, Doctrină religioasă care nu era împărtăşită decât unui număr restrâns de iniţiaţi; Dogmă religioasă creştină care trebuie primită aşa cum este şi care se crede a fi inaccesibilă raţiunii. 3. (La pl.) Ritualuri religioase secrete în Grecia şi Roma antică la care participau doar cei iniţiaţi; (în antichitatea greco-romană) Ansamblu de teze şi de practici religioase, cunoscute numai persoanelor iniţiate. 4. (în evul mediu)Lucrare dramatică specifică evului mediu, cu caracter religios sau laic, reprezentată cu prilejul unor sărbători (religioase). 5. (Mai ales în Anglia) Termen de adresare către un bărbat care nu are titlu nobiliar; domn. – Cuv. engl. – Din fr. mystère, lat. mysterium. MONARHÍE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă aparţine unei singure persoane (rege, împărat, ţar, şah etc.) şi se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituţională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituţie; Formă de guvernământ în care puterea politică supremă aparţine unui monarh; regalitate; regalism. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia; Stat guvernat de un monarh; regat. – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie. NÍMFĂ, nimfe, s. f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre zeiţele apelor, ale pomilor, ale crângurilor şi ale

munţilor, personificând forţele naturii; Zeiţă ocrotitoare a apelor, munţilor şi a pădurilor. 2. Fig. Fată tânără şi frumoasă, plină de graţie; Naiadă. 3. Formă de metamorfoză prin care trec unele insecte după stadiul de larvă şi înainte de a se

transforma în insecte adulte; pupă. Din fr. nymphe, lat. nympha. ODEÓN, odeoane, s. n. 1. Tip de edificiu specific antichității greco-romane, destinat manifestărilor culturale; (în antichitatea greco-romană) Clădire specială pentru manifestaţii artistice (audiţii muzicale, recitaluri de poezie etc.); Teatru acoperit pentru audiţii muzicale, la greci şi la romani. Primele O. au apărut la Atena, cel mai celebru fiind acela construit în timpul lui Pericle pe Acropole (cu lemnăria provenind de la corăbiile persane capturate la Salamina). O. se prezenta ca un teatru acoperit, de mici dimensiuni. Amfiteatrul, destinat publicului, avea o pantă mai abruptă decât în teatrele obişnuite – această tendinţă a desfăşurării pe verticală mai curând decât în lărgime fiind menită să favorizeze acustica*. Inițial, în O. se ţineau concursurile de cânt, dar cu timpul, tot aici au început să aibă loc şedinţe de judecată, adunări ale poporului etc. Pe lângă cele patru O. de la Atena, grecii – şi mai târziu romanii – au ridicat astfel de construcţii la Corint, Efes, Epidaur, Pompei, Taormina, Smirna etc. 2. Astăzi, nume aplicat frecvent cinematografelor şi teatrelor. Cel mai cunoscut e teatrul „Odéon” din Paris (1791). Din fr. odéon, gr. Ὼδεῖον, din ᾠδή [odé] „cântec” OLÍMPIC, -Ă, olimpici, -ce, adj., s. m.

Page 25: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

25

1. Adj. (În sintagma) Jocuri olimpice = competiţii sportive organizate în Olimpia (Peloponez) în cinstea lui Zeus, cu caracter periodic, practicate în Grecia antică o dată la patru ani, şi reluate în timpurile moderne sub formă de concursuri internaţionale complexe; olimpiadă 2. Adj. Care aparţine jocurilor desfăşurate în cadrul unei olimpiade. 3. Care ţine de Olimp; propriu Olimpului. 3. Adj. Fig. (Rar) Olimpian, maiestuos. 4. S. m. Participant la o olimpiadă. fr. olympique, lat. olympicus, gr. olympikos PALÉSTRĂ, palestre, s. f. 1. (În Grecia și în Roma antică) Loc special destinat pentru practicarea gimnasticii, luptelor. 2. Școală de educaţie fizică în Atena antică, urmată de băieţii în vârstă de 13-15 ani, după absolvirea şcolii de gramatică şi a celei de chitară. Cf. lat. palaestra, gr. palaistra < pale – luptă PANELÉNIC, -Ă, panelenici, -ce, 1. adj. Referitor la panelenism, de panelenism; panelenistic, panelenist. 2. serbări panelenice = serbări organizate în cinstea zeilor, la care participau tineri veniţi din

toate părţile Greciei antice şi la care aveau loc întreceri atletice, muzicale şi poetice. – Din fr. panhellénique. PÓLIS, polisuri, s. n. Formă de organizare statală în Grecia antică; oraş-stat în Grecia antică; (în Grecia antică) Formă de organizare social-politică şi economică a societăţii sclavagiste; oraş-stat în Grecia antică, cetate întărită a conducătorului militar, care s-a transformat apoi într-un centru economic şi politic – Din gr. polis. SANCTUÁR, sanctuare, s. n. 1) Parte a unei biserici, declarată sfântă, unde accesul profanilor este interzis; altar, loc sfânt; Loc într-un templu sau într-o biserică socotit sfânt şi interzis profanilor, consacrat ceremoniilor religioase. 2) Edificiu destinat oficierii ceremoniilor religioase; lăcaş de cult; 3) fig. Loc consacrat pentru un anumit lucru; Loc inviolabil; parte foarte intimă. Din lat. sanctuarium, fr. sanctuaire. SATÍR, satiri, s. m. 1. Fiecare dintre divinităţile rustice din mitologia greacă, reprezentată printr-o fiinţă cu corp omenesc acoperită cu păr, cu coarne şi picioare de ţap (sau de cal), care personifica instinctele brutale; (în mitologia greacă) Divinitate secundară, prezentat ca un monstru păros, cu coarne mici, urechi mari și ascuţite şi cu picioare de cal sau de ţap, personificând brutalitatea. 2. fig. Persoană cinică și desfrânată; Epitet dat unui om cinic și desfrânat; Om desfrânat, libidinos. Din fr. satyre, lat. Satyrus. SILÉN, sileni, s. m. 1. Nume dat, în mitologia greacă, satirilor bătrâni; p. ext. persoană în vârstă care, sub o înfăţişare grotescă, ascunde o înţelepciune ironică. – 2. (mit.) Personaj din mitologia greacă, mentorul lui Dionysos, simbol al beţivilor. 3. satir bătrân. 4. specie de macac din sudul Indiei. (< fr. silène) Din lat. Silenus, fr. Silène.

TEXTE DIN DIVERSE SURSE

Page 26: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

26

(CRESTOMAŢIE) CELE 7 MINUNI ALE LUMII ANTICE

1. Piramida lui Kheops 2. Grădinile suspendate ale Semiramidei 3. Statuia lui Zeus din Olympia 4. Templul zeiţei Artemis din Efes 5. Mausoleul din Halicarnas 6. Colosul din Rodos 7. Farul din Alexandria

Statuia lui Zeus din Olimpia Una dintre cele sapte minuni ale lumii era situata la 150 de kilometri de Atena si a fost construita de Fidias, in anul 450 i.d.H. Cheltuielile pentru constructia acestuia au fost asigurate printr-o colecta de amploare, desfasurata in toata Grecia, in anul 470 i.d.Hr, iar constructia acesteia a durat 14 ani. Fata, bratele, mainile si picioarele statuii erau din fildes. Parul, podoabele si sandalele lui Zeus erau din aur, iar ochii din pietre pretioase. Asa cum el il detronase pe tatal sau Chronos, Zeus a trebuit, dupa aproape 1100 de ani de jocuri olimpice, sa cedeze locul Dumnezeului crestin. In anul 393 d.H., imparatul bizantin Theodosius I a interzis cultul pagan din Olimpia. Templul lui Zeus fusese deja serios afectat, in secolul al II-lea d.H., de un cutremur. Nu se stie exact ce s-a intamplat cu aceasta statuie. Exista voci care sustin ca niste talhari o daramasera deja pe la anul 350 d.H. Alte surse afirma ca a fost transportata la Constantinopol, unde a fost distrusa intr-un incendiu. Statuia lui Zeus, avea probabil o structură internă din lemn. Statuia, cu o înălţime estimată la aproximativ 12 m. Pentru a o adăposti a fost construit un templu. Templul lui Zeus, a carui constructie a fost terminata in anul 457 i.e.n., avea, dupa toate probabilitatile, 64 de metri lungime si aproape 28 de metri latime. Constructia a fost incredintata lui Libon din Eleea, decorarea frontului anterior (reprezentand lupta lui Pelops cu Oenomaos) lui Paconios din Mendes, iar a frontului posterior (lupta centaurilor cu lapitii) lui Alcamenes. Aici, in acest impresionant edificiu, a fost asezata statuia lui Zeus, pe care sculptorul Fidias l-a reprezentat cu sprancenele incruntate - caci Zeus manuia si fulgerele (mai tarziu, romanii il vor numi Jupiter Tonans). Fidias a fost, fara indoiala, cel mai pretuit dintre sculptorii vremii - mai celebru decat contemporanii sai Miron ("Discobolul") si Policlet ("Doryphor"); s-a nascut intre 490-495 i.e.n. si probabil ca era atenian de vreme ce Pericle obisnuia sa-i ceara sfatul in legatura cu treburile Cetatii; cunoastem numele tatalui sau, caci (dupa cum ne relateaza Pausanias) pe soclul statuii lui Zeus se afla gravata inscriptia "Fidias Atenianul, fiul lui Charmidas, m-a creat"; de asemenea cunoastem trei dintre operele sale cele mai insemnate, doua statui ale Atenei, una criselefantina (din aur si fildes) si una din bronz, precum si statuia lui Zeus Olimpicul; in sfarsit, stim ca a murit in jurul anului 431 i.e.n.,

Page 27: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

27

informatie care ne ajuta sa stabilim cu oarecare aproximatie anul inaugurarii statuii din Olympia, trecuta printre Cele sapte minuni ale lumii vechi. Daca pornim, asadar, de la faptul ca Fidias si-a petrecut ultimii ani ai vietii la Olympia si ca lucrarea sa anterioara, statuia Atenei Parthenos, a fost inaugurata in 438 i.e.n., ne ramane, pentru statuia lui Zeus Olimpicul, intervalul 437-431 i.e.n. Este, desigur, o ipoteza bazata pe conjuncturi (foarte probabila de altfel) in lipsa unor informatii exacte; Strabon si Pausanias ne-au lasat descrieri amanuntite ale impunatoarei statui, despre care vorbesc cu admiratie si respect, dar nu mentioneaza nicaieri anul inaugurarii - lucru firesc daca tinem cont ca Strabon si-a redactat Geografia cu peste patru veacuri mai tarziu, iar "Descrierea Eladei" a lui Pausanias dateaza din secolul II e.n. Infatisarea statuii ne este cunoscuta astazi - mai bine cunoscuta decat a celorlalte "minuni" (bineinteles cu exceptia Marii Piramide, care a rezistat pana in zilele noastre) - din descrierile autorilor pomeniti mai sus si din imagini pastrate pe alte monumente si pe cateva monezi. Statuia, inalta de 15 metri il infatisa pe Zeus sezand pe un tron si (ne spune Strabon) "aproape ca atingea plafonul cu capul si vazandu-l nu te puteai impiedica sa gandesti ca, daca s-ar ridica in toata inaltimea sa, ar ridica acoperisul edificiului". Tronul, din abanos si bronz, cu bratele sustinute dse sfincsi, era bogat impodobit cu fildes, aur si pietre pretioase. Trupul zeului era din lemn de abanos, acoperit cu fildes, pe portiunile reprezentand pielea, iar imbracamintea si incaltarile turnate cu aur; pe cap, o coroana din frunze de maslin, in mana dreapta o statuie reprezentand-o pe Nik‚, zeita Victoriei, iar in cea stanga un sceptru pe care se afla un vultur. Faptul ca Fidias a ales materialele tehnicii criselefantine - lemn imbracat in fildes si aur - ridica unele nedumeriri, stiut find ca aceste materiale sunt mai fragile ca marmura si mult mai fragile ca bronzul; ba mai mult: marmura si bronzul sunt infinit mai potrivite conceptiei artistice grecesti dominata de simplitate si sinceritate. O explicatie ne propun G. si T. Chitulescu (in Sapte monumente celebre ale antichitatii, Editura tehnica, Bucuresti, 1969): "Folosirea tehnicii criselefantine era foarte rara si (aplicata) numai atunci cand oamenii doreau sa ofere zeilor o marturie exceptionala a pietatii, recunostintei sau, poate mai omenesc, a vanitatii lor. Caci si aceasta minune a lumii antice, ca si celelalte, s-a nascut mai putin din intentia unui omagiu pios decat din dorinta de a uimi, de a minuna!". Nu se cunosc imprejurarile in care a disparut statuia, dar nici in aceasta privinta nu lipsesc ipotezele. Mai intai, decaderea Olimpiei ca urmare a edictului imprial din 393, care interzicea ceremoniile (si jocurile olimpice); doi ani mai tarziu, expeditiile de prada ale gotilor, mari amatori de aur (nu stim ce cantitate de metal pretios a folosit Fidias la statuia lui Zeus, dar avem o cifra exacta pentru cea a Atenei Parthenos, 1152 kilograme de aur, iar Zeus Olimpicul avea

Page 28: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

28

dimensiuni mai mari si podoabe mai bogate); in sfarsit, nu trebuie sa uitam decretul din 426 e.n. al imparatului Teodosie II prin care se poruncea distrugerea lacaselor de cult pagane - decret care venea sa se adauge edictului imperial din 393. Alte ipoteze nu exclud pieirea statuii in incendiul care a mistuit templul in 408 sau in incendiul care a distrus, in 475, o buna parte din Constantinopol, unde ar fi fost transportata din ordinul imparatului. Dar toate acestea sunt numai ipoteze, deocamdata neverificate prin texte sau pe alta cale. Cercetari intreprinse la Olimpia (de englezul Spencer Stanhope, francezul Quatremere de Quincy, germanul Ernest Curtius si multi altii) au scos inca in cursul veacului trecut la lumina mii de obiecte - intre care peste o suta de statui si basoreliefuri, din bronz, marmura si piatra - dar nici urma a statuii lui Zeus Olimpicul. Ceea ce este iarasi in masura sa ne starneasca unele (amare) reflectii in legatura cu distrugatoarea sete de aur, careia vreme de veacuri omenirea i-a platit greu tribut si care a marit considerabil fragilitatea materialelor tehnicii criselefantine atat de agreata de sculptorul Fidias. Se crede că în anul 394 d.C. statuia a fost transportată la Constantinopol, unde avea să fie distrusă de un incendiu în anul 475. În 1958 a fost descoperit la Olympia şi atelierul lui Phidias unde s-a lucrat la realizarea statuii, şi au putut fi identificate câteva din tehnicile de lucru (ulterior atelierul a fost transformat într-o basilică creştină, în prezent ruinată

Statuia lui Zeus este una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, sculptată în fildeş, ornată cu aur şi avînd probabil o structură internă din lemn. Statuia, cu o înălţime estimată la aproximativ 12 m, a fost realizată de către sculptorul Phidias în preajma anului 435 î.C. în oraşul Olympia din Grecia. Pentru a o adăposti a fost construit un templu.

Se crede că în anul 394 d.C. statuia a fost transportată la Constantinopol, unde avea să fie distrusă de un incendiu în anul 475.

În 1958 a fost descoperit la Olympia şi atelierul lui Phidias unde s-a lucrat la realizarea statuii, şi au putut fi identificate câteva din tehnicile de lucru (ulterior atelierul a fost transformat într-o basilică creştină, în prezent ruinată).

Colosul din Rhodos Acesta strajuia intrarea in portul din insula Rhodos, aflata in Asia Mica, unde Marea Egee intalneste Marea Mediterana. Constructia sa a durat 12 ani, statuia de 33 metri fiind terminata in anul 282 i.d.H. Colosul din Rhodos a fost construit in cinstea zeului Soarelui, Helios, ca multumire pentru protectia locuitorilor in timpul asediului macedonenilor. Chares din Lindos, un sculptor rodian, a fost angajat pntru constructia statuii. Baza acestei statui era din marmura alba, iar restul era realizat din bronz. In 225 i.d.H., Colosul si-a pierdut un picior, in urma unui cutremur. Dupa prabusirea statuii, locuitorii din Rhodos au vrut sa o reconstruiasca, insa un oracol le-a interzis aceasta. Timp de un mileniu, Colosul a ramas prabusit, pana in anul 654, cand arabii au invadat

Page 29: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

Rhodosul si au decis sa-l valorifice. Ei l-au dezasamblat si au carat, cu 900 de camile, cele 300 de tone de bronz pentru a face din acestea tunuri. Colosul din Rhodos a fost o statuie imensă construită în antichitate pe insula Rhodos din Grecia, una din cele şapte minuni ale lumii. Statuia îl înfăţişa pe zeul grec al Soarelui, Helios şi măsura cca 34 m. Construcţia s-ar fi realizat în 12 ani şi ar fi fost finalizată în anul 282 î.C. După unii, străjuia intrarea în portul din insulă. Conform cercetărilor mai noi, s-ar fi aflat aproximativ pe locul unde în prezent este intrarea în Castelul Templierilor . Locul presupus de amplasament al Colosului din Rhodos (în faţa intrării în Castelul Templierilor)Rhodos devine în anul 408 î.C. capitala mai multor teritorii unite şi un important port comercial. Se bazează pe un aliat (Ptolemeu I al Egiptului). Macedonenii încearcă să rupă acestă alianţă, însă locuitorii din Rhodos sunt uniţi şi rezistă asediului. Colosul din Rhodos a fost construit în cinstea zeului soarelui, Helios, ca mulţumire pentru protecţia locuitorilor în timpul asediului. Chares din Lindos, un sculptor de pe această insulă, a fost angajat pentru construcţia statuii. Statuia ar fi străjuit intrarea în port timp de 56 de ani. Când soarele răsărea dimineaţa, se reflecta în suprafaţa de bronz şi făcea ca figura zeului să strălucească. În 225 î.C., în urma unui cutremur, i s-a rupt un picior. După prăbuşirea statuii, locuitorii din Rhodos au vrut să o reconstruiască, primind chiar o ofertă de la Ptolemeu al III-lea,însă un oracol le-a interzis. După ce arabii au cucerit insula în anul 653, statuia a fost vândută de către aceştia unui evreu din Siria, care a cărat-o pe 900 de cămile, după cum spune legenda.

Rhodos este o insulă din Asia Mică, unde Marea Egee întâlneşte Marea Mediterană.

Colosul din Rhodos a fost o statuie imensă construită în antichitate pe insula Rhodos din Grecia, una din cele şapte minuni ale lumii. Statuia îl înfăţişa pe zeul grec al Soarelui, Helios şi măsura între 32 şi 36 de m. Construcţia s-ar fi realizat în 12 ani şi ar fi fost finalizată în anul 282 î.C. După unii, străjuia intrarea în portul din insulă. Conform cercetărilor mai noi, s-ar fi aflat aproximativ pe locul unde în prezent este intrarea în Castelul Templierilor (vezi poza alăturată).

Insula Rodos este cea mai mare din Insulele Dodecaneze, Arhipelagul insulelor Sporade în Marea Egee. Are 78 de km lungime pe 38 lăţime, precum şi 57.148 locuitori.

În privinţa portului său, este de menţionat faptul că aici se afla în Antichitate Colosul din Rodos, o mare statuie din bronz, care era una dintre Cele Şapte Minuni ale Lumii.

29

Page 30: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

30

Oraşul medieval Rodos (capitala insulei) a fost înscris în anul 1988 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Rhodos devine în anul 408 î.C. capitala mai multor teritorii unite şi un important port comercial. Se bazează pe un aliat (Ptolemeu I al Egiptului). Macedonenii încearcă să rupă acestă alianţă, însă locuitorii din Rhodos sunt uniţi şi rezistă asediului. Colosul din Rhodos a fost construit în cinstea zeului soarelui, Helios, ca mulţumire pentru protecţia locuitorilor în timpul asediului. Chares din Lindos, un sculptor de pe această insulă, a fost angajat pentru construcţia statuii. Statuia ar fi străjuit intrarea în port timp de 56 de ani. Când soarele răsărea dimineaţa, se reflecta în suprafaţa de bronz şi făcea ca figura zeului să strălucească. În 225 î.C., în urma unui cutremur, i s-a rupt un picior. După prăbuşirea statuii, locuitorii din Rhodos au vrut să o reconstruiască, primind chiar o ofertă de la Ptolemeu al III-lea,însă un oracol le-a interzis. După ce arabii au cucerit insula în anul 653, statuia a fost vândută de către aceştia unui evreu din Siria, care a cărat-o pe 900 de cămile, după cum spune legenda.

Statuia era construită din bronz şi întărită ulterior cu fier şi piatră. Se spune că au fost folosite 15 tone de bronz şi 9 tone de fier, însă calculele arată că aceste cantităţi au fost chiar mai mari. Avea o înălţime de 33 m şi stătea pe un soclu înalt de 15 m. Teoria că acest colos stătea cu câte un picior pe fiecare mal al portului este doar o legendă, pentru că în nici o scriere nu se specifică acest lucru. Se crede că ea a inspirat sculptorul francez Auguste Bartholdi care a construit Statuia Libertăţii din SUA.

Statuia era construita din bronz si intarita ulterior cu fier si piatra. Se spune ca au fost folosite 15 tone de bronz si 9 tone de fier, insa calculele arata ca aceste cantitati au fost chiar mai mari. Avea o inaltime de 33 de metri si statea pe un soclu inalt de 15 metri. Teoria ca acest colos statea cu cate un picior pe fiecare mal al portului este doar o legenda pentru ca in nici o scriere nu se specifica acest lucru. Se crede ca ea a inspirat sculptorul francez Auguste Bartholdi care a construit Statuia Libertatii din USA. Colosul a fost o statuie uriasa care odinioara se inalta in portul insulei Rodos (Rhodos), in marea Egee, in apropierea tarmurilor Turciei de astazi. La sfirsitul sec. al IV-lea i.Hr., populatia din Rodos dorea sa sarbatoreasca o victorie. Ei isi aparasera cu succes insula in fata asediului soldatilor greci, asediu care a durat un an. Cind soldatii greci si-au dat seama ca nu mai au nici o sansa pentru a iesi invingatori, si-au lasat in urma pina si o parte din echipamentul militar. Locuitorii Rodosului au hotarit sa vinda acest echipament, iar din banii obtinuti, sa inalte o statuie in cinstea zeului Helios, zeul Soarelui, multumindu-i astfel pentru protectia acordata. Nu se stie exact cum a aratat aceasta statuie, ba mai mult, nu se stie nici unde anume a fost exact amplasata. Se stie doar ca a fost din bronz si ca avea aproximativ o inaltime de 33 m. A fost conceputa de un arhitect care se numea Chares, iar finalizarea ei a durat 12 ani.

Page 31: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

31

In jurul anului 226 i.Hr., cu 50 de ani mai tirziu fata de finalizarea statuii, Colosul s-a prabusit. A fost rasturnat de un cutremur si s-a frint la nivelul genunchilor. Locuitorii Rodosului au fost preveniti de un oracol, de o profetie, ca sa nu refaca statuia, astfel ca aceasta a ramas in pozitia in care cazuse. Timp de 900 de ani a stat in aceeasi pozitie, si foarte multi turisti au vizitat insula doar pentru a-l putea vedea pe zeul Soarelui prabusit. In anul 654 d.Hr., un domnitor sirian a ocupat insula Rodos si a ordonat sa fie scoase placile de bronz care inveleau statuia. Se spune ca imensa cantitate de bronz a fost transportata in Siria de catre 900 de camile. Bronzul a fost vindut si, probabil, ca a fost folosit pentru confectionarea monedelor. Templul lui Artemis A fost construit in jurul anului 550 i.d.H. in orasul Efes din Grecia antica, aflat astazi pe teritoriul Turciei. Templul zeitei Artemis este considerat a fi cea mai frumoasa structura construita vreodata, fiind faimos pentru marimea lui si pentru operele de arta pe care le gazduia. Era construit din marmura, cu o fatada decorata superb. Se estimeaza ca masura 106 metri in lungime si 54 de metri latime, avea 127 coloane de piatra inalte de 18 metri fiecare, fiind de patru ori mai mare decat Parthenon-ul din Atena. La intrare, scari de marmura inconjurau templul, iar in interior erau sculpturi valoroase realizate de marii artisti ai vremii. In anul 262 d.H., templul a fost distrus de goti. Locuitorii au planuit sa-l reconstruiasca dar intre timp au fost crestinati si ideea reconstructiei a fost abandonata. Arhitectura templului este deosebita, datorita ei se afla acest templul astazi printre Cele Sapte Minuni ale Lumii. Templul grec era considerat ca o casa a sufletului, diferit de templul egiptean, care era casa zeului, si de catedrala, care este casa oamenilor. Accesul catre terasa superioara a templului se facea printr-o scara de marmura construita in jurul intregii cladiri, o scara imensa impodobita cu multe ornamente si sustinuta de niste coloane inalte de 20 m si ele ornamentate foarte frumos, in total erau 127 de coloane. Usa din centru era incadrata de doua statui de amazoane. Acoperisul era foarte frumos decorat. Faima Templului zeitei se datora, de asemenea, acelor extraordinare masti purtate de actori, care jucau roluri importante in viata religioasa si politica a cetatii. Zeita insasi isi juca rolul atunci cand era nevoie: legenda spune ca l-a ajutat pe arhitectul templului sa aseze o piatra foarte mare care parea imposibil de ridicat si de asezat la locul ei. Prin secolul al XVII-lea, Efesul era un stat pustiu, lovit de saracie si aproape parasit, dar templul zeitei Artemis nu a fost complet pierdut pentru omenire.

Page 32: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

32

Pana astazi au mai ramas cateva statui din templu care au fost o sursa de inspiratie pentru picturi aflate in catedrale mari din lume, cum ar Catedrala din Vatican. Efesul a fost unul din cele mai bogate centre bancare ale lumii antice, cu un templu magnific ce a fost intr-adevar una din Cele Sapte Minuni ale Lumii.

Efes este un oraş antic (azi în ruină) pe coasta de vest a Asiei Mici, la sud de Izmir. A fost întemeiat în secolul XI î.C. de colonişti ionieni (greci), devenind în cursul timpului unul din cele mai dezvoltate centre religioase şi comerciale. S-a aflat, rând pe rând, sub diferite ocupaţii străine. Templul zeiţei Artemis din Efes, construit în secolul VI î.C., una din cele 7 minuni ale lumii antice, a fost incendiat în anul 356 î.C. de un cetăţean din Efes cu numele de Herostrat, din dorinţa de a deveni celebru. Oraşul a fost ocupat de romani în anul 133 d.C. devenind capitala provinciei romane Asia. A suferit pierderi însemnate la cutremurele de pământ din anii 358 şi 365 d.C. În secolul VII d.C. Efesul a decăzut.

În Efes a activat o anumită perioadă apostolul Pavel, probabil şi Ioan Evanghelistul. Conform unor legende, în imediata apropiere a oraşului ar fi fost îngropată Maria, mama lui Isus Cristos (în capela Panaghia Kapoulou), iar în interiorul oraşului Luca Evanghelistul.

La Efes au avut loc 3 concilii (sinoade) bisericeşti: în 190 d.C. (conciliu convocat de Policrat pentru a fixa data sărbătoririi Paştelui), în 431 d.C. (sub împăratul Teodosiu al II-lea, la care s-a condamnat nestorianismul si s-a stabilit dogma întrupării lui Isus Cristos) şi în 449 d.C. (la care s-a susţinut monofizitismul).

Aria arheologică actuală cuprinde vestigii importante din perioada elenistică şi romană (agora, forum, odeon, biblioteca lui Celsus, stadion etc), precum şi din epoca bizantină (ruine de biserici).

Templul zeiţei Artemis din Efes (în greacă: Artemision, lat. Artemisium), cunoscut şi ca „Templul Dianei”, a fost un edificiu antic grec construit pentru zeiţa Artemis. Templul a fost ridicat în anul 550 î.Hr. în Efes, oraş aflat atunci pe teritoriul imperiului babilonian. Templul zeiţei Artemis din Efes se află la 50 km sud de la oraşul Izmir, Turcia. Din templul original (considerat una din cele şapte minuni ale lumii) nu au rămas decât puţine urme.

Templul a fost construit timp de 120 de ani. Clădirea a fost lată de 51 m şi de 105 m lungime. 127 de coloane de 18 m înălţime susţineau acoperişul. În interiorul templului se afla statuia de 2 m a zeiţei Artemis, acoperită cu aur şi argint.

Philon a spus despre templu: "Am văzut zidurile din Babilon, am văzut grădinile din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos,

Page 33: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

33

piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte minuni au dispărut ca în ceaţă."

La 22 iulie 356 î.Hr., templul a ars într-un incediu, se spune că un om numit Herostratus a aprins focul, şi că şi el a murit în foc. Legenda spune că în noaptea în care templul a ars, s-a născut Alexandru cel Mare, iar Artemis a fost prea ocupată cu naşterea lui şi nu a avut grijă de templu.

În 356 templul a fost reconstruit de către cetăţenii oraşului Efes, dar iar a fost dărâmat odată cu apariţia creştinismului.

Artemis era în mitologia greacă zeiţa vânătorii, asimilată timpuriu de către romani cu Diana, o veche divinitate de origine italică.

Artemis, soră geamănă cu Apollo, era fiica lui Zeus şi a lui Leto. La început a avut aceleaşi atribute cu fratele ei: era o divinitate răzbunătoare, care semăna molimi şi moarte printre muritori. Artemis îşi secondează fratele în numeroase acţiuni: îl însoţeşte în exil atunci când Apollo ispăşeşte omorârea Pythonului, e alături de el în războiul troian, participă împreună la uciderea copiilor Niobei etc. Când Apollo ajunge să fie identificat cu Helios (Soarele), Artemis e identificată cu Selene (Luna). Mai târziu, Artemis capătă atribute de zeitate binefăcătoare: ea era, de pildă, considerată protectoare a câmpurilor, a animalelor şi a vindecărilor miraculoase.

În calitatea sa de zeiţă a vânătorii era înfăţişată ca o fecioară sălbatică, singuratică şi care cutreiera pădurile însoţită de o haită de câini, dăruiţi de Pan, ucigând animalele cu arcul şi cu săgeţile ei făurite de Hefaistos. Insensibilă la dragoste, îi pedepsea pe toţi cei care încercau să se apropie de ea (vezi Actaeon şi Orion) sau, dacă la rându-i încerca să se apropie de vreun muritor, dragostea ei era rece şi stranie (vezi Endymion).

Mausoleul din Halicarnas Mausoleul din Halicarnas a fost creat de arhitectii arhitectii Pytheos si Satyos, alaturi de sculptorul Scopas. Constructia acestuia a fost incheiata, in anul 335 i.H., de Artemisa, sotia regelui Cariei, Mausol. Din porunca acestuia, monumentul a fost inaltat pentru a-i sluji ca mormant-templu. De data aceasta, nu oamenii au fost cei care au distrus mausoleul care a ramas cel mai celebru monument funerar al Antichitatii si care a dat de altfel numele viitoarelor mari morminte construite ulterior in istorie. Din pacate, in secolul al XII-lea d.H., un puternic seism a distrus mausoleul, care a avut un sfarsit trist: a devenit cariera de piatra pentru construirea cetatilor fortificate ale cruciatilor, inclusiv a castelului care se poate vedea si astazi la Bodrum, Turcia. Mausoleul din Halicarnas este considerata cea de-a cincea minune a lumii antice situindu-se la sud de Efes, pe coasta sud-vestica a Asiei Mici. In anul 556 i.Hr., regele Persiei Cyrus II a cucerit aceasta zona, care ii oferea acces la mare. Regii

Page 34: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

34

persi puneau in tinuturile cucerite guvernatori numiti satrapi. Incepand din anul 377 i.Hr., satrapul Mausol guverna Caria, regiunea de coasta din sud-vestul Asiei Mici. Tatal sau, Hekatominos, contribuise la inflorirea economica a portului Halicarnas. Mausol a continuat extinderea acestei capitale de provincie. De asemenea, s-a ingrijit sa lase mostenire orasului un monument nepieritor in amintirea tatalui sau si a sa, pe locurile unde au fost guvernatori. Prieten al culturii elene, el i-a chemat pe arhitectii greci greci Satyros si Phytheos. Ei s-au deosebit de ceilalti concurenti prin planul lor pe cat de neobisnuit pe atat de impunator: nu au conceput un monument scund, traditional in Grecia, ci o constructie foarte inalta. Mausol nu a putut sa beneficieze de "Mausoleul" sau. El a murit in anul 353 i.Hr. Vaduva sa, Artemiza, care ii era si sora, a continuat lucrarile incepute, Insa nu a trait destul de mult pentru a-si vedea opera terminata. A murit la doi ani dupa sotul si fratele ei. Platiti bine de la inceput, arhitectii au continuat constructia pana la sfarsit, realizand mai ales un monument pentru propria lor glorie, care a fost mai tarziu celebrat ca una din minunile lumii antice. Pe un soclu inalt, de cinci trepte, cu dimensiunile de 39 de metri lungime si 33 latime, se gasea un suport lung de 33 de metri, lat de 27 si inalt de 22 de metri. Pe acesta se inalta templul funerar propriu-zis, sustinut de 39 de coloane, avand 39 de metri fiecare, singura parte ce amintea arhitectura greaca traditionala. Imediat deasupra acoperisului se mai inalta o piramida cu 24 de trepte, pe al carei varf trunchiat era asezata cvadriga. Cu o inaltime totala de 49 de metri, mausoleul ar fi putut rivaliza in zilele noastre cu o cladire cu 16 etaje. Mana omului nu a distrus cel mai celebru monument funerar al Antichitatii, al carui nume a devenit generic pentru toate marile morminte construite mai tarziu. Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel Mare, care a cucerit orasul Halicarnas in 334 i.Hr., au crutat monumentul si l-au tratat cu respect. De-abia in secolul al XII-lea d.Hr., un puternic cutremur a distrus monumentul, rezervandu-I o soarta trista, cea de cariera pentru construirea cetatilor fortificate ale cruciatilor. Resturile Mausoleului din Halicarnas, aflate în partea de nord a oraşului Bodrum.

Mausoleul din Halicarnas (azi Bodrum, Turcia) a fost opera arhitecţilor Pytheos şi Satyos şi a sculptorului Scopas. Mausoleul poartă numele guvernatorului local (satrap) (377-353 î.C.) pentru care fusese destinat, ca mormânt-templu.

Regiunea, importantă din punct de vedere strategic pentru navigatia din Mediterana orientală, era adeseori teatrul unor conflicte militare. In anul 556 î.C., regele Persiei Cyrus II a cucerit această zonă, care îi oferea acces direct la mare. Imperiul său se intindea la est până la fluviul Indus, la nord până la ţărmurile Mării Negre si la sud pana la Oceanul Indian. Imperiul nu putea sa aiba un guvern centralizat, din cauza situatiei mijloacelor de transport si de comunicare din acea vreme. Regii perşi puneau în locul lor guvernatori regionali, numiţi satrapi. Incepând din anul 377 i.C., satrapul Mausol guverna Caria, regiunea de coastă, din sud-vestul Asiei Mici. Tatăl sau, satrapul Hekatominos, contribuise la inflorirea economica a portului Halicarnas. Mausol a continuat extinderea acestei capitale de provincie. De asemenea, s-a ingrijit să

Page 35: CIVILIZAŢIA GREACĂ - II · PDF fileLector drd.arh. Corina LUCESCU CIVILIZA

35

lase moştenire orasului un monument nepieritor, in amintirea tatălui său şi a sa, pe locurile unde ei au fost funcţionat ca guvernatori. Prieten al culturii elene, el i-a chemat pe arhitectii Satyros si Phytheos şi pe sculptorul Scopas, toţi trei din Grecia. Ei s-au deosebit de ceilalţi concurenţi prin proiectul lor, pe cât de neobisnuit, pe atât de impunator: nu au conceput un monument scund, tradiţional in Grecia, ci o construcţie foarte inalta. Mausol nu a putut însă să vadă încheiat mausoleul său. El a murit în anul 353 î.C. Văduva sa, Artemisa, care ii era si soră, a continuat lucrarile incepute, nu fără intenţia de a ridica un monument şi pentru ea însăşi. De aceea, cvadriga ce urma să incoroneze monumentul nu era condusa de un singur conducător (Mausol), ci de un cuplu princiar (Mausol şi Artemisa). Artemisa nu a trăit destul de mult pentru a-şi vedea opera terminata. A murit la doi ani după soţul si fratele ei. Arhitectii au continuat constructia până la sfarsit (335 î.C.), realizând un monument şi pentru propria lor glorie, care a fost mai tarziu declarat ca una din minunile lumii antice. Pe un soclu inalt, cu cinci trepte, cu dimensiunile de 39 m lungime şi 33 m lăţime, se gasea un suport lung de 33 m, lat de 27 m şi înalt de 22 m. Pe acesta se înălta templul funerar propriu-zis, susţinut de 39 de coloane, având 39 m fiecare (singura parte ce amintea arhitectura greaca tradiţională). Imediat deasupra acoperisului se mai inalta o piramida cu 24 de trepte, pe al cărei vârf trunchiat era asezata cvadrigă. Cu o inaltime totala de 49 m, mausoleul ar fi putut echivala în zilele noastre cu o clădire cu 16 etaje. Mâna omului nu a distrus cel mai celebru monument funerar al antichităţii, al carui nume a devenit generic pentru toate marile morminte construite mai tarziu. Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel Mare, care a cucerit orasul Halicarnas in 334 i.C., au cruţat monumentul si l-au tratat cu respect. De-abia in secolul al XII-lea d.C., un puternic cutremur a distrus monumentul, rezervându-i o soartă tristă, cea de carieră pentru construirea castelului fortificat Sf. Petru al Cruciatilor Ioaniţi (în sec. XVI).


Recommended