CIRCULAȚIA SANGUINĂVasele sangiune

reprezintă un sistem închis de tuburi prin care circulă sângele de la cord spre țesuturi și de aici, din nou la cord.

Sistemul vascular este constituit din vase de calibru diferit: artere, arteriole, capilare, venule și vene.

CIRCULAȚIA SANGUINĂ PERIFERICĂ

Arterele mari au în structura pereților mult țesut elastic și, pe măsură ce calibrul arterial scade, începe să predomine țesutul muscular neted (cea mai mare dezvoltare la nivelul arteriolelor).

Capilarele sunt tuburi subțiri, cu peretele de aprox. 1µ grosime. Capilarele fac parte din sistemul microcirculației, împreună cu arteriolele, metaarteriolele, canalele anastomotice arterio-venoase și venulele mici.

CIRCULAȚIA SANGUINĂ PERIFERICĂ

• Venulele mici au pereții mai groși decât ai capilarelor. Pe măsură ce crește calibrul venelor, peretele începe să se îngroașe (rămâne totuși mai subțire comparativ cu cel al arterelor).

• În structura pereților venoși există atât țesut elastic cât și fibre musculare netede.

• Capacitatea variabilă a vaselor sistemului venos de a înmagazina sânge în funcție de tonusul acestor vase justifică denumirea de vase ale capacității.

CIRCULAȚIA SANGUINĂ PERIFERICĂ

• Circulația sângelui prin vase prezintă analogii cu scurgerea lichidelor prin sistemele fizice, în sensul că propulsarea sângelui la fiecare sistolă ventriculară, furnizează energie pentru împingerea sângelui în sistemul tubular, sub o anumită presiune.

• Fluxul lichidian într-un sistem de tuburi rigide este laminar (stratul care vine în contact direct cu peretele vasului se mișcă foarte încet; deplasarea cea mai rapidă aparține stratului central).

CIRCULAȚIA SANGUINĂ PERIFERICĂ

Fluxul laminar depinde de: 1. Calibrul vascular

2. Densitatea sângelui

3. Viteza curentului sanguin

4. Vâscozitatea sângelui

Când crește calibrul vascular, viteza curentului sanguin, densitatea sângelui și/sau scade vâscozitatea sîngelui, fluxul sanguin încetează a mai fi laminar, iau naștere curenți colaterali, apar vârtejuri și curgerea devine turbulentă.

CIRCULAȚIA ARTERIALĂ

Arterele = vase cu pereți groși, musculoelastici, prin

care sângele, propulsat intermitent sub o presiune ridicată

la fiecare sistolă, ajunge la nivelul capilarelor continuu și

cu presiune mult diminuată.

Circulația arterială

• La fiecare sistolă, ventriculele propulsează sub presiune în arterele mari o cantitate de sânge (peretele arterial va înmagazina o parte din energia jetului sanguin).

• În diastolă, presiunea din interiorul arterelor mari scade, iar pereții arteriali, pe baza energiei acumulate anterior, revin la dimensiunile de repaus (se comprimă sângele care progresează astfel spre arteriole).

Presiunea sanguină (Tensiunea arterială)

• Variațiile intermitente de presiune ce au loc în arterele de la baza inimii determină modificări presionale intraarteriale, care coincid cu revoluțiile cardiace.

• Acestea se manifestă prin creșterea bruscă a presiunii în timpul sistolei, până la o valoare maximă = presiune (tensiune) sistolică.

• În timpul diastolei se produce scăderea lentă a presiunii până la o valoare minimă = presiune (tensiune) diastolică

Valori normale - Tensiunea arterială

Adult tânăr: tensiunea sistolică - TAs (maximă) =

120-130 mmHgTensiunea diastolică - TAd (minimă) =

70 mmHgTAs crește cu 0,5 mmHg pentru fiecare an de vârstă, peste

vârsta de 20 aniTad crește cu 0,2-0,4 mmHg pentru fiecare an de vârstă,

peste vârsta de 20 ani

Factori ce influențează tensiunea arterială

1. Rezistența vasculară periferică

2. Cantitatea de sânge (volemia)

3. Vâscozitatea sângelui

4. Debitul cardiac

Factori ce influențează tensiunea arterială

• Rezistența periferică este condiționată de calibrul vascular și de vâscozitatea sângelui:

În vasele cu calibru mare si cu suprafață de secțiune mare, rezistența periferică este scăzută și sângele circulă rapid;

În arterele mari și mijlocii, presiunea sângelui scade ușor, deoarece rezitența este scăzută; viteza sângelui este menținută constantă;

În arteriole presiunea se prăbușește, datorită creșterii suprafeței de secțiune a vaselor (un număr imens de vase scurte și cu diametru redus).

Factori ce influențează tensiunea arterială

Cantitatea de sânge (volemia) influențează nivelul presiunii arteriale, deoarece cu cât sistemul arterial este mai destins, cu atât presiunea în interirul său va fi mai ridicată.

În condițiile pierderilor de sânge prin hemoragie, diminuă starea de distensie a sistemului arterial: tensiunea arterială scade corespunzător cantității de sânge pierdut.

Factori ce influențează tensiunea arterială

Vâscozitatea sângelui influențează proprietățile sale reologice.

Sângele va circula mai greu în sectorul microcirculației, unde vâscozitatea sa crește.

Vâscozitatea sângelui depinde de numărul de hematii (eritrocite) din sânge.

Metode de determinare a presiunii arteriale

Atât presiunea sanguină sistolică, cât şi cea diastolică sunt uşor de determinat fie prin metode directe fie cu ajutorul metodelor indirecte .

Metodele directe: necesită introducerea unei canule sau cateter în arteră, vena sau inima şi conectarea acesteia la un sistem de măsurare şi înregistrare a presiunii sistolo-diastolice.

Metodele indirecte: utilizate curent în practică medicală, au la baza valoarea cunoscută, cu ajutorul unei manșete pneumatice, forţă necesară colabării vasului respectiv şi scăderii progresive până la apariţia undelor pulsatile sistolo-diastolice.

Presiunea sanguină este măsurată în milimetri coloană de mercur (mmHg), deoarece manometrul cu mercur a fost folosit pentru standardizarea presiunii arteriale încă de la începuturile determinărilor. Când spunem că presiunea în vase este de 100 mmHg, de exemplu, această înseamnă că forţa exercitată este suficientă să împingă o coloană de mercur la o distanţă de 100 mm. În prezent, în acord cu Sistemul Internaţional (SI), presiunea sângelui se măsoară în KPa

(cunoscând că 0,133 KPa= 1 mmHg)

1.Metoda palpatorie (Riva-Rocci, 1897)Cu această metodă se poate măsura numai tensiunea arterială sistolică, prin

perceperea primei pulstații de la nivelul arterei radiale, la decomprimarea lentă a manşetei pneumatice aplicată în jurul braţului.

Se foloseşte o manşetă de cauciuc ce se pune în jurul treimii inferioare a braţului.

Manşeta este în legătură cu un manometru cu mercur şi cu o pară de cauciuc, folosită la creşterea presiunii din manşetă.

Examinatorul cu o mâna palpează pulsul radial iar cu cealaltă, crește presiunea în manşetă cu ajutorul parei de cauciuc.

Când presiunea din manşetă o depăşeşte pe cea din arteră, vasul este colabat şi pulsul nu se mai simte.

Se decomprimă apoi lent manşeta, păstrând în continuare mâna pe locul unde a fost reperat anterior pulsul radial.

Presiunea citită la manometru, în momentul când pulsul a reapărut indică valoarea tensiunii sistolice (maxime).

2.Metoda auscultatorie

introdusă în practică medicală curentă de Korotkoff (Korotkov) în 1905, se bazează pe perceperea unor zgomote auscultate la nivelul arterei brahiale, ce apar la decompresiunea lentă a manşetei.

Zgomotele sunt percepute cu ajutorul stetoscopului aplicat la nivelul plicei cotului, imediat sub marginea inferioară a manşetei.

Tehnica determinării presiunii arteriale prin această metodă este asemănătoare cu cea precedentă: se aplică manşeta de cauciuc în 1/3 inferioară a braţului, astfel încât marginea inferioară să fie la 2-3 laturi de deget deasupra plicii cotului;

Zgomotele percepute au următoarea secvenţă: Faza I-apare un zgomot clar, ascuţit, ca o lovitură, care se

intensifică în cursul primei scăderi a presiunii cu 10mmHg, primul zgomot corespunde presiunii sistolice;

Faza II -zgomotul devine mai slab, cu un minim în timpul scăderii următoare a presiunii din manşetă cu încă 15mmHg;

Faza III -zgomotele se intesifică iar în timpul scăderii următoare a presiunii din manşetă cu încă 15mmHg;

Faza IV -zgomotele îşi reduc brusc intensitatea, devin ascuţite şi după o scădere a presiunii de încă 5 mmHg dispar. Acest moment corespunde presiunii diastolice.

Pulsul arterial

• Pulsul arterial este o manifestare periferică a activității mecanice a inimii, constând într-o undă expansivă periodică, sincronă cu ejecția ventriculară.

• Pulsul arterial se percepe la palparea unei artere pe țesutul dur subiacent.

• Examinarea pulsului arterial se realizează prin palparea diferitelor artere accesibile: carotidă, brahială, femurală, poplitee, tibială posterioară și pedioasă.

Pulsul arterial

În practica medicală se apreciază pulsul radial.

Palparea pulsului periferic la nivelul arterei radiale se realizează prin comprimarea cu trei degete (index, medius și inelar) a arterei radiale în șanțul radial.

Pulsul arterial

• Înregistrarea grafică a pulsului arterial poartă numele de SFIGMOGRAMĂ.

• Calitățile pulsului arterial se apreciază subiectiv prin palpare sau obiectiv prin analiza sfigmogramei:1. Frecvența

2. Ritmul

3. Viteza

4. Amplitudinea

5. Tensiunea

Pulsul arterial

• Frecvența = se apreciază numărând pulsațiile timp de un minut (60-90/minut);

• frecvenței = tahicardie (puls frequentus)(puls frequentus)• frecvenței = bradicardie (puls rarus)(puls rarus)• Ritmul – se referă la intervalul dintre două pulsații

succesive;• Un interval constant = puls regulat (puls regularis)(puls regularis)• Un interval neregulat = puls neregulat, aritmic (puls (puls

iregularis).iregularis).

Pulsul arterial

• Viteza = indică rapiditatea cu care apare și dispare unda pulsatilă arterială:

• Puls celer Puls celer – unda pulsatilă apare și dispare cu rapiditate• Puls tardus Puls tardus – puls ce se palpează un timp mai îndelungat,

deoarece distensia arterei se face cu întârziere

Pulsul arterial

• Amplitudinea = mărimea undei de puls;• Puls amplu (puls magnus) (puls magnus) – izbește cu forță degetul la

palpare• Puls mic (puls parvus) (puls parvus) – puls slab perceptibil• Tensiunea – se apreciază după forța necesară pentru a

comprima artera și a obține dispariția pulsului.• Puls dur ((puls durus) puls durus) – puls greu comprimabil• Puls moale (puls mollis) (puls mollis) – puls ușor depresibil