CALCARUL, SURSĂ DE VIAŢĂ

Prof. NICOLAE-RUSALIN SICOEŞcoala Generală, Ciuruleasa

1. Muntele

În apropierea pasului Buceş Vulcan,deasupra serpentinelor şoselei ce leagăBradul de Abrud, se înalţă o uriaşă stâncăriede calcar, cu pereţi înalţi, abrupţi şi golaşi,de culoare alb-cenuşie (Fig.1). Este MunteleVulcanu - sau Vâlcanu - toponimul având labază cuvântul de origine slavă vluku (lup),denumirea de „vulcanu" datorându-seconfuziei toponimului cu neologismul„vulcan".

Muntele Vâlcan are o suprafaţă de 52 haşi este o rezervaţie geologică. Aceasta este oklippă de calcare jurasice ce se ridicăimpunător în mijlocul formaţiunilor de flişcretacic.Realizând un puternic contrast întreabrupturile ce mărginesc masivul calcaros şiculmile monotone din jur, Vâlceanul (1264m ) se constituie ca un veritabil martor deeroziune al Munţilor Metaliferi , situat pecumpăna de ape dintre Grisul Alb şi Arieş.Contrastul este subliniat şi de culoarea albăa pereţilor calcaroşi ce domină culmilepoieniţe ori acoperite cu păduri dinjur.Vâlcanul se înfăţişează ca un vaporimens plutind pe o mare verde. Pereţimasivului de calcar poartă amprenta uneimodelări carstice şi totodată periglaciare,fiind specifice mici contraforturi, donjoane şitancuri ascuţite, iar între ele se insinueazăadâncituri, de la caneluri până la hoance, dincare se revarsă puternice conuri de grohotiş.

Deosebit de interesantă este genezaacestui masiv calcaros, întrucât, deşi devârstă jurasică, el stă pe formaţiuni mai noi,cretacice, deci în poziţie stratigraficăanormală. Din şirul ipotezelor care caută săexplice fenomenul respectiv se remarcă ceacare-1 consideră un rest al unei mari pânzede acoperire (M.Ilie-1953), respectiv un peticde acoperire (S. Bordea-1971).

2. Vegetaţia

Vegetaţia prezentă pe stânca Vâlcanuluieste deosebită vis-a-vis de vegetaţia din jurulmuntelui de calcar. Astfel, făgetul de peVâlcan aparţine asociaţiei Dentarietogladulosa .Vegetaţia stâncilor şigrohotişurilor calcaroase ale Vâlcanului,cuprinde pe versanţi nordici un număr redusde specii termofile, ca urmare a existenţeiunui microclimat răcoros şi umed, menţinutmai ales de vegetaţia pădurilor învecinate.Pereţii stâncoşi, cu o expoziţie sudică,constituie un mediu prielnic de viaţă pentruelementele xerofile şi termofile de originesudică, adaptate condiţiilor de extremăuscăciune, temperaturilor ridicate din timpulverii şi a unui microclimat mai blând întimpul iernii. Dintre speciile care vegeteazăpe aceste locuri aride şi însorite amintesc:Festuca pollens, Avenostrum decorum,Melica ciliata, Coronilla varia, Trifoliummedium, Silene dubis, Fragaria vesca,etc.

Dintre endemitele ţării noastre prezentepe Vâlcan amintesc următoarele specii:Aconitum moldavicum, Avenostrumdecorum, Dentalia glandulosa, Festucaversicolor, Silena dubia, Sorbus dacica,Thymus comosus şi Hypericum umbellrum.

La poalele Vâlcanului, acolo unde ies lasuprafaţă ape reci şi limpezi se întâlneşte ovegetaţie de mlaştină săracă în specii,aparţinând asociaţiei Cariceto-Eriophorumlatifoliae, cu următoarea compoziţief[onstica:Eriophorum latifolium, Caroxlepidocarpa, Holeocaris palustris,Egruisetum palustre, Ranunculus acer,Pontentilla erecta iar dintre muşchiPhilonotis pogspitesa şi Minium effine.

Localnicii urcă pe piscurile Vâlcanului,primăvara, între Paşte şi Rusalii , cândaproape toate plantele au flori.

74 N-R. Sicoe

Fig.1. Situarea geografică a Munteui Vulcan

75Calcarul, sursă de viaţă

Fig.2. Imagine de ansamblu a Muntelui Vulcan Fig.3. Flora endemicăCele mai spectaculoase sunt florile roz

ale liliacului sălbatic şi cele violete alestângenului de pădure .

Un „pui” al Vâlcanului situat la nord deacesta, se numeşte Scrintiuş, după numele deaici al liliacul (scrinte). Această mică stâncăse colorează în roz primăvara.

Stânca Vâlcanului şi mica peşteră pecare o adăposteşte au atras în ultimul timpnumeroşi turişti practicanţi ai alpinismului.

3. Locuitorii

La poalele Vâlcanului este situat satul cuacelaşi nume, care aparţine administrativ decomuna Ciuruleasa din judeţul Alba.Acestaeste un sat mic (92 locuitori), de tip risipitcare se desfăşoară pe o pantă domoală întrepasul Cotoncu ( 725 m ) şi stâncile de calcar.

Locuitorii satului se ocupă cuagricultura, pomicultura, păstoritul,silvicultura şi prelucrarea calcarului. Aceştiadin urmă sunt vărarii, nişte relicvepreistorice în era informaticii. Ocnaşi debună voie, care muncesc din greu , pentru eişi familia lor.

Bulgării de var nestins, obţinuţi cu atâtatrudă, sunt încărcaţi în căruţe cu coviltir sau,mai nou, în camioane, şi duşi în târgulAbrudului ori Bradului, în satele din câmpie,pentru a fi vânduţi ori schimbaţi pe „bucate"(grâu, porumb, orz).

Turismul rural şi agricultura ecologicăsunt alternative pentru viitor, vărăritul fiindo activitate foarte spectaculoasă care prezintăpotenţial turistic. Sigur, nişte nemţi orijaponezi ar fi fascinaţi să vadă cum facevărarul bolta rece a cuptorului ori să petreacă

o seară în faţa unei vărarniţe aprinse şi aunui “ pahar” de vinars.

4. Vărăritul

În Munţi Apuseni există un obiceigospodăresc de primăvară. Fiecaregospodărie trebuie să arate „fain" şi curat, înaşteptarea Sfintelor Paşti, aşa că pereţiicaselor se văruiesc, ca şi pomii fructiferi dincurţi şi livezi. Locuitorii din satele şicătunele Apusenilor, orăşenii Abrudului,Câmpeniului şi Bradului, şi chiar cei dinzonele depresionare învecinate, apeleazăpentru aceasta la vărari care aduc varulnestins pe piaţă, nicidecum la noile produserealizate cu o tehnologie superioară (varulpraf ori lavabil) mult prea scumpe pentruposibilităţile lor.

Aceasta activitate, prin care se obţinevarul prin arderea calcarului în cuptoarerudimentare, se mai practică în satul Vâlcande 5 familii, în satul Bodreşti de 3 familii şiîn satul Bidigeşti de 3 familii, toate dincomuna Ciuruleasa.

Oameni care prestează această muncăsunt tot mai puţini, pentru că este o muncădură, dificilă şi cere multă trudă şi pricepere:o adevărată ştiinţă ce se învaţă încă dincopilărie. Rolul principal îl deţine vărarul(bărbatul) dar la munca “facerii” varuluiparticipă şi femeile şi copii.

Voi descrie procedeul tehnologic.Activitatea începe cu extragerea pietrei

de var (calcarul) din grohotişul ce înconjoarăstâncile Vâlcanului şi transportul acesteia cucarele cu boi cu “loitre” (margini din lemnridicate) la vărarniţă. Tot aici se aduc lemne

76 N-R. Sicoe

Fig.4. Vărarniţa Fig.5. Arderea varului

Fig.6. Casa vărarului, la poalele Vulcanului

de foioase , în special fag şi carpen, pentruarderea cuptorului.

Vărarniţa este de fapt o groapă zidită cupiatră de râu, adâncă de 1,5 - 1,8 m, cu undiametru de l - 1,5 m. Partea di faţă acuptorului este dreaptă şi este despărţită îndouă printr-o punte metalică solidă, prinpartea superioară se introduc lemnele iarprin cea inferioară se scot cărbunii. Groapaeste rotundă sau ovală. La o înălţime de 50cm din fundul gropii este un brâu lat depiatră de jur-împrejur, pe care se aşeazăpiatra de var pentru ars. De aici se începeclăditul rocilor de calcar care se finalizeazăprintr-o boltă rece, care rezistă datorităgravitaţiei şi datorită ciopliri pietrelor înformă de trunchi de piramidă. Trebuie multăpricepere pentru “grămădirea” vărarniţei.

Pentru ars sunt necesare 4-5 căruţe delemne crăpate “blăni” şi cel puţin 12 ore deardere continuă. Când fumul şi piatra capătăculoarea albă varul este gata .Se lasă să serăcească apoi este transportat la locurile devânzare.

* * *Cunoaşteţi legenda lui Sisif ?Este vorba despre personajul mitologic

care a fost condamnat, în Infern, să împingămereu o stâncă spre vârful unui munte, iaratunci când ajungea sus , stânca se prăbuşeaşi truda lui reîncepea de la poale. Cam aşa îşiduc traiul şi vărarii din mijlocul Apusenilor,deşi dispar încetul cu încetul, odată cumeseria lor, de care nu va mai fi nevoie , nupeste multă vreme.