a d r i a n s a n d u
C I R C U S G A R D E N
28 februarie – 27 martie
2018
a d r i a n s a n d u
C I R C U S G A R D E N
Încă de la primele expoziţii, personale ori de grup, din anii '90, Adrian Sandu a reuşit să imprime
recognoscibilitate propriilor lucrări, prin linia ludic-infantilă a desenului şi prin modul original în
care a relaţionat diferitele personaje între ele, folosind ca liant ori graniţă inclusiv culoarea, nu
doar tangenţele sau spaţiile albe. Linia lui e una ce are viteză, ce-şi poate schimba brusc
direcţia, ca apoi să accelereze neaşteptat şi să continue suprinzător conturarea subiectelor şi
a poveştii lor. Petele colorate au şi valoare de accent, mai ales când nuanţa uneia sau alteia
pare pusă în răspăr. De fapt, şi aceste “accente” fac parte din atributele originalităţii
compoziţiilor.
Artist narativ, pentru care povestea e intrigă a imaginii şi totodată, îi dă importanţă şi sens,
Adrian şi-a extins, în timp, aria de exprimare şi de cercetare vizuală, făcând colaje, pictură şi
mixând diverse tehnici. Adevărat, nu şi-a pierdut ataşamentul pentru gravură, iar explorările
sale în teritoriile amintite anterior şi-au găsit ecouri în gravurile din ultimii ani. Mai mult, acestea îl
prezintă ca pe un artist interesat de social şi politic, de actualitatea imediată, dar şi de istoria
contemporană, devenind reactiv la ceea ce a însemnat şi înseamnă violenţă, război,
extremism, dictatură, corupţie. Gravurile sale sunt secvenţe dintr-o lume ce se autodevoră, ce
se autodistruge, ce nu a învăţat nimic din tragediile prin care a trecut şi a cărei conştiinţă e
profund mutilată.
Expresive şi dure, deloc comode pentru privitor datorită atmosferei de apocalipsă pe care o
degajă, lucrările lui Adrian Sandu din această expoziţie conturează portretul unui artist
complex, care este o certitudine în arta românească de azi.
ROBERT ŞERBAN
acvaforte pe cupru / 30 x 20 cm
MK 1101
Prin definiţie, gravura (engraving – eng., gravure – fr., Stich – ger.)
reprezintă arta şi tehnica de a inciza (a grava) cu un instrument ascuţit
figuri şi ornamente pe suprafaţa unui material plan. Această
operaţiune poate fi executată direct (ac sec), sau chimic (acvaforte).
Prin încerneluirea plăcii (manual sau cu ajutorul unui instrument) astfel
obţinute şi ulterior prin imprimarea acesteia pe o suprafaţă-suport
(hârtie, material textil, piele) cu ajutorul presei specifice tehnicii
aplicate, va rezulta în final stampa, imaginea iniţială inversată lateral
(în oglindă).
Gravura de factură tradiţională operează de regulă în cele trei tipuri
de tipar: înalt, adânc şi plan, fiecăruia dintre acestea corespunzându-i
unul sau mai multe procedee. Pentru tiparul înalt caracteristice sunt
tehnicile xilogravurii şi a linogravurii, pentru tiparul adânc (calcografic)
se disting următoarele tehnici: acul sec, gravura cu dăltiţa, acvaforte,
acvatinta şi mezzotinta, iar în ceea ce priveşte tiparul plan,
reprezentativă rămâne tehnica litografiei.
ADRIAN SANDU
acvaforte oxidare naturală pe zinc / 50x40 cm
Nature after M
acvaforte colaj col. / 33 x 30 cmacvaforte ac rece col. / 30x20 cm
Good Morning RomâniaInsania
acvaforte pe cupru / 26x19,5 cm
U and Me acvaforte ac rece / 49,8x33,6 cm
Pino-Hit
acvaforte / 30x19,5 cmacvaforte ac rece pe cupru / 50x34 cm
Waiting roomFloating girl
ac
va
fort
e a
cv
atin
ta /
16
x11
cm
ac
va
fort
e c
ola
j co
l. /
30
x 2
0 c
m
AN
G 1
Atla
ntis
ac
va
fort
e o
xid
are
na
tura
lă p
e z
inc
/ 4
0x2
4 c
m
ac
va
fort
e, a
cv
atin
ta /
23
x21
,7 c
m
No
th
an
ks
Na
ture
M
ac
va
fort
e, a
cv
atin
ta p
e z
inc
/ 1
2x1
6 c
m
ac
va
fort
e p
e c
up
ru /
30
x 2
0 c
m
Wo
mp
or
Ne
bu
la
acvaforte, acvatinta pe zinc / 16x10,5 cmacvaforte ac rece pe cupru / 14,5x12,5 cm
The Boss Autoportret
ac
re
ce
pe
ple
xig
lass
/ 4
8,5
x29
,5 c
m
Am
eric
an
dre
am
tehnică mixtă, colaj / 60x50 cmacvaforte col. pe cupru / 49,8x32,8 cm
TraumaThank yu mai Lord
acvaforte, acvatinta ac rece / 49,8x32,8 cmtehnică mixtă, colaj / 60x50 cm
Demon 1 Circus Garden
acvaforte, acvatinta ac rece pe zinc / 26x20 cmac rece acvatinta / 49x29 cm
Zbor 667 NoSpasm
ac rece pe plexiglass / 35x24 cmac rece pe plexiglass / 35x24 cm
Pta MV 1709017h13Trecerea oprită
ac rece pe plexiglass / 31,7x12 cmac rece pe plexiglass / 45x12,5 cm
Aşteptare The halfback
ac rece pe plexiglass / 35x24 cm
Gura Portiţei - In memoriam C. Gh
acvaforte / 14,5x12,5 cm
Semănătoracvaforte, acvatinta pe zinc / 17,5x14,5 cm
Laura
adrian sandu este artist vizual şi curator (n. 1968, arad, romania) / trăieşte şi lucrează
în arad, românia / lucrează în principal gravură şi desen / expune în cadrul unor
evenimente internaţionale – expoziţii de grup, bienale şi trienale: 2017 – global print,
douro (p), 2016 - european cuteness art [kindchenschema pseudoego community
narcissism], curated by: giancarlo carpi – bucureşti, 2013 – creaart travel exhibition -
the real more than the real – valladolid (e), lecce (it), arad (ro), 2010 – international
mini print triennial – art museum lahti (fin), 2005, 2009 - international small engraving
exhibition l'arte e il torchio - cremona (it), 2005 - international graphic art biennial,
dry point - uzice (srb), 2004 - international art triennale majdanek - lublin (pl), 2003,
2005, 2007, 2009, 2011 - international print biennial - acqui terme (it), 2001, 2004,
2010 - international print biennial - ural, ufa (republic of bashkortostan), 1999 - tokyo
international mini - print triennial (jp), 1997, 2001, 2003, 2005, 2007, 2011 -
international print biennial - varna (bg) / a derulat şi unele proiecte personale:
2017 - psycho games – uj kriterion galeria, miercurea ciuc, 2015 - i wish i could be
somewhere else – muzeul de artă arad, 2013 - copy/paste - art yourself gallery –
bucureşti, 2013 - redistrugere - calpe art gallery – timişoara, last summer c6h10oc -
nador art gallery – pecs (hu), 2012 - update 012 - atelier 030202 – bucureşti.