BURLEA Ecaterina, magistru, lector superior · 2020. 11. 7. · anumite unități de învățare a...

Ecaterina BURLEA

Igor BALAN

Ana SPÎNU

FUNDAMENTELE

CONTABILITĂŢII

(note de curs)

Chișinău - 2017

Fundamentele contabilităţii (note de curs) Burlea E., Balan I., Spînu A.

CZU 657(075.8)

B 94

Recenzenţi: Burlacu Natalia, Doctor habilitat în econo-

mie, profesor universitar, şeful catedrei „BA,

REI și Turism” a Universităţii Libere

Internaționale din Moldova

Șelaru Marina, Director executiv al

Asociaţiei Contabililor şi Auditorilor

Profesionişti din Republica Moldova

Burlea E., Balan I., Spînu A.

Fundamentele contabilității (note de curs). Chişinău: ULIM, 2017. 58 p.

Suportul de curs la disciplina „Fundamentele contabilității” reprezintă o lucrare

didactică de proiectare, în viziunea proprie a autorilor Ecaterina Burlea, Balan Igor și

Spînu Ana a anumitor unități de învățare a contabilității și de formare în acest

domeniu într-o succesiune logică de conținut și metodologie.

Este cunoscut faptul că informaţia privind activitatea economico-financiară a

fiecărui agent economic se găseşte înregistrată în contabilitate. De aceea organizarea

contabilităţii în cadrul oricărei întreprinderi indiferent de tipul de proprietate şi forma

juridică de constituire reprezintă o cerinţă a existenţei acestora, unde munca de

contabilitate începe din momentul înfiinţării şi se finalizează odată cu lichidarea

acestora. Din aceste considerente, în lucrarea de faţă autorii a încercat să proiecteze

anumite unități de învățare a contabilității și de formare în sistemul contabil naţional

cu scontarea prevederilor actelor legislative şi normative în vigoare.

Materialul prezentat este expus accesibil, corect, laconic, în deplină concor-

danţă cu Planul de conturi, standardele naţionale de contabilitate, Codul fiscal.

Suportul de curs este aprobat pentru publicare prin Hotărîrea Senatului ULIM,

proces-verbal nr.2 din 25 octombrie 2017 și este destinat studenţilor care îşi fac

studiile la specialitatea 361.1 „Contabilitate”.

ISBN 978-9975-56-476-2.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Burlea, Ecaterina. Fundamentele contabilităţii: (note de curs) / Ecaterina

Burlea, Igor Balan, Ana Spînu; Univ. Liberă Intern. din

Moldova. – Chişinău: S. n., 2017 (Tipogr. "Print-Caro"). –

64 p.: fig., tab.

Bibliogr.: p. 64 (8 tit.). – 100 ex.

ISBN 978-9975-56-476-2.

657(075.8)

B 94


3

CUPRINS

IINNIIŢŢIIEERREE ÎÎNN CCOONNTTAABBIILLIITTAATTEE ……………………………………………………………………………………......…….... 4

TTEEMMAA 11.. CCOONNTTAABBIILLIITTAATTEEAA –– PPRRIINNCCIIPPAALLAA FFOORRMMĂĂ AA EEVVIIDDEENNŢŢEEII

EECCOONNOOMMIICCEE ………………………………………………………………………………………………………………………………....…………

6

TTEEMMAA 22.. OOBBIIEECCTTUULL ŞŞII MMEETTOODDAA CCOONNTTAABBIILLIITTĂĂŢŢIIII ………………………………..………….. 14

TTEEMMAA 33.. BBIILLAANNŢŢUULL –– EELLEEMMEENNTT DDEE BBAAZZĂĂ AALL MMEETTOODDEEII

CCOONNTTAABBIILLIITTĂĂŢŢIIII …………………………………………..…………………………………………..……………………………………......

29

TTEEMMAA 44.. SSIISSTTEEMMUULL DDEE CCOONNTTUURRII ŞŞII DDUUBBLLAA ÎÎNNRREEGGIISSTTRRAARREE ……………….... 34

TTEEMMAA 55.. EEVVIIDDEENNŢŢAA CCOONNTTAABBIILLĂĂ AA PPRRIINNCCIIPPAALLEELLOORR FFAAPPTTEE

EECCOONNOOMMIICCEE …………………………………………………………………………………………………………………………………………..

42

TTEEMMAA 66.. EEVVAALLUUAARREEAA ŞŞII CCAALLCCUULLAAŢŢIIAA CCAA PPRROOCCEEDDEEEE AALLEE

MMEETTOODDEEII CCOONNTTAABBIILLIITTĂĂŢŢIIII ……………………………………………………………………………………………………

48

TTEEMMAA 77.. DDOOCCUUMMEENNTTAARREEAA FFAAPPTTEELLOORR EECCOONNOOMMIICCEE …………………………………….. 52

TTEEMMAA 88.. IINNVVEENNTTAARRIIEERREEAA PPAATTRRIIMMOONNIIUULLUUII ………………………………………………………….... 55

TTEEMMAA 99.. RREEGGIISSTTRREELLEE CCOONNTTAABBIILLEE ŞŞII FFOORRMMEELLEE DDEE

CCOONNTTAABBIILLIITTAATTEE …………………………………………………………....……………………………………………………………………

58

TTEEMMAA 1100.. SSIITTUUAAŢŢIIIILLEE FFIINNAANNCCIIAARREE ŞŞII SSEEMMNNIIFFIICCAAŢŢIIAA AACCEESSTTOORRAA

ÎÎNN CCOONNTTAABBIILLIITTAATTEE ………………………………………………………………………………………………......……………………..

60

BBIIBBLLIIOOGGRRAAFFIIEE ……………………………………………………………………..……………………………………………………………….. 64


4

IINNIIȚȚIIEERREE ÎÎNN CCOONNTTAABBIILLIITTAATTEE

Ce este

CONTABILITATEA?

CONTABILITATEA este un sistem complex de

colectare, identificare, grupare, prelucrare, înregistrare,

generalizare şi raportare financiară.

Contabilitatea este un limbaj economic, deoarece

reflectă printr-o construcţie specifică realitatea

economică, utilizând un vocabular propriu, inteligibil

pentru membrii grupului căruia i se adresează.

Orice afacere are nevoie de un contabil pentru a

menţine înregistrările financiare în ordine (grădiniţă,

liceu, universitate, primărie, minister, entităţi

economice (mari, mijlocii, mici), asociaţii, instituţii

publice, instituţii financiare, etc.). Profitabilitatea

unei afaceri, credibilitatea partenerului şi bonitatea

entităţii sunt legitimate prin calculele contabilităţii.

Cine are nevoie de

CONTABILITATE?

De ce merită să

înveţi

CONTABILITATE

A şi limbajul ei?

1. Pentru că primul pas spre prosperitate îl reprezintă

chibzuinţa şi organizarea.

2. Pentru că nimeni nu a eşuat în afaceri atunci când a

socotit prea mult.

3. Pentru că ordinea din cuget trebuie instaurată şi în

viaţă.

4. Pentru că primul semn al declinului în afaceri îl

reprezintă lipsa de informare.

5. Pentru că fără prudenţă, ordine şi rigoare poţi risipi

într-o clipă ceea ce ai agonisit într-o viaţă.

6. Pentru că este demn să-ţi măsori cu cumpătare

efortul.

7. Pentru că cifrele vorbesc uneori mai relevant decât

cuvintele.

8. Pentru că unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei

(Bill Gates) a fost la originile lui… CONTABIL.

9. Pentru că aşa cum a spus Göethe, „contabilitatea

este una din cele mai ingenioase creaţii ale

spiritului uman ”.

… iar contabilul fiind prima persoană din cadrul en-

tităţii care are acces la întreaga informaţie furnizată de

contabilitate, este, respectiv şi cel care primul ar putea

formula concluzii privind starea actuală a entităţii şi ar

putea propune măsuri ce ţin de schimbarea mersului

activităţii către o direcţie ce îi va garanta succese.


5

Pe fondul globalizării economiilor naţionale, asistăm în

prezent la un fenomen care ar putea conduce la formarea unui

profesionist contabil universal. Aceasta datorită faptului că în

Republica Moldova, deja de câţiva ani, orientarea principală

constă în ralierea cadrului normativ naţional de raportare

financiară la Directivele UE, IFRS şi alte standarde acceptate

în practica internaţională, adică corelarea legislaţiei autohtone

cu privire la activităţile entităţilor, contabilitate, audit, pieţele

financiare şi instituţiile financiare cu practicile internaţionale,

având drept scop atragerea investitorilor locali şi străini şi

dezvoltarea unui cerc de afaceri ce s-ar extinde pe plan

global.

Care este

viitorul unui

CONTABIL?

Schema de

înregistrare

contabilă a

datelor

/FLUX

CONTABIL/

Bilanţul iniţial

Deschiderea conturilorOperațiile economico-financiare ale

exercițiuluiConturi contabile

sintetice analitice

Calcularea rulajelor

şi soldurilor finale

Înregistrarea

operaţiilor în conturi

bazate pe documente primare

(justificative) şi centralizatoare

1

7 6

9

4

2

Analiză contabilă

Registre contabile

Corespondenţa

3

Cartea mare

analitică

Cartea mare

sintetică

5

Bilanţul final

Balanţa de

verificare analitică

Balanţa de

verificare sintetică

8

10


6

TTEEMMAA 11.. CCOONNTTAABBIILLIITTAATTEEAA –– PPRRIINNCCIIPPAALLAA FFOORRMMĂĂ AA EEVVIIDDEENNŢŢEEII

EECCOONNOOMMIICCEE

1. Esenţa contabilităţii şi funcţiile acesteia

2. Principiile contabile şi cerinţele lor

3. Formele evidenţei economice. Sarcinile acestora

4. Cadrul normativ al contabilităţii în Republica Moldova

1. Esenţa contabilităţii şi funcţiile acesteia

Informaţia, îndeosebi informaţia economică, este astăzi prezentă în toate

domeniile de activitate, fiind un element important al progresului. Ea se aplică

pe larg în domeniul economico-financiar.

La luarea deciziilor conduce-

rea entităţilor economice are ne-

voie de informaţii multilaterale

privind situaţia financiară şi re-

zultatele activităţii acesteia. Obţi-

nerea informaţiei economice integ-

rale este posibilă numai cu ajutorul

sistemului informaţional cunoscut

ca un mijloc de colectare, identifi-

care, grupare, prelucrare, înregis-

trare, generalizare şi raportare

financiară. Acest sistem se

numeşte contabilitate (Fig.1).

CONTABILITATE

- sistem complex de:

colectare

identificare

grupare

raportare financiară

prelucrare

înregistrare

generalizare

Fig. 1. Esenţa contabilităţii

Este de remarcat că datele privind activitatea economică a entităţii mai întâi se

includ în sistemul contabil, apoi se prelucrează de acesta şi, în final, informaţia utilă

se generalizează în vederea utilizării acesteia. Prin urmare, contabilitatea cuprinde

nu numai înregistrarea faptelor economice şi păstrarea informaţiei financiare, ci şi

crearea bazei informaţionale de date care satisface cerinţele utilizatorilor.

În condiţiile relaţiilor de piaţă cercul utilizatorilor de informaţii contabile

este foarte larg şi variat. Aceştia se subdivizează în interni şi externi (Fig. 2).

UTILIZATORII informaţiei contabile

utilizatori interni utilizatori externi

cu interes

financiar direct

cu interes

financiar indirect

managerii

contabilii

analiștii

Consiliul de directori,

Consiliul administrativ

investitorii

actuali şi potenţiali

creditorii

actuali şi potenţiali

cumpărătorii

BNS

CNAS, CNAM

organele fiscale

companiile de audit

etc.etc.

Fig. 2. Utilizatorii informaţiei contabile

unde: CNAS

– Casa Naţio-

nală de Asigu-

rări Sociale;

CNAM – Com-

pania Naţională

de Asigurări în

Medicină; BNS

– Biroul

Naţional de

Statistică.


7

Fondatorul contabilităţii se consideră

Luca Pacioli (1445-1517) care este cunoscut

ca autorul primei cărţi de contabilitate. El a

fost profesor de matematică, însă numele lui

a intrat în istorie datorită tratatului consacrat

utilizării conturilor şi înregistrărilor conta-

bile. Importanţa acestei lucrări este incontes-

tabilă, deoarece în decurs de câteva secole în

multe ţări aceasta a fost îndrumarul de bază

în domeniul contabilităţii, iar dubla înregis-

trare nu şi-a pierdut importanţa până în

prezent.

Dezvoltarea orientării ştiinţifice a contabilităţii a dus la reevaluarea obiec-

tivelor puse în faţa acesteia. Dacă anterior unicul scop se considera asigurarea

controlului asupra integrităţii bunurilor, la începutul sec. XIX se formează un

obiectiv nou - evidenţierea eficienţei proceselor economice. Apoi contabilitatea

se concepe ca un instrument de control şi gestiune.

Prin urmare, în prezent se conturează următoarele funcţii ale contabilităţii

(Fig. 3):

Funcţia de înregistrare şi

prelucrare a datelor - constă în

consemnarea, potrivit unor prin-

cipii şi reguli proprii, a proce-

selor şi fenomenelor economice

ce apar în cadrul unităţilor eco-

nomice şi se pot exprima valoric.

Fig. 3. Funcţiile contabilităţii

Funcţia de control a contabilităţii constă în asigurarea integrităţii şi utiliză-

rii raţionale a bunurilor agentului economic. Controlul este un proces care per-

mite entităţii economice să-şi realizeze scopurile. Acesta constă în stabilirea

standardelor (normelor şi normativelor), bugetelor (devizelor), evidenţierea re-

zultatelor efective, determinarea abaterilor de la acestea. Rezultatele efective se

determină după utilizarea resurselor sau în cursul efectuării faptelor economice.

Rezultatele obţinute se compară cu cele planificate. Abaterile depistate permit

să se determine performanţele activităţii unor subdiviziuni distincte şi pe an-

samblul entităţii economice, să se depisteze neajunsurile, să se determine

recompensele şi să se formuleze pronosticurile viitoare.

Funcţia informaţională constă în faptul că contabilitatea este furnizorul de

bază al informaţiei de diverse niveluri de gestiune. Informaţia economică

obţinută prin intermediul contabilităţii se utilizează pe larg pentru planificarea,

pronosticarea, elaborarea strategiei şi tacticii activităţii entităţii economice,

Funcțiile

contabilității

Funcția de înregistrare

Funcția de control

Funcția informațională

Funcția analitică

Funcția juridică


8

generalizarea statistică a informaţiei etc. Totodată, informaţia trebuie să fie de

calitate înaltă, adică trebuie să reflecte realitatea, să fie obiectivă şi veridică.

Funcţia analitică are o mare însemnătate, întrucât indicatorii obţinuţi sunt

importanţi la luarea deciziilor de către utilizatori. Informaţia prezentată în sistemul

contabil reflectă situaţia financiară a entităţii economice la o dată concretă. Con-

form datelor din situaţiile financiare, se determină mărimea capitalului propriu şi a

datoriilor entităţii economice, se stabileşte gradul de solvabilitate, se calculează

viteza de rotaţie a mijloacelor şi alţi indicatori. În baza rezultatelor analizei, admi-

nistraţia entităţii ia decizii privind strategia şi tactica activităţii pe viitor, acţionarii

- privind mărimile (dividendelor) cuvenite, creditorii – privind raţionalitatea

acordării împrumuturilor agentului economic, cumpărătorii - privind încheierea

contractului de procurare a mărfurilor şi serviciilor etc.

Funcţia juridică - datele furnizate de contabilitate şi documentele de evi-

denţă servesc ca mijloc de probă în justiţie, pentru a dovedi realitatea unor fapte

economice şi a stabili răspunderea patrimonială pentru pagubele produse.

2. Principiile contabile şi cerinţele lor

Pentru a da o imagine fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a re-

zultatelor deţinute, trebuie respectate, cu bună credinţă, regulile privind evalua-

rea patrimoniului şi celelalte norme şi principii contabile. În acest sens, sinte-

tizând evoluţia ştiinţei contabile, s-au impus în planul practicii contabile o serie

de principii (vezi Fig. 4):

Fig. 4. Principiile contabilităţii

Continuitatea activităţii prevede faptul că situaţiile financiare sunt întocmite

pornind de la ipoteza că o entitate îşi va continua activitatea şi în viitorul previzibil.


9

Contabilitatea de angajamente reprezintă contabilizarea conform căreia

elementele contabile sunt recunoscute pe măsura apariţiei acestora, indiferent de

momentul încasării/plăţii mijloacelor băneşti (principiul specializării exerciţiului).

Permanenţa metodelor presupune continuitatea aplicării aceloraşi reguli şi

norme privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elemente-

lor de activ şi de pasiv şi a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a in-

formaţiilor contabile.

Separarea patrimoniului şi datoriilor presupune faptul că patrimoniul şi

datoriile agenţilor economici există separat de patrimoniul şi datoriile proprie-

tarilor acestui agent economic şi altor agenţi economici.

Necompensarea presupune interzicerea oricărei compensări între elementele

de activ şi de datorii sau între elementele de venituri şi cheltuieli, cu excepţia

compensărilor permise de reglementările legale.

Consecvenţa prezentării presupune menţinerea de la o perioadă la alta a

modului de prezentare şi clasificare a elementelor în situaţiile financiare.

3. Formele evidenţei economice. Sarcinile acestora

În funcţie de natura datelor furnizate, modalitatea de obţinere şi prezentare

a acestora, evidenţa economică se prezintă sub trei forme: evidenţa operativă,

evidenţa statistică şi evidenţa contabilă (Fig. 5).

Formele evidenţei

economice

evidenţa operativă evidenţa contabilăevidenţa statistică

Fig. 5. Formele evidenţei economice

Evidenţa operativă presupune urmărirea, înregistrarea şi controlul (opera-

tiv) permanent al operaţiilor, fenomenelor şi proceselor economice în momentul

şi la locul producerii lor. Cu ajutorul acesteia se urmăreşte: nivelul aprovizio-

nărilor, prezenţa la locul de muncă al personalului, nivelul livrărilor, consumul

de energie electrică, termică, etc. Evidenţa operativă furnizează date pentru

necesităţile curente ale unităţilor patrimoniale, atât cantitativ cât şi valoric;

Evidenţa statistică. Statistica are ca obiect înregistrarea după criterii unitare a

fenomenelor social-economice de masă, grupând şi totalizând datele rezultate din

înregistrări, în vederea obţinerii unor indicatori care să caracterizeze fenomenele şi

procesele economice de ansamblu (de masă). Mijloacele de culegere, înregistrare,

prelucrare şi prezentare a datelor cu ajutorul evidenţei statistice sunt: tabelele,


10

indicii, machetele, reprezentările grafice, etc. Statistica foloseşte în înregistrările

sale în special etalonul natural, dar şi etalonul valoric şi uneori etalonul muncă;

Evidenţa contabilă (contabilitatea). Este considerată formă principală a evi-

denţei economice, deoarece înregistrează, urmăreşte şi controlează în mod perma-

nent, pe bază de documente, acele acte, fapte şi procese economice ce se pot ex-

prima valoric. Contabilitatea reflectă în baza unor înscrisuri, (documente justifica-

tive), existenţa, mişcarea şi transformarea structurilor componente ale patrimo-

niului. Evidenţa contabilă asigură reflectarea sistematică şi controlul existenţei şi

mişcării mijloacelor materiale şi numerarului, a surselor din care acestea provin

precum şi a rezultatelor activităţii, cuantificabile cu ajutorul etalonului monetar.

Sarcinile evidenţei contabile:

1. Evidenţa se ţine în moneda naţională şi în limba de stat (contabilitatea

operaţiunilor efectuate în valută străină se ţine atât în monedă naţională,

cât şi în valută străină).

2. Evidenţa proprietăţii ce alcătuieşte patrimoniul entităţii economice se

ţine separat de proprietatea altor persoane juridice şi fizice ce se află pe

teritoriu ei.

3. Contabilitatea se ţine continuu din momentul înregistrării entităţii

economice până la lichidarea ei potrivit legislaţiei în vigoare.

4. Evidenţa se ţine pe conturi prin dubla înregistrare respectând în tocmai

prevederile Planului de conturi a aprobat de către Ministerul Finanţelor.

5. Menţinerea în permanenţă a egalităţii datelor evidenţei sintetice şi analitice.

6. Evidenţa este obligată să posede şi să ofere o informaţie amplă privind

activitatea agentului economic, situaţia economico-financiara atât pentru

utilizatorii interni de informaţie cât şi externi.

7. Evidenţa este obligată să prezinte organelor de control date privind

eficacitatea faptelor economice şi managementul entităţii economice.

4. Cadrul normativ al contabilităţii în Republica Moldova

Cadrul normativ al contabilităţii în Republica Moldova este reprezentat de:

1. Legea contabilităţii

2. Standardele Naţionale de Contabilitate

3. Standardele Internaţionale de Raportare Financiară

4. Planul general de conturi contabile

5. Codul fiscal

6. Codul civil

7. Codul muncii

8. Legea bugetului asigurărilor sociale de stat

9. Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală

Legea contabilităţii are drept scop stabilirea cadrului juridic, a cerinţelor

unice şi a mecanismului de reglementare a contabilităţii şi raportării financiare


11

în Republica Moldova. Prevederile prezentei legi se aplică tuturor persoanelor

juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, organizaţiilor

necomerciale, inclusiv instituţiilor publice, notarilor, avocaţilor şi birourilor

înfiinţate de aceştia, executorilor judecătoreşti, precum şi reprezentanţelor şi

filialelor entităţii economice (organizaţiilor) nerezidente, înregistrate în

Republica Moldova (denumite în cele ce urmează entităţi), indiferent de

domeniul de activitate, tipul de proprietate şi forma juridică de organizare.

Potrivit prevederilor Legii contabilităţii, contabilitatea se divizează în

contabilitate financiară şi contabilitate de gestiune (Fig. 6).

Contabilitate

financiară

de gstiune

sistem de colectare, grupare, prelucrare şi

sistematizare a informaţiei privind existenţa şi

mişcarea activelor, capitalului propriu, datoriilor,

veniturilor şi cheltuielilor în expresie valorică

pentru întocmirea rapoartelor financiare

sistem de colectare, prelucrare, pregătire şi

transmitere a informaţiei contabile pentru

planificarea, calcularea costurilor, verificarea şi analiza

executării bugetelor, în scopul pregătirii rapoartelor

interne pentru luarea deciziilor manageriale

Fig. 6. Formele contabilităţii

Potrivit Legii contabilităţii organele de reglementare a contabilităţii includ:

autorităţi statale - Guvernul, Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a Moldovei,

Comisia Naţională a Pieţei Financiare, organele centrale de specialitate ale admi-

nistraţiei publice, autorităţile administraţiei publice locale, Serviciul Situaţiilor

Financiare de pe lângă Biroul Naţional de Statistică; asociaţii profesionale care

au drept scop perfecţionarea şi dezvoltarea contabilităţii.

Răspunderea pentru ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară revine:

a) conducerii (organului executiv) - în entitatea cu răspundere limitată;

b) partenerilor - în entitatea ai cărei proprietari au răspundere neli-

mitată;

c) proprietarului - pentru întreprinzătorii individuali;

d) conducătorului entităţii - în entităţile neprevăzute la lit.a)-c).

Ciclul contabil al entităţii prevăzut în Legea contabilităţii cuprinde (Fig. 7.).

Standardele Naţionale de Contabilitate (în continuare SNC) reprezintă stan-

darde şi interpretări, bazate pe Directivele Uniunii Europene şi pe Standarde Inter-

naţionale de Raportare Financiară, elaborate, examinate şi aprobate de Ministerul

Finanţelor, care stabilesc reguli generale obligatorii privind ţinerea contabilităţii şi

raportarea financiară. SNC adiţional conţin exemple practice şi comentarii privind

aplicarea prevederilor standardelor. În scopul asigurării unui grad relevant de


12

1 întocmirea documentelor primare şi centralizatoare

2 evaluarea şi recunoaşterea elementelor contabile

3 reflectarea informaţiilor în conturile contabile

4 întocmirea registrelor contabile

5 inventarierea elementelor contabile

6întocmirea balanţei de verificare, a Cărţii mari şi a

situaţiilor financiare

Fig. 7. Ciclul contabil al entităţii

veridicitate a situaţiilor financiare, SNC sunt implementate într-un set unic. SNC

noi au intrat în vigoare de la 01.01. 2014 cu titlul de recomandare şi din

01.01.2015 – cu titlu obligatoriu. Nomenclatorul noilor SNC:

1. SNC „Prezentarea situaţiilor financiare”

2. SNC „Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori şi eve-

nimente ulterioare”

3. SNC „Imobilizări necorporale şi corporale”

4. SNC „Investiţii imobiliare”

5. SNC „Contracte de leasing”

6. SNC „Deprecierea activelor”

7. SNC „Creanţe şi investiţii financiare”

8. SNC „Stocuri”

9. SNC „Capital propriu şi datorii”

10. SNC „Venituri”

11. SNC „Cheltuieli”

12. SNC „Contracte de construcţii”

13. SNC „Costurile îndatorării”

14. SNC „Diferenţe de curs valutar şi de sumă”

15. SNC „Părţi afiliate şi contracte de societate civilă”

16. SNC „Particularităţile contabilităţii în agricultură”

Notă: De remarcat că, în afară de standardele prezentate, a rămas în vigoare

SNC 63 „Prezentarea informaţiei în rapoartele financiare ale asociaţiilor de

economii şi împrumut şi ale altor instituţii similare“, care va fi aplicat până la

elaborarea şi aprobarea unui standard similar.

Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (cunoscute sub acronimul

IFRS provenit de la denumirea în limba engleză International Financial Reporting

Standards, în continuare IFRS) reprezintă un set de standarde contabile. Multe

dintre standardele care fac parte din IFRS sunt cunoscute sub vechea denumire de

http://ro.wikipedia.org/wiki/Standard


13

Standarde Internaţionale de Contabilitate (în continuare IAS). Deşi în prezent nu se

mai emit standarde IAS, cele deja existente sunt în continuare în vigoare până la

înlocuirea sau modificarea lor prin emiterea de noi standarde IFRS.

Planul general de conturi contabile este elaborat în baza SNC şi a altor

acte normative contabile, ţinând cont de cerinţele de prezentare a informaţiilor

în situaţiile financiare şi necesităţile informaţionale ale entităţii.

Codul fiscal stabileşte principiile generale ale impozitării în Republica

Moldova, statutul juridic al contribuabililor, al organelor fiscale şi al altor parti-

cipanţi la relaţiile reglementate de legislaţia fiscală, principiile de determinare a

obiectului impunerii, principiile evidenţei veniturilor şi cheltuielilor deduse,

modul şi condiţiile de tragere la răspundere pentru încălcarea legislaţiei fis-

cale, precum şi modul de contestare a acţiunilor organelor fiscale şi ale per-

soanelor cu funcţii de răspundere ale acestora.

Codul civil determină statutul juridic al participanţilor la circuitul civil,

temeiurile apariţiei dreptului de proprietate şi modul de exercitare a acestuia,

reglementează obligaţiile contractuale şi de altă natură, alte raporturi patrimoniale

şi personale nepatrimoniale conexe lor.

Codul muncii reglementează totalitatea raporturilor individuale şi colective de

muncă, controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă,

jurisdicţia muncii, precum şi alte raporturi legate nemijlocit de raporturile de muncă.

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat stipulează cotele contribuţiilor

de asigurare socială de achitat atât de către angajator cât şi de către angajat;

modul şi termenele de virare a acestora la bugetul asigurărilor sociale de stat şi

de prezentare de către plătitori a declaraţiilor privind calcularea şi utilizarea

contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi tipurile de prestaţii

sociale asigurate; tipurile de drepturi şi de venituri din care nu se calculează

contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii.

Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală include

informaţii privitor la prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în

formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense, calculată

pentru diferite categorii de plătitori.


14

TTEEMMAA 22.. OOBBIIEECCTTUULL ŞŞII MMEETTOODDAA CCOONNTTAABBIILLIITTĂĂŢŢIIII

1. Obiectul contabilităţii

2. Structura patrimoniului entităţii economice – grupări şi caracteristici

3. Noţiuni despre costurile, cheltuielile şi veniturile întreprinderii

4. Fapte economice

5. Metoda contabilităţii şi procedeele acesteia

1. Obiectul contabilităţii

În conformitate cu concepţia juridico-economică obiectul contabilităţii se

determină prin integrarea primelor două concepţii. Conţinutul obiectului

contabilităţii nu poate fi evidenţiat fără luarea în considerare a interdependenţei

dintre relaţiile economice şi juridice ale subiectului.

Această legătură reciprocă permite a determina patrimoniul ca un complex

de mijloace economice care au valoare, iar drepturile şi obligaţiile – ca relaţii

apărute la procurarea acestora.

Cunoscând deja definiţia obiectului contabilităţii care tratează patrimoniul

ca totalitatea mijloacelor economice, drepturilor şi obligaţiilor, putem construi

următoare ecuaţie contabilă:

Mijloace economice = Drepturi + Obligaţii

sau

Activul patrimonial = Pasivul patrimonial Însă contabilitatea nu se limitează doar la studierea stării generale a patri-

moniului. Orice entitate economică este concomitent şi consumator de mijloace.

Utilizarea mijloacelor economice (cheltuieli) duce la apariţia veniturilor şi

rezultatelor financiare. De aceea contabilitatea studiază şi procesele interne ale

activităţii economice a entităţii care conduc la modificări în componenţa patri-

moniului acesteia. Studierea contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor entităţii

economice poate fi exprimată cu ajutorul egalităţii:

Venituri – Cheltuieli = ± Rezultat financiar

Rezultatul financiar poate fi: profit (+) sau pierderi (-). Entitatea economică

obţine profit atunci când veniturile depăşesc cheltuielile, iar pierderi - când cheltu-

ielile depăşesc veniturile. Prin urmare, obiect al contabilităţii îl constituie: mijloacele

economice (active), sursele de finanţare (pasive), costurile, cheltuielile, veniturile.

2. Structura patrimoniului entităţii economice – grupări şi caracteristici

Patrimoniul entităţii economice este reprezentat de (Fig. 8,9,10):

PATRIMONIU

ACTIVE

PASIVE

Active imobilizate

Active circulante

Capital propriu

Datorii pe termen lung

Datorii curente

Fig. 8. Patrimoniul entităţii economice


15

111 Imobilizări necorporale în curs de execuție

112 Imobilizări necorporale

113 Amortizarea imobilizărilor necorporale

114 Deprecierea imobilizărilor necorporale

121 Imobilizări corporale în curs de execuție

122 Terenuri

123 Mijloace fixe

124 Amortizarea mijloacelor fixe

125 Resurse minerale

126 Amortizarea și deprecierrea resurselor minerale

127 Deprecierea imobilizărilor corporale în curs de

execuție

128 Deprecierea terenurilor

129 Deprecierea mijloacelor fixe

131 Active biologice imobilizate în curs de execuție

132 Active biologice imobilizate

133 Amortizarea și deprecierea activelor biologice

imobilizate

141 Investiții financiare pe termen lung

142 Investiții financiare pe termen lung în părți afiliate

151 Investiții imobiliare

152 Amortizarea și deprecierea investițiilor imobiliare

161 Creanțe pe termen lung

162 Avansuri acordate pe termen lung

171 Cheltuieli anticipate pe tremen lung

172 Alte active imobilizate

211 Materiale

212 Active biologice circulante

213 Obiecte de mică valoare și scurtă durată

214 Uzura obiectelor de mică valoare și scurtă durată

215 Producția în curs de execuție

216 Produse

217 Mărfuri

221 Creanțe comerciale

222 Corecții (provizioane) privind creanțele compomise

223 Creanțe ale părților afiliate

224 Avansuri acordate curente

225 Creanțe ale bugetului

226 Creanțe ale personalului

231 Creanțe privind veniturile din utilizarea de către

terți a activelor entității

232 Creanțe preliminate

233 Creanțe curente privind asigurările

234 Alte creanțe curente

241 Casa

242 Conturi curente în monedă națională

243 Conturi curente în valută străină

244 Alte conturi bancare

245 Transferuri de numerar în expediție

246 Documente bănești

251 Investiții financiare curente în părți neafiliate

252 Investiții financiare curente în părți afiliate

261 Cheltuieli anticipate curente

262 Alte active circulante


12 Imobilizări corporale

13 Active biologice

imobilizate

14 Investiții financiare pe

termen lung

15 Investiții imobiliare

16 Creanțe și avansuri

acordate pe termen lung

17 Alte active imobilizate

21 Stocuri

22 Creanțe comerciale și

calculate

23 Alte creanțe curente

25 Investiții financiare

curente

24 Numerar

26 Alte active circulante

Clasa 1. Active imobilizate

Clasa 2. Active circulante

ACTIVE

Fig. 9. Componenţa activelor entităţii economice


16

Elementele patrimoniale de activ se împart în 2 clase, în funcţie de durata

de utilizare:

1. Clasa 1 Active imobilizate – cu termenul de folosinţă mai mare de 1 an;

2. Clasa 2 Active circulante – cu termenul de folosinţă mai mic de 1 an.

Clasa 1 Activele imobilizate include 7 grupe:

Grupa 11 Imobilizări necorporale – reflectă valoarea imo-

bilizărilor nemonetare care nu îmbracă o formă materială,

identificabile şi controlabile de entitate (drepturi de autor,

invenţii, licenţe de activitate, programe informatice), precum şi

suma de amortizare şi de depreciere a imobilizărilor necorporale.

Grupa 12 Imobilizări corporale – include: imobilizările

corporale în curs de execuţie – imobilizări corporale procurate

sau aflate în procesul de creare şi de pregătire pentru utilizare

după destinaţie, până la transmiterea lor în exploatare; terenuri –

imobilizări corporale sub formă de teritorii funciare (de pământ)

deţinute de entitate cu drept de proprietate sau primite în arendă

financiară (leasing financiar) pentru a fi folosite în activitatea

entităţii; precum valoarea deprecierii terenurilor; mijloace fixe –

imobilizări corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a

cărora depăşeşte plafonul valoric prevăzut de legislaţia fiscală sau

pragul de semnificaţie stabilit de entitate în politicele contabile:

precum şi valoarea de depreciere şi amortizare a mijloacelor fixe;

resurse minerale – imobilizări corporale sub formă de costuri

capitalizate ale lucrărilor de explorare (pregătire spre extracţie),

pentru care este demonstrată fezabilitatea tehnică şi viabilitatea

comercială; precum şi amortizarea şi deprecierea acestora.

Grupa 13 Active biologice imobilizate – activele biologice

mature care asigură obţinerea multiplă a produselor agricole şi/sau

a activelor biologice adiţionale pe parcursul unei perioade ce

depăşeşte un an (de exemplu, viile, livezile, plantaţiile de pomu-

şoare roditoare, culturi multianuale de flori, de furaje, legumicole,

vacile, ovinele, porcinele, cabalinele adulte) precum şi activele

biologice imature care se află în perioada de pregătire spre

utilizare după destinaţie (de exemplu, viile şi livezile plantate,

până la transferarea lor în categoria pe rod), precum şi

amortizarea şi deprecierea acestora.

Grupa 14 Investiţii financiare pe termen lung – include

valoarea activelor sub formă de valori mobiliare, cote de

participaţie în capitalul social al altor entităţi şi alte investiţii

deţinute de entitate în scopul exercitării controlului, obţinerii

veniturilor sau altor beneficii economice.


17

Grupa 15 Investiţii imobiliare – proprietate imobiliară

deţinută, mai degrabă în scopul închirierii şi/sau pentru

creşterea valorii entităţii, decât pentru a fi: utilizată în

producţie, pentru furnizarea de bunuri, prestarea serviciilor sau

în scopuri administrative. Acestea cuprind proprietăţile

imobiliare deţinute de către entitate: în scopul creşterii valorii;

pentru a fi transmise în leasing operaţional; în baza unui

contract de leasing financiar şi transmise în leasing operaţional;

pentru a fi utilizate în viitor într-un mod încă nedeterminat.

Grupa 16 Creanţe şi avansuri acordate pe termen lung –

prevede în componenţa sa creanţele - drepturi ale entităţii ce

decurg din tranzacţii sau evenimente trecute şi din stingerea

cărora se aşteaptă intrări (majorări) de resurse care încor-

porează beneficii economice; şi avansuri – plăţile efectuate în

contul procurării ulterioare a bunurilor, serviciilor, lucrărilor.

Grupa 17 Alte active imobilizate – cel mai des -

cheltuielile anticipate pe termen lung.

Clasa 2 Activele circulante include 6 grupe:

Grupa 21 Stocuri – include valoarea: materiilor prime şi

materialele de bază – bunuri care participă direct la fabricarea

produselor şi se regăsesc în produsul finit integral sau parţial;

obiectelor de mică valoare şi scurtă durată – bunuri valoarea

unitară a cărora nu depăşeşte plafonul stabilit de legislaţie sau

pragul de semnificaţie prevăzut în politicile contabile, indiferent

de durata de serviciu sau cu o durată de serviciu nu mai mare de

un an, indiferent de valoarea unitară (de exemplu, îmbrăcăminte

şi încălţăminte specială, dispozitive de protecţie, construcţii şi

dispozitive provizorii, inventar sportiv şi turistic şi alte obiecte

similare); uzura obiectelor de mică valoare şi scurtă durată; pro-

ducţiei în curs de execuţie – bunuri care nu au trecut toate stadiile

de prelucrare prevăzute în procesul tehnologic; produselor – bunuri

care au parcurs în întregime stadiile procesului de producţie şi nu

necesită prelucrări ulterioare în cadrul entităţii, şi pot fi depozitate

în vederea vînzării sau livrate direct cumpărătorilor; mărfurilor –

bunuri procurate de entitate în vederea revânzării sau produse

transmise spre vânzare magazinelor proprii; activelor biologice

circulante – animale la creştere şi îngrăşat care includ unele grupe

de active biologice mature (de exemplu, iepuri de casă, animalele

cu blană, păsările adulte) şi imature, cum ar fi animalele tinere (de

exemplu, viţeii, purceii, miei) şi animalele rebutate din cireada

(turma) de baza şi trecute la îngrăşat.


18

Grupa 22 Creanţe comerciale şi calculate – include:

creanţe comerciale – creanţele privind bunurile vândute,

serviciile prestate şi lucrările executate; corecţii

(provizioane) privind creanţele compromise; avansuri

acordate – plăţi efectuate în contul procurării ulterioare a

bunurilor, serviciilor, lucrărilor; creanţe ale bugetului –

includ impozitele şi taxele achitate în avans/rate, sumele

plătite în plus la buget, diferenţa dintre suma taxei pe

valoarea adăugată (în continuare TVA) trecută în cont şi

calculată; creanţe ale personalului – cuprind avansurile

acordate în contul salariului, sumele acordate titularilor de

avans, creanţele privind recuperarea prejudiciului material,

alte creanţe ale personalului).

Grupa 23 Alte creanţe curente – cuprinde creanţele

privind veniturile din utilizarea de către terţi a activelor

entităţii - sume ce urmează a fi încasate din arendă, dobânzi,

dividende; creanţe preliminate – se referă la creanţele

anticipate (ex: privind leasingul); creanţe curente privind

asigurările; alte creanţe curente (ex: privind pretenţiile

înaintate şi recunoscute).

Grupa 24 Numerar include: casa – suma banilor în

numerar; conturi curente în monedă naţională – numerar

aflat în conturi la bănci în monedă naţională; conturi curente

în valută străină – numerar aflat în conturi la bănci în valută

străină; alte conturi bancare – numerar pe carduri bancare,

acreditive; transferuri de numerar în expediţie – numerar

transferat prin oficiile poştale, prin intermediul serviciului de

încasare a băncilor comerciale etc.; documente băneşti –

îmbracă forma cecurilor, foilor de odihnă, etc.

Grupa 25 Investiţii financiare curente – analog grupei 14 (doar că

termenul mai mic de 1 an).

Grupa 26 Alte active circulante – se referă, cel mai des, la cheltuieli

anticipate curente.


19

311 Capital social

312 Capital suplimentar

313 Capital nevărsat

314 Capital neînregistrat

315 Capital retras

321 Capital de rezervă

322 Rezerve statutare

323 Alte rezerve

331 Corecții ale rezultatelor anilor precedenți

332 Profit nerepartizat (pierdere neacoperită) al anilor precedenți

333 Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune

334 Profit utilizat al perioadei de gestiune

335 Rezultat din tranzacția la noile reglementări contabile

413 Datorii pe termen lung privind leasingul financiar

342 Subvenții entităților cu proprietate publică

343 Alte elemente de capital propriu

351 Rezultat financiar total

411 Credite bancare pe termen lung

412 Împrumuturi pe termen lung

341 Fonduri

421 Datorii comerciale pe termen lung

422 Datorii față de părțile afiliate pe termen lung

423 Avansuri primite pe termen lung

424 Venituri anticipate pe termen lung

425 Finanțări și încasări cu destinație specială pe termen lung

426 Provizioane pe termen lung

427 Datorii pe termen lung privind bunurile primite în gestiune

economică

428 Alte datorii pe termen lung

511 Credite bancare pe termen scurt

512 Împrumuturi pe termen scurt

521 Datorii comerciale curente

522 Datorii curente față de părțile afiliate

523 Avansuri primite curente

531 Datorii față de personal privind retribuirea muncii

532 Datorii față de personal privind alte operații

533 Datorii privind asigurările sociale și medicale

534 Datorii față de buget

535 Venituri anticipate curente

536 Datorii față de proprietari

537 Finanțări și încasări cu destinație specială curente

538 Provizioane curente

541 Datorii preliminate

542 Datorii privind asigurarea bunurilor și persoanelor

543 Datorii curente privind bunurile primite în gestiune economică

544 Alte datorii curente

54 Alte datorii curente

53 Datorii calculate

curente

51 Datorii financiare

curente

42 Alte datorii pe

termen lung

41 Datorii financiare pe

termen lung

35 Rezultat financiar

total

34 Alte elemente de

capital propriu

33 Profit nerepartizat

(pierdere neacoperită)

32 Rezerve

31 Capital social și

suplimentar

Clasa 3. Capital

propriu

Clasa 5. Datorii

curente

PASIVE

52 Datorii comerciale

curente

Clasa 4. Datorii pe

termen lung 414 Datorii privind depunerile de economii pe termen lung ale

membrilor asociațiilor de economii și împrumut

513 Datorii privind depunerile de economii pe termen scurt ale

membrilor asociațiilor de economii și împrumut

Fig. 10. Componenţa pasivelor entităţii economice


20

Elementele patrimoniale de pasiv, în funcţie de sursa de provenienţă şi

durata de rambursare se împart în:

1. Clasa 3 Capital propriu – surse proprii de finanţare a activităţii entităţii

economice;

2. Clasa 4 Datorii pe termen lung – surse străine de finanţare cu durata de

rambursare mai mare de 1 an;

3. Clasa 5 Datorii curente – surse străine de finanţare cu durata de

rambursare mai mică de 1 an.

Clasa 3 Capitalul propriu include 5 grupe:

Grupa 31 Capital social şi suplimentar include: capitalul

social – valoarea totală a părţilor sociale ale proprietarilor

entităţii (acţiuni, cote de participaţie etc. în funcţie de forma

juridică de organizare a entităţii); capital suplimentar –

cuprinde diferenţele dintre valoarea aporturilor proprietarilor în

capitalul social al entităţii şi valoarea nominală a părţilor

sociale; diferenţele dintre valoarea de retragere şi valoarea

nominală sau de înstrăinare a părţilor sociale (acţiunilor) proprii

retrase şi ulterior anulate sau înstrăinate; capital nevărsat –

sumele cuvenite entităţii economice dar nedepuse de fondatori;

capital neîregistrat – capital depus până la înregistrarea de stat

a societăţii pe acţiuni; capital retras – părţile sociale

achiziţionate, răscumpărate sau dobândite de entitate de la

deţinătorii sau succesorii acestora.

Grupa 32 Rezerve include: capital de rezervă – constituirea

cărora este obligatorie prin legislaţie; rezerve statutare –

prevăzute de statutul entităţii economice; alte rezerve – create în

baza deciziei fondatorilor entităţii economice.

Grupa 33 Profit nerepartizat (pierdere neacoperită) include:

profit nerepartizat al anilor precedenţi – suma rămasă după uti-

lizarea profitului pentru achitarea dividendelor, formarea rezer-

velor; profitul net al perioadei de gestiune – diferenţa dintre

veniturile şi cheltuielile curente ale entităţii recunoscute în peri-

oada de gestiune curentă; profit utilizat al perioadei de gestiune

– profit utilizat până la închiderea exerciţiului financiar.

Grupa 34 Alte elemente de capital propriu – include în

componenţa sa valoarea fondurilor de autofinanţare; valoarea

subvenţiilor aferente activelor imobilizate (asistenţă acordată de

Guvern, alte autorităţi publice, instituţii şi organizaţii naţionale

şi internaţionale sub forma unor transferuri de resurse cu

condiţia respectării de către entitate a anumitor cerinţe) ş.a.


21

Grupa 35 Rezultat financiar total include un singur ele-

ment – rezultatul financiar total – cont ce permite determinarea

profitul net (pierderii) la finele perioadei de gestiune.

Clasa 4 Datoriile pe termen lung include 2 grupe.

Grupa 41 Datorii financiare pe termen lung include: credite

bancare pe termen lung – sume contractate de la bănci pentru

necesităţile entităţii economice sau pentru salariaţi; împrumuturi

pe termen lung – sume împrumutate de la persoane fizice sau

juridice; datorii pe termen lung privind leasingul financiar –

datorii aferente activelor primite în leasing financiar.

Grupa 42 Alte datorii pe termen lung include: datorii co-

merciale pe termen lung – datorii faţă de furnizori privind bu-

nurile şi serviciile procurate; avansuri primite pe termen lung –

datorii faţă de cumpărători privind avansurile primite în contul

livrării ulterioare de bunuri şi servicii; venituri anticipate pe

termen lung – subvenţii destinate acoperirii costurilor/chel-

tuielilor perioadelor precedente, curente sau viitoare; finanţări şi

încasări cu destinaţie specială - includ numerarul şi/sau

valoarea activelor primite (de primit) de la alte entităţi şi/sau

persoane fizice pentru realizarea unor misiuni speciale (de

exemplu, programe, proiecte); provizioane – constituite pentru

acoperirea cheltuielilor (pierderilor) eventuale (reparaţia şi

deservirea în cursul perioadei de garanţie a bunurilor vândute);

datorii privind bunurile primite în gestiune - apar în cazul

primirii bunurilor de la alte entităţi (fondatori, organele

administraţiei publice) în gestiune temporară.

Clasa 5 Datoriile curente include 4 grupe:

Grupa 51 Datorii financiare curente – analog grupei 41 (doar că termenul

mai mic de 1 an).

Grupa 52 Datorii comerciale curente include: datorii

comerciale –datoriile faţă de furnizori privind bunurile şi

serviciile procurate; datorii faţă de părţile afiliate – sume

datorate entităţilor asociate; avansuri primite curente – da-

torii faţă de cumpărători privind avansurile primite în contul

livrării ulterioare de bunuri şi servicii.

Grupa 53 Datorii calculate curente include: datorii faţă de

personal privind retribuirea muncii – datoriile salariale; datorii

faţă de personal privind alte operaţii – ajutoarele materiale,

recuperarea cheltuielilor privind deplasările în interes de servi-

ciu, procurările de bunuri şi servicii efectuate de către angajaţi

venituri

cheltuieli


22

pentru entitate; datorii privind asigurările sociale şi medicale –

cuprind datoriile faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat şi

fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală; datorii

faţă de buget – angajamentele entităţii faţă de bugetul de stat şi

bugetele unităţilor administrativ-teritoriale privind impozitele şi

taxele generale de stat şi locale; venituri anticipate curente –

sumele calculate în perioada de gestiune curentă, dar care ur-

mează a fi încasate şi se înregistrează ca majorare concomitentă

a numerarului sau creanţelor şi a datoriilor curente; datorii faţă

de proprietari – datoriile privind dividendele calculate şi alte

operaţii; finanţări şi încasări cu destinaţie specială – includ

numerarul şi/sau valoarea activelor primite (de primit) de la alte

entităţi şi/sau persoane fizice pentru realizarea unor misiuni

speciale (de exemplu, programe, proiecte); provizioane curente

- constituite pentru acoperirea cheltuielilor (pierderilor) even-

tuale privind: litigiile, amenzile şi penalităţile, despăgubirile,

daunele şi alte datorii incerte, fonduri create cu scopul de a fi

utilizate pentru achitarea concediilor, reparaţia utilajelor, etc.

Grupa 54 Alte datorii curente se referă la datoriile

preliminate – sume calculate anticipat ce urmează a fi achitate;

datorii privind asigurarea bunurilor şi a persoanelor - datoriile

privind asigurarea obligatorie şi benevolă a patrimoniului şi

personalului; datorii curente privind bunurile primite în

gestiune economică - apar în cazul primirii bunurilor de la alte

entităţi (fondatori, organele administraţiei publice) în gestiune

temporară.

3. Noţiuni despre costurile, cheltuielile şi veniturile întreprinderii

Caracteristica costurilor de producţie: Costuri de producţie – resurse ex-

primate valoric şi consumate pentru fabricaţia produselor/prestarea serviciilor.

Clasa 8 Conturi de gestiune include 3 grupe (Fig. 11):

Grupa 81 Conturi de calculaţie – include informaţie referitor la activităţile

de bază şi secundare. Activităţi de bază – activităţi legate de fabricaţia produ-

selor şi/sau de prestarea serviciilor ce constituie scopul activităţii entităţii.

Activităţi auxiliare – activităţi de deservire a activităţilor de bază ale entităţii

(de exemplu, fabricaţia ambalajului, deservirea cu transport, reparaţia mijloa-

celor fixe). Costurile contabilizate la activităţile de bază şi/sau activităţile se-

cundare se referă la costurile directe de materiale; costurile directe cu

personalul şi costurile indirecte de producţie repartizate.

Grupa 82 Conturi de repartizare – include informaţie referitor la costurile

indirecte de producţie - costuri legate de gestiunea şi deservirea subdiviziunilor


23

de producţie ale entităţii; costuri indirecte aferente contractelor de construcţie;

costuri de regie aferente contractelor de construcţie;

Grupa 83 Alte conturi de gestiune – care includ conturile utilizate de

entităţile comerciale: adaos comercial; încasări din vânzarea bunurilor în

numerar; returnarea şi reducerea preţurilor; etc.

Clasa 8. Conturi de gestiune

Grupa 81 Conturi de calculație Grupa 82 Conturi de repartizare

822 Costuri indirecte aferente

contractelor de construcție

821 Costuri indirecte de

producție812 Activități auxiliare

811 Activități de bază

823 Costuri de regie aferente

contractelor de construcție

824 Alte costuri repartizabile

Grupa 83 Alte conturi de gestiune

831 Adaos comercial

832 Încasări din vânzarea

bunurilor în numerar

833 Returnarea și reducerea

prețurilor la bunurile vândute

834 Conturi aferente bunurilor

transmise spre prelucrare terților

835 Producții și unități de

deservire

836 Costuri refacturate Fig. 11. Clasificarea conturilor de gestiune

Caracteristica cheltuielilor: Cheltuieli – diminuări ale beneficiilor economice

înregistrate în perioada de gestiune sub formă de ieşiri sau reduceri ale valorii

activelor sau de creşteri ale datoriilor care contribuie la diminuări ale capitalului

propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor.

Clasa 7 Cheltuieli include 3 grupe (Fig. 12):

Grupa 71 Cheltuieli ale activităţii operaţionale cuprinde cheltuieli

determinate de procesul desfăşurării activităţii operaţionale a entităţii. Acestea

cuprind: costul vânzărilor – valoarea contabilă a produselor/mărfurilor vândute,

costurilor serviciilor prestate/lucrărilor executate; cheltuieli de distribuire -

reprezintă cheltuielile aferente comercializării produselor/mărfurilor, prestării

de servicii şi/sau executări de lucrări; cheltuieli administrative - reprezintă

cheltuielile privind deservirea şi gestiunea entităţii în ansamblu, precum:

cheltuieli privind retribuirea muncii personalului de conducere şi gospodăresc;

contribuţiile pentru asigurările sociale şi medicale; întreţinerea, amortizarea şi

reparaţia mijloacelor fixe cu destinaţie administrativă, etc.; alte cheltuieli ale

activităţii operaţionale cuprind cheltuielile: din ieşirea (vânzarea, transmiterea

terţilor, casarea etc.) altor active circulante; sub formă de amenzi, penalităţi şi

alte sancţiuni; privind dobânzile aferente creditelor şi împrumuturilor primite şi

contractelor de leasing financiar; privind lipsurile şi pierderile din deteriorarea

activelor constatate la inventariere; aferente costurilor indirecte de producţie


24

neincluse în costul produselor fabricate/serviciilor prestate (lucrărilor

executate); aferente produselor rebutate etc.

Grupa 72 Cheltuieli ale altor activităţi cuprinde cheltuielile condiţionate

de desfăşurarea altor activităţi, şi include: cheltuieli cu active imobilizate repre-

zintă cheltuielile aferente ieşirii, cu excepţia lipsurilor constatate la inventariere,

şi deprecierii activelor imobilizate; cheltuieli financiare care includ cheltuielile

din diferenţe nefavorabile de curs valutar şi de sumă; cheltuieli privind

redevenţele; valoarea contabilă a activelor imobilizate şi circulante transmise cu

titlu gratuit; cheltuieli excepţionale condiţionate de evenimente atipice,

(valoarea contabilă a activelor imobilizate şi circulante ieşite (distruse, casate,

expropriate etc.) ca rezultat al accidentelor, incendiilor, calamităţilor naturale şi

altor evenimente excepţionale; cheltuieli legate de prevenirea şi/sau lichidarea

consecinţelor evenimentelor excepţionale; …).

Grupa 73 Cheltuielile privind impozitul pe venit reflectă suma totală a

cheltuielilor privind impozitul pe venit luată în calcul la determinarea profitului

net (pierderii nete) al perioadei de gestiune.

Clasa 7. Cheltuieli

Grupa 71 Cheltuieli ale

activității operaționale

Grupa 72 Cheltuieli ale

altor activități

721 Cheltuieli cu active

imobilizate

Grupa 73 Cheltuieli

privind impozitul pe venit

712 Cheltuieli de distribuire

711 Costul vînzărilor

714 Alte cheltuieli din

activitatea operațională

713 Cheltuieli administrative

722 Cheltuieli financiare

723 Cheltuieli excepționale

731 Cheltuieli privind

impozitul pe venit

715 Cheltuieli aferente

dobânzilor calculate

716 Cheltuieli aferente

mijloacelor cu destinație

specială

717 Alte cheltuieli (cu

excepţia cheltuielilor din

activitatea economică)

718 Cheltuieli din activitatea

economică

Fig. 12. Clasificarea cheltuielilor

Caracteristica veniturilor: Veniturile - creşteri ale beneficiilor economice

înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub forma intrărilor de active sau

majorării valorii acestora sau a diminuării datoriilor care au drept rezultat creşteri

ale capitalului propriu, cu excepţia celor legate de contribuţiile proprietarilor.

Clasa 6 Venituri include 2 grupe (Fig. 13):

Grupa 61 Veniturile din activitatea operaţională cuprind sumele rezultate

din activitatea de bază a entităţii economice. Acestea includ: veniturile din


25

vânzări - reprezintă încasările din vânzarea produselor/mărfurilor; prestarea

serviciilor şi/sau executarea lucrărilor; contracte de construcţie; contracte de

leasing operaţional şi financiar (arendă, locaţiune); alte venituri din activitatea

operaţională includ sumele primite sau de primit din ieşirea altor active

circulante; sub formă de amenzi, penalităţi şi alte sancţiuni; din recuperarea

prejudiciului material cauzat entităţii; din decontarea datoriilor cu termen de

prescripţie expirat; din plusurile de active constatate la inventariere. Grupa 62 Venituri din alte activităţi cuprind sumele primite sau de primit din

alte feluri de activităţi ale entităţii economice, decât cea de bază. Acestea includ:

venituri din operaţiuni cu active imobilizate - cuprind veniturile aferente ieşirii

activelor imobilizate, precum şi veniturilor din reluarea pierderilor din depreciere;

venituri financiare - cuprind veniturile rezultate din diferenţele de curs valutar; din

redevenţe; din dividende; din dobânzi; venituri excepţionale - cuprind sumele

primite de la organele de stat, companiile de asigurări, persoanele fizice şi juridice

sub formă de compensare a pierderilor din evenimentele extraordinare.

Clasa 6. Venituri

Grupa 61 Venituri din

activitatea operaţională

Grupa 62 Venituri din alte

activități

621 Venituri din operațiuni

cu active imobilizate611 Venituri din vînzări

612 Alte venituri din activitatea

operaţională

623 Venituri excepționale

622 Venituri financiare

613 Venituri din dobînzile

aferente împrumuturilor acordate

616 Venituri aferente mijloacelor

cu destinaţie specială

617 Alte venituri (cu excepţia

veniturilor din activitatea

economică)

618 Venituri din activitatea

economică

Fig. 13. Clasificarea veniturilor

4. Fapte economice

Activitatea economică generează mişcarea permanentă a mijloacelor care

participă la diverse procese economice. O astfel de mişcare se produce prin

intermediul faptelor economice. Exemple de fapte economice:

- primirea numerarului din bancă în casierie;

- eliberarea salariilor din casierie angajaţilor;

- vânzarea produselor cumpărătorilor, etc.

Contabilitatea nu numai măsoară ci şi fixează datele privind faptele economice.


26

Orice fapt economic presupune cel puţin două evenimente. Astfel, faptele

sus-numite conţin următoarele evenimente-perechi:

- la primirea numerarului – majorarea mijloacelor băneşti în casierie şi

micşorarea mijloacelor băneşti în contul curent în monedă naţională;

- la vânzarea mărfurilor – micşorarea soldurilor acestora la depozit şi

majorarea cheltuielilor entităţii economice.

Există fapte (operaţiuni) economice ce pot conduce la modificarea

mijloacelor economice sau surselor de finanţare, fără a exercita influenţă asupra

mărimii lor generale. Acestea sunt, în special, operaţiuni cu caracter intern care

se reflectă în sistemul informaţional al unei entităţi economice. Astfel de ope-

raţiuni cuprind: consumul de materiale pentru producţie, calcularea amortizării

mijloacelor fixe, formarea rezervelor pe seama profitului, etc.

Dar majoritatea faptelor economice sunt legate cu câţiva subiecţi (entitatea

economică în cauză şi furnizării, statul, cumpărătorii, etc.) şi, de regulă, conduc

la modificarea concomitentă a mijloacelor economice şi a surselor de finanţare

a acestora. Acestea operaţiuni cuprind: intrarea materialelor la depozit de la

furnizori, primirea creditelor bancare, etc.

5. Metoda contabilităţii şi procedeele acesteia

Contabilitatea ca disciplină ştiinţifică se caracterizează prin existenţa unui

obiect propriu de studiu. În scopul realizării acestuia, contabilitatea foloseşte o

metodă proprie de cercetare. Prin metoda contabilităţii se înţelege ansamblul de

procedee cu ajutorul cărora se realizează evidenţa, calculul, analiza şi controlul

stării şi mişcării patrimoniului.

Aceste procedee pot fi grupate în: procedee comune tuturor ştiinţelor; procedee

comune şi altor ştiinţe economice; procedee specifice metodei contabilităţii (Fig. 14): Observaţia

ClasificareaComparaţia

Analiza

Raţionamentul

Sinteza

Procedee

comune tuturor

ştiinţelor

CalculaţiaInventarierea

EvaluareaDocumentaţia Procedee

comune disciplinelor economice

Balanţa de verificareDubla înregistrare

Contul contabilBilanţul contabilProcedee

specifice metodei

contabilităţii

Fig. 14. Procedeele metodei contabilităţii


27

În procedeele comune tuturor ştiinţelor pe care le foloseşte contabilitatea

în reflectarea obiectului său de studiu se regăsesc:

Observaţia - faza iniţială a cercetării în cazul oricărei ştiinţe. Doar printr-o

observaţie atentă se pot delimita faptele şi fenomenele pe care, le vom include

în obiectul contabilităţii.

Raţionamentul - se aplică de metoda contabilităţii pentru ca pe bază de

judecăţi logice obţinute prin observare sau documentare asupra elementelor

patrimoniale să se stabilească concluzii cu valoare de generalizări.

Comparaţia - se foloseşte în metoda contabilităţii cu scopul de a determina

careva semănări şi/sau deosebiri între două procese, fenomene, rezultate.

Clasificarea - în contabilitate serveşte la repartizarea raţională a elemen-

telor patrimoniale, respectiv a bunurilor economice şi a surselor de formare a

acestora, a veniturilor şi cheltuielilor pe feluri de activităţi, etc.

Analiza - procedeu ştiinţific de cercetare a unui fenomen, domeniu, spaţiu

de activitate etc., analiza presupune studierea aprofundată a fiecărui element în

parte a unui tot întreg.

Sinteza - asigură trecerea de la particular la general. Prin ea se realizează

generalizarea unor concluzii desprinse în procesul de analiză.

Procedeele metodei contabilităţii, comune altor discipline economice sunt:

Documentaţia - reprezintă procedeul ce permite consemnarea datelor ce

privesc patrimoniul în documente. Documentul este un act prin care se

adevereşte, se constată un fapt, se conferă un drept, se recunoaşte o obligaţie.

Orice fapt economic trebuie reflectat într-un document în momentul producerii

lui, pentru că numai astfel este posibilă asigurarea integrităţii patrimoniului în

ansamblu şi pe elemente componente.

Evaluarea - este procedeul de determinare a mărimii valorice a elementelor

contabile la data recunoaşterii iniţiale a acestora şi întocmirii situaţiilor finan-

ciare. În contabilitate, evaluarea înseamnă aducerea elementelor componente

ale patrimoniului la un numitor comun prin intermediul aceleiaşi unităţi de

măsură, adică transformarea unităţilor naturale în unităţi valorice cu ajutorul

monedei naţionale.

Calculaţia - este un ansamblu de operaţiuni matematice în scopul de a găsi

valoarea uneia sau mai multor mărimi.

Inventarierea - este procedeul de control şi autentificare documentară a

existenţei elementelor contabile care aparţin şi/sau se află în gestiunea

temporară a entităţii.

Procedeele specifice sunt:

Bilanţul - este un document care reflectă sintetic, în expresie valorică, în

activ, mijloacele economice după componenţa lor materială, iar în pasiv ace-

leaşi mijloace după sursele lor de provenienţă în cadrul unei unităţi

patrimoniale, la un moment dat.


28

Contul - este procedeul propriu contabilităţii prin care elementele

patrimoniale sunt individualizate în cadrul fiecărei unităţi, fiind destinat

urmăririi apariţiei şi evoluţiei acestora pe parcursul existenţei lor. Conturile

reflectă componenţa patrimoniului şi starea acestuia de-a lungul fazelor

circuitului economic. Totalitatea conturilor utilizate de către o entitate

economică formează sistemul de conturi.

Dubla înregistrare - este considerată un procedeu de bază al metodei

contabilităţii care presupune înregistrarea unui fapt economic în debitul unui

cont şi în creditul altui cont cu una şi aceeaşi sumă.

Balanţa de verificare - asigură verificarea exactităţii înregistrării faptelor

economice în conturi, legătura dintre conturile sintetice şi bilanţ, legătura dintre

conturile sintetice şi conturile analitice.


29

TTEEMMAA 33.. BBIILLAANNŢŢUULL –– EELLEEMMEENNTT DDEE BBAAZZĂĂ AALL MMEETTOODDEEII

CCOONNTTAABBIILLIITTĂĂŢŢIIII

1. Esenţa, tipurile şi funcţiile bilanţului

2. Structura bilanţului

3. Caracteristica posturilor de bilanţ

4. Tipuri de modificări în bilanţ sub influenţa faptelor economice

1. Esenţa, tipurile şi funcţiile bilanţului

Bilanţul este un procedeu al metodei contabilităţii prin care se asigură

dubla reprezentare a averii; prezintă poziţia financiară a entităţii şi include infor-

maţii aferente soldurilor existente la data raportării privind: activele, capitalul pro-

priu, datoriile. El reprezintă o grupare a mijloacelor economice ale entităţii econo-

mice şi a surselor de formare a acestora în expresie bănească la o dată determinată.

Prezentarea dualistă a patrimoniului, potrivit Legii contabilităţii, poate

avea loc numai la o anumită dată (Fig. 15).

de către entitățile

economice (cu excepția

entităților de interes public

și a instituțiilor publice)

entitățile de interes public

instituțiile publice

situațile financiare anuale - în termen de 90 de

zile următoare anului de gestiune

situațile financiare semianuale pentru primul

semestru - în termen de 30 de zile următoare

semestrului de gestiune

situațile financiare anuale - în termen de 120 de

zile următoare anului de gestiune

în conformitate cu termenele şi periodicitatea

stabilite de administrația publică

Fig. 15. Prezentarea Situaţiilor financiare

Termenul concret de prezentare a situaţiilor financiare (inclusiv a Bilan-

ţului) pentru fiecare entitate se stabileşte de Serviciul Situaţiilor financiare.

Bilanţul se prezintă sub forma unui tablou, format din două părţi: partea din

stânga denumită activ, iar cea din dreapta pasiv. În forma cea mai simplă

bilanţul se prezintă astfel:

Bilanţul

la _________________20___

Activ Suma (lei) Pasiv Suma (lei)

Denumirea elementelor

patrimoniale de activ

Denumirea elementelor

patrimoniale de pasiv

Total active Total pasive


30

Principala particularitate a bilanţului constă în egalitatea activelor şi

pasivelor, adică total activ trebuie să fie egal cu total pasiv. Schematic:

A = P

În practica contabilă există bilanţ în formă orizontală şi bilanţ în formă

verticală.

În literatura economică se evidenţiază mai multe feluri de bilanţuri, care

pot fi clasificate după diferite criterii (Fig. 16):

Du

pă

sta

tutu

l

ju

rid

ic a

l

en

tită

ţii

Du

pă

perio

ad

a d

e

înto

cm

ire

Du

pă

sfe

ra

de c

up

rin

dere

a e

lem

en

telo

r

pa

trim

on

iale

Bilanţul iniţial se întocmeşte la înfiinţarea entităţii, când

fondatorii îşi pun la dispoziţie mijloace materiale şi băneşti în

vederea realizării scopului pentru care a fost creată.

Bilanţul curent se întocmeşte în cursul activităţii entităţii, la

termenele impuse de legislaţia în vigoare. Acesta se întocmeşte

pe baza situaţiei din conturi.

Bilanţul final se întocmeşte în momentul cesionării activităţii

de către entitatea economică sau al lichidării ei.

Bilanţul anual se întocmeşte la sfârşitul anului pe baza datelor

din conturi şi presupune în mod obligatoriu verificarea

prealabilă a realităţii acestora prin inventariere.

Bilanţul intermediar se întocmeşte şi se prezintă la sfârşitul

semestrului.

Bilanţul primar se consideră bilanţul contabil întocmit la nivel

de entitate.

Bilanţul consolidat este întocmit la nivelul grupurilor de

entităţi.

Bilanţul centralizat sunt bilanţurile întocmite la nivelul

ministerelor, departamentelor.

BIL

AN

Ţ

Fig. 16. Bilanţuri, după diferite criterii de clasificare

Prin datele ce le conţine bilanţul, îndeplineşte trei funcţii principale:

1. Funcţia de generalizare a informaţiilor contabile este determinată de

modul în care bilanţul sistematizează şi grupează informaţiile contabile

după o structură bine determinată, care este unică şi obligatorie pentru

toate entităţile economice.

2. Funcţia de informare este esenţială pentru locul bilanţului în sistemul

informaţional contabil şi pentru demonstrarea rolului important pe care

îl ocupă în cadrul acestuia. Prin bilanţ se cunosc starea bunurilor

183 zile

365 zile


31

economice la un moment dat, creanţele, datoriile şi sursele proprii ale

entităţii economice.

3. Funcţia de analiză este o continuare şi o desfăşurare a funcţiei de

informare. În baza datelor din bilanţ se analizează situaţia patrimonială

şi financiară a entităţii economice, capacitatea de plată a acesteia, starea

decontărilor cu cumpărătorii şi furnizorii ş.a.

2. Structura bilanţului

Bilanţul este alcătuit din două părţi: Activ (partea stângă a bilanţului) –

care include mijloacele economice şi Pasiv (partea dreaptă a bilanţului) – care

include sursele de finanţare a acestora. Prin urmare, atât în activ cât şi în pasiv

sunt reflectate aceleaşi mijloace numai că după diverse criterii, de aceea totalul

activului şi pasivului trebuie să fie întotdeauna egale.

Indicatorii bilanţieri prin care sunt grupate şi generalizate elementele de

activ şi pasiv poartă denumirea de posturi de bilanţ. La rândul lor posturile sunt

grupate în capitole de activ şi respectiv de pasiv. Fiecare post de bilanţ arată

starea unui element de activ sau pasiv la data întocmirii bilanţului.

În cadrul activului, posturile sunt grupate în funcţie de gradul de lichiditate,

începând cu cele mai puţin lichide şi terminând cu numerarul care îmbracă

forma de bani lichizi.

În cadrul pasivului, posturile sunt grupate în funcţie de căile de formare a

surselor de finanţare şi gradul lor de exigibilitate, începând cu capitalul propriu

– care reprezintă sursele proprii de finanţare a activităţii şi pot fi folosite pe

perioadă îndelungată de timp, urmate de datoriile pe termen lung – reprezentate

de credite şi împrumuturi contractate pe un termen mai mare de un an, apoi

urmează datoriile curente – reprezentate de datoriile comerciale, datoriile

salariale, etc. şi care au termenul de achitare mai mic de un an.

Bilanţul conţine cinci capitole, dintre care două sunt în activ, iar trei în pasiv.

Capitolul 1.

Capitolul 2.

Capitolul 3.

Capitolul 4.

Capitolul 5.

3. Caracteristica posturilor de bilanţ (punctul 2, Tema 2)

4. Tipuri de modificări în bilanţ sub influenţa faptelor economice

Pentru a reflecta tipurile de modificări în bilanţ sub influenţa faptelor

economice vom prezenta la început un bilanţ iniţial simplificat:


32

Bilanţul

la _________________20___

Activ

Suma

(lei)

Pasiv

Suma

(lei)

Mijloace fixe 120000 Capital social 100000

Materiale 14000 Capital de rezervă 9000

Casa 3000 Credite bancare pe termen lung 18000

Conturi curente în monedă naţională 7000 Datorii comerciale curente 17000

Total activ 144000 Total pasiv 144000

Oricât de variate ar fi operaţiile economice sub aspectul naturii şi con-

ţinutului lor economic, din punct de vedere al tipurilor de modificări pe care le

produc asupra activului şi pasivului, ele se grupează în patru categorii şi anume:

1. A+X-X = P

2. A = P+X-X

3. A+X = P+X

4. A-X = P-X

}

}

modificări de volum

modificări de structură

X = suma de numerar ce apare într-o operatie economică

Exemplu:

1. Operaţii care produc modificări numai în activul bilanţului, în sensul creş-

terii unui post de activ şi concomitent şi cu aceiaşi sumă, micşorarea altui

post de activ, totalul activului rămânând neschimbat, egalitatea menţinându-

se (A+X-X = P).

Operaţia 1. Se ridică din contul curent în monedă naţională suma de 2000 lei şi

se depune în casieria entităţii. Cu 2000 lei scade numerarul din contul curent în

monedă naţională, şi la fel cu 2000 lei se majorează numerarul din casierie.

Totalul bilanţului rămâne neschimbat.

Bilanţ după prima operaţiune

Activ

Suma

(lei)

Pasiv

Suma

(lei)

Mijloace fixe Capital social

Materiale Capital de rezervă

Conturi curente în monedă naţională Credite bancare pe termen lung

Casa Datorii comerciale curente

Total activ Total pasiv

2. Operaţii care produc modificări numai în pasivul bilanţului, în sensul

creşterii unui post de pasiv şi concomitent şi cu aceiaşi sumă, micşorarea

unui alt post de pasiv, totalul pasivului rămânând neschimbat, egalitatea

bilanţieră menţinându-se (A = P+X-X).

Operaţia 2. Pe seama capitalului de rezervă se majorează capitalul social cu

3000 lei. Cu 3000 lei se majorează capitalul social, şi la fel cu 3000 lei scade

capitalul de rezervă. Totalul bilanţului rămâne neschimbat.


33

Bilanţ după cea de-a doua operaţiune

Activ

Suma

(lei)

Pasiv

Suma

(lei)

Mijloace fixe Capital social

Materiale Capital de rezervă

Conturi curente în monedă naţională Credite bancare pe termen lung

Casa Datorii comerciale curente

Total activ Total pasiv

3. Operaţii care produc modificări în ambele părţi ale bilanţului, în sensul

creşterii unui post de activ şi concomitent şi cu aceiaşi sumă, creşterea unui

post de pasiv, totalul activului şi pasivului crescând cu suma respectivă,

egalitatea bilanţieră menţinându-se (A+X = P+X).

Operaţia 3. Se contractează un credit bancar pe termen scurt în sumă de

15000 lei. Cu 15000 lei se majorează datoria faţă de bancă privind creditul

bancar, şi la fel cu 15000 lei se majorează numerarul în contul curent în monedă

naţională. Totalul bilanţului se măreşte cu 15000 lei.

Bilanţ după cea de-a treia operaţiune

Activ

Suma

(lei)

Pasiv

Suma

(lei)

Mijloace fixe 120000 Capital social

Materiale 14000 Capital de rezervă

Conturi curente în monedă naţională 20000 Credite bancare pe termen lung

Casa 5000 Datorii comerciale curente

Credite bancare pe termen scurt

Total activ 159000 Total pasiv

4. Operaţii ce produc modificări în ambele părţi ale bilanţului, în sensul

micşorării unui post de activ şi concomitent şi cu aceiaşi sumă, micşorarea

unui post de pasiv, totalul activului şi pasivului micşorându-se cu suma

respectivă, egalitatea bilanţieră menţinându-se (A-X=P-X).

Operaţia 4. Din disponibilul din contul curent în monedă naţională se achită

datoria faţă de un furnizor în sumă de 16000 lei. Cu 16000 lei scade numerarul

din contul curent în monedă naţională, şi la fel cu 16000 scade datoria faţă de

furnizor. Totalul bilanţului scade cu 16000 lei.

Bilanţ după cea de-a patra operaţiune

Activ

Suma

(lei)

Pasiv

Suma

(lei)

Mijloace fixe 120000 Capital social

Materiale 14000 Capital de rezervă

Conturi curente în monedă naţională 4000 Credite bancare pe termen lung

Casa 5000 Datorii comerciale curente

Credite bancare pe termen scurt

Total activ 143000 Total pasiv


34

TTEEMMAA 44.. SSIISSTTEEMMUULL DDEE CCOONNTTUURRII ŞŞII DDUUBBLLAA ÎÎNNRREEGGIISSTTRRAARREE

1. Noţiunea, structura şi funcţiile conturilor contabile


3. Clasificarea conturilor contabile

4. Dubla înregistrare. Înregistrări contabile şi tipurile acestora

5. Conturi sintetice şi analitice

6. Balanţe de verificare şi însemnătatea de control al acestora

1. Noţiunea, structura şi funcţiile conturilor contabile

Contul este un procedeu specific metodei contabilităţii, care reflectă

existenţa şi mişcarea fiecărui element patrimonial ca efect al modificărilor

(creşteri şi diminuări) produse de faptele economice ce au loc într-o perioadă de

gestiune. Spre deosebire de bilanţ, contul are o sferă de cuprindere mult mai

restrânsă şi se referă numai la unul din elementele patrimoniale din bilanţ,

evidenţiind nu numai situaţia acestuia la un moment dat, ci şi modificările la

care este supus pe parcursul perioadei de gestiune, ca urmare a desfăşurării

activităţilor economico – financiare.

Pentru fiecare fel sau grupă de mijloace/surse se deschide câte un cont

distinct în contabilitatea curentă, cu ajutorul căruia se înregistrează, pe baza

documentelor primare şi în etalon valoric, existentul la începutul perioadei de

gestiune al elementului patrimonial, pentru care s-a deschis contul, modificările

acestuia, determinate de faptele economice şi financiare din timpul perioadei de

gestiune, în final determinându-se existentul la sfârşitul perioadei de gestiune,

pe baza relaţiei matematice:

Creșteri MicșorăriExistența

inițialăExistența

finală

Modificările determinate de faptele economice nu pot avea loc decât în 2

sensuri: creşteri şi micşorări. Prin urmare, contul îmbracă o formă care permite

înregistrarea separată a celor 2 feluri de modificări, pentru a putea cunoaşte şi

explica numărul de modificări, mărimea lor, precum, şi totalul pe fiecare sens

de modificare.

Structural, contul îmbracă forma literei T şi are următoarele elementele

(Fig. 17):

- codul şi denumirea contului;

- părţile contului (debitul şi creditul);

- soldul iniţial;

- rulajul contului;

- soldul final.


35

Debit Cont de ACTIV Credit Debit Cont de PASIV Credit

Sold iniţial Sold iniţial

Sold final Sold final

Rulaj debitor Rulaj debitor Rulaj creditor Rulaj creditor

Fig. 17. Structura conturilor de activ şi pasiv

Codul reprezintă un simbol numeric atribuit fiecărui cont (potrivit Planului

general de conturi contabile) şi denumirea reprezintă elementul patrimonial

concret reflectat în contul respectiv. Părţile contului simbolizează nişte notaţii

convenţionale care îndeplinesc funcţii de grupare. Partea stângă a contului se

numeşte Debit, iar partea dreaptă – Credit. Soldul iniţial – reflectă existenţa

valorică a elementului patrimonial la începutul perioadei de gestiune. Rulajul

contului – reprezintă mişcarea sau sumele înregistrate succesiv într-o perioadă

de gestiune în debitul/creditul unui cont, corespunzător creşterilor şi

micşorărilor determinate de faptele economice. Soldul final – reflectă existenţa

valorică a elementului patrimonial la finele perioadei de gestiune.

Funcţiile contului contabil sunt prezentate în Fig. 18:

Funcțiile

contului

contabil

economică

informațională

de control

de grupare

contabilă

Fig. 18. Funcţiile contului contabil

1. Funcţia economică – reflectarea unui obiect contabil concret pe un cont

distinct, pornind de la conţinutul economic al acestuia;

2. Funcţia informaţională – reprezintă reflectarea reglementată a realităţii

despre obiectele contabile;

3. Funcţia de control – este realizată prin procedee de observare şi

generalizare a datelor;

4. Funcţia de grupare – generalizează informaţia economică pe tipuri de

bunuri, destinaţia lor, procese economice, etc.;


36

5. Funcţia contabilă – constă în aplicarea unui anumit procedeu de

înregistrare a informaţiei pe conturi, în funcţie de modificările dictate de

faptele economice şi funcţia pe care o îndeplineşte contul respectiv.


Planul general de conturi contabile este un tablou al conturilor

sistematizate în mod anumit, destinat pentru organizarea evidenţei contabile în

cadrul entităţii economice. Este un document normativ privind clasificarea şi

codificarea conturilor. Planul general de conturi contabile cuprinde trei

capitole: Dispoziţii generale; Nomenclatorul conturilor contabile; Caracteristica

şi modul de aplicare a conturilor contabile.

Planul general de conturi contabile cuprinde 9 clase:

1. Active imobilizate

2. Active circulante

3. Capital propriu

4. Datorii pe termen lung

5. Datorii curente

6. Venituri

7. Cheltuieli

8. Conturi de gestiune

9. Conturi extrabilanţiere

Clasele 1-7 cuprind conturile contabilităţii financiare – care sunt destinate

generalizării informaţiei ce urmează a fi prezentată în situaţiile financiare.

Acestea se divizează în:

conturi de bilanţ (clasele 1-5), care sunt destinate pentru contabilizarea

activelor, capitalului propriu şi datoriilor entităţii. La data raportării

soldul (debitor sau creditor) acestor conturi se reflectă în bilanţ.

conturi de rezultate (clasele 6-7), care sunt destinate pentru contabi-

lizarea veniturilor şi cheltuielilor entităţii. La data raportării rulajele

creditoare ale conturilor de venituri şi rulajele debitoare ale conturilor de

cheltuieli se reflectă în situaţia de profit şi pierdere.

Clasa 8 - conturile de gestiune - sunt destinate generalizării informaţiei

privind costurile de producţie, adaosul comercial, încasările din vânzarea

bunurilor în numerar etc.

Clasa 9 - conturile extrabilanţiere – sunt destinate generalizării informaţiei

privind bunurile neînregistrate în bilanţul entităţii, dar aflate în gestiunea

acesteia, activele şi datoriile contingente, angajamentele acordate şi primite,

pierderile fiscale şi alte elemente similare.

Simbolizarea conturilor are la bază sistemul zecimal potrivit căruia:

clasele de conturi sunt simbolizate cu o singură cifră de la 1 la 9;

grupele de conturi sunt simbolizate cu două cifre, din care prima indică

codul (simbolul) clasei în care este inclusă grupa respectivă, iar a doua -

numărul grupei;

conturile de gradul I sunt simbolizate cu trei cifre, din care primele două


37

formează codul grupei, la care se referă contul respectiv, iar a treia cifră

- numărul contului de gradul I;

conturile de gradul II sunt simbolizate cu patru cifre, din care primele

trei cifre, indică codul contului de gradul I, iar a patra cifră - numărul

contului de gradul II al contului sintetic respectiv.

Exemplu:

Clasa 2 Active circulante

Grupa 21 Stocuri

Contul de gr.I 211 Materiale

Contul de gr.II 2111 Materii prime şi materiale de bază

3. Clasificarea conturilor contabile

Toate conturile pot fi grupate după 4 criterii:

1. În funcţie de destinaţia acestora – conturi bilanţiere (clasele 1-5 –

destinate pentru evidenţa bunurilor economice şi surselor de finanţare),

conturi de rezultate (clasele 6,7 – destinate pentru evidenţa veniturilor,

cheltuielilor şi determinării rezultatului financiar), alte conturi (clasele

8,9 – destinate pentru evidenţa costurilor şi conturilor extrabilanţiere);

2. În raport cu bilanţul – conturi de activ şi conturi de pasiv;

3. În funcţie de conţinut şi structură – în clase determinate;

4. În funcţie de apartenenţa lor la un anumit tip de contabilitate –

conturile contabilităţii financiare (clasele 1-7), conturile contabilităţii

de gestiune (clasa 8), conturile contabilităţii extrabilanţiere (clasa 9).

Una din condiţiile de bază pentru înregistrarea corectă a faptelor economice

cu ajutorul conturilor constituie cunoaşterea modului de funcţionare a acestora.

În cadrul modului de funcţionare al conturilor se stabileşte precis în care parte a

acestora, debit sau credit, se înregistrează soldul iniţial, creşterile şi diminuările,

şi soldul final.

În debitul conturilor de activ se reflectă:

- soldul iniţial;

- majorările;

- soldul final.

În creditul conturilor de activ se reflectă:

- diminuările.

Soldul final pentru conturile de activ se determină potrivit relaţiei: ______

În creditul conturilor de pasiv se reflectă:

- soldul iniţial;

- majorările;

- soldul final.

În debitul conturilor de pasiv se reflectă:

- diminuările.

Soldul final pentru conturile de pasiv se determină potrivit relaţiei: ______


38

4. Dubla înregistrare. Înregistrări contabile şi tipurile acestora

Dubla înregistrare reprezintă reflectarea fiecărui fapt economic în 2 conturi

interdependente, în debitul unui cont şi creditul altui cont la una şi aceeaşi sumă.

Prin intermediul reflectării în conturi a faptelor economice efectuate în baza

dublei înregistrări contabilitatea asigură înregistrarea completă, neîntreruptă şi in-

terdependentă a fenomenelor activităţii economice, ceea ce permite a cuprinde

toate mijloacele entităţii economice, a urmări mişcarea acestora în procesul activi-

tăţii operaţionale (aprovizionarea, producţie şi vânzarea), de investiţii şi financiare.

Dubla înregistrare face posibilă verificarea corectitudinii reflectării faptelor

economice pe conturi, ceea ce se confirmă prin egalitatea dintre debitul şi creditul

tuturor faptelor economice, precum şi dintre activul şi pasivul bilanţului. Lipsa

acestei egalităţi mărturiseşte despre existenţa unor erori în înregistrările contabile.

Utilizarea în contabilitate a dublei înregistrări conduce la interdependenţa

conturilor în care se înregistrează faptele economice. Această interdependenţă a

conturilor se numeşte corespondenţă a conturilor (sau înregistrare contabilă,

sau formulă contabilă), iar conturile care se află în corespondenţă se numesc

conturi corespondente. Ilustrarea schematică a acestora:

Fig. 19. Schema conturilor corespondente

Orice fapt economic (exemplu: vânzare, cumpărare, plată, etc.) se

înregistrează în contabilitate codificat, cu ajutorul unei formule contabile. Prin

urmare, modalitatea de exprimare a relaţiilor dintre două conturi şi a estimării

valorice a indicatorului care caracterizează faptul economic concret se numeşte

formulă contabilă (înregistrare contabilă).

Formula contabilă conţine următoarele elemente:

- codul şi denumirea contului debitor;

- codul şi denumirea contului creditor;

- mărimea modificărilor (suma).

Paşi de urmat pentru întocmirea oricărei formule contabile:

1. identificarea conturilor ce intervin în tranzacţia economică (cel

puţin 2);

2. stabilirea naturii conturilor (Activ sau Pasiv)

3. stabilirea modificării conturilor (creşterii sau micşorării acestora)

4. aplicarea regulilor de funcţionare a conturilor (Debit sau Credit)

Formulele contabile sunt de mai multe feluri (Fig. 20):


39

Formule contabile

în funcţie de numărul de conturi

corespondente din care este

formată formula contabilă, pot fi:

în funcţie de scopul

pentru care se

întocmesc, pot fi:

simple

compuse

curente

de stornare

Fig. 20. Clasificarea formulelor contabile

1. În funcţie de numărul de conturi corespondente din care este formată

formula contabilă:

a) formulă contabilă simplă – este acea formulă în care corespondenţa se

stabileşte între două conturi, unul se debitează şi altul se creditează

simultan şi cu aceeaşi sumă. Exemplu: Se achită datoria de 1000 lei faţă

de furnizori cu numerar din contul curent în monedă naţională:

Debit contul 521 „Datorii comerciale curente” - 1000 lei

Credit contul 242 „Conturi curente în monedă naţională” – 1000 lei

b) formulă contabilă compusă – este acea formulă în care corespondenţa se

stabileşte între un singur cont debitor şi mai multe conturi creditoare, şi

invers, mai multe conturi debitoare şi un singur cont creditor. Exemplu:

S-au procurat: mijloace fixe în valoare de 12000 lei şi OMVSD în valoare

de 8000 lei:

Debit contul 123 „Mijloace fixe” – 12000 lei

Debit contul 213 „OMVSD” – 8000 lei

Credit contul 521 „Datorii comerciale curente”-20000 lei

2. În funcţie de scopul pentru care se întocmesc:

a) formulă contabilă curentă – acea formulă prin intermediul căreia se înre-

gistrează în contabilitate faptelor economice care au loc în mod obişnuit;

b) formulă contabilă de stornare – reprezintă o modalitate specifică

contabilităţii de corectare a unor erori săvârşite anterior cu ocazia

înregistrării în conturi a faptelor economice.

Înregistrarea faptelor economice se fac pe baza documentelor justificative,

în ordinea în care au avut acestea loc, cu ajutorul Jurnalului de înregistrare a

faptelor economice. In jurnalul de înregistrare a faptelor economice se înscriu

numărul, data şi conţinutul succint al faptelor economice, conturile cores-

pondente, suma. Jurnalul are următoarea formă:

Tabelul 1. Jurnal de înregistrare a faptelor economice Nr.

crt. Conţinutul faptelor economice Suma

Corespondenţa conturilor

Debit Credit

1. S-a contractat un credit pe termen lung 70000 242 411

2. …


40

După înregistrarea oricărei formule contabile, sumele din formula contabilă

se trec ulterior în T-urile conturilor care apar în formula contabilă.

5. Conturi sintetice şi analitice

În funcţie de detalierea informaţiei, conturile contabile se împart în sinte-

tice şi analitice.

Conturile sintetice sunt conturile de bază ale contabilităţii, care reflectă

bunurile economice, procesele, sursele şi rezultatele economice grupate după

caracteristicile lor generale. De exemplu: contul sintetic „Materiale”, „Mijloace

fixe”, „Capital social”.

Conturile analitice sunt conturile deschise pentru conturile şi subconturile

sintetice în vederea grupării detaliate a obiectelor de evidenţă. De exemplu: la o

entitate economică ce are ca activitate de bază construcţia, conturile analitice la

contul „Materiale” pot fi: ciment, nisip, pietriş ş.a.; la o entitate economică ce

are ca activitate de bază producerea produselor de patiserie, conturile analitice

la contul „Materiale” pot fi: zahăr, făină, unt şi altele.

Numărul conturilor analitice în care poate fi desfăşurat un cont sintetic este

determinat de natura bunurilor, proceselor, surselor, precum şi de necesităţile

de detaliere a cunoaşterii conţinutului elementului evidenţiat.

Regulile de funcţionare a conturilor analitice sunt aceleaşi ca şi pentru contul

sintetic din care aparţin, deoarece în ambele categorii de conturi se înregistrează

aceleaşi elemente patrimoniale şi, deci, au acelaşi conţinut economic. Cu toate aces-

tea, reflectarea faptelor economice în conturile analitice prezintă unele particularităţi

faţă de conturile sintetice. Şi anume, spre deosebire de conturile sintetice, în care

elementele patrimoniale se înregistrează numai valoric, în conturile analitice, ele-

mentele respective se pot reflecta fie numai valoric, ca şi în conturile sintetice

(imobilizări necorporale, sursele de finanţare), fie cantitativ şi valoric, în funcţie de

natura elementelor respective (bunurile materiale – kg, l, m. etc.).

Atât sistematizarea, cât şi generalizarea informaţiilor contabile cu ajutorul

conturilor sintetice şi analitice sunt posibile datorită legăturilor reciproce care

există între aceste conturi.

Legătura dintre conturile sintetice şi analiticele lor se realizează prin urmă-

toarele:

a) suma soldurilor iniţiale ale conturilor analitice deschise la un cont sin-

tetic trebuie să fie egală cu soldul iniţial al contului sintetic;

b) suma rulajelor debitoare ale conturilor analitice deschise la un cont

sintetic trebuie să fie egală cu rulajul debitor al contului sintetic;

c) suma rulajelor creditoare ale conturilor analitice deschise la un cont

sintetic trebuie să fie egală cu rulajul creditor al contului sintetic;

d) suma soldurilor finale ale conturilor analitice deschise la un cont sintetic

trebuie să fie egală cu soldul final al contului sintetic.


41

6. Balanţe de verificare şi însemnătatea de control al acestora

Balanţa de verificare este un procedeu specific metodei contabilităţii, care asi-

gură respectarea în contabilitate a echilibrului permanent impus de dubla înre-

gistrare a faptelor economice, oferind prin aceasta garanţia exactităţii înregis-

trărilor efectuate în conturi, precum şi a întocmirii unor bilanţuri reale şi complete.

Balanţa de verificare se prezintă sub forma unei situaţii tabelare, în care se

înscriu datele valorice ale tuturor conturilor, folosite de o entitate economică

într-o perioadă de gestiune, preluate din Cartea mare. Ea furnizează informaţii

în legătură cu solduri iniţiale, mişcările intervenite într-o perioadă de gestiune

(lună, trimestru, semestru, an) şi soldurile finale la data întocmirii ei.

Funcţiile balanţei de verificare rezultă din definiţia acesteia (Fig. 21).

Funcțiile

balanței de

verificare

de verificare a exactităţii înregistrărilor efectuate în

conturi

de realizare a concordanţei dintre conturile analitice şi

cele sintetice

de legătură între cont şi bilanţ

de grupare şi centralizare a datelor înregistrate în conturi

Fig. 21. Funcţiile balanţei de verificare

Funcţia de verificare a exactităţii înregistrărilor efectuate în conturi. Esenţa acesteia

constă în verificarea şi identificarea erorilor de înregistrare în conturi a faptelor economice,

prin intermediul diferitelor egalităţi care trebuie să existe în cadrul balanţei de verificare.

Funcţia de realizare a concordanţei dintre conturile analitice şi cele sintetice. Aceasta

funcţie se realizează prin întocmirea unor balanţe de verificare ale conturilor analitice

pentru fiecare cont sintetic, care se desfăşoară pe conturi analitice.

Funcţia de legătură între cont şi bilanţ. Această legătură se concretizează în faptul că

datele din bilanţ reprezintă soldurile finale ale conturilor preluate din balanţa de verificare,

prelucrate şi grupate conform necesităţilor de întocmire a bilanţului.

Funcţia de grupare şi centralizare a datelor înregistrate în conturi. Această funcţie

oferă conducerii posibilitatea de a cunoaşte mărimea şi structura modificărilor intervenite în

structura mijloacelor materiale şi numerar, situaţia debitorilor şi creditorilor, a cheltuielilor,

veniturilor şi rezultatelor financiare la un moment dat şi în dinamică, în vederea elaborării

previziunilor necesare luării deciziilor pentru perioada viitoare.

Balanţa de verificare, în funcţie de natura conturilor pe care le conţine, poate fi: balanţa

de verificare a conturilor sintetice şi balanţa de verificare a conturilor analitice.

Balanţa de verificare, cel mai des întâlnită în practica contabilă, are trei tipuri de

egalităţi:

Tabelul 2. Balanţa de verificare a conturilor sintetice

Simbolul

contului Denumirea conturilor

Sold iniţial Rulaje Sold final

Debit Credit Debit Credit Debit Credit

1 2 3 4 5 6 7 8


123 Mijloace fixe

… …

TOTAL


42

TTEEMMAA 55.. EEVVIIDDEENNŢŢAA CCOONNTTAABBIILLĂĂ AA PPRRIINNCCIIPPAALLEELLOORR FFAAPPTTEE

EECCOONNOOMMIICCEE

1. Noţiuni generale privind contabilitatea procurării de bunuri

2. Schema generală de evidenţă a costurilor de producţie

3. Contabilizarea cheltuielilor şi veniturilor entităţii economice. Determi-

narea rezultatului financiar

1. Noţiuni generale privind contabilitatea procurării de bunuri

Una din condiţiile de bază ale funcţionării neîntrerupte a entităţii econo-

mice este asigurarea oportună a acesteia cu mijloace necesare pentru desfăşu-

rarea activităţii. Acestea cuprind imobilizările necorporale şi corporale, investi-

ţiile financiare şi mobiliare, stocurile.

Cea mai mare parte a mijloacelor entitatea economică o procură de la alte

entităţi numite furnizori. De aceea în contabilitate, în primul rând este necesar a

reflecta valoarea mijloacelor procurate, precum şi decontările entităţii economice

cu furnizorii. În afară de aceasta, în majoritatea cazurilor procurarea mijloacelor

este însoţită de diverse cheltuieli numite cheltuieli de transportare - aprovizionare

care de asemenea trebuie contabilizate şi incluse în costul mijloacelor procurate.

Acestea cuprind cheltuielile de transportare până la entitatea economică, de

încărcare-descărcare, taxele vamale, deplasările legate de procurarea mijloacelor,

plăţile pentru asigurarea valorilor materiale în drum, etc.

Conturile utilizate pentru contabilizarea bunurilor economice procurate sunt:

- la procurarea imobilizărilor necorporale – 112 „Imobilizări necorpo-

rale”; la modernizarea, crearea imobilizărilor necorporale – 111 „Imo-

bilizărilor necorporale în curs de execuţie”

- la procurarea mijloacelor fixe (cu reflectarea tuturor cheltuielilor de

transportare - aprovizionare) – 121 „Imobilizări corporale în curs de exe-

cuţie”, iar la punerea în funcţiune a mijloacelor fixe – 123 „Mijloace fixe”

- la procurarea terenurilor – 122 „Terenuri”

- la procurarea resurselor minerale – 125 „Resurse minerale”

- la alocarea investiţiilor – 141 „Investiţii financiare pe termen lung în

părţi neafiliate”, 142 „Investiţii financiare pe termen lung în părţi

afiliate”, 251 „Investiţii financiare curente în părţi neafiliate”, 252

„Investiţii financiare curente în părţi afiliate”

- la procurarea stocurilor – 211 „Materiale”, 213 „Obiecte de mică

valoare şi scurtă durată”, 217 „Mărfuri”

Cheltuielile de transportare-aprovizionare se reflectă în conturile în care se

contabilizează valoarea de procurare a valorilor materiale procurate. Aceasta

permite de a determina costul efectiv al fiecărui tip de bun procurat.

Este necesar de menţionat că la procurare, entitatea economică cumpără-

toare plăteşte TVA, însă această sumă nu se include în costul bunului achizi-


43

ţionat ci se reflectă în contul 534 „Datorii faţă de buget” – deoarece urmează a

fi achitată statului.

Datoriile faţă de furnizări se reflectă în conturile – 521 „Datorii comerciale

curente”, 522 „Datorii curente faţă de părţile afiliate”, 421 „Datorii comerciale

pe termen lung”.

Dacă entitatea economică cumpărătoare acordă avans furnizorului, această

sumă se reflectă în contul 224 „Avansuri acordate curente”.

În continuare se prezintă unele din cele mai des întâlnite fapte economice

aferente procurărilor de bunuri:

1. Înregistrarea bunurilor procurate de la furnizori:

Debit contul 111, 112, 121, 122, 123, 211, 213, 217

Credit contul 521 „Datorii comerciale curente”

2. Înregistrarea TVA privind bunurile procurate:

Debit contul 534 „Datorii faţă de buget”


3. Reflectarea cheltuielilor privind transportarea bunurilor de către firma

de transport:

Debit contul 111, 112, 121, 122, 123, 211, 213, 217


4. Reflectarea TVA aferentă serviciului de transportare a bunurilor de către

firma de transport:

Debit contul 534 „Datorii faţă de buget”


5. Achitarea cu furnizorul pentru bunurile procurate:

Debit contul 521 „Datorii comerciale curente”

Credit contul 242 „Conturi curente în monedă naţională”

6. Achitarea cu firma de transport:



7. Reflectarea valorii mijloacelor fixe date în exploatare:

Debit contul 123 „Mijloace fixe”

Credit contul 121 „ Imobilizări corporale în curs de execuţie”

8. Reflectarea valorii avansului acordat furnizorului în contul bunurilor ce

urmează a fi procurate:

Debit contul 224 „Avansuri acordate curente”


9. Trecerea în cont a avansului anterior acordat:


Credit contul 224 „Avansuri acordate curente”

10. Achitarea furnizorului diferenţa dintre valoarea bunurilor primite

(inclusiv TVA) şi avansului acordat:



44


11. Calcularea salariului muncitorilor pentru descărcarea bunurilor

procurate:

Debit contul 121, 123, 211, 213, 217

Credit contul 531 „Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”

12. Calcularea contribuţiilor pentru asigurarea socială şi medicală aferente

salariului muncitorilor pentru descărcarea bunurilor procurate:

Debit contul 121, 123, 211, 213, 217

Credit contul 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”

2. Schema generală de evidenţă a costurilor de producţie

Entităţile care desfăşoară activităţi de producţie şi/sau de prestări servicii

au obligaţia să ţină contabilitatea costurilor de producţie şi să calculeze costul

produselor fabricate/serviciilor prestate.

Contabilitatea costurilor de producţie se ţine separat pe activităţile de bază şi

auxiliare. Conform politicilor contabile, în cadrul activităţilor de bază şi auxiliare

contabilitatea costurilor de producţie poate fi ţinută pe subdiviziuni (de exemplu,

secţii, ateliere, linii), tipuri de produse/servicii şi alte direcţii stabilite de entitate.

Contabilitatea costurilor de producţie se ţine pe articole de costuri care cuprind:

1) costuri materiale directe şi repartizabile;

2) costuri cu personalul directe şi repartizabile;

3) costuri indirecte de producţie.

În conformitate cu politicile contabile ale entităţii, contabilitatea costurilor

de producţie poate fi ţinută:

1) cu aplicarea conturilor de gestiune;

2) fără aplicarea conturilor de gestiune.

Modul de contabilizare a costurilor de producţie se alege de către fiecare

entitate de sine stătător în funcţie de mărimea, particularităţile organizaţional-

tehnologice şi necesităţile informaţional-decizionale ale acesteia.

Contabilitatea costurilor de producţie cu aplicarea conturilor de gestiune se

recomandă entităţilor care confecţionează diferite tipuri de produse şi/sau

prestează diferite tipuri de servicii.

Contabilitatea costurilor de producţie fără aplicarea conturilor de gestiune

se recomandă entităţilor care confecţionează un tip de produs (grupă de produse

omogene) sau prestează un tip de serviciu (grupă de servicii omogene).

Prin urmare, cele mai des folosite conturi pentru evidenţa costurilor sunt:

- pentru evidenţa costurilor de materiale şi de retribuire a muncii în cadrul

secţiilor activităţii de bază – 811 „Activităţi de bază” (ceste costuri se

recunosc în perioada utilizării efective a stocurilor sau altor resurse

materiale, umane în procesul de fabricaţie a produselor şi/sau de prestare

a serviciilor şi se înregistrează ca majorare a costurilor activităţilor de

bază şi diminuare a stocurilor sau majorare a datoriilor curente);


45

- pentru evidenţa costurilor de materiale şi de retribuire a muncii în cadrul

secţiilor auxiliare – 812 „Activităţi auxiliare” (aceste costuri se

înregistrează ca majorare a costurilor activităţilor auxiliare şi majorare a

datoriilor curente, diminuare a stocurilor etc.);

- pentru evidenţa costurilor indirecte de producţie – 821 „Costuri indi-

recte de producţie” (se înregistrează ca majorare a costurilor indirecte de

producţie şi majorare a datoriilor curente, amortizării imobilizărilor

necorporale şi corporale, diminuare a stocurilor, etc.).


aferente evidenţei costurilor:

1. Raportarea costului efectiv al producţiei în curs de execuţie la începutul

lunii:

Debit contul 811 „Activităţi de bază”

Credit contul 215 „Producţie în curs de execuţie”

2. Reflectarea valorii materialelor utilizate pentru necesităţi de producţie:

Debit contul 811, 812, 821

Credit contul 211 „Materiale”

3. Calculul salariilor şi contribuţiilor pentru asigurarea socială şi primelor

de asigurare medicală muncitorilor încadraţi în procesul de producţie:

Debit contul 811, 812, 821



4. Calculul amortizării clădirii în care se desfăşoară activitate de producţie

(de bază şi secundară):

Debit contul 821 „Costuri indirecte de producţie”

Credit contul 124 „Amortizarea mijloacelor fixe”

5. Reflectarea valorii ambalajelor utilizate în secţiile activităţii de bază, dar

produse în secţiile activităţii auxiliare:

Debit contul 811 „Activităţi de bază”

Credit contul 812 „Activităţi auxiliare”

6. Reflectarea produselor obţinute din secţiile activităţii de bază:

Debit contul 216 „Produse”

Credit contul 811 „Activităţi de bază”

3. Contabilizarea cheltuielilor şi veniturilor entităţii economice.

Determinarea rezultatului financiar

Noţiunile privind cheltuielile şi veniturile au fost studiate anterior.

Pentru evidenţa cheltuielilor serveşte clasa a 7 „Cheltuieli” din Planul

general de conturi. Conturile de cheltuieli sunt conturi de activ de aceea toate

acumulările de cheltuieli pe parcursul perioadei de gestiune se reflectă pe

debitul acestora. La finele perioadei conturile se închid prin trecerea valorii

debitului în creditul contului respectiv şi în debitul contului 351 „Rezultat


46

financiar total” – care serveşte pentru determinarea profitului net (pierderii) al

perioadei de gestiune.

Pentru evidenţa veniturilor serveşte clasa a 6 „Venituri” din Planul general de

conturi. Conturile de venituri sunt conturi de pasiv de aceea toate acumulările de

venituri pe parcursul perioadei de gestiune se reflectă pe creditul acestora. La

finele perioadei conturile se închid prin trecerea valorii creditului în debitul

contului respectiv şi în creditul contului 351 „Rezultat financiar total” – care

serveşte pentru determinarea profitului net (pierderii) al perioadei de gestiune.

La finele perioadei de gestiune contul 351 se închide cu contul 333 „Profit

net (pierderii) al perioadei de gestiune”.


aferente evidenţei cheltuielilor, veniturilor şi determinării rezultatului financiar:

1. Reflectarea costului (valorii de bilanţ) a produselor vândute:

Debit contul 711 „Costul vânzărilor”

Credit contul 216 „Produse”

2. Reflectarea datoriei cumpărătorilor aferente producţiei vândute:

Debit contul 221 „Creanţe comerciale”

Credit contul 611 „Venituri din vânzări”

3. Reflectarea TVA aferentă valorii producţiei vândute:


Credit contul 534 „Datorii faţă de buget”

4. Primirea în contul curent în monedă naţională a mijloacelor băneşti

aferente produselor vândute:

Debit contul 242 „Conturi curente în monedă naţională”

Credit contul 221 „Creanţe comerciale”

5. Reflectarea valorii ambalajului utilizat pentru ambalarea produselor în

depozit:

Debit contul 712 „Cheltuieli de distribuire”

Credit contul 211 „Materiale”

6. Calcularea salariului şi contribuţiilor pentru asigurări personalului

administrativ al entităţii economice:

Debit contul 713 „Cheltuieli administrative”



7. Reflectarea diferenţelor nefavorabile de curs privind creanţele

comerciale:

Debit contul 722 „Cheltuieli financiare”

Credit contul 221 „Creanţe comerciale”

8. Reflectarea diferenţelor favorabile de curs privind creanţele comerciale:


Credit contul 622 „Venituri financiare”


47

9. Decontarea (închiderea) la finele anului gestionar a conturilor de

evidenţă a cheltuielilor:

Debit contul 351 „Rezultat financiar total”

Credit contul 711 „Costul vânzărilor”

Credit contul 722 „Cheltuieli financiare”

…

10. Decontarea (închiderea) la finele anului gestionar a conturilor de

evidenţă a veniturilor:

Debit contul 611 „Venituri din vânzări”

Debit contul 612 „Alte venituri din activitatea operaţională”

…

Credit contul 351 „Rezultat financiar total”

11. Reflectarea profitului net al perioadei de gestiune:

Debit contul 351 „Rezultat financiar total”

Credit contul 333 „Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune”

12. Reflectarea pierderii perioadei de gestiune:

Debit contul 333 „Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune”

Credit contul 351 „Rezultat financiar total”


48

TTEEMMAA 66.. EEVVAALLUUAARREEAA ŞŞII CCAALLCCUULLAAŢŢIIAA CCAA PPRROOCCEEDDEEEE AALLEE

MMEETTOODDEEII CCOONNTTAABBIILLIITTĂĂŢŢIIII

1. Evaluarea patrimoniul în contabilitate

2. Calculaţia ca procedeu al metodei contabilităţii

1. Evaluarea patrimoniul în contabilitate

Problema evaluării reprezentă, probabil, cel mai controversat subiect din

contabilitate. Aceasta are în vedere atribuirea unei valori monetare unui fapt

economic. Evaluarea reprezintă un procedeu al metodei contabilităţii care constă

în măsurarea valorică a activelor, datoriilor, capitalului propriu, veniturilor,

cheltuielilor şi rezultatelor financiare. Necesitatea evaluării este impusă de calculul

costului produselor/serviciilor, deoarece elementele componente ale acestuia, fiind

exprimate în unităţi de măsură diferite (ore de muncă, kg, m 2, m

3 etc.), nu se pot

însuma, altfel decât prin intermediul etalonului bănesc.

De asemenea, centralizarea şi generalizarea informaţiilor privind existenţa, mic-

şorarea şi transformarea elementelor patrimoniale, calcularea unor indicatori eco-

nomico-financiari sintetici este posibilă numai dacă acestea sunt exprimate valoric.

Pentru ca evaluarea să se dea o imagine fidelă patrimoniului, situaţiei

financiare şi rezultatelor, la efectuarea evaluării trebuie de respectat careva

principii (Fig. 22):

Principiul stabilirii obiectului eva-

luării. Prin obiect al evaluării se înţelege

totalitatea elementelor supuse evaluării,

deci el este însăşi raţiunea acţiunii de

evaluare. În consecinţă, obiectul evaluă-

rii trebuie corect delimitat în timp şi spa-

ţiu pentru a putea defini corect drepturile

şi obligaţiile legate sau generate de

existenţa acestuia în patrimoniu.

Principiul alegerii formei de eva-

luare. Forma de evaluare se alege în

funcţie de scopul urmărit, respectiv se

realizează în legătură cu activitatea

curentă (se face la costuri de producţie

efective) sau se realizează periodic (se

foloseşte valoarea actuală la preţul zilei)

impus de anumite cerinţe de moment.

Forma de evaluare se află în corelaţie cu

natura elementului patrimonial evaluat.

16,6667%

16,6667%

16,6667%

16,6667%

16,6667%

16,6667%

PRINCIPIILE

EVALUĂRII

Stabilirea

obiectului

evaluării

Alegerea formei

de evaluare

Prudenţa

Permanenţa

metodelor

Costului istoric

Necompensarea

Fig. 22. Principiile evaluării

Principiul prudenţei. Presupune o estimare rezonabilă a elementelor

patrimoniale astfel, încât să prevină supraevaluarea mijloacelor economice

(elementelor de activ) şi a veniturilor sau subevaluarea elementelor de pasiv şi a


49

cheltuielilor. Prudenţa în evaluare se concretizează şi în luarea în considerare a

factorilor care acţionează negativ asupra patrimoniului, cum ar fi: deprecierile,

riscurile şi pierderile posibile ca urmare a activităţii desfăşurate.

Principiul permanenţei metodelor. Conduce la continuitatea aplicării regulilor

şi metodelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elemen-

telor patrimoniale şi a rezultatelor financiare. Potrivit acestui principiu, se asigură

comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile. În cazuri justificate, metodele de

evaluare pot fi schimbate menţionând aceasta în documentele de sinteză precum şi

influenţa acestor modificări asupra situaţiei patrimoniale şi a rezultatului financiar.

Principiul costului istoric. Presupune evaluarea elementelor patrimoniale în

funcţie de momentul intrării în patrimoniu stabilit de documentele justificative,

şi rămân înregistrate la valoarea de intrare pe toată perioada cât se află la dispo-

ziţia unităţii patrimoniale dacă legislaţia în vigoare nu prevede altfel. Reflec-

tarea ieşirii lor din patrimoniu se face tot la valoarea de intrare. Acest principiu

permite o determinare obiectivă a valorii structurii patrimoniale date.

Principiul necompensării. Conform căruia elementele de activ şi de pasiv

trebuie să fie evaluate şi înregistrate în contabilitate separat, nefiind admisă

compensarea între posturile de activ şi cele de pasiv ale bilanţului, precum şi

între veniturile şi cheltuielile entităţii economice.

În funcţie de modul de efectuare în timp a evaluării şi de scopul urmărit

aceasta poate fi (Fig. 23):

EVALUARE

curentă periodică

la intrarea în

patrimoniu

la ieșirea din

patrimoniu

din afara

entităţii

din producție

proprie

la

inventarierea

elementelor

patrimoniale

cu ocazia

întocmirii

Situaţiilor

financiare

Fig. 23. Formele evaluării

Evaluarea curentă este practicată la înregistrarea faptelor economice în

contabilitate pe tot parcursul desfăşurării activităţii operaţionale (de bază), de

investiţii, financiare sau excepţionale. Evaluarea curentă se bazează pe datele


50

înscrise în documentele justificative primite de la persoanele fizice sau juridice

cu care entitatea economică conlucrează.

La intrarea în patrimoniu bunurile se evaluează şi se înregistrează la

valoarea de intrare, care se determină în funcţie de sursele de intrare a acestora:

din afara entităţii economice sau din producţie proprie.

La ieşirea din patrimoniu sau la eliberarea spre consum/folosinţă, bunurile

se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea contabilă. La ieşirea din patri-

moniu a anumitor elemente de activ e necesar, de asemenea, de anulat depre-

cierea acestora, calculată până la data ieşirii. De aceea pentru cuantificarea ele-

mentelor patrimoniale ca: imobilizări necorporale, imobilizări corporale şi a

obiectelor de mică valoare şi scurtă durată în momentul ieşirii lor din patri-

moniu se foloseşte valoarea contabilă (valoarea de intrare diminuată cu depre-

cierile şi amortizarea calculate).

Evaluarea periodică se efectuează cu ocazia inventarierii şi cu ocazia

întocmirii Situaţiilor financiare.

Evaluarea efectuată la inventarierea patrimoniului, se face cu prilejul

verificării existenţei şi valorii activelor şi pasivelor patrimoniale. Cu ocazia

inventarierii, evaluarea se face la valoarea venală numită şi valoarea de piaţă.

Evaluarea cu ocazia întocmirii Situaţiilor financiare a elementelor patri-

moniale constituie o acţiune complexă, care se efectuează la finele perioadei de

gestiune (anului), în vederea întocmirii Situaţiilor financiare.

2. Calculaţia ca procedeu al metodei contabilităţii

Metoda principală de evaluare a mijloacelor economice este costul efectiv,

însă pentru determinarea acestuia sunt necesare un şir de procedee, care poartă

denumirea de calculaţie. Prin urmare calculaţia este un proces de calculare a

consumurilor aferente unui tip concret (unei unităţi) de mijloace economice.

Calculaţia este un procedeu al metodei contabilităţii ce reprezintă un an-

samblu de operaţii matematice corelate între ele şi folosite în conformitate cu

prevederile metodologice pe tot parcursul ciclului de prelucrare a datelor şi in-

formaţiilor furnizate de contabilitate, începând cu prelucrarea documentelor pri-

mare şi încheind cu calculul rezultatelor financiare şi al indicatorilor de efi-

cienţă economică din unităţile patrimoniale.

Calculaţia este folosită pentru determinarea valorii elementelor patrimo-

niale, care stau la baza faptelor economice consemnate în documentele primare,

continuând cu calculul bunurilor economice consumate, calculul diferenţelor

constatate în urma inventarierii, calculul costului de producţie şi a rezultatelor

financiare stabilite la sfârşitul perioadei de gestiune. Calculaţia se utilizează în

cadrul procedeelor de generalizare ale metodei contabilităţii cum este balanţa de

verificare şi bilanţul unde sunt calculate egalităţile respective.

Calcularea cât mai exactă a diferitor indicatori are la bază următoarele

principii teoretice şi metodologice:


51

1. determinarea obiectului calculaţiei;

2. alegerea metodei de calculaţie;

3. organizarea calculaţiei contabile în concordanţă cu celelalte forme de

calculaţie economică (previzională şi statistică);

4. delimitarea pe feluri de activităţi a indicatorilor economico – financiari

care fac obiectul calculaţiei;

5. delimitarea în timp a datelor şi informaţiilor pe baza cărora se calculează

indicatori economico – financiari;

6. delimitarea în spaţiu sau pe locuri de cheltuieli a datelor şi informaţiilor

care stau la baza calculării indicatorilor economico – financiari.

Elementele indisolubile ale calculaţiei sunt obiectul de calculaţie şi unitatea

de calculaţie. Obiectul de calculaţie reprezintă un produs (piesă, ansamblu,

articol, grupă de articole omogene), fază tehnologică, stadiu de producţie, tipuri

distincte de servicii. Unitatea de calculaţie reprezintă un etalon al obiectului de

calculaţie. Foarte frecvent unitatea de calculaţie coincide cu unitatea de măsură

a tipului de produs menţionat în condiţiile tehnice.

În contabilitate pot fi folosite mai multe feluri de calculaţii, care pot fi

clasificate după mai multe criterii, şi anume (Fig. 24):

CALCULAȚIA

după momentul

întocmirii calculaţiei

după periodicitatea

efectuării calculaţiei

calculații

previzionale

calculații

postoperaționale

calculații

periodice

calculații

anuale

Fig. 24. Formele calculaţiei Calculaţiile previzionale se întocmesc înaintea efectuării faptelor eco-

nomice şi au ca scop determinarea costului de plan al obiectelor contabile.

Calculaţii postoperaţionale se întocmesc după terminarea perioadei de

gestiune şi au drept scop calcularea costurilor efective ale elementelor patri-

moniale. Costul stabilit conform acestor calculaţi se compară cu costul planificat

stabilit depistându-se astfel depăşirile sau economiile de consumuri sau cheltuieli.

Calculaţiile periodice sunt calculaţiile întocmite zilnic pentru determinarea cos-

tului/valorii diferitor elemente patrimoniale implicate în faptele economice avute loc.

Calculaţiile anuale sunt cele întocmite cu ocazia elaborării Situaţiilor

financiare, Dărilor de seamă, Rapoartelor statistice, etc.


52

TTEEMMAA 77.. DDOOCCUUMMEENNTTAARREEAA FFAAPPTTEELLOORR EECCOONNOOMMIICCEE

1. Noţiuni privind documentele şi clasificarea acestora

2. Metodologia completării şi prelucrării documentelor

3. Circulaţia documentelor

1. Noţiuni privind documentele şi clasificarea acestora

Printre trăsăturile distinctive ale contabilităţii cea mai esenţială este

documentarea. Fiecare fapt economic este perfectat printr-un document cores-

punzător care serveşte drept bază pentru efectuarea înregistrărilor în conta-

bilitate şi, prin urmare, îndeplineşte rolul de impuls care confirmă începutul

informaţiei contabile. Pentru un contabil trebuie să devină regulă maximă:

„NU EXISTĂ DOCUMENT - NU EXISTĂ ÎNREGISTRARE”

Cuvântul „document” înseamnă certificat, dovadă. Documentul este un certi-

ficat (act) scris privind efectuarea faptelor economice întocmit în modul stabilit care

îi atribuie putere juridică sau dreptul la efectuarea acesteia. De regulă, documentul

contabil se pregăteşte pe un formular de model stabilit, executat prin metoda tipo-

grafică. Acesta reprezintă o foaie de hârtie liniată cu indicatorii şi indicii tipăriţi an-

terior pe aceasta, utilizaţi pentru înregistrarea informaţiei privind faptele economice.

Modul de întocmire şi reflectare în contabilitate, de primire şi de păstrare a

documentelor primare este determinat de Legea contabilităţii.

Documentele primare întocmite vor conţine următoarele elemente obligatorii:

- denumirea şi numărul documentului;

- data întocmirii documentului;

- denumirea, adresa, IDNO (codul fiscal) al entităţii în numele căreia este

întocmit documentul;

- denumirea, adresa, IDNO (codul fiscal) al destinatarului documentului,

iar pentru persoanele fizice - codul personal;

- conţinutul faptelor economice;

- etaloanele cantitative şi valorice în care sunt exprimate faptele economice;

- funcţia, numele, prenumele şi semnătura persoanelor responsabile de

efectuarea şi înregistrarea faptelor economice.

Varietatea faptelor economice efectuate de entitatea economică impune

contabilul să prelucreze un mare număr de documente. Acestea se grupează

după următoarele criterii:

- locul de întocmire (referitor la entitatea economică) – interne şi externe;

- conţinut – monetare, materiale şi de plată;

- destinaţie – de dispoziţie, justificative, justificative - de dispoziţie

(combinate), de perfectare contabilă;

- volum (gradul de cuprindere a datelor) – unice şi cumulative;

- modul de întocmire – manuale sau automatizate;

- modul de utilizare – ordinare şi cu regim special.


53

2. Metodologia completării şi prelucrării documentelor Prevederile de bază referitoare la documentele contabile sunt prezentate din

Legea contabilităţii. Întocmirea documentul are loc în momentul efectuării faptelor economice, iar

dacă aceasta nu este posibil - nemijlocit după terminarea acesteia. Documentele se

întocmesc de persoane responsabile în termene determinate în conformitate cu

regulile şi cerinţele stabilite, asigurând valoarea juridică integrală a acestora. Etapa

întocmirii documentelor prevede alegerea formularelor, documentelor primare sau

a altor purtători de informaţie contabilă pentru fiecare obiect contabil, alegerea

mijloacelor şi proceselor de întocmire a documentelor, stabilirea componenţei per-

soanelor responsabile de întocmirea corectă şi oportună. La întocmirea documen-

telor este important a asigura două condiţii: reflectarea în document a conţinutului

real al faptelor economice efectuate, evenimentului sau procesului, adică asigu-

rarea veridicităţii şi întocmirea documentului cu cheltuieli minime ale timpului de

muncă. Documentele primare intrate în contabilitate, urmează a fi verificate în

mod obligatoriu: după conţinut; după formă, aritmetic. Dacă în procesul primirii

documentelor, verificării veridicităţii acestora se constată inexactităţi, lipsa pleni-

tudinii completării unor elemente distincte, greşeli intenţionate şi neintenţionate,

cazuri de abuz, acestea se întorc pentru prelucrare şi corectare.

Prelucrarea datelor reprezintă transformarea informaţiei primare prin

operaţiuni logice în scopul obţinerii indicatorilor centralizatori şi generalizatori

despre obiectele contabile.

Înregistrarea documentelor în sistemul contabil prevede reflectarea

faptelor economice în registrele contabile, înregistrările se efectuează în baza

simbolizării, adică a indicării conturilor corespondente (formula contabilă).

3. Circulaţia documentelor

Documentele se află permanent în mişcare. Itinerarul parcurs de docu-

mente, începând cu momentul întocmirii (intrării) acestora şi până la predarea

lor la arhivă după prelucrare şi reflectare în contabilitate se numeşte circulaţia

documentelor. Mişcarea documentelor şi circulaţia acestora reprezintă un

obiect important de organizare a contabilităţii în cadrul entităţii economice şi

prevede anumite etape (Fig. 25):

Întocmirea

documentelor

Primirea

documentelor în

contabilitate

Prelucrarea şi

înregistrarea documentelor în

sistemul înregistrărilor

contabile

Predarea

documentelor

în arhivă

Fig. 25. Etapele circulaţiei documentelor


54

Gestionarea circulaţiei documentelor într-o mare măsură se obţine prin

implementarea tehnologiilor computerizate cu ajutorul mijloacelor informatice.

Sistemul circulaţiei documentelor sub formă electronică permite a reglementa

formarea masivului informaţiei contabile, a crea baza pentru excluderea

pierderilor documentelor, sporeşte controlul asupra îndeplinirii dispoziţiilor

privind pregătirea şi prelucrarea documentelor, păstrarea acestora. La fiecare

etapă a circulaţiei documentelor se asigură un control necesar prealabil, curent

şi ulterior. Răspunderea pentru asigurarea păstrării documentelor în arhive o

poartă conducătorul unităţii economice.


55

TTEEMMAA 88.. IINNVVEENNTTAARRIIEERREEAA PPAATTRRIIMMOONNIIUULLUUII

1. Esenţa şi formele inventarierii

2. Modul de îndeplinire a inventarierii şi reflectării în contabilitate a

rezultatelor acesteia

1. Esenţa şi formele inventarierii

Inventariere – procedeu de control şi autentificare documentară a existenţei

elementelor de activ şi datorii în expresie cantitativ-valorică sau numai valorică,

după caz, care aparţin şi/sau se află în gestiunea temporară a entităţii la data

efectuării acesteia. Modul de efectuare a inventarierii patrimoniului entităţii

economice este prevăzut în Regulamentul privind inventarierea, aprobat prin

Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 60 din 29.05.2012.

Entitatea economică efectuează inventarierea:

1. la începutul activităţii, scopul principal fiind stabilirea şi evaluarea ele-

mentelor de activ şi datorii ce constituie aportul în capitalul social;

2. cel puţin o dată pe parcursul perioadei de gestiune, de regulă, la sfârşitul

perioadei de gestiune;

3. în cazul reorganizării sau încetării activităţii entităţii;

4. în cazul întreruperii activităţii;

5. în caz de schimbare sau înlocuire a gestionarului (secţiei, depozitului) în

ziua primirii-predării bunurilor;

6. în caz de furturi, delapidări, sustrageri, abuzuri, precum şi deteriorări ale

bunurilor - imediat la depistarea acestora;

7. în caz de incendii, calamităţi naturale sau alte evenimente excepţionale

(inundaţii, cutremure de pământ etc.);

8. la cererea organelor abilitate conform legislaţiei;

9. în cazul existenţei informaţiilor, indicilor (semnelor) că există lipsuri

sau plusuri, care pot fi stabilite cu certitudine numai prin inventariere;

10. în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare sau la decizia condu-

cătorului entităţii.

Sarcinile inventarierii:

- stabilirea existenţei efective a elementelor de activ şi datorii (imobili-

zărilor corporale şi necorporale, investiţiilor financiare şi mobiliare, sto-

curilor, numerarului din casierie şi conturile curente în instituţiile finan-

ciare, documentelor băneşti, volumului producţiei în curs de execuţie,

creanţelor şi datoriilor);

- verificarea integrităţii activelor prin compararea existenţei efective a

acestora cu datele contabilităţii;

- constatarea creanţelor compromise şi datoriilor cu termenul de

prescripţie expirat;

- stabilirea bunurilor care parţial sau total şi-au pierdut calitatea iniţială;

- constatarea bunurilor neutilizate în activitatea entităţii;


56

- verificarea respectării regulilor şi condiţiilor de păstrare a stocurilor,

mijloacelor şi documentelor băneşti, precum şi condiţiilor de întreţinere

şi păstrare a maşinilor, utilajelor şi a altor imobilizări corporale.

Responsabilitatea pentru efectuarea inventarierii îi revine conducătorului

entităţii.

După sfera de cuprindere inventarierea poate fi completă (se extinde în

acelaşi interval de timp asupra tuturor tipurilor de bunuri şi a stării decontărilor,

oferind posibilitatea unei confruntări complete şi multilaterale a datelor contabi-

lităţii cu realitatea) sau parţială (are ca obiect constatarea existenţei numai pentru

anumite tipuri de bunuri materiale şi numerar în funcţie de locurile de păstrare).

După modul de efectuare şi caracterul inventarierii, inventarierile pot fi

planificate (anunţate, fixate - se efectuează conform graficului întocmit în

prealabil), neplanificate (inopinate - se efectuează după caz, la dispoziţia sau

solicitarea administratorului, proprietarului) şi de lichidare (sunt legate de

încetarea activităţii entităţii economice).

2. Modul de îndeplinire a inventarierii şi reflectării în contabilitate a

rezultatelor acesteia

Comisia de inventariere se constituie din cel puţin 3 persoane: preşedinte şi

membri, cu excepţia microentităţilor unde inventarierea se poate efectua de o

singură persoană, prin ordinul conducătorului entităţii. Pe toată durata inventa-

rierii (cu excepţia controlului inopinat), programul şi perioada efectuării inven-

tarierii se afişează la un loc vizibil.

Comisia de inventariere solicită obligatoriu, înainte de începerea inven-

tarierii, întocmirea şi prezentarea de către fiecare gestionar a Declaraţiei privind

bunurile aflate în gestiune. Ulterior, se identifică toate locurile de depozitare

(încăperile), în care există bunuri supuse inventarierii.

Efectuarea propriu-zisă a inventarierii prevede executarea anumitor

lucrări care includ numărarea, recalcularea şi înregistrarea în listele de

inventariere în formularele-tip (NV-1, INV-2, INV-3, INV-4, INV-5, INV-6, INV-

6.1, INV-7, INV-8, INV-10). Existenţa bunurilor se constată în acest caz prin

cântărire, măsurare sau numărare sau efectuarea calculelor tehnice.

La inventarierea imobilizărilor corporale şi necorporale se verifică dreptul

de proprietate sau de utilizare a acestora.

Inventarierea stocurilor se efectuează la locurile de păstrare (depozite, maga-

zine, secţii). Stocurile aflate în ambalaje intacte se despachetează selectiv cu ex-

cepţia când desigilarea lor conduce la scăderea calităţii sau la deteriorare. Cantitatea

stocurilor păstrate în ambalajele sigilate, poate fi stabilită, ca excepţie, în baza

documentelor primare sau prin verificarea selectivă a unei părţi din aceste bunuri.

Greutatea sau volumul stocurilor se pot stabili prin măsurare şi calcule tehnice.

Inventarierea conturilor de creanţe şi datorii are loc prin verificarea soldurilor

efective ale creanţelor şi datoriilor care trebuie să fie confirmate prin extrase de con-


57

turi. Extrasul de cont se întocmeşte şi se remite entităţilor pentru confirmare. Entită-

ţile care primesc extrasele de cont sunt obligate să confirme în decurs de 5 zile lucră-

toare din ziua primirii acestora soldul creanţei/datoriei şi să comunice obiecţiile lor.

Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea datelor înscrise în

listele de inventariere cu cele contabile. Diferenţele dintre rezultatele inventarierii

şi datele contabile se înscriu în lista de inventariere INV-11 „Registru de verificare

a rezultatelor inventarierii” (care se păstrează în contabilitate cu toate anexele

(listele de inventariere) în baza cărora s-a întocmit).

Comisia de inventariere stabileşte diferenţele dintre rezultatele inventarierii

bunurilor şi datele contabile; solicită explicaţii scrise de la persoanele gestio-

nare şi cele responsabile; elaborează propuneri privind înregistrarea rezultatelor

inventarierii; înregistrează rezultatele inventarierii în procesul-verbal, care se

semnează de către toţi membrii comisiei de inventariere, de către fiecare

gestionar, contabil care ţine evidenţa subdiviziunii (depozit, secţie).

Din momentul finisării inventarierii, procesul-verbal al comisiei de inven-

tariere, listele de inventariere, calculele şi alte documente se transmit pentru

examinare comisiei centrale, după caz, sau conducătorului entităţii în vederea

informării şi luării deciziilor. Conducătorul entităţii cu avizul contabilului-şef şi

şefului serviciului juridic, după caz, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare ia

decizia referitor la rezultatele inventarierii.

Rezultatele inventarierii vor fi înregistrate atât în evidenţa tehnico-

operativă, cât şi în contabilitate, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la

data luării deciziei privind rezultatele inventarierii.

Plusurile constatate cu ocazia inventarierii se evaluează:

imobilizările necorporale şi corporale, stocurile şi alte active circulante

– la valoarea justă (suma pentru care ar putea fi tranzacţionat) la data

constatării;

creanţele, datoriile, mijloacele şi documentele băneşti – la valoarea nominală.

În contabilitate lipsurile şi pierderile se înregistrează:

imobilizările necorporale şi corporale, activele circulante – ca majorare con-

comitentă a cheltuielilor curente şi diminuare a imobilizărilor necorporale şi

corporale, activelor circulante. Recuperarea de către persoanele vinovate se

înregistrează concomitent ca majorare a creanţelor şi veniturilor curente;

bunurile deteriorate parţial - ca majorare concomitentă a cheltuielilor

curente şi diminuare a valorii bunurilor, iar valoarea recuperabilă - ca

majorare concomitentă a creanţelor şi veniturilor curente;

creanţele, mijloacele şi documentele băneşti - ca majorare concomitentă

a cheltuielilor curente şi diminuare a creanţelor, mijloacelor şi docu-

mentelor băneşti, iar valoarea recuperabilă - ca majorare concomitentă a

creanţelor şi veniturilor curente;

datoriile – ca majorare concomitentă a activelor şi/sau cheltuielilor

curente şi majorare a datoriilor.


58

TTEEMMAA 99.. RREEGGIISSTTRREELLEE CCOONNTTAABBIILLEE ŞŞII FFOORRMMEELLEE DDEE

CCOONNTTAABBIILLIITTAATTEE

1. Caracteristica registrelor contabile şi clasificarea lor

2. Sistemele de contabilitate

1. Caracteristica registrelor contabile şi clasificarea lor

Datele din documentele primare şi centralizatoare se înregistrează, se acumu-

lează şi se prelucrează în registrele contabile. Registrele contabile sunt registre

destinate grupării, sistematizării, înregistrării şi generalizării informaţiei privind

existenţa şi mişcarea elementelor contabile reflectate în documentele primare şi

centralizatoare. Nomenclatorul şi structura registrelor contabile se stabilesc de către

fiecare entitate de sine stătător, pornind de la necesităţile informaţionale proprii, ţi-

nându-se cont de normele metodologice şi cerinţele prevăzute de Legea contabilităţii.

Ministerul Finanţelor stabileşte registre contabile obligatorii pentru unele

categorii de entităţi.

Registrul contabil va conţine următoarele elemente obligatorii:

- denumirea registrului;

- denumirea entităţii care a întocmit registrul;

- data începerii şi finisării ţinerii registrului şi/sau perioada pentru care se

întocmeşte acesta;

- data efectuării faptelor economice, grupate în ordine cronologică şi/sau

sistemică;

- etaloanele de evidenţă a faptelor economice;

- funcţia, numele, prenumele şi semnăturile persoanelor responsabile de

întocmirea registrului.

Registrele contabile se întocmesc pe suport de hârtie sau în formă electro-

nică. Dacă registrul contabil este întocmit în formă electronică, entitatea, la

solicitarea organelor autorizate, este obligată să imprime pe cont propriu copia

acestuia pe suport de hârtie.

Registrele contabile obligatorii sunt Cartea mare sau balanţa de verificare şi

alte registre centralizatoare, care servesc drept bază pentru întocmirea situaţiilor

financiare.

Registrele contabile pot fi clasificate după următoarele criterii:

1. După modul de întocmire: manuale şi computerizate;

2. După tipul informaţiei: analitice şi sintetice;

3. După aspectul exterior: foi, fişe, cărţi etc.

2. Sistemele de contabilitate

Conform Legii contabilității entitățile pot opta pentru unul din urmă-

toarele sisteme de ţinere a contabilităţii şi de prezentare a situaţiilor financiare:

(a) sistemul contabil în partidă simplă, fără prezentarea situaţiilor

financiare. Organizează şi ţin contabilitatea în baza acestui sistem, gospodăriile


59

ţărăneşti și întreprinzătorii individuali, pînă la înregistrarea acestora ca

contribuabili ai T.V.A., precum şi persoanele fizice care prestează servicii

profesionale, conform indicaţiilor metodice aprobate de Ministerul Finanţelor;

(b) sistemul contabil în partidă dublă, cu prezentarea situaţiilor finan-

ciare simplificate. Organizează şi ţin contabilitatea în baza acestui sistem, entită-

ţile care corespund următoarelor criterii pentru perioada de gestiune precedentă:

1) numărul mediu scriptic al salariaţilor nu depăşeşte 9 persoane;

2) veniturile din vînzări nu depăşesc 3 milioane lei; şi

3) valoarea contabilă totală a activelor la data raportării nu depăşeşte 3

milioane lei;

(c) sistemul contabil în partidă dublă, cu prezentarea situaţiilor

financiare complete. Organizează şi ţin contabilitatea în baza acestui sistem,

alte entităţi decît cele menţionate în punctul (a) şi (b), inclusiv:

— entităţile importatoare de mărfuri supuse accizelor;

— organizaţiile de microfinanţare, asociaţiile de economii şi împrumut şi

alţi participanţi la piaţa financiară nebancară;

— casele de schimb valutar şi lombardurile;

— entităţile din domeniul jocurilor de noroc.

Entitatea care are dreptul să utilizeze sistemul contabil în partidă simplă

poate aplica sistemul contabil în partidă dublă. Entitatea care are dreptul să pre-

zinte situaţii financiare simplificate poate prezenta situaţii financiare complete.

Totodată, instituţiile publice şi entităţile de interes public sunt obligate să

organizeze şi să ţină contabilitatea în baza sistemului contabil în partidă dublă.

Entitatea de interes public este entitatea care are o importanţă deosebită pentru

public datorită domeniului (tipului) de activitate şi care reprezintă o instituţie

financiară, un organism de plasament colectiv în valori mobiliare, o societate de

asigurări, un fond nestatal de pensii, o societate comercială ale cărei acţiuni se

cotează la bursa de valori.


60

TTEEMMAA 1100.. SSIITTUUAAŢŢIIIILLEE FFIINNAANNCCIIAARREE ŞŞII SSEEMMNNIIFFIICCAAŢŢIIAA AACCEESSTTOORRAA

ÎÎNN CCOONNTTAABBIILLIITTAATTEE

1. Noţiuni privind situaţiile financiare

2. Întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare

1. Noţiuni privind situaţiile financiare

Situaţii financiare reprezintă set de rapoarte care conţin informaţii privind

poziţia financiară, performanţa financiară, modificările capitalului propriu şi

fluxurile de numerar ale entităţii pe o perioadă de gestiune, unde:

Poziţie financiară este relaţia dintre activele, capitalul propriu şi

datoriile entităţii prezentate în bilanţ.

Performanţă financiară reflectă relaţia dintre veniturile şi cheltuielile

entităţii prezentate în situaţia de profit şi pierdere.

Modificări de capital propriu reprezintă majorări şi diminuări ale ele-

mentelor de capital propriu.

Fluxuri de numerar reprezintă intrări şi/sau ieşiri de mijloace şi docu-

mente băneşti.

Situaţiile financiare au drept scop prezentarea informaţiilor utile în luarea

deciziilor economice pentru o gamă largă de utilizatori cum ar fi: proprietarii

(acţionarii, asociaţii), creditorii, clienţii, salariaţii, autorităţile publice şi

publicul. Pentru realizarea acestui scop situaţiile financiare oferă informaţii

despre: active; capital propriu; datorii; venituri şi cheltuieli; fluxuri de numerar.

În funcţie de criteriile stabilite în Legea contabilităţii şi necesităţile

informaţionale ale utilizatorilor entitatea poate întocmi situaţii financiare

complete sau situaţii financiare simplificate (Fig. 26).

Situaţii financiare


complete


simplificate

1. bilanţul;

2. situaţia de profit şi pierdere;

3. situaţia modificărilor capitalului propriu;

4. situaţia fluxurilor de numerar;

5. notele la situaţiile financiare.

1. bilanţul;

2. situaţia de profit şi pierdere;

3. nota explicativă.

Fig. 26. Felurile şi componenţa Situaţiilor financiare

Situaţiile financiare se întocmesc în conformitate cu următoarele principii

de bază:

1) continuitatea activităţii;


61

2) contabilitatea de angajamente;

3) separarea patrimoniului şi datoriilor;

4) necompensarea;

5) consecvenţa prezentării.

Situaţiile financiare includ indicatorii activităţii tuturor filialelor, reprezen-

tanţelor şi subdiviziunilor entităţii amplasate pe teritoriul Republicii Moldova.

2. Întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare

Întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare cuprind următoarele etape:

1. efectuarea lucrărilor premergătoare întocmirii situaţiilor financiare;

2. completarea formularelor situaţiilor financiare;

3. întocmirea notelor/notelor explicative la situaţiile financiare;

4. aprobarea, semnarea şi prezentarea situaţiilor financiare;

5. reformarea bilanţului.

Efectuarea lucrărilor premergătoare întocmirii situaţiilor financiare presupune: inventarierea generală a elementelor contabile, decontarea cheltuielilor

şi veniturilor anticipate aferente perioadei de gestiune, determinarea şi reflectarea

diferenţelor de curs valutar, întocmirea înregistrărilor de corectare, determinarea

cotei curente a activelor imobilizate şi datoriilor pe termen lung etc..

Completarea formularelor situaţiilor financiare se face în baza formu-

larelor prevăzute în SNC „Prezentarea situaţiilor financiare”.

Bilanţul prezintă poziţia financiară a entităţii şi include informaţii aferente

soldurilor existente la data raportării privind:

1) activele – resurse economice identificabile şi controlabile de către

entitate ce provin din fapte economice trecute din a căror utilizare se

aşteaptă obţinerea unor beneficii economice;

2) capitalul propriu – mărimea rămasă în activele entităţii după scăderea

datoriilor;

3) datoriile – obligaţii actuale ale entităţii provenite din fapte economice

trecute a căror stingere contribuie la o reducere a resurselor, purtătoare

de beneficii economice.

Situaţia de profit şi pierdere caracterizează performanţa financiară a enti-

tăţii pentru perioada de gestiune şi conţine informaţii privind:

1) veniturile – creşteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul

perioadei de gestiune, sub forma intrărilor de active sau majorării valorii

acestora sau a diminuării datoriilor care au drept rezultat creşteri ale ca-

pitalului propriu, cu excepţia celor legate de contribuţiile proprietarilor;

2) cheltuielile – diminuări ale beneficiilor economice înregistrate în perioada

de gestiune sub formă de ieşiri sau reduceri ale valorii activelor sau de

creşteri ale datoriilor care contribuie la diminuări ale capitalului propriu,

altele decât cele rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor;


62

3) rezultatele financiare – profitul (pierderea) calculat ca diferenţă dintre

veniturile şi cheltuielile perioadei de gestiune.

Veniturile şi cheltuielile aferente aceloraşi fapte economice se reflectă în

situaţia de profit şi pierdere în aceiaşi perioadă de gestiune (de exemplu,

valoarea contabilă a bunurilor vândute şi valoarea de vânzare a acestora se

recunosc concomitent în aceiaşi perioadă de gestiune).

Situaţia modificărilor capitalului propriu caracterizează existenţa şi

modificarea elementelor capitalului propriu în cursul perioadei de gestiune şi

conţine informaţii privind:

1) capitalul social şi suplimentar − capitalul social, capitalul suplimentar,

capitalul nevărsat, capitalul neînregistrat şi capitalul retras;

2) rezervele − capitalul de rezervă, rezervele statutare şi alte rezerve;

3) profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) − corecţiile rezultatelor

anilor precedenţi, profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) al anilor

precedenţi, profitul net (pierderea netă) al perioadei de gestiune, profitul

utilizat al perioadei de gestiune şi rezultatul din tranziţia la noile

reglementări contabile;

4) alte elemente de capital propriu care nu se includ în subpct. 1) − 3).

Situaţia fluxurilor de numerar caracterizează soldurile şi fluxurile de

numerar pentru perioada de gestiune şi conţine informaţii privind:

1) numerarul – numerar în monedă naţională şi valută străină în casierie şi

conturi curente;

2) numerarul în expediţie – numerarul depus în casieriile băncilor, oficiilor

poştale sau transmise încasatorilor pentru înregistrarea ulterioară a

acestora în conturile curente ale entităţii sau pentru transmiterea către

beneficiari;

3) documentele băneşti – timbrele taxei de stat, mărcile poştale, biletele de

călătorie achitate, biletele de tratament şi odihnă achitate etc.

Întocmirea notelor/notelor explicative la situaţiile financiare: Notele la

situaţiile financiare cuprind anexele şi nota explicativă.

Anexele conţin informaţii care detaliază elementele situaţiilor financiare şi

includ:

1) date generale;

2) informaţiile cerute de Standardele Naţionale de Contabilitate;

3) nota informativă privind veniturile şi cheltuielile clasificate după natură;

4) nota informativă privind relaţiile cu nerezidenţii.

Nota explicativă conţine informaţii suplimentare care nu sunt incluse în si-

tuaţiile financiare şi în anexele la acestea. Volumul, structura şi forma de prezen-

tare a notei explicative se stabilesc de către fiecare entitate de sine stătător în func-

ţie de dimensiunea, forma juridică de organizare, domeniul/profilul de activitate a

acesteia şi necesităţile informaţionale ale utilizatorilor situaţiilor financiare.


63

Pe lângă informaţiile cerute conform prevederilor Legii contabilităţii, Stan-

dardelor Naţionale de Contabilitate şi altor acte normative, nota explicativă

trebuie să includă următoarele compartimente:

1) informaţii privind corespunderea situaţiilor financiare Standardelor

Naţionale de Contabilitate;

2) dezvăluirea politicilor contabile;

3) analiza activităţii economico-financiare a entităţii;

4) alte informaţii.

Aprobarea, semnarea şi prezentarea situaţiilor financiare. Situaţiile finan-

ciare se aprobă de către adunarea generală a proprietarilor şi/sau de alt organ îm-

puternicit în conformitate cu legislaţia în vigoare. Situaţiile financiare se semnează

şi se prezintă utilizatorilor în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii.

Reformarea bilanţului. După aprobarea şi prezentarea situaţiilor financiare

entitatea reformează bilanţul prin decontarea:

1) profitului utilizat al perioadei de gestiune la profitul net (pierderea netă)

al perioadei de gestiune curente;

2) corecţiilor rezultatelor anilor precedenţi, constatate în perioada de gestiune,

la profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) al anilor precedenţi;

3) profitului net (pierderii nete) al perioadei de gestiune la profitul nere-

partizat (pierderea neacoperită) al anilor precedenţi;

4) rezultatului din tranziţia la noile reglementări contabile la profitul

nerepartizat (pierderea neacoperită) al anilor precedenţi.

În bilanţul perioadei următoare indicatorii din rândurile 340, 360 şi 370 nu

au sold.

Persoanele ce semnează Situaţiile financiare răspund pentru întocmirea şi

prezentarea Situaţiilor financiare la Serviciul situaţiilor financiare în confor-

mitate cu art. 44 al Legii contabilităţii (art. 44 al Legii contabilităţii: Persoa-

nele vinovate de încălcarea prezentei legi, care se eschivează de la ţinerea

contabilităţii, aplică incorect standardele de contabilitate, precum şi cele care

falsifică premeditat documentele primare, registrele contabile, situaţiile

financiare, sunt trase la răspundere disciplinară, materială, administrativă

sau penală, după caz, conform legislaţiei).


64

BBIIBBLLIIOOGGRRAAFFIIEE

1. Codul Fiscal al Republicii Moldova. Nr.1163 din 24.04.1997. În: Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 25.03.2005, nr. ed. spec.

2. Grigoroi L., Lazari L. Bazele contabilităţii. Chişinău: Cartier, 2012. 236 p.

3. Legea contabilităţii. Nr.113 din 27.04.2007. În: Monitorul Oficial al Re-

publicii Moldova, 07.02.2014, nr. 27-34.

4. Planul general de conturi contabile, aprobat prin Ordinul Ministerului Fi-

nanţelor. Nr. 119 din 06.08.2013. În: Monitorul Oficial al Republicii Mol-

dova, 2013, nr. 177-181.

5. Regulamentul privind inventarierea. Nr. 60 din 29.05.2012. În: Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 10.08.2012, nr.166-169.

6. Standarde Internaţionale de Raportare Financiară, inclusiv Standarde Inter-

naţionale de Contabilitate şi Interpretări la 1 ianuarie 2005. Bucureşti:

CECCAR, 2005. 2422 p.

7. Standardele Naţionale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul Ministerului

Finanţelor. Nr. 118 din 06.08.2013. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2013, nr. 177-181.

8. Ţurcanu V., Bajerean E. Bazele contabilităţii. Chişinău: F.E.-P. „Tipografia

centrală”, 2004. 265 p.

Date post:	25-Mar-2021
Category:	Documents
Upload:	others
View:	6 times
Download:	2 times

BURLEA Ecaterina, magistru, lector superior · 2020. 11. 7. · anumite unități de învățare a...

Documents